Evaluarea efectelor proiectelor asupra mediului (EIM)

SINTEZĂ PRIVIND:

Directiva 2011/92/UE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului

CARE ESTE ROLUL ACESTEI DIRECTIVE?

Cunoscută ca Directiva EIM, directiva urmărește să asigure:

• un nivel ridicat de protecție a mediului;
• considerentele de mediu sunt integrate în pregătirea și autorizarea proiectelor.

Acest obiectiv este realizat prin asigurarea evaluării de mediu a anumitor proiecte publice și private enumerate în anexele I și II ale directivei (aeroporturi, instalații nucleare, căi ferate, drumuri, instalații de eliminare a deșeurilor, stații de tratare a apelor reziduale etc.).

Directiva EIM se aplică unei game largi de proiecte publice și private.

ASPECTE-CHEIE

Directiva 2011/92/UE definește procesul de evaluare a impactului asupra mediului (EIM), care asigură faptul că proiectele care pot avea efecte semnificative asupra mediului sunt supuse unei evaluări, înainte de autorizarea acestora.

Legislația de modificare (Directiva 2014/52/UE) a fost adoptată în 2014. În concordanță cu o direcție de reglementare mai inteligentă, aceasta:

• contribuie la reducerea sarcinii administrative;
• îmbunătățește nivelul de protecție a mediului pentru a permite decizii de afaceri mai sigure, mai previzibile și mai durabile privind investițiile publice și private;
• ia în considerare amenințările și provocările care au apărut de când normele inițiale au intrat în vigoare în urmă cu 30 de ani. Aceasta înseamnă a acorda mai multă atenție unor aspecte precum eficiența resurselor, schimbările climatice și prevenirea dezastrelor, care acum se reflectă mai bine în procesul de evaluare.

Principalele modificări sunt:

• Țările UE pot simplifica diferitele proceduri de evaluare a mediului.
• Se introduc termene pentru diferitele etape ale evaluărilor de mediu.
• Procedura de screening, care determină dacă este necesară o EIM, este simplificată.
• Deciziile trebuie motivate în mod corespunzător în lumina criteriilor actualizate de screening.
• Rapoartele EIM trebuie să devină mai ușor de înțeles pentru public, în special în ceea ce privește evaluarea stării actuale a mediului și a alternativelor la proiectul în cauză.
• Calitatea și conținutul rapoartelor sunt îmbunătățite. De asemenea, autoritățile competente trebuie să își dovedească obiectivitatea pentru a evita conflictele de interese.
• Motivele deciziilor de aprobare a dezvoltării* trebuie să fie clare și mai transparente pentru public.
• În cazul în care proiectele implică efecte negative semnificative asupra mediului, dezvoltatorii sunt obligați să evite, să prevină sau să reducă aceste efecte. Aceste proiecte trebuie monitorizate.

Procesul EIM

Procesul EIM funcționează după cum urmează:

• dezvoltatorul proiectului poate solicita autorității competente să precizeze ce ar trebui să facă obiectul informațiilor EIM care trebuie furnizate (etapa de definire a domeniului);
• dezvoltatorul trebuie să furnizeze informații cu privire la impactul asupra mediului (sub forma unui raport privind evaluarea impactului asupra mediului elaborat în conformitate cu anexa IV la directivă);
• autoritățile de mediu și publicul, precum și autoritățile locale și regionale (precum și toate țările UE afectate) trebuie să fie informate și consultate;
• autoritatea competentă decide să ia în considerare rezultatele consultărilor; această decizie include, de asemenea, o concluzie motivată privind efectele semnificative ale proiectului;
• autoritatea informează publicul cu privire la decizia sa;
• publicul poate contesta decizia în fața instanțelor.

Consultare publică

Consultarea publicului este o trăsătură-cheie a procesului EIM. Pentru a asigura participarea efectivă a publicului, raportul EIM și alte informații trebuie furnizate cât mai curând posibil. Acest lucru se poate face pe cale electronică, prin anunțuri publice, prin lipirea unor afișe sau prin intermediul ziarelor locale.

Responsabilitatea autorităților naționale

Autoritățile trebuie să decidă într-un termen rezonabil dacă aprobă sau nu proiectul. Acestea trebuie să pună la dispoziția publicului, precum și a autorităților de mediu locale și regionale conținutul unei decizii pozitive, inclusiv motivele principale ale aprobării și eventualele condiții de mediu sau de altă natură pe care le anexează. Dacă autoritățile refuză aprobarea de dezvoltare, acestea trebuie să explice motivele.

Țările UE pot stabili condiții mai stricte și pot impune sancțiuni pentru eventualele încălcări.

DE CÂND SE APLICĂ DIRECTIVA?

Directiva 2011/92/UE a intrat în vigoare la 17 februarie 2012. Acesta codifică patru directive anterioare (85/337/CEE, 97/11/CE, 2003/35/CE și 2009/31/CE), dintre care prima a devenit lege în țările UE la 3 iulie 1988.

Directiva de modificare 2014/52/UE se aplică de la 25 aprilie 2014, iar țările UE au avut obligația de a o transpune în legislația proprie până la 16 mai 2017.

CONTEXT

Pentru informații suplimentare, consultați:

• Evaluarea impactului asupra mediului – EIM (Comisia Europeană).

TERMENI-CHEIE

DOCUMENTUL PRINCIPAL

Directiva 2011/92/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului (text codificat) (JO L 26, 28.1.2012, pp. 1-21)

Modificările succesive aduse Directivei 2011/92/UE au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

Data ultimei actualizări: 23.07.2018