Jurnalul Oficial

al Uniunii Europene

-

European flag

Ediţia în limba română

13.   Politica industrială și piața internă

Volumul 011

 


Referințe

 

Cuprins

 

Anul

JO

Pagina

 

 

 

 

Notă introductivă

1

1991

L 374

1

 

 

31991R3924

 

 

 

Regulamentul (CEE) nr. 3924/91 al Consiliului din 19 decembrie 1991 privind organizarea unei anchete comunitare asupra producției industriale

3

1992

L 034

30

 

 

31992L0002

 

 

 

Directiva 92/2/CEE a Comisiei din 13 ianuarie 1992 de stabilire a normelor de prelevare a eșantioanelor și a metodei de analiză comunitare utilizate la controlul temperaturilor alimentelor congelate rapid destinate consumului uman

6

1992

L 055

96

 

 

31992L0004

 

 

 

Directiva 92/4/CEE a Comisiei din 10 februarie 1992 de modificare a Directivei 78/663/CEE a Consiliului de stabilire a criteriilor specifice de puritate pentru emulsificatori, stabilizatori, agenți de îngroșare și agenți de coagulare pentru utilizarea în produse alimentare

10

1992

L 065

32

 

 

31992L0011

 

 

 

Directiva 92/11/CEE a Consiliului din 3 martie 1992 de modificare a Directivei 89/396/CEE privind indicarea sau marcarea care permite identificarea lotului din care face parte un produs alimentar

12

1992

L 070

23

 

 

31992L0008

 

 

 

A paisprezecea Directivă 92/8/CEE a Comisiei din 18 februarie 1992 de adaptare la progresul tehnic a anexelor III, IV, VI și VII la Directiva 76/768/CEE a Consiliului privind apropierea legislației statelor membre cu privire la produsele cosmetice

13

1992

L 126

11

 

 

31992L0031

 

 

 

Directiva 92/31/CEE a Consiliului din 28 aprilie 1992 de modificare a Directivei 89/336/CEE privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la compatibilitatea electromagnetică

15

1992

L 129

1

 

 

31992L0021

 

 

 

Directiva 92/21/CEE a Consiliului din 31 martie 1992 privind masele și dimensiunile autovehiculelor din categoria M1

16

1992

L 129

95

 

 

31992L0023

 

 

 

Directiva 92/23/CEE a Consiliului din 31 martie 1992 privind pneurile autovehiculelor și ale remorcilor acestora, precum și montarea lor

26

1992

L 144

19

 

 

31992D0278

 

 

 

Decizia Consiliului din 18 mai 1992 de confirmare a consolidării Centrului de cooperare industrială CE-Japonia

85

1992

L 154

1

 

 

31992L0032

 

 

 

Directiva 92/32/CEE a Consiliului din 30 aprilie 1992 de efectuare a celei de-a șaptea modificări a Directivei 67/548/CEE privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative referitoare la clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase

86

1992

L 167

17

 

 

31992L0042

 

 

 

Directiva 92/42/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind cerințele de randament pentru cazanele noi de apă caldă cu combustie lichidă sau gazoasă

115

1992

L 179

129

 

 

31992L0052

 

 

 

Directiva 92/52/CEE a Consiliului din 18 iunie 1992 privind formulele inițiale și formulele de continuare ale preparatelor pentru sugari și ale preparatelor de continuare, destinate exportului în terțe țări

128

1992

L 182

1

 

 

31992R1768

 

 

 

Regulamentul (CEE) nr. 1768/92 al Consiliului din 18 iunie 1992 privind instituirea unui certificat suplimentar de protecție pentru medicamente

130

1992

L 225

1

 

 

31992L0053

 

 

 

Directiva 92/53/CEE a Consiliului din 18 iunie 1992 de modificare a Directivei 70/156/CEE privind apropierea legislațiilor statelor membre privind omologarea de tip a autovehiculelor și a remorcilor acestora

135

1992

L 297

16

 

 

31992L0075

 

 

 

Directiva 92/75/CEE a Consiliului din 22 septembrie 1992 privind indicarea, prin etichetare și informații standard despre produs, a consumului de energie și de alte resurse la aparatele de uz casnic

146

1992

L 325

18

 

 

31992L0086

 

 

 

A cincisprezecea Directivă 92/86/CEE a Comisiei din 21 octombrie 1992 de adaptare la progresul tehnic a anexelor II, III, IV, V, VI și VII la Directiva 76/768/CEE a Consiliului privind apropierea legislației statelor membre cu privire la produsele cosmetice

150

1992

L 404

7

 

 

31992R3949

 

 

 

Regulamentul (CEE) nr. 3949/92 al Consiliului din 21 decembrie 1992 privind realizarea unei anchete referitoare la costul manoperei în industrie și servicii

155

1992

L 409

31

 

 

31992L0115

 

 

 

Directiva 92/115/CEE a Consiliului din 17 decembrie 1992 privind prima modificare la Directiva 88/344/CEE de apropiere a legislațiilor statelor membre privind solvenții de extracție utilizați la fabricarea produselor alimentare și a ingredientelor alimentare

158

1993

L 040

1

 

 

31993R0339

 

 

 

Regulamentul (CEE) nr. 339/93 al Consiliului din 8 februarie 1993 privind controalele de conformitate a produselor importate din țări terțe cu normele aplicabile în materie de siguranța produselor

160

1993

L 074

81

 

 

31993L0012

 

 

 

Directiva 93/12/CEE a Consiliului din 23 martie 1993 privind conținutul de sulf din anumiți combustibili lichizi

164

1993

L 076

1

 

 

31993R0696

 

 

 

Regulamentul (CEE) nr. 696/93 al Consiliului din 15 martie 1993 privind unitățile statistice pentru observarea și analizarea sistemului de producție comunitar

167

1993

L 090

22

 

 

31993L0008

 

 

 

Directiva 93/8/CEE a Comisiei din 15 martie 1993 de modificare a Directivei 82/711/CEE a Consiliului de stabilire a normelor de bază privind verificarea migrării constituenților materialelor și ai obiectelor din material plastic care vin în contact cu produsele alimentare

178

1993

L 093

27

 

 

31993L0010

 

 

 

Directiva 93/10/CEE a Comisiei din 15 martie 1993 privind materialele și obiectele fabricate din folie de celuloză regenerată care vin în contact cu produsele alimentare

182

1993

L 093

37

 

 

31993L0011

 

 

 

Directiva 93/11/CEE a Comisiei din 15 martie 1993 privind eliberarea N-nitrozaminelor și a substanțelor N-nitrozabile din tetinele și suzetele fabricate din elastomeri sau cauciuc

193

1993

L 110

20

 

 

31993L0021

 

 

 

Directiva 93/21/CEE a Comisiei din 27 aprilie 1993 de efectuare a celei de-a optsprezecea adaptări la progresul tehnic a Directivei 67/548/CEE a Consiliului privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative referitoare la clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase

197

1993

L 121

1

 

 

31993L0014

 

 

 

Directiva 93/14/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind sistemul de frânare al autovehiculelor cu două sau trei roți

200

1993

L 121

20

 

 

31993L0015

 

 

 

Directiva 93/15/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind armonizarea dispozițiilor referitoare la introducerea pe piață și controlul explozivilor de uz civil

220

1993

L 151

32

 

 

31993L0035

 

 

 

Directiva 93/35/CEE a Consiliului din 14 iunie 1993 de modificare pentru a șasea oară a Directivei 76/768/CEE privind apropierea legislației statelor membre cu privire la produsele cosmetice

237

1993

L 159

133

 

 

31993L0045

 

 

 

Directiva 93/45/CEE a Comisiei din 17 iunie 1993 privind fabricarea nectarurilor fără adaos de zaharuri sau miere

243

1993

L 169

1

 

 

31993L0042

 

 

 

Directiva 93/42/CEE a Consiliului din 14 iunie 1993 privind dispozitivele medicale

244


13/Volumul 011

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

1




/

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


Notă introductivă

În conformitate cu articolul 58 din Actul privind condițiile de aderare a Republicii Bulgaria și a României și adaptările la tratatele pe care se întemeiază Uniunea Europeană (JO L 157, 21.6.2005, p. 203), textele actelor instituțiilor și ale Băncii Centrale Europene adoptate înainte de data aderării, redactate de Consiliu sau Comisie ori de Banca Centrală Europeană în limbile bulgară și română sunt autentice, de la data aderării, în aceleași condiții ca și textele redactate în celelalte limbi oficiale ale Comunităților. Articolul menționat prevede, de asemenea, că textele se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene dacă și textele în limbile actuale au fost publicate.

În conformitate cu acest articol, prezenta ediție specială a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene se publică în limba română și conține textele actelor obligatorii cu aplicare generală. Prezenta ediție cuprinde actele adoptate din 1952 până la 31 decembrie 2006.

Textele care se publică sunt grupate în 20 de capitole, în funcție de clasificarea existentă în Repertoarul legislației comunitare în vigoare, după cum urmează:

01

Probleme generale, financiare și instituționale

02

Uniunea vamală și libera circulație a mărfurilor

03

Agricultură

04

Pescuit

05

Libera circulație a lucrătorilor și politica socială

06

Dreptul de stabilire și libertatea de a presta servicii

07

Politica în domeniul transporturilor

08

Politica în domeniul concurenței

09

Impozitare

10

Politica economică și monetară și libera circulație a capitalurilor

11

Relații externe

12

Energie

13

Politica industrială și piața internă

14

Politica regională și coordonarea instrumentelor structurale

15

Protecția mediului, a consumatorilor și a sănătății

16

Știință, informare și cultură

17

Legislația privind întreprinderile

18

Politica externă și de securitate comună

19

Spațiul de libertate, securitate și justiție

20

Europa cetățenilor

Repertoarul menționat, care se publică bianual în limbile oficiale ale Uniunii Europene, se va publica ulterior și în limba română, urmând a fi incluse trimiteri la prezenta ediție specială. Astfel, repertoarul poate fi utilizat și ca index al prezentei ediții speciale.

Actele publicate în prezenta ediție specială se publică, cu câteva excepții, în forma în care au fost publicate în Jurnalul Oficial în limbile originare. Prin urmare, la utilizarea prezentei ediții speciale trebuie luate în considerare modificările ulterioare sau adaptările ori derogările adoptate de instituții sau de Banca Centrală Europeană ori care sunt prevăzute în Actul de aderare.

În mod excepțional, în anumite cazuri, când anexele tehnice de mari dimensiuni ale actelor se înlocuiesc ulterior cu alte anexe, se va face trimitere numai la ultimul act de înlocuire. Acesta este, în special, cazul anumitor acte care conțin listele codurilor vamale (capitolul 02), al actelor privind transportul, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase (capitolele 07 și 13), precum și al anumitor protocoale și anexe la Acordul privind SEE.

De asemenea, Statutul personalului se publică, în mod excepțional, în formă consolidată în care sunt incluse toate modificările până la sfârșitul anului 2005. Modificările efectuate după această dată se publică în versiunea originară.

Edițiile speciale cuprind două sisteme de numerotare:

(i)

numerotarea originară a paginilor Jurnalului Oficial și data publicării din edițiile în limbile olandeză, franceză, germană și italiană, începând cu 1 ianuarie 1973 din edițiile în limbile engleză și daneză, începând cu 1 ianuarie 1981 din ediția în limba greacă, începând cu 1 ianuarie 1986 din edițiile în limbile spaniolă și portugheză, începând cu 1 ianuarie 1995 din edițiile în limbile finlandeză și suedeză și începând cu 1 mai 2004 din edițiile în limbile cehă, estonă, letonă, lituaniană, malteză, maghiară, polonă, slovacă și slovenă.

În numerotarea paginilor există întreruperi întrucât nu toate actele care au fost publicate la data respectivă sunt publicate în prezenta ediție specială. Atunci când se face trimitere la Jurnalul Oficial în citarea actelor, trebuie utilizate numerele paginilor originare;

(ii)

numerotarea paginilor din edițiile speciale, care este continuă și care nu trebuie utilizată pentru citarea actelor.

Până în iunie 1967, numerotarea paginilor Jurnalului Oficial începea de la pagina 1 în fiecare an. După această dată, fiecare număr a început cu pagina 1.

De la 1 ianuarie 1968, Jurnalul Oficial a fost împărțit în două părți:

Legislație („L”),

Comunicări și informări („C”).

La 1 februarie 2003, vechea denumire oficială de „Jurnal Oficial al Comunităților Europene” s-a schimbat, ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Nisa, aceasta fiind în prezent „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”.


13/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

3


31991R3924


L 374/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE) NR. 3924/91 AL CONSILIULUI

din 19 decembrie 1991

privind organizarea unei anchete comunitare asupra producției industriale

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 213,

având în vedere proiectul de regulament adoptat de Comisie,

întrucât, pentru a-și putea îndeplini îndatoririle care îi revin prin tratate, în special în perspectiva unei piețe interne, așa cum este prevăzut la articolul 8a din Tratatul CEE, Comisia trebuie să dispună de informații complete, recente și sigure asupra producției industriilor comunitare;

întrucât asemenea informații sunt necesare societăților pentru a-și cunoaște piețele; întrucât dimensiunea internațională a acestora din urmă favorizează apropierea datelor referitoare la producție și la comerțul exterior;

întrucât, pentru a fi utilă și pentru a putea utiliza această apropiere, statistica producției trebuie să aibă un nivel de detaliere apropiat de primele șase cifre ale nomenclatorului combinat și, mai mult, corespunzător codului sistemului armonizat;

întrucât nomenclatorul combinat este un nomenclator de produse deja cunoscut de societăți și este interesul acestora din urmă să se raporteze la acesta mai degrabă decât să creeze un nomenclator specific de producție;

întrucât numai utilizarea de către statele membre a nomenclatoarelor de anchete derivate din aceeași listă de produse permite furnizarea de informații complete în conformitate cu condițiile de fiabilitate, rapiditate, flexibilitate și nivel de detaliere cerute de administrarea pieței interne;

întrucât statele membre, pentru a răspunde nevoilor naționale, pot păstra sau insera, în mod legitim, în nomenclatoarele lor naționale, detalii suplimentare care nu sunt conținute în lista comunitară de produse,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Dispoziții generale

Statele membre efectuează o anchetă statistică comunitară asupra producției industriale.

Articolul 2

Domeniul și caracteristicile anchetei

(1)   Domeniul acoperit de anchetă este cel al activităților enumerate la secțiunile C, D și E din nomenclatorul activităților economice ale Comunității Europene, în continuare denumit „NACE (Rev. 1)”, prevăzut de Regulamentul (CEE) nr. 3037/90 (1).

(2)   Producția urmărită în acest domeniu este definită de lista produselor, în continuare numită „lista PRODCOM”, ale cărei rubrici sunt constituite, în principiu, din articole sau grupaje de articole din nomenclatorul combinat, având legătură cu alte nomenclatoare comunitare de produse.

(3)   Ancheta urmărește, pentru fiecare rubrică, următoarele informații:

(a)

producția fizică comercializată în perioada acoperită de anchetă;

(b)

producția valorică comercializată în perioada acoperită de anchetă.

(4)   În anumite cazuri, informația prevăzută este înlocuită cu una din următoarele două informații:

(a)

producția fizică realizată în perioada acoperită de anchetă, inclusiv producția inclusă în fabricarea altor produse ale aceleiași întreprinderi;

(b)

producția valorică și/sau fizică realizată în perioada acoperită de anchetă, în vederea comercializării.

(5)   Pentru fiecare stat membru, producția urmărită este producția efectiv realizată pe teritoriul acestuia; nu se include producția realizată în afara teritoriului acestuia, în contul anumitor întreprinderi ale sale.

(6)   Lista PRODCOM, informațiile care trebuie evidențiate pentru fiecare rubrică și alte norme de aplicare a prezentului regulament sunt determinate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 10. Lista PRODCOM este actualizată în conformitate cu aceleiași proceduri.

Articolul 3

Reprezentativitatea

(1)   Producția ansamblului întreprinderilor comunitare trebuie urmărită cu o precizie suficientă pe clasă NACE Rev.1.

(2)   Statele membre adoptă metode de urmărire care permit colectarea de date de la întreprinderi reprezentând cel puțin 90 % din producția națională pe clasă NACE Rev. 1. Cu toate acestea, în cazuri excepționale, poate fi fixat un prag diferit, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 10.

(3)   Pentru evaluarea producției sunt luate în considerație toate întreprinderile care au cel puțin 20 de angajați. Acest prag este revizuit în funcție de cerința de reprezentativitate menționată la alineatul (2).

(4)   În cazul în care producția întreprinderilor aparținând unei clase NACE Rev. 1 dintr-un stat membru reprezintă mai puțin de 1 % din totalul comunitar, informațiile aferente rubricilor corespunzătoare acestei clase pot să fie omise.

(5)   Modul de aplicare a prezentului articol este stabilit, în funcție de necesități, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 10.

Articolul 4

Periodicitatea

Ancheta se efectuează pe o perioadă de un an, în sensul de an calendaristic.

Cu toate acestea, pentru anumite rubrici din lista PRODCOM, se poate adopta o periodicitate lunară sau trimestrială, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 10.

Articolul 5

Colectarea datelor

(1)   Informațiile necesare sunt strânse de statele membre prin intermediul chestionarelor de anchetă ale căror conținut este în conformitate cu normele adoptate potrivit procedurii prevăzute la articolul 10.

(2)   Întreprinderile solicitate de statele membre au obligația de a furniza informațiile cerute în conformitate cu realitatea și complete, precum și în termenele prescrise.

(3)   Ancheta nu poate fi efectuată dacă statele membre dispun deja de informații provenind din alte surse, cel puțin echivalente ca precizie și calitate.

(4)   Statele membre transmit Biroului de Statistică a Comunităților Europene, la cererea acestuia, toate informațiile, în special în materie de metodologie, care sunt necesare aplicării prezentului regulament.

Articolul 6

Elaborarea rezultatelor

Statele membre exploatează chestionarele complete menționate la articolul 5 alineatul (1) sau informațiile provenind din alte surse amintite la articolul 5 alineatul (3), în conformitate cu normele adoptate potrivit procedurii prevăzute la articolul 10.

Articolul 7

Transmiterea rezultatelor

(1)   Statele membre transmit Biroului de Statistică a Comunităților Europene, în termen de șase luni de la sfârșitul anului acoperit de anchetă, rezultatele colectării datelor pe o perioadă de un an. Aceste rezultate cuprind datele care sunt confidențiale din punct de vedere a legislației naționale; caracterul lor confidențial trebuie menționat explicit.

(2)   Rezultatele referitoare la rubricile pentru care este prevăzută o periodicitate mai mică de an sunt transmise în conformitate cu normele adoptate potrivit procedurii prevăzute la articolul 10.

(3)   Rezultatele transmise Biroului de Statistică a Comunităților Europene sunt tratate în mod confidențial în conformitate cu Regulamentul (Euratom, CEE) nr. 1588/90 (2).

(4)   Prima anchetă este efectuată pentru anul 1993. Statele membre trimit, împreună cu rezultatele anului 1993, și o retrospectivă a anului 1992, utilizând statisticile naționale cele mai apropiate cu putință de lista PRODCOM.

Articolul 8

Perioada tranzitorie

Articolele 1-7 sunt supuse unor măsuri de aplicare progresivă, în ceea ce privește anchetele efectuate asupra anilor 1993 și 1994.

Articolul 9

Comitetul

Normele de aplicare a prezentului regulament, inclusiv măsurile de adaptare la evoluția tehnicilor de colectare a datelor și de elaborare a rezultatelor, sunt stabilite de Comisie, în urma consultării Comitetului de elaborare a programului statistic constituit prin Decizia 89/382/CEE, Euratom (3), în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 10.

Articolul 10

Procedura

(1)   Reprezentantul Comisiei prezintă Comitetului un proiect de măsuri de punere în aplicare. Comitetul emite avizul asupra acestui proiect într-un termen pe care președintele îl stabilește în funcție de urgența subiectului în cauză. Avizul este emis cu majoritatea prevăzută la articolul 148 alineatul (2) din tratat privind adoptarea deciziilor pe care Consiliul trebuie să le ia la propunerea Comisiei. În momentul votării în cadrul Comitetului, voturile reprezentanților statelor membre sunt ponderate în conformitate cu articolului menționat anterior. Președintele nu votează.

(2)

(a)

Comisia stabilește măsurile cu aplicabilitate imediată.

(b)

Cu toate acestea, în cazul în care măsurile preconizate nu sunt în conformitate cu avizul Comitetului, Comisia le comunică imediat Consiliului. În acest caz, Comisia amână aplicarea acestora cu trei luni, de la data prezentei comunicări.

Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate adopta o decizie diferită, în termenul prevăzut la primul paragraf.

Articolul 11

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 19 decembrie 1991.

Pentru Consiliu

Președintele

P. DANKERT


(1)  JO L 293, 24.10.1990, p. 1.

(2)  JO L 151, 15.6.1990, p. 1.

(3)  JO L 181, 28.6.1989, p. 47.


13/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

6


31992L0002


L 034/30

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 92/2/CEE A COMISIEI

din 13 ianuarie 1992

de stabilire a normelor de prelevare a eșantioanelor și a metodei de analiză comunitare utilizate la controlul temperaturilor alimentelor congelate rapid destinate consumului uman

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Directiva 89/108/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislațiilor statelor membre privind alimentele congelate rapid destinate consumului uman (1), în special articolul 11,

întrucât temperatura alimentelor congelate rapid trebuie controlată;

întrucât statele membre pot folosi și alte metode științifice valabile, cu condiția să nu împiedice libera circulație a alimentelor congelate rapid și să nu modifice normele privind concurența;

întrucât, după verificare, temperatura aerului trebuie înregistrată în conformitate cu procedurile stabilite de Directiva 92/1/CEE a Comisiei din 13 ianuarie 1992 privind controlul temperaturii în mijloacele de transport și în spațiile de depozitare și de stocare a alimentelor congelate rapid destinate consumului uman (2) și luând în considerare temperaturile prevăzute la articolul 5 din Directiva 89/108/CEE și, în cazul în care persistă o îndoială rațională, statele membre pot iniția un test distructiv;

întrucât inspecția este conformă cu Directiva 89/397/CEE a Consiliului din 14 iunie 1989 privind controlul oficial al produselor alimentare (3), în special articolele 4 și 14;

întrucât dispozițiile prezentei directive sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent pentru produse alimentare,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

(1)   Statele membre trebuie să se asigure că normele de prelevare a eșantioanelor și metoda de analiză necesare la controlul oficial al temperaturii alimentelor congelate rapid sunt efectuate în conformitate cu prevederile din anexele I și II la prezenta directivă.

(2)   Cu toate acestea, metoda de analiză descrisă în anexa II la prezenta directivă poate fi utilizată numai în cazul în care, ca urmare a inspecției, există îndoieli cu privire la respectarea pragurilor de temperatură prevăzute la Directiva 89/108/CEE de apropiere a legislațiilor statelor membre privind alimentele congelate rapid destinate consumului uman.

Articolul 2

Introducerea dispozițiilor prevăzute la articolul 1 alineatul (1) și în anexele I și II nu împiedică statele membre să aplice și alte metode validate științific, cu condiția ca acestea să nu împiedice libera circulație a alimentelor congelate rapid care respectă reglementările în vigoare, fapt dovedit prin metoda descrisă în anexa II la prezenta directivă.

Cu toate acestea, în cazul unor rezultate diferite, prevalează cele obținute prin utilizarea metodelor comunitare.

Articolul 3

(1)   Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 31 iulie 1993.

Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2)   Atunci când statele membre adoptă aceste acte, acestea cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 13 ianuarie 1992.

Pentru Comisie

Martin BANGEMANN

Vicepreședinte


(1)  JO L 40, 11.2.1989, p. 34.

(2)  JO L 34, 11.2.1992, p. 28.

(3)  JO L 186, 30.6.1989, p. 23.


ANEXA I

NORME DE PRELEVARE A EȘANTIOANELOR DIN ALIMENTELE CONGELATE RAPID DESTINATE CONSUMULUI UMAN

1.   Alegerea ambalajelor pentru inspecție

Tipul și cantitatea ambalajelor alese trebuie să fie astfel încât temperaturile lor să reprezinte cele mai calde puncte ale lotului de marfă inspectat.

1.1.   Păstrarea la rece

Eșantioanele trebuie selectate din mai multe puncte critice ale spațiului de stocare la rece, ca de exemplu: locul de lângă ușă (nivelurile superioare și inferioare), de lângă centrul spațiului de păstrare la rece (nivelurile superioare și inferioare) și de lângă locul de recirculare a aerului al sistemului de răcire. În acest caz, trebuie luată în considerare durata de păstrare a fiecărui produs (pentru stabilizarea temperaturii).

1.2.   Transportul

(a)

În cazul în care este necesar să se preleveze eșantioane în timpul transportului:

Eșantioanele se aleg de la vârful și de la baza lotului de marfă aflat lângă marginea de deschidere a fiecărei uși sau perechi de uși.

(b)

Prelevarea de eșantioane în timpul descărcării:

Se aleg patru eșantioane din următoarele puncte critice:

vârful și baza lotului de marfă aflat lângă marginea de deschidere a ușilor;

colțurile din marginile superioare ale lotului de marfă (într-un punct cât mai îndepărtat cu putință de sistemul de refrigerare);

centrul lotului de marfă;

centrul suprafeței din față a lotului de marfă (într-un punct cât mai apropiat de sistemul de refrigerare);

colțurile de la vârful și de la baza suprafeței din față a lotului de marfă (într-un punct cât mai apropiat de aerul de recirculare la sistemul de refrigerare).

1.3.   Vitrinele de prezentare a produselor vândute cu amănuntul

Pentru efectuarea testului se alege câte un eșantion din fiecare dintre cele trei locuri care reprezintă cele mai calde puncte din vitrina de prezentare a produselor vândute cu amănuntul.


ANEXA II

METODA DE MĂSURARE A TEMPERATURII ALIMENTELOR CONGELATE RAPID DESTINATE CONSUMULUI UMAN

1.   Domeniu de aplicare

În conformitate cu articolul 1 alineatul (2) prima liniuță din Directiva 89/108/CEE, temperatura produsului trebuie menținută în permanență, după stabilizarea termică, la valoarea de – 18 °C sau mai mică, cu posibile variații ascendente, conform prevederilor articolului 5 din prezenta directivă.

2.   Principiu

Măsurarea temperaturii alimentelor congelate rapid constă în înregistrarea exactă a temperaturii unui eșantion selectat conform anexei I, cu ajutorul unui echipament adecvat.

3.   Definiția temperaturii

„Temperatura” reprezintă temperatura măsurată în locul specificat de partea termosensibilă la temperatură a instrumentului sau a dispozitivului de măsură.

4.   Aparatura

4.1.   Instrumente de măsură termometrice

4.2.   Instrumente care penetrează produsul

Se utilizează un instrument metalic ascuțit, cum ar fi perforatorul de gheață, foreza sau burghiul, care se curăță ușor.

5.   Specificații generale pentru aparatele de măsură a temperaturii

Instrumentele de măsură trebuie să respecte următoarele specificații:

(a)

timpul de răspuns trebuie să acopere 90 % din diferența dintre indicațiile inițiale și cele finale obținute în decursul a trei minute;

(b)

aparatul trebuie să aibă o precizie de ± 0,5 °C în intervalul de măsurare – 20 °C – + 30 °C;

(c)

precizia măsurătorii nu trebuie modificată cu mai mult de + 0,3 °C în timpul operațiunii, desfășurată la un interval de temperatură ambiantă de – 20 °C la + 30 °C;

(d)

diviziunile scării instrumentelor de măsură trebuie să fie de cel puțin 0,1 °C;

(e)

precizia instrumentelor de măsură trebuie verificată la intervale regulate;

(f)

instrumentul trebuie să aibă un certificat de etalonare valabil;

(g)

partea termosensibilă trebuie să fie ușor de curățat;

(h)

partea termosensibilă a instrumentului de măsură trebuie să fie proiectată în așa fel încât să asigure un contact termic bun cu produsul;

(i)

echipamentul electric trebuie protejat împotriva efectelor nedorite cauzate de condens.

6.   Metoda de măsurare

6.1.   Prerăcirea instrumentelor de măsurat

Partea termosensibilă și aparatul de penetrare trebuie răcite înainte de măsurarea temperaturii produsului.

Metoda de prerăcire utilizată trebuie să asigure echilibrarea ambelor aparate de măsură la o valoare cât mai apropiată de temperatura produsului.

6.2.   Pregătirea eșantioanelor pentru măsurarea temperaturii

Părțile termosensibile ale instrumentelor de măsură nu sunt, de obicei, proiectate pentru a penetra un produs congelat rapid. De aceea este necesar ca în produsul respectiv să se facă un orificiu în care să se poată introduce partea termosensibilă cu ajutorul unui aparat de penetrare a produsului prerăcit. Diametrul orificiului trebuie să fie apropiat de cel al părții termosensibile, iar adâncimea sa depinde de tipul produsului (conform prevederilor de la punctul 6.3).

6.3.   Măsurarea temperaturii produsului

Pregătirea eșantionului și măsurarea temperaturii sale trebuie efectuate atâta timp cât eșantionul rămâne în mediul ales de înghețare. Măsurarea se desfășoară astfel:

(a)

dacă dimensiunile produsului o permit, se introduce partea termosensibilă prerăcită la adâncimea de 2,5 mm de la suprafața produsului;

(b)

dacă cele menționate la litera (a) nu se pot realiza, se introduce partea termosensibilă la o adâncime minimă de la suprafață de 3-4 ori mai mare decât diametrul sondei;

(c)

anumite alimente nu pot fi penetrate pentru a li se determina temperatura internă, din cauza dimensiunii sau compoziției lor (de exemplu, mazărea verde). În aceste cazuri, temperatura interioară a ambalajului care conține aceste produse este determinată prin introducerea părții termosensibile prerăcite în centrul pachetului pentru a măsura temperatura de contact a produsului congelat rapid;

(d)

temperatura indicată se citește după ce a atins o valoare stabilă.


13/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

10


31992L0004


L 055/96

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 92/4/CEE A COMISIEI

din 10 februarie 1992

de modificare a Directivei 78/663/CEE a Consiliului de stabilire a criteriilor specifice de puritate pentru emulsificatori, stabilizatori, agenți de îngroșare și agenți de coagulare pentru utilizarea în produse alimentare

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Directiva 89/107/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislațiilor statelor membre privind aditivii alimentari autorizați pentru utilizare în produsele alimentare destinate consumului uman (1), în special articolul 3 alineatul (3),

întrucât, pentru a lua în considerare specificațiile adoptate de Codex Alimentarius, precum și noile tehnici de producție, este necesară modificarea Directivei 78/663/CEE a Consiliului (2), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 90/612/CEE a Comisiei (3);

întrucât, în conformitate cu articolul 6 din Directiva 89/107/CEE, a fost consultat Comitetul științific pentru alimentație umană în legătură cu prevederile susceptibile de a afecta sănătatea publică;

întrucât măsurile prevăzute în prezenta directivă sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent pentru produse alimentare,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Anexa la Directiva 78/663/CEE se modifică în conformitate cu anexa la prezenta directivă.

Articolul 2

Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 1 iunie 1993 și informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

Articolul 3

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 10 februarie 1992.

Pentru Comisie

Martin BANGEMANN

Vicepreședinte


(1)  JO L 40, 11.2.1989, p. 27.

(2)  JO L 223, 14.8.1978, p. 7.

(3)  JO L 326, 24.11.1990, p. 58.


ANEXĂ

Anexa la Directiva 78/663/CEE se modifică după cum urmează:

La substanța E 473 — Sucroesteri:

(a)

ultima teză de la rubrica referitoare la descrierea chimică se înlocuiește cu următoarea teză:

„Pentru prepararea acestora nu se pot utiliza solvenți organici, cu excepția dimetilsulfoxidei, dimetilformamidei, acetatului de etil, izopropanolului, izobutanolului și metiletilcetonei.”;

(b)

la punctul referitor la conținutul de izobutanol, se adaugă următorul punct:

Conținut de metiletilcetonă/cel mult 10 mg/kg.”


13/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

12


31992L0011


L 065/32

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 92/11/CEE A CONSILIULUI

din 3 martie 1992

de modificare a Directivei 89/396/CEE privind indicarea sau marcarea care permite identificarea lotului din care face parte un produs alimentar

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 100a,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

în cooperare cu Parlamentul European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât trebuie luate în considerare dificultățile tehnice insurmontabile care au făcut imposibilă punerea în aplicare a Directivei 89/396/CEE (4) astfel cum a fost modificată prin Directiva 91/238/CEE (5) la 20 iunie 1991; întrucât este necesară prelungirea termenului de punere în aplicare,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Articolul 7 primul paragraf a doua liniuță din Directiva 89/396/CEE se înlocuiește cu următoarele:

„—

să interzică comerțul cu produselor neconforme cu prezenta directivă cu începere de la 1 iulie 1992. Cu toate acestea, produsele introduse pe piață sau etichetate înainte de această dată și care sunt conforme cu prezenta directivă pot fi comercializate până la epuizarea stocurilor.”

Articolul 2

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 3 martie 1992.

Pentru Consiliu

Președintele

Arlindo MARQUES CUNHA


(1)  JO C 219, 22.8.1991, p. 11.

(2)  JO C 305, 25.11.1991, p. 54 și Decizia din 12 februarie 1992 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).

(3)  JO C 40, 17.2.1992, p. 12.

(4)  JO L 186, 30.6.1989, p. 21.

(5)  JO L 107, 27.4.1991, p. 50.


13/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

13


31992L0008


L 070/23

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


A PAISPREZECEA DIRECTIVĂ 92/8/CEE A COMISIEI

din 18 februarie 1992

de adaptare la progresul tehnic a anexelor III, IV, VI și VII la Directiva 76/768/CEE a Consiliului privind apropierea legislației statelor membre cu privire la produsele cosmetice

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Directiva 76/768/CEE a Consiliului din 27 iulie 1976 privind apropierea legislației statelor membre cu privire la produsele cosmetice (1), modificată ultima dată de Directiva 91/184/CEE (2), în special articolul 8 alineatul (2),

întrucât, pe baza informațiilor existente, substanțele, agenții coloranți, conservanții și filtrele pentru ultraviolete ale căror date de admitere au expirat la 31 decembrie 1991 ar trebui să fie folosite în continuare în produsele cosmetice timp de încă șase luni;

întrucât măsurile prevăzute de prezenta directivă sunt în conformitate cu avizul Comitetului pentru adaptarea la progresul tehnic a directivelor privind înlăturarea barierelor tehnice din calea comerțul din sectorul produselor cosmetice,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Directiva 76/768/CEE se modifică după cum urmează:

1.

În anexa III partea 2, data de 31 decembrie 1998 din coloana „permis până la” se înlocuiește cu cea de 30 iunie 1992 pentru următoarea substanță:

2.

1,1,1-Tricloretan (metilcloroform).

2.

În anexa IV partea 2, data de 31 decembrie 1991 din coloana „permis până la” se înlocuiește cu cea de 30 iunie 1992 pentru următoarele numere și denumiri: 26 100, 73 900, 74 189, solvent galben 98 și 15 585.

3.

În anexa VI partea 2, data de 31 decembrie 1991 din coloana „permis până la” se înlocuiește cu cea de 30 iunie 1992 pentru următoarele substanțe:

2.

Clorfenesin (INN)

15.

Clorură de benzetoniu (INN) (+)

16.

Clorură de benzalconiu (INN), bromură și zaharinat (+)

20.

Hexamidin (INN) și sărurile sale (inclusiv izotionat și 4-hidroxibenzoat(+)

21.

Benzilhemiformal (un amestec 1:1 de benziloximetanol și benziloximetoximetanol)

26.

Glutaraldehidă

27.

Hidroclorură de 3-deciloxi-2-hidroxi-1-aminopropan (Decominol) (INN).

4.

În anexa VII partea 2, data de 31 decembrie 1991 din coloana „permis până la” se înlocuiește cu cea de 30 iunie 1992 pentru următoarele substanțe:

1.

4-Aminobenzoat de etil N-propoxilat (amestec de izomeri)

2.

4-Aminobenzoat de etil etoxilat

4.

4-Aminobenzoat de glicerol

5.

4-Aminobenzoat de 2-etilhexil

6.

2-etilhexilsalicilat

12.

4-metoxicinamat de izopentil (amestec de izomeri)

13.

4-metoxicinamat de 2-etilhexil

16.

2-hidroxi-4-metoxi-4′-metilbenzofenonă (mexenonă)

17.

acid 2-hidroxi-4-metoxibenzofen-5-sulfonic și sarea de sodiu (sulisobenzonă și sulisobenzonă de sodiu)

24.

acid alfa (2-oxoborn-3-ilidină) 4-toluensulfonic și sărurile lui

25.

3(4′-metilbenzilidenă)-d-1-camfor

26.

3-benziliden camfor

28.

4-izopropil-dibenzoilmetan

29.

salicilat de 4-izopropilbenzil

31.

1-4-tertbutilfenil-3-4-metoxifenil 1,3 propandionă

32.

2,4,6-trianilino-p-carbo-2′-etilhexil-1′-oxi-1,3,5-triazină.

Articolul 2

(1)   Fără să aducă atingere datelor de admitere menționate la articolul 1, statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că, începând cu 1 iulie 1992, pentru substanțele menționate la articolul 1, nici producătorii, nici importatorii stabiliți în Comunitate nu introduc pe piață produse care nu îndeplinesc cerințele prezentei directive.

(2)   Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că produsele menționate la alineatul (1) care conțin substanțele menționate la articolul 1 nu pot fi vândute sau puse la dispoziția consumatorului final după 30 iunie 1993 în cazul în care nu îndeplinesc cerințele prezentei directive.

Articolul 3

(1)   Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 31 decembrie 1992. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, acestea cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)   Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textul dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 18 februarie 1992.

Pentru Comisie

Karel VAN MIERT

Membru al Comisiei


(1)  JO L 262, 27.9.1976, p. 169.

(2)  JO L 91, 12.4.1991, p. 59.


13/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

15


31992L0031


L 126/11

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 92/31/CEE A CONSILIULUI

din 28 aprilie 1992

de modificare a Directivei 89/336/CEE privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la compatibilitatea electromagnetică

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 100a,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

în cooperare cu Parlamentul European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât Directiva 89/336/CEE (4) prevede armonizarea completă în ceea ce privește compatibilitatea electromagnetică;

întrucât o aplicare uniformă a respectivei directive impune disponibilitatea unor standarde armonizate; întrucât aceste standarde nu vor fi disponibile până la data aplicării respectivei directive;

întrucât respectiva directivă nu a prevăzut o perioadă de tranziție adecvată în cursul căreia s-ar permite introducerea pe piață a aparatelor produse în conformitate cu reglementările naționale aplicabile înainte de data punerii în aplicare a directivei menționate;

întrucât producătorii trebuie să dispună de timpul necesar pentru a permite ca aparatura din stoc să fie comercializată;

întrucât, în consecință, Directiva 89/336/CEE ar trebui să se modifice,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Directiva 89/336/CEE se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 10, alineatul (3) se elimină.

2.

La articolul 12, alineatul (1) se completează cu următorul paragraf:

„Cu toate acestea, statele membre autorizează, pentru intervalul de până la 31 decembrie 1995, introducerea pe piață și/sau darea în folosință a aparaturii menționate de prezenta directivă în conformitate cu reglementările interne în vigoare pe teritoriul lor la data de 30 iunie 1992.”

Articolul 2

(1)   Statele membre adoptă și publică actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive în cel mult trei luni de la adoptarea acesteia. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

Statele membre aplică aceste dispoziții în cel mult șase luni de la adoptarea prezentei directive.

(2)   Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 3

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Luxemburg, 28 aprilie 1992.

Pentru Consiliu

Președintele

Arlindo MARQUES CUNHA


(1)  JO C 126, 21.6.1991, p. 7.

(2)  JO C 13, 20.1.1992, p. 506 și

JO C 94, 13.4.1992.

(3)  JO C 339, 31.12.1991, p. 1.

(4)  JO L 139, 23.5.1989, p. 19. Directivă modificată de Directiva 91/263/CEE (JO L 128, 23.5.1991, p. 1).


13/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

16


31992L0021


L 129/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 92/21/CEE A CONSILIULUI

din 31 martie 1992

privind masele și dimensiunile autovehiculelor din categoria M1

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene și, în special, articolul 100a al acestuia,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

în cooperare cu Parlamentul European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât este necesar să fie adoptate măsuri de instituire treptată a pieței interne pe o perioadă care se va încheia la 31 decembrie 1992; întrucât piața internă cuprinde un spațiu fără frontiere interne în care este asigurată libera circulație a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor;

întrucât, metoda armonizării totale se impune în perspectiva instituirii integrale a pieței interne;

întrucât această metodă trebuie să fie utilizată cu ocazia revizuirii în ansamblu a procedurilor de omologare CEE, luându-se în considerare spiritul Rezoluției Consiliului din 7 mai 1985 privind o nouă abordare în domeniul armonizării tehnice și al standardizării;

întrucât cerințele tehnice care trebuie respectate de către autovehicule în temeiul legislațiilor naționale privesc, inter alia, masele și dimensiunile autovehiculelor;

întrucât aceste cerințe diferă de la un stat membru la altul; întrucât este necesar să fie adoptate, în consecință, aceleași cerințe de către toate statele membre, fie în completarea, fie în locul reglementărilor actuale ale acestora pentru a facilita aplicarea, în cazul fiecărui tip de vehicul, a procedurii de omologare CEE de tip care face obiectul Directivei 70/156/CEE a Consiliului din 6 februarie 1970 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la omologarea autovehiculelor și a remorcilor acestora (4), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 87/403/CEE (5);

întrucât prezenta directivă va fi completată de directive privind masele și dimensiunile tuturor categoriilor de autovehicule și de remorci ale acestora;

întrucât nu este necesară stabilirea unor cerințe privind stabilitatea dinamică a ansamblurilor autovehicul/remorcă, dat fiind faptul că producătorii de autovehicule iau în considerare acest element atunci când declară masa maximă remorcabilă admisibilă din punct de vedere tehnic,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

În sensul prezentei directive, prin „vehicul” se înțelege orice autovehicul din categoria M1, definită în anexa I la Directiva 70/156/CEE, destinat circulației rutiere, având cel puțin patru roți și o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h.

Articolul 2

Statele membre nu pot refuza omologarea CEE de tip sau omologarea națională a unui tip de vehicul și nici nu pot refuza înmatricularea sau interzice comercializarea, introducerea în circulație sau utilizarea unui vehicul din motive legate de masă și de dimensiuni dacă sunt respectate cerințele prevăzute în anexa I.

Articolul 3

Modificările care sunt necesare pentru adaptarea cerințelor din anexe la progresul tehnic sunt adoptate de Comisie în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 13 din Directiva 70/156/CEE.

Articolul 4

(1)   Statele membre adoptă și publică, până la 1 iulie 1992, dispozițiile necesare pentru a se conforma prezentei directive. Ele informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

Statele membre aplică aceste dispoziții începând cu 1 octombrie 1992.

(2)   Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textul principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat prin prezenta directivă.

Articolul 5

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 31 martie 1992.

Pentru Consiliu

Președintele

Vitor MARTINS


(1)  JO C 95, 12.4.1990, p. 92.

(2)  JO C 284, 12.11.1990, p. 80 și Decizia din 12 februarie 1992 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).

(3)  JO C 225, 10.9.1990, p. 9.

(4)  JO L 42, 23.2.1970, p. 1.

(5)  JO L 220, 8.8.1987, p. 44.


ANEXA I

1.   DOMENIUL DE APLICARE

Prezenta directivă se aplică maselor și dimensiunilor autovehiculelor din categoria M1 după cum sunt definite în articolul 1.

1.1.   Definiții

„Masa vehiculului în stare de funcționare”: masa vehiculului carosat în stare de funcționare (cu lichid de răcire, lubrifiant, carburant, roată de rezervă, scule și conducător auto).

„Masa maximă cu sarcină totală autorizată pentru un vehicul”: a se vedea punctul 4.2.1.

„Masa maximă cu sarcină totală autorizată pentru un vehicul având capacitatea de a tracta o remorcă”: se face referire la masa prevăzută la punctul 4.2.1, inclusiv:

masa maximă a structurii de tracțiune;

sarcina maximă autorizată aplicată pe punctul de remorcare al dispozitivului de remorcare, în condiții statice prevăzute de constructorul vehiculului.

2.   CEREREA DE OMOLOGARE CEE

2.1.   Cererea de omologare a unui autovehicul privind masele și dimensiunile acestuia este depusă de către constructorul vehiculului sau de către un reprezentant acreditat.

2.2.   Aceasta este însoțită de documentele menționate în continuare, în trei exemplare, și de informațiile următoare: o descriere a tipului vehiculului care să specifice caracteristicile enumerate în anexa II, precum și documentația cerută în conformitate cu articolul 3 din Directiva 70/156/CEE.

2.3.   Un vehicul reprezentativ pentru tipul de autovehicul care urmează să fie omologat trebuie să fie prezentat la serviciul tehnic însărcinat cu testele de omologare.

3.   OMOLOGAREA CEE

La certificatul de omologare CEE se anexează un certificat conform cu modelul care figurează în anexa III.

4.   CERINȚE

4.1.   Dimensiuni

Dimensiunile maxime admise pentru un vehicul sunt următoarele:

4.1.1.1.   lungimea: 12 000 mm

4.1.1.2.   lățimea: 2 500 mm

4.1.1.3.   înălțimea: 4 000 mm

4.1.1.4.   Dimensiunile sunt măsurate în conformitate cu dispozițiile care figurează în notele din anexa I la Directiva 70/156/CEE.

4.2.   Masa

4.2.1.   Masa maximă autorizată pentru un vehicul nu trebuie să depășească masa maximă în sarcină admisibilă din punct de vedere tehnic, așa cum este definită de către producător.

Masa maximă a vehiculului admisibilă din punct de vedere tehnic și a punților acestuia trebuie să fie determinată de către constructor, luându-se în considerare, mai ales, rezistența materialelor folosite și cu condiția ca masa maximă în sarcină tehnic admisibilă determinată astfel să nu fie mai mică decât masa vehiculului în stare de funcționare, plus 75 kg pentru fiecare loc destinat pasagerilor. Pentru a determina masa maxim admisibilă din punct de vedere tehnic pentru vehicul și pentru osii, masele pasagerilor și ale bagajelor trebuie să se situeze în pozițiile corespunzătoare funcționării normale. Numărul de locuri pentru pasageri trebuie să fie indicat de către constructor. Dacă vehiculul va tracta o remorcă, constructorul poate să declare o a doua valoare admisibilă pe osia (osiile) spate, aplicabilă numai pentru această utilizare specială. În acest caz, pentru a se stabili masele maxime menționate mai sus, trebuie luate în considerare atât masa maximă a structurii de tracțiune prevăzută de constructorul vehiculului, cât și sarcina maximă admisibilă aplicată pe punctul de remorcare al dispozitivului de remorcare în condiții statice. În apendice se găsesc metodele de măsurare a maselor. Dacă producătorul vehiculului echipează vehiculul cu un dispozitiv de remorcare, acesta trebuie să indice pe structura de tracțiune, în apropierea dispozitivului de remorcare, sarcina maxim admisibilă care se aplică pe punctul de remorcare al dispozitivului de remorcare.

4.2.2.1.   Suma totală a maselor maxime tehnic admisibile pe osii, trebuie să fie egală sau mai mare decât masa maximă tehnic admisibilă a vehiculului. Atunci când vehiculul, precum și puntea spate sunt încărcate cu masa maximă tehnic admisibilă, masa care apasă pe osia față nu trebuie să fie mai mică de 30 % din masa maximă tehnic admisibilă a acestui vehicul.

4.3.   Masa remorcabilă și sarcina de apăsare pe dispozitivul de remorcare

Masa remorcabilă a unui vehicul proiectat să tracteze o remorcă echipată cu un dispozitiv de frânare de serviciu.

4.3.1.1.   Masa maximă remorcabilă autorizată pentru un vehicul este valoarea cea mai mică a următoarelor mase:

(a)

fie masa maximă remorcabilă tehnic admisibilă pe baza construcției vehiculului și/sau pe baza rezistenței dispozitivului mecanic de remorcare;

(b)

fie masa maximă autorizată pentru vehiculul care tractează (autovehicul).

Pentru vehiculele destinate circulației în afara drumurilor publice, așa cum sunt acestea definite în Directiva 70/156/CEE, masa maximă remorcabilă autorizată poate fi mărită cu de 1,5 ori masa maximă autorizată a vehiculului care tractează, dar fără să depășească masa maximă remorcabilă tehnic admisibilă.

Totuși, masa maximă remorcabilă nu trebuie, în nici un caz, să depășească 3 500 kg.

4.3.1.2.   Masa maximă remorcabilă tehnic admisibilă este aceea declarată de către constructor, masa remorcabilă fiind masa totală reală a remorcii tractate, inclusiv sarcina de apăsare reală de pe dispozitivul de remorcare.

Masa remorcabilă a unui vehicul proiectat să tracteze o remorcă fără dispozitiv de frânare de serviciu.

4.3.2.1.   Masa remorcabilă autorizată a unui vehicul este masa maximă remorcabilă tehnic admisibilă sau jumătate din masa vehiculului de tractare în stare de funcționare; se ia în considerare valoarea cea mai mică.

Masa maximă remorcabilă nu trebuie, în nici un caz, să depășească 750 kg.

Sarcina de apăsare maxim autorizată care poate fi aplicată la dispozitivul de remorcare al vehiculului este sarcina de apăsare tehnic admisibilă. Aceasta reprezintă sarcina reală verticală transmisă în condiții statice de către bara de remorcare a remorcii către dispozitivul de remorcare al vehiculului și care acționează prin centrul dispozitivului de remorcare.

4.3.3.1.   Sarcina de apăsare tehnic admisibilă este cea declarată de către constructor. Aceasta nu trebuie să fie mai mică de 25 kg, dar trebuie mărită pentru mase remorcabile mai mari. Constructorul trebuie să precizeze în manualul de întreținere: sarcina verticală maxim admisibilă pe dispozitivul de remorcare, punctul de fixare al dispozitivului de remorcare al vehiculului și partea suspendată spate a dispozitivului de remorcare.

4.3.4.   Autovehiculul care tractează o remorcă trebuie să poată pune în mișcare ansamblul încărcat la capacitatea maximă, pe o pantă de 12 % și asta de cinci ori într-o perioadă de cinci minute.

Apendice

METODE DE MĂSURARE A MASELOR AUTOVEHICULELOR DIN CATEGORIA M1

Masele vehiculului se măsoară după cum urmează:

1.1.   în gol, în stare de funcționare, fără conducător auto;

1.2.   în sarcină totală (în condițiile prevăzute la punctul 4.2.2), printr-un calcul care să ia în considerare următoarele elemente:

scaunul, dacă este reglabil, trebuie mai întâi reglat în poziția normală sau în poziția de utilizare cea mai în spate, așa cum specifică producătorul, în funcție doar de reglajul longitudinal al scaunului fără să se considere scaunul folosit în alte scopuri decât conducerea sau utilizarea normală. În cazul în care scaunul are în plus alte reglaje (vertical, unghiular, de spătar etc.) acestea se reglează în poziția specificată de constructor. Pe de altă parte, pentru un scaun suspendat, poziția verticală trebuie să fie fixată rigid și să corespundă unei poziții normale de conducere așa cum o specifică constructorul;

pentru fiecare ocupant (inclusiv conducătorul auto), se ia în considerare o masă medie de 75 kg (68 kg + 7 kg de bagaje);

masa fiecărui ocupant va fi aplicată în așa fel încât să corespundă punctului „R” al fiecărui scaun. Bagajele trebuie să fie considerate ca fiind uniform repartizate în portbagaj;

eventuale excedente de încărcare în raport cu sarcina convențională vor trebui repartizate pe scaune și în portbagaj în proporția vizată anterior la a doua liniuță.

1.3.   Se obține astfel tabelul de mai jos:

Image

2.   REZULTATELE MĂSURĂTORILOR

Măsurătorile sunt considerate favorabile dacă:

masele proprii ale vehiculului [coloana (a)] corespund celor declarate de către constructor, cu o toleranță de ± 5 % [dacă această condiție este îndeplinită, este luată în calcul valoarea masei declarate de către constructor pentru a se determina masele prevăzute în coloanele (b) și (c)];

masele măsurate în condițiile prevăzute la coloanele (b) și (c) sunt mai mici sau egale cu sarcinile maxime admisibile declarate de către constructor;

cerințele prevăzute în anexa I punctul 4.2.2.1 sunt îndeplinite;

masele declarate de constructor sunt compatibile cu caracteristicile de sarcină ale pneurilor prevăzute pentru autovehicul.


ANEXA II

MODEL DE FIȘĂ DE INFORMAȚII (a):

Următoarele informații privind vehiculul, ansamblul tehnic sau componenta care urmează să fie omologate trebuie furnizate în trei exemplare și însoțite de un cuprins. Orice desen trebuie să fie suficient de detaliat și prezentat la o scară potrivită, pe format A4 sau pliat la această dimensiune. Fotografiile vor fi, de asemenea, suficient de detaliate. Pentru funcțiile comandate prin microprocesoare, trebuie să fie furnizate informații adecvate privind performanțele.

0.   GENERALITĂȚI

0.1.   Marca (numele comercial): …

0.2.   Tipul și denumirea comercială (a se preciza eventualele variante): …

Modul de identificare a tipului, dacă acesta este indicat pe vehicul (b): …

0.3.1.   Amplasarea acestei indicații: …

0.4.   Categoria vehiculului (c): …

0.5.   Numele și adresa producătorului: …

0.6.   Numele și adresa eventualului reprezentant autorizat al producătorului: …

Amplasamentul și modul de poziționare al plăcilor și inscripțiilor regulamentare: …

0.7.1.   pe șasiu: …

0.7.2.   pe caroserie: …

0.8.   pe șasiu, numerotarea în cadrul seriei tipului de vehicul începe cu numărul: …

1.   STRUCTURA GENERALĂ A VEHICULULUI

1.1.   Fotografii și/sau desene ale unui vehicul tip: …

1.2.   Schema cotată a ansamblului vehiculului: …

Numărul de osii și de roți: …

1.3.2.   Numărul și amplasamentele osiilor de direcție: …

1.3.3.   Osiile de antrenare (număr, amplasament, îmbinarea cu altă osie): …

1.6.   Amplasamentul și dispunerea motorului: …

2.   MASE ȘI DIMENSIUNI (e) (eventual se face referire la schițe)

2.1.   Ampatament(e) (la sarcină totală) (f): …

Ecartamentul și lungimea osiilor: …

2.3.1.   Ecartamentul fiecărei punți directoare (l): …

2.3.2.   Ecartamentul tuturor celorlalte osii: …

2.3.3.   Lungimea celei mai lungi osii spate: …

2.3.4.   Lungimea ultimei osii spate: …

Dimensiunile vehiculului (totale): …

Pentru șasiuri carosate

2.4.2.1.   Lungimea (j): …

2.4.2.2.   Lățimea (k): …

2.4.2.3.   Înălțimea (cu vehiculul gol) (l) (în cazul suspensiei reglabile în înălțime, se va indica poziția normală de mers): …

Partea suspendată față (m): …

2.4.2.4.1.   Unghiul de atac (vehicule care nu circulă pe drumuri publice) (c): … (grade)

Partea suspendată spate (n): …

2.4.2.5.1.   Unghiul de fugă (vehicule care nu circulă pe drumuri publice) (c): … (grade)

Garda la sol (c): …

2.4.2.6.1.   Unghiul de rampă (vehicule care nu circulă pe drumuri publice) (c): … (grade)

Masa vehiculului carosat în stare de funcționare sau masa șasiului cu cabină dacă producătorul nu furnizează caroseria (cu lichidul de răcire, lubrifianți, carburant, scule, roată de rezervă și conducător auto) (p): …

2.6.1.   Repartizarea acestei mase pe osii: …

Masa maximă tehnic admisibilă declarată de producător: …

2.8.1.   Repartizarea acestei mase pe osii: …

Masa maximă tehnic admisibilă pe fiecare osie: …

2.9.1.   Masa maximă tehnic admisibilă pentru osia (osiile) spate în cazul utilizării unei remorci: …

Masa maximă a vehiculelor remorcate care pot fi tractate: …

2.10.4.   Masa maximă a ansamblului: …

2.10.5.   Vehiculul este/nu este (1) utilizabil pentru a tracta o remorcă: …

2.10.6.   Masa maximă a remorcii nefrânate: …

2.11.   Sarcina verticală maximă în punctul de remorcare al remorcii, altul decât cârligul de remorcare: …

2.12.   Condiții de înscriere în curbă: …

2.13.   Raportul dintre puterea motorului și masa maximă (exprimat în kW/kg): …

2.14.   Capacitatea de demaraj în pantă (cu remorcă): … %

2.15.   Capacitatea de a urca o pantă de … % (vehicule care nu circulă pe drumuri publice)

11.   LEGĂTURI ÎNTRE VEHICULELE DE TRACTARE ȘI REMORCI ȘI SEMIREMORCI

11.1.   Instrucțiuni pentru montarea dispozitivului de remorcare

11.2.   Clasa și tipul dispozitivului de remorcare

11.4.   Sarcina maximă verticală în punctul de remorcare (1): … kg

11.7.   Instrucțiuni de fixare a dispozitivului de remorcare la vehicul, însoțite de fotografii sau desene ale punctelor de remorcare de pe vehicul indicate de producător; informații suplimentare în caz de limitare a utilizării dispozitivului de remorcare la diferite tipuri de vehicule

11.8.   Informații privind montarea suporturilor de remorcare sau a elementelor de fixare (2)

Notă Pentru notele de subsol (a)-(p) a se vedea anexa I la Directiva 70/156/CEE, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 87/403/CEE.


(1)  A se șterge, după caz.

(2)  Dacă este cazul.


ANEXA III

MODEL

[format maxim: A4 (210 × 297 mm)]

CERTIFICAT DE OMOLOGARE CEE

(Vehicul)

Ștampila autorității competente

Comunicare privind:

omologarea (1)

extensia omologării (1)

refuzul omologării (1)

unui tip de vehicul din punctul de vedere al dispozițiilor Directivei 92/21/CEE privind masele și dimensiunile autovehiculelor din categoria M1.

Omologarea CEE nr. …

Extensie nr. …

SECȚIUNEA I

0.1.   Marca (numele comercial): …

0.2.   Tipul și denumirea comercială (se precizează eventualele variante): …

Modul de identificare a tipului care figurează pe autovehicul (2): …

0.3.1.   Amplasarea acestei indicații: …

0.4.   Categoria vehiculului (3): …

0.5.   Numele și adresa producătorului: …

0.6.   Numele și adresa eventualului reprezentant autorizat al producătorului: …

SECȚIUNEA II

1.   Informații complementare

1.1.   Lungimea: .… (mm)

1.2.   Lățimea: … (mm)

1.3.   Înălțimea: …(mm)

1.4.   Masa vehiculului în stare de funcționare: ….. (kg)

1.5.   Masa maximă autorizată: …. (kg)

Masele maxime tehnic admisibile ale osiilor:

1.6.1.   1. Osia: … (kg)

2. Osia: … (kg)

3. Osia: … (kg)

1.6.2.   Masa maximă tehnic admisibilă pe osia (osiile) spate când se folosește o remorcă: … (kg)

1.7.   Numărul locurilor pentru pasageri (fără conducătorul auto): …

Masa remorcabilă:

1.8.1.   Remorcă fără frână de serviciu: …. (kg)

1.8.2.   Remorcă cu frână de serviciu: … (kg)

1.8.3.   Sarcina de apăsare tehnic admisibilă: … (kg)

1.8.4.   Partea suspendată spate a dispozitivului de remorcare: …. (cm)

1.8.5.   Fotografii sau desene ale punctelor de fixare ale unui dispozitiv de remorcare pe vehicul: …

2.   Serviciul tehnic care răspunde de testări: …

3.   Data procesului verbal de testare: …

4.   Numărul procesului verbal de testare: …

5.   Motive care justifică extensia omologării (dacă este cazul): .…

6.   Eventuale observații: …

7.   Locul: …

8.   Data: …

9.   Semnătura: …

10.   În anexă, figurează lista documentelor care constituie dosarul de omologare și care sunt păstrate de serviciul administrativ abilitat cu efectuarea omologării. Aceste documente pot fi obținute la cerere.


(1)  A se șterge, după caz.

(2)  Modul de identificare, în cazul în care este utilizat, poate figura numai pe vehiculele care intră sub incidența domeniului de aplicare al directivei speciale care reglementează omologarea de tip. În cazul în care modul de identificare a tipului este constituit din caractere care nu se referă la descrierea tipurilor de vehicule menționate de prezenta fișă de informații, aceste caractere se înlocuiesc în aceste documente cu semnul „?” (de exemplu, ABC?? 123??).

(3)  După cum se indică în nota (b) din anexa 1 la Directiva 70/156/CEE astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 87/403/CEE.


13/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

26


31992L0023


L 129/95

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 92/23/CEE A CONSILIULUI

din 31 martie 1992

privind pneurile autovehiculelor și ale remorcilor acestora, precum și montarea lor

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene și, în special, articolul 100a al acestuia,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

în cooperare cu Parlamentul European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât este necesar să fie adoptate măsuri de instituire treptată a pieței interne pe o perioadă care se va încheia la 31 decembrie 1992; întrucât piața internă cuprinde un spațiu fără frontiere interne în care este asigurată libera circulație a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor;

întrucât metoda armonizării totale se impune în perspectiva instituirii integrale a pieței interne;

întrucât metoda menționată anterior trebuie să fie utilizată cu ocazia revizuirii în ansamblu a procedurii de omologare CEE de tip, luându-se în considerare Rezoluția Consiliului din 7 mai 1985 privind o nouă abordare în domeniul armonizării tehnice și al standardizării;

întrucât cerințele tehnice pe care trebuie să le îndeplinească autovehiculele și remorcile acestora în temeiul legislațiilor naționale privesc, inter alia, și pneurile;

întrucât aceste cerințe diferă de la un stat membru la altul; întrucât de aceea este necesar să fie adoptate aceleași prevederi de către toate statele membre, fie în completarea, fie în locul reglementărilor actuale ale acestora pentru a facilita aplicarea, în cazul fiecărui tip de vehicul, a procedurii de omologare CEE de tip care face obiectul Directivei 70/156/CEE a Consiliului din 6 februarie 1970 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la omologarea autovehiculelor și a remorcilor acestora (4), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 87/403/CEE (5);

întrucât o reglementare privind pneurile comportă cerințe comune referitoare nu numai la caracteristicile acestora, ci și cerințe referitoare la echipamentul vehiculelor și al remorcilor acestora privind pneurile;

întrucât este de aceea necesară stabilirea unei proceduri comune pentru atribuirea unei mărci CEE fiecărui tip de pneu conform cu cerințele comune privind caracteristicile și testările; întrucât, pe plan comunitar, în scopul liberei circulații a pneurilor, se consideră că pneurile sunt conforme cu cerințele comune atunci când pe fiecare pneu este aplicată o marcă CEE atribuită producătorului, în conformitate cu procedura amintită anterior; întrucât, în orice moment, fiecare stat membru poate efectua controale pentru a verifica conformitatea pneurilor cu cerințele comune; întrucât, în cazul constatării neconformității, statele membre sunt obligate să ia măsurile necesare pentru a asigura conformitatea pneurilor cu cerințele menționate, aceste măsuri putând merge până la retragerea mărcii CEE menționate anterior;

întrucât este necesar să se ia în considerare cerințele tehnice adoptate de Comisia Economică pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (ONU) în Regulamentul nr. 30 („Cerințe unitare privind omologarea pneurilor destinate automobilelor și remorcilor acestora”), astfel cum a fost modificat (6) prin Regulamentul nr. 54 („Cerințe unitare privind omologarea pneurilor destinate vehiculelor utilitare și remorcilor acestora”) (7) și în Regulamentul nr. 64 („Cerințe unitare privind omologarea vehiculelor echipate cu roți/pneuri de rezervă cu utilizare temporară”) (8), anexe ale Acordului din 20 martie 1958 privind adoptarea unor condiții unitare de omologare și recunoaștere reciprocă a omologării echipamentelor și pieselor autovehiculelor;

întrucât apropierea legislațiilor naționale privind autovehiculele comportă o recunoaștere între statele membre a controalelor efectuate de fiecare dintre acestea pe baza prevederilor comune,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

În sensul prezentei directive, se înțelege prin:

„pneu”: orice pneu nou destinat echipării vehiculelor care sunt reglementate de Directiva 70/156/CEE;

„vehicul”: orice vehicul care este reglementat de Directiva 70/156/CEE;

„producător”: orice deținător al unei mărci comerciale pentru vehicule sau pneuri.

Articolul 2

(1)   Statele membre acordă omologarea CEE de tip, în condițiile stabilite în anexa I, tipurilor de pneuri fabricate în conformitate cu cerințele din anexa II și le atribuie un număr de omologare așa cum este specificat în anexa I.

(2)   Statele membre acordă omologarea CEE de tip privind pneurile unui vehicul, în condițiile stabilite în anexa III, pentru orice vehicul la care toate pneurile (inclusiv pneurile de rezervă, dacă e cazul) sunt conforme cu cerințele anexei II precum și cu cerințele privind vehiculele, stabilite în anexa IV, și îi atribuie un număr de omologare așa cum este specificat în anexa III.

Articolul 3

Autoritățile de omologare competente ale fiecărui stat membru trimit autorităților celorlalte state membre, în termen de o lună de la acordarea sau refuzul omologării CEE de tip a unei componente (pneu) sau unui vehicul, o copie a certificatului de omologare al cărui model figurează în apendicele din anexele I și III și, la cererea acestora, procesul verbal de testare a oricărui tip de pneu omologat.

Articolul 4

Statele membre nu pot interzice sau restrânge introducerea pe piață a unei pneu care poartă marca de omologare CEE.

Articolul 5

Statele membre nu pot să refuze acordarea omologării CEE sau a omologării naționale unui vehicul din motive legate de pneurile acestuia dacă acestea au marca de omologare CEE și sunt montate în conformitate cu cerințele din anexa IV.

Articolul 6

Statele membre nu pot să refuze sau să interzică comercializarea, înmatricularea, introducerea în circulație sau utilizarea unui vehicul din motive legate de pneuri dacă acestea au marca de omologare CEE și sunt montate în conformitate cu cerințele din anexa IV.

Articolul 7

(1)   Dacă un stat membru estimează, pe baza unui ansamblu de elemente probante, că un tip de pneu sau de vehicul, chiar dacă este în conformitate cu cerințele prezentei directive, prezintă un pericol din punct de vedere al siguranței, acesta poate, pe teritoriul său, să interzică provizoriu sau să supună unor condiții speciale introducerea pe piață a acestui tip de pneu sau de vehicul. El informează de îndată celelalte state membre și Comisia cu privire la aceasta, precizând motivele deciziei sale.

(2)   Comisia procedează, în termen de 6 săptămâni, la consultarea statelor membre interesate, apoi își dă fără întârziere avizul și ia măsurile corespunzătoare.

(3)   În cazul în care Comisia consideră că sunt necesare adaptări tehnice ale directivelor, aceste adaptări sunt adoptate de către Comisie sau de către Consiliu în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 10. În acest caz, statul membru care adoptă măsuri de salvgardare poate să le mențină până la intrarea în vigoare a aceste adaptări.

Articolul 8

(1)   Statul membru care a procedat la omologarea CEE a unui vehicul sau a unei componente (pneu) ia toate măsurile necesare pentru supravegherea, în măsura în care acest lucru este necesar, a conformității producției cu tipul omologat, dacă este nevoie în colaborare cu autoritățile de omologare competente ale altor state membre. În acest scop, acest stat membru poate în orice moment să procedeze la controlul vehiculelor sau a pneurilor în vederea stabilirii conformității acestora cu cerințele prezentei directive. Acest control se va efectua prin sondaj.

(2)   Dacă acest stat membru constată că mai multe vehicule sau pneuri care au aceeași marcă de omologare CEE nu sunt conforme cu tipul omologat, el ia măsurile necesare pentru asigurarea conformității producției. Aceste măsuri pot duce, în cazul în care neconformitatea este sistematică, la retragerea omologării CEE de tip. Autoritățile menționate adoptă aceleași dispoziții dacă sunt informate de autoritățile competente de omologare ale unui alt stat membru asupra existenței unui defect de conformitate.

(3)   Autoritățile de omologare competente ale statelor membre se informează reciproc, cu ajutorul formularului care figurează în apendicele la anexele I și III și în termen de o lună, cu privire la orice retragere a unei omologări CEE de tip, precum și cu privire la motivele care justifică această măsură.

Articolul 9

Orice decizie luată în temeiul dispozițiilor adoptate pentru punerea în aplicare a prezentei directive, prin care se refuză sau se retrage omologarea CEE de tip a unui pneu sau a unui vehicul din cauza montării pneurilor și având drept obiect interzicerea introducerii pe piață sau a utilizării acestuia, trebuie să prevadă cu precizie motivele pe care se întemeiază. Aceasta se notifică celui interesat, cu arătarea căilor de atac prevăzute de legislația în vigoare în statele membre și a termenelor în care acestea pot fi exercitate.

Articolul 10

Modificările necesare pentru adaptarea cerințelor din anexe la progresul tehnic sunt adoptate în conformitate cu procedurile prevăzute la articolul 13 din Directiva 70/156/CEE.

Articolul 11

(1)   Statele membre adoptă și publică dispozițiile necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 1 iunie 1992. Ele informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o anumită trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

Statele membre aplică aceste dispoziții începând cu 1 ianuarie 1993.

(2)   Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat prin prezenta directivă.

Articolul 12

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 31 martie 1992

Pentru Consiliu,

Președintele

Vitor MARTINS


(1)  JO C 95, 12.4.1990, p. 101.

(2)  JO C 284, 12.11.1990, p. 81 și Decizia din 12 februarie 1992 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).

(3)  JO C 225, 10.9.1990, p. 9.

(4)  JO L 42, 23.2.1970, p. 1.

(5)  JO L 220, 8.8.1987, p. 44.

(6)  Document al Comisiei Economice pentru Europa E/ECE/324

(E3/ECE/TRANS 505) Revizuirea 1, Addendum 29 din 1 aprilie 1975 amendamentele acestuia 01, 02 și următoarele.

(7)  Document al Comisiei Economice pentru Europa E/ECE/324

(E3/ECE/TRANS 505) Revizuirea 1, Addendum 53 și următoarele.

(8)  Document al Comisiei Economice pentru Europa E/ECE/324

(E3/ECE/TRANS 505) Revizuirea 1, Addendum 63 și următoarele.


LISTA ANEXELOR

ANEXA I

Dispoziții administrative privind omologarea pneurilor

Apendicele 1

Fișa de informații

Apendicele 2

Certificat de omologare CEE

ANEXA II (1)

Cerințe privind pneurile

Apendicele 1

Figură explicativă

Apendicele 2

Lista simbolurilor indicilor de capacitate de încărcare și masa maximă admisibilă corespunzătoare care urmează a fi tolerată (kg)

Apendicele 3

Schema inscripțiilor pneurilor

Apendicele 4

Relația dintre indicele de presiune și unitățile de presiune

Apendicele 5

Janta de măsurare, diametrul exterior și valoarea grosimii în secțiune a pneurilor corespunzătoare anumitor denumiri de dimensiuni

Apendicele 6

Metoda de măsurare a dimensiunilor pneurilor

Apendicele 7

Modul de operare al testărilor sarcină/viteză

Apendicele 8

Variația capacității de încărcare în funcție de viteză – Pneuri pentru vehicule utilitare cu structură radială și diagonală

ANEXA III

Dispoziții administrative privind omologarea vehiculelor referitoare la montarea pneurilor acestora

Apendicele 1

Fișa de informații

Apendicele 2

Certificat de omologare CEE

ANEXA IV

Cerințe privind vehiculele referitoare la montarea pneurilor


(1)  Standardele tehnice privind pneurile sunt analoge celor din Regulamentele nr. 30 și 54 ale Comisiei Economice pentru Europa.

ANEXA I

DISPOZIȚII ADMINISTRATIVE PRIVIND OMOLOGAREA PNEURILOR

1.   CEREREA DE OMOLOGARE A UNUI TIP DE PNEU

1.1.   Cererea de omologare CEE a unui tip de pneu este efectuată de către producătorul sau reprezentantul autorizat al acestuia.

1.2.   Aceasta este însoțită de o descriere în trei exemplare a pneului, așa cum este specificat în fișa de informații din apendicele 1.

1.3.   La cererea autorității de omologare competente, producătorul pneului sau reprezentantul acestuia prezintă pentru fiecare tip de pneu un dosar tehnic complet care va cuprinde procesul verbal de testare, desene sau fotografii ale părților laterale și ale benzii de rulare ale pneului, precum și un desen cotat al secțiunii transversale a pneului și/sau una sau două mostre din fiecare tip de pneu. Fotografiile sau desenele trebuie să prezinte amplasarea prevăzută pentru marca de omologare CEE.

1.4.   Producătorul sau reprezentantul acestuia poate cere ca omologarea CEE să fie extinsă astfel încât să acopere tipuri modificate de pneuri.

2.   INSCRIPȚII

Pe mostrele unui tip de pneu prezentate la omologarea CEE trebuie să fie aplicată, în mod clar lizibil și de neșters, marca comercială sau firma solicitantului și să dispună de un spațiu de dimensiuni suficiente pentru marca de omologare CEE; acest spațiu trebuie indicat în documentele menționate la punctul 1.2.

3.   OMOLOGAREA CEE A UNUI TIP DE PNEU

3.1.   Când un tip de pneu prezentat în conformitate cu punctul 1.1 îndeplinește cerințele prezentei directive, omologarea CEE este acordată și îi este atribuit un număr de omologare.

3.2.   Decizia de omologare, de extensie sau de refuz al omologării luată în conformitate cu această directivă este comunicată statelor membre prin intermediul unui formular conform cu modelul din apendicele 2.

3.3.   Fiecărui tip de pneu omologat i se atribuie un număr de omologare. Un stat membru nu atribuie același număr unui alt tip de pneu.

4.   APLICAREA MĂRCII DE OMOLOGARE CEE PE PNEURI

4.1.   Pe toate pneurile conforme cu un tip omologat în conformitate cu această directivă trebuie să fie aplicată o marcă de omologare CEE.

4.2.   Marca de omologare CEE este formată dintr-un dreptunghi în interiorul căruia este plasată litera mică „e” urmată de un număr sau de literele distinctive ale statului membru care a atribuit omologarea (1 pentru Republica Federală Germania, 2 pentru Franța, 3 pentru Italia, 4 pentru Țările de Jos, 6 pentru Belgia, 9 pentru Spania, 11 pentru Regatul Unit, 13 pentru Luxemburg, 18 pentru Danemarca, 21 pentru Portugalia, IRL pentru Irlanda, EL pentru Grecia). Numărul de omologare CEE este format din numărul de omologare care figurează pe certificatul stabilit pentru tipul respectiv, precedat de două cifre care indică numărul de ordine al celei mai recente modificări a prezentei directive la data de eliberare a omologării CEE. În prezenta directivă, numărul de ordine al modificării este 00 pentru pneurile de vehicule utilitare și 02 pentru pneurile de autoturisme.

4.3.   Marca și numărul de omologare CEE, precum și inscripțiile suplimentare prevăzute la anexa II punctul 3 trebuie să apară așa cum este prevăzut în alineatul menționat.

4.4.   Dreptunghiul care formează marca CEE trebuie să aibă o lungime minimă de 12 mm și o înălțime minimă de 8 mm. Literele și cifra sau cifrele trebuie să aibă o înălțime minimă de 4 mm.

4.5.   Un exemplu de marcă CEE figurează mai jos:

Image

Pneul care are aplicată marca CEE de mai sus este un pneu conform cu cerințele CEE (e) pentru care marca CEE a fost atribuită sub numărul (479) în Irlanda (IRL) în baza prezentei directive.

Notă: Numărul 479 (numărul de omologare al mărcii CEE) și sigla IRL (sigla statului membru care a acordat marca CEE) sunt date exclusiv cu titlu explicativ.

Numărul de omologare trebuie să figureze în apropierea dreptunghiului și să fie așezat fie deasupra sau dedesubtul, fie la stânga sau la dreapta acestuia. Cifrele numărului de omologare trebuie să se găsească de aceeași parte față de litera „e” și să fie orientate în același sens.

5.   MODIFICĂRI ALE UNUI TIP DE PNEU

Orice modificare a unui tip de pneu este adusă la cunoștința autorității competente care a acordat omologarea acestui tip de pneu. Această autoritate poate:

5.1.1.   fie să considere că modificările aduse nu riscă să aibă o influență defavorabilă importantă și că, în orice caz, pneul respectiv îndeplinește încă cerințele;

5.1.2.   fie să ceară un nou proces verbal serviciului tehnic care răspunde de testări.

5.2.   Nu se consideră că o modificare a desenului benzii de rulare a unui pneu are drept consecință necesitatea repetării testărilor prevăzute la anexa II.

5.3.   Confirmarea sau refuzul omologării, cu indicarea modificărilor, este adus(ă) la cunoștința statelor membre în conformitate cu procedura stabilită la punctul 3.2.

6.   CONFORMITATEA PRODUCȚIEI DE PNEURI

6.1.   Orice pneu pe care este aplicată marca de omologare CEE conform prezentei directive trebuie să fie fabricat în așa fel încât să fie conform cu toate cerințele specifice ale prezentei directive.

6.2.   Pentru a verifica dacă sunt îndeplinite cerințele de la punctul 6.1, producția este supusă unor verificări corespunzătoare.

Titularul omologării trebuie:

6.3.1.   să garanteze existența unor proceduri care să permită controlul eficient al calității produselor;

6.3.2.   să aibă acces la echipamentele de control necesare pentru verificarea conformității fiecărui tip omologat;

6.3.3.   să asigure înregistrarea rezultatelor testărilor și posibilitatea de consultare a documentelor însoțitoare pentru o perioadă determinată de comun acord cu autoritățile de omologare competente;

6.3.4.   să analizeze rezultatele fiecărui tip de testare pentru a verifica și garanta stabilitatea caracteristicilor produselor, luând în considerare variațiile inerente oricărei producții industriale;

6.3.5.   să garanteze că fiecare tip de pneu este cel puțin supus la testările prevăzute în această directivă;

6.3.6.   să garanteze că orice prelevare de eșantioane sau probe neconforme tipului de testare prevăzut are drept consecință un nou eșantionaj și o nouă testare. Este necesar să fie luate toate măsurile pentru ca producția respectivă să redevină conformă cu cerințele.

Autoritatea de omologare competentă poate în orice moment să verifice metodele de control al conformității care se aplică fiecărei unități de producție.

6.4.1.   Procesele verbale de testare și registrele de supraveghere a producției sunt prezentate inspectorului la fiecare vizită de inspecție.

6.4.2.   Inspectorul poate preleva eșantioane prin sondaj; aceste eșantioane vor fi testate în laboratoarele fabricii. Numărul minim de eșantioane poate fi definit în funcție de rezultatele obținute în timpul verificării efectuate de producător.

6.4.3.   Dacă nivelul calității pare insuficient sau dacă pare necesară verificarea validității testărilor efectuate în conformitate cu punctul 6.4.2, inspectorul selectează eșantioane care vor fi trimise serviciului tehnic care a procedat la testările în vederea omologării.

6.4.4.   Autoritatea de omologare competentă poate efectua toate testările prevăzute de prezenta directivă.

6.4.5.   Frecvența normală a inspecțiilor autorizate de către autoritatea de omologare competentă este de o inspecție pe an. Dacă rezultatele obținute cu ocazia uneia dintre aceste vizite sunt negative, autoritatea de omologare competentă procedează în așa fel încât să fie luate toate măsurile necesare pentru ca producția să redevină conformă în cel mai scurt termen.

7.   ÎNCETAREA DEFINITIVĂ A PRODUCȚIEI

Dacă titularul unei omologări încetează definitiv producția unui tip de pneu omologat în conformitate cu prezenta directivă, el informează în acest sens autoritatea care i-a acordat omologarea și care, la rândul său, înștiințează celelalte autorități de omologare competente prin intermediul unei copii a certificatului de omologare având la sfârșit, cu caractere mari, mențiunea semnată și datată „ÎNCETAREA PRODUCȚIEI”.

ANEXA II

CERINȚE PRIVIND PNEURILE

1.   DEFINIȚII

2.   În sensul prezentei directive se înțelege prin:

„tipul pneului”: pneurile care nu prezintă între ele diferențe esențiale, în ceea ce privește aspecte precum:

2.1.1.   firma sau marca producătorului;

2.1.2.   desemnarea dimensiunilor pneurilor;

2.1.3.   categoria de utilizare:

:

pneu normal

:

pneu pentru utilizarea pe drumuri normale;

:

pneu special

:

pneu pentru uz special, de exemplu pneu de uz mixt (pe șosea și orice teren) și la viteze limitate;

pneu pentru zăpadă;

pneu de rezervă pentru uz temporar;

2.1.4.   structura (diagonală, centură încrucișată, radială);

2.1.5.   categoria de viteză;

2.1.6.   indicele capacității de încărcare;

2.1.7.   secțiunea transversală a pneului;

2.2.   „pneuri pentru zăpadă”: pneuri al căror desen al benzii de rulare și structură sunt proiectate înainte de toate pentru a asigura un comportament mai bun decât al pneurilor normale în noroi și în zăpadă proaspătă sau în curs de topire. Desenul benzii de rulare al pneurilor de zăpadă este în general caracterizat de elemente de crestătură și de matriță masive, mai distanțate unul de celălalt decât la pneurile normale;

structura unui pneu”: caracteristicile tehnice ale carcasei unui pneu. Se disting în special structurile următoare:

2.3.1.   „pneu cu structură diagonală”: un pneu a cărui inserție metalică a pânzei se întinde până la talon, iar firele metalice răsucite sunt orientate în așa fel încât formează unghiuri alternate puțin inferioare unuia de 90° față de linia mediană a benzii de rulare;

2.3.2.   „pneuri cu structură centură încrucișată (bias-belted)”: un pneu cu structură diagonală a cărui carcasă este ranforsată de o centură formată din două sau mai multe straturi de fire răsucite inextensibile formând unghiuri alternate apropiate de cele ale carcasei;

2.3.3.   „pneuri cu structură radială”: un pneu a cărui inserție metalică a pânzei se întinde până la talon, iar firele răsucite sunt orientate în așa fel încât să formeze un unghi aproape egal cu 90° față de linia mediană a benzii de rulare și a cărui carcasă este stabilizată printr-o centură circumferențială inextensibilă;

2.3.4.   „pneu ranforsat”: un pneu a cărui carcasă este mai rezistentă decât cea a unui pneu normal corespunzător;

2.3.5.   „pneuri de rezervă cu utilizare temporară”: un tip de pneu diferit de pneurile care echipează un vehicul în condiții normale de rulare și destinat unui uz temporar în condiții de conducere restrictive;

2.3.6.   „pneuri de rezervă cu utilizare temporară de tip T”: un tip de pneu de rezervă cu utilizare temporară prevăzut pentru utilizarea la presiuni de umflare superioare celor prevăzute pentru pneurile normale sau ranforsate;

2.4.   „talon”: element al unui pneu a cărui formă și structură îi permite să se adapteze jantei și să mențină pneul pe aceasta (1);

2.5.   „inserție metalică”: firele care formează țesătura pânzei într-un pneu (1);

2.6.   „pânză”: un strat constituit din inserții metalice cauciucate, dispuse paralel unele față de altele (1);

2.7.   „carcasă”: partea unui pneu alta decât banda de rulare și cauciucul lateral care, în stare umflată, suportă greutatea (1);

2.8.   „banda de rulare”: partea unui pneu care intră în contact cu solul (1);

2.9.   „parte laterală”: partea unui pneu care, excluzând banda de rulare, este vizibilă atunci când pneul, montat pe o jantă, este văzut din lateral (1);

2.10.   „zona de bază a părții laterale”: zona de sub linia de maximă a grosimii în secțiune care este vizibilă atunci când pneul, montat pe o jantă, este văzut din lateral (1);

2.11.   „crestătura benzii de rulare”: spațiu între două nervuri sau două elemente în relief ale sculpturii (1);

2.12.   „valoarea grosimii în secțiune”: distanța liniară între exteriorul părților laterale ale unui pneu umflat, fără a include relieful constituit de inscripții, decorații, cordoane sau nervuri de protecție (1);

2.13.   „grosimea totală”: distanța liniară între exteriorul părților laterale ale unui pneu umflat, inclusiv inscripțiile, decorațiile, cordoanele sau nervurile de protecție (1);

2.14.   „înălțimea grosimii în secțiune”: distanța egală cu jumătatea diferenței care există între diametrul exterior al pneului și diametrul nominal al jantei (1);

2.15.   „raportul nominal de aspect Ra”: multiplul cu o sută al numărului obținut din împărțirea înălțimii nominale a grosimii în secțiune, exprimată în milimetri, la valoarea nominală a grosimii în secțiune, exprimată în milimetri;

2.16.   „diametrul exterior”: diametrul total al pneului nou umflat (1);

desemnarea dimensiunilor unui pneu”:

o desemnare care scoate în evidență:

2.17.1.1.   valoarea nominală a grosimii în secțiune. Această grosime trebuie să fie exprimată în milimetri, mai puțin pentru anumite pneuri a căror desemnare figurează în prima coloană a tabelului de la apendicele 5;

2.17.1.2.   raportul nominal de aspect, cu excepția anumitor pneuri a căror desemnare figurează în prima coloană a tabelului de la apendicele 5;

2.17.1.3.   un număr convențional „d” (simbol „d”) caracterizând diametrul nominal al jantei și corespunzând diametrului acesteia, exprimat fie în țoli (numere mai mici de 100 – a se vedea tabelul), fie în milimetri (numere mai mari de 100), dar nu amândouă.

Gama completă a valorilor este indicată în tabelul de mai jos:


Diametrul nominal al jantei (simbol „d”)

Exprimat în țoli

(cod)

Echivalent în mm

(punctul 6.1.2.1)

10

254

11

279

12

305

13

330

14

356

15

381

16

406

17

432

18

457

19

483

20

508

21

533

22

559

24

610

25

625

14,5

368

16,5

419

17,5

445

19,5

495

20,5

521

22,5

572

24,5

622

2.17.1.4.   litera „T” care precede valoarea nominală a grosimii în secțiune pentru pneurile de rezervă cu utilizare temporară de tip T;

2.18.   „diametrul nominal al jantei (d)”: diametrul jantei pe care un pneu este destinat să fie montat (1);

2.19.   „jantă”: suportul pentru un pneu și cameră de aer sau pentru un pneu fără cameră de aer, pe care se sprijină taloanele pneului (1);

2.20.   „jantă teoretică”: janta fictivă a cărei lărgime ar putea fi egală cu x ori valoarea nominală a grosimii în secțiune a pneului. Valoarea „x” trebuie să fie justificată de producătorul de pneuri;

2.21.   „jantă de măsurare”: janta pe care trebuie să fie montat pneul pentru a efectua măsurătorile dimensionale;

2.22.   „jantă de testare”: janta pe care trebuie montat pneul pentru a efectua testările;

2.23.   „desprindere”: desprinderea bucăților de cauciuc de pe banda de rulare;

2.24.   „dezlipirea firelor răsucite”: separarea inserției metalice de învelișul care o înconjoară;

2.25.   „dezlipirea pânzelor”: separarea între pânze adiacente;

2.26.   „dezlipirea benzii de rulare”: separarea de carcasă a benzii de rulare;

2.27.   „indicatori de uzură”: excrescențe existente în interiorul crestăturilor benzii de rulare și concepute pentru a semnala în mod vizual gradul de uzură a acesteia din urmă;

indice al capacității de încărcare”: unul sau două numere indicând sarcina pe care o poate suporta pneul montat simplu sau montat la o roată dublă la viteza caracteristică categoriei de viteză în care se clasează când este montat în conformitate cu cerințele de utilizare specificate de producător. Lista acestor indici și a maselor corespunzătoare figurează în anexa II apendicele 2;

2.28.1.   pneurile pentru autoturisme nu au decât un singur indice de încărcare;

2.28.2.   pneurile pentru vehicule utilitare pot avea unul sau doi indici de încărcare, primul pentru montarea simplă și al doilea, dacă este cazul, pentru montarea la roți duble; în acest caz, cei doi indici sunt separați de o linie oblică (/);

2.28.3.   un același tip de pneu poate avea fie una, fie două serii de indici ai capacității de încărcare, după cum sunt aplicate sau nu dispozițiile de la punctul 6.2.5;

categorie de viteză”: exprimată prin simbolul categoriei de viteză așa cum este indicat în tabelul care figurează la punctul 2.29.3;

2.29.1.   în cazul unui pneu pentru autoturisme, viteza maximă pe care trebuie să o suporte;

2.29.2.   în cazul unui pneu pentru vehicule utilitare, viteza la care poate suporta masa corespunzătoare indicelui de capacitate de încărcare;

categoriile de viteză sunt cele indicate în tabelul următor:


Simbolul categoriei de viteză

Viteza corespunzătoare

(km/h)

F

80

G

90

J

100

K

110

L

120

M

130

N

140

P

150

Q

160

R

170

S

180

T

190

U

200

H

210

V

240

2.29.4.   pneurile care pot suporta viteze mai mari de 240 km/h sunt identificate prin intermediul literei „Z” figurând în desemnarea dimensiunilor pneului;

2.29.5.   un același tip de pneu poate avea fie una, fie două serii de simboluri ale categoriei de viteză, după cum sunt aplicate sau nu dispozițiile punctului 6.2.5;

tabelul variației încărcării în funcție de viteză”: tabel care figurează în anexa II apendicele 8 și indică, în funcție de indicii de capacitate de încărcare și de simbolurile categoriilor de viteză nominale, variațiile de încărcare pe care le poate suporta un pneu atunci când este utilizat la viteze diferite de cea corespunzătoare simbolului său de categorie de viteză;

2.30.1.   variațiile de încărcare nu se aplică în cazul pneurilor pentru autoturisme; nu se mai aplică, în cazul pneurilor pentru vehicule utilitare, nici indicilor capacității de încărcare și simbolului categoriilor de viteză suplimentare atunci când sunt aplicate dispozițiile de la punctul 6.2.5;

încărcare maximă”: masa maximă pe care o poate suporta un pneu;

2.31.1.   în cazul pneurilor pentru autoturisme concepute pentru o viteză care nu este mai mare de 210 km/h, încărcarea maximă nu trebuie să depășească valoarea legată de indicele de capacitate de încărcare a pneului;

2.31.2.   în cazul pneurilor pentru autoturisme concepute pentru viteze mai mari de 210 km/h, dar care nu depășesc 240 km/h (pneuri în clasa de viteză „V”), încărcarea maximă nu trebuie să depășească procentajul valorii legate de indicele de capacitate de încărcare a pneului indicată în tabelul următor, în funcție de viteza de care este capabil vehiculul pe care este montat pneul:

Viteza maximă

(km/h)

Încărcare

(%)

215

98,5

220

97

225

95,5

230

94

235

92,5

240

91

pentru viteze maxime intermediare, sunt permise interpolări lineare ale încărcării maxime;

2.31.3.   pentru o viteză mai mare de 240 km/h, (pneuri „Z”), încărcarea maximă nu trebuie să depășească valoarea specificată de producătorul pneurilor în funcție de viteza pe care o poate atinge vehiculul pe care este montat pneul respectiv;

2.31.4.   în cazul pneurilor pentru vehicule utilitare, încărcarea maximă, atât în utilizarea simplă, cât și pe roți duble, nu trebuie să depășească procentajul valorii legate de indicele de capacitate de încărcare corespunzător pneului, indicat în tabelul „Variații ale încărcării în funcție de viteză” (a se vedea punctul 2.30) în funcție de simbolul categoriei de viteză pe care o poate atinge vehiculul pe care este montat pneul. Când se pot aplica indici de capacitate de încărcare și simboluri ale categoriilor de viteză suplimentară, aceștia sunt luați de asemenea în considerare pentru a determina încărcarea maximă a pneului;

2.32.   „pneuri pentru autoturisme”: un pneu conceput în mod principal, dar nu exclusiv pentru autoturisme (vehicule automobile din categoria M1) și remorcile acestora (01 și 02);

2.33.   „pneuri pentru vehicule utilitare”: un pneu conceput în principal, dar nu exclusiv, pentru vehicule altele decât autoturismele (vehicule din categoriile M2, M3, N) și remorcile acestora (03 și 04);

2.34.   „presiunea la sol a pneurilor (F/Ac)” sarcina unitară medie pe care pneul o transmite prin suprafața sa de contact șoselei; este exprimată prin raportul dintre forța verticală (F) aplicată, în condiții statice, pe axa șoselei și suprafața de contact (Ac) a pneului măsurate la pneul umflat la presiunea maximă recomandată de tipul de utilizare vizat. Este exprimată în kN/m2;

2.35.   „suprafața de contact a pneului (Ac)”: suprafața plană conținută în perimetrul virtual al amprentei pneului. Este exprimată în m2;

2.36.   „perimetru virtual al amprentei pneului”: curba poligonală convexă care încercuiește cea mai mică suprafață conținând toate punctele de contact între pneu și sol;

2.37.   „presiunea de umflare la rece”: presiunea internă a pneului la temperatura ambiantă, cu excepția oricărei presiuni crescute ca urmare utilizării pneului. Este exprimată în bar și/sau în kPa.

3.   CERINȚE PRIVIND INSCRIPȚIILE

Pe pneuri trebuie să fie aplicate:

3.1.1.   firma sau marca producătorului;

3.1.2.   desemnarea dimensiunii pneului așa cum este definită la punctul 2.17;

indicarea structurii;

3.1.3.1.   pentru pneurile cu structură diagonală, nici o indicație sau litera „D”;

3.1.3.2.   pentru pneurile cu structură radială, litera „R”, marcată înaintea indicării diametrului nominal al jantei și, facultativ, cuvântul „RADIAL”;

3.1.3.3.   pentru pneurile cu structură centură încrucișată, litera „B” marcată înaintea indicării diametrului nominal al jantei și, eventual, cuvintele „BIAS BELTED”;

3.1.4.   indicarea categoriei de viteză a pneului, prin simbolul menționat la punctul 2.29; în cazul pneurilor concepute pentru viteze mai mari de 240 km/h, categoria de viteză pentru pneu este indicată prin litera „Z”, marcată înaintea indicării structurii (a se vedea punctul 3.1.3);

3.1.5.   literele „M + S” (sau „M.S.” sau „M & S”) dacă este vorba de pneuri pentru zăpadă;

indicele capacității de încărcare așa cum este definit la punctul 2.28;

3.1.6.1.   în cazul pneurilor concepute pentru viteze mai mari de 240 km/h, menționarea indicelui de capacitate de încărcare poate fi omisă;

3.1.7.   menționarea cuvântului „TUBELESS” când este vorba de un pneu destinat a fi utilizat fără cameră de aer;

3.1.8.   menționarea cuvântului „REINFORCED” când este vorba de un pneu ranforsat;

3.1.9.   indicarea datei de fabricație, formată dintr-un un grup de trei cifre, primele două indicând săptămâna și ultima anul fabricației;

3.1.10.   în cazul pneurilor reșapabile pentru vehicule utilitare, simbolul „Image” de cel puțin 20 mm în diametru sau cuvântul „REGROOVABLE”, ștanțat sau tipărit în relief pe fiecare parte laterală;

3.1.11.   în cazul pneurilor pentru vehicule utilitare, menționarea în „PSI” (a se vedea apendicele 4) a presiunii de umflare adoptată pentru testările încărcătură/viteză, așa cum este explicat în apendicele 7 partea B;

3.1.12.   indicele/indiciile capacității de încărcare și simbolul categoriei de viteză suplimentară, atunci când se aplică dispozițiile punctului 6.2.5.

3.2.   Apendicelele 3 oferă un exemplu de inscripționare a unui pneu.

3.3.   Între altele, pneul trebuie să poarte marca de omologare CEE al cărei model figurează în anexa I punctul 4.5.

AMPLASAREA INSCRIPȚIILOR

Inscripțiile luate în considerare la punctele 3.1 și 3.3 trebuie marcate clar și lizibil ștanțate sau în relief, pe cele două părți laterale și cel puțin în zona de jos a părții laterale, astfel:

3.4.1.   în cazul unui pneu simetric, toate inscripțiile menționate anterior trebuie să figureze pe cele două părți laterale, cu excepția inscripțiilor menționate la punctele 3.1.9, 3.1.11 și 3.3 care pot figura doar pe o singură parte;

3.4.2.   în cazul pneurilor asimetrice, toate inscripțiile trebuie să figureze cel puțin pe partea laterală exterioară.

Cerințe privind dimensiunile

Valoarea grosimii în secțiune a unui pneu

6.1.1.1.   Sub rezerva dispozițiilor de la punctul 6.1.1.2, valoarea grosimii în secțiune este calculată cu ajutorul formulei următoare

 

S = S1 + K (A – A1)

în care:

S

=

„valoarea grosimii în secțiune” (exprimată în milimetri) (2)măsurată pe janta de măsurare;

S1

=

„valoarea nominală a grosimii în secțiune” (exprimată în milimetri) așa cum figurează pe partea laterală a pneului în desemnarea dimensiunilor în conformitate cu cerințele;

A

=

lățimea (exprimată în milimetri) a jantei de măsurare indicată de producător în fișa de informații (a se vedea anexa I punctul 6.11 apendicele 1);

A1

=

lățimea (exprimată în milimetri) a jantei de măsurare teoretică; se reține pentru A1 valoarea S1 multiplicată cu factorul x, indicat de producătorul de pneuri (a se vedea anexa I punctul 6.15 apendicele 1); pentru K, se reține valoarea 0,4.

6.1.1.2.   Pentru tipurile de pneuri a căror desemnare a dimensiunilor figurează în prima coloană a tabelului de la apendicele 5A sau 5B, lățimea jantei de măsurare (A) și valoarea grosimii în secțiune (a grosimilor în secțiune) va (vor) fi cea (cele) care figurează în aceste tabele înaintea desemnării dimensiunilor pneului;

Diametrul exterior al unui pneu

6.1.2.1.   Sub rezerva dispoziției de la punctul 6.1.2.2, diametrul exterior al unui pneu este calculat cu ajutorul formulei următoare:

 

D = d + 0,02 H

în care:

D = diametrul exterior exprimat în milimetri,

d = număr convențional definit la punctul 2.17.1.3 (exprimat în milimetri),

H = înălțimea nominală a grosimii în secțiune (exprimată în milimetri) și egală cu S1 × 0,01 Ra;

unde

Ra = raportul nominal de aspect,

toate aceste cote apar pe partea laterală a pneului în desemnarea dimensiunilor prevăzută la punctul 3.

6.1.2.2.   Totuși, pentru tipurile de pneuri a căror desemnare a dimensiunilor apare în prima coloană a tabelelor de la apendicele 5, diametrul exterior va fi acela care figurează în aceste tabele înaintea desemnării dimensiunii pneului.

6.1.3.   Metoda de măsurare a dimensiunilor pneului

Măsurarea dimensiunilor reale ale pneului trebuie să fie efectuată în conformitate cu apendicele 6.

Specificarea toleranțelor privind valoarea grosimii în secțiune a pneului

6.1.4.1.   Grosimea totală a pneului poate fi inferioară valorii grosimii în secțiune determinată în conformitate cu punctul 6.1.1 sau indicată în apendicele 5;

Ea nu poate depăși această valoare mai mult decât în procentajele următoare:

6.1.4.2.1.   în cazul în care pneul are o structură diagonală, 6 % pentru pneurile pentru autoturisme și 8 % pentru pneurile vehiculelor utilitare;

6.1.4.2.2.   în cazul pneului cu structură radială, 4 % și

6.1.4.2.3.   în plus, dacă pneul prezintă un cordon special de protecție, valorile corespunzătoare la aplicarea acestor toleranțe pot fi depășite cu 8 mm.

6.1.4.2.4.   Totuși, pentru pneurile care au o valoare a grosimii în secțiune mai mare de 305 mm și pentru care este prevăzută montarea la roți duble, depășirea valorii nominale nu poate fi mai mare de 2 % pentru pneurile cu structură radială și de 4 % pentru pneurile cu structură diagonală.

Specificarea toleranțelor privind diametrul exterior al pneurilor

Diametrul exterior al pneului trebuie situat în limitele date de valorile Dmin și Dmax obținute pornind de la formulele următoare:

Dmin= d + (2H × a)

Dmax= d + (2H × b)

6.1.5.1.   pentru cotele enumerate la apendicele 5:

 

H = 0,5 (D – d) – (pentru referințe, a se vedea punctul 6.1.2.2)

6.1.5.2.   pentru celelalte cote, care nu sunt menționate la apendicele 5:

 

„H” și „d” sunt definite la punctul 6.1.2.1

coeficienții „a” și „b” sunt respectiv:

6.1.5.3.1.   coeficientul „a” = 0,97;

6.1.5.3.2.   coeficientul „b” pentru pneurile normale, speciale și de zăpadă sau pneurile de rezervă de uz temporar:

Categorii de utilizare

Pneuri pentru autoturisme

Pneuri pentru vehicule utilitare

Structură radială

Structură diagonală și centură încrucișată

Structură radială

Structură diagonală și centură încrucișată

Normale

1,04

1,08

1,04

1,07

Speciale

1,06

1,09

Pentru zăpadă

1,04

1,08

1,04

1,07

Uz temporar

1,04

1,08

6.1.5.4.   Pentru pneurile de zăpadă, diametrul total (Dmax) stabilit în conformitate cu prevederile anterioare poate fi depășit cu 1 %.

Cerințe privind testarea încărcare/viteză

6.2.1.   Pneul trebuie să fie supus unui testări încărcare/viteză efectuat în conformitate cu modul de operare corespunzător, descris în apendicele 7.

6.2.2.   Un pneu care, după ce a fost supus testării încărcare/viteză, nu prezintă nici o dezlipire a benzii de rulare, a pânzei sau a inserției metalice, nici desprinderea sau ruptura acestora din urmă, este declarat conform.

6.2.3.   Diametrul exterior al pneului, măsurat la șase ore după testarea încărcare/viteză, nu trebuie să fie mai mare cu mai mult de 3,5 % decât diametrul exterior măsurat înainte de testare.

6.2.4.   Atunci când este cerută omologarea unui tip de pneu pentru vehicule utilitare, sunt aplicate cuplurile de valori atribuite încărcării și vitezei care sunt date în tabelul din apendicele 8 și nu este necesar să se efectueze testarea de încărcare/viteză prevăzută la punctul 6.2.1 pentru valori ale încărcării și vitezei, altele decât valorile nominale.

6.2.5.   Atunci când este cerută (a se vedea anexa I apendicele 1 punctul 6.13) omologarea pentru un tip de pneu pentru vehicule utilitare având, pe lângă cuplurile de valori pentru încărcare și pentru viteză indicate la tabelul din apendicele 8, o altă combinație a acestor valori, trebuie efectuată și testarea încărcare/viteză prevăzută la punctul 6.2.1, pentru această altă combinație de valori, pe un al doilea pneu de același tip.

6.2.6.   Atunci când un producător de pneuri produce o gamă de pneuri, nu este necesar să efectueze o testare încărcare/viteză pe fiecare tip de pneu al gamei. Problema selectării cazului celui mai defavorabil este lăsată la discreția autorităților de omologare competente.

Indicatori de uzură

6.3.1.   Pneurile pentru autoturisme trebuie să comporte cel puțin șase rânduri transversale de indicatori de uzură, aproximativ egal depărtați și situați în crestăturile principale ale zonei centrale a benzii de rulare, care acoperă aproape trei sferturi din lățimea acesteia. Acești indicatori de uzură trebuie să fie proiectați în așa fel încât să nu fie confundați cu punctele de cauciuc existente între nervurile sau elementele de sculptură ale benzii de rulare.

6.3.2.   Totuși, pentru dimensiunile destinate a fi montate pe jante cu diametrul nominal mai mic sau egal cu 12 țoli, sunt acceptate patru rânduri de indicatori de uzură.

6.3.3.   Indicatorii de uzură trebuie să permită semnalarea faptului că aceste crestături ale benzii de rulare nu mai au decât o adâncime de 1,6 mm cu o toleranță de + 0,6/ – 0 mm.


(1)  A se vedea figura explicativă din apendicele 1.

(2)  Factorul de conversie în țoli este de 25,4.

ANEXA III

DISPOZIȚII ADMINISTRATIVE PRIVIND OMOLOGAREA VEHICULELOR REFERITOARE LA MONTAREA PNEURILOR ACESTORA

1.   CEREREA DE OMOLOGARE CEE A UNUI TIP DE VEHICUL

1.1.   Cererea de omologare a unui vehicul privind pneurile acestuia este prezentată de către producătorul vehiculului sau de către reprezentantul acestuia.

1.2.   Aceasta este însoțită de o descriere în trei exemplare a tipului de vehicul și a pneurilor în ceea ce privește desemnarea dimensiunilor acestora, categoria de viteză și indicele capacității de încărcare, inclusiv eventuala (eventualele) unitate (unități) de schimb cu utilizare temporară, cu care poate fi echipat (a se vedea modelul de fișă de informații din apendicele 1).

1.3.   Serviciului tehnic care răspunde de efectuarea probelor de omologare îi este prezentat un vehicul reprezentativ al tipului de vehicul care urmează să fie omologat.

1.4.   Producătorul vehiculului sau reprezentantul acestuia poate cere extensia omologării CEE a vehiculului la pneuri care au alte desemnări ale dimensiunilor, categorii de viteză sau indici de capacitate de încărcare sau la alte unități de schimb cu utilizare temporară.

2.   OMOLOGAREA CEE A UNUI VEHICUL

2.1.   Se acordă o omologare CEE și se atribuie un număr de omologare pentru orice tip de vehicul, supus dispozițiilor de la punctul 1, care este în conformitate cu dispozițiile prezentei directive.

2.2.   Decizia de omologare, extensie sau de refuz al omologării pentru un tip de vehicul luată în conformitate cu prezenta directivă este comunicată statelor membre prin intermediul unui formular conform cu modelul din apendicele 2.

2.3.   Se atribuie un număr de omologare fiecărui tip de vehicul omologat. Același stat membru nu atribuie același număr unui alt tip de vehicul.

3.   MODIFICAREA TIPULUI DE VEHICUL

Orice modificare a unui tip de pneu este adusă la cunoștința autorității competente care a acordat omologarea acestui tip de pneu. Această autoritate poate:

3.1.1.   fie să considere că modificările aduse nu riscă să aibă o influență defavorabilă importantă și că, în orice caz, vehiculul respectiv îndeplinește cerințele în continuare;

3.1.2.   fie să refuze acordarea omologării respectivei modificări.

3.2.   Confirmarea sau refuzul omologării, cu indicarea modificărilor, este adus(ă) la cunoștința statelor membre în conformitate cu procedura stabilită la punctul 2.2.

4.   CONFORMITATEA PRODUCȚIEI

4.1.   Orice vehicul căruia i se aplică prezenta directivă trebuie să fie fabricat astfel încât să fie conform cu toate cerințele relevante ale prezentei directive.

4.2.   Pentru a verifica dacă sunt îndeplinite cerințele de la punctul 4.1, producția este supusă unor controale adecvate.

4.3.   Titularul omologării trebuie să garanteze în special existența procedurilor care să permită controlarea eficace a unei echivalențe corespunzătoare între caracteristicile vehiculului și caracteristicile pneurilor care sunt montate așa cum este prevăzut în cadrul prezentei directive.

Autoritatea de omologare competentă poate în orice moment să verifice metodele de control al conformității care se aplică fiecărei unități de producție.

4.4.1.   Procesele verbale de testare și registrele de supraveghere a producției sunt prezentate inspectorului la fiecare vizită de inspecție.

4.5.   Frecvența normală a inspecțiilor autorizate de către autoritatea de omologare competentă este de o inspecție pe an. Dacă rezultatele obținute cu ocazia uneia dintre aceste vizite sunt negative, autoritatea de omologare competentă procedează în așa fel încât să fie luate toate măsurile necesare pentru ca producția să redevină conformă în cel mai scurt termen.

5.   ÎNCETAREA DEFINITIVĂ A PRODUCȚIEI

Dacă titularul unei omologări încetează definitiv producția unui tip de pneu omologat în conformitate cu prezenta directivă, el informează cu privire la aceasta autoritatea de omologare care, la rândul său, înștiințează celelalte autorități de omologare competente prin intermediul unei copii a certificatului de omologare având la sfârșit, cu caractere mari, mențiunea semnată și datată „ÎNCETAREA PRODUCȚIEI”.

ANEXA IV

CERINȚE PRIVIND VEHICULELE REFERITOARE LA MONTAREA PNEURILOR

1.   DEFINIȚII

2.   În sensul prezentei directive, se înțelege prin:

2.1.   „omologarea unui vehicul”: omologarea unui tip de vehicul privind pneurile acestuia, inclusiv pneurile de rezervă cu utilizare temporară;

2.2.   „tip de vehicul”: o gamă de vehicule care, cel puțin privind fiecare variantă a tipului de vehicul, nu sunt în mod important diferite din punctul de vedere al aspectelor esențiale, care afectează desemnarea dimensiunilor pneului, simbolul categoriei de viteză și indicele capacității de încărcare;

2.3.   „roată”: o roată completă cuprinzând o jantă și un disc de roată;

2.4.   „roată de rezervă cu utilizare temporară”: o roată diferită de roțile normale care echipează tipul de vehicul;

2.5.   „unitate”: ansamblu alcătuit dintr-o roată și un pneu;

2.6.   „unitate normală”: o unitate care poate fi montată pe vehicul pentru o utilizare normală;

unitate de rezervă”: o unitate destinată să înlocuiască o unitate normală în cazul unei funcționări defectuoase a acesteia din urmă. O unitate de rezervă poate fi:

2.7.0.   „o unitate de rezervă normală”, adică o unitate conformă cu unitatea normală a tipului de vehicul;

o unitate de rezervă cu utilizare temporară”, adică o unitate diferită de unitățile normale ale tipului de vehicul privind caracteristicile principale ale acestora (de exemplu, desemnarea dimensiunilor pneului, dimensiunile funcționale, condițiile de utilizare sau structura). Este destinată unei utilizări temporare în condiții limitate. Unitățile de rezervă cu utilizare temporară pot intra în următoarele categorii:

2.7.1.1.   categoria 1

unitate care cuprinde o roată conformă cu roata unei unități normale și un pneu care are caracteristici principale (de exemplu, dimensiuni, structură) diferite de cele ale unui pneu normal;

2.7.1.2.   categoria 2

unitate care cuprinde o roată și un pneu care are caracteristici principale diferite de cele ale unității normale și destinată să fie transportată pe vehicul cu pneul umflat la presiunea specificată pentru o utilizare temporară;

2.7.1.3.   categoria 3

unitate care cuprinde o roată normală și un pneu care are caracteristici principale diferite de cele ale unui pneu normal și destinat să fie transportată pe vehicul cu pneul pliat și neumflat;

2.7.1.4.   categoria 4

unitate care cuprinde o roată și un pneu care are caracteristici principale diferite de cele ale unei unități normale și destinată să fie transportată pe vehicul cu pneul pliat și neumflat;

2.8.   „masă maximă”: valoarea maximă indicată de producătorul vehiculului ca fiind tehnic autorizată pentru vehicul;

2.9.   „încărcarea maximă a osiei”: valoarea maximă indicată de producătorul vehiculului ca fiind tehnic autorizată pentru forța verticală totală între suprafețele de contact ale pneurilor osiei luate în considerare și sol și care rezultă din partea masei vehiculului care este suportată de această osie. Suma încărcărilor osiilor poate fi mai mare decât valoarea care corespunde masei maxime a vehiculului;

2.10.   „dimensiuni funcționale”: dimensiunile derivate din desemnarea dimensiunilor roților și/sau ale pneurilor (de exemplu, diametru, grosime, raportul de aspect) și din montarea unității pe vehicul;

2.11.   „viteza teoretică maximă”: viteza maximă aprobată pentru tipul de vehicul, incluzând toleranța admisă pentru controalele de conformitate a producției seriei.

3.   CERINȚE PRIVIND VEHICULELE REFERITOARE LA MONTAREA PNEURILOR

3.1.   Generalități

3.1.1.   Sub rezerva punctului 3.7.4, orice pneu montat pe un vehicul, inclusiv eventualul pneu de rezervă, trebuie să poarte marca de omologare CEE sau marca de omologare indicând faptul că este conform cu Regulamentele CEE nr. 30 sau 54 menționate în prezenta directivă.

3.2.   Montarea pneului

3.2.1.   Toate pneurile montate pe un vehicul, cu excepția unui eventual pneu de rezervă cu utilizare temporară, trebuie să aibă aceeași structură (a se vedea anexa II punctul 2.3).

3.2.2.   Toate pneurile montate pe aceeași osie trebuie să fie de același tip (a se vedea anexa II punctul 2.1).

3.2.3.   Spațiul în care se învârtește roata trebuie să fie astfel încât aceasta din urmă să se poată mișca liber atunci când este echipată cu pneuri ale căror dimensiuni sunt cele mai mari autorizate, luându-se în considerare cerințele definite de producătorul vehiculului privind suspensia și direcția.

3.3.   Capacitatea de încărcare

Sub rezerva punctului 3.7, capacitatea de încărcare maximă (a se vedea anexa II punctul 2.31) a tuturor pneurilor, inclusiv pneul de rezervă, cu care este echipat un vehicul, trebuie să fie dacă este necesar:

3.3.1.1.   în cazul unui vehicul echipat cu pneuri de același tip în utilizare simplă, cel puțin egală cu jumătatea încărcăturii maxime pe osia (a se vedea punctul 2.9) cea mai greu încărcată, așa cum este indicată de producătorul vehiculului;

3.3.1.2.   în cazul unui vehicul echipat cu pneuri de tipuri diferite în utilizare simplă, cel puțin egală cu jumătatea încărcăturii maxime pe osie (a se vedea punctul 2.9) indicată de producătorul vehiculului pentru osia corespunzătoare;

3.3.1.3.   în cazul unui vehicul echipat cu pneuri pentru mașini de turism duble, cel puțin egală cu 0,27 din încărcătura maximă pe osie indicată de producătorul vehiculului pentru osia corespunzătoare;

3.3.1.4.   în cazul osiilor echipate cu pneuri pentru vehicule utilitare duble, cel puțin egală cu 0,25, în ceea ce privește indicele capacității de încărcare pentru utilizare dublă, din încărcătura maximă pe osie indicată de producătorul vehiculului pentru osia corespunzătoare.

3.4.   Capacitatea de viteză

3.4.1.   Orice pneu cu care este în mod normal echipat un vehicul trebuie să aibă un simbol al categoriei de viteză (a se vedea anexa II punctul 2.29) compatibil cu viteza teoretică maximă a vehiculului indicată de producătorul vehiculului sau combinația încărcare/viteză care poate fi aplicată (a se vedea anexa II punctul 2.30).

Cerința de mai sus nu se aplică:

3.4.2.1.   în cazul unităților de rezervă cu utilizare temporară cărora li se aplică punctul 3.8;

3.4.2.2.   în cazul vehiculelor echipate în mod normal cu pneuri comune și dotate ocazional cu pneuri de zăpadă.

În acest caz, totuși, simbolul categoriei de viteză a pneurilor de zăpadă trebuie să corespundă unei viteze care va fi fie mai mare decât viteza teoretică maximă a vehiculului indicată de producătorul vehiculului, fie nu mai mică decât 160 km/h (sau ambele).

Cu toate acestea, dacă viteza teoretică maximă a vehiculului indicată de producătorul vehiculului este mai mare decât viteza care corespunde simbolului categoriei de viteză a pneurilor de zăpadă, trebuie să fie aplicată în interiorul vehiculului, într-un loc bine pus în evidență, pe care conducătorul auto îl poate vedea ușor, o etichetă cu scop de avertizare indicând viteza maximă pe care o pot suporta pneurile de zăpadă.

3.5.   Pneuri de rezervă

Dacă un vehicul este dotat cu o roată de rezervă, pneul acesteia din urmă trebuie să fie:

3.5.1.1.   de același tip cu unul dintre pneurile montate pe sau aprobate pentru vehicul sau

3.5.1.2.   un pneu de rezervă cu utilizare temporară de un tip care să poată fi utilizat pe vehicul în orice poziție s-ar afla. Totuși, doar vehiculele de categorie M pot fi echipate cu un pneu de rezervă cu utilizare temporară.

Pe orice vehicul echipat cu o unitate de rezervă cu utilizare temporară trebuie să figureze informații suplimentare într-un mod clar și permanent, fie pe unitatea de rezervă cu utilizare temporară, fie chiar pe vehicul, în apropierea unității de rezervă, fie pe carnetul de utilizare. Aceste informații sunt cel puțin următoarele:

3.5.2.1.   o instrucțiune care solicită conducerea prudentă cu unitatea de rezervă cu utilizare temporară și reinstalarea unei unități normale cât mai repede posibil;

3.5.2.2.   indicația că nu este permisă rularea vehiculului cu mai mult de o unitate de rezervă cu utilizare temporară în același timp;

3.5.2.3.   o indicație clară a presiunii de umflare specificată de producătorul vehiculului pentru pneul unității de rezervă cu utilizare temporară;

3.5.2.4.   pentru vehiculele echipate cu o unitate de rezervă cu utilizare temporară din categoria 3 sau din categoria 4, o descriere a metodei de umflare a pneului la presiunea specificată pentru o utilizare temporară cu ajutorul dispozitivului indicat la punctul 3.6.

3.6.   Dispozitiv de umflare a unității de rezervă cu utilizare temporară

3.6.1.   Dacă vehiculul este echipat cu o unitate de rezervă cu utilizare temporară din categoria 3 sau 4, pe vehicul trebuie să fie prevăzut un dispozitiv pentru a permite umflarea pneului la presiunea specificată pentru o folosire temporară într-un timp maxim de cinci minute.

3.7.   Cazuri speciale

3.7.1.   În cazul remorcilor din categoriile 01 și 02 proiectate pentru viteze de utilizare limitate la 100 km/h sau mai puțin și echipate cu pneuri pentru mașini de turism în utilizare simplă, capacitatea de încărcare maximă a fiecărui pneu trebuie să fie cel puțin egală cu 0,45 din masa maximă pentru osia cel mai greu încărcată, așa cum este indicată de producătorul remorcii. În cazul pneurilor pentru roți duble, acest factor este de 0,24.

În cazul anumitor vehicule speciale echipate cu pneuri pentru vehicule utilitare, nu se aplică tabelul „Variația capacității de încărcare în funcție de viteză” (a se vedea punctul 2.30 și apendicele 8 al anexei II). În acest caz, capacitățile maxime de încărcare a pneului de controlat în funcție de încărcările maxime ale osiei (a se vedea punctele 3.3.1.2 și 3.3.1.4 din prezenta anexă) sunt determinate multiplicând încărcarea corespunzătoare indicelui de capacitate de încărcare cu un coeficient propriu care depinde mai degrabă de tipul de vehicul și de utilizarea acestuia decât de viteza teoretică maximă a vehiculului. În acest caz, nu se aplică punctul 3.4.1 al prezentei anexe. Coeficienții proprii sunt următorii:

3.7.2.1.   1,10 în cazul vehiculelor din categoria M3, dacă vehiculele transportă pasageri în picioare și dacă viteza lor de utilizare nu este mai mare de 60 km/h. Totuși, din motive operaționale, statele membre pot autoriza ca viteza să fie ridicată la 80 km/h;

3.7.2.2.   1,15 în cazul acestor vehicule (M3) atunci când sunt destinate să fie utilizate doar în spațiul urban care presupune opriri frecvente;

3.7.2.3.   1,10 în cazul vehiculelor serviciilor publice din categoria N care circulă încet pe distanțe scurte în aglomerații urbane și suburbane, precum mașinile care mătură și mașinile de gunoi.

3.7.3.   Atunci când un vehicul automobil din categoria M1 tractează o remorcă, încărcarea suplimentară impusă dispozitivului de cuplare a remorcii poate duce la o depășire a capacității de încărcare maximă a pneului, care nu trebuie totuși să fie mai mare de 15 %, cu condiția ca viteza de utilizare să fie limitată la 100 km/h sau mai puțin și ca presiunea de umflare să fie mărită cu cel puțin 0,2 bari.

3.7.4.   În cazul unui vehicul echipat cu pneuri care nu sunt nici pneuri pentru mașini de turism, nici pneuri pentru vehicule utilitare, din cauza condițiilor speciale de utilizare (de exemplu, pneuri pentru mașini agricole, pneuri pentru mașini industriale, pneuri pentru motociclete), nu se aplică cerințele din anexa II, cu condiția ca autoritatea de omologare competentă să primească asigurarea că pneurile montate sunt specifice condițiilor de utilizare ale vehiculului.

3.8.   Specificații privind unitățile de rezervă cu utilizare temporară

3.8.1.   Orice anvelopă de rezervă cu utilizare temporară trebuie să se încadreze într-o categorie de viteză cel puțin egală cu 120 km/h (simbolul categoriei de viteză L).

3.8.2.   Suprafața externă a roții montate pe un vehicul pentru o folosire temporară trebuie să fie una de culoare (culori) distinctivă (distinctive), diferită (diferite) de culoarea (culorile) unităților normale. Dacă este posibilă fixarea unui disc ornamental pe unitatea de rezervă cu utilizare temporară, culoarea (culorile) distinctivă (distinctive) nu trebuie să fie ascunsă (ascunse) de acesta.

3.8.3.   Pe fața externă a roții trebuie să apară permanent un simbol de indicare a vitezei maxime, într-un mod vizibil și conform cu diagrama de mai jos:

Image


13/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

85


31992D0278


L 144/19

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA CONSILIULUI

din 18 mai 1992

de confirmare a consolidării Centrului de cooperare industrială CE-Japonia

(92/278/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 235,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

întrucât Centrul de cooperare industrială CE - Japonia a fost înființat în 1986 cu scopul de a contribui la cooperarea industrială dintre Comunitate și Japonia;

întrucât în concluziile sale din martie 1987, Consiliul a remarcat cu interes lansarea fazei pilot a centrului și a salutat contribuția sectorului industrial la punerea în aplicare a acestuia;

întrucât Consiliul din 26 noiembrie 1990 a aprobat concluziile comunicării Comisiei privind politica industrială într-un mediu deschis și concurențial;

întrucât Comisiei i s-a solicitat să își continue activitatea privind politica industrială, având de asemenea în vedere:

evoluția situației economice și a strategiilor principalelor state industrializate care nu sunt membre ale CEE și ale țărilor recent industrializate;

nevoia de a utiliza corect instrumentele de care dispune Comunitatea pentru a consolida capacitățile tehnologice și competitivitatea sistemului industrial european;

întrucât activitatea Centrului de cooperare industrială CE - Japonia contribuie la activitatea Comunității în sectorul politicii industriale;

întrucât Centrul este cofinanțat din bugetul general al Comunităților Europene, de Ministerul comerțului internațional și al industriei (MITI) din Japonia și din contribuțiile sectoarelor industriale ale ambelor părți;

întrucât centrul, gestionat până în prezent ca proiect pilot, s-a dovedit a fi un succes prin asigurarea unor programe de formare mai ales în domeniul managementului pentru un număr tot mai mare de manageri ai întreprinderilor din Comunitate, precum și prin oferirea de informații privind mediul de afaceri din Japonia;

întrucât consiliul de conducere al centrului a ajuns la concluzia că activitățile centrului sunt promițătoare și că merită să beneficieze de o susținere puternică din partea ambilor sponsori principali, Comisia și MITI, precum și că centrul trebuie consolidat;

întrucât, prin urmare, această propunere de consolidare trebuie confirmată, iar centrul trebuie instituit ca o inițiativă comună a Comunității Europene și a Japoniei;

întrucât, în vederea adoptării prezentei decizii, tratatul nu prevede alte competențe decât cele prevăzute la articolul 235,

DECIDE:

Articolul 1

Prin prezenta se confirmă în numele Comunității Economice Europene consolidarea Centrului de cooperare industrială CE - Japonia, precum și constituirea acestuia ca inițiativă comună a Comunității Europene și a Japoniei.

Articolul 2

Obiectivul Centrului de cooperare industrială CE - Japonia este de a contribui la cooperarea industrială dintre Comunitate și Japonia, mai ales prin organizarea de programe de formare în domeniul managementului pentru managerii europeni, prin oferirea de informații privind mediul de afaceri japonez și oportunitățile oferite de acesta și prin organizarea de programe pentru specialiști europeni în surse alternative de energie.

Articolul 3

Centrul de cooperare industrială CE - Japonia are sediul în Tokio, Japonia.

Articolul 4

Centrul este finanțat în comun de guvernul Japoniei, de Comunitate și de instituiții de credit private.

Articolul 5

Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării.

Adoptată la Bruxelles, 18 mai 1992.

Pentru Consiliu

Președintele

Arlindo MARQUES CUNHA


(1)  JO C 173, 4.7.1991, p. 4.

(2)  JO C 94, 3.4.1992.


13/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

86


31992L0032


L 154/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 92/32/CEE A CONSILIULUI

din 30 aprilie 1992

de efectuare a celei de-a șaptea modificări a Directivei 67/548/CEE privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative referitoare la clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene și, în special, articolul 100a al acestuia,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

în cooperare cu Parlamentul European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât deosebirile dintre actele cu putere de lege și actele administrative referitoare la clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase și la notificarea noilor substanțe în statele membre riscă să împiedice schimburile dintre statele membre și să creeze condiții inegale de concurență; întrucât deosebirile dintre aceste măsuri din statele membre au un impact direct asupra funcționării pieței interne și nu asigură același nivel de protecție a sănătății publice și a mediului;

întrucât măsurile pentru apropierea dispozițiilor statelor membre, ce au ca obiect realizarea și funcționarea pieței interne, iau ca bază un nivel înalt de protecție, în măsura în care ele se referă la sănătatea, securitatea și protecția omului și a mediului;

întrucât, pentru a proteja omul și mediul de posibilele riscuri care s-ar putea ivi ca urmare a introducerii pe piață a unor noi substanțe, este necesar să se stabilească măsuri corespunzătoare, în special pentru a modifica și consolida dispozițiile Directivei 67/548/CEE a Consiliului (4), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 90/517/CEE (5);

întrucât orice substanță nou introdusă pe piață trebuie să fie comunicată autorităților competente printr-o notificare care să conțină anumite informații; întrucât, în cazul substanțelor introduse pe piață de fiecare producător, în cantități mai mici de o tonă pe an, cerințele privind notificarea pot fi reduse; întrucât, în cazul în care cantitatea dintr-o substanță introdusă pe piață depășește totuși anumite limite, este necesar să se prevadă studii suplimentare;

întrucât este necesar să se stabilească măsuri pentru a face posibilă introducerea unei proceduri de notificare, prin care o notificare făcută într-un stat membru să fie apoi valabilă pentru Comunitate; întrucât, în cazul substanțelor fabricate în afara Comunității, ar fi util ca producătorul să numească un reprezentant exclusiv în Comunitate în scopul notificării;

întrucât, pentru a prognoza efectele asupra omului și a mediului, este recomandabil să fie evaluate riscurile la orice substanță nouă care este notificată și întrucât trebuie stabilite principii uniforme pentru evaluarea riscurilor;

întrucât este important, de asemenea, să se urmărească îndeaproape evoluția și utilizarea noilor substanțe introduse pe piață și întrucât este necesar, prin urmare, să se instituie un sistem care să permită înregistrarea tuturor noilor substanțe;

întrucât Comisia a întocmit, potrivit articolului 13 alineatul (1) din Directiva 67/548/CEE (6) și în conformitate cu liniile directoare stabilite prin Decizia 81/437/CEE a Comisiei, un inventar european al substanțelor chimice existente pe piața comunitară la 18 septembrie 1981 (IESCE); întrucât acest inventar a fost publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene  (7);

întrucât este oportun să se reducă la minimum numărul de animale utilizate în scopuri experimentale, conform Directivei 86/609/CEE a Consiliului din 24 noiembrie 1986 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre referitoare la protecția animalelor utilizate în scopuri experimentale și în alte scopuri științifice (8); întrucât trebuie luate toate măsurile corespunzătoare pentru a evita repetarea testelor pe animale;

întrucât Directiva 87/18/CEE a Consiliului din 18 decembrie 1986 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative cu privire la aplicarea principiilor bunei practici de laborator și verificarea aplicării acestora la testele efectuate asupra substanțelor chimice (9) precizează principiile comunitare de bună practică de laborator care trebuie urmate în cazul testării substanțelor chimice;

întrucât, pentru a contribui la protecția mediului și la protecția, securitatea și sănătatea la locul de muncă, este de dorit să se pună la dispoziția specialiștilor fișele tehnice de securitate ale substanțelor periculoase;

întrucât trebuie adoptate măsuri la nivel comunitar cu privire la clasificarea și etichetarea substanțelor, pentru a contribui la protecția populației, în special a lucrătorilor care le utilizează;

întrucât, pentru a asigura o protecție adecvată a omului și mediului, este necesar să se introducă măsuri pentru ambalarea și etichetarea provizorie a substanțelor periculoase care nu figurează în anexa I la Directiva 67/548/CEE; întrucât, din aceleași motive, este necesar să se indice recomandările de prudență;

întrucât articolul 2 din Directiva 67/548/CEE clasifică substanțele și preparatele în toxice, nocive, corozive sau iritante, utilizând definițiile generale; întrucât experiența a arătat că este necesar ca această clasificare să fie îmbunătățită; întrucât se consideră că este oportun să se prevadă criterii precise pentru clasificare; întrucât, de asemenea, articolul 3 din directivă mai prevede o evaluare a pericolului asupra mediului, făcând necesară enumerarea anumitor caracteristici și parametri de evaluare și stabilirea unui program de testare în etape;

întrucât este de dorit să se adauge un nou simbol comun de pericol, „periculos pentru mediu”, care să apară pe ambalaj;

întrucât trebuie garantat caracterul confidențial al anumitor informații reglementate prin secret individual sau comercial;

întrucât trebuie să li se permită statelor membre să ia măsuri de protecție, în anumite condiții;

întrucât trebuie să se confere Comisiei competențele necesare pentru a adapta la progresul tehnic toate anexele la Directiva 67/548/CEE,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Prezenta directivă modifică Directiva 67/548/CEE după cum urmează:

1.

Articolele de la 1 la 23 se înlocuiesc cu următoarele articole:

„Articolul 1

Obiective și domeniu de aplicare

(1)   Scopul prezentei directive îl constituie apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre privind:

(a)

notificarea substanțelor;

(b)

schimbul de informații cu privire la substanțele notificate;

(c)

evaluarea posibilelor riscuri ale substanțelor notificate pentru om și mediu;

(d)

clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase pentru om și mediu,

în cazul în care asemenea substanțe sunt introduse pe piață în statele membre.

(2)   Prezenta directivă nu se aplică următoarelor substanțe și preparate în stare finită, destinate utilizatorului final:

(a)

produsele medicamentoase pentru uz uman sau veterinar, definite în Directiva 65/65/CEE (10), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 87/21/CEE (11);

(b)

produsele cosmetice definite în directiva 76/768/CEE (12), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 86/199/CEE (13);

(c)

amestecurile de substanțe care, sub formă de deșeuri, sunt prevăzute în Directivele 75/442/CEE (14) și 78/319/CEE (15);

(d)

produse alimentare;

(e)

furaje;

(f)

pesticide;

(g)

substanțele radioactive definite în Directiva 80/836/CEE (16);

(h)

alte substanțe sau preparate pentru care există notificare la Comunitate sau proceduri de aprobare și pentru care cerințele sunt echivalente cu cele stabilite în prezenta directivă.

În termen de cel mult 12 luni de la notificarea prezentei directive, Comisia va întocmi o listă cu substanțele și preparatele menționate mai sus, în conformitate cu procedura stabilită la articolul 29 alineatul (4) litera (a). Această listă este reexaminată periodic și revizuită în conformitate cu procedura amintită, dacă este necesar.

De asemenea, prezenta directivă nu se aplică:

transportului feroviar, rutier, pe căi navigabile interioare, maritim sau aerian al substanțelor periculoase;

substanțelor în tranzit care sunt sub supraveghere vamală, cu condiția ca ele să nu sufere nici o transformare sau prelucrare.

Articolul 2

Definiții

(1)   În sensul prezentei directive, termenii și expresiile de mai jos au următorul înțeles:

(a)

«substanțe»: elementele chimice și compușii lor în stare naturală sau obținuți prin orice proces de producție, inclusiv orice aditiv necesar pentru a menține stabilitatea produselor și orice impuritate rezultată din procesul utilizat, dar excluzând orice solvent care poate fi separat fără a afecta stabilitatea substanței sau fără modificarea compoziției sale;

(b)

«preparate»: amestecurile sau soluțiile de două sau mai multe substanțe;

(c)

«polimer»: o substanță alcătuită din molecule care se caracterizează printr-o succesiune a unuia sau mai multor tipuri de unități monomerice și care conține o majoritate ponderală simplă de molecule alcătuite din cel puțin trei unități monomerice, care sunt legate covalent la cel puțin o altă unitate monomerică sau o altă substanță reactivă și care este alcătuită din cel puțin o majoritate ponderală simplă de molecule cu aceeași masă moleculară. Asemenea molecule trebuie să formeze o gamă de masă moleculară în cadrul căreia diferențele de masă moleculară sunt esențial atribuite diferenței în numărul de unități monomerice. În sensul prezentei definiții, prin «unitate monomerică» se înțelege forma reacționată a unui monomer într-un polimer;

(d)

«notificare»: documentele, cu informațiile indispensabile, prezentate autorității competente a unui stat membru:

pentru substanțele fabricate în cadrul Comunității, de către producătorul care introduce pe piață fie o substanță ca atare, fie sub formă de preparat;

pentru substanțele fabricate în afara Comunității, de către orice persoană stabilită în Comunitate și responsabilă de punerea pe piața comunitară a unei substanțe ca atare sau încorporată într-un preparat ori de către o persoană stabilită în interiorul Comunității, desemnată de către producător ca reprezentant unic al acestuia pentru a înainta o notificare pentru o anumită substanță introdusă pe piața comunitară ca atare sau într-un preparat.

Persoana care înaintează notificarea, conform celor descrise mai sus, este denumită «notificator»;

(e)

«introducere pe piață»: punerea la dispoziția unor terțe părți. Importul pe teritoriul vamal al Comunității este considerat ca introducere pe piață în sensul prezentei directive;

(f)

«cercetare și dezvoltare științifică»: experimentarea științifică, analiza sau cercetarea chimică efectuate în condiții controlate; această definiție include determinarea proprietăților intrinseci, a performanței și a eficacității, precum și investigațiile științifice privind dezvoltarea unui produs;

(g)

«cercetare și dezvoltare aplicativă»: dezvoltarea ulterioară a unei substanțe, în cursul căreia se testează, în instalații-pilot sau în faza probelor, domeniile de aplicare a substanței;

(h)

«IESCE»: Inventarul european al substanțelor chimice existente introduse pe piață. Acest inventar conține lista definitivă a substanțelor considerate a fi pe piața comunitară la 18 septembrie 1981.

(2)   În sensul prezentei directive, sunt considerate «periculoase» următoarele substanțe și preparate:

(a)

substanțele și preparatele explozive: substanțele solide, lichide, sub formă de pastă sau gelatinoase care pot, de asemenea, să reacționeze exoterm în absența oxigenului din atmosferă, producând imediat emisii de gaze, și care, în condiții de testare determinate, detonează, produc o deflagrație rapidă sau, sub efectul căldurii, explodează când sunt închise parțial;

(b)

substanțele și preparatele oxidante: substanțele și preparatele care, în contact cu alte substanțe, în special cu substanțele inflamabile, produc o reacție puternic exotermă;

(c)

substanțele și preparatele extrem de inflamabile: substanțele și preparatele lichide, care au un punct de aprindere extrem de scăzut și un punct de fierbere scăzut, precum și substanțele și preparatele gazoase care sunt inflamabile în contact cu aerul la temperatura și presiunea mediului ambiant;

(d)

substanțele și preparatele foarte inflamabile:

substanțele și preparatele care se pot încălzi și în final se pot aprinde în contact cu aerul la temperatura ambiantă, fără aport de energie sau

substanțele și preparatele solide care se pot aprinde cu ușurință după un scurt contact cu o sursă de aprindere și care continuă să ardă sau să se consume după îndepărtarea sursei de aprindere sau

substanțele și preparatele lichide cu un punct de aprindere foarte scăzut sau

substanțele și preparatele care, în contact cu apa sau aerul umed, emană gaze foarte inflamabile, în cantități periculoase;

(e)

substanțele și preparatele inflamabile: substanțele și preparatele lichide cu un punct de aprindere scăzut;

(f)

substanțele și preparatele foarte toxice: substanțele și preparatele care, prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanată în cantități foarte mici, provoacă moartea sau afecțiuni acute ori cronice ale sănătății;

(g)

substanțele și preparatele toxice: substanțele și preparatele care, prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanată în cantități mici, provoacă moartea sau afecțiuni acute ori cronice ale sănătății;

(h)

substanțele și preparatele nocive: substanțele și preparatele care, prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanată, pot provoca moartea sau afecțiuni acute ori cronice ale sănătății;

(i)

substanțele și preparatele corozive: substanțele și preparatele care, în contact cu țesuturile vii, pot exercita o acțiune distructivă asupra acestora din urmă;

(j)

substanțele și preparatele iritante: substanțele și preparatele necorozive care în contact imediat, prelungit sau repetat cu pielea sau mucoasa pot provoca o reacție inflamatorie;

(k)

substanțele și preparatele sensibilizante: substanțele și preparatele care, prin inhalare sau penetrare cutanată, pot da naștere unei reacții de hipersensibilizare, astfel încât o nouă expunere la substanță sau preparat produce efecte nefaste caracteristice;

(l)

substanțele și preparatele cancerigene: substanțele și preparatele care, prin inhalare, ingerare sau penetrare cutanată, pot produce cancer sau pot crește incidența lui;

(m)

substanțele și preparatele mutagene: substanțele și preparatele care, prin inhalare, ingerare sau penetrare cutanată, pot produce anomalii genetice ereditare sau pot crește incidența lor;

(n)

substanțele și preparatele toxice pentru reproducere: substanțele și preparatele care, prin inhalare, ingerare sau penetrare cutanată, pot produce sau crește incidența efectelor nocive nonereditare la urmaș sau pot aduce atingere funcțiilor sau capacităților de reproducere masculine sau feminine;

(o)

substanțele și preparatele periculoase pentru mediu: substanțele și preparatele care, introduse în mediu, ar putea prezenta sau prezintă un risc imediat sau întârziat pentru una sau mai multe componente ale mediului.

Articolul 3

Testarea și determinarea proprietăților substanțelor

(1)   Testarea substanțelor chimice efectuată în cadrul prezentei directive se realizează, ca principiu general, în conformitate cu metodele stabilite în anexa V. Proprietățile fizico-chimice ale substanțelor se determină în conformitate cu metodele menționate în anexa V. A; toxicitatea lor se determină conform metodelor menționate în anexa V. B, iar ecotoxicitatea lor conform metodelor menționate în anexa V. C.

Cu toate acestea, în cazul unor substanțe cuprinse în IESCE, este posibil să existe date de testare care să fi fost obținute prin alte metode decât cele stabilite în anexa V. Acceptabilitatea unor asemenea date în scopuri de clasificare și etichetare și necesitatea efectuării unor noi teste în conformitate cu anexa V trebuie decise de la caz la caz, luând în considerare, printre alți factori, necesitatea de a minimiza testele pe animale vertebrate.

Testele de laborator se efectuează în conformitate cu principiile bunei practici de laborator prevăzute în Directiva 87/18/CEE și cu dispozițiile Directivei 86/609/CEE.

(2)   Riscul real sau potențial pentru om și mediu se determină pe baza principiilor adoptate, până la 30 aprilie 1993, în conformitate cu procedura stabilită la articolul 29 alineatul (4) litera (b). Aceste principii sunt revăzute cu regularitate și, dacă este cazul, revizuite conform aceleiași proceduri.

Articolul 4

Clasificarea

(1)   Substanțele sunt clasificate pe baza proprietăților lor intrinsece, conform categoriilor stabilite la articolul 2 alineatul (2). În clasificarea substanțelor, se iau în considerare impuritățile atât timp cât concentrația sau concentrațiile acestora din urmă depășesc concentrația sau concentrațiile limită menționate la alineatul 4 al prezentului articol și la articolul 3 din Directiva 88/379/CEE.

(2)   Principiile generale de clasificare și etichetare ale substanțelor și preparatelor se aplică în conformitate cu criteriile prevăzute în anexa VI (17) cu excepția cazurilor în care sunt specificate cerințe contrare pentru preparate periculoase în alte directive.

(3)   Anexa I (18) conține lista substanțelor clasificate conform principiilor expuse la alineatele (1) și (2), împreună cu clasificarea și etichetarea lor armonizate. Decizia de a include o substanță în anexa I, împreună cu clasificarea și etichetarea armonizate, se ia în conformitate cu procedura stabilită la articolul 29.

(4)   Substanțele periculoase enumerate în anexa I sunt caracterizate, dacă este cazul, prin concentrațiile limită sau orice alt parametru care să facă posibilă o determinare a pericolului pentru sănătate sau mediu al preparatelor ce conțin substanțele periculoase amintite sau substanțe ce conțin alte substanțe periculoase, sub formă de impurități.

Articolul 5

Îndatoririle statelor membre

(1)   Fără a aduce atingere articolului 13, statele membre iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că substanțele nu pot fi introduse pe piață, ca atare sau în preparate, decât în cazul în care substanțele sunt:

notificate autorității competente a unuia dintre statele membre, în conformitate cu prezenta directivă;

ambalate și etichetate în conformitate cu articolele 22-25 și cu criteriile din anexa VI, și în conformitate cu rezultatele testelor prevăzute în anexele VII și VIII, cu excepția preparatelor pentru care există dispoziții în alte directive.

De asemenea, statele membre iau toate măsurile necesare pentru a garanta că sunt respectate dispozițiile referitoare la fișele tehnice de securitate, stabilite la articolul 27.

(2)   Măsurile menționate la alineatul (1) a doua liniuță se aplică până când substanța este introdusă pe lista din anexa 1 sau până când se ia o decizie de a nu fi introdusă pe listă, în conformitate cu procedura stabilită la articolul 29.

Articolul 6

Obligația de a efectua investigații

Producătorii, distribuitorii și importatorii de substanțe periculoase care apar în IESCE, dar care nu au fost încă introduse în anexa I, sunt obligați să efectueze o investigație pentru a se pune la curent cu datele relevante și accesibile existente cu privire la proprietățile unor asemenea substanțe. Pe baza acestor informații, ei ambalează și etichetează provizoriu aceste substanțe conform regulilor stabilite la articolele 22-25 și criteriilor din anexa VI.

Articolul 7

Notificarea completă

(1)   Fără a aduce atingere articolului 1 alineatul (2), articolului 8 alineatul (1), articolului 13 și articolului 16 alineatul (1), oricare notificator al unei substanțe este obligat să înainteze autorității competente, menționate la articolul 16 alineatul (1), din statul membru în care este fabricată substanța sau, în cazul unui producător stabilit în afara Comunității, din statul membru în care este stabilit notificatorul, o notificare care să includă:

un dosar tehnic care să furnizeze informațiile necesare pentru evaluarea riscurilor previzibile, imediate sau întârziate, pe care substanța le poate prezenta pentru om și mediu și care să conțină toate datele disponibile utile în acest sens. Dosarul va conține cel puțin informațiile și rezultatele studiilor menționate în anexa VII. A, împreună cu o descriere detaliată și completă a studiilor întreprinse și a metodelor utilizate sau o referință bibliografică la acestea;

o declarație referitoare la efectele nefavorabile ale substanțelor în condițiile diferitelor utilizări previzibile;

clasificarea și etichetarea propuse pentru substanță în conformitate cu prezenta directivă;

numai în cazul substanțelor periculoase, o propunere de fișă tehnică de securitate, în conformitate cu articolul 27;

în cazul unui producător stabilit în afara Comunității, notificatorul trebuie să includă, în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) litera (d) a doua liniuță, dacă este cazul, o declarație din partea producătorului prin care el este desemnat ca reprezentant unic al producătorului în vederea depunerii notificării pentru substanța în cauză;

în cazul în care se dorește, o declarație de la notificator care solicită, din motive întemeiate, pentru notificare, o derogare de la dispozițiile articolului 15 alineatul (2) pe o perioadă maximă care nu depășește în nici un caz un an de la data notificării.

În afară de informațiile menționate mai sus, notificatorul mai poate pune la dispoziția autorității o evaluare preliminară a riscurilor, pe care el a făcut-o în conformitate cu principiile stabilite la articolul 3 alineatul (2).

(2)   Fără a aduce atingere articolului 14, orice notificator al unei substanțe deja notificate informează autoritatea competentă:

atunci când cantitatea de substanță introdusă pe piață ajunge la 10 tone pe an pentru un producător sau atunci când cantitatea totală introdusă pe piață ajunge la 50 de tone pentru un producător; în acest caz, autoritatea competentă poate solicita ca unele sau toate testele/studiile suplimentare stabilite în anexa VIII, nivelul 1, să fie efectuate până la o dată limită ce urmează a fi precizată de aceasta;

atunci când cantitatea de substanță introdusă pe piață ajunge la 100 de tone pe an pentru un producător sau atunci când cantitatea totală introdusă pe piață ajunge la 500 de tone pentru un producător; în acest caz, autoritatea competentă solicită ca testele/studiile suplimentare stabilite în anexa VIII, nivelul 1, să fie efectuate până la o dată limită ce urmează a fi precizată de aceasta, cu excepția cazului în care notificatorul poate oferi un motiv serios pentru care un anumit studiu sau un anumit test nu este potrivit sau pentru care ar fi de preferat un alt studiu științific sau un alt test,

atunci când cantitatea de substanță introdusă pe piață ajunge la 1 000 de tone pe an pentru un producător sau atunci când cantitatea totală ajunge la 5 000 de tone pentru un producător; în acest caz, autoritatea competentă stabilește un program de teste/studii conform anexei VIII, nivelul 2, care să fie efectuate de către notificator până la o dată limită ce urmează a fi precizată de către autoritatea competentă.

(3)   Atunci când se efectuează teste suplimentare în conformitate cu cerințele alineatului (2) sau din proprie inițiativă, notificatorul pune la dispoziția autorității competente rezultatele studiilor efectuate.

Articolul 8

Cerințe reduse pentru notificarea substanțele introduse pe piață în cantități mai mici de o tonă pe an pentru un producător

(1)   Fără a aduce atingere articolului 1 alineatul (2), articolului 13 alineatul (1) și articolului 16 alineatul (1), se va cere oricărui notificator care intenționează să introducă pe piața comunitară o substanță în cantități mai mici de o tonă pe an pentru un producător să înainteze autorității competente, menționate la articolul 16 alineatul (1), a statului membru în care este produsă substanța sau, în cazul unui producător stabilit în afara Comunității, a statului membru în care este stabilit notificatorul, o notificare care să includă:

un dosar tehnic care să furnizeze informațiile necesare pentru evaluarea riscurilor previzibile, imediate sau întârziate, pe care le poate prezenta substanța pentru om și mediu și care să conțină toate datele disponibile utile în acest sens. Dosarul va conține cel puțin informațiile și rezultatele studiilor menționate în anexa VII. B, împreună cu o descriere detaliată și completă a studiilor întreprinse și a metodelor utilizate sau o referință bibliografică la acestea, dacă statul membru în care se face notificarea solicită acest lucru;

toate celelalte informații menționate la articolul 7 alineatul (1).

(2)   În cazul în care cantitățile care urmează a fi introduse pe piață sunt sub 100 kg pe an pentru un producător, notificatorul poate, fără a aduce atingere articolului 16 alineatul (1), să reducă informațiile din dosarul tehnic al notificării la cele prevăzute în anexa VII. C.

(3)   În cazul unui notificator care a depus un dosar de notificare redus conform alineatului (2), acesta pune la dispoziția autorității competente informațiile necesare pentru completarea dosarului tehnic la nivelul din anexa VII. B, înainte ca substanța introdusă pe piață să ajungă la o cantitate de 100 kg pe an pentru un producător sau înainte ca substanța introdusă pe piață să ajungă la cantitatea totală de 500 kg pentru un producător.

(4)   În mod similar, în cazul unui notificator care a depus un dosar de notificare redus conform alineatului (1), el trebuie să depună o notificare completă, conform cerințelor articolului 7, înainte ca substanța introdusă pe piață să ajungă la cantitatea de 1 tonă pe an pentru un producător sau înainte ca toată cantitatea introdusă pe piață să ajungă la 5 tone pentru un producător.

(5)   Substanțele notificate conform alineatelor (1) și (2) trebuie, în măsura în care se presupune, în mod rezonabil, că notificatorul are cunoștință de proprietățile lor periculoase, să fie ambalate și etichetate provizoriu în conformitate cu regulile stabilite la articolele 22-25 și cu criteriile impuse în anexa VI. Atunci când nu este încă posibil ca ele să fie etichetate în conformitate cu principiile stabilite la articolul 23, eticheta trebuie să poarte, pe lângă etichetarea rezultată în urma testelor deja efectuate, mențiunea «Atenție - substanță netestată complet».

Articolul 9

Substanțe deja notificate (regula celor 10 ani)

Un notificator nu trebuie să furnizeze informațiile cerute în cadrul articolelor 7 și 8 în cazul dosarelor tehnice de la anexele VII. A; VII. B, VII. C și VII. D, cu excepția articolelor 1 și 2 ale acestora, în cazul în care datele au fost înaintate inițial cu cel puțin 10 ani în urmă.

Articolul 10

Introducerea pe piață a substanțelor notificate

(1)   Substanțele notificate potrivit articolului 7 pot, în lipsa oricărei indicații contrare din partea autorității competente, să fie introduse pe piață nu mai devreme de 60 de zile de la primirea de către autoritate a unui dosar în conformitate cu cerințele prezentei directive.

În cazul în care autoritatea competentă consideră că dosarul nu este în conformitate cu prezenta directivă și îl informează pe notificator despre aceasta, conform celor prevăzute la articolul 16 alineatul (2), substanța poate fi introdusă pe piață doar după 60 de zile de la primirea de către autoritate a informațiilor necesare pentru a pune notificarea în conformitate cu directiva.

(2)   Substanțele notificate potrivit articolului 8 alineatul (1) sau (2) pot, în absența oricărei indicații din partea autorității competente, să fie introduse pe piață nu mai devreme de 30 de zile de la primirea de către autoritate a unui dosar în conformitate cu cerințele prezentei directive.

În cazul în care autoritatea competentă consideră că dosarul nu este în conformitate cu directiva și îl informează pe notificator despre acest lucru, conform celor prevăzute la articolul 16 alineatul (3), substanța poate fi introdusă pe piață doar după 30 de zile de la primirea de către autoritate a informațiilor necesare pentru a aduce notificarea în conformitate cu directiva. Cu toate acestea, în cazul în care notificatorul a fost informat, în conformitate cu articolul 16 alineatul (3), că dosarul a fost acceptat, substanța poate fi introdusă pe piață nu mai devreme de 15 zile de la primirea dosarului de către autoritatea competentă.

Articolul 11

Substanțele fabricate în afara Comunității

În cazul în care pentru substanțele fabricate în afara Comunității există mai mult de o notificare pentru o substanță fabricată de către același producător, tonajele anuale cumulative introduse pe piața comunitară sunt determinate de către Comisie și autoritățile naționale pe baza informațiilor puse la dispoziție potrivit articolului 7 alineatul (1), articolului 8 alineatul (1) și articolului 14. Obligația de a efectua teste suplimentare în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) îi privește pe toți notificatorii împreună.

Articolul 12

Polimeri

În cazul polimerilor, dispozițiile speciale referitoare la dosarele tehnice conținute în notificări și menționate la articolul 7 alineatul (1) și articolul 8 alineatul (1) sunt stabilite în anexa VII, sub forma din anexa VII. D, conform procedurii menționate la articolul 29 alineatul (4) litera (b).

Articolul 13

Derogări

(1)   Dispozițiile articolelor 7, 8, 14 și 15 nu se aplică prin derogare următoarelor substanțe:

substanțele care apar în inventarul IESCE;

aditivii și substanțele pentru utilizare exclusivă în furaje, reglementate de Directivele 70/524/CEE și 82/471/CEE (19);

substanțele utilizate exclusiv ca aditivi pentru produse alimentare, reglementate de Directiva 89/107/CEE (20), și substanțele utilizate exclusiv ca arome pentru produsele alimentare și care sunt reglementate de Directiva 88/388/CEE;

ingredientele active utilizate exclusiv la produsele medicamentoase menționate la articolul 1 alineatul (2) litera (a). Acestea nu includ intermediarii chimici;

substanțele pentru utilizare exclusivă în alte categorii de produse pentru care există notificare la Comunitate sau proceduri de omologare și pentru care cerințele de depunere a datelor sunt echivalente cu cele stabilite în prezenta directivă. În termen de cel mult 12 luni de la notificarea prezentei directive, Comisia întocmește lista acestor acte comunitare, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 29 alineatul (4) litera (a). Lista este reexaminată periodic și revizuită conform procedurii amintite, dacă este necesar.

(2)   Substanțele enumerate mai jos sunt considerate ca fiind notificate în înțelesul prezentei directive atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții:

polimerii, cu excepția acelora care conțin sub formă combinată 2 % sau mai mult din orice substanță care nu este în IESCE;

substanțele introduse pe piață în cantități mai mici de 10 kg pe an pentru un producător, cu condiția ca producătorul/importatorul să îndeplinească toate condițiile impuse de către statele membre în care substanța este introdusă pe piață. Aceste condiții se limitează la informațiile prevăzute în anexa VII. C, punctele 1 și 2;

substanțele introduse pe piață în cantități limitate și care nu depășesc în nici un caz 100 kg pentru un producător pe an, prevăzute numai în ceea ce privește cercetarea și dezvoltarea științifică efectuate în condiții controlate.

Orice producător sau importator care beneficiază de această derogare trebuie să țină o evidență scrisă care să conțină identitatea substanței, date privind etichetarea, cantitățile și lista clienților; aceste informații sunt puse la dispoziția autorităților competente ale fiecărui stat membru în care are loc fabricarea, importul sau cercetarea și dezvoltarea științifică, la cererea acestora;

substanțele introduse pe piață în scopul cercetării și dezvoltării aplicative, cu un număr limitat de clienți înregistrați, în cantități care sunt limitate la scopul cercetării și dezvoltării aplicative. Aceste substanțe beneficiază de o derogare de un an, cu condiția ca producătorul sau importatorul să comunice identitatea, datele privind etichetarea, cantitatea lor, justificarea cantității și o listă cu clienții, precum și programul de cercetare și dezvoltare autorităților competente din fiecare stat membru în care are loc fabricarea, importul sau cercetarea și dezvoltarea aplicativă și să respecte condițiile impuse de către aceste autorități sau de către statele membre cu privire la asemenea cercetare și dezvoltare. Condițiile impuse de către statelemembre pot include informații care se limitează la cele prevăzute la articolul 8. După un an, aceste substanțe sunt supuse în mod normal notificării. De asemenea, producătorul sau importatorul dă asigurarea că respectiva substanță sau preparatul în care ea este inclusă sunt manipulate numai de personalul clienților în condiții controlate și că substanța nu va fi pusă niciodată la dispoziția publicului larg, nici ca atare, nici sub formă de preparat. De asemenea, în cazul în care autoritatea competentă consideră că ar putea exista un risc inacceptabil pentru om și mediu, ea poate extinde restricția menționată mai sus, astfel încât ea să includă oricare dintre produsele ce conțin noile substanțe care au fost obținute în timpul cercetării și dezvoltării aplicative.

Perioada de derogare de un an, menționată mai sus, poate fi prelungită în cazuri excepționale, cu încă un an, în cazul în care notificatorul poate demonstra în mod convingător autorităților competente că o asemenea prelungire este justificată.

(3)   Substanțele menționate la alineatul (2) trebuie, în măsura în care se consideră că producătorul are cunoștință de proprietățile lor periculoase, să fie ambalate și etichetate provizoriu de către producător sau de către reprezentantul său, în conformitate cu regulile prevăzute la articolele 22 până la 25 și cu criteriile impuse în anexa VI.

Dacă nu este posibil să se eticheteze substanțele complet și potrivit principiilor stabilite la articolul 23, deoarece rezultatele testelor prevăzute în anexa VII. A nu sunt disponibile, eticheta trebuie să conțină, pe lângă eticheta rezultată în urma testelor deja efectuate, avertizarea «Atenție - substanța nu a fost încă testată complet».

(4)   În cazul în care o substanță menționată la alineatul (2), etichetată conform principiilor stabilite la articolul 23, este foarte toxică, toxică, cancerigenă, toxică pentru reproducere sau mutagenă, producătorul sau importatorul unei asemenea substanțe trebuie să transmită autorității competente orice informații corespunzătoare din punctul de vedere al anexei VII. A punctele 2.3, 2.4 și 2.5. De asemenea, atunci când există date de toxicitate acută, acestea vor fi puse la dispoziție.

Articolul 14

Informații ulterioare

(1)   Orice notificator al unei substanțe deja notificate în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) sau cu articolul 8 alineatul (1) răspunde, din proprie inițiativă, de informarea în scris a autorității competente la care s-a înaintat notificarea inițială cu privire la:

modificările cantităților anuale sau totale introduse pe piața comunitară de către el sau, în cazul unei substanțe fabricate în afara Comunității pentru care notificatorul a fost desemnat ca reprezentant unic, de către el și/sau alții,

noile date privind efectele substanței asupra omului și/sau mediului despre care se presupune, în mod rezonabil, că are cunoștință,

noile utilizări pentru care substanța este introdusă pe piață, despre care se presupune, în mod rezonabil, că are cunoștință,

orice modificare a compoziției substanțelor potrivit anexei VII. A, B sau C, punctul 1.3,

orice modificare a statutului său (producător sau importator).

(2)   Oricărui importator al unei substanțe produse de către un producător stabilit în afara Comunității, care importă substanța din cadrul unei notificări înaintate anterior de către un reprezentant unic, în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) litera (d), i se cere să garanteze că reprezentantul unic dispune de informații actualizate referitoare la cantitățile de substanță introdusă de către el pe piața comunitară.

Articolul 15

Renotificarea aceleiași substanțe și evitarea repetării testelor pe animale vertebrate

(1)   În cazul unei substanțe care a fost deja notificată în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) sau cu articolul 8 alineatul (1), autoritatea competentă poate fi de acord ca notificatorul ulterior al acelei substanțe să poată consulta, în ceea ce privește punctele 3, 4 și 5 din anexa VII.A și B și punctele 3 și 4 din anexa VII.C, rezultatele testelor/studiilor înaintate de primul notificator, în măsura în care notificatorul ulterior poate dovedi că substanța renotificată este aceeași cu cea notificată anterior, inclusiv gradul de puritate și natura impurităților. Primul notificator trebuie să-și dea acordul în scris cu privire la consultarea rezultatelor testelor/studiilor pe care el le-a trimis înainte ca o asemenea consultare să poată fi făcută.

(2)   Înaintea efectuării testelor pe animale vertebrate, în scopul înaintării unei notificări în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) sau cu articolul 8 alineatul (1), fără a aduce atingere alineatului (1), potențialii notificatori se interesează la autoritățile competente ale statului membru în care ei intenționează să notifice ulterior despre următoarele:

(a)

dacă substanța pe care ei intenționează să o notifice a fost deja notificată sau nu;

(b)

numele și adresa primului notificator.

Această solicitare de informații trebuie susținută de o dovadă că potențialul notificator are intenția de a introduce substanța pe piață și privind cantitățile pe care el intenționează să le introducă pe piață.

În cazul în care, cumulativ:

(a)

autoritatea competentă care primește solicitarea este convinsă că potențialul notificator intenționează să introducă substanța pe piață, în cantitățile stabilite;

(b)

substanța a fost notificată anterior;

(c)

primul notificator nu a solicitat și nu i s-a acordat o derogare temporară de la dispozițiile prezentului articol,

autoritatea competentă pune la dispoziția potențialului notificator numele și adresa primului notificator și îl informează pe primul notificator cu privire la numele și adresa potențialului notificator.

Primul notificator și potențialul notificator iau toate măsurile necesare pentru a ajunge la un acord cu privire la cuantumul informațiilor, astfel încât să se evite repetarea testelor pe animale vertebrate.

(3)   De asemenea, notificatorii aceleași substanțe, care au fost de acord să utilizeze în comun informațiile menționate în anexa VII conform alineatelor (1) și (2), iau toate măsurile necesare pentru a ajunge la un acord cu privire la utilizarea comună a informațiilor rezultate în urma testelor pe animale vertebrate, înaintate conform articolului 7 alineatul (2).

(4)   În cazul în care, în pofida dispozițiilor alineatelor (2) și (3), notificatorii și potențialii notificatori ai aceleiași substanțe nu pot încă să ajungă la un acord cu privire la utilizarea comună a datelor, statele membre pot introduce măsuri naționale pentru notificatori și posibilii notificatori localizați pe teritoriul lor, astfel încât să-i oblige pe notificatori și pe potențialii notificatori să utilizeze în comun datele, pentru a evita repetarea testelor pe animale vertebrate și pot stabili atât procedura de utilizare a informațiilor, inclusiv reglementări cu privire la derogarea temporară menționată la articolul 7 alineatul (1) ultima liniuță, cât și un echilibru rezonabil între interesele părților în cauză.

Articolul 16

Drepturile și îndatoririle autorităților

(1)   Statele membre desemnează autoritatea competentă sau autoritățile competente ce răspund de primirea informațiilor prevăzute la articolele 7-14 și examinarea conformității lor cu cerințele prezentei directive.

De asemenea, în cazul în care se poate arăta că este necesar pentru evaluarea riscului pe care-l poate prezenta o substanță, autoritățile competente pot solicita informații, teste de verificare și/sau confirmare suplimentare cu privire la substanțele sau produsele în care ele au fost transformate, care le-au fost notificate sau despre care au primit informații potrivit prezentei directive; această solicitare poate include și informații menționate în anexa VIII, formulate înainte de data prevăzută la articolul 7 alineatul (2).

De asemenea, autoritățile competente:

pot efectua o prelevare a eșantioanelor necesare pentru control;

pot solicita notificatorului să pună la dispoziție cantitățile de substanță notificată considerate de ele ca fiind necesare pentru efectuarea testelor de verificare;

pot lua măsurile corespunzătoare cu privire la utilizarea în siguranță a unei substanțe până la introducerea dispozițiilor comunitare.

În cazul substanțelor notificate conform articolului 7 alineatul (1) și articolului 8 alineatul (2), autoritatea competentă care a primit notificarea efectuează o evaluare a riscurilor, conform principiilor generale prevăzute la articolul 3 alineatul (2). Evaluarea include recomandări cu privire la cele mai potrivite metode pentru testarea substanțelor și mai include, dacă este cazul, recomandări cu privire la măsurile care fac posibilă reducerea riscului pentru om și mediu la comercializarea substanței. Evaluarea este actualizată periodic, în funcție de informațiile suplimentare prevăzute la prezentul articol sau la articolul 7 alineatul (2), articolul 8 alineatul (3) și articolul 14 alineatul (1).

(2)   În cazul notificărilor înaintate în conformitate cu articolul 7, într-o perioadă de 60 zile de la primirea notificării, autoritatea informează notificatorul în scris dacă notificarea a fost sau nu a fost acceptată ca fiind conformă cu prezenta directivă.

În cazul în care dosarul este acceptat, autoritatea comunică în același timp notificatorului numărul de înregistrare al notificării. În cazul în care dosarul nu este acceptat, autoritatea îl informează pe notificator cu privire la informațiile suplimentare solicitate pentru conformitatea dosarului cu prezenta directivă.

(3)   În cazul notificărilor înaintate în conformitate cu articolul 8, autoritatea competentă decide, în termen de 30 de zile de la primirea notificării, dacă notificarea este conformă cu prezenta directivă și, dacă se apreciază că notificarea nu este în conformitate, îl informează pe notificator cu privire la informațiile suplimentare solicitate pentru conformitatea dosarului cu prezenta directivă. În cazul în care notificarea este în conformitate cu directiva, autoritatea comunică notificatorului, în cadrul aceleiași perioade, numărul de înregistrare al notificării.

(4)   În cazul substanțelor fabricate în afara Comunității, pentru care nu s-a înaintat mai mult de o notificare pentru substanța produsă de un producător, autoritățile competente răspund, împreună cu Comisia, de calcularea tonajelor anuale și cumulative introduse pe piața comunitară. În cazul în care sunt atinse pragurile de tonaj detaliate la articolul 7 alineatul (2), autoritatea competentă care răspunde de primirea notificării(lor) ia legătura cu fiecare dintre notificatori, informându-i cu privire la identitatea celorlalți notificatori și atrăgându-le atenția asupra responsabilității lor comune, conform celor prevăzute la articolul 11.

(5)   Trebuie să fie urmată procedura prevăzută la articolul 28, confirmând sau modificând propunerile de clasificare și etichetare.

(6)   Fără a aduce atingere articolului 19 alineatul (1), statele membre și Comisia garantează că este ținută secretă orice informație referitoare la exploatarea comercială sau la fabricație.

Articolul 17

Implicarea Comisiei în procedura de notificare

Atunci când un stat membru a primit dosarul de notificare menționat la articolul 7 alineatul (1) și la articolul 8 alineatul (1) sau informații cu privire la teste suplimentare efectuate în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) și cu articolul 8 alineatul (3) sau informații de urmărire înaintate în conformitate cu articolul 14, el trebuie să trimită Comisiei, de îndată, o copie a dosarului sau a informațiilor ulterioare sau un rezumat al acestora.

În cazul informațiilor suplimentare menționate la articolul 16 alineatul (1), autoritatea competentă aduce la cunoștința Comisiei testele alese, motivele pentru care au fost alese, rezultatul și dacă este cazul, o evaluare a rezultatelor. În cazul informațiilor primite în conformitate cu articolul 13 alineatul (2), autoritatea competentă înaintează Comisiei acele elemente care ar fi de interes comun pentru Comisie și alte autorități competente.

Evaluarea riscurilor menționate la articolul 16 alineatul (1) sau un rezumat al respectivei evaluări sunt înaintate Comisiei de îndată ce sunt disponibile.

Articolul 18

Atribuțiile Comisiei

(1)   La primirea dosarelor și informațiilor menționate la articolul 17, Comisia înaintează copii statelor membre. De asemenea, Comisia mai poate să înainteze orice informații relevante pe care le-a cules potrivit prezentei directive, dacă le consideră potrivite.

(2)   Autoritatea competentă a oricărui stat membru poate consulta direct autoritatea competentă care a primit notificarea inițială sau Comisia, cu privire la detalii specifice ale datelor conținute în dosarul cerut potrivit prezentei directive sau ale evaluării riscurilor prevăzute la articolul 16 alineatul (1); ea mai poate sugera solicitarea de teste sau informații suplimentare sau modificarea evaluării riscurilor. În cazul în care autoritatea competentă care a primit notificarea inițială nu reușește să-și însușească sugestiile altor autorități referitoare la informații, teste de confirmare sau modificări suplimentare ale programelor de studii prevăzute în anexa VIII sau la evaluarea riscurilor, ea trebuie să prezinte motivele celorlalte autorități în cauză. În cazul în care nu este posibil ca autoritățile în cauză să ajungă la un acord și în cazul în care oricare dintre autorități consideră, din diferite motive, că pentru protecția omului și a mediului sunt totuși cu adevărat necesare informații, teste de confirmare sau modificări suplimentare la programele de studii sau o evaluare, aceasta poate cere Comisiei să adopte o decizie conform procedurii prevăzute la articolul 29 alineatul (4) litera (b).

Articolul 19

Caracterul confidențial al datelor

(1)   În cazul în care notificatorul consideră că există o problemă de confidențialitate a datelor, el poate indica informațiile prevăzute la articolele 7, 8 și 14 pe care el le consideră a fi sensibile din punct de vedere comercial și a căror divulgare ar putea să-i aducă daune din punct de vedere industrial sau comercial și pe care, prin urmare, dorește să le țină secrete față de toate persoanele, în afară de autoritățile competente și Comisie. În asemenea cazuri, se oferă o justificare completă.

În privința notificărilor și a informațiilor înaintate în conformitate cu articolul 7 alineatele (1) și (2), cu articolul 8 alineatele (1), (2) și (3), secretul industrial și comercial nu se aplică:

(a)

denumirii comerciale a substanței;

(b)

numelui producătorului și al notificatorului;

(c)

datelor fizico-chimice referitoare la substanță, menționate la punctul 3 din anexele VII. A, VII. B și VII. C;

(d)

posibilităților de a face substanța inofensivă;

(e)

rezultatelor pe scurt ale testelor toxicologice și ecotoxicologice;

(f)

gradului de puritate al substanței și identitatea impurităților și/sau aditivilor cunoscute ca fiind periculoase, potrivit articolului 2 alineatul (2), dacă sunt esențiale pentru clasificare și etichetare în scopul includerii substanței în anexa 1;

(g)

metodelor și precauțiilor recomandate menționate în anexa VII punctul 2.3 și măsurilor de urgență menționate în anexa VII punctele 2.4 și 2.5;

(h)

informațiilor conținute în fișele tehnice de securitate;

(i)

în cazul substanțelor din anexa 1, metodelor analitice care fac posibilă detectarea unei substanțe periculoase atunci când se degajă în mediu, precum și determinarea expunerii directe a oamenilor la această substanță.

În cazul în care notificatorul, producătorul sau importatorul trebuie să dezvăluie el însuși mai târziu informații declarate anterior confidențiale, el trebuie să informeze autoritatea competentă în legătură cu aceasta.

(2)   Autoritatea care primește notificarea/informațiile decide pe propria răspundere care informații fac obiectul secretului industrial sau comercial, conform alineatului (1).

Informațiile acceptate ca fiind confidențiale de către autoritatea care primește dosarul de notificare de la notificator sunt considerate ca fiind confidențiale de către celelalte autorități competente și de către Comisie.

(3)   În cazul substanțelor care apar în lista prevăzută la articolul 21 alineatul (1) și care nu sunt clasificate ca periculoase potrivit prezentei directive, numele poate fi inclus sub forma denumirii sale comerciale, în cazurile în care autoritatea competentă la care s-a făcut notificarea solicită acest lucru. În mod normal, asemenea substanțe pot fi incluse pe listă sub forma denumirilor lor comerciale timp de maximum trei ani. Cu toate acestea, dacă autoritatea competentă la care a fost depus dosarul consideră că publicarea denumirii chimice din nomenclatura IUPAC ar putea dezvălui informații referitoare la exploatarea industrială sau la fabricație, denumirea substanței poate fi înregistrată numai sub denumirea sa comercială, atâta timp cât autoritatea competentă consideră că este oportun.

La cererea autorității competente care primește notificarea, substanțele periculoase pot fi înregistrate pe listă doar sub forma denumirii lor comerciale, până în momentul introducerii lor în anexa I.

(4)   Informațiile confidențiale aduse fie în atenția a Comisiei, fie a unui stat membru, sunt păstrate secrete.

În toate cazurile, asemenea informații:

pot fi aduse numai în atenția autorităților ale căror responsabilități sunt prevăzute la articolul 16 alineatul (1);

pot fi totuși divulgate persoanelor implicate direct în proceduri administrative sau judiciare care implică sancțiuni, întreprinse în scopul controlării substanțelor introduse pe piață și a persoanelor care participă la sau sunt audiate în cadrul unor proceduri legislative.

Articolul 20

Schimb de rezumate ale dosarelor

(1)   Datele publicate conform articolelor 17 și 18 pot fi transmise Comisiei și statelor membre sub formă de rezumat.

În asemenea cazuri și în contextul articolului 18 alineatul (2), autoritățile competente ale unui stat membru și Comisia au acces în orice moment la dosarul de notificare și la informațiile suplimentare.

(2)   În scopul schimbului de informații menționate la articolele 17 și 18 alineatul (1), Comisia elaborează un formular comun. Acest formular este adoptat prin procedura prevăzută la articolul 29.

Articolul 21

Lista substanțelor existente și a celor noi

(1)   Comisia păstrează o listă cu toate substanțele notificate potrivit prezentei directive. Această listă este întocmită în conformitate cu dispozițiile Deciziei 85/71/CEE a Comisiei (21).

(2)   Comisia dă un număr CEE fiecărei substanțe incluse în inventarul IESCE și în lista menționată la alineatul (1).

Articolul 22

Ambalarea

(1)   Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că substanțele periculoase nu pot fi introduse pe piață, decât în condițiile în care ambalajul lor îndeplinește următoarele cerințe:

(a)

este proiectat și construit astfel încât să împiedice orice pierdere a conținutului; această cerință nu se aplică în cazul în care sunt prevăzute mecanisme speciale de siguranță;

(b)

materialele din care sunt realizate ambalajul și sistemele de închidere trebuie să fie rezistente la atacul conținutului și nu trebuie să formeze compuși periculoși cu conținutul;

(c)

ambalajul și sistemele de închidere trebuie să fie rezistente și solide pentru a se evita slăbirea acestora și pentru a îndeplini criteriile de siguranță în condițiile unei manipulări normale;

(d)

recipientele prevăzute cu sisteme de închidere care se reînchid sunt astfel proiectate încât ambalajul să poată fi închis în mod repetat fără pierderi de conținut;

(e)

fiecare recipient, indiferent de capacitate, care conține substanțe vândute sau puse la dispoziția publicului larg și etichetate «foarte toxic», «toxic» sau «coroziv», conform definițiilor din prezenta directivă, trebuie să aibă un sistem de închidere de siguranță pentru copii și însemne tactile de avertizare a pericolului;

(f)

fiecare recipient, indiferent de capacitate, care conține substanțe vândute sau puse la dispoziția publicului larg și etichetate «nociv», «extrem de inflamabil» sau «foarte inflamabil», conform definițiilor din prezenta directivă, trebuie să aibă însemne tactile de avertizare a pericolului.

(2)   Statele membre mai pot impune ca ambalajele să fie închise inițial cu un sigiliu, astfel încât atunci când ambalajul este deschis pentru prima oară, sigiliul să se deterioreze iremediabil.

(3)   Categoriile de substanțe pentru care ambalajul trebuie prevăzut cu dispozitivele menționate la alineatul (1) literele (e) și (f) sunt modificate conform procedurii prevăzute la articolul 29.

(4)   Specificațiile tehnice menționate la alineatul (1) literele (e) și (f) sunt modificate conform procedurii prevăzute la articolul 29 alineatul (4) litera (a) și se pot găsi în anexa IX punctele A și B la prezenta directivă.

Articolul 23

Etichetarea

(1)   Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a garanta că substanțele periculoase nu pot fi introduse pe piață, dacă etichetele de pe ambalajele lor nu îndeplinesc următoarele cerințe.

(2)   Fiecare ambalaj prezintă, într-o formă clară și care nu se poate șterge, următoarele mențiuni:

(a)

denumirea substanței potrivit uneia dintre denumirile date în anexa I. Dacă substanța nu este încă cuprinsă în lista din anexa I, trebuie să i se dea o denumire, utilizând o denumire recunoscută pe plan internațional;

(b)

numele și adresa completă, inclusiv numărul de telefon, ale persoanei stabilite în Comunitate care răspunde de introducerea substanței pe piață, indiferent dacă este producătorul, importatorul sau distribuitorul;

(c)

simboluri de pericol, dacă este cazul, și indicarea pericolului pe care îl prezintă utilizarea substanței. Simbolurile de pericol și textul indicațiilor de pericol sunt în conformitate cu cele prevăzute în anexa II (22). Simbolul este tipărit cu negru pe un fond galben-portocaliu. Simbolurile de pericol și indicațiile de pericol, care sunt utilizate pentru fiecare substanță în parte, sunt cele indicate în anexa I. În cazul substanțelor periculoase care nu apar încă în anexa I, simbolurile de pericol și indicațiile de pericol sunt stabilite în conformitate cu regulile prevăzute în anexa VI.

Atunci când unei substanțe i se atribuie mai mult de un simbol de pericol:

obligația de a indica simbolul T face opțională utilizarea simbolurilor X și C, cu excepția cazului în care anexa I cuprinde dispoziții contrare,

obligația de a indica simbolul C face opțională utilizarea simbolului X,

obligația de a indica simbolul E face opțională utilizarea simbolurilor F și O;

(d)

frazele-tip (frazele R), care să indice riscurile speciale care provin din pericolele implicate în utilizarea substanței. Textul acestor fraze R este în conformitate cu acela prevăzut în anexa III. Frazele R utilizate pentru fiecare substanță trebuie să fie în conformitate cu cele indicate în anexa I. În cazul substanțelor periculoase care nu apar încă în anexa I, frazele R utilizate trebuie stabilite în conformitate cu regulile prevăzute în anexa VI;

(e)

frazele-tip referitoare la utilizarea în siguranță a substanței (frazele S). Textul acestor fraze S trebuie să fie în conformitate cu cel prevăzut în anexa IV. Frazele S utilizate pentru fiecare substanță în parte sunt prevăzute în anexa I. În cazul substanțelor periculoase care nu apar încă în anexa I, frazele S utilizate trebuie stabilite conform regulilor prevăzute în anexa VI;

(f)

numărul CEE, dacă a fost atribuit. Numărul CEE se obține de la IESCE sau din lista menționată la articolul 21 alineatul (1).

De asemenea, în privința substanțelor care apar în anexa I, eticheta trebuie să mai includă cuvintele «etichetă CEE».

(3)   În cazul substanțelor iritante, foarte inflamabile, inflamabile sau oxidante, nu trebuie să se ofere o indicație cu fraze R sau fraze S, în cazul în care ambalajul nu conține mai mult de 125 ml. Acest lucru este valabil și în cazul aceluiași volum de substanțe periculoase, care nu se comercializează cu amănuntul către publicul larg.

(4)   Indicațiile de genul «netoxic», «nenociv» sau orice alte indicații similare nu trebuie să apară pe eticheta sau ambalajul substanțelor care fac obiectul prezentei directive.

Articolul 24

Aplicarea cerințelor de etichetare

(1)   În cazul în care pe etichetă apar detaliile stabilite la articolul 23, această etichetă este fixată ferm pe una sau mai multe suprafețe ale ambalajului, astfel încât aceste detalii să poată fi citite orizontal atunci când ambalajul este așezat în poziție normală. Dimensiunile etichetei sunt după cum urmează:

Capacitatea ambalajului

Dimensiunile

(mm)

-

mai mică sau egală cu 3 litri

cel puțin 52 × 74

-

peste 3 litri, dar nu depășește 50 litri

cel puțin 74 × 105

-

peste 50 litri, dar nu depășește 500 litri

cel puțin 105 × 148

-

peste 500 litri

cel puțin 148 × 210

Fiecare simbol acoperă cel puțin o zecime din suprafața etichetei fără a fi totuși mai mic de 1 cm2. Întreaga suprafață a etichetei aderă la ambalajul care se află direct în contact cu substanța.

Aceste dimensiuni sunt destinate exclusiv pentru a permite inscripționarea informațiilor cerute prin prezenta directivă și, dacă este necesar, a indicațiilor suplimentare de sănătate sau de siguranță.

(2)   Nu este necesară aplicarea unei etichete în cazul în care detaliile sunt indicate clar chiar pe ambalaj, așa cum se menționează la alineatul (1).

(3)   Culoarea și forma de prezentare a etichetei - sau, în cazul alineatului (2), ale ambalajului - sunt realizate astfel încât să se distingă clar simbolul de pericol și fondul acestuia.

(4)   Informațiile solicitate a fi menționate pe etichetă, potrivit articolului 23, trebuie să se distingă clar de fond și să aibă astfel de dimensiuni și spațiere încât să fie ușor de citit.

Dispozițiile speciale referitoare la forma și dimensiunile acestor informații sunt prevăzute în anexa VI, conform procedurii menționate la articolul 29 alineatul (4) litera (b).

(5)   Statele membre pot condiționa introducerea pe piață a substanțelor periculoase pe teritoriile lor de redactarea etichetei în limba sau limbile lor oficiale.

(6)   În sensul prezentei directive, cerințele de etichetare sunt considerate a fi îndeplinite:

(a)

în cazul unui ambalaj exterior care conține unul sau mai multe ambalaje interioare, dacă ambalajul exterior este etichetat în conformitate cu reglementările internaționale cu privire la transportul substanțelor periculoase și ambalajul interior sau ambalajele interioare sunt etichetate în conformitate cu prezenta directivă;

(b)

în cazul unui ambalaj unic:

dacă un asemenea ambalaj este etichetat în conformitate cu reglementările internaționale cu privire la transportul substanțelor periculoase și cu articolul 23 alineatul (2) literele (a), (b), (d), (e) și (f);

dacă este cazul, pentru anumite tipuri de ambalaje, cum ar fi buteliile de gaz transportabile, în conformitate cu cerințele specifice menționate în anexa VI.

În cazul unor substanțe periculoase care nu părăsesc teritoriul unui stat membru, poate fi permisă o etichetare care să respecte reglementările naționale în locul reglementărilor internaționale cu privire la transportul substanțelor periculoase.

Articolul 25

Derogările de la cerințele de etichetare și ambalare

(1)   Articolele 22, 23 și 24 nu se aplică dispozițiilor referitoare la munițiile și explozivii, introduși pe piață cu intenția de a produce un efect practic prin explozie sau un efect pirotehnic.

Articolele menționate mai sus nu se aplică nici dispozițiilor referitoare la butan, propan și gaz de sondă lichefiat, până la 30 aprilie 1997.

(2)   De asemenea, statele membre pot permite ca:

(a)

etichetarea impusă la articolul 23 să se efectueze într-un alt mod corespunzător pe ambalajele care sunt fie prea mici, fie nepotrivite în alt mod pentru etichetarea în conformitate cu articolul 24 alineatele (1) și (2);

(b)

prin derogare de la articolele 23 și 24, ambalajele substanțelor periculoase care nu sunt explozive, foarte toxice sau toxice să nu fie etichetate sau să fie etichetate într-un alt mod, dacă ele conțin cantități atât de mici, încât să nu existe nici un motiv de teamă cu privire la pericolul pe care l-ar reprezenta pentru persoanele care manipulează astfel de substanțe sau pentru alte persoane;

(c)

ambalajele substanțelor explozive, foarte toxice sau toxice să fie etichetate într-un alt mod corespunzător, în cazul în care ambalajele sunt prea mici pentru etichetarea prevăzută la articolele 23 și 24 și nu există nici un motiv de teamă cu privire la un pericol pentru persoanele care manipulează asemenea substanțe sau pentru alte persoane, prin derogare de la dispozițiile menționate anterior.

Această derogare nu permite utilizarea simbolurilor, indicațiilor de pericol, frazelor de risc (R) sau de prudență (S) diferite de cele prevăzute în prezenta directivă.

(3)   În cazul în care un stat membru folosește opțiunile prevăzute la alineatul (2), acesta informează imediat Comisia cu privire la aceasta.

Articolul 26

Reclama

Este interzisă orice reclamă la o substanță care face parte din una sau mai multe dintre categoriile menționate la articolul 2 alineatul (2), dacă aceasta nu conține nici o mențiune privind categoria sau categoriile implicate.

Articolul 27

Fișele tehnice de securitate

(1)   Pentru a permite mai ales specialiștilor să ia măsurile necesare privind protecția mediului, a sănătății și securitatea la locul de muncă, la prima livrare a unei substanțe periculoase sau, dacă este cazul, înainte de aceasta, orice producător, importator sau distribuitor trebuie să transmită destinatarului o fișă tehnică de securitate. Această fișă trebuie să conțină informațiile necesare pentru protecția omului și a mediului.

Fișa poate fi transmisă pe hârtie sau pe cale electronică. Ulterior, producătorul, importatorul sau distribuitorul pune la dispoziția destinatarului fișei de securitate orice informație nouă relevantă cu privire la substanța despre care a luat cunoștință.

(2)   Normele generale pentru elaborarea, distribuirea, conținutul și forma fișei de securitate menționate la alineatul (1) sunt stabilite în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 29 alineatul (4) litera (a).

Articolul 28

Adaptarea la progresul tehnic

Modificările necesare pentru adaptarea anexelor la progresul tehnic se adoptă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 29.

Articolul 29

Procedura pentru adaptarea la progresul tehnic

(1)   Comisia este asistată de un comitet compus din reprezentanții statelor membre și prezidat de reprezentantul Comisiei.

(2)   Reprezentantul Comisiei prezintă comitetului un proiect cu măsurile ce urmează să fie adoptate. Comitetul își dă avizul cu privire la acest proiect în termenul pe care președintele îl poate stabili în funcție de urgența subiectului în cauză. Avizul este emis cu majoritatea prevăzută la articolul 148 alineatul (2) din tratat pentru deciziile pe care Consiliul trebuie să le adopte la propunerea Comisiei Voturile reprezentanților statelor membre sunt ponderate conform articolului menționat anterior. Președintele nu participă la vot.

(3)   Comisia adoptă măsurile preconizate, dacă acestea sunt conforme cu avizul comitetului.

Dacă măsurile preconizate nu sunt conforme cu avizul comitetului sau în absența avizului, Comisia prezintă Consiliului, fără întârziere, o propunere cu privire la măsurile ce trebuie adoptate. Consiliul hotărăște cu majoritate calificată.

(4)

(a)

Cu excepția cazurilor menționate la litera (b) de mai jos, dacă, la expirarea unui termen de trei luni de la data prezentării la Consiliu, acesta nu hotărăște, măsurile propuse sunt adoptate de către Comisie. Acest termen este de șase săptămâni în cazul menționat la articolul 31 alineatul (2).

(b)

În cazul măsurilor de adaptare la progresul tehnic din anexele II, VI, VII și VIII, dacă, la expirarea unui termen de trei luni de la data prezentării la Consiliu, acesta nu hotărăște, măsurile propuse sunt adoptate de către Comisie, cu excepția cazului în care Consiliul s-a pronunțat împotriva acestor măsuri cu majoritate simplă.

Articolul 30

Clauza de liberă circulație

Statele membre nu pot interzice, restrânge sau împiedica introducerea pe piață a substanțelor care respectă cerințele prezentei directive, din motive legate de notificare, clasificare, ambalare sau etichetare în sensul prezentei directive.

Articolul 31

Clauza de salvgardare

(1)   În cazul în care, conform noilor informații, un stat membru are motive justificate să considere că o substanță, care a fost acceptată ca îndeplinind cerințele prezentei directive, constituie totuși un pericol pentru om și mediu din motive de clasificare, ambalare sau etichetare care nu mai sunt corespunzătoare, el poate să reclasifice temporar, sau dacă este necesar, să interzică introducerea pe piață a substanței respective sau să o supună unor condiții speciale pe teritoriul său. El informează imediat Comisia și celelalte state membre cu privire la aceasta și își motivează decizia.

(2)   Comisia ia o decizie în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 29 alineatul (4) litera (a).

(3)   Dacă, în urma deciziei luate în conformitate cu alineatul (2), Comisia consideră că, în cazurile care se încadrează în alineatul (1) de mai sus, sunt necesare adaptări tehnice ale anexelor la prezenta directivă, ea trebuie să ia o decizie cu privire la această problemă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 29.

Articolul 32

Rapoarte

(1)   La fiecare trei ani, statele membre înaintează Comisiei un raport cu privire la punerea în aplicare a prezentei directive pe teritoriile lor. Primul raport se înaintează la trei ani de la punerea în aplicare a prezentei directive.

(2)   La fiecare trei ani, Comisia pregătește, pe baza informațiilor menționate la alineatul (1), un raport complex care este înaintat statelor membre.

2.

Articolele 24, 25 și 27 devin articolele 33, 34 și 35.

3.

Anexele II, VI, VII și VIII se modifică prin prezenta după cum urmează:

anexa II se modifică prin adăugarea unui simbol indicând pericolul pentru mediu, ca în anexa 1 la prezenta directivă;

anexa VI punctul 1.A se înlocuiește cu anexa 2 la prezenta directivă;

anexa VII se înlocuiește cu anexa 3 la prezenta directivă;

anexa VIII se înlocuiește cu anexa 4 la prezenta directivă.

Articolul 2

Următoarele directive se modifică după cum urmează:

1.

Directiva 73/173/CEE (23):

la articolul 5 alineatul (2) litera (c), mențiunea „articolul 6” se înlocuiește cu mențiunea „articolul 23”;

la articolul 9 alineatul (2) și articolul 10, mențiunea „articolul 8c” se înlocuiește cu mențiunea „articolul 28”.

2.

Directiva 77/728/CEE (23):

la articolul 6 alineatul (2) litera (c), mențiunea „articolul 6” se înlocuiește cu mențiunea „articolul 23”;

la articolul 10 alineatul (3) și articolul 11, mențiunea „articolul 8c” se înlocuiește cu mențiunea „articolul 28”.

3.

Directiva 78/631/CEE:

la articolul 6 alineatul (2) litera (g), mențiunea „articolul 6” se înlocuiește cu mențiunea „articolul 23”;

la articolul 10 alineatul (3) și articolul 11, mențiunea „articolul 8c” se înlocuiește cu mențiunea „articolul 28”.

4.

Directiva 88/379/CEE:

trimiterea la Directiva 79/831/CEE se înlocuiește cu o trimitere la prezenta directivă, al doilea și al optulea motiv;

la articolul 3 alineatul (3), „efecte cancerigene, mutagene și teratogene” se înlocuiește cu „efecte cancerigene și mutagene și efecte asupra reproducerii”;

la articolul 3 alineatul (5), textul „articolul 8 alineatul (2) din Directiva 67/548/CEE” se înlocuiește cu „articolul 13 alineatul (3) din Directiva 67/548/CEE”;

articolul 3 alineatul (5) litera (o) are următorul cuprins:

„(o)

Se consideră toxice pentru reproducere și li se atribuie cel puțin simbolul de pericol și indicația de pericol «toxic» preparatele care conțin o substanță care produce asemenea efecte și căreia i se atribuie cel puțin una dintre frazele R, definite în anexa VI la Directiva 67/548/CEE, care caracterizează substanțele ca toxice pentru reproducere în categoria 1 într-o concentrație egală sau mai mare:

fie cu concentrațiile menționate în anexa I la Directiva 67/548/CEE pentru substanța avută în vedere;

fie cu concentrația menționată la punctul 6 din anexa I (Tabelul VI) la prezenta directivă, în cazul în care substanța sau substanțele avute în vedere nu apar în anexa I la Directiva 67/548/CEE sau apar în ea fără limite de concentrație;”;

articolul 3 alineatul (5) litera (p) are următorul cuprins:

„(p)

Se consideră toxice pentru reproducere și li se atribuie cel puțin simbolul de pericol și indicația de pericol «toxic» preparatele care conțin o substanță care produce asemenea efecte și căreia i se atribuie cel puțin una dintre frazele R, definite în anexa VI la Directiva 67/548/CEE, care caracterizează substanțele ca toxice pentru reproducere în categoria 2 într-o concentrație egală sau mai mare:

fie cu concentrațiile menționate în anexa I la Directiva 67/548/CEE pentru substanța avută în vedere;

fie cu concentrațiile menționate la punctul 6 din anexa I (Tabelul VI) la prezenta directivă, în cazul în care substanța sau substanțele avute în vedere nu apar în anexa I la Directiva 67/548/CEE sau apar în ea fără limite de concentrație;”;

articolul 3 alineatul (5) litera (q) are următorul cuprins:

„(q)

Se consideră toxice pentru reproducere și li se atribuie cel puțin simbolul de pericol și indicația de pericol «nociv» preparatele care conțin o substanță care produce asemenea efecte și căreia i se atribuie cel puțin una dintre frazele R, definite în anexa VI la Directiva 67/548/CEE, care caracterizează substanțele periculoase pentru reproducere în categoria 3 într-o concentrație egală sau mai mare:

fie cu concentrațiile menționate în anexa I la Directiva 67/548/CEE pentru substanța avută în vedere;

fie cu concentrațiile menționate la punctul 6 din anexa I (Tabelul VI) la prezenta directivă în cazul în care substanța sau substanțele avute în vedere nu apar în anexa I la Directiva 67/548/CEE sau apar în ea fără limite de concentrație;”;

la articolul 6 alineatul (1) litera (a), mențiunea „articolul 15 alineatul (1)” se înlocuiește cu mențiunea „articolul 22 alineatul (1)”;

la articolul 6 alineatul (3), mențiunea „articolul 21” se înlocuiește cu mențiunea „articolul 28”;

la articolul 7 alineatul (1) litera (c) punctul (ii), mențiunea „articolul 11 alineatul (4)” se înlocuiește cu mențiunea „articolul 19 alineatul (4)”;

la articolul 7 alineatul (1), mențiunea „articolul 16 alineatul (2) litera (c)” se înlocuiește cu mențiunea „articolul 23 alineatul (2) litera (c)”;

la articolul 8 se introduce următorul alineat:

„(3)a   Informațiile cerute pe etichetă potrivit articolului 7 se disting de fond și au dimensiuni și spațiere adecvate pentru a putea fi citite cu ușurință.

Dispozițiile speciale referitoare la forma și dimensiunile acestor informații sunt prevăzute în anexa VI la Directiva 67/548/CEE, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 28 alineatul (4) litera (b) din prezenta directivă.”,

la articolul 10, articolul 14 alineatul (2) și articolul 15, mențiunea „articolul 21” se înlocuiește cu mențiunea „articolul 28”;

în titlul anexei I, partea 6, „efecte teratogene” se înlocuiește cu „efecte asupra reproducerii”;

în anexa I, Tabelul VI, „substanțe teratogene” se înlocuiește cu „substanțe toxice pentru reproducere”.

Articolul 3

(1)   Statele membre adoptă și pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 31 octombrie 1993. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2)   Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitățile de efectuare a acestei trimiteri.

(3)   Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Luxemburg, 30 aprilie 1992.

Pentru Consiliu

Președintele

José da SILVA PENEDA


(1)  JO C 33, 13.2.1990, p. 3.

(2)  JO C 284, 12.11.1990, p. 85 și JO C 13, 20.1.1992, p. 82.

(3)  JO C 332, 31.12.1990, p. 9.

(4)  JO 196, 16.8.1967, p. 1.

(5)  JO L 287, 19.10.1990, p. 37.

(6)  JO L 167, 24.6.1981, p. 31.

(7)  JO C 146, 15.6.1990, p. 1.

(8)  JO L 358, 18.12.1986, p. 1.

(9)  JO L 15, 17.1.1987, p. 29.

(10)  JO 22, 9.2.1965, p. 369.

(11)  JO L 15, 17.1.1987, p. 36.

(12)  JO L 262, 27.9.1976, p. 169.

(13)  JO L 149, 3.6.1986, p. 38.

(14)  JO L 194, 15.7.1975, p. 39.

(15)  JO L 84, 31.3.1978, p. 43.

(16)  JO L 246, 17.9.1980, p. 1.

(17)  A se vedea și JO L 257, 16.9.1983, p. 1.

(18)  A se vedea și ultimele adaptări la progresul tehnic:

JO L 360, 30.12.1976, p. 1.

JO L 88, 7.4.1979, p. 1.

JO L 351, 7.12.1981, p. 5.

JO L 106, 21.4.1982, p. 18.

JO L 257, 16.9.1983, p. 1.

JO L 247, 1.9.1986, p. 1.

JO L 239, 21.8.1987, p. 1.

JO L 259, 19.9.1988, p. 1.

(19)  JO L 213, 21.7.1982, p. 8.

(20)  JO L 40, 11.2.1989, p. 27.

(21)  JO L 30, 2.2.1985, p. 33.

(22)  A se vedea și următoarele adaptări la progresul tehnic:

JO L 257, 16.9.1983, p. 1,

JO L 247, 1.9.1986, p. 1.”

(23)  Directivele 73/173/CEE și 77/728/CEE își încetează aplicarea la 8 iunie 1991, data punerii în aplicare a Directivei 88/379/CEE.


ANEXA 1

Următorul simbol și text se adaugă la anexa II la Directiva 67/548/CEE:

Image


ANEXA 2

Partea I. A a anexei VI la Directiva 67/548/CEE se înlocuiește cu următoarele:

„CERINȚE GENERALE DE CLASIFICARE ȘI ETICHETARE PENTRU SUBSTANȚELE PERICULOASE

Partea I. A

Dacă nu există dispoziții contrare în directivele speciale referitoare la preparatele periculoase, substanțele și preparatele sunt clasificate ca foarte toxice, toxice sau nocive, conform următoarelor criterii:

(a)

În cazurile în care toxicitatea acută la animale a substanței comerciale sau a preparatului comercial a fost determinată printr-o metodă care permite estimarea valorilor LD50 sau LC50, clasificarea ca foarte toxic(ă), toxic(ă) sau nociv(ă) se face utilizând următorii parametri ca valori de referință:

Categoria

LD50 Oral la șobolani

mg/kg corp

LD50 Subcutanat la șobolani sau iepuri

mg/kg corp

LC50 (inhalare) la șobolani

mg/litru/4 ore

Foarte toxic

≤ 25

≤ 50

≤ 0,25

Toxic

25 la 200

50 la 400

0,25 la 1

Nociv

200 la 2 000

400 la 2 000

1 la 5

(b)

În cazurile în care toxicitatea orală acută la animale a substanței comerciale sau a preparatului comercial a fost determinată utilizând procedeul cu doză fixă, clasificarea ca foarte toxic(ă), toxic(ă) sau nociv(ă) se efectuează pe baza dozei specifice. Aceasta reprezintă nivelul de dozare care produce o toxicitate evidentă, dar nu mortalitate, fiind unul din patru niveluri fixe de dozare (5, 50, 500 sau 2 000 mg/kg corp). Termenul «toxicitate evidentă» se utilizează pentru a descrie semnele de toxicitate apărute în urma administrării unei substanțe de testare, semne care sunt de o asemenea severitate, încât se preconizează că administrarea unei următoare doze fixe mai mari ar putea duce la mortalitate.

Deoarece această metodă de testare se bazează pe alegerea dozelor dintr-o serie de doze fixe, este impropriu să se dea valori pentru clasificare. Parametrii următori se utilizează ca valori de referință:

Categoria

Doza discriminatorie

mg/kg corp

Foarte toxic

< 5

Toxic

5

Nociv

50–500

Doza de 2 000 mg/kg corp se utilizează în principal pentru a obține informații cu privire la semnele de toxicitate care pot să apară în cazul substanțelor cu o toxicitate acută mică și care nu sunt clasificate pe baza toxicității acute.

(c)

Dacă faptele arată că pentru clasificare nu este recomandabil să se utilizeze valorile de referință date la literele (a) și (b), deoarece substanțele și preparatele produc alte efecte, substanțele și preparatele se clasifică conform importanței acestor efecte.”


ANEXA 3

Anexa VII la Directiva 67/548/CEE se înlocuiește cu următoarea:

Anexa VII. A

INFORMAȚIILE NECESARE PENTRU DOSARUL TEHNIC («SETUL DE BAZĂ») MENȚIONAT LA ARTICOLUL 7 ALINEATUL (1)

În cazul în care nu este posibil din punct de vedere tehnic sau nu reiese că este necesar din punct de vedere științific să se ofere informații, motivele trebuie să fie expuse clar și sunt înaintate autorității competente pentru a fi aprobate.

Se menționează numele organismului sau organismelor răspunzătoare de efectuarea studiilor.

0.   IDENTITATEA PRODUCĂTORULUI ȘI IDENTITATEA NOTIFICATORULUI: LOCALIZAREA SEDIULUI DE PRODUCȚIE

În cazul substanțelor fabricate în afara Comunității și pentru care, în scopul notificării, notificatorul a fost desemnat ca reprezentant unic al producătorului, identitatea și adresele importatorilor care urmează să introducă substanța în Comunitate.

1.   IDENTITATEA SUBSTANȚEI

1.1.   Denumirea

1.1.1.   Denumirile din nomenclatura IUPAC

1.1.2.   Alte denumiri (denumirea uzuală, denumirea comercială, abreviere)

1.1.3.   Numărul CAS și denumirea CAS (dacă există)

1.2.   Formula moleculară și structurală

1.3.   Compoziția substanței

1.3.1.   Gradul de puritate (%)

1.3.2.   Natura impurităților, inclusiv izomerii și subprodusele

1.3.3.   Procentul de impurități importante (semnificative)

1.3.4.   Dacă substanța conține un agent stabilizator sau un inhibitor sau alți aditivi, se precizează: natura, ordinul de mărime: … ppm, … %

1.3.5.   Date spectrale (UV, IR, RMN sau spectru de masă)

1.3.6.   HPLC, GC

1.4.   Metode de detectare și determinare

O descriere completă a metodelor utilizate sau referințe bibliografice corespunzătoare.

În afară de metodele de detecție și determinare, trebuie să fie oferite informații cu privire la metodele cunoscute de cel care face notificarea și care să permită detectarea unei substanțe și a produșilor ei de transformare după descărcarea în mediu, precum și determinarea efectelor expunerii directe a oamenilor.

2.   INFORMAȚII CU PRIVIRE LA SUBSTANȚĂ

2.0.   Producția

Informațiile furnizate la acest punct trebuie să fie suficiente pentru a permite o estimare aproximativă, dar realistă, a efectelor expunerii omului și a mediului, legată de procesul de producție. Nu se cer detalii precise ale procesului de producție, mai ales cele de natură sensibilă din punct de vedere comercial.

2.0.1.   Procesul tehnologic utilizat în producție

2.0.2.   Estimările expunerii asociate cu producția:

mediul de lucru

mediul înconjurător

2.1.   Utilizări propuse

Informațiile furnizate la acest punct trebuie să fie suficiente pentru a permite o estimare aproximativă, dar realistă, a expunerii omului și a mediului la substanțe, ținând seama de utilizările propuse/preconizate.

Tipuri de utilizări: descrierea funcției substanței și efectelor dorite

2.1.1.1.   Procesul sau procesele tehnologice legate de utilizarea substanței (dacă se cunosc)

2.1.1.2.   Estimarea (estimările) expunerii legate de utilizare (dacă se cunosc):

mediul de lucru

mediul înconjurător

2.1.1.3.   Forma sub care substanța este introdusă pe piață: substanță, preparat, produs

2.1.1.4.   Concentrația substanței în preparatele și produsele introduse pe piață (dacă se cunoaște)

2.1.2.   Domeniile de aplicare, cu o defalcare aproximativă:

industrie

fermieri și activități artizanale

utilizare de către publicul larg

2.1.3.   Dacă se cunoaște și dacă este oportun, identitatea destinatarilor substanței

2.1.4.   Cantitățile de deșeuri și compoziția deșeurilor rezultate din utilizările propuse (dacă se cunosc)

2.2.   Producția și/sau importurile estimate pentru fiecare dintre utilizările sau domeniile de aplicare anticipate

2.2.1.   Producția și/sau importurile totale, în tone pe an:

primul an calendaristic

următorii ani calendaristici

În cazul substanțelor fabricate în afara Comunității și pentru care, în scopul notificării, notificatorul a fost desemnat ca reprezentant unic al producătorului, aceste informații trebuie oferite pentru fiecare dintre importatorii identificați potrivit punctului 0 de mai sus.

2.2.2.   Producția și/sau importurile, defalcate în conformitate cu 2.1.1 și 2.1.2, exprimate în procente:

primul an calendaristic

următorii ani calendaristici

2.3.   Metode și precauții recomandate cu privire la:

2.3.1.   Manipulare

2.3.2.   Depozitare

2.3.3.   Transport

2.3.4.   Incendiu (natura gazelor de ardere sau piroliză, acolo unde utilizările propuse justifică aceasta)

2.3.5.   Alte pericole, în special reacția chimică cu apa

2.3.6.   Dacă este relevant, informații referitoare la susceptibilitatea substanței de a exploda atunci când se prezintă sub formă de pulbere

2.4.   Măsuri de urgență în cazul scurgerii accidentale

2.5.   Măsuri de urgență în cazul vătămării persoanelor (de exemplu otrăvire)

2.6.   Ambalare

3.   PROPRIETĂȚI FIZICO-CHIMICE ALE SUBSTANȚEI

3.0.   Starea substanței la 20 °C și 101,3 kPA

3.1.   Punctul de topire

3.2.   Punctul de fierbere

3.3.   Densitatea relativă

3.4.   Presiunea vaporilor

3.5.   Tensiunea superficială

3.6.   Solubilitatea în apă

3.8.   Coeficientul de repartiție n/octanol/apă

3.9.   Punctul de aprindere

3.10.   Inflamabilitatea

3.11.   Proprietăți explozive

3.12.   Temperatura de autoaprindere

3.13.   Proprietăți oxidante

3.15.   Granulometrie:

În cazul substanțelor care pot fi introduse pe piață sub o formă care generează pericolul expunerii prin inhalare, trebuie efectuată o testare pentru a determina distribuția dimensiunilor particulelor substanței, sub forma în care va fi introdusă pe piață.

4.   STUDII TOXICOLOGICE

4.1.   Toxicitatea acută

În cazul testelor 4.1.1 până la 4.1.3, substanțele (în afara gazelor) sunt administrate cel puțin pe două căi, dintre care una trebuie să fie calea orală. Alegerea celei de-a doua căi depinde de natura substanței și de calea probabilă de expunere a ființei umane. Gazele și lichidele volatile trebuie administrate prin inhalare.

4.1.1.   Administrare orală

4.1.2.   Administrare prin inhalare

4.1.3.   Administrare cutanată

4.1.5.   Iritația cutanată

4.1.6.   Iritația oculară

4.1.7.   Sensibilizarea cutanată

4.2.   Doză repetată

Calea de administrare trebuie să fie cea mai adecvată, având în vedere calea probabilă de expunere a ființei umane, toxicitatea acută și natura substanței. În absența unor contraindicații, este preferată de obicei calea orală.

4.2.1.   Toxicitatea la doză repetată (28 de zile)

4.3.   Alte efecte

4.3.1.   Mutageneza

Substanța este examinată în două teste. Primul este un test bacteriologic (mutație inversă), cu și fără activare metabolică. Al doilea este un test nebacteriologic, pentru a detecta aberațiile sau deteriorarea cromozomilor. În absența unor contraindicații, acest test trebuie efectuat în mod normal in vitro, atât cu, cât și fără activare metabolică. În cazul unui rezultat pozitiv în oricare dintre teste, trebuie efectuate teste suplimentare în conformitate cu strategia descrisă în anexa V.

4.3.2.   Depistarea toxicității referitoare la reproducere (p.m.)

4.3.3.   Evaluarea comportamentului toxicocinetic al unei substanțe în măsura în care poate rezulta din datele de bază și din alte informații relevante

5.   STUDII ECOTOXICOLOGICE

5.1.   Efectele asupra organismelor

5.1.1.   Toxicitatea acută pentru pești

5.1.2.   Toxicitatea acută pentru dafnia

5.1.3.   Teste de inhibare a creșterii la alge

5.1.6.   Inhibare bacteriană

În acele cazuri în care biodegradarea poate fi afectată de către efectul inhibitor al unei substanțe asupra bacteriilor, trebuie efectuat un test de inhibare bacteriană înaintea de a efectua biodegradarea.

5.2.   Degradarea

biotică

abiotică:

Dacă substanța nu este rapid biodegradabilă, atunci trebuie avută în vedere necesitatea de a efectua următorul test: hidroliza în funcție de pH.

5.3.   Test preliminar de absorpție/desorpție

6.   POSIBILITATEA DE A FACE O SUBSTANȚĂ INOFENSIVĂ

6.1.   Pentru industrie/activități artizanale

6.1.1.   Posibilitatea de reciclare

6.1.2.   Posibilitatea de neutralizare a efectelor nefavorabile

6.1.3.   Posibilitatea de distrugere:

evacuare controlată

incinerare

stații de epurare a apei

altele

6.2.   Pentru publicul larg

6.2.1.   Posibilitatea de reciclare

6.2.2.   Posibilitatea de neutralizare a efectelor nefavorabile

6.2.3.   Posibilitatea de distrugere:

evacuare controlată

incinerare

stații de epurare a apei

altele

ANEXA VII. B

INFORMAȚIILE NECESARE PENTRU DOSARUL TEHNIC («SETUL DE BAZĂ») MENȚIONAT LA ARTICOLUL 8 ALINEATELE (1) ȘI (3)

Dacă nu este posibil din punct de vedere tehnic sau nu reiese că este necesar din punct de vedere științific să se ofere informații, motivele trebuie să fie expuse clar și sunt înaintate autorității competente pentru a fi aprobate.

Se menționează numele organismului sau organismelor răspunzătoare de efectuarea studiilor.

Pe lângă informațiile cerute mai jos, statele membre pot cere notificatorului, dacă ele consideră că este necesar pentru evaluarea riscurilor, următoarele informații suplimentare:

presiunea vaporilor

test de toxicitate acută pentru dafnia.

0.   IDENTITATEA PRODUCĂTORULUI ȘI IDENTITATEA NOTIFICATORULUI: LOCALIZAREA SEDIULUI DE PRODUCȚIE

În cazul substanțelor fabricate în afara Comunității și pentru care, în scopul notificării, notificatorul a fost desemnat ca reprezentant unic al producătorului, identitatea și adresele importatorilor care urmează să introducă substanța în Comunitate.

1.   IDENTITATEA SUBSTANȚEI

1.1.   Denumirea

1.1.1.   Denumirile din nomenclatura IUPAC

1.1.2.   Alte denumiri (denumirea uzuală, denumirea comercială, abreviere)

1.1.3.   Numărul CAS și denumirea CAS (dacă există)

1.2.   Formula moleculară și structurală

1.3.   Compoziția substanței

1.3.1.   Gradul de puritate (%)

1.3.2.   Natura impurităților, inclusiv izomerii și subprodusele

1.3.3.   Procentul de impurități importante (semnificative)

1.3.4.   Dacă substanța conține un agent stabilizator sau un inhibitor sau alți aditivi, se precizează: natura, ordinul de mărime: …ppm, …%

1.3.5.   Date spectrale (UV, IR, RMN sau spectru de masă)

1.3.6.   HPLC, GC

1.4.   Metode de detectare și determinare

O descriere completă a metodelor utilizate sau referințe bibliografice corespunzătoare

În afară de metodele de detecție și determinare, trebuie să fie oferite informații cu privire la metodele analitice cunoscute de notificator și care să permită detectarea unei substanțe și a produșilor ei de transformare după evacuarea în mediu, precum și determinarea efectelor expunerii directe a oamenilor.

2.   INFORMAȚII CU PRIVIRE LA SUBSTANȚĂ

2.0.   Producția

Informațiile oferite la acest punct trebuie să fie suficiente pentru a permite o estimare aproximativă, dar realistă, a expunerii ființei umane și a mediului, legată de procesul de producție. Nu se cer detalii precise ale procesului de producție, mai ales acelea de natură sensibilă din punct de vedere comercial.

2.0.1.   Procesul(ele) tehnologic(e) utilizat(e) în producție

2.0.2.   Estimarea expunerii asociate cu producția:

mediul de lucru

mediul înconjurător

2.1.   Utilizări propuse

Informațiile oferite la acest punct trebuie să fie suficiente pentru a permite o estimare aproximativă, dar realistă, a expunerii ființei umane și a mediului la substanțe, ținând cont de utilizările propuse/preconizate.

Tipuri de utilizări: descrierea funcției și a efectelor dorite

2.1.1.1.   Procesul sau procesele tehnologice legate de utilizarea substanței (dacă se cunosc)

2.1.1.2.   Estimarea sau estimările expunerii legate de utilizarea substanței (dacă se cunosc):

mediul de lucru

mediul înconjurător

2.1.1.3.   Forma sub care substanța este introdusă pe piață: substanță, preparat, produs

2.1.1.4.   Concentrația substanței în preparatele și produsele introduse pe piață (dacă se cunoaște)

2.1.2.   Domeniile de aplicare, cu o defalcare aproximativă:

industrie

fermieri și activități artizanale

utilizare de către publicul larg

2.1.3.   Dacă se cunoaște și dacă este oportun, identitatea destinatarilor substanței

2.2.   Producția și/sau importurile estimate pentru fiecare dintre utilizările sau domeniile de aplicare anticipate

2.2.1.   Producția și/sau importurile totale, în tone pe an:

primul an calendaristic

următorii ani calendaristici

În cazul substanțelor fabricate în afara Comunității și pentru care, în scopul notificării, notificatorul a fost desemnat ca reprezentant unic al producătorului, aceste informații trebuie oferite pentru fiecare dintre importatorii identificați potrivit punctului 0 de mai sus.

2.2.2.   Producția și/sau importurile, defalcate în conformitate cu 2.1.1 și 2.1.2, exprimate în procente:

primul an calendaristic

următorii ani calendaristici

2.3.   Metode și precauții recomandate cu privire la:

2.3.1.   Manipulare

2.3.2.   Depozitare

2.3.3.   Transport

2.3.4.   Incendiu (natura gazelor de ardere sau piroliză, acolo unde utilizările propuse justifică aceasta)

2.3.5.   Alte pericole, în special reacția chimică cu apa

2.4.   Măsuri de urgență în cazul scurgerii accidentale

2.5.   Măsuri de urgență în cazul vătămării persoanelor (de exemplu otrăvire)

2.6.   Ambalare

3.   PROPRIETĂȚI FIZICO-CHIMICE ALE SUBSTANȚEI

3.0.   Starea substanței la 20 °C și 101,3 kPA

3.1.   Punctul de topire

3.2.   Punctul de fierbere

3.6.   Solubilitatea în apă

3.8.   Coeficientul de repartiție n/octanol/apă

3.9.   Punctul de aprindere

3.10.   Inflamabilitatea

4.   STUDII TOXICOLOGICE

4.1.   Toxicitatea acută

În cazul testelor 4.1.1 până la 4.1.2, o singură cale de administrare este suficientă. Substanțele (altele decât gazele) trebuie testate prin administrare orală. Gazele trebuie testate prin inhalare.

4.1.1.   Administrare orală

4.1.2.   Administrare prin inhalare

4.1.5.   Iritația cutanată

4.1.6.   Iritația oculară

4.1.7.   Sensibilizarea cutanată

4.3.   Alte efecte

4.3.1.   Mutageneza

Substanța trebuie să fie examinată printr-un test bacteriologic (mutație inversă), cu și fără activare metabolică.

5.   STUDII ECOTOXICOLOGICE

5.2.   Degradare

biotică

ANEXA VII. C

INFORMAȚIILE NECESARE PENTRU DOSARUL TEHNIC («SETUL DE BAZĂ») MENȚIONAT LA ARTICOLUL 8 ALINEATUL (2)

Dacă nu este posibil din punct de vedere tehnic sau nu reiese că este necesar din punct de vedere științific să se ofere informații, motivele trebuie să fie expuse clar și sunt înaintate autorității competente pentru a fi aprobate.

Se menționează numele organismului sau organismelor răspunzătoare de efectuarea studiilor.

0.   IDENTITATEA PRODUCĂTORULUI ȘI IDENTITATEA NOTIFICATORULUI: LOCALIZAREA SEDIULUI DE PRODUCȚIE

În cazul substanțelor fabricate în afara Comunității și pentru care, în scopul notificării, notificatorul a fost desemnat ca reprezentant unic al producătorului, identitatea și adresele importatorilor care urmează să introducă substanța în Comunitate.

1.   IDENTITATEA SUBSTANȚEI

1.1.   Denumirea

1.1.1.   Denumirile din nomenclatura IUPAC

1.1.2.   Alte denumiri (denumirea uzuală, denumirea comercială, abreviere)

1.1.3.   Numărul CAS și denumirea CAS (dacă există)

1.2.   Formula moleculară și structurală

1.3.   Compoziția substanței

1.3.1.   Gradul de puritate (%)

1.3.2.   Natura impurităților, inclusiv izomerii și subprodusele

1.3.3.   Procentul de impurități importante (semnificative)

1.3.4.   Dacă substanța conține un agent stabilizator sau un inhibitor sau alți aditivi, se precizează:

natura, ordinul de mărime: … ppm, … %

1.3.5.   Date spectrale (UV, IR, RMN sau spectru de masă)

1.3.6.   HPLC, GC

1.4.   Metode de detectare și determinare

O descriere completă a metodelor utilizate sau referințe bibliografice corespunzătoare

În afară de metodele de detecție și determinare, trebuie să fie oferite informații cu privire la metodele analitice cunoscute de notificator și care să permită detectarea unei substanțe și a produșilor ei de transformare după evacuarea în mediu, precum și determinarea expunerii directe a oamenilor.

2.   INFORMAȚII CU PRIVIRE LA SUBSTANȚĂ

2.0.   Producția

Informațiile oferite la acest punct trebuie să fie suficiente pentru a permite o estimare aproximativă, dar realistă, a expunerii ființei umane și a mediului, legată de procesul de producție. Nu se cer detalii precise ale procesului de producție, mai ales acelea de natură sensibilă din punct de vedere comercial.

2.0.1.   Procesul sau procesele tehnologice utilizate în producție

2.0.2.   Estimarea expunerii asociate cu producția:

mediul de lucru

mediul înconjurător

2.1.   Utilizări propuse

Informațiile oferite la acest punct trebuie să fie suficiente pentru a permite o estimare aproximativă, dar realistă, a expunerii ființei umane și a mediului la substanțe, ținând cont de utilizările propuse/preconizate.

Tipuri de utilizare: descrierea funcției și a efectelor dorite

2.1.1.1.   Procesul sau procesele tehnologice legate de utilizarea substanței (dacă se cunosc)

2.1.1.2.   Estimarea sau estimările expunerii în timpul utilizării (dacă se cunosc):

mediul de lucru

mediul înconjurător

2.1.1.3.   Forma sub care substanța este introdusă pe piață:

substanță, preparat, produs

2.1.1.4.   Concentrația substanței în preparatele și produsele introduse pe piață (dacă se cunoaște)

2.1.2.   Domeniile de aplicare, cu o defalcare aproximativă:

industrie

fermieri și activități artizanale

utilizare de către publicul larg

2.1.3.   Dacă se cunoaște și dacă este oportun, identitatea destinatarilor substanței

2.2.   Producția și/sau importurile estimate pentru fiecare dintre utilizările sau domeniile de aplicare anticipate

2.2.1.   Producția și/sau importurile totale, în tone pe an:

primul an calendaristic

următorii ani calendaristici

În cazul substanțelor fabricate în afara Comunității și pentru care, în scopul notificării, notificatorul a fost desemnat ca reprezentant unic al producătorului, aceste informații trebuie oferite pentru fiecare dintre importatorii identificați potrivit punctului 0 de mai sus.

2.2.2.   Producția și/sau importurile, defalcate în conformitate cu 2.1.1 și 2.1.2, exprimate în procente:

primul an calendaristic

următorii ani calendaristici

2.3.   Metode și precauții recomandate cu privire la:

2.3.1.   Manipulare

2.3.2.   Depozitare

2.3.3.   Transport

2.3.4.   Incendiu (natura gazelor de ardere sau piroliză), acolo unde utilizările propuse justifică aceasta)

2.3.5.   Alte pericole, în special reacția chimică cu apa

2.4.   Măsuri de urgență în cazul scurgerii accidentale

2.5.   Măsuri de urgență în cazul vătămării persoanelor (de exemplu otrăvire)

2.6.   Ambalare

3.   PROPRIETĂȚI FIZICO-CHIMICE ALE SUBSTANȚEI

3.0.   Starea substanței la 20 °C și 101,3 kPA

3.9.   Punctul de aprindere

3.10.   Temperatura de autoaprindere

4.   STUDII TOXICOLOGICE

4.1.   Toxicitatea acută

O cale de administrare este suficientă. Substanțele (altele decât gazele) trebuie testate prin administrare orală. Gazele trebuie testate prin inhalare.

4.1.1.   Administrare orală

4.1.2.   Administrare prin inhalare.

ANEXA VII. D (1)

(p.m.)


(1)  Această anexă se redactează în conformitate cu dispozițiile articolului 12.


ANEXA 4

Anexa VIII la Directiva 67/548/CEE se înlocuiește cu următoarea:

„ANEXA VIII

INFORMAȚII ȘI TESTE SUPLIMENTARE NECESARE POTRIVIT ARTICOLULUI 7 ALINEATUL (2)

Dacă nu este posibil din punct de vedere tehnic sau nu reiese că este necesar din punct de vedere științific să se furnizeze informații, motivele trebuie să fie expuse clar și se înaintează autorității competente pentru a fi aprobate.

Se va menționa numele organismului sau organismelor care răspund de efectuarea studiilor.

NIVELUL 1

Studii fizico-chimice

Studii suplimentare cu privire la proprietățile fizico-chimice care depind de rezultatele studiilor prevăzute în anexa VII. Asemenea studii suplimentare ar putea include, de exemplu, elaborarea de metode analitice, care să facă posibilă detectarea unei substanțe sau a produselor ei de transformare, precum și studii cu privire la produsele de descompunere termică.

Studii toxicologice

Studiu de fertilitate (pe o specie, o generație, mascul și femelă, calea cea mai adecvată de administrare).

În cazul unor rezultate neconcludente la prima generație, este necesară efectuarea de studii pe a doua generație.

În funcție de dozajul planificat, este posibil ca în acest studiu să se obțină indicii cu privire la teratogeneză. Un indiciu pozitiv trebuie examinat într-un studiu de teratogeneză complet.

Studiu de teratogeneză (pe o specie, calea cea mai potrivită de administrare)

Acest studiu este necesar dacă potențialul teratogen nu a fost examinat în studiul de fertilitate.

Este necesar un studiu de toxicitate subcronică și/sau cronică, inclusiv studii speciale (pe o specie, mascul și femelă, calea cea mai potrivită de administrare), dacă rezultatele studiului cu doză repetată de la anexa VII sau alte informații relevante demonstrează necesitatea unei cercetări suplimentare corespunzătoare.

Efectele care ar putea indica necesitatea unui astfel studiu pot include, de exemplu:

(a)

leziuni grave sau ireversibile;

(b)

un nivel «fără efect» foarte scăzut sau absent;

(c)

o relație clară între structura chimică a substanței care este studiată și cea a altor substanțe care s-au dovedit a fi periculoase.

Studii suplimentare de mutageneză și/sau studii de depistare a cancerogenezei, așa cum au fost stabilite în strategia de testare descrisă în anexa V.

Atunci când ambele teste din setul de bază sunt negative, se efectuează teste suplimentare, în conformitate cu proprietățile specifice și utilizarea preconizată a substanței.

În cazul în care unul sau ambele teste din setul de bază au fost pozitive, un studiu suplimentar trebuie să includă aceeași finalitate sau finalități diferite cu alte metode de testare in vivo.

Informații toxicocinetice de bază.

Studii ecotoxicologice

Studiu de toxicitate prelungită pentru Daphnia magna (21 de zile)

Test pe plante superioare

Test pe râme

Studii suplimentare de toxicitate la pești

Teste pentru acumularea într-o specie; o specie, de preferință pește

Studiu(i) de degradare suplimentar(e), dacă nu s-a constatat o degradare suficientă în studiile prevăzute în anexa VII

Studii suplimentare de absorpție/desorpție, în funcție de rezultatele cercetărilor prevăzute în anexa VII.

NIVELUL 2

Studii toxicologice

Programul de testare trebuie să cuprindă următoarele aspecte, cu excepția cazului în care există alte motive întemeiate, pe bază de dovezi, că acest program nu trebuie urmat:

Studiu de toxicitate cronică

Studiu de cancerogeneză

Studiu de fertilitate (de exemplu, studiu pe trei generații), doar dacă s-a constatat un efect asupra fertilității la nivelul 1

Studiu de toxicitate asupra creșterii, cu privire la efecte peri- și postnatale

Studiu de teratologie (specii care nu au fost utilizate la nivelul 1)

Studii toxicocinetice suplimentare, care cuprind biotransformarea, farmacocinetica

Teste suplimentare pentru investigarea toxicității asupra organelor și sistemelor

Studii ecotoxicologice

Teste suplimentare de acumulare, degradare, mobilitate și absorpție/desorpție

Studii suplimentare pe pești

Studii de toxicitate pe păsări

Studii suplimentare de toxicitate pe alte organisme.”


13/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

115


31992L0042


L 167/17

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 92/42/CEE A CONSILIULUI

din 21 mai 1992

privind cerințele de randament pentru cazanele noi de apă caldă cu combustie lichidă sau gazoasă

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 100a,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

în cooperare cu Parlamentul European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât Decizia 91/565/CEE (4) prevede promovarea eficienței energetice în Comunitate în cadrul programului SAVE;

întrucât este important să se promoveze măsuri vizând stabilirea treptată a pieței interne până la 31 decembrie 1992; întrucât piața internă cuprinde o zonă fără frontiere interne, în care este asigurată libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalului;

întrucât Rezoluția Consiliului din 15 ianuarie 1985 privind îmbunătățirea programelor de economisire a energiei în statele membre (5) invită statele membre să continue și, ori de câte ori este necesar, să-și intensifice eforturile în vederea promovării unei utilizări mai raționale a energiei prin dezvoltarea viitoare a politicilor integrate de economisire a energiei;

întrucât rezoluția Consiliului din 16 septembrie 1986 se referă la noile obiective de politică energetică a Comunității pentru anul 1995 și la convergența politicilor statelor membre (6), și, în special, la obiectivul îmbunătățirii eficienței cererii finale de energie cu cel puțin 20 %;

întrucât articolul 130r din tratat dispune că acțiunile întreprinse de Comunitate în legătură cu mediul au drept obiectiv asigurarea unei utilizări prudente și raționale a resurselor naturale;

întrucât este de dorit ca, în propunerile de armonizare a dispozițiilor stabilite prin acte cu putere de lege și acte administrative în statele membre cu privire la sănătate, securitate, protecția mediului și a consumatorului, să se ia drept bază un nivel înalt de protecție;

întrucât Rezoluția Consiliului din 21 iunie 1989 declară că „în Comunitate trebuie să se țină seama de eventualele schimbări de climă legate de efectul de seră” (7), iar în concluziile Consiliului din 29 octombrie 1990 se prevede stabilizarea emisiilor de CO2 în anul 2000 în întreaga Comunitate la nivelul anului 1990;

întrucât importanța sectorului casnic și terțiar, care absoarbe o proporție însemnată a consumului final de energie din Comunitate, este considerabilă;

întrucât acest sector va deveni încă și mai important datorită tendințelor de introducere din ce în ce mai mult a încălzirii centrale și a unei creșteri generale a confortului termic;

întrucât creșterea randamentului cazanului este în interesul consumatorului; întrucât economisirea energiei se va reflecta în reducerea importurilor de hidrocarburi; întrucât reducerea dependenței energetice a Comunității va avea un impact pozitiv asupra balanței ei comerciale;

întrucât Directiva 78/170/CEE a Consiliului din 13 februarie 1978 privind randamentul generatoarelor de căldură pentru încălzirea localurilor și pentru producerea de apă caldă în imobilele neindustriale noi sau existente și izolația distribuției de căldură și de apă caldă menajeră în imobilele neindustriale noi (8) a dus la stabilirea unor niveluri de randament substanțial diferite de la un stat membru la altul;

întrucât cerința de randament înalt al cazanelor pentru apă caldă va restrânge intervalele proprietăților tehnice ale echipamentelor introduse pe piață, facilitând astfel producția de serie, și va favoriza realizarea de economii pe scară largă; întrucât absența unei măsuri care să stabilească cerințele energetice la un nivel suficient de înalt poate avea drept rezultat, o dată cu realizarea pieței interne, o scădere sensibilă a randamentului instalațiilor de încălzire datorită răspândirii pe piață a unor cazane cu randament scăzut;

întrucât condițiile climatice locale, precum și caracteristicile energetice și de ocupare a clădirilor diferă foarte mult în cadrul Comunității; întrucât statele membre trebuie să țină seama de această diversitate în momentul în care stabilesc condițiile pentru punerea în funcțiune a cazanelor în conformitate cu prezenta directivă; întrucât aceste împrejurări justifică faptul că statele membre în care, la data adoptării prezentei directive, „cazanele recuperatoare” și cazanele destinate a fi instalate în spațiile de locuit sunt larg răspândite, continuă să autorizeze, între anumite limite specifice, introducerea pe piețele lor sau punerea în funcțiune a unor astfel de cazane; întrucât această autorizare trebuie să fie supusă unei supravegheri speciale din partea Comisiei;

întrucât prezenta directivă, care urmărește eliminarea barierelor tehnice referitoare la randamentul cazanelor, trebuie să respecte noua abordare stabilită prin Rezoluția Consiliului din 7 mai 1985 (9) care stabilește în mod explicit că armonizarea legislativă este limitată la adoptarea, cu ajutorul unor directive întemeiate pe articolul 100 din Tratatul CEE, a cerințelor esențiale cu care trebuie să fie conforme produsele introduse pe piață și că „aceste cerințe esențiale vor fi formulate în mod suficient de precis pentru a crea obligații juridice, care să poată fi aplicate și să dea posibilitatea organismelor de certificare să ateste conformitatea produselor cu aceste cerințe în absența unor standarde”;

având în vedere că Directiva 83/189/CEE (10) stabilește o procedură cu privire la furnizarea de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice;

având în vedere Decizia 90/683/CEE (11) privind modulele pentru diversele faze ale procedurilor de evaluare a conformității care urmează a fi utilizate în directivele de armonizare tehnică;

întrucât cazanele care respectă cerințele de randament ar trebui să poarte marca CE și, acolo unde este cazul, sigle care să le dea posibilitatea să circule liber și să fie puse în funcțiune în conformitate cu scopul pentru care au fost destinate în cadrul Comunității;

având în vedere Directiva 89/106/CEE (12) privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre referitoare la produsele pentru construcții;

întrucât ar trebui stabilite cerințe de randament pentru cazanele cu gaz menționate în prezenta directivă în vederea încurajării folosirii raționale a energiei, după cum stabilește Directiva 90/396/CEE a Consiliului din 19 iunie 1990 privind apropierea legislațiilor statelor membre reefritoare la aparatele care folosesc combustibil gazos (13),

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Prezenta directivă, care se încadrează în programul SAVE privind promovarea eficienței energetice în Comunitate, determină cerințele de randament aplicabile cazanelor noi de apă caldă cu combustibil lichid sau gazos cu o putere nominală de minimum 4 kW și maximum 400 kW, denumite în continuare „cazane”.

Articolul 2

În înțelesul prezentei directive:

cazan înseamnă unitate combinată cazan-arzător, destinată să transmită apei căldura eliberată prin ardere;

aparat înseamnă:

corpul cazanului destinat să fie echipat cu un arzător;

arzătorul destinat să fie fixat pe corpul unui cazan;

putere nominală utilă (exprimată în kW) înseamnă puterea calorică maximă stabilită și garantată de constructor ca putând fi furnizată la mers continuu cu respectarea randamentelor utile indicate de fabricant;

randamentul util (exprimat în %) înseamnă raportul dintre debitul caloric transmis apei din cazan și produsul valorii calorice nete la o presiune constantă a combustibilului și consumul exprimat în cantitatea de combustibil pe unitatea de timp;

sarcină parțială (exprimată în %) înseamnă raportul dintre puterea utilă a unui cazan care funcționează intermitent sau la o putere inferioară puterii nominale utile și această putere nominală utilă;

temperatura medie a apei din cazan înseamnă media dintre temperatura apei la intrarea și la ieșirea din cazan;

cazan standard înseamnă cazan pentru care temperatura medie a apei poate fi limitată prin proiect;

cazan recuperator înseamnă cazan destinat să deservească un sistem de încălzire centrală sau să fie instalat într-o vatră de ardere ca parte componentă a unui ansamblu de cazan recuperator/arzător cu gaz;

cazan de temperatură joasă înseamnă cazan care poate funcționa continuu asigurând o temperatură a apei de 35-40 oC, care poate produce condens în anumite împrejurări, inclusiv cazanele de condensare care folosesc combustibil lichid;

cazan de condensare înseamnă cazan destinat să condenseze în permanență o mare parte din vaporii de apă conținuți în gazele de ardere;

cazane ce urmează a fi instalate într-un spațiu locuit înseamnă cazan cu o putere nominală utilă de maximum 37 kW, destinat să genereze căldură în acea parte a spațiului locuit în care este instalat prin emiterea de căldură din carcasa prevăzută cu un vas de expansiune deschis, asigurând alimentarea cu apă caldă cu ajutorul circulației naturale gravitaționale; aceste cazane trebuie să aibă înscrisă pe carcasă indicația explicită că pot fi instalate în spații de locuit.

Articolul 3

(1)   Următoarele aparate se exclud din prezenta directivă:

cazane de apă caldă care pot fi alimentate cu alte tipuri de combustibil, inclusiv combustibil solid;

echipamente pentru prepararea instantanee a apei calde;

cazane destinate să fie alimentate cu un combustibil ale cărui proprietăți diferă în mod apreciabil de proprietățile combustibililor lichizi și gazoși comercializați în mod curent (gaz rezultat din deșeurile industriale, biogaz etc.);

mașini de gătit și aparate destinate în special încălzirii spațiilor în care sunt instalate și care au ca funcție subsidiară furnizarea apei calde pentru încălzirea centrală și a apei calde sanitare;

aparate cu o putere nominală sub 6 kW care folosesc circulația gravitațională și sunt destinate numai pentru producerea și depozitarea apei calde sanitare;

cazane fabricate cu bucata.

(2)   În cazul cazanelor cu funcție dublă, de încălzire a unui spațiu și de furnizare a apei calde sanitare, cerințele de randament specificate în articolul 5 alineatul (1) se referă numai la funcția de încălzire.

Articolul 4

(1)   Statele membre nu pot interzice, restricționa sau împiedica introducerea pe piață sau punerea în funcțiune pe teritoriile lor a aparatelor și cazanelor care îndeplinesc cerințele prezentei directive, cu excepția cazurilor în care tratatul sau alte directive sau dispoziții comunitare dispun altfel.

(2)   Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a interzice punerea în funcțiune a cazanelor, dacă acestea nu îndeplinesc cerințele de randament definite la articolul 5 alineatul (1) și condițiile pentru punerea în funcțiune pe care statele membre le stabilesc pe baza condițiilor climaterice locale și a caracteristicilor energetice și de ocupare ale imobilelor.

(3)   Cu toate acestea, statele membre în care cazanele recuperatoare și/sau cazanele instalate în spațiile de locuit sunt răspândite pe scară largă la data adoptării prezentei directive continuă să autorizeze punerea lor în funcțiune, cu condiția ca randamentul lor atât la puterea nominală, cât și la o sarcină parțială de 30 %, să fie cu cel mult 4 % sub cerințele stabilite la articolul 5 alineatul (1) pentru cazanele standard.

(4)   Efectele dispozițiilor de la alineatele (2) și (3) sunt monitorizate permanent de către Comisie și analizate în raportul care urmează să fie prezentat în conformitate cu articolul 10. În acest scop, statele membre înaintează Comisiei toate informațiile cerute de aceasta pentru a prezenta Consiliului modificările propuse, prevăzute în prezentul articol, cu scopul de a se asigura în toate cazurile randamentul energetic și libera circulație a cazanelor în Comunitate.

Articolul 5

(1)   Cazanele trebuie să asigure cumulativ următoarele randamente utile:

la puterea nominală, adică în timpul funcționării la puterea nominală, Pn exprimată în kW la o temperatură medie a apei de 70 °C

și

în sarcină parțială, adică în timpul funcționării la o sarcină parțială de 30 %, la o temperatură medie a apei care variază în funcție de tipul de cazan.

Randamentele utile pe care trebuie să le îndeplinească sunt stabilite în tabelul următor:

Tipul de cazan

Interval de putere

Randamentul la puterea nominală

Randamentul în sarcină parțială

kW

Temperatura medie a apei din cazan

(în °C)

Randamentul necesar exprimat în %

Temperatura medie a apei din cazan

(în °C)

Randamentul necesar exprimat în %

Cazane standard

4-400

70

≥ 84 + 2

log Pn

≥ 50

≥ 80 + 3

log Pn

Cazane de temperatură joasă (14)

4-400

70

≥ 87,5 + 1,5

log Pn

40

≥ 87,5 + 1,5

log Pn

Cazane cu condensare de gaz

4-400

70

≥ 91 + 1

log Pn

30 (15)

≥ 91 + 1

log Pn

(2)   Standardele armonizate referitoare la cerințele prezentei directive, stabilite pe baza mandatului Comisiei în conformitate cu Directivele 83/189/CEE și 88/182/CEE (16), determină, între altele, metodele de verificare în vigoare în ceea ce privește producția și măsurările. Toleranțele corespunzătoare trebuie să fie incorporate în nivelurile de randament.

Articolul 6

(1)   În conformitate cu procedurile stabilite în articolul 7, statele membre pot decide să aplice un sistem specific de etichete care să dea posibilitatea identificării clare a performanțelor energetice ale cazanelor. Acest sistem este aplicat cazanelor al căror randament este superior cerințelor prevăzute pentru cazanele standard menționate la articolul 5 alineatul (1).

Dacă randamentul său la puterea nominală și randamentul în sarcină parțială sunt egale sau mai mari decât valorile relevante pentru cazanele standard, cazanul primește o „Image”, așa cum se arată în anexa I secțiunea 2.

Dacă randamentul său la puterea nominală sau randamentul în sarcină parțială sunt cu trei sau mai multe puncte mai mari decât valorile relevante pentru cazanele standard, cazanul primește „Image”.

Fiecare treaptă suplimentară peste randamentul de trei puncte la puterea nominală și în sarcină parțială permite atribuirea unei „Image” suplimentare, așa cum se arată în anexa II.

(2)   Statele membre nu pot să autorizeze nici un fel de alte etichete care ar putea crea confuzii cu cele menționate la alineatul (1).

Articolul 7

(1)   Statele membre consideră că toate cazanele care sunt conforme cu standardele armonizate ale căror numere de referință au fost publicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene și pentru care statele membre au publicat numerele de referință ale standardelor naționale care transpun standardele armonizate sunt conforme cu cerințele esențiale de randament prevăzute la articolul 5 alineatul (1). Aceste cazane trebuie să poarte marca CE menționată în anexa I secțiunea 1 și să fie însoțite de declarația de conformitate CE.

(2)   Conformitatea cazanelor produse în serie este certificată prin:

examinarea randamentului unui tip de cazan în conformitate cu modulul B, descris în anexa III;

o declarație de conformitate cu tipul aprobat conform modulelor C, D sau E, descrise în anexa IV.

Pentru cazanele pe bază de combustibili gazoși, procedurile de evaluare a conformității randamentului sunt cele utilizate pentru evaluarea conformității cu cerințele de siguranță stabilite în Directiva 90/396/CEE privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la aparatele pe bază de combustibili gazoși.

(3)   În cazul în care aparate comercializate separat sunt introduse pe piață, acestea trebuie să poarte marcajul CE și să fie însoțite de declarația de conformitate CE, cu definirea parametrilor care le permit, după asamblare, să atingă nivelurile de randament util stabilite în articolul 5 alineatul (1).

(4)   Marcajul CE de conformitate cu cerințele prezentei directive și cu alte dispoziții referitoare la aplicarea marcajului CE, precum și inscripționările specificate în anexa 1, sunt fixate pe cazan la loc vizibil, sunt lizibile și imposibil de șters. Se interzice aplicarea pe astfel de produse a oricăror alte marcaje, semne sau indicații care ar putea crea confuzie cu marcajul CE atât în ceea ce privește semnificația, cât și aspectul acestora.

Articolul 8

(1)   Fiecare stat membru notifică Comisiei și celorlalte state membre organismele desemnate pentru a îndeplini sarcinile referitoare la procedurile menționate la articolul 7, denumite în continuare „organisme notificate”.

Comisia alocă acestor organisme numere de identificare și informează statele membre în această privință.

Listele organismelor notificate sunt publicate de Comisie în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene și sunt actualizate în permanență.

(2)   Statele membre aplică criteriile minime stabilite în anexa V pentru a desemna aceste organisme. Organismele care îndeplinesc criteriile stabilite în standardele armonizate corespunzătoare sunt considerate conforme cu criteriile stabilite în anexa respectivă.

(3)   Un stat membru care a notificat un anumit organism trebuie să retragă acea notificare în cazul în care constată că organismul în cauză nu mai îndeplinește criteriile menționate la alineatul (2). Acesta informează imediat celelalte state membre și Comisia și își retrage notificarea.

Articolul 9

(1)   Statele membre adoptă și publică dispozițiile necesare pentru a se conforma prezentei directive până la data de 1 ianuarie 1993. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Statele membre aplică aceste dispoziții începând cu data de 1 ianuarie 1994.

Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)   Până la data de 31 decembrie 1997, statele membre permit introducerea pe piață și punerea în funcțiune a aparatelor care respectă normele interne și sistemele în vigoare pe teritoriile lor la data adoptării prezentei directive.

Articolul 10

La trei ani de la punerea în aplicare a prezentei directive, Comisia prezintă un raport Parlamentului European și Consiliului cu privire la rezultatele obținute. Acest raport este însoțit de propuneri de modificare a prezentei directive pe baza rezultatelor și a progresului tehnologic.

Articolul 11

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 21 mai 1992.

Pentru Consiliu

Președintele

Luis MIRA AMARAL


(1)  JO C 292, 22.11.1990, p. 8.

(2)  JO C 129, 20.5.1991, p. 97 și JO C 94, 13.4.1992.

(3)  JO C 102, 18.4.1991. p. 46.

(4)  JO L 307, 8.11.1991. p. 34.

(5)  JO C 20, 22.1.1985, p. 1.

(6)  JO C 241, 25.9.1986, p. 1.

(7)  JO C 183, 20.7.1989, p. 4.

(8)  JO L 52, 23.2.1978, p. 32, astfel cum a fost modificată prin Directiva 82/885/CEE (JO L 378, 31.12.1982, p. 19).

(9)  JO C 136, 4.6.1985, p. 1.

(10)  JO L 109, 26.4.1983, p. 8, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Decizia 90/230/CEE (JO L 128, 18.5.1990, p. 15).

(11)  JO L 380, 31.12.1990, p. 13.

(12)  JO L 40, 11.2.1989, p. 12.

(13)  JO L 196, 26.7.1990, p. 15.

(14)  Inclusiv cazane de condensare care folosesc combustibili lichizi.

(15)  Temperatura apei de alimentare a cazanului.

(16)  JO L 81, 26.3.1988, p. 75.


ANEXA I

MĂRCILE DE CONFORMITATE ȘI MARCAJELE SPECIFICE ADIȚIONALE

1.   Marca de conformitate

Marca de conformitate constă din literele CE, după cum se arată mai jos, și din ultimele două cifre ale anului în care a fost aplicată marca.

Image

2.   Marcaje specifice adiționale

Eticheta de performanță energetică, atribuită în conformitate cu articolul 6 din prezenta directivă, constă din următorul simbol:Image


ANEXA II

ATRIBUIREA ETICHETELOR DE PERFORMANȚĂ ENERGETICĂ

Cerințe de randament obligatorii atât la puterea nominală, cât și în sarcină parțială de 0,3 Pn

Eticheta

Randamentul cerut la puterea nominală Pn și la o temperatură medie a apei din cazan de 70 °C

%

Randamentul cerut în sarcină parțială de 0,3 Pn și la o temperatură medie a apei din cazan ≥ 50 °C

%

Image

≥ 84 + 2 log Pn

≥ 84 + 3 log Pn

Image

≥ 87 + 2 log Pn

≥ 83 + 3 log Pn

Image

≥ 90 + 2 log Pn

≥ 86 + 3 log Pn

Image

≥ 93 + 2 log Pn

≥ 89 + 3 log Pn


ANEXA III

Modulul B: Examinarea CE de tip

1.   Acest modul descrie acea parte a procedurii prin care organismul notificat evaluează și atestă faptul că un exemplar reprezentativ al producției examinate respectă dispozițiile relevante ale directivei.

2.   Cererea pentru examinarea CE de tip este depusă de către fabricant sau de reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate la un organism de notificare ales de el.

Cererea trebuie să cuprindă:

numele și adresa fabricantului și, în plus, dacă cererea este depusă de un reprezentant autorizat, numele și adresa acestuia;

o declarație scrisă din care să reiasă că aceeași cerere nu a fost depusă și la alt organism de notificare;

documentele tehnice, așa cum sunt descrise la punctul 3.

Solicitantul trebuie să pună la dispoziția organismului de notificare un exemplar reprezentativ al producției avute în vedere, denumit în continuare „tip”. Organismul de notificare poate să ceară și alte exemplare, dacă îi sunt necesare pentru efectuarea programului de încercări.

3.   Documentele tehnice trebuie să permită evaluarea conformității aparatului cu cerințele prezentei directive. În măsura în care acest lucru este relevant pentru evaluare, acestea trebuie să acopere proiectarea, producția și funcționarea aparatului și să conțină, în măsura în care acestea sunt relevante pentru evaluare:

o descriere generală a tipului;

proiectul de concepție și schițele de fabricație, diagramele componentelor, ale subansamblurilor, ale circuitelor etc.;

descrierile și explicațiile necesare pentru înțelegerea schițelor, a diagramelor și a funcționării produsului;

o listă a standardelor menționate la articolul 5 alineatul (2), aplicate în întregime sau parțial, descrieri ale soluțiilor adoptate pentru respectarea cerințelor esențiale ale prezentei directive acolo unde standardele menționate la articolul 5 nu au fost aplicate;

rezultatele calculelor de proiect efectuate, examinările realizate etc.;

rapoartele de încercări.

Organismul notificat trebuie:

4.1.   să examineze documentele tehnice, să verifice dacă tipul a fost fabricat în conformitate cu respectivele documente, să identifice elementele care au fost proiectate în conformitate cu dispozițiile relevante ale standardelor menționate la articolul 5 alineatul (2), precum și componentele care au fost proiectate fără a se aplica dispozițiile relevante ale acestor standarde;

4.2.   să efectueze el însuși sau să dispună efectuarea examinărilor corespunzătoare și a încercărilor necesare pentru a verifica dacă, acolo unde standardele menționate la articolul 5 alineatul (2) nu au fost aplicate, soluțiile adoptate de fabricant respectă cerințele esențiale ale directivei;

4.3.   să efectueze el însuși sau să dispună efectuarea examinărilor corespunzătoare și a încercărilor necesare pentru a verifica dacă, acolo unde fabricantul a decis să aplice standardele relevante, acestea au fost cu adevărat aplicate;

4.4.   să convină împreună cu solicitantul asupra locului unde vor fi efectuate examinările și încercările necesare.

5.   În cazul în care tipul respectă dispozițiile relevante ale prezentei directive, organismul de notificare eliberează solicitantului un certificat CE de tip. Certificatul conține numele și adresa fabricantului, concluzia examenului și datele necesare pentru identificarea tipului aprobat.

La certificat se anexează o listă a părților relevante a documentelor tehnice și o copie se păstrează la organismul de notificare.

Dacă fabricantului sau reprezentantului său autorizat stabilit în Comunitate i se refuză un certificat de tip, organismul notificat trebuie să furnizeze o justificare detaliată a acestui refuz.

Trebuie să se prevadă o procedură de atac.

6.   Solicitantul informează organismul de notificare care deține documentația tehnică referitoare la certificatul CE de tip în legătură cu toate modificările aparatului aprobat care trebuie să primească o aprobare suplimentară atunci când aceste modificări pot afecta conformitatea cu cerințele esențiale sau cu condițiile prevăzute pentru utilizarea produsului. Aprobarea suplimentară este dată sub forma unei extensii la certificatul CE de tip inițial.

7.   Fiecare organism notificat trebuie să comunice celorlalte organisme notificate informațiile relevante referitoare la certificatele CE de tip și aprobările suplimentare eliberate sau retrase.

8.   Celelalte organisme notificate pot primi cópii ale certificatelor CE de tip și/sau aprobările suplimentare la acestea. Anexele la certificate trebuie să fie ținute la dispoziția celorlalte organisme notificate.

9.   Fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate trebuie să păstreze, alături de documentele tehnice, și cópii ale certificatelor CE de tip și ale aprobărilor suplimentare ale acestuia, pe o perioadă de 10 ani de la ultima dată de fabricație a produsului în cauză.

În cazul în care nici fabricantul, nici reprezentantul său autorizat nu sunt stabiliți în Comunitate, răspunderea pentru nerespectarea obligației de a păstra documentele tehnice revine persoanei care introduce produsul pe piața Comunității.


ANEXA IV

Modulul C: Conformitatea cu tipul

1.   Acest modul descrie acea parte a procedurii prin care fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate asigură și declară că aparatele respective sunt conforme cu tipul descris în certificatul CE de tip și respectă cerințele prezentei directive care li se aplică. Fabricantul trebuie să aplice marcajul CE pe fiecare produs și să facă o declarație scrisă de conformitate.

2.   Fabricantul trebuie să ia toate măsurile necesare pentru ca procesul de fabricație să asigure conformitatea aparatelor fabricate cu tipul descris în certificatul CE de tip și cu cerințele de randament ale prezentei directive.

3.   Fabricantul sau reprezentantul său autorizat trebuie să păstreze o copie a declarației de conformitate timp de cel puțin 10 ani de la data ultimei fabricații a produsului respectiv.

În cazul în care nici fabricantul, nici reprezentantul său autorizat nu sunt stabiliți în Comunitate, răspunderea pentru nerespectarea obligației de păstra documentele tehnice revine persoanei care introduce produsul pe piața Comunității.

4.   Organismul notificat ales de fabricant trebuie să efectueze el însuși sau să dispună examinarea produsului la intervale aleatorii de timp. Se examinează o mostră corespunzătoare a produsului finit, prelevată la fața locului de organismul notificat, și se efectuează încercările corespunzătoare, definite în standardul sau standardele menționate la articolul 5 alineatul (2), sau alte încercări echivalente pentru a se stabili conformitatea produsului cu cerințele respectivei directive. În cazul în care una sau mai multe mostre ale produsului examinat nu sunt conforme, organismul notificat trebuie să ia măsurile corespunzătoare.

Modulul D: Asigurarea calității producției

1.   Acest modul descrie procedura prin care fabricantul care îndeplinește obligațiile din secțiunea 2 asigură și declară că aparatele în cauză sunt conforme cu tipul descris în certificatul CE de tip și îndeplinesc cerințele prezentei directive. Fabricantul aplică marcajul CE pe fiecare aparat și întocmește o declarație scrisă de conformitate. Marcajul CE este însoțit de simbolul de identificare al organismului notificat răspunzător de verificările menționate la punctul 4.

2.   Fabricantul trebuie să utilizeze un sistem de calitate aprobat pentru producția, pentru inspecția finală a aparatului și pentru încercările menționate la punctul 3. Acesta este supus verificărilor menționate la punctul 4.

3.   Sistemul de calitate

3.1.   Fabricantul depune la un organism notificat ales de el o cerere de evaluare a sistemului său de calitate pentru aparatul în cauză.

Cererea trebuie să includă:

toate informațiile relevante pentru categoria de aparat avută în vedere;

documentele referitoare la sistemul de calitate;

documentele tehnice aparținând tipului aprobat și o copie după certificatul CE de tip.

3.2.   Sistemul de calitate trebuie să asigure conformitatea aparatelor cu tipul descris în certificatul CE de tip și cu cerințele prezentei directive care se aplică acestor aparate.

Toate elementele, cerințele și dispozițiile adoptate de fabricant trebuie să fie prezentate într-un mod sistematic și ordonat într-o documentație sub formă de măsuri, proceduri și instrucțiuni scrise. Documentația sistemului de calitate trebuie să permită o interpretare consecventă a programelor, planurilor, manualelor și înregistrărilor calității.

Documentația trebuie să conțină în mod special o descriere adecvată:

a obiectivelor calității și a structurii organizatorice, a responsabilităților și competențelor conducerii întreprinderii în ceea ce privește calitatea aparatului;

a fabricației, a controlului calității și a tehnicilor de asigurare a calității, a proceselor și a acțiunilor sistematice care vor fi utilizate;

a examinărilor și a încercărilor care vor fi efectuate înainte, în timpul și după fabricație și frecvența cu care vor fi executate;

a înregistrărilor calității, cum ar fi rapoartele de inspecții și rezultatele încercărilor, calibrărilor, rapoartele asupra calificării personalului respectiv etc.;

a mijloacelor de monitorizare a realizării calității cerute în cazul respectivului aparat și a funcționării eficiente a sistemului de calitate.

3.3.   Organismul notificat trebuie să evalueze sistemul de calitate pentru a stabili dacă acesta respectă cerințele menționate la punctul 3.2. Acesta trebuie să presupună conformitatea cu acele exigențe ale sistemului de calitate care aplică standardul armonizat relevant. Echipa de expertiză trebuie să cuprindă cel puțin un membru cu experiență în evaluarea tehnologiei relevante a produsului. Procedura de evaluare include o inspecție a instalațiilor fabricantului.

Decizia este notificată fabricantului. Notificarea trebuie să conțină concluziile examinării și decizia de evaluare motivată.

3.4.   Fabricantul trebuie să îndeplinească obligațiile care decurg din sistemul de calitate aprobat și să îl mențină la un nivel adecvat și eficient.

Fabricantul sau reprezentantul său autorizat trebuie să informeze organismul notificat care a aprobat sistemul de calitate în legătură cu orice propunere de modificare a sistemului de calitate.

Organismul notificat trebuie să evalueze modificările propuse și să decidă dacă, în urma modificărilor, sistemul de calitate va mai îndeplini cerințele menționate la punctul 3.2 sau dacă este nevoie de o reevaluare.

Acesta trebuie să notifice fabricantului decizia sa. Notificarea trebuie să conțină concluziile examinării și decizia de evaluare motivată.

4.   Monitorizarea sub răspunderea organismului notificat

4.1.   Scopul monitorizării este de a se asigura că fabricantul îndeplinește în mod corect obligațiile care îi revin din sistemul de calitate aprobat.

4.2.   Fabricantul trebuie să permită organismului de notificare accesul – în vederea inspecției - în spațiile de fabricație, inspecție, încercări și depozitare și să-i furnizeze toate informațiile necesare, în mod special:

documentele referitoare la sistemul de calitate;

înregistrările calității, cum ar fi rapoartele de inspecții și rezultatele încercărilor, calibrărilor, rapoartele asupra calificării personalului în cauză etc.

4.3.   Organismul notificat trebuie să efectueze expertize periodice pentru a se asigura că fabricantul menține și aplică sistemul de calitate și furnizează fabricantului un raport de expertiză.

4.4.   În plus, organismul notificat poate să facă vizite inopinate fabricantului. În timpul acestor vizite, organismul notificat poate efectua încercări sau poate să dispună efectuarea acestora pentru a verifica dacă sistemul calității funcționează corect; dacă este nevoie, organismul notificat va furniza fabricantului un raport de vizită și, dacă s-a efectuat o încercare, un raport de încercare.

5.   Fabricantul trebuie să păstreze la dispoziția autorităților timp de cel puțin 10 ani de la ultima dată de fabricație a produsului următoarele documente:

documentul menționat la punctul 3.1 a doua liniuță;

actualizarea arătată la punctul 3.4 al doilea paragraf;

deciziile și rapoartele organismului notificat menționate la punctul 3.4 ultimul paragraf și la punctele 4.3 și 4.4.

6.   Fiecare organism notificat trebuie să furnizeze celorlalte organisme notificate informațiile relevante referitoare la aprobările eliberate și retrase legate de sistemul de calitate.

Modulul E: Asigurarea calității produsului

1.   Prezentul modul descrie procedura prin care fabricantul care îndeplinește obligațiile de la punctul 2 asigură și declară că aparatele și cazanele sunt conforme cu tipul descris în certificatul CE de tip. Fabricantul trebuie să aplice marcajul CE pe fiecare cazan și aparat și să întocmească o declarație de conformitate în scris. Marcajul CE trebuie să fie însoțit de simbolul de identificare al organismului notificat răspunzător de verificările menționate la punctul 4.

2.   Pentru inspecția și încercările finale ale cazanelor și aparatelor, fabricantul trebuie să utilizeze un sistem de calitate aprobat, așa cum se specifică la punctul 3. Acesta trebuie supus verificărilor menționate la punctul 4.

3.   Sistemul de calitate

3.1.   Fabricantul depune o cerere la organismul notificat pe care l-a ales pentru evaluarea sistemului de calitate a cazanelor și a aparatelor sale.

Această cerere trebuie să includă:

toate informațiile relevante pentru categoria de cazane sau aparate vizate;

documentația referitoare la sistemul de calitate;

documentele tehnice care se referă la tipul aprobat și o copie a certificatului CE de tip.

3.2.   În cadrul sistemului de calitate, este examinat fiecare cazan sau aparat și se efectuează încercările corespunzătoare definite în standardele relevante arătate în articolul 5 sau alte încercări echivalente în vederea verificării conformității cu cerințele relevante ale directivei. Toate elementele, cerințele și dispozițiile adoptate de fabricant trebuie să figureze într-o documentație sistematică și ordonată, sub formă de măsuri, proceduri și instrucțiuni scrise. Acest sistem de documentație a calității trebuie să dea posibilitatea unei interpretări uniforme a programelor, planurilor, manualelor și înregistrărilor calității.

Documentația trebuie să conțină în mod deosebit o descriere adecvată a:

obiectivelor de calitate și a structurii organizatorice, a responsabilităților și competențelor conducerii întreprinderii cu privire la calitatea produsului;

examinărilor și încercărilor care vor fi efectuate după fabricație;

mijloacelor de monitorizare a funcționării efective a sistemului de calitate;

înregistrărilor calității, cum sunt rapoartele de inspecție și rezultatele încercărilor, calibrărilor, rapoartele asupra calificării personalului implicat etc.

3.3.   Organismul notificat trebuie să evalueze sistemul de calitate pentru a stabili dacă acesta îndeplinește cerințele menționate la punctul 3.2. Acesta trebuie să presupună conformitatea cu aceste cerințe în ceea ce privește sistemele de calitate care aplică standardele relevante armonizate.

Echipa de expertiză trebuie să aibă cel puțin un membru cu experiență în evaluarea tehnologiei relevante pentru produs. Procedura de evaluare trebuie să includă și o vizită de inspecție a localurilor fabricantului.

Fabricantul trebuie să fie notificat asupra deciziei. Notificarea trebuie să cuprindă concluziile examinării și o decizie de evaluare motivată.

3.4.   Fabricantul trebuie să îndeplinească obligațiile care decurg din sistemul de calitate, așa cum a fost aprobat, și să-l mențină la un nivel adecvat și eficient.

Fabricantul sau reprezentantul său autorizat trebuie să țină la curent organismul de notificare care a aprobat sistemul calității în legătură cu orice propunere de modificare a sistemului de calitate.

Organismul notificat trebuie să evalueze modificările propuse și să decidă dacă, după modificare, sistemul va mai respecta cerințele menționate la punctul 3.2 sau dacă este nevoie de o reevaluare.

Acesta trebuie să notifice fabricantului decizia sa. Notificarea trebuie să conțină concluziile examinării și o decizie de evaluare motivată.

4.   Monitorizarea sub răspunderea organismului de notificare

4.1.   Scopul monitorizării este de a verifica dacă fabricantul îndeplinește în mod corect obligațiile care îi revin conform sistemului de calitate aprobat.

4.2.   Fabricantul trebuie să permită organismului de notificare accesul, în vederea inspecției, în spațiile de fabricație, inspecție, încercări și depozitare și să-i furnizeze toate informațiile necesare, în mod special:

documentele referitoare la sistemul de calitate;

documentele tehnice;

înregistrările calității, cum sunt rapoartele de inspecții și rezultatele încercărilor, calibrărilor, rapoartele asupra calificării personalului în cauză etc.

4.3.   Organismul notificat trebuie să efectueze expertize periodice pentru a se asigura că fabricantul menține și aplică sistemul de calitate și furnizează fabricantului un raport de expertiză.

4.4.   În plus, organismul notificat poate să facă vizite inopinate fabricantului. În timpul acestor vizite, organismul notificat poate efectua încercări sau poate să dispună efectuarea acestora pentru a verifica dacă sistemul calității funcționează corect; dacă este nevoie, organismul notificat trebuie să furnizeze fabricantului un raport de vizită și, dacă s-a efectuat o încercare, un raport de încercare.

5.   Fabricantul trebuie să păstreze la dispoziția autorităților timp de cel puțin 10 ani de la ultima dată de fabricație a produsului următoarele documente:

documentul menționat la punctul 3.1 a treia liniuță;

actualizarea arătată la punctul 3.4 al doilea paragraf;

deciziile și rapoartele de la organismul notificat menționate la punctul 3.4 ultimul paragraf și la punctele 4.3 și 4.4.

6.   Fiecare organism notificat trebuie să furnizeze celorlalte organisme notificate informațiile relevante cu privire la aprobările eliberate și retrase legate de sistemul de calitate.


ANEXA V

Criterii minime de care statele membre trebuie să țină seama în vederea notificării organismelor

1.   Organismul, directorul acestuia și personalul care răspunde de efectuarea încercărilor de verificare nu pot fi proiectantul, fabricantul, furnizorul sau instalatorul aparatelor pe care le inspectează, nici reprezentantul autorizat al uneia dintre aceste părți. Aceștia nu pot fi implicați nici direct, nici ca mandatari în proiectarea, construirea, comercializarea sau întreținerea acestor cazane și aparate. Aceasta nu exclude posibilitatea unor schimburi de informații tehnice între fabricant și organism.

2.   Organismul și personalul său trebuie să efectueze încercările de verificare cu cel mai înalt grad de integritate profesională și competență tehnică și trebuie să fie liberi de orice fel de presiuni și stimulente, mai ales de ordin financiar, care ar putea să influențeze aprecierea rezultatelor inspecției, mai ales din partea unor persoane sau grupuri de persoane interesate de rezultatul verificărilor.

3.   Organismul trebuie să aibă la dispoziție personal suficient și să posede facilitățile necesare pentru a-și putea îndeplini în mod corespunzător sarcinile administrative și tehnice legate de verificare; de asemenea, el trebuie să aibă acces la echipamentul necesar pentru verificările speciale.

4.   Personalul care răspunde de inspecții trebuie să aibă:

o pregătire tehnică și profesională temeinică;

cunoștințe satisfăcătoare cu privire la cerințele încercărilor pe care le efectuează și o experiență adecvată în domeniul acestor încercări;

capacitatea de a redacta certificatele, înregistrările și rapoartele cerute pentru certificarea performanțelor încercărilor.

5.   Imparțialitatea personalului de inspecție trebuie să fie garantată. Remunerația acestuia nu trebuie să depindă de numărul de încercări efectuate și nici de rezultatele acestor încercări.

6.   Organismul trebuie să încheie o asigurare de răspundere civilă, cu excepția cazului în care această răspundere este acoperită de stat în conformitate cu legislația internă sau dacă statul membru este el însuși direct răspunzător de încercări.

7.   Personalul organismului trebuie să fie obligat să respecte secretul profesional (mai puțin în fața autorităților administrative competente ale statului în care își desfășoară activitatea), în conformitate cu prezenta directivă sau cu orice altă dispoziție de drept intern pe care o pune în aplicare.


13/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

128


31992L0052


L 179/129

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 92/52/CEE A CONSILIULUI

din 18 iunie 1992

privind formulele inițiale și formulele de continuare ale preparatelor pentru sugari și ale preparatelor de continuare, destinate exportului în terțe țări

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 113,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât normele comunitare privind formulele inițiale și formulele de continuare ale preparatelor de lapte pentru sugari sunt prevăzute de Directiva 89/398/CEE a Consiliului din 3 mai 1989 privind apropierea legislației statelor membre cu privire la produsele alimentare destinate unei alimentații speciale (4) din Directiva 91/321/CEE a Comisiei (5);

întrucât, dată fiind natura produselor în cauză, este de dorit ca normele comunitare sau standardele internaționale referitoare la compoziția acestora să fie aplicate unor astfel de produse, destinate exportului în terțe țări;

întrucât, spre a se preîntâmpina utilizarea inadecvată a acestor produse, situație care ar putea afecta sănătatea sugarilor, este de asemenea de dorit să se extindă aplicarea normelor comunitare privind etichetarea preparatelor pentru sugari și ale preparatelor de continuare de acest tip la produsele destinate exportului în terțe țări;

întrucât produsele care sunt în conformitate cu Directiva 91/321/CEE pot fi comercializate în cadrul Comunității, începând cu 1 decembrie 1992; întrucât nu există o legislație care să interzică exportul acestor produse în terțe țări,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Prezenta directivă privește preparatele pentru sugari și preparatele de continuare, în sensul articolului 1 alineatul (2) literele (c) și (d) din Directiva 91/321/CEE, destinate exportului în terțe țări.

Articolul 2

Statele membre asigură că produsele menționate la articolul 1 pot fi exportate în afara Comunității numai în cazul în care se conformează prezentei directive.

Articolul 3

(1)   Nici un alt produs în afară de preparatelor pentru sugari nu poate fi prezentat drept apt să satisfacă singur toate necesitățile nutriționale ale sugarilor normali și sănătoși, pe durata primelor patru până la șase luni de viață.

(2)   În afară de aceasta, produsele menționate la articolul 1 trebuie să fie conforme cu:

(a)

articolele 3, 4, 5 și 6 din Directiva 91/321/CEE sau cu standardele internaționale aplicabile respective, stabilite de Codex Alimentarius;

(b)

articolul 7 alineatele (2) și (6) din Directiva 91/321/CEE;

(c)

dispozițiile Directivei 89/396/CEE a Consiliului din 14 iunie 1989 privind indicațiile sau marcajele de identificare a lotului din care face parte un anumit produs alimentar (6),

cu excepția în care decizii sau dispoziții speciale prevăzute de către țara importatoare prevăd altfel.

(3)   Produsele în cauză trebuie să fie etichetate într-o limbă adecvat, astfel încât să se evite riscul unei confuzii între preparatele pentru sugari și preparatele de continuare.

(4)   Dispozițiile, interdicțiile și restricțiile prevăzute la articolul 7 alineatele (2) și (6) din Directiva 91/321/CEE se aplică, de asemenea, prezentării produselor respective, în special în ceea ce privește forma, aspectul sau ambalajul lor, cât și materialele de ambalare utilizate.

Articolul 4

Statele membre adoptă toate măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele informează de îndată Comisia cu privire la aceasta. Aceste măsuri sunt aplicate încât să fie interzis exportul produselor care nu se conformează prezentei directive, începând cu 1 iunie 1994.

Atunci când statele membre adoptă aceste măsuri, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

Articolul 5

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Luxemburg, 18 iunie 1992.

Pentru Consiliu

Președintele

Vitor MARTINS


(1)  JO C 124, 16.5.1992, p. 14 și

JO C 155, 20.6.1992, p. 18.

(2)  JO C 125, 18.5.1992.

(3)  JO C 106, 27.4.1992, p. 4.

(4)  JO L 186, 30.6.1989, p. 27.

(5)  JO L 175, 4.7.1991, p. 35.

(6)  JO L 186, 30.6.1989, p. 21. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 91/238/CEE (JO L 107, 27.4.1991, p. 50).


13/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

130


31992R1768


L 182/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE) NR. 1768/92 AL CONSILIULUI

din 18 iunie 1992

privind instituirea unui certificat suplimentar de protecție pentru medicamente

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 100a al acestuia,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

în cooperare cu Parlamentul European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât cercetarea în domeniul farmaceutic contribuie decisiv la îmbunătățirea continuă a sănătății publice;

întrucât medicamentele, în special cele apărute în urma unei cercetări îndelungi și costisitoare, nu continuă să fie dezvoltate în Comunitate și în Europa decât în cazul în care beneficiază de o reglementare favorabilă, care să prevadă o protecție suficientă pentru a încuraja o astfel de cercetare;

întrucât, în prezent, perioada care se scurge între depunerea unei cereri de brevet pentru un nou medicament și autorizația de introducere pe piață a produsului respectiv reduce protecția efectivă conferită de brevet la o perioadă insuficientă pentru amortizarea investițiilor efectuate în cercetare;

întrucât aceste împrejurări conduc la o protecție insuficientă care penalizează cercetarea farmaceutică;

întrucât situația actuală este supusă riscului unei deplasări a centrelor de cercetare aflate în statele membre către țări care oferă încă de pe acum o protecție mai bună;

întrucât este necesar să se prevadă o soluție uniformă la nivel comunitar și să se prevină astfel o evoluție eterogenă a legislațiilor interne, care ar conduce la noi disparități care ar împiedica libera circulație a medicamentelor în interiorul Comunității și, prin aceasta, ar afecta direct stabilirea și funcționarea pieței interne;

întrucât se impune crearea unui certificat adițional de protecție pentru medicamentele care au dat prilejul unei autorizații de introducere pe piață, care se poate obține de către titularul unui brevet național sau european în aceleași condiții în toate statele membre; întrucât, în consecință, regulamentul este instrumentul juridic cel mai potrivit;

întrucât durata protecției conferită de certificat trebuie să fie stabilită astfel încât acesta să permită o protecție efectivă suficientă; întrucât, de fapt, titularul atât al unui brevet, cât și al unui certificat trebuie să poată beneficia în total de cincisprezece ani de exclusivitate maximum, începând cu prima autorizație de introducere pe piață, în Comunitate, a medicamentului în cauză;

întrucât, cu toate acestea, toate interesele în joc, inclusiv cele ale sănătății publice, într–un sector atât de complex și important ca cel farmaceutic trebuie luate în considerare; întrucât, în acest scop, certificatul nu se poate elibera pe o durată mai mare de cinci ani; întrucât protecția pe care acesta o conferă trebuie de altfel limitată strict la produsul reglementat de autorizația introducerii sale pe piață în calitate de medicament;

întrucât un echilibru just trebuie, de asemenea, să prevaleze în ceea ce privește stabilirea sistemului tranzitoriu; întrucât acest sistem trebuie să permită industriei farmaceutice comunitare să compenseze în parte întârzierea față de principalii concurenți care beneficiază, de mai mulți ani, de o legislație care le asigură o protecție mai adecvată, asigurându–se în același timp ca acest sistem să nu compromită realizarea altor obiective legitime privind politicile urmărite în domeniul sănătății, atât la nivel național cât și la nivel comunitar;

întrucât este cazul să se determine sistemul tranzitoriu aplicabil cererilor de certificat depuse și certificatelor eliberate în temeiul legislației interne, înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament;

întrucât este cazul să se acorde un sistem specific în statele membre a căror legislație nu a introdus decât foarte recent posibilitatea de brevetare a produselor farmaceutice;

întrucât este necesar să se stipuleze o limitare adecvată a duratei certificatului în cazul special al unui brevet care a fost deja prelungit în temeiul unei legislații interne specifice,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Definiții

În sensul prezentului regulament, se înțelege prin:

(a)

„medicament”: orice substanță sau compoziție prezentată ca posedând proprietăți curative sau preventive în ceea ce privește bolile umane sau animale, precum și orice substanță sau compoziție putând fi administrată oamenilor sau animalelor în scopul de a stabili un diagnostic medical sau de a restaura, corecta sau modifica funcțiile organice la om sau animal;

(b)

„produs”: principiul activ sau compoziția de principii active dintr–un medicament;

(c)

„brevet de bază”: un brevet care protejează un produs astfel cum este definit la litera (b), ca atare, un procedeu de obținere a unui produs sau o punere în aplicare a unui produs și care este desemnat de titularul său în scopurile procedurii de obținere a unui certificat;

(d)

„certificat”: certificatul suplimentar de protecție.

Articolul 2

Domeniul de aplicare

Orice produs protejat de un brevet pe teritoriul unui stat membru și supus, în calitate de medicament, înainte de introducerea sa pe piață, unei proceduri de autorizare administrativă în temeiul Directivei 65/65/CEE (4) sau Directivei 81/851/CEE (5) poate face obiectul unui certificat în condițiile și în conformitate cu modalitățile prevăzute de prezentul regulament.

Articolul 3

Condițiile de obținere a certificatului

Certificatul se eliberează în cazul în care în statul membru în care se prezintă cererea menționată la articolul 7 și la data prezentei cereri:

(a)

produsul este protejat de un brevet de bază în vigoare;

(b)

produsul, în calitate de medicament, a obținut o autorizație de introducere pe piață în curs de validitate în conformitate cu Directiva 65/65/CEE sau Directiva 81/851/CEE, după caz;

(c)

produsul nu a făcut deja obiectul unui certificat;

(d)

autorizația menționată la litera (b) este prima autorizație de introducere pe piață a produsului, în calitate de medicament.

Articolul 4

Obiectul protecției

În limitele protecției conferite de brevetul de bază, protecția conferită de certificat se extinde numai la produsul prevăzut de autorizația de introducere pe piață a medicamentului corespunzător, pentru orice utilizare a produsului, în calitate de medicament, care a fost autorizată înainte de expirarea certificatului.

Articolul 5

Efectele certificatului

Sub rezerva articolului 4, certificatul conferă aceleași drepturi ca acelea care sunt conferite de brevetul de bază și intră sub incidența acelorași limitări și obligații.

Articolul 6

Dreptul la certificat

Dreptul la certificat aparține titularului brevetului de bază sau persoanei în drept.

Articolul 7

Cererea de certificat

(1)   Cererea de certificat trebuie depusă în termen de șase luni de la data la care produsul, în calitate de medicament, a obținut autorizația de introducere pe piață menționată la articolul 3 litera (b).

(2)   Fără să aducă atingere alineatului (1), în cazul în care autorizația de introducere pe piață intervine înainte de eliberarea brevetului de bază, cererea de certificat trebuie depusă în termen de șase luni de la data de eliberare a brevetului.

Articolul 8

Conținutul cererii de certificat

(1)   Cererea de certificat trebuie să conțină:

(a)

o cerere de eliberare a certificatului, menționând, în special:

(i)

numele și adresa solicitantului;

(ii)

numele și adresa mandatarului, după caz;

(iii)

numărul brevetului de bază, precum și titlul invenției;

(iv)

numărul și data primei autorizații de introducere pe piață a produsului prevăzută la articolul 3 litera (b) și, în măsura în care aceasta nu este prima autorizație de introducere pe piață în Comunitate, numărul și data autorizației menționate;

(b)

o copie a autorizației de introducere pe piață, menționată la articolul 3 litera (b), prin care se identifică produsul și care cuprinde, în special, numărul și data autorizației, precum și rezumatul caracteristicilor produsului în conformitate cu articolul 4a din Directiva 65/65/CEE sau articolul 5a din Directiva 81/851/CEE;

(c)

în cazul în care autorizația menționată la litera (b) nu este prima autorizație de introducere pe piață a produsului, în calitate de medicament, în Comunitate, indicația de identitate a produsului astfel autorizat și indicația dispoziției legale în temeiul căreia această procedură de autorizație a intervenit și, de asemenea, o copie a acestei autorizații în varianta publicată în Jurnalul Oficial.

(2)   Statele membre pot prevedea ca depunerea cererii de certificat să includă plata unei taxe.

Articolul 9

Depunerea cererii de certificat

(1)   Cererea de certificat trebuie depusă la serviciul competent privind proprietatea industrială a statului membru care a eliberat sau pentru care a fost eliberat brevetul de bază și în care a fost obținută autorizația de introducere pe piață prevăzută la articolul 3 litera (b), cu excepția cazului în care statul membru nu desemnează o altă autoritate în acest scop.

(2)   Mențiunea cererii de certificat se publică de autoritatea menționată la alineatul (1). Această mențiune trebuie să cuprindă cel puțin următoarele indicații:

(a)

numele și adresa solicitantului;

(b)

numărul brevetului de bază;

(c)

titlul invenției;

(d)

numărul și data autorizației de introducere pe piață menționate la articolul 3 litera (b), precum și produsul pe aceasta care îl identifică;

(e)

după caz, numărul și data primei autorizații de introducere pe piață în Comunitate.

Articolul 10

Eliberarea certificatului sau respingerea cererii de certificat

(1)   În cazul în care cererea de certificat și produsul care face obiectul ei îndeplinesc condițiile prevăzute de prezentul regulament, autoritatea menționată la articolul 9 alineatul (1) eliberează certificatul.

(2)   Sub rezerva alineatului (3), autoritatea menționată la articolul 9 alineatul (1) respinge cererea de certificat în cazul în care această cerere sau produsul care face obiectul acesteia nu îndeplinesc condițiile prevăzute de prezentul regulament.

(3)   În cazul în care cererea de certificat nu îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 8, autoritatea menționată la articolul 9 alineatul (1) invită solicitantul să rezolve neregulile constatate sau să achite taxa în perioada de amânare acordată.

(4)   În cazul în care nu se remediază neregulile sau în care nu se efectuează plățile notificate prin aplicarea alineatului (3) în termenul prevăzut, cererea se respinge.

(5)   Statele membre pot prevedea ca eliberarea certificatului de către autoritatea prevăzută la articolul 9 alineatul (1) să se facă fără examinarea condițiilor prevăzute la articolul 3 literele (c) și (d).

Articolul 11

Publicarea

(1)   Mențiunea eliberării certificatului se publică de către autoritatea menționată la articolul 9 alineatul (1). Această mențiune trebuie să cuprindă cel puțin următoarele indicații:

(a)

numele și adresa titularului certificatului;

(b)

numărul brevetului de bază;

(c)

titlul invenției;

(d)

numărul și data autorizației de introducere pe piață prevăzute la articolul 3 litera (b), precum și produsul pe care aceasta îl identifică;

(e)

după caz, numărul și data primei autorizații de introducere pe piață în Comunitate;

(f)

durata certificatului.

(2)   Mențiunea respingerii cererii de certificat se publică de către autoritatea menționată la articolul 9 alineatul (1). Această mențiune trebuie să cuprindă cel puțin indicațiile menționate la articolul 9 alineatul (2).

Articolul 12

Taxele anuale

Statele membre pot prevedea ca certificatul să includă plata unor taxe anuale.

Articolul 13

Durata certificatului

(1)   Certificatul intră în vigoare la sfârșitul duratei legale al brevetului de bază pentru o durată egală cu perioada scursă între data depunerii cererii de brevet de bază și data primei autorizații de introducere pe piață în Comunitate, redusă cu o perioadă de cinci ani.

(2)   Fără a aduce atingere alineatului (1), durata certificatului nu poate depăși cinci ani de la data intrării în vigoare a acestuia.

Articolul 14

Expirarea certificatului

Certificatul expiră:

(a)

la sfârșitul perioadei menționate la articolul 13;

(b)

în cazul în care titularul certificatului renunță la acesta;

(c)

în cazul în care taxa anuală stabilită în conformitate cu articolul 12 nu se achită la termen;

(d)

în cazul în care și atât timp cât produsul reglementat de certificat nu mai este autorizat să fie introdus pe piață ca urmare a retragerii autorizației sau autorizațiilor de introducere pe piață corespunzătoare, în conformitate cu Directiva 65/65/CEE sau Directiva 81/851/CEE. Autoritatea menționată la articolul 9 alineatul (1) este abilitată să hotărască expirarea certificatului fie din oficiu, fie la cererea unui terț.

Articolul 15

Nulitatea certificatului

(1)   Certificatul este nul:

(a)

în cazul în care a fost eliberat contrar dispozițiilor articolului 3;

(b)

în cazul în care valabilitatea brevetului de bază a expirat înainte de expirarea duratei sale legale;

(c)

în cazul în care brevetul de bază este anulat sau limitat în așa fel încât produsul pentru care certificatul a fost eliberat nu mai este protejat de prevederile brevetului de bază sau în care, după anularea valabilității brevetului de bază, există motive de nulitate care ar fi justificat anularea sau limitarea.

(2)   Orice persoană poate prezenta o cerere sau intenta o acțiune în declararea nulității certificatului pe lângă instituția competentă, în temeiul legislației interne, pentru a anula brevetul de bază corespunzător.

Articolul 16

Publicarea expirării sau a nulității

În cazul în care certificatul expiră în temeiul articolului 14 litera (b), (c) sau (d) sau este nul în conformitate cu articolul 15, se publică o mențiune de către autoritatea menționată la articolul 9 alineatul (1).

Articolul 17

Căi de atac

Deciziile autorității menționată la articolul 9 alineatul (1) sau ale instanței menționate la articolul 15 alineatul (2), luate în temeiul prezentului regulament, sunt supuse acelorași căi de atac ca cele prevăzute de legislația internă împotriva deciziilor analoge luate în domeniul brevetelor naționale.

Articolul 18

Procedura

(1)   În lipsa dispozițiilor de procedură în prezentul regulament, dispozițiile de procedură aplicabile în temeiul legislației interne brevetului de bază corespunzător se aplică și în ceea ce privește certificatul, doar în cazul în care aceasta nu stabilește dispoziții de procedură speciale privind certificatele.

(2)   Fără a aduce atingere alineatului (1), procedura de opoziție la un certificat eliberat se exclude.

Articolul 19

Dispoziții tranzitorii

(1)   Oricărui produs care, la data intrării în vigoare a prezentului regulament, este protejat printr-un brevet de bază în vigoare și pentru care, în calitate de medicament, s-a obținut o primă autorizație de introducere pe piață în Comunitate după 1 ianuarie 1985 i se poate elibera un certificat.

În ceea ce privește certificatele care trebuie eliberate în Danemarca și în Germania, data de 1 ianuarie 1985 se înlocuiește cu 1 ianuarie 1988.

În ceea ce privește certificatele care trebuie eliberate în Belgia și în Italia, data de 1 ianuarie 1985 se înlocuiește cu 1 ianuarie 1982.

(2)   Cererea de certificat menționată la alineatul (1) trebuie să fie prezentată în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

Articolul 20

Prezentul regulament nu se aplică certificatelor eliberate în conformitate cu legislația internă a unui stat membru înainte de data intrării în vigoare a prezentului regulament și nici cererilor de certificat depuse în conformitate cu această legislație înainte de data publicării prezentului regulament în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 21

În statele membre a căror legislație în vigoare la 1 ianuarie 1990 nu prevedea posibilitatea de brevetare a produselor farmaceutice, prezentul regulament se aplică după o perioadă de cinci ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament.

Articolul 19 nu se aplică în statele membre respective.

Articolul 22

În cazul în care un certificat este eliberat pentru un produs protejat de un brevet care, înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament, a fost prelungit sau a făcut obiectul unei cereri de prelungire în temeiul legislației interne, durata acestui certificat se reduce cu numărul de ani care depășește durata de douăzeci de ani a brevetului.

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 23

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare la șase luni de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Luxemburg, 18 iunie 1992.

Pentru Consiliu

Președintele

Vitor MARTINS


(1)  JO C 114, 8.5.1990, p. 10.

(2)  JO C 19, 28.1.1991, p. 94.

JO C 150, 15.6.1992.

(3)  JO C 69, 18.3.1991, p. 22.

(4)  JO 22, 9.12.1965, p. 369. Directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 89/341/CEE (JO L 142, 25.5.1989, p. 11).

(5)  JO L 317, 6.11.1981, p. 1. Directivă astfel cum a fost modificată prin Directiva 90/676/CEE (JO L 373, 31.12.1990, p. 15).


13/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

135


31992L0053


L 225/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 92/53/CEE A CONSILIULUI

din 18 iunie 1992

de modificare a Directivei 70/156/CEE privind apropierea legislațiilor statelor membre privind omologarea de tip a autovehiculelor și a remorcilor acestora

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene și, în special, articolul 100a al acestuia,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

în cooperare cu Parlamentul European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât este important să se adopte măsuri în vederea stabilirii progresive a pieței interne în cursul unei perioade care se încheie la 31 decembrie 1992; întrucât piața internă cuprinde un spațiu fără frontiere interne în care este asigurată libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor;

întrucât Directiva 70/156/CEE (4) a stabilit procedura comunitară de omologare de tip a vehiculelor, componentelor și unităților tehnice separate produse în conformitate cu cerințele tehnice stabilite în directivele speciale, precum și lista completă a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate ale vehiculelor reglementate de aceste directive;

întrucât, în interesul instituirii și funcționării pieței interne a Comunității este necesară înlocuirea sistemelor de omologare actuale ale statelor membre cu procedura comunitară de omologare de tip;

întrucât, pentru ca această procedură de omologare de tip să își poată atinge obiectivul în cel mai eficient mod, este necesară clarificarea dispozițiilor sale administrative și extinderea domeniului lor de aplicare; întrucât acest lucru presupune, inter alia, ca aceste dispoziții să ofere posibilitatea ca omologarea de tip a unui vehicul complet să fie stabilită prin compilarea omologărilor sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate constituente, dacă producătorul dorește acest lucru, și, în cazul vehiculelor construite în mai multe etape de către mai mulți constructori, prin compilarea omologărilor diferitelor etape ale producției;

întrucât un vehicul poate fi conform cu dispozițiile prezentei directive, dar, cu toate acestea, poate să prezinte anumite caracteristici care constituie în mod demonstrabil un risc potențial pentru siguranța rutieră; întrucât, în consecință, este recomandabil ca statelor membre să li se ofere posibilitatea de a refuza omologarea unor astfel de tipuri de vehicule, precum și de a interzice vânzarea și introducerea în circulație a acestor vehicule și de a refuza înmatricularea lor; întrucât, în acest ultim caz, condițiile corespunzătoare au fost stabilite;

întrucât, dat fiind caracterul obligatoriu al procedurii comunitare de omologare de tip, este necesară prevederea de derogări și stabilirea de proceduri alternative pentru vehiculele cu destinații speciale sau produse în serii mici, ori care încorporează noi tehnologii care nu sunt încă incluse în dispozițiile directivelor speciale;

întrucât, pentru a facilita accesul pe piețele țărilor din afara Comunității, este necesar să se ofere posibilitatea, în anumite condiții, de acceptare a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate omologate pe baza regulamentelor echivalente internaționale și ale țărilor terțe; întrucât echivalența acestor regulamente trebuie stabilită în aplicarea dispozițiilor relevante cuprinse în tratat;

întrucât, pentru a garanta transparența necesară procedurilor comunitare de omologare de tip este necesar să se stabilească dispoziții în baza cărora statele membre să se informeze reciproc și să informeze Comisia cu privire la autoritățile competente în materie de omologare și cu privire la serviciile lor tehnice, precum și dispoziții cu privire la criteriile de calitate pe care acestea din urmă trebuie să le respecte;

întrucât, dat fiind faptul că anexele la prezenta directivă sunt complete doar cu privire la vehiculele din categoria M1, directiva se aplică numai în cazul omologării de tip a acestor vehicule; întrucât este recomandabil ca, până la completarea anexelor cu dispoziții privind vehiculele din toate celelalte categorii, statelor membre să li se ofere posibilitatea de a continua să folosească sistemele lor naționale de omologare pentru astfel de vehicule în conformitate cu articolul 10 din Directiva 70/156/CEE;

întrucât, pentru a asigura o tranziție adecvată din punct de vedere tehnic și administrativ de la actualul sistem facultativ al cerințelor comunitare la procedura obligatorie de omologare de tip stabilită prin prezenta directivă, devine necesar ca producătorii să poată alege între aplicarea procedurii stabilite în prezenta directivă și cea stabilită la articolul 10 din Directiva 70/156/CEE în decursul unei o perioade de trei ani; întrucât omologările acordate în urma aplicării acestei ultime proceduri rămân valabile până la 31 decembrie 1997;

întrucât dispozițiile tranzitorii menționate anterior nu au ca obiectiv acordarea, pentru statele membre, de derogări de la dispozițiile cuprinse în directivele speciale bazate pe armonizare completă,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Directiva 70/156/CEE se modifică după cum urmează:

1.

Articolele 1-16 se înlocuiesc cu articolele următoare:

„Articolul 1

Domeniul de aplicare

Prezenta directivă se aplică omologării de tip a autovehiculelor și remorcilor acestora, produse în una sau mai multe etape, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate utilizării la aceste vehicule și remorci.

Ea nu se aplică:

în cazul omologării vehiculelor izolate, exceptând situațiile în care statele membre ce acordă asemenea omologări acceptă orice omologare valabilă oricărui sistem, componentă, unitate tehnică separată valabilă sau vehicul incomplet acordată în virtutea prezentei directive și nu în virtutea cerințelor naționale relevante;

în cazul cvadriciclurilor în înțelesul articolului 1 alineatul (3) din Directiva 92/61/CEE a Consiliului privind omologarea autovehiculelor cu două sau trei roți (5).

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentei directive:

prin omologare de tip se înțelege procedura prin care un stat membru certifică faptul că un tip de vehicul, sistem, componentă sau unitate tehnică separată satisface cerințele tehnice relevante cuprinse în prezenta directivă sau într-una din directivele speciale menționate în lista completă din anexa IV sau XI;

prin omologare de tip în mai multe etape se înțelege procedura prin care unul sau mai multe state membre certifică faptul că, în funcție de stadiul de producție, un vehicul complet sau incomplet corespunde cerințelor tehnice relevante cuprinse în prezenta directivă;

prin vehicul se înțelege orice autovehicul destinat utilizării rutiere, complet sau incomplet, având cel puțin 4 roți și o viteză maximă constructivă de peste 25 km/h, precum și remorcile sale, cu excepția vehiculelor care rulează pe șine precum și a tractoarelor agricole și forestiere și a utilajelor mobile;

prin vehicul de bază se înțelege orice vehicul incomplet al cărui număr de înmatriculare rămâne același pe parcursul etapelor ulterioare ale procesului de omologare de tip în mai multe etape;

prin vehicul incomplet se înțelege orice vehicul a cărui producție necesită cel puțin încă o etapă pentru a satisface toate cerințele tehnice relevante cuprinse în prezenta directivă;

prin vehicul completat se înțelege un vehicul rezultat în urma procesului de omologare de tip în mai multe etape care satisface toate cerințele tehnice relevante cuprinse în prezenta directivă;

prin tip de vehicul se înțeleg vehicule dintr-o singură categorie care nu prezintă diferențe între ele în privința aspectelor esențiale menționate în anexa II.B. Un tip de vehicul poate cuprinde variante și versiuni (a se vedea anexa II.B);

prin sistem se înțelege orice sistem al unui vehicul, cum ar fi frânele, dispozitivele de combatere a poluării provocate de gazele de evacuare, dotările interioare etc., care trebuie să corespundă cerințelor cuprinse în oricare dintre directivele speciale;

prin componentă se înțelege un dispozitiv, cum ar fi un far, care trebuie să corespundă cerințelor cuprinse într-o directivă specială, destinat să constituie un element al unui vehicul și care poate fi omologat independent de vehicul atunci când directiva specială cuprinde dispoziții specifice în acest sens;

prin unitate tehnică separată se înțelege un dispozitiv, cum ar fi un dispozitiv de protecție antiîmpănare spate, care trebuie să corespundă cerințelor cuprinse într-o directivă specială, destinat să constituie un element al unui vehicul și care poate fi omologat independent, dar numai în raport cu unul sau mai multe tipuri de vehicul specificate, atunci când directiva specială cuprinde dispoziții specifice în acest sens,

prin constructor se înțelege persoana sau organismul responsabil în fața autorităților competente în materie de omologare pentru toate aspectele procesului de omologare de tip și pentru garantarea conformității producției. Această persoană sau acest organism nu trebuie în mod necesar să ia parte la toate etapele producției vehiculului, sistemului, componentei sau a unității tehnice separate care face obiectul procesului de omologare;

prin autoritate competentă în materie de omologare se înțelege autoritatea competentă a unui stat membru care este responsabilă pentru toate aspectele omologării de tip a unui vehicul, sistem, componentă sau unitate tehnică separată; aceasta emite și (dacă este cazul) retrage certificatele de omologare, servește ca punct de contact cu autoritățile competente în materie de omologare din celelalte state membre și este responsabilă pentru verificarea dispozițiilor luate de constructor în vederea asigurării conformității producției;

prin serviciu tehnic se înțelege organizația sau organismul acreditat drept laborator de testare în vederea efectuării de teste sau inspecții în numele autorității competente în materie de omologare a unui stat membru. Această funcție poate fi îndeplinită și de autoritatea competentă în materie de omologare;

prin document informativ se înțelege documentul prezentat în anexa I sau anexa III la prezenta directivă sau în anexa corespunzătoare la o directivă specială, în care sunt indicate informațiile pe care trebuie să le prezinte solicitantul;

prin dosar informativ se înțelege ansamblul complet de date, schițe, fotografii etc. furnizate de solicitant către serviciul tehnic sau către autoritatea competentă în materie de omologare, conform indicațiilor documentului informativ;

prin dosar de omologare se înțelege dosarul informativ însoțit de rapoartele asupra testelor sau de orice alte documente care au fost anexate la dosarul informativ de către serviciul tehnic sau de către autoritatea competentă în materie de omologare în îndeplinirea atribuțiilor lor;

prin indexul dosarului de omologare se înțelege documentul în care este prezentat conținutul dosarului de omologare, după o numerotare sau alt tip de marcaj care să permită identificarea cu ușurință a tuturor paginilor.

Articolul 3

Cererea de omologare

(1)   Cererile pentru omologarea de tip a vehiculelor sunt prezentate de către constructor autorității competente în materie de omologare a unui stat membru. Cererea trebuie să fie însoțită de un dosar informativ care să cuprindă informațiile prevăzute la anexa III, precum și de certificatul de omologare pentru fiecare dintre directivele speciale aplicabile, conform anexei IV sau XI; de asemenea, dosarul de omologare cu privire la fiecare directivă specială trebuie să fie pus la dispoziția autorității competente în materie de omologare pe întreaga perioadă, până la termenul la care omologarea este fie acordată, fie refuzată.

(2)   Prin derogare de la alineatul (1), în cazul în care pentru nici una din directivele speciale relevante nu este disponibil nici un certificat de omologare, documentele care însoțesc cererea trebuie să includă un dosar informativ care să cuprindă informațiile relevante prevăzute în anexa I cu privire la directivele speciale menționate la anexa IV sau XI și, dacă este cazul, în anexa III partea II.

(3)   În cazul omologării în mai multe etape, informațiile care trebuie să fie furnizate constau din:

în etapa întâi, acele părți ale dosarului informativ și ale certificatului de omologare necesare pentru un vehicul complet care sunt relevante pentru stadiul de producție al vehiculului de bază;

în etapa a doua și în cele ulterioare, acele părți ale dosarului informativ și ale certificatului de omologare care sunt relevante pentru etapa curentă de producție, precum și o copie a certificatului de omologare al vehiculului incomplet care a fost emis într-o etapă anterioară a producției. Pe lângă acestea, constructorul pune la dispoziție detalii complete cu privire la modificările și adăugirile efectuate de el asupra vehiculului incomplet.

(4)   Cererile de omologare de tip a unui sistem, a unei componente sau a unei unități tehnice separate sunt înaintate de către constructor autorității competente în materie de omologare a unui stat membru. Cererea trebuie să fie însoțită de un dosar informativ al cărui conținut este menționat în documentul informativ din directiva specială relevantă.

(5)   Nici o cerere privind un tip de vehicul, sistem, componentă sau unitate tehnică separată nu poate fi înaintată mai mult decât unui singur stat membru. Pentru fiecare tip care urmează a fi omologat se depune o cerere separată.

Articolul 4

Procesul de omologare

(1)   Fiecare stat membru acordă:

(a)

omologare de tip:

tipurilor de vehicule care sunt conforme cu datele din dosarul informativ și care îndeplinesc cerințele tehnice cuprinse în toate directivele speciale relevante menționate la anexa IV;

tipurilor de vehicule speciale menționate la anexa XI care sunt conforme cu datele din dosarul informativ și care îndeplinesc cerințele tehnice cuprinse în directivele speciale relevante menționate în coloana corespunzătoare din anexa XI.

Acest proces se va derula conform procedurilor descrise în anexa V;

(b)

omologarea în mai multe etape a tipurilor de vehicule de bază, incomplete sau completate care sunt conforme cu datele din dosarul informativ și îndeplinesc cerințele tehnice cuprinse în directivele speciale relevante menționate la anexa IV sau XI, luând în considerare stadiul de producție al tipului de vehicul.

Acest proces se va derula conform procedurilor descrise în anexa XIV;

(c)

omologare de sistem a tipurilor de vehicule care sunt conforme cu datele din dosarul informativ și îndeplinesc cerințele tehnice cuprinse într-o directivă specială relevantă;

(d)

omologare de componentă sau de unitate tehnică separată a tuturor tipurilor de componente sau unități tehnice separate care sunt conforme cu datele din dosarul informativ și îndeplinesc cerințele tehnice cuprinse în directiva specială relevantă care cuprinde dispoziții specifice în această privință.

(2)   Cu toate acestea, dacă un stat membru consideră că un vehicul, sistem, componentă sau unitate tehnică separată care se conformează dispozițiilor de la alineatul (1) constituie un pericol pentru siguranța rutieră, acesta poate refuza să acorde omologarea de tip. El informează imediat celelalte state membre și Comisia cu privire la aceasta, precizând motivele pe care este întemeiată decizia sa.

(3)   Pentru fiecare tip de vehicul, sistem, componentă sau unitate tehnică separată pe care o omologhează, fiecare stat membru completează toate rubricile corespunzătoare din certificatele de omologare de tip (ale căror modele sunt prezentate în anexa VI la prezenta directivă și într-una din anexele la fiecare dintre directivele speciale) și, pe lângă aceasta, completează rubricile relevante ale documentului referitor la rezultatele încercărilor anexat la certificatul de omologare al vehiculului (al cărui model este prezentat în anexa VIII) și stabilește sau verifică conținutul indexului dosarului de omologare. Certificatele de omologare se numerotează în conformitate cu metoda descrisă în anexa VII. Certificatul completat, împreună cu documentele anexate, se trimite solicitantului.

(4)   Atunci când componenta sau unitatea tehnică separată care urmează să fie omologată nu își îndeplinește funcția sau nu prezintă o caracteristică specifică decât împreună cu alte părți ale vehiculului, iar din acest motiv respectarea uneia sau mai multor cerințe poate fi verificată numai când componenta sau unitatea tehnică separată care urmează să fie omologată funcționează doar împreună cu alte părți ale vehiculului, fie reale, fie simulate, domeniul de aplicare al omologării de tip a componentei sau unității tehnice separate trebuie să fie restrâns în consecință. În acest caz, certificatul de omologare al unei componente sau unități tehnice separate trebuie să menționeze eventualele restricții cu privire la utilizarea sa și să indice eventualele condiții de instalare. Respectarea acestor restricții și condiții trebuie verificată în momentul omologării de tip a vehiculului.

(5)   În termen de o lună, autoritatea competentă în materie de omologare a fiecărui stat membru trimite autorităților competente în materie de omologare ale celorlalte state membre o copie a certificatului de omologare de tip a vehiculului (împreună cu documentele anexate) pentru fiecare tip de vehicul căruia i-a acordat, refuzat sau retras omologarea.

(6)   Lunar, autoritatea competentă în materie de omologare a fiecărui stat membru trimite autorităților competente în materie de omologare ale celorlalte state membre o listă (care cuprinde datele din anexa XIII) cu omologările de sisteme, componente sau unități tehnice separate pe care le-a acordat, refuzat sau retras în acea lună; pe lângă aceasta, la primirea unei cereri din partea autorității competente în materie de omologare a unui alt stat membru, aceasta trimite imediat o copie a certificatului de omologare de tip a sistemului, componentei sau unității tehnice separate și a dosarului de omologare pentru fiecare tip de sistem, componentă sau unitate tehnică separată căreia i-a acordat, refuzat sau retras omologarea.

Articolul 5

Modificarea omologărilor

(1)   Statul membru care a acordat omologarea de tip trebuie să adopte măsurile necesare pentru a garanta faptul că este informat asupra tuturor modificărilor aduse datelor cuprinse în dosarul de omologare.

(2)   Cererea de modificare sau prelungire a unei omologări de tip este înaintată exclusiv statului membru care a acordat omologarea de tip inițială.

(3)   În cazul omologărilor de sisteme, componente sau unități tehnice separate, dacă datele din dosarul de omologare au suferit modificări, autoritatea competentă în materie de omologare a statului membru în cauză:

emite, dacă este necesar, pagina sau paginile revizuite ale dosarului de omologare, marcând fiecare pagină revizuită pentru a indica în mod clar natura modificării și data noii emiteri. La fiecare emitere de pagini revizuite, indexul dosarului de omologare (anexat la certificatul de omologare) trebuie de asemenea modificat pentru a indica ultimele date ale paginilor revizuite și

emite un certificat de omologare revizuit, numerotat cu un număr de prelungire, dacă informațiile pe care acesta le cuprinde (cu excepția documentelor anexate) au suferit modificări sau dacă cerințele cuprinse în directivă au suferit modificări de la data omologării. Certificatul revizuit trebuie să specifice clar motivul revizuirii și data noii emiteri.

Dacă autoritățile competente în materie de omologare ale statului membru în cauză consideră că o eventuală modificare a dosarului de omologare impune noi încercări sau verificări, ele informează imediat constructorul cu privire la aceasta și eliberează documentele menționate mai sus numai după efectuarea cu succes a unor noi încercări sau verificări.

(4)   În cazul omologărilor de vehicule, dacă datele din dosarul de omologare au suferit modificări, autoritatea competentă în materie de omologare a statului membru în cauză:

emite, dacă este necesar, pagina (paginile) revizuită (revizuite) a(le) dosarului de omologare, marcând fiecare pagină revizuită pentru a indica în mod clar natura modificării și data noii emiteri. La fiecare emitere de pagini revizuite, indexul dosarului de omologare (anexat la certificatul de omologare) trebuie de asemenea modificat pentru a indica ultimele date ale paginilor revizuite și

emite un certificat de omologare revizuit, numerotat cu un număr de prelungire, dacă este necesară efectuarea de inspecții suplimentare sau dacă informațiile pe care le cuprinde certificatul de omologare (cu excepția documentelor anexate) au suferit modificări, ori dacă cerințele cuprinse în oricare din directivele speciale aplicabile la data de la care este interzisă prima introducere în circulație au suferit modificări de la data omologării vehiculului. Noul certificat trebuie să specifice clar motivul prelungirii și data noii emiteri.

Dacă autoritatea competentă în materie de omologare a statului membru în cauză consideră că o eventuală modificare a dosarului de omologare impune noi încercări sau verificări, ea informează imediat producătorul cu privire la aceasta și eliberează documentele menționate mai sus numai după efectuarea cu succes a unor noi încercări sau verificări. Toate documentele revizuite sunt trimise în termen de o lună celorlalte autorități competente în materie de omologare.

(5)   Atunci când o omologare pentru vehicul își pierde valabilitatea întrucât omologările acordate în temeiul uneia sau mai multor directive speciale menționate în dosarul de omologare și-au pierdut valabilitatea, autoritatea competentă în materie de omologare a statului membru care a acordat această omologare comunică acest fapt, în termen de o lună, autorităților competente în materie de omologare ale celorlalte state membre, indicând în același timp data relevantă sau numărul de identificare al ultimului vehicul produs în conformitate cu vechiul certificat.

Articolul 6

Certificatul de conformitate

(1)   Constructorul, în calitatea sa de titular al omologării de tip a vehiculului, emite un certificat de conformitate, ale cărui modele sunt prezentate în anexa IX, care însoțește fiecare vehicul, indiferent dacă acesta este complet sau incomplet, produs în conformitate cu tipul de vehicul omologat. În cazul unui tip de vehicul incomplet sau completat, constructorul completează doar acele elemente de pe pagina 2 a certificatului de conformitate care au fost adăugate sau modificate în stadiul actual al omologării și, dacă este cazul, atașează la acest certificat toate certificatele de conformitate emise în etapa sau etapele anterioare.

(2)   Cu toate acestea, din motive fiscale sau în vederea înmatriculării vehiculului, după ce au informat Comisia și celelalte state membre cu cel puțin trei luni înainte, statele membre pot solicita includerea în certificat a unor informații care nu sunt menționate la anexa IX, cu condiția ca aceste date să fie menționate explicit în dosarul de omologare sau să poată fi obținute din acesta printr-un calcul simplu.

De asemenea, statele membre pot solicita completarea certificatului de conformitate din anexa IX într-un asemenea mod încât să evidențieze datele necesare și suficiente în scopuri fiscale sau în vederea înmatriculării de către autoritățile naționale competente.

(3)   Constructorul, în calitatea sa de titular al omologării unei componente sau unități tehnice separate, afișează pe fiecare componentă sau unitate produsă în conformitate cu tipul omologat marca de fabricație sau de comerț, tipul și, dacă directiva specială dispune astfel, marca sau numărul omologării de tip. Cu toate acestea, în acest ultim caz, constructorul poate decide să nu înscrie marca de fabricație sau de comerț.

(4)   Constructorul, în calitatea sa de titular al unui certificat de omologare care, în conformitate cu dispozițiile de la articolul 4 alineatul (4), cuprinde restricții cu privire la utilizarea sa, furnizează împreună cu fiecare componentă sau unitate produsă informații detaliate cu privire la aceste restricții și indică eventualele condiții de instalare.

Articolul 7

Înmatricularea și introducerea în circulație

(1)   Fiecare stat membru înmatriculează, permite vânzarea sau introducerea în circulație a noilor vehicule din motive legate de construcția și funcționarea lor, dacă și numai dacă ele sunt însoțite de un certificat de conformitate valabil. În cazul vehiculelor incomplete, fiecare stat membru permite vânzarea acestor vehicule, însă poate refuza înmatricularea lor permanentă și introducerea în circulație atâta timp cât aceste vehicule nu sunt completate.

(2)   Fiecare stat membru permite vânzarea sau introducerea în circulație a componentelor sau unităților tehnice separate dacă și numai dacă ele sunt conforme cu cerințele din directiva specială relevantă și cu cerințele articolului 6 alineatul (3), cu condiția ca acestea să nu se aplice componentelor sau unităților tehnice separate destinate utilizării la vehiculele care sunt integral sau parțial scutite de la dispozițiile prezentei directive sau care nu sunt reglementate de aceasta.

(3)   Dacă un stat membru consideră că vehiculele, componentele sau unitățile tehnice separate de un anumit tip reprezintă un pericol grav pentru siguranța rutieră deși sunt însoțite de un certificat de conformitate valabil sau sunt marcate într-un mod adecvat, atunci acel stat poate să refuze, pe un termen de cel mult șase luni, înmatricularea unor asemenea vehicule sau poate să interzică vânzarea sau introducerea în circulație pe teritoriul său a unor astfel de vehicule, componente sau unități tehnice separate. El informează imediat celelalte state membre și Comisia despre aceasta, indicând motivele pe care își întemeiază decizia. Dacă statul membru care a acordat omologarea de tip pune la îndoială riscul pentru siguranța rutieră care i-a fost notificat, statele membre în cauză depun eforturi pentru rezolvarea disputei. Comisia trebuie să fie informată și trebuie, atunci când este necesar, să organizeze consultări pentru a ajunge la un acord.

Articolul 8

Derogări și alte proceduri

(1)   Dispozițiile articolului 7 alineatul (1) nu se aplică:

vehiculelor destinate utilizării de către forțele armate, serviciilor de protecție civilă, serviciilor de luptă împotriva incendiilor și forțelor de menținere a ordinii publice;

vehiculelor omologate în conformitate cu alineatul (2).

(2)   Fiecare stat membru poate, la cererea constructorului, să acorde derogări de la una sau mai multe din dispozițiile cuprinse în una sau mai multe din directivele speciale:

(a)

Vehiculele produse în serii mici

În acest caz, numărul vehiculelor dintr-o familie de tipuri înmatriculate, vândute sau introduse în circulație anual pe teritoriul acelui stat membru nu poate depăși numărul de unități indicat în anexa XII. În fiecare an, statele membre trimit Comisiei o listă cu aceste omologări. Statul membru care acordă o asemenea omologare trimite o copie a certificatului de omologare și a documentelor anexate la acesta autorităților competente în materie de omologare ale celorlalte state membre desemnate de producător, indicând natura derogărilor acordate. În termen de trei luni, aceste state membre decid dacă acceptă și, în caz afirmativ, pentru ce număr de unități acceptă omologarea vehiculelor care urmează să fie înmatriculate pe teritoriul lor. În sensul omologărilor acordate în conformitate cu acest punct (a), dispozițiile articolelor 3, 4, 5, 6, 10 și 11 se aplică numai în măsura în care sunt considerate relevante de către autoritatea competentă în materie de omologare. Atunci când se acordă o derogare în conformitate cu această literă (a), statul membru poate solicita adoptarea unor alte dispoziții adecvate;

(b)

Vehiculele de sfârșit de serie

1.

În limitele cantitative stabilite în anexa XII secțiunea B și pentru o perioadă limitată, statele membre pot înmatricula și permite vânzarea sau introducerea în circulație a vehiculelor noi care sunt conforme cu un tip de vehicul a cărui omologare nu mai este valabilă conform articolului 5 alineatul (5).

Această dispoziție se aplică numai vehiculelor care, cumulativ:

se aflau pe teritoriul Comunității Europene și

erau însoțite de un certificat de conformitate valabil emis anterior,

într-un moment în care omologarea vehiculelor în cauză era încă valabilă, dar care nu au fost înmatriculate sau introduse în circulație înainte ca omologarea de tip respectivă să își piardă valabilitatea.

Această posibilitate este limitată la o perioadă de 12 luni pentru vehiculele complete și 18 luni pentru vehiculele completate, începând cu data la care omologarea de tip și-a pierdut valabilitatea.

2.

Pentru ca alineatul (1) să se aplice unuia sau mai multor tipuri de vehicule dintr-o categorie dată, constructorul trebuie să înainteze o cerere către autoritățile competente ale statului membru care a omologat tipul (tipurile) de vehicul corespunzător (corespunzătoare) înainte de intrarea în vigoare a directivelor speciale sau a modificărilor aduse acestora.

Cererea trebuie să specifice motivele tehnice sau economice pe care este întemeiată.

Dacă cererea este acceptată de către statul membru, în termen de o lună, acesta din urmă trebuie să trimită autorităților competente ale celorlalte state membre informații privind natura și motivele derogărilor acordate constructorului, alături de informațiile prevăzute la articolul 5 alineatul (5).

Fiecare stat membru interesat de introducerea în circulație a unor astfel de tipuri de vehicule are responsabilitatea să garanteze respectarea de către constructor a dispozițiilor din anexa XII B.

Statele membre trimit anual Comisiei o listă a derogărilor acordate, precizând motivele pe care acestea sunt întemeiate.

(c)

Vehicule, componente sau unități tehnice separate proiectate pe baza unor tehnologii sau principii care, prin natura lor, sunt incompatibile cu una sau mai multe cerințe din una sau mai multe directive speciale

În acest caz, statul membru care acordă o asemenea omologare trimite, în termen de o lună, o copie a certificatului de omologare și a documentelor anexate la acesta autorităților competente în materie de omologare ale celorlalte state membre și trimite imediat Comisiei un raport care cuprinde:

motivul pentru care tehnologiile sau principiile în cauză împiedică respectarea de către vehicul, componentă sau unitate tehnică separată a cerințelor cuprinse în una sau mai multe din directivele speciale relevante;

o descriere a problemelor relevante de siguranță și de protecție a mediului, precum și a măsurilor luate;

o descriere a încercărilor și a rezultatelor acestora care să demonstreze existența unui nivel de siguranță și de protecție a mediului cel puțin echivalent cu cel prevăzut de una sau mai multe din directivele speciale;

propuneri de modificare a directivelor speciale relevante sau de adoptare a unei (unor) noi directive speciale, după caz.

În termen de trei luni, Comisia decide, în conformitate cu procedura stabilită la articolul 13, dacă aprobă sau respinge raportul.

În cazul în care Comisia aprobă raportul, statul membru în cauză poate emite o omologare în conformitate cu prezenta directivă, iar Comisia adoptă măsurile necesare pentru a adapta directiva (directivele) specială (speciale) care a(u) constituit obiectul derogării. Valabilitatea unei asemenea omologări este limitată la 24 de luni, însă termenul poate fi prelungit de Comisie la cererea statului membru care a acordat omologarea.

(3)   Certificatele de omologare emise în conformitate cu alineatul (2), ale căror modele sunt prezentate în anexa VI, nu pot fi intitulate «Certificat de Omologare CEE de tip a unui vehicul» decât în cazul menționat la alineatul (2) litera (c), când Comisia a aprobat raportul.

Articolul 9

Acceptarea omologărilor echivalente

(1)   Hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, Consiliul poate recunoaște echivalența dintre condițiile sau dispozițiile privind omologarea de tip a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate stabilite în prezenta directivă și procedurile stabilite prin reglementări internaționale sau prin reglementări ale țărilor terțe, în cadrul acordurilor multilaterale sau bilaterale dintre Comunitate și țările terțe.

(2)   Se recunoaște echivalența dintre reglementările internaționale prezentate în anexa IV partea II și directivele speciale corespunzătoare. Autoritățile competente în materie de omologare ale statelor membre acceptă omologările acordate în conformitate cu aceste reglementări și, acolo unde este cazul, mărcile de omologare corespunzătoare în locul omologărilor și mărcilor de omologare corespunzătoare directivelor speciale echivalente. Regulamentele internaționale menționate se publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 10

Măsuri privind conformitatea producției

(1)   Un stat membru care acordă o omologare de tip adoptă toate măsurile necesare în conformitate cu anexa X cu privire la această omologare pentru a verifica, dacă este cazul în cooperare cu autoritățile competente în materie de omologare ale celorlalte state membre, dacă au fost luate măsurile necesare pentru a garanta conformitatea producției vehiculelor, sistemelor, componentelor sau unităților tehnice separate, după caz, cu tipul omologat.

(2)   Un stat membru care a acordat o omologare de tip adoptă toate măsurile necesare în conformitate cu anexa X cu privire la această omologare pentru a verifica, dacă este cazul în cooperare cu autoritățile competente în materie de omologare ale celorlalte state membre, dacă măsurile prevăzute la alineatul (1) continuă să fie adecvate și dacă producția vehiculelor, sistemelor, componentelor sau unităților tehnice separate, după caz, continuă să fie conformă cu tipul omologat. Verificarea în vederea garantării conformității produselor cu tipul omologat se limitează la procedurile stabilite în anexa X secțiunea 2 și în acele directive speciale care cuprind cerințe specifice.

Articolul 11

Neconformitatea cu tipul omologat

(1)   Există o situație de neconformitate cu tipul omologat atunci când se constată existența unor abateri de la informațiile din certificatul de omologare de tip și din dosarul de omologare și când aceste abateri nu au fost autorizate în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) sau (4) de către statul membru care a acordat omologarea de tip. Nu se consideră că un vehicul se abate de la tipul omologat atunci când sunt permise anumite toleranțe prin directive speciale iar aceste toleranțe sunt respectate.

(2)   Dacă statul membru care a acordat omologarea constată că vehiculele, componentele sau unitățile tehnice separate însoțite de un certificat de conformitate sau purtând o marcă de omologare nu se conformează tipului care a fost omologat, acesta adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că vehiculele, componentele sau unitățile tehnice separate produse se conformează din nou tipului omologat. Autoritățile competente ale statului membru respectiv informează autoritățile celorlalte state membre asupra măsurilor luate, care pot include, dacă este necesar, retragerea omologării de tip.

(3)   Dacă un stat membru demonstrează că vehiculele, componentele sau unitățile tehnice separate însoțite de un certificat de conformitate sau purtând o marcă de omologare nu se conformează tipului omologat, acesta poate solicita statului membru care a acordat omologarea de tip să verifice dacă vehiculele, componentele sau unitățile tehnice separate produse se conformează tipului omologat. Această verificare trebuie efectuată cât mai repede cu putință și în orice caz în termen de cel mult șase luni de la data solicitării.

(4)   În cazul:

omologării de tip a vehiculelor, atunci când neconformitatea unui vehicul decurge exclusiv din neconformitatea unui sistem, a unei componente sau a unei unități tehnice separate sau în cazul

omologării de tip în mai multe etape, când neconformitatea unui vehicul completat decurge exclusiv din neconformitatea unui sistem, a unei componente sau a unei unități tehnice care face parte din vehiculul incomplet, sau din neconformitatea vehiculului incomplet,

autoritatea competentă în materie de omologare a vehiculului solicită statului membru care a acordat omologarea de tip a sistemului, componentei, unității tehnice separate sau vehiculului incomplet, să adopte măsurile necesare pentru a garanta că vehiculele produse se conformează din nou tipului omologat. Aceste măsuri trebuie luate cât mai curând posibil și în orice caz în termen de cel mult șase luni de la data solicitării, dacă este necesar în cooperare cu statul membru care a formulat această cerere. Atunci când se constată o lipsă de conformitate, autoritățile competente în materie de omologare ale statului membru care a acordat omologarea de tip a sistemului, a componentei sau unității tehnice separate sau omologarea vehiculului incomplet adoptă măsurile stabilite la alineatul (2).

(5)   Autoritățile competente în materie de omologare ale statelor membre se informează reciproc, în termen de o lună, cu privire la retragerea oricărei omologări de tip și la motivele pentru care au adoptat o asemenea măsură.

(6)   Dacă statul membru care a acordat omologarea de tip contestă nerespectarea conformității, statele membre în cauză depun eforturi pentru rezolvarea disputei. Comisia trebuie să fie informată și trebuie, atunci când este necesar, să organizeze consultări pentru a ajunge la un acord.

Articolul 12

Notificarea deciziilor și căilor de atac disponibile

Orice decizie luată în temeiul dispozițiilor adoptate pentru punerea în aplicare a prezentei directive, prin care se refuză sau se retrage omologarea de tip ori se interzice introducerea pe piață sau înmatricularea, trebuie să prevadă cu precizie motivele pe care se întemeiază. Orice decizie se notifică părții interesate, cu arătarea căilor de atac de care aceasta dispune în conformitate cu legislația în vigoare în statele membre, precum și a termenelor în care acestea pot fi exercitate.

Articolul 13

Adaptarea anexelor

(1)   Se constituie prin prezenta Comitetul pentru adaptarea la progresul tehnic, denumit în continuare «comitetul»; acesta este format din reprezentanți ai statelor membre și prezidat de reprezentantul Comisiei.

(2)   Toate modificările necesare pentru adaptarea:

anexelor la prezenta directivă sau

dispozițiilor cuprinse în directivele speciale, cu excepția cazului în care acestea cuprind dispoziții contrare,

sunt adoptate în conformitate cu procedura stabilită la alineatul (3). Această procedură se aplică de asemenea și în cazul introducerii dispozițiilor privind omologarea de tip a unităților tehnice separate în directivele speciale.

(3)   Reprezentantul Comisiei înaintează comitetului un proiect al măsurilor ce urmează să fie adoptate. Comitetul își prezintă avizul cu privire la acest proiect în termenul pe care președintele îl poate stabili în funcție de urgența subiectului în cauză. Avizul se emite cu majoritatea stabilită în articolul 148 alineatul (2) din tratat în cazul deciziilor pe care Consiliul trebuie să le adopte la propunerea Comisiei. În cadrul voturilor comitetului, voturile reprezentanților statelor membre sunt ponderate conform articolului menționat mai sus. Președintele nu participă la vot.

Comisia adoptă măsurile avute în vedere dacă acestea sunt conforme cu avizul comitetului.

Dacă măsurile avute în vedere nu sunt conforme cu avizul comitetului sau dacă nu este emis nici un aviz, Comisia prezintă Consiliului, fără întârziere, o propunere privind măsurile ce urmează a fi adoptate. Consiliul hotărăște cu majoritate calificată.

Dacă, într-un termen de trei luni de la data la care i-a fost prezentată propunerea, Consiliul nu hotărăște, măsurile propuse sunt adoptate de către Comisie.

(4)   Dacă, hotărând la propunerea Comisiei, Consiliul adoptă o nouă directivă specială, acesta adoptă, în temeiul aceleiași propuneri, modificările adecvate la anexele relevante ale prezentei directive.

Articolul 14

Notificarea autorităților competente în materie de omologare și a serviciilor tehnice

(1)   Comisiei și celorlalte state membre le sunt notificate, de către un stat membru, denumirile și adresele:

autorităților competente în materie de omologare și, dacă este cazul, domeniile de care răspund aceste autorități;

serviciilor tehnice pe care le-au autorizat, specificând procedurile de încercare pentru care a fost autorizat fiecare din aceste servicii. Serviciile notificate trebuie să satisfacă normele armonizate privind funcționarea laboratoarelor de încercare (EN 45001) cu respectarea următoarelor condiții:

(i)

un producător nu poate fi acreditat ca serviciu tehnic, exceptând cazurile în care directivele speciale cuprind dispoziții exprese în acest sens;

(ii)

în sensul prezentei directive, utilizarea echipamentelor externe de către un serviciu tehnic nu este considerată excepțională în cazul în care se face cu acordul autorității competente în materie de omologare.

(2)   Se consideră că un serviciu notificat satisface norma armonizată dar, acolo unde este cazul, Comisia poate solicita statelor membre să furnizeze dovezi în acest sens.

Serviciile țărilor terțe pot fi notificate ca servicii tehnice autorizate numai în cadrul unui acord bilateral sau multilateral între Comunitate și statul terț respectiv.”

2.

Anexele I-III se înlocuiesc cu anexele la prezenta directivă.

Articolul 2

(1)   Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru aducerea la îndeplinire a prezentei directive până 31 decembrie 1992. Ele informează de îndată Comisia cu privire la aceasta. Statele membre pun în aplicare aceste dispoziții de la 1 ianuarie 1993.

Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)   În ceea ce privește omologarea de tip a vehiculelor, statele membre pun în aplicare prezenta directivă numai pentru autovehiculele din categoria M1 echipate cu motor cu ardere internă, până la modificarea anexelor în conformitate cu articolul 13 din Directiva 70/156/CEE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă, pentru a include vehiculele din categoria M1 propulsate de motoare altele decât cu ardere internă și alte categorii de vehicule. Între timp, dispozițiile cuprinse în articolul 10 din Directiva 70/156/CEE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 87/403/CEE, se aplică omologării de tip a vehiculelor din celelalte categorii.

(3)   Până la 31 decembrie 1995 pentru vehiculele complete, și până la 31 decembrie 1997 pentru vehiculele completate în urma omologării de tip în mai multe etape, statele membre pun în aplicare articolul 4 alineatul (1) din Directiva 70/156/CEE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă, numai la cererea constructorului. Între timp, statele membre acordă omologarea națională și permit înmatricularea, vânzarea și introducerea în circulație a vehiculelor, componentelor și unităților tehnice separate în conformitate cu dispozițiile articolului 10 din Directiva 70/156/CEE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 87/403/CEE.

(4)   Până la 31 decembrie 1997 pentru vehiculele complete, și până la 31 decembrie 1999 pentru vehiculele completate în urma omologării de tip în mai multe etape, articolul 7 alineatele (1) și (2) din Directiva 70/156/CEE astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă nu se aplică vehiculelor, componentelor și unităților tehnice separate care fac parte dintr-un tip pentru care a fost acordată o omologare națională înainte de 1 ianuarie 1996 sau 1 ianuarie 1998 sau dintr-un tip pe care un stat membru l-a înmatriculat ori a cărui vânzare sau introducere în circulație a aprobat-o înainte de 1 ianuarie 1996 sau 1 ianuarie 1998.

Omologările care fac parte din procedura de omologare națională menționată anterior care au fost acordate în temeiul directivelor speciale rămân în vigoare după 31 decembrie 1997 pentru vehiculele complete și după 31 decembrie 1999 pentru vehiculele completate în urma omologării de tip în mai multe etape, exceptând cazurile în care se aplică una din condițiile stabilite la articolul 5 alineatul (3) paragraful al doilea din Directiva 70/156/CEE astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă.

(5)   Sub rezerva articolului 8 alineatul (2) literele (a) și (b) din Directiva 70/156/CEE astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă, alineatele (3) și (4) nu permit statelor membre să acorde derogări de la nici una din dispozițiile cuprinse într-o directivă specială care stabilește cerințe bazate pe armonizare totală cu privire la omologarea și la prima introducere în circulație a unui vehicul, a unei componente sau a unei unități tehnice separate.

Articolul 3

Până la 31 decembrie 1994, pe baza informațiilor relevante comunicate de autoritățile competente, Comisia întocmește un raport cu privire la aplicarea procedurilor europene de omologare de tip, acordând atenție deosebită derogărilor menționate la articolul 8 din Directiva 70/156/CEE astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă, precum și la impactul pe care îl are noul principiu de armonizare în diferitele state membre și, acolo unde este cazul, propune modificările necesare în vederea îmbunătățirii dispozițiilor privind omologarea de tip, inclusiv adaptarea directivelor speciale la noul principiu de armonizare, și a facilitării introducerii în circulație a vehiculelor în statele membre, modificări care sunt adoptate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 13 din Directiva 70/156/CEE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Luxemburg, 18 iunie 1992.

Pentru Consiliu

Președintele

Vitor MARTINS


(1)  JO C 301, 21.11.1991, p. 1.

(2)  JO C 67, 16.3.1992, p. 44 și JO 176, 13.7.1992.

(3)  JO C 79, 30.3.1992, p. 4.

(4)  JO L 42, 23.2.1970, p. 1. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 87/403/CEE (JO L 220, 8.8.1987, p. 44).

(5)  JO 225, 10.8.1992, p. 72.


ANEXĂ

A se vedea Directiva 2001/116/CE a Comisiei (JO L 18, 21.1.2002, p. 1).


13/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

146


31992L0075


L 297/16

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 92/75/CEE A CONSILIULUI

din 22 septembrie 1992

privind indicarea, prin etichetare și informații standard despre produs, a consumului de energie și de alte resurse la aparatele de uz casnic

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 100a,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

în cooperare cu Parlamentul European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât este necesar să se adopte măsuri în vederea realizării progresive a pieței interne până la 31 decembrie 1992;

întrucât unele state membre au deja propriile sisteme facultative pentru etichetarea energetică și furnizarea altor informații privind consumul de energie la aparatele de uz casnic; întrucât un stat membru a propus oficial introducerea propriului sistem de etichetare obligatoriu, iar alte state membre iau deja în considerare introducerea acestui sistem; întrucât existența unor sisteme naționale obligatorii ar ridica bariere în calea comerțului intra-comunitar;

întrucât articolul 130r din tratat impune utilizarea prudentă și rațională a resurselor naturale; întrucât utilizarea rațională a energiei este unul din mijloacele principale prin care se poate atinge acest obiectiv și se poate reduce poluarea mediului;

întrucât furnizarea de informații exacte, relevante și comparabile privind consumul specific de energie al aparatelor de uz casnic poate influența opțiunea publicului în favoarea aparatelor care consumă mai puțină energie, stimulând astfel fabricanții să ia măsuri de reducere a consumului aparatelor pe care le fabrică; întrucât aceasta va încuraja în mod indirect utilizarea eficientă a aparatelor respective; întrucât, în lipsa acestor informații, numai acțiunea forțelor pieței nu va reuși să promoveze utilizarea rațională a energiei pentru aceste aparate;

întrucât informația joacă un rol cheie în acțiunea forțelor pieței și, de aceea, este necesar să se introducă o etichetă uniformă pentru toate aparatele de același tip, pentru a pune la dispoziția cumpărătorilor potențiali informații standardizate suplimentare privind costurile acestor aparate din punctul de vedere al energiei consumate și al consumului de alte resurse și pentru a lua măsuri care să asigure accesul la aceste informații și consumatorilor potențiali care nu văd aparatul expus, neavând astfel posibilitatea de a vedea eticheta;

întrucât, în acest scop, consumul de energie și alte informații relevante cu privire la fiecare tip de aparat trebuie să fie măsurate în conformitate cu standardele și metodele armonizate, iar aplicarea acestor standarde și metode trebuie să fie urmărită în faza de comercializare;

întrucât Directiva 79/530/CEE (4) a urmărit să promoveze aceste obiective în cazul aparatelor de uz casnic; întrucât a fost adoptată totuși o singură directivă de punere în aplicare pentru cuptoarele electrice și doar puține state membre au introdus acest sistem de etichetare; întrucât este necesar, prin urmare, să se învețe din experiența dobândită și să se consolideze dispozițiile directivei sus-menționate; întrucât Directiva 79/530/CEE trebuie așadar să fie înlocuită, iar Directiva 79/531/CEE (5), care se aplică în cazul acestor cuptoare electrice, ar trebui să fie revizuită și integrată ulterior în sistemul actual;

întrucât un sistem în întregime facultativ ar însemna ca numai unele aparate să fie etichetate sau furnizate împreună cu informații standard despre produs, cu riscul ca acest fapt să genereze confuzii în rândul unor consumatori; întrucât sistemul actual trebuie, prin urmare, să asigure indicarea consumului de energie prin etichetare și oferirea de fișe standard ale produselor pentru toate aparatele implicate;

întrucât aparatele de uz casnic folosesc o mare varietate de forme de energie, dintre care energia electrică și gazul sunt cele mai importante; întrucât, prin urmare, prezenta directivă trebuie să vizeze, în principiu, aparatele care utilizează orice formă de energie;

întrucât Directiva 86/594/CEE a Consiliului din 1 decembrie 1986 privind zgomotul aerian emis de aparatele de uz casnic (6), prevede ca etichetele energetice să includă indicarea emisiei de zgomot, acolo unde este cazul; întrucât, prin urmare, se impune să se prevadă incorporarea oricăror altor informații și sisteme de etichetare vizate prin sistemele comunitare;

întrucât trebuie să se includă numai acele tipuri de aparate al căror consum de energie cumulat este semnificativ și care oferă suficiente posibilități de creștere a eficienței energetice,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

(1)   Scopul prezentei directive este de a permite armonizarea măsurilor interne privind publicarea, în special prin etichetare și informații despre produs, de informații privind consumul de energie și de alte resurse esențiale, precum și informații suplimentare privind anumite tipuri de aparate de uz casnic, dând astfel consumatorilor posibilitatea de a opta pentru aparate mai eficiente din punct de vedere energetic. Prezenta directivă se aplică următoarelor tipuri de aparate de uz casnic, chiar și în cazul în care acestea sunt vândute pentru alte utilizări decât cele casnice:

frigidere, congelatoare și combinații ale acestora;

mașini de spălat rufe, mașini de uscat rufe și combinații ale acestora;

mașini de spălat vase;

cuptoare;

aparate de preparare a apei calde și boilere cu acumulare;

surse de iluminat;

aparate de climatizare.

(2)   La lista din prezentul articol se pot adăuga și alte tipuri de aparate de uz casnic, în conformitate cu articolul 9 litera (b).

(3)   Prezenta directivă nu se aplică în cazul plăcuței indicatoare a caracteristicilor tehnice sau a echivalentului său atașat pe aceste aparate din rațiuni de securitate.

(4)   În înțelesul prezentei directive:

distribuitor înseamnă un detailist sau o altă persoană care vinde, închiriază, oferă pentru cumpărare în rate sau expune aparate de uz casnic utilizatorilor finali;

furnizor înseamnă fabricantul sau reprezentantul său autorizat din Comunitate sau persoana care plasează produsul pe piața comunitară;

fișă informativă înseamnă un tabel standard cu informații privind aparatul respectiv;

alte resurse esențiale înseamnă apă, substanțe chimice sau orice altă substanță pe care o consumă aparatul în cursul utilizării sale normale;

informații suplimentare înseamnă alte informații privitoare la funcționarea unui aparat, care se referă la utilizarea energiei sau a altor resurse esențiale sau care ajută la evaluarea acestei utilizări.

(5)   Nu se prevede nici o obligație de etichetare sau furnizare a fișelor cu privire la modelele de aparate a căror producție a încetat înainte de intrarea în vigoare a directivei de punere în aplicare relevante, sau cu privire la aparatele de ocazie.

Articolul 2

(1)   Informațiile privind consumul de energie electrică, al altor forme de energie și resurse esențiale, precum și informațiile suplimentare sunt aduse la cunoștința consumatorului prin intermediul unei fișe și al unei etichete relative la aparatele de uz casnic oferite utilizatorilor finali spre vânzare, închiriere, cumpărare în rate sau expuse.

(2)   Detaliile legate de etichetă și fișă sunt definite în directivele referitoare la fiecare tip de aparat, adoptate în conformitate cu articolul 9 din prezenta directivă.

(3)   Se elaborează o documentație tehnică suficientă pentru a permite evaluarea exactității informațiilor conținute în etichetă și fișă. Aceasta trebuie să cuprindă:

o descriere generală a produsului;

rezultatele calculelor de proiectare efectuate, dacă sunt relevante;

rapoartele testărilor, dacă sunt disponibile, inclusiv cele efectuate de organismele notificate competente, definite în temeiul altor acte legislative comunitare;

dacă valorile derivă din cele obținute pentru modele similare, aceleași informații pentru aceste modele.

(4)   Furnizorul întocmește documentația tehnică descrisă la alineatul (3). Pentru aceasta, el poate folosi documentația deja cerută prin legislația comunitară în domeniu. Furnizorul ține la dispoziție această documentație, în vederea inspecțiilor, timp de cinci ani de la fabricarea ultimului produs.

Articolul 3

(1)   Toți furnizorii care plasează pe piață aparatele de uz casnic menționate în directivele de punere în aplicare furnizează o etichetă în concordanță cu prezenta directivă. Etichetele utilizate trebuie să se conformeze în toate privințele atât prezentei directive, cât și tuturor directivelor de punere în aplicare.

(2)   Pe lângă etichete, furnizorii oferă o fișă a produsului. Această fișă este inclusă în toate broșurile produselor. Dacă furnizorul nu oferă astfel de broșuri, fișele sunt incluse într-un alt document furnizat împreună cu aparatul. Fișele utilizate trebuie să fie conforme în toate privințele cu dispozițiile prezentei directive și cu cele ale directivelor de punere în aplicare.

(3)   Furnizorii sunt răspunzători pentru exactitatea etichetelor și a fișelor pe care le oferă.

(4)   Se consideră că furnizorul și-a dat consimțământul pentru publicarea informațiilor de pe etichetă sau din fișă.

Articolul 4

În ceea ce privește etichetarea și informațiile despre produs, se aplică următoarele dispoziții:

(a)

de fiecare dată când se expune un aparat specificat într-o directivă de punere în aplicare, distribuitorii atașează o etichetă corespunzătoare, în poziția vizibilă specificată în directiva de punere în aplicare din domeniu și în limba corespunzătoare;

(b)

furnizorul pune etichetele necesare la dispoziția distribuitorilor menționați la litera (a) în mod gratuit. Furnizorii au libertatea de a-și alege propriul sistem de livrare a etichetelor. Cu toate acestea, atunci când un distribuitor trimite o solicitare de etichete, furnizorul trebuie să asigure faptul că etichetele solicitate sunt livrate cu promptitudine.

Articolul 5

Dacă aparatele respective sunt oferite spre vânzare, închiriere sau cumpărare în rate prin comandă poștală, prin catalog sau prin alt mijloc care implică faptul că eventualul client nu are posibilitatea de a vedea aparatul expus, directivele de punere în aplicare trebuie să prevadă faptul că acestor clienți potențiali li se asigură informațiile esențiale specificate pe etichetă sau în fișă înainte de cumpărarea aparatului.

Articolul 6

Directivele de punere în aplicare trebuie să prevadă includerea pe etichetă sau în fișă a informațiilor privind zgomotul aerian, dacă aceste informații sunt furnizate în conformitate cu Directiva 86/594/CEE, precum și a altor informații publice relative la aparatul în cauză, care sunt furnizate în conformitate cu alte acte legislative comunitare.

Articolul 7

Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a garanta că:

(a)

toți furnizorii și distribuitorii de pe teritoriul lor își îndeplinesc obligațiile din prezenta directivă;

(b)

dacă există probabilitatea inducerii în eroare sau a confuziei, se interzice afișarea altor etichete, marcaje, simboluri sau inscripții relative la consumul de energie, care nu respectă cerințele prezentei directive și pe cele ale directivelor de punere în aplicare din domeniu. Această interdicție nu se aplică sistemelor de etichetare comunitare și interne privind mediul;

(c)

introducerea sistemului de etichete și fișe referitoare la consumul de energie este însoțită de campanii de informare educaționale și promoționale, menite să încurajeze o utilizare mai responsabilă a energiei de către consumatorii casnici.

Articolul 8

(1)   Dacă sunt îndeplinite dispozițiile prezentei directive și cele ale directivelor de punere în aplicare, statele membre nu pot să interzică sau să limiteze introducerea pe piață a aparatelor de uz casnic care intră sub incidența unei directive de punere în aplicare.

(2)   Până la proba contrarie, statele membre prezumă că etichetele și fișele sunt conforme cu dispozițiile prezentei directive și cu cele ale directivelor de punere în aplicare. Acestea pot solicita furnizorilor să ofere dovezi în înțelesul articolului 2 alineatul (3) cu privire la corectitudinea informațiilor furnizate pe etichete sau în fișe, dacă există suspiciuni întemeiate că sunt incorecte.

Articolul 9

Măsurile referitoare la crearea și funcționarea sistemului sunt adoptate și adaptate progresului tehnic în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 10. Aceste măsuri sunt:

(a)

directive de punere în aplicare;

(b)

adăugarea pe lista de la articolul 1 alineatul (1) a altor aparate de uz casnic, dacă prin aceasta se pot obține economii de energie importante.

Articolul 10

Comisia este sprijinită de un comitet format din reprezentanții statelor membre și prezidat de un reprezentant al Comisiei.

Reprezentantul Comisiei prezintă comitetului un proiect cu măsurile ce urmează să fie adoptate. Comitetul își dă avizul cu privire la acest proiect în termenul pe care președintele îl poate stabili în funcție de urgența subiectului în cauză. Avizul este emis cu majoritatea prevăzută la articolul 148 alineatul (2) din Tratatul CEE pentru deciziile pe care Consiliul trebuie să le adopte la propunerea Comisiei. Voturile reprezentanților statelor membre sunt ponderate conform articolului menționat anterior. Președintele nu participă la vot.

Comisia adoptă măsurile preconizate, dacă acestea sunt conforme cu avizul comitetului.

Dacă măsurile preconizate nu sunt conforme cu avizul comitetului sau în absența avizului, Comisia prezintă Consiliului, fără întârziere, o propunere cu privire la măsurile ce trebuie adoptate. Consiliul hotărăște cu majoritate calificată.

Dacă, în termen de trei luni de la data la care i-a fost prezentată propunerea, Consiliul nu adoptă nici o măsură, Comisia adoptă măsurile propuse, cu excepția cazului în care Consiliul s-a pronunțat cu majoritate simplă împotriva măsurilor în cauză.

Articolul 11

După expirarea unui termen de trei ani de la punerea în aplicare a prezentei directive, Comisia face o evaluare a aplicării acesteia și a rezultatelor obținute. Evaluarea face obiectul unui raport care va fi înaintat Parlamentului European și Consiliului.

Articolul 12

Directivele de punere în aplicare menționează următoarele:

(a)

definiția exactă a tipului de aparate care urmează să fie incluse;

(b)

standardele și metodele de măsurare care urmează să fie utilizate pentru obținerea informațiilor menționate la articolul 1 alineatul (1);

(c)

detalii privind documentația tehnică necesară în temeiul articolului 2 alineatul (3);

(d)

forma și conținutul etichetei menționate la articolul 2, care, pe cât posibil, prezintă caracteristici uniforme din punctul de vedere al concepției;

(e)

locul unde se aplică eticheta pe aparat. Dacă este cazul, se poate prevedea ca eticheta să fie aplicată sau imprimată pe ambalaj;

(f)

conținutul și, dacă este cazul, formatul, precum și alte detalii privind fișa sau alte informații specificate la articolul 3 alineatul (2). Informațiile de pe etichetă sunt incluse și în fișă;

(g)

informațiile care urmează să fie furnizate în cazul ofertelor de vânzare reglementate prin articolul 5, precum și modul de furnizare a acestora.

Articolul 13

Prin prezenta, Directiva 79/530/CEE se abrogă cu începere de la 1 ianuarie 1994.

Directiva 79/531/CEE este considerată directivă de punere în aplicare a prezentei directive pentru cuptoarele electrice; cu toate acestea, statele membre pot amâna introducerea obligativității acesteia până la o dată stabilită printr-o directivă de punere în aplicare revizuită cu privire la cuptoare, adoptată conform procedurii prevăzute la articolul 10.

Articolul 14

(1)   Statele membre adoptă dispozițiile necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 1 iulie 1991. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Statele membre pun în aplicare aceste dispoziții până la 1 ianuarie 1994.

(2)   Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(3)   Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 15

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 22 septembrie 1992.

Pentru Consiliu

Președintele

R. NEEDHAM


(1)  JO C 235, 10.9.1991, p. 5.

(2)  JO C 125, 18.5.1992, p. 172 și

JO C 241, 21.9.1992.

(3)  JO C 49, 24.2.1992, p. 32.

(4)  JO L 145, 13.6.1979, p. 1.

(5)  JO L 145, 13.6.1979, p. 7.

(6)  JO L 344, 6.12.1986, p. 24.


13/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

150


31992L0086


L 325/18

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


A CINCISPREZECEA DIRECTIVĂ 92/86/CEE A COMISIEI

din 21 octombrie 1992

de adaptare la progresul tehnic a anexelor II, III, IV, V, VI și VII la Directiva 76/768/CEE a Consiliului privind apropierea legislației statelor membre cu privire la produsele cosmetice

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Directiva 76/768/CEE a Consiliului din 27 iulie 1976 privind apropierea legislației statelor membre cu privire la produsele cosmetice (1), modificată ultima dată de Directiva 92/8/CEE (2), în special articolul 8 alineatul (2),

întrucât, pe baza informațiilor existente, anumiți agenți coloranți permiși provizoriu, substanțe, conservanți și filtre pentru ultraviolete pot fi permiși definitiv în timp ce alții trebuie interziși definitiv sau permiși pentru o perioadă de timp specificată ulterior;

întrucât, pentru a proteja sănătatea publică, este necesară interzicerea folosirii 1,2-epoxibutanului, CI 15585, lactatului de stronțiu, nitratului de stronțiu, policarboxilatului de stronțiu, pramocainei, 4-etoxi-m-fenilendiaminei și sărurilor ei, 2,4-diaminofeniletanolului și sărurilor lui, cateholului, pirogalolului, nitrozaminelor și dialcanolaminelor;

întrucât, pe baza celor mai recente cercetări științifice și tehnice, folosirea clorurii de stronțiu, acetatului de stronțiu, dialcanolamidelor acizilor grași, monoalcanolaminelor, trialcanolaminelor și silicatului hidratat de magneziu poate fi permisă cu anumite restricții și condiții și cu includerea obligatorie pe etichetă a avertismentelor referitoare la sănătate;

întrucât, pe baza celor mai recente cercetări științifice și tehnice, 3-iodo-2-propinilbutilcarbamatul și hidroximetilaminoacetatul de sodiu pot fi folosiți drept conservanți în produsele cosmetice până la 30 iunie 1993, făcând obiectul anumitor restricții și condiții;

întrucât măsurile prevăzute de prezenta directivă sunt în conformitate cu avizul Comitetului pentru adaptarea la progresul tehnic a directivelor privind înlăturarea barierelor tehnice din calea comerțului din sectorul produselor cosmetice,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Directiva 76/768/CEE se modifică după cum urmează:

1.

următoarele numere se adaugă la anexa II:

„400.

1,2-epoxibutan

401.

Agent colorant CI 15585

402.

Lactat de stronțiu

403.

Nitrat de stronțiu

404.

Policarboxilat de stronțiu

405.

Pramocaină

406.

4-etoxi-m-fenilendiamină și sărurile sale

407.

2,4-diaminofeniletanol și sărurile sale

408.

Catecol

409.

Pirogalol

410.

Nitroamine

411.

Dialcanolamine secundare”;

2.

în anexa III partea 1:

(a)

se adaugă următoarele numere curente:

a

b

c

d

e

f

„57

Hexahidroclorură de stronțiu

Pastă de dinți

3,5 %, calculat ca stronțiu. Când se amestecă cu alți produși cu stronțiu permiși, conținutul total de stronțiu trebuie să nu depășească 3,5 %

 

Conține clorură de stronțiu. Nu este recomandabilă folosirea frecventă de către copii

58

Hemihidroacetat de stronțiu

Pastă de dinți

3,5 %, calculat ca stronțiu. Când se amestecă cu alți produși cu stronțiu permiși, conținutul total de stronțiu trebuie să nu depășească 3,5 %

 

Conține acetat de stronțiu. Nu este recomandabilă folosirea frecventă de către copii

59

Talc:

Silicat de magneziu hidratat

Produse pudră:

 

 

 

Țineți pudra departe de nasul și gura sugarilor

60

Dialcanolamide ale acizilor grași

 

Conținut maxim de dialcanolamină: 0,5 %

A nu se folosi cu sisteme de nitrozare

Conținut maxim de dialcanolamină: 5 % (referitor la materiile prime)

Conținut maxim de N-nitroso-dialcanolamină: 50µg/kg

A se păstra în recipiente fără nitriți

 

61

Monoalcanolamine

 

Conținut maxim de dialcanolamină: 0,5 %

A nu se folosi cu sisteme de nitrozare

Puritate minimă: 99 %

Conținut maxim de alcanolamină secundară: 0,5 % (referitor la materiile prime)

Conținut maxim de N-nitrosodialcanolamină: 50µg/kg

A se păstra în recipiente fără nitriți

 

62

Trialcanolamine

(a)

produse care nu se îndepărtează prin clătire

(b)

alte produse

(a)   2,5 %

(a) (b):

A nu se folosi cu sisteme de nitrozare

Puritate minimă: 99 %

Conținut maxim de alcanolamină secundară: 0,5 % (referitor la materiile prime)

Conținut maxim d N-nitrosodialcanolamină: 50µg/kg

A se păstra în recipiente fără nitrați”

 

(b)

se elimină numărul curent 20;

(c)

se elimină „test de sensibilitate recomandabil înainte de utilizare” în coloana f (a) și (b) la numerele curente 8, 9 și 10;

(d)

numărul curent 12 se înlocuiește cu următorul număr:

a

b

c

d

e

f

„12

Apă oxigenată și alți compuși sau amestecuri care eliberează apă oxigenată, inclusiv peroxid de carbamidă și peroxid de zinc

(a)

Preparate pentru îngrijirea părului

(b)

Preparate pentru îngrijirea pielii

(c)

Preparate pentru întărirea unghiilor

(d)

Produse pentru igiena cavității bucale

12 % H2O2 (40 de volume), prezente sau eliberate

4 % H2O2 (40 de volume), prezente sau eliberate

2 % H2O2 (40 de volume), prezente sau eliberate

0,1 % H2O2 (40 de volume), prezente sau eliberate

 

(a) (b) (c):

Conține apă oxigenată. Evitați contactul cu ochii. Clătiți imediat dacă produsul vine în contact cu ochii.”

3.

în anexa III partea 2, se elimină numărul curent 2;

4.

în anexa IV partea 1:

(a)

se adaugă următorul număr:

Numărul de Colour Index sau denumirea

Culoare

Domeniul de aplicare

Alte restricții și condiții

1

2

3

4

„26100

roșu

 

 

x

 

Criterii de puritate:

anilină ≤ 0,2 %

2-naftol ≤ 0,2 %

4-aminoazobenzen ≤ 0,1 %

1-(fenilazo)-2-naftol ≤ 3 %

1-[2-(fenilazo)fenilazo]-2-naftalenol ≤ 2 %”;

(b)

la numerele CI 73900 și CI 74180, în coloana „Alte restricții și condiții” se elimină „vezi anexa IV partea 2”;

5.

în anexa IV partea 2, se elimină agenții coloranți CI 26100, CI 73900, CI 74180, CI 15585 și solvent galben 98;

6.

în anexa V, numărul curent 5 se înlocuiește cu următorul:

5.   Stronțiu și compușii săi, cu excepția lactatului de stronțiu, nitratului de stronțiu și policarboxilatului de stronțiu enumerate la anexa II, sulfurii de stronțiu, clorurii de stronțiu și acetatului de stronțiu, în condițiile menționate la anexa III partea 1 și a lacurilor, pigmenților și sărurilor de stronțiu ale agenților de colorare de la indicația (3) din anexa IV, partea 1.”;

7.

în anexa VI partea 1:

(a)

restricția „a nu se folosi în produsele cosmetice cu ecran solar” de la numărul curent 36 se înlocuiește cu „a nu se folosi în produsele cosmetice cu ecran solar într-o concentrație care depășește 0,025 %”;

(b)

se adaugă următoarea substanță:

a

b

c

d

e

„47

1,6-di (4-amidinofenoxi)-n-hexan (Hexamidină) și sărurile sale (inclusiv izotionat și p-hidroxibenzoat) (+)

0,1 %”;

 

 

8.

în anexa VI partea 2:

(a)

la numerele curente 2, 21, 26, 27, „30.6.1992” se înlocuiește cu „30.6.1993”;

(b)

la numărul curent 28, „31.12.1992” se înlocuiește cu „30.6.1993”;

(c)

se elimină numărul curent 20;

(d)

se înlocuiește numărul curent 15 cu următorul:

a

b

c

d

e

f

„15

Clorură de diizobutil-fenoxi-etoxi-etil dimetil benzil amoniu (clorură de benzetoniu)

0,1 %

Numai pentru deodorante, produse pentru îngrijirea părului și produse după ras. Nu se admite în produse care vin în contact cu membrane mucoase

 

30.6.1993”;

(e)

se înlocuiește numărul curent 16 cu următorul:

a

b

c

d

e

f

„16

Clorură, bromură și zaharinat de alchil (C8-C18) dimetil benzil amoniu (+) (Clorură, bromură și zaharinat de benzalconiu)

0,1 %

 

 

30.6.1993”;

(f)

se adaugă următoarele numere curente:

a

b

c

d

e

f

„29

Carbamat de 3-iodo-2-propinil-butil

0,1 %

 

 

30.6.1993

30

Aminoacetat de hidroximetil sodiu

0,1 %

 

 

30.6.1993”;

9.

în anexa VII, partea 2:

(a)

se elimină următoarele numere curente: 1, 4 și 16;

(b)

la următoarele numere curente: 2, 5, 6, 12, 13, 17, 24, 25, 26, 28, 29, 31 și 32 se înlocuiește „30.6.1992” cu „30.6.1993”.

Articolul 2

(1)   Fără a aduce atingere datelor menționate la articolul 1, statele membre adoptă toate măsurile necesare pentru a se asigura că începând cu 1 iulie 1993 pentru substanțele menționate la articolul 1, nici producătorii, nici importatorii stabiliți pe teritoriul Comunității nu introduc pe piață produse care nu îndeplinesc cerințele prezentei directive.

(2)   Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că produsele menționate la alineatul 1 care conțin substanțele menționate la articolul 1 nu pot fi vândute sau puse la dispoziția consumatorului final după 1 iulie 1994 în cazul în care nu îndeplinesc cerințele prezentei directive.

Articolul 3

(1)   Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 30 iunie 1993. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, acestea cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)   Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 21 octombrie 1992.

Pentru Comisie

Karel VAN MIERT

Membru al Comisiei


(1)  JO L 262, 27.9.1976, p. 169.

(2)  JO L 70, 17.3.1992, p. 23.


13/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

155


31992R3949


L 404/7

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE) NR. 3949/92 AL CONSILIULUI

din 21 decembrie 1992

privind realizarea unei anchete referitoare la costul manoperei în industrie și servicii

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 213,

având în vedere propunerea Comisiei,

întrucât, în vederea îndeplinirii sarcinilor care îi revin prin tratat, în special cele stabilite de articolele 2, 3, 117, 118, 122 și 123, Comisia să cunoască situația din statele membre cu privire la costurile manoperei și veniturile lucrătorilor;

întrucât informațiile statistice disponibile în fiecare stat membru nu constituie o bază suficient de solidă pentru efectuarea de comparații, în special datorită diferențelor dintre actele cu putere de lege, norme și practici administrative ale statelor membre, și întrucât trebuie, prin urmare, realizate anchete ale căror rezultate să fie prelucrate pe baza unor definiții și metode uniforme;

întrucât cea mai bună metodă de evaluare a nivelului, structurii și tendințelor atât ale costului manoperei, cât și ale veniturilor lucrătorilor este realizarea unor anchete specifice, așa cum s-a făcut de curând în 1989 în aplicarea Regulamentului (CEE) nr. 1612/88 al Consiliului din 9 iunie 1988 privind organizarea unei anchete privind costul manoperei în industrie, comerțul cu ridicata și cu amănuntul, sectorul bancar și cel al asigurărilor (1), pe baza datelor contabile referitoare la 1988;

întrucât, datorită modificărilor majore ale nivelului și structurii cheltuielilor întreprinderilor cu salariile și contribuțiile aferente ale angajatorilor, trebuie efectuată o nouă anchetă pe baza datelor contabile referitoare la 1992 în industrie, comerț, sectorul bancar și cel al asigurărilor, pentru a actualiza rezultatele anchetei anterioare;

întrucât, datorită modificărilor intervenite în structura economică și a ocupării forței de muncă în statele membre trebuie extins domeniul activităților economice incluse în anchetă, în special în sectorul serviciilor;

întrucât, datorită dimensiunii domeniului inclus, ancheta trebuie să se bazeze pe un eșantion pentru ca aceasta să nu devină o sarcină prea grea pentru întreprinderile și bugetele Comunităților Europene și al statelor membre,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

În cadrul anchetelor sale periodice privind costul manoperei și veniturile lucrătorilor, Comisia realizează o anchetă privind costul manoperei în industrie și anumite sectoare de servicii, în 1993, pe baza datelor contabile referitoare la 1992.

Articolul 2

(1)   Ancheta include întreprinderile sau unitățile locale cu cel puțin 10 angajați care desfășoară activitățile definite în secțiunile C, D, E, F, G, H și K, diviziunile 65 și 66, precum și grupa 63.3 din Nomenclatorul statistic al activităților economice în cadrul Comunităților Europene NACE (Rev. 1), ținând seama de dispozițiile speciale stabilite de anexa la prezentul regulament.

(2)   Ancheta se efectuează prin eșantionare.

Articolul 3

În ceea ce privește întreprinderile sau unitățile locale din eșantion, angajatorii sunt obligați să furnizeze informațiile necesare pentru stabilirea costului manoperei pe baza datelor contabile referitoare la 1992, în conformitate cu condițiile stabilite mai jos.

Articolul 4

Ancheta privește:

1.

cheltuielile salariale, inclusiv primele și alocațiile, precum și toate cheltuielile accidentale, inclusiv în special contribuțiile angajatorilor la asigurări sociale, la fonduri suplimentare și alte prestații sociale, inclusiv costul formării profesionale a lucrătorilor, precum și sumele eventualelor taxe și subvenții legate direct de costul manoperei;

2.

numărul total al personalului angajat de întreprinderi sau unitățile locale și

3.

numărul de ore lucrate.

Articolul 5

(1)   Informațiile sunt culese de serviciile de statistică ale statelor membre, care întocmesc chestionarele adecvate.

În colaborare cu aceste servicii, Comisia stabilește lista caracteristicilor și definițiile care vor fi utilizate în aceste anchete.

În aceleași condiții, Comisia stabilește, de asemenea, data începerii și încheieri anchetei și termenele limită ale răspunsului la chestionare.

(2)   Persoanele solicitate să furnizeze informații răspund la chestionar în mod corect, complet și în termenele stabilite.

Articolul 6

(1)   Serviciile de statistică ale statelor membre prelucrează răspunsurile la chestionare.

După verificare și în conformitate cu programul de exploatare stabilit de Comisie, acestea înaintează rezultatele anchetei, inclusiv informațiile declarate confidențiale de către statele membre în conformitate cu legislația sau practica interne referitoare la confidențialitatea datelor statistice, în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (Euratom, CEE) nr. 1588/90 al Consiliului din 11 iunie 1990 privind transmiterea la datelor statistice care fac obiectul confidențialității la Biroul Statistic al Comunităților Europene (2). Regulamentul menționat reglementează tratamentul confidențial al informațiilor.

(2)   Rezultatele sunt defalcate pe sectoare de activitate economică conform NACE (Rev. 1), pe regiuni precum și pe categorii de întreprinderi sau unități locale.

Articolul 7

Datele individuale furnizate în vederea anchetei pot fi utilizate numai în scopuri statistice.

Aceste informații nu pot fi utilizate în scopuri fiscale sau în alte scopuri și nu pot fi comunicate terților.

Articolul 8

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 21 decembrie 1992.

Pentru Consiliu

Președintele

D. HURD


(1)  JO L 145, 11.6.1988, p. 1.

(2)  JO L 151, 15.6.1990, p. 1.


ANEXĂ

DISPOZIȚII SPECIALE

[Articolul 2 alineatul (1)]

I.   Excepții la domeniul de aplicare al anchetei

1.   Pentru toate statele membre: clasa 65.11.

2.   Pentru Germania: secțiunea H, diviziunile 50, 70 și 71, grupele 51.1. și 63.3 și clasa 51.57.

Diviziunile 72, 73 și 74 vor fi excluse pentru teritoriul fostei Republici Democrate Germane, inclusiv Berlinul de Est.

3.   Pentru Grecia: secțiunea F, grupa 51.1 și clasa 51.57.

4.   Pentru Irlanda: secțiunea H.

II.   Informații mai detaliate

Statele membre pot prevede furnizarea unor informații mai detaliate, de exemplu făcând o distincție între lucrătorii manuali și ceilalți sau incluzând unități cu mai puțin de 10 angajați.

III.   Utilizarea unui nomenclator special

Cu acordul Comisiei, un stat membru poate înainta rezultatele anchetei pe baza nomenclatorului NACE (versiunea 70).


13/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

158


31992L0115


L 409/31

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 92/115/CEE A CONSILIULUI

din 17 decembrie 1992

privind prima modificare la Directiva 88/344/CEE de apropiere a legislațiilor statelor membre privind solvenții de extracție utilizați la fabricarea produselor alimentare și a ingredientelor alimentare

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 100a,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

în colaborare cu Parlamentul European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât articolul 2 alineatul (5) din Directiva 88/344/CEE (4) prevede ca, în termen de doi ani de la adoptarea directivei respective, după consultarea Comitetului științific pentru produsele alimentare, Comisia să reexamineze dispozițiile privind solvenții din anexă și privind 2-metilpropanolul și, după caz, să propună modificări la aceasta;

întrucât, în cadrul acestei modificări, Consiliul decide dacă reziduurile solvenților de extracție enumerați în partea III din anexă trebuie să fie încadrați la arome în loc de produse alimente;

întrucât, la trei ani după adoptarea Directivei 88/344/CEE, Comisia trebuie să înainteze Consiliului orice propunere necesară în ceea ce privește câțiva dintre solvenții prevăzuți la articolul 2 alineatul (6), care până la momentul de față sunt reglementați de legislațiile interne;

întrucât Comitetul științific pentru produsele alimentare a reexaminat toți solvenții menționați de directiva respectivă în 1990 și în 1991 cu scopul de a înlocui dozele zilnice acceptabile (DZA) temporare stabilite în 1981 prin estimări permanente; întrucât acest lucru nu a fost întotdeauna posibil deoarece informațiile corespunzătoare, deși au fost cerute, nu au fost furnizate; întrucât pe baza informațiilor primite, Comitetul științific pentru produsele alimentare a decis aprobarea acestora sau menținerea statutului temporar sau retragerea aprobării temporare acordate anterior, în funcție de substanțele implicate,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Directiva 88/344/CEE se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 1:

(a)

se adaugă următorul paragraf la alineatul (1):

„Prezenta directivă se aplică fără a aduce atingere dispozițiilor adoptate în cadrul reglementărilor comunitare mai specifice.”;

(b)

alineatul (2) se elimină.

2.

La articolul 2, alineatele (5) și (6) se elimină.

3.

Anexa se modifică după cum urmează:

(a)

PARTEA I:

la acetonă se adaugă următoarea notă de subsol 2:

„(2)

Se interzice utilizarea acetonei la rafinarea uleiului din turtă de măsline.”;

(b)

PARTEA II:

solvenții metanol și propanol-2 se adaugă pentru toate utilizările având un conținut de reziduu maxim de 10 mg/kg;

nota de subsol 1 se completează cu următoarea propoziție:

„Se interzice utilizarea combinată a hexanului și etilmetilcetonei.”;

nota de subsol 2 se elimină. În coloana a treia, prezența a 10 mg/kg de diclormetan în cafeaua prăjită se înlocuiește cu prezența a 2 mg/kg;

la etilmetilcetonă se adaugă următoarea notă de subsol 2:

„(2)

Prezența de n-hexan în solvent nu trebuie să depășească 50 mg/kg. Acest solvent nu poate fi utilizat în combinație cu hexanul.”;

(c)

PARTEA III:

ciclohexan, izobutan și nota de subsol 1 se elimină;

prezența a 0,1 mg/kg de diclormetan se înlocuiește cu prezența a 0,02 mg/kg;

se adaugă propanol-1, cu o limită maximă de reziduu de 1 mg/kg;

se adaugă nota de subsol 1 la hexan și etilmetilcetonă:

„(1)

Se interzice utilizarea combinată a celor doi solvenți.”