Asistență financiară pentru Grecia

SINTEZĂ PRIVIND:

Regulamentul (UE) nr. 472/2013 privind consolidarea supravegherii economice și bugetare a țărilor din zona euro care întâmpină sau care sunt amenințate de dificultăți financiare grave

Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/338 privind prelungirea supravegherii mai stricte pentru Grecia

Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/1192 cu privire la activarea unei supravegheri mai stricte pentru Grecia

CARE ESTE SCOPUL REGULAMENTULUI ȘI ÎN CE CONSTĂ ASISTENȚA FINANCIARĂ ACORDATĂ GRECIEI?

ASPECTE-CHEIE

DE CÂND SE APLICĂ REGULAMENTUL?

Se aplică de la .

CONTEXT

Pentru informații suplimentare, consultați:

TERMENI-CHEIE

  1. Supraveghere mai strictă: un cadru post-program adaptat Greciei, având în vedere criza și provocările cu care se confruntă. Acesta va sprijini continuarea, finalizarea și realizarea reformelor convenite în cadrul programului, în conformitate cu angajamentele asumate de autoritățile elene printr-o monitorizare atentă a situației economice, fiscale și financiare și a evoluției acesteia.

DOCUMENTELE PRINCIPALE

Regulamentul (UE) nr. 472/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din privind consolidarea supravegherii economice și bugetare a statelor membre din zona euro care întâmpină sau care sunt amenințate de dificultăți grave în ceea ce privește stabilitatea lor financiară (JO L 140, , pp. 1-10)

Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/338 a Comisiei din privind prelungirea supravegherii mai stricte pentru Grecia (JO L 60, , pp. 17-19)

Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/1192 a Comisiei din cu privire la activarea unei supravegheri mai stricte pentru Grecia (JO L 211, , pp. 1-4)

data ultimei actualizări