Eliminarea dublei impuneri (arbitraj)

ASPECTE-CHEIE

Când se produce dubla impunere, întreprinderea afectată își prezintă cazul în fața autorităților fiscale vizate; dacă respectivele autorități nu pot rezolva problema în mod satisfăcător, acestea încearcă să ajungă la un acord comun cu autoritățile din țara UE în care este impozitată întreprinderea asociată.

Dacă autoritățile din cele două țări ale UE nu reușesc să ajungă la un acord, acestea prezintă cazul unei comisii consultative, care propune o modalitate de soluționare a litigiului.

Deși autoritățile fiscale pot adopta ulterior, prin acord comun, o soluție diferită de cea sugerată de către comisia consultativă, ele sunt obligate să adopte recomandarea comisiei dacă nu ajung la un acord. Comisia este alcătuită dintr-un președinte, doi reprezentanți ai autorităților fiscale vizate și un număr par de membri independenți.

Convenția a fost semnată la 23 iulie 1990 și a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 1995 până la 31 decembrie 1999 (o perioadă de cinci ani). La 25 mai 1999, Consiliul a adoptat un protocol de modificare a convenției, prelungindu-i valabilitatea cu perioade de câte cinci ani.

Codul de conduită

Forumul comun pentru prețurile de transfer (JTPF) a elaborat un cod de conduită pentru punerea în practică eficientă a convenției, codul fiind adoptat în 2006. JTPF, înființat în 2002, oferă asistență și consultanță Comisiei Europene cu privire la aspectele care țin de prețurile de transfer¹. În 2009 a fost adoptat un cod de conduită revizuit. Codul de conduită clarifică diferite aspecte, inclusiv:

• domeniul de aplicare al convenției;
• admisibilitatea unei cauze;
• procedurile privind acordul comun; și
• procedurile de soluționare a litigiilor.

Extinderea convenției la noi țări ale UE

Treptat, pe măsură ce la UE au aderat noi țări, convenția a fost extinsă la acestea prin intermediul următoarelor instrumente juridice:

• o convenție din 1995 privind aderarea Austriei, a Finlandei și a Suediei la convenția privind eliminarea dublei impuneri în legătură cu ajustarea profiturilor întreprinderilor asociate;
• o convenție din 2005 cu privire la aderarea Republicii Cehe, a Estoniei, a Ciprului, a Letoniei, a Lituaniei, a Ungariei, a Maltei, a Poloniei, a Sloveniei și a Slovaciei la convenție;
• un act privind condițiile de aderare a Bulgariei și a României și ajustările tratatelor pe care se întemeiază UE;
• un act de aderare a Croației la UE, prin care țara a aderat la convenție și la protocol. Decizia 2014/899/UE a stabilit data intrării în vigoare a convenției și a protocolului pentru Croația și a modificat textul convenției ca urmare a aderării Croației.

Directiva (UE) 2017/1852 a Consiliului

În octombrie 2017, Consiliul a adoptat Directiva (UE) 2017/1852 privind mecanismele de soluționare a litigiilor fiscale în UE, care are la bază convenția de arbitraj. Domeniul de aplicare al directivei este mai larg decât al convenției, directiva urmând a se aplica tuturor contribuabililor care datorează impozite pe venit și pe capital vizate de tratatele fiscale bilaterale și de convenția de arbitraj. Cu timpul, utilizarea convenției de arbitraj se poate reduce, date fiind avantajele directivei care dispune eliminarea dublei impuneri.