Comunicarea invită țările UE să adopte strategii naționale cu scopul de a îmbunătăți situația economică și socială a romilor până în 2020.
Comisia Europeană prezintă obiective comune în legătură cu incluziunea comunității rome, care vin în completarea obiectivelor strategiei Europa 2020.
Pentru a reduce disparitățile existente în raport cu restul populației, înainte de sfârșitul anului 2011, țările UE au avut obligația de a propune strategii de integrare sau pachete de măsuri de politică vizând îmbunătățirea accesului romilor la:
Comisia urma să realizeze o evaluare a acestor strategii în 2012 și să monitorizeze punerea lor în aplicare printr-un mecanism de monitorizare care să implice diverse grupuri. În această privință, Comisia urma să prezinte rapoarte de monitorizare anuale Consiliului și Parlamentului European.
În final, comunicarea a avut ca obiectiv încurajarea reformelor și consolidarea Platformei europene pentru incluziunea romilor.
S-a prevăzut stabilirea unor obiective naționale de integrare a romilor luând în considerare necesitățile, constrângerile și diversitatea situațiilor din fiecare țară a UE.
S-a prevăzut elaborarea unor strategii de integrare cu implicarea părților în cauză, în special a autorităților locale și regionale, a societății civile și a reprezentanților romilor.
S-a prevăzut crearea unui punct de contact național unic în fiecare țară a UE, pentru monitorizarea acțiunilor.
S-a prevăzut identificarea clară a surselor de finanțare pentru strategiile naționale. Această finanțare poate să provină din bugetele naționale, din fondurile structurale sau din alte surse de finanțare ale UE (precum instrumentul de microfinanțare Progress sau Inițiativa europeană privind inovarea socială) ori din granturi internaționale.
Obiectivele europene pentru integrarea romilor se aplică țărilor vizate de politica UE privind extinderea. Comisia se angajează să sprijine eforturile țărilor respective, inclusiv prin sporirea finanțării disponibile.
În plus, Comisia va efectua o monitorizare a progreselor înregistrate în fiecare țară, pe care le va prezenta în rapoartele anuale privind extinderea.
În 2013, Consiliul a adoptat o recomandare cu privire la măsurile de integrare efectivă a romilor. Aceasta a vizat măsuri de consolidare a integrării romilor în următoarele domenii:
De asemenea, recomandarea a abordat aspecte precum:
Pentru informații suplimentare, a se vedea:
Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Un cadru UE pentru strategiile naționale de integrare a romilor până în 2020 [COM(2011) 173 final, ]
data ultimei actualizări