Regulamentul (CE) nr. 183/2005 – cerințe privind igiena furajelor
Regulamentul se aplică activităților fabricanților din sectorul hranei pentru animale, de la producția primară a furajelor până la introducerea acestora pe piață, precum și hranei pentru animalele de la care se obțin produse alimentare, importurilor de furaje provenite din țări din afara UE și exporturilor de furaje în aceste țări.
Din domeniul de aplicare se exclud următoarele:
Întreprinderile din sectorul hranei pentru animale care desfășoară activități de producție primară de furaje
Aceste întreprinderi trebuie să prevină, să elimine sau să reducă riscurile la adresa siguranței furajelor în timpul producției, al preparării, al curățării, al ambalării, al antrepozitării și al transportului acestor produse (anexa I). Întreprinderile trebuie să întocmească registre privind măsurile luate pentru controlul riscurilor de contaminare.
Alți exploatanți din sectorul hranei pentru animale
Aceste întreprinderi trebuie să adopte măsuri pentru a garanta siguranța produselor pe care le fabrică, le transportă sau le utilizează. Aceste măsuri sunt detaliate în anexa II și vizează în principal:
Întreprinderile trebuie:
Atât Comisia, cât și țările UE publică ghiduri de bune practici în sectorul hranei pentru animale și cu privire la aplicarea principiilor HACCP. Acestea trebuie elaborate în conformitate cu principiile din Codex Alimentarius și după consultarea tuturor părților interesate. În cazul în care au fost întocmite ghiduri standardizate la nivelul UE, Comitetul permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale (cunoscut și ca PAFF) se asigură că se poate pune în practică conținutul acestor ghiduri.
Anexa II la regulament a fost modificată de două ori [prin Regulamentul (UE) nr. 225/2012 și prin Regulamentul (UE) 2015/1905] în ceea ce privește aprobarea întreprinderilor care fabrică produse din uleiuri vegetale și amestecuri de grăsimi și cerințele specifice pentru producerea, depozitarea, transportul și testarea nivelului de dioxină.
Se aplică de la .
Pentru informații suplimentare, consultați:
Regulamentul (CE) nr. 183/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din de stabilire a cerințelor privind igiena furajelor (JO L 35, , pp. 1-22)
Modificările succesive aduse Regulamentului (CE) nr. 183/2005 au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.
data ultimei actualizări