Reforma sistemului judiciar și lupta împotriva corupției: progresul înregistrat de România

În 2007 a fost instituit un mecanism specific de monitorizare cunoscut ca mecanismul de cooperare și de verificare (MCV), în contextul aderării României la Uniunea Europeană (UE), pentru monitorizarea progreselor înregistrate de aceasta în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției.

ACT

Raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare [COM(2015) 35 final, 28.1.2015].

Raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare [COM(2014) 37 final, 22.1.2014].

SINTEZĂ

Rapoartele Comisiei Europene (CE) pe 2014 și 2015 descriu progresele înregistrate de România în aceste domenii specifice începând din 2012 și 2013.

ASPECTE-CHEIE

MCV include patru criterii specifice pentru remedierea deficiențelor existente în România în materie de reformă a sistemului judiciar, integritate, combaterea corupției la nivel înalt, precum și prevenirea și combaterea corupției din sectorul public.

Principalul obiectiv este de a stabili un proces de raportare periodică pentru a asigura respectarea și îndeplinirea în mod satisfăcător a standardelor din aceste domenii, precum și pentru a sprijini România în vederea remedierii deficiențelor indicate de MCV.

Rapoartele privind progresele înregistrate în 2014 și 2015

Raportul pe 2014 prezintă analiza CE privind măsurile luate de România de la rapoartele din 2012 și 2013 (acesta din urmă fiind publicat după numirea unui nou guvern).

Principala concluzie a raportului pe 2014 este că România a înregistrat progrese în principalele instituții judiciare și de integritate, chiar și în împrejurări politice dificile.

Raportul indică totuși:

Raportul pe 2015 arată, de asemenea, măsurile specifice luate pentru combaterea corupției la nivel-înalt, care s-au reflectat în creșterea încrederii românilor în sistemul judiciar și în urmărirea penală a actelor de corupție.

Principalele recomandări:

CE invită România să consolideze și să asigure acțiunile întreprinse. În timp ce punerea în aplicare a codurilor (Codul civil, Codul de procedură civilă, Codul penal și de procedură penală) a prezentat evoluții productive, se așteaptă noi măsuri în ceea ce privește independența și reforma sistemului judiciar.

Alte îmbunătățiri sunt necesare pentru:

CE insistă, de asemenea, asupra unei mai mari coerențe a hotărârilor judecătorești și ale Parlamentului (de exemplu, tratarea parlamentarilor ca pe niște cetățeni obișnuiți).

Pentru a sprijini România, procesul de monitorizare al MCV va continua să beneficieze de fondurile UE și de sprijin constructiv din partea CE și a altor țări UE.

A se vedea, de asemenea, site-ul Secretariatului General al CE cu privire la MCV, site-ul român cu privire la MCV și comunicatele de presă ale Comisiei din 2014 și 2015.

CONTEXT

În contextul aderării României la UE în 2007, acestei țări i s-a cerut înregistrarea unor progrese suplimentare în domenii precum reforma sistemului judiciar și lupta împotriva corupției. A fost instituit un cadru specific în vederea monitorizării progreselor înregistrate de România în aceste domenii prin MCV. Este în curs de desfășurare un proces echivalent cu privire la Bulgaria.

Procesul MCV se bazează pe o evaluare a progreselor de către autoritățile din România și pe informațiile furnizate de țările UE, organizațiile internaționale, experți independenți și alte surse.

ACTE CONEXE

Raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare și verificare [COM(2012) 410 final, 18.7.2012].

Raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare [COM(2013) 47 final, 30.1.2013].

Data ultimei actualizări: 21.03.2015