Practicile comerciale neloiale

SINTEZĂ PRIVIND:

Directiva 2005/29/CE privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor față de consumatori

CARE ESTE ROLUL ACESTEI DIRECTIVE?

ASPECTE-CHEIE

Practicile comerciale înșelătoare

Acțiuni înșelătoare

O practică comercială este înșelătoare în cazul în care conține informații false sau mincinoase sau dacă poate induce consumatorul mediu în eroare, chiar dacă informațiile oferite pot fi corecte, și dacă poate să determine consumatorul să ia o decizie comercială pe care altfel nu ar fi luat-o. Printre exemplele de asemenea acțiuni se numără informațiile false sau înșelătoare cu privire la:

De asemenea, directiva interzice comercializarea înșelătoare a mărfurilor ca fiind identică atunci când, în realitate, compoziția caracteristicilor lor este diferită în diferite state membre ale UE (adesea denumită bunuri „cu dublă calitate”).

Omisiuni înșelătoare

Practicile comerciale agresive

Practici interzise în orice împrejurări (lista neagră)

Măsuri reparatorii și sancțiuni

Document de orientare

În 2021, Comisia Europeană a publicat orientări detaliate privind implementarea și aplicarea directivei 2005/29/CE. Documentul explică noțiuni-cheie și reguli și oferă exemple practice preluate din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și de la instanțele și administrațiile naționale, pentru a ajuta autoritățile naționale să pună în practică directiva și pentru a le asigura comercianților o certitudine juridică sporită. Îndrumarea acoperă modificările introduse de Directiva (UE) 2019/2161.

DE CÂND SE APLICĂ NORMELE?

CONTEXT

Pentru informații suplimentare, consultați:

TERMENI-CHEIE

  1. Produs. Orice bun sau serviciu, inclusiv bunuri imobile, servicii digitale și conținut digital.
  2. Consumator. O persoană fizică ce acționează, în legătură cu practicile comerciale reglementate de directivă 2005/29/CE, în scopuri care nu se încadrează în activitatea sa comercială, industrială, artizanală sau liberală.
  3. Diligență profesională. nivelul de competență specializată și de considerație pe care comerciantul poate să îl exercite în mod rezonabil față consumatori, în conformitate cu practica comercială loială și/sau cu principiul general al bunei-credințe în domeniul de activitate al comerciantului.
  4. Piață online. Un serviciu care utilizează software, inclusiv un site web, o parte a unui site web sau o aplicație, operate de sau în numele unui comerciant, care permite consumatorilor să încheie contracte la distanță cu alți comercianți sau consumatori.
  5. Ierarhie. Vizibilitatea relativă conferită produselor, prezentate, organizate sau comunicate de către comerciant, indiferent de mijloacele tehnologice utilizate pentru o astfel de prezentare, organizare sau comunicare.
  6. Influență nejustificată. Exploatarea unei poziții de putere în raport cu consumatorul pentru a aplica o presiune asupra acestuia, chiar și fără a recurge la forța fizică sau a amenința cu aceasta, într-o manieră care reduce semnificativ abilitatea consumatorului de a lua o decizie în cunoștință de cauză.

DOCUMENTELE PRINCIPALE

Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori și de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE și 2002/65/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului („Directiva privind practicile comerciale neloiale”) (JO L 149, , pp. 22-39)

Modificările succesive aduse Directivei 2005/29/CE au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

Directiva (UE) 2024/825 a Parlamentului European și a Consiliului din de modificare a Directivelor 2005/29/CE și 2011/83/UE în ceea ce privește consolidarea rolului consumatorilor în vederea tranziției verzi printr-o mai bună protecție împotriva practicilor neloiale și o mai bună informare (JO L, 2024/825, ).

data ultimei actualizări