13/Volumul 023

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

Notă introductivă

În conformitate cu articolul 58 din Actul privind condițiile de aderare a Republicii Bulgaria și a României și adaptările la tratatele pe care se întemeiază Uniunea Europeană (JO L 157, 21.6.2005, p. 203), textele actelor instituțiilor și ale Băncii Centrale Europene adoptate înainte de data aderării, redactate de Consiliu sau Comisie ori de Banca Centrală Europeană în limbile bulgară și română sunt autentice, de la data aderării, în aceleași condiții ca și textele redactate în celelalte limbi oficiale ale Comunităților. Articolul menționat prevede, de asemenea, că textele se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene dacă și textele în limbile actuale au fost publicate.

În conformitate cu acest articol, prezenta ediție specială a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene se publică în limba română și conține textele actelor obligatorii cu aplicare generală. Prezenta ediție cuprinde actele adoptate din 1952 până la 31 decembrie 2006.

Textele care se publică sunt grupate în 20 de capitole, în funcție de clasificarea existentă în Repertoarul legislației comunitare în vigoare, după cum urmează:

01	Probleme generale, financiare și instituționale
02	Uniunea vamală și libera circulație a mărfurilor
03	Agricultură
04	Pescuit
05	Libera circulație a lucrătorilor și politica socială
06	Dreptul de stabilire și libertatea de a presta servicii
07	Politica în domeniul transporturilor
08	Politica în domeniul concurenței
09	Impozitare
10	Politica economică și monetară și libera circulație a capitalurilor
11	Relații externe
12	Energie
13	Politica industrială și piața internă
14	Politica regională și coordonarea instrumentelor structurale
15	Protecția mediului, a consumatorilor și a sănătății
16	Știință, informare și cultură
17	Legislația privind întreprinderile
18	Politica externă și de securitate comună
19	Spațiul de libertate, securitate și justiție
20	Europa cetățenilor

Repertoarul menționat, care se publică bianual în limbile oficiale ale Uniunii Europene, se va publica ulterior și în limba română, urmând a fi incluse trimiteri la prezenta ediție specială. Astfel, repertoarul poate fi utilizat și ca index al prezentei ediții speciale.

Actele publicate în prezenta ediție specială se publică, cu câteva excepții, în forma în care au fost publicate în Jurnalul Oficial în limbile originare. Prin urmare, la utilizarea prezentei ediții speciale trebuie luate în considerare modificările ulterioare sau adaptările ori derogările adoptate de instituții sau de Banca Centrală Europeană ori care sunt prevăzute în Actul de aderare.

În mod excepțional, în anumite cazuri, când anexele tehnice de mari dimensiuni ale actelor se înlocuiesc ulterior cu alte anexe, se va face trimitere numai la ultimul act de înlocuire. Acesta este, în special, cazul anumitor acte care conțin listele codurilor vamale (capitolul 02), al actelor privind transportul, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase (capitolele 07 și 13), precum și al anumitor protocoale și anexe la Acordul privind SEE.

De asemenea, Statutul personalului se publică, în mod excepțional, în formă consolidată în care sunt incluse toate modificările până la sfârșitul anului 2005. Modificările efectuate după această dată se publică în versiunea originară.

Edițiile speciale cuprind două sisteme de numerotare:

(i)

numerotarea originară a paginilor Jurnalului Oficial și data publicării din edițiile în limbile olandeză, franceză, germană și italiană, începând cu 1 ianuarie 1973 din edițiile în limbile engleză și daneză, începând cu 1 ianuarie 1981 din ediția în limba greacă, începând cu 1 ianuarie 1986 din edițiile în limbile spaniolă și portugheză, începând cu 1 ianuarie 1995 din edițiile în limbile finlandeză și suedeză și începând cu 1 mai 2004 din edițiile în limbile cehă, estonă, letonă, lituaniană, malteză, maghiară, polonă, slovacă și slovenă.

În numerotarea paginilor există întreruperi întrucât nu toate actele care au fost publicate la data respectivă sunt publicate în prezenta ediție specială. Atunci când se face trimitere la Jurnalul Oficial în citarea actelor, trebuie utilizate numerele paginilor originare;

(ii)	numerotarea paginilor din edițiile speciale, care este continuă și care nu trebuie utilizată pentru citarea actelor.

Până în iunie 1967, numerotarea paginilor Jurnalului Oficial începea de la pagina 1 în fiecare an. După această dată, fiecare număr a început cu pagina 1.

De la 1 ianuarie 1968, Jurnalul Oficial a fost împărțit în două părți:

—	Legislație („L”),

—	Comunicări și informări („C”).

La 1 februarie 2003, vechea denumire oficială de „Jurnal Oficial al Comunităților Europene” s-a schimbat, ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Nisa, aceasta fiind în prezent „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”.

13/Volumul 23

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

31998L0012

L 081/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DIRECTIVA 98/12/CE A COMISIEI

din 27 ianuarie 1998

de adaptare la progresul tehnic a Directivei 71/320/CEE a Consiliului privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la sistemele de frânare ale unor categorii de autovehicule și ale remorcilor acestora

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 70/156/CEE a Consiliului din 6 februarie 1970 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la omologarea de tip a autovehiculelor și a remorcilor acestora (1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 92/27/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2), în special articolul 13 alineatul (2) al celei dintâi,

având în vedere Directiva 71/320/CEE a Consiliului din 26 iulie 1971 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la sistemele de frânare ale unor categorii de autovehicule și ale remorcilor acestora (3), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 91/422/CEE a Comisiei (4), în special articolul 5 al celei dintâi,

întrucât Directiva 71/320/CEE este una din directivele speciale privind procedura de omologare CE de tip care a fost stabilită prin Directiva 70/156/CEE; întrucât, în consecință, dispozițiile stabilite în Directiva 70/156/CEE privind sistemele auto, componentele și unitățile tehnice separate se aplică prezentei directive;

întrucât îndeosebi articolul 3 alineatul (4) și articolul 4 alineatul (3) din Directiva 70/156/CEE impun ca fiecare directivă specială să aibă anexat un document informativ care să conțină punctele relevante din anexa I la directiva menționată anterior, precum și un certificat de omologare de tip în baza anexei VI a directivei, pentru ca omologarea de tip să poată fi informatizată;

întrucât comercializarea garniturilor de schimb pentru frâne în afara rețelei de concesionari oficiali se efectuează astfel încât, pentru a garanta respectarea standardelor de securitate și fiabilitate, este necesară reglementarea calității și performanței acestor produse pe piață prin intermediul prezentei directive;

întrucât este de dorit să se obțină o echivalență între reglementările internaționale, în special reglementările Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite, și directivele individuale; întrucât, în consecință, s-a considerat necesară armonizarea dispozițiilor Directivei 71/32/CEE cu cele ale Regulamentului CEE-ONU nr. 13 privind frânarea și ale Regulamentului CEE-ONU nr. 90 privind seturile de garnituri de frână de schimb;

întrucât numărul revizuirilor ulterioare ale Directivei de bază 71/320/CEE conduce la necesitatea unificării tuturor acestor revizuiri într-o singură directivă consolidată;

întrucât dispozițiile prezentei directive sunt în conformitate cu avizul Comitetului pentru adaptarea la progresul tehnic stabilit prin Directiva 70/156/CEE,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

(1) Articolele din Directiva 71/320/CEE se modifică după cum urmează:

—

articolul 1 alineatul (1) are conținutul următor:

„(1) În sensul prezentei directive «vehicul» înseamnă orice vehicul definit în articolul 2 din Directiva 70/156/CEE.

Categoriile de vehicule sunt definite în anexa IIA la Directiva 70/156/CEE.”,

literele (a), (b) și (c) se elimină,

alineatele (3) și (5) se elimină, iar alineatul (4) devine alineatul (3),

—	în articolul 2, „anexele de la I la VIII și de la X la XII” se înlocuiesc cu „anexele corespunzătoare”,

—	în articolul 2a, „anexele de la I la VIII” se înlocuiesc cu „anexele corespunzătoare”,

—	în articolul 5, „Directiva Consiliului din 6 februarie 1970” se înlocuiește cu „Directiva 70/156/CEE a Consiliului”.

(2) Anexele la Directiva 71/320/CEE se înlocuiesc cu lista anexelor și anexele la prezenta directivă.

Articolul 2

(1) Începând cu 1 ianuarie 1999, din motive legate de sistemele de frânare ale vehiculelor, statele membre:

—	nu pot să refuze acordarea omologării CE de tip sau omologării naționale pentru un tip de vehicul;

—	nu pot să interzică înmatricularea, vânzarea sau introducerea în circulație a vehiculelor;

—	nu pot să interzică vânzarea sau introducerea în circulație a garniturilor de frână de schimb

în cazul în care vehiculele sau garniturile de frână de schimb respectă cerințele Directivei 71/320/CEE, astfel cum au fost modificate prin prezenta directivă.

(2) Începând cu 1 octombrie 1999, statele membre:

—	nu mai acordă omologarea CE de tip și

—	pot refuza acordarea omologării naționale de tip

pentru un nou tip de vehicul, din motive legate de sistemul de frânare al acestuia și pentru un nou tip de garnituri de frână, în cazul în care nu sunt îndeplinite cerințele Directivei 71/320/CEE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă.

(3) Începând cu 31 martie 2001, statele membre:

—	consideră certificatele de conformitate care însoțesc vehiculele noi în conformitate cu dispozițiile Directivei 70/156/CEE ca nemaifiind valabile, în sensul articolului 7 alineatul (1) din directiva menționată anterior și

—	pot refuza înmatricularea, vânzarea și introducerea în circulație a noilor vehicule

din motive legate de sistemele de frânare, în cazul în care nu sunt îndeplinite cerințele Directivei 71/320/CEE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă.

(4) Începând cu 31 martie 2001, sunt aplicabile, în sensul articolului 7 alineatul (2) din Directiva 70/156/CEE, cerințele Directivei 71/320/CEE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă, cu privire la garniturile de frână de schimb, considerate unități tehnice separate.

(5) Fără a aduce atingere dispozițiilor alineatelor (2) și (4) de mai sus, în privința pieselor de schimb statele membre permit vânzarea sau introducerea în circulație a garniturilor de frână de schimb destinate montării la tipurile de vehicule pentru care a fost acordată omologarea de tip înainte de intrarea în vigoare a prezentei directive și cu condiția ca aceste garnituri de frână de schimb să nu contravină dispozițiilor versiunii anterioare a Directivei 71/320/CEE aplicabile la data introducerii în circulație a acestor vehicule.

În nici un caz aceste garnituri de frână nu trebuie să conțină azbest.

(6) Începând cu 1 octombrie 1999, statele membre interzic introducerea în circulație a vehiculelor echipate cu garnituri de frână ce conțin azbest. Cu toate acestea, omologările eliberate conform Directivei 91/422/CEE pentru vehicule echipate cu garnituri de frână care nu conțin azbest rămân valabile până la 31 martie 2001.

Articolul 3

(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a fi în conformitate cu prezenta directivă până la 1 ianuarie 1999 și informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2) Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(3) Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele dispozițiilor legale adoptate ulterior în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 4

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 5

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 27 ianuarie 1998.

Pentru Comisie

Martin BANGEMANN

Membru al Comisiei

(1) JO L 42, 23.2.1970, p. 1.

(2) JO L 233, 25.8.1997, p. 1.

(3) JO L 202, 6.9.1971, p. 37.

(4) JO L 233, 22.8.1991, p. 21.

LISTA ANEXELOR

Anexa I

Definiții, specificații de construcție și montare, cerere de omologare CE de tip; acordarea omologării CE de tip; modificările tipului și modificări ale omologării; conformitatea producției …

Anexa II

Încercări de frânare și eficacitatea sistemelor de frânare …

Apendice:

Distribuirea forței de frânare între axele vehiculului

Anexa III

Metode de măsurare a timpului de reacție pentru vehicule prevăzute cu sistem de frânare cu aer comprimat …

Apendice:

Exemplu de simulator

Anexa IV

Rezervoare de energie și surse de energie …

A: Sisteme de frânare cu aer comprimat

B: Sisteme de frânare vacuumatice

C: Sisteme de frânare hidraulice cu rezervă de energie

Anexa V

Frâne cu arc …

Anexa VI

Frânarea de parcare prin blocarea mecanică a cilindrilor de frână (dispozitivelor de blocare) …

Anexa VII

Cazuri în care încercările de tip I și/sau II (sau IIA) sau III nu se efectuează pentru vehiculul supus omologării …

Apendicele 1:

Proceduri alternative pentru încercările de tip I și III pentru frânele remorcilor

Apendicele 2:

Model de raport de încercare al axei de referință

Anexa VIII

Condiții privind încercarea vehiculelor cu sisteme de frânare inerțiale …

Apendicele 1:

Scheme explicative

Apendicele 2:

Raport de încercare a dispozitivului de comandă

Apendicele 3:

Raport de încercare a frânei

Apendicele 4:

Raportul încercării de compatibilitate între dispozitivul de comandă, transmisie și frâne

Anexa IX

Documente de omologare …

Apendicele 1:

Certificat de omologare CE de tip

Apendicele 2:

Raport de încercare

Apendicele 3:

Lista datelor vehiculului care trebuie furnizate în vederea omologării în conformitate cu anexa XV

Anexa X

Dispoziții privind încercarea vehiculelor prevăzute cu sisteme de frânare antiblocare …

Apendicele 1:

Simboluri și definiții

Apendicele 2:

Utilizarea aderenței

Apendicele 3:

Eficacitatea pe suprafețe cu coeficienți de aderență diferiți

Apendicele 4:

Metoda de selecție a suprafeței cu aderența redusă

Anexa XI

Condiții de încercare aplicabile remorcilor cu sistem de frânare electric …

Apendice:

Diagrama de compatibilitate

Anexa XII

Metoda de încercare cu dinamometrul inerțial pentru garniturile de frână …

Anexa XIII

Încercare de frânare și de deviere la vehicule prevăzute cu roți/pneuri de rezervă …

Anexa XIV

Variantă de încercare pentru sistemele antiblocare ale remorcilor …

Apendicele 1:

Fișă de omologare de tip a unui sistem antiblocare pentru remorci

Apendicele 2:

Simboluri și definiții

Anexa XV

Omologarea CE de tip a seturilor de garnituri de frână de schimb ca unitățitehnice separate …

Apendicele 1:

Exemple de marcă și de date de omologare

Apendicele 2:

Condiții aplicabile seturilor de garnituri de frână de schimb pentru vehicule din categoriile M1, M2 și N1

Apendicele 3:

Condiții aplicabile seturilor de garnituri de frână de schimb pentru vehicule din categoriile O1 și O2

Apendicele 4:

Determinarea comportamentului la frecare prin încercarea pe un stand de încercare

Anexa XVI

Certificat de omologare CE de tip (unități tehnice separate) …

Anexa XVII

Document informativ privind omologarea CE de tip a unor seturi de garnituri de frână …

Anexa XVIII

Document informativ pentru autovehicule …

Anexa XIX

Document informativ pentru remorci …

ANEXA I

Definiții, specificații de construcție și montare, cerere de omologare CE de tip; acordarea omologării CE de tip; modificările tipului și modificări ale omologării; conformitatea producției

1. DEFINIȚII

În sensul prezentei directive:

1.1. „Tip de vehicul în funcție de sistemul de frânare”

înseamnă vehicule care nu diferă în mod semnificativ în aspectele esențiale cum ar fi:

1.1.1. În cazul autovehiculelor

1.1.1.1. categoria vehiculului, definită în articolul 1 din prezenta directivă

1.1.1.2. masa maximă, definită la punctul 1.14

1.1.1.3. distribuția masei între axe

1.1.1.4. viteza maximă constructivă

1.1.1.5. un alt tip de dispozitiv de frânare, în special prezența sau absența echipamentului de frânare al remorcii

1.1.1.6. numărul și dispunerea axelor

1.1.1.7. tipul motorului

1.1.1.8. numărul de rapoarte și demultiplicarea acestora

1.1.1.9. raportul (rapoartele) axei (axelor) motoare spate

1.1.1.10. dimensiunile pneurilor

1.1.2. În cazul remorcilor

1.1.2.1. categoria vehiculului, definită în articolul 1 din prezenta directivă

1.1.2.2. masa maximă, definită la punctul 1.14

1.1.2.3. distribuția masei pe axe

1.1.2.4. un alt tip de echipament de frânare

1.1.2.5. numărul și dispunerea axelor

1.1.2.6. dimensiunile pneurilor

1.2. „Sistem de frânare”

înseamnă ansamblul pieselor a căror funcție este de a micșora sau anula progresiv viteza unui vehicul în mișcare sau de a-l opri sau de a-l menține staționar, în cazul în care acesta este deja oprit. Aceste funcții sunt specificate la punctul 2.1.2. Dispozitivul este alcătuit din comandă, transmisie și frâna propriu-zisă.

1.3. „Frânare moderabilă”

înseamnă frânarea în timpul căreia, în modul normal de folosire a dispozitivului, în timpul fie al cuplării, fie al decuplării frânelor,

—	conducătorul poate în orice moment să mărească sau să reducă forța de frânare prin acționarea comenzii,

—	forța de frânare acționează în aceeași direcție cu acțiunea asupra comenzii (funcționare uniformă),

—	este ușor de efectuat o reglare suficient de fină a forței de frânare.

1.4. „Comandă”

înseamnă unitatea acționată direct de conducător (sau în cazul unor remorci, de către un asistent) pentru a furniza transmisiei energia necesară pentru frânare sau pentru controlul acesteia. Această energie poate fi forța musculară a conducătorului sau energie dintr-o altă sursă controlată de conducător sau, după caz, energia cinetică a remorcii sau o combinație între aceste diferite forme de energie.

1.5. „Transmisie”

înseamnă ansamblul componentelor situate între comandă și frână și care face legătura funcțională între cele două. Transmisia poate fi mecanică, hidraulică, pneumatică, electrică sau mixtă. Rezerva de energie din dispozitiv este considerată, de asemenea, ca făcând parte din transmisie atunci când puterea de frânare derivă din sau este asistată de o sursă de energie independentă de conducător, dar controlată de către acesta.

1.6. „Frână” înseamnă dispozitivul în care se produc forțe care se opun mișcării vehiculului. Poate fi o frână cu fricțiune (atunci când forțele sunt generate de frecarea dintre două piese ale vehiculului aflate în mișcare una față de cealaltă); o frână electrică (atunci când forțele sunt generate de acțiunea electromagnetică dintre două piese ale vehiculului mișcându-se una față de cealaltă, dar care nu se află în contact); cu fluid (atunci când forțele sunt generate de acțiunea unui fluid situat între două piese ale vehiculului, care se mișcă una față de cealaltă); de motor (atunci când forțele derivă dintr-o creștere artificială a acțiunii de frânare a motorului transmisă roților).

1.7. „Diferite tipuri de dispozitive de frânare”

înseamnă dispozitive care diferă în aspecte esențiale, cum ar fi:

1.7.1. componente care au caracteristici diferite

1.7.2. o componentă din materiale care au caracteristici diferite sau o componentă diferită ca formă sau mărime

1.7.3. sisteme ale căror componente sunt combinate diferit.

1.8. „Componenta sistemului de frânare”

înseamnă una din părțile individuale care, atunci când sunt asamblate, formează sistemul de frânare.

1.9. „Frânare continuă”

înseamnă frânarea ansamblurilor de vehicule, printr-o instalație care are următoarele caracteristici:

1.9.1. un singur dispozitiv de comandă pe care conducătorul îl acționează progresiv, dintr-o singură mișcare, din scaunul său

1.9.2. energia utilizată pentru frânarea vehiculelor, care constituie ansamblul de vehicule, este furnizată de aceeași sursă (care poate fi energia musculară a conducătorului)

1.9.3. instalația de frânare asigură frânarea simultană sau decalată corespunzător a fiecărui vehicul care formează ansamblul, indiferent de pozițiile lor relative.

1.10. „Frânare semicontinuă”

se referă la frânarea unui ansamblu de vehicule printr-o instalație care are următoarele caracteristici:

1.10.1. un singur dispozitiv de comandă pe care conducătorul îl poate acționa progresiv, dintr-o singură mișcare, din scaunul său

1.10.2. energia utilizată pentru frânarea vehiculelor, care constituie ansamblul de vehicule, derivă din două surse diferite (dintre care una poate fi energia musculară a conducătorului)

1.10.3. instalația de frânare asigură frânarea simultană sau decalată corespunzător a fiecărui vehicul care formează ansamblul de vehicule, indiferent de poziția lor relativă.

1.11. „Frânare automată”

înseamnă frânarea remorcii sau a remorcilor, care are loc automat în cazul separării elementelor unui ansamblu de vehicule cuplate, inclusiv separarea prin ruperea dispozitivului de cuplare, fără ca eficacitatea frânării restului elementelor ansamblului să fie afectată.

1.12. „Frânare inerțială”

înseamnă frânarea prin folosirea forțelor generate de mișcarea remorcii spre vehiculul tractor.

1.13. „Vehicul încărcat”

înseamnă, cu excepția cazului în care se specifică altfel, un vehicul încărcat la masa maximă.

1.14. „Masă maximă”

înseamnă masa maximă tehnic admisă a vehiculului, prevăzută de constructor (aceasta masă poate fi mai mare decât „masa maximă autorizată”).

1.14.1. „Distribuirea masei pe axe”

înseamnă distribuirea efectului gravitației asupra masei vehiculului și/sau asupra componentelor acestuia pe axe.

1.14.2. „Sarcină pe roată/axă”

înseamnă sarcina statică verticală asupra suprafeței solului în zona de contact a roții sau a roților axei.

1.14.3. „Sarcina statică maximă pe roată/axă”

înseamnă sarcina statică a roții/axei în cazul unui vehicul încărcat.

1.15. „Sistem de frânare cu centrală hidraulică”

înseamnă un sistem de frânare în care energia derivă dintr-un lichid hidraulic aflat sub presiune, înmagazinat în unul sau mai mulți acumulatori alimentați de una sau mai multe pompe de presiune, fiecare fiind prevăzută cu un dispozitiv de limitare a presiunii la o valoare maximă. Această valoare se specifică de către constructor.

1.16. „Tipuri de remorcă din categoriile O3 și O4”

1.16.1. „Semiremorcă”

înseamnă un vehicul tractat la care axele se află în spatele centrului de greutate al vehiculului (când acesta este încărcat uniform) și care este prevăzut cu un dispozitiv de prindere care permite forțelor orizontale și verticale să fie transmise vehiculului tractor.

1.16.2. „Remorcă”

înseamnă un vehicul tractat care are cel puțin două axe și care este prevăzut cu un dispozitiv de tractare care se poate mișca vertical (în raport cu remorca) și care controlează direcția axelor din față, dar care nu transmite nici o sarcină statică semnificativă vehiculului tractor.

1.16.3. „Remorcă cu axă mediană”

înseamnă un vehicul tractat prevăzut cu un dispozitiv de tractare care nu se poate mișca vertical (în raport cu remorca) și la care axele sunt situate în apropierea centrului de greutate al vehiculului (când acesta este încărcat uniform), astfel încât numai o sarcină statică verticală mică, care nu depășește 10 % din cea corespunzătoare masei maxime a remorcii, sau o forță de 1 000 daN (în funcție de care dintre acestea este mai mică) este transmisă vehiculului tractor.

1.17. „Dispozitiv de încetinire” (1)

înseamnă un sistem de frânare suplimentar care este capabil să producă și să mențină efectul de frânare pe o perioadă lungă de timp, fără o reducere semnificativă a performanței. Termenul „dispozitiv de încetinire” include întregul sistem, inclusiv dispozitivul de comandă.

1.17.1. „Dispozitiv de încetinire independent”

înseamnă un dispozitiv de încetinire al cărui dispozitiv de comandă este separat de cel al frânei de serviciu și al altor sisteme de frânare.

1.17.2. „Dispozitiv de încetinire integrat” (2)

înseamnă un dispozitiv de încetinire al cărui dispozitiv de comandă este integrat în sistemul de frânare de serviciu, astfel încât dispozitivul de încetinire și frâna de serviciu să fie acționate simultan sau decalate corespunzător printr-o comandă comună.

1.17.3. „Dispozitiv de încetinire combinat”

înseamnă un dispozitiv de încetinire integrat, care are un întrerupător care permite comenzii comune să acționeze numai frâna de serviciu.

1.18. „Autocar interurban”

înseamnă un vehicul proiectat și echipat pentru transport interurban, fără locuri în picioare, însă care poate transporta, pe distanțe scurte, călători care stau în picioare în intervalul dintre scaune.

1.19. „Autocar de cursă lungă”

înseamnă un vehicul proiectat și echipat pentru călătorii pe distanțe lungi, proiectat să asigure confortul călătorilor așezați pe scaun și care nu transportă călători în picioare.

1.20. „Sistem antiblocare”

A se vedea anexa X, punctul 2.1.

2. SPECIFICAȚII DE CONSTRUCȚIE ȘI DE MONTARE

2.1. Generalități

2.1.1. Echipament de frânare

2.1.1.1. Echipamentul de frânare este proiectat, construit și montat astfel încât să permită vehiculului aflat în condiții normale de utilizare, în ciuda vibrațiilor la care poate fi supus, să fie în conformitate cu dispozițiile de mai jos.

2.1.1.2. Echipamentul de frânare, în special, este proiectat, construit și montat astfel încât să poată rezista la fenomenele de corodare și de îmbătrânire la care este expus.

2.1.1.3. Garniturile de frână nu trebuie să conțină azbest.

2.1.2. Funcțiile echipamentului de frânare

Echipamentul de frânare definit la punctul 1.2 îndeplinește următoarele funcții:

2.1.2.1. Sistemul de frânare de serviciu

Sistemul de frânare de serviciu permite conducătorului să controleze mișcarea vehiculului și să îl oprească în siguranță, rapid și eficient, indiferent de viteza și încărcarea lui, pe orice pantă și rampă. Este posibilă gradarea acestei acțiuni de frânare. Conducătorul poate să efectueze această acțiune de frânare din scaunul său, fără să-și ridice mâinile de pe comanda direcției.

2.1.2.2. Sistemul de frânare de siguranță

Sistemul de frânare de siguranță face posibilă oprirea vehiculului pe o distanță rezonabilă, în cazul defectării sistemului de frânare de serviciu. Este posibilă gradarea acestei acțiuni de frânare. Conducătorul efectuează această acțiune de frânare din scaunul său, ținând cel puțin o mână pe comanda direcției. În sensul acestor dispoziții, se presupune că, la un anumit moment, nu poate să apară mai mult de o singură defecțiune a sistemului de frânare de serviciu.

2.1.2.3. Sistemul de frânare de parcare

Sistemul de frânare de parcare permite ca vehiculul să rămână staționar pe o pantă sau pe o rampă chiar și în absența conducătorului, elementele active fiind menținute în poziție doar printr-un dispozitiv mecanic. Conducătorul trebuie să poată obține această acțiune de frânare din scaunul său, sub rezerva cerințelor de la punctul 2.2.2.10 în cazul unei remorci.

Sistemul de frânare cu aer comprimat al remorcii și sistemul de frânare de parcare al vehiculului tractor pot fi operate simultan, în cazul în care conducătorul poate asigura, în orice moment, că acțiunea frânei de parcare a ansamblului de vehicule, obținută numai prin acțiunea mecanică a sistemului de frânare de parcare, este suficientă.

2.1.3. Legături pneumatice între autovehicule și remorci

2.1.3.1. În cazul unui sistem de frânare acționat cu aer comprimat, legătura pneumatică cu remorca este de tipul cu două sau mai multe circuite. Cu toate acestea, în toate cazurile, toate cerințele prezentei directive trebuie să fie satisfăcute prin utilizarea a doar două circuite. Dispozitivele de scoatere din funcțiune care nu sunt activate automat nu sunt acceptate. În cazul unor ansambluri de vehicule articulate, conductele flexibile fac parte din vehiculul tractor. În toate celelalte cazuri, conductele flexibile fac parte din remorcă.

2.2. Caracteristicile sistemelor de frânare

2.2.1. Vehicule din categoria M și N

2.2.1.1. Setul sistemelor de frânare cu care este echipat un vehicul satisface cerințele stabilite pentru sistemele de frânare de serviciu, de siguranță și de parcare.

2.2.1.2. Echipamentele care asigură frânarea de serviciu, de siguranță și de parcare pot avea componente comune, cu condiția ca ele să îndeplinească următoarele condiții:

2.2.1.2.1. Trebuie să existe cel puțin două dispozitive de comandă, independente unul de celălalt, accesibile conducătorului din poziția normală de condus. Pentru toate categoriile de vehicule, cu excepția categoriilor M2 și M3, fiecare dispozitiv de comandă (cu excepția dispozitivului de încetinire) este proiectat astfel încât să revină la poziția inițială atunci când este decuplat. Această cerință nu se aplică în cazul comenzii frânei de parcare (sau acelei părți dintr-un dispozitiv de comandă combinat) atunci când este blocat mecanic în poziție cuplată.

2.2.1.2.2. Dispozitivul de comandă a sistemului de frânare de serviciu este independent de cel al sistemului de frânare de parcare.

2.2.1.2.3. În cazul în care sistemele de frânare de siguranță și de serviciu au același dispozitiv de control, eficacitatea legăturii dintre acesta și alte componente ale sistemului de acționare nu se diminuează după o anumită perioadă de folosire.

2.2.1.2.4. În cazul în care sistemele de frânare de siguranță și de serviciu au același dispozitiv de comandă, sistemul de frânare de parcare este proiectat astfel încât să poată fi acționat atunci când vehiculul se află în mișcare.

Această dispoziție nu se aplică în cazul în care un dispozitiv auxiliar de comandă permite activarea chiar parțială a sistemului de frânare de serviciu, conform dispozițiilor din anexa II, punctul 2.1.3.6.

2.2.1.2.5. În cazul avarierii oricărei componente, alta decât frâna (definită la punctul 1.6) sau a altor componente specificate la punctul 2.2.1.2.7 sau în cazul oricărei alte avarieri a sistemului de frânare de serviciu (defecțiune, golirea parțială sau totală a unei rezerve de energie), sistemul de frânare de siguranță sau acea parte a sistemului de frânare de serviciu care nu a fost afectată, poate opri vehiculul, în condițiile prevăzute pentru frânarea de siguranță.

2.2.1.2.6. În mod special, atunci când sistemul de frânare de siguranță și cel de serviciu au un dispozitiv de comandă și un sistem de transmisie comun:

2.2.1.2.6.1. În cazul în care sistemul de frânare de serviciu este acționat de forța musculară a conducătorului asistată de una sau mai multe rezerve de energie, eficacitatea frânării de siguranță trebuie să poată fi asigurată, în cazul unei căderi a unei surse de energie auxiliare, de forța musculară a conducătorului și de rezervele de energie, dacă acestea există, care sunt neafectate de avarie, forța aplicată dispozitivului de control nedepășind limita maximă admisă.

2.2.1.2.6.2. În cazul în care forțele pentru sistemul de frânare de serviciu și pentru sistemul de acționare depind exclusiv de folosirea unei rezerve de energie controlată de conducător, există cel puțin două rezerve de energie complet independente, fiecare fiind prevăzută cu sistem de acționare propriu independent; fiecare dintre ele poate acționa asupra frânelor a numai două sau mai multor roți alese astfel încât să asigure gradul de performanță prevăzut fără a pune în pericol stabilitatea vehiculului în timpul frânării; în plus, fiecare dintre aceste rezerve de energie este prevăzută cu un dispozitiv de alarmă, conform dispozițiilor punctului 2.2.1.13.

2.2.1.2.7. Anumite piese, cum ar fi pedala și suportul său, pompa centrală de frână și pistonul (pistoanele) acesteia (la sistemele hidraulice), robinetul distribuitor (la sistemele hidraulice și/sau pneumatice), legătura dintre pedală și pompa centrală de frână sau robinetul distribuitor, cilindrii de frână și pistoanele lor (la sistemele hidraulice și/sau pneumatice), și ansamblurile de pârghie-camă ale frânelor, nu sunt considerate ca putând fi avariate în cazul în care sunt de dimensiuni mari, sunt accesibile reparării și prezintă caracteristici de siguranță cel puțin egale cu cele prevăzute pentru alte componente esențiale (cum ar fi sistemul de direcție) ale vehiculului. În cazul în care avarierea oricărei astfel de piese ar face imposibilă frânarea vehiculului cu o performanță cel puțin egală cu cea prevăzută pentru sistemul de frânare de siguranță, acea piesă se realizează din metal sau dintr-un material cu caracteristici asemănătoare și nu este supusă deformării în funcționarea normală a echipamentului de frânare.

2.2.1.3. Acolo unde există dispozitive de control separate pentru sistemele de frânare de serviciu și de siguranță, acționarea simultană a celor două comenzi nu trebuie să facă inoperabile ambele sisteme de frânare de serviciu și de siguranță, nici atunci când ambele sisteme de frânare sunt în bună funcționare, nici atunci când unul dintre ele nu funcționează.

2.2.1.4. În cazul avarierii parțiale a acționării sistemului de frânare de serviciu, se îndeplinesc următoarele condiții:

2.2.1.4.1. Un număr suficient de roți încă frânează prin acționarea dispozitivului de control al sistemului de frânare de serviciu, indiferent de încărcătura vehiculului.

2.2.1.4.2. Aceste roți sunt alese astfel încât performanța reziduală a sistemului de frânare de serviciu să satisfacă dispozițiile punctului 2.1.4 din anexa II.

2.2.1.4.3. Cu toate acestea, dispozițiile de mai sus nu se aplică vehiculelor care tractează semiremorci, atunci când mecanismul de acționare al sistemului de frânare de serviciu al remorcii este independent de cel al vehiculului tractor.

2.2.1.5. Atunci când se folosește o altă energie decât forța musculară a conducătorului, nu este nevoie să existe mai mult de o astfel de sursă de energie (pompă hidraulică, compresor cu aer etc.), dar mijloacele cu ajutorul cărora este acționat dispozitivul care constituie sursa respectivă trebuie să fie cât mai sigure posibil.

2.2.1.5.1. În cazul avarierii oricărei părți a mecanismului de acționare a sistemului de frânare a vehiculului, alimentarea părții neafectate de avarie continuă să fie asigurată, acolo unde este necesar, în scopul opririi vehiculului cu un grad de eficacitate prevăzut pentru frânarea reziduală și/sau de siguranță. Această condiție este satisfăcută de dispozitive care pot fi ușor acționate atunci când vehiculul este în staționare sau de către mijloace automate.

2.2.1.5.2. Mai mult decât atât, dispozitivele de stocare situate după acest dispozitiv sunt alcătuite astfel încât, în cazul unei căderi de energie, după patru acționări complete ale sistemului de frânare de serviciu, conform condițiilor prevăzute la punctul 1.2 din anexa IV, secțiunile A și B, este încă posibilă oprirea vehiculului la a cincea acționare cu un grad de eficacitate prevăzut pentru frânarea de siguranță.

2.2.1.5.3. Cu toate acestea, pentru sistemele de frânare hidraulică cu energie înmagazinată, aceste dispoziții pot fi considerate ca fiind îndeplinite cu condiția ca dispozițiile punctului 1.2.2 din anexa IV, secțiunea C să fie îndeplinite.

2.2.1.6. Dispozițiile punctelor 2.2.1.2, 2.2.1.4 și 2.2.1.5 sunt îndeplinite fără folosirea unui dispozitiv automat a cărui ineficiență ar putea trece neobservată, pentru că piesele care sunt în mod normal în poziție de repaus nu sunt activate decât în cazul defectării sistemului de frânare.

2.2.1.7. Sistemul de frânare de serviciu trebuie să acționeze asupra tuturor roților vehiculului.

2.2.1.8. Acțiunea sistemului de frânare de serviciu se distribuie corespunzător între axe. În cazul vehiculelor cu mai mult de două axe, pentru a se evita blocarea roților sau uzarea garniturilor de frână, forța de frânare a anumitor axe poate fi redusă automat la zero atunci când încărcătura transportată este mult redusă, cu condiția ca vehiculul să îndeplinească cerințele de performanță prevăzute de anexa II.

2.2.1.9. Acțiunea sistemului de frânare de serviciu se distribuie simetric între roțile aceleiași axe, în raport cu planul median longitudinal al vehiculului.

2.2.1.10. Sistemele de frânare de serviciu și de parcare trebuie să acționeze asupra suprafețelor de frânare conectate permanent la roți prin componente de o rezistență adecvată. Nu este posibilă deconectarea unei suprafețe de frânare de roți; cu toate acestea, în cazul sistemelor de frânare de serviciu și de siguranță, o asemenea deconectare a suprafețelor de frânare va fi permisă cu condiția ca ea să fie doar momentană, de exemplu în timpul schimbării vitezelor, și ca ambele sisteme de frânare de serviciu și de siguranță să continue să funcționeze cu același grad de eficacitate. Pe lângă acestea, orice astfel de deconectare va fi permisă în cazul sistemului de frânare de parcare, cu condiția ca acesta să fie manevrat exclusiv de către conducător, din scaunul său, printr-un sistem care să nu poată fi activat printr-o scurgere (3).

2.2.1.11. Uzura frânelor este compensată în mod ușor prin folosirea unui sistem de reglare manuală sau automată. Pe lângă aceasta, dispozitivul de control și componentele mecanismului de acționare precum și cele ale frânelor vor avea o cursă de rezervă și, dacă este necesar, mijloace de compensare adecvate astfel încât, atunci când frânele se încălzesc sau când garniturile de frână ating un anumit grad de uzură, frânarea corespunzătoare este asigurată fără a fi necesară ajustarea imediată.

2.2.1.11.1. Preluarea uzurii prin ajustare este automată pentru frânele de serviciu. Totuși, montarea dispozitivelor de ajustare automată este opțională pentru vehiculele de teren din categoriile N2 și N3 și pentru frânele de spate ale vehiculelor din categoriile M1 și N1. Dispozitivele automate de ajustare pentru preluarea uzurii sunt construite astfel încât, după încălzirea urmată de răcirea frânelor, să fie asigurată o frânare eficientă. În special, vehiculul rămâne capabil de a funcționa normal după efectuarea încercărilor în conformitate cu punctul 1.3 din anexa II (tipul I de încercare) și cu punctul 1.4 (tipul II de încercare) sau 1.6 (tipul III de încercare) din anexa II. Buna funcționare a dispozitivului automat de ajustare a uzurii frânelor se încearcă pe sistemele de frânare pneumatice prin verificarea cursei cilindrului de frână și/sau a jocului.

2.2.11.2. Starea de uzură a garniturilor de frână de serviciu este ușor de verificat, din exterior sau de sub vehicul, folosind doar uneltele sau echipamentul cu care este livrat vehiculul; de exemplu, prin orificiile de inspecție corespunzătoare sau prin alte mijloace. Sunt acceptate, de asemenea, dispozitive acustice sau optice situate în apropierea scaunului conducătorului care să-l atenționeze pe acesta atunci când este necesară înlocuirea garniturilor. Îndepărtarea roților din față și/sau din spate este permisă, în acest scop, doar pentru vehiculele din categoriile M1 și N1.

2.2.1.12. În sistemele de frânare hidraulică:

2.2.1.12.1. Capacele rezervoarelor de lichide sunt ușor accesibile; în plus rezervoarele cu lichid de rezervă sunt fabricate astfel încât nivelul lichidului să poată fi verificat fără să fie deschise rezervoarele. Acolo unde această condiție nu este îndeplinită, un bec de atenționare indică conducătorului dacă rezerva de lichid scade la un nivel care poate cauza defectarea sistemului de frânare. Conducătorul poate verifica cu ușurință dacă becul funcționează corespunzător.

2.2.1.12.2. Defectarea unei părți a sistemului de acționare hidraulică este semnalată conducătorului printr-un dispozitiv incluzând o lampă roșie care se aprinde cel târziu în momentul activării dispozitivului de control și care rămâne aprinsă atâta timp cât durează defecțiunea și cât timp comutatorul de aprindere (pornire) se află în poziția „mers”. Cu toate acestea, se admite și un dispozitiv cuprinzând o lampă roșie de atenționare care se aprinde atunci când nivelul lichidului din rezervoare scade sub limita prevăzută de producător. Lampa este vizibilă chiar și ziua; starea corespunzătoare a lămpii este ușor de verificat de către conducător din scaunul său. Defectarea unei componente a sistemului nu duce la pierderea totală a eficacității sistemului de frânare respectiv.

2.2.1.12.3. Tipul de lichid folosit în acționarea hidraulică a sistemelor de frânare ar trebui identificat în conformitate cu standardul ISO 9128-1987. Simbolul relevant, în conformitate cu figura 1 sau 2, este așezat într-o poziție vizibilă, în așa fel încât să nu poată fi șters, la o distanță de până la 100 mm de capacul rezervorului, informații suplimentare putând fi oferite de către producător.

2.2.1.13. Orice vehicul prevăzut cu un sistem de frânare de serviciu acționat de un rezervor de energie, în cazul în care performanța prevăzută a frânării de siguranță nu poate fi atinsă prin sistemul de frânare fără a se folosi energia înmagazinată, este prevăzut cu un dispozitiv de alarmă – pe lângă un aparat de măsurare a presiunii, dacă acesta există – care emite un semnal optic sau acustic atunci când energia înmagazinată în oricare parte a sistemului scade la o valoare la care, fără a reîncărca rezervorul și indiferent de condițiile de încărcare a vehiculului, este posibilă acționarea comenzii sistemului de frânare de serviciu a cincea oară după patru acționări complete și obținerea performanței prevăzute a frânei de siguranță (fără defecte în elementul de acționare al frânei de serviciu și cu frânele reglate cât mai strâns). Dispozitivul de alarmă este conectat permanent și direct la circuit. Atunci când motorul funcționează în condiții normale și când nu există defecte în sistemul de frânare, avertizorul nu emite nici un semnal decât pe durata încărcării rezervorului (rezervoarelor) de energie după pornirea motorului.

2.2.1.13.1. Cu toate acestea, în cazul vehiculelor considerate a fi în conformitate cu cerințele punctului 2.2.1.5.1 numai în virtutea îndeplinirii cerințelor punctului 1.2.2 din anexa IV, secțiunea C, avertizorul prezintă și un semnal acustic pe lângă cel optic. Nu este obligatoriu ca aceste avertizoare să acționeze simultan, cu condiția ca fiecare dintre ele să îndeplinească cerințele de mai sus și ca semnalul acustic să nu acționeze înaintea celui optic.

2.2.1.13.2. Acest avertizor acustic poate fi oprit atunci când frâna de parcare este aplicată și/sau, la alegerea producătorului, atunci când selectorul este în poziția „parcare” în cazul transmisiei automate.

2.2.1.14. Fără a aduce atingere dispozițiilor punctului 2.1.2.3, atunci când folosirea unei surse auxiliare de energie este esențială pentru funcționarea sistemului de frânare, rezerva de energie este suficientă încât să garanteze faptul că, dacă se oprește motorul, sau în cazul unei defecțiuni în producerea energiei, eficacitatea frânării este suficientă pentru a opri vehiculul în condițiile prevăzute. Pe lângă acestea, dacă forța musculară aplicată de conducător sistemului de frânare de parcare este asistată de un alt dispozitiv, acționarea sistemului de frânare de parcare este asigurată, în cazul unui defect la nivelul acelui dispozitiv, dacă este necesar, prin folosirea unei rezerve de energie independentă de cea furnizată de acel dispozitiv. Această rezervă de energie poate fi cea pentru sistemul de frânare de serviciu. Termenul de „acționare” acoperă și acțiunea de decuplare a frânei.

2.2.1.15. În cazul unui autovehicul pentru care este autorizată cuplarea unei remorci echipată cu o frână controlată de conducătorul vehiculului tractor, sistemul de frânare de serviciu al vehiculului tractor este prevăzut cu un dispozitiv proiectat astfel încât, dacă sistemul de frânare al remorcii nu ar funcționa sau dacă circuitul de alimentare cu aer (sau orice alt tip de conectare) dintre vehiculul tractor și remorcă s-ar rupe, să fie în continuare posibilă frânarea vehiculului tractor cu eficacitatea prevăzută pentru sistemul de frânare de siguranță; în consecință se prevede, în special, ca acest dispozitiv să fie montat pe vehiculul tractor (4).

2.2.1.16. Echipamentul auxiliar este alimentat cu energie astfel încât, în timpul funcționării sale, valorile prevăzute ale eficacității sale să poată fi atinse și, chiar și în situația unei avarii a sursei de energie, funcționarea echipamentului auxiliar să nu producă o scădere a rezervelor de energie care alimentează sistemele de frânare sub nivelul indicat la punctul 2.2.1.13.

2.2.1.17. În cazul în care remorca aparține categoriei O3 sau O4, sistemul de frânare de serviciu trebuie să fie de tipul continuu sau semicontinuu.

2.2.1.18. În cazul vehiculelor autorizate să tracteze remorci din categoria O3 sau O4, sistemul de frânare îndeplinește următoarele condiții:

2.2.1.18.1. Atunci când este acționat sistemul de frânare de siguranță al vehiculului tractor, se realizează și o acțiune progresivă de frânare a remorcii.

2.2.1.18.2. Dacă sistemul de frânare de serviciu al vehiculului tractor nu ar funcționa și în cazul în care acest sistem este alcătuit din cel puțin două secțiuni independente, secțiunea sau secțiunile neafectate trebuie să poată acționa, parțial sau integral, frânele remorcii. Trebuie să fie posibilă gradarea acestei acțiuni de frânare; în cazul în care această operațiune este efectuată cu ajutorul unei supape care se află în mod normal în repaus, atunci aceasta poate fi încorporată doar dacă funcționarea ei corectă poate fi verificată ușor de către conducător, din interiorul sau din exteriorul vehiculului, fără folosirea unor unelte.

2.2.1.18.3. În cazul unei rupturi sau scurgeri la nivelul conductelor de alimentare cu aer (sau la nivelul oricărui alt tip de conectare folosit), este totuși posibilă pentru conducător acționarea parțială sau integrală a frânelor remorcii, fie prin comanda sistemului de frânare de siguranță, fie prin cea a frânei de serviciu, fie prin cea a frânei de parcare, dacă ruptura sau scurgerea nu produce automat frânarea remorcii cu eficacitatea prevăzută la punctul 2.2.3 din anexa II.

2.2.1.18.4. În cazul unui sistem de alimentare cu aer cu două circuite, cerințele punctului 2.2.1.18.3 sunt considerate îndeplinite în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții:

2.2.1.18.4.1 Atunci când comanda de frână indicată a comenzilor menționate la punctul 2.2.1.18.3 este acționată complet, presiunea din conducta de alimentare scade la 1,5 bari în următoarele două secunde.

2.2.1.18.4.2 Atunci când conducta de alimentare se golește cu cel puțin 1 bar/s, frâna automată a remorcii intră în funcțiune înainte ca presiunea din conducta de alimentare să scadă la 2 bari.

2.2.1.19. Următoarele tipuri de vehicule trebuie să satisfacă testul de tip IIA descris la punctul 1.5 din anexa II, și nu testul de tip II descris la punctul 1.4 din anexa menționată anterior:

—	autobuze interurbane și autocare de distanță lungă din categoria M3

—	autovehicule din categoria N3, autorizate să tracteze remorci din categoria O4.

În cazul în care masa maximă a vehiculului depășește 26 000 kg, masa de încercare este limitată la 26 000 kg sau, în cazul în care masa vehiculului neîncărcat depășește masa de 26 000 kg, această masă este luată în considerare în cadrul calculului.

2.2.1.20. În cazul unui autovehicul echipat pentru tractarea unei remorci cu sistem de frânare electric trebuie îndeplinite următoarele condiții:

2.2.1.20.1. Furnizarea de energie (generator și baterie) a autovehiculului are o capacitate suficientă pentru a produce curent pentru un sistem de frânare electric. Cu motorul mergând la turația de ralanti și cu toate dispozitivele electrice standard furnizate de producător pornite, voltajul din liniile electrice, la un consum maxim de curent al sistemului de frânare electric (15 A), nu scade sub valoarea de 9,6 V măsurată la conectare. Liniile electrice nu trebuie să poată intra în scurt-circuit, nici chiar în caz de suprasarcină.

2.2.1.20.2. În cazul unei defecțiuni a sistemului de frânare de serviciu al vehiculului tractor, în cazul în care acest sistem este alcătuit din cel puțin două unități independente, unitatea sau unitățile neafectate sunt capabile să activeze frânele remorcii.

2.2.1.20.3. Folosirea contactului de stop și a circuitului de acționare a sistemului de frânare electric este permisă numai dacă circuitul de acționare este conectat în paralel cu stopul iar contactul de stop și circuitul pot suporta suprasarcina.

2.2.1.21. În cazul sistemului de frânare de serviciu pneumatic compus din două sau mai multe secțiuni independente, orice scurgere între aceste secțiuni la sau în avalul dispozitivului de comandă este eliberată în atmosferă.

2.2.1.22. Autovehiculele din categoriile M2, M3, N2 și N3 cu cel mult patru axe sunt echipate cu sisteme antiblocare din categoria 1 în conformitate cu cerințele anexei X.

2.2.1.23. Dacă autovehiculele nemenționate la punctul 2.2.1.22 sunt prevăzute cu sisteme antiblocare, acestea sunt în conformitate cu cerințele anexei X.

2.2.1.24. În cazul unui autovehicul autorizat să tracteze o remorcă din categoria O3 sau O4, sistemul de frânare de serviciu al remorcii poate fi acționat doar împreună cu sistemul de frânare de serviciu, de siguranță sau de parcare al vehiculului tractor.

2.2.1.25. Autovehiculele autorizate să tracteze o remorcă cu sistem antiblocare, cu excepția vehiculelor din categoria M1 și N1, sunt prevăzute cu un avertizor optic separat pentru sistemul antiblocare al remorcii, în conformitate cu cerințele punctelor 4.1, 4.2 și 4.3 din anexa X. Ele sunt, de asemenea, echipate cu un conector electric special pentru sistemul antiblocare al remorcii, în conformitate cu anexa X și cu punctul 4.4 din prezenta directivă.

2.2.1.26. Autovehiculele din categoria M1 pot fi prevăzute cu roți/pneuri de rezervă de uz temporar, cu condiția ca acestea să îndeplinească cerințele anexei XIII.

2.2.2. Vehicule din categoria O

2.2.2.1. Remorcile din categoria O1 nu trebuie să fie prevăzute în mod obligatoriu cu sisteme de frânare de serviciu; cu toate acestea, în cazul în care remorcile din această categorie sunt prevăzute cu un sistem de frânare de serviciu, acesta este în conformitate cu cerințele pentru categoria O2.

2.2.2.2. Fiecare remorcă din categoria O2 este prevăzută cu un sistem de frânare de serviciu de tip continuu, semicontinuu sau inerțial. Ultimul tip este autorizat numai pentru alte tipuri de remorci decât semiremorcile. Totuși, sunt admise sisteme de frânare electrice în conformitate cu dispozițiile anexei XI.

2.2.2.3. Fiecare remorcă din categoria O3 și O4 este prevăzută cu un sistem de frânare de serviciu de tip continuu sau semicontinuu.

2.2.2.4. Sistemul de frânare de serviciu acționează asupra tuturor roților remorcii.

2.2.2.5. Acțiunea sistemului de frânare de serviciu este distribuită corespunzător între axe.

2.2.2.6. Acțiunea fiecărui sistem de frânare este distribuită simetric între roțile fiecărei axe, în raport cu planul median longitudinal al vehiculului.

2.2.2.7. Suprafețele de frânare necesare pentru obținerea eficacității prevăzute sunt în contact continuu cu roțile, fie în mod rigid, fie prin componente rezistente.

2.2.2.8. Uzura frânelor este compensată cu ușurință printr-un sistem de reglare automată sau manuală. Pe lângă acesta, comanda și componentele transmisiei și frânelor au o cursă de rezervă și, dacă este necesar, mijloace corespunzătoare de compensare astfel încât, atunci când frânele se supraîncălzesc sau când garniturile de frână au atins un anumit grad de uzură, eficacitatea frânării este asigurată fără a fi necesară reglarea imediată.

2.2.2.8.1. Reglarea pentru compensarea uzurii este automată pentru frânele de serviciu. Totuși, montarea dispozitivelor de ajustare automată este opțională pentru vehiculele din categoriile O1 și O2. Dispozitivele de reglare automată pentru compensarea uzurii sunt construite astfel încât, după încălzirea urmată de răcirea frânelor, să asigure o frânare eficientă.

În mod special, vehiculul trebuie să rămână capabil să funcționeze normal după efectuarea încercărilor în conformitate cu anexa II, punctul 1.3 (încercarea de tip I) și cu anexa II, punctul 1.6 (încercarea de tip III).

2.2.2.8.2. Este posibilă verificarea cu ușurință a uzurii garniturilor de frână de serviciu din afară sau de sub vehicul, folosind doar uneltele sau echipamentul livrate împreună cu vehiculul; de exemplu, prin orificiile de inspecție corespunzătoare sau prin alte mijloace.

2.2.2.9. Sistemele de frânare sunt construite astfel încât remorca să fie oprită automat în cazul unei decuplări în timp ce remorca este în mișcare. Totuși, această dispoziție nu se aplică la remorci cu o masă maximă ce nu depășește 1,5 tone metrice, cu condiția ca remorcile să fie prevăzute, pe lângă dispozitivul principal de cuplare, cu un dispozitiv secundar de cuplare (lanț, cablu etc.) care, în cazul separării dispozitivului principal, să poată opri bara de tracțiune să atingă pământul și să aibă o acțiune reziduală asupra direcției remorcii.

2.2.2.10. La toate remorcile care trebuie să fie prevăzute cu un sistem de frânare de serviciu, frâna de parcare este asigurată chiar și când remorca este separată de vehiculul tractor. Trebuie să fie posibil ca o persoană aflată pe sol să poată acționa sistemul de frânare pentru parcare; totuși, în cazul unei remorci folosite pentru transport de pasageri, sistemul de frânare trebuie să poată fi activat din interiorul remorcii. Termenul „a acționa” se referă și la decuplarea frânei.

2.2.2.11. În cazul în care remorca este prevăzută cu un dispozitiv care întrerupe alimentarea cu aer comprimat a sistemului de frânare, altul decât sistemul de frânare pentru parcare, dispozitivul este proiectat și construit astfel încât să fie readus imediat în poziția de repaus, odată cu reluarea alimentării cu aer comprimat a remorcii.

2.2.2.12. Remorcile din categoriile O3 și O4 prevăzute cu un sistem cu două circuite de alimentare cu aer satisfac condițiile specificate la punctul 2.2.1.18.3.

2.2.2.13. Remorcile din categoriile O3 și O4 sunt prevăzute cu sisteme antiblocare în conformitate cu dispozițiile anexei X.

2.2.2.14. Dacă remorcile nemenționate la punctul 2.2.2.13 sunt prevăzute cu sisteme antiblocare, acestea sunt în conformitate cu dispozițiile anexei X.

2.2.2.15. Echipamentul auxiliar este alimentat cu energie astfel încât, în timpul exploatării lui, dispozitivul (dispozitivele) de stocare a energiei pentru frâna de serviciu să fie menținut(e) la o presiune de cel puțin 80 % din presiunea minimă de alimentare a vehiculului tractor, conform dispozițiilor de la punctul 3.1.2.2 din apendicele la anexa II.

2.2.2.15.1. În cazul unor rupturi sau scurgeri la echipamentul auxiliar sau la orice conductă asociată acestuia, suma forțelor exercitate la circumferința roților frânate este de cel puțin 80 % din valoarea prevăzută pentru remorcă la punctul 2.2.1.2.1 din anexa II. Totuși, atunci când o asemenea ruptură sau scurgere afectează semnalul comenzii dispozitivului special definit la punctul 6 din apendicele la anexa II, se aplică dispozițiile de eficacitate ale punctului menționat anterior.

3. CEREREA DE OMOLOGARE CE DE TIP

3.1. Cererea de omologare CE de tip, conform articolului 3 alineatul (4) din Directiva 70/156/CEE, privind echipamentul de frânare al unui tip de vehicul, este prezentată de către constructorul vehiculului.

3.2. Un model al documentului informativ este prezentat în anexa XVIII pentru autovehicule sau în anexa XIX pentru remorcile cu alte sisteme de frânare decât cel inerțial.

3.3. Un vehicul reprezentativ pentru tipul de vehicul care urmează a fi omologat este prezentat serviciului tehnic responsabil de efectuarea încercărilor pentru omologare.

4. ACORDAREA OMOLOGĂRII CE DE TIP

4.1. Dacă documentele respective sunt corespunzătoare, se acordă omologarea CE de tip conform articolului 3 alineatul (4) din Directiva 70/156/CEE.

4.2. Un model al certificatului de omologare de tip este prezentat în anexa IX, apendicele 1.

4.3. Fiecărui tip de vehicul aprobat i se atribuie un număr de omologare de tip în conformitate cu anexa VII la Directiva 70/156/CEE. Același stat membru nu alocă același număr altui tip de vehicul.

5. MODIFICĂRI ALE TIPULUI ȘI MODIFICĂRI ALE OMOLOGĂRILOR

5.1. În cazul modificărilor unui tip omologat în conformitate cu prezenta directivă, se aplică dispozițiile articolului 5 din Directiva 70/156/CEE.

6. CONFORMITATEA PRODUCȚIEI

6.1. Se iau măsuri pentru asigurarea conformității producției, în conformitate cu dispozițiile articolului 10 din Directiva 70/156/CEE.

(1) Până la stabilirea unor procedee uniforme de calcul al efectelor dispozitivelor de încetinire asupra dispozițiilor de la apendice la punctul 1.1.4.2 al anexei II, această definiție nu include vehiculele prevăzute cu sisteme de frânare retroactivă.

(2) Până la stabilirea unor procedee uniforme de calcul al efectelor dispozitivelor de încetinire asupra dispozițiilor de la apendice la punctul 1.1.4.2 al anexei II, vehiculele echipate cu un dispozitiv de încetinire integrat trebuie să fie prevăzute și cu un sistem antiblocare care să acționeze cel puțin asupra frânelor de serviciu ale axei controlate de dispozitivul de încetinire precum și asupra dispozitivului de încetinire și să se conformeze dispozițiilor din anexa X.

(3) Acest punct trebuie interpretat în modul următor: eficacitatea sistemelor de frânare de serviciu și de siguranță trebuie să rămână în limitele prevăzute în directivă, chiar și în timpul deconectării temporare.

(4) Acest punct trebuie interpretat în modul următor: este esențial, în toate cazurile, ca sistemul de frânare de serviciu să fie prevăzut cu un dispozitiv (de exemplu, o supapă de limitare) care garantează că vehiculul poate fi încă frânat de către sistemul de frânare de serviciu, dar cu eficacitatea prevăzută pentru sistemul de frânare de siguranță.

ANEXA II

Încercări de frânare și eficacitatea sistemelor de frânare

1. ÎNCERCĂRI DE FRÂNARE

1.1. Generalități

1.1.1. Performanța prevăzută pentru sistemele de frânare se bazează pe spațiul de frânare și/sau pe decelerația medie a vehiculului. Performanța unui sistem de frânare se determină prin măsurarea spațiului de frânare în raport cu viteza inițială și/sau prin măsurarea decelerației medii a vehiculului în timpul încercării.

1.1.2. Spațiul de frânare este distanța acoperită de vehicul din momentul în care conducătorul auto începe acționarea comenzii sistemului de frânare și până când vehiculul se oprește; viteza inițială a vehiculului (v1) este viteza din momentul în care conducătorul începe acționarea dispozitivului de control al sistemului de frânare; viteza inițială nu este mai mică de 98 % din viteza prevăzută pentru încercarea în cauză. Decelerația medie (dm) se calculează, în raport cu distanța dată de variația vitezei de la vb la ve, după formula următoare:

Formula

unde

V1= așa cum este definit mai sus

Vb= viteza vehiculului la 0,8 V1, măsurată în km/h

Ve= viteza vehiculului la 0,1 V1, măsurată în km/h

Sb= distanța parcursă între V1 și Vb, în metri

Se= distanța parcursă între V1 și Ve, în metri

Viteza și distanța sunt determinate folosind instrumente care au o acuratețe de ± 1 % la viteza prevăzută pentru încercare. Valoarea lui dm poate fi determinată prin alte metode de măsurare decât cele ale vitezei și ale distanței; în acest caz acuratețea pentru dm este de până la ± 3 %.

1.1.3. Pentru omologarea de tip a oricărui vehicul performanța de frânare trebuie să fie măsurată în timpul încercărilor de drum, efectuate în următoarele condiții:

1.1.3.1. Masa vehiculului trebuie să fie cea prevăzută pentru fiecare tip de încercare și trebuie să fie specificată în raportul de încercare (anexa IX, apendicele 2).

1.1.3.2. Încercarea se efectuează la vitezele prevăzute pentru fiecare tip de încercare. Atunci când viteza maximă prin construcție a unui vehicul este mai mică decât cea prevăzută pentru încercare, încercarea se efectuează la viteza maximă a vehiculului.

1.1.3.3. În timpul încercărilor, forța aplicată dispozitivului de control al sistemului de frânare, în scopul obținerii performanței prevăzute, nu depășește forța maximă menționată pentru încercarea categoriei vehiculului.

1.1.3.4. Fără a aduce atingere dispozițiilor de la punctul 1.1.4.2, drumul are o suprafață cu aderență bună.

1.1.3.5. Încercările se efectuează atunci în absența vântului care poate afecta rezultatele.

1.1.3.6. La începerea încercărilor, pneurile sunt reci și la presiunea prevăzută pentru sarcina suportată efectiv de roți atunci când vehiculul este în staționare.

1.1.3.7. Eficacitatea prevăzută este obținută fără blocarea roților, fără devierea vehiculului de la traiectoria sa și fără vibrații anormale. Blocarea roților este permisă acolo unde aceasta este menționată în mod expres.

1.1.4. Comportamentul vehiculului în timpul frânării

1.1.4.1. În încercările de frânare, și în special în cele efectuate la viteză mare, se verifică comportamentul general al vehiculului la frânare.

1.1.4.2. Comportamentul la frânare al vehiculelor din categoriile M, N, O3 și O4 pe un drum cu aderență redusă îndeplinește condițiile menționate în apendicele la prezenta anexă.

1.2. Încercarea de tip O (încercare de eficacitate normală, cu frânele reci)

1.2.1. Generalități

1.2.1.1. Frânele trebuie să fie reci. Frâna este considerată rece atunci când temperatura măsurată pe disc sau în afara tamburului este sub 100 °C.

1.2.1.2. Încercarea se efectuează în următoarele condiții:

1.2.1.2.1. Vehiculul este încărcat, distribuirea masei sale între axe fiind cea prevăzută de producător. Acolo unde se fac precizări pentru mai multe aranjamente ale încărcăturii pe axe, distribuirea masei maxime între axe este astfel încât încărcătura pe fiecare axă să fie proporțională cu cea maximă permisă pentru fiecare axă; în cazul unor unități tractoare pentru semiremorci, încărcătura poate fi repoziționată la aproximativ jumătatea distanței dintre pivotul de cuplare, așa cum rezultă din condițiile de încărcare de mai sus, și linia centrală a axei (axelor) din spate.

1.2.1.2.2. Fiecare încercare este repetată asupra vehiculului neîncărcat. În cazul unui autovehicul se mai poate afla pe bancheta din față, pe lângă conducător, și o persoană responsabilă cu notarea rezultatelor încercării. În cazul unui autovehicul proiectat să tracteze o semiremorcă, încercările fără încărcătură sunt efectuate doar asupra unității tractoare, fără remorca sa, dar purtând o încărcătură echivalentă cu a cincea roată. Această încărcătură include și roata de rezervă, în cazul în care acest lucru este inclus în specificațiile standard ale vehiculului. În cazul unui vehicul prezentat ca o cabină goală cu șasiu se poate adăuga o încărcătură suplimentară care să simuleze masa caroseriei și care să nu depășească masa minimă prevăzută de producător la anexa XVIII.

1.2.1.2.3. Limitele prevăzute pentru eficacitatea minimă, atât pentru încercările cu vehiculul neîncărcat cât și cu vehiculul încărcat, sunt cele menționate mai jos pentru fiecare categorie de vehicul, vehiculul satisface atât distanța de oprire prevăzută cât și decelerația medie prevăzută pentru respectiva categorie de vehicul, dar măsurarea ambilor parametri poate să nu fie absolut necesară.

1.2.1.2.4. Drumul este orizontal.

1.2.2. Încercarea de tip O cu motor decuplat

1.2.2.1. Încercarea se efectuează la viteza prevăzută pentru categoria căreia îi aparține vehiculul, cifrele menționate în acest scop putând avea o anumita marjă de toleranță. Trebuie să fie atinsă performanța minimă prevăzută pentru fiecare categorie.

1.2.3. Încercarea de tip O cu motor cuplat

1.2.3.1. Pe lângă încercările prevăzute la punctul 1.2.2, se efectuează încercări la diferite viteze, cu motorul cuplat, cea mai mică fiind egală cu 30 % din viteza maximă a vehiculului, iar cea mai mare fiind egală cu 80 % din acea viteza. Datele eficacității maxime sunt măsurate iar comportamentul vehiculului este înregistrat în raportul încercării. Unitățile tractoare pentru semiremorci, încărcate artificial pentru a simula efectele unei semiremorci încărcate, nu se supun unor încercări de peste 80 km/h.

1.2.3.2. Se efectuează încercări suplimentare cu motorul cuplat, pornind de la viteza prevăzută pentru categoria căreia îi aparține vehiculul. Trebuie să fie atinsă valoarea minimă de eficacitate prevăzută pentru fiecare categorie. Unitățile tractoare pentru semiremorci, încărcate artificial pentru a simula efectele unei semiremorci încărcate, nu se supun unor încercări de peste 80 km/h.

1.2.4. Încercare de tip O pentru vehicule din categoria O prevăzute cu frâne cu aer comprimat

1.2.4.1. Eficacitatea frânării remorcii poate fi calculată fie din factorul de frânare al vehiculului tractor plus remorca și forța măsurată la dispozitivul de cuplare, fie, în anumite cazuri, din factorul de frânare al vehiculului tractor plus remorca, atunci când numai remorca este frânată. Motorul vehiculului tractor este decuplat în timpul încercării de frânare. În cazul în care numai remorca este frânată, pentru a se lua în calcul masa suplimentară care este încetinită, eficacitatea este considerată ca reprezentând decelerația medie în regim.

1.2.4.2. Cu excepția cazurilor de la punctele 1.2.4.3 și 1.2.4.4, pentru a determina factorul de frânare al remorcii este necesară măsurarea factorului de frânare al vehiculului tractor și a remorcii ca și forța în dispozitivul de cuplare. Vehiculul tractor trebuie să îndeplinească cerințele stabilite în apendicele la punctul 1.1.4.2 din anexa II, cu privire la relația dintre raportul

Formula

și presiunea pm. Factorul de frânare al remorcii se calculează după următoarea formulă:

Formula

unde:

ZR	=	factorul de frânare al remorcii
ZR + M	=	factorul de frânare al vehiculului tractor plus remorcă
D	=	forța în dispozitivul de cuplare (forță de tractare D > 0) (forță de comprimare D < 0)
PR	=	reacția statică normală totală dintre suprafața drumului și roțile vehiculului

1.2.4.3. Dacă o remorcă are sistem de frânare continuu sau semi-continuu, atunci când presiunea în cilindrii de frână nu se schimbă în timpul frânării în ciuda modificării dinamice a încărcării punților, și în cazul semiremorcilor, doar remorca poate fi frânată. Factorul de frânare al remorcii se calculează după următoarea formulă:

Formula

unde:

R	=	valoarea rezistenței la rulare = 0,01
PM	=	reacția statică normală totală dintre suprafața șoselei și roțile vehiculelor tractoare ale remorcilor.

1.2.4.4. În celelalte cazuri, evaluarea ratei de frânare a remorcii se poate face doar prin frânarea remorcii. În acest caz, presiunea folosită este aceeași cu cea măsurată în cilindrii de frână la frânarea ansamblului.

1.3. Încercare de tip I (încercare de pierdere a eficacității)

1.3.1. Cu frânări succesive

1.3.1.1. Sistemul de frânare de serviciu al tuturor autovehiculelor se testează prin acționarea și decuplarea repetată a frânelor, vehiculul fiind încărcat, în conformitate cu condițiile din următorul tabel:

Categoria vehiculului	Condiții
Categoria vehiculului	V1 km/h	V2 km/h	Δt (s)	n
M1	80 % Vmax ≤ 120	½ V1	45	15
M2	80 % Vmax ≤ 100	½ V1	55	15
M3	80 % Vmax ≤ 60	½ V1	60	20
N1	80 % Vmax ≤ 120	½ V1	55	15
N2	80 % Vmax ≤ 60	½ V1	60	20
N3	80 % Vmax ≤ 60	½ V1	60	20

unde:

V1	=	a se vedea punctul 1.1.2.
V2	=	viteza la sfârșitul frânării
Vmax	=	viteza maximă a vehiculului
n	=	numărul de acționări ale frânei
Δt	=	durata unui ciclu de frânare (durata dintre inițierea unei acționări a frânei și acționarea imediat următoare)

1.3.1.2. În cazul în care caracteristicile vehiculului nu permit perioada de timp prevăzută pentru Δt, durata poate fi mărită; în toate cazurile, pe lângă perioada de timp necesară pentru frânare și accelerare, este permisă o perioadă de 10 secunde la fiecare ciclu pentru stabilizarea vitezei V1.

1.3.1.3. În aceste încercări, forța aplicată dispozitivului de control este reglată astfel încât să se atingă o decelerație medie de 3 m/s2 la prima acționare a frânelor. Aceasta forță rămâne constantă pe tot parcursul acționării repetate a frânelor.

1.3.1.4. În timpul acționării frânelor, se folosește în mod continuu cea mai mare treaptă de viteză (cu excepția supramultiplicatorului etc.).

1.3.1.5. Pentru mărirea vitezei după frânare, cutia de viteze se folosește astfel încât să se obțină viteza V1 în cel mai scurt timp posibil (accelerația maximă permisă de motor și de cutia de viteze).

1.3.2. Cu frânare continuă

1.3.2.1. Sistemul de frânare de serviciu a remorcilor din categoriile O2 și O3 este supus încercării astfel încât, vehiculul fiind încărcat, puterea administrată frânelor să fie echivalentă cu cea obținută în aceeași perioadă de timp cu un vehicul încărcat, condus la o viteză constantă de 40 km/h în condiții de pantă de 7 % și pe o distanță de 1,7 km.

1.3.2.2. Încercarea poate fi efectuată pe o suprafață plană, remorca fiind tractată de un autovehicul; în timpul încercării forța aplicată dispozitivului de comandă este reglată astfel încât să mențină constantă rezistența remorcii (7 % din sarcina maximă staționară pe axă a remorcii). În cazul în care forța disponibilă pentru remorcare este insuficientă încercarea poate fi efectuată la o viteză mai mică dar pe o distanță mai mare, conform tabelului următor:

Viteza (km/h)	Distanța (metri)
40	1 700
30	1 950
20	2 500
15	3 100

1.3.3. Eficacitatea la cald

1.3.3.1. La sfârșitul încercării de tip I (încercarea descrisă la punctul 1.3.1 sau încercarea descrisă la punctul 1.3.2 din prezenta anexă) eficacitatea la cald a sistemului de frânare de serviciu este măsurată în aceleași condiții (și în special la o forță constantă de comandă care nu depășește forța medie folosită) ca și pentru încercarea de tip 0 cu motorul decuplat (condițiile de temperatură pot fi diferite). În cazul autovehiculelor, această eficacitate la cald nu este mai mică de 80 % decât cea prevăzută pentru categoria în cauză și nici mai mică de 60 % decât cea înregistrată la încercarea de tip 0 cu motorul decuplat. Cu toate acestea, în cazul remorcilor, forța de frânare la circumferința roților, pentru frânele încălzite, atunci când acestea sunt încercate la 40 km/h, nu este mai mică de 36 % din sarcina maximă staționară a roții sau mai mică de 60 % din valoarea înregistrată la încercarea de tip 0 la aceeași viteză.

1.3.3.2. În cazul unui autovehicul care satisface cerința de 60 % specificată la punctul 1.3.3.1 dar care nu îndeplinește cerința de 80 % specificată la punctul 1.3.3.1, se poate efectua o încercare suplimentară de eficacitate la cald folosindu-se o forță de control care să nu o depășească pe cea specificată la punctul 2.1.1.1 din prezenta anexă. Rezultatele ambelor încercări sunt indicate în raport.

1.4. Încercarea de tip II (încercarea comportamentului la coborâre)

1.4.1. Autovehiculele încărcate sunt încercate în condiții în care energia aplicată să fie echivalentă cu cea înregistrată pe aceeași perioadă de timp la un vehicul încărcat, condus cu o viteză medie de 30 km/h pe o pantă cu o înclinație de 6 % și pe o distanță de 6 km, într-o treaptă de viteză corespunzătoare și cu dispozitivul de încetinire cuplat, în cazul în care vehiculul este prevăzut cu un astfel de dispozitiv. Treapta de viteză este aleasă astfel încât să nu permită motorului să depășească valoarea maximă a turației menționată de producător.

1.4.2. Pentru vehiculele la care energia este absorbită doar prin acțiunea de frânare a motorului se permite o toleranță de ± 5 km/h a vitezei medii și se folosește o treaptă de viteză care să stabilizeze viteza la valoarea cea mai apropiată de 30 km/h pe o pantă cu o înclinație de 6 %. În cazul în care eficacitatea acțiunii de frânare a motorului se determină prin măsurarea decelerației, aceasta este suficientă dacă decelerația medie măsurată este de cel puțin 0,5 m/s2.

1.4.3. La sfârșitul încercării, eficacitatea la cald a sistemului de frânare de serviciu se măsoară în aceleași condiții ca și pentru încercarea de tip 0 cu motorul decuplat (condițiile de temperatură, bineînțeles, pot fi diferite). Această eficacitate la cald dă o distanță de oprire care nu depășește valorile următoare și o decelerație medie cel puțin egală cu valorile următoare, folosind o forță de acționare a dispozitivului de control care să nu depășească 700 N:

categoria M3:

Formula

(al doilea termen corespunzând unei decelerații medii de 3,75 m/s2)

categoria N3:

Formula

(al doilea termen corespunzând unei decelerații medii de 3,3 m/s2).

1.5. Încercarea de tip IIA

1.5.1. Vehiculele încărcate se supun încercării în astfel de condiții încât energia aplicată să fie echivalentă cu cea înregistrată, pe aceeași perioadă de timp, la un vehicul încărcat condus cu o viteză medie de 30 km/h pe o pantă cu o înclinație de 7 % și pe o distanță de 6 km. În timpul încercării, sistemele de frânare de serviciu, de siguranță și de parcare nu sunt acționate. Treapta de viteză este aleasă astfel încât să nu permită motorului să depășească valoarea maximă a turației menționată de producător. Poate fi folosit un dispozitiv de încetinire integrat, cu condiția ca acesta să fie decalat în așa fel încât să nu se acționeze sistemul de frânare de serviciu; acest lucru se poate verifica controlând dacă frânele se mențin reci, conform dispozițiilor punctului 1.2.1.1 din prezenta anexă.

1.5.2. Pentru vehiculele la care energia este absorbită numai de acțiunea de frânare a motorului se permite o toleranță de ± 5 km/h a vitezei medii și este activată o treaptă de viteză care să permită stabilizarea vitezei la valoarea cea mai apropiată de 30 km/h pe o pantă cu o înclinație de 7 %. Dacă eficacitatea acțiunii de frânare a motorului singur se determină prin măsurarea decelerației, aceasta este suficientă dacă decelerația medie este de cel puțin 0,6 m/s2.

1.6. Încercarea de tip III (încercare de pierdere a eficacității frânelor pentru vehicule din categoria O4)

1.6.1. Încercare pe pistă

Condițiile pentru încercarea pe pistă sunt următoarele:

Numărul de aplicări ale frânei:	20
Durata ciclului de frânare:	60 s
Viteza inițială la începutul frânării:	60 km/h
Acționările frânei:	corespunzătoare unei decelerații a remorcii de 3 m/s2

Factorul de frânare al remorcii se calculează în conformitate cu punctul 1.2.4.3 din prezenta anexă:

Formula

Viteza la sfârșitul frânării (anexa VII, apendicele 1, punctul 3.1.5):

Formula

unde:

zR	=	factorul de frânare al remorcii
zR + M	=	factorul de frânare al ansamblului (autovehicul și remorcă)
R	=	valoarea rezistenței la rulare = 0,01
PM	=	reacția statică normală totală dintre calea de rulare și roțile vehiculului tractor pentru remorcă (kg)
PR	=	reacția statică normală totală dintre calea de rulare și roțile remorcii (kg)
P1	=	partea din masa remorcii susținută de axa (axele) nefrânată (nefrânate) (kg)
P2	=	partea din masa remorcii susținută de puntea (punțile) frânată (frânate) (kg)
v1	=	viteza inițială (km/h)
v2	=	viteza finală (km/h)

1.6.2. Eficacitatea la cald

La sfârșitul încercării, conform punctului 1.6.1, eficacitatea la cald a sistemului de frânare de serviciu trebuie să fie măsurată în aceleași condiții ca și pentru încercarea de tip 0, desigur în condiții de temperatură diferite și începând de la o viteză inițială de 60 km/h. Forța de frânare la cald la circumferința roților nu este mai mică de 40 % din sarcina maximă staționară a roții și nu este mai mică de 60 % din cea înregistrată la încercarea de tip 0 la aceeași viteză.

2. EFICACITATEA SISTEMELOR DE FRÂNARE

2.1. Vehicule din categoriile M și N

2.1.1. Sistemele de frânare de serviciu

2.1.1.1. Dispoziții privind încercările

2.1.1.1.1. Sistemele de frânare de serviciu ale vehiculelor din categoriile M și N sunt încercate în conformitate cu condițiile prevăzute în tabelul următor:

Tipul încercării		M1 0-I	M2 0-I	M3 0-I-II/IIA	N1 0-I	N2 0-I	N3 0-I-II/IIA
Încercarea de tip 0 cu	viteza prevăzută	80 km/h	60 km/h	60 km/h	80 km/h	60 km/h	60 km/h
motorul cuplat	s ≤
	dm ≥	5,8 ms– 2	5 ms– 2
Încercarea de tip 0 cu motorul	v = 80 %vmax dar ≤:	160 km/h	100 km/h	90 km/h	120 km/h	100 km/h	90 km/h
cuplat	s ≤
	dm ≥	5 ms– 2	4 ms– 2
	F ≤	500 N	700 N

unde:

v	=	viteză de încercare în km/h
s	=	distanța de oprire în metri
dm	=	decelerația medie la turația normală a motorului
F	=	forța aplicată pedalei de frână
vmax	=	viteza maximă a vehiculului

2.1.1.1.2. În cazul unui autovehicul autorizat să tracteze o remorcă fără frâne, eficacitatea minimă prevăzută pentru acea categorie de vehicul (pentru încercarea de tip 0 cu motorul decuplat) se atinge cu remorca fără frâne cuplată la autovehicul și cu remorca fără frâne încărcată la masa maximă prevăzută de producător. Totuși, în cazul vehiculelor din categoria M1, eficacitatea minimă a ansamblului nu este mai mică de 5,4 m/s2, atât cu încărcătură cât și fără încărcătură.

Eficacitatea ansamblului se verifică prin calcule privind eficacitatea maximă de frânare atinsă de autovehicul, în condiții de încărcare (și de neîncărcare în cazul categoriei M1), în timpul încercării de tip 0 cu motorul decuplat, folosind următoarea formulă (nu sunt necesare încercări practice cu o remorcă fără frâne cuplată):

Formula

unde:

d M + R	=	decelerația medie a autovehiculului, calculată la cuplarea cu o remorcă nefrânată, în m/s2
dM	=	decelerația medie maximă a autovehiculului atinsă în timpul încercării de tip 0 cu motorul decuplat, în m/s2
PM	=	masa autovehiculului, încărcat (și neîncărcat pentru categoria M1)
PR	=	masa maximă a unei remorci nefrânate care poate fi cuplată, conform specificațiilor producătorului autovehiculului.

2.1.2. Sisteme de frânare de siguranță

2.1.2.1. Sistemul de frânare de siguranță, chiar dacă comanda care îl acționează este folosită și pentru alte funcții de frânare, trebuie să dea o distanță de oprire care să nu depășească următoarele valori și o decelerație medie nu mai mică decât următoarele valori:

categoria M1:

Formula

(al doilea termen corespunzând unei decelerații medii de 2,9 m/s2)

categoriile M2, M3:

Formula

(al doilea termen corespunzând unei decelerații medii de 2,5 m/s2)

categoria N:

Formula

(al doilea termen corespunzând unei decelerații medii de 2,2 m/s2).

2.1.2.2. În cazul în care comanda sistemului de frânare de siguranță este una manuală, eficacitatea prevăzută se obține prin aplicarea unei forțe asupra comenzii care să nu depășească 400 N în cazul categoriei M1 și 600 N în cazul altor vehicule, iar comanda trebuie să fie situată astfel încât să poată fi manevrată ușor și rapid de către conducător.

2.1.2.3. În cazul în care comanda sistemului de frânare de siguranță este o pedală, eficacitatea prevăzută se obține prin aplicarea unei forțe asupra comenzii care să nu depășească 500 N în cazul categoriei M1 și 700 N în cazul altor vehicule, iar comanda este situată astfel încât să poată fi manevrată ușor și rapid de către conducător.

2.1.2.4. Eficacitatea sistemului de frânare de siguranță se verifică prin încercarea de tip 0 cu motorul decuplat, începând de la următoarele viteze inițiale:

M1 = 80 km/h	M2 = 60 km/h	M3 = 60 km/h
N1 = 70 km/h	N2 = 50 km/h	N3 = 40 km/h.

2.1.2.5. Încercarea eficacității sistemului de frânare de siguranță se realizează prin simularea condițiilor unei avarii reale a sistemului de frânare de serviciu.

2.1.3. Sisteme de frânare de parcare

2.1.3.1. Chiar dacă este combinat cu unul din celelalte sisteme de frânare, sistemul de frânare de parcare este capabil să mențină un vehicul încărcat în staționare pe o pantă sau o rampă cu o înclinare de 18 %.

2.1.3.2. În cazul vehiculelor la care este autorizată cuplarea unei remorci, sistemul de frânare de parcare a vehiculului tractor este capabil să mențină ansamblul de vehicule în staționare pe o pantă sau rampă cu o înclinație de 12 %.

2.1.3.3. În cazul în care comanda este una manuală, forța aplicată acesteia nu depășește 400 N în cazul vehiculelor din categoria M1 și 600 N în cazul celorlalte vehicule.

2.1.3.4. În cazul în care comanda este o pedală, forța exercitată asupra acesteia nu depășește 500 N în cazul vehiculelor din categoria M1 și 700 N în cazul celorlalte vehicule.

2.1.3.5. Se admite un sistem de frânare de parcare care trebuie să fie acționat de mai multe ori înaintea atingerii eficacității prevăzute.

2.1.3.6. Pentru verificarea conformității cu dispozițiile anexei I, punctul 2.2.1.2.4 se efectuează o încercare de tip 0 cu motorul decuplat, la o viteză inițială de 30 km/h. Decelerația medie la acționarea comenzii sistemului de frânare de parcare și decelerația imediat înaintea opririi vehiculului nu este mai mică de 1,5 m/s2. Încercarea se efectuează cu vehiculul încărcat. Forța exercitată asupra dispozitivului de comandă a frânării nu depășește valorile specificate.

2.1.4. Performanța reziduală a sistemului de frânare de serviciu după o defecțiune a mecanismului de transmisie

2.1.4.1. Performanța reziduală a sistemului de frânare de serviciu, în cazul unei defecțiuni la una dintre piesele mecanismului său de transmisie, dă o distanță de oprire care nu depășește valorile următoare și o decelerație medie nu mai mică decât valorile următoare, folosind o forță de comandă care să nu depășească 700 N atunci când aceasta este verificată prin încercarea de tip 0 cu motorul decuplat, începând de la următoarele viteze inițiale ale categoriei vehiculului respectiv.

Tip	km/h	Încărcat	m/s2	Neîncărcat	m/s2
M1	80		1,7		1,5
M2	60		1,5		1,3
M3	60		1,5		1,5
N1	70		1,3		1,1
N2	50		1,3		1,1
N3	40		1,3		1,3

2.1.4.2. Testul de eficacitate a capacității reziduale a frânării se efectuează prin simularea condițiilor reale de avarie a sistemelor de frânare de serviciu.

2.2. Vehicule din categoria O

2.2.1. Sisteme de frânare de serviciu

2.2.1.1. Dispoziții privind încercările vehiculelor din categoria O1

2.2.1.1.1. În cazurile în care este obligatoriu un sistem de frânare de serviciu, eficacitatea sistemului satisface dispozițiile prevăzute pentru vehiculele din categoria O2.

2.2.1.2. Dispoziții privind încercările pentru vehiculele din categoria O2

2.2.1.2.1. În cazul în care sistemul de frânare de serviciu este de tip continuu sau semi-continuu, suma forțelor exercitate la circumferința roților frânate este de cel puțin X % din sarcina maximă pe roată la staționare, X având următoarele valori:

Remorcă propriu-zisă, încărcată sau neîncărcată	50
Semiremorcă, încărcată sau neîncărcată	45
Remorcă cu axe mediane, încărcată sau neîncărcată	50

În cazul în care remorca este prevăzută cu un sistem de frânare cu aer comprimat, presiunea în circuitul de comandă nu depășește 6,5 bari (1) iar presiunea în conducta de alimentare nu depășește 7,0 bari (1) în timpul încercării de frânare. Viteza de încercare este de 60 km/h.

Trebuie să se efectueze un test suplimentar la 40 km/h cu vehiculul încărcat în vederea comparării cu rezultatul încercării de tip I.

2.2.1.2.2. Dacă sistemul de frânare este de tip inerțial, acesta respectă condițiile din anexa VIII.

2.2.1.2.3. În plus, aceste vehicule sunt supuse încercării de tip I.

2.2.1.2.4. În cazul încercării de tip I pentru semiremorci, masa frânată de către axa (axele) sa(le) corespunde sarcinii maxime a axei (axelor) (fără a include sarcina pe pivotul de cuplare).

2.2.1.3. Dispoziții privind încercarea vehiculelor din categoria O3.

2.2.1.3.1. Se aplică aceleași dispoziții ca și în cazul vehiculelor din categoria O2.

2.2.1.4. Dispoziții privind încercarea vehiculelor din categoria O4.

2.2.1.4.1. În cazul în care sistemul de frânare de serviciu este de tip continuu sau semicontinuu, suma forțelor exercitate la circumferința roților frânate este egală cu cel puțin X % din sarcina maximă pe roată la staționare, X având următoarele valori:

Remorcă propriu-zisă, încărcată sau neîncărcată	50
Semiremorcă, încărcată sau neîncărcată	45
Remorcă cu axe mediane, încărcată sau neîncărcată	50

2.2.1.4.2. În plus, vehiculele sunt supuse încercării de tip III.

2.2.1.4.3. În cadrul încercării de tip III pentru o semiremorcă, masa frânată de către axa acesteia corespunde sarcinii maxime a axei.

2.2.2. Sisteme de frânare pentru parcare

2.2.2.1. Sistemul de frânare pentru parcare cu care este prevăzută remorca sau semiremorca este capabil să mențină staționară remorca sau semiremorca încărcată, atunci când sunt separate de vehiculul tractor, pe o rampă sau pantă cu o înclinare de 18 %. Forța aplicată comenzii nu depășește 600 N.

2.2.3. Sisteme de frânare automată

2.2.3.1. Eficacitatea frânării automate, în cazul unei pierderi totale de presiune în conducta de alimentare cu aer, la încercarea vehiculului încărcat la o viteză de 40 km/h, nu este mai mică de 13,5 % din sarcina maximă staționară a roții. Este permisă blocarea roților la niveluri de eficacitate de peste 13,5 %.

2.3. Timpul de reacție

Atunci când un vehicul este prevăzut cu un sistem de frânare de serviciu care este dependent total sau parțial de o sursă de energie, alta decât efortul muscular al conducătorului, sunt satisfăcute următoarele condiții:

2.3.1. În cazul unei manevre de urgență, timpul scurs între momentul în care dispozitivul începe să fie activat și momentul în care forța de frânare asupra axei situate în poziția cea mai defavorabilă atinge nivelul corespunzător eficacității prevăzute nu depășește 0,6 secunde.

2.3.2. În cazul vehiculelor prevăzute cu sisteme de frânare cu aer comprimat, dispozițiile de la punctul 2.3.1 sunt considerate ca fiind îndeplinite în cazul în care vehiculul se conformează dispozițiilor din anexa III.

2.3.3. În cazul vehiculelor prevăzute cu sisteme de frânare hidraulică, dispozițiile de la punctul 2.3.1 sunt considerate ca fiind îndeplinite în cazul în care, în cazul unei manevre de urgență, decelerația vehiculului sau presiunea la cel mai puțin favorabil cilindru de frână atinge un nivel corespunzător eficacității prevăzute în mai puțin de 0,6 secunde.

Apendice

(A se vedea punctul 1.1.4.2)

Distribuirea forței de frânare între axele vehiculului

1. DISPOZIȚII GENERALE

Vehiculele din categoriile M, N, O3 și O4 care nu sunt prevăzute cu un sistem antiblocare, conform definiției din anexa X, îndeplinesc cerințele prezentului apendice. Dacă se utilizează un dispozitiv special, acesta funcționează automat. Cu toate acestea, vehiculele – altele decât cele din categoria M1 – care sunt prevăzute cu un sistem antiblocare conform definiției din anexa X îndeplinesc și dispozițiile de la punctele 7 și 8 din prezentul apendice în cazul în care sunt prevăzute și cu un dispozitiv special automat care comandă distribuția frânării între axe. În cazul unei defecțiuni a dispozitivului de comandă, este posibilă oprirea vehiculului conform dispozițiilor de la punctul 6 din prezentul apendice.

2. SIMBOLURI

i	=	indice de axă (i = 1, axă față i = 2, a doua axă; etc.)
Pi	=	reacția normală a suprafeței drumului față de axa i în condiții statice
Ni	=	reacția normală a suprafeței drumului față de axa i la frânare
Ti	=	forța exercitată de frâne asupra axei i în condiții normale de frânare pe drum
ƒi	=	aderența Ti/Ni folosită de axa i (2)
J	=	decelerația vehiculului
g	=	accelerația datorată gravitației g = 10 m/s2
z	=	factorul de frânare al vehiculului = J/g (3)
P	=	masa vehiculului
h	=	înălțimea centrului de greutate specificat de producător și aprobat de serviciile tehnice care efectuează încercarea de omologare
E	=	ampatamentul
k	=	coeficient teoretic al aderenței dintre pneu și drum
Kc	=	factor de corecție – semiremorcă încărcată
Kv	=	factor de corecție – semiremorcă neîncărcată
TM	=	suma forțelor de frânare la circumferința roților vehiculului tractor pentru remorci sau semiremorci
PM	=	reacția statica normală totală dintre suprafața drumului și roțile vehiculelor de tractare pentru remorci sau semiremorci, după cum se face referire la punctul 3.1.4 și respectiv 3.1.5.
Pm	=	presiunea la racordul de cuplare al circuitului de comandă
TR	=	suma forțelor de frânare la circumferința tuturor roților remorcilor sau semiremorcilor
PR	=	reacția statică normală totală dintre suprafața drumului și roțile remorcii sau semiremorcii
PRmax	=	valoarea PR la masa maximă a semiremorcii
ER	=	distanța dintre pivot și centrul axei sau axelor semiremorcii
hR	=	înălțimea centrului de greutate al semiremorcii specificat de producător și aprobat de serviciile tehnice care efectuează încercarea de omologare.

3. DISPOZIȚII PENTRU AUTOVEHICULE

3.1. Vehicule cu două axe

3.1.1. Pentru toate categoriile de vehicule, pentru valori ale lui k cuprinse între 0,2 și 0,8:

Formula

Pentru toate stările de încărcare ale vehiculului, curba de aderență utilizată a axei față trebuie să fie superioară celei a axei spate:

—

pentru toți factorii de frânare cuprinși între 0,15 și 0,8 în cazul vehiculelor din categoria M1.

Cu toate acestea, pentru vehiculele din această categorie peste segmentul de valori ale lui z cuprinse între 0,3 și 0,45, o inversare a curbelor aderenței utilizate este permisă în cazul în care curba aderenței utilizate pentru axa spate nu depășește cu mai mult de 0,05 linia definită de formula k = z (linia aderenței utilizate ideale – a se vedea figura 1A),

—

pentru toți factorii de frânare cuprinși între 0,15 și 0,5 în cazul vehiculelor din categoria N1 (5).

Această condiție este, de asemenea, considerată satisfăcută dacă la factori de frânare cuprinși între 0,15 și 0,3 curbele aderenței utilizate pentru fiecare axă sunt situate între două linii paralele la linia aderenței utilizate ideale, dată de ecuațiile k = z + 0.08 și k = z – 0,08, așa cum se indică în figura C, unde curba aderenței utilizate pentru axa spate poate intersecta linia k = z – 0,08 și dacă la factori de frânare cuprinși între 0,3 și 0,5 curba de utilizare a aderenței respectă relația z ≥ k – 0,08 și între 0,5 și 0,61 relația z ≥ 0,5 k + 0,21;

—

pentru toți factorii de frânare cuprinși între 0,15 și 0,30, în cazul celorlalte categorii. Această condiție este de asemenea considerată satisfăcută dacă la factori de frânare cuprinși între 0,15 și 0,30 curbele de utilizare a aderenței pentru fiecare axă sunt situate între două linii paralele la linia aderenței utilizate ideale dată de ecuațiile k = z + 0,08 și k = z – 0,08, așa cum se indică în figura 1B, iar curba aderenței utilizate pentru axa spate, la factori de frânare z ≥ 0,3, respectă relația z ≥ 0,3 + 0,74 (k – 0,38)

3.1.2. În cazul unui autovehicul autorizat să tracteze remorci din categoria 03 sau 04 echipate cu sisteme de frânare cu aer comprimat:

3.1.2.1. Când este supusă încercării cu sursa de energie oprită, conducta de alimentare deconectată și un rezervor cu o capacitate de 0,5 litri conectat la circuitul de comandă, iar sistemul la presiuni de cuplare și decuplare, presiunea la aplicarea completă a comenzii sistemului de frânare de serviciu este cuprinsă între 6,5 și 8,6 bari la capetele de cuplare ale conductei de alimentare și ale circuitului de comandă independent de greutatea totală a vehiculului. Aceste presiuni trebuie să poată fi verificate la vehiculul tractor atunci când acesta este decuplat de remorcă. Zonele de compatibilitate din figurile 2, 3 și 4A ale prezentului apendice la anexa II nu trebuie să depășească 7,5 bari.

3.1.2.2. Trebuie să se garanteze că la racordul de cuplare al conductei de alimentare există o presiune de cel puțin 7 bari atunci când sistemul este la presiunea de cuplare; această presiune trebuie să poată fi verificată fără acționarea sistemului de frânare de serviciu.

3.1.3. Verificarea condițiilor de la punctul 3.1.1

Pentru verificarea condițiilor de la punctul 3.1.1 producătorul furnizează curbele aderenței utilizate pentru axele față și spate pe baza formulelor:

Formula

;

Formula

Graficele se trasează pentru următoarele condiții de sarcină:

—	Neîncărcat, în stare de funcționare cu conducătorul la bord. În cazul unui vehicul de tipul șasiu-cabină, se poate adăuga o sarcină suplimentară pentru a simula masa caroseriei, însă fără a depăși masa minimă declarată de fabricant în anexa XVIII.

—	Încărcat. Acolo unde există o dispoziție privind mai multe posibilități de distribuire a sarcinii se ia în considerație cea în care sarcina cea mai mare se află pe axa față.

3.1.4. Vehicule tractoare, altele decât unitățile tractoare pentru semiremorci.

3.1.4.1. În cazul unui autovehicul autorizat să tracteze remorci din categoria O3 sau O4, echipate cu sisteme de frânare cu aer comprimat, raportul admis între factorul de frânare

Formula

și presiunea pm se încadrează în limitele indicate în figura 2.

3.1.5. Unități tractoare pentru semiremorci

3.1.5.1. Unități tractoare cu semiremorci neîncărcate

Un ansamblu articulat neîncărcat este considerat a constitui o unitate tractoare în stare de funcționare, cu conducătorul la bord, cuplată la o semiremorcă neîncărcată. Sarcina dinamică a semiremorcii pe unitatea tractoare este reprezentată de o masă statică aplicată pe pivotul de cuplare, egală cu 15 % din masa maximă pe cuplaj. Forțele de frânare se situează între valorile corespunzătoare unității tractoare cu semiremorcă (neîncărcată) și cele ale unității tractoare propriu-zise (fără semiremorcă); se verifică de asemenea forțele de frânare care corespund numai unității tractoare.

3.1.5.2. Unități tractoare cu semiremorci încărcate

Un ansamblu articulat este considerat a constitui o unitate tractoare în stare de funcționare, cu conducătorul la bord, cuplată la o semiremorcă încărcată. Sarcina dinamică a semiremorcii pe unitatea tractoare este reprezentată de o masă statică Ps amplasată pe pivotul de cuplare, egală cu:

Formula

unde Pso reprezintă diferența dintre masa la încărcare maximă a unității tractoare și masa sa atunci când este neîncărcată.

Pentru h se consideră următoarele valori:

Formula

unde:

h0 este înălțimea centrului de greutate al unității tractoare

hs este înălțimea planului de sprijin al cuplării semiremorcii.

P0 este masa unității tractoare neîncărcate

Formula

3.1.5.3. În cazul unui vehicul echipat cu sistem de frânare cu aer comprimat, raportul admis între factorul de frânare

Formula

și presiunea pm se încadrează în zonele prezentate în figura 3.

3.2. Vehicule cu mai mult de două axe

Dispozițiile punctului 3.1 se aplică vehiculelor cu mai mult de două axe. Dispozițiile punctului 3.1.1 privind ordinea de blocare a roților sunt considerate îndeplinite dacă, în cazul factorilor de frânare cuprinși între 0,15 și 0,30, aderența utilizată de cel puțin una dintre axele față este mai mare decât cea utilizată de cel puțin una dintre axele spate.

4. DISPOZIȚII PENTRU SEMIREMORCI

4.1. În cazul semiremorcilor echipate cu sistem de frânare cu aer comprimat

Raportul admis între factorul de frânare

Formula

și presiunea pm se încadrează în două zone indicate în figurile 4A și 4B pentru stările încărcat și, respectiv, neîncărcat. Această dispoziție se îndeplinește pentru toate stările de încărcare posibile ale axelor semiremorcilor.

4.2. Dacă cerințele de la punctul 4.1 nu pot fi îndeplinite în raport cu dispozițiile de la punctul 2.2.1.2.1 din anexa II pentru semiremorci la un factor Kc mai mic decât 0,8, atunci semiremorca îndeplinește eficacitatea minimă de frânare specificată la punctul 2.2.1.2.1 din anexa II și trebuie să fie prevăzută cu sisteme antiblocare în conformitate cu anexa X, cu excepția condițiilor de compatibilitate de la punctul 1 din anexa menționată anterior.

5. DISPOZIȚII PENTRU REMORCI ȘI REMORCI CU AXE MEDIANE

5.1. Pentru remorcile echipate cu sisteme de frânare cu aer comprimat:

5.1.1. Dispozițiile de la punctul 3.1 se aplică remorcilor cu axă dublă (cu excepția situației în care deschiderea axei este mai mică de doi metri).

5.1.2. Remorcile cu mai mult de două axe îndeplinesc dispozițiile de la punctul 3.2.

5.1.3. Raportul admis între factorul de frânare

Formula

și presiunea pm se încadrează în zonele indicate pentru stările încărcat și neîncărcat din figura 2.

5.2. Pentru remorcile cu axă mediană prevăzute cu sisteme de frânare cu aer comprimat:

5.2.1. raportul admis între factorul de frânare

Formula

și presiunea pm se încadrează în două zone indicate în figura 2, înmulțind scara verticală cu 0,95 pentru stările încărcat și respectiv neîncărcat.

5.2.2. Dacă dispozițiile de la punctul 2.2.1.2.1 din anexa II nu pot fi îndeplinite din cauza lipsei de aderență, atunci remorca cu axă centrală este prevăzută cu sistem antiblocare, în conformitate cu anexa X.

6. CONDIȚII DE ÎNDEPLINIT ÎN CAZUL UNEI DEFECȚIUNI LA SISTEMUL DE DISTRIBUȚIE A FRÂNĂRII

În cazul în care dispozițiile prezentului apendice sunt îndeplinite prin utilizarea unui dispozitiv special (de exemplu, comandat mecanic de suspensia vehiculului) este posibilă, în eventualitatea unei defecțiuni a acestui mecanism sau a comenzii sale, oprirea vehiculului în condițiile specificate pentru frânarea de siguranță la autovehicule; la vehiculele autorizate să tracteze remorci prevăzute cu frâne cu aer, este posibilă atingerea unei presiuni la racordul de cuplare al circuitului de comandă care să se încadreze în valorile specificate la punctul 3.1.2 din prezentul apendice. În cazul defecțiunii comenzii dispozitivului la remorci și semiremorci, se obține un factor de frânare de cel puțin 30 % din eficacitatea sistemului frânare de serviciu prevăzută pentru vehiculul respectiv.

7. MARCAJE

7.1. Vehiculele, altele decât cele din categoria M1, care îndeplinesc dispozițiile prezentului apendice prin utilizarea unui dispozitiv comandat mecanic de suspensia vehiculului sunt marcate în vederea indicării cursei utile a dispozitivului între pozițiile corespunzătoare stărilor neîncărcat, respectiv încărcat ale vehiculului, precum și a oricăror alte informații care să permită verificarea reglării mecanismului.

7.1.1. Când senzorul de sarcină este comandat prin intermediul suspensiei vehiculului prin orice alte mijloace, pe vehicul sunt marcate informații despre modul de verificare a reglării dispozitivului.

7.2. În cazul în care dispozițiile prezentului apendice sunt îndeplinite prin utilizarea unui dispozitiv care variază presiunea aerului în transmisia frânei, vehiculul este marcat pentru a indica sarcinile pe axe la sol, presiunile nominale de ieșire ale dispozitivului și o presiune de intrare nu mai mică de 80 % din presiunea maximă de intrare proiectată, conform specificațiilor constructorului vehiculului, pentru următoarele stări de încărcare:

7.2.1. Încărcarea maximă tehnic admisă pentru axa (axele) care comandă mecanismul.

7.2.2. Sarcina (sarcinile) pe axă corespunzătoare masei vehiculului în stare de funcționare, conform definiției de la punctul 2.6 din anexa I la Directiva 70/156/CEE.

7.2.3. Sarcina (sarcinile) pe axă corespunzătoare vehiculului cu caroseria propusă, în stare de funcționare, la care sarcina (sarcinile) pe axă menționată (menționate) la punctul 7.2.2 se aplică unui vehicul constituit din șasiu și cabină.

7.2.4. Sarcina (sarcinile) pe axă specificată (specificate) de constructor pentru a permite verificarea reglării dispozitivului în timpul funcționării, în cazul în care aceasta (acestea) este (sunt) diferită (diferite) de sarcina (sarcinile) specificată (specificate) la punctele 7.2.1, 7.2.2 și 7.2.3.

7.3. Punctul 1.7.2 din addenda la certificatul de omologare de tip (apendicele 1 din anexa IX) include informații care să permită conformitatea cu dispozițiile de la punctele 7.1 și 7.2 ce urmează a fi verificate.

7.4. Marcajele prevăzute la punctele 7.1 și 7.2 se aplică într-o poziție vizibilă și nu pot fi șterse. Un exemplu de marcaj pentru un dispozitiv comandat mecanic la un vehicul prevăzut cu sistem de frânare cu aer comprimat este prezentat în figura 5.

8. RACORDURILE DE ÎNCERCARE A PRESIUNII

8.1. Sistemele de frânare care includ dispozitivele prevăzute la punctul 7.2 sunt prevăzute cu racordurile de încercare a presiunii în circuitul de presiune, în amonte și în aval față de dispozitiv, în pozițiile cele mai accesibile. Racordul din aval nu este necesar dacă presiunea în acel punct poate fi verificată la racordul prevăzut la punctul 4.1 din anexa III.

8.2. Racordurile de încercare a presiunii sunt conforme cu clauza 4 din standardul ISO 3583-1984.

9. INSPECȚIA VEHICULULUI

În timpul încercării pentru omologarea de CE tip a unui vehicul, autoritatea de inspecție tehnică verifică conformitatea cu dispozițiile prevăzute în prezentul apendice și efectuează orice alte încercări necesare în acest scop. Raportul asupra încercărilor suplimentare se atașează la certificatul de omologare CE de tip.

Figura 1A

Vehicule din categoria M1 și anumite vehicule din categoria N1, începând cu 1 Octombrie 1990

(a se vedea punctul 3.1.1)

Figura 1B

Autovehicule (altele decât cele din categoriile M1 și N1) și remorci

(a se vedea punctul 3.1.1)

N.B.: Limita inferioară a intervalului nu se aplică la utilizarea aderenței axei spate.

Figura 1C

Vehicule din categoria N1 (cu anumite excepții începând cu 1 octombrie 1990)

(a se vedea punctul 3.1.1)

N.B.: Limita inferioară a intervalului nu se aplică la utilizarea aderenței axei spate.

Figura 2

Vehicule tractoare și remorci

(a se vedea punctele 3.1.4 și 5)

N.B.:

1.	Este evident că între valorile: și sau și nu este necesar să existe o proporționalitate între factorul de frânare sau și presiunea circuitului de comandă măsurată la racordul de cuplare.

2.	Relațiile stabilite de prezenta figură se aplică progresiv pentru stările intermediare de încărcare între starea încărcat și starea neîncărcat și se obțin în mod automat.

Figura 3

Vehicule tractoare pentru semiremorci

(a se vedea punctul 3.1.5)

N.B.:

1.	Este evident că între valorile: și nu este necesar să existe o proporționalitate între factorul de frânare și presiunea circuitului de comandă măsurată la racordul de cuplare.

2.	Relațiile stabilite de prezenta figură se aplică progresiv pentru stările intermediare de încărcare între starea încărcat și starea neîncărcat și se obțin în mod automat.

Figura 4A

Semiremorci

(a se vedea punctul 4)

N.B.:

1.	Este evident că între valorile: și nu este necesar să existe o proporționalitate între factorul de frânare și presiunea circuitului de comandă măsurată la racordul de cuplare.

Relația dintre factorul de frânare

Formula

și presiunea din circuitul de comandă în condiții de încărcare și neîncărcare se determină după cum urmează:

Factorii Kс (încărcat), Kv (neîncărcat) sunt obținuți prin raportarea la figura 4B. Construiți zonele încărcat și neîncărcat prin înmulțirea limitelor superioare și inferioare ale zonei din figura 4A prezentată mai sus cu cei doi factori obținuți, Kс și respectiv Kv.

Figura 4B

(a se vedea punctul 4)

Notă explicativă pentru utilizarea figurii 4B

1. Formula din care derivă figura 4B este următoarea:

Formula

2. Descrierea metodei prin intermediul unui exemplu practic.

2.1. Liniile întrerupte prezentate din figura 4B se referă la determinarea factorilor Kс și Kv pentru un vehicul cu valorile următoare:

	Încărcat	Neîncărcat
P	24 tone	4,2 tone
PR	15 tone	3 tone
PRmax	15 tone	15 tone
hR	1,8 m	1,4 m
ER	6,0 m	6,0 m

În paragrafele următoare, cifrele din paranteze se referă numai la vehiculul folosit cu scopul de a ilustra metoda de utilizare a figurii 4B.

2.2. Calculul rapoartelor:

(a)

Formula

Încărcat

(= 1,6)

(b)

Formula

neîncărcat

(= 1,4)

(c)

Formula

neîncărcat

(= 0,2)

2.3. Determinarea factorului de corecție pentru starea încărcat Kс:

(a)	se pornește de la hR corespunzătoare = 1,8 m

(b)	se ajunge orizontal la dreapta gP/PR corespunzătoare (gP/PR = 1,6)

(c)	se ajunge vertical la dreapta ER corespunzătoare (ER= 6,0 m)

(d)	se ajunge orizontal la scara Kс; Kс este factorul de corecție la încărcare cerut (Kс = 1,04).

2.4. Determinarea factorului de corecție pentru starea neîncărcat Kv:

2.4.1. Determinarea factorului K2

(a)	se pornește de la valoarea hR corespunzătoare (hR = 1,4 m)

(b)	se ajunge orizontal la dreapta PR/PRmax corespunzătoare în grupul de curbe cel mai apropiat de axa verticală (PR/PRmax = 0,2)

(c)	se ajunge vertical la axa orizontală și se notează valoarea lui K2 = 0,13 m.

2.4.2. Determinarea factorului K1

(a)	se pornește de la valoarea hR corespunzătoare (hR = 1,4 m)

(b)	se ajunge orizontal la dreapta gP/PR corespunzătoare (gP/PR = 1,4)

(c)	se ajunge vertical la dreapta ER corespunzătoare (ER = 6,0 m)

(d)	se ajunge orizontal la dreapta PR/PRmax corespunzătoare în grupul de curbe cel mai îndepărtat de axa verticală (PR/PRmax = 0,2)

(e)	se ajunge vertical la axa orizontală și se notează valoarea lui K1 (K1 = 1,79).

2.4.3. Determinarea factorului Kv

Factorul de corecție la starea neîncărcat Kv se obține din următoarea expresie:

Formula

Figura 5

Senzor de sarcină

(a se vedea punctul 7.4)

(1) Presiunile specificate în prezenta anexă și în anexele următoare sunt relative și se măsoară în bari.

(2) Curbele de aderență utilizate pe axă înseamnă curbele care indică, la condiții de sarcină date, aderențele utilizate de fiecare axă i în funcție de factorul de frânare al vehiculului.

(3) În cazul semiremorcilor, z reprezintă forța de frânare împărțită la masa statică asupra axei (axelor) semiremorcii.

(4) Dispozițiile punctului 3.1.1 nu afectează cerințele anexei II privind eficacitatea frânelor. Cu toate acestea, dacă la verificarea dispozițiilor de la punctul 3.1.1 eficacitățile de frânare obținute sunt mai mari decât cele descrise la anexa II, atunci dispozițiile privind curba aderenței utilizate se aplică în zonele diagramelor IA și IB definite de liniile drepte k = 0,8 și z = 0,8.

(5) Vehiculele din categoria N1 cu un raport al de sarcină al axei spate încărcate/neîncărcate care nu depășește 1,5 sau având o masă maximă mai mica de două tone trebuie să respecte dispozițiile pentru vehiculele din categoria M1 ale prezentului punct începând cu data de 1 octombrie 1990.

ANEXA III

Metode de măsurare a timpului de reacție pentru vehicule prevăzute cu sistem de frânare cu aer comprimat

1. DISPOZIȚII GENERALE

1.1. Timpul de reacție pentru sistemul de frânare se determină cu vehiculul staționar, presiunea fiind măsurată la deschiderea cilindrului de frână aflat în poziția cea mai defavorabilă. În cazul vehiculelor echipate cu sisteme de frânare combinate, aer comprimat/hidraulic, presiunea poate fi măsurată la deschiderea elementului pneumatic aflat în poziția cea mai defavorabilă. La vehiculele echipate cu senzori de sarcină, acestea se reglează în poziția „încărcat”.

1.2. În timpul încercărilor, cursa cilindrilor de frână ai axelor este cea corespunzătoare frânelor reglate cel mai strâns.

1.3. Timpii determinați în aplicarea dispozițiilor prezentei anexe se rotunjesc la a 10-a parte dintr-o secundă. În cazul în care cifra sutimilor este mai mare sau egală cu cinci, atunci timpul de reacție se rotunjește la zecimala imediat următoare.

2. AUTOVEHICULE

2.1. La începutul fiecărei încercări, presiunea din rezervoare este egală cu presiunea minimă la care regulatorul începe să alimenteze din nou instalația. La instalațiile care nu sunt dotate cu regulator (de exemplu, compresor cu presiune limitată) presiunea din rezervor, la începutul fiecărei încercări, este egală, așa cum se menționează la punctul 1.2.2.1 din anexa IV, cu 90 % din presiunea specificată de constructor care trebuie folosită pentru încercările prevăzute de prezenta anexă.

2.2. Timpii de reacție în funcție de timpul de acționare (tf) se obțin dintr-o serie de acționări complete, începând de la un timp cât mai scurt posibil până la un timp de 0,4 secunde. Valorile obținute se introduc într-o diagramă.

2.3. Timpul de reacție corespunzător unui timp de acționare de 0,2 secunde este determinant pentru încercare. Acest timp de reacție poate fi obținut din diagramă prin interpolare.

2.4. În cazul timpului de acționare de 0,2 secunde, timpul care se scurge între începutul acționării pedalei de control și momentul când presiunea din cilindru de frână atinge 75 % din valoarea ei asimptotică nu depășește 0,6 secunde.

2.5. În cazul autovehiculelor prevăzute cu un cuplaj pentru frânarea remorcilor, în mod suplimentar față de dispozițiile de la punctul 1.1, timpul de reacție se măsoară la capătul unei conducte de 2,5 m lungime, cu un diametru interior de 13 mm care se leagă la racordul de cuplare al circuitului de comandă al sistemului de frânare de serviciu. În timpul încercării, un volum de 385 ± 5 cm3 (considerat echivalent cu volumul unei conducte de 2,5 m lungime cu un diametru interior de 13 mm și la o presiune de 6,5 bari) se conectează la racordul de cuplare al circuitului de alimentare.

Unitățile tractoare pentru semiremorci se echipează cu conducte flexibile pentru a se face cuplarea la semiremorci. În consecință, racordurile de cuplare sunt situate la capătul conductelor flexibile. Lungimea și diametrul interior al conductelor sunt indicate la punctul 2.6.3 din raportul de încercare (anexa IX, apendicele 2).

2.6. Timpul care se scurge de la începutul acționării pedalei de comandă și până în momentul când presiunea măsurată la racordul de cuplare al circuitului de comandă atinge x % din valoarea ei asimptotică nu depășește valorile enumerate în tabelul de mai jos:

x (%)	t (secunde)
10	0,2
75	0,4

2.7. În mod suplimentar față de dispozițiile de mai sus, în cazul autovehiculelor autorizate să tracteze remorci din categoriile O3 și O4 echipate cu sisteme de frânare cu aer comprimat se verifică respectarea dispozițiilor de la punctul 2.2.1.18.4.1 din anexa 1, efectuându-se următoarele încercări:

(a)	măsurarea presiunii la extremitatea unei conducte de 2,5 m lungime cu un diametru interior de 13 mm, care se racordează la racordul de cuplare al conductei de alimentare;

(b)	simularea unei defecțiuni a circuitului de comandă la racordul de cuplare;

(c)	acționarea comenzii sistemului de frânare de serviciu în 0,2 secunde, conform descrierii de la punctul 2.3.

3. REMORCI (inclusiv semiremorci)

3.1. În cazul remorcilor, timpii de reacție se măsoară fără vehicul tractor. Pentru a simula vehiculul tractor este necesar să se asigure un simulator la care să fie conectate racordurile de cuplare ale circuitelor de comandă și alimentare ale remorcii.

3.2. Presiunea în conducta de alimentare este de 6,5 bari.

3.3. Simulatorul are următoarele caracteristici:

3.3.1. Acesta are un rezervor cu o capacitate de 30 litri, care este încărcat până la o presiune de 6,5 bari înaintea fiecărei încercări și care nu se reîncarcă în timpul fiecărei încercări. La ieșirea comenzii frânei, simulatorul are un orificiu cu un diametru variind între 4,0 și 4,3 mm inclusiv. Volumul conductei măsurat de la orificiu până la racordul de cuplare, inclusiv, este de 385 ± 5 cm3 (considerat echivalentul volumului unei conducte de 2,5 m lungime cu un diametru interior de 13 mm și având o presiune de 6,5 bari). Presiunile în conducta de comandă prevăzute la punctul 3.3.3 se măsoară imediat în avalul orificiului.

3.3.2. Comanda sistemului de frânare este proiectată în așa fel încât eficacitatea sa la utilizare să nu fie afectată de dispozitivul de încercare.

3.3.3. Simulatorul se reglează, de exemplu prin alegerea unui orificiu în conformitate cu punctul 3.3.1, în așa fel încât dacă la acesta se cuplează un rezervor de 385 ± 5 cm3, timpul necesar ca presiunea să crească de la 0,65 la 4,9 bari (10 și respectiv 75 % din presiunea nominală de 6,5 bari), să fie de 0,2 ± 0,01 secunde. În cazul în care rezervorul de mai sus se înlocuiește cu un rezervor de 1 155 ± 15 cm3, timpul necesar pentru ca presiunea să crească de la 0,65 la 4,9 bari, fără altă reglare ulterioară, este de 0,38 ± 0,02 secunde. Între aceste două valori de presiune, presiunea crește într-un mod aproximativ liniar. Aceste rezervoare se cuplează la racordul de cuplare fără a se utiliza conducte flexibile și au un diametru interior de cel puțin 10 mm.

3.3.4. Figura din apendicele la prezenta anexă prezintă un exemplu de configurație și utilizare corectă a unui simulator.

3.4. Timpul care trece între momentul în care presiunea produsă de simulator în circuitul de comandă atinge 0,65 bari și momentul în care presiunea din comandă frânei remorcii atinge 75 % din valoarea sa asimptotică nu depășește 0,4 secunde.

4. RACORDURI DE ÎNCERCARE A PRESIUNII

4.1. Pe fiecare circuit independent al sistemului de frânare se montează un racord de încercare a presiunii, în poziția cea mai accesibilă față de cilindrul frânei aflat în poziția cea mai defavorabilă din punctul de vedere al timpului de reacție.

4.2. Racordurile de încercare a presiunii trebuie să fie conforme cu clauza 4 din standardul ISO 3583-1984.

Apendice

EXEMPLU DE SIMULATOR

(a se vedea anexa III, punctul 3)

1. Configurația simulatorului

2. Încercarea sistemului de frânare al remorcii cu simulatorul

A	=	racord de alimentare cu supapă de izolare
C1	=	contact de presiune al simulatorului reglat la 0,65 bari și la 0,49 bari
C2	=	contact de presiune pentru cuplare la elementul de acționare al frânei remorcii, care urmează să funcționeze la 75 % din presiunea asimptotică în elementul de acționare al frânei CF
CF	=	element de acționare al frânei
L	=	conducta de la orificiul O până la și inclusiv racordul său de cuplare TC, având un diametru interior de 385 ± 5 cm3 la o presiune de 6,5 bari
M	=	manometru
O	=	orificiu cu un diametru nu mai mic de 4 mm și nu mai mare de 4,3 mm
PP	=	racord de încercare a presiunii
R1	=	rezervor de aer de 30 litri cu robinet de golire
R2	=	rezervor de calibrare, inclusiv racordul de cuplare TC, cu un volum de 385 ± 5 cm3
R3	=	rezervor de calibrare, inclusiv racordul de cuplare TC, cu un volum de 1 155 ± 15 cm3
RA	=	supapă de izolare
TA	=	racord de cuplare, conducta de alimentare
TC	=	racord de cuplare, circuitul de comandă
V	=	comanda sistemului de frânare
VRU	=	supapă-releu de urgență

ANEXA IV

Rezervoare de energie și surse de energie

A. Sisteme de frânare cu aer comprimat

1. CAPACITATEA REZERVOARELOR

1.1. Dispoziții generale

1.1.1. Vehiculele la care funcționarea sistemului de frânare depinde de utilizarea aerului comprimat sunt prevăzute cu rezervoare cu o capacitate conformă cu dispozițiile de la punctele 1.2 și 1.3.

1.1.2. Cu toate acestea, nu este obligatoriu ca rezervoarele să fie de o anumită capacitate în cazul în care sistemul de frânare este de așa natură încât, în absența unui rezerve de energie, este posibil să se obțină o eficacitate a frânării cel puțin egală cu cea prevăzută pentru sistemul de frânare de siguranță.

1.1.3. La verificarea conformității cu dispozițiile de la punctele 1.2 și 1.3, frânele sunt reglate cât mai strâns posibil.

1.2. Autovehicule

1.2.1. Rezervoarele frânelor cu aer comprimat ale autovehiculelor se construiesc astfel încât, după opt acționari cu curse complete ale comenzii sistemului de frânare de serviciu, presiunea rămasă în rezervorul de aer comprimat să nu fie mai mică decât presiunea necesară pentru a obține eficacitatea de frânare de siguranță specificată.

1.2.2. În cursul încercării se îndeplinesc următoarele condiții:

1.2.2.1. Presiunea inițială din rezervoare este cea indicată de către constructor (1). Nivelul presiunii trebuie să permită atingerea eficacității prevăzute pentru sistemul de frânare de serviciu.

1.2.2.2. Rezervorul sau rezervoarele nu sunt reumplute; în plus, rezervorul sau rezervoarele auxiliare sunt izolate.

1.2.2.3. În cazul autovehiculelor autorizate să tracteze o remorcă, conducta de alimentare este blocată și la circuitul de comandă se cuplează un rezervor cu o capacitate de 0,5 litri. Presiunea din rezervor este epuizată înaintea fiecărei acționări a frânelor. După efectuarea încercării prevăzute la punctul 1.2.1, presiunea din circuitul de comandă nu este mai mică decât jumătate din presiunea obținută la prima acționare a frânei.

1.3. Remorci (inclusiv semiremorci)

1.3.1. Rezervoarele montate pe remorci sunt de așa natură încât, după opt acționări cu curse complete ale sistemului de frânare de serviciu al vehiculului tractor, presiunea furnizată către piesele care o utilizează să nu scadă sub un nivel echivalent cu o jumătate din valoarea obținută la prima acționare a frânei și fără a acționa nici sistemul de frânare automată, nici sistemul de frânare de parcare a remorcii.

1.3.2. În cursul încercării se îndeplinesc următoarele condiții:

1.3.2.1. Presiunea din rezervoare la începutul încercării este de 8,5 bari.

1.3.2.2. Conducta de alimentare este blocată; în plus, rezervoarele auxiliare sunt izolate.

1.3.2.3. Rezervorul nu se reumple în cursul încercării.

1.3.2.4. La fiecare acționare a frânei, presiunea din circuitul de comandă este de 7,5 bari.

2. CAPACITATEA SURSELOR DE ENERGIE

2.1. Dispoziții generale

Compresoarele îndeplinesc condițiile de mai jos:

2.2. Definiții

2.2.1. p1 reprezintă presiunea corespunzătoare unui procent de 65 % din presiunea p2 definită la punctul 2.2.2.

2.2.2. p2 reprezintă valoarea specificată de către constructor și prevăzută la punctul 1.2.2.1.

2.2.3. T1 reprezintă timpul necesar pentru ca presiunea relativă să crească de la 0 la p1; T2 reprezintă timpul necesar pentru ca presiunea relativă să crească de la 0 la p2.

2.3. Condițiile de măsurare

2.3.1. În toate cazurile, turația compresorului este cea obținută atunci când motorul funcționează la turația corespunzătoare puterii sale maxime sau la turația permisă de către regulator.

2.3.2. Rezervoarele auxiliare sunt izolate în cursul încercărilor pentru determinarea timpilor T1 și T2.

2.3.3. La autovehiculele destinate tractării de remorci, remorca ester reprezentată de un rezervor a cărui presiune maximă relativă p (exprimată în bari) este cea care poate fi furnizată prin circuitul de alimentare al vehiculului tractor și al cărui volum V (exprimat în litri) este dat de formula p × V = 20 R (R fiind sarcina maximă admisă, exprimată în tone metrice, pe axele remorcii sau ale semiremorcii).

2.4. Interpretarea rezultatelor

2.4.1. Timpul T1 pentru rezervorul cel mai puțin eficient nu depășește:

—	trei minute, în cazul vehiculelor la care nu este autorizată cuplarea unei remorci sau semiremorci.

—	șase minute, în cazul vehiculelor la care este autorizată cuplarea unei remorci sau semiremorci.

2.4.2. Timpul T2 pentru rezervorul cel mai puțin eficient nu depășește:

—	șase minute, în cazul vehiculelor la care nu este autorizată cuplarea unei remorci sau semiremorci.

—	nouă minute, în cazul vehiculelor la care este autorizată cuplarea unei remorci sau a unei semiremorci.

2.5. Încercare suplimentară

2.5.1. Atunci când vehiculul este echipat cu un rezervor sau cu rezervoare auxiliare cu o capacitate totală ce depășește 20 % din capacitatea totală a rezervoarelor de frânare, se efectuează o încercare suplimentară în cursul căreia nu există nici o intervenție în funcționarea supapelor care reglează umplerea rezervorului (rezervoarelor) suplimentar(e). În cursul acestei încercări se efectuează o verificare a timpului T3 necesar pentru a produce o creștere a presiunii în rezervoarele de frânare de la 0 la p2, care trebuie să fie mai mic de:

—	opt minute în cazul vehiculelor la care nu este autorizată cuplarea unei remorci sau a unei semiremorci

—	unsprezece minute în cazul vehiculelor la care este autorizată cuplarea unei remorci sau semiremorci

2.5.2. Încercarea se efectuează în condițiile prevăzute la punctele 2.3.1 și 2.3.3.

2.6. Vehiculele tractoare

2.6.1. Autovehiculele la care este autorizată cuplarea unui vehicul din categoria O se conformează, de asemenea, dispozițiilor menționate mai sus cu privire la vehiculele care nu au o astfel de autorizație. În acest caz, încercările de la punctele 2.4.1, 2.4.2 (și 2.5.1) se efectuează fără rezervorul menționat la punctul 2.3.3 din prezenta anexă.

3. RACORDURI DE ÎNCERCARE A PRESIUNII

3.1. Racordul de încercare a presiunii se montează în poziția cea mai accesibilă pentru rezervorul plasat cel mai dezavantajos, în sensul punctului 2.4 din prezenta anexă.

3.2. Racordurile de încercare a presiunii se conformează clauzei 4 din standardul ISO 3583-1984.

B. Sisteme de frânare vacuumatice

1. CAPACITATEA REZERVOARELOR

1.1. Dispoziții generale

1.1.1. Vehiculele la care funcționarea sistemului de frânare necesită utilizarea vacuumului sunt echipate cu rezervoare cu o capacitate ce îndeplinește dispozițiile de la punctele 1.2 și 1.3 de mai jos.

1.1.3. La verificarea conformității cu dispozițiile de la punctul 1.2 și 1.3 de mai jos, frânele sunt reglate cât mai strâns posibil.

1.2. Autovehicule

1.2.1. Rezervoarele autovehiculelor sunt de așa natură încât să fie totuși posibilă obținerea eficacității prevăzute pentru sistemele de frânare de siguranță.

1.2.1.1. după opt acționări cu curse complete ale comenzii sistemului de frânare de serviciu, când sursa de energie este o pompă de vid și

1.2.1.2. după patru acționări cu curse complete ale comenzii sistemului de frânare de serviciu, când sursa de energie este motorul.

1.2.2. În cursul încercării se îndeplinesc următoarele condiții:

1.2.2.1. Nivelul inițial de energie din rezervor (rezervoare) este cel specificat de către constructor. Acesta este de așa natură încât să permită obținerea eficacității prevăzute a sistemului de frânare de serviciu și să corespundă unui vacuum care nu depășește 90 % din vacuumul maxim furnizat de sursa de energie (2).

1.2.2.2. Rezervoarele nu sunt alimentate; în plus, rezervoarele auxiliare sunt izolate.

1.3. Remorcile (numai categoriile O1 și O2)

1.3.1. Rezervoarele cu care sunt prevăzute remorcile sunt de așa natură încât nivelul vacuumului asigurat la punctele de utilizare să nu scadă sub jumătate din valoarea obținută la prima acționare a frânei după efectuarea unei încercări care cuprinde patru acționări cu curse complete ale sistemului de frânare de serviciu al remorcii.

1.3.2. În cursul încercării se îndeplinesc următoarele condiții:

1.3.2.1. Nivelul inițial de energie din rezervoare este cel specificat de către constructor. Acesta este de așa natură încât să permită obținerea eficacității prevăzute pentru sistemul de frânare de serviciu (1).

1.3.2.2. Rezervoarele nu sunt alimentate; în plus, rezervoarele auxiliare sunt izolate.

2. CAPACITATEA SURSELOR DE ENERGIE

2.1. Dispoziții generale

2.1.1. Pornind de la presiunea atmosferică ambiantă, sursa de energie este capabilă să atingă în rezervoare, în trei minute, nivelul inițial specificat la punctul 1.2.2.1. În cazul unui autovehicul la care este autorizată cuplarea unei remorci, timpul necesar pentru a atinge acest nivel, în condițiile specificate la punctul 2.2, nu depășește șase minute.

2.2. Condiții de măsurare

Turația sursei de vid este:

2.2.1.1. în cazul în care sursa de vid este motorul autovehiculului, turația motorului obținută cu vehiculul staționar, cu schimbătorul de viteze în poziția neutră și motorul funcționând în gol;

2.2.1.2. în cazul în care sursa de vid este o pompă, turația obținută cu motorul în funcțiune la 65 % din turația care corespunde puterii maxime și

2.2.1.3. în cazul în care sursa de vid este o pompă și motorul este echipat cu un regulator, turația obținută cu motorul în funcțiune la 65 % din turația maximă permisă de regulator.

2.2.2. În cazul în care se are în vedere cuplarea la autovehicul a unei remorci al cărei sistem de frânare de serviciu este acționat vacuumatic, remorca este reprezentată de un rezervor de energie cu un volum V, exprimat în litri, determinat prin formula:

Formula

Unde R reprezintă masa maximă permisă, exprimată în tone metrice, pe axele remorcii.

C. Sisteme de frânare hidraulice cu rezervă de energie

1. CAPACITATEA DISPOZITIVELOR DE REZERVĂ DE ENERGIE (ACUMULATORI DE ENERGIE)

1.1. Dispoziții generale

1.1.1. Vehiculele la care funcționarea sistemului de frânare necesită utilizarea unei rezerve de energie asigurată de un fluid hidraulic sub presiune sunt prevăzute cu dispozitive de rezervă de energie (acumulatoare de energie) cu o capacitate conformă cu dispozițiile de la punctul 1.2.

1.1.3. La verificarea conformității cu dispozițiile de la punctele 1.2.1, 1.2.2 și 2.1 de mai jos, frânele sunt reglate cât mai strâns posibil, iar în cazul punctului 1.2.1, rata acționărilor cu cursă completă este realizată astfel încât să se asigure un interval de cel puțin un minut între fiecare acționare.

1.2. Autovehicule

1.2.1. Autovehiculele echipate cu un sistem de frânare hidraulic și rezervă de energie îndeplinesc următoarele condiții:

1.2.1.1. După opt acționări cu cursă completă ale comenzii sistemului de frânare de serviciu, este încă posibilă obținerea, la a noua acționare, a eficacității prevăzute pentru sistemul de frânare de siguranță.

1.2.1.2. Încercarea se efectuează în conformitate cu următoarele condiții:

1.2.1.2.1. Încercarea începe la o presiune care poate fi specificată de producător, însă această presiune nu depășește presiunea de cuplare:

1.2.1.2.2. Acumulatorul (acumulatoarele) nu este (sunt) alimentat(e); în plus, acumulatorul (acumulatoarele) pentru echipamentul auxiliar este (sunt) izolat(e).

1.2.2. Autovehiculele echipate cu un sistem de frânare hidraulic cu rezervă de energie care nu pot îndeplini condițiile de la punctul 2.2.1.5.1 din anexa I sunt considerate ca fiind în conformitate cu punctul respectiv dacă întrunesc următoarele condiții:

1.2.2.1. După orice defecțiune a transmisiei, este încă posibil ca, după opt acționări cu cursă completă ale comenzii sistemului de frânare de serviciu, să se atingă cel puțin eficacitatea prevăzută pentru sistemul de frânare de siguranță sau, în cazul în care eficacitatea sistemului de siguranță care necesită utilizarea rezervei de energiei se obține printr-o comandă separată, trebuie ca, după opt acționări cu cursă completă, să se mai poată obține, la a noua acționare, eficacitatea reziduală prevăzută la punctul 2.2.1.4 din anexă.

1.2.2.2. Încercarea se efectuează în conformitate cu următoarele condiții:

1.2.2.2.1. cu sursa de energie staționară sau funcționând la o turație corespunzătoare turației de mers în gol a motorului, se poate provoca o defecțiune a transmisiei. Înaintea provocării defecțiunii, dispozitivele de rezervă de energie sunt la o presiune care poate fi specificată de către constructor, dar care nu depășește presiunea de cuplare.

1.2.2.2.2. Echipamentul auxiliar și acumulatorii acestuia, în cazul în care există, sunt izolați.

2. CAPACITATEA GENERATOARELOR HIDRAULICE DE PRESIUNE

2.1. Generatoarele de presiune îndeplinesc condițiile următoare:

2.1.1. Definiții

2.1.1.1. „p1” reprezintă presiunea de funcționare maximă a sistemului (presiunea la decuplare) în acumulator (acumulatoare) specificată de către producător.

2.1.1.2. „p2” reprezintă presiunea după patru acționări cu cursă completă ale comenzii sistemului de frânare de serviciu, începând de la p1, fără a alimenta acumulatorul (acumulatoarele).

2.1.1.3. „t” reprezintă timpul necesar pentru ca presiunea să crească de la p2 la p1 în acumulator (acumulatoare), fără acționarea comenzii sistemului de frânare de serviciu.

2.1.2. Condiții de măsurare

2.1.2.1. În cursul încercării de determinare a timpului t, turația de alimentare a sursei de energie este cea obținută atunci când motorul funcționează la turația corespunzătoare puterii sale maxime sau la turația permisă de regulator.

2.1.2.2. În cursul încercării de determinare a timpului t, acumulatorul (acumulatoarele) pentru echipamentul auxiliar nu se izolează altfel decât automat.

2.1.3. Interpretarea rezultatelor

2.1.3.1. În cazul tuturor vehiculelor, cu excepția celor din categoriile M3, N2 și N3, timpul t nu depășește 20 de secunde.

2.1.3.2. În cazul vehiculelor din categoriile M3, N2 și N3, timpul t nu depășește 30 de secunde.

3. CARACTERISTICILE DISPOZITIVELOR DE ALARMĂ

Cu motorul oprit și începând de la o presiune ce poate fi specificată de către producător, dar care nu depășește presiunea de cuplare, dispozitivul de alarmă nu funcționează după două acționări cu cursă completă ale comenzii sistemului de frânare de serviciu.

(1) Nivelul inițial al energiei este menționat în documentul informativ.

(2) Nivelul inițial de energie trebuie să fie specificat în documentul informativ.

ANEXA V

Frâne cu arc

1. DEFINIȚII

1.1. „Frânele cu arc” sunt dispozitive de frânare la care energia necesară pentru frânare este furnizată de unul sau mai multe arcuri care acționează ca un acumulator de energie.

1.1.1. Energia necesară pentru a comprima arcul în vederea decuplării frânei este furnizată și controlată de „comanda” acționată de către conducător (a se vedea definiția de la punctul 1.4 din anexa I).

1.2. „Camera de comprimare a arcului” înseamnă camera în care are efectiv loc variația de presiune care produce comprimarea arcului.

1.3. Dacă comprimarea arcurilor se obține cu ajutorul unui dispozitiv cu vacuum, prin termenul „presiune” se înțelege presiune negativă în întregul conținut al prezentei anexei.

2. DISPOZIȚII GENERALE

2.1. Frâna cu arc nu se utilizează ca frână de serviciu. Cu toate acestea, în eventualitatea unei defecțiuni a unui element al transmisiei sistemului de frânare de serviciu, se poate utiliza o frână cu arc pentru a obține eficacitatea reziduală prevăzută la punctul 2.2.1.4 din anexa I, în cazul în care conducătorul poate grada această acțiune. În cazul autovehiculelor, cu excepția vehiculelor tractoare ale semiremorcilor care îndeplinesc dispozițiile specificate la punctul 2.2.1.4.3 din anexa I, frâna cu arc nu constituie singura sursă de frânare reziduală. La remorci nu se utilizează frâne cu arc și vacuum.

2.2. O mică variație a limitelor presiunii, care poate apărea în circuitul de alimentare al camerei de comprimare a arcului, nu determină o variație puternică a forței de frânare.

2.3. Circuitul de alimentare a camerei de comprimare a arcului include o rezervă proprie de energie sau este alimentat de la cel puțin două rezerve de energie independente. Conducta de alimentare a remorcii poate să se ramifice de la această conductă de alimentare cu condiția ca o cădere de presiune în conducta de alimentare a remorcii să nu poată să acționeze frâna cu arc. Echipamentul auxiliar poate să-și ia energia din conducta de alimentare a frânei cu arc numai dacă funcționarea acestuia, chiar și în cazul unei defecțiuni a sursei de energie, nu determină scăderea rezervei de energie pentru frâna cu arc la un nivel la care nu mai este posibilă decuplarea acesteia. În orice caz, în cursul reîncărcării sistemului de frânare de la presiunea zero, frânele cu arc nu se decuplează până când presiunea din sistemul de frânare de serviciu este suficientă pentru a asigura cel puțin eficacitatea prevăzută a frânării de siguranță pentru vehiculul încărcat, utilizând comanda frânei de serviciu. În mod similar, odată aplicate, frânele cu arc nu se decuplează dacă nu este suficientă presiune în sistemul de frânare de serviciu pentru a asigura cel puțin eficacitatea reziduală de frânare prevăzută pentru vehiculul încărcat, prin aplicarea comenzii frânei de serviciu.

Prezentul punct nu se aplică remorcilor.

2.4. În cazul autovehiculelor, sistemul este proiectat astfel încât să fie posibilă acționarea și decuplarea frânelor de cel puțin trei ori dacă presiunea inițială din camera de comprimare a arcului este egală cu presiunea nominală maximă. În cazul remorcilor, este posibilă decuplarea frânelor de cel puțin trei ori după ce remorca a fost decuplată, presiunea în conducta de alimentare fiind de 6,5 bari înainte de decuplare. Aceste condiții sunt îndeplinite atunci când frânele sunt reglate cât mai strâns posibil. În plus, este posibilă cuplarea și decuplarea frânei de parcare, așa cum se specifică în anexa I, punctul 2.2.2.10, atunci când remorca este cuplată la vehiculul tractor.

2.5. În cazul autovehiculelor, presiunea din camera de comprimare a arcului, dincolo de care arcurile încep să cupleze frânele, acestea din urma fiind reglate cât mai strâns posibil, nu este mai mare de 80 % din nivelul minim al presiunii normale disponibile. În cazul remorcilor, presiunea din camera de comprimare a arcului, dincolo de care arcurile încep să cupleze frânele, nu este mai mare decât cea obținută după patru acționări cu cursă completă ale sistemului de frânare de serviciu, în conformitate cu anexa IV, punctul 1.3. Presiunea inițială este reglată la 6,5 bari.

2.6. Când presiunea în conducta de alimentare a camerei de compresie – exclusiv conductele unui dispozitiv auxiliar de decuplare a frânelor utilizând un fluid sub presiune – scade până la nivelul la care componentele frânei se pun în mișcare, se activează un avertizor optic sau sonor. Dacă aceasta condiție este îndeplinită, dispozitivul de avertizare poate fi cel specificat la punctul 2.2.1.13 din anexa I. Prezenta dispoziție nu se aplică remorcilor.

2.7. În cazul autovehiculelor prevăzute cu frâne cu arc și autorizate să tracteze remorci cu frânare continuă sau semicontinuă, acționarea automată a frânelor cu arc pune în funcțiune frânele remorcii.

3. SISTEMUL DE DECUPLARE A FRÂNELOR

3.1. Un sistem de frânare cu arcuri este proiectat astfel încât, în eventualitatea unei defecțiuni în acest sistem, decuplarea frânelor să fie totuși posibilă. Acest lucru se poate realiza prin folosirea unui mijloc auxiliar de decuplare a frânelor (pneumatic, mecanic etc.). Mijloacele auxiliare de decuplare a frânelor care folosesc o rezervă de energie pentru decuplare obțin această energie dintr-o sursă independentă de cea folosită în mod normal pentru sistemul de frânare cu arcuri.

Fluidul pneumatic sau hidraulic dintr-un astfel de mijloc auxiliar de decuplare a frânelor poate acționa asupra aceleiași suprafețe a pistonului din camera de compresie care este folosită pentru sistemul normal de frânare cu arcuri, cu condiția ca dispozitivul auxiliar de decuplare a frânelor să folosească o conductă separată. Racordul dintre această conductă și cea normală, care conectează comanda cu frânele cu arc, este, pentru fiecare dispozitiv de acționare a frânei, imediat înainte de orificiul camerei de comprimare a arcului, în cazul în care nu este parte integrantă a acesteia. Acest racord include un dispozitiv de prevenire a influențării unei conducte de către cealaltă. Dispozițiile de la punctul 2.2.1.6 din anexa I se aplică și acestui dispozitiv.

3.1.1. În sensul dispoziției de la punctul 3.1, componentele transmisiei sistemului de frânare nu sunt considerate ca susceptibile de a se defecta dacă, conform condițiilor de la punctul 2.2.1.2.7 din anexa I, acestea nu sunt considerate ca susceptibile de a se rupe, cu condiția să fie făcute din metal sau dintr-un material cu caracteristici similare și să nu sufere deformări importante la o frânare normală.

3.2. Dacă funcționarea dispozitivului auxiliar prevăzut la punctul 3.1 necesită folosirea unei unelte sau a unei chei, acea unealtă sau cheie se păstrează la bordul vehiculului.

ANEXA VI

Frânarea de parcare prin blocarea mecanică a cilindrilor de frână (dispozitive de blocare)

1. DEFINIȚIE

Prin blocarea mecanică a cilindrilor de frână se înțelege un dispozitiv de asigurare a frânei de parcare, prin intermediul blocării mecanice a tijei pistonului de frână.

Blocarea mecanică se obține prin evacuarea aerului comprimat din camera de blocare; dispozitivul de blocare mecanică este proiectat astfel încât să poată fi deblocat atunci când camera de blocare este alimentată din nou cu presiune.

2. DISPOZIȚII SPECIALE

2.1. Când presiunea din camera de blocare se apropie de nivelul corespunzător blocării mecanice, se declanșează un sistem de avertizare optic sau sonor.

Această dispoziție nu se aplică remorcilor. În cazul acestora, presiunea corespunzătoare pentru blocarea mecanică nu depășește 4 bari. Obținerea eficacității frânei de parcare este posibilă după orice defectare a sistemului de frânare de serviciu al remorcii. În plus, este posibilă decuplarea frânelor de cel puțin 3 ori după ce remorca a fost decuplată, presiunea în conducta de alimentare fiind de 6,5 bari înainte de decuplare. Aceste condiții sunt satisfăcute atunci când frânele sunt reglate cât mai strâns posibil. Este posibilă, de asemenea, cuplarea și decuplarea frânei de parcare, așa cum este specificat în anexa I, punctul 2.2.2.10, când remorca este cuplată la vehiculul tractor.

2.2. În cazul cilindrilor de frână prevăzuți cu un dispozitiv de blocare mecanică, aceștia pot fi acționați pe baza oricăreia dintre cele două rezerve de energie.

2.3. Cilindrul de frână blocat poate fi decuplat numai dacă există siguranța că frâna mai poate fi acționată din nou după o astfel de decuplare.

2.4. În eventualitatea unei defecțiuni la sursa de alimentare cu energie a camerei de blocare se asigură un sistem auxiliar de deblocare (cum ar fi mecanic sau pneumatic), folosind, de exemplu, aerul din unul din pneurile vehiculului.

2.5. Comanda se realizează astfel încât, odată acționată, să efectueze, în ordine, operațiunile următoare: cuplează frânele astfel încât să se ajungă la gradul de eficacitate prevăzut pentru frânarea de parcare, blochează frânele în acea poziție și apoi anulează forța de cuplare a frânelor.

ANEXA VII

Cazuri în care încercările de tip I și/sau II (sau IIA) sau III nu se efectuează pentru vehiculul supus omologării

1. Încercările de tip I și/sau II (sau IIA) sau de tip III nu se efectuează pentru vehiculul supus omologării în următoarele cazuri:

1.1. Atunci când vehiculul respectiv este un autovehicul, o remorcă sau semiremorcă care, din punctul de vedere al pneurilor, al energiei de frânare absorbită de fiecare axă și al modului de montare al pneurilor și frânelor, este identic(ă), în privința frânelor, cu un autovehicul sau remorcă sau semiremorcă ce:

1.1.1. a trecut o încercare de tip I și/sau II (sau IIA) sau de tip III

1.1.2. a fost omologat(ă), cu privire la energia de frânare absorbită, pentru o masă pe axă care nu este inferioară celei a vehiculului în cauză.

1.2. Atunci când vehiculul respectiv este un autovehicul, remorcă sau semiremorcă a cărui (cărei) axă sau axe, în privința pneurilor, energiei de frânare absorbită de fiecare axă și modului de montare a anvelopelor și frânelor, este sau sunt identice, din punctul de vedere al sistemului de frânare, cu una sau mai multe axe ce a fost sau au fost supuse individual încercărilor de tip I și/sau II (sau IIA) sau de tip III, cu o masă pe axă care nu este inferioară celei a vehiculului în cauză, cu condiția ca energia de frânare absorbită de fiecare axă să nu depășească energia absorbită de acea axă în timpul încercării sau încercărilor de referință efectuate separat pe acea axă.

1.3. Atunci când vehiculul propus pentru omologarea de tip este prevăzut cu un dispozitiv de încetinire, altul decât frâna de motor, identic cu un dispozitiv de încetinire care a fost deja încercat în următoarele condiții:

1.3.1. Într-o încercare efectuată pe o pantă cu înclinație de cel puțin 6 % (încercare de tip II) sau de cel puțin 7 % (încercare de tip IIA) acest dispozitiv de încetinire a stabilizat singur viteza unui vehicul cu o masă maximă în momentul efectuării încercării cel puțin egală cu masa maximă a vehiculului propus pentru omologarea de tip.

1.3.2. Pe parcursul încercării de mai sus se verifică dacă viteza de rotație a părților rotative ale dispozitivului de încetinire, atunci când vehiculul rulează cu 30 km/h, este astfel încât cuplul de încetinire să fie cel puțin egal cu cuplul de încetinire în timpul încercării menționate la punctul 1.3.1.

1.4. În cazul în care vehiculul respectiv este o remorcă prevăzută cu frâne pneumatice cu camă în formă de S (1) care îndeplinește condițiile de control din apendicele 1 al prezentei anexe în legătură cu cele menționate în raportul de încercare al axei de referință, al cărui model este prezentat în apendicele 2 din prezenta anexă.

2. Termenul „identic”, așa cum a fost folosit la punctele 1.1, 1.2 și 1.3, înseamnă identic privind caracteristicile geometrice și mecanice ale elementelor vehiculului menționate la acele puncte, și, de asemenea, cu privire la caracteristicile materialelor din care sunt realizate aceste piese.

3. La aplicarea dispozițiilor de mai sus, raportul de încercare privind sistemul de frânare (anexa IX, apendicele 2) conține indicațiile următoare:

3.1. În cazul de la punctul 1.1, numărul de omologare al vehiculului pe care a fost realizată încercarea de tip I sau/și II (sau IIA) sau de tip III utilizată ca referință (punctul 2.7.1).

3.2. În cazul de la punctul 1.2, se completează tabelul de la punctul 2.7.2.

3.3. În cazul de la punctul 1.3, se completează tabelul de la punctul 2.7.3.

3.4. În cazul de la punctul 1.4, se completează tabelul de la punctul 2.7.4.

4. În cazul în care o persoană care solicită o omologare de tip într-un stat membru face trimitere la o omologare de tip acordată într-un alt stat membru, acea persoană prezintă documentele corespunzătoare ale acelei omologări.

Apendicele 1

Proceduri alternative pentru încercările de tip I și III pentru frânele remorcilor

1. GENERALITĂȚI

1.1. În conformitate cu punctul 1.4 din prezenta anexă, nu este necesar să se realizeze încercările de pierdere a eficacității de tip I și III la omologarea de tip a vehiculului în cazul în care componentele sistemului de frânare îndeplinesc condițiile din prezentul apendice și eficacitatea calculată a frânării este conformă cu dispozițiile prezentei directive pentru categoria respectivă de vehicul.

1.2. Încercările realizate conform metodelor descrise în prezentul apendice sunt considerate a fi conforme cu condițiile de mai sus.

2. SIMBOLURI ȘI DEFINIȚII (simbolurile privind frâna de referință comportă indicele „e”)

P	=	reacția normală a suprafeței drumului asupra axei în condiții statice
C	=	cuplul aplicat axului cu came
Cmax	=	cuplul maxim tehnic admis aplicat axului cu came
Co	=	cuplul minim util pe axul cu came; cuplul minim care trebuie aplicat axului came pentru a obține un cuplu de frânare măsurabil
R	=	raza de rulare (dinamică) a pneului
T	=	forța de frânare la suprafața de contact dintre pneu și drum
M	=	cuplul de frânare = T × R
z	=	factorul de frânare T/P = M/RP
s	=	cursa dispozitivului de acționare (cursa utilă + cursa în gol)
sp	=	cursa efectivă – cursa la care forța de tracțiune este 90 % din forța de tracțiune medie (ThA)
ThA	=	forța de tracțiune medie – se determină prin integrarea valorilor cuprinse între o treime și două treimi din cursa totală (smax)

l= lungimea pârghiei

r= raza tamburului de frână

p= presiunea pe comanda frânei

3. METODE DE ÎNCERCARE

3.1. Încercări pe pistă

3.1.1. Încercările de eficacitate a frânei trebuie efectuate, de preferință, pe o singură axă.

3.1.2. Rezultatele încercărilor asupra unui ansamblu de axe pot fi folosite în conformitate cu punctul 1.1 cu condiția ca fiecare axă să producă aceeași energie de frânare în cadrul încercărilor de eficacitate normală și la cald.

3.1.2.1. Această condiție este realizată atunci când următoarele elemente sunt identice pentru fiecare axă: geometria frânei (figura 2), garnituri, montarea roților, pneuri, dispozitive de acționare și distribuirea presiunii în dispozitivele de acționare ale frânei.

3.1.2.2. Rezultatul înregistrat pentru un ansamblu de axe este valoarea medie pentru axele respective.

3.1.3. Este preferabil ca axa (axele) să fie încărcată (încărcate) cu sarcina statică maximă pe axă, deși aceasta nu este o condiție obligatorie în cazul în care se ține cont, în timpul încercărilor, de diferența de rezistență la rulare dată de diferența de sarcină pe axa (axele) încercată (încercate).

3.1.4. Se ia în considerare efectul creșterii rezistenței la rulare generată de utilizarea, în cadrul încercărilor, a unui ansamblu de vehicule.

3.1.5. Viteza inițială în cadrul încercării este cea specificată. Viteza finală se calculează prin formula următoare:

Formula

unde:

v1= viteza inițiala (km/h)

v2= viteza finală (km/h)

v0= masa vehiculului tractor (kg) în condițiile de încercare

P1= masa remorcii suportată de axa (axele) nefrânată (nefrânate) (kg)

P2= masa remorcii suportată de axa (axele) frânată (frânate) (kg)

3.2. Încercări dinamometrice inerțiale

3.2.1. Mașina de încercare are o inerție de rotație care simulează acea parte a inerției liniare a masei vehiculului care acționează asupra unei roți, necesară pentru încercările de eficacitate la rece și la cald, ea putând să funcționeze la o turație constantă pentru scopurile încercărilor descrise la punctele 3.5.2 și 3.5.3.

3.2.2. Încercarea se efectuează cu o roată completă, cu pneu, montată pe rotorul frânei așa cum ar fi montată pe vehicul. Masa inerțială poate fi conectată la frână fie direct, fie prin pneuri și roți.

3.2.3. Se poate utiliza, în fazele de încălzire, o răcire cu aer având un debit și o direcție reprezentative pentru condițiile reale, fără ca debitul de aer să depășească 10 km/h. Temperatura aerului de răcire este temperatura ambiantă.

3.2.4. În cazurile în care rezistența la rulare a pneului în timpul încercării nu este compensată în mod automat, cuplul aplicat frânei se corectează prin scăderea unui cuplu corespunzător unui coeficient de rezistență la rulare de 0,01.

3.3. Încercări dinamometrice pe stand

3.3.1. Este preferabil ca axa să fie încărcată cu sarcina statică maximă pe axă, deși aceasta nu este o condiție obligatorie în cazul în care se ține cont, în timpul încercărilor, de diferența de rezistență la rulare dată de diferența de sarcină pe axa supusă încercării.

3.3.2. Se poate utiliza, în fazele de încălzire, o răcire cu aer având un debit și o direcție reprezentative pentru condițiile reale, fără ca debitul de aer să depășească 10 km/h. Temperatura aerului de răcire este temperatura ambiantă.

3.3.3. Timpul de frânare are o durată de o secundă, după un timp de răspuns maxim de 0,6 secunde.

3.4. Condițiile de încercare

3.4.1. Pe frânele supuse încercării se montează o aparatură care permite realizarea măsurătorilor următoare:

3.4.1.1. O înregistrare continuă care să permită determinarea cuplului de frânare sau forței de frânare la periferia pneului.

3.4.1.2. O înregistrare continuă a presiunii aerului în dispozitivul de acționare.

3.4.1.3. Viteza în timpul încercării.

3.4.1.4. Temperatura inițială la exteriorul tamburului frânei.

3.4.1.5. Cursa dispozitivului de acționare în timpul încercărilor de tip 0 și de tip I sau III, după caz.

3.5. Metoda de încercare

3.5.1. Încercare suplimentară de eficacitate la rece.

3.5.1.1. Această încercare se realizează la o viteză inițială de 40 km/h pentru încercarea de tip I și de 60 km/h pentru încercarea de tipul III, pentru a evalua eficacitatea frânării la cald la sfârșitul încercărilor de tip I și III.

3.5.1.2. Se efectuează trei acționări ale frânei la aceeași presiune (p) și la o viteză inițială de 40 km/h (pentru încercarea de tip I) sau de 60 km/h (pentru încercarea de tip III), cu o temperatură inițială a frânelor aproximativ egală și care nu depășește 100 °C, măsurată pe suprafața exterioară a tamburului. În timpul frânării, presiunea în dispozitivul de acționare este cea necesară pentru a obține un cuplu sau o forță de frânare corespunzător (corespunzătoare) unui factor de frânare (z) de cel puțin 50 %. Presiunea la dispozitivul de acționare nu depășește 6,5 bari și cuplul aplicat axului cu came (C) nu depășește cuplul maxim tehnic admis (Cmax). Media celor trei rezultate obținute constituie valoarea eficacității la rece.

3.5.2. Încercarea de tip I

3.5.2.1. Această încercare se efectuează la o viteză de 40 km/h și o temperatură inițială a frânelor ce nu depășește 100 °C, măsurată pe suprafața exterioară a tamburului.

3.5.2.2. Factorul de frânare se menține la 7 %, inclusiv rezistența de rulare (a se vedea punctul 3.2.4).

3.5.2.3. Durata încercării este de două minute și 33 secunde sau 1,7 km la 40 km/h. Dacă viteza încercării nu poate fi atinsă, durata încercării poate fi prelungită conform punctului 1.3.2.2 din anexa II.

3.5.2.4. Cel târziu 60 de secunde după încercarea de tip I, se efectuează un test de eficacitate la cald în conformitate cu punctul 1.3.3 din anexa 2, la o viteză inițială de 40 km/h. Presiunea dispozitivului de acționare este cea utilizată în timpul încercării de eficacitate la rece.

3.5.3. Încercarea de tip III (încercarea de pierdere a eficacității)

3.5.3.1. Metode de încercare pentru frânarea repetată.

3.5.3.1.1. Încercări pe pistă (a se vedea anexa 2, punctul 1.6)

3.5.3.1.2. Încercarea dinamometrică inerțială.

Pentru încercarea prevăzută în anexa VII, apendicele 1, punctul 3.2, condițiile pot fi aceleași ca pentru încercarea pe drum prevăzută la anexa 2, punctul 1.6.1, unde:

Formula

3.5.3.1.3. Încercarea dinamometrică pe stand

Pentru încercarea prevăzută în anexa VII, apendicele 1, punctul 3.3, condițiile sunt următoarele:

Numărul de acționări ale frânei	20
Durata ciclului de frânare (timpul de frânare 25 s și timpul de revenire 35 s)	60 s
Viteza de încercare	30 km/h
Factorul de frânare	0,06
Rezistența la rulare	0,01

3.5.3.2. Cel târziu 60 secunde după sfârșitul încercării de tip III se realizează o încercare a eficacității la cald în conformitate cu punctul 1.6.2 din anexa 2 la prezenta directivă. Presiunea dispozitivului de acționare este cea utilizată în încercarea de tip 0.

3.6. Raportul încercării

3.6.1. Rezultatele încercărilor efectuate în conformitate cu punctul 3.5 se consemnează pe un formular al cărui model este inclus în apendicele 2 din prezenta anexă.

3.6.2. Se identifică frâna și axa. În acest scop, informațiile referitoare la frâne, axă, masa tehnic admisă și numărul raportului de încercare corespunzător sunt marcate pe axă.

4. VERIFICARE

4.1. Verificarea componentelor

Caracteristicile frânelor vehiculului supuse omologării de tip îndeplinesc fiecare dintre criteriile de mai jos:

Componentă

Criteriu

4.1.1.

(a)	Secțiunea cilindrică a tamburului de frână

Nu se admit variații

(b)	Materialul tamburului

Nu se admit variații

(c)	Masa tamburului

Poate varia între 0 și + 20 % din masa tamburului de referință

4.1.2.

(a)	Distanța între roată și suprafața exterioară a tamburului (cota E)

Toleranțele sunt stabilite de serviciul tehnic care efectuează încercările de omologare

(b)	Partea tamburului neacoperită de roată (cota F)

4.1.3.

(a)	Materialul garniturilor de frână

Nu se admit variații

(b)	Lățimea garniturilor de frână

(c)	Grosimea garniturilor de frână

(d)	Suprafața efectivă a garniturilor de frână

(e)	Modul de fixare al garniturilor de frână

4.1.4.

Geometria frânei (figura 2)

Nu se admit variații

4.1.5.

Raza de rulare a pneurilor (R)

Poate varia, cu respectarea condițiilor enumerate la punctul 4.3.1.4 din prezentul apendice

4.1.6.

(a)	Forța de tracțiune medie (THA)

Pot varia, cu condiția ca eficacitatea prevăzută să îndeplinească dispozițiile de la punctul 4.3 din prezentul apendice

(b)	Cursa dispozitivului de acționare (s)

(c)	Lungimea pârghiei (l)

(d)	Presiunea dispozitivului de acționare (p)

4.1.7.

Masa statică (P)

P nu depășește Pe (a se vedea punctul 2)

4.2. Verificarea forțelor de frânare dezvoltate

4.2.1. Forțele de frânare (T) pentru fiecare frână supusă încercării (pentru aceeași presiune a circuitului de comandă pm) necesare pentru a produce eficacitatea specificată pentru condițiile încercărilor de tip I și III nu depășește valorile Te indicate în rezultatele încercării în apendicele 2, punctul 2 din prezenta anexă, care au fost folosite ca bază pentru încercarea frânei de referință.

4.3. Verificarea eficacității la cald

4.3.1. Forța de frânare (T) pentru fiecare frână supusă încercării pentru o presiune specificată a dispozitivului de acționare (p) și o presiune a circuitului de comandă (pm) folosite în timpul încercării de tip 0 a remorcii respective se determină prin metodele descrise de la punctul 4.3.1.1 la punctul 4.3.1.4.

4.3.1.1. Se determină cursa calculată a dispozitivului de acționare al frânei (s):

Formula

s nu depășește cursa efectivă (SP)

4.3.1.2. Se determină forța de tracțiune medie (ThA) a dispozitivului de acționare al frânei supuse încercării la presiunea specificată la punctul 4.3.1.

4.3.1.3. Cuplul axului cu came este dat de:

Formula

C nu depășește Cmax.

4.3.1.4. Eficacitatea de frânare calculată pentru frâna supusă încercării este dată de:

Formula

R nu are o valoare mai mică decât 0,8 Re.

4.3.2. Eficacitatea de frânare calculată pentru remorca supusă încercării este dată de:

Formula

4.3.3. Eficacitățile la cald după încercările de tip I sau de tip III se determină în conformitate cu punctele 4.3.1.1, 4.3.1.2, 4.3.1.3 și 4.3.1.4. Valorile calculate conform punctului 4.3.2 îndeplinesc dispozițiile prezentei directive pentru remorca respectivă. Valoarea utilizată ca „valoare înregistrată în încercarea de tip 0” conform dispozițiilor din anexa 2, punctul 1.3.3 la 1.6.2., este valoarea care a fost înregistrată în încercarea de tip 0 a remorcii respective.

Apendicele 2

Model de raport de încercare al axei de referință în conformitate cu apendicele 1 punctul 3.6 al prezentei anexe

Figura 1

Secțiune prin axă

Figura 2

Geometria frânei

(1) Pot fi omologate și alte modele de frână pe baza prezentării unor informații echivalente.

ANEXA VIII

Condiții privind încercarea vehiculelor cu sisteme de frânare inerțiale

1. DISPOZIȚII GENERALE

1.1. Sistemul de frânare inerțial al unei remorci cuprinde dispozitivul de comandă, transmisia și frâna, conform definiției de la punctul 1.4.

1.2. Dispozitivul de comandă este ansamblul componentelor ce cuprinde racordul de cuplare.

1.3. Transmisia este ansamblul componentelor cuprinse între racordul de cuplare și primul element al frânei.

1.4. Prin „frână” se înțelege piesa în care se dezvoltă forțele care se opun mișcării vehiculului. Piesa care constituie extremitatea frânei este fie pârghia care acționează cama frânei sau elemente similare (frână inerțială cu transmisie mecanică), fie cilindrul de frână (frână inerțială cu transmisie hidraulică).

1.5. Sistemele de frânare în care energia acumulată (de exemplu, energie electrică, pneumatică sau hidraulică) este transmisă remorcii de către vehiculul tractor și este controlată numai de forța de tracțiune asupra cuplării nu constituie sisteme de frânare inerțiale în sensul prezentei directive.

1.6. Încercări

1.6.1. Determinarea principalelor caracteristici ale frânei.

1.6.2. Determinarea principalelor caracteristici ale dispozitivului de comandă și verificarea conformității sale cu dispozițiile prezentei directive.

1.6.3. Verificarea pe vehicul:

—	a compatibilității dispozitivului de comandă și frânei

—	a transmisiei.

2. SIMBOLURI ȘI DEFINIȚII

2.1. Unități folosite

2.1.1. Mase: kg

2.1.2. Forțe: N

2.1.3. Cupluri și momente: Nm

2.1.4. Suprafețe: cm2

2.1.5. Presiuni: bar

2.1.6. Lungimi: unitate specificată în fiecare caz.

2.1.7. Accelerația gravitațională: g = 10 m/s2.

2.2. Simboluri valabile pentru toate tipurile de frâne (a se vedea figura 1 din apendicele 1 al prezentei anexe)

GA: masa maximă tehnic admisă a remorcii declarată de fabricant

GA: masa maximă a remorcii care, conform declarației fabricantului, poate fi frânată de dispozitivul de comandă

GB: masa maximă a remorcii care poate fi frânată prin acțiunea comună a tuturor frânelor remorcii

GBo: fracțiunea „masei maxime” admise a remorcii care, conform declarației fabricantului, poate fi oprită de o frână.

B*: forța de frânare necesară

B: forța de frânare necesară luând în considerare rezistența la rulare

D*: forța de tracțiune admisă pe cuplare

D: sarcina pe cuplare

P′: forța produsă de dispozitivul de comandă

K: forța suplimentară a dispozitivului de comandă; aceasta se definește în mod convențional ca fiind forța D corespunzătoare punctului de intersecție a axei x cu curba extrapolată care exprimă P' în funcție de D, măsurată cu dispozitivul de comandă la jumătatea cursei (a se vedea figurile 2 și 3 din apendicele 1)

KA: pragul de acționare al dispozitivului de comandă – aceasta este forța maximă pe racordul de cuplare care poate fi aplicată pe o perioadă scurtă de timp fără a produce o acțiune a dispozitivului de comandă. În mod convențional, KA se definește ca fiind forța măsurată atunci când forța începe să fie exercitată pe racordul de cuplare la o viteză de la 10 la 15 mm/s, transmisia dispozitivului de comandă nefiind cuplată

D1: aceasta este forța maximă aplicată racordului de cuplare când este împins înapoi la o viteză de s mm/s ± 10 %, transmisia nefiind cuplată

D2: aceasta este forța maximă aplicată racordului de cuplare când acesta este împins înainte la o viteză de s mm/s ± 10 % din poziția sa de compresie maximă, transmisia nefiind cuplată

ηH0: randamentul dispozitivului de comandă inerțial

ηH1: randamentul sistemului de transmisie

ηH: randamentul total al dispozitivului de comandă și al transmisiei

s: cursa dispozitivului de comandă (exprimată în milimetri)

s′: cursa utilă a dispozitivului de comandă (exprimată în milimetri), determinată în conformitate cu dispozițiile de la punctul 9.4.1

s′′: cursa de rezervă a cilindrului principal, măsurată în milimetri la racordul de cuplare

s0: pierderea de cursă, și anume cursa, măsurată în milimetri, a racordului de cuplare când este acționat în așa fel încât acesta se mișcă de la un punct situat la 300 mm deasupra planului orizontal la un punct situat la 300 mm sub planul orizontal, transmisia rămânând imobilă

2SB: cursa de strângere a sabotului frânei, măsurată pe diametrul paralel cu dispozitivul de strângere și fără ca frânele să fie ajustate în timpul încercării (exprimată în milimetri)

2SB: cursa minimă de strângere măsurată la centrul saboților (cursa minimă la aplicarea saboților) exprimată în milimetri pentru frânele cu tambur

2r fiind diametrul tamburului frânei exprimat în milimetri (a se vedea figura 4 din apendicele 1)

pentru frâne cu disc cu transmisie hidraulică:

unde:

V60 = absorbția volumului de fluid al frânei unei roți la o presiune corespunzătoare unei forțe de frânare de 1,2 B* = 0,6 × GBo și la o rază maximă a pneului, și

2rA = diametrul exterior al discului frânei

(V60 în cm3, FRZ în cm2și rA în mm)

M: momentul de frânare

R: raza de rulare dinamică a pneului (exprimată în metri și rotunjită la cel mai apropiat centimetru)

n: numărul frânelor

DA: forța aplicată la intrarea dispozitivului de comandă, la care limitatorul de suprasarcină este activat

MA: cuplul de frânare la care limitatorul de suprasarcină este activat

2.3. Simboluri pentru sisteme de frânare cu transmisie mecanică (a se vedea figura 5 din apendicele 1 al prezentei anexe)

iHo : raportul de demultiplicare între cursa racordului de cuplare și cursa pârghiei la extremitatea dispozitivului de comandă

iHi : raportul de demultiplicare între cursa pârghiei la extremitatea dispozitivului de comandă și cursa pârghiei frânei (demultiplicarea transmisiei)

iH: raportul de demultiplicare între cursa racordului de cuplare și cursa pârghiei frânei

ig: raportul de demultiplicare între cursa pârghiei frânei și cursa de strângere în centrului sabotului (a se vedea figura 4 din apendicele 1 al prezentei anexe)

P: forța aplicată pârghiei de comandă a frânei

P0: forța de rapel a frânei; aceasta este, în diagrama M = ƒ (P), valoarea forței P la punctul de intersecție al prelungirii acestei funcții cu abscisa (a se vedea figura 6 din apendicele 1 al prezentei anexe)

ρ: caracteristica frânei definită prin:

2.4. Simboluri pentru sisteme de frânare cu transmisie hidraulică (a se vedea figura 8 din apendicele 1 al prezentei anexe)

Ih: raportul de demultiplicare între cursa racordului de cuplare și cursa pistonului cilindrului principal

Ig: raportul de demultiplicare între cursa receptorului cilindrilor și cursa de strângere în centrul sabotului

FRZ : suprafața pistonului unui cilindru de frână, pentru frânele cu tambur; pentru frânele cu disc, suma suprafeței pistoanelor etrierului pe o parte a discului

FHZ : suprafața pistonului cilindrului principal

p: presiunea hidraulică în cilindrul de frână

p0: presiunea de rapel în cilindrul de frână; în diagrama M = ƒ (p), valoarea presiunii p în punctul de intersecție al prelungirii acestei funcții cu abscisa (a se vedea figura 7 din apendicele 1 al prezentei anexe)

ρ′: caracteristica frânei definită prin:

3. DISPOZIȚII GENERALE

3.1. Transmiterea puterii de frânare de la racordul de cuplare la frânele remorcii se efectuează fie prin tija de legătură, fie prin intermediul unuia sau mai multor fluide. Cu toate acestea, se poate folosi un cablu izolat (tip Bowden) pentru asigurarea unei porțiuni a transmisiei. Această porțiune este cât mai scurtă posibil.

3.2. Toate buloanele de la articulații trebuie să fie protejate în mod adecvat. De asemenea, aceste legături sunt fie cu ungere automată, fie ușor accesibile pentru ungere.

3.3. Sistemele de frânare inerțiale se amplasează astfel încât, în caz de utilizare a cursei maxime a racordului de cuplare, nici una din părțile transmisiei să nu se blocheze, să nu sufere o deformare permanentă și să nu se defecteze. Verificarea acestui lucru se face prin decuplarea extremității transmisiei de pârghiile de comandă ale frânei.

3.4. Din construcție, sistemul de frânare inerțial permite remorcii să se deplaseze înapoi cu vehiculul tractor fără a impune o forță de rezistență care să depășească 0,08 × g × GA. Dispozitivele folosite în acest scop acționează automat și se declanșează automat atunci când vehiculul se mișcă înainte.

3.5. Orice dispozitiv special încorporat, în sensul punctului 3.4, este realizat astfel încât eficacitatea frânei de parcare pe o rampă să nu fie afectată în mod negativ.

3.6. Numai sistemele de frânare inerțiale cu frâne cu disc pot fi prevăzute cu limitatori de suprasarcină. Ei pot să nu fie acționați de o forță mai mică de 1,2 P sau o presiune mai mică de 1,2 p ce corespunde unei forțe de frânare de B* = 0,5 × g × GBO (în cazul montării pe frâna roții) sau de către o forță de tracțiune pe cuplare mai mică de 1,2 × D* (în cazul montării pe dispozitivul de comandă).

4. DISPOZIȚII PENTRU DISPOZITIVELE DE COMANDĂ

4.1. Părțile culisante ale dispozitivului de comandă sunt suficient de lungi pentru a permite cursei să fie utilizată integral, chiar și în cazul în care remorca este cuplată.

4.2. Părțile culisante sunt protejate de o mască sau alt dispozitiv echivalent. Acestea sunt unse sau realizate din materiale cu autoungere. Suprafețele în fricțiune se realizează dintr-un astfel de material încât să nu existe cuplu electrochimic și nici o incompatibilitate mecanică ce ar putea provoca o blocare sau o gripare a părților culisante.

4.3. Pragul de solicitare al dispozitivului de comandă (KA) se situează între 0,02 × g × G′A și 0,04 × g × G′A.

4.4. Forța de compresie D1 maximă nu depășește 0,10 × g × G′A în cazul remorcilor cu bară de tracțiune rigidă și 0,067 × g × G′A în cazul remorcilor cu mai multe axe cu bară de tracțiune pivotantă.

4.5. Forța de tracțiune D2 maximă se situează între 0,1 × g × G′A și 0,5 × g × G′A.

5. VERIFICĂRI ȘI MĂSURĂTORI DE EFECTUAT ASUPRA DISPOZITIVELOR DE COMANDĂ

5.1. Dispozitivele de comandă prezentate serviciului tehnic care efectuează încercările sunt verificate privind conformitatea cu dispozițiile de la punctele 3 și 4.

5.2. Pentru toate tipurile de sisteme de frânare se verifică următoarele:

5.2.1. Cursa s și cursa efectivă s′.

5.2.2. Forța suplimentară K.

5.2.3. Forța limită de acționare KA.

5.2.4. Forța de compresie maximă D1.

5.2.5. Forța de tracțiune D2.

5.3. Pentru frânele inerțiale cu tracțiune mecanică, se determină următoarele:

5.3.1. Raportul de demultiplicare iH0 măsurat la mijlocul cursei dispozitivului de comandă.

5.3.2. Forța P′ la extremitatea dispozitivului de comandă, ca funcție a tracțiunii D asupra barei de tracțiune. Forța suplimentară K și eficacitatea se determină din curba reprezentativă obținută în urma măsurătorilor:

Formula

(a se vedea figura 2 din apendicele 1)

5.4. Pentru frânele inerțiale cu transmisie hidraulică, se determină următoarele:

5.4.1. Raportul de demultiplicare ih măsurat la mijlocul cursei dispozitivului de comandă.

5.4.2. presiunea p la ieșirea cilindrului principal în funcție de tracțiunea D asupra barei de tracțiune și de suprafața FHZ a pistonului cilindrului principal, specificată de producător. Forța suplimentară K și eficacitatea se determină din curba reprezentativă obținută în urma măsurătorilor:

Formula

(a se vedea figura 3 din apendicele 1)

5.4.3. Cursa de rezervă a cilindrului principal s″ menționată la punctul 2.2.19.

5.5. În cazul frânelor inerțiale ale remorcilor cu mai multe axe cu bară de tracțiune cu pivot, se măsoară pierderea cursei s0 menționată la punctul 9.4.1.

6. DISPOZIȚII APLICABILE FRÂNELOR

6.1. Producătorul pune la dispoziția serviciului tehnic care efectuează încercările, în mod suplimentar față de frânele care urmează să fie supuse încercării, schițe ale acestora care indică tipul, dimensiunea și materialul părților principale, precum și marca și tipul garniturilor. Aceste schițe indică de asemenea și suprafața FRZ a cilindrilor de frână, în cazul frânelor hidraulice. Producătorul indică, de asemenea, cuplul de frânare maxim Mmax admis, precum și masa GBO menționată la punctul 2.2.4.

6.2. Cuplul de frânare Mmax specificat de producător este cel puțin corespunzător unei valori de 1,2 ori forța P sau de 1,2 ori presiunea p necesară pentru a obține o forță de frânare de B* = 0,5 × g × GBO.

6.2.1. În cazul în care nici un limitator de suprasarcină nu este montat sau nu urmează să fie montat pe sistemul de frânare inerțial, frâna este supusă încercării la o valoare de 1,8 ori mai mare ca forța P sau de 1,8 ori mai mare ca presiunea p necesară pentru a obține o forță de frânare B* = 0,5 × g × GBO.

6.2.2. În cazul în care un limitator de suprasarcină este montat sau urmează să fie montat pe sistemul de frânare inerțial, frâna este supusă încercării la o valoare de 1,1 ori mai mare ca forța Pmax sau P′max sau de 1,1 ori mai mare ca presiunea pmax sau p′max a limitatorului de suprasarcină, inclusiv toate toleranțele (specificate de producător).

7. VERIFICĂRI ȘI MĂSURĂTORI DE EFECTUAT ASUPRA FRÂNELOR

7.1. Frânele și piesele prezentate serviciului tehnic care efectuează încercările sunt verificate privind conformitatea cu dispozițiile de la punctul 6.

7.2. Se determină următoarele:

7.2.1. Cursa de strângere 2SB*.

7.2.2. Cursa de strângere 2SB (care trebuie să fie mai mare decât 2SB*).

7.2.3. Momentul de frânare M în funcție de forța P aplicată pârghiei de comandă în cazul dispozitivelor cu transmisie mecanică și de presiunea p în cilindrul de frână în cazul dispozitivelor cu transmisie hidraulică.

Viteza de rotație a frânelor corespunde unei viteze inițiale a vehiculului de 60 km/h. Din curba obținută în urma acestor măsurări se deduc următoarele:

7.2.3.1. Forța de rapel PO și caracteristica ρ, în cazul frânelor acționate mecanic (a se vedea figura 6 din apendicele 1).

7.2.3.2. Presiunea de rapel po și caracteristica ρ′, în cazul frânelor acționate hidraulic (a se vedea figura 7 din apendicele 1).

8. RAPOARTE DE ÎNCERCARE

Cererile pentru omologarea de tip a remorcilor prevăzute cu frâne inerțiale sunt însoțite de rapoartele de încercare ale dispozitivului de comandă și ale frânelor, precum și de raportul de încercare a compatibilității între dispozitivul de comandă inerțial, transmisie și frânele remorcii; aceste rapoarte cuprind cel puțin informațiile specificate în apendicele 2, 3 și 4 din prezenta anexă.

9. COMPATIBILITATEA DISPOZITIVULUI DE COMANDĂ ȘI FRÂNELOR UNUI VEHICUL

9.1. Se efectuează o verificare a vehiculului, luând în considerare caracteristicile dispozitivului de comandă (apendicele 2) și ale frânelor (apendicele 3) precum și caracteristicile remorcii menționate la punctul 4 din apendicele 4, cu privire la conformitatea sistemului de frânare inerțial al remorcii cu dispozițiile corespunzătoare.

9.2. Verificări generale pentru toate tipurile de frâne.

9.2.1. Acele componente ale transmisiei care nu au fost verificate în același timp cu dispozitivul de comandă sau cu frânele se verifică pe vehicul. Rezultatele verificării se consemnează în apendicele 4 (de exemplu, iH1 și ηH1).

9.2.2. Masa

9.2.2.1. Masa maximă a remorcii GA nu depășește masa maximă G′A pentru care dispozitivul de comandă este autorizat.

9.2.2.2. Masa maximă a remorcii GA nu depășește masa maximă GB care poate fi frânată prin acționarea în comun a tuturor frânelor remorcii.

9.2.3. Forțe

9.2.3.1. Forța limită de acționare a sistemului de comandă KA nu este mai mică de 0,02 × g × GA și nici mai mare de 0,04 × g × GA.

9.2.3.2. Forța maximă de șoc D1 nu depășește 0,10 × g × GA în cazul remorcilor cu bare de tracțiune rigide și nici 0,067 × g × GA în cazul remorcilor cu mai multe axe cu bare de tracțiune cu pivot.

9.2.3.3. Forța maximă de tracțiune D2 este cuprinsă între 0,1 × g × GA și 0,5 × g × GA.

9.3. Verificarea eficacității frânării

9.3.1. Suma forțelor de frânare exercitate pe circumferința roților remorcii este cel puțin B* = 0,5 × g × GA, inclusiv o rezistență la rulare de 0,01 × g × GA. Aceasta reprezintă o forță de frânare de B* = 0,49 × g × GA. În acest caz, forța maximă de tracțiune admisă asupra cuplării este:

D*= 0,067 × g × GA în cazul remorcilor cu mai multe axe cu bară de tracțiune cu pivot

D*= 0,10 × g × GA în cazul remorcilor cu bară de tracțiune rigidă.

Pentru a verifica dacă aceste condiții sunt îndeplinite, se aplică următoarele inegalități:

9.3.1.1. În cazul sistemelor de frânare inerțiale cu transmisie mecanică

Formula

9.3.1.2. În cazul sistemelor de frânare inerțiale cu transmisie hidraulică

Formula

9.4. Verificarea cursei comenzii

9.4.1. În cazul dispozitivelor de comandă pentru remorci cu mai multe axe cu bară de tracțiune pivotantă al căror sistem de tije de frânare este dependent de poziția dispozitivului de tracțiune, cursa comenzii s este mai mare decât cursa utilă a comenzii s′, diferența fiind cel puțin echivalentă cu pierderea cursei so. Sursa so nu depășește 10 % din cursa utilă s′.

9.4.2. Cursa utilă a comenzii s′ se determină în modul următor:

9.4.2.1. În cazul în care tijele sistemului de frânare sunt influențate de poziția angulară a dispozitivului de tracțiune, atunci:

Formula

9.4.2.2. În cazul în care nu există nici o pierdere în cursă, atunci:

Formula

9.4.2.3. În cazul sistemelor de frânare hidraulice:

Formula

9.4.3. Pentru a verifica dacă este adecvată cursa comenzii se aplică inegalitățile următoare:

9.4.3.1. În cazul sistemelor de frânare inerțiale cu transmisie mecanică:

Formula

9.4.3.2. În cazul sistemelor de frânare inerțiale cu transmisie hidraulică:

Formula

9.5. Verificări suplimentare

9.5.1. În cazul sistemelor de frânare inerțiale cu transmisie mecanică, se efectuează verificarea corectitudinii montării sistemului de tije prin care forțele sunt transmise de la dispozitivul de comandă.

9.5.2. În cazul sistemelor de frânare inerțiale cu transmisie hidraulică, se efectuează o verificare pentru a determina dacă cursa sistemului de acționare a cilindrului principal atinge nivelul minim de s/ih.

Nu se admite o valoare inferioară.

9.5.3. Comportamentul general al vehiculului la frânare face obiectul unei încercări pe drum a sistemului de frânare, la diferite viteze, la diferite eforturi de frânare și la frecvențe diferite de acționare a frânelor. Nu se admit oscilații spontane neamortizate.

10. OBSERVAȚII GENERALE

Dispozițiile de mai sus se aplică sistemelor de frânare inerțiale cu transmisie mecanică sau hidraulică cele mai curente; în cazul acestor modele, în special, toate roțile remorcilor sunt echipate cu același tip de frâne și cu același tip de pneuri.

La verificarea unor modele speciale, dispozițiile de mai sus se adaptează.

Apendicele 1

Scheme explicative

Figura 1

Simboluri valabile pentru toate tipurile de sisteme de frânare

(a se vedea punctul 2.2 din prezenta anexă)

Figura 2

Transmisie mecanică

(a se vedea punctele 2.2.10 și 5.3.2 din prezenta anexă)

Figura 3

Transmisie hidraulică

(a se vedea punctele 2.2.10 și 5.4.2 din prezenta anexă)

Figura 4

Verificarea frânelor

(a se vedea punctele 2.2.22 și 2.3.4 din prezenta anexă)

Cursa de strângere în centrul sabotului: SB* = 1,2 mm + 0,2 % × 2r

Figura 5

Frâne cu transmisie mecanică

(a se vedea punctul 2.3 din prezenta anexă)

Figura 6

Frână mecanică

(a se vedea punctele 2.3.6 și 7.2.3.1 din prezenta anexă)

Figura 7

Frână hidraulică

(a se vedea punctele 2.4.6 și 7.2.3.2 din prezenta anexă)

Figura 8

Sistem de frânare cu transmisie hidraulică

(a se vedea punctul 2.4 din prezenta anexă)

Apendicele 2

Raport de încercare a dispozitivului de comandă

Apendicele 3

Raport de încercare a frânei

Apendicele 4

Raportul încercării de compatibilitate între dispozitivul de comandă, transmisie și frâne

ANEXA IX

Documente de omologare

Apendicele 1

MODEL

[format maxim: A4 (210 × 297 mm)]

Addenda

la certificatul de omologare CE de tip privind omologarea unui tip vehicul în conformitate cu Directiva 71/320/CEE, astfel cum modificată ultima dată prin Directiva 98/12/CE

Apendicele 2

Raport de încercare

Apendicele 3

Lista datelor vehiculului care trebuie furnizate în vederea omologării în conformitate cu anexa XV

1. Descrierea tipului de vehicul

1.1. Denumirea comercială sau marca vehiculului

1.2. Categoria vehiculului:

1.3. Tipul vehiculului, conform anexei IX apendicele 1:

1.4. Modelele sau denumirile comerciale ale vehiculelor ce constituie tipul de vehicul:

1.5. Denumirea și adresa constructorului:

2. Marca și tipul garniturilor de frână:

2.1. Garnituri de frână supuse tuturor încercărilor relevante prevăzute de anexa II:

2.2. Garnituri de frână supuse încercărilor conform anexei XII:

3. Masa minimă a vehiculului:

3.1. Distribuția masei pe fiecare axă (valoarea minimă):

4. Masa maximă a vehiculului:

4.1. Distribuția masei pe fiecare axă (valoarea maximă):

5. Viteza maximă a vehiculului:

6. Dimensiunile pneurilor și ale roților:

7. Configurația circuitului de frânare (de exemplu, distribuția față/spate sau diagonală):

8. Declarație cu privire la tipul sistemului de frânare de siguranță:

9. Specificațiile supapelor din sistemul de frânare, dacă este cazul:

9.1. Specificațiile reglajelor senzorului de sarcină:

9.2. Reglarea supapei de refulare:

10. Distribuția proiectată a forței de frânare:

11. Specificarea tipului de frână:

11.1. Tip de frână cu disc

(de exemplu, numărul pistoanelor cu diametre, disc ventilat sau solid etc.):

11.2. Tip de frână cu tambur

(simplu sau dublu, dimensiunea pistoanelor și a tamburului):

11.3. În cazul sistemelor de frânare cu aer comprimat, tipul și dimensiunea rezervoarelor, pârghiilor etc.:

12. Tipul și dimensiunile cilindrului principal:

13. Tipul și dimensiunile servomecanismului:

ANEXA X

Dispoziții privind încercarea vehiculelor prevăzute cu sisteme de frânare antiblocare

1. OBSERVAȚII GENERALE

1.1. Prezenta anexă definește eficacitatea de frânare necesară la vehiculele rutiere prevăzute cu sisteme antiblocare. De asemenea, autovehiculele autorizate să tracteze o remorcă, precum și remorcile sau rulotele prevăzute cu sistem de frânare cu aer comprimat, respectă, atunci când vehiculele sunt încărcate, cerințele de compatibilitate prevăzute în apendicele la punctul 1.1.4.2 din anexa II.

1.2. Sistemele antiblocare cunoscute în prezent pot avea unul sau mai mulți senzori, unul sau mai multe puncte de control și unul sau mai multe modulatoare. Orice alt sistem care poate fi proiectat și introdus în viitor va fi considerat ca reprezentând un sistem antiblocare în sensul prezentei anexe și apendicelui de la punctul 1.1.4.2 din anexa II cu condiția ca performanțele sale să fie egale cu cele prevăzute în prezenta anexă.

2. DEFINIȚII

2.1. Un „sistem antiblocare” este o componentă a unui sistem de frânare de serviciu reglează în mod automat gradul de alunecare în sensul de rotație al a roților, la una sau mai multe roți ale vehiculului, în timpul frânării.

2.2. „Senzor” înseamnă elementul destinat recunoașterii și transmiterii către calculator a condițiilor de rotație ale roților sau a condițiilor dinamice ale vehiculului.

2.3. „Calculator” înseamnă elementul destinat evaluării datelor transmise de senzori și transmiterii unui semnal către modulator.

2.4. „Modulator” înseamnă elementul destinat modulării forțelor de frânare în funcție de semnalul primit de la calculator.

2.5. „Roată controlată direct” înseamnă o roată a cărei forță de frânare este modulată pe baza datelor furnizate cel puțin de senzorul propriu (1).

2.6. „Roată controlată indirect” înseamnă o roată a cărei forță de frânare este modulată pe baza datelor furnizate de senzorul (senzorii) unei (unor) alte roți (1).

3. TIPURI DE SISTEME ANTIBLOCARE

3.1. Se consideră că un autovehicul este prevăzut cu un sistem antiblocare în sensul punctul 1 din apendicele de la punctul 1.1.4.2 din anexa II în cazul în care este prevăzut cu unul dintre dispozitivele următoare:

3.1.1. Sistem antiblocare din categoria 1:

Un vehicul prevăzut cu un sistem antiblocare din categoria 1 îndeplinește toate dispozițiile corespunzătoare din prezenta anexă.

3.1.2. Sistem antiblocare din categoria 2:

Un vehicul prevăzut cu un sistem antiblocare din categoria 2 îndeplinește toate dispozițiile corespunzătoare din prezenta anexă, cu excepția celor de la punctul 5.3.5.

3.1.3. Sistem antiblocare din categoria 3:

Un vehicul prevăzut cu un sistem antiblocare din categoria 3 îndeplinește toate dispozițiile corespunzătoare din prezenta anexă, cu excepția celor de la punctul 5.3.4 și 5.3.5. La astfel de vehicule, orice axă (sau boghiu) care nu include cel puțin o roată controlată direct trebuie să îndeplinească condițiile de utilizare a aderenței și succesiunile de blocare descrise în apendicele de la punctul 1.1.4.2 din anexa II și nu condițiile de utilizare a aderenței de la punctul 5.2 din prezenta anexă. Totuși, în cazul în care pozițiile relative ale curbelor de utilizare a aderenței nu respectă punctul 3.1.1 din apendicele de la punctul 1.1.4.2 din anexa II, se efectuează o verificare pentru a se asigura că roțile de la cel puțin una din axele din spate nu se blochează înaintea celor de la axa sau axele din față, în conformitate cu condițiile descrise la punctele 3.1.1 și 3.1.4. din apendice la punctul 1.1.4.2 din anexa II privind viteza de frânare și, respectiv, sarcina. Aceste dispoziții pot fi verificate pe căi de rulare cu grad înalt sau redus de aderență (aproximativ 0,8 și maxim 0,3) prin modularea forței exercitate asupra comenzii frânei de serviciu.

3.2. Se consideră că o remorcă este prevăzută cu un sistem antiblocare, în sensul punctului 1 din apendicele de la punctul 1.1.4.2 din anexa II, atunci când cel puțin două roți situate pe laturi opuse ale vehiculului sunt controlate direct iar toate celelalte roți sunt controlate fie direct, fie indirect, de către sistemul antiblocare. În cazul remorcilor, cel puțin două roți de la o axă din față și două roți de la o axă din spate sunt controlate în mod direct, fiecare dintre aceste două axe având cel puțin un modulator independent iar celelalte roți fiind controlate fie direct, fie indirect. De asemenea, o remorcă prevăzută cu sistem antiblocare respectă una din următoarele condiții:

3.2.1. Sistem antiblocare din categoria A:

O remorcă prevăzută cu un sistem antiblocare din categoria A îndeplinește toate dispozițiile corespunzătoare din prezenta anexă.

3.2.2. Sistem antiblocare din categoria B:

O remorcă prevăzută cu un sistem antiblocare din categoria B îndeplinește toate dispozițiile corespunzătoare din prezenta anexă, cu excepția punctului 6.3.2.

4. DISPOZIȚII GENERALE

4.1. Orice defecțiune electrică sau anomalie a senzorilor privind cerințele funcționale și de eficacitate prevăzute în prezenta anexă, inclusiv defecțiunile și anomaliile privind alimentarea cu electricitate, cablarea exterioară a calculatoarelor, calculatoarele (2) și modulatoarele, se semnalizează conducătorului auto printr-un martor optic separat.

4.1.1. Martorul se aprinde atunci când sistemul antiblocare este alimentat și, vehiculul fiind staționar și înainte de stingerea martorului, se verifică dacă sistemul prezintă una dintre defecțiunile menționate mai sus.

4.1.2. Verificarea statică a senzorilor poate verifica dacă unul dintre senzori era defect ultima dată când vehiculul a rulat cu o viteză mai mare de 10 km/h (3). În timpul acestui proces de verificare supapele modulatorului pneumatic efectuează cel puțin un ciclu complet.

4.2. Autovehiculele echipate cu un sistem antiblocare, autorizate să tracteze o remorcă prevăzută cu un astfel de sistem, cu excepția vehiculelor din categoriile M1 și N1, sunt prevăzute cu un avertizor optic separat pentru sistemul antiblocare al remorcii, care este conform cu dispozițiile de la punctul 4.1 din prezenta anexă.

4.2.1. Acest avertizor nu se aprinde în cazul în care o remorcă nu dispune de sistem antiblocare sau în cazul în care nu este cuplată nici o remorcă. Această funcție este automată.

4.3. Semnalele de avertizare optică menționate mai sus sunt vizibile chiar și pe timp de zi și starea lor de funcționare este ușor de verificat de către conducător.

4.4. Cu excepția vehiculelor din categoria M1, N1, O1 și O2 legăturile electrice folosite pentru sistemele antiblocare ale vehiculelor tractoare și ale remorcilor se efectuează prin intermediul unei prize speciale care este conformă cu standardul ISO 7638-1985 sau standardul ISO/DIS 7638-1996 (4).

4.5. În cazul unei defecțiuni a sistemului antiblocare, eficacitatea de frânare reziduală este cea specificată pentru vehiculul în cauză în situația unei defecțiuni a transmisiei frânei de serviciu (a se vedea punctul 2.2.1.4 din anexa I). Această dispoziție nu se interpretează ca modificând dispozițiile referitoare la frânarea de siguranță. În cazul remorcilor, eficacitatea de frânare reziduală, în cazul unei defecțiuni la sistemul antiblocare, conform punctului 4.1 din prezenta anexă, este cel puțin egală cu 80 % din eficacitatea de frânare prevăzută pentru frânarea de serviciu a remorcii încărcate.

4.6. Acțiunea sistemului nu este perturbată de interferențele produse de câmpuri magnetice sau electrice (5).

4.7. Este interzisă includerea unui dispozitiv manual care să deconecteze sistemul antiblocare sau să modifice modul său de comandă (6), cu excepția cazului autovehiculelor de teren din categoriile N2 sau N3; atunci când autovehiculele de teren din categoriile N2 sau N3 sunt prevăzute cu un astfel de dispozitiv, se îndeplinesc condițiile următoare:

4.7.1. un autovehicul cu sistemul antiblocare deconectat sau cu modul de comandă modificat de dispozitivul prevăzut la punctul 4.7 de mai sus îndeplinește toate cerințele specificate în apendicele de la punctul 1.1.4.2 din anexa II;

4.7.2. un semnal optic anunță conducătorul că sistemul antiblocare a fost deconectat sau că modul de comandă a fost modificat; în acest scop poate fi folosit semnalul de avertizare a avariilor de la nivelul sistemului antiblocare;

4.7.3. sistemul antiblocare este reconectat sau repornit automat în momentul în care pornește motorul.

4.7.4. manualul de utilizare al vehiculului furnizat de constructor trebuie să prevină conducătorul cu privire la consecințele deconectării manuale a sistemului antiblocare sau a schimbării modului de control al acestuia;

4.7.5. dispozitivul menționat la punctul 4.7 poate, în legătură cu vehiculul tractor, să deconecteze sau să schimbe modul de comandă al sistemului antiblocare al remorcii; nu se admite un dispozitiv separat numai pentru remorcă.

5. DISPOZIȚII SPECIALE PRIVIND AUTOVEHICULELE

5.1. Consumul de energie

Sistemele de frânare echipate cu sisteme antiblocare își mențin performanțele chiar și atunci când comanda frânei de serviciu este acționată până la capătul cursei pe o perioadă lungă de timp. Această condiție se verifică prin intermediul următoarelor încercări:

5.1.1. Procedura de încercare

5.1.1.1. Nivelul inițial al energiei din rezervoare este cel specificat de constructor. Această valoare este astfel încât să asigure eficacitatea prevăzută pentru frânarea de serviciu la vehiculul încărcat. Dispozitivele de stocare a energiei pentru echipament pneumatic auxiliar sunt izolate.

5.1.1.2. De la o viteză inițială de cel puțin 50 km/h pe o cale de rulare cu un coeficient de aderență de 0,3 (7) sau mai mic, frânele unui vehicul încărcat se aplică complet, pe o durată t, în timpul căreia se ia în calcul energia consumată de roțile controlate indirect iar roțile controlate direct rămân în permanență sub controlul sistemului antiblocare.

5.1.1.3. După aceasta, se oprește motorul vehiculului sau se întrerupe alimentarea cu energie.

5.1.1.4. Comanda frânei de serviciu este acționată apoi de patru ori, în întregime, cu vehiculul staționar.

5.1.1.5. La a cincea acționare, vehiculul poate fi frânat cu cel puțin eficacitatea de frânare de siguranță a vehiculului încărcat.

5.1.1.6. În timpul încercărilor, în cazul unui autovehicul autorizat să tracteze o remorcă echipată cu un sistem de frânare cu aer comprimat, conducta de alimentare este obturată iar o rezervă de energie cu o capacitate de 0,5 litri se conectează la conducta de control (conform punctului 1.2.2.3 din anexa IV partea A). La a cincea acționare conform punctului 5.1.1.5, nivelul de energie furnizat conductei de comandă nu trebuie să fie mai mic de jumătate din nivelul de energie obținut printr-o acționare completă efectuată pe baza nivelului inițial de energie.

5.1.2. Dispoziții suplimentare

5.1.2.1. Coeficientul de aderență al căii de rulare este măsurat pentru vehiculul în cauză conform metodei descrise la punctul 1.1 de la apendicele 2 din prezenta anexă.

5.1.2.2. Încercarea de frânare se efectuează cu motorul decuplat, la mers în gol, și cu vehiculul încărcat.

5.1.2.3. Timpul de frânare t se determină prin formula:

Formula

unde t este exprimat în secunde iar Vmax reprezintă viteza nominală maximă a vehiculului, exprimată în km/h, cu limita maximă de 160 km/h.

5.1.2.4. Dacă timpul t nu poate fi acoperit într-o singură frânare, operațiunea poate fi repetată de maxim patru ori.

5.1.2.5. Dacă încercarea se efectuează în mai multe etape, nu se realizează nici o alimentare cu energie între etapele încercării. Din a doua etapă, poate fi luat în considerare consumul de energie corespunzător primei acționări a frânei, prin scăderea unei acționări până la capătul cursei a unei frânări din cele patru prevăzute la punctul 5.1.1.4 (și 5.1.1.5, 5.1.1.6 și 5.1.2.6) din prezenta anexă, pentru fiecare dintre a doua, a treia și a patra etape folosite în încercarea de la punctul 5.1.1 din prezenta anexă, după caz.

5.1.2.6. Eficacitatea specificată la punctul 5.1.1.5 din prezenta anexă este considerată satisfăcătoare dacă, la sfârșitul celei de a patra acționări, cu vehiculul staționar, nivelul de energie din rezervoare este egal cu sau mai mare decât cel necesar pentru atingerea eficacității frânării de siguranță cu vehiculul încărcat.

5.2. Utilizarea aderenței

5.2.1. Utilizarea aderenței de către un sistem antiblocare corespunde creșterii efective a distanței de frânare față de valoarea minimă teoretică a acesteia. Sistemul antiblocare este considerat ca fiind satisfăcător atunci când se îndeplinește condiția Formula

unde ε reprezintă aderența utilizată, conform definiției de la punctul 1.2 din apendicele 2 din prezenta anexă.

5.2.2. Utilizarea aderenței (ε) se măsoară pe suprafețe de drum cu un coeficient de aderență de 0,3 (8) sau mai mic și, respectiv, de aproximativ 0,8 (drum uscat), la o viteză inițială de 50 km/h. Pentru a elimina efectele temperaturilor diferite între frâne, se recomandă ca ZAL să fie determinat înaintea de k.

5.2.3. Procedura de încercare care urmărește determinarea coeficientului de aderență (k) și modul de calcul al aderenței utilizat (ε) sunt cele stabilite în apendicele 2 din prezenta anexă.

5.2.4. Utilizarea aderenței de către sistemul antiblocare se verifică la vehiculele complexe prevăzute cu sisteme antiblocare din categoria 1 sau 2. În cazul vehiculelor prevăzute cu sistem din categoria 3, numai axele cu cel puțin o roată controlată direct îndeplinesc această condiție.

5.2.5. Condiția ε ≥ 0,75 se verifică cu vehiculul încărcat și cu vehiculul neîncărcat. În prima situație, încercarea pe o suprafață cu grad ridicat de aderență poate fi omisă dacă forța specificată la dispozitivul de comandă nu permite atingerea unui ciclu complet al sistemului antiblocare. Pentru încercarea cu vehiculul neîncărcat, forța asupra comenzii poate crește până la 100 daN dacă ciclul nu este completat în condițiile unei valori maxime a forței specificate (9). Dincolo de această valoare, această încercare poate fi omisă. Pentru sistemele de frânare pe bază de aer comprimat, presiunea aerului nu poate depăși presiunea de decuplare pentru această încercare.

5.3. Verificări suplimentare

Verificările suplimentare următoare se efectuează cu motorul decuplat, la un vehicul încărcat sau neîncărcat:

5.3.1. Roțile controlate direct de un sistem antiblocare nu se blochează în momentul în care forța maximă (9) este aplicată brusc dispozitivului de comandă, pe căile de rulare specificate la punctul 5.2.2 din prezenta anexă, la o viteză inițială de 40 km/h și la viteză inițială ridicată, conform tabelului de mai jos (10):

Condiție

Categoria vehiculului

Viteza maximă de încercare

Suprafață cu grad ridicat de aderență

—	Toate categoriile, cu excepția vehiculelor N2, N3 încărcate

0,8 vmax ≤ 120 km/h

—	N2, N3 încărcate

0,8 vmax ≤ 80 km/h

Suprafață cu grad redus de aderență

—

M1, N1

0,8 vmax ≤ 120 km/h

— M2, M3 și

N2 cu excepția vehiculelor tractoare pentru semiremorci

0,8 vmax ≤ 80 km/h

—	N3 și vehicule tractoare pentru N2

0,8 vmax ≤ 70km/h

5.3.2. Când o axă trece de la o suprafață cu grad ridicat de aderență (KH) la o suprafață cu grad redus de aderență (KL) unde KH ≥ 0,5 și KH/KL ≥ 2 (11) iar dispozitivul de comandă este acționat complet (9), roțile controlate direct nu trebuie să se blocheze. Viteza de rulare și momentul frânării sunt calculate astfel încât, cu sistemul antiblocare efectuând un ciclu complet pe o suprafața cu grad ridicat de aderență, trecerea de la o suprafață la alta să se facă la viteză mare și la viteză mică în condițiile specificate la punctul 5.3.1 (10).

5.3.3. Când un vehicul trece de la o suprafață cu grad redus de aderență (KL) la o suprafață cu grad ridicat de aderență (KH) unde KH ≥ 0,5 și KH/KL ≥ 2, iar dispozitivul de comandă este acționat complet (9), decelerația vehiculului atinge valoarea ridicată corespunzătoare într-un interval de timp rezonabil iar vehiculul nu deviază de la traiectoria inițială. Viteza de rulare și momentul frânării se calculează astfel încât, cu sistemul antiblocare efectuând un ciclu complet pe o suprafață cu grad redus de aderență, trecerea de la o suprafață la alta să aibă loc la aproximativ 50 km/h.

5.3.4. În cazul vehiculelor echipate cu sisteme antiblocare din categoriile 1 și 2, când roțile din partea dreaptă și din partea stângă a vehiculului sunt situate pe suprafețe cu coeficienți diferiți de aderență (KH) și (KL), unde KH ≥ 0,5 și KH/KL ≥ 2, roțile controlate direct nu trebuie să se blocheze în momentul în care forța maximă (9) este aplicată brusc asupra dispozitivului de comandă, la o viteză de 50 km/h.

5.3.5. De asemenea, vehiculele încărcate dotate cu un sistem antiblocare din categoria 1 respectă, în conformitate cu condițiile de la punctul 5.3.4 de mai sus, factorul de frânare prevăzut în apendicele 3 din prezenta anexă.

5.3.6. Cu toate acestea, pentru încercările prevăzute la punctele 5.3.1, 5.3.2, 5.3.3, 5.3.4 și 5.3.5, se admit secvențe scurte de blocare a roților. De asemenea, blocarea roților este permisă în cazul în care viteza vehiculului este mai mică de 15 km/h; în mod similar, blocarea roților controlate indirect este permisă la orice viteză cu condiția ca stabilitatea și manevrabilitatea vehiculului să nu fie afectate.

5.3.7. În timpul încercărilor prevăzute la punctele 5.3.4 și 5.3.5, corectarea direcției este permisă cu condiția ca rotația angulară a comenzii direcției să fie mai mică de 120° în timpul primelor doua secunde și să nu depășească 240 ° în total. De asemenea, la începutul încercărilor, planul median longitudinal al vehiculului trece prin linia separare dintre suprafețele cu coeficient redus și ridicat de aderență iar în timpul încercărilor nici o parte a pneurilor (exterioare) nu încalcă această limită.

6. DISPOZIȚII SPECIALE PRIVIND REMORCILE

6.1. Consumul de energie

Remorcile prevăzute cu sisteme antiblocare sunt construite astfel încât chiar dacă dispozitivul de comandă al frânei de serviciu a fost acționat până la capătul cursei pentru un anumit timp, rămâne suficientă energie pentru oprirea vehiculului pe o distanță rezonabilă.

6.1.1. Respectarea dispoziției de mai sus se verifică prin metoda descrisă mai jos, cu vehiculul neîncărcat pe un drum drept și orizontal, cu o suprafață cu un coeficient bun de aderență (12), frânele reglate cât mai strâns posibil și senzorul de sarcină al frânei (dacă este montat pe remorcă) menținut în poziția „încărcat” pe tot parcursul încercării.

6.1.2. În cazul sistemelor de frânare cu aer comprimat, nivelul de energie inițial din dispozitivele de stocare corespunde unei presiuni de 0,8 bari la capătul de cuplare al conductei de alimentare a remorcii.

6.1.3. Când viteza inițială a unui vehicul este de cel puțin 30 km/h, frânele se aplică complet pentru un timp t = 15 s, în timpul căruia se ia în calcul energia consumată de roțile controlate indirect și toate roțile controlate direct rămân sub controlul sistemului antiblocare. În timpul acestei încercări, alimentarea cu energie a dispozitivelor de stocare este întreruptă.

În cazul în care timpul t = 15 s nu poate fi obținut într-o singură etapă de frânare, operațiunea poate fi repetată. În timpul acestor etape nu se permite nici o alimentare cu energie a dispozitivelor de stocare și, din a doua etapă, se ia în calcul consumul suplimentar de energie necesar umplerii sistemului de acționare, aplicându-se de exemplu procedură de încercare următoare.

Presiunea din rezervoare la începutul primei etape este cea specificată la punctul 6.1.2. La începutul etapelor următoare, presiunea din rezervoare după aplicarea frânelor nu este inferioară celei constatate la sfârșitul etapei precedente. În etapele următoare, singurul moment care se ia în calcul este cel din care presiunea din rezervoare este egală cu cea de la sfârșitul etapei precedente.

6.1.4. La sfârșitul frânării, vehiculul fiind staționar, dispozitivul de comandă al frânei de serviciu se acționează până la capătul cursei de patru ori la rând. La cea de-a cincea acționare, presiunea din circuitele aflate în funcționare este suficientă pentru a oferi o forță totală de frânare la periferia roților cel puțin egală cu 22,5 % din forța corespunzătoare sarcinii maxime pe roți când vehiculul staționează, fără să provoace acționarea automată a unui sistem de frânare independent de sistemul antiblocare.

6.2. Utilizarea aderenței

6.2.1. Remorcile prevăzute cu un sistem antiblocare sunt considerate ca fiind acceptabile atunci când este îndeplinită condiția ε ≥ 0,75, unde є reprezintă aderenta utilizată, conform definiției de la punctul 2 din apendicele 2 din prezenta anexă. Această condiție se verifică cu vehiculul neîncărcat, pe o suprafață dreaptă și orizontală având o suprafață cu un coeficient bun de aderență (13) (14).

6.2.2. Pentru a elimina efectele diferențelor de temperatură între frâne, se recomandă ca zRAL să fie determinat înaintea de kR.

6.3. Verificări suplimentare

6.3.1. La o viteză care depășește 15 km/h, roțile controlate direct de sistemul antiblocare nu se blochează atunci când forța maximă (9) este aplicată brusc asupra dispozitivului de comandă al vehiculului tractor. Această dispoziție se verifică conform condițiilor prevăzute la punctul 6.2 din prezenta anexă, la viteze inițiale de 40 km/h și 80 km/h.

6.3.2. Dispozițiile prezentului punct se aplică numai remorcilor prevăzute cu un sistem antiblocare din categoria A.

Când roțile din partea dreaptă și din partea stângă a remorcii se află pe suprafețe ce produc coeficienți diferiți de frânare (zRALH și zRALL), unde

Formula and Formula

roțile controlate direct nu se blochează la aplicare bruscă a forței maxime (9) asupra dispozitivului de comandă al vehiculului la o viteză de 50 km/h. Raportul zRALH/zRALL poate fi fie verificat prin procedura de la punctul 2 din apendicele 2 de la prezenta anexă, fie calculat. Această condiție fiind îndeplinită, factorul de frânare al vehiculului neîncărcat este cel prevăzut în apendicele 3 din prezenta anexă (14).

6.3.3. Dacă vehiculul rulează la o viteză de peste 15 km/h, roțile controlate direct se pot bloca pentru perioade scurte, însă orice blocare este permisă la viteze mai mici de 15 km/h. Roțile controlate indirect se pot bloca la orice viteză, însă fără a afecta stabilitatea.

Apendicele 1

Simboluri și definiții

Simbol	Semnificație
E	Ampatament
ER	Distanța dintre pivotul de cuplare și centrul axei sau axelor semiremorcii (sau distanța dintre punctul de cuplare și centrul axei sau axelor unei remorci cu axă mediană)
ε	Aderența utilizată de vehicul: câtul dintre factorul de frânare maxim obținut cu sistemul antiblocare cuplat (ZAL) și coeficientul de aderență (k)
εi	Valoarea є măsurată pe axa i (în cazul vehiculelor cu motor având un sistem antiblocare din categoria 3)
εH	Valoarea є pe o suprafață cu grad ridicat de frecare
εL	Valoarea є pe o suprafață cu grad redus de frecare
F	Forța [exprimată în N]
FbR	Forța de frânare a remorcii cu sistemul antiblocare decuplat
FbRmax	Valoarea maximă a lui FbR
FbRmax,i	Valoarea lui FbRmax atunci când numai axa i al remorcii este frânat
FbRAL	Forța de frânare a remorcii cu sistemul antiblocare cuplat
FCnd	Reacția normală totală a suprafeței drumului față de axele nefrânate și nemotoare ale trenului rutier în condiții statice
FCd	Reacția normală totală a suprafeței drumului la axele nefrânate și motoare ale trenului rutier în condiții statice
Fdyn	Reacția normală a suprafeței în condiții dinamice și cu sistemul antiblocare cuplat
Fidyn	Fdyn asupra axei i în cazul autovehiculelor sau remorcilor
Fi	Reacția normală a suprafeței drumului față de axa i în condiții statice
FM	Reacția statică normală și totală a suprafeței față de toate roțile vehiculului tractor
FMnd (15)	Reacția statică normală și totală a suprafeței drumului asupra axelor nefrânate și nemotoare ale unui autovehicul
FMd (15)	Reacția statică normală și totală a suprafeței drumului asupra axelor nefrânate și motoare ale unui autovehicul
FR	Reacția statică normală și totală a suprafeței drumului asupra tuturor roților unei remorci
FRdyn	Reacția dinamică normală și totală a suprafeței drumului asupra axei sau axelor unei semiremorci sau remorci cu axe mediane
FwM (15)	0,01 FMnd + 0,015 FMd
g	Accelerația gravitațională (9,81 m/s2)
h	Înălțimea centrului de greutate specificată de constructor și acceptată de serviciul tehnic care efectuează încercarea de omologare
hD	Înălțimea punctului de articulare al barei de tracțiune pe remorcă
hK	Înălțimea la pivotul de cuplare
hR	Înălțimea centrului de greutate al remorcii
k	Coeficientul de aderență al pneului pe drum
kf	Valoarea lui k pentru o axă din față
kH	Valoarea lui k determinată pentru o suprafață cu grad ridicat de frecare
ki	Valoarea lui k determinată pentru axa i a unui vehicul dotat cu sistem antiblocare de categoria 3
kL	Valoarea lui k determinată pe o suprafață cu grad redus de frecare
klock	Valoarea aderenței pentru o alunecare de 100 %
kM	Valoarea lui k pentru autovehicul
kpeak	Valoarea maximă a curbei de aderență în funcție de alunecare
kr	Valoarea lui k pentru o axă din spate
kR	Valoarea lui k pentru remorcă
P	Masa vehiculului [kg]
R	Raportul dintre kpeak și klock
t	Durata [în secunde]
tm	Valoarea medie a lui t
tmin	Valoarea minimă a lui t
z	Factorul de frânare
zAL	Factorul de frânare z al vehiculului cu sistemul antiblocare cuplat
zC	Factorul de frânare z al vehiculului, numai cu remorca frânată și sistemul antiblocare necuplat
zCAL	Factorul de frânare z al vehiculului, numai cu remorca frânată și sistemul antiblocare cuplat
zCmax	Valoarea maximă a lui zC
zCmax,i	Valoarea maximă a lui zC, cu frânare numai pe axa i a remorcii
zm	Factorul de frânare mediu
zmax	Valoarea maximă a lui z
zMALS	Valoarea zAL pentru autovehicul pe o suprafață inegală
zR	Factorul de frânare z al remorcii cu sistemul antiblocare cuplat
zRAL	Valoarea lui ZAL pentru remorcă obținută prin frânarea pe toate axele, cu vehiculul tractor nefrânat și motorul acestuia decuplat
zRALH	Valoarea lui ZRAL pe o suprafață cu coeficient ridicat de aderență
zRALL	Valoarea lui ZRAL pe o suprafață cu coeficient redus de aderență
zRALS	Valoarea lui ZRAL pe o suprafață inegală
zRH	Valoarea lui ZR pe o suprafață cu coeficient ridicat de aderență
zRL	Valoarea lui ZR pe o suprafață cu coeficient redus de aderență
zRHmax	Valoarea maximă a lui zRH
zRLmax	Valoarea maximă a lui zRL
zRmax	Valoarea maximă a lui zR

Apendicele 2

Utilizarea aderenței

1. METODA DE MĂSURARE PENTRU AUTOVEHICULE

1.1. Determinarea coeficientului de aderența (k)

1.1.1. Coeficientul de aderență k se definește ca fiind câtul dintre forțele maxime de frânare ale unei axe fără blocarea roților și sarcina dinamică corespunzătoare pe aceeași axă frânată.

1.1.2. Frânele se aplică numai pe una dintre axele vehiculului supus încercării, la o viteză inițială de 50km/h. Forțele de frânare se distribuie egal între roțile acestei axei pentru a atinge o eficacitate maximă. Sistemul antiblocare este deconectat sau nefuncțional între vitezele de 40 și 20 km/h.

1.1.3. Pentru a determina rata maximă de frânare a vehiculului (zmax) se efectuează mai multe încercări cu creșterea treptată a presiunii pe comandă.

În timpul fiecărei încercări, forța asupra pedalei se menține constantă și rata de frânare se determină în funcție de timpul (t) necesar pentru reducerea vitezei de la 40km/h la 20km/h, folosind formula:

Formula

zmax este valoarea maximă a lui z,

t este exprimat în secunde.

1.1.3.1. Se admite blocarea roților la o viteză mai mică de 20 km/h.

1.1.3.2. Începând cu valoarea minimă măsurată a lui t, numită tmin, se aleg trei valori ale lui t cuprinse între tmin și 1,05 tmin și se calculează media lor aritmetică tm,

apoi se determină:

Formula

În cazul în care se demonstrează că, din motive practice, cele trei valori determinate nu pot fi obținute, atunci se poate utiliza timpul minim tmin. Cu toate acestea, dispozițiile de la punctul 1.3 se aplică în continuare.

1.1.4. Forțele de frânare se calculează pe baza ratei de frânare măsurate și rezistenței la rulare a axelor nefrânate, care este egală cu de 0,015 ori sarcina statică pe o axă motoare și de 0,010 ori sarcina statică pentru o axă nemotoare.

1.1.5. Sarcina dinamică pe axă este dată de relațiile definite în apendicele de la punctul 1.1.4.2 din anexa II.

1.1.6. Valoarea lui k se rotunjește la a treia zecimală.

1.1.7. Încercarea se repetă apoi pentru celelalte axe, conform indicațiilor de la punctul 1.1.1 la 1.1.6 de mai sus (pentru excepții, a se vedea punctul 1.4 și 1.5).

1.1.8. De exemplu, în cazul unui vehicul cu două axe și tracțiune pe spate, atunci când axa față (16) este frânată coeficientul de aderență k se obține prin formula:

Formula

1.1.9. Se determină un coeficient kf pentru axa față și un coeficient kl pentru axa spate.

1.2. Determinarea aderenței utilizate (ε)

1.2.1. Aderența utilizată (ε) se definește ca fiind câtul ratei de frânare maxime în condiții de cuplare a sistemul antiblocare (zAL) cu coeficientul de aderență (kM):

Formula

1.2.2. De la o viteză inițială a vehiculului de 55 km/h, valoarea maximă a ratei de frânare (zAL) se măsoară cu sistemul antiblocare cuplat; această valoare este media a trei încercări, conform dispozițiilor de la punctul 1.1.3 din prezenta anexă, folosind timpul necesar pentru a reduce viteza de la 45 km/h la 15 km/h după formula următoare:

Formula

1.2.3. Coeficientul de aderență kM se obține prin ponderare, pe baza sarcinilor dinamice pe axe:

Formula

unde:

Formula

1.2.4. Valoarea lui ε se rotunjește la a doua zecimală.

1.2.5. În cazul unui vehicul prevăzut cu un sistem antiblocare din categoria 1 sau 2, valoarea lui zAL corespunde vehiculului întreg, cu sistemul antiblocare cuplat, iar aderența utilizată (ε) este dată de aceeași formulă ca la punctul 1.2.1.

1.2.6. În cazul unui vehicul prevăzut cu un sistem antiblocare din categoria 3, valoarea lui zAL se măsoară pe fiecare axă care are cel puțin o roată controlată direct.

De exemplu: pentru un vehicul cu două axe cu sistem antiblocare care acționează numai asupra axei spate (2), aderența utilizată (ε) este dată de formula:

Formula

Acest calcul se efectuează pentru fiecare axă care are cel puțin o roată controlată direct.

1.3. Dacă ε > 1,00, măsurătorile coeficienților de aderență se repetă. Se admite o abatere de 10 %.

1.4. În cazul autovehiculelor echipate cu trei axe, se ia în considerare numai axa simplă pentru a determina coeficientul k al vehiculului (17).

1.5. Pentru vehiculele din categoriile N2 și N3 cu ampatamentul mai mic de 3,80 m și cu h/E > 0,25, nu se ia în calcul coeficientul de aderență al axei spate.

1.5.1. În acest caz, coeficientul de aderență utilizat (ε) se definește ca fiind câtul dintre rata maximă de frânare cu sistemul antiblocare cuplat (zAL) și coeficientul de aderență (kf), adică.

Formula

2. METODĂ DE MĂSURARE PENTRU REMORCI

2.1. Generalități

2.1.1. Prin definiție, coeficientul de aderență (k) se determină ca fiind câtul dintre forța maximă de frânare fără blocarea roților și sarcina dinamică respectivă pe axa frânată.

2.1.2. Se frânează o singură axă a remorcii la o viteză inițială de 50 km/h. Forțele de frânare se distribuie între roțile axei astfel încât să se obțină o eficacitate maximă. Sistemul antiblocare este decuplat sau nefuncțional între 40 km/h și 20 km/h.

2.1.3. Se efectuează mai multe încercări la presiuni crescânde asupra comenzii pentru a determina rata maximă de frânare a ansamblului de vehicule (zCmax) acționând numai frânele remorcii. Pe parcursul fiecărei încercări se menține o forță constantă de acționare iar rata de frânare se determină în funcție de timpul (t) necesar pentru a reduce viteza de la 40 km/h la 20 km/h, pe baza formulei următoare:

Formula

2.1.3.1. Se admite blocarea roților la o viteză mai mică de 20 km/h.

2.1.3.2. Începând cu valoarea minimă măsurată a lui t, denumită tmin, se aleg trei valori ale lui t cuprinse între tmin și 1,05 tmin și se calculează media lor aritmetică tm, apoi se determină

Formula

În cazul în care se demonstrează că, din motive practice, cele trei valori determinate mai sus nu pot fi obținute, atunci se poate utiliza timpul minim tmin.

2.1.4. Aderența utilizată (ε) se calculează pe baza formulei:

Formula

Valoarea lui k se determină conform punctului 2.2.3 pentru remorci sau conform punctului 2.3.1 pentru semiremorci.

2.1.5. Dacă ε > 1,00 măsurătorile coeficientului de aderență se repetă. Se acceptă o abatere de 10 %.

2.1.6. Rata maximă de frânare (zRAL) se măsoară cu sistemul antiblocare cuplat și vehiculul tractor nefrânat și se bazează pe valoarea medie a celor trei încercări, conform punctului 2.1.3 din prezentul apendice.

2.2. Remorci

2.2.1. Măsurarea lui k (cu sistemul antiblocare decuplat sau nefuncțional între 40 km/h și 20 km/h) se face atât pentru axa față cât și pentru axa spate.

Pentru o axă față i:

Formula

Pentru o axă spate i:

Formula

2.2.2. Valorile lui kf și kr se rotunjesc la a treia zecimală.

2.2.3. Coeficientul de aderență kR se calculează prin ponderare, pe baza sarcinilor dinamice pe axă.

Formula

2.2.4. Măsurarea lui zRAL (cu sistemul antiblocare cuplat)

Formula

zRAL se determină pe o suprafață cu un coeficient de aderență ridicat; pentru vehiculele cu sistem antiblocare din categoria A, se determină de asemenea și pe o suprafață cu un coeficient de aderență redus.

2.3. Semiremorcile și remorcile cu axă centrală

2.3.1. Măsurarea lui k (cu sistemul antiblocare decuplat sau nefuncțional între 40 km/h și 20 km/h) se efectuează cu roți montate pe o singură axă, roțile celorlalte axe fiind înlăturate.

Formula

2.3.2. Măsurarea lui zRAL (cu sistemul antiblocare cuplat) se efectuează pe un vehicul la care sunt montate toate roțile.

Formula

zRAL se determină pe o suprafață cu un coeficient de aderență ridicat; pentru vehiculele cu un sistem antiblocare din categoria A, se determină de asemenea și pe o suprafață cu un coeficient de aderență redus.

Apendicele 3

Eficacitatea pe suprafețe cu coeficienți de aderență diferiți

1. AUTOVEHICULE

1.1. Rata de frânare specificată, prevăzută la punctul 5.3.5 din prezenta anexă, poate fi calculată în funcție de coeficientul de aderență al celor două suprafețe pe care se efectuează încercarea.

Aceste două suprafețe îndeplinesc condițiile prevăzute la punctul 5.3.4 din prezenta anexă.

1.2. Coeficienții de aderență ridicată și redusă (kH și kL) se determină în conformitate cu dispozițiile de la punctul 1.1 din apendicele 2 de la prezenta anexa.

1.3. Rata de frânare (zMALS) a autovehiculelor încărcate este:

Formula și zMALS ≥ kL

2. REMORCI

2.1. Rata de frânare prevăzută la punctul 6.3.2 din prezenta anexă se poate calcula în funcție de ratele de frânare zRALH și zRALL măsurate pe cele două suprafețe pe care se efectuează încercările cu sistemul antiblocare cuplat. Aceste două suprafețe îndeplinesc condițiile prevăzute la punctul 6.3.2 din prezenta anexă.

2.2. Rata de frânare specificată se calculează după formula următoare:

Formula și

Formula

Dacă εH > 0,95, se folosește εH = 0,95.

Apendicele 4

Metoda de selecție a suprafeței cu aderența redusă

1. Detaliile legate de coeficientul de aderență al suprafeței alese, conform punctului 5.1.1.2 din prezenta anexă, sunt puse la dispoziția serviciului tehnic.

1.1. Aceste date trebuie să includă o curbă a coeficientului de aderență în funcție de coeficientul de alunecare (între 0 și 100 %) la viteză de aproximativ 40 km/h (18).

1.1.1. Valoarea maximă a curbei este reprezentată de simbolul kvârf și valoarea maximă de alunecare de simbolul kblocat.

1.1.2. Raportul R se definește ca fiind câtul dintre valoarea maximă a aderenței kvârf și valoarea maximă a alunecării kblocat. Formula

1.1.3. Valoarea lui R se rotunjește la prima zecimală.

1.1.4. Suprafața care urmează să fie folosită are un raport R cuprins între 1,0 și 2,0 (19).

2. Înaintea încercărilor, serviciul tehnic se asigură că suprafața aleasă îndeplinește cerințele specificate. În special, este informat cu privire la următoarele:

—	metoda de încercare utilizată pentru calculul valorii R;

—	tipul de vehicul (autovehicul, remorcă etc.)

—	sarcina pe axă și tipul de pneuri (încercări cu sarcini diferite și tipuri de pneuri diferite și comunicarea rezultatelor către serviciului tehnic care decide dacă acestea sunt reprezentative pentru vehiculul supus omologării).

2.1. Valoarea lui R se menționează în raportul încercărilor.

Suprafața pistei de încercare trebuie etalonată cel puțin o dată pe an cu un vehicul reprezentativ pentru a verifica dacă R este constant.

(1) În cazul sistemelor cu grad ridicat de selectivitate, sistemele antiblocare acționează atât asupra roților controlate direct cât și asupra roților controlate indirect; în cazul sistemelor cu grad scăzut de selectivitate, toate roțile supuse unui senzor sunt considerate ca fiind controlate direct.

(2) Atât timp cât procedurile de încercare nu au fost definite, producătorul furnizează serviciului tehnic o analiză a eventualelor defecțiuni ce pot interveni la nivelul calculatoarelor și a eventualelor efecte ale acestora. Aceste informații constituie subiectul unei discuții și al unui acord între serviciul tehnic și constructorul vehiculului.

(3) Semnalul avertizorului se poate aprinde din nou atunci când vehiculul staționează, cu condiția ca acesta să se stingă înainte ca viteza vehiculului să atingă 10 km/h în cazul în care nu există nici o defecțiune.

(4) Specificația privind racordarea de la punctul 6.2 din ISO 7638-1985 sau punctul 5.4 din ISO/DIS 7638-1996 pentru o remorcă, poate fi evitată numai dacă remorca este echipată cu o siguranță proprie. Ritmul acesteia este de așa natură încât viteza curentului prin conductori să nu fie depășită.

Cu excepția vehiculelor din categoriile N2 și O4 și până la uniformizarea standardului internațional, conexiunea electrică dintre vehiculul tractor și remorcile dotate cu un sistem electric de 12 V, este conform standardului DIN 72570, Partea 4.

(5) Aceasta se demonstrează prin concordanța cu cerințele tehnice specificate în Directiva 72/245/CEE a Consiliului și în Directiva 95/54/CE (JO L 266, 8.11.1995, p. 1).

(6) Se înțelege că dispozitivele care modifică mijlocul de control al sistemului antiblocare nu sunt sub rezerva punctului 4.7 dacă mijlocul de control respectă toate cerințele cu privire la sistemul antiblocare cu care este echipat un vehicul. În orice caz, în această situație, se respectă punctele 4.7.2, 4.7.3 și 4.7.4.

(7) Până când aceste suprafețe de încercare devin accesibile, pneurile la limita uzitării și valorile mai mari de 0,4, pot fi folosite la discreția serviciului tehnic. Se menționează valoarea efectivă obținută, tipul pneurilor și al suprafețelor.

(8) Atâta timp cât aceste piste de încercare nu sunt general disponibile, serviciul tehnic poate utiliza pneuri la limita uzurii valori ale coeficientului de aderență mai mari, putând atinge 0,4. Se indică valoarea efectivă obținută, tipul pneurilor și al suprafețelor.

(9) „Forță maximă” este cea indicată în anexa II pentru categoria de vehicul corespunzătoare: se poate așadar folosi o forță mai mare dacă aceasta este necesară pentru funcționarea sistemului antiblocare.

(10) Scopul acestor încercări este de a verifica dacă roțile nu se blochează și dacă vehiculul rămâne stabil; în consecință, nu este necesară efectuarea unor opriri complete ale vehiculului pe o suprafață cu grad redus de aderență.

(11) Kh este coeficientul pentru suprafețe cu grad ridicat de aderență.

Kl este coeficientul pentru suprafețe cu grad redus de aderență.

Kh și kl se măsoară conform specificațiilor din apendicele 2 din prezenta anexă.

(12) Dacă coeficientul de aderență din test este prea mare și împiedică sistemul antiblocare să-și efectueze ciclul, atunci testul poate fi realizat pe o suprafață cu un coeficient de aderență mai mic.

(13) Dacă coeficientul de aderență al pistei de încercare este prea ridicat și împiedică sistemul antiblocare să efectueze un ciclu complet, încercarea poate fi efectuată pe o suprafață cu un coeficient de aderență mai redus.

(14) În cazul remorcilor prevăzute cu senzor de sarcină la frânare, presiunea poate fi mărită pentru asigurarea unui ciclu complet.

(15) FMnd și FMD: în cazul autovehiculelor cu două axe: aceste simboluri se pot reduce la simbolurile Fi corespunzătoare.

(16) În cazul sistemelor cu grad ridicat de selectivitate, sistemele antiblocare acționează atât asupra roților controlate direct, cât și asupra roților controlate indirect; în cazul sistemelor cu grad scăzut de selectivitate, toate roțile supuse unui senzor sunt considerate ca fiind controlate direct.

(17) Până când se convine asupra unei proceduri uniforme de încercare, vehiculele cu mai mult de trei axe și vehiculele speciale vor constitui obiectul unei consultări cu serviciul tehnic.

(18) Până când se convine o procedură uniformă de încercare pentru calculul curbei de aderență în cazul vehiculelor cu o masa maximă ce depășește 3,5 tone, se poate utiliza curba obținută pentru autoturisme. În acest caz, pentru vehiculele cu o masa maximă ce depășește 3,5 se calculează raportul kvârf/kblocat folosind valoarea kblocat definită în apendicele 2 din prezenta anexă. Cu acordul serviciului tehnic, coeficientul de aderență descris la acest punct poate fi determinat printr-o metodă diferită dacă se demonstrează echivalența valorilor kvârf și kblocat.

(19) Până când devin disponibile piste de încercare care să dispună de caracteristicile specificate ale suprafeței, se consideră că valoarea raportului R poate merge până la 2,5, sub rezerva acceptării de către serviciul tehnic.

ANEXA XI

Condiții de încercare aplicabile remorcilor cu sistem de frânare electric

1. GENERALITĂȚI

1.1. În sensul dispozițiilor de mai jos, prin „frâne electrice” se înțeleg sisteme de frânare de serviciu formate dintr-un dispozitiv de comandă, un dispozitiv de transmisie electromecanică și frâne cu fricțiune. Dispozitivul de comandă electrică care reglează tensiunea curentului de frânare al remorcii este montat pe remorcă.

1.2. Energia electrică necesară pentru funcționarea sistemului de frânare este furnizată remorcii de către autovehicul.

1.3. Sistemele electrice de frânare sunt comandate prin acționarea frânei de serviciu a autovehiculului.

1.4. Tensiunea nominală este 12 V.

1.5. Intensitatea maximă absorbită nu depășește 15 A.

1.6. Conexiunea electrică a sistemului de frânare al remorcii la vehiculul tractor se face printr-o priză și o fișă speciale corespunzătoare cu … (1), iar fișa nu este compatibilă cu prizele dispozitivului de iluminat al vehiculului. Fișa și cablul sunt montate pe remorcă.

2. CONDIȚII PRIVIND REMORCA

2.1. Dacă remorca este prevăzută cu o baterie alimentată de circuitul de alimentare al autovehiculului, aceasta este izolată de circuitul său de alimentare în timpul frânării de serviciu a remorcii.

2.2. La remorcile a căror masă neîncărcată reprezintă mai puțin de 75 % din masa lor maximă, forța de frânare se reglează automat în funcție de starea de încărcare a remorcii.

2.3. Sistemele de frânare electrice au asemenea caracteristici încât, chiar dacă tensiunea în cablurile electrice este redusă la o valoare de 7 V, se menține o eficacitate a frânării de 20 % din sarcinile statice maxime pe axă a remorcii.

2.4. Dispozitivele de control destinate reglării forței de frânare, care reacționează la înclinarea în direcția drumului (pendul, sistem resort-masa, schimbarea inerției lichidului) se atașează la șasiu, dacă remorca are mai mult de o axă și un dispozitiv de tractare reglabil vertical. În cazul remorcilor cu o singură axă și a remorcilor cu axe strâns cuplate, unde distanța dintre axe este mai mică de 1 m, aceste dispozitive de control sunt echipate cu un mecanism de indicare a poziției sale orizontale (de exemplu, nivelul spirtului) și se ajustează manual, permițând mecanismului așezarea în plan orizontal, în linie cu direcția de rulare a vehiculului.

2.5. Releul care comandă trecerea curentului de frânare în conformitate cu punctul 2.2.1.20 din anexa I și care este conectat la circuitul de comandă este montat pe remorcă.

2.6. Se prevede o priză falsă pentru introducerea fișei.

2.7. Se prevede un martor la dispozitivul de comandă; acesta se aprinde la fiecare frânare și indică funcționarea corectă a sistemului de frânare electric al remorcii.

3. EFICACITATE

3.1. Sistemele de frânare electrice reacționează la o decelerare a ansamblului tractor/remorcă care nu depășește 0,4 m/s2.

3.2. Efectul de frânare poate să înceapă cu o frânare inițială care nu depășește 10 % din sarcinile maxime statice pe axă, nici 13 % din sarcinile statice pe axă la remorca neîncărcată.

3.3. Forțele de frânare pot fi mărite și treptat. La valori ale forțelor de frânare mai mari decât cele indicate la punctul 3.2, treptele respective nu depășesc 6 % din suma sarcinilor statice maxime ale axei și nici 8 % din sarcina statică sau suma sarcinilor statice pe axă ale remorcii neîncărcate. Cu toate acestea, în cazul remorcilor cu o singură axă care au o masă maximă ce nu depășește 1,5 tone, prima treaptă nu depășește 7 % din suma sarcinilor statice maxime pe axă a remorcii. Pentru treptele următoare se admite o creștere de 1 % a acestei valori (de exemplu, prima treaptă: 7 %, a doua treaptă: 8 %, a treia treaptă: 9 % etc.; nici una dintre treptele următoare nu depășește 10 %). În sensul prezentei dispoziții, remorcile cu două axe care sunt amplasate la o distanță mai mică de 1 m sunt considerate a fi remorci cu o singură axă.

3.4. Forța de frânare specificată a remorcii, egală cu cel puțin 50 % din sarcina totală maximă pe axă, se obține – la masa maximă – în cazul unei decelerări medii complete a ansamblului tractor/remorcă care nu depășește 5,9 m/s2 pentru remorcile cu o singură axă sau 5,9 m/s2 pentru remorcile cu mai multe axe. Remorcile cu axe în tandem la care distanța între axe este mai mica de 1 m sunt considerate, de asemenea, remorci cu o singură axă în sensul prezentei dispoziții. De asemenea, sunt respectate limitele prevăzute în apendicele la prezenta anexă. Dacă forța de frânare este reglată treptat, aceste trepte se încadrează în limitele prevăzute în apendicele la prezenta anexă.

3.5. Încercarea se efectuează la o viteză inițială de 60 km/h.

3.6. Frânarea automată a remorcii se asigură în conformitate cu condițiile de la punctul 2.2.2.9 din anexa I. În cazul în care această acțiune de frânare automată necesită energie electrică, se garantează o forță de frânare a remorcii de cel puțin 25 % din suma totală a sarcinilor maxime pe axă timp de cel puțin 15 minute, pentru a îndeplini condițiile descrise de mai sus.

Apendice

Compatibilitatea între factorul de frânare al remorcii și decelerația medie completă a ansamblului tractor/remorcă

(remorcă încărcată și neîncărcată)

Note:

1.	Limitele indicate în grafic se aplică remorcilor încărcate și neîncărcate. În cazul în care masa remorcii neîncărcate depășește 75 % din masa maximă a acesteia, limitele se aplică numai stării încărcate.

Limitele indicate în grafic nu afectează dispozițiile prevăzute în prezenta anexă privind eficacitatea minimă de frânare specificată. Cu toate acestea, dacă eficacitatea de frânare obținută în timpul încercării, în conformitate cu dispozițiile indicate la punctul 3.4 – este mai mare decât cea prevăzută, nu se depășesc limitele indicate în graficul de mai sus.

TR	=	suma forțelor de frânare la periferia tuturor roților remorcii.
PR	=	reacția statică normală totală a suprafeței drumului asupra roților remorcii.
J	=	decelerația medie completă a ansamblului tractor/remorcă.

(1) În curs de studiu. Până la determinarea caracteristicilor acestei conexiuni speciale, tipul care urmează să fie utilizat este indicat de autoritatea națională competentă care acordă omologarea.

ANEXA XII

Metoda de încercare cu dinamometrul inerțial pentru garniturile de frână

1. GENERALITĂȚI

1.1. Procedura descrisă în prezenta anexă poate fi aplicată în cazul unei modificări a tipului de vehicul care rezultă din montarea unor garnituri de frână de tip nou la vehicule care au fost omologate în conformitate cu prezenta directivă.

1.2. Tipurile noi de garnituri de frână se verifică prin compararea eficacității lor cu cea a garniturilor de frână montate pe vehiculul la momentul omologării de tip a acestuia și conforme cu componentele identificate în certificatul de omologare corespunzător, al cărui model este prezentat în anexa XVIII sau în anexa XIX a prezentei directive.

1.3. În cazul în care consideră necesar, autoritatea tehnică însărcinată cu efectuarea încercărilor de omologare poate solicita ca eficacitatea garniturilor de frână să fie comparată în conformitate cu dispozițiile corespunzătoare din anexa II a prezentei directive.

1.4. Cererea de omologare prin comparație este depusă de constructorul vehiculului.

1.5. În sensul prezentei anexe, prin „vehicul” se înțelege un tip de vehicul omologat în conformitate cu prezenta directivă și pentru care comparația este recunoscută drept satisfăcătoare.

2. APARATURA DE ÎNCERCARE

2.1. Se folosește un dinamometru cu următoarele caracteristici:

2.1.1. acesta este capabil să genereze inerția prevăzută la punctul 3.1 din prezenta anexă și aibă capacitatea necesară pentru a îndeplini condițiile prevăzute la punctele 1.3, 1.4 și 1.6 din anexa II a prezentei directive privind încercările de pierdere a eficacității de tipurile I, II și III;

2.1.2. frânele montate sunt identice cu cele originale ale tipului de vehicul respectiv;

2.1.3. răcirea cu aer, dacă este cazul, îndeplinește condițiile prevăzute la punctul 3.4 din prezenta anexă.

2.1.4. aparatura de încercare poate furniza cel puțin următoarele informații:

2.1.4.1. o înregistrare continuă a vitezei de rotație a discului sau a tamburului,

2.1.4.2. numărul de revoluții efectuate la o oprire, cu o rezoluție de cel mult o optime,

2.1.4.3. timpul de oprire,

2.1.4.4. o înregistrare continuă a temperaturii măsurate în centrul cursei parcurse de garnitură sau la jumătatea grosimii discului, tamburului sau garniturii,

2.1.4.5. o înregistrare continuă a presiunii în circuitul de comandă sau a forței de aplicare a frânei,

2.1.4.6. o înregistrare continuă a cuplului de frânare produs.

3. CONDIȚII DE ÎNCERCARE

3.1. Dinamometrul se reglează cât mai precis pentru a putea reproduce cât mai exact posibil, cu o abatere de ± 5 %, inerția de rotație corespunzătoare părții din inerția totală a vehiculului frânat de roțile corespunzătoare, determinată conform următoarei formule:

Formula

unde:

I= inerția de rotație (kgm2)

R= raza de rulare dinamică a pneului (m);

M= parte masei maxime a vehiculului frânată de roțile corespunzătoare.

În cazul unui dinamometru cu un singur capăt, această masă se calculează pornind de la distribuția nominală a frânării în cazul autovehiculelor în condițiile în care când decelerația corespunde valorii aplicabile indicate la punctul 2.1.1.11 din anexa II; în cazul remorcilor, valoarea lui M corespunde sarcinii la sol a roții corespunzătoare, atunci când vehiculul este staționar și încărcat la masa maximă.

3.2. Viteza inițială de rotație a dinamometrului inerțial corespunde vitezei liniare a vehiculului prevăzută în anexa II și este corelată cu raza de rulare a pneului.

3.3. Garniturile de frână sunt rodate la cel puțin 80 % și nu depășesc o temperatură de 180 °C în timpul rodajului sau, la cererea constructorului vehiculului, sunt rodate conform recomandărilor acestuia.

3.4. Se poate folosi răcire cu aer, fluxul de aer fiind direcționat pe frână, perpendicular axei de rotație a acesteia. Viteza fluxului de aer pe frână nu trebuie să fie mai mare de 10 km/h iar temperatura aerului de răcire este temperatura ambiantă.

4. PROCEDURA DE ÎNCERCARE

4.1. Cinci seturi de mostre de garnituri de frână sunt supuse unei încercări comparative; sunt comparate cu cinci seturi de garnituri în conformitate cu componentele originale descrise în documentul informativ al primei omologări a tipului respectiv de vehicul.

4.2. Echivalența garniturilor de frână se verifică printr-o comparație a rezultatelor obținute pe baza procedurilor de încercare prevăzute în prezenta anexă și în conformitate cu dispozițiile următoare:

4.3. Încercare de eficacitate la rece de tip 0

4.3.1. Se efectuează trei frânări la o temperatură inițială de sub 100 °C, măsurată în conformitate cu condițiile de la punctul 2.1.4.4 al prezentei anexe.

4.3.2. În cazul garniturilor de frână destinate folosirii la vehicule din categoriile M și N, frânările sunt efectuate la o viteză inițială de rotație corespunzătoare celei prevăzute la punctul 2.1.1.1.1 din anexa II, frâna fiind acționată în așa fel încât să se obțină un cuplu mediu echivalent cu decelerația medie completă prevăzută la punctul respectiv. De asemenea, încercările se efectuează la mai multe viteze de rotație, din care cea mai mică este de 30 % din viteza maximă a vehiculului iar cea mai mare este de 80 % din această viteză.

4.3.3. În cazul garniturilor de frână destinate folosirii la vehicule din categoria O, frânările sunt efectuate de la o viteză inițială de rotație echivalentă cu 60 km/h, frâna fiind acționată în așa fel încât să se realizeze un cuplu mediu echivalent cu cel prevăzut în punctul 2.2.1 din anexa II. Se efectuează o încercare suplimentară de eficacitate la rece, pornind de la o viteză inițială de rotație echivalentă cu 40 km/h, în vederea comparării cu rezultatele încercării de tip I descrisă la punctul 2.2.1.21 din anexa II.

4.3.4. Cuplul mediu de frânare din încercările de eficacitate la rece menționate mai sus, efectuate asupra garniturilor supuse încercărilor în vederea comparării, se încadrează, pentru aceleași valori inițiale, între limitele de încercare de ± 5 % din cuplul mediu de frânare înregistrat cu garniturile de frână conforme cu componentele identificate în cererea de omologare a tipului respectiv de vehicul.

4.4. Încercarea de tip I

4.4.1. Cu frânări repetate

4.4.1.1. Garniturile de frână destinate folosirii la vehiculele de tip M și N se supun încercării conform procedurii descrise la punctul 1.3.1 din anexa II.

4.4.2. Cu frânare continuă

4.4.2.1. Garniturile de frână destinate montării pe remorci din categoria O se supun încercării în conform procedurii descrise la punctul 1.3.2 din anexa II.

4.4.3. Eficacitate la cald

4.4.3.1. La încheierea încercărilor prevăzute la punctele 4.4.1 și 4.4.2, se efectuează încercarea de eficacitate la cald prevăzută la punctul 1.3.3 din anexa II.

4.4.3.2. Cuplul mediu de frânare din încercările de eficacitate la cald menționate mai sus, efectuate asupra garniturilor supuse încercării în vederea comparării, se încadrează între limitele de încercare de ± 15 % din cuplul mediu de frânare înregistrat cu garniturile de frână conforme cu componentele identificate în cererea de omologare a tipului respectiv de vehicul.

4.5. Încercare de tip II

4.5.1. Această încercare este prevăzută numai dacă, la tipul de vehicul în cauză, frânele cu frecare sunt folosite în încercarea de tip II.

4.5.2. Garniturile de frână destinate folosirii la vehicule din categoriile M3 și N3 (cu excepția celor care, în conformitate cu punctul 2.2.1.19 din anexa I, trebuie să fie supuse încercării de tip IIA) sunt supuse încercării conform procedurii de la punctul 1.4.1 din anexa II. Remorcile din categoria O4 sunt supuse încercării conform procedurii de la punctul 1.6 din anexa II.

4.5.3. Eficacitate la cald

4.5.3.1. La încheierea încercării prevăzute la punctul 4.5.2, se efectuează încercarea de eficacitate la cald prevăzută la punctul 1.4.3 din anexa II.

4.5.3.2. Cuplul mediu de frânare din timpul încercării de eficacitate la cald, efectuat asupra garniturilor supuse încercării în vederea comparării, se încadrează între limitele de încercare de ± 15 % din cuplul mediu de frânare înregistrat cu garniturile de frână conforme cu componentele identificate în cererea de omologare a tipului respectiv de vehicul.

4.6. Încercarea de pierdere de eficacitate (încercare de tip III)

4.6.1. Încercarea cu frânare repetată

4.6.1.1. Garniturile de frână pentru remorci din categoria O4 sunt supuse încercării în conformitate cu metoda indicată la punctul 1.6 din anexa II la prezenta directivă.

4.6.3. Eficacitate la cald

4.6.3.1. La încheierea încercărilor prevăzute la punctele 4.6.1 și 4.6.2 din prezenta anexă, se efectuează încercarea de eficacitate la cald specificată la punctul 1.6.2 din anexa II la prezenta directivă.

4.6.3.2. Cuplul mediu de frânare din timpul încercării de eficacitate la cald, efectuat asupra garniturilor supuse încercării în vederea comparării, se încadrează între limitele de încercare de ± 15 % din cuplul mediu de frânare înregistrat cu garniturile de frână conforme cu componentele identificate în cererea de omologare a tipului respectiv de vehicul.

5. INSPECTAREA GARNITURILOR DE FRÂNĂ

5.1. La încheierea încercărilor descrise mai sus, garniturile de frână sunt examinate vizual pentru a se verifica dacă pot fi folosite în continuare la vehicul în condiții normale.

ANEXA XIII

Încercare de frânare și de deviere la vehicule prevăzute cu roți/pneuri de rezervă

1. GENERALITĂȚI

1.1. Pista de încercare este în mod general orizontală și are o suprafață care oferă condiții bune de aderență.

1.2. Încercarea se efectuează în absența vântului care poate să afecteze rezultatele.

1.3. Vehiculul se încarcă la masa sa maximă, determinată conform punctului 1.4 din anexa I.

1.4. Sarcinile pe axă care rezultă din starea de încărcare definită la punctul 1.3 din prezenta anexă sunt proporționale cu sarcinile maxime admise pe axă determinate la punctul 1.2.1.2.1 din anexa II.

1.5. Pneurile se umflă la presiunea recomandată de constructorul tipului de vehicul în cauză.

2. ÎNCERCARE DE FRÂNARE ȘI DE DEVIERE

2.1. Încercarea se efectuează cu pneul/roata de rezervă montată pe rând în locul unei roți din spate și al unei roți din față. Cu toate acestea, dacă utilizarea pneului/roții de rezervă este limitată la o anumită axă, atunci încercarea se efectuează numai cu pneul/roata de rezervă montată pe acea axă.

2.2. Încercarea se efectuează folosind frâna de serviciu de la o viteză inițială de 80 km/h, cu motorul decuplat.

2.3. Distanța de oprire nu depășește valoarea obținută din următoarea formulă (1):

Formula

unde:

s= distanță de oprire în m

v= viteză inițială de 80 km/h.

Forța aplicată comenzii nu depășește 500 N.

Decelerația medie completă în timpul încercării este cel puțin egală cu 5,8 m/s2.

2.4. Încercările se efectuează pentru fiecare dintre condițiile de montare ale pneurilor/roților de rezervă menționate la punctul 2.1 din prezenta anexă.

2.5. Eficacitatea de frânare prevăzută se obține fără blocarea roților, devierea vehiculului de la traiectoria inițială, vibrații anormale, uzură anormală a pneului în timpul încercării sau corecție excesivă a direcției.

(1) Această formulă corespunde celei prevăzute la punctul 2.1.1.1.1 din anexa II pentru eficacitatea sistemului de frânare de serviciu al vehiculelor din categoria M1.

ANEXA XIV

Variantă de încercare pentru sistemele antiblocare ale remorcilor

1. GENERALITĂȚI

1.1. Încercarea remorcilor în conformitate cu anexa X la prezenta directivă poate fi eliminată la omologarea tipului de remorcă în cauză, cu condiția ca sistemul antiblocare să îndeplinească dispozițiile prezentei anexe.

2. DOCUMENT INFORMATIV

2.1. Constructorul sistemului antiblocare furnizează serviciului tehnic un document informativ privind sistemele supuse omologării. Acest document conține cel puțin următoarele informații:

2.1.1. Informații generale

2.1.1.1. Numele constructorului

2.1.1.2. Numele sistemului

2.1.1.3. Variantele sistemului

2.1.1.4. Configurațiile sistemului (de exemplu, 25/1M, 25/2M etc.)

2.1.1.5. Explicarea funcțiilor de bază și/sau a filozofiei sistemului

2.1.2. Cereri de omologare

2.1.2.1. Lista tipurilor de remorci și configurațiilor de sisteme antiblocare supuse omologării.

2.1.2.2. Schemele configurațiilor de sistem instalate pe remorcile definite la punctul 2.1.2.1 având în vedere parametrii următori:

amplasamentul senzorilor

amplasamentul modulatoarelor

axe rabatabile

axe directoare

conducte: tip, diametru (diametre) interior (interioare) și lungimi.

2.1.2.3. Raportul între circumferința pneului și rezoluția excitatorului, cu indicarea abaterilor.

2.1.2.4. Abaterea admisă la circumferința pneului între o axă și alta echipate cu același excitator.

2.1.2.5. Domeniul de aplicare cu privire la tipul de suspensie (de exemplu, suspensie mecanică compensată etc.) cu indicarea constructorului și a modelului/tipului.

2.1.2.6. Recomandări privind eventualul diferențial al cuplului de intrare al frânării în funcție de configurația sistemului antiblocare și a remorcii/trenului.

2.1.2.7. Datele încercării trebuie să permită stabilirea cea mai defavorabilă sarcină pe axă pentru încercarea consumului de energie. În acest scop se efectuează o serie de încercări cu creșterea succesivă a sarcinii pe axă. În gama de sarcină pe axă de ±10 000 N, corespunzător valorii maxime a energiei consumate, sunt necesare cel puțin cinci rezultate. Pentru a ilustra tendința în afara intervalului de consum maxim, se furnizează rezultate suplimentare. Pe baza acestor date, remorcile supuse sunt încărcate pentru a reprezenta cazul stabilit drept cel mai defavorabil.

2.1.2.8. Informații suplimentare (dacă este cazul) privind cererea de omologare a sistemului antiblocare.

2.1.3. Descrierea componentelor

2.1.3.1. Senzori:

—

funcție

—	identificare (de exemplu, numerele pieselor)

2.1.3.2. Controler (i)

—	descriere generală și funcție

—	identificare (de exemplu, numerele pieselor)

—	moduri de avarie (conform definițiilor la punctul 4.1 din anexa X)

—	caracteristici suplimentare (de exemplu, comanda dispozitivului de încetinire, configurație automată, parametri variabili, diagnostic).

2.1.3.3. Modulatoare

—	descriere generală și funcție

—	identificare (de exemplu, numerele pieselor)

—	limitări (de exemplu, volumul maxim de comandat)

2.1.3.4. Echipament electric

—	schema circuitelor

—	moduri de alimentare

—	secvența luminii de avertizare

2.1.3.5. Circuite pneumatice

—	Restricții aplicabile diametrelor și lungimilor schemelor de frânare care acoperă configurațiile antiblocare utilizate la diferitele tipuri de remorci definite la punctul 2.1.2.1.

—	Restricții aplicabile diametrelor și lungimilor conductelor care influențează eficacitatea sistemului (de exemplu, între modulator și cilindrul de frână)

2.1.4. Compatibilitate electromagnetică (CEM)

2.1.4.1. Conformitatea cu dispozițiile de la punctul 4.6 din anexa X privind compatibilitatea electromagnetică (susceptibilitate și emisiuni) se efectuează prin prezentarea unui dosar tehnic sau prin omologare pe baza unui standard recunoscut (1). Dosarul sau documentul de omologare precizează metoda de încercare, configurațiile încercate și rezultatele obținute.

3. DEFINIȚIA VEHICULELOR SUPUSE ÎNCERCĂRII

3.1. Pe baza informațiilor furnizate în documentul informativ, în special privind tipurile de remorci menționate la punctul 2.1.2.1, serviciul tehnic efectuează încercări pe remorci reprezentative care au până la trei axe și care sunt prevăzute cu configurația antiblocare corespunzătoare pentru care se solicită omologarea (punctul 2.1.2.1 din prezenta anexă). De asemenea, la alegerea remorcilor pentru evaluare, se ține seama și de parametrii următori.

3.1.1. Tipul de suspensie

În funcție de documentul informativ, metoda de evaluare a eficacității sistemului antiblocare față de tipul de suspensie este următoarea:

semiremorci: pentru fiecare categorie de suspensie (de exemplu, suspensie mecanică compensată etc.) se evaluează o remorcă reprezentativă;

remorci: evaluarea se efectuează pe o remorcă reprezentativă, prevăzută cu orice tip de suspensie.

3.1.2. Ampatamentul

Pentru semiremorci, ampatamentul nu reprezintă un factor restrictiv, însă pentru remorci se evaluează ampatamentul cel mai scurt.

3.1.3. Tipul de frâne

Omologarea se limitează la frânele cu came. În cazul în care se introduc în uz alte tipuri de frâne, este posibil să fie necesară o încercare comparativă.

3.1.4. Senzorul de sarcină

Utilizarea aderenței se determină cu senzorul de sarcină reglat în poziția „încărcat” și „neîncărcat”. Pentru a se asigura efectuarea unui ciclu complet al sistemului antiblocare, captorul de sarcină poate fi reglat astfel încât presiunea statică în cilindrul de frână să fie cu un bar mai mare decât presiunea de ciclu maximă a sistemului antiblocare.

3.1.5. Comanda frânei

Diferențialele comenzii de frânare sunt înregistrate în cadrul încercărilor în vederea evaluării utilizării aderenței. Rezultatele încercărilor asupra unei remorci pot fi extrapolate și pentru alte remorci de același tip.

3.1.6. Consumul de energie

Remorcile alese pentru evaluarea sistemului antiblocare permit aplicarea la axele lor a sarcinii celei mai defavorabile definită la punctul 2.1.2.7.

3.2. Pentru fiecare tip de remorcă supus încercării se pun la dispoziție documentele care probează compatibilitatea frânelor definită în apendicele din anexa II (figurile 2 și 4) în vederea demonstrării conformității cu dispozițiile.

3.3. În vederea omologării, semiremorcile și remorcile cu axă mediană sunt considerate ca reprezentând același tip de vehicul.

4. DESFĂȘURAREA ÎNCERCĂRILOR

4.1. Încercările următoare se efectuează de către serviciul tehnic asupra vehiculelor definite la punctul 3 din prezenta anexă pentru fiecare configurație antiblocare (punctul 2.1.1.4), luând în considerare lista menționată la punctul 2.1.2.1. Cu toate acestea, referirea la cazul cel mai defavorabil poate evita anumite încercări. Dacă se efectuează încercarea pentru cazul cel mai defavorabil, acest lucru trebuie specificat în raportul încercării.

4.1.1. Utilizarea aderenței

Pentru fiecare configurație antiblocare și tip de remorcă indicate în documentul informativ (punctul 2.1.2.1) se efectuează încercările în conformitate cu metoda definită la punctul 6.2 din anexa X.

4.1.2. Consumul de energie

4.1.2.1. Sarcinile pe axă: sarcinile pe axă a remorcii supusă încercării sunt astfel încât să reprezinte cazul cel mai defavorabil din punctul de vedere al consumului de energie (punctul 2.1.2.7).

4.1.2.2. Încercarea consumului de energie: încercarea se efectuează în conformitate cu metoda definită la punctul 6 din anexa X pentru fiecare configurație a sistemului antiblocare.

4.1.2.3. Pentru a verifica dacă remorcile supuse omologării corespund condițiilor privind consumul de energie al sistemului antiblocare (punctul 6.1 din anexa X) se efectuează verificările următoare:

4.1.2.3.1. Înainte de începerea încercării consumului de energie (punctul 4.1.2.2) se determină relația (R1) dintre cursa tijei împingătoare a cilindrului de frână (ST) și lungimea levierului (lT) de frână pentru o presiune în cilindrul de frână egală cu 6,5 bari, conform formulei următoare.

Exemplu: lT = 130 mm sT = 22 mm

Formula

4.1.2.3.2. Cu senzorul de sarcină reglat la poziția „încărcat” și cu nivelul energiei inițiale egal cu cel definit la punctul 6.1.2 din anexa X, dispozitivele de stocare a energiei nu sunt realimentate cu aer. Frânele sunt acționate cu o presiune asupra comenzii de 6,5 bari la racordul de cuplare și apoi eliberate. Sunt acționate apoi de mai multe ori până când presiunea în cilindri este egală cu cea obținută după aplicarea metodei de încercare definită la punctele 4.1.2.1 și 4.1.2.2. Se indică numărul de frânări echivalente (ne).

4.1.3. Încercarea de frecare pe o suprafață inegală. În cazul în care sistemul antiblocare aparține categoriei A, atunci toate configurațiile antiblocare de acest tip îndeplinesc condițiile de eficacitate de la punctul 6.3.2 din anexa X.

4.1.4. Performanța la viteză mare și la viteză mică

4.1.4.1. Verificarea eficacității la viteză mare și la viteză mică, în conformitate cu punctul 6.1 din anexa X, se efectuează cu remorca reglată ca pentru încercarea de utilizare a aderenței.

4.1.4.2. În cazul în care se admite o toleranță între numărul de dinți ai excitatorului și circumferința pneului, se efectuează verificări funcționale la valorile extreme de toleranță, în conformitate cu punctul 6.3 din anexa X. Se pot folosi diferite dimensiuni de pneu sau se pot realiza excitatori speciali pentru a simula frecvențele extreme.

4.1.5. Verificări complementare

Verificări complementare următoare se efectuează cu vehiculul tractor nefrânat și cu remorca neîncărcată.

4.1.5.1. Atunci când o axă sau un tren trece de la o suprafață cu aderență ridicată (kh) la o suprafață cu aderență redusă (kl), unde kh ≥ 0,5 și kh/kl ≥ 2, cu o presiune asupra comenzii la racordul de cuplare de 6,5 bari, roțile controlate direct nu se blochează. Viteza de rulare și momentul frânării remorcii sunt calculate astfel încât, cu sistemul antiblocare efectuând un ciclu complet pe suprafața cu aderența ridicată, trecerea de la o suprafață la alta să se efectueze la aproximativ 80 km/h și 40 km/h.

4.1.5.2. Atunci când o remorcă trece de la o suprafață cu aderență redusă (kl) la o suprafață cu aderență ridicată (kh), unde kh ≥ 0,5 și kh / kl ≥ 2, cu o presiune asupra comenzii la racordul de cuplare de 6,5 bari, presiunea în cilindrii de frână crește până la o valoare corespunzătoare într-un timp adecvat iar remorca nu deviază de la traiectoria inițială. Viteza de rulare și momentul frânării remorcii sunt calculate astfel încât, cu sistemul ABS efectuând un ciclu complet pe suprafața cu aderență redusă, trecerea de la o suprafață la alta să se efectueze la aproximativ 50 km/h.

4.1.6. Simularea unei defecțiuni

Cablurile exterioare și conformitatea cu celelalte dispoziții de la punctul 4.1 din anexa X sunt verificate pe un vehicul de încercare sau pe un simulator.

5. CERTIFICATUL DE OMOLOGARE

5.1. Se întocmește un certificat de omologare, al cărui conținut este indicat în apendicele 1 din prezenta anexă.

6. VERIFICARE

6.1. Verificarea componentelor și a instalației

Specificațiile sistemului antiblocare instalat pe remorca prezentată în vederea omologării de tip se verifică pe baza criteriilor următoare:

Componente

Criterii

6.1.1.

(a)

Senzori

Nici o modificare posibilă

(b)	Controlere

Nici o modificare posibilă

(c)	Modulatori

Nici o modificare posibilă

6.1.2.

Diametrele și lungimile conductelor

(a)	De la alimentarea rezervorului la modulatoare

Diametru interior maxim

Se poate mări

Lungime totală maximă

Se poate reduce

(b)	De la ieșirea modulatoarelor la camerele de frânare

Diametru interior

Nici o modificare posibilă

Lungimea totală maximă

Se poate reduce

6.1.3.

Secvența semnalului de avertizare

Nici o modificare posibilă

6.1.4.

Diferențialele cuplului de intrare al frânării la un tren

Sunt admise numai diferențialele aprobate (dacă este cazul)

6.1.5.

Pentru celelalte specificații, a se vedea secțiunea 4 din raportul de încercare descris în apendicele 1 din prezenta anexă

Instalarea respectă specificațiile definite

Nu se admite nici o modificare

6.2. Verificarea capacității rezervoarelor

6.2.1. Deoarece sistemele de frânare și echipamentul auxiliar folosite la remorci sunt de mai multe tipuri, nu este posibilă întocmirea unui tabel al capacităților de rezervor recomandate. Pentru a verifica dacă rezervorul dispune de o capacitate adecvată se poate realiza încercarea menționată la punctul 6 din anexa X sau se poate aplica metoda de mai jos.

6.2.1.1. Reglarea frânelor se face astfel încât să reprezinte condițiile remorcilor încercate la care au fost omologate sistemele antiblocare. La remorca supusă omologării, cursa tijei împingătoare a cilindrului, la o presiune de 6,5 bari în cilindru, se calculează și se definește conform formulei de mai jos.

Notă:

pentru a asigura un nivel de siguranță adecvat al capacității de acumulare a energiei, s-a inclus un factor de siguranță de + 20 %.

Formula

Exemplu:

l v= 150 mm, Rl = 0,169

S v= 150 × 1,2 × 0,169 = 30,4 mm

6.2.1.2. Cu frânele reglate conform metodei definite la punctul 6.2.1.1 (în cazul în care o remorcă este echipată cu dispozitive de reglare automate la uzură, se dezactivează mecanismul de reglare automată în vederea încercării sau se instalează un sistem echivalent cu reglare manuală), cu senzorul de sarcină reglat la poziția „încărcat” și cu nivelul inițial de energie corespunzător celui definit la punctul 6.2.1 din anexa X, dispozitivele de stocare a energiei nu se realimentează. Frânele se acționează la o presiune asupra comenzii de 6,5 bari la racordul de cuplare, apoi se eliberează. Operațiunea se repetă de un număr ne de ori pe baza încercării efectuate conform punctului 4.1.2.32. În timpul acționării, presiunea în circuitul folosit este suficientă pentru a furniza o forță totală de frânare la periferia roților egală cu cel puțin de 22,5 % din forța corespunzătoare sarcinii maxime asupra acestor roți când vehiculul este în staționare și fără a declanșa funcționarea automată a unui sistem de frânare independent de sistemul antiblocare.

6.3. Verificarea funcționalității

6.3.1. Aceasta se limitează la o verificare funcțională dinamică a sistemului antiblocare. Pentru a asigura efectuarea unui ciclu integral al sistemului poate fi necesară reglarea senzorului de sarcină sau folosirea unei suprafețe cu coeficient redus de aderență.

Apendicele I

Fișă de omologare de tip a unui sistem antiblocare pentru remorci

Fișa de omologare de tip nr. …

1. Identificare

1.1. Constructorul sistemului antiblocare (denumire și adresă):

1.2. Denumirea și modelul sistemului:

2. Sistemele și instalațiile omologate

2.1. Configurații de sisteme antiblocare omologate (de exemplu, 2S/1M, 2S/2M etc.):

2.2. Domeniul de aplicare (tipul de remorcă și numărul axelor):

2.3. Metode de alimentare:

Se precizează versiunea utilizată a prizei ISO 7638, ISO 1185 etc.

2.4. Specificarea senzorilor, controlerului (controlerelor) și modulatoarelor omologate:

2.5. Consumul de energie – Numărul de frânări statistice echivalente și raportul dintre cursa mecanismului de acționare și lungimea pârghiei frânei.

2.6. Caracteristici suplimentare (de exemplu, comanda dispozitivului de încetinire, axe rabatabile etc.)

3. Datele și rezultatele încercării

3.1. Date referitoare la vehiculul de încercare:

3.2. Informații privind suprafața de încercare

Rezultatele încercării:

3.3.1. Utilizarea aderenței:

3.3.2. Consumul de energie:

3.3.3. Încercarea de frecare pe o suprafață inegală:

3.3.4. Eficacitatea la viteză mică

3.3.5. Eficacitatea la viteză mare

Verificări complementare:

3.3.6.1. Tranziția de la o suprafață cu coeficient ridicat de aderență la o suprafață cu coeficient redus de aderență:

3.3.6.2. Tranziția de la o suprafață cu coeficient redus de aderență la o suprafață cu coeficient ridicat de aderență:

3.3.7. Simularea modului de avarie:

3.3.8. Verificări funcționale ale racordurilor opționale:

3.3.9. Compatibilitate electromagnetică.

4. Specificații privind instalarea

4.1. Raportul între circumferința pneului și rezoluția excitatorului:

4.2. Toleranța la circumferința pneurilor între o axă și altă axe prevăzute cu aceleași excitatoare:

4.3. Tipul suspensiei:

4.4. Diferențialele cuplului de intrare al frânării la o remorcă/un tren:

4.5. Ampatamentul remorcii:

4.6. Tipul de frâne:

4.7. Secțiunile și lungimile conductelor:

4.8. Senzorul de sarcină:

4.9. Secvența funcționarii lămpilor de avertizare:

4.10. Alte recomandări/specificații (de exemplu, poziția senzorilor, modulatoarelor, axelor rabatabile, a axelor directoare):

5. Data încercării

Sistemul antiblocare descris mai sus îndeplinește dispozițiile anexei XIV la Directiva 71/320/CEE astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 98/12/CE.

Serviciul tehnic cu autoritate competentă în materie de omologare (2) care efectuează testul:

Autoritatea competentă în materie de omologare (în cazul în care este alta decât serviciul tehnic):

Anexă:

(documentul informativ al constructorului)

Apendicele 2

Simboluri și definiții

Simbol	Semnificație
ST	Cursa tijei împingătoare a cilindrului remorcii de încercare de referință (în mm)
lT	Lungimea pârghiei frânei remorcii de încercare de referință (în mm)
R1	Raportul ST/lT
ne	Numărul de frânări statistice echivalente
Lv	Lungimea pârghiei frânei remorcii supusă omologării (în mm)
sv	Cursa tijei împingătoare a cilindrului remorcii supusă omologării (în mm)

(1) Sistemul este conform cu condițiile tehnice prevăzute de Directiva 72/245/EEC a Consiliului (JO L 152, 6.7.1972, p. 15), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 95/54/EC (JO L 266, 8.11.1995, p. 1).

(2) A se șterge, după caz.

ANEXA XV

Omologarea CE de tip a seturilor de garnituri de frână de schimb ca unități tehnice separate

1. DOMENIU DE APLICARE

1.1. Prezenta anexă se aplică omologării de tip, în calitate de componente tehnice separate, în sensul articolului 2 din Directiva 70/156/CEE, a seturilor de garnituri de frână ce urmează să fie montate pe autovehicule și remorci din categoriile M1 ≤ 3,5 tone, M2 ≤ 3,5 tone, N1, O1 și O2 ca piese de schimb.

1.2. Omologările sunt obligatorii numai pentru seturile de garnituri de frână de schimb destinate montării la autovehiculele și remorcile care au fost omologate în conformitate cu Directiva 71/320/CEE modificată de prezenta directivă.

2. DEFINIȚII

În sensul prezentei anexe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:

2.1. dispozitiv de frânare: ansamblul elementelor definite la punctul 1.2 din anexa 1 la prezenta directivă;

2.2. frână cu fricțiune: elementul dispozitivului de frânare în care forțele care se opun mișcării vehiculului sunt produse prin frecarea între o garnitură și un disc sau tambur de roată care se rotește față de aceasta;

2.3. set de garnituri de frână: componenta unei frâne cu fricțiune aplicată pe un tambur sau disc pentru a produce forța de frecare;

2.3.1. set de segmenți: setul de garnituri al unei frâne cu tambur;

2.3.1.1. platou: componenta setului de segmenți care susține garnitura;

2.3.2. set de plăcuțe: setul de garnituri al unei frâne cu disc;

2.3.2.1. plăcuță: componenta setului de plăcuțe care susține garnitura;

2.3.3. garnitura de frână: componenta realizată în material de frecare a unui set de garnituri de frână;

2.3.4. material de frecare: produsul unui ansamblu specific de materiale și procedee care determină caracteristicile unei garnituri de frână;

2.4. tip de garnitură de frână: o categorie de garnituri de frână identice în privința caracteristicilor materialului de frecare;

2.5. tipul setului de garnituri de frână: o categorie de seturi de garnituri de frână prevăzute cu același tip de garnitură și având aceleași caracteristici funcționale sau dimensionale;

2.6. garnitură de frână originală: un tip de garnitură de frână prevăzut la punctul 1.2 (și următoarele) din addenda la apendicele 1 la anexa IX;

2.7. set de garnituri de frână originale: un set de garnituri de frână care corespund specificațiilor prezentate în certificatul de omologare de tip al unui vehicul;

2.8. set de garnituri de frână de schimb: un set de garnituri de frână de un tip omologat conform prezentei directive ca piesă de schimb adecvată pentru un set de garnituri de frână originale;

2.9. constructor: întreprinderea capabilă de a-și asuma răspunderea tehnică a fabricării seturilor de garnituri de frână și de a demonstra ca dispune de mijloacele necesare pentru a asigura conformitatea producției.

3. CEREREA DE OMOLOGARE CE DE TIP

3.1. Cererea de omologare CE de tip, în conformitate cu articolul 3 alineatul (4) din Directiva 70/156/CEE, pentru un set de garnituri de frână de schimb destinat unui anumit tip sau anumitor tipuri de vehicul(e) este prezentată de către fabricantul setului de garnituri de schimb.

3.2. Cerile pot fi prezentate de către titularii unei (unor) omologări de tip pentru vehicule în conformitate cu prezenta directivă, pentru seturile de garnituri de frână de schimb conforme cu tipul descris în certificatul de omologare de tip a vehiculului la punctul 1.2 și următoarele din addenda la apendicele 1 al anexei IX.

3.3. Modelul de document informativ este prezentat în anexa XVII.

3.4. Elementele următoare sunt prezentate serviciului tehnic însărcinat cu efectuarea încercărilor de omologare de tip:

3.4.1. seturile de garnituri de frână de tipul propus pentru omologare, în cantități suficiente pentru a se putea efectua încercările de omologare. Mostrele trebuie să fie marcate clar și permanent cu denumirea sau marca solicitantului și cu denumirea tipului;

3.4.2. vehiculele și/sau frânele reprezentativ corespunzătoare.

4. ACORDAREA OMOLOGĂRII CE DE TIP

4.1. În cazul în care dispozițiile corespunzătoare sunt îndeplinite, se acordă omologarea CE de tip în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) și, dacă este cazul, articolul 4 alineatul (4) din Directiva 70/156/CEE.

4.2. Un model de certificat de omologare CE de tip este prezentat în anexa XVI.

4.3. Fiecărui tip de set de garnituri de frână de schimb i se acordă un număr de omologare de tip, în conformitate cu anexa VII la Directiva 70/156/CEE. Statele membre nu atribuie același număr altui tip de set de garnituri. Același număr de omologare de tip poate acoperi utilizarea tipului respectiv de set de garnituri pe mai multe tipuri de vehicule diferite.

4.4. MARCAREA

4.4.1. Fiecare garnitură de frână de schimb conformă tipului omologat în conformitate cu prezenta directivă, ca unitate tehnică separată, poartă marca de omologare CE de tip.

4.4.2. Marca se compune dintr-un dreptunghi în care este înscrisă litera „e” urmată de codul (cifre sau litere) statului membru care a acordat omologarea de tip:

1.	pentru Germania
2.	pentru Franța
3.	pentru Italia
4.	pentru Țările de Jos
5.	pentru Suedia
6.	pentru Belgia
9.	pentru Spania
11.	pentru Regatul Unit
12.	pentru Austria
13.	pentru Luxemburg
17.	pentru Finlanda
18.	pentru Danemarca
21.	pentru Portugalia
23.	pentru Grecia
IRL	pentru Irlanda.

De asemenea, în vecinătatea dreptunghiului se înscrie „numărul de omologare de bază” conținut în secțiunea 4 a numărului de omologare de tip prevăzut în anexa VII la Directiva 70/156/CEE, precedat de două cifre care indică numărul secvențial atribuit celei mai recente modificări tehnice importante a Directivei 71/320/CEE la data acordării omologării CE de tip. Pentru prezenta directivă, numărul secvențial este 01. Cele trei cifre suplimentare aflate în vecinătatea dreptunghiului indică segmentul sau platoul.

4.4.3. Marca de omologare prevăzută la punctul 4.4.2 este lizibilă în mod clar și nu poate fi ștearsă.

4.4.4. Apendicele 1 la prezenta anexă dă exemple de mărci și date de omologare conform dispozițiilor de mai sus și de la punctul 6.5.

5. SPECIFICAȚII ȘI ÎNCERCĂRI

5.1. Dispoziții generale

Un set de garnituri de frână de schimb este proiectat și construit astfel încât, atunci când înlocuiește setul original al unui un vehicul, eficacitatea frânării vehiculului să corespundă cu aceea a tipului de vehicul omologat în conformitate cu dispozițiile anexei II la prezenta directivă.

Și anume:

(a)	un vehicul prevăzut cu seturi de garnituri de frână de schimb îndeplinește condițiile de frânare corespunzătoare ale prezentei directive;

(b)	un set de garnituri de frână de schimb prezintă caracteristici de eficacitate similare cu cele ale setului original pe care urmează să îl înlocuiască;

(c)	un set de garnituri de frână de schimb posedă caracteristicile mecanice corespunzătoare.

5.2. Seturile de garnituri de frână de schimb conforme tipului specificat în fișa de omologare de tip a vehiculului, în conformitate cu prezenta directivă, sunt considerate ca îndeplinind dispozițiile alineatului (5) din prezenta directivă.

5.3. Condiții de eficacitate

5.3.1. Seturi de garnituri de frână de schimb pentru vehicule din categoriile M1, M2 și N1

Seturile de garnituri de frână de schimb sunt încercate conform dispozițiilor apendicelui 3 și îndeplinesc condițiile prevăzute în prezentul apendice. Pentru sensibilitate la viteză și echivalența eficacității la rece se utilizează una dintre cele două metode descrise în apendicele 3.

5.3.2. Seturi de garnituri de frână de schimb pentru vehicule din categoriile O1 și O2

Seturile de garnituri de frână de schimb sunt încercate conform dispozițiilor apendicelui 4 și îndeplinesc condițiile prevăzute la apendicele 3 și apendicele 4 din prezenta anexă.

5.4. Caracteristici mecanice

5.4.1. Seturile de garnituri de frână de schimb de tipul prezentat pentru omologare sunt supuse unor încercări de rezistență la forfecare în conformitate cu standardul ISO 6312 (1981).

Minimul acceptabil de rezistență la forfecare este 250 N/cm2 pentru plăcuțe și 100 N/cm2 pentru segmenți.

5.4.2. Seturile de garnituri de frână de schimb de tipul prezentat pentru omologare sunt supuse unor încercări de compresibilitate în conformitate cu standardul ISO 6310 (1981).

Compresibilitatea nu depășește 2 % la temperatură ambiantă și 5 % la 400 °C pentru plăcuțe și, respectiv, 2 % la temperatură ambiantă și 4 % la 200 °C pentru segmenți.

6. PREZENTARE ȘI MARCARE

6.1. Seturile de garnituri de frână de schimb conforme unui tip omologat în conformitate cu prezenta directivă se comercializează sub formă de seturi pentru o axă.

6.2. Fiecare set este prezentat într-un ambalaj sigilat, realizat astfel încât să facă vizibilă orice deschidere prealabilă a ambalajului.

6.3. Fiecare ambalaj prezintă informațiile următoare:

6.3.1. cantitatea seturilor de garnituri de frână de schimb din pachet;

6.3.2. marca sau denumirea constructorului;

6.3.3. marca și tipul seturilor de garnituri de frână de schimb;

6.3.4. vehiculele/axele/frânele pentru care este omologat conținutul;

6.3.5. marca de omologare.

6.4. Fiecare ambalaj conține instrucțiuni de montaj:

6.4.1. în special pentru piesele anexe;

6.4.2. și indică faptul că seturile de garnituri de frână de schimb se înlocuiesc sub formă de lot.

6.5. Fiecare set de garnituri de frână de schimb prezintă în mod durabil datele de omologare următoare:

6.5.1. marca de omologare;

6.5.2. data fabricației (cel puțin luna și anul);

6.5.3. marca și tipul garniturii de frână.

7. MODIFICĂRI ALE TIPULUI ȘI ALE OMOLOGĂRILOR

7.1. În cazul modificării tipului omologat în conformitate cu prezenta directivă, se aplică dispozițiile articolului 5 din Directiva 70/156/CEE.

8. CONFORMITATEA PRODUCȚIEI

8.1. Ca regulă generală, măsurile de asigurare a conformității producției sunt luate în conformitate cu articolul 10 din Directiva 70/156/CEE.

8.2. Seturile de garnituri de frână originale prezentate pentru omologare conform punctului 3.2 sunt considerate ca îndeplinind condițiile de la punctul 8.

8.3. Încercările prevăzute la punctul 2.3.5 din anexa X la Directiva 70/156/CEE sunt cele prevăzute la punctul 5.4 și în apendicele 4 din prezenta anexă.

8.4. Frecvența normală a inspecțiilor autorizate de autoritatea competentă este anuală.

Apendicele 1

Exemple de marcă și de date de omologare

(a se vedea punctele 4.4 și 6.5 din prezenta anexă)

Marca de omologare de mai sus indică faptul că produsul respectiv a fost aprobat în Țările de Jos (e 4) în conformitate cu prezenta directivă. În acest exemplu, primele două cifre (01) reprezintă numărul secvențial atribuit celor mai recente modificări ale Directivei 71/320/CEE a Consiliului; următoarele patru cifre (0047) sunt cele atribuite de autoritatea competentă în materie de omologare tipului de garnitură de frână, ca număr de omologare de bază, iar cele 3 cifre (901) înscrise în vecinătatea dreptunghiului sunt cele atribuite de aceeași autoritate segmentului sau platoului. Ansamblul celor nouă cifre constituie marca de omologare de tip a setului de garnituri de frână de schimb.

Exemplu de marcaj pentru un set de plăcuțe

Exemplu de marcaj al unui set de plăcuțe

Notă:

Nu este obligatorie dispunerea mărcilor în mod identic cu exemplele de mai sus.

Apendicele 2

Condiții aplicabile seturilor de garnituri de frână de schimb pentru vehicule din categoriile M1, M2 și N1

1. CONFORMITATEA CU PREZENTA DIRECTIVĂ

Conformitatea cu condițiile prezentei directive se demonstrează la o încercare a vehiculului.

1.1. Încercarea vehiculului

Un vehicul reprezentativ pentru tipul pentru care se cere omologarea setului de garnituri de frână de schimb este prevăzut cu seturi de garnituri de frână de schimb de tipul pentru care se cere omologarea și echipat pentru încercările frânelor în conformitate cu prezenta directivă.

Seturile de garnituri supuse încercărilor se montează pe frânele corespunzătoare și, până la definirea unei proceduri de rodaj, se rodează conform instrucțiunilor fabricantului în acord cu serviciul tehnic.

1.2. Sistemul de frânare al vehiculului este supus încercării în conformitate cu dispozițiile privind categoria de vehicul în cauză (M1, M2 sau N1) din anexa II, punctele 1 și 2. Condițiile sau încercările aplicabile sunt cele de mai jos.

1.2.1. Sistemul de frânare de serviciu

1.2.1.1. Încercare de tip 0 cu motorul decuplat și vehiculul încărcat

1.2.1.2. Încercare de tip 0 cu motorul cuplat, vehiculul neîncărcat și încărcat, în conformitate cu anexa II, punctul 1.2.3.1 (încercare de stabilitate) și 1.2.3.2 (doar încercarea cu o viteză inițială v = 0,8 vmax).

1.2.1.3. Încercare de tip I

1.2.2. Sistemul de frânare de siguranță

1.2.2.1. Încercare de tip 0 cu motorul decuplat, vehiculul încărcat (această încercare poate fi omisă în cazurile în care este evident faptul că sunt îndeplinite condițiile, de exemplu, sistem de frânare cu distribuție diagonală).

12.3. Sistemul de frânare de parcare

(Se aplică numai dacă frânele pentru care se solicită omologarea garniturilor sunt folosite la parcare).

1.2.3.1. Încercare la coborârea pe o pantă de 18 %, cu vehiculul încărcat

1.3. Vehiculul îndeplinește toate condițiile corespunzătoare prevăzute la anexa II punctul 2 pentru categoria respectivă de vehicule.

2. CONDIȚII SUPLIMENTARE

Conformitatea cu condițiile suplimentare se demonstrează folosind una dintre metodele de mai jos.

2.1. Încercarea vehiculului (încercare axă cu axă)

În vederea acestei încercări, vehiculul este încărcat la capacitatea sa maximă și toate frânările se efectuează cu motorul decuplat pe un drum orizontal.

Sistemul de comandă al frânei de serviciu a vehiculului este prevăzut cu un dispozitiv care permite izolarea frânelor axei față de cele ale axei spate, astfel încât acestea să poată fi utilizate independent.

Atunci când seturile de garnituri de schimb sunt supuse omologării pentru frânele axei față, frânele axei spate sunt nefuncționale pe întreaga durată a încercării.

Atunci când seturile de garnituri de schimb sunt supuse omologării pentru frânele axei spate, frânele axei față sunt nefuncționale pe întreaga durată a încercării.

2.1.1. Încercarea echivalenței eficacității la rece

Pentru a efectua o comparație între eficacitatea la rece a setului garniturilor de frână de schimb și cea a setului original, se utilizează rezultatele încercării de mai jos.

2.1.1.1. Se acționează frânele de cel puțin șase ori cu creșterea progresivă a efortului asupra pedalei sau a presiunii în conductă până la blocarea roților sau până la o decelerație medie completă de 6 m/s2 sau până la efortul maxim asupra pedalei admis pentru categoria de vehicul în cauză, pornind de la viteză inițială indicată în tabelul de mai jos:

Categoria vehiculului	Viteza de încercare în km/h
Categoria vehiculului	Axa față	Axa spate
M1	70	45
M2	50	40
N1	65	50

Temperatura inițială a frânelor la începutul fiecărei frânări este mai mică sau egală cu 100 °C.

2.1.1.2. Se notează și se reprezintă grafic forța aplicată pedalei sau presiunea din conductă și decelerația medie completă pentru fiecare frânare și se calculează forța aplicată pedalei sau presiunea în conductă necesară pentru a atinge (dacă este posibil) o decelerație medie totală de 5 m/s2 pentru frânele axei față și de 3 m/s2 pentru frânele axei spate. Dacă aceste valori nu pot fi atinse la forța maximă admisă aplicată pedalei, se calculează fie forța aplicată pedalei, fie presiunea din conductă necesară pentru a obține decelerația maximă.

2.1.1.3. Setul garniturilor de frână de schimb este considerat ca având aceleași caracteristici de eficacitate ca și setul original de garnituri de frână în cazul în care decelerațiile medii complete obținute la aceeași forță aplicată pedalei sau presiune din conductă în cele două treimi superioare ale curbei generate se situează în limite de 15 % față de cele obținute cu setul original de garnituri de frână.

2.1.2. Încercarea de sensibilitate la viteză

2.1.2.1. Folosind forța aplicată pedalei obținută conform metodei de la punctul 2.1.1.2 din prezentul apendice și la o temperatură inițială a frânelor de mai mică sau egală cu 100 °C, se acționează frânele de trei ori la rând la fiecare dintre vitezele următoare:

axa față 65 km/h, 100 km/h și 135 km/h unde vmax > 150 km/h;

axa spate 45 km/h, 65 km/h și 90 km/h, unde vmax > 150 km/h.

2.1.2.2. Se calculează media rezultatelor pentru fiecare serie de trei frânări și se reprezintă grafic viteza cu decelerația medie completă corespunzătoare.

2.1.2.3. Decelerațiile medii complete înregistrate pentru vitezele superioare se situează în limitele a 15 % din cele înregistrate pentru vitezele inferioare.

2.2. Încercarea cu dinamometrul inerțial

2.2.1. Aparatură de încercare

Pentru încercări, se montează un dinamometru inerțial pe frâna vehiculului respectiv. Dinamometrul este prevăzut cu instrumente pentru înregistrarea continuă a vitezei de rotație, a cuplului de frână, a presiunii în conducta de frână, a numărului de rotații după frânare, a timpului de frânare și a temperaturii rotorului de frână.

2.2.2. Condiții de încercare

2.2.2.1. Masa rotativă a dinamometrului corespunde unei jumătăți din partea masei maxime a vehiculului pe axă, conform tabelului de mai jos, și razei de rulare a celui mai mare pneu autorizat pentru tipul respectiv de vehicul:

Categoria vehiculului	Partea din masa maximă a vehiculului pe axă
Categoria vehiculului	față	spate
M1	0,77	0,32
M2	0,69	0,44
N1	0,66	0,39

2.2.2.2. Viteza de rotație inițială a dinamometrului corespunde vitezei liniare a vehiculului indicată la punctele 2.2.3 și 2.2.4 din prezentul apendice și se bazează pe raza de rulare dinamică a pneului.

2.2.2.3. Garniturile de frână supuse încercării se montează pe frânele corespunzătoare și, până la definirea unei proceduri de rodaj, acestea se rodează conform instrucțiunilor fabricantului în acord cu serviciul tehnic.

2.2.2.4. În cazul în care se folosește răcire cu aer, viteza fluxului de aer pe frână nu depășește 10 km/h.

2.2.3. Încercarea echivalenței eficacității la rece

Pentru a efectua o comparație între eficacitatea la rece a setului garniturilor de frână de schimb și cea a setului original, se utilizează rezultatele încercării de mai jos.

2.2.3.1. Pornind de la viteza inițială de 80 km/h pentru categoriile de vehicule M1 și N1 și de 60 km/h pentru categoria de vehicule M2, precum și de la o temperatură a frânelor mai mică sau egală cu 100 °C la începutul fiecărei frânări, se acționează frânele de cel puțin șase ori la rând, mărind presiunea în conductă până la atingerea unei decelerații medii complete de 6 m/s2.

2.2.3.2. Se notează și se reprezintă grafic presiunea din conductă și decelerația medie completă pentru fiecare frânare și se calculează presiunea din conductă necesară pentru a atinge 5 m/s2.

2.2.3.3. Setul garniturilor de frână de schimb este considerat ca având aceleași caracteristici de eficacitate ca și setul original de garnituri de frână în cazul în care decelerațiile medii complete obținute la aceeași forță aplicată pedalei sau presiune din conductă în cele două treimi superioare ale curbei generate se situează în limite de 15 % față de cele obținute cu setul original de garnituri de frână.

2.2.4. Încercarea de sensibilitate la viteză

2.2.4.1. Folosind presiunea din conductă calculată conform metodei definite la punctul 2.2.3.2 și la o temperatură inițială a frânelor de mai mică sau egală cu 100 °C, se acționează frânele de trei ori la rând la viteze care corespund vitezelor liniare următoare ale vehiculului:

75 km/h, 120 km/h și 160 km/h unde vmax > 150 km/h.

2.2.4.2. Se calculează media rezultatelor pentru fiecare serie de trei frânări și se reprezintă grafic viteza cu decelerația medie completă corespunzătoare.

2.2.4.3. Decelerațiile medii complete înregistrate pentru vitezele superioare se situează în limitele a 15 % din cele înregistrate pentru vitezele inferioare.

Apendicele 3

Condiții aplicabile seturilor de garnituri de frână de schimb pentru vehicule din categoriile O1 și O2

1. DISPOZIȚII GENERALE

Metoda de încercare descrisă în prezentul apendice se bazează pe încercarea cu ajutorul dinamometrului inerțial. Încercările se pot efectua fie pe un vehicul de încercare, fie pe un stand de încercare, în cazul în care sunt îndeplinite aceleași condiții de încercare și se măsoară aceiași parametri ca la încercarea cu dinamometrul inerțial.

2. ECHIPAMENTUL DE ÎNCERCARE

Pentru încercări, se montează un dinamometru inerțial pe frâna vehiculului respectiv. Dinamometrul este prevăzut cu instrumente pentru înregistrarea continuă a vitezei de rotație, a cuplului de frână, a presiunii în conducta de frână sau a forței aplicate comenzii, a numărului de rotații după frânare, a timpului de frânare și a temperaturii rotorului de frână.

2.1. Condiții de încercare

2.1.1. Masa rotativă a dinamometrului corespunde unei jumătăți din partea masei maxime a vehiculului pe axă și razei de rulare a celui mai mare pneu autorizat pentru tipul respectiv de vehicul.

2.1.2. Viteza de rotație inițială a dinamometrului corespunde vitezei liniare a vehiculului indicată la punctul 3.1 din prezentul apendice și se bazează pe raza de rulare dinamică a celui mai mic pneu autorizat pentru tipul respectiv de vehicul.

2.1.3. Garniturile de frână supuse încercării se montează pe frânele corespunzătoare și, până la definirea unei proceduri de rodaj, acestea se rodează conform instrucțiunilor fabricantului în acord cu serviciul tehnic.

2.1.4. Dacă se folosește răcire cu aer, viteza fluxului de aer pe frână nu depășește 10 km/h.

2.1.5. Dispozitivul de comandă montat pe frână corespunde cu instalația vehiculului.

3. ÎNCERCĂRI ȘI CONDIȚII

3.1. Încercare de tip 0

Pornind de la o viteză inițială de 60 km/h și la o temperatură a frânei mai mică sau egală cu 100 °C la începutul fiecărei frânări, se frânează de cel puțin șase ori la rând crescând presiunea în conductă sau forța de frânare până la valoarea maximă sau a presiunii din conductă sau până la o decelerație de 6 m/s2. Se repetă ultima frânare la o viteză inițială de 40 km/h.

3.2. Încercare de tip I

3.2.1. Procedura de încălzire

Frâna se încălzește prin frânare continuă în conformitate cu anexa II punctul 1.3.2, pornind de la o temperatură a rotorului frânei mai mică sau egală cu 100 °C.

3.2.2. Eficacitate la cald

La sfârșitul procedurii de încălzire, se măsoară eficacitatea la cald pornind de la o viteză inițială de 40 km/h conform condițiilor de la punctul 3.2.1, folosind aceeași forță asupra pedalei sau presiune în conductă, condițiile de temperatură putând fi diferite. Decelerația medie completă cu frâna încălzită nu este mai mică de 60 % din valoarea atinsă cu frâna rece, adică 3,5 m/s2.

3.3. Încercarea echivalenței eficacității la rece

Pentru a efectua o comparație între eficacitatea la rece a setului garniturilor de frână de schimb și cea a setului original, se utilizează rezultatele încercării de tip 0 descrisă la punctul 3.1.

3.3.1. Încercarea de tip 0 prevăzută la punctul 3.1 se efectuează cu un set de garnituri de frână originale.

3.3.2. Setul garniturilor de frână de schimb este considerat ca având aceleași caracteristici de eficacitate ca și setul original de garnituri de frână în cazul în care decelerațiile medii complete obținute la aceeași forță aplicată pedalei sau presiune din conductă în cele două treimi superioare ale curbei generate se situează în limite de 15 % față de cele obținute cu setul original de garnituri de frână.

Apendicele 4

Determinarea comportamentului la frecare prin încercarea pe un stand de încercare

1. INTRODUCERE

1.1. Se încearcă mostre ale unui tip de set de garnituri de frână de schimb pe un stand de încercare capabil să genereze condițiile de încercare și să aplice procedurile de încercare descrise în prezentul apendice.

1.2. Se evaluează rezultatele în vederea determinării comportamentului mostrelor la frecare.

1.3. Se compară comportamentul la frecare al mostrelor pentru a evalua conformitatea cu standardul admis pentru un tip de set de garnituri de frână de schimb.

2. ECHIPAMENTUL

2.1. Standul de încercare se proiectează în așa fel încât să accepte și să utilizeze o frână de dimensiuni normale, similară cu cele montate pe axa vehiculului utilizat pentru încercările de omologare descrise la punctul 5 din prezenta anexă.

2.2. Viteza de rotație a discului sau a tamburului este de 660 ± 10 min– 1 fără sarcină și nu este inferioară valorii de 600 min– 1 la sarcină maximă.

2.3. Ciclurile de încercare și frânările efectuate pe parcursul ciclurilor sunt reglabile și automate.

2.4. Se înregistrează cuplurile la ieșire sau presiunea de frânare (metoda cuplului constant) precum și temperatura suprafeței utile.

2.5. Fluxul aerului de răcire asupra frânei are o viteză de 600 ± 60 m3/h.

3. PROCEDURA DE ÎNCERCARE

3.1. Pregătirea mostrelor

Rodajul fabricantului asigură o zonă superficială de contact de cel puțin 80 % pentru plăcuțe, fără a depăși o temperatură a suprafeței de 300 °C și de 70 °C pentru segmenții primari, fără a depăși o temperatură a suprafeței de 200 °C.

3.2. Realizarea încercării

Încercarea cuprinde mai multe cicluri consecutive de frânare, fiecare dintre acestea fiind compus din χ faze de frânare constând din 5 secunde de frânare urmate 10 secunde de decuplare a frânei.

Următoarele două metode pot fi folosite la alegere.

3.2.1. Realizarea încercării la presiune constantă

3.2.1.1. Seturi de plăcuțe

Presiunea hidraulică p de acționare a pistoanelor etrierului este constantă, conform formulei:

Formula

Md= 150 Nm pentru Ak ≤ 18,1 cm2

Md= 300 Nm pentru Ak > 18,1 cm2

Ak= suprafața pistoanelor etrierului

rw= raza efectivă a discului

Număr de cicluri	Numărul de frânări χ	Temperatura inițială a rotorului de frână (°C)	Temperatura maximă a rotorului de frână (°C)	Răcire forțată
1	1 × 10	≤ 60	liberă	nu
2-6	5 × 10	100	liberă (350)	nu
7	1 × 10	100	liberă	da

3.2.1.2. Seturi de segmenți

Presiunea medie de contact pe suprafața utilă a garniturii de frână este constantă la 22 ± 6 N/cm2, calculată pentru o frână statică fără servomecanism automat.

Număr de cicluri	Numărul de frânări χ	Temperatura inițială a rotorului de frână (°C)	Temperatura maximă a rotorului de frână (°C)	Răcire forțată
1	1 × 10	≤ 60	200	da
2	1 × 10	100	liberă	nu
3	1 × 10	100	200	da
4	1 × 10	100	liberă	nu

3.2.2. Realizarea încercării la cuplu constant

Această metodă se aplică numai seturilor de plăcuțe. Cuplul de frânare este constant în limitele unei toleranțe de ± 5 % și este reglat pentru a garanta temperaturile maxime ale rotorului de frână indicate în tabelul de mai jos:

Număr de cicluri	Numărul de frânări χ	Temperatura inițială a rotorului de frână (°C)	Temperatura maximă a rotorului de frână (°C)	Răcire forțată
1	1 × 5	≤ 60	300 - 350	nu
2-4	3 × 5	100	300 - 350	nu
5	1 × 10	100	500 - 600	nu
6-9	4 × 5	100	300 - 350	nu
10	1 × 10	100	500 - 600	nu
11-13	3 × 5	100	300 - 350	nu
14	1 × 5	≤ 60	300 - 350	nu

3.3. Evaluarea rezultatelor încercării

Comportamentul la frecare este determinat pe baza cuplului de frână notat în punctele selectate pe un plan de încercare. Acolo unde factorul de frânare este constant, de exemplu, o frână cu disc, cuplul de frână poate fi numit factor de frecare.

3.3.1. Seturi de plăcuțe

3.3.1.1. Coeficientul operațional de frecare (μop) reprezintă media valorilor înregistrate pe parcursul ciclurilor 2-7 (metoda presiunii constante) sau pe parcursul ciclurilor 2-4, 6-9 și 11-13 (metoda cuplului constant), măsurătoarea fiind efectuată la o secundă după începutul primei frânări a fiecărui ciclu.

3.3.1.2. Coeficientul maxim de frecare (μmax) reprezintă cea mai mare valoare înregistrată pe parcursul tuturor ciclurilor.

3.3.1.3. Coeficientul minim de frecare (μmin) reprezintă cea mai mică valoare înregistrată pe parcursul tuturor ciclurilor.

3.3.2. Seturi de segmenți

3.3.2.1. Cuplul mediu de frânare (Mmediu) reprezintă media valorilor maximă și minimă ale cuplului de frânare, înregistrate pe parcursul celei de-a cincea frânări din ciclurile 1 și 3.

3.3.2.2. Cuplul la cald (Mcald) reprezintă cuplul minim de frânare produs pe parcursul ciclurilor 2 și 4. Dacă temperatura depășește 300 °C pe parcursul acestor cicluri, valoarea înregistrată la 300 °C este considerată ca fiind Mcald.

3.4. Criterii de acceptare

3.4.1. Fiecare cerere de omologare a unui set de garnituri este însoțită de datele următoare:

3.4.1.1. valorile (μop), (μmin), (μmax) pentru seturile de plăcuțe;

3.4.1.2. valorile Mmediu și Mcald pentru seturile de segmenți.

3.4.2. Pe parcursul producției unui tip omologat de seturi de garnituri, se demonstrează pe baza unor eșantioane conformitatea cu valorile înregistrate conform punctului 3.4.1 din prezentul apendice, în limitele toleranțelor următoare:

3.4.2.1. plăcuțe de frâna cu disc:

μop ± 15 % din valoarea înregistrată

μmin ≥ valoarea înregistrată

μmax ≥ valoarea înregistrată.

3.4.2.2. garnituri de frână cu tambur „simplex”:

Mmean ± 20 % din valoarea înregistrată

Mcald ≥ valoarea înregistrată.

ANEXA XVI

MODEL

[format maxim: A4 (210 × 297 mm)]

Addenda

ANEXA XVII

ANEXA XVIII

DOCUMENTUL INFORMATIV Nr. …

conform anexei I la Directiva 70/156/CEE (1) a Consiliului privind omologarea CE de tip a unui vehicul referitor la frânarea autovehiculelor

(Directiva 71/320/CEE astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 98/12/CE)

Următoarele informații sunt furnizate, după caz, în trei exemplare și sunt însoțite de o listă a elementelor incluse. Desenele sunt furnizate, după caz, la o scară corespunzătoare și cu suficiente detalii, în format A4 sau într-un format care se poate plia în A4. Fotografiile, după caz, sunt suficient de detaliate.

În cazul în care sistemele, componentele sau unitățile tehnice separate dispun de funcții cu comandă electronică, se furnizează informații privind funcționarea acestora.

0. GENERALITĂȚI

0.1. Marca (denumirea constructorului):

0.2. Tipul:

0.3. Mijloace de identificare a tipului, dacă sunt marcate pe vehicul (b):

0.3.1. Poziția marcajului:

0.4. Categoria de vehicul (c):

0.5. Denumirea și adresa fabricantului:

0.8. Adresa (adresele) unității (unităților) de montaj:

1. CARACTERISTICI GENERALE ALE CONSTRUCȚIEI VEHICULULUI

1.1. Fotografii și/sau desene ale unui vehicul reprezentativ:

1.2. Numărul de axe și roți:

1.3.3. Numărul și poziția axelor cu roți jumelate:

1.3.3. Axe motoare (număr, poziție, interconectare):

1.8. Poziția volanului: dreapta/stânga (1)

2. MASE ȘI DIMENSIUNIe (în kg și mm) (cu trimitere la schițe, după caz)

2.1. Ampatament (la sarcină maximă) (f):

2.3.1. Calea fiecărei axe directoare (i):

2.6. Masa vehiculului cu caroserie și dispozitivul de cuplare, în cazul unui vehicul tractor de altă categorie decât M1, în stare de funcționare, sau masa șasiului cu cabină în cazul în care constructorul nu furnizează caroseria și/sau dispozitivul de cuplare [inclusiv lichid de răcire, ulei, combustibil, 100 % alte lichide cu excepția apelor reziduale, sculelor, roții de rezervă și conducătorului și, pentru autobuze și autocare, masa membrului de echipaj (75 kg) dacă vehiculul este prevăzut cu un loc pentru acesta] (masă maximă și masă minimă): …

2.6.1. Distribuția acestei mase între axe și, în cazul unei semiremorci sau al unei remorci cu axe mediane, sarcina la punctul de cuplare (masă maximă și masă minimă): …

2.7. Masa minimă a vehiculului complet declarată de constructor în cazul unui vehicul incomplet:

2.7.1. Distribuția acestei mase între axe și, în cazul unei semiremorci sau al unei remorci cu axe mediane, sarcina la punctul de cuplare:

2.8. Masa maximă tehnică admisă cu încărcătură, declarată de constructor (masă maximă și masă minimă)y:

2.8.1. Distribuția acestei mase între axe și, în cazul unei semiremorci sau al unei remorci cu axe mediane, sarcina la punctul de cuplare (masă maximă și masă minimă):

2.9. Încărcătura/masa maximă tehnic admisă pe fiecare axă:

2.10. Încărcătura/masa maximă tehnic admisă pe fiecare grup de axe:

2.11. Masa remorcabilă maximă tehnic admisă pentru vehiculul tractor în caz de:

2.11.1. Remorcă:

2.11.2. Semiremorcă:

2.11.3. Remorcă axă mediană:

2.11.3.1. Raportul maxim între consola spate de cuplare (p) și ampatament:

2.11.4. Masa maximă tehnic admisă a ansamblului:

2.11.6. Masa maximă a remorcii nefrânate:

2.12. Sarcina/masa maximă verticală statică tehnic admisă la punctul de cuplare:

2.12.1. a autovehiculului:

3. MOTOR (q)

3.1. Constructor:

3.1.1. Codul motorului utilizat de constructor (indicat pe motor sau prin alte mijloace):

3.2. Motor cu adere internă

3.2.1.1. Principiul de funcționare: motor cu aprindere comandată, motor cu aprindere prin comprimare, 4 timpi/2 timpi (1):

3.2.1.9. Turația maximă admisă a motorului specificată de fabricant: … min– 1

3.2.5. Sistemul electric

3.2.5.1. Tensiunea nominală: … V legătură la masă pozitivă/negativă1:

3.2.5.2. Generator:

3.2.5.2.1. Tipul:

3.2.5.2.2. Puterea nominală: … VA

3.3. Motor electric:

3.3.1. Tipul:

3.3.1.1. Puterea orară maximă: … kW

3.3.1.2. Tensiunea de lucru: … V

3.3.2. Acumulatori

3.3.2.2. Masa: … kg

3.4. Alte motoare sau combinații de motoare (caracteristici ale componentelor motoarelor respective):

4. TRANSMISIA

4.1. Desenul sistemului de transmisie (2):

4.2. Tipul (mecanică, hidraulică, electrică etc.):

4.6. Rapoartele de transmitere

Treaptă de viteză	Rapoarte de transmitere (raportul între turația motorului și turația arborelui de ieșire)	Rapoarte de transmitere al punții motoare (raportul între turația arborelui de ieșire și turația roților motoare)	Raportul total al transmisiei
Maximum variator (3)
1
2
3
…
Minimum variator (3)
Mers înapoi

4.7. Viteza maximă a vehiculului (în km/h)w:

5. AXELE

5.4. Poziția axelor rabatabile:

6. SUSPENSIA

6.1. Desenul elementelor suspensiei (2):

6.2. Tipul și natura suspensiei fiecărei axe (sau grup de axe) sau fiecărei roți:

6.6. Pneuri și roți:

6.6.1. Combinații pneu/roată (pentru pneuri se indică dimensiunea, indicele capacității de sarcină minime, simbolul categoriei de viteză minime; pentru roți se indică dimensiunea jantei și decalajele):

6.6.1.1. AXELE

6.6.1.1.1. Axa 1:

6.6.1.1.2. Axa 2:

6.6.1.1.3. Axa 3:

6.6.1.1.4. Axa 4:

etc.

6.6.2. Limita maximă și minimă a razelor de rulare

6.6.2.1. Axa 1:

6.6.2.2. Axa 2:

6.6.2.3. Axa 3:

6.6.2.4. Axa 4:

etc.

6.6.3. Presiunea pneurilor recomandată de constructor:

… kPa:

6.6.5. Scurtă descriere a pieselor de rezervă, dacă este cazul:

8. FRÂNELE

Se prezintă următoarele informații, cu indicarea mijloacelor de identificare dacă este cazul:

8.1. Tipul și caracteristicile frânelor (conform anexei I punctul 1.6 din Directiva 71/320/CEE), însoțite de un desen (de exemplu, tamburi sau discuri, roți frânate, conectarea la roțile frânate, marca și tipul saboților sau plăcuțelor de frână și/sau ale garniturilor, suprafețele efective de frânare, razele tamburilor, saboților sau discurilor, masa tamburilor, dispozitive de reglare, părți în cauză ale axelor și suspensiei etc.):

8.2. Schema de funcționare, descrierea și/sau desenul dispozitivelor de frânare următoare (conform anexei I punctul 1.2 din Directiva 71/320/CEE), în special privind organele de transmisie și de comandă (construcție, reglaj, rapoarte de pârghie, accesibilitatea și poziția comenzii, comenzi cu clichete în cazul transmisiei mecanice, caracteristicile părților principale ale timoneriei, cilindrilor și pistoanelor de comandă, cilindrilor de frână sau componentelor echivalente în cazul sistemelor de frânare electrice).

8.2.1. Sistem de frânare de serviciu:

8.2.2. Sistem de frânare de siguranță:

8.2.3. Sistem de frânare de parcare:

8.2.4. Alt sistem de frânare:

8.3. Comanda și transmisia dispozitivelor de frânare ale remorcilor vehiculelor proiectate pentru tractarea unei remorci:

8.4. Vehiculul este echipat pentru tractarea unei remorci prevăzută cu frână de serviciu electrică/pneumatică/hidraulică1: da/nu1:

8.5. Sistem antiblocare: da/nu/opțional1

8.5.1. Pentru vehicule cu sistem antiblocare, descrierea funcționării sistemului (inclusiv orice componentă electronică), schema electrică, schema circuitului hidraulic sau pneumatic:

8.6. Calculele și curbele realizate în conformitate cu apendicele de la punctul 1.1.4.2 din anexa II la Directiva 71/320/CEE (sau cu apendicele la anexa XI, dacă este cazul):

8.7. Descrierea și/sau desenul sistemului de alimentare cu energie (inclusiv în cazul dispozitivelor de frânare servoasistate):

8.7.1. În cazul sistemelor cu aer comprimat, presiunea de lucru p2 în rezervoare sub presiune:

8.7.2. În cazul sistemelor de frânare cu vacuum, nivelul energiei inițiale în rezervoare:

8.8. Calcularea sistemului de frânare: determinarea raportului între suma forțelor de frânare la circumferința roților și forța aplicată asupra comenzii:

8.9. Scurtă descriere a dispozitivelor de frânare (în conformitate cu punctul 1.6 din apendicele I la anexa IX la Directiva 70/320/CEE):

8.10. Dacă se solicită exceptarea de la încercările de tip I și/sau II sau III, se indică numărul raportului de încercare în conformitate cu apendicele 2 la anexa VII la Directiva 71/320/CEE:

(1) Numerotarea punctelor și notele de subsol din prezentul document informativ corespund celor din anexa I la Directiva 70/156/CEE; punctele care nu sunt relevante pentru prezenta directivă au fost omise.

(2) Dacă este necesar pentru explicarea punctului 8.

(3) Variație continuă

ANEXA XIX

DOCUMENTUL INFORMATIV Nr. …

în conformitate cu anexa I la Directiva 70/156/CEE (1) a Consiliului privind omologarea CE de tip a unui vehicul privind frânarea remorcilor prevăzute cu alte frâne decât frânele prin inerție

(Directiva 71/320/CEE astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 98/12/CE)

În cazul în care sistemele, componentele sau elementele tehnice izolate au comenzi electronice, se furnizează informații privind performanța acestora.

0. GENERALITĂȚI

0.1. Marca (denumirea constructorului):

0.2. Tipul:

0.3. Mijloace de identificare a tipului, dacă sunt marcate pe vehicul (b):

0.3.1. Poziția marcajului:

0.4. Categoria de vehicul (c):

0.5. Denumirea și adresa fabricantului:

0.8. Adresa (adresele) unității (unităților) de montaj:

1. CARACTERISTICI GENERALE ALE CONSTRUCȚIEI VEHICULULUI

1.1. Fotografii și/sau desene ale unui vehicul reprezentativ:

1.3. Numărul de axe și roți:

1.3.1. Numărul și poziția axelor cu roți jumelate:

2. MASE ȘI DIMENSIUNI (e) (în kg și mm) (cu trimitere la schițe, după caz)

2.1. Ampatament (la sarcină maximă) (f):

2.3.1. Calea fiecărei axe directoare (i):

2.6.1. Distribuția acestei mase între axe și, în cazul unei semiremorci sau al unei remorci cu axe mediane, sarcina la punctul de cuplare (masă maximă și masă minimă): …

2.7. Masa minimă a vehiculului complet declarată de constructor în cazul unui vehicul incomplet:

2.7.1. Distribuția acestei mase între axe și, în cazul unei semiremorci sau al unei remorci cu axe mediane, sarcina la punctul de cuplare:

2.8. Masa maximă tehnică admisă cu încărcătură, declarată de constructor (masă maximă și masă minimă):

2.8.1. Distribuția acestei mase între axe și, în cazul unei semiremorci sau al unei remorci cu axe mediane, sarcina la punctul de cuplare (masă maximă și masă minimă):

2.9. Încărcătura/masa maximă tehnic admisă pe fiecare axă:

2.10. Încărcătura/masa maximă tehnic admisă pe fiecare grup de axe:

2.12. Sarcina/masa maximă verticală statică tehnic admisă la punctul de cuplare:

2.12.2. a semiremorcii sau remorcii cu axă mediană:

5. AXELE

5.4. Poziția axelor rabatabile:

6. SUSPENSIA

6.1. Desenul elementelor suspensiei (2):

6.2. Tipul și natura suspensiei fiecărei axe (sau grup de axe) sau fiecărei roți:

6.6. Pneuri și roți:

6.6.11. AXELE

6.6.1.1.1. Axa 1:

6.6.1.1.2. Axa 2:

6.6.1.1.3. Axa 3:

6.6.1.1.4. Axa 4:

etc.

6.6.2. Limita maximă și minimă a razelor de rulare

6.6.2.1. Axa 1:

6.6.2.2. Axa 2:

6.6.2.3. Axa 3:

6.6.2.4. Axa 4:

etc.

6.6.3. Presiunea pneurilor recomandată de constructor: … kPa

8. FRÂNELE

Se prezintă următoarele informații, cu indicarea mijloacelor de identificare dacă este cazul:

8.2.1. Sistem de frânare de serviciu:

8.2.2. Sistemul de frânare de siguranță:

8.2.3. Sistem de frânare de parcare:

8.2.4. Alt sistem de frânare:

8.2.5. sistem de frânare de securitate:

8.5. Sistem antiblocare: da/nu/opțional (1)

8.5.1. Pentru vehicule cu sistem antiblocare, descrierea funcționării sistemului (inclusiv orice componentă electronică), schema electrică, schema circuitului hidraulic sau pneumatic:

8.6. Calculele și curbele realizate în conformitate cu apendicele de la punctul 1.1.4.2 din anexa II la Directiva 71/320/CEE (sau cu apendicele la anexa XI, dacă este cazul):

8.7. Descrierea și/sau desenul sistemului de alimentare cu energie (inclusiv în cazul dispozitivelor de frânare servoasistate):

8.7.1. În cazul sistemelor cu aer comprimat, presiunea de lucru p2 în rezervoare sub presiune:

8.7.2. În cazul sistemelor de frânare cu vacuum, nivelul energiei inițiale în rezervoare:

8.8. Calcularea sistemului de frânare: determinarea raportului între suma forțelor de frânare la circumferința roților și forța aplicată asupra comenzii:

8.9. Scurtă descriere a dispozitivelor de frânare (în conformitate cu punctul 1.6 din apendicele I la anexa IX la Directiva 70/320/CEE):

(2) Dacă este necesar pentru explicarea punctului 8.

13/Volumul 23

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

149

31998L0014

L 091/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DIRECTIVA 98/14/CE A COMISIEI

din 6 februarie 1998

de adaptare la progresul tehnic a Directivei 70/156/CEE a Consiliului privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la omologarea de tip a autovehiculelor și a remorcilor acestora

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 70/156/CEE a Consiliului din 6 februarie 1970 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la omologarea de tip a autovehiculelor și a remorcilor acestora (1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 97/27/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2) și, în special, articolul 13 alineatul (2) al celei dintâi,

având în vedere Directiva 92/53/CEE a Consiliului din 18 iunie 1992 de modificare a Directivei 70/156/CEE privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la omologarea de tip a autovehiculelor și a remorcilor acestora (3) și, în special, articolul 3 al acesteia,

întrucât, în conformitate cu Directiva 92/53/CEE, Comisia propune, pe baza unui raport care urmează să fie întocmit până la 31 decembrie 1994, modificările necesare pentru îmbunătățirea dispozițiilor referitoare la omologarea de tip și pentru facilitarea introducerii în circulație a vehiculelor în statele membre;

întrucât, în conformitate cu articolul 9 din Directiva 70/156/CEE, trebuie să se recunoască echivalența regulamentelor internaționale ale Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU), enumerate în partea II a anexei IV la directiva sus-menționată, cu directivele speciale corespunzătoare; întrucât este necesar să se modifice și să se actualizeze în permanență anexa în cauză și tabelul de echivalență pentru a menține transparența dintre regulamente și directive;

întrucât, conform articolului 10 din Directiva 70/156/CEE, statele membre care acordă o omologare de tip trebuie să ia măsurile necesare, în conformitate cu anexa X, pentru a verifica dacă s-au luat măsurile corespunzătoare pentru a garanta că vehiculele, sistemele, componentele sau unitățile tehnice separate produse sunt conforme cu tipul omologat;

întrucât este esențial să se armonizeze cerințele care reglementează controlul conformității producției efectuat de autoritățile de omologare; întrucât, pentru a asigura uniformitatea aplicării și a interpretării, este necesar să se includă recomandări specifice privind procedurile care trebuie respectate;

întrucât măsurile prevăzute în prezenta directivă sunt conforme cu avizul Comitetului pentru adaptarea la progresul științific și tehnic.

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Directiva 70/156/CEE se modifică după cum urmează:

Articolul 3 alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1) Cererile pentru omologarea de tip a vehiculelor se depun de către constructor la autoritatea de omologare a unui stat membru. Cererea este însoțită de un dosar de informații care conține informațiile prevăzute la anexa III și de certificatele de omologare pentru fiecare din directivele speciale aplicabile conform anexei IV sau XI; de asemenea, dosarul de informații pentru omologările sistemului și unității tehnice separate în relație cu fiecare directivă specială se pune la dispoziția autorității de omologare pe toată perioada, până la data la care omologarea este emisă sau refuzată.”

Articolul 4 alineatul (1) se modifică după cum urmează:

(a)	la litera (c) textul „o directivă specială corespunzătoare” se înlocuiește cu textul „directiva specială corespunzătoare menționată la anexa IV sau XI”;

(b)	la litera (d) textul „directiva specială corespunzătoare” se înlocuiește cu textul „directiva specială corespunzătoare menționată la anexa IV sau XI”;

(c)

se adaugă următoarele paragrafe:

„În cazul omologării de tip a unui vehicul în temeiul anexei XI sau al articolului 8 alineatul (2) litera (c) sau în cazul unei omologări de tip a unui sistem, componentă sau unitate tehnică separată în temeiul anexei XI sau al articolului 8 alineatul (2) litera (c) și care include restricții sau scutiri de la anumite dispoziții din directiva specială corespunzătoare, certificatul de omologare de tip include restricțiile privind valabilitatea sa și scutirile acordate și primește un număr de omologare de tip special, în conformitate cu dispozițiile din anexa VII.

În cazul în care informațiile cuprinse în dosarele de informații menționate la literele (a), (b), (c) și (d) de mai sus prevăd dispoziții pentru vehicule cu destinație specială conform coloanelor corespunzătoare din anexa XI și apendicele la aceasta, certificatul de omologare de tip trebuie să specifice și aceste dispoziții și scutiri.”

Articolul 5 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 5

Modificări ale omologărilor de tip

(1) Statul membru care a acordat omologarea de tip trebuie să ia măsurile necesare pentru a se asigura că este informat cu privire la orice modificare a datelor din dosarul de informații.

(2) Cererea de modificare a unei omologări de tip se prezintă exclusiv statelor membre care au acordat omologarea inițială.

(3) În cazul omologării unui sistem, a unei componente sau a unei unități tehnice separate, dacă s-au modificat datele din dosarul de informații, autoritatea de omologare a statului membru în cauză emite pagina (paginile) revizuită (revizuite) din dosarul de informații, după caz, indicând clar pe fiecare pagină revizuită natura modificării și data noii emiteri; de asemenea, această cerință se consideră îndeplinită și de o versiune consolidată, actualizată a dosarului de informații, însoțită de o descriere detaliată a modificării.

Ori de câte ori se emit pagini revizuite sau o versiune consolidată revizuită, cuprinsul dosarului de informații (care se anexează la certificatul de omologare) se modifică astfel încât să indice datele cele mai recente ale paginilor revizuite sau data versiunii actualizate și consolidate.

În cazul în care, în plus, de la data care figurează în prezent pe omologare s-a modificat orice informație din certificatul de omologare (exclusiv din anexele acestuia) ori s-au modificat cerințele directivei, modificarea se consideră «extindere», iar autoritatea de omologare a statului membru în cauză emite un certificat de omologare revizuit (marcat cu un număr de extindere), care indică în mod clar motivul extinderii și data noii emiteri.

În cazul în care autoritatea de omologare a statului membru în cauză consideră că modificarea unui dosar de informații impune efectuarea de noi încercări sau verificări, aceasta informează constructorul cu privire la acest lucru și nu emite documentele prevăzute la primul, al doilea și al treilea alineat decât numai după efectuarea cu succes de noi încercări și verificări.

(4) În cazul unei omologări de tip a unui vehicul, dacă datele care figurează în dosarul de informații s-au modificat, autoritatea de omologare a statului membru în cauză emite pagina (paginile) revizuită (revizuite) din dosarul de informații, după caz, indicând în mod clar pe fiecare pagină revizuită natura modificării și data noii emiteri; de asemenea, această cerință se consideră îndeplinită și de o versiune consolidată, actualizată a dosarului de informații, însoțită de o descriere detaliată a modificării.

Ori de câte ori se emit pagini revizuite sau o versiune consolidată, revizuită, indexul dosarului de informații (care se anexează la certificatul de omologare) se modifică astfel încât să indice datele cele mai recente ale paginilor revizuite sau data versiunii actualizate și consolidate.

În cazul în care, în plus, fie sunt necesare verificări suplimentare, fie de la data care figurează în prezent pe omologarea vehiculului s-a modificat orice informație din certificatul de omologare (exclusiv din anexele acestuia) ori s-au modificat cerințele oricăreia dintre directivele speciale aplicabile la data de la care se interzice prima introducere în circulație, modificarea se consideră «extindere», iar autoritatea de omologare a statului membru în cauză emite un certificat de omologare revizuit (marcat cu un număr de extindere), care indică în mod clar motivul extinderii și data noii emiteri.

În cazul în care autoritatea de omologare a statului membru în cauză consideră că modificarea unui dosar de informații impune efectuarea de noi inspecții, aceasta informează constructorul cu privire la acest lucru și nu emite documentele prevăzute la primul, al doilea și al treilea alineat decât numai după efectuarea cu succes de noi inspecții. Orice document revizuit se trimite tuturor celorlalte autorități de omologare în termen de o lună.

(5) În cazul în care este evident că o omologare de tip a unui vehicul urmează să își piardă valabilitatea din cauză că una sau mai multe dintre omologările acordate în temeiul directivelor speciale menționate în dosarul de informații urmează să își piardă valabilitatea sau din cauza introducerii unei noi directive speciale în anexa IV partea I, autoritatea de omologare a statului membru care a acordat omologarea în cauză comunică acest lucru, cu cel puțin o lună înainte de data încetării valabilității omologării de tip a vehiculului, autorităților de omologare ale celorlalte state membre, indicând în același timp data respectivă sau numărul de identificare a ultimului vehicul produs în conformitate cu vechiul certificat.

(6) Pentru categoriile de vehicule care nu sunt afectate de modificarea cerințelor din directivele speciale sau din prezenta directivă nu este necesară modificarea omologării.”;

La articolul 6 alineatul (1) se adaugă următorul paragraf:

„Certificatul de conformitate se întocmește astfel încât să excludă orice posibilitate de falsificare. În acest scop, tipărirea se face pe hârtie protejată prin elemente grafice colorate sau prin filigran cu marca de identificare a constructorului.”

Articolul 8 alineatul (2) se modifică după cum urmează:

(a)

litera (b) se modifică după cum urmează:

(i)	la punctul 1 se elimină cuvântul „cantitativ”;

(ii)

punctul 2 se înlocuiește cu următorul text:

„2.

În vederea aplicării dispozițiilor de la punctul 1 la unul sau mai multe tipuri dintr-o anumită categorie, constructorul trebuie să depună o cerere la autoritatea competentă a fiecărui stat membru implicat în introducerea în circulație a acestor tipuri de vehicule. Cererea trebuie să specifice motivele tehnice și/sau economice pe care se întemeiază.

În termen de trei luni, aceste state membre decid dacă acceptă înmatricularea pe teritoriul lor a tipului de vehicul respectiv, precum și numărul de unități care pot fi înmatriculate.

Fiecare stat membru implicat în introducerea în circulație a acestor tipuri de vehicule are responsabilitatea de a se asigura că constructorul respectă dispozițiile din anexa XII.B.

Statele membre trimit Comisiei anual o listă cu scutirile acordate.”;

(b)

litera (c) se înlocuiește cu următorul text:

„(c)

Vehicule, componente sau unități tehnice separate concepute după tehnologii sau concepte care, din cauza naturii lor specifice, nu pot fi conforme cu una sau mai multe cerințe ale uneia sau mai multor directive speciale

În acest caz, statul membru poate acorda o omologare cu valabilitate limitată la propriul său teritoriu, dar în termen de o lună de la aceasta transmite autorităților de omologare ale celorlalte state membre și Comisiei o copie a certificatului de omologare și a anexelor acestuia. În același timp, acesta transmite Comisiei o cerere prin care solicită permisiunea de a acorda o omologare de tip în conformitate cu prezenta directivă. Cererea este însoțită de un dosar care cuprinde următoarele elemente:

—	motivul pentru care tehnologiile sau conceptele în cauză nu permit conformitatea vehiculului, a componentei sau a unității tehnice separate cu cerințele uneia sau mai multor directive speciale în cauză;

—	o descriere a problemelor aferente legate de securitate și de protecția mediului, precum și a măsurilor luate;

—	o descriere a încercărilor care demonstrează că se asigură un nivel de securitate și de protecție a mediului cel puțin echivalent cu cel prevăzut în cerințele uneia sau mai multora dintre directivele speciale în cauză, precum și a rezultatelor acestora;

—	propuneri de modificare a directivelor speciale corespunzătoare sau propuneri de noi directive speciale, după caz.

În termen de trei luni de la data primirii dosarului complet, Comisia prezintă comitetului prevăzut la articolul 13 o propunere de decizie. În conformitate cu procedura prevăzută în articolul 13, Comisia decide dacă permite sau nu statului membru să acorde o omologare în conformitate cu prezenta directivă.

Numai cererea de acordare a unei omologări și propunerea de decizie se transmit statelor membre în limba sau limbile naționale ale acestora, dar statele membre pot cere ca toate elementele dosarului să fie în limba originală, ca o condiție preliminară pentru luarea unei decizii în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 13.

Dacă se ia decizia de aprobare a cererii, statul membru poate emite o omologare de tip în conformitate cu prezenta directivă. În astfel de cazuri, decizia precizează în același timp dacă se impun eventuale restricții cu privire la valabilitatea sa (cum ar fi cea referitoare la termen). Valabilitatea aprobării nu poate fi în nici un caz mai scurtă de 36 luni.

În cazul în care directiva specială sau directivele speciale au fost adaptate la progresul tehnic astfel încât vehiculele, componentele sau unitățile tehnice separate pentru care s-au acordat omologări în temeiul dispozițiilor de la prezenta literă (c) să fie conforme cu directiva sau directivele de modificare, statele membre transformă aceste omologări în omologări normale, prevăzând perioada de timp necesară, de exemplu, de care au nevoie constructorii pentru schimbarea marcajelor de omologare de pe componente. Această acțiune presupune, printre altele, eliminarea oricărei trimiteri la restricții sau scutiri și înlocuirea oricăror numere de omologare speciale cu numere de omologare normale.

Dacă nu s-au luat măsurile necesare pentru adaptarea directivei sau directivelor speciale, valabilitatea omologărilor acordate în temeiul dispozițiilor de la prezenta literă se poate prelungi, la cererea statului membru care a acordat omologarea, printr-o decizie ulterioară, luată în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 13.”

6.	La articolul 10 alineatul (2), a doua frază se înlocuiește cu următorul text: „Verificarea efectuată în vederea asigurării conformității produselor cu tipul omologat se limitează la procedurile stabilite la secțiunile 2 și 3 din anexa X și în directivele speciale care cuprind cerințe specifice.”

7.	La articolul 13 se adaugă următorul alineat (5): „(5) În cazul în care adoptă modificări ale unei directive speciale, Comisia adoptă, pe baza acelorași modificări, modificările corespunzătoare ale anexelor relevante la prezenta directivă.”

8.	Anexele se modifică în conformitate cu anexa la prezenta directivă.

Articolul 2

(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 30 septembrie 1998. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre adoptă procedura de efectuare a acestei trimiteri.

(2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

(3) Statele membre aplică dispozițiile menționate la alineatul (1) pentru tipurile noi de vehicule de la 1 octombrie 1998. Cu toate acestea, la cererea constructorului, modelul precedent al certificatului de conformitate poate fi utilizat încă 12 luni de la această dată pentru vehiculele complete și 18 luni pentru vehiculele complete care urmează o procedură de omologare pe etape.

(4) Prezenta directivă nu anulează nici o omologare acordată înainte de intrarea sa în vigoare, nici nu împiedică extinderea unor asemenea omologări în condițiile stabilite în directiva în temeiul căreia acestea s-au acordat inițial. Cu toate acestea, după 12 luni de la data specificată la alineatul (3) pentru vehiculele complete și după 18 luni pentru vehiculele complete care urmează o procedură de omologare pe etape, toate certificatele de conformitate emise de constructor trebuie să fie conforme cu modelul specificat la anexa IX la Directiva 70/156/CEE, astfel cum a fost modificată de prezenta directivă.

(5) În ceea ce privește omologarea de tip a vehiculelor, statele membre aplică prezenta directivă numai vehiculelor din categoria M1 prevăzute cu motor cu ardere internă, până la modificarea anexelor în vederea includerii vehiculelor din categoria M1 prevăzute cu alte motoare decât cele cu ardere internă și a altor categorii de vehicule. Până la acea dată, dispozițiile articolului 10 din Directiva 70/156/CEE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 87/403/CEE (4), se aplică omologării de tip a altor categorii de vehicule.

(6) Statele membre aplică articolul 4 alineatul (1) din Directiva 70/156/CEE, astfel cum a fost modificată de prezenta directivă, numai la cererea constructorului, pentru vehiculele cu destinație specială menționate la anexa XI, până la data (datele) specificate într-o modificare la prezenta directivă, în vederea includerii vehiculelor din altă categorie decât M1.

Până la acea dată, statele membre acordă omologarea de tip națională și permit înmatricularea, vânzarea și introducerea în circulație a acestor vehicule sau componente și unități tehnice separate pentru aceste vehicule în conformitate cu dispozițiile articolului 10 din Directiva 70/156/CEE.

(7) Până la 31 decembrie 1997 pentru vehiculele complete, până la 31 decembrie 1999 pentru vehiculele complete care urmează o procedură de omologare pe etape și până la datele prevăzute la alineatul (6) pentru vehiculele cu destinație specială menționate la anexa XI, articolul 7 alineatele (1) și (2) din Directiva 70/156/CEE nu se aplică vehiculelor, componentelor sau unităților tehnice separate care aparțin unui tip pentru care s-a acordat omologare de tip națională înainte de 1 ianuarie 1996 pentru vehicule complete sau înainte de 1 ianuarie 1998 pentru vehicule complete care urmează o procedură de omologare pe etape, nici vehiculelor cu destinație specială înainte de datele prevăzute la alineatul (6) sau tipurilor pentru care statul membru a aprobat înmatricularea, vânzarea sau introducerea în circulație înainte de 1 ianuarie 1996 pentru vehicule complete sau 1 ianuarie 1998 pentru vehicule complete care urmează o procedură de omologare pe etape sau înainte de datele prevăzute la alineatul (6).

(8) Omologările care fac parte din procedura de omologare de tip prevăzută în alineatele (6) și (7) și care au fost acordate în temeiul directivelor speciale rămân în vigoare după datele prevăzute la alineatele (6) și (7), exceptând cazurile în care se aplică una dintre condițiile prevăzute la articolul 5 alineatul (3) paragraful al patrulea din Directiva 70/156/CEE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă.

(9) Până la armonizarea sistemelor de înmatriculare și de impozitare ale statelor membre pentru vehiculele reglementate de prezenta directivă, statele membre pot utiliza sistemele de codificare naționale pentru a facilita înmatricularea și impozitarea pe teritoriul lor. În acest scop, statele membre pot subdiviza versiunile prezentate în anexa III partea II, cu condiția ca datele utilizate pentru această subdivizare să se indice explicit în dosarul de informații sau să se poată deducă din acesta printr-un simplu calcul. De asemenea, statele membre pot cere ca certificatul de conformitate să conțină și numărul sau numerele de cod naționale.

(10) Până la modificarea Directivei 70/156/CEE în vederea includerii vehiculelor dintr-o altă categorie decât M1, pentru vehiculele cu destinație specială prevăzute în anexa XI care urmează o procedură de omologare pe etape, statele membre pot acorda omologări de tip pe baza certificatelor de omologare acordate constructorului vehiculului de bază/incomplet din acele categorii pentru care dispozițiile din anexa XI permit vehiculului să îndeplinească cerințele aplicabile categoriei căreia îi aparține vehiculul de bază/incomplet.

În plus, pentru procedurile de înmatriculare ulterioare, constructorul vehiculului de bază/incomplet dintr-o altă categorie decât M1 emite o declarație scrisă în conformitate cu anexa XV.

(11) Sub rezerva articolului 8 alineatul (2) literele (a) și (b) din Directiva 70/156/CEE, modificată de prezenta directivă, alineatele (6) și (7) ale prezentului articol nu permit statelor membre derogarea de la nici una dintre dispozițiile dintr-o directivă specială sau din prezenta directivă, care stabilesc cerințe întemeiate pe armonizare totală în ceea ce privește omologarea de tip și prima introducere în circulație a unui vehicul, componente sau unități tehnice separate.

(12) Dispozițiile de la articolul 8 alineatul (2) litera (b), cu excepția cuvintelor „în temeiul articolului 5 alineatul (5)”, și cele de la punctul 1 liniuța a doua se aplică vehiculelor din categoria M1 prevăzute cu motor cu ardere internă care sunt înmatriculate după datele prevăzute la alineatul (7) al prezentului articol și care nu sunt însoțite de un certificat de conformitate valabil.

(13) Valabilitatea omologărilor de tip acordate anterior în temeiul dispozițiilor de la articolul 8 alineatul (2) litera (c) din Directiva 70/156/CEE se prelungește automat o singură dată pentru o perioadă de 12 luni de la data expirării acestora.

Articolul 3

(1) Până la 31 decembrie 2000, pe baza informațiilor relevante comunicate de autoritățile competente de omologare, Comisia întocmește un raport privind aplicarea procedurilor de omologare europene, acordând o atenție deosebită, dar nu exclusivă, impactului asupra întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) care iau parte la construcția în mai multe etape și, dacă este cazul, propune modificările necesare pentru ameliorarea procesului de armonizare.

(2) Până la 31 decembrie 2000, Comisia întocmește un raport privind condițiile de aplicare în statele membre a anexei II, secțiunea B punctul 1 din Directiva 70/156/CEE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă, și, dacă este cazul, propune simplificarea acestor cerințe.

Articolul 4

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 5

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 6 februarie 1998.

Pentru Comisie

Martin BANGEMANN

Membru al Comisiei

(1) JO L 42, 23.2.1970, p. 1.

(2) JO L 233, 25.8.1997, p. 1.

(3) JO L 225, 10.8.1992, p. 1.

(4) JO L 220, 8.8.1987, p. 44.

ANEXĂ

A se vedea Directiva 2001/116/CE a Comisiei (JO L 18, 21.1.2002, p. 1).

13/Volumul 23

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

156

31998D0279

L 127/26

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DECIZIA COMISIEI

din 5 decembrie 1997

privind procedura de atestare a conformității produselor pentru construcții în temeiul articolului 20 alineatul (2) din Directiva 89/106/CEE a Consiliului, în ceea ce privește ansamblurile/sistemele de cofraje permanente neportante pe bază de blocuri sau panouri din materiale izolante și, uneori, din beton

(Text cu relevanță pentru SEE)

(98/279/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 89/106/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre referitoare la produsele pentru construcții (1), astfel cum a fost modificată prin Directiva 93/68/CEE (2), în special articolul 13 alineatul (4),

întrucât Comisia trebuie să aleagă, între două proceduri, în temeiul articolului 13 alineatul (3) din Directiva 89/106/CEE pentru atestarea conformității unui produs, „procedura cea mai puțin oneroasă care sa fie compatibilă cu siguranța”; întrucât aceasta înseamnă că este necesar să se decidă dacă, pentru un anumit produs sau o familie de produse, existența unui sistem de control al producției în fabrică sub răspunderea fabricantului este o condiție necesară și suficientă pentru atestarea conformității sau dacă, din motivele legate de îndeplinirea criteriilor menționate la articolul 13 alineatul (4), este necesară intervenția unui organism de certificare autorizat;

întrucât articolul 13 alineatul (4) dispune ca procedura astfel determinată să fie indicată în mandate și în specificațiile tehnice; întrucât de aceea este de dorit să se definească conceptul de produse sau familie de produse așa cum este folosit în mandate și în specificațiile tehnice;

întrucât cele două proceduri prevăzute la articolul 13 alineatul (3) sunt descrise în detaliu la anexa III la Directiva 89/106/CEE a Consiliului; întrucât este necesar să se specifice clar metoda prin care cele două proceduri trebuie aplicate, cu referire la anexa III, pentru fiecare produs sau familie de produse, deoarece anexa III acorda preferință anumitor sisteme;

întrucât procedura prevăzută la articolul 13 alineatul (3) litera (a) corespunde sistemelor stabilite în prima posibilitate, fără supraveghere continuă, precum și în a doua și a treia posibilitate definite la anexa III secțiunea 2 punctul (ii), iar procedura menționată la articolul 13 alineatul (3) litera (b) corespunde sistemelor stabilite în anexa III secțiunea 2 punctul (i) și în prima posibilitate, cu supraveghere continuă, definită la anexa III secțiunea 2 punctul (ii);

întrucât măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru construcții,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Produsele menționate la anexa I trebuie să aibă conformitatea atestată printr-o procedură prin care, pe lângă un sistem de control al producției fabricii realizat de fabricant, este implicat și un organism de certificare autorizat pentru evaluarea și supravegherea controlului producției sau al produsului însuși.

Articolul 2

Procedura de atestare a conformității definită la anexa II este precizată în mandatele pentru specificații tehnice europene.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 5 decembrie 1997.

Pentru Comisie

Martin BANGEMANN

Membru al Comisiei

(1) JO L 40, 11.2.1989, p. 12.

(2) JO L 220, 30.8.1993, p. 1.

ANEXA I

Ansambluri/sisteme de cofraje permanente neportante, care urmează să fie umplute cu beton normal și, acolo unde este necesar, cu armătură, pe bază de blocuri dintr-un material izolant (sau o combinație formată dintr-un material izolant și alte materiale) sau de panouri dintr-un material izolant (sau o combinație formată dintr-un material izolant și alte materiale), alcătuite din laterale de cofraj legate prin distanțieri, sau, în oricare dintre cazuri, materiale din orice clasă de comportare la foc, care urmează a fi folosite la construcția unor pereți exteriori și interiori care trebuie să respecte reglementările privind incendiile la clădiri.

Ansambluri/sisteme de cofraje permanente neportante, care urmează să fie umplute cu beton normal și, acolo unde este necesar, cu armătură, pe bază de blocuri cu găuri, dintr-un material izolant (sau o combinație formată dintr-un material izolant și alte materiale) sau de panouri dintr-un material izolant (sau o combinație formată dintr-un material izolant și alte materiale), alcătuite din laterale de cofraj legate prin distanțieri, sau, în oricare din cazuri, materiale din orice clasă de comportare la foc, urmând a fi folosite la construcția pereților exteriori și interiori care nu trebuie să respecte reglementările privind incendiile în clădiri.

ANEXA II

FAMILIA DE PRODUSE

ANSAMBLURI/SISTEME DE COFRAJE PERMANENTE NEPORTANTE PE BAZĂ DE BLOCURI SAU PANOURI CU GĂURI, DIN MATERIALE IZOLANTE ȘI, UNEORI, DIN BETON (1/1)

Sisteme de atestare a conformității

Pentru produsul (produsele) și utilizarea (utilizările) enumerate mai jos, organizației EOTA i se solicită să specifice următorul (următoarele) sistem(e) de atestare a conformității în ghidurile de agrement tehnic european relevante:

Produs(e)

Utilizarea (utilizările) preconizată (preconizate)

Nivel(uri) sau clasă (clase)

(comportare la foc)

Sistem(e) de atestare a conformității

Sisteme/ansambluri de cofraje permanente neportante, care urmează să fie umplute cu beton normal sau, acolo unde este necesar, cu armătură, alcătuite fie din:

–	blocuri cu găuri, din material izolant (sau dintr-o combinație formată dintr-un material izolant și alte materiale) sau

pentru construcția în clădiri, a unor pereți exteriori și interiori, supuse reglementărilor privind incendiile

A (1), B (1), C (1)

A (2), B (2), C (2)

A (3)

D, E, F

–	panouri dintr-un material izolant (sau dintr-o combinație formată dintr-un material izolant și alte materiale) alcătuite din laterale de cofraj legate prin distanțieri

pentru construcția în clădiri, a unor pereți exteriori și interiori, nesupuse reglementărilor privind incendiile

oricare

Sistem 1:

A se vedea anexa III secțiunea 2 punctul (i) din Directiva 89/106/CEE, fără încercare prin sondaj a probelor.

Sistem 2+:

A se vedea anexa III secțiunea 2 punctul (ii) din Directiva 89/106/CEE, prima posibilitate, inclusiv certificarea controlului producției din fabrică de către un organism autorizat, pe baza unei inspecții inițiale a fabricii și a controlului intern al producției, precum și a unui sistem permanent de evaluare, supraveghere și aprobare a controlului producției fabricii.

Specificația pentru sistem trebuie să facă posibilă punerea în aplicare a acestuia, chiar și atunci când nu este necesară determinarea performanței pentru o anumită caracteristică, din cauza absenței cerinței juridice în acest domeniu în cel puțin un stat membru [a se vedea articolul 2 alineatul (1) din DPC și, acolo unde este cazul, clauza 1.2.3 din documentele interpretative]. În aceste cazuri, verificarea unei asemenea caracteristici nu trebuie să fie impusă fabricantului dacă acesta nu dorește să declare performanțele produsului în acest domeniu.

(1) Produse realizate din materiale a căror comportare la foc se poate schimba în procesul de producție (în general, elemente supuse unor modificări chimice, de exemplu, produse de ignifugare sau produse pentru care o schimbare a compoziției poate duce la o schimbare a comportării la foc).

(2) Produse realizate din materiale a căror comportare la foc nu se poate schimba în procesul de producție.

(3) Produse realizate din materiale aparținând clasei A, a căror comportare la foc nu trebuie să fie verificată, conform Deciziei 96/603/CE.

13/Volumul 23

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

159

31998L0028

L 140/10

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DIRECTIVA 98/28 CE A CONSILIULUI

din 29 aprilie 1998

de derogare de la anumite dispoziții ale Directivei 93/43 CEE privind igiena produselor alimentare în ceea ce privește transportul maritim al zahărului brut în vrac

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 93/43 CEE a Consiliului din 14 iunie 1993 privind igiena produselor alimentare (1), în special articolul 3 alineatul (3),

întrucât informațiile arată că aplicarea capitolului IV punctul 2 al doilea paragraf din anexa la Directiva 93/43/CEE privind transportul produselor alimentare în vrac în stare lichidă, de granule sau pudră în recipiente și/sau containere/rezervoare destinate transportului produselor alimentare nu și-a dovedit eficiența în practică și impune sarcini oneroase excesive întreprinderilor din industria alimentară în cazul transportului maritim al zahărului brut, care nu poate fi utilizat ca aliment sau ca ingredient alimentar fără a fi trecut printr-un proces de rafinare complet și eficient;

întrucât este, cu toate acestea, necesar să se garanteze că acordarea unei derogări nu diminuează cu nimic nivelul de protecție a sănătății publice, supunând această derogare anumitor condiții;

întrucât numărul de vase disponibile pentru transportul maritim al produselor alimentare este insuficient pentru asigurarea continuității comerțului cu zahăr brut care nu poate fi utilizat ca aliment sau ca ingredient alimentar fără a fi trecut printr-un proces de rafinare complet și eficient;

întrucât experiența acumulată în decursul ultimilor ani arată că zahărul rafinat nu se contaminează în cazul în care transportul maritim al zahărului brut în vrac se efectuează în recipiente și/sau containere/rezervoare care nu sunt destinate transportului produselor alimentare; întrucât, pe de altă parte, trebuie să se demonstreze că recipientele și/sau containerelor/rezervoarele utilizate la transporturi anterioare au fost curățate eficient și faptul că operația de curățare este considerată un aspect determinant (un „punct critic”) în ceea ce privește securitatea și salubritatea generală a zahărului rafinat;

întrucât, în temeiul articolului 8 din Directiva 93/43/CEE, statele membre au obligația de a controla aplicarea prezentei directive;

întrucât derogarea specială prevăzută de prezenta directivă nu aduce atingere dispozițiilor generale ale Directivei 93/43/CEE;

întrucât a fost consultat Comitetul științific pentru alimentație umană;

întrucât măsurile menționate de prezenta directivă sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent pentru produse alimentare,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Prezenta directivă instituie o derogare de la dispozițiile capitolului IV punctul 2 al doilea paragraf din anexa la Directiva 93/43/CEE și stabilește condiții echivalente pentru garantarea protecției sănătății publice, precum și a securității și a salubrității alimentelor în cauză.

Articolul 2

(1) Transportul maritim al zahărului brut în vrac care nu poate fi utilizat ca aliment sau ca ingredient alimentar fără un proces de rafinare complet și eficient este autorizat în recipiente și/sau containere/rezervoare care nu sunt folosite în exclusivitate la transportul produselor alimentare.

(2) Recipientele și/sau containerele/rezervoarele prevăzute la alineatul (1) trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

—	înainte de încărcarea zahărului brut, recipientele și/sau containerele/rezervoarele să fie curățate foarte bine pentru înlăturarea reziduurilor de la transportul anterior și a altor impurități și apoi să fie inspectate pentru verificarea eficienței înlăturării acestor reziduuri;

—	încărcătura anterioară zahărului brut să nu fi fost un produs lichid în vrac.

Articolul 3

(1) Agentul desemnat de industria alimentară ca responsabil pentru transportul maritim al zahărului brut păstrează documentele justificative care descriu cu precizie și în detaliu natura încărcăturii anterioare transportate în recipiente și/sau containerele/rezervoarele în cauză, precum și tipul și eficiența procesului de curățare aplicat înainte de transportul zahărului brut.

(2) Documentele justificative trebuie să însoțească marfa în timpul tuturor etapelor de transport până la rafinărie, care reține o copie a acestora. Documentele justificative sunt marcate în mod vizibil și de neșters, într-una sau mai multe limbi comunitare, cu textul: „Acest produs trebuie rafinat înainte de a fi utilizat pentru consumul uman.”

(3) Agentul desemnat de industria alimentară ca responsabil pentru transportul zahărului brut și/sau pentru procesul de rafinare trebuie să predea, la cerere, autorităților de control al produselor alimentare competente în mod oficial documentele menționate la alineatele (1) și (2).

Articolul 4

(1) Zahărul brut transportat pe cale maritimă în recipiente și/sau containere/rezervoare care nu sunt destinate în exclusivitate transportului produselor alimentare trebuie supus unui proces de rafinare complet și eficient înainte de a fi considerat corespunzător pentru utilizarea ca aliment sau ingredient alimentar.

(2) Agenții desemnați de industria alimentară ca responsabili pentru transport și pentru rafinare consideră procesul de curățare efectuat înainte de încărcarea zahărului brut ca un aspect determinant pentru securitatea și salubritatea zahărului rafinat, în sensul articolului 3 alineatul (2) din Directiva 93/43/CEE, ținând seama de natura încărcăturii anterioare transportate în recipient și/sau container/rezervor.

Articolul 5

(1) Statele membre aplică actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 1 august 1998. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2) Atunci când statele membre adoptă aceste acte, acestea cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

Articolul 6

Prezenta directivă intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 7

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 29 aprilie 1998.

Pentru Comisie

Martin BANGEMANN

Membru al Comisiei

(1) JO L 175, 19.7.1993, p. 1.

13/Volumul 23

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

161

31998R1165

L 162/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

REGULAMENTUL (CE) NR. 1165/98 AL CONSILIULUI

din 19 mai 1998

privind statisticile pe termen scurt

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 213,

având în vedere proiectul de regulament prezentat de Comisie (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

având în vedere avizul Institutului Monetar European (4),

(1)

întrucât Directiva 72/211/CEE a Consiliului din 30 mai 1972 privind statisticile coordonate cu privire la ciclul de afaceri în marea și mica industrie (5) și Directiva 78/166/CEE a Consiliului din 13 februarie 1978 privind statisticile coordonate privind ciclul de afaceri în construcțiile de clădiri și construcțiile civile (6), care au drept obiectiv furnizarea unui set de statistici coerente, nu au putut ține seama de schimbările economice și tehnice;

(2)

întrucât, între timp, Uniunea Europeană a înregistrat progrese suplimentare pe calea integrării; întrucât noile politici și orientări în domeniul economic, al concurenței, social, ambiental și al întreprinderilor necesită inițiative și decizii bazate pe statistici fiabile; întrucât informațiile furnizate în conformitate cu legislația comunitară existentă sau a celei din statele membre sunt parțial inadecvate sau insuficient comparabile pentru a reprezenta o bază fiabilă pentru activitatea Comunităților;

(3)	întrucât viitoarea Bancă Centrală Europeană are nevoie de statistici rapide și pe termen scurt, în vederea evaluării dezvoltării economice în statele membre în contextul politicii europene monetare unice;

(4)	întrucât este necesară standardizarea pentru satisfacerea cerințelor comunitare de informații privind convergența economică;

(5)	întrucât este necesar să fie disponibile statistici fiabile și rapide în vederea raportării cu privire la dezvoltarea economică din fiecare stat membru al Uniunii Europene în cadrul politicii economice a Uniunii;

(6)	întrucât întreprinderile și asociațiile profesionale ale acestora au nevoie de astfel de informații pentru a-și putea înțelege propriile piețe și pentru a cunoaște activitățile și performanțele propriului sector, la nivel național și internațional;

(7)	întrucât elaborarea conturilor naționale în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2223/96 al Consiliului din 25 iunie 1996 privind sistemul european de conturi naționale și regionale comunitare (7) necesită dezvoltarea unor surse statistice comparabile, complete și fiabile;

(8)

întrucât, prin Decizia 92/326/CEE (8), Consiliul adoptă un program pe doi ani (1992 și 1993) de dezvoltare a statisticilor europene privind serviciile; întrucât acest program include elaborarea statisticilor armonizate atât la nivel național, cât și la nivel internațional, în special în ceea ce privește comerțul distributiv;

(9)

întrucât, în conformitate cu principiul subsidiarității, crearea normelor statistice comune care permit producerea statisticilor armonizate este o acțiune ce poate fi întreprinsă eficient numai la nivel comunitar și întrucât acestea se vor aplica în fiecare stat membru sub autoritatea organismelor și instituțiilor care au sarcina elaborării statisticilor oficiale;

(10)

întrucât cea mai bună metodă de evaluare a ciclului de afaceri constă în elaborarea statisticilor în conformitate cu principiile metodologice și definițiile comune ale caracteristicilor; întrucât numai pe baza elaborării coordonate se pot elabora statistici armonizate cu fiabilitatea, viteza, flexibilitatea și gradul de detaliere necesar pentru satisfacerea cerințelor Comisiei și întreprinderilor;

(11)

întrucât ajustarea sezonieră și calcularea seriilor de tendințe ciclice pentru datele naționale pot fi realizate cel mai bine de către autoritățile statistice naționale; întrucât transmiterea datelor ajustate sezonier și a seriilor de tendințe ciclice către Comisie (Eurostat) va conduce la creșterea coerenței între datele difuzate la nivel național și cele difuzate la nivel internațional;

(12)

întrucât unitățile tip de activitate (UTA) corespund uneia sau mai multor subdiviziuni ale întreprinderii; întrucât, pentru ca o UTA să fie observabilă, sistemul informațional al întreprinderii trebuie să fie capabil să indice sau să calculeze pentru fiecare UTA cel puțin valoarea producției, consumul intermediar, costul manoperei, excedentul de exploatare și forța de muncă ocupată și formarea brută de capital fix; întrucât UTA care se regăsesc într-o anumită rubrică a clasificării statistice a activităților economice din Comunitatea Europeană (NACE Rev. 1) pot realiza produse din afara grupei omogene, datorită activităților secundare asociate acestora, care nu pot fi identificate separat din documentele contabile disponibile; întrucât întreprinderea este identică UTA în cazul în care se dovedește imposibil pentru o întreprindere să indice sau să calculeze informații referitoare la toate variabilele enumerate în listă pentru una sau mai multe subdiviziuni operaționale;

(13)

întrucât datele statistice elaborate în cadrul sistemului comunitar trebuie să aibă o calitate satisfăcătoare, iar această calitate, precum și sarcina de răspuns pe care o antrenează trebuie să fie comparabilă între statele membre și întrucât este deci necesară stabilirea de comun acord a criteriilor care să permită satisfacerea acestor cerințe; întrucât statisticile pe termen scurt trebuie să fie în concordanță cu rezultatele transmise în conformitate cu Regulamentul (CE, Euratom) nr. 58/97 al Consiliului din 20 decembrie 1996 privind statisticile structurale de întreprindere (9);

(14)

întrucât Regulamentul (CE) nr. 322/97 al Consiliului din 17 februarie 1997 privind statisticile comunitare (10) reprezintă cadrul de referință pentru prevederile acestui regulament, în special pentru cele care se referă la accesul la sursele de date administrative și la confidențialitatea statistică;

(15)

întrucât este necesară simplificarea procedurilor administrative pentru întreprinderi, în special în cazul întreprinderilor mai mici, inclusiv promovarea noilor tehnologii de culegere și elaborare a datelor; întrucât utilizarea datelor administrative existente în scopuri statistice este una dintre măsurile menite să ușureze sarcina de răspuns a întreprinderilor; întrucât în cazul în care pentru elaborarea statisticilor este indispensabilă culegerea directă a datelor în întreprinderi, metodele și tehnicile utilizate trebuie să asigure date fiabile și actualizate, fără a genera pentru părțile în cauză, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii, o sarcină de răspuns disproporționată în raport cu rezultatele la care se pot aștepta în mod rezonabil utilizatorii de statistici;

(16)

întrucât este necesară existența unui cadru legal comun pentru toate activitățile întreprinderilor și pentru toate domeniile statisticilor de întreprindere, care acoperă și domeniile pentru care încă nu sunt elaborate statistici; întrucât domeniul de aplicare al statisticilor care trebuie elaborate poate fi definit pe baza Regulamentului (CEE) nr. 696/93 al Consiliului din 15 martie 1993 privind unitățile statistice de observare și analiză a sistemului de producție comunitar (11) și a Regulamentului (CEE) nr. 3037/90 al Consiliului din 9 octombrie 1990 privind clasificarea statistică a activităților economice din Comunitatea Europeană (NACE Rev. 1) (12);

(17)

întrucât, pentru a se putea clarifica ulterior regulile de culegere și prelucrare statistică a datelor și de prelucrare și transmitere a variabilelor, este necesar să se confere Comisiei, asistată de Comitetul pentru programul statistic constituit prin Decizia 89/382/CEE, Euratom a Consiliului (13), competența de a adopta măsurile de aplicare a prezentului regulament;

(18)	întrucât Comitetul pentru programul statistic a fost consultat în conformitate cu articolul 3 din Decizia 89/382/CEE, Euratom,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Obiective generale

(1) Obiectivul prezentului regulament este de a stabili un cadru comun pentru producerea statisticilor comunitare pe termen scurt referitoare la ciclul de afaceri.

(2) Statisticile cuprind informații (variabile) necesare pentru a furniza o bază uniformă pentru analiza evoluției pe termen scurt a cererii și ofertei, a factorilor de producție și a prețurilor.

Articolul 2

Domeniul de aplicare

(1) Prezentul regulament se aplică tuturor activităților de piață din secțiunile C-K și M-O ale clasificării statistice a activităților economice din Comunitatea Europeană (NACE Rev. 1), create prin Regulamentul (CEE) nr. 3037/90.

(2) Unitățile statistice de tipurile enumerate la secțiunea I a anexei la Regulamentul (CEE) nr. 696/93 și clasificate la una dintre activitățile menționate la alineatul (1) sunt incluse în domeniul de aplicare al prezentului regulament. Utilizarea unităților speciale pentru elaborarea statisticilor este specificată în anexele regulamentului menționat.

Articolul 3

Anexe

(1) Cerințele specifice referitoare la variabile sunt descrise în anexe.

(2) În cadrul fiecărei anexe, daca este cazul, vor fi menționate următoarele informații:

(a)	activitățile specifice pentru care trebuie elaborate statistici;

(b)	tipurile de unități statistice care trebuie utilizate pentru elaborarea statisticilor;

(c)	lista variabilelor;

(d)	formatul variabilelor;

(e)	perioada de referință a variabilelor;

(f)	gradul de detaliere a variabilelor;

(g)	termenele de transmitere a datelor;

(h)	lista studiilor pilot voluntare;

(i)	prima perioadă de referință;

(j)	durata perioadei de tranziție care poate fi acordată.

Articolul 4

Culegerea datelor

(1) Statele membre obțin datele necesare pentru elaborarea variabilelor enumerate în anexe.

(2) Statele membre pot obține datele necesare apelând la o combinație a diferitelor surse menționate mai jos, aplicând principiul simplificării administrative:

(a)	anchete obligatorii: unitățile legale definite de Regulamentul (CEE) nr. 696/93, cărora le aparțin sau din care sunt compuse unitățile statistice solicitate de statele membre, sunt obligate să furnizeze informații operative corecte și complete;

(b)	alte surse adecvate, inclusiv date administrative;

(c)	proceduri de estimare statistică adecvate.

(3) Statele membre și Comisia, corespunzător domeniilor lor de competență, promovează condițiile necesare pentru o mai mare utilizare a culegerii electronice de date și a prelucrării automate a datelor.

Articolul 5

Frecvența

Toate variabilele sunt produse cu o frecvență mai mare decât cea anuală. Frecvența pentru fiecare variabilă este precizată în anexe.

Articolul 6

Gradul de detaliere

Variabilele sunt produse în conformitate cu clasificările corespunzătoare, cu gradul de detaliere precizat în anexe.

Articolul 7

Prelucrare

Statele membre prelucrează datele obținute în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) în variabile comparabile, în conformitate cu normele stabilite de anexe. De asemenea, statele membre țin seama de consultanța acordată de manualul metodologic consultativ menționat la articolul 12.

Articolul 8

Transmitere

Statele membre transmit variabilele menționate la articolul 7, inclusiv datele confidențiale, la Eurostat prin mijloace electronice sau alte mijloace adecvate, într-un termen de la sfârșitul perioadei de referință care este precizat în anexe. În orice caz, variabilele nu sunt transmise Comisiei (Eurostat) mai târziu decât ziua în care sunt difuzate de către autoritatea națională.

Articolul 9

Tratamentul datelor confidențiale

Tratamentul datelor confidențiale și transmiterea acestui tip de date menționate la articolul 8 se realizează în conformitate cu prevederile comunitare existente care reglementează confidențialitatea statistică.

Articolul 10

Calitatea

(1) Statele membre se asigură că variabilele transmise reflectă populația de unități. În acest scop, datele obținute în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) trebuie să acopere un număr suficient de unități încât să asigure un grad de reprezentativitate suficient.

(2) Calitatea variabilelor este măsurată de fiecare stat membru, în conformitate cu criteriile comune.

(3) Calitatea variabilelor este testată periodic prin comparare cu alte informații statistice. În plus, acestea trebuie verificate pentru coerența internă.

(4) Evaluarea calității se realizează comparând avantajele disponibilității acestor date în raport cu costurile culegerii și cu sarcina de răspuns a întreprinderilor, în special în ceea ce privește întreprinderile mici. În scopul acestei evaluări, statele membre transmit Comisiei, la cererea acesteia, informațiile necesare.

Articolul 11

Schimbarea ponderilor și a anului de bază

(1) Statele membre adaptează, după caz, sistemul de ponderare a indicilor compoziți cel puțin o dată la cinci ani. Ponderile utilizate în sistemele de ponderare adaptate sunt transmise Comisiei în termen de trei ani de la sfârșitul noului an de referință.

(2) La fiecare cinci ani, statele membre modifică anul de referință al indicilor, utilizând ca ani de referință anii care se termină în 0 sau 5. Toți indicii trebuie calculați în conformitate cu noul an de referință în termen de trei ani de la sfârșitul acestui nou an de bază.

Articolul 12

Manualul metodologic

(1) După consultarea Comitetului pentru programul statistic, Comisia publică un manual metodologic consultativ în care să fie explicate normele prezentate în anexe și care conține și sfaturi privind statisticile pe termen scurt.

(2) Manualul este revizuit la intervale periodice.

Articolul 13

Perioada de tranziție și derogări

(1) Pot fi acordate perioade de tranziție care nu depășesc 5 ani de la data intrării în vigoare a regulamentului.

(2) În cursul perioadei de tranziție se pot acorda derogări de la prevederile acestui regulament de către Comisie, în măsura în care sistemele statistice naționale necesită adaptări majore.

Articolul 14

Rapoarte

(1) Statele membre transmit Comisiei, la cerere, orice informații relevante cu privire la aplicarea prezentului regulament în statele membre.

(2) În termen de trei ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament și apoi la fiecare trei ani, Comisia înaintează Parlamentului European și Consiliului un raport cu privire la statisticile elaborate în conformitate cu acest regulament și în special cu privire la relevanța și calitatea acestora, precum și cu privire la sarcina de răspuns a întreprinderilor.

Articolul 15

Coordonarea în statele membre

În fiecare stat membru, o autoritate națională coordonează:

(1)	transmiterea variabilelor (articolul 8);

(2)	evaluarea calității acestora (articolul 10);

(3)	transmiterea informațiilor relevante [articolul 14 alineatul (1)].

Articolul 16

Studii pilot

(1) În conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18, Comisia instituie o serie de studii pilot voluntare care trebuie realizate de statele membre. Aceste studii pilot sunt specificate în anexe.

(2) Studiile pilot sunt realizate în vederea evaluării relevanței și fezabilității obținerii datelor, luând în considerare avantajele disponibilității datelor în raport cu costurile culegerii și cu sarcina de răspuns a întreprinderilor.

(3) Comisia informează Consiliul cu privire la rezultatele studiilor pilot.

Articolul 17

Punerea în aplicare

În conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18, Comisia determină măsurile de aplicare a prezentului regulament, inclusiv măsurile de aplicare a evoluțiilor economice și sociale referitoare la culegerea și prelucrarea statistică a datelor și la transmiterea variabilelor. În acest scop, trebuie să se țină seama de principiul că avantajele măsurii adoptate trebuie să depășească costurile și de principiul că nu sunt implicate resurse suplimentare majore în nici unul dintre statele membre, pentru nici o întreprindere, comparativ cu prevederile inițiale ale acestui regulament. Măsurile de aplicare a prezentului regulament trebuie să includă, în special:

(a)	utilizarea unităților speciale (articolul 2);

(b)	actualizarea listei variabilelor (articolul 3);

(c)	definițiile și formatul adecvat pentru transmiterea variabilelor (articolul 3);

(d)	frecvența elaborării statisticilor (articolul 5);

(e)	nivelul de defalcare și de agregare care trebuie aplicat variabilelor (articolul 6);

(f)	termenele de transmitere (articolul 8);

(g)	criteriile de evaluare a calității (articolul 10);

(h)	perioadele de tranziție și derogările acordate în cursul perioadelor de tranziție (articolul 13);

(i)	instituirea studiilor pilot (articolul 16).

Articolul 18

Procedura comitetului

(1) Comisia este sprijinită de Comitetul pentru programul statistic, denumit în continuare „Comitetul”.

(2) Reprezentantul Comisiei înaintează comitetului un proiect al măsurilor care urmează a fi adoptate. Comitetul emite un aviz cu privire la acest proiect într-un termen stabilit de președinte în funcție de urgența problemei. Acest aviz este adoptat cu majoritatea prevăzută la articolul 148 alineatul (2) din tratat, în cazul în care Consiliului i se cere să adopte o propunere a Comisiei. Voturile reprezentanților statelor membre în comitet sunt ponderate în conformitate cu prevederile acestui articol. Președintele nu are drept de vot.

(3) Comisia adoptă măsurile prevăzute în cazul în care acestea sunt conforme cu avizul comitetului. În cazul în care măsurile prevăzute nu sunt conforme cu avizul comitetului, sau în absența avizului, Comisia înaintează Consiliului, fără întârziere, o propunere referitoare la măsurile care urmează a fi adoptate. Consiliul hotărăște cu majoritate calificată.

În cazul în care la expirarea unui termen de trei luni de la data înaintării propunerii către Consiliu, Consiliul nu a acționat, măsurile propuse sunt adoptate de către Comisie.

Articolul 19

Dispoziții de abrogare

Prin prezentul regulament se abrogă directivele 72/211/CEE și 78/166/CEE.

Articolul 20

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 19 mai 1998.

Pentru Consiliu

Președintele

G. BROWN

(1) JO C 267, 3.9.1997, p. 1.

(2) Aviz emis la 20 februarie 1998 (JO C 80, 16.3.1998).

(3) JO C 19, 21.1.1998, p. 125.

(4) Aviz emis la 11 septembrie 1997 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(5) JO L 128, 3.6.1972, p. 28.

(6) JO L 52, 23.2.1978, p. 17.

(7) JO L 310, 30.11.1996, p. 1.

(8) JO L 179, 1.7.1992, p. 131.

(9) JO L 14, 17.1.1997, p. 1.

(10) JO L 52, 22.2.1997, p. 1.

(11) JO L 76, 30.3.1993, p. 1.

(12) JO L 293, 24.10.1990, p. 1. Regulament astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CEE) nr. 761/93 al Comisiei (JO L 83, 3.4.1993, p. 1).

(13) JO L 181, 28.6.1989, p. 47.

ANEXA A

INDUSTRIE

(a) Domeniul de aplicare

Prezenta anexă se aplică tuturor activităților enumerate în secțiunile C-E ale NACE Rev. 1.

(b) Unitatea de observare

1.	Cu excepția cazului în care există alte prevederi la alineatul (2) sau în altă parte, în conformitate cu procedura prevăzută la alineatul (3), unitatea de observare pentru toate variabilele din prezenta anexă este unitatea tip de activitate.

2.	Pentru întreprinderile care au puține persoane angajate în activitățile secundare, unitatea de observare poate fi unitatea locală sau întreprinderea.

3.	Utilizarea altor unități de observare poate fi hotărâtă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18.

Statisticile din prezenta anexă cuprind următoarele variabile:

Variabila	Denumire
110	Producție
120	Cifra de afaceri
121	Cifra de afaceri internă
122	Cifra de afaceri externă
130	Comenzi nou primite
131	Comenzi interne noi
132	Comenzi externe noi
210	Numărul persoanelor angajate
220	Ore lucrate
230	Salarii brute
310	Prețuri de producție
311	Prețuri de producție pe piața internă
312	Prețuri de producție pe piața externă

2.	În cazul în care nu sunt disponibile prețurile de producție pe piața externă (nr. 312), această variabilă poate fi aproximată prin indicele valorii unitare (nr. 313).

Începând cu începutul primei perioade de referință informațiile referitoare la comenzile noi (nr. 130, 131, 132) pot fi aproximate printr-un indicator principal alternativ, care poate fi calculat din datele anchetei conjuncturale. Această aproximare este permisă pentru o perioadă de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament. Această perioadă va fi prelungită cu încă 5 ani, cu excepția cazului în care, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18, se adoptă o decizie diferită.

Începând cu începutul primei perioade de referință informațiile referitoare la persoanele angajate (nr. 210) pot fi aproximate prin numărul salariaților (nr. 211). Această aproximare este permisă pentru o perioadă de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament. Această perioadă poate fi prelungită cu încă 5 ani, cu excepția cazului în care, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18, se decide altfel.

5.	Termenul „intern” semnifică teritoriul statului membru în cauză.

6.	Informațiile referitoare la producție (nr. 110) nu sunt necesare pentru Diviziunea 41 și Grupa 40.3 a NACE Rev. 1.

7.	Informațiile referitoare la cifra de afaceri (nr. 120, 121, 122) nu sunt necesare pentru secțiunea E a NACE Rev. 1.

Informațiile referitoare la comenzi (nr. 130, 131, 132) sunt necesare numai pentru următoarele diviziuni ale NACE Rev. 1: 17, 18, 21, 24, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35. Lista diviziunilor NACE poate fi modificată în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a regulamentului, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18.

Informațiile referitoare la prețurile de producție sau la indicele valorii unitare (nr. 310, 311, 312 sau 313) nu sunt necesare pentru următoarele grupe ale NACE Rev. 1: 12.0, 22.1, 23.3, 29.6, 35.1, 35.3. Lista grupelor poate fi modificată în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a regulamentului, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18.

(d) Formatul

1.	Toate variabilele, cu excepția producției (nr. 110), vor fi transmise într-o formă neajustată.

2.	Variabila producție (nr. 110) va fi transmisă în formă ajustată pentru zilele lucrătoare.

În plus, statele membre pot transmite variabile ajustate sezonier și pot, de asemenea, transmite variabile în forma tendințelor ciclice. Numai în cazul în care datele nu sunt transmise în aceste forme, Comisia (Eurostat) poate produce serii ajustate sezonier și serii de tendințe ciclice pentru aceste variabile.

4.	Variabilele nr. 110, 310, 311, 312 și 313 vor fi transmise sub formă de indici. Toate celelalte variabile vor fi transmise fie ca indici, fie ca cifre absolute.

(e) Perioada de referință

Se vor aplica următoarele perioade de referință:

Variabila	Denumire
110	lunar
120	lunar
121	lunar
122	lunar
130	lunar
131	lunar
132	lunar
210	cel puțin trimestrial
220	cel puțin trimestrial
230	cel puțin trimestrial
310	lunar
311	lunar
312 sau 313	lunar

(f) Gradul de detaliere

1.	Toate variabilele vor fi transmise la nivel de 2 cifre al NACE Rev. 1.

În plus, pentru secțiunea D a NACE Rev. 1 indicele producției (nr. 110) și indicele prețurilor de producție (nr. 310, 311, 312 sau 313) vor fi transmiși la nivel de 3 sau 4 cifre al NACE Rev. 1. Indicii transmiși la nivel de 3 sau 4 cifre trebuie să reprezinte cel puțin 90 % din valoarea adăugată totală, pentru fiecare stat membru, din secțiunea D a NACE Rev. 1 într-un anumit an de bază. Aceste variabile nu trebuie transmise la aceste grade de detaliere de către acele state membre în care valoarea adăugată totală pentru secțiunea D a NACE Rev. 1 într-un anumit an de bază reprezintă sub 5 % din totalul Comunității Europene.

Variabilele transmise la nivel de 3 sau 4 cifre al NACE Rev. 1 sunt utilizate pentru producerea indicatorilor agregați la aceste niveluri pentru ansamblul Comunității și pentru grupul statelor membre care participă la moneda unică. Acești indicatori pot fi de asemenea difuzați la nivel de 3 sau 4 cifre pentru fiecare stat membru și pentru alte grupări ale statelor membre, în cazul în care statele membre în cauză au indicat faptul că datele au o calitate satisfăcătoare.

4.	În plus, toate variabilele vor fi transmise pentru principalele grupări industriale, a căror definiție (în raport cu activitățile din NACE Rev. 1) va fi adoptată în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18.

(g) Termenele de transmitere a datelor

Variabilele vor fi transmise până la următoarele termene de după sfârșitul perioadei de referință:

Variabila	Denumire
110	1 lună și 15 zile calendaristice
120	2 luni
121	2 luni
122	2 luni
130	1 lună și 20 zile calendaristice
131	1 lună și 20 zile calendaristice
132	1 lună și 20 zile calendaristice
210	3 luni
220	3 luni
230	3 luni
310	1 lună și 15 zile calendaristice
311	1 lună și 5 zile calendaristice
312	1 lună și 5 zile calendaristice
313	1 lună și 15 zile calendaristice

2.	Termenul poate fi cu până la 15 zile calendaristice mai lung pentru acele state membre a căror valoare adăugată pentru secțiunile C, D și E ale NACE Rev. 1 într-un anumit an de bază reprezintă sub 3 % din totalul Comunității Europene.

(h) Studii pilot

Prioritățile studiilor pilot sunt următoarele:

1.	evaluarea posibilităților de transmitere a datelor mai devreme;

2.	culegerea prețurilor de producție pe piața externă;

3.	defalcarea variabilelor pieței externe în „Uniunea Monetară”, „intra-CE” și „extra-CE”;

4.	culegerea informațiilor pe termen scurt referitoare la înființările și desființările de întreprinderi;

5.	producerea informațiilor lunare referitoare la forța de muncă ocupată;

6.	culegerea datelor referitoare la stocuri;

7.	furnizarea informațiilor pentru mai multe activități decât cele enumerate la alineatele (6)-(9) ale secțiunii C;

8.	culegerea informațiilor referitoare la investițiile pe termen scurt;

9.	culegerea datelor referitoare la stocul comenzilor.

(i) Prima perioadă de referință

Prima perioadă de referință pentru care trebuie transmise toate variabilele este luna ianuarie 1998 pentru datele lunare și primul trimestru pentru datele trimestriale.

(j) Perioada de tranziție

Pentru variabila producție (nr. 110), variabilele persoane angajate și ore lucrate (nr. 210, 220) și variabila prețuri de producție interne (nr. 311) se poate acorda o perioadă de tranziție de maximum 3 ani de la data intrării în vigoare a regulamentului, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18. Această perioadă de tranziție poate fi prelungită cu încă doi ani în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18.

2.	Pentru toate celelalte variabile se poate acorda o perioadă de tranziție de maximum 5 ani de la data intrării în vigoare a regulamentului, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18.

ANEXA B

CONSTRUCȚII

(a) Domeniul de aplicare

Prezenta anexă se aplică în cazul tuturor activităților enumerate în secțiunea F a NACE Rev. 1.

(b) Unitatea de observare

1.	Cu excepția cazului în care există alte prevederi la alineatul (2) sau (3) sau în altă parte, în conformitate cu procedura prevăzută la alineatul (4), unitatea de observare pentru toate variabilele din prezenta anexă este unitatea tip de activitate.

2.	Pentru întreprinderile care au puține persoane angajate în activitățile secundare, unitatea de observare poate fi unitatea locală sau întreprinderea.

3.	Acolo unde este cazul, statisticile pot fi derivate din informațiile produse în conformitate cu clasificarea construcțiilor (CC).

4.	Utilizarea altor unități de observare poate fi hotărâtă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18.

Statisticile din prezenta anexă cuprind următoarele variabile:

Variabila	Denumire
110	Producție
115	Producția construcțiilor de clădiri
116	Producția de construcții civile
130	Comenzi nou primite
135	Comenzi nou primite pentru construcții de clădiri
136	Comenzi nou primite pentru construcții civile
210	Numărul persoanelor angajate
220	Ore lucrate
230	Salarii brute
320	Costurile construcțiilor
321	Costurile materialelor
322	Costurile muncii
411	Autorizații de construcție: numărul locuințelor
412	Autorizații de construcție: metri pătrați de suprafață utilă sau măsură alternativă a suprafeței

Începând cu începutul primei perioade de referință informațiile referitoare la comenzile noi (nr. 130) pot fi aproximate printr-un indicator principal alternativ, care poate fi calculat din datele anchetei conjuncturale. Această aproximare este permisă pentru o perioadă de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament. Această perioadă poate fi prelungită cu încă 5 ani, cu excepția cazului în care, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18, se decide altfel.

4.	Informațiile referitoare la variabilele comenzi noi (nr. 130, 135, 136) pot fi aproximate prin informațiile referitoare la autorizațiile de construcție. Alte aproximări ale acestor variabile și ale altora se pot defini în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18.

5.	Numai în cazul în care variabilele costurilor construcțiilor (nr. 320, 321, 322) nu sunt disponibile, acestea pot fi aproximate prin variabila prețuri de producție (nr. 310).

(d) Formatul

1.	Toate variabilele, cu excepția producției (nr. 110), vor fi transmise într-o formă neajustată.

2.	Variabila producție (nr. 110) va fi transmisă în formă ajustată pentru zilele lucrătoare.

4.	Variabilele nr. 110, 115, 116, 320, 321 și 322 vor fi transmise sub formă de indici. Variabilele 411 și 412 vor fi transmise ca cifre absolute. Toate celelalte variabile vor fi transmise fie ca indici, fie ca cifre absolute.

(e) Perioada de referință

O perioadă de referință de cel puțin un trimestru se va aplica tuturor variabilelor din prezenta anexă.

(f) Gradul de detaliere

1.	Variabilele nr. 110, 130, 210, 220 și 230 vor fi transmise la nivel de 2 cifre al NACE Rev. 1.

2.	Variabilele comenzi noi (nr. 130, 135 și 136) sunt necesare numai pentru grupele 45.1 și 45.2 ale NACE Rev.1.

3.	Variabilele costurile construcțiilor (nr. 320, 321 și 322) sunt obligatorii numai pentru noile clădiri rezidențiale, exclusiv reședințe pentru comunități.

Variabila autorizații de construcție (nr. 411) acoperă numai noile clădiri rezidențiale (exclusiv reședințe pentru comunități) și va fi defalcată în:

(i)	clădiri rezidențiale cu o singură locuință;

(ii)	clădiri rezidențiale cu două sau mai multe locuințe.

Variabila autorizații de construcție (nr. 412) acoperă numai clădirile și va fi defalcată în:

(i)	clădiri rezidențiale cu o singură locuință;

(ii)	clădiri rezidențiale cu două sau mai multe locuințe;

(iii)

reședințe pentru comunități;

(iv)	clădiri pentru birouri;

(v)	alte clădiri.

(g) Termenele de transmitere a datelor

Variabilele vor fi transmise corespunzător următoarelor termene de la sfârșitul perioadei de referință:

Variabila	Denumire
110	2 luni
115	2 luni
116	2 luni
130	3 luni
135	3 luni
136	3 luni
210	3 luni
220	3 luni
230	3 luni
320	3 luni
321	3 luni
322	3 luni
411	3 luni
412	3 luni

2.	Termenul poate fi cu până la 15 zile calendaristice mai lung pentru acele state membre a căror valoare adăugată totală pentru secțiunea F a NACE Rev. 1 într-un anumit an de bază reprezintă sub 3 % din totalul Comunității Europene.

(h) Studii pilot

Prioritățile studiilor pilot sunt următoarele:

1.	furnizarea informațiilor referitoare la prețurile de producție;

2.	defalcarea producției (nr. 110) în lucrări noi și reparații și întreținere;

3.	furnizarea datelor lunare;

4.	defalcarea variabilelor nr. 210, 220 și 230 în construcții de clădiri și construcții civile;

5.	furnizarea informațiilor referitoare la costuri (nr. 320, 321 și 322) pentru alte tipuri de construcții decât clădirile rezidențiale, precum și pentru lucrările de reparații și întreținere;

6.	defalcarea producției de construcții de clădiri (nr. 115) în clădiri rezidențiale și nerezidențiale;

7.	furnizarea informațiilor referitoare la investițiile pe termen scurt;

8.	furnizarea informațiilor pe termen scurt referitoare la înființările și desființările de întreprinderi.

(i) Primul an de referință

Prima perioadă de referință pentru care trebuie transmise toate variabilele este luna ianuarie 1998 pentru datele lunare și primul trimestru 1998 pentru datele trimestriale.

(j) Perioada de tranziție

Pentru variabila producție (nr. 110), variabilele persoane angajate și ore lucrate (nr. 210 și 220) se poate acorda o perioadă de tranziție de maximum 3 ani de la data intrării în vigoare a regulamentului, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18. Această perioadă de tranziție poate fi prelungită cu încă doi ani în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18.

2.	Pentru toate celelalte variabile se poate acorda o perioadă de tranziție de maximum 5 ani de la data intrării în vigoare a regulamentului, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18.

ANEXA C

COMERȚUL CU AMĂNUNTUL ȘI REPARAȚIILE

(a) Domeniul de aplicare

Prezenta anexă se aplică în cazul tuturor activităților enumerate în diviziunea 52 a NACE Rev. 1.

(b) Unitatea de observare

1.	Unitatea de observare pentru toate variabilele din prezenta anexă este întreprinderea.

2.	Utilizarea altor unități de observare poate fi hotărâtă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18.

Statisticile din prezenta anexă cuprind următoarele variabile:

Variabila	Denumire
120	Cifra de afaceri
210	Numărul persoanelor angajate
330	Deflatorul vânzărilor

2.	Informațiile referitoare la volumul vânzărilor (nr. 123) pot fi produse în locul deflatorului vânzărilor (nr. 330).

Începând cu începutul primei perioade de referință informațiile referitoare la persoanele angajate (nr. 210) pot fi aproximate prin numărul salariaților (nr. 211). Această aproximare este permisă pentru o perioadă de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament. Această perioadă poate fi extinsă cu încă 5 ani, cu excepția cazului în care, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18, se decide altfel.

(d) Formatul

1.	Toate variabilele vor fi transmise într-o formă neajustată.

2.	Variabila cifra de afaceri (nr. 120) și variabila volumul vânzărilor (nr. 123) vor fi transmise și în formă ajustată pentru zilele lucrătoare.

4.	Toate variabilele vor fi transmise fie ca indici, fie ca cifre absolute.

(e) Perioada de referință

Se vor aplica următoarele perioade de referință:

Variabila	Perioada de referință
120	lunar
210	trimestrial
330 sau 123	lunar

(f) Gradul de detaliere

Variabila cifra de afaceri (nr. 120) și variabilele deflatorul vânzărilor/volumul vânzărilor (nr. 330/123) vor fi transmise în conformitate cu gradul de detaliere definit la alineatele (2), (3) și (4). Variabila persoane angajate (nr. 210) va fi transmisă în conformitate cu gradul de detaliere definit la alineatele (3) și (4).

2.	Nivelul de detaliere a regrupării claselor și grupelor NACE Rev. 1: Clasa 52.11; Clasa 52.12; Grupa 52.2; Grupa 52.3; suma claselor 52.41, 52.42 și 52.43; suma claselor 52.44, 52.45 și 52.46; suma claselor 52.47 și 52.48; Clasa 52.61.

3.	Niveluri agregate ale regrupării claselor și grupelor NACE Rev. 1: suma clasei 52.11 și grupei 52.2; suma clasei 52.12 și a grupelor 52.3-52.6; suma grupelor 52.1-52.6.

4.	Diviziunea 52 Statele membre a căror valoare adăugată pentru Grupa 52.7 reprezintă sub 5 % din valoarea adăugată pentru Diviziunea 52 într-un anumit an de bază pot aproxima Diviziunea 52 prin suma grupelor 52.1-52.6.

(g) Termenele de transmitere a datelor

Variabilele vor fi transmise în termen de trei luni de la sfârșitul perioadei de referință. Variabilele vor fi transmise pentru cifra de afaceri (nr. 120) și deflatorul vânzărilor/volumul vânzărilor (nr. 330/123) în termen de două luni cu gradul de detaliere specificat la alineatele (3) și (4) ale secțiunii F.

2.	Termenul poate fi cu până la o lună mai mare pentru acele state membre a căror valoare adăugată totală pentru Diviziunea 52 într-un anumit an de bază reprezintă sub 3 % din totalul Comunității Europene.

(h) Studii pilot

Prioritățile studiilor pilot sunt următoarele:

1.	furnizarea unei defalcări mai detaliate a activităților;

2.	evaluarea posibilităților de a transmite datele mai devreme;

3.	culegerea informațiilor referitoare la numărul salariaților;

4.	culegerea informațiilor referitoare la salarii;

5.	utilizarea unității tip de activitate ca unitate de observare;

6.	culegerea informațiilor pe termen scurt referitoare la înființările și desființările de întreprinderi.

(i) Primul an de referință

Prima perioadă de referință pentru care trebuie transmise toate variabilele este luna ianuarie 1998 pentru datele lunare și primul trimestru 1998 pentru datele trimestriale.

(j) Perioada de tranziție

Pentru variabila persoane angajate (nr. 210) se poate acorda o perioadă de tranziție de maximum 3 ani de la data intrării în vigoare a regulamentului, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18. Această perioadă de tranziție poate fi prelungită cu încă doi ani în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18.

2.	Pentru variabila cifră de afaceri (nr. 120) la gradul de detaliere specificat la alineatul (3) din secțiunea F se poate acorda o perioadă de tranziție de maximum 2 ani de la data intrării în vigoare a regulamentului, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18.

Pentru variabila cifră de afaceri (nr. 120) la gradul de detaliere specificat la alineatele (2) și (4) din secțiunea F și deflatorul vânzărilor/volumul vânzărilor (nr. 330/123) se poate acorda o perioadă de tranziție de maximum 5 ani de la data intrării în vigoare a regulamentului, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18.

ANEXA D

ALTE SERVICII

(a) Domeniul de aplicare

Prezenta anexă se aplică în cazul tuturor activităților enumerate în Diviziunile 50 și 51 și în Secțiunile H, I, J, K, M, N și O ale NACE Rev. 1.

(b) Unitatea de observare

1.	Unitatea de observare pentru toate variabilele din prezenta anexă este întreprinderea.

2.	Utilizarea altor unități de observare poate fi hotărâtă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18.

Statisticile din prezenta anexă cuprind următoarele variabile:

Variabila	Denumire
120	Cifra de afaceri
210	Numărul persoanelor angajate

(d) Formatul

1.	Toate variabilele vor fi transmise într-o formă neajustată.

2.	Variabila cifră de afaceri (nr. 120) va fi transmisă în formă ajustată pentru zilele lucrătoare.

4.	Toate variabilele vor fi transmise fie ca indici, fie ca cifre absolute.

(e) Perioada de referință

Pentru variabilele din prezenta anexă se va aplica o perioadă de referință de un trimestru.

(f) Gradul de detaliere

Variabila cifră de afaceri (nr. 120) va fi transmisă în conformitate cu următoarele grupări ale NACE Rev. 1:

suma 50.1, 50.3, 50.4;

50.2;

50.5;

51, 64 fiecare la nivel de 3 cifre;

50, 60, 61, 62, 63, 72 fiecare la nivel de 2 cifre;

suma 74.11, 74.12, 74.13, 74.14;

suma 74.2, 74.3;

74.4-74.8 fiecare la nivel de 3 cifre.

2.	Variabila persoane angajate (nr. 210) va fi transmisă la nivel de 2 cifre al NACE Rev. 1 pentru diviziunile 50, 51, 55, 60, 61, 62, 63, 64, 72 și 74.

3.	Pentru diviziunile 50, 51, 64 și 74 ale NACE Rev. 1 variabila cifră de afaceri trebuie transmisă numai la nivel de 2 cifre de către acele state membre a căror valoare adăugată în aceste diviziuni ale NACE Rev. 1 într-un anumit an de bază reprezintă sub 5 % din totalul Comunității Europene.

4.	Pentru secțiunea I a NACE Rev. 1, variabila persoane angajate (nr. 120) trebuie transmisă numai la nivel de secțiune de către acele state membre a căror valoare adăugată în secțiunea I într-un anumit an de bază reprezintă sub 5 % din totalul Comunității Europene.

(g) Termenele de transmitere a datelor

Variabilele vor fi transmise în termen de trei luni de după sfârșitul perioadei de referință.

(h) Studii pilot

Prioritățile studiilor pilot sunt următoarele:

1.	culegerea informațiilor referitoare la salarii;

2.	culegerea informațiilor referitoare la deflatori;

evaluarea fezabilității și relevanței culegerii datelor referitoare la:

(i)	agențiile de turism grupa 63.3 a NACE Rev. 1;

(ii)	tranzacții imobiliare diviziunea 70 a NACE Rev. 1;

(iii)

activități de închiriere diviziunea 71 a NACE Rev. 1;

(iv)	cercetare și dezvoltare diviziunea 73 a NACE Rev. 1;

(v)	activități de management al holdingurilor clasa 74.15 a NACE Rev. 1;

(vi)	secțiunile J, M, N și O ale NACE Rev.1;

4.	producerea unei defalcări mai detaliate;

5.	evaluarea posibilităților de a transmite datele mai devreme;

6.	culegerea informațiilor referitoare la numărul salariaților;

7.	utilizarea unității tip de activitate ca unitate de observare;

8.	culegerea informațiilor pe termen scurt referitoare la înființările și desființările de întreprinderi.

(i) Prima perioadă de referință

Prima perioadă de referință pentru care trebuie transmise toate variabilele este primul trimestru 1998.

(j) Perioada de tranziție

Pentru toate variabilele se poate acorda o perioadă de tranziție de maximum 5 ani de la data intrării în vigoare a regulamentului, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18.

13/Volumul 23

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

176

31998L0038

L 170/13

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DIRECTIVA 98/38/CE A COMISIEI

din 3 iunie 1998

de adaptare la progresul tehnic a Directivei 74/151/CEE a Consiliului privind unele componente și caracteristici ale tractoarelor agricole sau forestiere pe roți

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 74/150/CEE a Consiliului din 4 martie 1974 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la omologarea tractoarelor agricole sau forestiere pe roți (1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 97/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2), în special articolul 13,

având în vedere Directiva 74/151/CEE a Consiliului din 4 martie 1974 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la unele componente și caracteristici ale tractoarelor agricole sau forestiere pe roți (3), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 97/54/CE, în special articolul 4,

întrucât, având în vedere experiența dobândită și progresul tehnologic înregistrat, este oportună în prezent adaptarea cerințelor privind componentele și caracteristicile menționate la articolul 2 din Directiva 74/151/CEE;

întrucât măsurile prevăzute de prezenta directivă sunt conforme cu avizul Comitetului pentru adaptarea la progresul tehnic instituit prin Directiva 74/150/CEE,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Anexele I-VI la Directiva 74/151/CEE se modifică în conformitate cu anexa la prezenta directivă.

Articolul 2

(1) De la 1 mai 1999, statele membre nu pot:

—	refuza, pentru un tip de tractor, acordarea omologării CE de tip, eliberarea documentului menționat la articolul 10 alineatul (1) ultima liniuță din Directiva 74/150/CEE sau acordarea omologării naționale de tip și nici

—	interzice punerea în circulație a tractoarelor,

în cazul în care aceste tractoare sunt conforme cu cerințele Directivei 74/151/CEE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă.

(2) De la 1 octombrie 1999, statele membre:

—	nu mai pot elibera documentul menționat la articolul 10 alineatul (1) ultima liniuță din Directiva 74/150/CEE pentru un tip de tractor care nu este conform cu cerințele Directivei 74/151/CEE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă;

—	pot refuza acordarea omologării naționale de tip pentru un tip de tractor care nu este conform cu cerințele Directivei 74/151/CEE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă.

Articolul 3

(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 1 mai 1999. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2) Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 4

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 5

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 3 iunie 1998.

Pentru Comisie

Martin BANGEMANN

Membru al Comisiei

(1) JO L 84, 28.3.1974, p. 10.

(2) JO L 277, 10.10.1997, p. 24.

(3) JO L 84, 28.3.1974, p. 25.

ANEXĂ

Anexele I-IV la Directiva 74/151/CEE se modifică după cum urmează:

(a)	La anexa I, „greutate” se înlocuiește cu „masă”.

(b)

La anexa II:

—

cele două liniuțe de la punctul 1 se înlocuiesc cu următorul text:

„—	lungime: 255 sau 520 mm;

—	lățime: 165 sau 120 mm.

Alegerea trebuie să țină seama de dimensiunile în vigoare în statele membre de destinație.”

—

punctul 2.1 se înlocuiește cu următorul text:

„2.1. Poziția plăcii așezată pe lățime

Centrul plăcii nu poate fi situat mai la dreapta față de planul de simetrie al tractorului.

Marginea laterală stângă a plăcii nu poate fi situată mai la stânga față de planul vertical paralel cu planul de simetrie al tractorului și tangent la punctul în care secțiunea transversală a tractorului înregistrează lățimea maximă.”

—	textul punctului 2.4 se înlocuiește cu următorul text: „Înălțimea marginii inferioare a plăcii față de sol nu poate fi mai mică de 0,3 m; înălțimea marginii superioare a plăcii față de sol nu trebuie să depășească 4,0 m.”

(c)	La anexa III se inserează următorul text la punctul 2: „Conductele pentru alimentare cu carburant și orificiul de umplere trebuie instalate în exteriorul cabinei.”

(d)

Anexa IV se înlocuiește cu următorul text:

„ANEXA IV

CONTRAGREUTĂȚILE DE ECHILIBRARE

În cazul în care tractorul trebuie prevăzut cu contragreutăți de echilibrare pentru a îndeplini celelalte cerințe necesare pentru omologarea CE, respectivele contragreutăți de echilibrare trebuie să fie furnizate de producătorul tractorului, să fie proiectate pentru a fi montate și să poarte marca producătorului, precum și o indicație a masei lor exprimate în kilograme cu o precizie de ± 5 %. Contragreutățile de echilibrare din față care au fost proiectate pentru montări/demontări frecvente trebuie să lase o deschidere de siguranță de cel puțin 25 mm pentru mânerele de prindere. Metoda de poziționare a contragreutăților de echilibrare trebuie să evite orice separare accidentală (de exemplu în cazul răsturnării tractorului).”

(e)

La anexa V, punctul 2.1.4 se înlocuiește cu următorul text:

„2.1.4.

Valoarea maximă pentru nivelul de presiune sonoră trebuie să fie de cel puțin 93 dB(A) și de cel mult 112 dB(A).”

(f)	La anexa VI se adaugă următorul text la punctul II.1: „Țeava de eșapament spate trebuie poziționată astfel încât gazele de eșapament să nu poată ajunge în cabină.”

13/Volumul 23

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

178

31998L0039

L 170/15

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DIRECTIVA 98/39/CE A COMISIEI

din 5 iunie 1998

de adaptare la progresul tehnic a Directivei 75/321/CEE a Consiliului privind mecanismul de direcție al tractoarelor agricole sau forestiere pe roți

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 75/321/CEE a Consiliului din 20 mai 1975 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mecanismul de direcție al tractoarelor agricole sau forestiere pe roți (1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 97/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2), în special articolul 4,

întrucât în prezent este oportun să se considere pana de motor ca o potențială cauză a nefuncționării dispozitivului special de asistență care ar putea determina blocarea direcției;

întrucât, prin urmare, Directiva 75/321/CEE trebuie modificată în consecință;

întrucât dispozițiile prezentei directive sunt conforme cu avizul Comitetului pentru adaptarea la progresul tehnic instituit prin Directiva 74/150/CEE a Consiliului (3), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 97/54/CE,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

La anexa la Directiva 75/321/CEE, prima teză de la punctul 2.2.4.1.2 se înlocuiește cu următorul text:

„În cazul în care tractorul este echipat cu mecanisme de servodirecție, astfel cum sunt definite la punctul 1.2.1.3, și cu condiția ca aceste mecanisme să aibă o transmisie integral hidraulică, trebuie să fie posibilă, în cazul nefuncționării dispozitivului special sau al unei pene de motor, efectuarea celor două manevre descrise la punctul 2.2.1.3 utilizând un dispozitiv special auxiliar.”

Articolul 2

(1) De la 1 mai 1999, statele membre nu pot:

—	refuza, pentru un tip de tractor, acordarea omologării CE de tip, eliberarea documentului menționat la articolul 10 alineatul (1) a treia liniuță din Directiva 74/150/CEE a Consiliului sau acordarea omologării naționale de tip și nici

—	interzice punerea în circulație a tractoarelor,

în cazul în care aceste tractoare sunt conforme cu cerințele Directivei 75/321/CEE, astfel cum este modificată prin prezenta directivă.

(2) De la 1 octombrie 1999, statele membre:

—	nu mai pot elibera documentul menționat la articolul 10 alineatul (1) a treia liniuță din Directiva 74/150/CEE pentru un tip de tractor care nu este conform cu cerințele Directivei 75/321/CEE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă;

—	pot refuza acordarea omologării naționale de tip pentru un tip de tractor care nu este conform cu cerințele Directivei 75/321/CEE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă.

Articolul 3

(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 30 aprilie 1999. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2) Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 4

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 5

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 5 iunie 1998.

Pentru Comisie

Martin BANGEMANN

Membru al Comisiei

(1) JO L 147, 9.6.1975, p. 24.

(2) JO L 277, 10.10.1997, p. 24.

(3) JO L 84, 28.3.1974, p. 10.

13/Volumul 23

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

179

31998L0040

L 171/28

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DIRECTIVA 98/40/CE A COMISIEI

din 8 iunie 1998

de adaptare la progresul tehnic a Directivei 74/346/CEE a Consiliului privind oglinzile retrovizoare ale tractoarelor agricole sau forestiere pe roți

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 74/346/CEE a Consiliului din 25 iunie 1974 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la oglinzile retrovizoare ale tractoarelor agricole sau forestiere pe roți (1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 97/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2), în special articolul 4,

întrucât, având în vedere complexitatea tot mai mare a operațiunilor executate de tractoare, trebuie acordată atenție oglinzilor retrovizoare utilizate pentru supravegherea echipamentelor care nu au destinație rutieră;

întrucât, pentru o mai mare siguranță, condițiile în care oglinzile retrovizoare sunt reglate de conducători trebuie stabilite în detaliu; întrucât, prin urmare, Directiva 74/346/CEE trebuie modificată în consecință;

întrucât măsurile prevăzute de prezenta directivă sunt conforme cu avizul Comitetului pentru adaptarea la progresul tehnic instituit prin Directiva 74/150/CEE a Consiliului (3), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 97/54/CE,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Anexa la Directiva 74/346/CEE se modifică după cum urmează:

La punctul 1.1 se adaugă următoarea teză: „Oglinzile și oglinzile retrovizoare suplimentare proiectate pentru supravegherea echipamentelor în timpul lucrului pe câmp nu se supun neapărat omologării de tip a componentelor, însă trebuie amplasate în conformitate cu cerințele de amplasare de la punctele 2.3.3-2.3.5”.

2.	La punctul 2.4.2 prima teză se înlocuiește cu următorul text: „Oglinda retrovizoare exterioară trebuie să poată fi reglată de conducător fără ca acesta să părăsească postul de conducere.”

Articolul 2

(1) De la 1 mai 1999, statele membre nu pot:

—	refuza, pentru un tip de tractor, acordarea omologării CE de tip, eliberarea documentului menționat la articolul 10 alineatul (1) a treia liniuță din Directiva 74/150/CEE sau acordarea omologării naționale de tip și nici

—	interzice punerea în circulație a tractoarelor,

în cazul în care aceste tractoare sunt conforme cu cerințele Directivei 74/346/CEE, astfel cum este modificată prin prezenta directivă.

(2) De la de 1 octombrie 1999, statele membre:

—	nu mai pot elibera documentul menționat la articolul 10 alineatul (1) a treia liniuță din Directiva 74/150/CEE pentru un tip de tractor care nu este conform cu cerințele Directivei 74/346/CEE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă;

—	pot refuza acordarea omologării naționale de tip pentru un tip de tractor care nu este conform cu cerințele Directivei 74/346/CEE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă.

Articolul 3

(2) Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 4

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 5

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 8 iunie 1998.

Pentru Comisie

Martin BANGEMANN

Membru al Comisiei

(1) JO L 191, 15.7.1974, p. 1.

(2) JO L 277, 10.10.1997, p. 24.

(3) JO L 84, 28.3.1974, p. 10.

13/Volumul 23

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

181

31998R1232

L 177/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

REGULAMENTUL (CE) NR. 1232/98 AL COMISIEI

din 17 iunie 1998

de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3696/93 al Consiliului din 29 octombrie 1993 privind clasificarea statistică a produselor asociate activităților (CPA) în Comunitatea Economică Europeană

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităților Europene,

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 3696/93 al Consiliului din 29 octombrie 1993 privind clasificarea statistică a produselor asociate activităților (CPA) în Comunitatea Economică Europeană (1), în special articolul 5 litera (b),

întrucât Regulamentul (CEE) nr. 3693/93 a stabilit o încadrare statistică a produselor în funcție de activitate, denumită în continuare CPA, pentru a corespunde necesităților statistice din cadrul Comunității;

întrucât modificările și completările aduse Sistemului Armonizat și Nomenclatorului Combinat, ca urmare a Regulamentului (CE) nr. 2448/95 al Comisiei din 10 octombrie 1995 de modificare a anexei I la Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2658/87 din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (2) necesită o modificare și completare minoră a CPA, precum și o aliniere și o clarificare a textelor;

întrucât modificarea și completarea CPA va impune o perioadă de tranziție;

întrucât măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt în concordanță cu avizul Comitetului pentru programul statistic, înființat prin Decizia 89/382/CEE a Consiliului, Euratom (3),

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa la Regulamentul (CEE) nr. 3696/93 se înlocuiește prin anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Referințele la HS/NC trebuie actualizate pe baza versiunii din 1996 a HS/NC.

Articolul 3

(1) Încadrările naționale ale produselor pe baza CPA trebuie adaptate până la 31 decembrie 1998.

(2) Comisia poate prelungi termenul cu o perioadă care să nu depășească doi ani, în cazul în care sistemul statistic național necesită adaptări.

Articolul 4

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării sale în Jurnalul Oficial Comunităților Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și este direct aplicabil în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 17 iunie 1998.

Pentru Comisie

Yves-Thibault DE SILGUY

Membru al Comisie

(1) JO L 342, 31.12.1993, p. 1.

(2) JO L 259, 30.10.1995, p. 1.

(3) JO L 181, 28.6 1989, p. 47.

ANEXĂ

A se vedea Regulamentul (CE) nr. 204/2002 al Comisiei, JO L 36, 6.2.2002, p. 1.

13/Volumul 23

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

183

31998D0436

L 194/30

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DECIZIA COMISIEI

din 22 iunie 1998

privind procedura de atestare a conformității produselor pentru construcții în temeiul articolului 20 alineatul (2) din Directiva 89/106/CEE a Consiliului, în ceea ce privește învelitoarele de acoperiș, lucarnele în acoperiș, ferestrele în acoperiș și produsele auxiliare

[notificată cu numărul C(1998)1598]

(Text cu relevanță pentru SEE)

(98/436/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 89/106/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a actelor cu putere de lege și actelor administrative ale statelor membre referitoare la produse pentru construcții (1), astfel cum a fost modificată prin Directiva 93/68/CEE (2), în special articolul 13 alineatul (4),

întrucât Comisia trebuie să aleagă, între doua proceduri, conform articolului 13 alineatul (3) din Directiva 89/106/CEE pentru atestarea conformității unui produs, „procedura cea mai puțin oneroasă care sa fie compatibilă cu siguranța”; întrucât aceasta înseamnă că este necesar să se decidă dacă, pentru un anumit produs sau o familie de produse, existența unui sistem de control al producției în fabrică sub răspunderea fabricantului este o condiție necesară și suficientă pentru atestarea conformității sau dacă, din motivele legate de îndeplinirea criteriilor enunțate în articolul 13 alineatul (4), este necesară intervenția unui organism de certificare autorizat;

întrucât articolul 13 alineatul (4) prevede ca procedura astfel determinată să fie indicată în mandate și în specificațiile tehnice; întrucât, de aceea, este de dorit să se definească conceptul de produse sau familie de produse, așa cum este folosit în mandate și în specificațiile tehnice;

întrucât cele două proceduri prevăzute la articolul 13 alineatul (3) sunt descrise în detaliu în anexa III la Directiva 89/106/CEE a Consiliului; întrucât este necesar să se specifice clar metoda prin care cele două proceduri trebuie aplicate, cu trimitere la anexa III, pentru fiecare produs sau familie de produse, deoarece anexa III acordă preferință anumitor sisteme;

întrucât procedura prevăzută la articolul 13 alineatul (3) litera (a) corespunde sistemelor stabilite în prima posibilitate, fără supraveghere continuă, precum și în a doua și a treia posibilitate, definite în anexa III secțiunea 2 punctul (ii), iar procedura menționată la articolul 13 alineatul (3) litera (b) corespunde sistemelor stabilite la anexa III secțiunea 2 punctul (i) și în prima posibilitate, cu supraveghere continuă, definită în anexa III secțiunea 2 punctul (ii);

întrucât măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru construcții,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Produsele și familiile de produse menționate la anexa I trebuie să aibă conformitatea atestată printr-o procedură prin care fabricantul este unicul răspunzător de sistemul de control al producției în fabrică, asigurând conformitatea produselor cu specificațiile tehnice relevante.

Articolul 2

Produsele menționate la anexa II trebuie să aibă conformitatea atestată printr-o procedură prin care, pe lângă un sistem de control al producției fabricii realizat de fabricant, este implicat și un organism de certificare autorizat pentru evaluarea și supravegherea controlului producției sau al produsului însuși.

Articolul 3

Procedura de atestare a conformității definită în anexa III este precizată în mandatele pentru standarde armonizate.

Articolul 4

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 22 iunie 1998.

Pentru Comisie

Martin BANGEMANN

Membru al Comisiei

(1) JO L 40, 11.2.1989, p. 12.

(2) JO L 220, 30.8.1993, p. 1.

ANEXA I

ANEXA II

ANEXA III

Observație: Pentru produsele care au mai mult de una din utilizările preconizate prevăzute în familiile de produse care urmează, sarcinile organismului autorizat, care rezultă din sistemele corespunzătoare de atestare a conformității, sunt cumulative.

FAMILIA DE PRODUSE

ÎNVELITORI DE ACOPERIȘ, PLAFONIERE, LUCARNE ȘI PRODUSE AUXILIARE (1/6)

Sisteme de atestare a conformității

Pentru produsul (produsele) și utilizarea (utilizările) enumerate mai jos, CEN/Cenelec este solicitat să specifice următorul (următoarele) sistem(e) de atestare a conformității în standardul (standardele) armonizat(e) relevant(e).

Produs(e)	Utilizarea (utilizările) preconizată(e)	Nivel(uri) sau clasa(e) (rezistența la foc)	Sistem(e) de atestare a conformității
Foi de tablă plane si profilate	Pentru utilizări supuse reglementărilor privind rezistența la foc (de exemplu compartimentare pentru rezistență la foc)	Toate	3
Olane (țigle) de învelitoare, ardezii, dale și șindrile
Panouri compozite asamblate în fabrică sau sandwich
Plafoniere
Lucarne
Sistem 3: A se vedea anexa III secțiunea 2 punctul (ii) din DPC, a doua posibilitate.

Specificația pentru sistem trebuie să facă posibilă implementarea acestuia, chiar și atunci când nu este necesară determinarea performanței pentru o anumită caracteristică, datorită absenței cerinței legale în acest domeniu în cel puțin un stat membru [a se vedea articolul 2 alineatul (1) din Directiva 89/106/CEE și, acolo unde este cazul, clauza 1.2.3 din documentele interpretative]. În aceste cazuri, verificarea unei asemenea caracteristici nu trebuie să fie impusă fabricantului, dacă acesta nu dorește să declare performanțele produsului în acest domeniu.

FAMILIA DE PRODUSE

ÎNVELITORI DE ACOPERIȘ, PLAFONIERE, LUCARNE ȘI PRODUSE AUXILIARE (2/6)

Sisteme de atestare a conformității

Produs(e)	Utilizarea (utilizările) preconizată(e)	Nivel(uri) sau clasă (clase) (reacția la foc)	Sistem(e) de atestare a conformității
Foi de tablă plane si profilate	Pentru utilizări supuse reglementărilor privind reacția la foc	(A, B, C) (1)	1
Olane (țigle) de acoperiș, ardezii, dale și șindrile		(A, B, C) (2)	3
Panouri compozite asamblate în fabrică sau sandwich		A (3), D, E, F	4
Plafoniere
Lucarne
Pazii și plăci de intrados
Sistem 1: A se vedea anexa III secțiunea 2 punctul (i) din DPC, fără încercare prin sondaj a probelor. Sistem 3: A se vedea anexa III secțiunea 2 punctul (ii) din DPC, a doua posibilitate. Sistem 4: A se vedea anexa III secțiunea 2 punctul (ii) din DPC, a treia posibilitate.

FAMILIA DE PRODUSE

ÎNVELITORI DE ACOPERIȘ, PLAFONIERE, LUCARNE ȘI PRODUSE AUXILIARE (3/6)

Sisteme de atestare a conformității

Produs(e)	Utilizarea (utilizările) preconizată(e)	Nivel(uri) sau clasă (clase) (reacția la foc)	Sistem(e) de atestare a conformității
Foi de tablă plane si profilate	Pentru utilizări supuse reglementărilor privind reacția la foc din exterior	Produse care necesită testare	3
Olane de învelitoare, ardezii, dale și șindrile
Panouri compozite asamblate în fabrică sau sandwich
Mastic de carton bitumat pentru acoperiș		Produse „considerate satisfăcătoare” fără a mai fi testate (4)	4
Dale pentru acoperiș
Plafoniere
Lucarne
Sisteme de acces în acoperiș, pasarele și reazeme
Accesorii pentru învelitori de acoperiș
Sistem 3: A se vedea anexa III secțiunea 2 punctul (ii) din DPC, a doua posibilitate. Sistem 4: A se vedea anexa III secțiunea 2 punctul (ii) din DPC, a treia posibilitate.

FAMILIA DE PRODUSE

ÎNVELITORI DE ACOPERIȘ, PLAFONIERE, LUCARNE ȘI PRODUSE AUXILIARE (4/6)

Sisteme de atestare a conformității

Produs(e)	Utilizarea (utilizările) preconizată(e)	Nivel(uri) sau clasă (clase)	Sistem(e) de atestare a conformității
Foi de tablă plane si profilate	Pentru utilizări prin care se contribuie la consolidarea structurii acoperișului		3
Panouri compozite asamblate în fabrică sau sandwich
Plafoniere
Lucarne
Sistem 3: A se vedea anexa III secțiunea 2 punctul (ii) din DPC, a doua posibilitate.

FAMILIA DE PRODUSE

ÎNVELITORI DE ACOPERIȘ, PLAFONIERE, LUCARNE ȘI PRODUSE AUXILIARE (5/6)

Sisteme de atestare a conformității

Produs(e)	Utilizarea (utilizările) preconizată(e)	Nivel(uri) sau clasă (clase)	Sistem(e) de atestare a conformității
Toate tipurile de acoperișuri, plafoniere, lucarne și produse auxiliare	Pentru utilizări supuse reglementărilor privind substanțele periculoase (5)	-	3
Sistem 3: A se vedea anexa III secțiunea 2 punctul (ii) din DPC, a doua posibilitate.

FAMILIA DE PRODUSE

ÎNVELITORI DE ACOPERIȘ, PLAFONIERE, LUCARNE ȘI PRODUSE AUXILIARE (6/6)

Sisteme de atestare a conformității

Produs(e)	Utilizarea (utilizările) preconizată(e)	Nivel(uri) sau clasă (clase)	Sistem(e) de atestare a conformității
Foi de tablă plane si profilate	Pentru utilizări diferite de cele menționate în familiile (1/6), (2/6), (3/6), (4/6), (5/6)	-	4
Olane de învelitoare, ardezii dale și șindrile
Panouri compozite asamblate in fabrică sau sandwich
Dale pentru acoperiș
Pazii și plăci de intrados
Sisteme de acces în acoperiș, pasarele și reazeme
Accesorii pentru învelitori de acoperiș
Sisteme de acces la acoperiș, pasarele și reazeme	Pentru utilizări diferite de cele menționate în familiile (1/6), (2/6), (3/6), (4/6), (5/6)	-	3
Cârlige și ancoraje de siguranță
Mastic de carton bitumat pentru acoperiș
Lucarne
Plafoniere
Sistem 3: A se vedea anexa III secțiunea 2 punctul (ii) din DPC, a doua posibilitate. Sistem 4: A se vedea anexa III secțiunea 2 punctul (ii) din DPC, a treia posibilitate.

(1) Materiale a căror reacție la foc se poate schimba în procesul de producție (în general, elemente supuse unor modificări chimice, de exemplu produse de ignifugare sau produse pentru care o schimbare a compoziției poate duce la o schimbare a reacției la foc).

(2) Materiale a căror reacție la foc nu se poate schimba în procesul de producție.

(3) Materiale aparținând clasei A, a căror reacție la foc nu trebuie să fie verificată, conform Deciziei 96/603/CE.

(4) De confirmat în discuțiile cu Grupul autorităților de reglementare în materie de incendii.

(5) În special substanțele periculoase definite în Directiva 76/769/CEE a Consiliului, modificată.

13/Volumul 23

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

193

31998D0437

L 194/39

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DECIZIA COMISIEI

din 30 iunie 1998

privind procedura de atestare a conformității produselor pentru construcții în temeiul articolului 20 alineatul (2) din Directiva 89/106/CEE a Consiliului, în ceea ce privește finisajele pereților interiori și exteriori și ale plafoanelor

[notificată cu numărul C(1998) 1611]

(Text cu relevanță pentru SEE)

(98/437/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 89/106/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a actelor cu putere de lege și actelor administrative ale statelor membre referitoare la produsele pentru construcții (1), astfel cum a fost modificată prin Directiva 93/68/CEE (2), în special articolul 13 alineatul (4),

întrucât Comisia trebuie să aleagă, între două proceduri, conform articolului 13 alineatul (3) din Directiva 89/106/CEE pentru atestarea conformității unui produs, „procedura cea mai puțin oneroasă care să fie compatibilă cu siguranța”; întrucât aceasta înseamnă că este necesar să se decidă dacă, pentru un anumit produs sau o familie de produse, existența unui sistem de control al producției în fabrică sub răspunderea fabricantului este o condiție necesară și suficientă pentru atestarea conformității sau dacă, din motivele legate de satisfacerea criteriilor enunțate la articolul 13 alineatul (4), este necesară intervenția unui organism de certificare autorizat;

întrucât articolul 13 alineatul (4) prevede ca procedura astfel determinată să fie indicată în mandate și în specificațiile tehnice; întrucât, de aceea, este de dorit să se definească conceptul de produse sau familie de produse așa cum este folosit în mandate și în specificațiile tehnice;

întrucât cele două proceduri prevăzute la articolul 13 alineatul (3) sunt descrise în detaliu în anexa III la Directiva 89/106/CEE a Consiliului; întrucât este necesar să se specifice clar metoda prin care cele două proceduri trebuie aplicate, cu referire la anexa III, pentru fiecare produs sau familie de produse, deoarece anexa III acordă preferință anumitor sisteme;

întrucât procedura prevăzută la articolul 13 alineatul (3) litera (a) corespunde sistemelor stabilite în prima posibilitate, fără supraveghere continuă, precum și în a doua și a treia posibilitate, definite în anexa III secțiunea 2 punctul (ii), iar procedura menționată la articolul 13 alineatul (3) litera (b) corespunde sistemelor stabilite în anexa III secțiunea 2 punctul (i) și în prima posibilitate, cu supraveghere continuă, definită în anexa III secțiunea 2 punctul (ii);

întrucât măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru construcții,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Produsele și familiile de produse menționate în anexa I trebuie să aibă conformitatea atestată printr-o procedură prin care fabricantul este unicul răspunzător de sistemul de control al producției în fabrică, asigurând conformitatea produselor cu specificațiile tehnice relevante.

Articolul 2

Produsele menționate în anexa II trebuie să aibă conformitatea atestată printr-o procedură prin care, pe lângă un sistem de control al producției fabricii realizat de fabricant, este implicat și un organism de certificare autorizat pentru evaluarea și supravegherea controlului producției sau al produsului însuși.

Articolul 3

Procedura de atestare a conformității definită în anexa III este precizată în mandatele pentru standarde armonizate.

Articolul 4

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 30 iunie 1998.

Pentru Comisie

Martin BANGEMANN

Membru al Comisiei

(1) JO L 40, 11.2.1989, p. 12.

(2) JO L 220, 30.8.1993, p. 1.

ANEXA I

Panouri destinate utilizării lor ca finisaje interioare sau exterioare, ca elemente finite, pentru protecția pereților sau plafoanelor împotriva incendiilor.

Plafoane suspendate (ansambluri) destinate utilizării lor ca finisaje interioare sau exterioare pentru protecția plafoanelor împotriva incendiilor.

Panouri destinate utilizării lor ca elemente interioare sau exterioare de consolidare în pereți și plafoane.

Plăci și panouri, din materiale casante, destinate utilizării ca finisaje interioare sau exterioare, în pereți sau plafoane, cu respectarea cerințelor împotriva rănirilor accidentale cauzate de obiecte ascuțite.

Plafoane suspendate (ansambluri) destinate utilizării ca finisaje interioare sau exterioare în plafoane, cu respectarea cerințelor de protecție în exploatare

Plăci și panouri destinate utilizării lor la plafoane suspendate interioare sau exterioare, cu respectarea cerințelor de protecție în exploatare.

Profiluri fasonate și cadre destinate să susțină finisajele plafoanelor sau ale pereților interiori sau exteriori și plafoane suspendate, cu respectarea cerințelor de protecție în exploatare.

Învelitori de pereți sub formă de rolă și căptușeli de plafoane, din material din clasele A (1), B (1), C (1), A (fără testare), D, E și F, destinate utilizării ca finisaje interioare în pereți și plafoane, cu respectarea reglementărilor privind reacția la foc.

Șindrile și plăci de protecție, din materiale din clasele A (1), B (1), C (1), A (fără testare), D, E și F, destinate utilizării lor ca finisaje interioare sau exterioare pentru pereți și plafoane, cu respectarea reglementărilor privind reacția la foc.

Plafoane suspendate (ansambluri) din materiale din clasele A (1), B (1), C (1), A (fără testare), D, E și F, destinate utilizării ca finisaje interioare sau exterioare la plafoane, cu respectarea reglementărilor privind reacția la foc.

Plăci, laterale și panouri, din materiale din clasele A (1), B (1), C (1), A (fără testare), D, E și F, destinate utilizării ca finisaje interioare sau exterioare la plafoane, cu respectarea reglementărilor privind reacția la foc.

Profiluri fasonate și cadre de susținere, din materiale din clasele A (1), B (1), C (1), A (fără testare), D, E și F, destinate utilizării ca finisaje interioare sau exterioare la plafoane, cu respectarea reglementărilor privind reacția la foc.

Plafoane suspendate (ansambluri) destinate utilizării ca finisaje interioare sau exterioare la plafoane, cu respectarea reglementărilor privind substanțele periculoase (2).

Plăci, șindrile, laterale, dale și panouri de protecție destinate utilizării ca finisaje interioare sau exterioare la pereți sau plafoane, după caz, cu respectarea reglementărilor privind substanțele periculoase (2).

Plafoane suspendate (ansambluri) destinate utilizării ca finisaje interioare sau exterioare la pereți și plafoane pentru alte utilizări menționate în mandat (3).

Învelitori de pereți sub formă de role, căptușeli de plafoane, plăci, șindrile, laterale, dale și panouri de protecție destinate utilizării ca finisaje interioare la pereți sau plafoane pentru alte utilizări menționate în mandat (3).

Profiluri caracteristice și cadre suspendate destinate utilizării pentru a susține finisaje de plafoane sau pereți interiori sau exteriori, sau plafoane suspendate, pentru alte utilizări menționate în mandat (3).

(1) Materiale a căror reacție la foc nu se poate schimba în procesul de producție.

(2) În special, substanțele periculoase definite în Directiva 76/769/CEE a Consiliului, astfel cum a fost modificată.

(3) Alte utilizări prevăzute în mandat sunt: pentru controlul aburilor, pentru controlul pătrunderii apei, pentru controlul acustic și pentru controlul termic.

ANEXA II

Învelitori de pereți sub formă de role, căptușeli de plafoane, plăci din materiale din clasele A (1), B (1) și C (1), destinate utilizării ca finisaje interioare la pereți sau plafoane, cu respectarea reglementărilor privind reacția la foc.

Șindrile și plăci de protecție, din materiale din clasele A (1), B (1) și C (1), destinate utilizării ca finisaje interioare sau exterioare la pereți și plafoane, cu respectarea reglementărilor privind reacția la foc.

Plafoane suspendate (ansambluri) din materiale din clasele A (1), B (1) și C (1), destinate utilizării ca finisaje interioare sau exterioare la plafoane, cu respectarea reglementărilor privind reacția la foc.

Plăci, laterale și panouri, din materiale din clasele A (1), B (1) și C (1), destinate utilizării ca finisaje interioare sau exterioare la plafoane, cu respectarea reglementărilor privind reacția la foc.

Profiluri fasonate și cadre suspendate, din materiale din clasele A (1), B (1) și C (1), destinate utilizării ca finisaje interioare sau exterioare la plafoane, cu respectarea reglementărilor privind reacția la foc.

(1) Materiale a căror reacție la foc se poate schimba în procesul de producție.

ANEXA III

Observație: Pentru produsele care au mai mult decât una dintre utilizările preconizate prevăzute în familiile de produse care urmează, sarcinile organismului autorizat, care rezultă din sistemele corespunzătoare de atestare a conformității, sunt cumulative.

FAMILIA DE PRODUSE

FINISAJE DE PEREȚI INTERIORI ȘI EXTERIORI ȘI DE PLAFOANE (1/5)

1. Sisteme de atestare a conformității

Produs(e)	Utilizarea (utilizările) preconizată (preconizate)	Nivel(uri) sau clasa(e) (rezistența la foc)	Sistem(e) de atestare a conformității
Panouri	Ca finisaje interioare și exterioare, ca elemente finite, pentru ignifugarea pereților sau a plafoanelor	toate	3
Plafoane suspendate (ansambluri)	Ca finisaje interioare și exterioare, ca elemente finite, pentru ignifugarea pereților sau a plafoanelor	toate	3
Sistem 3: A se vedea anexa III punctul 2 (ii) din Directiva 89/106/CEE, a doua posibilitate.

2. Condițiile ce trebuie aplicate de CEN cu privire la specificațiile sistemului de atestare a conformității

Specificația pentru sistem trebuie să facă posibilă implementarea acestuia, chiar și atunci când nu este necesară determinarea performanței pentru o anumită caracteristică, datorită absenței cerinței legale în acest domeniu, în cel puțin un stat membru [a se vedea articolul 2 alineatul (1) din Directiva 89/106/CEE și, acolo unde este cazul, clauza 1.2.3 din documentele interpretative]. În aceste cazuri, verificarea unei asemenea caracteristici nu trebuie să fie impusă fabricantului, dacă acesta nu dorește să declare performanțele produsului în acest domeniu.

FAMILIA DE PRODUSE

FINISAJE DE PEREȚI INTERIORI ȘI EXTERIORI ȘI DE PLAFOANE (2/5)

1. Sisteme de atestare a conformității

Produs(e)	Utilizarea (utilizările) preconizată (preconizate)	Nivel(uri) sau clasă (clase)	Sistem(e) de atestare a conformității
Panouri	Ca finisaje interioare sau exterioare de rigidizare a pereților sau a plafoanelor	-	3
Dale Panouri (din materiale casante)	Ca finisaje interioare sau exterioare ale pereților sau a plafoanelor care trebuie să respecte condițiile de protecție împotriva rănirilor accidentale cauzate de obiecte ascuțite
Plafoane suspendate (ansambluri)	Ca finisaj interior sau exterior al plafoanelor care sunt supuse condițiilor de protecție în utilizare
Dale Panouri	În plafoanele suspendate interioare sau exterioare care sunt supuse condițiilor de protecție în utilizare
Profiluri fasonate Cadre de susținere	Pentru susținerea finisajelor interioare sau exterioare ale pereților sau ale plafoanelor, precum și ale plafoanelor suspendate care sunt supuse condițiilor de protecție în utilizare
Sistem 3: A se vedea anexa III punctul 2 (ii) din Directiva 89/106/CEE, a doua posibilitate.

2. Condițiile ce trebuie aplicate de CEN cu privire la specificațiile sistemului de atestare a conformității

Specificația pentru sistem trebuie să facă posibilă implementarea acestuia, chiar și atunci când nu este necesară determinarea performanței pentru o anumită caracteristică, datorită absenței cerinței legale în acest domeniu, în cel puțin un stat membru [a se vedea articolul 2 alineatul (1) din Directiva 89/106/CEE și, acolo unde este cazul, clauza 1.2.3 din documentele interpretative]. În aceste cazuri, verificarea unei asemenea caracteristici nu trebuie să fie impusă fabricantului, dacă acesta nu dorește să declare performanțele produsului în acest domeniu.

FAMILIA DE PRODUSE

FINISAJE DE PEREȚI INTERIORI ȘI EXTERIORI ȘI DE PLAFOANE (3/5)

1. Sisteme de atestare a conformității

Produs(e)	Utilizarea (utilizările) preconizată (preconizate)	Nivel(uri) sau clasă (clase) (reacția la foc) (1)	Sistem(e) de atestare a conformității
Învelitori rolă Căptușeli de plafoane	Ca finisaje interioare ale pereților sau ale plafoanelor care sunt supuse reglementărilor privind reacția la foc	A (2), B (2) și C (2)	1
Șindrile Plăci de protecție	Ca finisaje exterioare ale pereților sau ale plafoanelor care sunt supuse reglementărilor privind reacția la foc	A (2), B (2) și C (2)	1
Plafoane suspendate (ansambluri)	Ca finisaje interioare sau exterioare ale pereților sau ale plafoanelor care sunt supuse reglementărilor privind reacția la foc	A (3), B (3) și C (3)	3
Dale Șindrile Panouri	Ca finisaje interioare sau exterioare ale pereților sau ale plafoanelor care sunt supuse reglementărilor privind reacția la foc	A (3), B (3) și C (3)	3
Profiluri fasonate Cadre de susținere	Pentru susținerea finisajelor interioare sau exterioare ale pereților sau plafoanelor, precum și ale plafoanelor suspendate, care sunt supuse reglementărilor privind reacția la foc	A (fără testare), D, E și F	4
Sistem 1: A se vedea anexa III secțiunea 2 punctul (i) din Directiva 89/106/CEE, fără încercare prin sondaj a probelor. Sistem 3: A se vedea anexa III secțiunea 2 punctul (ii) din Directiva 89/106/CEE, a doua posibilitate. Sistem 4: A se vedea anexa III secțiunea 2 punctul (ii) din Directiva 89/106/CEE, a treia posibilitate.

2. Condițiile ce trebuie aplicate de CEN cu privire la specificațiile sistemului de atestare a conformității

Specificația pentru sistem trebuie să facă posibilă implementarea acestuia, chiar și atunci când nu este necesară determinarea performanței pentru o anumită caracteristică, datorită absenței cerinței legale în acest domeniu, în cel puțin un stat membru [a se vedea articolul 2 alineatul (1) din Directiva 89/106/CEE și, acolo unde este cazul, clauza 1.2.3 din documentele interpretative]. În aceste cazuri, verificarea unei asemenea caracteristici nu trebuie să fie impusă fabricantului, dacă acesta nu dorește să declare performanțele produsului în acest domeniu.

FAMILIA DE PRODUSE

FINISAJE DE PEREȚI INTERIORI ȘI EXTERIORI ȘI DE PLAFOANE (4/5)

1. Sisteme de atestare a conformității

Produs(e)	Utilizarea (utilizările) preconizată (preconizate)	Nivel(uri) sau clasă (clase)	Sistem(e) de atestare a conformității
Plafoane suspendate (ansambluri)	Ca finisaje interioare sau exterioare ale pereților sau ale plafoanelor, care sunt supuse reglementărilor privind substanțele periculoase (4)	-	3
Dale Șindrile Laterale Dale de protecție Panouri	Ca finisaje interioare sau exterioare ale pereților sau ale plafoanelor care sunt supuse reglementărilor privind substanțele periculoase (4)	-	3
Sistem 3: A se vedea anexa III secțiunea 2 punctul (ii) din Directiva 89/106/CEE, a doua posibilitate.

2. Condițiile ce trebuie aplicate de CEN cu privire la specificațiile sistemului de atestare a conformității

Specificația pentru sistem trebuie să facă posibilă implementarea acestuia, chiar și atunci când nu este necesară determinarea performanței pentru o anumită caracteristică, datorită absenței cerinței legale în acest domeniu, în cel puțin un stat membru [a se vedea articolul 2 alineatul (1) din Directiva 89/106/CEE și, acolo unde este cazul, clauza 1.2.3 din documentele interpretative]. În aceste cazuri, verificarea unei asemenea caracteristici nu trebuie să fie impusă fabricantului, dacă acesta nu dorește să declare performanțele produsului în acest domeniu.

FAMILIA DE PRODUSE

FINISAJE DE PEREȚI INTERIORI ȘI EXTERIORI ȘI DE PLAFOANE (5/5)

1. Sisteme de atestare a conformității

Produs(e)	Utilizarea (utilizările) preconizată (preconizate)	Nivel(uri) sau clasă (clase)	Sistem(e) de atestare a conformității
Plafoane suspendate (ansambluri)	Ca finisaje interioare sau exterioare ale pereților sau ale plafoanelor, pentru alte utilizări prevăzute în mandat (5)	-	4
Învelitori de pereți sub formă de role Căptușeli de plafoane Șindrile Laterale Dale de protecție Panouri	Ca finisaje interioare sau exterioare ale pereților sau ale plafoanelor, pentru alte utilizări prevăzute în mandat (5)
Profiluri fasonate Cadre de susținere	Pentru a susține finisaje interioare sau exterioare ale pereților sau ale plafoanelor, pentru alte utilizări prevăzute în mandat (5)
Sistem 4: A se vedea anexa III secțiunea 2 punctul (ii) din Directiva 89/106/CEE, a treia posibilitate.

2. Condițiile ce trebuie aplicate de CEN cu privire la specificațiile sistemului de atestare a conformității

Specificația pentru sistem trebuie să facă posibilă implementarea acestuia, chiar și atunci când nu este necesară determinarea performanței pentru o anumită caracteristică, datorită absenței cerinței legale în acest domeniu, în cel puțin un stat membru [a se vedea articolul 2 alineatul (1) din Directiva 89/106/CEE și, acolo unde este cazul, clauza 1.2.3 din documentele interpretative]. În aceste cazuri, verificarea unei asemenea caracteristici nu trebuie să fie impusă fabricantului, dacă acesta nu dorește să declare performanțele produsului în acest domeniu.

(1) Pentru reacția la foc, a se vedea Decizia 94/611/CE a Comisiei.

(2) Materiale a căror reacție le foc se poate schimba în cursul procesului de producție.

(3) Materiale a căror reacție la foc nu se poate schimba în cursul procesului de producție.

(4) În special substanțele definite în Directiva 76/769/CEE a Consiliului, modificată.

(5) Alte utilizări prevăzute în mandat sunt: pentru controlul aburilor, pentru controlul pătrunderii apei, pentru controlul acustic și pentru controlul termic.

13/Volumul 23

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

201

31998D0456

L 201/112

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DECIZIA COMISIEI

din 3 iulie 1998

privind procedura de atestare a conformității produselor pentru construcții în temeiul

articolului 20 alineatul (2) din Directiva 89/106/CEE a Consiliului în ceea ce privește ansamblurile de post-tensionare pentru structuri precomprimate

[notificată cu numărul de înregistrare C(1999) 1506]

(Text cu relevanță pentru SEE)

(98/456/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

întrucât, în temeiul articolului 13 alineatul (3) din Directiva 89/106/CEE, Comisia trebuie să aleagă între cele două proceduri pentru atestarea conformității unui produs „procedura cea mai puțin oneroasă, dar sigură”; aceasta înseamnă că este necesar să decidă, dacă, pentru un anumit produs sau o anumită categorie de produse, existența unui sistem de control al proceselor de producție din fabrică sub responsabilitatea producătorului este o condiție necesară și suficientă pentru atestarea conformității sau, dacă, pentru respectarea criteriilor stabilite la articolul 13 alineatul (4), este necesară intervenția unui organism de certificare autorizat;

întrucât, în temeiul articolului 13 alineatul (4), este necesar să se indice procedura astfel stabilită în mandatele și specificațiile tehnice; întrucât, prin urmare, este de dorit să se definească noțiunea de produse sau categorie de produse, utilizată în mandate și specificații tehnice;

întrucât descrierea detaliată a celor două proceduri prevăzute la articolul 13 alineatul (3) este prezentată în anexa III la Directiva 89/106/CEE; întrucât, prin urmare, este necesară specificarea clară a metodelor de aplicare a celor două proceduri, cu trimitere la anexa III, pentru fiecare produs sau categorie de produse, deoarece anexa III acordă prioritate anumitor sisteme;

întrucât procedura menționată la articolul 13 alineatul (3) litera (a) corespunde sistemelor stabilite la prima variantă, fără supraveghere permanentă, respectiv a doua și a treia variantă, de la punctul 2 subpunctul (ii) din anexa III, și procedura menționată la articolul 13 alineatul (3) litera (b) corespunde sistemelor stabilite la punctul 2 subpunctul (i) din anexa III și, la prima variantă cu supraveghere permanentă, la punctul 2 subpunctul (ii) din anexa III;

întrucât măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent pentru construcții,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Conformitatea produselor menționate în anexa I este atestată printr-o procedură prin care, pe lângă un sistem de control al producției în fabrică, sistem operat de producător, este implicat și un organism de certificare autorizat pentru evaluarea și supravegherea controlului producției sau al produsului însuși.

Articolul 2

Procedura de atestare a conformității definită în anexa II este precizată în mandatele pentru ghidurile de agrement tehnic european.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 3 iulie 1998.

Pentru Comisie

Martin BANGEMANN

Membru al Comisiei

(1) JO L 40, 11.2.1989, p. 12.

(2) JO L 220, 30.8.1993, p. 1.

ANEXA I

Ansambluri de post-tensionare pentru structuri precomprimate.

ANEXA II

ANSAMBLURI DE POST-TENSIONARE PENTRU STRUCTURI PRECOMPRIMATE

1. Sisteme de atestare a conformității

Pentru produsul (produsele) ți utilizarea (utilizările) enumerate mai jos, organizației EOTA i se solicită să specifice următorul (următoarele) sistem(e) de atestare a conformității în ghidurile pentru agrementul tehnic european:

Produs(e)	Utilizarea (utilizările) preconizată (preconizate)	Nivel(uri) sau clasa(e)	Sistem(e) de atestare a conformității
Ansambluri de post-tensionare	Structuri precomprimate	—	1+
Sistem 1+: A se vedea secțiunea 2 punctul (i) din anexa III la Directiva 89/106/CEE, cu încercare prin sondaj a probelor prelevate din fabrică.

2. Condiții pe care trebuie să le aplice EOTA cu privire la specificațiile sistemului de atestare a conformității

Specificațiile sistemului ar trebui să facă posibilă punerea acestuia în aplicare chiar ți atunci când nu este necesară determinarea performanțelor pentru o anumită caracteristică, deoarece cel puțin un stat membru nu are cerințe legale pentru această caracteristică [a se vedea articolul 2 alineatul (1) din Directiva 89/106/CEE ți, unde este cazul, clauza 1.2.3 din Documentele interpretative]. În aceste cazuri, nu trebuie să se impună producătorului verificarea acestei caracteristici, dacă acesta nu dorețte să declare performanța produsului pentru caracteristica respectivă.

13/Volumul 23

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

204

31998D0457

L 201/114

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DECIZIA COMISIEI

din 3 iulie 1998

privind încercarea după metoda obiectului unic supus combustiei (OIF/SBI) prevăzută în Decizia 94/611/CEE în temeiul articolului 20 din Directiva 89/106/CEE a Consiliului privind produsele pentru construcții

[notificată sub numărul C(1998) 1743]

(Text cu relevanță pentru SEE)

(98/457/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

întrucât datorită diferențelor care există între statele membre în ceea ce privește metodele de încercare și sistemele de clasificare în legătură cu comportarea la foc nu este posibilă o armonizare decât în cazul în care se adoptă un sistem de clasificare unic, bazat pe metode de încercare recunoscute și destinat a fi aplicat în întreaga Comunitate;

întrucât articolul 3 alineatul (2) din Directiva 89/106/CEE prevede că, pentru a ține seama de diferențele dintre nivelurile de protecție în construcții, fiecare cerință esențială poate determina stabilirea unor clase de performanțe;

întrucât punctul 4.3.1.1 din documentul de fundamentare nr. 2 conținut în comunicarea Comisiei cu privire la documentele de fundamentare din Directiva 89/106/CEE a Consiliului (3), precizează că va fi pusă la punct o soluție armonizată care să permită evaluarea pe o bază comună a comportării la foc a produselor și că această soluție poate cuprinde încercări cu valori reale sau de laborator care să fie corelate cu scenariile de incendiu reale, care trebuie luate în considerare;

întrucât această soluție constă dintr-un sistem de clasificare la fel cu cel adoptat de către Comisie în Decizia 94/611/CE (4);

întrucât tabelul 1 din anexa la Decizia 94/611/CE face trimitere la metoda obiectului unic supus combustiei (OIF/SBI), pentru a clasifica, după încercare, în clasele B, C sau D, produsele pentru pereți, plafoane și planșee, inclusiv îmbrăcămintea lor de suprafață, elementele de construcții, produsele încorporate în elementele de construcții, elementele de țevărie și ale conductelor și produsele pentru fațade sau pereți exteriori;

întrucât diferențele între dispozitivele de încercare pentru comportarea la foc pot conduce la rezultate diferite; întrucât, în consecință, pentru a asigura uniformitatea rezultatelor încercărilor pe ansamblul Comunității, este necesar să se stabilească o configurație unică a dispozitivelor care se utilizează în cadrul metodei OIF/SBI;

întrucât stabilirea unei configurații unice a dispozitivului de încercare pentru metoda OIF/SBI se poate baza pe studiul efectuat la cererea Comisiei de grupul de laboratoare oficiale, care, după ce a examinat mai multe configurații capabile să îndeplinească cerințele referitoare la încercările de comportare la foc prevăzute în Decizia 94/611/CE, a desemnat configurația cel mai bine adaptată;

întrucât configurația OIF/SBI care a fost selecționată face obiectul unui program de încercări inter-laboratoare, vizând o gamă largă de materiale de construcții;

întrucât măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului permanent pentru construcții,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Dispozitivul de încercare care se va utiliza pentru metoda obiectului unic supus combustiei (OIF/SBI), la care se face trimitere în tabelul 1 din anexa la Decizia 94/611/CE, în scopul clasificării produselor pentru construcții în funcție de comportarea lor la foc, trebuie să fie conform cu configurațiile specificate în anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 3 iulie 1998.

Pentru Comisie

Martin BANGEMANN

Membru al Comisiei

(1) JO L 40, 11.2.1989, p. 12.

(2) JO L 220, 30.8.1993, p. 1.

(3) JO C 62, 28.2.1994, p. 23.

(4) JO L 241, 16.9.1994, p. 25.

ANEXĂ

CONFIGURAȚIA PENTRU METODA OBIECTULUI UNIC SUPUS COMBUSTIEI (OIF/SBI)

1. Generalități

Instalația de încercare pentru metoda OIF/SBI face obiectul unei descrieri complete într-un viitor standard european.

Instalația de încercare pentru metoda OIF/SBI (inclusiv camera de încercare) trebuie să fie în întregime aceeași în toate cazurile, sub rezerva unor variante admise (de exemplu pentru toleranțe) și este cuprinsă în standardul european amintit mai sus.

2. Principiul încercării

Un eșantion constituit din două panouri verticale care formează un unghi drept se expune flăcării unui arzător plasat la baza sa. Flacăra se obține prin combustia unui gaz propan injectat printr-o cutie cu nisip.

De îndată ce arzătorul este aprins, se țin sub observație următorii parametri care se produc pe durata expunerii eșantionului la foc: durata până la aprindere, propagarea flăcării, degajarea căldurii, producerea fumului și a picăturilor sau a particulelor incandescente.

3. Instalația de încercare

Instalația de încercare pentru metoda OIF/SBI se compune dintr-o cameră de încercare, un dispozitiv de încercare pentru metoda OIF/SBI (un cărucior, o armătură, un arzător, o hotă, un colector și un tub de măsurare), un sistem de alimentare cu gaz propan, un sistem de evacuare a fumului și echipamente de măsurare.

Specificațiile și configurația dispozitivului de încercare vor fi precizate în viitorul standard european menționat la punctul 1. Principalele caracteristici vor fi următoarele:

3.1. Camera de încercare

—

dimensiuni interioare:

—	înălțime (2,4 ± 0,1) m (vârful armăturii);

—	baza: (3,0 ± 0,6) m pe latură;

—	ferestre: ferestre pe cei doi pereți laterali din fața laturii exterioare a celor două panouri perpendiculare ale eșantionului;

—	un perete cu deschidere pentru cărucior; distanța dintre cărucior și pereții laterali: ≥ 0,5 m;

—	când căruciorul este așezat la locul său, deschiderile camerei de încercare nu trebuie să aibă o suprafață mai mare de 0,05 m2, făcând abstracție de sistemul de aerisire de la baza căruciorului și de orificiul de evacuare al hotei.

3.2. Dispozitivul de încercare

Dispozitivul de încercare pentru metoda OIF/SBI se compune din următoarele elemente:

(a)

un cărucior pe care se plasează cele două panouri perpendiculare ale eșantionului. Arzătorul principal cu difuzorul de nisip este plasat la baza unghiului format între cele două panouri verticale. Căruciorul este astfel introdus, încât partea sa posterioară să închidă deschiderea camerei de încercare. Sistemul de aerisire de sub planșeul căruciorului este realizat cu ajutorul unei plăci perforate care să permită o repartiție egală a aerului pe toată suprafața de bază a camerei de încercare;

(b)	o armătură fixă pe care se așează căruciorul și care constituie suportul pentru hota de evacuare a fumului. Arzătorul secundar se fixează pe această armătură;

(c)	o hotă dispusă în vârful armăturii, pentru a culege gazele de combustie;

(d)	un colector amplasat deasupra hotei, compus dintr-o conductă de evacuare orizontală pentru gaze; deflectoarele de la baza colectorului realizează o uniformizare a fluxului din hotă;

(e)	un tub de măsurare având dimensiuni și o configurație determinată.

Dispozitivul trebuie să permită încercarea unor eșantioane având o grosime de maximum 200 mm.

3.3. Arzătoarele și alimentarea cu propan

(a)

Dispozitivul de încercare conține două arzătoare identice cu cutie de nisip, unul plasat pe fundul căruciorului, altul fixat pe armătură, și care corespund următoarelor specificații:

—	formă: triunghi dreptunghic (văzut în plan) având două laturi egale, cu o lungime de 250 mm; înălțimea de 80 mm; baza este închisă cu o placă ce nu permite decât trecerea unui manșon prin centrul său de greutate, vârful este deschis; dimensiunile pot varia cu ± 2 mm;

—

cutia din oțel inoxidabil de 1,5 mm, umplută cu un strat inferior de pietriș (4-8 mm) de 60 mm grosime și un strat superior de „nisip” (2-4 mm); cele două straturi se stabilizează cu ajutorul unei țesături metalice (plasă metalică), care împiedică pătrunderea pietrișului în conducta de gaz; grosimea straturilor poate varia cu ± 2 mm;

—

amplasare:

—	arzătorul principal se montează pe platou și se racordează la profilul în formă de U-de la baza amplasamentului prevăzut pentru eșantion;

—

arzătorul secundar se fixează pe un stâlp al armăturii în față lângă eșantion, capul arzătorului fiind la o înălțime de (1 450 ± 5) mm de la baza dispozitivului (sau la 1 000 mm de hotă); ipotenuza sa este paralelă cu cea a arzătorului principal și în plus aproape de acesta; cele două unghiuri de 45o se află la (700 ± 5) mm față de amplasamentul eșantionului;

(b)	eșantioanele sunt protejate de fluxul caloric degajat de flacăra arzătorului secundar cu ajutorul unui scut confecționat dintr-un material și cu o configurație definită;

(c)	arzătoarele trebuie să fie echipate cu un dispozitiv de aprindere (de exemplu o flacără de veghe sau un fir incandescent);

(d)	propanul trebuie să aibă un grad de puritate de cel puțin 95 %. Propanul trebuie să fie transmis printr-un regulator de flux de masă care să îndeplinească condițiile stabilite.

3.4. Sistemul de evacuare a fumului

Sistemul de evacuare a fumului trebuie să îndeplinească exigențele care vor fi definite în viitorul standard european amintit la punctul 1.

3.5. Echipament de măsurare

Dispozițiile referitoare la echipamentele de măsurare (tip, performanțe, amplasare) vor fi precizate în viitorul standard european amintit la punctul 1.

4. Eșantion

Eșantionul este format din două panouri – unul mare și unul mic – care formează un unghi.

Eșantioanele produselor plate și mici trebuie să aibă următoarele dimensiuni exterioare:

(a)	panou mic: (495 ± 5) mm × (1 500 ± 5) mm;

(b)	panou mare: (1 000 ± 5) mm × (1 500 ± 5) mm.

Eșantioanele altor tipuri de produse (cabluri, țevi, tuburi, conducte, izolații de acoperire) trebuie să fie amenajate și montate într-un mod reprezentativ, care va fi descris detaliat într-un viitor standard european.

Dacă este necesar, produsele se fixează pe un suport, într-un mod reprezentativ, corespunzător utilizării finale a produsului. Suporturile și procedurile de montare trebuie să fie în conformitate cu specificațiile care vor fi definite într-un viitor standard european.

Produsele trebuie să fie fixate pe un element de susținere de un tip specificat și să corespundă dispozițiilor dintr-un viitor standard european.

Panourile eșantioanelor pregătite pentru încercare trebuie să fie plasate vertical pe cărucior și să fie marcate cu linii orizontale și verticale. Aceste proceduri vor fi definite într-un viitor standard european.

5. Procedura de încercare

Procedura de încercare, inclusiv dispozițiile referitoare la etalonare, montare și condițiile de realizare, precum și parametrii care se măsoară vor fi descriși într-un viitor standard european.

13/Volumul 23

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

207

31998L0034

L 204/37

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DIRECTIVA 98/34/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 22 iunie 1998

de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolele 100a, 213 și 43,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (2),

acționând în conformitate cu procedura stabilită la articolul 189b din tratat (3),

(1)

întrucât Directiva 83/189/CEE a Consiliului din 28 martie 1983 care stabilește o procedură pentru furnizarea de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice (4) a fost modificată în repetate rânduri și în mod substanțial; întrucât din motive de claritate și raționalitate directiva menționată trebuie codificată;

(2)

întrucât piața internă cuprinde un spațiu fără frontiere interne în care este asigurată libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor; întrucât, din acest motiv, unul dintre principiile de bază ale Comunității îl reprezintă interzicerea restricțiilor cantitative asupra circulației mărfurilor și a măsurilor cu efect echivalent;

(3)	întrucât pentru promovarea bunei funcționări a pieței interne trebuie asigurată transparența cu privire la inițiativele naționale pentru elaborarea standardelor sau reglementărilor tehnice;

(4)	întrucât barierele în calea comerțului care rezultă din reglementări tehnice referitoare la produse pot fi acceptate numai atunci când sunt necesare pentru a îndeplini cerințele esențiale sau au un obiectiv în domeniul interesului public pentru care constituie garanția principală;

(5)

întrucât este esențial pentru Comisie să dețină informațiile necesare înaintea adoptării prevederilor tehnice; întrucât, în consecință, statele membre cărora li se cere să susțină realizarea obiectivului său în conformitate cu articolul 5 din tratat, trebuie să notifice proiectele pe care le au în domeniul reglementărilor tehnice;

(6)	întrucât toate statele membre trebuie, de asemenea, să fie informate cu privire la reglementările tehnice preconizate de către orice alt stat membru;

(7)

întrucât scopul pieței interne este să creeze un mediu favorabil competitivității întreprinderilor; întrucât furnizarea unui număr din ce în ce mai mare de informații este una dintre modalitățile de a ajuta întreprinderile să beneficieze cât mai mult cu putință de avantajele oferite de această piață; întrucât, din acest motiv, este necesar să se dea posibilitatea agenților economici să evalueze impactul reglementărilor tehnice de drept intern propuse de către alte state membre prin furnizarea, în vederea publicării periodice, a titlurilor proiectelor notificate și prin intermediul prevederilor referitoare la confidențialitatea unor astfel de proiecte;

(8)	întrucât, în interesul siguranței juridice, statele membre trebuie să anunțe în mod public că a fost adoptată o reglementare tehnică în conformitate cu formalitățile stabilite de prezenta directivă;

(9)

întrucât, ori de câte ori sunt avute în vedere reglementările tehnice referitoare la produs, măsurile destinate să asigure buna funcționare sau dezvoltarea continuă a pieței includ o transparență mai mare cu privire la intențiile pe plan național și o extindere a criteriilor și condițiilor pentru evaluarea efectului potențial al reglementărilor propuse asupra pieței;

(10)	întrucât, din acest motiv, este necesară evaluarea tuturor cerințelor stabilite în raport cu un produs și ținând seama de evoluția practicilor naționale de reglementare a produselor;

(11)	întrucât cerințele, altele decât specificațiile tehnice, referitoare la ciclul de viață al unui produs după ce a fost pus pe piață pot afecta libera circulație a acelui produs sau pot crea obstacole în calea bunei funcționări a pieței interne;

(12)

întrucât este necesară clarificarea conceptului de reglementare tehnică de facto; întrucât, în special prevederile prin care o autoritate publică face referire la specificații tehnice sau la alte cerințe sau încurajează respectarea acestora și prevederile referitoare la produsele cu care este asociată autoritatea publică, în interes public, au efectul de a conferi acelor cerințe sau specificații un caracter de obligativitate într-o măsură mai mare decât ar avea-o în alte condiții prin prisma originii lor private;

(13)	întrucât Comisiei și statului membru trebuie să li se acorde timp suficient pentru a propune modificări la o măsură analizată, pentru a îndepărta sau a reduce toate barierele în calea comerțului pe care aceasta ar putea să le creeze în calea liberei circulații a mărfurilor;

(14)	întrucât statul membru în discuție trebuie să țină seama de aceste modificări atunci când formulează texul definitiv al măsurii avute în vedere;

(15)

întrucât piața internă presupune, în special în situații în care nu se poate aplica principiul recunoașterii reciproce de către statele membre, adoptarea de către Comisie sau propunerea de adoptare a actelor comunitare obligatorii; întrucât a fost stabilită o perioadă temporară specifică de așteptare pentru a preîntâmpina compromiterea adoptării actelor comunitare obligatorii de către Consiliu sau Comisie în domeniul respectiv prin introducerea măsurilor la nivel național;

(16)

întrucât statul membru respectiv trebuie să amâne, în conformitate cu obligațiile generale stabilite la articolul 5 din tratat, punerea în aplicare a măsurii în discuție o perioadă suficientă de timp pentru a permite, fie o examinare comună a modificărilor propuse, fie formularea unei propuneri de act obligatoriu de către Consiliu, fie adoptarea unui act obligatoriu de către Comisie; întrucât termenele fixate prin acord de către reprezentanții guvernelor statelor membre reuniți în Consiliul din 28 mai 1969 cu privire la stabilirea unei perioade de așteptare și informare a Comisiei (5), în conformitate cu modificarea adusă prin acordul din 5 martie 1973 (6), s-au dovedit inadecvate în cazurile respective și, în consecință, aceste termene trebuie prelungite;

(17)	întrucât procedura referitoare la perioada de așteptare și informare a Comisiei stipulată în acordul din 28 mai 1969 menționat anterior se aplică in continuarea produselor care fac obiectul acelei proceduri, care nu intră sub incidența prezentei directive;

(18)	întrucât, pentru a facilita adoptarea măsurilor comunitare de către Consiliu, statele membre trebuie să se abțină de la adoptarea reglementărilor tehnice după ce Consiliul adoptă un punct de vedere comun în raport cu o propunere a Comisiei referitoare la acel domeniu;

(19)	întrucât, în practică, standardele tehnice naționale pot avea același efect asupra liberei circulații a mărfurilor ca și reglementările tehnice;

(20)

întrucât, din acest motiv, apare necesitatea informării Comisiei cu privire la proiectele de standarde in aceleași condiții cu cele care se aplică reglementărilor tehnice; întrucât în conformitate cu articolul 213 din tratat, Comisia poate să strângă toate informațiile și să facă toate verificările necesare îndeplinirii sarcinilor care i-au fost încredințate, în limitele și în condițiile stabilite de către Consiliu în conformitate cu prevederile tratatului;

(21)	întrucât este, de asemenea, necesar ca statele membre și instituțiile de standardizare să fie informate cu privire la standardele avute în vedere de către celelalte state membre;

(22)

întrucât , în prezent, este necesară o informare sistematică numai în cazul în care este vorba despre teme noi de standardizare și în măsura în care abordarea acestor teme la nivel național poate conduce la diferențe între standardele naționale care pot perturba funcționarea pieței; întrucât toate informațiile suplimentare sau comunicările referitoare la progresul activității pe plan național trebuie să fie consecința interesului manifestat pentru aceste activități, exprimate de către cei cărora li s-a comunicat deja noua temă;

(23)	întrucât Comisia trebuie, cu toate acestea, să aibă posibilitatea de a solicita în orice moment comunicarea, integrală sau parțială, a programelor naționale de standardizare, astfel încât să poată analiza dezvoltarea activității de standardizare in sectoare economice specifice;

(24)	întrucât sistemul european de standardizare trebuie organizat de către și pentru părțile implicate, pe baza coerenței, transparenței, deschiderii, consensului, independenței față de interese speciale, eficienței și luării deciziilor pe baza reprezentării naționale;

(25)

întrucât funcționarea standardizării în Comunitate trebuie să se bazeze pe drepturile fundamentale ale organismelor naționale de standardizare, cum ar fi posibilitatea obținerii proiectelor de standarde, obținerea de informații cu privire la măsurile luate ca răspuns la observațiile făcute, asociate activității de standardizare națională sau solicitând pregătirea standardelor europene care să înlocuiască standardele naționale; întrucât este obligația statelor membre să ia măsurile necesare pentru a asigura respectarea acestor drepturi de către organismele lor de standardizare;

(26)

întrucât prevederile referitoare la perioada de așteptare care se aplică organismelor naționale de standardizare, atunci când este în curs de elaborare un standard european cu aceeași temă, trebuie armonizate cu prevederile relevante adoptate de către organismele de standardizare din cadrul organismelor europene de standardizare;

(27)

întrucât este necesară organizarea unui comitet permanent ai cărui membrii sunt desemnați de către statele membre și care are sarcina să sprijine Comisia în examinarea proiectelor de standarde naționale și să colaboreze cu aceasta în eforturile sale de a diminua orice efect negativ al acestora asupra liberei circulații a mărfurilor;

(28)	întrucât comitetul permanent trebuie să fie consultat cu privire la proiectele de standarde menționate de prezenta directivă;

(29)	întrucât prezenta directivă nu trebuie aducă atingere obligațiilor statelor membre cu privire la termenele pentru transpunerea directivei stabilite de anexa III partea B,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

În sensul prezentei directive, termenii utilizați au următoarele înțelesuri:

1.	„produs”, orice produs fabricat industrial și orice produs agricol, inclusiv produsele de pescărie;

„specificație tehnică”, o specificație inclusă într-un document care stabilește caracteristicile unui produs, cum ar fi nivelele de calitate, performanță, securitate sau dimensiunile, inclusiv cerințele care se aplică produsului cu privire la numele sub care acesta este comercializat, terminologia, simbolurile, încercările și metodele de încercare, ambalarea, marcarea sau etichetarea și procedurile pentru evaluarea conformității.

Termenul „specificație tehnică” se referă, de asemenea, la metodele de fabricație și procesele utilizate cu privire la produsele agricole, în conformitate cu articolul 38 alineatul (1) din tratat, la produsele destinate consumului uman și animal, la medicamente, așa cu sunt definite la articolul 1 din Directiva 65/65/CEE (7), precum și la metodele de fabricație și procesele referitoare la alte produse, în cazul în care au efect asupra caracteristicilor acestora din urmă;

„alte cerințe”, o cerință alta decât specificațiile tehnice, impusă unui produs în scopul protejării, în special a consumatorilor sau a mediului, și care afectează ciclul de viață al produsului după punerea sa pe piață, cum ar fi condițiile de utilizare, reciclare, reutilizare sau de îndepărtare a acestuia, atunci când aceste condiții pot influența semnificativ compoziția sau natura produsului ori comercializarea acestuia;

„standard”, o specificație tehnică aprobată de un organism de standardizare recunoscut, având o aplicare repetată sau continuă, a cărei respectări nu este obligatorie și care poate fi:

—	standard internațional: un standard adoptat de către un organism internațional de standardizare și pus la dispoziția publicului;

—	standard european: un standard adoptat de către un organism european de standardizare și pus la dispoziția publicului;

—	standard național: un standard adoptat de către un organism național de standardizare și pus la dispoziția publicului;

5.	„program de standardizare”, un program de lucru al unui organism de standardizare recunoscut, care enumeră subiectele în legătură cu care se desfășoară activitatea de standardizare;

„proiect de standard”, document conținând textul specificațiilor tehnice referitoare la un subiect dat, care este avut în vedere pentru adoptare în conformitate cu procedurile de standardizare națională, astfel cum rezultă acesta după activitatea pregătitoare și după difuzarea sa pentru observații sau examinare publică;

7.	„organism european de standardizare”, un organism prevăzut de anexa I;

8.	„organism național de standardizare”, un organism prevăzut de anexa II;

„reglementare tehnică”, specificațiile tehnice și alte cerințe, inclusiv dispozițiile administrative relevante, a căror respectare este obligatorie, de jure sau de facto, în cazul comercializării sau a utilizării într-un stat membru sau într-o parte semnificativă a acestuia, precum și actele cu putere de lege și actele administrative ale statelor membre, cu excepția celor prevăzute la articolul 10, care interzic fabricarea, importul, comercializarea sau utilizarea unui produs.

De facto, reglementările tehnice includ:

—

actele cu putere de lege sau actele administrative ale unui stat membru care fac referire fie la specificații tehnice sau la alte cerințe, fie la coduri profesionale sau coduri de practică, care la rândul lor fac referire la specificații tehnice sau la alte cerințe și a căror respectare conferă prezumția de conformitate cu actele cu putere de lege și actele administrative menționate anterior;

—	acordurile voluntare în care o autoritate publică este parte contractantă și care prevăd, în interesul public, respectarea specificațiilor tehnice și a altor cerințe, cu excepția specificațiilor pentru licitații, în cadrul achizițiilor publice;

—

specificațiile tehnice sau alte cerințe în legătură cu măsurile fiscale sau financiare care afectează consumul de produse prin încurajarea respectării acestor specificații tehnice sau a altor cerințe; specificațiile tehnice sau alte cerințe referitoare la sistemele naționale de asigurări sociale nu sunt incluse.

Acestea cuprind reglementările tehnice impuse de autoritățile desemnate de către statele membre și incluse într-o listă elaborată de către Comisie înainte de 1 iulie 1995, în cadrul comitetului prevăzut la articolul 5.

Modificarea acestei listei trebuie să se efectueze în conformitate cu aceeași procedură;

10.	„proiect de reglementare tehnică”, textul unei specificații tehnice sau al unei alte cerințe, inclusiv dispozițiile administrative formulate în scopul elaborării unei reglementări tehnice, textul fiind în stadiul de pregătire în care pot apărea încă modificări substanțiale.

Prezenta directivă nu se aplică acelor măsuri pe care statele membre le consideră necesare, în conformitate cu tratat, pentru protecția persoanelor, în special a lucrătorilor, în cazul utilizării produselor, cu condiția ca aceste măsuri să nu afecteze produsele.

Articolul 2

(1) Comisia și organismele de standardizare prevăzute de anexele I și II sunt informate cu privire la temele noi la care s-au decis organismele naționale menționate de anexa II și le-au inclus în programul lor de standardizare, în vederea elaborării sau modificării unui standard, cu excepția situației în care acesta reprezintă o transpunere identică sau echivalentă a unui standard internațional sau european.

(2) Informațiile prevăzute la alineatul (1) menționează, în special, dacă standardul în cauză:

—	va transpune un standard internațional fără a fi echivalent cu acesta;

—	va fi un standard național nou sau

—	va modifica un standard național.

După consultarea Comitetului prevăzut la articolul 5, Comisia poate stabili norme pentru prezentarea consolidată a acestor informații, a unui plan și a criteriilor care reglementează prezentarea acestor informații pentru a înlesni evaluarea lor.

(3) Comisia poate solicita să i se comunice întregul program de standardizare sau numai părți ale acestuia.

Comisia pune aceste informații la dispoziția statelor membre, într-o formă care să permită evaluarea și compararea diferitelor programe.

(4) După caz, Comisia va modifica anexa II, pe baza informațiilor transmise de statele membre.

(5) Consiliul decide asupra oricărei modificări a anexei I, pe baza propunerilor Comisiei.

Articolul 3

Toate proiectele standardelor se transmit organismelor de standardizare cuprinse de anexele I și II și Comisiei la solicitarea acestora; acestea vor fi informate de către organismul respectiv cu privire la toate acțiunile întreprinse în urma observațiilor pe care le-au făcut la un proiect.

Articolul 4

(1) Statele membre adoptă toate măsurile necesare pentru a se asigura că organismele lor de standardizare:

—	transmit informațiile în conformitate cu articolele 2 și 3;

—	publică proiectele de standarde astfel încât și părțile interesate stabilite în alte state membre să poată face observații;

—	asigură celorlalte organisme menționate de anexa II dreptul de a se implica în mod pasiv sau activ (prin trimiterea unui observator) în activitățile planificate;

—	nu fac obiecții în cazul în care o temă din programul lor de standardizare se discută la nivel european conform regulilor stabilite de organismele europene de standardizare și nu iau nici o măsură care poate aduce atingere unei decizii în acest sens.

(2) Statele membre se abțin, în special, de la orice act de recunoaștere, aprobare sau utilizare prin referire la un standard național adoptat prin încălcarea articolelor 2 și 3 și a alineatului (1) ale prezentului articol.

Articolul 5

Se instituie un Comitet permanent care cuprinde reprezentanți desemnați de către statele membre, care pot solicita asistența experților sau consultanților; președintele acestuia este un reprezentant al Comisiei.

Comitetul își elaborează propriul regulament de procedură.

Articolul 6

(1) Comitetul se întrunește cel puțin de două ori pe an cu reprezentanții instituțiilor de standardizare prevăzute de anexele I și II.

(2) Comisia transmite comitetului un raport cu privire la punerea în practică și la aplicarea procedurilor stabilite de prezenta directivă și transmite propuneri destinate eliminării barierelor în calea comerțului existente sau previzibile.

(3) Comitetul își exprimă punctul de vedere cu privire la comunicările și propunerile la care se face referire la alineatul (2) și poate propune cu precădere, în acest sens, Comisiei:

—	să solicite instituțiilor europene de standardizare să elaboreze un standard european într-un interval de timp dat;

—	să asigure, după caz, pentru evitarea riscului apariției barierelor în calea comerțului, ca statele membre implicate să ia decizii, într-o primă etapă, referitoare la măsurile adecvate;

—	să ia toate măsurile adecvate;

—	să identifice domeniile în care este necesară armonizarea și, după caz, să realizeze armonizarea corespunzătoare într-un anumit sector.

(4) Comitetul trebuie să fie consultat de către Comisie:

(a)	înaintea oricărei modificări a listelor din anexele I și II [articolul 2 alineatul (1)];

(b)	la elaborarea normelor pentru prezentarea unitară a informației și a planului și criteriilor pentru prezentarea programelor de standardizare [articolul 2 alineatul (2)];

(c)	la luarea deciziilor referitoare la sistemul actual, la modul în care schimbul de informații stabilit în prezenta directivă devine efectiv și la orice modificare a acestuia;

(d)	la revizuirea modului de aplicare a sistemului stabilit de către prezenta directivă;

(e)	în urma solicitărilor adresate instituțiilor de standardizare prevăzute la alineatul (3) prima liniuță.

(5) Comitetul poate fi consultat de Comisie cu privire la orice proiect preliminar de reglementare tehnică primit de către aceasta.

(6) Toate întrebările referitoare la punerea în aplicare a prezentei directive pot fi transmise comitetului la cererea președintelui său sau a unui stat membru.

(7) Procedurile comitetului și informațiile care urmează să îi fie transmise acestuia sunt confidențiale.

Cu toate acestea, comitetul și autoritățile naționale pot consulta persoane fizice sau juridice, inclusiv persoane din sectorul privat, în vederea obținerii unei opinii specializate, cu condiția luării tuturor măsurilor de precauție necesare.

Articolul 7

(1) Statele membre adoptă toate măsurile necesare pentru a se asigura că pe parcursul pregătirii unui standard european la care se face trimitere la articolul 6 alineatul (3) prima liniuță sau după aprobarea acestuia, organismele lor de standardizare nu întreprind acțiuni care pot prejudicia armonizarea avută în vedere și, în special, că nu publică un standard nou sau revizuit care nu este complet armonizat cu standardul european existent în domeniul respectiv.

(2) Alineatul (1) nu se aplică activității instituțiilor de standardizare desfășurate la solicitarea autorităților publice pentru a elabora specificații tehnice sau un standard referitor la produse specifice, în scopul introducerii unei reglementări tehnice referitoare la acele produse.

Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre toate cererile de acest tip la care se face referire în paragraful anterior, cum ar fi proiecte de reglementări tehnice, în conformitate cu articolul 8 alineatul (1) și precizează motivele pentru elaborarea reglementărilor tehnice în cauză.

Articolul 8

(1) În conformitate cu articolul 10, Comisiei îi este comunicat, de îndată, de către statele membre, orice proiect de reglementare tehnică, cu excepția situației în care acesta transpune integral textul unui standard internațional sau european, caz în care este suficientă informația referitoare la standardul în cauză; de asemenea, acestea înaintează Comisiei o expunere a motivelor care fac necesară elaborarea unei astfel de reglementări, în cazul în care acest lucru nu a fost clarificat suficient în proiectul de reglementare tehnică.

După caz și dacă nu a fost transmis deja cu o comunicare anterioară, statele membre transmit o dată cu comunicarea textelor principalelor acte cu putere de lege sau normelor administrative aflate în legătură directă, în cazul în care pentru evaluarea implicațiilor proiectului de reglementare tehnică este necesară cunoașterea acestor texte.

Statele membre comunică proiectul din nou, în aceleași condiții, în cazul în care îi aduc modificări care au ca efect schimbarea semnificativă a obiectului, scurtarea programului de punere în aplicare avut în vedere anterior, adăugarea de specificații sau cerințe ori transformarea acestora în unele mai restrictive.

În special, în cazul în care proiectul are ca obiect limitarea comercializării sau utilizării unei substanțe chimice, a unui preparat sau produs din motive legate de sănătatea publică sau de protecția consumatorilor sau a mediului, statele membre transmit, de asemenea, fie un rezumat, fie referințe la datele relevante referitoare la substanța, procesul sau produsul în cauză, să cunoască înlocuitorii disponibili, atunci când asemenea informații există, și să comunice efectele anticipate ale măsurilor referitoare la sănătatea publică și protecția consumatorilor și a mediului, împreună cu o analiză a evaluării riscului desfășurată în mod corespunzător, în conformitate cu principiile generale de evaluare a riscului substanțelor chimice prevăzute la articolul 10 alineatul (4) din Regulamentul (CEE) nr. 793/93 (8), în cazul unei substanțe existente, sau la articolul 3 alineatul (2) din Directiva 67/548/CEE (9), în cazul unei substanțe noi.

Comisia notifică de îndată celelalte state membre cu privire la proiect și la toate documentele care i-au fost înaintate; de asemenea, aceasta poate înainta proiectul în cauză comitetului prevăzut la articolul 5 și, după caz, comitetului care răspunde de domeniul respectiv.

Referitor la specificațiile tehnice sau la alte cerințe prevăzute la articolul 1 alineatul (9) paragraful al doilea liniuța a treia, observațiile detaliate sau avizele Comisiei sau ale statelor membre pot avea în vedere numai aspectele care pot obstrucționa comerțul și nu aspectele fiscale sau financiare ale măsurii.

(2) Comisia și statele membre pot face observații adresate statului membru care a înaintat proiectul reglementării tehnice; statul membru în cauză ține seama, pe cât posibil, de aceste observații în pregătirea ulterioară a reglementării tehnice.

(3) Comisiei îi este comunicat, de îndată, de către statele membre textul definitiv al reglementării tehnice.

(4) Informațiile furnizate în conformitate cu prezentul articol nu sunt confidențiale, cu excepția solicitării exprese a statului membru care face notificarea. Orice astfel de solicitare este însoțită de justificare.

În situații de acest gen, după luarea măsurilor de precauție necesare, comitetul prevăzut la articolul 5 și autoritățile naționale pot solicita consultanță de la persoane fizice sau juridice din sectorul privat.

(5) În cazul în care proiectele reglementărilor tehnice fac parte din măsurile care trebuie comunicate Comisiei în stadiu de proiect, în conformitate cu prevederile altui act comunitar, statele membre pot efectua comunicarea prevăzută la alineatul (1) din actul respectiv, cu condiția să se arate în mod oficial că această comunicare constituie, de asemenea, o comunicare în scopul prezentei directive.

Absența unei reacții din partea Comisiei, în cadrul prezentei directive, la un proiect al unei reglementări tehnice nu aduce atingere nici uneia dintre deciziile care pot fi luate în conformitate cu alte acte comunitare.

Articolul 9

(1) Statele membre amână adoptarea proiectului unei reglementări tehnice cu trei luni de la data primirii de către Comisie a comunicării prevăzute la articolul 8 alineatul (1).

(2) Statele membre amână:

—	cu patru luni, adoptarea proiectului unei reglementări tehnice sub forma unui acord voluntar în conformitate cu articolul 1 alineatul (9) liniuța a doua;

—	cu șase luni, adoptarea proiectului oricărei alte reglementări tehnice, fără a aduce atingere alineatelor (3), (4) și (5);

de la data primirii de către Comisie a comunicării prevăzute la articolul 8 alineatul (1) în cazul în care Comisia sau un alt stat membru formulează un aviz detaliat în termen de trei luni de la acea dată, în sensul că măsura avută în vedere poate obstrucționa libera circulație a mărfurilor în interiorul pieței interne.

Statul membru în cauză raportează Comisiei cu privire la acțiunea pe care o propune în urma avizelor detaliate. Comisia își exprime punctul de vedere cu privire la această reacție.

(3) Statele membre amână adoptarea proiectului reglementării tehnice cu 12 luni de la data primirii de către Comisie a comunicării prevăzute la articolul 8 alineatul (1) în cazul în care, în intervalul de trei luni de la această dată, Comisia își anunță intenția de a propune sau adopta o directivă, regulament sau decizie cu privire la problema respectivă în conformitate cu articolul 189 din tratat.

(4) Statele membre amână adoptarea proiectului unei reglementări tehnice cu 12 luni de la data primirii de către Comisie a comunicării prevăzute la articolul 8 alineatul (1), în cazul în care, în interval de trei luni de la acea dată, Comisia își anunță concluzia că respectivul proiect de reglementare tehnică face obiectul unei directive, unui regulament sau unei decizii propuse spre elaborare și prezentate Consiliului în conformitate cu articolul 189 din tratat.

(5) În cazul în care Consiliul adoptă o poziție comună în perioada de așteptare la care se face referire la alineatele (3) și (4), această perioadă se prelungește la 18 luni, sub rezerva alineatului (6).

(6) Obligațiile prevăzute la alineatele (3), (4) și (5) încetează în cazul în care:

—	Comisia informează statele membre că nu mai intenționează să propună sau să adopte un act comunitar obligatoriu;

—	Comisia informează statele membre despre retragerea proiectului sau propunerii sale;

—	Comisia sau Consiliul adoptă un act comunitar obligatoriu.

(7) Alineatele (1)-(5) nu se aplică în acele cazuri în care, din motive de urgență, determinate de circumstanțe grave și imprevizibile referitoare la protecția sănătății publice sau siguranței publice, la protecția animalelor sau a plantelor, un stat membru este obligat să elaboreze reglementările tehnice într-un interval de timp foarte scurt, pentru a le aplica de îndată, fără să fie posibile consultări. Statul membru explică, în comunicarea la care se face referire la articolul 8, motivele care au determinat urgența măsurilor luate. Comisia își exprimă de îndată punctele de vedere cu privire la această comunicare. Aceasta adoptă măsurile adecvate în cazul aplicării incorecte a acestei proceduri. Parlamentul European este informat de către Comisie.

Articolul 10

(1) Articolele 8 și 9 nu se aplică acelor acte cu putere de lege și acte administrative ale statelor membre sau acordurilor voluntare prin intermediul cărora statele membre:

—	respectă actele comunitare obligatorii care au ca rezultat adoptarea specificațiilor tehnice;

—	îndeplinesc obligațiile care rezultă din acordurile internaționale și au ca rezultat adoptarea specificațiilor tehnice comune în cadrul Comunității;

—	utilizează clauzele de securitate prevăzute de actele comunitare obligatorii;

—	aplică articolul 8 alineatul (1) din Directiva 92/59/CEE (10);

—	se limitează la punerea în aplicare a unei hotărâri a Curții de Justiție a Comunităților Europene;

—	se limitează la modificarea unei reglementări tehnice în înțelesul articolului 1 alineatul (9) din prezenta directivă, în conformitate cu solicitarea Comisiei, în scopul eliminării unui obstacol în calea comerțului.

(2) Articolul 9 nu se aplică actelor cu putere de lege și actelor administrative ale statelor membre care interzic fabricarea, în măsura în care acestea nu obstrucționează libera circulație a produselor.

(3) Articolul 9 alineatele (3)-(6) nu se aplică acordurilor voluntare prevăzute la articolul 1 alineatul (9) liniuța a doua.

(4) Articolul 9 nu se aplică specificațiilor tehnice sau altor cerințe prevăzute la articolul 1 alineatul (9) liniuța a treia.

Articolul 11

Comisia raportează Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social la fiecare doi ani cu privire la rezultatele aplicării prezentei directive. Listele lucrărilor de standardizare încredințate organismelor europene de standardizare în conformitate cu prezenta directivă, precum și datele statistice referitoare la comunicările primite sunt publicate anual în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 12

În cazul în care statele membre adoptă o reglementare tehnică, aceasta cuprinde o trimitere la prezenta directivă sau este însoțită de o astfel de trimitere la data publicării sale oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

Articolul 13

(1) Directivele și deciziile enumerate de anexa III, partea A sunt abrogate, fără a aduce atingere obligației statelor membre cu privire la termenele de transpunere a directivelor menționate, în conformitate cu anexa III, partea B.

(2) Referirile la directivele și deciziile abrogate sunt interpretate ca referințe la prezenta directivă și sunt citite în conformitate cu tabelul de corelare din anexa IV.

Articolul 14

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 15

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Luxemburg, 22 iunie 1998.

Pentru Parlamentul European

Președintele

J. M. GIL-ROBLES

Pentru Consiliu

Președintele

J. CUNNINGHAM

(1) JO C 78, 12.3.1997, p. 4.

(2) JO C 133, 28.4.1997, p. 5.

(3) Avizul Parlamentului European din 17 septembrie 1997 (JO C 304, 6.10.1997, p. 79), Poziția comună a Consiliului din 23 februarie 1998 (JO C 110, 8.4.1998, p. 1) și Decizia Parlamentului European din 30 aprilie 1998 (JO C 152, 18.5.1998). Decizia Consiliului din 28 mai 1998.

(4) JO L 109, 26.4.1983, p. 8. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Decizia 96/139/CE a Comisiei (JO L 32, 10.2.1996, p. 31).

(5) JO C 76, 17.6.1969, p. 9.

(6) JO C 9, 15.3.1973, p. 3.

(7) Directiva 65/65/CEE a Consiliului din 26 ianuarie 1965 privind apropierea de norme și acțiuni administrative privind medicamentele (JO 22, 9.2.1965, p. 369/65). Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 93/39/CEE (JO L 214, 24.8.1993, p. 22).

(8) Regulamentul (CEE) nr. 793/93 al Consiliului din 23 martie 1993 privind evaluarea și controlul riscurilor substanțelor existente (JO L 84, 5.4.1993, p. 1).

(9) Directiva 67/548/CEE a Consiliului din 27 iunie 1967 privind apropierea actelor cu putere de lege și actelor administrative privind clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase (JO L 196, 16.8.1967, p. 1). Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 92/32/CEE (JO L 154, 5.6.1992, p. 1).

(10) Directiva 92/59/CEE a Consiliului din 29 iunie 1992 privind securitatea generală a produselor (JO L 228, 11.8.1992, p. 24).

ANEXA I

ORGANISMELE EUROPENE DE STANDARDIZARE

CEN

Comitetul European de Standardizare

Cenelec

Comitetul European de Standardizare în Electrotehnică

ETSI

Institutul European de Standardizare în Telecomunicații

ANEXA II

ORGANISMELE NAȚIONALE DE STANDARDIZARE

1. BELGIA

IBN/BIN

Institut belge de normalisation

Belgisch Instituut voor Normalisatie

CEB/BEC

Comité électrotechnique belge

Belgisch Elektrotechnisch Comité

2. DANEMARCA

Dansk Standard

NTA

Telestyrelsen, National Telecom Agency

3. GERMANIA

DIN

Deutsches Institut für Normung e.V.

DKE

Deutsche Elektrotechnische Kommission im DIN und VDE

4. GRECIA

ΕΛΟΤ

Ελληνικός Οργανισμός Τυποποίησης

5. SPANIA

AENOR

Asociación Española de Normalización y Certificación

6. FRANȚA

AFNOR

Association française de normalisation

UTE

Union technique de l'électricité — Bureau de normalisation auprès de l'AFNOR

7. IRLANDA

NSAI

National Standards Authority of Ireland

ETCI

Electrotechnical Council of Ireland

8. ITALIA

UNI (1)

Ente nazionale italiano di unificazione

CEI (1)

Comitato elettrotecnico italiano

9. LUXEMBURG

ITM

Inspection du travail et des mines

SEE

Service de l'énergie de l'État

10. ȚĂRILE DE JOS

NNI

Nederlands Normalisatie-instituut

NEC

Nederlands Elektrotechnisch Comité

11. AUSTRIA

Österreichisches Normungsinstitut

ÖVE

Österreichischer Verband für Elektrotechnik

12. PORTUGALIA

IPQ

Instituto Português da Qualidade

13. REGATUL UNIT

BSI

British Standards Institution

BEC

British Electrotechnical Committee

14. FINLANDA

SFS

Suomen Standardisoimisliitto SFS ry

Finlands Standardiseringsförbund SFS rf

THK/TFC

Telehallintokeskus

Teleförvaltningscentralen

SESKO

Suomen Sähköteknillinen Standardisoimisyhdistys SESKO ry

Finlands Elektrotekniska Standardiseringsförening SESKO rf

15. SUEDIA

SIS

Standardiseringen i Sverige

SEK

Svenska elektriska kommissionen

IST

Informationstekniska standardiseringen

(1) UNI și CEI, în colaborare cu Institutul Superior pentru Poștă și Telecomunicații și Ministerul Industriilor (Italia) au dirijat activitatea din cadrul ETSI către CONCIT, Comitetul Național de Coordonare pentru Tehnologia Informației (Italia).

ANEXA III

PARTEA A

Directivele și deciziile abrogate

(menționate la articolul 13)

Directiva 83/189/CEE cu modificările și completările ulterioare

Directiva 88/182/CEE a Consiliului

Decizia 90/230/CEE a Comisiei

Decizia 92/400/CEE a Comisiei

Directiva 94/10/CE a Parlamentului European și a Consiliului

Decizia 96/139/CE a Comisiei

PARTEA B

Lista termenelor de transpunere în legislația internă

(prevăzute la articolul 13)

Directiva	Termen de transpunere
83/189/CEE (JO L 109, 26.4.1983, p. 8)	31.3.1984
88/182/CEE (JO L 81, 26.3.1988, p. 75)	1.1.1989
94/10/CE (JO L 100, 19.4.1994, p. 30)	1.7.1995

ANEXA IV

TABEL DE CORELARE

Directiva 83/189/CEE	Prezenta directivă
Articolul 1	Articolul 1
Articolul 2	Articolul 2
Articolul 3	Articolul 3
Articolul 4	Articolul 4
Articolul 5	Articolul 5
Articolul 6	Articolul 6
Articolul 7	Articolul 7
Articolul 8	Articolul 8
Articolul 9	Articolul 9
Articolul 10	Articolul 10
Articolul 11	Articolul 11
Articolul 12	Articolul 12
–	Articolul 13
–	Articolul 14
–	Articolul 15
Anexa I	Anexa I
Anexa II	Anexa II
–	Anexa III
–	Anexa IV

13/Volumul 23

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

220

31998L0037

L 207/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DIRECTIVA 98/37/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 22 iunie 1998

privind apropierea legislațiilor statelor membre în domeniul echipamentelor tehnice

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 100a,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (1),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 189b din tratat (2),

(1)

întrucât Directiva 89/392/CEE a Consiliului din 14 iunie 1989 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la echipamentele tehnice (3) a fost modificată de mai multe ori și în mod substanțial; întrucât, din motive de claritate și raționalitate, directiva menționată trebuie codificată;

(2)	întrucât piața internă constituie o zonă fără frontiere interne în interiorul căreia este garantată libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalului;

(3)	întrucât sectorul echipamentelor tehnice este o parte importantă a industriei construcțiilor și unul din pilonii industriali principali ai economiei Comunității;

(4)	întrucât costul social al unui mare număr de accidente cauzate în mod direct de utilizarea echipamentelor tehnice poate fi redus prin integrarea siguranței în proiectarea și construcția sigură a echipamentelor tehnice, precum și printr-o instalare și întreținere corespunzătoare;

(5)	întrucât este de datoria statelor membre să asigure, pe teritoriul lor, siguranța și sănătatea persoanelor și, dacă este cazul, a animalelor domestice și a bunurilor, precum și, în special, a lucrătorilor, mai ales în ceea ce privește riscul decurgând din utilizarea echipamentelor tehnice;

(6)

întrucât, în statele membre, legislațiile referitoare la prevenirea accidentelor sunt foarte diferite; întrucât dispozițiile imperative în domeniu, suplimentate adesea de specificații tehnice obligatorii de factoși/sau standarde voluntare, nu conduc în mod obligatoriu la niveluri diferite de sănătate și siguranță, dar, cu toate acestea, din cauza neconcordanțelor lor, constituie bariere în calea comerțului din interiorul Comunității; întrucât, mai mult chiar, certificarea conformității și sistemele naționale de certificare pentru echipamentele tehnice diferă considerabil;

(7)

întrucât dispozițiile de drept intern existente cu privire la sănătate și siguranță care asigură protecția împotriva riscurilor cauzate de echipamentele tehnice trebuie să fie apropiate pentru a asigura libera circulație pe piață a echipamentelor tehnice fără a diminua nivelele actuale justificate de protecție din statele membre; întrucât dispozițiile prezentei directive cu privire la proiectarea și construcția echipamentelor tehnice, esențiale pentru un mediu de lucru mai sigur, sunt însoțite de dispoziții specifice referitoare la prevenirea anumitor riscuri la care lucrătorii pot fi expuși la locul de muncă, precum și dispoziții bazate pe organizarea siguranței lucrătorilor în mediul de lucru;

(8)

întrucât legislația comunitară, în actuala ei formă, prevede – prin derogare de la una din normele fundamentale ale Comunității, și anume libera circulație a mărfurilor – că obstacolele în calea circulației în cadrul Comunității, care rezultă din neconcordanțele dintre legislațiile interne cu privire la comercializarea produselor, trebuie să fie acceptate în măsura în care dispozițiile în cauză pot fi recunoscute drept necesare pentru respectarea unor cerințe imperative;

(9)

întrucât, în alineatele (65) și (68) din Cartea Albă privind realizarea pieței interne, aprobată de Consiliul European în iunie 1985, se prevede o nouă abordare de apropiere a legislațiilor; întrucât, așadar, apropierea legislațiilor în acest caz trebuie să fie limitată numai la acele cerințe necesare pentru respectarea cerințelor imperative și esențiale de sănătate și siguranță legate de echipamentele tehnice; întrucât aceste cerințe trebuie să înlocuiască dispozițiile de drept intern relevante, deoarece sunt esențiale;

(10)	întrucât menținerea sau îmbunătățirea nivelului de siguranță atins de statele membre constituie unul din obiectivele esențiale ale prezentei directive și ale principiului siguranței, definit prin cerințele esențiale;

(11)

întrucât domeniul de aplicare a prezentei directive trebuie să se bazeze pe o definiție generală a termenului de „echipament tehnic”, în așa fel încât să permită dezvoltarea tehnică a produselor; întrucât dezvoltarea instalațiilor complexe și riscurile pe care le implică sunt de natură echivalentă și includerea lor expresă în directivă este așadar justificată;

(12)	întrucât este necesar să se menționeze și componentele de siguranță care sunt introduse pe piață separat și a căror funcționare în condiții de siguranță este declarată de fabricant sau de reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate;

(13)

întrucât, în special cu ocazia târgurilor comerciale și a expozițiilor, trebuie să existe posibilitatea să se expună echipamente care nu se conformează prezentei directive; întrucât, cu toate acestea, părțile interesate trebuie să fie informate în mod corespunzător că echipamentul nu este conform și nu poate fi achiziționat în această stare;

(14)	întrucât cerințele esențiale de sănătate și siguranță trebuie respectate pentru a se asigura siguranța echipamentului; întrucât aceste cerințe trebuie aplicate cu discernământ pentru a se ține cont de nivelul tehnologic existent în momentul construcției și de cerințele tehnice și economice;

(15)

întrucât punerea în funcțiune a echipamentului în conformitate cu prezenta directivă se referă numai la folosirea echipamentului însuși, așa cum a fost în intenția fabricantului; întrucât aceasta nu exclude elaborarea unor condiții de utilizare externe ale echipamentului, cu condiția ca acesta să nu fie modificat într-un mod care nu este specificat în prezenta directivă;

(16)

întrucât este necesar nu numai să se asigure libera circulație și punerea în funcțiune a echipamentelor tehnice care poartă marcajul „CE” și care au certificat de conformitate „CE”, ci să se asigure și libera circulație a echipamentelor tehnice care nu poartă marcajul „CE”, atunci când urmează să fie integrate în alt echipament sau asamblate împreună cu alte echipamente pentru a forma o instalație complexă;

(17)

întrucât, așadar, prezenta directivă definește numai cerințele esențiale de sănătate și siguranță cu aplicabilitate generală, suplimentate de un număr de cerințe mai specifice pentru anumite categorii de echipamente; întrucât, pentru a-i ajuta pe fabricanți să dovedească conformitatea cu aceste cerințe esențiale și pentru a permite inspectarea conformității cu cerințele esențiale este de dorit ca standardele să fie armonizate la nivel european pentru prevenirea riscurilor decurgând din conceperea și construcția echipamentelor tehnice; întrucât aceste standarde armonizate la nivel european sunt elaborate de organisme de drept privat și trebuie să se țină seama de statutul lor neobligatoriu; întrucât, în acest scop, Comitetul European de Standardizare (CEN) și Comitetul European de Standardizare Electrotehnică (Cenelec) sunt organismele recunoscute drept competente pentru adoptarea standardelor armonizate în conformitate cu orientările generale de cooperare între Comisie și aceste două organisme, semnate la 13 noiembrie 1984; întrucât, în înțelesul prezentei directive, un standard armonizat este o specificație tehnică (standard european sau document armonizat) adoptată de unul din aceste organisme sau de amândouă, pe baza mandatului din partea Comisiei în conformitate cu dispozițiile Directivei 83/189/CEE (4) și pe baza orientărilor generale menționate mai sus;

(18)	întrucât s-a considerat necesar să se îmbunătățească cadrul juridic pentru a se asigura o contribuție eficientă și corespunzătoare din partea angajatorilor și a lucrătorilor la procesul de standardizare;

(19)	întrucât responsabilitatea statelor membre pentru sănătate, siguranță și celelalte aspecte acoperite de cerințele esențiale pe teritoriul lor trebuie să fie recunoscută într-o clauză de protecție care să prevadă modalitățile comunitare corespunzătoare de protecție;

(20)

întrucât, așa cum arată practica curentă în statele membre, fabricanții trebuie să-și asume răspunderea pentru certificarea conformității echipamentelor lor în privința cerințelor relevante esențiale; întrucât conformitatea cu standardele armonizate creează prezumția de conformitate cu cerințele relevante esențiale; întrucât se lasă numai la latitudinea fabricantului să decidă dacă simte nevoia ca aceste produse să fie examinate și certificate de o terță parte;

(21)

întrucât, pentru anumite tipuri de echipamente tehnice care au un factor mai mare de risc, este de dorit să existe o procedură de certificare mai strictă; întrucât procedura de examinare „CE” de tip adoptată poate avea drept rezultat o declarație „CE” din partea fabricantului fără nici un fel de alte cerințe mai stricte, cum ar fi garantarea calității, verificarea „CE” sau supervizarea „CE”;

(22)

întrucât este esențial ca, înainte de a se elibera declarația de conformitate „CE”, fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate să furnizeze dosarul tehnic de construcție; întrucât, totuși, nu este esențial ca documentația să fie în permanență disponibilă pe suport de hârtie, dar trebuie să fie pusă la dispoziție la cerere; întrucât nu trebuie să includă planuri detaliate ale subansamblurilor folosite în producerea mașinilor decât în cazul în care cunoașterea acestora este indispensabilă pentru verificarea conformității cu cerințele esențiale de siguranță;

(23)

întrucât, în Comunicarea sa din 15 iunie 1989 privind abordarea globală a certificării și testării (5), Comisia a propus să se elaboreze o reglementare comună cu privire la un format unic de marcare a conformității „CE”; întrucât, în Rezoluția sa din 21 decembrie 1989 privind abordarea globală a evaluării conformității (6), Consiliul a aprobat ca principiu director adoptarea unei abordări consecvente în ceea ce privește marcajul „CE”; întrucât cele două elemente de bază ale noii abordări care trebuie să fie aplicate sunt așadar cerințele esențiale și procedurile de evaluare a conformității;

(24)	întrucât destinatarii oricărei decizii luate sub incidența prezentei Directive trebuie să fie informați în legătură cu motivele unei astfel de decizii și cu căile de atac care le sunt deschise;

(25)	întrucât prezenta directivă nu trebuie să aducă atingere obligațiilor statelor membre referitoare la termenele limită pentru transpunerea și aplicarea directivelor din anexa VIII partea B,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

CAPITOLUL I

DOMENIU DE APLICARE, INTRODUCEREA PE PIAȚĂ ȘI LIBERA CIRCULAȚIE

Articolul 1

(1) Prezenta directivă se aplică echipamentelor tehnice și stabilește cerințele esențiale de sănătate și siguranță, astfel cum sunt definite în anexa I.

Prezenta directivă se aplică și componentelor de siguranță introduse pe piață separat.

(2) În înțelesul prezentei directive:

(a)

„echipament tehnic” înseamnă:

—

un ansamblu de componente sau părți unite, dintre care cel puțin una se mișcă, cu dispozitive de acționare corespunzătoare, circuite de control și de alimentare cu energie etc., cuplate împreună în vederea unei aplicații specifice, îndeosebi pentru prelucrarea, tratamentul, deplasarea sau ambalarea unui material;

—	un ansamblu de mașini care, pentru a atinge același scop, sunt aranjate și controlate în așa fel încât să funcționeze ca un întreg;

—

echipament interschimbabil care modifică funcționarea unei mașini și care este introdus pe piață în scopul de a fi asamblat cu o mașină sau o serie de mașini diferite sau cu un aparat de tracțiune chiar de către operator în măsura în care acest echipament nu este o piesă de schimb sau un instrument;

(b)

„componentă de siguranță” înseamnă o componentă, cu condiția ca aceasta să nu fie un echipament interschimbabil, pe care fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate îl introduc pe piață pentru a îndeplini o funcție de protecție atunci când este folosit și a cărui absență sau funcționare defectuoasă pune în primejdie siguranța sau sănătatea persoanelor expuse.

(3) Din domeniul de aplicare al prezentei directive se exclud următoarele:

—	echipamentele tehnice a căror unică sursă de energie se aplică direct, prin efort manual, cu excepția echipamentelor utilizate pentru ridicarea sau coborârea încărcăturilor;

—	echipamentele tehnice pentru uz medical folosite în contact direct cu pacienții;

—	echipamentele speciale folosite pentru târguri și/sau parcuri de distracții;

—	cazanele cu aburi, rezervoarele și vasele sub presiune;

—	echipamentele destinate special pentru punerea în funcțiune în scopuri nucleare care, în cazul unei avarii, pot să dea naștere unei emisii radioactive;

—	sursele radioactive care fac parte dintr-o mașină;

—	armele de foc;

—	rezervoarele de depozitare și conductele de petrol, combustibil diesel, lichide inflamabile și substanțe periculoase;

—

mijloacele de transport, adică vehiculele și remorcile lor destinate numai transportului aerian, rutier, feroviar, fluvial sau de pasageri, precum și mijloacele de transport în măsura în care astfel de mijloace sunt destinate transportului bunurilor pe cale aeriană, pe drumurile publice sau pe rețelele feroviare sau fluviale. Vehiculele folosite în industria de extracție a substanțelor minerale nu sunt excluse;

—	vasele maritime și unitățile offshore mobile împreună cu echipamentele aflate la bordul acestor vase sau unități;

—	transportul pe cablu, inclusiv rețelele de funiculare pentru transportul public sau privat de persoane;

—	tractoarele agricole și forestiere, astfel cum sunt definite în articolul 1 alineatul (1) din Directiva 74/150/CEE (7);

—	mașinile destinate în mod special și construite pentru scopuri militare sau pentru poliție;

—

lifturile care deservesc în mod permanent anumite nivele specifice ale clădirilor și construcțiilor, cu o cabină care se mișcă între ghidaje rigide și înclinate într-un unghi de peste 15 grade față de orizontală și destinate transportului:

(i)	de persoane;

(ii)	de persoane și mărfuri;

(iii)

numai de mărfuri, în cazul în care cabina este accesibilă, cu alte cuvinte, o cabină în care o persoană poate intra fără dificultate și care este dotată cu sisteme de control situate în interiorul ei sau aflate la îndemâna persoanei din interiorul ei;

—	mijloacele de transport care folosesc vehicule cu pinion și cremalieră;

—	ascensoarele care echipează puțurile de mină;

—	elevatoarele de teatru;

—	ascensoarele de șantier destinate ridicării persoanelor sau persoanelor și bunurilor.

(4) Acolo unde, pentru echipamentele tehnice sau componentele de siguranță, riscurile menționate de prezenta directivă intră, în întregime sau parțial, sub incidența directivelor comunitare individuale, prezenta directivă nu se aplică sau încetează să se aplice în cazul acestor mașini sau a componentelor de siguranță și al acestor riscuri care privesc punerea în aplicare a acestor directive individuale.

(5) Acolo unde, pentru echipamentele tehnice, riscurile sunt în principal de origine electrică, astfel de echipamente intră, în exclusivitate, sub incidența Directivei 73/23/CEE (8).

Articolul 2

(1) Statele membre iau toate măsurile corespunzătoare pentru a asigura introducerea pe piață a echipamentelor și a componentelor de siguranță cărora se aplică prezenta directivă și punerea lor în funcțiune numai dacă acestea nu reprezintă un pericol pentru sănătatea sau siguranța persoanelor și, acolo unde este cazul, a animalelor domestice sau a bunurilor și dacă sunt instalate în mod corespunzător și întreținute și folosite conform destinației lor.

(2) Această măsură nu aduce atingere dreptului statelor membre de a elabora, cu respectarea corespunzătoare a tratatului, astfel de cerințe pe care le consideră necesare pentru a asigura protecția persoanelor, în special a lucrătorilor, atunci când utilizează echipamentele sau componentele de siguranță în cauză, cu condiția ca aceasta să nu însemne că echipamentul sau componentele de siguranță sunt modificate într-un mod nespecificat în directivă.

(3) La târguri comerciale, expoziții, demonstrații etc., statele membre nu trebuie să împiedice prezentarea de echipamente sau componente de siguranță care nu sunt conforme cu dispozițiile prezentei directive, cu condiția ca un indicator vizibil să indice în mod clar neconformitatea respectivului echipament sau a respectivei componente de siguranță, precum și imposibilitatea de a fi achiziționate înainte de conformarea lor de către fabricant sau de către reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate. În timpul demonstrațiilor, se vor lua măsuri adecvate de protecție pentru a se asigura protecția persoanelor.

Articolul 3

Echipamentele tehnice și componentele de siguranță cărora se aplică prezenta directivă trebuie să îndeplinească cerințele esențiale de sănătate și siguranță prezentate în anexa I.

Articolul 4

(1) Statele membre nu pot să interzică, să restricționeze sau să împiedice introducerea pe piață și punerea în funcțiune pe teritoriul lor a echipamentelor tehnice și a componentelor de siguranță care respectă prezenta directivă.

(2) Statele membre nu pot să interzică, să restricționeze sau să împiedice introducerea pe piață a echipamentelor în cazul în care fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate declară, în conformitate cu punctul B din anexa II, că acesta urmează să fie integrat într-un echipament sau asamblat cu alte echipamente pentru a forma un echipament căreia se aplică prezenta directivă, cu excepția cazului în care poate funcționa în mod independent.

„Echipamentul interschimbabil” menționat în articolul 1 alineatul (2) litera (a) a treia liniuță trebuie să poarte în toate cazurile marcajul „CE” și să fie însoțit de o declarație de conformitate „CE”, menționată în anexa II punctul A.

(3) Statele membre nu pot să interzică, să restricționeze sau să împiedice introducerea pe piață a componentelor de siguranță definite în articolul 1 alineatul (2), dacă sunt însoțite de declarația de conformitate „CE” a fabricantului sau a reprezentantului său autorizat stabilit în Comunitate menționată în anexa II punctul C.

Articolul 5

(1) Statele membre consideră elementele următoare ca fiind în conformitate cu toate dispozițiile prezentei directive, inclusiv cu procedurile de verificare a conformității, prevăzute la capitolul II:

—	echipamentele tehnice purtând marcajul „CE” și fiind însoțite de declarația de conformitate „CE” menționată în anexa II punctul A,

—	componentele de siguranță, însoțite de declarația de conformitate „CE” menționată în anexa II punctul C.

În absența unor standarde armonizate, statele membre iau măsurile pe care le consideră necesare pentru a aduce în atenția părților în cauză standardele și specificațiile tehnice naționale existente, considerate importante sau relevante pentru aplicarea corespunzătoare a cerințelor esențiale de siguranță și sănătate din anexa I.

(2) Atunci când un standard național care transpune un standard armonizat, ale cărui referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, face trimitere la una sau mai multe din cerințele esențiale de siguranță, echipamentele tehnice sau componentele de siguranță fabricate în conformitate cu acest standard sunt considerate conforme cu cerințele relevante esențiale.

Statele membre publică referințele standardelor naționale care transpun standardele armonizate.

(3) Statele membre asigură luarea de măsuri corespunzătoare pentru a da posibilitatea partenerilor sociali să influențeze la nivel național procesul de pregătire și monitorizare a standardelor armonizate.

Articolul 6

(1) În cazul în care un stat membru sau Comisia consideră că standardele armonizate menționate în articolul 5 alineatul (2) nu îndeplinesc pe deplin cerințele esențiale menționate în articolul 3, Comisia sau statul membru în cauză sesizează comitetul instituit prin Directiva 83/189/CEE, prezentându-și motivele. Comitetul emite fără întârziere un aviz.

După primirea avizului comitetului, Comisia notifică statele membre dacă este sau nu necesar să se retragă aceste standarde din informațiile publicate, menționate la articolul 5 alineatul (2).

(2) Se constituie un comitet permanent, format din reprezentanții statelor membre și prezidat de un reprezentant al Comisiei.

Comitetul își stabilește regulamentul de procedură.

Comitetul permanent este sesizat în legătură cu orice chestiune legată de punerea în aplicare a prezentei directive, în conformitate cu procedura prevăzută mai jos.

Reprezentantul Comisiei prezintă comitetului un proiect cu măsurile ce urmează să fie adoptate. Comitetul își dă avizul cu privire la acest proiect în termenul pe care președintele îl poate stabili în funcție de urgența subiectului în cauză, dacă este necesar prin votare.

Avizul este consemnat în procesul-verbal; în afară de aceasta, fiecare stat membru are dreptul să solicite ca poziția sa să fie consemnată în procesul-verbal.

Comisia ține seama în cea mai mare măsură de avizul emis de comitet. Aceasta informează comitetul despre modul în care avizul este luat în considerare.

Articolul 7

(1) Când un stat membru constată că:

—	echipamentul tehnic purtând marcajul „CE” sau

—	componentele de siguranță însoțite de declarația de conformitate „CE”;

folosite în conformitate cu destinația lor pot pune în pericol siguranța persoanelor și, atunci când este cazul, a animalelor domestice sau a bunurilor, ia toate măsurile corespunzătoare pentru a retrage de pe piață astfel de echipamente sau componente de siguranță, pentru a interzice introducerea lor pe piață, punerea în funcțiune sau utilizarea lor, sau restricționează libera lor circulație.

Statele membre informează imediat Comisia în legătură cu această măsură, indicând motivul deciziei sale și, în special, dacă lipsa de conformitate se datorează:

(a)	nerespectării cerințelor esențiale menționate în articolul 3;

(b)	aplicării incorecte a standardelor menționate în articolul 5 alineatul (2);

(c)	unor lacune în chiar standardele menționate în articolul 5 alineatul (2).

(2) Comisia inițiază fără întârziere consultări cu părțile implicate. În cazul în care Comisia constată, după această consultare, că măsura este justificată, informează imediat în acest sens statul membru care a luat inițiativa și celelalte statele membre. În cazul în care Comisia constată, după această consultare, că măsura nu este justificată, informează imediat în acest sens statul membru care a luat inițiativa și pe fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în cadrul Comunității. În cazul în care decizia menționată la alineatul (1) se bazează pe o lacună a standardelor și în cazul în care statul membru care se află la originea deciziei își menține poziția, Comisia informează imediat comitetul pentru a se iniția procedura menționată în articolul 6 alineatul (1).

(3) În cazul în care:

—	echipamentul care nu este conform poartă marcajul „CE”;

—	o componentă de siguranță care nu este conformă este însoțită de o declarație de conformitate „CE”;

statul membru competent ia măsuri corespunzătoare împotriva celui care a aplicat marcajul sau a emis declarația și informează Comisia și celelalte state membre.

(4) Comisia asigură informarea statelor membre în legătură cu derularea și rezultatul acestei proceduri.

CAPITOLUL II

PROCEDURI DE EVALUARE A CONFORMITĂȚII

Articolul 8

(1) Pentru a certifica faptul că echipamentul tehnic și componentele de siguranță sunt conforme cu prezenta directivă, fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate trebuie să elaboreze pentru toate echipamentele tehnice sau componentele de siguranță fabricate o declarație de conformitate „CE”, pe baza modelului dat în anexa II punctul A sau C, după caz.

În plus, pentru echipamentele tehnice, fabricantul sau reprezentanții acestuia stabiliți în Comunitate trebuie să aplice pe echipament marcajul CE.

(2) Înainte de introducerea pe piață, fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate:

(a)	elaborează dosarul prezentat în anexa V, dacă echipamentul nu este menționat în anexa IV;

(b)	supune un exemplar al acestui echipament unei examinări „CE” de tip, menționată în anexa VI, dacă echipamentul este menționat în anexa IV și fabricantul lui nu respectă sau respectă numai parțial standardele menționate în articolul 5 alineatul (2) sau dacă nu există astfel de standarde;

(c)

dacă echipamentul este menționat în anexa IV și acesta este fabricat în conformitate cu standardele menționate în articolul 5 alineatul (2):

—	fie elaborează dosarul menționat în anexa VI și îl înaintează organismului de notificare, care confirmă primirea dosarului cât mai curând cu putință și îl păstrează;

—	fie supune dosarul menționat în anexa VI organismului de notificare, care verifică numai dacă standardele menționate în articolul 5 alineatul (2) au fost aplicate corect și va emite un atestat de conformitate a dosarului;

—	fie supune un exemplar din echipament unei examinări „CE” de tip, menționate în anexa VI.

(3) În cazul în care se aplică alineatul (2) litera (c) prima liniuță din prezentul articol, se aplică prin analogie dispozițiile punctului 5 prima teză și ale punctului 7 din anexa VI.

În cazul în care se aplică alineatul (2) litera (c) a doua liniuță din prezentul articol, se aplică prin analogie dispozițiile punctelor 5, 6 și 7 din anexa VI.

(4) În cazul în care se aplică alineatul (2) literele (a) și (c) prima și a doua liniuță, declarația de conformitate „CE” atestă numai conformitatea cu cerințele esențiale ale prezentei directive.

În cazul în care se aplică alineatul (2) litera (b) și alineatul (2) litera (c) a treia liniuță, declarația de conformitate „CE” atestă conformitatea cu exemplarul care a fost supus examinării „CE” de tip.

(5) Componentele de siguranță sunt supuse procedurilor de certificare aplicabile echipamentelor tehnice, în temeiul cu alineatele (2), (3) și (4). În plus, în timpul examinării „CE” de tip, organismul notificat verifică aptitudinea componentei de siguranță de a îndeplini funcțiile de siguranță declarate de fabricant.

(6)

(a)

În cazul în care echipamentul intră sub incidența altor directive referitoare la alte aspecte și care prevăd aplicarea marcajul „CE”, acesta indică prezumția că echipamentul este considerat de asemenea conform cu dispozițiile celorlalte directive;

(b)

cu toate acestea, în cazul în care una sau mai multe din aceste directive permit fabricantului, în perioada de tranziție, să decidă ce regim să aplice, marcajul „CE” indică conformitatea numai cu directivele aplicate de fabricant. În acest caz, în documentele, notele sau instrucțiunile cerute de directive și în cele care însoțesc un astfel de echipament trebuie înregistrate trimiteri la directivele aplicate, așa cum au fost publicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

(7) În cazul în care nici fabricantul, nici reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate nu îndeplinesc obligațiile alineatelor (1)–(6), aceste obligații revin oricărei persoane care asamblează echipamentul sau părți ale acestuia sau componente de siguranță de diverse origini sau echipamente pentru construcții sau componente de siguranță pentru uzul său personal.

(8) Obligațiile menționate în alineatul (7), nu se aplică persoanelor care asamblează cu o mașină sau un tractor echipamente interschimbabile, așa cum se prevede la articolul 1, cu condiția ca piesele să fie compatibile și fiecare din părțile componente ale mașinii asamblate să poarte marcajul „CE” și să fie însoțită de declarația de conformitate „CE”.

Articolul 9

(1) Statele membre notifică Comisia și celelalte state membre în legătură cu organismele desemnate pentru a efectua procedurile menționate în articolul 8, împreună cu sarcinile specifice pe care aceste organisme au fost numite să le efectueze și numerele de identificare alocate acestora în prealabil de către Comisie.

Comisia publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene o listă cu organismele notificate și numerele lor de identificare și sarcinile pentru care au fost notificate. Comisia asigură aducerea la zi a acestei liste.

(2) Statele membre trebuie să aplice criteriile prevăzute în anexa VII pentru evaluarea organismelor care sunt indicate în această notificare. Se presupune că organismele care îndeplinesc criteriile de evaluare prevăzute în standardele armonizate relevante îndeplinesc aceste criterii.

(3) Un stat membru care a aprobat un organism trebuie să-i retragă notificarea dacă constată că organismul nu mai îndeplinește criteriile menționate în anexa VII: el informează imediat Comisia și celelalte state membre în această privință.

CAPITOLUL III

MARCAJUL „CE”

Articolul 10

(1) Marcajul de conformitate „CE” constă din inițialele „CE”. Forma marcajului care urmează să fie utilizat este prevăzută în anexa III.

(2) Marcajul „CE” trebuie aplicat pe echipament în mod distinct și vizibil, în conformitate cu punctul 1.7.3 din anexa I.

(3) Aplicarea marcajelor pe echipamentele care pot induce în eroare terțele părți în ceea ce privește semnificația și forma marcajului „CE” este interzisă. Pe echipamente poate fi aplicat orice alt marcaj, cu condiția ca prin aceasta să nu se reducă vizibilitatea și claritatea marcajului „CE”.

(4) Fără a aduce atingere articolului 7:

(a)

în cazul în care un stat membru stabilește că marcajul „CE” a fost aplicat în mod incorect, fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate este obligat să conformeze produsul dispozițiilor referitoare la marcajul „CE” și să pună capăt infracțiunii în condițiile impuse de statul membru;

(b)	în cazul în care lipsa de conformitate continuă, statul membru trebuie să ia măsurile corespunzătoare pentru a restricționa sau interzice introducerea pe piață a produsului în cauză sau pentru a se asigura că acesta este retras de pe piață în conformitate cu procedura prevăzută în articolul 7.

CAPITOLUL IV

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 11

Orice decizie luată în conformitate cu prezenta directivă, care restricționează introducerea pe piață și punerea în funcțiune a echipamentelor tehnice sau a unei componente de siguranță, enunță motivele exacte pe care se întemeiază. Această decizie trebuie notificată cât mai curând cu putință părții vizate, care va fi informată în același timp în legătură cu căile de atac disponibile în conformitate cu legislația în vigoare în statul membru în cauză și cu termenele în care pot fi exercitate aceste căi de atac.

Articolul 12

Comisia va lua măsurile necesare pentru ca informațiile cu privire la toate deciziile relevante legate de gestionarea prezentei directive să fie disponibile.

Articolul 13

(1) Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

(2) Înainte de 1 ianuarie 1994, Comisia examinează progresele înregistrate în activitatea de standardizare legată de prezenta directivă și propune măsurile corespunzătoare.

Articolul 14

(1) Se abrogă directivele enunțate în anexa VIII partea A, fără a aduce atingere obligațiilor statelor membre cu privire la termenele limită pentru transpunerea și aplicarea directivelor menționate, enunțate în anexa VIII partea B.

(2) Trimiterile la directivele abrogate se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa IX.

Articolul 15

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 16

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Luxemburg, 22 iunie 1998.

Pentru Parlamentul European

Președintele

J. M. GIL-ROBLES

Pentru Consiliu

Președintele

J. CUNNINGHAM

(1) JO C 133, 28.4.1997, p. 6.

(2) Avizul Parlamentului European din 17 septembrie 1997 (JO C 304, 6.10.1997, p. 79), Poziția comună a Consiliului din 24 martie 1998 (JO C 161, 27.5.1998, p. 54) și Decizia Parlamentului European din 30 aprilie 1998 (JO C 152, 18.5.1998), Decizia Consiliului din 25 mai 1998.

(3) JO L 183, 29.6.1989, p. 9, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 93/68/CEE (JO L 220, 30.8.1993, p. 1).

(4) Directiva 83/189/CEE a Consiliului din 28 martie 1983 care stabilește procedura pentru furnizarea informațiilor în domeniul standardelor și al reglementărilor tehnice (JO L 109, 26.4.1983, p. 8), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Decizia 96/139/CE a Comisiei (JO L 32, 10.2.1996, p. 31).

(5) JO C 231, 8.9.1989, p. 3 și JO C 267, 19.10.1989, p. 3.

(6) JO C 10, 16.1.1990, p. 1.

(7) Directiva 74/150/CEE a Consiliului din 4 martie 1974 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la omologarea tractoarelor agricole și forestiere (JO L 84, 28.3.1974, p. 10), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Decizia 95/1/CE, Euratom, CECO (JO L 1, 1.1.1995, p. 1).

(8) Directiva 73/23/CEE a Consiliului din 19 februarie 1973 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la echipamentele electrice destinate folosirii între anumite limite de voltaj (JO L 77, 26.3.1973, p. 29), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 93/68/CEE (JO L 220, 30.8.1993, p. 1).

ANEXA I

CERINȚE ESENȚIALE DE SĂNĂTATE ȘI SIGURANȚĂ REFERITOARE LA PROIECTAREA ȘI CONSTRUCȚIA ECHIPAMENTELOR TEHNICE ȘI A COMPONENTELOR DE SIGURANȚĂ

În înțelesul prezentei anexe, „echipamente tehnice” înseamnă fie „echipamente tehnice”, fie „componente de siguranță”, astfel cum sunt definite la articolul 1 alineatul (2).

OBSERVAȚII PRELIMINARE

1. Obligațiile prevăzute de cerințele esențiale de sănătate și siguranță se aplică numai atunci când există riscuri corespunzătoare pentru echipamentul în cauză când acesta este utilizat în condițiile prevăzute de fabricant. În orice caz, cerințele 1.1.2, 1.7.3 și 1.7.4 se aplică tuturor echipamentelor care fac obiectul prezentei directive.

2. Cerințele esențiale de sănătate și siguranță prevăzute de prezenta directivă sunt obligatorii. Cu toate acestea, ținând seama de starea tehnologiei, s-ar putea să nu fie posibil să se îndeplinească obiectivele stabilite de aceasta. În acest caz, echipamentul trebuie să fie proiectat și construit cu scopul de a se apropia cât mai mult cu putință de aceste obiective.

3. Cerințele esențiale de sănătate și siguranță au fost grupate în conformitate cu riscurile menționate.

Echipamentele prezintă o serie de riscuri care pot fi indicate în mai multe capitole din prezenta anexă.

Fabricantul are obligația de a evalua riscurile pentru a le identifica pe toate cele care se aplică echipamentului său; el trebuie apoi să-l proiecteze și să-l construiască ținând seama de evaluarea sa.

1. CERINȚE ESENȚIALE DE SĂNĂTATE ȘI SIGURANȚĂ

1.1 Observații generale

1.1.1 Definiții

În înțelesul prezentei directive:

1.	„zonă periculoasă” înseamnă orice zonă din interiorul și/sau din jurul echipamentului în care o persoană expusă este supusă unui risc pentru sănătatea sau siguranța sa;

2.	„persoană expusă” înseamnă orice persoană aflată total sau parțial în zona periculoasă;

3.	„operator” înseamnă persoana sau persoanele care au sarcina de a instala, a pune în funcțiune, a ajusta, a întreține, a curăța, a repara sau a transporta echipamentul.

1.1.2. Principiile integrării siguranței

(a)

Echipamentele trebuie să fie construite în așa fel încât să fie adaptate funcției lor, să poată fi adaptate și întreținute fără a pune persoanele în primejdie când se execută operațiile în condițiile prevăzute de fabricant.

Scopul măsurilor luate trebuie să fie eliminarea tuturor riscurilor de accidentare pe toată durata de viață estimată a echipamentului, inclusiv fazele de asamblare și de demontare, chiar și în cazul în care riscurile de accidente decurg din situații anormale previzibile.

(b)

În selectarea celor mai potrivite metode, fabricantul trebuie să aplice următoarele principii, în ordinea dată:

—	eliminarea sau reducerea riscurilor cât mai mult cu putință (proiectare și construcție inerentă sigură a echipamentelor);

—	luarea măsurilor de siguranță necesare în legătură cu riscurile care nu pot fi eliminate;

—	informarea utilizatorilor în legătură cu riscurile rămase datorită oricăror neajunsuri ale măsurilor de siguranță adoptate, indicarea necesității unei instruiri speciale și specificarea oricărei nevoi de asigurare a echipamentului individual de protecție.

(c)

Când se proiectează și se construiește echipamentul și când se elaborează instrucțiunile, fabricantul trebuie să aibă în vedere nu numai utilizarea normală a echipamentului, ci și utilizări care pot fi prevăzute în mod normal.

Echipamentul trebuie să fie proiectat în așa fel încât să prevină folosirea anormală dacă o astfel de folosire dă naștere unui risc. În alte cazuri, instrucțiunile trebuie să atragă atenția utilizatorului asupra modalităților – pe care ni le-a demonstrat experiența – în care echipamentul nu trebuie utilizat.

(d)	În condițiile prevăzute pentru utilizare, disconfortul, oboseala și stresul psihologic cu care se confruntă operatorul trebuie reduse la minimum posibil, luându-se în considerare principiile ergonomice.

(e)	Când se proiectează și se construiește un echipament, fabricantul trebuie să țină seama de constrângerile la care este supus operatorul ca urmare a folosirii necesare sau previzibile a echipamentului individual de protecție (cum ar fi încălțămintea, mănușile etc.).

(f)	Echipamentul trebuie să fie prevăzut cu toate dispozitivele și accesoriile esențiale speciale pentru a putea fi adaptat, întreținut și utilizat fără riscuri.

1.1.3 Materiale și produse

Materialele folosite pentru construirea echipamentelor sau a produselor utilizate și create în timpul folosirii acestora nu trebuie să pună în pericol siguranța sau sănătatea persoanelor expuse.

În mod deosebit, acolo unde se folosesc lichide, echipamentele trebuie să fie proiectate și construite în așa fel încât să nu prezinte riscuri în timpul umplerii, utilizării, recuperării și golirii.

1.1.4 Iluminatul

Fabricantul trebuie să furnizeze iluminat integral potrivit pentru operațiile respective, dacă absența acestuia poate provoca un risc, în pofida existenței unui iluminat ambiental de intensitate normală.

Fabricantul trebuie să se asigure că nu există nici o zonă umbrită care poate provoca inconveniente, că nu există străluciri orbitoare iritante și nici efecte stroboscopice periculoase datorate iluminatului asigurat de fabricant.

Părțile interne care necesită inspectări frecvente, precum și zonele de reglare și de întreținere, trebuie prevăzute cu iluminat corespunzător.

1.1.5. Proiectarea echipamentului în vederea ușurării manevrării sale

Echipamentele sau fiecare parte componentă a acestora trebuie:

—	să poată fi manevrate în condiții de siguranță;

—	să fie ambalate sau proiectate în așa fel încât să poată fi depozitate în siguranță fără deteriorări (de exemplu, stabilitate adecvată, suporți speciali etc.).

În cazul în care greutatea, dimensiunea sau forma echipamentului sau a diverselor lui părți componente împiedică transportarea lor manuală, echipamentul sau fiecare parte componentă a acestuia trebuie:

—	să fie dotate cu accesorii pentru dispozitivele de ridicare sau

—	să fie proiectate în așa fel încât să poată fi prevăzute cu astfel de accesorii (de exemplu, orificii filetate) sau

—	să aibă o astfel de formă încât dispozitivele standard de ridicare să poată fi atașate cu ușurință.

În cazul în care echipamentul sau una din părțile lui componente urmează să fie transportate manual, acestea trebuie:

—	să fie ușor de transportat sau

—	să fie dotate cu dispozitive pentru apucare (de exemplu, mânere etc.) și transportare în deplină siguranță.

Trebuie să se ia măsuri speciale pentru manevrarea uneltelor și/sau a pieselor echipamentului, chiar și a celor ușoare, care ar putea fi periculoase (formă, materiale etc.).

1.2. Dispozitive de control

1.2.1. Siguranța și fiabilitatea sistemelor de control

Sistemele de control trebuie să fie proiectate și construite în așa fel încât să fie sigure și fiabile, într-un mod care să prevină apariția unei situații periculoase. Trebuie să fie proiectate și construite mai ales în așa fel încât:

—	să reziste rigorilor utilizării normale și ale factorilor externi;

—	erorile de logică să nu ducă la situații periculoase.

1.2.2. Dispozitive de control

Dispozitivele de control trebuie să fie:

—	vizibile, ușor de identificat și marcate în mod corespunzător atunci când este necesar;

—	introduse astfel încât să permită funcționarea în siguranță, fără ezitări sau pierdere de timp și fără ambiguități;

—	proiectate astfel încât mișcarea dispozitivului să fie în concordanță cu efectul său;

—	situate în afara zonei periculoase, cu excepția unor anumite dispozitive de control acolo unde este necesar, cum ar fi oprirea de avarie, consola de instruire pentru roboți;

—	poziționate în așa fel încât acționarea lor să nu provoace un risc suplimentar;

—	proiectate sau protejate în așa fel încât efectul dorit, dacă presupune un risc, să nu se poată produce printr-o operație neintenționată;

—	construite în așa fel încât să reziste unor solicitări previzibile; trebuie să se acorde o atenție specială dispozitivelor de oprire de avarie care riscă să fie supuse unor solicitări considerabile.

În cazul în care un dispozitiv de control este proiectat și construit pentru a efectua mai multe acțiuni diferite, mai ales acolo unde nu există o corespondență univocă (de exemplu, tastaturi etc.), acțiunea ce urmează a fi efectuată trebuie să fie clar afișată și confirmată, dacă este necesar.

Dispozitivele de control trebuie să fie dispuse în așa fel încât configurația lor, mișcarea și rezistența la acționare să fie compatibile cu acțiunea de executat, ținându-se seama de principiile ergonomice. Constrângerile datorate folosirii necesare sau previzibile a echipamentului individual de protecție (cum ar fi încălțămintea, mănușile etc.) trebuie să fie luate în considerare.

Echipamentele trebuie să fie dotate cu indicatoare (cadrane, semnale), necesare funcționării în condiții de siguranță. Operatorul trebuie să aibă posibilitatea de a le citi din poziția de control.

Din poziția principală de control, operatorul trebuie să aibă posibilitatea de a se asigura că în zona periculoasă nu există persoane expuse.

Dacă acest lucru nu este posibil, sistemul de control trebuie proiectat și construit în așa fel încât să emită un semnal acustic și/sau vizual ori de câte ori echipamentul este pe punctul de a porni. Persoana expusă trebuie să aibă timpul și mijlocele pentru a acționa rapid în vederea împiedicării pornirii echipamentului.

1.2.3. Punerea în funcțiune

Trebuie să existe posibilitatea punerii în funcțiune a echipamentului numai prin acționarea voluntară a unui dispozitiv de control prevăzut în acest scop.

Aceleași cerințe se aplică:

—	atunci când echipamentul este repornit, după o oprire, indiferent din ce cauză;

—	când se efectuează o modificare semnificativă a condițiilor de funcționare (de exemplu, viteza, presiunea etc.);

cu excepția cazurilor când această repornire sau modificare a condițiilor de funcționare nu prezintă risc pentru persoanele expuse.

Prezenta cerință esențială nu se aplică la repornirea unui echipament sau în cazul modificării condițiilor de funcționare care rezultă din succesiunea normală a unui ciclu automat.

Dacă echipamentul are mai multe dispozitive de pornire de comandă, iar operatorii se pot pune reciproc în pericol, trebuie să se monteze dispozitive suplimentare (de exemplu, dispozitive de validare sau de selectare care permit activarea unei singure părți a mecanismului de pornire într-un anumit moment) pentru a se exclude astfel de riscuri.

Pentru instalațiile automatizate care funcționează în mod automat, trebuie să existe posibilitatea de a putea fi repornite ușor după o oprire, din momentul în care sunt îndeplinite condițiile de siguranță.

1.2.4. Dispozitive de oprire

Oprirea normală

Fiecare mașină trebuie să fie prevăzută cu unul sau mai multe dispozitive de comandă prin care mașina să poată fi oprită complet în condiții de siguranță.

Fiecare post de lucru trebuie să fie dotat cu un dispozitiv de control care să oprească câteva sau toate părțile în mișcare ale echipamentului, în funcție de tipul de risc, astfel încât echipamentul să devină sigur. Dispozitivele de oprire de comandă ale echipamentului trebuie să aibă prioritate față de dispozitivele de pornire de comandă.

După ce echipamentul sau părțile lui periculoase s-au oprit, aprovizionarea cu energie a dispozitivelor sale de acționare trebuie întreruptă.

Oprirea de avarie

Fiecare mașină trebuie prevăzută cu unul sau mai multe dispozitive de oprire de avarie pentru a face posibilă evitarea unui pericol real sau iminent. Se aplică următoarele excepții:

—	mașini în cazul cărora un dispozitiv de oprire de avarie nu micșorează riscul, fie pentru că nu reduce timpul necesar pentru oprire, fie pentru că nu oferă posibilitatea luării măsurilor speciale necesare pentru a se face față riscului;

—	mașini portative sau mașini ghidate manual.

Acest dispozitiv trebuie:

—	să aibă dispozitive de control ușor de identificat, vizibile și accesibile în mod rapid;

—	să oprească procesul periculos cât mai repede cu putință, fără a crea riscuri suplimentare;

—	dacă este necesar, să declanșeze sau să permită declanșarea unor anumite mișcări de protecție.

După ce acționarea dispozitivului de oprire de avarie a încetat ca urmare a comenzii de oprire, această comandă trebuie susținută de blocarea dispozitivului de avarie până când dispozitivul este deblocat în mod intenționat; nu trebuie să existe posibilitatea blocării dispozitivului fără declanșarea comenzii de oprire; deblocarea dispozitivului nu trebuie să fie posibilă decât printr-o operație corespunzătoare și nu trebuie să repornească echipamentul, ci numai să permită repornirea.

Instalații complexe

În cazul unor echipamente sau părți ale echipamentelor proiectate să funcționeze împreună, fabricantul trebuie să proiecteze și să construiască echipamentul în așa fel încât comenzile de oprire, inclusiv cele de avarie, să poată opri nu numai echipamentul ca atare, ci și echipamentele aflate în amonte și/sau în aval, în cazul în care continuarea operației poate fi periculoasă.

1.2.5. Selectarea modului

Modul de comandă selectat trebuie să fie prioritar față de toate celelalte sisteme de control cu excepția opririi de avarie.

Dacă echipamentul a fost proiectat și construit pentru a permite utilizarea sa în mai multe moduri de control sau operare prezentând diferite nivele de siguranță (de exemplu, pentru a permite reglarea, întreținerea, inspecția etc.), trebuie să fie prevăzut cu un selector de mod care să poată fi blocat în fiecare poziție. Fiecare poziție a selectorului trebuie să corespundă unui singur mod de operare sau de control.

Selectorul poate fi înlocuit printr-o altă metodă de selectare care să restricționeze utilizarea unor anumite funcții ale echipamentului pentru anumite categorii de operatori (de exemplu, coduri de acces pentru anumite funcții comandate numeric etc.).

Dacă, pentru anumite operațiuni, echipamentul trebuie să poată funcționa cu dispozitivele lui de protecție neutralizate, selectorul de mod trebuie, în mod simultan:

—	să dezafecteze modul de comandă automată;

—	să permită numai mișcări ale dispozitivelor de comandă care necesită o acționare permanentă;

—	să permită funcționarea părților mobile periculoase numai în condiții de siguranță mărită (de exemplu, cu viteză redusă, cu alimentare redusă cu energie, pas cu pas, sau prin alte măsuri adecvate), prevenind pericolele care decurg din antrenarea unor secvențe legate;

—	să prevină orice mișcare susceptibilă de a prezenta un pericol prin acționarea voluntară sau involuntară a senzorilor interni ai echipamentului.

În plus, operatorul trebuie să aibă posibilitatea de a controla funcționarea părților de la punctul de reglare la care lucrează.

1.2.6. Întreruperea alimentării cu energie

Întreruperea, restabilirea după o întrerupere sau fluctuații de orice natură în alimentarea cu energie a echipamentului nu trebuie să conducă la o situație periculoasă.

În special:

—	echipamentul nu trebuie să pornească pe neașteptate:

—	echipamentul nu trebuie împiedicat să se oprească dacă s-a dat deja comanda;

—	nici o piesă mobilă a echipamentului sau piesă componentă a echipamentului nu trebuie să cadă sau să fie ejectată;

—	oprirea automată sau manuală a părților mobile, indiferent care sunt acestea, nu trebuie să fie stânjenită;

—	dispozitivele de protecție trebuie să rămână pe deplin eficace.

1.2.7. Întreruperea circuitului de control

O defecțiune în logica circuitului de control, o defecțiune sau o avarie a circuitului de control nu trebuie să conducă la o situație periculoasă.

În special:

—	echipamentul nu trebuie să pornească pe neașteptate;

—	echipamentul nu trebuie împiedicat să se oprească dacă s-a dat deja comanda;

—	nici o piesă mobilă a echipamentului sau piesă componentă a echipamentului nu trebuie să cadă sau să fie ejectată;

—	oprirea automată sau manuală a părților mobile, indiferent care sunt acestea, nu trebuie să fie stânjenită;

—	dispozitivele de protecție trebuie să rămână pe deplin eficace.

1.2.8. Software

Software-ul interactiv dintre operator și sistemul de control sau de comandă al mașinii trebuie să fie accesibil utilizatorului.

1.3. Protecția împotriva riscurilor mecanice

1.3.1. Stabilitatea

Echipamentele, componentele și accesoriile trebuie să fie proiectate și construite în așa fel încât să fie suficient de stabile în condițiile de funcționare prevăzute (dacă este cazul, cu luarea în considerare a condițiilor climaterice) pentru utilizarea fără riscul răsturnării, căderii sau al unor mișcări neașteptate.

Dacă forma echipamentului ca atare sau modalitatea de instalare prevăzută pentru el nu oferă suficientă stabilitate, trebuie să se incorporeze și să se indice în instrucțiuni mijloace corespunzătoare de ancorare.

1.3.2. Riscul de rupere în timpul funcționării

Diversele părți ale echipamentului și legăturile lor trebuie să poată rezista solicitărilor la care sunt supuse atunci când sunt utilizate așa cum a prevăzut fabricantul.

Durabilitatea materialelor folosite trebuie să fie adecvată naturii locului de muncă prevăzut de fabricant, în special în ceea ce privește fenomenele de oboseală, îmbătrânire, coroziune și abraziune.

Fabricantul trebuie să indice în instrucțiuni tipul și frecvența inspecțiilor și a operațiunilor de întreținere de care este nevoie din rațiuni de siguranță. Dacă este cazul, trebuie să indice părțile supuse uzurii și criteriile pentru înlocuire.

În cazul în care riscul de rupere sau dezintegrare rămâne, în pofida măsurilor luate (de exemplu, ca în cazul roților de măcinare), părțile mobile trebuie montate și poziționate în așa fel încât, în caz de rupere, fragmentele lor să fie reținute.

Atât conductele rigide, cât și cele flexibile care transportă lichide, mai ales cele aflate sub înaltă presiune, trebuie să poată rezista solicitărilor interioare și exterioare anticipate și trebuie să fie fixate strâns și/sau protejate împotriva oricărui tip de solicitare sau efort din exterior; trebuie să se ia măsuri de precauție pentru ca să nu existe nici un fel de risc de rupere (mișcare bruscă, jet cu presiune ridicată etc.).

În cazul în care materialul de prelucrat este introdus automat în dispozitiv, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții pentru a se evita riscurile pentru persoanele expuse (de exemplu, ruperea uneltei):

—	când piesa de prelucrat intră în contact cu unealta, aceasta din urmă trebuie să fi atins condițiile normale de funcționare;

—	când unealta pornește și/sau se oprește (intenționat sau accidental), mișcarea de alimentare și mișcarea uneltei trebuie să fie coordonate.

1.3.3. Riscuri datorate căderii sau ejectării obiectelor

Trebuie să se ia măsuri de precauție pentru a se preveni riscurile prezentate de căderea sau ejectarea obiectelor (de exemplu, piese de prelucrat, unelte, instrumente de tăiat, fragmente, deșeuri etc.).

1.3.4. Riscuri datorate suprafețelor, marginilor sau unghiurilor

În măsura în care destinația lor permite, părțile accesibile ale echipamentului nu trebuie să aibă muchii tăioase, colțuri ascuțite și suprafețe cu rugozități care pot provoca accidentări.

1.3.5. Riscuri legate de mașinile complexe

Atunci când echipamentul este destinat executării mai multor operațiuni diferite prin îndepărtarea manuală a pieselor între operații (mașini combinate), acesta trebuie să fie proiectat și construit în așa fel încât să dea posibilitatea utilizării separate a fiecărui element, fără ca celelalte elemente să constituie un pericol sau un risc pentru persoana expusă.

În acest scop, trebuie să existe posibilitatea de a se porni și opri separat toate elementele care nu sunt protejate.

1.3.6. Riscuri legate de variațiile vitezei de rotație a uneltelor

În cazul în care mașina este destinată executării unor operații în condiții diferite de utilizare (de exemplu, viteze diferite sau alimentări diferite cu energie), aceasta trebuie să fie proiectată și construită astfel încât selectarea și reglarea acestor condiții să fie executată într-un mod sigur și fiabil.

1.3.7. Prevenirea riscurilor legate de piesele mobile

Piesele mobile ale echipamentului trebuie să fie proiectate, construite și dispuse în așa fel încât să evite pericolele și, în cazul în care riscul persistă, trebuie instalate dispozitive de apărare și protecție astfel încât să se preîntâmpine orice risc de contact care ar putea duce la accidente.

Trebuie să se ia toate măsurile necesare pentru a se preveni blocarea accidentală a pieselor mobile implicate în funcționare. În cazurile în care, în pofida măsurilor de precauție luate, este posibil să se producă un blocaj, fabricantul trebuie să asigure dispozitive sau unelte specifice de protecție, un manual de instrucțiuni și eventual un semn pe echipament, pentru ca acesta să poată fi deblocat în condiții de siguranță.

1.3.8. Alegerea protecției împotriva riscurilor legate de piesele mobile

Apărătoarele sau dispozitivele de protecție folosite împotriva riscurilor legate de piesele mobile trebuie să fie alese pe baza tipului de risc. Pentru ușurarea alegerii, trebuie să fie folosite următoarele îndrumări.

A. Piese mobile de transmisie

Apărătoarele destinate să protejeze persoanele expuse împotriva riscurilor asociate cu piesele mobile de transmisie (cum ar fi scripeți, curele de transmisie, angrenaje, cremalieră și pinioane, arbori de transmisie etc.) trebuie să fie:

—	fie fixe, în conformitate cu cerințele 1.4.1 și 1.4.2.1;

—	fie mobile, în conformitate cu cerințele 1.4.1 și 1.4.2.2.A.

Apărătoarele mobile trebuie utilizate atunci când se prevede un acces frecvent.

B. Piese mobile implicate direct în proces

Apărătoarele și dispozitivele de protecție destinate protejării persoanelor expuse împotriva riscurilor asociate cu piesele mobile care contribuie la execuție (cum ar fi instrumente de tăiere, piese mobile ale preselor, cilindri, piese aflate în procesul de prelucrare etc.) trebuie să fie:

—	ori de câte ori este posibil, apărătoare fixe în conformitate cu cerințele 1.4.1. și 1.4.2.1;

—

în celelalte cazuri, apărătoare mobile în conformitate cu cerințele 1.4.1. și 1.4.2.2B sau dispozitive de protecție cum ar fi dispozitivele de detecție (de exemplu, bariere nemateriale, covoare sensibile), dispozitive de protecție la distanță (de exemplu, comenzi acționate cu ambele mâini) sau dispozitive de protecție destinate să împiedice automat accesul întregului corp sau a unui părți a corpului operatorului în zona periculoasă, în conformitate cu cerințele 1.4.1. și 1.4.3.

Cu toate acestea, atunci când anumite piese mobile implicate direct în proces nu pot fi făcute complet sau parțial inaccesibile în timpul funcționării, deoarece operațiile necesită intervenția operatorului în apropierea lor, acolo unde acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, acest părți trebuie să fie dotate cu:

—	apărătoare fixe, în conformitate cu cerințele 1.4.1. și 1.4.2.1 care să împiedice accesul la acele secțiuni ale părților care nu sunt utilizate în lucru;

—	apărătoare reglabile, în conformitate cu cerințele 1.4.1. și 1.4.2.3, care restricționează accesul la acele secțiuni ale părților în mișcare care sunt strict necesare pentru lucru.

1.4. Caracteristici necesare ale apărătoarelor și dispozitivelor de protecție

1.4.1 Cerințe generale

Apărătoarele și dispozitivele de protecție trebuie:

—	să fie de construcție robustă;

—	să nu dea naștere unor riscuri suplimentare;

—	să nu fie ușor de ocolit sau scos din funcțiune;

—	să fie amplasate la o distanță adecvată față de zona periculoasă;

—	să obstrucționeze la minimum vederea asupra procesului de fabricație;

—	să lase posibilitatea să se lucreze la instalații și/sau la înlocuirea uneltelor, precum și la întreținere, restrângând accesul numai la zonele în care trebuie să se efectueze lucrul, dacă se poate, fără ca apărătoarea sau dispozitivul de protecție să fie demontate.

1.4.2. Cerințe speciale pentru apărătoare

1.4.2.1. Apărătoare fixe

Apărătoarele fixe trebuie să fie bine fixate.

Apărătoarele fixe trebuie să fie fixate prin sisteme care să poată fi deschise numai cu ajutorul uneltelor.

Acolo unde este posibil, apărătoarele nu trebuie să poată rămâne la locul lor fără a fi fixate.

1.4.2.2. Apărătoare mobile

A. Tipul de apărătoare mobile A trebuie:

—	pe cât posibil, să rămână fixate pe echipament când sunt deschise;

—	să fie însoțite de un dispozitiv de blocare pentru a se împiedica pornirea pieselor mobile atât timp cât aceste piese sunt accesibile și să dea comanda de oprire ori de câte ori nu mai sunt închise.

B. Apărătoarele mobile de tip B trebuie să fie proiectate și integrate în sistemul de control în așa fel încât:

—	piesele mobile să nu se poată pune în mișcare atât timp cât operatorul poate ajunge la ele;

—	persoana expusă să nu poată ajunge la piesele mobile din momentul în care acestea s-au pus în mișcare;

—	să poată fi reglate numai printr-o acțiune intenționată, cum ar fi prin utilizarea unei unelte, a unei chei etc.;

—	absența sau defectarea uneia dintre componentele lor să împiedice pornirea sau să oprească părțile aflate în mișcare;

—	protecția împotriva riscurilor de ejectare să fie asigurată cu ajutorul unei bariere corespunzătoare.

1.4.2.3. Apărătoare reglabile pentru restrângerea accesului

Apărătoarele reglabile care restrâng accesul la acele zone ale pieselor în mișcare strict necesare pentru lucru trebuie:

—	să poată fi reglate manual sau automat, în conformitate cu tipul respectiv de lucrare;

—	să poată fi reglate imediat, fără utilizarea uneltelor;

—	să reducă pe cât posibil riscul de ejectare.

1.4.3. Cerințe speciale pentru dispozitivele de protecție

Dispozitivele de protecție trebuie să fie proiectate și integrate într-un sistem de control în așa fel încât:

—	piesele mobile să nu poată porni atât timp cât operatorul poate ajunge la ele;

—	persoana expusă să nu poată ajunge la piesele mobile din momentul în care acestea au pornit;

—	să poată fi reglate numai printr-o acțiune intenționată, cum ar fi prin utilizarea unei unelte, chei etc.;

—	absența sau defectarea uneia dintre componentele lor să împiedice pornirea sau să oprească părțile aflate în mișcare.

1.5. Protecția împotriva altor riscuri

1.5.1. Alimentarea cu electricitate

În cazul în care mașina este alimentată cu electricitate, aceasta trebuie să fie proiectată, construită și echipată în așa fel încât să fie preîntâmpinate toate riscurile de natură electrică.

Regulile specifice în vigoare cu privire la echipamentul electric destinat folosirii între anumite limite de voltaj trebuie să se aplice în cazul echipamentelor care sunt supuse acestor limite.

1.5.2. Electricitatea statică

Echipamentele trebuie să fie proiectate și construite în așa fel încât să prevină sau să limiteze crearea unor eventuale sarcini electrice periculoase și/sau să fie prevăzute cu un sistem de descărcare.

1.5.3. Alimentarea cu alt tip de energie decât cea electrică

În cazul în care mașina este alimentată cu alt tip de energie decât cea electrică (de exemplu, hidraulică, pneumatică sau termică etc.), aceasta trebuie să fie proiectată, construită și echipată astfel încât să se evite toate eventualele riscuri asociate cu aceste tipuri de energie.

1.5.4. Erori de montaj

Erorile care ar putea fi cauzate de montaj sau de remontarea unor anumite piese și care ar putea constitui o sursă de risc trebuie să fie eliminate chiar din faza de proiect a acestor piese sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, prin informații inscripționate direct pe piese sau pe carcasa acestora. Aceleași informații trebuie să figureze și pe piesele mobile și/sau pe carcasa lor, atunci când este necesară cunoașterea direcției mișcării lor pentru a se evita un risc. Orice alte informații necesare pot fi incluse în instrucțiuni.

În cazul în care o legătură greșită poate reprezenta o sursă de risc, legăturile incorecte ale lichidelor, inclusiv ale conductorilor electrici trebuie să fie eliminate încă din faza de proiect sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, prin informații figurând pe conducte, cabluri etc. și/sau pe blocurile conectoare.

1.5.5. Temperaturi extreme

Trebuie să se ia măsuri pentru a se elimina orice risc de accidentare cauzat de contactul sau apropierea de părți ale echipamentului sau materiale cu temperaturi foarte înalte sau foarte joase.

Trebuie să se evalueze riscul ejectării unor materiale fierbinți sau foarte reci. În cazul în care există acest risc, trebuie să se ia măsurile necesare pentru prevenirea lui sau, dacă acest lucru nu este posibil din punct de vedere tehnic, să se facă astfel încât acesta să nu fie periculos.

1.5.6. Incendiu

Echipamentele trebuie să fie proiectate și construite în așa fel încât să se evite riscul de incendiu sau supraîncălzire provocat chiar de echipament sau de gaze, lichide, praf sau alte substanțe produse sau utilizate de echipament.

1.5.7. Explozie

Echipamentul trebuie să fie proiectat și construit în așa fel încât să se evite orice risc de explozie provocat chiar de echipament sau de gaze, lichide, praf sau alte substanțe produse sau utilizate de echipament.

În acest scop, fabricantul trebuie să ia măsuri:

—	pentru a evita o concentrație periculoasă de produse;

—	pentru a împiedica aprinderea atmosferei potențial explozibile;

—	pentru a reduce la minimum orice explozie care se poate produce, în așa fel încât aceasta să nu pună în pericol mediul înconjurător.

Aceleași măsuri de precauție trebuie să fie luate dacă fabricantul are în vedere utilizarea echipamentului într-o atmosferă potențial explozibilă.

Echipamentul electric care face parte din mașină trebuie să fie conform, în ceea ce privește riscul de explozie, cu dispozițiile directivelor specifice în vigoare.

1.5.8. Zgomotul

Echipamentul trebuie să fie proiectat și construit în așa fel încât riscurile rezultând din emisia de zgomote transmisibile prin aer să fie redusă la cel mai scăzut nivel, ținându-se seama de progresul tehnic și de existența unor mijloace de reducere a zgomotului, în special la sursă.

1.5.9. Vibrațiile

Echipamentul trebuie să fie proiectat și construit în așa fel încât riscurile rezultând din vibrațiile produse de echipament să fie reduse la cel mai scăzut nivel, ținându-se seama de progresul tehnic și de existența unor mijloace de reducere a zgomotului, în special la sursă.

1.5.10. Radiațiile

Echipamentul trebuie să fie proiectat și construit în așa fel încât orice emisie de radiații să fie limitată la nivelul necesar pentru funcționarea sa, iar efectele acesteia asupra persoanelor expuse să fie inexistente sau reduse la proporții care nu reprezintă un pericol.

1.5.11. Radiațiile externe

Echipamentul trebuie să fie proiectat și construit în așa fel încât radiația externă să nu interfereze cu funcționarea lui.

1.5.12. Echipamentele laser

În cazul în care se folosesc echipamente laser, trebuie să se țină seama de următoarele dispoziții:

—	echipamentul laser de pe mașină trebuie să fie proiectat și construit în așa fel încât să împiedice orice radiații accidentale;

—	echipamentul laser de pe mașină trebuie să fie protejat în așa fel încât radiația efectivă, radiația produsă prin reflecție sau difuziune sau radiația secundară să nu dăuneze sănătății;

—	echipamentul optic pentru observarea și reglarea echipamentului laser de pe mașină trebuie să fie de așa natură încât razele laser să nu creeze nici un fel de risc pentru sănătate.

1.5.13. Emisiile de praf, gaze etc.

Mașina trebuie să fie proiectată, construită și/sau echipată în așa fel încât să evite riscurile cauzate de gaze, lichide, praf, vapori și alte materiale reziduale pe care le produce.

În cazul în care există un risc, mașina trebuie să fie echipată astfel încât numitele substanțe să poată fi captate și/sau evacuate.

În cazul în care mașina nu este închisă în timpul funcționării normale, dispozitivele de captare și/sau de evacuare trebuie să fie situate cât mai aproape de sursa de emisie.

1.5.14. Riscul de a fi prins în mașină

Mașina trebuie să fie proiectată, construită sau prevăzută cu un mijloc de prevenire a situației în care o persoană expusă să poată fi prinsă în interiorul ei sau, dacă acest lucru nu este posibil, cu un mijloc de a cere ajutor.

1.5.15. Riscul de alunecare, împiedicare sau cădere

Acele părți ale echipamentului în care se presupune că se vor mișca sau vor sta persoanele trebuie să fie proiectate și construite în așa fel încât să prevină alunecarea, împiedicarea sau căderea persoanele pe sau în afara acestor părți.

1.6. Întreținerea

1.6.1. Întreținerea echipamentelor

Punctele de reglare, gresare și întreținere trebuie să fie amplasate în afara zonei periculoase. Trebuie să existe posibilitatea să se efectueze reglarea, întreținerea, repararea, curățarea și operațiile de depanare în timpul opririi echipamentului.

Dacă una din condițiile de mai sus nu poate fi satisfăcută din motive tehnice, aceste operații trebuie să fie posibile fără risc (a se vedea 1.2.5).

În cazul unui echipament automat și, în cazul altui echipament, atunci când este necesar, fabricantul trebuie să prevadă un dispozitiv de conectare pentru montarea echipamentului de diagnosticare și localizare a avariei.

Componentele mașinilor automate care trebuie să fie înlocuite frecvent, mai ales din cauza unor modificări de fabricație sau atunci când sunt supuse uzurii sau care se pot deteriora ca urmare a unui accident, trebuie să poată fi îndepărtate și înlocuite ușor și în siguranță. Accesul la aceste elemente trebuie să permită efectuarea acestor sarcini cu mijloacele tehnice necesare (unelte, instrumente de măsură etc.) în conformitate cu modul de operare specificat de fabricant.

1.6.2. Accesul la poziția de lucru și la punctele de intervenție

Fabricantul trebuie să asigure mijloacele de acces (scări fixe, scări mobile, pasarele etc.) pentru a permite accesul în siguranță la toate zonele folosite pentru operațiile de fabricație, reglare și întreținere.

1.6.3. Izolarea surselor de energie

Toate echipamentele trebuie prevăzute cu mijloace de izolare față de toate sursele de energie. Astfel de izolatori trebuie să fie foarte clar identificați. Aceștia trebuie să poată fi blocați dacă reconectarea ar putea pune în pericol persoanele expuse. În cazul echipamentelor alimentate cu curent electric printr-un ștecher introdus într-o priză în legată circuit, separarea acestuia este suficientă.

Izolatorul trebuie să poată fi blocat și atunci când operatorul nu are posibilitatea, din nici unul din punctele în care are acces, să verifice dacă sursa de energie este în continuare întreruptă.

După ce energia a fost întreruptă, în mod normal trebuie să fie capabil să disipeze toată energia reziduală sau depozitată în circuitele echipamentului fără riscuri pentru persoana expusă.

Ca excepție de la cerințele de mai sus, anumite circuite pot să rămână conectate la sursele lor de energie, de exemplu, pentru a fixa piesele, pentru a proteja informațiile, pentru a ilumina interioarele etc. În acest caz, trebuie să se ia măsuri speciale pentru a se asigura siguranța operatorului.

1.6.4. Intervenția operatorului

Echipamentul trebuie să fie proiectată, construită și echipată în așa fel încât necesitatea ca operatorul să intervină să fie limitată.

Dacă intervenția operatorului nu poate fi evitată, aceasta trebuie să aibă loc ușor și în condiții de siguranță.

1.6.5. Curățarea părților interne

Echipamentul trebuie să fie proiectat și construit astfel încât părțile interne care au conținut substanțe sau preparate periculoase să poată fi curățate fără a se intra în ele; toate deblocările trebuie să se poată face și din afară. Dacă este absolut imposibil să se evite pătrunderea în interiorul echipamentului, fabricantul trebuie să ia măsuri pe parcursul fabricării acestuia pentru a permite ca operațiunea de curățare să se efectueze cu minimum de risc.

1.7. Indicatori

1.7.0. Dispozitive de informare

Informațiile necesare pentru controlul echipamentului trebuie să fie lipsite de ambiguități și ușor de înțeles.

Nu trebuie să fie excesive pentru a nu-l suprasolicita pe operator.

În cazul în care sănătatea și siguranța persoanelor expuse pot fi puse în pericol din cauza funcționării defectuoase a unui echipament nesupravegheat, echipamentul trebuie să fie prevăzut cu dispozitive de emitere a unor semnale acustice sau luminoase adecvate.

1.7.1. Dispozitive de avertizare

În cazul în care mașina este echipată cu dispozitive de avertizare (cum ar fi semnale etc.), acestea trebuie să fie lipsite de ambiguități și ușor de perceput.

Operatorul trebuie să aibă posibilitatea de a verifica funcționarea unor astfel de dispozitive de avertizare în orice moment.

Trebuie să fie respectate cerințele directivelor specifice referitoare la culori și semnalele de siguranță.

1.7.2. Avertizarea asupra riscurilor reziduale

În cazul în care mai rămân riscuri în pofida măsurilor adoptate sau în cazul unor riscuri potențiale care nu sunt evidente (de exemplu, dulapuri electrice, surse radioactive, purjare a unui circuit hidraulic, pericol într-o zonă invizibilă etc.), fabricantul trebuie să prevadă panouri de avertizare.

Este de preferat ca aceste panouri de avertizare să folosească pictograme ușor de înțeles și/sau să fie elaborate într-una din limbile țării în care urmează să fie folosit echipamentul, însoțită, la cerere, de limbile înțelese de operatori.

1.7.3. Marcajul

Toate echipamentele trebuie să fie marcate lizibil și în așa fel încât marcajul să nu poată fi șters și să conțină următoarele date minime:

—	numele și adresa fabricantului;

—	marcajul „CE” (a se vedea anexa III);

—	menționarea seriei sau tipului;

—	numărul seriei, dacă există;

—	anul de fabricație.

În plus, în cazul în care fabricantul fabrică echipamente destinate utilizării într-o atmosferă potențial explozibilă, acest lucru trebuie să fie indicat pe echipament.

Echipamentele trebuie, de asemenea, să prezinte informații complete relevante cu privire la tipul lor și esențiale pentru utilizarea lor în condiții de siguranță (de exemplu, viteza maximă a unor piese rotative, diametrul maxim al uneltelor care pot fi montate, masa etc.).

În cazul în care o piesă a echipamentului trebuie să fie manevrată în timpul utilizării cu un echipament de ridicat, masa acestuia trebuie să fie indicată în mod lizibil, imposibil de șters și fără ambiguități.

Echipamentul interschimbabil menționat la articolul 1 alineatul (2) litera (a) a treia liniuță trebuie să poarte aceleași informații.

1.7.4. Instrucțiuni

(a)

Toate echipamentele trebuie să fie însoțite de instrucțiuni care să includă cel puțin următoarele:

—	repetarea informațiilor cu care este marcat echipamentul, cu excepția numărului de serie (a se vedea 1.7.3), precum și informațiile suplimentare corespunzătoare pentru facilitarea întreținerii (de exemplu, adresele importatorului, ale depanatorului etc.);

—	destinația utilizării echipamentului în sensul punctului 1.1.2 litera (c);

—	postul/posturile de lucru pe care urmează să le ocupe operatorii;

—

instrucțiuni de siguranță pentru:

—	punerea în funcțiune;

—	utilizare;

—	manevrare, în funcție de masa echipamentului și a diverselor lui părți dacă urmează să fie transportate separat în mod regulat; instalarea;

—	montaj, demontaj;

—

reglare;

—	întreținere (intervenții și reparații) să se poată efectua fără riscuri.

—	dacă este necesar, instrucțiuni pentru pregătirea personalului;

—	dacă este necesar, caracteristicile esențiale ale uneltelor corespunzătoare pentru echipament.

Dacă este cazul, instrucțiunile trebuie să atragă atenția asupra modurilor în care echipamentul nu trebuie să fie utilizat.

(b)

Instrucțiunile trebuie să fie elaborate într-una din limbile Comunității de către fabricant sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate. Când sunt puse în funcțiune, toate echipamentele trebuie să fie însoțite de o traducere a instrucțiunilor în limba sau în limbile țării în care urmează să fie folosite echipamentele și de instrucțiunile în limba originală. Această traducere trebuie să fie efectuată de către fabricant sau de către reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate, fie de persoana care introduce echipamentul în zona lingvistică respectivă. Prin derogare de la această cerință, instrucțiunile de întreținere pentru uzul personalului de specialitate, angajat de către fabricant sau de către reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate, pot fi elaborate numai într-una din limbile Comunității, înțeleasă de acest personal.

(c)	Instrucțiunile trebuie să conțină desene și diagrame necesare pentru punerea în funcțiune, întreținerea, inspecția, verificarea funcționării corecte și, acolo unde este cazul, repararea echipamentului, precum și alte instrucțiuni folositoare în special în ceea ce privește siguranța muncii.

(d)

Documentația care descrie echipamentul nu trebuie să fie în contradicție cu instrucțiunile în ceea ce privește aspectele de siguranță a muncii. Documentația tehnică prin care se descrie echipamentul trebuie să ofere informații referitoare la emisiile de zgomot în aer menționate la litera (f) și, în cazul echipamentelor tehnice portabile și/sau a celor ghidate manual, informații cu privire la vibrații, menționate la punctul 2.2.

(e)	Dacă este cazul, instrucțiunile trebuie să precizeze cerințele referitoare la instalare și asamblare pentru reducerea zgomotului sau a vibrațiilor (de exemplu, folosirea amortizoarelor, tipul și masa blocului de fundație etc.).

(f)

Instrucțiunile trebuie să ofere următoarele informații cu privire la emisiile de zgomot în aer produse de echipament, fie valoarea reală, fie o valoare stabilită pe baza măsurărilor făcute pe un echipament identic:

—	nivelul de presiune sonoră continuu echivalent ponderat A la postul de lucru, atunci când acesta depășește 70 dB(A); acolo unde acest nivel nu depășește 70 dB(A) acest lucru trebuie indicat;

—	valoarea maximă a presiunii sonore instantanee ponderate C la postul de lucru, atunci când aceasta depășește 63 Pa (130 dB raportat la 20 µPa);

—	nivelul puterii acustice emise de echipament acolo unde nivelul de presiune sonoră continuu echivalent ponderat A la postul de lucru depășește 85 dB(A).

În cazul unui echipament de mari dimensiuni, în locul nivelului puterii acustice se pot indica nivelurile continue echivalente de presiune sonoră din jurul echipamentului.

În cazul în care nu se aplică standardele armonizate, nivelurile sonore trebuie să fie măsurate prin utilizarea celor mai adecvate metode pentru acel echipament.

Fabricantul trebuie să indice condițiile de funcționare a echipamentului în timpul măsurării și metodele folosite pentru măsurare.

În cazul în care postul/posturile de lucru nu sunt definite sau nu pot fi definite, nivelurile de presiune sonoră trebuie măsurate la o distanță de 1 metru față de suprafața echipamentului și la o înălțime de 1,60 m. față de podea sau de platforma de acces. Trebuie să se indice poziția și valoarea presiunii sonore maxime.

(g)	Dacă fabricantul prevede că echipamentul va fi utilizat într-o atmosferă potențial explozibilă, instrucțiunile trebuie să dea toate informațiile necesare.

(h)

În cazul echipamentelor care pot fi destinate și folosirii de către operatori neprofesioniști, redactarea și prezentarea modului de întrebuințare – respectând celelalte cerințe esențiale menționate mai sus – trebuie să ia în considerare nivelul general de pregătire și perspicacitate care este de așteptat în mod normal din partea unor astfel de operatori.

2. CERINȚE ESENȚIALE DE SĂNĂTATE ȘI SIGURANȚĂ PENTRU ANUMITE CATEGORII DE ECHIPAMENTE TEHNICE

2.1. Mașini agro-alimentare

În cazul în care un echipament este destinat preparării și procesării produselor alimentare (de exemplu, fierbere, refrigerare, decongelare, spălare, manevrare, ambalare, depozitare, transport sau distribuție), acesta trebuie să fie proiectat și construit în așa fel încât să evite orice risc de infectare, îmbolnăvire sau contaminare și trebuie să se respecte următoarele reguli de igienă:

(a)	materialele în contact sau care pot intra în contact cu substanțele alimentare trebuie să îndeplinească condițiile stipulate în directivele relevante. Echipamentul trebuie să fie proiectat și construit în așa fel încât aceste materiale să poată fi curățate înainte de fiecare folosire;

(b)	toate suprafețele, inclusiv racordurile, trebuie să fie netede și nu trebuie să aibă nici rugozități, nici crăpături care să poată adăposti materii organice;

(c)	asamblajele trebuie să fie proiectate în așa fel încât să reducă la minimum proeminențele, bordurile și colțurile. Este de preferat să fie realizate prin sudură sau colaj continuu. Șuruburile, piulițele și niturile nu vor fi utilizate decât acolo unde sunt inevitabile din punct de vedere tehnic;

(d)	toate suprafețele în contact cu produsele alimentare trebuie să fie ușor de curățat și de dezinfectat, dacă se poate după îndepărtarea pieselor ușor de demontat. Suprafețele interne trebuie să aibă curbe cu o rază suficient de mare pentru a permite o curățare temeinică;

(e)	lichidele care rezultă din produsele alimentare, precum și din curățare, dezinfectare și clătire trebuie să poată fi deversate din mașină fără impedimente (eventual într-o poziție de „curățenie”);

(f)

echipamentul trebuie să fie proiectat și construit în așa fel încât să se evite orice infiltrare de lichid, orice acumulare de materii organice sau pătrunderea unor ființe vii, mai ales insecte, în zonele imposibil de curățat (de exemplu, pentru o mașină care nu este montată pe picioare sau pe rulete plasarea unui punct etanș între mașină și soclul acesteia, utilizarea unor asamblaje etanșe etc.);

(g)

echipamentul trebuie să fie proiectat și construit în așa fel încât nici o substanță auxiliară (de exemplu, lubrifianți etc.) să nu poată intra în contact cu produsele alimentare. Dacă este necesar, echipamentul trebuie să fie proiectat și construit în așa fel încât să permită verificarea continuă a respectării acestei cerințe.

Instrucțiuni

Pe lângă informațiile cerute la punctul 1, instrucțiunile trebuie să indice produsele și metodele recomandate pentru curățare, dezinfectare și clătire (nu numai pentru zonele ușor accesibile, ci și pentru zonele în care accesul este imposibil sau nerecomandat, cum ar fi conductele, care trebuie să fie curățate in situ).

2.2. Echipamente tehnice portabile și/sau ghidate manual

Echipamentele tehnice portabile și/sau ghidate manual trebuie să fie conforme cu următoarele cerințe esențiale de sănătate și siguranță:

—

în funcție de tipul de echipament, acesta trebuie să aibă o suprafață de sprijin cu o dimensiune suficientă și să aibă un număr suficient de mânere și suporți de dimensiuni corespunzătoare și dispuse în așa fel încât să asigure stabilitatea echipamentului în condițiile de funcționare prevăzute de fabricant;

—

cu excepția cazurilor unde acest lucru este imposibil sau unde există o comandă independentă, în cazul mânerelor care nu pot fi eliberate în deplină siguranță, echipamentul trebuie să fie prevăzut cu comenzi de pornire și de oprire dispuse în așa fel încât operatorul să le poată acționa fără a da drumul mânerelor;

—	trebuie să fie proiectat, construit și echipat în așa fel încât să elimine riscurile de pornire accidentală și/sau continuare a funcționării după ce operatorul a dat drumul mânerelor. Dacă această cerință nu este fezabilă din punct de vedere tehnic, trebuie să fie luate măsuri echivalente;

—	echipamentele portabile ținute cu mâna trebuie proiectate și construite în așa fel încât să permită, atunci când este necesar, verificarea vizuală a contactului uneltei cu materialul care este prelucrat.

Instrucțiuni

Instrucțiunile trebuie să dea următoarele informații cu privire la vibrațiile transmise de echipamentele tehnice portabile și/sau ghidate manual:

—	valoarea medie ponderată la pătrat a accelerației la care sunt supuse brațele, dacă depășește 2,5 m/s2, determinată prin regulile de încercare corespunzătoare. Când accelerația nu depășește 2,5 m/s2, acest lucru trebuie menționat.

Dacă nu există nici o regulă de încercare corespunzătoare, fabricantul trebuie să indice metodele de măsurare și condițiile în care au fost efectuate aceste măsurări.

2.3. Mașini pentru prelucrarea lemnului și a unor materiale similare

Mașinile pentru prelucrarea lemnului și mașinile pentru prelucrarea materialelor cu caracteristici fizice și tehnologice asemănătoare cu cele ale lemnului, cum ar fi pluta, osul, cauciucul dur, materialul plastic dur și alte materiale similare dure trebuie să fie conforme cu următoarele cerințe esențiale de sănătate și siguranță:

(a)

mașinile trebuie să fie proiectate, construite și echipate în așa fel încât piesa de prelucrat să poată fi plasată și ghidată în condiții de siguranță; în cazul în care piesa este ținută cu mâna sau pe un banc de lucru, acesta din urmă trebuie să fie suficient de stabil în timpul lucrului și nu trebuie să stânjenească mișcarea piesei;

(b)

în cazul în care mașina poate fi utilizată în condiții care presupun riscul ejectării pieselor de lemn, ea trebuie să fie proiectată, construită și echipată pentru a elimina această ejecție sau, dacă acest lucru nu este posibil, ejecția nu trebuie să dea naștere unui risc pentru operator și/sau pentru persoanele expuse;

(c)	mașina trebuie să fie echipată cu o frână automată care să oprească unealta într-un timp suficient de scurt dacă există riscul unui contact cu unealta în timp ce aceasta încetinește;

(d)

dacă unealta este integrată într-o mașină care nu este în întregime automată, aceasta din urmă trebuie să fie proiectată și construită în așa fel încât să elimine sau să reducă riscul de accident grav de exemplu prin folosirea unor blocuri tăietoare cilindrice, prin limitarea profunzimii tăieturii etc.

3. CERINȚE ESENȚIALE DE SĂNĂTATE ȘI SIGURANȚĂ ÎN VEDEREA DIMINUĂRII RISCURILOR SPECIFICE DATORATE MOBILITĂȚII ECHIPAMENTELOR

Echipamentele care prezintă riscuri datorate mobilității trebuie să fie proiectate și construite în așa fel încât să respecte cerințele indicate mai jos.

Riscurile datorate mobilității există întotdeauna în cazul mașinilor cu autopropulsie, remorcate sau împinse, sau trase de alte mașini sau tractoare, care funcționează în zone de lucru și necesită fie mobilitate în timpul funcționării, fie o deplasare continuă între mai multe poziții de lucru fixe succesive.

Riscuri datorate mobilității pot exista și în cazul mașinilor care funcționează fără a fi mișcate, dar care sunt echipate în așa fel încât pot fi mutate mai ușor dintr-un loc în altul (mașini dotate cu roți, rulete, glisiere etc., sau plasate pe suporturi, cărucioare etc.).

În scopul verificării motocultivatoarelor cu discuri și a motograpelor pentru ca acestea să nu prezinte riscuri inacceptabile pentru persoanele expuse, fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate trebuie să efectueze sau să ceară să se efectueze pentru fiecare tip de mașină încercările corespunzătoare.

3.1. Generalități

3.1.1. Definiție

Prin „conducător” se înțelege un operator care răspunde de deplasarea unui echipament. Conducătorul poate fi transportat de echipament sau poate merge pe jos, însoțind echipamentul, sau poate ghida mașina prin telecomandă (cablu, radio etc.).

3.1.2. Iluminatul

Dacă fabricantul a prevăzut utilizarea echipamentului cu autopropulsie într-un loc întunecos, echipamentul trebuie să fie dotat cu un dispozitiv de iluminare corespunzător lucrării de efectuat, fără a aduce atingere altor regulamente aplicabile (regulamente ale traficului rutier, regulamente de navigație etc.).

3.1.3. Proiectarea echipamentului în vederea ușurării manevrării

În timpul manevrării echipamentului sau a unor părți ale acestuia, nu trebuie să existe posibilitatea unor mișcări bruște sau a unor riscuri datorate instabilității, atât timp cât echipamentul sau părți ale acestuia sunt manevrate în conformitate cu instrucțiunile fabricantului.

3.2. Postul de lucru

3.2.1. Postul de conducere

Postul de conducere trebuie să fie proiectat în conformitate cu principiile ergonomice. Pot să existe două sau mai multe posturi de conducere și, în astfel de cazuri, fiecare post de conducere trebuie să fie dotat cu toate dispozitivele de control necesare. În cazul în care există mai mult de un post de conducere, echipamentul trebuie să fie proiectat în așa fel încât folosirea unuia dintre ele să excludă folosirea celorlalte, cu excepția opririlor de avarie. Postul de conducere trebuie să asigure o asemenea vizibilitate încât conducătorul să poată acționa echipamentul și instrumentele acestuia în condițiile de utilizare prevăzute în deplină siguranță pentru el însuși și pentru persoanele expuse. Dacă este necesar, trebuie să se prevadă dispozitive corespunzătoare pentru a remedia riscurile datorate unei vizibilității directe necorespunzătoare.

Echipamentul trebuie să fie proiectat și construit în așa fel încât din postul de conducere să nu existe nici un risc de contact neașteptat cu roțile sau șenilele pentru conducătorul sau operatorii aflați la bord.

Postul de conducere trebuie proiectat și construit în așa fel încât să evite orice risc pentru sănătate provocat de gazele de eșapament și/sau de lipsa de oxigen.

Postul de conducere al conducătorilor transportați trebuie să fie proiectat și construit în așa fel încât să se poată fixa pe el o cabină, în măsura în care există spațiu. În acest caz, cabina trebuie să conțină un loc pentru instrucțiunile necesare conducătorului și/sau operatorilor. Postul de conducere trebuie să fie prevăzut cu o cabină corespunzătoare acolo unde există riscuri datorate unui mediu periculos.

În cazul în care echipamentul este prevăzut cu o cabină, aceasta trebuie să fie proiectată, construită și/sau echipată în așa fel încât să asigure condiții bune de acționare pentru conducător și protecția acestuia împotriva altor pericole care ar putea exista (de exemplu, încălzire și ventilație necorespunzătoare, vizibilitate inadecvată, zgomot și vibrații excesive, căderea unor obiecte, perforarea de către obiecte, răsturnarea etc.). Ieșirea trebuie să permită o evacuare rapidă. În plus, trebuie să se prevadă o ieșire de urgență într-o direcție diferită față de cea obișnuită.

Materialele folosite pentru cabină și pentru amenajarea ei trebuie să fie ignifuge.

3.2.2. Scaunele

Scaunul conducătorului oricărui echipament trebuie să dea posibilitate conducătorului să mențină o poziție stabilă și să fie proiectat cu respectarea principiilor ergonomice.

Scaunul trebuie să fie proiectat în așa fel încât să reducă vibrațiile transmise conducătorului până la cel mai scăzut nivel la care se poate ajunge în mod normal. Dispozitivele de fixare ale scaunului trebuie să reziste la toate solicitările la care pot fi supuse, mai ales în cazul unei răsturnări. În cazul în care sub picioarele conducătorului nu există podea, conducătorul trebuie să aibă o stinghie pentru picioare acoperită cu un material antiderapant.

În cazul în care echipamentul este prevăzut cu o structură de protecție în caz de răsturnare, scaunul trebuie să fie echipat cu o centură de siguranță sau cu un dispozitiv echivalent care să-l mențină pe conducător pe locul său, fără a-i stânjeni mișcările necesare pentru conducere sau orice alte mișcări provocate de poziția suspendată.

3.2.3. Alte locuri

În cazul în care condițiile de utilizare prevăd că, pe lângă conducător, și alți operatori sunt transportați ocazional sau în mod regulat de echipament sau lucrează pe el, trebuie să fie prevăzute locuri corespunzătoare care să le dea posibilitatea de a fi transportați sau de a lucra la el fără risc, în special, fără riscul de a cădea.

În cazul în care condițiile de lucru permit, aceste locuri de muncă trebuie prevăzute cu scaune.

Dacă postul de conducere trebuie să fie echipat cu cabină, celelalte locuri trebuie să fie de asemenea protejate împotriva pericolelor care au justificat protejarea postului de conducere.

3.3. Comenzi

3.3.1. Dispozitive de comandă

Conducătorul trebuie să aibă posibilitatea de a acționa toate dispozitivele necesare pentru funcționarea mașinii din postul de conducere, cu excepția funcțiilor care pot fi activate în condiții de siguranță numai prin utilizarea dispozitivelor de control amplasate mai departe de postul de conducere. Aceasta se referă în special la alte posturi de lucru decât postul de conducere, de care răspund alți operatori, nu conducătorul, sau pentru care conducătorul trebuie să părăsească postul de conducere pentru a efectua manevra în condiții de siguranță.

În cazul în care există pedale, acestea trebuie proiectate, construite și montate în așa fel încât să permită acționarea lor de către conducător în siguranță cu risc minim de confuzie; trebuie să aibă o suprafață antiderapantă și să fie ușor de curățat.

În cazul în care funcționarea lor poate conduce la riscuri, mai ales mișcări periculoase, dispozitivele de comandă ale echipamentului, cu excepția celor cu poziții prestabilite, trebuie să revină la poziția neutră imediat ce operatorul nu mai acționează asupra lor.

În cazul echipamentelor cu roți, sistemul de ghidare trebuie să fie proiectat și construit în așa fel încât să reducă forța mișcărilor bruște ale volanului sau ale levierului cauzate de șocurile asupra roților de direcție.

Orice dispozitiv de control care blochează diferențialul trebuie să fie proiectat și dispus în așa fel încât să permită diferențialului să se deblocheze când echipamentul este în mișcare.

Ultima teză de la punctul 1.2.2 nu se aplică funcției de mobilitate.

3.3.2. Pornirea/deplasarea

Utilajele autopropulsate cu conducător transportat trebuie să fie echipate în așa fel încât să împiedice pornirea motorului de către persoane neautorizate.

Mișcarea de deplasare a utilajului autopropulsat cu conducător transportat trebuie să fie posibilă numai atunci când conducătorul se află la locul de comandă.

Atunci când, în scopuri funcționale, utilajul trebuie să fie dotat cu dispozitive care depășesc gabaritul lui normal (de exemplu, stabilizatori, braț de macara etc.) conducătorul trebuie să aibă mijloacele de a verifica ușor, înainte de punerea în mișcare a echipamentului, că aceste dispozitive sunt așezate într-o poziție care permite deplasarea în siguranță.

Aceasta se aplică și tuturor celorlalte piese care, pentru a permite deplasarea în siguranță, trebuie să fie plasate în anumite poziții și, dacă este necesar, blocate.

În cazul în care acest lucru este fezabil din punct de vedere tehnic și economic, deplasarea echipamentului trebuie să fie condiționată de poziția sigură a pieselor mai sus menționate.

Nu trebuie să existe posibilitatea ca echipamentul să se miște în timp ce se pornește motorul.

3.3.3. Funcția de deplasare

Fără a aduce atingere dispozițiilor regulamentelor circulației rutiere, utilajele aut-propulsate și remorcile acestora trebuie să îndeplinească cerințele de încetinire, oprire, frânare și imobilizare în așa fel încât să asigure siguranța în toate condițiile de funcționare, viteză, stare a solului și denivelări prevăzute de fabricant și corespunzătoare cu condițiile întâlnite în utilizarea normală.

Conducătorul trebuie să aibă posibilitatea de a încetini și de a opri utilajul autopropulsat cu ajutorul unui dispozitiv principal. În măsura în care este necesar din punct de vedere al siguranței, în caz de defectare a dispozitivului principal sau în absența alimentării cu energie care să acționeze dispozitivul principal, trebuie să se prevadă un dispozitiv de avarie cu comenzi în întregime independente și ușor accesibile pentru a permite încetinirea și oprirea.

În cazul în este necesar din punct de vedere al siguranței, trebuie prevăzut un dispozitiv de parcare pentru imobilizarea mașinii staționate. Acest dispozitiv poate fi combinat cu unul din dispozitivele menționate la al doilea paragraf, cu condiția ca acesta să fie pur mecanic.

Echipamentele comandate de la distanță trebuie să fie proiectate și construite în așa fel încât să se oprească automat în cazul în care conducătorul pierde controlul.

Punctul 1.2.4 nu se aplică funcției de deplasare.

3.3.4. Deplasarea utilajelor cu conducător pedestru

Deplasarea utilajelor autopropulsate cu conducător pedestru trebuie să fie posibilă numai prin acționarea permanentă de către conducător a dispozitivului de control respectiv. În special, nu trebuie să existe posibilitatea ca deplasarea să se producă în timp ce se pornește motorul.

Sistemele de comandă pentru utilajele cu control pedestru trebuie să fie proiectate în așa fel încât să reducă la minimum riscurile derivând din deplasarea bruscă a mașinii către conducător, în special:

(a)

strivire;

(b)	accidentare cauzată de uneltele rotative.

De asemenea, viteza normală de deplasare a utilajului trebuie să fie compatibilă cu viteza de deplasare a unui om care merge pe jos.

În cazul utilajelor la care se poate adapta un instrument rotativ, nu trebuie să existe posibilitatea de acționare a acestui instrument atunci când este angajată comanda de mers înapoi, cu excepția cazului în care mișcarea utilajului rezultă din mișcarea instrumentului. În acest caz, viteza de mers înapoi trebuie să fie de așa natură încât să nu prezinte pericol pentru conducător.

3.3.5. Defectarea circuitului de comandă

Defectarea alimentării cu energie a servodirecției, atunci când aceasta există, nu trebuie să împiedice conducerea utilajului în intervalul de timp necesar pentru oprirea lui.

3.4. Protecția împotriva riscurilor mecanice

3.4.1. Mișcări necomandate

Când o piesă a utilajului a fost oprită, orice deplasare din poziția de oprire, indiferent din ce motive, altele decât acționarea comenzilor, trebuie să fie de așa natură încât să nu prezinte pericol pentru persoanele expuse.

Utilajul trebuie proiectat, construit și plasat, dacă este cazul, pe suportul său mobil, în așa fel încât atunci când se mișcă, oscilațiile necontrolate ale centrului lui de greutate să nu-i afecteze stabilitatea și nici să nu exercite o presiune excesivă asupra structurii sale.

3.4.2. Riscul de rupere în timpul funcționării

Acele piese ale utilajului care se rotesc cu viteză mare și care, în pofida măsurilor luate, se pot rupe sau dezintegra, trebuie să fie fixate și protejate în așa fel încât, în caz de rupere, fragmentele lor să fie reținute sau, dacă acest lucru nu este posibil, să nu poată fi proiectate spre posturile de conducere sau de operare.

3.4.3. Răsturnarea

În cazul în care un utilaj autopropulsat cu conducător transportat sau eventual cu operatori transportați riscă să se răstoarne, utilajul trebuie să fie proiectat și dotat cu puncte de ancorare care să-i permită să fie echipat cu o structură de protecție pentru răsturnare (SPR).

Această structură trebuie să fie de așa natură încât, în caz de răsturnare, să permită conducătorului transportat și, atunci când este cazul, operatorilor transportați, un volum limită de deformare (VLD).

Pentru a verifica dacă structura respectă cerințele precizate la al doilea paragraf, fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate trebuie să efectueze el însuși sau să ceară să se efectueze încercările corespunzătoare pentru fiecare tip de structură vizat.

În plus, utilajele pentru lucrări de terasamente enumerate mai jos, cu o capacitate ce depășește 15 kW, trebuie să fie dotate cu o structură de protecție pentru răsturnare:

—	mașini de încărcat cu șenile sau roți;

—	mașini de încărcat cu lopată;

—	tractoare cu șenile sau roți;

—

screpere;

—	mașini de nivelat;

—	basculante cu articulație.

3.4.4. Obiecte în cădere

Când, în cazul unui utilaj autopropulsat cu conducător transportat sau eventual cu operatori transportați, există riscuri din cauza unor obiecte sau materiale care pot să cadă, utilajul trebuie să fie proiectat și dotat cu puncte de ancorare care să-i permită să fie echipat cu o structură de protecție împotriva obiectelor care cad (SPOC).

Această structură trebuie să fie de așa natură încât, în cazul căderii unor obiecte sau materiale, să garanteze operatorilor transportați un volum limită de deformare (VLD).

Pentru a verifica dacă structura respectă cerințele precizate în alineatul al doilea, fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate trebuie să efectueze el însuși sau să ceară să se efectueze încercările corespunzătoare pentru fiecare tip de structură vizat.

3.4.5. Mijloace de acces

Mânerele și scările trebuie să fie proiectate, construite și fixate în așa fel încât operatorii să le folosească instinctiv și să nu folosească comenzi pentru acest scop.

3.4.6. Dispozitive de remorcare

Toate echipamentele utilizate pentru remorcare sau pentru a fi remorcate trebuie să fie dotate cu dispozitive de remorcare sau cârlige proiectate, construite și fixate în așa fel încât să asigure conectarea și deconectarea ușoară și în siguranță și să prevină deconectarea accidentală în timpul utilizării.

În măsura în care sarcina de pe bara de tracțiune impune acest lucru, astfel de utilaje trebuie să fie echipate cu un suport cu o suprafață de sprijin adaptată încărcăturii și solului.

3.4.7. Transmisia energiei între utilajul autopropulsat (sau tractor) și mașina receptoare

Arborii de transmisie cu cardan care leagă utilajul autopropulsat (sau tractorul) de primul palier fix al mașinii receptoare trebuie să fie protejați pe partea utilajului cu autopropulsie și pe partea mașinii receptoare pe toată lungimea arborelui și a cardanelor sale.

Pe partea utilajului autopropulsat (sau a tractorului), priza la care este atașat arborele de transmisie trebuie să fie protejată fie printr-un ecran fixat pe utilajul auto-propulsat (sau tractor), fie prin alt dispozitiv care asigură o protecție echivalentă.

Pe partea utilajului remorcat, arborele receptor trebuie să fie introdus într-o carcasă de protecție fixată pe utilaj.

Limitatoarele de torsiune sau roțile libere pot să fie fixate la cardan numai pe partea dinspre mașina remorcată. Arborele de transmisie cu cardan trebuie să fie marcat în mod corespunzător.

Toate utilajele remorcate a căror funcționare necesită un arbore de transmisie pentru a le conecta la utilajul autopropulsat sau la tractor trebuie să aibă un sistem de atașare a arborelui de transmisie în așa fel încât atunci când utilajul este decuplat, arborele de transmisie și apărătoarea sa să nu fie avariate de contactul cu solul sau cu o piesă a utilajului.

Părțile exterioare ale apărătoarei trebuie să fie proiectate, construite și montate în așa fel încât să nu se poată roti împreună cu arborele de transmisie. Apărătoarea trebuie să acopere arborele de transmisie până la capetele fălcilor interne în cazul unui cardan simplu și cel puțin până la mijlocul cuplajului sau cuplajelor exterioare în cazul cardanelor „cu unghi mare”.

Fabricanții care asigură mijloacele de acces la posturile de lucru din apropierea arborelui de transmisie cardanică trebuie să se asigure că dispozitivele de protecție descrise la al șaselea paragraf nu pot fi utilizate ca trepte, decât dacă au fost proiectate și construite în acest scop.

3.4.8. Elemente mobile de transmisie

Prin derogare de la punctul 1.3.8 partea A, în cazul motoarelor cu ardere internă, dispozitivele de protecție demontabile care împiedică accesul la piesele în mișcare ale compartimentului motoarelor nu trebuie să aibă dispozitive de blocare dacă trebuie să fie deschise prin utilizarea unei unelte sau printr-o comandă situată la postul de conducere, dacă acesta din urmă se află într-o cabină complet închisă cu o încuietoare care să împiedice accesul persoanelor neautorizate.

3.5. Protecția împotriva altor riscuri

3.5.1. Baterii

Carcasa bateriilor trebuie să fie construită și fixată, iar bateria instalată în așa fel încât să se evite pe cât posibil șansa ca electrolitul să fie ejectat pe operator în eventualitatea unei răsturnări și/sau să se evite acumularea de vapori în locurile ocupate de operatori.

Utilajul trebuie proiectat și construit în așa fel încât bateria să poată fi deconectată cu ajutorul unui dispozitiv ușor accesibil prevăzut în acest scop.

3.5.2 Incendiu

În funcție de riscurile anticipate de fabricant în timpul funcționării utilajului, atunci când dimensiunile sale permit, acesta trebuie:

—	fie să permită instalarea unor stingătoare de incendiu ușor accesibile;

—	fie să fie prevăzute cu sisteme incorporate de stingere a incendiilor.

3.5.3 Emisiile de praf, gaze etc.

Atunci când există astfel de riscuri, echipamentul de captare prevăzut la punctul 1.5.13 poate fi înlocuit prin alte mijloace, de exemplu, precipitarea prin stropire cu apă.

Al doilea și al treilea paragraf de la punctul 1.5.13 nu se aplică acolo unde funcția principală a utilajului este aceea de a pulveriza produse.

3.6. Indicații

3.6.1. Semnalizare și avertizare

Echipamentele trebuie să aibă mijloace de semnalizare și/sau plăci cu instrucțiuni referitoare la utilizarea, reglarea, întreținerea lor, ori de câte ori este necesar să se asigure sănătatea și siguranța persoanelor expuse. Acestea trebuie să fie alese, proiectate și construite în așa fel încât să fie vizibile și imposibil de șters.

Fără a aduce atingere cerințelor care trebuie respectate pentru călătoria pe drumurile publice, utilajele cu conducător transportat trebuie să aibă următoarele echipamente:

—	un dispozitiv de semnalizare acustică pentru a alerta persoanele expuse;

—

un sistem de semnalizare luminoasă relevantă pentru condițiile de utilizare prevăzute, cum ar fi lămpi de stop, lumini de mers înapoi și girofaruri. Această ultimă cerință nu se aplică în cazul utilajelor care sunt destinate numai lucrului în subteran și care nu sunt alimentate cu energie electrică.

Utilajele telecomandate care, în condiții normale de folosire, expun persoanele riscurilor de impact sau strivire, trebuie să fie prevăzute cu mijloace corespunzătoare de semnalizare a mișcărilor lor sau cu mijloace de protejare a persoanelor expuse împotriva unor astfel de riscuri. Același lucru se aplică și în cazul în care utilajele presupun, atunci când sunt în funcțiune, repetarea constantă unei mișcări înainte-înapoi pe o singură axă, iar conducătorul nu are vizibilitate directă spre spatele mașinii.

Echipamentele trebuie să fie construite în așa fel încât dispozitivele de semnalizare să nu poată fi dezactivate în mod involuntar. În cazul în care acest lucru este esențial pentru siguranță, astfel de dispozitive trebuie să fie prevăzute cu mijloace prin care să se verifice dacă sunt în stare bună de funcționare, iar defectarea lor trebuie să fie vizibilă pentru operator.

În cazul în care deplasarea utilajului sau a uneltelor sale este deosebit de riscantă, trebuie să existe indicatoare pe mașină care să avertizeze împotriva apropierii de mașină în timp ce aceasta este în stare de funcționare; indicatoarele trebuie să fie lizibile de la o distanță suficient de mare pentru a asigura siguranța persoanelor care trebuie să se afle în apropiere.

3.6.2. Marcajul

La cerințele minime expuse la 1.7.3 trebuie să fie adăugate următoarele:

—	puterea nominală exprimată în kW;

—

masa în kilograme în configurația cea mai uzuală și, dacă este cazul:

—	forța maximă de tracțiune prevăzută de fabricant la cârligul de tracțiune în N;

—	sarcina verticală maximă prevăzută de fabricant la cârligul de tracțiune în N.

3.6.3. Manualul de instrucțiuni

Pe lângă cerințele minimale expuse la 1.7.4, manualul de instrucțiuni trebuie să conțină următoarele informații:

(a)

în privința vibrațiilor emise de utilaj, fie valoarea actuală, fie o cifră calculată din măsurări efectuate pe un utilaj identic:

—	valoarea medie ponderată la pătrat a accelerației la care sunt supuse brațele, dacă aceasta depășește 2,5 m/s2; dacă această valoare nu trebuie să depășească 2,5 m/s2, acest lucru trebuie menționat;

—	valoarea medie ponderată la pătrat a accelerației la care este supus trupul (picioarele sau posteriorul), dacă aceasta depășește 0,5 m/s2; dacă această valoare nu trebuie să depășească 0,5 m/s2, acest lucru trebuie menționat;

În cazul în care nu se aplică standardele armonizate, vibrațiile trebuie măsurate folosindu-se metoda cea mai potrivită pentru utilajul în cauză.

Fabricantul trebuie să indice condițiile de funcționare a utilajului în timpul măsurărilor și metodele folosite pentru efectuarea măsurărilor;

(b)

în cazul utilajelor care permit mai multe utilizări în funcție de echipamentul folosit, fabricanții utilajului de bază la care se pot atașa echipamentele interschimbabile și fabricanții echipamentelor interschimbabile trebuie să furnizeze informațiile necesare pentru ca echipamentul să poată fi instalat și utilizat în siguranță.

4. CERINȚE ESENȚIALE DE SĂNĂTATE ȘI SIGURANȚĂ PENTRU ATENUAREA RISCURILOR DATORATE OPERAȚIUNILOR DE RIDICARE

Echipamentele care prezintă riscuri datorate operațiunilor de ridicare – în principal, pericole de cădere a încărcăturii și coliziuni sau riscuri de răsturnare provocate de operațiunea de ridicare – trebuie să fie proiectate și construite în așa fel încât să îndeplinească cerințele expuse mai jos.

Riscurile datorate operațiunii de ridicare există în special în cazul echipamentelor destinate să deplaseze o sarcină unitară, presupunând un schimb de nivel în deplasare. Încărcătura poate fi constituită din obiecte, materiale sau bunuri.

4.1. Generalități

4.1.1. Definiții

(a)	„accesorii de ridicare” înseamnă componente sau echipamente care nu sunt atașate de utilaj, ci sunt plasate între utilaj și încărcătură sau pe încărcătură pentru a o atașa;

(b)	„accesorii de ridicare separate” înseamnă accesorii care ajută la fabricarea sau utilizarea unui dispozitiv de legare, cum ar fi cârlige cu ochi, verigi, inele, inele cu tijă etc.

(c)	„sarcină ghidată” înseamnă o încărcătură a cărei deplasare se face în întregime de-a lungul unor ghidaje rigide sau flexibile, a căror poziție este stabilită de puncte fixe;

(d)	„coeficient de exploatare” înseamnă raportul aritmetic dintre sarcina garantată de fabricant pe care o poate ține o piesă a echipamentului, un accesoriu sau utilaj și sarcina maximă de lucru marcată pe echipament, pe accesoriu sau pe utilaj;

(e)	„coeficient de încercare” înseamnă raportul aritmetic dintre sarcina folosită pentru efectuarea încercării statice sau dinamice pe o piesă a echipamentului, un accesoriu sau pe utilaj și sarcina maximă de lucru marcată, respectiv, pe echipament, pe accesoriu sau pe utilaj;

(f)

„încercare statică” înseamnă încercarea în timpul căreia utilajul sau accesoriul de ridicare este mai întâi inspectat și apoi supus unei forțe corespunzătoare cu sarcina maximă de lucru înmulțită cu coeficientul corespunzător de încercare statică și apoi reinspectat, după ce numita sarcină a fost eliberată, pentru a se constata că nu s-au produs avarii;

(g)

„încercare dinamică” înseamnă încercarea în timpul căreia utilajul este folosit în toate configurațiile sale posibile la sarcina de lucru maximă, ținându-se seama de comportamentul dinamic al echipamentului pentru a se verifica dacă echipamentul și proprietățile de siguranță funcționează în mod corespunzător.

4.1.2. Protecția împotriva riscurilor mecanice

4.1.2.1. Riscuri datorate lipsei de stabilitate

Utilajele trebuie să fie proiectate și construite în așa fel, încât stabilitatea cerută prin 1.3.1 să fie menținută atât în stare de funcționare, cât și în afara ei, inclusiv în toate fazele de transport, montare și demontare, în timpul unor defectări previzibile ale componentelor, precum și în timpul încercărilor efectuate în conformitate cu manualul de instrucțiuni.

În acest scop, fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate trebuie să folosească metode de verificare corespunzătoare: în special, pentru cărucioarele stivuitoare cu autopropulsie cu o ridicare la peste 1,80 m, fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate trebuie să efectueze sau să pună să se efectueze pentru fiecare tip de cărucior stivuitor vizat o încercare de stabilitate a platformei sau o încercare similară.

4.1.2.2. Șine de ghidare și căi de rulare

Utilajele trebuie prevăzute cu dispozitive care să acționeze pe șine de ghidare sau căi de rulare pentru a se preveni deraierea.

Cu toate acestea, dacă are loc deraierea în pofida existenței acestor dispozitive sau dacă se produce o avarie a ghidajelor sau a unui element de rulare, trebuie să se prevadă dispozitive care să împiedice căderea echipamentului, a componentei sau a încărcăturii sau răsturnarea mașinii.

4.1.2.3. Rezistența mecanică

Utilajele, accesoriile de ridicare și componentele detașabile trebuie să reziste solicitărilor cărora le sunt supuse, atât atunci când sunt în stare de folosință, cât și – atunci când acest lucru este aplicabil – când nu sunt în stare de folosință, în condițiile de instalare și funcționare prevăzute de fabricant și în toate configurațiile relevante, cu respectarea, atunci când este cazul, a efectelor factorilor atmosferici și a forțelor exercitate de persoane. Această cerință trebuie să fie satisfăcută și în timpul transportului, montării și demontării.

Echipamentele și accesoriile de ridicare trebuie să fie proiectate și construite în așa fel încât să prevină defecțiunile datorate oboselii sau uzurii, ținând seama de utilizarea pentru care sunt prevăzute.

Materialele folosite trebuie să fie alese ținându-se seama de mediul de muncă prevăzut de fabricant și avându-se în vedere, în special, coroziunea, abraziunea, impacturile, fragilitatea la rece și îmbătrânirea.

Echipamentele și accesoriile de ridicare trebuie să fie proiectate și construite în așa fel încât să reziste la suprasarcini în încercări statice fără deformare permanentă sau defecte aparente. Calculul trebuie să țină seama de valorile coeficientului de încercare statică ales pentru a garanta un nivel corespunzător de siguranță; acest coeficient are, de regulă, următoarele valori:

(a)	utilaje și accesorii de ridicare acționate manual: 1,5;

(b)	alte utilaje: 1,25.

Echipamentele trebuie proiectate și construite astfel încât să poată rezista, fără să se defecteze, la încercările dinamice efectuate cu sarcină de lucru maximă, înmulțită cu coeficientul de încercare dinamică. Acesta din urmă este ales astfel încât să garanteze un nivel de siguranță corespunzător: coeficientul este, în general, egal cu 1,1.

Încercările dinamice trebuie efectuate pe utilajele gata de a fi puse în funcțiune în condiții normale de utilizare. De regulă, încercările vor fi efectuate la vitezele nominale stabilite de fabricant. Dacă circuitul de comandă al utilajului permite mai multe mișcări simultane (de exemplu, rotarea și deplasarea încărcăturii), încercările trebuie să fie efectuate în condițiile cel mai puțin favorabile, adică, în general, prin combinarea respectivelor mișcări.

4.1.2.4. Scripeți, tamburi, lanțuri sau cabluri

Scripeții, tamburii și roțile trebuie să aibă un diametru corespunzător cu dimensiunea cablului sau a lanțurilor cu care vor fi echipate.

Tamburii și roțile trebuie să fie proiectate, construite și instalate în așa fel încât cablurile sau lanțurile cu care sunt echipate să se poată bobina în jurul lor fără a cădea de pe ele.

Cablurile folosite direct pentru ridicarea sau susținerea încărcăturii nu trebuie să aibă nici un fel de alte înnădiri decât cele de la extremități (înnădirile sunt tolerate în instalațiile care sunt destinate din concepție să fie modificate în mod regulat, în conformitate cu necesitățile de utilizare). Ansamblurile de cabluri și terminații au un coeficient de exploatare ales în așa fel încât să garanteze un nivel adecvat de siguranță; de regulă, acest coeficient este egal cu cinci.

Lanțurile de ridicare au un coeficient ales în așa fel încât să garanteze un nivel adecvat de siguranță; în general, acest coeficient este egal cu patru.

Pentru a verifica dacă s-a atins un coeficient de exploatare adecvat, fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate trebuie să efectueze sau să ceară să se efectueze încercările corespunzătoare pentru fiecare tip de lanț și cablu utilizat direct pentru ridicarea încărcăturii și pentru extremitățile cablurilor.

4.1.2.5. Accesorii separate de ridicare

Dimensiunile accesoriilor de ridicare trebuie să țină seama de procesele de obosire și îmbătrânire pentru un număr de cicluri de funcționare în conformitate cu durata de viață specificată în condițiile de funcționare pentru aplicația prevăzută.

În plus:

(a)	coeficientul de exploatare al ansamblului cablu metalic/extremitate cablu este ales în așa fel încât să garanteze un nivel corespunzător de siguranță; acest nivel este, în general, egal cu cinci. Cablurile nu trebuie să prezinte nici un fel de înnădituri sau bucle decât la capete;

(b)	în cazul în care se folosesc lanțuri cu verigi sudate, acestea trebuie să fie de tipul cu zale scurte. Coeficientul de exploatare al lanțurilor de orice tip este ales în așa fel încât să garanteze un nivel corespunzător de siguranță; în general, acest coeficient este egal cu patru;

(c)

coeficientul de exploatare al cablurilor textile depinde de material, de metoda de fabricare, de dimensiuni și de utilizare. Acest coeficient este ales în așa fel încât să garanteze un nivel corespunzător de siguranță; în general, acest coeficient este egal cu șapte, cu condiția ca materialele folosite să se dovedească a fi de foarte bună calitate și metoda de fabricație să fie corespunzătoare cu utilizarea prevăzută. Dacă nu se întâmplă așa, coeficientul este stabilit, de regulă, la un nivel mai înalt pentru a asigura un nivel echivalent de siguranță.

Cablurile textile și chingile nu trebuie să aibă alte noduri, înnădituri sau adaosuri decât cele de la capătul chingii, cu excepția cablurilor cu legare continuă.

(d)	toate componentele metalice care alcătuiesc sau sunt utilizate împreună cu o chingă trebuie să aibă un coeficient de exploatare ales în așa fel, încât să garanteze un nivel adecvat de siguranță; în general, acest coeficient este egal cu patru;

(e)	capacitatea maximă de lucru a unui cablu de legătură cu prindere multiplă este determinată pe baza coeficientului de siguranță de la piciorul cel mai slab, iar numărul de picioare și factorul de reducție depind de configurația chingii;

(f)

pentru a se verifica dacă s-a atins un coeficient de lucru adecvat, fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate trebuie să efectueze sau să pună să se efectueze încercările corespunzătoare pentru fiecare din tipurile de componente menționate la literele (a), (b), (c), și (d).

4.1.2.6. Controlul mișcărilor

Dispozitivele de control al mișcărilor trebuie să acționeze în așa fel încât utilajul pe care sunt instalate să fie menținut în stare de siguranță:

(a)	utilajul trebuie să fie proiectat sau prevăzut cu astfel de dispozitive încât amplitudinea mișcării componentelor sale să fie menținută între anumite limite specifice. Acționarea acestor dispozitive trebuie să fie precedată de un semnal de avertizare, atunci când este cazul;

(b)	în cazul în care mai multe utilaje fixe sau montate pe șine pot fi manevrate simultan în același loc, existând riscul de coliziune, aceste utilaje trebuie să fie proiectate și construite în așa fel încât să aibă posibilitatea instalării unor sisteme care să permită evitarea acestor riscuri;

(c)

mecanismele utilajelor trebuie să fie proiectate și construite în așa fel încât încărcătura să nu poată să alunece în mod periculos sau să cadă liber și pe neașteptate, nici chiar în cazul unei întreruperi parțiale sau totale a alimentării cu energie sau când operatorul încetează să mai comande mașina;

(d)	în condiții normale de funcționare, nu trebuie să existe posibilitatea ca încărcătura să fie lăsată în jos numai prin acționarea frânei de fricțiune, cu excepția utilajelor a căror funcționare cere să se procedeze în acest fel;

(e)	dispozitivele de ținere trebuie să fie proiectate și construite în așa fel încât să se evite scăparea bruscă a încărcăturii.

4.1.2.7. Mânuirea încărcăturilor

Postul de conducere al utilajului trebuie să fie plasat în așa fel încât să asigure o vedere cât mai amplă a traiectoriilor pieselor în mișcare, pentru a se evita eventuala coliziune cu persoanele sau echipamentele sau alte utilaje care ar putea executa manevre în același timp și care pot constitui un risc.

Utilajele cu încărcături ghidate fixate într-un singur loc trebuie să fie proiectate și construite în așa fel încât să prevină lovirea persoanelor expuse de încărcătură sau de contragreutăți.

4.1.2.8. Trăsnetul

Utilajele care au nevoie de protecție împotriva efectelor trăsnetelor în timpul funcționării trebuie să fie prevăzute cu un sistem care să conducă sarcinile electrice rezultate în pământ.

4.2. Cerințe speciale pentru utilajele a căror sursă de energie este alta decât efortul manual

4.2.1. Dispozitive de comandă

4.2.1.1. Postul de conducere

Cerințele expuse la punctul 3.2.1 se aplică și utilajelor fixe.

4.2.1.2. Scaunele

Cerințele expuse la punctul 3.2.2 primul și al doilea paragraf și cele expuse la punctul 3.2.3 se aplică și utilajelor fixe.

4.2.1.3. Dispozitivele de control

Dispozitivele care controlează mișcările utilajelor sau ale echipamentelor acestora trebuie să revină la poziția lor neutră imediat ce operatorul încetează să mai acționeze asupra lor. Cu toate acestea, pentru mișcările parțiale sau complete pentru care nu există riscul ca încărcătura sau utilajul să intre în coliziune, numitele dispozitive pot fi înlocuite cu dispozitive de control care să autorizeze oprirea automată la nivele preselectate, fără o comandă care să necesite acțiunea permanentă a operatorului.

4.2.1.4. Controlul solicitării

Utilajele cu o încărcătură maximă de lucru de peste 1 000 de kilograme sau cu un moment de răsturnare de peste 40 000 Nm trebuie să fie prevăzute cu dispozitive de avertizare a conducătorului și de prevenire a mișcărilor periculoase ale încărcăturii în cazurile de:

—

supraîncărcare a utilajului:

—	fie ca urmare a depășirii încărcăturii maxime de lucru;

—	fie ca urmare a momentelor depășirii încărcăturii maxime;

—	momente care conduc la depășirea răsturnării ca urmare a ridicării încărcăturii.

4.2.2. Instalația ghidată de cabluri

Cablurile transportoare, tractoare sau transportoare-tractoare trebuie să fie susținute de contragreutăți sau de alte dispozitive care să permită un control permanent al tensiunii.

4.2.3. Riscuri pentru persoanele expuse. Mijloace de acces la postul de conducere și la punctele de intervenție

Utilajele cu încărcături ghidate și utilajele pentru care suporții încărcăturii urmează un traseu clar definit trebuie să fie echipate cu dispozitive care să prevină orice riscuri pentru persoanele expuse.

Utilajele care deservesc anumite nivele specifice unde operatorii au acces la platforma de încărcare pentru a stivui sau a lega încărcătura trebuie să fie proiectate și construite în așa fel încât să prevină deplasarea necontrolată a platformei de încărcare, mai ales în timpul încărcării și al descărcării.

4.2.4. Aptitudinea pentru utilizare

Când utilajul este introdus pe piață sau este pus în funcțiune pentru prima oară, fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate trebuie să se asigure – luând măsurile necesare sau cerând ca acestea să fie luate – că accesoriile și utilajele de ridicare care sunt gata de utilizare – indiferent că sunt acționate manual sau alimentate cu energie – pot să-și îndeplinească funcțiile specifice în condiții de siguranță. Numitele măsuri trebuie să țină seama de aspectele statice și dinamice ale echipamentului.

În cazul în care echipamentul nu poate fi asamblat în incinta fabricantului sau a reprezentantului său autorizat stabilit în Comunitate, trebuie să se ia măsurile corespunzătoare la locul de utilizare. În caz contrar, măsurile pot fi luate la sediul fabricantului sau la locul de utilizare.

4.3. Marcajul

4.3.1. Lanțuri și cabluri

Fiecare lungime de lanț, cablu sau chingă de ridicare, care nu face parte dintr-un ansamblu, trebuie să poarte un marcaj sau, acolo unde acest lucru nu este posibil, o placă sau un inel permanent cu numele și adresa fabricantului sau a reprezentantului său autorizat stabilit în Comunitate și referințele de identificare ale certificatului relevant.

Certificatul trebuie să prezinte informațiile cerute de standardele armonizate sau, dacă acestea nu există, cel puțin următoarele informații:

—	numele fabricantului sau al reprezentantului său autorizat stabilit în Comunitate;

—	adresa din cadrul Comunității a fabricantului sau a reprezentantului său autorizat, după caz;

—

o descriere a lanțului sau cablului care va include:

—	dimensiunea sa nominală;

—	construcția;

—	materialul din care este confecționat și

—	orice tratament metalurgic special aplicat materialului;

—	dacă a fost încercat, standardul utilizat;

—	încărcătura maximă la care trebuie supus lanțul sau cablul în timpul funcționării. Se pot furniza o serie de valori pentru aplicații specifice.

4.3.2. Accesorii de ridicat

Toate accesoriile de ridicat trebuie să prezinte următoarele informații:

—	identificarea fabricantului;

—	identificarea materialului (de exemplu, clasificarea internă), atunci când această informație este necesară pentru compatibilitatea dimensională;

—	identificarea sarcinii maxime de exploatare;

—	marcajul „CE”.

În cazul accesoriilor care includ componente cum ar fi cablurile și chingile, pe care marcajul este practic imposibil, informațiile menționate în primul paragraf trebuie să fie prezentate pe o placă sau pe un alt mijloc și fixate foarte bine de accesoriu.

Informațiile specifice trebuie să fie lizibile și situate într-un loc de unde nu există pericolul să dispară ca urmare a manevrării, uzurii etc. și să nu pună în pericol rezistența accesoriului.

4.3.3. Utilajele

Pe lângă informațiile minime prevăzute la punctul 1.7.3, fiecare utilaj trebuie să prezinte în mod lizibil și imposibil de șters informații referitoare la sarcina sa nominală:

(i)	indicate în formă decodificată și cât mai vizibil pe utilaj în cazul echipamentelor care au numai o singură valoare posibilă;

(ii)	acolo unde sarcina nominală depinde de configurația mașinii, fiecare post de conducere trebuie să fie prevăzut cu o plăcuță de sarcină care să indice, de preferință sub forma unei diagrame sau cu ajutorul unui tabel, sarcinile nominale ale fiecărei configurații.

Utilajele echipate cu suport de sarcină care permite accesul persoanelor și implică riscul de cădere trebuie să aibă un semn de avertizare clar și imposibil de șters care să interzică ridicarea persoanelor. Acest semn de avertizare trebuie să fie vizibil din toate locurile de unde este posibil accesul.

4.4. Manualul de instrucțiuni

4.4.1 Accesoriile de ridicare

Fiecare accesoriu de ridicare sau fiecare lot comercial indivizibil de accesorii de ridicare trebuie să fie însoțit de un manual de instrucțiuni care să prezinte cel puțin următoarele informații specifice:

—	condițiile normale de utilizare;

—	instrucțiunile de utilizare, de demontare și de întreținere;

—	limitele de utilizare [mai ales pentru accesoriile care nu respectă punctul 4.1.2.6 litera (e)].

4.4.2. Utilajele

Pe lângă punctul 1.7.4, manualul de instrucțiuni trebuie să includă și următoarele informații:

(a)

caracteristicile tehnice ale utilajului și în special:

—	dacă este cazul, o copie a tabelului sarcinilor descris la punctul 4.3.3 litera (ii)

—	reacțiile la suporți sau ancoraje și caracteristicile șinelor;

—	dacă este cazul, definiția și mijloacele de instalare a balastului;

(b)	cuprinsul jurnalului de exploatare și întreținere, dacă acesta nu este furnizat o dată cu utilajul;

(c)	indicații de utilizare, mai ales pentru a remedia vizibilitatea directă insuficientă a operatorului asupra încărcăturii;

(d)	instrucțiunile necesare pentru efectuarea încercărilor înainte de punerea în funcțiune pentru prima dată a unui utilaj care nu este asamblat la sediul fabricantului în forma în care urmează să fie utilizat.

5. CERINȚE ESENȚIALE DE SĂNĂTATE ȘI SIGURANȚĂ PENTRU UTILAJELE DESTINATE LUCRULUI ÎN SUBTERAN

Utilajele destinate lucrului în subteran trebuie să fie proiectate și construite în așa fel încât să respecte cerințele expuse mai jos.

5.1. Riscuri datorate lipsei de stabilitate

Elementele de sprijin mobile trebuie să fie proiectate și construite în așa fel încât să mențină direcția dată atunci când se deplasează și să nu alunece înainte de a ajunge sub sarcină sau când sunt sub sarcină și nici după ce sarcina a fost îndepărtată. Ele trebuie să fie echipate cu ancoraje pentru plăcile superioare ale stâlpilor hidraulici individuali de susținere.

5.2. Deplasarea

Elementele de sprijin mobile trebuie să permită deplasarea nestânjenită a persoanelor expuse.

5.3. Iluminatul

Cerințele prevăzute la punctul 1.1.4 al treilea paragraf nu se aplică.

5.4. Dispozitivele de comandă

Dispozitivele de accelerație și frână ale utilajelor care se deplasează pe șine trebuie să fie manuale. Cu toate acestea, comanda de oprire în caz de urgență („om-mort”) poate fi acționată cu piciorul.

Dispozitivele de comandă ale elementelor de sprijin mobile trebuie să fie proiectate și dispuse în așa fel încât, în timpul operațiunilor de deplasare, operatorii să fie protejați de un suport fix. Dispozitivele de control trebuie să fie protejate împotriva unei declanșări neprevăzute.

5.5. Oprirea

Utilajele cu autopropulsie care se deplasează pe șine pentru utilizarea la lucru în subteran trebuie să fie echipate cu o comandă de oprire în caz de urgență („om-mort”) care să acționeze pe circuitul de control al deplasării utilajului.

5.6. Incendiu

Liniuța a doua a punctului 3.5.2 este obligatorie în privința utilajelor care conțin componente ușor inflamabile.

Sistemul de frânare al utilajului destinat utilizării la lucrările în subteran trebuie să fie proiectat și construit în așa fel încât să nu producă scântei sau să provoace incendii.

Echipamentele cu motoare termice utilizate la lucrări în subteran trebuie să fie dotate numai cu motoare cu combustie internă care utilizează combustibil cu o presiune scăzută de evaporare și care exclud orice de scântei de origine electrică.

5.7. Emisiile de praf, gaze etc.

Gazele de eșapament ale motoarelor cu combustie internă nu trebuie să fie eliberate în sus.

6. CERINȚE ESENȚIALE DE SĂNĂTATE ȘI SIGURANȚĂ PENTRU DIMINUAREA UNOR RISCURI DEOSEBITE DATORATE RIDICĂRII SAU DEPLASĂRII PERSOANELOR

Utilajele care prezintă riscuri datorate ridicării sau deplasării persoanelor trebuie să fie proiectate și construite în așa fel încât să îndeplinească cerințele de mai jos.

6.1. Generalități

6.1.1. Definiție

În sensul prezentului capitol, „transportor” reprezintă un dispozitiv cu care persoanele sunt susținute pentru a fi ridicate, coborâte sau deplasate.

6.1.2. Rezistența mecanică

Coeficienții de exploatare definiți la punctul 4 nu sunt adecvați pentru mașinile care urmează să ridice sau să deplaseze persoane și trebuie, de regulă, să fie dublați. Podeaua transportorului trebuie să fie proiectată și construită în așa fel încât să ofere spațiul și rezistența corespunzătoare unui număr maxim de persoane și sarcinii maxime de lucru prevăzute de fabricant.

6.1.3 Controlul solicitării pentru tipurile de dispozitive alimentate cu altă sursă de energie decât forța umană

Cerințele de la punctul 4.2.1.4 se aplică indiferent de cifra sarcinii maxime de lucru. Această cerință nu se aplică echipamentelor pentru care fabricantul poate să demonstreze că nu există risc de supraîncărcare și/sau răsturnare.

6.2. Dispozitive de comandă

6.2.1. În cazul în care cerințele de siguranță nu impun alte soluții:

Transportorul trebuie, de regulă, să fie proiectat și construit în așa fel încât persoanele din interior să aibă mijloace de control asupra deplasării în sus și în jos și, dacă este cazul, de deplasare a transportorului pe orizontală în raport cu echipamentul.

În timpul funcționării, aceste dispozitive de comandă trebuie să aibă prioritate față de alte dispozitive de comandă ale aceleiași deplasări, cu excepția dispozitivelor de oprire în caz de urgență.

Dispozitivele de comandă ale acestor mișcări trebuie să fie cu comandă menținută, cu excepția cazurile în care mașina deservește nivele specifice.

6.2.2. Dacă utilajul pentru ridicarea sau deplasarea persoanelor poate fi deplasat cu ajutorul transportorului într-o altă poziție decât cea de repaus, acesta trebuie să fie proiectat și construit în așa fel încât persoana sau persoanele din transportor să aibă posibilitatea de a preveni riscurile produse de deplasarea utilajului.

6.2.3. Utilajele pentru ridicarea sau deplasarea persoanelor trebuie să fie proiectate, construite și echipate în așa fel încât vitezele excesive ale transportorului să nu provoace riscuri.

6.3. Riscul reprezentat de căderea persoanelor din transportor

6.3.1. Dacă măsurile menționate la punctul 1.1.15 nu sunt adecvate, transportoarele trebuie să fie echipate cu un număr suficient de puncte de ancorare pentru numărul de persoane care ar putea să utilizeze transportorul, suficient de rezistente pentru atașarea echipamentului individual de protecție împotriva pericolului de cădere.

6.3.2. Toate trapele din podea sau din plafon sau ușile laterale trebuie să se deschidă într-un sens care să împiedice riscul căderii în cazul deschiderii lor neprevăzute.

6.3.3. Utilajele pentru ridicare și deplasare trebuie să fie proiectate și construite în așa fel încât înclinația podelei transportorului să nu ducă la apariția riscului ca ocupanții să cadă, inclusiv când acesta este în mișcare.

Podeaua transportorului trebuie să fie antiderapantă.

6.4. Riscurile de cădere sau de răsturnare a transportorului

6.4.1. Utilajele pentru ridicarea sau transportul persoanelor trebuie să fie proiectate și construite în așa fel încât să prevină căderea sau răsturnarea transportorului.

6.4.2. Accelerarea și frânarea transportorului sau a vehiculului de transport, aflate sub comanda operatorului sau declanșate de un dispozitiv de siguranță și în condițiile de viteză și încărcătură maximă prevăzute de fabricant nu trebuie să provoace nici un pericol pentru persoanele expuse.

6.5. Indicații

În cazul în care este necesar să se asigure siguranța, transportorul trebuie să prezinte informațiile relevante esențiale.

ANEXA II

A. Conținutul declarației de conformitate „CE” a echipamentului (1)

Declarația de conformitate „CE” trebuie să conțină următoarele elemente:

—	numele și adresa fabricantului sau a reprezentantului său autorizat stabilit în Comunitate (2);

—	descrierea echipamentului (3);

—	toate dispozițiile relevante respectate de echipament;

—	dacă este cazul, numele și adresa organismului de notificare și numărul certificatului de examinare „CE” de tip;

—	dacă este cazul, numele și adresa organismului de notificare căruia i-a fost înaintat dosarul în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) litera (c) prima liniuță;

—	dacă este cazul, numele și adresa organismului de notificare care a efectuat verificarea în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) litera (c) a doua liniuță;

—	dacă este cazul, o trimitere la standardele armonizate;

—	dacă este cazul, standardele tehnice naționale și specificațiile folosite;

—	identificarea persoanei împuternicite să semneze în numele fabricantului sau al reprezentantului său autorizat.

B. Conținutul declarației fabricantului sau a reprezentantului său autorizat stabilit în Comunitate [articolul 4 alineatul (2)]

Declarația fabricantului menționată la articolul 4 alineatul (2) trebuie să conțină următoarele elemente:

—	numele și adresa fabricantului sau a reprezentantului său autorizat stabilit în Comunitate;

—	descrierea echipamentului sau a părților echipamentului;

—	dacă este cazul, numele și adresa organismului de notificare și numărul certificatului de examinare „CE” de tip;

—	dacă este cazul, numele și adresa organismului de notificare la care a fost înaintat dosarul în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) litera (c) prima liniuță;

—	dacă este cazul, numele și adresa organismului de notificare care a efectuat verificarea în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) litera (c) a doua liniuță;

—	dacă este cazul, o trimitere la standardele armonizate;

—	o declarație în sensul că utilajul nu trebuie să fie pus în funcțiune până când echipamentul în care urmează să fie integrat nu este declarat conform cu dispozițiile directivei;

—	identificarea persoanei care semnează.

C. Conținutul declarației de conformitate „CE” pentru componentele de siguranță care sunt introduse pe piață separat (1)

Declarația de conformitate „CE” trebuie să conțină următoarele elemente:

—	numele și adresa fabricantului sau a reprezentantului său autorizat stabilit în Comunitate (2);

—	descrierea componentei de siguranță (4);

—	funcția de siguranță îndeplinită de componentă, dacă aceasta nu reiese din descriere;

—	dacă este cazul, denumirea și adresa organismului notificat și numărul certificatului de examinare „CE” de tip;

—	dacă este cazul, numele și adresa organismului notificat la care a fost înaintat dosarul în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) litera (c) prima liniuță;

—	dacă este cazul, numele și adresa organismului notificat care a efectuat verificarea în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) litera (c) a doua liniuță;

—	dacă este cazul, o trimitere la standardele armonizate;

—	dacă este cazul, standardele tehnice naționale și specificațiile folosite;

—	identificare persoanei împuternicite să semneze în numele fabricantului sau al reprezentantului său autorizat stabilit în Comunitate.

(1) Această declarație trebuie să fie elaborată în aceeași limbă ca și instrucțiunile originale [a se vedea anexa I punctul 1.7.4 litera (b)] și trebuie să fie dactilografiată sau olograf cu majuscule. Declarația trebuie să fie însoțită de o traducere într-una din limbile oficiale ale țării în care urmează să fie utilizat echipamentul. Traducerea trebuie să fie făcută în conformitate cu aceleași condiții ca și cele pentru traducerea instrucțiunilor.

(2) Denumirea firmei și adresa completă; reprezentantul său autorizat trebuie să furnizeze, de asemenea, denumirea firmei și adresa fabricantului.

(3) Descrierea echipamentului (marca, tipul, seria și numărul etc.).

(4) Descrierea componentei de siguranță (marca, tipul, seria și numărul, dacă este cazul, etc.).

ANEXA III

MARCAJUL DE CONFORMITATE „CE”

—	Marcajul de conformitate „CE” constă din inițialele „CE” în următoarea formă:

—	dacă marcajul „CE” este mărit sau micșorat, proporțiile date în desenul de mai sus trebuie să fie respectate;

—	diversele componente ale marcajului „CE” trebuie să aibă material aceeași dimensiune pe verticală, care nu poate fi mai mică de 5 mm. Se poate face derogare de la această dimensiune minimă pentru mașinile de dimensiuni mici.

ANEXA IV

TIPURILE DE UTILAJE ȘI COMPONENTE DE SIGURANȚĂ CĂRORA TREBUIE SĂ LI SE APLICE PROCEDURA MENȚIONATĂ LA ARTICOLUL 8 ALINEATUL (2) LITERELE (b) ȘI (c)

A. Utilaje

Ferăstraie circulare (cu una sau cu mai multe lame) pentru prelucrarea lemnului și a unor materiale similare sau pentru prelucrare cărnii sau a unor materiale similare.

1.1. Ferăstraie mecanice cu unealtă în poziție fixă în timpul funcționării, cu pat fix și alimentare manuală a piesei de prelucrat sau cu alimentator de energie demontabil.

1.2. Ferăstraie mecanice cu unealtă în poziție fixă în timpul funcționării, cu pat sau cărucior acționat manual cu mișcare alternativă.

1.3. Ferăstraie mecanice cu unealtă în poziție fixă în timpul funcționării, cu dispozitiv mecanic de alimentare incorporat pentru piesele de prelucrat, cu încărcare și/sau descărcare manuală.

1.4. Ferăstraie mecanice cu unealtă mobilă în timpul funcționării, cu dispozitiv mecanic de alimentare și cu încărcare și/sau descărcare manuală.

2. Mașini de rindeluit la suprafață alimentate manual pentru prelucrarea lemnului.

3. Mașini de rindeluit în grosime pentru o latură, cu încărcare și/sau descărcare manuală pentru prelucrarea lemnului.

4. Ferăstraie-panglică cu pat fix sau mobil și cărucior mobil, cu încărcare și/sau descărcare manuală, pentru prelucrarea lemnului sau a materialelor analoage sau pentru prelucrarea cărnii și a materialelor analoage.

5. Mașini combinate de tipurile menționate la punctele 1–4 și la punctul 7 pentru prelucrarea lemnului și a materialelor analoage.

6. Mașini de tăiat cepuri alimentate manual, cu mai multe stative pentru prelucrarea lemnului.

7. Mașini de format cu ax vertical cu alimentare manuală pentru prelucrarea lemnului și a materialelor analoage.

8. Ferăstraie cu lanț pentru prelucrarea lemnului.

9. Prese, inclusiv prese de îndoit, pentru prelucrarea la rece a metalelor, cu încărcare și/sau descărcare manuală, ale căror părți mobile pot avea o cursă de peste 6 mm și o viteză de peste 30 mm/s.

10. Mașini de format materiale plastice prin injecție sau presare cu încărcare și/sau descărcare manuală.

11. Mașini pentru modelarea cauciucului prin injecție sau presare cu încărcare și/sau descărcare manuală.

12. Mașini pentru lucru în subteran de următoarele tipuri:

—	utilaje cu deplasare de șine: locomotive și vagoane cu frână;

—	elemente de sprijin hidraulice;

—	motoare cu ardere internă destinate utilajelor pentru lucrări în subteran.

13. Camioane cu încărcare manuală pentru colectarea deșeurilor menajere cu mecanism de compactare incorporat.

14. Dispozitive de protecție și arbori de transmisie detașabili cu cardan, așa cum au fost descrise la punctul 3.4.7.

15. Vehicule de deservire a lifturilor.

16. Dispozitive pentru ridicarea persoanelor care presupun un risc de cădere pe verticală de la o înălțime de peste trei metri.

17. Mașini pentru producerea articolelor pirotehnice.

B. Componente de siguranță

1. Dispozitive electro-sensibile destinate special pentru detectarea persoanele în scopul asigurării siguranței acestora (bariere nemateriale, covoare cu senzori, detectori electromagnetici etc.).

2. Unități logice care asigură funcțiile de siguranță a comenzilor bimanuale.

3. Ecrane mobile automate pentru protecția preselor menționate la punctele 9, 10 și 11.

4. Structuri de protecție împotriva răsturnării (SPR).

5. Structuri de protecție împotriva obiectelor care cad (SPOC).

ANEXA V

DECLARAȚIA DE CONFORMITATE „CE”

În înțelesul prezentei anexe, „echipamente tehnice” înseamnă fie „echipament tehnic”, fie „componentă de siguranță”, astfel cum au fost definite în articolul 1 alineatul (2).

1. Declarația de conformitate „CE” este procedura prin care fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate declară că echipamentul introdus pe piață respectă toate cerințele esențiale de sănătate și siguranță care îl privesc.

2. Semnarea declarației de conformitate „CE” îl autorizează pe fabricant sau pe reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate să aplice marcajul „CE” pe echipament.

3. Înainte de emiterea declarației de conformitate „CE”, fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate trebuie să asigure și să poată garanta că documentația enumerată mai jos este și va rămâne disponibilă la sediul său în scopul unui eventual control:

(a)

un dosar tehnic de construcție cuprinzând:

—	o schiță generală a echipamentului, precum și schițe ale circuitelor de comandă;

—	schițe detaliate, însoțite de note de calcul, rezultatele încercărilor etc., necesare pentru verificarea conformității echipamentului cu cerințele esențiale de sănătate și siguranță;

—

o listă cu:

—	cerințele esențiale ale prezentei directive;

—	standardele și

—	alte specificații tehnice care au fost folosite la proiectarea echipamentului;

—	o descriere a metodelor adoptate pentru eliminarea riscurilor prezentate de echipament;

—	dacă dorește, orice alt raport tehnic sau certificat obținut de la un organism sau laborator (1) competent;

—	dacă declară conformitatea cu un standard tehnic care prevede acest lucru, orice raport tehnic care dă rezultatele încercărilor efectuate la alegerea lui fie de el însuși, fie de către un organism sau laborator competent (1);

—	o copie a instrucțiunilor pentru echipament.

(b)	în cazul fabricației în serie, măsurile interne care vor fi puse în aplicare pentru asigurarea menținerii conformității echipamentului cu dispozițiile directivei.

Fabricantul trebuie să efectueze cercetările sau încercările necesare asupra componentelor, accesoriilor sau echipamentului în întregime pentru a determina dacă prin concepția și construcția sa acestea pot fi asamblate și puse în funcțiune în condiții de siguranță.

Neprezentarea documentației ca urmare a unei cereri temeinic motivate de către autoritățile naționale competente poate constitui un temei suficient pentru punerea la îndoială a prezumției de conformitate cu cerințele directivei.

(a)

Documentația menționată la punctul 3 nu trebuie să existe în mod permanent în formă materială, dar trebuie să existe posibilitatea asamblării și punerii ei la dispoziție într-o perioadă de timp compatibilă cu importanța ei.

Aceasta nu trebuie să includă planuri detaliate și nici un fel de alte informații specifice în ceea ce privește subansamblurile folosite pentru producerea echipamentului, decât dacă cunoașterea lor este esențială pentru verificarea conformității cu cerințele fundamentale de siguranță.

(b)	Documentația menționată la punctul 3 este păstrată și pusă la dispoziția autorităților naționale competente timp de cel puțin 10 ani de la data fabricației echipamentului sau a ultimei unități produse, în cazul fabricației în serie.

(c)	Documentația menționată la punctul 3 este redactată într-una din limbile oficiale ale Comunităților, cu excepția instrucțiunilor pentru echipament.

(1) Un organism sau laborator este considerat competent dacă îndeplinește criteriile de evaluare precizate în standardele armonizate relevante.

ANEXA VI

EXAMINAREA „CE” DE TIP

În înțelesul prezentei anexe, „echipament” înseamnă fie „echipament tehnic”, fie „componentă de siguranță”, astfel cum au fost definite în articolul 1 alineatul (2).

1. Examinarea „CE” de tip reprezintă procedura prin care un organism notificat constată și atestă că un exemplar al echipamentului respectă dispozițiile prezentei directive care se referă la el.

2. Cererea de examinare „CE” de tip este înaintată de fabricant sau de reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate, unui singur organism notificat cu privire la un exemplar al echipamentului.

Cererea include:

—	numele și adresa fabricantului sau a reprezentantului său autorizat stabilit în Comunitate și locul de fabricare a echipamentului;

—

un dosar tehnic cuprinzând cel puțin:

—	o schiță generală a echipamentului, precum și schițe ale circuitelor de comandă;

—	schițe detaliate, însoțite de note de calcul, rezultatele încercărilor etc., necesare pentru verificarea conformității echipamentului cu cerințele esențiale de sănătate și siguranță;

—	o descriere a metodelor adoptate pentru eliminarea riscurilor prezentate de echipament și o listă a standardelor utilizate;

—	o copie a instrucțiunilor pentru echipament;

—	în cazul fabricației în serie, măsurile interne care vor fi aplicate pentru asigurarea menținerii conformității echipamentului cu dispozițiile directivei.

Aceasta este însoțită de un echipament reprezentativ din producția planificată sau, dacă este cazul, de o declarație referitoare la locul unde poate fi examinat echipamentul.

Documentația menționată mai sus nu trebuie să includă planuri detaliate și nici un fel de alte informații specifice în ceea ce privește subansamblurile folosite pentru producerea echipamentului, decât dacă cunoașterea lor este esențială pentru verificarea conformității cu cerințele fundamentale de siguranță.

3. Organismul de notificare va efectua examinarea „CE” de tip în modul descris mai jos:

—	examinează dosarul tehnic de construcție pentru a verifica corectitudinea acestuia și echipamentul prezentat sau pus la dispoziția sa;

—

în timpul examinării echipamentului, organismul:

(a)	se asigură că acesta a fost fabricat în conformitate cu dosarul tehnic de construcție și poate fi utilizat în siguranță în condițiile de funcționare prevăzute;

(b)	verifică dacă standardele – în cazul în care au fost utilizate – au fost aplicate corect;

(c)	efectuează examinările și încercările corespunzătoare pentru a verifica dacă echipamentul respectă cerințele esențiale de sănătate și siguranță aplicabile în cazul lui.

4. Dacă exemplarul respectă dispozițiile aplicabile în cazul său, organismul eliberează un certificat de examinare „CE” de tip care va fi înaintat solicitantului. Certificatul cuprinde concluziile examinării, indică toate condițiile în care poate fi eliberat și este însoțit de descrierile și schițele necesare pentru identificarea exemplarului aprobat.

Comisia, statele membre și alte organe aprobate pot să obțină o copie a certificatului și, pe baza unei cereri motivate, o copie a dosarului tehnic de construcție și a rapoartelor asupra examinării și a încercărilor efectuate.

5. Fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate informează organismul de notificare cu privire la orice modificare, oricât de mică, pe care a efectuat-o sau intenționează s-o efectueze la echipamentul la care se referă exemplarul prezentat. Organismul notificat examinează aceste modificări și îl informează pe fabricant sau pe reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate dacă certificatul de examinare „CE” de tip rămâne valabil.

6. Un organism care refuză să elibereze certificatul de examinare „CE” de tip informează în acest sens celelalte organisme notificate. Un organism care retrage certificatul de examinare „CE” informează în acest sens statul membru care l-a notificat. Acesta din urmă informează celelalte statele membre și Comisia în legătură cu aceasta, prezentând motivele deciziei.

7. Dosarele și corespondența referitoare la procedurile examinării „CE” de tip sunt redactate într-o limbă oficială a statului membru în care se află organismul notificat sau într-o limbă acceptată de acesta.

ANEXA VII

CRITERII MINIME CARE TREBUIE LUATE ÎN CONSIDERARE DE STATELE MEMBRE PENTRU NOTIFICAREA ORGANISMELOR

În înțelesul prezentei anexe, „echipament tehnic” înseamnă fie „echipament”, fie „componentă de siguranță”, astfel cum sunt definite în articolul 1 alineatul (2).

1. Organismul, directorul și personalul lui care răspund de efectuarea încercărilor de verificare nu trebuie să fie proiectantul, fabricantul, furnizorul sau cel care a instalat echipamentul pe care îl inspectează, nici reprezentantul uneia din aceste părți. Aceștia nu sunt implicați nici direct, nici ca reprezentanți în proiectarea, construcția, comercializarea sau întreținerea echipamentului. Aceasta nu exclude posibilitatea unor schimburi de informații tehnice între fabricant și organismul respectiv.

2. Organismul și personalul său efectuează încercările de verificare cu cel mai înalt nivel de integritate profesională și competență tehnică și nu sunt supuși nici unor presiuni sau stimulente, mai ales de natură financiară, care ar putea influența judecata lor sau rezultatele inspecției, mai ales din partea persoanelor sau a grupurilor de persoane interesate de rezultatul verificărilor.

3. Organismul are la dispoziția sa personalul necesar și posedă facilitățile necesare pentru a-i da posibilitatea să-și exercite în mod corespunzător sarcinile administrative și tehnice legate de verificare; acesta are, de asemenea, acces la echipamentul necesar pentru verificarea specială.

4. Personalul răspunzător de inspecție are:

—	o pregătire tehnică și profesională temeinică;

—	cunoștințe satisfăcătoare cu privire la cerințele încercărilor pe care le efectuează și experiență corespunzătoare în aceste încercări;

—	capacitatea de a redacta certificatele, procesele verbale și rapoartele cerute pentru autentificarea efectuării încercărilor.

5. Imparțialitatea personalului de inspecție trebuie să fie garantată. Remunerația sa nu depinde de numărul de încercări efectuate sau de rezultatele acestor încercări.

6. Organismul trebuie să subscrie o asigurare de răspundere civilă, cu excepția cazului în care această responsabilitate este acoperită de stat în conformitate cu legislația națională sau în care însuși statul membru este direct răspunzător de încercări.

7. Personalul organismului are obligația de a respecta secretul profesional în ceea ce privește toate informațiile dobândite prin efectuarea acestor sarcini (mai puțin în fața autorităților administrative competente ale statului în care se exercită aceste activități) în cadrul prezentei directive sau al oricărei dispoziții de drept intern care îi conferă efect.

ANEXA VIII

Partea A

Directive abrogate

(menționate în articolul 14)

Directiva 89/392/CEE și modificările sale subsecvente:

— Directiva 91/368/CEE	numai articolul 1
— Directiva 93/44/CEE
— Directiva 93/68/CEE	numai articolul 6

Partea B

Lista termenelor pentru transpunerea în legislația internă

(menționate în articolul 14)

Directiva

Termen pentru transpunere

Data aplicării

Directiva 89/392/CEE (JO L 183, 29.6.1989, p. 9)

1 ianuarie 1992

Începând de la 1 ianuarie 1993; începând de la 1 iulie 1995 pentru produsele menționate în directivele 86/295/CEE, 86/296/CEE și 86/663/CEE (1)

Directiva 91/368/CEE (JO L 198, 22.7.1991, p. 16)

1 ianuarie 1992

Începând de la 1 ianuarie 1993

Directiva 93/44/CEE (JO L 175, 19.7, p. 12)

1 iulie 1994

—	Începând de la 1 ianuarie 1995 (2)

—

Începând de la 1 iulie 1994 (2):

—	articolul 1 alineatul (10), cu excepția literelor (a), (b) și (q)

—	articolul 1 alineatul (11) literele (a) și (b)

—	articolul 1 alineatul (12) literele (c), (d), (e) și (f)

Directiva 93/68/CEE (JO L 220, 30.8.1993, p. 1)

1 iulie 1994

Începând de la 1 ianuarie 1995 (3)

(1) Pentru perioada care se încheie la 31 decembrie 1994, statele membre trebuie să autorizeze, cu excepția produselor menționate în directivele 86/295/CEE, 86/296/CEE și 86/663/CEE pentru care această perioadă s-a încheiat la 31 decembrie 1995, introducerea pe piață și punerea în funcțiune a echipamentelor tehnice care respectă dispozițiile de drept intern în vigoare pe teritoriile lor la 31 decembrie 1992.

(2) Pentru perioada care se încheie la 31 decembrie 1996, statele membre permit introducerea pe piață și punerea în funcțiune a echipamentelor tehnice pentru ridicarea și transportul persoanelor, precum și a dispozitivelor de protecție care respectă dispozițiile de drept intern în vigoare pe teritoriile lor la 14 iunie 1993.

(3) Până la 1 ianuarie 1997, statele membre permit introducerea pe piață și punerea în funcțiune a produselor care respectă dispozițiile referitoare la marcaj aflate în vigoare înainte de 1 ianuarie 1995.

ANEXA IX

TABEL DE CORESPONDENȚĂ

Directiva 89/392/CEE	Prezenta directivă
Articolul 1 alineatul (1)	Articolul 1 alineatul (1)
Articolul 1 alineatul (2) primul paragraf	Articolul 1 alineatul (2) litera (a) prima liniuță
Articolul 1 alineatul (2) al doilea paragraf	Articolul 1 alineatul (2) litera (a) a doua liniuță
Articolul 1 alineatul (2) al treilea paragraf	Articolul 1 alineatul (2) litera (a) a treia liniuță
Articolul 1 alineatul (2) al patrulea paragraf	Articolul 1 alineatul (2) litera (b)
Articolul 1 alineatul (3)	Articolul 1 alineatul (3)
Articolul 1 alineatul (4)	Articolul 1 alineatul (4)
Articolul 1 alineatul (5)	Articolul 1 alineatul (5)
Articolul 2	Articolul 2
Articolul 3	Articolul 3
Articolul 4	Articolul 4
Articolul 5	Articolul 5
Articolul 6	Articolul 6
Articolul 7	Articolul 7
Articolul 8 alineatul (1)	Articolul 8 alineatul (1)
Articolul 8 alineatul (2)	Articolul 8 alineatul (2)
Articolul 8 alineatul (3)	Articolul 8 alineatul (3)
Articolul 8 alineatul (4)	Articolul 8 alineatul (4)
Articolul 8 alineatul (4a)	Articolul 8 alineatul (5)
Articolul 8 alineatul (5)	Articolul 8 alineatul (6)
Articolul 8 alineatul (6)	Articolul 8 alineatul (7)
Articolul 8 alineatul (7)	Articolul 8 alineatul (8)
Articolul 9	Articolul 9
Articolul 10	Articolul 10
Articolul 11	Articolul 11
Articolul 12	Articolul 12
Articolul 13 alineatul (1)	-
Articolul 13 alineatul (2)	-
Articolul 13 alineatul (3)	Articolul 13 alineatul (1)
Articolul 13 alineatul (4)	Articolul 13 alineatul (2)
-	Articolul 14
-	Articolul 15
-	Articolul 16
Anexa I	Anexa I
Anexa II	Anexa II
Anexa III	Anexa III
Anexa IV	Anexa IV
Anexa V	Anexa V
Anexa VI	Anexa VI
Anexa VII	Anexa VII
-	Anexa VIII
-	Anexa IX

13/Volumul 23

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

268

31998L0044

L 213/13

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DIRECTIVA 98/44/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 6 iulie 1998

privind protecția juridică a invențiilor biotehnologice

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 100a,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (2),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 189b din tratat (3),

(1)	întrucât biotehnologia și ingineria genetică joacă un rol din ce în ce mai important într-o gamă largă de sectoare, iar protecția invențiilor din domeniul biotehnologiei va prezenta, cu siguranță, o importanță fundamentală pentru dezvoltarea industrială comunitară;

(2)	întrucât, mai ales în domeniul ingineriei genetice, cercetarea și dezvoltarea necesită investiții considerabile cu grad ridicat de risc și doar o protecție juridică adecvată le poate face, așadar, profitabile;

(3)	întrucât o protecție eficientă și armonizată în toate statele membre este esențială pentru menținerea și încurajarea investițiilor în domeniul biotehnologiei;

(4)

întrucât, în urma respingerii de către Parlamentul European a proiectului comun, aprobat de către comitetul de conciliere, pentru o directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind protecția juridică a invențiilor din domeniul biotehnologiei (4), Parlamentul European și Consiliul au stabilit că protecția juridică a invențiilor din domeniul biotehnologiei necesită clarificări;

(5)

întrucât există disparități în ceea ce privește protecția juridică a invențiilor din domeniul biotehnologiei conferită prin legislațiile și practicile diferitelor state membre; întrucât aceste disparități ar putea crea bariere comerciale și, implicit, piedici în funcționarea corespunzătoare a pieței interne;

(6)	întrucât este posibil ca aceste disparități să se amplifice, pe măsură ce statele membre vor adopta noi dispoziții legale și practici administrative diferite, sau pe măsură ce interpretările jurisprudențiale naționale se dezvoltă în mod diferit;

(7)

întrucât evoluția eterogenă a legislației interne privind protecția juridică a invențiilor din domeniul biotehnologiei în cadrul Comunității poate constitui un factor de descurajare a comerțului, în detrimentul dezvoltării industriale a acestor invenții și al funcționării corespunzătoare a pieței interne;

(8)

întrucât protecția juridică a invențiilor din domeniul biotehnologiei nu necesită crearea unui corp de legi separat în locul normelor de drept intern privind brevetele de invenții; întrucât normele de drept intern privind brevetele de invenții constituie în continuare dreptul comun pentru protecția juridică a invențiilor din domeniul biotehnologiei, ținându-se cont de faptul că acestea trebuie adaptate sau completate în anumite privințe, având în vedere progresele tehnologice care implică material biologic și care îndeplinesc, de asemenea, condițiile de brevetare;

(9)

întrucât, în anumite cazuri, cum ar fi excluderea din categoria invențiilor brevetabile a varietăților de plante și rase de animale și a proceselor biologice esențiale pentru producerea plantelor și animalelor, unele concepte cuprinse în legislația internă care are la bază convențiile internaționale privind brevetele și varietățile de plante au dat naștere unui sentiment de nesiguranță în ceea ce privește protecția invențiilor din domeniul biotehnologiei și a anumitor invenții microbiologice; întrucât este necesară armonizarea pentru clarificarea incertitudinii menționate;

(10)

întrucât trebuie să se țină cont de potențialul de dezvoltare a biotehnologiei în domeniul mediului și, mai ales, de utilitatea acestei tehnologii pentru dezvoltarea unor metode de cultivare mai puțin poluante și mai economice din punct de vedere al modului de exploatare a pământului; întrucât sistemul de brevetare trebuie utilizat pentru a încuraja cercetarea acestor procedee și punerea lor în aplicare;

(11)

întrucât dezvoltarea biotehnologiei este importantă pentru țările în curs de dezvoltare, atât în domeniul sănătății și combaterii epidemiilor și bolilor endemice majore, cât și în cel al combaterii foametei în întreaga lume; întrucât ar trebui ca cercetarea în aceste domenii să fie încurajată prin intermediul sistemului de brevetare; întrucât trebuie să fie promovate procedurile internaționale pentru difuzarea acestor tehnologii în lumea a treia și în beneficiul grupurilor de populație în cauză;

(12)	întrucât Acordul privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală (ACDPI) (5), semnat de Comunitatea Europeană și de către statele membre, a intrat în vigoare și prevede că trebuie garantată protecția brevetelor pentru produse și procedee în toate domeniile tehnologiei;

(13)

întrucât cadrul juridic comunitar pentru protecția invențiilor din domeniul biotehnologiei se poate limita la stabilirea unor principii care se aplică brevetabilității materialului biologic ca atare, aceste principii fiind menite, în special, să stabilească diferența dintre invenții și descoperiri în ceea ce privește brevetabilitatea anumitor elemente de origine umană, domeniului de aplicare a protecției conferite de un brevet unei invenții biotehnologice, dreptului de utilizare a unui mecanism de stocare în afară de descrierile scrise și, în final, opțiunii de a dobândi licențe obligatorii fără drept de exclusivitate în ceea ce privește interdependența dintre varietățile de plante și invenții, și invers;

(14)

întrucât un brevet de invenție nu îl autorizează pe titular să pună în aplicare acea invenție, ci îi dă dreptul de a interzice terților să o exploateze în scopuri industriale și comerciale; întrucât, în consecință, legea privind brevetele în sine nu poate servi pentru a înlocui sau a face inutilă o lege internă, europeană sau internațională care poate impune restricții sau interdicții sau care privește monitorizarea cercetării și utilizarea sau comercializarea rezultatelor acesteia, mai ales din punct de vedere al cerințelor sănătății publice, securității, protecției mediului, protecției animalelor, păstrării diversității genetice și respectării anumitor standarde etice;

(15)	întrucât în legislația internă sau europeană a brevetelor (Convenția de la München) nu există nici o interdicție sau excepție care să împiedice a priori brevetabilitatea materiei biologice;

(16)

întrucât legislația privind brevetele de invenții trebuie aplicată în așa fel încât să se respecte principiile fundamentale de garantare a demnității și integrității persoanei; întrucât este important să se reafirme principiul potrivit căruia corpul uman, în oricare stadiu al formării sau dezvoltării sale, celulele embrionare, precum și simpla descoperire a unuia dintre elementele sale sau a unuia dintre produsele sale, inclusiv secvența sau secvența parțială a unei gene umane, nu pot fi brevetate; întrucât aceste principii sunt în conformitate cu criteriile de brevetabilitate prevăzute de legislația privind brevetele de invenție, conform căreia o simplă descoperire nu poate face obiectul unui brevet;

(17)

întrucât s-au făcut deja progrese semnificative în tratamentul bolilor datorită existenței produselor medicinale derivate din elemente izolate din corpul uman și/sau produse în alte moduri, aceste produse medicinale rezultând în urma unor procese tehnice care urmăresc obținerea unor elemente similare ca structură celor existente în mod natural în corpul uman și întrucât, în consecință, cercetarea care urmărește obținerea și izolarea de asemenea elemente valoroase pentru producția de medicamente ar trebui încurajată prin intermediul sistemului de brevetare;

(18)

întrucât, având în vedere că sistemul de brevetare oferă o stimulare insuficientă pentru a încuraja cercetarea în domeniul medicamentelor biotehnologice și producția acestor medicamente necesare pentru combaterea bolilor rare sau „orfane”, Comunitatea și statele membre au datoria să răspundă adecvat la această problemă;

(19)	întrucât s-a ținut cont de avizul nr. 8 al Grupului de Consilieri al Comisiei Europene în problema implicațiilor etice ale biotehnologiei;

(20)

întrucât trebuie, așadar, clarificat faptul că o invenție bazată pe un element izolat din corpul uman sau produs într-un alt mod prin intermediul unui procedeu tehnic care poate fi aplicat la scară industrială nu este exclusă din categoria celor brevetabile, chiar și atunci când structura acelui element este identică cu aceea a unui element natural, cu condiția ca drepturile conferite de brevet să nu se extindă asupra corpului uman și a elementelor acestuia în mediul lor natural;

(21)

întrucât un astfel de element izolat din corpul uman sau produs într-un alt mod nu este exclus din categoria celor brevetabile pentru că este, de exemplu, rezultatul unor procedee tehnice utilizate pentru identificarea, purificarea și clasificarea sa și pentru reproducerea sa în afara corpului uman, tehnici pe care numai ființele umane sunt capabile să le pună în practică și pe care natura nu este capabilă să le realizeze singură;

(22)

întrucât discuția pe tema brevetabilității secvențelor sau secvențelor parțiale de gene este controversată; întrucât, conform prezentei directive, acordarea unui brevet pentru invenții care privesc astfel de secvențe sau secvențe parțiale trebuie să fie supusă acelorași criterii de brevetabilitate ca în toate celelalte domenii ale tehnologiei: noutate, inventivitate și aplicabilitate industrială; întrucât aplicabilitatea industrială a unei secvențe sau secvențe parțiale trebuie să fie dezvăluită în cererea de brevet;

(23)	întrucât o simplă secvență ADN fără indicarea unei funcții nu conține nici un fel de informație tehnică și nu este, așadar, o invenție brevetabilă;

(24)

întrucât, în conformitate cu criteriul aplicabilității industriale, în cazurile în care se utilizează o secvență sau o secvență parțială de genă pentru producerea unei proteine sau a unei porțiuni de proteină este necesar să se specifice care proteină sau porțiune de proteină este produsă sau ce funcție îndeplinește aceasta;

(25)	întrucât, în scopul interpretării drepturilor conferite de un brevet, atunci când secvențele se suprapun doar pe porțiuni care nu sunt esențiale pentru invenție, fiecare secvență va fi considerată o secvență independentă în termenii legislației privind brevetele de invenție;

(26)

întrucât, dacă o invenție se bazează pe material biologic de origine umană sau dacă utilizează un astfel de material, la înregistrarea cererii de brevet, persoana din al cărei corp a fost prelevat materialul trebuie să fi avut posibilitatea să își exprime consimțământul liber și în cunoștință de cauză în acest scop, în concordanță cu legislația națională;

(27)

întrucât, dacă o invenție se bazează pe material biologic de origine vegetală sau animală sau dacă utilizează un astfel de material, cererea de brevet ar trebui să includă, acolo unde este cazul, informații privind originea geografică a acestui material, dacă aceasta este cunoscută; întrucât acest lucru nu aduce atingere examinării cererilor de brevet sau validității drepturilor care decurg din acordarea brevetului;

(28)	întrucât prezenta directivă nu aduce atingere în nici un fel fundamentelor legislației în vigoare privind brevetele de invenție, conform căreia un brevet poate fi acordat pentru orice nouă aplicație a unui produs brevetat;

(29)

întrucât prezenta directivă nu aduce atingere excluderii din categoria produselor brevetabile a varietăților de plante și a raselor de animale; întrucât, pe de altă parte, invențiile care privesc plantele sau animalele sunt brevetabile, cu condiția ca aplicarea invenției să nu fie limitată tehnic la o singură varietate de plantă sau rasă de animal;

(30)	întrucât conceptul de „varietate de plantă” este definit de legislația privind protecția varietăților noi, conform căreia o varietate se definește prin întregul său genom, posedând așadar individualitate și deosebindu-se clar de celelalte varietăți;

(31)	întrucât o grupare de plante caracterizată printr-o genă anume (și nu prin întregul său genom) nu intră în domeniul de aplicare a legislației privind protecția noilor varietăți și nu este, așadar, exceptată din categoria produselor brevetabile, chiar dacă conține noi varietăți de plante;

(32)

întrucât, cu toate acestea, dacă o invenție constă doar în modificarea genetică a unei anumite varietăți de plantă și dacă se creează astfel o nouă varietate, aceasta va fi totuși exceptată din categoria produselor brevetabile, chiar dacă modificarea genetică nu este rezultatul unui proces biologic în esență, ci al unui proces biotehnologic;

(33)	întrucât, în sensul prezentei directive, este necesar să se definească când anume un procedeu de obținere a plantelor și animalelor devine esențialmente biologic;

(34)	întrucât prezenta directivă nu aduce atingere conceptelor de invenție și descoperire, reglementate de legislația națională, europeană și internațională privind brevetele de invenție;

(35)

întrucât prezenta directivă nu aduce atingere prevederilor legislației naționale privind brevetele de invenție, prin care procedeele pentru tratamentul terapeutic sau chirurgical al corpului uman și animal și metodele de diagnosticare practicate pe organismele umane sau animale sunt excluse din categoria celor brevetabile;

(36)

întrucât Acordul ACDPI asigură membrilor Organizației Mondiale a Comerțului posibilitatea de a exclude invenții din categoria celor brevetabile pentru a preveni, pe teritoriul lor, exploatarea comercială a acestora atunci când această excludere este considerată necesară pentru protecția ordinii publice sau a moralei, inclusiv pentru protecția vieții sau sănătății umane, animale sau vegetale sau pentru evitarea prejudicierii grave a mediului, cu condiția ca aceste excluderi să nu fie efectuate doar pentru că exploatarea este interzisă de legislația lor;

(37)	întrucât prezenta directivă trebuie să insiste asupra principiului conform căruia invențiile a căror exploatare comercială este contrară ordinii publice și bunelor moravuri sunt excluse de la brevetare;

(38)

întrucât partea dispozitivă a prezentei directive trebuie să includă și o listă ilustrativă cu invențiile excluse din categoria celor brevetabile, astfel încât să furnizeze instanțelor naționale și oficiilor de brevetare un ghid general pentru interpretarea referirilor la ordine publică și bune moravuri; întrucât această listă nu poate fi, în mod evident, exhaustivă; întrucât procedeele a căror aplicare constituie o ofensă adusă demnității umane, cum ar fi procedeele de producere a unor ființe hibride din celule embrionare sau din celule atotputernice de oameni și animale, sunt evident excluse din cadrul celor brevetabile;

(39)

întrucât ordinea publică și moralitatea corespund, în esență, principiilor etice sau morale recunoscute în statele membre, iar respectul pentru acestea este deosebit de important în domeniul biotehnologiei, având în vedere amploarea potențială a invențiilor în acest domeniu și relația lor inerentă cu materia vie; întrucât aceste principii etice sau morale se adaugă examinărilor juridice standard prevăzute de legislația privind brevetele de invenție, indiferent de domeniul tehnic al invenției;

(40)

întrucât există un consens în interiorul Comunității în privința ideii că intervențiile în domeniul embrionului uman și clonarea ființelor umane contravin ordinii publice și moralității; întrucât este, așadar, important să se excludă de o manieră lipsită de echivoc din categoria brevetabilă procedeele destinate modificării identității genetice a ființelor umane și procedeele de clonare a ființelor umane;

(41)	întrucât procedeele de clonare a ființei umane pot fi definite ca fiind orice procedeu, inclusiv tehnicile de scindare a embrionului, menit să creeze o ființă umană cu aceeași informație genetică la nivelul nucleului cu a unei alte ființe umane în viață sau decedate;

(42)

întrucât, mai mult, utilizările embrionilor umani în scopuri industriale sau comerciale trebuie, de asemenea, excluse de la brevetare; întrucât, în orice caz, o atare excludere nu afectează invențiile în scopuri terapeutice sau de diagnosticare care se aplică embrionului uman și sunt utile acestuia;

(43)

întrucât, conform articolului F alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, Uniunea trebuie să respecte drepturile fundamentale garantate de Convenția europeană pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, și așa cum rezultă din tradiția constituțională comună statelor membre, ca principii generale ale legislației comunitare;

(44)

întrucât Grupul european pentru deontologie în domeniul științei și noilor tehnologii din cadrul Comisiei evaluează toate aspectele etice ale biotehnologiei; întrucât trebuie evidențiat, în această privință, faptul că grupul poate fi consultat doar atunci când biotehnologia urmează să fie evaluată la nivelul principiilor etice elementare, inclusiv atunci când este consultat cu privire la legislația referitoare la brevetele de invenție;

(45)

întrucât procedeele de modificare a identității genetice a animalelor, care le pot provoca suferință fără un beneficiu medical substanțial pentru om sau animal în ceea ce privește cercetarea, prevenirea, diagnosticarea sau terapia, precum și animalele rezultate din astfel de procese, trebuie excluse din categoria celor brevetabile;

(46)

întrucât, având în vedere faptul că funcția unui brevet este de a-l recompensa pe inventator pentru eforturile sale creatoare prin acordarea unui drept exclusiv, dar limitat în timp, încurajând astfel activitățile inventive, titularul brevetului trebuie să aibă dreptul de a interzice utilizarea materialului brevetat care se autoreproduce în situații similare celor în care ar fi permisă interzicerea utilizării produselor brevetate care nu se autoreproduc, adică producerea chiar a produsului brevetat;

(47)

întrucât este necesar să fie prevăzută o primă derogare de la drepturile titularului de brevet, în cazul în care materialul de înmulțire care încorporează invenția protejată este vândut, de către titularul brevetului sau cu consimțământul acestuia, unui fermier, pentru a fi utilizat în scopuri agricole; întrucât acea derogare inițială trebuie să îl autorizeze pe fermier să utilizeze produsul recoltei sale pentru multiplicare în continuare sau înmulțire în propria sa fermă; întrucât domeniul de aplicare și condițiile derogării menționate trebuie limitate în conformitate cu domeniul de aplicare și condițiile stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 2100/94 al Consiliului din 27 iulie 1994 privind protecția comunitară a varietăților de plante (6);

(48)	întrucât fermierului nu i se poate solicita decât plata taxei prevăzute de legislația comunitară referitoare la drepturile privind varietățile de plante ca o modalitate de aplicare a derogării de la instrumentul comunitar referitor la protecția comunitară a varietăților de plante;

(49)	întrucât, cu toate acestea, titularul brevetului își poate apăra drepturile împotriva fermierului care abuzează de derogare sau împotriva cultivatorului care a creat o varietate de plante care încorporează invenția protejată, dacă acesta din urmă nu își respectă angajamentele;

(50)	întrucât o a doua derogare de la drepturile titularului de brevet trebuie să îl autorizeze pe fermier să folosească animale protejate în scopuri agricole;

(51)	întrucât, în absența legislației comunitare referitoare la drepturile privind varietățile de rase animale, domeniul și modalitățile de aplicare a celei de a doua derogări trebuie stabilite de legile, regulamentele și practicile naționale;

(52)

întrucât în domeniul de exploatare a noilor caracteristici vegetale rezultate din ingineria genetică trebuie acordat accesul garantat, contra achitării unei taxe, sub forma unei licențe obligatorii, atunci când, prin comparație cu sortimentul sau specia în cauză, varietatea de plante reprezintă un progres tehnic semnificativ, cu un interes economic considerabil comparativ cu invenția revendicată în brevet;

(53)

întrucât în domeniul de utilizare a noilor caracteristici vegetale rezultate din noi varietăți de plante obținute prin inginerie genetică trebuie acordat accesul garantat, contra achitării unei taxe, sub forma unei licențe obligatorii, în cazul în care invenția reprezintă un progres tehnic semnificativ, cu un interes economic considerabil;

(54)	întrucât articolul 34 din Acordul ACDPI conține dispoziții detaliate privind obligativitatea sarcinii probei pentru toate statele membre; întrucât prevederea ei în cadrul prezentei directive nu este, așadar, necesară;

(55)

întrucât, în conformitate cu Decizia 93/626/CEE (7), Comunitatea a aderat la Convenția privind diversitatea biologică din 5 iunie 1992; întrucât, în acest sens, statele membre trebuie să acorde o importanță deosebită articolului 3 și articolului 8 litera (j), articolului 16 alineatul (2) a doua teză și articolului 16 alineatul (5) din Convenție, atunci când adoptă actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive;

(56)

întrucât cea de-a treia Conferință a părților la Convenția pentru biodiversitate, care a avut loc în noiembrie 1996, a luat notă în Decizia III/17 că „este necesar să se acționeze în continuare pentru sprijinirea formării unei opinii comune privind relația dintre drepturile de proprietate intelectuală și prevederile relevante ale Acordului ACDPI și ale Convenției privind diversitatea biologică, în special în privința problemelor legate de transferul de tehnologie și de conservarea și utilizarea rațională a diversității biologice și repartizarea corectă și echitabilă a beneficiilor rezultate din utilizarea resurselor genetice, inclusiv protecția cunoștințelor, inovațiilor și practicilor comunităților indigene și locale care întruchipează moduri tradiționale de viață relevante pentru conservarea și utilizarea rațională a diversității biologice”,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

CAPITOLUL I

Caracterul brevetabil

Articolul 1

(1) Statele membre trebuie să protejeze invențiile biotehnologice prin legislația internă privind brevetele de invenție. Ele trebuie, dacă este necesar, să își adapteze legislația internă privind brevetele de invenție pentru a ține cont de dispozițiile prezentei directive.

(2) Prezenta directivă nu aduce atingere obligațiilor statelor membre rezultate din acordurile internaționale, în special din Acordul ACDPI și din Convenția privind diversitatea biologică.

Articolul 2

(1) În înțelesul prezentei directive:

(a)	„material biologic” înseamnă orice material care conține informație genetică capabilă de a se reproduce pe ea însăși sau de a fi reprodusă într-un sistem biologic;

(b)	„procedeu microbiologic” înseamnă orice procedeu care implică material microbiologic, care este realizat pe material microbiologic sau care are ca rezultat un material microbiologic.

(2) Un procedeu pentru obținerea de plante sau animale este esențialmente biologic dacă constă în întregime din fenomene naturale, cum ar fi încrucișarea sau selecția.

(3) Conceptul de „varietate de plante” este definit la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 2100/94.

Articolul 3

(1) În înțelesul prezentei directive, sunt brevetabile invențiile noi, care implică o activitate inventivă și au aplicabilitate industrială, chiar dacă privesc un produs care constă din sau conține material biologic sau un procedeu prin care se produce, se prelucrează sau se folosește material biologic.

(2) Materialul biologic izolat din mediul său natural sau produs prin intermediul unui procedeu tehnic poate constitui obiectul unei invenții, chiar dacă acesta a apărut anterior în natură.

Articolul 4

(1) Următoarele nu au caracter brevetabil:

(a)	varietăți de plante și rase de animale;

(b)	procedeele esențialmente biologice pentru producerea plantelor sau animalelor.

(2) Invențiile care privesc plantele sau animalele au caracter brevetabil dacă realizarea tehnică a invenției nu se limitează la o anumită varietate de plantă sau rasă de animal.

(3) Alineatul (1) litera (b) nu aduce atingere caracterului brevetabil al invențiilor care privesc un procedeu microbiologic sau alt procedeu tehnic sau un produs obținut prin intermediul unui astfel de procedeu.

Articolul 5

(1) Corpul uman, în diversele sale stadii de formare și dezvoltare și simpla descoperire a unuia dintre elementele sale, inclusiv secvența sau secvența parțială a unei gene, nu pot constitui invenții brevetabile.

(2) Un element izolat din corpul uman sau produs într-un alt mod prin intermediul unui procedeu tehnic, inclusiv secvența sau secvența parțială a unei gene, poate constitui o invenție brevetabilă, chiar dacă structura acelui element este identică cu aceea a unui element natural.

(3) Aplicarea industrială a unei secvențe sau a unei secvențe parțiale dintr-o genă trebuie să fie descrisă în cererea de brevet.

Articolul 6

(1) Invențiile trebuie considerate nebrevetabile în cazul în care exploatarea lor comercială ar contraveni ordinii publice sau bunelor moravuri; cu toate acestea, exploatarea neputând fi considerată contrară celor de mai sus doar pentru simplul fapt că este interzisă printr-o dispoziție legală sau de reglementare.

(2) În temeiul alineatului (1), nu sunt considerate brevetabile:

(a)	procedeele de clonare a ființelor umane;

(b)	procedeele de modificare a identității genetice a ființelor umane;

(c)	utilizarea embrionilor umani în scopuri industriale sau comerciale;

(d)	procedeele de modificare a identității genetice a animalelor, care le pot produce suferință fără un beneficiu medical substanțial pentru om sau animale, precum și animalele rezultate din astfel de procedee.

Articolul 7

Grupul european pentru deontologie în știință și noile tehnologii din cadrul Comisiei evaluează toate aspectele etice ale biotehnologiei.

CAPITOLUL II

Domeniul de aplicare a protecției

Articolul 8

(1) Protecția conferită de un brevet pentru un material biologic care posedă caracteristici specifice ca rezultat al invenției trebuie să acopere toate materialele biologice derivate din acel material biologic prin înmulțire sau multiplicare într-o formă identică sau diferită și având aceleași caracteristici.

(2) Protecția conferită de un brevet pentru un procedeu care permite producerea unui material biologic cu caracteristici specifice ca rezultat al invenției trebuie să includă materialul biologic obținut direct prin acel proces și orice alt material biologic derivat din materialul biologic obținut direct prin înmulțire sau multiplicare într-o formă identică sau diferită și având aceleași caracteristici.

Articolul 9

Protecția conferită de un brevet pentru un produs care conține sau constă în informații genetice trebuie să cuprindă toate materialele în care este încorporat produsul, cu excepțiile prevăzute la articolul 5 alineatul (1), și în care informația genetică este conținută și își îndeplinește funcția.

Articolul 10

Protecția prevăzută la articolele 8 și 9 nu trebuie să cuprindă materialul biologic obținut din reproducerea sau multiplicarea materialului biologic introdus pe piață pe teritoriul unui stat membru de către titularul brevetului sau cu consimțământul acestuia, atunci când multiplicarea sau reproducerea rezultă în mod necesar din aplicația în vederea căreia materialul biologic a fost comercializat, cu condiția ca materialul obținut să nu fie utilizat ulterior pentru alte reproduceri sau multiplicări.

Articolul 11

(1) Prin derogare de la articolele 8 și 9, vânzarea sau altă formă de comercializare a materialelor pentru înmulțirea plantelor către un fermier de către titularul brevetului sau cu consimțământul acestuia, pentru uz agricol, implică autorizarea fermierului de a folosi produsul recoltei sale pentru reproducere sau multiplicare de către el însuși în ferma sa, domeniul de aplicare și condițiile acestei derogări fiind corespunzătoare celor de la articolul 14 din Regulamentul (CE) nr. 2100/94.

(2) Prin derogare de la articolele 8 și 9, vânzarea sau orice altă formă de comercializare a animalelor de prăsilă sau a altor materiale de reproducere animală către un fermier de către titularul brevetului sau cu consimțământul acestuia implică autorizarea fermierului de a utiliza animalele protejate în scopuri agricole. Aceasta include și folosirea animalelor sau a altor materiale de reproducere animală în scopul desfășurării activității sale agricole, dar nu pentru vânzare în cadrul sau în scopul unei activități reproductive comerciale.

(3) Domeniul de aplicare și condițiile derogării prevăzute la alineatul (2) trebuie stabilite prin acte cu putere de lege, norme administrative și practici naționale.

CAPITOLUL III

Licențe reciproce obligatorii

Articolul 12

(1) În cazul în care un cultivator nu poate obține sau exploata un drept privind o varietate de plante fără să încalce un brevet anterior, acesta poate face cerere pentru a obține o licență obligatorie fără drept de exploatare exclusivă asupra invenției protejate de brevet, în măsura în care licența îi este necesară pentru exploatarea varietății de plantă care trebuie protejată, cu condiția achitării unei redevențe corespunzătoare. Statele membre trebuie să prevadă că, în cazul în care această licență este acordată, titularul dreptului anterior privind varietatea de plante va fi îndreptățit la o licență reciprocă în condiții rezonabile pentru utilizarea invenției protejate.

(2) În cazul în care titularul unui brevet privind o invenție biotehnologică nu o poate exploata fără să aducă atingere unui drept anterior cu privire la o varietate de plante, acesta poate face cerere pentru obținerea unei licențe obligatorii fără drept de exploatare exclusivă asupra varietății de plante protejate prin acel drept, cu condiția să achite redevența corespunzătoare. Statele membre trebuie să prevadă că, în cazul în care această licență este acordată, titularul dreptului anterior privind varietatea de plante va fi îndreptățit la o licență reciprocă în condiții rezonabile pentru utilizarea invenției protejate.

(3) Solicitanții licențelor prevăzute la alineatele (1) și (2) trebuie să demonstreze că:

(a)	au apelat fără succes la titularul brevetului sau al dreptului privind varietatea de plante pentru a obține o licență contractuală;

(b)	varietatea de plante sau invenția constituie un progres tehnic semnificativ, cu un interes economic considerabil prin comparație cu invenția revendicată în brevet sau varietatea de plante protejată.

(4) Fiecare stat membru trebuie să desemneze autoritatea sau autoritățile competente pentru acordarea licenței. În cazul în care o licență pentru o varietate de plante poate fi obținută doar de la Oficiul Comunitar pentru Varietăți de Plante, se aplică articolul 29 din Regulamentul (CE) nr. 2100/94.

CAPITOLUL IV

Depozitul unui material biologic, accesul la acest material și noul depozit

Articolul 13

(1) În cazul în care o invenție are ca obiect material biologic sau privește un material biologic care nu este accesibil publicului și care nu poate fi descris în cererea de brevet într-o asemenea manieră încât să permită reproducerea invenției de către o persoană calificată în materie, descrierea trebuie considerată inadecvată în termenii legislației privind brevetele de invenție, cu excepția cazurilor în care:

(a)

materialul biologic a fost depozitat într-o instituție depozitară recunoscută cel târziu la data înregistrării cererii de brevet. Sunt recunoscute cel puțin autoritățile depozitare internaționale care au dobândit acest statut în temeiul articolului 7 din Tratatul de la Budapesta din 28 aprilie 1977 privind recunoașterea internațională a depozitului microorganismelor în scopul îndeplinirii procedurii de brevetare, denumit în continuare „Tratatul de la Budapesta”;

(b)	cererea înregistrată conține informații la fel de relevante ca și cele disponibile pentru solicitant asupra caracteristicilor materialului biologic depozitat;

(c)	cererea de brevet cuprinde denumirea instituției depozitare și numărul de depozit.

(2) Accesul la materialul biologic depozitat trebuie asigurat prin furnizarea unei mostre:

(a)	până la prima publicare a cererii de brevet, numai acelor persoane care sunt autorizate conform legislației interne privind brevetele de invenție;

(b)	între prima publicare a cererii de brevet și acordarea brevetului, oricărei persoane care o solicită sau, la cererea solicitantului de brevet, doar unui expert independent;

(c)	după acordarea brevetului și în pofida revocării sau anulării brevetului, oricărei persoane care o solicită.

(3) Mostra este furnizată numai dacă persoana care o solicită se angajează ca, în perioada în care brevetul este în vigoare:

(a)	să nu pună la dispoziția terților mostra sau orice material derivat din aceasta;

(b)	să nu folosească mostra sau orice material derivat din aceasta decât în scopuri experimentale, cu excepția situației în care solicitantul sau titularul brevetului, după caz, renunță la acest angajament în mod expres.

(4) La cererea solicitantului de brevet, în cazul în care cererea este respinsă sau retrasă, accesul la materialul depozitat este limitat la un expert independent timp de 20 de ani de la data înregistrării cererii de brevet. În acest caz, se aplică dispozițiile alineatului (3).

(5) Cererile solicitantului de brevet menționate la alineatul (2) punctul (b) și la alineatul (4) pot fi formulate numai până la data la care se consideră că s-au încheiat pregătirile tehnice pentru publicarea cererii de brevet.

Articolul 14

(1) Dacă materialul biologic depozitat în conformitate cu dispozițiile articolului 13 nu mai este disponibil la instituția depozitară recunoscută, trebuie să se permită efectuarea unui nou depozit de material în aceleași condiții ca acelea stabilite prin Tratatul de la Budapesta.

(2) Orice nou depozit trebuie însoțit de o declarație semnată de depozitar, prin care se certifică faptul că noul material biologic depozitat este același cu cel depozitat inițial.

CAPITOLUL V

Dispoziții finale

Articolul 15

(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 30 iulie 2000. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 16

Comisia trimite Parlamentului European și Consiliului:

(a)	la fiecare cinci ani, începând cu data menționată la articolul 15 alineatul (1), un raport asupra oricăror probleme cu care s-a confruntat în ceea ce privește relația dintre prezenta directivă și acordurile internaționale asupra protecției drepturilor omului la care au aderat statele membre;

(b)	în termen de doi ani de la intrarea în vigoare a prezentei directive, un raport care să evalueze implicațiile pentru cercetarea fundamentală în domeniul ingineriei genetice datorate nepublicării sau publicării întârziate a documentelor privind subiecte care puteau fi brevetabile;

(c)	anual, de la data specificată la articolul 15 alineatul (1), un raport asupra progreselor și implicațiilor legislației privind brevetele de invenție în domeniul biotehnologiei și ingineriei genetice.

Articolul 17

Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării ei în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 18

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 6 iulie 1998.

Pentru Parlamentul European

Președintele

J. M. GIL-ROBLES

Pentru Consiliu

Președintele

R. EDLINGER

(1) JO C 296, 8.10.1996, p. 4 și JO C 311, 11.10.1997, p. 12.

(2) JO C 295, 7.10.1996, p. 11.

(3) Avizul Parlamentului European din 16 iulie 1997 (JO C 286, 22.9.1997, p. 87). Poziția comună a Consiliului din 26 februarie 1998 (JO C 110, 8.4.1998, p. 17) și Decizia Parlamentului European din 12 mai 1998 (JO C 167, 1.6.1998). Decizia Consiliului din 16 iunie 1998.

(4) JO C 68, 20.3.1995, p. 26.

(5) JO L 336, 23.12.1994, p. 213.

(6) JO L 227, 1.9.1994, p. 1, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2506/95 (JO L 258, 28.10.1995, p. 3).

(7) JO L 309, 31.12.1993, p. 1.

13/Volumul 23

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

277

31998D0482

L 216/8

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DECIZIA CONSILIULUI

din 20 iulie 1998

de stabilire a unei reglementări tehnice comune privind cerințele de racordare pentru conexiunea la rețelele telefonice publice comutate (RTPC) analogice ale echipamentelor terminale (exclusiv echipamentele terminale care susțin telefonia vocală, în cazuri justificate) în care adresarea rețelei, dacă există, este asigurată prin semnalizare multifrecvență bitonală (DTMF)

(98/482/EC)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere Directiva 98/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 februarie 1998 privind echipamentele terminale de telecomunicații și echipamentele pentru stațiile terestre de comunicare prin satelit, incluzând recunoașterea reciprocă a conformității lor (1), în special articolul 7 alineatul (2) a doua liniuță,

întrucât Comisia a identificat tipul de echipamente terminale pentru care este nevoie de o reglementare tehnică comună, precum și declarația asociată privind domeniul de aplicare;

întrucât trebuie să fie adoptate standardele armonizate corespunzătoare, ori părți ale acestora, de punere în aplicare a cerințelor esențiale care urmează a fi transformate în reglementări tehnice comune;

întrucât dezvoltarea tehnică a rețelelor telefonice publice naționale a înregistrat un progres continuu în decursul secolului al douăzecelea și întrucât această dezvoltare a fost realizată la început în mod independent de la o rețea la alta, între asemenea rețele se vor menține diferențe tehnice importante pentru o perioadă de timp;

întrucât există diferențe tehnice între rețelele telefonice publice comutate (RTPC) și întrucât cele mai semnificative dintre acestea sunt descrise în notele consultative publicate în Ghidul Institutului European de Standarde în Telecomunicații (IEST), EG 201 121;

întrucât aplicarea acestor note explicative este voluntară și acestea pot conține informații utile pentru producător;

întrucât organismele notificate garantează, prin urmare, faptul că producătorii cunosc notele explicative aplicabile referitoare la cerințele specifice anumitor rețele;

întrucât trebuie să fie posibilă continuarea aprobării echipamentelor terminale conform reglementărilor de drept intern, pentru o perioadă de tranziție;

întrucât producătorii trebuie să anexeze o notă la toate produsele aprobate în temeiul prezentei decizii; întrucât producătorii trebuie să facă o declarație privind compatibilitatea rețelelor; întrucât organismele notificate trebuie să se asigure că producătorii cunosc aceste obligații; întrucât organismele notificate trebuie să informeze alte organisme notificate asupra declarațiilor de compatibilitate a rețelelor oricând se acordă aprobarea în temeiul prezentei decizii;

întrucât echipamentele care intră în domeniul de aplicare al prezentei decizii care au fost aprobate prin reglementări de drept intern înainte de sfârșitul perioadei de tranziție pot continua să fie introduse pe acea piață națională și date în folosință;

întrucât Comitetul de aprobare a echipamentelor terminale (comitetul ACTE), instituit prin articolul 28 din Directiva 98/13/CE, nu a emis nici un aviz privind reglementarea tehnică comună care face obiectul prezentei decizii; întrucât, în consecință, în conformitate cu articolul 29 alineatul (3) din Directiva 98/13/CE, Comisia a supus Consiliului prezenta propunere referitoare la măsurile ce trebuie luate,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

(1) Prezenta decizie se aplică echipamentelor destinate conectării ca terminal unic printr-un acces bifilar la o linie analogică RTPC în punctul terminal al rețelei și intră în domeniul de aplicare a standardului armonizat identificat la articolul 2 alineatul (1).

(2) Prezenta decizie stabilește o reglementare tehnică comună care acoperă cerințele de racordare pentru echipamentele terminale analogice RTPC menționate la alineatul (1). Prezenta decizie nu acoperă cerințele referitoare la interoperarea echipamentelor terminale prin rețeaua publică de telecomunicații, astfel cum se specifică la articolul 5 litera (g) din Directiva 98/13/CE.

Articolul 2

(1) Reglementarea tehnică comună include standardul armonizat pregătit de către organismul de standardizare relevant care concretizează, în măsura în care sunt aplicabile, cerințele esențiale menționate la articolul 5 litera (d) și articolul 5 litera (f) din Directiva 98/13/CE. Referirea la standard figurează la anexa 1.

(2) Echipamentele terminale reglementate de prezenta decizie sunt conforme cu reglementarea tehnică comună prevăzută la alineatul (1), respectă cerințele esențiale prevăzute la articolul 5 litera (a) și articolul 5 litera (b) din Directiva 98/13/CE și respectă cerințele oricăror altor directive aplicabile, în special Directiva 73/23/CEE a Consiliului din 19 februarie 1973 privind armonizarea legislației statelor membre referitoare la echipamentele electrice proiectate pentru utilizare în anumite limite de tensiune (2) și Directiva 89/336/CEE a Consiliului din 3 mai 1989 privind armonizarea legislației statelor membre referitoare la compatibilitatea electromagnetică (3).

Articolul 3

(1) Organismele notificate desemnate pentru îndeplinirea procedurilor menționate la articolul 10 al Directivei 98/13/CE utilizează sau asigură utilizarea, în ceea ce privește echipamentele terminale reglementate de articolul 1 alineatul (1) din prezenta decizie, a părților aplicabile ale standardului armonizat prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din prezenta decizie.

(2) Organismele notificate asigură că:

(a)	producătorii sau alți solicitanți pentru aprobare cunosc notele explicative conținute în ghidul IEST EG 201 121, inclusiv orice modificări ale acestuia;

(b)	producătorii cunosc că trebuie să anexeze o notă de forma dată în anexa II pentru toate produsele aprobate prin prezenta decizie și

(c)	de asemenea, producătorii întocmesc declarații de compatibilitate a rețelelor în forma dată în anexa III.

(3) Organismele notificate informează alte organisme notificate asupra declarațiilor de compatibilitate a rețelelor făcute cu ocazia acordării aprobării în temeiul prezentei decizii.

Articolul 4

(1) Echipamentele care intră în domeniul de aplicare a standardului armonizat prevăzut la articolul 2 alineatul (1) pot continua să fie aprobate în temeiul unor reglementări de omologare de drept intern pentru o perioadă de 15 luni după data adoptării prezentei decizii.

(2) Echipamentele terminale aprobate în temeiul unor asemenea reglementări de omologare de drept intern pot continua să fie introduse pe piață și date în folosință.

Articolul 5

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 20 iulie 1998.

Pentru Consiliu

Președinte

W. MOLTERER

(1) JO L 74, 12.3.1998, p. 1.

(2) JO L 77, 26.3.1973, p. 29. Directivă, astfel cum a fost modificată prin Directiva 93/68/CEE (JO L 220, 30.8.1993, p. 1).

(3) JO L 139, 23.5.1989, p. 19. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima oară prin Directiva 93/68/CEE (JO L 220, 30.8.1993, p. 1).

ANEXA I

Referirea la standardul armonizat aplicabil

Standardul armonizat prevăzut la articolul 2 este:

Cerințele de racordare pentru aprobarea pan-europeană de conectare la rețelele telefonice publice comutate (RTPC) analogice a echipamentelor terminale (cu excepția celor care susțin serviciul de telefonie vocală) în care adresarea rețelei, dacă există, este asigurată de semnalizare multifrecvență bitonală (DTMF).

IEST

Institutul European de Standarde în Telecomunicații

Secretariatul IEST

TBR 21: ianuarie 1998

(exclusiv preambulul)

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Institutul European de Standarde în Telecomunicații este recunoscut în conformitate cu Directiva 83/189/CEE a Consiliului din 28 martie 1983 de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice (1).

Standardul armonizat menționat mai sus a fost elaborat în temeiul unui mandat emis în conformitate cu procedurile aplicabile din Directiva 83/189/CEE.

Textul complet al standardului armonizat menționat mai sus poate fi obținut de la:

Institutul European de Standarde în Telecomunicații

650 Route des Lucioles

F-06921 Sophia Antipolis Cedex

Franța

Comisia Europeană

DG XIII/A/2-(BU 31, 1/7)

Rue de la Loi/Wetstraat 200

B-1049 Bruxelles

sau de la orice altă organizație responsabilă pentru punerea la dispoziție a standardelor IEST, din care o listă poate fi găsită la adresa de internet www.ispo.cec.be.

(1) JO L 109, 26.4.1983, p. 8.

ANEXA II

Textul notei pe care producătorii trebuie să o anexeze la produsele aprobate în temeiul prezentei decizii

„Echipamentul a fost aprobat în conformitate cu Decizia 98/482/CE a Consiliului pentru conectarea paneuropeană a unui terminal unic la rețeaua telefonică publică comutată (RTPC). Cu toate acestea, datorită diferențelor dintre RTPC individuale furnizate în diferite țări, aprobarea nu conferă, prin ea însăși, o asigurare necondiționată pentru succesul operațiunilor în orice punct terminal al rețelei RTPC.

Dacă apar probleme, contactați în primul rând furnizorul de echipamente.”

Notă: Producătorul trebuie să se asigure că vânzătorul și utilizatorul echipamentului sunt avizați în mod corespunzător asupra informațiilor de mai sus prin aplicarea pe pachet a notei și prin manuale de utilizare sau alte forme de instrucțiuni de utilizare.

ANEXA III

Declarația de compatibilitate a rețelei ce trebuie făcută de producător către organismul notificat și vânzător

Această declarație indică rețelele pentru care este proiectat să funcționeze echipamentul și orice rețele notificate cu care echipamentul ar putea avea probleme de interoperare.

Declarația de compatibilitate a rețelei ce trebuie făcută de producător către utilizator

Această declarație indică rețelele pentru care este proiectat să funcționeze echipamentul și orice rețele notificate cu care echipamentul ar putea avea probleme de interoperare. Producătorul asociază și o declarație pentru a indica clar cazurile în care compatibilitatea rețelei depinde de reglajele fizice și de software-ul de comutare. De asemenea, ea îndrumă utilizatorul să contacteze vânzătorul dacă dorește să folosească echipamentul pe o altă rețea.

13/Volumul 23

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

282

31998L0048

L 217/18

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DIRECTIVA 98/48/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 20 iulie 1998

de modificare a Directivei 98/34/CE de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolele 100a și 213,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (2),

acționând în conformitate cu procedura stabilită la articolul 189b din tratat (3),

(1)	întrucât, pentru buna funcționare a pieței interne, trebuie asigurată cât mai multă transparență cu privire la viitoarele reglementări de drept intern care se aplică serviciilor societății informaționale prin modificarea și completarea Directivei 98/34/CE (4);

(2)	întrucât o varietate largă de servicii, în sensul articolelor 59 și 60 din tratat, vor beneficia de șansele create de societatea informațională de a fi prestate la distanță, electronic și la solicitarea individuală a unui beneficiar al serviciilor;

(3)

întrucât spațiul fără frontiere interne care constituie piața internă permite furnizorilor de astfel de servicii să își dezvolte activitățile transfrontaliere în scopul creșterii competitivității lor, oferind astfel cetățenilor posibilități noi de a transmite și primi informații fără a ține seama de frontiere, iar consumatorilor forme noi de a beneficia de bunuri și servicii;

(4)

întrucât extinderea domeniului de aplicare a Directivei 98/34/CE nu trebuie să împiedice statele membre să aibă în vedere implicațiile de ordin social și cultural inerente societății informaționale; întrucât în special utilizarea normelor de procedură stabilite de prezenta directivă referitoare la serviciile societății informaționale nu trebuie să afecteze măsurile de politică culturală, mai ales în domeniul audiovizual, pe care le-ar putea adopta statele membre în conformitate cu legislația comunitară, având în vedere diversitatea lingvistică, specificul lor național și regional, precum și patrimoniul cultural; întrucât dezvoltarea societății informaționale trebuie să asigure, în orice caz, accesul corespunzător al cetățenilor europeni la patrimoniul cultural european furnizat pe suport digital;

(5)

întrucât Directiva 98/34/CE nu se aplică normelor de drept intern referitoare la drepturile fundamentale, cum ar fi prevederile constituționale cu privire la libertatea de exprimare și, în special, la libertatea presei; întrucât aceasta nu se aplică nici dreptului penal general; întrucât, în plus, nu se aplică acordurilor între instituțiile de credit reglementate de dreptul privat, în special acordurilor referitoare la efectuarea plăților între instituțiile de credit;

(6)

întrucât Consiliul European a subliniat necesitatea de a se crea un cadru legal clar și stabil la nivel comunitar pentru a stimula dezvoltarea societății informaționale; întrucât legislația comunitară și în special normele care reglementează piața internă, inclusiv principiile consacrate de tratat, și legislația secundară, constituie deja cadrul legal fundamental pentru dezvoltarea serviciilor de acest gen;

(7)

întrucât ar trebui să fie posibilă adaptarea reglementărilor de drept intern existente care se aplică serviciilor disponibile în prezent, astfel încât să se țină seama de noile servicii aferente societății informaționale, fie în vederea asigurării unei mai bune protejări a intereselor generale, fie, pe de altă parte, în vederea simplificării acestor normele și reglementări, în cazul în care aplicarea lor este disproporționată în raport cu obiectivul urmărit;

(8)

întrucât, fără coordonare la nivel comunitar, această activitate de reglementare previzibilă la nivel național ar putea genera restricții cu privire la libera circulație a serviciilor și la libertatea de stabilire, conducând la refragmentarea pieței interne, la supra-reglementare și la inconsecvențe de reglementare;

(9)	întrucât, pentru asigurarea protecției reale și eficiente a obiectivelor de interes general ale societății informaționale, este necesară abordarea coordonată la nivel comunitar a aspectelor legate de activități având conotații transnaționale, cum ar fi acelea ale noilor servicii;

(10)

întrucât, în cazul serviciilor din domeniul telecomunicațiilor, există deja o armonizare la nivel comunitar sau, în unele cazuri, acorduri de recunoaștere reciprocă și întrucât legislația comunitară existentă prevede că adaptările trebuie să țină seama de dezvoltările tehnologice și de oferta noilor servicii și, ca urmare, majoritatea reglementărilor de drept intern referitoare la servicii de telecomunicații nu fac obiectul unei notificări în sensul prezentei directive pentru că intră sub incidența excepțiilor stabilite la articolul 10 alineatul (1) sau articolul 1 alineatul (5) din Directiva 98/34/CE; întrucât anumite prevederi de drept intern având subiecte specifice care nu fac obiectul legislației comunitare pot afecta libera circulație a serviciilor societății informaționale și trebuie notificate în acest sens;

(11)

întrucât, pentru celelalte domenii încă puțin cunoscute ale societății informaționale, ar fi prematură coordonarea reglementărilor de drept intern printr-o armonizare extensivă sau exhaustivă la nivel comunitar a dreptului material, dat fiind faptul că nu se știe încă suficient despre forma pe care o vor lua noile servicii sau despre natura acestora, că nu există, până în prezent, la nivel național o activitate specifică de reglementare în acest domeniu și că, în această etapă, nu se pot defini necesitatea și conținutul armonizării în lumina pieței interne;

(12)

întrucât, prin urmare, este necesară menținerea bunei funcționări a pieței interne și prevenirea riscurilor de refragmentare prin stabilirea unei proceduri de informare, consultare și colaborare administrativă cu privire la noile proiecte de reglementare; întrucât o asemenea procedură va contribui, printre altele, la asigurarea unei aplicări eficiente a tratatului, în special a articolelor 52 și 59 și, după caz, la identificarea nevoii de a proteja interesul general la nivel comunitar; întrucât, în plus, îmbunătățirea aplicării tratatului ca atare face posibilă o astfel de procedură de informare care ar avea ca efect reducerea necesității de reglementare la nivel comunitar la strictul necesar și proporțional în lumina pieței interne și protejării obiectivelor de interes general; întrucât, în cele din urmă, o astfel de procedură va permite unităților să exploateze mai eficient avantajele pieței interne;

(13)

întrucât Directiva 98/34/CE urmărește aceleași obiective și întrucât prezenta procedură este eficientă, fiind cea mai cuprinzătoare pentru atingerea acestor obiective; întrucât experiența obținută prin punerea în aplicare a directivei respective și a procedurilor prevăzute de către aceasta pot fi aplicate proiectelor de reglementare referitoare la serviciile societății informaționale; întrucât procedura stabilită este bine cunoscută acum autorităților naționale;

(14)

întrucât, în plus, în conformitate cu articolul 7a din tratat, piața internă cuprinde un spațiu fără frontiere interne în care se asigură libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor și întrucât Directiva 98/34/CE stabilește doar o procedură de colaborare administrativă și nu armonizarea unor norme materiale;

(15)

întrucât, de aceea, abordarea cea mai potrivită din punctul de vedere al cadrului legal pentru serviciile societății informaționale este modificarea Directivei 98/34/CE în scopul aplicării sale la proiectele de reglementare referitoare la aceste servicii, în vederea satisfacerii necesității de transparență în cadrul pieței interne;

(16)

întrucât notificarea trebuie făcută în cazul normelor care se pot modifica în viitor; întrucât serviciile furnizate la distanță, electronic și la solicitarea individuală a unui beneficiar al serviciilor (servicii ale societății informaționale) pot necesita și genera cel mai mare număr de norme și reglementări noi, ținând seama de diversitatea acestor servicii și de dezvoltarea lor în viitor; întrucât trebuie prevăzută notificarea proiectelor de norme și reglementări referitoare la astfel de servicii;

(17)

întrucât norme speciale referitoare la inițierea și desfășurarea activității de prestări de servicii care pot fi făcute în maniera descrisă mai sus trebuie comunicate chiar și în cazul în care sunt incluse în reglementări cu scop mai general; întrucât reglementările cu caracter general care nu conțin nici un fel de prevedere cu privire în special la aceste servicii nu trebuie notificate;

(18)

întrucât „normele referitoare la inițierea și desfășurarea activității de prestare a serviciilor” reprezintă norme care stabilesc cerințe referitoare la serviciile societății informaționale, cum ar fi cele referitoare la prestatorii de servicii, la servicii și la beneficiarii serviciilor și la activitățile economice care pot fi desfășurate electronic, la distanță și la solicitarea individuală a beneficiarului de servicii; întrucât, de exemplu, normele de stabilire a prestatorilor de servicii, în special acelea referitoare la normele de autorizare sau acordare de licențe, sunt reglementate în mod corespunzător; întrucât o prevedere care se referă în special la serviciile societății informaționale trebuie considerată ca fiind o normă de acest gen, chiar dacă face parte dintr-o reglementare cu caracter mai general; întrucât, pe de altă parte, măsurile cu referire directă și individuală la anumiți beneficiari (cum ar fi, de exemplu, licențele pentru telecomunicații) nu sunt reglementate;

(19)

întrucât, în conformitate cu articolul 60 din tratat, așa cum este el interpretat în jurisprudența Curții de Justiție, „servicii” înseamnă acele activități prestate în mod normal în scopul remunerării; întrucât această caracteristică lipsește în cazul activităților pe care un stat le desfășoară fără compensații economice în contextul obligațiilor sale, în special în domeniile social, cultural, educațional, și judiciar; întrucât prevederile de drept intern referitoare la astfel de activități nu sunt reglementate de definiția dată de articolul 60 din tratat și, deci, nu intră în domeniul de aplicare a prezentei directivei;

(20)

întrucât prezenta directivă nu aduce atingere domeniului de aplicare a Directivei 89/552/CEE a din 3 octombrie 1989 cu privire la coordonarea anumitor actele cu putere de lege sau acte administrative în statele membre referitoare la desfășurarea de activități de difuzare a emisiunilor de televiziune (5), astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului (6) sau de eventuale modificări viitoare;

(21)

întrucât, în orice caz, prezenta directivă nu reglementează proiectele de reglementare de drept intern care au ca scop transpunerea conținutului directivelor comunitare în vigoare sau care vor fi adoptate, deoarece au făcut deja subiectul unei analize specifice; întrucât, prin urmare, aceasta nu reglementează normele și reglementările de drept intern de transpunere a Directivei 89/552/CEE astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/36/CE sau de orice alte modificări viitoare, și nici normele și reglementările de drept intern care transpun sau au fost adoptate ulterior în contextul Directivei 97/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 aprilie 1997 privind un cadru comun pentru autorizarea generală și acordarea licențelor pentru servicii de telecomunicații (7);

(22)

întrucât trebuie să se prevadă cazurile excepționale în care reglementările de drept intern referitoare la serviciile societății informaționale ar putea fi adoptate de îndată și întrucât este, de asemenea, important să existe această posibilitate numai pentru motive urgente legate de situații serioase și imprevizibile, cum ar fi situațiile despre care nu au existat informații anterioare și a căror origine nu poate fi atribuită nici unei acțiuni a autorităților statului membru vizat, pentru a nu compromite obiectivul consultării prealabile și cooperării pe plan administrativ inerent prezentei directive;

(23)

întrucât este indicat pentru un stat membru să amâne cu douăsprezece luni – sau eventual cu optsprezece luni, în cazul unei poziții comune a Consiliului – adoptarea unui proiect de reglementare cu privire la servicii numai în cazul în care acest proiect se referă la un subiect care face obiectul unei propuneri de directivă, regulament sau decizie pe care Comisia a înaintat-o deja Consiliului; întrucât această obligație de amânare poate fi impusă de către Comisie statului membru respectiv numai în cazul în care proiectul de reglementare de drept intern conține dispoziții care nu corespund din punct de vedere al conținutului cu propunerea înaintată de către Comisie;

(24)

întrucât definirea cadrului de informare și consultare la nivel comunitar, astfel cum este stabilit de prezenta directivă, este o condiție prealabilă a participării consecvente și eficiente a Comunității la activitatea referitoare la aspecte de reglementare a serviciilor societății informaționale în context internațional;

(25)	întrucât este indicat ca, în contextul funcționării Directivei 98/34/CE, comitetul prevăzut la articolul 5 din aceasta să se reunească special pentru a examina problemele referitoare la serviciile societății informaționale;

(26)

întrucât, în același context, trebuie avut în vedere că ori de câte ori o măsură la nivel național trebuie să fie, de asemenea, notificată în stadiul de proiect în conformitate cu un alt act comunitar, statul membru în cauză poate face o singură comunicare în conformitate cu celălalt act comunitar, indicând că acea comunicare constituie, de asemenea, o comunicare în sensul prezentei directive;

(27)

întrucât Comisia va investiga periodic evoluția pieței noilor servicii ale societății informaționale, în special în contextul convergenței dintre telecomunicații, tehnologia informațiilor și mijloacele de comunicare și, după caz, va acționa pentru adaptarea promptă a normelor pentru încurajarea dezvoltării de noi servicii la nivel european,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Directiva 98/34/CE se modifică după cum urmează:

1.	titlul se reformulează după cum urmează: „Directiva Parlamentului European și a Consiliului referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul standardelor, reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale”;

articolul 1 se modifică după cum urmează:

(a)

se adaugă următorul alineat nou:

„(2)

«serviciu» – orice serviciu al societății informaționale, adică orice serviciu prestat în mod normal în scopul obținerii unei remunerații, la distanță, prin mijloace electronice și la solicitarea individuală a beneficiarului serviciului.

În sensul prezentei definiții:

—	«la distanță» înseamnă că serviciul este prestat fără ca părțile să fie prezente simultan;

—

«prin mijloace electronice» înseamnă că serviciul este transmis inițial și primit la destinație prin intermediul echipamentului electronic pentru prelucrarea (inclusiv arhivarea digitală) și stocarea datelor, și este transmis integral, transferat și recepționat prin cablu, radio, mijloace optice sau alte mijloace electromagnetice;

—	«la solicitarea individuală a beneficiarului serviciilor» înseamnă că serviciul este prestat prin transmiterea datelor în urma solicitării individuale.

În anexa V este prezentată o listă indicativă de servicii care nu fac obiectul prezentei definiții.

Prezenta directivă nu se aplică:

—	serviciilor de radiodifuziune;

—	serviciilor de difuzare a emisiunilor de televiziune prevăzute la litera (a) din Directiva 89/552/CEE (8)

(b)	alineatele (2) și (3) devin alineatul (3) și respectiv (4);

(c)

se adaugă următorul alineat nou:

„(5)

«norme pentru servicii» – cerințe de natură generală referitoare la inițierea și desfășurarea activităților de prestări de servicii în sensul alineatului (2), în special prevederi referitoare la prestatorul de servicii, la servicii și la beneficiarul serviciilor, exclusiv normele care nu se referă în mod special la serviciile definite la alineatul respectiv.

Prezenta directivă nu se aplică normelor referitoare la subiecte care sunt reglementate de legislația comunitară în domeniul serviciilor de telecomunicații, astfel cum sunt acestea definite de Directiva 90/387/CEE (9).

Prezenta directivă nu se aplică normelor referitoare la subiecte care sunt reglementate de legislația comunitară în domeniul serviciilor financiare, astfel cum sunt acestea enumerate de anexa VI la prezenta directivă, într-o manieră incompletă.

Cu excepția articolului 8 alineatul (3), prezenta directivă nu se aplică normelor stabilite de către sau pentru piețele reglementate în sensul Directivei 93/22/CEE sau de către sau pentru alte piețe sau organisme care desfășoară activități de decontare sau compensare pentru acele piețe.

În sensul acestei definiții:

—

o normă este considerată ca fiind destinată în mod special serviciilor societății informaționale dacă, având în vedere expunerea de motive și partea dispozitivă, aceasta are ca scop și obiect specific, în totalitate sau în unele din dispozițiile sale, reglementarea acestor servicii într-o manieră explicită și direcționată;

—	o normă nu este considerată ca fiind destinată în mod special serviciilor societății informaționale în cazul în care aduce atingere numai într-o manieră implicită sau în mod accidental unor asemenea.

(d)	alineatele (4)-(8) devin alineatele (6)-(10);

(e)

alineatul (9) devine alineatul (11) cu următorul conținut:

„(11)

«reglementare tehnică» – specificațiile tehnice sau alte cerințe sau norme cu privire la servicii, inclusiv dispozițiile administrative relevante, a căror respectare este obligatorie, de jure sau de facto, în cazul comercializării, prestării unui serviciu, stabilirii unui prestator de servicii sau utilizării într-un stat membru sau într-o parte semnificativă a acestuia, precum și actele cu putere de lege sau actele administrative ale statelor membre, cu excepția celor menționate la articolul 10, care interzic fabricarea, importul, comercializarea sau utilizarea unui produs sau care interzic prestarea sau utilizarea unui serviciu sau stabilirea în calitate de prestator de servicii.

De facto, reglementările tehnice includ:

—

actele cu putere de lege sau actele administrative ale unui stat membru care fac referire fie la specificații tehnice sau alte cerințe sau norme referitoare la servicii, fie la coduri profesionale sau coduri de practică, care la rândul lor fac referire la specificații tehnice sau la alte cerințe sau norme privind serviciile a căror respectare conferă prezumția de conformitate cu obligațiile impuse de actele cu putere de lege sau actele administrative menționate anterior;

—	acordurile voluntare în care o autoritate publică este parte contractantă și care prevăd, în interesul general, respectarea specificațiilor tehnice sau a altor cerințe sau norme cu privire la servicii, cu excepția specificațiilor pentru licitații în cazul achizițiilor publice;

—

specificațiile tehnice sau alte cerințe sau norme referitoare la servicii în legătură cu măsuri fiscale sau financiare care afectează consumul de produse sau servicii prin încurajarea respectării acestor specificații tehnice sau a altor cerințe sau norme cu privire la servicii; specificațiile tehnice sau alte cerințe sau norme cu privire la serviciile în legătură cu sistemele de asigurări sociale la nivel național nu sunt incluse.

Acestea cuprind reglementări tehnice impuse de către autoritățile desemnate de statele membre și care figurează pe o listă elaborată de Comisie înainte de 5 august 1999*, în cadrul Comitetului prevăzut la articolul 5.

Modificarea acestei listei se efectuează în conformitate cu aceeași procedură;”.

(f)

alineatul (10) devine alineatul (12) al cărui prim paragraf are următorul conținut:

„(12)

«proiect de reglementare tehnică» – textul unei specificații tehnice sau al unei alte cerințe sau norme cu privire la servicii, inclusiv dispozițiile administrative, formulat în scopul adoptării sale ca reglementare tehnică, textul fiind într-un stadiu de elaborare în care pot fi făcute încă modificări substanțiale;”

articolul 6 se modifică după cum urmează:

(a)	la alineatul (1) se adaugă paragraful următor: „Comitetul se întrunește într-o componență specifică pentru a examina problemele legate de serviciile societății informaționale.”;

(b)

se adaugă următorul alineat:

„(8) Referitor la normele pentru servicii, Comisia și comitetul pot consulta persoane fizice sau juridice din industrie sau din mediul academic și, ori de câte ori este posibil, organisme reprezentative, capabile să formuleze un punct de vedere competent cu privire la obiectivul și consecințele sociale ale unei norme referitoare la servicii și iau notă de acest punct de vedere ori de câte ori sunt solicitate să o facă.”;

la articolul 8 alineatul (1), paragraful al șaselea se modifică și va avea următorul conținut:

„Referitor la specificațiile tehnice sau la alte cerințe sau norme cu privire la servicii, prevăzute la articolul 1 alineatul (11) paragraful al doilea liniuța a treia, comentariile sau avizele detaliate ale Comisiei sau ale statelor membre pot avea în vedere numai aspectele care pot obstrucționa comerțul sau, referitor la normele cu privire la servicii, libera circulație a serviciilor sau libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și nu aspectele fiscale sau financiare ale măsurii.”;

articolul 9 se modifică după cum urmează:

(a)

alineatele (2) și (3) se se modifică și vor avea următorul conținut:

„(2) Statele membre amână:

—	cu patru luni adoptarea proiectului unei reglementări tehnice sub forma unui acord voluntar în sensul articolului 1 alineatul (11) paragraful al doilea liniuța a doua;

—	fără a se aduce atingere alineatelor (3), (4) și (5), cu șase luni de la data primirii de către Comisie a comunicării prevăzute la articolul 8 alineatul (1), adoptarea oricăror altor proiecte de reglementări tehnice (cu excepția proiectelor de reglementare referitoare la servicii),

în cazul în care Comisia sau alt stat membru transmite un aviz detaliat în termen de trei luni de la acea dată, în sensul că măsura avută în vedere poate crea obstacole în calea liberei circulații a mărfurilor în cadrul pieței interne;

—

fără a se aduce atingere alineatelor (4) și (5), cu patru luni de la data primirii de către Comisie a comunicării prevăzute la articolul 8 alineatul (1), adoptarea oricărui proiect de reglementare cu privire la servicii dacă Comisia sau alt stat membru transmite un aviz detaliat în termen de trei luni de la acea dată, în sensul că măsura avută în vedere poate crea obstacole în calea liberei circulații a serviciilor sau a libertății de stabilire a prestatorilor de servicii în cadrul pieței interne.

În ce privește proiectele de reglementare cu privire la servicii, avizele detaliate ale Comisiei și statelor membre nu pot afecta în nici un fel măsurile în domeniul politicii culturale, în special în domeniul audiovizualului, pe care statele membre le pot adopta în conformitate cu legislația comunitară, având în vedere diversitatea lor lingvistică, specificul lor național și regional și patrimoniul cultural.

Statul membru în cauză raportează Comisiei cu privire la acțiunile pe care își propune să le întreprindă ca urmare a acestor avize detaliate. Comisia comentează cu privire la această reacție.

Cu privire la normele referitoare la servicii, statul membru în cauză indică, după caz, motivele pentru care avizul detaliat nu poate fi luat în considerare.

(3) Cu excepția proiectelor de reglementare referitoare la servicii, statele membre amână adoptarea unui proiect de reglementare tehnică cu douăsprezece luni de la data primirii de către Comisie a comunicării la care se face referire la articolul 8 alineatul (1) în cazul în care, în termen de 3 luni de la acea dată, Comisia își anunță intenția de a propune sau de a adopta o directivă, un regulament sau o decizie referitoare la subiectul respectiv, în conformitate cu articolul 189 din tratat.”;

(b)

alineatul (7) se modifică și va avea următorul conținut:

„(7) Prevederile alineatelor (1)-(5) nu se aplică în cazurile în care:

—

din motive de urgență determinate de circumstanțe grave și imprevizibile referitoare la protecția sănătății sau securității publice, la protecția animalelor sau a plantelor și pentru norme cu privire la servicii, precum și la ordinea publică, în special la protecția minorilor, un stat membru este obligat să pregătească reglementările tehnice într-un interval de timp foarte scurt, pentru a le adopta și a le aplica de îndată, fără a fi posibile consultări sau

—

din motive de urgență generate de circumstanțe grave referitoare la protecția securității și integrității sistemului financiar, în special la protecția depunătorilor, investitorilor și persoanelor asigurate, un stat membru este obligat să adopte și să pună de îndată în aplicare norme referitoare la serviciile financiare.

În comunicarea prevăzută la articolul 8, statul membru prezintă motivele pentru urgența măsurilor adoptate. Comisia își prezintă punctul de vedere cu privire la comunicare cât mai curând posibil. Comisia ia măsurile adecvate în cazurile de utilizare a acestei proceduri în mod necorespunzător. Parlamentul European este informat de către Comisie.”;

articolul 10 se modifică după cum urmează:

(a)

alineatul (1) prima și a doua liniuță se modifică și vor avea următorul conținut:

„—	sunt în conformitate cu actele comunitare obligatorii care au ca rezultat adoptarea specificațiilor tehnice sau normelor cu privire la servicii;

—	îndeplinesc obligațiile ce decurg din acordurile internaționale care au ca rezultat adoptarea specificațiilor tehnice comune sau normelor referitoare la servicii în Comunitate;”

(b)

alineatul (1) liniuța a șasea se modifică și va avea următorul conținut:

„—

se limitează la modificarea unei reglementări tehnice în sensul articolului 1 alineatul (11), în conformitate cu o solicitare a Comisiei, în scopul îndepărtării unui obstacol în calea comerțului sau, în cazul unei norme cu privire la servicii, în calea liberei circulații a serviciilor sau a libertății de stabilire a prestatorilor de servicii.”;

(c)

alineatele (3) și (4) se modifică și vor avea următorul conținut:

„(3) Prevederile articolului 9 alineatele (3)-(6) nu se aplică acordurilor voluntare prevăzute la articolul 1 alineatul (11) paragraful al doilea liniuța a doua.

(4) Prevederile articolului 9 nu se aplică specificațiilor tehnice sau altor cerințe sau norme cu privire la servicii prevăzute la articolul 1 alineatul (11) paragraful al doilea liniuța a treia.”;

7.	se adaugă anexele V și VI menționate în anexa la prezenta directivă.

Articolul 2

(1) Statele membre pun în aplicare normele și măsurile administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 5 august 1999. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Atunci când statele membre adoptă aceste acte, acestea cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 3

Comisia înaintează Parlamentului European și Consiliului o evaluare referitoare la aplicarea Directivei 98/34/CE, în special din punct de vedere al realizărilor tehnologice și ale pieței în raport cu serviciile prevăzute la articolul 1 alineatul (2), în termen de cel mult 2 ani de la data menționată la articolul 2 primul paragraf. Comisia trebuie, dacă este necesar, să facă propuneri Parlamentului European și Consiliului cu privire la revizuirea directivei menționate în termen de cel mult trei ani de la data prevăzută la articolul 2 alineatul (1).

În acest scop, Comisia ține seama de toate observațiile care îi pot fi transmise de către statele membre.

Articolul 4

Prezenta directivă intră în vigoare a doua zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 5

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 20 iulie 1998.

Pentru Parlamentul European

Președintele

J. M. GIL-ROBLES

Pentru Consiliu

Președintele

W. MOLTERER

(1) JO C 307, 16.10.1996, p. 11 și

JO C 65, 28.2.1998, p. 12.

(2) JO C 158, 26.5.1997, p. 1.

(3) Avizul Parlamentului European din 16 mai 1997 (JO C 167, 2.6.1997, p. 238), Poziția comună a Consiliului din 26 ianuarie 1998 (JO C 62, 26.2.1998, p. 48) și Decizia Parlamentului European din 14 mai 1998 (JO C 167, 1.6.1998). Decizia Consiliului din 29 iunie 1998.

(4) JO C 204, 21.7.1998, p. 37.

(5) JO L 298, 17.10.1989, p. 23.

(6) JO L 202, 30.7.1997, p. 1.

(7) JO L 117, 17.5.1997, p. 15.

(8) JO L 298, 17.10.1989, p. 23. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 97/36/CE (JO L 202, 30.7.1997, p. 1);”.

(9) JO L 192, 24.7.1990, p. 1. Directivă, astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/51/CE (JO L 295, 29.10.1997, p. 23).”;

ANEXĂ

„

ANEXA V

Lista indicativă a serviciilor care nu sunt reglementate de articolul 1 alineatul (2) paragraful al doilea

1. Serviciile care nu sunt prestate «la distanță»

Serviciile prestate în prezența fizică a prestatorului și a beneficiarului, chiar dacă acest lucru presupune utilizarea echipamentului electronic:

(a)	examenul sau tratamentul într-un cabinet medical cu utilizarea echipamentului electronic, în prezența fizică a pacientului;

(b)	consultarea unui catalog electronic într-un magazin, în prezența fizică a clientului;

(c)	rezervarea biletelor de avion la o agenție în prezența fizică a clientului prin intermediul rețelei de calculatoare;

(d)	jocurile electronice puse la dispoziție într-un club specializat, în prezența fizică a clientului.

2. Serviciile care nu sunt prestate prin «mijloace electronice»

—

Serviciile cu un conținut material, chiar dacă sunt prestate prin intermediul dispozitivelor electronice:

(a)	distribuitoarele automate de numerar sau pentru bilete (bilete de bancă, bilete de tren);

(b)	accesul la rețelele rutiere, parcări auto etc., în care se plătește pentru utilizare chiar dacă la intrare/ieșire există dispozitive electronice care controlează accesul și asigură corectitudinea plăților;

—	Serviciile «off-line»: distribuirea de CD-ROM-uri sau de programe pe dischete,

—

Serviciile care nu sunt prestate prin intermediul sistemelor de prelucrare și stocare electronică a datelor:

(a)	serviciile de telefonie vocală;

(b)	serviciile de fax/telex;

(c)	serviciile prestate prin telefonie vocală sau fax;

(d)	consultarea unui medic prin telefon/fax;

(e)	consultarea unui avocat prin telefon/fax;

(f)	comercializarea directă prin telefon/fax;

3. Serviciile care nu sunt prestate «la solicitarea individuală a beneficiarului serviciului»

Serviciile prestate prin transmiterea de date fără solicitare individuală în scopul recepționării simultane de către un număr nelimitat de beneficiari individuali (transmisie punct multipunct):

(a)	serviciile de difuzare a emisiunilor de televiziune (inclusiv servicii de televiziune locală la cerere) reglementate de articolul 1 litera (a) din Directiva 89/552/CEE;

(b)	serviciile de radiodifuziune;

(c)	teletextul (de televiziune).

ANEXA VI

Lista indicativă a serviciilor financiare reglementate de articolul 1 alineatul (5) paragraful al treilea

—	Serviciile de investiții

—	Operațiunile de asigurare și reasigurare

—	Serviciile bancare

—	Operațiunile referitoare la fondurile de pensii

—	Serviciile referitoare la tranzacții futures sau cu opțiuni

Astfel de servicii presupun în special:

(a)	serviciile de investiții la care se face referire în anexa la Directiva 93/22/CEE (1); servicii prestate de întreprinderi pentru investiții colective;

(b)	serviciile reglementate de activități care beneficiază de recunoaștere reciprocă la care se face referire în anexa la Directiva 89/646/CEE (2);

(c)

operațiunile reglementate de activitățile de asigurare și reasigurare la care se face referire în:

—	articolul 1 din Directiva 73/239/CEE (3);

—	anexa la Directiva 79/267/CEE (4);

—	Directiva 64/225/CEE (5);

—	Directivele 92/49/CEE (6) și 92/96/CEE (7).

”

(1) JO L 141, 11.6.1993, p. 27.

(2) JO L 386, 30.12.1989, p. 1. Directivă, astfel cum a fost modificată prin Directiva 92/30/CEE (JO L 110, 28.4.1992, p. 52).

(3) JO L 228, 16.8.1973, p. 3. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 92/49/CEE (JO L 228, 11.8.1992, p. 1).

(4) JO L 63, 13.3.1979, p. 1. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 90/619/CEE (JO L 330, 29.11.1990, p. 50).

(5) JO 56, 4.4.1964, p. 878/64. Directivă, astfel cum a fost modificată prin Actul de Aderare din 1973.

(6) JO L 228, 11.8.1992, p. 1.

(7) JO L 360, 9.12.1992, p. 1.

Referințe			Cuprins
Anul	JO	Pagina
			Notă introductivă		1
1998	L 081	1		31998L0012
			Directiva 98/12/CE a Comisiei din 27 ianuarie 1998 de adaptare la progresul tehnic a Directivei 71/320/CEE a Consiliului privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la sistemele de frânare ale unor categorii de autovehicule și ale remorcilor acestora (1)		3
1998	L 091	1		31998L0014
			Directiva 98/14/CE a Comisiei din 6 februarie 1998 de adaptare la progresul tehnic a Directivei 70/156/CEE a Consiliului privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la omologarea de tip a autovehiculelor și a remorcilor acestora (1)		149
1998	L 127	26		31998D0279
			Decizia Comisiei din 5 decembrie 1997 privind procedura de atestare a conformității produselor pentru construcții în temeiul articolului 20 alineatul (2) din Directiva 89/106/CEE a Consiliului, în ceea ce privește ansamblurile/sistemele de cofraje permanente neportante pe bază de blocuri sau panouri din materiale izolante și, uneori, din beton (1)		156
1998	L 140	10		31998L0028
			Directiva 98/28 CE a Consiliului din 29 aprilie 1998 de derogare de la anumite dispoziții ale Directivei 93/43 CEE privind igiena produselor alimentare în ceea ce privește transportul maritim al zahărului brut în vrac (1)		159
1998	L 162	1		31998R1165
			Regulamentul (CE) nr. 1165/98 al Consiliului din 19 mai 1998 privind statisticile pe termen scurt		161
1998	L 170	13		31998L0038
			Directiva 98/38/CE a Comisiei din 3 iunie 1998 de adaptare la progresul tehnic a Directivei 74/151/CEE a Consiliului privind unele componente și caracteristici ale tractoarelor agricole sau forestiere pe roți (1)		176
1998	L 170	15		31998L0039
			Directiva 98/39/CE a Comisiei din 5 iunie 1998 de adaptare la progresul tehnic a Directivei 75/321/CEE a Consiliului privind mecanismul de direcție al tractoarelor agricole sau forestiere pe roți (1)		178
1998	L 171	28		31998L0040
			Directiva 98/40/CE a Comisiei din 8 iunie 1998 de adaptare la progresul tehnic a Directivei 74/346/CEE a Consiliului privind oglinzile retrovizoare ale tractoarelor agricole sau forestiere pe roți (1)		179
1998	L 177	1		31998R1232
			Regulamentul (CE) nr. 1232/98 al Comisiei din 17 iunie 1998 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3696/93 al Consiliului din 29 octombrie 1993 privind clasificarea statistică a produselor asociate activităților (CPA) în Comunitatea Economică Europeană		181
1998	L 194	30		31998D0436
			Decizia Comisiei din 22 iunie 1998 privind procedura de atestare a conformității produselor pentru construcții în temeiul articolului 20 alineatul (2) din Directiva 89/106/CEE a Consiliului, în ceea ce privește învelitoarele de acoperiș, lucarnele în acoperiș, ferestrele în acoperiș și produsele auxiliare [notificată cu numărul C(1998)1598] (1)		183
1998	L 194	39		31998D0437
			Decizia Comisiei din 30 iunie 1998 privind procedura de atestare a conformității produselor pentru construcții în temeiul articolului 20 alineatul (2) din Directiva 89/106/CEE a Consiliului, în ceea ce privește finisajele pereților interiori și exteriori și ale plafoanelor [notificată cu numărul C(1998) 1611] (1)		193
1998	L 201	112		31998D0456
			Decizia Comisiei din 3 iulie 1998 privind procedura de atestare a conformității produselor pentru construcții în temeiul articolului 20 alineatul (2) din Directiva 89/106/CEE a Consiliului în ceea ce privește ansamblurile de post-tensionare pentru structuri precomprimate [notificată cu numărul de înregistrare C(1999) 1506] (1)		201
1998	L 201	114		31998D0457
			Decizia Comisiei din 3 iulie 1998 privind încercarea după metoda obiectului unic supus combustiei (OIF/SBI) prevăzută în Decizia 94/611/CEE în temeiul articolului 20 din Directiva 89/106/CEE a Consiliului privind produsele pentru construcții [notificată sub numărul C(1998) 1743] (1)		204
1998	L 204	37		31998L0034
			Directiva 98/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iunie 1998 de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice		207
1998	L 207	1		31998L0037
			Directiva 98/37/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iunie 1998 privind apropierea legislațiilor statelor membre în domeniul echipamentelor tehnice		220
1998	L 213	13		31998L0044
			Directiva 98/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 iulie 1998 privind protecția juridică a invențiilor biotehnologice		268
1998	L 216	8		31998D0482
			Decizia Consiliului din 20 iulie 1998 de stabilire a unei reglementări tehnice comune privind cerințele de racordare pentru conexiunea la rețelele telefonice publice comutate (RTPC) analogice ale echipamentelor terminale (exclusiv echipamentele terminale care susțin telefonia vocală, în cazuri justificate) în care adresarea rețelei, dacă există, este asigurată prin semnalizare multifrecvență bitonală (DTMF)		277
1998	L 217	18		31998L0048
			Directiva 98/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iulie 1998 de modificare a Directivei 98/34/CE de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice		282

			(1) Text cu relevanță pentru SEE.