Intermedierea de asigurări: o protecție mai bună a consumatorilor

SINTEZĂ PRIVIND:

Directiva 2002/92/CE — intermedierea de asigurări

CARE ESTE ROLUL ACESTEI DIRECTIVE?

Directiva privind intermedierea de asigurări reglementează practicile de vânzare ale tuturor produselor de asigurare oferite de agenți și brokeri de asigurări.
Aceasta acoperă reglementarea produselor generale de asigurare, precum asigurarea de răspundere civilă auto, precum și polițe de asigurări de viață, inclusiv cele care cuprind elemente de investiții, cum ar fi asigurările de viață bazate pe unități (unit-linked)*.

ASPECTE-CHEIE

Toate persoanele fizice sau companiile care intermediază asigurări sau reasigurări* trebuie să fie înregistrate în țara de origine din Uniunea Europeană (UE) pe baza unui număr de cerințe minime specifice, incluzând:
- cunoștințe și aptitudini corespunzătoare, astfel cum sunt acestea stabilite de legile aplicabile ale țării UE de origine;
- să aibă o bună reputație;
- să dețină o asigurare de indemnizație profesională sau orice altă garanție comparabilă pentru răspunderea care decurge din neglijența profesională;
- capacitate financiară suficientă necesară pentru a proteja clienții în cazul incapacității intermediarului de asigurări de a transfera primele clienților către întreprinderile de asigurare sau de a transfera clienților suma aferentă despăgubirii pe baza poliței deținute.
Țările UE pot adopta norme mai stricte, însă doar pentru agenții și brokerii de asigurări înregistrați pe teritoriul lor.
Pe baza înregistrării în țara de origine, intermediarii de asigurări sau reasigurări vor avea posibilitatea să își desfășoare activitatea și în alte țări din UE.
Intermediarii de asigurări trebuie să ofere explicații clare clienților privind recomandările făcute pentru achiziționarea unor anumite produse. Aceștia trebuie să specifice clientului în scris, cu precizie și claritate, de ce au recomandat anumite produse în lumina cerințelor individuale ale clientului.
Țările UE trebuie să asigure publicului acces ușor, printr-un punct de informare unic, la detalii privind intermediarii de asigurări și reasigurări, autoritățile competente din țara UE în care sunt înregistrați și țările UE în care își desfășoară activitatea.
Directiva încurajează țările UE să stabilească proceduri adecvate și eficiente de soluționare alternativă a litigiilor pentru soluționarea extrajudiciară a litigiilor în care sunt implicați clienți nemulțumiți, în special prin intermediul rețelei FIN-NET.

La 20 ianuarie 2016, Parlamentul European și Consiliul au adoptat directiva privind distribuția de asigurări [Directiva (UE) 2016/97], care actualizează și înlocuiește directiva privind intermedierea de asigurări. Noua directivă va acoperi întregul lanț de distribuție, inclusiv asigurătorii care vând direct clienților (de unde rezultă și denumirea). De asemenea, directiva îmbunătățește modalitatea de vânzare a produselor de asigurări, incluzând o mai mare transparență a prețurilor și o mai bună informare a consumatorilor.

DE CÂND SE APLICĂ DIRECTIVA?

Directiva 2002/92/CE a intrat în vigoare la 15 ianuarie 2003. Țările UE au avut obligația de a o transpune în legislația națională până la 14 ianuarie 2005.
Directiva (UE) 2016/97 privind distribuția de asigurări (reformare) a intrat în vigoare la 22 februarie 2016. Țările UE au avut obligația de a transpune directiva în legislația națională până la 23 februarie 2018.

CONTEXT

Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul web al Comisiei Europene privind intermedierea de asigurări.

* TERMENI-CHEIE

Asigurări de viață bazate pe unități: acestea conferă deținătorilor de polițe de asigurări de viață posibilitatea de a-și combina banii cu cei ai altor deținători de polițe într-un fond bazat pe unități (unit-linked). Acest lucru le permite să investească într-o gamă mai largă de investiții (precum acțiunile și obligațiunile) decât ar avea posibilitatea pe cont propriu.

Reasigurarea: permite asigurătorilor să transfere o parte din propriul portofoliu de riscuri către alți asigurători pentru a distribui riscul de a achita sume mari în eventualitatea unei solicitări de daune.

ACTUL PRINCIPAL

Directiva 2002/92/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 decembrie 2002 privind intermedierea de asigurări (JO L 9, 15.1.2003, pp. 3-10)

Modificările succesive aduse Directivei 2002/92/CE au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

ACTE CONEXE

Directiva (UE) 2016/97 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 ianuarie 2016 privind distribuția de asigurări (reformare) (JO L 26, 2.2.2016, pp. 19-59)

Data ultimei actualizări: 24.10.2016