Combaterea încălcărilor drepturilor de proprietate intelectuală ale UE în țările din afara UE
Comunicarea revizuiește strategia prezentată în 2004 a Comisiei vizând protejarea și asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală (DPI) în țările din afara UE. Documentul prezintă modalități de îmbunătățire a acestei strategii ținând cont de mediul în schimbare.
ACT
Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu și Comitetul Economic și Social European: Comerț, creștere economică și proprietate intelectuală - Strategie pentru protecția și punerea în aplicare a drepturilor de proprietate intelectuală în țări terțe [COM(2014) 389 final, 1.7.2014].
SINTEZĂ
CARE ESTE ROLUL ACESTEI COMUNICĂRI?
Comunicarea revizuiește strategia prezentată în 2004 a Comisiei vizând protejarea și asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală (DPI) în țările din afara UE. Documentul prezintă modalități de îmbunătățire a acestei strategii ținând cont de mediul în schimbare.
ASPECTE-CHEIE
Comunicarea propune următoarele măsuri:
|
— |
dezvoltarea unei interacțiuni mai ample cu autoritățile publice, cu societatea civilă și cu alte părți, pentru a crește gradul de sensibilizare privind impactul încălcărilor în materie de proprietate intelectuală (PI) în afara UE;
|
|
— |
îmbunătățirea procesului de strângere de date și de raportare cu privire la încălcări, precum și identificarea țărilor prioritare în care sunt necesare măsuri;
|
|
— |
valorificarea legislației UE existente, de exemplu, prin aprobarea propunerii Comisiei privind legislația în materie de secrete comerciale (know-how și informații de afaceri nefăcute publice);
|
|
— |
încurajarea unei cooperări sporite între Comisie și țările UE prin schimb de informații;
|
|
— |
continuarea eforturilor de consolidare a protecției PI în plan internațional;
|
|
— |
includerea protecției PI în acordurile comerciale bilaterale ale UE, ca în cazul acordurilor recente încheiate cu Singapore, Canada, Georgia și Republica Moldova;
|
|
— |
stabilirea unor dialoguri privind PI cu țările-cheie, după modelul dialogurilor deja existente cu China, Rusia și Brazilia;
|
|
— |
acordarea de asistență tehnică țărilor în curs de dezvoltare care doresc să își îmbunătățească sistemele privind PI, dar nu au resursele să facă acest lucru;
|
|
— |
utilizarea diferitelor proceduri bilaterale și multilaterale de soluționare a litigiilor pentru combaterea problemelor; precum și
|
|
— |
sprijinirea companiilor care se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește PI în afara UE prin asistență oferită de către oficiali UE calificați sau de centre de asistență.
|
CONTEXT
Produsele și serviciile noi au nevoie de protecție, dacă se dorește o creștere a creativității și inovării. DPI oferă această protecție. Ele pot, de asemenea, să ajute țările în curs de dezvoltare să își maximizeze potențialul propriului capital intelectual și să își consolideze integrarea în comerțul internațional.
Anvergura și natura încălcărilor privind PI în detrimentul companiilor europene au crescut considerabil de la stabilirea strategiei din 2004. În special tehnologia digitală permite reproducerile pe scară largă la costuri scăzute și de înaltă calitate. În 2008, valoarea bunurilor contrafăcute și piratate a fost estimată la 2 % din valoarea totală a comerțului internațional.
Data ultimei actualizări: 10.09.2015