Registrul de transparenţă

Registrul de transparenţă este un instrument comun Parlamentului European şi Comisiei. Acesta vizează informarea cetăţenilor cu privire la organizaţiile şi persoanele independente care desfăşoară activităţi al căror obiectiv este influenţarea proceselor de luare a deciziilor ale Uniunii Europene. Registrul sprijină această activitate printr-un cod de conduită şi un mecanism de alertă care permite depistarea şi soluţionarea eventualelor încălcări ale codului.

ACT

Acord între Parlamentul European şi Comisia Europeană privind înfiinţarea unui registru de transparenţă pentru organizaţii şi persoane care desfăşoară activităţi independente, implicate în procesul de elaborare şi de punere în aplicare a politicilor Uniunii Europene.

SINTEZĂ

Prin acest acord, Parlamentul European şi Comisia Europeană au înfiinţat un registru de transparenţă comun. Acest registru conţine informaţii privind organizaţiile şi persoanele care participă la elaborarea şi la punerea în aplicare a politicilor europene. Informaţiile privesc în special tipul de activităţi pe care aceştia le desfăşoară, interesele pe care le urmăresc şi resursele pe care le alocă activităţilor lor.

Registrul include şi un cod de conduită şi un mecanism de soluţionare a reclamaţiilor în caz de suspiciuni de nerespectare a acestui cod.

Acordul defineşte structura registrului de transparenţă, domeniul de aplicare, precum şi obligaţiile legate de înregistrare.

Reprezentarea intereselor

Conform articolului 11 din Tratatul privind Uniunea Europeană (UE), instituţiile europene păstrează un dialog deschis, transparent şi sistematic cu asociaţiile reprezentative şi societatea civilă. Obiectivul este optimizarea elaborării şi implementării politicilor europene, beneficiind de relaţii sistematice şi legitime cu principalele părţi interesate.

Numeroase organizaţii au deschis un „birou european” la Bruxelles pentru a-şi exercita aici o activitate de reprezentare. Aceste activităţi constau, de exemplu, în a-şi susţine interesele şi a influenţa procesul de luare a deciziilor al UE.

Registrul de transparenţă vizează deci înregistrarea organizaţiilor şi persoanelor care exercită aceste activităţi şi reunirea lor în jurul unui cod de conduită comun. Acesta contribuie la transparenţă, la respectarea legislaţiei şi a eticii, în vederea evitării, de pildă, a presiunilor excesive sau a accesului ilegitim la informaţiile şi la factorii de decizie politică.

Registrul se înscrie în cadrul politicii de transparenţă a UE. Înregistrarea rămâne facultativă şi nu constituie în niciun caz o formă de acreditare de către UE a organizaţiilor.

Structura registrului

Registrul include:

Domeniu de aplicare

Domeniul de aplicare al registrului cuprinde toate activităţile desfăşurate în scopul de a influenţa direct sau indirect elaborarea sau punerea în aplicare a politicilor europene, indiferent de canalul sau de mijlocul de comunicare utilizat (mijloace de comunicare în masă, forumuri, organizări de evenimente, grupuri de reflecţie etc.).

Se urmăreşte aşadar înscrierea în registru a tuturor organizaţiilor sau a persoanelor implicate în acest tip de activitate.

Cu toate acestea, acordul exclude din domeniul său de aplicare anumite activităţi, în special:

Registrul cuprinde toate entităţile care desfăşoară activităţi eligibile în acest sens (inclusiv entităţile care desfăşoară activităţi de lobby). Cu toate acestea, nu se urmăreşte înscrierea guvernelor statelor membre şi ale ţărilor terţe, a organizaţiilor internaţionale şi a misiunilor diplomatice. Nu fac obiectul registrului nici bisericile şi comunităţile religioase, autorităţile regionale şi locale; cu toate acestea, se urmăreşte înscrierea reprezentanţelor sau a entităţilor juridice ale acestora înfiinţate pentru a le reprezenta.

Reguli aplicabile după orice înregistrare

Prin înregistrare, organizaţiile şi persoanele în cauză:

Punerea în aplicare a registrului

Serviciile Parlamentului European şi ale Comisiei Europene înfiinţează o structură operaţională comună, denumită „secretariatul comun al registrului de transparenţă”. Acest secretariat asigură gestionarea curentă a registrului şi asigură conţinutul registrului din punct de vedere calitativ.

Context

Noul registru are la bază sistemele de înregistrare existente implementate de către Parlamentul European în 1996 şi de către Comisia Europeană în 2008 şi vine în continuarea acestora. Acesta reprezintă una dintre fazele punerii în aplicare a iniţiativei europene în materie de transparenţă lansate în 2007 de către Comisie.

Referinţe

Act

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislaţia statelor membre

Jurnalul Oficial

Acord între Parlamentul European şi Comisia Europeană

-

-

JO L 191 din 22.7.2011

See also

Ultima actualizare: 08.09.2011