Regulamentul privind procedura de returnare la frontieră (RBPR)

ASPECTE-CHEIE

Procedura de returnare la frontieră

Cetățenii din țări terțe și apatrizii ale căror cereri au fost respinse în cadrul procedurii de azil la frontieră nu au dreptul să intre pe teritoriul statului membru în cauză.

• În mod normal, aceste persoane trebuie să rămână, în locuri situate în apropierea frontierei externe sau în zone de tranzit, pentru o perioadă de până la 12 săptămâni de la data deciziei.
• Faptul că aceste persoane se află în aceste locații nu înseamnă că sunt autorizate să intre în țară.
• Condițiile din aceste locuri trebuie să îndeplinească condițiile materiale pentru primire și asistență medicală, astfel cum sunt prevăzute în Directiva privind condițiile de primire (Directiva (UE) 2024/1346, a se vedea sinteza).
• În cazul în care persoanele în cauză nu pot fi returnate în termenul de 12 săptămâni, țara trebuie să continue procesul de returnare în conformitate cu prevederile directivei privind returnarea (Directiva 2008/115/CE, a se vedea sinteza).
• Se poate acorda o perioadă de plecare voluntară de până la 15 zile (fără dreptul de a intra în țară în acest interval), cu excepția cazului în care:
  • există riscul de sustragere; sau
  • cererea în contextul procedurii de azil la frontieră a fost respinsă ca fiind vădit nefondată; sau
  • persoana în cauză reprezintă un risc pentru ordinea publică, siguranța publică sau securitatea națională a statelor membre.

Detenția

Detenția poate fi utilizată numai ca măsură de ultimă instanță, după o evaluare individuală a cazului și în situații în care măsurile mai puțin coercitive nu dau rezultate.

• Atunci când o persoană a fost reținută în cadrul procedurii de azil la frontieră, aceasta poate fi menținută în detenție în scopul împiedicării intrării sale pe teritoriul statului membru în cauză, al pregătirii returnării sale sau al executării procedurii de îndepărtare.
• Atunci când o persoană nu a fost luată în custodie în timpul procedurii de azil la frontieră, aceasta poate fi luată în custodie dacă există riscul ca aceasta să fugă, dacă evită sau împiedică pregătirea returnării sau a procesului de îndepărtare ori dacă prezintă un risc pentru ordinea publică, siguranța publică sau securitatea națională.
• Detenția trebuie să fie cât mai scurtă posibil și nu poate depăși 12 săptămâni, cu excepția situațiilor de criză specifice.
• Până în decembrie 2024, Agenția Europeană pentru Azil trebuia să elaboreze orientări privind alternativele la detenție care ar putea fi utilizate în contextul unei proceduri la frontieră.

Situații de criză

Ceea ce constituie o criză este definit în regulamentul privind crizele [Regulamentul (UE) 2024/1359, a se vedea sinteza]. Aceste măsuri de criză se aplică persoanelor care fac obiectul procedurii de azil la frontieră, ale căror cereri au fost respinse înainte de adoptarea deciziei de punere în aplicare a Consiliului menționate la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2024/1359 și care nu au dreptul de a rămâne și care nu sunt autorizate să rămână după adoptarea respectivei decizii de punere în aplicare.

• Statele membre pot, în cazul solicitanților respinși:
  • să prelungească cu până la șase săptămâni șederea de 12 săptămâni în locurile de frontieră sau de tranzit;
  • să prelungească perioada de detenție pentru persoanele ale căror cereri de azil au fost respinse.
• Organizațiile care oferă consiliere și asistență juridică trebuie să aibă acces la persoanele aflate în detenție sau la punctele de trecere a frontierei, deși statele membre pot limita accesul din motive de securitate.
• Dacă un stat membru consideră că se află într-o situație de criză, acesta poate depune o cerere de aplicare a derogărilor prevăzute în regulamentul privind criza [Regulamentul (UE) 2024/1359].
• Statele membre care aplică măsuri de criză trebuie să informeze persoanele afectate cu privire la măsurile aplicate și la durata acestora într-o limbă pe care acestea o înțeleg.

Contestarea de către autoritățile publice

Prezentul regulament nu aduce atingere posibilității autorităților publice de a contesta deciziile administrative sau judiciare, astfel cum prevede dreptul intern.

Tranziția la noile norme

• Până în septembrie 2024, Comisia Europeană, împreună cu statele membre și agențiile relevante ale UE, trebuia să prezinte un plan comun de punere în aplicare pentru a se asigura că țările vor fi pregătite să pună în aplicare procedura de returnare la frontieră până în iulie 2026.
• Statele membre au trebuit să elaboreze planuri naționale de punere în aplicare până în decembrie 2024, pentru a prezenta modul în care vor implementa aceste proceduri.
• Comisia și agențiile UE vor oferi sprijin.
• Modificarea Regulamentului (UE) 2021/1148 garantează contribuția integrală a UE la cheltuielile relevante pentru gestionarea frontierelor.

Monitorizare și evaluare

• Comisia va prezenta Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene un raport privind punerea în aplicare a regulamentului până în iunie 2028 și, ulterior, la fiecare cinci ani.
• Statele membre trebuie să furnizeze Comisiei informațiile necesare pentru evaluare.

Spațiul Schengen

• Regulamentul constituie o dezvoltare a acquis-ului Schengen și se aplică Islandei, Norvegiei, Liechtensteinului și Elveției, după caz.
• Danemarca a decis să nu participe la regulament, dar poate să îl adopte ulterior în legislația sa națională, în conformitate cu normele Schengen.
• Regulamentul nu se aplică Irlandei, deoarece aceasta nu face parte din spațiul Schengen.