Convenția de la Helsinki: prevenirea poluării cursurilor de apă și a lacurilor internaționale

ASPECTE-CHEIE

• Convenția stabilește un cadru juridic pentru cooperările bilaterale sau multilaterale întreprinse pentru:
  • prevenirea și controlul poluării cursurilor de apă transfrontaliere;
  • asigurarea utilizării rezonabile și imparțiale a cursurilor de apă transfrontaliere.
• Părțile trebuie să adopte toate măsurile adecvate privind cursurile de apă transfrontaliere pentru:
  • a preveni, controla și reduce poluarea reală sau potențială;
  • a asigura gestionarea resurselor de apă într-un mod fiabil din punct de vedere ecologic, conservarea resurselor și protejarea mediului, inclusiv refacerea ecosistemelor, unde este necesar;
  • a asigura utilizarea rezonabilă și imparțială a resurselor.
• Părțile au următoarele obligații:
  • să aplice principiul precauției, adică acțiunile nu trebuie amânate pentru că cercetările științifice încă nu au dovedit legătura cauzală dintre anumite substanțe și poluarea;
  • să aplice principiul „poluatorul plătește”, adică partea responsabilă de cauzarea poluării suportă costurile măsurilor de prevenire, control și reducere a poluării;
  • să gospodărească resursele de apă în așa fel încât nevoile generației viitoare să fie satisfăcute;
  • să dezvolte programe pentru monitorizarea cursurilor de apă transfrontaliere;
  • să coopereze pe bază de reciprocitate, în special în ceea ce privește schimbul de informații și cercetări pentru a elabora tehnici eficiente de prevenire, control și reducere a poluării transfrontaliere;
  • să susțină eforturile internaționale destinate elaborării de norme, criterii și proceduri privind răspunderea pentru orice poluări.
• Măsurile trebuie:
  • să fie luate la sursă, unde acest lucru este posibil;
  • să nu transfere direct sau indirect poluarea în alte zone din mediul înconjurător.
• Acordurile bilaterale sau multilaterale pot să acopere aspecte precum:
  • compilarea datelor și întocmirea de inventare;
  • elaborarea unor programe comune de monitorizare;
  • adoptarea unor limite de emisie pentru apă uzată și a unor obiective comune privind calitatea apei;
  • instituirea de proceduri de avertizare și de alarmă;
  • utilizarea studiilor de impact asupra mediului.
• Părțile unui acord au următoarele obligații:
  • să ofere orice sprijin reciproc la cerere;
  • să asigure că informațiile referitoare la situația apelor transfrontaliere și orice măsuri luate sunt puse la dispoziția publicului.
• Convenția a fost modificată în 2003 pentru a permite alăturarea țărilor din afara UE. Modificarea a intrat în vigoare la 6 februarie 2013 și Decizia 2013/790/UE a marcat acceptarea acesteia. Din martie 2016 toate statele membre ale ONU pot să adere la aceasta.