Convenția Organizației Națiunilor Unite privind dreptul mării
SINTEZĂ PRIVIND:
Convenția Organizației Națiunilor Unite privind dreptul mării
Decizia 98/392/CE privind încheierea de către Comunitatea Europeană a Convenției Organizației Națiunilor Unite privind dreptul mării și a Acordului privind punerea în aplicare a Părții XI din aceasta
CARE ESTE ROLUL ACESTE CONVENȚII ȘI AL ACESTEI DECIZII?
Decizia aprobă în mod oficial Convenția ONU privind dreptul mării și partea a XI-a a acordului care o însoțește, permițând UE să devină parte la ambele.
Convenția stabilește un regim juridic pentru oceanele și mările lumii stabilind norme care reglementează toate utilizările oceanelor și a resurselor acestora.
ASPECTE-CHEIE
Convenția stabilește:
- regimurile juridice corespunzătoare în diferitele părți ale oceanelor, inclusiv:
- marea teritorială*;
- zona limitrofă*;
- zona economică exclusivă*;
- platforma continentală*;
- marea liberă* și
- zona internațională a fundului mării („Zona”) dincolo de limitele jurisdicției naționale;
- împreună cu drepturile și obligațiile respective pentru toate țările;
- drepturile și obligațiile țărilor de coastă cu privire la înființarea și gestionarea apelor aflate sub suveranitatea sau jurisdicția lor:
- marea teritorială (până la 12 mile marine de la liniile de bază stabilite);
- zona limitrofă (până la 24 de mile marine de la liniile de bază stabilite);
- zonele economice exclusive (până la 200 de mile marine de la liniile de bază stabilite și de la platforma continentală);
- drepturile și obligațiile altor țări (inclusiv țările fără ieșire la mare și cele dezavantajate din punct de vedere geografic) în aceste zone;
- libertățile mării libere pentru toate țările (inclusiv țările fără ieșire la mare), inclusiv:
- navigația și survolul;
- instalarea de cabluri și conducte submarine;
- construcția de insule și instalații artificiale;
- pescuitul și cercetarea științifică;
- sarcinile țărilor de pavilion;
- norme privind conservarea și gestionarea resurselor vii ale mărilor, inclusiv în ceea ce privește cooperarea pentru gestionarea și exploatarea stocurilor comune de pește;
- regulile de exploatare a resurselor minerale ale fundului mării din zonă, inclusiv instituirea Autorității Internaționale pentru Fundul Mărilor și Oceanelor care reglementează și autorizează explorarea și mineritul de pe fundul mării, colectează și distribuie redevențe;
- responsabilitățile țărilor riverane mărilor închise sau semiînchise*;
- normele privind protecția și conservarea mediului marin, inclusiv cerințele de efectuare a evaluării impactului și a cerințelor asupra țărilor în ceea ce privește prevenirea și controlul poluării marine și răspunderea lor pentru nerespectarea acestora;
- reguli pentru desfășurarea cercetării științifice marine;
- norme privind consolidarea capacităților și transferul tehnologiilor marine;
- un mecanism obligatoriu de soluționare a litigiilor: litigiile pot fi prezentate Tribunalului Internațional pentru Dreptul Mării, Curții Internaționale de Justiție sau arbitrajului. Tribunalul deține jurisdicție exclusivă în ceea ce privesc litigiile miniere ale fundului mărilor adânci.
DE CÂND SE APLICĂ CONVENȚIA ȘI DECIZIA?
Decizia se aplică din 13 iulie 1998.
Convenția a intrat în vigoare în 1994. Toate țările UE au semnat convenția. UE a semnat convenția în 2003. O declarație precizează chestiunile reglementate de convenție și de acord, în privința căruia i-au fost transferate competențe de către țările UE.
CONTEXT
TERMENI-CHEIE
Marea teritorială: marea teritorială a unui stat se întinde până la 12 mile marine (22,2 km; 13,8 mi) față de linia sa de bază.
Zonă limitrofă: o zonă de apă care se întinde mai departe de marginea exterioară a mării teritoriale, în cadrul căreia un stat poate exercita un control limitat în scopul prevenirii sau pedepsirii încălcării legilor și regulilor vamale, fiscale, imigraționale sau sanitare în cadrul teritoriului său sau a mării teritoriale.
Zona economică exclusivă: o zonă economică exclusivă se extinde de la linia de bază la maximum 200 de mile marine (370,4 km; 230,2 mi). O țară de coastă are controlul asupra tuturor resurselor economice (de exemplu, pescuitul, exploatarea minieră și explorarea petrolului) în zona economică exclusivă a acesteia, precum și orice poluare a acestor resurse.
Platforma continentală: se extinde până la marginea exterioară a marginii continentale, dar la cel puțin 200 de mile marine (370 km; 230 mi) de la liniile de bază ale mării teritoriale ale unei țări de coastă.
Marea liberă: oceanul deschis, în special cel care nu se află în jurisdicția vreunei țări.
Mări închise sau semiînchise: un golf, un bazin sau o mare înconjurată de două sau mai multe țări și legată de o altă mare sau ocean printr-un pasaj îngust sau constituit, integral sau în principal, din mările teritoriale și zonele economice exclusive ale două sau mai multe state de coastă.
DOCUMENTELE PRINCIPALE
Convenția Organizației Națiunilor Unite privind dreptul mării și Acordul privind punerea în aplicare a Părții XI a acestei convenții - Convenția Organizației Națiunilor Unite privind dreptul mării (JO L 179, 23.6.1998, pp. 3-134)
Decizia 98/392/CE a Consiliului din 23 martie 1998 privind încheierea de către Comunitatea Europeană a Convenției Organizației Națiunilor Unite din 10 decembrie 1982 privind dreptul mării și a Acordului din 28 iulie 1994 privind punerea în aplicare a Părții XI din aceasta (JO L 179 23.6.1998, pp. 1-2)
DOCUMENTE CONEXE
Acord privind punerea în aplicare a părții a XI-a din Convenția Organizației Națiunilor Unite privind dreptul mării din 10 decembrie 1982 (JO L 215, 20.8.1994, pp. 10-20)
Data ultimei actualizări: 28.08.2018