11/Volumul 83

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

42001X0625(04)

L 170/109

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

Regulamentul nr. 98 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) privind dispozițiile uniforme referitoare la omologarea farurilor pentru autovehicule, prevăzute cu surse luminoase cu descărcare (1)

A. DISPOZIȚII ADMINISTRATIVE

DOMENIUL DE APLICARE (2)

Prezentul regulament se aplică farurilor autovehiculelor prevăzute cu una sau mai multe surse luminoase cu descărcare și care pot cuprinde dispersoare din sticlă sau din materiale plastice.

1. DEFINIȚII

În sensul prezentului regulament, se înțelege prin:

1.1. „dispersor”, elementul cel mai exterior al farului (al unității) care transmite lumina prin suprafața iluminantă;

1.2. „acoperire”, orice produs(e) aplicat(e) într-unul sau în mai multe straturi pe suprafața exterioară a unui dispersor;

1.3. „balast”, dispozitiv de alimentare cu electricitate a sursei luminoase cu descărcare. Acest balast poate fi situat parțial sau complet în interiorul sau în exteriorul farului;

1.4. „cuplare”, asocierea farurilor care au aceeași funcție pe partea dreaptă și pe partea stângă a vehiculului.

1.5. Definiții suplimentare sunt date în Regulamentul nr. 48.

„faruri de tipuri diferite”, faruri care prezintă diferențe esențiale între ele, aceste diferențe putând fi, în special, următoarele:

1.6.1. marca sau denumirea comercială;

1.6.2. caracteristicile sistemului optic;

1.6.3. includerea sau eliminarea unor elemente capabile să modifice rezultatele optice prin reflexie, refracție, absorbție și/sau deformare în timpul funcționării. Cu toate acestea, adăugarea sau eliminarea unor filtre concepute exclusiv pentru a modifica culoarea fasciculului, și nu repartiția sa luminoasă, nu antrenează schimbarea tipului;

1.6.4. specializarea pentru circulația pe dreapta sau pentru circulația pe stânga sau posibilitatea de utilizare pentru cele două sensuri de circulație;

1.6.5. tipul fasciculului obținut (fascicul de întâlnire, fascicul de drum sau ambele fascicule);

1.6.6. materialele constitutive ale dispersoarelor și ale eventualei acoperiri;

1.7. „componente care transmit lumina”, o parte oarecare a farului care transmite lumina, cum ar fi dispersoarele externe sau interne, acoperirile dispersoarelor sau straturile de reflexie.

2. CEREREA DE OMOLOGARE A UNUI FAR (3)

Cererea de omologare este prezentată de deținătorul mărcii comerciale a farului sau de reprezentantul său acreditat în mod corespunzător. Cererea precizează:

2.1.1. dacă farul este destinat obținerii unui fascicul de întâlnire, a unui fascicul de drum sau a ambelor fascicule;

2.1.2. în cazul unui far destinat obținerii unui fascicul de întâlnire, dacă farul este construit pentru ambele sensuri de circulație sau pentru circulația numai pe stânga sau numai pe dreapta;

2.1.3. în cazul în care farul este prevăzut cu un reflector reglabil, poziția (pozițiile) de montaj ale farului în raport cu solul și cu planul longitudinal median al vehiculului;

2.1.4. unghiurile maxime în plan vertical pe care le poate obține dispozitivul de punctare deasupra și sub poziția (pozițiile) nominală (nominale);

2.1.5. sursele luminoase care sunt alimentate atunci când sunt utilizate diversele combinații de fascicule;

2.1.6. categoria sursei luminoase cu descărcare, conform listei care figurează în Regulamentul nr. 99.

Orice cerere de omologare trebuie să fie însoțită de:

2.2.1. desene, în trei exemplare, suficient de detaliate pentru a permite identificarea tipului (a se vedea punctele 3.2 și 4.2 de mai jos). Desenele trebuie să indice spațiile prevăzute pentru numărul de omologare și simbolurile adiționale în raport cu cercul mărcii de omologare și trebuie să prezinte farul în secțiune verticală (axială) și văzut din față, cu principalele detalii ale sistemului optic, inclusiv striurile, după caz;

2.2.2. o descriere tehnică succintă, cu indicarea, după caz, a mărcii și a tipurilor de balast;

următoarele eșantioane:

2.2.3.1. pentru omologarea unui far, două eșantioane cu surse luminoase cu descărcare de serie și, după caz, un balast din fiecare tip care trebuie utilizat;

pentru încercarea materialului plastic din care sunt realizate dispersoarele:

14 dispersoare;

2.2.4.1.1. zece dintre aceste dispersoare pot fi înlocuite prin zece eșantioane de material de cel puțin 60 × 80 mm, care să prezinte o față exterioară plană sau convexă și la mijloc o zonă practic plană de cel puțin 15 × 15 mm (cu o rază de curbură minimă de 300 mm);

2.2.4.1.2. fiecare astfel de dispersor sau eșantion de material trebuie să fie produs conform procedeelor aplicate în fabricația de serie;

2.2.4.2. un reflector în fața căruia dispersoarele pot fi fixate conform indicațiilor producătorului;

pentru a încerca rezistența la radiațiile ultraviolete a componentelor care transmit lumina, fabricate din material plastic rezistent la radiațiile ultraviolete ale surselor luminoase cu descărcare din interiorul farului:

2.2.5.1. un eșantion din fiecare material folosit în far sau un eșantion de far care să le conțină. Fiecare eșantion de material trebuie să aibă același aspect exterior și același tratament al suprafeței, după caz, cu cel prevăzut pentru utilizare în farul care urmează să fie omologat;

2.2.5.2. încercarea rezistenței la radiațiile ultraviolete a materialelor din interior la radiația sursei luminoase nu este necesară dacă sursele luminoase cu descărcare de tipul celor cu radiație ultravioletă redusă sunt aplicate astfel cum se specifică în Regulamentul XXX (TRANS/SC.1/WP.29/GRE/R.195) sau dacă se iau măsuri pentru protejarea componentelor corespunzătoare ale farului față de radiațiile ultraviolete, de exemplu, cu filtre de sticlă.

2.3. Materialele constitutive ale dispersoarelor și eventualele acoperiri trebuie să fie însoțite de raportul de încercare a caracteristicilor acestor materiale și ale acoperirilor, în cazul în care acestea au fost deja încercate.

2.4. Autoritatea competentă trebuie să verifice existența unor măsuri satisfăcătoare pentru a asigura un control eficient al conformității producției înainte de a se acorda omologarea de tip.

3. INSCRIPȚII (4)

3.1. Farurile prezentate la omologare poartă marca comercială a solicitantului înscrisă în mod lizibil și de neșters.

3.2. Ele vor avea pe dispersor și pe corpul principal (5) spații de o mărime suficientă pentru marca de omologare și simbolurile suplimentare prevăzute la punctul 4; aceste spații sunt indicate în desenele menționate la punctul 2.2.1 de mai sus.

3.3. Farurile construite astfel încât să îndeplinească în același timp cerințele de circulație pe partea dreaptă și pe partea stângă poartă inscripții care să indice cele două reglaje ale unității optice pe vehicul sau ale sursei luminoase cu descărcare față de reflector; aceste marcaje constau în literele „R/D” pentru poziția corespunzătoare circulației pe partea dreaptă și în literele „L/G” pentru poziția corespunzătoare circulației pe partea stângă.

3.4. Toate farurile pot purta pe suprafața lor iluminantă un centru de referință, astfel cum se indică în anexa 6.

4. OMOLOGARE

4.1. Generalități

4.1.1. În cazul în care toate eșantioanele unui tip de far, prezentate în temeiul punctului 2 de mai sus, îndeplinesc dispozițiile prezentului regulament, se acordă omologarea.

4.1.2. Farurile conforme prezentului regulament pot fi grupate, combinate sau reciproc încorporate cu oricare alt(e) dispozitiv(e) de iluminare sau de semnalizare luminoasă, cu condiția ca funcțiile lor de iluminare să nu fie alterate.

4.1.3. Atunci când lămpile grupate, combinate sau reciproc încorporate îndeplinesc cerințele mai multor regulamente, se poate aplica o marcă internațională de omologare unică, cu condiția ca fiecare dintre lămpile grupate, combinate sau reciproc încorporate să îndeplinească dispozițiile care li se aplică.

4.1.4. Fiecare omologare implică atribuirea unui număr de omologare ale cărui prime două cifre (în prezent 00) indică seria de amendamente corespunzătoare celor mai recente modificări tehnice majore aduse regulamentului la data acordării omologării. Aceeași parte contractantă nu poate atribui același număr unui alt tip de far menționat în prezentul regulament. Cu toate acestea, o pereche de faruri cuplate se consideră ca fiind un singur tip.

4.1.5. Omologarea, extinderea omologării, refuzul sau retragerea omologării sau oprirea definitivă a producției unui tip de far în temeiul prezentului regulament este comunicată părților la Acordul din 1958 care aplică prezentul regulament prin intermediul unei fișe de comunicare care este conformă cu modelul din anexa 1 la prezentul regulament.

4.1.6. Pe orice far care este conform unui tip omologat în temeiul prezentului regulament se aplică pe spațiile menționate la punctul 3.2 de mai sus, pe lângă marca prescrisă la punctul 3.1, o marcă de omologare, astfel cum este descrisă la punctele 4.2 și 4.3 de mai jos.

Compoziția mărcii de omologare

Marca de omologare se compune din:

o marcă de omologare internațională, cuprinzând:

4.2.1.1. un cerc în interiorul căruia se găsește litera „E”, urmată de numărul distinctiv al țării care a emis omologarea (6);

4.2.1.2. numărul de omologare prescris la punctul 4.1.4 de mai sus;

simbolul (simbolurile) suplimentar(e) următor (următoare):

4.2.2.1. pe farurile care îndeplinesc numai cerințele de circulație pe partea stângă, o săgeată orizontală dirijată spre dreapta unui observator care privește farul din față, adică spre partea drumului pe care se efectuează circulația;

4.2.2.2. pe farurile care îndeplinesc cerințele de circulație pentru ambele sensuri, prin modificarea voluntară a poziției blocului optic sau a sursei luminoase, o săgeată orizontală cu două vârfuri dirijate unul către stânga, și celălalt spre dreapta;

4.2.2.3. pe farurile care îndeplinesc cerințele prezentului regulament numai pentru fasciculul cu lumină de întâlnire, literele „DC”;

4.2.2.4. pe farurile care îndeplinesc cerințele prezentului regulament numai pentru fasciculul cu lumină de drum, literele „DR”;

4.2.2.5. pe farurile care îndeplinesc cerințele prezentului regulament atât pentru fasciculul cu lumină de întâlnire, cât și pentru fasciculul cu lumină de drum, literele „DCR”;

4.2.2.6. pe farurile care cuprind un dispersor din material plastic, literele „PL” se aplică alături de simbolurile prescrise la punctele 4.2.2.3-4.2.2.5 de mai sus;

4.2.2.7. pe farurile care îndeplinesc cerințele prezentului regulament pentru fasciculul cu lumină de drum, în apropierea cercului care înconjoară litera „E”, indicarea intensității luminoase maxime exprimate printr-un marcaj de referință, astfel cum este definit la punctul 6.3.2.2 de mai jos.

În cazul farurilor reciproc încorporate, indicarea intensității luminoase maxime a ansamblului fasciculului de drum va fi exprimată ca mai sus;

în orice caz, modul de funcționare aplicat în timpul procedurii de încercare conform punctului 1.1.1.1 din anexa 4 și tensiunea (tensiunile) autorizată (autorizate) conform punctului 1.1.1.2 din anexa 4 trebuie să fie indicată (indicate) în certificatele de omologare și în fișele comunicate părților contractante la acord care aplică prezentul regulament.

În cazurile corespunzătoare, dispozitivul trebuie să poarte următoarea indicație:

4.2.3.1. pe farurile care îndeplinesc cerințele prezentului regulament și care sunt concepute astfel încât fasciculul cu lumină de întâlnire să nu se aprindă simultan cu oricare altă funcție de iluminare cu care poate fi reciproc încorporat, se adaugă în marca de omologare o bară oblică (/) după simbolul pentru fasciculul cu lumină de întâlnire;

4.2.4. cele două cifre ale numărului de omologare (în prezent 00) care indică seria de amendamente corespunzătoare celor mai recente modificări tehnice majore aduse regulamentului la data acordării omologării și, dacă este necesar, săgeata prescrisă pot să figureze în apropierea simbolurilor suplimentare de mai sus;

4.2.5. mărcile și simbolurile menționate la punctele 4.2.1 și 4.2.2 trebuie să fie clar lizibile și de neșters, chiar și atunci când farul este montat pe vehicul. Această cerință poate fi considerată îndeplinită, chiar dacă lectura necesită deplasarea unei părți mobile.

4.3. Dispunerea mărcii de omologare

4.3.1. Lămpi independente

Figurile 1-9 din anexa la prezentul regulament prezintă exemple de mărci de omologare cu simbolurile suplimentare menționate mai sus.

Lămpi grupate, combinate sau reciproc încorporate

Atunci când lămpile grupate, combinate sau reciproc încorporate îndeplinesc cerințele mai multor regulamente, se poate aplica o marcă internațională de omologare unică compusă dintr-un cerc care înconjoară litera „E”, urmată de numărul distinctiv al țării care a acordat omologarea și de un număr de omologare. Această marcă de omologare poate fi plasată oriunde pe lămpile grupate, combinate sau reciproc încorporate, cu condiția:

4.3.2.1.1. de a fi vizibilă după ce lămpile au fost instalate, chiar dacă, pentru a asigura această vizibilitate, este necesar să se deplaseze o parte mobilă;

4.3.2.1.2. ca nici un element al lămpilor grupate, combinate sau reciproc încorporate care transmite lumina să nu poată fi înlăturat fără să fie înlăturată în același timp și marca de omologare;

simbolul de identificare al fiecărei lămpi corespunzător fiecărui regulament prin aplicarea căruia a fost acordată omologarea, precum și seria de amendamente corespunzătoare celor mai recente modificări tehnice majore aduse regulamentelor la data eliberării omologării și, dacă este necesar, săgeata adecvată trebuie să fie aplicate:

4.3.2.2.1. fie pe suprafața iluminantă corespunzătoare;

4.3.2.2.2. fie în grup, astfel încât fiecare dintre lămpile grupate, combinate sau reciproc încorporate să poată fi identificată cu claritate (a se vedea patru exemple posibile în anexa 2, figura 10);

4.3.2.3. dimensiunile elementelor unei mărci de omologare unice nu trebuie să fie mai mici decât dimensiunile minime prescrise de regulamentul pe baza căruia a fost acordată omologarea pentru cea mai mică dintre mărcile individuale;

4.3.2.4. fiecare omologare comportă atribuirea unui număr de omologare. Aceeași parte contractantă nu poate atribui același număr unui alt tip de lămpi grupate, combinate sau reciproc încorporate menționate în prezentul regulament;

4.3.2.5. figura 10 din anexa 2 la prezentul regulament prezintă exemple de mărci de omologare de lămpi grupate, combinate sau reciproc încorporate, cu toate simbolurile suplimentare menționate mai sus;

lămpi ale căror dispersoare sunt utilizate pentru diferite tipuri de faruri și care pot fi reciproc încorporate sau grupate cu alte lămpi.

Sunt aplicabile dispozițiile de la punctul 4.3.2 de mai sus;

4.3.3.1. în plus, atunci când se utilizează același dispersor, acesta poate purta diferite mărci de omologare ale tipurilor de faruri sau ansambluri de lămpi pentru care este destinat, cu condiția ca corpul principal al farului, chiar și atunci când nu poate fi separat de dispersor, să cuprindă, de asemenea, spațiul menționat la punctul 3.2 de mai sus și să poarte mărcile de omologare ale funcțiilor existente. Atunci când diferite tipuri de faruri au un corp principal identic, acesta poate purta mărci diferite de omologare;

4.3.3.2. Figura 11 din anexa 2 la prezentul regulament prezintă exemple de mărci de omologare care corespund cazului menționat mai sus.

B. CERINȚE TEHNICE PENTRU FARURI (7)

5. SPECIFICAȚII GENERALE

5.1. Fiecare dintre eșantioane trebuie să îndeplinească specificațiile indicate la punctele 6-8 de mai jos.

Farurile trebuie să fie construite astfel încât să-și mențină caracteristicile fotometrice prescrise și să rămână în stare bună de funcționare în condiții de utilizare normale, în ciuda vibrațiilor la care pot fi supuse.

5.2.1. Farurile trebuie să fie prevăzute cu un dispozitiv care să permită reglarea lor pe vehicul conform regulilor care le sunt aplicabile. Un astfel de dispozitiv nu este obligatoriu pentru unitățile de faruri la care reflectorul și dispersorul nu pot fi separate, dacă utilizarea unor astfel de unități este limitată la vehicule la care reglajul farurilor este asigurat prin alte mijloace.

Dacă farurile specializate pentru fasciculul cu lumină de întâlnire și farurile specializate pentru fasciculul cu lumină de drum, dintre care fiecare este prevăzut cu propria (propriile) sursă (surse) luminoasă (luminoase), sunt grupate într-o singură unitate, dispozitivul trebuie să permită ca fiecare sistem optic să fie reglat corect în mod individual. Aceeași dispoziție se aplică farurilor care produc un fascicul luminos de ceață și un fascicul cu lumină de drum, farurilor care produc un fascicul cu lumină de întâlnire și un fascicul de ceață în față și farurilor care produc aceste trei fascicule.

5.2.2. Cu toate acestea, aceste dispoziții nu se aplică farurilor cu reflectoare care nu pot fi separate. Cerințele de la punctul 6.3 se aplică acestui tip de montaj.

5.3. În cazul în care sursele luminoase cu descărcare pot fi înlocuite fără unelte, dulia trebuie să fie conformă caracteristicilor dimensionale indicate în foile cu date ale Publicației 61-2 a CEI, care corespund categoriei de sursă luminoasă cu descărcare utilizată. Sursele luminoase cu descărcare trebuie să fie ușor de montat pe far.

5.4. Pentru farurile construite astfel încât să îndeplinească în același timp cerințele de circulație pe partea dreaptă și cele de circulație pe partea stângă, adaptarea la un sens de circulație determinat poate fi obținută printr-o reglare inițială corespunzătoare la montarea pe vehicul sau printr-o reglare selectivă de către utilizator.

Această reglare inițială sau această manevră selectivă constă, de exemplu, într-o fixare unghiulară determinată fie a blocului optic pe vehicul, fie a sursei (surselor) luminoase în raport cu blocul optic. În orice caz, numai două poziții de fixare diferite, determinate în mod clar, și care corespund fiecare unui sens de circulație (dreapta sau stânga) trebuie să fie posibile, iar deplasarea nepremeditată de la o poziție la alta, precum și plasarea într-o poziție intermediară nu trebuie să fie posibile. Atunci când sursa luminoasă poate ocupa două poziții diferite, părțile destinate fixării acesteia pe reflector trebuie să fie concepute și construite astfel încât, în fiecare dintre aceste două poziții, sursa luminoasă menționată să fie fixată cu aceeași precizie ca și cea cerută pentru farurile concepute pentru un singur sens de circulație. Verificarea conformității cu cerințele de la prezentul punct se efectuează prin inspecție vizuală și, după caz, cu ajutorul unui montaj de încercare.

Pe farurile destinate să producă alternativ un fascicul cu lumină de drum sau un fascicul cu lumină de întâlnire, dispozitivul mecanic, electromecanic sau de alt tip, încorporat eventual în far pentru trecerea de la un fascicul la celălalt (8), trebuie să fie realizat astfel încât:

5.5.1. să fie suficient de rezistent pentru a funcționa de 50 000 ori fără avarie, și aceasta în ciuda vibrațiilor la care poate fi supus la utilizarea normală;

5.5.2. în cazul unei defecțiuni, fasciculul cu lumină de întâlnire să fie obținut automat;

5.5.3. să se obțină întotdeauna fie fasciculul cu lumină de întâlnire, fie fasciculul de drum, fără posibilitatea obținerii unei poziții intermediare;

5.5.4. să fie imposibil pentru utilizator să modifice, cu unelte obișnuite, forma și poziția elementelor mobile.

5.6. Se vor efectua încercări suplimentare în conformitate cu cerințele din anexa 4, pentru a se asigura că nu există variații excesive ale performanțelor fotometrice în timpul utilizării.

5.7. În cazul în care componentele de transmisie a luminii sunt realizate din material plastic, încercările trebuie să fie efectuate conform cerințelor din anexa 5.

5.8. Farul și sistemul de balast nu trebuie să provoace radiații sau perturbații ale cablului electric care pot să provoace o funcționare necorespunzătoare a altor sisteme electrice (electronice) ale vehiculului (9).

6. ILUMINARE

6.1. Dispoziții generale

6.1.1. Farurile trebuie să fie construite astfel încât, cu surse luminoase cu descărcare adecvate, să ofere o iluminare corespunzătoare, care să nu orbească atunci când emit fasciculul de întâlnire, și o bună iluminare, când emit fasciculul cu lumină de drum.

6.1.2. Pentru a determina iluminarea produsă de far, se utilizează un ecran așezat vertical, la o distanță de 25 m în fața farului și perpendicular pe axa acestuia (a se vedea punctul 6.2.6 și anexa 3 la prezentul regulament sau se utilizează orice altă metodă fotometrică echivalentă.

6.1.3. Un far care utilizează o sursă luminoasă cu descărcare amovibilă este considerat satisfăcător atunci când cerințele fotometrice stabilite la prezentul punct 6 sunt satisfăcute cu o sursă luminoasă de serie, care a fost uzată timp de cel puțin 15 cicluri, în conformitate cu punctul 4 din anexa 4 la Regulamentul nr. 99. Este posibil ca fluxul acestei surse luminoase cu descărcare să difere de fluxul luminos real specificat în Regulamentul nr. 99. În acest caz, iluminările trebuie să fie corectate corespunzător.

Aceste corecturi nu se aplică farurilor care utilizează surse luminoase cu descărcare neamovibile sau farurilor al(e) căror balast(uri) este (sunt) complet sau parțial integrat(e).

6.1.4. Dimensiunile care determină poziția arcului în interiorul sursei luminoase cu descărcare-etalon sunt indicate în foaia cu datele corespunzătoare din Regulamentul nr. 99.

6.1.5. Conformitatea fotometrică trebuie verificată în conformitate cu punctul 6.2.6 sau 6.3 din prezentul regulament. Aceasta este, de asemenea, valabilă pentru zona de separare între 3° R și 3° L (metoda de măsurare pentru culoarea separării este în studiu).

6.1.6. Coordonatele tricromatice ale luminii fasciculelor emise de farurile echipate cu surse luminoase cu descărcare trebuie să se situeze în limitele indicate mai jos:

limită către albastru: x ≥ 0,310

galben: x ≤ 0,500

verde: y ≤ 0,150 + 0,640x

verde: y ≤ 0,440

purpuriu: y ≥ 0,050 + 0,750x

roșu: y ≥ 0,382

6.1.7. După patru secunde de la aprinderea farului care nu a funcționat timp de 30 de minute sau mai mult, trebuie să se obțină cel puțin 60 lucși în punctul HV al fasciculului cu lumină de drum și 10 lucși în punctul 50V al fasciculului de întâlnire pentru farurile care încorporează funcțiile ambelor fascicule, sau 10 lucși în punctul 50V pentru farurile care au numai funcția de fascicul cu lumină de întâlnire. Puterea furnizată trebuie să fie suficientă pentru a atinge rapid un număr ridicat de impulsuri electrice.

6.2. Dispoziții referitoare la fasciculul cu lumină de întâlnire

6.2.1. Fasciculul cu lumină de întâlnire trebuie să producă o linie de separare destul de netă, astfel încât să fie posibil un reglaj bun cu ajutorul acesteia. Linia de separare trebuie să fie o dreaptă orizontală în partea opusă sensului de circulație pentru care este prevăzut farul: pe cealaltă parte, linia de separare nu trebuie să depășească linia HV/H2 a ecranului 1 din anexa 3 sau să se situeze deasupra liniei HV/H3/H4 a ecranului 2 din anexa 3. În nici un caz nu se admite o linie de separare care depășește o combinație a acestor linii.

Farul trebuie orientat astfel încât:

6.2.2.1. pentru farurile care trebuie să satisfacă cerințele circulației pe partea dreaptă, linia de separare pe jumătatea stângă a ecranului (10) să fie orizontală, și pentru farurile care trebuie să satisfacă cerințele circulației pe partea stângă, linia de separare pe jumătatea dreaptă a ecranului să fie orizontală;

6.2.2.2. această parte orizontală a liniei de separare este situată pe ecran la 25 cm sub linia HH (a se vedea anexa 3). Punctul de cotitură al liniei de separare se găsește pe dreapta VV.

6.2.3. Reglat astfel, farul trebuie să satisfacă numai condițiile menționate mai jos, la punctele 6.2.5 și 6.2.6, dacă omologarea sa nu este cerută decât pentru un fascicul cu lumină de întâlnire și în condițiile menționate la punctele 6.2.5-6.3.2.3, dacă este destinat să furnizeze un fascicul de întâlnire și un fascicul de drum. Valorile specificate pentru segmentul II la punctul 6.2.6 nu se aplică ecranului 2 din anexa 3.

6.2.4. În cazul în care un far reglat în modul indicat mai sus nu corespunde condițiilor enunțate la punctele 6.2.6 și 6.3, aliniamentul său poate fi schimbat, cu condiția ca axa fasciculului să nu se deplaseze lateral cu mai mult de 0,5° (= 22 cm), la dreapta sau la stânga, și vertical cu mai mult de 0,2° (= 8,7 cm), în sus sau în jos (11). Pentru a facilita alinierea prin intermediul separării, farul poate fi parțial acoperit, pentru a face linia de separare mai netă.

Pentru fiecare fascicul cu lumină de întâlnire se admite o singură sursă luminoasă cu descărcare.

6.2.5.1. Tensiunea aplicată la bornele balastului (balasturilor) este:

fie de: 13,5 V ± 0,1, în cazul alimentării la 12 V,

fie: o altă valoare specificată (a se vedea anexa 7).

6.2.6. După 10 minute de la aprindere, iluminarea produsă pe ecranul 1 sau 2 (sau pe aceste ecrane poziționate în oglindă în raport cu linia VV pentru circulația pe partea stângă) trebuie să satisfacă cerințele de mai jos:

Notă: În tabel:

Litera L indică faptul că punctul sau segmentul se află la stânga liniei VV.

Litera R indică faptul că punctul sau segmentul se află la dreapta liniei VV.

Litera U indică faptul că punctul sau segmentul se află deasupra liniei HH.

Litera D indică faptul că punctul sau segmentul este situat sub linia HH.

Puncte sau segmente	Denumire Pe linia H/H2 și deasupra acesteia sau pe linia H/H3/H4 și deasupra acesteia	Iluminare (lux) 1 max.	Distanțe orizontale (cm)	Distanțe verticale (cm)
1	HV	max. 1	0	0
2	B 50 L	max. 0,5	L 150	U 25
3	75 R	min. 20	R 50	D 25
4	50 L	max. 20	L 150	D 37,5
5	25 L1	max. 30	L 150	D 75
6	50 V	min. 12	0	D 37,5
7	50 R	min. 20	R 75	D 37,5
8	25 L2	min. 4	L 396	D 75
9	25 R1	min. 4	R 396	D 75
10	25 L3	min. 2	L 670	D 75
11	25 R2	min. 2	R 670	D 75
12	15 L	min. 1	L 910	D 125
13	15 R	min. 1	R 910	D 125
14		(12)	L 350	U 175
15		(12)	0	U 175
16		(12)	R 350	U 175
17		(12)	L 175	U 87,5
18		(12)	0	U 87,5
19		(12)	R 175	U 87,5
20		min. 0,1	L 350	0
21		min. 0,2	L 175	0
A-B	Segmentul I	min. 6	L 225 la R 225	D 37,5
C-D	Segmentul II	max. 6	R 140 la R 396	U 45
E-F	Segmentul III și sub	max. 20	L 417 la R 375	D 187,5
	E max. R	max. 70	La dreapta liniei VV	Deasupra lui D 75
	E max. L	max. 50	La stânga liniei VV	Deasupra lui D 75

6.3. Dispoziții referitoare la fasciculul cu lumină de drum

6.3.1. În cazul unui far destinat să producă un fascicul cu lumină de drum și un fascicul cu lumină de întâlnire, măsurarea iluminării produse pe ecran de fasciculul cu lumină de drum se efectuează cu același reglaj al farului ca pentru măsurătorile definite la punctul 6.2.6 de mai sus; în cazul unui far destinat să producă numai un fascicul cu lumină de drum, acesta se reglează astfel încât zona de iluminare maximă să fie centrată pe punctul de intersecție al liniilor HH și VV; un astfel de far trebuie să îndeplinească numai cerințele menționate la punctul 6.3. Tensiunile aplicate în timpul încercărilor sunt aceleași precum cele indicate la punctul 6.2.5.1.

Pentru fasciculul cu lumină de drum, este posibil să se utilizeze mai multe surse luminoase, acestea fiind enumerate fie în Regulamentul nr. 37, fie în Regulamentul nr. 99. Trebuie să fie satisfăcute următoarele dispoziții:

6.3.2.1. Punctul HV de intersecție a liniilor HH și VV trebuie să se afle în zona din interiorul izoluxului reprezentând 80 % din iluminarea maximă. Această valoare maximală, denumită mai jos „Emax”, trebuie să se situeze între 70 și 180 lucși.

6.3.2.2. Marca de referință menționat la punctul 4.2.2.7 de mai sus este obținută prin relația:

Marca de referință = 0,208 Emax

Această valoare este rotunjită la cea mai apropiată dintre următoarele valori: 17,5—20—25—27,5—30—37,5.

6.3.2.3. Pornind de la punctul HV, orizontal la dreapta și la stânga, iluminarea trebuie să fie cel puțin egală cu 40 lucși până la o distanță de 1,125 m și de cel puțin 10 lucși până la o distanță de 2,25 m.

6.4. Iluminarea pe ecranul menționat la punctele 6.2.6-6.3.2.3 se măsoară cu ajutorul unui fotoreceptor a cărui suprafață utilă este cuprinsă în interiorul unui pătrat cu latura de 65 mm.

6.5. Dispoziții referitoare la reflectoare mobile

6.5.1. Cu farul fixat în conformitate cu toate pozițiile menționate la punctul 2.1.4, farul trebuie să satisfacă dispozițiile fotometrice de la punctele 6.2 sau 6.3 sau de la ambele puncte în același timp.

6.5.2. Se efectuează încercări suplimentare după ce reflectorul a fost înclinat în plan vertical, în sus, cu unghiul indicat la punctul 2.1.4 sau cu 2 grade, fiind reținută cea mai mică dintre aceste valori, cu ajutorul dispozitivelor de reglare a orientării farului. Farul este apoi reorientat în jos (cu ajutorul unui goniometru) și specificațiile fotometrice trebuie să fie satisfăcute în următoarele puncte:

fascicul cu lumină de întâlnire: HV și 75 R (respectiv 75 L);

fascicul cu lumină de drum: Emax, HV procent din Emax.

Atunci când dispozitivele de orientare nu permit o mișcare continuă, se reține orientarea cea mai apropiată de 2 grade.

6.5.3. Farul este adus în poziția sa unghiulară nominală definită la punctul 6.2.2 și goniometrul este reașezat în poziția inițială. Se înclină farul în jos, în plan vertical, cu unghiul indicat la punctul 2.1.4 sau cu 2 grade, fiind reținută cea mai mică dintre aceste valori, cu ajutorul dispozitivului de orientare al farului. Apoi se reorientează farul în sus (cu ajutorul unui goniometru, de exemplu) și se verifică punctele menționate la punctul 6.5.2.

7. VERIFICAREA DISCONFORTULUI

Disconfortul provocat de fasciculul cu lumină de întâlnire trebuie să fie verificat (13).

C. ALTE DISPOZIȚII ADMINISTRATIVE

8. MODIFICAREA TIPULUI DE FAR ȘI EXTINDEREA OMOLOGĂRII

Orice modificare a tipului de far, inclusiv a balastului, se notifică serviciului administrativ care a omologat tipul de far. Acest serviciu poate apoi:

8.1.1. fie să considere că modificările aduse nu riscă să aibă consecințe supărătoare semnificative și că, în orice caz, acest far îndeplinește încă cerințele;

8.1.2. fie să ceară un nou raport de încercare serviciului tehnic însărcinat cu încercările.

8.2. Confirmarea omologării sau refuzul omologării, cu indicarea modificărilor, este notificat părților contractante la acord care aplică prezentul regulament prin procedura indicată la punctul 4.1.5.

8.3. Autoritatea competentă care acordă extinderea omologării atribuie un număr de serie fiecărei fișe de comunicare stabilite pentru această extindere și informează celelalte părți contractante la Acordul din 1958 care aplică prezentul regulament, printr-o fișă de comunicare care este conformă cu modelul menționat în anexa 1 la prezentul regulament.

9. CONFORMITATEA PRODUCȚIEI

9.1. Farurile omologate în conformitate cu prezentul regulament trebuie să fie fabricate astfel încât să fie conforme cu tipul omologat îndeplinind cerințele enunțate la punctul 6.

9.2. Pentru a verifica dacă sunt îndeplinite cerințele enunțate la punctul 9.1, trebuie să se efectueze controale corespunzătoare ale producției.

Titularul omologării trebuie, în special:

9.3.1. să asigure existența procedurilor pentru un control eficient al calității produselor;

9.3.2. să aibă acces la echipamentul de control necesar pentru verificarea conformității fiecărui tip omologat;

9.3.3. să se asigure de faptul că datele privind rezultatele încercărilor sunt înregistrate și că documentele conexe sunt ținute la dispoziție o anumită perioadă stabilită de comun acord cu serviciul administrativ;

9.3.4. să analizeze rezultatele fiecărui tip de încercare pentru a controla și pentru a asigura stabilitatea caracteristicilor produsului, având în vedere variațiile admisibile în producția industrială;

9.3.5. să se asigure că pentru fiecare tip de produs se efectuează cel puțin încercările prevăzute în anexa 8 la prezentul regulament;

9.3.6. să se asigure că orice prelevare de eșantioane care pun în evidență neconformitatea pentru tipul de încercare considerat este urmată de o nouă prelevare și de o nouă încercare. Trebuie să se ia toate măsurile necesare pentru a se restabili conformitatea producției corespunzătoare.

Autoritățile competente care au acordat omologarea pot verifica în orice moment metodele de control al conformității aplicate în fiecare unitate de producție.

9.4.1. La fiecare inspecție, trebuie să se prezinte inspectorului registrele de încercări și de urmărire a producției.

9.4.2. Inspectorul poate să aleagă la întâmplare eșantioane care vor fi încercate în laboratorul producătorului. Numărul minim de eșantioane poate fi determinat în funcție de rezultatele controalelor proprii ale producătorului.

9.4.3. Când nivelul calității nu pare a fi satisfăcător sau când pare necesar să se verifice valabilitatea încercărilor efectuate în temeiul punctului 9.4.2 de mai sus, inspectorul prelevă eșantioane care vor fi trimise serviciului tehnic care a efectuat încercările de omologare, utilizând criteriile de la anexa 9.

9.4.4. Autoritatea competentă poate efectua toate încercările prevăzute în prezentul regulament. Aceste încercări vor fi efectuate pe eșantioane prelevate la întâmplare, fără a perturba angajamentele de livrare ale producătorului, și în conformitate cu criteriile de la anexa 9.

9.4.5. Autoritatea competentă se va strădui să obțină o frecvență de o inspecție la fiecare 2 ani. Cu toate acestea, acest lucru rămâne la alegerea autorității competente și în funcție de încrederea sa în dispozițiile luate pentru asigurarea unui control eficace al conformității producției. În cazul în care se înregistrează rezultate negative, autoritatea competentă se asigură că s-au luat toate măsurile necesare pentru a se restabili conformitatea producției într-un timp cât mai scurt.

9.5. Nu se ține seama de farurile cu defecte vizibile.

9.6. Nu se ține seama de marcajul de referință.

9.7. Nu se ține seama de punctele de măsurare 14-21 de la punctul 6.2.6 al prezentului regulament.

10. SANCȚIUNI PENTRU NECONFORMITATEA PRODUCȚIEI

10.1. Omologarea acordată pentru un tip de far în temeiul prezentului regulament poate fi retrasă, dacă nu se respectă cerințele sau dacă un far care poartă marca de omologare nu este conform cu tipul omologat.

10.2. În cazul în care o parte contractantă la acord care aplică prezentul regulament retrage o omologare pe care a acordat-o anterior, ea informează de îndată celelalte părți contractante la acord care aplică prezentul regulament, prin intermediul unei fișe de comunicare care este conformă cu modelul din anexa 1 la prezentul regulament.

11. OPRIREA DEFINITIVĂ A PRODUCȚIEI

Dacă titularul unei omologări oprește definitiv producția unui tip de far omologat în conformitate cu prezentul regulament, acesta informează autoritatea care a acordat omologarea, care, la rândul său, notifică celelalte părți contractante la Acordul din 1958 care aplică prezentul regulament, prin intermediul unei fișe de comunicare care este conformă cu modelul din anexa 1 la prezentul regulament.

12. DENUMIRI ȘI ADRESE ALE SERVICIILOR TEHNICE ÎNSĂRCINATE CU ÎNCERCĂRILE DE OMOLOGARE ȘI ALE SERVICIILOR ADMINISTRATIVE

Părțile contractante la Acordul din 1958, care aplică prezentul regulament trebuie să comunice Secretariatului Organizației Națiunilor Unite denumirile și adresele serviciilor tehnice însărcinate cu încercările de omologare și pe cele ale serviciilor administrative care acordă omologarea și cărora trebuie să li se trimită fișele de omologare sau de extindere, de refuz, sau de retragere a omologării, sau de oprire definitivă a producției, emise în alte țări.

(1) Regulamentul Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite, publicat în conformitate cu dispozițiile articolului 4 alineatul (5) din Decizia 97/836/CE (JO L 346, 17.12.1997, p. 78).

(2) Nici o prevedere din prezentul regulament nu împiedică o parte contractantă la acord, care aplică prezentul regulament, să interzică combinarea unui far „PL”, omologat (dispersor din plastic) prin aplicarea prezentului regulament, cu un dispozitiv mecanic (cu lamelă) de curățare a farurilor, pe vehiculele pe care aceasta le înmatriculează.

(3) A se vedea Regulamentul nr. 99 referitor la sursele luminoase cu descărcare.

(4) În cazul farurilor construite astfel încât să îndeplinească cerințele unui singur sens de circulație (fie pe dreapta, fie pe stânga), se recomandă în plus să se marcheze, într-o manieră de neșters, pe dispersorul din față, limitele zonei care va putea, eventual, să fie mascată, pentru a evita jenarea utilizatorilor dintr-o țară în care sensul de circulație este opus celui pentru care a fost construit farul, și să se ofere explicațiile necesare în legătură cu aceasta în manualul de întreținere a vehiculului. Cu toate acestea, atunci când, prin construcție, această zonă poate fi identificată direct, această delimitare nu mai este necesară.

(5) În cazul în care dispersorul nu poate fi separat de corpul principal al farului, este suficient să se indice o zonă de marcare pe dispersor.

(6) 1 pentru Germania, 2 pentru Franța, 3 pentru Italia, 4 pentru Țările de Jos, 5 pentru Suedia, 6 pentru Belgia, 7 pentru Ungaria, 8 pentru Republica Cehă, 9 pentru Spania, 10 pentru Iugoslavia, 11 pentru Regatul Unit, 12 pentru Austria, 13 pentru Luxemburg, 14 pentru Elveția, 15 (disponibil), 16 pentru Norvegia, 17 pentru Finlanda, 18 pentru Danemarca, 19 pentru România, 20 pentru Polonia, 21 pentru Portugalia, 22 pentru Federația Rusă, 23 pentru Grecia, 24 (disponibil), 25 pentru Croația, 26 pentru Slovenia, 27 pentru Slovacia, 28 pentru Belarus, 29 pentru Estonia, 30 (disponibil), 31 pentru Bosnia și Herțegovina, 32-36 (disponibile) și 37 pentru Turcia. Cifrele următoare vor fi atribuite celorlalte țări conform ordinii cronologice a ratificării acordului privind adoptarea unor condiții uniforme de omologare și recunoașterea reciprocă a omologării pieselor și a echipamentelor de vehicule cu motor sau a aderării lor la acest acord, iar cifrele astfel atribuite sunt comunicate părților contractante la acord de către Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite.

(7) Cerințe tehnice pentru sursele luminoase cu descărcare: a se vedea Regulamentul nr. 99.

(8) Aceste dispoziții nu se aplică comutatorului.

(9) Respectarea cerințelor referitoare la compatibilitatea electromagnetică corespunde fiecărui tip de vehicul individual.

(10) Ecranul de reglaj trebuie să fie suficient de lat pentru a permite examinarea liniei de separare pe o arie de cel puțin 5° de fiecare parte a liniei VV.

(11) Limita de dereglare de 0,5° la dreapta sau la stânga nu este incompatibilă cu dereglarea verticală în sus sau în jos, care este și ea limitată de condițiile impuse la punctul 6.3. Cu toate acestea, condițiile punctului 6.3 nu se aplică farurilor destinate să satisfacă dispozițiile prezentului regulament numai pentru furnizarea fasciculului cu lumină de întâlnire.

(12) Valorile iluminării în punctele 14-19 trebuie să fie astfel încât: 14 + 15 + 16 ≥ 0,3 lucși și 17 + 18 + 19 ≥ 0,6 lucși.

(13) Această verificare va face obiectul unei recomandări pentru administrații.

ANEXA 1

Comunicare

[Format maxim: A4 (210 × 297 mm)]

(1)

Denumirea serviciului administrativ:

…

Privind (2): ACORDAREA OMOLOGĂRII

EXTINDEREA OMOLOGĂRII

REFUZUL OMOLOGĂRII

RETRAGEREA OMOLOGĂRII

OPRIREA DEFINITIVĂ A PRODUCȚIEI

unui tip de far în temeiul Regulamentului nr. 98

Nr. de omologare … Nr. de extindere …

1. Marca de fabrică a farului: …

2. Desemnarea tipului de dispozitiv de către producător: …

3. Numele și adresa producătorului: …

4. Numele și adresa reprezentantului producătorului (după caz): …

5. Dispozitiv supus omologării la: …

6. Serviciul tehnic însărcinat cu efectuarea încercărilor: …

7. Data raportului de încercare: …

8. Numărul raportului de încercare: …

Descriere succintă: …

9.1. Far supus omologării de tipul (3): …

9.2. Sursa luminoasă a fasciculului de întâlnire poate/nu poate (2) să fie aprinsă în același timp ca sursa luminoasă a fasciculului de drum și/sau a altui far cu care este reciproc încorporat.

9.3. Tensiunea nominală a dispozitivului: …

9.4. Categoria (sau categoriile) sursei luminoase (surselor luminoase): …

9.5. Denumirea comercială și numărul de identificare ale balastului (balasturilor) sau ale elementului (elementelor) balastului (balasturilor): …

9.6. Observații (după caz): …

10. Poziția mărcii de omologare: …

11. Motivul (motivele) extinderii omologării: …

12. Omologare acordată/extinsă/refuzată/retrasă (2): …

13. Locul: …

14. Data: …

15. Semnătura: …

16. Se anexează lista documentelor constitutive ale dosarului de omologare depus la serviciul administrativ care a acordat omologarea și care poate fi obținut la cerere.

(1) Număr distinctiv al țării care a eliberat/extins/refuzat/retras omologarea (a se vedea dispozițiile regulamentului referitoare la omologare).

(2) Se elimină mențiunile inutile.

(3) Indicați marcajul adecvat ales din lista de mai jos:

ANEXA 2

Exemple de mărci de omologare

Farul care poartă marca de omologare de mai sus este un far care a fost omologat în Țările de Jos (E4), sub numărul de omologare 2439 și care satisface cerințele prezentului regulament în forma sa originală (00). Fasciculul de întâlnire este conceput numai pentru circulația pe partea dreaptă.

Cifra 30 indică faptul că intensitatea maximă a fasciculului cu lumină de drum este cuprinsă între 86 250 și 101 250 candele.

Notă: Numărul de omologare și simbolurile suplimentare trebuie să fie plasate în apropierea cercului și să fie dispuse fie deasupra, fie sub litera „E”, fie la dreapta, fie la stânga acestei litere. Cifrele numărului de omologare trebuie să se afle de aceeași parte în raport cu litera „E” și să fie orientate în același sens.

Este necesar să se evite utilizarea cifrelor romane la numerele de omologare, pentru a se elimina orice risc de confuzie cu alte simboluri.


Figura 2	Figura 3a

Farul care poartă marca de omologare de mai sus îndeplinește cerințele prezentului regulament atât în ceea ce privește fasciculul cu lumină de întâlnire, cât și fasciculul cu lumină de drum, și este conceput:

Numai pentru circulația pe stânga

Pentru ambele sensuri de circulație, prin intermediul unei modificări adecvate a reglajului blocului optic sau a sursei luminoase pe vehicul


Figura 3b

Figura 4	Figura 5

Farul care poartă marca de omologare de mai sus este un far care îndeplinește cerințele prezentului regulament în forma sa originală, prevăzut cu o sursă luminoasă cu descărcare numai pentru fasciculul de întâlnire și cu un dispersor din material plastic; acesta este conceput:

Pentru cele două sensuri de circulație

Numai pentru circulația pe dreapta

Figura 6

Farul care poartă marca de omologare de mai sus este un far care îndeplinește cerințele prezentului regulament în forma sa originală, prevăzut cu surse luminoase cu descărcare pentru fasciculul cu lumină de drum, și este combinat, grupat sau reciproc încorporat cu un far de ceață față.


Figura 7a	Figura 7b

Farul care poartă marca de omologare de mai sus este un far care îndeplinește cerințele prezentului regulament.

Prevăzut cu o sursă luminoasă cu descărcare numai pentru fasciculul cu lumină de întâlnire și conceput numai pentru circulația pe stânga

Aceeași dispunere ca în figura 6, dar farul de ceață față nu poate fi aprins în același timp cu fasciculul cu lumină de drum


Figura 8	Figura 9

Identificarea unui far cu fascicul de întâlnire care îndeplinește cerințele prezentului regulament și care are încorporat un dispersor din material plastic.

și combinat, grupat sau reciproc încorporat cu un far cu lumină de drum halogen R 8.	conceput pentru circulația în ambele sensuri.
Farul cu lumină de întâlnire nu trebuie să fie aprins în același timp cu farul halogen cu lumină de drum. Fasciculul cu lumină de întâlnire este conceput numai pentru circulația pe dreapta.	Farul cu lumină de întâlnire nu trebuie să fie aprins în același timp cu alt far reciproc încorporat.

Exemple de marcaj simplificat posibil pentru faruri grupate, combinate sau reciproc încorporate, instalate în partea din față a vehiculului.

Figura 10

(Liniile verticale și orizontale schematizează formele și configurația generală a dispozitivului de semnalizare și nu fac parte din marca de omologare.)

Notă: Cele patru exemple de mai sus corespund unui dispozitiv de iluminare care poartă o marcă de omologare referitoare la:

o lampă indicatoare de poziție față, omologată în conformitate cu seria 01 de amendamente la Regulamentul nr. 7, pentru instalare pe partea stângă;

un far cu un fascicul de întâlnire cu descărcare, conceput pentru ambele sensuri de circulație, și un fascicul cu lumină de drum de intensitate maximă cuprinsă între 86 250 și 101 250 candele (indicată prin cifra 30), omologat în conformitate cu prezentul regulament în forma sa originală și care cuprinde un dispersor din material plastic;

un far de ceață față, omologat în conformitate cu seria 02 de amendamente aduse Regulamentului nr. 19 și care conține un dispersor din material plastic;

o lampă semnalizare direcție față, de categorie 1a, omologată în conformitate cu seria 01 de amendamente la Regulamentul nr. 6.

Figura 11

Lampă grupată sau reciproc încorporată cu un far

Exemplul 1

Exemplul de mai sus corespunde marcajului unui dispersor destinat utilizării la diferite tipuri de faruri, adică:

fie: un far cu un fascicul de întâlnire, conceput pentru ambele sensuri de circulație, și un fascicul cu lumină de drum de intensitate maximă cuprinsă între 52 500 și 67 500 candele (indicată prin cifra 20), omologat în Țările de Jos (E4) în conformitate cu cerințele Regulamentului nr. 8, astfel cum a fost modificat prin seria 04 de amendamente, și o lampă de poziție față, omologată în conformitate cu seria 01 de amendamente la Regulamentul nr. 7;

fie: un far cu un fascicul de întâlnire cu descărcare și un fascicul cu lumină de drum de intensitate maximă cuprinsă între 86 250 și 101 250 candele (indicat prin cifra 30), conceput pentru ambele sensuri de circulație și omologat în Țările de Jos în conformitate cu cerințele prezentului regulament în forma sa originală, care este reciproc încorporat cu aceeași lampă de poziție ca mai sus;

fie: oricare dintre farurile de mai sus, omologate ca lampă simplă.

Corpul principal al farului trebuie să poarte un singur număr de omologare valabil, de exemplu:

Figura 11 (continuare)

Exemplul 2

Exemplul de mai sus corespunde marcajului unui dispersor din material plastic utilizat pentru un ansamblu de două faruri omologate în Țările de Jos (E4), sub numărul de omologare 81151, compus din:

un far care emite un fascicul de întâlnire cu halogen, conceput pentru ambele sensuri de circulație, și un fascicul cu lumină de drum cu halogen a cărui intensitate maximă este cuprinsă între x și y candele, îndeplinind cerințele Regulamentului nr. 8, și

un far care emite un fascicul de drum cu descărcare, cu o intensitate maximă cuprinsă între w și z candele, îndeplinind cerințele prezentului regulament în forma sa originală, intensitatea maximă a întregului fascicul de drum fiind cuprinsă între 86 250 și 101 250 candele, astfel cum se indică prin cifra 30.

ANEXA 3

Figura A: Ecran de măsurare 1

* Proporțiile nu sunt respectate.

Fascicul de întâlnire

Dimensiunile sunt date în centimetri pe un ecran plat vertical plasat la 25 m. Liniile HH și VV reprezintă intersectările cu acest ecran ale planurilor vertical și orizontal care trec prin axa de referință a fasciculului de întâlnire conform declarației solicitantului. Schema de mai sus corespunde unui fascicul de întâlnire conceput pentru circulația pe dreapta. Pentru circulația pe stânga, schema ar fi simetrica celei de mai sus în raport cu axa VV. Unghiul HVH2- HH = 15°.

Figura B: Ecran de măsurare 2

* Proporțiile nu sunt respectate.

Fascicul de întâlnire

Figura C: Puncte de măsurare a valorilor de iluminare

ANEXA 4

Încercarea de stabilitate a performanței fotometrice a farurilor în funcțiune

ÎNCERCAREA FARURILOR COMPLETE

După ce s-au executat măsurătorile fotometrice în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament, în punctele Emax pentru fasciculul cu lumină de drum și HV, 50 R și B 50 L pentru fasciculul cu lumină de întâlnire (sau HV, 50 L, B 50 R pentru farurile concepute pentru circulația pe stânga), un eșantion de far complet trebuie să facă obiectul unei încercări de stabilitate a performanței fotometrice în timpul funcționării. Prin „far complet” se înțelege farul propriu-zis, inclusiv balastul (balasturile) și acele părți ale caroseriei și lămpile alăturate care pot influența disiparea termică.

1. ÎNCERCARE DE STABILITATE A PERFORMANȚEI FOTOMETRICE

Încercările trebuie să se efectueze într-o atmosferă uscată și calmă, la o temperatură ambiantă de 23 °C + 5 °C, farul complet fiind fixat pe un suport care reprezintă instalarea corectă pe vehicul.

1.1. Far curat

Farul trebuie să rămână aprins 12 ore, astfel cum se indică la punctul 1.1.1, și verificat astfel cum se prevede la punctul 1.1.2.

Încercări

Farul trebuie să rămână aprins o perioadă de timp specificată, astfel încât:

(a)	în cazul în care o singură funcție de iluminare (far cu lumină de drum sau cu lumină de întâlnire) trebuie omologată, sursa luminoasă corespunzătoare să fie aprinsă pe durata prescrisă (1);

(b)

în cazul unui far cu lumină de întâlnire și al unui far cu lumină de drum reciproc încorporate sau în cazul unui far de ceață față și al unui far cu lumină de drum reciproc încorporate: dacă solicitantul precizează că farul este destinat pentru a fi utilizat cu o singură sursă luminoasă aprinsă o dată (2), încercarea trebuie să fie executată în consecință și fiecare dintre funcțiile de iluminare specificate se aprinde (1) jumătate din timpul indicat la punctul 1.1, în toate celelalte cazuri (1) (2) farul trebuie supus următorului ciclu, pentru o perioadă egală cu durata specificată:

15 minute, fasciculul de întâlnire aprins

5 minute, toate funcțiile de iluminare aprinse;

(c)

în cazul în care funcțiile de iluminare sunt grupate, toate funcțiile individuale trebuie să fie aprinse simultan pe durata specificată pentru diferitele funcții de iluminare, (a) ținând seama, de asemenea, de utilizarea funcțiilor de iluminare reciproc încorporate, (b) conform instrucțiunilor producătorului.

1.1.1.2. Tensiunea de încercare

Tensiunea de încercare aplicată la bornele balastului este de 13,5 V ± 0,1 V în cazul alimentării cu 12 V, sau o altă valoare precizată în cererea de omologare. În cazul în care există lămpi cu incandescență reciproc încorporate, este necesar să se aplice tensiunea care produce fluxul de referință.

Rezultatele încercării

1.1.2.1. Inspecția vizuală

După ce se stabilizează temperatura farului la temperatura mediului ambiant, se curăță dispersorul farului și dispersorul exterior, dacă există, cu o cârpă din bumbac curată și umedă. Apoi acestea sunt examinate vizual; nu trebuie să se constate nici o distorsiune, deformare, fisură sau schimbare de culoare a dispersorului farului sau a dispersorului exterior, dacă există.

1.1.2.2. Încercare fotometrică

În conformitate cu dispozițiile prezentului regulament, se verifică valorile fotometrice în următoarele puncte:

Fascicul de întâlnire: 50 R-B 50 L-HV pentru farurile destinate circulației pe partea dreaptă,

50 L-B 50 R-HV pentru farurile destinate circulației pe partea stângă.

Fascicul de drum: punctul Emax.

Se poate efectua un nou reglaj pentru a ține seama de eventualele deformări ale suportului farului provocate de căldură (pentru schimbarea poziției liniei de separare, a se vedea punctul 2 al acestei anexe).

Se acceptă o abatere de 10 %, inclusiv toleranțele procedurii de măsurare fotometrică, între caracteristicile fotometrice și valorile măsurate înainte de încercare.

1.2. Far murdar

După ce a fost încercat astfel cum se prescrie la punctul 1.1 de mai sus, farul este pregătit în maniera descrisă la punctului 1.2.1, după ce a fost aprins timp de o oră astfel cum se prevede la punctul 1.1.1, și apoi se verifică în conformitate cu dispozițiile de la punctul 1.1.2.

Pregătirea farului

1.2.1.1. Amestecul pentru încercare

1.2.1.1.1. Pentru farul cu dispersor exterior din sticlă:

Amestecul de apă și de poluant care urmează să se aplice pe far este constituit din:

9 părți (în greutate) nisip silicios cu granulozitate cuprinsă între 0 și 100 µm,

1 parte (în greutate) de praf de cărbune vegetal (lemn de fag) cu granulometria cuprinsă între 0 și 100 µm,

0,2 părți (în greutate) de NaCMC (3) și

o cantitate adecvată de apă distilată având o conductivitate ≤ 1 mS/m.

Amestecul nu trebuie să fie mai vechi de 14 zile.

1.2.1.1.2. Pentru farul cu dispersor exterior din material plastic:

Amestecul de apă și de poluant care urmează să se aplice pe far este constituit din:

9 părți (în greutate) de nisip silicios a cărui granulometrie este cuprinsă între 0 și 100 µm,

1 parte (în greutate) de praf de cărbune vegetal (lemn de fag) cu granulometria cuprinsă între 0 și 100 µm,

0,2 părți (în greutate) de NaCMC (3),

13 părți de apă distilată cu conductivitatea ≤ 1 mS/m

și

2 ± 1 părți de agent de înmuiere (4)

Amestecul nu trebuie să fie mai vechi de 14 zile.

1.2.1.2. Aplicarea amestecului de încercare pe far

Amestecul de încercare se aplică uniform pe toată suprafața de ieșire a luminii farului, apoi se lasă să se usuce. Se repetă această operațiune până când iluminarea scade la o valoare cuprinsă între 15 % și 20 % din valorile măsurate pentru fiecare dintre punctele următoare, în condițiile descrise în prezenta anexă.

Punctul Emax pentru un fascicul cu lumină de întâlnire/fascicul cu lumină de drum și numai pentru un fascicul cu lumină de drum,

50 R și 50 V (5) pentru un fascicul cu lumină de întâlnire, conceput numai pentru circulația pe dreapta,

50 L și 50 V (5) pentru un fascicul cu lumină de întâlnire, conceput numai pentru circulația pe stânga.

1.2.1.3. Echipament de măsurare

Echipamentul de măsurare trebuie să fie echivalent celui utilizat la încercările de omologare a farurilor. Pentru verificarea fotometrică se utilizează sursele luminoase cu descărcare furnizate de solicitant.

2. VERIFICAREA DEPLASĂRII VERTICALE A LINIEI DE SEPARARE SUB EFECTUL CĂLDURII

Această încercare constă în a verifica dacă deplasarea verticală a liniei de separare a unui far de întâlnire care este aprins datorită căldurii nu depășește o valoare recomandată. După ce a fost supus încercărilor descrise la punctul 1, farul face obiectul încercării descrise la punctul 2.1, fără a fi demontat din suportul lui și nici reajustat în raport cu acesta. În cazul în care farul are un reflector mobil, se reține pentru verificare numai poziția cea mai apropiată de unghiul mediu în plan vertical.

2.1. Încercarea farurilor cu lumină de întâlnire

Încercarea trebuie să se efectueze într-o atmosferă uscată și liniștită, la o temperatură a mediului ambiant de 23 °C ± 5 °C.

Utilizând o sursă de lumină cu descărcare, de serie, uzată cel puțin 15 ore, se aprinde farul în poziția lumină de întâlnire, fără să fie demontat din suportul de încercare și fără să fie reajustat în raport cu acesta. (Pentru această încercare, tensiunea trebuie să fie reglată astfel cum se prevede la punctul 1.1.1.2.) Poziția liniei de separare în partea sa orizontală (între VV și linia verticală care trece prin punctul B 50 L, pentru farurile concepute pentru circulația pe dreapta, sau punctul B 50 R, pentru cele concepute pentru circulația pe stânga) se verifică la 3 minute (r3) și, respectiv, 60 de minute (r60) după aprindere. Măsurarea deplasării liniei de separare descrise mai sus trebuie să se facă printr-o metodă care să dea suficientă precizie și rezultate reproductibile.

2.2. Rezultatele încercării

2.2.1. Rezultatul exprimat în miliradiani (mrad) se consideră acceptabil pentru un far cu lumină de întâlnire atunci când valoarea absolută ΔrI = (r3 – r60) înregistrată pe far nu este mai mare de 1,0 mrad (ΔrI ≤ 1,0 mrad).

2.2.2. Cu toate acestea, dacă această valoare este mai mare de 1,0 mrad, dar mai mică sau egală cu 1,5 mrad (1,0 mrad < ΔrI ≤ 1,5 mrad), un al doilea far este supus încercării, astfel cum se prevede la punctul 2.1, după ce a fost supus de trei ori la rând ciclului descris mai jos, pentru a stabiliza poziția părților mecanice ale farului pe un suport reprezentativ pentru instalarea lui corectă pe vehicul:

far cu lumină de întâlnire aprins timp de o oră (tensiunea de alimentare fiind reglată astfel cum se prevede la punctul 1.1.1.2);

far cu lumină de întâlnire stins timp de o oră;

tipul de far este considerat acceptabil dacă media valorilor absolute ΔrI măsurată pe primul eșantion și ΔrII măsurată pe al doilea eșantion este mai mică sau egală cu 1,0 mrad.

Formula

(1) Când farul care face obiectul încercării este grupat sau reciproc încorporat cu lămpi de poziție, acestea din urmă trebuie să rămână aprinse pe toată durata încercării. În cazul unei lămpi indicatoare de direcție, aceasta trebuie să funcționeze în mod intermitent, cu timpii de aprindere și de stingere aproximativ egali.

(2) Dacă două sau mai multe surse luminoase se aprind simultan atunci când farul este utilizat drept avertizor luminos, această utilizare nu trebuie considerată drept o utilizare normală a celor două surse aprinse simultan.

(3) NaCMC reprezintă carboximetil celuloză sodică, în mod obișnuit notată CMC. NaCMC utilizată în amestecul de praf trebuie să aibă un grad de substituție de 0,6-0,7 și o viscozitate de 200-300 cP pentru o soluție de 2 %, la 20 °C.

(4) Toleranța referitoare la cantitate se datorează necesității de a obține un poluant care se întinde corect pe toate materialele plastice.

(5) 50 V este situat la 375 mm sub HV, pe linia verticală VV pe ecran, la 25 de metri distanță.

ANEXA 5

Cerințe aplicabile farurilor care conțin dispersoare din materiale plastice – Încercări ale dispersoarelor sau eșantioanelor de materiale și ale farurilor complete

1. DISPOZIȚII GENERALE

1.1. Eșantioanele furnizate în conformitate cu punctul 2.2.4 din regulament trebuie să satisfacă dispozițiile indicate la punctele 2.1-2.5 de mai jos.

1.2. Cele două eșantioane de faruri complete furnizate în conformitate cu punctul 2.2.3 din regulamentul și care conțin dispersoare din material plastic trebuie, în ceea ce privește materialul dispersoarelor, să satisfacă dispozițiile indicate la punctul 2.6 de mai jos.

1.3. Eșantioanele dispersoarelor din materiale plastice sau eșantioanele de materiale fac obiectul, împreună cu reflectorul în fața căruia sunt menite să fie montate dispersoarele, după caz, încercărilor de omologare în ordinea cronologică indicată în tabelul A reprodus în apendicele 1 la prezenta anexă.

1.4. Cu toate acestea, dacă producătorul farului poate demonstra că produsul a trecut deja cu succes de încercările prevăzute la punctele 2.1-2.5 de mai jos sau încercări echivalente în conformitate cu un alt regulament, acestea nu vor mai fi executate din nou; se vor efectua obligatoriu numai încercările prevăzute în tabelul B din apendicele 1.

1.5. În cazul în care farurile sunt concepute pentru a fi instalate numai pe partea dreaptă sau numai pe partea stângă, încercările prescrise în prezenta anexă pot fi efectuate pe un singur eșantion, la alegerea solicitantului.

2. ÎNCERCĂRI

2.1. Rezistența la schimbări de temperatură

2.1.1. Încercări

Trei noi eșantioane (dispersoare) fac obiectul a cinci cicluri de schimbare a temperaturii și umidității (HR = umiditate relativă), conform următorului program:

—	3 ore la 40 °C ± 2 °C și 85-95 % HR;

—	1 oră la 23 °C ± 5 °C și 60-75 % HR;

—	15 ore la –30 °C ± 2 °C;

—	1 oră la 23 °C ± 5 °C și 60-75 % HR;

—	3 ore la 80 °C ± 2 °C;

—	1 oră la 23 °C ± 5 °C și 60-75 % HR.

Înaintea acestei încercări, eșantioanele se mențin 4 ore la cel puțin 23 °C ± 5 °C și la 60-75 % HR.

Notă: Perioadele de 1 oră la 23 °C ± 5 °C cuprind perioade de tranziție de la o temperatură la alta, necesare pentru a se evita efectele șocului termic.

Măsurători fotometrice

2.1.2.1. Metodă

Eșantioanele fac obiectul măsurătorilor fotometrice înainte și după încercare. Măsurătorile fotometrice se efectuează cu o lampă-etalon în următoarele puncte:

—	B 50 L și 50 R pentru fasciculul de întâlnire al unui far cu lumină de întâlnire sau al unui far cu lumină de întâlnire/de drum (B 50 R și 50 L în cazul farurilor pentru circulația pe stânga);

—	Emax pentru fasciculul de drum al unui far cu lumină de drum sau far cu lumină de întâlnire/de drum.

2.1.2.2. Rezultate

Diferențele între valorile fotometrice măsurate înainte și după încercare pe fiecare dintre eșantioane nu trebuie să depășească 10 %, inclusiv toleranțele datorate procedurilor de măsurătoare fotometrică.

2.2. Rezistența la agenții atmosferici și chimici

2.2.1. Rezistența la agenții atmosferici

Trei noi eșantioane (dispersoare sau eșantioane de materiale) sunt expuse radiației unei surse care are o repartiție energetică spectrală similară cu cea a unui corp negru a cărui temperatură se situează între 5 500 K și 6 000 K. Între sursă și eșantioane se interpun filtre adecvate pentru a reduce în manieră sensibilă radiațiile cu lungimea de undă mai mică de 295 nm și mai mare de 2 500 nm. Iluminarea energetică la nivelul eșantioanelor trebuie să fie de 1 200 W/m2 ± 200 W/m2 pentru o perioadă de timp astfel încât energia luminoasă primită de acestea să fie egală cu 4 500 MJ/m2 ± 200 MJ/m2. În incintă, temperatura măsurată pe panoul negru așezat la nivelul eșantioanelor trebuie să fie de 50 °C ± 5 °C. Pentru a asigura o expunere constantă, eșantioanele trebuie să se rotească cu o viteză cuprinsă între 1 și 5 t/min-1 în jurul sursei de radiație.

Eșantioanele sunt supuse unei pulverizări cu apă distilată având o conductivitate mai mică de 1 mS/m și o temperatură de 23 °C ± 5 °C conform următorului ciclu:

—	pulverizare: 5 minute;

—	uscare: 25 minute.

Rezistența la agenții chimici

Ca urmare a încercării descrise la punctul 2.2.1 de mai sus și după ce s-a efectuat măsurătoarea descrisă la punctul 2.2.3.1 de mai jos, fața exterioară a celor trei eșantioane este supusă tratamentului descris la punctul 2.2.2.2, cu amestecul definit la punctul 2.2.2.1 de mai jos.

2.2.2.1. Amestec pentru încercare

Amestecul pentru încercare este constituit din 61,5 % n-heptan, 12,5 % toluen, 7,5 % tetraclorură de etil, 12,5 % tricloretilenă și 6 % xilenă (procentaj în volum).

2.2.2.2. Aplicarea amestecului pentru încercare

Se impregnează până la saturație o bucată de țesătură de bumbac (conform standardului ISO 105), cu amestecul definit la punctul 2.2.2.1, și se aplică după maximum 10 secunde timp de 10 minute pe fața exterioară a eșantionului, cu o presiune de 50 N/cm2, corespunzătoare unei forțe de 100 N aplicată pe o suprafață de încercare de 14 × 14 mm.

În timpul acestei perioade de 10 minute, tamponul de țesătură este impregnat din nou cu amestec, astfel încât compoziția lichidului aplicat să rămână mereu identică cu dozajul de încercare specificat. În timpul aplicării, se admite să se compenseze presiunea exercitată pe eșantion pentru a se evita fisurile cauzate de această presiune.

2.2.2.3. Spălare

La sfârșitul aplicării amestecului de încercare, eșantioanele se usucă în aer liber, apoi se spală cu soluția la 23 °C ± 5 °C, descrisă la punctul 2.3 (rezistența la detergenți). Eșantioanele sunt apoi clătite, atent, cu apă distilată care nu conține mai mult de 0,2 % impurități la 23 °C ± 5 °C, apoi se șterg cu o cârpă moale.

2.2.3. Rezultate

2.2.3.1. După încercarea de rezistență la agenții atmosferici, suprafața exterioară a eșantioanelor nu trebuie să prezinte nici o fisură, zgârietură, spărtură, deformare, și media variațiilor transmisiei Δt = (T2 – T3)/T2, măsurată pe cele trei eșantioane conform procedurii descrise în apendicele 2, trebuie să fie mai mică sau egală cu 0,020 (Δtm ≤ 0,020).

2.2.3.2. După încercarea de rezistență la agenții chimici, eșantioanele nu trebuie să prezinte urme de atac chimic care pot provoca o variație a difuziei fluxului Δdm = (T5 – T4)/T2, măsurată conform procedurii descrise în apendicele 2 la prezenta anexă, a cărei nu trebuie să depășească 0,020:

Formula .

2.2.4. Rezistența la radiațiile emise de o sursă luminoasă

Se efectuează următoarea încercare:

Eșantioane plate din fiecare componentă din material plastic a farului, care transmite lumina, sunt expuse la lumina sursei luminoase cu descărcare. Parametrii, cum sunt unghiurile și distanțele acestor eșantioane, trebuie să fie aceiași ca în far. Eșantioanele trebuie să aibă aceeași culoare și același tratament al suprafeței, după caz, ca și părțile farului.

După 1 500 ore de expunere continuă, specificațiile calorimetrice ale luminii transmise trebuie să fie satisfăcute cu o nouă sursă luminoasă tip cu descărcare, și suprafețele eșantioanelor nu trebuie să prezinte nici o fisură, zgârietură, spărtură sau deformare.

2.3. Rezistența la detergenți și hidrocarburi

2.3.1. Rezistența la detergenți

Fața exterioară a trei eșantioane (dispersoare sau eșantioane de materiale), după ce a fost încălzită la 50 °C ± 5 °C, este scufundată 5 minute într-un amestec menținut la 23 °C ± 5 °C și alcătuit din 99 părți apă distilată care nu conține mai mult de 0,02 % impurități și o parte de alchilarilsulfonat. La sfârșitul încercării, eșantioanele sunt uscate la 50 °C ± 5 °C. Suprafața eșantioanelor este curățată cu ajutorul unei cârpe umede.

2.3.2. Rezistența la hidrocarburi

Fața exterioară a acestor trei eșantioane este frecată apoi ușor, timp de un minut, cu o țesătură de bumbac impregnată într-un amestec alcătuit din 70 % n-heptan și 30 % toluen (procent în volum), apoi uscată în aer liber.

2.3.3. Rezultate

După efectuarea acestor două încercări succesive, variația transmisiei Δt = (T2 – T3)/T2, măsurată pe cele trei eșantioane conform procedurii descrise în apendicele 2 la prezenta anexă, trebuie să aibă o valoare medie mai mică sau egală cu 0,010:

Formula

2.4. Rezistența la deteriorarea mecanică

2.4.1. Metoda de deteriorare mecanică

Fața exterioară a trei noi eșantioane (dispersoare) este supusă încercării de deteriorare mecanică uniformă prin metoda descrisă în apendicele 3 la prezenta anexă.

2.4.2. Rezultate

După această încercare, variațiile:

sși ale difuziunii: transmisiei:

și ale difuziunii:

sunt măsurate conform procedurii descrise în apendicele 2, în zona definită la punctul 2.2.4. Valoarea lor medie pe cele trei eșantioane trebuie să fie astfel încât:

Δtm ≤ 0,100

Δdm ≤ 0,050.

2.5. Încercarea de aderență a eventualelor acoperiri

2.5.1. Pregătirea eșantionului

Se incizează o suprafață de 20 mm × 20 mm din acoperirea unui dispersor cu o lamă de ras sau cu un ac, astfel încât să se obțină o grilă formată din pătrate de aproximativ 2 mm × 2 mm. Presiunea lamei sau a acului trebuie să fie suficientă pentru a tăia cel puțin acoperirea.

2.5.2. Descrierea încercării

Se utilizează o bandă adezivă cu o forță de aderență de 2N/(cm de lățime) ±20 %, măsurată în condițiile standardizate specificate în apendicele 4 la prezenta anexă. O astfel de bandă adezivă, cu o lățime minimă de 25 mm, este presată pe suprafața pregătită conform dispozițiilor de la punctul 2.5.1, timp de cel puțin 5 minute.

Apoi, extremitatea benzii adezive este încărcată până la echilibrarea forței de aderență pe suprafața considerată printr-o forță perpendiculară pe această suprafață. În acest moment, banda este smulsă cu o viteză constantă de 1,5 m/s ± 0,2 m/s.

2.5.3. Rezultate

Nu trebuie să se constate deteriorări semnificative ale părții incizate. Deteriorările la intersecțiile pătratelor sau la marginile inciziilor sunt admise, cu condiția ca suprafața deteriorată să nu depășească 15 % din suprafața incizată.

2.6. Încercări ale farului complet care conține un dispersor din material plastic

Rezistența la deteriorarea mecanică a suprafeței dispersorului

2.6.1.1. Încercări

Dispersorul eșantionului de far nr. 1 este supus încercării descrise la punctul 2.4.1 de mai sus.

2.6.1.2. Rezultate

După încercare, rezultatele măsurătorilor fotometrice efectuate pe un far în conformitate cu prezentul regulament nu trebuie să depășească cu mai mult de 30 % valorile-limită prescrise la punctele B 50 L și HV și nici să fie mai mici de 90 % din valoarea-limită prescrisă la punctul 75 R (în cazul farurilor destinate circulației pe stânga, punctele luate în considerare sunt B 50 R, HV și 75 L).

2.6.2. Încercarea de aderență a unei eventuale acoperiri

Dispersorul farului nr. 2 face obiectul încercării descrise la punctul 2.5 de mai sus.

Apendicele 1

ORDINEA CRONOLOGICĂ A ÎNCERCĂRILOR DE OMOLOGARE

A. Încercări pe materiale plastice (dispersoare sau eșantioane din materiale furnizate în conformitate cu punctul 2.2.4 din prezentul regulament)

Încercări

Eșantioane

Dispersoare sau eșantioane de materiale

Dispersoare

1.1.

Fotometrie limitată (punctul 2.1.2)

1.1.1.

Schimbare de temperatură (punctul 2.1.1)

1.1.2.

Fotometrie limitată (punctul 2.1.2)

1.2.1.

Măsurarea transmisiei

1.2.2.

Măsurarea difuziunii

1.3.

Agenți atmosferici (punctul 2.2.1)

1.3.1.

Măsurarea transmisiei

1.4.

Agenți chimici (punctul 2.2.2)

1.4.1.

Măsurarea difuziunii

1.5.

Detergenți (punctul 2.3.1)

1.6.

Hidrocarburi (punctul 2.3.2)

1.6.1.

Măsurarea transmisiei

1.7.

Deteriorare (punctul 2.4.1)

1.7.1.

Măsurarea transmisiei

1.7.2.

Măsurarea difuziunii

1.8.

Aderență (punctul 2.5)

1.9.

Rezistență la radiațiile emise de sursa luminoasă (punctul 2.2.4)

B. Încercări pe faruri complete (furnizate în conformitate cu punctul 2.2.3 din prezentul regulament)

Încercare		Far complet
		Eșantion nr.
		1	2
2.1.	Deteriorare (punctul 2.6.1.1)	X
2.2.	Fotometrie (punctul 2.6.1.2)	X
2.3.	Aderență (punctul 2.6.2)		X

Apendicele 2

METODA DE MĂSURARE A DIFUZIUNII ȘI A TRANSMISIEI

1. ECHIPAMENT (a se vedea figura)

Fasciculul unui colimator K cu o semidivergență β/2 = 17,4 × 10-4 rd este limitat de o diafragmă DT, cu o deschidere de 6 mm, în fața căreia este așezat porteșantionul.

O lentilă convergentă acromatică L2, corectată de aberații sferice, leagă diafragma DT și receptorul R; diametrul lentilei L2 trebuie să fie astfel încât să nu diafragmeze lumina difuzată de eșantion într-un con cu semiunghiul la vârf β/2 = 14°.

O diafragmă circulară DD cu unghiurile α/2 = 1° și αmax/2 = 12° se plasează într-un plan focal imagine al lentilei L2.

Partea centrală opacă a diafragmei este necesară pentru a elimina lumina care vine direct de la sursa luminoasă. Trebuie să fie posibil să se îndepărteze această parte a diafragmei din fasciculul luminos, astfel încât aceasta să revină exact în poziția inițială.

Distanța L2DT și lungimea focală F2 (1) a lentilei L2 trebuie să fie alese astfel încât imaginea lui DT să acopere în întregime receptorul R.

Pentru un flux incident inițial de 1 000 de unități, precizia absolută a fiecărei citiri trebuie să fie mai bună decât unitatea.

2. MĂSURĂTORI

Se efectuează următoarele măsurători:

Citire	Cu eșantion	Cu partea centrală a lui DD	Mărime reprezentată
T1	Nu	Nu	Flux incident măsurat inițial
T2	Da (înainte de încercare)	Nu	Flux transmis prin materialul nou într-un câmp de 24°
T3	Da (după încercare)	Nu	Flux transmis prin materialul nou într-un câmp de 24°
T4	Da (înainte de încercare)	Da	Flux difuzat prin materialul nou
T5	Da (după încercare)	Da	Flux difuzat prin materialul încercat

Figura 1

Dispozitiv optic pentru măsurarea variațiilor difuziei și transmisiei

(1) Pentru L2, se recomandă să se utilizeze o distanță focală de circa 80 mm.

Apendicele 3

METODĂ DE ÎNCERCARE PRIN STROPIRE

1. ECHIPAMENT DE ÎNCERCARE

1.1. Pistol pentru pulverizat

Se utilizează un pistol pentru pulverizat cu apă, prevăzut cu o duză cu un diametru de 1,3 mm și care permite un debit al lichidului de 0,24 ± 0,02 l/min, la o presiune de 6,0 bari – 0, + 0,5 bari. În aceste condiții de utilizare, trebuie să se obțină un jet cu diametrul de 170 mm ± 50 mm pe suprafață expusă degradării situată la o distanță de 380 mm ± 10 mm de duză.

1.2. Amestec de încercare

Amestecul de încercare este alcătuit din:

—	nisip de siliciu cu duritatea 7 pe scara Mohr și cu o granulozitate cuprinsă între 0 și 0,2 mm, cu o distribuție practic normală, având un factor unghiular de 1,8-2;

—	apă, a cărei duritate nu depășește 205 g/m3, în proporție de 25 g nisip pentru 1 litru de apă.

2. ÎNCERCARE

Suprafața exterioară a dispersoarelor farurilor este supusă o dată sau de mai multe ori acțiunii jetului de nisip, produs cu mijloacele și în condițiile descrise mai sus, acest jet fiind trimis aproape perpendicular pe suprafața care urmează să fie deteriorată.

Deteriorarea este controlată cu ajutorul unui (sau mai multor) eșantion (eșantioane) de sticlă plasat(e) ca referință în apropierea dispersoarelor care urmează să fie încercate. Se stropește cu amestec până când variația difuziunii luminii pe eșantion (eșantioane), măsurată conform metodei descrise în apendicele 2, este astfel încât:

Formula

Se pot utiliza mai multe eșantioane de referință pentru a se verifica omogenitatea degradării pe întreaga suprafață care urmează să fie încercată.

Apendicele 4

ÎNCERCAREA DE ADERENȚĂ A BENZII ADEZIVE

1. OBIECT

Această metodă permite să se determine în condiții standardizate forța liniară de aderență a unei benzi adezive pe o placă de sticlă.

2. PRINCIPIU

Se măsoară efortul necesar pentru a dezlipi sub un unghi de 90° o bandă adezivă de pe o placă de sticlă.

3. CONDIȚII SPECIFICE DE MEDIU

Atmosfera ambiantă trebuie să fie la 23 °C ± 5 °C și 65 % ± 15 % umiditate relativă (HR).

4. EPRUVETE

Înainte de încercare, rola-eșantion a benzii adezive se condiționează timp de 24 de ore în atmosfera specificată (a se vedea punctul 3 de mai sus).

Pentru fiecare rolă, se efectuează încercarea pe cinci epruvete de 400 mm lungime. Epruvetele sunt prelevate din role după înlăturarea primelor trei înfășurări.

5. PROCEDURA

Încercarea se efectuează în atmosfera specificată la punctul 3.

Se prelevă cinci epruvete, derulând radial banda cu o viteză de aproximativ 300 mm/s, apoi acestea sunt aplicate în următoarele 15 secunde astfel:

Se aplică progresiv banda pe o placă de sticlă prin frecare longitudinală ușoară cu degetul, astfel încât să nu existe nici o bulă de aer între bandă și placa de sticlă, dar fără a exercita o presiune semnificativă.

Se lasă ansamblul să stea timp de 10 minute în condițiile de mediu specificate.

Se dezlipește epruveta de placă pe circa 25 mm, într-un plan perpendicular pe axa epruvetei.

Se fixează placa și se rabatează la 90° extremitatea liberă a benzii. Forța se aplică astfel încât linia de separație dintre placă și bandă să fie perpendiculară pe această forță și perpendiculară pe placă.

Se trage pentru a dezlipi cu viteza de 300 mm/s ± 30 mm/s și se notează forța necesară.

6. REZULTATE

Cele cinci valori obținute trebuie aranjate în ordine, și valoarea medie trebuie reținută ca rezultat al măsurătorii. Această valoare trebuie exprimată în Newtoni/cm de lățime a benzii.

ANEXA 6

Centru de referință

Acest marcaj opțional al centrului de referință este poziționat pe dispersor la intersecția sa cu axa de referință a fasciculului cu lumină de întâlnire și, de asemenea, pe dispersoarele fasciculelor cu lumină de drum, atunci când acestea nu sunt grupate, combinate sau reciproc încorporate cu fasciculul de întâlnire.

Desenul de mai sus reprezintă marcajul centrului de referință proiectat pe un plan practic tangent la dispersor, aproape de centrul cercului. Liniile care constituie acest marcaj pot fi continue sau discontinue.

ANEXA 7

Marcarea tensiunii

Acest marcaj trebuie să se aplice pe corpul principal al fiecărui far care conține numai una dintre sursele luminoase cu descărcare și un balast și pe fiecare element exterior al balastului menționat.

Balastul (balasturile) este (sunt) conceput(e) pentru o alimentare ** volți.

Acest marcaj trebuie să se aplice pe corpul principal al fiecărui far care conține cel puțin o sursă luminoasă cu descărcare și un balast. Balastul (balast urile) este (sunt) conceput(e) pentru o alimentare la ** volți.

Nici una dintre lămpile cu incandescență conținute de far nu este concepută pentru o alimentare la 24 volți.

ANEXA 8

Cerințe minime privind procedurile de control al conformității producției

1. GENERALITĂȚI

1.1. Cerințele de conformitate sunt considerate ca fiind satisfăcute din punct de vedere mecanic și geometric, în conformitate cu cerințele prezentului regulament, dacă diferențele nu depășesc abaterile inevitabile de fabricație.

În ceea ce privește caracteristicile fotometrice, conformitatea farurilor de serie nu este contestată dacă, atunci când se încearcă performanța fotometrică a unui far ales la întâmplare și măsurat la 13,5 V + 0,1 V sau la tensiunea specificată și:

fie echipat cu o sursă luminoasă cu descărcare amovibilă conform punctului 6.1.3. Fluxul luminos al acestei surse luminoase cu descărcare poate fi diferit de fluxul luminos de referință specificat în Regulamentul nr. 99. În acest caz, iluminările sunt corectate în consecință;

fie echipat cu o sursă luminoasă cu descărcare de serie și cu balast de serie. Fluxul luminos al acestei surse luminoase se poate abate de la fluxul luminos nominal datorită toleranțelor privind sursa luminoasă și balastul, astfel cum se precizează în Regulamentul nr. 99; în consecință, iluminările măsurate pot fi corectate cu 20 % în direcția favorabilă.

1.2.1. Nici o valoare a iluminării, dacă este măsurată și corectată conform punctului 1.2 de mai sus, nu se îndepărtează, în sens defavorabil, cu mai mult de 20 % față de valorile prescrise în prezentul regulament. Pentru valorile B 50 L (sau R) și pe linia H/H2 (sau H/H3/H4) și deasupra acesteia, abaterea maximă admisibilă este următoarea:

B 50 L (sau R) (1): 0,20 lx, echivalent 20 %

0,30 lx, echivalent 30 %

pe linia H/H2

(sau linia H/H3/H4)

și deasupra: 0,30 lx, echivalent 20 %

0,45 lx, echivalent 30 %

sau dacă:

1.2.2.1. pentru un fascicul cu lumină de întâlnire, valorile prescrise în prezentul regulament sunt atinse în HV (cu o toleranță de ± 0,2 lx) și în raport cu această dreaptă, într-un punct din fiecare zonă delimitată pe ecranul de măsurare (la 25 m) printr-un cerc cu raza de 15 cm în jurul punctelor B 50 L (sau R) (1) (cu o toleranță de + 0,1 lux) 75 R (sau L), 50 V, 25 R1, 25 L2, precum și pe segmentul I;

1.2.2.2. și dacă, pentru un fascicul cu lumină de drum, HV fiind situat în interiorul liniei de isolux 0,75 Emax, se respectă o toleranță de + 20 % pentru valorile maxime și de –20 % pentru valorile minime pentru valorile fotometrice în orice punct de măsurare definit la punctul 6.3 al prezentului regulament.

1.2.3. Dacă rezultatele încercărilor descrise mai sus nu îndeplinesc cerințele, se poate modifica așezarea farului, cu condiția ca axa fasciculului să nu se deplaseze lateral cu mai mult de 0,5° la dreapta sau la stânga și cu mai mult de 0,2° în sus sau în jos.

1.2.4. Dacă rezultatele încercărilor descrise mai sus nu îndeplinesc cerințele, farul este supus din nou încercărilor, cu o altă sursă luminoasă cu descărcare sau cu o sursă luminoasă cu descărcare și un balast, după caz, conform punctului 1.2 de mai sus.

1.3. Pentru a verifica cum se modifică poziția verticală a liniei de separare sub efectul căldurii, se aplică metoda de mai jos:

Unul din farurile eșantionului este supus încercărilor în conformitate cu metoda prevăzută la punctul 2.1 din anexa 4, după ce a fost supus de trei ori la rând ciclului definit la punctul 2.2.2 din anexa 4.

Farul este considerat ca acceptabil dacă valoarea Δr (descrisă la punctele 2.1 și 2.2 din anexa 4 la prezentul regulament) nu depășește 1,5 mrad.

Dacă această valoare depășește 1,5 mrad, fără să depășească 2 mrad, al doilea far este supus încercării, după care media valorilor absolute înregistrate pentru cele două eșantioane nu trebuie să depășească 1,5 mrad.

1.4. Trebuie să fie satisfăcute coordonatele cromatice specificate la punctul 6.1.6 din prezentul regulament.

2. CERINȚE MINIME PENTRU VERIFICAREA CONFORMITĂȚII DE CĂTRE PRODUCĂTOR

Pentru fiecare tip de far, deținătorul omologării trebuie să efectueze cel puțin următoarele încercări, la intervale adecvate. Aceste încercări se efectuează în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament.

Orice prelevare de eșantioane care pune în evidență neconformitatea pentru tipul de încercare considerat va necesita o nouă prelevare și o nouă încercare. Producătorul va lua toate măsurile necesare pentru a asigura conformitatea producției respective.

2.1. Natura încercărilor

Încercările de conformitate din prezentul regulament vizează caracteristicile fotometrice și verificarea schimbării poziției verticale a liniei de separare, sub efectul căldurii.

2.2. Metode de încercare

2.2.1. Încercările se efectuează, în general, în conformitate cu metodele definite în prezentul regulament.

2.2.2. Pentru orice încercare de conformitate efectuată de producător se pot utiliza metode echivalente cu aprobarea autorității competente însărcinate cu efectuarea încercărilor de omologare. Producătorul trebuie să demonstreze că metodele utilizate sunt echivalente cu cele indicate în prezentul regulament.

2.2.3. Aplicarea punctelor 2.2.1 și 2.2.2 necesită calibrări constante ale echipamentului de încercare și corelarea cu măsurătorile efectuate de o autoritate competentă.

2.2.4. În toate cazurile, metodele de referință sunt cele din prezentul regulament, în special pentru controalele și prelevările de eșantioane de natură administrativă.

2.3. Natura prelevării

Eșantioanele de faruri trebuie prelevate la întâmplare, dintr-un lot omogen. Prin lot omogen se înțelege un ansamblu de faruri de același tip, definit conform metodelor de producție ale producătorului.

Evaluarea acoperă, în general, producția de serie de la unități individuale. Cu toate acestea, un producător poate grupa cifrele de producție privind același tip de faruri produse de mai multe uzine, cu condiția ca acestea să aplice aceleași criterii de calitate și același management al calității.

2.4. Caracteristici fotometrice măsurate și înregistrate

Farurile prelevate trebuie supuse măsurătorilor fotometrice în punctele prevăzute de regulament, limitând citirea la punctele Emax, HV (2), HL, HR (3), în cazul fasciculului cu lumină de drum, și în punctele B 50 L (sau R) (4), HV, 50 V, 75 R (sau L) și 25 L2 (sau R2), în cazul fasciculului cu lumină de întâlnire (a se vedea figura din anexa 3).

2.5. Criterii de acceptare

Producătorul trebuie să efectueze analiza statistică a rezultatelor încercărilor și să definească în acord cu autoritatea competentă criteriile de acceptabilitate pentru producția sa, pentru a îndeplini specificațiile definite pentru controlul conformității producției de la punctul 9.1 din prezentul regulament. Criteriile care reglementează acceptabilitatea trebuie să fie astfel încât, cu un grad de încredere de 95 %, probabilitatea minimă de a trece cu succes o verificare prin sondaj cum este cea descrisă în anexa 9 (prima prelevare) să fie de 0,95.

(1) Literele dintre paranteze se referă la farurile destinate circulației pe stânga.

(2) Atunci când fasciculul cu lumină de drum este reciproc încorporat în fasciculul cu lumină de întâlnire, HV va fi în cazul fasciculului cu lumină de drum, același punct de măsurare ca și în cazul fasciculului cu lumină de întâlnire.

(3) HL și HR: puncte pe linia „hh”, situate la 1 125 metri la stânga și, respectiv, la dreapta față de punctul HV.

(4) Limitele dintre paranteze se referă la farurile destinate circulației pe stânga.

ANEXA 9

Cerințe minime privind eșantionarea efectuată de un inspector

1. GENERALITĂȚI

1.1. Cerințele de conformitate sunt considerate a fi îndeplinite din punct de vedere mecanic și geometric, în conformitate cu cerințele prezentului regulament, după caz, dacă diferențele nu depășesc abaterile de fabricație inevitabile.

În ceea ce privește caracteristicile fotometrice, conformitatea farurilor de serie nu este contestată dacă, atunci când sunt încercate caracteristicile fotometrice ale unui far ales la întâmplare și măsurat la 13,5 V ± 0,1 V sau la altă tensiune specificată și:

fie echipat cu o sursă luminoasă cu descărcare amovibilă conform punctului 6.1.3. Fluxul luminos al acestei surse luminoase cu descărcare poate diferi de fluxul luminos de referință specificat în Regulamentul nr. 99. În acest caz, iluminările vor fi corectate corespunzător;

fie echipat cu o sursă luminoasă cu descărcare de serie și cu balast de serie. Fluxul luminos al acestei surse luminoase poate să se abată de la fluxul luminos nominal în funcție de toleranțele referitoare la sursa luminoasă și la balast, astfel cum se specifică în Regulamentul nr. 99; în consecință, iluminările măsurate pot fi corectate cu 20 % în sens favorabil.

1.2.1. Nici o valoare, măsurată nu se abate, în sens defavorabil, cu mai mult de 20 % de la valorile prescrise în prezentul regulament. În zona de reflecție, abaterea maximă admisibilă este următoarea:

B 50 L (sau R) (1): 0,20 lx echivalent 20 %

0,30 lx echivalent 30 %

pe linia H/H2

(sau linia H/H3/H4)

și deasupra: 0,30 lx echivalent 20 %

0,45 lx echivalent 30 %

sau dacă:

1.2.2.1. pentru un fascicul cu lumină de întâlnire, valorile prescrise în prezentul regulament sunt atinse pe HV (cu o toleranță de + 0,2 lx) și, în raport cu această dreaptă, într-un punct al fiecărei regiuni delimitate pe ecranul de măsurare (la 25 m) printr-un cerc cu raza de 15 cm în jurul punctelor B 50 L (sau R) (1) (cu o toleranță de 0,1 lx), 75 R (sau L), 50 V, 25 R1, 25 L2 și pe segmentul I;

1.2.2.2. și dacă, pentru un fascicul cu lumină de drum, HV fiind situat în interiorul liniei isolux de 0,75 Emax, se respectă o toleranță de + 20 % pentru valorile maxime și de –20 % pentru valorile minime pentru valorile fotometrice, în orice punct de măsurare definit la punctul 6.3 din prezentul regulament. Nu se ține seama de marcajul de referință.

1.2.2. sau dacă:

1.2.4. Dacă rezultatele încercărilor descrise mai sus nu îndeplinesc cerințele, farul este supus din nou încercărilor, cu o altă sursă luminoasă cu descărcare de serie sau cu o sursă luminoasă cu descărcare și cu un balast, după caz, conform punctului 1.2 de mai sus.

1.3. Pentru a verifica cum se schimbă poziția verticală a liniei de separare sub efectul căldurii, se aplică metoda de mai jos.

Unul dintre farurile eșantionului face obiectul încercărilor în conformitate cu metoda prevăzută la punctul 2.1 din anexa 4, după ce a fost supus de trei ori la rând ciclului definit la punctul 2.2.2 din anexa 4.

Farul este considerat acceptabil dacă valoarea Δr (descrisă la punctele 2.1 și 2.2 din anexa 4 la prezentul regulament) nu depășește 1,5 mrad.

Dacă această valoare depășește 1,5 mrad, dar nu este mai mare de 2 mrad, al doilea far este supus încercării, după care media valorilor absolute înregistrate pentru cele două eșantioane nu trebuie să depășească 1,5 mrad.

1.4. Trebuie să se respecte coordonatele cromatice specificate la punctul 6.1.6 din prezentul regulament.

2. PRIMA PRELEVARE

La prima prelevare, se aleg la întâmplare patru faruri. Pe primul și pe al treilea far se aplică litera A, și pe al doilea și al patrulea far se aplică litera B.

Conformitatea nu este contestată.

Ca urmare a procedurii de prelevare indicate în figura 1 a prezentei anexe, conformitatea farurilor de serie nu este contestată, dacă abaterile valorilor măsurate pe faruri, în sens defavorabil, sunt următoarele:

2.1.1.1. eșantion A

A1: pentru un far 0 %

pentru celălalt far, nu mai mult de 20 %

A2: pentru ambele faruri, mai mult de 0 %,

dar nu mai mult de 20 %

se trece la eșantionul B

2.1.1.2. eșantion B

B1: pentru ambele faruri 0 %

2.1.2. sau dacă condițiile enunțate la punctul 1.2.2 pentru eșantionul A sunt îndeplinite.

Conformitatea este contestată.

Ca urmare a procedurii de prelevare indicate în figura 1 a prezentei anexe, conformitatea farurilor de serie este contestată și producătorului i se cere să-și repună producția în conformitate cu cerințele, dacă abaterile valorilor măsurate pe faruri sunt următoarele:

2.2.1.1. eșantion A

A3: pentru un far, nu mai mult de 20 %

pentru celălalt far, peste 20 %,

dar nu mai mult de 30 %

2.2.1.2. eșantion B

B2: în cazul lui A2, pentru un far peste 0 %,

dar nu mai mult de 20 %

pentru celălalt far, nu mai mult de 20 %

B3: în cazul lui A2, pentru un far 0 %

pentru celălalt far peste 20 %,

dar nu mai mult de 30 %

2.2.2. sau în cazul în care condițiile enunțate la punctul 1.2.2 pentru eșantionul A nu sunt îndeplinite.

2.3. Retragerea omologării

Conformitatea este contestată și se aplică punctul 10 în cazul în care, ca urmare a procedurii de prelevare indicate în figura 1 a prezentei anexe, abaterile valorilor măsurate pe aceste faruri sunt următoarele:

2.3.1. eșantion A

A4: pentru un far, nu mai mult de 20 %

pentru celălalt far, peste 30 %

A5: pentru ambele faruri, peste 20 %

2.3.2. eșantion B

B4: în cazul lui A2, pentru un far peste0 %,

dar nu mai mult de 20 %

pentru celălalt far, nu mai mult de20 %

B5: în cazul lui A2, pentru ambele faruri peste 20 %

B6: în cazul lui A2, pentru un far 0 %

pentru celălalt far peste 30 %

2.3.3. sau în cazul în care condițiile enunțate la punctul 1.2.2 pentru eșantioanele A și B nu sunt îndeplinite.

3. A DOUA PRELEVARE

În cazul eșantioanelor A3, B2 și B3, este necesar să se efectueze o nouă eșantionare, alegând un al treilea eșantion C compus din două faruri și un al patrulea eșantion D compus din două faruri, alese din stocul produs după punerea în conformitate, în termen de două luni de la notificare.

Conformitatea nu este contestată.

Ca urmare a producerii de prelevare indicate în figura 1 a prezentei anexe, conformitatea farurilor de serie nu este contestată dacă abaterile valorilor măsurate pe faruri sunt următoarele:

3.1.1.1. eșantion C

C1: pentru un far 0 %

pentru celălalt far, peste 20 %

C2: pentru ambele faruri, peste 0 %,

dar nu mai mult de 20 %

se trece la eșantionul D

3.1.1.2. eșantion D

D1: în cazul lui C2, pentru cele două faruri 0 %.

3.1.2. sau în cazul în care condițiile enunțate la punctul 1.2.2 pentru eșantionul C sunt îndeplinite.

Conformitatea este contestată.

Ca urmare a procedurii de prelevare indicate în figura 1 a prezentei anexe, conformitatea farurilor de serie este contestată și producătorului i se cere să-și pună producția în conformitate, dacă abaterile valorilor măsurate pe faruri sunt următoarele:

3.2.1.1. eșantion D

D2: în cazul lui C2, pentru un far peste 0 %,

dar nu mai mult de 20 %

pentru celălalt far nu mai mult de 20 %

3.2.1.2. sau în cazul în care condițiile enunțate la punctul 1.2.2 pentru eșantionul C nu sunt îndeplinite.

3.3. Retragerea omologării

Conformitatea este contestată și se aplică punctul 11 în cazul în care, ca urmare a procedurii de prelevare indicate în figura 1 a prezentei anexe, abaterile valorilor măsurate pe faruri sunt următoarele:

3.3.1. eșantion C

C3: pentru un far, nu mai mult de 20 %

pentru celălalt far, peste 20 %

C4: pentru ambele faruri peste 20 %

3.3.2. eșantion D

D3: în cazul lui C2, pentru un far 0 %

sau peste 0 %

pentru celălalt far, peste 20 %

3.3.3. sau în cazul în care condițiile enunțate la punctul 1.2.2 pentru eșantioanele C și D nu sunt îndeplinite.

4. MODIFICAREA POZIȚIEI VERTICALE A LINIEI DE SEPARARE

Pentru a verifica cum se modifică poziția verticală a liniei de separare sub efectul căldurii, se aplică metoda de mai jos:

După prelevarea în conformitate cu figura 1, unul dintre farurile eșantionului A face obiectul încercărilor în conformitate cu procedura prevăzută la punctul 2.1 din anexa 4, după ce a fost supus de trei ori la rând ciclului definit la punctul 2.2.2 din anexa 4.

Farul este considerat acceptabil dacă Δr nu depășește 1,5 mrad.

Dacă această valoare depășește 1,5 mrad, dar fără a depăși 2 mrad, al doilea far al eșantionului A este supus încercării, după care media valorilor absolute înregistrate pentru cele două eșantioane nu trebuie să depășească 1,5 mrad.

Cu toate acestea, dacă această valoare de 1,5 mrad nu este respectată pentru eșantionul A, cele două faruri ale eșantionului B fac obiectul aceleiași proceduri, și valoarea Δr pentru fiecare dintre ele nu trebuie să depășească 1,5 mrad.

Figura 1

(1) Literele dintre paranteze se referă la farurile destinate circulației pe stânga.

11/Volumul 83

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

42002X0201(01)

L 032/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

Regulamentul nr. 93 al Comisiei Economice pentru Europa a Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Dispoziții uniforme privind omologarea dispozitivelor antiîmpănare față (DAF), a vehiculelor în ceea ce privește instalarea unui DAF omologat și a vehiculelor în ceea ce privește protecția antiîmpănare frontală (PAF) a acestora (1)

1. DOMENIUL DE APLICARE

Prezentul regulament se aplică:

1.1.1. PARTEA I: DAF destinate montării pe vehicule din categoria N2 și N3 (2);

1.1.2. PARTEA II: montării pe vehicule din categoriile N2 și N3 a DAF omologate în prealabil în conformitate cu partea I din prezentul regulament;

1.1.3. PARTEA III: vehiculelor din categoriile N2 și N3 în ceea ce privește protecția antiîmpănare frontală (PAF) a acestora, echipate cu un DAF care nu a fost omologat separat în conformitate cu partea I din prezentul regulament sau concepute și/sau echipate astfel încât părțile lor componente să poată fi considerate ca îndeplinind funcția unui DAF.

1.2. Vehiculele din categoria N2 a căror masă maximă nu depășește 7,5 tone trebuie să îndeplinească numai cerința privind garda la sol de 400 mm stabilită de prezentul regulament.

Cerințele prezentului regulament nu se aplică:

1.3.1. vehiculelor de teren din categoriile N2G și N3G;

1.3.2. vehiculelor a căror utilizare este incompatibilă cu cerințele referitoare la protecția antiîmpănare frontală.

2. SCOP

Scopul prezentului regulament este de a oferi vehiculelor din categoriile M1 și N1 o protecție eficientă împotriva împănării vehiculelor prevăzute la punctul 1 din prezentul regulament în caz de coliziune frontală.

3. DEFINIȚII

În sensul prezentului regulament, se înțelege prin:

3.1.1. „masă maximă” a vehiculului, masa declarată de producător ca fiind masa maximă tehnic admisibilă (această masă poate fi mai mare decât „masa maximă autorizată” prevăzută de către administrația națională);

3.1.2. „greutate maximă” a vehiculului, forța verticală (în newtoni) ce trebuie exercitată pentru a suporta vehiculul respectiv încărcat la masa sa maximă;

3.1.3. „vehicul neîncărcat”, vehiculul gata de drum, neocupat și neîncărcat, dar cu carburant, lichid de răcire, lubrifiant, scule și roată de rezervă (în cazul în care este furnizată ca echipament standard de producătorul vehiculului);

3.1.4. „omologarea unui DAF”, omologarea unui tip de DAF în conformitate cu cerințele prevăzute la alineatul (7);

3.1.5. „tip de DAF”, dispozitive care nu prezintă între ele diferențe în ceea ce privește caracteristicile esențiale precum forma, dimensiunile, fixarea, materialele și mărcile prevăzute la punctul 4.2;

„protecție antiîmpănare frontală (PAF)”, prezența în partea din față a vehiculului:

3.1.6.1. fie a unui dispozitiv special (DAF);

3.1.6.2. fie a unei părți din caroserie, a unor elemente ale șasiului sau a altor elemente care, prin forma și caracteristicile lor, pot fi considerate ca îndeplinind funcția de DAF;

3.1.7. „omologarea unui vehicul”, omologarea unui tip de vehicul:

—	pentru partea II a prezentului regulament, în ceea ce privește montarea unui DAF de un tip omologat în conformitate cu partea I din prezentul regulament sau

—	pentru partea III a prezentului regulament, în ceea ce privește PAF;

3.1.8. „tip de vehicul”, vehicule care nu diferă între ele în aspecte esențiale precum:

—	lățimea axei celei mai din față, măsurată în punctele extreme exterioare ale pneurilor, fără a se lua în considerare umflarea pneurilor în apropierea solului;

—	structura, dimensiunile, forma și materialele părții din față a vehiculului, în măsura în care au o incidență asupra cerințelor conținute în partea corespunzătoare a prezentului regulament;

—	DAF omologat, montat pe vehicul, atunci când cererea a fost depusă în conformitate cu dispozițiile părții II a prezentului regulament;

—	masa maximă a tipului de vehicul.

4. CERERE DE OMOLOGARE

4.1. Cererea de omologare în conformitate cu una dintre părțile prezentului regulament este înaintată de către producătorul tipului de vehicul sau de către producătorul tipului de DAF, sau de către mandatarul acestuia autorizat corespunzător.

Pentru fiecare tip, cererea trebuie să fie însoțită de:

4.2.1. documentație, în trei exemplare, care descrie caracteristicile tehnice ale tipului (de vehicul/DAF): dimensiuni, formă și materiale componente, în măsura în care sunt cerute pentru scopul prezentului regulament;

4.2.2. în cazul unui DAF, un eșantion al tipului: eșantionul trebuie să poarte cu claritate și într-un mod greu de șters pe toate componentele sale principale, relevante pentru protecția antiîmpănare frontală, denumirea sau marca comercială a solicitantului și denumirea tipului;

4.2.3. un vehicul sau un dispozitiv reprezentativ pentru tipul de dispozitiv sau de vehicul de omologat trebuie prezentat pentru fiecare încercare serviciului tehnic însărcinat cu încercările de omologare;

4.2.4. pentru cererile prezentate în conformitate cu părțile II sau III din prezentul regulament, un vehicul care nu are incluse toate elementele proprii tipului poate fi acceptat pentru încercare, cu condiția ca lipsa acestor elemente să nu aibă nici o incidență negativă asupra protecției antiîmpănare frontale;

4.2.5. indicarea poziției punctelor P1, P2 și P3 astfel cum sunt definite în anexa 5. Pentru cererile depuse în conformitate cu dispozițiile părții I din prezentul regulament, poziția acestor puncte trebuie să ia în considerare cerințele părții II.

Cererile depuse în conformitate cu dispozițiile părții II din prezentul regulament trebuie să fie însoțite de:

4.3.1. o listă de DAF destinate montării pe tipul de vehicul;

4.3.2. la cererea autorității competente, fișa de comunicare întocmită în conformitate cu anexa I la prezentul regulament este, de asemenea, furnizată pentru fiecare DAF înainte de a fi omologat.

4.4. Cererile depuse în conformitate cu dispozițiile părților II și III din prezentul regulament trebuie să fie însoțite de informații privind tipul de vehicul astfel cum este definit la punctul 3.1.8.

Autoritatea competentă aplică următoarele proceduri administrative în conformitate cu anexa 6 pentru a acoperi următoarele aspecte:

4.5.1. verificarea existenței de aranjamente satisfăcătoare pentru a asigura un control eficient al conformității producției înainte acordarea omologării;

4.5.2. sancțiuni pentru neconformitatea producției;

4.5.3. modificarea sau extinderea omologării unui tip;

4.5.4. oprirea definitivă a producției.

PARTEA I – OMOLOGAREA DISPOZITIVELOR ANTIÎMPĂNARE FAȚĂ (DAF)

5. OMOLOGAREA UNUI DAF

5.1. În cazul în care DAF prezentat pentru omologare în conformitate cu prezentul regulament respectă cerințele de la titlul 6, omologarea acestui tip de DAF este acordată în conformitate cu dispozițiile din anexa 4.

5.2. Avizul de omologare, de extindere sau de refuzare a omologării unui tip de DAF în conformitate cu prezentul regulament, este comunicat părților la Acordul din 1958 care aplică prezentul regulament, prin intermediul unei fișe care este conformă cu modelul din anexa 1 la prezentul regulament.

6. CERINȚE APLICABILE DAF

6.1. DAF trebuie să ofere o rezistență suficientă la forțele aplicate paralel cu axa longitudinală a vehiculului și, de asemenea, să satisfacă anumite cerințe dimensionale. Pentru verificare, trebuie să respecte procedura și condițiile de încercare definite în anexa 5 la prezentul regulament.

6.2. Înălțimea în secțiune transversală a traversei DAF nu trebuie să fie mai mică de 100 mm pentru vehiculele din categoria N2 și de 120 mm pentru vehiculele din categoria N3. Extremitățile laterale ale traversei nu trebuie să fie curbate spre înainte și nici să prezinte o muchie exterioară ascuțită; această condiție este îndeplinită atunci când extremitățile traversei sunt rotunjite către exterior, cu o rază de cel puțin 2,5 mm.

6.3. Dispozitivul poate fi conceput astfel încât să poată ocupa mai multe poziții în partea din față a vehiculului. În acest caz, trebuie să existe un sistem de blocare care să asigure blocarea în poziția de lucru și împiedicarea oricărei schimbări accidentale a poziției. Forța necesară aplicată de către operator pentru a varia poziția dispozitivului nu trebuie să depășească 40 daN.

6.4. Suprafețele extreme exterioare ale oricărei instalații de protecție frontale trebuie să fie cât mai netede sau ondulate orizontal, cu excepția capetelor rotunjite de buloane sau de nituri, ce pot ieși în afară cu maximum 10 mm.

PARTEA II – OMOLOGAREA UNUI VEHICUL ÎN CEEA CE PRIVEȘTE MONTAREA UNUI DAF DE UN TIP OMOLOGAT

7. OMOLOGAREA MONTĂRII UNUI DAF OMOLOGAT

7.1. În cazul în care vehiculul prezentat pentru omologare în conformitate cu această parte a prezentului regulament este echipat cu un DAF omologat și respectă cerințele de la titlul 8, omologarea acestui tip de vehicul este acordată în conformitate cu dispozițiile din anexa 4.

7.2. Avizul de omologare, de extindere sau de refuzare a omologării unui tip de vehicul în conformitate cu prezentul regulament este comunicat părților la Acordul din 1958 care aplică prezentul regulament, prin intermediul unei fișe care este conformă cu modelul din anexa 2 la prezentul regulament.

8. CERINȚE PENTRU INSTALAREA UNUI DAF OMOLOGAT

8.1. Masa maximă a unui tip de vehicul a cărui omologare este solicitată nu trebuie să depășească valoarea indicată în fișa de comunicare a omologării pentru fiecare DAF înainte de a fi montat pe vehiculul menționat anterior.

8.2. Vehiculul pe care se instalează DAF trebuie să îndeplinească anumite cerințe dimensionale definite în anexa 5, luându-se în considerare condițiile de încercare și informațiile conținute în fișa de comunicarea prevăzută în anexa 1, eliberată pentru DAF.

8.3. DAF trebuie montat pe vehicul astfel încât distanța orizontală măsurată spre spate între extremitatea față a vehiculului și partea din față a DAF să nu depășească 400 mm, minus deformarea înregistrată (anexa 1, rubrica 9), măsurată în fiecare dintre punctele în care au fost aplicate forțele de încercare în timpul încercării de omologare a tipului de DAF în conformitate cu dispozițiile din partea I la prezentul regulament și consemnată în fișa de comunicare (a se vedea figurile 1 și 2).

8.4. Pentru măsurarea acestor distanțe, orice parte a vehiculului situată la peste 2 m deasupra solului nu este luată în considerare.

8.5. Garda la sol maximă a DAF nu trebuie să depășească 400 mm, așa cum se specifică în titlul 2 din anexa 5, între cele două puncte P1 în poziție de montare. La exteriorul fiecărui punct P1, această înălțime poate fi mai mare de 400 mm, cu condiția ca partea de jos să nu se afle deasupra unui plan care trece prin partea de jos a DAF, direct pe sub punctul P1 și formează o pantă de 15° deasupra orizontalei (a se vedea figura 3).

8.6. Înălțimea deasupra solului a punctelor de aplicare a forțelor de încercare asupra DAF în conformitate cu partea I la prezentul regulament, consemnată în fișa de comunicare (anexa 1, rubrica 8), nu trebuie să depășească 445 mm, așa cum se specifică la titlul 2 din anexa 5.

8.7. Garda la sol maximă la nivelul zonei inferioare a DAF între cele două puncte P1, nu trebuie să fie mai mare de 450 mm, ținând cont de deplasarea acestora în timpul aplicării sarcinii de încercare, în conformitate cu partea I.

8.8. Lățimea DAF nu trebuie să depășească în nici un punct lățimea apărătoarelor de noroi ale roților axei celei mai din față și nu trebuie să fie mai mică cu mai mult de 100 mm de fiecare parte față a axei celei mai din față, măsurată în punctele extreme exterioare ale pneurilor, fără a se lua în considerare umflarea pneurilor în apropierea solului (a se vedea figura 1), dar nici mai mică cu peste 200 mm de fiecare parte, măsurată în punctele extreme exterioare ale treptelor de acces la cabină.

PARTEA III – OMOLOGAREA UNUI VEHICUL ÎN CEEA CE PRIVEȘTE PROTECȚIA ANTIÎMPĂNARE FRONTALĂ (PAF)

9. OMOLOGAREA UNUI VEHICUL CU PAF

9.1. În cazul în care vehiculul supus omologării în conformitate cu prezentul regulament este echipat cu o PAF care respectă cerințele de la titlul 10, omologarea acestui tip de vehicul este acordată în conformitate cu dispozițiile din anexa 4.

9.2. Avizul de omologare, de extindere ori de refuzare a omologării unui tip de vehicul în conformitate cu prezentul regulament este comunicat părților la Acordul din 1958, care aplică prezentul regulament, prin intermediul unei fișe, care este conformă cu modelul din anexa 3 la prezentul regulament.

10. CERINȚE APLICABILE UNUI VEHICUL CU PAF

10.1. Orice vehicul din categoria N2 sau N3 este considerat ca îndeplinind condiția definită la titlul 2, cu condiția ca partea din față a respectivului vehicul să fie echipată cu un DAF care nu a fost omologat separat în conformitate cu partea I din prezentul regulament sau să fie conceput și/sau echipat în partea din față astfel încât, prin forma și caracteristicile lor, părțile lui componente să poată fi considerate ca înlocuind dispozitivul antiîmpănare față. Elementele a căror funcție combinată satisface următoarele cerințe sunt considerate ca formând un dispozitiv antiîmpănare față.

10.2. PAF trebuie să ofere o rezistență suficientă la forțele aplicate paralel cu axa longitudinală a vehiculului. De asemenea, PAF trebuie să satisfacă anumite cerințe dimensionale. Pentru verificare, trebuie aplicate procedura și condițiile de încercare definite în anexa 5 la prezentul regulament.

10.3. În cazul unei cereri de omologare în conformitate cu partea III, înălțimea în secțiune transversală a traversei DAF (care nu a fost omologat separat în conformitate cu partea I) nu trebuie să fie mai mică de 100 mm pentru vehiculele din categoria N2 și de 120 mm pentru vehiculele din categoria N3.

10.4. Dispozitivul poate fi conceput astfel încât să poată ocupa mai multe poziții în partea din față a vehiculului. În acest caz, trebuie să existe un sistem de blocare, care să asigure blocarea în poziția de lucru și să împiedice orice schimbare accidentală a poziției. Forța necesară aplicată de operator pentru a face să varieze poziția dispozitivului nu trebuie să fie mai mare de 40 daN.

10.5. PAF trebuie să aibă o rezistență suficientă pentru ca distanța orizontală, măsurată înspre partea din spate, între extremitatea față a vehiculului după aplicarea forțelor de încercare (specificate în anexă) și partea din față a suprafeței de contact a dispozitivului de încercare pe vehicul să nu fie mai mare de 400 mm.

10.6. Pentru măsurarea acestor distanțe, orice parte a vehiculului situată la peste 2 m deasupra solului nu trebuie luată în considerare.

10.7. Garda la sol maximă a PAF nu trebuie să fie mai mare de 400 mm, după cum se specifică la titlul 2 din anexa 5, între cele două puncte P1. La exteriorul fiecărui punct P1, această înălțime poate depăși 400 mm cu condiția ca partea de jos să nu se afle deasupra unui plan care trece prin partea de jos a PAF, direct pe sub punctul P1 și formează o pantă de 15° deasupra orizontalei (a se vedea figura 3).

10.8. Garda la sol maximă a PAF între cele două puncte P1 nu trebuie să fie mai mare de 450 mm, luându-se în considerare deplasarea lor în timpul aplicării sarcinii de încercare.

10.9. Lățimea PAF nu trebuie să depășească în nici un punct lățimea apărătoarelor de noroi ce acoperă roțile axei celei mai din față și nu trebuie să fie mai mică cu mai mult de 100 mm de fiecare parte a axei celei mai din față, măsurată în punctele extreme exterioare ale pneurilor, excluzând umflarea pneurilor în apropierea solului (figura 1), nici mai mică cu mai mult de 200 mm de fiecare parte, măsurată în punctele extreme exterioare ale treptelor de acces la cabină.

Figura 1

Figura 2

Figura 3

(1) Regulamentul Comisiei Economice pentru Europa a Națiunilor Unite publicat în temeiul dispozițiilor articolului 4 alineatul (5) din Decizia 97/836/CE a Consiliului (JO L 346, 17.12.1997, p. 78).

(2) A se vedea Rezoluția de ansamblu privind construcției de vehicule (R.E.3 – anexa 7) (document TRANS/SC1/WP29/78/Amend.3).

ANEXA 1

Fișă de comunicare

[Format maxim: A4 (210 mm × 297 mm)]

(1)

Emisă de:

denumirea serviciului administrativ:

…

privind (2):

ACORDAREA OMOLOGĂRII

EXTINDEREA OMOLOGĂRII

REFUZAREA OMOLOGĂRII

RETRAGEREA OMOLOGĂRII

OPRIREA DEFINITIVĂ A PRODUCȚIEI

unui tip de dispozitiv antiîmpănare față (DAF) în conformitate cu Regulamentul nr. 93 (partea I).

Omologarea nr. … Extinderea nr. …

1. Denumirea sau marca comercială a unității tehnice: …

2. După caz, tipul și categoria vehiculului (vehiculelor) cărora le este destinat unității tehnice: …

3. Masa maximă a vehiculului (vehiculelor) pe care trebuie montat DAF: …

4. Numele și adresa producătorului: …

5. După caz, numele și adresa mandatarului producătorului: …

6. Caracteristicile unității tehnice: …

7. Restricții de utilizare și cerințe de montare: …

8. Poziția pe dispozitiv a punctelor de aplicare a forțelor de încercare: …

9. Deformări orizontale și verticale maxime ale unui punct de încercare oarecare în timpul și după aplicarea forțelor de încercare: …

10. Data la care dispozitivul a fost supus încercărilor de omologare: …

11. Serviciul tehnic responsabil de efectuarea încercărilor de omologare: …

12. Data raportului emis de serviciul tehnic: …

13. Numărul raportului emis de serviciul tehnic: …

14. Omologare acordată/refuzată/extinsă/retrasă (2): …

15. Motivul (motivele) extinderii omologării: …

16. Amplasarea mărcii de omologare: …

17. Loc: …

18. Data: …

19. Semnătura: …

Nume: …

20. Lista documentelor depuse la serviciul administrativ care a acordat omologarea și care poate fi obținută la cerere este anexată la prezenta fișă de comunicare.

21. Observații (după caz): …

(1) Numărul distinctiv al țării care a emis/extins/refuzat/retras omologarea (a se vedea dispozițiile Regulamentului privind omologarea).

(2) A se tăia mențiunile inutile.

ANEXA 2

Fișă de comunicare

[Format maxim: A4 (210 mm × 297 mm)]

(1)

Emisă de:

denumirea serviciului administrativ:

…

privind (2):

ACORDAREA OMOLOGĂRII

EXTINDEREA OMOLOGĂRII

REFUZAREA OMOLOGĂRII

RETRAGEREA OMOLOGĂRII

OPRIREA DEFINITIVĂ A PRODUCȚIEI

unui tip de vehicul privind montarea unui dispozitiv antiîmpănare față (DAF) omologat în conformitate cu Regulamentul nr. 93 (partea II)

Omologarea nr. … Extinderea nr. …

1. Denumirea sau marca comercială a vehiculului: …

2. Tipul și categoria vehiculului (vehiculelor): …

3. Masa maximă a vehiculului (vehiculelor): …

4. Numele și adresa producătorului: …

5. După caz, numele și adresa mandatarului producătorului: …

6. Scurtă descriere a tipului de vehicul în ceea ce privește dimensiunile și forma sa: …

7. Denumire sau marcă comercială a dispozitivului (dispozitivelor) antiîmpănare față și numărul (numerele) de omologare: …

8. Data la care vehiculul a fost supus încercărilor de omologare: …

9. Serviciul tehnic responsabil de efectuarea încercărilor de omologare a vehiculelor: …

10. Data raportului emis de serviciul tehnic: …

11. Numărul raportului emis de serviciul tehnic: …

12. Omologare acordată/refuzată/extinsă/retrasă (2): …

13. Motivul (motivele) extinderii omologării: …

14. Amplasarea mărcii de omologare pe vehicul: …

15. Locul: …

16. Data: …

17. Semnătura: …

Numele: …

18. Lista documentelor care compun dosarul de omologare depus la autoritatea competentă care a acordat omologarea este anexată la prezenta fișă; o copie poate fi obținută la cerere: …

19. Observații (după caz): …

(1) Numărul distinctiv al țării care a eliberat/extins/refuzat/retras omologarea (a se vedea dispozițiile Regulamentului privind omologarea).

(2) A se tăia mențiunile inutile.

ANEXA 3

Fișă de comunicare

[Format maxim A4 (210 mm × 297 mm)]

(1)

Emis de:

denumirea serviciului administrativ:

…

privind (2):

ACORDAREA OMOLOGĂRII

EXTINDEREA OMOLOGĂRII

REFUZAREA OMOLOGĂRII

RETRAGEREA OMOLOGĂRII

OPRIREA DEFINITIVĂ A PRODUCȚIEI

unui vehicul privind protecția antiîmpănare frontală (PAF) a acestuia în conformitate cu Regulamentul nr. 93 (partea III)

Omologarea nr. … Extinderea nr. …

1. Denumirea sau marca comercială a vehiculului: …

2. Tipul și categoria vehiculului (vehiculelor): …

3. Masa maximă a vehiculului (vehiculelor): …

4. Numele și adresa producătorului: …

5. După caz, numele și adresa mandatarului producătorului: …

6. Caracteristicile elementelor care asigură protecția față: …

7. Data la care vehiculul a fost supus încercărilor de omologare: ……

8. Poziția pe PAF a punctelor de aplicare a forțelor de încercare: …

9. Deformări verticale și orizontale maxime ale unui punct de încercare oarecare în timpul și după aplicarea forțelor de încercare: …

10. Serviciul tehnic responsabil de efectuarea încercărilor de omologare a vehiculelor: …

11. Data raportului emis de serviciul tehnic: …

12. Numărul raportului emis de serviciul tehnic: …

13. Omologare acordată/refuzată/extinsă/retrasă (3): …

14. Motivul (motivele) extinderii omologării: …

15. Amplasarea mărcii de omologare pe vehicul: …

16. Locul: …

17. Data: …

18. Semnătura: …

Numele: …

19. Lista documentelor care compun dosarul de omologare depus la autoritatea competentă care a acordat omologarea este anexată la prezenta fișă; o copie poate fi obținută la cerere.

20. Observații (după caz): …

(1) Numărul distinctiv al țării care a eliberat/extins/refuzat/retras omologarea (a se vedea dispozițiile Regulamentului privind omologarea).

(2) A se tăia mențiunile inutile.

(3) A se tăia mențiunile inutile.

ANEXA 4

Dispoziții privind marca de omologare

1. NUMĂR DE OMOLOGARE

1.1. Fiecărui tip omologat i se atribuie un număr de omologare. Primele două cifre ale acestui număr (00 în prezent) indică seria de amendamente care cuprinde cele mai recente amendamente tehnice majore aduse regulamentului cu ocazia acordării omologării. Aceeași parte contractantă nu atribuie același număr unui alt tip.

1.2. Avizul de omologare, de extindere sau de refuzare a omologării unui tip în conformitate cu prezentul regulament este comunicat părților la acordul din 1958 care aplică prezentul regulament, prin intermediul unei fișe care este conformă cu unul dintre modelele prevăzute în anexele 1, 2 sau 3 la prezentul regulament.

Pe fiecare element al unei serii care este conformă cu un tip omologat în conformitate cu prezentul regulament trebuie aplicată o marcă de omologare internațională într-un loc vizibil și, în cazul unei unități tehnice, într-un loc ușor accesibil în poziția de montare și specificat în fișa de omologare; această marcă va este compusă din următoarele elemente:

1.3.1. un cerc în interiorul căruia este plasată litera „E”, urmată de numărul distinctiv al statului membru care a acordat omologarea (1);

1.3.2. numărul prezentului regulament, urmat de litera „R”, de o liniuță și de numărul de omologare, în dreapta cercului prevăzut la punctul 1.3.1;

1.3.3. un simbol suplimentar separat de numărul prezentului regulament printr-o linie verticală și compus din cifrele romane corespunzătoare părții regulamentului (I, II sau III) în conformitate cu care dispozitivul sau vehiculul a fost omologat.

1.4. În cazul în care vehiculul este conform cu un tip de vehicul omologat în conformitate cu unul sau mai multe regulamente anexate la acord, în țara care a acordat omologarea în conformitate cu prezentul regulament, nu este necesar să se repete simbolul prevăzut la punctul 1.3.1 din prezenta anexă; în acest caz, numerele de regulament și de omologare, precum și simbolurile suplimentare din toate regulamentele în temeiul cărora a fost acordată omologarea în țara care a acordat omologarea în conformitate cu prezentul regulament, sunt plasate în coloană verticală în dreapta simbolului prevăzut la punctul 1.3.1 din prezenta anexă.

1.5. Marca de omologare trebuie să fie lizibilă și de neșters.

2. PREZENTAREA MĂRCII DE OMOLOGARE

2.1. Model A

2.1.1. Marca de omologare de mai sus, aplicată pe un vehicul, indică faptul că tipul de vehicul în cauză a fost omologat în Regatul Unit (E 11), în ceea ce privește protecția antiîmpănare frontală, în conformitate cu Regulamentul nr. 93, partea II [montarea unui dispozitiv antiîmpănare față (DAF) de un tip omologat], cu numărul de omologare 002439. Primele două cifre ale numărului de omologare indică faptul că omologarea a fost acordată în conformitate cu cerințele Regulamentului nr. 93, partea II, în forma sa originală.

2.2. Model B

2.2.1. Marca de omologare de mai sus, aplicată pe un vehicul, indică faptul că tipul de vehicul în cauză a fost omologat în Regatul Unit (E 11) în conformitate cu Regulamentul nr. 93, partea II și cu Regulamentul nr. 31 (2). Numerele de omologare arată că la datele la care au fost acordate omologările respective, Regulamentul nr. 93 era în forma sa originală, în timp ce Regulamentul nr. 31 includea seria de amendamente 02.

(1) 1 pentru Germania, 2 pentru Franța, 3 pentru Italia, 4 pentru Țările de Jos, 5 pentru Suedia, 6 pentru Belgia, 7 pentru Ungaria, 8 pentru Republica Cehă, 9 pentru Spania, 10 pentru Iugoslavia, 11 pentru Regatul Unit, 12 pentru Austria, 13 pentru Luxemburg, 14 pentru Elveția, 15 (disponibil), 16 pentru Norvegia, 17 pentru Finlanda, 18 pentru Danemarca, 19 pentru România, 20 pentru Polonia, 21 pentru Portugalia, 22 pentru Federația Rusă, 23 pentru Grecia, 24, 25 (disponibil), 26 pentru Slovenia și 27 pentru Slovacia. Numerele următoare vor fi atribuite celorlalte țări în ordinea cronologică în care acestea vor ratifica Acordul privind recunoașterea omologării echipamentelor și pieselor de autovehicule sau vor adera la acordul menționat anterior; numerele astfel atribuite vor fi comunicate părților la acord de Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite.

(2) Acest din urmă număr este dat numai cu titlu de exemplu.

ANEXA 5

Condiții și proceduri de încercare

1. CONDIȚII DE ÎNCERCARE PENTRU DAF

La cererea producătorului, încercarea poate fi efectuată:

1.1.1. fie pe un vehicul din tipul pentru care este destinat DAF; în acest caz trebuie respectate condițiile definite la titlul 2;

1.1.2. fie pe un element al șasiului tipului de vehicul pentru care este destinat DAF; acest element trebuie să fie reprezentativ pentru tipul de vehicul în cauză;

1.1.3. fie pe un banc de încercare rigid.

1.2. Atunci când încercarea este efectuată în condițiile descrise la punctele 1.1.2 și 1.1.3, elementele utilizate pentru prinderea DAF de un element al șasiului vehiculului sau de bancul de încercare rigid trebuie să fie echivalente cu cele utilizate pentru fixarea DAF atunci când acesta este montat pe vehicul.

1.3. La cererea producătorului și cu acordul serviciului tehnic, procedura de încercare descrisă la titlul 3 poate fi simulată prin calcule sau printr-o altă metodă, cu condiția demonstrării echivalenței acesteia.

2. CONDIȚII DE ÎNCERCARE PENTRU VEHICULE

2.1. În cazul în care este necesar pentru a obține forțele de încercare cerute la punctul 3.1, vehiculul poate fi menținut printr-o metodă oarecare; această metodă trebuie să fie specificată de către producătorul vehiculului.

Dimensiunile trebuie să fie măsurate ca și cum vehiculul ar fi în următoarele condiții:

2.2.1. vehiculul este neîncărcat;

2.2.2. vehiculul se află în staționare pe o suprafață orizontală, plană, rigidă și netedă;

2.2.3. roțile din față sunt în poziția de mers în linie dreaptă;

2.2.4. pneurile sunt umflate la presiunea recomandată de către producătorul vehiculului;

2.2.5. vehiculele echipate cu o suspensie hidropneumatică, hidraulică sau pneumatică sau cu un dispozitiv de reglare automată a înălțimii în funcție de sarcină trebuie să fie încercate în condițiile de funcționare normală prevăzute de producător.

3. PROCEDURĂ DE ÎNCERCARE

3.1. Punctele P1 sunt situate la o distanță de până la 200 mm față de planurile longitudinale tangente la punctele extreme exterioare ale roților axei față, cu excepția umflării pneurilor în apropierea solului; punctele P2 sunt simetrice în raport cu planul median longitudinal al vehiculului, la o distanță unul față de celălalt de 700 până la 1 200 mm inclusiv. Poziția exactă trebuie să fie specificată de către producător.

3.2. Înălțimea deasupra solului a punctelor P1 și P2 este definită de către producătorul vehiculului în liniile care delimitează partea din față a dispozitivului. Cu toate acestea, înălțimea nu trebuie să depășească 445 mm atunci când vehiculul este neîncărcat. P3 este situat în planul median, vertical, longitudinal al vehiculului (figura 1 din regulament).

Forțele de încercare definite mai jos trebuie să fie aplicate fiecărui punct de încercare, în încercări separate, pe același vehicul sau dispozitiv sau, la cererea producătorului sau a agentului, pe vehicule sau dispozitive diferite.

3.3.1. În cazul în care structura și elementele vehiculului care au legătură cu protecția antiîmpănare frontală sunt simetrice în raport cu planul său median longitudinal, încercările în punctele P1 și P2 nu trebuie să fie efectuate decât pe o singură parte.

3.3.2. În timpul încercării, forțele vor fi aplicate cât mai rapid posibil, iar dispozitivul sau vehiculul trebuie să suporte forțele definite la punctele următoare timp de cel puțin 0,2 secunde.

3.3.3. O forță orizontală egală cu 50 % din masa maximă a tipului de vehicul sau a vehiculului (vehiculelor) prevăzut(e), dar care nu depășește 80 × 103 N, se aplică succesiv în ambele puncte P1.

3.3.4. O forță orizontală egală cu 100 % din masa maximă a tipului de vehicul sau a vehiculului (vehiculelor) prevăzut(e), dar care nu depășește 160 × 103 N, se aplică succesiv în ambele puncte P2. În cazul în care dispozitivul este discontinuu și în cazul în care secțiunea sa transversală este redusă între cele două puncte P2, încercările trebuie continuate cu aplicarea unei forțe orizontale în punctul P3, identică cu cea care este aplicată în punctele P1.

3.4. Deplasările orizontale și verticale maxime ale fiecărui punct de încercare în timpul aplicării forțelor prevăzute mai sus trebuie să fie înregistrate, iar valoarea cea mai mare trebuie notată în fișa de comunicare.

De fiecare dată când se efectuează o încercare practică pentru a se verifica dacă cerințele de mai sus sunt îndeplinite, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții:

3.5.1. Pentru o cerere depusă în conformitate cu partea III, un DAF (care nu a fost omologat separat în conformitate cu partea I) trebuie fixat la lonjeroanele șasiului vehiculului sau la elementele care le înlocuiesc, sau la o structură care prezintă caracteristici echivalente;

3.5.2. forțele specificate se aplică de cricuri articulate în mod adecvat (de exemplu, prin articulații universale), paralel cu planul median longitudinal al vehiculului, prin intermediul unei suprafețe de contact care nu depășește 250 mm înălțime (înălțimea și lățimea exacte trebuie indicate de către producător) și 400 mm lățime, cu o rază de curbura de 5 ± 1 mm la muchiile verticale; centrul suprafeței trebuie să fie plasat succesiv în punctele P1, P2 și P3.

ANEXA 6

Conformitatea producției și alte proceduri administrative

1. CONFORMITATEA PRODUCȚIEI

1.1. DAF și vehiculele omologate în conformitate cu prezentul regulament trebuie fabricate în conformitate cu tipul omologat, respectând cerințele stabilite în prezentul regulament.

1.2. Pentru a verifica respectarea cerințelor prevăzute la punctul 1.1, se efectuează controale adecvate ale producției.

Deținătorul omologării trebuie în special:

1.3.1. să asigure existența procedurilor pentru un control eficient al calității producției de vehicule sau de dispozitive;

1.3.2. să aibă acces la echipamentele de încercări necesare verificării conformității fiecărui tip omologat;

1.3.3. să păstreze datele privind rezultatele încercărilor și documentele conexe, care trebuie să rămână disponibile pentru o perioadă care urmează să fie stabilită împreună cu serviciul administrativ competent;

1.3.4. să analizeze rezultatele fiecărui tip de încercare, pentru a verifica și garanta stabilitatea caracteristicilor vehiculului sau dispozitivului, permițând variațiile admise pentru o producție industrială;

1.3.5. să se asigure că pentru fiecare tip de vehicul sau de dispozitiv sunt efectuate suficiente încercări și verificări în ceea ce privește dimensiunile, materialele și comportamentul părților componente care îndeplinesc funcția de protecție PAF și a celor destinate montării pe vehicul;

1.3.6. să se asigure că orice set de eșantioane sau piese de încercare care prezintă semne de neconformitatea cu tipul de încercare în cauză este urmat de o nouă eșantionare și o nouă încercare. Se iau toate măsurile necesare pentru a restabili conformitatea producției respective.

Autoritatea competentă care a acordat omologarea poate verifica în orice moment metodele de control al conformității aplicate în fiecare unitate de producție.

1.4.1. La fiecare inspecție, trebuie să fie prezentate inspectorului registrele de încercări și de supraveghere a producție.

1.4.2. Inspectorul poate preleva eșantioane aleatoriu pentru a le supune la încercări în laboratorul producătorului. Numărul minim de eșantioane poate fi stabilit în funcție de rezultatele verificărilor efectuate chiar de producător.

1.4.3. Atunci când nivelul calității nu pare satisfăcător, sau atunci când pare necesar să se verifice valabilitatea încercărilor efectuate în aplicarea punctului 1.4.2, inspectorul poate preleva eșantioane care vor fi trimise serviciului tehnic care a efectuat încercările de omologare.

1.4.4. Autoritatea competentă poate efectua orice încercare prescrisă în prezentul regulament.

1.4.5. Frecvența normală a inspecțiilor admisă de către autoritatea competentă este de una la doi ani. În cazul în care se înregistrează rezultate negative în timpul uneia dintre aceste inspecții, autoritatea competentă se asigură că sunt luate toate măsurile necesare pentru restabilirea conformității producției cât mai repede cu putință.

2. SANCȚIUNI ÎN CAZ DE NECONFORMITATE A PRODUCȚIEI

2.1. Omologarea acordată pentru un tip de DAF sau de vehicul în aplicarea prezentului regulament poate fi retrasă în cazul în care cerințele stabilite mai sus nu sunt respectate sau în cazul în care dispozitivul de protecție nu a trecut cu succes încercările prescrise în prezentul regulament.

2.2. În cazul în care o parte la acord care aplică prezentul regulament retrage o omologare pe care o acordase anterior, aceasta trebuie să informeze imediat celelalte părți contractante care aplică prezentul regulament, prin intermediul unei fișe de comunicare care este conformă cu unul dintre modelele prevăzute în anexele 1, 2 sau 3 la prezentul regulament.

3. MODIFICAREA ȘI EXTINDEREA OMOLOGĂRII

Orice modificare a unui tip de DAF sau de vehicul trebuie să fie notificată serviciului administrativ care a acordat omologarea tipului în cauză. Acest serviciu poate atunci:

3.1.1. fie să considere că modificările aduse nu riscă să aibă consecințe negative importante și că, în orice caz, DAF sau vehiculul este în continuare conform cu cerințele aplicabile;

3.1.2. fie să ceară un raport de încercare suplimentar serviciului tehnic însărcinat cu încercările de omologare.

3.2. Confirmarea sau refuzul omologării, cu specificarea modificărilor aduse, sunt comunicate, prin intermediul unei fișe care este conformă cu unul dintre modelele prevăzute în anexele 1, 2 sau 3 la prezentul regulament, părților la acord care aplică prezentul regulament.

3.3. Autoritatea competentă care emite extinderea omologării atribuie un număr de serie acestei extinderi, pe care îl comunică celorlalte părți la acordul din 1958 care aplică prezentul regulament, prin intermediul unei fișe de comunicare care este conformă cu unul dintre modelele prevăzute în anexele 1, 2 sau 3 la prezentul regulament.

4. OPRIREA DEFINITIVĂ A PRODUCȚIEI

În cazul în care titularul unei omologări încetează producția unui tip de DAF sau de PAF a unui vehicul omologat în conformitate cu prezentul regulament, acesta informează autoritatea care a eliberat omologarea. Atunci când primește această notificare care, autoritatea menționată anterior informează celelalte părți la acordul din 1958 care aplică prezentul regulament despre aceasta, prin intermediul unei fișe de comunicare care este conformă cu unul dintre modelele prevăzute în anexele 1, 2 sau 3 la prezentul regulament.

5. DENUMIRI ȘI ADRESE ALE SERVICIILOR TEHNICE ÎNSĂRCINATE CU ÎNCERCĂRILE DE OMOLOGARE ȘI ALE SERVICIILOR ADMINISTRATIVE

Părțile la acordul din 1958 care aplică prezentul regulament comunică Secretariatului Organizației Națiunilor Unite denumirile și adresele serviciilor tehnice însărcinate cu încercările de omologare și ale serviciilor administrative care acordă omologarea și cărora trebuie să le fie trimise fișele de omologare, de extindere, de refuz, de retragere a omologării sau de oprire definitivă a producției, emise în alte țări.

11/Volumul 83

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

42002X0201(02)

L 032/22

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

Regulamentul nr. 111 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Dispoziții uniforme privind omologarea autocisternelor din categoriile N și O în ceea ce privește stabilitatea la răsturnare (1)

1. DOMENIUL DE APLICARE

Prezentul regulament se aplică stabilității la răsturnare a autocisternelor din categoriile N2, N3, O3 și O4 (2) destinate transportului de mărfuri periculoase, astfel cum au fost definite în ADR (3).

2. DEFINIȚII

În sensul prezentului regulament, se definesc următorii termeni:

2.1. „omologarea unui vehicul”: omologarea unui tip de vehicul în ceea ce privește stabilitatea la răsturnare;

„tip de vehicul”: vehicule care nu prezintă între ele diferențe privind caracteristicile lor esențiale, precum:

2.2.1. categoria (a se vedea punctul 1 menționat anterior) și tipul de vehicul [camion, remorcă, semiremorcă, remorcă cu axă (axe) mediană (mediane)] (4);

2.2.2. masa maximă, astfel cum este definită la punctul 2.4;

2.2.3. secțiunea transversală a cisternei (circulară, eliptică, de volum maxim);

2.2.4. înălțimea maximă a centrului de greutate al vehiculului încărcat;

2.2.5. repartiția între axe a masei (inclusiv dispozitivul de remorcare);

2.2.6. numărul și dispunerea axelor (inclusiv depărtarea dintre axe);

2.2.7. dispunerea suspensiei, ținând seama de caracteristicile ruliului;

2.2.8. cotele și structura pneurilor (radială sau diagonală);

2.2.9. ecartamentul fiecărei axe;

2.2.10. ampatamentul;

2.3. „vehicul încărcat”: în cazul în care nu există altă mențiune, un vehicul încărcat la „masa sa maximă”;

2.4. „masă maximă”: masa maximă admisibilă din punct de vedere tehnic, declarată de către constructorul vehiculului (care poate fi superioară „masei maxime admisibile” stabilite de către autoritatea națională);

2.5. „repartiția între axe a masei”: partea din masa maximă admisibilă suportată de fiecare axă, în conformitate cu indicațiile constructorului;

2.6. „înălțimea nominală a suspensiei”: distanța dintre centrul roții și un punct dat al șasiului, în conformitate cu indicațiile constructorului.

3. CEREREA DE OMOLOGARE

3.1. Cererea de omologare a unui tip de vehicul în ceea ce privește stabilitatea la răsturnare trebuie prezentată de către constructorul vehiculului (5) sau de către reprezentantul legal acreditat al acestuia.

Cererea trebuie însoțită de documentele menționate în continuare, în triplu exemplar, și de următoarele informații:

3.2.1. descrierea detaliată a tipului de vehicul în ceea ce privește aspectele enumerate la punctul 2.2. Trebuie indicate numerele și/sau simbolurile de identificare a tipului de vehicul;

3.2.2. fotografii și/sau desene și schițe ale vehiculului, care să prezinte tipul de vehicul văzut din față, lateral și din spate;

3.2.3. indicarea masei vehiculului, astfel cum este definită la punctul 2.4.

3.3. Un vehicul reprezentativ pentru tipul de vehicul care urmează să fie omologat trebuie prezentat serviciului tehnic responsabil cu încercările de omologare.

4. OMOLOGAREA

4.1. În cazul în care vehiculul prezentat la omologare în temeiul prezentului regulament îndeplinește cerințele de la punctul 5, se acordă omologarea pentru acest tip de vehicul.

4.2. Pentru fiecare omologare se atribuie un număr de omologare. Primele două cifre ale acestuia (în acest caz 00 pentru regulamentul în forma sa inițială) indică seria de amendamente corespunzătoare celor mai recente modificări tehnice importante aduse regulamentului la data acordării omologării. Aceeași parte contractantă nu poate atribui același număr unui alt tip de vehicul.

4.3. Omologarea sau extinderea ori refuzul sau retragerea omologării, sau oprirea definitivă a producției unui tip de vehicul în temeiul prezentului regulament se notifică părților contractante la acord care aplică prezentul regulament, prin transmiterea unei fișe în conformitate cu modelul din anexa 1 și a unor fotografii și/sau desene, ori schițe furnizate de către solicitantul omologării, cu un format care să nu depășească A4 (210 × 297 mm) sau care se pliază la acest format și la o scară adecvată.

Pe orice vehicul care este conform cu un tip de vehicul omologat în temeiul prezentului regulament trebuie aplicată, în mod vizibil și într-un loc ușor accesibil, indicat în fișa de omologare, o marcă de omologare internațională, compusă din:

4.4.1. un cerc, în interiorul căruia se află litera „E”, urmată de numărul distinctiv al țării care a acordat omologarea (6);

4.4.2. numărul prezentului regulament, urmat de litera „R”, de o liniuță și de numărul de omologare, în dreapta cercului menționat la punctul 4.4.1.

4.5. În cazul în care vehiculul este conform cu un tip de vehicul omologat, în temeiul unuia sau al mai multor regulamente anexate la acord, în țara care a acordat omologarea în temeiul prezentului regulament, simbolul prevăzut la punctul 4.4.1 nu trebuie repetat; în acest caz, numărul regulamentului și cel de omologare, precum și simbolurile adiționale, pentru toate regulamentele în temeiul cărora s-a acordat omologarea în această țară, trebuie plasate în coloane verticale, în dreapta simbolului prevăzut la punctul 4.4.1.

4.6. Marca de omologare trebuie să fie lizibilă și de neșters.

4.7. Marca de omologare se aplică pe plăcuța producătorului sau în apropierea acesteia.

4.8. Anexa 2 la prezentul regulament conține exemple de mărci de omologare.

5. SPECIFICAȚII PRIVIND ÎNCERCĂRILE

Vehiculul trebuie supus:

5.1.1. unei încercări pe platformă rabatabilă, executate în conformitate cu anexa 3 la prezentul regulament, concepută pentru a simula comportamentul în viraj cu rază constantă, fără oscilații; sau

5.1.2. unei serii de calcule, în conformitate cu metoda prezentată în anexa 4 la prezentul regulament. În caz de îndoială sau de diferend, trebuie să se procedeze la încercarea pe platforma rabatabilă.

5.2. Rezultatele încercării pe platforma rabatabilă sau ale calculelor sunt considerate satisfăcătoare în cazul în care condițiile enunțate la punctele 5.3 și 5.4 sunt respectate.

5.3. Criterii de stabilitate

Comportamentul vehiculului, determinat în conformitate cu dispozițiile din anexa aplicabilă (3 sau 4) la prezentul regulament, trebuie să îndeplinească unul dintre următoare criterii, sub rezerva punctului 5.1.2:

5.3.1.1. Încercare pe platforma rabatabilă:

Stabilitatea vehiculului în timpul încercării statice trebuie să fie astfel încât vehiculul să nu se răstoarne la un unghi de înclinare al platformei de 23o în ambele sensuri.

În cazul în care vehiculul nu îndeplinește una dintre cele trei încercări pentru o anumită direcție (dreapta sau stânga), acesta poate fi supus unei (noi) încercări suplimentare.

5.3.1.2. Metodă de calcul:

Stabilitatea vehiculului trebuie să fie astfel încât să nu se producă răsturnarea pentru o accelerație laterală stabilizată de 4 m/s2.

5.4. Cerințe specifice

Nu trebuie să se producă nici un contact între elemente ale vehiculului care nu ar trebui să se atingă în condiții normale de utilizare.

6. MODIFICAREA TIPULUI DE VEHICUL ȘI EXTINDEREA OMOLOGĂRII

Orice modificare privind tipul de vehicul definit la punctul 2.2 (de exemplu, a șasiului, a caroseriei, a suspensiei sau a configurației axelor etc.) trebuie semnalată serviciului administrativ care a omologat tipul de vehicul. Acesta poate atunci:

6.1.1. fie să considere că modificările aduse nu sunt de natură să aibă un efect defavorabil important și că, în orice caz, vehiculul continuă să îndeplinească cerințele;

6.1.2. fie să solicite un nou raport de încercare, eliberat de serviciul tehnic responsabil cu încercările.

6.2. Confirmarea omologării sau refuzul acesteia, cu indicarea modificărilor, trebuie notificat(ă) părților contractante la acord care aplică prezentul regulament în conformitate cu procedura indicată la punctul 4.3.

6.3. Autoritatea competentă care acordă o extindere a omologării trebuie să atribuie un număr de serie fiecărei fișe de comunicare stabilite pentru o extindere și să informeze celelalte părți contractante la Acordul din 1958 cu privire la aceasta, prin transmiterea unei fișe de comunicare în conformitate cu modelul din anexa 2 la prezentul regulament.

7. CONFORMITATEA PRODUCȚIEI

Procedurile de conformitate a producției trebuie să fie conforme cu cele definite în apendicele 2 la acord (E/ECE/324-E/ECE/TRANS/505/Rev.2) și să îndeplinească următoarele cerințe:

7.1. orice vehicul omologat în temeiul prezentului regulament trebuie construit astfel încât să fie conform cu tipul omologat și să îndeplinească cerințele de la punctul 5;

7.2. autoritatea competentă care a acordat omologarea de tip poate, în orice moment, să verifice metodele de control al conformității, aplicate în fiecare unitate de producție. Frecvența normală a acestor verificări este de una la fiecare doi ani.

8. SANCȚIUNI PENTRU NECONFORMITATEA PRODUCȚIEI

8.1. Omologarea acordată pentru un tip de vehicul în temeiul prezentului regulament poate fi retrasă, în cazul în care cerințele enunțate la punctul 7.1 nu sunt respectate sau în cazul în care vehiculul sau vehiculele selecționate nu au trecut cu succes verificările menționate la punctul 7.2.

8.2. În cazul în care o parte contractantă la acord care aplică prezentul regulament retrage o omologare pe care a acordat-o, aceasta trebuie să informeze de îndată celelalte părți contractante care aplică regulamentul cu privire la aceasta, prin transmiterea unei fișe de comunicare în conformitate cu modelul din Anexa 1 la prezentul regulament.

9. OPRIREA DEFINITIVĂ A PRODUCȚIEI

În cazul în care titularul omologării sistează definitiv fabricarea unui tip de vehicul omologat în temeiul prezentului regulament, acesta trebuie să informeze cu privire la aceasta autoritatea care i-a acordat omologarea și care, la rândul său, informează celelalte părți la Acordul din 1958 care aplică prezentul regulament, prin transmiterea unei fișe de comunicare în conformitate cu modelul din anexa 1 la prezentul regulament.

10. DENUMIRI ȘI ADRESE ALE SERVICIILOR TEHNICE RESPONSABILE CU ÎNCERCĂRILE DE OMOLOGARE ȘI ALE SERVICIILOR ADMINISTRATIVE

Părțile contractante la Acordul din 1958 care aplică prezentul regulament trebuie să comunice Secretariatului Organizației Națiunilor Unite denumirile și adresele serviciilor tehnice responsabile cu încercările de omologare și pe cele ale serviciilor administrative care acordă omologarea și cărora trebuie să li se transmită fișele de comunicare privind acordarea, extinderea, refuzul sau retragerea omologării, stabilite în celelalte țări.

(1) Regulamentul Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite, publicat în conformitate cu dispozițiile de la articolul 4 alineatul (5) din Decizia 97/836/CE a Consiliului (JO L 346, 17.12.1997, p. 78).

(2) Categoriile N și O, astfel cum au fost definite în anexa 7 la Rezoluția de ansamblu pentru construcția de vehicule (R.E.3) (document TRANS/WP.29/78/Rev.1).

(3) Acordul european privind transportul rutier internațional al mărfurilor periculoase (ADR).

(4) Tipul de vehicul, astfel cum a fost definit în anexa 7 la Rezoluția de ansamblu pentru construcția de vehicule (R.E.3) (document TRANS/WP.29/78/Rev.1).

(5) Constructorul vehiculului de bază sau asamblorul final al autocisternei.

(6) 1 pentru Germania, 2 pentru Franța, 3 pentru Italia, 4 pentru Țările de Jos, 5 pentru Suedia, 6 pentru Belgia, 7 pentru Ungaria, 8 pentru Republica Cehă, 9 pentru Spania, 10 pentru Iugoslavia, 11 pentru Regatul Unit, 12 pentru Austria, 13 pentru Luxemburg, 14 pentru Elveția, 15 (disponibil), 16 pentru Norvegia, 17 pentru Finlanda, 18 pentru Danemarca, 19 pentru România, 20 pentru Polonia, 21 pentru Portugalia, 22 pentru Federația Rusă, 23 pentru Grecia, 24 (disponibil), 25 pentru Croația, 26 pentru Slovenia, 27 pentru Slovacia, 28 pentru Belarus, 29 pentru Estonia, 30 (disponibil), 31 pentru Bosnia-Herțegovina, 32-36 (disponibile) și 37 pentru Turcia. Următoarele numere se atribuie altor țări, în ordinea cronologică a ratificării Acordului privind adoptarea de condiții uniforme de omologare și recunoaștere reciprocă a omologării echipamentelor și componentelor vehiculelor cu motor sau a aderării lor la acest acord, iar numerele astfel atribuite sunt comunicate de către Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite părților contractante la acord.

ANEXA 1

Comunicare

[Format maxim: A 4 (210 mm × 297 mm)]

(1)

Emis de:

Denumirea administrației …

…

privind (2)

—	ACORDAREA OMOLOGĂRII

—	EXTINDEREA OMOLOGĂRII

—	REFUZUL OMOLOGĂRII

—	RETRAGEREA OMOLOGĂRII

—	OPRIREA DEFINITIVĂ A PRODUCȚIEI

a unui tip de vehicul în ceea ce privește stabilitatea la răsturnare a acestuia, determinată în timpul unei încercări statice/al unei încercări în viraj cu rază constantă, în temeiul Regulamentului nr. III.

Omologare nr. … Extindere nr. …

1. Marca sau denumirea comercială a vehiculului: …

2. Categoria vehiculului: N2/N3/O3/O4 (2)

Tipul vehiculului:

3.1. șasiu: marcă, model, tip: …

3.2. cisternă: marcă, model: …

3.3. cisternă autoportantă: da/nu (2)

4. Numele și adresa constructorului: …

5. După caz, numele și adresa mandatarului constructorului: …

Masa vehiculului:

6.1. masa maximă a vehiculului: …

6.2. masa cisternei încărcate: …

6.3. repartiția între axe a masei maxime: …

6.4. în cazul unei semiremorci sau al unei remorci cu axă (axe) mediană (mediane), sarcina statică pe dispozitivul de cuplare: …

7. Secțiunea transversală a cisternei: circulară/eliptică/de volum maxim (2) …

8. Înălțimea centrului de greutate al vehiculului încărcat: …

Axe:

9.1. numărul și dispunerea axelor (inclusiv depărtarea dintre axe): …

9.2. dispunerea suspensiei, ținând seama de caracteristicile ruliului: …

9.3. înălțimea nominală a suspensiei și amplasarea reperului (3): …

9.4. cotele și structura pneurilor (radială/diagonală) (2): …

9.5. ecartamentul fiecărei axe: …

10. Ampatament: …

Condiții de încercare: …

11.1. masa vehiculului în timpul încercării: …

Axa nr.	Sarcina (în kg)

Total

11.2. forța exercitată asupra dispozitivului de cuplare al vehiculului tractor sau asupra cuplării remorcii cu axă (axe) mediană (mediane): …

11.3. coeficient de umplere a sarcinii de încercare (% din umplerea cisternei): …

11.4. sarcina de încercare (apă etc.): …

12. Vehicul prezentat pentru omologare la (data): …

13. Serviciul tehnic responsabil cu încercările de omologare: …

14. Data raportului eliberat de acest serviciu: …

15. Numărul raportului eliberat de acest serviciu: …

16. Încercare pe platforma rabatabilă/metodă de calcul (2)

17. Omologarea este acordată/refuzată/extinsă/retrasă (2)

18. Amplasarea mărcii de omologare pe vehicul: …

19. Locul: …

20. Data: …

21. Semnătura: …

22. Lista documentelor depuse la serviciul administrativ care a acordat omologarea este anexată la prezenta comunicare. Aceste documente pot fi obținute la cerere.

(1) Numărul distinctiv al țării care a acordat/extins/refuzat/retras omologarea (a se vedea dispozițiile regulamentului privind omologarea).

(2) A se elimina mențiunile inutile.

(3) În cazul în care vehiculul este echipat cu un sistem de reglare a înălțimii, se indică aceasta.

ANEXA 2

Exemple de mărci de omologare

MODEL A

(a se vedea punctul 4.5 din prezentul regulament)

Marca de omologare de mai sus, aplicată pe un vehicul, arată că tipul de vehicul respectiv a fost omologat în Țările de Jos (E4) în ceea ce privește stabilitatea la răsturnare a acestuia, în temeiul Regulamentului nr. III. Primele două cifre ale numărului de omologare arată că omologarea a fost acordată în conformitate cu dispozițiile Regulamentului nr. III, în forma sa originală.

MODEL B

(a se vedea punctul 4.6 din prezentul regulament)

Marca de omologare de mai sus, aplicată pe un vehicul, arată că tipul de vehicul respectiv a fost omologat în Țările de Jos (E4), în temeiul Regulamentelor nr. III și nr. 24 (1). (În cazul celui de al doilea regulament, simbolul adițional care se află după numărul regulamentului arată că valoarea coeficientului de absorbție corectat este de 1,30 m-1.) Primele două cifre ale numărului de omologare arată că omologarea a fost acordată în conformitate cu dispozițiile Regulamentului nr. III, în forma sa originală, și cu cele ale Regulamentului nr. 24, care include seria 03 de amendamente.

(1) Acest al doilea număr este dat doar cu titlu de exemplu.

ANEXA 3

Încercare statică pe platformă rabatabilă

1. DEFINIȚII

În sensul prezentei încercări:

„prag de răsturnare” înseamnă momentul în care toate roțile situate pe aceeași parte a vehiculului pierd contactul cu suprafața platformei rabatabile.

2. CONDIȚII GENERALE

2.1. Platforma rabatabilă

Trebuie utilizată o suprafață rigidă. Pneurile pot fi blocate cu un bloc sau o bordură de securitate pentru a evita alunecarea laterală, cu condiția ca blocul de securitate să nu influențeze rezultatele încercării.

2.2. Viteza vântului

În cazul în care platforma rabatabilă este instalată în aer liber, viteza vântului nu trebuie să depășească 3 m/s, în cazul în care acesta suflă lateral în raport cu vehiculul, sau 5 m/s, în cazul în care suflă din altă direcție.

2.3. Pneuri

Pneurile trebuie umflate la presiunea prescrisă de către constructorul vehiculului pentru vehiculul supus încercării, în starea încărcat. Presiunea de umflare se măsoară la rece, cu o toleranță de ± 2 %.

2.4. Componente de funcționare

2.4.1. Toate componentele de funcționare ale vehiculului care pot influența rezultatele încercării (starea și reglarea arcurilor și a altor componente ale suspensiei, reglarea geometrică a suspensiei etc.) trebuie să fie conforme cu specificațiile constructorului.

2.4.2. Sistemele de reglare a înălțimii trebuie făcute inoperante pe parcursul încercării pentru a evita umflarea sau dezumflarea elementelor suspensiei pe parcursul încercării. În cazul în care există sisteme de echilibrare laterală, acestea trebuie scoase din funcțiune, cu excepția sistemelor având un timp de răspuns foarte scurt, mai mic de o secundă.

3. PRECIZIA MĂSURĂRILOR

3.1. Unghiul de înclinare al platformei rabatabile trebuie măsurat cu o precizie mai mare de 0,3o.

4. VEHICULE, ALTELE DECÂT AUTOVEHICULELE

4.1. În cazul în care vehiculul este o remorcă cu axă (axe) mediană (mediane), acesta poate fi supus încercării cuplat la un autovehicul. Poate fi utilizat orice autovehicul, înlocuitor sau suport care are un sistem de cuplare și o înălțime adecvate, cu condiția ca rezultatele încercărilor să nu fie influențate.

4.2. În cazul în care vehiculul este o semiremorcă, acesta trebuie supus încercării cuplat la un vehicul tractor sau la un înlocuitor. Tractorul/înlocuitorul urmează să influențeze rezultatele încercării. Prin urmare, este necesar să se utilizeze un tractor/înlocuitor de referință.

5. CONDIȚII DE ÎNCĂRCARE A VEHICULULUI

În timpul încercării, vehiculul trebuie încărcat în mod normal la sarcina sa maximă. Se înțelege prin aceasta o autocisternă complet încărcată, fără ca, totuși, sarcina maximă admisibilă sau sarcinile maxime admisibile pe axă să fie depășite.

În cazul în care încărcătura normală a autocisternei este o marfă clasificată ca periculoasă, aceasta poate fi înlocuită cu apă sau cu o altă încărcătură echivalentă, nepericuloasă. În cazul în care condițiile normale de încercare, (a) complet încărcat sau (b) masă maximă, nu pot fi îndeplinite cu această sarcină de încercare, atunci:

(a)

este acceptabil un coeficient de umplere a cisternei de la 100 % la 70 %. În cazul în care, pentru coeficientul minim de umplere de 70 %, masa totală și/sau forța exercitată asupra axelor rămân superioare masei maxime admisibile și forței maxime admisibile exercitate pe axe, trebuie reținută o sarcină de încercare cu o densitate mai mică.

Repartiția între axe a masei cisternei (inclusiv sarcina de încercare) trebuie să fie proporțională cu condițiile din cazul încărcării maxime.

Cisternele prevăzute cu compartimente trebuie să facă obiectul unei încărcări diferențiate, astfel încât înălțimea centrului de greutate al fiecărei axe sau grupe de axe să fie cât mai apropiată posibil de cea a centrului de greutate real;

(b)	constructorul vehiculului (1) trebuie să indice o metodă de calcul pentru determinarea unui nou unghi de înclinare maximă al platformei rabatabile, aplicabil pentru sarcina de încercare inferioară.

6. MĂSURI DE SECURITATE

În scopul evitării răsturnării complete a vehiculului, trebuie prevăzute mijloace de reținere a acestuia, care însă nu trebuie să influențeze rezultatele încercării.

7. PROCEDURĂ DE ÎNCERCARE

Metoda constă în creșterea progresivă a unghiului de înclinare al platformei până când se atinge unghiul maxim prescris sau până când vehiculul începe să se răstoarne. Vehiculul este supus încercării cu toate elementele în linie dreaptă, paralele cu axa platformei rabatabile, astfel încât nici o linie longitudinală mediană a axei să nu fie decalată cu mai mult de 25 mm.

Toate axele manevrabile ale vehiculului trebuie blocate, astfel încât să se împiedice orice deplasare laterală a axei și/sau bracajul roților în aceeași direcție. De asemenea, vehiculul trebuie imobilizat în direcție longitudinală, astfel încât să se împiedice orice deplasare spre înainte sau spre înapoi, cu condiția ca metoda de imobilizare să nu influențeze rezultatele încercării.

Vehiculul trebuie înclinat cu un gradient foarte mic, de 0,25 % sau mai puțin.

Vehiculul trebuie înclinat progresiv, de trei ori, atât la dreapta, cât și la stânga axei sale longitudinale mediane. Datorită influenței efectelor de stick-slip și de histerezis ale sistemelor de suspensie și de cuplare ale vehiculului, între încercări, acesta trebuie să fie coborât de pe platformă și să efectueze un parcurs destinat să neutralizeze efectele de stick-slip și de histerezis.

(1) Constructorul vehiculului de bază sau asamblorul final al autocisternei.

ANEXA 4

Calculul stabilității laterale

1. INTRODUCERE

Se determină prin calcul stabilitatea laterală a autocisternelor, prin simularea unei încercări pe o pistă circulară, în condiții stabilizate (rază constantă și viteză constantă, prin urmare, accelerație laterală constantă). Metoda de calcul ține seama de factorii principali care influențează stabilitatea, precum înălțimea centrului de greutate, ecartamentul vehiculului și toți factorii care influențează deplasarea laterală a centrului de greutate (rezistența la ruliu a axelor, rezistența la ruliu a suspensiei etc.).

În cazul semiremorcilor, comportamentul tractorului urmează să fie simulat printr-o rezistență de referință la ruliu a pivotului de cuplare.

Ipotezele pe care se bazează metoda de calcul sunt următoarele:

1. centrul de ruliu al axelor se află la nivelul solului;

2. se consideră că structura vehiculului este rigidă;

3. vehiculul este simetric în raport cu axa sa mediană longitudinală;

4. deformarea pneurilor și cea a suspensiei sunt lineare;

5. deformarea laterală a suspensiilor este egală cu zero.

2. DEFINIȚII

În sensul calculului:

prin „boghiu” se înțelege un grup de axe dotat cu un sistem de repartizare a încărcăturii, astfel încât o sarcină nulă să fie obținută simultan pe toate roțile situate de aceeași parte.

3. SIMBOLURI (a se vedea, de asemenea, figura 1)

i	(-)	=	indicele axei sau al boghiului
			(i = 1 - n, din față la - axă sau boghiu;
			i = T, toate axele sau boghiurile;
			i = M, axa sau boghiul cu cea mai mare rezistență la ruliu;
			numai în cazul semiremorcilor, i = K, pivot de cuplare)
mi	(m)	=	înălțimea nominală a centrului de ruliu al suspensiei
Ai	(kN)	=	sarcina pe axă sau pe boghiu
CDGi	(kNm/rad)	=	rezistența la ruliu a suspensiei în centrul de ruliu al axei
CDGMi	(kNm/rad)	=	rezistența echivalentă la ruliu a suspensiei la nivelul solului
CDri	(kNm/rad)	=	rezistența la ruliu a axei sau a boghiului
CDRESi	(kNm/rad)	=	rezistența la ruliu combinată stabilită a suspensiei la nivelul solului
FRVi	(kN/m)	=	flexibilitatea verticală a pneului pentru fiecare axă sau boghiu (inclusiv efectul dublu al pneurilor jumelate)
Ui	(kN)	=	masa nesuspendată
TNi	(m)	=	ecartamentul nominal
Ti	(m)	=	ecartamentul teoretic pentru o axă sau un boghiu cu pneuri jumelate
FE	(-)	=	factorul de masă efectiv al axei sau al boghiului cu cea mai mare rezistență la ruliu
HG	(m)	=	înălțimea centrului de greutate al vehiculului complet
HN	(m)	=	înălțimea centrului de greutate al masei suspendate
MA	(m)	=	lățimea pneurilor jumelate
qc	g	=	accelerația laterală corectată la punctul de răsturnare
qM	g	=	accelerația laterală la desprinderea primei roți
qT	g	=	accelerația laterală maximă optimă la punctul de răsturnare
g	(m/s2)	=	accelerația datorată greutății;
			g = 9,81 m/s2
θi	(rad)	=	pseudounghiul de ruliu al vehiculului la desprinderea roții
β	(grade)	=	unghiul echivalent de înclinare al platformei

4. CONDIȚII GENERALE

Sistemele de corectare a înălțimii trebuie scoase din funcțiune.

5. REMORCI

5.1. În cazul în care remorca este o remorcă cu axe depărtate sau o remorcă cu axă centrală, nu este necesar să se țină seama la calcul de efectele cuplării la vehiculul tractor.

5.2. În cazul în care remorca este o semiremorcă, se simulează comportamentul tractorului printr-o rezistență de referință la ruliu a pivotului de cuplare, care reprezintă înclinarea în ruliu la nivelul solului datorată suspensiei, pneurilor, șasiului și șeii de cuplare a tractorului.

6. CONDIȚII DE ÎNCĂRCARE A VEHICULULUI

Pentru încercare, vehiculul trebuie încărcat la sarcina sa maximă. Prin aceasta se înțelege o autocisternă încărcată, dar care nu depășește masa maximă autorizată și nici sarcinile maxime autorizate pe roată.

7. METODA DE CALCUL

Pentru calculul rezistenței la ruliul combinat și al pseudounghiului de ruliu al vehiculului la ridicarea unei roți pentru fiecare axă sau boghiu, se aplică următoarele formule:

7.1.1. axă sau boghiu cu anvelope:

rezistența la ruliu a axei sau a boghiului:

Formula

rezistența echivalentă la ruliu a suspensiei la nivelul solului:

Formula

rezistența la ruliu combinată care simulează deplasarea laterală a centrului de greutate:

Formula

pseudounghiul de ruliu al vehiculului la desprinderea unei roți:

Formula

7.1.2. axă sau boghiu cu pneuri jumelate:

ecartament teoretic pentru pneuri jumelate:

Formula

rezistența la ruliu a axei sau a boghiului:

Formula

rezistența echivalentă la ruliu a suspensiei la nivelul solului:

Formula

rezistența la ruliu combinată care simulează deplasarea laterală a centrului de greutate:

Formula

pseudounghiul de ruliu al vehiculului la desprinderea roții:

Formula

7.2. În cazul semiremorcilor, pentru calculul efectelor datorate pivotului de cuplare, se aplică următoarele formule:

ecartament:

Formula

rezistența la ruliu:

Formula

7.3. După ce s-au calculat rezistența la ruliu combinată globală și pseudounghiul de ruliu pentru fiecare axă sau boghiu, se determină parametrii totali pentru vehiculul complet:

masa totală a vehiculului (1):

Formula

masa nesuspendată totală:

Formula

ecartament efectiv (1):

Formula

rezistența totală la ruliu (1):

Formula

7.4. Se alege axa sau boghiul cu cea mai mică valoare a lui θ, și anume aceea sau acela unde se produce prima desprindere a roții de sol. Pentru a distinge această axă sau acest boghiu de celelalte axe sau boghiuri, i se atribuie următoarele simboluri:

AM	=	sarcina pe axă a axei sau a boghiului cu cea mai mică valoare pentru θ
UM	=	masa nesuspendată a axei sau a boghiului cu cea mai mică valoare pentru θ
TM	=	ecartamentul axei sau al boghiului cu cea mai mică valoare pentru θ
CDRESM	=	ecartamentul axei sau al boghiului cu cea mai mică valoare pentru θ

Calculul stabilității laterale

7.5.1. Factorul de masă efectiv al axei sau al boghiului cu cea mai mare rezistență la ruliu FE:

Formula

7.5.2. Accelerația laterală la desprinderea primei roți qM:

Formula

7.5.3. Accelerația laterală teoretică optimă maximă la punctul de răsturnare qT:

Formula

7.5.4. Prin interpolarea lineară între accelerația laterală la desprinderea primei roți și accelerația laterală teoretică maximă, se obține accelerația laterală corelată la punctul de răsturnare qC:

Formula

(1) A se utiliza numai a doua parte din formulă pentru semiremorci.

APENDICE

Raport privind calculul de stabilitate

1. Marca sau denumirea comercială a vehiculului: …

2. Tipul vehiculului: …

3. Constructor: …

4. Înălțimea centrului de greutate al masei suspendate: …

5. Masa nesuspendată a tuturor axelor: …

6. Înălțimea nominală a centrului de ruliu al suspensiei tuturor axelor: …

7. Rezistența la ruliu a suspensiei tuturor axelor: …

8. Flexibilitatea verticală a pneului (inclusiv efectul dublu al pneurilor jumelate): …

9. În cazul pneurilor jumelate, lățimea pneurilor jumelate: …

10. Rezultatul calculului: qC = …

11. Serviciul tehnic care a executat calculele: …

12. Data: …

13. Semnătura: …

11/Volumul 83

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

42004X0331(02)

L 095/10

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

Regulamentul nr. 60 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Dispoziții uniforme privind omologarea motocicletelor și a mopedelor (cu două roți) în ceea ce privește comenzile acționate de șofer, inclusiv identificarea comenzilor, a martorilor și a indicatoarelor (1)

1. DOMENIUL DE APLICARE

Prezentul regulament se aplică motocicletelor cu 2 roți și mopedelor cu 2 roți în ceea ce privește comenzile acționate de șofer, inclusiv identificarea comenzilor, a martorilor și a indicatoarelor.

2. DEFINIȚII

În sensul prezentului regulament, se înțelege prin:

2.1. „omologarea unui vehicul”, omologarea unui tip de vehicul în ceea ce privește comenzile acționate de șofer, atunci când acestea sunt montate, și identificarea lor;

2.2. „tip de vehicul”, vehicule care nu prezintă diferențe de dispunere care pot afecta funcția sau poziția comenzilor acționate de șofer;

2.3. „vehicul”, o motocicletă cu două roți, astfel cum este definită la articolul 1 litera (n) sau un moped cu două roți, astfel cum este definit la articolul 1 litera (m) din Convenția Organizației Națiunilor Unite privind circulația rutieră, Viena 1968;

2.4. „comandă”, orice parte a vehiculului sau element acționat direct de șofer care provoacă o modificare a stării sau funcționării vehiculului sau a uneia dintre părțile sale;

2.5. „ghidon”, toate părțile barei sau barelor unite cu capul furcii, prin intermediul cărora se dirijează vehiculul;

2.5.1. „ghidon, partea dreaptă”, orice parte a ghidonului care, privită în sensul de mers către înainte, este situată în partea dreaptă a planului longitudinal median al vehiculului;

2.5.2. „ghidon, partea stângă”, orice parte a ghidonului care, privită în sensul de mers către înainte, este situată în partea stângă a planului longitudinal median al vehiculului;

2.5.3. „ghidon, spre înainte”, toate părțile ghidonului cele mai îndepărtate de șofer, atunci când acesta este așezat în poziția de conducere;

2.6. „mâner”, partea ghidonului cea mai îndepărtată de centru, prin care conductorul vehiculului ține ghidonul;

2.6.1. „mâner rotativ”, un mâner care acționează un mecanism funcțional al vehiculului, care se rotește liber în jurul ghidonului atunci când șoferul îl manevrează;

„cadru”, toate părțile cadrului, șasiului sau ramei vehiculului, de care sunt fixate motorul și/sau transmisia și/sau ansamblul motor - transmisie;

2.7.1. „cadru – partea dreaptă”, orice parte a cadrului care, privită în sensul de mers către înainte, este situată în partea dreaptă a planului longitudinal median al vehiculului;

2.7.2. „cadru – partea stângă”, orice parte a cadrului care, privită în sensul de mers către înainte, este situată în partea stângă a planului longitudinal median al vehiculului;

„levier”, orice dispozitiv alcătuit dintr-un braț articulat pe un pivot, prin intermediul căruia se acționează un mecanism funcțional oarecare al vehiculului;

2.8.1. „levier de mână/manual”, un levier manevrat cu mâna de șofer.

Notă: Cu excepția cazului în care se precizează altfel, un levier de mână se acționează prin compresie (adică prin deplasare de la extremitatea levierului spre suport) pentru frânare sau ambreiaj, de exemplu;

2.8.2. „levier de picior”, un levier acționat prin contactul dintre piciorul șoferului și un pinten care proiectează brațul levierului;

2.8.3. „pedală”, un levier acționat prin contactul dintre piciorului șoferului și plăcuța de frână situată pe levier, plasată astfel încât să poate fi exercitată o presiune pe brațul levierului.

Notă: Cu excepția cazului în care se precizează altfel, o pedală se acționează prin apăsare în jos, de exemplu, pentru frânare;

2.8.4. „pedală de propulsie”, dispozitive care sunt legate într-o formă oarecare de transmisie și care pot fi destinate propulsării unui moped;

2.8.5. „culbutor”, un levier pivotant în centrul său sau aproape de acesta și dotat cu o plăcuță de frână sau un pinten la fiecare extremitate, acționat prin contactul dintre piciorul șoferului și plăcuțele sau pintenii menționați anterior (a se vedea anexa 3, figura 3);

2.9. „suport pentru picior”, proeminențele de o parte și de cealaltă a vehiculului pe care șoferul își așează picioarele atunci când este așezat în poziția de conducere;

2.10. „platformă”, partea vehiculului pe care șoferul își așează picioarele atunci când este așezat în poziția de conducere normală, în cazul în care vehiculul nu este prevăzut cu pedale de propulsie sau cu „suporturi pentru picior” pentru șofer;

„sensul acelor de ceasornic”, sensul de rotație în jurul axei sale al elementului în cauză, după mișcarea acelor unui ceasornic atunci când acesta este privit de sus sau din exterior;

2.11.1. „sensul contrar acelor de ceasornic”, sensul invers;

2.12. „frână de serviciu combinată”, un sistem funcțional (hidraulic sau mecanic, sau ambele) prin intermediul căruia sunt acționate simultan, cel puțin parțial, frâna față și frâna spate ale vehiculului, prin manevrarea unei singure comenzi;

2.13. „indicator”, un dispozitiv care oferă o informație privind funcționarea sau starea unui sistem sau a unei părți a unui sistem, de exemplu, nivelul unui fluid;

2.14. „martor”, un semnal optic, care indică acționarea unui dispozitiv, funcționarea sau starea corectă sau defectuoasă, sau nefuncționarea.

2.15. „simbol”, un desen care permite identificarea unei comenzi, a unui martor sau a unui indicator.

3. CEREREA DE OMOLOGARE

3.1. Cererea de omologare a unui tip de vehicul în ceea ce privește comenzile acționate de șofer este prezentată de către constructorul vehiculului sau de reprezentantul său acreditat în mod corespunzător.

Aceasta trebuie să fie însoțită de documentele și informațiile de mai jos, în trei exemplare:

3.2.1. desene, la o scară corespunzătoare și suficient de detaliată, ale elementelor vehiculului cărora li se aplică cerințele prezentului regulament și, dacă este cazul, a vehiculului însuși.

3.3. Un vehicul, reprezentativ pentru tipul care urmează să fie omologat, trebuie să fie prezentat serviciului tehnic însărcinat cu testele de omologare pentru efectuarea verificărilor menționate la punctul 5 din prezentul regulament.

4. OMOLOGAREA

4.1. În cazul în care vehiculul prezentat pentru omologare în conformitate cu prezentul regulament satisface cerințele de la punctele 5 și 6 de mai jos, omologarea acestui tip de vehicul este acordată.

4.2. Fiecare omologare presupune atribuirea unui număr de omologare ale cărui prime două cifre (în prezent 00, pentru regulament în forma sa originală) indică seria de amendamente corespunzătoare celor mai recente modificări tehnice majore aduse regulamentului la data eliberării omologării. Aceiași parte contractantă nu poate atribui acest număr unui alt tip de vehicul.

4.3. Acordarea sau refuzul omologării unui tip de vehicul în conformitate cu prezentul regulament este notificată părților la acord care aplică prezentul regulament, prin intermediul unei fișe conforme modelului menționat în anexa 1 la prezentul regulament și al desenelor și schemelor (furnizate de solicitantul omologării) în formatul maxim A4 (210 mm x 297 mm), sau pliate la acest format și la o scară corespunzătoare.

Pe orice vehicul conform unui tip de vehicul omologat în conformitate cu prezentul regulament, se aplică în mod vizibil, într-un loc ușor accesibil și indicat în fișa de omologare, o marcă de omologare internațională alcătuită din:

4.4.1. un cerc în interiorul căruia este plasată litera „E”, urmată de numărul distinctiv al țării care a acordat omologarea (2);

4.4.2. numărul prezentului regulament, urmat de litera „R”, o cratimă și numărul de omologare, plasat în dreapta cercului prevăzut la punctul 4.4.1.

4.5. În cazul în care vehiculul este conform unui tip de vehicul omologat în conformitate cu unul sau mai multe alte regulamente anexate la acord, în aceeași țară care a acordat omologarea în conformitate cu prezentul regulament, nu este necesar să se repete simbolul prescris la punctul 4.4.1; în acest caz, numerele de regulamente și de omologare și simbolurile suplimentare pentru toate regulamentele pentru care omologarea a fost acordată în țara care a acordat omologarea în conformitate cu prezentul regulament, sunt înscrise unul sub celălalt, la dreapta simbolului prescris la punctul 4.4.1.

4.6. Marca de omologare trebuie să fie clar lizibilă și de neșters.

4.7. Marca de omologare trebuie să fie ușor accesibilă.

4.8. Anexa 2 la prezentul regulament dă exemple de mărci de omologare.

5. CERINȚE GENERALE

Toate comenzile acționate de șofer, specificate la punctele 6.1, 6.2, 6.3 și 6.4, trebuie să se afle la distanța la care acesta poate ajunge atunci când este așezat în poziția de conducere.

5.1.1. Accesul șoferului la comenzi nu trebuie să fie jenat de interpunerea nici unei alte comenzi sau părți a structurii vehiculului.

5.1.2. Comenzile specificate la punctele 6.1-6.4 de mai jos trebuie să fie situate în pozițiile sau în zonele prescrise la aceste puncte.

5.1.3. Poziția comenzilor pe ghidon specificate la:

punctul 6.2.1 (frână față)

punctul 6.2.2.2 (frână spate, pentru mopede)

punctul 6.3.1 (ambreiaj)

punctul 6.4.1 (avertizor sonor)

punctul 6.4.2.2 (lumină de drum/lumini de întâlnire)

punctul 6.4.3 (lămpi indicatoare de direcție)

trebuie să fie astfel încât șoferul să poată ajunge la comenzi fără să ia mâinile de pe mânerele corespunzătoare.

5.2. Comenzile specificate la punctele 6.2.1, 6.2.2, 6.2.3 și 6.3.1 trebuie să fie concepute astfel încât să satisfacă cerințele anexei 3 prima parte (leviere de mână) sau partea a doua (leviere de picior, culbutori și pedale).

Identificare

5.3.1. Comenzile, martorii și indicatoarele trebuie să fie identificați, atunci când sunt montați pe vehicul, în conformitate cu dispozițiile anexei 4.

6. CERINȚE SPECIALE

Comenzile motorului

Punerea în funcțiune

6.1.1.1. Comutator de contact: în cazul unui întrerupător rotativ, acesta trebuie rotit în sensul acelor de ceasornic, din poziția „contact întrerupt” în poziția „contact”.

6.1.1.2. Întrerupător pentru demaror: nici o cerință specială.

6.1.1.3. Întrerupător combinat aprindere/demaror: în cazul unui întrerupător rotativ, comanda trebuie acționată în sensul acelor de ceasornic, din poziția „contact întrerupt”, în poziția „contact”, apoi în poziția „contact demaror”.

Turație

Comanda privind turația: turația motorului trebuie reglată printr-o comandă manuală.

Poziția comenzii: pe ghidon, partea dreaptă.

Tipul de comandă: mâner rotativ pe ghidon.

Sensul de rotație: sens invers acelor de ceasornic pentru accelerare.

Oprirea motorului

Întreruperea sistemului de aprindere a motorului: pentru oprirea motorului, în locul întrerupătorului principal (punctul 6.1.1.1) sau a comenzii supapei de decompresie (punctul 6.1.3.2 de mai jos), vehiculul poate fi prevăzut cu un întrerupător pentru sistemul de aprindere a motorului.

Poziția comenzii: pe ghidon, partea dreaptă.

6.1.3.2. Comanda manuală a decompresorului

Poziția comenzii: pe ghidon.

Tipul de comandă: levier sau mâner rotativ, cu condiția ca acesta să fie combinat cu comanda turației motorului (partea dreaptă).

Frâne

6.2.1. Frână față

Poziția comenzii: pe ghidon, partea dreaptă, spre înainte.

Tipul de comandă: levier de mână.

Frână spate

6.2.2.1. Vehicule prevăzute cu un ambreiaj comandat manual:

Poziția comenzii: pe cadru, partea dreaptă.

Tipul de comandă: pedală.

Vehiculul nu are comanda manuală de ambreiaj;

6.2.2.2.1. Vehiculele prevăzute cu pedale de propulsie trebuie, precum și vehiculele prevăzute cu platformă sau cu suporturi pentru picioare integrate unei platforme și a căror viteză teoretică maximă nu depășește 100 km/h pot să se conformeze cerinței.

Poziția comenzii: pe ghidon, partea stângă, spre înainte.

Tipul de comandă: levier de mână.

6.2.2.2.2. Toate celelalte vehicule:

Poziția comenzii: pe cadru, partea dreaptă.

Tipul de comandă: pedală.

6.2.2.3. Nimic, în cerințele formulate la punctele 6.2.2.1 sau 6.2.2.2.1 din prezentul regulament, nu trebuie să împiedice ca un moped prevăzut cu pedale de propulsie să fie echipat cu o frână spate pusă în funcțiune de un dispozitiv de retropedalare acționat de pedalele de propulsie.

6.2.3. Frână de serviciu combinată: nimic, în cerințele expuse la punctele 6.2.1 sau 6.2.2 din prezentul regulament, nu trebuie să împiedice ca vehiculul să fie prevăzut cu o frână de serviciu combinată (a se vedea punctul 2.12). Poziția și tipul comenzii: astfel cum se specifică la punctele 6.2.1 și 6.2.2.

Frână de staționare: nici o cerință specială.

Tipul de comandă: levier de mână sau pedală.

Transmisie

6.3.1. Comanda ambreiajului

Poziția comenzii: pe ghidon, partea stângă, spre înainte.

Tipul comenzii: levier de mână.

Notă: Cerințele menționate mai sus nu trebuie interpretate ca interzicând utilizarea unei comenzi combinate, levier de picior pentru ambreiaj și cutie de viteze, ca sistem de comandă a ambreiajului.

Selectarea treptelor de viteză

În cazul vehiculelor prevăzute cu o comandă de selectare a treptelor de viteză care funcționează independent de comanda ambreiajului:

Poziția comenzii: pe cadru, partea stângă.

Tipul comenzii: levier de picior sau culbutor.

6.3.2.1.1. Deplasarea levierului de picior sau a părții anterioare a culbutorului în sus trebuie să selecteze, în ordine, treptele corespunzătoare unei viteze crescătoare la mersul înainte și, în sens invers, treptele corespunzătoare unei viteze descrescătoare. Trebuie să existe o poziție distinctă de „punct mort” efectiv.

6.3.2.1.2. Deplasarea comenzii de picior de selectare a treptelor de viteză înainte și înapoi este de asemenea autorizată. În acest caz, deplasarea levierului de picior în spate trebuie să selecteze, în ordine, treptele corespunzătoare unei viteze crescătoare la mersul înainte și, în sens invers, treptele corespunzătoare unei viteze descrescătoare. Trebuie să existe o poziție distinctă de „punct mort” efectiv.

În cazul vehiculelor prevăzute cu o comandă de selectare a treptelor de viteză, care funcționează în raport cu o comandă a ambreiajului:

Poziția comenzii: pe ghidon, partea stângă.

Tipul de comandă: mâner rotativ pe ghidon.

6.3.2.2.1. Rotirea mânerului în sens invers acelor de ceasornic trebuie să selecteze, în ordine, treptele corespunzătoare unei viteze crescătoare la mersul înainte și, în sens invers, treptele corespunzătoare unei viteze descrescătoare. Trebuie să existe o poziție distinctă de „punct mort” efectiv.

Comanda sistemului de iluminare și de semnalizare

Avertizor sonor

6.4.1.1. În cazul vehiculelor prevăzute cu o comandă de selectare a treptelor de viteză care funcționează independent de comanda ambreiajului:

Poziția comenzii: pe ghidon, partea stângă.

Tipul de comandă: buton cu acționare prin apăsare.

6.4.1.2. În cazul vehiculelor prevăzute cu o comandă de selectare a treptelor de viteză care funcționează în combinație cu comanda ambreiajului:

Poziția comenzii: pe ghidon, partea dreaptă

Tipul comenzii: buton cu acționare prin apăsare

Iluminare

6.4.2.1. Comanda luminilor

În cazul unui întrerupător rotativ, rotirea întrerupătorului în sensul acelor de ceasornic trebuie să aprindă în ordine luminile de poziție, apoi luminile principale ale vehiculului. Aceasta nu trebuie să împiedice adăugarea de noi poziții ale întrerupătorului, cu condiția ca acestea să fie indicate în mod clar. Întrerupătorul de lumini poate fi combinat cu cel de aprindere, dacă se dorește acest lucru.

Comutator de lumini: lumină de drum/lumină de întâlnire

6.4.2.2.1. În cazul vehiculelor prevăzute cu o comandă de selectare a treptelor de viteză care funcționează independent de comanda ambreiajului:

Poziția comenzii: pe ghidon, partea stângă.

6.4.2.2.2. În cazul vehiculelor prevăzute cu o comandă de selectare a treptelor de viteză care funcționează în combinație cu comanda ambreiajului:

Poziția comenzii: pe ghidon, partea dreaptă.

6.4.2.3. Avertizor optic: comanda acestui avertizor trebuie să fie adiacentă comutatorului de lumini (lumină de drum/lumină de întâlnire) sau trebuie să fie o funcțiune suplimentară a acestuia.

6.4.3. Comanda lămpilor indicatoare de direcție

Poziția comenzii: pe ghidon.

Comanda poate fi concepută astfel încât, atunci când este privită de pe locul șoferului, punerea în funcțiune a părții stângi sau deplasarea spre stânga a comenzii pune în funcțiune indicatoarele părții stângi și invers, pentru indicatoarele părții drepte.

Comanda trebuie să fie marcată clar, astfel încât să indice partea vehiculului pe care comanda pune în funcțiune indicatoarele.

Alimentarea cu carburant

6.5.1. Clapeta de pornire la rece: comanda trebuie să fie plasată astfel încât să fie comod și rezonabil accesibilă șoferului.

Robinetul de închidere a alimentării cu carburant: comanda trebuie să aibă poziții distincte pentru funcțiile efective „închis”, „deschis” și „rezervă” (în cazul în care aceasta există).

Comanda trebuie să se afle în poziția „deschis” atunci când este pe direcția aval de curgere a carburantului de la rezervor la motor; în poziția „închis” atunci când este pe o direcție perpendiculară direcției de curgere a carburantului și în poziția „rezervă” (în cazul în care aceasta există) atunci când este în direcția pe direcția amonte de curgere a carburantului.

6.5.2.1. În cazul în care vehiculul dispune de o rezervă de carburant, șoferul trebuie să poată comuta alimentarea la această rezervă stând în poziția „așezat”.

7. MODIFICAREA TIPULUI DE VEHICUL

Orice modificare a tipului de vehicul este adusă la cunoștința serviciului administrativ care a acordat omologarea tipului de vehicul. Acesta poate atunci:

7.1.1. fie să considere că modificările aduse nu riscă să aibă o influență defavorabilă sensibilă, și că în orice caz, vehiculul este încă în conformitate cu cerințele;

7.1.2. fie să ceară un nou proces-verbal serviciului tehnic însărcinat cu testele.

7.2. Confirmarea omologării sau refuzul omologării, cu indicarea modificărilor, este notificată părților la acord care aplică prezentul regulament prin procedura indicată la punctul 4.3 de mai sus.

8. CONFORMITATEA PRODUCȚIEI

8.1. Orice vehicul care poartă o marcă de omologare în conformitate cu prezentul regulament trebuie să fie conform tipului de vehicul omologat, în special în ceea ce privește comenzile acționate de șofer.

8.2. Pentru a verifica conformitatea cerută la punctul 8.1 de mai sus, se efectuează un număr suficient de verificări prin sondaj la vehiculele de serie care poartă marca de omologare, în conformitate cu prezentul regulament.

9. SANCȚIUNI PENTRU NECONFORMITATEA PRODUCȚIEI

9.1. Omologarea acordată pentru un tip de vehicul în conformitate cu prezentul regulament poate fi retrasă în cazul în care condițiile enunțate la punctul 8.1 de mai sus nu sunt respectate sau dacă acest vehicul nu trece cu succes verificările prevăzute la punctul 8.2 de mai sus.

9.2. Dacă o parte la acord care aplică prezentul regulament retrage o omologare pe care a acordat-o în prealabil, aceasta informează de îndată și celelalte părți contractante care aplică prezentul regulament, prin intermediul unei copii a fișei de omologare incluzând la sfârșit, cu majuscule, mențiunea semnată și datată, „OMOLOGARE RETRASĂ”.

10. OPRIREA DEFINITIVĂ A PRODUCȚIEI

Dacă titularul unei omologări încetează definitiv fabricarea unui tip de vehicul omologat în conformitate cu prezentul Regulament, acesta informează autoritatea care a acordat omologarea care, la rândul său, anunță celelalte părți la acord care aplică prezentul regulament, prin intermediul unei copii a fișei de omologare având la sfârșit, cu majuscule, mențiunea semnată și datată, „PRODUCTIE OPRITĂ”.

11. DENUMIRI ȘI ADRESE ALE SERVICIILOR TEHNICE ÎNSĂRCINATE CU ÎNCERCĂRILE DE OMOLOGARE ȘI ALE SERVICIILOR ADMINISTRATIVE

Părțile la acord care aplică prezentul regulament comunică Secretariatului ONU denumirile și adresele serviciilor tehnice însărcinate cu testele de omologare și cele ale serviciilor administrative care acordă omologarea și cărora trebuie să le fie trimise fișele de omologare, de refuz sau de retragere a omologării, emise în celelalte țări.

12. DISPOZIȚII TRANZITORII

Utilizarea simbolurilor incluse în anexa 4 la prezentul regulament devine obligatorie de la 1 iulie 1986.

(1) Publicare în conformitate cu articolul 4 alineatul (5) din decizia 97/836/ce a consiliului din 27 noiembrie 1997 (jo l 346, 17.12.1997, p. 78).

ANEXA 1

COMUNICARE PRIVIND OMOLOGAREA (SAU REFUZUL SAU RETRAGEREA UNEI OMOLOGĂRI SAU OPRIREA DEFINITIVĂ A PRODUCȚIEI) UNUI TIP DE VEHICUL ÎN CEEA CE PRIVEȘTE COMENZILE ACȚIONATE DE ȘOFER ÎN CONFORMITATE CU REGULAMENTUL NR. 60

[Format maxim: A4 (210 mm × 297 mm]

Denumirea administrației

Numărul de omologare: …

1. Marca sau denumirea comercială a vehiculului: …

2. Tipul de vehicul: …

3. Numele și adresa constructorului: …

4. Dacă este cazul, numele și adresa reprezentantului său: …

5. Descrierea sumară a vehiculului în ceea ce privește comenzile acționate de șofer: …

6. Vehicul prezentat pentru omologare la: …

7. Serviciul tehnic însărcinat cu testele de omologare: …

8. Data procesului-verbal încheiat de acest serviciu: …

9. Numărul procesului-verbal încheiat de acest serviciu: …

10. Omologarea este acordată/refuzată (1):

11. Amplasarea pe vehicul a mărcii de omologare: …

12. Locul: …

13. Data: …

14. Semnătura: …

15. Sunt anexate la prezenta comunicare următoarele documente, care poartă numărul de omologare indicat mai sus:

… desene, scheme și planuri ale comenzilor acționate de șofer și ale elementelor vehiculului considerate importante în sensul prezentului regulament.

(1) A se elimina mențiunile inutile.

ANEXA 2

EXEMPLE DE MĂRCI DE OMOLOGARE

Model A

(a se vedea punctul 4.4 din prezentul regulament)

Marca de omologare de mai sus, aplicată pe un vehicul, indică faptul că tipul de vehicul a fost omologat în Olanda (E4), în ceea ce privește comenzile acționate de șofer, în conformitate cu Regulamentul nr. 60 și sub numărul de omologare 002439. Numărul de omologare indică faptul că omologarea a fost acordată în conformitate cu cerințele Regulamentului nr. 60 în forma sa originală.

Model B

(a se vedea punctul 4.5 din prezentul regulament)

Marca de omologare de mai sus, aplicată pe un vehicul, indică faptul că vehiculul a fost omologat în Olanda (E4) în conformitate cu Regulamentele nr. 60 și nr. 10 (1)).

Numerele de omologare indică faptul că la datele la care au fost acordate omologările respective, Regulamentul nr. 60 nu fusese modificat, iar Regulamentul nr. 10 includea deja seria 01 de amendamente.

(1) Acest ultim număr este dat numai cu titlul de exemplu.

ANEXA 3

DISPOZIȚII SPECIALE PRIVIND LEVIERELE

1. PRIMA PARTE: LEVIERE DE MÂNĂ

1.1. Distanța maximă între fața anterioară a levierului de mână și cea posterioară a mânerului nu trebuie să depășească în nici un punct 120 mm, dimensiune măsurată perpendicular pe axa mânerului, în orice punct situat între mijlocul mânerului și extremitatea sa apropiată de pivotul levierului (a se vedea figura 1a). În cazul vehiculelor prevăzute cu o comandă de selectare a treptelor de viteză care funcționează în combinație cu comanda ambreiajului, distanța maximă nu trebuie să depășească 135 mm.

1.2. Această dimensiune poate fi depășită, plecând de la jumătatea lungimii mânerului spre extremitatea liberă a levierului.

1.3. Distanța minimă (spațiul liber) între fața posterioară a levierului de mână și fața anterioară a mânerului nu trebuie, în nici un punct, să fie mai mică de 45 mm, între extremitatea exterioară și punctul de mijloc al mânerului (a se vedea figura 1b).

1.4. Această distanță poate descrește, plecând de la jumătatea lungimii mânerului spre pivot, dar aceasta nu trebuie în nici un caz să fie mai mică de 25 mm.

1.5. Extremitatea levierului de mână nu trebuie să depășească extremitatea mânerului cu mai mult de 30 mm atunci când levierul se află în poziția de strângere maximă (a se vedea figura 1c).

2. PARTEA A DOUA: LEVIERE DE PICIOR, CULBUTORI ȘI PEDALE

2.1. Leviere de picior

2.1.1. Distanța maximă între fața posterioară a pintenului levierului de picior și fața posterioară a suportului pentru picior corespunzător nu trebuie să depășească 200 mm în nici un punct al lungimii pintenului levierului (a se vedea figura 2).

2.1.2. Distanța minimă (spațiul liber) dintre fața posterioară a pintenului levierului de picior și fața anterioară a suportului pentru picior corespunzător nu trebuie să fie mai mică de 105 mm în nici un punct al lungimii pintenului levierului (a se vedea figura 2).

2.1.3. Atunci când suporturile pentru picior sunt reglabile, aceste dimensiuni trebuie măsurate în punctele normale ale reglării prevăzute, după cum se precizează în instrucțiunile date de constructor proprietarului/utilizatorului vehiculului („Manualul utilizatorului”), levierul de picior fiind în poziția specificată de constructor.

2.2. Culbutori

2.2.1. Distanța (K) dintre partea posterioară a plăcuței de frână, sau fața posterioară a pintenului, situată în fața culbutorului, și fața posterioară a suportului pentru picior nu trebuie să depășească 200 mm și nici să fie mai mică de 60 mm (a se vedea figura 3).

2.2.2. Distanța (L) dintre partea anterioară a plăcuței de frână sau fața anterioară a pintenului, situată în spatele culbutorului, și fața posterioară a suportului pentru picior, nu trebuie să depășească 100 mm și nici să fie mai mică de 50 mm (a se vedea figura 3).

2.2.3. Atunci când suporturile pentru picior sunt reglabile, aceste dimensiuni trebuie măsurate în punctele normale ale reglării prevăzute, după cum se precizează în „Manualul utilizatorului”, culbutorul aflându-se în poziția specificată de constructor.

2.3. Pedale

Vehicule prevăzute cu suporturi pentru picior

2.3.1.1. Distanța maximă dintre fața posterioară a patinei pedalei și fața posterioară a suportului pentru picior corespunzător nu trebuie în nici un punct să depășească 170 mm (a se vedea figura 4).

2.3.1.2. Distanța minimă (spațiul liber) dintre fața posterioară a patinei pedalei și fața anterioară a suportului pentru picior corespunzător nu trebuie în nici un punct să fie mai mică de 50 mm (a se vedea figura 4).

2.3.1.3. Atunci când suporturile pentru picior sunt reglabile, aceste dimensiuni trebuie măsurate în punctele normale ale reglării prevăzute, după cum este precizat în „Manualul utilizatorului”, pedala fiind în poziția specificată de constructor.

Vehiculele prevăzute cu platformă

2.3.2.1. Distanța maximă dintre suprafața platformei și punctul cel mai înalt al patinei pedalei, măsurată perpendicular pe suprafața platformei adiacente pedalei, nu trebuie să depășească 105 mm (a se vedea figura 5).

2.3.2.2. Punctul cel mai exterior al patinei pedalei nu trebuie să depășească cu mai mult de 25 mm capătul platformei (a se vedea figura 5).

ANEXA 4

COMENZI, MARTORI ȘI INDICATOARE A CĂROR IDENTIFICARE ESTE OBLIGATORIE ATUNCI CÂND ACESTEA SUNT PREZENTE ȘI SIMBOLURILE CARE TREBUIE UTILIZATE ÎN ACEST SCOP (1)

1. Prezenta anexă specifică simbolurile, adică semnele convenționale, utilizate pentru identificarea anumitor comenzi și a anumitor indicatoare și martori ai unei motociclete sau ai unui moped și pentru a ușura utilizarea acestora. Aceasta indică, de asemenea, culorile eventualilor martori optici care avertizează șoferul de punerea în funcțiune reală sau de proasta funcționare a dispozitivelor și echipamentelor conectate la comenzile corespunzătoare.

2. Prezenta anexă se aplică comenzilor care, atunci când există, sunt montate pe tabloul de bord sau în imediata apropiere a șoferului motocicletei sau mopedului. O astfel de definiție a domeniului de aplicare nu impune prezența tuturor simbolurilor enumerate în prezenta anexă.

3. Simbolurile, văzute de șofer din poziția normală de conducere, trebuie să fie cele indicate la punctul 5 de mai jos.

4. Simbolurile trebuie să iasă în evidență față de fond, fiind fie deschise la culoare pe un fond închis, fie închise la culoare pe un fond deschis.

5. Simbolul trebuie plasat pe comanda sau pe martorul comenzii care trebuie identificată sau în imediata lor apropiere. In cazul în care acest lucru este imposibil, simbolul și comanda, sau martorul, trebuie să fie reunite printr-o linie continuă cât mai scurtă posibil.

6. Dacă într-un simbol, o motocicletă (un moped) sau părți ale motocicletei (mopedului) sunt reprezentate ca fiind privite din lateral, trebuie considerat că motocicleta (mopedul) se deplasează de la dreapta la stânga.

7. Luminile convergente sunt reprezentate prin raze luminoase paralele și luminile difuze, prin raze luminoase divergente.

8. Atunci când următoarele culori sunt utilizate pe martorii optici, acestea trebuie să aibă semnificația de mai jos:

roșu: pericol

galben-auto: prudență

verde: siguranță

(Albastru trebuie rezervat exclusiv martorilor pentru luminile de drum.)

9. Denumirea și ilustrarea simbolurilor

Figura 1 (1)

Comandă pentru faruri

Lumină de drum

Culoarea luminii martorului: albastru

Figura 2 (1)

Comandă pentru faruri

Lumină de întâlnire

Figura 3 (1)

Indicator de direcție

Culoarea luminii martorului: verde

Figura 4 (1)

Semnalizator de avertizare (două posibilități)

Culoarea luminii martorului: roșu sau aprinderea simultană a celor două săgeți reprezentate în figura 3

Figura 5

Starter manual

Culoarea luminii martorului: galben

Figura 6 (2)

Avertizor sonor

Figura 7 (2)

Nivelul carburantului

Culoarea luminii martorului: galben

Figura 8

Temperatura lichidului de răcire din motor

Culoarea luminii martorului: roșu

Figura 9

Indicatorul de încărcare a bateriei

Culoarea luminii martorului: roșu

Figura 10

Indicatorul presiunii lubrifiantului

Culoarea luminii martorului: roșu

Figura 11 (1)

Faruri de ceață (3)

Culoarea luminii martorului: verde

Figura 12

Lampă de ceață spate (3)

Culoarea luminii martorului: galben

Figura 13

Robinetul de închidere a alimentării cu carburant – poziția „închis”

Robinetul de închidere a alimentării cu carburant – poziția „deschis”

Figura 14

Robinetul de închidere a alimentării cu carburant – poziția „rezervă”

Figurile 15a și 15b

Comenzile de aprindere sau oprire a motorului (martor suplimentar)

Figura 15a

poziția „închis”

Figura 15b

poziția „deschis”

Figurile 16a, 16b și 16c

Comutator de lumini (poate fi combinat cu comanda pentru sistemul de aprindere)

Figura 16a (1)

Lumini de poziție

Culoarea luminii martorului: verde

Figura 16b

Întrerupător principal al iluminării

Culoarea luminii martorului: verde

Figura 16c

Lumini de parcare

Figura 17

Indicator al punctului mort

Culoarea luminii martorului: verde

Figura 18

Demaror electric

Note

(1)	Interiorul unui simbol poate fi în întregime de culoare închisă.

(2)	Partea de culoare închisă a simbolului poate fi înlocuită prin conturul său; partea albă din acest desen trebuie să fie atunci în întregime de culoare închisă.

(3)	Dacă o singură comandă este utilizată pentru farurile de ceață și pentru lămpile de ceață spate, simbolul utilizat trebuie să fie cel de la farurile de ceață.

(1) În conformitate cu standardele internaționale ISO 67 20-111 și 4129-1978. Pentru a asigura o prezentare grafică corectă, precum și respectarea proporțiilor exacte, simbolurile sunt reproduse în conformitate cu sistemul standardizat al rețelei ISO. A se vedea de asemenea, apendicele la prezenta anexă.

Apendice

Construcția modelului de bază pentru simbolurile indicate în anexa 4

Modelul de bază include:

1.	un pătrat fundamental cu latura de 50 mm; această dimensiune este egală cu dimensiunea nominală „a” a originalului;

2.	un cerc fundamental cu diametrul de 56 mm având aproximativ aceeași suprafață ca și pătratul fundamental (1);

3.	un al doilea cerc, cu diametrul de 50 mm, înscris în pătratul fundamental (1);

4.	un al doilea pătrat, ale cărui vârfuri sunt situate pe cercul fundamental (2) și ale cărui laturi sunt paralele cu laturile pătratului fundamental (1);

5 și 6.

două dreptunghiuri având aceeași suprafață ca și pătratul fundamental (1); laturile acestora sunt perpendiculare și fiecare dintre acestea este construit astfel încât să taie laturile opuse ale pătratului fundamental în puncte simetrice;

7.	un al treilea pătrat, ale cărui laturi trec prin punctele de intersecție ale pătratului fundamental (1) și ale cercului fundamental (2) și sunt înclinate la 45°, dând cele mai mari dimensiuni orizontale și verticale ale modelului de bază;

8.	un octogon neregulat, format de linii înclinate la 30° în raport cu laturile pătratului (7).

Modelul de bază se aplică pe o grilă având baza de 12,5 mm și care coincide cu pătratul fundamental (1).

11/Volumul 83

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

156

42004X0331(06)

L 095/67

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

Regulamentul nr. 78 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Cerințe uniforme privind omologarea vehiculelor din categoria L în ceea ce privește frânarea (1)

1. DOMENIU DE APLICARE

1.1. Prezentul regulament se aplică la frânarea autovehiculelor, cu două sau trei roți, din tipurile definite la punctul 2 de mai jos.

Nu se aplică:

1.2.1. vehiculelor la care, prin construcție, viteza maximă nu poate depăși 25 km/h;

1.2.2. vehiculelor amenajate pentru a fi conduse de invalizi.

2. DEFINIȚII

În sensul prezentului regulament, se înțelege prin:

2.1. „omologarea vehiculului”, omologarea unui tip de vehicul în ceea ce privește frânarea;

„tip de vehicul”, autovehiculele care nu prezintă între ele diferențe esențiale, aceste diferențe referindu-se, în special, la următoarele:

2.2.1. categoria vehiculului, așa cum este definită în Rezoluția de ansamblu (R.E. 3);

2.2.2. masa maximă, așa cum este definită la punctul 2.14;

2.2.3. repartizarea masei pe axe;

2.2.4. viteza maximă prin construcție;

2.2.5. dispozitiv de frânare de un tip diferit;

2.2.6. numărul și dispunerea axelor;

2.2.7. tipul motorului;

2.2.8. numărul rapoartelor și demultiplicarea acestora;

2.2.9. raportul (rapoartele) de transmitere al(e) punții (punților) motoare;

2.2.10. dimensiunile anvelopelor pneumatice;

2.3. „dispozitiv de frânare”, ansamblul organelor care au ca funcție reducerea progresivă a vitezei unui vehicul în mers sau oprirea acestuia, sau menținerea în stare imobilă în cazul în care vehiculul este deja oprit; aceste funcții sunt specificate la punctul 5.1.2 de mai jos. Dispozitivul se compune din comandă, transmisie și frâna propriu-zisă;

2.4. „comandă”, piesa acționată direct de șofer pentru a furniza transmisiei energia necesară pentru a frâna sau pentru a o controla. Această energie poate fi energia musculară a șoferului, o altă sursă de energie controlată de șofer sau o combinație a acestor categorii de energie;

2.5. „transmisie”, ansamblul de elemente cuprinse între comandă și frână și care le unește în mod funcțional. Atunci când frânarea este asigurată sau asistată de o sursă de energie independentă de șofer, dar controlată de acesta, rezerva de energie din dispozitiv face parte, de asemenea, din transmisie;

2.6. „frână”, organele dispozitivului de frânare în care se dezvoltă forțele care se opun mișcării vehiculului. Frâna poate fi de fricțiune (atunci când forțele apar din frecarea între două piese aflate în mișcare una față de cealaltă și care aparțin amândouă vehiculului), electrică (atunci când forțele apar prin acțiune electromagnetică între două elemente aflate în mișcare unul față de celălalt, care aparțin amândouă vehiculului, dar care nu sunt în contact unul cu altul), hidraulică (atunci când forțele se dezvoltă prin acțiunea unui fluid care se află între două elemente aflate în mișcare unul față de celălalt și care aparțin amândouă vehiculului), de motor (atunci când forțele provin din mărirea artificială a acțiunii de frânare a motorului transmisă roților);

„dispozitive de frânare de tipuri diferite”, dispozitive care prezintă între ele diferențe esențiale, aceste diferențe referindu-se în special la următoarele aspecte:

2.7.1. dispozitive ale căror elemente au caracteristici diferite;

2.7.2. dispozitive pentru care caracteristicile materialelor din care este constituit un element oarecare sunt diferite sau la care elementele au o formă sau o mărime diferită;

2.7.3. dispozitive ale căror elemente sunt combinate diferit;

2.8. „element(e) al(e) dispozitivului de frânare”, una sau mai multe părți componente izolate al căror ansamblu formează dispozitivul de frânare;

„sistem de frânare combinat”

2.9.1. în cazul vehiculelor din categoriile L1 și L3, un sistem care permite ca cel puțin două frâne situate pe roți diferite să fie acționate împreună printr-o singură comandă. Această metodă de acționare necesită o comandă independentă a celui de-al doilea dispozitiv de frânare care funcționează doar pe o singură roată;

2.9.2. în cazul vehiculelor din categoriile L2 și L5, un dispozitiv de frânare care operează pe toate roțile;

2.9.3. în cazul vehiculelor din categoria L4, un dispozitiv de frânare care operează cel puțin pe roata față și pe roata spate. Un dispozitiv de frânare care acționează simultan pe roata spate și pe roata atașului este, prin urmare, considerat ca o frână spate;

„frânare progresivă și treptată”, o frânare în cursul căreia, în interiorul câmpului de funcționare normală a dispozitivului, fie că este în timpul acționării frânei sau în timpul eliberării acesteia:

2.10.1. șoferul poate, în orice moment, să mărească sau să reducă forța de frânare acționând asupra comenzii;

2.10.2. forța de frânare variază în același sens ca și acțiunea asupra comenzii (funcție monotonă); și

2.10.3. se poate proceda cu ușurință la o reglare suficient de fină a forței de frânare;

2.11. „viteza maximă prin construcție”, viteza pe care vehiculul nu o poate depăși, pe teren plan și fără influențe exterioare întâmplătoare, ținând seama de eventualele limitări speciale impuse designului și construcției vehiculului;

2.12. „vehicul încărcat”, cu excepția cazurilor în care se precizează altfel, vehiculul încărcat astfel încât să atingă „masa sa maximă”;

2.13. „vehicul neîncărcat”, vehiculul neîncărcat, așa cum este prezentat pentru încercări, precum și șoferul singur și tot echipamentul și instrumentarul necesar pentru încercări;

2.14. „masa maximă”, masa maximă tehnic admisibilă, declarată de constructor (această masă poate fi mai mare decât „masa maximă” autorizată de administrația națională);

2.15. „frână umedă”, una sau mai multe frâne care au fost supuse tratamentului prevăzut la punctul 1.5 din anexa 3 la prezentul regulament.

3. CERERE DE OMOLOGARE

3.1. Cererea de omologare a unui tip de vehicul în ceea ce privește frânarea va fi prezentată de constructorul vehiculului sau de reprezentantul său acreditat corespunzător.

Cererea va fi însoțită de următoarele documente, în trei exemplare, și de următoarele indicații:

3.2.1. descrierea tipului de vehicul în ceea ce privește punctele menționate la punctul 2.2. Trebuie menționate numerele și/sau simbolurile care caracterizează tipul de vehicul și tipul de motor;

3.2.2. lista elementelor, identificate corespunzător, care formează dispozitivul de frânare;

3.2.3. schema de ansamblu a dispozitivului de frânare și indicarea poziției elementelor sale pe vehicul;

3.2.4. desene detaliate cu privire la fiecare element pentru a permite repararea și identificarea lui cu ușurință.

3.3. Un vehicul, reprezentativ pentru tipul de vehicul de omologat, trebuie să fie prezentat serviciului tehnic însărcinat cu încercările de omologare.

4. OMOLOGARE

4.1. În cazul în care tipul de vehicul prezentat pentru omologare în temeiul prezentului regulament îndeplinește cerințele de la punctele 5 și 6, omologarea pentru acest tip de vehicul este acordată.

4.2. Fiecare omologare comportă atribuirea unui număr de omologare ale cărui prime două cifre (în prezent 01, corespunzătoare seriei de amendamente 01 intrată în vigoare la 22 noiembrie 1990) indică seria de amendamente care corespunde celor mai recente modificări tehnice majore aduse regulamentului la data emiterii omologării. O aceeași parte contractantă nu poate atribui acest număr aceluiași tip de vehicul echipat cu un alt tip de dispozitiv de frânare, nici unui alt tip de vehicul.

4.3. Omologarea sau refuzul, sau extinderea, sau retragerea omologării, sau oprirea definitivă a producției unui tip de vehicul, în temeiul prezentului regulament, este adusă la cunoștința părților la acord care aplică prezentul regulament prin intermediul unei fișe care este conformă cu modelul din anexa 1 la prezentul regulament.

Pe orice vehicul care este conform cu un tip de vehicul omologat în temeiul prezentului regulament se va aplica în mod vizibil, într-un loc ușor accesibil și indicat pe fișa de omologare o marcă de omologare internațională compusă:

4.4.1. dintr-un cerc în interiorul căruia este plasată litera „E” urmată de numărul distinctiv al țării care a acordat omologarea (2),

4.4.2. din numărul prezentului regulament, urmat de litera „R”, o liniuță și numărul de omologare, plasate la dreapta cercului prevăzut la punctul 4.4.1.

4.5. În cazul în care vehiculul este conform cu un tip de vehicul omologat în temeiul unuia sau mai multor alte regulamente anexate la acord, în aceeași țară ca cea care a acordat omologarea în temeiul prezentului regulament, simbolul prevăzut la punctul 4.4.1 nu mai trebuie repetat; în acest caz, numerele regulamentului și de omologare și simbolurile suplimentare ale tuturor regulamentelor pentru care a fost acordată omologarea în țara care a acordat omologarea în temeiul prezentului regulament trebuie plasate în coloane verticale la dreapta simbolului prevăzut la punctul 4.4.1.

4.6. Marca de omologare trebuie să fie lizibilă și de neșters.

4.7. Marca de omologare este plasată pe plăcuța constructorului de pe vehicul fixată de către constructor sau în apropierea acesteia.

4.8. Anexa 2 la prezentul regulament dă exemple de mărci de omologare.

5. SPECIFICAȚII

5.1. Generalități

Dispozitiv de frânare

5.1.1.1. Dispozitivul de frânare trebuie să fie conceput, construit și montat astfel încât, în condiții normale de utilizare și în ciuda vibrațiilor la care poate fi supus, vehiculul să poată îndeplini cerințele din prezentul regulament.

5.1.1.2. În special, dispozitivul de frânare trebuie să fie conceput, construit și montat astfel încât să reziste fenomenelor de coroziune și de îmbătrânire la care este expus.

5.1.1.3. Garniturile de frână nu trebuie să conțină azbest.

Funcții ale dispozitivului de frânare

Dispozitivul de frânare definit la punctul 2.3 trebuie să îndeplinească următoarele funcții:

5.1.2.1. Frână de serviciu

Frâna de serviciu trebuie să permită controlarea mișcării vehiculului și oprirea lui în mod sigur, rapid și eficient, oricare ar fi condițiile de viteză și de încărcare și oricare ar fi declivitatea ascendentă sau descendentă pe care se află vehiculul. Acțiunea sa trebuie să poată fi moderată. Șoferul trebuie să poată obține această frânare de la locul său de conducere, fără să ridice mâinile de pe comanda direcției.

5.1.2.2. Frână de siguranță (în cazul în care vehiculul este echipat cu aceasta)

Frâna de siguranță trebuie să permită oprirea vehiculului pe o distanță rezonabilă în caz de defecțiune a frânei de serviciu. Acțiunea sa trebuie să poată fi moderată. Șoferul trebuie să poată obține această frânare de la locul său de conducere, păstrând controlul comenzii direcției cu cel puțin o mână. În scopul prezentei cerințe, se admite că nu se poate produce, în același timp, decât o singură defecțiune a frânei de serviciu.

5.1.2.3. Frână de parcare (în cazul în care vehiculul este echipat cu aceasta)

Frâna de parcare trebuie să permită menținerea imobilă a vehiculului pe o declivitate ascendentă sau descendentă, chiar în absența șoferului, elementele active rămânând menținute în poziția de strângere prin intermediul unui dispozitiv cu acțiune pur mecanică. Șoferul trebuie să poată obține această frânare de la locul său de conducere.

5.2. Caracteristici ale dispozitivelor de frânare

Orice vehicul din categoriile L1 și L3 trebuie să fie echipat cu două dispozitive de frânare de serviciu, cu transmisii și comenzi independente, unul acționând cel puțin pe roata față și celălalt cel puțin pe roata spate.

5.2.1.1. Cele două dispozitive de frânare de serviciu pot avea o frână comună, în măsura în care o defecțiune a unuia dintre ele nu afectează eficacitatea celuilalt. Anumite piese, precum frâna propriu-zisă, cilindrii de frână și pistoanele acestora (cu excepția garniturilor), tijele împingătoare și ansamblurile de came ale frânelor, nu sunt considerate ca supuse ruperii în cazul în care au dimensiuni corespunzătoare, acces ușor pentru întreținere și în cazul în care au caracteristici de siguranță suficiente.

5.2.1.2. O frână de parcare nu este obligatorie.

5.2.2. Orice vehicul din categoria L4 trebuie să fie prevăzut cu dispozitive de frânare care ar fi cerute în cazul în care ar fi fără ataș; în cazul în care aceste dispozitive permit obținerea eficacității cerute la încercarea vehiculului cu ataș, nu se mai cere o frână pe roata atașului; nu este obligatoriu un dispozitiv de frânare de parcare.

Orice vehicul din categoria L2 trebuie să fie echipat:

5.2.3.1. fie cu două dispozitive independente de frânare de serviciu care să acționeze simultan frânele pe toate roțile;

5.2.3.2. fie cu un dispozitiv de frânare de serviciu care să acționeze frânele pe toate roțile și de un dispozitiv de frânare de siguranță care poate fi frâna de parcare.

5.2.3.3. În plus, orice vehicul din categoria L2 trebuie să fie echipat cu un dispozitiv de frânare de parcare care să acționeze pe roata (roțile) de pe cel puțin o axă. Dispozitivul de frânare de parcare, care poate fi unul dintre cele două dispozitive prevăzute la punctul 5.2.3.1 de mai sus, trebuie să fie independent de dispozitivul care acționează pe cealaltă (celelalte) axă (axe).

Orice vehicul din categoria L5 trebuie să fie echipat cu:

5.2.4.1. un dispozitiv de frânare de serviciu cu comandă acționată de picior, care acționează frânele pe toate roțile și un dispozitiv de frânare de siguranță care poate fi frâna de parcare și

5.2.4.2. un dispozitiv de frânare de parcare care acționează pe roțile a cel puțin o axă. Dispozitivul de frânare de parcare trebuie să fie independent de dispozitivul de frânare de serviciu.

5.2.5. Dispozitivele de frânare trebuie să acționeze pe suprafețe de frânare fixate în permanență pe roți în mod rigid sau cu ajutorul unor piese care să nu fie susceptibile de defectare.

5.2.6. Părțile tuturor dispozitivelor de frânare fixate pe vehicule trebuie să fie bine prinse pentru a evita orice defectare a dispozitivului de frânare în condiții normale de funcționare.

Dispozitivele de frânare trebuie să funcționeze liber atunci când sunt reglate și lubrifiate corect.

5.2.7.1. Uzura frânelor trebuie să poată fi compensată cu ușurință printr-un sistem de compensare automată sau manuală a uzurii. Trebuie să fie posibilă reglarea frânelor până când trebuie înlocuite garniturile, fără a afecta eficacitatea frânării.

5.2.7.2. Comanda și elementele transmisiei și ale frânelor trebuie să posede o rezervă de cursă astfel încât, în cazul încălzirii frânelor și a uzurii maxime a garniturilor, să fie posibilă o frânare eficientă fără să fie necesar un reglaj imediat.

5.2.7.3. În cazul în care sunt reglate corect, elementele dispozitivului de frânare nu trebuie, atunci când sunt acționate, să vină în contact cu alte părți în afara celor prevăzute.

5.2.8. În cazul dispozitivelor de frânare cu transmisie hidraulică, recipientul care conține lichidul de frână trebuie conceput și construit astfel încât nivelul lichidului de frână să poată fi controlat cu ușurință.

6. ÎNCERCĂRI

Încercările de frânare pe care trebuie să le suporte vehiculele prezentate la omologare, precum și performanțele de frânare cerute sunt descrise în anexa 3 la prezentul regulament.

7. MODIFICĂRI ALE TIPULUI DE VEHICUL SAU ALE DISPOZITIVULUI SĂU DE FRÂNARE ȘI EXTINDEREA OMOLOGĂRII

Orice modificare a tipului de vehicul sau a dispozitivului său de frânare va fi adusă la cunoștința serviciului administrativ care a acordat omologarea tipului de vehicul. Acest serviciu va putea:

7.1.1. fie să considere că modificările aduse nu riscă să aibă consecințe nefavorabile notabile și că, în orice caz, vehiculul îndeplinește încă cerințele;

7.1.2. fie să ceară un nou raport serviciului tehnic însărcinat cu încercările.

7.2. Confirmarea sau refuzul omologării, cu indicarea modificărilor, este notificată părților la acord care aplică prezentul regulament în conformitate cu procedura indicată la punctul 4.3.

7.3. Autoritatea competentă care a emis extinderea omologării va atribui un număr de serie fiecărei fișe de comunicare întocmite pentru extinderea menționată anterior.

8. CONFORMITATEA PRODUCȚIEI

8.1. Vehiculul (dispozitivul) omologat în temeiul prezentului regulament trebuie să fie fabricat astfel încât să fie conform cu tipul omologat îndeplinind cerințele de la punctul 5.

8.2. Pentru a verifica îndeplinirea condițiilor enunțate la punctul 8.1, trebuie efectuate controale adecvate ale producției.

Deținătorul omologării trebuie, în special:

8.3.1. să vegheze la existența de proceduri de control eficient al calității produselor;

8.3.2. să aibă acces la echipamentul de control necesar verificării conformității la fiecare tip omologat;

8.3.3. să vegheze ca datele privind rezultatele încercărilor să fie înregistrate și ca documentele anexate să fie ținute la dispoziție o perioadă stabilită de comun acord cu serviciul administrativ;

8.3.4. să analizeze rezultatele fiecărui tip de încercare, pentru a controla și asigura constanța caracteristicilor produsului, având în vedere variațiile admisibile în producția industrială;

8.3.5. să se asigure că pentru fiecare tip de produs sunt efectuate cel puțin încercările prescrise în anexele 3 și 4 la prezentul regulament;

8.3.6. să facă astfel încât orice prelevare de probe sau de epruvete care pun în evidență neconformitatea pentru tipul de încercare în cauză să fie urmată de o nouă prelevare și de o nouă încercare. Trebuie luate toate măsurile necesare pentru restabilirea conformității producției.

Autoritățile competente care au acordat omologarea pot verifica în orice moment metodele de control al conformității în fiecare unitate de producție.

8.4.1. Cu ocazia fiecărei inspecții, trebuie prezentate inspectorului registrele de încercări și de urmărire a producției.

8.4.2. Inspectorul poate alege la întâmplare probe care vor fi încercate în laboratorul producătorului. Numărul minim de probe poate fi stabilit în funcție de rezultatele propriilor controale ale producătorului.

8.4.3. Atunci când nivelul de calitate nu pare satisfăcător sau când pare necesar să se verifice validitatea încercărilor efectuate în aplicarea punctului 8.4.2, inspectorul trebuie să preleveze probe care vor fi trimise serviciului tehnic care a efectuat încercările de omologare.

8.4.4. Autoritățile competente pot efectua orice încercare prescrisă în prezentul regulament.

8.4.5. În mod normal, autoritățile competente autorizează o inspecție la fiecare doi ani. În cazul în care în cursul uneia dintre aceste inspecții se constată rezultate negative, autoritatea competentă va veghea la luarea tuturor măsurilor necesare pentru restabilirea conformității producției cât mai repede cu putință.

9. DISPOZIȚII TRANZITORII

9.1. Începând de la data oficială de intrare în vigoare a seriei 01 de amendamente la prezentul regulament, nici o parte contractantă care aplică acest regulament nu va putea refuza o cerere de omologare prezentată în temeiul prezentului regulament modificat prin seria 01 de amendamente. La cererea constructorului, părțile contractante care aplică prezentul regulament pot conveni să aplice amendamentele menționate anterior înainte de data oficială a intrării lor în vigoare.

9.2. În termen de 24 de luni de la data oficială de intrare în vigoare menționată la punctul 9.1 de mai sus, părțile contractante care aplică prezentul regulament nu vor acorda omologarea decât în cazul în care tipul de vehicul îndeplinește cerințele prezentului regulamentului modificat prin seria 01 de amendamente.

9.3. Omologările acordate înainte de expirarea perioadei de 24 de luni de la data oficială de intrare în vigoare vor înceta să fie valabile 48 de luni de la data intrării în vigoare menționată la punctul 9.1, cu excepția cazului în care partea contractantă care a acordat omologarea nu informează celelalte părți contractante care aplică prezentul regulament că tipul de vehicul omologat îndeplinește cerințele prezentului regulament modificat prin seria 01 de amendamente.

9.4. Omologările acordate pentru vehicule din categoria L în conformitate cu seria 05 de amendamente la Regulamentul nr. 13 continuă să fie considerate echivalente cu omologările acordate în conformitate cu textul inițial al prezentului regulament.

10. SANCȚIUNI PENTRU NECONFORMITATEA PRODUCȚIEI

10.1. Omologarea acordată pentru un tip de vehicul în temeiul prezentului regulament poate fi retrasă în cazul în care condiția enunțată la punctul 8.1 de mai sus nu este respectată sau în cazul în care un vehicul de acest tip nu a trecut cu succes verificările prevăzute la punctul 8.3 de mai sus.

10.2. În cazul în care o parte la acord, care aplică prezentul regulament, retrage o omologare acordată anterior, va informa imediat despre aceasta celelalte părți contractante care aplică prezentul Regulament, prin intermediul unei copii a fișei de omologare purtând la sfârșit, cu majuscule, mențiunea semnată și datată „OMOLOGARE RETRASĂ”.

11. OPRIREA DEFINITIVĂ A PRODUCȚIEI

În cazul în care deținătorul unei omologări oprește definitiv fabricarea unui tip de vehicul care face obiectul prezentului regulament, va notifica aceasta autorității care a acordat omologarea, care, la rândul său, va anunța celelalte părți la acord care aplică prezentul regulament, prin intermediul unei copii a fișei de omologare purtând la sfârșit, cu majuscule, mențiunea semnată și datată „PRODUCȚIE OPRITĂ”.

12. DISPOZIȚII TRANZITORII

12.1. Nici o parte contractantă nu poate refuza omologări solicitate în temeiul prezentului regulament modificat prin seria 02 de amendamente.

12.2. Începând cu 1 ianuarie 1995, părțile contractante nu acordă omologarea decât în cazul în care tipul de vehicul omologat îndeplinește cerințele prezentului regulament modificat prin seria 02 de amendamente.

12.3. Începând cu 1 ianuarie 1997, părțile contractante care aplică prezentul regulament pot refuza o primă înmatriculare națională (prima dare în folosință) pentru un vehicul care nu îndeplinește cerințele seriei 02 de amendamente la acest regulament.

13. DENUMIRI ȘI ADRESE ALE SERVICIILOR TEHNICE ÎNSĂRCINATE CU ÎNCERCĂRILE DE OMOLOGAREA ȘI ALE SERVICIILOR ADMINISTRATIVE

Părțile la acord care aplică prezentul regulament trebuie să comunice Secretariatului Organizației Națiunilor Unite denumirile și adresele serviciilor tehnice însărcinate cu încercările de omologare și ale serviciilor administrative care acordă omologarea și cărora trebuie să le fie trimise fișele de omologare și de extindere, de refuzare sau de retragere a omologării emise în celelalte țări.

(1) Publicare în conformitate cu articolul 4 alineatul (5) din Decizia 97/836/CE a Consiliului din 27 noiembrie 1997 (JO L 346, 17.12.1997, p. 78).

(2) 1 pentru Republica Federală Germania, 2 pentru Franța, 3 pentru Italia, 4 pentru Țările de Jos, 5 pentru Suedia, 6 pentru Belgia, 7 pentru Ungaria, 8 pentru Cehoslovacia, 9 pentru Spania, 10 pentru Iugoslavia, 11 pentru Regatul Unit, 12 pentru Austria, 13 pentru Luxemburg, 14 pentru Elveția, 15 pentru Republica Democrată Germania, 16 pentru Norvegia, 17 pentru Finlanda, 18 pentru Danemarca, 19 pentru România, 20 pentru Polonia, 21 pentru Portugalia și 22 pentru Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. Numerele următoare vor fi atribuite celorlalte țări în ordinea cronologică a ratificării Acordului privind adoptarea de condiții uniforme de omologare și recunoașterea reciprocă a omologării echipamentelor și a pieselor vehiculelor cu motor sau a aderării lor la acest acord și numerele astfel atribuite vor fi comunicate părților contractante la acord de secretarul general al Organizației Națiunilor Unite.

ANEXA 1 (1)

COMUNICARE

[Format maxim: A4 (210 × 297 mm)]

Emisă de: Denumirea Serviciului administrativ (2)

…

Privind (3) ACORDAREA UNEI OMOLOGĂRI

EXTINDEREA OMOLOGĂRII

REFUZAREA OMOLOGĂRII

RETRAGEREA OMOLOGĂRII

OPRIREA DEFINITIVĂ A PRODUCȚIEI

unui tip de vehicul din categoria L în ceea ce privește frânarea în temeiul Regulamentului nr. 78.

Nr. de omologare … Nr. de extindere …

1.	Marcă sau denumire comercială a vehiculului: …

2.	Desemnarea de către constructor a tipului de vehicul: …

3.	Numele și adresa constructorului: …

4.	Numele și adresa reprezentantului său (după caz): …

5.	Descriere sumară: …

5.1.

Vehicul:

Categoria vehiculului: …

Masa maximă a vehiculului: …

5.2.

Motor: …

5.3.	Transmisie:

Numărul rapoartelor și demultiplicarea acestora: …

Raportul de transmitere al punții motoare: …

Dimensiunile anvelopelor pneumatice: …

5.4.	Dispozitiv de frânare: …

Marca (mărcile) și tipul (tipurile) garniturilor: …

Frână (frâne) de serviciu (față, spate, combinate) (3)

Frână de siguranță, de parcare (în cazul în care există pe vehicul) (3)

Alte dispozitive (dispozitiv antiblocare etc.)

6.	Serviciul tehnic însărcinat cu încercările de omologare: …

7.	Data raportului de încercare: …

8.	Numărul raportului de încercare: …

9.	Motivul extinderii omologării (după caz): …

…

10.	Alte observații (după caz) (condus pe dreapta sau pe stânga): …

11.

Loc: …

12.

Data: …

13.	Semnătura: …

14.	Se anexează la prezenta comunicare lista documentelor care constituie documentele de omologare, care pot fi obținute la cerere, prezentată serviciului administrativ care a emis omologarea.

(1) La cererea solicitantului (solicitanților) de omologări conform Regulamentului nr. 90, autoritatea competentă va furniza informații cum sunt cele conținute în apendicele la prezenta anexă. Totuși, aceste informații nu trebuie furnizate în alt scop decât omologarea conform Regulamentului nr. 90.

(2) Numărul distinctiv al țării care a acordat/extins/refuzat/retras omologarea (a se vedea dispozițiile regulamentului privind omologarea).

(3) A se tăia mențiunile necorespunzătoare.

Apendicele 1

Lista datelor privind vehiculele în scopul omologărilor în conformitate cu Regulamentul nr. 90 (1)

1.	Descrierea tipului de vehicul: …

1.1.	Marcă sau denumire comercială a vehiculului, în cazul în care este disponibilă: …

1.2.	Categoria vehiculului: …

1.3.	Tipul vehiculului în conformitate cu omologarea în temeiul Regulamentului nr. 78: …

1.4.	Model sau marcă comercială a vehiculelor care constituie tipul, în cazul în care sunt disponibile: …

1.5.	Numele și adresa constructorului: …

2.	Mărcile și tipurile garniturilor de frână: …

3.	Masa minimă a vehiculului: …

3.1.	Repartiția masei pe fiecare axă (valoarea maximă): …

4.	Masa maximă a vehiculului: …

4.1.	Repartiția masei pe fiecare axă (valoarea maximă): …

5.	Viteza maximă a vehiculului: … km/h

6.	Dimensiunile anvelopelor pneumatice și ale roților: …

7.	Configurația sistemelor de frânare independente: …

8.	Specificații ale valvelor de frână (după caz): …

8.1.	Specificații ale reglării repartitorului de frânare: …

8.2.	Reglarea regulatorului de presiune: …

9.	Specificații ale frânei: …

9.1.	Tip de frână cu disc [de exemplu, număr de pistoane cu indicarea diametrului (diametrelor), disc ventilat sau plin]: …

…

9.2.	Tip de frână cu tambur (de exemplu, cu un singur cilindru, cu indicarea mărimii pistonului și a dimensiunilor tamburului): …

10.	Tipul și mărimea cilindrului principal (după caz): …

ANEXA 2

EXEMPLE DE MĂRCI DE OMOLOGARE

Model A

(a se vedea punctul 4.4 din prezentul regulament)

Marca de omologare de mai sus, aplicată pe un vehicul, indică faptul că tipul acestui vehicul a fost omologat în Regatul Unit (E 11), în ceea ce privește dispozitivul de frânare, în temeiul Regulamentului nr. 78, sub numărul de omologare 022439. Primele două cifre ale numărului arată că Regulamentul nr. 78 cuprindea deja seria 02 de amendamente atunci când a fost acordată omologarea.

Model B

(a se vedea punctul 4.5 din prezentul regulament)

Marca de omologare de mai sus, aplicată pe un vehicul, indică faptul că tipul acestui vehicul a fost omologat în Regatul Unit (E 11), în temeiul Regulamentelor nr. 78 și 40 (1). Primele două cifre ale numărului de omologare arată că la datele de acordare a omologărilor respective Regulamentul nr. 78 cuprindea seria 02 de amendamente, în timp ce Regulamentul nr. 40 cuprindea seria 01 de amendamente.

(1) Acest număr este dat doar cu titlu de exemplu.

ANEXA 3

ÎNCERCĂRI ȘI PERFORMANȚE DE FRÂNARE

1. ÎNCERCĂRI DE FRÂNARE

1.1. Generalități

1.1.1. Eficacitatea prescrisă pentru dispozitivele de frânare se bazează pe distanța de frânare și/sau decelerația medie în regim. Eficacitatea unui dispozitiv de frânare este stabilită fie după distanța de frânare raportată la viteza inițială a vehiculului, fie după decelerația medie în regim dezvoltată în timpul încercării.

1.1.2. Distanța de frânare este distanța acoperită de vehicul între momentul în care șoferul începe să acționeze comanda sistemului de frânare și momentul în care vehiculul se oprește; viteza inițială V1 este viteza vehiculului în momentul în care șoferul începe să acționeze comanda sistemului de frânare; viteza inițială trebuie să fie cel puțin egală cu 98 % din viteza prescrisă pentru încercarea în cauză. Decelerația medie în regim (dm) reprezintă decelerația medie în raport cu distanța parcursă în timpul intervalului între Vb și Ve, în conformitate cu formula următoare:

Formula

unde:

dm	=	decelerație medie în regim
V1	=	a se vedea definiția de mai sus
Vb	=	viteza vehiculului la 0,8 V1, în km/h
Ve	=	viteza vehiculului la 0,1 V1, în km/h
sb	=	distanța parcursă între V1 și Vb, în metri
se	=	distanța parcursă între V1 și Ve, în metri.

Distanța și viteza trebuie stabilite cu ajutorul instrumentelor de măsură cu o precizie de ± 1 % din viteza de încercare prescrisă. Decelerația medie în regim (dm) poate fi obținută prin alte metode decât măsurarea vitezei și distanței; în acest caz precizia trebuie să fie atunci de ± 3 %.

Pentru omologarea vehiculului, eficacitatea frânării va fi măsurată la încercări de parcurs; aceste încercări trebuie să fie efectuate în următoarele condiții:

1.2.1. masa vehiculului trebuie să fie conformă cu cerințele stabilite pentru fiecare tip de încercare și trebuie indicată în raportul de încercare;

1.2.2. încercările trebuie să fie efectuate la viteza și potrivit modalităților stabilite pentru fiecare tip de încercare; în cazul în care viteza maximă a vehiculului nu este conformă cu viteza prescrisă, încercările sunt efectuate potrivit altor modalități speciale prevăzute;

1.2.3. eficacitatea prescrisă trebuie să fie obținută fără blocarea roții (roților), fără ca vehiculul să devieze de la traiectoria sa și fără vibrații anormale;

1.2.4. în timpul încercărilor, forța exercitată asupra comenzii pentru a obține eficacitatea prescrisă nu trebuie să depășească valoarea maximă fixată pentru categoria vehiculului.

1.3. Condiții de încercare

Încercările frânei de serviciu trebuie să fie efectuate în următoarele condiții:

1.3.1.1. la începutul încercării sau al seriei de încercări, anvelopele pneumatice trebuie să fie reci și la presiunea de umflare prescrisă pentru sarcina suportată efectiv de către roți atunci când vehiculul este în staționare;

1.3.1.2. pentru încercările în sarcină, greutatea trebuie să fie repartizată pe vehicul în conformitate cu cerințele constructorului;

1.3.1.3. pentru toate încercările de tip O, frânele trebuie să fie reci; o frână este considerată ca fiind rece atunci când temperatura discului sau a părții exterioare a tamburului este mai mică de 100 °C;

1.3.1.4. șoferul trebuie să fie așezat pe șa, în poziție de conducere normală și trebuie să păstreze aceeași poziție pe toată durata încercării;

1.3.1.5. poligonul de încercare trebuie să fie plan, uscat și să aibă o aderență bună;

1.3.1.6. încercările trebuie să fie efectuate în absența vântului de natură să influențeze rezultatele.

1.4. Încercare de tip O (frânare de serviciu)

1.4.1. Generalități

Limitele prescrise pentru eficacitatea minimă sunt cele indicate mai jos pentru fiecare categorie de vehicul; vehiculul trebuie să îndeplinească atât cerințele în ceea ce privește distanța de frânare, cât și în ceea ce privește decelerația medie în regim pentru categoria de vehicule în cauză, fără să fie necesară măsurarea celor doi parametri.

Încercare de tip O cu motorul decuplat

Încercarea trebuie să fie efectuată la viteza prescrisă pentru categoria căreia îi aparține vehiculul, cifrele prevăzute făcând obiectul anumitor toleranțe. În cazul vehiculelor la care cele două frâne de serviciu pot fi acționate separat, dispozitivele de frânare trebuie să fie încercate separat. Fiecare dispozitiv de frânare din fiecare categorie de vehicul trebuie să atingă eficacitatea minimă.

1.4.2.1. În cazul în care vehiculul este echipat cu un schimbător de viteze cu comandă manuală sau cu o transmisie automată cu o cutie de viteze decuplabilă, încercările trebuie să fie efectuate atunci când cutia de viteze este inoperantă și/sau când motorul este decuplat de la transmisie prin decuplare sau prin alt mijloc.

1.4.2.2. În cazul în care vehiculul este echipat cu un alt tip de transmisie automată, încercările trebuie efectuate în condiții normale de funcționare.

1.4.3. Încercare de tip O cu motorul ambreiat pentru vehiculele din categoriile L3, L4 și L5

Încercările se efectuează cu vehiculul neîncărcat și la diverse viteze, din care cea mai mică trebuie să fie egală cu 30 % din viteza maximă a vehiculului și cea mai ridicată cu 80 % din viteza maximă, fără a depăși 160 km/h.

Valorile de eficacitate maximă, precum și comportamentul vehiculului trebuie să fie măsurate și consemnate în raportul de încercare.

În cazul în care două dispozitive de frânare de serviciu pot fi acționate separat, aceste două dispozitive de frânare trebuie să fie încercate împreună și simultan, vehiculul fiind neîncărcat.

1.4.4. Încercare de tip O cu motor decuplat și frâne umede

Această încercare (excepție făcută de la derogarea prevăzută la punctul 1.5.1 de mai jos) trebuie efectuată pe vehicule din categoriile L1, L2, L3 și L4. Procedura de încercare este aceeași cu cea de la încercarea de tip O cu motorul decuplat, în plus cu cerințele privind umezirea frânelor care figurează la punctul 1.5 din prezenta anexă.

1.5. Cerințe speciale privind încercările cu frâne umede

1.5.1. Frâne protejate: în cazul în care frânele sunt de tip clasic cu tambur sau cu disc complet protejat, nu este necesar să se supună vehiculul la această serie de încercări de tip O, întrucât la aceste tipuri de frâne apa nu pătrunde în condiții normale de utilizare.

1.5.2. Încercările privind frânele umede trebuie să se efectueze în aceleași condiții ca și încercările efectuate cu frâne uscate. Dispozitivul de frânare nu trebuie să suporte nici un reglaj și nici o modificare, în afară de instalarea echipamentului de umezire a frânelor.

1.5.3. În cursul fiecărei încercări, fiecare frână trebuie să fie umezită în mod continuu, cu un debit de 15 l/h. În cazul în care o roată este echipată cu două discuri de frână, fiecare disc trebuie să fie considerat ca o frână.

Pentru discurile de frână care nu sunt prevăzute cu protecție sau sunt protejate parțial, cantitatea de apă prescrisă trebuie să fie proiectată pe discul în mișcare astfel încât să fie repartizată uniform pe suprafața (suprafețele) de frecare a(le) discului cu plăcuța (plăcuțele).

1.5.4.1. Pentru discurile de frână lipsite total de protecție, apa trebuie proiectată pe suprafața (suprafețele) de frânare a(le) discului 45° înaintea plăcuței (plăcuțelor).

1.5.4.2. Pentru discurile de frână protejate parțial, apa trebuie să fie proiectată pe suprafața (suprafețele) discului 45° înaintea deflectorului sau a carterului.

1.5.4.3. Apa trebuie să fie proiectată pe suprafața (suprafețele) de frânare a(le) discului (discurilor) în jet continuu, perpendicular pe suprafața discului, cu ajutorul ajutajelor cu jet unic plasate în zona primei treimi interioare a suprafeței de frecare a discului cu plăcuța (plăcuțele) (a se vedea figura în apendice).

1.5.5. Pentru discurile de frână complet protejate, în cazul în care dispozițiile punctului 1.5.1 de mai sus nu sunt aplicabile, apa trebuie să fie proiectată într-un punct pe ambele părți ale deflectorului sau ale carterului și în conformitate cu modalitățile corespunzătoare cerințelor de la punctele 1.5.4.1 și 1.5.4.3 din prezenta anexă. În cazul în care ajutajul se află în zona unei fante de ventilație sau a unui orificiu de control, apa trebuie aplicată cu un sfert de cerc în avans față de deschizătura menționată anterior.

1.5.6. Pentru cazurile în care, în temeiul punctelor 1.5.3 și 1.5.4 de mai sus, nu este posibilă proiectarea apei potrivit modalităților prevăzute, din cauza prezenței unei părți fixe a vehiculului, apa trebuie să fie proiectată în primul punct unde este posibilă o proiectare neîntreruptă, chiar în cazul în care acest punct se află la mai mult de 45° înaintea plăcuței (plăcuțelor).

1.5.7. Pentru frânele cu tambur, în cazul în care nu sunt aplicabile dispozițiile de la punctul 1.5.1 de mai sus, cantitatea de apă prescrisă trebuie să fie proiectată în mod egal pe fiecare parte a dispozitivului de frânare (adică pe flanșa fixă și pe tamburul rotativ) cu ajutorul unor duze poziționate la două treimi din distanța definită pornind de la circumferința exterioară a tamburului rotativ până la butucul roții.

1.5.8. Sub rezerva dispozițiilor de la punctul precedent și a cerinței potrivit căreia nici un ajutaj nu trebuie să se afle la mai puțin de 15° sau să coincidă cu o fantă de ventilație sau un orificiu de control de pe flanșă, instalația de umezire a tamburilor de frână trebuie plasată astfel încât să permită cea mai bună proiectare neîntreruptă a apei.

1.5.9. Pentru a asigura umezirea corectă a frânei (frânelor), vehiculul trebuie condus, imediat înainte de începerea seriei de încercări,

—	cu echipamentul de umezire funcționând continuu, așa cum este prescris în prezenta anexă;

—	la viteza de încercare prescrisă;

—	fără să pune în funcțiune frâna (frânele) care trebuie încercată (încercate),

pe o distanță de cel puțin 500 m până la punctul în care trebuie efectuată încercarea.

1.6. Încercarea de tip I (încercare de pierdere a eficacității)

Dispoziții speciale

1.6.1.1. Frânele de serviciu ale tuturor vehiculelor din categoriile L3, L4 și L5 trebuie să fie încercate efectuând un anumit număr de frânări succesive, vehiculul fiind încărcat, potrivit modalităților indicate în tabelul de la punctul 2 de mai jos. Pentru vehiculele echipate cu un sistem de frânare combinat, va fi suficient să se supună acest dispozitiv de frânare de serviciu la încercarea de tip I.

Încercarea de tip I este efectuată în trei părți.

1.6.1.2.1. O singură încercare de tip O, potrivit cerințelor de la punctele 2.1.2 sau 2.2.2.1 din prezenta anexă.

1.6.1.2.2. O serie de zece frânări repetate, efectuate în conformitate cu cerințele de la punctul 1.6.2 de mai jos.

1.6.1.2.3. O singură încercare de tip O, efectuată în aceleași condiții (și, în special, exercitând o forță asupra comenzii cât mai constantă posibil, a cărei valoare medie nu este mai mare decât forța medie efectiv utilizată la punctul 1.6.1.2.1 de mai sus) ca și condițiile utilizate la încercarea de la punctul 1.6.1.2.1 de mai sus, cât mai repede posibil după finalizarea încercării specificate la punctul 1.6.1.2.2, dar, în orice caz, în minutul următor.

Condiții de încercare

1.6.2.1. Vehiculul și frâna (frânele) de încercat trebuie să fie practic uscate și frâna (frânele) trebuie să fie rece (reci); o frână este considerată ca fiind rece atunci când temperatura discului sau a exteriorului tamburului este mai mică de 100 °C;

Viteza inițială de încercare trebuie să fie:

1.6.2.2.1. pentru încercarea frânei (frânelor) față,

cea mai mică dintre următoarele două viteze: 70 % din viteza maximă a vehiculului și 100 km/h;

1.6.2.2.2. pentru încercarea frânei (frânelor) spate,

cea mai mică dintre următoarele două viteze: 70 % din viteza maximă a vehiculului și 80 km/h;

1.6.2.2.3. pentru încercarea sistemului de frânare combinat,

cea mai mică dintre următoarele două viteze: 70 % din viteza maximă a vehiculului și 100 km/h.

1.6.2.3. Distanța dintre începutul unei frânări și începutul următoarei frânări trebuie să fie de 1 000 metri.

Cutia de viteze și/sau ambreiajul trebuie să fie folosite după cum urmează:

1.6.2.4.1. În cazul în care vehiculul este echipat cu un schimbător de viteze cu comandă manuală sau cu o transmisie automată cu o cutie de viteze decuplabilă, raportul cel mai ridicat care permite atingerea vitezei de încercare inițiale trebuie să fie angajat în cursul frânărilor.

În cazul în care viteza vehiculului scade sub 50 % din viteza inițială de încercare, motorul trebuie să fie decuplat.

1.6.2.4.2. În cazul în care vehiculul este echipat cu o transmisie complet automată, încercarea trebuie să fie efectuată în condițiile normale de funcționare ale unui astfel de echipament.

Pentru abordare, trebuie folosit raportul adaptat la viteza inițială de încercare.

1.6.2.5. După fiecare frânare, vehiculul trebuie să fie supus imediat la o accelerație maximă pentru a atinge viteza inițială de încercare și să fie menținut la această viteză până la începerea frânării următoare. După caz, vehiculul poate fi întors pe pista de încercare înaintea accelerării.

1.6.2.6. Forța aplicată asupra comenzii trebuie să fie reglată astfel încât să se mențină cea mai mică dintre următoarele două decelerații: o decelerație medie de 3 m/s2 sau decelerația maximă care se poate obține cu această frână la prima frânare: această forță trebuie să rămână constantă pe durata tuturor frânărilor succesive prescrise la punctul 1.6.1.2.2 de mai sus.

1.6.3. Eficacitate remanentă

La sfârșitul încercării de tip I, eficacitatea remanentă a frânei de serviciu trebuie să fie măsurată în aceleași condiții (și, în special, exercitând o forță asupra comenzii pe cât posibil constantă, a cărei valoare medie nu este mai mare decât forța medie efectiv folosită) ca cele din timpul încercării de tip O cu motorul decuplat (dar sunt posibile diferențe de temperatură).

Această eficacitate remanentă nu trebuie să fie:

—	în cazul în care este exprimată printr-o decelerație, mai mică de 60 % din decelerația obținută în cursul încercării de tip O; sau

—

în cazul în care este exprimată în distanța de oprire, mai mare decât distanța de oprire calculată după următoarea formulă:

Formula

unde:

S1	=	distanța de oprire obținută în cursul încercării de tip O
S2	=	distanța de oprire înregistrată în cursul încercării de eficacitatea remanentă
a	=	0,1
V	=	viteza inițială la începutul frânării potrivit definiției de la punctul 2.1.1 sau 2.2.1 din prezenta anexă.

2. EFICACITATEA DISPOZITIVELOR DE FRÂNARE

Cerințe privind încercările vehiculelor ale căror dispozitive de frânare acționează numai pe roata sau roțile axei față sau ale axei spate.

2.1.1. Viteza prescrisă

V = 40 km/h (1) pentru categoriile L1 și L2;

V = 60 km/h (1) pentru categoriile L3 și L4.

Eficacitatea frânării cu un vehicul încărcat

Pentru încercarea eficacității remanente de tip I (vehicul din categoriile L3 și L4), trebuie consemnate în raport valorile înregistrate pentru distanța de frânare, decelerația medie complet dezvoltată și forța aplicată asupra comenzii.

2.1.2.1. Frânare doar cu frâna față

Categorie	Distanță de frânare (S) (în metri)	Decelerație medie complet dezvoltată (în m/s2)
L1	S ≤ 0,1 · V + V2/90	3,4
L2	S ≤ 0,1 · V + V2/70	2,7 (2)
L3	S ≤ 0,1 · V + V2/115	4,4 (2)
L4	S ≤ 0,1 · V + V2/95	3,6

2.1.2.2. Frânare doar cu frâna spate

Categorie	Distanță de frânare (S) (în metri)	Decelerație medie complet dezvoltată (în m/s2)
L1	S ≤ 0,1 · V + V2/70	2,7
L2	S ≤ 0,1 · V + V2/70	2,7 (3)
L3	S ≤ 0,1 · V + V2/75	2,9 (3)
L4	S ≤ 0,1 · V + V2/95	3,6

2.1.3. Eficacitatea frânării cu vehiculul neîncărcat

Nu este obligatoriu să se procedeze la o încercare numai cu șoferul în cazul în care se poate demonstra, cu ajutorul calculului, că repartizarea masei între roțile frânate permite obținerea unei decelerații medii dezvoltate de cel puțin 2,5 m/s2 sau o distanță de frânare S ≤ 0,1 · V + V2/65 cu fiecare dispozitiv de frânare.

Dispoziții privind încercarea vehiculelor la care (cel puțin) unul dintre dispozitivele de frânare este un dispozitiv combinat

În încercarea de eficacitate remanentă de tip I (vehicule din categoriile L3, L4 și L5) trebuie consemnate în raportul de încercare valorile de eficacitate înregistrate în ceea ce privește distanța de frânare, decelerația medie complet dezvoltată și forța exercitată asupra comenzii.

2.2.1. Viteză de încercare

V = 40 km/h (1) pentru categoriile L1 și L2;

V = 60 km/h (1) pentru categoriile L3, L4 și L5.

Vehiculul trebuie să fie încercat neîncărcat și încărcat.

2.2.2.1. Frânare doar cu dispozitivul combinat

Categorie	Distanță de frânare (S) (în metri)	Decelerație medie complet dezvoltată (în m/s2)
L1, L2	S ≤ 0,1 · V + V2/115	4,4
L3	S ≤ 0,1 · V + V2/132	5,1
L4	S ≤ 0,1 · V + V2/140	5,4
L5	S ≤ 0,1 · V + V2/130	5,0

2.2.2.2. Frânare cu al doilea dispozitiv de frânare de serviciu sau cu dispozitivul de frânare de siguranță pentru toate categoriile:

Distanța de frânare trebuie să fie următoarea:

S ≤ 0,1 · V + V2/65 (fie o decelerație medie complet dezvoltată de 2,5 m/s2).

2.3. Eficacitatea frânei de parcare (în cazul în care există)

Frâna de parcare, chiar în cazul în care este combinată cu unul dintre celelalte dispozitive de frânare, trebuie să permită imobilizarea vehiculului încărcat pe o rampă sau o pantă de 18 %.

2.4. Forță exercitată asupra comenzilor frânei de serviciu:

comandă manuală	≤ 200 N
comandă acționată de picior	≤ 350 N (L1, L2, L3, L4)
	≤ 500 N (L5)

Comanda frânei de parcare (în cazul în care există):

comanda manuală	≤ 400 N
comandă acționată de picior	≤ 500 N

Pentru levierele frânei de mână, se presupune că punctul de aplicare a forței se situează la 50 mm față de extremitatea levierului.

Valori de eficacitate (minime și maxime) de atins cu frâne umede

2.5.1. Decelerația medie prescrisă cu frână (frâne) umedă (umede), la o jumătate de secundă sau o secundă după acționarea frânei (frânelor) trebuie să fie egală cu cel puțin 60 % din cea obținută cu frână (frâne) uscată (uscate), aplicând aceeași forță asupra comenzii.

2.5.2. Forța aplicată asupra comenzii, care trebuie aplicată cât mai repede posibil, trebuie să fie echivalentă cu cea care trebuie pentru a obține o decelerație de 2,5 m/s2 cu frâna (frânele) uscată (uscate).

2.5.3. În timpul încercării de tip O cu frână (frâne) umedă (uscate), decelerația nu trebuie să fie în nici un moment mai mare de 120 % față de cea obținută cu frâna (frânele) uscată (uscate).

(1) Vehiculele din categoriile L1 și L2 a căror viteză maximă (Vmax) este mai mică de 45 km/h și vehiculele din categoriile L3 și L4 a căror viteză maximă este mai mică de 67 km/h trebuie să fie încercate la o viteză egală cu 0,9 Vmax.

(2) În cazul în care aceste valori privind un singur dispozitiv de frânare nu pot fi atinse din cauza unei aderențe limitate, se vor înlocui cu următoarele valori, pentru o încercare cu vehicul încărcat și cele două dispozitive de frânare utilizate împreună: L2, 4,4 m/s2; L3, 5,8 m/s2.

(3) În cazul în care aceste valori privind un singur dispozitiv de frânare nu pot fi atinse din cauza unei aderențe limitate, se vor înlocui cu următoarele valori, pentru o încercare cu vehicul încărcat și cele două dispozitive de frânare utilizate împreună: L2, 4,4 m/s2; L3, 5,8 m/s2.

Apendice

Proiectarea apei

ANEXA 4

CERINȚE APLICABILE VEHICULELOR DIN CATEGORIILE L1 ȘI L3 ECHIPATE CU DISPOZITIVE ANTIBLOCARE

1. OBSERVAȚII GENERALE

1.1. Scopul prezentelor dispoziții este de a defini performanțele minime pentru sistemele de frânare care prezintă dispozitive antiblocare montate pe vehicule din categoriile L1 și L3. Prezența unui dispozitiv antiblocare pe vehicule nu este obligatorie prin prezentele dispoziții; cu toate acestea, în cazul în care un vehicul este echipat cu un astfel de dispozitiv, acesta trebuie să îndeplinească cerințele de mai jos.

1.2. Dispozitivele cunoscute în prezent cuprind unul sau mai mulți senzori, unul sau mai multe controlere și unul sau mai multe modulatoare. Dispozitivele cu design diferit vor fi considerate ca dispozitive antiblocare în sensul prezentei anexe în cazul în care oferă performanțe cel puțin echivalente cu cele prescrise de prezenta anexă.

2. DEFINIȚII

2.1. Un „dispozitiv antiblocare” este un element al unui dispozitiv de frânare de serviciu care reglează în mod automat gradul de alunecare în sensul de rotație al roții (roților), pe una sau mai multe roți ale vehiculului, în timpul frânării.

2.2. Prin „senzor” se înțelege elementul destinat să identifice și să transmită controlerului condițiile de rotire a roții (roților) sau starea dinamică a vehiculului.

2.3. Prin „controler” se înțelege elementul destinat să evalueze informațiile furnizate de senzor(i) și să transmită un semnal modulatorului.

2.4. Prin „modulator” se înțelege elementul destinat să moduleze forța sau forțele de frânare în funcție de semnalul primit de la controler.

3. NATURA ȘI CARACTERISTICILE SISTEMULUI

3.1. Fiecare roată controlată trebuie să fie concepută în așa fel încât să poată declanșa cel puțin propriul său dispozitiv.

3.2. Orice defecțiune în alimentarea electrică a dispozitivului și/sau a instalației electrice a controlerului (controlerelor) electronic(e) trebuie să fie semnalată șoferului printr-un semnal optic de alarmă vizibil chiar la lumina zilei; șoferul trebuie să poată verifica cu ușurință starea de funcționare (1).

3.3. În caz de defectare a dispozitivului antiblocare, eficacitatea frânării vehiculului încărcat nu trebuie să fie mai mică decât cea prevăzută pentru cea mai mică dintre cele două cerințe privind vehiculul definite la punctele 2.1.2.1 sau 2.1.2.2 din anexa 3 la prezentul regulament.

3.4. Funcționarea dispozitivului nu trebuie să fie perturbată de câmpurile electromagnetice (2).

3.5. Dispozitivele antiblocare trebuie să își păstreze eficacitatea atunci când frâna este acționată complet pe timpul unei opriri, indiferent de durata acesteia.

4. UTILIZAREA ADERENȚEI

4.1. Observații generale

4.1.1. Pentru vehiculele din categoria L3, sistemele de frânare echipate cu un dispozitiv antiblocare sunt considerate ca satisfăcătoare atunci când condiția ε ≥ 0,70 este îndeplinită, ε reprezentând aderența utilizată așa cum este definită în apendicele la prezenta anexă (3).

4.1.2. Coeficientul de utilizare a aderenței ε trebuie să fie măsurat pe îmbrăcăminți rutiere având un coeficient de aderență care nu depășește 0,45 și care nu este mai mic de 0,8.

4.1.3. Încercările sunt efectuate cu vehiculul neîncărcat.

4.1.4. Metoda de încercare pentru stabilirea coeficientului de aderență (K) și modul de calculare a aderenței utilizate (ε) sunt cele prescrise în apendicele la prezenta anexă.

5. VERIFICĂRI SUPLIMENTARE

Verificările suplimentare de mai jos trebuie să fie efectuate cu vehiculul neîncărcat.

5.1. Nici o roată controlată de un dispozitiv antiblocare nu trebuie să se blocheze atunci când dispozitivul de frânare este acționat complet (4) în mod brusc pe cele două tipuri de îmbrăcăminți definite la punctul 4.1.2 de mai sus, încercarea fiind executată la viteze inițiale care merg până la 0,8 Vmax, dar fără să depășească 80 km/h (5).

5.2. Atunci când o roată controlată de un dispozitiv antiblocare trece de la o îmbrăcăminte cu coeficient ridicat de aderență la o îmbrăcăminte cu coeficient redus de aderență, așa cum este indicat la punctul 4.1.2 de mai sus, dispozitivul de frânare fiind acționat complet (4), roata nu trebuie să se blocheze. Viteza de rulare și momentul de acționare a frânelor trebuie să fie calculate astfel încât, cu dispozitivul antiblocare executând un ciclu complet pe îmbrăcămintea cu coeficient ridicat de aderență, trecerea de la o îmbrăcăminte la alta să se efectueze la o viteză de aproximativ 0,5 Vmax, fără să se depășească 50 km/h.

5.3. Atunci când un vehicul trece de la o îmbrăcăminte cu un coeficient redus de aderență la o îmbrăcăminte cu un coeficient ridicat de aderență, cum este cel indicat la punctul 4.1.2 de mai sus, dispozitivul de frânare fiind acționat complet (4), decelerația vehiculului trebuie să atingă valoarea ridicată corespunzătoare într-un timp rezonabil și vehiculul nu trebuie să devieze de la traiectoria inițială. Viteza de rulare și momentul de aplicare a frânelor trebuie calculate astfel încât, cu dispozitivul antiblocare realizând un ciclu complet pe îmbrăcămintea cu coeficient redus de aderență, trecerea de la o îmbrăcăminte la alta să se efectueze la o viteză de aproximativ 0,5 Vmax, fără să se depășească 50 km/h.

5.4. Atunci când cele două dispozitive de frânare independente sunt echipate cu un dispozitiv antiblocare, încercările prescrise la punctele 5.1, 5.2 și 5.3 trebuie, de asemenea, să fie executate folosind simultan cele două dispozitive de frânare independente, vehiculul trebuind să își păstreze stabilitatea tot timpul.

5.5. Cu toate acestea, în încercările prevăzute la punctele 5.1, 5.2, 5.3 și 5.4 de mai sus, perioadele de blocare sau de derapare extremă ale roților sunt permise cu condiția ca stabilitatea vehiculului să nu fie afectată. Blocarea roților este permisă atunci când viteza vehiculului este mai mică de 10 km/h.

(1) Serviciul tehnic trebuie să examineze controlerul electronic și/sau orice sistem de antrenare pentru a stabili cauzele posibile ale defecțiunii.

(2) Până când procedurile de încercare vor fi uniformizate, constructorii vor trebui să informeze serviciile tehnice despre metodele folosite și despre rezultatele obținute.

(3) Pentru vehiculele din categoria L1, atâta vreme cât nu este definită o valoare minimă, valoarea măsurată trebuie să fie consemnată în raportul de încercare.

(4) Forța aplicată frânei este forța maximă prescrisă la punctul 2.4 din anexa 3 pentru categoria vehiculului: poate fi folosită o forță mai mare în cazul în care este necesar pentru a acționa dispozitivul antiblocare.

(5) Pe îmbrăcămințile cu aderență redusă (≤ 0,35), viteza inițială poate fi redusă din motive de siguranță: în acest caz, valoarea K și viteza inițială trebuie să fie consemnate în raportul de încercare.

Apendice

1. STABILIREA COEFICIENTULUI DE ADERENȚĂ (K)

1.1. Coeficientul de aderență K este definit pornind de la coeficientul de frânare maxim, fără blocarea roților, dispozitivul(dispozitivele) antiblocare fiind deconectat(e) și frânarea exercitându-se simultan pe cele două roți (1).

1.2. Încercările de frânare trebuie executate acționând frânele la o viteză inițială de aproximativ 60 km/h (sau, în cazul vehiculelor care nu pot atinge 60 km/h, la o viteză de aproximativ 0,9 Vmax), vehiculul fiind neîncărcat (cu excepția instrumentelor de încercare și/sau a echipamentului de siguranță necesar). Forța exercitată asupra comenzii de frână trebuie să fie constantă pe toată durata încercărilor.

1.3. Se pot efectua o serie de încercări până la punctul critic atins imediat înainte ca roata (roțile) să se blocheze variind forțele de frânare pe roțile față și spate pentru a stabili coeficientul de frânare maxim al vehiculului (2).

1.4. Coeficientul de frânare (Z) va fi stabilit prin referire la timpul necesar pentru ca viteza vehiculului să scadă de la 40 km/h la 20 km/h, cu ajutorul formulei:

Formula

unde t este măsurat în secunde.

Pentru vehiculele care nu pot atinge 50 km/h, coeficientul de frânare trebuie să fie stabilit prin referire la timpul necesar pentru ca viteza vehiculului să scadă de la 0,8 Vmax la (0,8 Vmax – 20), Vmax fiind măsurat în km/h.

Valoarea maximă a lui Z = K.

2. STABILIREA ADERENȚEI UTILIZATE (ε)

2.1. Aderența utilizată este definită ca raportul dintre coeficientul de frânare maxim atunci când dispozitivul antiblocare este în funcțiune (Zmax) și coeficientul de frânare maxim atunci când dispozitivul antiblocare este deconectat (Zm). Trebuie efectuate încercări distincte pe fiecare roată echipată cu un dispozitiv antiblocare.

2.2. Zmax trebuie să fie calculat pe baza mediei a trei încercări, timpul reținut fiind cel care este necesar pentru a obține reducerile de viteză stipulate la punctul 1.4 de mai sus.

2.3. Aderența utilizată este dată de formula:

Formula

(1) Pentru vehiculele echipate cu un sistem de frânare combinat, vor trebui stabilite prescripții suplimentare.

(2) Pentru a facilita aceste încercări preliminare, la început se va putea stabili pentru fiecare roată forța de frânare maximă aplicată înainte de a atinge punctul critic.

11/Volumul 83

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

178

42004X0331(07)

L 095/89

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

Regulamentul nr. 101 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Dispoziții uniforme referitoare la omologarea autoturismelor echipate cu un motor cu ardere internă, în ceea ce privește măsurarea emisiilor de dioxid de carbon și a consumului de carburant și a vehiculelor din categoriile M1 și N1 echipate cu o rețea de tracțiune electrică, în ceea ce privește măsurarea consumului de energie electrică și a autonomiei (1)

1. DOMENIUL DE APLICARE

Prezentul regulament se aplică la măsurarea emisiilor de dioxid de carbon (CO2) și a consumului de carburant al vehiculelor din categoria M1 sau la măsurarea consumului de energie electrică și autonomiei vehiculelor din categoriile M1 și N1 (2).

2. DEFINIȚII

În sensul prezentului regulament, se definesc următorii termeni:

2.1. „omologarea vehiculului”: omologarea unui tip de vehicul cu privire la măsurarea consumului de energie (carburant sau energie electrică);

2.2. „tip de vehicul”: autovehicule care nu prezintă între ele diferențe cu privire la aspecte esențiale, cum ar fi forma caroseriei, grupul motopropulsor, transmisia, bateria de tracțiune (dacă există), pneurile și masa la gol a vehiculului;

2.3. „masă la gol”: masa vehiculului gata de drum, fără echipaj, pasageri sau încărcătură, dar cu plinul de carburant (dacă este cazul), lichid de răcire, bateriile de serviciu și de tracțiune, lubrifianți, încărcător de bord, încărcător portabil, unelte, roata de rezervă și orice echipament potrivit pentru vehiculul considerat și furnizat de producătorul vehiculului;

2.4. „masă de referință”: masa la gol a vehiculului, la care se o masă forfetară de 100 kg;

2.5. „masă maximă”: masa maximă tehnic admisibilă declarată de producător (această masă poate fi mai mare decât „masa maximă” autorizată de administrația națională);

2.6. „masă de încercare”: pentru autovehiculele pur electrice, înseamnă „masa de referință” pentru vehiculele din categoria M1 și masa la gol plus jumătate din sarcina maximă pentru vehiculele din categoria N1;

2.7. „dispozitiv de pornire la rece”: un dispozitiv care îmbogățește temporar amestecul aer/carburant al motorului, ușurând astfel pornirea acestuia;

2.8. „dispozitiv de pornire auxiliar”: un dispozitiv care ușurează pornirea motorului fără îmbogățirea amestecului aer/carburant, de exemplu, bujii de preîncălzire, modificarea calajului pompei de injecție;

2.9. „sistem de tracțiune”: combinația unui motor electric și a unei comenzi de putere;

2.10. „rețea de tracțiune”: combinația unui sistem de tracțiune și a unei baterii de tracțiune;

2.11. „dispozitiv cu regenerare periodică”: un dispozitiv antipoluare (de exemplu, catalizator sau filtru de particule) care necesită o regenerare la intervale de cel puțin 4 000 km de funcționare normală a vehiculului. Dacă are loc o regenerare a dispozitivului antipoluare în timpul ciclului de încercări tip I și dacă a avut deja loc o regenerare în timpul ciclului de pregătire a vehiculului, dispozitivul este considerat ca dispozitiv cu regenerare continuă și nu este supus unei încercări speciale. Anexa 8 nu se aplică dispozitivelor cu regenerare continuă.

La cererea producătorului, metoda de încercare specifică dispozitivelor cu regenerare periodică nu se aplică unui dispozitiv cu regenerare dacă autorității competente pentru omologarea de tip îi vor fi furnizate de către producător date care dovedesc că, în timpul ciclurilor în care are loc o regenerare, emisiile de CO2 nu depășesc valoarea declarată cu mai mult de 4 %, după acordul serviciului tehnic.

3. CEREREA DE OMOLOGARE

3.1. Cererea de omologare a unui vehicul cu privire la măsurarea emisiilor de CO2 și a consumului de carburant sau măsurarea consumului de energie electrică este prezentată de către producătorul vehiculului sau de către reprezentantul său legal acreditat.

Cererea trebuie să fie însoțită de documentele menționate în continuare, în triplu exemplar, și de următoarele informații:

3.2.1. descrierea tipului de motor cu ardere internă sau a tipului de rețea de tracțiune electrică, cuprinzând toate informațiile enumerate în anexa 1 sau în anexa 2. La solicitarea serviciului tehnic însărcinat cu încercările sau la cererea producătorului, pentru vehicule specifice, trebuie luate în considerare informații tehnice suplimentare, în special economia de carburant;

3.2.2. descrierea caracteristicilor esențiale ale vehiculului, în special cele care sunt menționate în anexa 3.

3.3. Un vehicul reprezentativ pentru tipul de vehicul care este omologat trebuie să fie prezentat serviciului tehnic însărcinat cu încercările de omologare. În timpul încercării, serviciul tehnic verifică dacă vehiculul în cauză, în cazul în care este echipat cu un motor cu ardere internă, respectă valorile-limită pentru emisii aplicabile acestui tip de vehicul în conformitate cu Regulamentul Nr. 83.

3.4. Autoritatea competentă trebuie să verifice existența unor prevederi satisfăcătoare pentru asigurarea unui control eficace al conformității producției înainte de a acorda omologarea de tip.

4. OMOLOGAREA

4.1. Dacă emisiile de CO2 și consumul de carburant ale motorului cu ardere internă sau consumul de energie electrică al tipului de vehicul prezentat la omologare prin aplicarea prezentului regulament au fost măsurate în condițiile definite la punctul 5 de mai jos, omologarea pentru acest tip de vehicul este acordată.

4.2. Fiecare omologare implică atribuirea unui număr de omologare ale cărui prime două cifre (în prezent 00 pentru regulamentul în forma sa originală) indică seria de amendamente corespunzătoare celor mai recente modificări tehnice majore aduse regulamentului la data eliberării omologării. Aceeași parte contractantă nu poate atribui acest număr unui alt tip de vehicul.

4.3. Omologarea, extinderea sau refuzul omologării unui tip de vehicul prin aplicarea prezentului regulament trebuie comunicată părților la Acordul din 1958 care aplică prezentului regulament, cu ajutorul unui formular conform cu modelul din anexa 3 la prezentul regulament.

Pe toate vehiculele conforme cu un tip de vehicul omologat prin aplicarea prezentului regulament trebuie să se aplice în mod vizibil, într-un loc ușor accesibil și indicat în certificatul de omologare, o marcă de omologare internațională compusă din:

4.4.1. un cerc în interiorul căruia este plasată litera „E”, urmată de numărul distinctiv al țării care a acordat omologarea (3);

4.4.2. numărul prezentului regulament, urmat de litera „R”, o cratimă și numărul de omologare, plasate în dreapta cercului prevăzut la punctul 4.4.1.

4.5. Dacă vehiculul este conform cu un tip de vehicul omologat prin aplicarea unui alt regulament sau a mai multor regulamente anexate la acord, în țara care a acordat omologarea prin aplicarea prezentului regulament nu este necesară repetarea simbolului prescris la punctul 4.4.1; în acest caz, numerele regulamentelor și numerele de omologare, precum și simbolurile adiționale ale tuturor regulamentelor prin aplicarea cărora a fost acordată omologarea în țara care a acordat omologarea prin aplicarea prezentului regulament, sunt înscrise unul sub altul, în dreapta simbolului prescris la punctul 4.4.1.

4.6. Marca de omologare trebuie să fie lizibilă și de neșters.

4.7. Marca de omologare este plasată pe placa informativă a vehiculului aplicată de producător sau în apropierea acesteia.

4.8. Anexa 4 la prezentul regulament prezintă exemple de mărci de omologare.

5. SPECIFICAȚII ȘI ÎNCERCĂRI

5.1. Generalități

Elementele capabile să influențeze emisiile de CO2 și consumul de carburant sau consumul de energie electrică trebuie să fie concepute, construite și montate astfel încât, în condiții normale de utilizare și în ciuda vibrațiilor la care pot fi supuse, vehiculul să poată îndeplini cerințele prezentului regulament.

5.2. Descrierea încercărilor pentru motoarele cu ardere internă

5.2.1. Emisiile de CO2 sunt măsurate în timpul ciclului de încercări care simulează fazele de conducere urbană și extraurbană descrise în apendicele 1 la anexa 4 la Regulamentul Nr. 83 în vigoare la data omologării vehiculului.

5.2.2. Rezultatele încercării pentru emisiile de dioxid de carbon trebuie să fie exprimate în grame pe kilometru (g/km) și rotunjite la numărul întreg cel mai apropiat.

5.2.3. Consumurile de carburant sunt calculate în conformitate cu punctul 1.5 din anexa 4, prin metoda bilanțului de carbon, care utilizează emisiile de CO2 măsurate și celelalte emisii asociate carbonului (CO și HC). Rezultatele se rotunjesc la prima zecimală.

5.2.4. Pentru încercări, se vor folosi carburanții de referință corespunzători, definiți în anexa 10 la Regulamentul nr. 83.

Pentru GPL și gaz natural (GN), gazul de referință care trebuie utilizat este cel ales de producător pentru măsurarea puterii nete în conformitate cu Regulamentul nr. 85. Carburantul ales trebuie să fie specificat în fișa de comunicare definită în anexa 3 la prezentul regulament.

Pentru efectuarea calculului menționat la punctul 5.2.3, consumul de carburant trebuie să fie exprimat în unități corespunzătoare și vor fi utilizate următoarele caracteristici ale carburantului:

(a)

densitatea: măsurată pe carburantul de încercare în conformitate cu standardul ISO 3675 sau cu altă metodă echivalentă.

Pentru benzină și motorină, va fi utilizată densitatea măsurată la 15 °C; pentru GPL și gaz natural, densitățile de referință utilizate vor fi următoarele:

0,538 kg/litru pentru GPL

0,654 kg/m3 pentru GN (4)

(b)

raportul hidrogen/carbon; valorile fixate folosite sunt:

1,85 pentru benzină

1,86 pentru motorină

2,525 pentru GPL

4,00 pentru GN.

5.3. Descrierea încercărilor pentru vehiculele pur electrice

5.3.1. Serviciul tehnic responsabil cu realizarea încercărilor măsoară consumul de energie electrică după metoda și ciclul de încercare descrise în anexa 6 la prezentul regulament.

5.3.2. Serviciul tehnic responsabil cu realizarea încercărilor măsoară autonomia vehiculului în conformitate cu metoda descrisă în anexa 7.

Măsurarea autonomiei în conformitate cu această metodă este singura care poate figura în materialul publicitar al vehiculului.

5.3.3. Rezultatul consumului de energie electrică trebuie să fie exprimat în wați-oră pe kilometru (Wh/km) și autonomia în kilometri, ambele rezultate fiind rotunjite la numărul întreg cel mai apropiat.

5.4. Interpretarea rezultatelor

5.4.1. Valoarea CO2 sau valoarea consumului de energie electrică adoptată ca valoare pentru omologarea de tip a vehiculului este valoarea declarată de producător dacă valoarea măsurată de serviciul tehnic nu depășește valoarea declarată cu mai mult de 4 %. Valoarea măsurată poate fi mai mică fără nici o limitare.

5.4.2. Dacă valoarea măsurată pentru CO2 sau consumul de energie electrică depășește cu peste 4 % valoarea pentru CO2 sau consumul de energie electrică declarată de producător, se efectuează o altă încercare pe același vehicul.

Dacă media celor două încercări nu depășește cu mai mult de 4 % valoarea declarată de producător, valoarea declarată de producător este reținută ca valoare pentru omologarea de tip a vehiculului.

5.4.3. Dacă media continuă să depășească valoarea declarată cu mai mult de 4 %, se execută o încercare finală cu același vehicul. Media celor trei încercări este adoptată ca valoare pentru omologarea de tip a vehiculului.

6. MODIFICAREA ȘI EXTINDEREA OMOLOGĂRII DE TIP A VEHICULULUI

Orice modificare a tipului de vehicul este adusă la cunoștința serviciului administrativ care a acordat omologarea de tip a vehiculului. Acest serviciu poate:

6.1.1. fie să considere că modificările aduse nu riscă să aibă consecințe negative asupra valorilor CO2 și consumului de carburant sau de energie electrică și că, în acest caz, omologarea originală va fi valabilă pentru tipul de vehicul modificat,

6.1.2. fie să ceară un nou raport serviciului tehnic însărcinat cu încercările în conformitate cu condițiile precizate la punctul 7 din prezentul regulament.

6.2. Confirmarea omologării sau extinderea omologării, cu indicarea modificărilor, va fi notificată părților la Acordul din 1958 care aplică prezentul regulament prin procedura indicată la punctul 4.3 anterior.

6.3. Autoritatea competentă care eliberează extinderea omologării atribuie un număr de serie fiecărei asemenea extinderi și informează celelalte părți la Acordul din 1958 care aplică prezentul regulament cu ajutorul unei fișe de comunicare conform modelului din anexa 2 la prezentul regulament.

7. CONDIȚII DE EXTINDERE A OMOLOGĂRII ACORDATE UNUI TIP DE VEHICUL

7.1. Vehicule echipate cu un motor cu ardere internă, cu excepția vehiculelor echipate cu un dispozitiv antipoluare cu regenerare periodică

Omologarea poate fi extinsă la vehicule de același tip sau de un tip care diferă în ceea ce privește următoarele caracteristici din anexa 2, dacă emisiile de CO2 măsurate de serviciul tehnic nu depășesc cu mai mult de 4 % valoarea tipului omologat:

7.1.1. masa;

7.1.2. masa maximă autorizată;

7.1.3. tipul caroseriei: berlină, break, coupé;

7.1.4. raportul de transmitere total;

7.1.5. echipamentul motorului și accesoriile.

7.2. Vehicule prevăzute cu un motor cu ardere internă și echipate cu dispozitive antipoluare cu regenerare periodică

Omologarea poate fi extinsă la vehicule de același tip sau la un tip care diferă în ceea ce privește caracteristicile din anexa 3, definite la punctele 7.1.1 până la 7.1.5, dar care nu depășesc caracteristicile de familie din anexa 8, dacă emisiile de CO2 măsurate de serviciul tehnic nu depășesc cu mai mult de 4 % valoarea tipului omologat și dacă este aplicabil același coeficient Ki.

Omologarea poate fi extinsă, de asemenea, la vehicule de același tip, dar care prezintă un coeficient Ki diferit, dacă valoarea corectată a emisiilor de CO2 măsurate de serviciul tehnic nu depășește cu mai mult de 4 % valoarea tipului omologat.

7.3. Vehicule echipate cu o rețea de tracțiune electrică

Extinderile pot fi acordate cu acordul serviciului tehnic însărcinat cu efectuarea încercărilor.

8. DISPOZIȚII SPECIALE

În viitor, vehiculele echipate cu tehnologii speciale destinate economisirii energiei vor putea fi propuse și supuse unor programe de încercări suplimentare. Acestea vor fi definite ulterior și vor putea fi cerute de producător pentru a demonstra avantajele tehnologiei aplicate.

9. CONFORMITATEA PRODUCȚIEI

9.1. Vehiculele omologate pe baza prezentului regulament trebuie să fie construite astfel încât să fie conforme cu vehiculul omologat.

9.2. În scopul verificării îndeplinirii condițiilor enunțate la punctul 9.1, trebuie efectuate controale corespunzătoare ale producției.

9.3. Vehicule echipate cu un motor cu ardere internă

Ca regulă generală, măsurile luate pentru asigurarea conformității producției cu privire la emisiile de CO2 ale vehiculelor sunt verificate pe baza descrierii din certificatul de omologare conform modelului din anexa 3 la prezentul regulament.

Controlul conformității producției se bazează pe o evaluare efectuată de autoritatea competentă a planului de calitate aplicat de producător pentru a asigura conformitatea cu tipul omologat în ceea ce privește emisiile de poluanți.

Atunci când nivelul controlului efectuat de producător pare insuficient, autoritatea competentă poate cere efectuarea de încercări de verificare pe vehicule din producție.

Dacă o încercare de măsurare a emisiilor de CO2 trebuie să fie realizată pe un tip de vehicul care a făcut obiectul uneia sau mai multor extinderi, încercările vor fi realizate pe vehiculul (vehiculele) disponibil(e) în momentul încercării (vehiculul (vehiculele) descris(e) în dosarul de bază sau în extinderile următoare).

Conformitatea vehiculului cu privire la încercarea CO2.

9.3.1.1.1.1. Se prelevează aleatoriu trei vehicule din serie și se supun încercării descrise la punctul 1.4 din anexa 5.

9.3.1.1.1.2. Dacă autoritatea este satisfăcută de valoarea abaterii-tip a producției dată de producător, încercările se realizează în conformitate cu punctul 9.2.

Dacă autoritatea nu este satisfăcută de abaterea-tip a producției dată de producător, încercările se efectuează în conformitate cu punctul 9.3.

9.3.1.1.1.3. Producția unei serii este considerată conformă sau neconformă pe baza încercărilor efectuate pe trei vehicule prelevate, care servesc pentru luarea unei decizii de acceptare sau de refuz pentru CO2, în conformitate cu criteriile de încercare folosite în tabelul corespunzător.

Dacă nu se ajunge la nici o decizie de acceptare sau de refuz pentru CO2, se realizează o încercare pe un vehicul suplimentar (a se vedea figura 1).

9.3.1.1.1.4. În cazul dispozitivelor cu regenerare periodică definite la punctul 2.11, rezultatele trebuie să fie multiplicate cu coeficientul Ki determinat la omologarea de tip în conformitate cu metoda din anexa 8.

La cererea producătorului, încercările pot fi efectuate imediat după faza de regenerare.

Prin derogare de la prescripțiile punctului 1.1.1 din anexa 5, încercările se realizează pe vehicule care nu au parcurs nici o distanță.

Totuși, la solicitarea producătorului, încercările vor fi realizate pe vehicule cărora li s-a făcut rodajul pe o distanță maximă de 15 000 km.

În acest caz, rodajul se efectuează de producător, care se angajează să nu efectueze nici un reglaj la aceste vehicule.

Figura 1

9.3.1.1.2.2. În cazul în care producătorul solicită să se realizeze un rodaj („x” km, unde x ≤ 15 000 km), se procedează după cum urmează:

—	emisiile de CO2 vor fi măsurate la zero km și la „x” km pe primul vehicul încercat (care poate fi vehiculul omologat);

—	coeficientul de evoluție (CE) aL emisiilor între zero km și „x” km se calculează după cum urmează:

Coeficientul poate fi mai mic decât 1.

—	Următoarele vehicule nu vor fi supuse rodajului, dar emisiile lor la zero km sunt corectate cu coeficientul de evoluție CE.

În acest caz, se rețin următoarele valori:

—	valorile la „x” km pentru primul vehicul;

—	valorile la zero km multiplicate cu coeficientul de evoluție pentru celelalte vehicule.

9.3.1.1.2.3. Ca alternativă la această procedură, producătorul vehiculului poate folosi un coeficient de evoluție CE de 0,92 și multiplica cu acest factor toate valorile măsurate la zero km.

9.3.1.1.2.4. Pentru încercare, se vor folosi carburanții de referință descriși în anexa 9 la Regulamentul Nr. 83.

Conformitatea producției atunci când sunt disponibile datele statistice ale producătorului

9.3.2.1. Următoarele puncte descriu procedura care trebuie urmată pentru a verifica cerințele referitoare la conformitatea producției atunci când abaterea-tip a fabricației dată de producător este acceptabilă.

9.3.2.2. Cu un eșantion minim de mărime trei, procedura de eșantionare se stabilește astfel încât probabilitatea ca un lot cu defecte de fabricație în proporție de 40 % să fie acceptat să fie de 0,95 (risc furnizor = 5 %) și probabilitatea ca un lot cu defecte de fabricație în proporție de 65 % să fie acceptat să fie de 0,1 (risc consumator = 10 %).

9.3.2.3. Se aplică următoarea procedură (a se vedea figura 1).

Fie L logaritmul natural al valorii măsurate pentru CO2 a tipului omologat,

xi	=	logaritmul natural al valorii măsurate pentru vehiculul nr. i din eșantion;
s	=	o estimare a abaterii tip a producției (luând logaritmul natural al valorilor măsurate);
n	=	mărimea eșantionului.

9.3.2.4. Se calculează statistica de test pentru eșantion, care reprezintă suma abaterilor tip de la limită și este definită prin:

Formula

Atunci:

9.3.2.5.1. dacă statistica de test este mai mare decât pragul de acceptare prevăzut pentru mărimea eșantionului, care figurează în tabelul 1, se decide acceptarea;

9.3.2.5.2. dacă statistica de test este mai mică decât pragul de refuz prevăzut pentru mărimea eșantionului, care figurează în tabelul 1, se decide respingerea;

9.3.2.5.3. în caz contrar, se încearcă un vehicul suplimentar în conformitate cu punctul 1.4 din anexa 5 și procedura se aplică eșantionului mărit cu o unitate.

Tabelul 1

Mărimea eșantionului (numărul cumulat de vehicule supuse încercărilor)	Prag de acceptare	Prag de refuz
(a)	(b)	(c)
3	3,327	–4,724
4	3,261	–4,790
5	3,195	–4,856
6	3,129	–4,922
7	3,063	–4,988
8	2,997	–5,054
9	2,931	–5,120
10	2,865	–5,185
11	2,799	–5,251
12	2,733	–5,317
13	2,667	–5,383
14	2,601	–5,449
15	2,535	–5,515
16	2,469	–5,581
17	2,403	–5,647
18	2,337	–5,713
19	2,271	–5,779
20	2,205	–5,845
21	2,139	–5,911
22	2,073	–5,977
23	2,007	–6,043
24	1,941	–6,109
25	1,875	–6,175
26	1,809	–6,241
27	1,743	–6,307
28	1,677	–6,373
29	1,611	–6,439
30	1,545	–6,505
31	1,479	–6,571
32	–2,112	–2,112

Conformitatea producției atunci când datele statistice ale producătorului nu sunt disponibile sau nu sunt satisfăcătoare

9.3.3.1. Următoarele puncte descriu procedura care trebuie urmată pentru a verifica cerințele referitoare la conformitatea producției referitoare la CO2 atunci când abaterea-tip a fabricației dată de producător nu este satisfăcătoare sau nu este disponibilă.

9.3.3.2. Cu un eșantion minim de mărime trei, procedura de eșantionare se stabilește astfel încât probabilitatea ca un lot cu defecte de fabricație în proporție de 40 % să fie acceptat să fie de 0,95 (risc furnizor = 5 %), în timp ce probabilitatea ca un lot cu defecte de fabricație în proporție de 65 % să fie acceptat să fie de 0,1 (risc consumator = 10 %).

9.3.3.3. Valorile măsurate ale CO2 sunt presupuse a fi distribuite conform legii log-normale și trebuie mai întâi transformate prin luarea în considerare a logaritmilor lor naturali. Se notează cu m0 și m mărimea minimă, respectiv cea maximă a eșantionului (m0 = 3 și m = 32) și cu n mărimea eșantionului curent.

9.3.3.4. Dacă logaritmii naturali ai valorilor măsurate în serie sunt x1, x2, …, xj, și L este logaritmul natural al valorii CO2 a tipului omologat, atunci se definește:

Formula

Tabelul 2 prezintă valorile de acceptare (An) și de respingere (Bn) în funcție de mărimea eșantionului. Statistica de test este raportul dn/vn și trebuie să fie utilizată pentru a determina dacă seria este acceptată sau respinsă, după cum urmează:

pentru m0 ≤ n ≤ m:

9.3.3.5.1. seria este acceptată dacă Formula ;

9.3.3.5.2. seria este respinsă dacă Formula

9.3.3.5.3. se încearcă un vehicul suplimentar dacă Formula .

9.3.3.6. Observații

Următoarele formule de recurență sunt utilizate pentru a calcula valorile succesive ale statisticii de test:

Formula

9.4. Vehicule echipate cu o rețea de tracțiune electrică

Ca regulă generală, măsurile destinate asigurării conformității producției cu privire la consumul de energie electrică al vehiculelor se verifică pe baza descrierii din certificatul de omologare care figurează în anexa 3 la prezentul regulament.

Deținătorul omologării trebuie, în special:

9.4.1.1. să asigure existența procedurilor pentru un control eficient al calității produselor;

9.4.1.2. să aibă acces la echipamentul de control necesar pentru controlul conformității pentru fiecare tip omologat;

9.4.1.3. să asigure ca datele privind rezultatele încercărilor să fie înregistrate și ca documentele anexate să fie ținute la dispoziție o perioadă de timp definită de comun acord cu serviciul administrativ;

9.4.1.4. să analizeze rezultatele fiecărui tip de încercare în scopul controlării și asigurării constanței caracteristicilor produsului, ținând cont de variațiile admisibile în fabricația industrială;

9.4.1.5. să asigure efectuarea, pentru fiecare tip de vehicul, a încercărilor prescrise în anexa 6 la prezentul regulament; prin derogare de la cerințele punctului 2.3.1.6 din anexa 6, la cererea producătorului, încercările vor fi executate pe vehicule care nu au parcurs nici o distanță;

9.4.1.6. să asigure că orice prelevare de eșantionare sau de epruvete care pun în evidență o neconformitate pentru tipul de încercare avut în vedere este urmată de o nouă prelevare și de o nouă încercare. Trebuie luate toate dispozițiile necesare pentru restabilirea conformității producției.

Autoritățile competente care eliberează omologarea pot verifica în orice moment metodele aplicate în fiecare unitate de producție.

9.4.2.1. La fiecare inspecție, registrele de încercări și de supraveghere a producției trebuie să fie prezentate inspectorului.

9.4.2.2. Inspectorul poate selecta la întâmplare eșantioane care vor fi încercate în laboratorul producătorului. Numărul minim de eșantioane poate fi determinat în funcție de rezultatele controalelor efectuate de producător.

9.4.2.3. Când nivelul de calitate pare nesatisfăcător sau când se consideră necesar să se verifice valabilitatea încercărilor efectuate prin aplicarea punctului 9.4.2.2, inspectorul trebuie să preleveze eșantioane care vor fi trimise serviciului tehnic care a efectuat încercările de omologare.

9.4.2.4. Autoritățile competente pot efectua toate încercările prescrise în prezentul regulament.

9.4.2.5. Dacă inspecția conduce la concluzii negative, autoritatea competentă trebuie să se asigure că sunt luate toate măsurile necesare pentru restabilirea conformității producției în cel mai scurt timp.

Tabelul 2

Mărimea eșantionului (numărul cumulat de vehicule supuse încercărilor) n	Prag de acceptare An	Prag de refuz Bn
(a)	(b)	(c)
3	–0,80381	16,64743
4	–0,76339	7,68627
5	–0,72982	4,67136
6	–0,69962	3,25573
7	–0,67129	2,45431
8	–0,64406	1,94369
9	–0,61750	1,59105
10	–0,59135	1,33295
11	–0,56542	1,13566
12	–0,53960	0,97970
13	–0,51379	0,85307
14	–0,48791	0,74801
15	–0,46191	0,65928
16	–0,43573	0,58321
17	–0,40933	0,51718
18	–0,38266	0,45922
19	–0,35570	0,40788
20	–0,32840	0,36203
21	–0,30072	0,32078
22	–0,27263	0,28343
23	–0,24410	0,24943
24	–0,21509	0,21831
25	–0,18557	0,18970
26	–0,15550	0,16328
27	–0,12483	0,13880
28	–0,09354	0,11603
29	–0,06159	0,09480
30	–0,02892	0,07493
31	0,00449	0,05629
32	0,03876	0,03876

10. SANCȚIUNI PENTRU NECONFORMITATEA PRODUCȚIEI

10.1. Omologarea acordată pentru un tip de vehicul prin aplicarea prezentului regulament poate fi retrasă în cazul în care condițiile enunțate la punctul 9.1 nu sunt respectate.

10.2. În cazul în care o parte la Acordul din 1958 care aplică prezentul regulament retrage o omologare pe care a acordat-o anterior, aceasta informează de îndată celelalte părți la Acord care aplică prezentul regulament, prin intermediul unui formular conform modelului din anexa 3 la prezentul regulament.

11. OPRIREA DEFINITIVĂ A PRODUCȚIEI

În cazul în care deținătorul unei omologări oprește definitiv fabricarea unui tip de vehicul omologat în conformitate cu prezentul regulament, acesta informează autoritatea care a acordat omologarea, iar aceasta, la rândul său, informează celelalte părți la Acordul din 1958 care aplică prezentul regulament, prin intermediul unui formular conform modelului din anexa 3 la prezentul regulament.

12. DENUMIRI ȘI ADRESE ALE SERVICIILOR TEHNICE ÎNSĂRCINATE CU ÎNCERCĂRILE DE OMOLOGARE ȘI ALE SERVICIILOR ADMINISTRATIVE

Părțile la Acordul din 1958 care aplică prezentul regulament vor comunica Secretariatului Organizației Națiunilor Unite denumirile și adresele serviciilor tehnice însărcinate cu încercările de omologare și ale serviciilor administrative care acordă omologări și cărora trebuie să le fie trimise certificatele de omologare sau de extindere, de refuz sau de retragere a omologării emise în celelalte țări.

(1) Publicație în conformitate cu articolul 4 alineatul (5) din Decizia 97/836/CE a Consiliului din 27 noiembrie 1997 (JO L 346, 17.12.1997, p. 78).

(2) Categoriile sunt definite în Rezoluția de ansamblu privind construcția vehiculelor (R.E.3) (document TRANS/WP.29/78/Rev. 1/Amend. 2).

(3) 1 pentru Germania, 2 pentru Franța, 3 pentru Italia, 4 pentru Țările de Jos, 5 pentru Suedia, 6 pentru Belgia, 7 pentru Ungaria, 8 pentru Republica Cehă, 9 pentru Spania, 10 pentru Serbia și Muntenegru, 11 pentru Regatul Unit, 12 pentru Austria, 13 pentru Luxemburg, 14 pentru Elveția, 15 (disponibil), 16 pentru Norvegia, 17 pentru Finlanda, 18 pentru Danemarca, 19 pentru România, 20 pentru Polonia, 21 pentru Portugalia, 22 pentru Federația Rusă, 23 pentru Grecia, 24 pentru Irlanda, 25 pentru Croația, 26 pentru Slovenia, 27 pentru Slovacia, 28 pentru Belarus, 29 pentru Estonia, 30 (disponibil), 31 pentru Bosnia și Herțegovina, 32 pentru Letonia, 33 (disponibil), 34 pentru Bulgaria, 35 (disponibil), 36 pentru Lituania, 37 pentru Turcia, 38 (disponibil), 39 pentru Azerbaidjan, 40 pentru Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, 41 (disponibil), 42 pentru Comunitatea Europeană (Omologările sunt acordate de statele membre utilizând propria marcă CEE), 43 pentru Japonia, 44 (disponibil), 45 pentru Australia, 46 pentru Ucraina, 47 pentru Africa de Sud și 48 pentru Noua Zeelandă. Numerele următoare vor fi atribuite celorlalte țări în ordinea cronologică a ratificării Acordului privind adoptarea de condiții tehnice uniforme privind vehiculele cu roți, echipamente și piese care pot fi fixate și/sau utilizate pe vehiculele cu roți și condițiile pentru recunoașterea reciprocă a omologărilor acordate pe baza acestor condiții, și numerele astfel atribuite vor fi comunicate părților la Acord prin Secretariatul General al Organizației Națiunilor Unite.

(4) Valoare medie a carburanților de referință G 20 și G 23 la 15 °C.

ANEXA 1

CARACTERISTICILE ESENȚIALE ALE MOTORULUI CU ARDERE INTERNĂ ȘI INFORMAȚII PRIVIND REALIZAREA ÎNCERCĂRILOR

Informațiile următoare, atunci când sunt aplicabile, trebuie să fie furnizate în trei exemplare, împreună cu o listă a elementelor incluse.

Desenele, dacă există, trebuie să fie furnizate la o scară adecvată și să fie suficient de detaliate. Acestea trebuie prezentate în format A4 sau pliate la acest format. În cazul funcțiilor controlate de microprocesor, se vor furniza informațiile corespunzătoare referitoare la funcționare.

1. Descrierea motorului

Producătorul: …

1.1.1. Codul motorului dat de producător (marcat pe motor sau alte mijloace de identificare): …

Motor cu ardere internă:

Caracteristicile motorului: …

1.2.1.1. Principiul de funcționare: aprindere prin scânteie/aprindere prin compresie, în patru timpi/doi timpi (1)

Numărul și dispunerea cilindrilor și ordinea de aprindere:

1.2.1.2.1. Alezajul: (2) … mm

1.2.1.2.2. Cursa: (2) … mm

1.2.1.3. Cilindree: (3) … cm3

1.2.1.4. Raportul volumetric de compresie (4): …

1.2.1.5. Desenele camerei de ardere și ale capului pistonului: …

1.2.1.6. Turația de mers în gol: (4) …

1.2.1.7. Conținutul de monoxid de carbon, în volum, al gazelor de evacuare la mersul în gol … % (în conformitate cu cerințele producătorului) (4)

1.2.1.8. Puterea netă maximă: … kW la … min-1

1.2.2. Carburant: benzină cu plumb/benzină fără plumb/motorină/GPL/GN (1)

1.2.3. COR benzină fără plumb: …

Alimentarea cu carburant:

prin carburator (carburatoare): da/nu (1)

1.2.4.1.1. Marca (mărcile): …

1.2.4.1.2. Tipul (tipurile): …

1.2.4.1.3. Numărul: …

Reglaje: (4) …

1.2.4.1.4.1. Jicloare: …

1.2.4.1.4.2. Difuzoare: …

1.2.4.1.4.3. Nivelul în camera de nivel constant: …

1.2.4.1.4.4. Masa flotorului: …

1.2.4.1.4.5. Supapa de admisie: …

Sistemul de pornire la rece: manual/automat (1)

1.2.4.1.5.1. Principiul de funcționare:

1.2.4.1.5.2. Limite de funcționare/reglaje: (1) (4) …

Prin sistem de injecție (numai pentru aprinderea prin compresie): da/nu (1)

1.2.4.2.1. Descrierea sistemului: …

1.2.4.2.2. Principiul de funcționare: injecție directă/antecameră/cameră de vârtej (1)

Pompa de injecție

1.2.4.2.3.1. Marca (mărcile): …

1.2.4.2.3.2. Tipul (tipurile): …

1.2.4.2.3.3. Debitul maxim: (1) (4) … mm3 pe cursă sau ciclu la turația pompei de … min-1: (1) (4) sau diagrama caracteristică: …

1.2.4.2.3.4. Calajul injecției: (4)

1.2.4.2.3.5. Curba de avans la injecție: (4)

1.2.4.2.3.6. Metoda de etalonare: pe stand/pe motor (1)

Regulator:

1.2.4.2.4.1. Tipul: …

1.2.4.2.4.2. Turația de întrerupere a alimentării: …

1.2.4.2.4.3. Punct de închidere sub sarcină: … min-1

1.2.4.2.4.4. Punct de închidere la mers în gol: … min-1

1.2.4.2.4.5. Turația de mers în gol: … min-1

Injector (injectoare): …

1.2.4.2.5.1. Marca (mărcile): …

1.2.4.2.5.2. Tipul (tipurile): …

1.2.4.2.5.3. Presiunea de deschidere: (4) … kPa sau diagrama caracteristică: …

Sistemul de pornire la rece:

1.2.4.2.6.1. Marca (mărcile): …

1.2.4.2.6.2. Tipul (tipurile): …

1.2.4.2.6.3. Descriere: …

Dispozitivul auxiliar de pornire:

1.2.4.2.7.1. Marca (mărcile): …

1.2.4.2.7.2. Tipul (tipurile): …

1.2.4.2.7.3. Descriere: …

Prin sistem de injecție (numai pentru aprinderea prin scânteie): da/nu (1)

1.2.4.3.1. Descrierea sistemului: …

1.2.4.3.2. Principiul de funcționare (1): injecție în colectorul de admisie (monopunct/multipunct/injecție directă, altele – a se specifica)

Tipul (sau nr.) unității de comandă	Informații valabile pentru injecția continuă; pentru celelalte sisteme, detalii echivalente
Tipul regulatorului de carburant
Tipul debitmetrului de aer
Tipul distribuitorului de carburant
Tipul regulatorului de presiune
Tipul microcontactului
Tipul regulatorului de mers în gol
Tipul corpului clapetei
Tipul de senzor pentru temperatura apei
Tipul de senzor pentru temperatura aerului
Tipul comutatorului pentru temperatura aerului

Protecția împotriva interferenței electromagnetice

Descriere și/sau desen: …

1.2.4.3.3. Marca (mărcile): ……

1.2.4.3.4. Tipul (tipurile): …

1.2.4.3.5. Injectorul (injectoarele): Presiunea de deschidere: (4) … kPa sau diagrama caracteristică: (4)

1.2.4.3.6. Calajul injecției: …

Dispozitivul de pornire la rece: …

1.2.4.3.7.1. Principiul (principiile) de funcționare: …

1.2.4.3.7.2. Limite de funcționare/reglaje: (1) (4) …

Pompa de injecție:

1.2.4.4.1. Presiunea: (1) … kPa sau diagrama caracteristică: …

Sistem de alimentare cu GPL: da/nu (1)

1.2.4.5.1. Numărul de omologare în conformitate cu Regulamentul nr. 67 și documentația: …

Unitatea electronică de control a motorului pentru alimentarea cu GPL:

1.2.4.5.2.1. Marca (mărcile): …

1.2.4.5.2.2. Tipul: …

1.2.4.5.2.3. Posibilități de reglare a emisiilor: …

Documentație suplimentară: …

1.2.4.5.3.1. Descrierea protecției catalizatorului la trecerea de la benzină la GPL și invers: …

1.2.4.5.3.2. Instalarea sistemului (conexiuni electrice, prize de depresiune, canalizații de compensare etc.): …

1.2.4.5.3.3. Desenul simbolului: …

Sistem de alimentare cu GN: da/nu (1)

1.2.4.6.1. Numărul de omologare în conformitate cu Regulamentul nr. 67: …

Unitate electronică de control a motorului pentru alimentarea cu GN:

1.2.4.6.2.1. Marca (mărcile): …

1.2.4.6.2.2. Tipul: …

1.2.4.6.2.3. Posibilități de reglare a emisiilor: …

Documentație suplimentară:

1.2.4.6.3.1. Descrierea protecției catalizatorului la trecerea de la benzină la GN și invers: …

1.2.4.6.3.2. Instalarea sistemului (conexiuni electrice, prize de depresiune, canalizații de compensare etc.): …

1.2.4.6.3.3. Desenul simbolului: …

Aprinderea:

1.2.5.1. Marca (mărcile): …

1.2.5.2. Tipul (tipurile): …

1.2.5.3. Principiul de funcționare: …

1.2.5.4. Curba de avans la aprindere: (4) …

1.2.5.5. Calajul static al aprinderii: (4) … grade înainte de PMS

1.2.5.6. Distanța dintre contacte: (4) …

1.2.5.7. Unghiul Dwell: (4) …

Bujii: …

1.2.5.8.1. Marca: …

1.2.5.8.2. Tipul: …

1.2.5.8.3. Distanța între electrozi: … mm

Bobina:

1.2.5.9.1. Marca: …

1.2.5.9.2. Tipul: …

Condensatorul:

1.2.5.10.1. Marca: …

1.2.5.10.2. Tipul: …

1.2.6. Sistemul de răcire: cu lichid/cu aer (1)

Sistemul de admisie: …

Supraalimentare: cu/fără (1)

1.2.7.1.1. Marca (mărcile): …

1.2.7.1.2. Tipul (tipurile): …

1.2.7.1.3. Descrierea sistemului (presiunea maximă de supraalimentare: … kPa, supapa de descărcare)

1.2.7.2. Răcire intermediară: cu/fără (1)

Descrierea și/sau desenele tubulaturii de admisie și a accesoriilor lacesteia (repartitor, dispozitiv de încălzire, prize suplimentare de aer etc.): …

1.2.7.3.1. Descrierea colectorului de admisie (inclusiv desene și/sau fotografii): …

Filtrul de aer, desene sau

1.2.7.3.2.1. Marca (mărcile): …

1.2.7.3.2.2. Tipul (tipurile): …

Amortizorul de zgomot de admisie, desene sau

1.2.7.3.3.1. Marca (mărcile): …

1.2.7.3.3.2. Tipul (tipurile): …

Sistemul de evacuare:

1.2.8.1. Descriere și desene: …

Caracteristica de distribuție sau date echivalente:

1.2.9.1. Ridicarea maximă a supapelor, unghiurile de deschidere și de închidere sau caracteristici echivalente ale altor sisteme de distribuție, în raport cu punctele moarte interioare: …

1.2.9.2. Referința și/sau reglaje: (1) …

Lubrifiantul utilizat:

1.2.10.1. Marca: …

1.2.10.2. Tipul: …

Măsuri luate împotriva poluării aerului:

1.2.11.1. Dispozitiv de reciclare a gazelor de carter (descriere și/sau desene): …

Dispozitive antipoluare suplimentare (dacă există și nu sunt cuprinse la altă rubrică): …

Convertizor catalitic: da/nu (1)

1.2.11.2.1.1. Numărul de catalizatoare și de elemente: …

1.2.11.2.1.2. Dimensiunea și forma catalizatorului (catalizatorilor) (volum, …): …

1.2.11.2.1.3. Tipul de activitate catalitică: …

1.2.11.2.1.4. Cantitatea totală de metale prețioase: …

1.2.11.2.1.5. Concentrația de metale prețioase: …

1.2.11.2.1.6. Substratul (structură și material): …

1.2.11.2.1.7. Densitatea celulelor: ……

1.2.11.2.1.8. Tipul de carcasă a catalizatorului (catalizatoarelor): …

1.2.11.2.1.9. Amplasarea catalizatorului (catalizatoarelor) (poziția și distanțele de referință în sistemul de evacuare): …

Sisteme/metode de regenerare ale dispozitivului de epurare a gazelor de evacuare, descriere: …

1.2.11.2.1.10.1. Numărul ciclurilor încercării tip I, sau al ciclurilor echivalente pe standul de încercare al motorului, între două cicluri în care se produce o regenerare în condiții echivalente încercării tip I (distanța „D” din figura 1 de la anexa 8): …

1.2.11.2.1.10.2. Descrierea metodei aplicate pentru determinarea numărului de cicluri între două cicluri în care are loc o regenerare: …

1.2.11.2.1.10.3. Parametrii care determină nivelul de ancrasare de la care se produce o regenerare (temperatură, presiune etc.): …

1.2.11.2.1.10.4. Descrierea metodei aplicate pentru realizarea ancrasării dispozitivului la metoda de încercare descrisă la punctul 3.1 de anexa 8: …

Sonda de oxigen: tipul: …

1.2.11.2.1.11.1. Poziția sondei de oxigen: …

1.2.11.2.1.11.2. Domeniul de control al sondei de oxigen: …

Injecție de aer: da/nu (1)

1.2.11.2.2.1. Tipul (injecție de aer secundar pulsat, pompă de aer, …): …

EGR da/nu (1)

1.2.11.2.3.1. Caracteristici (debit, …): …

1.2.11.2.4. Sistem de control al emisiilor prin evaporare:

Descrierea detaliată completă a dispozitivelor și reglajelor lor: …

Schema sistemului de control al emisiilor prin evaporare: …

Desenul canistrei de carbon activ: …

Desenul rezervorului de carburant cu indicarea volumului și materialului: …

Filtrul de particule: da/nu (1)

1.2.11.2.5.1. Dimensiunile și forma filtrului de particule (volum): …

1.2.11.2.5.2. Tipul filtrului de particule și concepția: …

1.2.11.2.5.3. Amplasarea filtrului de particule (distanța de referință în interiorul sistemului de evacuare): …

Sistemul/metoda de regenerare. Descriere și desen: …

1.2.11.2.5.4.1. Numărul ciclurilor încercării tip I, sau al ciclurilor echivalente pe standul de încercare a motorului, între două cicluri în care se produce o regenerare în condiții echivalente încercării tip I (distanța „D” din figura 1 din anexa 8): …

1.2.11.2.5.4.2. Descrierea metodei aplicate pentru determinarea numărului de cicluri între două cicluri în care are loc o regenerare: …

1.2.11.2.5.4.3. Parametrii care determină nivelul de ancrasare de la care se produce o regenerare (temperatură, presiune etc.): …

1.2.11.2.5.4.4. Descrierea metodei aplicate pentru realizarea ancrasării dispozitivului la metoda de încercare descrisă la punctul 3.1 din anexa 8: …

1.2.11.2.6. Alte sisteme (descriere și funcționare): …

(1) A se elimina mențiunile inutile.

(2) Această valoare trebuie rotunjită la zecimea de milimetru cea mai apropiată.

(3) Această valoare trebuie calculată cu π = 3,1416 și rotunjită la cel mai apropiat cm3.

(4) A se specifica toleranța.

ANEXA 2

CARACTERISTICILE ESENȚIALE ALE REȚELEI DE TRACȚIUNE ELECTRICĂ ȘI INFORMAȚII PRIVIND REALIZAREA ÎNCERCĂRILOR (1)

1. Descrierea bateriei de tracțiune

1.1. Marca de fabrică și comercială a bateriei: …

1.2. Tipul de cuplu electrochimic: …

1.3. Tensiunea nominală: … V

1.4. Puterea maximă a bateriei într-un interval de 30 de minute (descărcare constantă): … kW

Performanța bateriei la descărcarea de două ore (putere continuă sau curent constant) (2) (3)

1.5.1. Energia furnizată de baterie: … kWh

1.5.2. Capacitatea bateriei: … Ah în 2h

1.5.3. Tensiunea la sfârșitul descărcării: … V

1.6. Indicarea sfârșitului descărcării care antrenează oprirea obligatorie a vehiculului: (4) …

1.7. Masa bateriei … kg

2. Descrierea sistemului de tracțiune

Generalități

2.1.1. Marca: …

2.1.2. Tipul: …

2.1.3. Utilizare: (3) Monomotor/motoare multiple (număr): …

2.1.4. Transmisia: paralelă/transversală/alta, a se preciza: …

2.1.5. Tensiunea de încercare: … V

2.1.6. Turația nominală a motorului: … min-1

2.1.7. Turația maximă a motorului: … min-1

sau, în lipsă:

reductor/arbore secundar (a se indica raportul utilizat) … min-1

2.1.8. Turația la puterea maximă: (2) … min-1

2.1.9. Puterea maximă: … kW

2.1.10. Puterea maximă într-un interval de 30 de minute: … kW

2.1.11. Domeniul flexibil (în care P ≥ 90 % din puterea maximă):

turația la începutul domeniului: … … min-1

turația la sfârșitul domeniului: … … min-1

Motor

Principiul de funcționare: …

2.2.1.1. curent continuu/curent alternativ (3)/număr de faze: …

2.2.1.2. excitație separată/în serie/în paralel (3)

2.2.1.3. sincron/asincron (3)

2.2.1.4. rotor cu înfășurare/cu magneți permanenți/cu colivie (3)

2.2.1.5. numărul de poli ai motorului: …

2.2.2. Masa de inerție: …

Comanda de putere

2.3.1. Marca: …

2.3.2. Tipul: …

2.3.3. Principiul de control: vectorial/circuit deschis/circuit închis/altele (a se preciza): (3) …

2.3.4. Curentul eficace maxim furnizat la motor: (2) … A timp de … secunde

2.3.5. Domeniul de tensiune: … V la … V

Sistemul de răcire:

motor: lichid/aer (3)

unitatea de comandă: lichid/aer (3)

Caracteristicile sistemului de răcire cu lichid:

2.4.1.1. Natura lichidului … pompe de circulație: da/nu (3)

2.4.1.2. Caracteristicile sau marca (mărcile) și tipul (tipurile) pompei:

2.4.1.3. Termostatul: reglaj: …

2.4.1.4. Radiatorul: desen(e) sau marca (mărcile) și tipul (tipurile): …

2.4.1.5. Supapa de suprapresiune: presiunea de reglaj: …

2.4.1.6. Ventilatorul: caracteristici sau marca (mărcile) și tipul (tipurile): …

2.4.1.7. Tubulatura de ventilație: …

Caracteristicile sistemului de răcire cu aer:

2.4.2.1. Suflanta: caracteristici sau marca (mărcile) și tipul (tipurile): …

2.4.2.2. Carenaj de serie: …

2.4.2.3. Sistemul de reglare a temperaturii: da/nu (3)

2.4.2.4. Descriere sumară: …

2.4.2.5. Filtrul de aer: … marca (mărcile): … tipul (tipurile): …

Temperaturile admise de producător

temperatura maximă:

2.4.3.1.

la ieșirea din motor

… °C

2.4.3.2.

la intrarea în regulator

… °C

2.4.3.3.

în punctele de referință ale motorului

… °C

2.4.3.4.

în punctele de referință ale regulatorului

… °C

2.5. Clasa de izolare: …

2.6. Protecția internațională (PI) – codul: …

Principiul sistemului de ungere: (5)	Rulmenți:	frecare/rulmenți cu bile
	Lubrifiantul:	unsoare/ulei
	Etanșare:	da/nu
	Circulație:	cu/fără

3. Descrierea transmisiei

3.1. Roți motoare: față/spate/4 × 4 (3)

3.2. Tipul transmisiei: manuală/automată (3)

Numărul de rapoarte de transmisie: …

Treapta de viteză	Viteza la rulare	Raport	Turația motorului
1
2
3
4
5
Mers înapoi

Transmisie cu variație continuă minimă: …

Transmisie cu variație continuă maximă: …

3.4. Recomandări pentru schimbarea rapoartelor:

1 → 2: …	2 → 1: …
2 → 3: …	3 → 2: …
3 → 4: …	4 → 3: …
4 → 5: …	5 → 4: …
Supraturație cuplată: …	Supraturație decuplată: …

3.5. Pneuri:

Dimensiuni: …

Circumferința de rulare sub sarcină: …

Presiunea de umflare recomandată: …

Masa de inerție:

3.6.1. Masa de inerție echivalentă a axei față complete: …

3.6.2. Masa de inerție echivalentă a axei spate complete: …

4. Încărcare

4.1. Dispozitiv de încărcare: de bord/extern (3)

În cazul în care dispozitivul de încărcare este extern, acesta se definește (marca, modelul etc.): …

4.2. Descrierea profilului normal de încărcare: …

Specificația pentru alimentare:

4.3.1. Tipul de alimentare: monofazată/trifazată (3)

4.3.2. Tensiunea: …

4.4. Perioada de oprire recomandată între terminarea descărcării și începutul încărcării: …

4.5. Durata teoretică a unei încărcări complete: …

(1) Pentru motoarele sau sistemele neconvenționale, producătorul va furniza date echivalente cu cele cerute mai jos.

(2) A se specifica toleranța.

(3) A se elimina mențiunile inutile.

(4) În cazul în care este aplicabil.

(5) A se elimina mențiunile inutile.

ANEXA 3

COMUNICARE

[Format maxim: A4 (210 mm × 297 mm)]

Eliberată de: Denumirea administrației (1)

…

Privind: (2) ELIBERAREA UNEI OMOLOGĂRI

EXTINDEREA UNEI OMOLOGĂRI

REFUZUL OMOLOGĂRII

RETRAGEREA OMOLOGĂRII

OPRIREA DEFINITIVĂ A PRODUCȚIEI

pentru un tip de vehicul prin aplicarea Regulamentului Nr. 101

Numărul omologării: … Extinderea nr. …

1. Marca de fabrică sau comercială a vehiculului: …

2. Tipul vehiculului: …

3. Categoria vehiculului: …

4. Numele și adresa producătorului: …

5. Dacă este cazul, numele și adresa reprezentantului producătorului: …

Descrierea vehiculului: …

6.1. Masa vehiculului în stare de exploatare: …

6.2. Masa maximă autorizată: …

6.3. Tipul caroseriei: berlină/break/coupé (2)

6.4. Roți motoare: față/spate/4 × 4 (2) …

Motor cu ardere internă (2)

6.5.1. Cilindree: …

6.5.2. Alimentarea: carburator/injecție (2) …

6.5.3. Carburantul recomandat de producător: …

6.5.4. În cazul alimentării cu GPL/GN (1), carburantul de referință utilizat pentru încercare (de exemplu, G20, G25): …

6.5.5. Puterea maximă: … kW la … min-1

6.5.6. Supraalimentare: da/nu (2)

6.5.7. Aprindere: prin compresie/prin scânteie (mecanică sau electronică) (2)

Rețea electrică de tracțiune (1)

Sistem de tracțiune:

6.6.1.1. Puterea maximă netă: … kW, de la … până la … min-1

6.6.1.2. Puterea maximă într-un interval de 30 de minute … kW

6.6.1.3. Principiul de funcționare: …

Bateria de tracțiune:

6.6.2.1. Tensiunea nominală: … V

6.6.2.2. Capacitatea (valoarea pentru 2 ore): … Ah

6.6.2.3. Puterea maximă a bateriei într-un interval de 30 de minute … kWh

6.6.2.4. Dispozitiv de încărcare: de bord/extern (2)

Transmisia

6.7.1. Tipul cutiei de viteze: manuală/automată/transmisie variabilă (2)

6.7.2. Numărul de rapoarte: …

6.7.3. Rapoarte de transmisie totale (incluzând circumferințele de rulare ale roților sub sarcină): viteza în km/h pentru turația de 1 000 min-1 a motorului:

Primul raport: …

Al doilea raport: …

Al treilea raport: …

Al patrulea raport: …

Al cincilea raport: …

Supramultiplicarea: …

6.7.4. Raport cuplu final: …

6.7.5. Pneuri

Tip: …

Dimensiuni: …

Circumferința de rulare sub sarcină: …

Rezultatele încercărilor

Motor cu ardere internă (2)

Emisiile masice de CO2 … g/km

7.1.1.1. Condiții urbane: … g/km

7.1.1.2. Condiții extraurbane: … g/km

7.1.1.3. Combinate: … g/km

Consumul de carburant (3) (4)/km.

7.1.2.1. Consumul de carburant (condiții urbane) … l/100 km

7.1.2.2. Consumul de carburant (condiții extraurbane) … l/100 km

7.1.2.3. Consumul de carburant (combinat) … l/100 km

7.1.3. Pentru vehiculele echipate cu un dispozitiv cu regenerare periodică definit la punctul 2.11, rezultatele încercării trebuie să fie multiplicate cu coeficientul Ki determinat în conformitate cu anexa 8.

Vehicule pur electrice (2)

Măsurarea consumului de energie electrică

7.2.1.1. Consumul de energie electrică … Wh/km

7.2.1.2. Timpul total în care toleranțele nu au fost respectate pentru efectuarea ciclului: … s

Măsurarea autonomiei:

7.2.2.1. Autonomia: … km

7.2.2.2. Timpul total în care toleranțele nu sunt respectate pentru efectuarea ciclului: … s

8. Data prezentării vehiculului la omologare: …

9. Serviciul tehnic însărcinat cu încercările de omologare: …

10. Numărul raportului emis de acest serviciu: … …

11. Data raportului emis de acest serviciu …

12. Omologare acordată/extinsă/refuzată/retrasă (2)

13. Motivele extinderii (dacă este cazul): …

14. Observații: …

15. Amplasarea pe vehicul a mărcii de omologare: …

16. Locul: …

17. Data: …

18. Semnătura: …

(1) Numărul distinctiv al țării care a acordat/extins/refuzat/retras omologarea (a se vedea dispozițiile Regulamentului referitoare la omologare).

(2) A se elimina mențiunile inutile.

(3) Se trec valorile pentru benzină și pentru carburantul gazos în cazul unui vehicul care poate fi alimentat fie cu benzină, fie cu un carburant gazos.

(4) Pentru vehiculele alimentate cu GN, unitatea l/100 km este înlocuită cu m.

ANEXA 4

EXEMPLE DE MĂRCI DE OMOLOGARE

Model A

(a se vedea punctul 4.4 din prezentul regulament)

Marca de omologare de mai sus, aplicată pe un vehicul, indică faptul că acest tip de vehicul a fost omologat în Țările de Jos (E4), în ceea ce privește măsurarea emisiilor de dioxid de carbon și a consumului de carburant sau în ceea ce privește măsurarea consumului de energie electrică și a autonomiei, prin aplicarea Regulamentului nr. 101 și sub numărul de omologare 002492. Primele două cifre ale numărului de omologare semnifică faptul că omologarea a fost acordată în conformitate cu cerințele Regulamentului nr. 101 în forma sa originală.

Model B

(a se vedea punctul 4.5 din prezentul regulament)

Marca de omologare de mai sus, aplicată pe un vehicul, indică faptul că acest tip de vehicul a fost omologat în Țările de Jos (E4), prin aplicarea Regulamentelor nr. 101 și nr. 83 (1). Primele două cifre ale numărului de omologare arată că, la datele la care au fost acordate omologările, Regulamentul nr. 101 nu fusese încă modificat, în timp ce Regulamentul nr. 83 cuprindea deja seria 02 de amendamente.

(1) Al doilea număr este dat numai cu titlu de exemplu.

ANEXA 5

METODA DE MĂSURARE A EMISIILOR DE DIOXID DE CARBON ȘI A CONSUMULUI DE CARBURANT LA MOTOARELE CU ARDERE INTERNĂ

1. CONDIȚII DE ÎNCERCARE

1.1. Starea generală a vehiculului

1.1.1. Vehiculul trebuie să aibă rodajul efectuat și să fi parcurs cel puțin 3 000 km, dar nu mai mult de 15 000 km, înaintea încercării.

1.1.2. Reglajele motorului și ale comenzilor vehiculului trebuie să fie cele prevăzute de producător. Această cerință se aplică în special reglajelor mersului în gol [turația și conținutul de monoxid de carbon (CO) din gazele de evacuare], dispozitivului de pornire la rece și sistemelor de depoluare a gazelor de evacuare.

1.1.3. Laboratorul poate verifica etanșeitatea sistemului de admisie pentru a evita modificarea amestecului datorită admisiei accidentale de aer.

1.1.4. Laboratorul poate verifica dacă performanța vehiculului este conformă specificațiilor producătorului și dacă este utilizabil în condiții de conducere normală și în special dacă este capabil să pornească la rece și la cald.

1.1.5. Înaintea încercării, vehiculul trebuie ținut într-o încăpere în care temperatura rămâne relativ constantă între 20 °C și 30 °C. Această condiționare trebuie să dureze cel puțin șase ore și este continuată până când temperatura uleiului motorului și a lichidului de răcire (dacă există) au atins temperatura încăperii, cu o toleranță de 2 °C. La solicitarea producătorului, încercarea se efectuează într-un interval de timp de maximum 30 h după ce vehiculul a funcționat la temperatura sa normală.

La cererea producătorului, vehiculele echipate cu motor cu aprindere prin scânteie pot fi precondiționate în conformitate cu procedura de la punctul 5.2.1 din anexa 7 la Regulamentul nr. 83 în vigoare la data omologării vehiculului.

1.1.6. Pentru efectuarea încercării trebuie utilizate numai echipamentele necesare funcționării vehiculului. Dacă există un dispozitiv de preîncălzire a aerului de admisie cu comandă manuală, acesta trebuie să se afle în poziția prescrisă de producător pentru temperatura mediului ambiant la care se efectuează încercarea. În general, dispozitivele auxiliare necesare pentru mersul normal al vehiculului trebuie să fie în funcțiune.

1.1.7. Dacă ventilatorul de răcire este termocomandat, el trebuie să se afle în stare normală de funcționare pe vehicul. Sistemul de încălzire al compartimentului pasagerilor trebuie să fie închis, la fel și sistemul de condiționare a aerului, dar compresorul său trebuie să funcționeze normal.

1.1.8. Dacă este montat un compresor, acesta trebuie să fie în stare normală de funcționare pentru condițiile de încercare.

1.2. Lubrifianți

Toți lubrifianții trebuie să fie cei recomandați de producătorul vehiculului și trebuie specificați în raportul de încercare.

1.3. Pneuri

Pneurile trebuie să fie de un tip specificat drept echipament original de către producătorul vehiculului și umflate la presiunea recomandată pentru sarcina și viteza de încercare. Presiunile folosite trebuie să fie înscrise în raportul de încercare.

1.4. Măsurarea CO2 și a emisiilor asociate carbonului

1.4.1. Ciclul de încercare este cel descris în apendicele 1 din anexa 4 la Regulamentul nr. 83 în vigoare la data omologării vehiculului.

Calculul emisiilor

Emisiile de gaze poluante sunt calculate cu următoarea ecuație:

(1)

Formula

unde:

Mi	=	emisie masică a poluantului i în grame pe kilometru;
Vmix	=	volumul de gaze de evacuare diluate, exprimat în litri pe încercare și corectat pentru condițiile standard (273,2 K și 101,33 kPa);
Qi	=	densitatea poluantului i în grame pe litru, la temperatura și presiunea normale (273,2 K și 101,33 kPa);
Ci	=	concentrația poluantului i din gazele de evacuare diluate, exprimată în ppm și corectată cu cantitatea de poluanți conținută în aerul pentru diluare. Dacă Ci este exprimat în procente de volum, factorul 10-6 se înlocuiește cu 10-2;
d	=	distanța parcursă în timpul ciclului, exprimată în km.

Determinarea volumului:

1.4.2.2.1. Calculul volumului în cazul unui sistem cu diluare variabilă cu debit constant, controlat cu un orificiu sau tub Venturi. Se înregistrează în mod continuu parametrii care permit cunoașterea debitului volumetric și se calculează volumul total pe durata încercării.

1.4.2.2.2. Calculul volumului în cazul unui sistem cu pompă volumetrică. Volumul gazelor de evacuare diluate măsurat în sisteme cu pompă volumetrică se calculează cu formula:

Formula

unde:

V	=	volumul gazelor de evacuare diluate, exprimat în litri pe încercare (înaintea corectării);
V0	=	volumul de gaze deplasat de pompă în condițiile încercării, exprimat în litri pe rotație;
N	=	numărul de rotații în cursul încercării.

Calculul volumului de gaze de evacuare diluate corectate la condițiile standard. Volumul gazelor de evacuare diluate se corectează pentru condițiile standard cu următoarea formulă:

(2)

Formula

în care:

(2)

Formula

unde:

Pp	=	presiunea absolută la intrarea în pompa volumetrică, în kPa;
Tp	=	temperatura medie a gazelor de evacuare diluate care intră în pompa volumetrică în timpul încercării (K).

Calculul concentrației corectate a poluanților în sacul de prelevare:

(3)

Formula

unde:

Ci	=	concentrația poluantului i în gazele de evacuare diluate, exprimată în ppm sau în % de volum și corectată cu cantitatea de i conținută în aerul de diluare;
Ce	=	concentrația măsurată a poluantului i din gazele de evacuare diluate, exprimată în ppm sau % de volum;
Cd	=	concentrația măsurată a poluantului i din aerul folosit pentru diluție, exprimată în ppm sau % de volum;
DF	=	factorul de diluție,

unde:

factorul de diluție se calculează după cum urmează:

pentru benzină și motorină:

(5a)

Formula

pentru GPL:

(5b)

Formula

pentru GN:

(5c)

Formula

unde:

CCO2	=	concentrația de CO2 din gazele de evacuare diluate conținute în sacul de prelevare, exprimată în procente din volum (% vol);
CHC	=	concentrația de HC din gazele de evacuare diluate conținute în sacul de prelevare, exprimată în ppm echivalent carbon;
CCO	=	concentrația de CO din gazele de evacuare diluate conținute în sacul de prelevare, exprimată în ppm.

Exemplu:

Date:

1.4.2.4.1.1. Condiții ambiante:

Temperatura ambiantă: 23 °C = 296,2 K

Presiunea barometrică: PB = 101,33 kPa

1.4.2.4.1.2. Volumul măsurat și corectat la condițiile normale:

Formula

1.4.2.4.1.3. Valorile concentrațiilor măsurate la analizoare:

	Gaze de evacuare diluate	Aer de diluție
HC (1)	92 ppm	3,0 ppm
CO	470 ppm	0 ppm
CO2	1,6 % vol	0,03 % vol

Calcule

1.4.2.4.2.1. Factor de diluție (DF) [a se vedea formula (5)]:

Formula

Calculul concentrației corectate a poluanților din sacul de prelevare:

HC, emisii masice [a se vedea formulele (4) și (1)]:

(4)

Formula

(1)

Formula

unde:

Formula

CO, emisii masice [a se vedea formula (1)]:

(1)

Formula

unde:

Formula

CO2, emisii masice [a se vedea formula (1)]:

(4)

Formula

și:

Formula

(1)

Formula

Formula Formula

Dispoziții speciale pentru vehiculele cu motor cu aprindere prin comprimare.

Măsurarea HC pentru motoarele cu aprindere prin comprimare.

Pentru determinarea emisiilor masice de HC pentru motoarele cu aprindere prin comprimare, se calculează concentrația medie de HC cu ajutorul formulei următoare:

(7)

Formula

unde:

	=	integrala valorii înregistrate de analizorul FID încălzit pe durata încercării (t2 – t1)
Ce	=	concentrația de HC din eșantionul de gaze de evacuare diluate, calculată pornind de la graficul integralei de HC, exprimată în ppm echivalent carbon.

1.5. Calculul consumului de carburant

1.5.1. Consumurile de carburant se calculează pornind de la emisiile de hidrocarburi, de monoxid de carbon și de dioxid de carbon calculate în conformitate cu punctul 1.4 din anexa 5.

1.5.2. Consumurile de carburant exprimate în litri la 100 km sunt calculate cu ajutorul următoarelor două formule:

(a)	pentru vehiculele echipate cu motor cu aprindere prin scânteie alimentat cu benzină:

(b)

pentru vehiculele echipate cu motor cu aprindere prin scânteie alimentat cu GPL:

În cazul în care compoziția carburantului utilizat pentru încercare este diferită de compoziția considerată pentru calcularea consumului normalizat, la cererea producătorului poate fi aplicat un factor de corecție „cf” după cum urmează:

Factorul de corecție „cf” care poate fi utilizat este determinat astfel:

unde:

nreal

raportul real H/C al carburantului utilizat.

(c)	pentru vehiculele echipate cu motor cu aprindere prin scânteie alimentat cu GN:

(d)

pentru vehiculele echipate cu motor cu aprindere prin compresie:

unde:

FC	=	consumul de carburant în litri la 100 km (în cazul benzinei, GPL sau motorinei) sau în m3 la 100 km (în cazul alimentării cu gaz natural);
HC	=	emisia măsurată de hidrocarburi, în g/km;
CO	=	emisia măsurată de monoxid de carbon, în g/km;
CO2	=	emisia măsurată de dioxid de carbon, în g/km;
D	=	densitatea carburantului de încercare. În cazul carburanților gazoși, este densitatea la 15 °C.

(1) În ppm echivalent de carbon.

ANEXA 6

METODA DE MĂSURARE A CONSUMULUI DE ENERGIE ELECTRICĂ

1. SECVENȚE DE ÎNCERCARE

1.1. Compunere

Secvența de încercare se compune din două părți (a se vedea figura 1):

(a)	un ciclu urban constituit din patru cicluri urbane elementare;

(b)	un ciclu extraurban.

În cazul unei cutii de viteze mecanice cu mai multe viteze, operatorul schimbă raportul de transmisie în funcție de specificațiile date de producător.

În cazul în care vehiculul dispune de mai multe moduri de conducere între care conducătorul poate alege, operatorul selectează pe cel care se potrivește cel mai bine pentru curba de referință.

Figura 1

Secvența de încercare – categoriile de vehicule M1 și N1

1.2. Ciclul urban

Ciclul urban se compune din patru cicluri elementare de 195 secunde fiecare și durează 780 secunde în total.

Ciclul urban elementar este prezentat în figura 2 și în tabelul 1.

Figura 2

Ciclul urban elementar (195 secunde)

Tabelul 1

Ciclul elementar urban

Nr. operației	Tipul de funcționare	Nr. Fazei	Accelerația (m/s2)	Viteza (km/h)	Durata operației (s)	Durata fazei (s)	Timpul total (s)
1	Staționare	1	0,00	0	11	11	11
2	Accelerare	2	1,04	0-15	4	4	15
3	Viteză stabilizată	3	0,00	15	8	8	23
4	Decelerare	4	–0,83	15-0	5	5	28
5	Staționare	5	0,00	0	21	21	49
6	Accelerare	6	0,69	0-15	6	12	55
7	Accelerare		0,79	15-32	6		61
8	Viteză stabilizată	7	0,00	32	24	24	85
9	Decelerare	8	–0,81	32-0	11	11	96
10	Staționare	9	0,00	0	21	21	117
11	Accelerare	10	0,69	0-15	6	26	123
12	Accelerare		0,51	15-35	11		134
13	Accelerare		0,46	35-50	9		143
14	Viteză stabilizată	11	0,00	50	12	12	155
15	Decelerare	12	–0,52	50-35	8	8	163
16	Viteză stabilizată	13	0,00	35	15	15	178
17	Decelerare	14	–0,97	35-0	10	10	188
18	Staționare	15	0,00	0	7	7	195

Recapitulare	Timp (s)	Procentaj
Staționare	60	30,77
Accelerare	42	21,54
Viteză stabilizată	59	30,26
Decelerare	34	17,44
Total	195	100,00

Viteza medie (km/h)	18,77
Timpul de funcționare (s)	195
Distanța teoretică pentru un ciclu urban elementar (m)	1 017
Distanța teoretică pentru patru cicluri elementare (m)	4 067

1.3. Ciclul extraurban

Ciclul extraurban este prezentat în figura 3 și în tabelul 2.

Figura 3

Ciclul extraurban (400 secunde)

Notă: Procedura care trebuie urmată atunci când vehiculul nu îndeplinește prescripțiile referitoare la viteza indicată pe această curbă este precizată la punctul 1.4.

Tabelul 2

Ciclul extraurban

Nr. operației	Tipul de funcționare	Nr. fazei	Accelerația (m/s2)	Viteza (km/h)	Durata operației (s)	Durata fazei (s)	Timpul total (s)
1	Staționare	1	0,00	0	20	20	20
2	Accelerare	2	0,69	0-15	6	41	26
3	Accelerare		0,51	15-35	11		37
4	Accelerare		0,42	35-50	10		47
5	Accelerare		0,40	50-70	14		61
6	Viteză stabilizată	3	0,00	70	50	50	111
7	Decelerare	4	–0,69	70-50	8	8	119
8	Viteză stabilizată	5	0,00	50	69	69	188
9	Accelerare	6	0,43	50-70	13	13	201
10	Viteză stabilizată	7	0,00	70	50	50	251
11	Accelerare	8	0,24	70-100	35	35	286
12	Viteză stabilizată	9	0,00	100	30	30	316
13	Accelerare	10	0,28	100-120	20	20	336
14	Viteză stabilizată	11	0,00	120	10	10	346
15	Decelerare	12	–0,69	120-80	16	34	362
16	Decelerare		1,04	80-50	8		370
17	Decelerare		–1,39	50-0	10		380
18	Staționare	13	0,00	0	20	20	400

Recapitulare	Timp (s)	Procentaj
Staționare	40	10,00
Accelerare	109	27,25
Viteză stabilizată	209	52,25
Decelerare	42	10,50
Total	400	100,00

Viteza medie (km/h)	62,60
Timpul de funcționare (s)	400
Distanța teoretică (m)	6 956

1.4. Toleranțe

Toleranțele sunt indicate în figura 4

Figura 4

Toleranțe pentru viteză

Toleranțele pentru viteză (±2 km/h) și pentru timp (±1 s) sunt combinate geometric în fiecare punct ca în figura 4.

Sub 50 km/h, abaterile de la aceste toleranțe sunt autorizate după cum urmează:

(a)	în momentul schimbării raportului, pentru o durată mai mică de 5 s;

(b)	până la de cinci ori pe oră în alte momente, pentru o durată mai mică de 5 s de fiecare dată.

Timpul total în care nu au fost respectate toleranțele trebuie să fie menționat în raportul de încercare.

Peste 50 km/h, se permite nerespectarea toleranțelor, cu condiția ca pedala de accelerație să fie complet apăsată.

2. METODA DE ÎNCERCARE

2.1. Principiul

Metoda de încercare descrisă în continuare permite să se măsoare consumul de energie al unui vehicul exprimat în Wh/km.

2.2. Parametri, unități și precizia de măsurare

Parametrul	Unitatea	Precizia	Rezoluția
Timpul	s	± 0,1 s	0,1 s
Distanța	m	± 0,1 %	1 m
Temperatura	°C	± 1 °C	1 °C
Viteza	km/h	± 1 %	0,2 km/h
Masa	kg	± 0,5 %	1 kg
Energia	Wh	± 0,2 %	Clasa 0,2 s conform CEI 687
CEI = Comisia Electrotehnică Internațională.

2.3. Vehiculul

Starea vehiculului

2.3.1.1. Pneurile vehiculului trebuie să fie umflate la presiunea specificată de producător atunci când se află la temperatura ambiantă.

2.3.1.2. Viscozitatea lubrifianților folosiți pentru părțile mecanice mobile trebuie să fie conformă cu specificațiile producătorului vehiculului.

2.3.1.3. Echipamentele de iluminare și semnalizare și dispozitivele auxiliare trebuie să fie întrerupte, cu excepția celor necesare efectuării încercărilor și pentru mersul obișnuit al vehiculului în plină zi.

2.3.1.4. Toate sistemele de acumulare de energie disponibile pentru altă utilizare decât tracțiunea (electrică, hidraulică, pneumatică etc.) trebuie să fie încărcate la nivelul lor maxim specificat de producător.

2.3.1.5. Dacă bateriile se folosesc la o temperatură superioară temperaturii ambiante, operatorul trebuie să urmărească metoda recomandată de producător pentru menținerea temperaturii bateriei în domeniul de funcționare normal.

Reprezentantul producătorului trebuie să poată certifica faptul că sistemul de reglare termică a bateriei nu este deteriorat sau în stare de nefuncționare.

2.3.1.6. Vehiculul trebuie să fi parcurs cel puțin 300 km în timpul a 7 zile precedente încercării cu bateriile care sunt instalate în timpul încercării vehiculului.

2.4. Modalități de realizare a încercării

Toate încercările se efectuează la o temperatură ambiantă situată între 20 °C și 30 °C.

Metodele de încercare includ următoarele patru faze:

(a)	încărcarea inițială a bateriei;

(b)	două executări ale ciclului constituit din patru cicluri urbane elementare și dintr-un ciclu extraurban;

(c)	încărcarea bateriei;

(d)	calculul consumului de energie electrică.

În cazul în care vehiculul trebuie să fie deplasat între faze, el este împins până în zona de încercare următoare (fără încărcare prin recuperare).

Încărcarea inițială a bateriei

Încărcarea bateriei cuprinde următoarele faze:

2.4.1.1. Descărcarea bateriei

Procedura începe cu descărcarea bateriei vehiculului prin rulare (pe pista de încercare, pe standul cu rulouri etc.) la o viteză stabilizată care reprezintă 70 % + 5 % din viteza maximă a vehiculului într-un interval de 30 minute.

Descărcarea se oprește:

(a)	atunci când vehiculul nu mai poate rula cu o viteză de 65 % din viteza maximă într-un interval de 30 minute sau

(b)	atunci când instrumentele de bord, de serie, semnalează conducătorului necesitatea opririi vehiculului sau

(c)	atunci când a fost parcursă distanța de 100 km.

Încărcare normală nocturnă

Bateria se supune următoarei proceduri de încărcare:

2.4.1.2.1. Procedura normală de încărcare nocturnă

Încărcarea este realizată:

(a)	cu încărcător de bord, dacă vehiculul este echipat cu acest dispozitiv;

(b)	cu un dispozitiv de încărcare exterior recomandat de producător, conectat la o priză de curent dintr-un model recomandat de fabricant;

(c)	la o temperatură ambiantă cuprinsă între 20 °C și 30 °C.

Procedura exclude toate tipurile de încărcare speciale care ar putea fi cuplate automat sau manual, de exemplu, încărcări de egalizare sau încărcarea de serviciu.

Producătorul trebuie să poată certifica faptul că nu a fost executată nici o procedură de încărcare specială în timpul încercării.

2.4.1.2.2. Criteriul pentru terminarea încărcării

Criteriul pentru terminarea încărcării corespunde unui timp de încărcare de 12 ore, cu excepția cazului în care instrumentele de serie indică cu claritate conducătorului că bateria nu este încă complet încărcată.

În acest caz,

Formula

2.4.1.2.3. Baterie complet încărcată

Baterie care a fost supusă procedurii de încărcare nocturnă pentru o durată de timp corespunzătoare criteriului de sfârșit de încărcare.

2.4.2. Realizarea ciclului și măsurarea distanței

Timpul de încărcare t0 (fișă deconectată) este înregistrat.

Standul cu rulouri se reglează în conformitate cu metoda indicată în Apendicele 1 al prezentei anexe.

În cele patru ore care urmează după atingerea timpului t0, ciclul constituit din patru cicluri urbane elementare și dintr-un ciclu extraurban se realizează de două ori pe standul cu rulouri, (distanța de încercare: 22 km; durata încercării: 40 minute).

Se înregistrează distanța D parcursă, în km.

2.4.3. Încărcarea bateriei

Vehiculul se conectează la rețea în următoarele 30 minute care urmează terminării ciclului constituit din patru cicluri urbane elementare și dintr-un ciclu extraurban, executat de două ori.

Vehiculul se supune procedurii de încărcare normale nocturne (a se vedea punctul 2.4.1.2 de mai sus).

Aparatul de măsurare a consumului de energie, plasat între priza rețelei și dispozitivul de încărcare al vehiculului, măsoară energia de încărcare E furnizată de rețea, precum și durata de încărcare.

Încărcarea este oprită după 24 de ore de la terminarea încărcării precedente (t0).

Notă: În caz de întrerupere a alimentării, intervalul de 24 ore se prelungește cu durata întreruperii. Validitatea încărcării este determinată prin acord între serviciile tehnice ale laboratorului însărcinat cu omologarea și producătorul vehiculului.

2.4.4. Calculul consumului de energie electrică

Valorile măsurate pentru energia E, în Wh, și timpul de încărcare sunt înregistrate în raportul de încercare.

Consumul de energie electrică c se definește prin următoarea formulă:

Formula (exprimat în Wh/km și rotunjit la numărul întreg cel mai apropiat),

unde D = distanța parcursă (km).

Apendicele 1

Determinarea rezistenței totale la înaintare a unui vehicul și etalonarea standului dinamometric

1. INTRODUCERE

Prezentul apendice are drept obiect definirea metodei de măsurare a rezistenței totale la înaintare a unui vehicul cu o precizie statistică de ± 4 % la viteză stabilizată și simularea pe un stand dinamometric cu o precizie de ± 5 % a acestei rezistențe măsurate.

2. CARACTERISTICILE PISTEI

Pista de încercare trebuie să fie plană, rectilinie și fără obstacole sau apărători de vânt care ar afecta variabilitatea măsurării rezistenței la înaintare.

Panta longitudinală a pistei de încercare nu trebuie să depășească ± 2 %. Această pantă se definește ca raport între diferența de altitudine între cele două extremități ale pistei de încercare și lungimea totală a pistei. În plus, înclinarea locală între două puncte situate la 3 m unul de altul nu trebuie să se abată cu mai mult de ± 0,5 % de la această pantă longitudinală.

Bombamentul transversal maxim al pistei de încercare trebuie să fie mai mic sau egal cu 1,5 %.

3. CONDIȚII ATMOSFERICE

3.1. Vânt

În timpul încercării, viteza medie a vântului trebuie să fie mai mică de 3 m/s, cu rafale care nu depășesc 5 m/s. În plus, componenta vântului transversală pe drum trebuie să fie mai mică de 2 m/s. Viteza vântului trebuie măsurată la o înălțime de 0,7 m deasupra pistei.

3.2. Umiditate

Pista trebuie să fie uscată.

3.3. Condiții de referință

Presiunea atmosferică:	H0 = 100 kPa
Temperatura:	T0 = 293 K (20 °C)
Densitatea aerului:	d0 = 1,189 kg/m3

Densitatea aerului

3.3.1.1. Densitatea aerului în momentul încercării, calculată după cum se indică la punctul 3.3.1.2 de mai jos, nu trebuie să se abată cu mai mult de 7,5 % de la densitatea aerului în condițiile de referință.

3.3.1.2. Densitatea aerului se calculează cu formula:

Formula

unde:

dT	=	este densitatea aerului în timpul încercării (kg/m3);
d0	=	este densitatea aerului în condițiile de referință (kg/m3);
HT	=	este presiunea atmosferică totală în timpul încercării (kPa);
TT	=	este temperatura absolută în timpul încercării (K).

Condiții ambiante

3.3.2.1. Temperatura ambiantă trebuie să fie cuprinsă între 5 °C (278 K) și 35 °C (308 K), iar presiunea barometrică între 91 kPa și 104 kPa. Umiditatea relativă trebuie să fie mai mică de 95 %.

3.3.2.2. Totuși, cu acordul producătorului, încercările pot fi efectuate la temperaturi ambiante mai joase, mergând până la 1 °C. În acest caz, trebuie aplicat factorul de corecție calculat pentru 5 °C.

4. PREGĂTIREA VEHICULULUI

4.1. Rodajul

Vehiculul trebuie să fie în stare normală de mers și reglat corect și să fi fost rodat cel puțin 300 km. Pneurile se rodează în același timp cu vehiculul sau trebuie să prezinte o adâncime a profilului cuprinsă între 90 % și 50 % din valoarea inițială.

4.2. Verificări

Se verifică dacă vehicul este conform cu specificațiile producătorului pentru utilizarea avută în vedere, în următoarele puncte: roți, jante, pneuri (marcă, tip, presiune), geometria axei față, reglajul frânelor (suprimarea frecărilor parazite), ungerea axelor față și spate, reglajul suspensiei și garda la sol a vehiculului etc. Se verifică dacă nu există frânare electrică atunci când vehiculul se află cu schimbătorul de viteze la punctul mort.

4.3. Pregătiri pentru încercare

4.3.1. Se încarcă vehiculul până la valoarea masei de încercare, inclusiv conducătorul și echipamentul de măsurare, repartizată uniform în volumele de încărcare.

4.3.2. Ferestrele vehiculului trebuie să fie închise. Toate capacele pentru sistemele de aer condiționat sau faruri trebuie să se afle în poziție închisă.

4.3.3. Vehiculul trebuie să fie curat.

4.3.4. Imediat înaintea încercării, vehiculul trebuie să fie adus la temperatura normală de funcționare într-un mod corespunzător.

5. VITEZA SPECIFICATĂ V

Viteza specificată este necesară pentru determinarea rezistenței la înaintare la viteza de referință după curba de rezistență la înaintare. Pentru determinarea rezistenței la înaintare în funcție de viteza vehiculului în vecinătatea vitezei de referință V0, se măsoară această rezistență la viteza specificată V. Se măsoară cel puțin în patru sau cinci puncte ce indică vitezele specificate în același timp cu vitezele de referință.

Tabelul 1 indică vitezele specificate în conformitate cu categoria vehiculului. Asteriscul (*) indică viteza de referință din tabel.

Tabelul 1

Categoria Vmax	Viteze specificate (km/h)
> 130	120 (1)	100	80 (*)	60	40	20
130-100	90	80 (*)	60	40	20	—
100-70	60	50 (*)	40	30	20	—
< 70	50 (1)	40 (*)	30	20	—	—

6. VARIAȚIA ENERGIEI ÎN TIMPUL DECELERĂRII LA PUNCTUL MORT

6.1. Determinarea rezistenței totale la înaintare

6.1.1. Echipamentul de măsurare și precizia

Marja de eroare a aparaturii de măsurare trebuie să fie mai mică de 0,1 s pentru măsurarea timpului și de + 0,5 km/h pentru măsurarea vitezei.

Metoda de încercare

6.1.2.1. Se accelerează vehiculul până la o viteză cu 5 km/h mai mare decât viteza la care a început măsurarea.

6.1.2.2. Se aduce cutia de viteze la punctul mort sau se decuplează alimentarea cu energie electrică.

6.1.2.3. Se măsoară timpul t1 de decelerare a vehiculului de la viteza: V2 = V + ΔV km/h la V1 = V – ΔV km/h,

unde:

ΔV ≤ 5 km/h pentru o viteză nominală ≤ 50 km/h și

ΔV ≤ 10 km/h pentru o viteză nominală > 50 km/h

6.1.2.4. Se execută aceeași încercare în celălalt sens, și se determină t2.

6.1.2.5. Se calculează media celor doi timpi t1 și t2, notată T1.

6.1.2.6. Se repetă aceste încercări până când precizia statistică (p) a mediei

Formula

este egală sau mai mică de 4 % (p ≤ 4 %).

Precizia statistică (p) se definește prin:

Formula

unde:

este coeficientul indicat în tabelul de mai jos

este abaterea-tip:

Formula

este numărul de încercări

n	4	5	6	7	8	9	10
t	3,2	2,8	2,6	2,5	2,4	2,3	2,3
	1,6	1,25	1,06	0,94	0,85	0,77	0,73

6.1.2.7. Calculul forței de rezistență la înaintare

Forța F de rezistență la înaintare la viteza specificată V se calculează după cum urmează:

Formula

unde:

MHP	=	este masa de încercare,
Mr	=	este masa de inerție echivalentă a tuturor roților și a tuturor elementelor vehiculului care se rotesc cu roțile în timpul decelerării cu schimbătorul de viteze la punctul mort. Mr trebuie să fie măsurată sau calculată într-un mod corespunzător.

6.1.2.8. Se corectează rezistența la înaintare determinată pe pistă pentru a o aduce la condițiile ambiante de referință, în modul următor:

Formula

unde:

RR	=	este rezistența totală de înaintare la viteza V;
RAERO	=	este rezistența aerodinamică la viteza V;
RT	=	este rezistența totală la înaintare = RR + RAERO;
KR	=	este factorul de corecție cu temperatura a rezistenței totale la înaintare, el trebuie să fie luat egal cu 3,6 × 10-3/°C;
t	=	este temperatura ambiantă în timpul încercării, în °C;
t0	=	este temperatura ambiantă de referință = 20 °C;
dt	=	este densitatea aerului în condițiile de încercare;
d0	=	este densitatea aerului în condițiile de referință (20 °C; 100 kPa) = 1,189 kg/m3.

Rapoartele RR/RT și RAERO/RT sunt indicate de producătorul vehiculului pe baza datelor disponibile în mod normal în întreprindere.

În cazul în care aceste rapoarte nu sunt disponibile, se poate folosi, cu acordul producătorului vehiculului și al serviciilor tehnice, raportul dintre rezistența totală la înaintare și rezistența totală obținută cu formula următoare:

Formula

unde:

MHP

este masa de încercare în kg

iar a și b sunt coeficienții care corespund fiecărei viteze, definiți astfel:

V (km/h)	a	b
20	7,24·10-5	0,82
30	1,25·10-4	0,67
40	1,59·10-4	0,54
50	1,86·10-4	0,42
90	1,71·10-4	0,21
120	1,57·10-4	0,14

6.2. Reglarea standului dinamometric

Scopul acestei operații este de a simula pe standul dinamometric rezistența totală la înaintarea la o viteză dată.

6.2.1. Echipamentul de măsurare și precizia

Aparatura de măsurare trebuie să fie similară cu cea care se folosește pentru încercarea pe pistă.

Metoda de încercare

6.2.2.1. Se instalează vehiculul pe standul dinamometric.

6.2.2.2. Se umflă pneurile roților motoare la presiunea cerută (la rece) pentru standul dinamometric cu rulouri.

6.2.2.3. Se reglează masa de inerție echivalentă a standului dinamometric cu rulouri în conformitate cu Tabelul 2.

Tabelul 2

Masa de încercare a vehiculului MHP (kg)	Masa de inerție echivalentă I (kg)
MHP ≤ 480	455
480 < MHP ≤ 540	510
540 < MHP ≤ 595	570
595 < MHP ≤ 650	625
650 < MHP ≤ 710	680
710 < MHP ≤ 765	740
765 < MHP ≤ 850	800
850 < MHP ≤ 965	910
965 < MHP ≤ 1 080	1 020
1 080 < MHP ≤ 1 190	1 130
1 190 < MHP ≤ 1 305	1 250
1 305 < MHP ≤ 1 420	1 360
1 420 < MHP ≤ 1 530	1 470
1 530 < MHP ≤ 1 640	1 590
1 640 < MHP ≤ 1 760	1 700
1 760 < MHP ≤ 1 870	1 810
1 870 < MHP ≤ 1 980	1 930
1 980 < MHP ≤ 2 100	2 040
2 100 < MHP ≤ 2 210	2 150
2 210 < MHP ≤ 2 380	2 270
2 380 < MHP ≤ 2 610	2 270
2 610 < MHP	2 270

6.2.2.4. Se aduc vehiculul și standul la temperatura de funcționare stabilizată, în scopul reproducerii aproximative a condițiilor de rulare pe drum.

6.2.2.5. Se execută operațiile descrise la punctul 6.1.2, cu excepția punctelor 6.1.2.4 și 6.1.2.5, înlocuind MHP cu I și Mr cu Mrm în formula de la punctul 6.1.2.7.

6.2.2.6. Se reglează frâna astfel încât să se reproducă rezistența la înaintare corectată de la punctul 6.1.2.8 (jumătate din sarcina utilă) și se ține cont de diferența dintre masa vehiculului pe pistă și masa de inerție echivalentă (I) utilizată pentru încercare. În acest scop, este suficient să se calculeze timpul mediu corectat de decelerare cu maneta schimbătorului de viteze la punctul mort de la V2 la V1 și să se reproducă această valoare pe standul dinamometric prin aplicarea următoarei relații:

Formula

unde:

I	=	este masa de inerție echivalentă a volantului standului dinamometric cu rulouri.
Mrm	=	este masa de inerție echivalentă a roților motoare și a elementelor vehiculului care se rotesc cu roțile în timpul decelerării cu maneta schimbătorului de viteze la punctul mort. Mrm trebuie măsurată sau calculată în mod corespunzător.

6.2.2.7. Puterea absorbită de stand Pa trebuie să fie determinată în vederea reproducerii aceleiași rezistențe totale la înaintare pentru același vehicul în zile diferite sau pe standuri dinamometrice cu rulouri diferite, dar de același tip.

(1) Pentru un vehicul care poate atinge această viteză.

ANEXA 7

METODA DE MĂSURARE A AUTONOMIEI VEHICULELOR ECHIPATE CU O REȚEA DE TRACȚIUNE ELECTRICĂ

1. MĂSURAREA AUTONOMIEI

Metoda de încercare descrisă în continuare permite măsurarea autonomiei vehiculelor echipate cu rețea de tracțiune electrică (exprimată în km).

2. PARAMETRI, UNITĂȚI ȘI PRECIZIA MĂSURĂRILOR

Parametrii, unitățile și precizia măsurărilor trebuie să fie în conformitate cu tabelul următor:

Parametrul	Unitatea	Precizia	Rezoluția
Timpul	s	± 0,1 s	0,1 s
Distanța	m	± 0,1 %	1 m
Temperatura	°C	± 1 °C	1 °C
Viteza	km/h	± 1 %	0,2 km/h
Masa	kg	± 0,5 %	1 kg

3. CONDIȚII DE ÎNCERCARE

3.1. Starea vehiculului

3.1.1. Pneurile vehiculului trebuie să fie umflate la presiunea specificată de producător atunci când se găsesc la temperatura ambiantă.

3.1.2. Viscozitatea lubrifianților folosiți pentru părțile mecanice mobile trebuie să fie conformă cu specificația producătorului.

3.1.3. Dispozitivele de iluminare, de semnalizare și dispozitivele auxiliare trebuie să fie scoase din funcțiune, cu excepția celor necesare efectuării încercărilor și mersului obișnuit al vehiculului în plină zi.

3.1.4. Toate sistemele de acumulare de energie disponibile pentru o altă utilizare decât tracțiunea (electrică, hidraulică, pneumatică etc.) trebuie să fie încărcate la nivelul lor maxim specificat de producător.

3.1.5. Dacă bateriile sunt folosite la o temperatură mai mare decât temperatura mediului ambiant, operatorul trebuie să urmeze metoda recomandată de producător pentru menținerea temperaturii bateriei în domeniul de funcționare normal.

Reprezentantul producătorului trebuie să poată certifica faptul că sistemul de reglare termică a bateriei nu este deteriorat sau în stare de nefuncționare.

3.1.6. Vehiculul trebuie să fi parcurs cel puțin 300 km în cursul celor șapte zile precedente încercării, cu bateriile care sunt instalate în timpul încercării.

3.2. Condiții climatice

Pentru încercările realizate în exterior, temperatura ambiantă trebuie să fie cuprinsă între 5 °C și 32 °C.

Încercările în incintă trebuie să fie efectuate la o temperatură cuprinsă între 20 °C și 30 °C.

4. METODA DE ÎNCERCARE

Metoda de încercare cuprinde următoarele etape:

(a)	încărcarea inițială a bateriei;

(b)	realizarea ciclului și măsurarea autonomiei.

În cazul în care este necesar să se deplaseze vehiculul între etape, acesta va fi împins până în următoarea zonă de încercare (fără reîncărcare prin recuperare).

4.1. Încărcarea inițială a bateriei

Încărcarea bateriei cuprinde următoarele proceduri:

Notă: Prin „încărcarea inițială a bateriei” se înțelege prima încărcare a bateriei efectuată la omologarea vehiculului. În cazul în care se efectuează consecutiv mai multe încercări sau măsurători combinate, prima încărcare efectuată trebuie să fie o „încărcare inițială” și apoi pot fi efectuate „încărcări normale de noapte”.

4.1.1. Descărcarea bateriei

Procedura începe cu descărcarea bateriei vehiculului prin rulare (pe pista de încercare, pe standul dinamometric cu rulouri etc.) la o viteză stabilizată care reprezintă 70 % ± 5 % din viteza maximă a vehiculului într-un interval de 30 minute.

Descărcarea se oprește:

(a)	atunci când vehiculul nu mai poate rula cu o viteză de 65 % din viteza maximă într-un interval de 30 minute sau

(b)	atunci când instrumentele de bord, de serie, indică conducătorului necesitatea opririi vehiculului sau

(c)	atunci când a fost parcursă distanța de 100 km.

4.1.2. Încărcare normală nocturnă

Bateria trebuie încărcată în conformitate cu procedura de încărcare de noapte timp de maximum 12 ore (a se vedea punctul 2.4.1.2.1 din anexa 6).

4.2. Realizarea ciclului și măsurarea autonomiei

Secvența de încercare definită la punctul 1.1 din anexa 6 este realizată pe un stand dinamometric cu rulouri reglat în modul prescris în apendicele 1 al anexei 6, până când se atinge criteriul de terminare a încercării.

Criteriul de terminare a încercării este atins atunci când vehiculul nu mai este în măsură să „urmărească” curba de viteză până la 50 km/h, sau atunci când instrumentele de bord standard semnalează conducătorului faptul că este necesar să oprească vehiculul.

Apoi se încetinește vehiculul la 5 km/h, eliberând pedala de accelerație, dar fără a atinge pedala de frână, apoi se oprește prin frânare.

La o viteză mai mare de 50 km/h, atunci când vehiculul nu realizează accelerația sau viteza cerută pentru ciclul de încercare, se menține pedala de accelerație complet apăsată până când curba este atinsă din nou.

Pentru a ține seama de necesitățile fiziologice, se autorizează până la trei întreruperi cu o durată totală maximă de 15 minute între secvențele încercării.

La sfârșitul încercării, mărimea D a distanței parcurse, în km, rotunjită la numărul întreg cel mai apropiat, reprezintă autonomia vehiculului electric.

ANEXA 8

METODA DE ÎNCERCARE PENTRU CONTROLUL EMISIILOR LA UN VEHICUL ECHIPAT CU UN DISPOZITIV CU REGENERARE PERIODICĂ

1. INTRODUCERE

1.1. Prezenta anexă stabilește prescripțiile specifice aplicabile la omologarea unui tip de vehicul echipat cu un dispozitiv cu regenerare periodică, astfel cum este definit la punctul 2.11 din prezentul regulament.

2. DOMENIUL DE APLICARE ȘI EXTINDEREA OMOLOGĂRII DE TIP

2.1. Familii de vehicule echipate cu dispozitive cu regenerare periodică

Metoda de încercare se aplică vehiculelor echipate cu dispozitive cu regenerare periodică, astfel cum sunt definite la punctul 2.11 din prezentul regulament. În scopul prezentei anexe, pot fi stabilite familii de vehicule. În consecință, tipurile de vehicule echipate cu dispozitive cu regenerare ai căror parametri enumerați mai jos sunt identici sau se situează în limitele de toleranță indicate trebuie să fie considerate ca aparținând aceleiași familii în ceea ce privește măsurările specifice dispozitivelor cu regenerare periodică definite.

2.1.1. Parametri identici:

Motorul:

(a)	număr de cilindri;

(b)	cilindree (± 15 %);

(c)	numărul de supape;

(d)	tipul de alimentare cu carburant;

(e)	procedeul de ardere (2 timpi, 4 timpi, rotativ).

Dispozitivul cu regenerare periodică (catalizator, filtru pentru particule):

(a)	configurație (tip de carcasă, tipul metalului prețios, tipul substratului, densitate celulară);

(b)	tip și principiu de funcționare;

(c)	sistemul de aditivi și dozajul;

(d)	volumul (± 10 %);

(e)	amplasare (temperatură ± 50 °C la 120 km/h sau temperatura maximă mai puțin 5 % la presiunea maximă).

2.2. Tipuri de vehicule cu mase de referință diferite

Coeficientul Ki din prezenta anexă, determinat la omologarea tipului de vehicul echipat cu un dispozitiv cu regenerare periodică, astfel cum este definit la punctul 2.11 din prezentul regulament, poate fi extins și la alte vehicule din aceeași familie, a căror masă de referință se situează în limitele celor două clase de inerție echivalente superioare sau în oricare clasă de inerție echivalentă inferioară.

2.3. În loc de a aplica metoda definită în punctul următor, se poate utiliza o valoare fixă de 1,05 pentru Ki, dacă serviciul tehnic consideră că această valoare nu trebuie să fie depășită.

3. METODA DE ÎNCERCARE

Vehiculul poate fi prevăzut cu un întrerupător care poate împiedica sau permite realizarea fazei de regenerare, cu condiția ca această operație să nu influențeze reglajele originale ale motorului. Acest întrerupător trebuie să fie utilizat numai pentru a împiedica realizarea fazei de regenerare în timpul fazei de ancrasare a dispozitivului de epurare și în timpul ciclurilor de condiționare. Totuși, el nu trebuie să fie utilizat în timpul măsurării emisiilor în cursul fazei de regenerare; în acest caz, încercarea pentru emisii trebuie să fie efectuată cu modulul de comandă de origine, nemodificat.

3.1. Măsurarea emisiilor de CO2 și a consumului de carburant între două cicluri în care are loc o regenerare

3.1.1. Emisiile medii de CO2 și consumul mediu de carburant între fazele de regenerare și în timpul fazei de ancrasare a dispozitivului de epurare trebuie să fie determinate din media aritmetică a mai multor cicluri de încercare de tipul I sau cicluri de încercare echivalente pe standul pentru motoare, efectuate la intervale aproximativ echidistante (dacă nu există mai mult de două). Producătorul poate, de asemenea, furniza date care să probeze că emisiile de CO2 și consumul de carburant rămân constante (± 4 %) între fazele de regenerare. În acest caz, se pot lua drept rezultat emisiile de CO2 și consumul de carburant măsurate la încercarea normală de tip I. În oricare alt caz, trebuie să se efectueze măsurări ale emisiilor cel puțin în timpul celor două cicluri ale încercării de tip I sau unor cicluri echivalente pe standul pentru motoare, unul imediat după regenerare (înaintea unei noi faze de ancrasare) și altul cât mai apropiat posibil de începerea fazei de regenerare. Toate măsurările de emisii și toate calculele trebuie să fie efectuate în conformitate cu punctele 1.4.3 și 1.5 din anexa 5.

3.1.2. Operația de ancrasare și determinarea coeficientului Ki trebuie să se efectueze în timpul unui ciclu de funcționare de tip I pe standul dinamometric cu rulouri sau pe standul pentru motoare cu un ciclu de încercare echivalent. Aceste cicluri pot fi efectuate continuu (adică fără oprirea motorului între cicluri). După un anumit număr de cicluri complete, vehiculul poate fi scos de pe standul dinamometric cu rulouri și încercarea poate fi reluată ulterior.

3.1.3. Numărul de cicluri (D) între două cicluri în care are loc o regenerare, numărul de cicluri în timpul cărora are loc măsurarea emisiilor (n) și fiecare măsurare a emisiilor (M′sij) vor fi raportate la punctele 1.2.11.2.1.10.1 până la 1.2.11.2.1.10.4 sau 1.2.11.2.5.4.1 până la 1.2.11.2.5.4.4 din anexa 1, după caz.

3.2. Măsurarea emisiilor de CO2 și a consumului de carburant în timpul fazei de regenerare

3.2.1. Pregătirea vehiculului, dacă este necesar, pentru măsurarea emisiilor în timpul fazei de regenerare poate fi efectuată cu ajutorul ciclurilor în conformitate cu punctul 5.3 din anexa 4 la Regulamentul nr. 83 sau a ciclurilor de încercare echivalente pe standul pentru motoare, în conformitate cu metoda aleasă pentru faza de ancrasare descrisă la punctul 3.1.2.

3.2.2. Condițiile privind încercarea și vehiculul enunțate în anexa 5, se vor aplica înainte ca prima încercare pentru emisii valabilă să fie efectuată.

O fază de regenerare nu trebuie să se producă în timpul pregătirii vehiculului. Acest lucru se poate obține prin una dintre metodele următoare:

3.2.3.1. un dispozitiv cu regenerare „fals” sau un dispozitiv parțial poate fi instalat pentru ciclurile de condiționare;

3.2.3.2. poate fi aleasă o altă metodă, prin acord între producător și autoritatea de omologare.

3.2.4. Se efectuează o încercare pentru gazele de eșapament în timpul demarajului la rece care include o fază de regenerare, în conformitate cu ciclul de încercare de tip I sau unui ciclu de încercare echivalent pe standul pentru motoare. În cazul în care încercările pentru emisii între două cicluri în care se produce o fază de regenerare au fost executate pe un stand pentru motoare, încercarea pentru emisii care include o fază de regenerare trebuie să fie efectuată, de asemenea, pe un stand pentru motoare.

3.2.5. În cazul în care procesul de regenerare ocupă mai mult de un ciclu de încercare, unul dintre noile cicluri de încercare complete trebuie executat imediat, fără oprirea motorului, până la terminarea procesului complet de regenerare (fiecare ciclu trebuie să fie complet). Decalajul între două cicluri, pentru schimbarea filtrului de particule, de exemplu, trebuie să fie cât mai scurt posibil. Motorul trebuie să fie oprit în această perioadă.

3.2.6. Valorile emisiilor de CO2 și ale consumului de carburant (Mri) în timpul procesului de regenerare sunt calculate în conformitate cu punctele 1.4.3 și 1.5 din anexa 5. Numărul de cicluri de funcționare (d) pentru o regenerare completă trebuie să fie înregistrat.

3.3. Calculul emisiilor de CO2 și al consumului de carburant combinate

Formula

unde, pentru fiecare emisie de CO2 și consum de carburant considerate:

M′sij	=	emisiile masice de CO2 în g/km și consumul de carburant în l/100 km în partea (i) a ciclului de funcționare (sau ciclului echivalent pe standul pentru motoare) fără regenerare;
M′rij	=	emisiile masice de CO2 în g/km și consumul de carburant în l/100 km în partea (i) a ciclului de funcționare (sau ciclului echivalent pe standul de încercare pentru motoare) în timpul procesului de regenerare. (Dacă n > 1, prima încercare de tipul I este efectuată la rece și ciclurile următoare la cald.);
Msi	=	emisiile masice medii de CO2 în g/km și consumul mediu de carburant în l/100 km în partea (i) a ciclului de funcționare fără regenerare;
Mri	=	emisiile masice medii de CO2 în g/km și consumul mediu de carburant în l/100 km în partea (i) a ciclului de funcționare în timpul regenerării;
Mpi	=	emisiile masice medii de CO2 în g/km și consumul mediu de carburant în l/100 km;
N	=	numărul de puncte de încercare la care se efectuează măsurările emisiilor (cicluri de încercare de tipul I sau cicluri echivalente pe standul de încercare pentru motoare) între două cicluri în care se produce o regenerare, ≥ 2;
d	=	numărul de cicluri de funcționare ocupate de regenerare;
D	=	numărul de cicluri de funcționare între două cicluri în care se produce o regenerare.

Figura 1 ilustrează metoda folosită, cu parametrii măsurați.

Figura 1

Parametrii măsurați în timpul încercărilor pentru emisiile de CO și consumului de carburant în timpul și între ciclurile în care are loc o regenerare (exemplu: emisiile în timpul perioadei „D” pot fi mărite sau micșorate)

3.4. Calculul coeficientului de regenerare K pentru fiecare emisie de CO2 și fiecare consum de carburant luate în considerare

Formula

Rezultatele Msi, Mpi și Ki trebuie să fie înregistrate în raportul de încercări eliberat de către serviciul tehnic.

Ki poate fi determinat după efectuarea unei singure secvențe.

11/Volumul 83

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

238

42005X1216(01)

L 330/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

Regulamentul nr. 25 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Prescripții uniforme referitoare la omologarea rezemătorilor de cap încorporate sau neîncorporate în scaunele vehiculelor (1)

1. DOMENIUL DE APLICARE

1.1. Prezentul regulament se aplică dispozitivelor „rezemătoare de cap” conforme unuia dintre tipurile definite la punctul 2.2 de mai jos (2).

1.1.1. Nu se aplică dispozitivelor de reazem pentru cap care pot fi fixate la strapontine sau scaunele orientate cu fața spre lateral sau spre înapoi.

1.1.2. Se aplică spătarelor propriu-zise atunci când aceste spătare sunt concepute astfel încât să îndeplinească funcțiile rezemătoarei de cap, astfel cum sunt definite la punctul 2.2 de mai jos.

2. DEFINIȚII

În sensul prezentului regulament, se înțelege:

prin „tip de vehicul”, autovehiculele care nu prezintă diferențe esențiale între ele, aceste diferențe putând să se refere mai ales la următoarele puncte:

2.1.1. formele și dimensiunile interioare ale caroseriei care constituie habitaclul;

2.1.2. tipurile și dimensiunile scaunelor;

2.1.3. tipul și dimensiunile prinderii rezemătorii de cap și a zonei corespunzătoare a structurii, în cazul în care rezemătoarea de cap este ancorată direct de structura vehiculului;

prin „rezemătoare de cap”, un dispozitiv a cărui funcție este de a limita deplasarea spre înapoi a capului unui ocupant adult față de trunchi, pentru a reduce, în caz de accident, riscul de rănire a zonei cervicale a coloanei vertebrale a acestui ocupant;

2.2.1. prin „rezemătoare de cap integrată”, o rezemătoare formată din partea superioară a spătarului scaunului. Rezemătorile de cap corespunzătoare definițiilor de la punctele 2.2.2 și 2.2.3 de mai jos, dar care nu pot fi detașate de scaun sau de structura vehiculului decât cu ajutorul sculelor sau după retragerea parțială sau totală a îmbrăcămintei scaunului, corespund prezentei definiții;

2.2.2. prin „rezemătoare de cap detașabilă”, o rezemătoare de cap constituită dintr-un element care se poate separa de scaun, concepută pentru a fi montată și menținută rigid în structura spătarului;

2.2.3. prin „rezemătoare de cap separată”, o rezemătoare de cap formată dintr-un element separat de scaun, concepută pentru a fi montată și/sau menținută rigid în structura vehiculului;

2.3. prin „tip de scaun”, scaunele de aceeași dimensiune, cu același schelet și aceeași capitonare, dar care pot avea finisaje sau colorit diferite;

2.4. prin „tip de rezemătoare de cap”, rezemători de cap de aceleași dimensiuni, cu același schelet și aceeași capitonare, dar care pot avea finisaje, colorit sau îmbrăcăminte diferite;

2.5. prin „punct de referință al scaunului”, (punctul H) (a se vedea anexa 3 la prezentul regulament) urma, într-un plan vertical longitudinal, în raport cu scaunul, a axei teoretice de rotație existente între piciorul și trunchiul unui corp uman, reprezentat de un manechin;

2.6. prin „linie de referință”, fie pe un manechin de încercare având a cincizecea parte din greutatea și dimensiunile unui adult de sex masculin corespunzător, fie pe un manechin de încercare având caracteristici identice, o dreaptă care trece prin punctul de articulație al piciorului la bazin și punctul de articulație al gâtului la trunchi. Pe manechinul reprodus în anexa 3 la prezentul regulament pentru determinarea punctului H al scaunului, linia de referință este cea indicată în figura 1 a apendicelui la prezenta anexă;

2.7. prin „linia capului”, o dreaptă care trece prin centrul de greutate al capului și articulația gâtului la trunchi. În poziție de repaus a capului, linia capului este situată în prelungirea liniei de referință;

2.8. prin „strapontină”, un scaun auxiliar destinat unei utilizări ocazionale și ținut în mod normal strâns;

prin „dispozitiv de reglare”, dispozitivul care permite să se regleze scaunul sau părțile sale într-o poziție adaptată la morfologia ocupantului șezând.

Acest dispozitiv de reglare poate permite, în special:

2.9.1. o deplasare longitudinală;

2.9.2. o deplasare în înălțime;

2.9.3. o deplasare unghiulară;

2.10. „dispozitiv de deplasare”, un dispozitiv care permite o translație sau o rotație, fără poziție intermediară fixă, a scaunului sau a uneia dintre părțile sale, pentru a facilita accesul ocupanților la spațiul din spatele scaunului deplasat.

3. CEREREA DE OMOLOGARE

3.1. Cererea de omologare va fi prezentată de către titularul mărcii sau denumirii comerciale a scaunului sau a rezemătoarei de cap sau de către reprezentantul său legal acreditat.

Aceasta va fi însoțită de documentele menționate mai jos, în trei exemplare:

3.2.1. o descriere detaliată a rezemătorii de cap, indicând mai ales natura materialului (sau a materialelor) capitonării și, eventual, amplasamentul și descrierea suporturilor și a pieselor de ancoraj la tipul (sau tipurile) de scaun pentru care se cere omologarea rezemătorii de cap;

în cazul unei rezemători de cap „detașabile” (a se vedea definiția de la punctul 2.2.2):

3.2.2.1. descrierea detaliată a tipului (sau a tipurilor) de scaun pentru care se cere omologarea rezemătorii de cap;

3.2.2.2. indicarea tipului (sau a tipurilor) de vehicul pe care scaunele prevăzute la punctul 3.2.2.1 de mai sus sunt destinate a fi montate;

în cazul unei rezemători de cap „separate” (a se vedea definiția de la punctul 2.2.3):

3.2.3.1. descrierea zonei structurii destinate să primească rezemătoarea de cap;

3.2.3.2. indicarea tipului de vehicul pe care sunt destinate a fi montate rezemătorile de cap;

3.2.3.3. desenele cu cote dimensionale ale părților caracteristice ale structurii și rezemătorii de cap; desenele trebuie să indice poziția prevăzută pentru numărul de omologare față de cercul mărcii de omologare;

3.2.4. desenele cu cote dimensionale ale părților caracteristice ale scaunului și ale rezemătoarei de cap. Desenele trebuie să indice poziția prevăzută pentru numărul de omologare față de cercul mărcii de omologare.

Trebuie să fie prezentat(e) serviciului tehnic responsabil cu încercările de omologare:

3.3.1. în cazul în care rezemătoarea de cap este de tipul „integrată” (a se vedea definiția de la punctul 2.2.1), patru scaune complete;

în cazul în care rezemătoarea de cap este de tipul „detașabilă” (a se vedea definiția de la punctul 2.2.2):

3.3.2.1. două scaune din fiecare tip la care rezemătoarea de cap trebuie să se adapteze;

3.3.2.2. 4 + 2N rezemători de cap, N fiind numărul de tipuri de scaune la care rezemătoarea de cap trebuie să se adapteze.

3.3.3. În cazul în care rezemătoarea de cap este de tipul „separată” (a se vedea definiția la punctul 2.2.3), trei rezemători de cap, precum și elementul corespunzător al structurii, sau un vehicul complet.

Serviciul tehnic responsabil cu încercările de omologare poate cere:

3.4.1. să-i fie prezentate anumite piese sau anumite eșantioane din materialele folosite; și/sau

3.4.2. să-i fie prezentate vehicule din tipul (sau tipurile) prevăzut(e) la punctul 3.2.2.2 de mai sus.

4. INSCRIPȚII

Dispozitivele prezentate la omologare trebuie:

4.1.1. să poarte marca sau denumirea comercială a solicitantului. Această marcă va trebui să fie lizibilă cu claritate și de neșters;

4.1.2. să prezinte un amplasament de mărime suficientă pentru marca de omologare, situat într-un loc indicat pe desenele menționate la punctul 3.2.3.3 sau 3.2.4 de mai sus.

4.2. Atunci când rezemătoarea de cap este de tipul „integrată” sau „detașabilă” (a se vedea definiția de la punctele 2.2.1 și 2.2.2), inscripțiile prevăzute la punctele 4.1.1 și 4.1.2 de mai sus pot fi reproduse pe etichetele plasate într-un loc indicat pe desenele menționate la punctul 3.2.4 de mai sus.

5. OMOLOGAREA

5.1. Atunci când tipul de rezemătoare de cap prezentat la omologare prin aplicarea prezentului regulament corespunde cerințelor punctelor 6 și 7 de mai jos, omologarea pentru acest tip de rezemătoare de cap este acordată.

5.2. Fiecare omologare comportă atribuirea unui număr de omologare ale cărui prime două cifre (în prezent 03 corespunzând seriei de amendamente 03 intrată în vigoare la 20 noiembrie 1989) indică seria de amendamente corespunzătoare celor mai recente modificări tehnice majore aduse regulamentului la data eliberării omologării. O aceeași parte contractantă nu poate atribui acest număr unui alt tip de rezemătoare de cap.

5.3. Omologarea sau extinderea, sau refuzul omologării unui tip de rezemătoare de cap conform prezentului regulament va fi comunicat părților la Acordul din 1958 care aplică prezentul regulament, prin intermediul unei fișe conforme cu modelul din anexa 1 la prezentul regulament.

Pe orice rezemătoare de cap definită la punctele 2.2.1, 2.2.2 și 2.2.3, omologată conform prezentului regulament, se va aplica o marcă de omologare internațională compusă:

5.4.1. dintr-un cerc în interiorul căruia este plasată litera „E”, urmată de numărul distinctiv al țării care a acordat omologarea (3);

5.4.2. din numărul de omologare; și,

5.4.3. atunci când este vorba de o rezemătoare de cap încorporată în spătarul scaunului, din numărul de omologare precedat de numărul prezentului regulament, de litera „R” și de o cratimă.

5.5. Marca de omologare va fi aplicată în locul prevăzut la punctul 4.1.2 de mai sus.

5.6. Marca de omologare trebuie să fie lizibilă cu claritate și de neșters.

5.7. Anexa 2 la prezentul regulament oferă exemple de scheme de mărci de omologare.

6. SPECIFICAȚII GENERALE

Rezemătoarea de cap, prin prezența sa, nu trebuie să fie o cauză suplimentară de pericol pentru ceilalți ocupanți ai vehiculului. În mod deosebit, nu trebuie să prezinte, în toate pozițiile de utilizare, nici o asperitate periculoasă, nici o muchie ascuțită care pot crește riscul sau gravitatea rănilor ocupanților. Părțile rezemătorii situate în zona de impact definită mai jos trebuie să poată disipa energia așa cum se specifică în anexa 6 la prezentul regulament.

6.1.1. Zona de impact este limitată lateral de două planuri verticale longitudinale distanțate cu 70 mm de o parte și de alta a planului de simetrie al scaunului sau al locului pe scaun considerat.

6.1.2. Zona de impact este limitată în înălțime de partea rezemătorii de cap situată deasupra planului perpendicular pe linia de referință R și distanțată de punctul H cu 635 mm.

6.1.3. Prin derogare de la dispozițiile menționate anterior, prescripțiile referitoare la absorbția de energie nu se aplică suprafețelor din spate ale rezemătorilor de cap destinate să echipeze scaunele din spate atunci când nu sunt prevăzute și alte locuri pe scaun.

6.2. Părțile suprafețelor din fața și din spatele rezemătorii de cap, cu excepția părților suprafețelor din spate ale rezemătorilor de cap destinate scaunelor din spate care nu sunt prevăzute cu alte locuri pe scaun, care sunt situate în afara acestor planuri verticale longitudinale trebuie să fie capitonate pentru a evita orice contact direct al capului cu elementele structurii, care va trebui, în acele zone de contact cu o sferă cu diametrul de 165 mm, să aibă o rază de curbură de cel puțin 5 mm.

Altfel, aceste părți sau elemente sunt considerate satisfăcătoare dacă acestea pot suporta cu succes încercarea de absorbție de energie, astfel cum este descrisă în anexa 6 la prezentul regulament. În cazul în care părțile menționate anterior ale rezemătorilor de cap și ale suporturilor lor sunt acoperite cu un material cu o duritate mai mică de 50 shore (A), cerințele prezentului punct, cu excepția celor referitoare la absorbția de energie în sensul anexei 6 la prezentul regulament, nu se aplică decât părților rigide.

6.3. Rezemătoarea de cap trebuie să fie fixată de scaun sau, dacă este cazul, de structura vehiculului, astfel încât sub presiunea exercitată de cap în timpul încercării, nici o parte rigidă și periculoasă să nu iasă în afara capitonării rezemătorii de cap, a ancorajului sau a spătarului.

Înălțimea rezemătorii de cap, măsurată conform cerințelor punctului 7.2 de mai jos, trebuie să fie conformă următoarelor specificații:

6.4.1. Înălțimea rezemătorii de cap trebuie măsurată în conformitate cu cerințele punctului 7.2 de mai jos.

6.4.2. Pentru rezemătorile de cap nereglabile în înălțime, înălțimea trebuie să fie cu cel puțin 800 mm, în cazul scaunelor față, și de 750 mm, în cazul altor scaune.

În cazul rezemătorilor de cap reglabile în înălțime:

6.4.3.1. înălțimea trebuie să fie de cel puțin 800 mm, în cazul scaunelor față, și 750 mm, în cazul celorlalte scaune; această valoare trebuie obținută într-o poziție situată între poziția cea mai înaltă și poziția cea mai joasă pe care o permite reglajul;

6.4.3.2. nu trebuie să existe o poziție de utilizare la care înălțimea rezultată să fie mai mică de 750 mm;

6.4.3.3. pentru alte scaune decât scaunele față, rezemătorile de cap pot fi concepute astfel încât să poată fi deplasate într-o poziție în care înălțimea este mai mică de 700 mm, cu condiția ca această poziție să fie ușor de recunoscut de către ocupant ca nefiind prevăzută pentru utilizarea rezemătorii de cap;

6.4.3.4. pentru scaunele față, rezemătorile de cap pot fi concepute astfel încât să poată fi deplasate automat, atunci când scaunul este neocupat, într-o poziție la care înălțimea este mai mică de 750 mm, cu condiția ca acestea să revină automat în poziția de utilizare atunci când scaunul este ocupat.

6.4.4. Cifrele menționate la punctele 6.4.2 și 6.4.3.1 de mai sus pot fi mai mici de 800 mm în cazul scaunelor față și de 750 mm pentru celelalte scaune, pentru a crea un spațiu liber corespunzător între rezemătoare de cap și suprafața interioară a plafonului, a ferestrelor sau a oricărei părți a structurii vehiculului; cu toate acestea, acest spațiu liber nu trebuie să depășească 25 mm. În cazul scaunelor prevăzute cu sisteme de deplasare și/sau reglare, această prevedere se aplică tuturor pozițiilor scaunului. În afară de aceasta, prin derogare de la punctul 6.4.3.2 menționat anterior, nu trebuie să existe o poziție de utilizare în care înălțimea să fie mai mică de 700 mm.

6.4.5. Prin derogare de la cerințele privind înălțimea de la punctele 6.4.2 și 6.4.3.1 de mai sus, înălțimea oricărei rezemători de cap destinate scaunelor sau locurilor pe scaun centrale- spate nu trebuie să fie mai mică de 700 mm.

6.5. Înălțimea dispozitivului pe care se reazemă capul – în cazul în care este vorba de o rezemătoare de cap reglabilă în înălțime – trebuie să fie, măsurată în conformitate cu cerințele punctului 7.2, de cel puțin 100 mm.

Nu trebuie să existe un interstițiu mai mare de 60 mm între spătarul scaunului și rezemătoarea de cap, în cazul unui dispozitiv care nu este reglabil în înălțime.

6.6.1. În cazul în care rezemătoarea de cap este reglabilă în înălțime, în poziția cea mai de jos, aceasta trebuie să poată fi poziționată la cel mult 25 mm față de partea superioară a scaunului.

În cazul unei rezemători de cap nereglabile în înălțime, se consideră zona situată:

6.6.2.1. deasupra unui plan perpendicular pe linia de referință la 540 mm față de punctul R; și

6.6.2.2. între două planuri verticale longitudinale care trec la 85 mm de o parte și de alta a liniei de referință.

În această zonă, sunt autorizate unul sau mai multe interstiții care, independent de forma lor, pot prezenta o distanță „a”, măsurată în conformitate cu punctul 7.5, mai mare de 60 mm, cu condiția ca, după încercarea suplimentară prevăzută la punctul 7.4.3.4, cerințele punctului 7.4.3.6 să fie în continuare respectate.

6.6.3. În cazul unei rezemători de cap reglabile în înălțime, sunt autorizate unul sau mai multe interstiții care, independent de forma lor, pot prezenta o distanță „a”, măsurată în conformitate cu punctul 7.5, mai mare de 60 mm, în partea dispozitivului pe care se reazemă capul, cu condiția ca, după încercarea suplimentară prevăzută la punctul 7.4.3.4, cerințele punctului 7.4.3.6 să fie respectate.

6.7. Lățimea rezemătorii de cap trebuie să permită capului să aibă un reazem convenabil pentru un individ așezat normal. În planul de măsurare a lățimii definit la punctul 7.3 de mai jos, rezemătoare de cap trebuie să acopere o zonă de cel puțin 85 mm de o parte și de alta a planului de simetrie al locului pe scaun căruia îi este destinată rezemătoarea de cap, această distanță fiind măsurată în conformitate cu cerințele punctului 7.3.

6.8. Rezemătoarea de cap și ancorajul acesteia trebuie să fie astfel încât deplasarea maximă spre spate a capului, permisă de rezemătoarea de cap și măsurată în conformitate cu procedura statică prevăzută la punctul 7.4 de mai jos, să fie mai mică de 102 mm.

6.9. Rezemătoarea de cap și ancorajul acesteia trebuie să fie suficient de rezistente pentru a suporta, fără a se slăbi, sarcina prevăzută la punctul 7.4.3.7 de mai jos.

6.10. În cazul în care rezemătoarea de cap este reglabilă, înălțimea sa maximă de utilizare nu poate fi depășită fără o acțiune voluntară a utilizatorului, distinctă de cea de reglare.

7. ÎNCERCĂRI

7.1. Determinarea punctului de referință (punctul H) al scaunului în care este încorporată rezemătoarea de cap

Determinarea se va face în conformitate cu cerințele din anexa 3 la prezentul regulament.

Determinarea înălțimii rezemătorii de cap

7.2.1. Toate trasările sunt efectuate în planul de simetrie al locului pe scaun considerat, a cărui intersecție cu scaunul determină conturul rezemătorii de cap și al spătarului scaunului (a se vedea figura 1 din anexa 4 la prezentul regulament).

7.2.2. Manechinul care corespunde celei de a cincizecea părți dintr-un adult de sex masculin, sau manechinul reprodus în anexa 3 la prezentul regulament este instalat în poziția normală pe scaun. Spătarul, în cazul în care acesta este înclinabil, este blocat într-o poziție ce corespunde unei înclinări spre înapoi, în raport cu verticala, a liniei de referință a trunchiului manechinului cea mai apropiată de 25o.

7.2.3. Pentru locul pe scaun considerat se trasează, în planul indicat la punctul 7.2.1, proiecția liniei de referință a manechinului reprodus în anexa 3. Se trasează tangenta S la partea superioară a rezemătorii de cap, perpendiculară pe linia de referință.

7.2.4. Distanța h a punctului H la tangenta S reprezintă înălțimea de luat în considerare pentru aplicarea cerinței de la punctul 6.4.

Determinarea lățimii rezemătorii de cap (a se vedea figura 2 din anexa 4 la prezentul regulament)

7.3.1. Planul S1, perpendicular pe linia de referință și situat la 65 mm sub tangenta S definită la punctul 7.2.3, determină pe rezemătoarea de cap o secțiune delimitată de conturul C. Se trasează în planul S1 direcția dreptelor tangente la C, reprezentând intersecția planurilor verticale (P și P′) paralele cu planul de simetrie al locului pe scaun considerat și a planului S1.

7.3.2. Lățimea rezemătorii de cap de luat în considerare pentru aplicarea cerinței prevăzute la punctul 6.7 este distanța L care separă urmele planurilor P și P′ pe planul S1.

7.3.3. Lățimea rezemătorii de cap trebuie, de asemenea, să fie determinată, dacă este necesar, la 635 mm deasupra punctului de referință al scaunului, această distanță fiind măsurată de-a lungul liniei de referință.

Determinarea eficienței dispozitivului

7.4.1. Eficiența rezemătorii de cap va fi verificată prin încercarea statică descrisă mai jos.

Pregătirea încercării

7.4.2.1. Rezemătoarea de cap, în cazul în care este reglabilă, va fi așezată în poziția cea mai înaltă.

7.4.2.2. În cazul unei banchete în care o parte sau întregul cadru de sprijin (inclusiv cea a rezemătorii de cap) este comun mai multor locuri pe scaun, încercarea se efectuează simultan pentru toate aceste locuri.

7.4.2.3. Scaunul sau spătarul său, în cazul în care sunt reglabile față de o rezemătoare de cap fixată de structura vehiculului, sunt plasate în poziția considerată cea mai defavorabilă de către serviciul tehnic.

Efectuarea încercării

7.4.3.1. Toate trasările se efectuează în planul vertical de simetrie al locului pe scaun considerat (a se vedea anexa 5 la prezentul regulament).

7.4.3.2. Se trasează pe planul indicat la punctul 7.4.3.1 proiecția liniei de referință R.

7.4.3.3. Linia de referință deplasată R1 se determină utilizând manechinul menționat în anexa 3 la prezentul regulament și aplicând părții care simulează spatele o forță inițială care reproduce un moment către înapoi, în jurul punctului H, de 37,3 daNm.

Cu ajutorul unui cap sferic cu diametrul de 165 mm, se aplică perpendicular pe linia de referință deplasată R1 și la o distanță de 65 mm mai jos de partea superioară a rezemătorii de cap o forță inițială care produce un moment de 37,3 daNm în jurul punctului H, păstrând linia de referință în poziția sa deplasată R1 în conformitate cu cerințele punctului 7.4.3.3 de mai sus.

7.4.3.4.1. În cazul în care prezența interstițiilor împiedică aplicarea forței prescrise mai sus la distanța de 65 mm mai jos de partea superioară a rezemătorii de cap, se poate reduce această distanță astfel încât axa forței să treacă prin axa centrală a elementului cadrului celui mai apropiat de interstițiu.

7.4.3.4.2. În cazul definit la punctele 6.6.2 și 6.6.3, încercarea trebuie repetată aplicând fiecărui interstițiu, prin intermediul unei sfere cu diametrul de 165 mm, o forță:

care trece prin centrul de greutate al celei mai mici dintre secțiunile interstițiului, de-a lungul planurilor transversale paralele cu linia de referință, producând un moment de 37,3 daNm în jurul punctului R.

7.4.3.5. Se determină tangenta Y la capul sferic, paralelă cu linia de referință deplasată R1.

7.4.3.6. Se măsoară distanța X dintre tangenta Y și linia de referință deplasată R1. Se admite că, cerința prevăzută la punctul 6.8 este respectată în cazul în care distanța X este mai mică de 102 mm.

7.4.3.7. Numai pentru cazul în care forța prevăzută la punctul 7.4.3.4 este aplicată la o distanță de 65 mm sau mai mică, sub partea superioară a rezemătorii de cap, aceasta va fi mărită până la o valoare de 89 daNm, doar în cazul în care nu intervine mai înainte ruperea scaunului sau a spătarului.

Determinarea distanței „a” a interstițiului unei rezemători de cap (a se vedea anexa 7 la prezentul regulament)

7.5.1. Distanța „a” trebuie să fie determinată pentru fiecare interstițiu și în relație cu suprafața părții din față a rezemătorii de cap, cu ajutorul unei sfere având un diametru de 165 mm.

7.5.2. Sfera trebuie să fie pusă în contact cu interstițiul într-un punct al suprafeței interstițiului care permite pătrunderea maximă a sferei, considerând că nu se aplică nici o sarcină.

7.5.3. Distanța între cele două puncte de contact ale sferei cu interstițiul va fi distanța „a” de luat în considerare pentru evaluarea cerințelor prevăzute la punctele 6.6.2 și 6.6.3.

8. CONFORMITATEA PRODUCȚIEI

8.1. Orice rezemătoare de cap sau orice scaun care poartă marca de omologare în conformitate cu anexa 2 trebuie să fie conformă cu tipul de rezemătoare de cap omologată și să îndeplinească condițiile prevăzute la punctele 6 și 7 de mai sus.

8.2. Pentru a verifica această conformitate, se vor efectua controale prin sondaj, în număr suficient, asupra rezemătoarelor de cap produse în serie.

8.3. Sunt reținute pentru încercări rezemătorile de cap puse în vânzare sau care vor fi puse în vânzare.

8.4. Rezemătorile de cap prelevate pentru verificarea conformității cu un tip omologat trebuie să fie supuse la încercarea descrisă la punctul 7 din prezentul regulament.

9. SANCȚIUNI PENTRU NECONFORMITATEA PRODUCȚIEI

9.1. Rezemători de cap omologate

Omologarea acordată pentru un tip de rezemătoare de cap poate fi retrasă în conformitate cu prezentul regulament în cazul în care rezemătorile de cap care poartă indicațiile prevăzute vizate la punctul 5.4 de mai sus nu corespund încercărilor de control sau în cazul în care nu sunt conforme tipului omologat.

9.2. În cazul în care o parte contractantă la acord care aplică prezentul regulament retrage o omologare pe care a acordat-o anterior, aceasta va informa de îndată celelalte părți contractante la acord care aplică prezentul regulament, prin intermediul unei copii după o fișă de comunicare conformă cu modelul din anexa 1 la prezentul regulament.

10. MODIFICAREA ȘI EXTINDEREA OMOLOGĂRII UNUI TIP DE REZEMĂTOARE DE CAP

Orice modificare a tipului de rezemătoare de cap se aduce la cunoștința serviciului administrativ care a acordat omologarea tipului de rezemătoare de cap. Atunci acest serviciu poate:

10.1.1. fie să considere că modificările aduse nu riscă să aibă consecințe supărătoare considerabile și că, în orice caz, această rezemătoare de cap corespunde încă cerințelor;

10.1.2. fie să ceară un nou raport serviciului tehnic responsabil cu încercările.

10.2. Confirmarea omologării sau refuzul omologării cu indicarea modificărilor va fi notificat părților la acord care aplică prezentul regulament prin procedura indicată la punctul 5.3.

10.3. Autoritatea competentă care a eliberat extinderea omologării atribuie un număr de serie acestei extinderi și informează despre aceasta celelalte părți la Acordul din 1958 care aplică prezentul regulament, prin intermediul unei fișe de comunicare conformă modelului din anexa 1 la prezentul regulament.

11. INSTRUCȚIUNI

Fabricantul trebuie să furnizeze, cu fiecare model conform unui tip de rezemătoare de cap omologat, o notă ce indică tipurile și caracteristicile scaunelor pentru care rezemătoarea este omologată. În cazul în care rezemătoarea de cap este reglabilă, manevrele de reglare și/sau de deblocare trebuie să fie descrise clar în această notă.

12. OPRIREA DEFINITIVĂ A PRODUCȚIEI

În cazul în care titularul unei omologări oprește definitiv fabricarea unui tip de rezemătoare de cap omologat în conformitate cu prezentul regulament, acesta va informa autoritatea care a acordat omologarea, care, la rândul său, o va notifica celorlalte părți la Acordul din 1958 care aplică prezentul regulament, prin intermediul unei fișe de comunicare conformă modelului din anexa 1 la prezentul regulament.

13. DISPOZIȚII TRANZITORII

13.1. Începând de la data oficială a intrării în vigoare a seriei 04 de amendamente, nici o parte contractantă care aplică prezentul regulament nu va putea refuza acordarea omologărilor CEE în baza prezentului regulament, modificat prin seria 04 de amendamente.

13.2. La expirarea unei perioade de 24 de luni de la data intrării în vigoare a seriei 04 de amendamente, părțile contractante care aplică prezentul regulament acordă omologări CEE numai în cazul în care tipul de vehicul de omologat respectă cerințele prezentului regulament, astfel cum a fost modificat prin seria 04 de amendamente.

13.3. La expirarea unei perioade de 48 de luni de la data intrării în vigoare a seriei 04 de amendamente, omologările existente acordate în baza prezentului regulament încetează de a mai fi valabile, cu excepția celor care respectă cerințele prezentului regulament, astfel cum a fost modificat prin seria 04 de amendamente.

14. DENUMIRI ȘI ADRESE ALE SERVICIILOR TEHNICE RESPONSABILE CU ÎNCERCĂRILE DE OMOLOGARE ȘI ALE SERVICIILOR ADMINISTRATIVE

Părțile la Acordul din 1958 care aplică prezentul regulament comunică Secretariatului Organizației Națiunilor Unite denumirile și adresele serviciilor tehnice responsabile cu încercările de omologare și ale serviciilor administrative care acordă omologarea și cărora trebuie să le fie trimise fișele de omologare sau de extindere, sau de refuz, sau de retragere a omologării, eliberate în alte țări.

(1) Incluzând seria 03 de amendamente.

(2) Rezemătorile de cap ale vehiculelor din categoria M1 care respectă dispozițiile Regulamentului nr. 17 nu trebuie să respecte dispozițiile prezentului regulament.

ANEXA 1

COMUNICARE

[Format maxim: A4 (210 × 297 mm)]

(1)

emisă de:

Denumirea serviciului administrativ

…

privind (2):

ACORDAREA OMOLOGĂRII

EXTINDEREA OMOLOGĂRII

REFUZAREA OMOLOGĂRII

RETRAGEREA OMOLOGĂRII

ÎNCETAREA DEFINITIVĂ A PRODUCȚIEI

unui tip de rezemătoare de cap încorporate sau nu în scaun, în conformitate cu Regulamentul nr. 25.

Omologarea nr.: …

Extinderea nr.: …

1. Marca sau denumirea comercială: …

2. Numele constructorului: …

3. Eventual, numele reprezentantului său: …

4. Adresa: …

5. Prezentat la omologare la: …

6. Serviciul tehnic responsabil cu încercările: …

7. Descrierea sumară a rezemătorii de cap (3): …

8. Tipul și caracteristicile scaunelor cărora le este destinată rezemătoarea de cap sau în care aceasta este încorporată:…

9. Tipurile de vehicule cărora le sunt destinate scaunele cărora li se adaptează rezemătoarea de cap: …

10. Data procesului-verbal eliberat de serviciul tehnic: …

11. Numărul procesului-verbal eliberat de serviciul tehnic: …

12. Omologarea se acordă/refuză/extinde/retrage (4):

13. Locul: …

14. Data: …

15. Semnătura: …

16. Se anexează la prezenta comunicare lista documentelor care constituie dosarul de omologare depus la serviciul administrativ care a acordat omologarea și care pot fi obținute la cerere.

(1) Numărul distinctiv al țării care a acordat/extins/refuzat/retras omologarea (a se vedea dispozițiile regulamentului cu privire la omologare).

(2) A se elimina mențiunile inutile.

(3) În cazul rezemătorilor de cap integrate sau detașabile (a se vedea definițiile de la punctele 2.2.1 și 2.2.2 din prezentul regulament), această rubrică nu este necesar a fi completată în cazul în care toate caracteristicile și toate informațiile necesare sunt menționate la punctul 8.

(4) A se elimina mențiunile inutile.

ANEXA 2

EXEMPLE DE MĂRCI DE OMOLOGARE (1)

Marca de omologare a unei rezemători de cap de tipul „integrată” sau „detașabilă” (a se vedea definițiile de la punctele 2.2.1 și 2.2.2 din prezentul regulament)

Marca de omologare de mai sus, aplicată pe una sau mai multe rezemători de cap de tipul „integrată” sau „detașabilă”, indică faptul că, în aplicarea Regulamentului nr. 25, tipul de rezemătoare de cap a fost omologat în Țările de Jos (E4) sub numărul 032439. Primele două cifre ale numărului semnifică faptul că omologarea a fost acordată în conformitate cu cerințele Regulamentului nr. 25, astfel cum a fost modificat prin seria 03 de amendamente.

Marca de omologare a unei rezemători de cap de tipul „separată” (a se vedea definiția de la punctul 2.2.3 din prezentul regulament)

Marca de omologare de mai sus, aplicată pe o rezemătoare de cap, indică faptul că această rezemătoare de cap a fost omologată și că este vorba de o rezemătoare de cap „separată”, omologată în Țările de Jos (E4) sub numărul 032439. Primele două cifre ale numărului semnifică faptul că omologarea a fost acordată în conformitate cu cerințele Regulamentului nr. 25, astfel cum a fost modificat prin seria 03 de amendamente.

(1) Numărul de omologare trebuie să fie plasat în apropierea cercului și să fie dispus fie deasupra, fie dedesubtul literei „E”, fie la stânga, fie la dreapta acestei litere.

ANEXA 3

PROCEDURA DE DETERMINARE A PUNCTULUI H ȘI A UNGHIULUI REAL AL TRUNCHIULUI PENTRU LOCURILE PE SCAUN DIN AUTOVEHICULE

1. OBIECT

Procedura descrisă în prezenta anexă este utilizată la stabilirea poziției punctului H și a unghiului real al trunchiului pentru unul sau pentru mai multe locuri pe scaun ale unui autovehicul și la verificarea relației dintre parametrii măsurați și datele constructive furnizate de constructorul vehiculului (1).

2. DEFINIȚII

În sensul prezentei anexe, se înțelege prin:

„parametru de referință”, una sau mai multe dintre următoarele caracteristici ale unui loc pe scaun:

2.1.1. punctul „H” și punctul „R”, precum și relația dintre acestea;

2.1.2. unghiul real al trunchiului și unghiul prevăzut al trunchiului, precum și relația dintre acestea.

2.2. „Manechin tridimensional punct «H»” (manechin 3 DH), dispozitivul utilizat pentru determinarea punctului H și a unghiului real al trunchiului, descris în apendicele 1 la prezenta anexă.

2.3. „Punct H”, centrul de pivotare între trunchiul și coapsa manechinului 3 DH instalat pe un scaun al vehiculului în conformitate cu procedura descrisă la punctul 4 de mai jos. Punctul H este situat la mijlocul axei dispozitivului care unește butoanele de observare pentru punctul H de pe fiecare parte a manechinului 3 DH. Teoretic, punctul H corespunde punctului R (pentru toleranțe, a se vedea punctul 3.2.2 de mai jos). Odată determinat urmând procedura descrisă la punctul 4, punctul H este considerat fix în raport cu structura pernei scaunului, deplasându-se împreună cu aceasta atunci când scaunul este reglat.

2.4. „Punct R” sau „punct de referință al locului pe scaun”, un punct definit de constructor pentru fiecare loc pe scaun și determinat în raport cu sistemul de referință tridimensional.

2.5. „Linia trunchiului”, axa tijei manechinului 3 DH atunci când tija este sprijinită în întregime spre spate.

2.6. „Unghi real al trunchiului”, unghiul măsurat între linia verticală care trece prin punctul H și linia trunchiului, măsurat cu ajutorul sectorului circular pentru unghiul spatelui manechinului 3 DH. Unghiul real al trunchiului corespunde teoretic unghiului prevăzut al trunchiului (pentru toleranțe, a se vedea punctul 3.2.2 de mai jos).

2.7. „Unghi prevăzut al trunchiului”, unghiul măsurat între linia verticală care trece prin punctul R și linia trunchiului în poziția spătarului prevăzută de constructorul vehiculului.

2.8. „Plan median al ocupantului” (PMO), planul median al manechinului 3 DH poziționat în fiecare loc pe scaun proiectat, este reprezentat prin coordonatele punctului H pe axa Y. Pentru scaunele individuale, planul median al scaunului coincide cu planul median al ocupantului. Pentru celelalte scaune, planul median este specificat de constructor.

2.9. „Sistem de referință tridimensional”, sistemul descris în apendicele 2 la prezenta anexă.

2.10. „Puncte de reper”, repere materiale definite de constructor pe suprafața vehiculului (găuri, suprafețe, marcaje, crestături).

2.11. „Asieta vehiculului pentru măsurare”, poziția vehiculului definită de coordonatele punctelor de reper în sistemul de referință tridimensional.

3. PRESCRIPȚII

3.1. Prezentarea rezultatelor

Pentru orice loc pe scaun ai cărui parametri de referință sunt necesari pentru demonstrarea conformității cu cerințele prezentului regulament, totalitatea sau o selecție adecvată a următorilor parametri este prezentată sub forma indicată în apendicele 3 la prezenta anexă:

3.1.1. coordonatele punctului R în raport cu sistemul de referință tridimensional;

3.1.2. unghiul prevăzut al trunchiului;

3.1.3. toate indicațiile necesare pentru reglarea scaunului (în cazul în care este reglabil) la poziția de măsurare definită la punctul 4.3 de mai jos.

3.2. Relații între rezultatele obținute și caracteristicile de proiectare

3.2.1. Coordonatele punctului H și valoarea unghiului real al trunchiului, obținute în conformitate cu procedura definită la punctul 4 de mai jos, sunt comparate cu coordonatele punctului R și, respectiv, cu valoarea unghiului prevăzut al trunchiului, astfel cum sunt indicate de constructorul vehiculului.

3.2.2. Pozițiile relative ale punctului R și ale punctului H și abaterea dintre unghiul prevăzut al trunchiului și unghiul real al trunchiului sunt considerate satisfăcătoare pentru locurile pe scaun în cauză, în cazul în care punctul H, astfel cum este definit prin coordonatele sale, se află în interiorul unui pătrat cu latura de 50 mm, ale cărui laturi sunt orizontale și verticale și ale cărui diagonale se intersectează în punctul R și în cazul în care unghiul real al trunchiului nu diferă cu mai mult de 5° față de unghiul prevăzut al trunchiului.

3.2.3. În cazul în care aceste condiții sunt îndeplinite, punctul R și unghiul prevăzut al trunchiului sunt utilizate pentru stabilirea conformității cu cerințele prezentului regulament.

3.2.4. În cazul în care punctul H sau unghiul real al trunchiului nu corespund cerințelor punctului 3.2.2 de mai sus, punctul H și unghiul real al trunchiului trebuie să fie determinate încă de două ori (de trei ori în total). În cazul în care rezultatele a două dintre aceste trei operațiuni îndeplinesc cerințele, se aplică dispozițiile punctului 3.2.3 de mai sus.

3.2.5. În cazul în care, după cele trei operațiuni de măsurare definite la punctul 3.2.4 de mai sus, cel puțin două rezultate nu corespund cerințelor punctului 3.2.2 de mai sus, sau în cazul în care verificarea nu poate avea loc deoarece constructorul vehiculului nu a furnizat informațiile privind poziția punctului R sau unghiul prevăzut al trunchiului, centrul de greutate al celor trei puncte obținute sau media celor trei unghiuri măsurate trebuie să fie utilizată ca referință în toate cazurile în care se face trimitere în prezentul regulament la punctul R sau la unghiul prevăzut pentru trunchi.

4. PROCEDURA DE DETERMINARE A PUNCTULUI H ȘI A UNGHIULUI REAL AL TRUNCHIULUI

4.1. Vehiculul trebuie să fie precondiționat la o temperatură de 20 ± 10 °C, la alegerea constructorului, astfel încât materialul scaunului să atingă temperatura incintei. În cazul în care scaunul nu a fost niciodată utilizat, o persoană sau un dispozitiv care cântărește 70-80 kg trebuie să fie așezat de două ori câte un minut pentru a curba perna sau spătarul. La cererea constructorului, toate ansamblurile scaunelor trebuie să rămână fără sarcină timp de cel puțin 30 de minute înaintea instalării manechinului 3 DH.

4.2. Vehiculul trebuie să aibă asieta definită pentru măsurare la punctul 2.11 de mai sus.

4.3. Scaunul, în cazul în care este reglabil, trebuie să fie reglat mai întâi în poziția normală de conducere sau de utilizare cea mai retrasă indicată de constructor, în funcție numai de reglajul longitudinal al scaunului, cu excepția cursei scaunului, utilizată în alte scopuri decât conducerea sau utilizarea normală. În cazul în care scaunul are în plus și alte reglaje (vertical, unghiular, al spătarului etc.) acestea sunt reglate apoi în poziția indicată de constructor. Pe de altă parte, pentru un scaun suspendat, poziția verticală trebuie să fie fixată rigid și să corespundă unei poziții normale de conducere, astfel cum este indicată de constructor.

4.4. Suprafața locului pe scaun ocupat de manechinul 3 DH trebuie să fie acoperită cu o țesătură de muselină de bumbac, de mărime suficientă și cu o textură adecvată, definită ca o țesătură de bumbac uniformă de 18,9 fire/cm2 cântărind 0,228 kg/m2 sau ca o țesătură tricotată sau nețesută care prezintă caracteristici echivalente.

În cazul în care încercarea are loc în afara vehiculului, podeaua pe care este așezat scaunul trebuie să aibă aceleași caracteristici esențiale (2) ca și podeaua vehiculului în care scaunul trebuie utilizat.

4.5. Se plasează ansamblul șezut-spate al manechinului 3 DH astfel încât planul median al ocupantului (PMO) să coincidă cu planul median al manechinului 3 DH. La cererea constructorului, manechinul 3 DH poate fi deplasat spre interior în raport cu PMO prevăzut în cazul în care manechinul 3 DH este așezat prea în exterior și marginea scaunului nu permite punerea sa la nivel.

4.6. Se atașează ansamblurile gambă-laba piciorului la elementul șezutului manechinului, fie separat, fie utilizând ansamblul bară în T și elementele inferioare ale gambelor. Dreapta care trece prin butoanele de observare pentru punctul H trebuie să fie paralelă cu solul și perpendiculară pe planul median longitudinal al scaunului.

Se reglează labele picioarelor și gambele manechinului 3 DH astfel:

Scaunele conducătorului și pasagerului din față exterior

4.7.1.1. Cele două ansambluri gambă-laba piciorului trebuie să fie deplasate înainte astfel încât picioarele să ia poziții naturale pe podea între pedale, în cazul în care este necesar. Piciorul stâng este poziționat pe cât posibil astfel încât picioarele să fie situate aproximativ la aceeași distanță față de planul median al manechinului 3 DH. Nivela cu bulă de aer care verifică orientarea transversală a manechinului 3 DH este adusă la orizontală reajustând elementul șezutului manechinului, în cazul în care este necesar, sau ajustând ansamblul gambă-laba piciorului spre înapoi. Dreapta care trece prin butoanele de observare pentru punctul H trebuie să rămână perpendiculară pe planul median longitudinal al scaunului.

4.7.1.2. În cazul în care gamba stângă nu poate fi menținută paralelă cu gamba dreaptă și în cazul în care piciorul stâng nu poate fi sprijinit pe structură, se deplasează piciorul stâng până când se găsește un reazem. Trebuie să se mențină aliniamentul butoanelor de observare.

4.7.2. Scaune spate exterioare

Pentru scaunele spate sau auxiliare, picioarele sunt reglate în conformitate cu indicațiile constructorului. Dacă în acest caz labele picioarelor se sprijină pe părți din podea care sunt la niveluri diferite, primul picior care vine în contact cu scaunul din față trebuie să servească drept referință, și celălalt picior trebuie să fie astfel așezat, încât nivela cu bulă de aer care indică orientarea transversală a dispozitivului să indice orizontala.

4.7.3. Alte scaune

Se va utiliza procedura generală descrisă la punctul 4.7.1 de mai sus, numai că picioarele trebuie să fie așezate conform indicațiilor constructorului.

4.8. Se montează masele coapselor și masele gambelor inferioare și se pune la nivel manechinul 3 DH.

Se înclină elementul de spate spre înainte până la limitatorul față și se îndepărtează de scaun manechinul 3 DH utilizând bara în T. Se reașază manechinul pe scaun cu ajutorul uneia dintre următoarele metode:

4.9.1. În cazul în care manechinul 3 DH are tendința de a aluneca spre spate, se va utiliza următoarea procedură: se permite ca manechinul 3 DH să alunece spre spate până când nu mai este necesară nici o sarcină orizontală spre înainte pe bara în T pentru a împiedica mișcarea, adică până când elementul șezutului manechinului atinge spătarul. În cazul în care este necesar, se repoziționează gambele.

4.9.2. În cazul în care manechinul 3 DH nu are tendința de a aluneca spre spate, se utilizează următoarea procedură: se determină alunecarea manechinului 3 DH aplicând pe bara în T o sarcină orizontală orientată spre spate până când elementul șezutului manechinului ajunge în contact cu spătarul (a se vedea figura 2 din apendicele 1 la prezenta anexă).

4.10. Se aplică o sarcină de 100 + 10 N ansamblului șezut-spate al manechinului 3 DH la intersecția sectoarelor circulare ale șoldului și locașului barei în T. Direcția sarcinii trebuie să fie menținută identică cu o linie care trece prin intersecția de mai sus și un punct situat chiar deasupra locașului barei coxofemurale (a se vedea figura 2 din apendicele 1 la prezenta anexă). Se reașază apoi cu atenție spatele manechinului pe spătarul scaunului. În timpul executării acestei proceduri trebuie avut grijă ca manechinul 3 DH să nu alunece în față.

4.11. Se instalează masele feselor dreaptă și stângă și apoi, alternativ, cele opt mase ale trunchiului. Se menține manechinul 3 DH la nivel.

4.12. Se înclină elementul de spate al manechinului 3 DH spre față pentru a elimina solicitarea asupra spătarului scaunului. Se balansează manechinul 3 DH dintr-o parte în alta pe un arc de cerc de 10° (5° de fiecare parte a planului median vertical) pe durata a trei cicluri complete, pentru a elimina orice tensiune dintre manechinul 3 DH și scaun.

În timpul acestui balans, bara în T a manechinului 3 DH poate avea tendința de a se îndepărta de aliniamentele verticale și orizontale specificate. Bara în T trebuie deci menținută prin aplicarea unei sarcini laterale adecvate în timpul mișcărilor de basculare. Ținând bara T și rotind manechinul 3 DH trebuie să se asigure că nici o sarcină exterioară verticală sau din față către spate nu este aplicată din greșeală.

Picioarele manechinului 3 DH nu trebuie să fie reținute sau menținute în această etapă. În cazul în care picioarele își schimbă poziția, acestea sunt lăsate în acea așezare pentru moment.

Se repune elementul de spate al manechinului cu precauție pe spătarul scaunului și se verifică cele două nivele cu bulă de aer. În cazul în care are loc o mișcare a picioarelor în timpul balansului manechinului 3 DH, acestea trebuie să fie repoziționate astfel:

Se ridică alternativ fiecare picior cu distanța minimă necesară pentru a evita orice mișcare suplimentară a piciorului. În timpul acestei operațiuni, picioarele trebuie să fie libere să se rotească; în plus, nu trebuie aplicată nici o sarcină laterală sau spre înainte. Când fiecare picior este reașezat în poziția de jos, călcâiul trebuie să se afle în contact cu structura prevăzută în acest scop.

Se verifică nivela laterală cu bulă de aer; în cazul în care este necesar, se aplică o forță laterală suficientă în partea de sus a elementului de spate pentru a așeza la nivel elementul șezutului manechinului 3 DH pe scaun.

4.13. Menținând bara în T pentru a împiedica manechinul 3 DH să alunece spre înainte pe perna scaunului, se procedează după cum urmează:

(a)	se readuce elementul de spate al manechinului pe spătarul scaunului;

(b)

se aplică și se îndepărtează, alternativ, o sarcină orizontală mai mică sau egală cu 25 N spre înapoi, asupra barei unghiului spatelui la o înălțime care corespunde aproximativ cu centrul maselor trunchiului, până când sectorul circular al unghiului șoldului indică faptul că este obținută o poziție stabilă după îndepărtarea sarcinii. Trebuie luate măsuri pentru a se asigura că nici o sarcină exterioară laterală sau în jos nu se aplică manechinului 3 DH. În cazul în care este necesar un nou reglaj al punerii la nivel a manechinului 3 DH, se basculează spre față elementul de spate al manechinului, se repune la nivel și se reîncepe procedura de la 4.12.

Se efectuează toate măsurările:

4.14.1. Coordonatele punctului H sunt măsurate în sistemul de referință tridimensional.

4.14.2. Unghiul real al trunchiului este citit pe sectorul unghiului spatelui manechinului 3 DH atunci când tija este plasată în întregime spre spate.

4.15. În cazul în care se dorește să se efectueze o nouă instalare a manechinului 3 DH, întregul scaun trebuie să rămână fără sarcină timp de cel puțin 30 de minute înainte de reinstalare. Manechinul 3 DH nu trebuie să rămână ca sarcină pe scaun decât timpul necesar pentru realizarea încercării.

În cazul în care scaunele de pe același rând pot fi considerate ca similare (banchetă, scaune identice etc.), se determină un singur punct H și un singur unghi real al trunchiului pentru rândul de scaune, manechinul 3 DH descris în apendicele 1 la prezenta anexă fiind dispus în poziție așezat pe un loc considerat ca reprezentativ pentru rând. Acest loc va fi:

4.16.1. pentru rândul din față, scaunul conducătorului;

4.16.2. pentru rândul sau rândurile din spate, un loc exterior.

(1) Pentru orice loc pe scaun, altul decât scaunele față, atunci când nu este posibilă determinarea punctului H prin utilizarea manechinului tridimensional sau a altor proceduri, autoritățile competente pot, în cazul în care acestea consideră potrivit, să ia ca referință punctul R indicat de constructor.

(2) Unghi de înclinare, diferența de înălțime de montare a scaunului, textura suprafeței etc.

Apendice 1

DESCRIEREA MANECHINULUI TRIDIMENSIONAL „PUNCT H” (1)

(manechin 3 DH)

1. ELEMENTE DE SPATE ȘI DE ȘEZUT

Elementele de spate și de șezut sunt construite din material plastic armat și din metal; ele simulează trunchiul uman și coapsele și sunt articulate mecanic în punctul H. Un sector circular este fixat la tija articulată în punctul H pentru a măsura unghiul real al trunchiului. O bară coxofemurală reglabilă, atașată la elementul șezutului manechinului, fixează linia mediană a coapsei și servește ca linie de referință pentru sectorul circular al unghiului șoldului.

2. ELEMENTE ALE CORPULUI ȘI PICIORULUI

Elementele inferioare ale piciorului sunt legate de elementul șezutului manechinului la nivelul barei în T care unește genunchii, aceasta fiind o extensie laterală a barei coxofemurale reglabile. La elementele inferioare ale gambelor sunt încorporate sectoare circulare pentru a măsura unghiul genunchilor. Ansamblurile laba piciorului-încălțăminte sunt gradate pentru a măsura unghiul labei piciorului. Două nivele cu bulă de aer permit orientarea dispozitivului în spațiu. Masele pentru elementele corpului sunt plasate în diferite centre de greutate corespunzătoare pentru a realiza o penetrare a scaunului echivalentă cu cea a unui adult de 76 kg. Este necesar să se verifice dacă toate articulațiile manechinului 3 DH se rotesc liber și fără frecări notabile.

Acest manechin corespunde celui descris în standardul internațional ISO 6549-1980.

(1) Pentru detalii privind manechinul 3 DH, a se adresa Societății Inginerilor de Automobile (SAE), 400 Commonwealth Drive, Warrendale, Pennsylvania 15096, Statele Unite ale Americii.

Apendice 2

SISTEM DE REFERINȚĂ TRIDIMENSIONAL

1. Sistemul de referință tridimensional este definit de trei planuri ortogonale alese de constructorul vehiculului (a se vedea figura) (1).

2. Asieta vehiculului pentru măsurare este determinată prin așezarea vehiculului pe un suport astfel încât coordonatele punctelor de reper să corespundă valorilor indicate de constructor.

3. Coordonatele punctelor R și H sunt determinate în raport cu punctele de reper definite de constructorul vehiculului.

(1) Sistemul de referință corespunde standardului ISO 4130, 1978.

Apendicele 3

PARAMETRI DE REFERINȚĂ AI LOCURILOR PE SCAUN

1. CODIFICAREA PARAMETRILOR DE REFERINȚĂ

Pentru fiecare loc pe scaun, parametrii de referință sunt enumerați sub forma unei liste. Locurile pe scaun sunt identificate printr-un cod cu două caractere. Primul este o cifră arabă care semnifică rândul de scaune, numărând din față spre spatele vehiculului. Al doilea caracter este o majusculă care semnifică amplasamentul locului pe scaun într-un rând, orientat spre partea din față a vehiculului; literele următoare sunt utilizate astfel:

L	=	stânga
C	=	centru
R	=	dreapta

2. DEFINIREA ASIETEI VEHICULULUI PENTRU MĂSURARE

2.1. Coordonatele punctelor de reper

X …

Y …

Z …

3. LISTA PARAMETRILOR DE REFERINȚĂ

Loc pe scaun: …

3.1.1. Coordonatele punctului R

X …

Y …

Z …

3.1.2. Unghiul prevăzut al trunchiului: …

3.1.3. Indicații privind reglarea scaunului (1)

orizontal: …

vertical: …

unghiular: …

unghiul trunchiului: …

Notă: Enumerați în această listă parametrii de referință ai celorlalte locuri pe scaun utilizând numerotarea: 3.2, 3.3 etc.

(1) A se elimina mențiunile neaplicabile.

ANEXA 4

DETERMINAREA ÎNĂLȚIMII ȘI LĂȚIMII REZEMĂTORII DE CAP

ANEXA 5

DETALII ALE LINIILOR TRASATE ȘI ALE MĂSURĂRILOR EFECTUATE ÎN TIMPUL ÎNCERCĂRILOR

ANEXA 6

PROCEDEU DE ÎNCERCARE PENTRU VERIFICAREA DISIPĂRII ENERGIEI

1. INSTALARE, APARAT DE ÎNCERCARE, APARATURĂ DE ÎNREGISTRARE ȘI PROCEDURĂ

1.1. Instalarea

Rezemătoarea de cap acoperită cu un material susceptibil să disipeze energia trebuie să fie montată și încercată pe scaunul sau partea de structură a vehiculului în care acesta este instalată. Elementul structural este fixat sigur pe standul de încercare astfel încât să nu se deplaseze sub efectul șocului, baza sa de sprijin, în absența unei specificații particulare motivate, fiind aproximativ orizontală. Spătarul, în cazul în care este reglabil, este fixat în poziția descrisă la punctul 7.2.2 din prezentul regulament.

Rezemătoarea de cap trebuie să fie montată pe spătarul scaunului, așa cum se prezintă în vehicul. În cazul unei rezemători de cap separate, aceasta se fixează la partea de structură a vehiculului la care este fixată în mod normal

În cazul în care rezemătoarea de cap este reglabilă, aceasta va fi plasată în poziția cea mai defavorabilă permisă de dispozitivul său de reglare.

1.2. Aparat de încercare

1.2.1. Acesta constă într-un pendul al cărui pivot este susținut prin rulmenți cu bile și a cărui masă redusă (1) în centrul său de percuție este de 6,8 kg. Extremitatea inferioară a pendulului este formată dintr-un cap fals rigid cu diametrul de 165 mm al cărui centru este identic cu centrul de percuție al pendulului.

1.2.2. Capul fals va fi prevăzut cu două accelerometre și cu un dispozitiv de măsurare a vitezei, capabile să măsoare valorile în direcția de impact.

1.3. Aparatura de înregistrare

Aparatura de înregistrare utilizată trebuie să permită efectuarea măsurărilor cu următoarele precizii:

1.3.1. Accelerația:

precizie = ± 5 % din valoarea reală

clasa de frecvență a lanțului de măsurare: clasa 600 corespunzând caracteristicilor standardului ISO 6487 (1987).

Sensibilitatea transversală ≤ 5 % din punctul cel mai coborât al scării.

1.3.2. Viteza:

precizie = ± 2,5 % din valoarea reală;

sensibilitatea = 0,5 km/h

1.3.3. Înregistrarea timpului:

aparatura trebuie să permită înregistrarea fenomenului pe toată durata sa și să se citească miimea de secundă;

începutul impactului în momentul primului contact al capului fals cu piesa încercată va fi reperat pe înregistrările utilizate la analizarea încercării.

1.4. Procedura de încercare

Rezemătoarea de cap fiind montată și reglată așa cum se indică la punctul 1.1 din prezenta anexă, impactul are loc în punctele alese de laborator în zona de impact definită la punctul 6.1 din prezentul regulament și, eventual, în afara zonei de impact definită la punctul 6.2 din prezentul regulament pe suprafețele care prezintă raze de curbură mai mici de 5 mm.

1.4.1.1. Pe suprafața din spate, direcția impactului din spate spre față, într-un plan longitudinal, trebuie să fie la un unghi de 45° față de verticală.

1.4.1.2. Pe suprafața din față, direcția impactului din față spre spate, într-un plan longitudinal, trebuie să fie orizontală.

1.4.1.3. Zonele din față și spate sunt limitate de planul orizontal tangent la partea superioară a rezemătorii de cap, definită la punctul 7.2 din prezentul regulament.

1.4.2. Capul fals trebuie să lovească elementul de încercare cu o viteză de 24,1 km/h; această viteză se realizează fie prin simpla energie de propulsie, fie utilizând un dispozitiv propulsor suplimentar.

2. REZULTATE

În încercările efectuate în conformitate cu modalitățile menționate anterior, decelerația capului fals nu trebuie să depășească 80 g, continuu timp de mai mult de 3 milisecunde. Valoarea decelerației considerată este media indicațiilor celor două decelerometre.

3. PROCEDURI ECHIVALENTE

3.1. Sunt admise proceduri echivalente de încercare, cu condiția ca rezultatele cerute la punctul 2 de mai sus să poată fi obținute; în special, dispozitivele de încercare pot fi orientate diferit, cu condiția ca unghiurile relative între rezemătoarea de cap și direcția de impact să fie respectate.

3.2. Responsabilitatea demonstrării echivalenței îi revine celui care utilizează o metodă diferită de cea descrisă la punctul 1.

(1) Relația dintre masa redusă mr a pendulului și masa totală m a pendulului, la distanța a între centrul de percuție și axa de rotație și la distanța l între centrul de gravitație și axa de rotație mr = m (l/a).

ANEXA 7

DETERMINAREA COTEI „A” A INTERSTIȚIILOR REZEMĂTORII DE CAP

(A se vedea punctele 6.6.2 și 6.6.3 din prezentul regulament)

Secțiunea A-A

Notă: Secțiunea A-A trebuie să fie determinată într-un punct al suprafeței interstițiului care permite pătrunderea maximă a sferei, fără aplicarea nici unei sarcini.

11/Volumul 83

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

263

42005X1216(02)

L 330/26

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

Regulamentul nr. 26 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Cerințe uniforme privind omologarea vehiculelor în ceea ce privește proeminențele lor exterioare

1. DOMENIUL DE APLICARE ȘI SCOPUL

1.1. Prezentul regulament se aplică proeminențelor exterioare ale vehiculelor din categoria M1 (1). Nu se aplică oglinzilor retrovizoare exterioare și nici sferelor dispozitivelor de remorcare.

1.2. Scopul prezentului regulament este de a reduce riscul sau gravitatea leziunilor corporale suferite de o persoană lovită sau atinsă de caroserie în caz de coliziune. Această dispoziție este valabilă atât atunci când vehiculul este staționar, cât și în mișcare.

2. DEFINIȚII

În sensul prezentului regulament, se înțelege:

2.1. prin „omologarea vehiculului”, omologarea unui tip de vehicul în ceea ce privește proeminențele sale exterioare;

2.2. prin „tip de vehicul”, autovehiculele care nu prezintă între ele diferențe esențiale, aceste diferențe putând consta, de exemplu, în forma suprafeței exterioare sau materialele din care aceasta este făcută;

2.3. prin „suprafață exterioară”, exteriorul vehiculului, cuprinzând capota motorului, capacul de la portbagaj, portierele, aripile, acoperișul, dispozitivele de iluminare și de semnalizare luminoasă și elementele de rigidizare vizibile;

2.4. prin „linia podelei”, o linie determinată după cum urmează:

În jurul unui vehicul încărcat se deplasează în mod repetat un con cu o axă verticală de înălțime nedefinită și un semiunghi de 30°, în așa fel încât să fie tangent, în mod constant și cât mai jos posibil, la suprafața exterioară a vehiculului. Linia podelei este linia geometrică ce unește aceste puncte de tangență. La stabilirea liniei podelei, nu se iau în considerare punctele de ridicare cu cricul, țevile de eșapament sau roțile. Spațiile de pasaj al roților se consideră a fi umplute de o suprafață imaginară care prelungește fără întrerupere suprafața exterioară înconjurătoare. Pentru stabilirea liniei podelei, se iau în considerare barele de protecție de la ambele capete ale vehiculului. În funcție de fiecare vehicul, linia podelei poate trece prin punctul cel mai exterior al secțiunii barei de protecție sau prin panourile caroseriei situate sub barele de protecție. Acolo unde apar simultan două sau mai multe puncte de tangență, linia podelei este determinată de punctul de tangență inferior;

2.5. prin „rază de curbură”, raza arcului de cerc care se apropie cel mai mult de forma rotunjită a componentei considerate;

2.6. prin „vehicul încărcat”, vehiculul încărcat la masa maximă admisă din punct de vedere tehnic. Vehiculele echipate cu suspensii hidropneumatice, hidraulice sau pneumatice sau cu un dispozitiv de stabilire automată a asietei în funcție de încărcătură trebuie supuse încercărilor în cele mai defavorabile condiții de rulare normală specificate de producător;

prin „muchie exterioară extremă” a vehiculului în raport cu părțile laterale, planul paralel cu planul longitudinal median al vehiculului și tangent la muchia sa exterioară laterală și în raport cu părțile din față și spate, planul transversal perpendicular al vehiculului și tangent la muchiile sale exterioare din față și din spate, neluând în considerare proeminențele:

2.7.1. pneurilor lângă punctul lor de tangență cu solul și ale valvelor pentru controlul presiunii;

2.7.2. oricărui dispozitiv antiderapare montat pe roți;

2.7.3. oglinzilor retrovizoare;

2.7.4. lămpilor semnalizatoare de direcție laterale, lămpilor de gabarit, lămpilor de poziție față și spate (lateral) și lămpilor de staționare;

2.7.5. în ceea ce privește marginile din față și din spate, barele de protecție, ale dispozitivului de remorcare și ale țevii de eșapament;

2.8. prin „dimensiunea proeminenței” unui element montat pe un panou, dimensiunea determinată prin metoda descrisă la punctul 2 din anexa 3 la prezentul regulament;

2.9. prin „linia nominală a unui panou”, linia care trece prin cele două puncte reprezentate de către poziția centrului unei sfere atunci când suprafața sa vine în contact pentru prima și ultima oară cu o componentă, în timpul procedurii de măsurare descrise la punctul 2.2 din anexa 3 la prezentul regulament.

3. CEREREA DE OMOLOGARE

Cererea de omologare a unui tip de vehicul în ceea ce privește proeminențele sale exterioare:

3.1.1. Cererea de omologare a unui tip de vehicul în ceea ce privește proeminențele sale exterioare este prezentată de către producătorul vehiculului sau reprezentantul său acreditat în mod corespunzător.

Aceasta va fi însoțită de documentele enumerate mai jos, în triplu exemplar:

3.1.2.1. fotografii ale părților din față, spate și laterale ale vehiculului luate la un unghi de 30°-45° față de planul longitudinal median, vertical al vehiculului;

3.1.2.2. desene cu cote dimensionale ale barelor de protecție și, dacă este cazul;

3.1.2.3. desenele ale anumitor proeminențe exterioare și, dacă este cazul, desenele menționate la punctul 6.9.1 ale anumitor părți ale suprafeței exterioare.

3.1.3. Un vehicul reprezentativ pentru tipul de vehicul care trebuie omologat trebuie să se prezinte serviciului tehnic responsabil cu încercările de omologare. La cererea serviciului tehnic menționat anterior, trebuie, de asemenea, prezentate anumite elemente și anumite eșantioane de materiale utilizate.

Cerere de omologare pentru portbagaje, suporturi de schiuri, antene radio sau radiotelefonice, în calitate de unitate tehnică.

3.2.1. Cererile de omologare pentru portbagaje, suporturi pentru schiuri, antene radio sau radiotelefonice în calitate de unități tehnice sunt prezentate de constructorul de autovehicule, producătorul acestor unități tehnice sau de către reprezentantul autorizat al acestora.

Pentru fiecare dintre dispozitivele menționate la punctul 3.2.1, cererea de omologare este însoțită de următoarele:

3.2.2.1. documente, în trei exemplare, care cuprind descrierea caracteristicilor tehnice ale unităților tehnice. ca și instrucțiunile de montare care trebuie atașate fiecărei unități tehnice puse în vânzare;

3.2.2.2. un model al tipului unității tehnice. Autoritatea competentă este abilitată, în cazul în care consideră necesar, să ceară un alt model.

4. OMOLOGAREA

Omologarea unui tip de vehicul în ceea ce privește proeminențele sale exterioare

4.1.1. Atunci când tipul de vehicul prezentat la omologare în conformitate cu prezentul regulament corespunde cerințelor punctelor 5 și 6 de mai jos, omologarea se acordă pentru acest tip de vehicul.

4.1.2. Se atribuie fiecărui tip de vehicul omologat un număr de omologare ale cărui prime două cifre (în prezent, 02 corespunzând seriei 02 de amendamente care a intrat în vigoare la 13 decembrie 1996) indică seria de amendamente care include cele mai recente modificări tehnice majore aduse regulamentului la data acordării omologării. Aceeași parte contractantă nu poate atribui același număr unui alt tip de vehicul.

4.1.3. Omologarea sau extinderea, sau refuzul, sau retragerea omologării, sau oprirea definitivă a producției unui tip de vehicul, în conformitate cu prezentul regulament, este notificată părților la Acordul din 1958, care aplică prezentul regulament, prin intermediul unei fișe conforme cu modelul din anexa 1 la prezentul regulament.

Pe orice vehicul corespunzător unui tip de vehicul omologat în conformitate cu prezentul regulament se aplică în mod vizibil, într-un loc ușor accesibil și indicat pe fișa de omologare, o marcă de omologare internațională compusă:

4.1.4.1. dintr-un cerc în interiorul căruia este plasată litera „E”, urmată de numărul distinctiv al țării care a acordat omologarea;

4.1.4.2. din numărul prezentului regulament, urmat de litera „R”, de o cratimă și de numărul de omologare așezat la dreapta cercului prevăzut la punctul 4.1.4.1.

4.1.5. În cazul în care vehiculul este corespunzător unui tip de vehicul omologat conform altui (altor) regulament (regulamente) anexat(e) la acord în aceeași țară care a acordat omologarea în conformitate cu prezentul regulament, simbolul prevăzut la punctul 4.1.4.1 nu trebuie repetat; în acest caz, numerele și simbolurile suplimentare ale tuturor regulamentelor pentru care s-a acordat omologarea, în țara care a acordat omologarea în conformitate cu prezentul regulament, trebuie să fie așezate în coloane verticale situate la dreapta simbolului prevăzut la punctul 4.1.4.1.

4.1.6. Marca de omologare trebuie să fie lizibilă și de neșters.

4.1.7. Marca de omologare se plasează în vecinătatea plăcii aplicate de constructor și indicând caracteristicile vehiculelor, sau pe această placă.

4.1.8. Anexa 2 la prezentul regulament dă exemple de mărci de omologare.

4.1.9. Autoritatea competentă trebuie să verifice existența dispozițiilor satisfăcătoare pentru asigurarea unui control eficace al calității conformității producției înainte de a fi acordată omologarea de tip.

Omologarea portbagajelor, a suporturilor de schiuri, a antenelor radio sau a radiotelefonice în calitate de unități tehnice

4.2.1. În cazul în care tipul de portbagaje, suporturi de schiuri, antene radio sau radiotelefonice prezentate pentru omologare în calitate de unități tehnice în conformitate cu prezentul regulament satisface cerințele punctelor 6.16-6.18 de mai jos, omologarea este acordată pentru acest tip de unitate tehnică.

4.2.2. Fiecare omologare a unui tip de unitate tehnică presupune atribuirea unui număr de omologare ale cărui prime două cifre (în prezent 02 corespunzând seriei 02 de amendamente care a intrat în vigoare la 13 decembrie 1996) indică seria de amendamente care corespunde celor mai recente modificări tehnice majore aduse regulamentului la data acordării omologării. O aceeași parte contractantă nu poate atribui același număr unei alte unități tehnice.

4.2.3. Omologarea sau extinderea, sau refuzul, sau retragerea omologării, sau oprirea definitivă a producției unui tip de unitate tehnică în conformitate cu prezentul regulament este notificată părților la Acordul din 1958, care aplică prezentul regulament, prin intermediul unei fișe conforme cu modelul din anexa 4 la prezentul regulament.

Pe fiecare unitate tehnică conformă unui tip de entitate tehnică omologat în conformitate cu prezentul regulament se aplică în mod vizibil, într-un loc ușor accesibil și indicat pe fișa de omologare, o marcă de omologare internațională compusă:

4.2.4.1. dintr-un cerc în interiorul căruia este plasată litera „E”, urmată de numărul distinctiv al țării care a acordat omologarea (2);

4.2.4.2. numărul prezentului regulament urmat de litera „R”, de o cratimă și de numărul de omologare situat în dreapta cercului prevăzut la punctul 4.2.4.1.

4.2.5. Marca de omologare trebuie să fie lizibilă și de neșters.

4.2.6. Marca de omologare este plasată pe placa signalectică a unității tehnice, fixată de constructor sau în apropiere.

4.2.7. Anexa 2 la prezentul regulament prezintă exemple de mărci de omologare.

4.2.8. Autoritatea competentă trebuie să verifice existența dispozițiilor satisfăcătoare pentru a asigura un control eficace al calității conformității producției înainte de acordarea omologării de tip.

5. CERINȚE GENERALE

Dispozițiile prezentului regulament nu se aplică părților de la suprafața exterioară care, atunci când vehiculul este încărcat și ușile, ferestrele și capacele de acces etc. sunt în poziție închisă, se găsesc:

5.1.1. la mai mult de 2,00 m înălțime;

5.1.2. sub linia podelei;

5.1.3. situate astfel încât să nu poată fi atinse, atât în condiții statice, cât și în mișcare, de o sferă cu un diametru de 100 mm.

5.2. Suprafața exterioară a vehiculelor nu trebuie să prezinte nici părți ascuțite sau tăioase, nici proeminențe îndreptate către exterior care, din cauza formei, a dimensiunilor, a orientării sau a durității lor, ar fi susceptibile să mărească riscul sau gravitatea leziunilor corporale suferite de o persoană lovită sau atinsă de caroserie în caz de coliziune.

5.3. Suprafața exterioară a vehiculelor nu trebuie să prezinte părți orientate către exterior susceptibile să agațe pietonii, cicliștii sau motocicliștii.

5.4. Nici o parte proeminentă a suprafeței exterioare nu trebuie să aibă o rază de curbură mai mică de 2,5 mm. Această cerință nu se aplică părților suprafeței exterioare a căror proeminență e mai mică de 5 mm; unghiurile acestor părți orientate spre exterior trebuie, cu toate acestea, să fie netezite, cu excepția cazului în care proeminențele care rezultă sunt mai mici de 1,5 mm.

5.5. Părțile proeminente ale suprafeței exterioare realizate dintr-un material a cărui duritate nu depășește 60 Shore A vor putea avea o rază de curbură mai mică de 2,5 mm.

Măsurarea durității se efectuează pe un element montat pe vehicul. În cazul în care este imposibil a se efectua o măsurare a durității prin metoda Shore A, se pot folosi măsurări comparabile în scopul evaluării.

5.6. Dispozițiile de la punctele 5.1-5.5 se aplică suplimentar față de cerințele speciale ale punctului 6 următor, cu excepția existenței unor dispoziții contrare acestor cerințe speciale.

6. CERINȚE SPECIALE

6.1. Motive ornamentale

6.1.1. Motivele ornamentele adăugate, care ies în afară cu peste 10 mm față de suportul lor, trebuie să se retragă, să se detașeze sau să se plieze sub o forță de 10 daN, exercitată într-o direcție oarecare asupra punctului lor cel mai proeminent, într-un plan aproximativ paralel cu suprafața pe care acestea sunt montate. Aceste dispoziții nu se aplică motivelor ornamentale care există pe grilele radiatoarelor, pentru care se aplică numai cerințele generale ale punctului 5. Pentru a aplica forța de 10 daN, se folosește un poanson plat cu un diametru de cel mult 50 mm. Când acest lucru nu este posibil, trebuie folosită o metodă echivalentă. După retragerea, detașarea sau plierea motivelor ornamentale, părțile rămase nu trebuie să fie mai mari de 10 mm. În toate cazurile, aceste proeminențe trebuie să satisfacă dispozițiile punctului 5.2. În cazul în care motivul ornamental este montat pe o bază, aceasta din urmă este considerată ca aparținând unui motiv ornamental, și nu suprafeței suportului.

6.1.2. Benzile sau elementele protectoare care există pe suprafața exterioară nu sunt supuse cerințelor punctului 6.1.1 de mai sus; cu toate acestea, acestea trebuie să fie fixate în mod solid pe vehicul.

6.2. Faruri

6.2.1. Apărătoarele și ramele proeminente sunt admise pe faruri, cu condiția ca acestea să nu iasă în exterior cu mai mult de 30 mm față de suprafața exterioară transparentă a farului și ca raza lor de curbură să nu fie în nici un punct mai mică de 2,5 mm. În cazul în care farul este montat în spatele unei geam suplimentar transparent, proeminența este măsurată începând cu suprafața exterioară. Proeminența este determinată în conformitate cu metoda descrisă la punctul 3 din anexa 3 la prezentul regulament.

6.2.2. Farurile escamotabile trebuie să corespundă dispozițiilor punctului 6.2.1 de mai sus, atât în poziția de funcționare, cât și în poziție retractabilă.

6.2.3. Dispozițiile punctului 6.2.1 de mai sus nu se aplică farurilor încorporate în caroserie sau care sunt „surplombate” pe caroserie, în cazul în care ultimele sunt conforme cu cerințele punctului 6.9.1.

6.3. Grile și intervale între elemente

6.3.1. Cerințele de la punctul 5.4 nu se aplică intervalelor dintre elementele fixe sau mobile, inclusiv elementele grilelor de intrare sau de ieșire a aerului și grilelor radiatorului, cu condiția ca distanța între două elemente consecutive să nu depășească 40 mm și cu condiția ca grilele și intervalele să aibă un rol funcțional. Când această distanță este cuprinsă între 40 mm și 25 mm, razele de curbură trebuie să fie egale cu sau mai mari de 1 mm. Dimpotrivă, în cazul în care distanța între două elemente consecutive este egală sau mai mică de 25 mm, razele de curbură ale fețelor exterioare ale elementelor trebuie să fie de cel puțin 0,5 mm. Distanța între două elemente consecutive este determinată în conformitate cu metoda descrisă la punctul 4 din anexa 3 la prezentul regulament.

6.3.2. Racordarea feței dinainte cu fețele laterale ale fiecărui element al unei grile sau separat de un alt element printr-un interval trebuie să fie netezită.

6.4. Ștergătoare de parbriz

6.4.1. Lamelele ștergătorul de parbriz trebuie fixate astfel încât axul brațului ștergătorului să fie acoperit de un element protector având o rază a curburii care să corespundă cerinței din punctul 5.4 și o extremitate a cărei suprafață este de minimum de 150 mm2. În cazul unor elemente protectoare rotunjite, această suprafață, protejată pe un plan a cărui distanță în raport cu punctul cel mai proeminent nu trebuie să depășească 6,5 mm, trebuie să fie de cel puțin 150 mm2. Ștergătoarele de parbrize din spate și ștergătoarele farurilor trebuie să corespundă acelorași cerințe.

6.4.2. Punctul 5.4 nu se aplică nici lamelor ștergătoarelor și nici elementelor de susținere. Aceste piese nu trebuie să prezinte nici unghiuri ascuțite, nici părți tăioase sau ascuțite.

6.5. Bare de protecție

6.5.1. Extremitățile laterale ale barelor de protecție trebuie să fie rabatate către suprafața exterioară pentru a reduce la minimum pericolul de agățare. Această cerință este considerată satisfăcută fie dacă bara de protecție se găsește într-o cavitate sau este încorporată în caroserie, fie dacă extremitatea laterală a barei de protecție este rabatată astfel încât să nu poată fi atinsă de o sferă de 100 mm și dacă distanța dintre extremitatea barei de protecție și partea cea mai apropiată de caroserie nu depășește 20 mm.

6.5.2. În cazul în care linia barei de protecție care corespunde conturului exterior al vehiculului în proiecție verticală trece printr-o suprafață rigidă, această suprafață trebuie să aibă o rază de curbură minimă de 5 mm în toate punctele sale situate la mai puțin de 20 mm de conturul exterior și o rază de curbură minimă de 2,5 mm în toate celelalte cazuri. Prezenta dispoziție se aplică părții din zonă, din linia de contur până la 20 mm în interior, situată între și în fața (sau în spatele, în cazul barei de protecție din spate) a punctelor tangențiale la linia de contur a două planuri verticale care formează fiecare cu planul de simetrie longitudinal al vehiculului un unghi de 15° (a se vedea figura 1).

6.5.3. Cerința punctului 6.5.2 nu se aplică părților barelor de protecție sau celor montate pe aceasta, în special ecliselor de îmbinare și jicloarelor spălătoarelor de faruri care formează o proeminență mai mică de 5 mm; unghiurile acestor părți, orientate spre exterior, trebuie să fie netede, cu excepția cazului în care proeminențele rezultate nu sunt mai mici de 1,5 mm.

6.6. Mânere, balamale și butoane ale ușilor, portbagajelor și capotelor; bușoane și capace de rezervoare de carburant

6.6.1. Aceste elemente nu trebuie să iasă în afară cu mai mult de 40 mm, în cazul mânerelor ușii sau ale portbagajului, și cu 30 mm, în toate celelalte cazuri.

În cazul în care mânerele ușilor laterale sunt de tip rotativ, acestea trebuie să îndeplinească una dintre următoarele două condiții:

6.6.2.1. în cazul mânerelor care pivotează lateral față de planul ușii, extremitatea deschisă a mânerului trebuie să fie orientată către înapoi. Această extremitate trebuie să fie rabatată înapoi spre planul ușii și să fie fixată într-un locaș de protecție sau într-o cavitate;

6.6.2.2. mânerele care se rotesc spre exterior în orice direcție care nu este paralelă cu planul ușii trebuie, în poziție închis, să fie fixate într-un locaș de protecție sau într-o cavitate. Extremitatea deschisă a mânerului trebuie să fie orientată fie spre înapoi, fie spre partea de jos.

Cu toate acestea, mânerele care nu satisfac această ultimă condiție pot fi acceptate, în cazul în care:

(a)	au un mecanism de revenire independent;

(b)	dacă mecanismul de revenire nu funcționează, ele nu pot avea o proeminență mai mare de 15 mm;

(c)	acestea satisfac, în această poziție deschisă, cerințele punctului 5.4; și

(d)	suprafața extremității lor libere nu este mai mică de 150 mm2 când este măsurată la cel mult 6,5 mm față de punctul de proeminență cel mai îndepărtat.

6.7. Roți, piulițe pentru roți, capace de butuc și discuri de roți

6.7.1. Cerințele punctului 5.4 nu se aplică acestor elemente.

6.7.2. Roțile, piulițele pentru roți, capacele de butuc și discurile de roți nu trebuie să prezinte proeminențe ascuțite care se extind dincolo de planul exterior al jantei. Piulițele-fluture nu sunt permise.

6.7.3. La mersul în linie dreaptă, nici o parte a roților, cu excepția pneurilor, situată deasupra planului orizontal care trece prin axa lor de rotație, nu trebuie să depășească proiecția verticală, pe un plan orizontal, a suprafeței sau a structurii exterioare. Cu toate acestea, în cazul în care cerințele funcționale o justifică, discurile de roți care acoperă piulițele pentru roți și capacele de butuc pot ieși în afară dincolo de proiecția verticală a suprafeței sau a structurii exterioare, cu condiția ca suprafața părții proeminente să aibă o rază de curbură cel puțin egală cu 30 mm și ca proeminența, față de proiecția verticală a suprafeței sau a structurii exterioare, să nu depășească în nici un caz 30 mm.

6.8. Marginile din tablă

6.8.1. Marginile din tablă, cum ar fi marginile jgheaburilor și glisierele ușilor culisante, sunt admise, cu condiția ca marginile lor să fie îndoite sau ca aceste muchii să fie acoperite cu un element protector care să corespundă dispozițiilor prezentului regulament care îi sunt aplicabile. O margine neprotejată este considerată rabatată în cazul în care este pliată la aproximativ 180° sau dacă este pliată spre caroserie astfel încât nu poate fi atinsă de o sferă cu diametrul de 100 mm.

6.9. Panouri de caroserie

6.9.1. Raza de curbură a îndoiturilor panourilor de caroserie poate fi mai mică de 2,5 mm, cu condiția de a nu fi mai mică de o zecime din înălțimea „H” a proeminenței, măsurată în conformitate cu metoda descrisă la punctul 1 din anexa 3.

6.10. Deflectoare laterale de aer și de ploaie

6.10.1. Marginile deflectoarelor laterale, susceptibile de a fi îndreptate spre exterior, trebuie să aibă o rază de curbură de cel puțin 1 mm.

6.11. Puncte de ridicare cu cricul și țevi de eșapament

6.11.1. Punctele de ridicare cu cricul și țeava (țevile) de eșapament nu trebuie să iasă în afară cu mai mult de 10 mm față de proiecția verticală a liniei podelei care trece vertical deasupra lor. Prin derogare de la această cerință, o țeavă de eșapament poate să iasă în afară cu mai mult de 10 mm față de proiecția verticală a liniei podelei, atât cât marginile ei sunt rotunjite la extremitate, raza minimă de curbură fiind 2,5 mm.

6.12. Clapete de admisie și de evacuare a aerului

6.12.1. Clapetele de admisie și de evacuare a aerului trebuie să satisfacă cerințele punctelor 5.2, 5.3 și 5.4, în toate pozițiile de folosire.

6.13. Plafon

6.13.1. Plafoanele deschise trebuie considerate doar în poziția închis.

Vehiculele decapotabile trebuie examinate cu capota atât în poziția ridicată, cât și rabatată.

6.13.2.1. În cazul în care capota este rabatată, nu trebuie făcută nici o examinare a vehiculului sub o suprafață imaginară delimitată de capota ridicată.

6.13.2.2. Atunci când o husă este furnizată ca echipament standard pentru acoperirea capotei în poziție rabatată, examinarea trebuie efectuată cu husa montată.

6.14. Ferestre

Ferestrele care pivotează către exterior plecând de la suprafața exterioară a vehiculului trebuie să fie conforme cu următoarele dispoziții, în toate pozițiile de utilizare:

6.14.1.1. nici o margine nu trebuie orientată spre înainte;

6.14.1.2. nici o parte a ferestrei să nu depășească marginea exterioară extremă a vehiculului.

6.15. Suporturi pentru placa de înmatriculare

6.15.1. Dispozitivele pentru suportul plăcilor de înmatriculare furnizate de constructorul de autovehicule trebuie să fie conforme cu punctul 5.4 din prezentul regulament, dacă pot fi atinse de o sferă cu diametrul de 100 mm atunci când placa de înmatriculare este montată conform instrucțiunilor constructorului autovehiculului.

6.16. Portbagaje și suporturi pentru schiuri

6.16.1. Portbagajele și suporturile pentru schiuri trebuie fixate pe vehicul astfel încât forțele orizontale longitudinale și transversale, care nu sunt mai mici decât sarcina verticală maximă a dispozitivului indicată de constructorul său, să poată fi transmise și ca cel puțin într-o direcție aceste forțe să fie transmise de forma geometrică a ansamblului. Pentru încercările portbagajului sau suportului de schi montat pe vehicul în conformitate cu instrucțiunile constructorului său, sarcina de încercare nu trebuie aplicată punctual.

6.16.2. Suprafețele care, după instalarea dispozitivului, pot fi atinse de o sferă cu diametrul de 165 mm nu trebuie să cuprindă părți care au o rază de curbură mai mică de 2,5 mm, în afară de cazul în care pot fi aplicate cerințele punctului 6.3.

6.16.3. Elementele de legătură, cum ar fi șuruburile, care pot fi strânse sau slăbite fără ajutorul unei unelte, nu trebuie să aibă o proeminență mai mare de 40 mm în afara suprafețelor menționate la punctul 6.16.2; proeminența este determinată în conformitate cu metoda descrisă la punctul 2 la anexa 3, dar cu o sferă cu diametrul de 165 mm, în cazul în care se folosește metoda descrisă la punctul 2.2.

6.17. Antene radio și radiotelefonice

6.17.1. Antenele radio și radiotelefonice trebuie să fie montate pe vehicul astfel încât, în cazul în care extremitatea lor liberă se situează într-una din pozițiile de utilizare indicate de către constructorul acestora, la mai puțin de 2 m deasupra solului, această extremitate liberă să se afle în interiorul unei zone mărginite de planurile verticale situate la 10 cm în interiorul muchiei exterioare extreme a vehiculului definite la punctul 2.7.

6.17.2. Mai mult decât atât, antena trebuie să fie montată pe vehicul și, dacă este cazul, extremitatea sa liberă trebuie să poată fi direcționată în așa fel încât nici o parte a antenei să nu depășească muchia exterioară extremă a vehiculului definită la punctul 2.7.

6.17.3. Tija antenei poate avea o rază de curbură mai mică de 2,5 mm. Extremitățile mobile ale antenelor trebuie să fie prevăzute cu un capac captiv ale cărui raze de curbură nu trebuie să fie mai mici de 2,5 mm.

6.17.4. Bazele antenelor nu trebuie să iasă în afară cu mai mult de 30 mm, proeminența fiind determinată în conformitate cu metoda descrisă la punctul 2 din anexa 3. Totuși, în cazul antenelor cu amplificator încorporat în soclu, această proeminență poate atinge 40 mm.

6.18. Instrucțiuni de montare

6.18.1. Odată recepționate ca unități tehnice, portbagajele, suporturile pentru schiuri, antenele radio și antenele radiotelefonice nu pot fi oferite spre vânzare, vândute sau cumpărate fără a fi însoțite de instrucțiunile de montare. Instrucțiunile de montare trebuie să fie suficient de precise pentru ca piesele recepționate să poată fi montate pe vehicul astfel încât cerințele corespunzătoare de la punctele 5 și 6 de mai sus să poată fi respectate. În special, trebuie să fie indicate pozițiile de folosire pentru antenele telescopice.

7. MODIFICAREA TIPULUI OMOLOGAT ȘI EXTINDEREA OMOLOGĂRII

Orice modificare a tipului de vehicul va fi adusă la cunoștința serviciului administrativ care a acordat omologarea tipului de vehicul. Acest serviciu va putea atunci:

7.1.1. fie să considere că modificările aduse nu riscă să aibă o influență defavorabilă considerabilă,

7.1.2. fie să ceară un nou proces-verbal al serviciului tehnic responsabil cu încercările.

7.2. Confirmarea omologării cu indicarea modificărilor sau a refuzului omologării se va comunica părților la acord, care aplică prezentul regulament, în conformitate cu procedura indicată la punctul 4.3 de mai sus.

7.3. Autoritatea competentă care a acordat extinderea omologării atribuie un număr de serie acestei extinderi și informează celelalte părți la Acordul din 1958, care aplică prezentul regulament, prin intermediul unei fișe de comunicare conformă cu modelul din anexa 1 la prezentul regulament.

8. CONFORMITATEA PRODUCȚIEI

8.1. Vehiculul (unitatea tehnică) omologat(ă) în conformitate cu prezentul regulament trebuie să fie fabricat(ă) astfel încât să fie conform(ă) cu tipul omologat satisfăcând cerințele punctelor 5 și 6 de mai sus.

8.2. Cu scopul de a verifica îndeplinirea condițiilor enunțate la punctul 8.1, trebuie efectuate controale corespunzătoare ale producției.

Titularul omologării trebuie, în special, să:

8.3.1. vegheze la existența procedurilor de control efectiv al calității produselor;

8.3.2. aibă acces la echipamentul de control necesar verificării conformității fiecărui tip omologat;

8.3.3. vegheze ca datele referitoare la rezultatele încercării să fie înregistrate și ca documentele anexate să fie disponibile pentru o perioadă determinată în acord cu serviciul administrativ;

8.3.4. analizeze rezultatele fiecărui tip de încercare, în scopul controlării și asigurării constanței caracteristicilor produsului, ținând seama de variațiile admisibile în producția industrială;

8.3.5. asigure ca pentru fiecare tip de produs să fie efectuate cel puțin încercările prevăzute în anexa 3 la prezentul regulament;

8.3.6. se asigure că orice prelevare de eșantioane sau de epruvete care dovedește neconformitatea cu tipul de încercare considerat va fi urmată de o nouă prelevare și de o nouă încercare. Trebuie să fie luate toate dispozițiile necesare pentru a restabili conformitatea producției respective.

Autoritățile competente care au acordat omologarea pot în orice moment verifica metodele de control al conformității aplicate în fiecare unitate de producție.

8.4.1. Cu ocazia fiecărei inspecții, registrele de încercări și de urmărire a producției trebuie să fie comunicate inspectorului.

8.4.2. Inspectorul poate preleva eșantioane la întâmplare, care vor fi încercate în laboratorul constructorului. Numărul minim de eșantioane poate fi determinat în funcție de rezultatele controalelor proprii ale constructorului.

8.4.3. În cazul în care nivelul calității nu este satisfăcător sau când apare necesitatea verificării validității încercărilor efectuate în conformitate cu punctul 8.4.2 de mai sus, inspectorul trebuie să preleveze eșantioane care vor fi trimise serviciului tehnic care a efectuat încercările pentru omologarea.

8.4.4. Autoritățile competente pot efectua toate încercările prescrise în prezentul regulament.

8.4.5. În mod normal, autoritățile competente autorizează o inspecție la fiecare doi ani. În cazul în care, în cursul uneia dintre aceste inspecții, sunt constatate rezultate negative autoritatea competentă se va asigura că vor fi luate toate dispozițiile necesare pentru restabilirea conformității producției cât mai rapid posibil.

9. SANCȚIUNI PENTRU NECONFORMITATEA PRODUCȚIEI

9.1. Omologarea acordată pentru un tip de vehicul în conformitate cu prezentul regulament poate fi retrasă în cazul în care condiția enunțată la punctul 8.1 de mai sus nu se respectă.

9.2. În cazul în care o parte la acord, care aplică prezentul regulament, retrage o omologare pe care a acordat-o anterior, aceasta va informa de îndată celelalte părți contractante care aplică prezentul regulament, prin intermediul unei fișe conforme cu modelul din anexa 1 la prezentul regulament.

10. OPRIREA DEFINITIVĂ A PRODUCȚIEI

În cazul în care titularul omologării încetează definitiv producția unui tip omologat în conformitate cu prezentul regulament, el informează autoritatea care a acordat omologarea, care la rândul său, notifică aceasta celorlalte părți la Acordul din 1958, care aplică prezentul regulament, prin intermediul unei fișe de comunicare conformă cu modelul din anexa 1 la prezentul regulament.

11. DENUMIRI ȘI ADRESE ALE SERVICIILOR TEHNICE RESPONSABILE CU ÎNCERCĂRILE DE OMOLOGARE ȘI ALE SERVICIILOR ADMINISTRATIVE

Părțile la acord, care aplică prezentul regulament, comunică Secretariatului Organizației Națiunilor Unite numele și adresele serviciilor tehnice responsabile cu încercările de omologare și ale serviciilor administrative care acordă omologarea și cărora trebuie să le fie trimise fișele de omologare, de refuz sau de retragere a omologării emise în celelalte țări.

(1) După cum s-a definit în anexa 7 la Rezoluția de ansamblu privind construcția vehiculelor (R.E.3) (document TRANS/SC1/WP29/7B/Amend.3).

(2) 1 pentru Germania, 2 pentru Franța, 3 pentru Italia, 4 pentru Țările de Jos, 5 pentru Suedia, 6 pentru Belgia, 7 pentru Ungaria, 8 pentru Republica Cehă, 9 pentru Spania, 10 pentru Iugoslavia, 11 pentru Regatul Unit, 12 pentru Austria, 13 pentru Luxemburg, 14 pentru Elveția, 15 (disponibil), 16 pentru Norvegia, 17 pentru Finlanda, 18 pentru Danemarca, 19 pentru România, 20 pentru Polonia, 21 pentru Portugalia, 22 pentru Federația Rusă, 23 pentru Grecia, 24 pentru Irlanda, 25 pentru Croația, 26 pentru Slovenia, 27 pentru Slovacia, 28 pentru Belarus, 29 pentru Estonia, 30 (disponibil), 31 pentru Bosnia și Herțegovina, 32 pentru Letonia, 33 (disponibil), 34 pentru Bulgaria, 35-36 (disponibile), 37 pentru Turcia, 38-39 (disponibile), 40 pentru Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, 41 (disponibil), 42 pentru Comunitatea Europeană (Omologările sunt acordate de către statele membre care utilizează propriile lor mărci CEE), 43 pentru Japonia, 44 (disponibil), 45 pentru Australia și 46 pentru Ucraina. Numerele următoare vor fi atribuite celorlalte țări în ordinea cronologică a ratificării Acordului privind adoptarea de prescripții tehnice uniforme aplicabile vehiculelor cu roți, echipamentelor și componentelor ce pot fi montate sau utilizate pe vehicule cu roți și condițiile de recunoaștere reciprocă a omologărilor eliberate pe baza acestor prescripții sau a aderării lor la acest acord, și numerele astfel atribuite vor fi comunicate de către Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite părților contractante la acord.

ANEXA 1

COMUNICARE

[Format maxim: A4 (210 × 297 mm)]

ANEXA 2

EXEMPLE DE MĂRCI DE OMOLOGARE

Modelul A

(A se vedea punctele 4.1.4 și 4.2.4 din prezentul regulament)

Marca de omologare de mai sus aplicată pe un vehicul indică faptul că tipul acestui vehicul a fost omologat în Țările de Jos (E4), în conformitate cu Regulamentul nr. 26, sub numărul de omologare 022439. Primele două cifre ale numărului de omologare indică faptul că, atunci când omologarea a fost acordată, Regulamentul nr. 26 cuprindea deja seria 02 de amendamente.

Modelul B

(A se vedea punctul 4.1.5 din prezentul regulament)

Marca de omologare de mai sus aplicată pe un vehicul indică faptul că tipul acestui vehicul a fost omologat în Țările de Jos (E4) în conformitate cu Regulamentele nr. 26 și 24 (1). Primele două cifre ale numărului de omologare indică faptul că, la datele la care s-au acordat omologările în cauză, Regulamentul nr. 26 cuprindea seria 02 de amendamente, în timp ce Regulamentul nr. 24 cuprindea deja seria 03 de amendamente.

(1) Al doilea număr de regulament este dat doar cu titlu; de exemplu, coeficientul de absorbție corectat este 1,30 m–1.

ANEXA 3

METODE DE DETERMINARE A DIMENSIUNILOR PROEMINENȚELOR ȘI A INTERVALELOR

1. METODĂ DE MĂSURARE A PROEMINENȚELOR PLIURILOR DIN PANOURILE CAROSERIEI

1.1. Înălțimea H a unei proeminențe se determină grafic față de circumferința unui cerc cu diametrul de 165 mm, tangent în interior la contururile exterioare ale suprafeței exterioare a părții de verificat.

1.2. Înălțimea H este valoarea maximă a distanței, măsurate pe o dreaptă care trece prin centrul cercului cu diametrul de 165 mm, între circumferința cercului amintit și conturul exterior al proeminenței (a se vedea figura 1).

1.3. Atunci când proeminența unei forme cum ar fi o porțiune a conturului exterior a suprafeței exterioare a părții examinate nu poate fi atinsă din exterior de un cerc cu un diametru de 100 mm, conturul suprafeței în acest loc se presupune a corespunde cu cel al circumferinței cercului cu diametrul de 100 mm între punctele sale de tangență cu conturul exterior (a se vedea figura 2).

1.4. Schemele în secțiune ale suprafeței exterioare ale părților examinate vor trebui să fie furnizate de constructor pentru a permite să se determine înălțimea proeminențelor prin metoda de mai sus.

2. METODĂ DE DETERMINARE A DIMENSIUNII PROEMINENȚEI UNUI ELEMENT MONTAT PE SUPRAFAȚA EXTERIOARĂ

2.1. Dimensiunea proeminenței unui element montat pe o suprafață convexă poate fi determinată fie direct, fie în raport cu schița unei secțiuni corespunzătoare a acestui element în poziția sa de instalare.

2.2. În cazul în care dimensiunea proeminenței unui element montat pe o suprafață, alta decât convexă, nu poate fi determinată printr-o simplă măsurare, trebuie să fie determinată prin variația maximă a distanței dintre centrul unei sfere cu diametrul de 100 mm și linia nominală a panoului atunci când sfera este deplasată, rămânând constant în contact cu acest element. În figura 3 este prezentat un exemplu de folosire a acestei metode.

3. METODĂ DE DETERMINARE A PROEMINENȚELOR VIZOARELOR ȘI RAMELOR FARURILOR

3.1. Proeminența în raport cu suprafața exterioară a farului va fi măsurată orizontal din punctul de tangență al unei sfere cu diametrul de 100 mm, așa cum se indică în figura 4.

4. METODĂ DE DETERMINARE A DIMENSIUNII UNUI INTERVAL SAU AL UNUI SPAȚIU ÎNTRE ELEMENTELE UNEI GRILE

4.1. Se va determina dimensiunea unui interval sau a unui spațiu între elementele unei grile prin distanța între două planuri care trec prin punctele de tangență ale sferei și perpendiculare la linia care unește aceleași puncte de tangență. Figurile 5 și 6 arată exemple de utilizare ale acestei metode.

ANEXA 4

COMUNICARE

[Format maxim: A4 (210 × 297 mm)]

11/Volumul 83

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

279

42005X1216(03)

L 330/42

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

Regulamentul nr. 28 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Prescripții uniforme privind omologarea avertizoarelor sonore și a autovehiculelor în ceea ce privește semnalizarea sonoră

1. DOMENIU DE APLICARE

Prezentul regulament se aplică:

1.1. avertizoarelor sonore (1) (AWD) alimentate cu curent continuu sau alternativ sau cu aer comprimat, destinate a fi montate pe autovehiculele din categoriile L3-L5, M și N, cu excepția mopedelor (categoriile L1 și L2) (2);

1.2. semnalelor sonore (3) ale autovehiculelor, cu excepția motocicletelor.

I. AVERTIZOARE SONORE

2. DEFINIȚII

În sensul prezentului regulament, se înțelege prin avertizoare sonore de „tipuri” diferite, avertizoarele care prezintă între ele diferențe esențiale; aceste diferențe pot, în special, să se refere la:

2.1. marca comercială;

2.2. principiile de funcționare ale avertizoarelor sonore;

2.3. tipul alimentării electrice (curent continuu sau alternativ);

2.4. forma exterioară a casetei;

2.5. forma și dimensiunile membranei (membranelor);

2.6. forma sau tipul orificiului (orificiilor) de emitere a sunetului;

2.7. frecvența sau frecvențele nominale a (ale) sunetului;

2.8. tensiunea nominală de alimentare;

2.9. presiunea nominală de funcționare, în cazul avertizoarelor alimentate direct de o sursă externă de aer comprimat;

destinația principală a avertizorului sonor:

2.10.1. motociclete cu o putere mai mică sau egală cu 7 kW (clasa I);

2.10.2. vehicule din categoriile M și N, precum și motociclete cu putere mai mare de 7 kW (clasa II).

3. CERERE DE OMOLOGARE

Cererea de omologare a unui tip de avertizor va fi prezentată de titularul mărcii comerciale sau de reprezentantul său acreditat în mod legal.

Cererea va fi însoțită de următoarele documente, în triplu exemplar, cu indicațiile care urmează:

3.2.1. descrierea tipului de avertizor sonor, luând în considerare, în special, punctele menționate la punctul 2;

3.2.2. un desen care prezintă, inter alia, avertizorul în secțiune transversală;

3.2.3. o listă cu elementele de construcție, identificate în mod corespunzător, cu indicarea materialelor utilizate;

3.2.4. desene detaliate ale tuturor elementelor de construcție. Desenele trebuie să indice poziția prevăzută pentru numărul de omologare în raport cu cercul mărcii de omologare.

3.3. În plus, cererea de omologare va fi însoțită de două eșantioane ale tipului de avertizor.

3.4. Înainte de acordarea omologării de tip, autoritatea competentă va verifica dacă sunt prevăzute măsuri satisfăcătoare pentru a asigura controlul eficient al conformității producției.

4. INSCRIPȚII

4.1. Eșantioanele avertizoarelor sonore prezentate la omologare vor purta marca comercială a producătorului; această marcă trebuie să fie lizibilă în mod clar și de neșters.

4.2. Fiecare eșantion va avea un amplasament de dimensiuni suficiente pentru marca de omologare; acest amplasament va fi indicat în desenul menționat la punctul 3.2.2.

5. OMOLOGARE

5.1. În cazul în care eșantioanele prezentate la omologare sunt conforme cu dispozițiile de la punctele 6 și 7 de mai jos, se va acorda omologarea pentru acest tip de avertizor.

5.2. Fiecare omologare presupune atribuirea unui număr de omologare, ale cărui prime două cifre (în prezent 00 pentru regulamentul în forma sa originală) indică seria de amendamente corespunzătoare celor mai recente modificări tehnice majore aduse regulamentului la data emiterii omologării. Aceeași parte contractantă nu va putea atribui acest număr unui alt tip de avertizor sonor.

5.3. Același număr de omologare poate fi atribuit unor tipuri de avertizoare care nu se deosebesc între ele decât printr-o tensiune nominală diferită, o frecvență sau frecvențe nominale diferite sau, în cazul tipurilor de avertizoare menționate la punctul 2.8 de mai sus, printr-o presiune nominală de funcționare diferită.

5.4. Omologarea, refuzul, extinderea sau retragerea omologării și oprirea definitivă a producției unui tip de avertizor în temeiul prezentului regulament va fi comunicată părților la acord, care aplică prezentul regulament, prin intermediul unei fișe care este conformă cu modelul din anexa 1 la prezentul regulament și prin desene ale avertizorului sonor (furnizate de către solicitantul omologării) în format maxim A4 (210 × 297 mm) sau pliate la acest format și la scara 1:1.

Pe fiecare avertizor sonor care este conform cu un tip omologat în temeiul prezentului regulament se va aplica, în mod vizibil și într-un loc ușor accesibil și indicat în fișa de omologare, o marcă de omologare internațională compusă din:

5.5.1. un cerc în interiorul căruia se plasează litera „E”, urmată de numărul distinctiv al țării care a eliberat omologarea (4);

5.5.2. un număr de omologare;

5.5.3. un simbol suplimentar, format dintr-un număr cu cifre romane care indică clasa căreia îi aparține avertizorul sonor;

5.6. Marca de omologare și simbolul suplimentar trebuie să fie lizibile în mod clar și de neșters.

5.7. În secțiunea 1 din anexa 3 la prezentul regulament se oferă un exemplu de dispunere a mărcii de omologare.

6. SPECIFICAȚII

Specificații generale

6.1.1. Avertizorul sonor trebuie să emită un sunet continuu și uniform; spectrul său acustic nu trebuie să varieze considerabil în timpul funcționării.

Pentru avertizoarele alimentate cu curent alternativ, această cerință se aplică numai la turația constantă a generatorului, această turație găsindu-se în domeniul specificat la punctul 6.2.3.2.

6.1.2. Avertizorul trebuie să aibă caracteristici acustice (repartiția spectrală a energiei acustice, nivelul presiunii acustice) și mecanice care să satisfacă următoarele încercări în ordinea indicată.

Măsurarea caracteristicilor acustice

6.2.1. Avertizorul trebuie să fie încercat de preferință într-un mediu anecoid. Ca alternativă, acesta poate fi încercat într-o cameră semianecoidă sau în exterior într-o zonă liberă (5). În acest caz, trebuie să fie luate precauții pentru a evita reflexiile pe sol în zona de măsurare (de exemplu, dispunând o serie de ecrane absorbante). Se verifică dacă divergența sferică este respectată în limitele 1 dB într-o emisferă cu raza de cel puțin 5 m, până la frecvența maximă de măsurat, în special, în direcția de măsurare și la înălțimea aparatului și a microfonului.

Zgomotul ambiental trebuie să fie mai mic cu cel puțin 10 dB decât nivelul presiunii acustice care trebuie măsurată.

Dispozitivul supus încercării și microfonul trebuie să fie plasate la aceeași înălțime. Această înălțime trebuie să fie cuprinsă între 1,15 și 1,25 m. Axa de sensibilitate maximă a microfonului trebuie să se confunde cu direcția în care nivelul sonor al avertizorului este maxim.

Microfonul trebuie să fie plasat astfel încât membrana sa să fie la o distanță de 2 ± 0,01 m de planul de ieșire a sunetului emis de aparat. În cazul aparatelor cu mai multe ieșiri, distanța este determinată în raport cu planul de ieșire cel mai apropiat de microfon.

6.2.2. Măsurările nivelului de presiune acustică trebuie să fie făcute utilizând un sonometru de precizie (clasa 1), care este conform cu specificațiile Publicației CEI nr. 651 ediția 1 (1979). Toate măsurările se efectuează folosind constanta de timp „rapid” („F”). Măsurarea nivelului global al presiunii acustice se efectuează utilizând curba de ponderare (A). Spectrul sunetului emis trebuie măsurat folosind transformata Fourier a semnalului acustic. Ca variantă, se pot folosi filtre de treime de octavă care sunt conforme cu specificațiile Publicației CEI nr. 225, ediția 1 (1966).

În acest caz, nivelul presiunii acustice la frecvența de 2 500 Hz de la mijlocul benzii se determină prin adăugarea mediilor pătratice ale presiunilor acustice în benzile treimilor de octavă cu frecvențe medii de 2 000, 2 500 și 3 150 Hz.

În toate cazurile, numai metoda prin transformata Fourier poate să fie considerată metodă de referință.

Avertizorul se alimentează, după caz, cu următoarele tensiuni:

6.2.3.1. în cazul avertizoarelor sonore alimentate cu curent continuu, cu o tensiune de încercare măsurată la ieșirea sursei de energie electrică și care este 13/12 din tensiunea nominală;

6.2.3.2. în cazul avertizoarelor sonore alimentate cu curent alternativ, curentul este furnizat de un generator electric de tipul celui utilizat în mod obișnuit cu acest tip de avertizor sonor. Caracteristicile acustice ale acestui avertizor sonor se înregistrează pentru turații ale generatorului electric ce corespund la 50 %, 75 % și 100 % din turația maximă indicată de către producătorul generatorului pentru o funcționare continuă. În timpul acestei încercări, nu se impune generatorului nici o altă sarcină electrică. Încercarea de anduranță descrisă la punctul 6.3 se efectuează la o turație indicată de către constructorul echipamentului și care se alege din gama menționată mai sus.

6.2.4. În cazul în care, pentru încercarea unui avertizor sonor care funcționează cu curent continuu, se folosește o sursă de curent redresat, componenta alternativă a tensiunii la bornele sale, măsurată din vârf în vârf în timpul funcționării avertizoarelor, nu trebuie să depășească 0,1 volți.

6.2.5. Pentru avertizoarele sonore alimentate cu curent continuu, rezistența conductoarelor de legătură, exprimată în ohmi, inclusiv cea a bornelor și a contactelor, trebuie să fie cât mai aproape de (0,10/12) x tensiunea nominală în volți.

6.2.6. Avertizorul va fi montat rigid, prin intermediul piesei sau al pieselor prevăzute de producător, pe un suport a cărui masă este de cel puțin de 10 ori mai mare decât cea a avertizorului de încercat și egală cu cel puțin 30 kg. În plus, suportul trebuie să fie în așa fel adaptat, încât reflexiile pe suprafețele sale și vibrațiile proprii să nu aibă o influență considerabilă asupra rezultatelor măsurărilor.

În condițiile enunțate mai sus, nivelul sonor ponderat conform curbei A nu trebuie să depășească următoarele valori:

(a)	115 dB (A) pentru avertizoarele sonore destinate în principal motocicletelor cu o putere mai mică sau egală cu 7 kW;

(b)	118 dB (A) pentru avertizoarele sonore destinate în principal vehiculelor din categoriile M și N, precum și motocicletelor cu o putere mai mare de 7 kW.

6.2.7.1. În plus, nivelul presiunii acustice în banda de frecvențe de la 1 800 la 3 550 Hz trebuie să fie mai mare decât cel al oricărei componente cu frecvență mai înaltă de 3 550 Hz și, în orice caz, egal sau mai mare de:

(a)	95 dB (A), pentru avertizoarele sonore destinate în principal motocicletelor cu o putere mai mică sau egală cu 7 kW;

(b)	105 dB (A), pentru avertizoarele sonore destinate în principal vehiculelor din categoriile M și N, precum și motocicletelor cu o putere mai mare de 7 kW.

6.2.7.2. Avertizoarele sonore care îndeplinesc caracteristicile acustice menționate la litera (b) pot fi utilizate pe vehiculele menționate la litera (a).

6.2.8. Caracteristicile indicate mai sus trebuie să fie respectate, de asemenea, de un avertizor care a fost supus încercării de anduranță prevăzută la punctul 6.3 de mai jos, tensiunea de alimentare variind fie între 115 % și 95 % din tensiunea sa nominală pentru avertizoarele sonore alimentate cu curent continuu, fie, pentru avertizoarele sonore alimentate cu curent alternativ, între 50 % și 100 % din turația maximă a generatorului indicată de constructorul acestuia pentru o funcționare continuă.

6.2.9. Timpul scurs între momentul punerii în acțiune și momentul în care sunetul atinge valoarea minimă prescrisă la punctul 6.2.7 de mai sus nu trebuie să depășească 0,2 secunde, măsurat la o temperatură a mediului ambiant de 20 ± 5 °C. Prezenta prescripție este valabilă, inter alia, pentru avertizoarele cu funcționare pneumatică sau electropneumatică.

6.2.10. Avertizoarele cu funcționare pneumatică sau electropneumatică trebuie să aibă, în condițiile de alimentare fixate pentru aparate de către producători, aceleași performanțe acustice impuse avertizoarelor acționate electric.

Încercare de anduranță

6.3.1. Avertizorul sonor trebuie să fie alimentat la tensiunea nominală și cu rezistența conductorului de legătură specificată în punctele 6.2.3-6.2.5 de mai sus și să funcționeze, respectiv:

de 10 000 ori, în cazul avertizoarele sonore destinate în principal motocicletelor cu o putere mai mică sau egală cu 7 kW;

de 50 000 ori, pentru avertizoarele sonore destinate în principal vehiculelor din categoriile M și N, precum și motocicletelor cu putere mai mare de 7 kW, timp de o secundă, urmată de o pauză de patru secunde. În timpul încercării, avertizorul sonor este ventilat cu un curent de aer care are o viteză de aproximativ 10 m/s.

6.3.2. În cazul în care încercarea se efectuează într-o cameră anecoidă, aceasta trebuie să aibă un volum suficient pentru a asigura disiparea normală a căldurii degajată de avertizor în timpul încercării de anduranță.

6.3.3. Temperatura mediului ambiant în camera de încercare trebuie să fie cuprinsă între + 15 și + 30 °C.

6.3.4. În cazul în care, după jumătate din numărul de acționări prescris, caracteristicile nivelului sonor au suferit o modificare în raport cu cele de dinaintea încercării, se poate efectua un reglaj al avertizorului. După numărul total de funcționări prescris, avertizorul trebuie să satisfacă încercarea descrisă la punctul 6.2 de mai sus, eventual după un nou reglaj.

6.3.5. Pentru avertizoarele de tip electropneumatic, este permisă efectuarea unei lubrifieri la fiecare 10 000 de manevre, utilizând uleiul recomandat de către producător.

7. MODIFICAREA TIPULUI DE AVERTIZOR SONOR ȘI EXTINDEREA OMOLOGĂRII

Orice modificare a tipului de avertizor sonor trebuie să fie adusă la cunoștința serviciului administrativ care a acordat omologarea de tip avertizorului sonor. În acest caz, acest serviciu va putea:

7.1.1. fie să considere că modificările aduse nu riscă să aibă o influență defavorabilă considerabilă,

7.1.2. fie să ceară un nou raport serviciului tehnic însărcinat cu încercările.

7.2. Confirmarea omologării, cu indicarea modificărilor sau cu refuzul omologării, va fi comunicată părților la acord care aplică prezentul regulament, în conformitate cu procedura indicată la punctul 5.4 de mai sus.

7.3. Autoritatea competentă însărcinată cu acordarea extinderii omologării va atribui un număr de serie fiecărei fișe de comunicare întocmită pentru această extindere.

8. CONFORMITATEA PRODUCȚIEI

Procedurile conformității producției respectă dispozițiile formulate în apendicele 2 la prezentul acord (E/ECE/324-E/ECE/TRANS/505/Rev.2), precum și următoarele condiții:

8.1. Avertizoarele sonore omologate în temeiul prezentului regulament se fabrică astfel încât să fie conforme cu tipul omologat și să îndeplinească cerințele de la punctul 6 de mai sus.

8.2. Autoritatea care a acordat omologarea de tip poate în orice moment să verifice metodele de control al conformității aplicate în fiecare unitate de producție. Frecvența normală a acestor verificări este de o dată la fiecare doi ani.

Titularul omologării trebuie, în special:

8.3.1. să prevadă procedurile necesare pentru a asigura un control eficient al calității produselor;

8.3.2. să aibă acces la echipamentul de control necesar pentru a verifica conformitatea fiecărui tip omologat;

8.3.3. să garanteze că rezultatele încercărilor sunt înregistrate, iar documentele anexate rămân disponibile pe o perioadă determinată în conformitate cu regulile serviciului administrativ;

8.3.4. să analizeze rezultatele fiecărui tip de încercări pentru a verifica și asigura stabilitatea caracteristicilor produsului, ținând seama de variațiile unei producții industriale;

8.3.5. să garanteze că, pentru fiecare tip de avertizor sonor, se efectuează un număr de verificări, astfel încât să se asigure că toate avertizoarele sonore din producție respectă specificațiile indicate pentru avertizorul sonor prezentat la omologarea de tip;

8.3.6. să garanteze că toate prelevările de eșantioane sau piese de încercat care probează neconformitatea cu tipul de încercare în cauză dau naștere unei alte prelevări și unei alte încercări. Se vor lua toate măsurile necesare pentru a restabili conformitatea producției.

Autoritatea competentă care a eliberat omologarea de tip poate în orice moment să verifice metodele de control al conformității aplicabile fiecărei unități de producție.

8.4.1. La fiecare inspecție, rapoartele de încercare și registrele examinării producției trebuie să fie prezentate inspectorului.

8.4.2. Inspectorul poate preleva la întâmplare eșantioane, care vor fi supuse încercărilor în laboratorul producătorului. Numărul minim de eșantioane poate fi stabilit în funcție de rezultatele verificării făcute chiar de producător.

8.4.3. Atunci când nivelul calității pare nesatisfăcător sau dacă pare necesară verificarea încercărilor efectuate conform punctului 8.4.2, inspectorul va alege eșantioane pentru a le trimite serviciului tehnic care a realizat teste de omologare de tip.

8.4.4. Autoritatea competentă poate efectua orice încercare prescrisă în prezentul regulament.

8.4.5. Frecvența normală a inspecțiilor autorizate de către autoritatea competentă va fi de una pe an. În cazul în care, în timpul unei astfel de vizite, se constată rezultate negative, autoritatea competentă face în așa fel încât să fie luate toate măsurile necesare pentru a restabili conformitatea producției cât mai rapid posibil.

9. SANCȚIUNI PENTRU NECONFORMITATEA PRODUCȚIEI

9.1. Omologarea eliberată pentru un tip de avertizor sonor în temeiul prezentului regulament poate fi retrasă, în cazul în care condițiile enunțate la punctul 8.1 nu sunt respectate sau în cazul în care acest avertizor sonor nu a trecut cu succes verificările prevăzute la punctul 8.2 de mai sus.

9.2. În cazul în care o parte la acord, care aplică prezentul regulament, ar retrage o omologare pe care a acordat-o anterior, ea va informa de îndată celelalte părți contractante care aplică prezentul regulament, prin intermediul unei copii a certificatului de omologare, care va purta la sfârșit, cu litere mari, mențiunea semnată și datată „OMOLOGARE RETRASĂ”.

10. OPRIREA DEFINITIVĂ A PRODUCȚIEI

În cazul în care titularul omologării eliberate în temeiul prezentului regulament oprește definitiv producția tipului de avertizor sonor omologat, acesta informează autoritatea care a eliberat omologarea. La primirea comunicării, autoritatea va informa celelalte părți la acord care aplică prezentul regulament, prin intermediul unei copii după certificatul de omologare care va avea la sfârșit, cu litere mari, mențiunea semnată și datată „PRODUCȚIE OPRITĂ”.

II. SEMNALIZAREA SONORĂ A AUTOVEHICULELOR

11. DEFINIȚII

În sensul prezentului regulament, se înțelege prin:

11.1. „omologarea vehiculului”, omologarea unui tip de vehicul în ceea ce privește semnalizarea sonoră;

„tip de vehicul”, vehiculele care nu prezintă între ele diferențe esențiale referitoare, în special, la:

11.2.1. numărul și tipul (tipurile) de avertizoare instalate pe vehicul;

11.2.2. piesele de adaptare ale avertizoarelor pe vehicul;

11.2.3. poziția avertizoarelor pe vehicul;

11.2.4. rigiditatea părților de structură pe care este (sunt) montat(e) avertizorul (avertizoarele);

11.2.5. forma și materialele caroseriei care constituie partea din față a vehiculului și care pot să influențeze nivelul sonor emis de avertizor (avertizoare) și să dea efecte de mascare.

12. CERERE DE OMOLOGARE

12.1. Cererea de omologare a unui tip de vehicul în ceea ce privește semnalizarea sonoră trebuie să fie prezentată de către constructorul vehiculului sau de către reprezentantul său acreditat în mod legal.

Aceasta trebuie însoțită de următoarele documente, în triplu exemplar și cu indicațiile de mai jos:

12.2.1. descrierea tipului de vehicul în ceea ce privește punctele menționate la punctul 11.2 de mai sus;

12.2.2. lista elementelor necesare pentru identificarea avertizorului (avertizoarelor) care poate (pot) fi montat(e) pe vehicul;

12.2.3. desene care să indice poziția avertizorului (avertizoarelor) pe vehicul și ale pieselor de adaptare ale acestuia (acestora).

12.3. Un vehicul reprezentativ pentru tipul de vehicul care urmează a fi omologat trebuie să fie prezentat serviciului tehnic însărcinat cu testele de omologare.

13. OMOLOGARE

13.1. În cazul în care tipul de vehicul prezentat la omologare în temeiul prezentului regulament îndeplinește cerințele de la punctele 14 și 15 de mai jos, se acordă omologarea pentru acest tip de vehicul.

13.2. Fiecare omologare presupune atribuirea unui număr de omologare ale cărui prime două cifre (în prezent 00 pentru regulamentul în forma sa originală) indică seria de amendamente corespunzătoare celor mai recente modificări tehnice majore aduse regulamentului la data emiterii omologării. Aceeași parte contractantă nu va putea atribui acest număr unui alt tip de vehicul.

13.3. Omologarea, refuzul, extinderea, retragerea omologării sau oprirea definitivă a producției unui tip de vehicul în temeiul prezentului regulament va fi comunicată părților la acord care aplică prezentul regulament, prin intermediul unei fișe care este conformă cu modelul din anexa 2 la prezentul regulament și prin desene (furnizate de către solicitantul omologării) în format maxim A4 (210 × 297 mm) sau pliate la acest format și realizate la o scară corespunzătoare.

Pe fiecare vehicul care este conform cu un tip de vehicul omologat în temeiul prezentului regulament va fi aplicată în mod vizibil și într-un loc ușor accesibil, indicat pe certificatul de omologare, o marcă de omologare internațională compusă din:

13.4.1. un cerc în interiorul căruia este plasată litera „E”, urmată de numărul distinctiv al țării care a acordat omologarea (6);

13.4.2. numărul prezentului regulament, plasat la dreapta cercului prevăzut la punctul 13.4.1.

13.5. În cazul în care vehiculul este conform cu un tip de vehicul omologat în temeiul altui regulament sau al altor regulamente anexate la acord, în aceeași țară care a acordat omologarea în temeiul prezentului regulament, simbolul prevăzut la punctul 13.4 nu mai trebuie repetat; în acest caz, numerele și simbolurile suplimentare ale tuturor regulamentelor în temeiul cărora a fost acordată omologarea în țara care a acordat omologarea în temeiul prezentului regulament vor fi aranjate în coloane verticale situate la dreapta simbolului prevăzut la punctul 13.4.

13.6. Marca de omologare trebuie să fie lizibilă în mod clar și de neșters.

13.7. Marca de omologare va fi plasată în apropierea plăcii pe care sunt înscrise caracteristicile vehiculului, putând fi aplicată, de asemenea, chiar pe această placă.

13.8. Secțiunea II din anexa 3 la prezentul regulament oferă un exemplu de dispunere a mărcii de omologare.

13.9. Înainte de a acorda omologarea de tip, autoritatea competentă va verifica dacă sunt prevăzute dispoziții satisfăcătoare pentru asigurarea unui control eficient al conformității producției.

14. SPECIFICAȚII

Vehiculul trebuie să respecte următoarele specificații:

14.1. Avertizorul sau avertizoarele sonore montate pe vehicul trebuie să fie de un tip omologat în temeiul prezentului regulament.

Avertizoarele sonore din clasa II, omologate în conformitate cu prezentul regulament în forma sa originală și a căror marcă de omologare nu conține, prin urmare, simbolul II, pot fi montate în continuare pe tipurile de vehicule prezentate la omologare în temeiul prezentului regulament.

14.2. Tensiunea de încercare trebuie să corespundă celei fixate în punctul 6.2.3 din regulament.

14.3. Măsurările nivelului presiunii acustice se efectuează în condițiile specificate la punctul 6.2.2 din prezentul regulament.

14.4. Valoarea nivelului presiunii acustice, ponderată conform curbei A, emisă de aparatul sau aparatele montate pe vehicul se măsoară la o distanță de 7 m în fața vehiculului, acesta din urmă fiind plasat pe un teren liber (7), pe un sol cât mai neted posibil și, în cazul în care este vorba de avertizoare alimentate cu curent continuu, cu motorul oprit.

14.5. Microfonul aparatului de măsurare trebuie să fie plasat aproximativ în planul longitudinal median al vehiculului.

14.6. Nivelul de presiune acustică a zgomotului ambiental și a zgomotului generat de vânt trebuie să fie mai mic cu cel puțin 10 dB (A) decât nivelul sonor de măsurat.

14.7. Valoarea maximă a nivelului de presiune sonoră se caută într-un segment cuprins între 0,5 m și 1,5 m înălțime deasupra solului.

14.8. Măsurată în condițiile specificate la punctele 14.2-14.7, valoarea maximă a nivelului sonor (punctul 14.7) al semnalizării sonore încercate trebuie să fie cel puțin:

(a)	egală cu 83 dB (A) și cel mult egală cu 112 dB (A) pentru semnalizarea motocicletelor cu o putere mai mică sau egală cu 7 kW;

(b)	egală cu 93 dB(A) și cel mult egală cu 112 dB(A) pentru semnalizarea vehiculelor din categoriile M și N (6), precum și a motocicletelor cu o putere mai mare de 7 kW.

15. MODIFICAREA TIPULUI DE VEHICUL ȘI EXTINDEREA OMOLOGĂRII

Orice modificare a tipului de vehicul trebuie să fie adusă la cunoștința serviciului administrativ care a acordat omologarea tipului de vehicul. Acest serviciu poate, în acest caz:

15.1.1. fie să considere că modificările aduse nu riscă să aibă o influență defavorabilă considerabilă și că, în orice caz, acest vehicul îndeplinește încă cerințele;

15.1.2. fie să ceară un nou raport serviciului tehnic însărcinat cu încercările.

15.2. Confirmarea omologării, cu indicarea modificărilor sau refuzul omologării vor fi comunicate părților la acord care aplică prezentul regulament, în conformitate cu procedura indicată la punctul 13.3 de mai sus.

15.3. Autoritatea competentă însărcinată cu emiterea extinderii omologării va atribui un număr de serie fiecărei fișe de comunicare elaborate pentru o asemenea extindere.

16. CONFORMITATEA PRODUCȚIEI

Procedurile de conformitate a producției respectă dispozițiile formulate în apendicele 2 la prezentul acord (E/ECE/324-E/ECE/TRANS/505/Rev.2), precum și următoarele condiții:

16.1. Orice vehicul omologat în temeiul prezentului regulament trebuie să fie produs astfel încât să fie conform cu tipul omologat și să îndeplinească cerințele punctului 14 de mai sus.

16.2. Autoritatea competentă care a acordat omologarea de tip poate în orice moment să verifice metodele de control al conformității aplicate în fiecare instalație de producție. Frecvența normală a acestor verificări este de o dată la doi ani.

Titularul omologării trebuie, în special:

16.3.1. să vegheze la existența procedurilor de control eficient al calității vehiculelor în ceea ce privește toate aspectele referitoare la respectarea cerințelor de la punctul 14 de mai sus;

16.3.2. să vegheze ca fiecare tip de vehicul să facă obiectul unui număr suficient de verificări în ceea ce privește numărul și tipul de avertizoare sonore, astfel încât să se asigure că toate vehiculele din producție respectă specificațiile indicate pentru vehiculul prezentat la omologarea de tip;

16.3.3. să vegheze la luarea tuturor măsurilor necesare pentru restabilirea conformității producției, în cazul în care controalele efectuate în conformitate cu punctul 16.3.2 de mai sus pun în evidență neconformitatea unuia sau a mai multor vehicule cu cerințele punctului 14.

16.4. Autoritatea competentă care a acordat omologarea de tip poate verifica în orice moment metodele de control al conformității aplicate în orice unitate de producție. Autoritatea poate, de asemenea, să efectueze orice control fortuit impus vehiculelor fabricate în serie, aplicând cerințele punctului 14 de mai sus.

16.5. În cazul în care, în cursul controalelor efectuate în conformitate cu specificațiile de la punctul 16.4 de mai sus, se constată rezultate nesatisfăcătoare, autoritatea competentă veghează să fie luate toate măsurile necesare pentru restabilirea cât mai rapid posibil a conformității producției.

17. SANCȚIUNI PENTRU NECONFORMITATEA PRODUCȚIEI

17.1. Omologarea acordată pentru un tip de vehicul în temeiul prezentului regulament poate fi retrasă, în cazul în care nu se respectă condițiile enunțate la punctul 16.1 de mai sus sau în cazul în care acest vehicul nu reușit să treacă verificările prevăzute la punctul 16.2 de mai sus.

17.2. În cazul în care o parte la acord care aplică prezentul regulament ar retrage o omologare pe care a acordat-o anterior, aceasta va informa de îndată celelalte părți contractante care aplică prezentul regulament, prin intermediul unei copii a certificatului de omologare, care va avea la sfârșit, cu litere mari, mențiunea semnată și datată „OMOLOGARE RETRASĂ”.

18. DENUMIRI ȘI ADRESE ALE SERVICIILOR TEHNICE ÎNSĂRCINATE CU TESTELE DE OMOLOGARE ȘI ALE SERVICIILOR ADMINISTRATIVE

Părțile la acord care aplică prezentul regulament trebuie să comunice Secretariatului Organizației Națiunilor Unite denumirile și adresele serviciilor tehnice însărcinate cu testele de omologare și ale serviciilor administrative care acordă omologarea și cărora trebuie să le trimită certificate de omologare și de refuz sau de retragere a omologării emise în alte țări.

(1) Un dispozitiv sonor care conține mai multe orificii de emisie sonoră activate de un singur element de acționare este considerat un avertizor sonor.

(2) Astfel cum sunt definite în Rezoluția de ansamblu (R.E.3).

(3) Un avertizor sonor care cuprinde mai multe elemente, fiecare emițând un semnal sonor și funcționând simultan prin acționarea unui singur organ de comandă, este considerat un dispozitiv de avertizare sonoră.

(4) 1 pentru Germania, 2 pentru Franța, 3 pentru Italia, 4 pentru Țările de Jos, 5 pentru Suedia, 6 pentru Belgia, 7 pentru Ungaria, 8 pentru Republica Cehă, 9 pentru Spania, 10 pentru Iugoslavia, 11 pentru Regatul Unit, 12 pentru Austria, 13 pentru Luxemburg, 14 pentru Elveția, 15 (disponibil), 16 pentru Norvegia, 17 pentru Finlanda, 18 pentru Danemarca, 19 pentru România, 20 pentru Polonia, 21 pentru Portugalia, 22 pentru Federația Rusă, 23 pentru Grecia, 24 pentru Irlanda, 25 pentru Croația, 26 pentru Slovenia, 27 pentru Slovacia, 28 pentru Belarus, 29 pentru Estonia, 30 (disponibil), 31 pentru Bosnia și Herțegovina, 32 pentru Letonia, 33 (disponibil), 34 pentru Bulgaria, 35-36 (disponibile), 37 pentru Turcia, 38-39 (disponibile), 40 pentru Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, 41 (disponibil), 42 pentru Comunitatea Europeană (omologările se acordă de către statele membre care utilizează propriile lor mărci CEE), 43 pentru Japonia, 44 (disponibil), 45 pentru Australia, 46 pentru Ucraina și 47 pentru Africa de Sud. Numerele următoare vor fi atribuite celorlalte țări, în ordinea cronologică a ratificării Acordului privind adoptarea de prescripții tehnice uniforme aplicabile vehiculelor cu roți, echipamentelor și componentelor ce pot fi montate sau utilizate pe vehicule cu roți și condițiile de recunoaștere reciprocă a omologărilor eliberate pe baza acestor prescripții sau a aderării lor la acest acord, și numerele astfel atribuite vor fi comunicate de către Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite părților contractante la acord.

(5) Această zonă poate fi formată, de exemplu, dintr-un spațiu liber cu o rază de 50 de metri, a cărui parte centrală trebuie să fie practic orizontală pe o rază de cel puțin 20 de metri, iar suprafața trebuie să fie din beton, asfalt sau dintr-un alt material asemănător și nu trebuie să fie acoperită cu zăpadă proaspătă, ierburi înalte, sol afânat sau cenușă. Aceste măsurări se fac în zi senină. Nici o altă persoană cu excepția observatorului care citește aparatul nu va rămâne în apropierea avertizorului sonor sau a microfonului, deoarece prezența spectatorilor poate influența considerabil citirile aparatului, în cazul în care acești spectatori se află în apropierea avertizorului sonor sau a microfonului. Orice valoare de vârf care pare a nu avea nici o legătură cu nivelul sonor general nu este luată în considerare la citire.

(6) A se vedea punctul 5.5.1, nota de subsol 1.

(7) A se vedea punctul 6.2.1, nota de subsol 2.

ANEXA 1

[Format maxim A4 (210 × 297 mm)]

	Denumirea serviciului administrativ
	Comunicare privind omologarea (sau refuzul, sau extinderea, sau retragerea unei omologări, sau oprirea definitivă a producției) unui tip de avertizor sonor pentru autovehicule în temeiul Regulamentului nr. 28
	Nr. de omologare …	Nr. de extindere …

1. Marca comercială: …

2. Tipul (avertizor electropneumatic, avertizor electromagnetic cu disc rezonator, trompă electromagnetică etc.) indicând un avertizor cu semnal simplu sau multiplu: …

3. Denumirea și adresa producătorului: …

4. După caz, denumirea și adresa reprezentantului producătorului: …

5. Descrierea sumară a avertizorului: …

6. Tensiunea (tensiunile) de alimentare: … volți (1)

7. Presiunea (presiunile) nominală (nominale) de funcționare: … kg/cm2 (1)

8. Frecvența (frecvențele) nominală (nominale): … Hz (1)

9. Caracteristicile geometrice (lungimea și diametrul interior) ale conductei de legătură între compresor sau comandă și avertizorul sonor: …

10. Vehicul prezentat la omologare la data de: …

11. Serviciul tehnic responsabil cu încercările de omologare: …

12. Data raportului emis de acest serviciu: …

13. Numărul raportului emis de acest serviciu: …

14. Omologarea este acordată/refuzată (1)

15. Locul: …

16. Data: …

17. Semnătura: …

18. Se anexează la prezenta comunicare o listă a documentelor conținute în dosarul de omologare transmis serviciului administrativ care a acordat omologarea.

(1) A se tăia mențiunea necorespunzătoare.

ANEXA 2

[Format maxim A4 (210 × 297 mm)]

	Denumirea serviciului administrativ
	Comunicare privind omologarea (sau refuzul, sau extinderea, sau retragerea unei omologări, sau oprirea definitivă a producției) unui tip de avertizor sonor în ceea ce privește semnalizarea sonoră în temeiul Regulamentului nr. 28
	Nr. de omologare …	Nr. de extindere …

1. Marca comercială a vehiculului: …

2. Tipul de vehicul: …

3. Denumirea și adresa producătorului: …

4. După caz, denumirea și adresa reprezentantului producătorului: …

5. Tip (tipuri) al (ale) avertizorului (avertizoarelor) (1): …

6. Valorile nivelului sonor: …

7. Vehicul prezentat la omologare la data de: …

8. Serviciul tehnic responsabil cu încercările de omologare: …

9. Data raportului emis de acest serviciu: …

10. Numărul raportului emis de acest serviciu: …

11. Omologarea este acordată/refuzată (2)

12. Locul: …

13. Data: …

14. Semnătura: …

15. Se anexează la prezenta comunicare o listă a documentelor conținute în dosarul de omologare transmis serviciului administrativ care a acordat omologarea.

(1) A se preciza numerele de omologare.

(2) A se tăia mențiunea necorespunzătoare.

ANEXA 3

I. EXEMPLU DE MARCĂ DE OMOLOGARE A AVERTIZORULUI SONOR

(a se vedea punctul 5.5 din prezentul regulament)

Marca de omologare de mai sus, aplicată pe un avertizor sonor, arată că acest avertizor sonor din clasa I a fost omologat în Țările de Jos (E 4) cu numărul de omologare 002439. Primele două cifre ale numărului de omologare arată că omologarea a fost acordată în conformitate cu cerințele Regulamentului nr. 28 în forma sa originală.

Notă

Numărul de omologare trebuie să fie plasat în apropierea cercului și trebuie dispus fie deasupra, fie sub litera „E”, fie la stânga, fie la dreapta acestei litere. Cifrele numărului de omologare trebuie să fie dispuse de aceeași parte în raport cu litera „E” și orientate în același sens. Utilizarea cifrelor romane pentru numerele de omologare trebuie evitată pentru a exclude orice confuzie cu alte simboluri.

II. EXEMPLU DE MARCĂ DE OMOLOGARE A UNUI VEHICUL ÎN CEEA CE PRIVEȘTE SEMNALIZAREA SONORĂ

(a se vedea punctul 13.4 din prezentul regulament)

Model A

Marca de omologare de mai sus, aplicată pe un vehicul, arată că, în temeiul Regulamentului nr. 28, acest tip de vehicul a fost omologat în Țările de Jos (E 4) în ceea ce privește semnalizarea sonoră.

Model B

Marca de omologare de mai sus, aplicată pe un vehicul, arată că, în temeiul Regulamentelor nr. 28 și 24, acest tip de vehicul a fost omologat în Țările de Jos (E 4) în ceea ce privește semnalizarea sonoră și emisiile de poluanți ale motorului diesel. În cazul ultimului regulament, valoarea corectată a coeficientului de absorbție este de 1,30 m-1.

Viteza maximă declarată de constructor (Vmax) (km/h)	Viteza de încercare (V1) (km/h)
Vmax ≤ 45	80 % din Vmax
45 < Vmax ≤ 100	40 km/h și 80 % din Vmax (în cazul în care viteza rezultată este > 55 km/h)
100 < Vmax ≤ 150	40 km/h, 80 km/h și 80 % din Vmax (în cazul în care viteza rezultată este > 100 km/h)
150 < Vmax	40 km/h, 80 km/h și 120 km/h

Referințe			Cuprins
Anul	JO	Pagina
			Notă introductivă		1
2001	L 170	109		42001X0625(04)
			Regulamentul nr. 98 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) privind dispozițiile uniforme referitoare la omologarea farurilor pentru autovehicule, prevăzute cu surse luminoase cu descărcare		3
2002	L 032	1		42002X0201(01)
			Regulamentul nr. 93 al Comisiei Economice pentru Europa a Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Dispoziții uniforme privind omologarea dispozitivelor antiîmpănare față (DAF), a vehiculelor în ceea ce privește instalarea unui DAF omologat și a vehiculelor în ceea ce privește protecția antiîmpănare frontală (PAF) a acestora		53
2002	L 032	22		42002X0201(02)
			Regulamentul nr. 111 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Dispoziții uniforme privind omologarea autocisternelor din categoriile N și O în ceea ce privește stabilitatea la răsturnare		74
2004	L 095	1		42004X0331(01)
			Regulamentul nr. 39 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Dispoziții uniforme privind omologarea vehiculelor în ceea ce privește aparatul indicator de viteză, inclusiv instalarea acestuia		90
2004	L 095	10		42004X0331(02)
			Regulamentul nr. 60 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Dispoziții uniforme privind omologarea motocicletelor și a mopedelor (cu două roți) în ceea ce privește comenzile acționate de șofer, inclusiv identificarea comenzilor, a martorilor și a indicatoarelor		99
2004	L 095	38		42004X0331(03)
			Regulamentul nr. 62 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU): Dispoziții uniforme privind omologarea autovehiculelor cu ghidon în ceea ce privește protejarea acestora împotriva unei utilizări neautorizate		127
2004	L 095	46		42004X0331(04)
			Regulamentul nr. 71 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Prescripții uniforme referitoare la omologarea tractoarelor agricole în ceea ce privește câmpul de vizibilitate al conducătorului		135
2004	L 095	56		42004X0331(05)
			Regulamentul nr. 73 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Cerințe uniforme privind omologarea vehiculelor utilitare, a remorcilor și a semiremorcilor în ceea ce privește protecția lor laterală		145
2004	L 095	67		42004X0331(06)
			Regulamentul nr. 78 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Cerințe uniforme privind omologarea vehiculelor din categoria L în ceea ce privește frânarea		156
2004	L 095	89		42004X0331(07)
			Regulamentul nr. 101 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Dispoziții uniforme referitoare la omologarea autoturismelor echipate cu un motor cu ardere internă, în ceea ce privește măsurarea emisiilor de dioxid de carbon și a consumului de carburant și a vehiculelor din categoriile M1 și N1 echipate cu o rețea de tracțiune electrică, în ceea ce privește măsurarea consumului de energie electrică și a autonomiei		178
2004	L 095	140		42004X0331(08)
			Regulamentul nr. 103 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Prescripții uniforme referitoare la omologarea convertizoarelor catalitice de înlocuire pentru autovehicule		229
2005	L 330	1		42005X1216(01)
			Regulamentul nr. 25 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Prescripții uniforme referitoare la omologarea rezemătorilor de cap încorporate sau neîncorporate în scaunele vehiculelor		238
2005	L 330	26		42005X1216(02)
			Regulamentul nr. 26 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Cerințe uniforme privind omologarea vehiculelor în ceea ce privește proeminențele lor exterioare		263
2005	L 330	42		42005X1216(03)
			Regulamentul nr. 28 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Prescripții uniforme privind omologarea avertizoarelor sonore și a autovehiculelor în ceea ce privește semnalizarea sonoră		279

01	Probleme generale, financiare și instituționale
02	Uniunea vamală și libera circulație a mărfurilor
03	Agricultură
04	Pescuit
05	Libera circulație a lucrătorilor și politica socială
06	Dreptul de stabilire și libertatea de a presta servicii
07	Politica în domeniul transporturilor
08	Politica în domeniul concurenței
09	Impozitare
10	Politica economică și monetară și libera circulație a capitalurilor
11	Relații externe
12	Energie
13	Politica industrială și piața internă
14	Politica regională și coordonarea instrumentelor structurale
15	Protecția mediului, a consumatorilor și a sănătății
16	Știință, informare și cultură
17	Legislația privind întreprinderile
18	Politica externă și de securitate comună
19	Spațiul de libertate, securitate și justiție
20	Europa cetățenilor

a	=	este distanța, în mm, dintre elementul care maschează și punctul de referință, măsurată de-a lungul razei vizuale care unește punctul de referință, centrul elementului și perimetrul semicercului de vizibilitate;
b	=	este lățimea, în mm, a elementului care maschează, măsurată orizontal și perpendicular pe raza vizuală.

M	:	este valoarea medie a emisiilor unui poluant (CO sau particule) sau suma a doi poluanți (HC + NOx) obținuți în cele trei încercări de tip I cu convertizorul catalitic de înlocuire;
S	:	este valoarea medie a emisiilor unui poluant (CO sau particule) sau suma a doi poluanți (HC + NOx) obținuți în cele trei încercări de tip I cu convertizorul catalitic original;
G	:	este limita emisiei unui poluant (CO sau particule) sau suma a doi poluanți (HC + NOx) conform omologării de tip a vehiculului (vehiculelor) divizată, după caz, prin factorii de deteriorare determinați în conformitate cu punctul 5.4 de mai jos.