Convenția Organizației Națiunilor Unite privind dreptul mării

ASPECTE-CHEIE

Convenția stabilește:

• regimurile juridice corespunzătoare în diferitele părți ale oceanelor, inclusiv:
  • marea teritorială¹;
  • zona limitrofă²;
  • zona economică exclusivă³;
  • platforma continentală⁴;
  • marea liberă⁵ și
  • zona internațională a fundului mării („Zona”) dincolo de limitele jurisdicției naționale;
  • împreună cu drepturile și obligațiile respective pentru toate țările;
• drepturile și obligațiile țărilor de coastă cu privire la înființarea și gestionarea apelor aflate sub suveranitatea sau jurisdicția lor:
  • marea teritorială (până la 12 mile marine de la liniile de bază stabilite);
  • zona limitrofă (până la 24 de mile marine de la liniile de bază stabilite);
  • zonele economice exclusive (până la 200 de mile marine de la liniile de bază stabilite și de la platforma continentală);
• drepturile și obligațiile altor țări (inclusiv țările fără ieșire la mare și cele dezavantajate din punct de vedere geografic) în aceste zone;
• libertățile mării libere pentru toate țările (inclusiv țările fără ieșire la mare), inclusiv:
  • navigația și survolul;
  • instalarea de cabluri și conducte submarine;
  • construcția de insule și instalații artificiale;
  • pescuitul și cercetarea științifică;
• sarcinile țărilor de pavilion;
• norme privind conservarea și gestionarea resurselor vii ale mărilor, inclusiv în ceea ce privește cooperarea pentru gestionarea și exploatarea stocurilor comune de pește;
• regulile de exploatare a resurselor minerale ale fundului mării din zonă, inclusiv instituirea Autorității Internaționale pentru Fundul Mărilor și Oceanelor care reglementează și autorizează explorarea și mineritul de pe fundul mării, colectează și distribuie redevențe;
• responsabilitățile țărilor riverane mărilor închise sau semiînchise⁶;
• normele privind protecția și conservarea mediului marin, inclusiv cerințele de efectuare a evaluării impactului și a cerințelor asupra țărilor în ceea ce privește prevenirea și controlul poluării marine și răspunderea lor pentru nerespectarea acestora;
• reguli pentru desfășurarea cercetării științifice marine;
• norme privind consolidarea capacităților și transferul tehnologiilor marine;
• un mecanism obligatoriu de soluționare a litigiilor: litigiile pot fi prezentate Tribunalului Internațional pentru Dreptul Mării, Curții Internaționale de Justiție sau arbitrajului. Tribunalul deține jurisdicție exclusivă în ceea ce privesc litigiile miniere ale fundului mărilor adânci.