13/Volumul 029

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

Notă introductivă

În conformitate cu articolul 58 din Actul privind condițiile de aderare a Republicii Bulgaria și a României și adaptările la tratatele pe care se întemeiază Uniunea Europeană (JO L 157, 21.6.2005, p. 203), textele actelor instituțiilor și ale Băncii Centrale Europene adoptate înainte de data aderării, redactate de Consiliu sau Comisie ori de Banca Centrală Europeană în limbile bulgară și română sunt autentice, de la data aderării, în aceleași condiții ca și textele redactate în celelalte limbi oficiale ale Comunităților. Articolul menționat prevede, de asemenea, că textele se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene dacă și textele în limbile actuale au fost publicate.

În conformitate cu acest articol, prezenta ediție specială a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene se publică în limba română și conține textele actelor obligatorii cu aplicare generală. Prezenta ediție cuprinde actele adoptate din 1952 până la 31 decembrie 2006.

Textele care se publică sunt grupate în 20 de capitole, în funcție de clasificarea existentă în Repertoarul legislației comunitare în vigoare, după cum urmează:

01	Probleme generale, financiare și instituționale
02	Uniunea vamală și libera circulație a mărfurilor
03	Agricultură
04	Pescuit
05	Libera circulație a lucrătorilor și politica socială
06	Dreptul de stabilire și libertatea de a presta servicii
07	Politica în domeniul transporturilor
08	Politica în domeniul concurenței
09	Impozitare
10	Politica economică și monetară și libera circulație a capitalurilor
11	Relații externe
12	Energie
13	Politica industrială și piața internă
14	Politica regională și coordonarea instrumentelor structurale
15	Protecția mediului, a consumatorilor și a sănătății
16	Știință, informare și cultură
17	Legislația privind întreprinderile
18	Politica externă și de securitate comună
19	Spațiul de libertate, securitate și justiție
20	Europa cetățenilor

Repertoarul menționat, care se publică bianual în limbile oficiale ale Uniunii Europene, se va publica ulterior și în limba română, urmând a fi incluse trimiteri la prezenta ediție specială. Astfel, repertoarul poate fi utilizat și ca index al prezentei ediții speciale.

Actele publicate în prezenta ediție specială se publică, cu câteva excepții, în forma în care au fost publicate în Jurnalul Oficial în limbile originare. Prin urmare, la utilizarea prezentei ediții speciale trebuie luate în considerare modificările ulterioare sau adaptările ori derogările adoptate de instituții sau de Banca Centrală Europeană ori care sunt prevăzute în Actul de aderare.

În mod excepțional, în anumite cazuri, când anexele tehnice de mari dimensiuni ale actelor se înlocuiesc ulterior cu alte anexe, se va face trimitere numai la ultimul act de înlocuire. Acesta este, în special, cazul anumitor acte care conțin listele codurilor vamale (capitolul 02), al actelor privind transportul, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase (capitolele 07 și 13), precum și al anumitor protocoale și anexe la Acordul privind SEE.

De asemenea, Statutul personalului se publică, în mod excepțional, în formă consolidată în care sunt incluse toate modificările până la sfârșitul anului 2005. Modificările efectuate după această dată se publică în versiunea originară.

Edițiile speciale cuprind două sisteme de numerotare:

(i)

numerotarea originară a paginilor Jurnalului Oficial și data publicării din edițiile în limbile olandeză, franceză, germană și italiană, începând cu 1 ianuarie 1973 din edițiile în limbile engleză și daneză, începând cu 1 ianuarie 1981 din ediția în limba greacă, începând cu 1 ianuarie 1986 din edițiile în limbile spaniolă și portugheză, începând cu 1 ianuarie 1995 din edițiile în limbile finlandeză și suedeză și începând cu 1 mai 2004 din edițiile în limbile cehă, estonă, letonă, lituaniană, malteză, maghiară, polonă, slovacă și slovenă.

În numerotarea paginilor există întreruperi întrucât nu toate actele care au fost publicate la data respectivă sunt publicate în prezenta ediție specială. Atunci când se face trimitere la Jurnalul Oficial în citarea actelor, trebuie utilizate numerele paginilor originare;

(ii)	numerotarea paginilor din edițiile speciale, care este continuă și care nu trebuie utilizată pentru citarea actelor.

Până în iunie 1967, numerotarea paginilor Jurnalului Oficial începea de la pagina 1 în fiecare an. După această dată, fiecare număr a început cu pagina 1.

De la 1 ianuarie 1968, Jurnalul Oficial a fost împărțit în două părți:

—	Legislație („L”),

—	Comunicări și informări („C”).

La 1 februarie 2003, vechea denumire oficială de „Jurnal Oficial al Comunităților Europene” s-a schimbat, ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Nisa, aceasta fiind în prezent „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”.

13/Volumul 29

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

32000L0021

L 103/70

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DIRECTIVA 2000/21/CE A COMISIEI

din 25 aprilie 2000

privind lista de acte comunitare menționate în articolul 13 alineatul (1) liniuța a cincea din Directiva 67/548/CEE a Consiliului

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 67/548/CEE a Consiliului din 27 iunie 1967 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative referitoare la clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase (1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 1999/33/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2), în special articolul 13 alineatul (1),

întrucât:

(1)

Articolul 13 alineatul (1) din Directiva 67/548/CEE prevede că anumite substanțe sunt exceptate de la dispozițiile articolelor 7, 8, 14 și 15 din directiva menționată, care se referă la notificare. De asemenea, articolul 13 alineatul (1) a cincea liniuță prevede că sunt exceptate de la aceste dispoziții substanțele utilizate exclusiv pentru alte categorii de produse, pentru care există proceduri comunitare de notificare sau omologare și pentru care cerințele referitoare la informațiile care trebuie furnizate sunt echivalente cu cele prevăzute în Directiva 67/548/CEE. Prin urmare, Comisia trebuie să stabilească o listă de acte comunitare care conțin astfel de proceduri de notificare sau omologare. Această listă va fi reexaminată periodic și, dacă este necesar, va fi revizuită.

(2)

Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor fitofarmaceutice (3), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 1999/80/CE a Comisiei (4), prevede includerea substanțelor active în anexa I la directiva menționată ca o condiție pentru autorizarea acestor produse înainte de a fi introduse pe piață. Directiva 93/90/CEE a Comisiei din 29 octombrie 1993 referitoare la lista de substanțe menționate în articolul 13 alineatul (1) a cincea liniuță din Directiva 67/548/CEE a Consiliului (5) nu reglementează decât substanțele active care trebuie să fie prevăzute în anexa I la Directiva 91/414/CEE privind introducerea pe piață. Substanțele active care urmează să fie autorizate pentru alte scopuri, inclusiv cercetare și dezvoltare conform articolului 22 din Directiva 91/414/CEE, ar trebui să fie, de asemenea, reglementate, astfel încât procedurile de autorizare pentru aceste substanțe să fie prevăzute numai de Directiva 91/414/CEE.

(3)

Substanțele utilizate exclusiv drept substanțe active în produse biocide, în conformitate cu Directiva 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 1998 privind introducerea pe piață a produselor biocide (6), intră în domeniul de aplicare a articolului 13 alineatul (1) liniuța a cincea din Directiva 67/548/CEE și ar trebui, prin urmare, să fie exceptate, inclusiv în ce privește cercetarea și dezvoltarea, astfel încât procedurile de autorizare pentru aceste substanțe să fie prevăzute numai de Directiva 98/8/CE.

(4)	Este necesar ca Directiva 93/90/CEE să fie abrogată.

(5)	Dispozițiile prezentei directive sunt conforme cu avizul Comitetului pentru adaptarea la progresul tehnic a directivelor privind eliminarea barierelor tehnice din calea comerțului cu substanțe și preparate periculoase,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Lista de acte comunitare privind categoriile de produse pentru care există proceduri comunitare de notificare sau omologare și pentru care cerințele referitoare la informațiile care trebuie furnizate pentru categoriile de substanțe identificate pe listă sunt echivalente cu cele prevăzute în Directiva 67/548/CEE este conținută în anexa la prezenta directivă.

Articolul 2

Directiva 93/90/CEE se abrogă.

Articolul 3

(1) Statele membre adoptă și publică dispozițiile necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 1 aprilie 2001. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2) Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 25 aprilie 2000.

Pentru Comisie

Margot WALLSTRÖM

Membru al Comisiei

(1) JO 196, 16.8.1967, p. 1.

(2) JO L 199, 30.7.1999, p. 57.

(3) JO L 230, 19.8.1991, p. 1.

(4) JO L 210, 10.8.1999, p. 13.

(5) JO L 277, 10.11.1993, p. 33.

(6) JO L 123, 24.4.1998, p. 1.

ANEXĂ

Acte comunitare privind categoriile de produse pentru care există proceduri comunitare de notificare sau omologare și pentru care cerințele referitoare la informațiile care trebuie furnizate pentru categoriile de substanțe identificate sunt echivalente cu cele prevăzute în articolele 7, 8, 14 și 15 din Directiva 67/548/CEE

1.	Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor fitofarmaceutice.

2.	Directiva 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 1998 privind introducerea pe piață a produselor biocide.

Pentru substanțele destinate a fi utilizate exclusiv drept substanțe active în produse fitofarmaceutice și/sau produse biocide.

13/Volumul 29

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

32000L0007

L 106/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DIRECTIVA 2000/7/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 20 martie 2000

privind vitezometrele pentru autovehiculele cu două sau trei roți, precum și de modificare a Directivei 92/61/CEE a Consiliului privind omologarea autovehiculelor cu două sau trei roți

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene și, în special, articolul 95 al acestuia,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social european (2),

în conformitate cu procedura stabilită la articolul 251 din tratat (3),

întrucât:

(1)	Siguranța rutieră este un obiectiv comunitar fundamental care impune monitorizarea și verificarea vitezei cu ajutorul unui vitezometru, în vederea creșterii conștientizării nevoii unui comportament corect în materie de circulație rutieră, mai ales în rândul tinerilor.

(2)	Legislația tehnică privind siguranța rutieră ar trebui adoptată de manieră structurată, sub forma unor „pachete” de directive, astfel încât să se aducă în atenția populației contribuția Uniunii Europene la dezvoltarea siguranței rutiere.

(3)	În fiecare stat membru, autovehiculele cu două sau trei roți trebuie să prezinte anumite caracteristici tehnice în ceea ce privește vitezometrele, prevăzute ca cerințe obligatorii, care variază de la un stat membru la altul; o asemenea variație constituie un obstacol pentru comerțul intracomunitar.

(4)	Astfel de obstacole în calea funcționării pieței interne pot fi eliminate prin adoptarea acelorași cerințe de către toate statele membre în locul reglementărilor naționale existente.

(5)	Prezenta directivă urmează să fie adăugată directivelor individuale care trebuie respectate în conformitate cu articolul 4 din Directiva 92/61/CEE a Consiliului din 30 iunie 1992 privind omologarea autovehiculelor cu două sau trei roți (4).

(6)	Introducerea cerințelor armonizate pentru vitezometrele autovehiculelor cu două sau trei roți este necesară pentru a permite punerea în aplicare, pentru fiecare tip de autovehicul, a omologării de tip și a procedurilor de omologare stabilite în Directiva 92/61/CEE.

(7)

În conformitate cu principiile subsidiarității și proporționalității prevăzute în articolul 5 din tratat, obiectivul acțiunii avute în vedere, și anume omologarea comunitară pe tip de vehicul, nu poate fi atins în mod eficient de către statele membre și, prin urmare, având în vedere amploarea și impactul acțiunii propuse, poate fi mai bine atins la nivelul Comunității. Prezenta directivă se limitează la minimul necesar pentru atingerea obiectivului în cauză și nu depășește ceea ce este necesar în acest scop.

(8)

Pentru a facilita accesul la piețele țărilor nemembre, este în mod vizibil necesar să se stabilească o echivalență între cerințele prezentei directive și cele ale Regulamentului nr. 39 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (denumit în continuare „Regulamentul nr. 39 al CEE-ONU”).

(9)	Statele membre ale Uniunii Europene trebuie să negocieze cât mai curând posibil o modificare a Regulamentului nr. 39 al CEE-ONU în vederea alinierii acestuia la dispozițiile prezentei directive.

(10)	Directiva 92/61/CEE ar trebui modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

(1) Prezenta directivă se aplică vitezometrului fiecărui tip de vehicule descris la articolul 1 din Directiva 92/61/CEE.

(2) Orice vehicul care intră în domeniul de aplicare al Directivei 92/61/CEE trebuie prevăzut cu un vitezometru care să fie conform cu dispozițiile anexei la prezenta directivă.

Articolul 2

Procedurile de acordare a omologării de tip pentru componente a vitezometrului unui tip de autovehicul cu două sau trei roți și condițiile care reglementează libera circulație a unor astfel de vehicule sunt cele stabilite la capitolele II și, respectiv, III din Directiva 92/61/CEE.

Articolul 3

În conformitate cu articolul 11 din Directiva 92/61/CEE, se recunoaște prin prezenta echivalența dintre cerințele stabilite în prezenta directivă și cele stabilite în cea mai recentă versiune a Regulamentului nr. 39 al CEE-ONU adoptată de Comunitate.

Autoritățile din statele membre care acordă omologarea de tip acceptă omologările și mărcile de omologare de tip acordate în conformitate cu cerințele Regulamentului nr. 39 menționat în limitele domeniului de aplicare al regulamentului în cauză în locul omologărilor și al mărcilor de omologare de tip acordate în conformitate cu cerințele prezentei directive.

Articolul 4

Modificările care sunt necesare pentru a lua în considerare modificările aduse Regulamentului nr. 39 al CEE-ONU și pentru a adapta anexa la progresul tehnic se adoptă în conformitate cu procedura menționată la articolul 13 din Directiva 70/156/CEE a Consiliului din 6 februarie 1970 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la omologarea de tip a autovehiculelor și a remorcilor acestora (5).

Articolul 5

Directiva 92/61/CEE se modifică după cum urmează:

1.	La rubrica nr. 45 din anexa 1, textul „Vitezometrul și kilometrajul pentru motociclete, tricicluri și cvadricicluri” se înlocuiește cu „Vitezometrul”, iar termenul „CONF” se înlocuiește cu „DP”.

Anexa II partea A se modifică după cum urmează:

(a)	punctul 4.7 „Vitezometrul și kilometrajul: da/nu1” se înlocuiește cu „Vitezometrul”;

(b)

se inserează următoarele puncte:

4.7.3. Fotografii și/sau desene ale sistemului complet

4.7.4. Gamă de viteze afișate

4.7.5. Toleranța mecanismului de măsurare al vitezometrului

4.7.6. Constanta tehnică a vitezometrului

4.7.7. Modul de funcționare și descrierea mecanismului de antrenare

4.7.8. Raport complet de transmisie al mecanismului de antrenare”.

3.	La rubrica nr. 10.12 din anexa III partea B, textul „Vitezometrul și kilometrajul pentru motociclete, tricicluri și cvadricicluri” se înlocuiește cu „Vitezometrul”, iar termenul „CONF” se înlocuiește cu „DP”.

Articolul 6

(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive înainte de 1 ianuarie 2001. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2) Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

(3) Începând cu 1 ianuarie 2001, statele membre nu mai pot interzice, din motive legate de vitezometre, prima punere în circulație a vehiculelor care îndeplinesc cerințele prezentei directive.

(4) Statele membre aplică cerințele stabilite la alineatul (1) primul paragraf începând cu 1 iulie 2001, cu excepția mopedelor, pentru care aceste cerințe sunt aplicabile începând cu 1 iulie 2002.

Articolul 7

Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 8

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 20 martie 2000.

Pentru Parlamentul European

Președintele

N. FONTAINE

Pentru Consiliu

Președintele

J. GAMA

(1) JO C 212, 8.7.1998, p. 7.

(2) JO C 40, 15.2.1999, p. 1.

(3) Avizul Parlamentului European din data de 12 ianuarie 1999 (JO C 104, 14.4.1999, p. 19) confirmat la data de 27 octombrie 1999, Poziția comună a Consiliului din data de 20 mai 1999 (JO C 232, 13.8.1999, p. 1) și Decizia Parlamentului European din data de 27 octombrie 1999 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).

(4) JO L 225, 10.8.1992, p. 72, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Tratatul de aderare din 1994.

(5) JO L 42, 23.2.1970, p. 1, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 98/91/CE (JO L 11, 16.1.1999, p. 25).

ANEXĂ

1. Definiții

În sensul prezentei directive:

Prin „tip de vehicul în ceea ce privește vitezometrul”

se înțelege vehiculele care nu prezintă diferențe esențiale între ele, eventualele diferențe putând privi următoarele:

1.1.1. indicarea dimensiunii pneurilor selectate dintr-o gamă de pneuri originale;

1.1.2. raportul global de transmisie, inclusiv orice adaptor sau reductor de antrenare, la vitezometru;

tipul de vitezometru caracterizat prin:

1.1.3.1. toleranța mecanismului de măsurare al vitezometrului;

1.1.3.2. constanta tehnică a vitezometrului;

1.1.3.3. gama de viteze afișate.

Prin „pneuri originale” se înțelege tipul (tipurile) de pneuri prevăzute de constructor pentru tipul de vehicul în cauză și consemnate în fișa de informații menționată în anexa II la Directiva 92/61/CEE.

Pneurile de iarnă nu se consideră pneuri originale.

Prin „presiune normală de rulare” se înțelege presiunea de umflare la rece specificată de constructorul vehiculului, plus 0,2 bari.

Prin „vitezometru” se înțelege acea parte a echipamentului care este destinată să îl informeze pe conducătorul auto cu privire la viteza vehiculului său la un moment dat.

Prin „toleranța mecanismului de măsurare al vitezometrului” se înțelege precizia vitezometrului propriu-zis, exprimată prin limitele superioară și inferioară de indicare a vitezei pentru o gamă de viteze introduse.

Prin „constanta tehnică a vitezometrului” se înțelege relația dintre rotațiile sau impulsurile de intrare pe minut și o viteză afișată specificată.

Prin „masa gata de drum” se înțelege masa definită în nota (d)(2) la anexa II la Directiva 92/61/CEE.

2. Cerințe

2.1. Cadranul vitezometrului trebuie amplasat în câmpul de vizibilitate direct al conducătorului auto și trebuie să fie perfect lizibil atât în timpul zilei, cât și în timpul nopții. Gama de viteze afișate trebuie să fie suficient de mare încât să includă viteza maximă a vehiculului definită de constructor.

În cazul în care vitezometrul este prevăzut cu un cadran în loc de afișaj numeric, cadranul respectiv trebuie să fie gradat.

În cazul vitezometrelor destinate motocicletelor sau triciclurilor, gradațiile cadranului trebuie să fie de 1, 2, 5 sau 10 km/h. Viteza trebuie afișată după cum urmează:

2.2.1.1. în cazul în care viteza maximă de pe cadran nu depășește 200 km/h, valorile numerice ale vitezei trebuie să fie indicate pe cadran la intervale care să nu fie mai mari de 20 km/h;

2.2.1.2. în cazul în care viteza maximă de pe cadran depășește 200 km/h, valorile numerice ale vitezei trebuie să fie indicate pe cadran la intervale care să nu fie mai mari de 30 km/h.

2.2.2. În cazul vitezometrelor destinate mopedelor, cadranul trebuie să indice o viteză maximă care să nu depășească 80 km/h; gradațiile cadranului trebuie să fie de 1, 2, 5 sau 10 km/h, iar valorile vitezei trebuie să fie indicate pe cadran la intervale care să nu depășească 10 km/h.

De asemenea, cadranul trebuie să indice clar viteza de 45 km/h (sau de 25 km/h în cazul mopedelor cu performanțe scăzute).

2.2.3. În cazul în care un vehicul este destinat vânzării într-un stat membru în care se utilizează unitățile de măsură ale sistemului imperial, vitezometrul trebuie să fie gradat în mph (mile pe oră) cu gradații de 1, 2, 5 sau 10 mph. Valorile numerice ale vitezei trebuie indicate la intervale care să nu fie mai mari de 20 mph și trebuie să înceapă fie de la 10 mph, fie de la 20 mph;

2.2.4. Valorile numerice ale vitezei nu este necesar să fie indicate la intervale regulate.

Precizia vitezometrului va fi verificată în conformitate cu următoarea procedură:

2.3.1. pneurile vor fi tipurile de pneuri originale care se montează în mod obișnuit la vehicul astfel cum sunt definite la punctul 1.2. Va trebui efectuată o încercare pentru fiecare tip de vitezometru destinat a fi montat de către constructor;

2.3.2. sarcina pe axa roții care antrenează vitezometrul va trebui să corespundă masei gata de drum;

2.3.3. temperatura de referință în punctul în care este amplasat vitezometrul trebuie să fie de 296 K ± 5 K;

2.3.4. în timpul fiecărei încercări, presiunea din pneuri trebuie să fie presiunea normală de rulare definită la punctul 1.3;

2.3.5. vehiculul va fi încercat la următoarele viteze:

Viteza maximă (Vmax) prevăzută de constructor (km/h)	Viteza de încercare (km/h)
Vmax ≤ 45	80 % din Vmax
45 < Vmax ≤ 100	40 și 80 % din Vmax (în cazul în care viteza de încercare rezultată ≥ 55)
100 < Vmax ≤ 150	40, 80 și 80 % din Vmax (în cazul în care viteza de încercare rezultată ≥ 100)
150 < Vmax	40, 80 și 120

dispozitivul de verificare folosit la măsurarea vitezei reale a vehiculului trebuie să aibă o precizie de cel puțin ± 0,5 %;

2.3.6.1. în cazul în care încercările se efectuează pe pistă, suprafața acesteia trebuie să fie plană și uscată și să asigure o aderență suficientă;

2.3.6.2. în cazul în care în timpul încercării se folosește un stand dinamometric cu role, rolele trebuie să aibă un diametru de cel puțin 2 m. În cazul vitezometrelor destinate mopedelor, încercarea poate fi efectuată pe role cu un diametru de cel puțin 400 mm;

2.3.7. viteza afișată nu trebuie să fie niciodată mai mică decât viteza reală. La valorile de încercare specificate la punctul 2.3.5 și între aceste valori trebuie să existe următoarea relație între viteza V1 afișată pe vitezometru și viteza reală V2:

0 ≤ (V1 – V2) ≤ 0,1 · V2 + 4 km/h.

3. Conformitatea producției

3.1. Conformitatea producției va fi verificată pe baza dispozițiilor anexei VI la Directiva 92/61/CEE.

3.2. Se va considera că modelele de serie îndeplinesc cerințele prezentei directive atunci când, în condițiile menționate la punctele 2.3.1.-2.3.6, relația dintre viteza V1 afișată pe vitezometru și viteza reală V2 este după cum urmează:

0 ≤ (V1 – V2) ≤ 0,1 · V2 + 4 km/h pentru mopede

și

0 ≤ (V1 – V2) ≤ 0,1 · V2 + 8 km/h pentru motociclete și tricicluri.

Apendicele 1

FIȘA DE INFORMAȚII

privind instalarea unui vitezometru la un tip de autovehicul cu două sau trei roți

(a se anexa la cererea de omologare, în cazul în care aceasta se înaintează separat de cea de omologare a vehiculului)

Număr de ordine (atribuit de solicitant)

Cererea de omologare privind instalarea unui vitezometru la un tip de autovehicul cu două sau trei roți trebuie să includă informațiile menționate la punctele următoare din secțiunea A din anexa III la directiva 92/61/CEE:

0.1

0.2.

0.5.

0.6.

2.1.

2.1.1.

4.7.-4.7.8.

5.2.

5.2.2.

Apendicele 2

CERTIFICAT DE OMOLOGARE

privind instalarea unui vitezometru la un tip de autovehicul cu două sau trei roți

MODEL

13/Volumul 29

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

32000L0008

L 106/7

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DIRECTIVA 2000/8/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 20 martie 2000

de modificare a Directivei 70/221/CEE a Consiliului privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la rezervoarele de carburant lichid și la dispozitivele de protecție spate ale autovehiculelor și ale remorcilor acestora

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene și, în special, articolul 95 al acestuia,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social european (2),

acționând în conformitate cu procedura prevăzută în articolul 251 din tratat (3),

întrucât:

(1)

Directiva 70/221/CEE a Consiliului din 20 martie 1970 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la rezervoarele de carburant lichid și la dispozitivele de protecție spate ale autovehiculelor și ale remorcilor acestora (4) este una dintre directivele speciale în conformitate cu procedura de omologare prevăzută de Directiva 70/156/CEE a Consiliului din 6 februarie 1970 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la omologarea de tip a autovehiculelor și a remorcilor acestora (5); în consecință, prevederile și definițiile Directivei 70/156/CEE privind autovehiculele, sistemele, componentele și unitățile tehnice separate se aplică Directivei 70/221/CEE; este necesar ca articolul 1 din Directiva 70/221/CEE să fie adaptat definițiilor din Directiva 70/156/CEE.

(2)

Pentru a lua în considerare progresul tehnic, este recomandabil ca Directiva 70/221/CEE să fie adaptată la cerințele tehnice adoptate de Comisia Economică pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite în Regulamentul nr. 34 privind omologarea vehiculelor în vederea prevenirii riscului de incendiu, în special la dispozițiile privind rezervoarele de carburant făcute din material plastic.

(3)	Vărsarea accidentală a carburantului (în special a motorinei) pe drum reprezintă un risc semnificativ pentru șoferii autovehiculelor cu două roți sau ai motociclurilor cu pedale.

(4)

Există un interes în creștere în carburanții gazoși pentru propulsia autovehiculelor, în special din motive de mediu; întrucât, prin urmare, în viitor, Directiva 70/221/CEE ar trebui să conțină și prevederi pentru rezervoarele de carburanți alții decât lichizi; în acest sens, titlul și sfera de aplicare a Directivei 70/221/CEE ar trebui modificate în consecință; specificațiile tehnice pentru rezervoarele de carburant gazos vor fi introduse prin modificări ulterioare la directiva menționată.

(5)

Mai mult, este din ce în ce mai obișnuit ca rezervoarele de carburant să fie înlocuite cu rezervoare de carburant mai mari sau să se instaleze rezervoarele de carburant suplimentare, neomologate; de aceea, cu prima ocazie, trebuie luate măsuri de omologare a rezervoarelor de carburant lichid și gazos în Comunitate, ca unități tehnice separate, pentru a menține un nivel înalt de siguranță în circulația autovehiculelor.

(6)

Modificările la dispozițiile privind rezervoarele de carburant trebuie adoptate de către Parlamentul European și de Consiliu; întrucât este de mare ajutor ca, în viitor, modificările necesare adaptării cerințelor tehnice din Directiva 70/221/CEE privind rezervoarele de carburant la progresul tehnic să fie adoptate în conformitate cu procedura stabilită în articolul 13 din Directiva 70/156/CEE.

(7)

Modificările efectuate prin prezenta directivă sunt în special legate de rezervoarele de carburant din material plastic; prin urmare, nu este necesar să se anuleze omologările existente acordate conform Directivei 70/221/CEE (6) și să se împiedice vânzarea, înregistrarea și introducerea în circulație a noilor vehicule care au rezervoare de carburant lichid din metal astfel omologate.

(8)

Date fiind dimensiunea și impactul acțiunii propuse în sectorul în cauză, măsurile comunitare care fac obiectul prezentei directive sunt necesare, sau chiar indispensabile, pentru a atinge obiectivul fixat, și anume omologarea comunitară a autovehiculelor; acest lucru nu poate fi realizat în mod corespunzător individual de către statele membre,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Directiva 70/221/CEE se modifică după cum urmează:

1.	Titlul se înlocuiește cu următorul text: „Directiva Consiliului din 20 martie 1970 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la rezervoarele de carburant și la dispozitivele de protecție spate ale autovehiculelor și ale remorcilor acestora”.

2.	Articolul 1 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 1 În sensul prezentei directive, «vehicul» înseamnă orice autovehicul și remorcile acestuia, astfel cum este definit în anexa II secțiunea A la Directiva 70/156/CEE.”

Articolul 2 alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1) Niciun stat membru nu poate să refuze acordarea omologării CE sau a celei naționale unui tip de vehicul din motive legate de rezervoarele sale de carburant, dacă vehiculul în cauză îndeplinește cerințele prevăzute în prezenta directivă cu privire la rezervoarele de carburant.”

Articolul 2a alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1) Niciun stat membru nu poate să refuze sau să interzică vânzarea, înregistrarea, introducerea în circulație sau utilizarea unui vehicul din motive legate de rezervoarele sale de carburant, dacă vehiculul în cauză îndeplinește cerințele prevăzute în prezenta directivă cu privire la rezervoarele de carburant.”

5.	Articolul 3 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 3 Orice modificări necesare pentru a adapta cerințele din anexe la progresul tehnic se adoptă în conformitate cu procedura stabilită în articolul 13 din Directiva 70/156/CEE.”

6.	Lista de anexe și anexa I la Directiva 70/221/CEE se modifică în conformitate cu anexa la prezenta directivă.

Articolul 2

(1) Începând cu 3 mai 2001, statele membre acceptă respectarea cerințelor din Directiva 70/221/CEE, astfel cum a fost modificată de prezenta directivă, în sensul articolelor 4 alineatul (1) și 7 alineatul (1) din Directiva 70/156/CEE.

(2) Începând cu 3 mai 2002, statele membre:

—	nu mai acordă omologarea CE în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din Directiva 70/156/CEE;

—	pot refuza omologarea națională de tip

pentru un nou tip de vehicul, din motive legate de rezervoarele sale de carburant, dacă nu se conformează prevederilor din Directiva 70/221/CEE, astfel cum a fost modificată de prezenta directivă.

(3) Începând cu 3 mai 2003, statele membre:

—	consideră certificatele de conformitate care însoțesc noile vehicule în conformitate cu prevederile din Directiva 70/156/CEE ca nemaifiind valabile în sensul articolului 7 alineatul (1) din directiva în cauză;

—

pot refuza sau interzice vânzarea, înregistrarea, introducerea în circulație a unor vehicule noi care nu sunt însoțite de un certificat de conformitate valabil în conformitate cu Directiva 70/156/CEE, cu excepția situației în care se invocă dispozițiile din articolul 8 alineatul (2) din respectiva directivă,

din motive legate de rezervoarele sale de carburant, dacă nu se conformează cerințelor din Directiva 70/221/CEE, astfel cum a fost modificată de prezenta directivă.

(4) Prezenta directivă nu anulează nici o omologare acordată anterior vehiculelor care au rezervoare de carburant lichid din metal și nu împiedică prelungirea omologărilor în cauză în condițiile prevăzute de directiva în conformitate cu care acestea au fost acordate.

Articolul 3

(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 3 mai 2001 și informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2) Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 4

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 5

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 20 martie 2000.

Pentru Parlamentul European

Președintele

N. FONTAINE

Pentru Consiliu

Președintele

J. GAMA

(1) JO C 164, 29.5.1998, p. 16.

(2) JO C 407, 28.12.1998, p. 58.

(3) Avizul Parlamentului European din 10 februarie 1999 (JO C 150, 28.5.1999, p. 168), Poziția comună a Consiliului din 12 iulie 1999 (JO C 249, 1.9.1999, p. 25) și Decizia Parlamentului European din 27 octombrie 1999 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).

(4) JO L 76, 6.4.1970, p. 23, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 97/19/CE a Comisiei (JO L 125, 16.5.1997, p. 1).

(5) JO L 42, 23.2.1970, p. 1, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 98/91/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 11, 16.1.1999, p. 25).

(6) JO L 38, 11.2.1974, p. 2, Directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 78/632/CEE (JO L 206, 29.7.1978, p. 26).

ANEXĂ

MODIFICĂRI ALE LISTEI DE ANEXE ȘI ALE ANEXEI I LA DIRECTIVA 70/221/CEE

Lista de anexe

Indicația privind lista de anexe se înlocuiește cu următorul text:

„Anexa 1:

Apendicele 1:

Apendicele 2:

Apendicele 3:

Apendicele 4:

Anexa I

Anexa I se înlocuiește cu următorul text:

„

ANEXA I

REZERVOARE PENTRU CARBURANT LICHID

1. DOMENIUL DE APLICARE

1.1. Prezenta anexă se aplică vehiculelor la care se aplică Directiva 70/156/CEE.

2. DEFINIȚII

În sensul prezentei anexe:

2.1.

«Tip de vehicul cu privire la rezervoarele de carburant» înseamnă vehicule care nu diferă în mod esențial în aspecte precum:

2.1.1.structura, forma, dimensiunile și materialele (metal/plastic) rezervorului (rezervoarelor);2.1.2.la vehicule de categoria M1, poziția rezervorului (rezervoarelor) în vehicul în măsura în care are efect negativ asupra cerințelor de la punctul 5.10 din prezenta anexă.

2.2.

«Compartimentul ocupantului» înseamnă spațiul pentru găzduirea ocupantului, limitat de acoperiș, planșeu, pereți laterali, geam exterior, peretele etanș din față și peretele etanș din spate.

2.3.

«Masă neîncărcată» înseamnă masa vehiculului în stare de funcționare conform punctului 2.6 din anexa I la Directiva 70/156/CEE.

2.4.

«Rezervor» înseamnă rezervorul (rezervoarele) proiectat(e) să conțină carburant lichid, conform punctului 2.6, folosit în primul rând pentru propulsia vehiculului excluzând accesoriile acestuia [țeava de umplere (dacă este un element separat), capacul de umplere, bușonul, indicatorul de nivel, legăturile la motor sau pentru a compensa suprapresiunea internă etc.].

2.5.

«Capacitatea rezervorului» înseamnă capacitatea rezervorului specificată de constructor.

2.6.

«Carburant lichid» înseamnă un carburant care este lichid în condiții ambientale normale.

3. SOLICITAREA OMOLOGĂRII CE DE TIP

3.1. Solicitarea pentru omologarea unui tip de vehicul cu privire la rezervoarele sale de carburant în temeiul articolului 3 alineatul (4) din Directiva 70/156/CEE este depusă de către constructorul vehiculului.

3.2. Un model al fișei de informații este prezentat în apendicele 3.

3.3. Următoarele trebuie înaintate serviciului tehnic responsabil cu efectuarea încercărilor de omologare:

3.3.1.

un vehicul reprezentativ pentru tipul de vehicul care trebuie omologat sau piese din vehicul pe care serviciul tehnic le consideră necesare pentru încercările de omologare;

3.3.2.

în cazul unui vehicul echipat cu un rezervor confecționat din material plastic: șapte rezervoare suplimentare, cu accesoriile acestora;

3.3.3.

în cazul unui vehicul echipat cu un rezervor confecționat din alt material: două rezervoare suplimentare, cu accesoriile acestora.

4. ACORDAREA OMOLOGĂRII CE

4.1. Dacă se îndeplinesc cerințele relevante, se acordă omologarea CE în temeiul articolului 4 alineatul (3) și, dacă se aplică, în temeiul articolului 4 alineatul (4) din Directiva 70/156/CEE.

4.2. Un model al fișei de informații este prezentat în apendicele 3.

4.3. Se acordă un număr de omologare de tip în conformitate cu anexa VII la Directiva 70/156/CEE pentru fiecare tip de vehicul omologat. Același stat membru nu acordă același număr altui tip de vehicul.

5. SPECIFICAȚII

5.1. Rezervoarele trebuie construite astfel încât să fie rezistente la coroziune.

5.2. Rezervoarele trebuie să îndeplinească, dacă sunt echipate cu toate accesoriile atașate în mod normal, cerințele de încercare de scurgere efectuate conform punctului 6.1 la o presiune internă egală cu dublul suprapresiunii de lucru, dar în nici un caz nu mai mică de suprapresiunea de 0,3 bari.

Rezervoarele pentru vehicule confecționate din material plastic se consideră că îndeplinesc această cerință dacă îndeplinesc cerințele de încercare prevăzute la punctul 6.3.2.

5.3. Orice suprapresiune sau suprapresiune de lucru trebuie compensată automat cu dispozitive adecvate (duze, supape de siguranță etc.).

5.4. Duzele trebuie proiectate astfel încât să împiedice orice risc de incendiu. În special, orice carburant care poate să se scurgă când rezervorul (rezervoarele) este (sunt) umplut (umplute) nu trebuie să cadă pe sistemul de evacuare. Carburantul trebuie canalizat spre pământ.

5.5. Rezervorul (rezervoarele) nu trebuie să fie situate în compartimentul ocupantului sau în alt compartiment integrat acestuia și nici să reprezinte o suprafață a acestuia (planșeu, perete, perete etanș).

5.6. Pentru a separa compartimentul ocupantului de rezervor (rezervoare) trebuie prevăzut un perete despărțitor. Peretele despărțitor poate conține deschideri (de exemplu pentru a găzdui cabluri), dacă sunt aranjate astfel încât carburantul să nu poată curge liber din rezervor (rezervoare) în compartimentul ocupantului sau în alt compartiment integrat acestuia în condiții normale de utilizare.

5.7. Fiecare rezervor trebuie bine fixat și amplasat astfel încât să se asigure că orice cantitate de carburant care se scurge din rezervor sau din accesoriile acestuia se va curge în pământ și nu în compartimentul ocupantului în condiții normale de utilizare.

5.8. Gaura de umplere nu trebuie situată în compartimentul ocupantului, în compartimentul de bagaje sau în compartimentul motorului.

Carburantul nu trebuie să scape prin bușonul rezervorului sau prin dispozitive pentru compensarea suprapresiunii în timpul cursului previzibil al funcționării vehiculului. În cazul răsturnării vehiculului, poate fi tolerată o picurare, dacă nu depășește 30 g/min.; această cerință trebuie verificată în timpul încercării prevăzute la punctul 6.2.

Bușonul rezervorului trebuie fixat la țeava de umplere; garnitura trebuie să rămână fixă, bușonul trebuie să fie bine fixat la garnitura și la țeava de umplere, când este închis.

5.9.1.1. Cerințele de la punctul 5.9.1 se consideră îndeplinite dacă vehiculul îndeplinește cerințele prevăzute la punctul 5.1.3 din anexa I la Directiva 70/220/CEE (2), sub rezerva prevederii că exemplele menționate la a treia liniuță de la punctul respectiv nu se aplică la vehiculele de alte categorii decât M1 și N1.

5.10. Rezervoarele trebuie instalate astfel încât să fie protejate de efectele unui impact în fața sau în spatele vehiculului; nu trebuie să existe piese proeminente, muchii ascuțite etc. lângă rezervor.

5.11. Rezervorul de carburant și ștuțul de umplere trebuie proiectate și instalate în vehicule astfel încât să se evite acumularea de sarcini de electricitate statică pe toată suprafața. Dacă este nevoie, ele se descarcă pe structura metalică a șasiului sau pe orice masă metalică majoră cu ajutorul unui bun conducător.

5.12. Mai mult, rezervoarele confecționate din material plastic trebuie încercate și conform procedurii specifice prevăzute la punctul 6.3.

6. ÎNCERCĂRI

6.1. Încercarea hidraulică

Rezervorul trebuie supus unui încercări hidraulice de presiune internă care trebuie efectuat pe o unitate separată, cu toate accesoriile. Rezervorul trebuie umplut complet cu un lichid neinflamabil (de exemplu, apă). După ce se întrerupe orice comunicare cu exteriorul, presiunea trebuie crescută gradat, prin țeava de legătură prin care se alimentează carburantul la motor, la o presiune internă relativă egală cu dublul presiunii de lucru folosite, dar în nici un caz inferioare unei suprapresiuni de 0,3 bari, care trebuie menținută timp de un minut. În acest timp, membrana rezervorului nu trebuie să crape sau să prezinte scurgeri; cu toate acestea, aceasta poate fi deformată permanent.

6.2. Încercarea prin răsturnare

6.2.1. Rezervorul și accesoriile lui trebuie montate pe un dispozitiv de fixare pentru încercări într-o manieră corespunzătoare instalării pe vehiculul pentru care este destinat rezervorul; aceasta se aplică și sistemelor de compensare a suprapresiunii interne.

6.2.2. Dispozitivul de fixare pentru încercări se rotește în jurul unei axe paralele cu axa longitudinală a vehiculului.

6.2.3. Încercarea se efectuează cu un rezervor umplut la 90 % din capacitate, iar 30 % din capacitate cu lichid neinflamabil cu o densitate și vâscozitate apropiate de cele ale carburantului utilizat în mod normal (se poate accepta și apă).

6.2.4. Rezervorul trebuie răsturnat din poziția instalată la 90o spre dreapta. Rezervorul trebuie să fie menținut în poziție cel puțin cinci minute.

Apoi, rezervorul trebuie răsturnat la 90o spre aceeași direcție. Rezervorul trebuie să fie menținut în poziție, acum complet răsturnat, cel puțin încă cinci minute.

Rezervorul trebuie rotit în poziția inițială. Lichidul de încercare care nu a curs înapoi din sistemul de aerisire în rezervor trebuie scurs și reumplut, la nevoie.

Rezervorul trebuie rotit 90o în direcție opusă și trebuie să fie menținut în poziție cel puțin cinci minute.

Rezervorul trebuie rotit încă 90o în aceeași direcție. Această poziție complet inversă trebuie menținută cel puțin cinci minute. Apoi, rezervorul trebuie rotit înapoi în poziția normală.

6.3. Încercări suplimentare pentru rezervorul (rezervoarele) din material plastic al (ale) vehiculelor

6.3.1. Rezistența la șoc

6.3.1.1. Rezervorul trebuie umplut la capacitate cu un amestec de apă-glicol sau alt lichid cu punct de îngheț scăzut, care nu schimbă proprietățile materialului rezervorului și care poate fi apoi supus încercării de perforare.

6.3.1.2. În timpul acestei încercări, temperatura rezervorului trebuie să fie de 233 K ± 2 K (-40 °C ± 2 °C).

6.3.1.3. Pentru această încercare se folosește un ciocan-pendul. Corpul cu care se lovește trebuie să fie din oțel și să aibă forma unei piramide cu fețe de triunghiuri echilaterale și o bază pătrată, vârful și muchiile fiind rotunjite la o rază de 3 mm. Centrul de șoc al pendulului trebuie să coincidă cu centrul de gravitate al piramidei; distanța sa de la axa de rotație a pendulului trebuie să fie de un metru. Masa totală a pendulului trebuie să fie de 15 kg. Energia pendulului în momentul șocului nu trebuie să fie mai mică de 30 Nm și cât se poate de aproape de această valoare.

6.3.1.4. Încercările trebuie efectuate în punctele rezervorului considerate cele mai vulnerabile la lovituri frontale sau din spate. Punctele considerate cele mai vulnerabile sunt cele mai expuse sau cele mai slabe ținând cont de forma rezervorului sau de modul de instalare pe vehicul. Punctele selectate de laboratoare trebuie indicate în raportul de încercare.

6.3.1.5. În timpul încercării, rezervorul trebuie menținut fix cu îmbinări pe ambele părți sau opuse celei de lovire. Nu trebuie să apară scurgeri după încercare.

6.3.1.6. La alegerea constructorului, toate încercările de rezistență la șoc pot fi efectuate pe un rezervor sau fiecare se poate efectua pe rezervoare diferite.

6.3.2. Rezistența mecanică

Rezervorul trebuie încercat în condițiile prevăzute la punctul 6.1 pentru scurgeri sau rigiditatea formei. Rezervorul și toate accesoriile trebuie montate pe un cadru de încercare astfel încât să corespundă manierei de instalare pe vehiculul pentru care este destinat rezervorul. Ca fluid de încercare se folosește apă la 326 K (53 °C), iar rezervorul trebuie umplut la întreaga capacitate. Rezervorul trebuie supus unei presiuni interne relative egale cu dublul presiunii de lucru folosite și în nici un caz sub 0,3 bari la o temperatură de 326 K ± 2 K (53 °C ± 2 °C), care trebuie menținută timp de cinci ore. În timpul încercării, membrana rezervorului nu trebuie să crape sau să prezinte scurgeri; cu toate acestea, aceasta poate fi deformată permanent.

6.3.3. Permeabilitatea carburantului

6.3.3.1. Carburantul folosit pentru încercarea de permeabilitate trebuie să fie sau carburantul de referință specificat în anexa VIII la Directiva 70/220/CEE sau un carburant premium din comerț. Dacă rezervorul este proiectat numai pentru instalare pe vehicule cu motor cu aprindere prin comprimare, rezervorul trebuie umplut cu motorină.

6.3.3.2. Înaintea încercării, rezervorul trebuie umplut la 50 % din capacitate cu carburantul de încercare și trebuie depozitat, fără a fi sigilat, la temperatură ambientală de 313 K ± 2 K (40 °C ± 2 °C) până când pierderea de greutate pe unitatea de timp devine constantă.

6.3.3.3. Apoi, rezervorul trebuie golit și reumplut la 50 % din capacitate cu carburantul de încercare, după care se închide ermetic și se depozitează la temperatură ambientală de 313 K ± 2 K (40 °C ± 2 °C). Presiunea trebuie reglată când conținutul rezervorului a ajuns la temperatura de încercare. Pierderea de greutate datorată difuziei în timpul încercării se determină în cursul perioadei ulterioare de încercare de opt săptămâni. Pierderea medie maxim autorizată de carburant este de 20 g la 24 de ore de timp de încercare.

6.3.3.4. Dacă pierderea datorată difuziei este mai mare decât valoarea indicată la punctul 6.3.3.3, încercarea descrisă anterior trebuie efectuată din nou, pe același rezervor, pentru a determina pierderea prin difuziune la 296 K ± 2 K (23 °C ± 2 °C), dar în aceleași condiții. Pierderea astfel măsurată nu trebuie să fie mai mare de 10 g la 24 de ore.

6.3.4. Rezistența la carburant

După încercarea menționată la punctul 6.3.3, rezervorul trebuie cu toate acestea să îndeplinească cerințele prevăzute la punctele 6.3.1. și 6.3.2.

6.3.5. Rezistența la foc

Rezervorul trebuie supus următoarelor încercări:

6.3.5.1. Rezervorul fixat pe vehicul se expune flăcării timp de două minute. Nu trebuie să apară scurgeri de carburant lichid din rezervor.

Trebuie să se efectueze trei încercări pe rezervoare diferite umplute cu carburant, astfel:

6.3.5.2.1. dacă rezervorul este proiectat pentru instalare pe vehicule prevăzute fie cu motor cu aprindere prin scânteie, fie cu motor cu aprindere prin comprimare, trebuie să se efectueze trei încercări cu rezervoare umplute cu benzină premium;

6.3.5.2.2. dacă rezervorul este proiectat pentru instalare pe vehicule prevăzute cu motor cu aprindere prin comprimare, trebuie să se efectueze trei încercări cu rezervoare umplute cu motorină;

6.3.5.2.3. pentru fiecare încercare, rezervorul trebuie instalat într-un cadru de încercare care să simuleze condițiile reale de instalare cât se poate de fidel. Metoda de fixare a rezervorului în cadru trebuie să corespundă specificațiilor relevante pentru vehicul. Trebuie luate în considerare piesele vehiculului care protejează rezervorul și accesoriile împotriva expunerii la flacără sau care afectează cursul flăcării în orice direcție, precum și componentele specificate instalate pe rezervor și fișele. Toate deschiderile trebuie închise în timpul încercării, dar sistemele de aerisire trebuie să rămână funcționale. Imediat înainte de încercare, rezervorul trebuie umplut cu carburantul menționat la 50 % din capacitate.

6.3.5.3. Flacăra la care se expune rezervorul trebuie să fie obținută prin arderea într-un recipient a unui carburant comercial pentru motoare cu aprindere prin scânteie (denumit în continuare «carburant»). Cantitatea de carburant turnat în recipient trebuie să fie suficientă pentru a permite flăcării să ardă tot timpul încercării în condiții de ardere liberă.

6.3.5.4. Dimensiunile recipientului trebuie alese astfel încât pereții rezervorului de carburant să fie expuși la flacără. Recipientul trebuie să depășească proiecția orizontală a rezervorului cu cel puțin 20 cm, dar nu mai mult de 50 cm. Pereții laterali ai recipientului nu trebuie să depășească cu mai mult de 8 cm nivelul carburantului la începutul încercării.

6.3.5.5. Recipientul umplut cu carburant trebuie pus sub rezervor, astfel încât distanța dintre nivelul carburantului din recipient și fundul rezervorului să corespundă înălțimii proiectate a rezervorului peste suprafața drumului la masă neîncărcată (vezi punctul 2.3). Fie recipientul, fie cadrul de fixare, fie ambele trebuie să se poată mișca liber.

6.3.5.6. În timpul fazei C a încercării, recipientul trebuie acoperită cu un ecran la 3 cm ± 1 cm peste nivelul carburantului. Ecranul trebuie să fie din material refractar conform apendicelui 2. Nu trebuie să existe nici o distanță între cărămizi și trebuie să fie sprijinite peste recipientul cu carburant astfel încât să nu se obstrucționeze găurile din cărămizi. Lungimea și lățimea cadrului trebuie să fie cu 2-4 cm mai mică decât dimensiunile interioare ale recipientului astfel încât să existe o distanță de 1-2 cm între cadru și peretele recipientului pentru a permite ventilarea.

6.3.5.7. Atunci când încercarea se efectuează în aer liber, trebuie asigurată suficientă protecție împotriva vântului, iar viteza vântului la nivelul recipientului nu trebuie să fie mai mare de 2,5 km/h. Înainte de încercare, ecranul trebuie încălzit la 308 K ± 5 K (35 °C ± 5 °C). Cărămizile refractare pot fi umezite pentru a garanta condiții de încercare identice la fiecare încercare succesivă.

Încercarea trebuie să cuprindă patru faze (a se vedea apendicele 1).

6.3.5.8.1. Faza A: Preîncălzirea (figura 1)

Carburantul din recipient trebuie aprins la o distanță de cel puțin 3 m de rezervorul încercat. După 60 de secunde de preîncălzire, recipientul se așază sub rezervor.

6.3.5.8.2. Faza B: Expunerea directă la flacără (figura 2)

Timp de 60 de secunde, rezervorul trebuie expus la flacără de la un carburant care arde liber.

6.3.5.8.3. Faza C: Expunerea indirectă la flacără (figura 2)

Imediat ce faza B este încheiată, se așază ecranul între recipientul care arde și rezervor. Rezervorul trebuie expus la această flacără redusă încă 60 de secunde.

6.3.5.8.4. Faza D: Sfârșitul încercării (figura 4)

Recipientul care arde acoperit cu ecranul trebuie mutat înapoi în poziția originală (faza A). Dacă, la sfârșitul încercării rezervorul arde, focul trebuie stins imediat.

6.3.5.9. Rezultatele încercării se consideră satisfăcătoare dacă nu se scurge carburantul lichid din rezervor.

6.3.6. Rezistența la temperatură ridicată

6.3.6.1. Cadrul folosit la încercare trebuie să se potrivească cu maniera de instalare a rezervorului pe vehicul, inclusiv modul de funcționare a ventilului de aerisire.

6.3.6.2. Rezervorul umplut la 50 % din capacitate cu apă la 293 K (20 °C) trebuie supus o oră unei temperaturi ambientale de 368 K ± 2 K (95 °C ± 2 °C).

6.3.6.3. Rezultatele încercării se consideră satisfăcătoare dacă, după încercare, rezervorul nu are scurgeri sau deformări semnificative.

6.3.7. Marcaje pe rezervorul de carburant

6.3.7.1. Numele de comerț sau marca trebuie aplicate pe rezervor; acestea trebuie să rămână lizibile și de neșters când rezervorul se instalează ulterior pe vehicul.

7. MODIFICĂRI ALE OMOLOGĂRII

7.1. În cazul modificărilor omologărilor acordate în temeiul prezentei directive, se aplică dispozițiile articolului 5 din Directiva 70/156/CEE.

8. CONFORMITATEA PRODUCȚIEI

8.1. Măsurile de asigurare a conformității producției se iau în conformitate cu dispozițiile prevăzute în articolul 10 din Directiva 70/156/CEE.

Apendicele 1

ÎNCERCAREA DE REZISTENȚĂ LA FOC

Apendicele 2

DIMENSIUNI ȘI DATE TEHNICE ALE CĂRĂMIZILOR REFRACTARE

Apendicele 3

Apendicele 4

”

(1) În conformitate cu definițiile din anexa II punctul A la Directiva 70/156/CEE.

(2) JO L 76, 6.4.1970, p. 1.

13/Volumul 29

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

32000L0022

L 107/26

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DIRECTIVA 2000/22/CE A COMISIEI

din 28 aprilie 2000

de adaptare la progresul tehnic a Directivei 87/402/CEE a Consiliului privind dispozitivele de protecție în caz de răsturnare, montate în partea din față a tractoarelor agricole și forestiere pe roți, cu ecartament îngust

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 74/150/CEE a Consiliului din 4 martie 1974 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la omologarea tractoarelor agricole sau forestiere pe roți (1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2000/2/CE a Comisiei (2), în special articolul 11,

având în vedere Directiva 87/402/CEE a Consiliului din 25 iunie 1987 privind dispozitivele de protecție în caz de răsturnare, montate în partea din față a tractoarelor agricole și forestiere pe roți, cu ecartament îngust (3), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Actul de aderare a Austriei, a Finlandei și a Suediei, în special articolul 11,

întrucât:

(1)	În vederea creșterii gradului de siguranță, este necesară clarificarea metodelor de testare a dispozitivelor de protecție în caz de răsturnare, montate în partea din față a tractoarelor agricole și forestiere pe roți, cu ecartament îngust, ținând seama de gama largă a echipamentelor disponibile.

(2)	Metodele de testare a acestor structuri ar trebui armonizate cu cele stabilite în Codul 6 al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) cu privire la testările oficiale ale dispozitivelor de protecție ale tractoarelor agricole.

(3)	Directiva 87/402/CEE ar trebui modificată în consecință.

(4)	Măsurile prevăzute de prezenta directivă sunt conforme cu avizul Comitetului pentru adaptarea la progresul tehnic instituit prin articolul 12 din Directiva 74/150/CEE,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Anexele I-V și anexa VII la Directiva 87/402/CEE se modifică în conformitate cu anexa la prezenta directivă.

Articolul 2

(1) De la 1 iulie 2001, statele membre nu pot:

—	refuza, pentru un tip de tractor, acordarea omologării CE de tip, eliberarea documentului prevăzut la articolul 10 alineatul (1) a treia liniuță din Directiva 74/150/CEE sau acordarea omologării naționale de tip și nici

—	interzice punerea în circulație a tractoarelor,

în cazul în care tractoarele respective sunt conforme cu cerințele Directivei 87/402/CEE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă.

(2) De la de 1 ianuarie 2002, statele membre:

—	nu mai pot elibera documentul prevăzut la articolul 10 alineatul (1) a treia liniuță din Directiva 74/150/CEE pentru un tip de tractor dacă acesta nu este conform cu cerințele Directivei 87/402/CEE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă;

—	pot refuza acordarea omologării naționale de tip pentru un tip de tractor în cazul în care acesta nu este conform cu cerințele Directivei 87/402/CEE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă;

Articolul 3

(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 30 iunie 2001. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2) Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 4

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 5

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 28 aprilie 2000.

Pentru Comisie

Erkki LIIKANEN

Membru al Comisiei

(1) JO L 84, 28.3.1974, p. 10.

(2) JO L 21, 26.1.2000, p. 23.

(3) JO L 220, 8.8.1987, p. 1.

ANEXĂ

Anexele I-V și anexa VII la Directiva 87/402/CEE se modifică după cum urmează:

La anexa I punctul 1 se înlocuiește cu următorul text:

„1.	Se aplică cerințele de la punctul 1 din Codul 6 al OCDE [Decizia C(87) 53 finală de la24 noiembrie 1987, astfel cum a fost modificată ultima dată la 3 martie 1999], cu excepția punctului 1.1.”

Anexa II se înlocuiește cu următorul text:

„ANEXA II

CERINȚE TEHNICE

Cerințele tehnice pentru omologarea CE de tip a componentelor dispozitivelor de protecție în caz de răsturnare, montate în partea din față a tractoarelor agricole sau forestiere pe roți, cu ecartament îngust, sunt cele stabilite la punctul 3 din Codul 6 al OCDE [Decizia C(87) 53 finală de la 24 noiembrie 1987, astfel cum a fost modificată ultima dată la 3 martie 1999]. Aceste cerințe tehnice nu se aplică capitolelor de la punctul 3 privind buletinul de testare, modificările minore și identificarea”.

3.	Anexele III, IV și V se elimină.

La anexa VII, prima liniuță se înlocuiește cu următorul text:

„–

un dreptunghi care înconjoară litera minusculă «e», urmat de numărul distinctiv al statului membru care a acordat omologarea de tip a componentelor:

—	1 pentru Germania, 2 pentru Franța, 3 pentru Italia, 4 pentru Țările de Jos, 5 pentru Suedia, 6 pentru Belgia, 9 pentru Spania, 11 pentru Regatul Unit, 12 pentru Austria, 13 pentru Luxemburg, 17 pentru Finlanda, 18 pentru Danemarca, 21 pentru Portugalia, 23 pentru Grecia, 24 pentru Irlanda,”.

13/Volumul 29

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

32000D0361

L 129/30

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DECIZIA COMISIEI

din 10 mai 2000

privind publicarea referințelor standardelor EN 1459:1999 „Securitatea cărucioarelor stivuitoare – Cărucioare autopropulsate cu rază de acțiune variabilă” și EN 1726-1:1999 „Securitatea cărucioarelor stivuitoare – Cărucioare autopropulsate cu capacitate mai mică sau egală cu 10 000 kg și tractoare industriale cu un efort la bara de tracțiune mai mic sau egal cu 20 000 N – Partea 1: Cerințe generale”

[notificată cu numărul C(2000) 1174]

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2000/361/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 98/37/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iunie 1998 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la utilaje (1), astfel cum a fost modificată prin Directiva 98/79/CE (2),

având în vedere avizul comitetului instituit prin Directiva 98/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iunie 1998 de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informații în domeniul standardelor și al reglementărilor tehnice (3), astfel cum a fost modificată prin Directiva 98/48/CE (4),

întrucât:

(1)

Articolul 2 din Directiva 98/37/CE, astfel cum a fost modificată, dispune că utilajele pot fi introduse pe piață și date în folosință doar dacă nu periclitează sănătatea sau siguranța persoanelor și, dacă este cazul, a animalelor domestice sau a bunurilor, atunci când sunt instalate, întreținute în mod corespunzător și folosite conform cu destinația lor.

(2)	Se presupune că utilajele care se conformează standardelor armonizate, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, îndeplinesc cerințele esențiale de sănătate și siguranță prevăzute la articolul 3 din Directiva 98/37/CE, astfel cum a fost modificată.

(3)	Statelor membre li se recomandă publicarea referințelor standardelor naționale care transpun standardele armonizate.

(4)

Standardele armonizate EN 1459:1999 „Securitatea cărucioarelor stivuitoare – Cărucioare stivuitoare autopropulsate cu rază de acțiune variabilă” și EN 1726-1:1999 „Securitatea cărucioarelor stivuitoare – Cărucioare stivuitoare autopropulsate cu capacitate mai mică sau egală cu 10 000 kg și tractoare industriale cu un efort la bara de tracțiune mai mic sau egal cu 20 000 N – Partea 1: Cerințe generale” se ocupă de echipamentul ce prezintă un risc special pentru operator, în special riscul de a fi strivit între sol și utilaj, în cazul răsturnării accidentale a căruciorului.

(5)	Având în vedere numărul de accidente ce au avut loc pe teritoriile lor, mai multe state membre au estimat că, deși sunt corecte, standardele menționate mai sus nu reglementează toate cerințele esențiale ale directivei, în special riscul de strivire a operatorului.

(6)	Este necesar să se atragă atenția asupra acestui risc potențial, care nu este prevăzut în standardele menționate mai sus.

(7)	În așteptarea modificării standardelor, este esențial, de dragul eficacității, să se țină cont acum de lacunele constatate, care totuși nu afectează conținutul actual al standardelor.

(8)	Prin urmare, este necesară publicarea standardelor EN 1726-1:1999 și EN 1459:1999 împreună cu un avertisment adecvat și cu indicația că un mandat de standardizare trebuie acordat Comitetului European pentru Standardizare (CEN) în vederea modificării standardelor,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Publicarea anexată la prezenta decizie, făcută în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din Directiva 98/37/CE, astfel cum a fost modificată, privind următoarele standarde armonizate: EN 1459:1999 „Securitatea cărucioarelor stivuitoare – Cărucioare stivuitoare autopropulsate cu rază de acțiune variabilă” și EN 1726-1:1999 „Securitatea cărucioarelor stivuitoare – Cărucioare stivuitoare autopropulsate cu capacitate mai mică sau egală cu 10 000 kg și tractoare industriale cu un efort la bara de tracțiune mai mic sau egal cu 20 000 N – Partea 1: Cerințe generale”, este însoțită de următorul avertisment:

„Utilizatorii standardului sunt informați că standardul nu se referă la riscurile la care este expus operatorul în cazul răsturnării accidentale a utilajului. Standardul nu oferă prezumția de conformitate în această privință.”

Articolul 2

Atunci când statele membre, în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Directiva 98/37/CE, astfel cum a fost modificată, publică referințele standardelor naționale care transpun standardele armonizate EN 1459:1999 și EN 1726-1:1999, această publicare este însoțită de un avertisment identic cu cel prevăzut la articolul 1.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 10 mai 2000.

Pentru Comisie

Erkki LIIKANEN

Membru al Comisiei

(1) JO L 207, 23.7.1999, p. 1.

(2) JO L 331, 7.12.1998, p. 1.

(3) JO L 204, 21.7.1998, p. 37.

(4) JO L 217, 5.8.1998, p. 18.

ANEXĂ

Publicarea titlurilor și a referințelor standardelor armonizate în conformitate cu directiva

OES (1)	Referință	Titlul standardelor armonizate	Anul ratificării
CEN	EN 1459	Securitatea cărucioarelor stivuitoare – Cărucioare stivuitoare autopropulsate cu rază de acțiune variabilă	1999
Avertisment: „Utilizatorii standardului EN 1459 sunt informați că standardul nu se referă la riscurile la care este expus operatorul în cazul răsturnării accidentale a utilajului. Standardul nu oferă prezumția de conformitate în această privință.”
CEN	EN 1726-1	Securitatea cărucioarelor stivuitoare – Cărucioare stivuitoare cu capacitate mai mare sau egală cu 10 000 kg și tractoare industriale cu un efort la bara de tracțiune mai mic sau egal cu 20 000 N – Partea 1: Cerințe generale	1999
Avertisment: „Utilizatorii standardului EN 1726-1 sunt informați că standardul nu se referă la riscurile la care este expus operatorul în cazul răsturnării accidentale a utilajului. Standardul nu oferă prezumția de conformitate în această privință.”

AVERTISMENT:

—	Toate informațiile referitoare la disponibilitatea standardelor pot fi obținute de la organismele europene de standardizare sau de la organismele naționale de standardizare, care sunt enumerate în anexele la Directiva 98/34/CE.

—	Publicarea referințelor în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nu implică faptul că standardele sunt disponibile în toate limbile Comunității.

—	Comisia asigură actualizarea prezentei liste (2).

(1) OES (organism european de standardizare):

—	CEN: rue de Stassart 36, B-1050 Bruxelles, tel.: (32-2) 550 08 11, fax: (32-2) 550 08 19;

—	Cenelec: rue de Stassart 35, B-1050 Bruxelles, tel.: (32-2) 519 68 71, fax: (32-2) 519 69 19;

—	ETSI: BP 152, F-06561 Valbonne Cedex, tel.: (33-4) 92 94 42 12, fax: (33-4) 93 65 47 16.

(2) JO C 183, 13.6.1998, p. 2.

JO C 317, 15.10.1998, p. 5.

JO C 346, 14.11.1998, p. 5.

JO C 165, 11.6.1999, p. 4.

JO C 318, 5.11.1999, p. 5.

13/Volumul 29

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

32000D0367

L 133/26

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DECIZIA COMISIEI

din 3 mai 2000

de punere în aplicare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului referitor la clasificarea performanțelor de rezistență la foc a produselor pentru construcții, lucrărilor de construcție sau părților acestora

[notificată cu numărul C(2000) 1001]

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2000/367/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 89/106/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 privind apropierea actelor cu putere de lege și actelor administrative ale statelor membre referitoare la produsele pentru construcții (1), astfel cum a fost modificată prin Directiva 93/68/CEE (2), în special articolele 3, 6 și 20,

întrucât:

(1)

Articolul 3 alineatele (2) și (3) din Directiva 89/106/CEE prevăd că, pentru a ține seama de diferitele niveluri de protecție pentru lucrările de construcție care pot exista la nivel național, regional sau local, fiecare cerință esențială să poată da naștere la stabilirea unor clase în documentele interpretative. Aceste documente au fost publicate în Comunicarea Comisiei privind documentele interpretative ale Directivei 89/106/CEE (3) a Consiliului.

(2)	Punctul 4.2.1 din documentul interpretativ nr. 2 justifică necesitatea de a institui niveluri diferite pentru cerința esențială de siguranță la foc, în funcție de tipul, utilizarea și amplasarea lucrării de construcție, planul de ansamblu și disponibilitatea mijloacelor de urgență.

(3)	Punctul 2.2 din documentul interpretativ nr. 2 enumeră o serie de măsuri privind îndeplinirea cerinței esențiale de „siguranța la foc”, care contribuie la definirea unei strategii de siguranță la foc, strategie care poate varia de la un stat membru la altul.

(4)	Punctul 4.3.1.3 din documentul interpretativ nr. 2 identifică una din măsurile prioritare în statele membre privind rezistența la foc a produselor pentru construcții și/sau a părților din lucrările de construcție.

(5)	Pentru a permite evaluarea rezistenței la foc a produselor pentru construcții și a lucrărilor de construcție sau a părților acestora, soluția armonizată constă într-un sistem de clase care este inclus în documentul interpretativ nr. 2.

(6)	Acest sistem de clase a fost adaptat la progresul tehnic în cadrul unui mandat din partea Comisiei către organismele europene de standardizare, CEN și Cenelec.

(7)

Articolul 6 alineatul (3) din Directiva 89/106/CEE prevede că statele membre pot determina nivelurile de performanță ce trebuie respectate pe teritoriul lor doar în limitele clasificărilor adoptate la nivel comunitar și cu condiția utilizării tuturor claselor, a anumitor clase sau a unei singure clase.

(8)	Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru construcții,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Sistemul de clasificare adoptat la nivel comunitar pentru performanța în materie de rezistență la foc a produselor pentru construcții, lucrărilor de construcție și părților acestora este cel prezentat în anexă.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 3 mai 2000.

Pentru Comisie

Erkki LIIKANEN

Membru al Comisiei

(1) JO L 40, 11.2.1989, p. 12.

(2) JO L 220, 30.8.1993, p. 1.

(3) JO C 62, 28.2.1994, p. 1.

ANEXĂ

DEFINIȚII, ÎNCERCĂRI ȘI CRITERII DE PERFORMANȚĂ

Definițiile, încercările și criteriile de performanță relevante sunt în totalitate descrise sau menționate în standardele europene prevăzute în prezenta anexă.

SIMBOLURI

R	Capacitate portantă
E	Etanșeitate la foc
I	Izolare termică la foc
W	Radiație termică
M	Acțiune mecanică
C	Închidere automată
S	Etanșeitate la fum
P sau PH	Continuitate în alimentarea cu energie electrică și/sau transmisie de semnal
G	Rezistența la combustie a funinginei
K	Capacitatea de la foc

Note:

1.	Următoarele clasificări sunt exprimate în minute, cu excepția cazului în care există indicații contrare.

Standardele europene EN 13501-2, EN 13501-3 (clasificare) și EN 1992-1.2, EN 1993-1.2, EN 1994-1.2, EN 1995-1.2, EN 1996-1.2, EN 1999-1.2 (Eurocoduri) menționate în prezenta decizie se supun acelorași proceduri de salvgardare ca și cele descrise în articolul 5 alineatul (1) din Directiva 89/106/CEE.

CLASIFICĂRI

1. Elemente portante fără rol de separare a focului

Se aplică la	Pereți, planșee, acoperișuri, grinzi, stâlpi, balcoane, scări, pasarele
Standard(e)	EN 13501-2; EN 1365-1,2,3,4,5,6; EN 1992-1.2; EN 1993-1.2; EN 1994-1.2; EN 1995-1.2; EN 1996-1.2; EN 1999-1.2
Clasificare:
R	15	20	30	45	60	90	120	180	240	360
Observații	–

2. Elemente portante cu rol de separare a focului

Se aplică la	Pereți
Standard(e)	EN 13501-2; EN 1365-1; EN 1992-1.2; EN 1993-1.2; EN 1994-1.2; EN 1995-1.2; EN 1996-1.2; EN 1999-1.2
Clasificare:
RE		20	30		60	90	120	180	240
REI	15	20	30	45	60	90	120	180	240
REI-M			30		60	90	120	180	240
REW		20	30		60	90	120	180	240
Observații	–

Se aplică la	Planșee și acoperișuri
Standard(e)	EN 13501-2; EN 1365-2; EN 1992-1.2; EN 1993-1.2; EN 1994-1.2; EN 1995-1.2; EN 1999-1.2
Clasificare:
RE		20	30		60	90	120	180	240
REI	15	20	30	45	60	90	120	180	240
Observații	–

3. Produse și sisteme pentru protejarea elementelor portante sau a unor părți ale construcției

Se aplică la	Plafoane fără rezistență la foc intrinsecă
Standard(e)	EN 13501-2; ENV 13381-1
Clasificare: se exprimă în aceeași termeni ca și pentru elementele portante protejate
Observații	Dacă cerințele cu privire la foc „seminatural” sunt satisfăcute, se adaugă simbolul „sn” la clasificare

Se aplică la	Căptușeli, straturi și ecrane de protecție
Standard(e)	EN 13501-2; ENV 13381-2 până la 7
Clasificare: se exprimă în aceeași termeni ca și pentru elementele portante protejate
Observații	–

4. Elemente neportante sau părți de construcții și produse pentru acestea

Se aplică la	Pereți despărțitori (inclusiv cei care conțin părți neizolate)
Standard(e)	EN 13501-2; EN 1364-1; EN 1992-1.2; EN 1993-1.2; EN 1994-1.2; EN 1995-1.2; EN 1996-1.2; EN 1999-1.2
Clasificare:
E		20	30		60	90	120
EI	15	20	30	45	60	90	120	180	240
EI-M			30		60	90	120
EW		20	30		60	90	120
Observații	–

Se aplică la	Plafoane cu rezistență la foc intrinsecă
Standard(e)	EN 13501-2; EN 1364-2
Clasificare:
EI	15	30	45	60	90	120	180	240
Observații	Clasificarea se completează cu „(a b)”„(b a)”, sau „(a b)” pentru a indica faptul că elementul a fost încercat și îndeplinește cerințele privind expunerea la foc numai de la partea superioară, numai de la partea inferioară sau din ambele părți.

Se aplică la	Fațade (pereți cortină) și pereți exteriori (inclusiv elemente vitrate)
Standard(e)	EN 13501-2; EN 1365-3,4,5,6; EN 1992-1.2; EN 1993-1.2; EN 1994-1.2; EN 1995-1.2; EN 1996-1.2; EN 1999-1.2
Clasificare:
E	15		30	60	90	120
EI	15		30	60	90	120
EW		20	30	60
Observații	Clasificarea se completează cu„(io)”„(oi)” sau „(io)”, pentru a indica faptul că elementul a fost încercat și îndeplinește cerințele la o expunere la foc numai dinspre interior, numai dinspre exterior sau din ambele părți. La nevoie, stabilitatea mecanică indică faptul că nici o cădere a vreunui fragment de construcție nu ar putea provoca daune persoanelor pe durata de timp indicată pentru clasificarea E sau EI.

Se aplică la	Planșee supraînălțate
Standard(e)	EN 13501-2; EN 1366-6
Clasificare:
R	15	30
RE		30
REI		30
Observații	Clasificarea se completează prin adăugarea sufixului „f” pentru a indica rezistența la incendiu în dezvoltare sau „r” pentru a indica doar expunerea la foc cu temperaturi constante reduse.

Se aplică la	Etanșări de penetrare și rosturi de etanșare liniară
Standard(e)	EN 13501-2; EN 1366-3,4
Clasificare:
E	15		30	45	60	90	120	180	240
EI	15	20	30	45	60	90	120	180	240
Observații	–

Se aplică la	Uși antifoc și dispozitive de închidere rezistente la foc (inclusiv cele care conțin suprafețe vitrate și feronerie) și sistemele lor de închidere
Standard(e)	EN 13501-2; EN 1634-1
Clasificare:
E	15	20	30	45	60	90	120	180	240
EI	15	20	30	45	60	90	120	180	240
EW		20	30		60
Observații	Clasificarea I se completează prin adăugarea sufixului „1” sau „2” pentru a indica definiția utilizată pentru izolație termică. Adăugarea simbolului „C” indică faptul că produsul satisface și criteriul de „închidere automată” (încercare de tipul acceptare/respingere) (1).

Se aplică la	Uși etanșe la fum
Standard(e)	EN 13501-2; EN 1634-3
Clasificare: S200 sau Sa, în funcție de condițiile de încercare îndeplinite
Observații	Adăugarea simbolului „C” indică faptul că produsul satisface și criteriul de „închidere automată” (încercare de tipul acceptare/respingere) (2).

Se aplică la	Sisteme de închidere pentru golurile de trecere a benzilor rulante și a sistemelor de transport pe șină
Standard(e)	EN 13501-2; EN 1366-7
Clasificare:
E	15		30	45	60	90	120	180	240
EI	15	20	30	45	60	90	120	180	240
EW		20	30		60
Observații	Clasificarea I se completează prin adăugarea sufixului „1” sau „2” pentru a indica definiția utilizată pentru izolație termică. Adăugarea simbolului „C” indică faptul că produsul satisface și criteriul de „închidere automată” (încercare de tipul acceptare/respingere) (3).

Se aplică la	Conducte și canale tehnice
Standard(e)	EN 13501-2; EN 1366-5
Clasificare:
E	15	20	30	45	60	90	120	180	240
EI	15	20	30	45	60	90	120	180	240
Observații	Clasificarea se completează cu „(i o)”, „(o i)” sau „(i o)”, pentru a indica faptul că elementul a fost încercat și a îndeplinit doar cerințele de expunere la foc dinspre interior, dinspre exterior sau dinspre ambele părți. În plus, simbolurile „ve” și/sau „ho” indică faptul că elementul este adecvat pentru utilizare pe verticală și/sau orizontală.

Se aplică la	Coșuri
Standard(e)	EN 13501-2; EN 13216
Clasificare: G + distanța în mm (de exemplu, G 50)
Observații	Distanța nu este cerută pentru produsele încastrate.

Se aplică la	Strat de acoperire pentru pereți și plafoane
Standard(e)	EN 13501-2; EN 13381-8
Clasificare: K
Observații	Încercare de tipul acceptare/respingere.

5. Produse destinate utilizării în sistemele de ventilare (exclusiv sistemele de evacuare a fumului și căldurii)

Se aplică la	Conducte de ventilare
Standard(e)	EN 13501-3; EN 1366-1
Clasificare:
EI	15	20	30	45	60	90	120	180	240
E			30		60
Observații	Clasificarea se completează cu „(i o)”, „(o i)” sau „(i o)”, pentru a indica faptul că elementul a fost încercat și a îndeplinit cerințele de expunere la foc numai dinspre interior, numai dinspre exterior sau din ambele părți. În plus, simbolurile „ve” și/sau „ho” indică faptul că elementul este adecvat pentru utilizare pe verticală și/sau orizontală. Adăugarea simbolului „S” indică satisfacerea unei restricții suplimentare privind etanșeitatea.

Se aplică la	Clapete
Standard(e)	EN 13501-3; EN 1366-2
Clasificare:
EI	15	20	30	45	60	90	120	180	240
E			30		60	90	120
Observații	Clasificarea se completează cu „(i o)”, „(o i)” sau „(i o)”, pentru a indica faptul că elementul a fost încercat și îndeplinește criteriile numai dinspre interior, numai dinspre exterior sau dinspre ambele părți. În plus, simbolurile „ve” și/sau „ho” indică faptul că elementul poate fi utilizat pe verticală și/sau orizontală. Adăugarea simbolului „S” indică satisfacerea unei restricții suplimentare privind etanșeitatea.

6. Produse destinate utilizării în instalații tehnice

Se aplică la	Cabluri electrice și din fibre optice și accesorii, Conducte și sisteme de protecție a cablurilor împotriva focului
Standard(e)	EN 13501-3
Clasificare:
P	15	30	60	90	120
Observații	–

Se aplică la	Cabluri sau sisteme de cablare de diametre mici pentru alimentarea cu energie electrică sau transmiterea semnalului (cu un diametru < 20 mm și cu secțiunea conductorilor ≤ 2,5 mm2)
Standard(e)	EN 13501-3, EN 50200
Clasificare:
PH	15	30	60	90	120
Observații	–

(1) Clasificarea „C” poate fi completată cu cifre de la 0 la 5, în funcție de categoria de utilizare. Detaliile vor fi incluse în specificațiile tehnice ale produselor respective.

(2) Clasificarea „C” poate fi completată cu cifre de la 0 la 5, în funcție de categoria de utilizare. Detaliile vor fi incluse în specificațiile tehnice ale produselor respective.

(3) Clasificarea „C” poate fi completată cu cifre de la 0 la 5, în funcție de categoria de utilizare. Detaliile vor fi incluse în specificațiile tehnice ale produselor respective.

13/Volumul 29

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

32000L0032

L 136/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DIRECTIVA 2000/32/CE A COMISIEI

din 19 mai 2000

de efectuare a celei de-a douăzeci și șasea adaptări la progresul tehnic a Directivei 67/548/CEE a Consiliului privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative cu privire la clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase (1)

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 67/548/CEE a Consiliului din 27 iunie 1967 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative referitoare la clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase (2), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 1999/33/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3) și, în special, articolul 28 al acesteia,

întrucât:

(1)

Anexa I la Directiva 67/548/CEE conține o listă de substanțe periculoase, precum și detalii privind clasificarea și etichetarea fiecărei substanțe. Cunoștințele tehnice și științifice actuale au demonstrat că lista de substanțe periculoase prevăzută în anexa menționată ar trebui adaptată. Anumite secțiuni din cuvântul introductiv și din tabelul A al anexei I la directivă necesită rectificări în anumite versiuni lingvistice.

(2)

Anexa III la Directiva 67/548/CEE conține o listă de fraze care indică natura riscurilor speciale atribuite substanțelor și preparatelor periculoase. Anexa IV la Directiva 67/548/CEE conține o listă de fraze care indică recomandări de prudență referitoare la substanțele și preparatele periculoase. Anexa VI la Directiva 67/548/CEE conține un ghid pentru clasificarea și etichetarea substanțelor și preparatelor periculoase. Anumite secțiuni din anexele III, IV și VI la directivă necesită rectificări în anumite versiuni lingvistice.

(3)	Anexa V la Directiva 67/548/CEE stabilește metodele de determinare a proprietăților fizico-chimice, toxicității și ecotoxicității substanțelor și preparatelor. Această anexă trebuie adaptată la progresul tehnic.

(4)	Anexa IX la Directiva 67/548/CEE conține dispoziții referitoare la sistemele de închidere de siguranță pentru copii. Aceste dispoziții ar trebui adaptate și actualizate. Este necesar să se extindă domeniul de aplicare al utilizării sistemelor de închidere de siguranță pentru copii.

(5)	Măsurile prevăzute în prezenta directivă sunt conforme cu avizul Comitetului pentru adaptarea la progresul tehnic a directivelor privind eliminarea barierelor tehnice din calea comerțului cu substanțe și preparate periculoase,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Directiva 67/548/CEE se modifică după cum urmează:

Anexa I se modifică după cum urmează:

(a)	Nota Q din anexa 1A la prezenta directivă înlocuiește nota corespunzătoare din cuvântul introductiv.

(b)	Rândurile din anexa 1B la prezenta directivă înlocuiesc rândurile corespunzătoare din tabelul A.

(c)	Intrările din anexa 1C la prezenta directivă înlocuiesc intrările corespunzătoare.

(d)	Se adaugă intrările din anexa 1D la prezenta directivă.

2.	Fraza de risc din anexa 2 la prezenta directivă înlocuiește fraza corespunzătoare din anexa III.

Anexa IV se modifică după cum urmează:

(a)	Frazele de prudență din anexa 3A la prezenta directivă înlocuiesc frazele corespunzătoare din anexa IV.

(b)	Frazele de prudență combinate din anexa 3B la prezenta directivă înlocuiesc frazele corespunzătoare din anexa IV.

Partea B din anexa V se modifică după cum urmează:

(a)	Textul din anexa 4A la prezenta directivă înlocuiește capitolul B.10.

(b)	Textul din anexa 4B la prezenta directivă înlocuiește capitolul B.11.

(c)	Textul din anexa 4C la prezenta directivă înlocuiește capitolul B.12.

(d)	Textul din anexa 4D la prezenta directivă înlocuiește capitolele B.13 și B.14.

(e)	Textul din anexa 4E la prezenta directivă înlocuiește capitolul B.17.

(f)	Textul din anexa 4F la prezenta directivă înlocuiește capitolul B.23. Titlul capitolului B.23 din nota explicativă se modifică în consecință.

(g)	Se adaugă textul din anexa 4G la prezenta directivă.

5.	A patra liniuță din introducerea generală la partea C a anexei V se elimină.

6.	Textele din anexa 5 la prezenta directivă înlocuiesc textele corespunzătoare din anexa VI.

7.	Anexa IX se modifică în conformitate cu anexa 6 la prezenta directivă.

Articolul 2

(1) Statele membre adoptă și pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 1 iunie 2001. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre principalele dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă, precum și un tabel de corespondență între prezenta directivă și dispozițiile interne adoptate.

Articolul 3

Prezenta directivă intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 19 mai 2000.

Pentru Comisie

Margot WALLSTRÖM

Membru al Comisiei

(1) Adoptată după cea de-a douăzeci și șaptea adaptare.

(2) JO 196, 16.8.1967, p. 1.

(3) JO L 199, 30.7.1999, p. 57.

ANEXA 1A

CUVÂNT INTRODUCTIV LA ANEXA I

A se vedea Directiva 2001/59/CE a Comisiei (JO L 225, 21.8.2001, p. 1).

ANEXA 1B

„TABEL A

Simbol

Argón

Argon

Αργό

Argon

Árgon

Argon

Gadolinio

Gadolinium

Γαδολίνιο

Gadolinium

Gadolinio

Gadolinium

Gadolínio

Gadolinium”

ANEXA 1C

Nr. index	Denumire chimică	Note referitoare la substanțe	Nr. CE	Nr. CAS	Clasificare	Etichetare	Limite de concentrație	Note referitoare la preparate
006-011-00-7	carbaryl (ISO) 1-naftilmetilcarbamat		200-555-0	63-25-2	Carc. Cat. 3; R40 Xn; R22 N; R50	Xn; N R: 22-40-50 S: (2-)22-24-36/37-46-61
006-013-00-8	metam-sodium (ISO) metilditiocarbamat de sodiu		205-293-0	137-42-8	Xn; R22 R31 C; R34 R43 N; R50-53	C; N R: 22-31-34-43-50/53 S: (1/2-)26-36/37/39-45-60-61
006-015-00-9	diuron (ISO) 3 -(3,4-diclorfenil) -1,1-dimetiluree		206-354-4	330-54-1	Carc. Cat. 3; R40 Muta. Cat. 3; R40 Xn; R22-48/22 N; R50-53	Xn; N R: 22-40-48/22-50/53 S: (2-)13-22-23-37-46-60-61
006-016-00-4	propoxur (ISO) N-metilcarbamat de 2-isopropiloxifenimetilcarbamat de 2-isopropoxifenil		204-043-8	114-26-1	T; R25 N; R50-53	T; N R: 25-50/53 S: (1/2-)37-45-60-61
006-017-00-X	aldicarb (ISO) 2-metil-2-(metiltio)propanal-O-(N-metilcarbamoil)oximă		204-123-2	116-06-3	T+; R26/28 T; R24 N; R50-53	T+; N R: 24-26/28-50/53 S: (1/2-)22-36/37-45-60-61
006-018-00-5	aminocarb (ISO) 4-dimetilamino-3-tolil metilcarbamat		217-990-7	2032-59-9	T; R24/25 N; R50-53	T; N R: 24/25-50/53 S: (1/2-)28-36/37-45-60-61
006-019-00-0	di-allate (ISO) S-(2,3-dicloralil)-N,N-diisopropiltiocarbamat		218-961-1	2303-16-4	Carc. Cat. 3; R40 Xn; R22 N; R50-53	Xn; N R: 22-40-50/53 S: (2-)25-36/37-60-61
006-020-00-6	barban (ISO) 4 - clorbut-2-inil N-(3 -clorfenil)carbamat		202-930-4	101-27-9	Xn; R22 R43 N; R50-53	Xn; N R: 22-43-50/53 S: (2-)24-36/37-60-61
006-023-00-2	mercaptodimethur (ISO) metiocarb; 3,5-dimetil-4-metiltiofenil N-metilcarbamat		217-991-2	2032-65-7	T; R25 N; R50-53	T; N R: 25-50/53 S: (1/2-)22-37-45-60-61
006-024-00-8	proxan-sodium (ISO) O-izopropilditiocarbamat de sodiu		205-443-5	140-93-2	Xn; R22 Xi; R38 N; R51-53	Xn; N R: 22-38-51/53 S: (2-)13-61
006-026-00-9	carbofuran (ISO) 2,3-dihidro-2,2-dimetilbenzofuranil-7-N-metilcarbamat		216-353-0	1563-66-2	T+; R26/28 N; R50-53	T+; N R: 26/28-50/53 S: (1/2-)36/37-45-60-61
006-028-00-X	dinobuton (ISO) 2-(1-metilpropil)-4,6-dinitrofenil izopropil carbonat		213-546-1	973-21-7	T; R25 N; R50-53	T; N R: 25-50/53 S: (1/2-)37-45-60-61
006-029-00-5	dioxacarb (ISO) 2-(1,3-dioxolanil-2)fenil N-metilcarbamat		230-253-4	6988-21-2	T; R25 N; R51-53	T; N R: 25-51/53 S: (1/2-)37-45-61
006-033-00-7	metoxuron (ISO) 3-(3-clor-4-metoxifenil)-1,1-dimetiluree		243-433-2	19937-59-8	N; R50-53	N R: 50/53 S: 60-61
006-034-00-2	pebulate (ISO) N-butil-N-etil-S-propiltiocarbamat		214-215-4	1114-71-2	Xn; R22 N; R51-53	Xn; N R: 22-51/53 S: (2-)23-61
006-035-00-8	pirimicarb (ISO) 5,6-dimetil-2-dimetilamino-pirimidin-4-il N,N-dimetilcarbamat		245-430-1	23103-98-2	T; R25 N; R50-53	T; N R: 25-50/53 S: (1/2)22-37-45-60-61
006-037-00-9	promecarb (ISO) 3-isopropil-5-metilfenil N-metilcarbamat		220-113-0	2631-37-0	T; R25 N; R50-53	T; N R: 25-50/53 S: (1/2-)24-37-45-60-61
006-038-00-4	sulfallate (ISO) 2-cloralil N,N-dimetilditiocarbamat	E	202-388-9	95-06-7	Carc. Cat. 2; R45 Xn; R22 N; R50-53	T; N R: 45-22-50/53 S: 53-45-60-61
006-039-00-X	tri-allate (ISO) S-2,3,3-tricloralil diizopropiltiocarbamat		218-962-7	2303-17-5	Xn; R22-48/22 R43 N; R50-53	Xn; N R: 22-43-48/22-50/53 S: (2-)24-37-60-61
006-042-00-6	monuron (ISO) 3-(4-clorfenil)-1,1-dimetiluree		205-766-1	150-68-5	Carc. Cat. 3; R40 Xn; R22 N; R50-53	Xn; N R: 22-40-50/53 S: (2-)36/37-60-61
006-043-00-1	monuron-TCA 3-(4-clorfenil)-1,1-dimetiluroniu tricloracetat		—	140-41-0	Xi; R36/38 Carc. Cat. 3; R40 N; R50-53	Xn; N R: 36/38-40-50/53 S: (2-)36/37-60-61
006-045-00-2	methomyl (ISO) 1-(metiltio)etilidenamino N-metilcarbamat		240-815-0	16752-77-5	T+; R28 N; R50-53	T+; N R: 28-50/53 S: (1/2-)22-36/37-45-60-61
006-046-00-8	bendiocarb (ISO) N-metilcarbamat de 2,2-dimetil-1,3-benzodioxolil-4		245-216-8	22781-23-3	T; R23/25 Xn; R21 N; R50-53	T; N R: 21-23/25-50/53 S: (1/2-)22-36/37-45-60-61
006-047-00-3	bufencarb (ISO) amestec de 3-(1-metilbutil)fenil N-metilcarbamat și 3-(1-etilpropil)fenil N-metilcarbamat		—	8065-36-9	T; R24/25 N; R50-53	T; N R: 24/25-50/53 S: (1/2-)28-36/37-45-60-61
006-048-00-9	ethiofencarb (ISO) N-metilcarbamat de 2-(etiltiometil)fenil		249-981-9	29973-13-5	Xn; R22 N; R50-53	Xn; N R: 22-50/53 S: (2-)60-61
006-050-00-X	fenuron-TCA tricloracetat de 1,1-dimetil-3-feniluroniu		—	4482-55-7	Xi; R38 N; R50-53	Xi; N R: 38-50/53 S: (2-)60-61
006-053-00-6	isoprocarb (ISO) 2-izopropilfenil N-metilcarbamat		220-114-6	2631-40-5	Xn; R22 N; R50-53	Xn; N R: 22-50/53 S: (2-)60-61
006-054-00-1	mexacarbate (ISO) 3,5-dimetil-4-dimetilaminofenil N-metilcarbamat		206-249-3	315-18-4	T+; R28 Xn; R21 N; R50-53	T+; N R: 21-28-50/53 S: (1/2-)36/37-45-60-61
006-057-00-8	nitrapyrin (ISO) 2-clor-6-triclormetilpiridină		217-682-2	1929-82-4	Xn; R22 N; R51-53	Xn; N R: 22-51/53 S: (2-)24-61
006-060-00-4	oxycarboxin (ISO) 2,3-dihidro-6-metil-5-(N-fenilcarbamoil)-1,4-oxitiin 4,4-dioxid		226-066-2	5259-88-1	Xn; R22 R52-53	Xn R: 22-52/53 S: (2-)61
006-069-00-3	thiophanate-methyl (ISO) 1,2-di-(3-metoxicarbonil-2-tioureido)benzen		245-740-7	23564-05-8	Muta. Cat. 3; R40 N; R50-53	Xn; N R: 40-50/53 S: (2-)36/37-60-61
006-070-00-9	furmecyclox N-ciclohexil-N-metoxi-2,5-dimetil-3-furamidă		262-302-0	60568-05-0	Carc. Cat. 3; R40 N; R50-53	Xn; N R: 40-50/53 S: (2-)36/37-60-61
006-088-00-7	benfuracarb (ISO) etil N-[2,3-dihidro-2,2-dimetilbenzofuran-7-iloxicarbonil(metil)aminotio]-N-izopropil-b-alaninat		—	82560-54-1	T; R23/25 N; R50-53	T; N R: 23/25-50/53 S: (1/2-)36/37-45-60-61
007-012-00-5	N,N-dimetilhidrazină 1,1-dimetilhidrazină	E	200-316-0	57-14-7	F; R11 Carc. Cat. 2; R45 T; R23/25 C; R34 N; R51-53	F; T; N R: 45-11-23/25-34-51/53 S: 53-45-61
007-013-00-0	N,N′-dimetilhidrazină 1,1-dimetilhidrazină	E	—	540-73-8	Carc. Cat. 2; R45 T; R23/24/25 N; R51-53	T; N R: 45-23/24/25-51/53 S: 53-45-61	C ≥ 25 %: T; R45-23/24/25 3 % ≤ C < 25 %: T; R45-20/21/22 0,01 % ≤ C < 3 %: T; R45
009-003-00-1	acid fluorhidric… %	B	231-634-8	7664-39-3	T+; R26/27/28 C; R35	T+; C R: 26/27/28-35 S: (1/2-)7/9-26-36/37-45	C ≥ 7 %: T+; C; R26/27/28-35 1 % ≤ C < 7 %: T; R23/24/25-34 0,1 % ≤ C < 1 %: Xn; R20/21/22-36/37/38
015-039-00-9	azinphos-methyl (ISO) O,O-dimetil 4-oxobenzotriazin-3-il-metil fosforoditioat		201-676-1	86-50-0	T+; R26/28 T; R24 R43 N; R50-53	T+; N R: 24-26/28-43-50/53 S: (1/2-)28-36/37-45-60-61
015-048-00-8	fenthion (ISO) O,O-dimetil-O-(4-metiltion-m-tolil) fosforotioat		200-231-9	55-38-9	Muta. Cat. 3; R40 T; R23-48/25 Xn; R21/22 N; R50-53	T; N R: 21/22-23-40-48/25-50/53 S: (1/2-)36/37-45-60-61
015-056-00-1	azinphos-ethyl (ISO) O,O-dietil 4-oxobenzotriazin-3-il-metil fosforoditioat		220-147-6	2642-71-9	T+; R28 T; R24 N; R50-53	T+; N R: 24-28-50/53 S: (1/2-)28-36/37-45-60-61
015-140-00-8	triazophos (ISO) O,O-dietil-O-1-fenil-1H,2,4-triazolil-3 fosforotioat		245-986-5	24017-47-8	T; R23/25 Xn; R21 N; R50-53	T; N R: 21-23/25-50/53 S: (1/2-)36/37-45-60-61
016-013-00-X	diclorură de sulf		234-129-0	10545-99-0	R14 C; R34 N; R50	C; N R: 14-34-50 S: (1/2-)26-36/37/39-45-61	C ≥ 10 %: C; R34 5 % ≤ C < 10 %: Xi; R36/37/38
016-014-00-5	tetraclorură de sulf		—	13451-08-6	R14 C; R34 N; R50	C; N R: 14-34-50 S: (1/2-)26-36/37/39-45-61	C ≥ 10 %: C; R34 5 % ≤ C < 10 %: Xi; R36/37/38
016-023-00-4	dimetil sulfat	E	201-058-1	77-78-1	Carc. Cat. 2; R45 Muta. Cat. 3; R40 T+; R26 T; R25 C; R34 R43	T+ R: 45-25-26-34-43 S: 53-45	C ≥ 25 %: T+; R45-25-26-34-43 10 % ≤ C < 25 %: T+; R45-22-26-34-43 7 % ≤ C < 10 %: T+; R45-22-26-36/37/38-43 5 % ≤ C < 7 %: T; R45-22-23-36/37/38-43 3 % ≤ C < 5 %: T; R45-22-23-43 1 % ≤ C < 3 %: T; R45-23-43 0,1 % ≤ C < 1 %: T; R45-20 0,01 % ≤ C < 0,1 %: T; R45
016-024-00-X	dimexano (ISO) bi(metoxitiocarbonil) disulfură		215-993-8	1468-37-7	Xn; R22 N; R50-53	Xn; N R: 22-50/53 S: (2-)60-61
016-071-00-6	3-amino-6,13-diclor-10-[(3-[(4-clor-6-(2-sulfofenilamino)-1,3,5-triazinil-2-)amino)propil)amino)-4,11-trifenoxidioxazindisulfonat trisodic		410-130-3	136248-03-8	R43	Xi R: 43 S: (2-)22-24-37
022-001-00-5	tetraclorură de titan		231-441-9	7550-45-0	R14 C; R34	C R: 14-34 S: (1/2-)7/8-26-36/37/39-45	C ≥ 10 %: C; R34 5 % ≤ C < 10 %: Xi; R36/37/38
030-004-00-8	dimetilzinc [1] dietilzinc [2]		208-884-1 [1] 209-161-3 [2]	544-97-8 [1] 557-20-0 [2]	R14 F; R17 C; R34 N; R50-53	F; C; N R: 14-17-34-50/53 S: (1/2-)16-43-45-60-61
050-002-00-0	cyhexatin (ISO) hidroxitriciclohexilstanan; hidroxid de tri(ciclohexil)staniu		236-049-1	13121-70-5	Xn; R20/21/22 N; R50-53	Xn; N R: 20/21/22-50/53 S: (2-)13-60-61
050-012-00-5	tetraciclohexilstanan [1] chlortriciclohexilstanan [2] butiltriciclohexilstanan [3]		215-910-5 [1] 221-437-5 [2] 230-358-5 [3]	1449-55-4 [1] 3091-32-5 [2] 7067-44-9 [3]	Xn; R20/21/22 N; R50-53	Xn; N R: 20/21/22-50/53 S: (2-)26-28-60-61 C ≥ 1 %: Xn; R20/21/22	1
050-017-00-2	fenbutatin oxide (ISO) bi(tri(2-metil-2-fenilpropil)staniu)oxid		236-407-7	13356-08-6	T+; R26 Xi; R36/38 N; R50/53	T+; N R: 26-36/38-50/53 S: (1/2-)28-36/37-45-60-61
082-009-00-X	sulfocromat galben de plumb; pigment galben 34 C.I. [Această substanță este identificată în indexul de culori prin numărul de constituire din indexul de culori, C.I. 77603.]		215-693-7	1344-37-2	Carc. Cat. 3; R40 Repr. Cat. 1; R61 Repr. Cat. 3; R62 R33 N; R50-53	T; N R: 61-33-40-50/53-62 S: 53-45-60-61		1
082-010-00-5	cromat, molibdat sulfat roșu de plumb; pigment roșu 104 C.I [Această substanță este identificată în Indexul de culori prin Numărul de constituire din Indexul de culori C.I. 77605.]		235-759-9	12656-85-8	Carc. Cat. 3; R40 Repr. Cat. 1; R61 Repr. Cat. 3; R62 R33 N; R50-53	T; N R: 61-33-40-50/53-62 S: 53-45-60-61		1
601-024-00-X	cumen [1] propilbenzen [2]		202-704-5 [1] 203-132-9 [2]	98-82-8 [1] 103-65-1 [2]	R10 Xn; R65 Xi; R37 N; R51-53	Xn; N R: 10-37-51/53-65 S: (2-)24-37-61-62		4
601-032-00-3	benzo[a]piren benzo[def]crisenă		200-028-5	50-32-8	Carc. Cat.2; R45 Muta. Cat. 2; R46 Repr. Cat. 2; R60-61 N; R50-53	T; N R: 45-46-60-61-50/53 S: 53-45-60-61
601-034-00-4	benz[e]acefenantrilen		205-911-9	205-99-2	Carc. Cat.2; R45 N; R50-53	T; N R: 45-50/53 S: 53-45-60-61
602-035-00-2	1,4-diclorbenzen p-diclorbenzen		203-400-5	106-46-7	Xi; R36 N; R50-53	Xi; N R: 36-50/53 S: (2-)24/25-46-60-61
602-054-00-6	3-iodpropenă iodură de alil		209-130-4	556-56-9	R10 C; R34	C R: 10-34 S: (1/2-)7-26-45
603-076-00-9	2-butenă-1,4-diol 2-butin-1,4-diol		203-788-6	110-65-6	T; R23/25 Xn; R21-48/22 C; R34	T R: 21-23/25-34-48/22 S: (1/2-)26-36/37/39-45	C ≥ 50 %: T; R21-23/25-34-48/22 25 % ≤ C < 50 %: T; R21-23/25-36/38-48/22 10 % ≤ C < 25 %: Xn; R20/22-48/22 3 % ≤ C < 10 %: Xn; R20/22
603-091-00-0	exo-1-metil-4-(1-metiletil)-7-oxabiciclo[2.2.1]heptanol-2		402-470-6	87172-89-2	O; R8 Xn; R22 Xi; R36	O; Xn R: 8-22-36 S: (2-)26
603-093-00-1	exo-(+/-)-1-metil-4-(1-metiletil)-2-[(2-metilfenil)metoxi]-7-oxabiciclo[2.2.1]heptan		402-410-9	87818-31-3	Xn; R20 N; R51-53	Xn; N R: 20-51/53 S: (2-)23-61
603-097-00-3	1,1′,1″-nitrilotripropanol-2; triizopropanolamină		204-528-4	122-20-3	Xi; R36 R52-53	Xi R: 36-52/53 S: (2-)26-61
603-117-00-0	2-propanol alcool izopropilic izopropanol		200-661-7	67-63-0	F; R11 Xi; R36 R67	F; Xi R: 11-36-67 S: (2-)7-16-24/25-26		6
604-020-00-6	2-bifenilol 2-hidroxibifenil 2-phenylphenol (ISO)		201-993-5	90-43-7	Xi; R36/37/38 N; R50	Xi; N R: 36/37/38-50 S: (2-)22-61
604-021-00-1	sare de sodiu 2-fenilfenol 2-bifenilat de sodiu		205-055-6	132-27-4	Xn; R22 Xi; R37/38-41 N; R50	Xn; N R: 37/38-41-50 S: (2-)22-26-61
604-024-00-8	4,4′-izobutiletilidendifenol (alt.): 2,2-bi(4′-hidroxifenil)-4-metilpentan		401-720-1	6807-17-6	Repr. Cat. 2; R60 Xi; R36 N; R50-53	T; N R: 60-36-50/53 S: 53-45-60-61
604-041-00-0	acifluorfen [1] acifluorfen-sodiu [2] acid 5-[2-clor-4-(trifluormetil)fenoxi]-2-nitrobenzoic [1] 5-[2-clor-4-(trifluormetil)fenoxi]-2-nitrobenzoat de sodiu [2]		256-634-5 [1] 263-560-7 [2]	50594-66-6 [1] 62476-59-9 [2]	Xn; R22 Xi; R38-41 N; R50-53	Xn; N R: 22-38-41-50/53 S: (2-)24-39-60-61
604-043-00-1	monobenzonă 4-hidroxifenil benzil eter eterul monobenzilic al hidrochinonei		203-083-3	103-16-2	Xi; R36 R43	Xi R: 36-43 S: (2-)24/25-26-37
604-044-00-7	mechinol 4-metoxifenol eterul monometilic al hidrochinonei		205-769-8	150-76-5	Xn; R22 Xi; R36 R43	Xn R: 22-36-43 S: (2-)24/25-26-37/39-46
605-016-00-7	glioxal… % etandial… %	B	203-474-9	107-22-2	Muta. Cat. 3; R40 Xn; R20 Xi; R36/38 R43	Xn R: 20-36/38-40-43 S: (2-)36/37	C ≥ 10 %: Xn; R20-36/38-40-43 1 % ≤ C < 10 %: Xn; R40-43
606-016-00-X	pindone (ISO) 2-pivaloilindan dionă 1,3		201-462-8	83-26-1	T; R25-48/25 N; R50-53	T; N R: 25-48/25-50/53 S: (1/2-)37-45-60-61
606-018-00-0	dichlone (ISO) 2,3-diclor-1,4-naftochinonă		204-210-5	117-80-6	Xn; R22 Xi; R36/38 N; R50-53	Xn; N R: 22-36/38-50/53 S: (2-)26-60-61
606-019-00-6	chlordecone (ISO) perclorpentaciclo[5,3,0,02,6,03,9,04,8]decanonă-5 decacloropentaciclo[5,2,1,02,6,03,9,05,8]decanonă-4		205-601-3	143-50-0	Carc. Cat. 3; R40 T; R24/25 N; R50-53	T; N R: 24/25-40-50/53 S: (1/2-)22-36/37-45-60-61
606-034-00-8	metribuzin (ISO) 4-amino-6-terț-butil-3-metiltio-1,2,4-triazinonă-5(4H)-; 4-amino-4,5-dihidro-6-(1,1-dimetiletil)-3-metiltio-1,2,4-triazinonă-5		244-209-7	21087-64-9	Xn; R22 N; R50-53	Xn; N R: 22-50/53 S: (2-)60-61
606-035-00-3	chloridazon (ISO) 5-amino-4-clor-2-fenilpiridazinonă-3-(2H) pirazon		216-920-2	1698-60-8	R43 N; R50-53	Xi; N R: 43-50/53 S: (2-)24-37-60-61
606-036-00-9	quinomethionate chinomethionat (ISO); 6-metil-1,3-ditiolo(4,5-b)chinoxalinonă-2		219-455-3	2439-01-2	Repr. Cat. 3; R62 Xn; R20/21/22-48/22 Xi; R36 R43 N; R50-53	Xn; N R: 20/21/22-36-43-48/22-50/53-62 S: (2-)24-37-60-61
606-037-00-4	triadimefon (ISO) 1-(4-clorfenoxi)-3,3-dimetil-1-(1,2,4-triazolil-1)butanonă		256-103-8	43121-43-3	Xn; R22 N; R51-53	Xn; N R: 22-51/53 S: (2-)61
606-044-00-2	2,4,6-trimetilbenzofenonă		403-150-9	954-16-5	Xn; R22 Xi; R36 N; R50-53	Xn; N R: 22-36-50/53 S: (2-)26-60-61
607-043-00-X	dicamba (ISO) acid 2,5-diclor-6-metoxibenzoic acid 3,6-diclor-2-metoxibenzoic		217-635-6	1918-00-9	Xn; R22 Xi; R41 R52-53	Xn; N R: 22-41-52/53 S: (2-)26-61
607-057-00-6	coumachlor (ISO) 3-[1-(4-clorfenil)-3-oxobutil]-4-hidroxicumarină		201-378-1	81-82-3	Xn; R48/22 R52-53	Xn R: 48/22-52/53 S: (2-)37-61
607-058-00-1	cumafuryl (ISO) fumarin (RS)-3-(1-(2-furil)-3-oxobutil)-4-hidroxicumarină 4-hidroxi-3-[3-oxo-1-(2-furil)butil]cumarină		204-195-5	117-52-2	T; R25-48/25 R52-53	T R: 25-48/25-52/53 S: (1/2-)37-45-61
607-079-00-6	kelevan (ISO) etil 5-(perclor-5-hidroxipentaciclo[5,3,0,02,6,03,9,04,8] decanil-5)-4-oxopentanoat etil 5-(1,2,3,5,6,7,8,9,10,10-decaclor-4-hidroxipentaciclo(5,2,1,02,6,03,9,05,8)decil-4)-4-oxovalerianat		—	4234-79-1	T; R24 Xn; R22 N; R51-53	T; N R: 22-24-51/53 S: (1/2-)36/37-45-61
607-097-00-4	1,2-anhidrida acidului benzen-1,2,4-tricarboxilic anhidridă trimelitică		209-008-0	552-30-7	Xi; R37-41 R42/43	Xn R: 37-41-42/43 S: (2-)22-26-36/37/39
607-143-00-3	acid valeric		203-677-2	109-52-4	C; R34 R52-53	C R: 34-52/53 S: (1/2-)26-36-45-61
607-152-00-2	2,3,6-TBA (ISO) acid 2,3,6-triclorbenzoic		200-026-4	50-31-7	Xn; R22 N; R51-53	Xn; N R: 22-51/53 S: (2-)61
607-153-00-8	benazolin (ISO) acid 4-clor-2,3-dihidro-2-oxo-1,3-benzotiazol-3-il acetic		223-297-0	3813-05-6	Xi; R36/38 R52-53	Xi R: 36/38-52/53 S: (2-)22-61
607-156-00-4	chlorfenson (ISO) 4-chlorfenil 4-clorbenzensulfonat		201-270-4	80-33-1	Xn; R22 Xi; R38 N; R50-53	Xn; N R: 22-38-50/53 S: (2-)37-60-61
607-158-00-5	sare de sodiu a acidului cloracetic cloracetat de sodiu		223-498-3	3926-62-3	T; R25 Xi; R38 N; R50	T; N R: 25-38-50 S: (1/2-)22-37-45-61
607-159-00-0	chlorobenzilate (ISO) etil 2,2-di(4-chlorfenil)-2-hidroxiacetat etil 4,4′-diclorbenzilat		208-110-2	510-15-6	Xn; R22 N; R50-53	Xn; N R: 22-50/53 S: (2-)60-61
607-176-00-3	Amestec de: a-3-(3-(2H-benzotriazolil-2)-5-terț-butil-4-hidroxifenil)propionil-w-hidroxipoli(oxietilen);a-3-(3-(2H-benzotriazoil-2)-5-terț-butil-4-hidroxifenil)propionil-w-3-(3-(2H-benzotriazolil-2)-5-terț-butil-4-hidroxifenil)propioniloxipoli(oxietilenă)		400-830-7	—	R43 N; R51-53	Xi; N R: 43-51/53 S: (2-)36/37-61
607-188-00-9	N-carboxilatoetil-N-octadec-9-enilmaleamat acid de sodiu		402-970-4	—	R43 N; R51-53	Xi; N R: 43-51/53 S: (2-)24/37-61
607-209-00-1	Amestec de: O,O-di(1-metiletil)tritio-bi-tioformiat;O,O-di(1-metiletil)tetratio-bi-tioformiat;O,O-di(1-metiletil)pentatio-bi-tioformiat		403-030-6	—	Xn; R22 R43 N; R50-53	Xn; N R: 22-43-50/53 S: (2-)36/37-60-61
607-213-00-3	3,3-bi [(1,1-dimetilpropil)peroxi] butirat de etil		403-320-2	67567-23-1	E; R2 O; R7 R10 N; R51-53	E; N R: 2-7- 10-51/53 S: (2-)3/7-14-33-36/37/39-61
607-217-00-5	2-etoxietil 2-(4-(2,6-dihidro-2,6-dioxo-7-fenil-1,5-dioxaindacenil-3) fenoxi)acetat		403-960-2	—	R43 R53	Xi R: 43-53 S: (2-)24-37-61
607-243-00-7	3,6-diclor-o-anisat de sodiu [1]; acid 3,6-diclor-o-anisic, compus cu 2,2′-iminodietanol (1:1) [2]; acid 3,6-diclor-o-anisic, compus cu 2-aminoetanol (1:1) [3]		217-846-3 [1] 246-590-5 [2] 258-527-9 [3]	1982-69-0 [1] 25059-78-3 [2] 53404-28-7 [3]	R52-53	R: 52/53 S: 61
607-248-00-4	naptalam-sodium N-napft-1-ilfhalamat de sodiu		205-073-4	132-67-2	Xn; R22	Xn R: 22 S: (2)
607-249-00-X	(1-metil-1,2-etandiil)bi [oxi(metil-2,1-etandiil)] diacrilat tripropilen glicol diacrilat TPGDA		256-032-2	42978-66-5	Xi; R36/37/38 R43 N; R51-53	Xi; N R: 36/37/38-43-51/53 S: (2-)24-37-61	C ≥ 10 %: Xi; R36/37/38-43 1 % ≤ C < 10 %: Xi; R43
607-252-00-6	lambda-cyhalothrin (ISO) amestec 1:1 de (S)-a-ciano-3-fenoxibenzil (Z)-(1R)-cis-3-(2-clor-3,3,3-trifluorpropenil)-2,2-dimetilciclopropancarboxilat și (R)-a-ciano-3-fenoxibenzil (Z)-(1S)-cis-3-(2-clor-3,3,3-trifluorpropenil)-2,2-dimetilciclopropancarboxilat		415-130-7	91465-08-6	T+; R26 T; R25 Xn; R21 N; R50-53	T+; N R: 21-25-26-50/53 S: (1/2-)28-36/37/39-38-45-60-61
607-255-00-2	fluroxypyr (ISO) acid 4-amino-3,5-diclor-6-fluor-2-piridiloxiacetic		—	69377-81-7	R52-53	R: 52/53 S: 61
608-003-00-4	acrilonitril	D E	203-466-5	107-13-1	F; R11 Carc. Cat. 2; R45 T; R23/24/25 Xi; R37/38-41 R43 N; R51-53	F; T; N R: 45-11-23-/24/25-37/38-41-43-51/53 S: 9-16-53-45-61	C ≥ 20 %: T; R45-23/24/25-37/38-41-43 10 % ≤ C < 20 %: T; R45-23/24/25-41-43 5 % ≤ C < 10 %: T; R45-23/24/25-36-43 1 % ≤ C < 5 %: T; R45-23/24/25-43 0,2 % ≤ C < 1 %: T; R45-20/21/22 0,1 % ≤ C < 0,2 %: T; R45
608-016-00-5	1,4-Diciano-2,3,5,6-tetra-clor-benzen		401-550-8	1897-41-2	R43 N; R50-53	Xi; N R: 43-50/53 S: (2-)24-37-60-61
609-030-00-4	dinoterb (ISO) 2-terț-butil-4,6-dinitrofenol	E	215-813-8	1420-07-1	Repr. Cat. 2; R61 T+; R28 T; R24 R44 N; R50-53	T+; N R: 61-24-28-44-50/53 S: 53-45-60-61
609-040-00-9	nitrofen (ISO) 2,4-diclorfenil 4-nitrofenil eter	E	217-406-0	1836-75-5	Carc. Cat. 2; R45 Repr. Cat. 2; R61 Xn; R22 N; R50-53	T; N R: 45-61-22-50/53 S: 53-45-60-61
609-044-00-0	tecnazene (ISO); 1,2,4,5-tetraclor-3-nitrobenzen		204-178-2	117-18-0	Xn; R22 R43 N; R50-53	Xn; N R: 22-43-50/53 S: (2-)24-37-60-61
611-008-00-4	4-aminoazobenzen 4-fenilazoanilină		200-453-6	60-09-3	Carc. Cat. 2; R45 N; R50-53	T; N R: 45-50/53 S: 53-45-60-61
611-013-00-1	1-hidroxi-7-(3-sulfonatoanilino)-2-(3-metil-4-(2-metoxi-4-(3-sulfonatofenilazo)fenilazo)fenilazo)naftalen-3-sulfonat de trilitiu		403-650-7	117409-78-6	E; R2 N; R51-53	E; N R: 2-51/53 S: (2-)35-61
611-031-00-X	clorhidrat de 4,4′-(4-iminociclohexa-2,5-dienilidenmetilen)dianilină C.I. Roșu 9		209-321-2	569-61-9	Carc. Cat. 2; R45	T R: 45 S: 53-45
612-035-00-4	2-metoxianilină o-anisidină	E	201-963-1	90-04-0	Carc. Cat. 2; R45 Muta. Cat. 3; R40 T; R23/24/25	T R: 45-23/24/25 S: 53-45
612-042-00-2	benzidină 1,1′-bifenil-4,4′-diamină 4,4′-diaminobifenil bifenil-4,4′-ilendiamină	E	202-199-1	92-87-5	Carc. Cat. 1; R45 Xn; R22 N; R50-53	T; N R: 45-22-50/53 S: 53-45-60-61	C ≥ 25 %: T; R45-22 0,01 % ≤ C < 25 %: T; R45
612-051-00-1	4,4′-diaminodifenilmetan 4,4′-metilendianilină	E	202-974-4	101-77-9	Carc. Cat. 2; R45 Muta. Cat. 3; R40 T; R39/23/24/25 Xn; R48/20/21/22 R43 N; R51-53	T; N R: 45-39/23/24/25-43-48/20/21/22-51/53 S: 53-45-61
612-081-00-5	săruri de 4,4′-bi-o-toluidin săruri de 3,3′-dimetilbenzidină săruri de o-tolidin	A E	210-322-5 265-294-7 277-985-0	612-82-8 64969-36-4 74753-18-7	Carc. Cat. 2; R45 Xn; R22 N; R51-53	T; N R: 45-22-51/53 S: 53-45-61
612-099-00-3	4-metil-m-fenilendiamină 2,4-toluendiamină	E	202-453-1	95-80-7	Carc. Cat. 2; R45 T; R25 Xn; R21 Xi; R36 R43 N; R51-53	T; N R: 45-21-25-36-43-51/53 S: 53-45-61
612-105-00-4	2-piperazin-1-ylethylamine		205-411-0	140-31-8	Xn, R21/22 C; R34 R43 R52-53	C R: 21/22-34-43-52/53 S: (1/2-)26-36/37/39-45-61
612-111-00-7	2-metil-m-fenilendiamină 2,6-toluenediamină		212-513-9	823-40-5	Muta. Cat. 3; R40 Xn; R21/22 R43 N; R51-53	Xn; N R: 21/22-40-43-51/53 S: (2-)24-36/37-61
612-125-00-3	2-metil-p-fenilendiamină 2,5-toluendiamină		202-442-1	95-70-5	T; R25 Xn; R20/21 R43 N; R51-53	T; N R: 20/21-25-43-51/53 S: (1/2-)24-37-45-61
612-144-00-7	flumetralin (ISO) N-(2-clor-6-fluorbenzil)-N-etil-a,a,a-trifluor-2,6-dinitro-p-toluidină		—	62924-70-3	Xi; R36/38 R43 N; R50-53	Xi; N R: 36/38-43-50/53 S: (2-)36/37-60-61
612-151-00-5	diaminotoluen	E	246-910-3	25376-45-8	Carc. Cat. 2; R45 T; R25 Xn; R20/21 Xi; R36 R43 N; R51-53	T; N R: 45-20/21-25-36-43-51/53 S: 53-45-61
613-018-00-4	morfamquat (ISO) 1,1′-bi(3,5-dimetilmorfolinocarbonilmetil)-4,4′-bipiridiliu ion		—	7411-47-4	Xn; R22 Xi; R36/37/38 R52-53	Xn R: 22-36/37/38-52/53 S: (2-)22-36-61
613-031-00-5	simclosen acid triclorizocianuric triclor-1,3,5-triazintrion		201-782-8	87-90-1	O; R8 Xn; R22 R31 Xi; R36/37 N; R50-53	O; Xn; N R: 8-22-31-36/37-50/53 S: (2-)8-26-41-60-61
613-038-00-3	6-fenil-1,3,5-triazin-2,4-diildiamină 6-fenil-1,3,5-triazin-2,4-diamină benzoguanamină		202-095-6	91-76-9	Xn; R22 R52-53	Xn R: 22-52/53 S: (2-)61
613-042-00-5	imazalil (ISO) 1-[2-(aliloxi)-2-(2,4-diclorfenil)etil]-1H-imidazol		252-615-0	35554-44-0	Xn; R20/22 N; R41 N; R50-53	Xn; N R: 20/22-41-50/53 S: (2-)26-39-60-61
613-043-00-0	imazalil sulfat (ISO) sulfat acid de 1-[2-(aliloxi)etil-2-(2,4-diclorfenil)]-1H-imidazol [1]; sulfat acid de (+)-1-[2-(aliloxi)etil-2-(2,4-diclorfenil)]-1H-imidazol [2]		261-351-5 [1] 281-291-3 [2]	58594-72-2 [1] 83918-57-4 [2]	Xn; R20/22 Xi; R41 N; R50-53	Xn; N R: 20/22-41-50/53 S: (2-)26-39-60-61
613-066-00-6	terbumeton (ISO) 2-terț-butilamino-4-etilamino-6-metoxi-1,3,5-triazin		251-637-8	33693-04-8	Xn; R22 N; R50-53	Xn; N R: 22-50/53 S: (2-)60-61
613-091-00-2	diclorură morfamquat [1] sulfat morfamquat[2]		225-062-8 [1]	4636-83-3 [1] 29873-36-7 [2]	Xn; R22 Xi; R36/37/38 R52-53	Xn; R: 22-36/37/38-52/53 S: (2-)22-36-61
613-098-00-0	N-(n-octil)-2-pirolidinonă		403-700-8	2687-94-7	C; R34 N; R51-53	C; N R: 34-51/53 S: (1/2-)23-26-36/37/39-45-61
613-130-00-3	hexaconazole (ISO) (RS)-2-(2,4-diclorfenil)-1-(1H-1,2,4-triazolil-1)hexanol-2		—	79983-71-4	R43 N; R51-53	Xi; N R: 43-51/53 S: (2-)24-37-61
613-131-00-9	piroquilon (ISO) 1,2,5,6-tetrahidropirol[3,2,1-ij]chinolinonă-4		—	57369-32-1	Xn; R22 R52-53	Xn R: 22-52/53 S: (2-)61
613-134-00-5	myclobutanil (ISO) 2-(4-clorfenil)-2-(1H-1,2,4-triazol-1-ilmetil)hexannitril		—	88671-89-0	Repr. Cat. 3; R63 Xn; R22 Xi; R36 N; R51-53	Xn; N R: 22-36-51/53-63 S: (2-)36/37-46-61
613-137-00-1	methabenzthiazuron (ISO) 1-(1,3-benzotiazolil-2)1,3-dimetiluree		242-505-0	18691-97-9	N; R50-53	N R: 50/53 S: 60-61
613-139-00-2	metsulfuron-metil metil-2-(4-metoxi-6-metil-1,3,5-triazin-2-ilcarbamoilsulfamoil) benzoate		—	74223-64-6	N; R50-53	N R: 50/53 S: 60-61
614-001-00-4	nicotine (ISO) 3-(N-metil-2-pirolidinil)piridină		200-193-3	54-11-5	T+; R27 T; R25 N; R51-53	T+; N R: 25-27-51/53 S: (1/2-)36/37-45-61
614-006-00-1	brucină 2,3-dimetoxistricnină		206-614-7	357-57-3	T+; R26/28 R52-53	T+ R: 26/28-52/53 S: (1/2-)13-45-61
614-007-00-7	sulfat de brucină [1] azotat de brucină [2] 2,3-dimetoxi-stricnidin-10-onă, mono[(R)-1-metilheptil 1,2-benzendicarboxilat] [3] 2,3-dimetoxi-stricnidin-10-onă, compus cu S-mono(1-metilheptil)-1,2-benzendicarboxilat (1:1) [4]		225-432-9 [1] 227-317-9 [2] 269-439-5 [3] 269-710-8 [4]	4845-99-2 [1] 5786-97-0 [2] 68239-26-9 [3] 68310-42-9 [4]	T+; R26/28 R52-53	T+ R: 26/28-52/53 S: (1/2-)13-45-61
615-006-00-4	2-metil-m-fenilen diizocianat [1] 4-metil-m-fenilen diizocianat [2] m-toliliden diizocianat [3] toluen-2,6-di-izocianat [1] toluen-2,4-di-izocianat [2] toluen-diizocianat [3]	C	202-039-0 [1] 209-544-5 [2] 247-722-4 [3]	91-08-7 [1] 584-84-9 [2] 26471-62-5 [3]	Carc. Cat. 3; R40 T+; R26 Xi; R36/37/38 R42/43 R52-53	T+ R: 26-36/37/38-40-42/43-52/53 S: (1/2-)23-36/37-45-61	C ≥ 20 %: T+; R26-36/37/38-40-42/43 7 % ≤ C < 20 %: T+; R26-40-42/43 1 % ≤ C < 7 %: T; R23-40-42/43 0,1 % ≤ C < 1 %: Xn; R20-42	2
616-010-00-9	tosilcloramidă de sodiu		204-854-7	127-65-1	Xn; R22 R31 C; R34 R42	C R: 22-31-34-42 S: (1/2-)7-22-26-36/37/39-45
616-034-00-X	pyracarbolid (ISO) 3,4-dihidro-6-metil-2H-piran-5-carboxanilidă		246-419-4	24691-76-7	R52-53	R: 52/53 S: 61
616-035-00-5	cimoxanil 2-ciano-N-[(etilamino)carbonil]-2-(methoxiimino)acetamidă		261-043-0	57966-95-7	Xn; R22 R43 N; R50-53	Xn; N R: 22-43-50/53 S: (2-)36/37-60-61
617-004-00-9	1,2,3,4-tetrahidro-1-naftil hidroperoxid		212-230-0	771-29-9	O; R7 Xn; R22 C; R34 N; R50-53	O; C; N R: 7-22-34-50/53 S: (1/2-)3/7-14-26-36/37/39-45-60-61	C ≥ 25 %: C; R22-34 10 %≤ C < 25 %: C; R34 5 %≤ C < 10 %: Xi; R36/37/38
617-006-00-X	bi(a,a-dimetilbenzil) peroxid		201-279-3	80-43-3	O; R7 Xi; R36/38 N; R51-53	O; Xi; N R: 7-36/38-51/53 S: (2-)3/7-14-36/37/39-61
617-008-00-0	peroxid de dibenzoil peroxid de benzoil		202-327-6	94-36-0	E; R2 Xi; R36 R43	E; Xi; R: 2-36-43 S: (2-)3/7-14-36/37/39
650-007-00-3	chlordimeform (ISO) N2 -(4-clor-o-tolyl)-N1 ,N1 -dimetilformamidină		228-200-5	6164-98-3	Carc. Cat. 3; R40 Xn; R21/22 N; R50-53	Xn; N R: 21/22-40-50/53 S: (2-)22-36/37-60-61
650-008-00-9	drazoxolon (ISO) 4-(2-clorfenilhidrazon)-3-metil-5-izoxazolonă		227-197-8	5707-69-7	T; R25 N; R50-53	T; N R: 25-50/53 S: (1/2-)22-24-36/37-45-60-61
650-009-00-4	clorhidrat de chlordimeform monoclorhidrat de N1 -(4-clor-o-tolil)-N,N-dimetilformamidină clorhidrat de N2 -(4-clor-o-tolil)-N1 ,N1 -dimetilformamidină		243-269-1	19750-95-9	Carc. Cat. 3; R40 Xn; R22 N; R50-53	Xn; N R: 22-40-50/53 S: (2-)22-36/37-60-61
650-033-00-5	esfenvalerate (ISO) (S)-a-ciano-3-fenoxi- benzil-(S)-2-(4-clorfenil)-3-metilbutirat		—	66230-04-4	T; R23/25 R43 N; R50-53	T; N R: 23/25-43-50/53 S: (1/2-)24-36/37/39-45-60-61
650-041-00-9	triasulfuron (ISO) 1-[2-(2-cloretoxi)fenilsulfonil]-3-(4-metoxi-6-metil-1,3,5-triazinil-2)uree		—	82097-50-5	N; R50-53	N R: 50/53 S: 60-61

ANEXA 1D

Nr. index	Denumire chimică	Note referitoare la substanțe	Nr. CE	Nr. CAS	Clasificare	Etichetare	Limite de concentrație	Note referitoare la preparate
006-090-00-8	fenilcarbamat de 2-(3-iodoprop-2-in-1-iloxi)etil		408-010-0	88558-41-2	Xn; R20 Xi; R41 R52-53	Xn R: 20-41-52/53 S: (2-)22-26-39-61
014-016-00-0	Amestec de: 1,3-dihex-5-en-1-il-1,1,3,3-tetrametildisiloxan; 1,3-dihex-n-en-1-il-1,1,3,3-tetrametildisiloxan		406-490-6	—	N; R51-53	N R51-53 S: 61
015-164-00-9	P,P′-(1-hidroxietilen)bi(fosfonat acid)dihidrat de calciu		400-480-5	36669-85-9	R52-53	R: 52/53 S: 61
015-165-00-4	Amestec de: tiobi(4,1-fenilen)-S,S,S′,S′-tetrafenildisulfoniu bihexafluorofosfat; hexafluorofosfat de difenil(4-feniltiofenil)sulfoniu		404-986-7	—	Xi; R41 N; R50-53	Xi; N R: 41-50/53 S: (2-)15-26-39-60-61
015-166-00-X	3,9-bi(2,6-di-terț-butil- 4-metilfenoxil-2,4,8,10-tetraoxa-3,9-difosfaspiro[5,5]undecan		410-290-4	80693-00-1	R53	R: 53 S: 61
015-167-00-5	acid 3-(hidroxifenilfosfonil) propanoic		411-200-6	14657-64-8	Xi; R41	Xi R: 41 S: (2-)26-39
601-050-00-1	benzen, C10-C13-alchil derivații		267-051-0	67774-74-7	N; R50	N R: 50 S: 61
601-051-00-7	4-fenilbutenă-1		405-980-7	768-56-9	Xi; R38 N; R51-53	Xi; N R: 38-51/53 S: (2-)37-61
602-083-00-4	pentabrom derivat de difenil eter pentabromdifenil eter		251-084-2	32534-81-9	Xn; R48/21/22 R64 N; R50-53	Xn; N R: 48/21/22-50/53-64 S: (1/2-)36/37-45-60-61
602-084-00-X	1,1-diclor-1-fluoretan		404-080-1	1717-00-6	N; R52-53-59	N R: 52/53-59 S: 59-61
603-128-00-0	2-(fenilmetoxi)naftalină		405-490-3	613-62-7	R53	R: 53 S: 61
603-129-00-6	1-terț-butoxipropanol-2		406-180-0	57018-52-7	R10 Xi; R41	Xi R: 10-41 S: (2-)26-39
603-130-00-1	Amestec de izomeri ai: a-[(dimetil)bifenil)-w-hidroxipoli(oxietilenă)		406-325-8	—	Xn; R22 R52-53	Xn R: 22-52/53 S: (2-)39-61
603-131-00-7	Amestec 3:1 de: 1-deoxi-1-[metil-(1-oxododecil)amino]-D-glucitol; 1-deoxi-1-[metil-(1-oxotetradecil)amino]-D-glucitol		407-290-1	—	Xi; R41	Xi R: 41 S: (2-)26-39
603-132-00-2	2-hidroximetil-9-metil-6-(1-metiletil)-1,4-dioxaspiro[4.5]decan		408-200-3	63187-91-7	Xi; R38-41 R52-53	Xi R: 38-41-52/53 S: (2-)26-37/39-61
603-133-00-8	Amestec de: 3-[(4-amino-2-clor-5-nitrofenil)amino]-propandiol-1,2; 3,3′-(2-clor-5-nitro-1,4-fenilendiimino)bi(propandiol-1,2)		408-240-1	—	Xn; R22 R52-53	Xn R: 22-52/53 S: (2-)22-36-61
603-134-00-3	Amestec de dodecil și tetradecil difenil eteri substituiți. Substanța este obținută prin reacția Friedel Crafts. Catalizatorul este separat din produșii de reacție. Difenil eterul este substituit de către grupele alchil C1-C10. Grupele alchil sunt legate aleatoriu între C1 și C6. Se utilizează 50/50 C12 și C14 linear.		410-450-3	—	R53	R: 53 S: 61
603-135-00-9	bi[[2,2′,2″-nitrilotri-[etanolato]]-1-N,O]-bi[2-(2-metoxietoxi)etoxi]-titan		410-500-4	—	Xi; R41 N; R51-53	Xi; N R: 41-51/53 S: (2-)26-39-61
603-136-00-4	3-[(4-(bi(2-hidroxietil)amino)-2-nitrofenil)amino)-1-propanol		410-910-3	104226-19-9	R43 R52-53	Xi R: 43-52/53 S: (2-)24-37-61
603-137-00-X	1 amestec de: 1-deoxi-1-[metil-(1-oxohexadecil)amino]-D-glucitol; 1-deoxi-1-[metil-(1-oxooctadecil)amino]-D-glucitol		411-130-6	—	Xi; R41	Xi R: 41 S: (2-)26-39
603-138-00-5	3-(2,2-dimetil-3-hidroxipropil)toluen; (alt.): 2,2-dimetil-3-(3-metilfenil)propanol		403-140-4	103694-68-4	R52-53	R: 52/53 S: 61
604-050-00-X	4-clor-o-cresol 4-clor-2-metil fenol		216-381-3	1570-64-5	T; R23 C; R35 N; R50	T; C; N R: 23-35-50 S: (1/2-)26-36/37/39-45-61	C ≥ 25 %: T; C; R23-35 10 % ≤ C < 25 %: C; R20-35 5 % ≤ C < 10 %: C; R20-34 3 % ≤ C < 5 %: Xn; R20-36/37/38 1 % ≤ C < 3 %: Xi; R36/37/38
604-051-00-5	3,5-bi[(3,5-di-terț-butil-4-hidroxi)benzil)-2,4,6-trimetilfenol		401-110-5	87113-78-8	R52-53	R: 52/53 S: 61
604-052-00-0	2,2′-metilenbi(6-(2H-benzotriazolil-2)-4-(1,1,3,3-tetrametilbutil)fenol)		403-800-1	103597-45-1	R53	R: 53 S: 61
604-053-00-6	2-metil-4-(1,1-dimetiletil)-6-(1-metil-pentadecil)-fenol		410-760-9	157661-93-3	Xi; R38 R43 N; R50-53	Xi; N R: 38-43-50/53 S: (2-)24-37-60-61
604-054-00-1	Amestec de: 2-metoxi-4-(tetrahidro-4-metilen-2H-piranil-2)-fenol; 4-(3,6-dihidro-4-metil-2H-piranil-2)-2-metoxifenol		412-020-0	—	R43 R52-53	Xi R: 43-52/53 S: (2-)24-37-61
604-055-00-7	2,2′-[(3,3′,5,5′-tetrametil-(1,1′-bifenil)-4,4′-diil)-bi(oximetilen)]-bi-oxiran		413-900-7	85954-11-6	Muta. Cat.3; R40	Xn R: 40 S: (2-)22-36-37
605-027-00-7	Un amestec de: 3a,4,5,6,7,7a-hexahidro-4,7-metano-1H-indenă-6-carboxaldehidă; 3a,4,5,6,7,7a-hexahidro-4,7-metano-1H-inden-5-carboxaldehidă		410-480-7	—	R43 N; R51-53	Xi; N R: 43-51/53 S: (2-)24-37-61
606-051-00-0	4-pentilciclohexanonă		406-670-4	61203-83-6	N; R51-53	N R: 51/53 S: 61
606-052-00-6	4-(N,N-dibutilamino)-2-hidroxi-2′-carboxibenzofenonă		410-410-5	54574-82-2	R52-53	R: 52/53 S: 61
607-272-00-5	fluroxypyr-meptyl (ISO) [1] fluroxypyr-butometyl (ISO) [2] acetat de metilheptil, O-(4-amino-3,5-diclor-6-fluor-2-piridiloxi) [1] acetat de 2-butoxi-1-metiletil, O-(4-amino-3,5-diclor-6-fluor-2-piridiloxi) [2]		279-752-9 [1] —	81406-37-3 [1] 154486-27-8 [2]	N; R50-53	N R: 50/53 S: 60-61
607-273-00-0	7-(2,6-dimetil-8-(2,2-dimetilbutiriloxi)-1,2,6,7,8,8a-hexahidro-1-naftil)-3,5-dihidroxiheptanoat de amoniu		404-520-2	—	R52-53	R: 52/53 S: 61
607-274-00-6	2-(N-benzil-N-metilamino)etil 3-amino-2-butenoat		405-350-1	54527-73-0	R43 N; R51-53	Xi; N R: 43-51/53 S: (2-)24-37-61
607-275-00-1	benzoiloxibenzen-4-sulfonat de sodiu		405-450-5	66531-87-1	R43	Xi R: 43 S: (2-)24-37
607-276-00-7	bi [(1-metilimidazol)-(2-etil-hexanoat)], complex al zincului		405-635-0	—	Xi; R38-41 N; R50-53	Xi; N R: 38-41-50/53 S: (2-)26-37/39-60-61
607-277-00-2	Un amestec de: clorhidrat de 2-(hexiltio)etilamină; propionat de sodiu		405-720-2	—	Xn; R22 Xi; R41 R43 N; R51-53	Xn; N R: 22-41-43-51/53 S: (2-)24-26-37/39-61
607-278-00-8	Amestec de izomeri ai: fenetilnaftalensulfonat de sodiu; naftiletilbenzensulfonat de sodiu		405-760-0	—	Xi; R41 R43 R52-53	Xi R: 41-43-52/53 S: (2-)24-26-37/39-61
607-279-00-3	Un amestec de: bi(maleat acid) n-octadecilaminodietil; naftalat acid maleat acid de n-octadecilaminodietil		405-960-8	—	R43 N; R51-53	Xi; N R: 43-51/53 S: (2-)24-37-61
607-280-00-9	4-clor-1-hidroxibutan-1-sulfonat de sodiu		406-190-5	54322-20-2	Xn; R22 Xi; R36 R43	Xn R: 22-36-43 S: (2-)22-26-36/37
607-281-00-4	Amestec de C7-C9 alchil 3-[3-(2H-benzotriazolil-2)-5-(1,1-dimetiletil)-4-hidroxifenil] propionați ramificați și lineari		407-000-3	127519-17-9	N; R51-53	N R: 51/53 S: 61
607-282-00-X	acetat de 2-acetoximetil-4-benziloxibutil-1		407-140-5	131266-10-9	R52-53	R: 52/53 S: 61
607-283-00-5	E-etil-4-oxo-4-fenilcrotonat		408-040-4	15121-89-8	Xn; R21/22 Xi; R38-41 R43 N; R50-53	Xn; N R: 21/22-38-41-43-50/53 S: (2-)26-36/37/39-60-61
607-284-00-0	Amestec 9:1 de: 3,3′-(1,4-fenilenbi (carbonilimino-3,1-propanediilimino)]bi (10-amino-6,13-diclor-4,11-trifenodioxazindisulfonat) de sodiu; 3,3′-(1,4-fenilenbi-(carbonilimino-3,1-propanediil-imino)]bi (10-amino-6,13-diclor)-4,11-trifenonodioxazindisulfonat de litiu		410-040-4	136213-76-8	N; R51-53	N R: 51/53 S: 61
607-285-00-6	Amestec de: acid 7-{[(3-aminofenil)sulfonil)amino)-naftalen-1,3-disulfonic; 7-{[(3-aminofenil)sulfonil)amino)-naftalen-1,3-disulfonat de sodiu; 7-{[(3-aminofenil)sulfonil)amino)-naftalen-1,3-disulfonat de potasiu		410-065-0	—	R43	Xi R: 43 S: (2-)22-24-37
607-286-00-1	Amestec de: 7-[[[3-[[4-[(2-hidroxi-naftil)azo)fenil]azo]fenil]sulfonil]amino]-naftalen-1,3-disulfonat de sodiu/potasiu		410-070-8	141880-36-6	R43 R52-53	Xi R: 43-52/53 S: (2-)22-24-37-61
607-287-00-7	O-(1-metil-2-metacriloiloxi-etil)-1,2,3,6-tetrahidroftalat de O′-metil		410-140-8	—	R52-53	R: 52/53 S: 61
607-288-00-2	(c-(3-(1-(3-(e-6-diclor-5-cianopirimidin-f-il(metil)amino)propil)-1,6-dihidro-2-hidroxi-4-metil-6-oxo-3-piridilazo)-4-sulfonatofenilsulfamoil)ftalocianin-a,b,d-trisulfonat(6-)]nickelato II tetrasodic, unde a este 1 sau 2 sau 3 sau 4, b este 8 sau 9 sau 10 sau 11, c este 15 sau 16 sau 17 sau 18, d este 22 sau 23 sau 24 sau 25 și unde e și f împreună sunt respectiv 2 și 4 sau 4 și 2		410-160-7	148732-74-5	Xi; R36 R43 R52-53	Xi R: 36-43-52/53 S: (2-)22-26-36/37-61
607-288-00-8	acid 3-(3-(4-(2,4-bi(1,1-dimetilpropil)fenoxi)butilaminocarbonil-4-hidroxi-1-napftalenil)tio)propanoic		410-370-9	105488-33-3	R53	R: 53 S: 61
607-290-00-3	Amestec (raport necunoscut) de: 1-C14-C18-alchiloxicarbonil-2-(3-aliloxi-2-hidroxipropoxicarbonil)etan-1-sulfonat de amoniu; 2-C14-C18-alchiloxicarbonil-1-(3-aliloxi-2-hidroxipropoxicarbonil)etan-1-sulfonat de amoniu		410-540-2	—	Xi; R38 R43 N; R50-53	Xi; N R: 38-43-50/53 S: (2-)24-37-60-61
607-291-00-9	dodecil-w-(C5/C6-cicloalchil)alchil carboxilat		410-630-1	104051-92-5	R53	R: 53 S: 61
607-292-00-4	Amestec de: acid [1-(metoximetil)-2-(C12-alcoxi)-etoxi]acetic; acid [1-(metoximetil)-2-(C14-alcoxi)-etoxi] acetic		410-640-6	—	Xi; R38-41 N; R50-53	Xi; N R: 38-41-50/53 S: (2-)26-37/39-60-61
607-293-00-X	Amestec de: N-aminoetilpiperazoniu mono-2,4,6-trimetilnonildifenil eter di-sulfonat; N-aminoetilpiperazoniu di-2,4,6-trimetilnonildifenil eter di-sulfonat		410-650-0	—	Xi; R41 R43 N; R51-53	Xi; N R: 41-43-51/53 S: (2-)26-36/37/39-61
607-294-00-5	2-benzoiloxi-1-hidroxietan-sulfonat de sodiu		410-680-4	—	R43	Xi R: 43 S: (2-)24-37
607-295-00-0	Amestec de: fosfonoetan-1,2-dicarboxilat tetrasodic; fosfonobutan-1,2,3,4-tetracarboxilat hexasodic		410-800-5	—	R43 N; R51-53	Xi; N R: 43-51/53 S: (2-)24-37-61
607-296-00-6	Amestec de: pentaeritriol tetraesterii acidului heptanoic și acidului 2-etilhexanoic		410-830-9	—	R53	R: 53 S: 61
607-297-00-1	acid (E-E)-3,3′-(1,4-fenilenedimetiliden)bi(2-oxobornan-10-sulfonic)		410-960-6	92761-26-7	Xi; R41	Xi R: 41 S: (2-)26-39
607-298-00-7	2-(trimetilamoniu)etoxycarboxibenzen-4-sulfonat		411-010-3	—	R43	Xi R: 43 S: (2-)22-36/37
607-299-00-2	3-(acetiltio)-2-metil-propanoat de metil		411-040-7	97101-46-7	Xn; R22 R43 N; R50-53	Xn; N R: 22-43-50/53 S: (2-)24-37-60-61
607-300-00-6	[2-(5-clor-2,6-difluorpirimidin-4-ilamino)-5-(b-sulfamoil-c,d-sulfonatoftalocianin-a-il-K4,N29,N30,N31,N32-sulfonilamino)benzoato(5-)]cuprat (II) trisodic, unde a = 1,2,3,4; b = 8,9,10,11; c = 15,16,17,18; d = 22,23,24,25		411-430-7	—	R43	Xi R: 43 S: (2-)22-24-37
607-301-00-1	Amestec de: acid dodecanoic; poliesteri (1-7)lactați ai acidului dodecanoic		411-860-5	—	Xi; R38-41 R43 N; R51-53	Xi; N R: 38-41-43-51/53 S: (2-)24-26-37/39-61
607-302-00-7	Amestec de: acid tetradecanoic; poliesteri (1-7)lactați ai acidului tetradecano		411-910-6	—	Xi; R38-41 R43 N; R51-53	Xi; N R: 38-41-43-51/53 S: (2-)24-26-37/39-61
607-303-00-2	acid 1-ciclopropil-6,7-difluor-1,4-dihydro-4-oxochinolin-3-carboxilic		413-760-7	93107-30-3	Repr. Cat.3; R62 R52-53	Xn R: 62-52/53 S: (2-)22-36/37-61
608-023-00-3	4-(4-clorfenil)-2-fenil-2-[(1H-1,2,4-triazolil-1)metil] butannitril		406-140-2	114369-43-6	N; R50-53	N R: 50/53 S: 60-61
608-024-00-9	2-(4-(N-butil-N-fenetilamino)fenil)etilen-1,1,2-tricarbonitril		407-650-8	97460-76-9	R53	R: 53 S: 61
608-025-00-4	2-nitro-4,5-bi(benziloxi)fenilacetonitril		410-970-0	117568-27-1	R53	R: 53 S: 61
609-053-00-X	hidrazin-tri-nitrometan		414-850-9	—	E; R3 O; R8 Carc. Cat. 2; R45 T; R23/25 R43	E; T R: 45-3-8-23/25-43 S: 53-45
610-010-00-2	2-brom-1-(2-furil)-2-nitroetilen		406-110-9	35950-52-8	Xn; R22-48/22 C; R34 R43 N; R50-53	C; N R: 22-34-43-48/22-50/53 S: (1/2-)22-26-36/37/39-45-60-61
611-043-00-5	Amestec 2:1:1 de: N(1′)-N(2):N(1‴)-N(2″)-h-6-[2-amino-4-(sau 6)-hidroxi-(sau 4-amino-2-hidroxi)fenilazo]-6″-(1-carbaniloil-2-hidroxiprop-1-enilazo)-5′,5‴-disulfamoil-3,3″-disulfonatobi (naftalen-2,1′-azobenzen-1,2′-diolato-O(1),O(2′) -cromat trisodic; N(1′)-N(2):N(1‴)-N(2″)-h-6,6″-bi(1-carbaniloil-2-hidroxiprop-1-enilazo)-5′,5‴-disulfamoil-3,3″-disulfonatobi (naftalen-2,1′-azobenzen-1,2′-diolato-O(1),O(2′) -cromat trisodic; N(1′)-N(2): N(1‴)-N(2″)-h-6,6″-bi(2-amino-4-(sau 6) - hidroxi-(sau 4-amino-2-hidrox)-fenilaz]-5′,5‴-disulfamoil-3,3″-disulfonatobi (naftalen-2,1′-azobenzen-1,2′-diolato-O(1),O(2′) -cromat trisodic;		402-850-1		Xi; R41 52-53	Xi R: 41-52/53 S: (2-)26-39-61
611-044-00-0	Amestec de: bi [1-[(2-hidroxi-5-nitrofenil)azo]-2-naftalenolato(2-)]-cromat (1-) de terț-alchil(C12-C14)amoniu; bi [1-[(2-hidroxi-4-nitrofenil)azo]-2-naftalenolato(2-)]-cromat (1-) de terț-alchil(C12-C14)amoniu bi[1-[[5-(1,1-dimetilpropil)-2-hidroxi-3-nitrofenil]azo]-2-naftalenato(2-)]-cromat(1-) de terț-alchil(C12-C14)amoniu; [1-[(2-hidroxi-5-nitrofenil)azo]-2-naftalenolato(2-)]- [1-[(2-hidroxi-5-nitrofenil)azo]-2-naftalenolato(2-)]- cromat (1-) de terț-alchil(C12-C14)amoniu; [[1-[[(5-(1,1-dimetilpropil)-2-hidroxi-3-nitrofenil]azo]-2-naftalenolato(2-)]-[1-)[(2-hidroxi-5-nitrofenil)azo]-2-naftalenolato (2-)]]-cromat (1-) de terț-alchil(C12-C14)amoniu; [(1-(4(sau 5)-nitro-2-oxidofenilazo)-2-naftolato)(1-(3-nitro-2-oxido-5-pentilfenilazo)-2-naftolato)]- cromat (1-) de terț-alchil(C12-C14)amoniu + C1268;		403-720-7	117527-94-3	N; R51-53	N R: 51/53 S: 61
611-045-00-6	2-[4-[N-(4-acetoxibutil)-N-etil]amino-2-metilfenilazo]-3-acetil-5-nitrotiofen		404-830-8	—	R53	R: 53 S: 61
611-046-00-1	4,4′-diamino-2-metilazobenzen		407-590-2	43151-99-1	T; R25 Xn; R48/22 R43 N; R50-53	T; N R: 25-43-48/22-50/53 S: (1/2-)22-28-36/37-45-60-61
611-047-00-7	Amestec 1:1 de: 2-[[4-[N-etil-N-(2-acetoxietil)amino]fenil]azo]-5,6-diclorbenzotiazol; 2-[[4-[N-etil-N-(2-acetoxietil)amino]fenil]azo]-6,7-diclorbenzotiazol		407-890-3	111381-11-4	R53	R: 53 S: 61
611-048-00-2	Amestec (1:1) de: 2-[[4-[bi(2-acetoxietil)amino]fenil]azo]-5,6-diclorbenzotiazol; 2-[[4-[bi (2-acetoxietil)amino]fenil]azo]-6,7-diclorbenzotiazol		407-900-6	111381-12-5	R53	R: 53 S: 61
611-049-00-8	7-[4-(3-dietilaminopropilamino)-6-(3-dietilamoniopropilamino)-1,3,5-triazin-2-ilamino]-4-hidroxi-3-(4-fenilazofenilazo)-naftalen-2-sulfonat, acid acetic, acid lactic (2:1:1)		408-000-6	118658-98-3	Xn; R48/22 R43 R52-53	Xn R: 43-48/22-52/53 S: (2-(22-36/37-61
611-051-00-9	clorură de 2-(4-(N-etil-N-(2-hidroxi)etil)amino-2-metilfenil)azo-6-metoxi-3-metil-benzotiazol		411-110-7	136213-74-6	N; R50-53	N R: 50/53 S: 60-61
611-052-00-4	apă -[5-[[2,4-dihidroxi-5-[(2-hidroxi-3,5-dinitrofenil)azo]fenil]azo]-2-naftalensulfonat de sodiu], complex cu fier		400-720-9	—	R52-53	R: 52/53 S: 61
612-156-00-2	Amestec de: clorură de trihexadecilmetilamoniu; clorură de dihexadecildimetilamoniu		405-620-9	—	Xi; R41 N; R50-53	Xi; N R: 41-50/53 S: (2-)26-39-60-61
612-157-00-8	clorhidrat de (Z)-1-benzo[b]tien-2-iletanon oxima		410-780-8	—	Xn; R22-48/22 Xi; R41 R43 N; R51-53	Xn; N R: 22-41-43-48/22-51/53 S: (2-)22-26-36/37/39-61
612-158-00-3	Amestec de: bi(5-dodecil-2-hidroxibenzald-oximat) cupru (II), grupul C12-alchil este ramificat; 4-dodecilsalicilaldoxima		410-820-4	—	R53	R: 53 S: 61
612-159-00-9	Produși de reacție ai: trimetilhexametilen diaminei (un amestec de 2,2,4-trimetil-1,6-hexandiamină și 2,4,4-trimetil-1,6-hexandiamină, conform listelor IESCE), Epoxid 8 (derivați ai mono[(C10-C16-alchiloxi)metil]oxiran) și ai acidului p-toluen-sulfonic		410-880-1	—	Xn; R22 C; R34 N; R50-53	C; N R: 22-34-50/53 S: (1/2-)23-26-36/37/39-45-60-61
613-149-00-7	2-terț-butil-5-(4-terț-butilbenziltio)-4-clorpiridazinonă-3(2H)		405-700-3	96489-71-3	T; R23/25 N; R50-53	T; N R: 23/25-50/53 S: (1/2-)36/37-45-60-61
613-150-00-2	2,2′-[3,3′-(piperazindiil-1,4)dipropil]bi(1H-benzimidazo[2,1-b]benzo[1,m,n][3,8]fenantrolin-1,3,6-trionă		406-295-6	—	R53	R: 53 S: 61
613-151-00-8	1-(3-mesiloxi-5-tritiloximetil-2-D-treofuril)timină		406-360-9	104218-44-2	R53	R: 53 S: 61
613-152-00-3	N-(4,6-dimetoxipirimidinil-2)carbamat de fenil		406-600-2	89392-03-0	R43 N; R51-53	Xi; N R: 43-51/53 S: (2-)24-37-61
613-153-00-9	2,3,5-triclorpiridină		407-270-2	16063-70-0	R52-53	R: 52/53 S: 61
613-154-00-4	2-amino-4-clor-6-metoxipirimidină		410-050-9	5734-64-5	Xn; R22	Xn R: 22 S: (2-)22
613-155-00-X	5-clor-2,3-difluorpiridină		410-090-7	89402-43-7	R10 Xn; R22 R52-53	Xn R: 10-22-52/53 S: (2-)23-36-61
613-156-00-5	2-butil-4-clor-5-formilimidazol		410-260-0	83857-96-9	R43 N; R51-53	Xi; N R: 43-51/53 S: (2-)24-37-61
613-157-00-0	2,4-diamino-5-metoximetilpirimidină		410-330-0	54236-98-5	Xn; R22-48/22 Xi; R36	Xn R: 22-36-48/22 S: (2-)22-26-36
613-158-00-6	2,3-diclor-5-trifluormetil-piridină		410-340-5	69045-84-7	Xn; R20/22 Xi; R41 R43 N; R51-53	Xn; N R: 20/22-41-43-51/53 S: (2-)24-26-37/39-61
613-159-00-1	4-[2-[4-(1,1-dimetiletil)fenil]-etoxi]chinazolin		410-580-0	120928-09-8	T; R25 Xn; R20 N; R50-53	T; N R: 20-25-50/53 S: (1/2-)37-45-60-61
613-160-00-7	(1S)-2-metil-2,5-diazobiciclo[2.2.1]heptan dibromhidrat		411-000-9	125224-62-6	R43	Xi R: 43 S: (2-)24-37
615-022-00-1	3-izocianatosulfonil-2-tiofen-carboxilat de met		410-550-7	79277-18-2	E; R2 R14 Xn; R48/22 R42/43	E; Xn R: 2-14-42/43-48/22 S: (2-)22-30-35-36/37
615-023-00-7	esterul metilic al acidului 2-(izocianatosulfonilmetil)benzoic; (alt.): 2-(izocianatosulfonilmetil)benzoat de metil		410-900-9	83056-32-0	R10 R14 Muta. Cat.3; R40 Xn; R20-48/22 Xi; R41 R42	Xn R: 10-14-20-40-41-42-48/22 S: (2-)23-26-36/37/39
616-044-00-4	N-(3,5-diclor-4-etil-2-hidroxifenil)-2-(3-pentadecilfenoxi)-butanamid		402-510-2	—	N; R51-53	N R: 51/53 S: 61
616-045-00-X	2′-(4-clor-3-ciano-5-formil-2-tienilazo)-5′-dietilamino-2-metoxiacetanilid		405-190-2	122371-93-1	R43 R53	Xi R: 43-53 S: (2-)22-24-37-61
616-046-00-5	N-(2-(6-clor-7-metilpirazolo(1,5-b)-1,2,4-triazolil-4)propil)-2-(2,4-di-terț-pentilfenoxi)octanamidă		406-390-2	—	N; R50-53	N R: 50/53 S: 60-61
616-047-00-0	2,2′,2″,2‴-(etilendinitrilotetrakis-N,N-di(C16)alchilacetamidă; 2,2′,2″,2‴-(etilendinitrilotetrakis-N,N-di(C18)alchilacetamidă		406-640-0	—	R43	Xi R: 43 S: (2-)24-37
616-048-00-6	3′-trifluormetilizobutiranilidă		406-740-4	1939-27-1	Xn; R48/22 N; R51-53	Xn; N R: 48/22-51/53 S: (2-)22-36-61
616-049-00-1	2-(2,4-bi(1,1-dimetiletil)fenoxi)-N-(3,5-diclor-4-etil-2-hidroxifenil)-hexanamidă		408-150-2	99141-89-6	R53	R: 53 S: 61
616-050-00-7	N-[2,5-diclor-4-(1,1,2,3,3,3-hexafluorpropoxi)-fenil-aminocarbonil]-2,6-difluorbenzamidă		410-690-9	103055-07-8	R43 N; R50-53	Xi; N R: 43-50/53 S: (2-)24-37-60-61
616-051-00-2	Amestec de: 2,4 -bi(N′-(4-metilfenil)-ureido)-toluen; 2,6 -bi(N′-(4-metilfenil)-ureido)-toluen		411-070-0	—	R53	R: 53 S: 61
617-015-00-9	bi(4-metilbenzoil)peroxid		407-950-9	895-85-2	E; R2 O; R7 N; R50-53	E; N R: 2-7- 50/53 S: (2-)7-14-36/37/39-47-60-61
650-032-00-X	ciproconazol (ISO) (2RS,3RS;2RS,3SR)-2-(4-clorfenil)-3-ciclopropil-1-(1H-1,2,4-triazolil-1)butanol-2		—	94361-06-5	Repr. Cat. 3; R63 Xn; R22 N; R50-53	Xn; N R: 22-50/53-63 S: (2-)36/37-60-61

ANEXA 2

A se vedea Actul de aderare din 2003 (JO L 236, 23.9.2003, p. 96).

ANEXA 3A

A se vedea Actul de aderare din 2003 (JO L 236, 23.9.2003, p. 96).

ANEXA 3B

A se vedea Actul de aderare din 2003 (JO L 236, 23.9.2003, p. 96).

ANEXA 4A

„B.10. MUTAGENITATEA –TESTUL IN VITRO DE ABERAȚIE CROMOZOMIALĂ PE CELULE DE MAMIFERE

1. METODA

Prezenta metodă este reprodusă după orientarea OCDE TG 473, Testul in vitro de aberație cromozomială pe celule de mamifere (1997).

1.1. INTRODUCERE

Scopul testului in vitro de aberație cromozomială este destinat depistării agenților care provoacă aberații cromozomiale ale structurii în celulele de mamifere, în cultură (1) (2) (3). Aberațiile structurale pot fi de două tipuri, cromozomiale sau cromatidice. La majoritatea mutagenilor chimici, aberațiile induse sunt de tip cromatidic, dar se produc și aberații de tip cromozomial. O poliploidie crescută poate să indice că un produs chimic are capacitatea de a provoca aberații ale numărului de cromozomi. Cu toate acestea, prezenta metodă nu este destinată determinării aberațiilor numerice și, în general, nu se utilizează în acest scop. Mutațiile cromozomiale și fenomenele conexe sunt cauza multor maladii genetice umane și există dovezi suficiente ale implicării mutațiilor cromozomiale și a fenomenelor conexe, care provoacă modificări ale oncogenelor și ale genelor supresoare de tumori din celulele somatice, în inducerea cancerului la oameni și la animalele de laborator.

Testul in vitro de aberație cromozomială poate să utilizeze culturi de linii celulare stabilite, sușe celulare sau culturi celulare primare. Celulele utilizate se selectează în funcție de potențialul de dezvoltare în cultură, stabilitatea cariotipului, numărul de cromozomi, diversitatea cromozomilor și frecvența aberațiilor cromozomiale spontane.

Pentru realizarea in vitro a testului este necesar să se utilizeze o sursă exogenă pentru activarea metabolică. Sistemul de activare metabolică de acest tip nu poate să reproducă integral condițiile celulelor de mamifere in vivo. Ar trebui să se acorde atenție evitării condițiilor care ar putea să conducă la obținerea unor rezultate pozitive care nu reflectă o mutagenitate intrinsecă, condiții care s-ar putea datora modificărilor de pH, de osmolalitate sau unor valori mari ale citotoxicității (4) (5).

Prezentul test se utilizează pentru depistarea substanțelor cu posibile efecte mutagene și cancerigene pentru mamifere. Mulți compuși care dau rezultate pozitive la acest test sunt cancerigeni pentru mamifere; cu toate acestea, nu există o corelație perfectă între prezentul test și cancerigenitate. Corelația depinde de clasa de produse chimice și sunt tot mai multe dovezi că există agenți cancerigeni care nu se depistează prin prezentul test deoarece este posibil ca aceștia să acționeze printr-un alt mecanism decât cel care provoacă leziuni directe ale ADN.

A se vedea și introducerea generală din partea B.

1.2. DEFINIȚII

Aberație de tip cromatidic: o leziune structurală a cromozomului, care se traduce prin divizarea cromatidelor singure sau prin divizarea și reuniunea între cromatide.

Aberație de tip cromozomial: o leziune structurală a cromozomului, care se traduce prin divizarea sau divizarea și reuniunea ambelor cromatide în același situs.

Endoreduplicare: proces în care, după o perioadă S de replicare a ADN, nucleul nu intră în mitoză, ci începe o altă fază S. Rezultă cromozomi cu 4, 8, 16, … cromatide.

Lacună: leziune acromatică mai mică decât lățimea unei cromatide și cu o eroare minimă de aliniere a cromatidelor.

Index mitotic: numărul celulelor în metafază împărțit la numărul total de celule observate într-o populație de celule; indică gradul de proliferare a populației respective.

Aberație numerică: modificare a numărului de cromozomi față de numărul normal caracteristic pentru celulele utilizate.

Poliploidie: multiplicare a numărului (n) de cromozomi haploizi, alta decât diploidia (adică 3n, 4n etc.).

Aberație structurală: modificare a structurii cromozomilor, detectabilă la examinarea microscopică a celulelor în stadiul de metafază al diviziunii acestora, care se prezintă sub formă de deleții și fragmente, modificări intracromozomiale și intercromozomiale.

1.3. PRINCIPIUL METODEI DE TESTARE

Culturile de celule sunt expuse la substanța de testat, atât cu, cât și fără activare metabolică. După expunerea celulelor la substanța de testat, acestea se tratează la intervale de timp prestabilite cu o substanță de inhibare a metafazei (de ex. Colcemid® sau colchicină), se recoltează, se colorează și celulele în metafază sunt analizate la microscop pentru detectarea aberațiilor cromozomiale.

1.4. DESCRIEREA METODEI DE TESTARE

1.4.1. Preparatele

1.4.1.1. Celulele

Se pot utiliza diferite linii celulare, sușe de celule sau culturi de celule primare, inclusiv celule umane (de ex. celule de hamster chinezesc, limfocite din sângele periferic uman sau al altor mamifere).

1.4.1.2. Mediile și condițiile de cultură

Se recomandă utilizarea mediilor de cultură și a condițiilor de incubare (vasele de cultură, concentrația CO2, temperatura și umiditatea) corespunzătoare pentru dezvoltarea culturilor. Se impune controlul regulat al liniilor și sușelor celulare, pentru verificarea stabilității numărului modal de cromozomi și a absenței contaminării cu micoplasmă și, dacă se constată contaminarea, celulele nu se mai folosesc. Ar trebui să se cunoască perioada ciclului celular normal pentru celulele și condițiile de cultură utilizate.

1.4.1.3. Prepararea culturilor

Liniile și sușele celulare stabilite: celulele se prepară plecând de la culturile de rezervă, se însămânțează în mediul de cultură într-o anumită densitate, astfel încât culturile să nu ajungă la confluență înainte de momentul recoltării, apoi se incubează la 37 °C.

Limfocitele: sângele complet, tratat cu un anticoagulant (de ex. heparina), sau limfocitele separate obținute de la subiecți sănătoși se adaugă la mediul de cultură ce conține un mitogen (de ex. fitohemaglutinină) și se incubează la 37 °C.

1.4.1.4. Activarea metabolică

Se recomandă ca expunerea celulelor la substanța de testat să se realizeze atât în prezența, cât și în absența sistemului de activare metabolică corespunzător. Sistemul cel mai frecvent utilizat este o fracție postmitocondrială la care s-au adăugat cofactori (S9), preparată din ficat de rozătoare tratat cu agenți de inducție enzimatică, de ex. Aroclor 1254 (6) (7) (8) (9) sau un amestec de fenobarbitonă și β-naftoflavonă (10) (11) (12).

Fracția postmitocondrială se utilizează, de obicei, la concentrații cuprinse între limitele 1-10 % vol./vol. în mediul experimental final. Compoziția unui sistem de activare metabolic poate să depindă de clasa din care face parte substanța chimică de testat. În unele cazuri, s-ar putea să fie convenabilă utilizarea mai multor concentrații ale fracției postmitocondriale.

O serie de realizări, inclusiv crearea prin inginerie genetică a unor linii celulare care exprimă enzime activatoare specifice, poate furniza potențialul pentru o activare endogenă. Alegerea liniilor celulare ar trebui să fie justificată din punct de vedere științific (de ex. prin importanța izoenzimei citocromului P450 pentru metabolismul substanței de testat).

1.4.1.5. Substanța de testat/prepararea

Substanțele de testat în stare solidă ar trebui să se prepare sub formă de soluții sau suspensii în solvenții sau vehiculele corespunzătoare, care, dacă este cazul, se diluează înaintea tratamentului celulelor. Substanțele de testat lichide se pot adăuga direct în sistemele experimentale și se diluează înainte de utilizare în tratamentul celulelor. Se recomandă utilizarea preparatelor proaspete de substanță de testat, cu excepția cazului în care există date care să demonstreze stabilitatea acestora în caz de păstrare.

1.4.2. Condițiile de testare

1.4.2.1. Solventul/vehiculul

Solventul/vehiculul ar trebui să fie ales astfel încât să nu existe suspiciunea reacției chimice a acestuia cu substanța de testat și să nu afecteze negativ supraviețuirea celulelor și activitatea S9. Utilizarea altor solvenți/vehicule decât cele recunoscute ar trebui să fie justificată cu date care să demonstreze compatibilitatea acestora. Se recomandă ca, ori de câte ori este posibil, să se prefere un solvent/vehicul în soluție/dispersie apoasă. La testarea substanțelor instabile în apă, solventul organic utilizat nu ar trebui să conțină apă. Apa se poate elimina prin adăugarea unei site moleculare.

1.4.2.2. Concentrațiile de expunere

Printre criteriile ce trebuie să fie avute în vedere la determinarea dozei maxime sunt citotoxicitatea, solubilitatea în sistemul experimental și modificările de pH sau osmolalitate.

Citotoxicitatea ar trebui să se determine cu și fără activare metabolică în experimentarea principală, utilizând un indicator corespunzător al integrității și dezvoltării celulare, ca gradul de confluență, numărul de celule viabile sau indexul mitotic. Ar putea fi utilă determinarea citotoxicității și solubilității într-un test preliminar.

Ar trebui să se utilizeze cel puțin trei concentrații analizabile. Dacă o substanță este citototoxică, concentrațiile respective ar trebui să acopere un domeniu de toxicități de la maximă la mică sau lipsa toxicității; aceasta semnifică, de obicei, concentrații care ar trebui să fie separate printr-un factor cuprins între 2 și √10 maximum. În momentul recoltării, concentrația maximă ar trebui să determine o reducere importantă a gradului de confluență, a numărului de celule sau a indexului mitotic (pentru toate mai mare de 50 %). Indexul mitotic variază în timp după tratament și reprezintă doar o măsură indirectă a efectelor citotoxice/citostatice. Cu toate acestea, indexul mitotic este acceptabil pentru culturile în suspensie în care alte determinări de toxicitate pot să fie dificile și nepractice. Datele de cinetică a ciclului celular, cum ar fi timpul de generare medie (TGM), ar putea să reprezinte informații suplimentare. TGM este totuși o medie generală, care nu demonstrează întotdeauna existența unei subpopulații întârziate; chiar și creșterile ușoare ale timpului de generare medie pot să genereze o întârziere foarte substanțială a momentului în care numărul de aberații este optim.

Pentru substanțele relativ necitotoxice, concentrația experimentală maximă trebuie să fie cea mai mică dintre următoarele: 5μl/ml, 5 mg/ml sau 0,01 M.

Pentru substanțele relativ insolubile care nu sunt toxice la concentrații mai mici decât concentrația la care sunt insolubile, doza maximă utilizată ar trebui să fie o concentrație superioară limitei de solubilitate în mediul final de cultură la terminarea perioadei de tratament. În unele cazuri (de ex. atunci când toxicitatea se manifestă doar la o concentrație mai mare decât concentrația minimă de insolubilitate), se recomandă să se încerce mai multe concentrații până la apariția precipitării. Ar putea fi utilă evaluarea solubilității la începutul și la sfârșitul tratamentului, deoarece solubilitatea poate să varieze în timpul expunerii în sistemul experimental datorită prezenței celulelor, S9, serului etc. Insolubilitatea se poate constata cu ochiul liber. Ar trebui ca precipitarea să nu interfereze cu determinarea rezultatelor.

1.4.2.3. Martorii negativi și pozitivi

La fiecare experiment, ar trebui să se includă simultan martorii pozitivi și negativi (solvent și vehicul), atât cu, cât și fără activare metabolică. În prezența unui sistem de activare metabolică, substanța utilizată ca martor pozitiv ar trebui să fie aceea care necesită activare pentru a da un răspuns mutagen.

Ca martori pozitivi ar trebui să se utilizeze un elastogen cunoscut, la niveluri de expunere care se estimează că determină o creștere reproductibilă și detectabilă în raport cu zgomotul de fond, ceea ce demonstrează sensibilitatea sistemului de testare.

Concentrațiile martorilor pozitivi ar trebui să fie selectate astfel încât să se obțină efecte clare, dar care să nu permită identificarea imediată a lamelelor codificate. În tabelul următor se prezintă exemple de substanțe care se pot utiliza ca martori pozitivi:

Starea activării metabolice	Substanța	Nr. CAS	Nr. IESCE
Absența activării metabolice exogene	metansulfonat de metil	66-27-3	200-625-0
	metansulfonat de etil	62-50-0	200-536-7
	etil nitrozouree	759-73-9	212-072-2
	mitomicină C	50-07-7	200-008-6
	4-nitrochinolină-N-oxid	56-57-5	200-281-1
Prezența activării metabolice exogene	benzo[a] piren	50-32-8	200-028-5
	ciclofosfamidă	50-18-0	200-015-4
	ciclofosfamidă monohidrat	6055-19-2

Se pot utiliza și alte substanțe corespunzătoare ca martori pozitivi. Ar trebui să se aibă în vedere utilizarea ca martori pozitivi a unor substanțe din aceeași clasă de produse chimice, dacă sunt disponibile.

Pentru fiecare moment de recoltare, ar trebui să se utilizeze ca martori negativi solvenți sau vehicule singure în mediul de tratare, care se tratează în aceleași condiții ca și culturile tratate. În plus, ar trebui să se utilizeze și martori netratați, cu excepția cazului în care există date din testele anterioare care să ateste că solventul selectat nu prezintă efecte vătămătoare sau mutagene.

1.4.3. Modul de lucru

1.4.3.1. Tratamentul cu substanța de testat

Celulele în stadiu de proliferare se tratează cu substanța de testat în prezența sau absența unui sistem de activare metabolică. Tratamentul limfocitelor ar trebui să înceapă la aproximativ 48 de ore de la stimularea mitogenică.

1.4.3.2. Pentru fiecare concentrație ar trebui să se realizeze în mod normal teste pe culturi de celule în dublu exemplar, procedură recomandată cu fermitate pentru culturile cu martor negativ/solvent. Dacă datele testelor anterioare pot să dovedească existența unor diferențe minime între culturile duble (13) (14), se poate preconiza utilizarea unor culturi unice pentru fiecare concentrație testată.

Substanțele în stare gazoasă sau cele volatile ar trebui să fie testate prin metode corespunzătoare, de exemplu în vase de cultură închise ermetic (15) (16).

1.4.3.3. Momentul recoltării culturilor

În primul experiment, expunerea celulelor la substanța de încercat ar trebui să se realizeze atât în prezența, cât și în absența activării metabolice, timp de 3-6 ore, și să se procedeze la prelevarea probelor după un interval de timp egal cu de 1,5 ori durata ciclului celular normal de la inițierea tratamentului (12). Dacă rezultatele testului sunt negative, atât în prezența, cât și în absența activării, ar trebui să se repete testul fără activare, cu tratament continuu până în momentul prelevării probelor care să fie egal cu aproximativ de 1,5 ori durata ciclului celular normal. S-ar putea ca unele produse chimice să fie detectate mai ușor, prin prelungirea timpului de tratament/prelevare a probelor la mai mult de 1,5 ori durata ciclului celular. Rezultatele negative obținute în prezența activării metabolice necesită o confirmare pentru fiecare caz. Pentru cazurile în care se consideră că nu este necesară confirmarea rezultatelor negative, trebuie să se prezinte o justificare.

1.4.3.4. Prepararea cromozomilor

Culturile celulare se tratează cu Colcemid® sau colchicină, de obicei timp de 1-3 ore înainte de recoltare. Fiecare cultură celulară se recoltează și se prelucrează separat pentru prepararea cromozomilor. Prepararea cromozomilor include tratamentul hipotonic al celulelor, precum și fixarea și colorarea acestora.

1.4.3.5. Analiza

Toate lamelele, inclusiv cele cu martorii pozitivi și negativi, ar trebui să fie codificate independent înaintea analizei microscopice. Deoarece procedurile de fixare generează adesea scindarea unei proporții de celule în metafază cu pierdere de cromozomi, toate celulele înregistrate ar trebui, prin urmare, să conțină un număr de centromeri egal cu numărul modal ± 2 pentru toate tipurile de celule. Pentru fiecare concentrație și fiecare martor ar trebui să se înregistreze cel puțin 200 de celule în metafază bine etalate, repartizate în mod egal între culturile în dublu exemplar, dacă este cazul. Atunci când se constată un număr mare de aberații, numărul menționat se poate reduce.

Deși scopul testului este detectarea aberațiilor cromozomial-structurale ale cromozomilor, este important să se semnaleze cazurile de poliploidie și endoreduplicare, dacă se constată apariția acestora.

2. DATELE

2.1. PRELUCRAREA REZULTATELOR

Unitatea experimentală este celula și, prin urmare, ar trebui să se evalueze procentul de celule care prezintă o aberație cromozomială sau mai multe aberații cromozomiale. Se întocmește o listă cu diferitele tipuri de aberații cromozomiale și se specifică numărul și frecvența acestora pentru culturile experimentale și cele martor. Lacunele se înregistrează și se prezintă separat, dar în general nu se includ în frecvența totală a aberațiilor.

De asemenea, se înregistrează rezultatele determinărilor concomitente de citotoxicitate realizate pentru toate culturile tratate și pentru cele martor negativ în principalele teste de aberații.

Ar trebui să se prezinte date pentru fiecare cultură. În plus, toate datele ar trebui să fie prezentate centralizat sub formă de tabel.

Nu este necesară verificarea unui răspuns pozitiv net. Rezultatele nesigure ar trebui să fie clarificate prin realizarea de teste suplimentare în care este preferabil să se modifice condițiile experimentale. Necesitatea confirmării rezultatelor negative s-a discutat la punctul 1.4.3.3. În cazul experimentelor suplimentare, ar trebui să se aibă în vedere modificările parametrilor cercetați pentru a extinde gama condițiilor evaluate. Parametrii studiați, susceptibili de modificare, includ intervalele dintre concentrații și condițiile de activare metabolică.

2.2. EVALUAREA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR

Există câteva criterii pentru determinarea unui rezultat pozitiv, ca o creștere în funcție de concentrație sau o creștere reproductibilă a numărului de celule cu aberații cromozomiale. În primul rând, ar trebui să se aibă în vedere relevanța biologică a rezultatelor. Pentru evaluarea rezultatelor testelor se pot utiliza metode statistice (3) (13). Semnificația statistică nu ar trebui să fie singurul factor determinant pentru a decide cu privire la un răspuns pozitiv.

O creștere a numărului de celule poliploide poate să indice faptul că substanța de testat este capabilă să inhibe procesele mitotice și să producă aberații ale numărului de cromozomi. O creștere a numărului de celule cu cromozomi endoreduplicați poate să indice faptul că substanța de testat poate inhiba avansarea ciclului celular (17) (18).

Dacă rezultatele obținute pentru o substanță de testat nu îndeplinesc criteriile menționate anterior, se consideră că substanța respectivă nu este mutagenă în sistemul respectiv.

Deși majoritatea experimentelor vor da în mod clar rezultate pozitive sau negative, în rare cazuri datele stabilite vor exclude posibilitatea unei concluzii definitive cu privire la activitatea substanței de testat. Rezultatele pot să rămână nesigure sau discutabile independent de numărul de repetări ale testului.

Rezultatele pozitive ale unui test in vitro de aberație cromozomială indică faptul că substanța de testat provoacă aberații cromozomiale ale structurii în celulele somatice de mamifere, în cultură. Rezultatele negative indică faptul că, în condițiile experimentale, substanța de testat nu provoacă aberații cromozomiale în celulele somatice de mamifere, în cultură.

3. RAPORTAREA

RAPORTUL TESTULUI

Raportul testului trebuie să conțină următoarele informații:

Solventul/vehiculul:

—	justificarea alegerii vehiculului;

—	solubilitatea și stabilitatea substanței de testat în solvent/vehicul, dacă se cunoaște.

Celulele:

—	tipul și sursa celulelor;

—	caracteristicile cariotipului și motivul alegerii celulelor utilizate;

—	absența micoplasmei, dacă este cazul;

—	date privind durata ciclului celular;

—	sexul donatorilor de sânge, sângele complet sau limfocite izolate, mitogenul utilizat;

—	numărul de reînsămânțări, dacă este cazul;

—	metodele de întreținere a culturilor celulare, dacă este cazul;

—	numărul modal de cromozomi.

Condițiile de testare:

—	identitatea substanței de inhibare a metafazei, concentrațiile acesteia și timpul de expunere a celulelor;

—	justificarea alegerii concentrațiilor și numărului de culturi, inclusiv datele de citotoxicitate și limitele de solubilitate, dacă sunt disponibile;

—	compoziția mediului, concentrația de CO2, dacă este cazul;

—	concentrația substanței de testat;

—	volumul vehiculului și al substanței de testat adăugate;

—	temperatura de incubare;

—	timpul de incubare;

—	durata tratamentului;

—	densitatea celulară la însămânțare, dacă este cazul;

—	tipul și compoziția sistemului de activare metabolică, inclusiv criteriile de acceptabilitate;

—	martorii pozitivi și negativi;

—	metodele de preparare a lamelelor;

—	criteriile pentru numărătoarea aberațiilor;

—	numărul de metafaze analizate;

—	metodele de măsurare a toxicității;

—	criteriile utilizate la caracterizarea studiilor ca fiind pozitive, negative sau nesigure.

Rezultatele:

—	semnele de toxicitate, de exemplu, gradul de confluență, datele privind ciclul celular, numărătoarea celulelor, indexul mitotic;

—	semnele de precipitare;

—	datele privind valoarea pH-ului și osmolalitatea mediului de tratare, dacă s-au determinat;

—	definirea aberațiilor, inclusiv a lacunelor;

—	numărul de celule cu aberații cromozomiale și tipul aberațiilor cromozomiale, prezentate separat pentru fiecare cultură tratată și cultură martor;

—	variațiile ploidiei, dacă există;

—	relația doză-răspuns, dacă este posibil;

—	analizele statistice, dacă există;

—	datele privind martorii negativi (solvent/vehicul) și pozitivi;

—	datele anterioare privind martorii negativi (solvent/vehicul) și pozitivi, cu domeniile, valorile medii și deviațiile standard.

Discutarea rezultatelor.

Concluziile.

4. BIBLIOGRAFIE

(1)	Evans, H. J. (1976), Cytological Methods for Detecting Chemical Mutagens, in: Chemical mutagens, Principles and Methods for their Detection, Vol. 4, Hollaender, A. (ed) Plenum Press, New York and London, pp. 1-29.

(2)	Ishidate, M. Jr. and Sofumi, T. (1985), The In Vitro Chromosomal Aberration Test Using Chinese Hamster Lung (CHL) Fibroblast Cells in Culture, in: Progress in Mutation Research, Vol. 5, Ashby, J. et al., (eds) Elsevier Science Publishers, Amsterdam-New York-Oxford, pp. 427-432.

(3)

Galloway, S. M., Armstrong, M. J., Reuben, C., Colman, S., Brown, B., Cannon, C., Bloom, A. D., Nakamura, F., Ahmed, M., Duk, S., Rimpo, J., Margolin, G. H., Resnick, M. A., Anderson, G. and Zeiger E. (1978), Chromosome aberration and sister chromatic exchanges in Chinese hamster ovary cells: Evaluation of 108 chemicals, Environs, Molec. Mutagen 10 (suppl.10), pp. 1-175.

(4)	Scott, D., Galloway, S. M., Marshall, R. R., Ishidate, M. Jr., Brusick, D., Ashby, J. and Myhr, B. C. (1991), Genotoxicity under Extreme Culture Conditions. A report from ICPEMC Task Group 9, Mutation Res., 257, pp. 147-204.

(5)	Morita, T., Nagaki, T., Fukuda, I. and Okumura, K., (1992), Clastogenicity of low pH to Various Cultured Mammalian Cells, Mutation Res., 268, pp. 297-305.

(6)	Ames, B. N., McCann, J. and Yamasaki, E. (1975), Methods for Detecting Carcinogens and Mutagens with the Salmonella/Mammalian Microsome Mutagenicity Test, Mutation Res., 31, pp. 347-364.

(7)	Maron, D. M. and Ames, B. N. (1983), Revised Methods for the Salmonella Mutagenicity Test, Mutation Res., 113, pp. 173-215.

(8)

Natarajan, A. T., Tates, A. D., van Buul, P. P. W., Meijers, M. and de Vogel, N. (1976), Cytogenetic Effects of Mutagen/Carcinogens after Activation in a Mircrosomal System In Vitro, I. Induction of Chromosome Aberrations and Sister Chromatid Exchange by Diethylnitrosamine (DEN) and Dimethylnitrosamine (DMN) in CHO Cells in the Presence of Rat-Liver Microsomes, Mutation Res., 37, pp. 83-90.

(9)	Matsuoka, A., Hayashi, M. and Ishidate, M. Jr. (1979), Chromosomal Aberration Tests on 29 Chemicals Combined with S9 Mix In Vitro, Mutation Res., 66, pp. 277-290.

(10)	Elliot, B. M., Combes, R. D., Elcombe, C. R., Gatehouse, D. G., Gibson, G. G., Mackay, J. M. and Wolf, R. C. (1992), Report of UK Environmental Mutagen Society Working Party. Alternative to Aroclor 1254-induced S9 in In Vitro Genotoxicity Assays, Mutagenesis, 7, pp. 175-177.

(11)

Matsushima, T., Sawamura, M., Hara, K. and Sugimura, T. (1976), A. Safe Substitute for Polychlorinated Biphenyls as an Inducer of Metabolic Activation Systems, in: de Serres, F. J. Fouts, J. R. Bend, J. R. and Philpot, R. M. (eds), In Vitro Metabolic Activation in Mutagenesis Testing, Elsevier, North-Holland, pp. 85-88.

(12)	Galloway, S. M., Aardema, M. J., Ishidate, M. Jr., Ivett, J. L., Kirkland, D. J. Morita, T., Mosesso, P., Sofumi, T. (1994), Report from Working Group on in In Vitro Tests for Chromosomal Aberrations, Mutation Res., 312, pp. 241-261.

(13)	Richardson, C., Williams, D. A., Allen, J. A., Amphlett, G., Chanter, D. O. and Phillips, B. (1989), Analysis of Data from In Vitro Cytogenetic Assays, in: Statistical Evaluation of Mutagenicity Test Data, Kirkland, D. J., (cd) Cambridge University Press, Cambridge, pp. 141-154.

(14)	Soper, K. A. and Galloway, S. M. (1994), Replicate Flasks are not Necessary for In Vitro Chromosome Aberration Assays in CHO Cells, Mutation Res., 312, pp. 139-149.

(15)	Krahn, D. F., Barsky, F. C. and McCooey, K. T. (1982), CHO/HGPRT Mutation Assay: Evaluation of Gases and Volatile Liquids, in: Tice, R. R., Costa, D. L., Schaich, K. M. (eds), Genotoxic Effects of Airborne Agents, New York, Plenum, pp. 91-103.

(16)	Zamora, P. O., Benson, J. M., Li, A. P. and Brooks, A. L. (1983), Evaluation of an Exposure System Using Cells Grown on Collagen Gels for Detecting Highly Volatile Mutagens in the CHO/HGPRT Mutation Assay, Environmental Mutagenesis, 5, pp. 795-801.

(17)	Locke-Huhle, C. (1983), Endoreduplication in Chinese hamster cells during alpha-radiation induced G2 arrest, Mutation Res., 119, pp. 403-413.

(18)	Huang, Y., Change, C. and Trosko, J. E. (1983), Aphidicolin-induced endoreduplication in Chinese hamster cells, Cancer Res., 43, pp. 1362-1364.”

ANEXA 4B

„B.11. MUTAGENITATEA – TESTUL IN VIVO DE ABERAȚIE CROMOZOMIALĂ PE MĂDUVĂ OSOASĂ DE MAMIFERE

1. METODA

Prezenta metodă este reprodusă după orientarea OCDE TG 475, Testul in vivo de aberație cromozomială pe măduvă osoasă de mamifere (1997).

1.1. INTRODUCERE

Testul in vivo de aberație cromozomială pe măduva osoasă de mamifere se utilizează la detectarea aberațiilor cromozomiale provocate de substanța de testat în structura celulelor din măduva osoasă a mamiferelor, de obicei, rozătoare (1) (2) (3) (4). Aberațiile structurale pot să fie de două tipuri, cromozomiale sau cromatidice. O poliploidie crescută poate să indice că un produs chimic poate să provoace aberații ale numărului de cromozomi. La majoritatea mutagenilor chimici, aberațiile induse sunt de tip cromatidic, dar se produc și aberații de tip cromozomial. Mutațiile cromozomiale și fenomenele conexe sunt cauza multor maladii genetice umane și există dovezi suficiente ale implicării mutațiilor cromozomiale și a fenomenelor conexe, care provoacă modificări ale oncogenelor și ale genelor supresoare de tumori din celulele somatice, în inducerea cancerului la oameni și în sistemele experimentale.

În prezentul test se utilizează, de obicei, rozătoare. Țesutul-țintă în prezentul test este măduva osoasă, deoarece este un țesut puternic vascularizat și conține o populație de celule cu ciclu rapid care se pot izola și prelucra ușor. Alte specii și țesuturi-țintă nu fac obiectul prezentei metode.

Prezentul test de aberație cromozomială este relevant în special la evaluarea riscului mutagen, deoarece permite să se țină seama de factorii de metabolism in vivo, de farmacocinetică și de procesele de reparare a ADN-ului, deși aceștia pot să varieze între specii și între țesuturi. Un test in vivo este, de asemenea, util pentru studierea suplimentară a unui efect mutagen detectat printr-un test in vitro.

Dacă există dovezi că substanța de testat sau un metabolit reactiv nu atinge țesutul-țintă, utilizarea prezentului test nu este potrivită.

A se vedea și introducerea generală din partea B.

1.2. DEFINIȚII

Aberație de tip cromatidic: o leziune structurală a cromozomului, care se traduce prin divizarea cromatidelor singure sau prin divizarea și reuniunea între cromatide.

Aberație de tip cromozomial: o leziune structurală a cromozomului, care se traduce prin divizarea sau divizarea și reuniunea ambelor cromatide în același loc.

Endoreduplicare: proces în care, după o perioadă S de replicare a ADN, nucleul nu intră în mitoză, ci începe o altă perioadă S. Rezultă cromozomi cu 4, 8, 16, … cromatide.

Lacună: leziune acromatică mai mică decât lățimea unei cromatide și cu o eroare minimă de aliniere a cromatidei(cromatidelor).

Aberație numerică: modificare a numărului de cromozomi față de numărul normal caracteristic pentru celulele utilizate.

Poliploidie: multiplicare a numărului (n) de cromozomi haploizi, alta decât diploidia (adică 3n, 4n etc.).

1.3. PRINCIPIUL METODEI DE TESTARE

Animalele se expun la substanța de testat printr-o cale de expunere corespunzătoare și se sacrifică în momente corespunzătoare după tratament. Înainte de sacrificare, animalele se supun tratamentului cu un agent de inhibare a metafazei (de exemplu, colchicină sau Colcemid®). Apoi, din celulele de măduvă osoasă se realizează preparate cromozomiale care se colorează și celulele în metafază se examinează pentru a se pune în evidență aberațiile cromozomiale.

1.4. DESCRIEREA METODEI DE TESTARE

1.4.1. Preparatele

1.4.1.1. Selectarea speciilor de animale

Se utilizează, de obicei, șobolani, șoareci și hamsteri chinezești, deși se poate utiliza orice specie de mamifere potrivită. Se recomandă utilizarea unor animale adulte tinere sănătoase din sușe folosite în mod curent în laborator. La începutul studiului, greutatea animalelor ar trebui să prezinte variații minime, care să nu depășească ± 20 % din greutatea medie a fiecărui sex.

1.4.1.2. Condițiile de adăpost și de hrană

Se aplică condițiile generale menționate în introducerea generală din partea B, dar umiditatea atinsă ar trebui să fie de 50-60 %.

1.4.1.3. Pregătirea animalelor

Animalele adulte tinere sănătoase se distribuie în mod aleatoriu în grupe martor și grupe de tratament. Cuștile ar trebui să se aranjeze astfel încât posibilele efecte datorate amplasării acestora să fie reduse la minimum. Animalele sunt identificate individual. Se procedează la aclimatizarea animalelor la condițiile de laborator timp de minimum cinci zile.

1.4.1.4. Prepararea dozelor

Substanțele de testat în stare solidă ar trebui să se prepare sub formă de soluții sau suspensii în solvenții sau vehiculele corespunzătoare și să se dilueze, dacă este cazul, înainte de a fi administrate animalelor. Substanțele de testat lichide se pot administra direct sau dilua înainte de administrare. Se recomandă utilizarea preparatelor proaspete de substanță de testat, cu excepția cazului în care există date care să demonstreze stabilitatea acestora în caz de păstrare.

1.4.2. Condițiile de testare

1.4.2.1. Solventul/vehiculul

Solventul/vehiculul nu ar trebui să producă efecte toxice la dozele utilizate și nu ar trebui să existe suspiciunea reacției chimice a acestuia cu substanța de testat. Utilizarea altor solvenți/vehicule decât cele recunoscute ar trebui să fie justificată cu date care să demonstreze compatibilitatea acestora. Se recomandă ca, ori de câte ori este posibil, să se prefere utilizarea unui solvent/vehicul apos.

1.4.2.2. Martorii

Pentru fiecare sex și pentru fiecare test ar trebui să se prevadă martori pozitivi și negativi (solvenți/vehicule), utilizați în paralel. Cu excepția tratamentului cu substanța de testat, manipularea animalelor din grupele martor ar trebui să fie identică cu cea a animalelor din grupele tratate.

Martorii pozitivi ar trebui să producă aberații cromozomiale de structură in vivo la nivelurile de expunere preconizate a genera o creștere detectabilă în raport cu fondul. Dozele de martor pozitiv ar trebui să fie alese astfel încât să se obțină efecte clare, dar fără a revela imediat examinatorului identitatea lamelelor codificate. Pentru martorul pozitiv, se poate accepta administrarea pe o cale diferită față de cea utilizată în cazul substanței de testat și doar o singură prelevare a probelor. Se poate avea în vedere utilizarea unor martori pozitivi din aceeași clasă de substanțe chimice, dacă sunt disponibili. În tabelul următor se prezintă exemple de substanțe care se pot utiliza ca martori pozitivi:

Substanța	Nr. CAS	Nr. IESCE
metansulfonat de etil	62-50-0	200-536-7
etil nitrozouree	759-73-9	212-072-2
mitomicină C	50-07-7	200-008-6
ciclofosfamidă	50-18-0	200-015-4
ciclofosfamidă monohidrat	6055-19-2
trietilenmelamină	51-18-3	200-083-5

Martorii negativi, tratați doar cu solvent sau cu vehicule și manipulați în același fel ca și grupele tratate, ar trebui să fie incluși la fiecare prelevare de probe, cu excepția cazului în care se dispune de date acceptabile privind variabilitatea interanimale și frecvențele celulelor cu aberații cromozomiale, provenite de la martori anteriori. Dacă, pentru martorii negativi, se face o singură prelevare de probe, momentul cel mai potrivit pentru prelevarea probelor este momentul primei prelevări. În plus, ar trebui să se utilizeze și martori netratați, cu excepția cazului în care există date de la martori anteriori sau date publicate, care să ateste că solventul/vehiculul selectat nu induce efecte vătămătoare sau mutagene.

1.5. MODUL DE LUCRU

1.5.1. Numărul și sexul animalelor

Fiecare grupă tratată și martor include minimum cinci animale analizabile din fiecare sex. Dacă în momentul studiului există date disponibile din studii pe aceleași specii, în care s-a folosit aceeași cale de expunere, care să demonstreze lipsa unor diferențe substanțiale de toxicitate între sexe, atunci va fi suficientă testarea pe animale de un singur sex. Dacă expunerea umană la produse chimice este specifică sexului, ca în cazul unor produse farmaceutice, testul ar trebui să se realizeze pe animale de sexul corespunzător.

1.5.2. Modalitatea de tratare

Substanțele de testat se administrează de preferință o singură dată. Substanțele de testat se mai pot administra în doze fracționate, adică două tratamente în aceeași zi la distanță de doar câteva ore, pentru a facilita administrarea unui volum mare de material. Alte modalități de tratare ar trebui să fie justificate în mod științific.

Prelevarea probelor după tratament ar trebui să se realizeze în două momente diferite din aceeași zi. Pentru rozătoare, primul interval de timp este egal cu de 1,5 ori durata ciclului celular normal (acesta din urmă fiind în mod normal de 12-18 ore) după tratament. Deoarece timpul necesar pentru absorbția și metabolismul substanței de testat, precum și acțiunea acesteia asupra cineticii ciclului celular pot să aibă efecte asupra timpului optim pentru detectarea aberației cromozomiale, se recomandă să se procedeze la o altă prelevare de probe la 24 de ore după prima prelevare. Dacă administrarea dozelor durează mai mult de o zi, ar trebui să se procedeze la o prelevare de probe la un interval de timp egal cu de 1,5 ori durata ciclului celular normal după tratamentul final.

Înainte de sacrificare, se procedează la injectarea intraperitoneală a animalelor cu o doză corespunzătoare de agent de inhibare a metafazei (de ex. Colcemid® sau colchicină). Probele de la animale se prelevează apoi la un interval corespunzător. Pentru șoareci intervalul respectiv este de aproximativ 3-5 ore; pentru hamsterii chinezești intervalul este de 4-5 ore. Celulele se recoltează din măduva osoasă și se examinează pentru detectarea aberațiilor cromozomiale.

1.5.3. Dozele

Dacă, în lipsa datelor corespunzătoare, se realizează un studiu pentru stabilirea dozelor, acesta ar trebui să se realizeze în același laborator și să utilizeze aceeași specie, aceeași sușă de animale de același sex, iar regimul de tratare să fie același ca cel ce urmează să fie utilizat în studiul principal (5). În caz de toxicitate, se utilizează trei doze diferite pentru prima prelevare. Aceste trei doze ar trebui să acopere un domeniu de toxicități, de la toxicitatea maximă până la toxicitatea minimă sau lipsă. Pentru prelevările ulterioare se utilizează doar doza maximă. Doza maximă se definește ca doza ce produce astfel de semne de toxicitate, încât dozele mai mari, administrate în același mod, se estimează că sunt letale. Substanțele cu activitate biologică specifică la doze mici netoxice (cum ar fi hormonii și mitogenii) pot face excepție de la criteriile de stabilire a dozelor și să fie stabilite pentru fiecare caz în parte. Doza maximă se mai poate defini ca doza care produce anumite semne de toxicitate în măduva osoasă (de ex. o reducere cu mai mult de 50 % a indexului mitotic).

1.5.4. Test limită

Dacă un test realizat cu o doză de minimum 2 000 mg/kg greutate corp, administrată într-o singură repriză sau în două reprize în aceeași zi, nu produce efecte toxice detectabile și dacă o genotoxicitate este improbabilă pe baza datelor referitoare la substanțe cu o structură apropiată, se poate considera că un studiu complet cu utilizarea a trei doze de mărimi diferite nu este necesar. Pentru studiile pe termen lung, doza limită este de 2 000 mg/kg greutate corp/zi pentru un tratament de până la 14 zile și de 1 000 mg/kg greutate corp/zi pentru un tratament mai lung de 14 zile. În funcție de expunerea umană preconizată, ar putea fi necesară o doză mai mare în testul limită.

1.5.5. Administrarea dozelor

Substanța de testat se administrează, de obicei, prin cavitatea nazală cu ajutorul unui tub stomacal sau al unei canule de intubație adaptate sau printr-o injecție intraperitoneală. Se pot accepta și alte căi de administrare, dacă se pot justifica. Volumul maxim de lichid care se poate administra prin sondă gastrică introdusă prin cavitatea nazală sau prin injecție într-o singură repriză depinde de dimensiunea animalului de laborator. Volumul ar trebui să fie mai mic sau egal cu 2 ml/100g greutate corp. Utilizarea unor volume mai mari decât cel menționat ar trebui să se justifice. Cu excepția substanțelor iritante și corozive, care vor prezenta în mod normal efecte exacerbate la concentrații mai mari, variația volumului administrat ar trebui să fie redusă la minimum prin ajustarea concentrației, astfel încât să se asigure un volum constant pentru toate dozele.

1.5.6. Prepararea cromozomilor

Măduva osoasă se extrage imediat după sacrificare, se expune la o soluție hipotonică și se fixează. Apoi, celulele se întind pe lamele și se colorează.

1.5.7. Analiza

Se procedează la determinarea indexului mitotic, care este o măsură a citotoxicității, pe cel puțin 1 000 de celule pentru fiecare animal tratat (inclusiv martorii pozitivi) și pentru fiecare animal martor negativ netratat.

Pentru fiecare animal se analizează minimum 100 de celule. Dacă se observă un număr mai mare de aberații, numărul specificat se poate reduce. Toate lamelele, inclusiv cele cu celule de la martorii pozitivi și negativi, ar trebui să fie codificate independent, înainte de examinarea la microscop. Deoarece metodele de preparare a lamelelor conduc adesea la scindarea unei fracții de celule în metafază cu pierdere de cromozomi, toate celulele examinate ar trebui, prin urmare, să conțină un număr de centromeri egal cu 2n ± 2.

2. DATELE

2.1. PRELUCRAREA REZULTATELOR

Se recomandă prezentarea sub formă de tabel a datelor pentru fiecare animal. Unitatea experimentală este animalul. Pentru fiecare animal, ar trebui să se evalueze numărul de aberații per celulă și procentul de celule cu aberație sau aberații cromozomiale de structură. Diferitele tipuri de aberații cromozomiale de structură ar trebui să fie consemnate împreună cu numărul și frecvența acestora pentru grupele tratate și cele martor. Lacunele se consemnează și se raportează separat, dar în general acestea nu se includ în frecvența totală a aberațiilor. Dacă nu există dovezi privind diferența de răspunsuri între sexe, datele de la ambele sexe se pot combina pentru analiza statistică.

2.2. EVALUAREA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR

Există câteva criterii pentru determinarea unui rezultat pozitiv, ca o creștere în funcție de doză a numărului relativ de celule cu aberații cromozomiale sau o creștere clară a numărului de celule cu aberații dintr-o grupă cu o doză unică la un singur moment de prelevare. În primul rând, ar trebui să se aibă în vedere relevanța biologică a rezultatelor. Pentru evaluarea rezultatelor testelor se poate recurge și la ajutorul unor metode statistice (6). Semnificația statistică nu ar trebui să fie singurul factor determinant pentru a decide cu privire la un răspuns pozitiv. Rezultatele nesigure ar trebui să fie clarificate prin teste suplimentare, realizate de preferință printr-o modificare a condițiilor experimentale.

O creștere a numărului de celule poliploide poate să indice faptul că substanța de testat poate produce aberații ale numărului de cromozomi. O creștere a numărului de celule cu cromozomi endoreduplicați poate să indice faptul că substanța de testat poate să inhibe avansarea ciclului celular (7) (8).

Dacă rezultatele pentru o substanță de testat nu îndeplinesc criteriile menționate anterior, substanța respectivă se consideră a fi nemutagenă în prezentul test.

Deși majoritatea experimentelor vor da în mod clar rezultate pozitive sau negative, în unele cazuri rare, datele stabilite vor exclude posibilitatea unei concluzii definitive cu privire la activitatea substanței de testat. Rezultatele pot să rămână nesigure sau discutabile independent de numărul de experimente efectuate.

Rezultatele pozitive ale unui test de aberație cromozomială in vivo indică faptul că o substanță provoacă aberații cromozomiale în măduva osoasă a speciei testate. Rezultatele negative indică faptul că, în condițiile experimentale, substanța de testat nu provoacă aberații cromozomiale în măduva osoasă a speciei testate.

Ar trebui discutată probabilitatea ca substanța de testat sau metaboliții acesteia să ajungă în circulația generală sau în mod specific în țesutul-țintă (de ex. toxicitatea sistemică).

3. RAPORTAREA

RAPORTUL TESTULUI

Raportul testului trebuie să conțină următoarele informații:

Solventul/vehiculul:

—	justificarea alegerii vehiculului;

—	solubilitatea și stabilitatea substanței de testat în solvent/vehicul, dacă se cunoaște.

Animalele de laborator:

—	specia/sușa utilizată;

—	numărul, vârsta și sexul animalelor;

—	sursa, condițiile de adăpost și hrană etc.;

—	greutatea fiecărui animal la începutul testului, inclusiv intervalul de greutate, greutatea medie și deviația standard pentru fiecare grupă.

Condițiile de testare:

—	martorii pozitivi și negativi (solvent/vehicul);

—	datele din studiul pentru stabilirea dozelor, dacă s-a realizat;

—	justificarea alegerii dozelor utilizate;

—	detalii privind prepararea substanței de testat;

—	detalii privind administrarea substanței de testat;

—	justificarea căii de administrare selectate;

—	metodele de verificare pentru a constata dacă substanța de testat a ajuns în circulația generală sau în țesutul-țintă, dacă este cazul;

—	conversia concentrației substanței de testat (ppm) în hrană/apa de băut în doza reală (mg/kg greutate corp/zi), dacă este cazul;

—	detalii privind calitatea hranei și a apei;

—	descrierea amănunțită a modalităților de tratare și de prelevare a probelor;

—	metodele de măsurare a toxicității;

—	identitatea substanței de inhibare a metafazei, concentrația acesteia și durata tratamentului;

—	metodele de preparare a lamelelor;

—	criteriile pentru numărătoarea aberațiilor;

—	numărul de celule analizate per animal;

—	criteriile utilizate la caracterizarea studiilor ca fiind pozitive, negative sau nesigure.

Rezultatele:

—	semnele de toxicitate;

—	indexul mitotic;

—	tipul și numărul aberațiilor, consemnate separat pentru fiecare animal;

—	numărul total de aberații pentru fiecare grupă împreună cu numărul mediu și deviațiile standard;

—	numărul de celule cu aberații pentru fiecare grupă împreună cu numărul mediu al acestora și deviațiile standard;

—	variațiile ploidiei, dacă există;

—	relația doză-răspuns, dacă este posibil;

—	analizele statistice, dacă există;

—	datele privind martorii negativi studiați în paralel;

—	datele anterioare privind martorii negativi, cu domeniile, valorile medii și deviațiile standard;

—	datele privind martorii pozitivi studiați în paralel.

Discutarea rezultatelor.

Concluziile.

4. BIBLIOGRAFIA

(1)	Adler, I. D. (1984), Cytogenetic Tests in Mammals, in: Mutagenicity Testing: a Practical Approach, S. Venitt and J. M. Parry (eds), IRL Press, Oxford, Washington D. C., pp. 275-306.

(2)	Preston, R. J., Dean, B. J., Galloway, S., Holden, H., McFee, A. F. and Shelby, M. (1987), Mammalian In Vivo Cytogenetic Assays: Analysis of Chromosome Aberrations in Bone Marrow Cells, Mutation Res., 189, pp. 157-165.

(3)

Richold, M., Chandley, A., Ashby, J., Gatehouse, D. G., Bootman, J. and Henderson, L. (1990), In vivo Cytogenetic Assays, in: D. J. Kirkland (ed.), Basic Mutagenicity Tests, UKEMS Recommended Procedures. UKEMS Sub-Committee on Guidelines for Mutagenicity Testing. Report, Part I revised, Cambridge University Press, Cambridge, New York, Port Chester, Melbourne, Sydney, pp. 115-141.

(4)

Tice, R. R., Hayashi, M., MacGregaro, J. T., Anderson, D., Blakey, D. H., Holden, H. E., Kirsch-Volders, M., Oleson Jr., F. B., Pacchierotti, F., Preston, R. J., Romagna, F., Shimada, H., Sutou, S. and Vannier, B. (1994), Report from the Working Group on the in Vivo Mammalian Bone Marrow Chromosomal Aberration Test, Mutation Res., 312, pp. 305-312.

(5)

Fielder, R. J., Allen, J. A., Boobis, A. R., Botham, P. A., Doe, J., Esdaile, D. J., Gatehouse, D. G., Hodson-Walker, G., Morton, D. B., Kirkland, D. J. and Richold, M. (1992), Report of British Toxicology Society/UK Environmental Mutagen Society Working Group: Dose setting in In Vivo Mutagenicity Assays, Mutagenesis, 7, pp. 313-319.

(6)

Lovell, D. P., Anderson, D., Albanese, R., Amphlett, G. E., Clare, G., Ferguson, R., Richold, M., Papworth, D. G. and Savage, J. R. K. (1989), Statistical Analysis of In Vivo Cytogenetic Assays, in: UKEMS Sub-Committee on Guidelines for Mutagenicity Testing, Report Part III. Statistical Evaluation of Mutagenicity Test Data, D. J. Kirkland (ed.) Cambridge University Press, Cambridge, pp. 184-232.

(7)	Locke-Huhle, C. (1983), Endoreduplication in Chinese hamster cells during alpha-radiation-induced G2 arrest, Mutation Res., 119, pp. 403-413.

(8)	Huang, Y., Change, C. and Trosko, J. E. (1983), Aphidicolin-induced endoreduplication in Chinese hamster cells, Cancer Res., 43, pp. 1362-1364.”

ANEXA 4C

„B.12. MUTAGENITATEA - TESTUL IN VIVO DE MICRONUCLEU PE ERITROCITE DE MAMIFERE

1. METODA

Prezenta metodă este reprodusă după orientarea OCDE TG 474, Testul in vivo de micronucleu pe eritrocite de mamifere (1997).

1.1. INTRODUCERE

Testul in vivo de micronucleu pe celule de mamifere se utilizează pentru detectarea leziunilor cromozomilor sau ale aparatului mitotic al eritroblaștilor produse de substanța de testat; detectarea se realizează prin analiza eritrocitelor prelevate din măduva osoasă și din celulele sângelui periferic ale animalelor, de obicei rozătoare.

Scopul testului de micronucleu este identificarea substanțelor care produc leziuni citogenetice ce determină formarea de micronuclee conținând fragmente de cromozomi sau cromozomi întregi întârziați.

Când un eritroblast din măduva osoasă evoluează într-un eritrocit policromatic, nucleul principal este expulzat; orice micronucleu care se formează poate să rămână în citoplasma anucleată. Micronucleele se vizualizează mai ușor în aceste celule cărora le lipsește nucleul principal. O creștere a frecvenței eritrocitelor policromatice micronucleate la animalele tratate indică producerea unei leziuni cromozomiale.

În prezentul test se utilizează în mod curent măduva osoasă a rozătoarelor deoarece eritrocitele policromatice se produc în acest țesut. Numărătoarea eritrocitelor (policromatice) imature micronucleate în sângele periferic este la fel de acceptabilă la toate speciile la care s-a demonstrat incapacitatea splinei de a elimina eritrocitele micronucleate sau care prezintă o sensibilitate specifică pentru detectarea agenților care produc aberații cromozomiale de natură structurală sau numerică. Există numeroase criterii care permit identificarea micronucleelor. Unul dintre acestea este identificarea prezenței sau absenței unui kinetocor sau a ADN centromeric în micronucleu. Frecvența eritrocitelor (policromatice) imature micronucleate este principalul criteriu. De asemenea, numărul de eritrocite (normocromatice) mature în sângele periferic care conține micronuclee printre un număr dat de eritrocite mature se poate utiliza ca un criteriu în cazul tratării animalelor timp de patru săptămâni sau mai mult.

Prezentul test in vivo de micronucleu pe eritrocite de mamifere este relevant în special la evaluarea riscului mutagen, deoarece permite să se țină seama de factorii de metabolism in vivo, de farmacocinetică și de procesele de regenerare a ADN-ului, deși aceștia pot să varieze între specii, între țesuturi și între efectele genetice. Un test in vivo este, de asemenea, util pentru studierea suplimentară a unui efect mutagen detectat într-un sistem in vitro.

Dacă există dovezi că substanța de testat sau un metabolit reactiv nu atinge țesutul-țintă, utilizarea prezentului test nu este potrivită.

A se vedea și introducerea generală din partea B.

1.2. DEFINIȚII

Centromer (kinetocor): porțiune sau porțiuni dintr-un cromozom care în timpul diviziunii celulare sunt legate cu fibrele fusului mitotic, ceea ce permite deplasarea ordonată a cromozomilor fiice către polii celulelor fiice.

Micronuclee: nuclee mici, separate de nucleele principale ale celulelor și prezente în plus față de acestea, produse în timpul telofazei mitozei (meioză) de către fragmentele de cromozomi sau de cromozomii întregi întârziați.

Eritrocit normocromatic: eritrocit matur lipsit de ribozomi și care se poate distinge de eritrocitele policromatice imature cu ajutorul unor substanțe care colorează selectiv ribozomii.

Eritrocit policromatic: eritrocit imatur, aflat într-un stadiu intermediar de dezvoltare, care mai conține ribozomi și, prin urmare, se poate distinge de eritrocitele normocromatice mature cu ajutorul substanțelor care colorează selectiv ribozomii.

1.3. PRINCIPIUL METODEI DE TESTARE

Animalele sunt expuse la substanța de testat printr-o cale de expunere corespunzătoare. Dacă se utilizează măduva osoasă, animalele se sacrifică la momente potrivite după tratament, se extrage măduva osoasă, se prepară și se colorează lamelele (1) (2) (3) (4) (5) (6) (7). Dacă se utilizează sângele periferic, acesta se colectează la momente potrivite după tratament, se depune pe lamele și se colorează (4) (8) (9) (10). Pentru studiile cu sânge periferic, celulele ar trebui să se recolteze cât se poate de repede după ultima expunere. Lamelele preparate se examinează pentru a depista prezența micronucleelor.

1.4. DESCRIEREA METODEI DE TESTARE

1.4.1. Preparatele

1.4.1.1. Selectarea speciilor de animale

Dacă se utilizează măduvă osoasă, se recomandă șoareci și șobolani, deși se poate utiliza orice specie adecvată de mamifere. Când se utilizează sânge periferic, se recomandă șoareci. Cu toate acestea, se poate utiliza orice specie adecvată de mamifere, cu condiția să fie o specie la care s-a demonstrat incapacitatea splinei de a elimina eritrocitele micronucleate sau care prezintă o sensibilitate specifică pentru detectarea agenților care produc aberații cromozomiale de natură structurală sau numerică. Se recomandă utilizarea unor animale adulte tinere din sușe utilizate în mod curent în laborator. La începutul studiului, greutatea animalelor ar trebui să prezinte o variație minimă, ce nu trebuie să depășească ± 20 % din greutatea medie a fiecărui sex.

1.4.1.2. Condițiile de adăpost și de hrană

Se aplică condițiile generale menționate în introducerea generală din partea B, dar umiditatea atinsă ar trebui să fie de 50-60 %.

1.4.1.3. Pregătirea animalelor

Animalele adulte tinere sănătoase se distribuie în mod aleatoriu în grupe martor și grupe de tratament. Animalele sunt identificate individual. Se procedează la aclimatizarea animalelor la condițiile de laborator timp de minimum cinci zile. Cuștile ar trebui să se aranjeze astfel încât posibilele efecte datorate amplasării acestora să fie reduse la minimum.

1.4.1.4. Prepararea dozelor

1.4.2. Condițiile de testare

1.4.2.1. Solventul/vehiculul

1.4.2.2. Martorii

Pentru fiecare sex și pentru fiecare test ar trebui să se prevadă martori pozitivi și negativi (solvent/vehicul), utilizați în paralel. Cu excepția tratamentului cu substanța de testat, manipularea animalelor din grupele martor ar trebui să fie identică cu cea a animalelor din grupele tratate.

Martorii pozitivi ar trebui să producă micronuclee in vivo la nivelurile de expunere preconizate a genera o creștere detectabilă în raport cu fondul. Dozele de martor pozitiv ar trebui să fie alese astfel încât să se obțină efecte clare, dar fără să releve imediat examinatorului identitatea lamelelor codificate. Pentru martorul pozitiv, se poate accepta administrarea pe o cale diferită de cea prin care se administrează substanța de testat cu o singură prelevare a probelor. În plus, se poate avea în vedere utilizarea unor martori pozitivi din aceeași clasă de produse chimice, dacă sunt disponibili. În tabelul următor se prezintă exemple de substanțe care se pot utiliza ca martori pozitivi:

Substanța	Nr. CAS	Nr. IESCE
metansulfonat de etil	62-50-0	200-536-7
N-etil-N-nitrozouree	759-73-9	212-072-2
mitomicină C	50-07-7	200-008-6
ciclofosfamidă	50-18-0	200-015-4
ciclofosfamidă monohidrat	6055-19-2
trietilenmelamină	51-18-3	200-083-5

Martorii negativi, tratați doar cu solvent sau cu vehicul și manipulați în același fel ca grupele tratate, ar trebui să fie incluși la fiecare prelevare de probe, cu excepția cazului în care se dispune de date acceptabile privind variabilitatea interanimale și frecvența incidenței celulelor cu micronuclee, provenite de la martori anteriori. Dacă, pentru martorii negativi, se face o singură prelevare de probe, momentul cel mai potrivit pentru prelevarea probelor este momentul primei prelevări. În plus, ar trebui să se utilizeze și martori netratați, cu excepția cazului în care există date de la martori anteriori sau publicate, care să ateste că solventul/vehiculul selectat nu prezintă efecte vătămătoare sau mutagene.

Dacă se utilizează sânge periferic, se poate accepta o probă prelevată înainte de tratament în calitate de martor negativ, dar doar în studiile de scurtă durată pe sânge periferic (de ex. 1-3 tratamente), când datele rezultate se situează între limitele estimate pe baza datelor anterioare privind martorul.

1.5. MODUL DE LUCRU

1.5.1. Numărul și sexul animalelor

Fiecare grupă tratată și martor include minimum cinci animale analizabile din fiecare sex (11). Dacă în momentul studiului există date disponibile din studii pe aceleași specii, în care s-a folosit aceeași cale de expunere, care să demonstreze lipsa unor diferențe substanțiale de toxicitate între sexe, atunci va fi suficientă testarea pe animale de un singur sex. Dacă expunerea umană la produse chimice este specifică sexului, ca în cazul unor produse farmaceutice, testul ar trebui să se realizeze pe animale de sexul corespunzător.

1.5.2. Modalitatea de tratare

Nu se poate recomanda un program de tratament standard (adică unul, două sau mai multe tratamente la intervale de 24 de ore). Probele provenite de la un studiu cu administrare prelungită a dozelor sunt acceptabile, atâta timp cât pentru studiul respectiv s-a demonstrat un efect pozitiv sau, pentru un studiu negativ, atâta timp cât s-a demonstrat toxicitatea sau s-a utilizat doza limită și administrarea dozei a continuat până în momentul prelevării probelor. Pentru a facilita administrarea unui volum mare de material, substanțele de testat se pot administra și în doză fracționată, adică două tratamente în aceeași zi, la un interval de câteva ore.

Testul se poate realiza în două moduri:

(a)

Substanța de testat se administrează animalelor într-o singură repriză. Probele de măduvă osoasă se prelevează de cel puțin două ori, prelevarea începând cel mai devreme la 24 de ore după tratament, fără să se prelungească mai mult de 48 de ore după tratament, cu intervale corespunzătoare între probe. Dacă prelevarea probelor se realizează mai devreme de 24 de ore după tratament, ar trebui să se justifice acest lucru. Probele de sânge periferic se prelevează cel puțin de două ori, dar nu mai devreme de 36 de ore după tratament, cu intervale corespunzătoare după prima probă și nu trebuie să depășească 72 de ore. Dacă la un moment de prelevare se înregistrează un rezultat pozitiv, prelevarea probelor încetează;

(b)

Dacă se practică două sau mai multe tratamente zilnice (de ex. două sau mai multe tratamente la intervale de 24 de ore), ar trebui ca prelevarea probelor să se realizeze o dată la un interval de timp cuprins între 18 și 24 de ore după tratamentul final pentru măduva osoasă și o dată într-un interval de timp cuprins între 36 și 48 de ore după tratamentul final pentru sângele periferic (12).

Dacă este relevant, se pot utiliza și alte momente de prelevare a probelor.

1.5.3. Dozele

Dacă, în lipsa datelor corespunzătoare, se realizează un studiu pentru stabilirea dozelor, acesta ar trebui să se realizeze în același laborator și să utilizeze aceeași specie, aceeași sușă de animale de același sex și regimul de tratare să fie același ca cel ce urmează să fie utilizat în studiul principal (13). În caz de toxicitate, se utilizează trei doze diferite pentru prima prelevare. Aceste trei doze ar trebui să acopere un domeniu de toxicități de la toxicitate maximă până la toxicitate minimă sau netoxicitate. Pentru prelevările ulterioare se utilizează doar doza maximă. Doza maximă se definește ca doza ce produce astfel de semne de toxicitate, încât dozele mai mari, administrate în același mod, se estimează că sunt letale. Substanțele cu activitate biologică specifică la doze mici netoxice (cum ar fi hormonii și mitogenii) pot face excepție de la criteriile de stabilire a dozelor și să fie stabilite pentru fiecare caz în parte. Doza maximă se mai poate defini ca doza care produce anumite semne de toxicitate în măduva osoasă (de ex. o reducere a proporției de eritrocite imature în raport cu numărul total de eritrocite din măduva osoasă sau din sângele periferic).

1.5.4. Test limită

Dacă un test realizat cu o doză de minimum 2 000 mg/kg greutate corp, administrată într-o singură repriză sau în două reprize în aceeași zi, nu produce efecte toxice detectabile și dacă o genotoxicitate este improbabilă pe baza datelor referitoare la substanțe cu o structură apropiată, se poate considera că un studiu complet cu utilizarea a trei doze de mărimi diferite nu este necesar. Pentru studiile pe termen lung, doza limită este de 2 000 mg/kg greutate corp/zi pentru un tratament de până la 14 zile și de 1 000 mg/kg greutate corp/zi pentru un tratament mai lung de 14 zile. În funcție de expunerea umană preconizată, s-ar putea să fie necesară o doză mai mare în testul limită.

1.5.5. Administrarea dozelor

Substanța de testat se administrează, de obicei, prin cavitatea nazală cu ajutorul unui tub stomacal sau al unei canule de intubație adaptate sau printr-o injecție intraperitoneală. Se pot accepta și alte căi de administrare, dacă se pot justifica. Volumul maxim de lichid care se poate administra prin sondă gastrică introdusă prin cavitatea nazală sau prin injecție într-o singură repriză depinde de dimensiunea animalului de laborator. Volumul ar trebui să fie mai mic sau egal cu 2 ml/100 g greutate corp. Utilizarea unor volume mai mari decât cel menționat ar trebui să se justifice. Cu excepția substanțelor iritante și corozive care vor prezenta în mod normal efecte exacerbate la concentrații mai mari, variația volumului testat ar trebui să fie redusă la minimum prin ajustarea concentrației, astfel încât să se asigure un volum constant pentru toate dozele.

1.5.6. Prepararea măduvei osoase/a sângelui

Celulele de măduvă osoasă se extrag în mod curent din femur sau tibie imediat după sacrificare. De obicei, celulele se extrag din femur sau tibie, se depun pe lamele și se colorează prin metodele stabilite. Sângele periferic se obține din vena caudală sau alte vase de sânge corespunzătoare. Celulele sanguine se colorează imediat supravital (8) (9) (10) sau se întind mai întâi pe lamele și apoi se colorează. Utilizarea unui colorant specific pentru ADN [de ex. oranj de acridină (14), Hoechst 33258 plus pironină –Y (15)] poate să elimine unele din artefacte datorită utilizării unui colorant nespecific pentru ADN. Avantajul menționat nu exclude utilizarea coloranților convenționali (de ex. Giemsa). Se pot utiliza și alte sisteme [de ex. coloane de celuloză pentru eliminarea celulelor nucleate (16)], cu condiția ca sistemele respective să se fi dovedit eficiente pentru prepararea micronucleelor în laborator.

1.5.7. Analiza

Pentru fiecare animal se determină proporția de eritrocite imature în raport cu numărul total de eritrocite (imature + mature) prin examinarea a cel puțin 200 de eritrocite pentru măduva osoasă și 1 000 de eritrocite pentru sângele periferic (17). Fiecare dintre lamele, inclusiv cele cu martori pozitivi și negativi, ar trebui codificată independent, înainte de analiza microscopică. Se identifică minimum 2 000 de eritrocite imature per animal pentru a determina incidența eritrocitelor imature micronucleate. Prin identificarea eritrocitelor mature pentru depistarea micronucleelor se pot obține informații suplimentare. La examinarea lamelelor, proporția de eritrocite imature în raport cu numărul total de eritrocite ar trebui să fie mai mare de 20 % față de valoarea martorilor. Dacă animalele sunt tratate în mod continuu timp de patru săptămâni sau mai mult, se pot identifica, de asemenea, cel puțin 2 000 de eritrocite mature per animal pentru a constata incidența micronucleelor. Sistemele de analiză automată (analiza imaginii și citometria de flux a suspensiilor de celule) se pot utiliza în locul evaluării manuale, dacă sunt validate și justificate corespunzător.

2. DATELE

2.1. PRELUCRAREA REZULTATELOR

Se recomandă prezentarea sub formă de tabel a datelor pentru fiecare animal. Unitatea experimentală este animalul. Pentru fiecare animal analizat se consemnează în tabel numărul de eritrocite imature examinate, numărul de eritrocite imature micronucleate și numărul de eritrocite imature, în raport cu numărul total de eritrocite. Dacă animalele se tratează continuu timp de patru săptămâni sau mai mult, ar trebui să se prezinte și datele privind eritrocitele mature, dacă s-a făcut colectarea acestora. Pentru fiecare animal se prezintă proporția de eritrocite imature în raport cu numărul total de eritrocite și, dacă se consideră că este cazul, procentul de eritrocite micronucleate. Dacă nu există dovezi privind diferența de răspunsuri între sexe, datele de la ambele sexe se pot combina pentru analiza statistică.

2.2. EVALUAREA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR

Există câteva criterii pentru determinarea unui rezultat pozitiv, cum ar fi o creștere în funcție de doză a numărului de celule micronucleate sau o creștere clară a numărului de celule micronucleate dintr-o grupă cu o doză unică la un singur moment de prelevare. În primul rând, ar trebui să se aibă în vedere relevanța biologică a rezultatelor. Pentru evaluarea rezultatelor testelor se poate recurge și la ajutorul unor metode statistice (18) (19). Semnificația statistică nu ar trebui să fie singurul factor determinant pentru a decide cu privire la un răspuns pozitiv. Rezultatele nesigure ar trebui să fie clarificate prin teste suplimentare, realizate de preferință printr-o modificare a condițiilor experimentale.

Dacă rezultatele pentru o substanță de testat nu îndeplinesc criteriile menționate anterior, substanța respectivă se consideră a fi nemutagenă în prezentul test.

Deși majoritatea experimentelor vor da în mod clar rezultate pozitive sau negative, în cazuri rare datele stabilite vor exclude posibilitatea unei concluzii definitive cu privire la activitatea substanței de testat. Rezultatele pot să rămână nesigure sau discutabile, independent de numărul de experimente.

Rezultatele pozitive ale testului de micronucleu indică faptul că substanța induce formarea de micronuclee ca urmare a leziunilor cromozomiale sau leziunilor aparatului mitotic din eritroblaștii speciei testate. Rezultatele negative indică faptul că, în condițiile experimentale, substanța de testat nu produce micronuclee în eritrocitele imature ale speciei testate.

Ar trebui să fie discutată probabilitatea ca substanța de testat sau metaboliții acesteia să ajungă în circulația generală sau în mod specific în țesutul-țintă (de ex. toxicitatea sistemică).

3. RAPORTAREA

RAPORTUL TESTULUI

Raportul testului ar trebui să conțină următoarele informații:

Solventul/vehiculul:

—	justificarea alegerii vehiculului;

—	solubilitatea și stabilitatea substanței de testat în solvent/vehicul, dacă se cunoaște.

Animalele de laborator:

—	specia/sușa utilizată;

—	numărul, vârsta și sexul animalelor;

—	sursa, condițiile de adăpost și hrană etc.;

—	greutatea fiecărui animal la începutul testului, inclusiv intervalul de greutate, greutatea medie și deviația standard pentru fiecare grupă.

Condițiile de testare:

—	martorii pozitivi și negativi (solvent/vehicul);

—	datele din studiul pentru stabilirea dozelor, dacă s-a realizat;

—	justificarea alegerii dozelor utilizate;

—	detalii privind prepararea substanței de testat;

—	detalii privind administrarea substanței de testat;

—	justificarea căii de administrare selectate;

—	metodele de verificare pentru a constata dacă substanța de testat a ajuns în circulația generală sau în țesutul-țintă, dacă este cazul;

—	conversia concentrației substanței de testat (ppm) în hrană/apa de băut în doza reală (mg/kg greutate corp/zi), dacă este cazul;

—	detalii privind calitatea hranei și a apei;

—	descrierea amănunțită a modalităților de tratare și de prelevare a probelor;

—	metodele de preparare a lamelelor;

—	metodele de măsurare a toxicității;

—	criteriile pentru numărătoarea eritrocitelor imature micronucleate;

—	numărul de celule analizate per animal;

—	criteriile utilizate la caracterizarea studiilor ca fiind pozitive, negative sau nesigure.

Rezultatele:

—	semnele de toxicitate;

—	proporția de eritrocite imature în raport cu numărul total de eritrocite;

—	numărul de eritrocite imature micronucleate, prezentat separat pentru fiecare animal;

—	media ± deviația standard pentru eritrocitele imature micronucleate pentru fiecare grupă;

—	relația doză-răspuns, dacă este posibil;

—	analizele statistice și metodele aplicate;

—	datele privind martorii negativi studiați în paralel și anterior testului;

—	datele privind martorii pozitivi studiați în paralel.

Discutarea rezultatelor.

Concluziile.

4. BIBLIOGRAFIA

(1)	Heddle, J. A. (1973), A Rapid In Vivo Test for Chromosomal Damage, Mutation Res., 18, pp. 187-190.

(2)	Schmid, W. (1975), The Micronucleus Test, Mutation Res., 31, pp. 9-15.

(3)	Heddle, J. A., Salamone, M. F., Hite, M., Kirkhart, B., Mavournin, K., MacGregor, J. G. and Newell, G. W. (1983), The Induction of Micronuclei as a Measure of Genotoxicity, Mutation Res. 123, pp. 61-118.

(4)	Mavournin, K. H., Blakey, D. H., Cimino, M. C., Salamone, M. F. and Heddle, J. A. (1990), The In Vivo Micronucleus Assay in Mammalian Bone Marrow and Peripheral Blood. A report of the U. S. Environmental Protection Agency Gene-Tox Program, Mutation Res., 239, pp. 29-80.

(5)

MacGregor, J. T., Schlegel, R., Choy, W. N. and Wehr, C. M. (1983), Micronuclei in Circulating Erythrocytes: A Rapid Screen for Chromosomal Damage During Routine Toxicity Testing in Mice, in: Developments in Science and Practice of Toxicology, ed. A. W. Hayes, R. C. Schnell and T. S. Miya. Elsevier, Amsterdam, pp. 555-558.

(6)	MacGregor, J. T., Heddle, J. A. Hite, M., Margolin, G. H., Ramel, C., Salamone, M. F., Tice, R. R., and Wild, D. (1987), Guidelines for the Conduct of Micronucleus Assays in Mammalian Bone Marrow Erythrocytes, Mutation Res., 189, pp. 103-112.

(7)	MacGregor, J. T., Wehr, C. M., Henika, P. R. and Shelby, M. E. (1990), The in vivo Erythrocyte Micronucleus Test: Measurement at Steady State Increases Assay Efficiency and Permits Integration with Toxicity Studies, Fund. Appl. Toxicol. 14, pp. 513-522.

(8)	Hayashi, M., Morita, T., Kodama, Y., Sofumi, T. and Ishidate, M. Jr. (1990), The Micronucleus Assay with Mouse Peripheral Blood Reticulocytes Using Acridine Orange-Coated Slides, Mutation Res., 245, pp. 245-249.

(9)	The Collaborative Study Group for the Micronucleus Test (1992). Micronucleus Test with Mouse Peripheral Blood Erythrocytes by Acridime Orange Supravital Staining: The Summary Report of the 5th Collaborative Study by CSGMT/JEMMS, MMS, Mutation Res., 278, pp. 83-98.

(10)	The Collaborative Study Group for the Micronucleus Test (CSGMT/JEMMS, MMS: The Mammalian Mutagenesis Study Group of the Environmental Mutagen Society of Japan) (1995), Protocol recommended for the short-term mouse peripheral blood micronucleus test, Mutagenesis, 10, pp. 53-159.

(11)	Hayashi, M., Tice, R. R., MacGregor, J. T., Anderson, D., Blackey, D. H., Kirsch-Volders, M., Oleson, Jr. F. B., Pacchicrotti, F., Romagna, F., Shimada, H. Sutou, S. and Vannier, B. (1994), in Vivo Rodent Erythrocyte Micronucleus Assay, Mutation Res., 312, pp. 293-304.

(12)	Higashikuni, N. and Sutou, S. (1995), An optimal, generalised sampling time of 30 ± 6 h after double dosing in the mouse peripheral micronucleus test, Mutagenesis, 10, pp. 313-319.

(13)

Fielder, R. J., Allen, J. A., Boobis, A. R., Botham, P. A., Doe, J., Esdaile, D. J., Gatehouse, D. G., Hodson-Walker, G., Morton, D. B., Kirkland, D. J. and Rochold, M. (1992), Report of British Toxicology Society/UK Environmental Mutagen Society Working Group: Dose Setting in In Vivo Mutagenicity Assays, Mutagenesis, 7, pp. 313-319.

(14)	Hayashi, M., Sofumi, T. and Ishidate, M. Jr. (1983), An Application of Acridine Orange Fluorescent Staining to the Micronucleus Test, Mutation Res., 120, pp. 241-247.

(15)	MacGregor, J. T., Wehr, C. M. and Langlois, R. G. (1983), A Simple Fluorescent Staining Procedure for Micronuclei and RNA in Erythrocytes Using Hoechst 33258 and Pyromin Y, Mutation Res., 120, pp. 269-275.

(16)	Romagna, F. and Staniforth, C. D. (1989), The automated bone marrow micronucleus test, Mutation Res., 213, pp. 91-104.

(17)	Gollapudi, B. and McFadden, L. G. (1995), Sample size for the estimation of polychromatic to normochromatic erythrocyte ratio in the bone marrow micronucleus test, Mutation Res., 347, pp. 97-99.

(18)

Richold, M., Ashby, J., Bootman, J., Chandley, A., Gatehouse, D. G. and Henderson, L. (1990), In Vivo Cytogenetics Assay, in: D. J. Kirkland (ed.), Basic Mutagenicity tests, UKEMS Recommended Procedures, UKEMS Sub-Committee on Guidelines for Mutagenicity Testing. Report, Part 1, revised, Cambridge University Press, Cambridge, New York, Port Chester, Melbourne, Sydney, pp. 115-141.

(19)

Lovell, D. P., Anderson, D., Albanese, R., Amphlett, G. E., Clare, G., Ferguson R., Richold, M., Papworth, D. G. and Savage, J. R. K. (1989), Staticical Analysis of In Vivo Cytogenetic Assays, in: D. J. Kirkland (ed.), Statistical Evaluation of Mutagenicity Test Data. UKEMS Sub-Committee on Guidelines for Mutagenicity Testing. Report, Part III, Cambridge University Press, Cambridge, New York, Port Chester, Melbourne, Sydney, pp. 184-232.”

ANEXA 4D

„B.13/14. MUTAGENITATEA – TESTUL DE MUTAȚIE INVERSĂ PE BACTERII

1. METODA

Prezenta metodă este reprodusă după orientarea OCDE TG 471, Testul de mutație inversă pe bacterii (1997).

1.1. INTRODUCERE

Testul bacterian de mutație inversă se bazează pe sușe de Salmonella typhimuriumși Escherichia coli, care necesită aminoacizi, și urmărește detectarea mutațiilor punctiforme, care includ substituția, adăugarea sau deleția uneia sau a câtorva perechi de bază din ADN (1) (2) (3). Principiul prezentului test bacterian de mutație inversă constă în detectarea mutațiilor care reîntorc mutațiile, prezente în sușele experimentale, în starea inițială și refac funcționalitatea bacteriilor de a sintetiza un aminoacid esențial. Bacteriile de inversare se detectează datorită capacității lor de a se dezvolta în absența aminoacidului necesar pentru sușa parentală experimentală.

Mutațiile punctiforme sunt cauza multor maladii genetice umane și există dovezi substanțiale că mutațiile din oncogene și genele supresoare de tumori din celulele somatice sunt implicate în formarea tumorilor la oameni și animalele de laborator. Testul bacterian de mutație inversă este rapid, ieftin și relativ ușor de realizat. Multe dintre sușele experimentale au câteva particularități care le fac mai sensibile pentru detectarea de mutații, inclusiv secvențe de ADN sensibile la mutații în locurile de inversare, permeabilitate celulară crescută pentru moleculele mari și eliminarea sistemelor de regenerare a ADN sau intensificarea proceselor care au tendința să inducă erori în timpul regenerării ADN. Specificitatea sușelor experimentale poate să furnizeze informații utile privind tipurile de mutații care sunt induse de către agenții genotoxici. O bază de date cu un număr mare de rezultate, pentru structuri foarte variate, este disponibilă pentru testele bacteriene de mutații inverse și au fost elaborate metodologii bine stabilite pentru testarea produselor chimice cu diferite proprietăți fizico-chimice, inclusiv a compușilor volatili.

A se vedea introducerea generală din partea B.

1.2. DEFINIȚII

Un test de mutație inversă, fie la Salmonella typhimurium, fie la Escherichia coli, detectează mutația într-o sușă care necesită un aminoacid (histidină sau respectiv triptofan) pentru a produce o sușă independentă de aportul exterior de aminoacid.

Mutageni care provoacă substituția perechilor de bază sunt agenți care provoacă substituirea unei baze din ADN. Într-un test de reversie, acest tip de modificare poate să se producă la locul mutației inițiale sau într-un al doilea loc în genomul bacterian.

Mutageni de decalare a cadrului de citire sunt agenți care produc adăugarea sau deleția uneia sau a mai multor perechi de bază din ADN, modificând astfel cadrul de citire în ARN.

1.3. CONSIDERAȚII PRELIMINARE

Testul bacterian de mutație inversă utilizează celule procariote, care diferă de celulele mamiferelor în privința absorbției, metabolismului, structurii cromozomilor și proceselor de regenerare a ADN. Pentru testele realizate in vitro este necesară în general o sursă exogenă de activare metabolică. Sistemele de activare metabolică in vitro nu pot să reproducă în totalitate condițiile metabolismului celulelor de mamifere in vivo. Testul nu furnizează, prin urmare, informații directe privind capacitatea mutagenă și cancerigenă a unei substanțe la mamifere.

Testul bacterian de mutație inversă se utilizează, de obicei, pentru o primă triere a activității genotoxice, în special pentru detectarea mutației punctiforme. O bogată bază de date demonstrează că multe produse chimice care dau rezultate pozitive în prezentul test prezintă activitate mutagenă și în alte teste. Există exemple de agenți mutageni care nu se detectează prin acest test; aceste deficiențe se pot explica prin natura specifică a efectului detectat, activarea metabolică diferită sau biodisponibilitatea diferită. Pe de altă parte, factorii care cresc sensibilitatea testului bacterian de mutație inversă pot să conducă la o supraestimare a activității mutagene.

S-ar putea ca testul bacterian de mutație inversă să nu fie potrivit pentru evaluarea anumitor clase de substanțe chimice, de exemplu, compușii cu acțiune bactericidă puternică (de ex. anumite antibiotice) sau cei despre care se consideră (sau se știe) că interferează în mod specific cu sistemele de replicare a celulelor de mamifere (de ex. unii inhibitori de topoizomerază și unii analogi de nucleozide). În aceste cazuri, s-ar putea ca testele de mutație pe celule de mamifere să fie mai potrivite.

Deși mulți compuși care dau rezultate pozitive în prezentul test sunt cancerigeni pentru mamifere, corelația nu este absolută. Aceasta depinde de clasa de substanțe chimice și există agenți cancerigeni care nu se detectează cu prezentul test, deoarece acționează prin alte mecanisme negenotoxice sau mecanisme care nu sunt prezente în celulele bacteriene.

1.4. PRINCIPIUL METODEI DE TESTARE

Suspensiile de celule bacteriene sunt expuse la substanța de testat în prezența și în absența unui sistem exogen de activare metabolică. În procedeul de încorporare prin depunere pe o placă, suspensiile menționate se amestecă cu o geloză de acoperire (agar) și se depun imediat pe un mediu minimal. În procedeul cu preincubare, amestecul de tratare se incubează și apoi se amestecă cu geloza de acoperire înaintea depunerii pe un mediu minim. Pentru ambele metode, după două sau trei zile de incubare, coloniile care produc inversarea se numără și numărul obținut se compară cu cel al coloniilor spontane de inversare aflate pe plăci cu martor tratate cu solvent.

Sunt descrise câteva proceduri pentru realizarea testului bacterian de mutație inversă. Printre cele utilizate în mod curent sunt metoda de încorporare prin depunere (1) (2) (3) (4), metoda cu preincubare (2) (3) (5) (6) (7) (8), metoda fluctuației (9) (10) și metoda cu suspensie (11). Sunt descrise modificări pentru testarea substanțelor în stare gazoasă sau de vapori (12).

În prezenta metodă se descrie modul de lucru pentru procedeul de încorporare prin depunere și pentru cel cu preincubare. Oricare dintre acestea se poate accepta pentru realizarea experimentelor, atât cu activare metabolică, cât și fără aceasta. Pentru unele substanțe, este mai eficientă detectarea prin procedeul cu preincubare. Substanțele respective aparțin unor clase chimice care includ nitrozamine alifatice cu lanț scurt, metale bivalente, aldehide, coloranți azoici și diazoderivații, alcaloizi ai pirolizidinei, compuși alchilici și nitroderivați (3). De asemenea, se admite că unele clase de mutageni nu se detectează întotdeauna prin procedee standard, ca încorporarea prin depunere sau procedeul cu incubare. Ar trebui să se considere că acestea sunt «cazuri izolate» și se recomandă cu tărie utilizarea unor procedee alternative pentru detectarea lor. Din categoria «cazuri izolate» este posibilă identificarea (împreună cu exemple de procedeele care se pot utiliza pentru detectarea acestora) a următoarelor cazuri: coloranți azoici și compuși diazoici (3) (5) (6) (13), cei în stare gazoasă și volatili (12) (14) (15) (16) și glicozidele (17) (18). Orice deviație de la procedura standard necesită o justificare științifică.

1.5. DESCRIEREA METODEI DE TESTARE

1.5.1. Preparatele

1.5.1.1. Bacteriile

Culturile proaspete de bacterii ar trebui lăsate să se dezvolte până la finalul fazei exponențiale sau debutul fazei staționare de creștere (aproximativ 109 celule pe ml). Culturile aflate în faza staționară finală nu ar trebui să se utilizeze. Este esențial ca în experiment să se utilizeze culturi cu titru mare de bacterii viabile. Titrul se poate determina fie plecând de la datele anterioare privind curbele de creștere a culturilor martor, fie pentru fiecare test, prin determinarea numărului de celule viabile prin etalare.

Temperatura de incubare recomandată este de 37 °C.

Se recomandă utilizarea a minimum cinci sușe de bacterii. Acestea ar trebui să includă patru sușe de S. typhimurium (TA 1535; TA 1537 sau TA97a sau TA97; TA98 și TA100) pentru care comparațiile între laboratoare au indicat că sunt fiabile și dau răspunsuri reproductibile. Cele patru sușe de S. typhimurium menționate posedă perechi de bază GC în primul situs de reversie și se cunoaște că acestea nu pot să detecteze anumiți agenți mutageni oxidanți, agenți de reticulare și unele hidrazine. Detectarea acestor substanțe este posibilă cu ajutorul sușelor de E. coli WP2 sau de S. typhimurium TA102 (19) care posedă o pereche de bază AT în situsul primar de reversie. Combinația de sușe recomandată este, prin urmare, următoarea:

—	S. typhimurium TA1535;

—	S. typhimurium TA1537 sau TA97 sau TA97a;

—	S. typhimurium TA98;

—	S. typhimurium TA100;

—	E. coli WP2 uvrA sau E. coli WP2 uvrA (pKM101) sau S. typhimurium TA102.

Pentru detectarea agenților mutageni de reticulare s-ar putea prefera includerea sușei TA102 sau adăugarea unei sușe de E. coli capabile de regenerarea ADN [de ex. E. coli WP2 sau E. coli WP2 (pKM101)].

Ar trebui să se utilizeze procedurile stabilite pentru prepararea culturilor de rezervă, verificarea markerilor și pentru păstrare. Pentru fiecare preparat de cultură de rezervă congelată, ar trebui să se demonstreze necesitatea prezenței unui aminoacid pentru dezvoltarea culturii (histidină pentru sușele S. typhimuriumși triptofan pentru sușele E. coli). Ar trebui să se verifice și alte caracteristici ale fenotipului, de ex. prezența sau absența plasmidelor factorului R (rezistență), dacă este cazul [adică rezistența la ampicilină a sușelor TA98, TA100, TA97a sau TA97, WP2 uvrA și WP2 uvrA (pKM101) și rezistența la ampicilină + tetraciclină a sușei TA102]; prezența mutațiilor caracteristice (adică mutația rfa în S. typhimurium prin sensibilizare la cristal violet și mutația uvrA în E. coli sau mutația uvrB în S.typhimurium prin sensibilizare la lumina ultravioletă) (2) (3). De asemenea, sușele ar trebui să producă un număr de colonii spontane de reversie pe fiecare placă, între limitele de frecvență estimate pe baza datelor de laborator anterioare și, de preferință, între limitele semnalate în literatura de specialitate.

1.5.1.2. Mediul

Se utilizează o geloză minimală corespunzătoare (de ex. una care conține mediu minimal E Vogel-Bonner și glucoză) și o geloză de acoperire care conține histidină și biotin sau triptofan pentru a permite divizarea doar a unui număr mic de celule (1) (2) (9).

1.5.1.3. Activarea metabolică

Expunerea bacteriilor la substanța de testat ar trebui să se realizeze atât în prezența, cât și în absența unui sistem corespunzător de activare metabolică. Sistemul utilizat cel mai frecvent conține o fracție postmitocondrială îmbogățită cu un cofactor (S9), preparată din ficat de rozătoare tratat cu agenți de inducție enzimatică, de ex. Aroclor 1254 (1) (2) sau un amestec de fenobarbitonă și β-naftoflavonă (18) (20) (21). Fracția postmitocondrială se utilizează, de obicei, la concentrații cuprinse între 5 și 30 % vol./vol. în amestecul S9. Alegerea și compoziția unui sistem de activare metabolică pot să depindă de clasa chimică a substanței de testat. În unele cazuri, s-ar putea să fie convenabilă utilizarea mai multor concentrații ale fracției postmitocondriale. Pentru coloranții azoici și diazoderivați, s-ar putea să fie mai potrivită utilizarea unui sistem de activare metabolică reducător (6) (13).

1.5.1.4. Substanța de testat/prepararea

Substanțele de testat în stare solidă ar trebui să se prepare sub formă de soluții sau suspensii în solvenții sau vehiculele corespunzătoare, care, dacă este cazul, se diluează înaintea tratamentului bacteriilor. Substanțele de testat lichide se pot adăuga direct în sistemele de testare și se diluează înainte de utilizare în tratamentul bacteriilor. Se recomandă utilizarea preparatelor proaspete de substanță de testat, cu excepția cazului în care există date care să demonstreze stabilitatea acestora în caz de păstrare.

Solventul/vehiculul nu ar trebui să reacționeze chimic cu substanța de testat și nu ar trebui să afecteze supraviețuirea bacteriilor și activitatea S9 (22). Utilizarea altor solvenți/vehicule decât cele recunoscute ar trebui să fie justificată cu date care să demonstreze compatibilitatea acestora. Se recomandă ca, ori de câte ori este posibil, să se prefere utilizarea unui solvent/vehicul apos. Când se testează substanțe instabile în apă, solventul organic utilizat ar trebui să nu conțină apă.

1.5.2. Condițiile de testare

1.5.2.1. Sușele experimentale (a se vedea 1.5.1.1)

1.5.2.2. Concentrația de expunere

Printre criteriile care trebuie luate în considerație la determinarea cantității maxime de substanță de testat ce urmează să se utilizeze sunt citotoxicitatea și solubilitatea în amestecul final de tratare.

Ar putea fi util un test preliminar pentru determinarea toxicității și caracteristicilor de solubilitate. Detectarea citotoxicității poate fi posibilă printr-o reducere a numărului de colonii care provoacă reversia, o clarificare și diminuare a fondului de bacterii sau a gradului de supraviețuire a culturilor tratate. Prezența sistemelor de activare metabolică poate să influențeze citotoxicitatea unei substanțe. Insolubilitatea ar trebui să fie evaluată prin formarea în amestecul final, în condiții de testare reale, a unui precipitat vizibil cu ochiul liber.

Concentrația de testare maximă recomandată pentru substanțele necitotoxice solubile este de 5 mg/placă sau 5μl/placă. Pentru substanțele necitotoxice insolubile la 5 mg/placă sau 5μl/placă, una sau mai multe din concentrațiile de testare ar trebui să fie insolubile în amestecul final de tratament. Pentru substanțele de testat care sunt deja citotoxice la concentrații mai mici de 5 mg/placă sau 5 μl/placă, testarea ar trebui să se realizeze până la o concentrație citotoxică. Ar trebui ca precipitatul să nu interfereze cu evaluarea rezultatelor.

Într-un test inițial, se recomandă utilizarea unui număr minim de cinci concentrații analizabile diferite, cu intervale între punctele de testare de aproximativ o semiunitate logaritmică (adică √10). Pentru stabilirea unei relații concentrație-răspuns, intervale menționate mai reduse ar putea fi mai adecvate. Când se evaluează substanțe cu un conținut substanțial de posibile impurități mutagene, s-ar putea avea în vedere testarea la concentrații mai mari de 5 mg/placă sau 5 μl/placă.

1.5.2.3. Martorii negativi și pozitivi

Martorii pozitivi specifici sușei și martorii negativi (solvent sau vehicul) utilizați în paralel ar trebui să se includă în fiecare test, atât în prezența, cât și în absența activării metabolice. Pentru martorii pozitivi, ar trebui să fie selectate acele concentrații care permit să se demonstreze eficiența testului realizat.

Pentru testele care utilizează un sistem de activare metabolică, selectarea substanței sau substanțelor de referință pentru martorii pozitivi ar trebui să se realizeze în funcție de tipul sușelor bacteriene utilizate.

În tabelul următor sunt prezentate exemple de substanțe care se pot utiliza ca martori pozitivi pentru testele cu activare metabolică:

Substanța	Nr. CAS	Nr. IESCE
9,10-dimetilantracen	781-43-1	212-308-4
7,12-dimetilbenz[a]antracen	57-97-6	200-359-5
benzo[a]piren	50-32-8	200-028-5
2-aminoantracen	613-13-8	210-330-9
ciclofosfamidă	50-18-0	200-015-4
ciclofosfamidă monohidrat	6055-19-2

Următoarea substanță este un martor pozitiv adecvat pentru metoda de activare metabolică reductivă:

Substanța	Nr. CAS	Nr. IESCE
Roșu de Congo	573-58-0	209-358-4

2-aminoantracenul nu ar trebui să se utilizeze ca indicator unic al eficienței amestecului S9. Dacă se utilizează 2-aminoantracenul, fiecare lot de S9 ar trebui să fie, de asemenea, caracterizat cu un mutagen care necesită o activare metabolică de către enzimele microzomiale, de ex. benzo[a]pirenul, dimetilbenzantracenul.

În tabelul următor sunt prezentate exemple de substanțe care se pot utiliza ca martori pozitivi specifici sușei pentru testele realizate fără un sistem de activare metabolică exogenă:

Substanța	Nr. CAS	Nr. IESCE	Sușa
azidă de sodiu	26628-22-8	247-852-1	TA 1535 și TA 100
2-nitrofluoren	607-57-8	210-138-5	TA 98
9-aminoacridină	90-45-9	201-995-6	TA 1537, TA 97 și TA 97a
ICR 191	17070-45-0	241-129-4	TA 1537, TA 97 și TA 97a
hidroperoxid de cumenă	80-15-9	201-254-7	TA 102
mitomicin C	50-07-7	200-008-6	WP2 uvrA și TA 102
N-etil-N-nitro-N-nitrozoguanidină	70-25-7	200-730-1	WP2, WP2 uvrA și WP2uvrA(pKM101)
4-nitrochinolină-1-oxid	56-57-5	200-281-1	WP2, WP2 uvrA și WP2uvrA(pKM101)
furilfuramidă (AF2)	3688-53-7		Sușe cu conținut de plasmid

Se pot utiliza și alte substanțe de referință ca martori pozitivi corespunzători. Ar trebui să se aibă în vedere utilizarea unor martori pozitivi din aceeași clasă chimică, dacă sunt disponibili.

Ar trebui să se utilizeze martori negativi, constituiți din solvent sau vehicul fără substanța de testat, dar tratați în același mod ca grupele cu tratament. În plus, ar trebui să se utilizeze și martori netratați, cu excepția cazului în care există date din testele anterioare care să ateste că solventul ales nu are efecte dăunătoare sau mutagene.

1.5.3. Modul de lucru

Pentru metoda de încorporare prin depunere pe o placă (1) (2) (3) (4), fără activare metabolică, se prepară, de obicei, un amestec din 0,05 ml sau 0,1 ml de soluție de testat, 0,1 ml de cultură bacteriană proaspătă (ce conține aproximativ 108 celule viabile) și 0,5 ml de tampon steril cu 2,0 ml geloză de acoperire (agar). Pentru testul cu activare metabolică, se prepară, de obicei, un amestec din 0,5 ml preparat de activare metabolică, ce conține o cantitate specifică de fracție postmitocondrială (în proporție de 5 până la 30 % vol./vol. în preparatul de activare metabolică), 2,0 ml de geloză de acoperire, bacterii și substanța de testat/soluția de testat. Conținutul din fiecare eprubetă se agită și se toarnă pe suprafața unui mediu minimal de geloză depus pe placă. Geloza de acoperire se lasă să se solidifice înainte de incubare.

Pentru metoda de preincubare (2) (3) (5) (6), substanța de testat/soluția de testat se supune la preincubare împreună cu sușa experimentală (ce conține aproximativ 108 celule viabile) și cu tamponul steril sau sistemul de activare metabolică (0,5 ml) de obicei timp de 20 de minute sau mai mult, la 30-37 °C, înainte de a fi amestecată cu geloza de acoperire și turnată pe suprafața unui mediu minimal de geloză depus pe placă. De obicei, se prepară un amestec din 0,05 ml sau 0,1 ml de substanță de testat/soluție de testat, 0,1 ml bacterii și 0,5 ml amestec S9 sau tampon steril cu 2,0 ml geloză de acoperire. Eprubetele ar trebui să fie aerate cu ajutorul unui agitator în timpul preincubării.

Pentru o bună estimare a variației, ar trebui să se utilizeze câte trei plăci cu depuneri pentru fiecare doză. Se acceptă utilizarea a doar două plăci cu depuneri, dacă se justifică științific acest lucru. Pierderea ocazională a unei plăci nu invalidează în mod necesar testul.

Substanțele în stare gazoasă sau cele volatile ar trebui să fie testate în condiții corespunzătoare, de ex. în vase închise ermetic (12) (14) (15) (16).

1.5.4. Incubarea

Toată plăcile dintr-un test dat ar trebui să fie incubate la 37 °C timp de 48-72 de ore. După incubare, se procedează la numărătoarea coloniilor care provoacă reversia de pe fiecare placă.

2. DATELE

2.1. PRELUCRAREA REZULTATELOR

Datele ar trebui să se prezinte sub forma numărului de colonii care provoacă reversia de pe fiecare placă. De asemenea, ar trebui să se prezinte numărul de colonii care provoacă reversie, atât pe plăcile cu martor negativ (martor solvent și martor netratat, dacă s-a utilizat), cât și pentru plăcile cu martor pozitiv. Ar trebui să se prezinte numărătoarea pentru fiecare placă, numărul mediu de colonii care provoacă reversia pentru fiecare placă și deviația standard pentru substanța de testat și pentru martorii pozitivi și negativi (netratați și solvent).

Nu este necesară verificarea unui răspuns clar pozitiv. Rezultatele nesigure ar trebui să fie clarificate prin teste suplimentare, realizate de preferință prin modificarea uneia dintre condițiile experimentale. Rezultatele negative necesită confirmare pentru fiecare caz. În cazurile în care se consideră că nu este necesară confirmarea rezultatelor negative, ar trebui să se ofere o justificare. Pentru testele de confirmare ar trebui să se aibă în vedere modificarea condițiilor experimentale pentru lărgirea gamei de condiții evaluate. Condițiile experimentale care ar putea fi modificate includ diferența dintre concentrații, metoda de tratament (încorporarea prin depunere pe placă sau preincubarea în mediu lichid) și condițiile de activare metabolică.

2.2. EVALUAREA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR

Există câteva criterii pentru determinarea unui rezultat pozitiv, precum creșterea în funcție de concentrație peste intervalul testat și o creștere reproductibilă a uneia sau mai multor concentrații ale numărului de colonii care provoacă reversia per placă, la cel puțin o sușă cu sau fără sistem de activare metabolică (23). În primul rând ar trebui să se aibă în vedere relevanța biologică a rezultatelor. Pentru evaluarea rezultatelor testelor se poate recurge și la ajutorul unor metode statistice (24). Semnificația statistică nu ar trebui să fie totuși singurul factor determinant pentru a decide cu privire la un răspuns pozitiv.

Dacă rezultatele pentru o substanță de testat nu îndeplinesc criteriile menționate anterior, substanța respectivă se consideră a fi nemutagenă în prezentul test.

Deși majoritatea experimentelor vor da în mod clar rezultate pozitive sau negative, în unele cazuri rare datele stabilite vor exclude posibilitatea unei concluzii definitive cu privire la activitatea substanței de testat. Rezultatele pot să rămână nesigure sau discutabile, independent de numărul de experimente.

Rezultatele pozitive ale unui test de mutație bacteriană inversă indică faptul că substanța de testat induce mutații punctiforme prin substituirea bazelor sau decalarea cadrului de citire în genomul de Salmonella typhimuriumși Escherichia coli. Rezultatele negative indică faptul că, în condiții experimentale, substanța de testat nu este mutagenă pentru speciile testate.

3. RAPORTAREA

RAPORTUL TESTULUI

Raportul testului trebuie să conțină următoarele informații:

Solventul/vehiculul:

—	justificarea alegerii vehiculului;

—	solubilitatea și stabilitatea substanței de testat în solvent/vehicul, dacă se cunoaște.

Sușele:

—	sușele utilizate;

—	numărul de celule per cultură;

—	caracteristicile sușei.

Condițiile de testare:

—	cantitatea de substanță de testat per placă (mg/placă sau μl/placă) cu justificarea alegerii dozei și numărului de plăci per concentrație;

—	mediile utilizate;

—	tipul și compoziția sistemului de activare metabolică, inclusiv criteriile de acceptabilitate;

—	procedurile de tratament.

Rezultatele:

—	semnele de toxicitate;

—	semnele de precipitare;

—	numărătoarea pentru fiecare placă;

—	numărul mediu de colonii care provoacă reversia pentru fiecare placă și deviația standard;

—	relația doză-răspuns, dacă este posibil;

—	analizele statistice, dacă există;

—	datele privind martorii negativi (solvent/vehicul) și pozitivi studiați în paralel, cu domenii, valori medii și deviații standard;

—	datele privind martorii negativi (solvent/vehicul) și pozitivi studiați anterior, cu domenii, valori medii și deviații standard.

Discutarea rezultatelor.

Concluziile.

4. BIBLIOGRAFIA

(1)	Ames, B. N., McCann, J. and Yamasaki E. (1975), Methods of Detecting Carcinogens and Mutagens with the Salmonella/Mammalian-Microsome Mutagenicity Test, Mutation Res., 31, pp. 347-364.

(2)	Maron, D. M. and Ames, B. N. (1983), Revised Methods for the Salmonella Mutagenicity Test, Mutation Res., 113, pp. 173-215.

(3)	Gatehouse, D., Haworth, S., Cebula, T., Gocke, E., Kier, L., Matsushima, T., Melcion, C., Nohmi, T., Venitt, S. and Zeiger, E. (1994), Recommendations for the Performance of Bacterial Mutation Assays, Mutation Res., 312, pp. 217-233.

(4)

Kier, L. D., Brusick D. J., Auletta, A. E., Von Halle, E. S., Brown, M. M., Simmon, V. F., Dunkel, V., McCann, J., Mortelmans, K., Prival, M., Rao, T. K. and Ray V. (1986), The Salmonella typhimurium/Mammalian Microsomal Assay: A Report of the U. S. Environmental Protection Agency Gene-Tox Program, Mutation Res., 168, pp. 69-240.

(5)	Yahagi, T., Degawa, M., Seino, Y. Y., Matsushima, T., Nagao, M., Sugimura, T. and Hashimoto, Y. (1975), Mutagenicity of Carcinogen Azo Dyes and their Derivatives, Cancer Letters 1, pp. 91-96.

(6)	Matsushima, M., Sugimura, T., Nagao, M., Yahagi, T., Shirai, A. and Sawamura, M. (1980), Factors Modulating Mutagenicity Microbial Tests, in: Short-term Test Systems for Detecting Carcinogens, ed. Norpoth K. H. and Garner, R. C., Springer, Berlin-Heidelberg-New York, pp. 273-285.

(7)	Gatehouse, D. G., Rowland, I. R., Wilcox, P., Callender, R. D. and Foster, R. (1980), Bacterial Mutation Assays, in: Basic Mutagenicity Tests: UKEMS Part 1 Revised, ed. D. J. Kirkland, Cambridge University Press, pp. 13-61.

(8)	Aeschacher, H. U., Wolleb, U. and Porchet, L. (1987), Liquid Preincubation Mutagenicity Test for Foods, J. Food Safety, 8, pp. 167-177.

(9)	Green, M. H. L., Muriel, W. J. and Bridges, B. A. (1976), Use of a simplified fluctuation test to detect low levels of mutagens, Mutation Res., 38, pp. 33-42.

(10)	Hubbard, S. A., Green, M. H. L., Gatehouse, D. and Bridges, J. W. (1984), The Fluctuation Test in Bacteria, in: Handbook of Mutagenicity Test Procedures, 2nd Edition, ed. Kilbey, B. J., Legator, M., Nichols, W. and Ramel, C., Elsevier, Amsterdam-New York-Oxford, pp. 141-161.

(11)	Thompson, E. D. and Melampy, P. J. (1981), An Examination of the Quantitative Suspension Assay for Mutagenesis with Strains of Salmonella typhimurium, Environmental Mutagenesis, 3, pp. 453-465.

(12)	Araki, A., Noguchi, T., Kato, F. and Matsushima, T. (1994), Improved Method for Mutagenicity Testing of Gaseous Compounds by Using a Gas Sampling Bag, Mutation Res., 307, pp. 335-344.

(13)	Prival, M. J., Bell, S. J., Mitchell, V. D., Reipert, M. D. and Vaughan, V. L. (1984), Mutagenicity of Benzidine and Benzidine-Congener Dyes and Selected Monoazo Dyes in a Modified Salmonella Assay, Mutation Res., 136, pp. 33-47.

(14)	Zeiger, E., Anderson, B. E., Haworth, S., Lawlor, T. and Mortelmans, K. (1992), Salmonella Mutagenicity Tests. V. Results from the Testing of 311 Chemicals, Environ. Mol. Mutagen., 19, pp. 2-141.

(15)	Simmon, V., Kauhanen, K. and Tardiff, R. G. (1977), Mutagenic Activity of Chemicals Identified in Drinking Water, in Progress in Genetic Toxicology, D. Scott, B. Bridges and F., Sobels (eds.) Elsevier, Amsterdam, pp. 249-258.

(16)	Hughes, T. J., Simmons, D. M., Monteith, I. G. and Claxton, L. D. (1987), Vaporisation Technique to Measure Mutagenic Activity of Volatile Organic Chemicals in the Ames /Salmonella Assay, Environmental Mutagenesis, 9, pp. 421-441.

(17)	Matsushima, T., Matsumoto, A., Shirai, M., Sawamura, M., and Sugimura, T. (1979), Mutagenicity of the Naturally Occurring Carcinogen Cycasin and Synthetic Methylazoxy Methane Conjugates in Salmonella typhimurium, Cancer Res., 39, pp. 3780-3782.

(18)	Tamura, G., Gold, C., Ferro-Luzzi, A. and Ames, B. N. (1980), Fecalase: A Model for Activation of Dietary Glycosides to Mutagens by Intestinal Flora, Proc. Natl. Acad. Sci. USA, 77, pp. 4961-4965.

(19)	Wilcox, P., Naidoo, A., Wedd, D. J. and Gatehouse, D. G. (1990), Comparison of Salmonella typhimurium TA 102 with Escherichia coli WP2 Tester strains, Mutagenesis, 5, pp. 285-291.

(20)	Matsushima, T., Sawamura, M., Hara, K. and Sugimura, T. (1976), A Safe Substitute for Polychlorinated Biphenyls as an Inducer or Metabolic Activation Systems, in: In vitro Metabolic Activation in Mutagenesis Testing, eds. F. J. de Serres et al. Elsevier, North Holland, pp. 85-88.

(21)	Elliot, B. M., Combes, R. D., Elcombe, C. R., Gatehouse, D. G., Gibson, G. G., Mackay, J. M. and Wolf, R. C. (1992), Alternatives to Aroclor 1254-induced S9 in in vitro Genotoxicity Assays, Mutagenesis, 7, pp. 175-177.

(22)	Maron, D., Katzenellenbogen, J. and Ames, B. N. (1981), Compatibility of Organic Solvents with the Salmonella/Microsome Test, Mutation Res., 88, pp. 343-350.

(23)	Claxton, L. D., Allen, J., Auletta, A., Mortelmans, K., Nestmann, E. and Zeiger, E. (1987), Guide for the Salmonella typhimurium/Mammalian Microsome Tests for Bacterial Mutagenicity, Mutation Res., 189, pp. 83-91.

(24)

Mahon, G. A. T., Green, M. H. L., Middleton, B., Mitchel, I., Robinson, W. D. and Tweats, D. J. (1989), Analysis of Data from Microbial Colony Assays, in: UKEMS Sub-Committee on Guidelines for Mutagenicity Testing, Part II. Statistical Evaluation of Mutagenicity Test Data, ed. Kirkland, D. J., Cambridge University Press, pp. 28-65.”

ANEXA 4E

„B.17. MUTAGENITATEA – TEST IN VITRO DE MUTAȚIE GENICĂ PE CELULE DE MAMIFERE

1. METODA

Prezenta metodă este reprodusă după orientarea OCDE TG 476, Testul in vitro de mutație genică pe celule de mamifere (1997).

1.1. INTRODUCERE

Testul in vitro de mutație genică pe celule de mamifere se poate utiliza pentru detectarea mutațiilor genice produse de substanțele chimice. Liniile celulare corespunzătoare conțin celule de limfom de șoarece L5178Y, liniile CHO, CHO-AS52 și V79 de celule de hamster chinezesc și celule limfoblastoide umane TK6 (1). În liniile celulare menționate, efectele genetice cel mai frecvent măsurate sunt o mutație în pozițiile timidin kinază (TK) și hipoxantin-guanină fosforibozil transferază (HPRT), precum și o transgenă de xantin-guanină fosforibozil transferază (XPRT). Testele de mutație TK, HPRT și XPRT permit detectarea diferitelor spectre ale diferitelor fenomene genetice. Amplasarea autozomică a TK și XPRT poate să permită detectarea fenomenelor genetice (de ex. deleții importante) care nu sunt detectate în locusul HPRT la cromozomii X (2) (3) (4) (5) (6).

În testul in vitro de mutație genică pe celule de mamifere, se pot utiliza culturi de linii celulare stabilite sau sușe celulare. Celulele utilizate se selectează în funcție de capacitatea de creștere în cultură și de stabilitatea frecvenței de mutație spontană.

Testele realizate in vitro necesită, în general, utilizarea unei surse exogene de activare metabolică. Sistemul de activare metabolică de acest tip nu poate să reproducă integral condițiile celulelor de mamifere in vivo. Ar trebui să se acorde atenție evitării condițiilor care ar putea să conducă la obținerea unor rezultate care nu reflectă o mutagenitate intrinsecă. Rezultatele pozitive care reflectă o mutagenitate intrinsecă ar putea să provină în urma modificărilor de pH, de osmolalitate sau din valori mari ale citotoxicității (7).

Prezentul test se utilizează la depistarea substanțelor cu posibile efecte mutagene și cancerigene pentru mamifere. Mulți compuși care dau rezultate pozitive la acest test sunt cancerigeni pentru mamifere; cu toate acestea, nu există o corelație perfectă între prezentul test și cancerigenicitate. Corelația depinde de clasa chimică și sunt tot mai multe dovezi cu privire la existența unor agenți cancerigeni care nu se depistează prin prezentul test, deoarece este posibil ca aceștia să acționeze prin alte mecanisme, negenotoxice sau mecanisme absente în celulele bacteriene (6).

A se vedea și introducerea generală din partea B.

1.2. DEFINIȚII

Mutație directă: o mutație a genelor de la forma originală la forma mutantă care generează o reducere a activității enzimatice din funcția proteinei codificate.

Mutageni care provoacă substituția perechilor de bază: substanțe care produc substituția uneia sau mai multor perechi de bază din ADN.

Mutageni de decalare a cadrului de citire: substanțe care produc adăugarea sau deleția uneia sau a mai multor perechi de bază din molecula de ADN.

Timpul de manifestare a fenotipului: timpul în care produsele nemodificate ale genelor sunt epuizate din celulele care au suferit o nouă mutație.

Frecvența mutantului: numărul de celule mutante observate împărțit la numărul de celule viabile.

Creștere totală relativă: creșterea numărului de celule în timp, în raport cu populația de celule martor; se calculează ca produsul dintre creșterea în suspensie în raport cu martorul negativ și eficacitatea clonării în raport cu martorul negativ.

Creștere relativă în suspensie: creșterea numărului de celule în timpul de manifestare în raport cu martorul negativ.

Viabilitate: eficacitatea clonării celulelor tratate în momentul depunerii pe placă în condiții selective după perioada de manifestare.

Supraviețuire: eficacitatea clonării celulelor tratate atunci când sunt depuse pe placă la încheierea perioadei de tratament; supraviețuirea se exprimă în raport cu supraviețuirea populației de celule martor.

1.3. PRINCIPIUL METODEI DE TESTARE

Celulele cu deficit de timidin chinază (TK) datorită mutației TK+/-→ TK-/- sunt rezistente la efectele citotoxice ale trifluorotimidinei (TFT), un analog al pirimidinei. Celulele care posedă timidin chinază sunt sensibile la TFT, care produce inhibarea metabolismului celular și întrerupe diviziunea celulară. Prin urmare, celulele mutante pot să prolifereze în prezența TFT, în timp ce celulele normale, care conțin timidin chinază, nu pot. În mod similar, celulele cu deficit de HPRT sau XPRT sunt selectate în funcție de rezistența la 6-tioguanină (TG) sau 8-azaguanină (AG). Dacă analogul unei baze sau un compus înrudit cu agentul selectiv este supus la unul dintre testele de mutație genică pe celule de mamifere, proprietățile substanței de testat trebuie studiate cu grijă. De exemplu, ar trebui să se examineze substanța de testat suspectată de toxicitate selectivă pentru celule mutante și nemutante. În consecință, performanța sistemului/agentului de selecție trebuie să fie confirmată atunci când se testează substanțe chimice cu o structură apropiată de cea a agentului selectiv (8).

Celulele în suspensie sau în cultură monostrat se expun o perioadă de timp corespunzătoare la substanța de testat atât în prezența, cât și în absența activării metabolice și se reînsămânțează pentru determinarea citotoxicității și pentru a permite manifestarea fenotipului înaintea selecției mutantului (9) (10) (11) (12) (13). Citotoxicitatea se determină, de obicei, prin măsurarea eficacității clonării relative (supraviețuirii) sau a creșterii totale relative a culturilor după perioada de tratament. Culturile tratate sunt menținute în mediul de cultură un timp suficient, caracteristic pentru fiecare locus și tip de celulă selectate, pentru a permite o manifestare fenotipică aproape optimă a mutațiilor induse. Frecvența mutanților se determină prin însămânțarea unui număr cunoscut de celule într-un mediu ce conține agentul selectiv pentru a detecta celulele mutante și într-un mediu fără agent selectiv pentru a determina eficacitatea clonării (viabilitatea). După un timp corespunzător de incubare, se numără coloniile. Frecvența mutantului se determină prin compararea numărului de colonii de mutanți în mediul selectiv cu numărul de colonii în mediul neselectiv.

1.4. DESCRIEREA METODEI DE TESTARE

1.4.1. Preparatele

1.4.1.1. Celulele

Există diferite tipuri de celule care se pot utiliza în prezentul test, inclusiv subclonele de celule L5171Y, CHO, CHO-AS52, V79 sau TK6. Tipurile de celule utilizate în prezentul test ar trebui să aibă o sensibilitate dovedită la mutageni chimici, o eficacitate mare de clonare și o frecvență de mutație spontană stabilă. Ar trebui să se verifice contaminarea cu micoplasmă a celulelor și, dacă se constată că sunt contaminate, nu ar trebui să se utilizeze.

Testul ar trebui conceput astfel încât să aibă o sensibilitate și putere predeterminate. Numărul de celule, culturi și concentrațiile substanței de testat utilizate ar trebui să reflecte parametrii definiți anterior (14). Numărul minim de celule viabile care supraviețuiesc tratamentului și se utilizează în fiecare stadiu al testului ar trebui să fie în funcție de frecvența mutației spontane. O regulă generală constă în utilizarea unui număr de celule cel puțin egal cu de 10 ori inversul frecvenței de mutație spontană. Cu toate acestea, se recomandă utilizarea a minimum 106 celule. Pentru a asigura o performanță constantă a testului, ar trebui să se dispună de date anterioare specifice privind sistemul celular utilizat.

1.4.1.2. Mediile și condițiile de cultură

Se recomandă utilizarea mediilor de cultură și a condițiilor de incubare (vasele de cultură, temperatura, concentrația CO2 și umiditatea) corespunzătoare. Alegerea mediilor ar trebui să se facă în funcție de sistemele selective și de tipul celulelor utilizate în test. O importanță deosebită o prezintă alegerea condițiilor de cultură, astfel încât să asigure creșterea optimă a celulelor în perioada de manifestare și capacitatea celulelor, atât mutante, cât și nemutante, de a forma colonii.

1.4.1.3. Prepararea culturilor

Celulele se obțin plecând de la culturile de rezervă, se însămânțează în mediul de cultură și se incubează la 37 °C. Înainte de a fi utilizate în prezentul test, este necesară curățarea culturilor de celulele mutante preexistente.

1.4.1.4. Activarea metabolică

Se recomandă ca expunerea celulelor la substanța de testat să se realizeze atât în prezența, cât și în absența unui sistem de activare metabolică corespunzător. Sistemul cel mai frecvent utilizat este o fracție postmitocondrială la care s-au adăugat cofactori (S9), preparată din ficat de rozătoare tratat cu agenți de inducție enzimatică, de ex. Aroclor 1254 (15) (16) (17) (18) sau un amestec de fenobarbitonă și β-naftoflavonă (19) (20).

Fracția postmitocondrială se utilizează, de obicei, la concentrații cuprinse între limitele 1-10 % vol./vol. în mediul de testare final. Selectarea și tipul unui sistem de activare metabolică pot să depindă de clasa chimică a substanței de testat. În unele cazuri, ar putea fi convenabilă utilizarea mai multor concentrații ale fracției postmitocondriale.

O serie de realizări, inclusiv crearea prin inginerie genetică a unor linii celulare care exprimă enzime activatoare specifice, pot să furnizeze potențialul pentru o activare endogenă. Alegerea liniilor celulare ar trebui să fie justificată din punct de vedere științific (de ex. prin importanța izoenzimei citocromului P450 pentru metabolismul substanței de testat).

1.4.1.5. Prepararea substanței de testat

Substanțele de testat în stare solidă ar trebui să se prepare sub formă de soluții sau suspensii în solvenții sau vehiculele corespunzătoare, care, dacă este cazul, se diluează înaintea tratamentului celulelor. Substanțele de testat lichide se pot adăuga direct în sistemele de testare și se diluează înainte de utilizare în tratamentul celulelor. Se recomandă utilizarea preparatelor proaspete de substanță de testat, cu excepția cazului în care există date care să demonstreze stabilitatea acestora la păstrare.

1.4.2. Condițiile de testare

1.4.2.1. Solventul/vehiculul

Solventul/vehiculul ar trebui să fie ales astfel încât să nu existe suspiciunea reacției chimice a acestuia cu substanța de testat și să nu afecteze negativ supraviețuirea celulelor și activitatea S9. Utilizarea altor solvenți/vehicule decât cele recunoscute ar trebui să se justifice cu date care să demonstreze compatibilitatea acestora. Se recomandă ca, ori de câte ori este posibil, să se prefere un solvent/vehicul apos. La testarea substanțelor instabile în apă, solventul organic utilizat nu ar trebui să conțină urme de apă. Apa se poate elimina prin adăugarea unei site moleculare.

1.4.2.2. Concentrațiile de expunere

Printre criteriile ce trebuie să fie avute în vedere la determinarea dozei maxime sunt citotoxicitatea, solubilitatea în sistemul de testare și modificările de pH sau osmolalitate.

Citotoxicitatea ar trebui să se determine cu și fără activare metabolică în experimentul principal, utilizând un indicator corespunzător al integrității și dezvoltării celulare, ca eficacitatea clonării relative (supraviețuirea) sau creșterea totală relativă. Ar putea fi utilă determinarea citotoxicității și solubilității într-un experiment preliminar.

Ar trebui să se utilizeze cel puțin patru concentrații analizabile. Dacă o substanță este citotoxică, concentrațiile respective ar trebui să acopere un domeniu de toxicități de la maximă la mică sau lipsa toxicității; aceasta semnifică, de obicei, concentrații care ar trebui să fie separate printr-un factor cuprins între 2 și √10 maximum. Dacă, datorită citotoxicității, concentrația este maximă, ar trebui să determine un procent de supraviețuire relativă (eficacitatea relativă a clonării) sau o creștere totală relativă de aproximativ 10-20 % (dar nu mai puțin de 10 %). Pentru substanțele relativ necitotoxice, concentrația de testare maximă ar trebui să fie cea mai mică dintre următoarele trei concentrații: 5 mg/ml, 5μl/ml sau 1,01 M.

Substanțele relativ insolubile ar trebui să fie testate la concentrații egale sau superioare limitei de solubilitate în condițiile de cultură. Insolubilitatea ar trebui să fie pusă în evidență în mediul final de tratament în care se expun celulele. Ar putea fi utilă evaluarea solubilității la începutul și la sfârșitul tratamentului, deoarece solubilitatea poate să varieze în timpul expunerii în sistemul de testare datorită prezenței celulelor, S9, serului etc. Insolubilitatea se poate constata cu ochiul liber. Ar trebui ca precipitarea să nu interfereze cu determinarea rezultatelor.

1.4.2.3. Martorii

În fiecare experiment, ar trebui să se includă simultan martorii pozitivi și negativi (solvent și vehicul), atât cu, cât și fără activare metabolică. În prezența activării metabolice, substanța utilizată ca martor pozitiv ar trebui să fie aceea care necesită activare pentru a da un răspuns mutagen.

În tabelul următor sunt prezentate exemple de substanțe utilizate ca martori pozitivi:

Tipul activării	Poziția	Substanța	Nr. CAS	Nr. IESCE
Absența activării metabolice exogene	HPRT	Metansulfonat de etil	62-50-0	200-536-7
	HPRT	Etil nitrozouree	759-73-9	212-072-2
	TK (colonii mici și mari)	Metansulfonat de metil	66-27-3	200-625-0
	XPRT	Metansulfonat de etil	62-50-0	200-536-7
	XPRT	Etil nitrozouree	759-73-9	212-072-2
Prezența activării metabolice exogene	HPRT	3-metilcolantren	56-49-5	200-276-4
		N-nitrozodimetilamină	62-75-9	200-549-8
		7,12-dimetilbenzantracen	57-97-6	200-359-5
	TK (colonii mici și mari)	Ciclofosfamidă	50-18-0	200-015-4
		Ciclofosfamidmonohidrat	6055-19-2
		Benzo[a]piren	50-32-8	200-028-5
		3-metilcolantren	56-49-5	200-276-5
	XPRT	N-nitrozodimetilamină (pentru valori mari ale S9)	62-75-9	200-549-8
	XPRT	Benzo[a]piren	50-32-8	200-028-5

Se pot utiliza și alte substanțe corespunzătoare ca martori pozitivi, de ex. se poate utiliza 5-bromo 2′-dezoxiuridina (nr. CAS 59-14-3, nr. IESCE 200-415-9), dacă laboratorul dispune de o bază de date anterioare privind această substanță. Ar trebui să se aibă în vedere utilizarea ca martori pozitivi a unor substanțe din aceeași clasă chimică, dacă sunt disponibile.

Ca martori negativi ar trebui să se utilizeze solvenți sau vehicule singure în mediul de tratare, care se tratează în aceleași condiții ca și culturile. În plus, ar trebui să se utilizeze și martori netratați, cu excepția cazului în care există date din testele anterioare care să ateste că solventul selectat nu prezintă efecte vătămătoare sau mutagene.

1.4.3. Modul de lucru

1.4.3.1. Tratamentul cu substanța de testat

Celulele în stadiu de proliferare se tratează cu substanța de testat atât în prezența, cât și în absența unui sistem de activare metabolică. Timpul de expunere ar trebui să fie corespunzător (de obicei, un timp de 3-6 ore este eficient). Timpul de expunere se poate prelungi cu unul sau mai multe cicluri celulare.

Fiecare concentrație se poate testa pe una sau pe două culturi tratate. Dacă se utilizează culturi unice, numărul concentrațiilor ar trebui să fie mai mare pentru a asigura un număr suficient de culturi pentru analiză (de ex. minimum opt concentrații analizabile). Se recomandă utilizarea culturilor duble pentru martorul negativ (solvent).

Testarea substanțelor în stare gazoasă și a celor volatile ar trebui să se realizeze prin metode specifice, de ex. în vase de cultură închise ermetic (21) (22).

1.4.3.2. Determinări de supraviețuire, viabilitate și frecvența mutantului

La sfârșitul perioadei de expunere, celulele se spală și se cultivă în mediul de cultură pentru determinarea supraviețuirii și pentru a permite manifestarea fenotipului mutant. Determinarea citotoxicității începe, de obicei, după perioada de tratament și constă în măsurarea eficacității de clonare relativă (supraviețuirii) sau a creșterii totale relative a culturilor.

Fiecărui locus îi corespunde un timp minim definit, necesar pentru a permite manifestarea aproape optimă a fenotipului mutanților nou induși (HPRT și XPRT necesită minimum 6-8 zile și TK minimum două zile). Pentru determinarea numărului de mutanți și a eficacității clonării, celulele sunt crescute în mediu cu și, respectiv, fără agent sau agenți selectivi. Măsurarea viabilității (utilizată la calcularea frecvenței mutantului) începe la terminarea perioadei de manifestare prin depunerea celulelor într-un mediu neselectiv.

Dacă substanța de testat dă un rezultat pozitiv la testul pe TK+/- L5178Y, dimensiunile coloniilor ar trebui să se determine pe minimum una dintre culturile experimentale (la concentrația pozitivă maximă) și pe martorii negativi și pozitivi. Dacă substanța de testat dă un rezultat negativ la testul pe TK+/- L5178Y, dimensiunile coloniilor ar trebui să se determine pe martorii negativi și pozitivi. Dimensiunile coloniilor se pot determina și în studiile în care se utilizează TK6TK+/-.

2. DATELE

2.1. PRELUCRAREA REZULTATELOR

Datele ar trebui să conțină determinarea citotoxicității și viabilității, numărul de colonii și frecvențele mutanților pentru culturile tratate și cele martor. Dacă se obține un răspuns pozitiv în testul pe TK+/- L5178Y, la numărătoarea coloniilor se face distincția între coloniile mici și mari pentru minimum o concentrație a substanței de testat (concentrația pozitivă maximă) și pentru martorul negativ și pozitiv. Ar trebui să se facă o examinare detaliată a naturii moleculare și citogenice a coloniilor mari și mici de mutanți (23) (24). În testul pe TK+/-, numărătoarea coloniilor se realizează conform criteriului de creștere normală (mare) și creștere lentă (mică) a coloniilor (25). Celulele mutante care au suferit cele mai însemnate alterări genetice au timpi de duplicare prelungiți și formează, așadar, colonii mici. Această alterare variază, de obicei, de la pierderea întregii gene până la aberații cromozomiale care se manifestă în cariotip. Inducerea coloniilor mici de mutanți este pusă pe seama substanțelor chimice care induc aberații cromozomiale însemnate (26). Celulele mutante mai puțin afectate se dezvoltă cu viteze similare cu cele ale celulelor originale și formează colonii mari.

Ar trebui să se prezinte datele privind supraviețuirea (eficacitatea clonării relative) sau creșterea totală relativă. Frecvența mutanților ar trebui să se exprime prin numărul de celule mutante împărțit la numărul de celule supraviețuitoare.

Ar trebui să se prezinte datele pentru fiecare cultură. În plus, toate datele ar trebui să se prezinte sub formă de tabel.

Nu este necesară verificarea unui răspuns pozitiv net. Rezultatele nesigure ar trebui să fie clarificate prin teste suplimentare, realizate de preferință prin modificarea condițiilor experimentale. Rezultatele negative necesită confirmare pentru fiecare caz. În cazurile în care se consideră că nu este necesară confirmarea rezultatelor negative, ar trebui să se ofere o justificare. Pentru testele de confirmare, atât a rezultatelor nesigure, cât și a celor negative, ar trebui să se aibă în vedere modificarea condițiilor experimentale pentru lărgirea gamei de condiții evaluate. Parametrii care ar putea fi modificați includ diferența dintre concentrații și condițiile de activare metabolică.

2.2. EVALUAREA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR

Există câteva criterii pentru determinarea unui rezultat pozitiv, ca o creștere în funcție de concentrație sau o creștere reproductibilă a frecvenței mutanților. În primul rând, ar trebui să se aibă în vedere relevanța biologică a rezultatelor. Pentru evaluarea rezultatelor testelor se poate recurge și la ajutorul unor metode statistice. Semnificația statistică nu ar trebui să fie singurul factor determinant pentru a decide cu privire la un răspuns pozitiv.

Dacă rezultatele obținute pentru o substanță de testat nu îndeplinesc criteriile menționate anterior, se consideră că substanța respectivă nu este mutagenă în prezentul sistem.

Rezultatele pozitive ale unui test in vitro de mutație genică pe celule de mamifere indică faptul că substanța de testat produce mutații genice în celulele de mamifere, în cultură. Un rezultat concentrație-răspuns pozitiv reproductibil este foarte semnificativ. Rezultatele negative indică faptul că, în condiții experimentale, substanța de testat nu produce mutații genice în celulele de mamifere utilizate, în cultură.

3. RAPORTAREA

RAPORTUL TESTULUI

Raportul testului trebuie să conțină următoarele informații:

Solventul/vehiculul:

—	justificarea alegerii vehiculului;

—	solubilitatea și stabilitatea substanței de testat în solvent/vehicul, dacă se cunoaște.

Celulele:

—	tipul și sursa celulelor;

—	numărul de culturi celulare;

—	numărul de reînsămânțări, dacă este cazul;

—	metodele de întreținere a culturilor celulare, dacă este cazul;

—	absența micoplasmei.

Condițiile de testare:

—	justificarea alegerii concentrațiilor și numărului de culturi, inclusiv, de ex. datele de citotoxicitate și limitele de solubilitate, dacă sunt disponibile;

—	compoziția mediului, concentrația CO2;

—	concentrația substanței de testat;

—	volumul vehiculului și al substanței de testat adăugate;

—	temperatura de incubare;

—	timpul de incubare;

—	durata tratamentului;

—	densitatea celulară în timpul tratamentului;

—	tipul și compoziția sistemului de activare metabolică, inclusiv criteriile de acceptabilitate;

—	martorii pozitivi și negativi;

—	timpul de manifestare (inclusiv numărul de celule însămânțate și reînsămânțate, programele de alimentare, dacă este cazul);

—	agenții selectivi;

—	criteriile utilizate la caracterizarea studiilor ca fiind pozitive, negative sau nesigure;

—	metodele utilizate pentru numărătoarea celulelor viabile și mutante;

—	definirea coloniilor pentru care se ține seama de dimensiuni și de tip (inclusiv criteriile pentru coloniile «mici» și «mari», dacă este cazul).

Rezultatele:

—	semnele de toxicitate;

—	semnele de precipitare;

—	datele privind valoarea pH-ului și osmolalitatea în timpul expunerii la substanța de testat, dacă s-au determinat;

—	dimensiunile coloniilor, dacă s-au determinat, cel puțin pentru martorii negativi și pozitivi;

—	capacitatea laboratorului de a detecta mutanții în colonii mici cu sistemul TK+/- L5178Y, dacă este cazul;

—	relația doză-răspuns, dacă este posibil;

—	analizele statistice, dacă există;

—	datele privind martorii negativi (solvent/vehicul) și pozitivi utilizați în paralel;

—	datele anterioare privind martorii negativi (solvent/vehicul) și pozitivi, cu domeniile, valorile medii și deviațiile standard;

—	frecvența mutanților.

Discutarea rezultatelor.

Concluziile.

4. BIBLIOGRAFIA

(1)	Moore, M. M., DeMarini, D. M., DeSerres, F. J. and Tindal, K. R. (eds.) (1987), Banbury Report 28; Mammalian Cell Mutagenesis, Cold Spring Harbor Laboratory, New York.

(2)	Chu, E. H. Y. and Malling H. V. (1968), Mammalian Cell Genetics. II. Chemical Induction of Specific Locus Mutations in Chinese Hamster Cells In Vitro, Proc. Natl. Acad. Sci. USA, 61, pp. 1306-1312.

(3)	Liber, H. L. and Thilly, W. G. (1982), Mutation Assay at the Thymidine Kinase Locus in Diploid Human Lymphoblasts, Mutation Res. 94, pp. 467-485.

(4)	Moore, M. M., Harington-Brock, K., Doerr, C. L. and Dearfield, K. L. (1989), Differential Mutant Quantitation at the Mouse Lymphoma TK and CHO HGPRT Loci, Mutagenesis, 4, pp. 394-403.

(5)	Aaron, C. S., and Stankowski, Jr. L. F., (1989), Comparison of the AS52/XPRT and the CHO/HPRT Assays: Evaluation of Six Drug Candidates, Mutation Res. 223, pp. 121-128.

(6)

Aaron, C. S., Bolcsfoldi, G., Glatt, H. R., Moore, M., Nishi, Y., Stankowski, Jr. L. F., Theiss, J. and Thompson, E. (1994), Mammalian Cell Gene Mutation Assays Working Group Report. Report of the International Workshop on Standardisation of Genotoxicity Test Procedures. Mutation Res. 312, pp. 235-239.

(7)	Scott, D., Galloway, S. M., Marshall, R. R., Ishidate, M., Brusick, D., Ashby, J. and Myhr, B. C. (1991), Genotoxicity Under Extreme Culture Conditions. A report from ICPEMC Task Group 9, Mutation Res. 257, pp. 147-204.

(8)	Clive, D., McCuen, R., Spector, J. F. S., Piper, C. and Mavournin, K. H. (1983), Specific Gene Mutations in L5178Y Cells in Culture. A Report of the U. S. Environmental Protection Agency Gene-Tox Program, Mutation Res., 115, pp. 225-251.

(9)

Li, A. P., Gupta, R. S., Heflich, R. H. and Wasson, J. S. (1988), A Review and Analysis of the Chinese Hamster Ovary/Hypoxanthine Guanine Phosphoribosyl Transferase System to Determine the Mutagenicity of Chemical Agents: A Report of Phase III of the U. S. Environmental Protections Agency Gene-Tox Program, Mutation Res., 196, pp. 17-36.

(10)

Li, A. P., Carver, J. H., Choy, W. N., Hsie, A. W., Gupta, R. S., Loveday, K. S., ÓNeill, J. P., Riddle, J. C., Stankowski, L. F. Jr. and Yang, L. L. (1987), A Guide for the Performance of the Chinese Hamster Ovary Cell/Hypoxanthine-Guanine Phosphoribosyl Transferase Gene Mutation Assay, Mutation Res., 189, pp. 135-141.

(11)	Liber, H. L., Yandell, D. W. and Little, J. B. (1989), A Comparison of Mutation Induction at the TK and HPRT Loci in Human Lymphoblastoid Cells: Quantitative Differences are Due to an Additional Class of Mutations at the Autosomal TK Locus, Mutation Res., 216, pp. 9-17.

(12)	Stankowski, L. F. Jr., Tindal,, K. R., and Hsie, A. W. (1986), Quantitative and Molecular Analyses of Ethyl Methanosulphonate — and ICR 191-Induced Molecular Analyses of Ethyl Methanosulphonate — and ICR 191 Induced Mutation in AS52 Cells, Mutation Res., 160, pp. 133-147.

(13)	Turner, N. T., Batson, A. G. and Clive, D. (1984), Procedure for the L5178Y/TK+/- — TK+/- Mouse Lymphoma Cell Mutagenicity Assay, in: Kilbey, B. J. et al (eds.) Handbook of Mutagenicity Test Procedures, Elsevier Science Publishers, New York, pp. 239-268.

(14)	Arlett, C. F., Smith, D. M., Clarke, G. M., Green, M. H. L., Cole, J., McGregor, D. B. and Asquith S. C. (1989), Mammalian Cell Gene Mutation Assays Based upon Colony Formation, in: Statistical Evaluation of Mutagenicity Test Data, Kirkland, D. J., ed., Cambirdge University Press, pp. 66-101.

(15)	Abbondandolo, A., Bonatti, S., Corti, G., Fiorio, R., Loprieno, N. and Mazzaccoro, A. (1977), Induction of 6-Thioguanine-Resistant Mutants in V79 Chinese Hamster Cells by Mouse-Liver Microsome- Activated Dimethylnitrosamine, Mutation Res. 46, pp. 365-373.

(16)	Ames, B. N., McCann, J. and Yamasaki, E. (1975), Methods for Detecting Carcinogens and Mutagens with the Salmonella/Mammalian-Microsome Mutagenicity Test, Mutation Res. 31, pp. 347-364.

(17)	Clive, D., Johnson, K. O., Spector, J. F. S., Batson A. G. and Brown M. M. M. (1979), Validation and Characterisation of the L5178Y/TK+/- — Mouse Lymphoma Mutagen Assay System, Mutat. Res. 59, pp. 61-108.

(18)	Maron, D. M. and Ames, B. N. (1983), Revised Methods for the Salmonella Mutagenicity Test, Mutation Res. 113, pp. 173-215.

(19)	Elliott, B. M., Combes, R. D., Elcombe, C. R., Gatehouse, D. G., Gibson, G. G., Mackay, J. M. and Wolf, R. C. (1992), Alternatives to Aroclor 1254-Induced S9 in: In Vitro Genotoxicity Assays, Mutagenesis 7, pp. 175-177.

(20)

Matsushima, T., Sawamura, M., Hara, K. and Sugimura, T. (1976), A Safe Substitute for Polycholrinated Biphenyls as an Inducer of Metabolic Activation Systems, in: In Vitro Metabolic Activation in Mutagenesis Testing, de Serres, F. J., Fouts, J. R., Bend, J. R. and Philpot, R. M. (eds), Elsevier, North-Holland, pp. 85-88.

(21)	Krahn, D. F., Barsky, F. C. and McCooey, K. T. (1982), CHO/HGPRT Mutation Assay: Evaluation of Gases and Volatile Liquids, in: Ticc, R. R., Costa, D. L., Schaich, K. M. (eds), Genotoxic Effects of Airborne Agents, New York, Plenum, pp. 91-103.

(22)	Zamora, P. O., Benson, J. M., Li, A. P. and Brooks, A. L. (1983), Evaluation of an Exposure System Using Cells Grown on Collagen Gels for Detecting Highly Volatile Mutagens in the CHO/HGPRT Mutation Assay, Environmental Mutagenesis, 5, pp. 795-801.

(23)	Applegate, M. L., Moore, M. M., Broder, C. B., Burrell, A. and Hozier, J. C. (1990), Molecular Dissection of Mutations at the Heterozygous Thymidine Kinase Locus in Mouse Lymphoma Cells, Proc. Natl. Acad. Sci. USA, 87, pp. 51-55.

(24)	Moore, M. M., Clive, D. Hozier, J. C., Howard, B. E., Batson, A. G., Turner, N. T. and Sawyer, J. (1985), Analysis of Trifluoronthymidine, Resistant (TFT+) Mutants of L5178Y/TK+/- — Mouse Lymphoma Cells, Mutation Res. 151, pp. 161-174.

(25)	Yandell, D. W., Dryja, T. P. and Little, J. B. (1990), Molecular Genetic Analysis of Recessive Mutations at a Heterozygous Autosomal Locus in Human Cells, Mutation Res. 229, pp. 89-102.

(26)	Moore, M. M. and Doerr, C. L. (1990), Comparison of Chromosome Aberration Frequency and Small Colony TK-Deficient Mutant Frequency in L5178Y/TK+/- — 3.7.2C Mouse Lymphoma Cells, Mutagenesis, 5, pp. 609-614.”

ANEXA 4F

„B.23. TEST DE ABERAȚIE CROMOZOMIALĂ PE SPERMATOGONII DE MAMIFERE

1. METODA

Prezenta metodă este reprodusă după orientarea OCDE TG 483, Testul de aberație cromozomială pe spermatogonii de mamifere (1997).

1.1. INTRODUCERE

Scopul testului in vivo de aberație cromozomială pe spermatogonii de mamifere constă în identificarea acelor substanțe care produc aberații cromozomiale ale structurii în celulele spermatogoniale ale mamiferelor (1) (2) (3) (4) (5). Aberațiile de structură pot fi de două tipuri, cromozomiale sau cromatidice. La majoritatea mutagenilor chimici, aberațiile induse sunt de tip cromatidic, dar se produc și aberații de tip cromozomial. Prezenta metodă nu este destinată determinării aberațiilor numerice și, în general, nu se utilizează în acest scop. Mutațiile cromozomiale și fenomenele conexe sunt cauza multor maladii genetice umane.

Prezentul test determină fenomenele cromozomiale din celulele germinale spermatogoniale și, prin urmare, ar trebui să permită estimarea mutațiilor transmisibile produse în celulele germinale.

Pentru test se utilizează, în general, rozătoare. Prezentul test citogenetic in vivo permite detectarea aberațiilor cromozomiale din mitozele spermatogoniale. Alte celule țintă nu fac obiectul prezentului test.

Pentru detectarea aberațiilor de tip cromatidic din celulele spermatogoniale, ar trebui să se examineze prima diviziune celulară mitotică după tratament, înainte ca leziunile respective să se piardă în diviziunile celulare ulterioare. Prin analiza cromozomilor meiotici pentru detectarea aberațiilor de tip cromozomial în diakineză-metafaza I când celulele tratate se transformă în spermatocite, se pot obține informații suplimentare referitoare la celulele germinale spermatogoniale tratate.

Prezentul test in vivo este destinat să verifice dacă mutagenii sunt la fel de activi în celulele germinale ca și în celulele somatice. În plus, testul pe spermatogonii este relevant în evaluarea riscului de mutagenitate, deoarece permite să se țină seama de factorii de metabolism in vivo, de farmacocinetică și de procesele de regenerare a ADN.

Testiculele conțin un număr de generații de spermatogonii care prezintă sensibilități diferite la tratamentul chimic. Astfel, aberațiile detectate reprezintă un răspuns global al populațiilor de celule spermatogoniale tratate, în care predomină celulele spermatogoniale diferențiate, mai numeroase. În funcție de poziția în testicul, diferitele generații de spermatogonii pot să fie sau să nu fie expuse la substanțele prezente în circulația generală, datorită barierei fizice și fiziologice de celule Sertoli și barierei sânge-testicul.

Dacă există dovezi că substanța de testat sau un metabolit reactiv nu va ajunge la țesutul țintă, nu este indicată utilizarea prezentului test.

A se vedea și introducerea generală din partea B.

1.2. DEFINIȚII

Aberație de tip cromatidic: o leziune structurală a cromozomului, care se traduce prin divizarea cromatidelor singure sau prin divizarea și reuniunea între cromatide.

Aberație de tip cromozomial: o leziune structurală a cromozomului, care se traduce prin divizarea sau divizarea și reuniunea ambelor cromatide în același loc.

Lacună: leziune acromatică mai mică decât lățimea unei cromatide și cu o eroare minimă de aliniere a cromatidelor.

Aberație numerică: modificare a numărului de cromozomi față de numărul normal caracteristic pentru animalele utilizate.

Poliploidie: multiplicare a numărului (n) de cromozomi haploizi, alta decât diploidia (adică 3n, 4n etc.).

Aberație structurală: modificare a structurii cromozomilor, detectabilă la examinarea microscopică a celulelor în stadiul de metafază al diviziunii acestora, care se prezintă sub formă de deleții, modificări intracromozomiale și intercromozomiale.

1.3. PRINCIPIUL METODEI DE TESTARE

Animalele se expun la substanța de testat printr-o cale de expunere corespunzătoare și sunt sacrificate în momente corespunzătoare după tratament. Înainte de sacrificare, animalele se tratează cu o substanță de inhibare a metafazei (de ex. colchicină sau Colcemid®). Apoi, din celulele germinale, se realizează preparate cromozomiale care se colorează, iar celulele în metafază sunt analizate la microscop pentru detectarea aberațiilor cromozomiale.

1.4. DESCRIEREA METODEI DE TESTARE

1.4.1. Preparatele

1.4.1.1. Selectarea speciilor de animale

Se utilizează, de obicei, hamsteri chinezești și șoareci de sex masculin. Cu toate acestea, se pot utiliza masculi din orice altă specie de mamifere adecvată. Se recomandă utilizarea unor animale adulte tinere sănătoase, din sușe utilizate în mod curent în laborator. La începutul studiului, greutatea animalelor ar trebui să prezinte o variație minimă, ce nu trebuie să depășească ± 20 % din greutatea medie.

1.4.1.2. Condițiile de adăpost și hrană

Se aplică condițiile generale menționate în introducerea generală din partea B, dar umiditatea atinsă ar trebui să fie de 50-60 %.

1.4.1.3. Pregătirea animalelor

Animalele de sex masculin, adulte, tinere, sănătoase se distribuie în mod aleatoriu în grupe martor și grupe de tratament. Cuștile ar trebui să se aranjeze astfel încât posibilele efecte datorate amplasării acestora să fie reduse la minimum. Animalele sunt identificate individual. Se procedează la aclimatizarea animalelor la condițiile de laborator timp de minimum cinci zile înainte de începerea studiului.

1.4.1.4. Prepararea dozelor

1.4.2. Condițiile de testare

1.4.2.1. Solventul/vehiculul

Solventul/vehiculul nu ar trebui să producă efecte toxice la dozele utilizate și nu ar trebui să existe suspiciunea reacției chimice a acestuia cu substanța de testat. Utilizarea altor solvenți/vehiculi decât cei recunoscuți ar trebui să fie justificată cu date care să demonstreze compatibilitatea acestora. Se recomandă ca, ori de câte ori este posibil, să se prefere utilizarea unui solvent/vehicul apos.

1.4.2.2. Martorii

Pentru fiecare test ar trebui să se prevadă martori pozitivi și negativi (solvent/vehicul), utilizați în paralel. Cu excepția tratamentului cu substanța de testat, manipularea animalelor din grupele martor ar trebui să fie identică cu cea a animalelor din grupele tratate.

Martorii pozitivi ar trebui să producă aberații structurale ale cromozomului in vivo la celule spermatogoniale, la nivelurile de expunere preconizate a genera o creștere detectabilă în raport cu fondul.

Dozele de martor pozitiv ar trebui să fie alese astfel încât să se obțină efecte clare, dar fără să releve imediat examinatorului identitatea lamelelor codificate. Pentru martorul pozitiv, se poate accepta administrarea pe o cale diferită de cea prin care se administrează substanța de testat și doar o singură prelevare a probelor. În plus, se poate avea în vedere utilizarea unor martori pozitivi din aceeași clasă de produse chimice, dacă sunt disponibili. În tabelul următor se prezintă exemple de substanțe care se pot utiliza ca martori pozitivi:

Substanța	Nr. CAS	Nr. IESCE
ciclofosfamidă	50-18-0	200-015-4
ciclofosfamidă monohidrat	6055-19-2
ciclohexilamină	108-91-8	203-629-0
mitomicină C	50-07-7	200-008-6
acrilamidă monomerică	79-06-1	201-173-7
trietilenmelamină	51-18-3	200-083-5

Martorii negativi, tratați doar cu solvent sau cu vehicule și manipulați în același fel ca și grupele tratate, ar trebui să fie incluși la fiecare prelevare de probe, cu excepția cazului în care se dispune de date acceptabile privind variabilitatea interanimale și frecvența celulelor cu aberații cromozomiale, provenite de la martori anteriori. În plus, ar trebui să se utilizeze și martori netratați, cu excepția cazului în care există date de la martori anteriori sau publicate care să ateste că solventul/vehiculul selectat nu prezintă efecte vătămătoare sau mutagene.

1.5. MODUL DE LUCRU

1.5.1. Numărul de animale

Fiecare grupă tratată și martor trebuie să includă minimum cinci animale de sex masculin, analizabile.

1.5.2. Modalitatea de tratare

Substanțele de testat se administrează de preferință o dată sau de două ori (adică un singur tratament sau două tratamente). Substanțele de testat se mai pot administra în doze fracționate, adică două tratamente în aceeași zi la distanță de doar câteva ore, pentru a facilita administrarea unui volum mare de material. Alte modalități de administrare ar trebui să fie justificate în mod științific.

La grupa cu doza maximă prelevarea probelor după tratament se realizează în două momente. Deoarece substanța de testat poate să influențeze kinetica ciclului celular, prima și ultima prelevare de probe se realizează la intervale de 24 de ore și respectiv de 48 de ore după tratament. Pentru alte doze decât doza maximă, prelevarea probelor ar trebui să se realizeze la un interval de 24 de ore sau la un interval de timp egal cu de 1,5 ori durata ciclului celular după tratament, cu excepția cazului în care se cunoaște un alt moment corespunzător de prelevare pentru detectarea efectelor (6).

În plus, se pot utiliza și alte momente de prelevare. De exemplu, pentru produsele chimice care pot produce cromozomi întârziați sau pot să aibă efecte independente de faza S, o prelevare timpurie a probelor ar putea fi adecvată (1).

Adecvarea unui tratament repetat ar trebui să se determine de la caz la caz. După un program de tratamente repetate, animalele ar trebui să fie sacrificate după 24 de ore (1,5 ori durata ciclului celular) de la ultimul tratament. Se pot utiliza momente suplimentare de prelevare a probelor, dacă este necesar.

Înainte de sacrificare, se procedează la injectarea intraperitoneală a animalelor cu o doză corespunzătoare de substanță de inhibare a metafazei (de ex. Colcemid® sau colchicină). Probele de la animale se prelevează apoi la un interval corespunzător. Pentru șoareci intervalul respectiv este de aproximativ 3-5 ore; pentru hamsterii chinezești intervalul este de 4-5 ore.

1.5.3. Dozele

Dacă, în lipsa datelor corespunzătoare, se realizează un studiu pentru stabilirea dozelor, acesta ar trebui să se realizeze în același laborator și să utilizeze aceeași specie, aceeași sușă de animale și același regim de tratare ca în studiul principal ce urmează (7). În caz de toxicitate, se utilizează trei doze diferite pentru prima prelevare. Aceste trei doze ar trebui să acopere un domeniu de toxicități de la toxicitatea maximă până la toxicitatea minimă sau lipsă. Pentru prelevările ulterioare se utilizează doar doza maximă. Doza maximă se definește ca doza ce produce astfel de semne de toxicitate încât dozele mai mari, administrate în același mod, se estimează că sunt letale.

Substanțele cu activitate biologică specifică la doze mici netoxice (ca hormonii și mitogenii) pot face excepție de la criteriile de stabilire a dozelor și să fie stabilite pentru fiecare caz în parte. Doza maximă se mai poate defini ca doza care produce anumite semne de toxicitate în celulele spermatogoniale (de ex. o diminuare a proporției de mitoze spermatogoniale în raport cu prima și a doua metafază meiotică; reducerea respectivă nu ar trebui să fie mai mare de 50 %).

1.5.4. Test limită

Dacă un test realizat cu o doză de minimum 2 000 mg/kg greutate corp, administrată într-o singură repriză sau în două reprize în aceeași zi, nu produce efecte toxice detectabile și dacă o genotoxicitate este improbabilă pe baza datelor referitoare la substanțe cu o structură apropiată, se poate considera că un studiu complet cu utilizarea a trei doze de mărimi diferite nu este necesar. În funcție de expunerea umană preconizată, ar putea fi necesară o doză mai mare în testul limită.

1.5.5. Administrarea dozelor

Substanța de testat se administrează, de obicei, prin cavitatea nazală cu ajutorul unui tub stomacal sau al unei canule de intubație adaptate sau printr-o injecție intraperitoneală. Se pot accepta și alte căi de administrare, dacă se pot justifica. Volumul maxim de lichid care se poate administra prin sondă gastrică introdusă prin cavitatea nazală sau prin injecție într-o singură repriză depinde de dimensiunea animalului de laborator. Volumul ar trebui să fie mai mic sau egal cu 2 ml/100 g greutate corp. Utilizarea unor volume mai mari decât cel menționat ar trebui să se justifice. Cu excepția substanțelor iritante și corozive care vor prezenta în mod normal efecte exacerbate la concentrații mai mari, variația volumului testat ar trebui să fie redusă la minimum prin ajustarea concentrației, astfel încât să se asigure un volum constant pentru toate dozele.

1.5.6. Prepararea cromozomilor

Imediat după sacrificare, suspensiile celulare obținute de la unul sau două testicule se expun la o soluție hipotonică și se fixează. Celulele se întind apoi pe lamele și se colorează.

1.5.7. Analiza

Pentru fiecare animal ar trebui să se analizeze minimum 100 de celule în metafază, bine etalate (de ex. minimum 500 de celule în metafază pentru fiecare grupă). Dacă se observă un număr mai mare de aberații, numărul specificat se poate reduce. Toate lamelele, inclusiv cele cu celule de la martorii pozitivi și negativi, ar trebui să fie codificate independent înainte de examinarea la microscop. Deoarece metodele de preparare a lamelelor conduc adesea la scindarea unei fracții de celule în metafază cu pierdere de cromozomi, toate celulele examinate ar trebui, prin urmare, să conțină un număr de centromeri egal cu 2n ± 2.

2. DATELE

2.1. PRELUCRAREA REZULTATELOR

Se recomandă prezentarea sub formă de tabel a datelor pentru fiecare animal. Unitatea experimentală este animalul. Pentru fiecare animal, ar trebui să se evalueze numărul de celule cu aberații cromozomiale de structură și numărul de aberații cromozomiale per celulă. Diferitele tipuri de aberații cromozomiale de structură ar trebui să fie consemnate împreună cu numărul și frecvența acestora pentru grupele tratate și pentru grupele martor. Lacunele se consemnează și se raportează separat, dar în general acestea nu se includ în frecvența totală a aberațiilor.

Dacă se observă concomitent mitoză și meioză, ar trebui să se determine raportul dintre mitozele spermatogoniale în prima, respectiv în a doua metafază meiotică; această determinare ar trebui să se realizeze pentru toate animalele tratate și cele martori negativi, pe un eșantion total de 100 de celule în diviziune pentru fiecare animal pentru a stabili un posibil efect citotoxic. Dacă se constată doar mitoză, ar trebui să se determine indexul mitotic în mimimum 1 000 de celule pentru fiecare animal.

2.2. EVALUAREA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR

Există câteva criterii pentru determinarea unui rezultat pozitiv, ca o creștere în funcție de doză a numărului relativ de celule cu aberații cromozomiale sau o creștere netă a numărului de celule cu aberații la o singură doză și la o singură prelevare a probelor. În primul rând ar trebui să se aibă în vedere relevanța biologică a rezultatelor. Pentru evaluarea rezultatelor testelor se poate recurge și la ajutorul unor metode statistice (8). Semnificația statistică nu ar trebui să fie singurul factor determinant pentru a decide cu privire la un răspuns pozitiv. Rezultatele nesigure ar trebui să fie clarificate prin teste suplimentare, realizate de preferință printr-o modificare a condițiilor experimentale.

Dacă rezultatele obținute pentru o substanță de testat nu îndeplinesc criteriile menționate anterior, se consideră că substanța respectivă nu este mutagenă în prezentul test.

Rezultatele pozitive ale unui test in vivo de aberație cromozomială pe celule spermatogoniale indică faptul că substanța de testat produce aberații cromozomiale de structură în celulele sexuale ale speciei testate. Rezultatele negative indică faptul că, în condițiile de testare, substanța de testat nu produce aberații cromozomiale în celulele germinale ale speciei testate.

Ar trebui să se discute probabilitatea ca substanța de testat sau metaboliții acesteia să ajungă la țesutul țintă.

3. RAPORTAREA

RAPORTUL TESTULUI

Raportul testului trebuie să conțină următoarele informații:

Solventul/vehiculul:

—	justificarea alegerii vehiculului;

—	solubilitatea și stabilitatea substanței de testat în solvent/vehicul, dacă se cunoaște.

Animalele de laborator:

—	specia/sușa utilizată;

—	numărul și vârsta animalelor;

—	sursa, condițiile de adăpost și hrană etc.;

—	greutatea fiecărui animal la începutul testului, inclusiv intervalul de greutate, greutatea medie și deviația standard pentru fiecare grupă.

Condițiile de testare:

—	datele din studiul pentru stabilirea dozelor, dacă s-a realizat;

—	justificarea alegerii dozelor utilizate;

—	justificarea căii de administrare selectate;

—	detalii privind prepararea substanței de testat;

—	detalii privind administrarea substanței de testat;

—	justificarea momentelor de sacrificare;

—	conversia concentrației substanței de testat (ppm) în hrană/apa de băut în doza reală (mg/kg greutate corp/zi), dacă este cazul;

—	detalii privind calitatea hranei și a apei;

—	descrierea amănunțită a modalităților de tratare și de prelevare a probelor;

—	metodele de măsurare a toxicității;

—	identitatea substanței de inhibare a metafazei, concentrația acesteia și durata tratamentului;

—	metodele de preparare a lamelelor;

—	criteriile pentru numărătoarea aberațiilor;

—	numărul de celule analizate per animal;

—	criteriile utilizate la caracterizarea studiilor ca fiind pozitive, negative sau nesigure.

Rezultatele:

—	semnele de toxicitate;

—	indexul mitotic;

—	procentul de celule spermatogoniale în mitoză în raport cu cele din prima și a doua metafază meiotică;

—	tipul și numărul aberațiilor, consemnate separat pentru fiecare animal;

—	numărul total de aberații pentru fiecare grupă;

—	numărul de celule cu aberații pentru fiecare grupă;

—	relația doză-răspuns, dacă este posibil;

—	analizele statistice, dacă există;

—	datele privind martorii negativi studiați în paralel;

—	datele anterioare privind martorii negativi, cu domeniile, valorile medii și deviațiile standard;

—	datele privind martorii pozitivi studiați în paralel;

—	modificările ploidiei, dacă există.

Discutarea rezultatelor.

Concluziile.

4. BIBLIOGRAFIA

(1)

Adler, I. D., (1986), Clastogenic Potential in Mouse Spermatogonia of Chemical Mutagens Related to their Cell-Cycle Specifications, in: Genetic Toxicology of Environmental Chemicals, Part B: Genetic Effects and Applied Mutagenesis, Ramel, C., Lambert, B. and Magnusson, J. (eds) Liss, New York, pp. 477-484.

(2)	Adler, I. D., (1984), Cytogenetic tests in Mammals, in: Mutagenicity Testing: a Practical Approach, (ed.) S. Venitt and J. M. Parry, IRL Press, Oxford, Washington DC, pp. 275-306.

(3)	Evans, E. P., Breckon, G. and Ford, C. E. (1964), An Air-drying Method for Meiotic Preparations from Mammalian Testes, Cytogenetics and Cell Genetics, 3, pp. 289-294.

(4)

Richold, M., Ashby, J., Chandley, A., Gatehouse, D. G. and Henderson, L. (1990), In Vivo Cytogenetic Assays, in: D. J. Kirkland (ed.), Basic Mutagenicity Tests, UKEMS Recommended Procedures. UKEMS Subcommittee on Guidelines for Mutagenicity Testing. Report. Part I revised, Cambridge University Press, Cambridge, New York, Port Chester, Melbourne, Sydney, pp. 115-141.

(5)	Yamamoto, K. and Kikuchi, Y. (1978), A New Method for Preparation of Mammalian Spermatogonial Chromosomes, Mutation Res., 52, pp. 207-209.

(6)	Adler, I. D., Shelby M. D., Bootman, J., Favor, J., Generoso, W., Pacchierotti, F., Shibuya, T. and Tanaka N. (1994), International Workshop on Standardisation of Genotoxicity Test Procedures. Summary Report of the Working Group on Mammalian Germ Cell Tests, Mutation Res., 312, pp. 313-318.

(7)

(8)

Lovell, D. P., Anderson, D., Albanese, R., Amphlett, G. E., Clarc, G., Ferguson, R., Richold, M., Papworth, D. G. and Savage J. R. K. (1989), Statistical Analysis of In Vivo Cytogenetic Assays, in: D. J. Kirkland (ed.), Statistical Evaluation of Mutagenicity Test Data. UKEMS Subcommittee on Guidelines for Mutagenicity Testing, report, Part III. Cambridge University Press, Cambridge, New York, Port Chester, Melbourne, Sydney, pp. 184-232.”

ANEXA 4G

„B.39. TEST IN VIVO DE SINTEZĂ NEPROGRAMATĂ A ADN (UDS) PE CELULE HEPATICE DE MAMIFERE

1. METODA

Prezenta metodă este reprodusă după orientarea OCDE TG 486, Testul in vivo de sinteză neprogramată a ADN (UDS) pe celule hepatice de mamifere (1997).

1.1. INTRODUCERE

Scopul testului in vivo de sinteză neprogramată a ADN (UDS) pe celule hepatice de mamifere este identificarea substanțelor de testat care induc regenerarea ADN în celulele hepatice ale animalelor (1) (2) (3) (4).

Prezentul test in vivo oferă o metodă pentru studiul efectelor genotoxice ale produselor chimice în ficat. Efectul măsurat este o indicație a deteriorării ADN și a regenerării ulterioare a acestuia în celulele hepatice. Ficatul este, de obicei, principalul loc de metabolism al compușilor absorbiți. De aceea, este un loc corespunzător pentru determinarea in vivo a degradării ADN.

Dacă există dovezi că substanța de testat nu ajunge la țesutul țintă, nu este indicată utilizarea prezentului test.

Sinteza neprogramată a ADN (UDS) se determină prin încorporarea nucleozidelor marcate în celulele care nu suferă o sinteză programată (faza S) a ADN. Metoda utilizată cel mai frecvent constă în determinarea prin autoradiografie a timidinei marcate cu tritiu (3H-TdR) care a fost încorporată. Pentru testele in vivo, UDS se preferă utilizarea ficatului de șobolan. Se pot utiliza și alte țesuturi, dar acestea nu constituie obiectul prezentei metode.

Detectarea unui răspuns UDS depinde de numărul de baze din ADN excizate și înlocuite la locul modificării. Prin urmare testul UDS este valoros în special pentru detectarea regenerării secvențelor lungi (20-30 de baze) induse de substanță. Spre deosebire de acestea, pentru detectarea regenerării secvențelor scurte (1-3 baze) este necesară o sensibilitate mult mai mică. În plus, datorită nereparării, unei reparări eronate sau a unei replicări eronate a leziunilor din ADN, pot apărea fenomene mutagene. Amploarea răspunsului UDS nu oferă nici o indicație despre fidelitatea procesului de regenerare. În plus, este posibilă reacția unui mutagen cu ADN, fără ca modificarea ADN rezultată să poată fi remediată printr-un proces de reparare prin excizie. În testul UDS, lipsa informațiilor specifice privind activitatea mutagenă este compensată de sensibilitatea potențială a acestui efect, care se poate măsura în totalitatea genomului.

A se vedea și introducerea generală din partea B.

1.2. DEFINIȚII

Celule în curs de reparare: număr net de grăunți nucleari (NNG) mai mare decât o valoare prestabilită, ce trebuie justificată de laboratorul care realizează testul.

Număr net de grăunți nucleari (NNG): măsură cantitativă a activității UDS a celulelor în testele autoradiografice UDS, calculată prin scăderea numărului mediu de grăunți citoplasmici din zonele citoplasmice echivalente nucleului (CG) din numărul de grăunți nucleari (NG): NNG = NG-CG. NNG se calculează pentru celulele individuale, iar apoi se extrapolează pentru celulele dintr-o cultură, din culturi paralele etc.

Sinteza neprogramată a ADN (UDS): sinteza reparării ADN după excizia și eliminarea unui fragment din ADN, ce conține o regiune deteriorată indusă de acțiunea unor substanțe chimice sau a unor agenți fizici.

1.3. PRINCIPIUL METODEI DE TESTARE

Testul in vivo UDS pe celule hepatice de mamifere indică o sinteză de reparare a ADN după excizia și eliminarea unui fragment din ADN, ce conține o regiune deteriorată indusă de acțiunea unor substanțe chimice sau a unor agenți fizici. Testul se întemeiază, de obicei, pe încorporarea 3H-TdR în ADN-ul celulelor hepatice care prezintă o frecvență redusă de celule în faza S a ciclului celular. Încorporarea 3H-TdR se determină, de obicei, prin autoradiografie, deoarece această tehnică nu este sensibilă la interferența cu celulele în fază S, așa cum este, de exemplu, numărătoarea în scintilație lichidă.

1.4. DESCRIEREA METODEI

1.4.1. Preparatele

1.4.1.1. Selectarea speciei de animale

Se utilizează, de obicei, șobolani, deși se poate utiliza orice specie de mamifere. Se recomandă utilizarea unor animale adulte tinere sănătoase din sușe folosite în mod curent în laborator. La începutul studiului, greutatea animalelor ar trebui să prezinte variații minime, ce nu trebuie să depășească ± 20 % din greutatea medie a fiecărui sex.

1.4.1.2. Condițiile de adăpost și hrană

Se aplică condițiile generale menționate în introducerea generală din partea B, dar umiditatea atinsă ar trebui să fie de 50-60 %.

1.4.1.3. Pregătirea animalelor

Animalele adulte tinere sănătoase se distribuie în mod aleatoriu în grupe martor și grupe de tratament. Cuștile ar trebui să se aranjeze astfel încât posibilele efecte datorate amplasării acestora să fie reduse la minimum. Animalele sunt identificate individual și se țin în cuștile lor timp de minimum cinci zile înainte de începerea studiului, pentru a permite aclimatizarea acestora la condițiile de laborator.

1.4.1.4. Substanța de testat/prepararea

1.4.2. Condițiile de testare

1.4.2.1. Solventul/vehiculul

1.4.2.2. Martorii

Martorii pozitivi și negativi (solvent/vehicul) utilizați în paralel ar trebui să se includă în fiecare parte a experimentului, realizată independent. Cu excepția tratamentului cu substanța de testat, manipularea animalelor din grupele martor ar trebui să fie identică cu cea a animalelor din grupele tratate.

Martorii pozitivi ar trebui să fie substanțe despre care se știe că produc UDS atunci când se administrează în doze de expunere estimate a genera o creștere detectabilă în raport cu fondul. Martorii pozitivi care necesită o activare metabolică ar trebui să se utilizeze în doze care provoacă un răspuns moderat (4). Dozele se pot alege astfel încât să se obțină efecte clare, dar fără să releve imediat examinatorului identitatea lamelelor codificate. În tabelul următor se prezintă exemple de substanțe care se pot utiliza ca martori pozitivi:

Momentele de prelevare a probelor	Substanța	Nr. CAS	Nr. IESCE
Primele prelevări (2-4 ore)	N-nitrozodimetilamină	62-75-9	200-249-8
Ultimele prelevări (12-16 ore)	N-2-fluorenilacetamidă (2-AAF)	53-96-3	200-188-6

Se pot utiliza și alte substanțe corespunzătoare ca martori pozitivi. Martorul pozitiv ar trebui să se administreze pe o cale diferită de cea pentru substanța de testat.

1.5. MODUL DE LUCRU

1.5.1. Numărul și sexul animalelor

Ar trebui să se utilizeze un număr suficient de animale pentru a ține seama de variația răspunsului testului în funcție de natura biologică. Ar trebui să se utilizeze un număr de minimum trei animale analizabile din fiecare grupă. Dacă în momentul studiului există date acumulate din experimentele anterioare, sunt necesare doar unul sau două animale pentru grupele de martorii pozitivi și negativi analizate în paralel.

Dacă în momentul studiului există date disponibile din studii pe aceleași specii, în care s-a folosit aceeași cale de expunere, care să demonstreze lipsa unor diferențe substanțiale de toxicitate între sexe, atunci va fi suficientă testarea pe animale de un singur sex, de preferință de sex masculin. Dacă expunerea umană la produse chimice este specifică sexului, ca în cazul unor produse farmaceutice, testul ar trebui să se realizeze pe animale de sexul corespunzător.

1.5.2. Modalitatea de tratare

Substanțele se administrează în general într-o singură repriză.

1.5.3. Dozele

În mod normal, se utilizează minimum două doze diferite. Doza maximă se definește ca doza ce produce astfel de semne de toxicitate, încât dozele mai mari, administrate în același mod, se estimează că sunt letale. În general, doza mai mică trebuie să fie egală cu 50 % până la 25 % din doza mare.

Substanțele cu activitate biologică specifică la doze mici netoxice (ca hormonii și mitogenii) pot să facă excepție de la criteriile de stabilire a dozelor și ar trebui evaluate pentru fiecare caz în parte. Dacă, în lipsa datelor corespunzătoare, se realizează un studiu pentru stabilirea dozelor, acesta ar trebui să se realizeze în același laborator și să utilizeze aceeași specie, aceeași sușă de animale de același sex și regimul de tratare să fie același ca cel ce urmează să fie utilizat în studiul principal. Doza maximă se mai poate defini ca doza care produce anumite semne de toxicitate în ficat (de ex. nuclee picnotice).

1.5.4. Test limită

1.5.5. Administrarea dozelor

Substanța de testat se administrează, de obicei, prin cavitatea nazală cu ajutorul unui tub stomacal sau al unei canule de intubație adaptate. Se pot accepta și alte căi de administrare, dacă se pot justifica. Cu toate acestea, calea intraperitoneală nu se recomandă, deoarece probabilitatea de expunere a ficatului este mai mare decât la administrarea prin intermediul sistemului circulator. Volumul maxim de lichid care se poate administra prin sondă gastrică introdusă prin cavitatea nazală sau prin injecție într-o singură repriză depinde de dimensiunea animalului de laborator. Volumul ar trebui să fie mai mic sau egal cu 2 ml/100 g greutate corp. Utilizarea unor volume mai mari decât cel menționat ar trebui să se justifice. Cu excepția substanțelor iritante și corozive, care vor prezenta în mod normal efecte exacerbate la concentrații mai mari, variația volumului testat ar trebui să fie redusă la minimum prin ajustarea concentrației, astfel încât să se asigure un volum constant pentru toate dozele.

1.5.6. Prepararea celulelor hepatice

Prelevarea celulelor hepatice de la animalele tratate se realizează, de obicei, după 12-16 ore de la administrarea dozei. În general, mai este necesară o prelevare (de obicei, după două până la patru ore de la tratament), cu excepția cazului în care există un răspuns pozitiv net după 12-16 ore, Cu toate acestea, se pot utiliza și alte momente de prelevare, dacă datele toxicokinetice justifică acest lucru.

Culturile pe termen scurt de celule hepatice de mamifere se realizează, de obicei, perfuzând ficatul in situ cu colagenază și lăsând celulele hepatice proaspăt disociate să se fixeze pe o suprafață corespunzătoare. Celulele hepatice de la animale martori negativi ar trebui să aibă o viabilitate (5) de minimum 50 %.

1.5.7. Determinarea UDS

Celulele hepatice proaspăt izolate se supun în general incubării într-un mediu, ce conține 3H-TdR, pentru o perioadă de timp corespunzătoare, de ex. trei până la opt ore. La încheierea perioadei de incubare, ar trebui ca mediul să fie îndepărtat de pe celule, care pot să fie incubate apoi într-un mediu, ce conține timidină nemarcată în exces, pentru diminuarea radioactivității neîncorporate («cold chase»). Celulele sunt apoi spălate, fixate și uscate. Pentru perioade de incubare mai lungi, s-ar putea ca procedeul «cold chase» să nu fie necesar. Lamelele sunt imersate în soluție autoradiografică, păstrate la întuneric (de ex. refrigerate timp de 7-14 zile), developate, colorate și apoi se procedează la numărarea grăunților de argint expuși. Pentru fiecare animal se pregătesc două până la trei lamele.

1.5.8. Analiza

Preparatele depuse pe lamele ar trebui să conțină un număr suficient de celule cu o morfologie normală, pentru a permite o evaluare semnificativă a UDS. Preparatele se examinează la microscop pentru identificarea semnelor de citotoxicitate evidentă (de ex. picnoză, diminuarea nivelului de marcaj radioactiv).

Se recomandă codificarea lamelelor înainte de numărătoarea grăunților. În general, pentru fiecare animal se identifică 100 de celule pe minimum două lamele; numărătoarea unui număr de celule mai mic de 100 pentru fiecare animal ar trebui justificată. Numărul de grăunți nu se determină pentru nucleele în fază S, dar se poate înregistra proporția de celule în faza S.

Cantitatea de 3H-TdR încorporată în nucleele și citoplasma celulelor normale din punct de vedere morfologic, puse în evidență prin depunerea de grăunți de argint, ar trebui să se determine prin metode corespunzătoare.

2. DATELE

2.1. PRELUCRAREA REZULTATELOR

Ar trebui să se prezinte date pentru fiecare lamelă și pentru fiecare animal. În plus, toate datele ar trebui să se prezinte sub formă de tabel. Numărul net de grăunți nucleari (NNG) ar trebui să se calculeze pentru fiecare celulă, pentru fiecare animal și pentru fiecare doză și moment de prelevare prin scăderea numărului CG din numărul NG. Dacă se face numărătoarea «celulelor în curs de reparare», ar trebui să se justifice criteriile folosite la definirea «celulelor în curs de reparare», care ar trebui să se întemeieze pe datele obținute din experimentele anterioare sau pe datele obținute pe martori negativi testați în paralel. Pentru evaluarea rezultatelor numerice se pot utiliza metode statistice. În acest caz, ar trebui, înaintea realizării studiului, să se selecteze și să se justifice testele statistice.

2.2. EVALUAREA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR

Exemplele de criterii de răspunsuri pozitive/negative includ:

pozitiv	(i)	valori ale NNG mai mari de o valoare-prag stabilită, care se justifică prin datele obținute în laborator în experimente anterioare;
sau	(ii)	valori ale NNG cu mult mai mari decât cele pentru martorul analizat în paralel;
negativ	(i)	valori ale NNG egale cu/mai mici decât valoarea-prag pentru martor, rezultată din experimente anterioare
sau	(ii)	valori ale NNG care nu sunt cu mult mai mari decât cele pentru martorul analizat în paralel.

Ar trebui să se aibă în vedere relevanța biologică a rezultatelor: adică ar trebui să se țină seama de parametri ca variația între animale, relația doză-răspuns și citotoxicitatea. Pentru evaluarea rezultatelor testelor se poate recurge și la ajutorul unor metode statistice. Semnificația statistică nu ar trebui să fie totuși singurul factor determinant pentru a decide cu privire la un răspuns pozitiv.

Deși majoritatea experimentelor vor da în mod clar rezultate pozitive sau negative, în anumite cazuri rare, datele stabilite vor exclude posibilitatea unei concluzii definitive cu privire la activitatea substanței de testat. Rezultatele pot să rămână nesigure sau discutabile independent de numărul de repetări ale experimentului.

Un rezultat pozitiv al unui test UDS in vivo pe celule hepatice de mamifere indică faptul că substanța de testat produce leziuni in vivo ale ADN din celulele hepatice ale mamiferelor, care se pot remedia prin sinteza neprogramată a ADN in vitro. Un rezultat negativ indică faptul că, în condițiile experimentale, substanța de testat nu produce o deteriorare a ADN care să se poată detecta prin prezentul test.

Ar trebui să se discute probabilitatea ca substanța de testat să ajungă în circulația generală sau la țesutul țintă (de ex. toxicitatea sistemică).

3. RAPORTAREA

RAPORTUL TESTULUI

Raportul testului trebuie să conțină următoarele informații:

Solventul/vehiculul:

—	justificarea alegerii vehiculului;

—	solubilitatea și stabilitatea substanței de testat în solvent/vehicul, dacă se cunoaște.

Animalele de laborator:

—	specia/sușa utilizată;

—	numărul, vârsta și sexul animalelor;

—	sursa, condițiile de adăpost, regimul alimentar etc.;

—	greutatea fiecărui animal la începutul testului, inclusiv intervalul de greutate, greutatea medie și deviația standard pentru fiecare grupă.

Condițiile de testare:

—	martorii pozitivi și negativi vehicul/solvent;

—	datele din studiul pentru stabilirea dozelor, dacă s-a realizat;

—	justificarea alegerii dozelor utilizate;

—	detalii privind prepararea substanței de testat;

—	detalii privind modalitatea de administrare selectată;

—	justificarea căii de administrare alese;

—	metode de verificare pentru a constata dacă substanța de testat a ajuns în circulația generală sau în țesutul țintă, dacă este cazul;

—	conversia concentrației substanței de testat (ppm) în hrană/apa de băut în doza reală (mg/kg greutate corp/zi), dacă este cazul;

—	detalii privind calitatea hranei și a apei;

—	descrierea amănunțită a modalităților de tratare și de prelevare a probelor;

—	metodele de măsurare a toxicității;

—	metoda de preparare și de cultură a celulelor hepatice;

—	metoda autoradiografică utilizată;

—	numărul de lamele preparate și numărul de celule numărate;

—	criteriile de evaluare;

—	criteriile utilizate la caracterizarea studiilor ca fiind pozitive, negative sau nesigure.

Rezultatele:

—	valorile medii ale numărului de grăunți nucleari, grăunți citoplasmatici și numărului net de grăunți nucleari pentru fiecare lamelă, fiecare animal și fiecare grupă;

—	relația doză-răspuns, dacă este posibil;

—	evaluarea statistică, dacă există;

—	semnele de toxicitate;

—	datele privind martorii negativi (solvent/vehicul) și pozitivi studiați în paralel;

—	datele anterioare privind martorii negativi (solvent/vehicul) și pozitivi, cu domeniile, valorile medii și deviațiile standard;

—	numărul de celule «în curs de reparare», dacă s-a determinat;

—	numărul de celule în faza S, dacă s-a determinat;

—	viabilitatea celulelor.

Discutarea rezultatelor.

Concluziile.

4. BIBLIOGRAFIA

(1)	Ashby, J. Lefevre, P. A., Burlinson, B. and Penman, M. G. (1985), An Assessment of the In Vivo Rat. Hepatocyte DNA Repair Assay, Mutation Res., 156, pp. 1-18.

(2)	Butterworth, B. E., Ashby, J., Bermudez, E., Casciano, D., Mirsalis, J., Probst, G. and Williams, G. (1987), A Protocol and Guide for the In Vivo Rat Hepatocyte DNA Repair Assay, Mutation Res., 189, pp. 123-133.

(3)

Kennelly, J. C., Waters, R., Ashby, J., Lefevre, P. A., Burlinson, B., Benford, D. J., Dean, S. W. and Mitchell, I. de G. (1993), In Vivo Rat Liver UDS Assay, in: Kirkland D. J. and Fox M., (eds), Supplementary Mutagenicity Tests: UKEM Recommended Procedures. UKEMS Subcommittee on Guidelines for Mutagenicity Testing. Report. Part II revised, Cambridge University Press, Cambridge, New York, Port Chester, Melbourne, Sydney, pp. 52-77.

(4)	Madle, S., Dean, S. W., Andrac, U., Brambilla. G., Burlinson, B., Doolittle, D. J., Furihata, C., Hertner, T., McQueen, C. A. and Mori, H. (1993), Recommendations for the Performance of UDS Tests In Vitro and In Vivo, Mutation Res., 312, pp. 263-285.

(5)	Fautz, R., Hussain, B., Efstathiou, E. and Hechenberger-Freudl. C. (1993), Assessment of the Relation Between the Initial Viability and the Attachment of Freshly Isolated Rat Hepatocytes Used for the In Vivo/In Vitro DNA Repair Assay (UDS), Mutation Res., 291, pp. 21-27.

(6)	Mirsalis, J. C., Tyson, C. K. and Butterworth, B. E. (1982), Detection of Genotoxic Carcinogens in the In Vivo/In Vitro Hepalocyte DNA Repair Assay, Environ. Mutagen, 4, pp. 553-562.”

ANEXA 5

A se vedea Directiva 2001/59/CE a Comisiei (JO L 225, 21.8.2001, p. 1).

ANEXA 6

„ANEXA IX

PARTEA A

Dispoziții privind sistemele de închidere de siguranță pentru copii

În afară de dispozițiile prevăzute la articolul 22 alineatul (1) litera (e) din prezenta directivă, recipientele de orice capacitate, ce conțin substanțe periculoase în caz de aspirare (Xn; R65), și care sunt clasificate și etichetate în conformitate cu punctul 3.2.3 din anexa VI la prezenta directivă, cu excepția substanțelor introduse pe piață sub formă de aerosoli sau în recipiente prevăzute cu dispozitive de pulverizare fixate ermetic, sunt prevăzute cu sisteme de închidere de siguranță pentru copii.

1. Ambalaje care se reînchid

Sistemele de închidere de siguranță pentru copii, cu care sunt prevăzute ambalajele care se reînchid, respectă standardul ISO 8317 (ediția din 1 iulie 1989) intitulat «Ambalaje de siguranță pentru copii - Cerințe și metode de încercare pentru ambalajele care se reînchid» adoptat de Organizația Internațională de Standardizare (ISO).

2. Ambalaje care nu se reînchid

Sistemele de închidere de siguranță pentru copii, cu care sunt prevăzute ambalajele care nu se reînchid, respectă standardul CEN EN 862 (ediția din martie 1997) intitulat «Ambalarea – Ambalare de siguranță pentru copii – Cerințe și metode de încercare pentru ambalajele care nu se reînchid, destinate produselor farmaceutice» adoptat de Comitetul European pentru Standardizare (CEN).

3. Note

1.	Doar laboratoarele care îndeplinesc seria de standarde europene EN 45 000 sunt autorizate să certifice conformitatea cu standardele menționate anterior.

Cazuri particulare

Dacă pare evident că ambalarea prezintă siguranță suficientă pentru copii, deoarece aceștia din urmă nu pot accede la conținut fără ajutorul unui instrument, nu mai este necesară realizarea testului.

Pentru toate celelalte cazuri, în care există motive suficiente de îndoială cu privire la eficiența sistemului de închidere de siguranță pentru copii, autoritatea națională poate solicita persoanei responsabile cu introducerea pe piață a produsului să-i prezinte un certificat de la un laborator, definit la punctul 3.1, care să precizeze următoarele:

—	că tipul sistemului de închidere utilizat este de așa natură încât nu necesită teste conform standardelor ISO și CEN menționate anterior sau

—	că sistemul de închidere a fost supus la teste și s-a constatat că se conformează standardelor menționate anterior.

PARTEA B

Dispoziții referitoare la dispozitivele de avertizare tactilă

Specificațiile tehnice pentru dispozitivele de avertizare tactilă se conformează standardului EN ISO 11683 (ediția din 1997) intitulat «Ambalarea - Avertizarea tactilă privind pericolul - Cerințe».”

13/Volumul 29

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

125

32000L0033

L 136/90

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DIRECTIVA 2000/33/CE A COMISIEI

din 25 aprilie 2000

de efectuare a celei de-a douăzeci și șaptea adaptări la progresul tehnic a Directivei 67/548/CEE a Consiliului privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative referitoare la clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase (1)

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 67/548/CEE a Consiliului din 27 iunie 1967 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative referitoare la clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase (2), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 1999/33/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3) și, în special, articolul 28 al acesteia,

întrucât:

(1)	Anexa V la Directiva 67/548/CEE stabilește metodele pentru determinarea proprietăților fizico-chimice, a toxicității și a ecotoxicității substanțelor și preparatelor. Este necesară adaptarea anexei menționate la progresul tehnic.

(2)

Conform articolului 7 alineatul (2) din Directiva 86/609/CEE a Consiliului din 24 noiembrie 1986 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre referitoare la protecția animalelor utilizate în scopuri experimentale și alte scopuri științifice (4), nu se realizează un experiment care impune utilizarea animalelor, dacă se dispune în mod practic și rezonabil de o altă metodă, satisfăcătoare din punct de vedere științific, pentru obținerea rezultatului căutat.

(3)	Comisia intenționează să introducă în anexa V la Directiva 67/548/CEE anumite metode de încercare alternative, care să nu necesite utilizarea animalelor, pentru a le face disponibile pentru testarea produselor chimice în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Directiva 67/548/CEE.

(4)	Măsurile prevăzute în prezenta directivă sunt în conformitate cu avizul Comitetului pentru adaptarea la progresul tehnic a directivelor privind eliminarea barierelor tehnice din calea comerțului cu substanțe și preparate periculoase,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Textele anexelor I și II la prezenta directivă se adaugă la anexa V partea B la Directiva 67/548/CEE.

Articolul 2

(1) Statele membre adoptă și pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 1 octombrie 2001. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2) Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă și un tabel de corespondență între prezenta directivă și dispozițiile naționale adoptate.

Articolul 3

Prezenta directivă intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 25 aprilie 2000.

Pentru Comisie

Margot WALLSTRÖM

Membru al Comisiei

(1) Adoptată înaintea celei de a 26-a adaptări.

(2) JO 196, 16.8.1967, p. 1.

(3) JO L 199, 30.7.1999, p. 57.

(4) JO L 358, 18.12.1986, p. 1.

ANEXA I

„B.40. COROZIUNEA PIELII

1. METODA

1.1. Introducere

Centrul european pentru validarea metodelor alternative (ECVAM, Centrul comun de cercetări al Comisiei Europene) a recunoscut validitatea științifică a două teste de corozivitate in vitro, testul de rezistență electrică transcutanată (RET) pe piele de șobolan și un test care utilizează un model de piele umană (1) (2) (3). Studiul de validare întreprins de ECVAM a demonstrat că ambele teste au permis realizarea unei distincții fiabile între substanțele corozive și necorozive pentru piele. În plus, protocolul testului întemeiat pe utilizarea unui model de piele umană a permis realizarea unei distincții corecte între diferitele grade de corozivitate (substanțe puternic corozive pentru piele, deja cunoscute, R35, și alte substanțe corozive pentru piele, R34) (2). Sunt descrise procedurile pentru ambele teste; selectarea testului utilizat depinde de cerințele specifice și de preferințele utilizatorului.

A se vedea și Introducerea generală, partea B.

1.2. Definiții

Coroziunea pielii: producerea unei leziuni tisulare ireversibile a pielii, în urma aplicării materialului de testat.

1.3. Substanțe de referință

Nu se specifică, dar a se vedea punctele 1.5.3.4 și 1.7.2.3.

1.4. Principiul metodei de încercare – testul RET pe piele de șobolan

Materialul de testat se aplică timp de până la 24 ore pe suprafața epidermei unor rondele de piele prelevate din pieile jupuite de la șobolani tineri, eutanasiați. Materialele corozive sunt identificate în funcție de capacitatea acestora de a produce o pierdere a integrității stratului cornos normal al pielii și a funcției de barieră, care se măsoară prin reducerea valorii RET inerente sub o valoare prag (5 κΩ) (4) (5). Materialele iritante și neiritante nu reduc valoarea RET sub valoarea prag. Pentru agenții tensioactivi sau substanțele organice neutre [pentru definiția acestora a se vedea referința bibliografică (6)], în modul de lucru, se poate introduce o etapă de fixare a unui colorant, în vederea reducerii numărului de rezultate fals pozitive, obținute în special la testarea acestor tipuri de produse chimice (2) (7).

1.5. Descrierea metodei de încercare – testul RET pe piele de șobolan

1.5.1. Animalele

Sunt necesari șobolani tineri (20-23 zile) (sușă Wistar sau una comparabilă) pentru pregătirea rondelelor de piele. Părul dorsal și cel de pe flancuri se îndepărtează cu grijă, cu un foarfece de tuns animale mici. Animalele sunt apoi curățate atent prin ștergere cu o cârpă umedă, imersând pielea tunsă în soluție de antibiotice (ce conține, de exemplu, streptomicină, penicilină, cloramfenicol și amfotericină în concentrații eficiente pentru a inhiba dezvoltarea bacteriilor). Spălarea animalelor cu antibiotice se repetă în a treia și a patra zi de la prima spălare și animalele se utilizează în termen de trei zile (pentru pregătirea pielii, vârsta animalelor nu trebuie să fie mai mare de 31 de zile).

1.5.2. Pregătirea rondelelor de piele

Animalele sunt eutanasiate. Apoi se îndepărtează pielea dorsală a fiecărui animal și se scoate cu grijă excesul de grăsime de pe piele. Pielea jupuită se așează peste extremitatea unui tub din politetrafluoroetilenă (PTFE), având grijă ca suprafața epidermei să fie în contact cu tubul. Pielea este fixată bine pe extremitatea tubului prin strângere cu un inel de cauciuc și se decupează țesutul în exces. Dimensiunile tubului și ale inelului din cauciuc sunt prezentate în figura 1. Apoi inelul din cauciuc este strâns etanș cu vaselină pe extremitatea tubului din PTFE. Tubul este menținut cu ajutorul unei cleme elastice în interiorul unei camere receptoare ce conține soluție de sulfat de magneziu (154 mM) (figura 2).

1.5.3. Modul de lucru

1.5.3.1. Aplicarea materialul de testat

Substanțele de testat în stare lichidă (150 μl) se aplică pe suprafața epidermei din interiorul tubului (figura 2). Când sunt testate materiale solide, se aplică o cantitate suficientă din acesta pe o rondea pentru a asigura acoperirea în întregime a suprafeței epidermei. Se adaugă apoi apă deionizată (150 μl) pe suprafața solidului și se agită tubul ușor. Substanța de testat ar trebui să vină cât se poate de mult în contact cu pielea. Pentru unele substanțe solide, acest lucru se poate realiza prin încălzire până la 30 °C pentru a topi substanța de testat, sau prin măcinarea acesteia, pentru a obține granule sau pulbere.

Pentru fiecare substanță de testat se utilizează trei rondele de piele. Substanțele de testat se aplică timp de 24 de ore (a se vedea și 1.5.3.4.) Substanța de testat este îndepărtată prin spălare cu un jet de apă de la robinet cu o temperatură de până la 30 °C, până nu a mai rămas substanță de îndepărtat. Pentru a ușura scoaterea substanței de testat care s-a solidificat în tub se utilizează un jet de apă caldă la aproximativ 30 °C.

1.5.3.2. Măsurători de RET

RET se măsoară cu ajutorul unei unei punți de măsură în curent alternativ de voltaj mic (de exemplu AIM 401 sau 6401, sau echivalent). Înainte de măsurarea rezistenței electrice, se reduce tensiunea superficială a pielii prin adăugarea unui volum suficient de etanol 70 % care să acopere epiderma. După câteva secunde, se scurge etanolul prin răsturnarea tubului și țesutul este apoi hidratat prin adăugarea a 3 ml de soluție de sulfat de magneziu (154 mM). Electrozii punții de măsură sunt amplasați pe ambele fețe ale rondelei de piele pentru a realiza măsurarea rezistenței în κΩ/rondea de piele (figura 2). Dimensiunile electrozilor și lungimea electrodului situat sub clemele-crocodil sunt prezentate în figura 1. În timp ce se efectuează măsurarea rezistenței, clema electrodului interior (gros) se sprijină pe capătul superior al tubului din PTFE, astfel încât o parte importantă din lungimea electrodului să fie imersată în soluția de sulfat de magneziu. Electrodul exterior (subțire) este poziționat în interiorul camerei receptoare, astfel încât să se sprijine pe fundul camerei. Distanța dintre partea inferioară a clemei elastice și fundul tubului din PTFE se menține constantă (figura 1), deoarece această distanță afectează valoarea rezistenței obținute.

Trebuie menționat că atunci când valoarea rezistenței măsurate este mai mare de 20 κΩ, aceasta se poate datora stratului de substanță de testat de pe suprafața epidermei rondelei de piele. Se poate încerca îndepărtarea acestui strat, de exemplu prin închiderea etanșă a tubului din PTFE, cu un deget îmbrăcat în mănușă, și agitarea tubului timp de aproximativ 10 secunde; soluția de sulfat de magneziu se scurge și se repetă măsurarea rezistenței cu sulfat de magneziu proaspăt.

Valorile medii ale RET se acceptă, cu condiția ca valorile martorilor pozitiv și negativ testați în paralel să se situeze între limite acceptabile pentru metodă. Substanțele martor și limitele rezistențelor acceptabile aferente, propuse pentru metodologia și aparatura descrise, sunt prezentate în continuare:

Martor

Substanța

Rezistența

(κΩ)

Pozitiv

Acid clorhidric 10 M (36 %)

0,5-1,0

Negativ

Apă distilată

10-25

1.5.3.3. Modul de lucru modificat pentru agenții tensioactivi și substanțele organice neutre

Dacă valorile RET ale unor substanțe care sunt fie agenți tensioactivi, fie substanțe organice neutre sunt mai mici sau egale cu 5 κΩ, se poate realiza o determinare a penetrării colorantului în țesut. Prin acest procedeu se stabilește dacă rezultatele sunt fals pozitive (2).

1.5.3.3.1. Aplicarea și îndepărtarea colorantului Sulforhodamine B

După tratamentul inițial cu substanța de testat, se aplică 150 μl dintr-o soluție 10 % (greut./vol.) de colorant Sulforhodamine B diluat în apă distilată pe suprafața epidermică a fiecărei rondele de piele, timp de 2 ore. Apoi, rondelele de piele sunt spălate cu jet de apă de la robinet la temperatura camerei timp de aproximativ 10 secunde pentru eliminarea colorantului în exces/nefixat. Se scoate cu grijă fiecare rondea de piele de pe tubul de PTFE și se introduce într-un flacon (de exemplu un flacon scintilator din sticlă, de 20 ml) ce conține apă deionizată (8 ml). Flacoanele se agită ușor timp de 5 minute pentru eliminarea urmelor de colorant în exces/nefixat. Această spălare se repetă, după care rondelele de piele se scot și se introduc în flacoane care conțin 5 ml soluție 30 % (greut./vol.) de dodecilsulfat de sodiu (SDS) în apă distilată și se incubează peste noapte la 60 °C. După incubare, rondele de piele se scot din flacoane și soluția rămasă este centrifugată timp de 8 minute la 21 °C (forța relativă de centrifugare ˜ 175). Apoi, o probă de 1 ml de supernatant se diluează în raport de 1: 5 (vol./vol.) (adică 1 ml + 4 ml) cu soluție 30 % (greutate/volum) de SDS în apă distilată. Se măsoară densitatea optică (DO) a soluției la aproximativ 565 nm.

1.5.3.3.2. Calcularea conținutului de colorant

Conținutul de colorant Sulforhodamine B din fiecare rondea se calculează din valorile DO (coeficientul de extincție molară a colorantului Sulforhodamine B la 565 nm = 8,7 × 104; greutatea moleculară = 580). Se calculează conținutul de colorant Sulforhodamine B pentru fiecare rondea de piele și se calculează conținutul mediu de colorant pentru toate testele repetate. Se acceptă valorile medii ale colorantului fixat, cu condiția ca valorile martorilor testați în paralel să se situeze între limite acceptabile pentru metoda respectivă. Limitele acceptabile propuse ale conținutului de colorant pentru substanțele martor pentru metodologia și aparatura descrisă sunt următoarele:

Martorul

Substanța

Conținutul de colorant

(μg/rondea)

Pozitiv

Acid clorhidric 10 M (36 %)

40-100

Negativ

Apă distilată

15-35

1.5.3.4. Informații suplimentare

Substanțele de testat se mai pot aplica pe rondelele de piele pentru perioade scurte de timp (de exemplu 2 ore) pentru identificarea materialelor puternic corozive. Cu toate acestea, pentru studiul de validare, s-a constatat că testul RET supraestimează potențialul coroziv al câtorva produse chimice testate după aplicarea acestora pe rondelele de piele timp de 2 ore (2), deși permite identificarea corectă a substanțelor corozive și necorozive după o aplicare de 24 de ore.

Proprietățile și dimensiunile aparaturii de laborator utilizate și modul de lucru pot să influențeze valorile RET obținute. Pragul de coroziune de 5 κΩ a fost obținut din datele obținute cu aparatura specifică și modul de lucru descrise în prezenta metodă. Dacă se modifică semnificativ condițiile de testare, se aplică un prag și valori ale probelor martor diferite. Prin urmare, se recomandă calibrarea metodologiei și a pragului de rezistență prin realizarea testului cu o serie de substanțe etalon selectate dintre substanțele chimice utilizate în studiul de validare (3).

1.6. Principiul metodei de testare - testul pe model de piele umană

Materialul de testat se aplică pe suprafața unui model tridimensional de piele umană, ce conține o epidermă restructurată cu un strat cornos funcțional, și se menține până la 4 ore. Materialele corozive se identifică prin capacitatea lor de a reduce viabilitatea celulară {determinată, de exemplu, prin testul de reducere a MTT [bromură de (3-[4,5-dimetiltiazol-2-il]-2,5-difenil) tetrazoliu]} sub valorile prag definite, la timpi de expunere determinați. Principiul testului se întemeiază pe ipoteza că substanțele chimice corozive pot să penetreze stratul cornos al pielii (prin difuzie sau eroziune) și sunt suficient de citotoxice pentru a provoca moartea celulelor din straturile celulare de dedesubt.

1.7. Descrierea metodei de testare – testul cu model de piele umană

1.7.1. Modelele de piele umană

Modelele de piele umană pot să provină din surse diferite, dar trebuie să îndeplinească anumite criterii. Modelul trebuie să fie constituit dintr-un strat cornos funcțional și un strat de celule vii sub acesta. Stratul cornos trebuie să aibă o funcție de barieră specifică. Acest lucru se poate demonstra prin rezistența modelului la citotoxicitate în urma aplicării substanțelor cunoscute ca fiind citotoxice pentru celule, dar care, în mod normal, nu trec prin stratul cornos. Trebuie să se demonstreze că modelul dă rezultate reproductibile în condiții experimentale stabilite.

Viabilitatea celulelor vii din model trebuie să fie suficient de mare pentru a face distincție între substanțele martor pozitiv și negativ. Viabilitatea celulară (de exemplu, măsurată prin cantitatea de MTT redus, adică o valoare a DO) în urma expunerii la substanța martor negativ trebuie să se situeze între limite acceptabile pentru modelul în cauză. În mod similar, valorile viabilității celulare în cazul substanței martor pozitiv (în raport cu cele pentru martorul negativ) trebuie să se situeze între limite determinate. Ceea ce este foarte important, trebuie să se dovedească faptul că modelul predictiv utilizat respectă normele internaționale de validare (2).

1.7.2. Modul de lucru

1.7.2.1. Aplicarea materialului de testat

Pentru substanțele lichide, substanța de testat trebuie să se aplice într-o cantitate suficientă pentru a acoperi suprafața pielii (minimum 25 μl/cm2). Pentru substanțele solide, substanța de testat trebuie să se aplice într-o cantitate suficientă pentru a acoperi suprafața pielii și, apoi, ar trebui să fie umezită pentru a asigura un contact bun cu pielea; dacă este cazul, substanțele solide ar trebui să fie măcinate pentru a obține o pulbere înainte de aplicare. Metoda de aplicare trebuie să fie adecvată pentru o gamă variată de substanțe chimice (2). La sfârșitul perioadei de expunere, materialul de testat trebuie să fie îndepărtat cu grijă de pe suprafața pielii, cu soluție salină.

1.7.2.2. Măsurători de viabilitate celulară

Se poate utiliza orice metodă cantitativă, validată pentru măsurarea viabilității celulare. Testul cel mai frecvent utilizat este cel de reducere a MTT, care s-a dovedit a da rezultate precise și reproductibile în diferite laboratoare (2). Rondeaua de piele se introduce într-o soluție de MTT de 0,3 mg/ml la temperatura de 20-28 °C timp de 3 ore. Produsul formazan sub formă de precipitat albastru se supune apoi extracției (extracție cu solvent) și se determină concentrația formazanului prin măsurarea DO la o lungime de undă situată între 545 și 595 nm.

1.7.2.3. Informații suplimentare

Modelul de piele utilizat, precum și protocolul exact privind timpul de expunere și procedurile de spălare etc. au un impact important asupra rezultatelor de viabilitate celulară. Se recomandă etalonarea metodologiei și modelului predictiv prin testarea unei serii de substanțe etalon de referință, selectate dintre substanțele chimice utilizate în studiul de validare de la ECVAM (3). Este esențial să se demonstreze că metoda utilizată este reproductibilă în cadrul aceluiași laborator și între laboratoare, pentru o gamă variată de substanțe chimice, în conformitate cu normele internaționale. Metoda ar trebui să îndeplinească cel puțin criteriile de validitate științifică definite anterior (2), iar rezultatele validării trebuie să fie publicate într-o revistă științifică cu referenți anonimi (peer-reviewed).

2. DATELE

2.1. Prezentarea rezultatelor

2.1.1. Testul RET pe pielea de șobolan

Valorile rezistenței (κΩ) pentru substanța de testat, martorii pozitiv și negativ și orice substanță chimică de referință ar trebui să se prezinte în raport sub formă de tabel, care să includă și datele de la experimentele concomitente/repetate, valorile medii și clasificarea rezultată.

2.1.2. Testul cu model de piele umană

Valorile DO și datele de viabilitate celulară calculate în procente pentru materialul de testat, martorii pozitiv și negativ și substanțele chimice de referință ar trebui să se prezinte în raport sub fomă de tabel, care să includă și datele de la experimentele concomitente/repetate, valorile medii și clasificarea rezultată.

2.2. Evaluarea și interpretarea rezultatelor

2.2.1. Testul RET pe pielea de șobolan

Dacă valoarea medie a RET obținută pentru substanța de testat este mai mare de 5 κΩ, atunci aceasta nu este corozivă. Dacă valoarea RET este mai mică sau egală cu 5 κΩ și substanța de testat nu este un agent tensioactiv sau o substanță organică neutră, atunci substanța respectivă este corozivă.

Pentru agenții tensioactivi sau substanțele organice neutre la care rezultă valori ale RET mai mici sau egale cu 5 κΩ, se poate realiza testul de penetrare a colorantului. Atunci când conținutul mediu de colorant din rondeaua de piele este mai mare sau egal cu conținutul mediu de colorant din rondea pentru martorul pozitiv cu HCl 36 % testat în paralel, substanța de testat este real pozitivă și este, prin urmare, corozivă. Atunci când conținutul mediu de colorant din rondeaua de piele este mai mic decât conținutul mediu de colorant din rondea pentru martorul pozitiv cu HCl 36 % testat în paralel, substanța de testat este fals pozitivă și, prin urmare, nu este corozivă.

2.2.2. Testul cu model de piele umană

Valoarea DO pentru martorul negativ reprezintă o viabilitate celulară de 100 %; deci, valorile DO pentru fiecare probă analizată se pot utiliza la calcularea procentajului de viabilitate în raport cu martorul negativ. Valoarea prag, exprimată în procente, a viabilității celulare, care face distincția dintre materialele de testat corozive și necorozive (sau distincția dintre diferite clase corozive) trebuie să fie definită în mod clar în modelul predictiv înainte de validarea metodei, iar studiul ulterior de validare trebuie să demonstreze că valoarea prag este corespunzătoare (2).

3. RAPORTAREA

Raportul testului

Raportul testului trebuie să includă cel puțin următoarele informații:

Substanța de testat

—	datele de identificare, natura fizică și, dacă este relevant, proprietățile fizico-chimice. Informații similare ar trebui să se ofere pentru substanțele de referință, dacă s-au utilizat.

Condițiile de testare:

—	detalii privind modul de lucru,

—	descrierea și justificarea oricăror modificări.

Rezultatele:

—

prezentarea sub formă de tabele a valorilor rezistenței (testul RET) sau a valorilor viabilității celulare în procente (testul cu model de piele umană) pentru materialul de testat, martorii pozitiv și negativ și orice substanță chimică etalon de referință, inclusiv datele pentru experimentele concomitente/repetate și valorile medii,

—	descrierea oricăror altor efecte observate.

Discutarea rezultatelor

Concluzii

4. BIBLIOGRAFIA

(1)	ECVAM (1998), ECVAM News & Views, ATLA 26, pp. 275-280.

(2)

Fentem, J.H., Archer, G.E.B., Balls, M., Botham, P.A., Curren, R.D., Earl, L.K., Esdaile, D.J., Holzhutter, H-G. & Liebsch, M. (1998), The ECVAM international validation study on in vitro tests for skin corrosivity. 2. Results and evaluation by the Management Team, Toxicology in Vitro 12, pp. 483-524.

(3)	Barratt, M.D., Brantom, P.G., Fentem, J.H., Gerner, I., Walker, A.P. & Worth, A.P. (1998), The ECVAM international validation study on in vitro tests for skin corrosivity. 1. Selection and distribution of the test chemicals, Toxicology in Vitro 12, pp. 471-482.

(4)	Oliver, G.J.A., Pemberton, M.A. & Rhodes, C. (1986), An in vitro skin corrosivity test – modifications and validation, Food & Chemical Toxicology 24, pp. 507-512.

(5)	Botham, P.A., Hall, T.J., Dennett, R., McCall, J.C., Basketter, D.A., Whittle, E., Cheeseman, M., Esdaile, D.J. & Gardner, J. (1992), The skin corrosivity test in vitro: results of an interlaboratory trial, Toxicology in Vitro 6, pp. 191-194.

(6)	Worth, A.P., Fentem, J.H., Balls, M., Botham, P.A., Curren, R.D., Earl, L.K., Esdaile, D.J. & Liebsch, M. (1998), An evaluation of the proposed OECD testing strategy for skin corrosion, ATLA 26, pp. 709-720.

(7)

Botham, P.A., Chamberlain, M., Barratt, M.D., Curren, R.D., Esdaile, D.J., Gardner, J.R., Gordon, V.C., Hildebrand, B., Lewis, R.W., Liebsch, M., Logemann, P., Osborne, R., Ponec, M., Regnier, J.F., Steiling, W., Walker, A.P. & Balls, M. (1995), A prevalidation study on in vitro skin corrosivity testing. The report and recommendations of ECVAM workshop 6, ATLA 23, pp. 219-255.

Figura 1

Figura 2

ANEXA II

„B.41. FOTOTOXICITATEA - TESTUL DE FOTOTOXICITATE 3T3 NRU IN VITRO

1. METODA

1.1. Introducere

Fototoxicitatea se definește ca o reacție toxică care se declanșează după o primă expunere a pielii la anumite produse chimice, urmată de o expunere la lumină, sau care este indusă în mod similar prin iradierea pielii după administrarea sistemică a unui produs chimic.

Informațiile obținute din testul de fototoxicitate 3T3 NRU in vitro permit determinarea potențialului fototoxic al unei substanțe de testat, adică posibilele pericole (sau absența acestora) pe care ar putea să le prezinte o substanță de testat în caz de expunere la lumină UV sau vizibilă.

Deoarece finalitatea toxicologică a testului in vitro constă în determinarea fototoxicității induse prin acțiunea combinată a unui produs chimic și a luminii, prin prezentul test este posibilă determinarea compușilor care sunt fototoxici in vivo după o aplicare sistemică și distribuție în piele, precum și a compușilor care au o acțiune fotoiritantă după aplicarea locală pe piele.

Testul de fototoxicitate 3T3 NRU in vitro a fost elaborat și validat într-un proiect comun UE/COLIPA din 1992-1997 (1) (2) (3), pentru stabilirea unei metode in vitro valide care să înlocuiască diferitele teste in vivo utilizate. În 1996, un grup de lucru al OCDE a recomandat un procedeu de testare secvențială in vitro pentru evaluarea fototoxicității (4).

Rezultatele obținute din testul de fototoxicitate 3T3 NRU in vitro au fost comparate cu efectele de fototoxicitate/fotoiritare acută in vivo la animale și oameni și s-a dovedit că testul oferă o posibilitate excelentă de anticipare a efectelor respective. Testul nu este destinat pentru anticiparea altor efecte adverse care pot să apară în urma acțiunii combinate a produsului chimic și a luminii, de exemplu fotogenotoxicitatea, fotoalergia și fotocarcinogenitatea, deși multe produse chimice care prezintă proprietățile specifice menționate reacționează pozitiv la testul de fototoxicitate 3T3 NRU in vitro. În plus, testul nu este destinat să permită o evaluare a gradului de fototoxicitate.

În apendice se propune un procedeu secvențial pentru determinarea fototoxicității produselor chimice.

1.2. Definiții

Iradianța:intensitatea luminii ultraviolete (UV) sau vizibile incidente pe o suprafață, măsurată în W/m2 sau mW/cm2.

Doza de lumină: cantitatea (= intensitatea × timp) de lumină ultravioletă (UV) sau vizibilă incidentă pe o suprafață, exprimată în jouli (= W × s) pe unitatea de suprafață, de exemplu J/m2 sau J/cm2.

Benzi de lungimi de undă a luminii UV: specificațiile recomandate de CIE (Commission Internationale de l'Eclairage) sunt: UVA (315-400 nm), UVB (280-315 nm) și UVC (100-280 nm). Se utilizează și alte specificații: limita dintre UVB și UVA este plasată adesea la 320 nm și UVA se poate diviza în UV-A1 și UV-A2, limita dintre acestea fiind situată la aproximativ 340 nm.

Viabilitatea celulară: parametru ce reprezintă măsura activității totale a populației de celule (de exemplu fixarea colorantului vital roșu neutru în lizozomii celulari) care, în funcție de efectul măsurat și de tipul testului utilizat, se corelează cu numărul total și/sau vitalitatea celulelor.

Viabilitatea celulară relativă: viabilitatea celulară exprimată în funcție de probele martor negative (solvent) prelevate pe toată durata realizării testului (fie + UV, fie – UV), dar care nu au fost tratate cu un produs chimic.

Model predictiv: un algoritm utilizat pentru transformarea rezultatelor unui test de toxicitate într-o estimare a potențialului toxic. În prezenta linie directoare, se pot utiliza PIF și MPE pentru transformarea rezultatelor testului de fototoxicitate 3T3 NRU in vitro într-o anticipare a potențialului fototoxic.

PIF (photo irritation factor – factor de fotoiritare): factor obținut prin compararea a două concentrații citotoxice la fel de eficiente (EC50) ale produsului chimic de testat în absența (– UV) și în prezența (+ UV) unei iradieri necitotoxice cu lumină UV/vizibilă.

MPE (mean photo effect – fotoefect mediu): o măsură nouă, rezultată din analiza matematică a traseului complet a două curbe concentrație-răspuns obținute fără (– UV) și cu (+ UV) iradiere necitotoxică cu lumină UVA/vizibilă.

Fototoxicitate: reacție toxică acută care apare după o primă expunere a pielii la anumite produse chimice și expunere ulterioară la lumină sau care este indusă în mod similar prin iradierea pielii după administrarea sistemică a unui produs chimic.

Fotoiritare: termen ce indică o subcategorie a termenului «fototoxicitate», care se utilizează pentru a descrie doar acele reacții fototoxice care se manifestă la nivelul pielii după expunerea (locală sau orală) la produse chimice. Aceste reacții citotoxice conduc întotdeauna la deteriorarea nespecifică a celulelor (reacții de tipul arsurilor solare).

Fotoalergie: o reactivitate imunologică dobândită, care nu apare la prima expunere la un produs chimic și la lumină și necesită o perioadă de inducție de una sau două săptămâni înainte de a fi posibil să se pună în evidență reactivitatea cutanată.

Fotogenotoxicitate: o reacție genotoxică observată la un parametru genetic, care apare după expunerea celulelor la o doză negenotoxică de lumină UV/vizibilă și la un produs chimic negenotoxic.

Fotocarcinogenitate: carcinogenitate indusă prin expunere repetată la lumină și la un produs chimic. Termenul «fotococarcinogenitate» se utilizează atunci când efectul tumorigen indus de UV este accentuat de expunerea la un produs chimic.

1.3. Substanțe de referință

În afară de substanței chimice clorpromazină utilizate ca martor pozitiv, care ar trebui să fie testată în paralel ca substanță de referință în fiecare test, pentru reînnoirea testului de fototoxicitate 3T3 NRU, se recomandă utilizarea ca substanțe de referință a unei subgrupe de produse chimice utilizate în experimentele interlaboratoare la prezentul test (1) (3) (13).

1.4. Considerații inițiale

S-au semnalat efecte fototoxice pentru multe tipuri de produse chimice (5) (6) (7) (8). Singura trăsătură comună este capacitatea acestor substanțe de a absorbi energia luminoasă din domeniul luminii solare. Conform primii legi din fotochimie (legea lui Grotthaus-Draper), reacția fotochimică necesită absorbția unui număr suficient de quante de lumină. Astfel, înainte de a avea în vedere realizarea unui test biologic în conformitate cu prezenta linie directoare, se recomandă determinarea unui spectru de absorbție UV/vizibil a produsului chimic analizat (de exemplu conform liniei directoare 101 a OCDE pentru teste). Dacă un coeficient de extincție/absorbție molară este mai mic de 10 litru × mol - 1 × cm - 1, produsul chimic respectiv nu posedă potențial fotoreactiv și nu este necesar să fie supus la testul de fototoxicitate 3T3 NRU in vitro sau la orice alt test biologic pentru efecte fotochimice adverse (apendicele).

1.5. Principiul metodei de testare

Sunt identificate patru mecanisme prin care lumina absorbită de un cromofor (chimic) poate antrena o reacție fototoxică (7). Toate aceste mecanisme conduc la o degradare celulară. Prin urmare, testul de fototoxicitate 3T3 NRU in vitro se întemeiază pe o comparare a citotoxicității unui produs chimic atunci când este testat cu expunere sau fără expunere la o doză necitotoxică de lumină UVA/vizibilă. În prezentul test, citotoxicitatea se exprimă printr-o diminuare, dependentă de concentrație, a colorantului vital roșu neutru (NR) fixat (9) după 24 de ore de la tratarea cu produsul chimic testat și iradierea acestuia.

Celulele Balb/c 3T3 sunt păstrate în cultură timp de 24 de ore pentru formarea monostraturilor. Pentru fiecare produs chimic de testat, câte două plăci cu 96 de cavități se supun la preincubare cu opt concentrații diferite ale produsului chimic timp de 1 oră. Apoi, una dintre cele două plăci este expusă la o doză de lumină UVA/vizibilă necitotoxică, de 5 J/cm2 UVA (experimentul + UV), iar cealaltă placă se păstrează la întuneric (experimentul –UV). În ambele plăci, mediul de tratare este apoi înlocuit cu mediul de cultură și după alte 24 de ore de incubare se determină viabilitatea celulară prin fixarea colorantului roșu neutru (NRU) timp de 3 ore. Viabilitatea celulară relativă, exprimată în procente din probele martor negative netratate, se calculează pentru fiecare dintre cele opt concentrații de testare. Pentru estimarea potențialului fototoxic, se compară răspunsurile la concentrații, obținute în prezența (+ UV) și absența (– UV) iradierii, de obicei la nivelul EC50, adică la concentrația inhibitoare cu 50 % a viabilității celulare în raport cu probele martor netratate.

1.6. Criterii de calitate

Sensibilitatea la UVA a celulelor, date anterioare: ar trebui ca sensibilitatea celulelor la UVA să fie verificată periodic. Celulele se însămânțează la densitatea utilizată în testul de fototoxicitate 3T3 NRU in vitro, a doua zi se supun iradierii cu doze UVA de 1-9 J/cm2și se determină viabilitatea celulară o zi mai târziu printr-un test NRU. Dacă, după o iradiere cu 5 J/cm2 UVA, viabilitatea celulară nu este mai mică de 80 % din viabilitatea probelor martor ținute la întuneric, celulele satisfac criteriile de calitate. La doza maximă de UVA, de 9 J/cm2, viabilitatea ar trebui să nu fie mai mică de 50 % din cea a probelor martor ținute la întuneric. Această verificare ar trebui să se repete aproximativ la fiecare a 10-a reînsămânțare a celulelor.

Sensibilitatea la UVA a celulelor de probe martor negative, testul curent: dacă probele martor negative [celule în soluție salină echilibrată Earl (EBSS)] cu sau fără 1 % dimetilsulfoxid (DMSO) sau 1 % etanol (EtOH) în experimentul + UVA prezintă o viabilitate care nu este mai mică de 80 % din cea a celulelor neiradiate aflate în același solvent, într-un experiment la întuneric (– UVA) realizat în paralel, testul îndeplinește criteriile de calitate.

Viabilitatea probelor martor negative: densitatea optică absolută (DO540 NRU) măsurată în extractul NR al probelor martor negative indică dacă cele 1×104 celule însămânțate în fiecare cavitate se dezvoltă la dublarea normală a timpului în cele două zile cât durează testul. Dacă valoarea medie a DO540 NRU pentru probele martor netratatate este ≥ 0,2, testul îndeplinește criteriile de acceptare.

Proba martor pozitivă: un produs chimic fototoxic cunoscut se supune testării în paralel cu fiecare test de fototoxicitate 3T3 NRU. Clorpromazina (CPZ) s-a utilizat ca probă martor pozitivă în studiul de validare UE/COLIPA și, prin urmare, este cea recomandată. Pentru CPZ, testată conform protocolului standard în testul de fototoxicitate 3T3 NRU in vitro, s-au stabilit următoarele criterii de acceptare a testului: CPZ iradiată (+ UVA): EC50 = 0,1-2,0 μg/ml, CPZ neiradiată (– UVA): EC50 = 7,0-90,0 μg/ml. Factorul de fotoiritare (PIF), adică variația EC50 ar trebui să fie de cel puțin 6.

În locul CPZ, se pot utiliza ca probe martor pozitive, testate în paralel, alte produse chimice fototoxice cunoscute, ce corespund clasei de produse chimice sau caracteristicilor de solubilitate ale produselor chimice de testat. În acest caz, în funcție de datele anterioare, se recomandă stabilirea specifică a limitelor pentru valorile EC50 și a PIF sau MPE (fotoefectul mediu) drept criterii de acceptare pentru test.

1.7. Descrierea metodei de testare

1.7.1. Preparatele

1.7.1.1. Celulele

În studiul de validare s-a utilizat o linie permanentă de celule fibroblaste de șoarece -- Balb/c 3T3, clona 31 – provenind fie de la ATCC (American Type Culture Collection), fie de la ECACC (European Collection of Cell Cultures) și, prin urmare, este cea recomandată. Dacă se adaptează condițiile de cultură la nevoile specifice ale celulelor, se pot utiliza cu succes alte celule sau linii celulare pentru același protocol al testului, cu condiția demonstrării echivalenței.

Celulele ar trebui să fie controlate cu regularitate pentru a verifica absența contaminării acestora cu micoplasmă și ar trebui să fie utilizate numai dacă rezultatele acestui control sunt satisfăcătoare.

Deoarece sensibilitatea la UVA a celulelor poate să crească cu numărul de reînsămânțări, ar trebui să se utilizeze celulele Balb/c 3T3 cu cel mai mic număr de reînsămânțări posibile, de preferință mai mic de 100. Este important ca sensibilitatea la UVA a celulelor Balb/c 3T3 să fie controlată cu regularitate în conformitate cu procedura pentru controlul calității descrisă în prezenta linie directoare.

1.7.1.2. Mediile și condițiile de cultură

Se recomandă utilizarea unor medii de cultură și condiții de incubare corespunzătoare la reînsămânțarea sistematică a celulelor și în timpul procedurii de testare. Pentru celulele Balb/c 3T3, mediul de cultură este DMEM (Dulbecco's modified Eagle's medium) îmbogățit cu 10 % ser de vițel nou-născut, 4 mM de glutamină, penicilină și streptomicină; incubarea în atmosferă umidificată la 37 °C/7,5 % CO2. Este deosebit de important ca aceste condiții de cultură celulară să asigure o durată a ciclului celular în limitele normale pentru celulele sau linia celulară utilizată.

1.7.1.3. Pregătirea culturilor

Celulele din cultura de rezervă congelată se însămânțează în mediul de cultură la o densitate corespunzătoare și se reînsămânțează cel puțin o dată înaintea zilei în care se utilizează în testul de fototoxicitate 3T3 NRU in vitro.

Pentru testul de fototoxicitate, celulele sunt însămânțate în mediul de cultură la o anumită densitate, astfel încât culturile să nu ajungă la confluență înainte de încheierea testului, adică atunci când se determină viabilitatea celulară după 48 de ore de la însămânțarea celulelor. Pentru celulele Balb/c 3T3 cultivate pe plăci cu 96 de cavități, densitatea celulară recomandată este de 1 × 104 celule per cavitate.

Pentru fiecare produs chimic testat, însămânțarea celulelor este identică pe cele două plăci separate, cu câte 96 de cavități, care se utilizează apoi concomitent pe toată durata testului în condiții de cultură identice, cu excepția intervalului de timp în care o placă este iradiată (+ UVA/vizibilă) și cealaltă este păstrată la întuneric (– UVA/vizibilă).

1.7.1.4. Activarea metabolică

În timp ce utilizarea sistemelor de activare metabolică este o cerință generală pentru toate testele in vitro utilizate pentru estimarea potențialului genotoxic și cancerigen, în cazul fototoxicologiei, nu se cunoaște până în prezent nici un produs chimic care să necesite o transformare metabolică pentru a acționa ca o fototoxină in vivo sau in vitro. În consecință, nici nu se consideră ca fiind necesar, nici nu se justifică din punct de vedere științific ca prezentul test să se realizeze cu un sistem de activare metabolică.

1.7.1.5. Produsul chimic de testat/prepararea

Produsele chimice de testat trebuie să fie proaspăt preparate chiar înaintea utilizării, cu excepția cazului în care datele de stabilitate dovedesc o conservare care poate fi acceptată. Atunci când este posibilă o fotodegradare rapidă, poate fi necesară prepararea în lumină roșie.

Produsele chimice de testat ar trebui să fie dizolvate în soluții saline tamponate, de exemplu soluție salină echilibrată Earl (EBSS) sau soluție salină tamponată cu fosfat (PBS), care, pentru a evita interferența în timpul iradierii, nu trebuie să conțină componente proteinice și indicatori de pH colorați care absorb lumina.

Produsele chimice de testat cu solubilitate limitată în apă ar trebui să fie dizolvate în solvenți corespunzători la concentrații de 100 de ori mai mari decât cele dorite în final și soluțiile obținute să fie apoi diluate 1:100 cu soluție salină tamponată. Dacă se utilizează un solvent, acesta trebuie să fie prezent în volum constant de 1 % (volum/volum) în toate culturile, adică în probele martor negative, precum și în toate concentrațiile produsului chimic de testat.

Solvenții recomandați sunt dimetilsulfoxidul (DMSO) și etanolul (EtOH). Pot să fie corespunzători și alți solvenți cu citotoxicitate redusă (de exemplu acetona), dar se recomandă o evaluare atentă a proprietăților specifice ale acestora, de exemplu reacția cu produsul chimic de testat, atenuarea efectului fototoxic, proprietățile de fixare a radicalilor.

Pentru facilitarea solubilizării, se pot utiliza, cumulativ sau alternativ, agitatorul Vortex, sonicarea și încălzirea până la 37 °C.

1.7.1.6. Iradierea UV/prepararea

Sursa de lumină: alegerea unei surse de lumină corespunzătoare și a unei filtrări corespunzătoare reprezintă factorul cel mai important pentru realizarea testului de fototoxicitate. Domeniile UVA și de lumină vizibilă sunt asociate adesea cu fotosensibilizarea (7) (10), în timp ce domeniul UVB prezintă o mai mică importanță din acest punct de vedere, deoarece este puternic citotoxic în mod direct, fototoxicitatea acestuia crescând de o mie de ori de la 313 nm la 280 nm (11). Criteriile pentru alegerea unei surse corespunzătoare de lumină ar trebui să includă cerința esențială ca sursa de lumină să emită lungimile de undă absorbite de produsul chimic de testat și ca doza de lumină (care se poate obține într-un timp rezonabil) să fie suficientă pentru detectarea substanțelor fotosensibilizante cunoscute. În plus, lungimile de undă și dozele utilizate nu ar trebui să dăuneze în mod nejustificat sistemului, în special în ceea ce privește emisia de căldură (domeniul infraroșu).

Simularea luminii solare cu ajutorul simulatorilor solari se consideră a fi sursa optimă de lumină. În simulatoarele solare se utilizează atât arcurile cu xenon, cât și arcurile cu mercur (dopat) sau arcurile cu halogenuri metalice. Acestea din urmă prezintă avantajul că emit mai puțină căldură și sunt mai ieftine, dar reproducerea luminii solare nu este perfectă. Deoarece toate simulatoarele solare emit cantități importante de UVB, aceastea ar trebui să fie prevăzute cu filtre corespunzătoare pentru atenuarea lungimilor de undă UVB puternic citotoxice.

Pentru testul de fototoxicitate 3T3 NRU in vitro, ar trebui să se utilizeze un spectru de iradianță practic lipsit de UVB (UVA:UVB ˜ 1:20). A fost publicat un exemplu de distribuție a iradianței spectrale la un simulator solar cu filtru, utilizat în studiul de validare a testului de fototoxicitate 3T3 NRU in vitro (3).

Dozimetria: intensitatea luminii (iradianța) ar trebui să fie controlată cu regularitate înaintea fiecărui test de fototoxicitate, cu ajutorul unui radiometru UV cu bandă lată corespunzător. Radiometrul UV trebuie să fie etalonat în funcție de sursă. Performanța radiometrului UV ar trebui să fie controlată și pentru aceasta se recomandă un al doilea radiometru UV de referință, de același tip și etalonat în același mod. Ar fi ideal ca, la intervale mai mari, să se utilizeze un spectroradiometru pentru măsurarea iradianței spectrale a sursei de lumină filtrată și controlul etalonării radiometrului UV cu bandă largă, dar aceste instrumente necesită operații de înaltă performanță realizate de un personal calificat corespunzător.

În studiul de validare, s-a stabilit că o doză de 5 J/cm2 (UVA) nu este citotoxică pentru celulele Balb/c 3T3, dar este suficient de puternică pentru a excita chiar și produsele chimice puțin fototoxice. Pentru a obține 5 J/cm2 într-un timp de 50 de minute, iradianța trebuie să fie reglată la 1,666 mW/cm2. Dacă se utilizează o altă linie de celule sau o sursă diferită de lumină, s-ar putea să fie necesară o ușoară reglare a dozei de UVA, prin respectarea criteriului conform căruia doza reespectivă nu trebuie să fie nocivă pentru celule, dar să fie suficientă pentru detectarea fototoxinelor standard. Timpul de expunere la lumină se calculează cu următoarea relație:

1.7.2. Condițiile de testare

Concentrația maximă a produsului chimic de testat nu trebuie să fie mai mare de 100 μg/ml, deoarece toate produsele chimice fototoxice au fost detectate la concentrații mai mici, în timp ce la concentrații mai mari, crește incidența rezultatelor fals pozitive (supraestimărilor) (13). PH-ul la concentrațiile cele mai mari ale produsului chimic de testat ar trebui să fie satisfăcător (limitele pH-ului: 6,5-7,8).

Limitele concentrațiilor unui produs chimic testat în prezența (+ UVA) și în absența (– UVA) luminii ar trebui să fie determinate în mod specific prin încercări prealabile. Limitele și intervalele unei serii de concentrații se reglează, astfel încât datele experimentale să confirme în mod satisfăcător curbele concentrație-răspuns. Ar trebui să se utilizeze o progresie geometrică a concentrațiilor (cu un factor de diluție constant).

1.7.3. Modul de lucru (1)

1.7.3.1. Prima zi

Se prepară o suspensie celulară de 1 × 105 celule/ml în mediul de cultură și se scurg 100 μl din mediul de cultură doar în cavitățile periferice ale unei plăci de microtitrare a culturii de țesut, cu 96 de cavități (probe oarbe). În celelalte cavități, se toarnă 100 μl dintr-o suspensie celulară de 1 × 105 celule/ml (= 1 × 104 celule/cavitate). Pentru fiecare compus chimic testat, se pregătesc două plăci: una pentru determinarea citotoxicității (– UVA) și cealaltă pentru determinarea fotocitotoxicității (+ UVA).

Se incubează celulele timp de 24 de ore (7,5 % CO2, 37 °C) până când acestea formează un monostrat semi-confluent. Timpul de incubare menționat permite recuperarea și aderența celulelor, precum și dezvoltarea exponențială.

1.7.3.2. A doua zi

După incubare, se decantează mediul de cultură de celule și se spală de două ori cu 150 μl de EBSS/PBS pentru fiecare cavitate. Se adaugă 100 μl de EBSS/PBS ce conțin concentrația corespunzătoare a produsului chimic de testat sau doar solvent (martorul negativ). Se aplică 8 concentrații diferite de produs chimic de testat. Se incubează celulele cu produsul chimic de testat la întuneric timp de 60 de minute (7,5 % CO2, 37 °C).

Pentru a realiza partea (+ UVA) a testului, se iradiază celulele la temperatura camerei timp de 50 de minute, prin capacul plăcii cu 96 de cavități, cu 1,7 mW/cm2 UVA (= 5 J/cm2). Se ventilează cu un ventilator pentru a preveni condensarea apei de sub capac. Se păstrează dubluri ale plăcilor (– UVA) la temperatura camerei într-o cutie întunecată timp de 50 de minute (= timpul de expunere la UVA).

Soluția se decantează și se spală de două ori cu 150 μl EBSS//PBS. Se înlocuiește EBSS/PBS cu mediul de cultură și se incubează (7,5 % CO2, 37 °C) peste noapte (18-22 de ore).

1.7.3.3. A treia zi

Evaluarea microscopică

Se examinează celulele la un microscop cu contrast de fază. Se înregistrează modificările morfologice ale celulelor datorită efectelor citotoxice ale produsului chimic testat. Acest control se recomandă pentru excluderea erorilor, dar observațiile nu se utilizează la evaluarea citotoxicității sau fototoxicității.

Testul de fixare a roșului neutru

Se spală celulele cu 150 μl de EBSS/PBS preîncălzită. Se elimină soluția de spălare prin lovire ușoară. Se adaugă 100 μl de mediu NR și se incubează la 37 °C în atmosferă umedă de 7,5 % CO2, timp de 3 ore.

După incubare, se înlătură mediul NR și se spală celulele cu 150 μl de EBSS/PBS. Se decantează și se absoarbe complet EBSS/PBS. (Facultativ: se centrifughează placa răsturnată.)

Se adaugă exact 150 μl soluție (etanol/acid acetic proaspăt preparată) de desorbție a NR.

Se agită rapid placa de microtitrare pe un agitator pentru placa de microtitrare timp de 10 minute, până la extracția NR din celule și formarea unei soluții omogene.

Se măsoară densitatea optică a extractului de NR la 540 nm într-un spectrofotometru, utilizând probe oarbe pentru referință. Datele se salvează într-un format de fișier corespunzător (de exemplu, ASCII) pentru o analiză ulterioară.

2. DATELE

2.1. Calitatea și cantitatea datelor

Datele ar trebui să permită o interpretare semnificativă a curbei concentrație-răspuns, obținută cu și fără iradiere cu lumină UVA/vizibilă. Dacă se constată o citotoxicitate, atât limitele concentrației, cât și intervalele concentrațiilor individuale ar trebui să fie stabilite, astfel încât să fie posibilă o concordanță a curbei cu datele experimentale. Datorită faptului că, în experimentul realizat la întuneric (– UVA), un produs chimic de testare ar putea să nu fie citotoxic până la concentrația limită determinată de 100 μg/ml, dar foarte citotoxic atunci când este iradiat (+ UVA), s-ar putea să fie necesară o variație cu câteva ordine de mărime a gamei de concentrații ce urmează să fie testate în ambele părți ale experimentului, pentru îndeplinirea cerințelor de calitate a datelor specifice. Dacă nu se constată citotoxicitate în ambele părți ale experimentului (– UVA și + UVA), este suficient să se realizeze testul cu un interval mare între fiecare doză până la concentrația maximă.

Nu se cere verificarea unui rezultat clar pozitiv prin repetarea experimentului. În plus, rezultatele clar negative nu trebuie verificate, cu condiția ca produsul chimic respectiv să fi fost testat în concentrații suficient de mari. În aceste cazuri, este suficient un singur experiment principal, susținut de una sau mai multe experimente preliminare pentru determinarea gamei de concentrații.

Testele cu rezultate la limită, aproape de pragul critic al modelului predictiv, ar trebui să fie repetate pentru verificare.

Dacă se consideră că este necesară repetarea testului, atunci s-ar putea ca modificarea condițiilor experimentale să fie importantă pentru obținerea unor rezultate clare. Prepararea soluțiilor de produs chimic de testat reprezintă un parametru important în prezentul test. Prin urmare, s-a putea ca modificarea acestor condiții (cosolvent, măcinare fină, sonicare) să fie de cea mai mare importanță în repetarea testului. O altă posibilitate ar fi variația timpului de incubare, preiradiere. Un timp mai scurt poate să fie relevant pentru produsele chimice instabile în apă.

2.2. Prezentarea datelor

Dacă este posibil, se determină concentrația unui produs chimic de testat care reflectă o inhibare cu 50 % a fixării roșului neutru de către celule (EC50). Acest lucru se poate realiza prin aplicarea unei metode de regresie neliniară corespunzătoare (de preferință o funcție Hill sau o regresie logistică) pentru prelucrarea datelor de concentrație-răspuns sau prin utilizarea altor metode de ajustare (14). Înaintea utilizării EC50 pentru alte calcule, ar trebui să se controleze în mod corespunzător calitatea ajustării. O altă posibilitate ar fi utilizarea metodelor de ajustare grafică pentru calcularea EC50. În acest caz, se recomandă utilizarea hârtiei semi-logaritmice (axa x: log, axa y: probit), deoarece în multe cazuri, funcția concentrație-răspuns devine aproape lineară după transformarea respectivă.

2.3. Evaluarea rezultatelor (modelele predictive)

2.3.1. Modelul predictiv, versiunea 1: factorul de fotoiritare (PIF)

Dacă, atât în prezența (+ UVA), cât și în absența (– UVA) luminii, se obțin curbe concentrație-răspuns complete, se calculează un factor de fotoiritare (PIF) cu ajutorul formulei următoare:

O valoare PIF < 5 indică absența potențialului fototoxic, în timp ce PIF ≥ 5 indică un potențial fototoxic.

Dacă un produs chimic este citotoxic doar în prezența luminii (+ UVA) și nu este citotoxic în condiții (– UVA), PIF nu se poate calcula, deși acest rezultat indică un potențial fototoxic. În aceste cazuri, se poate calcula o valoare «> PIF», dacă testul de citotoxicitate (– UV) se realizează până la concentrația experimentală maximă (Cmax) și valoarea obținută se utilizează la calcularea «> PIF»:

Dacă este posibilă obținerea doar a unei valori «> PIF», atunci orice valoare > 1 indică un potențial fototoxic.

Dacă nu se pot calcula nici EC50 (– UV), nici EC50 (+ UV), datorită faptului că un produs chimic nu prezintă citotoxicitate până la concentrația experimentală maximă, acest lucru indică lipsa potențialului fototoxic. În aceste cazuri, se utilizează o valoare «PIF = *1» formal pentru caracterizarea rezultatului:

Dacă se poate obține doar o valoare «PIF = *1», aceasta indică lipsa potențialului fototoxic.

În cazurile (b) și (c), concentrațiile atinse în testul de fototoxicitate 3T3 NRU in vitro ar trebui să fie luate atent în considerație la estimarea potențialului fototoxic.

2.3.2. Modelul predictiv, versiunea 2: fotoefectul mediu (MPE)

Ca soluție alternativă, se poate aplica o nouă versiune a modelului pentru estimarea potențialului fototoxic, care a fost elaborată plecând de la datele studiului de validare UE/COLIPA (15) și experimentată în condiții oarbe într-un studiu ulterior privind fototoxicitatea in vitro a produselor chimice utilizate ca filtre UV (13). Modelul menționat permite depășirea limitelor modelului PIF pentru cazurile în care nu este posibilă obținerea unei valori a EC50. Modelul utilizează «fotoefectul mediu» (MPE), care este o măsură bazată pe compararea curbelor concentrație-răspuns complete. Pentru aplicarea modelului MPE, la Universitatea Humboldt (Berlin) a fost elaborat un sistem special de programe de calculator, care se poate obține gratuit.

2.4. Interpretarea rezultatelor

Un rezultat pozitiv la testul de fototoxicitate 3T3 NRU in vitro (PIF ≥ 5 sau MPE ≥ 0,1) indică faptul că substanța testată are potențial fototoxic. Dacă acest tip de rezultat se obține la concentrații mai mici de 10 μg/ml, este posibil ca produsul chimic testat să acționeze și ca fototoxină în diferite condiții de expunere in vivo. Dacă se obține un rezultat pozitiv doar la concentrația experimentală maximă de 100 μg/ml, s-ar putea să fie necesare alte investigații pentru evaluarea pericolului sau a puterii fototoxice. Acestea ar putea să includă studii privind penetrarea, absorbția și posibila acumulare a produsului chimic în piele sau supunerea acestuia la alt tip de test pentru confirmarea rezultatelor, de exemplu utilizarea unui model de piele umană in vitro.

Un rezultat negativ la testul de fototoxicitate 3T3 NRU in vitro (PIF < 5 sau MPE < 0,1) indică faptul că substanța testată nu este fototoxică pentru cultura de celule de mamifere în condițiile utilizate. În cazurile în care este posibil ca produsul chimic să fie testat până la concentrația maximă de 100 μg/ml, un rezultat negativ indică faptul că produsul chimic nu are potențial fototoxic și că o fototoxicitate in vivo se poate considera ca fiind improbabilă. În cazurile în care s-au obținut răspunsuri concentrație-toxicitate (EC50 + UV și EC50 – UV) identice la concentrații mici, interpretarea datelor ar fi aceeași. În caz contrar, dacă nu s-a evidențiat nici o toxicitate (+ UV și – UV) și dacă solubilitatea în apă a limitat concentrațiile la valori mai mici de 100 μg/ml, atunci compatibilitatea produsului de testat cu tipul de test poate să fie discutabilă și ar trebui să se aibă în vedere un test de confirmare (de exemplu, utilizarea unui model de piele umană in vitro sau în ex vivo sau un test in vivo).

3. RAPORTAREA

Raportul testului

Raportul testului trebuie să includă următoarele informații:

Produsul chimic de testat:

—	datele de identificare și nr. CAS, dacă se cunoaște;

—	natura fizică și puritatea;

—	proprietățile fizico-chimice relevante pentru realizarea studiului;

—	stabilitatea și fotostabilitatea, dacă se cunosc.

Solventul:

—	justificarea alegerii solventului;

—	solubilitatea produsului chimic de testat în solventul ales;

—	procentul de solvent prezent în mediul de tratare (EBSS sau PBS).

Celulele:

—	tipul și sursa celulelor;

—	absența micoplasmei;

—	numărul de reînsămânțări ale celulelor, dacă se cunosc;

—	sensibilitatea la UVA a celulelor, determinată cu aparatură de iradiere, utilizate în testul de fototoxicitate 3T3 NRU in vitro.

Condițiile de testare (a) – incubarea înainte și după tratament:

—	tipul și compoziția mediului de cultură;

—	condițiile de incubare (concentrația CO2, temperatura, umiditatea);

—	timpul de incubare (pretratare, post tratare).

Condițiile de testare (b) – tratamentul cu produsul chimic:

—	justificarea concentrațiilor alese pentru produsul chimic de testat utilizat atât în prezența, cât și în absența iradierii cu limină UV/vizibilă;

—	în cazul unei solubilități limitate a produsului chimic de testat și în absența citotoxicității, justificarea concentrației maxime utilizate;

—	tipul și compoziția mediului de tratare (soluție salină tamponată);

—	durata tratamentului chimic.

Condițiile de testare (c) – iradierea:

—	justificarea alegerii sursei de lumină utilizate;

—	caracteristicile iradianței spectrale a sursei de lumină;

—	caracteristicile de transmisie/absorbție ale filtrului sau filtrelor utilizate;

—	caracteristicile radiometrului și detalii privind etalonarea acestuia;

—	distanța dintre sursa de lumină și sistemul experimental;

—	iradianța UVA la distanța menționată, exprimată în mW/cm2;

—	timpul de expunere la lumină UV/vizibilă;

—	doza UVA (iradianța × timp), exprimată în J/cm2;

—	temperatura utilizată la culturile de celule în timpul iradierii, precum și la culturile de celule păstrate în paralel la întuneric.

Condițiile de testare (d) – testul NRU:

—	compoziția mediului NR;

—	durata de incubare în NR;

—	condițiile de incubare (concentrația CO2, temperatura, umiditatea);

—	condițiile de extracție a NR (agentul de extracție, timpul);

—	lungimea de undă utilizată pentru citirea spectrofotometrică a densității optice a NR;

—	a doua lungime de undă (de referință), dacă s-a utilizat;

—	compoziția eșantionului utilizat la realizarea probei oarbe a spectrofotometrului, dacă s-a utilizat.

Rezultatele:

—	viabilitatea celulară obținută la fiecare concentrație a produsului chimic de testat, exprimată în procente de viabilitate medie a martorilor;

—	curbele concentrație-răspuns (concentrația produsului chimic de testat în funcție de viabilitatea celulară relativă), obținute în experimente + UVA și – UVA realizate în paralel;

—	analiza datelor din curbele concentrație-răspuns: dacă este posibil, calcularea/determinarea valorilor pentru EC50 (+ UVA) și EC50 (– UVA);

—	compararea celor două curbe concentrație-răspuns, obținute în prezența și în absența iradierii cu lumină UVA/vizibilă, fie prin calcularea factorului de fotoiritare (PIF), fie prin calcularea fotoefectului mediu (MPE);

—	clasificarea potențialului fototoxic;

—

criteriile de acceptare a testului (a) – martorul negativ paralel:

—	viabilitatea absolută (densitatea optică a extractului de NR) a celulelor iradiate și neiradiate;

—	date istorice cu privire la martorul negativ, deviația medie și deviația standard;

—

criteriile de acceptare a testului (a) – martorul pozitiv paralel:

—	valorile EC50 (+ UVA) și EC50 (– UVA) și PIF pentru produsul chimic utilizat ca martor pozitiv;

—	date istorice cu privire la produsul chimic utilizat ca martor pozitiv: valorile EC50 (+ UVA) și EC50 (– UVA) și PIF, deviația medie și deviația standard.

Discutarea rezultatelor

Concluziile

4. BIBLIOGRAFIA

(1)

Spielmann, H., Balls, M., Döring, B., Holzhütter, H.G., Kalweit, S., Klecak, G., L'Eplattenier, H., Liebsch, M., Lovell, W.W., Maurer, T., Moldenhauer, F., Moore, L., Pape, W., Pfannbecker, U., Potthast, J., De Silva, O., Steiling, W. and Willshaw, A. (1994), EEC/COLIPA project on in vitro phototoxicity testing: First results obtained with a Balb/c 3T3 cell phototoxicity assay, Toxicology in Vitro 8, p. 793-796.

(2)	Anon (1998), Statement on the scientific validity of the 3T3 NRU PT test (an in vitro test for phototoxicity), European Commission, Joint Research Centre: ECVAM and DGXI/E/2, 3 November 1997, ATLA 26, pp. 7-8.

(3)

Spielmann, H., Balls, M., Dupuis, J., Pape, W. J. W., Pechovitch, G., De Silva, O., Holzhütter, H. G., Clothier, R., Desolle, P., Gerberick, F., Liebsch, M., Lovell, W. W., Maurer, T., Pfannenbecker, U., Potthast, J. M., Csato, M., Sladowski, D., Steiling, W. and Brantom, P. (1998), EU/COLIPA «In vitro phototoxicity» validation study, results of phase II (blind trial), part 1: the 3T3 NRU phototoxicity test, Toxicology in Vitro 12, pp. 305-327.

(4)	OECD Test Guidelines Programme, ENV/MC/CHEM/TG(96)9: Final Report of the OECD Workshop on Harmonisation of Validation and Acceptance Criteria of Alternative Toxicological Test Methods, OECD Publications Office, Paris, 1996.

(5)	Lovell, W.W. (1993), A scheme for in vitro screening of substances for photoallergenic potential, Toxicology in Vitro 7, pp. 95-102.

(6)	Santamaria, L. and Prino, G. (1972), List of the photodynamic substances, Research progress in organic, biological and medicinal chemistry Vol. 3 Part 1, North Holland Publishing Co, Amsterdam, pp. XI-XXXV.

(7)	Spielmann, H., Lovell, W.W., Hölzle, E., Johnson, B.E., Maurer, T., Miranda, M.A., Pape, W.J.W., Sapora, O. and Sladowski, D. (1994), In vitro phototoxicity testing: The report and recommendations of ECVAM workshop 2, ATLA 22, pp. 314-348.

(8)	Spikes, J.D. (1989), Photosensitization, The science of photobiology, edited by KC Smith, Plenum Press, New York, 2nd edition, pp. 79-110.

(9)	Borenfreund, E. and Puerner, J.A. (1985), Toxicity determination in vitro by morphological alterations and neutral red absorption, Toxicology Letters 24, pp. 119-124.

(10)	Lambert L. A, Warner W.G. and Kornhauser A. (1996), Animal models for phototoxicity testing, Dermatotoxicology, edited by FN Marzulli and HI Maibach, published by Taylor & Francis, Washington DC, 5th Edition, pp. 515-530.

(11)	Tyrrell R.M. and Pidoux M (1987), Action spectra for human skin cells: estimates of the relative cytotoxicity of the middle ultraviolet, near ultraviolet and violet regions of sunlight on epidermal keratinocytes, Cancer Research 47, pp. 1825-1829.

(12)	ZEBET/ECVAM/COLIPA, Standard Operating Procedure: Balb/c 3T3 NRU Phototoxicity Test, drafted 23 December 1997 by M. Liebsch and approved 6 March 1998 by the Management Team of the EU/COLIPA project «In Vitro Photoirritation».

(13)

Spielmann, H., Balls, M., Dupuis, J., Pape, W. J. W., De Silva, O., Holzhütter, H. G., Gerberick, F., Liebsch, M., Lovell, W. W. and Pfannenbecker (1998), A Study on the Phototoxic Potential of UV Filter Chemicals from Annex VII of the EU Directive 76/768/EEC in the 3T3 NRU In Vitro Phototoxicity Test, ATLA 26, pp. 679-708.

(14)	Holzhütter, H.G. and Quedenau, J. (1995), Mathematical modelling of cellular responses to external signals, Journal of Biological Systems 3, pp. 127-138.

(15)	Holzhütter, H.G. (1997), A general measure of in vitro phototoxicity derived from pairs of dose-response curves and its use for predicting the in vivo phototoxicity of chemicals, ATLA 25, pp. 445-462.

Apendice

(1) Detalii suplimentare se pot găsi în referința (12) din bibliografie.”

13/Volumul 29

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

143

32000L0041

L 145/25

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DIRECTIVA 2000/41/CE A COMISIEI

din 19 iunie 2000

de amânare pentru a doua oară a datei de la care testările pe animale sunt interzise pentru ingredientele sau combinațiile de ingrediente ale produselor cosmetice

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 76/768/CEE a Consiliului din 27 iulie 1976 privind armonizarea legislațiilor statelor membre cu privire la produsele cosmetice (1), modificată ultima dată de Directiva 2000/11/CE a Comisiei (2), în special articolul 4 alineatul (1) punctul (i),

după consultarea Comitetului Științific pentru produse cosmetice și produse nealimentare destinate consumatorilor,

întrucât:

(1)	Principalul obiectiv al Directivei 76/768/CEE este protejarea sănătății publice. În acest scop, efectuarea anumitor teste toxicologice în vederea evaluării siguranței pentru sănătatea umană a ingredientelor și a combinațiilor de ingrediente din compoziția produselor cosmetice este indispensabilă.

(2)

În temeiul articolului 4 alineatul (1) punctul (i) din Directiva 76/768/CEE, statele membre ar trebui să interzică introducerea pe piață a produselor cosmetice care conțin ingrediente sau combinații de ingrediente testate pe animale după data de 30 iunie 2000, pentru a respecta cerințele prezentei directive.

(3)

De asemenea, al doilea paragraf al acestei dispoziții prevede prezentarea de către Comisie a unui proiect privind măsurile în vederea amânării termenului de punere în aplicare a acestei dispoziții în cazul insuficienței progreselor înregistrate în elaborarea unor metode satisfăcătoare care să înlocuiască testările pe animale, în special în acele cazuri în care, în pofida tuturor eforturilor raționale posibile, metodele alternative de testare nu au fost validate științific ca oferind un grad de protecție echivalent pentru consumator, luând în considerare liniile directoare ale OCDE în materie de teste de toxicitate.

(4)

În absența validării științifice a unor metode alternative pentru testarea pe animale și a unor linii directoare în materie de teste de toxicitate pertinente adoptate de către OCDE, a fost necesară amânarea, pentru prima oară, a termenului prevăzut la articolul 4 alineatul (1) punctul (i) din Directiva 76/768/CEE, prin Directiva 97/18/CE a Comisiei, în conformitate cu paragraful al doilea din această dispoziție.

(5)

Până în prezent, în Europa au fost validate trei metode alternative. Este puțin probabil ca starea de lucruri să evolueze în mod semnificativ până la data de 30 iunie 2000. Prin urmare, termenul prevăzut la articolul 4 alineatul (1) punctul (i) din Directiva 76/768/CEE ar trebui amânat pentru a doua oară, în conformitate cu paragraful al doilea al acestei dispoziții și cu articolul 2 din Directiva 97/18/CE.

(6)

Aceste trei metode sunt încorporate în dreptul comunitar prin introducerea lor în anexa V la Directiva 67/548/CEE a Consiliului din 27 iunie 1967 privind armonizarea actelor cu putere de lege și actelor administrative cu privire la clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase (3), modificată ultima dată de Directiva 2000/33/CE a Comisiei (4).

(7)

În conformitate cu dispozițiile Directivei 86/609/CEE a Consiliului (5) din 24 noiembrie 1986 privind armonizarea actelor cu putere de lege și actelor administrative ale statelor membre cu privire la protecția animalelor folosite în scopuri experimentale și în alte scopuri științifice (6), în prezența unei metode alternative nu se efectuează experimente pe animale.

(8)	Prin urmare, folosirea acestor metode este obligatorie în toate sectoarele, inclusiv în cel al produselor cosmetice.

(9)

Comisia a propus o directivă de modificare pentru a șaptea oară a Directivei 76/768/CEE în vederea soluționării definitive a problemei experimentelor pe animale în sectorul produselor cosmetice. O asemenea propunere ar trebui adoptată printr-o procedură de codecizie, cu participarea Parlamentului European și a Consiliului.

(10)	Luând în considerare probabilitatea validării metodelor alternative și pentru alte teste în următorii doi ani, precum și pe cea a adoptării, până la acea dată, a directivei propuse, este necesară amânarea, pentru ultima dată, a acestui termen, până la 30 iunie 2002.

(11)	Măsurile prevăzute de prezenta directivă sunt conforme cu avizul Comitetului pentru adaptarea la progresul tehnic a directivelor privind eliminarea barierelor tehnice din calea comerțului în sectorul produselor cosmetice,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

La articolul 4 alineatul (1) punctul (i) prima teză din Directiva 76/768/CEE, data „30 iunie 2000” se înlocuiește cu data „30 iunie 2002”.

Articolul 2

(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 29 iunie 2000. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Atunci când statele membre adoptă aceste acte, acestea cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre dispozițiile de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 3

Prezenta directivă intră în vigoare în ziua a treia de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 19 iunie 2000.

Pentru Comisie

Erkki LIIKANEN

Membru al Comisiei

(1) JO L 262, 27.9.1976, p. 169.

(2) JO L 65, 14.3.2000, p. 22.

(3) JO L 114, 1.5.1997, p. 43.

(4) JO L 196, 16.8.1967, p. 1.

(5) JO L 136, 8.6.2000, p. 90.

(6) JO L 358, 18.12.1986, p. 1.

13/Volumul 29

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

145

32000L0014

L 162/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DIRECTIVA 2000/14/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 8 mai 2000

privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la zgomotul emis de echipamentele utilizate în exterior

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 95,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (2),

hotărând în conformitate cu procedura stabilită în articolul 251 din tratat (3),

întrucât:

(1)

În cadrul pieței interne, cerințele privitoare la emisia zgomotului provenind de la echipamentele utilizate în exterior trebuie armonizate în vederea prevenirii obstacolelor în calea liberei circulații a acestor echipamente. Reducerea nivelurilor de zgomot admise pentru aceste echipamente va proteja sănătatea și confortul cetățenilor, precum și mediul. Publicului ar trebui, de asemenea, să i se furnizeze informații cu privire la zgomotul produs de astfel de echipamente.

(2)

Legislația comunitară referitoare la emisia zgomotului de către echipamentele utilizate în exterior a constat până la această dată din următoarele nouă directive primare, care reglementează anumite tipuri de mașini pentru construcții și de mașini de tuns iarba: Directiva 79/113/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1978 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la determinarea emisiei de zgomot a echipamentelor utilizate în construcții (4), Directiva 84/532/CEE a Consiliului din 17 septembrie 1984 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la dispoziții comune pentru echipamentele utilizate în construcții (5), Directiva 84/533/CEE a Consiliului din 17 septembrie 1984 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la nivelul de putere acustică admis pentru compresoare (6), Directiva 84/534/CEE a Consiliului din 17 septembrie 1984 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la nivelul de putere acustică admis pentru macaralele turn (7), Directiva 84/535/CEE a Consiliului din 17 septembrie 1984 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la nivelul de putere acustică admis pentru generatoarele de sudură (8), Directiva 84/536/CEE a Consiliului din 17 septembrie 1984 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la nivelul de putere acustică admis pentru generatoarele de curent electric (9), Directiva 84/537/CEE a Consiliului din 17 septembrie 1984 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la nivelul de putere acustică admis pentru ciocanele de spart beton și picamerele de mână electrice (10), Directiva 84/538/CEE a Consiliului din 17 septembrie 1984 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la nivelul de putere acustică admis pentru mașinile de tuns gazon (11) și Directiva 86/662/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 privind limitarea zgomotului emis de excavatoarele cu comandă hidraulică, excavatoarele cu transmisie prin cablu, încărcătoarele cu cupă, încărcătoarele și excavatoarele-încărcătoare (12), numite în continuare „directivele existente”; acestea stabilesc cerințele pentru nivelurile de zgomot admise, codurile de încercare la zgomot, etichetare și procedurile de atestare a conformității fiecărui tip de echipament în parte. Se impune simplificarea acestei legislații și crearea unui cadru pentru reducerea emisiilor de zgomot pentru echipamentul folosit în exterior.

(3)

Prezenta directivă se bazează pe principiile și noțiunile stabilite prin Rezoluția Consiliului din 7 mai 1985 privind o nouă abordare a armonizării tehnice și a standardelor (13). Principiile respective au fost dezvoltate prin Decizia 93/465/CEE a Consiliului din 22 iulie 1993 privind modulele pentru diferitele faze ale procedurii de verificare a conformității, precum și normele pentru aplicarea și folosirea marcajului de conformitate CE, care vor fi folosite în directivele de armonizare tehnică (14).

(4)	Al cincilea Program de acțiune ecologică atașat Rezoluției din 1 februarie 1993 (15) identifică poluarea sonoră ca una dintre cele mai acute probleme legate de mediu în zonele urbane, precum și nevoia de a interveni asupra diferitelor surse de zgomot.

(5)

În cartea verde „Politica viitoare cu privire la emisiile de zgomot”, Comisia face referire la zgomotul din mediu ca la una dintre problemele ecologice reale în Europa și și-a anunțat intenția de a propune o directivă-cadru privind controlarea emisiei de zgomot de către echipamentele folosite în exterior.

(6)

Statele membre ar trebui să se asigure că echipamentele prevăzute în prezenta directivă corespund cerințelor în momentul vânzării sau al punerii în funcțiune într-un stat membru. Prezenta directivă nu aduce atingere normelor de protecție a muncii ce reglementează utilizarea echipamentelor în exterior.

(7)

Statele membre nu ar trebui să interzică, să limiteze sau să împiedice vânzarea sau punerea în funcțiune a vreunui echipament care respectă cerințele prezentei directive, care poartă marcajul CE, pe care se precizează nivelul de putere acustică garantat și care este însoțit de o declarație de conformitate CE.

(8)

Fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate ar trebui să garanteze că echipamentele sunt conforme cu dispozițiile prezentei directive și ale oricărei alte directive care se aplică acestora. Fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate ar trebui să aplice pe echipament marcajul CE, precum și indicația nivelului de putere acustică garantat și să verifice dacă echipamentul este însoțit de o declarație de conformitate CE care să certifice că echipamentul este conform cu dispozițiile prezentei directive și ale oricăror alte directive aplicabile.

(9)

Statele membre, dacă este necesar în colaborare cu alte state membre, ar trebui să ia toate măsurile care se impun pentru ca echipamentul care nu este conform să fie conform în viitor sau să fie retras de pe piață. Punerea în practică și aplicarea cu strictețe a prezentei directive sunt indispensabile pentru atingerea obiectivelor prezentei directive. Se impune o cooperare mai strânsă în domeniul supravegherii pieței printr-un schimb continuu de informații. Se impune în acest scop înființarea unui comitet.

(10)

Marcarea echipamentului folosit în exterior cu nivelul de putere acustică garantat este esențială în vederea luării de către consumatori și utilizatori a unei decizii avizate și ca bază pentru crearea unui regulament de utilizare sau a unor instrumente economice la nivel local sau național. Marcajul trebuie să fie clar și lipsit de ambiguitate. Valorile indicate trebuie să fie garantate de către fabricant. Este recomandabil ca indicarea emisiei de zgomot, sub forma nivelului de putere acustică garantat, să însoțească marcajul CE. O procedură unitară stabilită pentru evaluarea valorilor de emisii de zgomot este o condiție indispensabilă pentru un marcaj corespunzător.

(11)

Directivele existente privind compresoarele, macaralele turn, generatoarele de curent electric și de sudură, precum și ciocanele de spart beton și picamerele, solicită Comisiei să înainteze propuneri pentru reducerea nivelurilor acustice admise. În cazul altor tipuri de echipamente folosite în aer liber (de exemplu pentru gredere, compactoare cu cupă, autobasculante, camioane elevatoare cu contragreutate acționate prin motor cu combustie internă, macarale mobile, troliile de construcții, cricuri, mașini de compactare, finisoare rutiere și blocuri cu acționare hidraulică), există tehnologii pentru reducerea emisiilor sonore, dar care nu sunt în general folosite. Evaluările arată că valorile pentru emisiile sonore ale echipamentelor folosite în aer liber de puteri comparabile aflate pe piață în acest moment pot diferi cu mai mult de 10 dB. Se impune reducerea în două etape a emisiilor sonore ale echipamentelor supuse unor restricții de acest tip până la nivelul celor mai bune produse de pe piață, pentru ca fabricanții care nu respectă cerințele să aibă destul timp pentru a-și adapta echipamentele la niște valori-limită mai reduse.

(12)

Procedurile de verificare a conformității pot diferi de la o categorie de echipament la alta. Decizia 93/465/CEE oferă spre folosire diverse module pentru procedurile de verificare a conformității. În cazul echipamentelor cărora le sunt aplicabile limitările nivelului de zgomot, se consideră necesară o procedură care constă din implicarea unui organism notificat pentru verificarea conformității cu dispozițiile prezentei directive în fazele de proiectare și de producție. Autocertificarea este considerată acceptabilă în cazul echipamentelor pe care se marchează numai nivelul acustic. Controlul este indispensabil.

(13)	Standardele tehnice și administrative ale organismelor notificate din întreaga Comunitate ar trebui să fie aceleași. Acest scop poate fi atins doar prin stabilirea unor criterii minime pe care statele membre trebuie să le respecte.

(14)

Culegerea de date cu privire la emisiile sonore este considerată un criteriu indispensabil pentru ca orice consumator să poată face o alegere informată și pentru ca statele membre și Comisia să poată continua evaluarea progreselor tehnologice și a necesității unei acțiuni legislative viitoare. Aceste date referitoare la emisiile sonore pot fi adunate prin simpla transmitere către statul membru și către Comisie a unei copii a declarației de conformitate CE.

(15)	În vederea protejării cetățenilor împotriva expunerii la niveluri acustice inacceptabile, statele membre ar trebui să poată limita, conform dispozițiilor tratatului, folosirea echipamentului în mediu.

(16)

Dispozițiile tehnice referitoare la metodele de măsurare trebuie să fie suplimentate și adaptate, în măsura necesară, la progresul tehnic și la progresul standardizării europene. Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive ar trebui adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a procedurilor pentru exercitarea atribuțiilor executive conferite Comisiei (16).

(17)

Este important să existe limite mai joase pentru emisiile sonore ale mașinilor de tuns iarba, ale trimmerelor de gazon și de margine de gazon, care au rămas neschimbate de la adoptarea Directivei 84/538/CEE. În vederea orientării industriei, este indicată introducerea în etapa II a unor cifre indicative privind limitele inferioare. Comisia ar trebui să transmită un raport Parlamentului European și Consiliului care să precizeze dacă și în ce măsură progresul tehnic permite reducerea valorilor-limită în cazul mașinilor de tuns iarba, al trimmerelor de gazon și de margine de gazon și, dacă se dovedește necesar, să transmită o propunere de modificare a prezentei directive.

(18)	Prezenta directivă înlocuiește directivele existente; directivele existente trebuie să fie abrogate la intrarea în vigoare a dispozițiilor prezentei directive. Sunt necesare perioade de tranziție pentru a permite o tranziție ușoară de la directivele existente la prezenta directivă,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Obiective

Scopul prezentei directive este de a armoniza legislațiile statelor membre referitoare la standardele pentru emisia de zgomot, procedurile de verificare a conformității, etichetare, documentația tehnică și culegerea de date cu privire la emisia de zgomot provenind de la echipamentele folosite în exterior. Aceasta va contribui la funcționarea normală a pieței interne, precum și la protejarea sănătății și a confortului oamenilor.

Articolul 2

Domeniu de aplicare

(1) Prezenta directivă se aplică echipamentelor folosite în exterior enumerate în articolele 12 și 13 și definite în anexa I. Prezenta directivă reglementează numai echipamentele care au fost introduse pe piață sau puse în funcțiune ca unitate completă potrivită scopului preconizat. Se exclud echipamentele auxiliare care nu sunt alimentate de la rețeaua electrică și care sunt puse în vânzare sau în funcțiune separat, cu excepția ciocanelor de spart beton și a picamerelor de mână, precum și a ciocanelor cu acționare hidraulică.

(2) Se exclud din domeniul de aplicare al prezentei directive următoarele:

—	toate echipamentele a căror destinație primară este transportul rutier, feroviar, aerian sau pe căi navigabile de mărfuri și de persoane;

—	toate echipamentele proiectate și construite special pentru scopuri militare și de poliție, precum și pentru serviciile de urgență.

Articolul 3

Definiții

În înțelesul prezentei directive se vor folosi următoarele definiții:

(a)

„echipament folosit în exterior” înseamnă toate mașinile definite la articolul 1 alineatul (2) din Directiva 98/37/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iunie 1998 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la mașini (17) care sunt fie autopropulsate sau care pot fi deplasate și care, indiferent de componenta sau componentele de acționare, se intenționează a fi folosite în aer liber, după tip, și care contribuie la expunerea la zgomot în mediu. Folosirea echipamentului într-un context în care transmisia de sunet nu este afectată deloc sau este afectată doar nesemnificativ (de exemplu sub corturi, sub acoperișuri care protejează de ploaie sau în scheletele de casă) este considerată folosire în aer liber. Aceasta include de asemenea echipament de aplicație industrială sau ecologică care nu folosește energie electrică și care pot fi folosite în aer liber, după tip, și care contribuie la expunerea la zgomot în mediu. Toate aceste tipuri de echipament sunt denumite în continuare „echipament”;

(b)	„proceduri de verificare a conformității” înseamnă procedurile stabilite în anexele V-VIII, în temeiul Deciziei 93/465/CEE;

(c)	„marcaj” înseamnă aplicarea pe echipament a marcajului CE vizibil, lizibil și indelibil, definit în Decizia 93/465/CEE, însoțit de o indicație a nivelului de putere acustică garantat;

(d)	„nivel de putere acustică LWA” înseamnă puterea sonoră ponderată A, măsurată în decibeli în raport cu 1 pW, astfel cum este definită în standardele EN ISO 3744:1995 și EN ISO 3746:1995;

(e)	„nivel de putere acustică măsurat” înseamnă un nivel acustic determinat prin măsurările stabilite în anexa III; valorile măsurate pot fi determinate fie pentru o singură mașină reprezentativă pentru tipul de echipament respectiv, fie prin calcularea unei medii pentru un număr de mașini;

(f)

„nivel de putere acustică garantat” înseamnă un nivel de putere acustică determinat conform cerințelor stabilite în anexa III și care include incertitudini datorate variației producției și procedurilor de măsurare și pentru care fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate confirmă că, în conformitate cu instrumentele tehnice aplicate și la care se face trimitere în documentația tehnică, acesta nu este depășit.

Articolul 4

Plasarea pe piață

(1) Echipamentul menționat la articolul 2 alineatul (1) nu va fi plasat pe piață și nu va fi pus în funcțiune până când fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate nu garantează că:

—	echipamentul îndeplinește cerințele stabilite de prezenta directivă cu privire la emisia de zgomot în mediu;

—	au fost efectuate procedurile de verificare a conformității menționate la articolul 14;

—	echipamentul poartă marcajul CE, precum și indicația nivelului de putere acustică garantat și este însoțit de o declarație de conformitate CE.

(2) Dacă nici fabricantul, nici reprezentantul său autorizat, nu sunt stabiliți în Comunitate, obligațiile enunțate prin prezenta directivă revin oricărei persoane care plasează pe piață sau pune în funcțiune acest echipament în cadrul Comunității.

Articolul 5

Supravegherea pieței

(1) Statele membre iau măsurile care se impun pentru ca echipamentul menționat la articolul 2 alineatul (1) să poată fi plasat pe piață sau pus în funcțiune doar dacă este conform dispozițiilor prezentei directive, dacă poartă marcajul CE și dacă i se indică nivelul de putere acustică garantat și este însoțit de o declarație de conformitate CE.

(2) Autoritățile competente ale statelor membre își acordă sprijin reciproc pentru a-și îndeplini obligațiile de supraveghere a pieței.

Articolul 6

Libera circulație

(1) Statele membre nu interzic, limitează sau împiedică plasarea pe piață sau punerea în funcțiune pe teritoriul lor a echipamentului menționat la articolul 2 alineatul (1), care respectă dispozițiile prezentei directive, poartă marcajul CE și indicația referitoare la nivelul de putere acustică garantat și care este însoțit de o declarație de conformitate CE.

(2) În cazul târgurilor comerciale, expozițiilor, demonstrațiilor și altor evenimente similare, statele membre nu împiedică expunerea vreunui echipament menționat la articolul 2 alineatul (1) care nu respectă dispozițiile prezentei directive, cu condiția ca un semn vizibil să indice clar că echipamentul respectiv nu se conformează respectivelor dispoziții și că nu este plasat pe piață sau pus în funcțiune până în momentul în care se asigură conformitatea acestuia de către fabricant sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate. Pe timpul demonstrațiilor se iau măsuri de siguranță adecvate pentru a asigura protecția persoanelor.

Articolul 7

Prezumția de conformitate

Statele membre presupun că echipamentul menționat la articolul 2 alineatul (1) care poartă marcajul CE și indicația nivel de putere acustică garantat și care este însoțit de declarația de conformitate CE se conformează tuturor dispozițiilor prezentei directive.

Articolul 8

Declarația de conformitate CE

(1) Pentru a certifica faptul că o piesă de echipament este conformă cu dispozițiile prezentei directive, fabricantul echipamentului menționat la articolul 2 alineatul (1) sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate întocmește o declarație de conformitate CE pentru fiecare tip de echipament fabricat; cuprinsul minim al unei astfel de declarații de conformitate este stabilit în anexa II.

(2) La plasarea pe piață sau la punerea în funcțiune pe teritoriul său, un stat membru poate solicita ca declarația de conformitate să fie întocmită sau tradusă în limba sau limbile comunitare oficiale aleasă (alese) de către statul membru.

(3) Fabricantul echipamentului menționat la articolul 2 alineatul (1) sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate păstrează un specimen al declarației de conformitate CE timp de 10 ani de la data fabricării ultimului lot de echipament, împreună cu documentația tehnică, așa cum prevăd punctul 3 din anexa V, punctul 3 din anexa VI, punctul 2 din anexa VII, punctele 3.1. și 3.3 din anexa VIII.

Articolul 9

Lipsa de conformitate a echipamentului

(1) În cazul în care un stat membru constată că echipamentul prevăzut la articolul 2 alineatul (1) și plasat pe piață sau pus în funcțiune nu este conform cu cerințele prezentei directive, acesta ia măsurile necesare pentru ca fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate să asigure conformitatea echipamentului cu dispozițiile prezentei directive.

(2) În cazul în care:

(a)	fie sunt depășite valorile-limită menționate în articolul 12;

(b)	fie, în ciuda măsurilor luate în temeiul alineatului (1), continuă lipsa de conformitate cu alte dispoziții ale prezentei directive,

statul membru respectiv ia toate măsurile necesare pentru a restrânge sau a interzice plasarea pe piață sau punerea în funcțiune a echipamentului respectiv sau pentru a asigura retragerea de pe piață a acestuia. Statul membru informează imediat Comisia și celelalte state membre în această privință.

(3) Comisia inițiază în cel mai scurt timp consultări cu părțile interesate. Dacă în urma unor astfel de consultări Comisia constată că:

—	măsurile sunt justificate, atunci informează fără întârziere statul membru care a luat inițiativa, precum și pe celelalte state membre;

—	măsurile nu sunt justificate, atunci informează fără întârziere statul membru care a luat inițiativa, pe celelalte state membre precum și pe fabricant și pe reprezentantul său autorizat, stabilit în Comunitate.

(4) Comisia se asigură că statele membre sunt ținute la curent asupra evoluției și rezultatului unei astfel de proceduri.

Articolul 10

Căi de atac

Orice măsură luată de un stat membru în temeiul prezentei directive și care limitează plasarea pe piață sau punerea în funcțiune a echipamentului prevăzut de prezenta directivă menționează motivele exacte pe care se bazează. Orice astfel de măsură este comunicată fără întârziere părții interesate, care este informată în același timp despre căile de atac pe care le are la dispoziție în temeiul legislației statului membru în cauză precum și despre termenele în care trebuie formulate căile de atac respective.

Articolul 11

Marcajul

(1) Echipamentul menționat la articolul 2 alineatul (1), care a fost plasat pe piață sau pus în funcțiune în conformitate cu dispozițiile prezentei directive poartă marcajul de conformitate CE. Marcajul constă din inițialele „CE”. Forma marcajului folosit este prezentată în anexa IV.

(2) Marcajul CE este însoțit de indicarea nivelului de putere acustică garantat. Un model al indicației respective este prezentat în anexa IV.

(3) Marcajul de conformitate CE, precum și indicarea nivelului de putere acustică garantat trebuie aplicate pe fiecare piesă de echipament într-o formă vizibilă, lizibilă și indelibilă.

(4) Se interzice aplicarea pe echipament a unor etichete sau inscripții care pot induce în eroare cu privire la semnificație, la marcajul CE sau la indicarea nivelului de putere acustică garantat. Orice alt marcaj poate fi aplicat pe echipament, cu condiția ca vizibilitatea și lizibilitatea marcajului CE sau a indicării nivelul de putere acustică garantat să nu fie reduse.

(5) În cazul în care echipamentul menționat la articolul 2 alineatul (1) face obiectul altor directive cu privire la alte aspecte și care prevăd de asemenea aplicarea marcajului CE, acesta din urmă trebuie să indice faptul că echipamentul respectiv îndeplinește cerințele directivelor respective. Totuși, în cazul în care una sau mai multe dintre aceste directive permit fabricantului ca, în timpul unei perioade de tranziție, să aleagă care dispoziții vor fi respectate, marcajul CE trebuie să indice faptul că echipamentul îndeplinește doar dispozițiile directivelor aplicate de către fabricant. În acest caz, specificațiile directivelor respective, publicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, trebuie menționate în documentele, notele sau instrucțiunile cerute de directivele respective și care însoțesc echipamentul respectiv.

Articolul 12

Echipamentul supus limitării nivelului acustic

Nivelul de putere acustică garantat al echipamentului menționat mai jos nu trebuie să depășească nivelul de putere acustică admisibilă, după cum se menționează în următoarele tabele de valori-limită:

—	trolii de construcții pentru transportul de bunuri (acționate prin motor cu combustie internă) Definiție: punctul 3 din anexa I. Măsurare: punctul 3 partea B din anexa III

—	mașini de compactat (numai cilindri vibratori și fără vibrație, plăci vibratoare și berbeci vibratori) Definiție: punctul 8 din anexa I. Măsurare: punctul 8 partea B din anexa III

—	compresoare (< 350 kW) Definiție: punctul 9 din anexa I. Măsurare: punctul 9 partea B din anexa III

—	ciocane de spart beton și picamere (de mână) Definiție: punctul 10 din anexa I. Măsurare: punctul 10 partea B din anexa III

—	trolii (acționate prin motor cu combustie internă) Definiție: punctul 12 din anexa I. Măsurare: punctul 12 partea B din anexa III

—	încărcătoare cu cupă (< 500 kW) Definiție: punctul 16 din anexa I. Măsurare: punctul 16 partea B din anexa III

—	camioane elevatoare (< 500 kW) Definiție: punctul 18 din anexa I. Măsurare: punctul 18 partea B din anexa III

—	excavatoare, cu acționare hidraulică sau cu transmisie prin cablu (< 500 kW) Definiție: punctul 20 din anexa I. Măsurare: punctul 20 partea B din anexa III

—	excavatoare-încărcătoare (< 500 kW) Definiție: punctul 21 din anexa I. Măsurare: punctul 21 partea B din anexa III

—	gredere (< 500 kW) Definiție: punctul 23 din anexa I. Măsurare: punctul 23 partea B din anexa III

—	blocuri cu acționare hidraulică Definiție: punctul 29 din anexa I. Măsurare: punctul 29 partea B din anexa III

—	compactoare de haldă cu cupă (< 500 kW) Definiție: punctul 31 din anexa I. Măsurare: punctul 31 partea B din anexa III

—	mașini de tuns gazon (exclusiv echipamentul agricol și forestier precum și instalațiile universale, a căror componentă motoare principală are o putere instalată de peste 20 kW) Definiție: punctul 32 din anexa I. Măsurare: punctul 32 partea B din anexa III

—	trimmere de gazon/de margine de gazon Definiție: punctul 33 din anexa I. Măsurare: punctul 33 partea B din anexa III

—

camioane elevatoare cu contragreutate acționate prin motor cu combustie internă (exclusiv „alte camioane elevatoare cu contragreutate” în sensul definiției din anexa I, punctul 36, a doua liniuță, cu o capacitate nominală de maxim 10 tone)

Definiție: punctul 36 din anexa I. Măsurare: punctul 36 partea B din anexa III

—	încărcătoare (< 500 kW) Definiție: punctul 37 din anexa I. Măsurare: punctul 37 partea B din anexa III

—	macarale mobile Definiție: punctul 38 din anexa I. Măsurare: punctul 38 partea B din anexa III

—	excavatoare cu cupă întoarsă/bară cultivator (< 3 kW) Definiție: punctul 40 din anexa I. Măsurare: punctul 40 partea B din anexa III

—	finisoare rutiere (exclusiv finisoarele rutiere echipate cu un reper de înaltă compactare) Definiție: punctul 41 din anexa I. Măsurare: punctul 41 partea B din anexa III

—	generatoare de curent electric (< 400 kW) Definiție: punctul 45 din anexa I. Măsurare: punctul 45 partea B din anexa III

—	macarale turn Definiție: punctul 53 din anexa I. Măsurare: punctul 53 partea B din anexa III

—	generatoare de sudură Definiție: punctul 57 din anexa I. Măsurare: punctul 57 partea B din anexa III.

Tipul echipamentului	Putere netă instalată P (în kW) Putere electrică P e (18) în kW Masa aparaturii m în kg	Lățimea avansului la tăiere L în cmNivel acustic admis în dB/1 pW
Tipul echipamentului		Etapa Ide la 3 ianuarie 2002	Etapa II de la 3 ianuarie 2006
Mașini de compactare (plăci vibratoare, cilindri vibratori, berbeci vibratori)	P ≤ 8	108	105
	8 < P ≤ 70	109	106
	P > 70	89 + 11 lg P	86 + 11 lg P
Încărcătoare cu cupă pe șenile, încărcătoare pe șenile, excavatoare-încărcătoare pe șenile	P ≤ 55	106	103
	P > 55	87 + 11 lg P	84 + 11 lg P
Încărcătoare cu cupă pe roți, încărcătoare pe roți, excavatoare-încărcătoare pe roți, camioane elevatoare, gredere, compactoare cu cupă, camioane elevatoare cu contragreutate acționate prin motor cu combustie internă, macarale mobile, mașini de compactare (cilindri fără vibrație), finisoare rutiere, blocuri cu acționare hidraulică	P ≤ 55	104	101
	P > 55	85 + 11 lg P	82 + 11 lg P
Excavatoare, trolii de construcții pentru transportul de bunuri, cricuri, excavatoare cu cupă întoarsă	P ≤ 15	96	93
	P > 15	83 + 11 lg P	80 + 11 lg P
Ciocane de spart beton și picamere de mână	m ≤ 15	107	105
	15 < m < 30	94 + 11 lg m	92 + 11 lg m
	m ≥ 30	96 + 11 lg m	94 + 11 lg m
Macarale turn		98 + lg P	96 + lg P
Generatoare de curent electric și de sudură	P el ≤ 2	97 + lg P el	95 + lg P el
	2 < P el ≤ 10	98 + lg P el	96 + lg P el
	P el > 10	97 + lg P el	95 + lg P el
Compresoare	P ≤ 15	99	97
Compresoare	P > 15	97 + 2 lg P	95 + 2 lg P
Mașini de tuns iarba, trimmere de gazon și de margine de gazon	L ≤ 50	96	94 (19)
	50 < L ≤ 70	100	98
	70 < L ≤ 120	100	98 (19)
	L > 120	105	103 (19)
Nivelul acustic admis se va rotunji la cel mai apropiat număr întreg (dacă zecimalele sunt mai mici decât 0,5 folosiți numărul cel mai mic; dacă sunt mai mari sau egale rotunjiți la numărul cel mai mare).

Articolul 13

Echipament supus doar marcajului referitor la zgomot

Echipamentele supuse numai marcajului referitor la zgomot și pentru care se vor indica nivelurile de putere acustică garantate:

—	platforme de acces cu motor cu combustie internă Definiție: punctul 1 din anexa I. Măsurare: punctul 1 partea B din anexa III

—	fierăstraie Definiție: punctul 2 din anexa I. Măsurare: punctul 2 partea B din anexa III

—	trolii de construcții pentru transportul de bunuri (cu motor electric) Definiție: punctul 3 din anexa I. Măsurare: punctul 3 partea B din anexa III

—	fierăstrău electric cu bandă pentru construcție Definiție: punctul 4 din anexa I. Măsurare: punctul 4 partea B din anexa III

—	fierăstraie circulare pentru construcții Definiție: punctul 5 din anexa I. Măsurare: punctul 5 partea B din anexa III

—	fierăstraie portabile Definiție: punctul 6 din anexa I. Măsurare: punctul 6 partea B din anexa III

—	spălător cu apă sub presiune și mașini cu absorbție combinate Definiție: punctul 7 din anexa I. Măsurare: punctul 7 partea B din anexa III

—	mașini de compactare (doar berbeci explozivi) Definiție: punctul 8 din anexa I. Măsurare: punctul 8 partea B din anexa III

—	betoniere și malaxoare de mortar Definiție: punctul 11 din anexa I. Măsurare: punctul 11 partea B din anexa III

—	trolii (cu motor electric) Definiție: punctul 12 din anexa I. Măsurare: punctul 12 partea B din anexa III

—	mașini de transport și șprițat pentru beton și pentru mortar Definiție: punctul 13 din anexa I. Măsurare: punctul 13 partea B din anexa III

—	benzi transportoare Definiție: punctul 14 din anexa I. Măsurare: punctul 14 partea B din anexa III

—	echipament de răcire pentru vehicule Definiție: punctul 15 din anexa I. Măsurare: punctul 15 partea B din anexa III

—	sonde de foraj Definiție: punctul 17 din anexa I. Măsurare: punctul 17 partea B din anexa III

—	echipament pentru încărcarea și descărcarea silozurilor sau rezervoarelor din/în camioane Definiție: punctul 19 din anexa I. Măsurare: punctul 19 partea B din anexa III

—	containere pentru reciclarea sticlei Definiție: punctul 22 din anexa I. Măsurare: punctul 22 partea B din anexa III

—	trimmere pentru iarbă și margine de iarbă Definiție: punctul 24 din anexa I. Măsurare: punctul 24 partea B din anexa III

—	trimmere pentru gard viu Definiție: punctul 25 din anexa I. Măsurare: punctul 25 partea B din anexa III

—	spălătoare cu apă sub presiune Definiție: punctul 26 din anexa I. Măsurare: punctul 26 partea B din anexa III

—	mașini cu jet de apă de presiune înaltă Definiție: punctul 27 din anexa I. Măsurare: punctul 27 partea B din anexa III

—	ciocane hidraulice Definiție: punctul 28 din anexa I. Măsurare: punctul 28 partea B din anexa III

—	freze pentru rosturi Definiție: punctul 30 din anexa I. Măsurare: punctul 30 partea B din anexa III

—	aspiratoare de frunze Definiție: punctul 34 din anexa I. Măsurare: punctul 34 partea B din anexa III

—	colectoare de frunze Definiție: punctul 35 din anexa I. Măsurare: punctul 35 partea B din anexa III

—

camioane elevatoare cu contragreutate cu motor cu ardere internă (numai „alte camioane elevatoare cu contragreutate” astfel cum sunt definite la liniuța a doua punctul 36 din anexa I, cu o putere nominală de maxim 10 tone)

Definiție: punctul 36 din anexa I. Măsurare: punctul 36 partea B din anexa III

—	containere mobile de deșeuri Definiție: punctul 39 din anexa I. Măsurare: punctul 39 partea B din anexa III

—	finisoare rutiere (echipate cu un reper de înaltă compactare) Definiție: punctul 41 din anexa I. Măsurare: punctul 41 partea B din anexa III

—	echipament de stivuire Definiție: punctul 42 din anexa I. Măsurare: punctul 42 partea B din anexa III

—	echipament de pozat țevi Definiție: punctul 43 din anexa I. Măsurare: punctul 43 partea B din anexa III

—	plug pe șenile pentru pârtiile de schi Definiție: punctul 44 din anexa I. Măsurare: punctul 44 partea B din anexa III

—	generatoare de putere electrică (≥400 kW) Definiție: punctul 45 din anexa I. Măsurare: punctul 45 partea B din anexa III

—	aspiratoare industriale Definiție: punctul 46 din anexa I. Măsurare: punctul 46 partea B din anexa III

—	mașină de colectat gunoiul Definiție: punctul 47 din anexa I. Măsurare: punctul 47 partea B din anexa III

—	freze rutiere Definiție: punctul 48 din anexa I. Măsurare: punctul 48 partea B din anexa III

—	scarificatoare Definiție: punctul 49 din anexa I. Măsurare: punctul 49 partea B din anexa III

—	tocătoare/mărunțitoare Definiție: punctul 50 din anexa I. Măsurare: punctul 50 partea B din anexa III

—	pluguri de zăpadă cu unelte rotitoare (autopropulsate, cu excepția anexelor atașate) Definiție: punctul 51 din anexa I. Măsurare: punctul 51 partea B din anexa III

—	vehicule pentru aspirare Definiție: punctul 52 din anexa I. Măsurare: punctul 52 partea B din anexa III

—	excavatoare de șanțuri Definiție: punctul 54 din anexa I. Măsurare: punctul 54 partea B din anexa III

—	autobetoniere Definiție: punctul 55 din anexa I. Măsurare: punctul 55 partea B din anexa III

—	pompe de apă (fără imersie) Definiție: punctul 56 din anexa I. Măsurare: punctul 56 partea B din anexa III.

Articolul 14

Verificarea conformității

(1) Înainte de a plasa pe piață sau a pune în funcțiune oricare echipament menționat la articolul 12, fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate trebuie să supună fiecare tip de echipament uneia dintre următoarele proceduri de verificare a conformității:

—	controlul intern al producției prin verificarea documentației tehnice și aplicarea periodică a procedurii de verificare menționată în anexa VI;

—	procedura de verificare a unității de echipament menționată în anexa VII;

—	procedura completă de verificare a calității menționată în anexa VIII.

(2) Înainte de a plasa pe piață sau a pune în funcțiune oricare echipament menționat la articolul 13, fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate trebuie să supună fiecare tip de echipament controlului intern al procesului de producție menționat în anexa V.

(3) Statele membre asigură obținerea de către Comisie și de către oricare alt stat membru, în urma unei cereri motivate, a tuturor informațiilor folosite în timpul procedurii de verificare a conformității unui anume tip de echipament, în special documentația tehnică prevăzută la punctul 3 din anexa V, punctul 3 din anexa VI, punctul 2 din anexa VII, punctele 3.1. și 3.3 din anexa VIII.

Articolul 15

Organismele notificate

(1) Statele membre numesc organisme aflate sub jurisdicția lor pentru a îndeplini sau a supraveghea procedurile de verificare a conformității menționate la articolul 14 alineatul (1).

(2) Statele membre numesc doar organisme care îndeplinesc criteriile stabilite în anexa IX. Faptul că un organism îndeplinește criteriile stabilite în anexa IX la prezenta directivă nu înseamnă că statul membru este obligat să numească organismul respectiv.

(3) Fiecare stat membru notifică la Comisie și celorlalte state membre lista organismelor pe care le-a numit, împreună cu îndatoririle și procedurile de verificare specifice pe care organismele respective au fost desemnate să le îndeplinească, precum și numerele de identificare atribuite acestora înainte de către Comisie.

(4) Comisia publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene o listă a organismelor notificate, însoțite de numerele lor de identificare și îndatoririle care le-au fost atribuite. Comisia asigură actualizarea listei.

(5) Un stat membru trebuie să-și retragă notificarea dacă constată că organismul nu mai îndeplinește criteriile menționate în anexa IX. Statul membru respectiv informează de îndată Comisia și celelalte state membre în această privință.

Articolul 16

Culegerea de date cu privire la zgomot

(1) Statele membre iau măsurile necesare ca fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate să transmită autorității responsabile a statului membru în care își are sediul sau în care plasează pe piață sau pun în funcțiune echipamentul menționat la articolul 2 alineatul (1) să transmită Comisiei o copie a declarației de conformitate CE pentru fiecare tip de echipament menționat la articolul 2 alineatul (1).

(2) Comisia centralizează datele obținute conform alineatului (1) pentru toate echipamentele.

(3) Statele membre pot obține la cerere datele centralizate de Comisie.

(4) Comisia publică periodic informațiile relevante, de preferință anual. Aceste publicații trebuie să conțină cel puțin următoarele informații despre fiecare tip sau model de echipament:

—	puterea instalată netă sau oricare alt parametru referitor la zgomot;

—	nivelul de putere acustică măsurat;

—	nivelul acustic de putere acustică garantat;

—	descrierea echipamentului;

—	fabricantul și/sau numele de marcă;

—	numărul/numele modelului.

Articolul 17

Restricții de utilizare

Dispozițiile prezentei directive nu aduc atingere dreptului statelor membre de a stabili, în conformitate cu tratatul:

—	măsuri de reglementare a folosirii echipamentului prevăzut la articolul 2 alineatul (1) în zone pe care le consideră sensibile, inclusiv posibilitatea de a restrânge orele de funcționare pentru echipamentul respectiv;

—	orice cerințe pe care le consideră necesare pentru a asigura protecția persoanelor în timpul folosirii echipamentului respectiv, cu condiția ca acestea să nu implice modificarea echipamentului într-un fel care nu este specificat în prezenta directivă.

Articolul 18

Comitetul

(1) Comisia este sprijinită de un comitet.

(2) În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE, cu respectarea dispozițiile articolului 8.

Perioada stabilită la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE este fixată la trei luni.

(3) Comitetul adoptă propriul regulament de funcționare.

Articolul 19

Atribuțiile comitetului

Comitetul:

(a)	face schimb de informații și de experiență privind punerea în aplicare și aplicarea prezentei directive și discută problemele de interes comun din aceste domenii;

(b)

sprijină Comisia în vederea adaptării la progresul tehnic a anexei III, conform procedurii de reglementare stabilită la articolul 18 alineatul (2), prin intermediul modificărilor necesare, cu condiția ca acestea să nu aibă un impact direct asupra nivelului de putere acustică măsurat al echipamentelor enumerate la articolul 12, în special prin includerea de referințe la standardele europene relevante;

(c)	asigură consultanță Comisiei cu privire la concluziile și modificările menționate la articolul 20 alineatul (2).

Articolul 20

Rapoarte

(1) Cel târziu la 3 ianuarie 2005 și la fiecare patru ani după această dată, Comisia înaintează Parlamentului European și Consiliului un raport privind experiența Comisiei privind punerea în aplicare și administrarea prezentei directive. Raportul trebuie să conțină îndeosebi:

(a)	o dare de seamă privind datele referitoare la zgomot, culese conform articolului 16, precum și alte informații relevante;

(b)	o declarație privind necesitatea de a revizui listele de la articolele 12 și 13, în special în cazul în care un nou echipament trebuie adăugat fie la articolul 12, fie la articolul 13, sau dacă un echipament trebuie transferat de la articolul 13 la articolul 12;

(c)	o declarație privind necesitatea și posibilitățile de revizuire a valorilor limită stabilite la articolul 12, ținând cont de dezvoltarea tehnologică;

(d)	o declarație stabilind o serie integrată de instrumente care să fie folosite pentru continuarea reducerii zgomotului produs de echipamente.

(2) După toate consultările necesare, în special cu Comitetul, Comisia își prezintă cu această ocazie concluziile, precum și, dacă este cazul, modificările la prezenta directivă.

(3) Comisia înaintează Parlamentului European și Consiliului, cel târziu la 3 iulie 2002, un raport din care să reiasă dacă și în ce fel permite progresul tehnic o reducere a valorilor-limită la mașinile de tuns iarba, la trimmerele de gazon și de margine de gazon, precum și, dacă este cazul, o propunere de modificare a prezentei directive.

Articolul 21

Abrogare

(1) Directivele 79/113/CEE, 84/532/CEE, 84/533/CEE, 84/534/CEE, 84/535/CEE, 84/536/CEE, 84/537/CEE, 87/538/CEE și 86/662/CEE se abrogă la 3 ianuarie 2002.

(2) Certificatele de verificare tip și măsurătorile echipamentelor, realizate în temeiul directivelor menționate la alineatul (1), pot fi utilizate la documentația tehnică prevăzută la punctul 3 din anexa V, punctul 3 din anexa VI, punctul 2 din anexa VII, punctele 3.1. și 3.3. din anexa VIII la prezenta directivă.

Articolul 22

Transpunere și data aplicării

(1) Statele membre adoptă și publică actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 3 iulie 2001. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2) Statele membre aplică aceste măsuri începând cu 3 ianuarie 2002. Cu toate acestea, statele membre permit fabricantului sau reprezentantului său autorizat stabilit în Comunitate să aplice dispozițiile prezentei directive de la 3 iulie 2001.

(3) În ceea ce privește nivelurile de putere acustică admisibile reduse ale etapei II, menționate la articolul 12, aceste dispoziții se aplică de la 3 ianuarie 2006.

(4) Atunci când statele membre adoptă aceste măsuri, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(5) Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 23

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în ziua publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 24

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 8 mai 2000.

Pentru Parlamentul European

Președintele

N. FONTAINE

Pentru Consiliu

Președintele

E. FERRO RODRIGUES

(1) JO C 124, 12.4.1998, p. 1.

(2) JO C 407, 28.12.1998, p. 18.

(3) Avizul Parlamentului European din 1 aprilie 1998 (JO C 138, 4.5.1998, p. 84), Poziția comună a Consiliului din 24 ianuarie 2000 (JO C 83, 22.3.2000, p. 1) și Decizia Parlamentului European din 15 martie 2000.

(4) JO L 33, 8.2.1979, p. 15, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 85/405/CEE a Comisiei (JO L 233, 30.8.1985, p. 9).

(5) JO L 300, 19.11.1984, p. 111, astfel cum a fost modificată prin Directiva 88/665/CEE a Comisiei (JO L 382, 31.12.1988, p. 42).

(6) JO L 300, 19.11.1984, p. 123, astfel cum a fost modificată prin Directiva 85/406/CEE a Comisiei (JO L 233, 30.8.1985, p. 11).

(7) JO L 300, 19.11.1984, p. 130, astfel cum a fost modificată prin Directiva 87/405/CEE a Comisiei (JO L 220, 8.8.1987, p. 60).

(8) JO L 300, 19.11.1984, p. 142, astfel cum a fost modificată prin Directiva 85/407/CEE a Comisiei (JO L 233, 30.8.1985, p. 16).

(9) JO L 300, 19.11.1984, p. 149, astfel cum a fost modificată prin Directiva 85/408/CEE a Comisiei (JO L 233, 30.8.1985, p. 18).

(10) JO L 300, 19.11.1984, p. 156, astfel cum a fost modificată prin Directiva 85/409/CEE a Comisiei (JO L 233, 30.8.1985, p. 20).

(11) JO L 300, 19.11.1984, p. 171, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 88/181/CEE (JO L 81, 26.3.1988, p. 71).

(12) JO L 384, 31.12.1986, p. 1, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 95/27/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 168, 18.7.1995, p. 14).

(13) JO C 136, 4.6.1985, p. 1.

(14) JO C 220, 30.8.1993, p. 23.

(15) JO C 138, 17.5.1993, p. 1.

(16) JO L 184, 17.7.1999, p. 23.

(17) JO L 207, 23.7.1998, p. 1, astfel cum a fost modificată prin Directiva 98/79/CE (JO L 331, 7.12.1998, p. 1).

(18) Pel pentru generatoarele de sudură: intensitatea convențională a curentului multiplicată cu tensiunea în sarcină convențională pentru valoarea cea mai joasă a factorului de utilizare dat de fabricant.

Pel pentru generatoarele de curent electric: puterea primară înțeleasă în sensul ISO 8528-1:1993, punctul 13.3.2.

(19) Doar valori orientative. Valorile finale vor depinde de modificarea directivei urmare raportului cerut la articolul 20 alineatul (3). În cazul în care această modificare nu există, valorile de la etapa I vor continua să se aplice și pentru etapa II.

Nivelul acustic admis se va rotunji la cel mai apropiat număr întreg (dacă zecimalele sunt mai mici decât 0,5 folosiți numărul cel mai mic; dacă sunt mai mari sau egale rotunjiți la numărul cel mai mare).

ANEXA I

DEFINIȚIILE ECHIPAMENTULUI

1. Platformă de acces aerian cu motor cu combustie internă

Echipamentul constă într-o minusculă platformă de lucru, o structură care se poate extinde și un șasiu. Platforma de lucru este o platformă împrejmuită sau o colivie care se poate deplasa sub sarcină, la poziția de lucru dorită. Structura care se poate extinde este legată de șasiu și sprijină platforma de lucru; ea permite mișcarea platformei de lucru în poziția dorită.

2. Fierăstrău

Un subansamblu de mână, portabil și acționat de un motor cu combustie internă, prevăzut cu o lamă rotativă de metal sau material plastic folosită pentru a tăia buruieni, arbuști, copaci mici sau alte materiale vegetale similare. Dispozitivul tăietor funcționează în plan aproape paralel cu solul.

3. Troliu de construcții pentru transportul bunurilor

Un troliu, acționat de o sursă de putere, instalat temporar, prevăzut să fie folosit de persoane autorizate să intre pe șantiere de construcții sau tehnologice, deservind următoarele:

(i)

paliere prestabilite, cu o platformă:

—	proiectată pentru transportul exclusiv al bunurilor;

—	care permite accesul persoanelor în timpul încărcării și descărcării;

—	care permite accesul și călătoria unor persoane autorizate în timpul ridicării unei construcții, demolării și întreținerii;

—	este ghidată;

—	circulă vertical sau de-a lungul unui traseu la maximum 15° față de verticală;

—	este sprijinită sau susținută de cablu, frânghie, lanț, fus filetat și piuliță, angrenaj cu cremalieră și roată dințată, cric hidraulic (direct sau indirect) sau un sistem de cuplare prin extensie;

—	unde stâlpii pot sau nu să fie susținuți de o structură independentă sau

(ii)

un palier superior sau o zonă de lucru care se întinde la capătul unei glisiere (de exemplu, la acoperiș), având un dispozitiv de transport de greutate:

—	proiectat exclusiv pentru transportul bunurilor;

—	proiectat astfel încât să nu fie nevoie să se pășească pe el când se încarcă, descarcă, întreține, ridică o construcție sau demolează;

—	unde accesul persoanelor este interzis tot timpul;

—	este ghidat;

—	este proiectat să circule la un unghi de cel puțin 30° față de verticală, dar poate fi utilizat la orice unghi;

—	susținut de un cablu de oțel sau de un sistem de acționare;

—	controlat de comenzi de tip presiune constantă;

—	care nu beneficiază de folosirea vreunei contragreutăți;

—	care are o sarcină nominală maximă de 300 de kg;

—	care are o viteză maximă de 1 m/s;

—	la care dispozitivele de ghidare au nevoie de reazem de la structuri separate.

4. Fierăstrău electric cu bandă pentru șantier

O mașină cu alimentare manuală, cântărind mai puțin de 200 kg, având o singură lamă de fierăstrău tip bandă continuă, montată și circulând între două sau mai multe role de ghidaj.

5. Fierăstrău circular

O mașină cu alimentare manuală, cântărind mai puțin de 200 kg prevăzută cu o singură lamă de fierăstrău circulară (diferită de lama de crestat) cu diametrul de 350 mm sau mai mare, până la maximum 500 mm diametru, fixă în timpul funcționării normale și un blat orizontal care este complet sau parțial fixat în timpul funcționării. Lama de fierăstrău este montată pe un fus orizontal stabil și a cărui poziție rămâne staționară în timpul prelucrării. Mașina poate include oricare din următoarele caracteristici:

—	dispozitiv pentru ca lama fierăstrăului să poată fi coborâtă sau ridicată prin masă;

—	cadrul de sub masă poate fi deschis au închis;

—	fierăstrăul poate fi prevăzut cu o masă mobilă suplimentară, acționată manual (neadiacentă lamei fierăstrăului).

6. Fierăstrău cu lanț, portabil

O unealtă acționată de motor proiectată pentru a tăia lemn cu un fierăstrău cu lanț, formată dintr-un subansamblu compact și integrat, prevăzut cu mânere, sursă de energie, accesorii de tăiat, și proiectată să fie ținută în ambele mâini.

7. Vehicul mixt-spălător cu jet sub presiune și mașină de aspirat

Un vehicul care poate opera fie ca un spălător la presiune înaltă fie ca un aspirator. A se vedea spălătorul la presiune înaltă și mașina de aspirație.

8. Mașină de compactat

O mașină care compactează materiale, de exemplu umplutură de piatră, pământ sau mixtură asfaltică, prin acțiuni de cilindrare, batere sau vibrații produse de unealta de lucru. Poate fi autopropulsată, remorcată, trasă sau atașată la un transportor. Mașinile de compactat sunt subdivizate astfel:

—	cilindri compresori prevăzuți cu loc pentru operator: mașini autopropulsate de compactare, cu unul sau mai multe corpuri cilindrice de metal (tamburi) sau cu anvelope de cauciuc; scaunul operatorului este parte componentă a mașinii;

—

cilindri trași, la care operatorul circulă alături: mașini autopropulsate de compactare cu unul sau mai multe corpuri cilindrice de metal (tamburi) sau cu anvelope de cauciuc; facilitățile pentru circulație, conducere, frânare și vibrare sunt astfel dispuse încât mașinile sunt acționate de un operator auxiliar sau prin telecomandă;

—	cilindri remorcați: mașini de compactare cu unul sau mai multe corpuri cilindrice de metal (tamburi) sau cu anvelope de cauciuc care nu posedă un sistem de acționare independent și la care scaunul operatorului este fixat pe subansamblul de tracționare;

—	plăci vibratoare și berbeci vibratori: mașini de compactare cu plăci plane puse să vibreze. Ele sunt acționate de un operator sau sunt anexă la mașina transportoare;

—	berbeci cu explozie: mașini de compactat care au o pernă plană ca dispozitiv de compactare, care se mișcă vertical prin presiunea exploziei. Mașina este acționată de un operator.

9. Compresoare

Orice mașină care poate fi folosită cu echipamente interschimbabile care comprimă aerul, gazele sau vaporii la presiune mai mare decât presiunea de admisie. Un compresor cuprinde compresorul propriu-zis, un sistem de deplasare sau orice alt component sau orice alt dispozitiv livrat și necesar funcționării sigure a compresorului.

Sunt excluse următoarele categorii de dispozitive:

—	ventilatoare, adică dispozitive care produc circulația aerului la o presiune pozitivă nu mai mare de 110 000 pascali;

—	pompe de vid, adică dispozitive sau aparatură pentru extragerea aerului dintr-un spațiu închis la o presiune care nu depășește presiunea atmosferică;

—	motoarele turbinelor pe gaz.

10. Ciocane de spart beton și picamere, de mână

Ciocane de spart beton și picamere (alimentate prin orice metodă) folosite la lucru pe șantiere de construcții industriale sau civile.

11. Malaxoare de beton sau mortar

O mașină care pregătește beton sau mortar, indiferent de procesul de încărcare, amestecare sau golire. Poate funcționa intermitent sau continuu. Malaxoarele de beton montate pe camioane se numesc autobetoniere (a se vedea definiția 55).

12. Vinci pentru construcții

Un aparat de ridicare, temporar instalat, care funcționează cu alimentare de la o sursă și care este echipat cu mijloace de ridicare și de coborâre a unei greutăți suspendate.

13. Mașină de transport și șprițat pentru beton și mortar

Echipamente de pompare și șprițare a betonului sau mortarului, cu sau fără un agitator, de unde materialul este transportat până la locul de punere în operă prin țevi, dispozitive de distribuție sau brațe de distribuție. Transportarea se face astfel:

—	pentru beton, în mod mecanic, cu pompe cu piston sau rotor;

—	pentru mortar, în mod mecanic, cu pompe cu piston, melc, furtun sau rotor sau pneumatic cu compresoare cu sau fără cameră de aer.

Aceste mașini se pot monta pe camioane, remorci sau vehicule speciale.

14. Bandă transportoare

O mașină temporar instalată adecvată transportării de material cu ajutorul unei benzi acționate.

15. Echipamente de răcire pe vehicule

Un subansamblu cu spațiu de răcire a mărfii pe vehicule de categoriile N2, N3, O3 și O4 conform definiției din Directiva 70/156/CEE.

Subansamblul de răcire poate fi acționat prin intermediul unei piese integrate în subansamblul de răcire, a unei piese separate atașate la carcasa vehiculului, a unui motor de acționare a vehiculului sau o sursă de putere independentă sau alăturată.

16. Încărcător cu cupă

Un vehicul autopropulsat pe roți sau șenile folosit pentru a exercita o forță de tracțiune sau compresiune prin intermediul echipamentului montat.

17. Sondă de foraj

O mașină care se folosește la forarea de găuri pe șantierul de construcții cu:

—	freză cu percuție;

—	freză rotativă;

—	freză rotativă percutantă.

Instalațiile de foraj sunt staționare în timpul forării. Ele se pot deplasa de la un loc de muncă la altul prin propria lor sursă de putere. Instalațiile de foraj autopropulsate le includ pe cele montate pe camioane, șasiuri pe roți, tractoare, șenile și cele glisante (trase de vinci). Atunci când instalațiile se montează pe camioane, tractoare sau remorci sau pe roți, transportul se poate face la viteze mai mari și pe drumuri publice.

18. Camion elevator

O mașină autopropulsată pe roți sau șenile cu o carcasă deschisă care fie transportă și depozitează fie împrăștie material. Camionul elevator poate fi echipat cu o instalație completă de autoîncărcare.

19. Echipament pe camioane pentru încărcarea și descărcarea silozurilor sau rezervoarelor

Dispozitive acționate, atașate la camioanele pentru silozuri sau rezervoare pentru a încărca și descărca lichide sau materiale voluminoase prin intermediul pompelor sau a echipamentelor similare.

20. Excavator, hidraulic sau cu cablu

O mașină autopropulsată, pe roți sau șenile, având la partea superioară o structură capabilă să facă o rotație de minimum 360°, care excavează, scutură și depune materialul cu ajutorul unei cupe fixată la un braț simplu sau telescopic, fără să-și miște șasiul sau aparatul de rulare în nici unul din ciclurile mașinii.

21. Excavator-încărcător

O mașină autopropulsată, pe roți sau șenile, având o bază principală proiectată să suporte atât o cupă montată în față pentru încărcare, cât și o cupă-sapă montată în spate. Când se folosește ca sapă, mașina în mod obișnuit lucrează sub nivelul solului, mișcarea cupei fiind spre mașină. Cupa-sapă ridică, balansează și descarcă materialul, mașina fiind în poziție staționară. Când mașina este folosită la încărcat, ea încarcă sau excavează prin mișcarea înainte a mașinii și ridică, transportă și descarcă materialul.

22. Container pentru reciclarea sticlei

Un container, făcut din orice material, folosit pentru colectarea sticlelor. Este echipat cu cel puțin o deschidere pentru introducerea sticlelor și alta pentru golirea containerului.

23. Greder

O mașină autopropulsată pe roți, având o lamă reglabilă, așezată între axul frontal și cel din spate, care taie, deplasează și împrăștie material conform cerințelor specificate.

24. Trimmer pentru iarbă/pentru margine de iarbă

Un aparat portabil de mână acționat de un motor cu combustie, prevăzut cu furtunuri flexibile, corzi sau alte elemente tăietoare nemetalice similare, cum ar fi lamele pivotante, care au ca scop tăierea buruienilor, a ierbii sau a vegetației similare moi. Dispozitivul tăietor funcționează într-un plan aproximativ paralel (trimmerul de iarbă) sau perpendicular (trimmerul de margine de iarbă) față de sol.

25. Trimmer pentru gard viu

Echipament de mână complet acționat electric care este proiectat pentru a fi folosit de un operator pentru a fasona gardul viu și arbuștii folosind una sau mai multe lame tăietoare cu mișcare alternativă liniară.

26. Spălător de presiune înaltă

Un vehicul echipat cu un dispozitiv de spălare a canalelor sau a instalațiilor similare cu ajutorul unui jet de apă la presiune înaltă. Dispozitivul poate fi montat pe șasiul unui camion sau incorporat în șasiu. Echipamentul poate fi fix sau demontabil ca și în cazul unui sistem de caroserie interschimbabilă.

27. Mașină cu jet de apă de presiune înaltă

O mașină cu duză sau altă deschidere care contribuie la creșterea vitezei, care permite apei, chiar și cu adaosuri, să iasă ca un jet liber. În general, mașinile cu jet la presiune înaltă constau dintr-o acționare, un generator de presiune, furtunuri, dispozitive de pulverizare, mecanisme de siguranță, comenzi și dispozitive de măsurare. Mașinile cu jet de apă de presiune înaltă pot fi mobile sau staționare:

—	mașinile cu jet de apă la presiune înaltă mobile sunt mașini deplasabile și transportabile proiectate pentru diferite șantiere și în acest sens sunt în general prevăzute cu propriul lor șasiu sau se montează pe vehicule. Toate furtunurile de alimentare sunt flexibile și ușor de demontat;

—	mașinile cu jet de apă la presiune înaltă staționare sunt proiectate pentru a fi folosite într-un șantier pe o anumită perioadă de timp, dar se pot muta pe alt șantier cu echipament corespunzător. Ele sunt fie autoglisante, fie autoportante, cu tuburi de alimentare care pot fi demontate.

28. Ciocan cu acționare hidraulică

Echipament care folosește sursa de putere hidraulică a mașinii suport pentru a accelera un piston care apoi lovește o unealtă. Unda de presiune generată de acțiunea cinetică trece prin unealtă în material determinând spargerea materialului. Ciocanul cu acționare hidraulică are nevoie de ulei sub presiune ca alimentare pentru a funcționa. Subansamblul complet suport/ciocan este controlat de operator, care de obicei stă în cabina vehiculului suport.

29. Blocuri cu acționare hidraulică

Orice mașină care poate fi folosită cu echipament interschimbabil care comprimă lichidele la o presiune mai mare decât presiunea de intrare. Este formată dintr-un ansamblu de sistem de deplasare, pompă cu sau fără rezervor și accesorii (de exemplu, comenzi, supape de presiune).

30. Freză pentru rosturi

O mașină mobilă necesară producerii de rosturi în beton, asfalt sau alte suprafețe rutiere similare. Unealta tăietoare este un disc care se rotește la viteză mare. Mișcarea înainte a frezei pentru rosturi poate fi:

—

manuală;

—	manuală cu ajutor mecanic;

—	acționată electric.

31. Compactor de haldă cu cupă

O mașină de compactare autopropulsată pe roți care are cuplat un mecanism de încărcare montat în față, cu cupa pe roți de oțel, prevăzut să compacteze, să deplaseze, să separe în funcție de granulație și să încarce sol, pământ de umplutură sau material sanitar (deșeuri) de pe rampă.

32. Mașină de tuns iarba

O mașină de tăiat iarba în spatele căreia merge sau pe care stă operatorul sau o mașină care are accesorii de tăiere a ierbii, în care dispozitivul tăietor funcționează în plan aproximativ paralel cu solul și care folosește solul pentru a determina înălțimea la care se taie cu ajutorul roților, a pernei de aer sau a unor saboți, prevăzută cu un motor electric ca sursă de putere. Dispozitivele tăietoare sunt fie:

—	elemente tăietoare rigide, fie

—	tuburi tip filament nemetalice sau lame nemetalice cu mișcare pivotantă liberă cu o energie cinetică mai mare de 10 J pentru fiecare dintre ele; energia cinetică se determină folosind EN 786:1997, anexa B.

De asemenea, o mașină de tuns iarba sau cu anexe pentru tăierea ierbii, la care operatorul circulă pe lângă ea sau prevăzută cu loc pentru operator și care are un dispozitiv tăietor ce se rotește după o axă orizontală pentru a produce o acțiune de forfecare cu o bară fixă sau un cuțit fix, ca în cazul unei mașini de tuns iarba cu tambur.

33. Trimmer pentru gazon/trimmer pentru margine de gazon

O mașină electrică de tăiat iarba în spatele căreia merge sau pe care o ține în mână operatorul cu elemente nemetalice de tip filament sau cu lame tăietoare cu mișcare de pivotare liberă cu energie cinetică nu mai mare de 10 J fiecare proiectată să taie iarba sau vegetație moale similară. Elementele de tăiere funcționează într-un plan aproximativ paralel (trimmerul de gazon) sau perpendicular (trimmerul pentru muchia de gazon) față de sol. Energia cinetică este determinată de EN 786:1997, anexa B.

34. Aspirator de frunze

O mașină conectată la o sursă de putere, folosită la curățarea gazonului, potecilor, drumurilor, străzilor etc. de frunze și alte materiale cu ajutorul unui curent de aer de mare viteză. Poate să fie portabil (de mână) sau neportabil, dar mobil.

35. Colector de frunze

O mașină conectată la o sursă de putere care servește la adunarea frunzelor și a altor resturi cu ajutorul unui dispozitiv de aspirație, care constă dintr-o sursă de energie care produce un vid în interiorul mașinii, o duză de aspirație și un container pentru materialul adunat. Poate să fie portabil (de mână) sau neportabil, dar mobil.

36. Camion elevator, acționat de un motor cu combustie, cu contragreutate

Un camion elevator pe roți acționat de un motor cu combustie internă și prevăzut cu contragreutate și echipament de ridicare (stâlp, braț telescopic sau articulat). Poate fi:

—	camion pentru teren accidentat (camion cu contragreutate pe roți prevăzut în special pentru lucrul pe teren natural cu asperități sau săpat, de exemplu pe șantierele de construcții);

—	alte tipuri de camioane cu contragreutate, fiind excluse cele care sunt special construite pentru manipularea containerelor.

37. Încărcător

O mașină autopropulsată pe roți sau șenile care are o structură de sprijin pentru cupa montată în față și o legătură care încarcă și excavează prin mișcarea înainte a mașinii și ridică, transportă și descarcă material.

38. Macara mobilă

O macara autopropulsată cu braț, capabilă să se deplaseze încărcată sau descărcată fără să aibă un traseu de deplasare fixat și care se stabilizează cu ajutorul gravitației. Funcționează pe anvelope, șenile sau în alte moduri. În poziție fixă poate să se sprijine pe suporți proprii sau pe alte accesorii ce îi măresc stabilitatea. Suprastructura unei macarale mobile poate să fie cu pivot cu rotație completă, rotație limitată sau fără rotație. Este, în mod normal, echipată cu unul sau mai multe trolii și/sau cu cilindru hidraulic pentru ridicarea și coborârea brațului sau a greutății. Macaralele mobile au brațe fie telescopice, fie articulate, fie cu grindă tip zăbrele, fie într-o combinație a acestora, proiectate astfel încât să permită coborârea lor rapidă. Greutățile suspendate de braț pot fi manipulate cu ansambluri cu cârlig sau alte anexe pentru ridicarea greutății în scopuri speciale.

39. Container mobil pentru deșeuri

Un container proiectat corespunzător prevăzut cu roți, acoperit și care servește la depozitarea temporară a deșeurilor.

40. Excavator cu cupă întoarsă

O mașină autopropulsată proiectată să fie controlată de un operator pedestru:

—	cu sau fără roți de sprijin, în care elementele active funcționează ca o sapă și asigură propulsia (excavator cu cupă întoarsă) sau

—	acționată de una sau mai multe roți cu legătură directă la motor și prevăzută cu sape (excavator cu cupă întoarsă cu roți conduse).

41. Finisor rutier

O mașină de construcții rutiere mobile folosită în scopul aplicării straturilor de material de construcții cum ar fi mixturile bituminoase, betonul și pietrișul pe suprafețe. Finisoarele rutiere pot să fie prevăzute cu compactoare cu grindă.

42. Echipamente de implantare și extracție a pilonilor

Echipamente de implantare și extracție a pilonilor, de exemplu ciocane cu șoc, extractoare, vibratoare sau dispozitive statice de împins/tras stâlpi care fac parte dintr-un ansamblu de mașini sau componente folosite la implantarea sau extracția pilonilor, inclusiv:

—	instalație de lucru, formată dintr-o mașină transportoare (montată pe șine, roți sau șenile, cu anexe plutitoare, cu sistem de conducere sau ghidare);

—	anexe, de exemplu longerine, căști, roți conduse, dispozitive de prindere, de manipulare a pilonilor, de orientare a pilonilor, protecții acustice și dispozitive de absorbție a șocurilor/vibrațiilor, blocuri/generatoare de putere și dispozitive/platforme de ridicare a personalului.

43. Echipament de pozat țevi

O mașină autopropulsată pe șenile sau roți proiectată special pentru a manipula și poza țevi și pentru a transporta echipament pentru țevi. Mașina, al cărei concept se bazează pe tractor, are componente special proiectate, cum ar fi șasiul, carul, contragreutatea, mecanismul de ridicare a greutății și estacade, precum și brațul lateral cu rotație verticală.

44. Plug pe șenile pentru pârtiile de schi

O mașină autopropulsată pe șenile folosită pentru a exercita o forță de tragere sau împingere pe zăpadă sau gheață prin intermediul unui echipament montat.

45. Generator de curent electric

Orice dispozitiv cu motor cu combustie internă care acționează un generator electric rotativ care asigură o alimentare continuă cu energie electrică.

46. Aspirator industrial

Un aspirator industrial pentru resturi care preia cu ajutorul unui jet de aer de viteză mare sau printr-un sistem de ridicare și preluare resturile și le duce la o pâlnie colectoare. Dispozitivele de măturat și adunat pot fi montate pe șasiul propriu al unui camion sau înglobat în structura acestuia. Echipamentul poate fi fix sau demontabil, cum este cazul la sistemul de caroserie de schimb.

47. Mașină de colectat gunoiul

Un vehicul proiectat pentru colectarea și transportul deșeurilor domestice și voluminoase, și bazat pe încărcare cu containerul sau cu mâna. Vehiculul poate fi prevăzut cu un mecanism de compactare. Mașina de colectat gunoiul cuprinde un șasiu cu o cabină pe el pe care se pune caroseria. Poate să fie echipat cu un dispozitiv de ridicat containere.

48. Freză rutieră

O mașină mobilă folosită la îndepărtarea materialului de pe suprafețele pavate, prevăzută cu un corp cilindric acționat de motor pe a cărui suprafață se fixează frezele. În timpul operației de frezare tamburul lamei se rotește.

49. Scarificator

O mașină acționată de motor în spatele căreia merge sau pe care stă operatorul care folosește solul pentru a determina adâncimea de tăiere, echipată cu un ansamblu adecvat pentru a face caneluri sau a zgâria suprafața gazonului în grădini, parcuri sau alte zone similare.

50. Mașină de tocat/mărunțit

O mașină acționată de motor proiectată a fi folosită în poziție staționară, cu mai multe dispozitive tăietoare a unor materii organice cu volum mare în bucăți mai mici. În general, sunt formate dintr-o fantă de alimentare prin care se introduce materialul (care poate fi ținut sau nu într-un recipient), un dispozitiv care taie materialul printr-o anume metodă (tăiere, cioplire, zdrobire sau altfel) și un jgheab de deversare prin care se varsă materialul tăiat. Se poate anexa un dispozitiv colector.

51. Plug de zăpadă cu dispozitive rotative

O mașină cu dispozitive rotative, cu care se îndepărtează zăpada din zonele cu trafic, apoi accelerează și aruncă zăpada în afară cu ajutorul unei suflante.

52. Vehicul cu aspirație

Un vehicul echipat cu un dispozitiv de colectare a apei, noroiului, nămolului, gunoiului și a altor materiale similare din canale sau similar cu ajutorul unui vid. Dispozitivul poate fi montat pe șasiul propriu-zis al unui camion sau înglobat în mașină. Echipamentul poate fi fix sau demontabil, cum este cazul la sistemul de caroserie care permite interschimbarea.

53. Macara turn

O macara cu braț pivotant la care brațul este fixat în vârful unui turn ce stă vertical în poziție de lucru. Acest echipament acționat de la sursă are mijloace de ridicare și coborâre a greutăților suspendate și de deplasare a acestor greutăți prin schimbarea razei de ridicare a greutății, rotire și circulație a întregului echipament. Unele echipamente nu efectuează în mod obligatoriu toate aceste mișcări. Macaraua poate fi instalată în poziție fixă sau poate fi echipată cu mijloace de deplasare sau de cățărare.

54. Excavator de șanțuri

O mașină autopropulsată pe care se stă sau lângă care se umblă cu șenile sau roți care are un mecanism de excavare atașat în față sau în spate, proiectat în principal pentru a săpa șanțuri prin operații continue, prin avansarea mașinii.

55. Autobetonieră

Un vehicul prevăzut cu un tambur pentru transportul betonului prefabricat de la stația de betoane la șantier; tamburul se poate roti când vehiculul este în mișcare sau staționar. Tamburul se golește pe șantier prin rotirea lui. Tamburul este acționat fie de motorul vehiculului fie de un motor suplimentar.

56. Instalație de pompare a apei

O mașină care constă în pompa de apă propriu-zisă și sistemul de acționare. Pompa de apă este definită ca o mașină cu care apa este înălțată de la un nivel energetic mai scăzut la unul mai înalt.

57. Generator de sudură

Orice dispozitiv rotativ care produce curent electric pentru sudură.

ANEXA II

DECLARAȚIE DE CONFORMITATE CE

Declarația de conformitate CE trebuie să conțină următoarele elemente specifice:

—	numele și adresa fabricantului sau a reprezentantului său autorizat stabilit în Comunitate;

—	numele și adresa persoanei care deține documentația tehnică;

—	descrierea echipamentului;

—	procedura de evaluare a conformității aplicată și dacă este cazul, numele și adresa organismului notificat implicat;

—	nivelul de putere acustică măsurat cu o aparatură adecvată;

—	nivelul de putere acustică garantat pentru acest echipament;

—	o trimitere la prezenta directivă;

—	o declarație din care să rezulte că echipamentul este conform cerințelor prezentei directive;

—	unde este cazul, declarația (declarațiile) de conformitate și trimiterile la alte directive CE care se aplică;

—	locul și data întocmirii declarației;

—	datele persoanei autorizate să semneze declarația generatoare de obligații juridice în numele fabricantului sau al reprezentantului autorizat al acestuia stabilit în Comunitate.

ANEXA III

METODĂ DE MĂSURARE A ZGOMOTULUI EMIS DE ECHIPAMENTELE FOLOSITE ÎN EXTERIOR

Domeniu de aplicare

Prezenta anexă stabilește metodele de măsurare a zgomotului aerian, care vor fi folosite pentru determinarea nivelului de putere acustică al echipamentului care intră sub incidența prezentei directive în vederea procedurilor de evaluare a conformității din prezenta directivă.

Partea A din prezenta anexă specifică, pentru fiecare tip de echipament menționat la articolul 2 alineatul (1):

—	standardele de bază pentru emisia sonoră;

—	suplimentări generale la aceste standarde de bază privind emisia sonoră

pentru măsurarea nivelului de presiune acustică pe o suprafață de măsurare ce cuprinde sursa și pentru calculul nivelului de putere acustică produs de sursă.

Partea B din prezenta anexă stabilește, pentru fiecare tip de echipament menționat la articolul 2 alineatul (1):

—

un standard de bază recomandat, incluzând:

—	o trimitere la standardul de bază pentru emisia de zgomote aleasă din Partea A;

—	zona de încercare;

—	valoarea constantei K2A ;

—	forma suprafeței de măsurare;

—	numărul și poziția microfoanelor folosite;

—

condiții de funcționare, inclusiv:

—	trimiterea la standard;

—	cerințe privind montarea echipamentului;

—	metoda de calcul a nivelului de putere acustică rezultat în cazul în care se folosesc mai multe încercări cu condiții diferite de funcționare;

—	informații suplimentare.

La încercarea unor echipamente, producătorul sau reprezentantul său autorizat în Comunitate poate alege unul din standardele de bază pentru emisie de zgomote din Partea A și să aplice condițiile de funcționare din Partea B pentru acest echipament. Cu toate acestea, în cazul unei divergențe, se utilizează standardul de bază pentru emisia de zgomote stabilit în Partea B împreună cu condițiile de funcționare din Partea B.

PARTEA A

STANDARD DE BAZĂ PENTRU EMISIA DE ZGOMOTE

Pentru determinarea nivelului de putere acustică a echipamentelor utilizate în exterior conform definiției de la articolul 2 alineatul (1), standardele de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

EN ISO 3746:1995

pot face obiectul următoarelor adăugiri suplimentare:

1. Măsurarea incertitudinii

Măsurarea incertitudinii nu se ia în considerare în cadrul procedurilor de evaluare a conformității în faza de proiectare.

2. Funcționarea sursei în timpul încercării

2.1. Viteza ventilatorului

Dacă motorul echipamentului sau sistemul său hidraulic este prevăzut cu ventilator (ventilatoare), el (ele) trebuie să fie în funcțiune în timpul încercării. Viteza ventilatorului este declarată și fixată, conform uneia din condițiile de mai jos, de către producătorul echipamentului și trebuie folosită în măsurările suplimentare și în raportul asupra încercării.

(a)	Acționarea ventilatorului legat direct la motor Dacă acționarea ventilatorului este legată direct la motor sau la o comandă hidraulică (de exemplu, cu curea de transmisie), aceasta trebuie să funcționeze în timpul încercării.

(b)

Acționarea ventilatorului cu diferite viteze distincte

Dacă ventilatorul poate funcționa la câteva viteze distincte, încercarea se va face fie:

—	la viteza de lucru maximă, fie

—

la prima probă, cu ventilatorul pus pe viteza zero și la a doua probă cu ventilatorul pus pe viteza maximă. Nivelul presiunii sonore LpA se calculează combinând ambele încercări și cu ecuația:

Formula

unde:

LpA,0 % este nivelul de presiune sonoră determinat cu ventilatorul la viteza zero;

LpA,100 % este nivelul de presiune sonoră determinat cu ventilatorul fixat la viteza maximă.

(c)	Acționarea ventilatorului cu viteză continuu variabilă Dacă ventilatorul poate opera la viteză continuu variabilă, proba se efectuează fie conform punctul 2.1(b) fie cu viteza ventilatorului fixată de producător la minimum 70 % din viteza maximă.

2.2. Încercarea echipamentului funcționând în gol

Pentru aceste măsurări, motorul și sistemul hidraulic trebuie încălzite conform instrucțiunilor și trebuie respectate cerințele de siguranță.

Încercarea se face cu echipamentul în poziție staționară, fără ca echipamentul de lucru sau mecanismul mobil să fie în funcțiune. Pentru acest test, motorul merge în gol la o viteză cel puțin nominală și care corespunde puterii nete (1).

Dacă mașina este legată la un generator sau la rețea, frecvența curentului de alimentare specificată pentru motor de către producător este stabilă la ± 1 Hz dacă ea este echipată cu motor de inducție, iar tensiunea de alimentare este la ± 1 % din tensiunea nominală dacă mașina este echipată cu un motor cu colector. Tensiunea de alimentare este măsurată la capătul unui cablu sau a unei coarde nedetașabile sau la intrarea în mașină dacă se furnizează cu cablu detașabil. Forma undei de curent de la generator este similară cu cea de la rețea.

Dacă mașina este pe baterie, bateria se încarcă complet.

Viteza folosită și puterea netă corespunzătoare sunt declarate de producător și trebuie scrise în raportul asupra probei.

Dacă echipamentul este prevăzut cu mai multe motoare, ele trebuie să funcționeze simultan în timpul încercării. Dacă acest lucru nu este posibil, se încearcă fiecare combinație posibilă de motoare.

2.3. Încercarea echipamentului funcționând în sarcină

Pentru aceste măsurări, motorul (dispozitivul de acționare) și sistemul de acționare hidraulică trebuie încălzite conform instrucțiunilor și trebuie respectate cerințele de siguranță. Nu se pun în funcțiune în timpul încercării nici un fel de dispozitive de semnalizare, cum ar fi claxonul de avertizare sau avertizorul.

Viteza echipamentului în timpul testului se înregistrează și se trece în raport.

Dacă echipamentul este prevăzut cu mai multe motoare și/sau agregate, ele trebuie să funcționeze simultan în timpul încercărilor.

Pentru fiecare tip de echipament testat sub sarcină, trebuie refăcute condiții de funcționare specifice, ce produc, în principiu, efecte și solicitări similare celor din condiții de lucru reale.

2.4. Încercarea echipamentului acționat manual

Pentru fiecare tip de echipament de mână, se refac condiții convenționale de funcționare, care produc efecte și solicitări similare celor din condiții de lucru reale.

3. Calculul nivelului de presiune sonoră superficială

Nivelul de presiune sonoră superficială se determină de cel puțin 3 ori. Dacă cel puțin două din valorile determinate nu diferă cu mai mult de 1 dB, nu mai sunt necesare alte măsurări. Altfel, măsurarea continuă până când se obțin două valori ce diferă cu cel mult 1 dB. Nivelul de presiune sonoră superficială ponderat A folosit la calculul nivelului de putere acustică este media aritmetică a celor mai mari două valori ce nu diferă cu mai mult de 1 dB.

4. Informații cuprinse în raport

Nivelul de putere acustică ponderat A al unei surse testate se rotunjește la cel mai apropiat număr întreg (sub 0,5 - se rotunjește la cifra mai mică, peste sau egal cu 0,5 - la cea mai mare).

Raportul conține datele tehnice necesare identificării sursei testate și codul testului acustic și datele acustice.

5. Pozițiile microfoanelor suplimentare pe suprafața emisferică de măsurare (EN ISO 3744:1995)

În completare la clauzele 7.2.1 și 7.2.2 din EN ISO 3744:1995, se pot folosi 12 microfoane pe suprafața emisferică de măsurare. Locurile în care sunt poziționate cele 12 microfoane distribuite pe suprafața unei emisfere cu raza r sunt date în tabelul de mai jos, în coordonate carteziene. Raza r a emisferei este egală sau mai mare decât dublul dimensiunii celei mai mari a paralelipipedului de referință. Paralelipipedul de referință este definit ca cel mai mic paralelipiped dreptunghic posibil în care ar putea fi cuprins echipamentul (fără anexe) și care se termină pe planul reflectant. Raza emisferei se rotunjește la cea mai apropiată dintre următoarele valori: 4, 10, 16 m.

Numărul (12) de microfoane se poate reduce la șase, dar pozițiile 2, 4, 6, 8, 10 și 12 sunt obligatorii în toate cazurile, conform cerințelor clauzei 7.4.2 din EN ISO 3744:1995.

În general, aranjarea a șase microfoane pe suprafața emisferică de măsurat este obligatorie. Dacă există alte specificații în cadrul testului acustic în prezenta directivă pentru un anume echipament, atunci se urmează acele specificații.

TABEL

Coordonatele celor 12 poziții ale microfoanelor

Număr de microfoane	x/r	y/r	z
1	1	0	1,5 m
2	0,7	0,7	1,5 m
3	0	1	1,5 m
4	-0,7	0,7	1,5 m
5	-1	0	1,5 m
6	-0,7	-0,7	1,5 m
7	0	-1	1,5 m
8	0,7	-0,7	1,5 m
9	0,65	0,27	0,71 r
10	-0,27	0,65	0,71 r
11	-0,65	-0,27	0,71 r
12	0,27	-0,65	0,71 r

6. Corecție de mediu K2A

Echipamentul se măsoară pe o suprafață reflectantă din beton sau asfalt neporos, corecția de mediu K2A se pune la K2A = 0. Dacă există alte specificații în codul testului acustic în prezenta directivă pentru un anume echipament, atunci se urmează acele specificații.

Figură

Rețea suplimentară de microfoane pe emisferă (12 poziții pentru microfoane)

(1) Putere netă înseamnă puterea în „kW CE” obținută prin încercare la capătul vilbrochenului sau echivalentul acesteia, măsurată în conformitate cu metodele CE de măsurare a puterii la motoarele cu ardere internă pentru vehiculele rutiere, fără a lua în considerare puterea motorului ventilatorului de răcire.

PARTEA B

CODURILE ÎNCERCĂRILOR DE ZGOMOT PENTRU ECHIPAMENTE SPECIFICE

0. ECHIPAMENT TESTAT NEÎNCĂRCAT

STANDARD DE BAZĂ PENTRU EMISIA DE ZGOMOTE

EN ISO 3744:1995

Suprafață de încercare

Suprafață reflectantă din beton sau asfalt neporos

Corecție de mediu K2A

K 2A = 0

Suprafața de măsurare/numărul pozițiilor microfoanelor/distanța de măsurare

(i)	Dacă dimensiunea cea mai mare a paralelipipedului de referință nu depășește 8 m: pozițiile în emisferă a celor șase microfoane în conformitate cu punctul 5 din partea A/în conformitate cu punctul 5 din partea A.

(ii)	Dacă dimensiunea cea mai mare a paralelipipedului de referință depășește 8 m: paralelipiped conform ISO 3744:1995 cu distanță de măsurare d = 1 m

Condiții de funcționare în timpul încercării

Test fără punere sub sarcină:

Încercările de zgomot se efectuează conform părții A, punctul 2.2

Perioadă/perioade de observare/determinare a nivelului de putere acustică rezultat dacă se folosește mai mult de o condiție de funcționare

Perioada de observare este de cel puțin 15 secunde.

1. PLATFORME DE ACCES CU MOTOR CU COMBUSTIE INTERNĂ

A se vedea nr. 0

2. FIERĂSTRAIE

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Suprafață de încercare

ISO 10884:1995

Suprafața de măsurare/numărul pozițiilor microfoanelor/distanța de măsurare

ISO 10884:1995

Condiții de funcționare în timpul încercării

Încercare sub sarcină

ISO 10884:1995, punctul 5.3

Perioadă de observare

ISO 10884:1995

3. TROLII DE CONSTRUCȚII PENTRU TRANSPORTUL DE BUNURI

A se vedea nr. 0

Centrul geometric al motorului trebuie poziționat deasupra centrului emisferei; elevatorul se mișcă fără sarcină și părăsește emisfera - la nevoie - în direcția punctului 1.

4. FIERĂSTRAIE ELECTRICE CU BANDĂ PENTRU ȘANTIER

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Suprafața de măsurare/numărul pozițiilor microfoanelor/distanța de măsurare

ISO 7960:1995, Anexa J cu d = 1 m

Condiții de funcționare în timpul încercării

Încercare sub sarcină

Conform ISO 7960:1995, anexa J [doar punctul J2 litera (b)]

Perioadă de observare

Conform ISO 7960:1995 anexa J

5. FIERĂSTRAIE CIRCULARE

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Suprafața de măsurare/numărul pozițiilor microfoanelor/distanța de măsurare

ISO 7960:1995, anexa A, distanța de măsurare d = 1 m

Condiții de funcționare în timpul încercării

Încercare sub sarcină

ISO 7960:1995, anexa A [doar punctul A2 litera (b)]

Perioadă de observare

ISO 7960:1995 anexa A

6. FIERĂSTRAIE CU LANȚ, PORTABILE

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Suprafață de încercare

ISO 9207:1995

Suprafața de măsurare/numărul pozițiilor microfoanelor/distanța de măsurare

ISO 9207:1995

Condiții de funcționare în timpul încercării

Încercare sub sarcină/Încercare fără a fi pus sub sarcină

Motor folosit la tăiat lemne solicitat la maximum, cu turație maximă, neîncărcat

(a)	acționat cu motor de combustie internă: ISO 9207:1995 punctele 6.3 și 6.4

(b)	acționat cu motor electric: încercarea corespunde la ISO 9207:1995 punctul 6.3 și o încercare cu motor în turație maximă neîncărcat

Perioadă/perioade de observare/determinare a nivelului de putere acustică rezultat dacă se folosește mai mult de o condiție de funcționare

ISO 9207:1995 punctele 6.3 și 6.4

Nivelul acustic LWA se calculează după formula:

Formula

unde LW1 și LW2 sunt nivelurile de putere acustică medii a două moduri de funcționare diferite definite mai sus.

7. VEHICULE MIXTE-SPĂLĂTOARE CU JET DE PRESIUNE ȘI MAȘINI DE ASPIRAȚIE

Dacă este posibilă funcționarea simultană a ambelor componente ale echipamentului, aceasta se face conform nr. 26 și 52. Dacă nu, se măsoară separat și se notează valorile mai mari.

8. MAȘINI DE COMPACTARE

(i) CILINDRI COMPACTORI FĂRĂ VIBRAȚIE

A se vedea nr. 0

(ii) CILINDRI COMPACTORI PREVĂZUȚI CU LOC PENTRU OPERATOR

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Condiții de funcționare în timpul încercării

Montarea echipamentelor

Cilindrul compresor vibrator se instalează pe unul sau mai multe materiale elastice, cum ar fi pernele de aer. Aceste perne de aer sunt confecționate din material flexibil (elastomer sau similar) și se umflă la o presiune care să asigure ridicarea cu cel puțin 5 cm a mașinii; se evită efectele rezonanței. Dimensiunea pernei/pernelor este de natură să asigure stabilitatea mașinii în timpul probei.

Încercare sub sarcină

Mașina este testată în poziție staționară cu motorul la putere nominală (cea declarată de producător), cu mecanismul/mecanismele mobile deconectate. Mecanismul de compactare funcționează la putere maximă de compactare, care corespunde combinației dintre cea mai mare frecvență și cea mai înaltă amplitudine posibilă declarată de producător.

Perioadă de observare

Perioada de observare este de cel puțin 15 secunde.

(iii) PLĂCI VIBRATOARE; BERBECI VIBRATORI, BERBECI CU EXPLOZIE ȘI CILINDRI COMPACTORI LA CARE OPERATORUL CIRCULĂ PE LÂNGĂ MAȘINĂ

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Suprafață de încercare

EN 500-4 revizuită 1:1998, anexa C

Condiții de funcționare în timpul încercării

Încercare sub sarcină

EN 500-4 revizuită 1:1998, anexa C

Perioada de observare

EN 500-4 revizuită 1:1998, anexa C

9. COMPRESOARE

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Suprafața de măsurare/numărul pozițiilor microfoanelor/distanța de măsurare

emisferă/pozițiile celor șase microfoane în conformitate cu punctul 5 Partea A/în conformitate cu punctul 5 Partea A

paralelipiped conform ISO 3744:1995, distanța de măsurare d = 1 m

Condiții de funcționare în timpul încercării

Montarea echipamentelor

Compresoarele sunt instalate pe un plan reflectant; compresoarele glisante se pun pe un suport de 0,4 m înălțime, dacă în condițiile de instalare ale producătorului nu se specifică altfel.

Încercare sub sarcină

Compresorul testat se încălzește și funcționează în condiții stabile ca în funcționarea continuă. Acesta este bine întreținut și uns, conform specificațiilor producătorului.

Determinarea nivelului acustic se face la încărcare maximă sau în condiție de funcționare reproductibilă și reprezentativă pentru funcționarea cea mai zgomotoasă în mod obișnuit, oricare ar fi aceasta.

Dacă structura instalației complete prevede ca anumite componente, de exemplu, refrigerenții intermediari, să fie montate în afara compresorului, atunci se fac eforturi de a distinge zgomotul produs de aceste componente în timpul testului. Separarea diferitelor surse de zgomot poate pretinde echipamente speciale de atenuare a zgomotului de la aceste surse în timpul măsurării. Caracteristicile zgomotelor și descrierea condițiilor de funcționare a acestor componente se prezintă separat în raportul de încercare.

În timpul testului, gazul evacuat de compresor este scos din zona de încercare. Se are grijă ca zgomotul generat de gazul evacuat să fie cu cel puțin 10 dB mai mic decât zgomotul măsurat, în toate punctele de măsurare (de exemplu, se poate introduce un amortizor).

Atenție ca evacuarea aerului să nu introducă un zgomot suplimentar datorită turbulenței de la supapa de evacuare a compresorului.

Perioada de observare

Perioada de observare este de cel puțin 15 secunde.

10. CIOCANE DE SPART BETON ȘI PICAMERE DE MÂNĂ

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Suprafața de măsurare/numărul pozițiilor microfoanelor/distanța de măsurare

Emisferă/pozițiile celor șase microfoane în conformitate cu punctul 5 Partea A și cu tabelul de mai jos, conform masei echipamentului din tabelul următor:

Masa echipamentului m în kg	Raza emisferei	z pentru pozițiile 2, 4, 6, 8 ale microfoanelor
m < 10	2 m	0,75 m
m ≥ 10	4 m	1,50 m

Condiții de funcționare în timpul încercării

Montarea echipamentelor

Toate aparatele se verifică în poziție verticală.

Dacă aparatura are o evacuare a aerului, axa acesteia trebuie să fie echidistantă față de două poziții ale microfoanelor. Zgomotul sursei de alimentare nu influențează măsurarea emisiei de zgomote de la aparatura testată.

Suportul aparatului

Aparatul se cuplează în timpul efectuării testului la un dispozitiv incorporat într-un bloc cubic de beton, pus într-o groapă de beton, în pământ. Se poate insera o piesă de metal intermediară între aparat și unealta de suport. Această piesă intermediară formează o structură stabilă între aparat și dispozitivul respectiv. Figura 10.1 prezintă aceste cerințe.

Caracteristicile blocului

Blocul are forma unui cub regulat (pe cât se poate) de 0,60, ± 2 mm lungime la muchie, din beton armat și supus vibrării în straturi de până la 0,20 m pentru a evita sedimentarea excesivă.

Calitatea betonului

Calitatea betonului trebuie să corespundă la C 50/60 din ENV 206.

Cubul este armat cu cabluri de oțel de 8 mm fără tiranți, fiecare cablu fiind separat; proiectul este prezentat în Figura 10.2

Elementul de sprijin

Dispozitivul este etanșeizat într-un bloc și constă dintr-un berbec cu diametru între minimum 178 mm și maximum 220 și o mandrină, componentă folosită normal cu aparatura testată, care satisface ISO 1180:1983 și e suficient de lungă pentru a permite efectuarea testului.

Cele două componente sunt integrate, dispozitivul se fixează în bloc astfel ca partea de jos a berbecului să fie la 0,30 m distanță de fața superioară a blocului (a se vedea figura 10.2).

Blocul rămâne solid din punct de vedere mecanic, în special la punctul de întâlnire dintre elementul de sprijin și beton. Înainte și după fiecare test se face verificarea ca dispozitivul din bloc să fie perfect integrat acestuia.

Așezarea cubului

Cubul va fi fixat complet în beton, acoperit cu o sită plană de cel puțin 100 kg/m2, conform Figurii 10.3, astfel ca suprafața sa superioară să fie la nivelul solului. Pentru a evita zgomotele parazite, blocul este izolat la partea inferioară și laterală a gropii cu alte blocuri elastice a căror frecvență limită nu trebuie să depășească jumătate din viteza de amortizare a aparatului testat, exprimată în timpi per secundă.

Deschiderea din sită prin care trece mandrina dispozitivului trebuie să fie cât mai mică posibil și izolată acustic.

Încercare sub sarcină

Aparatul testat este conectat la elementul de sprijin.

Aparatul testat trebuie să funcționeze în condiții stabile, cu aceeași stabilitate acustică precum la funcționarea normală.

Aparatul testat trebuie să funcționeze la puterea maximă din instrucțiunile livrate cumpărătorului.

Perioada de observare

Perioada de observare este de cel puțin 15 secunde.

Figura 10.1

Schița piesei intermediare

Figura 10.2

Bloc de probă

Figura 10.3

Dispozitiv de încercare

Valoarea lui A trebuie să fie luată astfel ca sita sprijinită pe îmbinarea elastică să fie la nivelul solului.

11. BETONIERE ȘI MALAXOARE DE MORTAR

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Condiții de funcționare în timpul încercării

Încercare sub sarcină

Dispozitivul de malaxare (tamburul) este umplut la capacitatea sa nominală cu nisip de granulație 0 - 3 mm și umiditate de 4 - 10 %.

Dispozitivul trebuie să funcționeze cel puțin la viteza nominală.

Perioada de observare

Perioada de observare este de cel puțin 15 secunde

12. VINCI PENTRU CONSTRUCȚII

A se vedea nr. 0

Centrul geometric al motorului trebuie poziționat deasupra centrului emisferei; cricul se conectează, dar nu se aplică nici o sarcină.

13. MAȘINI DE TRANSPORT ȘI ȘPRIȚAT PENTRU BETON ȘI MORTAR

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Condiții de funcționare în timpul încercării

Dacă mașina este echipată cu un braț, acesta este fixat în sus, iar țeava este îndreptată înapoi la pâlnia de alimentare. Dacă nu, mașina este echipată cu o țeavă orizontală de cel puțin 30 m ce duce înapoi la pâlnia de alimentare.

Încercare sub sarcină

(i)

Pentru mașini de transport și șprițat beton:

Sistemul de transport și țeava se umplu cu o substanță similară betonului, cimentul fiind înlocuit cu un adaos, de exemplu cenușă foarte fină. Mașina funcționează la productivitate maximă, perioada unui ciclu de lucru fiind de maximum 5 secunde (dacă se depășește acest interval, se adaugă apă la „beton” pentru a se ajunge la această valoare).

(ii)

Pentru mașini de transport și șprițat mortar:

Sistemul de transport și țeava se umplu cu o substanță asemănătoare cu mortarul de finisare, cimentul fiind înlocuit cu un adaos, de exemplu metil-celuloză. Mașina funcționează la productivitate maximă, perioada unui ciclu de lucru fiind de maximum 5 secunde (dacă se depășește acest interval, se adaugă apă la „mortar” pentru a se ajunge la această valoare).

Perioada de observare

Perioada de observare este de cel puțin 15 secunde

14. BENZI TRANSPORTOARE

A se vedea Nr. 0

Centrul geometric al motorului trebuie poziționat deasupra centrului emisferei. Banda se mișcă fără a fi pusă sub sarcină și părăsește emisfera, la nevoie, în direcția punctului 1.

15. ECHIPAMENTE DE RĂCIRE PE VEHICULE

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Condiții de funcționare în timpul încercării

Încercare sub sarcină

Echipamentul de răcire se instalează într-un spațiu de transport real sau simulat și se încearcă în poziție staționară, înălțimea echipamentului de răcire fiind reprezentativă pentru cerințele de instalare conform specificațiilor livrate cumpărătorului. Sursa de energie a echipamentului de răcire funcționează la o viteză care determină la compresorul răcitor și ventilator viteza maximă specificată în instrucțiuni. Dacă echipamentul de răcire este prevăzut a fi acționat de motorul vehiculului, motorul nu se folosește în timpul testului, iar echipamentul de răcire se conectează la o sursă de putere electrică adecvată. Remorcile detașabile ale tractoarelor se îndepărtează în timpul testului.

Echipamentele de răcire în aparatele de refrigerare cu variante de surse de energie se încearcă separat pentru fiecare sursă de energie. Rezultatul testului trebuie să reflecte modul minim de funcționare la care se produce un maximum de zgomot.

Perioada de observare

Perioada de observare este de cel puțin 15 secunde.

16. ÎNCĂRCĂTOARE CU CUPĂ

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Suprafață de încercare

ISO 6395:1988

Suprafața de măsurare/numărul pozițiilor microfoanelor/distanța de măsurare

ISO 6395:1988

Condiții de funcționare în timpul încercării

Montarea echipamentelor

Încărcătoarele cu cupă pe șenile se încearcă pe terenul de probă conform punctului 6.3.3 din ISO 6395:1988

Încercare sub sarcină

ISO 6395:1988, anexa B

Perioadă/perioade de observare/determinare a nivelului de putere acustică rezultat când se folosesc mai multe condiții de funcționare

ISO 6395:1988, anexa B

17. SONDE DE FORAJ

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Condiții de funcționare în timpul încercării

Încercare sub sarcină

EN 791:1995, anexa A

Perioada de observare

Perioada de observare este de cel puțin 15 secunde.

18. CAMIOANE ELEVATOARE

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Suprafață de încercare

ISO 6395:1988

Suprafața de măsurare/numărul pozițiilor microfoanelor/distanța de măsurare

ISO 6395:1988

Condiții de funcționare în timpul încercării

Încercare sub sarcină

ISO 6395:1998, anexa C, cu următoarea modificare:

C 4.3, paragraful al doilea este înlocuit cu:

„Motorul funcționează cu viteza de reglare maximă (mers în gol). Comanda pentru transmisie este pusă pe neutru. Se aduce cupa în poziție de vârf (golire), la aproximativ 75 % din mișcarea sa maximă și se revine de trei ori în poziție de mers. Secvența de operațiuni este considerată un ciclu pentru modul de activare hidraulic staționar.

Dacă nu se folosește puterea motorului pentru a ridica cupa, motorul este operat la viteza de mers în gol și cu transmisia pe neutru. Măsurarea se face fără ridicarea cupei, perioada de observare fiind de 15 secunde.”

Perioadă/perioade de observare/determinare a nivelului de putere acustică rezultat când se folosesc mai multe condiții de funcționare

ISO 6395:1988, anexa C

19. ECHIPAMENTE PE CAMIOANE PENTRU ÎNCĂRCAREA ȘI DESCĂRCAREA SILOZURILOR SAU REZERVOARELOR

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Condiții de funcționare în timpul încercării

Încercare sub sarcină

Echipamentul se încearcă cu camionul în poziție staționară. Motorul care activează echipamentul funcționează la viteza ce generează o putere maximă, conform specificațiilor din instrucțiunile livrate cumpărătorului.

Perioada de observare

Perioada de observare este de cel puțin 15 secunde.

20. EXCAVATOARE

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Suprafață de încercare

ISO 6395:1988

Suprafața de măsurare/numărul pozițiilor microfoanelor/distanța de măsurare

ISO 6395:1988

Condiții de funcționare în timpul încercării

Încercare sub sarcină

ISO 6395:1988, anexa A

Perioadă/perioade de observare/determinare a nivelului de putere acustică rezultat când se folosesc mai multe condiții de funcționare

ISO 6395:1988, anexa A

21. EXCAVATOARE ÎNCĂRCĂTOARE

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Suprafață de încercare

ISO 6395:1988

Suprafața de măsurare/numărul pozițiilor microfoanelor/distanța de măsurare

ISO 6395:1988

Condiții de funcționare în timpul încercării

Încercare sub sarcină

ISO 6395:1988, anexa D

Perioadă/perioade de observare/determinare a nivelului de putere acustică rezultat când se folosesc mai multe condiții de funcționare

ISO 6395:1988, anexa D

22. CONTAINERE PENTRU RECICLAREA STICLEI

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

În scopul acestui cod de test, se folosește nivelul de presiune acustică Lpls definit în EN ISO 3744:1995 punctul 3.2.2, pentru a măsura nivelul de presiune acustică în pozițiile microfonului.

Corecție de mediu K2A

Măsurare în aer liber

K2A = 0

Măsurări în interior

Valoarea constantei K2A determinată conform anexei A la EN ISO 3744:1995 este ≤ 2,0 dB, ceea ce însemnă că K2A nu se ia în considerare.

Condiții de funcționare în timpul încercării

Măsurarea zgomotului se efectuează pe un ciclu complet începând cu containerul gol și completat când containerul a fost umplut cu 120 de sticle.

Recipientele de sticlă sunt definite după:

—	capacitate: 75 cl

—	masă: 370 ± 30 g

Controlorul ține fiecare recipient de gât, cu fundul spre fanta de deschidere, îl împinge încet prin fantă în direcția centrului containerului, evitând, pe cât se poate, lovirea pereților. O singură fantă, cea mai apropiată de microfonul din poziția 12, se folosește pentru aruncarea sticlelor.

Perioadă/perioade de observare/determinare a nivelului de putere acustică rezultat când se folosesc mai multe condiții de funcționare

Nivelul de presiune acustică ponderat A pentru un singur eveniment sonor este măsurat, de preferință, în 6 poziții ale microfonului pentru fiecare sticlă aruncată în container.

Media pentru nivelul de presiune acustică ponderat A pentru un singur eveniment sonor pe suprafața de măsurare este calculată conform punctului 8.1 din EN ISO 3744:1995.

Media pentru nivelul de presiune acustică ponderat A pentru un singur eveniment sonor a celor 120 de aruncări de sticle se calculează ca medie logaritmică a mediilor pentru nivelul de presiune acustică ponderat A pentru un singur eveniment sonor pe suprafața de măsurare.

23. GREDERE

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Suprafață de încercare

ISO 6395:1988

Suprafața de măsurare/numărul pozițiilor microfoanelor/distanța de măsurare

ISO 6395:1988

Condiții de funcționare în timpul încercării

Încercare sub sarcină

Conform ISO 6395:1988, anexa B

Perioadă/perioade de observare/determinare a nivelului de putere acustică rezultat când se folosesc mai multe condiții de funcționare

ISO 6395:1988, anexa B

24. TRIMMERE PENTRU IARBĂ/PENTRU MARGINE DE IARBĂ

A se vedea nr. 2

Trimmerul se fixează cu un dispozitiv adecvat astfel ca dispozitivul de tăiere să fie deasupra centrului emisferei. Pentru trimmerul de iarbă, centrul dispozitivului de tăiere se ține la aproximativ 50 mm deasupra suprafeței de lucru. Pentru ca lamele tăietoare să se armonizeze reciproc, trimmerele pentru margine de iarbă se așază cât mai aproape de suprafața testată.

25. TRIMMERE PENTRU GARD VIU

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Suprafață de încercare

ISO 11094:1991

În cazuri discutabile, măsurările se fac în aer liber pe suprafața artificială (punctul 4.1.2 din ISO 11094:1991)

Corecție de mediu K2A

Măsurări în aer liber

K2A = 0

Măsurări în interior

Valoarea constantei K2A determinată în afara unei suprafețe artificiale conform anexei A din ISO 3744:1995 este ≤ 2,0 dB, astfel încât K2A nu se ia în considerare.

Suprafața de măsurare/numărul pozițiilor microfoanelor/distanța de măsurare

ISO 11094:1991

Condiții de funcționare în timpul încercării

Montarea echipamentelor

Trimmerul de gard viu se ține normal, fie de o persoană, fie cu ajutorul unui dispozitiv, astfel încât dispozitivul de tăiere să se afle deasupra centrului emisferei.

Încercare sub sarcină

Foarfeca de tuns gardul funcționează la viteza normală, iar dispozitivul de tăiere este în lucru.

Perioada de observare

Perioada de observare este de cel puțin 15 secunde.

26. SPĂLĂTOARE DE PRESIUNE ÎNALTĂ

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Condiții de funcționare în timpul încercării

Încercare sub sarcină

Spălătorul cu presiune se probează în poziție staționară. Motorul și subansamblurile auxiliare merg la viteza specificată de producător pentru funcționarea echipamentului de lucru; pompa/pompele de înaltă presiune merg la viteză maximă și la presiunea de lucru specificată de producător. Cu o duză adaptată, supapa de reducere a presiunii este în stare să reacționeze corect. Zgomotul debitului duzei nu influențează rezultatele măsurărilor.

Perioada de observare

Perioada de observare este de cel puțin 30 secunde.

27. MAȘINI CU JET DE APĂ DE PRESIUNE ÎNALTĂ

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Suprafața de măsurare/numărul pozițiilor microfoanelor/distanța de măsurare

Paralelipiped/conform EN ISO 3744:1995, distanța de măsurare d = 1 m

Condiții de funcționare în timpul încercării

Montarea echipamentelor

Mașina cu jet de apă cu presiune înaltă se instalează pe planul reflectant; mașinile glisante se pun pe un suport de 0,40 m înălțime, dacă nu există alte condiții de instalare specificate de producător.

Încercare sub sarcină

Mașina de curățat la presiune înaltă se aduce în stare staționară conform specificațiilor producătorului. În timpul testului, duza se conectează la mașină și produce cea mai înaltă presiune dacă se folosește conform instrucțiunilor producătorului.

Perioada de observare

Perioada de observare este de cel puțin 15 secunde.

28. CIOCANE CU ACȚIONARE HIDRAULICĂ

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Suprafața de măsurare/numărul pozițiilor microfoanelor/distanța de măsurare

Emisferă/șase poziții pentru microfoane conform părții A, obiectul 5/r = 10 m

Condiții de funcționare în timpul încercării

Montarea echipamentelor

În scopul încercării, ciocanul se fixează pe un suport și se folosește o structură specială a blocului de probă. Figura 28.1 prezintă caracteristicile acestei structuri, iar figura 28.2 indică poziția suportului.

Suportul

Suportul pentru ciocanul de testat trebuie să satisfacă specificațiile tehnice ale ciocanului de testat în ceea ce privește mai ales greutatea, puterea la ieșire, debitul uleiului la ieșire, și contrapresiunea liniei de readucere.

Montarea

Montarea mecanică și legăturile (furtunuri, țevi etc.) trebuie să corespundă specificațiilor din documentația tehnică a ciocanului. Toate zgomotele semnificative datorate țevilor sau diferitelor componente mecanice care contribuie la instalare trebuie eliminate. Toate legăturile trebuie să fie bine strânse.

Stabilitatea ciocanului și forța statică de fixare

Ciocanul se fixează bine de suport pentru a atinge aceeași stabilitate ca și în condiții normale de funcționare. Ciocanul funcționează în poziție verticală.

Unealta

La măsurări se folosește o unealtă neascuțită. Lungimea ei trebuie să îndeplinească cerințele din figura 28.1 (bloc de încercare).

Încercare sub sarcină

Puterea hidraulică de intrare și debitul de ulei

Condițiile de funcționare ale ciocanului cu acționare hidraulică se reglează, măsoară și raportează la valorile corespunzătoare ale specificațiilor tehnice. Ciocanul testat se folosește astfel încât se atinge 90 % sau mai mult din puterea hidraulică de intrare și debitul de ulei al ciocanului.

Se iau măsuri pentru ca incertitudinea totală a șirurilor de măsurare a lui ps și Q să fie cuprinsă între ± 5 %. Aceasta permite o determinare a puterii hidraulice cu o precizie de ± 10 %. Presupunând că există o corelare liniară între puterea hidraulică de intrare și puterea acustică emisă, atunci variația medie în determinarea nivelului acustic este de mai puțin de ± 0,4 dB.

Componentele reglabile care influențează puterea ciocanului

Pre-reglarea acumulatorilor supapelor centrale de presiune și a altor componente se face conform valorilor din documentația tehnică. Dacă există opțiunea ca să se accepte mai mult de o rată fixă de impact, atunci se fac măsurări cu toate reglările și se prezintă valorile minime și maxime.

Valori măsurate

ps	Valoarea medie a presiunii fine hidraulice de alimentare în timpul funcționării ciocanului la cel puțin 10 lovituri
Q	Valoarea medie a debitului uleiului la intrarea în berbec, măsurată simultan cu ps
T	Temperatura uleiului trebuie menținută între + 40/+ 60° C în timpul măsurărilor. Temperatura corpului berbecului hidraulic trebuie stabilizată la temperatura normală de funcționare înainte de începerea măsurărilor.
Pa	Presiunile gazelor tuturor acumulatorilor se măsoară în stare statică (cu berbecul nefuncționând) la temperatură ambientală stabilă de + 15/+ 25° C. Temperatura ambientală stabilă se înregistrează împreună cu presiunea gazului de umplere a acumulatorului.

Parametrii ce se evaluează cu ajutorul parametrilor de funcționare măsurați:

PIN Putere hidraulică de intrare a berbecului PIN = ps · Q

Măsurarea presiunii în linia de alimentare hidraulică, ps

—	ps trebuie să se măsoare cât mai aproape de orificiul de admisie IN

—	ps se măsoară cu un manometru (diametru minim: 100 mm; clasă de precizie ± 1,0 % FSO)

Debitul uleiului la intrarea în berbec, Q

—	Q trebuie să se măsoare la linia de presiune de alimentare, cât mai aproape de orificiul de admisie IN

—	Q trebuie să se măsoare cu un debitmetru electric (clasă de precizie ± 2,5 % din citirea debitului)

Punctul de măsurare a temperaturii uleiului, T

—	T trebuie măsurat de la rezervorul de ulei al suportului sau de la linia hidraulică legată la ciocan. Punctul în care se face măsurarea trebuie specificat în raport.

—	Precizia citirii temperaturii trebuie să fie între ± 2° C din valoarea reală

Perioada de observare/determinare a nivelului de putere acustică rezultat

Perioada de observare este de cel puțin 15 secunde.

Măsurările se repetă de trei sau de mai multe ori dacă este necesar. Rezultatul final se calculează ca media aritmetică a celor mai mari două valori, dacă diferența dintre ele nu este mai mare de 1dB.

Figura 28.1

Figura 28.2

Definiții:

d	Diametrul uneltei (mm)
d1	Diametrul nicovalei, 1 200 ± 100 mm
d2	Diametrul intern al structurii de sprijin a nicovalei ≤ 1 800 mm
d3	Diametrul platformei blocului de încercare, ≤ 2 200 mm
d4	Diametrul aperturii uneltei în platformă, ≤ 350 mm
d5	Diametrul de etanșeizare a uneltei, ≤ 1 000 mm
h1	Lungimea vizibilă a uneltei între partea cea mai joasă a carcasei și suprafața de sus (mm) a dispozitivului de etanșeizare a uneltei, h1 = d ± d/2
h2	Grosimea totală a etanșeizării uneltei deasupra platformei, ≤ 20 mm (dacă etanșeizarea uneltei se pune sub platformă, grosimea sa nu se limitează și se poate face din cauciuc expandat)
h3	Distanța dintre suprafața superioară a platformei și suprafața superioară a nicovalei, 250 ± 50 mm
h4	Grosimea dispozitivului de etanșeizare din cauciuc expandat izolator, ≤ 30 mm
h5	Grosimea nicovalei, 350 ± 50 mm
h6	Penetrarea uneltei, ≤ 50 mm

Dacă se folosește un bloc pătratic la încercare, dimensiunea lungimii maxime este 0,89 x diametrul corespunzător.

Spațiul gol dintre platformă și nicovală se poate umple cu cauciuc expandat sau alt material absorbant, cu densitatea < 220 kg/m3

29. BLOCURI CU ACȚIONARE HIDRAULICĂ

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Condiții de funcționare în timpul încercării

Montarea echipamentului

Blocul cu alimentare la rețea se instalează pe un plan reflectant; blocurile glisante se pun pe un suport de 0,40 m înălțime dacă nu există alte specificații în condițiile de instalare prevăzute de producător.

Încercarea sub sarcină

În timpul încercării, nu se cuplează nici un fel de unelte la blocul cu acționare hidraulică.

Blocul cu acționare hidraulică se aduce în stare staționară, în domeniul specificat de producător. El funcționează la viteza și la presiunea sa nominală. Viteza și presiunea nominală sunt cele din instrucțiunile furnizate cumpărătorului.

Perioada de observare

Perioada de observare este de cel puțin 15 secunde.

30. FREZE PENTRU GARNITURI

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Condiții de funcționare în timpul încercării

Încercarea sub sarcină

Freza pentru îmbinări se echipează cu cea mai mare lamă prevăzută de producător în instrucțiunile trimise cumpărătorului. Motorul funcționează la viteza lui maximă cu lama mergând în gol.

Perioada de observare

Perioada de observare este de cel puțin 15 secunde.

31. COMPACTOARE DE HALDĂ

A se vedea nr. 37

32. MAȘINI DE TUNS GAZONUL

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Suprafață de încercare

ISO 11094:1991

În caz discutabil, măsurările se efectuează în aer liber pe suprafața artificială (punctul 4.1.2 din ISO 11094:1991)

Corecție de mediu K2A

Măsurări în aer liber

K2A = 0

Măsurări în interior

Valoarea constantei K2A determinată fără suprafață artificială conform anexei A la EN ISO 3744:1995 va fi ≤ 2,0 dB, astfel încât K2A nu se ia în considerare.

Suprafața de măsurare/numărul pozițiilor microfoanelor/distanța de măsurare

ISO 11094:1991

Condiții de funcționare în timpul încercării

Montarea echipamentelor

Dacă roțile mașinii de tuns gazon pot comprima suprafața artificială pe mai mult de 1 cm, ele se pun pe suporți, la același nivel cu suprafața artificială înainte de comprimare. Dacă dispozitivul de tăiere nu se poate separa de roțile de acționare a mașinii de tuns gazon, mașina se încearcă pe suporți cu dispozitivul tăietor funcționând la viteza maximă specificată de producător. Suporții sunt construiți astfel încât să nu influențeze rezultatele măsurărilor.

Încercare fără punere sub sarcină

ISO 11094:1991

Perioada de observare

ISO 11094:1991

33. TRIMMERE PENTRU GAZON/PENTRU MARGINE DE GAZON

A se vedea nr. 32

Trimmerul se poziționează cu un dispozitiv adecvat astfel încât dispozitivul tăietor să fie deasupra centrului emisferei. Pentru trimmerele de gazon, centrul dispozitivului tăietor se ține la aproximativ 50 mm deasupra suprafeței. Pentru a permite acomodarea lamelor, trimmerele de gazon pentru margini se apropie cât mai mult posibil de suprafața de încercare.

34. ASPIRATOARE DE FRUNZE

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Suprafață de încercare

ISO 11094:1991

În caz discutabil, măsurările se efectuează în aer liber pe suprafața artificială (punctul 4.1.2 din ISO 11094:1991)

Corecție de mediu K2A

Măsurări în aer liber

K2A = 0

Măsurări în interior

Valoarea constantei K2A determinată fără suprafață artificială conform anexei A la EN ISO 3744:1995 va fi ≤ 2,0 dB, astfel că K2A nu se ia în considerare.

Suprafața de măsurare/numărul pozițiilor microfoanelor/distanța de măsurare

ISO 11094:1991

Condiții de funcționare în timpul încercării

Montarea echipamentelor

Aspiratorul de frunze se așază ca la folosirea normală, astfel încât ieșirea de la ventilator (50 ± 25 mm) să fie poziționată deasupra centrului emisferei. Dacă aspiratorul se ține în mână, atunci trebuie să fie ținut de o persoană sau fixat pe un dispozitiv adecvat.

Încercarea sub sarcină

Aspiratorul de frunze funcționează la viteza nominală și la debitul nominal al aerului, specificate de producător.

Perioada de observare

Perioada de observare este de cel puțin 15 secunde.

Notă: Dacă aspiratorul de frunze se poate folosi și pe post de colector de frunze, el se încearcă în ambele configurații și se reține cea mai mare valoare.

35. COLECTOARE DE FRUNZE

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Suprafață de încercare

ISO 11094:1991

În caz discutabil, măsurările se efectuează în aer liber pe suprafața artificială (punctul 4.1.2 al ISO 11094:1991)

Corecție de mediu K2A

Măsurări în aer liber

K2A = 0

Măsurări în interior

Valoarea constantei K2A determinată fără suprafață artificială conform anexei A la EN ISO 3744:1995 va fi ≤ 2,0 dB, astfel că K2A nu se ia în considerare.

Suprafața de măsurare/numărul pozițiilor microfoanelor/distanța de măsurare

ISO 11094:1991

Condiții de funcționare în timpul încercării

Montarea echipamentelor

Colectorul de frunze se așază ca la folosirea normală, astfel încât admisia la dispozitivul de colectare (50 ± 25 mm) să fie poziționată deasupra centrului emisferei; dacă colectorul se ține în mână, atunci trebuie să fie ținut de o persoană sau fixat pe un dispozitiv adecvat.

Încercarea sub sarcină

Colectorul de frunze funcționează la viteza nominală și la debitul nominal al aerului, specificate de producător.

Perioada de observare

Perioada de observare este de cel puțin 15 secunde.

Notă: Dacă colectorul de frunze se poate folosi și ca aspirator de frunze, el se încearcă în ambele configurații și se reține cea mai mare valoare.

36. CAMIOANE ELEVATOARE

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Condiții de funcționare în timpul încercării

Se respectă normele de securitate și informațiile producătorului

Starea de ridicare

Cu camionul în poziție staționară, greutatea (material absorbant izolator la sunet, de exemplu oțel sau beton, cel puțin 70 % din capacitatea reală specificată în instrucțiunile producătorului) se ridică din poziția coborâtă, la viteza maximă, până la înălțimea standard de ridicare pentru acel tip de camion, conform standardelor aplicabile seria „Siguranța camioanelor industriale”. Dacă înălțimea de ridicare maximă reală este mai mică, atunci se poate folosi în măsurări individuale. Înălțimea de ridicare se trece în raportul testului.

Starea de acționare

Se circulă cu camionul fără greutate la accelerație maximă din poziția „oprit” pe o distanță de trei ori lungimea necesară atingerii liniei A-A (care leagă microfoanele din pozițiile 4 și 6), se continuă cursa la accelerație maximă până la linia B-B (care leagă microfoanele din pozițiile 2 și 8). După ce spatele camionului trece de linia B-B, accelerația se poate reduce.

Dacă vehiculul este prevăzut cu transmisie cu mai multe angrenaje, se alege angrenajul care asigură cea mai mare viteză posibilă pe distanța de măsurat.

Perioada/perioadele de observare/determinare a nivelului de putere acustică rezultat dacă se folosesc mai multe condiții de funcționare

Perioadele de observare sunt:

—	pentru ridicare: tot ciclul de ridicare;

—	pentru acționare: perioada de timp care începe când centrul căruciorului traversează linia A-A și se încheie când centrul său ajunge la linia B-B

Nivelul de putere acustică rezultat pentru toate tipurile de camioane elevatoare se calculează după formula:

Formula

unde indicele „a” reprezintă „starea de ridicare”, iar indicele „c” reprezintă „starea de acționare”

37. ÎNCĂRCĂTOARE

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Suprafață de încercare

ISO 6395:1988

Suprafața de măsurare/numărul pozițiilor microfoanelor/distanța de măsurare

ISO 6395:1988

Condiții de funcționare în timpul încercării

Montarea echipamentelor

Încărcătoarele pe șenile se probează pe terenul de încercare conform punctului 6.3.3. din ISO 6395:1988

Încercarea sub sarcină

ISO 6395:1988 anexa C

Perioadă/perioade de observare/determinare a nivelului de putere acustică rezultat dacă se folosesc mai multe condiții de funcționare

ISO 6395:1988 anexa C

38. MACARALE MOBILE

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Condiții de funcționare în timpul încercării

Montarea echipamentelor

Dacă macaraua este echipată cu suporți, ei se întind complet și macaraua se fixează la nivel pe tălpi în centrul înălțimii suportului.

Încercarea sub sarcină

Macaraua mobilă ce urmează să fie testată trebuie să aparțină versiunii standard, conform descrierii producătorului. Puterea motorului pentru determinarea limitei acustice este puterea nominală a motorului folosit pentru mișcarea macaralei. Macaraua se echipează cu contragreutatea maximă permisă, fixată pe structura pivotantă.

Înainte de a efectua orice măsurare, motorul și sistemul hidraulic al macaralei mobile se aduc la temperatura normală de lucru, conform instrucțiunilor producătorului și tuturor procedurilor de siguranță din documentația tehnică.

Dacă macaraua mobilă este prevăzută cu mai multe motoare, se pune în funcțiune motorul necesar funcționării macaralei, iar cel pentru suport se oprește.

Dacă macaraua mobilă este prevăzută cu un ventilator, acesta trebuie să meargă în timpul încercării. Dacă ventilatorul poate funcționa la câteva viteze, testul se efectuează cu ventilatorul mergând la cea mai mare viteză.

Macaraua mobilă se măsoară în următoarele trei [(a) - (c)] respectiv patru [(a) - (d)] condiții:

În toate condițiile de funcționare se aplică:

—	viteza motorului la 3/4 din viteza maximă specificată pentru modul de funcționare a macaralei cu o toleranță de ± 2 %

—	accelerare și decelerare la valoare maximă fără ca greutatea sau blocul cu cârlig să efectueze mișcări periculoase;

—	mișcări în viteza maximă posibilă conform instrucțiunilor în condițiile date

(a)	Ridicarea Macaraua mobilă se încarcă cu o greutate care duce la 50 % din forța maximă a cablului. Testul constă în ridicarea greutății, urmată imediat de coborârea acesteia la poziția de pornire. Lungimea brațului se alege astfel ca testul complet să dureze 15 până la 20 de secunde.

(b)	Pivotarea Cu brațul reglat la un unghi de 40° - 50° față de orizontală și fără greutate, căruciorul de sus al macaralei se întoarce 90° la stânga și apoi revine imediat la loc. Brațul este întins la maximum. Perioada de observare este intervalul de timp necesar efectuării ciclului de lucru.

(c)	Învârtirea Testul începe ridicând brațul scurt la cea mai joasă poziție de lucru urmat de revenirea la poziția inițială a brațului. Mișcarea se execută fără greutate. Durata testului este de cel puțin 20 de secunde.

(d)	Telescoparea (dacă este cazul) Cu brațul reglat la un unghi de 40° - 50° față de orizontală, fără greutate și cu brațul complet retractat, cilindrul telescop aparținând primei secțiuni se întinde complet împreună cu secțiunea unu și apoi se retrage cu secțiunea unu cu tot.

Perioadă/perioade de observare/determinare a nivelului de putere acustică rezultat dacă se folosesc mai multe condiții de funcționare

Nivelul de putere acustică rezultat se calculează după formula:

(i)	dacă telescoparea se aplică:

(ii)	dacă nu se aplică telescoparea:

unde:

LWAa este nivelul de putere acustică pentru ciclul de ridicare

LWAb este nivelul de putere acustică pentru ciclul de pivotare

LWAc este nivelul de putere acustică pentru ciclul de învârtire

LWAd este nivelul de putere acustică pentru ciclul de telescopare (dacă este cazul)

39. CONTAINERE MOBILE PENTRU DEȘEURI

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Suprafață de încercare

—	Suprafața reflectantă de beton sau asfalt neporos

—	Laborator care asigură câmp liber deasupra unui plan reflectant

Corecție de mediu K2A

Măsurări în aer liber

K2A = 0

Măsurări în interior

Valoarea constantei K2A determinată fără suprafață artificială conform anexei A la EN ISO 3744:1995 va fi ≤ 2,0 dB, astfel că K2A nu se ia în considerare.

Suprafața de măsurare/numărul pozițiilor microfoanelor/distanța de măsurare

Emisferă/pozițiile celor șase microfoane conform părții A obiectul 5/r = 3 m

Condiții de funcționare în timpul încercării

Toate măsurările se efectuează cu containerul gol.

Test nr. 1: Închiderea liberă a capacului peste carcasa containerului

Pentru a minimiza influența operatorului asupra testului, acesta se așază în spatele containerului (la balamale). Capacul se lasă de la mijloc, ca să nu se deformeze în timpul căderii.

Măsurarea se efectuează în următorul ciclu, repetat de 20 de ori:

—	inițial capacul se ridică vertical;

—	capacul se lasă înainte, dacă se poate fără împingere, operatorul stând nemișcat în spatele containerului, până la închiderea capacului;

—	după închiderea completă, capacul se ridică la poziția inițială.

Notă: La nevoie, operatorul se poate mișca temporar pentru a ridica capacul.

Test nr. 2: Deschiderea completă a capacului

Pentru a minimiza influența operatorului asupra măsurărilor, acesta se așază în spatele containerului pe patru roți (lângă balamale) sau pe dreapta containerului pe două roți (între pozițiile 10 și 12 ale microfoanelor). Capacul se lasă de la mijloc sau cât mai aproape de mijloc.

Pentru ca să nu apară deplasări ale containerului, roțile se blochează în timpul testului. La containerele pe două roți, ca să nu se răstoarne, operatorul poate să-l țină cu mâna pusă pe marginea de sus.

Măsurarea se face în următorul ciclu:

—	inițial, se deschide orizontal capacul;

—	se lasă capacul să cadă fără vreun impuls;

—	după deschiderea completă și înaintea unei posibile fixări, capacul se ridică în poziția lui inițială.

Testul nr. 3: Rostogolirea containerului pe o pistă neregulată și artificială

Pentru acest test se folosește o pistă artificială care simulează pământul cu asperități: pista de încercare constă în două fâșii de plasă de oțel (de 6 m lungime și 400 mm lățime), fixate pe planul reflectant la circa 20 cm. Distanța dintre două fâșii se adaptează la tipul de container pentru ca roțile să se rostogolească pe toată lungimea pistei. Condițiile de montare cer o suprafață plană. Dacă este nevoie, pista se fixează la pământ cu material rezilient pentru a evita zgomotul parazit.

Notă: Fiecare fâșie poate fi formată din elemente îmbinate, de câte 400 mm lățime.

Figurile 39.1 și 39.2 prezintă un exemplu de pistă.

Operatorul se află pe latura cu balamale.

Măsurarea se face în timp ce operatorul trage containerul de-a lungul pistei, la o viteză constantă de circa 1 m/s între punctele A și B (4,24 m lungime - a se vedea figura 39.3) axul roții de la containerul pe două roți, respectiv primul ax al containerului pe patru roți trecând prin punctul A sau B. Procedura se repetă de cîte trei ori în fiecare direcție.

În timpul încercării, pentru containerul pe două roți, unghiul dintre container și pistă trebuie să fie de 45°. Pentru containerul pe patru roți, operatorul trebuie să fie atent ca toate roțile să vină în contact cu pista.

Perioadă/perioade de observare/determinare a nivelului de putere acustică rezultat, dacă se folosește mai mult de o condiție de funcționare

Încercările nr. 1 și 2: Închiderea liberă a capacului de-a lungul carcasei containerului și deschiderea completă a capacului

Dacă este posibil, măsurările se efectuează simultan în șase poziții ale microfoanelor. Dacă nu, nivelurile acustice măsurate în fiecare poziție a microfonului se clasifică în ordine crescătoare, iar nivelurile de putere acustică se calculează prin asocierea valorilor din fiecare poziție a microfonului, în funcție de șirul fiecăruia.

Nivelul presiunii acustice ponderat A la un singur eveniment sonor se măsoară la fiecare dintre cele 20 de închideri și 20 de deschideri ale capacului la fiecare punct de măsurare. Nivelurile acustice LWA închidere și LWA deschidere se calculează din media pătrată a celor mai mari cinci valori din cele obținute.

Testul nr. 3: Rostogolirea containerului pe o pistă artificială și neregulată

Perioada T de observare este egală cu durata necesară acoperirii distanței dintre punctele A și B pe pistă.

Nivelul de putere acustică LWA rostogolire este egal cu media a șase valori care diferă între ele cu mai puțin de 2 dB. Dacă criteriul nu se îndeplinește în șase măsurări, ciclul se repetă de câte ori este necesar.

Nivelul de putere acustică rezultat se calculează după formula:

Formula

Figura 39.1

Schița unei piste de rostogolire

Figura 39.2

Detaliu de construcție și montare a unei piste de rostogolire

Figura 39.3

Distanța de măsurare

40. EXCAVATOARE CU CUPĂ ÎNTOARSĂ

A se vedea nr. 32

Unealta va fi deconectată în timpul măsurărilor.

41. FINISOARE RUTIERE

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Condiții de funcționare în timpul încercării

Încercarea sub sarcină

Motorul mașinii funcționează la viteza nominală indicată de producător. Toate subansamblurile sunt activate și funcționează la următoarele viteze:

sistemul de transport	cel puțin 10 % din valoarea nominală
sistemul de împrăștiere	cel puțin 40 % din valoarea nominală
maiul (viteză, timpi)	cel puțin 50 % din valoarea nominală
vibratoarele (viteză, moment de dezechilibru)	cel puțin 50 % din valoarea nominală
bare de presiune (frecvență, presiune)	cel puțin 50 % din valoarea nominală

Perioada de observare

Perioada de observare este de cel puțin 15 secunde.

42. ECHIPAMENTE DE IMPLANTARE ȘI EXTRACȚIE A PILONILOR

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Suprafață de încercare

ISO 6395:1988

Condiții de funcționare în timpul încercării

Încercarea sub sarcină

Echipamentul de implantare și extracție a pilonilor se pune în partea de sus a unui pilon care este suficient de bine înfipt în pământ pentru ca aparatul să lucreze cu viteză constantă. În cazul unor berbeci de șoc, capacul este umplut proaspăt cu lemn. Vârful pilonului este la 0,50 m deasupra suprafeței de încercare.

Perioada de observare

Perioada de observare este de cel puțin 15 secunde.

43. ECHIPAMENTE DE ÎNTINS ȚEVI

A se vedea nr. 0

44. PLUGURI PE ȘENILE PENTRU PÂRTIILE DE SCHI

A se vedea nr. 0

45. GENERATOARE DE CURENT ELECTRIC

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Corecție de mediu K2A

Măsurări în aer liber

K2A = 0

Măsurări în interior

Valoarea constantei K2A determinată fără suprafață artificială conform anexei A la EN ISO 3744:1995 va fi ≤ 2,0 dB, astfel că K2A nu se ia în considerare.

Suprafața de măsurare/numărul pozițiilor microfoanelor/distanța de măsurare

Emisferă/pozițiile celor șase microfoane conform părții A obiectul 5/conform părții A obiectul 5. Dacă l >2 m: se poate folosi un paralelipiped cu distanță de măsurare d = 1 m conform EN ISO 3744:1995.

Condiții de funcționare în timpul încercării

Montarea echipamentelor

Generatorul de putere se instalează pe planul reflectant; mașinile glisante se pun pe un suport de 0,40 m înălțime, dacă nu există alte condiții de instalare specificate de producător.

Încercarea sub sarcină

ISO 8528-10:1998, punctul 9

Perioada de observare

Perioada de observare este de cel puțin 15 secunde.

46. ASPIRATOARE INDUSTRIALE

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Condiții de funcționare în timpul încercării

Încercarea sub sarcină

Aspiratoarele industriale se încearcă în poziție staționară. Motorul și componentele auxiliare funcționează la viteza specificată de producător pentru punerea în funcțiune a echipamentului de lucru; mătura merge la viteză maximă, nu este în contact cu pământul; sistemul de absorbție funcționează la viteza maximă de absorbție, distanța dintre pământ și gura sistemului de aspirație nedepășind 25 mm.

Perioada de observare

Perioada de observare este de cel puțin 15 secunde.

47. MAȘINI DE COLECTAT GUNOIUL

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Condiții de funcționare în timpul încercării

Încercarea sub sarcină

Vehiculul de colectare a gunoiului se încearcă în poziție staționară în următoarele condiții de funcționare:

1.	Motorul merge la viteza maximă specificată de producător. Echipamentul nu este în funcțiune. Acest test se face numai la vehiculele cu alimentare electrică.

Sistemul de compactare este în funcțiune.

Vehiculul de colectare a gunoiului și pâlnia ce primește deșeul sunt goale.

Se măsoară viteza motorului dacă ea este accelerată automat când sistemul de compactare este în funcțiune. În cazul în care valoarea măsurată este sub viteza prevăzută de producător cu mai mult de 5 %, testul se efectuează din nou cu motorul accelerat cu ajutorul acceleratorului din cabină pentru a se atinge viteza prevăzută de producător.

Dacă viteza motorului pentru sistemul de compactare nu este specificată de producător sau dacă vehiculul nu este prevăzut cu un accelerator automat, atunci se consideră că viteza motorului de la acceleratorul din cabină este de 1 200 de rotații pe minut.

3.	Dispozitivul de ridicare merge în sus și în jos, fără greutate și fără container. Viteza motorului se obține și controlează ca și la sistemul de compactare (punctul 2).

Materialul cade în vehiculul de colectare a gunoiului.

Materialele sunt vărsate în vrac în pâlnia colectoare, cu ajutorul dispozitivului de ridicare (inițial gol). Pentru această operație se folosește un container pe 2 roți, de 240 l capacitate, care satisface EN 840-1:1997. Dacă dispozitivul de ridicare nu poate ridica acest tip de container, atunci se folosește un container cu capacitate apropiată de 240 L. Materialul constă în 30 tuburi PVC, de aproximativ 0,4 kg și cu dimensiunile:

—	lungime: 150 mm ± 0,5 mm;

—	diametru extern nominal: 90 mm + 0,3/-0 mm;

—	adâncime nominală: 6,7 mm + 0,9/-0 mm.

Perioadă/perioade de observare/determinare a nivelului de putere acustică rezultat dacă se folosesc mai multe condiții de funcționare

Perioada de observare este de:

1.	cel puțin 15 secunde. Nivelul de putere acustică rezultat este LWA1;

cel puțin trei cicluri complete, la funcționarea automată a sistemului de compactare. Dacă sistemul de compactare nu funcționează automat, ci ciclu după ciclu, măsurările se fac în cel puțin trei cicluri. Nivelul de putere acustică rezultat (LWA2) este egal cu rădăcina medie pătrată a celor trei (sau mai multe) măsurări;

3.	cel puțin trei cicluri de lucru continue și complete, inclusiv ridicarea și coborârea completă a dispozitivului de ridicare. Nivelul de putere acustică rezultat (LWA3) este egal cu rădăcina medie pătrată a celor trei sau mai multe măsurări;

cel puțin trei cicluri complete de lucru, fiecare incluzând căderea celor 30 de tuburi în pâlnie. Fiecare ciclu nu va depăși 5 secunde. La aceste măsurări, LpAeq,T se înlocuiește cu LpA,1s. Nivelul de putere acustică rezultat LWA4 este egal cu rădăcina medie pătrată a celor trei sau mai multe măsurări.

Nivelul acustic rezultat este calculat astfel:

Formula

Notă: În cazul unui vehicul de colectare a gunoiului cu alimentare electrică, se consideră un coeficient asociat lui LWA1 egal cu 0 (zero).

48. FREZE RUTIERE

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Condiții de funcționare în timpul încercării

Montarea echipamentelor

Axa longitudinală a frezei rutiere trebuie să fie paralelă cu axa y.

Încercarea sub sarcină

Freza rutieră se aduce în stare staționară în domeniul specificat de instrucțiunile furnizate cumpărătorului. Motorul și anexele funcționează la vitezele lor nominale în gol.

Perioada de observare

Perioada de observare este de cel puțin 15 secunde.

49. SCARIFICATOARE

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Suprafață de încercare

ISO 11094:1991

În caz discutabil, măsurările se efectuează în aer liber pe suprafața artificială (punctul 4.1.2 din ISO 11094:1991)

Corecție de mediu K2A

Măsurări în aer liber

K2A = 0

Măsurări în interior

Valoarea constantei K2A determinată fără suprafață artificială conform anexei A la en ISO 3744:1995 va fi ≤ 2,0 dB, astfel încât K2A nu se ia în considerare.

Suprafața de măsurare/numărul pozițiilor microfoanelor/distanța de măsurare

ISO 11094:1991

Condiții de funcționare în timpul încercării

Încercarea sub sarcină

Scarificatorul funcționează cu motorul la viteza sa nominală și cu dispozitivul de lucru în gol (funcționează, dar nu taie).

Perioada de observare

Perioada de observare este de cel puțin 15 secunde.

50. MAȘINI DE TOCAT/MĂRUNȚIT

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Suprafață de încercare

ISO 11094:1991

Corecție de mediu K2A

Măsurări în aer liber

K2A = 0

Măsurări în interior

Valoarea constantei K2A determinată fără suprafață artificială conform anexei A la EN ISO 3744:1995 va fi ≤ 2,0 dB, astfel că K2A nu se ia în considerare.

Suprafața de măsurare/numărul pozițiilor microfoanelor/distanța de măsurare

ISO 11094:1991

Condiții de funcționare în timpul încercării

Încercarea sub sarcină

Mașina de mărunțit/tocătoarea se încearcă în timp ce toacă una sau mai multe bucăți de lemn.

Ciclul de lucru constă în mărunțirea unei piese rotunde de lemn (brad sau placaj uscat) de cel puțin 1,5 m lungime, ascuțită la un capăt și de diametru aproximativ egal cu dimensiunea maximă proiectată și specificată în instrucțiunile furnizate cumpărătorului.

Perioada de observare/determinare a nivelului de putere acustică

Perioada de observare se sfârșește când nu mai există material în zona de mărunțit, dar nu ține mai mult de 20 de secunde. Dacă ambele condiții de funcționare sunt posibile, se dă cel mai mare nivel de putere acustică.

51. PLUGURI DE ZĂPADĂ CU DISPOZITIVE ROTATIVE

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Condiții de funcționare în timpul încercării

Încercarea sub sarcină

Aspiratorul de zăpadă se încearcă în poziție staționară. Acesta trebuie să funcționeze cu echipamentul de lucru la viteză maximă, cu motorul la viteza corespunzătoare și conform recomandărilor producătorului.

Perioada de observare

Perioada de observare este de cel puțin 15 secunde.

52. MAȘINI CU ASPIRAȚIE

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Condiții de funcționare în timpul încercării

Încercarea sub sarcină

Vehiculul cu aspirație se încearcă în poziție staționară. Motorul și componentele auxiliare funcționează la viteza specificată de producător pentru funcționarea echipamentului de lucru; pompa/pompele de vid funcționează la viteza maximă specificată de producător. Echipamentul de aspirație funcționează astfel ca presiunea internă să fie egală cu cea atmosferică (0 % vid). Zgomotul debitului prin duza de aspirație nu influențează rezultatele măsurărilor.

Perioada de observare

Perioada de observare este de cel puțin 15 secunde.

53. MACARALE TURN

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Suprafața de măsurare/numărul pozițiilor microfoanelor/distanța de măsurare

Măsurări efectuate la nivelul solului

Emisferă/pozițiile celor șase microfoane în conformitate cu punctul 5 din partea A/în conformitate cu punctul 5 din partea A.

Măsurări efectuate la înălțimea brațului

Când mecanismul de ridicare este localizat la înălțimea brațului, suprafața de măsurare va fi o sferă cu raza de 4 m, al cărui centru coincide cu centrul geometric al troliului.

Când măsurarea se face cu mecanismul de ridicare pe hobana brațului macaralei, suprafața de măsurare este o sferă; S este egal cu 200 m2.

Pozițiile microfoanelor sunt următoarele (Figura 53.1):

Patru microfoane pe un plan orizontal care trec prin centrul geometric al mecanismului (H = h/2), unde

L = 2,80 m

d = 2,80-l/2

L = jumătatea distanței între două poziții consecutive ale microfoanelor

l = lungimea mecanismului (de-a lungul axei brațului)

b = lățimea mecanismului

h = înălțimea mecanismului

d = distanța dintre suportul microfonului și mecanism, în direcția brațului

Celelalte două poziții ale microfoanelor se fixează la punctele de intersecție a sferei și liniei verticale ce trece prin centrul geometric al mecanismului.

Condiții de funcționare în timpul încercării

Montarea echipamentului

Măsurări ale mecanismului de ridicare

Mecanismul de ridicare folosit în timpul testului se montează într-unul din felurile de mai jos, modul de montare ales fiind descris în raport:

(a)	Mecanismul de ridicare la nivelul solului Macaraua montată se pune pe o suprafață plană reflectantă de beton sau asfalt neporos

(b)	Mecanismul de ridicare pe suportul brațului Mecanismul de ridicare trebuie să fie la cel puțin 12 m deasupra solului

(c)	Mecanism de ridicare fixat la sol Mecanismul de ridicare se fixează pe o suprafață reflectantă plană de asfalt neporos sau beton

Măsurarea generatorului de energie

Când generatorul de energie este atașat macaralei, fie că este legat sau nu la mecanismul de ridicare, macaraua se montează pe o suprafață reflectantă plană de beton sau asfalt neporos.

Când mecanismul de ridicare este așezat pe suportul brațului, măsurările de zgomot se fac cu mecanismul fixat fie pe suportul brațului fie pe sol.

Când sursa de energie pentru macara este independentă de aceasta (fiind generator sau rețea electrică, sursă de acționare hidraulică sau pneumatică), se măsoară numai nivelul sonor al troliului mecanismului.

Când generatorul de energie este atașat macaralei, acesta și mecanismul de ridicare se măsoară separat dacă ele nu sunt combinate. În caz că sunt combinate, măsurarea se face pentru tot ansamblul.

În timpul testului, mecanismul de ridicare și generatorul de energie se instalează și se folosesc conform instrucțiunilor producătorului.

Încercare fără punere sub sarcină

Generatorul de energie încorporat în macara funcționează la puterea nominală totală specificată de producător.

Mecanismul de funcționare merge fără greutate, cu tamburul rotindu-se la viteza de rotație ce corespunde vitezei maxime de deplasare a cârligului, în modul de ridicare și coborâre. Această viteză este specificată de producător. La rezultatele testului se ia în considerare cel mai mare dintre nivelurile de putere acustică (la ridicare sau la coborâre).

Încercarea sub sarcină

Generatorul de energie încorporat în macara funcționează la puterea nominală maximă specificată de producător. Mecanismul de ridicare funcționează cu o tensiune în cablu corespunzătoare sarcinii maxime (pentru raza minimă) cu cârligul în mișcare la viteză maximă. Valorile sarcinii și vitezei sunt specificate de producător. În timpul testului se verifică viteza.

Perioadă/perioade de observare/determinare a nivelului de putere acustică dacă se folosesc mai multe condiții de funcționare

Pentru măsurarea nivelului de presiune acustică a mecanismului de ridicare perioada de măsurare este (tr + tf ) secunde, unde:

tr	este perioada în secunde dinaintea activării frânei, cu mecanismul de ridicare funcționând conform celor descrise mai sus. Pentru test, tr = 3 secunde
tf	este perioada în secunde între momentul activării frânei și cel în care cârligul rămâne complet nemișcat.

Când se folosește un integrator, perioada de integrare este egală cu (tr + tf ) secunde.

Valoarea rădăcinii pătrate medii pentru o poziție i a microfonului este dată de:

Formula

Lri	fiind nivelul de presiune acustică la poziția i a microfonului în intervalul tr
Lfi	fiind nivelul de presiune acustică la poziția i a microfonului în intervalul de frânare tf

Figura 53.1

Dispunerea pozițiilor microfoanelor când mecanismul de ridicare este fixat pe suportul brațului macaralei

54. EXCAVATOARE DE ȘANȚURI

A se vedea nr. 0

55. AUTOBETONIERE

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Condiții de funcționare în timpul încercării

Încercarea sub sarcină

Betoniera se încearcă în poziție staționară. Tamburul se umple cu beton de consistență medie (măsura propagării 42 - 47 cm) conform capacității nominale. Motorul tamburului funcționează la viteza ce determină viteza maximă specificată pentru tambur în instrucțiunile furnizate cumpărătorului.

Perioada de observare

Perioada de observare este de cel puțin 15 secunde.

56. INSTALAȚII DE POMPARE A APEI

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Suprafața de măsurare/numărul pozițiilor microfoanelor/distanța de măsurare

Paralelipiped/conform EN ISO 3744:1995 cu distanța de măsurare d = 1 m

Condiții de funcționare în timpul încercării

Montarea echipamentului

Pompa de apă se fixează pe un plan reflectant; pompele pe plan glisant se pun pe un suport la 0,40 m înălțime, dacă nu există alte specificații în condițiile de instalare ale producătorului.

Încercarea sub sarcină

Motorul trebuie să funcționeze la randamentul maxim prevăzut în instrucțiunile producătorului.

Perioada de observare

Perioada de observare este de cel puțin 15 secunde.

57. GENERATOARE DE SUDURĂ

Standard de bază pentru emisia de zgomote

EN ISO 3744:1995

Corecție de mediu K2A

Măsurări în aer liber

K2A = 0

Măsurări în interior

Valoarea constantei K2A determinată conform anexei A la EN ISO 3744:1995 va fi ≤ 2,0 dB, astfel că K2A nu se ia în considerare.

Suprafața de măsurare/numărul pozițiilor microfoanelor/distanța de măsurare

Emsiferă/pozițiile celor șase microfoane în conformitate cu punctul 5 din partea A/în conformitate cu punctul 5 din partea A.

Dacă 1 > 2 m: poate fi utilizat un paralelipiped conform EN ISO 3744: 1995 cu distanța de măsurare d = 1 m.

Condiții de funcționare în timpul încercării

Montarea echipamentului

Generatoarele de sudură se instalează pe un plan reflectant; cele glisante se pun pe un suport la 0,40 m înălțime, dacă producătorul nu a specificat alte condiții de instalare.

Încercarea sub sarcină

ISO 8528-10:1998, punctul 9

Perioada de observare

Perioada de observare este de cel puțin 15 secunde.

ANEXA IV

MODELE DE ETICHETE DE CONFORMITATE CE ȘI DE MĂRCI CE INDICĂ NIVELUL ACUSTIC ASIGURAT

Marcajul de conformitate CE constă din inițialele „CE” în următoarea formă:

Dacă marcajul CE este micșorat sau mărit în funcție de dimensiunile echipamentului, trebuie respectate proporțiile specificate în desenul de mai sus. Diferitele componente ale etichetei CE trebuie să aibă în general aceeași dimensiune pe verticală, care nu poate să fie mai mică de 5 mm.

Marca ce indică nivelul de putere acustică garantat constă în valoarea unică a nivelului de putere acustică garantat în dB, semnul LWA , precum și o pictogramă care trebuie să arate în felul următor:

Dacă marca este mărită sau micșorată în funcție de dimensiunile echipamentului, trebuie respectate proporțiile ilustrate în desenul de mai sus. Totuși, dimensiunea verticală a mărcii ar trebui să aibă, dacă se poate, nu mai puțin de 40 mm.

ANEXA V

CONTROLUL INTERN AL PRODUCȚIEI

Prezenta anexă descrie procedura prin care fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate care își îndeplinește obligațiile stabilite la punctul 2 garantează și declară că echipamentul respectiv îndeplinește cerințele prezentei directive. Fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate trebuie să aplice pe fiecare echipament marcajul de conformitate CE, precum și marca ce indică nivelul acustic garantat conform articolului 11 și să întocmească o declarație de conformitate CE conform articolului 8.

Fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate trebuie să întocmească documentația tehnică descrisă la punctul 3 și trebuie să o păstreze pentru o perioadă de minimum 10 ani după fabricarea ultimului lot din produsul respectiv și să o țină la dispoziția autorităților naționale competente în vederea inspectării. Fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate poate să delege o altă persoană pentru păstrarea documentației. În acest caz, trebuie să indice numele și adresa persoanei în declarația de conformitate CE.

Documentația tehnică trebuie să permită verificarea conformității echipamentului cu cerințele prezentei directive. Trebuie să conțină cel puțin următoarele informații:

—	numele și adresa fabricantului sau a reprezentantului său autorizat stabilit în Comunitate;

—	o descriere a echipamentului;

—

marca;

—	numele de marcă;

—	tipul, seria și numerele;

—	datele tehnice relevante pentru identificarea echipamentului și pentru verificarea emisiei sale sonore, incluzând, dacă este cazul, desene tehnice și orice descriere sau explicație necesară pentru înțelegerea acestora;

—	o trimitere la prezenta directivă;

—	raportul tehnic al măsurării nivelului de putere acustică efectuat conform dispozițiilor prezentei directive;

—	instrumentele tehnice aplicate și rezultatele evaluării elementelor care prezintă incertitudine datorită variației producției, precum și legătura acestora cu nivelul acustic asigurat.

4.	Fabricantul trebuie să ia toate măsurile necesare pentru ca procesul de producție să asigure faptul că echipamentul fabricat respectă în întregime documentația tehnică menționată la punctele 2 și 3, precum și cerințele prezentei directive.

ANEXA VI

CONTROLUL INTERN AL PRODUCȚIEI CU VERIFICAREA DOCUMENTAȚIEI TEHNICE ȘI EFECTUAREA DE VERIFICĂRI PERIODICE

1. Prezenta anexă descrie procedura prin care fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate care îndeplinește obligațiile stabilite la punctele 2, 5 și 6 garantează și declară că echipamentul respectiv îndeplinește cerințele prezentei directive. Fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate trebuie să aplice pe fiecare echipament marcajul de conformitate CE, precum și marca ce indică nivelul de putere acustică garantat conform articolului 11 și să întocmească o declarație de conformitate CE conform articolului 8.

2. Fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate trebuie să întocmească documentația tehnică descrisă la punctul 3 și trebuie să o păstreze pentru o perioadă de minimum 10 ani după fabricarea ultimului lot din produsul respectiv și să o țină la dispoziția autorităților naționale competente în vederea inspectării. Fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate poate să delege o altă persoană pentru păstrarea documentației. În acest caz, trebuie să indice numele și adresa persoanei în declarația de conformitate CE.

3. Documentația tehnică trebuie să permită verificarea conformității echipamentului cu cerințele prezentei directive. Trebuie să conțină cel puțin următoarele informații:

—	numele și adresa fabricantului sau a reprezentantului său autorizat stabilit în Comunitate

—	o descriere a echipamentului;

—

marca;

—	numele de marcă;

—	tipul, seria și numerele;

—	datele tehnice relevante pentru identificarea echipamentului și pentru verificarea emisiei sale sonore, incluzând, dacă este cazul, desene tehnice și orice descriere sau explicație necesară pentru înțelegerea acestora;

—	trimitere la prezenta directivă;

—	raportul tehnic al măsurării nivelului de putere acustică efectuat conform dispozițiilor prezentei directive;

—	instrumentele tehnice aplicate și rezultatele evaluării elementelor care prezintă incertitudine datorită variației producției, precum și legătura acestora cu nivelul acustic asigurat.

4. Fabricantul trebuie să ia toate măsurile necesare pentru ca procesul de producție să asigure faptul că echipamentul fabricat respectă complet documentația tehnică menționată la punctele 2 și 3 și cerințele prezentei directive.

5. Evaluarea de către organismul notificat înaintea plasării pe piață

Fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate prezintă unui organism notificat, la alegerea sa, o copie a documentației tehnice înainte ca primul exemplar al echipamentului respectiv să fie plasat pe piață sau pus în funcțiune.

Dacă există îndoieli în privința corectitudinii documentației tehnice, organismul notificat informează fabricantul sau pe reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate asupra acestui fapt și, dacă se dovedește necesar, efectuează sau dispune modificarea documentației tehnice sau chiar a încercărilor considerate necesare.

După ce organismul notificat întocmește un raport care să confirme că documentația tehnică respectă dispozițiile prezentei directive, fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate poate să aplice pe echipament marcajul CE și să emită o declarație de conformitate CE conform dispozițiilor articolelor 11 și 8, pentru care își asumă întreaga responsabilitate.

6. Evaluarea efectuată de organismul notificat în timpul producției

Fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate va implica organismul notificat în faza de producție conform uneia dintre procedurile care urmează, conform alegerii fabricantului sau reprezentantului său autorizat stabilit în Comunitate:

—

organismul notificat va efectua controale periodice pentru a verifica dacă echipamentul continuă să respecte documentația tehnică și dispozițiile prezentei directive; organismul notificat va fi atent îndeosebi la:

—	marcarea corectă și completă a echipamentului conform articolului 11;

—	emiterea declarației de conformitate CE conform articolului 8;

—	instrumentele tehnice aplicate și la rezultatele evaluării elementelor care prezintă incertitudine datorită variației producției, precum și la legătura acestora cu nivelul acustic asigurat;

Fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate va acorda organismului notificat acces liber la toată documentația internă referitoare la procedurile respective, la rezultatele auditurilor interne și la eventualele măsuri corective luate.

Numai dacă verificările de mai sus dau rezultate nesatisfăcătoare, organismul notificat poate să efectueze încercări ale nivelului de zgomot care, conform judecății și experienței proprii, pot fi simplificate sau efectuate complet conform dispozițiilor din anexa III pentru tipul de echipament relevant,

—

organismul notificat efectuează sau dispune verificări ale produselor la intervale aleatorii. O mostră adecvată din echipamentul final, aleasă de organismul notificat, trebuie să fie examinată și trebuie efectuate asupra acesteia încercări de zgomot conform dispozițiilor anexei III sau încercări echivalente pentru a verifica conformitatea produsului cu cerințele aplicabile ale prezentei directive. Verificarea produsului trebuie să includă următoarele aspecte:

—	marcarea corectă și completă a echipamentului conform articolului 11;

—	emiterea declarației de conformitate CE conform articolului 8.

În cazul ambelor proceduri, frecvența verificărilor este stabilită de organismul notificat conform rezultatelor evaluărilor precedente, a nevoii de a verifica măsurile corective luate și conform gradului de încredere care poate fi acordată fabricantului pentru menținerea valorilor garantate; totuși, trebuie efectuată o verificare cel puțin o dată la trei ani.

Dacă există îndoieli privind corectitudinea documentației tehnice sau respectarea acesteia la producție, organismul notificat va informa fabricantul sau pe reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate asupra acestui fapt.

În cazurile în care echipamentul verificat nu este conform dispozițiilor prezentei directive, organismul notificat va informa statul membru cu privire la aceasta.

ANEXA VII

VERIFICAREA UNITĂȚILOR DE ECHIPAMENT

1. Prezenta anexă descrie procedura prin care fabricantul sau reprezentantul său autorizat, stabilit în Comunitate, garantează și declară că echipamentul pentru care s-a emis certificatul menționat la punctul 4 îndeplinește cerințele prezentei directive. Fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate trebuie să aplice pe echipament marcajul CE însoțit de informația solicitată la articolul 11 și să întocmească o declarație de conformitate CE conform articolului 8.

2. Cererea de verificare a unei unități de echipament trebuie să fie trimisă de către fabricant sau de reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate organismului notificat ales de acesta.

Cererea trebuie să includă:

—	numele și adresa fabricantului și, dacă cererea este trimisă de reprezentantul autorizat, și numele și adresa acestuia;

—	o declarație scrisă care atestă că respectiva cerere nu a fost trimisă și altor organisme notificate;

—

o documentație tehnică în care să se includă următoarele informații:

—	o descriere a echipamentului;

—	numele de marcă;

—	tipul, seria și numerele;

—	datele tehnice relevante pentru identificarea echipamentului și pentru verificarea emisiei sale sonore, incluzând, dacă este cazul, desene tehnice și orice descriere sau explicație necesară pentru înțelegerea acestora;

—	o trimitere la prezenta directivă.

3. Organismul notificat trebuie:

—	să examineze dacă echipamentul a fost fabricat conform documentației tehnice;

—	să stabilească de comun acord cu fabricantul sau cu reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate locul unde, conform dispozițiilor prezentei directive, se va face încercarea la zgomot;

—	să efectueze sau să dispună efectuarea, în conformitate cu prezenta directivă, a încercărilor de zgomot necesare.

4. În cazul în care echipamentul îndeplinește dispozițiile prezentei directive, organismul notificat trebuie să-i elibereze fabricantului certificatul de conformitate descris în anexa X.

Dacă organismul notificat refuză să elibereze un certificat de conformitate, trebuie să menționeze detaliat motivele refuzului.

5. Fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate trebuie să păstreze, alături de documentația tehnică, copii ale certificatului de conformitate, pe o perioadă de minimum 10 ani de la data punerii în vânzare a echipamentului.

ANEXA VIII

CONTROLUL DE CALITATE COMPLET

1. Prezenta anexă descrie procedura prin care fabricantul sau reprezentantul său autorizat, stabilit în Comunitate, garantează și declară că echipamentul pentru care s-a emis certificatul menționat la punctul 2 îndeplinește cerințele prezentei directive. Fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate trebuie să aplice pe echipament marcajul CE însoțit de informația solicitată la articolul 11 și să întocmească o declarație de conformitate CE conform articolului 8.

2. Fabricantul trebuie să folosească un sistem aprobat de control al calității pentru proiectarea, fabricarea, inspectarea și încercarea finală a produsului final conform punctului 3 și care va face obiectul unei supravegheri conform punctului 4.

3. Sistemul de control al calității

3.1. Fabricantul trebuie să trimită unui organism notificat, la alegerea sa, o cerere de verificare a sistemului său de control al calității.

Cererea trebuie să includă:

—

toate informațiile relevante privitoare la categoria de produs, incluzând documentația tehnică privitoare la toate echipamentele care se află deja în faza de proiectare sau de producție și care trebuie să includă cel puțin următoarele:

—	numele și adresa fabricantului sau a reprezentantului său autorizat stabilit în Comunitate;

—	o descriere a echipamentului;

—

marca;

—	numele de marcă;

—	tipul, seria și numerele;

—	datele tehnice relevante pentru identificarea echipamentului și pentru verificarea emisiei sale sonore, incluzând, dacă este cazul, desene tehnice și orice descriere sau explicație necesară pentru înțelegerea acestora;

—	o trimitere la prezenta directivă;

—	raportul tehnic al măsurării nivelului sonor efectuat conform dispozițiilor prezentei directive;

—	instrumentele tehnice aplicate și rezultatele evaluării elementelor care prezintă incertitudine datorită variației producției, precum și legătura acestora cu nivelul de putere acustică garantat;

—	o copie a declarației de conformitate CE;

—	documentația referitoare la sistemul de control al calității.

3.2. Sistemul de control al calității trebuie să asigure conformitatea produsului cu cerințele aplicabile ale prezentei directive.

Toate elementele, cerințele și dispozițiile adoptate de către fabricant trebuie documentate sistematic și ordonate sub forma unor politici scrise, proceduri și instrucțiuni. Documentația sistemului de asigurare a calității trebuie să permită înțelegerea ușoară a politicilor și procedurilor de control al calității ca, de exemplu, programele, planurile, manualele și înregistrările de control al calității.

3.3. Sistemul trebuie să conțină îndeosebi:

—	obiectivele de calitate și structura organizațională, responsabilitățile și competențele conducerii în ceea ce privește proiectarea și calitatea produsului;

—	documentația tehnică ce trebuie întocmită pentru fiecare produs, care să conțină cel puțin informațiile indicate la punctul 3.1 pentru documentația tehnică respectivă;

—	tehnicile de control și de verificare a metodelor de proiectare, a proceselor și acțiunilor sistematice care vor fi folosite la proiectarea produselor din categoria de produse respectivă;

—	tehnicile de fabricare, de control al calității și de asigurare a calității corespunzătoare, acțiunile sistematice și procedurile care vor fi utilizate;

—	verificările și încercările care vor fi efectuate înainte, în timpul și după fabricare, precum și frecvența cu care vor fi efectuate;

—	datele legate de calitate, ca de exemplu rapoartele de inspecție și datele obținute prin testări sau calibrare, rapoartele de calificare a personalului în cauză etc.;

—	mijloacele de control pentru atingerea calității cerute pentru proiectare și producție precum și funcționarea efectivă a sistemului de control al calității.

Organismul notificat trebuie să evalueze sistemul de asigurare a calității pentru a determina dacă îndeplinește cerințele de la punctul 3.2. Se va presupune că sistemele de control al calității care implementează EN ISO 9001 respectă cerințele respective.

Echipa de auditare trebuie să aibă cel puțin un membru cu experiență în evaluarea tehnologiei folosită pentru fabricarea echipamentului. Procedura de evaluare trebuie să includă o vizită de evaluare în spațiul de producție.

Decizia trebuie să fie comunicată fabricantului. Comunicarea trebuie să conțină concluziile examinării și detalii privind decizia de evaluare.

3.4. Fabricatul trebuie să se angajeze că-și va îndeplini obligațiile care decurg din forma adoptată a sistemului de control al calității într-un mod adecvat și eficient.

Fabricantul sau reprezentantul său cu domiciliu stabil în Comunitate ține la curent organismul notificat care a aprobat sistemul de control al calității cu privire la orice modificare ulterioară a acestuia.

Organismul notificat trebuie să evalueze modificările propuse și să decidă dacă sistemul de control al calității modificat îndeplinește în continuare cerințele de la punctul 3.2 sau dacă se impune o reevaluare.

Organismul notificat trebuie să-și comunice decizia fabricantului. Comunicarea trebuie să conțină concluziile evaluării și detalii privind decizia de evaluare.

4. Supravegherea sub responsabilitatea organismului notificat

4.1.	Scopul supravegherii este de a verifica dacă fabricantul își îndeplinește toate obligațiile ce decurg din folosirea sistemului aprobat de control al calității.

4.2.

Fabricantul trebuie să permită, în vederea inspecției, intrarea organismului notificat în spațiul de proiectare, fabricare, inspectare, încercare și depozitare și trebuie să furnizeze toate informațiile necesare, în special:

—	documentația sistemului de control al calității;

—	datele privitoare la calitate prevăzute de partea de proiectare a sistemului de control al calității ca, de exemplu, rezultatele analizelor, calculelor, încercărilor etc.;

—	datele privitoare la calitate prevăzute de partea de fabricare a sistemului de control al calității ca, de exemplu, rapoartele inspecțiilor și datele obținute la încercări, rapoartele de calificare ale personalului în cauză etc.

4.3.	Organismul notificat efectuează periodic audituri pentru a verifica dacă fabricantul menține și aplică sistemul de asigurare a calității și trebuie să furnizeze fabricantului un exemplar al raportului de audit.

4.4.

Organismul notificat mai poate face fabricantului vizite neanunțate. Pe timpul vizitelor, dacă este necesar, organismul notificat poate efectua sau dispune efectuarea de încercări pentru a verifica dacă sistemul de control al calității funcționează corect. Organismul notificat trebuie să furnizeze fabricantului un raport al vizitei și, dacă a avut loc vreun test, și un raport de test.

5. Fabricantul trebuie ca, timp de minimum 10 ani de la fabricarea ultimului exemplar al echipamentului să țină la dispoziția autorităților naționale:

—	documentația menționată la punctul 3.1 a doua liniuță din prezenta anexă;

—	actualizarea menționată la punctul 3.4 al doilea paragraf;

—	deciziile și rapoartele organismului notificat menționate la punctul 3.4 ultimul paragraf și la punctele 4.3 și 4.4.

6. Fiecare organism notificat trebuie să comunice celorlalte organisme notificate informația relevantă cu privire la aprobările de sisteme de control al calității eliberate sau retrase.

ANEXA IX

CRITERIILE MINIME DE CARE STATELE MEMBRE TREBUIE SĂ ȚINĂ CONT PENTRU NOTIFICAREA ORGANISMELOR

Organismul, directorul și membrii personalului său care sunt responsabili pentru efectuarea operațiunilor de verificare nu pot fi proiectant, fabricant, furnizor sau instalator al echipamentului și nici reprezentantul autorizat al vreuneia dintre aceste părți. Aceștia nu se pot implica direct sau ca reprezentanți autorizați în proiectarea, fabricarea, comercializarea sau întreținerea acestui tip de echipament și nici nu pot reprezenta părți implicate în astfel de activități. Aceasta nu exclude posibilitatea schimbului de informații tehnice între fabricant și organism.

Organismul și personalul său trebuie să efectueze evaluările și verificările cu cel mai înalt grad de integritate profesională și competență tehnică și trebuie să fie liber de orice presiuni sau stimulente, în special financiare, care le-ar putea influența judecata sau rezultatele muncii, îndeosebi de la persoane sau grupuri de persoane care au un anume interes în privința rezultatelor verificării.

Organismul trebuie să aibă la dispoziție personalul necesar și să posede echipamentul necesar care să-i permită să-și îndeplinească eficient sarcinile tehnice și administrative legate de operațiunile de inspectare și de supraveghere; trebuie de asemenea să aibă acces la echipamentul necesar pentru efectuarea oricărei verificări speciale.

personalul responsabil pentru inspecție trebuie să dispună de:

—	un solid antrenament profesional;

—	cunoștințe satisfăcătoare privind cerințele pentru evaluarea documentației tehnice;

—	cunoștințe satisfăcătoare privind cerințele pentru încercările pe care le efectuează, precum și experiență practică adecvată legată de acest tip de încercări;

—	abilitatea de a întocmi certificatele, înregistrările și rapoartele necesare pentru autentificarea efectuării încercărilor.

5.	Imparțialitatea personalului de inspecție trebuie garantată. Remunerațiile trebuie să nu depindă de numărul de încercări efectuate sau de rezultatele acestor încercări.

6.	Organismul trebuie să facă o asigurare de responsabilitate civilă cu excepția cazului în care această responsabilitate nu este asumată de către stat conform legislației naționale sau a cazului în care statul membru însuși nu este responsabil pentru încercări.

Personalul organismului trebuie să respecte secretul profesional cu privire la toate informațiile obținute în decursul efectuării încercărilor respective (cu excepția cazului autorităților administrative competente ale statului în care au loc activitățile sale) aflate sub incidența prezentei directive sau a oricăror alte dispoziții de drept intern legate de aceasta.

ANEXA X

VERIFICAREA UNITĂȚILOR DE ECHIPAMENT

MODEL DE CERTIFICAT DE CONFORMITATE

13/Volumul 29

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

223

32000L0025

L 173/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DIRECTIVA 2000/25/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 22 mai 2000

privind măsurile care trebuie luate împotriva emisiei de poluanți gazoși și de pulberi provenind de la motoarele pentru tractoare agricole și forestiere și de modificare a Directivei 74/150/CEE a Consiliului

PARLAMENTUL EUROPEAN și CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 95,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (2),

în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (3),

întrucât:

(1)

Pentru a garanta buna funcționare a pieței interne, Directiva 74/150/CEE a Consiliului din 4 martie 1974 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la omologarea tractoarelor agricole sau forestiere pe roți (4) și cele douăzeci și două de directive individuale adoptate între 1974 și 1989 au armonizat specificațiile tehnice în acest domeniu.

(2)

Pentru a asigura o mai bună protecție a mediului, este necesar să se adauge alte măsuri, în special privind emisiile fizico-chimice, la măsurile deja luate prin Directiva 77/537/CEE a Consiliului din 28 iunie 1977 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la măsurile care trebuie luate împotriva emisiilor de poluanți de la motoarele diesel cu care sunt echipate tractoarele agricole sau forestiere pe roți (5) (opacitatea gazelor de eșapament). Prezenta directivă stabilește, făcând trimitere la dispozițiile Directivei 97/68/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 1997 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la măsurile împotriva emisiei de poluanți gazoși și de pulberi provenind de la motoarele cu combustie internă care urmează să fie instalate pe mașinile fără destinație rutieră (6), valorile limită ale emisiilor de poluanți gazoși și de pulberi care trebuie să se aplice în etape succesive, precum și procedura de testare pentru motoarele cu combustie internă care urmează să fie instalate pe tractoare agricole sau forestiere. Pentru respectarea dispozițiilor prezentei directive se poate deopotrivă accepta conformitatea cu dispozițiile Directivei 88/77/CEE a Consiliului din 3 decembrie 1987 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la măsurile care trebuie luate împotriva emisiilor de gaze poluante provenite de la motoarele diesel utilizate la vehicule (7).

(3)

Pentru a facilita accesul pe piețele țărilor terțe, este necesar să se stabilească echivalența între cerințele prezentei directive pentru prima etapă și cerințele Regulamentului nr. 96 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) privind omologarea de tip a motoarelor cu aprindere prin comprimare care urmează să fie instalate pe tractoarele agricole și forestiere în ceea ce privește emisiile poluante.

(4)

Pentru a permite mediului din spațiul european să beneficieze în cel mai avantajos mod de prezentele dispoziții și, în același timp, pentru a asigura unitatea pieței, este necesar să se adopte standarde foarte stricte cu caracter obligatoriu la termene eșalonate. Orice reducere ulterioară a valorilor limită și orice modificare a procedurii de testare nu se pot hotărî decât pe baza unor studii și a unor cercetări care trebuie efectuate cu privire la posibilitățile tehnice existente sau potențiale și pe baza analizei raportului cost/eficacitate pentru a permite o producție la scară industrială a tractoarelor agricole sau forestiere care să respecte aceste limite stricte.

(5)

Progresul tehnic atrage necesitatea unei adaptări rapide a cerințelor tehnice enumerate în anexele la prezenta directivă. Comisia trebuie să alinieze fără întârziere valorile limită și datele menționate de prezenta directivă la modificările viitoare aduse Directivei 97/68/CE. În toate cazurile în care Parlamentul European și Consiliul conferă Comisiei competențe pentru punerea în aplicare a normelor stabilite în sectorul tractoarelor agricole sau forestiere, este indicat să se instituie o procedură de consultare prealabilă care să prevadă întrunirea Comisiei și a statelor membre în cadrul unui comitet.

(6)

Cerințele prezentei directive vin în completarea celor din Directiva 77/537/CEE, menționată la punctul 2.8.1 din anexa II la Directiva 74/150/CEE. Trebuie, din acest moment, să se modifice Directiva 74/150/CEE pentru a se adăuga un nou punct 2.8.2 în anexa II care să reglementeze chestiunea tratată de prezenta directivă în comun cu DI (directiva individuală) de referință.

(7)

Obiectivul de a reduce nivelul emisiilor poluante provenite de la tractoarele agricole sau forestiere sau buna funcționare a pieței interne pentru vehiculele în cauză nu pot fi realizate în mod eficient individual de către statele membre și pot fi deci realizate mai bine prin apropierea legislațiilor statelor membre privind măsurile care trebuie luate împotriva poluării aerului de către aceste vehicule. Măsurile prevăzute de prezenta directivă nu depășesc ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivele tratatului,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Definiții

În sensul prezentei directive:

—	„tractor agricol sau forestier” (denumit în continuare „tractor”) înseamnă orice vehicul astfel cum este definit la articolul 1 alineatul (1) din Directiva 74/150/CEE;

—	„motor” înseamnă orice motor cu combustie internă destinat propulsiei tractoarelor, în conformitate cu definiția din anexa I;

—

„omologarea de tip a unui tip sau a unei categorii de motoare ca unitate tehnică independentă în ceea ce privește emisiile poluante” înseamnă actul prin care un stat membru atestă că un tip sau o categorie de motoare destinate să fie instalate la tractoare îndeplinește cerințele tehnice ale prezentei directive;

—	„omologarea de tip a unui tip de tractor în ceea ce privește emisiile poluante” înseamnă actul prin care un stat membru atestă că un tip de tractor, echipat cu un motor, îndeplinește cerințele tehnice ale prezentei directive;

—	„categorie de motoare” înseamnă două sau mai multe tipuri de motoare de concepție similară și care, prin urmare, ar putea prezenta caracteristici comparabile din punctul de vedere al emisiilor poluante.

Articolul 2

Procedura de omologare de tip

Procedura de acordare a omologării de tip pentru un tip sau o categorie de motoare în ceea ce privește emisiile poluante și de acordare a omologării de tip pentru un tip de tractor în ceea ce privește emisiile poluante, precum și condițiile pentru introducerea nerestricționată pe piață a respectivelor motoare și tractoare sunt cele stabilite prin Directiva 74/150/CEE.

Articolul 3

Obligații

(1) Sub rezerva articolului 5, orice tip sau orice categorie de motoare trebuie să fie conform cu cerințele din anexa I.

(2) Orice tip de tractor trebuie să fie conform cu cerințele din anexa II. În această privință, este recunoscută omologarea tipurilor sau a categoriilor de motoare care au fost omologate în conformitate cu anexa I sau conformitatea cu cerințele menționate în anexa III.

Articolul 4

Calendar

(1) După 30 septembrie 2000, statele membre nu pot:

—	refuza acordarea omologării CE de tip sau a omologării naționale a unui tip au a unei categorii de motoare,

—	refuza vânzarea, punerea în circulație sau utilizarea unui motor nou,

—	refuza, pentru un tip de tractor, acordarea omologării CE de tip sau a omologării naționale de tip și nici

—	interzice folosirea, vânzarea sau punerea în circulație a tipurilor de tractoare

din motive legate de emisiile poluante, dacă emisiile poluante provenite de la motoarele respective sau de la cele cu care sunt echipate tractoarele în cauză corespund cerințelor prezentei directivă.

(2) Statele membre nu pot acorda omologarea CE de tip sau omologarea națională de tip pentru un tip sau o categorie de motoare sau un tip de tractor ale căror emisii poluante provenite de la motor nu corespund cerințelor prezentei directive:

(a)

în cursul etapei I

—	după 31 decembrie 2000, pentru motoarele din categoriile B și C [gama de putere astfel cum este definită la articolul 9 alineatul (2) din Directiva 97/68/CE];

(b)

în cursul etapei II

—	după 31 decembrie 2000, pentru motoarele din categoriile D și E [gama de putere astfel cum este definită la articolul 9 alineatul (3) din Directiva 97/68/CE];

—	după 31 decembrie 2001, pentru motoarele din categoria F [gama de putere astfel cum este definită la articolul 9 alineatul (3) din Directiva 97/68/CE];

—	după 31 decembrie 2002, pentru motoarele din categoria G [gama de putere astfel cum este definită la articolul 9 alineatul (3) din Directiva 97/68/CE].

(3) Statele membre interzic punerea în circulație a motoarelor și a tractoarelor ale căror emisii poluante produse de motoare nu corespund cerințelor prezentei directive:

—	după 30 iunie 2001, pentru motoarele din categoriile A, B și C;

—	după 31 decembrie 2001, pentru motoarele din categoriile D și E;

—	după 31 decembrie 2002, pentru motoarele din categoria F;

—	după 31 decembrie 2003, pentru motoarele din categoria G.

Pentru tractoarele dotate cu motoare din categoriile E sau F, datele menționate anterior se amână, totuși, cu șase luni.

(4) Cerințele de la alineatul (3) nu se aplică motoarelor care trebuie să fie montate pe tipuri de tractoare destinate exportului în țări terțe și care trebuie să înlocuiască motoarele tractoarelor în folosință.

(5) Statele membre pot amâna datele menționate la alineatul (3) cu o durată de doi ani în ceea ce privește motoarele a căror dată de producție este anterioară datei indicate. Statele respective pot acorda alte derogări în condițiile stabilite la articolul 10 din Directiva 97/68/CE.

Articolul 5

Recunoașterea echivalențelor și conformitatea

Autoritățile statelor membre care acordă omologarea CE de tip pentru un tip sau o categorie de motoare recunosc omologările acordate în conformitate cu dispozițiile anexei III și mărcile de omologare corespunzătoare ca fiind conforme cu prezenta directivă.

Articolul 6

Revizia valorilor limită ale emisiilor

De îndată ce dispozițiile menționate la articolul 19 din Directiva 97/68/CE vor fi adoptate de către Parlamentul European și Consiliu, Comisia, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 13 din Directiva 74/150/CEE, va adapta fără întârziere valorile limită și datele menționate de prezenta directivă la cele care vor fi fost adoptate în urma deciziilor luate în sensul articolului 19 menționat anterior.

Articolul 7

Adaptări tehnice

Modificările care sunt necesare pentru a adapta cerințele din anexe la progresul tehnic se adoptă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 13 din Directiva 74/150/CEE.

Articolul 8

Modificarea Directivei 74/150/CEE

În anexa II la Directiva 74/150/CEE se inserează următorul punct 2.8.2.: „2.8.2. Emisia de poluanți gazoși și de pulberi provenind de la motoare: DI”.

Articolul 9

Transpunerea în legislația internă

Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive înainte de 29 septembrie 2000. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Statele membre aplică aceste acte de la 31 decembrie 2000.

Articolul 10

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 11

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 22 mai 2000.

Pentru Parlamentul European

Președintele

N. FONTAINE

Pentru Consiliu

Președintele

J. GAMA

(1) JO C 303, 2.10.1998, p. 9.

(2) JO C 101, 12.4.1999, p. 13.

(3) Avizul Parlamentului European din 5 mai 1999 (JO C 279, 1.10.1999, p. 209), Poziția comună a Consiliului din 29 noiembrie 1999 (JO C 17, 20.1.2000, p. 13) și Decizia Parlamentului European din 12 aprilie 2000 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).

(4) JO L 84, 28.3.1974, p. 10, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 97/54/CE (JO L 277, 10.10.1997, p. 24).

(5) JO L 220, 29.8.1977, p. 38, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 97/54/CE.

(6) JO L 59, 27.2.1998, p. 1.

(7) JO L 36, 9.2.1988, p. 33, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 96/1/CE (JO L 40, 17.2.1996, p. 1).

LISTA ANEXELOR

ANEXA I

Cerințe pentru omologarea CE a unui tip sau a unei categorii de motoare de tractoare considerate ca unitate tehnică independentă în ceea ce privește emisiile poluante

Apendicele 1:

Fișa de informații privind omologarea CE a unui tip de motor prototip folosit pentru un tractor ca unitate tehnică independentă, în ceea ce privește emisiile poluante

Apendicele 2:

Certificatul de omologare CE de tip pentru o unitate tehnică independentă

Apendicele 3:

Marcarea motoarelor

Apendicele 4:

Numerotarea

Apendicele 5:

Marca de omologare CE de tip

ANEXA II

Cerințe pentru omologarea CE a unui tip de tractor dotat cu motor cu aprindere prin comprimare în ceea ce privește emisiile poluante

Apendicele 1:

Fișa de informații

Apendicele 2:

Certificatul de omologare CE de tip

ANEXA III

Recunoașterea altor tipuri de omologare de tip

ANEXA I

CERINȚE PENTRU OMOLOGAREA CE A UNUI TIP SAU A UNEI CATEGORII DE MOTOARE DE TRACTOARE CONSIDERATE CA UNITATE TEHNICĂ INDEPENDENTĂ ÎN CEEA CE PRIVEȘTE EMISIILE POLUANTE

0. GENERALITĂȚI

Cu excepția unei indicații contrare din prezenta directivă, se aplică definițiile, simbolurile și abrevierile corespunzătoare menționate de Directiva 97/68/CE.

1. DEFINIȚII

Se înțelege prin:

—	„tip de motor de tractoare în ceea ce privește emisiile poluante”: motoarele cu aprindere prin comprimare între care nu există diferențe esențiale în ceea ce privește caracteristicile definite în apendice 1 din prezenta anexă;

—	„emisii poluante”: poluanții gazoși (monoxid de carbon, hidrocarburi și oxizi de azot) și pulberile poluante.

2. CERERE DE OMOLOGARE CE A UNUI TIP SAU A UNEI CATEGORII DE MOTOARE CA UNITATE TEHNICĂ INDEPENDENTĂ

2.1.	Cererea de omologare a unui tip sau a unei categorii de motoare în ceea ce privește emisiile poluante este înaintată de către producător sau de către mandatarul acestuia.

2.2.	Aceasta este însoțită de fișa de informații completată în triplu exemplar și al cărei model este furnizat în apendicele 1 la prezenta anexă.

2.3.	Serviciului tehnic responsabil cu efectuarea testărilor de omologare i se pune la dispoziție un motor care are caracteristicile unui „tip de motor” sau ale unei „categorii de motoare” descrise în apendicele 1 la prezenta anexă.

2.4.

În cazul unei cereri privind omologarea unei categorii de motoare, dacă autoritatea competentă în materie de omologări estimează că, în ceea ce privește motorul prototip selecționat, cererea nu este în întregime reprezentativă pentru categoria de motoare descrisă în anexa II apendicele 2 la Directiva 97/68/CE, se pun la dispoziție un motor prototip de înlocuire și, eventual, un motor prototip suplimentar pe care îl selecționează această autoritate competentă în vederea omologării în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Directiva 97/68/CE.

3. SPECIFICAȚII ȘI TESTĂRI

Se aplică dispozițiile din anexa I partea 4, anexele III, IV și V la Directiva 97/68/CE.

4. OMOLOGAREA UNEI UNITĂȚI TEHNICE INDEPENDENTE

Se eliberează un certificat de omologare CE de tip în conformitate cu modelul indicat în apendice 2 la prezenta anexă.

5. MARCAREA MOTORULUI

Marcarea motorului se realizează în conformitate cu cerințele din apendicele 3 la prezenta anexă. Numărul de identificare trebuie să respecte cerințele din apendicele 4 și 5 la prezenta anexă.

6. CONFORMITATEA PRODUCȚIEI

Fără a aduce atingere cerințelor articolului 8 din Directiva 74/150/CEE, conformitatea producției trebuie verificată în conformitate cu dispozițiilor părții 5 din anexa I la Directiva 97/68/CE.

7. NOTIFICAREA ACORDĂRII OMOLOGĂRII DE TIP

Decizia de omologare de tip, de extindere, de refuz sau retragere a omologării de tip sau de oprire definitivă a producției pentru un tip de motor în temeiul anexei I sau un tip de tractor în temeiul anexei II trebuie comunicată statelor membre în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din Directiva 74/150/CEE.

8. CATEGORIA DE MOTOARE

8.1. Parametrii care definesc categoria de motoare

Categoria de motoare se poate defini prin parametri de construcție de bază care trebuie să fie comuni tuturor motoarelor aparținând aceleiași categorii. În anumite cazuri este posibilă interacțiunea parametrilor. Aceste efecte trebuie deopotrivă să se ia în considerare pentru a garanta că numai motoarele care posedă caracteristici similare în ceea ce privește emisiile de gaze de eșapament se încadrează într-o categorie de motoare.

Pentru ca motoarele să fie încadrate în aceeași categorie de motoare, acestea trebuie să aibă în comun parametrii de bază enumerați în lista următoare:

8.1.1.

Ciclu de ardere: 2 timpi/4 timpi (1)

8.1.2.

Agent de răcire: aer/apă/ulei (1)

8.1.3.

Cilindree unitară:

—	motoare cuprinse într-un interval de 15 %;

—	numărul de cilindri al motoarelor dotate cu dispozitive de post-tratare.

8.1.4.

Metoda de aspirare a aerului atmosferic: cu aspirație naturală/supraalimentat (1)

8.1.5.

Tipul și conceperea camerei de ardere:

—	antecameră de ardere;

—	cameră de turbulență;

—	cameră cu circuit deschis.

8.1.6.

Configurația, dimensiunile și numărul supapelor și ale orificiilor:

—	capul cilindrului;

—	peretele cilindrului;

—	carterul motorului.

8.1.7.

Sistem de alimentare cu carburant:

—	injector cu pompă;

—	pompă în linie;

—	pompă cu distribuitor;

—	element unic;

—	injector de unitate.

8.1.8.

Recircularea gazelor de eșapament

8.1.9.

Injecția/emulsia apei (1)

8.1.10.

Injecția aerului

8.1.11.

Sistem de răcire a încărcăturii de aer

8.1.12.

Catalizator de oxidare

8.1.13.

Catalizator de reducere

8.1.14.

Reactor termic

8.1.15.

Filtru pentru particule

8.2. Selectarea motorului prototip

8.2.1.

Motorul prototip al categoriei trebuie să fie selectat folosind ca prim criteriu cea mai mare valoare de alimentare per timp a motorului la turația maximă declarată. În cazul în care nu se pot distinge două sau mai multe motoare prin această metodă, selectarea motorului prototip trebuie să ia drept criteriu secundar cea mai mare valoare de alimentare per timp a motorului la turație nominală. În anumite cazuri, autoritatea competentă în materie de omologare poate să considere că cea mai bună metodă de determinare a nivelului cel mai ridicat de emisii pentru o categorie dată este testarea unui al doilea motor. De aceea, autoritatea în cauză poate alege un motor suplimentar pentru a efectua testări, bazându-se pe caracteristicile care arată că acesta ar putea fi cel cu nivelul cel mai ridicat de emisii de gaze de eșapament dintre toate motoarele din categoria respectivă.

8.2.2.

În cazul în care motoarele dintr-o categorie posedă alte caracteristici variabile care ar putea fi considerate ca având repercusiuni asupra emisiilor de gaze de eșapament, respectivele caracteristici ar trebui deopotrivă să fie definite și să fie luate în considerare cu ocazia alegerii motorului prototip.

(1) A se tăia când nu este cazul.

ANEXA II

CERINȚE PENTRU OMOLOGAREA CE A UNUI TIP DE TRACTOR DOTAT CU UN MOTOR CU APRINDERE PRIN COMPRIMARE ÎN CEEA CE PRIVEȘTE EMISIILE POLUANTE

0. GENERALITĂȚI

Cu excepția cazului în care se specifică altfel în prezenta directivă, se aplică definițiile, simbolurile și abrevierile care figurează în Directiva 97/68/CE.

1. DEFINIȚII

se înțelege prin:

—	„tip de tractor în ceea ce privește emisiile poluante”: tractoarele care nu prezintă diferențe esențiale între ele privind caracteristicile definite în apendicele 1 la prezenta anexă;

—	„emisii poluante”: poluanții gazoși (monoxid de carbon, hidrocarburi și oxid de azot) și pulberile.

2. CERERE DE OMOLOGARE CE DE TIP PENTRU UN TIP DE TRACTOR

2.1 Cerere de omologare CE de tip pentru un tip de tractor în ceea ce privește motorul acestuia

2.1.1.

Cererea de omologare CE de tip pentru un tip de tractor în ceea ce privește emisiile poluante este înaintată de către producător sau de mandatarul acestuia.

2.1.2.

Cererea este însoțită de fișa de informații completată în triplu exemplar și al cărei model este prezentat în apendicele 1 la prezenta anexă.

2.1.3.

Motorul tractorului conform caracteristicilor „tipului de motor” sau ale „motorului prototip” descrise în apendicele 1 la prezenta anexă este prezentat serviciului tehnic responsabil cu testările de omologare.

2.2 Cerere de omologare CE de tip pentru un tip de tractor dotat cu un motor omologat

2.2.1.

Cererea de omologare CE de tip pentru un tip de tractor în ceea ce privește emisiile poluante este înaintată de către producător sau de către mandatarul acestuia.

2.2.2.

Cererea este însoțită de fișa de informații completată în triplu exemplar și al cărei model este prezentat în apendicele 1 la prezenta anexă și de o copie a certificatului de omologare CE de tip pentru motorul sau categoria de motoare, după caz, pentru unitatea tehnică independentă care este instalată pe tipul de tractor.

3. CERINȚE ȘI TESTĂRI

3.1. Generalități

Se aplică dispozițiile din anexa I partea 4, anexele III, IV și V la Directiva 97/68/CE.

3.2. Motoare instalate pe vehicul

Instalarea motorului pe vehicul corespunde caracteristicilor următoare privind omologarea motorului:

3.2.1.

Depresiunea la admisie nu trebuie să o depășească pe cea specificată pentru motorul omologat.

3.2.2.

Contrapresiunea în sistemul de eșapament nu trebuie să o depășească pe cea specificată pentru motorul omologat.

3.3. Elementele tractorului care pot influența emisiile poluante trebuie proiectate, construite și montate în așa fel încât să îndeplinească, în condițiile normale de utilizare a tractorului și în ciuda vibrațiilor la care acesta poate fi supus, cerințele tehnice ale prezentei directive.

4. OMOLOGARE

Pentru orice tractor dotat cu un motor pentru care s-a eliberat un certificat de omologare în conformitate cu anexa I sau cu dispozițiile menționate de anexa III se eliberează un certificat de omologare în conformitate cu apendicele 2 la prezenta anexă.

5. MARCAJUL MOTORULUI

Marcarea motorului trebuie să se efectueze în conformitate cu cerințele apendicelui 3 la anexa I. Numărul de identificare al omologării CE de tip trebuie să respecte cerințele din apendicele 4 și 5 la anexa I.

6. CONFORMITATEA PRODUCȚIEI

Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 8 din Directiva 74/150/CEE, conformitatea producției trebuie să se verifice în conformitate cu dispozițiile părții 5 anexa I la Directiva 97/68/CE.

ANEXA III

RECUNOAȘTEREA ALTOR TIPURI DE OMOLOGARE DE TIP

În etapa I, următoarele certificate de omologare de tip sunt recunoscute ca echivalente pentru motoarele din categoriile B și C, astfel cum sunt definite în Directiva 97/68/CE:

1.1.	Certificatele de omologare de tip eliberate în conformitate cu Directiva 97/68/CE.

1.2.

Certificatele de omologare de tip eliberate în conformitate cu Directiva 88/77/CEE, ce respectă cerințele prevăzute pentru etapa A sau B privind articolul 2 și punctul 6.2.1 din anexa I la Directiva 88/77/CEE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 91/542/CEE, sau din seria de modificări corrigenda I/2 la Regulamentul nr. 49.02 al CEE-ONU.

1.3.	Certificatele de omologare de tip eliberate în conformitate cu Regulamentul nr. 96 al CEE-ONU.

2. Pentru etapa II, următoarele certificate de omologare de tip sunt recunoscute ca echivalente:

Certificatele de omologare eliberate în conformitate cu Directiva 97/68/CEE, etapa II, pentru motoarele din categoriile D, E, F și G.

13/Volumul 29

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

257

32000L0031

L 178/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DIRECTIVA 2000/31/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 8 iunie 2000

privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă (directiva privind comerțul electronic)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 47 alineatul (2) și articolele 55 și 95,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (2),

acționând în conformitate cu procedurile prevăzute la articolul 251 din tratat (3),

întrucât:

(1)

Uniunea Europeană urmărește să stabilească legături din ce în ce mai strânse între statele și popoarele Europei în scopul asigurării progresului economic și social. În conformitate cu articolul 14 alineatul (2) din tratat, piața internă cuprinde un spațiu fără frontiere interne, în care sunt asigurate libera circulație a mărfurilor și serviciilor și libertatea de stabilire. Dezvoltarea serviciilor societății informaționale în spațiul fără frontiere interne reprezintă un mijloc esențial pentru eliminarea barierelor care despart popoarele europene.

(2)

Dezvoltarea comerțului electronic în cadrul societății informaționale oferă posibilități importante de angajare în Comunitate, în special în întreprinderile mici și mijlocii. Va stimula creșterea economică a întreprinderilor europene, precum și investițiile în inovații și, de asemenea, consolidează competitivitatea întreprinderilor europene, cu condiția ca toate persoanele să aibă acces la Internet.

(3)

Dreptul comunitar și caracteristicile ordinii juridice comunitare constituie un atu esențial pentru cetățenii și agenții europeni, care pot beneficia pe deplin, fără să țină cont de frontiere, de posibilitățile oferite de comerțul electronic. Prezenta directivă are astfel ca obiect asigurarea unui nivel înalt de integrare juridică comunitară pentru a institui un real spațiu fără frontiere interne pentru serviciile societății informaționale.

(4)

Este important să se vegheze la asigurarea unui comerț electronic care să poată beneficia pe deplin de piața internă și, în consecință, pentru aceleași temeiuri ca și în Directiva 89/552/CEE a Consiliului din 3 octombrie 1989 de coordonare a anumitor acte cu putere de lege și acte administrative din statele membre privind desfășurarea activităților de televiziune (4), la realizarea unui nivel înalt de integrare comunitară.

(5)

Dezvoltarea serviciilor societății informaționale în Comunitate este limitată de un număr de obstacole juridice în calea bunei funcționării a pieței interne, care fac mai puțin atractivă exercitarea libertății de stabilire și a liberei prestări a serviciilor. Aceste obstacole apar din divergențele dintre legislații și din incertitudinea juridică a regimurilor naționale aplicabile acestor servicii. În absența coordonării și adaptării legislațiilor din domeniile în cauză, obstacolele pot fi justificate prin raportare la jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene. Există incertitudini juridice cu privire la măsura în care statele membre pot controla serviciile provenind din alt stat membru.

(6)

Având în vedere obiectivele comunitare, din articolele 43 și 49 din tratat și din legislația comunitară secundară, este necesar să se elimine aceste obstacole prin coordonarea anumitor legislații interne și printr-o clarificare la nivel comunitar a unor concepte juridice, în măsura necesară bunei funcționări a pieței interne. Tratând numai chestiuni specifice care creează probleme pieței interne, prezenta directivă este pe deplin compatibilă cu necesitatea de a respecta principiul subsidiarității prevăzut la articolul 5 din tratat.

(7)	Pentru a garanta certitudinea juridică și încrederea consumatorilor, este necesar ca prezenta directivă să stabilească un cadru general clar de reglementare a anumitor aspecte juridice ale comerțului electronic pe piața internă.

(8)	Obiectivul prezentei directive este de a crea un cadru juridic pentru a asigura libera circulație a serviciilor societății informaționale între statele membre și nu de a armoniza domeniul dreptului penal ca atare.

(9)

În multe cazuri, libera circulație a serviciilor societății informaționale poate fi o reflectare specifică, în legislația comunitară, a unui principiu mai general, și anume libertatea de exprimare, definită la articolul 10 alineatul (1) din Convenția de apărare a drepturilor omului și libertăților fundamentale, ratificată de toate statele membre. Din acest motiv, directivele care reglementează prestarea serviciilor societății informaționale trebuie să garanteze că această activitate poate fi exercitată liber în temeiul articolului menționat, sub singura rezervă a restricțiilor prevăzute la alineatul (2) din același articol și la articolul 46 alineatul (1) din tratat. Prezenta directivă nu aduce atingere normelor și principiilor fundamentale de drept intern privind libertatea de exprimare.

(10)

În conformitate cu principiul proporționalității, măsurile prevăzute de prezenta directivă se limitează strict la minimul necesar pentru a atinge obiectivul bunei funcționări a pieței interne. Dacă este necesar să se intervină la nivel comunitar și pentru a garanta un spațiu într-adevăr fără frontiere interne în ceea ce privește comerțul electronic, directiva trebuie să asigure un nivel înalt de protecție a obiectivelor de interes general, în special protecția minorilor, a demnității umane, a consumatorilor și a sănătății publice. În conformitate cu articolul 152 din tratat, protecția sănătății publice este o componentă esențială a altor politici comunitare.

(11)

Prezenta directivă nu aduce atingere nivelului de protecție existent mai ales în materie de sănătate publică și de interese ale consumatorilor, stabilit prin instrumente comunitare. Printre altele, Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive din contractele încheiate cu consumatorii (5) și Directiva 97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 1997 privind protecția consumatorilor în materie de contracte la distanță (6) constituie un element fundamental pentru protecția consumatorilor în materie contractuală. Aceste directive se aplică, de asemenea, în întregime și serviciilor societății informaționale. Același acquis comunitar, care este pe deplin aplicabil serviciilor societății informaționale, cuprinde, în special, Directiva 84/450/CEE a Consiliului din 10 septembrie 1984 privind publicitatea înșelătoare și comparativă (7), Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 de apropiere a actelor cu putere de lege și actelor administrative ale statelor membre privind creditul de consum (8), Directiva 93/22/CEE a Consiliului din 10 mai 1993 privind serviciile de investiții în domeniul valorilor mobiliare (9), Directiva 90/314/CEE a Consiliului din 13 iunie 1990 privind pachetele de servicii pentru călătorii, vacanțe și circuite (10), Directiva 98/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 1998 privind protecția consumatorilor prin indicarea prețurilor produselor oferite consumatorilor (11), Directiva 92/59/CEE a Consiliului din 29 iunie 1992 privind securitatea generală a produselor (12), Directiva 94/47/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 1994 privind protecția cumpărătorilor referitoare la anumite aspecte ale contractelor de achiziționare a dreptului de utilizare a bunurilor imobiliare pe timp parțial (13), Directiva 98/27/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 1998 privind acțiunile în încetare în materie de protecție a intereselor consumatorilor (14), Directiva 85/374/CEE a Consiliului din 25 iulie 1985 de apropiere a actelor cu putere de lege și actelor administrative ale statelor membre referitoare la răspunderea pentru produsele defecte (15), Directiva 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 mai 1999 privind anumite aspecte ale vânzării bunurilor de consum și garanțiilor conexe (16), viitoarea directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind vânzarea la distanță de servicii financiare către consumatori și Directiva 92/28/CEE a Consiliului din 31 martie 1992 privind publicitatea la produsele medicamentoase (17). Prezenta directivă nu aduce atingere Directivei 98/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 iulie 1998 de apropiere a actelor cu putere de lege și actelor administrative ale statelor membre în materie de publicitate și sponsorizare în favoarea produselor din tutun (18) adoptată în cadrul pieței interne sau directivelor privind protecția sănătății publice. Prezenta directivă completează cerințele de informare prevăzute de directivele menționate, în special Directiva 97/7/CE.

(12)

Este necesară excluderea anumitor activități din sfera de aplicare a prezentei directive, din considerentul că libera prestare a serviciilor în aceste domenii nu poate fi garantată, în acest stadiu, în cadrul tratatului sau al legislației secundare existente. Excluderea acestor activități nu împiedică folosirea oricăror instrumente necesare pentru buna funcționare a pieței interne. Impozitarea, în special taxa pe valoarea adăugată aplicată unui mare număr de servicii reglementate de prezenta directivă, trebuie exclusă din sfera de aplicare a prezentei directive.

(13)	Prezenta directivă nu urmărește să instituie norme în materie de obligații fiscale, nici să se antepronunțe în elaborarea instrumentelor comunitare privind aspectele fiscale ale comerțului electronic.

(14)

Protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal este reglementată numai de Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (19) și de Directiva 97/66/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind prelucrarea datelor personale și protecția vieții private în sectorul telecomunicațiilor (20), care se aplică pe deplin serviciilor societății informaționale. Aceste directive stabilesc deja un cadru juridic comunitar în domeniul datelor cu caracter personal și, prin urmare, nu este necesar să se reglementeze această chestiune în prezenta directivă pentru a asigura buna funcționare a pieței interne, în special libera circulație a datelor cu caracter personal între statele membre. Punerea în aplicare a prezentei directive trebuie făcută respectând principiile referitoare la protecția datelor cu caracter personal, în special în ceea ce privește comunicările comerciale nesolicitate și răspunderea intermediarilor. Prezenta directivă nu poate împiedica folosirea anonimă a rețelelor deschise, așa cum este Internetul.

(15)

Confidențialitatea comunicărilor este garantată de articolul 5 din Directiva 97/66/CE. În conformitate cu această directivă, statele membre trebuie să interzică orice fel de interceptare sau supraveghere a comunicărilor de către altcineva decât expeditorii sau destinatarii, în afara cazului în care aceste activități sunt autorizate legal.

(16)

Excluderea jocurilor pe bani din sfera de aplicare a prezentei directive se referă numai la jocurile de noroc, loteriile și tranzacțiile de tip pariu a căror miză are valoare monetară. Aceasta nu se referă la concursurile sau jocurile promoționale care au drept scop încurajarea vânzării de bunuri sau de servicii și pentru care plățile, în cazul în care se efectuează, servesc numai pentru achiziționarea bunurilor sau serviciilor promovate.

(17)

Definiția serviciilor societății informaționale există deja în dreptul comunitar. Aceasta figurează în Directiva 98/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iunie 1998 de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale (21), în Directiva 98/84/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 noiembrie 1998 privind protecția juridică a serviciilor cu acces condiționat sau a serviciilor de acces condiționat (22). Această definiție cuprinde orice serviciu furnizat în mod obișnuit contra unei remunerații, la distanță, prin intermediul echipamentului electronic, de prelucrare (inclusiv comprimarea numerică) și stocare a datelor, la cererea individuală a destinatarului serviciilor. Serviciile menționate în lista din anexa V la Directiva 98/34/CE care nu presupun prelucrarea și stocarea datelor nu sunt reglementate de prezenta definiție.

(18)

Serviciile societății informaționale cuprind o gamă largă de activități economice care se desfășoară on-line. Aceste activități pot consta, în special, din vânzări de bunuri on-line. Activități precum livrarea bunurilor ca atare sau furnizarea de servicii off-line nu sunt acoperite. Serviciile societății informaționale nu se limitează exclusiv la servicii în urma cărora se încheie contracte on-line, ci, în măsura în care acestea reprezintă o activitate economică, se extind la servicii care nu sunt remunerate de cei care le primesc, cum ar fi serviciile care furnizează informații on-line ori comunicări comerciale sau cele care furnizează instrumente de căutare, accesare și recuperare a datelor. Serviciile societății informaționale presupun, de asemenea, servicii care constau în transmiterea informațiilor printr-o rețea de comunicații, furnizarea accesului la o rețea de comunicații sau în găzduirea informațiilor furnizate de un beneficiar al serviciului. Serviciile de televiziune, în sensul Directivei CEE/89/552, și de radiodifuziune nu sunt servicii ale societății informaționale deoarece nu sunt furnizate la cerere individuală. În schimb, serviciile care sunt transmise punct cu punct, cum sunt video la cerere sau furnizarea de comunicări comerciale prin poșta electronică, sunt servicii ale societății informaționale. Folosirea poștei electronice sau a altor mijloace de comunicare individuale echivalente de către persoane fizice care acționează în scopuri care nu intră în cadrul activităților lor comerciale sau profesionale, inclusiv folosirea acestor mijloace pentru încheierea de contracte între astfel de persoane, nu este un serviciu al societății informaționale. Relația contractuală între un angajat și angajatorul său nu este un serviciu al societății informaționale. Activitățile care, prin natura lor, nu pot fi desfășurate la distanță prin mijloace electronice, precum controlul autorizat al conturilor unei societăți sau consultul medical care necesită examinarea fizică a pacientului, nu sunt servicii ale societății informaționale.

(19)

Sediul unui furnizor de servicii se determină în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție, conceptul de stabilire implicând exercitarea efectivă a unei activități economice printr-un sediu stabil și pentru o perioadă nedeterminată. Această cerință este îndeplinită și atunci când o societate comercială se constituie pentru o perioadă determinată. Sediul unei societăți comerciale care furnizează servicii printr-un site de Internet nu este locul în care se instalează tehnologia care constituie suportul site-ului sau locul în care site-ul poate fi accesat, ci locul în care aceasta își desfășoară activitatea economică. În cazurile în care un furnizor are mai multe sedii, este important să se determine din care sediu este furnizat serviciul respectiv. În cazurile în care este dificil să se determine din care sediu dintre cele existente se furnizează un anume serviciu, sediul este cel în care furnizorul are centrul activităților pentru serviciul în cauză.

(20)

Definiția „destinatarului unui serviciu” se referă la toate tipurile de folosire a serviciilor societății informaționale, atât de către persoanele care furnizează informația prin rețele deschise cum ar fi Internetul, cât și de către persoane care caută informații pe Internet din motive personale sau profesionale.

(21)

Întinderea domeniului coordonat nu aduce atingere viitoarei armonizări comunitare privind serviciile societății informaționale și legislației viitoare adoptate la nivel național în conformitate cu legislația comunitară. Domeniul coordonat reglementează numai cerințele referitoare la activitățile on-line, cum ar fi informarea on-line, publicitatea on-line, cumpărăturile on-line, încheierea de contracte on-line și nu privesc cerințele juridice ale statelor membre referitoare la bunuri, cum ar fi standardele de securitate, obligațiile privind etichetarea ori răspunderea în materie de bunuri sau cerințele statelor membre referitoare la livrarea sau transportul bunurilor, inclusiv distribuirea produselor medicamentoase. Domeniul coordonat nu se referă la exercitarea dreptului de preemțiune de către autoritățile publice asupra anumitor bunuri cum ar fi operele de artă.

(22)

Controlul serviciilor societății informaționale se face la sursa activității pentru a asigura o protecție eficientă a obiectivelor de interes general. În acest sens, este necesar să se garanteze că autoritatea competentă asigură o astfel de protecție nu numai cetățenilor propriei țări, ci și tuturor cetățenilor Comunității. Pentru a îmbunătăți încrederea reciprocă între statele membre, este esențial ca această responsabilitate să fie precizată clar de către statul membru de origine a serviciilor. De asemenea, în scopul asigurării eficiente a liberei prestări a serviciilor și a certitudinii juridice pentru furnizorii și destinatarii serviciilor, astfel de servicii ale societății informaționale trebuie, în principiu, să se supună regimului juridic din statul membru în care este stabilit furnizorul de servicii.

(23)

Prezenta directivă nu are ca obiect stabilirea de norme suplimentare de drept internațional privat cu privire la conflicte de legi și nici abordarea competenței instanțelor. Dispozițiile legislației aplicabile desemnate prin normele de drept internațional privat nu trebuie să restrângă libera prestare a serviciilor societății informaționale așa cum este prevăzută de prezenta directivă.

(24)	În cadrul prezentei directive și în pofida normei privind controlul la sursă al serviciilor societății informaționale, este legitim, în condițiile stabilite de prezenta directivă, ca statele membre să adopte măsuri de limitare a liberei circulații a serviciilor societății informaționale.

(25)	Instanțele naționale, inclusiv cele civile, care decid în litigii de drept privat pot lua măsuri de derogare de la libera prestare a serviciilor societății informaționale, în conformitate cu condițiile definite de prezenta directivă.

(26)

Statele membre, în conformitate cu condițiile prevăzute în prezenta directivă, pot aplica normele de drept intern de drept penal și de procedură penală în vederea angajării tuturor măsurilor de cercetare și a altor măsuri necesare pentru depistarea și urmărirea infracțiunilor, fără a fi necesară notificarea Comisiei cu privire la aceste măsuri.

(27)

Prezenta directivă, împreună cu viitoarea directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind vânzarea la distanță de servicii financiare către consumatori, contribuie la crearea unui cadru juridic pentru prestarea on-line a serviciilor financiare. Prezenta directivă nu se antepronunță asupra inițiativelor viitoare din domeniul serviciilor financiare, în special cu privire la armonizarea normelor de conduită în acest domeniu. Posibilitatea statelor membre, instituită de prezenta directivă, de a restrânge, în anumite circumstanțe, libera prestare a serviciilor societății informaționale, în scopul protecției consumatorilor, se referă și la măsurile din domeniul serviciilor financiare, în special măsurile având ca scop protecția investitorilor.

(28)

Obligația statelor membre de a nu supune unei autorizări prealabile accesul la activitate al unui furnizor de servicii ale societății informaționale nu are în vedere serviciile poștale reglementate de Directiva 97/67/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind normele comune de dezvoltare a pieței interne a serviciilor poștale din Comunitate și îmbunătățirea calității serviciilor (23) constând din remiterea fizică a unui mesaj de poștă electronică tipărit și neafectând regimurile de acreditare voluntară, în special pentru furnizorii de servicii de semnătură electronică și de certificare.

(29)

Comunicările comerciale sunt esențiale pentru finanțarea serviciilor societății informaționale și pentru dezvoltarea unei largi varietăți de servicii gratuite noi. În interesul protecției consumatorilor și a comerțului onest, comunicările comerciale, inclusiv reducerile de preț, ofertele, concursurile și jocurile promoționale, trebuie să respecte un număr de obligații privind transparența. Aceste obligații nu aduc atingere Directivei 97/7/CE. Prezenta directivă nu trebuie să afecteze directivele existente referitoare la comunicările comerciale, în special Directiva 98/43/CE.

(30)

Expedierea de comunicări comerciale nesolicitate prin poșta electronică poate fi inoportună pentru consumatorii și furnizorii de servicii ale societății informaționale și poate perturba buna funcționare a rețelelor interactive. Chestiunea consimțământului destinatarului pentru anumite forme de comunicare comercială nesolicitată nu este abordată de prezenta directivă, dar a fost deja abordată, în special de Directiva 97/7/CE și de Directiva 97/66/CE. În statele membre care autorizează expedierea prin poștă electronică a comunicărilor comerciale nesolicitate, trebuie să se încurajeze și să se faciliteze inițiativele adecvate de instalare a dispozitivelor de filtrare. În plus, comunicările comerciale trebuie, în orice caz, să fie clar identificabile ca atare pentru a îmbunătăți transparența și a facilita funcționarea unor astfel de inițiative. Comunicările comerciale prin poșta electronică nesolicitate nu ar trebui să antreneze costuri suplimentare pentru destinatar.

(31)

Statele membre care autorizează expedierea prin poșta electronică a comunicărilor comerciale nesolicitate, prin intermediul furnizorilor de servicii stabiliți pe teritoriul lor, fără consimțământul prealabil al destinatarului, trebuie să se asigure că furnizorii consultă cu regularitate registrele „opt-out” în care se pot înregistra persoanele fizice care nu doresc să primească astfel de comunicări comerciale și respectă dorința acestor persoane.

(32)

Pentru a elimina barierele din calea dezvoltării serviciilor transfrontaliere în Comunitate pe care membrii profesiilor reglementate le-ar putea propune pe Internet, este necesar să fie garantată la nivel comunitar respectarea normelor profesionale prevăzute să protejeze, în special, consumatorii sau sănătatea publică. Codurile de conduită la nivel comunitar constituie mijloacele cele mai bune de a determina normele deontologice aplicabile comunicărilor comerciale. Este necesar să se încurajeze sau, după caz, să se adapteze elaborarea acestor norme, fără să se aducă atingere autonomiei organismelor și asociațiilor profesionale.

(33)	Prezenta directivă completează dreptul comunitar și dreptul intern cu privire la profesiile reglementate prin menținerea unei serii coerente de norme aplicabile în acest domeniu.

(34)

Fiecare stat membru trebuie să își adapteze legislația care conține cerințe, în special de formă, ce pot împiedica recurgerea la contracte prin mijloace electronice. Este necesar ca examinarea legislațiilor care necesită astfel de adaptări să fie sistematică și să cuprindă toate etapele și actele necesare procesului contractual, inclusiv arhivarea contractului. Efectul juridic al semnăturilor electronice face obiectul Directivei 1999/93/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 1999 privind un cadru comunitar pentru semnăturile electronice (24); confirmarea de primire de către un furnizor de servicii putând lua forma furnizării on-line a unui serviciului plătit.

(35)	Prezenta directivă nu afectează posibilitatea statelor membre de a menține sau de a stabili cerințe juridice generale sau specifice pentru contractele care pot fi realizate prin mijloace electronice, în special cerințe în materie de securitate a semnăturilor electronice.

(36)

Statele membre pot menține restricții la folosirea contractelor electronice în ceea ce privește contractele pentru care legea prevede intervenția instanțelor, autorităților publice sau a profesiilor care implică exercițiul autorității publice. Această posibilitate se referă și la contractele care necesită intervenția instanțelor, autorităților publice sau profesiilor care implică exercițiul autorității publice în scopul de a produce efecte în privința terților, precum și contractele care necesită o certificare juridică sau o atestare notarială.

(37)	Obligația statelor membre de a elimina obstacolele din calea folosirii contractelor electronice se referă numai la obstacole care rezultă din cerințe juridice și nu la obstacolele de ordin practic care rezultă din imposibilitatea folosirii mijloacelor electronice în anumite cazuri.

(38)	Obligația statelor de a înlătura obstacolele din calea folosirii contractelor electronice se aplică în conformitate cu cerințele juridice referitoare la contracte, consacrate în dreptul comunitar.

(39)

Excepțiile de la dispozițiile privind contractele încheiate exclusiv prin poșta electronică sau prin comunicări individuale echivalente prevăzute în prezenta directivă, în ceea ce privește informațiile de furnizat și lansarea unei comenzi, nu trebuie să aibă drept consecință eludarea acestor dispoziții de către furnizorii de servicii ale societății informaționale.

(40)

Divergențele existente și emergente dintre legislațiile și jurisprudențele statelor membre referitoare la răspunderea furnizorilor de servicii care acționează ca intermediari împiedică buna funcționare a pieței interne, în special prin stânjenirea dezvoltării serviciilor transfrontaliere și prin denaturarea concurenței. Furnizorii de servicii au datoria să acționeze, în anumite împrejurări, pentru evitarea sau stoparea activităților ilegale. Prezenta directivă constituie baza adecvată pentru elaborarea unor mecanisme rapide și fiabile care să permită înlăturarea informațiilor ilicite și blocarea accesului la acestea. Ar fi necesară elaborarea unor astfel de mecanisme pe baza acordurilor voluntare negociate între toate părțile interesate și încurajarea acestora de către statele membre. Este în interesul tuturor părților care participă la furnizarea de servicii ale societății informaționale să adopte și să aplice astfel de mecanisme. Dispozițiile prezentei directive cu privire la răspundere nu ar trebui să împiedice elaborarea și funcționarea eficientă, de către diferitele părți interesate, a sistemelor tehnice de protecție și identificare, precum și a instrumentelor tehnice de supraveghere, devenită posibilă prin tehnologii digitale, în limitele prevăzute de Directivele 95/46/CE și 97/66/CE.

(41)	Prezenta directivă echilibrează diferitele interese existente și stabilește principiile care pot sta la baza standardelor și acordurilor adoptate în domeniu.

(42)

Derogările în materie de răspundere prevăzute în prezenta directivă se referă numai la cazurile în care activitatea furnizorului de servicii în cadrul societății informaționale se limitează la procesul tehnic de exploatare și de a acorda acces la o rețea de comunicații cu privire la care informațiile furnizate prin terți sunt transmise sau stocate temporar, exclusiv în scopul de a îmbunătăți eficacitatea transmiterii. Această activitate are caracter pur tehnic, automat și pasiv, ceea ce implică faptul că furnizorul de servicii ale societății informaționale nu cunoaște și nici nu controlează informațiile transmise sau stocate.

(43)

Un furnizor de servicii poate beneficia de derogări pentru „simpla transmitere” și pentru forma de stocare denumită „caching” în cazul în care nu este implicat în nici un fel în informația transmisă. Aceasta presupune, printre altele, că nu modifică informația pe care o transmite. Această cerință nu se referă la manipulările cu caracter tehnic care au loc în cursul transmiterii, deoarece acestea nu alterează integritatea informației conținute în transmitere.

(44)

Un furnizor de servicii care colaborează în mod deliberat cu unul dintre destinatarii serviciului său în scopul de a întreprinde acțiuni ilegale depășește activitățile de „simplă transmitere” sau de stocare-caching și, prin urmare, nu poate beneficia de derogări în materie de răspundere prevăzute pentru acest tip de activitate.

(45)

Limitările răspunderii furnizorilor de servicii intermediare prevăzute în prezenta directivă nu aduc atingere posibilității de a se interveni cu acțiuni în încetare de diferite tipuri. Aceste acțiuni în încetare pot lua în special forma unor hotărâri ale instanțelor judecătorești sau ale autorităților administrative care impun încetarea oricărei încălcări sau prevenirea acesteia, inclusiv prin înlăturarea informațiilor ilicite sau blocarea accesului la acestea.

(46)

Pentru a beneficia de limitarea răspunderii, furnizorul unui serviciu al societății informaționale care constă în stocarea informațiilor trebuie să acționeze rapid pentru înlăturarea informațiilor în cauză sau pentru blocarea accesului la acestea de îndată ce ia cunoștință sau își dă seama de caracterul ilicit al acestor activități. Este oportun să se procedeze la înlăturarea informațiilor în cauză sau blocarea accesului la acestea cu respectarea principiului libertății de exprimare și a procedurilor stabilite în acest sens la nivel național. Prezenta directivă nu afectează posibilitatea statelor membre de a defini cerințe specifice care trebuie îndeplinite prompt înainte de înlăturarea informațiilor sau de blocare a accesului la acestea.

(47)

Statele membre nu pot impune furnizorilor de servicii obligația de supraveghere decât în legătură cu obligațiile cu caracter general. Aceasta nu privește obligațiile de supraveghere aplicabile într-un caz specific și, mai ales, nu afectează deciziile autorităților naționale luate în conformitate cu legislația internă.

(48)

Prezenta directivă nu aduce atingere în nici un mod posibilității statelor membre de a cere furnizorilor de servicii care dețin informații furnizate de destinatarii serviciilor lor să acționeze cu precauțiile care sunt de așteptat în mod rezonabil din partea lor și care sunt definite de legislația internă în scopul de a depista și a preveni anumite tipuri de activități ilicite.

(49)	Statele membre și Comisia trebuie să încurajeze elaborarea unor coduri de conduită. Aceasta nu aduce atingere caracterului voluntar al acestor coduri și posibilității părților interesate de a decide în mod liber dacă aderă sau nu la astfel de coduri.

(50)

Este important ca propunerea de directivă privind armonizarea anumitor aspecte ale drepturilor de autor și ale drepturilor conexe în societatea informațională și prezenta directivă să intre în vigoare în același moment pentru a stabili un cadru de reglementare clar în materie de răspundere a intermediarilor în cazul încălcării drepturilor de autor și drepturilor conexe la nivel comunitar.

(51)

Fiecărui stat membru i se cere, dacă este necesar, să modifice orice legislație care poate împiedica folosirea mecanismelor extrajudiciare de soluționare a litigiilor prin mijloace electronice. Rezultatul acestei modificări trebuie să facă posibilă, în mod real și eficient, funcționarea unor astfel de mecanisme în drept și în practică, inclusiv în situațiile transfrontaliere.

(52)

Exercitarea efectivă a libertăților pieței interne face necesară garantarea accesului eficient al victimelor la mijloacele de soluționare a litigiilor. Prejudiciile care pot fi provocate în cadrul serviciilor societății informaționale se caracterizează atât prin rapiditate, cât și prin întinderea geografică. Având în vedere această caracteristică specifică și necesitatea de a veghea ca autoritățile naționale să nu pună în pericol încrederea reciprocă, prezenta directivă invită statele membre să garanteze că există căi de atac judiciare adecvate. Statele membre trebuie să examineze necesitatea de a asigura accesul la proceduri judiciare prin mijloacele electronice adecvate.

(53)

Directiva 98/27/CE, aplicabilă serviciilor societății informaționale, prevede un mecanism referitor la acțiuni în încetare în scopul protejării intereselor colective ale consumatorilor. Acest mecanism va contribui la libera circulație a serviciilor societății informaționale, asigurând un nivel înalt de protecție a consumatorilor.

(54)	Sancțiunile prevăzute de prezenta directivă nu aduc atingere oricărei alte sancțiuni sau căi de atac prevăzute de dreptul intern. Statele membre nu sunt obligate să prevadă sancțiuni penale pentru încălcarea dispozițiilor de drept intern adoptate în temeiul prezentei directive.

(55)

Prezenta directivă nu aduce atingere dreptului aplicabil obligațiilor contractuale referitoare la contractele încheiate de consumatori. Prin urmare, prezenta directivă nu poate avea ca efect privarea consumatorului de protecția pe care i-o asigură normele imperative referitoare la obligațiile contractuale prevăzute de dreptul statului membru în care consumatorul are reședința obișnuită.

(56)

În ceea ce privește derogarea prevăzută în prezenta directivă pentru obligațiile contractuale din contractele încheiate de consumatori, aceste obligații trebuie interpretate ca incluzând informații despre elementele esențiale ale conținutului contractului, inclusiv drepturile consumatorilor, care au o influență determinantă în luarea deciziei de a contracta.

(57)

În jurisprudența Curții de Justiție se susține în mod constant că un stat membru își menține dreptul de a lua măsuri împotriva unui furnizor de servicii stabilit în alt stat membru, dar a cărui activitate se desfășoară în totalitate sau în principal pe teritoriul primului stat membru, în cazul în care opțiunea de stabilire a urmărit sustragerea acestuia de la normele care s-ar fi aplicat dacă furnizorul s-ar fi stabilit pe teritoriul primului stat membru.

(58)

Prezenta directivă nu se aplică serviciilor furnizate de prestatori stabiliți în țări terțe. Având în vedere dimensiunea globală a comerțului electronic, este cu toate acestea adecvat să asigure compatibilitatea normelor comunitare cu normele internaționale. Prezenta directivă nu aduce atingere rezultatelor discuțiilor în curs asupra aspectelor juridice în cadrul organizațiilor internaționale (printre altele OMC, OCDE, UNCITRAL).

(59)

În pofida naturii globale a comunicațiilor electronice, este necesară coordonarea măsurilor de drept intern de reglementare la nivelul Uniunii Europene pentru a evita fragmentarea pieței interne și pentru instituirea unui cadru de reglementare european adecvat. Această coordonare trebuie să contribuie și la stabilirea unei poziții de negociere comune și puternice în forurile internaționale.

(60)	Pentru a permite dezvoltarea neîngrădită a comerțului electronic, cadrul juridic trebuie să fie clar și simplu, previzibil și compatibil cu normele aplicabile la nivel internațional, astfel încât să nu aducă atingere competitivității industriei europene și să nu împiedice inovarea acestui sector.

(61)	Funcționarea efectivă a pieței prin mijloace electronice în contextul globalizării necesită eforturi de concertare între Uniunea Europeană și principalele zone neeuropene în vederea compatibilizării legislațiilor și procedurilor lor.

(62)	Cooperarea cu țările terțe trebuie consolidată în sectorul comerțului electronic, în special cu țările candidate, cu țările în curs de dezvoltare și alți parteneri comerciali ai Uniunii Europene.

(63)

Adoptarea prezentei directive nu împiedică statele membre să ia în considerare diferitele implicații sociale, societale și culturale inerente la intrarea în societatea informațională. În special, nu trebuie să se aducă atingere măsurilor pe care statele membre le pot adopta în conformitate cu dreptul comunitar pentru a îndeplini obiective sociale, culturale și democratice, ținând seama de diversitatea lingvistică, specificul național și regional și patrimoniul lor cultural, precum și pentru a asigura și menține accesul public la cea mai largă gamă posibilă de servicii ale societății informaționale. În orice caz, dezvoltarea societății informaționale trebuie să asigure accesul cetățenilor Comunității la patrimoniul cultural european furnizat într-un mediu digital.

(64)	Comunicațiile electronice constituie pentru statele membre un mijloc excelent de prestare de servicii publice în domeniile cultural, educațional și lingvistic.

(65)

Consiliul, în rezoluția din 19 ianuarie 1999 privind dimensiunea de consum a societății informaționale (25), subliniază că protecția consumatorilor merită o atenție specială în acest sector. Comisia va examina măsura în care normele existente pentru protecția consumatorilor conferă o protecție insuficientă în contextul societății informaționale și va identifica, după caz, lacunele legislative și aspectele care necesită măsuri suplimentare. Dacă este necesar, Comisia poate face propuneri specifice suplimentare pentru rezolvarea deficiențelor care vor fi fost identificate astfel,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

CAPITOLUL I

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1

Obiectiv și sferă de aplicare

(1) Prezenta directivă își propune să contribuie la buna funcționare a pieței interne prin asigurarea liberei circulații a serviciilor societății informaționale între statele membre.

(2) Prezenta directivă apropie, în măsura necesară atingerii obiectivelor prevăzute la alineatul (1), anumite dispoziții de drept intern aplicabile serviciilor societății informaționale în ceea ce privește piața internă, stabilirea furnizorilor de servicii, comunicările comerciale, contractele încheiate prin mijloace electronice, răspunderea intermediarilor, codurile de conduită, soluționarea extrajudiciară a litigiilor, acțiunile în justiție și cooperarea între statele membre.

(3) Prezenta directivă completează dreptul comunitar aplicabil serviciilor societății informaționale fără a aduce atingere nivelului de protecție, în special în materie de sănătate publică și interese ale consumatorilor, stabilit prin instrumente comunitare și prin legislația internă care le pune în aplicare în măsura în care aceasta nu restrânge libera prestare a serviciilor societății informaționale.

(4) Prezenta directivă nu stabilește norme suplimentare de drept internațional privat și nici nu abordează competența instanțelor.

(5) Prezenta directivă nu se aplică în:

(a)	domeniul fiscal;

(b)	chestiunile referitoare la serviciile societății informaționale reglementate de Directivele 95/46/CE și 97/66/CE;

(c)	chestiunile referitoare la acordurile sau practicile aflate sub incidența dreptului privind înțelegerile;

(d)

următoarele activități de servicii ale societății informaționale:

—	activitățile notarilor sau profesiilor echivalente, în măsura în care acestea presupun o participare directă și specifică exercitării autorității publice;

—	reprezentarea unui client și apărarea intereselor acestuia în instanță;

—	activitățile de jocuri pe bani care implică mize cu valoare monetară în jocuri de noroc, inclusiv loterii și tranzacții de tip pariu.

(6) Prezenta directivă nu aduce atingere măsurilor luate la nivel comunitar sau național în conformitate cu dreptul comunitar în scopul de a promova diversitatea culturală și lingvistică și de a asigura apărarea pluralismului.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentei directive, următorii termeni au înțelesurile de mai jos:

(a)	„servicii ale societății informaționale”: servicii în sensul articolului 1 alineatul (2) din Directiva 98/34/CE astfel cum a fost modificată prin Directiva 98/48/CE;

(b)	„furnizor de servicii”: orice persoană fizică sau juridică furnizoare de servicii ale societății informaționale;

(c)	„furnizor de servicii stabilit”: furnizor de servicii care desfășoară efectiv o activitate economică utilizând un sediu stabil pe o perioadă nedeterminată. Prezența și folosirea mijloacelor tehnice și a tehnologiilor necesare furnizării serviciului nu constituie, în sine, sediu al prestatorului;

(d)	„destinatarul serviciilor”: orice persoană fizică sau juridică ce utilizează, în scopuri profesionale sau de altă natură, un serviciu al societății informaționale, în special în scopul căutării de informații sau al furnizării accesului la acestea;

(e)	„consumator”: orice persoană fizică ce acționează în alte scopuri decât cele ale activității sale comerciale sau profesionale;

(f)

„comunicare comercială”: orice formă de comunicare destinată să promoveze, direct sau indirect, bunurile, serviciile sau imaginea unei întreprinderi, organizații sau persoane care efectuează o activitate comercială, industrială, meșteșugărească sau exercită una din profesiile reglementate. Următoarele comunicări nu constituie, în sine, comunicări comerciale:

—	informații care permit accesul direct la activitatea întreprinderii, organizației sau persoanei, în special un nume de domeniu sau o adresă de poștă electronică;

—	comunicări legate de bunurile, serviciile sau imaginea întreprinderii, organizației sau persoanei, elaborate în mod independent, în special când acestea nu sunt furnizate în contrapartidă financiară;

(g)

„profesie reglementată”: orice profesie, fie în sensul articolului 1 litera (d) din Directiva 89/48/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 privind un sistem general de recunoaștere a diplomelor din învățământul superior obținute ca urmare a absolvirii învățământului și formării profesionale cu durata minimă de trei ani (26), fie în sensul articolului 1 litera (f) din Directiva 92/51/CEE a Consiliului din 18 iunie 1992 privind un al doilea sistem general de recunoaștere a educației și formării profesionale care completează Directiva 89/48/CEE (27);

(h)

„domeniu coordonat”: cerințele specificate în cadrul legislativ din statele membre, aplicabile furnizorilor de servicii ale societății informaționale, indiferent dacă sunt de natură generală sau concepute special pentru aceștia.

(i)

Domeniul coordonat se referă la cerințe pe care furnizorul de servicii trebuie să le respecte și care privesc:

—	accesul la activitatea unui serviciu al societății informaționale, cum ar fi cerințele în materie de calificare, autorizare și notificare;

—	desfășurarea activității unui serviciu al societății informaționale, cum ar fi cerințele privind comportamentul furnizorului de servicii, cerințe legate de calitatea sau conținutul serviciului, inclusiv în materie de publicitate și contracte sau privind răspunderea furnizorului de servicii;

(ii)

Domeniul coordonat nu reglementează cerințe cum ar fi:

—	cerințe aplicabile bunurilor ca atare;

—	cerințe aplicabile livrării bunurilor;

—	cerințe aplicabile serviciilor care nu sunt furnizate prin mijloace electronice.

Articolul 3

Piața internă

(1) Fiecare stat membru garantează că serviciile societății informaționale prestate de un furnizor de servicii stabilit pe teritoriul său respectă dispozițiile de drept intern aplicabile în statul membru în cauză și relevante pentru domeniul coordonat.

(2) Statele membre nu pot restrânge libera circulație a serviciilor societății informaționale din alte state membre invocând motive relevante pentru domeniul coordonat.

(3) Alineatele (1) și (2) nu se aplică domeniilor menționate în anexă.

(4) Statele membre pot adopta măsuri derogatorii de la alineatul (2) în cazul unui anumit serviciu al societății informaționale, în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a)

măsurile sunt:

(i)

necesare, dintr-unul din motivele următoare:

—	ordine publică, în special prevenirea, investigarea, depistarea și urmărirea infracțiunilor, în special protecția minorilor și lupta împotriva incitării la ură pe motiv de rasă, sex, religie sau naționalitate și împotriva atingerii aduse demnității umane;

—	protecția sănătății publice;

—	securitatea publică, inclusiv protecția securității și apărării naționale;

—	protecția consumatorilor, inclusiv a investitorilor;

(ii)	luate împotriva unui serviciu al societății informaționale care aduce atingere obiectivelor menționate la punctul (i) sau care prezintă risc serios și grav de prejudiciere a acestor obiective;

(iii)

proporționale cu aceste obiective;

(b)

înainte de a lua măsurile respective și fără a aduce atingere procedurilor judiciare, inclusiv procedurilor preliminare și acțiunilor desfășurate în cadrul anchetei penale, statul membru:

—	a cerut statului membru menționat la alineatul (1) să ia măsuri și acesta nu le-a luat sau cele pe care le-a luat nu au fost suficiente;

—	a notificat Comisiei și statului membru menționat la alineatul (1) intenția de a lua astfel de măsuri.

(5) Statele membre pot deroga, în cazuri de urgență, de la condițiile prevăzute la alineatul (4) litera (b). În acest caz, măsurile sunt notificate Comisiei și statului membru menționat la alineatul (1) în cel mai scurt timp posibil, indicând motivul pentru care statul membru consideră că există o urgență.

(6) Fără a aduce atingere posibilității statului membru de a adopta și de a aplica măsurile în cauză, Comisia examinează compatibilitatea măsurilor notificate cu dreptul comunitar, în cel mai scurt timp posibil; în cazul în care se ajunge la concluzia că măsura este incompatibilă cu dreptul comunitar, Comisia solicită statului membru în cauză să se abțină de la luarea măsurilor preconizate sau să înceteze de urgență aplicarea măsurilor în cauză.

CAPITOLUL II

PRINCIPII

Secțiunea 1: Cerințe în materie de stabilire și de informații

Articolul 4

Principiul de excludere a autorizării prealabile

(1) Statele membre veghează ca accesul la activitatea de furnizor de servicii ale societății informaționale și desfășurarea acesteia să nu poată fi supuse unui regim de autorizare prealabilă sau oricărei alte cerințe cu efect echivalent.

(2) Alineatul (1) nu aduce atingere regimurilor de autorizare care nu urmăresc în mod specific și exclusiv serviciile societății informaționale sau care sunt reglementate de Directiva 97/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 aprilie 1997 privind un cadru comun pentru autorizări generale și licențe individuale în sectorul serviciilor de telecomunicații (28).

Articolul 5

Informații generale de furnizat

(1) În plus față de alte cerințe stabilite de dreptul comunitar privind furnizarea informațiilor, statele membre veghează ca furnizorul de servicii să facă posibil un acces ușor, direct și permanent al destinatarilor serviciului și al autorităților competente cel puțin la următoarele informații:

(a)	numele furnizorului de servicii;

(b)	adresa geografică la care este stabilit furnizorul de servicii;

(c)	coordonatele furnizorului de servicii, inclusiv adresa de poștă electronică la care poate fi contactat rapid și să se comunice cu el în mod direct și eficient;

(d)	în cazul în care furnizorul de servicii este înregistrat într-un registru de comerț sau un registru public similar, registrul de comerț în care furnizorul de servicii este înregistrat și numărul de înregistrare sau mijlocul echivalent de identificare din acel registru;

(e)	în cazul în care activitatea este supusă unui regim de autorizare, coordonatele autorității de supraveghere pertinente;

(f)

în ceea ce privește profesiile reglementate:

—	orice organism profesional sau instituție similară la care furnizorul este înregistrat;

—	titlul profesional și statul membru în care este acordat;

—	o referire la normele profesionale aplicabile în statul membru de stabilire și la mijloacele de a le accesa;

(g)

în cazul în care furnizorul desfășoară o activitate supusă la TVA, numărul de identificare menționat la articolul 22, alineatul (1) din a șasea Directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre în materie de impozite pe cifra de afaceri – Sistemul comun de taxe pe valoarea adăugată: baza de impunere unitară (29).

(2) În plus față de celelalte cerințe privind informațiile prevăzute de dreptul comunitar, statele membre veghează, în cazul în care serviciile societății informaționale menționează prețuri, ca acestea să fie indicate în mod clar și neechivoc și, în special, să precizeze dacă taxele și costurile de livrare sunt incluse.

Secțiunea 2: Comunicările comerciale

Articolul 6

Informații de furnizat

În plus față de celelalte cerințe stabilite în dreptul comunitar, statele membre veghează ca acele comunicări comerciale care fac parte dintr-un serviciu al societății informaționale sau care constituie un astfel de serviciu să îndeplinească cel puțin următoarele condiții:

(a)	comunicarea comercială trebuie să poată fi identificată în mod clar ca atare;

(b)	persoana fizică sau juridică pe seama căreia se face comunicarea comercială să poată fi identificată în mod clar;

(c)

ofertele promoționale, cum ar fi reducerile de preț, primele și cadourile, în cazul în care sunt permise în statul membru în care este stabilit furnizorul de servicii, să poată fi identificate în mod clar ca atare, iar condițiile pentru a beneficia de acestea să fie ușor accesibile și prezentate clar și neechivoc;

(d)	concursurile și jocurile promoționale, în cazul în care sunt permise în statul membru în care este stabilit furnizorul de servicii, să poată fi identificate în mod clar ca atare, iar condițiile de participare să fie ușor accesibile și prezentate clar și neechivoc.

Articolul 7

Comunicările comerciale nesolicitate

(1) În plus față de celelalte cerințe prevăzute de dreptul comunitar, statele membre care autorizează comunicațiile comerciale prin poștă electronică nesolicitate veghează ca astfel de comunicări comerciale efectuate de un furnizor de servicii stabilit pe teritoriul lor să poată fi identificate în mod clar și neechivoc, imediat ce sunt primite de destinatar.

(2) Fără a aduce atingere Directivelor 97/7/CE și 97/66/CE, statele membre adoptă măsuri menite să garanteze că furnizorii de servicii care expediază comunicări comerciale nesolicitate prin poșta electronică consultă cu regularitate și respectă registrele „opt-out” în care se pot înregistra persoanele fizice care nu doresc să primească astfel de comunicări.

Articolul 8

Profesii reglementate

(1) Statele membre veghează ca utilizarea comunicărilor comerciale care fac parte dintr-un serviciu al societății informaționale sau constituie un astfel de serviciu prestat de un membru al unei profesii reglementate să fie permisă sub rezerva respectării normelor profesionale privind, în special, independența, demnitatea și onoarea profesiei, precum și secretul profesional și onestitatea față de clienți și alți membri ai profesiei.

(2) Fără a aduce atingere autonomiei organismelor și asociațiilor profesionale, statele membre și Comisia încurajează aceste organisme și asociații profesionale să elaboreze coduri de conduită la nivel comunitar pentru a preciza tipurile de informații care pot fi transmise cu sensul de comunicări comerciale, în conformitate cu normele menționate la alineatul (1).

(3) La elaborarea propunerilor de inițiative comunitare care se pot dovedi necesare pentru a asigura buna funcționare a pieței interne în ceea ce privește informațiile prevăzute la alineatul (2), Comisia ține seama de codurile de conduită aplicabile la nivel comunitar și acționează în strânsă cooperare cu asociațiile și organismele profesionale relevante.

(4) Prezenta directivă se aplică în completarea directivelor comunitare care reglementează accesul la activitățile profesiilor reglementate și exercitarea acestora.

Secțiunea 3: Contracte încheiate prin mijloace electronice

Articolul 9

Modul de tratare a contractelor

(1) Statele membre veghează ca sistemul lor juridic să facă posibilă încheierea contractelor prin mijloace electronice. Statele membre veghează în special ca regimul juridic aplicabil procesului contractual să nu creeze obstacole în calea utilizării contractelor electronice și să nu conducă la lipsirea de efect și de validitate juridice a contractelor din cauza încheierii lor prin mijloace electronice.

(2) Statele membre pot prevedea ca alineatul (1) să nu se aplice tuturor contractelor sau anumitor contracte care fac parte dintr-una din următoarele categorii:

(a)	contracte care creează sau transferă drepturi asupra unor bunuri imobile, cu excepția drepturilor de locațiune;

(b)	contracte pentru care legea impune intervenția instanțelor judecătorești, a autorităților publice sau a profesiilor care implică exercițiul autorității publice;

(c)	contracte de angajament privind garanțiile și contracte asupra unor garanții colaterale oferite de persoane care acționează în scopuri care nu intră în cadrul activității lor profesionale sau comerciale;

(d)	contracte aflate sub incidența dreptului familiei sau a dreptului de succesiune.

(3) Statele membre prezintă Comisiei categoriile prevăzute la alineatul (2) cărora nu le aplică alineatul (1). Statele membre prezintă Comisiei, la fiecare cinci ani, un raport privind aplicarea alineatului (2), explicând motivele pentru care consideră necesar să mențină categoria prevăzută la alineatul (2) litera (b) căreia nu îi aplică alineatul (1).

Articolul 10

Informații de furnizat

(1) În plus față de alte cerințe în materie de informații prevăzute de dreptul comunitar, statele membre veghează ca, exceptând cazul în care părțile care nu sunt consumatori convin altfel, furnizorul de servicii să furnizeze cel puțin informațiile de mai jos, formulate clar, comprehensibil, neechivoc și înainte ca destinatarul serviciilor să lanseze comanda:

(a)	diferitele etape tehnice de urmat pentru încheierea contractului;

(b)	dacă este sau nu arhivat contractul încheiat de către furnizorul de servicii și dacă este accesibil sau nu;

(c)	mijloacele tehnice de identificare și corectare a erorilor comise la introducerea datelor, înainte de lansarea comenzii;

(d)	limbile propuse pentru încheierea contractului.

(2) Statele membre veghează ca, exceptând cazul în care părțile care sunt consumatori convin altfel, furnizorul de servicii să indice eventualele coduri de conduită pertinente cărora i se supune, precum și informații despre modul în care aceste coduri pot fi consultate electronic.

(3) Clauzele contractuale și condițiile generale furnizate destinatarului trebuie puse la dispoziție într-un mod care să îi permită acestuia să le păstreze și să le reproducă.

(4) Alineatele (1) și (2) nu se aplică la contractele încheiate exclusiv prin schimburi de mesaje prin poșta electronică sau prin comunicări individuale echivalente.

Articolul 11

Lansarea comenzii

(1) Statele membre veghează ca, exceptând cazul în care părțile care nu sunt consumatori convin altfel, atunci când destinatarul serviciilor lansează comanda prin mijloace tehnologice, să aplice următoarele principii:

—	furnizorul de servicii trebuie să confirme primirea comenzii fără amânări nejustificate și prin mijloace electronice;

—	comanda și confirmarea de primire se consideră primite atunci când părțile cărora le sunt adresate pot avea acces la ele.

(2) Statele membre veghează ca, exceptând cazul în care părțile care nu sunt consumatori convin altfel, furnizorul de servicii să pună la dispoziția destinatarului serviciilor mijloacele tehnice adecvate, eficiente și accesibile care să îi permită să identifice și să corecteze erorile de introducere a datelor înainte de a lansa comanda.

(3) Alineatul (1) prima liniuță și alineatul (2) nu se aplică contractelor încheiate exclusiv prin schimb de mesaje prin poșta electronică sau prin comunicări individuale echivalente.

Secțiunea 4: Răspunderea furnizorilor de servicii intermediari

Articolul 12

„Simpla transmitere” („Mere conduit”)

(1) În cazul în care un serviciu al societății informaționale constă în transmiterea într-o rețea de comunicații a informațiilor furnizate de un destinatar al serviciului sau în furnizarea accesului la rețeaua de comunicații, statele membre veghează ca furnizorul de servicii să nu fie responsabil pentru informațiile transmise, cu condiția ca furnizorul:

(a)	să nu inițieze transmiterea;

(b)	să nu selecteze destinatarul transmiterii și

(c)	să nu selecteze sau să modifice informațiile care fac obiectul transmiterii.

(2) Activitățile de transmitere și de furnizare a accesului prevăzute la alineatul (1) includ stocarea automată, intermediară și tranzitorie a informațiilor transmise, atâta timp cât stocarea servește exclusiv pentru executarea transmiterii în rețeaua de comunicații și cu condiția ca durata stocării să nu depășească timpul necesar transmiterii în mod rezonabil.

(3) Prezentul articol nu afectează posibilitatea ca o instanță judecătorească sau autoritate administrativă să ceară furnizorului de servicii, în conformitate cu cadrul legislativ din statele membre, să pună capăt unei încălcări sau să o prevină.

Articolul 13

Stocarea – caching

(1) În cazul în care un serviciu al societății informaționale constă în transmiterea printr-o rețea de comunicații a informațiilor furnizate de un destinatar al serviciului, statele membre veghează ca furnizorul de servicii să nu fie responsabil pentru stocarea automată, intermediară și temporară a informațiilor transmise, atâta timp cât stocarea servește exclusiv pentru a face mai eficientă transmiterea mai departe a informaților către alți destinatari ai serviciului, la cerere, cu condiția ca:

(a)	furnizorul să nu modifice informația;

(b)	furnizorul să îndeplinească condițiile de acces la informație;

(c)	furnizorul să se conformeze normelor privind actualizarea informației, larg recunoscute pe scară largă și folosite de întreprinderile din sector;

(d)	furnizorul să nu împiedice folosirea licită a tehnologiei, larg recunoscută și folosită în industrie, în scopul de a obține date privind utilizarea informației și

(e)

furnizorul să acționeze prompt pentru eliminarea informațiilor pe care le-a stocat sau pentru a bloca accesul la acestea de îndată ce ia la cunoștință că informațiile transmise inițial au fost eliminate din rețea ori accesul a fost blocat sau că o instanță sau o autoritate administrativă a dispus eliminarea informației sau de blocarea acesteia.

(2) Prezentul articol nu afectează posibilitatea ca o instanță judecătorească sau o autoritate administrativă să solicite furnizorului de servicii, în conformitate cu cadrul legislativ din statele membre, să pună capăt unei încălcări sau să o prevină.

Articolul 14

Stocarea – hosting

(1) Statele membre veghează ca atunci când un serviciu al societății informaționale constă în stocarea informațiilor furnizate de un destinatar al serviciului, furnizorul acelui serviciu să nu fie responsabil pentru informațiile stocate la cererea unui destinatar al serviciului, cu condiția ca:

(a)	furnizorul să nu aibă cunoștință despre activitatea sau informația ilicită, iar în ceea ce privește acțiunile în daune, să nu aibă cunoștință de fapte sau circumstanțe din care să rezulte că activitatea sau informația este vădit ilicită sau

(b)	furnizorul, din momentul în care ia la cunoștință despre acestea, acționează prompt pentru a elimina informațiile sau pentru a bloca accesul la acestea.

(2) Alineatul (1) nu se aplică atunci când destinatarul serviciului acționează sub autoritatea sau sub controlul furnizorului.

(3) Prezentul articol nu afectează posibilitatea ca o instanță judecătorească sau o autoritate administrativă să impună furnizorului de servicii, în conformitate cu cadrul legislativ din statele membre, să pună capăt unei încălcări sau să o prevină și nici nu afectează posibilitatea ca statele membre să instituie proceduri de reglementare a eliminării informațiilor sau blocării accesului la acestea.

Articolul 15

Absența obligației generale în materie de supraveghere

(1) Statele membre nu trebuie să impună furnizorilor obligația generală de supraveghere a informațiilor pe care le transmit sau le stochează atunci când furnizează serviciile prevăzute la articolele 12, 13 și 14 și nici obligația generală de a căuta în mod activ fapte sau circumstanțe din care să rezulte că activitățile sunt ilicite.

(2) Statele membre pot institui obligația furnizorilor de servicii ale societății informaționale de a informa prompt autoritățile publice competente despre presupuse activități ilicite pe care le-ar desfășura destinatarii serviciilor lor ori despre presupuse informații ilicite pe care aceștia le-ar furniza sau obligația de a comunica autorităților competente, la cererea acestora, informații care să permită identificarea destinatarilor serviciilor cu care au încheiat un acord de stocare – hosting.

CAPITOLUL III

APLICARE

Articolul 16

Codurile de conduită

(1) Statele membre și Comisia încurajează:

(a)	elaborarea de către asociațiile sau organizațiile dintr-un sector de activitate, profesionale sau de consumatori a codurilor de conduită la nivel comunitar, destinate să contribuie la buna aplicarea a articolelor 5-15;

(b)	transmiterea voluntară la Comisie a proiectelor de coduri de conduită la nivel național sau comunitar;

(c)	accesarea prin mijloace electronice a codurilor de conduită în limbile comunitare;

(d)

comunicarea către statele membre și Comisie, de către asociațiile și organizațiile dintr-un sector de activitate, profesionale sau de consumatori a evaluărilor proprii privind aplicarea codurilor lor de conduită și impactul acestora asupra practicilor, uzanțelor sau cutumelor referitoare la comerțul electronic;

(e)	elaborarea codurilor de conduită în ceea ce privește protecția minorilor și demnitatea umană.

(2) Statele membre și Comisia încurajează implicarea asociațiilor și organizațiilor reprezentând consumatorii în elaborarea și aplicarea codurilor de conduită cu incidență asupra intereselor lor și care sunt elaborate în conformitate cu alineatul (1) litera (a). După caz, ar trebui să fie consultate asociațiile care reprezintă persoanele cu handicap vizual și, în general, persoanele cu handicap, pentru a ține seama de nevoile specifice ale acestora.

Articolul 17

Soluționarea extrajudiciară a litigiilor

(1) Statele membre veghează ca în cazul unei neînțelegeri între un furnizor de servicii ale societății informaționale și destinatarul serviciilor, legislația lor să nu împiedice utilizarea mecanismelor de soluționare extrajudiciară a litigiilor, disponibile în dreptul intern, inclusiv prin mijloace electronice corespunzătoare.

(2) Statele membre încurajează organismele competente în soluționarea extrajudiciară a litigiilor, în special în ceea ce privește litigiile în materie de consum, să funcționeze astfel încât să asigure garanții procedurale corespunzătoare pentru părțile interesate.

(3) Statele membre încurajează organismele competente în soluționarea extrajudiciară a litigiilor să informeze Comisia despre deciziile importante pe care le iau în materie de servicii ale societății informaționale, precum și orice altă informație privind practicile, uzanțele sau cutumele referitoare la comerțul electronic.

Articolul 18

Acțiuni în justiție

(1) Statele membre veghează ca acțiunile în justiție prevăzute în dreptul intern privind activitățile serviciilor societății informaționale să permită adoptarea rapidă de măsuri, inclusiv măsuri interimare, destinate să ducă la încetarea oricărei încălcări presupuse și să prevină orice altă atingere adusă intereselor respective.

(2) Anexa la Directiva 98/27/CE se completează după cum urmează:

„11.	Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă (directiva privind comerțul electronic) (JO L 178, 17.7.2000, p. 1)”.

Articolul 19

Cooperare

(1) Statele membre dispun de suficiente mijloace de supraveghere și investigație necesare pentru punerea în aplicare eficientă a prezentei directive și veghează ca furnizorii de servicii să le furnizeze informațiile necesare.

(2) Statele membre cooperează cu alte state membre; în acest scop, acestea desemnează unul sau mai multe puncte de contact ale căror coordonate le comunică celorlalte state membre și Comisiei.

(3) Statele membre furnizează, cât mai repede posibil și în conformitate cu legislația internă, asistența și informațiile cerute de celelalte state membre sau de Comisie, inclusiv prin mijloacele electronice corespunzătoare.

(4) Statele membre stabilesc puncte de contact accesibile cel puțin prin mijloace electronice și de la care destinatarii serviciilor și furnizorii de servicii pot:

(a)	să obțină informații generale cu privire la drepturile și obligațiile contractuale, precum și la procedurile de înaintare a plângerilor și la căile de atac disponibile în caz de litigiu, inclusiv cu privire la aspectele practice legate de folosirea acestor proceduri;

(b)	să obțină coordonatele autorităților, asociațiilor sau organizațiilor de la care pot obține informații suplimentare sau asistență practică.

(5) Statele membre încurajează comunicarea către Comisie a oricăror decizii administrative sau judiciare importante luate pe teritoriul lor în privința litigiilor referitoare la serviciile societății informaționale, precum și la practicile, uzanțele și cutumele referitoare la comerțul electronic. Comisia comunică aceste decizii celorlalte state membre.

Articolul 20

Sancțiuni

Statele membre hotărăsc sancțiunile aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor de drept intern adoptate în temeiul prezentei directive și adoptă toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea lor. Sancțiunile prevăzute sunt eficiente, proporționale și cu efect de descurajare.

CAPITOLUL IV

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 21

Reexaminarea

(1) Înainte de 17 iulie 2003 și apoi la fiecare doi ani, Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social un raport privind aplicarea prezentei directive, însoțit, după caz, de propuneri pentru adaptarea la evoluția juridică, tehnică și economică din domeniul serviciilor societății informaționale, în special în ceea ce privește prevenirea criminalității, protecția minorilor, protecția consumatorilor și buna funcționare a pieței interne.

(2) Examinând necesitatea adaptării prezentei directive, raportul analizează în special necesitatea de prezentare a unor propuneri referitoare la răspunderea furnizorilor de hiperlegături și de servicii de motoare de căutare, la procedurile de notificare și retragere („notice and take down”) și la atribuirea răspunderii după retragerea conținutului. Raportul analizează, de asemenea, necesitatea de a prevedea condiții suplimentare pentru exonerarea de răspundere prevăzută la articolele 12 și 13, ținând seama de evoluția tehnică și de posibilitatea de a aplica principiile pieței interne comunicărilor comerciale prin poștă electronică nesolicitate.

Articolul 22

Transpunere

(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive înainte de 17 ianuarie 2002. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2) Atunci când statele membre adoptă măsurile menționate la alineatul (1), acestea conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

Articolul 23

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 24

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Luxemburg, 8 iunie 2000.

Pentru Parlamentul European

Președintele

N. FONTAINE

Pentru Consiliu

Președintele

G. d'OLIVEIRA MARTINS

(1) JO C 30, 5.2.1999, p. 4.

(2) JO C 169, 16.6.1999, p. 36.

(3) Avizul Parlamentului European din 6 mai 1999 (JO C 279, 1.10.1999, p. 389), Poziția comună a Consiliului din 28 februarie 2000 (JO C 128, 8.5.2000, p. 32) și Decizia Parlamentului European din 4 mai 2000 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).

(4) JO L 298, 17.10.1989, p. 23. Directivă, astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 202, 30.7.1997, p. 60).

(5) JO L 95, 21.4.1993, p. 29.

(6) JO L 144, 4.6.1999, p. 19.

(7) JO L 250, 19.9.1984, p. 17. Directivă, astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/55/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 290, 23.10.1997, p. 18).

(8) JO L 42, 12.2.1987, p. 48. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 98/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 101, 1.4.1998, p. 17).

(9) JO L 141, 11.6.1993, p. 27. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 97/9/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 84, 26.3.1997, p. 22).

(10) JO L 158, 23.6.1990, p. 59.

(11) JO L 80, 18.3.1998, p. 27.

(12) JO L 228, 11.8.1992, p. 24.

(13) JO L 280, 29.10.1994, p. 83.

(14) JO L 166, 11.6.1998, p. 51. Directivă, astfel cum a fost modificată prin Directiva 1999/44/CE (JO L 171, 7.7.1999, p. 12).

(15) JO L 210, 7.8.1985, p. 29. Directivă, astfel cum a fost modificată prin Directiva 1999/34/CE (JO L 141, 4.6.1999, p. 20).

(16) JO L 171, 7.7.1999, p. 12.

(17) JO L 113, 30.4.1992, p. 13.

(18) JO L 213, 30.7.1998, p. 9.

(19) JO L 281, 23.11.1995, p. 31.

(20) JO L 24, 30.1.1998, p. 1.

(21) JO L 204, 21.7.1998, p. 37. Directivă, astfel cum a fost modificată prin Directiva 98/48/CE (JO L 217, 5.8.1998, p. 18).

(22) JO L 320, 28.11.1998, p. 54.

(23) JO L 15, 21.1.1998, p. 14.

(24) JO L 13, 19.1.2000, p. 12.

(25) JO C 23, 28.1.1999, p. 1.

(26) JO L 19, 24.1.1989, p. 16.

(27) JO L 209, 24.7.1992, p. 25. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 97/38/CE a Comisiei (JO L 184, 12.7.1997, p. 31).

(28) JO L 117, 7.5.1997, p. 15.

(29) JO L 145, 13.6.1977, p. 1. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 1999/85/CE (JO L 277, 28.10.1999, p. 34).

ANEXĂ

DEROGĂRI DE LA ARTICOLUL 3

Prevederile articolului 3 alineatul (3), articolului 3 alineatele (1) și (2) nu se aplică:

—	drepturilor de autor și drepturilor conexe, drepturilor prevăzute de Directiva 87/54/CEE (1) și Directiva 96/9/CE (2), precum și drepturilor de proprietate industrială;

—	emisiilor de bani electronici de către instituții pentru care statele membre au aplicat una din derogările prevăzute la articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2000/46/CE (3);

—	articolului 44 alineatul (2) din Directiva 85/611/CEE (4);

—	articolului 30 și titlului IV din Directiva 92/49/CEE (5), titlului IV din Directiva 92/96/CEE (6), articolelor 7 și 8 din Directiva 88/357/CEE (7) și articolului 4 din Directiva 90/619/CEE (8);

—	libertății părților de a alege dreptul aplicabil contractului lor;

—	obligațiilor contractuale privind contractele încheiate de consumatori;

—	validității formale a contractelor care creează sau transferă drepturi asupra bunurilor imobiliare, în cazul în care aceste contracte sunt supuse unor cerințe formale imperative din legislația statului membru în care este situat bunul imobiliar;

—	autorizării comunicărilor comerciale nesolicitate prin poșta electronică.

(1) JO L 24, 27.1.1987, p. 36.

(2) JO L 77, 27.3.1996, p. 20.

(3) Nepublicată încă în Jurnalul Oficial.

(4) JO L 375, 31.12.1985, p. 3. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 95/26/CE (JO L 168, 18.7.1995, p. 7).

(5) JO L 228, 11.8.1992, p. 1. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 95/26/CE.

(6) JO L 360, 9.12.1992, p. 2. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 95/26/CE.

(7) JO L 172, 4.7.1988, p. 1. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 92/49/CE.

(8) JO L 330, 29.11.1990, p. 50. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 92/96/CE.

Referințe			Cuprins
Anul	JO	Pagina
			Notă introductivă		1
2000	L 103	70		32000L0021
			Directiva 2000/21/CE a Comisiei din 25 aprilie 2000 privind lista de acte comunitare menționate în articolul 13 alineatul (1) liniuța a cincea din Directiva 67/548/CEE a Consiliului (1)		3
2000	L 106	1		32000L0007
			Directiva 2000/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 martie 2000 privind vitezometrele pentru autovehiculele cu două sau trei roți, precum și de modificare a Directivei 92/61/CEE a Consiliului privind omologarea autovehiculelor cu două sau trei roți		6
2000	L 106	7		32000L0008
			Directiva 2000/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 martie 2000 de modificare a Directivei 70/221/CEE a Consiliului privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la rezervoarele de carburant lichid și la dispozitivele de protecție spate ale autovehiculelor și ale remorcilor acestora		12
2000	L 107	26		32000L0022
			Directiva 2000/22/CE a Comisiei din 28 aprilie 2000 de adaptare la progresul tehnic a Directivei 87/402/CEE a Consiliului privind dispozitivele de protecție în caz de răsturnare, montate în partea din față a tractoarelor agricole și forestiere pe roți, cu ecartament îngust (1)		26
2000	L 129	30		32000D0361
			Decizia Comisiei din 10 mai 2000 privind publicarea referințelor standardelor EN 1459:1999 Securitatea cărucioarelor stivuitoare – Cărucioare autopropulsate cu rază de acțiune variabilă și EN 1726-1:1999 Securitatea cărucioarelor stivuitoare – Cărucioare autopropulsate cu capacitate mai mică sau egală cu 10000 kg și tractoare industriale cu un efort la bara de tracțiune mai mic sau egal cu 20000 N – Partea 1: Cerințe generale [notificată cu numărul C(2000) 1174] (1)		28
2000	L 133	26		32000D0367
			Decizia Comisiei din 3 mai 2000 de punere în aplicare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului referitor la clasificarea performanțelor de rezistență la foc a produselor pentru construcții, lucrărilor de construcție sau părților acestora [notificată cu numărul C(2000) 1001] (1)		31
2000	L 136	1		32000L0032
			Directiva 2000/32/CE a Comisiei din 19 mai 2000 de efectuare a celei de-a douăzeci și șasea adaptări la progresul tehnic a Directivei 67/548/CEE a Consiliului privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative cu privire la clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase (1)		38
2000	L 136	90		32000L0033
			Directiva 2000/33/CE a Comisiei din 25 aprilie 2000 de efectuare a celei de-a douăzeci și șaptea adaptări la progresul tehnic a Directivei 67/548/CEE a Consiliului privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative referitoare la clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase (1)		125
2000	L 145	25		32000L0041
			Directiva 2000/41/CE a Comisiei din 19 iunie 2000 de amânare pentru a doua oară a datei de la care testările pe animale sunt interzise pentru ingredientele sau combinațiile de ingrediente ale produselor cosmetice (1)		143
2000	L 162	1		32000L0014
			Directiva 2000/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 mai 2000 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la zgomotul emis de echipamentele utilizate în exterior		145
2000	L 173	1		32000L0025
			Directiva 2000/25/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2000 privind măsurile care trebuie luate împotriva emisiei de poluanți gazoși și de pulberi provenind de la motoarele pentru tractoare agricole și forestiere și de modificare a Directivei 74/150/CEE a Consiliului		223
2000	L 178	1		32000L0031
			Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă (directiva privind comerțul electronic)		257

			(1) Text cu relevanță pentru SEE.