Regulamentul Dublin III stabilește statele membre ale Uniunii Europene (UE) responsabile de examinarea unei cereri de azil. Acesta le acordă solicitanților o protecție sporită până la deciderea statutului lor. De asemenea, regulamentul creează un nou sistem pentru detectarea timpurie a problemelor aferente sistemelor naționale de azil sau de primire și pentru abordarea cauzelor de la baza acestora înainte ca ele să dea naștere unor crize de amploare.
Printre acestea se numără, în ordinea importanței:
Regulamentul conține garanții menite să le asigure solicitanților o protecție sporită, cum ar fi:
Ca principiu general, solicitanții nu pot fi supuși detenției pentru simplul motiv că solicită azil. Cu toate acestea, regulamentul prevede detenția solicitanților dacă există un risc de sustragere de la procedură (de exemplu, dacă aceștia sunt în curs de a fi transferați într-un alt stat membru).
Regulamentul Dublin III sporește eficiența sistemului prin introducerea unui mecanism de alertă timpurie, pregătire și gestionare a crizelor, având rolul de:
Regulamentul (UE) nr. 604/2013 va fi abrogat de Regulamentul (UE) 2024/1351 (a se vedea sinteza) începând din .
Se aplică de la .
Regulamentul (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un apatrid (reformare) (JO L 180, , pp. 31-59).
Modificările succesive aduse Regulamentului (UE) nr. 604/2013 au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.
data ultimei actualizări