Controalele tehnice în trafic privind siguranța vehiculelor comerciale
Obiectivul acestei directive este de a îmbunătăți siguranța rutieră și de a reduce impacturile negative ale vehiculelor comerciale asupra mediului. Directiva stabilește cerințe minime pentru controalele tehnice în trafic aplicate acestor vehicule pe teritoriul Uniunii Europene (UE).
ACT
Directiva 2014/47/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind controlul tehnic în trafic al vehiculelor comerciale care circulă în Uniune și de abrogare a Directivei 2000/30/CE.
SINTEZĂ
CARE ESTE ROLUL ACESTEI DIRECTIVE?
Obiectivul acestei directive este de a îmbunătăți siguranța rutieră și de a reduce impacturile negative ale vehiculelor comerciale asupra mediului. Directiva stabilește cerințe minime pentru controalele tehnice în trafic aplicate acestor vehicule pe teritoriul Uniunii Europene (UE).
Acest act legislativ a fost adoptat împreună cu normele revizuite privind documentele de înmatriculare pentru vehicule și cu o nouă directivă privind inspecția tehnică periodică a autovehiculelor.
Domeniul de aplicare
Actul legislativ se referă la autobuze și autocare (categoriile M2 și M3), la camioane (N2 și N3) și la remorcile de peste 3,5 tone (O3 și O4), precum și la tractoarele utilizate în activități comerciale de transport rutier de marfă și capabile de a depăși viteza de 40 km/h (T5).
Țările europene pot efectua controale și asupra unor vehicule care nu sunt vizate de acest act legislativ, cum ar fi vehiculele comerciale ușoare, sau în alte locuri decât pe drumurile publice.
Controalele
Acestea cuprind controalele inițiale și, dacă este necesar, controale mai detaliate vizând în special frânele, anvelopele, jantele și șasiul, precum și elementele poluante (zgomotul, gazele de evacuare etc.). Se așteaptă ca rata inspecțiilor să fie proporțională cu numărul de vehicule înmatriculate în fiecare țară din UE. Obiectivul este ca cel puțin 5 % dintre toate vehiculele comerciale înmatriculate în UE să fie supuse anual controalelor.
Inspectorii
Inspectorilor li se interzice să facă orice discriminare pe considerente care țin de naționalitatea conducătorului auto sau de țara de înmatriculare atunci când selectează vehiculul pentru un control. Aceștia trebuie să fie liberi de orice conflict de interese care le-ar putea influența imparțialitatea, iar remunerarea lor nu trebuie să depindă de rezultatele controalelor.
Responsabilitățile conducătorilor auto
Conducătorii auto au obligația de a păstra în vehicul cel mai recent certificat de inspecție tehnică, precum și cel mai recent raport de control tehnic în trafic, dacă sunt disponibile. De asemenea, conducătorii auto trebuie să coopereze cu inspectorii și să le ofere acestora acces la vehicul, la piesele acestuia și la documentație.
Sistemul de clasificare în funcție de gradul de risc
Începând din 2019, țările UE trebuie să utilizeze sisteme de clasificare în funcție de gradul de risc, pentru a le permite inspectorilor să identifice întreprinderile de transport cu profil de risc ridicat, astfel încât acestea să poată fi verificate mai atent și mai frecvent.
Arimarea încărcăturii
Actul legislativ include principii pentru controale și standarde aplicabile referitoare la arimarea încărcăturii, precum și la evaluarea defecțiunilor.
Defecțiunile
Defecțiunile sunt clasificate ca minore, majore și periculoase. Orice deficiență majoră sau periculoasă identificată în cursul unui control trebuie rectificată înainte ca vehiculul să fie folosit pe drumurile publice.
Schimbul de informații
Fiecare țară a UE va desemna un punct de contact pentru a asigura schimburile de informații și a oferi asistență punctelor de contact ale altor țări din UE. De asemenea, țările trebuie să participe periodic la activități de control tehnic în trafic concertate cu statele membre ale UE învecinate.
CÂND SE APLICĂ DIRECTIVA?
Acest act legislativ se aplică începând cu data de 20.5.2018.
REFERINȚE
|
Act |
Intrarea în vigoare |
Termen de transpunere în legislația statelor membre |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
|
19.5.2014 |
20.5.2017 |
||
|
- |
- |
ACTE CONEXE
Directiva 2014/45/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind inspecția tehnică periodică a autovehiculelor și a remorcilor acestora și de abrogare a Directivei 2009/40/CE (JO L 127, 29.4.2014, p. 51-128).
Directiva 2014/46/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 de modificare a Directivei 1999/37/CE a Consiliului privind documentele de înmatriculare pentru vehicule (JO L 127, 29.4.2014, p. 129-133).
Ultima actualizare: 23.09.2014