Articolul 67 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) conferă Uniunii Europene (UE) sarcina de a asigura absența controalelor asupra persoanelor la frontierele interne și de a dezvolta o politică comună în domeniul dreptului de azil, al imigrării și al controlului la frontierele externe, care este întemeiată pe solidaritatea între statele membre ale UE și care este echitabilă față de resortisanții țărilor terțe.
Articolul 77 din TFUE prevede ca UE să dezvolte o politică privind controlul la frontieră al persoanelor și supravegherea eficace a frontierelor externe, absența controalelor asupra persoanelor la frontierele interne și introducerea treptată a unui sistem integrat de administrare a frontierelor externe.
Articolul 78 din TFUE prevede ca UE să dezvolte o politică comună în domeniul dreptului de azil, al protecției subsidiare și al protecției temporare, cu scopul de a oferi un statut corespunzător oricărui resortisant dintr-o țară terță care are nevoie de protecție internațională și asigurarea respectării principiului nereturnării (un principiu de bază al dreptului internațional privind refugiații și drepturile omului, care interzice statelor returnarea persoanelor într-o țară în care există un risc real de a fi supuse persecuției, torturii, tratamentelor inumane sau degradante sau oricărei alte încălcări a drepturilor omului).
Potrivit articolului 79 din TFUE, politica de imigrare a UE urmărește să gestioneze fluxurile de migrare, pentru a asigura tratamentul echitabil al resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere legală în statele membre, precum și prevenirea și combaterea imigrării ilegale și a traficului de persoane.
În ceea ce privește imigrația legală, UE are competența de a stabili condițiile de intrare și de ședere legală într-un stat membru pentru resortisanții unei țări terțe, inclusiv în scopul reîntregirii familiei. Cu toate acestea, statele membre au libertatea de a stabili numărul de resortisanți ai unei țări terțe care pot fi admiși pentru a căuta un loc de muncă.
UE urmărește să prevină și să reducă imigrația ilegală, în special prin intermediul unei politici eficiente de returnare și readmisie, într-un mod care să respecte drepturile omului.
Potrivit articolului 80 din TFUE, politica UE în materie de migrație și azil este reglementată de principiul solidarității și al distribuirii echitabile a răspunderii între statele membre, inclusiv pe plan financiar.
De-a lungul anilor, UE și-a dezvoltat și perfecționat abordarea comună în materie de migrație și azil. UE face demersuri din 1999 pentru crearea unui sistem european comun de azil. În 2020 Comisia Europeană a publicat noul său Pact privind migrația, care acoperă toate diferitele elemente necesare pentru o abordare europeană cuprinzătoare a migrației și încearcă să asigure o mai mare coerență în integrarea fațetelor interne și externe ale politicilor de migrație. Comisia propune proceduri îmbunătățite, mai rapide și mai bine integrate în întregul sistem de azil și migrație și încearcă să asigure un cadru comun și echilibrat care să reunească toate aspectele politicii de azil și migrație. Aceasta recunoaște că returnările efective necesită proceduri îmbunătățite în interiorul UE, care să reducă fragmentarea abordărilor naționale și să aducă o cooperare mai strânsă și o solidaritate consolidată între toate statele membre.
Politica UE în materie de migrație și azil se aplică tuturor statelor membre, cu excepția Danemarcei, care dispune de o clauză de neparticipare în conformitate cu Protocolul 22, și a Irlandei, care se bucură de dreptul de a participa la măsuri specifice în conformitate cu Protocolul 21.
Politica UE privind frontierele face parte din acquis-ul Schengen și se aplică statelor membre și țărilor asociate spațiului Schengen (Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția) în conformitate cu Protocolul 19. Irlanda nu participă la măsurile din acquis-ul Schengen referitoare la frontiere.