Cooperarea administrativă în domeniul fiscal

ASPECTE-CHEIE

Directiva 2011/16/UE se aplică tuturor taxelor, cu excepția următoarelor:

• taxa pe valoarea adăugată (TVA) sau taxele vamale;
• accizele reglementate de alte acte legislative ale UE;
• contribuțiile obligatorii la asigurările sociale;
• taxele pentru certificate și documente emise de autoritățile publice;
• plățile către utilitățile publice.

Directiva de modificare (UE) 2021/514 clarifică faptul că TVA și alte impozite indirecte intră în domeniul de aplicare al Directivei 2011/16/UE. Astfel, informațiile comunicate între statele membre pot fi utilizate și pentru evaluarea, administrarea și aplicarea TVA și a altor impozite indirecte.

Statele membre desemnează o autoritate pentru a supraveghea directiva. Aceasta instituie un birou central de legătură, al cărui rol este:

• să mențină contactele cu Comisia și cu omologii naționali;
• să proceseze cererile de informații.

Schimbul de informaţii la cerere

Procedura impune ca:

• o autoritate contactată de o alta (autoritatea solicitantă) să împărtășească orice informații pe care le deține sau pe care le descoperă ulterior;
• să se utilizeze, pe cât posibil, formulare-tip și electronice elaborate de Comisie;
• autoritatea solicitantă să specifice:
  • motivele fiscale care stau la baza cererii sale;
  • informațiile pe care le solicită;
• autoritatea solicitată:
  • să confirme electronic în termen de șapte zile lucrătoare primirea cererii;
  • să colecteze informațiile, chiar dacă nu are nevoie de acestea în scopuri fiscale proprii,
  • să furnizeze informațiile cât mai rapid posibil, în termen de cel mult trei luni sau în termen de două luni în cazul în care deține deja informațiile,
  • să răspundă în termen de o lună în cazul în care solicită detalii suplimentare, nu deține informațiile sau refuză să le împărtășească din motive precum secretul comercial sau ordinea publică, sau pentru că se referă la impozite anterioare lunii ianuarie 2011.

În fiecare an, autoritățile dintr-un stat membru fac schimb automat de informații cu omologii lor dintr-un alt stat membru cu privire la resortisanții statului din urmă care locuiesc pe teritoriul primului. Aceste informații se referă la următoarele categorii:

• venitul angajatului;
• taxele directorului;
• venituri din sistemele de asigurări de viață;
• pensii;
• informații cu privire la proprietate și la veniturile din proprietăți imobiliare;
• redevențe (introduse în DAC7);
• venituri din dividende vărsate prin intermediul unor conturi altele decât cele de custodie (introduse în DAC8).

Statele membre:

• intenționează să includă numărul de identificare fiscală (NIF) al unei persoane fizice împreună cu informațiile de mai sus începând cu 1 ianuarie 2024;
• informează anual Comisia cu privire la schimbul de informații, care acoperă inițial două dintre categoriile de mai sus, dar va acoperi cel puțin cinci dintre acestea începând cu 1 ianuarie 2026;
• solicită ca autoritatea națională care furnizează informațiile în temeiul DAC2 („instituția financiară raportoare”) să pună în aplicare normele detaliate de raportare financiară și personală și de due diligence prevăzute în anexele I și II și să schimbe automat:
  • informații privind deciziile transfrontaliere prealabile și acordurile prealabile privind prețurile în temeiul DAC3;
  • rapoarte pe țară ale grupurilor multinaționale de întreprinderi, inclusiv date privind fiecare jurisdicție fiscală în care își desfășoară activitatea și profitul înainte de impozitare (anexa III enumeră detaliile necesare) în temeiul DAC4,
  • acordurile transfrontaliere raportabile care implică mai mult de un stat membru sau un stat membru și o țară din afara UE în conformitate cu DAC6;
• solicită ca platformele digitale („operatorii de platformă”) în conformitate cu DAC7 să raporteze într-un stat membru și să pună în aplicare normele de raportare și due diligence prevăzute în anexa V privind vânzătorii care utilizează serviciile lor pentru:
  • închirierea de bunuri imobile rezidențiale și comerciale;
  • servicii personale;
  • vânzarea de bunuri;
  • închirieri de mijloace de transport;
• furnizează anual Comisiei statistici privind schimbul automat de informații;
• păstrează o evidență a informațiilor primite prin intermediul schimburilor automate timp de cel puțin cinci ani;
• monitorizează și evaluează cooperarea administrativă și împărtășesc anual constatările lor cu Comisia;
• stabilesc sancțiunile pentru încălcarea legislației.

Schimbul spontan de informații

Autoritățile naționale trebuie să furnizeze în mod spontan informații omologilor lor cât mai repede posibil și în termen de cel mult o lună, în cazul în care consideră că:

• un alt stat membru ar putea avea o pierdere fiscală;
• o persoană beneficiază de un beneficiu fiscal într-un stat membru care i-ar crește obligația fiscală într-un alt stat membru;
• relațiile de afaceri dintre două persoane din diferite state membre ar putea duce la economii de impozite pentru una sau pentru ambele;
• economiile fiscale se bazează pe transferuri artificiale de profit în cadrul grupurilor de întreprinderi;
• informațiile pe care le primesc de la o altă autoritate ar putea fi relevante în evaluarea obligațiilor fiscale în statul membru.

Cooperarea administrativă suplimentară

Autoritățile naționale pot:

• solicita ca funcționarii lor să participe la anchete desfășurate într-un alt stat membru;
• să convină să efectueze controale simultane în două sau mai multe state membre asupra persoanelor de interes comun;
• să solicite feedback cu privire la informațiile pe care le-au furnizat și să ofere partenerilor lor feedback anual cu privire la schimbul automat de informații.

Informațiile

• comunicate între statele membre sunt acoperite de normele privind secretul oficial;
• pot fi utilizate pentru:
  • aplicarea legislației naționale privind TVA, alte impozite indirecte, taxele vamale, combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului,
  • evaluarea altor impozite și taxe care fac obiectul acordurilor de asistență reciprocă,
  • sprijinirea procedurilor judiciare și administrative care pot conduce la sancțiuni;
• pot fi partajate cu o țară din afara UE dacă statul membru care le-a furnizat inițial este de acord;
• primite de la o țară din afara UE, cu acordul acesteia, pot fi furnizate unui alt stat membru dacă se consideră că sunt utile.

Comisia pune la dispoziția statelor membre mijloace electronice și automate pentru a verifica dacă NIF-ul unei persoane este corect.

Directiva a abrogat Directiva 77/799/CEE la 1 ianuarie 2013.

Directiva de modificare (UE) 2023/2226 extinde cooperarea fiscală administrativă la criptoactive prin impunerea ca:

• furnizorii de servicii de criptoactive să respectă obligațiile detaliate de raportare și de due diligence din anexa VI;
• autoritățile naționale să partajeze automat informațiile pe care le primesc de la furnizorii de servicii cu omologii lor din UE în termen de nouă luni de la sfârșitul anului calendaristic – primul schimb va avea loc de la 1 ianuarie 2026.

De asemenea, aceasta prevede ca autoritățile naționale să comunice următoarele informații pentru fiecare:

• persoană vizată de legislație („persoană care trebuie raportată”): numele, adresa, statul membru de reședință, codul numeric personal și data și locul nașterii;
• furnizor de servicii de criptoactive: numele, adresa, codul numeric personal și, dacă este disponibil, numărul individual de identificare furnizat la înregistrare;
• tranzacție cu criptoactive: detalii precum suma plătită, unitățile implicate și valoarea de piață.

Aceasta prevede ca Comisia:

• să standardizeze formularul informatizat care urmează să fie utilizat pentru schimbul de informații;
• să stabilească modalitățile practice și tehnice pentru înregistrarea și identificarea operatorilor de criptoactive;
• să instituie un registru al criptoactivelor până la 31 decembrie 2025;
• să ofere statelor membre acces la un registru central securizat până la 31 decembrie 2026.