Biroul European de Sprijin pentru Azil

Regulamentul (UE) nr. 439/2010 înființează un Birou European de Sprijin pentru Azil, menit să consolideze cooperarea dintre statele membre în acest domeniu și să le ofere asistență în gestionarea situațiilor de criză.

ACT

Regulamentul (UE) nr. 439/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 mai 2010 privind înființarea unui Birou European de Sprijin pentru Azil

SINTEZĂ

Biroul European de Sprijin pentru Azil (EASO) este o agenție a Uniunii Europene care funcționează începând din 2011. Rolul său este de:

Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția urmează să adere în scurt timp la SECA în calitate de țări asociate, după ratificarea acordurilor negociate de către Uniunea Europeană (UE) cu fiecare dintre aceste state.

Sprijinirea cooperării statelor membre în materie de azil

Rolul EASO în acest domeniu constă în:

Sprijin pentru statele membrecare se confruntă cu presiuni deosebite

EASO coordonează ajutorul de urgență acordat statelor membre ale căror facilități de primire și sisteme de azil sunt supuse unor presiuni extrem de pronunțate, oferind în acest sens sprijin și asistență temporare.

Acest ajutor presupune în principal crearea, în statele membre solicitante, a unor echipe de sprijin pentruazil, care oferă expertiză în materie de servicii de interpretare, informații referitoare la țările de origine și cunoștințe privind soluționarea și gestionarea cazurilor de acordare a azilului.

Când EASO decide să detașeze una sau mai multe echipe de sprijin pentru azil, biroul întocmește un plan operațional împreună cu statul membru solicitant, cu scopul de a defini:

Experții echipelor de sprijin sunt puși la dispoziție de către statele membre și fac parte din rezerva de intervenție pentru azil din cadrul EASO.

Implementarea sistemului european comun de azil (SECA)

EASO contribuie la implementarea SECA atât în cadrul Uniunii Europene, cât și în afara acesteia.

În ceea ce privește dimensiunea internă a SECA, contribuția EASO se rezumă în principal la:

În ceea ce privește dimensiunea externă a SECA, responsabilitățile EASO vizează, în special:

Structura și conducerea EASO

Consiliul de administrație reprezintă autoritatea de planificare și monitorizare a EASO. Este compus din reprezentanți ai statelor membre ale UE și ai țărilor asociate, reprezentanți ai Comisiei Europene și un reprezentant al Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (ICNUR).

Directorul executiv este numit în funcție de către Consiliul de administrație și este responsabil cu gestionarea zilnică a agenției. Acesta are statut de reprezentant legal al instituției.

Forumul consultativ reprezintă un spațiu destinat dialogului bilateral continuu, schimbului de informații și punerii în comun a cunoștințelor între EASO și societatea civilă. Acesta reunește experți pe diferite aspecte ale acordării azilului.

Biroul obține venituri în principal printr-o contribuție înregistrată în bugetul global al UE și prin contribuții din partea țărilor asociate.

REFERINȚE

Act

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislația statelor membre

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Regulamentul (UE) nr. 439/2010

18.6.2010

-

JO L 132, 29.5.2010

ACTE CONEXE

Decizia 2010/762/UE a reprezentanților guvernelor statelor membre, reuniți în cadrul Consiliului, din 25 februarie 2010 de stabilire a sediului Biroului European de Sprijin pentru Azil (JO L 324, 9.12.2010)

Această decizie stabilește sediul Biroului European de Sprijin pentru Azil în Valetta, Malta.

Decizia 2014/185/UE a Consiliului din 11 februarie 2014 privind semnarea, în numele Uniunii, a Acordului dintre Uniunea Europeană și Confederația Elvețiană privind participarea acesteia la Biroul European de Sprijin pentru Azil (JO L 102, 5.4.2014)

Decizia 2014/186/UE a Consiliului din 11 februarie 2014 privind semnarea, în numele Uniunii, a Acordului dintre Uniunea Europeană și Principatul Liechtenstein privind participarea acestuia la Biroul European de Sprijin pentru Azil (JO L 102, 5.4.2014)

Decizia 2014/194/UE a Consiliului din 11 februarie 2014 privind semnarea, în numele Uniunii, a Acordului dintre Uniunea Europeană și Republica Islanda privind participarea acesteia la Biroul European de Sprijin pentru Azil (JO L 106, 9.4.2014)

Decizia 2014/204/UE a Consiliului din 11 februarie 2014 privind semnarea, în numele Uniunii, și aplicarea provizorie a Acordului dintre Uniunea Europeană și Regatul Norvegiei privind participarea acestuia la Biroul European de Sprijin pentru Azil (JO L 109, 12.4.2014)

Ultima actualizare: 22.07.2014