Tratatul de la Lisabona

ASPECTE-CHEIE

Modificări instituționale

Parlamentul European

• este acum compus din reprezentanți ai cetățenilor UE, spre deosebire de cum era înainte, din cetățeni ai popoarelor țărilor UE, stabilind astfel o legătură democratică mai puternică între deputații din Parlamentul European și alegători;
• se bucură de competențe legislative sporite prin utilizarea procedurii legislative ordinare. Tratatul de la Lisabona extinde acest lucru la 40 de noi domenii de politică, ridicând la 73 numărul total de domenii în care Parlamentul și Consiliul adoptă legislație pe picior de egalitate;
• alege președintele Comisiei Europene printr-o majoritate a membrilor săi;
• are un număr maxim de 751 de membri.

Consiliul European

Compus din șefii de stat sau de guvern, acesta oferă UE o mai mare continuitate și coerență. Este recunoscut oficial ca o instituție a UE care stabilește direcțiile și prioritățile politice generale ale UE.

Acesta alege prin vot majoritar un președinte pentru un mandat de 30 de luni, care poate fi reînnoit, înlocuind rolul rotativ de 6 luni precedent.

Consiliul

Aplică reguli noi de vot majoritar atunci când aprobă legislația. Pentru a asigura o majoritate, este nevoie de cel puțin 55 % din țările UE, reprezentând cel puțin 65 % din populația UE. Pentru a bloca o propunere, cel puțin patru țări trebuie să fie împotrivă.

Se întâlnește în public atunci când discută și votează proiecte de legi.

Comisia Europeană

Președintele Comisiei este:

• ales și numit pe baza rezultatelor alegerilor europene;
• responsabil cu numirea comisarilor și distribuirea portofoliilor lor și poate solicita demisia unui comisar individual.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Competența sa este extinsă la toate domeniile de politică ale UE, cu excepția politicii externe și de securitate comună.

Banca Centrală Europeană (BCE)

BCE este recunoscută în prezent în mod oficial ca instituție a UE, fiind inclusă în articolul 13 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE).

Politica externă și de securitate comună

Tratatul:

• stabilește noul post de vicepreședinte al Comisiei și de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate. Persoana este președintele Consiliului Afaceri Externe (articolul 18 din TUE);
• creează Serviciul European de Acțiune Externă, al cărui personal vine din partea Comisiei, a Consiliului și a serviciilor diplomatice naționale;
• introduce o clauză de apărare reciprocă, conform căreia toate țările UE trebuie să se ajute una pe alta/o altă țară a UE dacă aceasta este atacată.

Alte modificări

Politicile UE

Structura anterioară bazată pe piloni este înlocuită cu o nouă distribuție a competențelor:

• exclusivă: domenii în care doar UE legiferează, iar țările membre pun în aplicare [articolul 3 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE)];
• partajată: domenii în care țările UE pot legaliza și adopta măsuri obligatorii din punct de vedere juridic dacă UE nu a făcut acest lucru (articolul 4 din TFUE);
• de sprijin: domeniile în care UE adoptă măsuri pentru sprijinirea, coordonarea sau completarea politicilor naționale (articolul 6 din TFUE);
• în plus, toate politicile privind controlul frontierelor, azilul, imigrația și cooperarea judiciară și polițienească devin o competență a UE, în loc să fie o responsabilitate interguvernamentală, ca înainte.

Consolidarea democrației

Tratatul:

• confirmă cele trei principii fundamentale egalității democratice¹, democrației reprezentative² și ale democrației participative³;
• introduce inițiativa cetățenească, una dintre principalele inovații ale Tratatului de la Lisabona, prin care cel puțin un milion de cetățeni (în anumite condiții) pot invita Comisia să prezinte o propunere (articolul 11 din TUE);
• face Carta drepturilor fundamentale obligatorie din punct de vedere juridic și conferă acesteia aceeași valoare juridică ca și aceea a tratatelor (articolul 6 din TUE);
• oferă parlamentelor naționale un cuvânt mai greu în luarea deciziilor la nivelul UE (articolul 12 din TUE);
• procedura legislativă ordinară (fosta codecizie) este în prezent procedura legislativă implicită în care Parlamentul European se află pe picior de egalitate cu Consiliul în calitate de colegislator (articolul 294 din TFUE);
• introduce distincția între actele legislative și actele fără caracter legislativ în funcție de procesul decizional (articolul 297 din TFUE);
• Introduce actele delegate (articolul 290 din TFUE) și actele de punere în aplicare (articolul 291 din TFUE). Primul acord conferă Comisiei competența de a adopta acte fără caracter legislativ de aplicare generală care completează un act legislativ (dar nu pe elemente esențiale). Acesta din urmă oferă un cadru pentru acțiunea Comisiei în domeniile de comitologie anterioare.

Retragerea din UE

Tratatul prevede pentru prima dată o procedură oficială în cazul în care o țară a UE dorește să se retragă din UE (articolul 50 din TUE – a se vedea sinteza privind Negocierile cu Regatul Unit (1) potrivit articolului 50).