Uniunea economică și monetară a UE

ASPECTE-CHEIE

Uniunea economică și monetară a UE

Acesta este procesul de armonizare a politicilor economice și monetare din statele membre și cuprinde trei etape.

• Etapa întâi (1990-1993). Eliminarea barierelor din calea liberei circulații a capitalurilor între statele membre, îmbunătățirea convergenței economice, o cooperare mai strânsă între băncile centrale naționale.
• Etapa a doua (1994-1998). Înființarea Institutului Monetar European [predecesorul Băncii Centrale Europene (BCE)], pregătirile pentru introducerea monedei euro, prevenirea apariției unor deficite excesive și o mai bună convergență a politicilor (pentru a asigura stabilitatea prețurilor și finanțe publice solide).
• Etapa a treia (începând cu 1 ianuarie 1999). Stabilirea irevocabilă a cursurilor de schimb, adoptarea treptată a monedei euro de către statele membre ca monedă a acestora, punerea în aplicare a unei politici monetare unice sub responsabilitatea BCE, intrarea în vigoare a mecanismului cursului de schimb intra-UE (MCS II) și intrarea în vigoare a Pactului de stabilitate și de creștere.

Deși primele două etape ale UEM au fost finalizate pentru toate statele membre, etapa finală este încă în curs de desfășurare. Până în prezent, 21 de state membre au adoptat moneda euro ca monedă oficială (denumite împreună zona euro).

Trecerea la moneda euro

Înainte de a putea introduce moneda euro, un stat membru trebuie să întrunească mai multe cerințe economice și juridice – criteriile de convergență stabilite la articolul 140 din TFUE:

• scopul criteriilor de convergență economică este de a garanta stabilitatea economiei și a situației financiare a UE;
• convergența juridică impune ca legislația națională a statelor membre, inclusiv statutul băncii centrale naționale a fiecăruia, să fie compatibilă cu legislația relevantă a UE.

Atunci când un stat membru îndeplinește toate aceste cerințe, Consiliul Uniunii Europene decide că acesta poate adopta euro ca monedă națională. Euro înlocuiește atunci moneda națională și devine moneda oficială a statului membru respectiv.

Statele membre a căror monedă este euro sunt considerate ca formând zona euro, în care se aplică o politică monetară unică sub responsabilitatea Consiliului guvernatorilor BCE.

Statele membre care nu au adoptat încă euro ca monedă sunt state membre care fac obiectul unei derogări în temeiul articolului 139 din TFUE. Comisia Europeană și BCE raportează Consiliului, cel puțin o dată la doi ani sau la cererea statului membru care face obiectul unei derogări, cu privire la progresele înregistrate în direcția îndeplinirii criteriilor de convergență. După consultarea Parlamentului European și după o dezbatere în cadrul Consiliului European, Consiliul decide, la propunerea Comisiei, că statul membru în cauză îndeplinește condițiile necesare și poate adopta euro ca monedă și abrogă derogarea pentru statul membru în cauză.

Banca Centrală Europeană;

BCE joacă un rol esențial în UEM. Prin intermediul organului său de decizie, Consiliul guvernatorilor, aceasta stabilește politica monetară pentru zona euro. De asemenea, aceasta deține dreptul exclusiv de a autoriza emisiunea de bancnote în euro în cadrul UE. Statele membre au dreptul de a emite monede, dar BCE trebuie să autorizeze mai întâi cantitatea anuală (volumul) care va fi emisă.

Primele state membre din zona euro

• La 3 mai 1998, o dată istorică în ceea ce privește lansarea celei de-a treia etape a UEM, Consiliul a adoptat o decizie prin care recunoștea că 11 state membre (Belgia, Germania, Irlanda, Spania, Franța, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Austria, Portugalia și Finlanda) întruniseră condițiile necesare pentru a introduce moneda unică la 1 ianuarie 1999.
• În 2000 s-a luat o decizie similară cu privire la Grecia, care a intrat în etapa a treia a UEM în ianuarie 2001.

• Moneda euro a fost introdusă în două etape.
  • 1 ianuarie 1999.  Euro a fost introdus ca monedă contabilă¹ și s-au stabilit ratele de conversie între euro și monedele statelor membre.
  • 1 ianuarie 2002.  S-au introdus monedele și bancnotele euro fizice în statele membre în cauză. Cetățenii și întreprinderile europene au avut apoi posibilitatea de a efectua plăți în numerar în euro.

Extinderea zonei euro

• În principiu, toate statele membre trebuie să participe la a treia etapă a UEM și deci să adopte moneda euro. Cu toate acestea, unele dintre acestea nu au îndeplinit încă cerințele economice și juridice, iar Danemarca a optat să nu participe la cea de a treia etapă a UEM, detaliile acestei neparticipări fiind prevăzute în Protocolul nr. 16 la tratate. Danemarca și-a rezervat opțiunea de a-și înceta acordurile de derogare și de a solicita adoptarea monedei euro, dar nu și-a anunțat încă o asemenea intenție.
• Statele membre care au adoptat moneda euro după 2002:
  • Slovenia, la 1 ianuarie 2007;
  • Cipru și Malta, la 1 ianuarie 2008;
  • Slovacia, la 1 ianuarie 2009;
  • Estonia, la 1 ianuarie 2011;
  • Letonia, la 1 ianuarie 2014;
  • Lituania, la 1 ianuarie 2015;
  • Croația la 1 ianuarie 2023;
  • Bulgaria la 1 ianuarie 2026.