06/Volumul 004

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

Notă introductivă

În conformitate cu articolul 58 din Actul privind condițiile de aderare a Republicii Bulgaria și a României și adaptările la tratatele pe care se întemeiază Uniunea Europeană (JO L 157, 21.6.2005, p. 203), textele actelor instituțiilor și ale Băncii Centrale Europene adoptate înainte de data aderării, redactate de Consiliu sau Comisie ori de Banca Centrală Europeană în limbile bulgară și română sunt autentice, de la data aderării, în aceleași condiții ca și textele redactate în celelalte limbi oficiale ale Comunităților. Articolul menționat prevede, de asemenea, că textele se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene dacă și textele în limbile actuale au fost publicate.

În conformitate cu acest articol, prezenta ediție specială a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene se publică în limba română și conține textele actelor obligatorii cu aplicare generală. Prezenta ediție cuprinde actele adoptate din 1952 până la 31 decembrie 2006.

Textele care se publică sunt grupate în 20 de capitole, în funcție de clasificarea existentă în Repertoarul legislației comunitare în vigoare, după cum urmează:

01	Probleme generale, financiare și instituționale
02	Uniunea vamală și libera circulație a mărfurilor
03	Agricultură
04	Pescuit
05	Libera circulație a lucrătorilor și politica socială
06	Dreptul de stabilire și libertatea de a presta servicii
07	Politica în domeniul transporturilor
08	Politica în domeniul concurenței
09	Impozitare
10	Politica economică și monetară și libera circulație a capitalurilor
11	Relații externe
12	Energie
13	Politica industrială și piața internă
14	Politica regională și coordonarea instrumentelor structurale
15	Protecția mediului, a consumatorilor și a sănătății
16	Știință, informare și cultură
17	Legislația privind întreprinderile
18	Politica externă și de securitate comună
19	Spațiul de libertate, securitate și justiție
20	Europa cetățenilor

Repertoarul menționat, care se publică bianual în limbile oficiale ale Uniunii Europene, se va publica ulterior și în limba română, urmând a fi incluse trimiteri la prezenta ediție specială. Astfel, repertoarul poate fi utilizat și ca index al prezentei ediții speciale.

Actele publicate în prezenta ediție specială se publică, cu câteva excepții, în forma în care au fost publicate în Jurnalul Oficial în limbile originare. Prin urmare, la utilizarea prezentei ediții speciale trebuie luate în considerare modificările ulterioare sau adaptările ori derogările adoptate de instituții sau de Banca Centrală Europeană ori care sunt prevăzute în Actul de aderare.

În mod excepțional, în anumite cazuri, când anexele tehnice de mari dimensiuni ale actelor se înlocuiesc ulterior cu alte anexe, se va face trimitere numai la ultimul act de înlocuire. Acesta este, în special, cazul anumitor acte care conțin listele codurilor vamale (capitolul 02), al actelor privind transportul, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase (capitolele 07 și 13), precum și al anumitor protocoale și anexe la Acordul privind SEE.

De asemenea, Statutul personalului se publică, în mod excepțional, în formă consolidată în care sunt incluse toate modificările până la sfârșitul anului 2005. Modificările efectuate după această dată se publică în versiunea originară.

Edițiile speciale cuprind două sisteme de numerotare:

(i)

numerotarea originară a paginilor Jurnalului Oficial și data publicării din edițiile în limbile olandeză, franceză, germană și italiană, începând cu 1 ianuarie 1973 din edițiile în limbile engleză și daneză, începând cu 1 ianuarie 1981 din ediția în limba greacă, începând cu 1 ianuarie 1986 din edițiile în limbile spaniolă și portugheză, începând cu 1 ianuarie 1995 din edițiile în limbile finlandeză și suedeză și începând cu 1 mai 2004 din edițiile în limbile cehă, estonă, letonă, lituaniană, malteză, maghiară, polonă, slovacă și slovenă.

În numerotarea paginilor există întreruperi întrucât nu toate actele care au fost publicate la data respectivă sunt publicate în prezenta ediție specială. Atunci când se face trimitere la Jurnalul Oficial în citarea actelor, trebuie utilizate numerele paginilor originare;

(ii)	numerotarea paginilor din edițiile speciale, care este continuă și care nu trebuie utilizată pentru citarea actelor.

Până în iunie 1967, numerotarea paginilor Jurnalului Oficial începea de la pagina 1 în fiecare an. După această dată, fiecare număr a început cu pagina 1.

De la 1 ianuarie 1968, Jurnalul Oficial a fost împărțit în două părți:

—	Legislație („L”),

—	Comunicări și informări („C”).

La 1 februarie 2003, vechea denumire oficială de „Jurnal Oficial al Comunităților Europene” s-a schimbat, ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Nisa, aceasta fiind în prezent „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”.

06/Volumul 04

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

32000L0026

L 181/65

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DIRECTIVA 2000/26/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 16 mai 2000

privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă auto și de modificare a Directivelor 73/239/CEE și 88/357/CEE ale Consiliului

(a patra directivă privind asigurarea auto)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 47 alineatul (2) și articolul 95,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (2),

hotărând în conformitate cu procedura stabilită la articolul 251 din tratat (3), având în vedere proiectul comun aprobat de către comitetul de conciliere la 7 aprilie 2000,

întrucât:

(1)

În prezent, există diferențe între actele cu putere de lege și actele administrative ale statelor membre privind asigurarea de răspundere civilă pentru cererile de despăgubire ce decurg din circulația autovehiculelor, diferențe care împiedică libera circulație a persoanelor și a serviciilor de asigurare.

(2)	În consecință, este necesară armonizarea acestor dispoziții pentru a contribui la buna funcționare a pieței unice.

(3)	Prin Directiva 72/166/CEE (4), Consiliul adoptă anumite dispoziții privind armonizarea legislațiilor statelor membre privind asigurarea de răspundere civilă pentru cererile de despăgubire ce decurg din circulația autovehiculelor și controlul obligației de a asigura această răspundere.

(4)	Prin Directiva 88/357/CEE (5), Consiliul adoptă anumite dispoziții privind coordonarea actelor cu putere de lege și actelor administrative referitoare la asigurarea directă, alta decât asigurarea de viață, și destinate să faciliteze exercitarea efectivă a libertății de a presta servicii.

(5)	Sistemul de birouri care emit cartea verde permite repararea, fără dificultate, a cererii de despăgubire în țara de rezidență a părții vătămate, chiar și în cazul în care cealaltă persoană este originară dintr-o altă țară europeană.

(6)

Sistemul de birouri care emit cartea verde nu remediază toate dificultățile întâlnite de către o parte vătămată care trebuie să își folosească drepturile într-o altă țară, împotriva unei persoane rezidente în această țară și împotriva unei întreprinderi de asigurări din aceeași țară (sistem legislativ străin, limbă străină, procedură de indemnizare cu care partea vătămată nu este familiarizată și întârzierea excesivă a indemnizării).

(7)

Prin rezoluția din 26 octombrie 1995 privind soluționarea cererilor de despăgubire rezultate din accidente de circulație produse în afara țării de origine a victimei (6), în conformitate cu articolul 192 al doilea paragraf din tratat, Parlamentul European a invitat Comisia să propună o directivă a Parlamentului European și a Consiliului, pentru remedierea dificultăților.

(8)

Se recomandă completarea sistemului instituit prin directivele 72/166/CEE, 84/5/CEE (7) și 90/232/CEE (8) pentru a garanta părților vătămate în urma unui accident de circulație un tratament comparabil, oricare ar fi locul din comunitate în care s-a produs accidentul; în ceea ce privește accidentele care intră sub incidența prezentei directive și produse într-un alt stat decât cel de rezidență al părții vătămate, există lacune în ceea ce privește soluționarea cererilor prezentate de către părțile vătămate.

(9)

Aplicarea prezentei directive accidentelor produse în țări terțe în care se aplică sistemul cărții verzi, accidente care au lezat persoane rezidente în Comunitate și care au implicat vehicule asigurate și staționate în mod obișnuit într-un stat membru, nu antrenează o extindere teritorială a aplicării asigurării auto prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din directiva 72/166/CEE.

(10)	Aceasta implică acordarea unui drept de acțiune directă părții vătămate contra întreprinderii de asigurare a persoanei responsabile.

(11)

O soluție satisfăcătoare ar putea consta în posibilitatea ca partea vătămată în urma unui accident de circulație ce intră sub incidența prezentei directive și produs într-un alt stat decât cel de rezidență să își poată opune dreptul la indemnizație, în statul membru de rezidență, în fața reprezentantului însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire și desemnat de către întreprinderea de asigurare a persoanei responsabile pentru statul respectiv.

(12)	Această soluție permite repararea prejudiciului suferit de partea vătămată în afara statului membru de rezidență, în conformitate cu procedurile cu care este familiarizată.

(13)	Acest apel la un reprezentant însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire în statul membru în care are rezidența partea vătămată nu influențează în nici un fel dreptul material aplicabil fiecărui caz în speță, nici competențele jurisdicționale.

(14)

Existența unui drept de acțiune directă al părții vătămate împotriva întreprinderii de asigurare respective este un complement logic al desemnării unor astfel de reprezentanți și, în plus, ameliorează situația juridică a părților vătămate în urma unui accident rutier produs în afara statului lor de rezidență.

(15)

Pentru acoperirea lacunelor în cauză, se recomandă să se prevadă ca statul membru în care este autorizată întreprinderea de asigurare să-i impună acesteia să desemneze reprezentanți însărcinați cu soluționarea cererilor de despăgubire produse sau stabilite în celelalte state membre, care vor aduna toate informațiile necesare în legătură cu cererile de despăgubire rezultate din acest tip de accidente și vor lua măsurile care se impun pentru soluționarea cererilor de despăgubire, în numele și pe spezele întreprinderii de asigurare, inclusiv plata indemnizației. Acești reprezentanți însărcinați cu soluționarea cererilor de despăgubire trebuie să dispună de prerogative suficiente pentru a reprezenta întreprinderea de asigurări pe lângă persoanele care au suferit un prejudiciu în urma acestor accidente și, de asemenea, pentru reprezentarea întreprinderii de asigurări pe lângă autoritățile naționale – inclusiv în fața jurisdicțiilor, după caz, în măsura în care acest lucru este compatibil cu regulile dreptului internațional privat privind atribuirea competențelor jurisdicționale.

(16)

Activitățile reprezentantului însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire nu sunt suficiente pentru a atribui o competență jurisdicțiilor statului membru de rezidență al părții vătămate în cazul în care acest lucru nu este prevăzut prin reglementările dreptului internațional privat privind atribuirea competențelor jurisdicționale.

(17)

Desemnarea unor reprezentanți însărcinați cu soluționarea cererilor de despăgubire ar trebui să facă parte din condițiile de inițiere a activității de asigurare prevăzută în clasa de asigurare 10 de la punctul A din anexa la Directiva 73/239/CEE (9), cu excepția răspunderii civile a transportatorului și a condițiilor de desfășurare a acestei activități; în consecință, această condiție ar trebui să fie acoperită prin autorizația administrativă, unică, eliberată de autoritățile statului membru în care are sediul social întreprinderea de asigurare, așa cum se definește în titlul II din Directiva 92/49/CEE (10). Această condiție trebuie, de asemenea, să se aplice întreprinderilor de asigurare cu sediul social aflat în afara Comunității și care au obținut autorizația administrativă pentru a desfășura activități de asigurare pe teritoriul unui stat membru al Comunității. Este necesar ca directiva 73/239/CEE să fie modificată și completată în acest sens.

(18)

Pe lângă garantarea faptului că întreprinderea de asigurare are un reprezentant în statul de rezidență al părții vătămate, trebuie garantat dreptul specific al părții vătămate de a obține soluționarea litigiului în cel mai scurt timp. În consecință, legislațiile interne trebuie să prevadă sancțiuni financiare eficiente și sistematice corespunzătoare sau sancțiuni administrative echivalente, cum ar fi somațiile însoțite de amenzi administrative, obligația de a prezenta regulat un raport autorităților însărcinate cu supravegherea, controalele la fața locului, publicările atât în monitorul oficial național, cât și în presă, suspendarea activităților întreprinderii (interzicerea încheierii unor contracte noi pe parcursul unei anumite perioade), desemnarea unui reprezentant special al autorităților de supraveghere, însărcinat cu verificarea conformității afacerilor întreprinderii cu legislația în materie de asigurări, retragerea autorizației pentru această clasă de activitate, sancțiunile aplicabile personalului de conducere și administrativ responsabil, diferitele sancțiuni enumerate mai sus putând fi aplicate împotriva întreprinderii de asigurare în cazul în care aceasta sau reprezentantul acesteia nu și-ar îndeplini obligația de a prezenta o ofertă de indemnizație într-un termen rezonabil. Acest fapt nu ar trebui să aducă atingere aplicării oricărei alte măsuri considerate corespunzătoare, mai ales în temeiul legii aplicabile în materie de supraveghere. Cu toate acestea, responsabilitatea și prejudiciul suferit nu ar trebui să fie supuse contestației, astfel încât întreprinderea de asigurare să poată prezenta o ofertă justificată în termenele prescrise. Oferta de indemnizație justificată ar trebui să fie făcută în scris și să conțină elementele pe baza cărora au fost evaluate responsabilitatea și prejudiciul.

(19)

Este necesar să se prevadă, în afara acestor sancțiuni, o dispoziție potrivit căreia, în cazul în care oferta nu a fost prezentată în termenele prescrise, să se perceapă dobânzi asupra valorii indemnizației oferite de către întreprinderea de asigurare sau acordată de către judecător părții vătămate. În cazul în care există în statele membre norme care prevăd aplicarea unor dobânzi de întârziere, dispoziția de mai sus ar putea fi pusă în practică printr-o trimitere la aceste norme.

(20)	Părțile vătămate în urma accidentelor de circulație întâmpină câteodată dificultăți legate de cunoașterea denumirii întreprinderii de asigurare care are răspunderea civilă ce decurge din circulația unui autovehicul implicat într-un accident.

(21)

În interesul acestor părți vătămate, este necesar ca statele membre să creeze organisme de informare pentru a garanta că aceste informații sunt disponibile în termene optime. Organismele de informare ar trebui să comunice de asemenea părților vătămate informații despre reprezentanții însărcinați cu soluționarea cererilor de despăgubire. Este necesar ca aceste organisme să coopereze între ele și să răspundă rapid cererilor de informare privind reprezentanții însărcinați cu soluționarea cererilor de despăgubire, care le sunt adresate de către organismele de informare situate în alte state membre. Ar trebui de asemenea ca aceste organisme să strângă informații cu privire la data la care acoperirea asigurării ia efectiv sfârșit, și nu la data de expirare a valabilității inițiale a poliței, în cazul în care perioada contractului este prelungită în caz de ne-reziliere.

(22)	Este necesar să se prevadă o dispoziție specială privind vehiculele (ca acelea ale administrației și armatei) exonerate de obligația de a fi acoperite printr-o asigurare de răspundere civilă.

(23)

Partea vătămată poate avea un interes legitim să fie informată asupra identității proprietarului, conducătorului obișnuit sau deținătorului declarat al vehiculului, de exemplu, în cazul în care aceasta nu poate obține indemnizația decât de la aceste persoane, din cauza faptului că vehiculul nu este asigurat valabil sau în care prejudiciul depășește suma asigurată, caz în care este posibilă furnizarea acestor informații.

(24)

Anumite date comunicate, cum ar fi numele și adresa proprietarului sau conducătorului obișnuit al vehiculului și numărul poliței de asigurare sau numărul de înmatriculare al vehiculului, sunt date cu caracter personal în sensul Directivei 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (11). Prelucrarea acestor date, necesară pentru aducerea la îndeplinire a prezentei directive, trebuie de acum înainte să fie în conformitate cu dispozițiile de drept intern adoptate în aplicarea Directivei 95/46/CE. Numele și adresa conducătorului obișnuit nu trebuie să fie comunicate decât în cazul în care legislațiile interne prevăd acest lucru.

(25)

Pentru a garanta că partea vătămată nu rămâne fără indemnizația la care are dreptul, este necesar să se stabilească un organism de indemnizare căruia să i se poată adresa în cazul în care întreprinderea de asigurare nu a desemnat un reprezentant, întârzie în mod flagrant indemnizarea sau nu poate fi identificată. Intervenția organismului de indemnizare ar trebui să fie limitată la cazuri particulare rare în care întreprinderea de asigurare nu a putut să își îndeplinească obligațiile în ciuda efectului descurajator al eventualelor sancțiuni.

(26)

Organismul de indemnizare are rolul de a soluționa cererile de despăgubire în ceea ce privește orice prejudiciu suferit de partea vătămată, numai în cazuri care pot fi determinate în mod obiectiv și, prin urmare, acest organism trebuie să se limiteze la a verifica dacă o ofertă de indemnizare a fost prezentată în termenul prevăzut și în conformitate cu procedurile stabilite, fără a se pronunța asupra fondului.

(27)

Persoanele juridice care, în conformitate cu legea, sunt subrogate în drepturile părții vătămate împotriva persoanei responsabile de accident sau împotriva întreprinderii de asigurare a acesteia din urmă (ca, de exemplu, alte întreprinderi de asigurare sau organisme de asistență socială) nu ar trebui să fie abilitate să prezinte o cerere corespunzătoare organismului de indemnizare.

(28)

Este justificată acordarea unui drept de subrogare organismului de indemnizare în măsura în care a indemnizat partea vătămată. Pentru a facilita urmărirea acțiunii sale împotriva întreprinderii de asigurare care nu a desemnat un reprezentant sau care a întârziat indemnizarea, organismul de indemnizare din țara părții vătămate ar trebui să beneficieze de un drept de rambursare automată cu subrogarea organismului de indemnizare din statul în care este stabilită întreprinderea de asigurare, în drepturile părții vătămate. Acest din urmă organism este cel mai indicat pentru a angaja o acțiune recursorie împotriva întreprinderii de asigurare.

(29)

Chiar în cazul în care statele membre pot da un caracter subsidiar cererii adresate organismului de indemnizare, este necesar să se excludă obligația părții vătămate de a-și prezenta cererea de indemnizare persoanei responsabile de accident înainte de a o prezenta organismului de indemnizare. Partea vătămată ar trebui să aibă, în acest caz, cel puțin aceleași posibilități ca în cazul unei cereri făcute fondului de garantare în conformitate cu articolul 1 alineatul (4) din Directiva 84/5/CEE.

(30)	Funcționarea acestui sistem poate fi asigurată printr-un acord încheiat între organismele de indemnizare stabilite sau autorizate de către statele membre, acord care să le definească sarcinile, obligațiile și modalitățile de rambursare.

(31)

În cazul în care întreprinderea de asigurare a vehiculului nu poate fi identificată, trebuie prevăzut că debitorul final al sumei ce trebuie vărsate părții vătămate este fondul de garantare prevăzut la articolul 1 alineatul (4) din Directiva 84/5/CEE, situat în statul membru în care vehiculul neasigurat a cărui circulație a provocat accidentul staționează în mod obișnuit. În cazul în care identificarea vehiculului este imposibilă, ar trebui prevăzut că debitorul final este fondul de garantare prevăzut la articolul 1 alineatul (4) din directiva 84/5/CEE situat în statul membru în care s-a produs accidentul,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Domeniul de aplicare

(1) Prezenta directivă are ca obiect stabilirea unor dispoziții individuale aplicabile părților vătămate care au dreptul la indemnizare pentru orice prejudiciu rezultat în urma unor accidente produse într-un stat membru diferit de statul de rezidență al părții vătămate și provocate de circulația unor vehicule asigurate într-un stat membru și care staționează în mod obișnuit în acest stat membru.

Fără a aduce atingere legislațiilor țărilor terțe în materie de răspundere civilă și de drept internațional privat, dispozițiile prezentei directive se aplică în egală măsură părților vătămate rezidente într-un stat membru și având drept la indemnizație pentru orice prejudiciu rezultat în urma accidentelor produse într-o țară terță al cărei birou național de asigurare a aderat la sistemul cărții verzi în sensul articolului 1 alineatul (3) din Directiva 72/166/CEE, în cazul în care accidentele în cauză sunt provocate de circulația unor vehicule asigurate și care staționează în mod obișnuit într-un stat membru.

(2) Articolele 4 și 6 nu se aplică decât accidentelor provocate de circulația unui vehicul:

(a)	asigurat la o instituție situată într-un stat membru diferit de statul de rezidență al părții vătămate și

(b)	care staționează, în mod obișnuit, într-un stat membru diferit de statul de rezidență al părții vătămate.

(3) Articolul 7 se aplică de asemenea accidentelor provocate de vehicule din țări terțe în care se aplică articolele 6 și 7 din Directiva 72/166/CEE.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentei directive:

(a)	„întreprindere de asigurare” înseamnă o întreprindere care a primit autorizația administrativă în conformitate cu articolul 6 sau cu articolul 23 alineatul (2) din Directiva 73/239/CEE;

(b)	„unitate” înseamnă sediul social, agenția sau sucursala unei întreprinderi de asigurare, în conformitate cu definiția de la articolul 2 litera (c) din Directiva 88/357/CEE;

(c)	„vehicul” înseamnă un vehicul, așa cum este definit la articolul 1 punctul 1 din Directiva 72/166/CEE;

(d)	„parte vătămată” înseamnă o parte vătămată, așa cum este definită la articolul 1 punctul 2 din Directiva 72/166/CEE;

(e)	„stat membru în care staționează în mod obișnuit vehiculul” înseamnă teritoriul în care staționează în mod obișnuit vehiculul, așa cum este definit la articolul 1 punctul 4 din Directiva 72/166/CEE.

Articolul 3

Dreptul la acțiune directă

Fiecare stat membru urmărește ca părțile vătămate menționate la articolul 1, prejudiciate în urma unor accidente în sensul prezentei dispoziții, să dispună de un drept de acțiune directă împotriva întreprinderii de asigurare, drept care cuprinde răspunderea civilă a persoanei responsabile.

Articolul 4

Reprezentantul însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire

(1) Fiecare stat membru adoptă măsurile necesare pentru ca toate întreprinderile de asigurare care acoperă riscurile clasificate în clasa de asigurare 10 de la punctul A din anexa la Directiva 73/239/CEE, cu excepția răspunderii civile a transportatorului, să desemneze în fiecare stat membru diferit de cel în care s-a primit autorizația administrativă un reprezentant însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire. Acesta are misiunea de a trata și soluționa cererile de despăgubire rezultate în urma unui accident în cazurile prevăzute la articolul 1. Reprezentantul însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire are rezidența sau este stabilit în statul membru în care este desemnat.

(2) Alegerea reprezentantului însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire este lăsată la aprecierea întreprinderii de asigurare. Statele membre nu pot îngrădi această libertate de alegere.

(3) Reprezentantul însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire poate acționa în contul uneia sau mai multor întreprinderi de asigurare.

(4) Reprezentantul însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire strânge, cu privire la aceste cereri, toate informațiile necesare în legătură cu soluționarea cererilor de despăgubire și adoptă măsurile necesare pentru a negocia soluționarea cererilor de despăgubire. Obligația de a desemna un reprezentant nu exclude dreptul părții vătămate sau al întreprinderii de asigurare să inițieze proceduri directe împotriva persoanei care a provocat accidentul sau a întreprinderii sale de asigurare.

(5) Reprezentantul însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire dispune de competențe suficiente pentru a reprezenta întreprinderea de asigurare pe lângă părțile vătămate, în cazurile prevăzute la articolul 1 și pentru a satisface integral cererile lor de indemnizare. Acesta trebuie să fie în măsură să analizeze cererea în limba sau limbile oficiale ale statului membru de rezidență al părții vătămate.

(6) Statele membre prevăd obligații însoțite de sancțiuni financiare eficiente și sistematice corespunzătoare sau sancțiuni administrative echivalente pentru a se asigura că, în termen de 3 luni începând cu data la care partea vătămată și-a prezentat cererea de indemnizare, fie direct întreprinderii de asigurare a persoanei care a provocat accidentul, fie reprezentantului său însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire:

(a)	întreprinderea de asigurare a persoanei care a provocat accidentul sau reprezentantul său însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire se obligă să prezinte o ofertă de indemnizare justificată, în cazul în care responsabilitatea nu este contestată și prejudiciul a fost cuantificat sau

(b)

întreprinderea de asigurare căreia i-a fost prezentată cererea de indemnizare sau reprezentantul său însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire se obligă să dea un răspuns justificat la elementele invocate în cerere, în cazul în care responsabilitatea a fost respinsă sau nu a fost stabilită în mod clar sau în care prejudiciul nu a fost pe deplin cuantificat.

Statele membre adoptă dispoziții care să garanteze că, în cazul în care oferta nu a fost prezentată în termen de 3 luni, se percep dobânzi calculate în funcție de valoarea indemnizației oferite de către întreprinderea de asigurare sau acordate de către judecător părții vătămate.

(7) Comisia raportează Parlamentului European și Consiliului despre punerea în aplicare a alineatului (4) primul paragraf și eficacitatea acestei dispoziții, precum și convergența dispozițiilor de drept intern în materie de sancțiuni înainte de 20 ianuarie 2006 și prezintă propuneri atunci când este cazul.

(8) Desemnarea unui reprezentant însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire nu constituie, în sine, deschiderea unei sucursale în sensul articolului 1 litera (b) din Directiva 92/49/CEE, iar reprezentantul însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire nu este considerat ca o instituție în sensul articolului 2 litera (c) din Directiva 88/357/CEE, nici ca o unitate în sensul convenției de la Bruxelles din 27 septembrie 1968 privind competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (12).

Articolul 5

Organismele de informare

(1) Pentru a permite părții vătămate să ceară o indemnizație, fiecare stat membru creează sau autorizează un organism de informare cu misiunea:

(a)

de a ține un registru cu datele următoare:

1.	numerele de înmatriculare ale autovehiculelor care staționează în mod obișnuit pe teritoriul statului în cauză;

(i)

numerele polițelor de asigurare care acoperă circulația acestor vehicule pentru riscurile clasificate la clasa de asigurare 10 de la punctul A din anexa la Directiva 73/239/CEE, cu excepția răspunderii civile a transportatorului, atunci când perioada de valabilitate a poliței a expirat, inclusiv data la care acoperirea riscului prin asigurare ia sfârșit;

(ii)	numărul cărții verzi sau al contractului de asigurare la frontieră dacă vehiculul este acoperit de unul din aceste documente, în cazul în care vehiculul beneficiază de derogarea prevăzută la articolul 4 litera (b) din Directiva 72/166/CEE;

întreprinderile de asigurare care acoperă circulația vehiculelor pentru riscurile clasificate la clasa de asigurare 10 de la punctul A din anexa la Directiva 73/239/CEE, cu excepția răspunderii civile a transportatorului, reprezentanții însărcinați cu soluționarea cererilor de despăgubire desemnați de către întreprinderile de asigurare în conformitate cu articolul 4 și ale căror denumiri sunt notificate de către întreprinderile de asigurare organismului de informare în conformitate cu alineatul (2) din prezentul articol;

4.	lista vehiculelor care beneficiază, în fiecare stat membru, de derogarea de la obligația de a fi acoperite printr-o asigurare de răspundere civilă în conformitate cu articolul 4 literele (a)și (b) din Directiva 72/166/CEE;

în ceea ce privește vehiculele menționate la punctul 4:

(i)

denumirea autorității sau organismului desemnat în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) litera (a) din Directiva 72/166/CEE pentru indemnizarea părților vătămate, în cazul în care procedura prevăzută la articolul 2 alineatul (2) prima liniuță din Directiva 72/166/CEE nu este aplicabilă, în cazul în care vehiculul beneficiază de derogarea prevăzută la articolul 4 litera (a) din Directiva 72/166/CEE;

(ii)	denumirea organismului care acoperă vehiculul în statul membru în care acest vehicul staționează în mod obișnuit, în cazul în care vehiculul beneficiază de derogarea de la articolul 4 litera (b) din Directiva 72/166/CEE;

(b)	sau de a coordona colectarea și difuzarea acestor date și

(c)	de a ajuta persoanele abilitate să cunoască datele menționate la litera (a) punctele 1-5.

Datele menționate la litera (a) punctele 1-3 trebuie păstrate pe o perioadă de șapte ani după ce înmatricularea vehiculului sau contractul de asigurare a luat sfârșit.

(2) Întreprinderile de asigurare menționate la alineatul (1) litera (a) punctul 3 notifică organismelor de informare ale tuturor statelor membre numele și adresa reprezentantului însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire, pe care l-au desemnat, în conformitate cu articolul 4, în fiecare stat membru.

(3) Statele membre se asigură că partea vătămată are dreptul, în termen de șapte ani după accident, să obțină fără întârziere, din partea organismului de informare din statul de rezidență ori din statul membru în care vehiculul staționează în mod obișnuit sau din statul membru în care s-a produs accidentul, datele următoare:

(a)	numele și adresa întreprinderii de asigurare;

(b)	numărul poliței de asigurare și

(c)	numele și adresa reprezentantului însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire de către întreprinderea de asigurare în statul în care are rezidența partea vătămată.

Organismele de informare cooperează între ele.

(4) Organismul de informare comunică părții vătămate numele și adresa proprietarului, ale conducătorului obișnuit sau ale deținătorului declarat al vehiculului în cazul în care partea vătămată are un interes legitim să obțină aceste informații. În sensul prezentei dispoziții, organismul de informare se adresează în special:

(a)	întreprinderii de asigurare sau

(b)	organismului de înmatriculare a vehiculelor.

În cazul în care vehiculul beneficiază de derogarea prevăzută la articolul 4 litera (a) din Directiva 72/166/CEE, organismul de informare comunică părții vătămate numele autorității sau organismului desemnat, în conformitate cu articolul 4 litera (a) al doilea paragraf din directiva menționată, ca fiind însărcinat cu indemnizarea părților vătămate, în cazul în care procedura menționată la articolul 2 alineatul (2) prima liniuță din directiva menționată nu este aplicabilă.

În cazul în care vehiculul beneficiază de derogarea prevăzută la articolul 4 litera (b) din Directiva 72/166/CEE, organismul de informare comunică părții vătămate denumirea organismului care acoperă vehiculul în țara în care acesta staționează în mod obișnuit.

(5) Prelucrarea datelor cu caracter personal rezultate din alineatele precedente trebuie să fie conformă cu dispozițiile de drept intern adoptate în conformitate cu Directiva 95/46/CE.

Articolul 6

Organismele de indemnizare

(1) Fiecare stat membru creează sau autorizează un organism de indemnizare însărcinat cu indemnizarea părților vătămate în cazurile prevăzute la articolul 1.

Părțile vătămate pot prezenta o cerere organismului de indemnizare din statul membru în care își au rezidența:

(a)

în cazul în care, în termen de trei luni de la data la care partea vătămată a prezentat o cerere de indemnizare întreprinderii de asigurare a vehiculului a cărui circulație a provocat accidentul sau reprezentantului său însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire, întreprinderea de asigurare sau reprezentantul său însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire nu a dat un răspuns justificat elementelor solicitate în cerere sau

(b)

în cazul în care întreprinderea de asigurare nu a desemnat un reprezentant însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire în statul de rezidență al părții vătămate în conformitate cu articolul 4 alineatul (1). În acest caz, părțile vătămate nu pot prezenta o cerere organismului de indemnizare dacă au prezentat deja o cerere de indemnizare direct întreprinderii de asigurare a vehiculului a cărui circulație a provocat accidentul și dacă au primit un răspuns justificat în termen de trei luni de la data prezentării cererii.

Cu toate acestea, părțile vătămate nu pot prezenta o cerere organismului de indemnizare în cazul în care au inițiat o acțiune directă în justiție împotriva întreprinderii de asigurare.

Organismul de indemnizare intervine în termen de 2 luni începând cu data la care partea vătămată i-a prezentat cererea de indemnizare, dar nu mai intervine în cazul în care întreprinderea de asigurare sau reprezentantul său însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire a dat un răspuns justificat la această cerere.

Organismul de indemnizare informează de îndată:

(a)	întreprinderea de asigurare a vehiculului a cărui circulație a provocat accidentul sau reprezentantul însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire;

(b)	organismul de indemnizare din statul membru în care are sediul întreprinderea de asigurare care a încheiat contractul;

(c)	persoana care a provocat accidentul, în cazul în care a fost identificată,

de faptul că a primit o cerere de indemnizare din partea părții vătămate și că va răspunde în termen de 2 luni de la data prezentării cererii în cauză.

Această dispoziție nu aduce atingere dreptului statelor membre de a considera indemnizația dată de acest organism ca fiind subsidiară sau nesubsidiară și de a prevedea soluționarea cererilor de despăgubire între acest organism și persoana sau persoanele care au provocat accidentul și celelalte întreprinderi de asigurare sau organisme de asistență socială obligate să indemnizeze partea vătămată pentru același accident. Cu toate acestea, statele membre nu pot autoriza organismul să subordoneze plata indemnizației altor condiții decât celor stabilite în prezenta directivă, mai ales condiției ca partea vătămată să stabilească prin vreo metodă oarecare că persoana responsabilă nu este în măsură sau refuză să plătească.

(2) Organismul de indemnizare care a indemnizat partea vătămată în statul membru în care aceasta are rezidența are dreptul să ceară organismului de indemnizare din statul membru în care se află instituția întreprinderii de asigurare care a încheiat contractul rambursarea sumei plătite cu titlul de indemnizație.

Acest organism de indemnizare se subrogă atunci părții vătămate în drepturile sale, împotriva persoanei care a provocat accidentul sau împotriva întreprinderii de asigurare a acesteia, în măsura în care organismul de indemnizare din statul membru de rezidență al părții vătămate a indemnizat-o pe aceasta pentru prejudiciul suportat. Fiecare stat membru este obligat să recunoască subrogarea stabilită de orice alt stat membru.

(3) Prezentul articol intră în vigoare:

(a)	după încheierea unui acord între organismele de indemnizare create sau autorizate de către statele membre în ceea ce privește sarcinile și obligațiile lor și modalitățile de rambursare;

(b)	începând cu data fixată de către Comisie după ce aceasta a stabilit, în strânsă legătură cu statele membre, că s-a încheiat un astfel de acord.

Comisia raportează Parlamentului European și Consiliului despre punerea în aplicare a prezentului articol și intrarea sa în vigoare înainte de 20 iulie 2005 și prezintă propuneri atunci când va fi cazul.

Articolul 7

În cazul în care nu este posibilă identificarea vehiculului sau în care în termen de 2 luni de la accident este imposibil de identificat întreprinderea de asigurare, partea vătămată poate prezenta o cerere de indemnizare organismului de indemnizare din statul membru în care este rezidentă. Indemnizarea este vărsată în conformitate cu dispozițiile articolului 1 din Directiva 84/5/CEE. În acest caz, în condițiile prevăzute la articolul 6 alineatul (2) din prezenta directivă, organismul de indemnizare are o creanță:

(a)	asupra fondului de garantare prevăzut la articolul 1 alineatul (4) din Directiva 84/5/CEE al statului membru în care vehiculul staționează în mod obișnuit, în cazul în care întreprinderea de asigurare nu poate fi identificată;

(b)	asupra fondului de garantare al statului membru în care a avut loc accidentul în cazul unui vehicul neidentificat;

(c)	asupra fondului de garantare al statului membru în care a avut loc accidentul în cazul unui vehicul dintr-o țară terță.

Articolul 8

Directiva 73/239/CEE se modifică după cum urmează:

(a)

La articolul 8 alineatul (1) se adaugă litera (f) după cum urmează:

„(f)

comunică numele și adresa reprezentantului însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire desemnat în fiecare dintre statele membre diferite de statul membru în care este cerută autorizarea în cazul în care riscurile care trebuie acoperite sunt clasificate la clasa de asigurare 10 de la punctul A din anexă, cu excepția răspunderii civile a transportatorului.”

(b)

La articolul 23 alineatul 2, se adaugă litera (h) după cum urmează:

„(h)

Articolul 9

Directiva 88/357/CEE se modifică după cum urmează:

La articolul 12a alineatul (4) se adaugă următorul paragraf:

„În cazul în care întreprinderea de asigurare a omis să desemneze un reprezentant, statele membre pot aproba ca reprezentantul însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire desemnat în conformitate cu articolul 4 din Directiva 2000/26/CE (13) să își asume rolul reprezentantului desemnat potrivit prezentului alineat.

Articolul 10

Transpunerea în dreptul intern

(1) Statele membre adoptă și publică actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive înainte de 20 iulie 2002. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Acestea aplică aceste dispoziții înainte de 20 ianuarie 2003.

(2) Atunci când statele membre adoptă aceste acte, acestea cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modul de efectuare a acestei trimiteri.

(3) Fără a aduce atingere alineatului (1), statele membre creează sau autorizează organismul de indemnizare în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) înainte de 20 ianuarie 2002. În cazul în care organismele de indemnizare nu au încheiat un acord în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) înainte de 20 iulie 2002, Comisia propune măsuri care să garanteze faptul că dispozițiile articolelor 6 și 7 vor intra în vigoare înainte de 20 ianuarie 2003.

(4) Statele membre pot, în conformitate cu tratatul, să mențină și să pună în vigoare dispoziții mai favorabile pentru partea vătămată decât dispozițiile necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive.

(5) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 11

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în ziua publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 12

Sancțiuni

Statele membre stabilesc regimul sancțiunilor aplicabile în cazul violărilor dispozițiilor de drept intern adoptate pentru aducerea la îndeplinire a prezentei directive, luând orice măsură necesară pentru a asigura punerea în aplicare a acestor dispoziții. Sancțiunile astfel prevăzute trebuie să fie reale, proporționale și cu efect de descurajare. Statele membre notifică aceste dispoziții, precum și orice modificare a acestora Comisiei, până la 20 iulie 2002, precum și orice modificare ulterioară a acestora, de îndată ce este posibil.

Articolul 13

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 16 mai 2000.

Pentru Parlamentul European

Președintele

Nicole FONTAINE

Pentru Consiliu

Președintele

Manuel CARRILHO

(1) JO C 343, 13.11.1997, p. 11 și

JO C 171, 18.6.1999, p. 4.

(2) JO C 157, 25.5.1998, p. 6.

(3) Avizul Parlamentului European din 16 iulie 1998 (JO C 292, 21.9.1998, p. 123), confirmat în 27 octombrie 1999, Poziția comună a Consiliului din 21 mai 1999 (JO C 232, 13.8.1999, p. 8) și Decizia Parlamentului European din 15 decembrie 1999 (încă nepublicată în Jurnalul Oficial). Decizia Consiliului din 2 mai 2000 (încă nepublicată în Jurnalul Oficial) și Decizia Parlamentului European din 16 mai 2000.

(4) JO L 103, 2.5.1972, p. 1. Directivă modificată ultima dată de Directiva 84/5/CEE (JO L 8, 11.1.1984, p. 17).

(5) JO L 172, 4.7.1988, p. 1. Directivă modificată ultima dată de Directiva 92/49/CEE (JO L 228, 11.8.1992, p. 1).

(6) JO C 308, 20.11.1995, p. 108.

(7) A doua directivă (84/5/CEE) a Consiliului din 30 decembrie 1983 privind armonizarea legislațiilor statelor membre privind asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule (JO L 8, 11.1.1984, p. 17). Directivă modificată ultima dată de Directiva 90/232/CEE (JO L 129, 19.5.1990, p. 33).

(8) A treia directivă (90/232/CEE) a Consiliului din 14 mai 1990 privind armonizarea legislațiilor statelor membre privind asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule (JO L 129, 19.5.1990, p. 33).

(9) Prima directivă (73/239/CEE) a Consiliului din 24 iulie 1973 de coordonare a actelor cu putere de lege și actelor administrative privind inițierea și exercitarea activității de asigurare directă, alta decât asigurarea de viață (JO L 228, 16.8.1973, p. 3). Directivă modificată ultima dată prin Directiva 95/26/CE (JO L 168, 18.7.1995, p. 7).

(10) Directiva 92/49/CEE a Consiliului din 18 iunie 1992 de coordonare a actelor cu putere de lege și actelor administrative privind asigurarea directă, alta decât asigurarea de viață și de modificare a Directivelor 73/239/CEE și 88/357/CEE (a treia directivă privind „asigurarea generală”) (JO L 228, 11.8.1992, p. 1). Directivă modificată ultima dată de Directiva 95/26/CE (JO L 168, 18.7.1995, p. 7).

(11) JO L 281, 23.11.1995, p. 31.

(12) JO C 27, 26.1.1998, p. 1 (versiune codificată).

(13) Directiva 2000/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 mai 2000 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la asigurarea răspunderii civile auto și de modificare a Directivelor 73/239/CEE și 88/357/CEE ale Consiliului (JO L 181, 20.7.2000, p. 65).”

06/Volumul 04

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

32000L0028

L 275/37

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DIRECTIVA 2000/28/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 18 septembrie 2000

de modificare a Directivei 2000/12/CE privind inițierea și desfășurarea activității instituțiilor de credit

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special prima și a treia teză de la articolul 47 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (2),

având în vedere avizul Băncii Centrale Europene (3),

acționând în conformitate cu procedura stabilită la articolul 251 din tratat (4),

întrucât:

(1)	În conformitate cu obiectivele tratatului, este de dorit să se promoveze dezvoltarea armonioasă a activității instituțiilor de credit pe tot teritoriul Comunității, în special în ceea ce privește emiterea de bani electronici.

(2)

Anumite instituții își limitează activitatea în principal la emiterea de bani electronici. Pentru evitarea oricărei denaturări a normelor privind concurența dintre instituțiile emitente de bani electronici, chiar și în condițiile aplicării măsurilor de politică monetară, este recomandabil ca aceste instituții, pe baza unor dispoziții specifice emise ținând seama de caracteristicile acestor instituții, să intre în domeniul de aplicare a Directivei 2000/12/CE (5).

(3)	Prin urmare, este recomandabilă extinderea și asupra acestor instituții a definiției instituțiilor de credit prevăzute la articolul 1 din Directiva 2000/12/CE.

(4)	Directiva 2000/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 septembrie 2000, privitoare la inițierea, desfășurarea și supravegherea prudențială a activității instituțiilor de administrare a banilor electronici (6), definește instituțiile de administrare a banilor electronici.

(5)	Este necesar ca banii electronici să poată fi răscumpărați, pentru a consolida încrederea deținătorului,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Prin prezenta directivă, Directiva 2000/12/CE se modifică după cum urmează:

Articolul 1, punctul 1, primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„(1)

«Instituție de credit» înseamnă:

(a)	o întreprindere a cărei activitate constă în primirea din partea populației a unor depozite sau a altor fonduri rambursabile, precum și în acordarea unor credite din surse proprii sau

(b)	o instituție de administrare a banilor electronici, în sensul Directivei 2000/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 septembrie 2000 privind inițierea, desfășurarea și supravegherea prudențială a activității instituțiilor de administrare a banilor electronici (7).

2.	Următorul articol se adaugă la Titlul V: „Articolul 33a Articolul 3 din Directiva 2000/46/CE se aplică instituțiilor de credit.”

Articolul 2

(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare, în conformitate cu prezenta directivă, până la 27 aprilie 2002. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Atunci când statele membre adoptă aceste acte, acestea cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 3

Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 18 septembrie 2000.

Pentru Parlamentul European

Președintele

N. FONTAINE

Pentru Consiliu

Președintele

H. VÉDRINE

(1) JO C 317, 15.10.1998, p. 12.

(2) JO C 101, 12.4.1999, p. 64.

(3) JO C 189, 6.7.1999, p. 7.

(4) Avizul Parlamentului European din 15 aprilie 1999 (JO C 219, 30.7.1999, p. 412), confirmat la 27 octombrie 1999, Poziția comună a Consiliului din data de 29 noiembrie 1999 (JO C 26, 28.1.2000, p. 12) și Decizia Parlamentului European din 11 aprilie 2000 (încă nepublicată în Jurnalul Oficial).

(5) Directiva 2000/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 martie 2000 privind inițierea și desfășurarea activității instituțiilor de credit (JO L 126, 26.5.2000, p. 1).

(6) JO L 275, 27.10.2000, p. 39.

(7) JO L 275, 27.10.2000, p. 39.”

06/Volumul 04

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

32000L0046

L 275/39

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DIRECTIVA 2000/46/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 18 septembrie 2000

privind inițierea, exercitarea și supravegherea prudențială a activității instituțiilor de bani electronici

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 47 alineatul (2) prima și a treia teză,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (2),

având în vedere avizul Băncii Centrale Europene (3),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (4),

întrucât:

(1)	Instituțiile de credit în sensul articolului 1 punctul 1 primul paragraf litera (b) din Directiva 2000/12/CE (5) au un domeniu de activitate limitat.

(2)

Este necesar să se ia în considerare caracteristicile specifice ale acestor instituții și să se prevadă măsurile adecvate necesare pentru coordonarea și armonizarea actelor cu putere de lege și actelor administrative ale statelor membre referitoare la inițierea, exercitarea și supravegherea prudențială a activității instituțiilor de bani electronici.

(3)

În sensul prezentei directive, banii electronici pot fi considerați ca un substitut electronic al monedelor și bancnotelor, care se stochează pe un dispozitiv electronic, cum ar fi un card electronic sau o memorie de calculator și care sunt destinați, în general, scopului de a efectua plăți electronice cu valori limitate.

(4)

Abordarea adoptată este adecvată pentru a realiza numai armonizarea esențială necesară și suficientă pentru a asigura recunoașterea reciprocă a autorizării și supravegherii prudențiale a instituțiilor de bani electronici, făcând posibilă acordarea unei singure autorizații, recunoscute în întreaga Comunitate și concepute pentru a asigura încrederea posesorului și aplicarea principiului de supraveghere prudențială a statului membru de origine.

(5)

În contextul mai larg al evoluției rapide a comerțului electronic, este de dorit să se prevadă un cadru de reglementare care să permită exploatarea tuturor avantajelor potențiale ale banilor electronici și care să evite în special impietarea inovațiilor tehnologice. Astfel, prezenta directivă introduce un cadru juridic neutru din punct de vedere tehnologic care armonizează supravegherea prudențială a instituțiilor de bani electronici, în așa măsură încât să le garanteze o gestionare bună și prudentă și, mai ales, integritatea financiară.

(6)

Instituțiile de credit, în temeiul punctului 5 din anexa I la Directiva 2000/12/CE, sunt deja autorizate să emită și să administreze mijloace de plată, inclusiv bani electronici și să exercite aceste activități în întreaga Comunitate, în cadrul recunoașterii reciproce și al sistemului de supraveghere prudențială globală, care le este aplicabil în conformitate cu directivele bancare europene.

(7)

Introducerea unui regim de supraveghere prudențială distinct pentru instituțiile de bani electronici, care, deși modelat conform regimului de supraveghere prudențială aplicabil altor instituții de credit și Directivei 2000/12/CE, exceptând titlul V, capitolele 2 și 3 în special, diferă de regimul respectiv, este justificată și de dorit deoarece emisiunea de bani electronici nu constituie în sine, având în vedere caracterul specific de substitut electronic al monedelor și bancnotelor, o activitate de primire a unui depozit, în conformitate cu articolul 3 din Directiva 2000/12/CE, în cazul în care fondurile primite sunt imediat schimbate în bani electronici.

(8)	Primirea de fonduri de la public în schimbul banilor electronici, care rezultă într-un sold creditor în cont deschis la instituția emitentă, constituie primirea unor depozite sau a altor fonduri rambursabile în sensul Directivei 2000/12/CE.

(9)	Este necesar ca banii electronici să fie rambursabili pentru a asigura încrederea posesorului. Rambursabilitatea nu implică, în sine, că fondurile primite în schimbul banilor electronici sunt considerate ca depozite sau alte fonduri rambursabile în sensul Directivei 2000/12/CE.

(10)	Rambursabilitatea ar trebui să fie întotdeauna înțeleasă ca fiind în valoare nominală.

(11)

Pentru a răspunde unor riscuri specifice legate de emisiunea de bani electronici, ar trebui ca acest regim de supraveghere prudențială să fie mai orientat și, prin aceasta, mai puțin complex decât regimul de supraveghere prudențială aplicat instituțiilor de credit, mai ales în ce privește cerințele reduse privind capitalul inițial și neaplicarea Directivei 93/6/CEE (6) și a titlului V capitolul 2 secțiunile II și III din Directiva 2000/12/CE.

(12)

Cu toate acestea, este necesar să se mențină un spațiu de acțiune echitabil între instituțiile de bani electronici și alte instituții de credit ce emit bani electronici și, prin aceasta, să se asigure o concurență echitabilă între mai multe instituții spre avantajul posesorilor. Acest lucru se poate realiza deoarece caracteristicile mai puțin complexe menționate anterior ale regimului de supraveghere prudențială care se aplică instituțiilor de bani electronici sunt compensate prin dispoziții mai severe decât cele care se aplică altor instituții de credit, mai ales în ceea ce privește restricțiile privind activitățile pe care instituțiile de bani electronici le pot exercita și, în special, limitările dictate de prudență impuse investițiilor lor, al căror scop este de a asigura că obligațiile lor financiare legate de banii electronici în circulație sunt susținute permanent de active suficient de lichide cu grad scăzut de risc.

(13)

Până la armonizarea supravegherii prudențiale a activităților subcontractate ale instituțiilor de credit, este necesar ca instituțiile de bani electronici să dispună de proceduri de gestionare și control adecvate și prudente. În vederea posibilității pe care întreprinderi care nu sunt supuse unei supravegheri prudente o au de a exercita funcții operaționale și alte funcții auxiliare legate de emisiunea de bani electronici, este esențial ca instituțiile de bani electronici să fie dotate cu structuri interne care să corespundă riscurilor financiare și nefinanciare la care sunt expuse.

(14)	Emisiunea de bani electronici poate afecta stabilitatea sistemului financiar și funcționarea fără probleme a sistemelor de plată. Este necesară o strânsă cooperare în evaluarea integrității sistemelor de bani electronici.

(15)	Este necesar să se acorde autorităților competente posibilitatea de a excepta de la câteva sau de la toate cerințele impuse de prezenta directivă instituțiile de bani electronici care funcționează numai pe teritoriul propriului stat membru.

(16)	Adoptarea prezentei directive constituie cel mai potrivit mijloc de a atinge obiectivele dorite. Prezenta directivă se limitează la minimumul necesar pentru a atinge aceste obiective și nu depășește ceea ce este necesar în acest sens.

(17)	Ar trebui să se prevadă revizuirea prezentei directive în funcție de experiența dobândită privind piața și protecția posesorilor de bani electronici.

(18)	Comitetul consultativ în domeniul bancar a fost consultat cu privire la adoptarea prezentei directive,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Domeniul de aplicare, definițiile și limitarea activităților

(1) Prezenta directivă se aplică instituțiilor de bani electronici.

(2) Nu se aplică instituțiilor menționate la articolul 2 alineatul (3) din Directiva 2000/12/CE.

(3) În sensul prezentei directive:

(a)	„instituțiile de bani electronici” înseamnă o întreprindere sau orice altă persoană juridică, diferită de instituția de credit definită la articolul 1 punctul 1 primul paragraf litera (a) din Directiva 2000/12/CE, care emite mijloace de plată sub forma banilor electronici;

(b)

„banii electronici” înseamnă o valoare monetară care reprezintă o creanță asupra emitentului și care este:

(i)	stocată pe un dispozitiv electronic;

(ii)	emisă la primirea de fonduri reprezentând o valoare egală cu cel puțin valoarea monetară emisă;

(iii)

acceptată ca un mijloc de plată de către întreprinderi, altele decât cea emitentă.

(4) Statele membre interzic persoanelor sau întreprinderilor care nu sunt instituții de credit în sensul articolului 1 punctul 1 primul paragraf din Directiva 2000/12/CE, să exercite, cu titlu profesional, activitatea de emisiune de bani electronici.

(5) Activitățile comerciale ale instituțiilor de bani electronici, altele decât emisiunea de bani electronici se limitează la:

(a)	furnizarea de servicii financiare sau nefinanciare strâns legate, precum gestionarea banilor electronici prin exercitarea unor funcții operaționale și auxiliare legate de emisiunea sa și emisiunea și gestionarea altor mijloace de plată, cu excluderea acordării vreunei forme de creditare și

(b)	stocarea datelor pe dispozitivul electronic în numele altor întreprinderi sau instituții publice.

Instituțiile de bani electronici nu dețin nici o participație în alte întreprinderi, exceptând cazul în care întreprinderile respective exercită funcții operaționale sau auxiliare legate de bani electronici emiși sau distribuiți de către instituția în cauză.

Articolul 2

Aplicarea directivelor din domeniul bancar

(1) În afara cazurilor în care se menționează altfel, numai trimiterile la instituțiile de credit din Directiva 91/308/CEE (7) și Directiva 2000/12/CE, cu excepția titlului V capitolul 2 din aceasta, se aplică instituțiilor de bani electronici.

(2) Articolele 5, 11, 13, 19, 20 alineatul (7), articolele 51 și 59 din Directiva 2000/12/CE nu se aplică. Sistemul de recunoaștere reciprocă prevăzut în Directiva 2000/12/CE nu se aplică activităților instituțiilor de bani electronici, altele decât emisiunea de bani electronici.

(3) Primirea de fonduri în sensul articolului 1 alineatul (3) litera (b) punctul (ii) nu constituie un depozit sau alte fonduri rambursabile în conformitate cu articolul 3 din Directiva 2000/12/CE, dacă fondurile primite se schimbă imediat cu bani electronici.

Articolul 3

Rambursabilitatea

(1) Un posesor de bani electronici poate, în timpul perioadei de valabilitate, să solicite emitentului să îi restituie la valoarea nominală în monede și bancnote sau printr-un transfer într-un cont fără alte taxe decât acelea strict necesare pentru efectuarea operațiunii respective.

(2) Contractul dintre emitent și posesor stabilește precis condițiile de rambursare.

(3) Contractul poate prevedea un prag minim pentru rambursare. Pragul nu poate fi mai mare de 10 euro.

Articolul 4

Cerințele privind capitalul inițial și fondurile proprii permanente

(1) Instituțiile de bani electronici au un capital inițial definit la articolul 34 alineatul (2) primul și al doilea paragraf din Directiva 2000/12/CE, de cel puțin 1 milion de euro. Fără să aducă atingere alineatelor (2) și (3), fondurile lor proprii, definite în Directiva 2000/12/CE, nu scad sub valoarea respectivă.

(2) Instituțiile de bani electronici au oricând fonduri proprii care sunt egale cu sau mai mari decât 2 % din cea mai mare dintre următoarele valori: valoarea curentă sau valoarea medie, în cursul celor șase luni anterioare, din totalul obligațiilor financiare legate de banii electronici în circulație.

(3) În cazul în care o instituție de bani electronici nu are șase luni de activitate, din ziua în care a început, aceasta deține fonduri proprii care sunt egale cu sau mai mari decât 2 % din cea mai mare dintre următoarele valori: valoarea curentă sau valoarea totală prevăzută pentru șase luni a obligațiilor financiare legate de banii electronici în circulație. Valoarea totală, prevăzută pentru șase luni, a obligațiilor financiare ale instituției legate de banii electronici în circulație este evidențiată de planul de afaceri, după o eventuală ajustare a planului, solicitată de către autoritățile competente.

Articolul 5

Limitările investițiilor

(1) Instituțiile de bani electronici au investiții de o valoare egală cu cel puțin obligațiile lor financiare legate de banii electronici în circulație, numai în următoarele active:

(a)	active care, în conformitate cu articolul 43 alineatul (1) litera (a) punctele 1, 2, 3 și 4 și articolul 44 alineatul (1) din Directiva 2000/12/CE, atrag o ponderare zero a riscului de credit și care sunt suficient de lichide;

(b)	depozite la vedere la instituțiile de credit din zona A definite în Directiva 2000/12/CE și

(c)

titluri de creanță care sunt:

(i)	suficient de lichide;

(ii)	nereglementate de alineatul (1) litera (a);

(iii)

recunoscute de către autoritățile competente ca elemente eligibile în sensul articolului 2 alineatul (12) din Directiva 93/6/CEE și

(iv)	emise de către întreprinderi distincte de cele care au o participație calificată, în sensul articolului 1 din Directiva 2000/12/CE, în instituția de bani electronici în cauză sau care trebuie să fie incluse în conturile consolidate ale acelor întreprinderi care dețin o participație calificată.

(2) Investițiile menționate la alineatul (1) literele (b) și (c) nu pot depăși de 20 de ori fondurile proprii ale instituției de bani electronici în cauză și sunt supuse unor limitări care sunt cel puțin la fel de stricte ca și cele care se aplică instituțiilor de credit în conformitate cu titlul V, capitolul 2 secțiunea III din Directiva 2000/12/CE.

(3) În scopul acoperirii riscurilor pieței asociate emisiunii de bani electronici și investițiilor menționate la alineatul (1), instituțiile de bani electronici pot utiliza posturi din afara bilanțului suficient de lichide legate de rata dobânzii și de rata de schimb sub forma unor instrumente derivate tranzacționate la bursă (de exemplu, nu instrument derivat cotat pe piața extrabursieră), dacă acestea sunt supuse unor cerințe privind marja zilnică sau contractele de rată de schimb de o durată inițială de 14 zile calendaristice sau mai puțin. Utilizarea instrumentelor derivate în conformitate cu prima teză este admisibilă numai dacă obiectivul urmărit este eliminarea totală a riscurilor pieței și, în măsura în care acest lucru este posibil, se atinge acest obiectiv.

(4) Statele membre impun limitări adecvate pentru riscurile pieței cu care se pot confrunta instituțiile de bani electronici datorită investițiilor menționate la alineatul (1).

(5) În sensul aplicării alineatului (1), activele se evaluează la cea mai scăzută valoare dintre prețul de achiziție sau valoarea de piață.

(6) În cazul în care valoarea activelor menționate la alineatul (1) scade sub valoarea obligațiilor financiare legate de banii electronici în circulație, autoritățile competente asigură că instituția de bani electronici în cauză adoptă măsurile adecvate pentru a remedia situația cât mai repede posibil. În acest scop și numai pentru o perioadă limitată, autoritățile competente pot autoriza instituția în cauză să își acopere obligațiile financiare legate de banii electronici în circulație cu active diferite de cele menționate la alineatul (1) până la o valoare mai mică decât 5 % din aceste obligații sau, dacă este mai redusă, decât valoarea totală a fondurilor proprii ale instituției respective.

Articolul 6

Verificarea cerințelor specifice de către autoritățile competente

Autoritățile competente asigură că se efectuează calculele care justifică respectarea articolelor 4 și 5 de cel puțin două ori pe an de către instituțiile de bani electronici, ce comunică rezultatele acestora, precum și orice date necesare autorităților competente sau de către autoritățile competente, utilizând datele furnizate de către instituțiile de bani electronici.

Articolul 7

Gestionarea eficientă și prudentă

Instituțiile de bani electronici dispun de o gestionare și proceduri administrative și contabile eficiente și prudente, precum și de mecanisme de control intern adecvate. Acestea ar trebui să corespundă riscurilor financiare și nefinanciare la care este expusă instituția, inclusiv riscuri tehnice și procedurale, precum și riscuri legate de cooperarea ei cu orice întreprindere care exercită funcții operaționale sau alte funcții auxiliare corespunzătoare activităților sale.

Articolul 8

Exceptări

(1) Statele membre pot permite autorităților lor competente să excepteze instituțiile de bani electronici de la aplicarea unora sau a tuturor dispozițiilor prezentei directive și de la aplicarea Directivei 2000/12/CE, în cazurile în care:

(a)

toate activitățile comerciale menționate la articolul 1 alineatul (3) litera (a) din prezenta directivă ale instituției generează o valoare totală a obligațiilor financiare legate de banii electronici în circulație care în mod normal nu depășește 5 milioane de euro și niciodată nu depășește 6 milioane de euro sau

(b)

banii electronici emiși de către instituție sunt acceptați ca un mijloc de plată numai de către sucursale ale instituției respective care exercită funcții operaționale și alte funcții auxiliare aferente banilor electronici emiși sau distribuiți de către instituția în cauză, orice întreprindere mamă a instituției în cauză sau orice altă sucursală a întreprinderii mamă sau

(c)

banii electronici emiși de către instituție sunt acceptați ca un mijloc de plată numai de către un număr limitat de întreprinderi, care se pot distinge în mod evident prin:

(i)	situarea lor în aceeași incintă sau în altă arie limitată sau

(ii)	relația lor strânsă financiară sau comercială cu instituția emitentă, cum ar fi un sistem comun de comercializare sau distribuție.

Acordurile contractuale pe baza cărora se emit bani electronici trebuie să prevadă că dispozitivul electronic de stocare la dispoziția posesorilor în vederea efectuării plăților are o capacitate maximă de stocare de cel mult 150 euro.

(2) O instituție de bani electronici căreia i s-a acordat o exceptare în conformitate cu alineatul (1) nu beneficiază de regimul de recunoaștere reciprocă prevăzut de Directiva 2000/12/CE.

(3) Statele membre solicită ca toate instituțiile de bani electronici care au fost exceptate de la aplicarea prezentei directive și a Directivei 2000/12/CE să prezinte periodic un raport privind activitățile lor, precum și valoarea totală a obligațiilor financiare legate de banii electronici.

Articolul 9

Drepturi dobândite

Instituțiile de bani electronici care intră sub incidența prezentei directive și care și-au început activitatea în conformitate cu dispozițiile în vigoare în statul membru în care își au sediul central, înainte de data intrării în vigoare a dispozițiilor adoptate în conformitate cu prezenta directivă sau de data menționată la articolul 10 alineatul (1), oricare dintre aceste date este mai devreme, se presupun a fi autorizate. Statele membre obligă asemenea instituții de bani electronici să prezinte toate informațiile relevante autorităților competente pentru a le permite să evalueze, în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a dispozițiilor adoptate în conformitate cu prezenta directivă, în cazul în care instituțiile îndeplinesc cerințele prezentei directive, ce măsuri trebuie adoptate pentru a asigura respectarea acestor cerințe, sau în care este oportună o retragere a autorizației. În cazul în care respectarea acestor cerințe nu se asigură în termen de șase luni de la data menționată la articolul 10 alineatul (1), instituția de bani electronici nu beneficiază de recunoașterea reciprocă după acea dată.

Articolul 10

Punerea în aplicare

(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 27 aprilie 2002. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern, pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 11

Revizuirea

Până la 27 aprilie 2005, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind aplicarea prezentei directive, în special privind:

—	măsurile adoptate pentru a proteja posesorii de bani electronici, inclusiv o posibilă necesitate de a introduce un sistem de garantare;

—	cerințele privind capitalul;

—	exceptările și

—	posibila necesitate de a interzice plata dobânzilor pentru fondurile primite în schimbul banilor electronici,

însoțit, după caz, de o propunere de revizuire.

Articolul 12

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în ziua publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 13

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 18 septembrie 2000.

Pentru Parlamentul European

Președintele

N. FONTAINE

Pentru Consiliu

Președintele

H. VÉDRINE

(1) JO C 317, 15.10.1998, p. 7.

(2) JO C 101, 12.4.1999, p. 64.

(3) JO C 189, 6.7.1999, p. 7.

(4) Avizul Parlamentului European din 15 aprilie 1999 (JO C 219, 30.7.1999, p. 415), confirmat la 27 octombrie 1999, Poziția comună a Consiliului din 29 noiembrie 1999 (JO C 26, 28.1.2000, p. 1) și Decizia Parlamentului European din 11 aprilie 2000 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial). Decizia Consiliului din 16 iunie 2000.

(5) Directiva 2000/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 martie 2000 privind inițierea și exercitarea activității instituțiilor de credit (JO L 126, 26.5.2000, p. 1), Directivă modificată ultima dată de Directiva 2000/28/CE (JO L 275, 27.10.2000, p. 37).

(6) Directiva 93/6/CEE a Consiliului din 15 martie 1993 privind rata de adecvare a capitalului întreprinderilor de investiții și a instituțiilor de credit (JO L 141, 11.6.1993, p. 1), Directivă modificată ultima dată de Directiva 98/33/CE (JO L 204, 21.7.1998, p. 29).

(7) Directiva 91/308/CEE a Consiliului din 10 iunie 1991 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor (JO L 166, 28.6.1991, p. 77).

06/Volumul 04

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

32000L0064

L 290/27

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DIRECTIVA 2000/64/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 7 noiembrie 2000

de modificare a Directivelor 85/611/CEE, 92/49/CEE, 92/96/CEE și 93/22/CEE ale Consiliului în ceea ce privește schimbul de informații cu țări terțe

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 47 alineatul (2) prima și a treia teză,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (2),

în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (3),

întrucât:

(1)

Directivele 85/611/CEE (4), 92/49/CEE (5), 92/96/CEE (6) și 93/22/CEE (7) ale Consiliului permit schimbul de informații între autoritățile competente și cu anumite alte autorități sau organisme dintr-un stat membru sau între statele membre. Directivele menționate anterior permit, de asemenea, încheierea, de către statele membre, a unor acorduri de cooperare care prevăd schimbul de informații cu autoritățile competente din țări terțe.

(2)

Din motive de consecvență cu Directiva 98/33/CE (8), această autorizație de a încheia acorduri privind schimbul de informații cu țări terțe ar trebui să fie extinsă pentru a include schimbul de informații cu anumite alte autorități sau organisme din țările în cauză, cu condiția ca informațiile divulgate să facă obiectul unor garanții corespunzătoare privind secretul profesional.

(3)	Directiva 85/611/CEE, Directiva 92/49/CEE, Directiva 92/96/CEE și Directiva 93/22/CEE ar trebui modificate în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Articolul 50 alineatul (4) din Directiva 85/611/CEE se înlocuiește cu următorul text:

„(4) Statele membre pot încheia acorduri de cooperare care prevăd schimbul de informații cu autoritățile competente din țări terțe sau cu autorități sau organisme din țări terțe, în sensul definiției de la alineatele (6) și (7), numai în cazul în care informațiile comunicate fac obiectul unor garanții privind secretul profesional cel puțin echivalente cu cele menționate la prezentul articol. Aceste schimburi de informații trebuie să fie destinate îndeplinirii sarcinii de supraveghere a autorităților sau organismelor menționate.

În cazul în care informațiile provin dintr-un alt stat membru, acestea nu pot fi divulgate fără acordul explicit al autorităților competente care le-au transmis și, după caz, numai în scopul pentru care autoritățile în cauză și-au dat acordul.”

Articolul 2

Articolul 16 alineatul (3) din Directiva 92/49/CEE, articolul 15 alineatul (3) din Directiva 92/96/CEE și articolul 25 alineatul (3) din Directiva 93/22/CEE se înlocuiesc cu următorul text:

„(3) Statele membre pot încheia acorduri de cooperare care prevăd schimbul de informații cu autoritățile competente din țări terțe sau cu autorități sau organisme din țări terțe, în sensul definiției de la alineatele (5) și (5a), numai în cazul în care informațiile comunicate fac obiectul unor garanții privind secretul profesional cel puțin echivalente cu cele menționate la prezentul articol. Acest schimb de informații trebuie să fie destinat îndeplinirii sarcinii de supraveghere a autorităților sau organismelor menționate.

Articolul 3

(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 17 noiembrie 2002. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 4

Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 5

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 7 noiembrie 2000.

Pentru Parlamentul European

Președintele

N. FONTAINE

Pentru Consiliu

Președintele

L. FABIUS

(1) JO C 116 E, 26.4.2000, p. 61.

(2) JO C 168, 16.6.2000, p. 1.

(3) Avizul Parlamentului European din 14 iunie 2000 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 29 iunie 2000.

(4) JO L 375, 31.12.1985, p. 3. Directivă modificată ultima dată de Directiva 95/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 168, 18.7.1995, p. 7).

(5) JO L 228, 11.8.1992, p. 1. Directivă modificată ultima dată de Directiva 95/26/CE.

(6) JO L 360, 9.12.1992, p. 1. Directivă modificată ultima dată de Directiva 95/26/CE.

(7) JO L 141, 11.6.1993, p. 27. Directivă modificată ultima dată de Directiva 97/9/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 84, 26.3.1997, p. 22).

(8) JO L 204, 21.7.1998, p. 29.

06/Volumul 04

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

32001L0017

L 110/28

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DIRECTIVA 2001/17/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 19 martie 2001

privind reorganizarea și lichidarea întreprinderilor de asigurare

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 47 alineatul (2) și articolul 55,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (2),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută în articolul 251 din tratat (3),

întrucât:

(1)

Prima Directivă 73/239/CEE a Consiliului din 24 iulie 1973 de coordonare a actelor cu putere de lege și actelor administrative privind inițierea și exercitarea activității de asigurare directă, alta decât asigurarea de viață (4), completată de Directiva 92/49/CEE (5), și prima Directivă 79/267/CEE a Consiliului din 5 martie 1979 de coordonare a actelor cu putere de lege și actelor administrative privind inițierea și exercitarea activității de asigurare directă de viață (6), completată de Directiva 92/96/CEE (7), prevăd o autorizație unică a întreprinderilor de asigurare, acordată de către autoritatea de supraveghere a statului membru de origine. Această autorizație unică permite întreprinderilor de asigurare să își desfășoare activitățile în Comunitate prin stabilire sau libera prestare a serviciilor fără o autorizație suplimentară acordată de către statul membru de origine și sub supravegherea prudențială unică a autorităților de supraveghere ale statului membru de origine.

(2)

Directivele din domeniul asigurării care prevăd o autorizație unică, valabilă pentru întreaga Comunitate, pentru întreprinderile de asigurare nu conțin norme de coordonare în cazul procedurilor de lichidare. Întreprinderile de asigurare, precum și alte instituții financiare sunt excluse în mod special din domeniul de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvabilitate (8). În scopul bunei funcționări a pieței interne și a protecției creditorilor, norme coordonate sunt stabilite la nivelul Comunității în ceea ce privește procedurile de lichidare a întreprinderilor de asigurare.

(3)

Ar trebui de asemenea să se stabilească norme de coordonare pentru a asigura că măsurile de reorganizare, adoptate de autoritatea competentă a unui stat membru pentru a menține sau restabili sănătatea financiară a unei întreprinderi de asigurare și pentru a preveni lichidarea cât mai mult posibil, au efect în întreaga Comunitate. Măsurile de reorganizare cuprinse în prezenta directivă sunt cele care afectează drepturile preexistente ale părților, altele decât întreprinderea de asigurare în sine. Măsurile prevăzute la articolul 20 din Directiva 73/239/CEE și articolul 24 din Directiva 79/267/CEE ar trebui să se includă în domeniul de aplicare al prezentei directive, în măsura în care acestea îndeplinesc condițiile cuprinse în definiția măsurilor de reorganizare.

(4)

Prezenta directivă are la nivel comunitar un domeniu de aplicare care include întreprinderile de asigurare, definite de Directivele 73/239/CEE și 79/267/CEE, care își au sediile centrale în cadrul Comunității, sucursalele comunitare ale întreprinderilor de asigurare care au sediul central în țările terțe și creditorii rezidenți în Comunitate. Prezenta directivă nu ar trebui să reglementeze efectele măsurilor de reorganizare și ale procedurilor de lichidare în ceea ce privește țările terțe.

(5)

Prezenta directivă ar trebui să se refere la procedurile de lichidare, indiferent dacă acestea se fondează sau nu pe insolvabilitate și dacă sunt opționale sau obligatorii. Ar trebui să se aplice procedurilor colective, definite de legislația statului membru de origine, în conformitate cu articolul 9, implicând realizarea activelor unei întreprinderi de asigurare și repartizarea produsului acestor active. Procedurile de lichidare care, fără a fi fondate pe insolvabilitate, implică pentru plata creanțelor de asigurare o ordine de prioritate în conformitate cu articolul 10, ar trebui să se includă în domeniul de aplicare al prezentei directive. Creanțele angajaților întreprinderilor de asigurare ce decurg din contractele de muncă și relațiile de lucru ar trebui să poată fi subrogate unui sistem național de garantare a salariilor; astfel de creanțe subrogate ar trebui să beneficieze de tratamentul stabilit de legislația statului membru de origine (lex concursus) în conformitate cu principiile prezentei directive. Dispozițiile prezentei directive ar trebui să se aplice diferitelor cazuri de proceduri de lichidare, după caz.

(6)	Adoptarea măsurilor de reorganizare nu împiedică deschiderea procedurilor de lichidare. Procedurile de lichidare se pot deschide în absența sau ca urmare a adoptării măsurilor de reorganizare și se pot termina cu un concordat sau alte măsuri analoage, inclusiv măsuri de reorganizare.

(7)

Definirea sucursalei, în conformitate cu principiile de insolvabilitate existente, ar trebui să țină seama de personalitatea juridică unică a întreprinderii de asigurare. Legislația statului membru de origine ar trebui să determine modalitatea în care ar trebui tratate activele și pasivele deținute de persoane independente care au un mandat permanent de a acționa ca agent pentru o întreprindere de asigurare, în timpul lichidării unei întreprinderi de asigurare.

(8)

Ar trebui să se facă o distincție între autoritățile competente în sensul măsurilor de reorganizare și al procedurilor de lichidare și autoritățile de supraveghere a întreprinderilor de asigurare. Autoritățile competente pot fi autorități administrative sau judiciare, în funcție de legislația statului membru. Prezenta directivă nu pretinde că armonizează legislația internă privind alocarea competențelor între astfel de autorități.

(9)

Prezenta directivă nu are în vedere să armonizeze legislațiile interne privind măsurile de reorganizare și procedurile de lichidare, ci vizează să asigure recunoașterea reciprocă a măsurilor de reorganizare și a dispozițiilor de lichidare adoptate de statele membre cu privire la întreprinderile de asigurare, cât și cooperarea necesară. O astfel de recunoaștere reciprocă este pusă în aplicare, în prezenta directivă, prin principiile unității, universalității, coordonării, publicității, tratamentului egal și al protecției creditorilor de asigurare.

(10)

Numai autoritățile competente ale statului membru de origine ar trebui să fie abilitate să adopte decizii privind procedurile de lichidare a întreprinderilor de asigurare (principiul unității). Aceste proceduri ar trebui să aibă efect în întreaga Comunitate și ar trebui să fie recunoscute de către toate statele membre. Toate activele și pasivele întreprinderii de asigurare ar trebui să fie luate în considerare, ca regulă generală, în procedurile de lichidare (principiul universalității).

(11)

Legislația statului membru de origine ar trebui să reglementeze decizia de lichidare a unei întreprinderi de asigurare, procedurile de lichidare și efectele acestora, materiale și procedurale, asupra persoanelor și relațiilor juridice în cauză, cu excepția unei dispoziții contrare a prezentei directive. Prin urmare, toate condițiile pentru deschiderea, desfășurarea și terminarea procedurilor de lichidare ar trebui în general să fie reglementate de legislația statului membru de origine. În vederea facilitării aplicării sale, prezenta directivă ar trebui să includă o listă neexhaustivă de aspecte care sunt în special subordonate normei generale a legislației statului membru de origine.

(12)	Autoritățile de supraveghere ale statelor membre de origine și cele ale celorlalte state membre ar trebui informate, în regim de urgență, cu privire la deschiderea procedurilor de lichidare (principiul coordonării).

(13)

Este extrem de important ca asigurații, titularii de polițe de asigurare, beneficiarii și orice parte vătămată care dispun de un drept direct de acțiune împotriva întreprinderii de asigurare în ceea ce privește o creanță ce provine din operațiuni de asigurare să fie protejate în cadrul procedurilor de lichidare. O astfel de protecție nu ar trebui să includă creanțele care nu provin din obligații prevăzute în contractele de asigurare sau operațiunile de asigurare, ci din răspunderea civilă cauzată de un agent în cadrul unor negocieri pentru care, conform legii aplicabile pentru contractul sau operațiunea de asigurare, agentul însuși nu este responsabil conform contractului sau operațiunii de asigurare. Pentru a atinge acest obiectiv, statele membre ar trebui să garanteze un tratament special pentru creditorii de asigurare conform uneia dintre cele două metode opționale prevăzute în prezenta directivă. Statele membre pot alege între a acorda o prioritate absolută creanțelor de asigurare față de orice altă creanță în ceea ce privește activele ce reprezintă provizioane tehnice sau a acorda un rang special creanțelor de asigurare, care pot fi precedate numai de creanțe pe salarii, asigurări sociale, impozite și drepturi reale asupra tuturor activelor întreprinderii de asigurare. Nici una dintre cele două metode prevăzute în prezenta directivă nu împiedică un stat membru să stabilească o ierarhie între diferitele categorii de creanțe de asigurare.

(14)	Prezenta directivă ar trebui să asigure un echilibru adecvat între protecția creditorilor de asigurare și cea a altor creditori privilegiați care sunt protejați de către legislația statului membru și să nu armonizeze diferitele sisteme de creditori privilegiați existente în statele membre.

(15)

Cele două metode propuse pentru tratamentul creanțelor de asigurare sunt considerate fundamental echivalente. Prima metodă asigură afectarea activelor reprezentând provizioane tehnice la creanțele de asigurare, a doua metodă asigură creanțelor de asigurare o poziție în clasificarea creditorilor care afectează nu numai activele reprezentând provizioanele tehnice, ci toate activele întreprinderii de asigurare.

(16)

Statele membre care, pentru a proteja creditorii de asigurare, optează pentru metoda de a acorda creanțelor de asigurare o prioritate absolută cu privire la activele reprezentând provizioanele tehnice ar trebui să pretindă întreprinderilor de asigurare să creeze și să țină la zi un registru special al acestor active. Acest registru constituie un instrument util pentru identificarea activelor afectate ale acestor creanțe.

(17)

În vederea consolidării echivalenței dintre ambele metode de tratament al creanțelor de asigurare, prezenta directivă ar trebui să oblige statele membre care aplică metoda stabilită la articolul 10 alineatul (1) litera (b) să solicite fiecărei întreprinderi de asigurare să reprezinte, oricând și independent de o posibilă lichidare, creanțele care conform metodei respective pot avea prioritate față de creanțele de asigurare și care sunt înregistrate în conturile întreprinderii de asigurare, prin active ce pot reprezenta provizioane tehnice în conformitate cu directivele în vigoare în materie de asigurare.

(18)

Statul membru de origine ar trebui să poată prevedea ca, în cazul în care drepturile creditorilor de asigurare au fost subrogate unui sistem de garantare stabilit în statul membru de origine respectiv, creanțele acelui sistem să nu beneficieze de tratamentul creanțelor de asigurare prevăzut în prezenta directivă.

(19)	Deschiderea procedurilor de lichidare ar trebui să implice retragerea autorizației de a desfășura o activitate ce a fost acordată întreprinderii de asigurare, dacă autorizația respectivă nu a fost retrasă anterior.

(20)

Decizia de a deschide o procedură de lichidare, care poate avea efect în întreaga Comunitate în temeiul principiului universalității, ar trebui să beneficieze de o publicitate adecvată în cadrul Comunității. Pentru a proteja părțile interesate, decizia ar trebui să se publice în conformitate cu procedurile statului membru de origine și în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene și, mai departe, prin orice alte mijloace adoptate de către autoritățile de supraveghere ale altor state membre pe propriile teritorii. În afară de publicarea deciziei, creditorii cunoscuți care sunt rezidenți în Comunitate ar trebui să fie informați individual privind decizia luată și această informație ar trebui să conțină cel puțin elementele menționate în prezenta directivă. Lichidatorii ar trebui de asemenea să informeze cu regularitate creditorii privind desfășurarea procedurilor de lichidare.

(21)

Creditorii ar trebui să aibă dreptul de a prezenta creanțe sau de a prezenta observații scrise în procedurile de lichidare. Creanțele creditorilor rezidenți într-un stat membru, altul decât statul membru de origine, ar trebui să se trateze în același fel ca și creanțele echivalente din statul membru de origine, fără discriminare bazată pe naționalitate sau rezidență (principiul egalității de tratament).

(22)

Prezenta directivă ar trebui să aplice măsurilor de reorganizare adoptate de către o autoritate competentă a unui stat membru principii similare, mutatis mutandis, celor prevăzute în procedurile de lichidare. Publicarea unor astfel de măsuri de reorganizare ar trebui să se limiteze la cazul în care un apel în statul membru de origine poate fi efectuat de către alte părți decât întreprinderea de asigurare. În cazul în care măsurile de reorganizare afectează exclusiv drepturile acționarilor, asociaților sau angajaților întreprinderii de asigurare considerați ca atare, autoritățile competente ar trebui să determine modul în care părțile afectate ar trebui să fie informate în conformitate cu legislația în cauză.

(23)

Prezenta directivă prevede norme coordonate pentru a determina legea aplicabilă pentru măsurile de reorganizare și procedurile de lichidare ale întreprinderilor de asigurare. Prezenta directivă nu are în vedere să stabilească norme de drept internațional privat, care să determine legea aplicabilă contractelor și altor relații juridice. În special, prezenta directivă nu are în vedere să reglementeze normele aplicabile privind existența unui contract, drepturile și obligațiile părților și evaluarea datoriilor.

(24)

Principiul general al prezentei directive, conform căruia măsurile de reorganizare și procedurile de lichidare sunt reglementate de legea statului membru de origine, ar trebui să aibă o serie de excepții pentru a proteja așteptările legitime și siguranța anumitor tranzacții în statele membre, altele decât statul membru de origine. Aceste excepții ar trebui să se refere la efectele unor astfel de măsuri de reorganizare sau proceduri de lichidare asupra anumitor contracte și drepturi, drepturilor reale ale terților, rezervelor de proprietate, compensării, piețelor reglementate, actelor prejudiciabile, cumpărătorilor terți și proceselor în curs.

(25)

Excepția privind efectele măsurilor de reorganizare și ale procedurilor de lichidare asupra anumitor contracte și drepturi, prevăzută la articolul 19, ar trebui să se limiteze la efectele menționate în articolul respectiv și nu ar trebui să includă alte probleme referitoare la măsurile de reorganizare și procedurile de lichidare, cum ar fi depunerea, verificarea, admiterea și clasificarea creanțelor privind astfel de contracte și drepturi, care ar trebui să fie reglementate de legislația statului membru de origine.

(26)

Efectele măsurilor de reorganizare sau ale procedurilor de lichidare asupra unui proces în curs ar trebui să fie reglementate de legea statului membru în care procesul respectiv este în curs în ceea ce privește un bun sau drept de care întreprinderea de asigurare a fost deposedată, ca excepție de la aplicarea lex concursus. Efectele unor astfel de măsuri și proceduri asupra acțiunilor individuale în executare silită, rezultate din aceste procese, ar trebui să fie reglementate de legislația statului membru de origine, în conformitate cu principiul general stabilit de prezenta directivă.

(27)

Toate persoanele cărora li se cere să primească sau să dea informații în cadrul procedurilor de comunicare, prevăzute în prezenta directivă, ar trebui să fie obligate prin secretul profesional, definit la articolul 16 din Directiva 92/49/CEE, cu excepția oricărei autorități judiciare căreia i se aplică dispozițiile de drept intern specifice.

(28)

Pentru simplul scop de a aplica dispozițiile prezentei directive la măsurile de reorganizare și procedurile de lichidare privind sucursalele situate în Comunitate ale unei întreprinderi de asigurare, al cărei sediu central este localizat într-o țară terță, statul membru de origine ar trebui să fie definit ca statul membru în care este localizată sucursala și autoritățile de supraveghere și autoritățile competente ca fiind autorități ale acelui stat membru.

(29)

În cazul în care o întreprindere de asigurare cu sediul central în afara Comunității posedă sucursale în mai multe state membre, fiecare sucursală ar trebui să beneficieze de un tratament individual în ceea ce privește aplicarea prezentei directive. În acest caz, autoritățile competente, autoritățile de supraveghere, administratorii și lichidatorii ar trebui să încerce să își coordoneze acțiunile,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

TITLUL I

DOMENIUL DE APLICARE ȘI DEFINIȚIILE

Articolul 1

Domeniul de aplicare

(1) Prezenta directivă se aplică măsurilor de reorganizare și procedurilor de lichidare în ceea ce privește întreprinderile de asigurare.

(2) Prezenta directivă se aplică, de asemenea, în măsura prevăzută la articolul 30, măsurilor de reorganizare și procedurilor de lichidare în ceea ce privește sucursalele de pe teritoriul Comunității ale întreprinderilor de asigurare care au sediul central în afara Comunității.

Articolul 2

Definițiile

În sensul prezentei directive:

(a)

„întreprindere de asigurare” înseamnă o întreprindere care a primit o autorizație oficială în conformitate cu articolul 6 din Directiva 73/239/CEE sau articolul 6 din Directiva 79/267/CEE;

(b)

„sucursală” înseamnă orice prezență permanentă a unei întreprinderi de asigurare pe teritoriul unui stat membru, altul decât statul membru de origine, care exercită activități de asigurare;

(c)

„măsuri de reorganizare” înseamnă măsuri care implică orice intervenție din partea organismelor administrative sau autorităților judiciare, care sunt destinate să mențină sau să restaureze situația financiară a unei întreprinderi de asigurare și care afectează drepturile preexistente ale părților, altele decât întreprinderea de asigurare, inclusiv, dar nu numai, măsuri care presupun posibilitatea unei suspendări a plăților, unei suspendări a măsurilor de aplicare sau a unei reduceri a creanțelor;

(d)

„proceduri de lichidare” înseamnă proceduri colective care implică realizarea activelor unei întreprinderi de asigurare și distribuirea profiturilor între creditori, acționari și asociați, după caz, care implică în mod necesar orice intervenție din partea autorităților administrative sau judiciare dintr-un stat membru, inclusiv în cazul în care procedurile colective sunt încheiate printr-un concordat sau altă măsură analoagă, în care se bazează sau nu pe insolvabilitate sau sunt voluntare sau obligatorii;

(e)

„stat membru de origine” înseamnă statul membru în care o întreprindere de asigurare a fost autorizată în conformitate cu articolul 6 din Directiva 73/239/CEE sau articolul 6 din Directiva 79/267/CEE;

(f)

„stat membru gazdă” înseamnă statul membru, altul decât statul membru de origine, în care întreprinderea de asigurare are o sucursală;

(g)

„autorități competente” înseamnă autoritățile administrative și judiciare ale statelor membre care sunt competente în ceea ce privește scopurile măsurilor de reorganizare sau procedurilor de lichidare;

(h)

„autorități de supraveghere” înseamnă autoritățile competente în sensul articolului 1 litera (k) din Directiva 92/49/CEE și articolului 1 litera (l) din Directiva 92/96/CEE;

(i)

„administrator” înseamnă orice persoană sau organism desemnat de către autoritățile competente în vederea gestionării măsurilor de reorganizare;

(j)

„lichidator” înseamnă orice persoană sau organism desemnat de către autoritățile competente sau de către organele de conducere ale unei întreprinderi de asigurare, după caz, în vederea gestionării unor proceduri de lichidare;

(k)

„creanțe de asigurare” înseamnă orice sumă care este datorată de către întreprinderea de asigurare unor asigurați, titulari de polițe de asigurare, beneficiari sau oricărei părți vătămate având drept direct de acțiune împotriva întreprinderii de asigurare și care rezultă dintr-un contract de asigurare sau din orice operațiune prevăzută la articolul 1 alineatele (2) și (3) din Directiva 79/267/CEE din activitatea de asigurare directă, inclusiv sume rezervate pentru persoanele menționate anterior, în cazul în care unele elemente ale datoriei nu sunt încă cunoscute. Primele datorate de către întreprinderea de asigurare rezultate din neîncheierea sau anularea acestor contracte de asigurare sau operațiuni, în conformitate cu legea aplicabilă pentru astfel de contracte sau operațiuni înaintea deschiderii procedurilor de lichidare, se consideră de asemenea ca fiind creanțe de asigurare.

TITLUL II

MĂSURILE DE REORGANIZARE

Articolul 3

Domeniul de aplicare

Prezentul titlu se aplică măsurilor de reorganizare definite la articolul 2 litera (c).

Articolul 4

Adoptarea măsurilor de reorganizare – Legea aplicabilă

(1) Numai autoritățile competente din statul membru de origine sunt abilitate să decidă aplicarea măsurilor de reorganizare în ceea ce privește o întreprindere de asigurare, inclusiv sucursalele sale stabilite în alte state membre. Măsurile de reorganizare nu împiedică deschiderea unei proceduri de lichidare de către statul membru de origine.

(2) Măsurile de reorganizare sunt reglementate de actele cu putere de lege, normele administrative și procedurile aplicabile în statul membru de origine, cu excepția unei dispoziții contrare prevăzute la articolele 19-26.

(3) Măsurile de reorganizare au efect în întreaga Comunitate, în conformitate cu legislația statului membru de origine, fără alte formalități, inclusiv în ceea ce privește terții din alte state membre, chiar dacă legislația acelor state membre nu prevede astfel de măsuri de reorganizare sau subordonează aplicarea lor unor condiții care nu sunt îndeplinite.

(4) Măsurile de reorganizare au efect în întreaga Comunitate din momentul în care acestea au efect în statul membru în care s-au adoptat.

Articolul 5

Informarea autorităților de supraveghere

Autoritățile competente din statul membru de origine informează de urgență autoritățile de supraveghere din statul membru de origine cu privire la decizia lor privind orice măsură de reorganizare, dacă se poate, înainte de adoptarea unei astfel de măsuri sau imediat după aceea. Autoritățile de supraveghere din statul membru de origine informează de urgență autoritățile de supraveghere din toate celelalte state membre cu privire la decizia de a adopta măsuri de reorganizare, inclusiv efectele concrete posibile ale unor astfel de măsuri.

Articolul 6

Publicarea

(1) Când este posibil un apel în statul membru de origine împotriva unei măsuri de reorganizare, autoritățile competente din statul membru de origine, administratorul sau orice persoană abilitată să facă acest lucru în statul membru de origine face publică decizia sa cu privire la o măsură de reorganizare în conformitate cu procedurile de publicare prevăzute în statul membru de origine și, în plus, publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene cât mai repede posibil un extras din documentul de stabilire a măsurii de reorganizare. Autoritățile de supraveghere ale tuturor celorlalte state membre care au fost informate cu privire la decizia privind măsura de reorganizare, în conformitate cu articolul 5, pot asigura publicarea unei astfel de decizii pe propriul teritoriu în modul pe care îl consideră adecvat.

(2) Publicarea prevăzută la alineatul (1) menționează de asemenea autoritatea competentă din statul membru de origine, legea aplicabilă prevăzută la articolul 4 alineatul (2) și lichidatorul desemnat, dacă există. Publicarea se efectuează în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru în care este publicată informația.

(3) Măsurile de reorganizare se aplică indiferent de dispozițiile privind publicarea stabilite la alineatele (1) și (2) și au efect în ceea ce privește creditorii, numai în cazul în care autoritățile competente ale statului membru de origine sau legislația statului respectiv nu prevăd altfel.

(4) În cazul în care măsurile de reorganizare afectează exclusiv drepturile acționarilor, asociaților sau angajaților unei întreprinderi de asigurare, considerați ca atare, prezentul articol nu se aplică, cu excepția cazului în care legea aplicabilă acestor măsuri de reorganizare nu prevede altfel. Autoritățile competente stabilesc modul în care părțile interesate afectate de asemenea măsuri de reorganizare sunt informate în conformitate cu legislația corespunzătoare.

Articolul 7

Informarea creditorilor cunoscuți – Dreptul de a prezenta creanțe

(1) În cazul în care legislația statului membru de origine solicită prezentarea unei creanțe în vederea recunoașterii sale sau prevede notificarea obligatorie a măsurii de reorganizare creditorilor care își au rezidența obișnuită, domiciliul sau sediul central în statul respectiv, autoritățile competente din statul membru de origine sau administratorul informează de asemenea creditorii cunoscuți care au rezidența obișnuită, domiciliul sau sediul central în alt stat membru, în conformitate cu procedurile prevăzute la articolele 15 și 17 alineatul (1).

(2) În cazul în care legislația statului membru de origine prevede dreptul creditorilor, care își au rezidența obișnuită, domiciliul sau sediul central în statul respectiv, de a prezenta creanțe sau de a prezenta observații privind creanțele lor, creditorii care își au rezidența obișnuită, domiciliul sau sediul central în alt stat membru au același drept de a prezenta creanțe sau de a prezenta observații în conformitate cu procedurile prevăzute la articolele 16 și 17 alineatul (2).

TITLUL III

PROCEDURILE DE LICHIDARE

Articolul 8

Deschiderea procedurii de lichidare – Informarea autorităților de supraveghere

(1) Numai autoritățile competente ale statului membru de origine sunt abilitate să ia o decizie privind deschiderea procedurii de lichidare în ceea ce privește o întreprindere de asigurare, inclusiv sucursalele sale din alte state membre. Prezenta decizie se poate adopta în absența sau în urma adoptării măsurilor de reorganizare.

(2) O decizie adoptată conform legislației statului membru de origine privind deschiderea procedurii de lichidare în ceea ce privește o întreprindere de asigurare, inclusiv sucursalele sale din alte state membre, este recunoscută, fără o altă formalitate, pe teritoriile tuturor celorlalte state membre și are efect în aceste state, de îndată ce decizia are efect în statul membru în care se deschide procedura.

(3) Autoritățile de supraveghere din statul membru de origine sunt informate de urgență cu privire la decizia de a deschide o procedură de lichidare, dacă se poate, înainte de deschiderea procedurii sau, în caz contrar, imediat după aceea. Autoritățile de supraveghere ale statului membru de origine informează de urgență autoritățile de supraveghere din toate celelalte state membre despre decizia de a deschide procedura de lichidare, inclusiv efectele concrete posibile ale unei astfel de proceduri.

Articolul 9

Legea aplicabilă

(1) Decizia de a deschide procedurile de lichidare în ceea ce privește o întreprindere de asigurare, procedurile de lichidare și efectele lor sunt reglementate de actele cu putere de lege și actele administrative aplicabile în statul membru de origine, cu excepția unor dispoziții contrare prevăzute la articolele 19-26.

(2) Legislația statului membru de origine determină în special:

(a)	bunurile care fac obiectul reorganizării și tratarea bunurilor dobândite de către întreprinderea de asigurare sau a căror proprietate i-a fost transferată după deschiderea procedurii de lichidare;

(b)	puterile respective ale întreprinderii de asigurare și ale lichidatorului;

(c)	condițiile în care poate fi invocată o compensare;

(d)	efectele procedurii de lichidare asupra contractelor actuale, la care întreprinderea de asigurare este parte;

(e)	efectele procedurii de lichidare asupra acțiunilor creditorilor individuali, cu excepția unui proces în curs prevăzut la articolul 26;

(f)	creanțele care urmează să fie prezentate în pasivul întreprinderii de asigurare și tratarea creanțelor rezultate în urma deschiderii procedurii de lichidare;

(g)	normele care reglementează prezentarea, verificarea și admiterea creanțelor;

(h)	normele care reglementează distribuirea profiturilor din realizarea bunurilor, clasificarea creanțelor și drepturile creditorilor care au obținut o satisfacție parțială după deschiderea procedurii de lichidare pe baza unui drept real sau printr-o compensare;

(i)	condițiile și efectele încheierii procedurii de lichidare, în special prin concordat;

(j)	drepturile creditorilor după încheierea procedurii de lichidare;

(k)	cine trebuie să suporte costul și cheltuielile rezultate din procedurile de lichidare;

(l)	normele privind nulitatea, anularea sau neaplicabilitatea actelor legale prejudiciabile tuturor creditorilor.

Articolul 10

Tratarea creanțelor de asigurare

(1) Statele membre asigură că creanțele de asigurare au prioritate față de alte creanțe asupra întreprinderii de asigurare, în conformitate cu una sau ambele metode următoare:

(a)	în ceea ce privește activele reprezentând provizioane tehnice, creanțele de asigurare au prioritate absolută față de alte creanțe asupra întreprinderii de asigurare;

(b)

în ceea ce privește totalitatea activelor întreprinderii de asigurare, creanțele de asigurare au prioritate față de orice altă creanță asupra întreprinderii de asigurare cu singura excepție posibilă a:

(i)	creanțelor angajaților rezultate din contractele de muncă și relațiile de muncă;

(ii)	creanțelor deținute de organismele publice privind impozitele;

(iii)

creanțelor deținute de sistemele de asigurare socială;

(iv)	creanțelor pe activele subordonate drepturilor reale.

(2) Fără să aducă atingere alineatului (1), statele membre pot prevedea ca totalitatea sau o parte din cheltuielile rezultate din procedura de lichidare, în conformitate cu legislația lor internă, să aibă prioritate față de creanțele de asigurare.

(3) Statele membre care au optat pentru metoda prevăzută la alineatul (1) litera (a) solicită ca întreprinderile de asigurare să creeze și să țină la zi un registru special în conformitate cu dispozițiile stabilite în anexă.

Articolul 11

Subrogarea la un sistem de garantare

Statul membru de origine poate prevedea că, în cazul în care drepturile creditorilor de asigurare au fost subrogate unui sistem de garantare stabilit în statul membru respectiv, creanțele deținute de sistemul respectiv nu beneficiază de dispozițiile articolului 10 alineatul (1).

Articolul 12

Reprezentarea creanțelor preferențiale prin active

Prin derogare de la articolul 18 din Directiva 73/239/CEE și articolul 21 din Directiva 79/267/CEE, statele membre care aplică metoda prevăzută la articolul 10 alineatul (1) litera (b) din prezenta directivă solicită fiecărei întreprinderi de asigurare să reprezinte, oricând și independent de o eventuală lichidare, creanțele care pot avea prioritate față de creanțele de asigurare în temeiul articolului 10 alineatul (1) litera (b) și care sunt înregistrate în conturile întreprinderii de asigurare, prin active menționate la articolul 21 din Directiva 92/49/CEE și articolul 21 din Directiva 92/96/CEE.

Articolul 13

Retragerea autorizației

(1) În cazul în care se decide deschiderea procedurii de lichidare a unei întreprinderi de asigurare, autorizația întreprinderii de asigurare este retrasă, cu excepția necesităților prevăzute la alineatul (2), în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 22 din Directiva 73/239/CEE și articolul 26 din Directiva 79/267/CEE, în cazul în care autorizația nu a fost retrasă anterior.

(2) Retragerea autorizației în conformitate cu alineatul (1) nu împiedică lichidatorul sau orice altă persoană împuternicită în acest sens de către autoritățile competente să desfășoare unele dintre activitățile întreprinderii de asigurare, în măsura în care acest lucru este necesar sau adecvat în scopul lichidării. Statul membru de origine poate prevedea ca astfel de activități să se desfășoare cu acordul și sub supravegherea autorităților de supraveghere ale statului membru de origine.

Articolul 14

Publicarea

(1) Autoritatea competentă, lichidatorul sau orice altă persoană desemnată în acest scop de către autoritatea competentă publică decizia de a deschide procedura de lichidare, în conformitate cu modalitățile prevăzute în statul membru de origine în materie de publicare și de asemenea publică un extras din decizia de lichidare în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene. Autoritățile de supraveghere din toate celelalte state membre care au fost informate cu privire la decizia de a deschide procedura de lichidare în conformitate cu articolul 8 alineatul (3) pot asigura publicarea unei astfel de decizii pe teritoriile lor în modul pe care îl consideră adecvat.

(2) Publicarea deciziei de a deschide o procedură de lichidare prevăzută la alineatul (1) menționează de asemenea autoritatea competentă a statului membru de origine, legea aplicabilă și lichidatorul desemnat. Publicarea se face în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru în care se publică informația.

Articolul 15

Informarea creditorilor cunoscuți

(1) În cazul în care se deschide o procedură de lichidare, autoritățile competente din statul membru de origine, lichidatorul sau orice persoană desemnată în acel scop de către autoritățile competente informează fără întârziere și individual prin notă scrisă fiecare creditor cunoscut care are rezidența obișnuită, domiciliul sau sediul central în alt stat membru.

(2) Nota menționată la alineatul (1) se referă în special la termenele, sancțiunile prevăzute în ceea ce privește acele termene, organismul sau autoritatea abilitată să accepte prezentarea creanțelor sau observațiile referitoare la creanțe și alte măsuri prevăzute. Nota indică, de asemenea, dacă creditorii, ale căror creanțe sunt garantate preferențial sau cu garanții reale, trebuie să își prezinte creanțele. În cazul creanțelor de asigurare, nota indică în plus efectele generale ale procedurii de lichidare privind contractele de asigurare, în special, data la care contractele de asigurare sau operațiunile vor înceta să aibă efect și drepturile și îndatoririle persoanelor asigurate în ceea ce privește contractul sau operațiunea.

Articolul 16

Dreptul de a prezenta creanțe

(1) Orice creditor care are rezidența obișnuită, domiciliul sau sediul central într-un stat membru, altul decât statul membru de origine, inclusiv autoritățile publice ale statelor membre, are dreptul de a prezenta creanțe sau de a prezenta observații scrise referitoare la creanțe.

(2) Creanțele tuturor creditorilor care își au rezidența obișnuită, domiciliul sau sediul central într-un stat membru, altul decât statul membru de origine, inclusiv autoritățile menționate anterior, beneficiază de aceeași tratare și de același rang ca și creanțele de natură echivalentă susceptibile să fie prezentate de creditori care au rezidența obișnuită, domiciliul sau sediul central în statul membru de origine.

(3) Cu excepția cazurilor în care legea statului membru de origine prevede altfel, un creditor trimite copii ale documentelor justificative, dacă acestea există, și indică natura creanței, data apariției sale și valoarea sa, dacă revendică o preferință, o garanție reală sau o rezervă de proprietate în ceea ce privește creanța și care sunt bunurile acoperite de asigurarea sa. Nu trebuie să se indice prioritatea acordată creanțelor de asigurare în conformitate cu articolul 10.

Articolul 17

Limbile și forma

(1) Informația din nota menționată la articolul 15 se furnizează în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru de origine. În acest scop se folosește un formular, în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene, cu titlul „Invitație de a prezenta o creanță; termene ce trebuie respectate” sau, în cazul în care legea statului membru de origine prevede prezentarea observațiilor referitoare la creanțe, titlul „Invitație de a prezenta observații referitoare la o creanță; termene ce trebuie respectate”.

În orice caz, în cazul în care un creditor cunoscut deține o creanță de asigurare, informația din nota menționată la articolul 15 este furnizată în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statelor membre în care creditorul are rezidența obișnuită, domiciliul sau sediul central.

(2) Orice creditor care are rezidența obișnuită, domiciliul sau sediul central într-un stat membru, altul decât statul membru de origine, își poate prezenta creanța sau prezenta observațiile referitoare la creanță în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale acelui alt stat membru. Oricum, în acest caz prezentarea creanței sale sau prezentarea observațiilor referitoare la creanța sa poartă titlul „Prezentarea creanței” sau „Prezentarea observațiilor referitoare la creanțe”, după caz, în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru de origine.

Articolul 18

Informarea regulată a creditorilor

(1) Lichidatorii informează cu regularitate creditorii, într-o formă adecvată, în special în ceea ce privește evoluția lichidării.

(2) Autoritățile de supraveghere ale statelor membre pot solicita informații privind evoluția procedurii de lichidare de la autoritățile de supraveghere ale statului membru de origine.

TITLUL IV

DISPOZIȚII COMUNE ALE MĂSURILOR DE REORGANIZARE ȘI PROCEDURILOR DE LICHIDARE

Articolul 19

Efectele asupra anumitor contracte și drepturi

Prin derogare de la articolele 4 și 9, efectele adoptării măsurilor de reorganizare sau ale deschiderii unei proceduri de lichidare asupra contractelor și drepturilor menționate în continuare sunt sub incidența următoarelor norme:

(a)	contractele de muncă și relațiile de muncă sunt reglementate numai de legea statului membru aplicabilă contractului de muncă sau relațiilor de muncă;

(b)	un contract care oferă dreptul de a folosi sau a dobândi o proprietate imobiliară este reglementat numai de legea statului membru pe teritoriul căruia este situată proprietatea imobiliară;

(c)	drepturile întreprinderii de asigurare privind o proprietate imobiliară, o navă sau aeronavă supusă înscrierii într-un registru public sunt reglementate numai de legea statului membru sub a cărui autoritate se ține registrul.

Articolul 20

Drepturile reale ale terților

(1) Adoptarea măsurilor de reorganizare sau deschiderea procedurii de lichidare nu afectează drepturile reale ale creditorilor sau terților în ceea ce privește bunurile corporale sau necorporale, activele mobiliare sau imobiliare – atât bunuri determinate, cât și ansambluri de bunuri nedeterminate a căror compoziție se schimbă din timp în timp – care aparțin întreprinderii de asigurare și care sunt situate pe teritoriul altui stat membru în momentul adoptării acestor măsuri sau deschiderii procedurii.

(2) Drepturile menționate la alineatul (1) înseamnă în special:

(a)	dreptul de a realiza bunul sau de a îi asigura realizarea și de a beneficia de profitul sau venitul generat de acest bun, în special pe baza unui gaj sau unei ipoteci;

(b)	dreptul exclusiv de a recupera o creanță, în special un drept garantat prin depunerea unui gaj sau cesiunea acestei creanțe cu titlu de garanție;

(c)	dreptul de a revendica bunul și de a cere restituirea acestuia de la oricine îl posedă sau folosește contra voinței titularului de drept;

(d)	dreptul real de a percepe fructele unui bun.

(3) Dreptul, înscris într-un registru public și aplicabil pentru terți, conform căruia se poate obține un drept real în sensul alineatului (1), se consideră un drept real.

(4) Alineatul (1) nu împiedică acțiunile privind nulitatea, anularea sau neaplicabilitatea prevăzute la articolul 9 alineatul (2) litera (l).

Articolul 21

Rezerva de proprietate

(1) Adoptarea măsurilor de reorganizare sau deschiderea procedurii de lichidare contra unei întreprinderi de asigurare ce cumpără un bun nu afectează drepturile vânzătorului bazate pe o rezervă de proprietate în cazul în care, în momentul adoptării unor asemenea măsuri sau deschiderii unei asemenea proceduri, bunul se află pe teritoriul unui stat membru, altul decât statul în care măsurile au fost adoptate sau procedura a fost deschisă.

(2) Adoptarea măsurilor de reorganizare sau deschiderea procedurii de lichidare contra unei întreprinderi de asigurare ce vinde un bun, după livrarea acestui bun, nu constituie o cauză de rezoluție sau reziliere a vânzării și nu împiedică achiziția de către cumpărător a proprietății bunului vândut, în cazul în care acest bun se află, în momentul adoptării unor asemenea măsuri sau al deschiderii unei asemenea proceduri, pe teritoriul unui stat membru, altul decât statul în care măsurile au fost adoptate sau procedura a fost deschisă.

(3) Alineatele (1) și (2) nu împiedică acțiunile privind nulitatea, anularea sau neaplicabilitatea prevăzute la articolul 9 alineatul (2) litera (l).

Articolul 22

Compensarea

(1) Adoptarea măsurilor de reorganizare sau deschiderea procedurii de lichidare nu afectează dreptul creditorilor de a cere compensarea creanțelor lor cu creanțele întreprinderii de asigurare, în cazul în care o asemenea compensare este permisă de legea aplicabilă pentru creanța întreprinderii de asigurare.

(2) Alineatul (1) nu împiedică acțiunile privind nulitatea, anularea sau neaplicabilitatea prevăzute la articolul 9 alineatul (2) litera (l).

Articolul 23

Piețele reglementate

(1) Fără să aducă atingere articolului 20, efectele unei măsuri de reorganizare sau ale deschiderii unei proceduri de lichidare asupra drepturilor și obligațiilor participanților la o piață reglementată se află numai sub incidența legii aplicabile pieței respective.

(2) Alineatul (1) nu împiedică acțiunile privind nulitatea, anularea sau neaplicabilitatea prevăzute la articolul 9 alineatul (2) litera (l), care pot fi adoptate pentru a nu ține seama de plățile sau tranzacțiile în conformitate cu legea aplicabilă pieței respective.

Articolul 24

Acte prejudiciabile

Articolul 9 alineatul (2) litera (l) nu se aplică, în cazul în care o persoană care a beneficiat de un act juridic prejudiciabil tuturor creditorilor aduce dovada că:

(a)	actul menționat este sub incidența legii unui stat membru, altul decât statul membru de origine și

(b)	legea nu permite nici un mijloc de atacare a actului respectiv în cazul în cauză.

Articolul 25

Protecția achizitorilor terți

În cazul în care, printr-un act încheiat după adoptarea măsurilor de reorganizare sau deschiderea procedurii de lichidare, o întreprindere de asigurare alienează, cu titlu oneros:

(a)	un activ imobiliar;

(b)	o navă sau aeronavă supusă înscrierii într-un registru public sau;

(c)	valori mobiliare sau titluri a căror existență sau transfer presupune introducerea într-un registru sau cont stabilit prin lege sau care sunt plasate într-un sistem central de depozite reglementat de legea unui stat membru,

validitatea actului respectiv se află sub incidența legii statului membru pe teritoriul căruia se află activul imobiliar sau sub autoritatea căruia se ține registrul, contul sau sistemul.

Articolul 26

Procese în curs

Efectele măsurilor de reorganizare sau ale procedurii de lichidare asupra unui proces în curs privind un bun sau un drept de care a fost deposedată întreprinderea de asigurare sunt reglementate de legea statului membru în care procesul este în curs.

Articolul 27

Administratorii și lichidatorii

(1) Desemnarea administratorului sau a lichidatorului se stabilește printr-o copie legalizată a originalului deciziei de desemnare a sa sau prin orice alt certificat emis de autoritățile competente ale statului membru de origine.

Se poate solicita o traducere în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru pe teritoriul căruia lichidatorul sau administratorul dorește să funcționeze. Nu se cere legalizarea sau orice altă formalitate similară.

(2) Administratorii și lichidatorii sunt abilitați să exercite pe teritoriul tuturor statelor membre toate competențele pe care au fost abilitați să le exercite în statul membru de origine. Se pot desemna persoane care să îi asiste sau, după caz, să îi reprezinte pe administratori sau lichidatori, în conformitate cu legislația statului membru de origine, în desfășurarea măsurilor de reorganizare sau a procedurii de lichidare, mai ales în statele membre gazde și, în special, pentru a ajuta la rezolvarea dificultăților întâmpinate de creditori în statul membru gazdă.

(3) În exercitarea competențelor sale în conformitate cu legislația statului membru de origine, administratorul sau lichidatorul respectă legea statelor membre pe teritoriul cărora dorește să funcționeze, mai ales în ceea ce privește modalitățile de realizare a bunurilor și informarea salariaților. Competențele respective pot să nu includă folosirea forței sau dreptul de a hotărî într-un litigiu sau diferend.

Articolul 28

Înscrierea într-un registru public

(1) Administratorul, lichidatorul sau orice altă autoritate sau persoană abilitată corespunzător în statul membru de origine poate cere ca o măsură de reorganizare sau decizia de a deschide o procedură de lichidare să se înscrie în registrul de cadastru, registrul de comerț și orice alt registru public ținut în celelalte state membre.

Cu toate acestea, în cazul în care un stat membru prevede o înscriere obligatorie, persoana sau autoritatea menționată în primul paragraf adoptă toate măsurile necesare pentru a asigura înscrierea respectivă.

(2) Costurile înscrierii se consideră drept costuri și cheltuieli ale procedurii.

Articolul 29

Secretul profesional

Toate persoanele care trebuie să primească sau să transmită informații în cadrul procedurilor de comunicare prevăzute la articolele 5, 8 și 30 sunt obligate prin secretul profesional, în modul prevăzut la articolul 16 din Directiva 92/49/CEE și articolul 15 din Directiva 92/96/CEE, cu excepția autorităților judiciare la care se aplică dispozițiile de drept intern în vigoare.

Articolul 30

Sucursalele întreprinderilor de asigurare din țările terțe

(1) Sub rezerva definițiilor prevăzute la articolul 2 literele (e), (f) și (g) și în scopul aplicării dispozițiilor prezentei directive la măsurile de reorganizare și la procedurile de lichidare privind o sucursală situată într-un stat membru a unei întreprinderi de asigurare al cărei sediu central este localizat în afara Comunității:

(a)	„stat membru de origine” desemnează statul membru în care sucursala a primit autorizația în conformitate cu articolul 23 din Directiva 73/239/CEE și articolul 27 din Directiva 79/267/CEE și

(b)	„autorități de supraveghere” și „autorități competente” desemnează autoritățile statului membru în care sucursala a primit autorizația.

(2) În cazul în care o întreprindere de asigurare al cărei sediu central se află în afara Comunității are sucursale stabilite în mai mult de un stat membru, fiecare sucursală beneficiază de un tratament independent în ceea ce privește aplicarea prezentei directive. Autoritățile competente și autoritățile de supraveghere ale acestor state membre depun eforturi pentru a-și coordona acțiunile. De asemenea, administratorii sau lichidatorii depun eforturi pentru a-și coordona acțiunile.

Articolul 31

Aplicarea prezentei directive

(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 20 aprilie 2003. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Atunci când statele membre adoptă aceste acte, acestea conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2) Dispozițiile de drept intern adoptate în conformitate cu prezenta directivă se aplică numai măsurilor de reorganizare sau procedurilor de lichidare, adoptate sau deschise după data menționată la alineatul (1). Măsurile de reorganizare adoptate sau procedurile de lichidare deschise înainte de data respectivă continuă să fie reglementate de legea aplicabilă acestora în momentul adoptării sau deschiderii.

(3) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 32

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în ziua publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 33

Destinatarii

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 19 martie 2001.

Pentru Parlamentul European

Președintele

N. FONTAINE

Pentru Consiliu

Președintele

A. LINDH

(1) JO C 71, 19.3.1987, p. 5, și

JO C 253, 6.10.1989, p. 3.

(2) JO C 319, 30.11.1987, p. 10.

(3) Avizul Parlamentului European din 15 martie 1989 (JO C 96, 17.4.1989, p. 99), confirmat la 27 octombrie 1999, Poziția comună a Consiliului din 9 octombrie 2000 (JO C 344, 1.12.2000, p. 23) și Decizia Parlamentului European din 15 februarie 2001.

(4) JO L 228, 16.8.1973, p. 3. Directivă modificată ultima dată de Directiva 95/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 168, 18.7.1995, p. 7).

(5) Directiva 92/49/CEE a Consiliului din 18 iunie 1992 de coordonare a actelor cu putere de lege și actelor administrative privind asigurarea directă, alta decât asigurarea de viață, și de modificare a Directivelor 73/239/CEE și 88/357/CEE (a treia directivă privind asigurarea generală) (JO L 228, 11.8.1992, p. 1).

(6) JO L 63, 13.3.1979, p. 1. Directivă modificată ultima dată de Directiva 95/26/CE.

(7) Directiva 92/96/CEE a Consiliului din 10 noiembrie 1992 de coordonare a actelor cu putere de lege și actelor administrative privind asigurarea directă de viață și de modificare a Directivelor 79/267/CEE și 90/619/CEE (a treia directivă privind asigurarea de viață) (JO L 360, 9.12.1992, p. 1).

(8) JO L 160, 30.6.2000, p. 1.

ANEXĂ

REGISTRUL SPECIAL MENȚIONAT ÎN ARTICOLUL 10 ALINEATUL (3)

1.	Fiecare întreprindere de asigurare trebuie să țină la sediul ei central un registru special al activelor folosite pentru a acoperi provizioanele tehnice calculate și plasate în conformitate cu reglementările statului membru de origine.

În cazul în care o întreprindere de asigurare exercită atât activități de asigurare generală, cât și de asigurare de viață, aceasta trebuie să țină la sediul ei central registre separate pentru fiecare tip de activitate. Cu toate acestea, în cazul în care statul membru autorizează întreprinderile de asigurare să exercite activități de asigurare de viață și să acopere riscurile enumerate la punctele 1 și 2 din anexa A la Directiva 73/239/CEE, acesta poate prevedea că acele întreprinderi de asigurare trebuie să țină un registru unic pentru totalitatea activităților lor.

3.	În orice moment, valoarea totală a activelor înscrise, evaluate în conformitate cu reglementările aplicabile în statul membru de origine, trebuie să fie cel puțin egală cu valoarea provizioanelor tehnice.

În cazul în care un activ înscris în registru este supus unui drept real în favoarea unui creditor sau a unui terț, cu rezultatul că se face indisponibilă pentru acoperirea angajamentelor o parte din valoarea activului, această situație se înscrie în registru, iar suma indisponibilă nu este inclusă în valoarea totală menționată la alineatul (3).

În cazul în care un activ utilizat pentru a acoperi provizioanele tehnice este supus unui drept real în favoarea unui creditor sau a unui terț, fără a îndeplini condițiile de la punctul 4, sau în care un astfel de activ este supus unei rezerve de proprietate în favoarea unui creditor sau a unui terț sau în care un creditor are dreptul de a cere compensarea creanței sale cu creanța întreprinderii de asigurare, în caz de lichidare a întreprinderii de asigurare, tratarea activului respectiv în ceea ce privește metoda prevăzută la articolul 10 alineatul (1) litera (a) se determină prin legislația statului membru de origine, cu excepția cazului în care articolele 20, 21 și 22 se aplică acelui activ.

Compoziția activelor înscrise în registru în conformitate cu punctele 1-5, în momentul deschiderii procedurii de lichidare, nu trebuie să se repună în cauză și nu se poate opera nici o modificare în registre, cu excepția corectării erorilor pur materiale, decât având autorizația autorității competente.

7.	Sub rezerva punctului 6, lichidatorii trebuie să adauge activelor respective produsul lor financiar, precum și valoarea primelor pure încasate în activitatea în cauză între deschiderea procedurii de lichidare și plata creanțelor de asigurare sau până la efectuarea unui transfer de portofoliu.

8.	În cazul în care produsul realizării unor active este mai mic decât valoarea lor estimată în registre, lichidatorii sunt obligați să furnizeze o justificare privind acest lucru autorităților competente ale statului membru de origine.

9.	Autoritățile de supraveghere ale statelor membre trebuie să adopte măsurile adecvate pentru a asigura că întreprinderile de asigurare aplică în totalitate dispozițiile din prezenta anexă.

06/Volumul 04

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

32001L0024

L 125/15

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DIRECTIVA 2001/24/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 4 aprilie 2001

privind reorganizarea și lichidarea instituțiilor de credit

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 47 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (2),

având în vedere avizul Institutului Monetar European (3),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (4),

întrucât:

(1)	În conformitate cu obiectivele tratatului, dezvoltarea armonioasă și echilibrată a activităților economice în Comunitate ar trebui promovată prin eliminarea oricăror obstacole în calea libertății de stabilire și a libertății de a presta servicii în cadrul Comunității.

(2)	Simultan cu eliminarea obstacolelor, ar trebui să se ia în considerare situația care ar putea să apară în cazul în care o instituție de credit are dificultăți, în special dacă instituția respectivă are sucursale în alte state membre.

(3)

Prezenta directivă face parte din cadrul legislativ al Comunității instituit de Directiva 2000/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 martie 2000 privind inițierea și exercitarea activităților instituțiilor de credit (5). Rezultă că, în timpul desfășurării activității, o instituție de credit și sucursalele sale formează o entitate unică, care face obiectul supravegherii autorităților competente ale statului în care s-a eliberat autorizația valabilă în întreaga Comunitate.

(4)	Ar fi de dorit să nu se renunțe la această unitate dintre o instituție și sucursalele sale, în cazul în care este necesar să se adopte măsuri de reorganizare sau să se deschidă o procedură de lichidare.

(5)

Adoptarea Directivei 94/19/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 1994 privind sistemele de garantare a depozitelor (6), care introduce principiul de apartenență obligatorie a instituțiilor de credit la un sistem de garantare din statul membru de origine, evidențiază și mai clar necesitatea recunoașterii reciproce a măsurilor de reorganizare și a procedurilor de lichidare.

(6)

Autoritățile administrative sau judiciare ale statului membru de origine trebuie să aibă competențe exclusive privind hotărârea și aplicarea măsurilor de reorganizare prevăzute de legislația și uzanțele în vigoare în acest stat membru. Datorită dificultății armonizării legislațiilor și uzanțelor din statele membre, este necesar să se instituie recunoașterea reciprocă de către statele membre a măsurilor luate de către fiecare dintre acestea, pentru refacerea viabilității instituțiilor de credit autorizate.

(7)

Este esențial să se garanteze că măsurile de reorganizare adoptate de autoritățile administrative și judiciare ale statului membru de origine, precum și măsurile adoptate de persoanele sau instituțiile desemnate de către aceste autorități pentru administrarea acestor măsuri de reorganizare, inclusiv măsurile care implică posibilitatea de suspendare a plăților, de suspendare a măsurilor de executare sau de reducere a creanțelor și orice altă măsură care ar putea afecta drepturile preexistente ale terților, produc efecte în toate statele membre.

(8)

Nu este necesar ca anumite măsuri, în special cele care afectează funcționarea structurii interne a instituțiilor de credit sau drepturile managerilor sau drepturile acționarilor, să fie reglementate de prezenta directivă pentru a-și produce toate efectele în statele membre, în măsura în care, aplicând normele dreptului internațional privat, legea aplicabilă este cea a statului de origine.

(9)	Anumite măsuri, în special cele privind îndeplinirea în permanență a condițiilor de autorizare, fac deja obiectul recunoașterii reciproce conform Directivei 2000/12/CE, în măsura în care nu afectează înainte de adoptare drepturile preexistente ale terților.

(10)	Persoanele care participă la funcționarea structurii interne a instituțiilor de credit, cum ar fi managerii și acționarii unor asemenea instituții, avuți în vedere în această calitate, nu sunt considerați terți în sensul prezentei directive.

(11)	Este necesar ca terții să fie notificați cu privire la punerea în aplicare a măsurilor de reorganizare în statele membre în care se află sucursale, atunci când aceste măsuri ar putea împiedica exercitarea unora din drepturile lor.

(12)

Principiul egalității de tratament între creditori, în ceea ce privește posibilitățile lor de a exercita o cale de atac, impune autorităților administrative sau judiciare din statele membre de origine să adopte acele măsuri care le sunt necesare creditorilor din statul membru gazdă pentru a-și exercita drepturile de a acționa în termenul prevăzut.

(13)	Trebuie să existe o coordonare a rolului autorităților administrative sau judiciare în ceea ce privește măsurile de reorganizare și procedurile de lichidare pentru sucursalele instituțiilor de credit care au sediul statutar în afara Comunității și sunt situate în diferite state membre.

(14)

În absența măsurilor de reorganizare sau în cazul în care astfel de măsuri au eșuat, instituțiile de credit aflate în dificultate trebuie să fie lichidate. Ar trebui să se prevadă în astfel de cazuri dispoziții privind recunoașterea reciprocă a procedurilor de lichidare și a efectelor acestora în Comunitate.

(15)	Rolul important pe care îl au autoritățile competente din statul membru de origine înainte de deschiderea procedurilor de lichidare poate continua în timpul procesului de lichidare, astfel încât aceste proceduri să fie efectuate corect.

(16)

Egalitatea de tratament al creditorilor impune ca instituția de credit să fie lichidată conform principiilor unității și universalității, care impun autorităților administrative sau judiciare din statul membru de origine să aibă competență exclusivă, iar deciziile lor să fie recunoscute și capabile să producă, în toate celelalte state membre, fără nici o formalitate, efectele atribuite de legislația statului membru de origine, exceptând cazul în care prezenta directivă prevede altfel.

(17)

Scutirea privind efectele măsurilor de reorganizare și procedurilor de lichidare asupra anumitor contracte și drepturi se limitează la acele efecte și nu reglementează alte aspecte privind măsurile de reorganizare și procedurile de lichidare, cum ar fi declararea, verificarea, admiterea și rangul creanțelor cu privire la acele contracte și drepturi și normele privind distribuirea a ceea ce rezultă în urma lichidării bunurilor, reglementate de legislația statului membru de origine.

(18)

Lichidarea voluntară este posibilă când o instituție de credit este solvabilă. Autoritățile administrative și judiciare ale statului membru de origine pot, cu toate acestea, să decidă cu privire la o măsură de reorganizare sau, după caz, la proceduri de lichidare, chiar după deschiderea procedurii de lichidare voluntară.

(19)

Retragerea autorizației de desfășurare de activități bancare este una dintre consecințele necesare ale lichidării unei instituții de credit. Retragerea nu ar trebui, totuși, să împiedice continuarea anumitor activități ale instituției, în măsura în care acestea sunt necesare sau adecvate nevoilor lichidării. Continuarea activității poate fi, totuși, subordonată de către statul membru de origine aprobării și supravegherii autorităților sale competente.

(20)

Informarea creditorilor cunoscuți, în mod individual, este la fel de esențială precum este publicarea, pentru a le permite acestora, dacă este necesar, să își depună creanțele sau să prezinte observațiile referitoare la creanțele lor în termenele stabilite. Nu ar trebui să se facă discriminare față de creditorii domiciliați într-un stat alt membru decât cel de origine, pe baza locului lor de rezidență sau a naturii creanțelor acestora. Creditorii trebuie informați în mod regulat într-o manieră corespunzătoare cu privire la desfășurarea procedurii de lichidare.

(21)

În unicul scop al aplicării dispozițiilor prezentei directive la măsurile de reorganizare și procedurile de lichidare implicând sucursalele situate în Comunitate ale unei instituții de credit al cărei sediu social este situat într-o țară terță, definițiile „stat membru de origine”, „autorități competente”, „autorități administrative sau judiciare” sunt cele ale statului membru în care este situată sucursala.

(22)

În cazul în care o instituție de credit care are sediul social în afara Comunității deține sucursale în mai multe state membre, fiecare sucursală beneficiază de un tratament individual cu privire la aplicarea prezentei directive. În acest caz, autoritățile administrative sau judiciare, autoritățile competente, administratorii și lichidatorii trebuie să încerce să-și coordoneze activitățile.

(23)

Deși este important să fie urmat principiul conform căruia legea statului membru de origine determină toate efectele măsurilor de reorganizare sau ale procedurilor de lichidare, atât procedurale, cât și substanțiale, este de asemenea necesar să se țină seama că aceste efecte pot intra în conflict cu normele aplicabile în mod obișnuit în cadrul activității economice și financiare a instituției de credit în cauză și a sucursalelor acesteia din alte state membre. În unele cazuri, trimiterea la legea unui alt stat membru reprezintă o atenuare indispensabilă a principiului aplicării legii statului membru de origine.

(24)

Atenuarea este necesară în special pentru a proteja angajații care au un contract de muncă încheiat cu instituția de credit, pentru a asigura securitatea tranzacțiilor privind anumite bunuri și pentru a proteja integritatea piețelor reglementate, care funcționează în conformitate cu dreptul unui stat membru în care instrumentele financiare sunt tranzacționate.

(25)	Tranzacțiile efectuate în cadrul unor sisteme de plată și decontare sunt reglementate de Directiva 98/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 1998 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăți și de decontare a titlurilor de valoare (7).

(26)	Adoptarea prezentei directive nu pune în discuție dispozițiile Directivei 98/26/CE, potrivit cărora procedurile de insolvență nu trebuie să aibă nici un efect asupra opozabilității ordinelor valabil introduse în sistem și nici asupra garanțiilor oferite sistemului.

(27)

Unele măsuri de reorganizare sau proceduri de lichidare presupun numirea unei persoane care să le administreze. Recunoașterea numirii și competențelor sale în toate celelalte state membre este așadar un element esențial pentru punerea în aplicare a deciziilor luate în statul membru de origine. Cu toate acestea, ar trebui specificate limitele în cadrul cărora își poate exercita competențele atunci când acționează în afara statului membru de origine.

(28)

Creditorii care au încheiat contracte cu instituția de credit înainte de adoptarea unei măsuri de reorganizare sau a unor proceduri de lichidare trebuie să fie protejați împotriva prevederilor referitoare la nulitatea, anularea sau inopozabilitatea prevăzute de legea statului membru de origine, în cazul în care beneficiarul tranzacției aduce dovezi că în legea aplicabilă tranzacției respective nu există nici un mijloc existent care să permită atacarea actului în cauză.

(29)

Este important să se asigure încrederea terților achizitori în conținutul registrelor sau conturilor cu privire la diferite active înregistrate în aceste registre sau conturi și, prin extensie, a achizitorilor de bunuri imobiliare, chiar și după deschiderea procedurii de lichidare sau adoptarea unei măsuri de reorganizare. Singurul mijloc de asigurare a încrederii este de a supune validitatea achiziției legii locului unde este situat imobilul sau a statului sub autoritatea căruia este păstrat registrul sau contul.

(30)

Efectele măsurilor de reorganizare sau ale procedurilor de lichidare privind un proces pe rol sunt reglementate de legea statului membru în care acest proces este pe rol, prin exceptare de la aplicarea lex concursus. Efectele acestor măsuri și a procedurilor privind cererile individuale de executare silită care rezultă din aceste procese sunt reglementate de legislația statului membru de origine, în conformitate cu norma generală stabilită de prezenta directivă.

(31)

Ar trebui să se prevadă ca autoritățile administrative sau judiciare din statul membru de origine să notifice de îndată autoritățile competente ale statului membru gazdă cu privire la adoptarea oricărei măsuri de reorganizare sau la deschiderea oricărei proceduri de lichidare, dacă este posibil înainte de adoptarea măsurii sau deschiderii procedurii sau, în caz contrar, imediat după aceea.

(32)

Secretul profesional, definit la articolul 30 din Directiva 2000/12/CE, este un element esențial în toate procedurile de informare sau consultare. Din acest motiv, ar trebui să fie respectat de toate autoritățile administrative care iau parte la astfel de proceduri, întrucât autoritățile judiciare rămân, în această privință, supuse dispozițiilor de drept intern care le vizează,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

TITLUL I

DOMENIUL DE APLICARE ȘI DEFINIȚII

Articolul 1

Domeniul de aplicare

(1) Prezenta directivă se aplică instituțiilor de credit și sucursalelor acestora înființate în statele membre, altele decât cele în care au sediul statutar, astfel cum sunt definite la articolul 1 punctele (1) și (3) din Directiva 2000/12/CE, sub rezerva condițiilor și scutirilor prevăzute la articolul 2 alineatul (3) din directiva menționată anterior.

(2) Dispozițiile prezentei directive cu privire la sucursalele unei instituții de credit care are sediul statutar în afara Comunității se aplică numai dacă instituția are sucursale în cel puțin două state membre ale Comunității.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentei directive:

—	„stat membru de origine” înseamnă statul membru de origine în sensul articolul 1 punctul (6) din Directiva 2000/12/CE;

—	„stat membru gazdă” înseamnă statul membru gazdă în sensul articolului 1 punctul (7) din Directiva 2000/12/CE;

—	„sucursală” înseamnă o sucursală în sensul articolului 1 punctul (3) din Directiva 2000/12/CE;

—	„autorități competente” înseamnă autoritățile competente în sensul articolului 1 punctul (4) din Directiva 2000/12/CE;

—	„administrator” înseamnă orice persoană sau organ numit de autoritățile administrative sau judiciare a căror sarcină este să administreze măsuri de reorganizare;

—	„autorități administrative sau judiciare” înseamnă autoritățile administrative sau judiciare ale statelor membre care sunt competente în materie de măsuri de reorganizare și proceduri de lichidare;

—

„măsuri de reorganizare” înseamnă măsuri destinate să mențină sau să restabilească situația financiară a unei instituții de credit și care ar putea afecta drepturile preexistente ale terților, inclusiv măsuri care implică posibilitatea unei suspendări a plăților, o suspendare a măsurilor de executare sau o reducere a creanțelor;

—	„lichidator” înseamnă orice persoană sau organism numit de autoritățile administrative sau judiciare a căror sarcină este să administreze proceduri de lichidare;

—	„proceduri de lichidare” înseamnă proceduri colective deschise și controlate de autoritățile administrative sau judiciare ale statelor membre, cu scopul de a lichida bunuri sub supravegherea acelor autorități, inclusiv când procedurile sunt încheiate printr-un concordat sau o altă măsură similară;

—	„piață reglementată” înseamnă o piață reglementată în sensul articolului 1 punctul (13) din Directiva 93/22/CEE;

—	„instrumente” înseamnă toate instrumentele menționate în secțiunea B a anexei la Directiva 93/22/CE.

TITLUL II

MĂSURILE DE REORGANIZARE

A. Instituțiile de credit care au sediul statutar în Comunitate

Articolul 3

Adoptarea măsurilor de reorganizare – legea aplicabilă

(1) Autoritățile administrative sau judiciare ale statului membru de origine sunt singurele competente să decidă cu privire la punerea în aplicare a uneia sau mai multor măsuri de reorganizare într-o instituție de credit, inclusiv în sucursalele stabilite în alte state membre.

(2) Măsurile de reorganizare se aplică în conformitate cu actele cu putere de lege, normele administrative și procedurile aplicabile în statul membru de origine, cu excepția cazului în care prezenta directivă prevede altfel.

Acestea produc efecte, în conformitate cu legislația statelor membre, în întreaga Comunitate, fără alte formalități, inclusiv față de terții din alte state membre, chiar dacă normele statului membru gazdă care le sunt aplicabile nu prevăd asemenea măsuri sau supun punerea lor în aplicare unor condiții care nu sunt îndeplinite.

Măsurile de reorganizare produc efecte în întreaga Comunitate din momentul în care produc efecte în statul membru în care au fost luate.

Articolul 4

Informarea autorităților competente ale statului membru gazdă

Autoritățile administrative sau judiciare ale statului membru de origine trebuie să informeze fără întârziere, prin orice mijloace disponibile, autoritățile competente ale statului membru gazdă cu privire la decizia lor de a adopta orice măsură de reorganizare, inclusiv efectele concrete pe care o astfel de măsură le poate avea, dacă este posibil, înainte de a fi adoptată sau, în caz contrar, imediat după aceea. Informațiile trebuie comunicate de către autoritățile competente ale statului membru de origine.

Articolul 5

Informarea autorităților competente ale statului membru de origine

În cazul în care autoritățile administrative sau judiciare ale statului membru gazdă consideră necesară punerea în aplicare pe teritoriul lor a uneia sau a mai multor măsuri de reorganizare, acestea trebuie să informeze autoritățile competente ale statului membru de origine. Informațiile trebuie comunicate de către autoritățile competente ale statului membru gazdă.

Articolul 6

Publicarea

(1) În cazul în care punerea în aplicare a măsurilor de reorganizare decise în temeiul articolului 3 alineatele (1) și (2) poate afecta drepturile terților într-un stat membru gazdă și dacă este posibilă o cale de atac în statul membru de origine împotriva deciziei prin care se impune măsura, autoritățile administrative sau judiciare ale statului membru de origine, administratorul sau orice altă persoană abilitată să facă acest lucru în statul membru de origine publică un extras din decizie în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene și în două ziare de circulație națională din fiecare stat membru gazdă, în special cu scopul de a facilita exercitarea dreptului la calea de atac în timp util.

(2) Extrasul din decizia prevăzută la alineatul (1) trebuie trimis cât mai curând posibil, prin mijloacele cele mai potrivite, Oficiului pentru Publicații Oficiale al Comunităților Europene și, de asemenea, celor două ziare de circulație națională din fiecare stat membru gazdă.

(3) Oficiul pentru Publicații Oficiale al Comunităților Europene publică extrasul în termen de cel mult 12 zile de la expediere.

(4) Extrasul din decizia care urmează să fie publicată trebuie să specifice, în limba sau în limbile oficiale ale statelor membre în cauză, în special obiectul și baza legală a deciziei adoptate, termenele de exercitare a căilor de atac, indicând cu precizie și claritate data expirării acestor termene și adresa completă a autorităților sau instanței competente să judece calea de atac.

(5) Măsurile de reorganizare se aplică indiferent de măsurile prevăzute la alineatele (1)-(3) și își produc toate efectele față de creditori, cu excepția cazului în care autoritățile administrative sau judiciare ale statului membru de origine sau legislația acelui stat, care reglementează aceste măsuri, prevăd altfel.

Articolul 7

Datoria de a informa creditorii cunoscuți și dreptul de a declara creanțe

(1) În cazul în care legislația statului membru de origine impune declararea unei creanțe în vederea recunoașterii sale sau prevede notificarea obligatorie a măsurii creditorilor care au domiciliul, reședința obișnuită sau sediul statutar în acel stat, autoritățile administrative sau judiciare ale statului membru de origine trebuie să informeze de asemenea creditorii cunoscuți care au domiciliul, reședința obișnuită sau sediul statutar în alte state membre, în conformitate cu procedurile prevăzute la articolele 14 și 17 alineatul (1).

(2) În cazul în care legislația statului membru de origine prevede dreptul creditorilor care au domiciliul, reședința obișnuită sau sediul statutar în acel stat să își declare creanțele sau să prezinte observații cu privire la creanțele lor, creditorii care au domiciliul, reședința obișnuită sau sediul statutar în alte state membre trebuie să beneficieze de același drept în conformitate cu procedurile prevăzute la articolele 16 și 17 alineatul (2).

B. Instituțiile de credit care au sediul statutar în afara Comunității

Articolul 8

Sucursalele instituțiilor de credit din țări terțe

(1) Autoritățile administrative sau judiciare din statul membru gazdă al sucursalei unei instituții de credit cu sediul statutar în afara Comunității trebuie să informeze fără întârziere, prin orice mijloace disponibile, autoritățile competente ale celorlalte state membre gazdă în care instituția a înființat sucursale, care sunt incluse pe lista menționată la articolul 11 din Directiva 2000/12/CE și publicată în fiecare an în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, cu privire la decizia de a adopta orice măsură de reorganizare, inclusiv efectele concrete pe care le poate avea măsura respectivă, dacă este posibil, înainte de adoptarea ei sau, în caz contrar, imediat după aceea. Informația este comunicată de către autoritățile competente ale statului membru gazdă ale cărui autorități administrative sau judiciare decid aplicarea măsurii.

(2) Autoritățile administrative sau judiciare menționate la alineatul (1) se străduiesc să își coordoneze acțiunile.

TITLUL III

PROCEDURA DE LICHIDARE

A. Instituțiile de credit care au sediul statutar în Comunitate

Articolul 9

Deschiderea procedurii de lichidare – Informații care trebuie comunicate și altor autorități competente

(1) Autoritățile administrative sau judiciare ale statului membru de origine responsabile cu lichidarea sunt singurele abilitate să decidă deschiderea unei proceduri de lichidare privind o instituție de credit, inclusiv pentru sucursalele stabilite în alte state membre.

O decizie de deschidere a procedurii de lichidare, adoptată de către autoritatea administrativă sau judiciară a statului membru de origine, trebuie recunoscută, fără alte formalități, pe teritoriul tuturor celorlalte state membre și își produce efectele în aceste state membre în momentul în care produce efecte și în statul membru în care este deschisă procedura.

(2) Autoritățile administrative sau judiciare ale statului membru de origine trebuie să informeze fără întârziere, prin orice mijloace disponibile, autoritățile competente ale statului membru gazdă cu privire la decizia de deschidere a unei proceduri de lichidare, inclusiv cu privire la efectele concrete pe care le poate avea această procedură, dacă este posibil, înainte de deschiderea sa sau, în caz contrar, imediat după aceea. Informația trebuie comunicată de autoritățile competente ale statului membru de origine.

Articolul 10

Legea aplicabilă

(1) O instituție de credit trebuie lichidată în conformitate cu actele cu putere de lege, normele administrative și procedurile aplicabile în statul membru de origine, cu excepția cazului în care prezenta directivă prevede altfel.

(2) Legea statului membru de origine trebuie să determine în special:

(a)	bunurile supuse administrării și tratamentul bunurilor dobândite de instituția de credit după deschiderea procedurii de lichidare;

(b)	competențele instituției de credit și ale lichidatorului;

(c)	condițiile în care poate fi invocată compensarea;

(d)	efectele procedurii de lichidare asupra contractelor curente la care este parte instituția de credit;

(e)	efectele procedurii de lichidare asupra procedurilor individuale ale creditorilor, cu excepția proceselor pe rol, după cum se prevede la articolul 32;

(f)	creanțele care sunt declarate ca parte a pasivului instituției de credit și tratamentul creanțelor care se nasc după deschiderea procedurii de lichidare;

(g)	normele care reglementează declararea, verificarea și admiterea creanțelor;

(h)	normele care reglementează distribuirea a ceea ce rezultă în urma lichidării bunurilor, rangul creanțelor și drepturile creditorilor care au obținut o reparare parțială după deschiderea procedurii de lichidare în temeiul unui drept real sau ca efect al unei compensații;

(i)	condițiile și efectele închiderii procedurii de lichidare, în special prin concordat;

(j)	drepturile creditorilor după închiderea procedurii de lichidare;

(k)	cine va suporta costurile și cheltuielile apărute în cursul procedurii de lichidare;

(l)	normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor prejudiciabile masei creditorilor.

Articolul 11

Consultarea autorităților competente înaintea lichidării voluntare

(1) Autoritățile competente ale statului membru de origine trebuie consultate, în cea mai adecvată formă, înainte de luarea oricărei decizii de lichidare voluntară de către organele statutare ale unei instituții de credit.

(2) Lichidarea voluntară a unei instituții de credit nu împiedică adoptarea unei măsuri de reorganizare sau deschiderea unei proceduri de lichidare.

Articolul 12

Retragerea autorizației unei instituții de credit

(1) În cazul în care se decide deschiderea unei proceduri de lichidare, față de o instituție de credit, în absența sau după eșecul măsurilor de reorganizare, autorizația instituției se retrage cu respectarea, în special, a procedurii prevăzute la articolul 22 alineatul (9) din Directiva 2000/12/CE.

(2) Retragerea autorizației prevăzute la alineatul (1) nu împiedică persoana sau persoanele însărcinate cu lichidarea să continue anumite activități ale instituției de credit, în măsura în care este necesar sau corespunzător nevoilor lichidării.

Statul membru de origine poate prevedea ca astfel de activități să se desfășoare cu acordul și sub supravegherea autorităților competente ale statului membru respectiv.

Articolul 13

Publicarea

Lichidatorii sau orice autoritate administrativă sau judiciară trebuie să anunțe decizia de a deschide procedura de lichidare prin publicarea unui extras din decizia de lichidare în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene și în cel puțin două ziare de circulație națională din fiecare dintre statele membre gazdă.

Articolul 14

Informarea creditorilor cunoscuți

(1) În cazul în care este deschisă o procedură de lichidare, autoritatea administrativă sau judiciară a statului membru de origine sau lichidatorul trebuie să informeze fără întârziere și individual, creditorii cunoscuți care au domiciliul, reședința obișnuită sau sediul statutar în alte state membre, cu excepția cazurilor în care legislația statului de origine nu impune declararea creanței în vederea recunoașterii sale.

(2) Informarea respectivă, furnizată prin trimiterea unei notificări, se referă în special la termenele care trebuie respectate, sancțiunile prevăzute cu privire la aceste termene, organismul sau autoritatea abilitată să accepte declararea creanțelor sau a observațiilor legate de creanțe și celelalte măsuri stabilite. O astfel de notificare trebuie să indice și dacă creditorii ale căror creanțe sunt garantate printr-un privilegiu sau o garanție reală trebuie să își declare creanța.

Articolul 15

Executarea obligațiilor

Persoana care execută o obligație în beneficiul unei instituții de credit fără personalitate juridică supusă unei proceduri de lichidare deschise într-un alt stat, în loc să o execute în beneficiul lichidatorului numit în cadrul acelei proceduri, este liberată dacă nu a avut cunoștință de deschiderea procedurii. Persoana care execută obligația respectivă anterior îndeplinirii măsurilor de publicitate prevăzute la articolul 13 este prezumată, până la proba contrarie, că nu a avut cunoștință de deschiderea procedurii de lichidare; executarea obligației ulterior îndeplinirii măsurilor de publicitate prevăzute la articolul 13 prezumă, până la proba contrarie, că persoana a avut cunoștință de deschiderea procedurii.

Articolul 16

Dreptul de a declara creanțele

(1) Orice creditor care are domiciliul, reședința obișnuită sau sediul statutar într-un alt stat membru decât statul membru de origine, inclusiv autoritățile publice ale statelor membre, are dreptul de a declara creanțele sau de a prezenta observații scrise cu privire la creanțele sale.

(2) Creanțele tuturor creditorilor care au domiciliul, reședința obișnuită sau sediul statutar în alte state membre decât statul membru de origine vor fi tratate în același mod și vor avea același rang ca și creanțele de natură echivalentă care ar putea fi declarate de creditori care au domiciliul, reședința obișnuită sau sediul statutar în statul membru de origine.

(3) Cu excepția cazurilor în care legislația statului membru de origine prevede prezentarea de observații cu privire la creanțe, creditorul trimite copii ale documentelor justificative, dacă acestea există, și indică natura creanței, data la care aceasta a luat naștere și valoarea acesteia, precum și dacă invocă pentru această creanță un privilegiu, o garanție reală sau o rezervă de proprietate și care sunt bunurile pe care garanția le acoperă.

Articolul 17

Limbile

(1) Informarea prevăzută la articolele 13 și 14 trebuie să fie furnizată în limba sau limbile oficiale ale statului membru de origine. În acest scop trebuie folosit un formular, în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene, cu titlul „Invitație de declarare a unei creanțe. Termene care trebuie respectate” sau, în cazul în care legea statului membru de origine prevede prezentarea de observații cu privire la creanțe, titlul „Invitație de prezentare a observațiilor cu privire la o creanță. Termene care trebuie respectate”.

(2) Orice creditor care are domiciliul, reședința obișnuită sau sediul statutar într-un alt stat membru decât statul membru de origine poate să-și declare creanța sau să-și prezinte observațiile cu privire la creanță în limba sau limbile oficiale ale acelui alt stat membru. În acest caz, declararea creanței sale sau prezentarea de observații cu privire la creanța sa trebuie, cu toate acestea, să poarte titlul „Declarație de creanțe” sau „Prezentare a observațiilor cu privire la creanțe” în limba sau limbile oficiale ale statului membru de origine. În plus, i se poate cere să furnizeze traducerea prezentării creanței sau a prezentării observațiilor cu privire la creanțe în această limbă.

Articolul 18

Informarea periodică a creditorilor

Lichidatorii trebuie să îi informeze pe creditori în mod periodic, într-un mod corespunzător, asupra procesului de lichidare.

B. Instituțiile de credit care au sediul statutar în afara Comunității

Articolul 19

Sucursalele instituțiilor de credit din țări terțe

(1) Autoritățile administrative sau judiciare din statul membru gazdă al sucursalei unei instituții de credit care are sediul statutar în afara Comunității informează fără întârziere, prin toate mijloacele disponibile, autoritățile competente ale celorlalte state membre gazdă în care instituția de credit a înființat sucursale care figurează pe lista menționată la articolul 11 din Directiva 2000/12/CE și publicată în fiecare an în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene cu privire la decizia lor de a deschide o procedură de lichidare, inclusiv cu privire la efectele concrete pe care le pot avea aceste proceduri, dacă este posibil înainte de deschidere sau, în caz contrar, imediat după aceea. Informarea este efectuată de către autoritățile competente din statul membru gazdă menționat anterior.

(2) Autoritățile administrative sau judiciare care decid deschiderea unei proceduri de lichidare a unei sucursale a unei instituții de credit care are sediul în afara Comunității informează autoritățile competente ale celorlalte state membre gazdă despre deschiderea unei proceduri de lichidare și despre retragerea autorizației.

Informarea se efectuează de către autoritățile competente din statul membru gazdă care a decis deschiderea procedurii.

(3) Autoritățile administrative sau judiciare menționate la alineatul (1) se străduiesc să își coordoneze acțiunile.

Lichidatorii eventuali se străduiesc, de asemenea, să își coordoneze acțiunile.

TITLUL IV

DISPOZIȚII COMUNE MĂSURILOR DE REORGANIZARE ȘI PROCEDURILOR DE LICHIDARE

Articolul 20

Efecte privind anumite contracte și drepturi

Efectele unei măsuri de reorganizare sau ale deschiderii unei proceduri de lichidare asupra:

(a)	contractelor și relațiilor de muncă sunt reglementate exclusiv de legea statului membru aplicabilă contractului de muncă;

(b)	unui contract care conferă dreptul de a folosi sau a dobândi un bun imobil sunt reglementate exclusiv de legea statului membru pe teritoriul căruia este situat acel imobil. Această lege determină dacă bunul este mobil sau imobil;

(c)	drepturilor privind un bun imobil, o navă sau o aeronavă supuse înregistrării într-un registru public sunt reglementate exclusiv de legea statului membru sub a cărui autoritate se află registrul.

Articolul 21

Drepturile reale ale terților

(1) Punerea în aplicare a măsurilor de reorganizare sau deschidere a unei proceduri de lichidare nu afectează drepturile reale ale creditorilor sau terților cu privire la bunurile corporale sau incorporale, mobile sau imobile - atât bunuri determinate, cât și ansambluri de bunuri nedeterminate a căror compunere este supusă modificării -, care aparțin instituției de credit și care sunt situate pe teritoriul altui stat membru în momentul punerii în aplicare a unor astfel de măsuri sau al deschiderii unei proceduri.

(2) Drepturile menționate la alineatul (1) sunt în special:

(a)	dreptul de a lichida sau a impune lichidarea bunurilor și de a obține satisfacție ca urmare a procedurilor de lichidare sau venituri din bunurile respective, în special în temeiul unui gaj sau al unei ipoteci;

(b)	dreptul exclusiv de a recupera o creanță, ca efect al unui gaj sau prin cesiunea acestei creanțe cu titlu de garanție;

(c)	dreptul de a revendica bunul și de a solicita restituirea lui din mâinile oricărei persoane care îl deține sau îl folosește împotriva voinței părții îndreptățite;

(d)	dreptul real de a percepe fructele unui bun.

(3) Dreptul, înregistrat într-un registru public și opozabil terților, în temeiul căruia poate fi obținut un drept real în sensul alineatului (1), este considerat un drept real.

(4) Alineatul (1) nu împiedică acțiunile în anulare, în constatare a nulității sau a inopozabilității, prevăzute la articolul 10 alineatul (2) punctul (l).

Articolul 22

Rezerva de proprietate

(1) Punerea în aplicare a măsurilor de reorganizare sau deschiderea unei proceduri de lichidare față de o instituție de credit care cumpără un bun nu afectează drepturile vânzătorului bazate pe o rezervă de proprietate, dacă, în momentul punerii în aplicare a unor astfel de măsuri sau al deschiderii unei astfel de proceduri, bunul se află pe teritoriul altui stat membru decât statul în care au fost puse în aplicare astfel de măsuri sau a fost deschisă o astfel de procedură.

(2) Punerea în aplicare a măsurilor de reorganizare sau deschiderea unei proceduri de lichidare față de o instituție de credit care vinde un bun, după predarea bunului, nu constituie un motiv de rezoluțiune sau reziliere a vânzării și nu împiedică dobândirea de către cumpărător a proprietății asupra bunului vândut, dacă, în momentul punerii în aplicare a unor astfel de măsuri sau al deschiderii unei astfel de proceduri, bunul vândut este situat pe teritoriul unui alt stat membru decât statul în care au fost puse în aplicare astfel de măsuri sau a fost deschisă o astfel de procedură.

(3) Alineatele (1) și (2) nu împiedică acțiunile în anulare, în constatare a nulității sau a inopozabilității, prevăzute la articolul 10 alineatul (2) punctul (l).

Articolul 23

Compensarea

(1) Punerea în aplicare a unor măsuri de reorganizare sau deschiderea unei proceduri de lichidare nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu creanța instituției de credit, în cazul în care este permisă o asemenea compensare de către legea aplicabilă creanței instituției de credit.

(2) Alineatul (1) nu împiedică acțiunile în anulare, în constatare a nulității sau a inopozabilității, prevăzute la articolul 10 alineatul (2) punctul (l).

Articolul 24

Lex rei sitae

Exercitarea drepturilor de proprietate asupra instrumentelor sau a altor drepturi asupra unor astfel de instrumente a căror existență sau al căror transfer presupune înregistrarea într-un registru, un cont sau un sistem de depozit centralizat deținute sau situate într-un stat membru trebuie reglementat de legea statului membru în care este deținut sau situat registrul, contul sau sistemul de depozit centralizat în care sunt înregistrate aceste drepturi.

Articolul 25

Acorduri de compensare și de novație

Acordurile de compensare și de novație sunt reglementate exclusiv de legea aplicabilă contractului care reglementează astfel de acorduri.

Articolul 26

Acorduri de răscumpărare

Fără a aduce atingere articolului 24, acordurile de răscumpărare sunt reglementate exclusiv de legea aplicabilă contractului care reglementează astfel de acorduri.

Articolul 27

Piețe reglementate

Fără a aduce atingere articolului 24, tranzacțiile efectuate în cadrul unei piețe reglementate sunt reglementate exclusiv de legea aplicabilă contractului care reglementează astfel de tranzacții.

Articolul 28

Dovada numirii lichidatorilor

(1) Numirea administratorului sau a lichidatorului se evidențiază printr-o copie certificată conformă cu originalul a deciziei de numire sau prin orice alt certificat emis de autoritatea administrativă sau judiciară a statului membru de origine.

Poate fi necesară o traducere în limba oficială sau într-una dintre limbile oficiale ale statului membru pe teritoriul căruia lichidatorul sau administratorul dorește să acționeze. Nu este necesară nici o altă legalizare sau formalitate asemănătoare.

(2) Administratorii și lichidatorii sunt abilitați să își exercite pe teritoriul tuturor statelor membre toate competențele pe care sunt abilitați să le exercite pe teritoriul statului membru de origine. Aceștia pot desemna, de asemenea, persoane care să îi asiste sau, după caz, să îi reprezinte în cursul măsurii de reorganizare sau al procedurii de lichidare în statele membre gazdă și, în special, în vederea depășirii oricăror dificultăți întâlnite de creditorii din statul membru gazdă.

(3) În exercitarea competențelor sale, administratorul sau lichidatorul respectă legea statelor membre pe teritoriul căruia dorește să acționeze, în special în ceea ce privește procedurile de lichidare a bunurilor și furnizarea de informații angajaților. Aceste competențe nu pot include utilizarea forței sau dreptul de a se pronunța asupra unui litigiu sau asupra unui diferend.

Articolul 29

Înregistrarea într-un registru public

(1) Administratorul, lichidatorul sau orice altă autoritate administrativă sau judiciară din statul membru de origine poate solicita ca o măsură de reorganizare sau decizia de deschidere a unei proceduri de lichidare să fie înregistrate în cartea funciară, în registrul comerțului sau orice alt registru public ținut în alte state membre.

Totuși, orice stat membru poate prevedea înregistrarea obligatorie. În acest caz, persoana sau autoritatea menționată în paragraful anterior trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a asigura această înregistrare.

(2) Costurile înregistrării sunt considerate costuri și cheltuieli ale procedurii.

Articolul 30

Actele prejudiciabile

(1) Articolul 10 nu se aplică în ceea ce privește normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor prejudiciabile masei creditorilor, în cazul în care beneficiarul acestor acte dovedește că:

—	actul prejudiciabil masei creditorilor este supus legii statului membru, altul decât statul membru de origine și

—	această lege nu permite nici un mijloc de atacare a acelui act în cazul respectiv.

(2) În cazul în care o măsură de reorganizare decisă de o autoritate publică prevede norme privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor prejudiciabile masei creditorilor înainte de adoptarea măsurii, articolul 3 alineatul (2) nu se aplică în cazurile prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol.

Articolul 31

Protecția terților

În cazul în care, printr-un act încheiat după adoptarea unei măsuri de reorganizare sau de deschidere a unei proceduri de lichidare, o instituție de credit dispune cu titlu oneros de:

—	un bun imobil;

—	un vas sau aeronavă supusă înregistrării într-un registru public;

—	instrumente sau drepturi privind astfel de instrumente, a căror existență sau al căror transfer presupune înregistrarea lor într-un registru, un cont sau un sistem de depozit centralizat deținute sau situate într-un stat membru,

validitatea actului respectiv este reglementată de legea statului membru pe teritoriul căruia este situat bunul imobil sau sub autoritatea căruia este păstrat registrul, contul sau sistemul de depozite respectiv.

Articolul 32

Cauze aflate pe rol

Efectele măsurilor de reorganizare sau ale procedurilor de lichidare asupra unei cauze aflate pe rol cu privire la un bun sau un drept de care instituția de credit a fost lipsită sunt reglementate doar de legislația statului membru în care cauza se află pe rol.

Articolul 33

Secretul profesional

Toate persoanele care trebuie să primească sau să transmită informații în cadrul procedurilor de informare sau consultare prevăzute la articolele 4, 5, 8, 9, 11 și 19 sunt supuse secretului profesional, în conformitate cu normele și condițiile prevăzute la articolul 30 din Directiva 2000/12/CE, cu excepția autorităților judiciare cărora li se aplică dispozițiile de drept intern în vigoare.

TITLUL V

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 34

Punerea în aplicare

(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive la 5 mai 2004. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Dispozițiile de drept intern adoptate în aplicarea prezentei directive se aplică numai măsurilor de reorganizare sau procedurilor de lichidare, adoptate sau deschise după data menționată în primul paragraf. Măsurile adoptate sau procedurile deschise înainte de data respectivă continuă să intre sub incidența legii aplicabile acestora în momentul adoptării sau deschiderii.

(2) Atunci când statele membre adoptă aceste acte, acestea conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(3) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 35

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în ziua publicării sale.

Articolul 36

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 4 aprilie 2001.

Pentru Parlamentul European

Președintele

N. FONTAINE

Pentru Consiliu

Președintele

B. ROSENGREN

(1) JO C 356, 31.12.1985, p. 55 și

JO C 36, 8.2.1988, p. 1.

(2) JO C 263, 20.10.1986, p. 13.

(3) JO C 332, 30.10.1998, p. 13.

(4) Avizul Parlamentului European din 13 martie 1987 (JO C 99, 13.4.1987, p. 211), confirmat în 2 decembrie 1993 (JO C 342, 20.12.1993, p. 30), Poziția comună a Consiliului din 17 iulie 2000 (JO C 300, 20.10.2000, p. 13) și Decizia Parlamentului European din 16 ianuarie 2001 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial). Decizia Consiliului din 12 martie 2001.

(5) JO L 126, 26.5.2000, p. 1. Directivă modificată de Directiva 2000/28/CE (JO L 275, 27.10.2000, p. 37).

(6) JO L 135, 31.5.1994, p. 5.

(7) JO L 166, 11.6.1998, p. 45.

06/Volumul 04

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

32001L0034

L 184/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DIRECTIVA 2001/34/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 28 mai 2001

privind admiterea valorilor mobiliare la cota oficială a unei burse de valori și informațiile care trebuie publicate cu privire la aceste valori mobiliare

CUPRINS

EXPUNERE

TITLUL I: DEFINIȚII ȘI DOMENIUL DE APLICARE

Capitolul I: Definiții

Articolul 1

Capitolul II: Domeniul de aplicare

Articolul 2

Articolul 3

Articolul 4

TITLUL II: DISPOZIȚII GENERALE REFERITOARE LA COTAREA OFICIALĂ A VALORILOR MOBILIARE

Capitolul I: Condiții generale de admitere

Articolul 5

Articolul 6

Articolul 7

Capitolul II: Condiții și obligații mai stricte sau suplimentare

Articolul 8

Capitolul III: Derogări

Articolul 9

Articolul 10

Capitolul IV: Puterile autorităților naționale competente

Secțiunea 1: Decizia de admitere

Articolul 11

Articolul 12

Articolul 13

Articolul 14

Articolul 15

Secțiunea 2: Informații cerute de autoritățile competente

Articolul 16

Secțiunea 3: Măsuri în cazul nerespectării de către emitent a obligațiilor care decurg din admitere

Articolul 17

Secțiunea 4: Suspendare și întrerupere

Articolul 18

Secțiunea 5: Dreptul la o cale de atac în instanță în cazul respingerii sau întreruperii admiterii

Articolul 19

TITLUL III: CONDIȚII SPECIALE PRIVIND COTAREA OFICIALĂ A VALORILOR MOBILIARE

Capitolul I: Publicarea prospectului pentru admitere

Secțiunea 1: Dispoziții generale

Articolul 20

Articolul 21

Articolul 22

Secțiunea 2: Exonerare parțială sau totală de la obligația publicării prospectului

Articolul 23

Secțiunea 3: Omisiuni permise ale anumitor informații din prospect

Articolul 24

Secțiunea 4: Conținutul prospectului în cazuri speciale

Articolul 25

Articolul 26

Articolul 27

Articolul 28

Articolul 29

Articolul 30

Articolul 31

Articolul 32

Articolul 33

Articolul 34

Secțiunea 5: Controlul și difuzarea prospectului

Articolul 35

Articolul 36

Secțiunea 6: Determinarea autorității competente

Articolul 37

Secțiunea 7: Recunoașterea reciprocă

Articolul 38

Articolul 39

Articolul 40

Secțiunea 8: Acorduri cu țări terțe

Articolul 41

Capitolul II: Condiții speciale pentru admiterea acțiunilor

Secțiunea 1: Condiții referitoare la societățile ale căror acțiuni fac obiectul unei solicitări de admitere

Articolul 42

Articolul 43

Articolul 44

Secțiunea 2: Condiții referitoare la acțiunile care fac obiectul unei solicitări de admitere

Articolul 45

Articolul 46

Articolul 47

Articolul 48

Articolul 49

Articolul 50

Articolul 51

Capitolul III: Condiții speciale privind admiterea titlurilor de credit emise de o întreprindere

Secțiunea 1: Condiții referitoare la întreprinderile ale căror titluri de credit fac obiectul unei solicitări de admitere la cota oficială

Articolul 52

Secțiunea 2: Condiții referitoare la titlurile de credit care fac obiectul unei solicitări de admitere

Articolul 53

Articolul 54

Articolul 55

Articolul 56

Articolul 57

Secțiunea 3: Alte condiții

Articolul 58

Articolul 59

Capitolul IV: Condiții speciale privind admiterea titlurilor de credit emise de un stat, de autoritățile sale regionale sau locale sau de un organism internațional cu caracter public

Articolul 60

Articolul 61

Articolul 62

Articolul 63

TITLUL IV: OBLIGAȚII REFERITOARE LA VALORILE MOBILIARE ADMISE LA COTA OFICIALĂ

Capitolul I: Obligații ale societăților ale căror acțiuni sunt admise la cota oficială

Secțiunea 1: Cotarea unor acțiuni nou-emise din aceeași clasă

Articolul 64

Secțiunea 2: Statutul acționarilor

Articolul 65

Secțiunea 3: Modificarea actului de constituire sau a statutului

Articolul 66

Secțiunea 4: Situația financiar-contabilă anuală și raportul anual

Articolul 67

Secțiunea 5: Informații suplimentare

Articolul 68

Secțiunea 6: Echivalența informațiilor

Articolul 69

Secțiunea 7: Informații care trebuie publicate periodic

Articolul 70

Articolul 71

Secțiunea 8: Publicarea și conținutul raportului semestrial

Articolul 72

Articolul 73

Articolul 74

Articolul 75

Articolul 76

Articolul 77

Capitolul II: Obligații ale emitenților ale căror titluri de credit sunt admise la cota oficială

Secțiunea 1: Titluri de credit emise de o întreprindere

Articolul 78

Articolul 79

Articolul 80

Articolul 81

Articolul 82

Secțiunea 2: Titluri de credit emise de un stat sau de autoritățile sale locale sau regionale sau de un organism internațional cu caracter public

Articolul 83

Articolul 84

Capitolul III: Obligații referitoare la informațiile care trebuie publicate la achiziționarea sau transferul unei participații importante într-o societate cotată la bursă

Secțiunea 1: Dispoziții generale

Articolul 85

Articolul 86

Articolul 87

Articolul 88

Secțiunea 2: Informații în cazul achiziționării sau al transferului unei participații importante

Articolul 89

Articolul 90

Articolul 91

Secțiunea 3: Determinarea drepturilor de vot

Articolul 92

Secțiunea 4: Exonerări

Articolul 93

Articolul 94

Articolul 95

Secțiunea 5: Autorități competente

Articolul 96

Secțiunea 6: Sancțiuni

Articolul 97

TITLUL V: PUBLICAREA ȘI COMUNICAREA INFORMAȚIILOR

Capitolul I: Publicarea și comunicarea prospectului pentru admiterea valorilor mobiliare la cota oficială a unei burse de valori

Secțiunea 1: Procedurile și termenele de publicare a prospectului și a suplimentelor

Articolul 98

Articolul 99

Articolul 100

Secțiunea 2: Comunicarea prealabilă către autoritățile competente a mijloacelor de publicare

Articolul 101

Capitolul II: Publicarea și comunicarea informațiilor după cotare

Articolul 102

Capitolul III: Limbile

Articolul 103

Articolul 104

TITLUL VI: AUTORITĂȚILE COMPETENTE ȘI COOPERAREA DINTRE STATELE MEMBRE

Articolul 105

Articolul 106

Articolul 107

TITLUL VII: COMITETUL DE CONTACT

Capitolul I: Compunerea, funcționarea și atribuțiile comitetului

Articolul 108

Capitolul II: Adaptarea valorii capitalizării bursiere

Articolul 109

TITLUL VIII: DISPOZIȚII FINALE

Articolul 110

Articolul 111

Articolul 112

Articolul 113

Anexa I - Schema prospectului pentru admiterea valorilor mobiliare la cota oficială a unei burse de valori

Anexa II - Partea A: Directive abrogate și modificările lor ulterioare

Anexa II - Partea B: Termene de transpunere în legislația internă

Anexa III – Tabel de corespondență

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolele 44 și 95,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (1),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (2),

întrucât:

(1)

Directiva 79/279/CEE a Consiliului din 5 martie 1979 de coordonare a condițiilor de admitere a valorilor mobiliare la cota oficială a unei burse de valori (3), Directiva 80/390/CEE a Consiliului din 17 martie 1980 de coordonare a condițiilor de elaborare, control și distribuție a prospectului care trebuie publicat pentru admiterea valorilor mobiliare la cota oficială a unei burse de valori (4), Directiva 82/121/CEE a Consiliului din 15 februarie 1982 privind informațiile care trebuie publicate periodic de către societățile ale căror acțiuni au fost admise la cota oficială a unei burse de valori (5) și Directiva 88/627/CEE a Consiliului din 12 decembrie 1988 privind informațiile care trebuie publicate la achiziția sau transferul unei participații importante într-o societate cotată la bursă (6) au fost modificate substanțial de mai multe ori. Din considerente de claritate și raționalitate, directivele menționate ar trebui, așadar, codificate prin regruparea lor într-un singur text.

(2)

Coordonarea condițiilor de admitere a valorilor mobiliare la cota oficială a burselor care sunt situate sau care funcționează în statele membre este destinată să asigure o protecție echivalentă a investitorilor la nivel comunitar, datorită unor garanții mai uniforme oferite investitorilor din diferitele state membre; aceasta va facilita atât admiterea la cota oficială, în fiecare stat membru, a valorilor mobiliare din alte state membre, precum și cotarea oricărei valori mobiliare la mai multe burse de valori din Comunitate; prin urmare, va determina un grad sporit de întrepătrundere a piețelor naționale de valori mobiliare, prin eliminarea obstacolelor care pot fi eliminate cu prudență, contribuind astfel la perspectiva creării unei piețe europene de capital.

(3)

Această coordonare ar trebui, prin urmare, să se aplice valorilor mobiliare indiferent de statutul juridic al emitenților acestora și trebuie deci să se aplice în egală măsură valorilor mobiliare emise de state terțe sau de autoritățile regionale sau locale ale acestora sau de organisme internaționale cu caracter public; prezenta directivă reglementează, așadar, entități care nu intră sub incidența articolului 48 al doilea paragraf din tratat.

(4)

Este necesar să existe posibilitatea unei căi de atac în instanță împotriva deciziilor luate de către autoritățile naționale competente pentru aducerea la îndeplinire a prezentei directive în ceea ce privește admiterea valorilor mobiliare la cota oficială, fără însă ca acest drept să restricționeze libertatea de decizie a acestor autorități.

(5)

Într-o primă etapă, această coordonare a condițiilor de admitere a valorilor mobiliare la cota oficială ar trebui să fie suficient de flexibilă pentru a permite luarea în considerare a diferențelor existente în prezent între structurile piețelor de valori mobiliare din statele membre și pentru a permite statelor membre să țină seama de orice situație specială cu care ar putea fi confruntate.

(6)	Din acest motiv, coordonarea ar trebui să se limiteze la început la stabilirea condițiilor minime de admitere a valorilor mobiliare la cota oficială a burselor de valori care sunt situate sau care funcționează în statele membre, fără însă a da emitenților vreun drept la cotare.

(7)	Această coordonare parțială a condițiilor de admitere la cota oficială constituie un prim pas spre o aliniere ulterioară și mai apropiată a regulamentelor statelor membre în acest domeniu.

(8)

Piața pe care își desfășoară activitatea întreprinderile a fost extinsă la dimensiunile Comunității și această extindere implică o creștere corespunzătoare a nevoilor financiare ale acestora și o extindere a piețelor de capital la care trebuie să recurgă pentru a-și satisface aceste cerințe; admiterea valorilor mobiliare emise de întreprinderi la cota oficială a burselor din statele membre constituie un mijloc important de acces la aceste piețe de capital; de asemenea, restricțiile de schimb la achiziția de valori mobiliare tranzacționate la bursele de valori din alte state membre au fost eliminate în cadrul liberalizării circulației capitalurilor.

(9)

Măsuri de siguranță pentru protejarea intereselor investitorilor actuali și potențiali sunt impuse în majoritatea statelor membre întreprinderilor care își oferă valorile mobiliare publicului, fie în momentul ofertei, fie al admiterii lor la cota oficială a unei burse de valori; aceste măsuri de siguranță presupun o informare suficientă și cât mai obiectivă cu privire la situația financiară a emitentului și la caracteristicile valorilor mobiliare pentru care se solicită admiterea la cota oficială; forma prin care se impune furnizarea acestor informații constă de obicei în publicarea unui prospect.

(10)

Măsurile de siguranță impuse diferă de la un stat membru la altul, atât din punctul de vedere al conținutului și al modului de elaborare a prospectului, cât și al eficacității, metodelor și momentelor verificării informațiilor furnizate în prospect; efectul acestor diferențe nu constă numai în faptul că face mai dificilă pentru întreprinderi admiterea valorilor mobiliare la cota oficială a burselor din mai multe state membre, ci și în faptul că îngreunează achiziționarea de către investitorii rezidenți într-un stat membru a valorilor mobiliare cotate la bursele de valori ale altor state membre, restricționând astfel finanțarea întreprinderilor și investițiile în întreaga Comunitate.

(11)

Aceste diferențe ar trebui eliminate prin coordonarea reglementărilor, fără a le face neapărat complet uniforme, în scopul obținerii unui grad corespunzător de echivalență a măsurilor de siguranță impuse în fiecare stat membru, pentru a asigura o informare suficientă și cât mai obiectivă posibil a deținătorilor actuali și potențiali de valori mobiliare.

(12)	Această coordonare ar trebui aplicată valorilor mobiliare, indiferent de statutul juridic al întreprinderii emitente; prezenta directivă se aplică entităților care nu sunt menționate la articolul 48 al doilea paragraf din tratat.

(13)	Recunoașterea reciprocă a prospectului care trebuie publicat în vederea admiterii valorilor mobiliare la cota oficială reprezintă un pas important în crearea pieței interne comunitare.

(14)

În acest context, ar trebui să se precizeze care sunt autoritățile competente pentru a verifica și a aproba prospectul care ar trebui publicat în vederea admiterii valorilor mobiliare la cota oficială, în cazul unor solicitări simultane de admitere la cota oficială în două sau mai multe state membre.

(15)

Articolul 21 din Directiva 89/298/CEE a Consiliului din 17 aprilie 1989 de coordonare a condițiilor de elaborare, control și distribuție a prospectului care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare transferabile (7) prevede că, în cazul ofertelor publice făcute simultan sau la date apropiate în două sau mai multe state membre, un prospect de ofertă publică, elaborat și aprobat în conformitate cu articolele 7, 8 și 12 din directiva menționată, trebuie recunoscut ca prospect de ofertă publică în celelalte state membre implicate, pe baza recunoașterii reciproce.

(16)	Este, de asemenea, indicat să se prevadă recunoașterea prospectului de ofertă publică drept prospect de admitere la cota oficială, în cazul în care admiterea se solicită la puțin timp după oferta publică.

(17)	Recunoașterea reciprocă a unui prospect de ofertă publică și de admitere la cota oficială nu conferă implicit și dreptul la admitere.

(18)	Este recomandabil să se prevadă extinderea, prin intermediul acordurilor încheiate de Comunitate cu statele terțe, a recunoașterii prospectelor de admitere la cota oficială provenite din aceste țări, pe bază de reciprocitate.

(19)

Este indicat să se prevadă posibilitatea acordării, în anumite cazuri, pentru statul membru în care se solicită admiterea la cota oficială, a unei exonerări, parțiale sau totale, de obligația de publicare a prospectului de admitere la cota oficială emitenților ale căror valori mobiliare au fost deja admise la cota oficială a unei burse dintr-un alt stat membru.

(20)

Societățile care sunt deja cotate în Comunitate de o perioadă de timp și au o calitate recunoscută și o reputație internațională sunt candidatele cu cele mai multe șanse la cotarea transnațională. Acestea sunt, în general, binecunoscute în majoritatea statelor membre. Informațiile referitoare la ele sunt disponibile și cu o largă circulație.

(21)

Scopul prezentei directive este să asigure furnizarea de informații suficiente pentru investitori; prin urmare, în cazul în care una din aceste societăți solicită admiterea valorilor sale mobiliare la cota bursei într-un stat membru-gazdă, investitorii care își desfășoară activitatea pe piața din acea țară pot fi protejați în mod suficient, chiar în cazul în care li se furnizează numai informații simplificate, în locul unui prospect complet.

(22)

Statele membre pot considera utilă stabilirea unor criterii cantitative minime, nediscriminatorii, cum ar fi capitalizarea bursieră actuală, pe care emitenții trebuie să le îndeplinească pentru a putea beneficia de posibilitățile de exonerare prevăzute de prezenta directivă; ținând seama de integrarea crescândă a piețelor de valori mobiliare, autoritățile competente ar trebui, de asemenea, să aibă libertatea de a oferi societăților mai mici un tratament similar.

(23)

De asemenea, multe burse au piețe paralele, pe care se tranzacționează acțiunile societăților care nu sunt admise la cota oficială; în unele cazuri, aceste piețe sunt reglementate și controlate de autorități recunoscute de organisme publice, care impun societăților cerințe în materie de informare echivalente în substanță cu cele impuse societăților admise la cota oficială; din acest motiv, principiul care se află la baza articolului 23 din prezenta directivă poate fi aplicat și în cazul în care astfel de societăți doresc ca valorile lor mobiliare să fie admise pe lista oficială.

(24)

În scopul protejării investitorilor, documentele destinate să fie puse la dispoziția publicului trebuie mai întâi trimise autorităților competente din statul membru în care se solicită admiterea la cota oficială; este responsabilitatea acestui stat membru să decidă dacă documentele respective trebuie verificate de autoritățile sale competente și să stabilească, după caz, natura și modalitatea de desfășurare a verificării.

(25)

În cazul valorilor mobiliare admise la cota oficială a unei burse de valori, protecția investitorilor impune ca acestora să li se furnizeze periodic informații adecvate pe toată durata cotării valorilor mobiliare respective; coordonarea reglementărilor cu privire la aceste informări periodice urmărește obiective similare cu cele prevăzute pentru prospect, și anume îmbunătățirea protecției investitorilor și a echivalenței acesteia în Comunitate, pentru a facilita cotarea acestor valori mobiliare la mai multe burse din Comunitate, contribuind prin aceasta la crearea unei veritabile piețe comunitare de capital, prin permiterea unui grad sporit de întrepătrundere a piețelor de valori mobiliare.

(26)

În conformitate cu prezenta directivă, societățile cotate trebuie să pună la dispoziția investitorilor, cât mai curând posibil, situațiile financiar-contabile anuale și rapoartele anuale, oferind informații despre societate pentru toată durata exercițiului financiar; a patra Directivă 78/660/CEE a Consiliului (8) a coordonat actele cu putere de lege și actele administrative ale statelor membre cu privire la situațiile financiare anuale ale anumitor tipuri de societăți.

(27)

De asemenea, societățile trebuie să pună la dispoziția investitorilor, cel puțin o dată în cursul fiecărui exercițiu financiar, rapoarte privind activitatea lor; prezenta directivă se poate limita, prin urmare, la coordonarea conținutului și difuzării unui singur raport, care cuprinde primele șase luni ale exercițiului financiar.

(28)

Cu toate acestea, în cazul obligațiunilor obișnuite, din cauza drepturilor pe care acestea le conferă titularilor, protecția investitorilor prin publicarea raportului semestrial nu este esențială; în conformitate cu prezenta directivă, obligațiunile convertibile sau preschimbabile și obligațiunile cu warante pot fi admise la cota oficială numai în cazul în care acțiunile care le corespund sunt deja cotate la aceeași bursă de valori sau pe altă piață reglementată, cu funcționare regulată, recunoscută și deschisă, sau în care sunt astfel admise simultan; statele membre pot deroga de la acest principiu numai în cazul în care autoritățile lor competente consideră că titularii au la dispoziție toate informațiile necesare pentru a-și forma o opinie cu privire la valoarea acțiunilor la care se referă aceste obligațiuni; în consecință, coordonarea informațiilor periodice este necesară numai pentru societățile ale căror acțiuni sunt admise la cota oficială a unei burse de valori.

(29)

Raportul semestrial trebuie să permită investitorilor să evalueze, în cunoștință de cauză, evoluția generală a activităților societății în perioada la care se referă raportul; totuși, acest raport trebuie să conțină numai informațiile esențiale privind situația financiară și evoluția generală a afacerii societății respective.

(30)

Pentru a asigura o protecție eficientă a investitorilor și o funcționare corespunzătoare a burselor de valori, reglementările referitoare la informațiile care trebuie publicate periodic de către societățile ale căror acțiuni sunt admise la cota oficială a unei burse de valori în interiorul Comunității ar trebui să se aplice nu numai societăților din statele membre, ci și societăților din țări terțe.

(31)	O politică de informare adecvată a investitorilor în domeniul valorilor mobiliare transferabile este destinată să îmbunătățească protecția investitorilor, să crească încrederea acestora în piețele de valori mobiliare și să asigure astfel funcționarea corectă a acestor piețe.

(32)	Prin asigurarea unei protecții mai echivalente, coordonarea acestei politici la nivel comunitar este destinată să determine o mai bună întrepătrundere a piețelor de valori mobiliare transferabile din statele membre și să ajute astfel la instituirea unei adevărate piețe europene de capital.

(33)

În acest scop, este necesar ca investitorii să fie informați cu privire la participațiile importante și la schimbările intervenite în legătură cu aceste participații în societățile comunitare ale căror acțiuni sunt admise la cota oficială a burselor de valori care sunt situate sau care funcționează în interiorul Comunității.

(34)	Ar trebui să se stabilească reglementări coordonate cu privire la conținutul și normele de aplicare a acestei cerințe.

(35)

Societățile ale căror acțiuni sunt admise la cota oficială a unei burse de valori din Comunitate pot informa publicul cu privire la modificările intervenite în participațiile importante numai în cazul în care aceste modificări le-au fost aduse la cunoștință de către deținătorii participațiilor respective.

(36)	Majoritatea statelor membre nu impun deținătorilor această obligație, iar acolo unde o fac, există deosebiri semnificative între normele de aplicare a acesteia; prin urmare, ar trebui să se adopte reglementări coordonate la nivel comunitar în acest domeniu.

(37)	Prezenta directivă nu trebuie să aducă atingere obligațiilor statelor membre în ceea ce privește termenele limită de transpunere stabilite în anexa II partea B,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

TITLUL I

DEFINIȚII ȘI DOMENIUL DE APLICARE

CAPITOLUL I

Definiții

Articolul 1

În sensul prezentei directive:

(a)	„emitenți” înseamnă societăți și alte persoane juridice și orice întreprindere ale cărei valori mobiliare fac obiectul unei solicitări de admitere la cota oficială a unei burse de valori;

(b)

„organisme de plasament colectiv, altele decât de tip închis” înseamnă fonduri comune de investiție și societăți de investiții:

(i)	al căror obiect de activitate constă în investiția colectivă de capital obținut public și care funcționează pe principiul distribuirii riscului;

(ii)

ale căror unități sunt răscumpărate sau rambursate, la cererea emitenților, direct sau indirect, din activele acestor organisme. Acțiunile întreprinse de astfel de organisme, pentru a se asigura că valoarea la bursă a unităților sale nu variază în mod semnificativ față de valoarea netă de inventar, trebuie echivalate cu aceste răscumpărări sau rambursări;

(c)

în sensul prezentei directive, „societăți de investiții, altele decât de tip închis”, înseamnă societăți de investiții:

(i)	al căror obiect de activitate constă în investiția colectivă de capital obținut public și care funcționează pe principiul distribuirii riscurilor;

(ii)

ale căror acțiuni sunt răscumpărate sau rambursate, la cererea emitenților, direct sau indirect, din activele acestor societăți. Acțiunile întreprinse de astfel de societăți, pentru a se asigura că valoarea la bursă a acțiunilor sale nu variază în mod semnificativ față de valoarea de inventar netă, trebuie echivalate cu aceste răscumpărări sau rambursări;

(d)	„instituție de credit” înseamnă o întreprindere a cărei activitate constă în primirea de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public și acordarea de credite în nume propriu;

(e)	„unități ale unui organism de plasament colectiv” înseamnă valori mobiliare emise de un organism de plasament colectiv, reprezentând drepturile participanților asupra activelor unui astfel de organism;

(f)	„participație” înseamnă drepturi în capitalul altor întreprinderi, materializate sau nematerializate prin certificate, care, prin crearea unei legături durabile cu aceste întreprinderi, sunt destinate să contribuie la activitatea întreprinderii care deține aceste drepturi;

(g)	„cifra de afaceri netă” înseamnă sumele obținute din vânzarea de produse și prestarea de servicii care fac parte din activitățile obișnuite ale întreprinderii, după deducerea discount-urilor, a taxei pe valoarea adăugată și a altor taxe direct legate de cifra de afaceri;

(h)	„situația financiar-contabilă anuală” înseamnă bilanțul contabil, contul de profit și pierderi și anexa. Aceste documente constituie un tot unitar.

CAPITOLUL II

Domeniul de aplicare

Articolul 2

(1) Articolele 5-19, 42-69 și 78-84 se aplică valorilor mobiliare care sunt admise sau fac obiectul unei solicitări de admitere la cota oficială a unei burse care este situată sau care funcționează într-un stat membru.

(2) Statele membre pot decide să nu aplice dispozițiile alineatului (1):

(a)	unităților emise de organisme de plasament colectiv, altele decât de tip închis;

(b)	valorilor mobiliare emise de un stat membru sau de autoritățile regionale sau locale ale acestuia.

Articolul 3

(1) Articolele 20-41, precum și anexa I, se aplică valorilor mobiliare care fac obiectul unei solicitări de admitere la cota oficială a unei burse de valori care este situată sau care funcționează într-un stat membru.

(2) Dispozițiile alineatului (1) nu se aplică:

(a)	unităților emise de organisme de plasament colectiv, altele decât de tip închis;

(b)	valorilor mobiliare emise de un stat membru sau de autoritățile regionale sau locale ale acestuia.

Articolul 4

(1) Articolele 70-77 se aplică societăților ale căror acțiuni sunt admise la cota oficială a unei burse de valori care este situată sau care funcționează într-un stat membru, fie că este vorba de admiterea acțiunilor în sine, fie a certificatelor care le reprezintă, și indiferent de data la care a avut loc admiterea.

(2) Dispozițiile alineatului (1) nu se aplică totuși organismelor de plasament colectiv, altele decât de tip închis.

(3) Statele membre pot exclude băncile centrale din domeniul de aplicare a dispozițiilor alineatului (1).

TITLUL II

DISPOZIȚII GENERALE REFERITOARE LA COTAREA OFICIALĂ A VALORILOR MOBILIARE

CAPITOLUL I

Condiții generale de admitere

Articolul 5

Statele membre se asigură că:

(a)	valorile mobiliare nu pot fi admise la cota oficială a nici unei burse care este situată sau care funcționează pe teritoriul lor, în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în prezenta directivă;

(b)	emitenții valorilor mobiliare admise la această cotă oficială sunt supuși obligațiilor prevăzute în prezenta directivă, indiferent de data la care are loc admiterea.

Articolul 6

(1) Admiterea valorilor mobiliare la cota oficială este supusă condițiilor prevăzute la articolele 42-51 în cazul acțiunilor, respectiv articolele 52-63 în cazul titlurilor de credit.

(2) Emitenții de valori mobiliare admise la cota oficială trebuie să respecte obligațiile stabilite la articolele 64-69 în cazul acțiunilor, respectiv articolele 78-84 în cazul titlurilor de credit.

(3) Certificatele care reprezintă acțiuni pot fi admise la cota oficială numai în cazul în care emitentul acțiunilor reprezentate prin aceste certificate îndeplinește condițiile prevăzute la articolele 42-44 și obligațiile prevăzute la articolele 64-69 și în care certificatele îndeplinesc condițiile prevăzute la articolele 45-50.

Articolul 7

Statele membre nu pot subordona admiterea la cota oficială a valorilor mobiliare emise de societăți sau alte persoane juridice resortisante ale altui stat membru condiției ca aceste valori mobiliare să fi fost deja admise la cota oficială a unei burse de valori care este situată sau care funcționează într-unul din statele membre.

CAPITOLUL II

Condiții și obligații mai stricte sau suplimentare

Articolul 8

(1) Sub rezerva interdicțiilor prevăzute la articolul 7 și la articolele 42-63, statele membre pot supune admiterea valorilor mobiliare la cota oficială unor condiții mai stricte decât cele prevăzute la articolele 42-63 sau unor condiții suplimentare, cu condiția ca aceste condiții mai stricte și suplimentare să se aplice în general tuturor emitenților sau pe categorii de emitenți și ca acestea să fi fost publicate anterior solicitării de admitere a valorilor mobiliare respective.

(2) Statele membre pot supune emitenții de valori mobiliare admise la cota oficială unor obligații mai stricte decât cele prevăzute la articolele 64-69 și 78-84 sau unor obligații suplimentare, cu condiția ca aceste obligații mai stricte sau suplimentare să se aplice în general la toți emitenții sau pe categorii de emitenți.

(3) Statele membre pot autoriza, în aceleași condiții ca și cele prevăzute la articolul 9, derogări de la condițiile suplimentare sau mai stricte prevăzute la alineatele (1) și (2).

(4) Statele membre, în conformitate cu reglementările de drept intern aplicabile, pot impune emitenților de valori mobiliare admise la cota oficială să pună la dispoziția publicului informații periodice cu privire la situația lor financiară și la evoluția generală a afacerii.

CAPITOLUL III

Derogări

Articolul 9

Orice derogare de la condițiile de admitere a valorilor mobiliare la cota oficială, care poate fi autorizată în conformitate cu articolele 42-63, trebuie să se aplice în general tuturor emitenților, în cazul în care împrejurările care justifică derogarea sunt similare.

Articolul 10

Statele membre pot decide să nu aplice condițiile prevăzute la articolele 52-63 și obligațiile prevăzute la articolul 81 alineatele (1) și (3) în cazul solicitărilor de admitere la cota oficială a titlurilor de credit emise de societăți sau de alte persoane juridice dintr-un stat membru, care sunt înființate sau administrate în conformitate cu o lege specială sau în temeiul unei astfel de legi, potrivit căreia rambursările și plata dobânzilor aferente titlurilor de credit respective sunt garantate de un stat membru sau unul din statele sale federale.

CAPITOLUL IV

Puterile autorităților naționale competente

Secțiunea 1

Decizia de admitere

Articolul 11

(1) Autoritățile competente menționate la articolul 105 decid cu privire la admiterea valorilor mobiliare la cota oficială a unei burse care este situată sau care funcționează pe teritoriul lor.

(2) Fără a aduce atingere altor puteri conferite autorităților competente, acestea pot respinge o solicitare de admitere a unei valori mobiliare la cota oficială în cazul în care consideră că, din motive legate de situația emitentului, admiterea ar putea prejudicia interesele investitorilor.

Articolul 12

Prin derogare de la articolul 8, statele membre pot, exclusiv în interesul protecției investitorilor, să confere autorităților competente puterea de a supune admiterea unei valori mobiliare la cota oficială oricăror condiții speciale pe care autoritățile competente le consideră potrivite și pe care le-au adus în mod explicit la cunoștința solicitantului.

Articolul 13

(1) În cazul în care se solicită, simultan sau la date apropiate, admiterea acelorași valori mobiliare la cota oficială a unor burse care sunt situate sau care funcționează în mai multe state membre sau în care se solicită admiterea unei valori mobiliare deja cotate la o bursă dintr-un alt stat membru, autoritățile competente trebuie să comunice între ele și să ia măsurile necesare pentru a urgenta procedura și a simplifica formalitățile și eventualele condiții suplimentare impuse pentru admiterea valorii mobiliare respective.

(2) Pentru a facilita activitatea autorităților competente, cererea de admitere a unei valori mobiliare la cota oficială a unei burse care este situată sau care funcționează într-un stat membru trebuie să specifice dacă o cerere similară este sau a fost depusă într-un alt stat membru sau dacă va fi depusă în viitorul apropiat.

Articolul 14

Autoritățile competente pot refuza admiterea la cota oficială a unei valori mobiliare deja admise la cota oficială într-un alt stat membru, în cazul în care emitentul nu respectă obligațiile care decurg din admiterea în acel stat membru.

Articolul 15

În cazul în care o solicitare de admitere la cota oficială se referă la certificate reprezentând acțiuni, cererea poate fi luată în considerare numai dacă autoritățile competente sunt de părere că emitentul certificatelor oferă garanții adecvate pentru protecția investitorilor.

Secțiunea 2

Informații cerute de autoritățile competente

Articolul 16

(1) Un emitent ale cărui valori mobiliare sunt admise la cota oficială trebuie să comunice autorităților competente toate informațiile pe care acestea le consideră necesare pentru a asigura protecția investitorilor sau buna funcționare a pieței.

(2) În cazul în care protecția investitorilor sau buna funcționare a pieței o impun, autoritățile competente pot cere emitentului să publice anumite informații, în forma și în termenele pe care acestea le consideră adecvate. În cazul în care emitentul nu se conformează acestei cerințe, informațiile respective pot fi publicate de autoritățile competente, după audierea emitentului.

Secțiunea 3

Măsuri în cazul nerespectării de către emitent a obligațiilor care decurg din admitere

Articolul 17

Fără a aduce atingere altor sancțiuni sau penalizări de care pot fi pasibili emitenții care nu se conformează obligațiilor care decurg din admiterea la cota oficială, autoritățile competente pot face public faptul că emitentul nu respectă aceste obligații.

Secțiunea 4

Suspendare și întrerupere

Articolul 18

(1) Autoritățile competente pot decide suspendarea cotării unei valori mobiliare în cazul în care buna funcționare a pieței este sau ar putea fi periclitată temporar sau în care protecția investitorilor o impune.

(2) Autoritățile competente pot decide întreruperea cotării unei valori mobiliare în cazul în care au convingerea că, din cauza unor împrejurări speciale, tranzacționarea normală și regulată a acelei valori mobiliare nu mai este posibilă.

Secțiunea 5

Dreptul la o cale de atac în instanță în cazul respingerii sau întreruperii admiterii

Articolul 19

(1) Statele membre se asigură că orice decizie a autorităților competente de a respinge admiterea la cota oficială a unei valori mobiliare sau de a întrerupe cotarea unei valori mobiliare poate face obiectul unei căi de atac în instanță.

(2) Orice decizie cu privire la cererea de admitere la cota oficială este notificată solicitantului în termen de șase luni de la primirea cererii sau, în cazul în care autoritatea competentă solicită informații suplimentare în această perioadă, în termen de șase luni de la primirea informației suplimentare de la solicitant.

(3) Absența unei decizii în termenul specificat la alineatul (2) se consideră respingere a cererii. Această respingere poate face obiectul unei căi de atac în instanță în conformitate cu alineatul (1).

TITLUL III

CONDIȚII SPECIALE PRIVIND COTAREA OFICIALĂ A VALORILOR MOBILIARE

CAPITOLUL I

Publicarea prospectului pentru admitere

Secțiunea 1

Dispoziții generale

Articolul 20

Statele membre se asigură că admiterea valorilor mobiliare la cota oficială a unei burse care este situată sau care funcționează pe teritoriul lor este condiționată de publicarea unui document informativ, numit în continuare „prospect”, în conformitate cu titlul V capitolul 1.

Articolul 21

(1) Prospectul trebuie să conțină informațiile care, conform caracteristicilor specifice ale emitentului și ale valorilor mobiliare a căror admitere este solicitată, sunt necesare pentru a permite investitorilor și consilierilor financiari ai acestora să facă o evaluare documentată a activelor și pasivelor, a situației financiare, a profiturilor și pierderilor, precum și a perspectivelor emitentului și a drepturilor conferite de aceste valori mobiliare.

(2) Statele membre se asigură că obligația menționată la alineatul (1) revine persoanelor responsabile pentru prospect menționate în anexa I schemele A și B punctul 1.1.

Articolul 22

(1) Fără a aduce atingere obligației menționate la articolul 21, statele membre se asigură că, sub rezerva posibilităților de exonerare prevăzute la articolele 23 și 24, prospectul conține, într-o formă cât mai inteligibilă și mai ușor de analizat, cel puțin informațiile prevăzute în schemele A, B sau C din anexa I, în funcție de valorile mobiliare în discuție: acțiuni, titluri de credit, respectiv certificate reprezentând acțiuni.

(2) În cazurile specifice menționate la articolele 25-34, prospectul trebuie elaborat conform indicațiilor din aceste articole, sub rezerva posibilităților de exonerare prevăzute la articolele 23 și 24.

(3) În cazul în care anumite puncte din schemele A, B și C din anexa I nu se potrivesc domeniului de activitate al emitentului sau formei sale juridice, se întocmește un prospect care să cuprindă informații echivalente, adaptând aceste puncte.

Secțiunea 2

Exonerarea parțială sau totală de obligația publicării prospectului

Articolul 23

Fără a aduce atingere articolului 39 alineatul (1), statele membre pot permite autorităților competente responsabile pentru verificarea prospectului în conformitate cu prezenta directivă să acorde o exonerare, parțială sau totală, de obligația de publicare a prospectului, în următoarele cazuri:

în cazul în care valorile mobiliare pentru care se face cererea de admitere la cota oficială sunt:

(a)	valori mobiliare care au făcut obiectul unei emisiuni publice; sau

(b)	valori mobiliare emise în legătură cu o ofertă de preluare; sau

(c)

valori mobiliare emise în legătură cu o fuziune care implică achiziționarea unei alte societăți sau constituirea unei noi societăți, divizarea unei societăți, transferul total sau parțial al activelor și pasivelor unei întreprinderi sau emise în contrapartidă la un transfer de active, altele decât numerar;

și în cazul în care, cu cel mult 12 luni înainte de admiterea valorilor mobiliare la cota oficială, în același stat membru s-a publicat un document care, în opinia autorităților competente, oferă informații echivalente cu cele din prospectul prevăzut în prezenta directivă. De asemenea, trebuie publicate orice modificări semnificative intervenite după elaborarea acestui document. Acesta trebuie pus la dispoziția publicului la sediul social al emitentului și la sediile organizațiilor financiare care funcționează ca agenți plătitori ai emitentului, iar informațiile referitoare la orice schimbări semnificative intervenite trebuie să fie publicate în conformitate cu articolul 98 alineatul (1) și articolul 99 alineatul (1);

în cazul în care valorile mobiliare pentru care se face cererea de admitere la cota oficială sunt:

(a)	acțiuni distribuite gratuit titularilor de acțiuni deja cotate la aceeași bursă; sau

(b)	acțiuni obținute prin conversia titlurilor de credit convertibile sau acțiuni create în urma unui schimb în titluri de credit preschimbabile, în cazul în care acțiuni ale societății ale cărei acțiuni sunt oferite prin conversie sau schimb sunt deja cotate la aceeași bursă; sau

(c)	acțiuni care rezultă din exercitarea drepturilor conferite prin warante, în cazul în care acțiuni ale societății ale cărei acțiuni sunt oferite titularilor de warante sunt deja cotate la aceeași bursă; sau

(d)	acțiuni emise pentru substituirea unor acțiuni deja cotate la aceeași bursă, în cazul în care emisiunea acestor noi acțiuni nu presupune nici o creștere în capitalul subscris al societății;

și, acolo în care este cazul, informațiile prevăzute în anexa I schema A capitolul 2 sunt publicate în conformitate cu articolul 98 alineatul (1) și articolul 99 alineatul (1);

în cazul în care valorile mobiliare pentru care se face cererea de admitere la cota oficială sunt:

(a)	acțiuni al căror număr sau a căror valoare estimată de piață sau valoare nominală sau, în absența valorii nominale, valoare nominală contabilă, se ridică la mai puțin de 10 % din numărul sau valoarea corespunzătoare acțiunilor din aceeași clasă deja cotate la aceeași bursă; sau

(b)

titluri de credit emise de societăți sau alte persoane juridice resortisante ale unui stat membru și care:

(i)	beneficiază, în exercitarea activității lor, de un monopol de stat;

(ii)	sunt înființate sau reglementate printr-o lege specială sau în conformitate cu o astfel de lege sau ale cărei împrumuturi sunt garantate necondiționat și irevocabil de un stat membru sau de unul din statele federale ale unui stat membru; sau

(c)

titluri de credit emise de persoane juridice, altele decât societăți, care sunt resortisante ale unui stat membru și

(i)	au fost înființate printr-o lege specială;

(ii)

ale căror activități sunt reglementate prin această lege și constau exclusiv în:

—	mobilizarea de fonduri sub controlul statului prin emisiunea de titluri de credit;

—	finanțarea producției prin intermediul resurselor mobilizate de acestea și al resurselor asigurate de un stat membru;

(iii)

ale căror titluri de credit sunt, în sensul admiterii la cota oficială, asimilate prin legislația internă cu titluri de credit emise sau garantate de stat; sau

(d)	acțiuni distribuite angajaților, în cazul în care acțiuni din aceeași clasă au fost deja admise la cota oficială a aceleiași burse; acțiunile care diferă între ele numai prin data apariției dreptului la dividende nu sunt considerate ca aparținând unor clase diferite; sau

(e)	valorile mobiliare deja admise la cota oficială a unei alte burse din același stat membru; sau

(f)

acțiuni emise în compensație pentru renunțarea parțială sau totală a conducerii unei societăți în comandită pe acțiuni la drepturile sale statutare asupra profitului, în cazul în care acțiuni din aceeași clasă au fost deja admise la cota oficială a aceleiași burse; acțiunile care diferă una de cealaltă numai prin data apariției dreptului la dividende nu sunt considerate ca aparținând unor clase diferite; sau

(g)

certificate suplimentare reprezentând acțiuni emise în schimbul valorilor mobiliare originale, în cazul în care emisiunea acestor noi certificate nu a determinat nici o creștere în capitalul subscris al societății și cu condiția ca certificatele reprezentând astfel de acțiuni să fie deja cotate la aceeași bursă,

și în cazul în care:

—	în cazul prevăzut la litera (a), emitentul a îndeplinit condițiile impuse de autoritățile naționale în materie de publicitate bursieră și a prezentat situații financiar-contabile anuale și rapoarte anuale și interimare considerate adecvate de către aceste autorități;

—	în cazul prevăzut la litera (e), s-a publicat deja un prospect în conformitate cu prezenta directivă;

—

în toate cazurile prevăzute la literele (a)-(g), informațiile referitoare la numărul și tipul valorilor mobiliare pentru care se solicită admiterea la cota oficială și circumstanțele în care au fost emise aceste valori mobiliare au fost publicate în conformitate cu articolul 98 alineatul (1) și articolul 99 alineatul (1);

în cazul în care:

(a)	valorile mobiliare, acțiunile emitentului sau certificatele care reprezintă aceste acțiuni au fost admise la cota oficială într-un alt stat membru cu cel puțin trei ani înainte de solicitarea admiterii la cota oficială;

(b)

autoritățile competente din statul membru sau din statele membre în care valorile mobiliare ale emitentului sunt admise la cota oficială au confirmat, în mod acceptabil pentru autoritățile competente din statul membru în care se solicită admiterea la cota oficială, faptul că, în cursul ultimilor trei ani sau în cursul întregii perioade de cotare, în cazul în care aceasta este mai mică de trei ani, emitentul s-a conformat tuturor cerințelor în materie de informare și de admitere la cotare impuse societăților ale căror valori mobiliare sunt admise la cotare în conformitate cu prezenta directivă;

(c)

toate informațiile de mai jos sunt publicate conform indicațiilor din articolul 98 și articolul 99 alineatul (1):

(i)

un document care conține următoarele informații:

—

o declarație care atestă faptul că s-a prezentat o solicitare de admitere a valorilor mobiliare la cota oficială. În cazul acțiunilor, declarația trebuie să specifice, de asemenea, numărul și clasa acțiunilor respective și să conțină o descriere concisă a drepturilor conferite prin acestea. În cazul certificatelor reprezentând acțiuni, declarația trebuie să specifice, de asemenea, drepturile conferite prin valorile mobiliare originale și să furnizeze informații cu privire la posibilitatea de conversie a certificatelor în valori mobiliare originale și la procedura de conversie. În cazul titlurilor de credit, declarația trebuie să specifice, de asemenea, suma nominală a împrumutului (în cazul în care această sumă nu este fixată, se menționează acest lucru) și condițiile și termenii împrumutului; cu excepția cazurilor de emisiune continuă, prețul de emisiune și de rambursare și rata nominală a dobânzii (în cazul în care se prevăd mai multe rate, indicarea condițiilor de modificare a ratei); în cazul titlurilor de credit convertibile, al titlurilor de credit preschimbabile, al titlurilor de credit cu warante sau în cazul warantelor, declarația trebuie să specifice, de asemenea, natura acțiunilor oferite prin conversie, schimb sau subscriere, drepturile atașate acestora, condițiile și procedurile de conversie, schimb sau subscriere, precum și precizarea cazurilor în care acestea pot fi modificate;

—	detalii cu privire la orice modificări sau evoluții semnificative care au survenit de la data la care se referă documentele menționate la punctele (ii) și (iii);

—	informații specifice pieței din țara în care se solicită admiterea, în special cu privire la sistemul de impozitare a veniturilor, la agentul plătitor al emitentului și la modurile în care sunt publicate notificările destinate investitorilor;

—	o declarație a persoanelor responsabile pentru informațiile furnizate în conformitate cu primele trei liniuțe, potrivit căreia aceste informații sunt conforme cu realitatea și nu omit nici un element care ar putea afecta sensul documentului;

(ii)

cel mai recent raport anual, cea mai recentă situație financiar-contabilă auditată (în cazul în care emitentul întocmește atât situații financiar-contabile anuale consolidate, cât și neconsolidate, trebuie furnizate ambele situații; totuși, autoritățile competente pot permite emitentului să furnizeze fie numai situația consolidată, fie numai cea neconsolidată, cu condiția ca situația care nu este furnizată să nu conțină nici o informație suplimentară semnificativă) și cel mai recent raport semestrial al emitentului pentru exercițiul financiar respectiv, în cazul în care acesta a fost deja publicat;

(iii)

orice prospect sau document echivalent publicat de emitent în ultimele 12 luni care preced solicitarea de admitere la cota oficială;

(iv)

următoarele informații, în cazul în care acestea nu au fost oferite deja în documentele menționate la punctele (i), (ii) și (iii):

—	compunerea organismelor administrative, de conducere și control ale societății și funcțiile fiecărui membru;

—	informații generale cu privire la capital;

—	situația curentă pe baza ultimelor informații comunicate emitentului în conformitate cu articolele 85-97;

—	orice raport întocmit de auditori oficiali privind ultima situație financiar-contabilă publicată, prevăzut de legislația statului membru pe teritoriul căruia este înregistrat sediul social al emitentul;

(d)

anunțurile, afișele, pancartele și documentele care anunță admiterea valorilor mobiliare la cota oficială, indicând caracteristicile esențiale ale valorilor mobiliare respective, și toate celelalte documente referitoare la admiterea acestora, destinate a fi publicate de către emitent sau în numele acestuia, indică existența informațiilor menționate la litera (c) și precizează unde anume sunt sau vor fi publicate, conform modalităților prevăzute la articolul 98;

și

(e)	informațiile menționate la litera (c) și anunțurile, afișele, pancartele și documentele menționate la litera (d) au fost trimise autorităților competente înainte de a fi puse la dispoziția publicului;

în cazul în care societățile ale căror acțiuni sunt deja cotate de cel puțin doi ani pe o piață paralelă, reglementată și controlată de autorități recunoscute de organisme publice, solicită admiterea valorilor lor mobiliare la cota oficială în același stat membru și, în opinia autorităților competente, sunt disponibile pentru investitori, înainte de data la care admiterea la cota oficială devine efectivă, informații echivalente în substanță cu cele prevăzute în prezenta directivă.

Secțiunea 3

Omisiuni permise ale anumitor informații din prospect

Articolul 24

Autoritățile competente pot autoriza omiterea din prospect a anumitor informații prevăzute în prezenta directivă în cazul în care sunt de părere că:

(a)	aceste informații nu au o importanță semnificativă și nu sunt în măsură să influențeze evaluarea activelor și pasivelor, a situației financiare, a profiturilor și pierderilor și a perspectivelor emitentului; sau

(b)	dezvăluirea acestor informații ar fi contrară interesului public sau ar provoca prejudicii grave emitentului, cu condiția ca, în cel din urmă caz, aceste omisiuni să nu inducă publicul în eroare în privința faptelor și circumstanțelor esențiale pentru evaluarea valorilor mobiliare în cauză.

Secțiunea 4

Conținutul prospectului în cazuri speciale

Articolul 25

(1) În cazul în care cererea de admitere la cota oficială se referă la acțiuni oferite pe baza unui drept de preempțiune acționarilor emitentului și acțiunile acestuia sunt deja cotate la aceeași bursă de valori, autoritățile competente pot prevedea ca prospectul să conțină numai informațiile prevăzute în schema A din anexa I:

(a)	în capitolul 1;

(b)	în capitolul 2;

(c)	în capitolul 3 punctele 3.1.0, 3.1.5, 3.2.0, 3.2.1, 3.2.6, 3.2.7, 3.2.8 și 3.2.9;

(d)	în capitolul 4 punctele 4.2, 4.4, 4.5, 4.7.1 și 4.7.2;

(e)	în capitolul 5 punctele 5.1.4, 5.1.5 și 5.5;

(f)	în capitolul 6 punctele 6.1, 6.2.0, 6.2.1, 6.2.2, 6.2.3;

(g)	în capitolul 7.

În cazul în care acțiunile menționate în primul paragraf sunt reprezentate prin certificate, prospectul trebuie să conțină, sub rezerva articolului 33 alineatele (2) și (3), pe lângă informația prevăzută în paragraful menționat, cel puțin informațiile prevăzute în anexa I schema C:

(a)	în capitolul 1 punctele 1.1, 1.3, 1.4, 1.6 și 1.8; și

(b)	în capitolul 2.

(2) În cazul în care cererea de admitere la cota oficială se referă la titluri de credit convertibile, titluri de credit preschimbabile sau titluri de credit cu warante, oferite pe baza unui drept de preempțiune acționarilor emitentului, și în care acțiunile acestuia sunt deja cotate la aceeași bursă de valori, autoritățile competente pot prevedea ca prospectul să conțină numai:

(a)	informații privind natura acțiunilor oferite prin conversie, schimb sau subscriere și drepturile atașate acestora;

(b)	informațiile prevăzute în anexa I schema A și menționate la alineatul (1) primul paragraf, cu excepția celor prevăzute în schema A capitolul 2;

(c)	informațiile prevăzute în anexa I schema B capitolul 2;

(d)	condițiile și procedurile de conversie, schimb și subscriere și situațiile în care acestea pot fi modificate.

(3) În cazul în care sunt publicate în conformitate cu articolul 98, prospectele menționate la alineatele (1) și (2) trebuie să fie însoțite de situația financiar-contabilă anuală pentru ultimul exercițiu financiar.

(4) În cazul în care emitentul întocmește atât situații financiar-contabile anuale consolidate, cât și neconsolidate, prospectul trebuie să fie însoțit de ambele situații financiare. Totuși, autoritățile competente pot permite emitentului să anexeze la prospect fie numai situația consolidată, fie numai situația neconsolidată, cu condiția ca situația care nu este anexată să nu conțină informații suplimentare semnificative.

Articolul 26

(1) În cazul în care cererea de admitere la cota oficială se referă la titluri de credit care nu sunt nici convertibile, nici preschimbabile, nici însoțite de warante și sunt emise de o întreprindere care are valori mobiliare deja cotate la aceeași bursă de valori, autoritățile competente pot prevedea ca prospectul să conțină numai informațiile prevăzute în anexa I schema B:

(a)	în capitolul 1;

(b)	în capitolul 2;

(c)	în capitolul 3 punctele 3.1.0, 3.1.5, 3.2.0 și 3.2.2,

(d)	în capitolul 4 punctul 4.3;

(e)	în capitolul 5 punctele 5.1.2, 5.1.3, 5.1.4 și 5.4;

(f)	în capitolul 6;

(g)	în capitolul 7.

(2) În cazul în care este publicat în conformitate cu articolul 98, prospectul menționat la alineatul (1) trebuie să fie însoțit de situația financiar-contabilă anuală pentru ultimul exercițiu financiar.

(3) În cazul în care emitentul întocmește atât situații financiar-contabile anuale consolidate, cât și neconsolidate, prospectul trebuie să fie însoțit de ambele situații. Totuși, autoritățile competente pot permite emitentului să anexeze la prospect fie numai situația consolidată, fie numai situația neconsolidată, cu condiția ca situația care nu este anexată să nu conțină informații suplimentare importante.

Articolul 27

În cazul în care cererea de admitere la cota oficială se referă la titluri de credit care, datorită caracteristicilor lor, sunt în mod normal cumpărate și tranzacționate aproape în exclusivitate de către un număr limitat de investitori deosebit de avizați în domeniul investițiilor, autoritățile competente pot permite omiterea din prospect a anumitor informații prevăzute în anexa I schema B sau includerea acestora în formă rezumată, cu condiția ca aceste informații să nu fie semnificative pentru investitorii în cauză.

Articolul 28

(1) Pentru admiterea la cota oficială a valorilor mobiliare emise de instituții financiare, prospectul trebuie să cuprindă:

(a)	cel puțin informațiile prevăzute în anexa I schema A sau B capitolele 1, 2, 3, 5 și 6, în funcție de valorile mobiliare în discuție: acțiuni sau titluri de credit;

(b)	informații adaptate, în conformitate cu reglementările în acest sens ale legislației interne sau ale autorităților competente, la caracteristicile emitenților valorilor mobiliare în cauză, și cel puțin echivalente cu informațiile prevăzute în anexa I schema A sau B capitolele 4 și 7.

(2) Statele membre trebuie să determine instituțiile financiare care sunt prevăzute în prezentul articol.

(3) Regimul prevăzut de prezentul articol poate fi extins la:

(a)	organisme de plasament colectiv ale căror unități nu sunt excluse din domeniul de aplicare a prezentei directive prin articolul 3 alineatul (2) litera (a);

(b)	societăți de finanțare care nu desfășoară alte activități în afara celor care constau în mobilizarea de capital pentru a-l pune la dispoziția societății-mamă sau întreprinderilor afiliate la această societate;

(c)	societăți care dețin un portofoliu de valori mobiliare, de licențe sau brevete și care nu desfășoară alte activități în afară de gestionarea acestor portofolii.

Articolul 29

În cazul în care cererea de admitere la cota oficială se referă la titluri de credit emise într-un mod continuu și repetat de către instituții de credit care își publică periodic situația financiar-contabilă anuală și care, în interiorul Comunității, sunt înființate sau reglementate printr-o lege specială sau în temeiul unei legi speciale sau sunt supuse unui control public în scopul protecției economiilor, statele membre pot prevedea ca prospectul să conțină numai:

(a)	informațiile prevăzute la punctul 1.1 și în capitolul 2 din anexa I schema B;

(b)

informațiile referitoare la orice evenimente importante pentru evaluarea valorilor mobiliare în cauză, survenite după data de încheiere a exercițiului financiar pentru care a fost publicată ultima situație financiar-contabilă. Aceste situații financiar-contabile trebuie puse la dispoziția publicului la sediul emitentului sau al organizațiilor financiare care asigură serviciul financiar al emitentului.

Articolul 30

(1) Pentru admiterea la cota oficială a titlurilor de credit garantate de o persoană juridică, prospectul trebuie să cuprindă:

(a)	cu privire la emitent, informațiile prevăzute în anexa I schema B;

(b)	cu privire la garant, informațiile prevăzute la punctul 1.3 și în capitolele 3-7 din aceeași schemă.

În cazul în care emitentul sau garantul este o instituție financiară, partea din prospect referitoare la această instituție financiară trebuie elaborată în conformitate cu articolul 28, fără a aduce atingere primului paragraf din prezentul alineat.

(2) În cazul în care emitentul titlurilor de credit garantate este o societate de finanțare în sensul articolului 28 alineatul (3), prospectul trebuie să cuprindă:

(a)	cu privire la emitent, informațiile prevăzute în capitolele 1, 2 și 3 și la punctele 5.1.0,-5.1.5 și 6.1 din anexa I schema B;

(b)	cu privire la garant, informațiile prevăzute la punctul 1.3 și în capitolele 3-7 din aceeași schemă.

(3) În cazul în care există mai mulți garanți, trebuie furnizate informațiile prevăzute cu privire la fiecare dintre ei; totuși, autoritățile competente pot permite o rezumare a acestor informații, pentru o mai bună inteligibilitate a prospectului.

(4) Contractul de garanție, în cazurile menționate la alineatele (1), (2) și (3), trebuie să fie pus la dispoziția publicului spre consultare la sediile emitentului și ale organizațiilor financiare care funcționează ca agenți plătitori ai emitentului. La cerere, cópii ale contractului trebuie puse la dispoziția oricărei persoane interesate.

Articolul 31

(1) În cazul în care cererea de admitere la cota oficială se referă la titluri de credit convertibile, titluri de credit preschimbabile sau titluri de credit cu warante, prospectul trebuie să cuprindă:

(a)	informații referitoare la natura acțiunilor oferite prin intermediul conversiei, schimbului sau subscrierii și la drepturile aferente acestora;

(b)	informațiile prevăzute la punctul 1.3 și în capitolele 3-7 din anexa I schema A;

(c)	informațiile prevăzute în anexa I schema B capitolul 2;

(d)	condițiile și procedurile de conversie, schimb sau subscriere, precum și descrierea situațiilor în care acestea pot fi modificate.

(2) În cazul în care emitentul titlurilor de credit convertibile, preschimbabile sau însoțite de warante nu este același cu emitentul acțiunilor, prospectul trebuie să cuprindă:

(a)	informații referitoare la natura acțiunilor oferite prin intermediul conversiei, schimbului sau subscrierii și drepturile aferente acestora;

(b)	cu privire la emitentul titlurilor de credit, informațiile prevăzute în anexa I schema B;

(c)	cu privire la emitentul acțiunilor, informațiile prevăzute la punctul 1.3 și în capitolele 3-7 din anexa I schema A;

(d)	condițiile și procedurile de conversie, schimb sau subscriere, precum și descrierea situațiilor în care acestea pot fi modificate.

Cu toate acestea, în cazul în care emitentul titlurilor de credit este o societate de finanțare în sensul articolului 28 alineatul (3), prospectul trebuie să cuprindă, cu privire la această societate, numai informațiile prevăzute la capitolele 1, 2 și 3 și la punctele 5.1.0-5.1.5 și 6.1 din anexa I schema B.

Articolul 32

(1) În cazul în care cererea de admitere la cota oficială se referă la valori mobiliare emise în legătură cu o fuziune care presupune achiziția unei alte societăți sau constituirea unei noi societăți, divizarea unei societăți, transferul parțial sau total al activelor și pasivelor unei întreprinderi, o ofertă de preluare sau în contrapartidă la un transfer de active altele decât numerar, documentele care descriu termenii și condițiile unor asemenea operațiuni, precum și, după caz, orice bilanț de la începutul perioadei, pro forma sau nu, în cazul în care emitentul nu și-a întocmit încă situația financiar-contabilă anuală, trebuie, fără a aduce atingere obligației de publicare a prospectului, să fie puse la dispoziția publicului, spre consultare, la sediul emitentului titlurilor de credit și la sediile organizațiilor financiare care funcționează ca agenți plătitori ai emitentului.

(2) În cazul în care tranzacția menționată la alineatul (1) a avut loc cu mai mult de doi ani în urmă, autoritățile competente pot acorda o exonerare de la obligația prevăzută de același alineat.

Articolul 33

(1) În cazul în care cererea de admitere la cota oficială se referă la certificate reprezentând acțiuni, prospectul trebuie să cuprindă, cu privire la aceste certificate, informațiile prevăzute în anexa I schema C și, cu privire la acțiunile reprezentate, informațiile prevăzute în anexa I schema A.

(2) Cu toate acestea, autoritățile competente pot exonera emitentul certificatelor de obligația de a publica propria situație financiară, în cazul în care emitentul este:

(a)	o instituție de credit, resortisantă a unui stat membru, înființată sau reglementată printr-o lege specială sau în temeiul unei legi speciale sau supusă controlului public în scopul protejării economiilor; sau

(b)

o filială care este deținută în proporție de cel puțin 95 % de o instituție de credit de tipul celei menționate la litera (a), ale cărei angajamente față de titularii de certificate sunt garantate necondiționat de acea instituție de credit și care este supusă, de jure sau de facto, aceluiași control ca și instituția de credit; sau

(c)	un „Administratiekantoor” din Țările de Jos, supus, pentru custodia sigură a titlurilor originale, unor reglementări speciale stabilite de autoritățile competente.

(3) În cazul certificatelor emise de organisme de transfer de valori mobiliare sau de instituții auxiliare înființate de aceste organisme, autoritățile competente pot acorda o exonerare de la publicarea informațiilor prevăzute la anexa I schema C capitolul I.

Articolul 34

(1) În cazul în care titlurile de credit pentru care se solicită admiterea la cota oficială beneficiază, atât în privința rambursării împrumutului, cât și a plății dobânzilor, de garanția necondiționată și irevocabilă a unui stat sau a unuia din statele federale ale acestui stat, legislația internă sau autoritățile competente pot autoriza rezumarea informației prevăzute în anexa I schema B capitolele 3 și 5.

(2) Posibilitatea rezumării prevăzute la alineatul (1) poate fi aplicată, de asemenea, societăților înființate sau reglementate printr-o lege specială sau în temeiul unei asemenea legi și care sunt autorizate să perceapă taxe de la clienți.

Secțiunea 5

Controlul și difuzarea prospectului

Articolul 35

(1) Nici un prospect nu poate fi publicat înainte de a fi aprobat de către autoritățile competente.

(2) Autoritățile competente nu trebuie să aprobe publicarea prospectului decât în cazul în care estimează că acesta îndeplinește toate cerințele prevăzute în prezenta directivă.

Articolul 36

Autoritățile competente decid dacă să accepte raportul de audit al auditorului oficial, prevăzut în anexa I schemele A și B punctul 1.3, sau, după caz, să solicite un raport suplimentar.

Solicitarea unui raport suplimentar trebuie să fie consecința unei examinări de la caz la caz. La cererea auditorului oficial și a emitentului, autoritățile competente trebuie să comunice acestora motivele care justifică această cerință.

Secțiunea 6

Determinarea autorității competente

Articolul 37

În cazul în care, pentru aceleași valori mobiliare, se solicită, simultan sau la date apropiate, admiterea la cota oficială a unor burse care sunt situate sau care funcționează în două sau mai multe state membre, incluzând statul membru în care este situat sediul social al emitentului, prospectul trebuie elaborat, în conformitate cu normele prevăzute în prezenta directivă, în statul membru în care are sediul social emitentul și aprobat de autoritățile competente ale acelui stat; în cazul în care sediul emitentului nu este situat într-unul din aceste state membre, emitentul trebuie să aleagă un stat dintre acestea, conform legislației căruia va fi elaborat și aprobat prospectul.

Secțiunea 7

Recunoașterea reciprocă

Articolul 38

(1) După ce a fost aprobat în conformitate cu articolul 37, prospectul trebuie să fie recunoscut, sub rezerva traducerii sale, de celelalte state membre în care s-a solicitat admiterea la cota oficială, fără a mai fi necesară obținerea aprobării autorităților competente din aceste state și fără ca acestea să poată solicita includerea în prospect a unor informații suplimentare. Cu toate acestea, autoritățile competente pot cere ca prospectul să includă informații specifice pieței din țara de admitere, în special referitoare la sistemul de impozitare a veniturilor, la organizațiile financiare care asigură serviciul financiar al emitentului în acea țară și la modul în care sunt publicate notificările destinate investitorilor.

(2) Prospectul aprobat de autoritățile competente în sensul articolului 37 trebuie recunoscut într-un alt stat membru în care se solicită admiterea la cota oficială, chiar în cazul în care a fost acordată o exonerare parțială sau o derogare parțială, în conformitate cu prezenta directivă, cu condiția ca:

(a)	exonerarea parțială sau derogarea parțială respectivă să fie de un tip recunoscut prin reglementările celuilalt stat membru;

(b)	și în celălalt stat membru să existe condițiile care justifică exonerarea parțială sau derogarea parțială și să nu existe alte condiții referitoare la asemenea exonerări sau derogări care ar putea determina autoritățile competente din acel stat membru să le refuze.

Chiar în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la literele (a) și (b), statul membru respectiv poate permite autorităților competente să recunoască prospectul aprobat de autoritățile competente în sensul articolului 37.

(3) La aprobarea prospectului, autoritățile competente în sensul articolului 37 trebuie să furnizeze un certificat de aprobare autorităților competente ale celorlalte state membre în care se solicită admiterea la cota oficială. În cazul în care a fost acordată o exonerare parțială sau o derogare parțială în conformitate cu prezenta directivă, certificatul trebuie să menționeze și să justifice acest fapt.

(4) La solicitarea admiterii la cota oficială, emitentul trebuie să comunice autorităților competente din fiecare din celelalte state membre în care solicită admiterea la cota oficială proiectul prospectului pe care intenționează să îl folosească în acel stat.

(5) Statele membre pot limita aplicarea prezentului articol la prospectele emitenților cu sediul social într-un stat membru.

Articolul 39

(1) În cazul în care se solicită admiterea la cota oficială într-unul sau mai multe state membre și în care valorile mobiliare au făcut obiectul unui prospect de ofertă publică, elaborat și aprobat în oricare din statele membre în conformitate cu articolele 7, 8 sau 12 din Directiva 89/298/CEE, în ultimele trei luni anterioare cererii de admitere, prospectul de ofertă publică trebuie să fie recunoscut, sub rezerva traducerii acestuia, ca prospect de admitere la cota oficială în statul membru sau în statele membre în care se solicită admiterea la cota oficială, fără a mai fi necesară obținerea aprobării autorităților competente din acest stat membru sau din aceste state membre și fără ca acestea să poată solicita includerea în prospect a unor informații suplimentare. Cu toate acestea, autoritățile competente pot cere ca prospectul să includă informații specifice pieței din țara de admitere, în special referitoare la sistemul de impozitare a veniturilor, la organizațiile financiare care asigură serviciul financiar al emitentului în țara de admitere și la modul în care sunt publicate notificările destinate investitorilor.

(2) Articolul 38 alineatele (2)-(5) se aplică în cazul menționat la alineatul (1) din prezentul articol.

(3) Articolul 100 se aplică oricăror modificări intervenite între momentul în care este adoptat conținutul prospectului menționat la alineatul (1) și momentul în care încep efectiv tranzacționările la bursă.

Articolul 40

(1) În cazul în care cererea de admitere la cota oficială a unor valori mobiliare care conferă drepturi de participare la capitalul societății imediat sau la termen este depusă în unul sau mai multe state membre, altele decât cel în care este situat sediul social al emitentului acțiunilor la care conferă drepturi aceste valori mobiliare, în condițiile în care acțiunile acelui emitent sunt deja admise la cota oficială în acest stat membru, autoritățile competente ale statului membru de admitere pot acționa numai după consultarea autorităților competente din statul membru în care se află sediul social al emitentului acțiunilor respective.

(2) În cazul în care se solicită admiterea la cota oficială a unor valori mobiliare deja admise la cota oficială într-un alt stat membru cu mai puțin de șase luni în urmă, autoritățile competente cărora se adresează solicitarea trebuie să contacteze autoritățile competente care au admis deja acele valori mobiliare la cota oficială și, dacă este posibil, să exonereze emitentul acelor valori mobiliare de elaborarea unui nou prospect, sub rezerva unor cerințe eventuale legate de actualizarea, traducerea sau suplimentarea acestuia, în conformitate cu prevederile proprii statului membru respectiv.

Secțiunea 8

Acorduri cu țări terțe

Articolul 41

Comunitatea poate, prin intermediul unor acorduri încheiate cu una sau mai multe țări terțe în conformitate cu tratatul, să recunoască, sub rezerva reciprocității, prospectele de admitere elaborate și controlate în conformitate cu reglementările acestei sau acestor țări terțe, ca îndeplinind prevederile prezentei directive, cu condiția ca aceste reglementări să ofere investitorilor o protecție echivalentă cu cea oferită prin prezenta directivă, chiar în cazul în care reglementările respective diferă de dispozițiile prezentei directive.

CAPITOLUL II

Condiții speciale pentru admiterea acțiunilor

Secțiunea 1

Condiții referitoare la societățile ale căror acțiuni fac obiectul unei solicitări de admitere

Articolul 42

Statutul juridic al societății trebuie să fie în conformitate cu reglementările la care este supusă, atât în ceea ce privește constituirea, cât și funcționarea sa conform statutului.

Articolul 43

(1) Capitalizarea bursieră previzibilă a acțiunilor pentru care se solicită admiterea la cota oficială sau, în cazul în care aceasta nu poate fi evaluată, capitalurile proprii ale societății, inclusiv profitul sau pierderile rezultate din ultimul exercițiu financiar, trebuie să fie de cel puțin 1 milion EUR.

(2) Statele membre pot prevedea posibilitatea admiterii la cota oficială, chiar în cazul în care această condiție nu este îndeplinită, dacă autoritățile competente consideră că va exista o piață adecvată pentru acțiunile respective.

(3) Statele membre pot prevedea o valoare mai mare a capitalizării bursiere previzibile sau a capitalurilor proprii pentru admiterea la cota oficială, numai în cazul în care există în statul respectiv o altă piață reglementată, cu funcționare regulată, recunoscută și deschisă, căreia i se impun cerințe în materie egale sau inferioare celor menționate la alineatul (1).

(4) Condiția prevăzută la alineatul (1) nu se aplică admiterii la cota oficială a unor pachete suplimentare de acțiuni din aceeași clasă ca și cele deja admise.

(5) Echivalentul unui milion EUR în monedă națională este inițial echivalentul în monedă națională a unui milion de unități de cont europene, aplicabil la data de 5 martie 1979.

(6) În cazul în care, în urma modificării echivalentului EUR în monedă națională, capitalizarea bursieră exprimată în monedă națională rămâne timp de un an cu cel puțin 10 % superioară sau inferioară valorii de un milion EUR, statul membru trebuie să își adapteze, în termen de 12 luni de la expirarea acelei perioade, actele cu putere de lege și actele administrative, pentru a se conforma prevederilor din alineatul (1).

Articolul 44

O societate trebuie să își fi publicat sau depus, în conformitate cu legislația internă, situațiile financiar-contabile anuale aferente ultimelor trei exerciții financiare care precedă solicitarea de admitere la cota oficială. În mod excepțional, autoritățile competente pot acorda derogări de la această condiție în cazul în care aceste derogări sunt dezirabile în interesul societății sau al investitorilor și în care autoritățile competente sunt încredințate că investitorii dispun de informațiile necesare pentru a putea evalua în cunoștință de cauză societatea și acțiunile pentru care se solicită admiterea la cota oficială.

Secțiunea 2

Condiții referitoare la acțiunile care fac obiectul unei solicitări

Articolul 45

Situația juridică a acțiunilor trebuie să fie conformă cu prevederile legislative care le reglementează.

Articolul 46

(1) Acțiunile trebuie să fie liber negociabile.

(2) Autoritățile competente pot asimila acțiunilor liber negociabile acțiunile care nu sunt achitate în întregime, în cazul în care s-au luat măsuri care să asigure că negociabilitatea acestor acțiuni nu este restricționată și că tranzacționarea se face deschis și corect, printr-o informare adecvată a publicului.

(3) În cazul admiterii la cota oficială a acțiunilor care pot fi achiziționate numai pe baza unei aprobări, autoritățile competente pot acorda derogări de la prevederile alineatului (1) numai în cazul în care utilizarea clauzei de aprobare nu provoacă perturbări pieței.

Articolul 47

În cazul unei emisiuni publice care precede admiterea la cota oficială, prima cotare poate fi făcută numai după încheierea perioadei în care se pot depune cereri de subscriere.

Articolul 48

(1) Un număr suficient de acțiuni trebuie distribuit publicului într-unul sau mai multe state membre cel târziu în momentul admiterii.

(2) Condiția prevăzută la alineatul (1) nu se aplică în cazul în care acțiunile sunt distribuite publicului prin bursă. În acest caz, admiterea la cota oficială poate fi acordată numai în cazul în care autoritățile competente sunt încredințate că un număr suficient de acțiuni va fi distribuit prin bursă în cursul unei perioade scurte de timp.

(3) În cazul în care se solicită admiterea la cota oficială a unui pachet suplimentar de acțiuni din aceeași clasă, autoritățile competente pot evalua dacă s-a distribuit publicului un număr suficient de acțiuni în raport cu toate acțiunile emise, nu numai în raport cu acest pachet suplimentar.

(4) Prin derogare de la alineatul (1), în cazul în care acțiunile sunt admise la cota oficială într-una sau mai multe țări terțe, autoritățile competente pot prevedea admiterea acestora la cota oficială dacă un număr suficient de acțiuni sunt distribuite publicului în țara terță sau în țările terțe în care acestea sunt cotate.

(5) Se consideră că s-a distribuit un număr suficient de acțiuni, în cazul în care acțiunile pentru care s-a solicitat admiterea la cotare sunt repartizate publicului în procent de cel puțin 25 % din capitalul subscris reprezentat de această clasă de acțiuni sau în care, pe considerentul unui număr ridicat de acțiuni din aceeași clasă și al gradului de distribuire către public, este asigurată funcționarea normală a pieței și cu un procentaj mai scăzut.

Articolul 49

(1) Cererea de admitere la cota oficială trebuie să se refere la toate acțiunile din aceeași clasă deja emise.

(2) Statele membre pot prevedea ca această condiție să nu se aplice cererilor de admitere care nu includ toate acțiunile din aceeași clasă deja emise, în cazul în care acțiunile din clasa respectivă pentru care nu se solicită admiterea fac parte din pachete de acțiuni destinate să mențină controlul asupra societății sau nu sunt negociabile pentru o anumită perioadă, conform unor acorduri, cu condiția ca publicul să fie informat cu privire la aceste situații și să nu existe nici un pericol ca aceste situații să prejudicieze interesele titularilor acțiunilor pentru care se solicită admiterea la cota oficială.

Articolul 50

(1) Pentru admiterea la cota oficială a acțiunilor emise de societăți resortisante ale unui alt stat membru și ale căror acțiuni au formă materială, este necesar și suficient ca forma lor materială să se conformeze standardelor prevăzute în acel stat membru. În cazul în care forma materială nu este conformă cu standardele în vigoare în statul membru în care se solicită admiterea la cota oficială, autoritățile competente ale acestui stat trebuie să aducă acest lucru la cunoștința publicului.

(2) Forma materială a acțiunilor emise de societăți resortisante ale unei țări terțe trebuie să ofere garanții suficiente pentru protecția investitorilor.

Articolul 51

În cazul în care acțiunile emise de o societate resortisantă a unei țări terțe nu sunt cotate nici în țara de origine, nici în țara în care este deținută proporția majoritară a acțiunilor, acestea nu pot fi admise la cota oficială decât dacă autoritățile competente sunt încredințate că absența cotării în țara de origine sau în țara în care este deținută proporția majoritară nu se datorează necesității de a proteja investitorii.

CAPITOLUL III

Condiții speciale privind admiterea titlurilor de credit emise de o întreprindere

Secțiunea 1

Condiții referitoare la întreprinderile ale căror titluri de credit fac obiectul unei solicitări de admitere la cota oficială

Articolul 52

Situația juridică a întreprinderii trebuie să fie în conformitate cu prevederile legislative care o reglementează, atât în ceea ce privește constituirea, cât și funcționarea sa conform statutului.

Secțiunea 2

Condiții referitoare la titlurile de credit care fac obiectul unei solicitări de admitere

Articolul 53

Situația juridică a titlurilor de credit trebuie să fie în conformitate cu prevederile legislative care le reglementează.

Articolul 54

(1) Titlurile de credit trebuie să fie liber negociabile.

(2) Autoritățile competente pot asimila titlurilor de credit liber negociabile titlurile de credit care nu sunt complet achitate, în cazul în care s-au luat măsuri care să asigure că negociabilitatea acestor titluri de credit nu este restricționată și că tranzacționarea se face deschis și corect, printr-o informare adecvată a publicului.

Articolul 55

În cazul unei emisiuni publice care precede admiterea la cota oficială, prima cotare poate fi făcută numai după încheierea perioadei în care se pot depune cereri de subscriere. Această prevedere nu se aplică în cazul emisiunilor continue de titluri de credit, în cazul în care data de încheiere a perioadei de subscriere nu este determinată.

Articolul 56

Cererea de admitere la cota oficială trebuie să se refere la toate titlurile de credit din aceeași emisiune.

Articolul 57

(1) Pentru admiterea la cota oficială a titlurilor de credit emise de întreprinderi resortisante ale unui alt stat membru și ale căror acțiuni au formă materială, este necesar și suficient ca forma lor materială să se conformeze standardelor prevăzute în acel stat membru. În cazul în care forma materială nu este conformă cu standardele în vigoare în statul membru în care se solicită admiterea la cota oficială, autoritățile competente ale acestui stat trebuie să aducă acest lucru la cunoștința publicului.

(2) Forma materială a titlurilor de credit emise într-un singur stat membru trebuie să corespundă standardelor în vigoare în acel stat.

(3) Forma materială a titlurilor de credit emise de întreprinderi resortisante ale unei țări terțe trebuie să ofere suficiente garanții pentru protecția investitorilor.

Secțiunea 3

Alte condiții

Articolul 58

(1) Împrumutul nu poate fi mai mic de 200 000 EUR. Această dispoziție nu se aplică în cazul emisiunilor continue, în cazul în care suma împrumutului nu este determinată.

(3) Echivalentul în monedă națională a 200 000 EUR este inițial echivalentul în monedă națională a 200 000 de unități de cont, aplicabil la 5 martie 1979.

(4) În cazul în care, în urma modificării echivalentului EUR în monedă națională, valoarea minimă a împrumutului exprimată în monedă națională rămâne timp de un an cu cel puțin 10 % mai mică decât valoarea de 200 000 EUR, statul membru trebuie să își adapteze, în termen de 12 luni de la expirarea acestei perioade, actele cu putere de lege și actele administrative, pentru a se conforma prevederilor de la alineatul (1).

Articolul 59

(1) Obligațiunile convertibile sau preschimbabile și obligațiunile cu warante pot fi admise la cota oficială numai în cazul în care acțiunile aferente sunt deja cotate la aceeași bursă sau pe o altă piață reglementată, cu funcționare regulată, recunoscută și deschisă, sau în care sunt admise simultan cu acestea.

(2) Statele membre pot prevedea, prin derogare de la alineatul (1), admiterea obligațiunilor convertibile sau preschimbabile sau a obligațiunilor cu warante, în cazul în care autoritățile competente sunt încredințate că titularii acestora au la dispoziție toate informațiile necesare pentru a-și forma o opinie cu privire la valoarea acțiunilor aferente acestor obligațiuni.

CAPITOLUL IV

Condiții speciale privind admiterea titlurilor de credit emise de un stat, de autoritățile sale regionale sau locale sau un organism internațional cu caracter public

Articolul 60

Titlurile de credit trebuie să fie liber negociabile.

Articolul 61

În cazul unei emisiuni publice care precede admiterea la cota oficială, prima cotare poate fi făcută numai după încheierea perioadei în care se pot depune cereri de subscriere. Această prevedere nu se aplică în cazul în care data de încheiere a perioadei de subscriere nu este determinată.

Articolul 62

Cererea de admitere la cota oficială trebuie să se refere la toate titlurile de credit din aceeași emisiune.

Articolul 63

(1) Pentru admiterea la cota oficială a titlurilor de credit emise de un stat membru sau de autoritățile regionale sau locale ale acestuia și care au o formă materială, este necesar și suficient ca forma lor materială să se conformeze standardelor prevăzute în acel stat membru. În cazul în care forma materială nu este conformă cu standardele în vigoare în statul membru în care se solicită admiterea la cota oficială, autoritățile competente ale acestui stat trebuie aducă acest lucru la cunoștința publicului.

(2) Forma materială a titlurilor de credit emise de țări terțe sau de autoritățile locale sau regionale ale acestora sau de organisme internaționale cu caracter public trebuie să ofere suficiente garanții pentru protecția investitorilor.

TITLUL IV

OBLIGAȚII REFERITOARE LA VALORILE MOBILIARE ADMISE LA COTA OFICIALĂ

CAPITOLUL I

Obligații ale societăților ale căror acțiuni sunt admise la cota oficială

Secțiunea 1

Cotarea unor acțiuni nou-emise din aceeași clasă

Articolul 64

Fără a aduce atingere articolului 49 alineatul (2), în cazul unei noi emisiuni publice de acțiuni din aceeași clasă cu cele deja admise la cota oficială, societatea este obligată, în cazul în care noile acțiuni nu sunt admise automat, să solicite admiterea lor la această cotă, fie cel târziu la un an de la emiterea lor, fie în momentul în care devin liber negociabile.

Secțiunea 2

Tratamentul acționarilor

Articolul 65

(1) Societatea trebuie să asigure un tratament egal pentru toți acționarii care se află în aceeași situație.

(2) Societatea trebuie să asigure, cel puțin în fiecare stat membru în care acțiunile sale sunt cotate, toate facilitățile și informațiile necesare pentru a permite acționarilor să își exercite drepturile. În special, societatea trebuie:

(a)	să informeze acționarii cu privire la organizarea ședințelor și să permită acestora să își exercite dreptul de vot;

(b)	să publice înștiințări sau să distribuie circulare privind atribuirea și plata dividendelor, emiterea de noi acțiuni, inclusiv operațiunile de atribuire, subscriere, renunțare și conversie;

(c)	să desemneze ca mandatar o instituție financiară prin care acționarii să își poată exercita drepturile financiare, în cazul în care societatea nu prestează ea însăși servicii financiare.

Secțiunea 3

Modificarea actului de constituire sau a statutului

Articolul 66

(1) O societate care are în vedere o modificare a actului său de constituire sau a statutului trebuie să comunice proiectul de modificare autorităților competente din statele membre în care sunt cotate acțiunile.

(2) Proiectul trebuie comunicat autorităților competente cel târziu la data convocării adunării generale în care se va decide asupra modificării propuse.

Secțiunea 4

Situația financiar-contabilă anuală și raportul anual

Articolul 67

(1) Societatea trebuie să pună la dispoziția publicului, cât mai curând posibil, ultima situație financiar-contabilă anuală și ultimul raport anual.

(2) În cazul în care emitentul întocmește atât situații financiar-contabile anuale consolidate, cât și neconsolidate, trebuie să le pună la dispoziția publicului. În acest caz, autoritățile competente pot autoriza emitentul să pună la dispoziția publicului fie numai situația consolidată, fie numai situația neconsolidată, cu condiția ca situația care nu este pusă la dispoziția publicului să nu conțină informații suplimentare semnificative.

(3) În cazul în care situația financiar-contabilă anuală și raportul anual nu respectă dispozițiile directivelor privind situațiile financiare ale societăților și în care nu oferă o imagine fidelă a activelor și pasivelor societății, a poziției financiare și a profitului sau pierderii, trebuie furnizate informații mai detaliate și suplimentare.

Secțiunea 5

Informații suplimentare

Articolul 68

(1) Societatea trebuie să informeze publicul cât mai curând posibil cu privire la orice evenimente semnificative intervenite în sfera sa de activitate care nu sunt cunoscute publicului și care ar putea, prin efectul pe care l-ar avea asupra activelor și pasivelor, a situației financiare sau a evoluției generale a afacerii, să determine variații substanțiale în prețul acțiunilor.

Cu toate acestea, autoritățile competente pot exonera societatea de această cerință, în cazul în care dezvăluirea unor informații ar putea să prejudicieze interesele legitime ale societății.

(2) Societatea trebuie să informeze fără întârziere publicul cu privire la orice schimbări intervenite în drepturile aferente diferitelor clase de acțiuni.

(3) Societatea trebuie să informeze publicul cu privire la orice schimbări survenite în structura participațiilor importante în capitalul său (acționari și ponderi deținute din capital), în raport cu informațiile publicate anterior pe acest subiect, de îndată ce ia cunoștință de aceste schimbări.

În special, o societate care nu intră sub incidența articolelor 85-97 trebuie să informeze publicul, în termen de nouă zile calendaristice, de fiecare dată când ia cunoștință de faptul că o persoană sau o entitate a achiziționat sau a transferat un număr de acțiuni care determină ca participația acesteia să fie superioară sau inferioară unuia din pragurile stabilite la articolul 89.

Secțiunea 6

Echivalența informațiilor

Articolul 69

(1) O societate ale cărei acțiuni sunt admise la cota oficială a unor burse de valori care sunt situate sau care funcționează în diferite state membre trebuie să asigure furnizarea unor informații echivalente către piețele fiecăreia din aceste burse.

(2) O societate ale cărei acțiuni sunt admise la cota oficială a unor burse care sunt situate sau care funcționează în unul sau mai multe state membre și în una sau mai multe țări terțe trebuie să furnizeze către piața statului sau statelor membre în care acțiunile sale sunt cotate informații care sunt cel puțin echivalente cu cele pe care le furnizează către piața țării sau țărilor terțe în cauză, în cazul în care astfel de informații ar prezenta importanță pentru evaluarea acțiunilor.

Secțiunea 7

Informații care trebuie publicate periodic

Articolul 70

Statele membre trebuie să asigure că societățile menționate la articolul 4 publică rapoarte semestriale asupra activității lor și asupra profiturilor și pierderilor aferente primelor șase luni ale fiecărui exercițiu financiar.

Articolul 71

În ceea ce privește raportul semestrial, statele membre pot impune societăților obligații mai stricte decât cele prevăzute la articolele 70, 72-76, 102 alineatul (2) și articolul 103 sau obligații suplimentare, cu condiția ca acestea să se aplice în general la toate societățile sau la toate societățile din aceeași categorie.

Secțiunea 8

Publicarea și conținutul raportului semestrial

Articolul 72

(1) Raportul semestrial trebuie publicat în termen de patru luni de la încheierea semestrului la care se referă.

(2) În mod excepțional, în cazuri bine argumentate, autoritățile competente pot permite prelungirea termenului de publicare.

Articolul 73

(1) Raportul semestrial trebuie să conțină datele numerice și o notă explicativă referitoare la activitatea societății și profitul și pierderile aferente semestrului avut în vedere.

(2) Cifrele, prezentate sub formă de tabel, trebuie să indice cel puțin:

(a)	cifra de afaceri netă;

(b)	profitul sau pierderea înainte sau după impozitare.

Acești termeni trebuie înțeleși în sensul directivelor cu privire la conturile companiilor.

(3) Statele membre pot permite autorităților competente să autorizeze societățile, de la caz la caz și în mod excepțional, să ofere cifre estimative pentru profituri și pierderi, cu condiția ca acțiunile acestor societăți să fie admise la cota oficială a unui singur stat membru. Recurgerea la această procedură trebuie indicată de către societate în raport și nu trebuie să inducă în eroare investitorii.

(4) În cazul în care societatea a plătit sau își propune să plătească dividende provizorii, cifrele trebuie să indice profitul sau pierderea după deducerea impozitelor pentru semestrul respectiv, precum și dividendul provizoriu plătit sau propus.

(5) În dreptul fiecărei cifre trebuie să figureze cifra aferentă aceleiași perioade din exercițiul financiar precedent.

(6) Nota explicativă trebuie să includă orice informații semnificative care permit investitorilor să evalueze în cunoștință de cauză evoluția afacerii și profitul sau pierderile, indicând, de asemenea, orice factor special care a influențat evoluția afacerii și profitul sau pierderile aferente perioadei în cauză și permițând o comparație cu aceeași perioadă a exercițiului financiar precedent.

De asemenea, nota explicativă trebuie să se refere, dacă este posibil, la perspectivele de evoluție a societății pentru exercițiul în curs.

(7) În cazul în care cifrele prevăzute la alineatul (2) nu sunt în concordanță cu activitatea societății, autoritățile competente asigură efectuarea unor ajustări adecvate.

Articolul 74

În cazul în care o societate publică situații financiar-contabile consolidate, raportul semestrial poate fi publicat fie în formă consolidată, fie în formă neconsolidată. Cu toate acestea, statele membre pot abilita autoritățile competente, în cazul în care acestea consideră că documentul nepublicat ar putea conține informații suplimentare semnificative, să impună și publicarea acestor informații.

Articolul 75

În cazul în care informațiile contabile au fost auditate de auditorul oficial al societății, raportul auditorului și orice calificative acordate de acesta trebuie să fie reproduse integral.

Articolul 76

(1) În cazul în care anumite cerințe impuse prin prezenta directivă nu corespund activităților sau situației unei societăți, autoritățile competente trebuie să asigure adaptarea corespunzătoare a acestor cerințe.

(2) Autoritățile competente pot autoriza omiterea din raportul semestrial a anumitor informații prevăzute în prezenta directivă, în cazul în care consideră că dezvăluirea acestor informații ar fi contrară interesului public sau ar aduce prejudicii grave societății, cu condiția ca, în cel din urmă caz, aceste omisiuni să nu inducă în eroare publicul cu privire la faptele și circumstanțele a căror cunoaștere este esențială pentru evaluarea acțiunilor în cauză.

Societatea sau reprezentanții săi sunt responsabili pentru corectitudinea și relevanța faptelor pe care se bazează solicitarea de acordare a acestei dispense.

(3) Alineatele (1) și (2) se aplică, de asemenea, la obligațiile mai stricte sau suplimentare impuse în conformitate cu articolul 71.

(4) În cazul în care o societate supusă legislației unei țări terțe publică un raport semestrial într-o țară terță, autoritățile competente o pot autoriza să publice acel raport în locul raportului semestrial prevăzut în prezenta directivă, cu condiția ca informațiile furnizate să fie echivalente cu cele care ar rezulta din aplicarea prezentei directive.

Articolul 77

În cazul în care un raport semestrial trebuie publicat în mai multe state membre, autoritățile competente ale acestor state membre, prin derogare de la articolul 71, trebuie să facă tot posibilul să accepte ca text unic textul raportului care îndeplinește cerințele statului membru în care acțiunile societății au fost admise pentru prima dată la cota oficială sau textul cu sensul cel mai apropiat de acest text. În cazurile de admitere simultană la cota oficială a două sau a mai multor burse care sunt situate sau care funcționează în diferite state membre, autoritățile competente ale statelor membre respective trebuie să facă tot posibilul să accepte ca text unic textul raportului care îndeplinește cerințele statului membru în care este situat sediul social al societății; în cazul în care sediul societății este situat într-o țară terță, autoritățile competente din statele membre implicate trebuie să facă tot posibilul să accepte un text unic al raportului.

CAPITOLUL II

Obligații ale emitenților ale căror titluri de credit sunt admise la cota oficială

Secțiunea 1

Titluri de credit emise de o întreprindere

Articolul 78

(1) Întreprinderea trebuie să asigure un tratament egal pentru toți deținătorii de titluri de credit ale aceluiași împrumut, cu privire la toate drepturile conferite prin aceste titluri de credit.

Această condiție nu împiedică, sub rezerva respectării legislației interne, rambursarea anticipată de către o întreprindere a anumitor titluri de credit către acționari, prin derogare de la condițiile de emitere și, în special, în conformitate cu unele priorități de ordin social.

(2) Întreprinderea trebuie să asigure, cel puțin în fiecare stat membru unde titlurile sale de credit sunt admise la cota oficială, toate facilitățile și informațiile necesare pentru a permite deținătorilor să își exercite drepturile. În special, întreprinderea trebuie:

(a)	să publice notificări sau să distribuie circulare privind organizarea de ședințe ale deținătorilor de titluri de credit, plata dobânzii, exercitarea eventualelor drepturi de conversie, schimb, subscriere sau renunțare la drepturi, precum și rambursarea;

(b)	să desemneze ca mandatar o instituție financiară prin care deținătorii de titluri de credit să își poată exercita drepturile financiare, cu excepția cazului în care întreprinderea însăși asigură servicii financiare.

Articolul 79

(1) O întreprindere care are în vedere o modificare a actului său de constituire sau a statutului, care afectează drepturile deținătorilor de titluri de credit, trebuie să comunice proiectul de modificare autorităților competente din statele membre în care sunt cotate titlurile de credit.

(2) Proiectul trebuie comunicat autorităților competente cel târziu la data convocării organismului care va decide asupra modificării propuse.

Articolul 80

(1) Întreprinderea trebuie să pună la dispoziția publicului, cât mai curând posibil, ultima situație financiar-contabilă anuală și ultimul raport anual, a căror publicare este obligatorie în conformitate cu legislația internă.

(2) În cazul în care întreprinderea întocmește atât situații financiar-contabile anuale consolidate, cât și neconsolidate, trebuie să le pună la dispoziția publicului. În acest caz, autoritățile competente pot autoriza întreprinderea să pună la dispoziția publicului numai situația consolidată sau numai situația neconsolidată, cu condiția ca situația care nu este pusă la dispoziția publicului să nu conțină informații suplimentare semnificative.

(3) În cazul în care situația financiar-contabilă anuală și raportul anual nu respectă dispozițiile directivelor privind situațiile financiare ale societăților și în cazul în care nu oferă o imagine fidelă asupra activelor și pasivelor întreprinderii, a poziției financiare și a profitului sau pierderii, trebuie furnizate informații mai detaliate și suplimentare.

Articolul 81

(1) Întreprinderea trebuie să informeze publicul, cât mai curând posibil, cu privire la orice evenimente importante intervenite în domeniul său de activitate care nu sunt cunoscute publicului, care ar putea afecta semnificativ capacitatea sa de a-și îndeplini angajamentele.

Cu toate acestea, autoritățile competente pot exonera întreprinderea, la cererea acesteia, de respectarea acestei obligații, în cazul în care dezvăluirea anumitor informații ar putea prejudicia interesele legitime ale întreprinderii.

(2) Întreprinderea trebuie să informeze fără întârziere publicul cu privire la orice modificare a drepturilor deținătorilor de titluri de credit, care ar rezulta în special din modificarea condițiilor împrumutului sau a ratei dobânzii.

(3) Întreprinderea trebuie să informeze fără întârziere publicul cu privire la noile emisiuni de împrumuturi și, în special, cu privire la orice garanții aferente acestora.

(4) În cazul în care titlurile de credit admise la cota oficială sunt obligațiuni convertibile, preschimbabile sau obligațiuni cu warante, întreprinderea trebuie să informeze publicul fără întârziere cu privire la orice modificare a drepturilor conferite prin diferitele clase de acțiuni aferente acestor obligațiuni.

Articolul 82

(1) O întreprindere ale cărei titluri de credit sunt admise la cota oficială a unor burse de valori care sunt situate sau care funcționează în diferite state membre trebuie să asigure furnizarea unor informații echivalente către piețele fiecăreia din aceste burse.

(2) O întreprindere ale cărei titluri de credit sunt admise la cota oficială a mai multor burse care sunt situate sau care funcționează în unul sau mai multe state membre și în una sau mai multe țări terțe trebuie să furnizeze către piața statului membru sau a statelor membre în care titlurile sale de credit sunt cotate informații care sunt cel puțin echivalente cu cele pe care le furnizează către piața țării terțe sau a țărilor terțe în cauză, în cazul în care astfel de informații ar prezenta importanță pentru evaluarea titlurilor de credit.

Secțiunea 2

Titluri de credit emise de un stat sau de autoritățile sale locale sau regionale sau de un organism internațional cu caracter public

Articolul 83

(1) Statele, autoritățile sale regionale sau locale și organismele internaționale cu caracter public trebuie să asigure un tratament egal pentru toți deținătorii de titluri de credit ale aceluiași împrumut, cu privire la toate drepturile conferite prin aceste titluri de credit.

Această condiție nu împiedică, sub rezerva respectării legislației interne, ofertele de rambursare anticipată de către un emitent a anumitor titluri de credit către deținătorii acestora, prin derogare de la condițiile de emitere și, în special, în conformitate cu unele priorități de ordin social.

(2) Statele, autoritățile sale regionale sau locale și organismele internaționale cu caracter public trebuie să asigure, cel puțin în fiecare stat membru unde titlurile de credit ale acestora sunt admise la cota oficială, toate facilitățile și informațiile necesare pentru a permite deținătorilor să își exercite drepturile. În special, acestea trebuie:

(a)	să publice notificări sau să distribuie circulare privind organizarea de ședințe ale deținătorilor de titluri de credit, plata dobânzii și rambursarea;

(b)	să desemneze ca mandatari instituții financiare prin care deținătorii de titluri de credit să își poată exercita drepturile financiare.

Articolul 84

(1) Statele, autoritățile sale regionale sau locale și organismele internaționale cu caracter public ale căror titluri de credit sunt admise la cota oficială a unor burse de valori care sunt situate sau care funcționează în diferite state membre trebuie să asigure furnizarea unor informații echivalente către piețele fiecăreia din aceste burse.

(2) Statele, autoritățile sale regionale sau locale și organismele internaționale cu caracter public ale căror titluri de credit sunt admise la cota oficială a unor burse care sunt situate sau care funcționează în unul sau mai multe state membre și în una sau mai multe țări terțe trebuie să furnizeze către piața statului membru sau a statelor membre în care titlurile sale de credit sunt cotate informații care sunt cel puțin echivalente cu cele pe care le furnizează către piața țării terțe sau a țărilor terțe în cauză, în cazul în care astfel de informații ar prezenta importanță pentru evaluarea titlurilor de credit.

CAPITOLUL III

Obligații referitoare la informațiile care trebuie publicate la achiziționarea sau transferul unei participații importante într-o societate cotată la bursă

Secțiunea 1

Dispoziții generale

Articolul 85

(1) Statele membre trebuie să supună prevederilor din prezentul capitol persoanele fizice și juridice de drept public sau privat care achiziționează sau transferă, direct sau prin intermediari, o participație care îndeplinește criteriile prevăzute la articolul 89 alineatul (1), care determină modificări în deținerea drepturilor de vot în societăți constituite în conformitate cu legislația lor, ale căror acțiuni sunt admise la cota oficială a uneia sau a mai multor burse care sunt situate sau care funcționează într-unul sau mai multe state membre.

(2) În cazul în care achiziția sau transferul unei participații importante de tipul celei menționate la alineatul (1) se efectuează prin intermediul certificatelor reprezentând acțiuni, prezentul capitol se aplică deținătorilor acestor certificate, nu emitentului.

(3) Prezentul capitol nu se aplică la achiziția sau transferul unei participații importante în organisme de plasament colectiv.

Articolul 86

În sensul prezentului capitol, „achiziționarea unei participații” reprezintă nu numai cumpărarea unei participații, ci și achiziționarea sa prin orice alte mijloace, inclusiv achiziționarea într-unul din cazurile menționate la articolul 92.

Articolul 87

(1) În sensul prezentului capitol, „întreprindere controlată” reprezintă orice întreprindere în care o persoană fizică sau juridică:

(a)	deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților; sau

(b)	are dreptul de a numi sau revoca majoritatea membrilor organismului administrativ, de conducere sau control și este în același timp acționar sau asociat în întreprinderea respectivă; sau

(c)	este acționar sau asociat și controlează singur majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților, în baza unui acord încheiat cu alți acționari sau asociați ai întreprinderii.

(2) În sensul alineatului (1), drepturile de vot, de numire sau de revocare ale unei întreprinderi-mamă trebuie să includă drepturile oricărei întreprinderi controlate, precum și cele ale oricărei persoane sau entități care acționează în nume propriu, dar în contul întreprinderii-mamă sau în contul oricărei întreprinderi controlate.

Articolul 88

Statele membre pot supune persoanele fizice, entitățile juridice și societățile menționate la articolul 85 alineatul (1) unor cerințe mai stricte decât cele prevăzute în prezentul capitol sau unor cerințe suplimentare, cu condiția ca aceste cerințe să se aplice în general tuturor celor care achiziționează sau transferă participații și tuturor societăților sau tuturor celor care fac parte dintr-o categorie determinată care achiziționează sau transferă participații sau societăți.

Secțiunea 2

Informațiile în cazul achiziționării sau transferului unei participații importante

Articolul 89

(1) În cazul în care o persoană fizică sau juridică prevăzută la articolul 85 alineatul (1) achiziționează sau transferă o participație într-o societate menționată la articolul 85 alineatul (1) și, ca urmare a acestei achiziții sau a acestui transfer, ponderea drepturilor de vot deținute de această persoană depășește sau scade sub unul din pragurile de 10 %, 20 %, 1/3, 50 % și 2/3, aceasta trebuie să informeze societatea și, în același timp, autoritatea competentă sau autoritățile competente menționate la articolul 96, în termen de șapte zile calendaristice, cu privire la ponderea drepturilor de vot pe care le deține ca urmare a acestei achiziții sau a acestui transfer. Statele membre pot să nu aplice:

(a)	pragul de 20 % și de 1/3, în cazul în care aplică un singur prag de 25 %;

(b)	pragul de 2/3, în cazul în care aplică pragul de 75 %.

Perioada de șapte zile calendaristice începe din momentul în care deținătorul participației importante ia cunoștință de achiziție sau transfer sau din momentul în care, în funcție de împrejurări, ar fi trebuit să ia cunoștință de aceasta.

Statele membre pot prevedea că societatea în cauză trebuie, de asemenea, să fie informată cu privire la ponderea capitalului deținut de o persoană fizică sau juridică.

(2) Statele membre stabilesc, dacă este necesar, în legislația internă și în conformitate cu aceasta, modalitatea prin care drepturile de vot care trebuie luate în calcul în vederea aplicării alineatului (1) din prezentul articol trebuie aduse la cunoștința persoanelor fizice și juridice menționate la articolul 85 alineatul (1).

Articolul 90

Statele membre trebuie să prevadă ca la prima adunare generală anuală a unei societăți menționate la articolul 85 alineatul (1), care trebuie să aibă loc în:

Belgia, începând cu 1 octombrie 1993,

Danemarca, începând cu 1 octombrie 1991,

Germania, începând cu 1 aprilie 1995,

Grecia, începând cu 1 octombrie 1992,

Spania, începând cu 15 iunie 1991,

Franța, începând cu 1 octombrie 1991,

Irlanda, începând cu 1 noiembrie 1991,

Italia, începând cu 1 iunie 1992,

Luxemburg, începând cu 1 iunie 1993,

Țările de Jos, începând cu 1 mai 1992,

Austria, începând cu 1 aprilie 1995,

Portugalia, începând cu 1 august 1991,

Finlanda, începând cu 1 aprilie 1995,

Suedia, începând cu 1 aprilie 1996,

și

Regatul Unit, începând cu 18 decembrie 1993,

orice persoană fizică sau juridică menționată la articolul 85 alineatul (1) trebuie să informeze societatea în cauză și, în același timp, autoritatea sau autoritățile competente dacă deține 10 % sau mai mult din drepturile de vot ale acesteia, specificând ponderea drepturilor de vot deținute efectiv, cu excepția cazului în care această persoană fizică sau juridică a făcut deja o declarație în conformitate cu articolul 89.

În termen de o lună de la această adunare generală, publicul trebuie să fie informat cu privire la toate participațiile egale sau mai mari de 10 %, în conformitate cu articolul 91.

Articolul 91

O societate care a primit o declarație prevăzută la articolul 89 alineatul (1) primul paragraf trebuie, la rândul ei, să o aducă la cunoștința publicului în fiecare din statele membre în care acțiunile acesteia sunt admise la cota oficială a unei burse de valori, cât mai curând posibil, dar cel târziu în termen de nouă zile calendaristice de la primirea acestei declarații.

Un stat membru poate prevedea ca informarea publicului, prevăzută în primul paragraf, să fie asigurată nu de societatea implicată, ci de autoritatea competentă, eventual în cooperare cu această societate.

Secțiunea 3

Determinarea drepturilor de vot

Articolul 92

Pentru a determina dacă o persoană fizică sau juridică prevăzută la articolul 85 alineatul (1) este obligată să facă declarația prevăzută la articolul 89 alineatul (1) și articolul 90, se consideră ca drepturi de vot deținute de această persoană fizică sau juridică următoarele:

(a)	drepturile de vot deținute în nume propriu de alte persoane fizice sau juridice, dar în contul acesteia;

(b)	drepturile de vot deținute de o întreprindere controlată de această persoană fizică sau juridică;

(c)	drepturile de vot deținute de un terț cu care această persoană fizică sau juridică a încheiat un acord scris care îi obligă să adopte, prin exercitarea concertată a drepturilor de vot pe care le dețin, o politică comună durabilă privind conducerea societății respective;

(d)	drepturile de vot deținute de un terț în baza unui acord scris încheiat cu această persoană fizică sau juridică sau cu o întreprindere controlată de această persoană fizică sau juridică, acord care prevede un transfer temporar și remunerat al acestor drepturi de vot;

(e)

drepturile de vot conferite prin acțiunile deținute de această persoană fizică sau juridică și care sunt depuse în garanție, cu excepția cazului în care persoana sau entitatea în favoarea căreia s-a constituit garanția deține controlul asupra drepturilor de vot și își declară intenția de a le exercita, caz în care acestea trebuie considerate ca drepturi de vot ale acestuia din urmă;

(f)	drepturile de vot conferite prin acțiunile pentru care această persoană fizică sau juridică are un uzufruct;

(g)

drepturile de vot pe care această persoană fizică sau juridică sau una din celelalte persoane sau entități menționate la literele (a)-(f) le poate achiziționa, din inițiativă proprie și unilaterală, în baza unui acord formal; în aceste cazuri, notificarea prevăzută la articolul 89 alineatul (1) trebuie efectuată la data încheierii acordului;

(h)	drepturile de vot aferente acțiunilor al căror depozitar este această persoană fizică sau juridică și pe care le poate exercita după cum dorește, în absența unor instrucțiuni specifice ale titularilor.

Prin derogare de la articolul 89 alineatul (1), dacă o persoană fizică sau juridică poate să își exercite într-o societate drepturile de vot menționate în primul paragraf litera (h) și dacă toate aceste drepturi de vot, împreună cu celelalte drepturi de vot deținute în societatea respectivă de această persoană fizică sau juridică, ating sau depășesc unul din pragurile prevăzute la articolul 89 alineatul (1), statele membre pot prevedea că persoana fizică sau juridică respectivă are numai obligația să informeze societatea în cauză, cu 21 de zile calendaristice înainte de adunarea generală a societății.

Secțiunea 4

Exonerări

Articolul 93

În cazul în care persoana fizică sau juridică care achiziționează sau transferă o participație importantă în sensul articolului 89 face parte dintr-un grup de întreprinderi care, în conformitate cu Directiva 83/349/CEE a Consiliului (9), trebuie să întocmească situații financiar-contabile consolidate, această persoană fizică sau juridică trebuie exonerată de obligația de a face declarația prevăzută la articolul 89 alineatul (1) și la articolul 90, dacă aceasta este făcută de întreprinderea-mamă sau, în cazul în care întreprinderea-mamă este ea însăși o întreprindere subsidiară, de întreprinderea-mamă a acesteia din urmă.

Articolul 94

(1) Autoritățile competente pot exonera, cu titlu excepțional, de obligația declarației prevăzute la articolul 89 alineatul (1) achiziționarea sau transferul unei participații importante în sensul articolului 89 de către un agent profesionist de valori mobiliare, în măsura în care achiziția sau transferul sunt efectuate în calitatea sa de agent profesionist de valori mobiliare și cu condiția ca acesta să nu utilizeze achiziția pentru a interveni în conducerea societății.

(2) Autoritățile competente trebuie să ceară agenților profesioniști de valori mobiliare menționați la alineatul (1) să fie membri ai unei burse care este situată sau care funcționează în interiorul unui stat membru sau să fie autorizați sau controlați de o autoritate competentă în sensul articolului 105.

Articolul 95

Autoritățile competente pot exonera, în mod excepțional, societățile menționate la articolul 85 alineatul (1) de obligația de a informa publicul, prevăzută la articolul 91, în cazul în care autoritățile consideră că dezvăluirea unor astfel de informații ar fi contrară interesului public sau ar putea prejudicia grav aceste societăți, cu condiția ca, în cel din urmă caz, această omisiune să nu fie în măsură să inducă publicul în eroare cu privire la faptele și circumstanțele a căror cunoaștere este esențială pentru evaluarea valorilor mobiliare în cauză.

Secțiunea 5

Autorități competente

Articolul 96

În sensul prezentului capitol, autoritățile competente sunt cele ale statelor membre a căror legislație reglementează societățile menționate la articolul 85 alineatul (1).

Secțiunea 6

Sancțiuni

Articolul 97

Statele membre trebuie să prevadă sancțiuni corespunzătoare pentru persoanele fizice sau juridice și societățile menționate la articolul 85 alineatul (1), în caz de nerespectare a dispozițiilor prezentului capitol.

TITLUL V

PUBLICAREA ȘI COMUNICAREA INFORMAȚIILOR

CAPITOLUL 1

Publicarea și comunicarea prospectului pentru admiterea valorilor mobiliare la cota oficială a unei burse de valori

Secțiunea 1

Procedurile și termenele de publicare a prospectului și a suplimentelor

Articolul 98

(1) Prospectul trebuie publicat:

(a)	fie într-unul sau mai multe ziare cu difuzare națională sau cu largă difuzare în statul membru în care se solicită admiterea valorilor mobiliare la cota oficială;

(b)

fie sub forma unei broșuri disponibile gratuit pentru public la sediul bursei sau al burselor la care se solicită admiterea valorilor mobiliare la cota oficială, la sediul social al emitentului și la sediile organizațiilor financiare care funcționează ca agenți plătitori ai emitentului în statul membru în care se solicită admiterea valorilor mobiliare la cota oficială.

(2) De asemenea, fie prospectul complet, fie un anunț care menționează unde s-a publicat prospectul și de unde poate fi procurat de către public, trebuie inserate într-o publicație desemnată de statul membru în care se solicită admiterea valorilor mobiliare la cota oficială.

Articolul 99

(1) Prospectul trebuie publicat într-un termen rezonabil, care trebuie prevăzut de legislația internă sau de autoritățile competente înainte de data la care cotarea oficială devine efectivă.

De asemenea, în cazul în care admiterea valorilor mobiliare la cota oficială este precedată de o negociere a drepturilor de preempțiune care determină tranzacții înregistrate la cota oficială, prospectul trebuie publicat într-un termen rezonabil, care trebuie stabilit de autoritățile competente înainte de deschiderea acestor negocieri.

(2) În cazuri excepționale, justificate în mod corespunzător, autoritățile competente pot permite amânarea publicării prospectului:

(a)	până după data la care cotarea oficială devine efectivă, în cazul valorilor mobiliare dintr-o clasă deja cotată la aceeași bursă, emise în contrapartidă pentru transferuri de active, altele decât numerar;

(b)	până după data de deschidere a negocierii drepturilor de preempțiune.

(3) În cazul în care admiterea titlurilor de credit la cota oficială coincide cu emisiunea publică și în care unele condiții ale emisiunii nu sunt finalizate până în ultimul moment, autoritățile competente se pot limita la a impune publicarea, într-un termen rezonabil, a unui prospect care nu conține informațiile cu privire la aceste condiții, dar care indică modul în care vor fi furnizate aceste informații. Acestea trebuie publicate înainte de data la care cotarea oficială devine efectivă, cu excepția cazului în care titlurile de credit sunt emise în mod continuu, la prețuri variabile.

Articolul 100

Orice factor nou semnificativ care ar putea influența evaluarea valorilor mobiliare, survenit între momentul adoptării conținutului prospectului și momentul începerii tranzacționării la bursă, trebuie anunțat printr-un supliment la prospect, controlat în aceleași condiții ca acesta din urmă și publicat în conformitate cu procedurile prevăzute de autoritățile competente.

Secțiunea 2

Comunicarea prealabilă către autoritățile competente a mijloacelor de publicare

Articolul 101

În cazul în care prospectul este sau va fi publicat în conformitate cu articolele 3 și 20 pentru admiterea valorilor mobiliare la cota oficială, anunțurile, pancartele, afișele și documentele care anunță această publicare, indicând caracteristicile esențiale ale valorilor mobiliare respective, precum și toate celelalte documente legate de admiterea lor și care urmează a fi publicate de emitent sau în numele acestuia, trebuie în prealabil comunicate autorităților competente. Acestea din urmă decid dacă documentele trebuie să fie supuse unui control înainte de publicare.

Documentele de mai sus trebuie să menționeze faptul că există un prospect și să indice unde este sau unde va fi publicat, în conformitate cu articolul 98.

CAPITOLUL II

Publicarea și comunicarea informațiilor după cotare

Articolul 102

(1) Informațiile prevăzute la articolele 67, 68, 80, 81 și 91, pe care emitenții unei valori mobiliare admise la cota oficială într-unul sau mai multe state membre sunt obligați să le pună la dispoziția publicului, trebuie publicate într-unul sau mai multe ziare cu difuzare națională sau cu largă difuzare în statele implicate sau trebuie puse la dispoziția publicului fie în formă scrisă, în locurile indicate prin anunțuri care trebuie publicate într-unul sau mai multe ziare cu difuzare națională sau cu largă difuzare în statul sau statele implicate, fie prin alte mijloace echivalente aprobate de autoritățile competente.

Emitenții trebuie să trimită simultan informațiile prevăzute la articolele 67, 68, 80 și 81 autorităților competente.

(2) Raportul semestrial menționat la articolul 70 trebuie publicat în statul membru sau statele membre în care acțiunile sunt admise la cota oficială, prin inserarea într-unul sau mai multe ziare cu difuzare națională sau cu largă difuzare în statul sau statele respective sau în ziare centrale ori trebuie puse la dispoziția publicului fie în formă scrisă, în locurile indicate prin anunțuri care trebuie publicate într-unul sau mai multe ziare cu difuzare națională sau cu largă difuzare în statul sau statele respective, fie prin alte mijloace echivalente aprobate de autoritățile competente.

Societatea trebuie să trimită un exemplar al raportului său semestrial simultan autorităților competente ale fiecărui stat membru în care acțiunile sale sunt admise la cota oficială. Această expediere trebuie efectuată până la momentul în care raportul semestrial este publicat pentru prima dată într-un stat membru.

CAPITOLUL III

Limbile

Articolul 103

Informațiile prevăzute la articolele 67, 68, 80, 81 și 91, precum și raportul semestrial prevăzut la articolul 70, trebuie redactate în limba oficială sau în limbile oficiale sau într-una din limbile oficiale sau într-o altă limbă, cu condiția ca, în statul membru în discuție, această limbă oficială sau aceste limbi oficiale sau alte limbi să se folosească în mod obișnuit în domeniul financiar și să fie acceptate de autoritățile competente.

Articolul 104

Informațiile prevăzute la articolul 23 alineatul (4) literele (c) și (d) trebuie publicate în limba oficială sau într-una din limbile oficiale ale statului membru în care se solicită admiterea la cota oficială sau într-o altă limbă, cu condiția ca, în statul membru în discuție, această din urmă limbă să se folosească în mod obișnuit în domeniul financiar, să fie acceptată de autoritățile competente și, după caz, să fie respectate eventualele condițiile suplimentare pe care le-ar impune acestea.

TITLUL VI

AUTORITĂȚILE COMPETENTE ȘI COOPERAREA DINTRE STATELE MEMBRE

Articolul 105

(1) Statele membre asigură aplicarea prezentei directive și desemnează una sau mai multe autorități competente în sensul aplicării acesteia. Statele membre trebuie să informeze Comisia cu privire la aceasta, precizând eventuala repartizare a competențelor între aceste autorități.

(2) Statele membre se asigură că autoritățile competente sunt investite cu puterile necesare pentru a-și îndeplini sarcinile.

(3) Prezenta directivă nu trebuie să afecteze responsabilitatea autorităților competente, care continuă să fie reglementate exclusiv de legislația internă.

Articolul 106

Autoritățile competente trebuie să coopereze între ele, când este necesar, în vederea îndeplinirii sarcinilor lor și trebuie să își comunice reciproc orice informații utile în acest sens.

Articolul 107

(1) Statele membre trebuie să prevadă că toate persoanele care sunt sau au fost angajate de autoritățile competente au obligația de a respecta secretul profesional. Aceasta implică faptul că informațiile confidențiale primite de aceste persoane cu titlu profesional nu pot fi divulgate nici unei persoane sau autorități, decât în condițiile prevăzute de lege.

(2) Cu toate acestea, alineatul (1) nu împiedică autoritățile competente ale diferitelor state membre să își comunice informații în conformitate cu prezenta directivă. Informațiile astfel comunicate intră sub incidența obligației secretului profesional, la care sunt supuse persoanele care sunt sau au fost angajate ale autorităților competente.

(3) Fără a aduce atingere cazurilor care țin de dreptul penal, autoritățile competente care, în conformitate cu articolul 106, primesc informațiile prevăzute de titlul III capitolul I, titlul V capitolul I și anexa I, le pot utiliza numai pentru a-și exercita competențele sau în contextul căilor de atac administrative sau al procedurilor legale legate de exercitarea acestora.

O autoritate competentă care primește, în conformitate cu alineatul (2), informații confidențiale prevăzute în titlul IV capitolul III, le poate folosi exclusiv pentru a-și îndeplini atribuțiile.

TITLUL VII

COMITETUL DE CONTACT

CAPITOLUL I

Compunerea, funcționarea și atribuțiile comitetului

Articolul 108

(1) Un comitet de contact, denumit în continuare „comitet”, trebuie înființat pe lângă Comisie.

Comitetul este compus din persoane numite de statele membre și din reprezentanți ai Comisiei. Președintele acestuia trebuie să fie un reprezentant al Comisiei. Serviciile de secretariat trebuie asigurate de Comisie.

Întrunirile comitetului trebuie să fie convocate de președinte fie la inițiativa proprie, fie la cererea delegației unui stat membru. Comitetul își stabilește regulamentul de procedură.

(2) Comitetul are următoarele atribuții:

(a)

cu privire la condițiile de admitere a valorilor mobiliare la cota oficială, la condițiile de întocmire, control și distribuție a prospectului care trebuie publicat în vederea admiterii și la informațiile care trebuie publicate periodic de către societățile ale căror acțiuni sunt admise, să faciliteze, fără a aduce atingere articolelor 226-227 din tratat, punerea în aplicare, într-un mod armonizat, a prezentei directive, prin consultări periodice cu privire la problemele concrete pe care le-ar putea ridica aplicarea sa și asupra cărora s-ar considera util un schimb de opinii;

(b)

cu privire la informațiile care trebuie publicate cu ocazia achiziționării sau transferului unei participații importante într-o societate cotată la bursă, să permită consultări periodice cu privire la problemele concrete pe care le-ar putea ridica punerea în aplicare a prezentei directive și asupra cărora s-ar considera util un schimb de opinii;

(c)

să faciliteze stabilirea unei atitudini concertate între statele membre privind:

(i)	condițiile și obligațiile mai stricte sau suplimentare pe care, în conformitate cu articolul 8, acestea le pot prevedea la nivel național;

(ii)	suplimentele și îmbunătățirile la prospect, pe care autoritățile competente au dreptul să le impună sau să le recomande la nivel național;

(iii)

cerințele mai stricte sau suplimentare pe care le pot prevedea în conformitate cu articolele 71 și 88, în vederea alinierii obligațiilor impuse în toate statele membre, în conformitate cu articolul 44 alineatul (2) litera (g) din tratat;

(d)

să ofere recomandări Comisiei, dacă este necesar, cu privire la orice adăugiri sau modificări care ar trebui aduse prezentei directive și, în special, să analizeze o posibilă modificare a articolelor 71 și 73, având în vedere progresele înregistrate în vederea convergenței obligațiilor menționate la litera (c) punctul (iii), sau orice ajustări care trebuie făcute în conformitate cu articolul 109.

Comitetul nu are atribuția de a evalua temeiul deciziilor luate de autoritățile competente în cazuri particulare.

CAPITOLUL II

Adaptarea valorii capitalizării bursiere

Articolul 109

(1) În scopul ajustării, în funcție de cerințele impuse de situația economică, a valorii minime a capitalizării bursiere previzibile stabilite în articolul 43 alineatul (1), Comisia prezintă comitetului un proiect cu măsurile care trebuie luate.

(2) Articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a procedurilor de exercitare a competențelor de punere în aplicare conferite Comisiei (10) se aplică în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) și articolul 8 din aceeași decizie.

(3) Perioada prevăzută la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE este stabilită la trei luni.

TITLUL VIII

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 110

Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor acte cu putere de lege și acte administrative pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 111

(1) Directivele 79/279/CEE, 80/390/CEE, 82/121/CEE și 88/627/CEE, modificate de actele enumerate în anexa II partea A, se abrogă, fără a aduce atingere obligațiilor statelor membre privind termenele de transpunere prevăzute în anexa II partea B.

(2) Trimiterile la directivele abrogate se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa III.

Articolul 112

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 113

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 28 mai 2001.

Pentru Parlamentul European

Președintele

N. FONTAINE

Pentru Consiliu

Președintele

T. ÖSTROS

(1) JO C 116, 20.4.2001, p. 69.

(2) Avizul Parlamentului European din 14 martie 2001 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 7 mai 2001.

(3) JO L 66, 16.3.1979, p. 21. Directivă modificată ultima dată de Directiva 88/627/CEE (JO L 348, 17.12.1988, p. 62).

(4) JO L 100, 17.4.1980, p. 1. Directivă modificată ultima dată de Parlamentul European și de Directiva 94/18/CE a Consiliului (JO L 135, 31.5.1994, p. 1).

(5) JO L 48, 20.2.1982, p. 26.

(6) JO L 348, 17.12.1988, p. 62.

(7) JO L 124, 5.5.1989, p. 8.

(8) JO L 222, 14.8.1978, p. 11. Directivă modificată ultima dată de Directiva 1999/60/CE (JO L 162, 26.6.1999, p. 65).

(9) JO L 193, 18.7.1993, p. 1. Directivă modificată ultima dată de Actul de aderare din 1994.

(10) JO L 184, 17.7.1999, p. 23.

ANEXA I

SCHEMA PROSPECTULUI PENTRU ADMITEREA VALORILOR MOBILIARE LA COTA OFICIALĂ A UNEI BURSE DE VALORI

SCHEMA A

Schema prospectului pentru admiterea acțiunilor la cota oficială a unei burse de valori

Capitolul 1

Informații privind responsabilii pentru prospect și auditarea situației financiar-contabile

1.1.	Numele și funcția persoanelor fizice sau denumirea și sediul persoanelor juridice responsabile pentru prospect sau, după caz, pentru anumite părți ale acestuia, cu specificarea, în cel din urmă caz, a acestor părți.

1.2.	O declarație a persoanelor responsabile menționate la punctul 1.1, care să ateste faptul că, după cunoștința lor, informațiile oferite în acea parte a prospectului pentru care sunt responsabile sunt conforme cu realitatea și nu conțin omisiuni care să afecteze sensul prospectului.

1.3.

Numele, adresele și calificările auditorilor oficiali care au auditat, în conformitate cu legislația internă, situațiile financiar-contabile anuale ale societății, aferente ultimelor trei exerciții financiare.

O declarație care atestă faptul că situațiile financiar-contabile anuale au fost verificate. În cazul în care rapoartele de verificare a situațiilor financiar-contabile anuale au fost refuzate de auditorii oficiali sau în care acestea conțin calificative, refuzul sau calificativele trebuie să fie reproduse integral și trebuie expuse motivele acestora.

Indicarea altor informații din prospect, care au fost auditate de auditori.

Capitolul 2

Informații privind admiterea la cota oficială și acțiunile pentru care se solicită admiterea

2.1.	Indicarea faptului că solicitarea de admitere se referă la admiterea la cota oficială a unor acțiuni deja difuzate sau la admiterea la cota oficială în vederea difuzării prin bursă.

2.2.	Informații privind acțiunile pentru care se solicită admiterea la cota oficială:

2.2.0.

Indicarea rezoluțiilor, autorizațiilor și aprobărilor în baza cărora au fost sau vor fi create și/sau emise acțiunile.

Natura emisiunii și valoarea acesteia.

Numărul de acțiuni care au fost sau vor fi create și/sau emise, dacă este predeterminat.

2.2.1.

În cazul acțiunilor emise cu ocazia unor operațiuni de fuziune, de divizare a unei societăți, de transfer total sau parțial al activelor și pasivelor unei întreprinderi, a unei oferte de preluare sau în contrapartidă pentru un transfer de active, altele decât în numerar, indicarea locurilor în care documentele care descriu termenii și condițiile acestor operațiuni pot fi consultate de către public.

2.2.2.

O descriere concisă a drepturilor aferente acțiunilor, în special extinderea drepturilor de vot, dreptul la repartizarea profitului și la repartizarea oricărui excedent în eventualitatea lichidării, precum și a oricăror privilegii.

Termenul de prescriere a dividendelor și indicarea părților în favoarea cărora operează acest drept.

2.2.3.

Impozitul pe venitul din acțiuni, reținut la sursă în țara de origine și țara de cotare.

Indicarea eventualității în care emitentul își asumă responsabilitatea pentru reținerea impozitului la sursă.

2.2.4.

Regimul privind transferul acțiunilor și orice restricții privind libera negociabilitate a acestora (de exemplu clauza de aprobare).

2.2.5.

Data la care apare dreptul la dividende.

2.2.6.

Bursele la care se solicită sau la care va fi solicitată admiterea la cota oficială.

2.2.7.

Organizațiile financiare care, în momentul admiterii acțiunilor la cota oficială, asigură serviciul financiar al emitentului în statul membru unde a avut loc admiterea.

2.3.	În măsura în care sunt relevante, informațiile privind emisiunea și investiția, publică sau privată, a acțiunilor pentru care se solicită admiterea la cotare, în cazul în care emisiunea și investiția au avut loc în ultimele 12 luni care preced admiterea.

2.3.0.

Indicarea exercitării dreptului de preempțiune al acționarilor sau a restricționării sau retragerii acestui drept.

Indicarea, după caz, a motivelor restricționării sau retragerii acestui drept; în aceste cazuri, justificarea prețului de emisiune, dacă emisiunea se face pentru numerar; indicarea beneficiarilor, dacă restricționarea sau retragerea dreptului de preempțiune se face în favoarea anumitor persoane.

2.3.1.

Valoarea totală a emisiunii sau a investiției publice sau private și numărul de acțiuni emise sau plasate, pe categorii unde este cazul.

2.3.2.

În cazul în care emisiunea sau investiția publică sau privată au fost sau sunt făcute simultan pe piețele mai multor state și în care o tranșă a fost sau este rezervată pentru unele din acestea, indicarea acestei tranșe.

2.3.3.

Prețul de emisiune sau prețul de ofertă sau de plasare, cu indicarea valorii nominale sau, în absența acesteia, a valorii nominale contabile sau a sumei de capitalizat; prima de emisiune și suma oricăror cheltuieli care se impută în mod explicit subscriitorului sau cumpărătorului.

Modalitățile de plată a prețului, în special în ceea ce privește plata acțiunilor care nu sunt complet achitate.

2.3.4.

Procedura de exercitare a dreptului de preempțiune; negociabilitatea drepturilor de subscriere; tratamentul drepturilor de subscriere neexercitate.

2.3.5.

Perioada de deschidere a emisiunii sau a ofertei de acțiuni și denumirile organizațiilor financiare responsabile pentru primirea subscripțiilor de la public.

2.3.6.

Modalități și termene de livrare a acțiunilor, eventual crearea de certificate provizorii.

2.3.7.

Indicarea persoanelor fizice sau juridice care asigură sau garantează emisiunea pentru emitent. În cazul în care asigurarea sau garantarea nu se referă la întreaga emisiune, indicarea porțiunii neacoperite.

2.3.8.

Indicarea sau evaluarea valorii totale și/sau a valorii per acțiune a cheltuielilor aferente operațiunii de emitere, cu indicarea remunerației totale a intermediarilor financiari, incluzând comisionul sau marja de asigurare, comisionul de garantare, comisionul de plasare sau comisionul de vânzare.

2.3.9.

Valoarea netă obținută de emitent din emisiune și destinațiile prevăzute ale acestor fonduri, de exemplu finanțarea programului de investiții sau consolidarea situației financiare a emitentului.

2.4.	Informații privind admiterea acțiunilor la cota oficială.

2.4.0.

Descrierea acțiunilor pentru care se solicită admiterea la cota oficială și, în special, numărul de acțiuni și valoarea nominală pe acțiune sau, în absența valorii nominale, valoarea nominală contabilă sau valoarea nominală totală, denumirea exactă sau clasa și cupoanele atașate.

2.4.1.

În cazul difuzării prin bursă a unor acțiuni care nu au fost încă difuzate către public, indicarea numărului de acțiuni disponibile pe piață și a valorii nominale a acestora sau, în absența valorii nominale, a valorii nominale contabile sau indicarea valorii nominale totale sau, unde este cazul, indicarea prețului minim de ofertă.

2.4.2.

În cazul în care sunt cunoscute, datele la care noile acțiuni vor fi cotate și tranzacționate.

2.4.3.

În cazul în care acțiuni din aceeași clasă sunt deja cotate la una sau mai multe burse, indicarea acestor burse.

2.4.4.

În cazul în care acțiuni din aceeași clasă nu au fost încă admise la cota oficială, dar sunt tranzacționate pe una sau mai multe piețe reglementate, cu funcționare regulată, recunoscute și deschise, indicarea acestor piețe.

2.4.5.

Indicarea, pentru ultimul exercițiu financiar și pentru exercițiul în curs:

(a)	a ofertelor publice de preluare de către terți a acțiunilor emitentului;

(b)	a ofertelor publice de preluare de către emitent a acțiunilor altor societăți.

Trebuie să se indice prețul sau condițiile de schimb aferente acestor oferte, precum și rezultatul acestora.

2.5.

În cazul în care, simultan sau aproape simultan cu crearea acțiunilor pentru care se solicită admiterea la cota oficială, acțiuni din aceeași clasă sunt subscrise sau plasate în mod privat sau în care acțiuni din altă clasă sunt create în vederea investiției publice sau private, se indică natura acestor operațiuni, precum și numărul și caracteristicile acțiunilor la care se referă.

Capitolul 3

Informații generale despre emitent și capitalul său

3.1.	Informații generale despre emitent:

3.1.0.

Denumirea, sediul social și principalul sediu administrativ, în cazul în care acesta este altul decât sediul social.

3.1.1.

Data înființării și durata de funcționare a emitentului, cu excepția cazului în care este nedeterminată.

3.1.2.

Legislația conform căreia funcționează emitentul și forma juridică pe care a adoptat-o sub această legislație.

3.1.3.

Indicarea obiectului de activitate al emitentului și o trimitere la articolul din statut care conține descrierea acestuia.

3.1.4.

Indicarea registrului și a numărului de înregistrare.

3.1.5.

Indicarea locurilor unde pot fi consultate documentele referitoare la emitent, menționate în prospect.

3.2.	Informații generale despre capital:

3.2.0.

Suma capitalului subscris, numărul și clasele de acțiuni din care este compus, cu indicarea principalelor caracteristici.

Partea încă nevărsată din capitalul subscris, cu indicarea numărului, a valorii nominale totale și a tipului acțiunilor care nu sunt complet achitate, clasificate, dacă este posibil, în funcție de procentul achitat.

3.2.1.

Acolo unde există capital autorizat încă neemis sau un angajament de creștere a capitalului, în special în cazul împrumuturilor convertibile emise sau al opțiunilor de subscriere acordate, se indică următoarele:

(a)	valoarea acestui capital autorizat sau a creșterii capitalului și, după caz, durata autorizării;

(b)	categoriile de beneficiari care au drepturi preferențiale de subscriere pentru aceste porțiuni suplimentare de capital;

(c)	termenii și modalitățile de emitere a acțiunilor aferente acestor porțiuni.

3.2.2.

În cazul în care există acțiuni care nu reprezintă capital, indicarea numărului și a principalelor caracteristici ale acestor acțiuni.

3.2.3.

Valoarea titlurilor de credit convertibile, preschimbabile sau însoțite de warante, cu indicarea condițiilor și a procedurilor de conversie, schimb sau subscriere.

3.2.4.

Condițiile impuse prin statut cu privire la modificările capitalului și ale drepturilor aferente diferitelor clase de acțiuni, în cazul în care aceste condiții sunt mai restrictive decât cele prevăzute prin lege.

3.2.5.

Descrierea sumară a operațiunilor care, în cursul ultimelor trei exerciții financiare, au modificat suma capitalului subscris și numărul și clasele de acțiuni din care se compune.

3.2.6.

În măsura în care sunt cunoscute emitentului, indicarea persoanelor fizice sau juridice care, direct sau indirect, individual sau solidar, exercită sau ar putea exercita un control asupra emitentului și indicarea ponderii deținute din capital care conferă drept de vot.

Prin control solidar se înțelege controlul exercitat de mai multe societăți sau de mai multe persoane care au încheiat un acord care poate determina adoptarea de către acestea a unor politici comune cu privire la emitent.

3.2.7.

În măsura în care sunt cunoscuți emitentului, indicarea acționarilor care, direct sau indirect, dețin o pondere în capitalul emitentului pe care statele membre nu o pot stabili la mai mult de 20 %.

3.2.8.

În cazul în care emitentul face parte dintr-un grup de întreprinderi, o scurtă descriere a grupului și a poziției emitentului în cadrul acestuia.

3.2.9.

Numărul, valoarea contabilă și valoarea nominală sau, în absența valorii nominale, valoarea nominală contabilă a acțiunilor proprii pe care le-a achiziționat și le deține emitentul sau o altă societate în care acesta deține direct sau indirect mai mult de 50 %, în cazul în care aceste acțiuni nu apar ca element separat în bilanțul contabil.

Capitolul 4

Informații privind activitatea emitentului

4.1.	Principalele activități ale emitentului:

4.1.0.

Descrierea activităților principale ale emitentului, cu indicarea principalelor categorii de produse vândute și servicii prestate.

Indicarea produselor și/sau activităților noi, în cazul în care acestea sunt semnificative.

4.1.1.

Clasificarea cifrei de afaceri nete din cursul ultimelor trei exerciții financiare, pe categorii de activitate și piețe geografice, în măsura în care, ținând seama de modul de organizare a vânzării produselor și a prestării serviciilor care fac parte din activitatea obișnuită a emitentului, aceste categorii și piețe diferă substanțial unele de altele.

4.1.2.

Amplasarea și dimensiunea sediilor principale ale emitentului și informații succinte privind proprietățile imobiliare. Orice sediu care contribuie cu mai mult de 10 % la cifra de afaceri sau la producție este considerat sediu principal.

4.1.3.

Pentru activitățile miniere, extracția de hidrocarburi, exploatările de cariere și alte activități similare, în cazul în care sunt semnificative, descrierea zăcămintelor, estimarea rezervelor exploatabile economic și durata probabilă a exploatării.

Indicarea perioadelor și a principalilor termeni de concesionare și a condițiilor economice de exploatare.

Indicații privind stadiul de exploatare.

4.1.4.

În cazul în care informațiile oferite în conformitate cu punctele 4.1.0-4.1.3 au fost influențate de factori excepționali, trebuie menționat acest fapt.

4.2.	Informații concise referitoare la o eventuală dependență a emitentului față de brevete sau licențe, de contracte industriale, comerciale sau financiare sau de procese noi de producție, în cazul în care asemenea factori au o importanță fundamentală pentru afacerea sau profitabilitatea emitentului.

4.3.	Informații privind politica în domeniul cercetării și dezvoltării de noi produse și procese de-a lungul ultimelor trei exerciții financiare, în cazul în care acestea sunt semnificative.

4.4.	Informații cu privire la orice litigii sau proceduri de arbitraj care ar putea să aibă sau să fi avut, în trecutul recent, efecte semnificative asupra situației financiare a emitentului.

4.5.	Informații cu privire la orice întrerupere a activității emitentului care ar putea să aibă sau să fi avut, în trecutul recent, vreun efect semnificativ asupra situației financiare a emitentului.

4.6.	Numărul mediu de angajați și modificările acestui număr în cursul ultimelor trei exerciții financiare, în cazul în care aceste modificări sunt semnificative, cu clasificarea personalului angajat, dacă este posibil, pe categorii principale de activitate.

4.7.	Politica de investiții:

4.7.0.

Descrierea, cu furnizarea de date numerice, a principalelor investiții făcute, realizate în cursul ultimelor trei exerciții financiare și în perioada care a trecut din exercițiul financiar în curs.

4.7.1.

Informații privind principalele investiții în curs de realizare, fără a include participațiile în curs de achiziție în alte întreprinderi.

Repartizarea volumului acestor investiții în funcție de localizarea lor (în țară și în străinătate).

Modalitatea de finanțare (autofinanțare sau nu).

4.7.2.

Informații privind principalele investiții viitoare ale emitentului, care fac deja obiectul unor angajamente ferme din partea organismului administrativ, fără a include participațiile care vor fi achiziționate în alte întreprinderi.

Capitolul 5

Informații privind activele și pasivele emitentului, situația financiară și profitul și pierderile

5.1.	Situația financiar-contabilă a emitentului:

5.1.0.

Bilanțul contabil și contul de profit și pierderi aferente ultimelor trei exerciții financiare, întocmite de către societate sub forma unui tabel comparativ. Anexa la situația financiar-contabilă anuală aferentă ultimului exercițiu financiar.

Proiectul prospectului trebuie depus la autoritățile competente în termen de cel mult 18 luni de la încheierea exercițiului financiar la care se referă ultima situație financiar-contabilă anuală publicată. În cazuri excepționale, autoritățile competente pot prelungi acest termen.

5.1.1.

În cazul în care emitentul întocmește numai situații financiar-contabile consolidate, trebuie să le includă în prospect, în conformitate cu punctul 5.1.0.

În cazul în care emitentul întocmește atât situații financiar-contabile consolidate, cât și neconsolidate, ambele trebuie incluse în prospect, în conformitate cu punctul 5.1.0.

Totuși, autoritățile competente pot permite emitentului să includă fie numai situația financiar-contabilă consolidată, fie numai cea neconsolidată, cu condiția ca situația care nu este inclusă să nu furnizeze nici o informație suplimentară semnificativă.

5.1.2.

Profitul sau pierderea per acțiune aferente exercițiului financiar ale societății emitente, provenind din activitatea obișnuită a societății, după impozitare, pentru ultimele trei exerciții financiare, în cazul în care societatea include în prospect numai situația financiar-contabilă neconsolidată.

În cazul în care emitentul include în prospect numai situația financiar-contabilă consolidată, trebuie să indice profitul consolidat sau pierderea consolidată per acțiune aferente exercițiului financiar, pentru ultimele trei exerciții financiare. Aceste informații trebuie să apară în completarea celor furnizate în conformitate cu paragraful precedent, în cazul în care emitentul include în prospect și situația financiar-contabilă neconsolidată.

În cazul în care, în cursul celor trei exerciții financiare menționate mai sus, numărul de acțiuni ale emitentului s-a modificat, ca urmare, de exemplu, a creșterii sau reducerii capitalului sau a regrupării sau divizării acțiunilor, profitul sau pierderea per acțiune prevăzută în primul și al doilea paragraf de mai sus trebuie ajustate pentru a putea fi comparate; în acest caz, trebuie indicate formulele de ajustare utilizate.

5.1.3.

Valorile dividendului per acțiune pentru ultimele trei exerciții financiare, ajustate, dacă este necesar, pentru a putea fi comparate în conformitate cu punctul 5.1.2 al treilea paragraf.

5.1.4.

În cazul în care au trecut mai mult de nouă luni de la încheierea exercițiului financiar la care se referă ultima situație financiar-contabilă anuală consolidată și/sau neconsolidată publicată, trebuie inclusă în prospect sau anexată la acesta o situație financiară interimară pentru cel puțin primele șase luni. În cazul în care această situație financiară este neauditată, trebuie precizat acest fapt.

În cazul în care emitentul întocmește situații financiar-contabile anuale consolidate, autoritățile competente trebuie să decidă dacă situația financiară interimară trebuie prezentată în formă consolidată sau nu.

Orice schimbare semnificativă care a intervenit de la încheierea ultimului exercițiu financiar sau de la întocmirea situației financiare interimare trebuie descrisă într-o notă cuprinsă în prospect sau anexată la acesta.

5.1.5.

În cazul în care situația financiar-contabilă anuală consolidată sau neconsolidată nu respectă dispozițiile directivelor privind situațiile financiare ale societăților și în care nu oferă o imagine fidelă a activelor și pasivelor societății, a poziției financiare și a profitului sau pierderii, trebuie furnizate informații mai detaliate și suplimentare.

5.1.6.

Un tabel care indică sursele și utilizările de fonduri pentru ultimele trei exerciții financiare.

5.2.

Informațiile individuale enumerate mai jos cu privire la întreprinderile în care emitentul deține o pondere a capitalului, care ar putea avea un efect semnificativ asupra evaluării activelor și pasivelor emitentului, a poziției financiare sau a profiturilor și pierderilor.

Informațiile enumerate mai jos trebuie furnizate în orice situație, pentru întreprinderile în care emitentul deține participații, direct sau indirect, în cazul în care valoarea contabilă a participației reprezintă cel puțin 10 % din capitalurile proprii sau contribuie cu cel puțin 10 % la profitul sau pierderea netă a emitentului sau, în cazul unui grup, în cazul în care valoarea contabilă a participației reprezintă cel puțin 10 % din valoarea consolidată a activului net sau cel puțin 10 % din profitul sau pierderea netă consolidată a grupului.

Informațiile enumerate mai jos nu trebuie oferite, în cazul în care emitentul dovedește că aceste participații sunt temporare.

În mod analog, informațiile prevăzute la literele (e) și (f) pot fi omise, în cazul în care întreprinderea în care este deținută participația nu-și publică situația financiar-contabilă anuală.

Statele membre pot autoriza autoritățile competente să permită omiterea informațiilor prevăzute la literele (d)-(j) în cazul în care situația financiar-contabilă anuală a întreprinderii în care este deținută participația este consolidată într-o situație financiar-contabilă anuală a grupului sau în care valoarea care poate fi atribuită dobânzii prin metoda echivalării este indicată în situația financiar-contabilă anuală, cu condiția ca, în opinia autorităților competente, omiterea acestor informații să nu inducă publicul în eroare cu privire la faptele și circumstanțele a căror cunoaștere este esențială pentru evaluarea valorii mobiliare în cauză.

Informațiile prevăzute la literele (g) și (j) pot fi omise în cazul în care, în opinia autorităților competente, această omisiune nu induce investitorii în eroare.

(a)	Denumirea și sediul social al întreprinderii.

(b)	Domeniul de activitate.

(c)	Ponderea deținută în capital.

(d)	Capitalul subscris.

(e)

Rezerve.

(f)	Profitul sau pierderea din activitatea obișnuită, după impozitare, pentru ultimul exercițiu financiar.

(g)	Valoarea la care emitentul obligat să publice prospectul își înregistrează în contabilitate acțiunile deținute.

(h)	Valoarea încă neachitată pentru acțiunile deținute.

(i)	Valoarea dividendelor ridicate în cursul ultimului exercițiu financiar pentru acțiunile deținute.

(j)	Valoarea datoriilor și creanțelor emitentului față de întreprindere.

5.3.

Informații individuale referitoare la întreprinderile care nu sunt prevăzute la punctul 5.2, în care emitentul deține cel puțin 10 % din capital. Aceste detalii pot fi omise în cazul în care au o importanță neglijabilă din punctul de vedere al obiectivului prevăzut la articolul 21:

(a)	denumirea și sediul social al întreprinderii;

(b)	ponderea deținută în capital.

5.4.

În cazul în care prospectul cuprinde situații financiar-contabile anuale consolidate, se indică:

(a)

principiile de consolidare aplicate. Acestea trebuie descrise explicit în cazul în care în statul membru nu există legislație în materie de consolidare a situațiilor financiar-contabile anuale sau în care aceste principii nu sunt în conformitate cu această legislație sau cu o metodă general acceptată și utilizată în statul membru în care este situată sau în care funcționează bursa la care se solicită admiterea la cota oficială;

(b)

denumirea și sediul social al întreprinderilor cuprinse în consolidare, în cazul în care această informație este importantă în vederea evaluării activelor și pasivelor, a poziției financiare și a profiturilor și pierderilor emitentului. Este suficientă marcarea acestora printr-un semn grafic în lista întreprinderilor pentru care trebuie furnizate informații în conformitate cu punctul 5.2;

(c)

pentru fiecare din întreprinderile menționate la litera (b):

(i)	ponderea participațiilor deținute de terți, în cazul în care situația financiar-contabilă anuală este consolidată global;

(ii)	ponderea consolidării calculată pe baza participațiilor, în cazul în care consolidarea s-a făcut pe bază proporțională.

5.5.

În cazul în care emitentul este o întreprindere dominantă, care formează un grup împreună cu una sau mai multe întreprinderi dependente, informațiile prevăzute în capitolele 4 și 7 trebuie furnizate cu privire la emitent și la grup.

Autoritățile competente pot permite furnizarea acestor informații numai cu privire la emitent sau numai cu privire la grup, cu condiția ca detaliile care sunt omise să nu fie semnificative.

5.6.	În cazul în care anumite informații prevăzute în această schemă se regăsesc în situațiile financiar-contabile anuale furnizate în conformitate cu prezentul capitol, nu este necesar să fie repetate.

Capitolul 6

Informații referitoare la administrare, conducere și control

6.1.

Numele, adresele și funcțiile deținute în societatea emitentă de către următoarele persoane și indicarea principalelor activități exercitate de acestea în afara societății, în cazul în care acestea sunt semnificative în raport cu societatea:

(a)	membri ai organelor administrative, de conducere sau control;

(b)	asociați comanditați, în cazul unei societăți în comandită pe acțiuni;

(c)	fondatori, în cazul în care societatea a fost înființată de mai puțin de cinci ani.

6.2.	Interesele membrilor organului administrativ, de conducere și control în societatea emitentă:

6.2.0.

Remunerațiile plătite și beneficiile în natură acordate, cu orice titlu, în cursul ultimului exercițiu financiar încheiat, prin conturile de cheltuieli generale sau de repartizare a profitului, membrilor din organul administrativ, de conducere și control, sumele indicate fiind sumele totale pentru fiecare categorie de organe.

Trebuie indicată valoarea totală a remunerației plătite și beneficiile în natură acordate tuturor membrilor organului administrativ, de conducere și control ale emitentului de către toate întreprinderile dependente cu care formează un grup.

6.2.1.

Numărul total de acțiuni deținute în societatea emitentă de membrii organului administrativ, de conducere și control și opțiunile care le-au fost conferite cu privire la acțiunile societății.

6.2.2.

Informații privind natura și amploarea intereselor membrilor organului administrativ, de conducere și control în tranzacții efectuate de emitent care, prin natura sau condițiile lor, nu fac parte din tranzacțiile obișnuite (cum ar fi achiziții în afara activității normale, achiziționarea sau transferul de active imobilizate) în cursul exercițiului financiar precedent și al exercițiului financiar curent. În cazul în care astfel de tranzacții neobișnuite au fost efectuate în cursul exercițiilor financiare precedente și nu au fost încheiate definitiv, trebuie furnizate și informații cu privire la acestea.

6.2.3.

Totalul împrumuturilor în curs acordate de către emitent persoanelor menționate la punctul 6.1 litera (a), precum și orice garanții constituite de emitent în favoarea acestora.

6.3.	Programe de participare a personalului la capitalul emitentului.

Capitolul 7

Informații cu privire la evoluția recentă și la perspectivele emitentului

7.1.

Cu excepția cazului în care autoritățile competente acordă o derogare, informații cu caracter general privind evoluția afacerii emitentului de la încheierea exercițiului financiar la care se referă ultima situație financiar-contabilă anuală publicată, în special:

(a)	cele mai semnificative tendințe recente în evoluția producției, a vânzărilor și a stocurilor, și a registrului de comenzi;

(b)	tendințele recente ale evoluției costurilor și prețurilor de vânzare.

7.2.	Cu excepția cazului în care autoritățile competente acordă o derogare, informații privind perspectivele emitentului, cel puțin cu privire la exercițiul financiar în curs.

SCHEMA B

Schema prospectului pentru admiterea titlurilor de credit la cota oficială a unei burse de valori

Capitolul 1

Informații privind responsabilii pentru prospect și auditarea situației financiar-contabile

1.1.	Numele și adresa persoanelor fizice sau juridice responsabile pentru prospect sau, după caz, pentru anumite părți ale acestuia, cu specificarea, în cel din urmă caz, a acestor părți.

1.2.	O declarație a persoanelor responsabile menționate la punctul 1.1 care să ateste faptul că, după cunoștința lor, informațiile oferite în acea parte a prospectului pentru care sunt responsabile sunt conforme cu realitatea și nu conțin omisiuni care să afecteze sensul prospectului.

1.3.

Indicarea altor informații din prospect, care au fost auditate de auditori.

Capitolul 2

Informații privind împrumutul și admiterea titlurilor de credit la cota oficială

2.1.	Condițiile împrumutului:

2.1.0.

Valoarea nominală a împrumutului: în cazul în care această valoare nu este stabilită, se va menționa acest lucru.

Natura, numărul și numerotarea titlurilor de credit și cupiurile.

2.1.1.

Cu excepția cazurilor de emisiune continuă, prețul de emisiune și de rambursare și rata nominală a dobânzii; în cazul în care sunt prevăzute mai multe rate ale dobânzii, indicarea condițiilor de modificare a acesteia.

2.1.2.

Proceduri de acordare a altor avantaje, indiferent de natura acestora; metoda calculării acestor avantaje.

2.1.3.

Impozitul pe venitul din titlurile de credit reținut la sursă în țara de origine și/sau țara de cotare.

Indicarea eventualității în care emitentul își asumă responsabilitatea pentru reținerea impozitului la sursă.

2.1.4.

Modalitățile de amortizare a împrumutului, inclusiv procedurile de rambursare.

2.1.5.

Organizațiile financiare care, în momentul admiterii titlurilor de credit la cota oficială, asigură serviciul financiar al emitentului în statul membru de admitere.

2.1.6.

Moneda împrumutului; în cazul în care împrumutul este exprimat în unități de cont, statutul contractual al acestora; opțiuni de schimb.

2.1.7.

Termene:

(a)	durata împrumutului și eventualele scadențe interimare;

(b)	data de la care se calculează dobânda și scadențele dobânzii;

(c)	valabilitatea dreptului la dobândă și la rambursarea capitalului;

(d)	proceduri și termene de livrare a titlurilor de credit, eventual crearea de certificate provizorii.

2.1.8.

Cu excepția emisiunilor continue, indicarea ratei de rentabilitate. Metoda de calcul al acestei rate trebuie precizată în formă rezumată.

2.2.	Informații de natură juridică:

2.2.0.

Indicarea rezoluțiilor, a autorizațiilor și a aprobărilor în baza cărora au fost sau vor fi create și/sau emise titlurile de credit.

Tipul de emisiune și valoarea acesteia.

Numărul de titluri de credit care au fost sau vor fi create și emise, în cazul în care este predeterminat.

2.2.1.

Natura și extinderea garanțiilor, a cauțiunilor și a angajamentelor menite să asigure derularea în bune condiții a împrumutului, atât în ceea ce privește rambursarea titlurilor de credit, cât și plata dobânzii.

Indicarea locurilor în care publicul poate avea acces la textul contractelor referitoare la aceste garanții, cauțiuni sau angajamente.

2.2.2.

Organizarea de trustees sau orice altă formă de reprezentare a obligatarilor.

Numele și funcția sau denumirea și sediul social al reprezentantului obligatarilor, principalele condiții ale acestei reprezentări și, în special, condițiile în care reprezentantul poate fi înlocuit.

Indicarea locurilor în care publicul poate avea acces la contractele referitoare la aceste forme de reprezentare.

2.2.3.

Menționarea clauzelor de subordonare a împrumutului față de alte datorii ale emitentului, care au fost sau urmează să fie contractate.

2.2.4.

Indicarea legislației în baza căreia au fost create titlurile de credit și a instanțelor competente în caz de litigiu.

2.2.5.

Precizarea faptului că titlurile de credit sunt nominative sau la purtător.

2.2.6.

Eventualele restricții impuse de condițiile de emisiune cu privire la libera transferabilitate a titlurilor de credit.

2.3.	Informații privind admiterea titlurilor de credit la cota oficială.

2.3.0.

Bursele la care se solicită sau va fi solicitată admiterea la cota oficială.

2.3.1.

Numele, adresele și descrierea persoanelor fizice sau juridice care asigură sau garantează emisiunea pentru emitent. În cazul în care asigurarea sau garantarea nu se referă la întreaga emisiune, se va specifica partea neacoperită.

2.3.2.

În cazul în care emisiunea sau investiția publică sau privată a fost sau este făcută simultan pe piețele mai multor state și o parte a fost sau este rezervată pentru unele din acestea, indicarea acestei părți.

2.3.3.

În cazul în care titluri de credit din aceeași clasă sunt deja cotate la una sau mai multe burse, indicarea acestor burse.

2.3.4.

În cazul în care titluri de credit din aceeași clasă încă nu au fost admise la cota oficială, dar sunt tranzacționate pe una sau mai multe piețe reglementate, cu funcționare regulată, sunt recunoscute și deschise, indicarea acestor piețe.

2.4.	Informații privind emisiunea, în cazul în care este concomitentă cu admiterea la cota oficială sau în care a avut loc în perioada de trei luni care precede admiterea.

2.4.0.

Proceduri de exercitare a dreptului de preempțiune; negociabilitatea drepturilor de subscriere; tratamentul drepturilor de subscriere neexercitate.

2.4.1.

Modalitățile de plată a prețului de emisiune sau de ofertă.

2.4.2.

Cu excepția emisiunilor continue de titluri de credit, perioada de deschidere a emisiunii sau a ofertei și eventualele posibilități de închidere anticipată.

2.4.3.

Indicarea organismelor financiare care sunt responsabile pentru primirea subscripțiilor de la public.

2.4.4.

Menționarea, după caz, a faptului că subscrierile ar putea fi reduse.

2.4.5.

Cu excepția emisiunilor continue de titluri de credit, indicarea valorii nete a capitalului împrumutat.

2.4.6.

Scopul emisiunii și destinația prevăzută a fondurilor rezultate.

Capitolul 3

Informații generale despre emitent și capitalul său

3.1.	Informații generale despre emitent.

3.1.0.

Denumirea, sediul social și principalul sediu administrativ, în cazul în care acesta este altul decât sediul social.

3.1.1.

Data înființării și durata de funcționare a emitentului, cu excepția cazului în care este nedeterminată.

3.1.2.

Legislația conform căreia funcționează emitentul și forma juridică pe care a adoptat-o în cadrul acestei legislații.

3.1.3.

Indicarea obiectului de activitate al emitentului și o trimitere la articolul din statut care conține descrierea acestuia.

3.1.4.

Indicarea registrului și a numărului de înregistrare în acest registru.

3.1.5.

Indicarea locurilor unde pot fi consultate documentele referitoare la emitent, menționate în prospect.

3.2.	Informații generale despre capital:

3.2.0.

Valoarea capitalului subscris, numărul și clasele de valori mobiliare din care este compus, cu indicarea principalelor caracteristici.

Partea încă nevărsată din capitalul subscris, cu indicarea numărului, a valorii nominale totale și a tipului de valori mobiliare care nu sunt complet achitate, clasificate, dacă este posibil, în funcție de procentul achitat.

3.2.1.

Valoarea titlurilor de credit convertibile, preschimbabile sau însoțite de warante, cu indicarea condițiilor și a procedurilor de conversie, schimb sau subscriere.

3.2.2.

În cazul în care emitentul face parte dintr-un grup de întreprinderi, o scurtă descriere a grupului și a poziției emitentului în cadrul acestuia.

3.2.3.

Numărul, valoarea contabilă și valoarea nominală sau, în absența valorii nominale, valoarea nominală contabilă a acțiunilor proprii pe care le-a achiziționat și le deține emitentul sau o altă societate în care acesta deține direct sau indirect mai mult de 50 %, în cazul în care aceste valori mobiliare nu apar ca element separat în bilanțul contabil, în măsura în care reprezintă o parte semnificativă a capitalului subscris.

Capitolul 4

Informații privind activitatea emitentului

4.1.	Principalele activități ale emitentului.

4.1.0.

Descrierea activităților principale ale emitentului, cu indicarea principalelor categorii de produse vândute și/sau servicii prestate.

Indicarea produselor și a activităților noi, în cazul în care acestea sunt semnificative.

4.1.1.

Cifra de afaceri netă din ultimele două exerciții financiare.

4.1.2.

4.1.3.

Indicarea perioadelor și a principalilor termeni de concesionare și a condițiilor economice de exploatare.

Indicarea stadiului de exploatare.

4.1.4.

În cazul în care informațiile oferite în conformitate cu punctele 4.1.0-4.1.3 au fost influențate de factori excepționali, trebuie menționat acest fapt.

4.2.	Informații sumare referitoare la o eventuală dependență a emitentului față de brevete sau licențe, de contracte industriale, comerciale sau financiare sau de procese noi de producție, în cazul în care asemenea factori au o importanță fundamentală pentru afacerea sau profitabilitatea emitentului.

4.3.	Informații cu privire la orice litigii sau proceduri de arbitraj care ar putea să aibă sau să fi avut, în trecutul recent, efecte semnificative asupra situației financiare a emitentului.

4.4.	Politica de investiții:

4.4.0.

Descrierea, cu furnizarea de date numerice, a principalelor investiții făcute, inclusiv participațiile în alte întreprinderi, respectiv acțiuni, părți, titluri de credit etc., realizate în timpul ultimelor trei exerciții financiare și în perioada încheiată din exercițiul financiar în curs.

4.4.1.

Informații privind principalele investiții în curs, fără a include participațiile în curs de achiziție în alte întreprinderi.

Repartizarea volumului acestor investiții în funcție de localizarea lor (în țară și în străinătate).

Modalitatea de finanțare (autofinanțare sau nu).

4.4.2.

Capitolul 5

Informații privind activele și pasivele emitentului, situația financiară și profitul și pierderile

5.1.	Situația financiar-contabilă a emitentului:

5.1.0.

Bilanțul contabil și contul de profit și pierderi aferente ultimelor două exerciții financiare, întocmite de emitent sub forma unui tabel comparativ. Anexa la situația financiar-contabilă anuală aferentă ultimului exercițiu financiar.

Proiectul prospectului trebuie depus la autoritățile competente în termen de cel mult 18 luni de la data încheierii exercițiului financiar la care se referă ultima situație financiar-contabilă anuală publicată. În cazuri excepționale, autoritățile competente pot prelungi acest termen.

5.1.1.

În cazul în care emitentul întocmește numai situații financiar-contabile consolidate, trebuie să le includă în prospect, în conformitate cu punctul 5.1.0.

În cazul în care emitentul întocmește atât situații financiar-contabile consolidate, cât și neconsolidate, ambele trebuie incluse în prospect, în conformitate cu punctul 5.1.0. Totuși, autoritățile competente pot permite emitentului să includă fie numai situația financiar-contabilă consolidată, fie numai cea neconsolidată, cu condiția ca situația care nu este inclusă să nu furnizeze nici o informație suplimentară semnificativă.

5.1.2.

În cazul în care au trecut mai mult de nouă luni de la încheierea exercițiului financiar la care se referă ultima situația financiar-contabilă anuală consolidată și/sau neconsolidată publicată, trebuie inclusă în prospect sau anexată la acesta o situație financiară interimară pentru cel puțin primele șase luni. În cazul în care această situație financiară este neauditată, trebuie precizat acest fapt.

5.1.3.

În cazul în care situația financiar-contabilă anuală consolidată sau neconsolidată nu respectă dispozițiile directivelor privind situațiile financiare ale societăților și în care nu oferă o imagine fidelă a activelor și pasivelor societății, a poziției financiare și profitului sau pierderii, trebuie furnizate informații mai detaliate și/sau suplimentare.

5.1.4.

Se indică, la o dată cât mai recentă (care trebuie precizată) următoarele, în măsura în care sunt semnificative:

(a)	valoarea totală a împrumuturilor de rambursat, clasificate în împrumuturi garantate (prin constituirea de garanții sau prin alte moduri, de către emitent sau de către terți) și împrumuturi negarantate;

(b)	valoarea totală a celorlalte împrumuturi și datorii, clasificate în împrumuturi și datorii garantate și negarantate;

(c)	valoarea totală a oricăror obligații condiționate.

În absența acestor împrumuturi de rambursat, împrumuturi și datorii și obligații condiționate, se va include în prospect o declarație negativă corespunzătoare în acest sens.

În cazul în care emitentul întocmește situații financiar-contabile anuale consolidate, se aplică principiile prevăzute la punctul 5.1.1.

Ca regulă generală, nu se iau în considerare datoriile între societățile din interiorul aceluiași grup, fiind făcută o declarație, după caz.

5.1.5.

Un tabel care indică sursele și utilizările de fonduri pentru ultimele trei exerciții financiare.

5.2.

Informațiile individuale enumerate mai jos privind întreprinderile în care emitentul deține o pondere a capitalului, care ar putea avea un efect semnificativ asupra evaluării activelor și pasivelor emitentului, a situației financiare sau a profiturilor și pierderilor.

Informațiile enumerate mai jos nu trebuie oferite, în cazul în care emitentul dovedește că aceste participații sunt provizorii.

Statele membre pot autoriza autoritățile competente să permită omiterea informațiilor prevăzute la literele (d)-(h) în cazul în care situația financiar-contabilă anuală a întreprinderii în care este deținută participația este consolidată într-o situație financiar-contabilă anuală a grupului sau în care valoarea care poate fi atribuită dobânzii prin metoda echivalării este indicată în situația financiar-contabilă anuală, cu condiția ca, în opinia autorităților competente, omiterea acestor informații să nu inducă publicul în eroare cu privire la faptele și circumstanțele a căror cunoaștere este esențială pentru evaluarea valorii mobiliare în discuție.

(a)	Denumirea și sediul social al întreprinderii.

(b)	Domeniul de activitate.

(c)	Ponderea deținută în capital.

(d)	Capitalul subscris.

(e)

Rezerve.

(f)	Profitul sau pierderea din activitatea obișnuită, după impozitare, pentru ultimul exercițiu financiar.

(g)	Valoarea încă neachitată pentru acțiunile sau părțile deținute.

(h)	Valoarea dividendelor ridicate în cursul ultimului exercițiu financiar pentru acțiunile sau părțile deținute.

5.3.

În cazul în care prospectul cuprinde situații financiar-contabile anuale consolidate, se indică:

(a)

(b)

denumirea și sediul social al întreprinderilor cuprinse în consolidare, în cazul în care această informație este importantă în vederea evaluării activelor și pasivelor, a situației financiare și a profiturilor și pierderilor emitentului. Este suficientă marcarea acestora printr-un semn grafic în lista întreprinderilor pentru care trebuie furnizate informații în conformitate cu punctul 5.2;

(c)

pentru fiecare din întreprinderile menționate la litera (b):

(i)	ponderea totală a participațiilor deținute de terți, în cazul în care situația financiar-contabilă anuală este consolidată global;

(ii)	ponderea consolidării calculată pe baza participațiilor, în cazul în care consolidarea s-a făcut pe bază proporțională.

5.4.

Autoritățile competente pot permite furnizarea acestor informații numai cu privire la emitent sau numai cu privire la grup, cu condiția ca informațiile care sunt omise să nu fie semnificative.

5.5.	În cazul în care anumite informații prevăzute în această schemă se regăsesc în situațiile financiar-contabile anuale furnizate în conformitate cu prezentul capitol, nu este necesar să fie repetate.

Capitolul 6

Informații cu privire la administrare, conducere și control

6.1.

(a)	membri ai organului administrativ, de conducere sau control;

(b)	asociați comanditați, în cazul unei societăți în comandită pe acțiuni.

Capitolul 7

Informații cu privire la evoluția recentă și la perspectivele emitentului

7.1.

(a)	cele mai semnificative tendințe recente în evoluția producției, a vânzărilor și a stocurilor, a registrului de comenzi;

(b)	tendințele recente în evoluția costurilor și a prețurilor de vânzare.

7.2.	Cu excepția cazului în care autoritățile competente acordă o derogare, informații privind perspectivele emitentului, cel puțin cu privire la exercițiul financiar în curs.

SCHEMA C

Schema prospectului pentru admiterea certificatelor reprezentând acțiuni la cota oficială a unei burse de valori

Capitolul 1

Informații generale despre emitent

1.1.	Denumirea, sediul social și principalul sediu administrativ, în cazul în care acesta este altul decât sediul social.

1.2.	Data înființării și durata de funcționare a emitentului, cu excepția cazului în care este nedeterminată.

1.3.	Legislația conform căreia funcționează emitentul și forma juridică pe care a adoptat-o în cadrul acestei legislații.

1.4.

Valoarea capitalului subscris și numărul și clasele de valori mobiliare din care se compune, cu indicarea principalelor caracteristici.

Partea încă nevărsată din capitalul subscris, cu indicarea numărului sau a valorii nominale totale și a tipului de valori mobiliare care nu sunt complet achitate, clasificate, după caz, în funcție de procentul achitat.

1.5.	Indicarea principalilor deținători ai capitalului.

1.6.

Numele, adresele și funcțiile în cadrul organismului emitent ale următoarelor persoane, cu indicarea principalelor activități desfășurate de acestea în afara organismului emitent, în cazul în care acestea sunt semnificative în raport cu emitentul:

(a)	membri ai organului administrativ, de conducere și control;

(b)	asociați comanditați, în cazul unei societăți în comandită pe acțiuni.

1.7.	Obiectul de activitate al societății. În cazul în care emisiunea de certificate reprezentând acțiuni nu este singurul obiect de activitate al societății, trebuie descrisă natura celorlalte activități, tratând separat activitățile cu caracter pur fiduciar.

1.8.

Rezumatul situației financiar-contabile aferente ultimului exercițiu financiar încheiat.

Capitolul 2

Informații privind certificatele

2.1.	Statutul juridic: Indicarea normelor care reglementează emisiunea de certificate, cu menționarea datei și a locului unde sunt publicate acestea.

2.1.0.

Exercitarea și beneficiul obținut din drepturile atașate la valorile mobiliare originale, în special dreptul de vot, condițiile în care emitentul certificatelor poate exercita aceste drepturi și măsurile prevăzute pentru obținerea de instrucțiuni ale titularilor de certificate, precum și dreptul la repartizarea profitului și la orice excedent de lichidare.

2.1.1.

Garanții bancare sau alte garanții atașate certificatelor și destinate garantării obligațiilor emitentului.

2.1.2.

Posibilitatea de obținere a conversiei certificatelor în valori mobiliare originale și procedurile de conversie.

2.2.

Valoarea comisioanelor și a cheltuielilor suportate de titular, referitoare la:

(a)	emisiunea certificatelor;

(b)	plata cupoanelor;

(c)	crearea de certificate suplimentare;

(d)	schimbarea certificatelor în valori mobiliare originale.

2.3.

Transferabilitatea certificatelor:

(a)	bursele la care se solicită sau va fi solicitată admiterea la cota oficială;

(b)	eventualele restricții cu privire la libera transferabilitate a certificatelor.

2.4.

Informații suplimentare privind admiterea la cota oficială:

(a)	în cazul în care certificatele se difuzează prin bursă, numărul de certificate disponibile pe piață și/sau valoarea nominală totală; prețul minim de vânzare, în cazul în care acesta este stabilit;

(b)	data la care vor fi cotate noile certificate, în cazul în care este cunoscută.

2.5.	Indicarea regimului de impozitare cu privire la toate impozitele și taxele care sunt suportate de titulari și percepute în țara de emisiune a certificatelor.

2.6.	Indicarea legislației conform căreia au fost create certificatele și a instanțelor competente în caz de litigiu.

ANEXA II

PARTEA A

Directive abrogate și modificările lor ulterioare (menționate la articolul 111)

Directiva 79/279/CEE a Consiliului	(JO L 66, 16.3.1979, p. 21)
Directiva 82/148/CEE a Consiliului	(JO L 62, 05.3.1982, p. 22)
Directiva 88/627/CEE a Consiliului	(JO L 348, 17.12.1988, p. 62)
Directiva 80/390/CEE a Consiliului	(JO L 100, 17.4.1980, p. 1)
Directiva 82/148/CEE a Consiliului	(JO L 62, 5.3.1982, p. 22)
Directiva 87/345/CEE a Consiliului	(JO L 185, 4.7.1987, p. 81)
Directiva 90/211/CEE a Consiliului	(JO L 112, 3.5.1990, p. 24)
Directiva 94/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului	(JO L 135, 31.5.1994, p. 1)
Directiva 82/121/CEE a Consiliului	(JO L 48, 20.2.1982, p. 26)
Directiva 88/627/CEE a Consiliului	(JO L 348, 17.12.1988, p. 62)

ANEXA II

PARTEA B

Termene de transpunere în legislația internă (menționate la articolul 111)

Directiva	Termen pentru transpunere
79/279/CEE	8 martie 1981 (1) (2)
80/390/CEE	19 septembrie 1982 (2)
82/121/CEE	30 iunie 1983 (3)
82/148/CEE	30 iunie 1983 (3)
87/345/CEE	1 ianuarie 1990 1 ianuarie 1991 pentru Spania 1 ianuarie 1992 pentru Portugalia
88/627/CEE	1 ianuarie 1991
90/211/CEE	17 aprilie 1991
94/18/CEE

(1) 8.3.1982 pentru statele membre care introduc simultan Directivele 79/279/CEE și 80/390/CEE.

(2) 30.6.1983 pentru statele membre care introduc simultan Directivele 79/279/CEE, 80/390/CEE și 82/121/CEE.

(3) Termen de aplicare: 30.6.1986.

ANEXA III

TABEL DE CORESPONDENȚĂ

Prezenta directivă	Dir. 79/279/CEE	Dir. 80/390/CEE	Dir. 82/121/CEE	Dir. 88/627/CEE
Articolul 1 litera (a)		Articolul 2 litera (c)
Articolul 1 litera (b) teza introductivă	Articolul 2 litera (a) teza introductivă	Articolul 2 litera (a) teza introductivă
Articolul 1 litera (b) punctele (i) și (ii)	Articolul 2 litera (a) prima și a doua liniuță	Articolul 2 litera (a) prima și a doua liniuță
Articolul 1 litera (c) teza introductivă			Articolul 1 alineatul (2) al doilea paragraf teza introductivă
Articolul 1 litera (c) punctele (i) și (ii)			Articolul 1 alineatul (2) al doilea paragraf prima și a doua liniuță
Articolul 1 litera (d)		Articolul 2 litera (e)
Articolul 1 litera (e)	Articolul 2 litera (b)	Articolul 2 litera (b)
Articolul 1 litera (f)		Articolul 2 litera (f)
Articolul 1 litera (g)		Articolul 2 litera (d)
Articolul 1 litera (h)		Articolul 2 litera (g)
Articolul 2 alineatul (1)	Articolul 1 alineatul (1)
Articolul 2 alineatul (2) teza introductivă	Articolul 1 alineatul (2) teza introductivă
Articolul 2 alineatul (2) literele (a) și (b)	Articolul 1 alineatul (2) prima și a doua liniuță
Articolul 3 alineatul (1)		Articolul 1 alineatul (1)
Articolul 3 alineatul (2) teza introductivă		Articolul 1 alineatul (2) teza introductivă
Articolul 3 alineatul (2) literele (a) și (b)		Articolul 1 alineatul (2) prima și a doua liniuță
Articolul 4 alineatul (1)			Articolul 1 alineatul (1)
Articolul 4 alineatul (2)			Articolul 1 alineatul (2) primul paragraf
Articolul 4 alineatul (3)			Articolul 1 alineatul (3)
Articolul 5 literele (a) și (b)	Articolul 3 prima și a doua liniuță
Articolul 6	Articolul 4
Articolul 7	Articolul 6
Articolul 8	Articolul 5
Articolul 9	Articolul 7
Articolul 10	Articolul 8
Articolul 11 alineatul (1)	Articolul 9 alineatul (1)
Articolul 11 alineatul (2)	Articolul 9 alineatul (3)
Articolul 12	Articolul 10
Articolul 13 alineatul (1)	Articolul 18 alineatul (2)
Articolul 13 alineatul (2)	Articolul 18 alineatul (3)
Articolul 14	Articolul 11
Articolul 15	Articolul 16
Articolul 16	Articolul 13
Articolul 17	Articolul 12
Articolul 18	Articolul 14
Articolul 19	Articolul 15
Articolul 20		Articolul 3
Articolul 21		Articolul 4
Articolul 22		Articolul 5
Articolul 23 teza introductivă		Articolul 6 teza introductivă
Articolul 23 alineatele (1) și (2)		Articolul 6 alineatele (1) și (2)
Articolul 23 alineatul (3) litera (a)		Articolul 6 alineatul (3) litera (a)
Articolul 23 alineatul (3) litera (b) teza introductivă		Articolul 6 alineatul (3) litera (b) teza introductivă
Articolul 23 alineatul (3) litera (b) punctul (i)		Articolul 6 alineatul (3) litera (b) prima liniuță
Articolul 23 alineatul (3) litera (b) punctul (ii)		Articolul 6 alineatul (3) litera (b) a doua liniuță
Articolul 23 alineatul (3) litera (c) teza introductivă		Articolul 6 alineatul (3) litera (c) teza introductivă
Articolul 23 alineatul (3) litera (c) punctul (i)		Articolul 6 alineatul (3) litera (c) prima liniuță
Articolul 23 alineatul (3) litera (c) punctul (ii)		Articolul 6 alineatul (3) litera (c) a doua liniuță
Articolul 23 alineatul (3) litera (c) punctul (ii) prima liniuță		Articolul 6 alineatul (3) litera (c) a doua liniuță punctul (i)
Articolul 23 alineatul (3) litera (c) punctul (ii) a doua liniuță		Articolul 6 alineatul (3) litera (c) a doua liniuță punctul (ii)
Articolul 23 alineatul (3) litera (c) punctul (iii)		Articolul 6 alineatul (3) litera (c) a treia liniuță
Articolul 23 alineatul (3) literele (d)-(g)		Articolul 6 alineatul (3) literele (d)-(g)
Articolul 23 alineatele (4) și (5)		Articolul 6 alineatele (4) și (5)
Articolul 24		Articolul 7
Articolul 25 alineatul (1) primul paragraf teza introductivă		Articolul 8 alineatul (1) primul paragraf teza introductivă
Articolul 25 alineatul (1) primul paragraf literele (a)-(g)		Articolul 8 alineatul (1) primul paragraf de la prima la a șaptea liniuță
Articolul 25 alineatul (1) al doilea paragraf teza introductivă		Articolul 8 alineatul (1) al doilea paragraf teza introductivă
Articolul 25 alineatul (1) al doilea paragraf literele (a) și (b)		Articolul 8 alineatul (1) al doilea paragraf prima și a doua liniuță
Articolul 25 alineatul (2) teza introductivă		Articolul 8 alineatul (2) teza introductivă
Articolul 25 alineatul (2) literele (a)-(d)		Articolul 8 alineatul (2) de la prima până la a patra liniuță
Articolul 25 alineatele (3) și (4)		Articolul 8 alineatele (3) și (4)
Articolul 26 alineatul (1) teza introductivă		Articolul 9 alineatul (1) teza introductivă
Articolul 26 alineatul (1) literele (a)-(g)		Articolul 9 alineatul (1) de la prima până la a șaptea liniuță
Articolul 26 alineatele (2) și (3)		Articolul 9 alineatele (2) și (3)
Articolul 27		Articolul 10
Articolul 28 alineatul (1) teza introductivă		Articolul 11 alineatul (1) teza introductivă
Articolul 28 alineatul (1) literele (a) și (b)		Articolul 11 alineatul (1) prima și a doua liniuță
Articolul 28 alineatul (2)		Articolul 11 alineatul (2)
Articolul 28 alineatul (3) teza introductivă		Articolul 11 alineatul (3) teza introductivă
Articolul 28 alineatul (3) literele (a), (b) și (c)		Articolul 11 alineatul (3) prima, a doua și a treia liniuță
Articolul 29 teza introductivă		Articolul 12 teza introductivă
Articolul 29 literele (a) și (b)		Articolul 12 prima și a doua liniuță
Articolul 30 alineatul (1) primul paragraf teza introductivă		Articolul 13 alineatul (1) primul paragraf teza introductivă
Articolul 30 alineatul (1) primul paragraf literele (a) și (b)		Articolul 13 alineatul (1) primul paragraf prima și a doua liniuță
Articolul 30 alineatul (1) al doilea paragraf		Articolul 13 alineatul (1) al doilea paragraf
Articolul 30 alineatul (2) teza introductivă		Articolul 13 alineatul (2) teza introductivă
Articolul 30 alineatul (2) literele (a) și (b)		Articolul 13 alineatul (2) prima și a doua liniuță
Articolul 30 alineatele (3) și (4)		Articolul 13 alineatele (3) și (4)
Articolul 31 alineatul (1) teza introductivă		Articolul 14 alineatul (1) teza introductivă
Articolul 31 alineatul (1) literele (a)-(d)		Articolul 14 alineatul (1) de la prima până la a patra liniuță
Articolul 31 alineatul (2) primul paragraf literele (a)-(d)		Articolul 14 alineatul (2) de la prima până la a patra liniuță
Articolul 31 alineatul (2) al doilea paragraf		Articolul 14 alineatul (2) al doilea paragraf
Articolul 32		Articolul 15
Articolul 33 alineatul (1)		Articolul 16 alineatul (1)
Articolul 33 alineatul (2) teza introductivă		Articolul 16 alineatul (2) teza introductivă
Articolul 33 alineatul (2) literele (a), (b) și (c)		Articolul 16 alineatul (2) prima, a doua și a treia liniuță
Articolul 33 alineatul (3)		Articolul 16 alineatul (3)
Articolul 34		Articolul 17
Articolul 35		Articolul 18 alineatele (2) și (3) primul paragraf
Articolul 36		Articolul 19
Articolul 37		Articolul 24
Articolul 38		Articolul 24a
Articolul 39		Articolul 24b
Articolul 40		Articolul 24c alineatele (2) și (3)
Articolul 41		Articolul 25a
Articolul 42	Anexă – schema A (I) alineatul (1)
Articolul 43	Anexă – schema A (I) alineatul (2)
Articolul 44	Anexă – schema A (I) alineatul (3)
Articolul 45	Anexă – schema A (II) alineatul (1)
Articolul 46	Anexă – schema A (II) alineatul (2)
Articolul 47	Anexă – schema A (II) alineatul (3)
Articolul 48	Anexă – schema A (II) alineatul (4)
Articolul 49	Anexă – schema A (II) alineatul (5)
Articolul 50	Anexă – schema A (II) alineatul (6)
Articolul 51	Anexă – schema A (II) alineatul (7)
Articolul 52	Anexă – schema B (A) (I)
Articolul 53	Anexă – schema B (A) (II) alineatul (1)
Articolul 54	Anexă – schema B (A) (II) alineatul (2)
Articolul 55	Anexă – schema B (A) (II) alineatul (3)
Articolul 56	Anexă – schema B (A) (II) alineatul (4)
Articolul 57	Anexă – schema B (A) (II) alineatul (5)
Articolul 58	Anexă – schema B (A) (III) alineatul (1)
Articolul 59	Anexă – schema B (A) (III) alineatul (2)
Articolul 60	Anexă – schema B (B) alineatul (1)
Articolul 61	Anexă – schema B (B) alineatul (2)
Articolul 62	Anexă – schema B (B) alineatul (3)
Articolul 63	Anexă – schema B (B) alineatul (4)
Articolul 64	Anexă – schema C alineatul (1)
Articolul 65 alineatul (1)	Anexă – schema C alineatul (2) litera (a)
Articolul 65 alineatul (2) teza introductivă	Anexă – schema C alineatul (2) litera (b) teza introductivă
Articolul 65 alineatul (2) literele (a), (b) și (c)	Anexă – schema C alineatul (2) litera (b) prima, a doua și a treia liniuță
Articolul 66	Anexă – schema C alineatul (3)
Articolul 67	Anexă – schema C alineatul (4)
Articolul 68	Anexă – schema C alineatul (5) literele (a), (b) și (c)
Articolul 69	Anexă – schema C alineatul (6)
Articolul 70			Articolul 2
Articolul 71			Articolul 3
Articolul 72			Articolul 4
Articolul 73 alineatul (1)			Articolul 5 alineatul (1)
Articolul 73 alineatul (2) primul paragraf teza introductivă			Articolul 5 alineatul (2) primul paragraf teza introductivă
Articolul 73 alineatul (2) primul paragraf literele (a) și (b)			Articolul 5 alineatul (2) primul paragraf prima și a doua liniuță
Articolul 73 alineatul (2) al doilea paragraf			Articolul 5 alineatul (2) al doilea paragraf
Articolul 73 alineatele (3)-(7)			Articolul 5 alineatele (3)-(7)
Articolul 74			Articolul 6
Articolul 75			Articolul 8
Articolul 76			Articolul 9 alineatele (3)-(6)
Articolul 77			Articolul 10 alineatul (2)
Articolul 78 alineatul (1)	Anexă – schema D (A) alineatul (1) litera (a)
Articolul 78 alineatul (2) teza introductivă	Anexă – schema D (A) alineatul (1) litera (b) teza introductivă
Articolul 78 alineatul (2) literele (a) și (b)	Anexă – schema D (A) alineatul (1) litera (b) prima și a doua liniuță
Articolul 79	Anexă – schema D (A) alineatul (2)
Articolul 80	Anexă – schema D (A) alineatul (3)
Articolul 81	Anexă – schema D (A) alineatul (4)
Articolul 82	Anexă – schema D (A) alineatul (5)
Articolul 83 alineatul (1)	Anexă – schema D (B) alineatul (1) litera (a)
Articolul 83 alineatul (2) teza introductivă	Anexă – schema D (B) alineatul (1) litera (b) teza introductivă
Articolul 83 alineatul (2) literele (a) și (b)	Anexă – schema D (B) alineatul (1) litera (b) prima și a doua liniuță
Articolul 84	Anexă – schema D (B) alineatul (2)
Articolul 85				Articolul 1 alineatele (1), (2) și (3)
Articolul 86				Articolul 2
Articolul 87				Articolul 8
Articolul 88				Articolul 3
Articolul 89 alineatul (1) primul paragraf teza introductivă				Articolul 4 alineatul (1) primul paragraf teza introductivă
Articolul 89 alineatul (1) primul paragraf literele (a) și (b)				Articolul 4 alineatul (1) primul paragraf prima și a doua liniuță
Articolul 89 alineatul (1) al doilea și al treilea paragraf				Articolul 4 alineatul (1) al doilea și al treilea paragraf
Articolul 89 alineatul (2)				Articolul 4 alineatul (2)
Articolul 90				Articolul 5
Articolul 91				Articolul 10 alineatul (1)
Articolul 92 primul paragraf teza introductivă				Articolul 7 primul paragraf teza introductivă
Articolul 92 primul paragraf literele (a) și (h)				Articolul 7 primul paragraf de la prima până la a opta liniuță
Articolul 92 al doilea paragraf				Articolul 7 al doilea paragraf
Articolul 93				Articolul 6
Articolul 94				Articolul 9
Articolul 95				Articolul 11
Articolul 96				Articolul 13
Articolul 97				Articolul 15
Articolul 98 alineatul (1) teza introductivă		Articolul 20 alineatul (1) teza introductivă
Articolul 98 alineatul (1) literele (a) și (b)		Articolul 20 alineatul (1) prima și a doua liniuță
Articolul 98 alineatul (2)		Articolul 20 alineatul (2)
Articolul 99 alineatul (1)		Articolul 21 alineatul (1)
Articolul 99 alineatul (2) teza introductivă		Articolul 21 alineatul (2) teza introductivă
Articolul 99 alineatul (2) literele (a) și (b)		Articolul 21 alineatul (2) prima și a doua liniuță
Articolul 99 alineatul (3)		Articolul 21 alineatul (3)
Articolul 100		Articolul 23
Articolul 101		Articolul 22
Articolul 102 alineatul (1) primul paragraf	Articolul 17 alineatul (1) prima teză			Articolul 10 alineatul (2) primul paragraf
Articolul 102 alineatul (1) al doilea paragraf	Articolul 17 alineatul (1) a doua teză
Articolul 102 alineatul (2)			Articolul 7 alineatele (1) și (3)
Articolul 103	Articolul 17 alineatul (2)		Articolul 7 alineatul (2)	Articolul 10 alineatul (2) al doilea paragraf
Articolul 104		Articolul 6a
Articolul 105 alineatele (1) și (2)	Articolul 9 alineatele (1) și (2)	Articolul 18 alineatele (1) și (3) al doilea paragraf	Articolul 9 alineatele (1) și (2)	Articolul 12 alineatele (1) și (2)
Articolul 105 alineatul (3)		Articolul 18 alineatul (4)	Articolul 9 alineatul (7)
Articolul 106	Articolul 18 alineatul (1)	Articolul 24c alineatul (1)	Articolul 10 alineatul (1)	Articolul 12 alineatul (3)
Articolul 107 alineatele (1) și (2)	Articolul 19	Articolul 25 alineatele (1) și (2)		Articolul 14 alineatele (1) și (2)
Articolul 107 alineatul (3) primul paragraf		Articolul 25 alineatul (3)
Articolul 107 alineatul (3) al doilea paragraf				Articolul 14 alineatul (3)
Articolul 108 alineatul (1) primul paragraf	Articolul 20 alineatul (1) teza introductivă
Articolul 108 alineatul (1) al doilea și al treilea paragraf	Articolul 20 alineatele (3) și (4)
Articolul 108 alineatul (2) primul paragraf litera (a)	Articolul 20 alineatul (1) teza introductivă și litera (a)	Articolul 26 alineatul (1) litera (a)	Articolul 11 alineatul (1) litera (a)
Articolul 108 alineatul (2) primul paragraf litera (b)				Articolul 16 alineatul (1) litera (a)
Articolul 108 alineatul (2) primul paragraf litera (c) punctul (i)	Articolul 20 alineatul (1) litera (b)
Articolul 108 alineatul (2) primul paragraf litera (c) punctul (ii)		Articolul 26 alineatul (1) litera (b)
Articolul 108 alineatul (2) primul paragraf litera (c) punctul (iii)			Articolul 11 alineatul (1) litera (b)	Articolul 16 alineatul (1) litera (b)
Articolul 108 alineatul (2) primul paragraf litera (d)	Articolul 20 alineatul (1) litera (c)	Articolul 26 alineatul (1) litera (c)	Articolul 11 alineatul (1) litera (c)	Articolul 16 alineatul (1) litera (c)
Articolul 108 alineatul (2) al doilea paragraf	Articolul 20 alineatul (2)	Articolul 26 alineatul (2)
Articolul 109	Articolul 21
Articolul 110	Articolul 22 alineatul (2)	Articolul 27 alineatul (2)	Articolul 12 alineatul (3)	Articolul 17 alineatul (2)
Articolul 111
Articolul 112
Articolul 113
anexa I - schema A capitolul 1		Anexă - schema A capitolul 1
Anexa I - schema A capitolul 2 punctele 2.1-2.4.4		Anexă - schema A capitolul 2 punctele 2.1-2.4.4
Anexa I - schema A capitolul 2 punctul 2.4.5 primul paragraf teza introductivă		Anexă - schema A capitolul 2 punctul 2.4.5 primul paragraf teza introductivă
Anexa I - schema A capitolul 2 punctul 2.4.5 primul paragraf literele (a) și (b)		Anexă - schema A capitolul 2 punctul 2.4.5 primul paragraf prima și a doua liniuță
Anexa I - schema A capitolul 2 punctul 2.4.5 al doilea paragraf		Anexă - schema A capitolul 2 punctul 2.4.5 al doilea paragraf
Anexa I - schema A capitolul 2 punctul 2.5		Anexă - schema A capitolul 2 punctul 2.5
Anexa I - schema A capitolul 3 punctele 3.1-3.2.0		Anexă - schema A capitolul 3 punctele 3.1-3.2.0
Anexa I - schema A capitolul 3 punctul 3.2.1 teza introductivă		Anexă - schema A capitolul 3 punctul 3.2.1 teza introductivă
Anexa I - schema A capitolul 3 punctul 3.2.1 literele (a), (b) și (c)		Anexă - schema A capitolul 3 punctul 3.2.1 prima, a doua și a treia liniuță
Anexa I - schema A capitolul 3 punctele 3.2.2-3 .2.9		Anexă - schema A capitolul 3 punctele 3.2.2-3.2.9
Anexa I - schema A capitolul 4		Anexă - schema A capitolul 4
Anexa I - schema A capitolul 5 punctele 5.1-5.3		Anexă - schema A capitolul 5 punctele 5.1-5.3
Anexa I - schema A capitolul 5 punctul 5.4 literele (a) și (b)		Anexă - schema A capitolul 5 punctul 5.4 literele (a) și (b)
Anexa I - schema A capitolul 5 punctul 5.4 litera (c) punctele (i) și (ii)		Anexă - schema A capitolul 5 punctul 5.4 litera (c) prima și a doua liniuță
Anexa I - schema A capitolul 5 punctele 5.5 și 5.6		Anexă - schema A capitolul 5 punctele 5.5 și 5.6
Anexa I - schema A capitolul 6		Anexă - schema A capitolul 6
Anexa I - schema A capitolul 7 punctul 7.1 teza introductivă		Anexă - schema A capitolul 7 punctul 7.1 teza introductivă
Anexa I - schema A capitolul 7 punctul 7.1 literele (a) și (b)		Anexă - schema A capitolul 7 punctul 7.1 prima și a doua liniuță
Anexa I - schema A capitolul 7 punctul 7.2		Anexă - schema A capitolul 7 punctul 7.2
Anexa I - schema B capitolul 1 punctul 4		Anexă - schema B capitolul 1 punctul 4
Anexa I - schema B capitolul 5 punctele 5.1-5.1.3		Anexă - schema B capitolul 5 punctele 5.1-5.1.3
Anexa I - schema B capitolul 5 punctul 5.1.4 primul paragraf teza introductivă		Anexă - schema B capitolul 5 punctul 5.1.4 primul paragraf teza introductivă
Anexa I - schema B capitolul 5 punctul 5.1.4 primul paragraf literele (a), (b) și (c)		Anexă - schema B capitolul 5 punctul 5.1.4 primul paragraf prima, a doua și a treia liniuță
Anexa I - schema B capitolul 5 punctul 5.1.4 al doilea, al treilea și al patrulea paragraf		Anexă - schema B capitolul 5 punctul 5.1.4 al doilea al treilea și al patrulea paragraf
Anexa I - schema B capitolul 5 punctele 5.1.5-5.2		Anexă - schema B capitolul 5 punctele 5.1.5-5.2
Anexa I - schema B capitolul 5 punctul 5.3 teza introductivă		Anexă - schema B capitolul 5 punctul 5.3 teza introductivă
Anexa I - schema B capitolul 5 punctul 5.3 literele (a) și (b)		Anexă - schema B capitolul 5 punctul 5.3 literele (a) și (b)
Anexa I - schema B capitolul 5 punctul 5.3 litera (c) punctele (i) și (ii)		Anexă - schema B capitolul 5 punctul 5.3 litera (c) prima și a doua liniuță
Anexa I - schema B capitolul 6		Anexă - schema B capitolul 6
Anexa I - schema B capitolul 7 punctul 7.1 teza introductivă		Anexă - schema B capitolul 7 punctul 7.1 teza introductivă
Anexa I - schema B capitolul 7 punctul 7.1 literele (a) și (b)		Anexa I - schema B capitolul 7 punctul 7.1 prima și a doua liniuță
Anexa I - schema B capitolul 7 punctul 7.2		Anexă - schema B capitolul 7 punctul 7.2
Anexa I - schema C capitolul 1		Anexă - schema C capitolul 1
Anexa I - schema C capitolul 2 punctele 2.1-2.1.2		Anexă - schema C capitolul 2 punctele 2.1-2.1.2
Anexa I - schema C capitolul 2 punctul 2.2 teza introductivă		Anexă - schema C capitolul 2 punctul 2.2 teza introductivă
Anexa I - schema C capitolul 2 punctul 2.2 literele (a)-(d)		Anexă - schema C capitolul 2 punctul 2.2 de la prima până la a patra liniuță
Anexa I - schema C capitolul 2 punctele 2.3-2.6		Anexa I - schema C capitolul 2 punctele 2.3-2.6
Anexa II
Anexa III

06/Volumul 04

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

109

32001D0527

L 191/43

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DECIZIA COMISIEI

din 6 iunie 2001

de instituire a Comitetului autorităților europene de reglementare a piețelor valorilor mobiliare

[notificată cu numărul C(2001) 1501]

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2001/527/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

întrucât:

(1)	Libertatea de a presta servicii și libera circulație a capitalului constituie obiective prioritare ale Comunității, menționate la articolele 49 și 56 din Tratatul CE.

(2)	Realizarea unei piețe interne reale a serviciilor financiare este vitală pentru a dinamiza creșterea economică și crearea locurilor de muncă în cadrul Comunității.

(3)	Planul de acțiune al Comisiei pentru serviciile financiare (1) identifică o serie de acțiuni care sunt necesare pentru a realiza piața comună a serviciilor financiare.

(4)	La întrunirea sa de la Lisabona în martie 2000, Consiliul European a solicitat aplicarea acestui plan de acțiune până în 2005.

(5)	La 17 iulie 2000, Consiliul a constituit Comitetul de experți în domeniul reglementării piețelor europene ale valorilor mobiliare.

(6)

În raportul său final, Comitetul de experți a solicitat constituirea a două comitete consultative, Comitetul european pentru valori mobiliare, care cuprinde reprezentanți la nivel înalt ai statelor membre, și Comitetul autorităților europene de reglementare a piețelor valorilor mobiliare, format din reprezentanți la nivel înalt din cadrul autorităților naționale publice competente în domeniul valorilor mobiliare, pentru a consilia Comisia, inter alia.

(7)

În hotărârea sa privind reglementarea mai eficientă a piețelor valorilor mobiliare în Uniunea Europeană, Consiliul European de la Stockholm a salutat intenția Comisiei de a institui oficial un comitet independent al autorităților de reglementare, în conformitate cu propunerea din raportul Comitetului de experți.

(8)	Comitetul autorităților europene de reglementare a piețelor valorilor mobiliare ar trebui să funcționeze ca un organism de reflecție și dezbatere, care consiliază Comisia în domeniul valorilor mobiliare.

(9)

Comitetul autorităților europene de reglementare a piețelor valorilor mobiliare ar trebui de asemenea să contribuie la aplicarea coerentă și oportună a legislației Comunității în statele membre prin asigurarea unei cooperări mai eficiente între autoritățile naționale de supraveghere, efectuând o procedură de evaluare reciprocă și promovând cele mai bune practici (2).

(10)	Comitetul autorităților europene de reglementare a piețelor valorilor mobiliare ar trebui să își organizeze modul de funcționare și să întrețină legături operaționale apropiate cu Comisia și Comitetul european pentru valori mobiliare. Acesta ar trebui să își aleagă președintele dintre membrii săi.

(11)	Comitetul autorităților europene de reglementare a piețelor valorilor mobiliare ar trebuie să consulte în mare măsură și într-o etapă incipientă operatorii pieței, consumatorii și utilizatorii finali, într-un mod deschis și transparent.

(12)	Comitetul autorităților europene de reglementare a piețelor valorilor mobiliare ar trebui să își elaboreze propriul regulament de procedură și să respecte în totalitate prerogativele instituțiilor și echilibrul instituțional stabilit prin tratat (3),

DECIDE:

Articolul 1

Se instituie un comitet consultativ independent privind valorile mobiliare în Comunitate, denumit „Comitetul autorităților europene de reglementare a piețelor valorilor mobiliare” (denumit în continuare „comitetul”).

Articolul 2

Rolul comitetului este de a sfătui Comisia, la solicitarea acesteia, în termenul pe care Comisia îl poate stabili în funcție de urgența subiectului în cauză sau la inițiativa comitetului, în special pentru pregătirea proiectelor de măsuri de aplicare în domeniul valorilor mobiliare.

Articolul 3

Comitetul este format din reprezentanți la nivel înalt ai autorităților naționale publice ale statelor membre competente în domeniul valorilor mobiliare. Fiecare stat membru desemnează un reprezentant la nivel înalt din cadrul autorității sale competente pentru a participa la întrunirile comitetului.

Comisia este prezentă la întrunirile comitetului și desemnează un reprezentant la nivel înalt care să participe la toate dezbaterile sale.

Comitetul alege un președinte dintre membrii săi.

Comitetul poate invita experți și observatori la întrunirile sale.

Articolul 4

Comitetul întreține legături operaționale apropiate cu Comisia și Comitetul european pentru valori mobiliare.

Comitetul poate institui grupuri de lucru.

Articolul 5

Înaintea transmiterii avizului său Comisiei, comitetul consultă în mare măsură și într-un stadiu incipient operatorii de piață, consumatorii și utilizatorii finali, într-un mod deschis și transparent.

Articolul 6

Comitetul prezintă Comisiei un raport anual.

Articolul 7

Comitetul își stabilește regulamentul de procedură și își organizează modul de funcționare.

Articolul 8

Comitetul își începe activitatea la 7 iunie 2001.

Adoptată la Bruxelles, 6 iunie 2001.

Pentru Comisie

Frederik BOLKESTEIN

Membru al Comisiei

(1) COM(1999) 232 final.

(2) Text preluat de la punctul 6 al treilea paragraf din rezoluția Consiliului European de la Stockholm.

(3) Text preluat din preambul ultimul paragraf din rezoluția Consiliului European de la Stockholm.

06/Volumul 04

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

111

32001D0528

L 191/45

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DECIZIA COMISIEI

din 6 iunie 2001

de instituire a Comitetului European pentru valori mobiliare

[notificată cu numărul C(2001) 1493]

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2001/528/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

întrucât:

(1)	Libertatea de a presta servicii și libera circulație a capitalului constituie obiective prioritare ale Comunității, prevăzute la articolele 49 și 56 din Tratatul CE.

(2)	Realizarea unei piețe interne reale unice a serviciilor financiare în conformitate cu principiul unei economii de piață deschise cu o concurență liberă este vitală pentru a dinamiza creșterea economică și crearea locurilor de muncă în cadrul Comunității.

(3)

Planul de acțiune al Comisiei pentru serviciile financiare (1) identifică o serie de acțiuni care sunt necesare pentru a realiza piața unică a serviciilor financiare și subliniază necesitatea de a institui un comitet pentru valorile mobiliare pentru a contribui la elaborarea legislației Comunității în domeniul valorilor mobiliare.

(4)	La întrunirea sa de la Lisabona din martie 2000, Consiliul European a solicitat punerea în aplicare a planului de acțiune până în 2005.

(5)	La 17 iulie 2000, Consiliul a constituit Comitetul de experți în domeniul reglementării piețelor europene ale valorilor mobiliare.

(6)

În raportul său final, Comitetul de experți a solicitat constituirea a două comitete consultative, respectiv Comitetul european pentru valori mobiliare, format din reprezentanți la nivel înalt ai statelor membre, și Comitetul autorităților europene de reglementare a piețelor valorilor mobiliare, cuprinzând înalți reprezentanți din cadrul autorităților naționale publice competente în domeniul valorilor mobiliare pentru a acorda consultanță Comisiei, inter alia.

(7)

În rezoluția sa privind reglementarea mai eficientă a piețelor valorilor mobiliare în Uniunea Europeană, Consiliul European de la Stockholm a salutat intenția Comisiei de a constitui fără întârziere un comitet pentru valorile mobiliare format din reprezentanți la nivel înalt din statele membre, prezidat de către Comisie.

(8)	Raportul final al Comitetului de experți a subliniat necesitatea de a adopta măsuri de aplicare a directivelor sau regulamentelor pentru a lua în considerare noile dezvoltări de pe piețele financiare.

(9)	Comitetul european pentru valori mobiliare ar trebui să funcționeze ca un organism de reflecție, dezbatere și consiliere pentru Comisie în domeniul valorilor mobiliare.

(10)	Comitetul european pentru valori mobiliare ar trebui să își stabilească regulamentul de procedură.

(11)

Prin prezenta decizie se constituie Comitetul european pentru valori mobiliare ca un organism cu o capacitate consultativă. Sub rezerva anumitor acte legislative propuse de către Comisie și adoptate de către Parlamentul European și Consiliu, Comitetul pentru valori mobiliare ar trebui de asemenea să funcționeze ca un comitet de reglementare, în conformitate cu Decizia din 1999 privind comitologia, pentru a asista Comisia când aceasta adoptă decizii privind măsurile de aplicare în temeiul articolului 202 din Tratatul CE,

DECIDE:

Articolul 1

Se instituie un comitet pentru valorile mobiliare în cadrul Comunității, denumit „Comitetul european pentru valori mobiliare” (denumit în continuare „comitetul”).

Articolul 2

Rolul comitetului este de a consilia Comisia cu privire la probleme politice și la proiectele de propuneri legislative pe care Comisia ar putea să le adopte în domeniul valorilor mobiliare.

Articolul 3

Comitetul este format din reprezentanți la nivel înalt ai statelor membre și este prezidat de un reprezentant al Comisiei.

Președintele Comitetului autorităților europene de reglementare a piețelor valorilor mobiliare, instituit prin Decizia 2001/527/CE a Comisiei (2), participă la întrunirile comitetului în calitate de observator.

Comitetul poate invita experți și observatori la întrunirile sale.

Articolul 4

Comitetul poate institui grupuri de lucru.

Articolul 5

Comitetul își stabilește regulamentul de procedură.

Comisia asigură serviciul de secretariat.

Articolul 6

Comitetul își începe activitatea la 7 iunie 2001.

Adoptată la Bruxelles, 6 iunie 2001.

Pentru Comisie

Frederik BOLKESTEIN

Membru al Comisiei

(1) COM(1999) 232 final.

(2) JO L 191, 13.7.2001, p. 43.

06/Volumul 04

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

113

32001R2157

L 294/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

REGULAMENTUL (CE) NR. 2157/2001 AL CONSILIULUI

din 8 octombrie 2001

privind statutul societății europene (SE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 308,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât:

(1)

Realizarea pieței interne și îmbunătățirile pe care aceasta le aduce situației economice și sociale din Comunitate necesită nu numai o înlăturare a barierelor din calea comerțului, ci și o adaptare a structurilor de producție la dimensiunea comunitară. În acest scop, este esențial ca acele societăți a căror activitate nu este limitată la satisfacerea nevoilor pur locale să poată concepe și întreprinde reorganizarea activităților lor la scară comunitară.

(2)	Această reorganizare presupune ca societățile existente în diferite state membre să aibă posibilitatea de a-și uni potențialul prin fuziuni. Aceste operațiuni se pot efectua numai cu respectarea regulilor de concurență stabilite de tratat.

(3)

Realizarea operațiunilor de restructurare și colaborare care implică societăți din diferite state membre ridică o serie de dificultăți de ordin juridic, psihologic și fiscal. Armonizarea dreptului societăților comerciale în vigoare în statele membre prin intermediul directivelor adoptate în temeiul articolului 44 din tratat poate soluționa unele dintre aceste dificultăți. Cu toate acestea, o astfel de armonizare nu exceptează societățile reglementate de diferite sisteme legislative de obligația de a alege un tip de societate reglementat de o anumită legislație internă.

(4)

Cadrul juridic în care întreprinderile trebuie să își desfășoare activitățile în cadrul Comunității se bazează încă în principal pe legislația internă și, din această cauză, nu mai corespunde cadrului economic în care trebuie să se dezvolte pentru a permite atingerea obiectivelor enunțate la articolul 18 din tratat. Această situație prezintă un obstacol serios în calea creării unor grupuri de societăți aparținând unor state membre diferite.

(5)

Statele membre sunt obligate să se asigure că dispozițiile aplicabile societăților europene în temeiul prezentului regulament nu duc la discriminări rezultate din tratamentul diferit aplicat în mod nejustificat societăților europene în raport cu societățile anonime sau la restricții disproporționate la constituirea unei societăți europene sau la transferul sediului social al acesteia.

(6)

Este esențial să se asigure, în măsura posibilului, maxima coerență în cadrul Comunității între cadrul economic și cel legislativ al afacerilor. În acest sens, trebuie să se prevadă crearea, în paralel cu societățile reglementate de dreptul intern, a unor societăți constituite și care operează în temeiul dispozițiilor legale adoptate printr-un regulament al Comunității, direct aplicabile în toate statele membre.

(7)	Dispozițiile unui astfel de regulament vor permite crearea și administrarea societăților care posedă o dimensiune europeană, fără constrângerile rezultate din disparitatea și din aplicarea teritorială limitată a dreptului intern privind societățile comerciale.

(8)

Statutul societății anonime europene (denumită în continuare „SE”) se înscrie între măsurile ce urmează a fi adoptate de către Consiliu înainte de 1992 în temeiul Cărții albe a Comisiei privind realizarea pieței interne, aprobată de Consiliul European întrunit la Milano în iunie 1985. Consiliul European întrunit la Bruxelles în 1987 și-a exprimat dorința ca un astfel de statut să fie creat în cel mai scurt timp posibil.

(9)

După ce Comisia a prezentat, în 1970, o propunere, modificată în 1975, de regulament privind statutul societăților anonime europene, s-au înregistrat progrese substanțiale în materie de armonizare a dreptului intern al societăților, astfel încât, în acele domenii în care funcționarea unei SE nu necesită norme comunitare uniforme, se poate face trimitere la legislația care reglementează societățile anonime, în vigoare în statul membru în care acestea au sediul social.

(10)

Fără a aduce atingere cerințelor economice care ar putea să apară în viitor, în cazul în care se dorește atingerea obiectivului esențial al reglementărilor legale privind SE, trebuie să fie posibil măcar să se constituie o astfel de societate pentru a da posibilitatea societăților din diferitele state membre să fuzioneze sau să creeze un holding și pentru a da posibilitatea societăților și altor persoane juridice care desfășoară activități economice și care intră sub incidența dreptului diferitelor state membre să formeze filiale mixte.

(11)

În același spirit, ar trebui să fie posibil ca o societate anonimă având sediul social și administrația centrală pe teritoriul Comunității să se transforme într-o SE fără să intre în lichidare, cu condiția ca aceasta să aibă o filială într-un alt stat membru decât cel în care se află sediul său social.

(12)

Dispozițiile de drept intern aplicabile societăților pe acțiuni care oferă spre vânzare acțiunile proprii și tranzacțiilor de valori mobiliare trebuie să se aplice și în cazul în care o SE este constituită prin ofertă publică de acțiuni, precum și acelor SE care intenționează să utilizeze astfel de instrumente financiare.

(13)

O SE trebuie să se constituie ca o societate de capital pe acțiuni, aceasta fiind forma care răspunde cel mai bine, atât în ceea ce privește finanțarea, cât și gestionarea, cerințelor unei societăți care își desfășoară activitățile la nivel european. Pentru a asigura faptul că aceste societăți au dimensiuni rezonabile, ar trebui stabilit un volum minim de capital în așa fel încât respectivele societăți să dispună de un patrimoniu suficient, fără ca acest lucru să îngreuneze constituirea de SE de către întreprinderi mici și mijlocii.

(14)

O SE trebuie gestionată în mod eficient și supervizată în mod adecvat. Trebuie să se aibă în vedere faptul că în prezent există în Comunitate două sisteme diferite de administrare a societăților anonime. Permițând în același timp unei SE să aleagă unul dintre cele două sisteme, trebuie să se opereze o delimitare clară între răspunderile celor însărcinați cu gestionarea și ale celor însărcinați cu supravegherea.

(15)

În temeiul normelor și principiilor generale de drept internațional privat, în cazul în care o întreprindere controlează o altă întreprindere reglementată de o ordine juridică diferită, drepturile și obligațiile ce îi revin în materie de protecție a acționarilor minoritari și a terților sunt reglementate de dreptul sub incidența căruia se află întreprinderea controlată, fără ca acest lucru să aducă atingere obligațiilor ce îi revin întreprinderii tutelare în temeiul legii care o reglementează, cum ar fi, de exemplu, cerința de a întocmi conturi consolidate.

(16)

Fără a aduce atingere consecințelor oricărei coordonări ulterioare a dreptului statelor membre, în prezent nu este necesară o reglementare specifică privind SE în acest domeniu. Prin urmare, este necesar ca normele și principiile generale de drept internațional privat să fie aplicate în cazul în care o SE controlează o altă societate, precum și în cazul în care aceasta este controlată de o altă societate.

(17)	Trebuie precizat regimul care se aplică efectiv în cazul în care o SE este controlată de o altă întreprindere, iar în acest sens trebuie să se facă trimitere la dreptul aplicabil societăților anonime în statul membru în care respectiva SE are sediul social.

(18)	Fiecare stat membru are obligația de a aplica sancțiunile aplicabile societăților pe acțiuni reglementate de dreptul intern al statului membru în cauză în caz de încălcare a dispozițiilor prezentului regulament.

(19)

Normele privind implicarea salariaților într-o SE fac obiectul Directivei 2001/86/CE a Consiliului din 8 octombrie 2001 de completare a statutului societății europene în ceea ce privește implicarea lucrătorilor (4), iar dispozițiile în cauză reprezintă astfel o completare indisociabilă la prezentul regulament și trebuie aplicate concomitent cu acesta.

(20)

Prezentul regulament nu se referă la alte domenii ale dreptului, cum ar fi fiscalitatea, concurența, proprietatea intelectuală sau insolvabilitatea. Prin urmare, dispozițiile de drept intern al statelor membre și cele de drept comunitar se aplică în domeniile menționate anterior și în alte domenii care nu sunt reglementate de prezentul regulament.

(21)

Scopul Directivei 2001/86/CE este de a garanta salariaților dreptul de a se implica în problemele și deciziile care afectează viața SE. Alte probleme care țin de dreptul social și de dreptul muncii, în special dreptul lucrătorilor la informare și consultare în conformitate cu legislația statelor membre, sunt reglementate de dispozițiile de drept intern aplicabile, în aceleași condiții, societăților anonime.

(22)

Intrarea în vigoare a prezentului regulament trebuie amânată pentru a permite fiecărui stat membru să transpună în dreptul intern dispozițiile Directivei 2001/86/CE și de a crea în prealabil mecanismele necesare constituirii și funcționării SE care au sediul social pe teritoriul lor, astfel încât regulamentul și directiva să poată fi aplicate concomitent.

(23)

Ar trebui să se permită unei societăți cu administrația centrală în afara Comunității să participe la constituirea unei SE, cu condiția ca societatea să fie constituită în temeiul dreptului unui stat membru, să aibă sediul social în respectivul stat membru și să aibă o legătură efectivă și continuă cu economia unui stat membru, în conformitate cu principiile stabilite în Programul general din 1962 pentru eliminarea restricțiilor privind libertatea de stabilire. O astfel de legătură există, în special, în cazul în care o societate posedă o unitate funcțională în statul membru în cauză.

(24)

O SE trebuie să aibă posibilitatea de a-și transfera sediul social în alt stat membru. Protecția adecvată a intereselor acționarilor minoritari care se opun transferului, ale creditorilor și ale altor persoane interesate trebuie să se facă în mod proporționat. Acest transfer nu trebuie să aducă atingere drepturilor anterioare transferului.

(25)

Prezentul regulament nu aduce atingere dispozițiilor care ar putea fi inserate în Convenția de la Bruxelles din 1968 sau în orice alt text adoptat de statele membre sau de Consiliu pentru a înlocui Convenția, privind normele de competență aplicabile în cazul transferului sediului social al unei societăți anonime dintr-un stat membru în altul.

(26)	Activitățile instituțiilor financiare sunt reglementate de directive specifice și de dispozițiile de drept intern care transpun directivele menționate, iar normele interne suplimentare privind activitățile în cauză se aplică integral unei SE.

(27)	Dat fiind caracterul specific și comunitar al unei SE, regimul privind situarea de facto adoptată de prezentul regulament cu referire la SE nu aduce atingere legislației statelor membre și nu exclude opțiunea în favoarea unor alte texte comunitare în materie de drept al societăților.

(28)	Pentru adoptarea prezentului regulament, tratatul nu prevede alte competențe de acțiune decât cele din articolul 308.

(29)

Deoarece obiectivele acțiunii preconizate, prezentate anterior, nu pot fi atinse suficient de statele membre, în măsura în care este vorba despre constituirea SE la nivel european și, date fiind dimensiunile și importanța unei astfel de societăți, acestea pot fi mai bine realizate la nivel comunitar, Comunitatea poate lua măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității enunțat la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității prevăzut în articolul în cauză, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

TITLUL I

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1

(1) O societate se poate constitui pe teritoriul Comunității sub forma unei societăți anonime europene (Societas Europaea, denumită în continuare SE), în condițiile și în conformitate cu modalitățile prevăzute în prezentul regulament.

(2) SE este o societate al cărei capital se împarte în acțiuni. Nici un acționar nu este răspunzător pentru altă sumă decât cea subscrisă.

(3) O SE deține personalitate juridică.

(4) Implicarea salariaților într-o SE este reglementată de dispozițiile Directivei 2001/86/CE.

Articolul 2

(1) Societățile anonime care figurează în anexa I, constituite în temeiul dreptului unui stat membru, având sediul social și administrația centrală pe teritoriul Comunității, pot constitui o SE prin fuziune, cu condiția ca cel puțin două dintre ele să fie reglementate de legislația unor state membre diferite.

(2) Societățile anonime și societățile cu răspundere limitată care figurează în anexa II, constituite în temeiul legii unui stat membru, având sediul social și sediul central pe teritoriul Comunității, pot promova constituirea unei SE holding cu condiția ca fiecare dintre cel puțin două dintre ele:

(a)	să fie reglementate de legislația unor state membre diferite sau

(b)	să dețină de cel puțin doi ani o filială reglementată de legislația unui alt stat membru sau o sucursală pe teritoriul altui stat membru.

(3) Societățile, în sensul articolului 48 al doilea paragraf din tratat, precum și alte entități juridice reglementate de dreptul public sau privat, constituite în temeiul legii unui stat membru și având sediul social și administrația centrală pe teritoriul Comunității, pot constitui o filială SE subscriind la acțiunile acesteia, cu condiția ca fiecare dintre cel puțin două dintre ele:

(a)	să fie reglementate de legislația unor state membre diferite sau

(b)	să dețină de cel puțin doi ani o filială reglementată de legislația unui alt stat membru sau o sucursală pe teritoriul altui stat membru.

(4) O societate anonimă, constituită în temeiul dreptului unui stat membru și având sediul social și administrația centrală pe teritoriul Comunității, poate fi transformată într-o SE, dacă deține de cel puțin doi ani o filială reglementată de dreptul altui stat membru.

(5) Un stat membru poate permite unei societăți a cărei administrație centrală nu se află pe teritoriul Comunității să participe la constituirea unei SE, cu condiția ca societatea în cauză să fie constituită în conformitate cu dreptul unui stat membru, să aibă sediul social în respectivul stat membru și să aibă o legătură reală și constantă cu economia unui stat membru.

Articolul 3

(1) În sensul articolului 2 alineatele (1), (2) și (3), o SE se consideră a fi o societate anonimă, reglementată de legislația statului membru în care are sediul social.

(2) O SE poate constitui una sau mai multe filiale cu statut de SE. Dispozițiile legale ale statului membru în care o filială SE are sediul social, care prevăd ca o societate pe acțiuni să aibă mai mult de un singur acționar, nu se aplică în cazul unei filiale SE. Dispozițiile de drept intern adoptate în conformitate cu a douăsprezecea Directivă a 89/667/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989, în materie de drept al societăților comerciale, privind societățile cu răspundere limitată cu asociat unic (5) se aplică SE mutatis mutandis.

Articolul 4

(1) Capitalul unei SE se exprimă în euro.

(2) Capitalul subscris nu poate fi inferior sumei de 120 000 EUR.

(3) Legislația unui stat membru care prevede un capital subscris mai mare pentru societățile care desfășoară anumite tipuri de activități se aplică SE cu sediul social în statul membru în cauză.

Articolul 5

Sub rezerva articolului 4 alineatele (1) și (2), capitalul unei SE, păstrarea și modificările acestuia, precum și acțiunile, obligațiunile și alte titluri de valoare similare ale SE sunt reglementate de dispozițiile aplicabile unei societăți anonime cu sediul social în statul membru în care este înregistrată SE în cauză.

Articolul 6

În sensul prezentului regulament, expresia „statutul SE” desemnează atât actul constitutiv, cât și statutul SE, în cazul în care acestea sunt documente separate.

Articolul 7

Sediul social al unei SE este situat pe teritoriul Comunității, în același stat membru ca și administrația centrală. În plus, un stat membru poate impune SE înregistrate pe teritoriul său obligația de a-și amplasa administrația centrală și sediul social în același loc.

Articolul 8

(1) Sediul social al unei SE poate fi transferat într-un alt stat membru în conformitate cu alineatele (2)-(13). Acest transfer nu duce nici la dizolvarea SE, nici la crearea unei noi persoane juridice.

(2) Organul de conducere sau de administrație întocmește un proiect de transfer și îl face public în conformitate cu articolul 13, fără a aduce atingere altor forme de publicitate suplimentare, prevăzute de statul membru în care se află sediul social. Proiectul în cauză menționează denumirea societății, sediul social și numărul de înregistrare actual al SE și include:

(a)	sediul social preconizat al SE;

(b)	statutul SE preconizat, inclusiv, după caz, noua denumire;

(c)	consecințele pe care transferul le poate avea asupra implicării salariaților în SE;

(d)	calendarul preconizat pentru transfer;

(e)	toate drepturile prevăzute în materie de protecție a acționarilor și a creditorilor.

(3) Organul de conducere sau de administrație întocmește un raport explicând și justificând aspectele juridice și economice ale transferului și explicând consecințele transferului pentru acționari, creditori și lucrători.

(4) Acționarii și creditorii unei SE au dreptul, cu cel puțin o lună înainte de data la care este convocată adunarea generală ce urmează să se pronunțe asupra transferului, să examineze la sediul social al SE proiectul de transfer și raportul întocmit în aplicarea alineatului (3) și, la cerere, să obțină gratuit copii ale acestor documente.

(5) În cazul unei SE înmatriculate pe teritoriul său, un stat membru poate adopta dispoziții menite să asigure protecția adecvată a acționarilor minoritari care se opun transferului.

(6) Decizia de transfer poate fi adoptată numai după două luni de la publicarea proiectului. Decizia se adoptă în condițiile prevăzute la articolul 59.

(7) Înainte ca autoritatea competentă să elibereze certificatul menționat la alineatul (8), SE dovedește că, în ceea ce privește obligațiile asumate anterior publicării proiectului de transfer, interesele creditorilor și ale titularilor altor drepturi față de SE (inclusiv interesele entităților publice) beneficiază de o protecție corespunzătoare, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de statul membru în care SE are sediul social anterior transferului.

Un stat membru poate extinde aplicarea primului paragraf la creanțele rezultate (sau care ar putea rezulta) înainte de transfer.

Primul și al doilea paragraf nu aduc atingere aplicării în cazul SE a legislației interne a statelor membre privind efectuarea sau asigurarea plăților către entitățile publice.

(8) În statul membru în care o SE are sediul social, instanța, biroul notarial sau altă autoritate competentă eliberează un certificat care atestă în mod concludent încheierea actelor și a formalităților necesare anterior transferului.

(9) Noua înmatriculare nu poate avea loc decât după prezentarea certificatului menționat la alineatul (8) și a dovezii că au fost îndeplinite formalitățile necesare înregistrării în țara în care se află noul sediu social.

(10) Transferul sediului social al unei SE și modificările de statut care rezultă din acesta intră în vigoare la data înmatriculării SE în registrul de la noul sediul social, în conformitate cu articolul 12.

(11) După încheierea noii înmatriculări a SE, registrul în care se efectuează noua înmatriculare notifică registrul vechii înmatriculări. Radierea vechii înmatriculări se face la primirea acestei notificări și nu mai devreme.

(12) Noua înmatriculare și radierea vechii înmatriculări se publică în statele membre în cauză în conformitate cu articolul 13.

(13) La publicarea noii înmatriculări a unei SE, noul sediu social devine opozabil terților. Cu toate acestea, atâta timp cât radierea înmatriculării SE din registrul fostului sediu social nu a fost publicată, terții pot continua să se prevaleze de vechiul sediu social, cu excepția cazului în care SE dovedește că respectivii terți aveau cunoștință de noul sediu social.

(14) Legislația unui stat membru poate prevedea că, în ceea ce privește SE înmatriculate în respectivul stat membru, transferul unui sediu social care ar putea duce la o modificare a legii aplicabile nu produce efecte în cazul în care, în termenul de două luni menționat la alineatul (6), vreo autoritate competentă a respectivului stat membru se opune. Această opoziție se poate baza numai pe motive de interes public.

În cazul în care o SE este supusă controlului unei autorități naționale de supraveghere financiară în conformitate cu directivele Comunității, dreptul de a se opune transferului sediului social se aplică și acestei autorități.

Este posibilă re-examinarea cazului de către o autoritate judiciară.

(15) O SE împotriva căreia s-a inițiat o procedură de dizolvare, lichidare, insolvabilitate sau încetare de plăți sau alte proceduri similare nu își poate transfera sediul social.

(16) O SE care și-a transferat sediul social într-un alt stat membru este considerată, în sensul oricărui litigiu legat de evenimente anterioare transferului în conformitate cu alineatul (10), ca având sediul social în statul membru în care SE în cauză era înregistrată anterior transferului, chiar dacă se intentează o acțiune în justiție împotriva SE după efectuarea transferului.

Articolul 9

(1) O SE este reglementată:

(a)	de dispozițiile prezentului regulament,

(b)	în cazul în care prezentul regulament o permite în mod explicit, de dispozițiile din statutul propriu sau

(c)

în cazul aspectelor care nu sunt reglementate de prezentul regulament sau, pentru aspectele doar parțial reglementate de acesta, în cazul acelor elemente care nu sunt reglementate de prezentul regulament prin:

(i)	dispozițiile legale adoptate de statele membre în aplicarea măsurilor comunitare privind în mod special SE;

(ii)	dispozițiile legale din statele membre aplicabile unei societăți anonime constituite în conformitate cu dreptul statului membru în care SE în cauză are sediul social;

(iii)

dispozițiile din statutul societății, în aceleași condiții ca și pentru o societate anonimă constituită în conformitate cu dreptul statului membru în care SE în cauză are sediul social.

(2) Dispozițiile legale adoptate de statele membre special pentru SE trebuie să fie conforme cu directivele aplicabile societăților anonime menționate în anexa I.

(3) În cazul în care natura activităților desfășurate de o SE este reglementată de dispoziții specifice ale legislației interne, dispozițiile în cauză se aplică în întregime în cazul SE.

Articolul 10

Sub rezerva dispozițiilor prezentului regulament, o SE este tratată în orice stat membru ca și cum ar fi o societate anonimă constituită în conformitate cu dreptul statului membru în care are sediul social.

Articolul 11

(1) Denumirea unei SE este precedată sau urmată de abrevierea SE.

(2) Numai SE pot include abrevierea SE în denumire.

(3) Cu toate acestea, societățile și alte entități juridice înregistrate într-un stat membru anterior intrării în vigoare a prezentului regulament, în denumirea cărora figurează sigla SE, nu sunt obligate să își modifice denumirea.

Articolul 12

(1) Orice SE se înregistrează în statul membru în care are sediul social, în registrul specificat de legislația statului membru în cauză, în conformitate cu articolul 3 din Directiva 68/151/CEE a Consiliului din 9 martie 1968 de coordonare, în vederea echivalării, a garanțiilor impuse societăților în statele membre, în sensul articolului 58 al doilea paragraf din tratat, pentru protejarea intereselor asociaților sau terților (6).

(2) O SE poate fi înregistrată numai după încheierea unui acord privind modalitățile de implicare a lucrătorilor în sensul articolului 4 din Directiva 2001/86/CE sau după luarea unei decizii în temeiul articolului 3 alineatul (6) din directiva în cauză sau dacă perioada de negocieri prevăzută la articolul 5 din directiva în cauză a expirat fără a se încheia un acord.

(3) Pentru ca o SE să poată fi înregistrată într-un stat membru care a recurs la opțiunea menționată la articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2001/86/CE, trebuie să se fi încheiat un acord, în sensul articolului 4 din directiva în cauză, privind modalitățile de implicare și inclusiv de participare a lucrătorilor, sau trebuie ca nici una dintre societățile participante să nu fi fost reglementată de norme de participare anterior înregistrării SE.

(4) Statutul SE nu trebuie să intre în nici un moment în conflict cu modalitățile privind implicarea lucrătorilor stabilite astfel. În cazul în care noile modalități stabilite în temeiul Directivei 2001/86/CE intră în conflict cu statutul existent, statutul se modifică în consecință.

În acest caz, un stat membru poate prevedea dreptul organului de conducere sau al celui de administrație al unei SE de a opera modificarea statutului fără o nouă decizie a adunării generale a acționarilor.

Articolul 13

Actele și indicațiile privind o SE, supusă publicității impuse de prezentul regulament, fac obiectul unei publicități efectuate în modurile prevăzute de legislația statului membru în care SE în cauză are sediul social, în conformitate cu Directiva 68/151/CEE.

Articolul 14

(1) Anunțul înregistrării unei SE și a radierii unei astfel de înregistrări se publică cu titlu informativ în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene după publicarea efectuată în conformitate cu articolul 13. Respectivul anunț precizează denumirea, numărul, data și locul înmatriculării SE, data și locul publicării și titlul publicației, precum și sediul social și domeniul de activitate a SE.

(2) În cazul în care sediul social al unei SE este transferat în conformitate cu articolul 8, se publică un anunț conținând informațiile menționate la alineatul (1), precum și pe cele privind noua înregistrare.

(3) Informațiile specifice menționate la alineatul (1) sunt comunicate Oficiului pentru Publicații Oficiale al Comunităților Europene în termen de o lună de la publicarea menționată la articolul 13.

TITLUL II

CONSTITUIREA

Secțiunea 1

Generalități

Articolul 15

(1) Sub rezerva dispozițiilor prezentului regulament, constituirea unei SE este reglementată de legea aplicabilă societăților anonime în statul în care SE în cauză își stabilește sediul social.

(2) Înregistrarea unei SE face obiectul unei publicități în conformitate cu articolul 13.

Articolul 16

(1) O SE dobândește personalitate juridică la data înmatriculării în registrul menționat la articolul 12.

(2) În cazul în care s-au întreprins acțiuni în numele unei SE anterior înregistrării acesteia în conformitate cu articolul 12 și în care, după înregistrare, SE în cauză nu își asumă obligațiile ce îi revin în temeiul respectivelor acțiuni, atunci persoanele fizice, societățile, firmele sau alte persoane juridice care au întreprins respectivele acțiuni răspund solidar pentru acele acțiuni, fără termen de prescriere, în absența unei convenții contrare.

Secțiunea 2

CONSTITUIREA UNEI SE PRIN FUZIONARE

Articolul 17

(1) O SE poate fi constituită prin fuzionare, în conformitate cu articolul 2 alineatul (1).

(2) O astfel de fuzionare poate fi realizată în conformitate cu:

(a)	procedura de fuzionare prin absorbție în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din a treia Directivă 78/855/CEE a Consiliului din 9 octombrie 1978, în temeiul articolului 54 alineatul (3) litera (g) din tratat, privind fuziunile societăților anonime (7) sau

(b)	procedura de fuzionare prin constituirea unei noi societăți în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din directiva în cauză.

În cazul fuziunii prin absorbție, societatea absorbantă devine SE în momentul fuzionării. În cazul fuzionării prin constituirea unei noi societăți, SE este noua societate.

Articolul 18

În ceea ce privește chestiunile nereglementate în prezenta secțiune sau, pentru cele doar parțial reglementate, acele aspecte rămase nereglementate, fiecare societate implicată în constituirea unei SE prin fuzionare este reglementată de dispozițiile legale ale statului membru de care aparține, care se aplică fuzionării societăților anonime în conformitate cu Directiva 78/855/CEE.

Articolul 19

Legislația unui stat membru poate interzice unei societăți reglementate de dreptul respectivului stat membru să participe la constituirea prin fuzionare a unei SE, în cazul în care una dintre autoritățile competente ale statului membru în cauză se opune acestei participări, anterior eliberării certificatului menționat la articolul 25 alineatul (2).

Acest refuz trebuie să se bazeze pe motive de interes public. Este posibilă reexaminarea cazului de către o autoritate judiciară.

Articolul 20

(1) Organele de conducere sau de administrație ale societăților care fuzionează redactează un proiect de fuzionare. Proiectul de fuzionare include următoarele elemente:

(a)	denumirea și sediul social al fiecăreia dintre societățile care fuzionează, precum și cele preconizate pentru SE;

(b)	raportul de schimb al acțiunilor și, după caz, cuantumul sultei;

(c)	modalitățile de predare a acțiunilor SE;

(d)	data de la care aceste acțiuni dau dreptul de a participa la beneficii și orice modalități speciale privind acest drept;

(e)	data de la care operațiunile societăților care fuzionează sunt considerate din punct de vedere contabil ca fiind efectuate de SE;

(f)	drepturile acordate de SE acționarilor care beneficiază de drepturi speciale și deținătorilor de titluri, altele decât acțiuni, sau măsurile propuse în privința acestora;

(g)	orice avantaj special acordat experților care examinează proiectul de fuziune, precum și membrilor organelor de administrație, de conducere, de supraveghere sau de control ale societăților care fuzionează;

(h)	statutul SE;

(i)	informații privind procedurile de stabilire a modalităților referitoare la implicarea lucrătorilor, în temeiul Directivei 2001/86/CE.

(2) Societățile care fuzionează pot adăuga și alte elemente proiectului de fuziune.

Articolul 21

Pentru fiecare dintre societățile care fuzionează și sub rezerva cerințelor suplimentare impuse de statele membre de care aparține societatea în cauză, următoarele informații trebuie publicate în jurnalul oficial al statului membru în cauză:

(a)	tipul, denumirea și sediul social al fiecăreia dintre societățile care fuzionează;

(b)	registrul în care documentele menționate la articolul 3 alineatul (2) din Directiva 68/151/CEE sunt înregistrate pentru fiecare dintre societățile care fuzionează, precum și numărul de înregistrare în registrul în cauză;

(c)	indicarea modalităților stabilite în conformitate cu articolul 24 privind drepturile creditorilor societății în cauză și adresa la care se pot obține gratuit informații complete privind aceste modalități;

(d)	indicarea modalităților stabilite în conformitate cu articolul 24 privind drepturile acționarilor minoritari ai societății în cauză și adresa la care se pot obține gratuit informații complete privind aceste modalități;

(e)	denumirea și sediul social preconizat pentru SE.

Articolul 22

Ca alternativă la experții care acționează în numele fiecăreia dintre societățile care fuzionează, unul sau mai mulți dintre experții independenți menționați la articolul 10 din Directiva 78/855/CEE, numiți în acest scop la cererea comună a societăților de către o autoritate judiciară sau administrativă din statul membru de care aparține una dintre societățile care fuzionează sau viitoarea SE, pot examina proiectul de fuziune și pot întocmi un raport unic pentru toți acționarii.

Experții au dreptul să solicite fiecăreia dintre societățile care fuzionează orice informații pe care le consideră necesare îndeplinirii misiunii care le revine.

Articolul 23

(1) Adunarea generală a fiecăreia dintre societățile care fuzionează aprobă proiectul de fuziune.

(2) Implicarea salariaților în SE se decide în temeiul Directivei 2001/86/CE. Adunarea generală a fiecăreia dintre societățile care fuzionează are dreptul să condiționeze înregistrarea SE de ratificarea expresă de către adunarea generală în cauză a modalităților astfel stabilite.

Articolul 24

(1) Dreptul statului membru sub incidența căruia se află fiecare dintre societățile care fuzionează se aplică la fel ca și în cazul fuzionării unor societăți anonime, luându-se în considerare caracterul transfrontalier al fuziunii, în sensul protejării intereselor:

(a)	creditorilor societăților care fuzionează;

(b)	deținătorilor de obligațiuni la societățile care fuzionează;

(c)	deținătorilor de titluri, altele decât acțiuni, conferind drepturi speciale în societățile care fuzionează.

(2) În cazul societăților care fuzionează și care intră sub incidența dreptului său, respectivul stat membru poate adopta dispoziții menite să asigure protecția adecvată a acționarilor minoritari care se opun fuzionării.

Articolul 25

(1) Se examinează legalitatea fuzionării, în ceea ce privește partea de procedură legată de fiecare dintre societățile care fuzionează, în conformitate cu legea privind fuziunea societăților anonime aplicabilă în statul membru sub incidența căruia se află societatea care fuzionează.

(2) În fiecare dintre statele membre în cauză, instanța, notarul sau altă autoritate competentă eliberează un certificat care atestă în mod concludent încheierea actelor și a formalităților premergătoare fuziunii.

(3) În cazul în care dreptul unui stat membru sub incidența căruia se află una din societățile care fuzionează prevede o procedură de analiză și modificare a raportului de schimb al acțiunilor sau o procedură de despăgubire a acționarilor minoritari, fără ca acest lucru să împiedice înregistrarea fuziunii, aceste proceduri se aplică numai dacă restul societăților care fuzionează, situate în state membre care nu prevăd explicit o astfel de procedură, acceptă, atunci când aprobă condițiile de fuzionare în conformitate cu articolul 23 alineatul (1), posibilitatea ca acționarii respectivei societăți care fuzionează să recurgă la o astfel de procedură. În astfel de cazuri, instanța, notarul sau altă autoritate competentă poate elibera certificatul doveditor menționat la alineatul (2) chiar dacă s-a demarat o astfel de procedură. Cu toate acestea, certificatul trebuie să menționeze faptul că o astfel de procedură se află în desfășurare. Decizia luată la încheierea procedurii este obligatorie pentru societatea absorbantă și pentru toți acționarii acesteia.

Articolul 26

(1) Se examinează legalitatea fuzionării, în ceea ce privește partea de procedură legată de încheierea fuzionării și de constituirea SE, de către instanța, notarul sau altă autoritate competentă să examineze acest aspect al legalității fuzionării societăților anonime în statul membru sub incidența căruia se află viitorul sediu social al SE.

(2) În acest sens, fiecare dintre societățile care fuzionează trimite autorității competente certificatul menționat la articolul 25 alineatul (2) în termen de șase luni de la eliberarea acestuia, precum și o copie a proiectului de fuziune aprobat de societatea în cauză.

(3) Autoritatea menționată la alineatul (1) verifică în special dacă societățile care fuzionează au aprobat un proiect de fuziune în aceiași termeni și dacă modalitățile referitoare la implicarea salariaților au fost stabilite în temeiul Directivei 2001/86/CE.

(4) Autoritatea verifică, de asemenea, în cazul în care SE îndeplinește condițiile stabilite de legislația statului membru în care se află sediul social al SE în conformitate cu articolul 15.

Articolul 27

(1) Fuzionarea și constituirea simultană a unei SE produce efecte de la data la care SE este înregistrată în conformitate cu articolul 12.

(2) O SE nu poate fi înregistrată decât după încheierea tuturor formalităților prevăzute la articolele 25 și 26.

Articolul 28

Pentru fiecare dintre societățile care fuzionează, realizarea fuziunii face obiectul unei publicități efectuate în conformitate cu modalitățile stabilite de legislația fiecărui stat membru, în conformitate cu articolul 3 din Directiva 68/151/CEE.

Articolul 29

(1) O fuziune realizată în conformitate cu articolul 17 alineatul (2) litera (a) are ipso jure și simultan următoarele consecințe:

(a)	întregul patrimoniu activ și pasiv al fiecărei societăți absorbite se transferă societății absorbante;

(b)	acționarii societății absorbite devin acționari ai societății absorbante;

(c)	societatea absorbită încetează să existe;

(d)	societatea absorbantă adoptă forma de SE.

(2) O fuziune realizată în conformitate cu articolul 17 alineatul (2) litera (b) are ipso jure și simultan următoarele consecințe:

(a)	întregul patrimoniu activ și pasiv al societăților care fuzionează se transferă SE;

(b)	acționarii societăților care fuzionează devin acționari ai SE;

(c)	societățile care fuzionează încetează să existe;

(3) În cazul în care în cazul fuzionării unor societăți anonime legislația unui stat membru impune încheierea unor formalități speciale înainte de transferul anumitor bunuri, drepturi și obligații ale societăților care fuzionează către terți, formalitățile în cauză se aplică și se duc la îndeplinire fie de către societățile care fuzionează, fie de SE după înregistrare.

(4) Drepturile și obligațiile societăților implicate privind condițiile de angajare care decurg din dreptul intern, din practica curentă și din contractele individuale de muncă sau din raporturile de muncă existente la data înregistrării, se transferă, în baza acestei înregistrări, noii SE începând cu momentul înregistrării acesteia.

Articolul 30

Nulitatea unei fuziuni în sensul articolului 2 alineatul (1) nu poate fi pronunțată după înregistrarea SE.

Absența examinării legalității unei fuziuni în temeiul articolelor 25 și 26 poate fi inclusă printre motivele de dizolvare a unei SE.

Articolul 31

(1) În cazul în care o fuziune realizată în sensul articolului 17 alineatul (2) litera (a) se efectuează de către o societate care deține toate acțiunile și alte titluri care îi conferă drept de vot în adunarea generală a unei societăți, nu se aplică dispozițiile articolului 20 alineatul (1) literele (b), (c) și (d), ale articolului 29 alineatul (1) litera (b) și ale articolului 22. Cu toate acestea, se aplică dispozițiile de drept intern care reglementează fiecare dintre societățile care fuzionează și fuziunile societăților anonime în conformitate cu articolul 24 din Directiva 78/855/CEE.

(2) În cazul în care se realizează o fuziune prin absorbție de către o societate care deține 90 % sau mai mult, dar nu totalitatea acțiunilor sau a altor titluri care îi conferă drept de vot în adunarea generală a altei societăți, prezentarea rapoartelor organului de conducere sau de administrație, a rapoartelor unuia sau mai multor experți independenți, precum și a documentelor necesare examinării este obligatorie doar în măsura în care acest lucru este cerut de legislația internă sub incidența căreia se află fie societatea absorbantă, fie societate absorbită.

Cu toate acestea, statele membre pot prevedea aplicarea prezentului alineat în cazul în care o societate deține acțiuni care conferă 90 % sau mai mult, dar nu totalitatea drepturilor de vot.

Secțiunea 3

Constituirea unei SE holding

Articolul 32

(1) O SE holding se poate constitui în conformitate cu articolul 2 alineatul (2).

Societățile care promovează constituirea unei SE holding, în conformitate cu articolul 2 alineatul (2), continuă să existe.

(2) Organele de conducere sau de administrație ale societății care promovează operațiunea întocmesc, în aceiași termeni, un proiect de constituire a unei SE. Acest proiect include un raport explicativ și justificativ privind aspectele juridice și economice ale constituirii, care indică, de asemenea, consecințele pe care adoptarea formei de SE le are pentru acționari și la lucrători. Proiectul include și informațiile prevăzute la articolul 20 alineatul (1) literele (a), (b), (c), (f), (g), (h) și (i) și stabilesc procentul minim de acțiuni sau părți ale fiecăreia dintre societățile care promovează operațiunea cu care acționarii trebuie să contribuie la constituirea SE. Respectivul procent reprezintă acțiuni care conferă peste 50 % din drepturile de vot permanente.

(3) Pentru fiecare din societățile care promovează operațiunea, proiectul de constituire a SE face obiectul unei publicități în conformitate cu modalitățile prevăzute de legislația fiecărui stat membru în conformitate cu articolul 3 din Directiva 68/151/CEE cu cel puțin o lună înainte de data adunării generale convocată să se pronunțe asupra operațiunii.

(4) Unul sau mai mulți experți independenți ai societăților care promovează operațiunea, desemnați sau autorizați de o autoritate judiciară sau administrativă a statului membru de care aparține fiecare societate, în conformitate cu dispozițiile de drept intern adoptate în aplicarea Directivei 78/855/CEE, examinează proiectul de constituire redactat în temeiul alineatului (2) și întocmesc un raport scris destinat acționarilor fiecărei societăți. Cu acordul societăților care promovează operațiunea, se poate întocmi un raport scris pentru acționarii tuturor societăților, de către unul sau mai mulți experți independenți desemnați sau autorizați de o autoritate judiciară sau administrativă a statului membru de care aparține una dintre societățile care promovează operațiunea sau viitoarea SE, în conformitate cu dispozițiile de drept intern adoptate în aplicarea Directivei 78/855/CEE.

(5) Raportul trebuie să indice dificultățile speciale de evaluare și declară dacă raportul de schimb al acțiunilor este sau nu pertinent și rezonabil, precizând metodele prin care acest raport a fost determinat și dacă aceste metode sunt adecvate pentru cazul în speță.

(6) Adunarea generală a fiecăreia dintre societățile care promovează operațiunea aprobă proiectul de constituire a SE holding.

Implicarea lucrătorilor în SE se decide în temeiul dispozițiilor Directivei 2001/86/CE. Adunarea generală a fiecăreia dintre societățile care promovează operațiunea pot condiționa dreptul de înregistrare a SE de ratificarea expresă a modalităților astfel stabilite.

(7) Dispozițiile prezentului articol se aplică, mutatis mutandis, societăților cu răspundere limitată.

Articolul 33

(1) Acționarii sau deținătorii de participații ai societăților care promovează operațiunea dispun de un termen de trei luni în care pot informa societățile implicate cu privire la intenția de a contribui la constituirea SE cu acțiunile sau participațiile pe care le dețin. Acest termen începe să curgă de la data la care actul de constituire a SE a fost întocmit în conformitate cu articolul 32.

(2) SE se constituie numai în cazul în care, în termenul prevăzut la alineatul (1), acționarii sau deținătorii de participațiuni ai societăților care promovează operațiunea alocă procentul minim de acțiuni sau participații deținut în fiecare societate în conformitate cu proiectul de constituire și în care toate celelalte condiții sunt îndeplinite.

(3) În cazul în care toate condițiile privind constituirea SE sunt îndeplinite în conformitate cu alineatul (2), pentru fiecare dintre societățile promotoare, acest lucru face obiectul unei publicități efectuate în conformitate cu modalitățile prevăzute de dreptul intern sub incidența căruia se află fiecare dintre aceste societăți, adoptate în conformitate cu articolul 3 din Directiva 68/151/CEE.

Acționarii sau deținătorii de participații ai societăților care promovează operațiunea, care nu și-au comunicat în termenul prevăzut la alineatul (1) intenția de a-și pune acțiunile sau participațiile la dispoziția societăților promotoare în vederea constituirii SE, beneficiază de un termen suplimentar de o lună pentru a face acest lucru.

(4) Acționarii sau deținătorii de participații care contribuie cu propriile titluri de valoare la constituirea SE primesc acțiuni ale acesteia.

(5) SE nu poate fi înregistrată până când nu se dovedește că au fost îndeplinite formalitățile menționate la articolul 32 și condițiile menționate la alineatul (2).

Articolul 34

În cazul societăților care promovează operațiunea, un stat membru poate adopta dispoziții menite să asigure protecția acționarilor minoritari care se opun operațiunii, precum și a creditorilor și lucrătorilor.

Secțiunea 4

Constituirea unei filiale a SE

Articolul 35

O SE se poate constitui în conformitate cu articolul 2 alineatul (3).

Articolul 36

Societăților sau altor entități juridice care participă la o astfel de operațiune li se aplică dispozițiile care le reglementează participarea la constituirea unei filiale sub formă de societate anonimă în temeiul dreptului intern.

Secțiunea 5

Transformarea unei societăți anonime în SE

Articolul 37

(1) Se poate constitui o SE în conformitate cu articolul 2 alineatul (4).

(2) Fără a aduce atingere articolului 12, transformarea unei societăți anonime în SE nu duce nici la dizolvarea societății, nici la crearea unei persoane juridice noi.

(3) Sediul social nu poate fi transferat dintr-un stat membru în altul în temeiul articolului 8 în momentul transformării.

(4) Organul de conducere sau de administrație al societății în cauză întocmește un proiect de transformare și un raport explicativ și justificativ privind aspectele juridice și economice ale transformării și indicând consecințele pe care adoptarea formei de SE le are asupra acționarilor și lucrătorilor.

(5) Proiectul de transformare face obiectul unei publicități în conformitate cu modalitățile prevăzute de legislația fiecărui stat membru în conformitate cu articolul 3 din Directiva 68/151/CEE cu cel puțin o lună înainte de data adunării generale convocată pentru a se pronunța asupra transformării.

(6) Înaintea adunării generale menționate la alineatul (7), unul sau mai mulți experți independenți desemnați sau autorizați, în conformitate cu dispozițiile de drept intern adoptate în aplicarea articolului 10 din Directiva 78/855/CEE, de o autoritate judiciară sau administrativă a statului membru de care aparține societatea care se transformă în SE atestă, în conformitate cu Directiva 77/91/CEE (8), mutatis mutandis, că societatea dispune de active nete cel puțin echivalente cu capitalul său, plus acele rezerve care nu pot fi distribuite în conformitate cu legea sau cu statutul.

(7) Adunarea generală a societății în cauză aprobă proiectul de transformare, precum și statutul SE. Decizia adunării generale se ia în condițiile prevăzute de dispozițiile de drept intern adoptate în aplicarea articolului 7 din Directiva 78/855/CEE.

(8) Statele membre pot condiționa transformarea de votul favorabil al majorității calificate sau de unanimitatea membrilor în cadrul organului societății care urmează să fie transformată și în care este organizată participarea lucrătorilor.

(9) Drepturile și obligațiile societății care urmează să fie transformată în ceea ce privește condițiile de angajare care decurg din dreptul intern, din practica curentă și din contractele individuale de muncă sau din raporturile de muncă existente la data înregistrării se transferă noii SE, în baza acestei înregistrări.

TITLUL III

STRUCTURA UNEI SE

Articolul 38

În condițiile prevăzute în prezentul regulament, o SE include:

(a)	o adunare generală a acționarilor și

(b)	fie un organ de supraveghere și unul de conducere (sistem dualist), fie un organ de administrație (sistem monist), în funcție de forma adoptată prin statut.

Secțiunea 1

Sistemul dualist

Articolul 39

(1) Organul de conducere răspunde de gestionarea unei SE. Un stat membru poate prevedea că unul sau mai mulți directori generali sunt răspunzători de gestionarea curentă în aceleași condiții ca și pentru societățile anonime care au sediul social pe teritoriul respectivului stat membru.

(2) Membrul sau membrii organului de conducere sunt numiți și revocați de către organul de supraveghere.

Cu toate acestea, un stat membru poate prevedea sau permite ca prin statut membrul sau membrii organului de conducere să fie numiți și revocați de adunarea generală, în aceleași condiții ca și pentru societățile anonime care au sediul social pe teritoriul respectivului stat membru.

(3) Aceeași persoană nu poate fi în același timp membru al organului de conducere și al organului de supraveghere al aceleiași SE. Cu toate acestea, organul de supraveghere poate numi pe unul din membrii săi membru al organului de conducere în cazul în care un astfel de post rămâne vacant. Pe durata acestei perioade se suspendă funcțiile persoanei în cauză ca membru al organului de supraveghere. Un stat membru poate prevedea ca această perioadă să fie limitată în timp.

(4) Numărul membrilor organului de conducere sau normele de stabilire a acestuia sunt stabilite în statutul SE. Cu toate acestea, un stat membru poate stabili un număr minim și maxim de membri.

(5) În cazul în care nu există dispoziții referitoare la un sistem dualist pentru societățile anonime cu sediul social pe teritoriul său, un stat membru poate adopta măsurile adecvate privind SE.

Articolul 40

(1) Organul de supraveghere controlează activitatea organului de conducere. Organul de supraveghere nu are competența de a asigura gestionarea unei SE.

(2) Membrii organului de supraveghere sunt numiți de către adunarea generală. Cu toate acestea, membrii primului organ de supraveghere pot fi numiți prin statut. Prezenta dispoziție se aplică fără a se aduce atingere articolului 47 alineatul (4) sau, după caz, modalităților de participare a lucrătorilor stabilite în temeiul Directivei 2001/86/CE.

(3) Numărul membrilor organului de supraveghere sau regulile de stabilire a acestuia se specifică în statut. Cu toate acestea, un stat membru poate impune un număr fix de membri pentru organul de supraveghere al SE înregistrate pe teritoriul său sau un număr minim și maxim de membri.

Articolul 41

(1) Organul de conducere informează organul de supraveghere cel puțin o dată la fiecare trei luni cu privire la progresele și evoluțiile previzibile ale activităților desfășurate de SE.

(2) Pe lângă informațiile periodice menționate la alineatul (1), organul de conducere comunică în timp util organului de supraveghere orice informație privind evenimentele care ar putea avea efecte semnificative asupra SE.

(3) Organul de supraveghere poate solicita organului de conducere orice fel de informații de care are nevoie în exercitarea activității de control în conformitate cu articolul 40 alineatul (1). Un stat membru poate prevedea acest drept pentru fiecare membru al organului de supraveghere.

(4) Organul de supraveghere poate întreprinde sau solicita verificările necesare îndeplinirii misiunii sale.

(5) Fiecare membru al organului de supraveghere are dreptul să examineze informațiile primite de organ.

Articolul 42

Organul de supraveghere își alege un președinte dintre membrii săi. În cazul în care jumătate dintre membri sunt numiți de către lucrători, atunci poate fi ales președinte doar un membru numit de adunarea generală a acționarilor.

Secțiunea 2

Sistemul monist

Articolul 43

(1) Organul de administrație asigură gestionarea unei SE. Un stat membru poate prevedea că unul sau mai mulți directori administrativi sunt răspunzători de gestionarea curentă în aceleași condiții ca și pentru societățile anonime care au sediul social pe teritoriul respectivului stat membru.

(2) Numărul membrilor organului de administrație sau regulile de stabilire a acestuia se specifică în statutul SE. Cu toate acestea, un stat membru poate stabili un număr minim și, după caz, maxim de membri.

Cu toate acestea, organul de administrație trebuie să fie format din cel puțin trei membri, în cazul în care participarea lucrătorilor în cadrul SE este organizată în conformitate cu Directiva 2001/86/CE.

(3) Membrul sau membrii organului de administrație sunt numiți de adunarea generală. Cu toate acestea, membrii primului organ de administrație pot fi numiți prin statut. Prezenta dispoziție se aplică fără a se aduce atingere articolului 47 alineatul (4) sau, după caz, modalităților de participare a lucrătorilor stabilite în temeiul Directivei 2001/86/CE.

(4) În absența unor dispoziții referitoare la un sistem monist pentru societățile anonime cu sediul social pe teritoriul unui stat membru, statul membru în cauză poate adopta măsurile adecvate privind SE.

Articolul 44

(1) Organul de administrație se întrunește la intervalele stabilite prin statut, dar cel puțin o dată la fiecare trei luni, pentru a discuta progresele și evoluțiile previzibile ale activităților desfășurate de SE.

(2) Fiecare membru al organului de administrație are dreptul să examineze informațiile primite de organ.

Articolul 45

Organul de administrație își alege un președinte dintre membrii săi. În cazul în care jumătate dintre membri sunt numiți de către lucrători, atunci poate fi ales președinte doar un membru numit de adunarea generală a acționarilor.

Secțiunea 3

Norme comune sistemelor monist și dualist

Articolul 46

(1) Membrii organelor societății sunt numiți pentru o perioadă stabilită prin statut, care nu poate depăși șase ani.

(2) Sub rezerva restricțiilor prevăzute în statut, membrii pot fi renumiți o dată sau de mai multe ori pentru perioada stabilită în conformitate cu alineatul (1).

Articolul 47

(1) Statutul unei SE poate prevedea ca o societate sau o altă entitate juridică să fie membru în unul din organele acesteia, cu condiția ca legislația statului membru pe teritoriul căruia se află sediul social al SE în cauză, aplicabilă societăților anonime, să nu conțină dispoziții contrare.

Societatea sau altă entitate juridică desemnează o persoană fizică pentru a o reprezenta în organul respectiv.

(2) Nu pot fi membri ai unui organism al SE sau reprezentanți ai unui membru în sensul alineatului (1) persoanele cărora:

(a)	legislația statului membru pe teritoriul căruia se află sediul social al SE în cauză nu îi dă dreptul să facă parte din organul corespunzător al unei societăți anonime reglementate de dreptul statului membru în cauză;

(b)	o hotărâre judecătorească sau administrativă pronunțată într-un stat membru nu îi dă dreptul de a face parte din organul corespunzător al unei societăți anonime reglementate de dreptul unui stat membru.

(3) În conformitate cu legea aplicabilă societăților anonime în statul membru pe teritoriul căruia se află sediul social al unei SE, statutul SE în cauză poate stabili condițiile speciale de eligibilitate pentru membrii care îi reprezintă pe acționari.

(4) Prezentul regulament nu aduce atingere legislațiilor interne care permit acționarilor minoritari sau altor persoane sau autorități să numească o parte din membrii organelor societății.

Articolul 48

(1) Statutul unei SE enumeră categoriile de operațiuni pentru care organul de conducere are nevoie de autorizația organului de supraveghere, în cadrul sistemului dualist, sau de decizia expresă a organului de administrație, în cadrul sistemului monist.

Cu toate acestea, un stat membru poate prevedea ca, în cadrul sistemului dualist, organul de supraveghere să poată impune obligativitatea unei autorizări pentru anumite operațiuni.

(2) Un stat membru poate stabili categoriile de tranzacții care trebuie să fie cel puțin specificate în statutul unei SE înregistrate pe teritoriul său.

Articolul 49

Membrii organelor SE au obligația de a nu divulga, chiar și după încetarea funcțiilor lor, vreuna din informațiile de care dispun cu privire la SE și a căror dezvăluire ar putea aduce atingere intereselor societății, cu excepția cazurilor în care dezvăluirea unor informații este solicitată sau admisă în temeiul dispozițiilor de drept intern aplicabile societăților anonime sau din motive de interes public.

Articolul 50

(1) Cu excepția cazurilor în care prezentul regulament sau statutul conțin dispoziții contrare, normele interne privind cvorumul și adoptarea deciziilor de către organele SE sunt după cum urmează:

(a)	cvorum: cel puțin jumătate din membri sau din reprezentanții acestora trebuie să fie prezenți;

(b)	adoptarea deciziilor: majoritatea membrilor sau a reprezentanților trebuie să fie prezenți.

(2) În absența unor dispoziții speciale în statut, președintele fiecărui organism are votul decisiv în cazul în care voturile sunt egal împărțite. Cu toate acestea, statutul nu poate include o dispoziție contrară în cazul în care jumătate din membrii organului de supraveghere sunt reprezentanți ai lucrătorilor.

(3) În cazul în care participarea lucrătorilor este reglementată în conformitate cu Directiva 2001/86/CE, un stat membru poate prevedea ca, prin derogare de la dispozițiile prevăzute la alineatele (1) și (2), cvorumul și procesul de luare a deciziilor în cadrul organului de supraveghere să fie reglementate de normele aplicabile, în condiții similare, societăților anonime reglementate de dreptul intern al statului membru în cauză.

Articolul 51

În conformitate cu dispozițiile aplicabile societăților anonime în statul membru pe teritoriul căruia se află sediul social al unei SE, membrii organului de conducere, supraveghere sau de administrație sunt răspunzători pentru pierderile sau pagubele suferite de SE ca urmare a încălcării de către aceștia a obligațiilor legale, statutare sau de alt tip inerente funcției ocupate.

Secțiunea 4

Adunarea generală

Articolul 52

Adunarea generală decide în problemele care sunt exclusiv de competența acesteia în temeiul:

(a)	prezentului regulament sau

(b)	legislației statului membru pe teritoriul căruia se află sediul social al SE, adoptată în aplicarea Directivei 2001/86/CE.

În plus, adunarea generală decide în acele probleme care sunt de competența adunării generale a unei societăți anonime reglementate de legislația internă a statului membru pe teritoriul căruia se află sediul social al SE, fie în temeiul legislației statului membru în cauză, fie în temeiul statutului SE întocmit în conformitate cu dreptul intern în cauză.

Articolul 53

Fără a se aduce atingere normelor stabilite în prezenta secțiune, organizarea și desfășurarea adunărilor generale, precum și procedurile de vot, sunt reglementate de legislația aplicabilă societăților anonime în statul membru pe teritoriul căruia se află sediul social al SE.

Articolul 54

(1) O SE convoacă adunarea generală cel puțin o dată în fiecare an calendaristic, în termen de șase luni de la încheierea exercițiului financiar, cu excepția cazurilor în care legislația statului membru pe teritoriul căruia se află sediul social al SE aplicabilă societăților anonime având același obiect de activitate ca și SE în cauză prevede obligativitatea convocării mai multor adunări generale. Cu toate acestea, un stat membru poate prevedea ca prima adunare generală să aibă loc oricând în perioada de 18 luni ulterioară constituirii SE.

(2) Adunarea generală poate fi convocată în orice moment de organul de conducere, de administrație, de supraveghere sau de orice alt organism sau autoritate competentă în conformitate cu legislația internă aplicabilă societăților anonime în statul membru pe teritoriul căruia se află sediul social al SE.

Articolul 55

(1) Unul sau mai mulți acționari care dețin împreună acțiuni reprezentând cel puțin 10 % din capitalul subscris al unei SE pot cere convocarea adunării generale și pot stabili ordinea de zi a acesteia; statutul SE sau legislația internă pot prevedea un volum mai mic pentru acest procent deținut, în aceleași condiții ca și cele aplicabile societăților anonime.

(2) Cererea de convocare a adunării generale include și elementele care trebuie să figureze pe ordinea de zi.

(3) În cazul în care, după exprimarea cererii formulate în temeiul alineatului (1), adunarea generală nu este convocată la timp sau, indiferent de situație, în termen de două luni, autoritățile judiciare sau administrative a căror jurisdicție include teritoriul pe care se află sediul social al SE pot dispune convocarea adunării generale într-o perioadă dată de timp sau pot autoriza acționarii care au formulat respectiva cerere sau reprezentanții acestora să convoace o adunare generală. Prezenta dispoziție nu aduce atingere dispozițiilor de drept intern care permit acționarilor să convoace adunarea generală.

Articolul 56

Unul sau mai mulți acționari care dețin împreună cel puțin 10 % din capitalul subscris al unei SE pot cere ca unul sau mai multe elemente suplimentare să fie introduse pe ordinea de zi a oricărei adunări generale. Procedurile și termenele aplicabile acestei cereri se stabilesc în dreptul intern al statului membru pe teritoriul căruia se află sediul social al SE sau, în absența acestora, în statutul SE. Procentul de mai sus poate fi micșorat prin statut sau prin legislația statului membru pe teritoriul căruia se află sediul social al SE, în aceleași condiții ca și cele aplicabile societăților anonime.

Articolul 57

Cu excepția cazului în care prezentul regulament sau, în absența acestuia, legislația aplicabilă societăților anonime în statul membru pe teritoriul căruia se află sediul social al SE impune o majoritate mai largă, adunarea generală decide cu majoritatea voturilor valabil exprimate.

Articolul 58

Voturile exprimate nu includ voturile aferente unor acțiuni pentru care acționarul nu a participat la vot, s-a abținut de la vot, a votat în alb sau a emis un vot nul.

Articolul 59

(1) Modificarea statutului unei SE necesită o decizie a adunării generale adoptată cu o majoritate de minimum două treimi din voturile valabil exprimate, cu excepția cazurilor în care legislația aplicabilă societăților anonime în statul membru pe teritoriul căruia se află sediul social al SE cere sau permite o majoritate mai largă.

(2) Cu toate acestea, un stat membru poate prevedea ca, în cazul în care mai puțin de jumătate din capitalul subscris al unei SE este reprezentat, să fie suficientă majoritatea simplă din voturile menționate la alineatul (1).

(3) Orice modificare a statutului SE face obiectul unei publicități în conformitate cu articolul 13.

Articolul 60

(1) În cazul în care există mai multe categorii de acțiuni, orice decizie a adunării generale face obiectul unui vot separat din partea fiecărei categorii de acționari ale căror drepturi sunt afectate de decizia în cauză.

(2) În cazul în care decizia adunării generale necesită majoritatea voturilor menționate la articolul 59 alineatul (1) sau (2), majoritatea în cauză este necesară și pentru votul separat exprimat de fiecare categorie de acționari ale căror drepturi sunt afectate de decizia în cauză.

TITLUL IV

CONTURILE ANUALE ȘI CONTURILE CONSOLIDATE

Articolul 61

Sub rezerva articolului 62, o SE este reglementată de normele aplicabile societăților anonime în temeiul dreptului intern al statului membru pe teritoriul căruia se află sediul social al SE în ceea ce privește întocmirea conturilor anuale și, după caz, a celor consolidate, precum și întocmirea raportului de gestiune anexat, auditarea și publicitatea conturilor în cauză.

Articolul 62

(1) O SE care este o instituție de credit sau financiară este reglementată de normele stabilite în dreptul intern al statului membru pe teritoriul căruia se află sediul social al SE pentru punerea în aplicare a Directivei 2000/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 martie 2000 privind inițierea și desfășurarea activității instituțiilor de credit (9) în ceea ce privește întocmirea conturilor anuale și, după caz, a celor consolidate, precum și întocmirea raportului de gestiune anexat, auditarea și publicarea conturilor în cauză.

(2) O SE care este o întreprindere de asigurări este reglementată de normele stabilite în dreptul intern al statului membru pe teritoriul căruia se află sediul social al SE pentru punerea în aplicare a Directivei 91/674/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1991 privind conturile anuale și conturile consolidate ale întreprinderilor de asigurări (10) în ceea ce privește întocmirea conturilor anuale și, după caz, a celor consolidate, precum și întocmirea raportului de gestiune anexat, auditarea și publicarea conturilor în cauză.

TITLUL V

LICHIDAREA, DIZOLVAREA, INSOLVABILITATEA ȘI ÎNCETAREA DE PLĂȚI

Articolul 63

În ceea ce privește lichidarea, dizolvarea, insolvabilitatea sau încetarea de plăți și alte proceduri similare, o SE este reglementată de dispozițiile legale aplicabile societăților anonime constituite în temeiul dreptului intern al statului membru pe teritoriul căruia se află sediul social al SE, inclusiv acele dispoziții referitoare la procedura de decizie în adunarea generală.

Articolul 64

(1) În cazul în care o SE nu respectă cerințele menționate la articolul 7, statul membru pe teritoriul căruia se află sediul social al SE ia măsurile necesare pentru a obliga SE în cauză să își reglementeze situația într-un termen stabilit prin:

(a)	transferarea administrației centrale înapoi în statul membru pe teritoriul căruia se află sediul social sau

(b)	transferarea sediului social prin procedura prevăzută la articolul 8.

(2) Statul membru pe teritoriul căruia se află sediul social al SE adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că o SE care nu reușește să își reglementeze situația în conformitate cu alineatul (1) este lichidată.

(3) Statul membru pe teritoriul căruia se află sediul social al SE instituie o acțiune în justiție împotriva oricărei încălcări constatate a articolului 7. Această acțiune duce la suspendarea procedurilor prevăzute la alineatele (1) și (2).

(4) În cazul în care, la inițiativa autorităților sau a oricărei părți interesate, se constată că o SE are administrația centrală pe teritoriul unui stat membru contrar dispozițiilor articolului 7, autoritățile statului membru în cauză informează de îndată statul membru pe teritoriul căruia se află sediul social al SE.

Articolul 65

Fără a aduce atingere dispozițiilor de drept intern care impun măsuri de publicitate suplimentare, deschiderea procedurilor de lichidare, dizolvare, insolvabilitate sau încetare de plăți, precum și închiderea lor și orice decizie de continuare a activității fac obiectul unei publicități în conformitate cu articolul 13.

Articolul 66

(1) O SE poate fi transformată într-o societate anonimă reglementată de dreptul intern al statului membru pe teritoriul căruia se află sediul social al SE în cauză. Decizia de transformare nu poate fi luată decât după doi ani de la data înregistrării sau după aprobarea primelor două conturi anuale.

(2) Transformarea unei SE în societate anonimă nu duce nici la dizolvarea societății, nici la constituirea unei persoane juridice noi.

(3) Organul de conducere sau de administrație al SE întocmește un proiect de transformare și un raport explicativ și justificativ privind aspectele juridice și economice ale transformării și indicând efectele pe care adoptarea formei de societate anonimă le are asupra acționarilor și lucrătorilor.

(4) Proiectul de transformare face obiectul unei publicități efectuate în conformitate cu modalitățile prevăzute de legislația fiecărui stat membru în conformitate cu articolul 3 din Directiva 68/151/CEE cu cel puțin o lună înainte de data adunării generale convocată pentru a se pronunța asupra transformării.

(5) Înaintea adunării generale menționate la alineatul (6), unul sau mai mulți experți independenți desemnați sau autorizați, în conformitate cu dispozițiile de drept intern adoptate pentru punerea în aplicare a articolului 10 din Directiva 78/855/CEE, de o autoritate judiciară sau administrativă a statului membru de care aparține SE care se transformă în societate anonimă atestă faptul că societatea dispune de active cel puțin echivalente cu capitalul propriu.

(6) Adunarea generală a SE aprobă proiectul de transformare, precum și statutul societății anonime. Decizia adunării generale se ia în conformitate cu dispozițiile de drept intern adoptate pentru punerea în aplicare a articolului 7 din Directiva 78/855/CEE.

TITLUL VI

DISPOZIȚII SUPLIMENTARE ȘI TRANZITORII

Articolul 67

(1) În cazul în care și atâta timp cât a treia fază a uniunii economice și monetare (UEM) nu i se aplică, fiecare stat membru poate aplica SE care au sediul social pe teritoriul său dispozițiile aplicabile societăților anonime care intră sub incidența dreptului statului membru în cauză în ceea ce privește modul de exprimare a capitalului. Oricare ar fi situația, o SE își poate exprima capitalul și în euro. În acest caz, rata de schimb dintre moneda națională și euro este aceea din ultima zi a lunii anterioare constituirii SE.

(2) În cazul în care și atâta timp cât a treia fază a UEM nu se aplică statului membru pe teritoriul căruia se află sediul social al unei SE, SE în cauză poate întocmi și publica, cu toate acestea, conturile anuale și, după caz, conturile consolidate în euro. Statul membru poate impune întocmirea și publicarea conturilor anuale și, după caz, a conturilor consolidate ale SE în moneda națională în aceleași condiții ca și cele stabilite pentru societățile anonime reglementate de dreptul statului membru în cauză. Acest lucru nu aduce atingere posibilității ca o SE să își publice conturile anuale și, după caz, conturile consolidate în euro în conformitate cu Directiva 90/604/CEE a Consiliului din 8 noiembrie 1990 de modificare a Directivei 78/60/CEE privind conturile anuale și a Directivei 83/349/CEE privind conturile consolidate (11), în ceea ce privește derogările pentru întreprinderile mici și mijlocii și publicarea conturilor în ECU.

TITLUL VII

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 68

(1) Statele membre adoptă dispozițiile necesare pentru a asigura aplicarea eficientă a prezentului regulament.

(2) Fiecare stat membru desemnează autoritățile competente în sensul articolelor 8, 25, 26, 54, 55 și 64. Statul membru informează Comisia și celelalte state membre cu privire la aceasta.

Articolul 69

În termen de maximum cinci ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, Comisia prezintă Consiliului și Parlamentului European un raport privind aplicarea regulamentului și propuneri de modificare, după caz. Raportul va analiza în special oportunitatea:

(a)	amplasării administrației centrale și a sediului social al unei SE în state membre diferite;

(b)	lărgirii conceptului de fuzionare de la articolul 17 alineatul (2) pentru a include și alte tipuri de fuzionare decât cele menționate la articolul 3 alineatul (1) și articolul 4 alineatul (1) din Directiva 78/855/CEE;

(c)	revizuirii regulii de competență de la articolul 8 alineatul (16) pentru a lua în considerare orice dispoziție eventual inserată în Convenția de la Bruxelles din 1968 sau în orice alt text adoptat de statele membre sau de Consiliu pentru a înlocui convenția menționată;

(d)

includerii în statutul unei SE a dispozițiilor adoptate de un stat membru în exercitarea competențelor conferite statelor membre de prezentul regulament sau pentru a asigura aplicarea eficientă a prezentului regulament privind SE și inserarea în statutul SE unor dispoziții care derogă de la legislația menționată sau o completează, chiar dacă astfel de dispoziții nu sunt autorizate prin statutul unei societăți anonime cu sediul social în statul membru în cauză.

Articolul 70

Prezentul regulament intră în vigoare la 8 octombrie 2004.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Luxemburg, 8 octombrie 2001.

Pentru Consiliu

Președintele

L. ONKELINX

(1) JO C 263, 16.10.1989, p. 41 și JO C 176, 8.7.1991, p. 1.

(2) Aviz din 4 septembrie 2001 (încă nepublicat în Jurnalul Oficial).

(3) JO C 124, 21.5.1990, p. 34.

(4) JO L 294, 10.11.2001, p. 22.

(5) JO L 395, 30.12.1989, p. 40. Directivă modificată ultima dată de Actul de aderare din 1994.

(6) JO L 65, 14.3.1968, p. 8. Directivă modificată ultima dată de Actul de aderare din 1994.

(7) JO L 295, 20.10.1978, p. 36. Directivă modificată ultima dată de Actul de aderare din 1994.

(8) A doua Directivă 77/91/CEE a Consiliului din 13 decembrie 1976 de coordonare, în vederea echivalării, a garanțiilor impuse societăților în statele membre, în sensul articolului 58 al doilea paragraf din tratat, pentru protejarea intereselor asociaților sau terților, în ceea ce privește constituirea societăților anonime și menținerea și modificarea capitalului acestora (JO L 26, 31.1.1977, p. 1). Directivă modificată ultima dată de Actul de aderare din 1994.

(9) JO L 126, 26.5.2000, p. 1.

(10) JO L 374, 31.12.1991, p. 7.

(11) JO L 317, 16.11.1990, p. 57.

ANEXA I

SOCIETĂȚILE ANONIME MENȚIONATE LA ARTICOLUL 2 ALINEATUL (1)

BELGIA:

la société anonyme/de naamloze vennootschap

DANEMARCA:

aktieselskaber

GERMANIA:

die Aktiengesellschaft

GRECIA:

ανώνυμη εταιρία

SPANIA:

la sociedad anónima

FRANȚA:

la société anonyme

IRLANDA:

public companies limited by shares

public companies limited by guarantee having a share capital

ITALIA:

società per azioni

LUXEMBURG:

la société anonyme

ȚĂRILE DE JOS:

de naamloze vennootschap

AUSTRIA:

die Aktiengesellschaft

PORTUGALIA:

a sociedade anónima de responsabilidade limitada

FINLANDA:

julkinen osakeyhtiö/publikt aktiebolag

SUEDIA:

publikt aktiebolag

MAREA BRITANIE:

public companies limited by shares

public companies limited by guarantee having a share capital

ANEXA II

SOCIETĂȚILE ANONIME SAU SOCIETĂȚILE CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ MENȚIONATE LA ARTICOLUL 2 ALINEATUL (2)

BELGIA:

la société anonyme/de naamloze vennootschap

la société privée à responsabilité limitée/besloten vennootschap met beperkte aansprakelijkheid

DANEMARCA:

aktieselskaber

anpartselskaber

GERMANIA:

die Aktiengesellschaft

die Gesellschaft mit beschränkter Haftung

GRECIA:

ανώνυμη εταιρία

εταιρία περιορισμένης ευθύνης

SPANIA:

la sociedad anónima,

la sociedad de responsabilidad limitada

FRANȚA:

la société anonyme

la société à responsabilité limitée

IRLANDA:

public companies limited by shares

public companies limited by guarantee having a share capital

private companies limited by shares

private companies limited by guarantee having a share capital

ITALIA:

società per azioni

società a responsabilità limitata

LUXEMBURG:

la société anonyme

la société à responsabilité limitée

ȚĂRILE DE JOS:

de naamloze vennootschap

de besloten vennootschap met beperkte aansprakelijkheid

AUSTRIA:

die Aktiengesellschaft

die Gesellschaft mit beschränkter Haftung

PORTUGALIA:

a sociedade anónima de responsabilidade limitada

a sociedade por quotas de responsabilidade limitada

FINLANDA:

osakeyhtiö

aktiebolag

SUEDIA:

aktiebolag

MAREA BRITANIE:

public companies limited by shares

public companies limited by guarantee having a share capital

private companies limited by shares

private companies limited by guarantee having a share capital

06/Volumul 04

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

134

32001L0086

L 294/22

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DIRECTIVA 2001/86/CE A CONSILIULUI

din 8 octombrie 2001

de completare a statutului societății europene în ceea ce privește implicarea lucrătorilor

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 308,

având în vedere propunerea modificată a Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât:

(1)	Pentru realizarea obiectivelor tratatului, Regulamentul (CE) nr. 2157/2001 al Consiliului (4) definește statutul societății europene (SE).

(2)	Acest regulament își propune să pună bazele unui cadru juridic uniform, în care societățile din diferite state membre trebuie să își poată planifica și să poată întreprinde reorganizarea activităților lor la nivel comunitar.

(3)

Pentru promovarea obiectivelor sociale ale Comunității, este necesar să se adopte dispoziții speciale, cu precădere în ceea ce privește implicarea lucrătorilor, pentru a garanta că înființarea unei SE nu atrage după sine dispariția sau diminuarea practicilor referitoare la implicarea lucrătorilor, existente în societățile care participă la crearea unei SE. Acest obiectiv trebuie urmărit prin stabilirea unui set de norme în domeniu, care să completeze dispozițiile din regulament.

(4)

Obiectivele acțiunii propuse, așa cum au fost descrise mai sus, nu pot fi realizate suficient de către statele membre, având în vedere că obiectivul constă în stabilirea unui set de norme privind implicarea lucrătorilor, care să se aplice SE și care, prin urmare, pot fi realizate mai bine la nivel comunitar, date fiind magnitudinea și impactul acțiunii propuse. Comunitatea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității enunțat la articolul 5 din tratat. În temeiul principiului proporționalității enunțat la articolul 5, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective.

(5)	Marea diversitate de norme și practici care există în statele membre cu privire la modul în care reprezentanții salariaților sunt implicați în luarea deciziilor la nivelul unei societăți face inoportună introducerea unui model european unic de implicare a salariaților, aplicabil unei SE.

(6)	Cu toate acestea, în toate cazurile de înființare a unei SE, este necesar să se asigure proceduri de informare și consultare la nivel transnațional.

(7)	În cazul în care există drepturi de participare în cadrul uneia sau al mai multor societăți care înființează o SE, acestea trebuie menținute prin transferarea lor către SE, odată înființată, cu excepția cazului în care părțile decid altfel.

(8)

Procedurile concrete de informare și consultare a lucrătorilor la nivel transnațional, precum și, după caz, de participare, aplicabile fiecărei SE, trebuie definite cu prioritate printr-un acord încheiat între părțile interesate sau, în absența acestuia, prin punerea în aplicare a unui set de norme subsidiare.

(9)

Neaplicarea dispozițiilor de referință cu privire la participare în caz de fuziune trebuie să rămână la latitudinea statelor membre, având în vedere diversitatea sistemelor naționale de implicare a salariaților. Sistemele și practicile de participare existente, după caz, la nivelul societăților participante trebuie menținute în acest caz prin adaptarea normelor de înregistrare.

(10)

Normele de votare în cadrul grupului special de reprezentare a lucrătorilor la negocieri, în special în cazul în care se încheie acorduri prin care se instituie un nivel de participare inferior celui existent într-una sau mai multe dintre societățile participante trebuie să fie proporționale cu riscul dispariției sau restrângerii sistemelor și practicilor de participare existente. Riscul este mai mare în cazul unei SE înființate prin transformare sau prin fuziune, decât prin înființarea unei societăți holding sau a unei filiale obișnuite.

(11)

În absența unui acord în urma negocierilor între reprezentanții lucrătorilor și organele competente ale societăților participante, este necesar să se prevadă anumite cerințe standard care să se aplice SE de îndată ce este înființată. Cerințele standard trebuie să asigure practici eficiente de informare și consultare a lucrătorilor la nivel transnațional, precum și de participare a lor în organele competente ale SE, în cazul în care o astfel de participare a existat înainte de instituirea ei la nivelul societăților participante.

(12)

Trebuie să se prevadă că reprezentanții lucrătorilor care își desfășoară activitatea în cadrul stabilit de directivă beneficiază, în momentul exercitării funcțiilor ce le revin, de protecție și de garanții similare cu cele prevăzute pentru reprezentanții lucrătorilor în legislația și practica țării care i-a angajat. Aceștia nu trebuie să fie supuși nici unei discriminări ca efect al exercitării legitime a activităților ce le revin și trebuie să beneficieze de protecție adecvată în caz de concediere sau de alte sancțiuni.

(13)

Este necesar să se păstreze confidențialitatea informațiilor sensibile chiar și după expirarea mandatului reprezentanților lucrătorilor și să se adopte dispoziții care să permită organului competent al SE să nu dezvăluie informații care, în cazul în care ar fi făcute publice, ar dăuna grav funcționării SE.

(14)

În cazul în care o SE, filialele și unitățile sale se află sub incidența Directivei 94/45/CE a Consiliului din 22 septembrie 1994 privind instituirea unui comitet european de întreprindere sau a unei proceduri de informare și consultare a lucrătorilor în întreprinderile și grupurile de întreprinderi de dimensiune comunitară (5), dispozițiile directivei menționate, precum și dispozițiile prin care este transpusă în legislația internă nu se aplică SE, nici filialelor și unităților sale, în afara cazului în care organul special de negociere decide să nu inițieze negocieri sau să pună capăt negocierilor deja inițiate.

(15)	Normele stabilite de prezenta directivă nu trebuie să aducă atingere altor drepturi existente cu privire la implicarea lucrătorilor sau altor structuri de reprezentare existente prevăzute de dreptul comunitar și național și de practicile corespunzătoare.

(16)	Statele membre trebuie să adopte măsuri corespunzătoare în cazul nerespectării obligațiilor prevăzute de prezenta directivă.

(17)	Tratatul nu prevede alte împuterniciri necesare pentru adoptarea propunerii de directivă de către Comunitate, în afara celor menționate la articolul 308.

(18)

Asigurarea drepturilor dobândite de către lucrători cu privire la implicarea în procesul decizional al societății respective reprezintă un principiu fundamental și obiectivul declarat al prezentei directive. Drepturile lucrătorilor existente înainte de constituirea SE trebuie să stea la baza elaborării drepturilor lucrătorilor de a fi implicați în procesul decizional al SE (principiul „înainte și după”). În consecință, această abordare trebuie să se aplice nu numai constituirii inițiale a unei SE, ci și transformărilor de ordin structural introduse într-o SE existentă, precum și societăților afectate de procesele de transformare structurală.

(19)

Statele membre trebuie să fie în măsură să prevadă că reprezentanții sindicatelor pot fi membri ai unui grup special de negociere, indiferent dacă sunt sau nu salariați ai unei societăți care participă la crearea unei SE. În acest context, statele membre trebuie să fie în măsură de a introduce acest drept în cazurile în care reprezentanții sindicatelor au dreptul, în temeiul legislației interne, de a participa și de a vota în cadrul organelor de control sau de administrație ale societății.

(20)	În mai multe state membre, implicarea lucrătorilor și alte aspecte ale relațiilor între partenerii sociali se bazează pe legislația și practica națională, care, în acest context, se presupune că se referă și la convențiile colective la diferite niveluri: național, sectorial și al societății,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

SECȚIUNEA I

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1

Obiectul

(1) Prezenta directivă reglementează implicarea lucrătorilor în activitățile societăților anonime europene (Societas Europaea, denumite în continuare „SE”), la care face referire Regulamentul (CE) nr. 2157/2001.

(2) În acest scop, modalitățile referitoare la implicarea lucrătorilor sunt adoptate de fiecare SE, în conformitate cu procedura de negociere menționată la articolele 3-6 sau, în cazurile prevăzute la articolul 7, în conformitate cu anexa.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentei directive:

(a)	„SE” înseamnă o societate înființată în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2157/2001;

(b)	„societăți participante” înseamnă societățile care participă direct la înființarea unei SE;

(c)	„filiala” unei societăți înseamnă o întreprindere asupra căreia societatea respectivă exercită o influență dominantă, în sensul articolului 3 alineatele (2)-(7) din Directiva 94/45/CE;

(d)	„filiala sau unitatea aferentă” înseamnă o filială sau unitate a unei societăți participante, care devine filială sau unitate a SE în momentul înființării acesteia;

(e)	„reprezentanți ai lucrătorilor” înseamnă reprezentanții lucrătorilor prevăzuți de legislația și practica națională;

(f)

„organ de reprezentare” înseamnă organul care îi reprezintă pe lucrători, înființat în baza acordurilor la care se face referire la articolul 4 sau în conformitate cu dispozițiile anexei, în scopul informării și consultării a lucrătorilor dintr-o SE și din filialele și unitățile sale situate în Comunitate și, după caz, în scopul exercitării drepturilor de participare referitoare la SE;

(g)	„grup special de negociere” înseamnă grupul constituit în conformitate cu articolul 3 pentru a negocia cu organul competent al societăților participante stabilirea modalităților de implicare a salariaților în cadrul unei SE;

(h)	„implicarea lucrătorilor” înseamnă informarea, consultarea și participarea și orice alt mecanism prin care reprezentanții lucrătorilor pot să exercite o influență asupra deciziilor ce urmează a fi luate în cadrul societății;

(i)

„informare” înseamnă informarea organului care îi reprezintă pe lucrători și reprezentanții lucrătorilor de către organul competent al SE cu privire la problemele de interes pentru SE și pentru oricare dintre filialele sau unitățile sale situate într-un alt stat membru sau care depășesc competențele organelor decizionale dintr-un stat membru la un moment dat, într-o manieră și cu un conținut care permit reprezentanților lucrătorilor să întreprindă o evaluare în profunzime a eventualului impact și, după caz, să inițieze consultări cu organul competent al SE;

(j)

„consultare” înseamnă instituirea unui dialog și schimb de puncte de vedere între organul care îi reprezintă pe lucrători și reprezentanții lucrătorilor și organul competent al SE într-un moment, într-un mod și cu un conținut care să le permită reprezentanților lucrătorilor, pe baza informațiilor puse la dispoziția lor, să emită un aviz cu privire la măsurile preconizate de către organul competent, care va fi luat în considerare în cadrul procesului decizional derulat la nivelul unei SE;

(k)

„participare” înseamnă influența exercitată de către organul de reprezentare a lucrătorilor și de către reprezentanții lucrătorilor asupra activității unei societăți prin:

—	exercitarea dreptului de a alege sau de a numi anumiți membri ai organului de control sau de administrare a societății sau

—	exercitarea dreptului de a recomanda sau de a se opune desemnării unei părți sau tuturor membrilor organului de control sau de administrare a societății.

SECȚIUNEA II

PROCEDURA DE NEGOCIERE

Articolul 3

Înființarea unui grup special de negociere

(1) Atunci când organele de conducere sau de administrare a societăților participante întocmesc un proiect de înființare a unei SE, după publicarea proiectului de fuziune sau de creare a unei societăți holding sau după adoptarea unui proiect de înființare a unei filiale sau de transformare într-o SE, aceste organe iau de îndată ce este posibil măsurile necesare, inclusiv furnizarea de informații cu privire la identitatea societăților participante, a filialelor sau unităților aferente, precum și la numărul de lucrători ai acestora, în vederea demarării negocierilor cu reprezentanții lucrătorilor societăților cu privire la modalitățile de implicare a lucrătorilor în activitatea SE;

(2) În acest scop, se va înființa, în conformitate cu dispozițiile de mai jos, un grup special de negociere care să îi reprezinte pe lucrătorii din societățile participante sau din filialele sau unitățile aferente:

(a)

la alegerea sau la numirea membrilor grupului special de negociere, trebuie să se aibă în vedere:

(i)

ca acești membri să fie aleși sau numiți proporțional cu numărul lucrătorilor salariați în fiecare stat membru de către societățile participante și de către filialele și unitățile aferente, prin alocarea pentru fiecare stat membru a câte unui loc pe cotă de personal angajat în respectivul stat membru, care să reprezinte 10 % din numărul lucrătorilor salariați ai societăților și ai filialelor sau unităților aferente din toate statele membre participante sau o fracțiune din cota menționată;

(ii)

ca, în cazul unei SE constituite prin fuziune, să existe un număr suplimentar de membri din fiecare stat membru, necesar pentru a se asigura includerea în grupul special de negociere a cel puțin unui membru reprezentând fiecare societate participantă care este înregistrată în acel stat membru și are salariați în statul respectiv și care, conform proiectului, va înceta să aibă o existență juridică proprie după înregistrarea SE, în măsura în care:

—	numărul de membri suplimentari nu depășește 20 % din numărul de membri desemnați în temeiul punctul (i) și

—	alcătuirea grupului special de negociere nu implică o dublă reprezentare a lucrătorilor respectivi.

În cazul în care numărul acestor societăți este mai mare decât numărul de locuri suplimentare disponibile în conformitate cu primul paragraf, locurile suplimentare se alocă societăților din diferite state membre în ordinea descrescătoare a numărului de salariați;

(b)

statele membre decid asupra metodei ce va fi aplicată pentru alegerea sau numirea membrilor organului special de negociere ce vor fi aleși ori numiți pe teritoriile lor. Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura, pe cât posibil, includerea printre membri a cel puțin unui reprezentant al fiecărei societăți participante care are salariați în statul membru respectiv. Aceste măsuri nu trebuie să sporească numărul total de membri.

Statele membre pot dispune ca printre membri să fie incluși reprezentanți ai sindicatelor, indiferent dacă sunt sau nu angajați ai unei societăți participante sau ai unei filiale sau unități aferente.

Fără a aduce atingere legislației și practicii naționale cu privire la stabilirea unor praguri pentru constituirea unui organism de reprezentare, statele membre prevăd ca lucrătorii din întreprinderile sau unitățile în care nu există reprezentanți ai lucrătorilor, din motive independente de voința acestora, să aibă dreptul de a alege sau de a numi membri în grupul special de negociere.

(3) Grupul special de negociere și organele competente ale societăților participante decid, prin acord scris, modalitățile de implicare a lucrătorilor în cadrul SE.

În acest scop, organele competente ale societăților participante informează grupul special de negociere cu privire la proiectul și derularea reală a procesului de constituire a SE, până la înregistrarea ei.

(4) Sub rezerva alineatului (6), grupul special de negociere adoptă deciziile cu majoritatea absolută de voturi a membrilor săi, cu condiția ca această majoritate să reprezinte, de asemenea, majoritatea absolută a lucrătorilor. Fiecare membru are dreptul la un vot. Cu toate acestea, în cazul în care rezultatele negocierilor duc la o diminuare a drepturilor de participare, majoritatea necesară pentru a putea decide adoptarea unui astfel de acord constă din voturile a două treimi din membrii grupului special de negociere, reprezentând cel puțin două treimi din numărul lucrătorilor, inclusiv voturile membrilor reprezentând lucrătorii salariați din cel puțin două state membre,

—	în cazul unei SE constituite prin fuziune, în cazul în care participarea acoperă cel puțin 25 % din numărul total al lucrătorilor salariați ai societăților participante sau

—	în cazul unei SE constituite prin crearea unei societăți holding sau prin constituirea unei filiale, în cazul în care participarea acoperă cel puțin 50 % din numărul total al lucrătorilor societăților participante.

Diminuarea drepturilor de participare înseamnă un procent din numărul membrilor organelor SE în sensul articolului 2 litera (k), care este mai mic decât cel mai mare procent care există în cadrul societăților participante.

(5) Pentru derularea negocierilor, grupul special de negociere poate solicita să fie asistat în îndeplinirea sarcinii sale de experți, aleși de către el, de exemplu reprezentanți ai organizațiilor lucrătorilor la nivel comunitar. Experții pot asista, cu titlu consultativ, la reuniunile de negociere, la solicitarea grupului special de negociere, după caz, pentru promovarea coerenței și consecvenței la nivel comunitar. Grupul special de negociere poate decide informarea reprezentanților organizațiilor externe adecvate, inclusiv organizațiile lucrătorilor, cu privire la demararea negocierilor.

(6) Grupul special de negociere poate decide, cu majoritatea prevăzută mai jos, să nu demareze negocierile sau să pună capăt negocierilor deja inițiate și să se bazeze pe reglementările cu privire la informarea și consultarea lucrătorilor în vigoare în statele membre în care SE are salariați. Această decizie pune capăt procedurii de încheiere a acordului la care se face referire la articolul 4. În cazul în care se adoptă această decizie, nici una dintre dispozițiile anexei nu se aplică.

Majoritatea necesară pentru a se decide să nu se demareze negocierile sau să se pună capăt acestora constă din voturile a două treimi din membrii reprezentând cel puțin două treimi din angajați, inclusiv voturile membrilor reprezentând salariații din cel puțin două state membre.

În cazul unei SE constituite prin transformare, prezentul paragraf nu se aplică, în cazul în care există participare în societatea ce urmează a fi transformată.

Grupul special de negociere se convoacă din nou la cererea în scris a cel puțin 10 % din lucrătorii SE, ai filialelor și unităților sale, sau din reprezentanții acestora, cel mai devreme în termen de doi ani de la adoptarea deciziei menționate, în afara cazului în care părțile convin ca negocierile să fie reluate mai devreme. În cazul în care grupul special de negociere decide reluarea negocierilor cu organele de conducere, dar nu se ajunge la nici un acord în urma acestor negocieri, nici una din dispozițiile anexei nu se aplică.

(7) Cheltuielile legate de funcționarea grupului special de negociere și, în general, de negocieri sunt suportate de către societățile participante, astfel încât grupul special de negociere să își poată realiza misiunea într-un mod corespunzător.

În conformitate cu acest principiu, statele membre pot stabili reguli bugetare cu privire la funcționarea grupului special de negociere. În special, acestea pot limita finanțarea, astfel încât aceasta să acopere cheltuielile pentru un singur expert.

Articolul 4

Conținutul acordului

(1) Organele competente ale societăților participante și grupul special de negociere poartă negocieri în spirit de cooperare, pentru a ajunge la un acord cu privire la modalitățile prin care lucrătorii să fie implicați în activitatea SE.

(2) Fără a aduce atingere autonomiei părților și sub rezerva alineatului (4), acordul menționat la alineatul (1), încheiat între organele competente ale societăților participante și grupul special de negociere, stabilește:

(a)	domeniul de aplicare a acordului;

(b)	alcătuirea, numărul de membri și alocarea locurilor în organul de reprezentare care va fi partenerul de discuție al organului competent al SE în cadrul modalităților de informare și consultare a lucrătorilor din SE și din filialele sau unitățile sale;

(c)	atribuțiile și procedura de informare și consultare a organului de reprezentare;

(d)	frecvența reuniunilor organului de reprezentare;

(e)	resursele financiare și materiale ce urmează a fi alocate organului de reprezentare;

(f)	în cazul în care, în cursul negocierilor, părțile decid să instituie una sau mai multe proceduri de informare și consultare în loc de un organ de reprezentare, modalitățile de punere în practică a acestor proceduri;

(g)

în cazul în care, în cursul negocierilor, părțile decid să adopte modalități de participare, conținutul acestor măsuri, inclusiv (după caz) numărul de membri în organul de control sau de administrare a SE, pe care lucrătorii vor avea dreptul să-i aleagă, să-i numească, să-i recomande ori să îi conteste, procedurile privind modul în care acești membri pot fi aleși, numiți, recomandați sau contestați de către lucrători, precum și drepturile acestora;

(h)	data intrării în vigoare a acordului și durata sa, cazurile în care acordul trebuie renegociat și procedura de renegociere.

(3) Exceptând cazul în care există dispoziții contrare celor prezente, acordul nu face obiectul dispozițiilor de referință menționate în anexă.

(4) Fără a aduce atingere articolului 13 alineatul (3) litera (a), în cazul unei SE constituite prin transformare, acordul prevede, pentru toate elementele de implicare a lucrătorilor, un nivel cel puțin echivalent cu cel existent în societatea ce urmează a fi transformată în SE.

Articolul 5

Durata negocierilor

(1) Negocierile încep imediat după înființarea grupului special de negociere și pot continua pe parcursul a încă șase luni.

(2) Părțile pot decide, de comun acord, extinderea negocierilor după perioada la care se face referire la alineatul (1), cu cel mult un an, în total, de la data înființării grupului special de negociere.

Articolul 6

Legislația aplicabilă procedurii de negociere

Cu excepția dispozițiilor contrare din prezenta directivă, legislația aplicabilă procedurii de negociere prevăzute la articolele 3-5 este cea a statului membru în care este situat sediul social al SE.

Articolul 7

Dispoziții de referință

(1) Pentru atingerea obiectivului menționat la articolul 1, statele membre prevăd, fără a aduce atingere alineatului (3), dispozițiile de referință cu privire la implicarea lucrătorilor, care trebuie să se conformeze dispozițiilor prevăzute în anexă.

Dispozițiile de referință prevăzute de legislația statului membru în care urmează să fie situat sediul social al SE se aplică de la data înregistrării SE în cazul în care:

(a)	părțile convin în acest fel sau

(b)

până la termenul limită prevăzut la articolul 5 nu s-a încheiat nici un acord și:

—	organul competent al fiecărei societăți participante decide să accepte aplicarea dispozițiilor de referință referitoare la SE și, în acest fel, să continue înregistrarea SE și

—	grupul special de negociere nu adoptă decizia prevăzută la articolul 3 alineatul (6).

(2) În plus, dispozițiile de referință prevăzute de legislația internă a statului membru de înregistrare în conformitate cu partea 3 din anexă se aplică doar:

(a)	în cazul unei SE constituite prin transformare, în cazul în care normele unui stat membru referitoare la participarea lucrătorilor la organul de control sau de administrare se aplică unei societăți transformate în SE;

(b)

în cazul unei SE constituite prin fuziune:

—	în cazul în care, înainte de înregistrarea SE, au fost aplicate una sau mai multe forme de participare într-una sau mai multe societăți participante acoperind cel puțin 25 % din numărul total al lucrătorilor salariați din toate societățile participante sau

—

în cazul în care, înainte de înregistrarea SE, au fost aplicate una sau mai multe forme de participare într-una sau mai multe dintre societățile participante acoperind mai puțin de 25 % din numărul total al lucrătorilor salariați din toate societățile participante și în cazul în care o astfel de decizie este luată de către grupul special de negociere;

(c)

în cazul unei SE constituite prin crearea unei societăți holding sau a unei filiale:

—	în cazul în care, înainte de înregistrarea SE, au fost aplicate una sau mai multe dintre formele de participare într-una sau mai multe societăți participante acoperind cel puțin 50 % din numărul total de salariați din toate societățile participante, sau

—

în cazul în care, înainte de înregistrarea SE, au fost aplicate una sau mai multe forme de participare într-una sau mai multe societăți participante acoperind mai puțin de 50 % din numărul total de salariați din toate societățile participante și în cazul în care o astfel de decizie este luată de către grupul special de negociere.

În cazul în care au existat mai multe forme de participare în cadrul diverselor societăți participante, grupul special de negociere decide care din aceste forme trebuie aplicată în cazul SE. Statele membre pot stabili normele aplicabile în absența unei decizii în domeniu cu privire la o SE înregistrată pe teritoriul lor. Grupul special de negociere informează organele competente ale societăților participante cu privire la orice decizii luate în temeiul prezentului paragraf.

(3) Statele membre pot prevedea ca dispozițiile de referință din partea 3 a anexei să nu se aplice în cazul menționat la alineatul (2) litera (b).

SECȚIUNEA III

DISPOZIȚII DIVERSE

Articolul 8

Rezerva și confidențialitatea

(1) Statele membre prevăd ca membrii grupului special de negociere sau ai organului de reprezentare, precum și experții care îi asistă, să nu fie autorizați să dezvăluie terților informațiile care le-au fost comunicate cu titlu confidențial.

Același lucru se aplică și reprezentanților lucrătorilor în cadrul unei proceduri de informare și consultare.

Această obligație continuă să fie în vigoare oriunde s-ar afla persoanele la care se face referire, chiar și după încetarea mandatelor lor.

(2) Fiecare stat membru prevede, în cazuri specifice și în condițiile și limitele prevăzute de legislația internă, ca organul de control sau de administrare al unei SE sau al unei societăți participante stabilite pe teritoriul său să nu fie obligat să comunice informații în cazul în care, prin natura lor, stabilită în baza unor criterii obiective, acestea pot afecta grav funcționarea SE (sau, după caz, a societății participante) sau a filialelor și unităților sale sau le-ar aduce prejudicii.

Un stat membru poate acorda o astfel de derogare sub rezerva unei autorizații administrative sau judiciare prealabile.

(3) Fiecare stat membru poate adopta dispoziții speciale pentru SE-urile situate pe teritoriul său, prin care să se urmărească în mod direct și esențial un scop de orientare ideologică cu privire la informare și exprimarea opiniilor, cu condiția ca, la data adoptării prezentei directive, aceste dispoziții să fi existat deja în legislația internă.

(4) În aplicarea alineatelor (1), (2) și (3), statele membre prevăd proceduri pentru căile de atac administrative sau judiciare pe care reprezentanții lucrătorilor le pot iniția în cazul în care organul de control sau de administrare al unei SE sau societăți participante impune păstrarea confidențialității sau nu furnizează informații.

Aceste proceduri pot cuprinde dispoziții menite să protejeze confidențialitatea informațiilor în cauză.

Articolul 9

Funcționarea organului de reprezentare și procedura informării și consultării lucrătorilor

Organul competent al SE și organul de reprezentare conlucrează în spirit de cooperare, cu respectarea drepturilor și obligațiilor ce le revin.

Același lucru este valabil pentru cooperarea dintre organul de control sau de administrare al SE și reprezentanții salariaților în legătură cu procedura de informare și consultare a salariaților.

Articolul 10

Protecția reprezentanților lucrătorilor

Membrii grupului special de negociere, membrii organului de reprezentare, reprezentanții lucrătorilor care își exercită funcțiile în cadrul unei proceduri de informare și consultare și reprezentanții lucrătorilor în organul de control sau de administrare al unei SE care sunt angajați ai SE, ai filialelor sau unităților sale ori ai unei societăți participante beneficiază, în cursul exercitării funcțiilor lor, de aceeași protecție și de aceleași garanții ca cele prevăzute pentru reprezentanții lucrătorilor de legislația și practica națională în vigoare în țara în care au fost angajați.

Această dispoziție se aplică în special participării la reuniunile grupului special de negociere sau ale organului de reprezentare, la orice reuniune organizată în cadrul acordului menționat la articolul 4 alineatul (2) litera (f) sau la orice reuniune a organului de control sau de administrare, precum și la plata salariului cuvenit membrilor angajați de către o societate participantă sau de către SE ori de către filialele și unitățile sale pe durata absenței necesare îndeplinirii funcțiilor ce le revin.

Articolul 11

Abuzul de procedură

Statele membre adoptă măsurile corespunzătoare în conformitate cu dreptul comunitar pentru a evita folosirea abuzivă a unei SE în scopul privării lucrătorilor de drepturile lor în materie de implicare sau în scopul refuzării acestor drepturi.

Articolul 12

Respectarea prezentei directive

(1) Fiecare stat membru adoptă măsuri pentru ca atât organul de conducere al unităților unei SE, cât și organele de control sau de administrare ale filialelor și ale societăților participante care sunt situate pe teritoriul lor, reprezentanții lucrătorilor sau, după caz, lucrătorii înșiși, să respecte obligațiile prevăzute de prezenta directivă, indiferent dacă respectiva SE are sau nu sediul social înregistrat pe teritoriul său.

(2) Statele membre adoptă măsurile corespunzătoare în eventualitatea nerespectării dispozițiilor prezentei directive; în special se îngrijesc să existe procedurile administrative sau judiciare care să permită îndeplinirea obligațiilor care rezultă din prezenta directivă.

Articolul 13

Relația între prezenta directivă și alte dispoziții

(1) În cazul în care o SE este o întreprindere de dimensiune comunitară sau o întreprindere care exercită controlul asupra unui grup de întreprinderi de dimensiune comunitară în sensul Directivei 94/45/CE sau al Directivei 97/74/CE (6) de extindere a directivei menționate la Regatul Unit, dispozițiile acestor directive, precum și dispozițiile prin care acestea sunt transpuse în legislațiile interne, nu se aplică acestor întreprinderi sau filialelor acestora.

Cu toate acestea, în cazul în care grupul special de negociere decide, în conformitate cu articolul 3 alineatul (6), să nu inițieze negocieri sau să pună capăt negocierilor deja inițiate, se aplică Directiva 94/45/CE sau Directiva 97/74/CE și dispozițiile care le transpun.

(2) Dispozițiile referitoare la participarea lucrătorilor la activitățile organelor unei societăți prevăzute de legislația și practica națională, altele decât dispozițiile de aplicare a prezentei directive, nu se aplică societăților constituite în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2157/2001 și care sunt reglementate de prezenta directivă.

(3) Prezenta directivă nu aduce atingere:

(a)	drepturilor existente ale lucrătorilor în materie de implicare, prevăzute de legislația și practica națională din statele membre, de care beneficiază lucrătorii din SE, precum și din filialele și unitățile sale, în afară de participarea în cadrul organelor SE;

(b)	dispozițiilor referitoare la participarea în cadrul organelor, prevăzute de legislația și practica națională, care se aplică filialelor SE.

(4) În vederea menținerii drepturilor la care se face referire la alineatul (3), statele membre pot adopta măsurile necesare pentru a garanta că structurile de reprezentare a lucrătorilor în societățile participante care vor înceta să existe ca entități juridice distincte sunt menținute după înregistrarea SE.

Articolul 14

Dispoziții finale

(1) Statele membre adoptă actele cu putere de lege și actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive până la 8 octombrie 2004 sau se asigură că, până la această dată, partenerii sociali stabilesc dispozițiile necesare prin acord, statele membre fiind obligate să adopte orice dispoziție necesară care să le permită garantarea în orice moment a rezultatelor impuse de prezenta directivă. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Articolul 15

Revizuirea de către Comisie

Până la 8 octombrie 2007, Comisia reexaminează, consultându-se cu statele membre și cu partenerii sociali la nivel comunitar, modalitățile de aplicare a prezentei directive, pentru a propune Consiliului modificările necesare, după caz.

Articolul 16

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în ziua publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 17

Destinatarii

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Luxemburg, 8 octombrie 2001.

Pentru Consiliu

Președintele

L. ONKELINX

(1) JO C 138, 29.5.1991, p. 8.

(2) JO C 342, 20.12.1993, p. 15.

(3) JO C 124, 21.5.1990, p. 34.

(4) JO L 294, 10.11.2001, p. 1

(5) JO L 254, 30.9.1994, p. 64, directivă modificată ultima dată de Directiva 97/74/CE (JO L 10, 16.1.1998, p. 22).

(6) JO L 10, 16.1.1998, p. 22.

ANEXĂ

DISPOZIȚII DE REFERINȚĂ

(la care se face referire la articolul 7)

Partea 1: Alcătuirea organului de reprezentare a lucrătorilor

În vederea realizării obiectivului menționat la articolul 1, precum și în cazurile prevăzute la articolul 7, se înființează un organ de reprezentare în conformitate cu următoarele norme:

(a)	Organul de reprezentare este alcătuit din lucrători ai SE și ai filialelor și unităților sale, aleși sau numiți din rândul lor de către reprezentanții lucrătorilor sau, în absența acestora, de către lucrători în ansamblu.

(b)

Alegerea sau numirea membrilor organului de reprezentare se face în conformitate cu legislația și practica națională.

Statele membre stabilesc norme prin care să se asigure că numărul de membri și distribuirea locurilor în organul de reprezentare sunt adaptate în așa fel încât să se țină seama de schimbările care au loc în cadrul SE, în filialele și unitățile sale.

(c)	În cazul în care dimensiunea sa justifică acest lucru, organul de reprezentare alege un comitet restrâns din rândul membrilor săi, alcătuit din cel mult trei membri.

(d)	Organul de reprezentare își stabilește regulamentul de procedură.

(e)

Membrii organului de reprezentare sunt aleși sau numiți proporțional cu numărul salariaților din fiecare stat membru de către societățile participante și filialele sau unitățile aferente, prin alocarea pentru fiecare stat membru a câte unui loc pe procent de personal angajat în acel stat membru, echivalând cu 10 % sau o fracțiune din acest procent din numărul salariaților societăților participante și ai filialelor sau unităților aferente din toate statele membre.

(f)	Organul competent al SE este informat cu privire la alcătuirea organului de reprezentare.

(g)

La patru ani după înființarea organului de reprezentare, acesta va examina dacă este cazul să inițieze negocieri pentru încheierea acordului menționat la articolele 4 și 7 sau să continue aplicarea dispozițiilor de referință adoptate în conformitate cu prezenta anexă.

Articolul 3 alineatele (4)-(7) și articolele 4-6 se aplică, mutatis mutandis, în cazul în care a fost adoptată decizia de negociere a unui acord în conformitate cu articolul 4, caz în care termenul „grup special de negociere” se înlocuiește cu „organ de reprezentare”. În cazul în care, la expirarea termenului stabilit pentru încheierea negocierilor, nu s-a ajuns la nici un acord, se aplică în continuare dispozițiile adoptate inițial în conformitate cu dispozițiile de referință.

Partea 2: Dispoziții de referință privind informarea și consultarea

Competența și atribuțiile organului de reprezentare constituit în cadrul SE sunt reglementate de următoarele dispoziții:

(a)	Competența organului de reprezentare se limitează la problemele ce privesc SE și oricare din filialele sau unitățile sale situate în alt stat membru sau care depășesc competența organelor de decizie dintr-un singur stat membru.

(b)

Fără să se aducă atingere reuniunilor organizate în conformitate cu litera (c), organul de reprezentare are dreptul de a fi informat și consultat și, în acest scop, de a se întâlni cu organul competent al SE o dată pe an cel puțin, pe baza unor rapoarte periodice elaborate de către organul competent cu privire la evoluția activităților SE și la perspectivele sale. Organele de conducere locale sunt informate cu privire la aceasta.

Organul competent al SE prezintă organului de reprezentare agenda ședințelor organului de administrare sau, după caz, ale organului de conducere și de control, precum și copiile tuturor documentelor transmise adunării generale a acționarilor.

Reuniunea se referă în special la structura, situația economică și financiară, evoluția probabilă a activităților, a producției și a vânzărilor, la situația și evoluția probabilă a ocupării forței de muncă, a investițiilor, precum și la schimbările substanțiale privind organizarea, introducerea unor noi metode de lucru sau a unor noi procedee de producție, la transferuri de producție, fuziuni, reduceri de capacitate sau închideri de întreprinderi, unități sau părți importante din acestea, precum și la concedierile colective.

(c)

În eventualitatea unor situații excepționale care afectează în măsură considerabilă interesele lucrătorilor, în special în eventualitatea unor reamplasări, transferuri, închideri de unități sau întreprinderi sau disponibilizări colective, organul de reprezentare are dreptul de a fi informat. Organul de reprezentare sau, dacă hotărăște astfel, în special din motive de urgență, comitetul restrâns are dreptul de a se reuni, la cererea sa, cu organul competent al SE sau cu o autoritate la orice alt nivel de conducere mai adecvat din cadrul SE având competențe proprii de decizie, pentru a se informa și consulta cu privire la măsurile care afectează în mod semnificativ interesele lucrătorilor.

În cazul în care organul competent decide să nu dea curs avizului emis de către organul de reprezentare, acest organ are dreptul să se reunească din nou cu organul competent al SE pentru a încerca să ajungă la un acord.

În cazul unei reuniuni organizate cu comitetul restrâns, membrii organului de reprezentare care reprezintă lucrătorii direct interesați de măsurile avute în vedere au, de asemenea, dreptul de a participa.

Reuniunile menționate anterior nu aduc atingere prerogativelor organului competent.

(d)

Statele membre pot stabili norme cu privire la prezidarea reuniunilor de informare și consultare.

Înainte de orice reuniune cu organul competent al SE, organul de reprezentare sau comitetul restrâns, care, dacă a fost necesar, a fost lărgit în conformitate cu litera (c) paragraful al treilea, are dreptul de a se reuni fără ca reprezentanții organului competent să fie prezenți.

(e)	Fără a aduce atingere articolului 8, membrii organului de reprezentare îi informează pe reprezentanții lucrătorilor din SE și din filialele și unitățile sale cu privire la conținutul și rezultatul procedurilor de informare și consultare.

(f)	Organul de reprezentare sau comitetul restrâns pot fi asistate de experți aleși de către acestea.

(g)	În măsura în care este necesar pentru realizarea sarcinilor ce le revin, membrii organului de reprezentare au dreptul la un concediu de formare, fără pierderi salariale.

(h)

Cheltuielile organului de reprezentare sunt suportate de către SE, care pune la dispoziția membrilor organului resursele financiare și materiale necesare, care să le permită să își îndeplinească misiunea în mod corespunzător.

În cazul în care nu se convine altfel, SE va suporta în special cheltuielile de organizare a reuniunilor și de interpretare, precum și cheltuielile de sejur și de deplasare pentru membrii organului de reprezentare și ai comitetului restrâns.

În conformitate cu aceste principii, statele membre pot stabili reguli bugetare cu privire la funcționarea organului de reprezentare. În special, ele pot limita finanțarea pentru ca aceasta să acopere costurile pentru un singur expert.

Partea 3: Dispoziții de referință privind participarea

Participarea lucrătorilor în cadrul SE este reglementată de următoarele dispoziții:

(a)

În cazul unei SE constituite prin transformare, în cazul în care dispozițiile statului membru referitoare la participarea salariaților la organul de control sau de administrare au fost aplicate înainte de înregistrare, toate aspectele referitoare la participarea lucrătorilor se aplică în continuare la nivelul SE. Litera (b) se aplică, mutatis mutandis, în acest scop.

(b)

În alte cazuri de constituire a unei SE, lucrătorii acesteia, precum și cei din filialele și unitățile ei și organul lor de reprezentare au dreptul de a alege, numi, recomanda sau contesta numirea unui număr de membri în organul de control sau de administrare al SE egal cu procentul cel mai mare valabil pentru societățile participante aferente, înainte de înregistrarea SE.

În cazul în care nici una dintre societățile participante nu a fost sub incidența unor norme de participare înainte de înregistrarea SE, aceasta nu are obligația să adopte dispoziții privind participarea lucrătorilor.

Organul de reprezentare decide cu privire la alocarea locurilor în organul de control sau de administrare între membrii care îi reprezintă pe lucrătorii din diferite state membre sau cu privire la modul în care lucrătorii SE pot recomanda sau contesta numirea membrilor în aceste organisme, în funcție de numărul de salariați ai SE din fiecare stat membru. În cazul în care lucrătorii unuia sau mai multor state membre nu fac obiectul acestui criteriu proporțional, organul de reprezentare numește un membru dintr-unul dintre aceste state membre, în special din statul membru în care se află sediul social al SE, în cazul în care acest lucru este adecvat. Fiecare stat membru poate stabili repartizarea locurilor care îi sunt alocate în cadrul organului de control sau de administrare.

Orice membru al organului de administrare sau, după caz, al organului de control al SE care a fost ales, numit sau recomandat de către organul de reprezentare sau, după caz, de către lucrători, este membru deplin, având aceleași drepturi și obligații ca și membrii care îi reprezintă pe acționari, inclusiv dreptul de a vota.

06/Volumul 04

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

145

32001R2560

L 344/13

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

REGULAMENTUL (CE) NR. 2560/2001 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

din 19 decembrie 2001

privind plățile transfrontaliere în euro

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 95 alineatul (1),

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (2),

având în vedere avizul Băncii Centrale Europene (3),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (4),

întrucât:

(1)

Directiva 97/5/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 ianuarie 1997 privind transferurile transfrontaliere de fonduri (5) a urmărit îmbunătățirea serviciilor de transfer transfrontalier de fonduri și îndeosebi a eficienței acestora. Obiectivul a fost să se permită, în special consumatorilor și întreprinderilor mici și mijlocii, efectuarea de transferuri rapide, sigure și ieftine dintr-o parte a Comunității în alta. Transferurile și plățile transfrontaliere în general sunt încă extrem de scumpe în comparație cu plățile la nivel național. Din constatările unui studiu întreprins de Comisie și difuzat la 20 septembrie 2001 se observă insuficienta informare a consumatorilor sau chiar lipsa de informare a acestora cu privire la costul transferurilor, iar costul mediu al transferurilor transfrontaliere de fonduri s-a schimbat nesemnificativ din 1993, când s-a întreprins un studiu asemănător.

(2)

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu din 31 ianuarie 2000 privind plățile cu amănuntul pe piața internă, împreună cu Rezoluțiile Parlamentului European din 26 octombrie 2000 privind Comunicarea Comisiei și din 4 iulie 2001 privind mijloacele de asistență acordată agenților economici în trecerea la moneda euro și rapoartele Băncii Centrale Europene din septembrie 1999 și din septembrie 2000 privind îmbunătățirea serviciilor de transferuri transfrontaliere au subliniat fiecare necesitatea imperativă de a aduce îmbunătățiri efective în acest domeniu.

(3)

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social, Comitetul Regiunilor și Banca Centrală Europeană din 3 aprilie 2001 privind pregătirile pentru introducerea bancnotelor și monedelor euro a anunțat că se va avea în vedere de către Comisie utilizarea tuturor mijloacelor pe care le are la dispoziție și adoptarea măsurilor necesare pentru a asigura apropierea cât mai mare a costului tranzacțiilor transfrontaliere de costul tranzacțiilor naționale, făcând astfel conceptul de zonă euro ca „zonă interioară de plăți” tangibil și transparent pentru cetățenii Europei.

(4)

În comparație cu obiectivul care a fost reafirmat la introducerea monedei euro scriptice, și anume de a obține o structură de tarife dacă nu unitară, cel puțin similară pentru euro, nu s-au înregistrat rezultate semnificative în privința reducerii costului plăților transfrontaliere în comparație cu plățile interne.

(5)	Volumul plăților transfrontaliere crește tot mai mult, pe măsură ce se finalizează piața internă. În acest spațiu fără frontiere, plățile au fost facilitate și mai mult prin introducerea monedei euro.

(6)

Faptul că nivelul tarifelor la plățile transfrontaliere continuă să rămână mai ridicat decât nivelul tarifelor la plățile interne constituie un obstacol în calea comerțului transfrontalier și, prin urmare, împiedică funcționarea corectă a pieței interne. Acest lucru poate, de asemenea, să afecteze încrederea în euro. Așadar, în vederea facilitării funcționării pieței interne, este necesar să se asigure că tarifele la plățile transfrontaliere în euro sunt aceleași cu tarifele la plăți efectuate în euro în interiorul unui stat membru, fapt care va consolida, la rândul său, încrederea în euro.

(7)

La operațiile transfrontaliere de plăți electronice în euro, principiul tarifelor egale ar trebui să se aplice, ținând seama de perioadele de ajustare și de volumul de lucru suplimentar al instituțiilor determinat de trecerea la moneda euro, de la 1 iulie 2002. Pentru a permite realizarea infrastructurii și a condițiilor necesare, ar trebui să se prevadă o perioadă de tranziție la transferurile transfrontaliere, până la 1 iulie 2003.

(8)

În etapa actuală, nu este recomandabilă aplicarea principiului tarifelor unitare la cecurile pe suport de hârtie, deoarece, prin natura lor, acestea nu pot fi procesate la fel de eficient ca și celelalte mijloace de plată, în special plățile electronice. Totuși, principiul tarifelor transparente ar trebui să fie aplicat și cecurilor.

(9)	Pentru a permite clientului să evalueze costul unui transfer transfrontalier, acesta trebuie să fie informat cu privire la tarifele practicate și la orice modificare a acestora. Același lucru este valabil și în cazul în care în plata transfrontalieră în euro este implicată o altă monedă decât euro.

(10)	Prezentul regulament nu afectează posibilitatea instituțiilor de a stabili un tarif global care să acopere diferitele servicii de plăți, cu condiția să nu existe discriminări între plățile transfrontaliere și plățile naționale.

(11)

De asemenea, este important să se prevadă îmbunătățiri în facilitarea execuției plăților transfrontaliere de către instituțiile de plăți. În acest sens, trebuie promovată standardizarea, în special în privința utilizării Numărului Internațional de Cont Bancar (IBAN) (6) și a Codului de Identificare a Băncii (BIC) (7), necesare în vederea procesării automate a transferurilor transfrontaliere. Se consideră esențială utilizarea cât mai răspândită a acestor coduri. De asemenea, ar trebui eliminate alte măsuri care determină costuri suplimentare, pentru a reduce tarifele percepute de la clienți pentru plățile transfrontaliere.

(12)	Pentru a ușura sarcina instituțiilor care execută plățile transfrontaliere, este necesară eliminarea treptată a obligațiilor privind declarațiile naționale periodice pentru statisticile privind balanțele de plăți.

(13)

Pentru a asigura respectarea prezentului regulament, statele membre ar trebui să se asigure că există proceduri adecvate și eficiente de contestație sau de atac în vederea rezolvării eventualelor dispute dintre emitentul ordinului de plată și instituție sau dintre beneficiarul acestuia și instituția sa utilizându-se, dacă este posibil, procedurile existente.

(14)	Este de dorit ca, până la 1 iulie 2004, Comisia să prezinte un raport privind aplicarea prezentului regulament.

(15)	Ar trebui să se prevadă o procedură care să permită aplicarea prezentului regulament și în cazul plăților transfrontaliere executate în moneda altui stat membru, la decizia acestuia din urmă,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Obiectul și domeniul de aplicare

Prezentul regulament prevede reglementări privind plățile transfrontaliere în euro, pentru a asigura faptul că tarifele aferente acestor plăți sunt aceleași cu tarifele pentru plățile în euro din interiorul unui stat membru.

Acesta se aplică plăților transfrontaliere în euro în sumă de maxim 50 000 EUR, în interiorul Comunității.

Prezentul regulament nu se aplică plăților transfrontaliere efectuate între instituții, în cont propriu.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

(a)

„plăți transfrontaliere” înseamnă:

(i)

„transferuri transfrontaliere”, adică tranzacțiile efectuate la inițiativa unui emitent printr-o instituție sau prin sucursala acesteia dintr-un stat membru, în vederea punerii unei sume de bani la dispoziția unui beneficiar, la o instituție sau la sucursala acesteia dintr-un alt stat membru; emitentul și beneficiarul pot fi una și aceeași persoană;

(ii)

„tranzacții transfrontaliere de plată electronică”, adică:

—	transferuri transfrontaliere de fonduri, efectuate prin intermediul unui instrument de plată electronică, altul decât cele dispuse și executate de instituții;

—

retrageri transfrontaliere de numerar prin intermediul unui instrument de plată electronică și încărcarea (și descărcarea) unui instrument de bani electronici în dispozitive distribuitoare de bani și bancomate, situate în sediile emitentului sau ale unei instituții abilitate prin contract să accepte instrumentul de plată;

(iii)

„cecuri transfrontaliere” înseamnă cecurile pe suport de hârtie, definite în Convenția de la Geneva din 19 martie 1931, care stabilește legi unitare cu privire la cecuri, trase asupra unei instituții situate în interiorul Comunității și utilizate pentru operații transfrontaliere în interiorul Comunității;

(b)	„instrument de plată electronică” înseamnă un instrument de plată la distanță și un instrument de bani electronici, care permite posesorului să efectueze una sau mai multe operații de plată electronică;

(c)

„instrument de plată la distanță” înseamnă un instrument care permite posesorului accesul la fondurile deținute în contul său la o instituție, prin care plata poate fi efectuată către un beneficiar și care necesită, în mod normal, un cod personal de identificare și o altă dovadă similară a identității. Instrumentul de plată la distanță include în special carduri de plăți (fie că este vorba de carduri de credit, de debit, de debit amânat sau de carduri reîncărcabile) și carduri care permit efectuarea de operațiuni bancare telefonic sau de la domiciliu. Această definiție nu include transferurile transfrontaliere de fonduri;

(d)	„instrument de bani electronici” înseamnă un instrument de plată reîncărcabil, fie un card cu valoare stocată, fie memoria unui calculator, pe care sunt stocate electronic unități valorice;

(e)	„instituție” înseamnă orice persoană, fizică sau juridică, care execută plăți transfrontaliere ca parte a activității sale;

(f)	„taxe percepute” înseamnă orice taxă percepută de o instituție și care este legată în mod direct de o plată transfrontalieră în euro.

Articolul 3

Taxe pentru operații transfrontaliere de plată electronică și transferuri transfrontaliere

(1) Începând cu data de 1 iulie 2002, taxele percepute de o instituție pentru operații transfrontaliere de plată electronică în euro în valoare maximă de 12 500 EUR sunt identice taxelor percepute de aceeași instituție pentru plăți corespondente în euro efectuate în interiorul statului membru în care este situată unitatea instituției care execută plata electronică transfrontalieră.

(2) Începând cu data de 1 iulie 2003, taxele percepute de o instituție pentru transferuri transfrontaliere în euro în valoare maximă de 12 500 EUR sunt identice taxelor percepute de aceeași instituție pentru transferuri corespondente în euro efectuate în interiorul statului membru în care este situată unitatea instituției care execută transferul transfrontalier.

(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2006, suma de 12 500 EUR se ridică la 50 000 EUR.

Articolul 4

Transparența taxelor

(1) Fiecare instituție pune la dispoziția clienților săi, într-o formă ușor de înțeles, în scris și, după caz, în conformitate cu normele de drept intern, prin mijloace electronice, informații prealabile privind taxele percepute pentru plăți transfrontaliere și pentru plăți efectuate în interiorul statului membru în care este situată instituția.

Statele membre pot prevedea obligația de a face să figureze pe carnetele de cecuri o observație care să avertizeze consumatorii asupra taxelor aferente utilizării transfrontaliere a cecurilor.

(2) Orice modificare a taxelor este comunicată, în modul indicat la alineatul (1), înaintea datei la care aceasta devine efectivă.

(3) În cazul în care instituțiile percep taxe pentru efectuarea schimbului valutar din și în euro, acestea trebuie să pună la dispoziția clienților:

(a)	informații prealabile privind toate taxele de schimb pe care intenționează să le perceapă și

(b)	informații specifice privind diferitele taxe de schimb care au fost percepute.

Articolul 5

Măsuri pentru facilitarea transferurilor transfrontaliere

(1) Instituțiile comunică fiecărui client, după caz, la cerere, Numărul Internațional de Cont Bancar (IBAN) al acestuia, precum și Codul de Identificare a Băncii (BIC) aferent instituției.

(2) La cerere, clientul comunică instituției care execută transferul numărul IBAN al beneficiarului și codul BIC al instituției beneficiarului. În cazul în care clientul nu comunică aceste informații, instituția poate percepe acestuia taxe suplimentare. În acest caz, instituția trebuie să pună la dispoziția clienților informații privind taxele suplimentare, în conformitate cu articolul 4.

(3) Începând cu 1 iulie 2003, instituțiile indică pe extrasul de cont al fiecărui client sau în anexa la acesta numărul IBAN al acestuia și codul BIC al instituției.

(4) Pentru toate facturările transfrontaliere de mărfuri și servicii în Comunitate, un furnizor care acceptă plata prin transfer comunică clienților săi numărul său IBAN și codul BIC al instituției sale.

Articolul 6

Obligațiile statelor membre

(1) Statele membre elimină de la 1 iulie 2002 toate obligațiile de raportare privind plățile transfrontaliere în sumă de până la 12 500 EUR pentru statisticile privind balanțele de plăți.

(2) Statele membre elimină de la 1 iulie 2002 toate obligațiile naționale referitoare la informațiile minime care trebuie furnizate cu privire la beneficiar și care împiedică automatizarea executării plății.

Articolul 7

Respectarea prezentului regulament

Respectarea prezentului regulament este asigurată prin sancțiuni eficace, proporționale și de descurajare.

Articolul 8

Clauza de revizuire

Până la 1 iulie 2004, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind aplicarea prezentului regulament, în special cu privire la:

—	modificările survenite în infrastructurile sistemului de plăți transfrontaliere;

—	oportunitatea îmbunătățirii serviciilor către consumatori prin consolidarea condițiilor concurenței în prestarea serviciilor de plată transfrontalieră;

—	efectele aplicării prezentului regulament asupra taxelor percepute pentru plăți efectuate în interiorul unui stat membru;

—	oportunitatea creșterii sumei prevăzute la articolul 6 alineatul (1) la 50 000 EUR de la 1 ianuarie 2006, luând în considerare eventualele consecințe pentru întreprinderi.

Acest raport este însoțit, după caz, de propuneri de modificare.

Articolul 9

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Prezentul regulament se aplică și în cazul plăților transfrontaliere efectuate în moneda unui alt stat membru, dacă acesta din urmă notifică Comisiei decizia sa de a extinde aplicarea regulamentului la moneda sa. Notificarea este publicată în Jurnalul Oficial de către Comisie. Extinderea intră în vigoare în a paisprezecea zi de la publicarea sa.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 19 decembrie 2001.

Pentru Parlamentul European

Președintele

N. FONTAINE

Pentru Consiliu

Președintele

A. NEYTS-UYTTEBROECK

(1) JO C 270 E, 25.9.2001, p. 270.

(2) Aviz prezentat la 10 decembrie 2001 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(3) JO C 308, 1.11.2001, p. 17.

(4) Avizul Parlamentului European din 15 noiembrie 2001 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial), Poziția comună a Consiliului din 7 decembrie 2001 (JO C 363, 19.12.2001, p. 1) și Decizia Parlamentului European din 13 decembrie 2001.

(5) JO L 43, 14.2.1997, p. 25.

(6) Standard ISO nr. 13613.

(7) Standard ISO nr. 9362.

06/Volumul 04

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

149

32001L0107

L 041/20

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DIRECTIVA 2001/107/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 21 ianuarie 2002

de modificare a Directivei 85/611/CEE a Consiliului privind coordonarea actelor cu putere de lege și actelor administrative referitoare la organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) în vederea reglementării societăților de gestionare și a prospectelor de emisiune simplificate

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 47 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (2),

în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (3),

întrucât:

(1)

Directiva 85/611/CEE a Consiliului din 20 decembrie 1985 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (4) a contribuit deja în mod substanțial la realizarea pieței unice în acest domeniu, introducând – pentru prima dată în sectorul serviciilor financiare – principiul recunoașterii reciproce a autorizării, precum și a altor prevederi care facilitează libera circulație în cadrul Uniunii Europene a unităților acestor organisme de plasament colectiv (fonduri comune de investiție sau societăți de investiții) reglementate de directiva în cauză.

(2)

Cu toate acestea, Directiva 85/611/CEE reglementează numai parțial activitatea societăților care gestionează organismele de plasament colectiv (așa-numitele „societăți de gestionare”). Directiva 85/611/CEE nu stabilește în mod special prevederi care să asigure în toate statele membre norme echivalente de acces la piață și condiții de funcționare pentru astfel de societăți. Directiva 85/611/CEE nu stabilește prevederi de reglementare a înființării de sucursale și a libertății de a presta servicii de către astfel de societăți în alte state membre decât statul membru de origine.

(3)

Autorizația acordată în statul membru de origine al societății de gestionare trebuie să asigure protecția investitorului și solvabilitatea societăților de gestionare, în scopul contribuirii la stabilitatea sistemului financiar. Demersul adoptat constă în realizarea armonizării esențiale necesare și suficiente pentru a se ajunge la recunoașterea reciprocă a autorizării și a sistemelor de supraveghere prudențială, astfel încât să fie posibilă acordarea unei autorizări unice valabile în întreaga Uniune Europeană și aplicarea supravegherii de către statul membru de origine.

(4)	Este necesar, pentru a proteja investitorii, să se asigure controlul intern al tuturor societăților de gestionare, în special datorită unei conduceri bicefale și a mecanismelor de control intern adecvate.

(5)

Pentru a garanta faptul că societatea de gestionare va fi în măsură să îndeplinească obligațiile care îi revin din activitățile sale și să își asigure astfel stabilitatea, sunt necesare un capital inițial și fonduri proprii suplimentare. Pentru a lua în considerare evoluțiile, în special din punct de vedere al cerințelor de capital referitoare la riscul operațional în cadrul Uniunii Europene și al altor organisme internaționale, aceste cerințe, inclusiv recurgerea la garanții, vor trebui reexaminate într-un termen de trei ani.

(6)

Recunoașterea reciprocă va permite societăților de gestionare autorizate în statul membru de origine să presteze în continuare serviciile pentru care acestea au fost autorizate în întreaga Uniune Europeană, prin crearea de sucursale sau în temeiul libertății de a presta servicii. Aprobarea regulamentelor fondurilor comune de investiție aparține domeniului de competență al statului membru de origine al societății de gestionare.

(7)

În ceea ce privește gestionarea colectivă de portofoliu (gestionarea fondurilor comune de investiție și a societăților de investiții), autorizația acordată unei societăți de gestionare în statul membru de origine ar trebui să îi permită acesteia exercitarea următoarelor activități în statele membre gazdă: distribuirea unor unități din fondurile comune de investiție armonizate gestionate de către societatea menționată anterior în statul membru de origine; distribuirea acțiunilor societăților de investiții armonizate a căror gestionare o asigură respectiva societate; executarea tuturor celorlalte funcții și sarcini incluse în activitatea de gestionare colectivă de portofoliu; gestionarea activelor societăților de investiții constituite în alte state membre decât cel de origine; desfășurarea, pe bază de mandate și în contul societăților de gestionare constituite în alt stat membru decât cel de origine, a funcțiilor incluse în activitatea de gestionare colectivă de portofoliu.

(8)

Principiile recunoașterii reciproce și ale supravegherii de către statul membru de origine impun ca autoritățile competente ale statelor membre să nu acorde sau să retragă autorizația în cazul în care factori cum ar fi conținutul programului de activități, distribuția geografică sau activitățile desfășurate efectiv indică în mod evident faptul că respectiva societate de gestionare a optat pentru sistemul juridic al unui stat membru cu scopul de a se sustrage normelor mai stricte în vigoare într-un alt stat membru pe teritoriul căruia intenționează să exercite sau își exercită cea mai mare parte a activităților. În sensul prezentei directive, o societate de gestionare trebuie autorizată în statul membru în care se află sediul său social. Conform principiului de control exercitat de țara de origine, numai statul membru în care societatea de gestionare are sediul social poate fi considerat competent pentru a aproba reglementările privind fondurile comune de investiție constituite de societatea respectivă, precum și alegerea deponentului. În scopul prevenirii arbitrajului prudențial și pentru a promova încrederea în eficacitatea supravegherii exercitate de autoritățile statului membru de origine, una dintre condițiile autorizării unui OPCVM trebuie să fie lipsa oricărui obstacol de natură juridică în calea comercializării de către OPCVM respectiv a unităților sale în statul membru de origine. Această condiție nu afectează dreptul OPCVM, după autorizare, de a alege liber statul membru sau statele membre în care își va comercializa unitățile în conformitate cu prezenta directivă.

(9)

Directiva 85/611/CEE limitează activitatea societăților de gestionare la simpla gestionare a fondurilor comune de investiție și a societăților de investiții (gestionare colectivă de portofoliu). Pentru a se lua în considerare evoluțiile recente intervenite în legislația internă a statelor membre și pentru a se permite acestor societăți să realizeze importante economii de scală, este oportună revizuirea acestei restricții. În consecință, este de dorit să se permită acestor societăți să exercite de asemenea și activitatea de gestionare de portofolii de investiție pe o bază personalizată (gestionare individuală de portofoliu), inclusiv gestionarea fondurilor de pensii, precum și alte activități auxiliare specifice legate de activitatea principală. Această extindere a domeniului de activitate al societăților de gestionare nu le prejudiciază stabilitatea. Trebuie introduse, cu toate acestea, norme specifice pentru prevenirea conflictelor de interese cât timp societățile de gestionare sunt autorizate să desfășoare atât activități de gestionare colectivă, cât și de gestionare individuală de portofoliu.

(10)

Activitatea de gestionare de portofolii de investiție este un serviciu de investiții deja reglementat de Directiva 93/22/CEE a Consiliului din 10 mai 1993 privind serviciile de investiții în domeniul valorilor mobiliare (5). Pentru a asigura un cadru de reglementare omogen în acest domeniu, este de dorit ca societățile de gestionare a căror autorizație include și acest serviciu să fie supuse condițiilor de funcționare prevăzute în directiva în cauză.

(11)	Statul membru de origine poate, ca regulă generală, să stabilească norme mai stricte decât cele prevăzute în prezenta directivă, în special în ceea ce privește condițiile de autorizare, cerințele prudențiale și normele referitoare la raportare și la prospectul de emisiune complet.

(12)

Este de dorit să se stabilească norme care să definească condițiile prealabile în care o societate de gestionare poate delega, pe bază de mandat, unor terți, sarcini și funcții specifice cu scopul de a crește eficiența gestionării sale. Pentru a garanta o aplicare corectă a principiilor de recunoaștere reciprocă a autorizației și a controlului din partea țării de origine, statele membre, acceptând aceste delegări, trebuie să se asigure de faptul că societatea de gestionare căreia i s-a eliberat autorizația nu își delegă în mod global funcțiile unuia sau mai multor terți, astfel încât să devină o entitate vidă, și că existența mandatelor nu împiedică buna exercitare a supravegherii asupra societății de gestionare. Aceste delegări de funcții proprii nu ar trebui, cu toate acestea, să afecteze în nici un fel responsabilitatea societății de gestionare și a depozitarului cu privire la deținătorii de unități sau la autoritățile competente.

(13)

Pentru a proteja interesele acționarilor și a asigura condiții de concurență echitabilă pe piață pentru organismele de plasament colectiv armonizate, este necesar un capital inițial pentru societățile de investiții. Cu toate acestea, organismele de plasament care au desemnat o societate de gestionare vor fi acoperite prin valoarea suplimentară de fonduri proprii furnizată de societatea de gestionare.

(14)

Societățile de investiții autorizate ar trebui să respecte întotdeauna articolele 5g și 5h, fie ele însele, în mod direct, în conformitate cu articolul 13b, fie indirect, având în vedere faptul că, în cazul în care un organism de plasament autorizat alege să numească o societate de gestionare, această societate de gestionare trebuie autorizată în conformitate cu prezenta directivă și în consecință obligată să respecte articolul 5 literele (g) și (h).

(15)

Pentru a lua în considerare evoluția tehnicilor de informare, este oportună revizuirea cadrului informațional reglementat în prezent de Directiva 85/611/CEE. Este în mod special adecvată introducerea, în plus față de prospectul de emisiune actual complet, a unui nou tip de prospect de emisiune pentru OPCVM (prospect de emisiune simplificat). Un astfel de nou prospect de emisiune trebuie să fie conceput astfel încât să fie ușor de înțeles de către investitori și trebuie să fie așadar o sursă de informații utilă pentru investitorul mediu. Acest prospect trebuie să furnizeze informații de bază asupra OPCVM într-o manieră clară, concisă și ușor de înțeles. În orice caz, investitorul trebuie să fie întotdeauna informat, printr-o mențiune adecvată inclusă în prospectul simplificat, că există informații mult mai detaliate în prospectul complet și în raportul anual și bianual, care pot fi obținute gratuit, la cerere. Prospectul simplificat trebuie întotdeauna oferit gratuit subscriitorilor înainte de încheierea contractului. Respectarea acestei cerințe ar trebui să fie o condiție prealabilă suficientă pentru a satisface obligația legală, în temeiul prezentei directive, de a furniza informații subscriitorilor înainte de încheierea contractului.

(16)

Este necesar să se asigure condiții de egalitate între intermediarii din domeniul serviciilor financiare, atât timp cât aceștia furnizează aceleași servicii, și să se realizeze o armonizare minimă în materie de protecție a investitorilor. Un nivel de armonizare minimă a condițiilor de inițiere și de exercitare a activității este condiția prealabilă esențială a realizării pieței interne pentru acești operatori. Numai o directivă comunitară cu caracter obligatoriu, care să definească standarde minime convenite în această privință, poate duce la atingerea obiectivelor urmărite. Prezenta directivă efectuează numai minima armonizare necesară, fără să depășească ceea ce este necesar pentru îndeplinirea obiectivelor urmărite în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) din tratat.

(17)	Comisia poate considera oportună propunerea unei codificări în timp util, după adoptarea propunerilor,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Directiva 85/611/CEE se modifică după cum urmează:

se adaugă următorul articol 1a:

„

Articolul 1a

În sensul prezentei directive:

1.	«depozitar» reprezintă orice instituție răspunzătoare de sarcinile menționate la articolele 7 și 14 și supusă celorlalte dispoziții ale secțiunilor IIIa și IVa;

2.	«societate de gestionare» reprezintă orice societate a cărei activitate curentă o reprezintă gestionarea OPCVM sub formă de fonduri comune de investiție și societăți de investiții (gestionarea colectivă de portofoliu OPCVM); aceasta include funcțiile menționate în anexa II;

3	«stat membru de origine al societății de gestionare» reprezintă statul membru în care este situat sediul social al societății de gestionare;

4	«stat membru gazdă al unei societăți de gestionare» reprezintă statul membru, altul decât statul membru de origine, pe teritoriul căruia societatea de gestionare deține o sucursală care prestează servicii;

«stat membru de origine al unui OPCVM» reprezintă:

(a)	în cazul în care este vorba despre un OPCVM constituit ca fond comun de investiție, statul membru în care societatea de gestionare are sediul social;

(b)	în cazul în care este vorba despre OPCVM constituit ca societate de investiții, statul membru în care societatea de investiții are sediul social;

6.	«stat membru gazdă al unui OPCVM» reprezintă statul membru, altul decât statul membru de origine al unui OPCVM, în care sunt comercializate unități ale fondului comun de investiție sau ale societății de investiții;

«sucursală» reprezintă un punct de exploatare care face parte dintr-o societate de gestionare fără a avea personalitate juridică și care prestează servicii pentru care societatea de gestionare a fost autorizată; toate punctele de exploatare înființate în același stat membru de către o societate de gestionare cu sediul social într-un alt stat membru sunt considerate ca o singură sucursală;

8.	«autorități competente» reprezintă autoritățile pe care fiecare stat membru le desemnează în temeiul articolului 49 din prezenta directivă;

9.	«legături strânse» reprezintă o situație similară celei definite la articolul 2 alineatul (1) din Directiva 95/26/CE (6);

10.

«participație calificată» reprezintă orice situație de deținere, într-o societate de gestionare, a unei participații directe sau indirecte, care reprezintă cel puțin 10 % din capital sau din drepturile de vot sau care permite exercitarea unei influențe considerabile asupra gestionării societății de gestionare în care există această participație.

În sensul prezentei definiții, se iau în considerare drepturile de vot menționate la articolul 7 din Directiva 88/627/CEE (7);

11.	«DSI» reprezintă Directiva 93/22/CEE a Consiliului din 10 mai 1993 privind serviciile de investiții în domeniul valorilor mobiliare (8);

12.	«întreprindere-mamă» reprezintă o întreprindere-mamă în sensul articolelor 1 și 2 din Directiva 83/349/CEE (9);

13.	«filială» reprezintă o întreprindere filială în sensul articolelor 1 și 2 din Directiva 83/349/CEE; orice filială a unei filiale este, de asemenea, considerată o filială a întreprinderii mamă care este în fruntea tuturor acestor întreprinderi;

14.	«capital inițial» reprezintă capitalul astfel cum este definit la articolul 34 alineatul (2) punctele 1 și 2 din Directiva 2000/12/CE (10);

15.	«fonduri proprii» reprezintă fondurile proprii în sensul titlului V capitolul 2 secțiunea 1 din Directiva 2000/12/CE; cu toate acestea, această definiție poate fi modificată în cazurile prevăzute la anexa V la Directiva 93/6/CEE (11);

articolul 4 alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„(3) Autoritățile competente pot să nu autorizeze un OPCVM în cazul în care societatea de gestionare sau societatea de investiții nu satisface condițiile prealabile definite în prezenta directivă, respectiv în secțiunile III și IV.

Mai mult, autoritățile competente pot să nu autorizeze un OPCVM în cazul în care conducătorii depozitarului nu au buna reputație sau experiența necesară pentru a gestiona respectivul OPCVM. În acest sens, identitatea conducătorilor depozitarului și fiecare persoană care le succede în funcții trebuie comunicate de îndată autorităților competente.

Prin «conducători» se înțeleg persoanele care, în temeiul legii sau al documentelor constitutive, îl reprezintă pe depozitar sau care conduc efectiv politica depozitarului.

3a. Autoritățile competente nu acordă autorizația în cazul în care un OPCVM este împiedicat din punct de vedere juridic (de exemplu, printr-o dispoziție conținută în reglementările privind fondul sau în documentele constitutive) să își comercializeze unitățile sau acțiunile în statul membru de origine.”;

titlul secțiunii III și articolele 5 și 6 se înlocuiesc cu următorul text:

„SECȚIUNEA III

Obligații privind societățile de gestionare

Titlul A

Condiții de inițiere a activității

Articolul 5

(1) Inițierea activității societății de gestionare este subordonată unei autorizații oficiale prealabile eliberate de autoritățile competente ale statului membru de origine. Autorizația acordată unei societăți de gestionare pe baza prezentei directive este valabilă pentru toate statele membre.

(2) Activitățile societății de gestionare trebuie să se limiteze la gestionarea OPCVM autorizate în conformitate cu prezenta directivă, ceea ce nu exclude posibilitatea de conducere suplimentară a altor organisme de plasament colectiv care nu sunt reglementate de prezenta directivă și pentru care societatea de gestionare face obiectul unei supravegheri prudențiale, dar ale căror unități nu pot fi comercializate în alte state membre în temeiul prezentei directive.

Activitatea de gestionare a fondurilor comune de investiție și a societăților de investiții include, în sensul prezentei directive, funcțiile menționate în anexa II, a căror listă nu este exhaustivă.

(3) Prin derogare de la alineatul (2), statele membre pot autoriza societățile de gestionare să furnizeze, în plus față de gestionarea fondurilor comune de investiție și a societăților de investiții, următoarele servicii:

(a)

gestionarea de portofolii de investiții, inclusiv a celor deținute de fondurile de pensii, pe bază discreționară și individualizată, în cadrul unui mandat dat de către investitori, în cazul în care aceste portofolii includ unul sau mai multe dintre instrumentele enumerate în secțiunea B a anexei la DSI;

(b)

ca servicii auxiliare:

—	consiliere pentru investiții privind unul sau mai multe dintre instrumentele enumerate în secțiunea B a anexei la DSI;

—	siguranță și gestionare pentru unitățile organismelor de plasament colectiv.

Societățile de gestionare nu pot fi autorizate în nici un caz, în temeiul prezentei directive, să asigure exclusiv serviciile menționate în prezentul alineat sau să presteze servicii auxiliare fără a fi autorizate pentru serviciile menționate la litera (a).

(4) Articolul 2 alineatul (4), articolul 8 alineatul (2), articolele 10, 11 și 13 din DSI se aplică prestării de servicii menționate la alineatul (3) din prezentul articol de către societățile de gestionare.

Articolul 5a

(1) Fără a aduce atingere altor condiții de aplicare generală prevăzute de legislația internă, autoritățile competente acordă autorizația unei societăți de gestionare numai în cazul în care:

(a)

societatea de gestionare dispune de un capital inițial de cel puțin 125 000 EUR;

—

în cazul în care valoarea portofoliilor societății de gestionare depășește 250 000 000 EUR, societatea de gestionare trebuie să furnizeze o sumă suplimentară din fonduri proprii. Această sumă suplimentară din fonduri proprii este echivalentă cu 0,02 % din suma cu care valoarea portofoliilor societății de gestionare depășește 250 000 000 EUR. În orice caz, totalul cerut din capitalul inițial și suma suplimentară nu depășesc 10 000 000 EUR;

—

în sensul prezentului alineat, sunt considerate ca portofolii ale unei societăți de gestionare următoarele portofolii:

(i)	fondurile comune de investiție gestionate de respectiva societate, inclusiv portofoliile a căror gestionare a delegat-o, dar excluzând portofoliile pe care le administrează prin delegare;

(ii)	organismele de plasament pentru care respectiva societate este societatea de gestionare desemnată;

(iii)

alte organisme de plasament colectiv gestionate de respectiva societate, inclusiv portofoliile pentru care a delegat funcția de gestionare, dar cu excluderea portofoliilor pe care le administrează prin delegare;

—	indiferent de suma la care se aplică aceste cerințe, fondurile proprii ale societății de gestionare nu vor fi niciodată mai mici decât suma stabilită în anexa IV la Directiva 93/6/CEE;

—

statele membre pot autoriza ca societățile de gestionare să nu asigure până la 50 % din fondurile proprii suplimentare menționate la prima liniuță, în cazul în care acestea beneficiază de o garanție egală cu suma specificată dată de o instituție de credit sau de o întreprindere de asigurare. Sediul central al instituției de credit sau al întreprinderii de asigurare în cauză trebuie să fie stabilit într-un stat membru sau într-un stat terț, cu condiția ca acesta să facă obiectul normelor prudențiale pe care autoritățile competente le consideră echivalente cu cele prevăzute în legislația comunitară;

—	nu mai târziu de 13 februarie 2005, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport asupra aplicării acestei cerințe de capital, făcând, după caz, propuneri de revizuire;

(b)

persoanele care conduc în mod efectiv activitatea societății de gestionare întrunesc în mod egal condițiile de bună reputație și de experiență necesare tipului de OPCVM gestionate de respectiva societate. În acest scop, identitatea respectivelor persoane și a oricărei persoane care le succede în funcție trebuie comunicată de îndată autorităților competente. Conduita activității societății trebuie determinată de către cel puțin două persoane care întrunesc astfel de condiții;

(c)	cererea de autorizare este însoțită de un program de activitate, în care se indică, printre altele, structura organizatorică a societății de gestionare;

(d)	sediul principal și sediul oficial sunt situate în același stat membru.

(2) Mai mult, în cazul în care există legături strânse între societatea de gestionare și alte persoane fizice sau juridice, autoritățile competente acordă autorizația numai dacă aceste legături nu împiedică buna desfășurare a activității lor de supraveghere.

Autoritățile competente refuză de asemenea autorizarea în cazul în care actele cu putere de lege sau actele administrative ale unui stat terț care reglementează una sau mai multe persoane fizice sau juridice cu care societatea de gestionare are legături strânse sau anumite dificultăți privind aplicarea acestora împiedică exercitarea eficientă a funcției lor de supraveghere.

Autoritățile competente impun ca societățile de gestionare să le furnizeze informațiile de care au nevoie pentru a asigura în mod continuu respectarea condițiilor prevăzute în prezentul alineat.

(3) Solicitantul este informat, în termen de șase luni de la depunerea cererii complete, dacă i s-a acordat sau refuzat autorizația. Refuzul autorizării trebuie justificat.

(4) O societate de gestionare își poate începe activitatea imediat ce îi este acordată autorizația.

(5) Autoritățile competente nu pot retrage autorizația unei societăți de gestionare reglementată de prezenta directivă decât în cazul în care aceasta din urmă:

(a)	nu utilizează autorizația într-un interval de 12 luni, renunță în mod expres la autorizație sau a renunțat la exercitarea activității reglementate de prezenta directivă de peste șase luni, cu excepția cazului în care statul membru în cauză a prevăzut că în aceste cazuri autorizația devine caducă;

(b)	a obținut autorizația prin declarații false sau prin alte modalități neregulamentare;

(c)	nu mai îndeplinește condițiile în care i-a fost acordată autorizația;

(d)	nu mai respectă dispozițiile Directivei 93/6/CEE, în cazul în care autorizația acoperă și serviciul de gestionare de portofoliu pe o bază discreționară, menționată la articolul 5 alineatul 3 litera (a) din prezenta directivă;

(e)	a încălcat în mod grav și sistematic prevederile adoptate în temeiul prezentei directive; sau

(f)	se înscrie într-unul dintre cazurile de retragere prevăzute în legislația internă.

Articolul 5b

(1) Autoritățile competente nu acordă autorizația care să permită exercitarea activității unei societăți de gestionare decât după obținerea informațiilor despre identitatea acționarilor sau a asociaților, direcți sau indirecți, persoane fizice sau juridice, care dețin o participare calificată și despre valoarea acestei participări.

Autoritățile competente refuză autorizarea în cazul în care, ținând seama de necesitatea garantării unei gestionări sănătoase și prudente a societății de gestionare, nu sunt convinse că respectivii acționari sau asociați convin pentru această misiune.

(2) Statele membre nu aplică sucursalelor societăților de gestionare care au sediul central în exteriorul Uniunii Europene și care își încep sau își exercită activitatea dispoziții care să le asigure un tratament mai favorabil decât cel aplicat sucursalelor societăților de gestionare cu sedii centrale în state membre.

(3) Autoritățile competente ale altui stat membru în cauză sunt consultate în prealabil asupra autorizării oricărei societăți de gestionare care este:

(a)	filială a altei societăți de gestionare, organism de plasament, instituție de credit sau întreprindere de asigurare autorizată într-un alt stat membru;

(b)	filială a unei întreprinderi-mamă a unei alte societăți de gestionare, organism de plasament, instituții de credit sau întreprinderi de asigurare autorizată într-un alt stat membru; sau

(c)	controlată de aceleași persoane fizice sau juridice ca și o altă societate de gestionare, organism de plasament, instituție de credit sau întreprindere de asigurare autorizată într-un alt stat membru.

Titlul B

Relațiile cu țările terțe

Articolul 5c

(1) Relațiile cu țările terțe sunt reglementate în conformitate cu dispozițiile relevante ale articolului 7 din DSI.

În sensul prezentei directive, termenii «societate/societate de investiții» conținuți de articolul 7 din DSI se interpretează ca «societate de gestionare», respectiv «societăți de gestionare»; expresia «prestare de servicii de investiții» conținută la articolul 7 alineatul (2) din DSI se interpretează ca «prestare de servicii».

(2) Statele membre informează de asemenea Comisia asupra oricărei dificultăți de ordin general întâlnite de OPCVM în cadrul comercializării unităților lor în orice stat terț.

Titlul C

Condițiile de funcționare

Articolul 5d

(1) Autoritățile competente ale statului membru de origine al societății de gestionare cer ca societatea de gestionare pe care au autorizat-o să respecte în orice situație condițiile prevăzute la articolul 5 și articolul 5a alineatele (1) și (2) din prezenta directivă. Fondurile proprii ale unei societăți de gestionare nu pot scădea sub nivelul prevăzut la articolul 5a alineatul (1) litera (a). Dacă este totuși cazul, autoritățile competente pot, în cazul în care circumstanțele justifică acest lucru, să acorde societăților un termen limitat care să le permită rectificarea situației sau încetarea activităților.

(2) Supravegherea prudențială a unei societăți de gestionare revine autorităților competente din statul membru de origine, fie că societatea de gestionare își înființează o sucursală sau prestează servicii într-un alt stat membru, fie că nu, fără a aduce atingere acelor prevederi din prezenta directivă care dau competența autorităților statului membru gazdă.

Articolul 5e

(1) Participațiile calificate în societățile de gestionare se supun acelorași norme ca acelea stabilite la articolul 9 din DSI.

(2) În sensul prezentei directive, termenii «societate/societate de investiții» și «societăți de investiții» conținute de articolul 9 din DSI se interpretează ca «societate de gestionare», respectiv «societăți de gestionare».

Articolul 5f

(1) Fiecare stat membru de origine stabilește norme prudențiale pe care societatea de gestionare este obligată să le respecte în orice situație în ceea ce privește activitatea de gestionare a OPCVM autorizate conform prezentei directive.

Autoritățile competente ale statului membru de origine, ținând de asemenea seama de natura OPCVM gestionat de către o societate de gestionare, cer în special ca fiecare astfel de societate:

(a)

să aibă o bună organizare administrativă și contabilă, dispozitive de control și de securitate în domeniul procesării electronice a datelor, precum și mecanisme adecvate de control intern incluzând, în special, norme privind operațiunile personale ale angajaților săi sau deținerea ori gestionarea investițiilor în instrumente financiare cu scopul de a investi fondurile proprii și garantând, inter alia, că fiecare tranzacție care privește fondul poate fi reconstituită până la originea sa, părțile la ea, natura sa, precum și momentul și locul în care a fost efectuată, și că activele fondurilor comune de investiție sau ale societăților de investiții gestionate de societatea de gestionare sunt investite în conformitate cu reglementările privind fondul sau în conformitate cu documentele constitutive și dispozițiile legale în vigoare;

(b)

să fie structurată și organizată astfel încât să se reducă la minimum riscul ca conflictele de interese dintre societate și clienții săi, dintre clienții săi între ei, dintre unul dintre clienții săi și un OPCVM sau între două OPCVM să aducă atingere intereselor OPCVM sau ale clienților. Cu toate acestea, modalitățile de organizare în caz de creare a unei sucursale nu pot fi contrare normelor de conduită prescrise de către statul membru gazdă în materie de conflicte de interese.

(2) Orice societate de gestionare a cărei autorizație acoperă și serviciul de gestionare de portofoliu pe bază discreționară menționat la articolul 5 alineatul (3) litera (a):

—	nu este autorizată să investească întreg sau o parte din portofoliul investitorului în unități de fonduri comune de investiție sau de societăți de investiții a căror gestionare o asigură, decât în cazul în care primește aprobarea generală prealabilă a clientului;

—	face obiectul, în ceea ce privește serviciile menționate la articolul 5 alineatul (3), al dispozițiilor Directivei 97/9/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 martie 1997 privind sistemele de indemnizare a investitorilor (12).

Articolul 5g

(1) În cazul în care statele membre autorizează societățile de gestionare să delege terților, în scopul unei mai eficiente exercitări, în contul propriu, a uneia sau mai multor dintre funcțiile lor, acestea trebuie să îndeplinească cel puțin una dintre următoarele condiții prealabile:

(a)	autoritatea competentă trebuie informată într-un mod adecvat;

(b)	mandatul nu trebuie să împiedice buna desfășurare a supravegherii societății de gestionare și, în special, nu trebuie să împiedice nici ca societatea să acționeze, nici ca OPCVM să fie gestionat în cel mai bun interes al investitorilor săi;

(c)

în cazul în care delegarea privește gestionarea investiției, mandatul poate fi acordat numai întreprinderilor autorizate sau înmatriculate cu scopul de gestiune a activelor și supuse unei supravegheri prudențiale; delegarea trebuie să fie în conformitate cu criteriile de repartizare a investiției stabilite periodic de către societățile de gestionare;

(d)	în cazul în care mandatul privește gestionarea investiției și este dat unei întreprinderi dintr-o țară terță, trebuie asigurată cooperarea dintre autoritățile de supraveghere implicate;

(e)	nici un mandat privind funcția principală de gestiune a investiției nu este dat depozitarului sau oricărei alte întreprinderi ale căror interese pot intra în conflict cu cele ale societății de gestionare sau ale deținătorilor de unități;

(f)	există măsuri care permit persoanelor care conduc activitatea societății de gestionare să controleze eficient, în orice moment, activitatea întreprinderii căreia îi este dat mandatul;

(g)	mandatul nu împiedică persoanele care conduc societatea de gestionare să dea oricând instrucțiuni suplimentare întreprinderii căreia îi sunt delegate funcțiile sau să îi retragă mandatul imediat, în cazul în care este în interesul investitorilor;

(h)	întreprinderea căreia îi vor fi delegate funcțiile trebuie să fie calificată și capabilă să exercite respectivele funcții, având în vedere natura funcțiilor de delegat;

(i)	prospectele de emisiune OPCVM precizează funcțiile pe care societatea de gestionare a fost autorizată să le delege.

(2) Faptul că societatea de gestionare a delegat funcții terților nu are în nici un caz consecințe asupra responsabilității societății de gestionare și a depozitarului și societatea de gestionare nu își deleagă funcțiile într-o asemenea măsură încât să devină o societate «cutie poștală».

Articolul 5h

Fiecare stat membru elaborează norme de conduită pe care societățile de gestionare autorizate în respectivul stat membru le respectă în permanență. Aceste norme trebuie să pună în aplicare cel puțin principiile enunțate la următoarele liniuțe. Aceste principii obligă societatea de gestionare:

(a)	să acționeze, în desfășurarea activităților sale, în mod loial și echitabil, spre bunele interese ale OPCVM pe care le gestionează și ale integrității pieței;

(b)	să acționeze cu competența, grija și perseverența care se impun, spre cele mai bune interese ale OPCVM pe care îl administrează și ale integrității pieței;

(c)	să aibă și să utilizeze eficient resursele și procedurile necesare pentru buna desfășurare a activităților sale;

(d)	să depună eforturi pentru a evita conflictele de interese și, în cazul în care acestea nu pot fi evitate, să se asigure că OPCVM pe care le administrează sunt tratate în mod echitabil;

(e)	să se conformeze tuturor reglementărilor aplicabile în desfășurarea activităților, astfel încât să promoveze cele mai bune interese ale investitorilor săi și integritatea pieței.

Titlul D

Libertatea de stabilire și de prestare a serviciilor

Articolul 6

(1) Statele membre se asigură că societățile de gestionare autorizate de autoritățile competente ale unui alt stat membru în conformitate cu prezenta directivă își pot desfășura pe teritoriul lor activitatea pentru care au primit autorizația, fie prin crearea unei sucursale, fie în temeiul libertății de a presta servicii.

(2) Statele membre nu pot supune crearea unei sucursale sau prestarea de servicii obligației de a obține o autorizație sau celei de a asigura un capital de dotare sau oricărei măsuri cu efect echivalent.

Articolul 6a

(1) Pe lângă obligația de a satisface condițiile impuse la articolele 5 și 5a, orice societate de gestionare care dorește să își înființeze o sucursală pe teritoriul unui alt stat membru informează autoritățile competente ale statului membru de origine.

(2) Statele membre solicită fiecărei societăți de gestionare care dorește să își înființeze o sucursală pe teritoriul unui alt stat membru să furnizeze, în momentul notificării prevăzute la alineatul (1), următoarele informații și documente:

(a)	statul membru pe teritoriul căruia intenționează să înființeze o sucursală;

(b)	un program care să precizeze activitățile și serviciile prevăzute în sensul articolului 5 alineatele (2) și (3), precum și structura organizatorică a sucursalei;

(c)	adresa din statul membru gazdă de la care pot fi obținute documentele;

(d)	numele persoanelor care răspund de gestionarea sucursalei.

(3) Cu condiția ca, date fiind activitățile avute în vedere, autoritățile competente ale statului membru de origine să nu aibă motive de dubiu privind caracterul adecvat al structurii administrative sau al situației financiare a societății de gestionare, în interval de trei luni de la primirea tuturor informațiilor menționate la alineatul (2) comunică informațiile respective autorităților competente ale statului membru gazdă și notifică în consecință societatea de gestionare în cauză. Acestea comunică în plus precizări privind orice sistem de indemnizare destinat să protejeze investitorii.

În cazul în care autoritățile competente ale statului membru de origine refuză să comunice informațiile menționate la alineatul (2) autorităților competente ale statului membru gazdă, ele trebuie să facă cunoscute motivele acestui refuz societății de gestionare în cauză în decurs de două luni de la primirea tuturor informațiilor. Acest refuz sau absența răspunsului dă dreptul de a face apel la instanțele din statul membru de origine.

(4) Înainte ca sucursala unei societăți de gestionare să își înceapă activitatea, autoritățile competente ale statului membru gazdă dispun de două luni începând cu primirea informațiilor menționate la alineatul (2) pentru organizarea supravegherii societății de gestionare și pentru a indica, după caz, condițiile în care, pentru motive de interes general, această activitate trebuie desfășurată în statul membru gazdă, inclusiv normele menționate la articolele 44 și 45 aflate în vigoare în statul membru gazdă și normele de conduită de respectat în caz de prestări de servicii de gestionare de portofoliu menționate la articolul 5 alineatul (3), precum și în cazul serviciilor de consiliere privind investiția sau depozitul.

(5) La primirea unei comunicări din partea autorităților competente ale statului membru gazdă sau, în caz de lipsă a unui răspuns din partea acestora în termenul prevăzut la alineatul (4), sucursala poate fi înființată și își poate începe activitatea. Începând cu acel moment, societatea de gestionare poate de asemenea începe să distribuie unități din fondurile comune de investiție și din societățile de investiții care fac obiectul prezentei directive și a căror gestionare o asigură, în afară de cazul în care autoritățile competente ale statului membru gazdă stabilesc, printr-o decizie motivată luată înainte de expirarea termenului de două luni – care urmează să fie comunicată autorităților competente ale statului membru de origine –, că modalitățile prevăzute pentru comercializarea unităților nu sunt conforme cu dispozițiile articolului 44 alineatul (1) și articolului 45.

(6) În caz de modificare a oricărui element al informației notificat în conformitate cu alineatul (2) literele (b), (c) sau (d), societatea de gestionare informează în scris despre această modificare autoritățile competente ale statului membru de origine și ale statului membru gazdă cu cel puțin o lună înaintea efectuării schimbării, astfel încât autoritățile statului membru de origine să poată lua o decizie asupra acestei modificări în conformitate cu alineatul (3), iar autoritățile competente ale statului membru gazdă în conformitate cu alineatul (4).

(7) În caz de modificare a elementelor informației notificate în conformitate cu alineatul (3) primul paragraf, autoritățile competente ale statului membru de origine informează în consecință autoritățile statului membru gazdă.

Articolul 6b

(1) Orice societate de gestionare care dorește să își exercite activitatea pe teritoriul unui alt stat membru în temeiul libertății de a presta servicii comunică autorităților competente ale statului membru de origine următoarele informații:

(a)	statul membru pe teritoriul căruia intenționează să funcționeze societatea de gestionare;

(b)	un program care să indice activitățile și serviciile preconizate menționate la articolul 5 alineatele (2) și (3).

(2) Autoritățile competente ale statului membru de origine comunică autorităților competente ale statului membru gazdă informațiile menționate la alineatul (1), în termen de o lună de la primirea acestora.

Acestea comunică de asemenea detalii asupra oricărui sistem de compensații aplicabil, destinat protejării investitorilor.

(3) Societatea de gestionare poate atunci să își înceapă activitatea în statul membru gazdă, sub rezerva dispozițiilor articolului 46.

După caz, autoritățile competente ale statului membru gazdă indică societății de gestionare, după primirea informațiilor vizate la alineatul (1), condițiile pe care, din motive de interes general, societatea de gestionare trebuie să le satisfacă în statul membru gazdă, inclusiv normele de conduită care trebuie respectate în caz de prestare a serviciului de gestionare de portofoliu menționat la articolul 5 alineatul (3), precum și în cazul serviciilor de consiliere privind investiția și depozitul.

(4) În caz de modificare a conținutului informațiilor comunicate în conformitate cu alineatul (1) litera (b), societatea de gestionare notifică, în scris, această modificare autorităților competente ale statului membru de origine și ale statului membru gazdă înainte de efectuarea acesteia, pentru ca autoritățile competente ale statului de origine să poată, după caz, să indice societății orice schimbare sau adăugire care trebuie făcute informațiilor comunicate în conformitate cu alineatul (3).

(5) O societate de gestionare este de asemenea supusă procedurii de notificare prevăzute în prezentul articol în cazurile în care încredințează unei părți terțe comercializarea unităților într-un stat membru gazdă.

Articolul 6c

(1) Statele membre gazdă pot solicita, în scopuri statistice, ca toate societățile de gestionare care au sucursale pe teritoriul lor să prezinte periodic, autorităților competente de care aparțin, rapoarte asupra activităților desfășurate pe teritoriul acestora.

(2) Pentru a se achita de responsabilitățile care le revin în cadrul prezentei directive, statele membre gazdă pot cere sucursalelor societăților de gestionare aceleași informații pe care le cer în acest scop societăților de gestionare naționale.

Statele membre gazdă pot cere societăților de gestionare care funcționează pe teritoriul lor în temeiul libertății de a presta servicii informațiile necesare pentru a controla respectarea de către aceste societăți a standardelor statelor membre gazdă care le sunt aplicabile, chiar dacă aceste cerințe nu pot fi mai stricte decât acelea pe care statele membre însele le impun societăților de gestionare înființate pentru a controla respectarea de către acestea a acelorași standarde.

(3) În cazul în care autoritățile competente ale statului membru gazdă constată că o societate de gestionare care deține o sucursală sau furnizează servicii pe teritoriul statului respectiv nu respectă actele cu putere de lege sau normele administrative adoptate în statul respectiv în temeiul dispozițiilor prezentei directive care conferă prerogative autorităților competente ale statului membru gazdă, aceste autorități cer ca societatea de gestionare în cauză să pună capăt acestei situații neregulamentare.

(4) În cazul în care societatea de gestionare în cauză nu procedează la luarea măsurilor necesare, autoritățile competente ale statului membru gazdă informează în consecință autoritățile statului membru de origine. Acestea din urmă iau, în cel mai scurt timp, toate măsurile adecvate pentru ca societatea de gestionare în cauză să pună capăt situației sale neregulamentare. Natura acestor măsuri este comunicată autorităților competente ale statului membru gazdă.

(5) În cazul în care, în pofida măsurilor luate de către statul membru de origine sau datorită faptului că aceste măsuri se dovedesc inadecvate sau nu sunt valabile în statul membru respectiv, societatea de gestionare persistă în încălcarea prevederilor legale sau de reglementare menționate la alineatul (2) și aflate în vigoare în statul membru gazdă, acesta din urmă poate, după ce a informat despre aceasta autoritățile competente ale statului membru de origine, să ia măsurile adecvate pentru a preveni sau sancționa neregulile viitoare și, după caz, să împiedice societatea de gestionare să efectueze noi operațiuni pe teritoriul său. Statele membre se asigură că, pe teritoriul lor, este posibilă furnizarea actelor legale necesare pentru astfel de măsuri societăților de gestionare.

(6) Prevederile precedente nu aduc atingere competenței statelor membre gazdă de a lua măsuri adecvate pentru prevenirea sau sancționarea neregulilor comise pe teritoriul lor care sunt contrare actelor cu putere de lege sau normelor administrative pe care acestea le adoptă din motive de interes general. Acest lucru include posibilitatea de a împiedica o societate de gestionare în neregulă de la efectuarea unor tranzacții viitoare pe teritoriul lor.

(7) Orice măsură adoptată în temeiul alineatelor (4), (5) și (6) și care implică sancțiuni sau restricții pentru activitățile unei societăți de gestionare trebuie să fie justificată adecvat și comunicată societății de gestionare în cauză. Orice astfel de măsură poate deschide calea unei căi de atac în instanță în statul membru care a adoptat-o.

(8) Înainte de a aplica procedura prevăzută la alineatele (3), (4) sau (5), autoritățile competente ale statului membru gazdă pot, în caz de urgență, să ia toate măsurile de precauție necesare pentru a proteja interesele investitorilor și ale altor persoane cărora le sunt furnizate serviciile. Comisia și autoritățile competente ale altor state membre în cauză trebuie informate asupra unor astfel de măsuri în cel mai scurt timp.

După consultarea autorităților competente ale statelor membre în cauză, Comisia poate decide dacă statul membru în cauză trebuie să modifice sau să elimine aceste măsuri.

(9) În caz de retragere a autorizației, autoritățile competente ale statului membru gazdă sunt informate și iau măsurile adecvate pentru a împiedica societatea de gestionare menționată să efectueze noi tranzacții pe teritoriul său și pentru apărarea intereselor investitorilor. La fiecare doi ani, Comisia adresează un raport privind aceste cazuri Comitetului de contact instituit în temeiul articolului 53.

(10) Statele membre informează Comisia asupra numărului și tipului acestor cazuri în care au existat refuzuri în temeiul articolului 6a sau în care au fost luate măsuri în conformitate cu alineatul (5). La fiecare doi ani, Comisia prezintă un raport asupra acestor cazuri Comitetului de contact instituit în temeiul articolului 53.

4.	înaintea articolului 7 se adaugă următorul text: „SECȚIUNEA IIIa Obligații privind depozitarul”;

titlul secțiunii IV și articolul 12 se înlocuiesc cu următorul text:

„SECȚIUNEA IV

Obligații privind societățile de investiții

Titlul A

Condiții de inițiere a activității

Articolul 12

Inițierea activității societăților de investiții este subordonată unei autorizații oficiale prealabile oficiale acordate de către autoritățile competente ale statelor membre de origine.

Statele membre stabilesc forma legală pe care o societate de investiții trebuie să o adopte.”;

după articolul 13 se adaugă următoarele articole:

„Articolul 13a

(1) Fără a aduce atingere altor condiții de aplicare generală prevăzute de către legislația internă, autoritățile competente nu acordă autorizația unei societăți de investiții care nu și-a desemnat o societate de gestionare decât în cazul în care societatea de investiții dispune de un capital inițial suficient de minimum 300 000 EUR.

În plus, în cazul în care o societate de investiții nu și-a desemnat o societate de gestionare autorizată conform prezentei directive:

—	autorizația se acordă numai în cazul în care cererea de autorizare este însoțită de un program de activitate în care se indică, printre altele, structura organizatorică a societății de investiții;

—

conducătorii societății de investiții au o bună reputație și o experiență suficientă și pentru tipul de activități desfășurate de respectiva societate. În acest scop, identitatea conducătorilor și a oricărei persoane care le succede în funcții trebuie notificată de îndată autorităților competente. Conducerea activității societății de investiții trebuie asigurată de cel puțin două persoane care îndeplinesc aceste condiții. Prin conducători se înțeleg acele persoane care, în temeiul legii sau al documentelor constitutive, reprezintă societatea de investiții sau care decid efectiv politica societății;

—	mai mult, în cazul în care există legături strânse între societatea de investiții și alte persoane fizice sau juridice, autoritățile competente acordă autorizația numai în cazul în care aceste legături nu împiedică buna exercitare a misiunii lor de supraveghere.

Autoritățile competente refuză de asemenea autorizarea în cazul în care actele cu putere de lege sau actele administrative ale unei țări terțe, aplicabile uneia sau mai multor persoane fizice sau juridice cu care societatea de investiții are legături strânse sau anumite dificultăți privind aplicarea acestora, împiedică buna exercitare a misiunii de supraveghere a acestora.

Autoritățile competente impun ca organismele de plasament să le comunice informațiile solicitate.

(2) Solicitantul este informat, în termen de șase luni de la data înaintării unui dosar complet, dacă i s-a acordat sau nu autorizația. Refuzul autorizării este motivat.

(3) Societatea de investiții își poate începe activitatea imediat ce îi este acordată autorizația.

(4) Autoritățile competente pot retrage autorizația eliberată unei societăți de investiții care face obiectul prezentei directive numai în cazul în care aceasta:

(a)	nu utilizează autorizația într-un termen de 12 luni, renunță în mod expres la autorizație sau a renunțat să exercite activitatea reglementată de prezenta directivă de mai mult de 6 luni, cu excepția cazului în care statul membru în cauză a prevăzut că în aceste cazuri autorizația devine caducă;

(b)	a obținut autorizația prin declarații false sau alte modalități neregulamentare;

(c)	nu mai îndeplinește condițiile în care i-a fost acordată autorizația;

(d)	a încălcat în mod grav și sistematic prevederile adoptate în temeiul prezentei directive; sau

(e)	se înscrie într-unul dintre cazurile de retragere prevăzute de legislația internă.

Titlul B

Condiții de exercitare

Articolul 13b

Articolele 5g și 5h se aplică societăților de investiții care nu și-au desemnat o societate de gestionare autorizată conform prezentei directive. În sensul prezentului articol, termenii «societate de gestionare» se citesc «societate de investiții».

Societățile de investiții pot gestiona numai activele propriului lor portofoliu și nu pot în nici un caz să fie mandatate pentru gestionarea de active în favoarea unui terț.

Articolul 13c

Fiecare stat membru de origine stabilește norme prudențiale pe care societățile de investiții care nu au desemnat o societate de gestionare autorizată conform prezentei directive sunt obligate să le respecte în orice moment.

În special, autoritățile competente ale statului membru de origine, având în vedere de asemenea natura societății de investiții, solicită ca societatea să aibă o bună organizare administrativă și contabilă, dispozitive de control și de securitate în domeniul procesării electronice a datelor, precum și mecanisme adecvate de control intern incluzând, în special, norme privind operațiunile personale ale angajaților sau deținerea sau gestionarea investițiilor sub formă de instrumente financiare cu scopul de a își investi capitalul inițial și garantând, printre altele, că fiecare tranzacție care privește societatea poate fi urmărită până la origine, i se cunosc unitățile și natura, precum și momentul sau locul în care a fost efectuată și că activele societăților de investiții sunt investite conform documentelor constitutive și dispozițiilor legale în vigoare.”;

7.	înainte de articolul 14 se adaugă următorul text: „SECȚIUNEA IVa Obligații privind depozitarul”;

articolul 27 alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)

O societate de investiții și o societate de gestionare, pentru fiecare dintre fondurile comune de investiție pe care le gestionează, trebuie să publice:

—	un prospect de emisiune simplificat;

—	un prospect de emisiune complet;

—	un raport anual pentru fiecare exercițiu financiar;

—	un raport bianual care să acopere primele șase luni ale exercițiului financiar.”;

articolul 28 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 28

(1) Atât prospectul simplificat, cât și prospectul complet trebuie să conțină informațiile necesare pentru ca investitorii să poată aprecia în deplină cunoștință de cauză investiția care le este propusă și în special riscurile pe care aceasta le implică. Prospectul complet include o descriere clară și explicită a profilului riscurilor fondului, indiferent de instrumentele în care acesta investește.

(2) Prospectul complet trebuie să conțină cel puțin informațiile prevăzute în schema A anexa I la prezenta directivă, cu condiția ca informațiile să nu figureze deja în reglementările privind fondurile sau în documentele constitutive anexate prospectului complet în conformitate cu articolul 29 alineatul (1).

(3) Prospectul simplificat conține, într-o formă rezumativă, informațiile de bază prevăzute în schema C anexa I la prezenta directivă. Acesta este structurat și redactat astfel încât să poată fi înțeles cu ușurință de către investitorul mediu. Statele membre pot autoriza societatea să alăture prospectul simplificat la prospectul complet sub formă detașabilă. Prospectul simplificat poate fi utilizat ca instrument de comercializare conceput pentru a fi folosit în toate statele membre fără altă adaptare decât traducerea. Statele membre nu pot deci să solicite alte documente și nici informații suplimentare.

(4) Atât prospectul complet cât și cel simplificat, pot fi integrate într-un document scris sau pe un alt suport durabil cu statut juridic echivalent, aprobat de autoritățile competente.

(5) Raportul anual trebuie să conțină un bilanț sau o declarație a activelor și pasivelor, un cont detaliat de venituri și cheltuieli pentru anul financiar, un raport asupra activităților din anul financiar și alte informații prevăzute în schema B anexa I la prezenta directivă, precum și orice informații semnificative care să sprijine investitorii în luarea unei decizii în cunoștință de cauză privind evoluția activităților și a rezultatelor OPCVM.

(6) Raportul bianual trebuie să includă cel puțin informațiile prevăzute în capitolele I-IV ale schemei B anexa I la prezenta directivă; în cazul în care OPCVM și-a plătit sau își propune să plătească dividende interimare, cifrele trebuie să indice rezultatele după impozitarea jumătății de an respective și dividendul interimar plătit sau propus.”;

10.

articolul 29 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 29

(1) Regulamentul privind fondul sau documentele constitutive ale societății de investiții fac parte integrantă din prospectul complet și trebuie să fie anexate la acesta.

(2) Nu este obligatoriu, cu toate acestea, ca documentele menționate la alineatul (1) să fie anexate prospectului complet, cu condiția ca deținătorul de unități să fie informat, la cererea sa, că aceste documente îi vor fi trimise sau că va fi informat despre locul în care va putea să le consulte în fiecare stat membru în care unitățile sunt scoase pe piață.”;

11.	articolul 30 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 30 Elementele esențiale ale prospectului simplificat și ale prospectului complet trebuie să fie actualizate.”;

12.	articolul 32 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 32 OPCVM trebuie să transmită autorităților competente prospectele lor simplificate și cele complete, orice modificări aduse acestora, precum și raportul anual și bianual.”;

13.

articolul 33 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 33

(1) Prospectul simplificat trebuie oferit gratuit subscriitorilor înainte de încheierea contractului.

În plus, prospectul complet și cele mai recente rapoarte anuale și bianuale publicate sunt furnizate gratuit subscriitorilor, la cerere.

(2) Rapoartele anuale și bianuale sunt furnizate gratuit deținătorilor de unități care le solicită.

(3) Rapoartele anuale și bianuale trebuie puse la dispoziția publicului de către autoritățile competente, în locurile indicate în prospectul complet și simplificat sau prin alte mijloace aprobate.”;

14.

articolul 35 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 35

Orice publicitate care conține o invitație pentru achiziționarea de unități ale OPCVM trebuie să indice existența prospectelor și locurile în care acestea pot fi obținute de către public sau modul în care publicul poate avea acces la ele.”;

15.

articolul 46 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 46

În cazul în care un OPCVM își propune să își comercializeze unitățile într-un alt stat membru decât cel în care este situat, trebuie să informeze în prealabil autoritățile competente ale acelui stat membru. El trebuie să comunice simultan acestor autorități:

—	o atestare a autorităților competente care să certifice că întrunește condițiile impuse de prezenta directivă;

—	regulamentul privind fondul sau documentele sale constitutive;

—	prospectele sale complete și simplificate;

—	după caz, ultimul raport anual și raportul bianual următor;

—	informații asupra modalităților prevăzute pentru comercializarea unităților sale în respectivul stat membru.

O societate de investiții sau o societate de gestionare poate începe să își comercializeze unitățile în respectivul stat membru la două luni după o astfel de comunicare, cu excepția cazului în care autoritățile competente ale statelor membre implicate stabilesc, prin decizie motivată luată înaintea expirării termenului de două luni, că modalitățile prevăzute pentru comercializarea unităților nu sunt conforme cu dispozițiile articolului 44 alineatul (1) și articolului 45.”;

16.

articolul 47 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 47

În cazul în care un OPCVM își comercializează unitățile în alt stat membru decât cel în care este situat, el trebuie să distribuie în acel alt stat membru, conform acelorași proceduri ca acelea prevăzute în statul membru de origine, prospectele complete și simplificate, rapoartele anuale și bianuale și alte informații prevăzute la articolele 29 și 30.

Aceste documente trebuie furnizate în limba oficială sau într-una dintre limbile oficiale ale statului membru gazdă sau într-o limbă aprobată de autoritățile competente ale statului membru gazdă.”;

17.

după articolul 52 se adaugă următoarele articole:

„Articolul 52a

(1) În cazul în care, prin prestarea de servicii sau prin crearea de sucursale, o societate de gestionare funcționează într-unul sau mai multe dintre statele membre gazdă, autoritățile competente ale tuturor statelor membre în cauză colaborează îndeaproape.

Acestea își comunică reciproc, la cerere, toate informațiile care privesc gestionarea și structura proprietății acestor societăți de gestionare și care pot facilita controlul lor, precum și toate informațiile care ar putea facilita controlul acestor societăți. În special, autoritățile statului membru de origine cooperează cu scopul de a asigura colectarea de către autoritățile statului membru gazdă a informațiilor menționate la articolul 6c alineatul (2).

(2) În măsura în care se dovedește necesar pentru exercitarea competențelor lor de supraveghere, autoritățile competente ale statului membru de origine sunt informate de către autoritățile competente ale statului membru gazdă asupra tuturor măsurile luate în conformitate cu articolul 6c alineatul (6) care implică penalități impuse unei societăți de gestionare sau restricții activităților unei societăți de gestionare.

Articolul 52b

(1) Fiecare stat membru se asigură că, în cazul în care o societate de gestionare autorizată într-un alt stat membru își exercită activitatea pe teritoriul său prin intermediul unei sucursale, autoritățile competente ale statului membru de origine a societății de gestionare pot, după ce au informat autoritățile competente ale statului membru gazdă, să procedeze ele însele sau printr-un intermediar pe care îl împuternicesc în acest scop, la verificarea pe teren a informațiilor menționate la articolul 52a.

(2) Autoritățile competente ale statului membru de origine al societății de gestionare pot de asemenea să solicite autorităților competente ale statului membru gazdă al acesteia să procedeze la verificarea respectivă. În limita competențelor lor, autoritățile care primesc astfel de solicitări trebuie să le dea curs, fie procedând ele însele la verificare sau permițând autorităților care au depus cererea să facă acest lucru, fie permițând unui auditor sau unui expert să facă verificarea.

(3) Prezentul articol nu aduce atingere dreptului autorităților competente ale statului membru gazdă de a proceda, în exercitarea responsabilităților care le revin în temeiul prezentei directive, la verificarea la fața locului a sucursalelor înființate pe teritoriul lor.”;

18.	anexa la Directiva 85/611/CEE se renumerotează ca anexa I;

19.

schema A din anexa I se modifică după cum urmează:

În coloana „Informații privind societatea de investiții”, după punctul 1.2, se adaugă următorul punct:

„1.3.

În cazul în care societatea de investiții are diferite compartimente de investiții, menționarea acestor compartimente.”

În coloana „Informații privind societatea de investiții”, la punctul 1.13, se adaugă următoarea teză:

„În cazul unor societăți de investiții care au diferite compartimente de investiție, indicarea modalităților care permit unui deținător de unități să treacă de la un compartiment la altul și taxele aplicabile cu această ocazie.”

După punctul 4 se adaugă următoarele puncte 5 și 6:

„5.

Alte informații privind investițiile

5.1.	Performanțele istorice ale fondului comun de investiție sau ale societății de investiții (după caz) – aceste informații pot fi incluse în prospect sau anexate la acesta;

5.2.	Profilul investitorului-tip pentru care sunt desemnate fondul comun sau societatea de investiții.

Informații de ordin economic

6.1.	Eventualele taxe și cheltuieli, altele decât cele prevăzute la punctul 1.17, făcându-se diferența între cele care trebuie plătite de către deținătorul de unități și cele care trebuie plătite din activele fondului comun sau activele societății de investiții.”;

20.	textul anexei I la prezenta directivă se adaugă la anexa I la Directiva 85/611/CEE;

21.	anexa II la prezenta directivă se adaugă ca anexa II la Directiva 85/611/CEE.

Dispoziții tranzitorii și finale

Articolul 2

(1) Societățile de investiții, așa cum sunt definite la articolul 1 alineatul (2) din Directiva 93/22/CEE, care au primit autorizația numai pentru a furniza serviciile menționate la secțiunea A alineatul (3) și secțiunea C alineatele (1) și (6) din anexa la prezenta directivă, pot fi autorizate, în temeiul prezentei directive, să gestioneze fondurile comune de investiție și societățile de investiții și să se numească „societăți de investiții”. În acest caz, aceste societăți de investiții trebuie să renunțe la autorizația obținută în temeiul Directivei 93/22/CEE.

(2) Societățile de gestionare deja autorizate să administreze OPCVM sub formă de fonduri comune de investiție și societăți de investiții, înainte de 13 februarie 2004, în statele lor membre de origine, în temeiul Directivei 85/611/CEE, sunt considerate ca autorizate în sensul prezentei directive în cazul în care legislațiile respectivelor state membre au condiționat exercitarea acestor activități de respectarea unor condiții echivalente cu cele impuse la articolele 5a și 5b.

(3) Societățile de gestionare, deja autorizate înainte de 13 februarie 2004, care nu fac parte dintre cele menționate la alineatul (2), își pot continua activitatea cu condiția să obțină, până la 13 februarie 2007 și în temeiul dispozițiilor statului membru de origine, autorizația de a continua respectiva activitate în conformitate cu dispozițiile adoptate în conformitate cu prezenta directivă.

Numai acordarea unei astfel de autorizații le permite societăților de gestionare să beneficieze de dispozițiile prezentei directive în materie de libertate de stabilire și de libertate de a presta servicii.

Articolul 3

(1) Statele membre adoptă actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 13 august 2003. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Aceste dispoziții intră în vigoare până cel târziu la 13 februarie 2004.

Articolul 4

Prezenta directivă intră în vigoare în ziua publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 5

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 21 ianuarie 2002.

Pentru Parlamentul European

Președintele

P. COX

Președintele

Pentru Consiliu

M. ARIAS CAÑETE

(1) JO C 272, 1.9.1998, p. 7 și

JO C 311 E, 31.10.2000, p. 273.

(2) JO C 116, 28.4.1999, p. 1.

(3) Avizul Parlamentului European din 17 februarie 2000 (JO C 339, 29.11.2000, p. 228), Poziția comună a Consiliului din 5 iunie 2001 (JO C 297, 23.10.2001, p. 10) și Decizia Parlamentului European din 23 octombrie 2001. Decizia Consiliului din 4 decembrie 2001.

(4) JO L 375, 31.12.1985, p. 3. Directivă modificată ultima dată de Directiva 2000/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 290, 17.11.2000, p. 27).

(5) JO L 141, 11.6.1993, p. 27. Directivă modificată ultima dată de Directiva 2000/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 290, 17.1.2000, p. 27).

(6) JO L 168, 18.7.1995, p. 7.

(7) JO L 348, 17.12.1988, p. 62.

(8) JO L 141, 11.6.1993, p. 27. Directivă modificată ultima dată de Directiva 2000/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 290, 17.11.2000, p. 27).

(9) JO L 193, 18.7.1983, p. 1. Directivă modificată ultima dată de Actul de aderare din 1994.

(10) JO L 126, 26.5.2000, p. 1. Directivă modificată de Directiva 2000/28/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 275, 27.10.2000, p. 37).

(11) JO L 141, 11.6.1993, p. 1. Directivă modificată ultima dată de Directiva 98/33/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 204, 21.7.1998, p. 29).”

(12) JO L 84, 26.3.1997, p. 22.”;

ANEXA I

„SCHEMA C

Conținutul prospectului simplificat

Prezentare succintă a OPCVM

—	data de crearea a fondului comun sau a societății de investiții și indicarea statului membru în care fondul comun sau societatea de investiții a fost înmatriculat(ă)/constituit(ă);

—	în cazul în care OPCVM are diferite compartimente de investiții, menționarea acestui fapt;

—	societatea de gestionare (după caz);

—	durata de existență prevăzută (după caz);

—	depozitarul;

—	auditorii;

—	grupul financiar (banca etc.) care promovează OPCVM.

Informații despre investiții

—	scurtă definire a obiectivelor OPCVM;

—	strategia de investiții a fondului comun sau a societății de investiții și evaluarea succintă a profilului de risc al fondului (inclusiv, după caz, informațiile prevăzute la articolul 24a și de către compartimentul de investiții);

—	performanțele istorice ale fondului comun sau ale societății de investiții (după caz) și avertismentul care precizează că acesta nu constituie un indicator de performanță viitoare (această informație poate fi inclusă în prospect sau anexată la acesta);

—	profilul investitorului tipic căruia i se adresează fondul comun sau societatea de investiții.

Informații economice

—	regimul fiscal;

—	comisioanele de intrare sau ieșire;

—	alte taxe sau comisioane eventuale, făcându-se diferența între cele care trebuie plătite de către deținătorul de unități și cele care trebuie plătite din activele fondului comun sau ale societății de investiții.

Informații comerciale

—	modalități de achiziționare a unităților;

—	modalități de vânzare a unităților;

—	în cazul unui OPCVM cu mai multe compartimente de investiții, indicarea modalităților de trecere de la un compartiment la altul și taxele aplicabile cu această ocazie;

—	frecvența și modalitatea de distribuire a dividendelor pe unități sau acțiuni ale OPCVM (după caz);

—	frecvența și locul/modalitățile de publicare sau de comunicare a prețurilor.

Informații suplimentare

—	declarația care indică, la cerere, că prospectul complet și rapoartele anuale și bianuale pot fi obținute gratuit, înainte sau după încheierea contractului;

—	autoritatea competentă;

—	indicarea punctului de contact (persoană/departament, orar etc.) în care pot fi obținute explicații suplimentare, dacă este necesar;

—	data de publicare a prospectului.”

ANEXA II

„

ANEXA II

Funcții incluse în activitatea de gestionare colectivă de portofoliu

—	Gestionarea de portofoliu.

—

Administrarea:

(a)	serviciilor juridice și de gestiune contabilă a fondului;

(b)	cererilor de informare ale clienților;

(c)	evaluării portofoliului și determinării valorii unităților (inclusiv aspectele fiscale);

(d)	controlului respectării dispozițiilor reglementare;

(e)	ținerii registrului deținătorilor de unități;

(f)	distribuției veniturilor;

(g)	emisiunilor și răscumpărărilor de unități;

(h)	rezultatului încheierii contractului (inclusiv emiterea de certificate);

(i)	registrelor de evidență a operațiunilor.

—	Comercializarea.

”

06/Volumul 04

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

164

32001L0108

L 041/35

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DIRECTIVA 2001/108/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 21 ianuarie 2002

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 47 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (2),

în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (3),

întrucât:

(1)

Domeniul de aplicare a Directivei 85/611/CEE a Consiliului (4) a fost inițial limitat la organismele de plasament colectiv de tip deschis care promovează vânzarea unităților lor către publicul din cadrul Comunității și care au ca unic obiect investirea în valori mobiliare (OPCVM). În preambulul Directivei 85/611/CEE se indica faptul că organismele neacoperite de directivă vor face obiectul unei coordonări ulterioare.

(2)

Având în vedere dezvoltarea pieței, este de dorit lărgirea obiectivului de investiții ale OPCVM cu scopul de a putea efectua investiții în instrumente financiare, altele decât valorile mobiliare, cu lichiditate suficientă. Instrumentele financiare care pot figura în portofoliul de active ale OPCVM sunt enumerate în prezenta directivă. Selecția elementelor unui portofoliu de investiții prin intermediul unui indice este o tehnică de gestionare.

(3)

Definiția valorilor mobiliare incluse în prezenta directivă nu este valabilă decât în sensul acesteia și nu afectează prin nimic diversele definiții utilizate în legislațiile interne în alte sensuri, cum ar fi impozitarea. Această definiție nu include deci acțiunile și alte valori mobiliare echivalente acțiunilor, emise de societăți de tip „Building Societies” și „Industrial and Provident Societies”, a căror proprietate nu poate fi, în practică, transferată decât prin răscumpărarea lor de către organismul emitent.

(4)

Instrumentele pieței monetare includ instrumentele transferabile care în mod normal nu sunt negociate pe piețele reglementate, dar sunt negociate pe piața monetară, de exemplu bonurile de trezorerie și bonuri emise de autoritățile locale, certificatele de depozit, biletele de trezorerie, bunurile pe termen mediu și accepturile bancare.

(5)	Este util ca noțiunea de „piață reglementată” utilizată în cadrul prezentei directive să corespundă celei utilizate în Directiva 93/22/CEE din 10 mai 1993 privind serviciile de investiții în domeniul valorilor mobiliare (5).

(6)

Este de dorit să se permită OPCVM să își investească activele în unități ale OPCVM și/sau ale altor organisme de plasament colectiv de tip deschis care investesc de asemenea în activele financiare lichide menționate în prezenta directivă și care funcționează după principiul repartiției riscurilor. Este necesar ca OPCVM și alte organisme de plasament colectiv în care investește un OPCVM să fie supuse unei supravegheri eficiente.

(7)

Ar trebui facilitată dezvoltarea posibilităților de investire ale unui OPCVM în alte OPCVM și organisme de plasament colectiv. Este deci esențial să se asigure faptul că o astfel de activitate de investiție nu reduce protecția investitorului. Datorită creșterii posibilităților care se oferă OPCVM de a investi în unități ale altor OPCVM și/sau altor organisme de plasament colectiv, este necesară stabilirea anumitor reguli privind limitele cantitative, comunicarea informațiilor și prevenirea fenomenului de cascadă.

(8)

Pentru a lua în considerație evoluția pieței și în perspectiva realizării uniunii economice și monetare, este de dorit să se permită OPCVM să efectueze investiții sub formă de depozite bancare. Pentru a garanta o lichiditate adecvată investițiilor sub formă de depozit, aceste depozite trebuie să fie rambursabile la cerere sau să poată fi retrase. În cazul în care depozitele sunt efectuate pe lângă o instituție de credit al cărei sediu se află într-un stat terț, instituția de credit ar trebui să fie supusă unor norme prudențiale echivalente celor prevăzute de legislația comunitară.

(9)

Pe lângă cazul în care un OPCVM efectuează investiții sub formă de depozite bancare conform regulamentului de fond sau documentelor sale constitutive, poate fi necesar să se autorizeze toate OPCVM să dețină lichidități cu titlu accesoriu, cum ar fi depozite bancare la vedere. Deținerea acestor lichidități cu titlu accesoriu se poate dovedi justificată, de exemplu, în următoarele situații: pentru a face față cheltuielilor curente sau excepționale; în caz de vânzări, pe durata necesară reinvestirii în valori mobiliare, în instrumente de pe piața monetară și/sau în alte active financiare prevăzute de prezenta directivă; în intervalul de timp strict necesar sau în cazul în care, datorită situației nefavorabile a pieței, investițiile în valori mobiliare transferabile, instrumentele pieței monetare și alte active financiare trebuie suspendate.

(10)	Din motive prudențiale, este necesar să se evite ca OPCVM să își concentreze în mod excesiv investițiile expunându-le unui risc din partea partenerului contractual asupra unei aceleiași entități sau unui ansamblu de entități aparținând aceluiași grup.

(11)

OPCVM trebuie să fie autorizate în mod expres, în cadrul politicii lor generale de investiție și în scopul acoperirii în vederea atingerii unui obiectiv financiar determinat sau unui profil de risc indicat în prospect, să efectueze investiții în instrumente financiare derivate. Pentru a asigura protecția investitorilor, este necesară limitarea expunerii potențiale maxime care decurge din instrumentele financiare derivate astfel încât să nu depășească valoarea totală netă a portofoliului respectivului OPCVM. Pentru a asigura o sensibilizare permanentă la riscurile și angajamentele care decurg din operațiunile asupra instrumentelor derivate și de a controla respectarea limitelor fixate pentru investiții, aceste riscuri și angajamente trebuie să fie continuu evaluate și controlate. În sfârșit, pentru a garanta protecția investitorilor prin măsuri de publicitate, OPCVM trebuie să descrie strategiile, tehnicile și limitele de investiție aplicabile operațiunilor lor asupra instrumentelor derivate.

(12)

În ceea ce privește instrumentele derivate negociate fără intermediari, se impun cerințele suplimentare privind eligibilitatea contrapartidelor și a instrumentelor, precum și lichiditatea și evaluarea permanentă a pozițiilor. Aceste cerințe suplimentare vizează garantarea față de investitori a unui nivel adecvat de protecție, apropiat de acela de care beneficiază la achiziționarea de instrumente derivate pe piețele reglementate.

(13)

Operațiunile asupra instrumentelor derivate nu pot fi niciodată utilizate pentru alterarea principiilor și normelor enunțate în prezenta directivă. Referitor la instrumentele derivate negociate fără intermediari, trebuie să se aplice norme suplimentare în materie de repartiție a riscurilor acelor riscuri implicate asupra unei contrapartide unice sau a unui grup de parteneri.

(14)

Anumite tehnici de gestionare de portofoliu destinate organismelor de plasament colectiv care investesc în principal în acțiuni și obligațiuni sunt fondate pe reproducerea indicilor acțiunilor și/sau obligațiunilor. Este de dorit să se permită OPCVM să reproducă indicii de acțiuni și/sau de obligațiuni foarte cunoscuți sau recunoscuți. În consecință, poate fi necesară definirea normelor de repartizare a riscurilor mai flexibile pentru OPCVM care investesc în acțiuni și/sau obligațiuni în acest scop.

(15)

Organismele de plasament colectiv care se încadrează în domeniul de aplicare a prezentei directive nu trebuie utilizate în alte scopuri în afară de investiția colectivă al fondurilor colectate de la public, în conformitate cu normele definite de prezenta directivă. În cazurile enumerate în prezenta directivă, un OPCVM nu poate avea filiale decât în cazul în care acestea sunt indispensabile exercițiului efectiv, în contul OPCVM, al anumitor activități de asemenea definite în prezenta directivă. Este necesară asigurarea unei supravegheri eficiente a OPCVM. Înființarea unei filiale a unui OPCVM într-o țară terță nu trebuie deci autorizată decât în cazurile și condițiile definite prin prezenta directivă. Obligația generală de a acționa exclusiv în interesul deținătorilor de unități și, în special, obiectivul creșterii eficienței costurilor, nu ar putea justifica în nici un caz faptul că un OPCVM ia măsuri care ar putea împiedica autoritățile competente să își exercite în mod eficient misiunea lor de supraveghere.

(16)

Este necesară garantarea, în favoarea unei game cât mai largi de organisme de plasament colectiv, a liberei comercializări transfrontaliere a unităților lor, asigurându-se investitorilor un nivel minim de protecție uniformă. Obiectivele urmărite nu pot deci fi atinse decât prin intermediul unei directive comunitare care să constrângă prin standarde minime definite de comun acord. Prezenta directivă nu procedează decât la minima armonizare necesară și nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor urmărite, în conformitate cu dispozițiile articolului 5 al treilea paragraf din tratat.

(17)	Trebuie adoptate măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a procedurilor de exercitare a competențelor de punere în aplicare conferite Comisiei. (6)

(18)	Comisia poate avea în vedere propunerea unei codificări în timp util, după adoptarea propunerilor,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Directiva 85/611/CEE se modifică după cum urmează:

la articolul 1 alineatul (2), prima liniuță se înlocuiește cu următorul text:

—	„al cărei unic obiect este investiția colectivă în valori mobiliare și alte active financiare lichide prevăzute la articolul 19 alineatul (1), de capitaluri colectate de la public și a căror operare este supusă principiului repartiției de riscuri, și;”,

la articolul 1 se adaugă alineatele (8) și (9):

„(8) În sensul prezentei directive, prin «valori mobiliare» se înțeleg:

—	acțiunile și alte valori echivalente acțiunilor («acțiuni»);

—	obligațiuni și alte titluri de creanță («obligațiuni»);

—	orice alte valori negociabile care dau dreptul de a achiziționa astfel de valori mobiliare pe calea subscrierii sau schimbului,

exclusiv tehnicile și instrumentele menționate la articolul 21.

(9) În sensul prezentei directive, se înțeleg prin «instrumente ale pieței monetare» acele instrumente în mod normal negociate pe piața monetară care sunt lichide și a căror valoare poate fi determinată cu precizie în orice moment.”;

articolul 19 alineatul (1) litera (a) se înlocuiește cu următorul text:

„(a)	valori mobiliare și instrumente de piață monetară cotate sau negociate pe piața reglementată în sensul articolului 1 alineatul (13) din DSI și/sau”;

la articolul 19 alineatul (1) litera (b) expresia „valori mobiliare negociate” se înlocuiește cu expresia „valori mobiliare și instrumente ale pieței monetare negociate” și la litera (c), expresia „valori mobiliare” se înlocuiește cu expresia „valori mobiliare și instrumente ale pieței monetare admise”;

la articolul 19 alineatul (1):

—	la sfârșitul literei (d) se adaugă termenii „și/sau”;

—

se adaugă următoarele litere (e) și (h):

„(e)

unități ale OPCVM autorizate conform prezentei directive și alte organisme de plasament colectiv în sensul articolului 1 alineatul (2), prima și a doua liniuță, fie că se află sau nu într-un stat membru, cu condiția ca:

—

aceste organisme de plasament colectiv să fie autorizate conform unei legislații care prevede că aceste organisme sunt supuse unei supravegheri efectuate de către autoritățile competente pentru OPCVM, considerate ca fiind echivalentă cu cea prevăzută de legislația comunitară, și că este suficient asigurată cooperarea între autorități;

—

nivelul de protecție garantată deținătorilor de unități ale acestor organisme de plasament colectiv să fie echivalent celui prevăzut pentru deținătorii de unități într-un OPCVM și, în special, ca regulile referitoare la divizarea activelor, împrumuturile, vânzările descoperite de valori mobiliare și instrumente de piață monetară să fie echivalente cu cerințele prezentei directive;

—	activitățile celorlalte organisme de plasament colectiv să facă obiectul unor rapoarte bianuale și anuale care să permită o evaluare a activului și a pasivului, a beneficiilor și a operațiunilor din perioada în cauză;

—

proporția activelor OPCVM sau a altor organisme de plasament colectiv a căror achiziție este avută în vedere, care, conform regulamentului fondurilor OPCVM sau documentelor constitutive ale acestora, poate fi investită global în unități ale altor OPCVM sau organisme de plasament colectiv, nu depășește 10 % și/sau

(f)

depozitele de pe lângă o instituție de credit rambursabile la cerere sau care pot fi retrase, cu scadență mai mică sau egală cu 12 luni, cu condiția ca instituția de credit să aibă sediul social într-un stat membru sau, în cazul în care sediul social al instituției de credit este situat într-un stat terț, să fie supus unor norme prudențiale considerate ca echivalente celor prevăzute de legislația comunitară și/sau

(g)

instrumente financiare derivate, inclusiv instrumentele lichide echivalente, care sunt negociate pe o piață reglementată menționată la literele (a), (b) și (c) și/sau instrumente financiare derivate negociate fără intermediari, cu condiția ca:

—

aspectele subiacente să conste în instrumente acoperite de prezentul alineat, în indici financiari, în rate de dobândă, în rate de schimb valutar sau în devize, în care OPCVM poate efectua investiții conform obiectivelor sale de investiții, așa cum sunt declarate în normele fondului sau documentele constitutive ale OPCVM;

—	contrapartidele la tranzacțiile asupra instrumentelor derivate fără intermediari să fie instituții supuse unei supravegheri prudențiale și să aparțină categoriilor autorizate de autoritățile competente în materie de OPCVM și

—	instrumentele derivate fără intermediari să facă obiectul unei evaluări viabile și controlabile zilnic și să poată, la inițiativa OPCVM, să fie vândute, lichidate sau închise printr-o tranzacție simetrică, în orice moment la justa lor valoare și/sau

(h)

instrumentele pieței monetare altele decât cele negociate pe o piață reglementată și menționate la articolul 1 alineatul (9), cu condiția ca emiterea sau emitentul acestor instrumente să se supună unei reglementări care vizează protejarea investitorilor și a economiilor și cu condiția ca aceste instrumente să fie:

—

emise sau garantate de o administrație centrală, regională sau locală sau o bancă centrală a unui stat membru, de Banca Centrală Europeană, Uniunea Europeană sau Banca Europeană de Investiții, de un stat terț sau, în cazul unui stat federal, de unul dintre membrii componenți ai federației ori de un organism public internațional din care fac parte unul sau mai multe state membre sau

—	emise de un organism ale cărui titluri sunt negociate pe piețele reglementate menționate la litera (a), (b) sau (c) sau

—

emise sau garantate de o societate supusă unei supravegheri prudențiale, conform criteriilor definite de dreptul comunitar sau de o societate care este supusă și care se conformează unor reguli prudențiale considerate de autoritățile competente ca fiind cel puțin la fel de stricte ca și cele prevăzute de legislația comunitară sau

—

emise de alte entități care aparțin acelor categorii aprobate de autoritățile competente în domeniul OPCVM, cu condiția ca investițiile în aceste instrumente să fie supuse regulilor de protecție a investitorilor echivalente cu cele prevăzute la prima, a doua sau a treia liniuță și ca emitentul să fie o societate al cărei capital și ale cărei rezerve să se ridice la cel puțin 10 milioane EUR și care își prezintă și publică conturile anuale conform Directivei 78/660/CEE (7), fie o entitate care, în cadrul unui grup de societăți care includ una sau mai multe societăți cotate, are rolul de a finanța grupul, fie o entitate care are rolul de a finanța vehiculele de securizare și beneficiază de o linie bancară de lichidități.

6.	la articolul 19 alineatul (2) litera (a), expresia „valori mobiliare altele decât cele prevăzute la alineatul (1)” se înlocuiește cu expresia „valori mobiliare și instrumente ale pieței financiare altele decât cele prevăzute la alineatul (1)”;

7.	articolul 19 alineatul (2) litera (b) și alineatul (3) se elimină;

8.	articolul 20 se elimină;

articolul 21 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 21

(1) Societatea de gestionare sau de investiții trebuie să utilizeze o metodă de gestionare a riscurilor care să îi permită să controleze și să aprecieze în orice moment riscul asociat pozițiilor și contribuția acestora la profilul de risc general al portofoliului; aceasta trebuie să folosească o metodă care să permită evaluarea precisă și independentă a valorilor instrumentelor derivate fără intermediari. Ea trebuie să comunice în mod regulat autorităților competente, conform regulilor detaliate definite de către acestea, tipurile de instrumente derivate, riscurile inerente, limitele cantitative, precum și metodele alese pentru estimarea riscurilor asociate tranzacțiilor asupra instrumentelor derivate pentru fiecare OPCVM pe care îl gestionează.

(2) Statele membre pot autoriza OPCVM să folosească tehnici și instrumente care au ca obiect valorile mobiliare și instrumentele pieței monetare, în condițiile și în limitele pe care le fixează, cu condiția ca aceste tehnici și instrumente să fie folosite în scopurile unei gestionări eficiente de portofoliu. În cazul în care aceste operațiuni privesc utilizarea de instrumente derivate, aceste condiții și limite sunt conforme dispozițiilor prezentei directive.

În nici un caz, aceste operațiuni nu trebuie să producă devieri ale unui OPCVM de la obiectivele sale de investiții, expuse ca atare în regulamentul fondului OPCVM, în documentele sale constitutive sau în prospectul de emisiune.

(3) Un OPCVM se asigură că riscul global legat de instrumentele derivate nu depășește valoarea totală netă a portofoliului său.

Riscurile sunt calculate ținând seama de valoarea curentă a activelor subiacente, de riscul privind contrapartida, de evoluția previzibilă a piețelor și de timpul disponibil pentru lichidarea pozițiilor, ceea ce se aplică în mod egal și alineatelor următoare.

Un OPCVM poate, în cadrul politicii sale de investiții și în limitele stabilite la articolul 22 alineatul (5), să investească în instrumente financiare derivate cu condiția ca, global, riscurile la care sunt expuse activele subiacente să nu depășească limitele de investiții stabilite la articolul 22. Statele membre pot permite, în cazul în care un OPCVM investește în instrumente financiare derivate pe baza unui indice, ca aceste investiții să nu fie în mod necesar combinate la limitele stabilite la articolul 22.

În cazul în care o valoare mobiliară sau un instrument al pieței monetare conține un instrument derivat, acesta din urmă trebuie luat în considerație la aplicarea cerințelor prezentului articol.

(4) Statele membre trimit Comisiei informații complete și îi comunică toate modificările în reglementarea lor privind metodele utilizate pentru calcularea riscurilor menționate la alineatul (3), inclusiv riscurile privind contrapartida în tranzacțiile asupra instrumentelor derivate negociate fără intermediari, până la 13 februarie 2004. Comisia comunică aceste informații celorlalte state membre. Acestea fac obiectul schimbului de puncte de vedere în cadrul Comitetului de contact, conform procedurii prevăzute la articolul 53 alineatul (4).”;

10.

articolul 22 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 22

(1) Un OPCVM nu poate investi mai mult de 5 % din activele sale în valori mobiliare sau instrumente ale pieței monetare emise de către aceeași entitate. Un OPCVM nu poate investi mai mult de 20 % din activele sale în depozite plasate pe lângă aceeași entitate.

Riscul privind contrapartida al OPCVM într-o tranzacție asupra instrumentelor derivate fără intermediari nu poate depăși:

—	10 % din activele sale în cazul în care contrapartida este o instituție de credit menționată la articolul 19 alineatul (1) litera (f) sau

—	5 % din activele sale, în celelalte cazuri.

(2) Statele membre pot ridica limita de 5 % prevăzută la alineatul (1), prima teză, până la maxim 10 %. În orice caz, valoarea totală a valorilor mobiliare și a instrumentelor pieței financiare deținute de OPCVM în organismele emitente în care investește (în fiecare) peste 5 % din activele sale nu poate depăși 40 % din valoarea activelor sale. Această limită nu se aplică depozitelor și tranzacțiilor asupra instrumentelor derivate negociate fără intermediari cu instituții financiare care fac obiectul unei supravegheri prudențiale.

Fără a aduce atingere limitelor individuale stabilite la alineatul (1), un OPCVM nu poate combina:

—	investiții în valori mobiliare sau instrumente ale pieței montare emise de o singură entitate; depozitele făcute într-o singură entitate, și/sau

—	riscurile care decurg din tranzacțiile asupra instrumentelor derivate fără intermediar cu

o singură entitate într-o proporție de peste 20 % din activele sale.

(3) Statele membre pot ridica limita de 5 % prevăzută la alineatul (1), prima teză, până la maxim 35 % în cazul în care valorile mobiliare sau instrumentele pieței monetare sunt emise sau garantate de un stat membru, de autoritățile sale locale, de un stat terț sau de organisme publice internaționale din care fac parte unul sau mai multe state membre.

(4) Statele membre pot ridica limita de 5 % prevăzută la alineatul (1), prima teză, până la maxim 25 % pentru anumite obligațiuni, în cazul în care acestea sunt emise de către o instituție de credit care are sediul social într-un stat membru și care este în mod legal supusă unei supravegheri speciale efectuate de către autoritățile publice și destinată protejării deținătorilor de obligațiuni. În special, sumele derivate din emisiunea acestor obligațiuni trebuie investite, conform legislației, în active care, pe toată durata de valabilitate a obligațiunilor, pot acoperi creanțele rezultate din obligațiuni și care, în caz de faliment al emitentului, vor fi utilizate cu prioritate pentru a rambursa principalul și a plăti dobânzile acumulate.

În cazul în care un OPCVM investește mai mult de 5 % din activele sale în obligațiunile menționate în primul alineat și emise de către un singur emitent, valoarea totală a acestor investiții nu poate depăși 80 % din valoarea activelor OPCVM.

Statele membre comunică Comisiei lista categoriilor de obligațiuni menționate anterior și categoriile de emitenți autorizați, conform legislației și dispozițiilor privind controlul menționate în primul paragraf, să emită obligațiuni conforme cu criteriile enunțate mai sus. Aceste liste vor fi însoțite de o notă de precizare a statutului de garanții oferite. Comisia comunică de îndată celorlalte state membre aceste informații, precum și toate observațiile pe care le consideră adecvate și le pune la dispoziția publicului. Această comunicare poate face obiectul unor schimburi de puncte de vedere în cadrul Comitetului de contact, conform procedurii prevăzute la articolul 53 alineatul (4).

(5) Valorile mobiliare și instrumentele pieței monetare menționate la alineatele (3) și (4) nu sunt luate în considerație pentru aplicarea limitei de 40 % menționate la alineatul (2).

Limitele prevăzute la alineatele (1)-(4) nu pot fi combinate; în consecință, investițiile în valori mobiliare sau în instrumente ale pieței monetare emise de aceeași entitate, în depozite sau în instrumente derivate, efectuate cu respectiva entitate în conformitate cu alineatele (1), (2), (3) și (4) nu pot în nici un caz depăși un total de 35 % din activele OPCVM.

Societățile grupate în scopul consolidării conturilor, în sensul Directivei 83/349/CEE (8) sau conform normelor contabile recunoscute pe plan internațional, sunt considerate ca fiind o singură entitate pentru calcularea limitelor prevăzute în prezentul articol.

Statele membre pot autoriza investițiile cumulative în valori mobiliare și în instrumente ale pieței monetare în cadrul aceluiași grup până la o limită de 20 %.

11.

se adaugă următorul articol:

„Articolul 22a

(1) Fără a aduce atingere limitelor prevăzute la articolul 25, statele membre pot ridica limitele prevăzute la articolul 22 la maxim 20 % pentru investițiile în acțiuni și/sau în obligațiuni emise de o aceeași entitate, în cazul în care, în conformitate cu regulamentul fondului și documentelor constitutive ale OPCVM, politica de investiții a OPCVM are ca obiect reproducerea compoziției unui indice de acțiuni sau obligațiuni precis care este recunoscut de autoritățile competente, pe următoarea bază:

—	compoziția indicelui este destul de diversificată;

—	indicele constituie un etalon reprezentativ al pieței la care se aplică;

—	este publicat într-un mod adecvat.

(2) Statele membre pot ridica limita prevăzută la alineatul (1) până la un maxim de 35 %, în cazul în care se dovedește ca fiind justificată de condițiile excepționale de pe piață, în special pe piețele reglementate în care anumite valori mobiliare sau anumite instrumente ale pieței monetare sunt în mare măsură dominante. Investiția până la această limită este permisă numai pentru un singur emitent.”;

12.	la articolul 23 alineatul (1), expresia „valori mobiliare emise sau garantate” se înlocuiește cu expresia „valori mobiliare și instrumente ale pieței monetare emise sau garantate”;

13.

articolul 24 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 24

(1) Un OPCVM poate achiziționa unitățile OPCVM și/sau ale altor organisme de plasament colectiv menționate la articolul 19 alineatul (1) litera (e), cu condiția ca un maxim de 10 % din activele sale să fie plasate în unitățile aceluiași OPCVM sau ale altui organism de plasament colectiv. Statele membre pot ridica această limită până la maxim 20 %.

(2) Investițiile în unități ale altor organisme de plasament colectiv decât OPCVM nu pot depăși, în total, 30 % din activele OPCVM.

Statele membre pot permite ca, în cazul în care un OPCVM a achiziționat unități ale altor OPCVM și/sau ale altor organisme de plasament colectiv, activele respectivelor OPCVM sau ale altor organisme de plasament colectiv să nu fie în mod obligatoriu combinate în sensul limitelor prevăzute la articolul 22.

(3) În cazul în care un OPCVM investește în unitățile altor OPCVM și ale altor organisme de plasament colectiv care sunt gestionate, direct sau prin mandat, de aceeași societate de gestionare sau de către orice altă societate de care societatea de gestionare este legată în cadrul unei comunități de gestiune sau de control sau printr-o participare importantă directă sau indirectă, respectiva societate de gestionare nu poate factura drepturi de subscriere sau de rambursare pentru investiția OPCVM în unități ale acestor alte OPCVM și/sau organisme de plasament colectiv.

Un OPCVM care investește o parte importantă a activelor sale în alte OPCVM și/sau alte organisme de plasament colectiv indică în prospectul său de emisiune nivelul maxim al comisioanelor de gestionare care pot fi facturate atât către OPCVM însuși, cât și altor OPCVM și/sau altor organisme de plasament colectiv în cadrul cărora intenționează să investească. Acesta indică în raportul său anual procentajul maxim al taxelor de gestionare suportate atât la nivelul OPCVM, cât și la cel al OPCVM și/sau al altor organisme de plasament colectiv în care investește.”;

14.

se adaugă următorul articol:

„Articolul 24a

(1) Prospectul de emisiune precizează categoriile de active în care un OPCVM este abilitat să investească. Acesta indică dacă operațiunile sau instrumentele financiare derivate sunt autorizate; în acest caz, prospectul trebuie să conțină o mențiune foarte vizibilă, în care să se afirme dacă aceste operațiuni pot fi efectuate în scopul acoperirii sau în vederea realizării de obiective de investiții, precum și efectele posibile ale utilizării de instrumente financiare derivate sub profilul riscului.

(2) În cazul în care un OPCVM investește în principal într-una dintre categoriile de active definite la articolul 19, altele decât valori mobiliare sau instrumente de pe piața monetară sau reproduce un indice de acțiuni sau obligațiuni în conformitate cu articolul 22a, trebuie să includă în prospectul său și, după caz, în toate celelalte documente promoționale eventuale, o mențiune vizibilă care să atragă atenția asupra politicii sale de investiții.

(3) În cazul în care valoarea de inventar netă a unui OPCVM ar putea avea o mare volatilitate datorită compoziției portofoliului său sau tehnicilor de gestionare de portofoliu care pot fi utilizate, prospectul de emisiune și, după caz, toate celelalte documente promoționale trebuie să conțină o mențiune vizibilă care să atragă atenția asupra acestei caracteristici a OPCVM.

(4) În cazul în care un investitor solicită acest lucru, societatea de gestionare trebuie de asemenea să furnizeze informații suplimentare privind limitele cantitative care se aplică gestionării riscurilor la OPCVM, privind metodele alese pentru respectarea acestor limite și asupra evoluției recente a riscurilor și randamentelor principalelor categorii de instrumente.”;

15.

la articolul 25 alineatul (2):

(1)

a treia liniuță se înlocuiește cu următorul text:

—	„25 % dintre unitățile oricărui OPCVM unic și/sau organism de plasament colectiv, în sensul articolului 1 alineatul (2), prima și a doua liniuță,”;

(2)

se adaugă următoarea liniuță:

—	„10 % din instrumentele pieței monetare emise de un același emitent.”;

16.

la articolul 25 alineatul (2), a doua teză se înlocuiește cu următorul text:

„Limitele prevăzute la a doua, a treia și a patra liniuță pot să nu fie respectate în momentul achiziției în cazul în care, la respectivul moment, valoarea brută a obligațiunilor sau a instrumentelor pieței financiare sau valoarea netă a titlurilor emise nu poate fi calculată.”;

17.

la articolul 25 alineatul (3) literele (a), (b) și (c), expresia „valori mobiliare emise sau garantate” se înlocuiește cu expresia „valori mobiliare și instrumente de pe piața monetară emise sau garantate” și expresia „valori mobiliare emise” se înlocuiește cu expresia „valori mobiliare și instrumente de pe piața monetară emise”;

18.

articolul 25 alineatul (3) litera (e) se înlocuiește cu următorul text:

„(e)

acțiunile deținute de către una sau mai multe societăți de investiții în capitalul societăților filiale care exercită numai în profitul exclusiv al acestora activități de gestionare, de consiliere sau de comercializare în țara în care este situată filiala, în ceea ce privește reachiziționarea de unități la cererea deținătorilor.”;

19.

articolul 26 alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1) OPCVM nu trebuie să se conformeze în mod necesar limitelor prevăzute în prezenta secțiune în exercitarea drepturilor de subscriere aferente valorilor mobiliare sau instrumentelor de pe piața financiară care fac parte din activele lor.

În cadrul supravegherii respectării principiului repartiției riscurilor, statele membre pot permite OPCVM recent autorizate derogări de la articolele 22, 22a, 23 și 24 timp de șase luni de la data autorizării acestora.”;

20.

articolul 41 alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2) Alineatul (1) nu împiedică achiziționarea, de către organismele în cauză, de valori mobiliare, instrumente ale pieței monetare sau alte instrumente financiare menționate la articolul 19 alineatul (1) literele (e), (g) și (h) care nu sunt plătite integral.”;

21.

articolul 42 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 42

Nu pot efectua vânzări descoperite de valori mobiliare, instrumente de pe piața monetară sau alte instrumente financiare menționate la articolul 19 alineatul (1) literele (e), (g) și (h):

—	societățile de investiții;

—	societățile de gestionare sau depozitarul care acționează în numele fondurilor comune de investiții.”;

22.

după articolul 53 se adaugă următorul articol:

„Articolul 53a

(1) Pe lângă funcțiile prevăzute la articolul 53 alineatul (1), Comitetul de contact se poate de asemenea întruni drept Comitet de reglementare în sensul articolului 5 din Decizia 1999/468/CE (9) pentru a sprijini Comisia în ceea ce privește modificările tehnice care trebuie aduse prezentei directive în următoarele domenii:

—	clarificarea definițiilor pentru a garanta aplicarea uniformă a prezentei directive în întreaga Comunitate;

—	alinierea terminologiei și reformularea definițiilor în funcție de actele ulterioare privind OPCVM și subiectele conexe.

(2) În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE, cu respectarea dispozițiilor articolului 8 din directiva în cauză.

Perioada prevăzută la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE este fixată la trei luni.

(3) Comitetul își adoptă regulamentul de procedură.

Articolul 2

(1) Până la 13 februarie 2005, Comisia transmite Parlamentului European și Consiliului un raport privind aplicarea Directivei 85/611/CEE cu modificările ulterioare și, după caz, propunerile de modificare. În special, raportul:

(a)

analizează modul de consolidare și lărgire a pieței unice a OPCVM, în special referitor la comercializarea pe întreg teritoriul a OPCVM (inclusiv fondurile aparținând terților), funcționarea pașaportului pentru societățile de gestionare, funcționarea prospectului de emisiune simplificat ca instrument de informare și comercializare, reexaminarea domeniului de activități auxiliare și a posibilităților autorităților de control de a-și îmbunătăți cooperarea în ceea ce privește interpretarea comună a aplicării directivei în cauză;

(b)

revizuiește domeniul de aplicare a directivei în ceea ce privește maniera în care aceasta se aplică diferitelor tipuri de produse (de exemplu fonduri instituționale, fonduri imobiliare, fonduri mamă și fonduri de investiții cu risc ridicat); studiul trebuie să se refere în special la locul existent pe piață pentru astfel de fonduri, reglementarea acestor fonduri în statele membre, după caz, și o evaluare a necesității de continuare a armonizării acestor fonduri;

(c)	evaluează organizarea fondurilor, inclusiv normele și practicile în materie de delegare și raportul între gestionarii fondurilor și depozitari;

(d)

revizuiește normele în materie de investiții pentru OPCVM, de exemplu utilizarea produselor derivate și a altor instrumente și tehnici legate de titluri, reglementarea în materie de fonduri indexate, reglementarea privind instrumentele de pe piața monetară, depozitele, reglementarea investițiilor „fond de fond”, precum și diferitele limite ale investițiilor;

(e)	analizează poziția competitivă între fondurile gestionate de societățile de gestionare și societățile de investiții „autogestionate”.

Pentru elaborarea raportului său, Comisia inițiază proceduri de consultare cât mai largă posibil cu diferitele sectoare profesionale implicate, precum și cu asociațiile de consumatori și organismele de supraveghere.

(2) Statele membre pot acorda acelor OPCVM existente la data intrării în vigoare a prezentei directive un termen de maxim 60 de luni de la data respectivă pentru a se conforma noii legislații interne.

Articolul 3

Statele membre adoptă actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 13 august 2003. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Acestea pun în aplicare aceste măsuri până la 13 februarie 2004.

Articolul 4

Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 5

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 21 ianuarie 2002.

Pentru Parlamentul European

Președintele

P. COX

Pentru Consiliu

Președintele

M. ARIAS CAÑETE

(1) JO C 280, 9.9.1998, p. 6 și

JO C 311 E, 31.10.2000, p. 302.

(2) JO C 116, 28.4.1999, p. 44.

(3) Avizul Parlamentului European din 17 februarie 2000 (JO C 339, 29.11.2000, p. 220), Poziția Comună a Consiliului din 5 iunie 2001 (JO C 297, 23.10.2001, p. 35) și Decizia Parlamentului European din 23 octombrie 2001. Decizia Consiliului din 4 decembrie 2001.

(4) JO L 375, 31.12.1985, p. 3, directivă modificată ultima dată de Directiva 2000/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 290, 17.11.2000, p. 27).

(5) JO L 141, 11.6.1993, p. 27. Directivă modificată ultima dată de Directiva 2000/64/CE.

(6) JO L 184, 17.7.1999, p. 23.

(7) A patra Directivă 78/660/CEE a Consiliului din 25 iulie 1978 bazată pe articolul 54 alineatul (3) litera (g) din tratat privind conturile anuale ale anumitor tipuri de societăți (JO L 222, 14.8.1978, p. 11), directivă modificată ultima dată de Directiva 1999/60/CE (JO L 162, 26.6.1999, p. 65).”;

(8) A șaptea Directivă 83/349/CEE a Consiliului din 13 iunie 1983 întemeiată pe articolul 54 alineatul (3) litera (g) din tratat, privind conturile consolidate (JO L 193, 18.7.1983, p. 1), directivă modificată de Actul de aderare din 1994.”;

(9) JO L 184, 17.7.1999, p. 23.”

06/Volumul 04

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

172

32002L0013

L 077/17

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DIRECTIVA 2002/13/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 5 martie 2002

de modificare a Directivei 73/239/CEE a Consiliului în ceea ce privește cerințele referitoare la marja de solvabilitate a întreprinderilor de asigurare generală

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 47 alineatul (2) și articolul 55,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (2),

în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (3),

întrucât:

(1)

Planul de acțiune pentru serviciile financiare, aprobat de Consiliul European întrunit la Köln la 3-4 iunie 1999 și la Lisabona la 23-24 martie 2000, recunoaște că marja de solvabilitate a întreprinderilor de asigurare constituie un instrument important al protecției titularilor de polițe de asigurare pe piața unică, prin faptul că garantează că întreprinderile de asigurare dispun de fonduri proprii adaptate naturii riscurilor pe care le acoperă.

(2)

(3)

Obligația ca întreprinderile de asigurare să constituie, pe lângă și peste provizioanele tehnice necesare acoperirii angajamentelor lor de asigurare, o marjă de solvabilitate destinată amortizării efectelor eventualelor variații economice defavorabile constituie un element important al sistemului de supraveghere prudențială în scopul protejării intereselor asiguraților și a titularilor de polițe de asigurare.

(4)

Normele în materie de marjă de solvabilitate stabilite prin Directiva 73/239/CEE au rămas neschimbate la nivel substanțial de către legislația comunitară ulterioară, iar Directiva 92/49/CEE a Consiliului din 18 iunie 1992 de coordonare a actelor cu putere de lege și actelor administrative privind asigurarea directă, alta decât asigurarea de viață (a treia directivă privind „asigurarea generală”) (5) prevede prezentarea de către Comisie în fața Comitetului de asigurare instituit prin Directiva 91/675/CEE (6) a unui raport asupra necesității unei armonizări ulterioare a marjei de solvabilitate.

(5)	Comisia a elaborat respectivul raport având în vedere recomandările formulate în raportul asupra solvabilității întreprinderilor de asigurare redactat de Conferința autorităților de supraveghere a asigurărilor ale statelor membre ale Uniunii Europene.

(6)

Cu toate că raportul a ajuns la concluzia că sistemul actual, simplu și solid, funcționează satisfăcător și se bazează pe principii riguroase datorită unei transparențe cuprinzătoare, s-au detectat anumite părți slabe în unele cazuri, în special în cazul în care o activitate prezintă un profil de risc variabil.

(7)

Este necesară simplificarea și creșterea fondurilor actuale de garantare minimă, în special ca rezultat al măririi valorii cererilor de despăgubire și cheltuielilor operaționale de la data adoptării lor. Este necesar să se mărească de asemenea pragurile deasupra cărora un procentaj redus se aplică valorii primelor și cererilor de despăgubire în scopul calculării cerinței de marjă de solvabilitate.

(8)	Pentru evitarea creșterilor bruște și semnificative ale diferitelor niveluri ale fondurilor de garantare minimă și ale pragurilor pe viitor, este necesar să se instituie un mecanism care să prevadă adaptarea acestora la evoluția indicelui european al prețurilor de consum.

(9)

În cazuri speciale în care drepturile asiguraților sunt amenințate, este necesar ca autoritățile competente să fie abilitate să intervină într-un stadiu suficient de precoce, în exercitarea competențelor lor, fiind obligate să informeze întreprinderile de asigurare asupra motivelor care au cauzat intervenția lor, conform principiilor de bună administrare și respectare a procedurilor. Cât timp există o astfel de situație, autoritățile competente trebuie să se abțină de la certificarea faptului că întreprinderea de asigurare dispune de o marjă de solvabilitate suficientă.

(10)	Ținând seama de evoluția pe piață a naturii reasigurării contractate de asigurătorii primari, este necesar ca autoritățile competente să fie împuternicite să limiteze în anumite condiții reducerea cerinței pentru marja de solvabilitate acordată.

(11)

În cazul în care o întreprindere de asigurare își reduce substanțial activitățile sau încetează acoperirea de noi riscuri, este necesară prevederea unei marje de solvabilitate adaptate angajamentelor reziduale care rezultă din activitatea sa actuală, așa cum sunt reflectate de nivelul provizioanelor tehnice.

(12)	Pentru anumite clase de asigurare generală care prezintă un profil de risc variabil în mod special, trebuie să se ridice în mod substanțial marja de solvabilitate actuală pentru ca acestea să fie mai bine adaptate riscurilor reale.

(13)

Pentru a ține seama de impactul diferențelor dintre metodele contabile și cele actuariale, este adecvată ajustarea în consecință a calculului de cerință a marjei de solvabilitate, cu scopul garantării coerenței acestor metode și, prin urmare, a egalității de tratament între întreprinderile de asigurare.

(14)	Este oportun ca prezenta directivă să prevadă norme minime pentru cerința de marjă de solvabilitate, iar statele membre de origine trebuie să stabilească norme mai stricte pentru întreprinderile de asigurare autorizate de autoritățile lor naționale competente.

(15)	Este necesar ca directiva 73/239/CEE să se modifice în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Modificări la Directiva 73/239/CEE

Directiva 73/239/CEE se modifică după cum urmează:

La articolul 3, alineatul (1) se înlocuiește cu următoarele:

„(1) Prezenta directivă nu se aplică asociațiilor mutuale care întrunesc următoarele condiții:

(a)	statutul prevede posibilitatea de constituire a unor contribuții suplimentare sau de reducere a prestațiilor;

(b)	activitatea nu acoperă riscurile de responsabilitate civilă, cu excepția cazului în care acestea constituie o garanție accesorie în sensul punctului C din anexă, și nici riscurile de credit și garanție;

(c)	valoarea anuală a cotizațiilor percepute pentru activitățile acoperite prin prezenta directivă nu depășește 5 milioane EUR și

(d)	cel puțin jumătate dintre cotizațiile percepute pentru activitățile acoperite prin prezenta directivă provin de la persoane membre ale societății mutuale.

Prezenta directivă nu se aplică întreprinderilor care îndeplinesc următoarele condiții:

—	întreprinderea nu exercită nici una dintre activitățile reglementate de prezenta directivă, cu excepția celei prevăzute în anexă, punctul A clasa 18;

—	această activitate este limitată la nivel exclusiv local și nu constă decât în prestații în natură și

—	venitul anual total colectat sub titlul activității de asistență pentru persoanele aflate în dificultate nu depășește 200 000 EUR.

Cu toate acestea, dispozițiile prezentului articol nu împiedică o întreprindere de asigurare mutuală să ceară să fie autorizată sau să continue să fie autorizată în conformitate cu prezenta directivă.”

Articolul 16 se înlocuiește cu următoarele:

„Articolul 16

(1) Fiecare stat membru impune fiecărei întreprinderi de asigurare generală al cărei sediu social este situat pe teritoriul său să dețină în orice moment o marjă de solvabilitate disponibilă suficientă, raportată la ansamblul activităților sale, cel puțin egală cu cerințele prezentei directive.

(2) Marja de solvabilitate disponibilă este constituită de patrimoniul întreprinderii de asigurare generală, liber de orice angajament previzibil, cu excepția imobilizărilor necorporale, incluzând:

(a)

capitalul social vărsat sau, în cazul în care este vorba de societăți mutuale, fondul inițial vărsat efectiv, plus orice conturi ale membrilor care întrunesc următoarele criterii:

(i)

statutul trebuie să afirme că nu este posibilă efectuarea de plăți din aceste conturi către membri decât în cazul în care acest lucru nu determină scăderea marjei de solvabilitate disponibilă sub nivelul cerut sau, după dizolvarea întreprinderii, în cazul în care au fost reglate toate celelalte datorii ale acesteia;

(ii)	statutul trebuie să dispună ca pentru orice plată menționată la punctul (i) și efectuate în alte scopuri decât rezilierea individuală a afilierii, autoritățile competente trebuie să fie informate cel puțin cu o lună în avans, și că acestea pot, în acest interval, să interzică plata;

(iii)

dispozițiile relevante ale statutului nu pot fi modificate decât după ce autoritățile competente au declarat că nu se opun modificării, fără a aduce atingere criteriilor enumerate la punctele (i) și (ii);

(b)	rezervele (legale sau libere) nu corespund angajamentelor de subscriere;

(c)	profitul sau pierderea rezultate după deducerea dividendelor care trebuie plătite.

Marja de solvabilitate disponibilă este diminuată cu valoarea acțiunilor proprii deținute direct de întreprinderea de asigurare generală.

Pentru întreprinderile de asigurare generală care își deduc sau reduc provizioanele tehnice pentru cereri de despăgubire în scopul luării în considerare a rezultatului plasamentelor lor, în conformitate cu articolul 60 alineatul (1) litera (g) din Directiva 91/674/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1991 privind conturile anuale și conturile consolidate ale întreprinderilor de asigurare (7), marja de solvabilitate disponibilă este redusă cu diferența dintre provizioanele tehnice de dinainte de decontare sau deducere, așa cum figurează acestea în notele contabile, și provizioanele tehnice după decontare sau deducere. Această ajustare se efectuează pentru toate riscurile enumerate la punctul A din anexă, cu excepția riscurilor din clasele 1 și 2. Pentru celelalte clase în afară de 1 și 2, nu este necesară nici o ajustare în caz de decontare a anuităților incluse în provizioanele tehnice.

(3) Marja de solvabilitate disponibilă poate fi, de asemenea. constituită:

(a)

din acțiunile preferențiale cumulative și împrumuturile subordonate de până la 50 % din cea mai scăzută valoare a marjei de solvabilitate disponibile sau a cerinței de marjă de solvabilitate, din care maximum 25 % sunt constituite din împrumuturi subordonate cu scadență fixă sau acțiuni preferențiale cumulative cu durată determinată, cu condiția ca în caz de faliment sau lichidare a întreprinderii de asigurare generală să existe acorduri cu caracter obligatoriu în temeiul cărora împrumuturile subordonate sau acțiunile preferențiale să ocupe un nivel inferior prin raportare la creanțele tuturor celorlalți creditori și să nu fie rambursate decât după reglarea tuturor celorlalte datorii în curs la momentul respectiv.

Împrumuturile subordonate trebuie, de asemenea, să îndeplinească următoarele condiții:

(i)	se ține seama numai de fondurile vărsate integral;

(ii)

pentru împrumuturile cu scadență fixă, scadența inițială trebuie să fie fixată la cel puțin cinci ani. Cel mai târziu un an înainte de scadență, întreprinderea de asigurare supune autorităților competente, pentru aprobare, un plan care să indice modul în care marja de solvabilitate disponibile va fi menținută sau adusă la nivelul dorit la scadență, cu excepția cazului în care valoarea împrumutului care intră în compoziția marjei de solvabilitate disponibilă a fost redusă progresiv, cel puțin pe durata celor cinci ani care au precedat scadența. Autoritățile competente pot autoriza rambursarea anticipată a acestor fonduri, cu condiția ca întreprinderea de asigurare generală emitentă să fi solicitat acest lucru și ca marja sa de solvabilitate disponibilă să nu scadă sub nivelul cerut;

(iii)

împrumuturile fără scadență fixă nu pot fi rambursate decât prin intermediul unui preaviz de cinci ani, cu excepția cazului în care nu mai sunt considerate ca un component al marjei de solvabilitate disponibile sau în care acordul prealabil al autorităților competente a cerut în mod formal rambursarea lor anticipată. În acest ultim caz, întreprinderea de asigurare generală informează autoritățile competente cu cel puțin șase luni înaintea datei de rambursare prevăzute, indicându-le valoarea marjei de solvabilitate disponibile și cerința de marjă de solvabilitate înainte și după această rambursare. Autoritățile competente autorizează rambursarea numai în cazul în care marja de solvabilitate disponibilă a întreprinderii de asigurare generală nu riscă să scadă sub nivelul cerut;

(iv)	contractul de împrumut nu trebuie să conțină nici o clauză care să prevadă că, în anumite circumstanțe, altele decât lichidarea întreprinderii de asigurare generală, datoria trebuie rambursată înainte de scadența convenită;

(v)	contractul de împrumut nu poate fi modificat decât după ce autoritățile competente au declarat că nu se opun modificării;

(b)

din titlurile cu durată nedeterminată și din alte instrumente, inclusiv acțiunile preferențiale cumulative, altele decât cele menționate la litera (a), până la 50 % din valoarea cea mai scăzută a marjei de solvabilitate sau cerinței de marjă de solvabilitate pentru totalul acestor titluri și al împrumuturilor subordonate menționate la litera (a), în cazul în care se îndeplinesc următoarele condiții:

(i)	nu pot fi rambursate la inițiativa purtătorului sau fără acordul prealabil al autorității competente;

(ii)	contractul de emisiune conferă întreprinderii de asigurare generală posibilitatea de a diferenția plata dobânzilor de împrumut;

(iii)

creanțele creditorului față de întreprinderea de asigurare generală să ocupe, în totalitatea lor, un nivel inferior raportat la cele ale tuturor creditorilor nesubordonați;

(iv)	documentele care reglementează emisiunea de titluri să prevadă capacitatea datoriei și a dobânzilor nevărsate de a absorbi pierderile, permițând întreprinderii de asigurare să își continue activitățile.

(v)	să nu se țină seama decât de împrumuturile vărsate integral.

(4) La cererea și cu justificarea societății pe lângă autoritatea de control competentă a statului membru de origine, cu acordul respectivei autorități, marja de solvabilitate disponibilă poate fi de asemenea constituită din:

(a)	jumătate din fracțiunea nevărsată a capitalului social sau a fondului inițial, o dată ce partea vărsată a atins 25 % din acel capital sau acele fonduri, până la 50 % din valoarea cea mai scăzută a marjei de solvabilitate disponibile sau a cerinței de marjă de solvabilitate;

(b)

în cazul societăților mutuale sau de tip mutual cu contribuții variabile, orice creanță pe care o poate avea asupra membrilor prin solicitarea unei contribuții suplimentare, până la jumătate din diferența între contribuțiile maxime și contribuțiile cerute, dar nu mai mult de 50 % din valoarea cea mai scăzută a marjei de solvabilitate sau a marjei de solvabilitate necesare. Autoritățile naționale competente adoptă linii directoare care fixează condițiile în care pot fi acceptate contribuțiile suplimentare;

(c)	prin orice rezerve nete ascunse provenind din evaluarea elementelor activului, în măsura în care astfel de rezerve nete ascunse nu au un caracter excepțional.

(5) Modificările aduse alineatelor (2), (3) și (4) cu scopul de a lua în considerare evoluțiile care justifică o adaptare tehnică a elementelor admisibile pentru marja de solvabilitate disponibilă sunt adoptate conform procedurii prevăzute la articolul 2 din Directiva 91/675/CEE a Consiliului (8).

Se adaugă următorul articol:

„Articolul 16a

(1) Cerința de marjă de solvabilitate este determinată prin raportarea la valoarea anuală a primelor și contribuțiilor sau prin raportarea la ponderea medie a cererilor de despăgubire pentru ultimele trei exerciții financiare.

În orice caz, în cazul în care o întreprindere de asigurare generală nu practică în mod esențial decât unul sau mai multe riscuri de credit, furtună, grindină sau îngheț, perioada de referință pentru ponderea medie a cererilor de despăgubire corespunde ultimelor șapte exerciții financiare.

(2) Sub rezerva prevederilor articolului 17, cerința de marjă de solvabilitate este egală cu cel mai ridicat dintre cele două rezultate indicate la alineatele (3) și (4).

(3) Baza primelor se calculează începând de la primele sau contribuțiile brute emise sau primele sau cotizațiile brute câștigate, fiind reținută cifra cea mai mare.

Primele sau contribuțiile pentru clasele 11, 12 și 13 enumerate la punctul A din anexă se majorează cu 50 %.

Se însumează primele sau contribuțiile emise în cadrul afacerilor directe sau pe parcursul ultimului exercițiu, inclusiv accesoriile.

Se adaugă la această valoare totalul primelor acceptate în reasigurare pe durata ultimului exercițiu.

Se deduce din aceasta valoarea totală a primelor sau cotizațiilor anulate în cursul ultimului exercițiu financiar, precum și valoarea totală a impozitelor și taxelor aferente primelor sau cotizațiilor care compun agregatul.

Valoarea astfel obținută este repartizată în două tranșe, o primă tranșă de 50 milioane EUR și o a doua tranșă corespunzând restului; se calculează și se adună valorile echivalente cu 18 %, respectiv 16 % din aceste tranșe.

Suma astfel obținută se înmulțește cu raportul, pentru ultimele trei exerciții, între valoarea cererilor de despăgubire de suportat de către întreprinderea de asigurare după deducerea valorilor recuperabile cu titlu de reasigurare și valoarea cererilor de despăgubire brute; acest raport nu poate fi în nici un caz mai mic de 50 %.

Cu aprobarea autorităților competente, metodele statistice pot fi utilizate pentru alocarea primelor sau contribuțiilor pentru clasele 11, 12 și 13.

(4) Baza cererilor de despăgubire se calculează, după cum urmează, folosind pentru clasele 11, 12 și 13 enumerate la punctul A din anexă cererile de despăgubire, provizioanele și recuperările majorate cu 50 %.

Valorile cererilor de despăgubire plătite pentru activitățile directe (fără deducerea cererilor de despăgubire suportate de către cesionari și retrocesionari) pe durata perioadelor menționate la alineatul (1) se adună.

La această sumă se adună valoarea cererilor de despăgubire plătite pentru acceptările în reasigurare și retrocesionări pe durata acelorași perioade, precum și valoarea provizioanelor pentru cererile de despăgubire de plată constituite la finalul ultimului exercițiu, atât pentru activitățile directe, cât și pentru acceptările în reasigurare.

Ulterior se deduce din aceasta valoarea recuperărilor încasate în cursul perioadelor prevazute la alineatul (1).

Din această sumă se deduce valoarea provizioanelor pentru cererile de despăgubire de plată constituite la începutul celui de-al doilea exercițiu care precede ultimul exercițiu inventariat, atât pentru activități directe, cât și pentru acceptări în reasigurare. În cazul în care perioada de referință menționată la alineatul (1) este de șapte ani, valoarea de dedus este aceea a provizioanelor pentru cereri de despăgubire de plătit constituite la începutul celui de-al șaselea exercițiu financiar care precede ultimul exercițiu financiar inventariat.

În conformitate cu perioada de referință prevăzute la alineatul (1), o treime sau o șeptime din valoarea obținută este apoi împărțită în două tranșe, prima de 35 milioane EUR, a doua corespunzând restului; se calculează și se adună părțile care corespund la 26 %, respectiv 23 % din aceste tranșe.

Valoarea astfel obținută se înmulțește cu raportul, pentru ultimele trei exerciții financiare, între valoarea cererilor de despăgubire care rămân în sarcina societății după deducerea sumelor recuperabile prin reasigurare și valorile cererilor de despăgubire brute; acest raport nu poate fi în nici un caz mai mic de 50 %.

Cu aprobarea autorităților competente, pot fi utilizate metode statistice pentru alocarea cererilor de despăgubire, provizioanelor sau recuperărilor pentru clasele 11, 12, și 13. În cazul riscurilor enumerate în anexă la punctul A clasa 18, valoarea daunelor plătite utilizate pentru a calcula daunele de bază este costul suportat de întreprinderea de asigurare cu privire la asistența acordată. Acest cost este calculat conform dispozițiilor de drept intern ale statului membru de origine.

(5) În cazul în care calculele de la alineatele (2), (3) și (4) dau un rezultat mai mic decât cerința de marjă de solvabilitate pentru exercițiul precedent, cerința marjei de solvabilitate este cel puțin egală cu cea pentru exercițiul precedent, înmulțită cu raportul între provizioanele tehnice pentru cereri de despăgubire la finalul ultimului exercițiu și valoarea provizioanelor tehnice pentru cereri de despăgubire la începutul ultimului exercițiu. În aceste calcule, provizioanele tehnice se calculează prin deducerea reasigurării, raportul însă neputând fi în nici un caz mai mare de 1.

(6) Fracțiile aplicabile tranșelor menționate la alineatul (3) al șaselea paragraf și la alineatul (4) al șaselea paragraf sunt fiecare reduse la o treime în cazul asigurării de sănătate practicate pe o bază tehnică similară celei pentru asigurarea de viață, în cazul în care:

(a)	primele plătite se calculează pe baza tabelelor de morbiditate conform metodei matematice aplicate în materie de asigurare generală;

(b)	se stabilește un provizion pentru îmbătrânire;

(c)	se percepe un supliment de primă pentru constituirea unei marje de siguranță dintr-o valoare adecvată;

(d)	asigurătorul poate anula contractul înainte de sfârșitul celui de-al treilea an de asigurare cel târziu;

(e)	contractul prevede posibilitatea creșterii primelor sau reducerii prestărilor, chiar și pentru contractele curente.”

Articolul 17 se înlocuiește cu următoarele:

„Articolul 17

(1) O treime din cerința de marjă de solvabilitate, așa cum este definită la articolul 16a, constituie fondul de garantare. Acest fond este constituit din elementele enumerate la articolul 16 alineatele (2) și (3) și, cu acordul autorității competente a statului membru de origine, alineatul (4) litera (c).

(2) Fondul de garantare nu poate fi mai mic de 2 milioane EUR. Cu toate acestea, în cazul în care este vorba de toate sau o parte din riscurile incluse într-una dintre clasele 10-15 enumerate la punctul A din anexă, fondul trebuie să fie de 3 milioane EUR.

Fiecare stat membru poate dispune ca fondul de garantare minim să fie redus la un sfert în caz de societăți mutuale sau societăți de tip mutual.”

Se adaugă următorul articol:

„Articolul 17a

(1) Valorile în EUR menționate la articolul 16a alineatele (3) și (4) și la articolul 17 alineatul (2) se revizuiesc anual, începând din 20 septembrie 2003, în funcție de evoluția indicelui european pentru prețul de consum publicat de Eurostat pentru ansamblul statelor membre.

Adaptările sunt automate și se derulează prin creșterea sumei de bază în EUR cu procentajul de variație al respectivului indice pentru perioada de la intrarea în vigoare a prezentei directive și până la data revizuirii, rotunjit apoi la un multiplu de 100 000 EUR.

În cazul în care variația după ultima adaptare este mai mică de 5 %, valoarea nu se adaptează.

(2) Comisia informează anual Parlamentul European și Consiliul cu privire la revizuire și la valorile adaptate menționate la alineatul (1).”

6.	La articolul 20 alineatul (2), cuvintele „articolul 16 alineatul (3)” se înlocuiesc cu cuvintele „articolul 16a”.

Se adaugă următorul articol:

„Articolul 20a

(1) Statele membre se asigură că autoritățile competente au competența de a cere un plan de restabilire financiară acelor întreprinderi de asigurare generală în care consideră că sunt amenințate drepturile asiguraților. Acest program de restabilire trebuie să includă cel puțin descrieri detaliate ale următoarelor elemente sau dovezi referitoare la următorii trei ani financiari:

(a)	previziuni ale cheltuielilor de administrare, în special cheltuieli generale curente și comisioane;

(b)	un plan care să detalieze previziunile de venituri și cheltuieli, atât pentru activități directe, cât și pentru acceptări în reasigurare și cesionări în reasigurare;

(c)	un bilanț previzional;

(d)	o estimare a resurselor financiare cu care se intenționează să se acopere angajamentele și cerința de marjă de solvabilitate;

(e)	politica generală în domeniul reasigurării.

(2) În cazul în care drepturile asiguraților sunt amenințate datorită faptului că poziția întreprinderii de asigurare se deteriorează, statele membre se asigură că autoritățile competente au competențe care să le permită să ceară unei întreprinderi de asigurare o marjă de solvabilitate mai ridicată, astfel încât întreprinderea să fie rapid în măsură să își atingă nivelul de solvabilitate cerut. Nivelul acestei cerințe de marjă de solvabilitate mai ridicată este determinat în funcție de programul de restabilire financiară menționat la alineatul (1).

(3) Statele membre se asigură că autoritățile competente dispun de puteri care să le permită reevaluarea de la bază a tuturor elementelor admise să constituie marja de solvabilitate, în special în cazul în care valoarea de piață a acestor elemente s-a modificat semnificativ de la finalul ultimului exercițiu.

(4) Statele membre se asigură că autoritățile competente au competența de a diminua reducerea, bazată pe reasigurare, a marjei de solvabilitate determinate în conformitate cu articolul 16a, în cazul în care:

(a)	natura sau calitatea contractelor de reasigurare s-a schimbat semnificativ de la ultimul exercițiu financiar;

(b)	contractele de reasigurare nu prevăd nici un transfer de riscuri sau prevăd unul nesemnificativ.

(5) În cazul în care autoritățile competente au cerut un plan de restabilire financiară al întreprinderi de asigurare generală în conformitate cu alineatul (1), acestea se abțin de la acordarea autorizației în conformitate cu articolul 10 alineatul (3), al doilea paragraf din prezenta directivă, articolul 16 alineatul (1) litera (a) din Directiva 88/357/CEE a Consiliului (9) (a doua directivă privind asigurarea generală) și articolul 12 alineatul (2) din Directiva 92/49/CEE a Consiliului (10) (a treia directivă privind asigurarea generală), atât timp cât consideră că drepturile asiguraților sunt amenințate în sensul alineatului (1).

Articolul 2

Perioada de tranziție

(1) Statele membre pot acorda întreprinderilor de asigurare care, în momentul intrării în vigoare a prezentei directive, practică pe teritoriul lor una sau mai multe clase menționate în anexa la Directiva 73/239/CEE un interval de cinci ani de la data intrării în vigoare a prezentei directive pentru a se conforma cerințelor enunțate la articolul 1 din prezenta directivă.

(2) Statele membre pot acorda întreprinderilor menționate la alineatul (1) și care, la expirarea intervalului de cinci ani, nu au atins marja de solvabilitate cerută, un interval suplimentar care nu poate depăși doi ani, cu condiția ca, în conformitate cu articolul 20 din Directiva 73/239/CEE, să fi supus spre aprobare autorităților competente măsurile pe care le propun pentru a-și atinge scopul urmărit.

Articolul 3

Transpunerea

(1) Statele membre adoptă actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 20 septembrie 2003. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2) Statele membre se asigură ca măsurile menționate la alineatul (1) se aplică mai întâi supravegherii conturilor pentru exercițiile financiare începând din 1 ianuarie 2004 sau în decursul acestui anului calendaristic.

(3) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

(4) Până la 1 ianuarie 2007, Comisia înaintează Parlamentului European și Consiliului un raport asupra aplicării prezentei directive și, după caz, asupra necesității de armonizare suplimentară a prezentei directive. Acest raport indică modul în care statele membre au utilizat posibilitățile din prezenta directivă și, în special, dacă competențele discreționare conferite autorităților naționale de supraveghere au produs discrepanțe majore de supraveghere în cadrul pieței interne.

Articolul 4

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 5

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 5 martie 2002.

Pentru Parlamentul European

Președintele

P. COX

Pentru Consiliu

Președintele

R. DE RATO Y FIGAREDO

(1) JO C 96 E, 27.3.2001, p. 129.

(2) JO C 193, 10.7.2001, p. 16.

(3) Avizul Parlamentului European din 4 iulie 2001 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 14 februarie 2002.

(4) JO L 228, 16.8.1973, p. 3. Directivă modificată ultima dată de Directiva 2000/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 181, 20.7.2000, p. 65).

(5) JO L 228, 11.8.1992, p. 1. Directivă modificată ultima dată de Directiva 2000/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 290, 17.11.2000, p. 27).

(6) JO L 374, 31.12.1991, p. 32.

(7) JO L 374, 31.12.1991, p. 7.

(8) JO L 374, 31.12.1991, p. 32.”

(9) JO L 172, 4.7.1988, p. 1. Directivă modificată ultima dată de Directiva 2000/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 181, 20.7.2000, p. 65).

(10) JO L 228, 11.8.1992, p. 1. Directivă modificată ultima dată de Directiva 2000/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 290, 17.11.2000, p. 27).”

06/Volumul 04

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

178

32002L0039

L 176/21

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DIRECTIVA 2002/39/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 10 iunie 2002

de modificare a Directivei 97/67/CE privind continuarea deschiderii spre concurență a serviciilor poștale ale Comunității

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 47 alineatul (2), articolul 55 și articolul 95,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (2),

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor (3),

în conformitate cu procedura prevăzută de articolul 251 din tratat (4),

întrucât:

(1)

În rezoluția sa din 7 februarie 1994 privind dezvoltarea serviciilor poștale comunitare (5) Consiliul a identificat ca unul dintre obiectivele principale ale politicii poștale comunitare reconcilierea continuării liberalizării progresive și controlate a pieței serviciilor poștale cu aceea a garantării durabile a prestării serviciului universal.

(2)

Directiva 97/67/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind normele comune pentru dezvoltarea pieței interne a serviciilor poștale ale Comunității și îmbunătățirea calității serviciului (6) a instituit un cadru de reglementare pentru sectorul poștal la nivel comunitar, care include măsuri de garantare a unui serviciu universal și de stabilire a unor limite maxime pentru serviciile poștale pe care statele membre le pot rezerva prestatorului sau prestatorilor lor de servicii universale în vederea menținerii serviciului universal, precum și a unui calendar de luare a deciziilor privind procesul de deschidere spre concurență a pieței, în scopul de a crea o piață unică a serviciilor poștale.

(3)

Articolul 16 din tratat subliniază locul ocupat de serviciile de interes economic general în cadrul valorilor comune ale Uniunii, precum și rolul acestora în promovarea coeziunii sociale și teritoriale. În plus, se menționează că trebuie să se aibă grijă ca aceste servicii să funcționeze pe baza unor principii și condiții care să le permită să își îndeplinească misiunile.

(4)	Rezoluțiile Parlamentului European din 14 ianuarie 1999 (7) și din 18 februarie 2000 (8) privind serviciile poștale europene subliniază importanța socială și economică a serviciilor poștale și necesitate menținerii unei calități ridicate a serviciului universal.

(5)	Măsurile din acest domeniu trebuie concepute astfel încât sarcinile sociale ale Comunității în temeiul articolului 2 din tratat, respectiv un nivel ridicat de ocupare a forței de muncă și de protecție socială, să fie atinse, la rândul lor, ca obiective.

(6)

Rețeaua poștală rurală, inter alia din regiunile muntoase și insulare, joacă un rol esențial în integrarea întreprinderilor în economia națională și internațională și în menținerea coeziunii sociale și a ocupării forței de muncă în regiunile muntoase și insulare din mediul rural. Mai mult, oficiile poștale rurale din regiunile muntoase și insulare pot furniza o rețea esențială de infrastructură, care permite accesul universal la noi tehnologii din sectorul telecomunicațiilor.

(7)

Consiliul European, reunit la Lisabona la 23 și 24 martie 2000, a inclus, în concluziile președinției sale, două decizii privind serviciile poștale, prin care se solicită întreprinderea de acțiuni de către Comisie, Consiliu și statele membre în conformitate cu competențele acestora. Măsurile în cauză constau: în primul rând, în elaborarea, până la sfârșitul anului 2000 a unei strategii de eliminare a barierelor din calea serviciilor poștale și, în al doilea rând, accelerarea liberalizării în domenii cum ar fi serviciile poștale, scopul declarat fiind realizarea unei piețe interne operaționale pentru aceste servicii.

(8)

Consiliul European de la Lisabona din martie 2000 a considerat, de asemenea, că este esențial, în contextul pieței interne și al economiei bazate pe cunoaștere, să se ia în considerare dispozițiile din tratat privind serviciile de interes economic general și întreprinderile care se ocupă de funcționarea acestora.

(9)	Comisia a revizuit în detaliu sectorul poștal comunitar, inclusiv prin comandarea de studii privind evoluțiile economice, sociale și tehnologice din acest sector, și a consultat părțile interesate în repetate rânduri.

(10)

Sectorul poștar comunitar necesită un cadru de reglementare modern menit să contribuie la dezvoltarea pieței interne a serviciilor poștale. O competitivitate mai bună ar trebui să permită sectorului poștal să se integreze cu metode alternative de comunicare și să contribuie la îmbunătățirea calității serviciului prestat unor utilizatori din ce în ce mai exigenți.

(11)

Obiectivul fundamental al menținerii prestării durabile a unui serviciu universal care să îndeplinească standardul de calitate definit de statele membre în conformitate cu articolul 3 din Directiva 97/67/CE în mod consecvent pe teritoriul întregii Comunități poate fi asigurat în cazul în care, în acest domeniu, se mențin posibilitatea rezervării serviciilor și condițiile de eficacitate ridicată asigurate de un grad suficient de libertate de a presta servicii.

(12)

Creșterea cererii din sectorul poștal în ansamblul său, preconizată pe termen mediu, ar putea compensa pierderea cotei de piață pe care prestatorii de servicii universale o pot înregistra ca urmare a deschiderii pieței și, în consecință, ar constitui o garanție suplimentară pentru serviciul universal.

(13)

Dintre factorii care produc schimbări ce afectează ocuparea forței de muncă din sectorul poștal, progresul tehnologic și presiunea pieței pentru câștiguri de eficacitate sunt cei mai importanți; în ceea ce privește restul factorilor de schimbare, deschiderea pieței joacă un rol mai puțin important. Deschiderea pieței va contribui la extinderea dimensiunii generale a piețelor poștale, iar orice reduceri de personal în rândul prestatorilor de servicii universale datorate unor astfel de măsuri (sau anticipării acestora) pot fi compensate prin creșterea rezultată a ocupării forței de muncă în cadrul operatorilor particulari și al noilor veniți pe piață.

(14)

Este necesară stabilirea, la nivelul Comunității, a unui calendar pentru deschiderea progresivă și controlată pentru concurență a pieței scrisorilor, ceea ce le acordă tuturor prestatorilor de servicii universale timp suficient pentru a institui măsurile suplimentare de modernizare și restructurare necesare pentru asigurarea viabilității lor pe termen lung, în noile condiții de piață. De asemenea, este nevoie de o perioadă de timp corespunzătoare pentru a permite statelor membre să își adapteze sistemele de reglementare la un mediu mai deschis. Prin urmare, este necesară o abordare treptată a deschiderii suplimentare a pieței, care constă din pași intermediari ce reprezintă o deschidere semnificativă, dar și controlată, a pieței, urmată de o revizuire și o propunere care să confirme, după caz, termenul 2009 pentru realizarea completă a pieței interne a serviciilor poștale sau determinarea unei etape alternative corespunzătoare în această direcție, având în vedere rezultatele revizuirii.

(15)	Este necesar să se asigure că următoarele etape ale deschiderii pieței sunt importante în esența lor și realizabile în practică de către statele membre, asigurându-se, în același timp, continuitatea serviciului universal.

(16)

Reducerea generală la 100 de grame în 2003 și 50 de grame în 2006 ale limitelor de greutate ale serviciilor care pot fi rezervate prestatorilor de servicii universale, însoțite de deschiderea completă pentru concurență a poștei transfrontaliere de expediere, cu posibile excepții, în măsura necesară pentru a asigura prestarea serviciului universal, reprezintă etape ulterioare relativ simple și controlate, care sunt totuși semnificative.

(17)

În cadrul Comunității, obiectele de corespondență obișnuită care cântăresc între 50 de grame și 350 de grame reprezintă, în medie, aproximativ 16 % din totalul veniturilor poștale ale prestatorilor de servicii universale, din care 9 % reprezintă obiecte de corespondență obișnuită cu o greutate între 100 de grame și 350 de grame, în timp ce poșta transfrontalieră de expediere sub limita de greutate de 50 de grame reprezintă aproximativ 3 %, în medie, din totalul veniturilor poștale ale prestatorilor de servicii universale.

(18)

Limitele de preț pentru serviciile care pot fi rezervate, respectiv în 2003 de trei ori și în 2006 de două ori și jumătate tariful public pentru un element de corespondență din cadrul primului segment de greutate din categoria standard cea mai rapidă, sunt adecvate în combinație cu limitele de greutate de 100 de grame și de 50 de grame, după caz.

(19)

În majoritatea statelor membre, marketingul direct prin corespondență reprezintă deja o piață dinamică și în creștere, cu perspective de creștere substanțială, în timp ce în restul statelor membre există un potențial considerabil de creștere. Acest segment este deja deschis spre concurență în proporție foarte mare în șase state membre. Îmbunătățirea flexibilității și a modului de tarifare a serviciilor rezultată din concurență ar îmbunătăți poziția marketingul direct prin corespondență în raport cu mediile alternative de comunicare, ceea ce ar duce la noi obiecte poștale ca active suplimentare și ar consolida poziția traficului poștal în ansamblul său. Cu toate acestea, în măsura în care este necesară asigurarea prestării serviciului universal, trebuie să se introducă dispoziții în conformitate cu care marketingul direct prin corespondență poate continua să fie rezervat în limitele de greutate și preț menționate mai sus.

(20)

Poșta transfrontalieră de expediere reprezintă, în medie, 3 % din totalul veniturilor poștale. Deschiderea acestui segment al pieței în toate statele membre, cu excepțiile necesare pentru a asigura prestarea serviciului universal, ar permite altor operatori poștali să colecteze, să sorteze și să transporte toată corespondența transfrontalieră de expediere.

(21)

Deschiderea pentru concurență a segmentului de poștă transfrontalieră de recepție permite sustragerea de la limitele de 100 de grame în 2003 și de 50 de grame în 2006, prin relocarea postării unei părți a corespondenței interne masive, făcând astfel ca efectele sale să fie imprevizibile. Identificarea originilor obiectelor de corespondență ar putea pune dificultăți suplimentare de aplicare. Limitele de greutate de 100 de grame și de 50 de grame pentru obiectele de poștă transfrontalieră de recepție obișnuită și pentru marketingul direct prin corespondență, precum și obiectele de corespondență internă obișnuită, sunt practice, deoarece nu prezintă un risc de sustragere, nici în acest mod, nici prin intermediul unei creșteri artificiale a greutății diferitelor obiecte.

(22)	Stabilirea imediată a unui calendar, în vederea unor pași suplimentari înspre realizarea completă a pieței interne a serviciilor poștale, este importantă, atât pentru viabilitatea serviciului universal pe termen lung, cât și pentru dezvoltarea continuă a unor poște moderne și eficiente.

(23)

Este necesar să se continue asigurarea posibilității ca statele membre să rezerve anumite servicii poștale pentru prestatorul sau prestatorii de servicii universale. Aceste acorduri vor permite prestatorilor de servicii universale să completeze procesul de adaptare a operațiunilor lor și a resurselor umane de care dispun la condiții de concurență sporită, fără a aduce atingere echilibrului lor financiar și, deci, fără a compromite prestarea garantată a serviciului universal.

(24)

Este necesară atât determinarea noilor limite de greutate și prețuri, precum și serviciile la care se pot aplica acestea, cât și prevederea noi revizuiri a sectorului și o decizie care să confirme, după caz, termenul 2009 pentru realizarea completă a pieței interne a serviciilor poștale sau determinarea unei etape alternative corespunzătoare în această direcție, având în vedere rezultatele revizuirii.

(25)

Măsurile adoptate de statele membre, inclusiv crearea unui fond de compensații sau orice schimbare de funcționare sau punere în aplicare a acestuia sau plata din acest fond, pot include ajutorul acordat de un stat membru sau prin intermediul resurselor de stat, în orice formă, în sensul articolului 87 alineatul (1) din tratat, ceea ce necesită notificarea prealabilă a Comisiei în conformitate cu articolul 88 alineatul (3) din tratat.

(26)	Conceptul de licențiere a competitorilor din domeniul serviciului universal poate fi combinat cu condițiile care obligă deținătorii de licențe să contribuie la prestarea serviciului universal.

(27)

Directiva 97/67/CE prevede că statele membre desemnează una sau mai multe autorități naționale de reglementare pentru sectorul poștal, care să fie din punct de vedere juridic distincte și independente, pe plan operațional, de operatorii poștali. Având în vedere dinamica piețelor poștale europene, rolul important pe care îl joacă autoritățile naționale de reglementare ar trebui recunoscut și consolidat, în special în ceea ce privește sarcina de asigurare a respectării serviciilor rezervate, cu excepția statelor membre în care nu există servicii rezervate. Articolul 9 din Directiva 97/67/CE permite statelor membre să depășească obiectivele din directiva în cauză.

(28)

Poate fi oportun ca autoritățile naționale de reglementare să coreleze introducerea de licențe cu condiții conform cărora consumatorii dispun de servicii cu proceduri transparente, simple și necostisitoare de soluționare a contestațiilor lor, indiferent dacă acestea se referă la serviciile prestatorului sau prestatorilor de servicii universale sau la cele ale operatorilor care dețin autorizații, inclusiv ale deținătorilor de licențe individuale. De asemenea, poate fi necesar ca aceste proceduri să fie la dispoziția utilizatorilor tuturor serviciilor poștale, fie că acestea sunt servicii universale sau nu. Aceste proceduri ar trebui să includă proceduri pentru determinarea responsabilității în caz de pierdere sau de deteriorare a obiectelor de corespondență.

(29)

Prestatorii de servicii universale prestează în mod normal servicii, de exemplu pentru întreprinderi, colectorii de corespondență pentru mai mulți clienți și corespondență internă masivă, permițându-le să intre în circuitul poștal în diferite puncte și în diferite condiții în raport cu serviciul de corespondență tradițional. În acest sens, prestatorii de servicii universale trebuie să respecte principiile de transparență și nediscriminare, atât în relațiile dintre terți, cât și în relațiile dintre terți și prestatorii de servicii universale care oferă servicii echivalente. De asemenea, este necesar ca aceste servicii să fie disponibile pentru clienții particulari care utilizează serviciile poștale în condiții similare, dată fiind necesitatea nediscriminării în prestarea serviciilor.

(30)	Pentru a asigura informarea Parlamentului European și a Consiliului cu privire la evoluția pieței interne a serviciilor poștale, Comisia ar trebui să prezinte periodic acestor instituții rapoarte privind aplicarea prezentei directive.

(31)	Este necesar să se amâne până la 31 decembrie 2008 data de expirare a Directivei 97/67/CE. Procedurile de autorizare instituite în statele membre în conformitate cu Directiva 97/67/CE nu ar trebui să fie afectate de această dată.

(32)	Prin urmare, Directiva 97/67/CE se modifică în consecință.

(33)	Prezenta directivă nu aduce atingere aplicării normelor din tratat privind concurența și libertatea de a presta servicii, în special conform comunicării Comisiei privind aplicarea normelor de concurență în sectorul poștal și evaluarea anumitor măsuri ale statelor privind serviciile poștale (9),

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Directiva 97/67/CE se modifică după cum urmează:

articolul 7 se înlocuiește cu următoarele:

„Articolul 7

(1) În măsura în care este necesar pentru a asigura menținerea serviciului universal, statele membre pot continua să rezerve servicii pentru prestatorul sau prestatorii de servicii universale. Aceste servicii se limitează la avizarea, sortarea, transportul și livrarea obiectelor de corespondență internă și de poștă transfrontalieră de recepție, prin livrare accelerată sau nu, cu respectarea ambelor limite de greutate și preț următoare. Limita de greutate este de 100 de grame începând cu1 ianuarie 2003 și de 50 de grame începând cu 1 ianuarie 2006. Aceste limite de greutate nu se aplică începând cu 1 ianuarie 2003 în cazul în care prețul este mai mare sau egal cu de trei ori tariful public pentru un obiect de corespondență din primul segment de greutate din categoria cea mai rapidă, și nici începând cu 1 ianuarie 2006 în cazul în care prețul este mai mare sau egal cu de două ori și jumătate acest tarif.

În cazul serviciului poștal gratuit pentru nevăzători și persoanele cu deficiențe de vedere, pot fi autorizate excepții de la restricțiile de greutate și preț.

În măsura în care este necesar pentru a asigura prestarea serviciului universal, marketingul direct prin corespondență poate fi rezervat în continuare, în aceleași limite de greutate și preț.

În măsura în care este necesar pentru a asigura prestarea serviciului universal, de exemplu atunci când anumite sectoare din activitatea poștală au fost deja liberalizate sau din cauza unor trăsături specifice ale serviciilor poștale dintr-un stat membru, poșta transfrontalieră de expediere poate fi rezervată în continuare, în aceleași limite de greutate și preț.

(2) Schimbul de documente nu poate fi rezervat.

(3) Comisia finalizează un studiu prospectiv care evaluează, pentru fiecare stat membru, impactul realizării complete în 2009 a pieței interne a serviciilor poștale asupra serviciului universal. Pe baza concluziilor studiului, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului, până la 31 decembrie 2006, un raport însoțit de o propunere care să confirme, după caz, termenul 2009 pentru realizarea completă a pieței interne a serviciilor poștale sau determinarea unei alte etape, având în vedere concluziile studiului.”;

la articolul 12 se adaugă următoarele liniuțe:

„—

de câte ori prestatorii de servicii universale aplică tarife speciale, de exemplu pentru serviciile prestate pentru întreprinderi, corespondență internă masivă sau colectori de corespondență de la mai mulți clienți, aceștia aplică principii de transparență și nediscriminare cu privire atât la tarife, cât și la condițiile aferente. Tarifele iau în considerare costurile evitate în raport cu serviciul standard care acoperă totalitatea prestărilor de servicii pentru avizarea, transportul, sortarea și livrarea corespondenței individuale și, alături de condițiile aferente, se aplică atât relațiilor dintre terți, cât și relațiilor dintre terți și prestatorii de servicii universale care oferă servicii echivalente. Aceste tarife sunt, de asemenea, la dispoziția particularilor care folosesc serviciile poștale în condiții similare;

—

finanțarea serviciilor universale în afara sectorului rezervat din venituri obținute din servicii din sectorul rezervat este interzisă, cu excepția cazurilor în care o asemenea subvenționare încrucișată este strict necesară pentru îndeplinirea obligațiilor specifice aferente serviciului universal impuse în domeniul concurențial; cu excepția statelor membre în care nu există servicii rezervate, autoritățile naționale de reglementare adoptă măsuri în acest sens și informează Comisia cu privire la acestea.”;

la articolul 19, primul și al doilea paragraf se înlocuiesc cu următoarele:

„Statele membre asigură elaborarea unor proceduri transparente, simple și necostisitoare pentru rezolvarea contestațiilor utilizatorilor, în special în cazuri de pierdere, furt, deteriorare sau neconformitate cu standardele de calitate a serviciilor (inclusiv proceduri pentru determinarea responsabilității în cazuri în care sunt implicați mai mulți operatori).

Statele membre pot prevedea ca acest principiu să fie aplicat și beneficiarilor de servicii care se află:

—	în afara domeniului de aplicare a serviciului universal definit la articolul 3 și

—	în domeniul de aplicare a serviciului universal definit la articolul 3, dar care nu sunt furnizate de prestatorul de servicii universale.

Statele membre adoptă măsuri pentru a se asigura că procedurile menționate în primul paragraf permit soluționarea disputelor în mod corect și prompt, cu prevederea, acolo unde este justificat, a unui sistem de rambursare și/sau compensare.”;

la articolul 22, al treilea paragraf se înlocuiește cu următoarele:

„Autoritățile naționale de reglementare au sarcina de a asigura respectarea obligațiilor care decurg din prezenta directivă și, după caz, instituie controale și proceduri specifice pentru a asigura respectarea serviciilor rezervate. Acestea pot avea și sarcina de a asigura respectarea normelor de concurență din sectorul poștal.”;

articolul 23 se înlocuiește cu următoarele:

„Articolul 23

Fără a aduce atingere articolului 7, o dată la doi ani și pentru prima dată până la 31 decembrie 2004, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind aplicarea prezentei directive, inclusiv informațiile necesare referitoare la evoluțiile din sector, în special în ceea ce privește aspectele economice, sociale și tehnologice, precum și de ocupare a forței de muncă și calitate a serviciilor. Raportul este însoțit, după caz, de propuneri către Parlamentul European și Consiliu.”;

articolul 27 se înlocuiește cu următoarele:

„Articolul 27

Dispozițiile prezentei directive, cu excepția articolului 26, expiră la 31 decembrie 2008, dacă nu se hotărăște în mod contrar, în conformitate cu articolul 7 alineatul (3). Procedurile de autorizare menționate la articolul 9 nu sunt afectate de această dată de expirare.”

Articolul 2

1. Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 31 decembrie 2002. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

2. Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre dispozițiile de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 3

Prezenta directivă intră în vigoare în ziua publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Luxemburg, 10 iunie 2002.

Pentru Parlamentul European

Președintele

P. COX

Pentru Consiliu

Președintele

J. PIQUÉ I CAMPS

(1) JO C 337 E, 28.11.2000, p. 220 și

JO C 180 E, 26.6.2001, p. 291.

(2) JO C 116, 20.4.2001, p. 99.

(3) JO C 144, 16.5.2001, p. 20.

(4) Avizul Parlamentului European din 14 decembrie 2000 (JO C 232, 17.8.2001, p. 287), Poziția comună a Consiliului din 6 decembrie 2001 (JO C 110 E, 7.5.2002, p. 37) și Decizia Parlamentului European din 13 martie 2002 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial). Decizia Consiliului din 7 mai 2002.

(5) JO C 48, 16.2.1994, p. 3.

(6) JO L 15, 21.1.1998, p. 14.

(7) JO C 104, 14.4.1999, p. 134.

(8) JO C 339, 29.11.2000, p. 297.

(9) JO C 39, 6.2.1998, p. 2.

06/Volumul 04

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

183

32002L0065

L 271/16

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DIRECTIVA 2002/65/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 23 septembrie 2002

privind comercializarea la distanță a serviciilor financiare de consum și de modificare a Directivei 90/619/CEE a Consiliului și a Directivelor 97/7/CE și 98/27/CE

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 47 alineatul (2) și articolele 55 și 95,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (2),

în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (3),

întrucât:

(1)	Pentru realizarea obiectivelor pieței interne, este important să se adopte măsuri pentru a consolida această piață treptat, iar aceste măsuri ar trebui să contribuie la atingerea unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor, în conformitate cu articolele 95 și 153 din tratat.

(2)	Atât pentru consumatori, cât și pentru furnizorii de servicii financiare, comercializarea la distanță a serviciilor financiare va reprezenta unul dintre numeroasele rezultate tangibile ale finalizării pieței interne.

(3)

În cadrul pieței interne, este în interesul consumatorilor să aibă acces, fără discriminare, la gama cea mai largă de servicii financiare disponibile în Comunitate, astfel încât să le poată alege pe cele mai potrivite pentru necesitățile lor. Pentru a proteja libertatea de alegere, care este un drept esențial al consumatorilor, este necesar un nivel ridicat de protecție a consumatorilor, pentru a crește încrederea acestora în vânzarea la distanță.

(4)	Este esențial pentru funcționarea corespunzătoare a pieței interne ca un consumator să poată negocia și încheia contracte cu un furnizor stabilit în alte state membre, indiferent dacă furnizorul în cauză este stabilit și în statul membru în care locuiește acel consumator.

(5)

Din cauza caracterului lor imaterial, serviciile financiare sunt potrivite în mod special pentru vânzarea la distanță, iar instituirea unui cadru juridic de reglementare a comercializării la distanță a serviciilor financiare ar trebui să crească încrederea consumatorilor în utilizarea noilor tehnici de comercializare la distanță a serviciilor financiare, cum ar fi comerțul electronic.

(6)	Prezenta directivă ar trebui să se aplice în conformitate cu tratatul și cu legislația secundară, inclusiv cu Directiva 2000/31/CE (4) privind comerțul electronic, aceasta din urmă aplicându-se numai pentru tranzacțiile pe care le reglementează.

(7)

Prezenta directivă are scopul de a realiza obiectivele menționate mai sus, fără să aducă atingere dreptului comunitar sau intern care reglementează libertatea de a presta servicii sau, după caz, sistemelor de control și autorizare sau supraveghere ale statelor membre gazdă, în statele membre în care aceasta este compatibilă cu legislația comunitară.

(8)

În plus, prezenta directivă, în special dispozițiile sale privind informațiile despre orice clauză contractuală referitoare la legislația aplicabilă contractului și jurisdicția competentă, nu afectează aplicabilitatea în cazul comercializării la distanță a serviciilor financiare de consum a Regulamentului (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (5) și a Convenției de la Roma din 1980 privind legislația aplicabilă obligațiilor contractuale.

(9)

Realizarea obiectivelor Planului de acțiune privind serviciile financiare necesită un nivel ridicat de protecție a consumatorilor în anumite domenii. Acest lucru presupune o convergență mai mare, în special în ceea ce privește fondurile de plasament colectiv nearmonizate, normele de conduită aplicabile serviciilor de investiții și de credite de consum. În așteptarea convergenței menționate, trebuie menținut un nivel ridicat de protecție a consumatorilor.

(10)

Directiva 97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 1997 privind protecția consumatorilor în materie de contracte la distanță (6) prevede normele principale care se aplică în cazul contractelor la distanță pentru bunuri sau servicii, încheiate între un furnizor și un consumator. Cu toate acestea, directiva nu acoperă serviciile financiare.

(11)

În cadrul analizei efectuate de Comisie pentru a confirma necesitatea unor măsuri specifice în domeniul serviciilor financiare, Comisia a invitat toate părțile interesate să își transmită comentariile, în special în legătură cu pregătirea cărții verzi numite „Serviciile financiare – îndeplinirea așteptărilor consumatorilor”. Consultările în acest sens au arătat că este necesar să se întărească protecția consumatorilor în domeniul în cauză. Prin urmare, Comisia a decis să prezinte o propunere specifică privind comercializarea la distanță a serviciilor financiare.

(12)

Adoptarea de către statele membre a unor norme contrare sau diferite de protecție a consumatorilor, care să reglementeze comercializarea la distanță a serviciilor financiare de consum, ar putea avea efecte negative asupra funcționării pieței interne și concurenței dintre firmele de pe piață. Prin urmare, este necesar să se adopte norme comune în acest domeniu la nivel comunitar, care să nu ducă la nici o reducere a protecției generale a consumatorilor în statele membre.

(13)

Prezenta directivă ar trebui să garanteze un nivel ridicat de protecție a consumatorilor, pentru a asigura libera circulație a serviciilor financiare. Statele membre nu ar trebui să poată adopta alte dispoziții decât cele prevăzute de prezenta directivă în domeniul pe care îl armonizează, în cazul în care nu există indicații contrare specifice în prezenta directivă.

(14)

Prezenta directivă acoperă toate serviciile financiare care pot face obiectul comercializării la distanță. Cu toate acestea, anumite servicii financiare sunt reglementate de dispoziții specifice ale legislației comunitare, care continuă să se aplice la acele servicii financiare. Cu toate acestea, trebuie să se stabilească principiile care reglementează comercializarea la distanță a serviciilor în cauză.

(15)

Contractele negociate la distanță presupun utilizarea mijloacelor de comunicare la distanță, utilizate ca parte a schemei de vânzări sau de prestări servicii la distanță, care nu implică prezența simultană a furnizorului și a consumatorului. Dezvoltarea constantă a acestor mijloace de comunicare necesită definirea unor principii valabile chiar și pentru mijloacele a căror utilizare nu este încă foarte răspândită. Prin urmare, contractele la distanță sunt acele contracte a căror ofertare, negociere și încheiere se desfășoară la distanță.

(16)

Un singur contract care implică operațiuni succesive sau operațiuni separate de aceeași natură realizate în timp poate face obiectul unui tratament juridic diferit în diferite state membre, dar este important ca prezenta directivă să se aplice în același mod în toate statele membre. În acest scop, este necesar să se considere că prezenta directivă se aplică primei operațiuni dintr-o serie de operațiuni succesive sau separate de aceeași natură realizate în timp, care pot fi considerate ca formând un întreg, indiferent dacă operațiunea sau seria de operațiuni face obiectul unui singur contract sau al mai multor contracte succesive.

(17)

De exemplu, se poate considera „un contract inițial de prestări servicii” deschiderea unui cont bancar, achiziționarea unei cărți de credit, încheierea unui contract de gestionare a portofoliului, iar „operațiuni” pot fi considerate depunerea sau retragerea de fonduri în sau dintr-un cont bancar, plata prin carte de credit, tranzacții efectuate în cadrul unui contract de gestionare a portofoliului. Adăugarea de noi elemente la un contract inițial de prestări servicii, cum ar fi posibilitatea utilizării unui instrument de plată electronică împreună cu un cont bancar existent, nu constituie o „operațiune”, ci un contract adițional la care se aplică prezenta directivă. Subscrierea la noi unități din același fond de plasament colectiv este considerată a fi una dintre „operațiunile succesive de aceeași natură”.

(18)	Deoarece reglementează o schemă de prestări servicii organizată de furnizorul de servicii financiare, prezenta directivă are ca scop excluderea din domeniul său de aplicare a serviciilor furnizate ocazional, în afara unei structuri comerciale dedicate încheierii de contracte la distanță.

(19)

Furnizorul este persoana care furnizează servicii la distanță. Cu toate acestea, prezenta directivă trebuie să se aplice și în cazul în care una dintre etapele de comercializare implică un intermediar. Având în vedere natura și gradul implicării, dispozițiile aplicabile din prezenta directivă trebuie să se aplice intermediarului în cauză, indiferent de statutul juridic al acestuia.

(20)

Mediile durabile includ, în special, dischete, CD-ROM-uri, DVD-uri și hard-disk-urile computerelor personale ale consumatorilor pe care este stocată poșta electronică, dar nu includ paginile de Internet, în cazul în care aceste pagini nu îndeplinesc criteriile menționate în definiția unui suport durabil.

(21)

Utilizarea mijloacelor de comunicare la distanță nu ar trebui să determine o restricționare neautorizată a informațiilor furnizate clientului. În interesul transparenței, prezenta directivă prevede condițiile necesare pentru a asigura că informațiile sunt furnizate consumatorului la un nivel corespunzător, atât înainte de încheierea contractului, cât și după încheierea acestuia. Înainte de încheierea contractului, consumatorul ar trebui să primească informațiile prealabile necesare pentru a face o evaluare adecvată a serviciului financiar care îi este oferit și pentru a face astfel o alegere în cunoștință de cauză. Furnizorul ar trebui să menționeze care este perioada în care oferta sa rămâne neschimbată.

(22)

Informațiile menționate în prezenta directivă includ informații cu caracter general, aplicabile tuturor tipurilor de servicii financiare. Alte condiții de informare privind un serviciu financiar dat, cum ar fi acoperirea unei polițe de asigurare, nu sunt specificate numai în prezenta directivă. Aceste informații trebuie să fie furnizate, când este necesar, în conformitate cu prevederile legislației comunitare sau legislației interne, în conformitate cu dreptul comunitar.

(23)	În vederea realizării unei protecții optime a consumatorilor, consumatorul trebuie să fie bine informat cu privire la dispozițiile din prezenta directivă și orice coduri de conduită care există în acest domeniu și să știe că are dreptul de retragere.

(24)	În cazul în care dreptul de retragere nu se aplică deoarece consumatorul a solicitat în mod expres executarea contractului, furnizorul ar trebui să informeze consumatorul în acest sens.

(25)

Consumatorii ar trebui să fie protejați împotriva serviciilor nesolicitate. Consumatorii ar trebui să fie scutiți de orice obligație în cazul serviciilor nesolicitate, absența răspunsului nefiind interpretată ca un acord semnificativ din partea acestora. Cu toate acestea, această dispoziție nu trebuie să aducă atingere reînnoirii tacite a contractelor încheiate în mod valabil între părți, în cazul în care legislația statelor membre permite reînnoirea tacită.

(26)

Statele membre ar trebui să adopte măsurile necesare pentru a-i proteja în mod eficient pe consumatorii care nu doresc să fie contactați prin anumite mijloace de comunicare sau în anumite momente. Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere garanțiilor de care dispun consumatorii prin legislația comunitară privind protecția vieții private și a datelor cu caracter personal.

(27)	Pentru a proteja consumatorii, este necesară elaborarea unor proceduri potrivite și eficiente de contestație și de reparație în statele membre, în vederea soluționării posibilelor dispute dintre furnizori și consumatori, prin utilizarea procedurilor existente, după caz.

(28)

Este necesar ca statele membre să încurajeze organismele publice sau private instituite pentru a soluționa disputele pe cale extrajudiciară să coopereze în soluționarea disputelor transfrontaliere. Cooperarea ar trebui să permită consumatorilor să depună la organele extrajudiciare din statele membre de reședință contestații referitoare la furnizorii stabiliți în alte state membre. Înființarea rețelei FIN-NET oferă o asistență sporită consumatorilor care utilizează servicii transfrontaliere.

(29)	Prezenta directivă nu aduce atingere extinderii de către statele membre, conform dreptului comunitar, a protecției asigurate de prezenta directivă la organizațiile nonprofit și persoanele care utilizează servicii financiare pentru a deveni antreprenori.

(30)	De asemenea, prezenta directivă ar trebui să reglementeze și cazurile în care legislația internă include conceptul de efectuare a unei declarații contractuale obligatorii de către un consumator.

(31)	Dispozițiile prezentei directive privind alegerea limbii de către furnizor nu trebuie să aducă atingere dispozițiilor legislației interne adoptate în conformitate cu dreptul comunitar, care reglementează alegerea limbii.

(32)

Comunitatea și statele membre au încheiat angajamente în cadrul Acordului general privind comerțul cu servicii (GATS) cu privire la posibilitatea consumatorilor de a cumpăra servicii bancare și servicii de investiții. GATS permite statelor membre să adopte măsuri din motive de precauție, inclusiv măsuri pentru protejarea investitorilor, deponenților, titularilor de polițe de asigurare și persoanelor cărora furnizorul de servicii financiare le datorează un serviciu financiar. Aceste măsuri nu ar trebui să impună restricții care depășesc necesarul de asigurare a protecției consumatorilor.

(33)

Pentru adoptarea prezentei directive, este necesar să se adapteze domeniul de aplicare al Directivei 97/7/CE și al Directivei 98/27/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 1998 privind hotărârile judecătorești pentru protecția intereselor consumatorilor (7) și domeniul de aplicare al perioadei de anulare din Directiva 90/619/CEE a Consiliului din 8 noiembrie 1990 de coordonare a actelor cu putere de lege și actelor administrative privind asigurarea directă de viață, de stabilire a dispozițiilor destinate să faciliteze exercitarea efectivă a libertății de a presta servicii (8).

(34)

Deoarece obiectivul prezentei directive, respectiv stabilirea de norme comune privind comercializarea la distanță a serviciilor financiare de consum, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de statele membre și poate fi realizat mai bine la nivel comunitar, Comunitatea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiile subsidiarității prevăzute la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității, prevăzut de articolul în cauză, prezenta directivă nu depășește cadrul necesar pentru realizarea acestui obiectiv,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Obiectul și domeniul de aplicare

(1) Obiectul prezentei directive este apropierea actelor cu putere de lege și actelor administrative ale statelor membre privind comercializarea la distanță a serviciilor financiare de consum.

(2) În cazul contractelor pentru servicii financiare care includ un contract inițial de prestări servicii urmat de operațiuni succesive sau de o serie de operațiuni separate de aceeași natură realizate în timp, dispozițiile din prezenta directivă se aplică numai contractului inițial.

În cazul în care nu există un contract inițial de prestări servicii, dar se realizează în timp operațiuni succesive sau operațiuni separate de aceeași natură între aceleași părți contractuale, articolele 3 și 4 se aplică numai în cazul în care se realizează prima operațiune. Cu toate acestea, în cazul în care nu se realizează o operațiune de aceeași natură mai mult de un an, următoarea operațiune se consideră a fi prima dintr-o nouă serie de operațiuni, iar articolele 3 și 4 se aplică în consecință.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentei directive:

(a)

„contract la distanță” înseamnă orice contract de prestare a serviciilor financiare, încheiat între un furnizor și un consumator, în cadrul unei scheme organizate de vânzări sau prestări servicii la distanță administrate de furnizor care, în sensul contractului în cauză, utilizează exclusiv unul sau mai multe mijloace de comunicare la distanță până la momentul și, inclusiv, în momentul în care se încheie contractul;

(b)	„serviciu financiar” înseamnă orice serviciu privind banca, creditarea, asigurarea, pensiile personale, investițiile sau plățile;

(c)	„furnizor” înseamnă orice persoană fizică sau juridică, publică sau privată, care, conform capacității sale comerciale sau profesionale, este furnizorul contractual al serviciilor care fac obiectul contractelor la distanță;

(d)	„consumator” înseamnă orice persoană fizică, care, în contractele la distanță reglementate de prezenta directivă, acționează în scopuri situate în afara comerțului, afacerii sau profesiei sale;

(e)	„mijloace de comunicare la distanță” înseamnă orice mijloace care, fără prezența fizică simultană a furnizorului și a consumatorului, pot fi utilizate pentru comercializarea la distanță a unui serviciu între aceste părți;

(f)	„suport durabil” înseamnă orice instrument care permite consumatorului să stocheze informații care îi sunt adresate personal, într-un mod accesibil pentru referințe ulterioare pentru o perioadă adecvată, în vederea informării, și care permite reproducerea neschimbată a informațiilor stocate;

(g)	„operator sau furnizor al unui mijloc de comunicare la distanță” înseamnă orice persoană fizică sau juridică, publică sau privată, a cărei activitate comercială sau profesională implică punerea la dispoziția furnizorilor a unuia sau mai multor mijloace de comunicare la distanță.

Articolul 3

Informarea consumatorului înainte de încheierea contractului la distanță

(1) Înainte ca un consumator să fie obligat de un contract sau de o ofertă la distanță, acesta trebuie să primească următoarele informații privind:

furnizorul

(a)	identitatea și activitatea principală a furnizorului, adresa geografică la care furnizorul este stabilit și orice altă adresă geografică relevantă pentru relațiile consumatorului cu furnizorul;

(b)	identitatea reprezentantului furnizorului stabilit în statul membru de reședință al consumatorului și adresa geografică relevantă pentru relațiile clientului cu reprezentantul, în cazul în care există un astfel de reprezentant;

(c)	în cazul în care tranzacțiile consumatorului se desfășoară cu o persoană alta decât furnizorul, identitatea acesteia, calitatea în care aceasta acționează în raport cu consumatorul și adresa geografică relevantă pentru relațiile clientului cu persoana în cauză;

(d)	în cazul în care furnizorul este înregistrat într-un registru al comerțului sau un registru public similar, registrul comerțului în care este înregistrat furnizorul, precum și numărul de înregistrare sau mijlocul echivalent de identificare din registrul în cauză;

(e)	în cazul în care activitatea furnizorului face obiectul unei scheme de autorizare, datele autorității de supraveghere competente;

serviciul financiar

(a)	o descriere a principalelor caracteristici ale serviciului financiar;

(b)

prețul total care trebuie plătit de consumator furnizorului pentru serviciul financiar, inclusiv toate taxele, comisioanele și cheltuielile aferente, precum și toate taxele plătite prin intermediul furnizorului sau, în cazul în care nu se poate indica prețul exact, baza de calculare a prețului, care permite consumatorului să îl verifice;

(c)

după caz, un aviz care să indice faptul că serviciul financiar este aferent unor instrumente ce implică riscuri speciale asociate cu trăsăturile lor specifice sau cu operațiunile care urmează să fie executate sau al căror preț depinde de fluctuațiile de pe piețele financiare din afara controlului furnizorului și că performanțele istorice nu sunt indicatori pentru performanțele viitoare;

(d)	un aviz privind posibilitatea să existe și alte taxe și costuri care nu se achită prin intermediul furnizorului sau care nu sunt impuse de acesta;

(e)	orice limite privind perioada pentru care informațiile furnizate sunt valabile;

(f)	moduri de plată și execuție;

(g)	orice cost suplimentar specific contractat de consumator pentru utilizarea mijloacelor de comunicare la distanță, în cazul în care se percep astfel de costuri;

contractul la distanță

(a)

existența sau absența unui drept de retragere în conformitate cu articolul 6 și, în cazul în care dreptul de retragere există, durata și condițiile de exercitare a acestuia, inclusiv informații privind suma pe care consumatorul trebuie să o plătească în temeiul articolului 7 alineatul (1), precum și consecințele neexercitării dreptului în cauză;

(b)	durata minimă a contractului la distanță, în cazul serviciilor financiare care trebuie prestate în permanență sau în mod recurent;

(c)	informații privind orice drepturi pe care le pot avea părțile de a rezilia contractul înainte de termen sau unilateral, în temeiul termenilor contractului la distanță, inclusiv orice penalități impuse de contract în astfel de cazuri;

(d)	instrucțiuni practice pentru exercitarea dreptului de retragere, care să indice, inter alia, adresa la care trebuie trimisă notificarea de retragere;

(e)	statul membru sau statele membre ale căror legi sunt luate de furnizor drept bază pentru stabilirea relațiilor cu consumatorul înainte de încheierea contractului la distanță;

(f)	orice clauză contractuală privind legislația aplicabilă contractului la distanță și jurisdicția competentă;

(g)	limba sau limbile termenilor și condițiilor contractului, ale informațiilor prealabile menționate în prezentul articol, precum și limba sau limbile în care furnizorul decide să comunice pe perioada contractului la distanță, cu acordul consumatorului;

reparațiile

(a)	în cazul în care există sau nu un mecanism extrajudiciar de contestație și de reparație pentru consumatorul care este parte la contractul la distanță și, după caz, metodele de acces la acest mecanism;

(b)

existența fondurilor de garantare sau a altor forme de compensații, care nu sunt reglementate de Directiva 94/19/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 1994 privind sistemele de garantare a depozitelor (9) și Directiva 97/9/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 martie 1997 privind sistemele de compensații pentru investitori (10).

(2) Informațiile menționate la alineatul (1), al căror scop comercial trebuie clarificat, se furnizează în mod clar și comprehensibil, adecvat mijloacelor de comunicare la distanță utilizate, având în vedere principiile bunei-credințe în tranzacțiile comerciale și principiile care reglementează protecția celor care nu sunt capabili să își dea acordul, conform legislației statelor membre, cum ar fi minorii.

(3) În cazul comunicațiilor prin telefonia vocală

(a)	identitatea furnizorului și scopul comercial al apelului inițiat de furnizor trebuie menționate explicit la începutul oricărei conversații cu consumatorul;

(b)

sub rezerva acordului explicit al consumatorului, numai următoarele informații trebuie furnizate:

—	identitatea persoanei care se află în contact cu consumatorul și legătura acesteia cu furnizorul;

—	o descriere a principalelor caracteristici ale serviciului financiar;

—

—	un aviz privind posibilitatea să existe alte taxe și costuri care nu se achită prin intermediul furnizorului sau care nu sunt impuse de acesta;

—	existența sau absența unui drept de retragere în conformitate cu articolul 6 și, în cazul în care dreptul de retragere există, durata și condițiile de exercitare a acestuia, inclusiv informații privind suma pe care consumatorul trebuie să o plătească în temeiul articolului 7 alineatul (1).

Furnizorul informează consumatorul că există și alte informații care îi pot fi puse la dispoziție la cerere și menționează natura acestora. În orice caz, furnizorul oferă informațiile complete în cazul în care își îndeplinește obligațiile prevăzute la articolul 5.

(4) Informațiile privind obligațiile contractuale, care trebuie transmise consumatorului în faza precontractuală, sunt conforme obligațiilor contractuale care ar rezulta din legea care se presupune că se aplică în cazul contractului la distanță, în cazul în care acesta din urmă ar fi încheiat.

Articolul 4

Cerințe suplimentare privind informarea

(1) În cazul în care în legislația comunitară există dispoziții care reglementează serviciile financiare, precum și care conțin condiții de informare prealabilă suplimentare față de cele menționate la articolul 3 alineatul (1), aceste condiții se aplică în continuare.

(2) În așteptarea continuării armonizării, statele membre pot menține sau introduce dispoziții mai stricte privind condițiile de informare prealabilă, în cazul în care dispozițiile sunt conforme cu dreptul comunitar.

(3) Statele membre transmit Comisiei dispozițiile de drept intern privind condițiile de informare prealabilă menționate la alineatele (1) și (2) din prezentul articol, în cazul în care aceste condiții sunt suplimentare față de cele menționate la articolul 3 alineatul (1). Comisia ia în considerare dispozițiile de drept intern transmise în momentul întocmirii raportului menționat la articolul 20 alineatul (2).

(4) Pentru a crea un nivel ridicat de transparență prin toate mijloacele adecvate, Comisia se asigură că informațiile sunt puse la dispoziția consumatorilor și furnizorilor, în temeiul dispozițiilor de drept intern care i-au fost transmise.

Articolul 5

Comunicarea termenilor și condițiilor contractului și a informațiilor prealabile

(1) Furnizorul comunică consumatorului toți termenii și toate condițiile contractului și informațiile menționate la articolul 3 alineatul (1) și articolul 4 pe suport de hârtie sau pe un alt suport durabil disponibil și accesibil consumatorului în timp util, înainte ca acesta să fie obligat de un contract sau de o ofertă la distanță.

(2) Furnizorul își îndeplinește obligația de la alineatul (1) imediat după încheierea contractului la distanță, în cazul în care contractul a fost încheiat la cererea consumatorului, prin utilizarea unui mijloc de comunicare la distanță care nu permite transmiterea termenilor și condițiilor contractului și a informațiilor în conformitate cu alineatul (1).

(3) În orice moment în timpul relației contractuale, consumatorul are dreptul de a primi, la cerere, termenii și condițiile pe suport de hârtie. În plus, consumatorul are dreptul de a schimba mijlocul de comunicare la distanță utilizat, cu excepția cazurilor în care acesta este incompatibil cu contractul încheiat sau cu natura serviciilor financiare prestate.

Articolul 6

Dreptul de retragere

(1) Statele membre asigură că orice consumator are la dispoziție o perioadă de 14 zile calendaristice pentru a se retrage din contract, fără penalități și fără prezentarea vreunui motiv. Cu toate acestea, această perioadă se prelungește la 30 de zile calendaristice în cazul contractelor la distanță privind asigurările de viață reglementate de Directiva 90/619/CEE și în cazul operațiunilor privind pensiile personale.

Perioada de retragere începe:

—	fie din ziua încheierii contractului la distanță, cu excepția contractelor privind asigurările de viață, în cazul în care limita de timp începe de la momentul în care consumatorul este informat că s-a încheiat contractul la distanță, fie

—	din ziua în care consumatorul primește termenii și condițiile contractului și informațiile în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) sau (2), în cazul în care aceasta survine mai târziu decât data menționată la prima liniuță.

Pe lângă dreptul de retragere, statele membre pot prevedea ca aplicabilitatea contractelor privind serviciile de investiții să fie suspendată pentru aceeași perioadă menționată în prezentul alineat.

(2) Dreptul de retragere nu se aplică:

(a)

serviciilor financiare al căror preț depinde de fluctuațiile de pe piața financiară din afara controlului furnizorului, care pot apărea în timpul perioadei de retragere, cum ar fi serviciile legate de:

—	operațiuni valutare;

—	instrumente de pe piața monetară;

—	valori mobiliare negociabile;

—	unități în fonduri de plasament colectiv;

—	contracte financiare la termen (futures), inclusiv instrumentele echivalente regularizate în numerar;

—	contracte la termen pe rata dobânzii (FRA);

—	contracte swap pe rata dobânzii sau pe devize, curs de schimb și acțiuni (equity swaps);

—	opțiuni de cumpărare sau vindere a instrumentelor menționate la această literă, inclusiv instrumentele echivalente regularizate în numerar. Această categorie include în special opțiunile pe devize și pe rata dobânzii;

(b)	polițelor de asigurare pentru călătorie și bagaje sau polițelor de asigurare similare pe termen scurt, cu o durată mai mică de o lună;

(c)	contractelor a căror execuție a fost realizată complet de ambele părți, la cererea expresă a consumatorului, înainte ca acesta să își exercite dreptul de retragere.

(3) Statele membre pot prevedea ca dreptul de retragere să nu se aplice:

(a)	oricărui credit destinat în principal achiziționării sau reținerii de drepturi de proprietate asupra terenurilor sau asupra unei clădiri proiectate, renovării sau îmbunătățirii unei clădiri ori

(b)	oricărui credit garantat printr-o ipotecă asupra unei proprietăți imobiliare sau printr-un drept asupra unei proprietăți imobiliare ori

(c)	declarațiilor consumatorilor care utilizează serviciile unei oficialități, cu condiția ca oficialitatea în cauză să confirme că i se garantează consumatorului drepturile prevăzute la articolul 5 alineatul (1).

Prezentul alineat nu aduce atingere dreptului la un timp de gândire acordat consumatorilor care au reședința în acele state membre în care acest drept există în momentul adoptării prezentei directive.

(4) Statele membre care se folosesc de posibilitatea menționată la alineatul (3) informează Comisia cu privire la aceasta.

(5) Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului informațiile transmise de statele membre și se asigură că aceste informații sunt aduse la cunoștința consumatorilor și furnizorilor care le solicită.

(6) În cazul în care consumatorul își exercită dreptul de retragere, acesta transmite o notificare referitoare la acest lucru înainte de expirarea termenului aplicabil, în conformitate cu instrucțiunile practice care îi sunt date la articolul 3 alineatul (1) punctul 3 litera (d), prin mijloace care pot fi dovedite în conformitate cu dreptul intern. Termenul se consideră respectat în cazul în care notificarea este expediată înainte de expirarea termenului, în cazul în care este pe suport de hârtie sau pe un alt suport durabil disponibil și accesibil destinatarului.

(7) Prezentul articol nu se aplică contractelor de credit anulate în conformitate cu articolul 6 alineatul (4) din Directiva 97/7/CE sau articolul 7 din Directiva 94/47/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 1994 privind protecția cumpărătorilor în ceea ce privește anumite aspecte ale contractelor referitoare la cumpărarea dreptului de utilizare cu timp parțial a proprietăților imobiliare (11).

În cazul în care unui contract la distanță pentru un serviciu financiar dat i se atașează un alt contract cu privire la serviciile prestate de furnizor sau de un terț pe baza unui contract dintre terț și furnizor, acest contract la distanță adițional se anulează, fără penalități, în cazul în care consumatorul își exercită dreptul de retragere în conformitate cu articolul 6 alineatul (1).

(8) Dispozițiile din prezentul articol nu aduc atingere actele cu putere de lege și normelor administrative interne care guvernează anularea, rezilierea sau neaplicabilitatea unui contract la distanță sau a unui drept al unui consumator de a-și îndeplini obligațiile contractuale înainte de termenul stabilit în contractul la distanță. Aceste dispoziții se aplică indiferent de condițiile pentru terminarea contractului și de efectele sale juridice.

Articolul 7

Plata serviciului prestat înainte de retragere

(1) În cazul în care consumatorul își exercită dreptul de retragere în conformitate cu articolul 6 alineatul (1), acestuia i se poate cere să plătească, fără întârzieri nejustificate, numai serviciul financiar prestat efectiv de furnizor în conformitate cu contractul la distanță. Executarea contractului poate începe numai după ce consumatorul și-a dat acordul. Valoarea care trebuie plătită:

—	nu trebuie să depășească suma proporțională cu serviciul deja prestat, în comparație cu acoperirea totală a contractului la distanță;

—	nu trebuie să fie interpretată în nici un caz ca penalitate.

(2) Statele membre pot prevedea să nu i se solicite consumatorului să plătească o sumă în momentul rezilierii unui contract de asigurare.

(3) Furnizorul nu poate impune consumatorului să plătească o sumă potrivit alineatului (1), în cazul în care nu poate dovedi că acel consumator a fost informat în mod corespunzător cu privire la suma plătibilă, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) punctul 3 litera (a). Cu toate acestea, furnizorul nu poate solicita în nici un caz o astfel de sumă, în cazul în care a început executarea contractului înainte de expirarea perioadei de retragere prevăzute la articolul 6 alineatul (1) fără solicitarea prealabilă a consumatorului.

(4) Fără nici o întârziere nejustificată și în termen de maximum 30 de zile calendaristice, furnizorul rambursează consumatorului orice sume pe care le-a primit de la acesta în temeiul contractului la distanță, cu excepția sumei menționate la alineatul (1). Această perioadă începe din ziua în care furnizorul primește notificarea de retragere.

(5) Consumatorul rambursează furnizorului orice sume și proprietăți pe care le-a primit de la furnizor, fără întârzieri nejustificate și în termen de maximum 30 de zile calendaristice. Această perioadă începe din ziua în care consumatorul expediază notificarea de retragere.

Articolul 8

Plata prin carte de credit

Statele membre asigură că există măsurile necesare pentru a permite consumatorilor:

—	să solicite anularea unei plăți în cazul în care constată utilizarea frauduloasă a cărții sale de credit în legătură cu contractele la distanță;

—	în cazul unei utilizări frauduloase, să fie recreditați cu suma plătită sau să li se ramburseze sumele.

Articolul 9

Servicii nesolicitate

Fără a aduce atingere dispozițiilor statelor membre privind reînnoirea tacită a contractelor la distanță, în cazul în care acestea permit reînnoirea tacită, statele membre iau măsurile necesare pentru:

—	a interzice prestarea serviciilor financiare către un consumator, fără solicitarea prealabilă a acestuia, în cazul în care prestarea include solicitarea unei plăți imediate sau amânate;

—	a scuti consumatorul de orice obligație în cazul unor prestări nesolicitate, absența răspunsului neconstituind un acord din partea acestuia.

Articolul 10

Comunicări nesolicitate

(1) Utilizarea de către un furnizor a următoarelor tehnici de comunicare la distanță necesită acordul prealabil al consumatorului:

(a)	sisteme de apelare automată, fără intervenție umană (mașini de apelare automată);

(b)

faxuri.

(2) Statele membre asigură că mijloacele de comunicare la distanță, altele decât cele menționate la alineatul (1), în cazul în care permit comunicările individuale:

(a)	nu sunt autorizate, în cazul în care nu s-a obținut acordul consumatorilor vizați; sau

(b)	pot fi utilizate numai în cazul în care consumatorul nu a obiectat în mod evident.

(3) Măsurile menționate la alineatele (1) și (2) nu atrag costuri pentru consumatori.

Articolul 11

Sancțiuni

Statele membre prevăd sancțiunile corespunzătoare în cazul incapacității furnizorului de a respecta dispozițiile de drept intern adoptate în temeiul prezentei directive.

În acest sens, acestea pot prevedea, în special, posibilitatea consumatorului de a anula contractul în orice moment, gratuit și fără penalități.

Aceste sancțiuni trebuie să fie eficiente, proporționale și descurajante.

Articolul 12

Caracterul imperativ al dispozițiilor din prezenta directivă

(1) Consumatorii nu pot renunța la drepturile care le sunt conferite de prezenta directivă.

(2) Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura că un consumator nu își pierde protecția acordată de prezenta directivă din cauza alegerii legislației unei țări terțe ca legislație aplicabilă contractului, în cazul în care acest contract are o legătură strânsă cu teritoriul unuia sau mai multor state membre.

Articolul 13

Reparații judiciare și administrative

(1) Statele membre asigură că există mijloace adecvate și eficiente pentru a garanta respectarea prezentei directive în interesul consumatorilor.

(2) Mijloacele menționate la alineatul (1) includ dispoziții prin care unul sau mai multe dintre următoarele organe, stabilite în legislația internă, pot întreprinde acțiuni, în temeiul dreptului intern, în fața instanțelor sau organelor administrative competente, pentru a asigura că dispozițiile de drept intern de punere în aplicare a prezentei directive se aplică:

(a)	organe publice sau reprezentanții acestora;

(b)	organizații ale consumatorilor care au un interes legitim în protecția consumatorilor;

(c)	organizații profesionale care au un interes legitim să acționeze.

(3) Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura că operatorii și furnizorii de mijloace de comunicare la distanță pun capăt practicilor care au fost declarate a fi contrare prezentei directive, pe baza unei decizii judiciare, a unei decizii administrative sau a unei decizii emise de o autoritate de supraveghere notificate acestora, în cazul în care operatorii sau furnizorii sunt în măsură să facă acest lucru.

Articolul 14

Reparații extrajudiciare

(1) Statele membre promovează instituirea sau dezvoltarea unor proceduri extrajudiciare adecvate și eficiente de contestație și de reparație pentru soluționarea disputelor consumatorilor cu privire la serviciile financiare prestate la distanță.

(2) Statele membre încurajează, în special, organele responsabile cu soluționarea extrajudiciară a disputelor să coopereze pentru soluționarea disputelor transfrontaliere privind serviciile financiare prestate la distanță.

Articolul 15

Sarcina probei

Fără a aduce atingere articolului 7 alineatul (3), statele membre pot prevedea ca sarcina probei privind obligațiile furnizorului de a informa consumatorul și acordul consumatorului pentru încheierea contractului și, după caz, executarea contractului, să revină furnizorului.

Orice termen sau condiție contractuală care prevede ca sarcina probei de respectare totală sau parțială de către furnizor a obligațiilor impuse de prezenta directivă să îi revină consumatorului este un termen inechitabil, în sensul Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive din contractele cu consumatorii (12).

Articolul 16

Măsuri tranzitorii

Statele membre pot impune norme de drept intern conforme cu prezenta directivă privind furnizorii stabiliți într-un stat membru care nu a transpus încă prezenta directivă și a cărui legislație nu prevede obligații corespunzătoare celor prevăzute în prezenta directivă.

Articolul 17

Directiva 90/619/CE

La articolul 15 alineatul (1) din Directiva 90/619/CEE, primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„(1) Fiecare state membru prevede ca un asigurat care încheie un contract individual de asigurare de viață să aibă la dispoziție o perioadă de 30 de zile calendaristice din momentul în care a fost informat că s-a încheiat contractul, perioadă în care poate anula contractul.”

Articolul 18

Directiva 97/7/CE

Directiva 97/7/CE se modifică după cum urmează:

La articolul 3 alineatul (1), prima liniuță se înlocuiește cu următorul text:

„—

privind orice serviciu financiar la care se aplică Directiva 2002/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 septembrie 2002 privind comercializarea la distanță a serviciilor financiare de consum și de modificare a Directivei 90/619/CEE a Consiliului și a Directivelor 97/7/CE și 98/27/CE (13)

2.	Anexa II se elimină.

Articolul 19

Directiva 98/27/CE

În anexa la Directiva 98/27/CE, se adaugă următorul punct:

„11.	Directiva 2002/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 septembrie 2002 privind comercializarea la distanță a serviciilor financiare de consum și de modificare a Directivei 90/619/CEE a Consiliului și a Directivelor 97/7/CE și 98/27/CE (14).

Articolul 20

Revizuirea

(1) După punerea în aplicare a prezentei directive, Comisia analizează funcționarea pieței interne a serviciilor financiare cu privire la comercializarea acestor servicii. Comisia trebuie să încerce să analizeze și să detalieze dificultățile cu care se confruntă sau cu care se pot confrunta atât consumatorii, cât și furnizorii și care pot decurge, în special, din diferențele dintre dispozițiile de drept intern privind informarea și dreptul de retragere.

(2) Până la 9 aprilie 2006, Comisia raportează Parlamentului European și Consiliului cu privire la problemele întâmpinate de consumatorii și de furnizorii care doresc să cumpere și să vândă servicii financiare și prezintă, după caz, propuneri de modificare și continuare a armonizării dispozițiilor privind informarea și dreptul de retragere din legislația comunitară privind serviciile financiare și serviciile reglementate de articolul 3.

Articolul 21

Transpunerea

(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive până la 9 octombrie 2004. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă, însoțite de un tabel de corespondență între prezenta directivă și dispozițiile de drept intern adoptate.

Articolul 22

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare la data ziua publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 23

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 23 septembrie 2002.

Pentru Parlamentul European

Președintele

P. COX

Pentru Consiliu

Președintele

M. FISCHER BOEL

(1) JO C 385, 11.12.1998, p. 10 și

JO C 177 E, 27.6.2000, p. 21.

(2) JO C 169, 16.6.1999, p. 43.

(3) Avizul Parlamentului European din 5 mai 1999 (JO C 279, 1.10.1999, p. 207), Poziția comună a Consiliului din 19 decembrie 2001 (JO C 58 E, 5.3.2002, p. 32) și Decizia Parlamentului European din 14 mai 2002 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial). Decizia Consiliului din 26 iunie 2002 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).

(4) JO L 178, 17.7.2000, p. 1.

(5) JO L 12, 16.1.2001, p. 1.

(6) JO L 144, 4.6.1997, p. 19.

(7) JO L 166, 11.6.1998, p. 51, directivă modificată ultima dată de Directiva 2000/31/CE (JO L 178, 17.7.2000, p. 1).

(8) JO L 330, 29.11.1990, p. 50, directivă modificată ultima dată de Directiva 92/96/CEE (JO L 360, 9.12.1992, p. 1).

(9) JO L 135, 31.5.1994, p. 5.

(10) JO L 84, 26.3.1997, p. 22.

(11) JO L 280, 29.10.1994, p. 83.

(12) JO L 95, 21.4.1993, p. 29.

(13) JO L 271, 9.10.2002, p. 16.”;

(14) JO L 271, 9.10.2002, p. 16.”

06/Volumul 04

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

192

32002L0083

L 345/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DIRECTIVA 2002/83/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 5 noiembrie 2002

privind asigurarea de viață

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 47 alineatul (2) și articolul 55,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (2),

în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (3),

întrucât:

(1)

Prima directivă 79/267/CEE a Consiliului din 5 martie 1979 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind inițierea și exercitarea activității de asigurare directă de viață (4), a doua Directivă 90/619/CEE a Consiliului din 8 noiembrie 1990 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind asigurarea directă de viață, de stabilire a dispozițiilor destinate să faciliteze exercitarea eficientă a libertății de a presta servicii și de modificare a Directivei 79/267/CEE (5) și a Directivei 92/96/CEE a Consiliului din 10 noiembrie 1992 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind asigurarea directă de viață și de modificare a Directivelor 79/267/CEE și 90/619/CEE (a treia directivă privind asigurarea de viață) (6) au fost modificate substanțial de mai multe ori. Deoarece urmează a fi aduse și alte modificări, directivele trebuie elaborate din nou, în scopul asigurării clarității.

(2)

Pentru a facilita inițierea și exercitarea activității de asigurare de viață este esențială eliminarea anumitor divergențe care există între legislațiile interne în materie de supraveghere. Pentru a realiza acest obiectiv și, în același timp, pentru a asigura protecția adecvată pentru asigurați și beneficiari în toate statele membre, trebuie coordonate dispozițiile referitoare la garanțiile financiare solicitate de întreprinderile de asigurare de viață.

(3)

Este necesar să se finalizeze realizarea pieței interne a asigurărilor directe de viață, atât din punctul de vedere al libertății de stabilire, cât și din punctul de vedere al libertății de a presta servicii în statele membre, pentru a facilita acoperirea de către întreprinderile de asigurare cu sediul social în Comunitate a angajamentelor luate în cadrul Comunității și pentru a permite asiguraților să aibă acces nu numai la întreprinderile stabilite în țările lor, ci și la întreprinderile care au sediul social în Comunitate și sunt stabilite în alte state membre.

(4)

În conformitate cu tratatul, se interzice orice discriminare cu privire la libertatea de a presta servicii pe baza faptului că o întreprindere nu este stabilită în statul membru în care sunt prestate serviciile. Această interdicție se aplică și în cazul serviciilor prestate de oricare alte unități comunitare, fie că este vorba despre sediul social al unei întreprinderi sau despre o agenție sau o sucursală.

(5)

În consecință, prezenta directivă reprezintă un progres important în fuzionarea piețelor naționale într-o piață integrată și această etapă trebuie suplimentată cu alte instrumente comunitare cu scopul de a permite tuturor asiguraților să aibă acces la toți asigurătorii cu sediul social în interiorul Comunității și care își desfășoară activitatea în cadrul acesteia, în conformitate cu dreptul de stabilire sau cu libertatea de a presta servicii, garantându-le, în același timp, o protecție adecvată.

(6)	Prezenta directivă este parte a legislației comunitare din domeniul asigurărilor de viață care include și Directiva 91/674/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1991 privind situația financiară anuală și conturile consolidate ale întreprinderilor de asigurare (7).

(7)

Această abordare constă în efectuarea armonizării esențiale, necesare și suficiente pentru a realiza recunoașterea reciprocă a autorizațiilor și a sistemelor de control prudențial, făcând, așadar, posibilă acordarea unei autorizații unice valabile pe întreg teritoriul Comunității și aplicarea principiului supravegherii de către statul membru de origine.

(8)

În consecință, inițierea și exercitarea activității de asigurare se află sub rezerva acordării unei autorizații oficiale unice emise de autoritățile competente ale statului membru în care își are sediul social o întreprindere de asigurare. O astfel de autorizație permite unei întreprinderi să își desfășoare activitatea pe întreg teritoriul Comunității, în conformitate cu dreptul de stabilire sau cu libertatea de a presta servicii. Statul membru în care se află sucursala sau în care sunt prestate serviciile nu poate cere întreprinderilor de asigurare care doresc să desfășoare activități de asigurare în statul în cauză și care au obținut deja o autorizație în statul membru de origine să solicite o nouă autorizație.

(9)

Autoritățile competente nu trebuie să autorizeze sau să continue autorizarea unei întreprinderi de asigurare în cazul în care există posibilitatea ca acestea să fie împiedicate în exercitarea eficientă a funcțiilor de supraveghere de legăturile strânse dintre întreprinderea în cauză și alte persoane fizice sau juridice. Întreprinderile de asigurare deja autorizate trebuie, de asemenea, să se supună autorităților competente în această privință.

(10)	Definiția expresiei „legături strânse” din prezenta directivă stabilește criteriile minime și nu oprește statele membre de la aplicarea acesteia în situații diferite de cele prevăzute în definiție.

(11)

Simplul fapt de a achiziționa o parte importantă a capitalului unei societăți nu reprezintă participația, în sensul expresiei „legături strânse”, în cazul în care participația în cauză a fost achiziționată numai ca o investiție temporară care nu permite exercitarea unei influențe asupra structurii sau politicii financiare a întreprinderii.

(12)

Principiul recunoașterii reciproce și supravegherii de către statul membru de origine impune ca autoritățile competente ale statelor membre să nu acorde sau să retragă autorizația în cazul în care există factori, cum ar fi conținutul programelor de activități sau distribuția geografică a activităților desfășurate propriu-zis, care indică cu claritate faptul că o întreprindere de asigurare a optat pentru sistemul legal al unui stat membru cu scopul de a evita standardele mai stricte în vigoare într-un alt stat membru în cadrul căruia își desfășoară sau intenționează să își desfășoare cea mai mare parte a activității sale. O întreprindere de asigurare trebuie să fie autorizată de statul membru în care își are sediul social. În plus, statele membre trebuie să ceară ca sediul social al unei întreprinderi de asigurare să fie întotdeauna situat în statul membru de origine și ca întreprinderea să își desfășoare activitatea efectiv în statul membru de origine în cauză.

(13)

Din motive practice, este de dorit să se definească prestarea de servicii luând în considerare atât locul de stabilire al asigurătorului, cât și locul în care urmează a fi acoperit angajamentul. În consecință, angajamentul trebuie de asemenea definit. În plus, ar trebui să se facă o diferențiere între activitățile desfășurate pe baza dreptului de stabilire și activitățile desfășurate pe baza libertății de a presta servicii.

(14)	Pentru a determina, în special, activitățile care necesită autorizație obligatorie, este necesară o clasificare pe clase de asigurări.

(15)

Anumite asociații mutuale care, în virtutea statutului lor juridic, îndeplinesc cerințele referitoare la garanții și la alte forme financiare de garantare specifice ar trebui excluse din domeniul de aplicare al prezentei directive. De asemenea, ar trebui excluse și anumite organizații a căror activitate acoperă numai un sector foarte limitat și este restricționată de statutul acestora.

(16)

Asigurarea de viață necesită o autorizație oficială și supraveghere în fiecare stat membru. Ar trebui definite condițiile pentru acordarea sau retragerea unei astfel de autorizații. Ar trebui prevăzute dispoziții privind dreptul de adresare către instanțele de judecată în cazul în care se refuză sau se retrage o astfel de autorizație.

(17)	Este necesară precizarea competențelor și a mijloacelor de supraveghere cu care sunt investite autoritățile competente. De asemenea, este de dorit să se stabilească dispoziții speciale privind inițierea, exercitarea și supravegherea activității pe baza libertății de a presta servicii.

(18)

Autoritățile competente ale statului membru de origine trebuie să fie responsabile pentru supravegherea situației financiare a întreprinderile de asigurare, inclusiv gradul de solvabilitate a acestora, stabilirea de provizioane tehnice adecvate și acoperirea acelor provizioane prin active congruente.

(19)

Ar trebui să se creeze posibilitatea unui schimb de informații între autoritățile competente și autoritățile sau organismele care, în temeiul funcțiilor lor, ajută la întărirea stabilității sistemului financiar. Pentru a păstra natura confidențială a informațiilor transmise, lista de destinatari trebuie să fie menținută în limite stricte.

(20)	Anumite comportamente, cum ar fi frauda sau delictele de inițiați, pot afecta stabilitatea sistemului financiar, inclusiv integritatea acestuia, chiar și în cazul în care sunt implicate alte întreprinderi decât întreprinderile de asigurare.

(21)	Este necesar să se specifice condițiile pe baza cărora sunt autorizate schimburile de informații menționate anterior.

(22)	În cazul în care se stipulează că informațiile pot fi divulgate numai pe baza acordului explicit al autorităților competente, acestea din urmă își pot baza acordul, după caz, pe respectarea unor condiții stricte.

(23)	Statele membre pot încheia acorduri privind schimbul de informații cu țări terțe, cu condiția să existe garanții adecvate privind păstrarea secretului profesional pentru informațiile divulgate.

(24)

În scopul consolidării supravegherii prudențiale a întreprinderile de asigurare și protecției clienților întreprinderilor de asigurare, ar trebui stipulat că un auditor are îndatorirea de a raporta cu promptitudine către autoritățile competente, ori de câte ori, în conformitate cu dispozițiile prezentei directive, în timpul îndeplinirii sarcinilor sale, acesta întâlnește anumite fapte care ar putea avea un efect grav asupra situației financiare sau organizării administrative sau contabile a unei întreprinderi de asigurare.

(25)

Având în vedere scopul propus, este de dorit ca statele membre să stabilească faptul că această îndatorire este valabilă în toate împrejurările în care un auditor descoperă astfel de fapte în timpul îndeplinirii sarcinilor sale în cadrul unei întreprinderi care are legături strânse cu o întreprindere de asigurare.

(26)

Îndatorirea auditorilor de a comunica autorităților competente, după caz, anumite fapte și decizii referitoare la o întreprindere de asigurare pe care le-au descoperit în timpul îndeplinirii sarcinilor lor într-o altă întreprindere decât o întreprindere de asigurare nu modifică natura sarcinilor acestora în întreprinderea în cauză și nici modul în care aceștia trebuie să își îndeplinească sarcinile în întreprinderea în cauză.

(27)	Efectuarea operațiunilor de gestionare a fondurilor colective de pensii nu poate, în nici o împrejurare, să afecteze competențele conferite autorităților în cauză în ceea ce privește entitățile care dețin activele care sunt gestionate.

(28)	Anumite dispoziții din prezenta directivă definesc standarde minime. Un stat membru de origine poate stabili norme mai stricte pentru întreprinderile de asigurare autorizate de propriile sale autorități competente.

(29)

Autoritățile competente ale statelor membre trebuie să aibă la dispoziție mijloacele de supraveghere necesare pentru a asigura exercitarea corectă a activității întreprinderilor de asigurare pe întreg teritoriul Comunității, fie că aceasta se desfășoară pe baza dreptului de stabilire sau al libertății de a presta servicii. În special, statele membre trebuie să poată adopta măsuri de salvgardare adecvate sau impune sancțiuni cu scopul prevenirii neregularităților și încălcărilor dispozițiilor privind supravegherea asigurărilor.

(30)	Dispozițiile privind transferul de portofolii ar trebui să includă dispoziții specifice cu privire la transferul contractelor încheiate pe baza libertății de a presta servicii către o altă întreprindere.

(31)	Dispozițiile privind transferul de portofolii trebuie să fie în concordanță cu sistemul legal de autorizare unic prevăzut în prezenta directivă.

(32)

Întreprinderile constituite după datele menționate la articolul 18 alineatul (3) nu trebuie autorizate să desfășoare simultan activități de asigurare de viață și asigurare generală. Statele membre trebuie să poată permite întreprinderilor care desfășurau aceste activități simultan la datele relevante menționate la articolul 18 alineatul (3) să continue acest lucru, cu condiția să adopte o gestionare separată pentru fiecare activitate, astfel încât interesele titularilor de asigurări de viață și ale titularilor de asigurări generale să fie protejate, iar obligațiile financiare minime referitoare la una dintre activități să nu fie suportate de cealaltă activitate. Statele membre trebuie să aibă posibilitatea de a cere întreprinderilor existente, înființate în cadrul lor și care desfășoară simultan activități de asigurare de viață și asigurare generală, să înceteze această practică. În plus, întreprinderile specializate trebuie să fie sub rezerva unei supravegheri specializate în cazul în care o întreprindere de asigurare generală aparține aceluiași grup financiar ca și o întreprindere de asigurare de viață.

(33)

Nici o parte a prezentei directive nu împiedică o întreprindere complexă de la a se diviza în două întreprinderi, una activă în domeniul asigurărilor de viață, cealaltă în domeniul asigurărilor generale. Pentru a permite ca o astfel de diviziune să aibă loc în cele mai bune condiții, este de dorit ca, în conformitate cu normele comunitare în materie de concurență, statele membre să poată oferi aranjamente fiscale adecvate, în special cu privire la plusvalorile pe care le pot crea astfel de divizări.

(34)

Statele membre care doresc să facă acest lucru ar trebui să poată acorda aceleiași întreprinderi autorizații pentru clasele menționate în anexa I și activitățile de asigurare din clasele 1 și 2 din anexa la Directiva 73/239/CEE a Consiliului din 24 iulie 1973 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind inițierea și exercitarea activității de asigurare generală directă (8). Cu toate acestea, această posibilitate poate fi sub rezerva anumitor condiții în ceea ce privește respectarea normelor contabile și a normelor de lichidare.

(35)

Din punct de vedere al protecției asiguraților, este necesar ca fiecare întreprindere de asigurare să poată constitui provizioane tehnice suficiente. Calcularea unor astfel de provizioane se bazează, în majoritate, pe principii actuariale. Aceste principii trebuie coordonate pentru a facilita recunoașterea reciprocă a normelor prudențiale aplicabile în diferite state membre.

(36)

Pentru a păstra prudența, este de dorit să se stabilească un minim de coordonare a normelor care restricționează rata dobânzii folosite la calcularea provizioanelor tehnice. În vederea acestei restricționări, dat fiind că metodele existente sunt corecte, prudențiale și echivalente, pare adecvat ca statele membre să aibă libera alegere a metodei folosite.

(37)

Normele care reglementează calcularea provizioanelor tehnice și normele care reglementează diversificarea, localizarea și congruența activelor folosite pentru acoperirea provizioanelor tehnice trebuie coordonate pentru a facilita recunoașterea reciprocă a normelor aplicate de statele membre. Această coordonare trebuie să ia în considerare liberalizarea mișcărilor de capital prevăzută la articolul 56 din tratat și progresul înregistrat de Comunitate în ceea ce privește uniunea economică și monetară.

(38)	Statul membru de origine nu poate cere întreprinderilor de asigurare să investească activele care acoperă provizioanele tehnice ale acestora în categorii speciale de active, întrucât o astfel de cerință ar fi incompatibilă cu liberalizarea mișcărilor de capital prevăzută la articolul 56 din tratat.

(39)

În afară și în plus față de provizioanele tehnice, inclusiv provizioanele matematice de o valoare suficientă pentru a respecta angajamentele contractate, este necesar ca întreprinderile de asigurare să dețină o rezervă suplimentară, cunoscută ca marjă de solvabilitate, reprezentată de patrimoniul liber și, cu acordul autorităților competente, de alte elemente de patrimoniu implicit, destinat să amortizeze efectele eventualelor variații economice. Această cerință este un element important de supraveghere prudențială pentru protecția asiguraților și a posesorilor polițelor de asigurare. Pentru a garanta că cerințele impuse în acest scop sunt determinate în funcție de criterii obiective prin care întreprinderile de aceeași dimensiune vor fi plasate pe picior de egalitate în ceea ce privește concurența, este de dorit să se prevadă ca această marjă să fie relaționată cu toate angajamentele întreprinderii și cu natura și gravitatea riscului prezentat de diferitele activități care intră în sfera de aplicare a prezentei directive. În consecință, marja ar trebui să varieze în funcție de cazurile în care este vorba de riscuri de investiții, deces sau numai de gestionare. Aceasta ar trebui determinată corespunzător, în funcție de termenii provizioanelor matematice și de capitalul expus riscului garantat de o întreprindere, de primele sau contribuțiile primite, de provizioane sau de activele tontinelor.

(40)

Directiva 92/96/CEE prevede o definiție provizorie a unei piețe reglementate, în așteptarea adoptării unei directive privind serviciile de investiții din domeniul valorilor mobiliare care ar armoniza conceptul la nivel comunitar. Directiva 93/22/CEE a Consiliului din 10 mai 1993 privind serviciile de investiții în domeniul valorilor mobiliare (9) prevede o definiție a pieței reglementate, deși exclude din sfera sa de aplicare activitățile de asigurare de viață. Este adecvat să se aplice conceptul pieței reglementate și al activităților de asigurare de viață.

(41)

Lista de elemente din care se poate compune marja de solvabilitate cerută de prezenta directivă ia în considerare noile instrumente financiare și facilitățile acordate altor instituții financiare pentru constituirea propriilor fonduri. Având în vedere evoluția pieței cu privire la natura acoperirii de reasigurare contractată de asigurătorii primari, este nevoie ca autoritățile competente să fie împuternicite pentru a diminua, în anumite împrejurări, reducerea pentru cerința de marjă de solvabilitate acordată. Pentru a îmbunătăți calitatea marjei de solvabilitate, posibilitatea de a include profiturile viitoare în marja de solvabilitate disponibilă trebuie limitată și pusă sub rezerva anumitor condiții și, în orice caz, ar trebui să înceteze după 2009.

(42)

Este necesar să se solicite un fond de garantare a cărui valoare și compoziție să fie astfel încât să ofere o garanție că întreprinderile dețin resurse adecvate la înființare și că, pe durata derulării activității, marja de solvabilitate nu va coborî în nici un caz sub un nivel minim de siguranță. Întregul fond de garantare sau o parte determinată a acestuia trebuie să se constituie din elemente de patrimoniu explicite.

(43)

Pentru a evita creșteri majore și bruște ale valorii fondului minim de garantare în viitor, trebuie stabilit un mecanism care să prevadă creșterea acestuia în concordanță cu indicele european al prețurilor de consum. Prezenta directivă ar trebui să stabilească standardele minime pentru cerințele privind marja de solvabilitate, iar statele membre de origine trebuie să poată stabili norme mai stricte pentru întreprinderile de asigurare autorizate de propriile lor autorități competente.

(44)

Dispozițiile privind dreptul contractual în vigoare în statele membre și aplicabile activităților menționate în prezenta directivă sunt diferite. Armonizarea dreptului contractual pentru asigurări nu este o condiție prealabilă pentru realizarea pieței interne în domeniul asigurărilor. În consecință, oportunitatea acordată statelor membre de a impune aplicarea propriei legislații pentru contractele de asigurare care acoperă angajamentele de pe teritoriul lor poate oferi garanții suficiente titularilor polițelor de asigurare. În anumite cazuri, poate fi acordată libertatea de a alege, ca legislație aplicabilă contractului, o legislație, alta decât cea a statului în care s-a luat angajamentul, în conformitate cu normele care iau în considerare circumstanțe specifice.

(45)	Pentru contractele de asigurare de viață, este indicat ca titularii polițelor de asigurare să aibă posibilitatea să anuleze contractul în perioada cuprinsă între 14 și 30 de zile.

(46)

În cadrul unei piețe interne, este în interesul deținătorilor de polițe de asigurare să aibă acces la cea mai largă gamă de produse de asigurare posibilă, disponibile în cadrul Comunității, astfel încât să poată alege acel serviciu care corespunde cel mai bine nevoilor lor. Statul membru în care se ia angajamentul trebuie să garanteze că nimic nu împiedică, pe teritoriul său, comercializarea tuturor produselor de asigurare oferite spre vânzare în Comunitate, atâta timp cât acestea nu intră în conflict cu dispozițiile legale care protejează interesul comun în vigoare în statul membru în care se ia angajamentul și în măsura în care interesul general nu este protejat de normele statului membru de origine, cu condiția ca aceste dispoziții să fie aplicate fără discriminare tuturor întreprinderilor care activează în statul membru în cauză și să fie necesare în mod obiectiv și proporționale cu obiectivul propus.

(47)

Statele membre trebuie să poată garanta că produsele de asigurare și documentele contractuale folosite, pe baza dreptului la stabilire sau a libertății de a presta servicii, pentru a acoperi angajamentele de pe teritoriul lor, îndeplinesc dispozițiile legale specifice aplicabile care protejează interesul general. Sistemele de supraveghere care urmează a fi folosite trebuie să îndeplinească condițiile unei piețe interne, dar utilizarea acestora nu poate constitui o condiție prealabilă pentru desfășurarea activității de asigurare. Din acest punct de vedere, sistemele pentru aprobarea prealabilă a condițiilor de asigurare nu par a fi justificate. În consecință, este necesar să se prevadă alte sisteme, mai potrivite cu cerințele unei piețe interne, care să permită fiecărui stat membru să garanteze o protecție adecvată a titularilor polițelor de asigurare.

(48)	Este necesar să se prevadă cooperarea între autoritățile competente ale statelor membre și între aceste autorități și Comisie.

(49)	Trebuie să se prevadă un sistem de penalizări care să fie aplicate în cazul în care, în statul membru în care se încheie angajamentul, o întreprindere de asigurare nu îndeplinește dispozițiile care protejează interesul general care îi sunt aplicabile.

(50)

Este necesar să se prevadă măsuri pentru cazurile în care poziția financiară a întreprinderii ar deveni astfel încât întreprinderea are dificultăți la îndeplinirea răspunderilor de asigurare. În cazuri specifice în care sunt amenințate drepturile asiguraților, autoritățile competente trebuie să fie împuternicite pentru a interveni într-o fază suficient de timpurie, dar, la exercitarea acelor puteri, autoritățile competente trebuie să informeze întreprinderea de asigurare cu privire la motivele care stau la baza unei astfel de acțiuni de supraveghere, în conformitate cu principiile unei bune administrări și cu respectarea procedurilor. Atât timp cât aceste situații există, autoritățile competente ar trebui să fie împiedicate de la a certifica faptul că întreprinderea de asigurare în cauză are o marjă de solvabilitate suficientă.

(51)

În scopul punerii în aplicare a principiilor actuariale în conformitate cu prezenta directivă, statul membru de origine poate solicita o notificare sistematică referitoare la bazele tehnice utilizate pentru calcularea tarifelor contractelor și de provizioane tehnice, o astfel de notificare pe baze tehnice excluzând notificarea cu privire la condițiile generale și speciale ale contractelor și la tarifele comerciale ale întreprinderii.

(52)

Pe o piață internă a asigurărilor, consumatorul are la dispoziție o gamă mai largă și mai variată de contracte. Pentru ca consumatorul să poată profita la maximum de această diversitate și de concurența crescută, trebuie să i se ofere toate informațiile necesare care să îi permită să încheie contractul cel mai adecvat nevoilor sale. Această cerință de informare este cu atât mai importantă, cu cât durata angajamentelor poate fi foarte lungă. În consecință, norme minime ar trebui astfel coordonate, încât consumatorul să primească informații clare și exacte cu privire la caracteristicile esențiale ale produselor care îi sunt propuse, precum și la datele organismelor la care pot fi adresate toate contestațiile titularilor polițelor de asigurare, asiguraților sau beneficiarilor de contracte.

(53)

Publicitatea pentru produsele de asigurare este un mijloc esențial care permite desfășurarea eficientă a activităților comerciale de încheiere de asigurări în cadrul Comunității. Este necesar să fie lăsată la libera dispoziție a întreprinderilor de asigurare utilizarea tuturor mijloacelor normale de publicitate în statul membru în care se află sucursala sau în care se prestează serviciile. Cu toate acestea, statele membre pot solicita respectarea normelor lor interne privind forma și conținutul publicității, fie că aceste norme au fost stabilite în temeiul legislației comunitare privind publicitatea, fie că au fost adoptate de statele membre din motive legate de interesul general.

(54)	În cadrul pieței interne, nici un stat membru nu poate continua interzicerea desfășurării simultane de activități de asigurare pe teritoriul său pe baza dreptului de stabilire și a libertății de a presta servicii.

(55)

Unele state membre nu supun tranzacțiile din asigurări nici unei forme de impozitări indirecte, în timp ce majoritatea aplică impozite speciale și alte forme de contribuție. Structurile și valoarea acestor impozite și contribuții variază considerabil între statele membre în care sunt aplicate. Este oportun să se prevină existența diferențelor care duc la denaturarea concurenței în domeniul serviciilor de asigurare între statele membre. Sub rezerva unei armonizări ulterioare, aplicarea sistemelor de impozitare și a altor forme de contribuție prevăzute de statele membre în care sunt încheiate angajamentele ar putea remedia problema în cauză și statele membre trebuie să facă aranjamentele necesare pentru a asigura colectarea impozitelor și a contribuțiilor în cauză.

(56)

Este important să se realizeze o coordonare comunitară cu privire la lichidarea întreprinderilor de asigurare. În consecință, este esențial să se prevadă, în cazul lichidării unei întreprinderi de asigurare, că sistemul de protecție existent în fiecare stat membru trebuie să garanteze egalitatea de tratament pentru toți creditorii de asigurări, indiferent de naționalitatea acestora și de modalitatea prin care a fost încheiat angajamentul.

(57)

În principiu, normele coordonate privind exercitarea activității comerciale de asigurare directă în cadrul Comunității trebuie aplicate tuturor întreprinderilor care activează pe piață și, în consecință, în egală măsură agențiilor și sucursalelor al căror sediu se află în afara Comunității. În ceea ce privește metodele de supraveghere, prezenta directivă stabilește dispoziții speciale pentru astfel de agenții sau sucursale, ținând seama de faptul că patrimoniul întreprinderilor cărora le aparțin se află în afara Comunității.

(58)

Ar trebui să se prevadă încheierea de acorduri mutuale cu una sau mai multe țări terțe, pentru a permite flexibilizarea condițiilor speciale în cauză, respectând, în același timp, principiul conform căruia agențiile și sucursalele în cauză nu trebuie să primească un tratament mai favorabil decât întreprinderile comunitare.

(59)

Ar trebui să se prevadă o procedură flexibilă care să faciliteze evaluarea reciprocității cu țările terțe la nivel comunitar. Scopul acestei proceduri nu este acela de a închide piețele comunitare financiare, ci, mai degrabă, dată fiind intenția Comunității de a-și păstra piețele deschise pentru restul lumii, de a îmbunătăți liberalizarea piețelor financiare globale în alte țări terțe. În acest scop, prezenta directivă prevede proceduri de negociere cu țările terțe. Ca o ultimă opțiune valabilă, trebuie prevăzută posibilitatea de a lua măsuri care să implice suspendarea de noi solicitări de autorizare sau restricționarea de noi autorizații pentru utilizarea procedurii de reglementare prevăzute la articolul 5 din Decizia 1999/468/CE a Consiliului (10).

(60)	Prezenta directivă ar trebui să stabilească dispoziții privind dovada bunei reputații și a faptului că nu au înregistrat un faliment anterior.

(61)

Pentru a clarifica regimul juridic aplicabil activităților asigurare de viață reglementate de prezenta directivă, ar trebui adaptate anumite decizii din Directivele 79/267/CEE, 90/619/CEE și 92/96/CEE. În acest sens, trebuie modificate anumite dispoziții privind stabilirea marjei de solvabilitate și drepturile dobândite de sucursalele întreprinderilor de asigurare înființate înainte de 1 iulie 1994. De asemenea, trebuie definit conținutul programului de activități al sucursalelor întreprinderilor din țări terțe care urmează a fi stabilite în cadrul Comunității.

(62)

Din când în când, pot fi necesare adaptări tehnice ale normelor detaliate stabilite în prezenta directivă pentru a lua în considerare evoluția ulterioară a sectorului asigurărilor. Comisia efectuează aceste adaptări în modul și la data necesare, după consultarea Comitetului pentru asigurări înființat prin Directiva 91/675/CEE a Consiliului (11), exercitându-și puterile de punere în aplicare conferite acestuia de tratat. Aceste măsuri fiind măsuri din domeniul general de aplicare în sensul articolului 2 din Decizia 1999/468/CEE, ar trebui adoptate prin utilizarea procedurii de reglementare prevăzute la articolul 5 din directiva în cauză.

(63)	În temeiul articolului 15 din tratat, ar trebui luat în considerare nivelul efortului care trebuie făcut de anumite economii aflate în diferite faze de dezvoltare. În consecință, pentru aplicarea graduală a prezentei directive de către anumite state membre, trebuie adoptate aranjamente tranzitorii.

(64)	Directivele 79/267/CEE și 90/619/CEE acordă derogări speciale cu privire la anumite întreprinderi existente la data adoptării directivelor în cauză. Ulterior, aceste întreprinderi și-au modificat structura. În consecință, acestea nu mai au nevoie de astfel de derogări speciale.

(65)	Prezenta directivă nu afectează obligațiile statelor membre în ceea ce privește termenele limită pentru transpunerea și pentru aplicarea directivelor menționate în anexa V partea B,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

CUPRINS

TITLUL I

DEFINIȚII ȘI DOMENIUL DE APLICARE

Articolul 1

Definiții

Articolul 2

Domeniul de aplicare

Articolul 3

Activități, întreprinderi și organisme excluse

TITLUL II

INIȚIEREA ACTIVITĂȚII DE ASIGURARE DE VIAȚĂ

Articolul 4

Principiul autorizării

Articolul 5

Domeniul de aplicare al autorizării

Articolul 6

Condiții pentru obținerea autorizației

Articolul 7

Programul de activități

Articolul 8

Acționari și asociați cu participații calificate

Articolul 9

Refuzul autorizației

TITLUL III

CONDIȚII CARE REGLEMENTEAZĂ ACTIVITATEA DE ASIGURARE

Capitolul 1

Principii și metode de supraveghere financiară

Articolul 10

Autoritățile competente și obiectul supravegherii

Articolul 11

Supravegherea sucursalelor stabilite în alt stat membru

Articolul 12

Interzicerea cesionării obligatorii a unei părți din subscriere

Articolul 13

Informații contabile, prudențiale și statistice: competențe de supraveghere

Articolul 14

Transferul de portofoliu

Articolul 15

Participațiile calificate

Articolul 16

Secretul profesional

Articolul 17

Îndatoririle auditorilor

Articolul 18

Exercitarea simultană a activităților de asigurare de viață și de asigurare generală

Articolul 19

Separarea gestionării asigurărilor de viață și a asigurărilor generale

Capitolul 2

Norme privind provizioanele tehnice și reprezentarea acestora

Articolul 20

Constituirea provizioanelor tehnice

Articolul 21

Primele pentru activități noi

Articolul 22

Activele pentru acoperirea provizioanelor tehnice

Articolul 23

Categorii de active autorizate

Articolul 24

Norme pentru diversificarea investițiilor

Articolul 25

Contrate bazate pe OPCVM sau pe indicele de acțiuni

Articolul 26

Norme de congruență

Capitolul 3

Norme privind marja de solvabilitate și fondul de garantare

Articolul 27

Marja de solvabilitate disponibilă

Articolul 28

Marja de solvabilitate cerută

Articolul 29

Fondul de garantare

Articolul 30

Revizuirea valorii fondului de garantare

Articolul 31

Active neutilizate pentru acoperirea provizioanelor tehnice

Capitolul 4

Dreptul contractual și condițiile de asigurare

Articolul 32

Dreptul aplicabil

Articolul 33

Interesul general

Articolul 34

Norme privind condițiile de asigurare și valoarea primelor

Articolul 35

Perioada de anulare

Articolul 36

Informații pentru titulari

Capitolul 5

Întreprinderi de asigurare în dificultate sau într-o situație neregulamentară

Articolul 37

Întreprinderi de asigurare în dificultate

Articolul 38

Planul de redresare financiară

Articolul 39

Retragerea autorizației

TITLUL IV

DISPOZIȚII PRIVIND DREPTUL DE STABILIRE ȘI LIBERTATEA DE A PRESTA SERVICII

Articolul 40

Condiții pentru înființarea unei sucursale

Articolul 41

Libertatea de a presta servicii: notificarea prealabilă a statului membru de origine

Articolul 42

Libertatea de a presta servicii: notificarea din partea statului membru de origine

Articolul 43

Libertatea de a presta servicii: modificări ale naturii angajamentelor

Articolul 44

Limba

Articolul 45

Norme privind condițiile de asigurare și tarifele

Articolul 46

Întreprinderi de asigurare care nu respectă dispozițiile legale

Articolul 47

Publicitate

Articolul 48

Lichidare

Articolul 49

Informații statistice privind activitățile transfrontaliere

Articolul 50

Impozitele pe prime

TITLUL V

NORME APLICABILE AGENȚIILOR SAU SUCURSALELOR STABILITE ÎN CADRUL COMUNITĂȚII ȘI APARȚINÂND ÎNTREPRINDERILOR ALE CĂROR SEDII SOCIALE SUNT SITUATE ÎN AFARA COMUNITĂȚII

Articolul 51

Principii și condiții de autorizare

Articolul 52

Norme aplicabile sucursalelor întreprinderilor din țări terțe

Articolul 53

Transferul de portofoliu

Articolul 54

Provizioane tehnice

Articolul 55

Marja de solvabilitate și fondul de garantare

Articolul 56

Avantaje pentru întreprinderile autorizate în mai multe state membre

Articolul 57

Acorduri cu țări terțe

TITLUL VI

NORME APLICABILE FILIALELOR ÎNTREPRINDERILOR-MAMĂ REGLEMENTATE DE LEGISLAȚIA UNEI ȚĂRI TERȚE ȘI ACHIZIȚIONĂRILOR DE PARTICIPĂRI DE CĂTRE ÎNTREPRINDERILE-MAMĂ ÎN CAUZĂ

Articolul 58

Informații de la statele membre la Comisie

Articolul 59

Tratamentul aplicat de țările terțe întreprinderilor de asigurare comunitare

TITLUL VII

DISPOZIȚII TRANZITORII ȘI ALTE DISPOZIȚII

Articolul 60

Derogări și eliminarea măsurilor restrictive

Articolul 61

Dovada bunei reputații

TITLUL VIII

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 62

Cooperarea între statele membre și Comisie

Articolul 63

Rapoartele privind evoluția pieței pe baza libertății de a presta servicii

Articolul 64

Adaptarea tehnică

Articolul 65

Procedura comitetului

Articolul 66

Drepturile dobândite de sucursalele și întreprinderile de asigurare existente.

Articolul 67

Dreptul de a apela la instanță

Articolul 68

Revizuirea valorilor exprimate în euro

Articolul 69

Punerea în aplicare a noilor dispoziții

Articolul 70

Informațiile transmise Comisiei

Articolul 71

Perioada de tranziție pentru articolul 3 alineatul (6), articolele 27, 28, 29, 30 și 38

Articolul 72

Directive abrogate și corespondența lor cu prezenta directivă

Articolul 73

Intrarea în vigoare

Articolul 74

Destinatari

Anexa I

Clase de asigurări

Anexa II

Norme de congruență

Anexa III

Informații pentru asigurați

Anexa IV

Anexa V

Partea A

Directive abrogate împreună cu modificările succesive aduse acestora (menționate în articolul 72)

Partea B

Termene de transpunere și aplicare (menționate în

Anexa VI

Tabel de corespondență

TITLUL I

DEFINIȚII ȘI DOMENIUL DE APLICARE

Articolul 1

Definiții

(1) În sensul prezentei directive:

(a)	„întreprindere de asigurare” înseamnă o întreprindere care a primit autorizația oficială în conformitate cu articolul 4;

(b)

„sucursală” înseamnă o agenție sau o sucursală a unei întreprinderi de asigurare.

Orice prezență permanentă a unei întreprinderi pe teritoriul unui stat membru se tratează în același mod ca și în cazul unei agenții sau a unei sucursale, chiar dacă prezența în cauză nu ia forma unei sucursale sau a unei agenții, ci constă numai într-un birou administrat de personalul întreprinderii sau de o persoană independentă, dar care are mandat permanent de a acționa pentru întreprindere așa cum ar acționa o agenție;

(c)	„unitate” înseamnă sediul social, o agenție sau o sucursală a unei întreprinderi;

(d)	„angajament” înseamnă un angajament reprezentat de unul din tipurile de asigurări sau operațiuni menționate în articolul 2;

(e)	„stat membru de origine” înseamnă statul membru în care se află sediul social al întreprinderii de asigurare care acoperă angajamentul;

(f)	„statul membru al sucursalei” înseamnă statul membru în care se află sucursala întreprinderii care acoperă angajamentul;

(g)	„statul membru al angajamentului” înseamnă statul membru în care asiguratul are domiciliul obișnuit sau, în cazul în care asiguratul este o persoană juridică, statul membru în care se află unitatea acestuia la care se referă contractul;

(h)	„stat membru al prestării de servicii” înseamnă statul membru al angajamentului, în cazul în care angajamentul este acoperit de o întreprindere de asigurare sau de o sucursală situată într-un alt stat membru;

(i)	„control” înseamnă relația dintre o întreprindere-mamă și o sucursală, în conformitate cu definiția de la articolul 1 din Directiva 83/349/CEE a Consiliului (12), sau o relație similară între orice persoană fizică sau juridică și o întreprindere;

(j)

„participație calificată” înseamnă o participație directă sau indirectă într-o întreprindere, care reprezintă minimum 10 % din capital sau din dreptul de vot sau care face posibilă exercitarea unei influențe semnificative asupra gestionării întreprinderii în care se află participația în cauză.

În sensul prezentei definiții, în contextul articolelor 8 și 15 și al altor niveluri de participație menționate la articolul 15, se iau în considerare drepturile de vot menționate în articolul 92 din Directiva 2001/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 mai 2001 privind admiterea valorilor mobiliare la cota oficială a unei burse de valori și informațiile care trebuie publicate cu privire la aceste valori mobiliare (13);

(k)	„întreprindere-mamă” înseamnă o întreprindere-mamă conform definiției date la articolele 1 și 2 din Directiva 83/349/CEE;

(l)	„filială” înseamnă o filială conform definiției din articolele 1 și 2 din Directiva 83/349/CEE; orice filială a unei filiale este, de asemenea, considerată filială a întreprinderii care este întreprinderea-mamă principală a întreprinderilor în cauză;

(m)

„piață reglementată” înseamnă:

—	în cazul unei piețe situate într-un stat membru, o piață reglementată conform definiției de la articolul 1 alineatul (13) din Directiva 93/22/CEE, iar

—

în cazul unei piețe situate într-o țară terță, o piață financiară recunoscută de statul membru de origine al întreprinderii de asigurare care îndeplinește cerințe comparabile. Toate instrumentele financiare folosite pe piață trebuie să aibă o calitate comparabilă cu cea a instrumentelor folosite pe piața reglementată sau pe piețele statului membru în cauză;

(n)	„autorități competente” înseamnă autoritățile naționale care sunt împuternicite prin lege sau reglementare să supravegheze întreprinderile de asigurare;

(o)	„active congruente” înseamnă reprezentarea obligațiilor de subscriere care pot fi cerute să fie acoperite, într-o anumită monedă, de activele exprimate sau realizabile în aceeași monedă;

(p)

„localizarea activelor” înseamnă existența activelor mobiliare sau imobiliare, într-un stat membru, dar nu sunt considerate ca implicând o cerință ca activele mobiliare să fie depozitate sau ca activele imobiliare să fie sub rezerva unor măsuri restrictive, cum ar fi înregistrarea ipotecilor; activele reprezentate de creanțe la debitori sunt considerate ca fiind situate în statul membru în care sunt realizabile;

(q)	„capital expus riscului” înseamnă suma de plătit în caz de deces, minus provizionul matematic pentru riscul principal;

(r)

„legături strânse” înseamnă situația în care două sau mai multe persoane fizice sau juridice sunt legate prin:

(i)	participație: deținerea, directă sau prin control, a 20 % sau mai mult din drepturile de vot sau din capitalul unei întreprinderi; sau

(ii)

control: relația dintre întreprinderea-mamă și o filială, în toate cazurile menționate la articolul 1 alineatele (1) și (2) din Directiva 83/349/CEE, sau o relație similară dintre orice persoană fizică sau juridică și o întreprindere; orice filială a unei filiale este, de asemenea, considerată o filială a întreprinderii-mamă care conduce întreprinderile în cauză.

O situație în care două sau mai multe persoane fizice sau juridice sunt permanent legate de aceeași persoană printr-o relație de control este, de asemenea, considerată ca reprezentând o legătură strânsă între persoanele în cauză.

(2) Ori de câte ori, în prezenta directivă, există trimiteri la euro, valoarea de schimb în moneda națională care se adoptă de la data de 31 decembrie a fiecărui an este cea din ultima zi a precedentei luni octombrie pentru care valorile de schimb în euro sunt disponibile pentru toate monedele comunitare relevante.

Articolul 2

Domeniul de aplicare

Prezenta directivă se referă la inițierea și exercitarea activității independente de asigurare directă de către întreprinderi care sunt stabilite într-un stat membru sau care doresc să se stabilească acolo, sub forma activităților definite în continuare:

următoarele tipuri de asigurări, în cazul în care au o bază contractuală:

(a)	asigurări de viață, adică acea categorie de asigurări care include, în special, asigurarea de supraviețuire, asigurarea de deces, asigurarea mixtă, asigurarea de viață cu restituirea primelor, asigurarea de căsătorie, asigurarea de naștere;

(b)

anuități;

(c)

asigurări suplimentare efectuate de întreprinderile de asigurare de viață, adică, în special, asigurarea împotriva vătămărilor corporale, inclusiv incapacitate de muncă, asigurarea împotriva decesului rezultat în urma unui accident și asigurarea de invaliditate în caz de accident și de boală, în cazul în care aceste tipuri diferite de asigurare sunt subscrise în plus față de asigurările de viață;

(d)	tipul de asigurări existente în Irlanda și în Regatul Unit, cunoscut ca „permanent health insurance” (asigurare de sănătate pe termen lung care nu poate fi anulată);

următoarele operațiuni, în cazul în care au o bază contractuală, în măsura în care sunt condiționate de supravegherea de către autoritățile administrative responsabile cu supravegherea asigurărilor private:

(a)	tontine, prin care sunt constituite asociații ale participanților cu scopul de a-și capitaliza împreună contribuțiile și de a distribui ulterior activele astfel acumulate între urmași sau între beneficiarii persoanei decedate;

(b)	operațiuni de capitalizare, bazate pe calcule actuariale prin care, în schimbul unor plăți unice sau periodice stabilite în avans, se încheie angajamente de durată și valoare specifice;

(c)

gestionarea fondurilor colective de pensii, de exemplu operațiuni constând, pentru întreprinderea în cauză, în gestionarea investițiilor și, în special, a activelor care reprezintă rezervele organismelor care efectuează plăți în caz de deces sau supraviețuire sau în cazul întreruperii sau reducerii activității;

(d)	operațiunile menționate la litera (c), în cazul în care sunt însoțite de asigurări care acoperă fie conservarea capitalului, fie plata unei dobânzi minime;

(e)	operațiunile desfășurate de întreprinderile de asigurare, cum ar fi cele menționate în capitolul 1 titlul 4 din cartea IV a documentului francez „Code des assurances”;

3.	operațiuni legate de durata vieții umane, care sunt definite de sau prevăzute în legislația asigurărilor sociale, în cazul în care acestea sunt efectuate sau gestionate pe propriul lor risc de întreprinderi de asigurare, în conformitate cu legislația unui stat membru.

Articolul 3

Activități, întreprinderi și organisme excluse

Prezenta directivă nu se referă la:

1.	clasele desemnate în anexa la Directiva 73/239/CEE, sub rezerva aplicării articolului 2 alineatul (1) litera (c);

2.	operațiuni ale instituțiilor de prevedere și ajutor reciproc ale căror beneficii variază în funcție de resursele disponibile și care solicită fiecărui membru să contribuie cu rata fixă adecvată;

operațiuni desfășurate de organizații, altele decât întreprinderile menționate la articolul 2, al căror obiect de activitate este furnizarea de beneficii persoanelor angajate sau liber-profesioniste care aparțin unei întreprinderi sau unui grup de întreprinderi ori unui sector profesional sau interprofesional, în caz de deces sau supraviețuire sau la întreruperea sau reducerea activității, indiferent dacă angajamentele care rezultă de pe urma acestor operațiuni sunt total acoperite, în mod continuu, de provizioane matematice;

4.	asigurările care fac parte dintr-un sistem legal de asigurări sociale, sub rezerva articolului 2 alineatul (3);

5.	organisme care își iau angajamentul de a furniza beneficii exclusiv în caz de deces, în cazul în care valoarea beneficiilor în cauză nu depășește costurile medii de înmormântare pentru un singur deces sau în care beneficiile sunt furnizate în natură;

asociațiile mutuale, în cazul în care:

—	statutul conține dispoziții pentru constituirea contribuțiilor suplimentare sau pentru reducerea beneficiilor acestora sau solicitarea de asistență din partea altor persoane care și-au luat angajamentul de a oferi această asistență;

—	valoarea anuală a contribuțiilor anuale pentru activitățile reglementate de prezenta directivă este mai mică sau egală cu 5 milioane EUR pentru trei ani consecutivi. În cazul în care această valoare este depășită timp de trei ani consecutivi, prezenta directivă se aplică începând cu al patrulea an.

Cu toate acestea, dispozițiile de la prezentul punct nu împiedică o societate mutuală de asigurare să solicite sau să continue să dețină o licență în temeiul prezentei directive;

7.	„Versorgungsverband deutscher Wirtschaftsorganisationen” în Republica Federală Germania, cu excepția cazului în care statutele sale sunt modificate în ceea ce privește domeniul său de activitate;

activitățile privind pensiile desfășurate de întreprinderile de asigurare de pensii prevăzute în Actul privind pensiile angajaților (TEL) și în alte părți similare ale legislației finlandeze în materie, cu condiția ca:

(a)

societățile de asigurare de pensii care sunt deja obligate, în temeiul legislației finlandeze, să aibă sisteme de contabilitate și de gestiune separate pentru activitățile lor privind pensiile, începând de la data aderării, să înființeze entități juridice separate pentru desfășurarea acestor activități;

(b)

autoritățile finlandeze să permită tuturor resortisanților și societăților statelor membre, fără discriminare, să exercite, în conformitate cu legislația finlandeză, activitățile menționate la articolul 2 cu privire la această exceptare:

—	deținând controlul sau o participație la o societate sau la un grup de asigurare existente; sau

—	creând sau participând la noi societăți sau grupuri de asigurare, inclusiv la societăți de asigurare de pensii;

(c)

autoritățile finlandeze să înainteze Comisiei spre aprobare un raport în termen de trei luni de la data aderării, declarând măsurile care au fost adoptate pentru a separa activitățile TEL de activitățile normale de asigurare desfășurate de societățile de asigurare finlandeze pentru a respecta toate cerințele din prezenta directivă.

TITLUL II

INIȚIEREA ACTIVITĂȚII DE ASIGURARE DE VIAȚĂ

Articolul 4

Principiul autorizării

Inițierea activităților reglementate de prezenta directivă se face sub rezerva autorizării oficiale prealabile.

Această autorizație se solicită de la autoritățile statului membru de origine de către:

(a)	orice întreprindere care își stabilește sediul social pe teritoriul statului în cauză;

(b)	orice întreprindere care, după primirea autorizației cerute în primul paragraf, își extinde activitatea la o întreagă clasă sau la alte clase de activitate.

Articolul 5

Domeniul de aplicare a autorizației

(1) Autorizația este valabilă pe întreg teritoriul Comunității. Aceasta permite unei întreprinderi de asigurare să își desfășoare activitatea în acel loc, pe baza dreptului de stabilire sau a libertății de a presta servicii.

(2) Autorizația se acordă pentru o anumită clasă de asigurări enumerate în anexa I. Autorizația acoperă întreaga clasă, cu excepția cazului în care solicitantul dorește să acopere numai o parte dintre riscurile care aparțin clasei în cauză.

Autoritățile competente pot limita autorizația solicitată pentru una dintre clase la operațiunile stabilite în sistemul de operațiuni menționat la articolul 7.

Fiecare stat membru poate acorda autorizații pentru două sau mai multe clase, în cazul în care legislația internă permite desfășurarea simultană a activităților din clasele în cauză.

Articolul 6

Condiții pentru obținerea autorizației

(1) Statul membru de origine cere fiecărei întreprinderi de asigurare care solicită autorizația:

(a)

să adopte una dintre următoarele forme:

—	în cazul Regatului Belgiei: „société anonyme/naamloze vennootschap”, „société en commandite par actions/commanditaire vennootschap op aandelen”, „association d'assurance mutuelle/onderlinge verzekeringsvereniging”, „société coopérative/coöperatieve vennootschap”;

—	în cazul Regatului Danemarcei: „aktieselskaber”, „gensidige selskaber”, „pensionskasser omfattet af lov om forsikringsvirksomhed (tværgående pensionskasser)”;

—	în cazul Republicii Federale Germania: „Aktiengesellschaft”, „Versicherungsverein auf Gegenseitigkeit”, „öffentlich-rechtliches Wettbewerbsversicherungsunternehmen”;

—	în cazul Republicii Franța: „société anonyme”, „société d'assurance mutuelle”, „institution de prévoyance régie par le code de la sécurité sociale”, „institution de prévoyance régie par le code rural” și „mutuelles régies par le code de la mutualité”;

—	în cazul Irlandei: „incorporated companies limited by shares or by guarantee or unlimited”, „societies registered under the Industrial and Provident Societies Acts” și „societies registered under the Friendly Societies Acts”;

—	în cazul Republicii Italia: „societá per azioni”, „societá cooperativa”, „mutua di assicurazione”;

—	în cazul Marelui Ducat al Luxemburgului: „société anonyme”, „société en commandite par actions”, „association d'assurances mutuelles”, „société coopérative”;

—	în cazul Regatului Țărilor de Jos: „naamloze vennootschap”, „onderlinge waarborgmaatschappij”;

—	în cazul Marii Britanii: „incorporated companies limited by shares or by guarantee or unlimited”, „societies registered under the Industrial and Provident Societies Acts”, „societies registered or incorporated under the Friendly Societies Acts”, „the association of underwriters known as Lloyd's”;

—	în cazul Republicii Elene: „ανώνυμη εταιρία”;

—	în cazul Regatului Spaniei: „sociedad anónima”, „sociedad mutua”, „sociedad cooperativa”;

—	în cazul Republicii Portugalia: „sociedade anónima”, „mútua de seguros”;

—	în cazul Republicii Austria: „Aktiengesellschaft”„Versicherungsverein auf Gegenseitigkeit”;

—	în cazul Republicii Finlanda: „keskinäinen vakuutusyhtiö/ömsesidigt försäkringsbolag”, „vakuutusosakeyhtiö/försäkringsaktiebolag, vakuutusyhditstys/försäkringsförening”;

—	în cazul Regatului Suediei: „försäkringsaktiebolag”, „ömsesidiga försäkringsbolag”, „understödsföreningar”.

O întreprindere de asigurare poate lua și forma unei societăți europene, în cazul în care acest lucru a fost stabilit.

În plus, statele membre pot înființa, după caz, întreprinderi în orice formă prevăzută de dreptul public, cu condiția ca aceste organisme să aibă ca obiect de activitate operațiunile de asigurare pe baza condițiilor echivalente cu cele pe baza cărora operează întreprinderile din dreptul privat;

(b)	să își limiteze obiectele de activitate la activitatea comercială prevăzută în prezenta directivă și la operațiunile care rezultă direct, excluzând orice alte activități comerciale;

(c)	să prezinte un sistem de operațiuni în conformitate cu articolul 7;

(d)	să dețină fondul de garantare minim prevăzut la articolul 29 alineatul (2);

(e)	să fie efectiv condusă de persoane cu o bună reputație și cu experiență sau calificări profesionale adecvate.

(2) În cazul în care există legături strânse între întreprinderea de asigurare și alte persoane fizice sau juridice, autoritățile competente acordă autorizația numai în cazul în care legăturile în cauză nu împiedică exercitarea efectivă a funcțiilor lor de supraveghere.

Autoritățile competente refuză, de asemenea, acordarea autorizației în cazul în care actele cu putere de lege și actele administrative ale unei țări nemembre care reglementează una sau mai multe persoane fizice sau juridice cu care întreprinderea de asigurare are legături strânse ori dificultățile legate de punerea în aplicare a acestora împiedică exercitarea efectivă a funcțiilor lor de supraveghere.

Autoritățile competente impun întreprinderilor de asigurare să le furnizeze informațiile solicitate pentru a asigura respectarea continuă a condițiilor menționate în prezentul alineat.

(3) Statele membre impun ca sediul social al întreprinderilor de asigurare să fie situat în același stat membru ca și sediul lor social.

(4) Unei întreprinderi de asigurare care solicită autorizație pentru extinderea activității la alte clase sau pentru a extinde o autorizație care acoperă numai o parte din riscurile aparținând unei clase i se cere să prezinte un sistem de operațiuni în conformitate cu articolul 7.

În plus, acesteia i se cere să prezinte dovada faptului că deține marja de solvabilitate prevăzută la articolul 28 și fondul de garantare menționat la articolul 29 alineatele (1) și (2).

(5) Statele membre nu adoptă dispoziții care să solicite aprobarea prealabilă sau notificări sistematice cu privire la condițiile de asigurare generale și speciale, tarifele, bazele tehnice folosite în special la calcularea tarifelor și provizioanelor tehnice sau la formulare și alte documente tipărite pe care o întreprindere de asigurare intenționează să le folosească în interacțiunile sale cu titularii polițelor de asigurare.

Fără a aduce atingere primului paragraf, în scopul exclusiv de verificare a respectării dispozițiilor de drept intern referitoare la principiile actuariale, statul membru de origine poate cere o notificare sistematică privind bazele tehnice utilizate la calcularea valorii primelor și provizioanelor tehnice, fără ca cerința în cauză să constituie o condiție prealabilă pentru ca o întreprindere de asigurare să își desfășoare activitatea.

Nici o parte a prezentei directive nu împiedică statele membre să păstreze în vigoare sau să introducă acte cu putere de lege sau acte administrative care să ceară aprobarea statutului unei întreprinderi și comunicarea oricăror documente necesare pentru exercitarea normală a supravegherii.

Comisia prezintă Consiliului un raport privind punerea în aplicare a acestui alineat până la 1 iulie 1999 cel târziu.

(6) Dispozițiile menționate la alineatele (1)-(5) nu pot cere ca orice solicitare de acordare a autorizației să fie evaluată în funcție de cerințele economice ale pieței.

Articolul 7

Programul de activități

Programul de activități menționat la articolul 6 alineatul (1) litera (c) și alineatul (4) include detalii sau justificări privind:

(a)	natura angajamentelor pe care întreprinderea de asigurare își propune să le acopere;

(b)	principiile directoare în materie de reasigurare;

(c)	elementele care constituie fondul de garantare minim;

(d)	estimări privind costurile înființării serviciilor administrative și a organizației pentru activitatea de garantare și resursele financiare destinate acoperirii costurilor în cauză;

în plus, pentru primele trei exerciții financiare:

(e)	un plan de stabilire în detaliu a estimărilor de venit și cheltuielile legate de activitatea directă, acceptările în reasigurare și cedările în reasigurare;

(f)	un bilanț estimativ;

(g)	estimări cu privire la resursele financiare destinate acoperirii angajamentelor și a marjei de solvabilitate.

Articolul 8

Acționari și asociați cu participații calificate

Autoritățile competente ale statului membru de origine nu autorizează o întreprindere pentru inițierea și exercitarea activității de asigurare înainte de a fi informate cu privire la identitatea acționarilor sau a membrilor, direcți sau indirecți, fie că sunt persoane fizice sau juridice care dețin participații calificate în întreprinderea în cauză, și cu privire la valoarea participațiilor în cauză.

Aceleași autorități refuză autorizarea în cazul în care, luând în considerare nevoia de a asigura administrarea corectă și prudentă a unei întreprinderi de asigurare, nu sunt satisfăcute în ceea ce privește calificările acționarilor sau ale asociaților.

Articolul 9

Refuzul autorizației

Orice decizie de a refuza acordarea unei autorizații este însoțită de motivele exacte ale acestei decizii și adusă la cunoștința întreprinderii în cauză.

Fiecare stat membru prevede dreptul de a apela la instanță în cazul unui refuz.

De asemenea, o dispoziție similară există cu privire la cazurile în care autoritățile competente nu au evaluat o solicitare de autorizare în termen de șase luni de la data recepționării acesteia.

TITLUL III

CONDIȚII CARE REGLEMENTEAZĂ ACTIVITATEA DE ASIGURARE

CAPITOLUL I

PRINCPII ȘI METODE DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

Articolul 10

Autoritățile competente și obiectul supravegherii

(1) Supravegherea financiară a unei întreprinderi de asigurare, inclusiv cea a activității pe care o desfășoară, fie prin intermediul sucursalelor, fie pe baza libertății de a presta servicii, este exclusiv responsabilitatea statului membru de origine. În cazul în care autoritățile competente ale statului membru al angajamentului sunt îndreptățite să considere că activitățile unei întreprinderi de asigurare i-ar putea afecta starea financiară, acestea informează autoritățile competente din statul membru de origine al întreprinderii. Acestea din urmă stabilesc dacă întreprinderea îndeplinește principiile prudențiale stabilite de prezenta directivă.

(2) Supravegherea financiară include, în ceea ce privește totalitatea activităților desfășurate de întreprinderea de asigurare, verificarea gradului de solvabilitate, a existenței provizioanelor tehnice, inclusiv provizioane matematice, și a activelor care să le acopere, în conformitate cu normele stabilite sau cu practicile respectate în statul membru de origine în temeiul deciziilor adoptate la nivel comunitar.

(3) Autoritățile competente ale statului membru de origine impun tuturor întreprinderilor de asigurare să aibă proceduri contabile și administrative corecte și mecanisme de control intern adecvate.

Articolul 11

Supravegherea sucursalelor stabilite în alt stat membru

Statul membru al sucursalei prevede că, în cazul în care o întreprindere de asigurare autorizată într-un alt stat membru își desfășoară activitatea prin intermediul unei sucursale, autoritățile competente ale statului membru de origine, după informarea autorităților competente din statul membru al sucursalei, pot efectua ele însele sau prin intermediul persoanelor pe care le desemnează în acest scop, verificări la fața locului privind informațiile necesare pentru a asigura supravegherea financiară a întreprinderii. Autoritățile statului membru al sucursalei pot participa la verificarea în cauză.

Articolul 12

Interzicerea cedării obligatorii a unei părți din subscriere

Statele membre nu pot cere întreprinderilor de asigurare să cedeze parte a subscrierii activităților enumerate în articolul 2 uneia sau mai multor organizații desemnate de reglementări de drept intern.

Articolul 13

Informații contabile, prudențiale și statistice: competențe de supraveghere

(1) Fiecare stat membru cere tuturor întreprinderilor de asigurare cu sediul social situat pe teritoriul său să întocmească un raport anual care să acopere toate tipurile de operațiuni și să reflecte solvabilitatea și situația financiară a acestora.

(2) Statele membre impun întreprinderilor de asigurare cu birourile de pe teritoriul lor să înainteze periodic aceste declarații împreună cu documentele statistice, în vederea supravegherii. Autoritățile competente își furnizează între ele documentele și informațiile necesare în vederea supravegherii.

(3) Fiecare stat membru adoptă toate dispozițiile necesare pentru a se asigura că autoritățile competente dispun de competențele și mijloacele necesare pentru supravegherea activității întreprinderilor de asigurare cu sediul social pe teritoriul lor, inclusiv a activităților desfășurate în afara teritoriilor în cauză, în conformitate cu directivele Consiliului care reglementează activitățile în cauză și în scopul punerii în aplicare a acestora.

Competențele și mijloacele în cauză trebuie, în special, să permită autorităților competente:

(a)

să efectueze investigații detaliate privind situația întreprinderii de asigurare și a întregii sale activități, inter alia, prin:

—	culegerea de informații sau solicitarea prezentării de documente privind activitățile sale de asigurare;

—	efectuarea de investigații la fața locului, la sediul întreprinderii de asigurare;

(b)

să adopte orice măsuri privind întreprinderea de asigurare, directorii și conducătorii acesteia sau persoanele care o controlează, adecvate și necesare pentru a garanta că activitatea întreprinderii continuă să fie în conformitate cu actele cu putere de lege și actele administrative pe care întreprinderea trebuie să le respecte în fiecare stat membru și, în special, cu programul de activități, în măsura în care acesta rămâne obligatoriu, și să evite sau să elimine toate neregularitățile care prejudiciază interesele asiguraților;

(c)	să garanteze aplicarea măsurilor în cauză, dacă este nevoie prin executare prin intermediul instanțelor judecătorești, după caz.

Statele membre pot prevedea, de asemenea, posibilitatea autorităților competente de a obține toate informațiile cu privire la contractele deținute de intermediari.

Articolul 14

Transferul de portofoliu

(1) În temeiul condițiilor prevăzute de legislația internă, fiecare stat membru autorizează întreprinderile de asigurare cu sediul social pe teritoriul său să transfere o parte sau întregul portofoliu de contracte încheiate fie pe baza dreptului de stabilire, fie pe baza libertății de a presta servicii, către un cesionar stabilit în cadrul Comunității, în cazul în care autoritățile competente ale statului membru de origine al cesionarului certifică faptul că, după preluarea transferului, acesta din urmă deține marja de solvabilitate suficientă.

(2) În cazul în care o sucursală propune transferul unei părți sau a întregului său portofoliu de contracte încheiate fie pe baza dreptului de stabilire, fie pe baza libertății de a presta servicii, se consultă statul membru al sucursalei.

(3) În situațiile menționate la alineatele (1) și (2), autoritățile statului membru de origine al întreprinderii de asigurare care efectuează transferul autorizează transferul, după obținerea acordului autorităților competente din statele membre ale angajamentului.

(4) Autoritățile competente ale statelor membre consultate își transmit avizul sau acordul autorităților competente ale statului membru de origine al întreprinderii de asigurare care efectuează transferul în trei luni de la data recepționării solicitării; lipsa unui răspuns din partea autorităților consultate în termenul în cauză se consideră a fi echivalentul unui aviz favorabil sau al unui acord tacit.

(5) Un transfer autorizat în temeiul prezentului articol se publică în conformitate cu legislația internă a statului membru al angajamentului. Aceste transferuri sunt automat opozabile în cazul titularilor polițelor de asigurare, asiguraților și al tuturor persoanelor cu drepturi sau obligații care rezultă din contractele transferate.

Prezenta dispoziție nu afectează dreptul statelor membre de a da asiguraților posibilitatea de anulare a contractelor într-un interval de timp fix după un astfel de transfer.

Articolul 15

Participațiile calificate

(1) Statele membre impun tuturor persoanelor fizice sau juridice care propun să dețină, direct sau indirect, o participație calificată într-o întreprindere de asigurare, să informeze mai întâi autoritățile competente ale statului membru de origine, indicând valoarea participației propuse. De asemenea, persoana în cauză trebuie să informeze autoritățile competente ale statului membru de origine în cazul în care își propune să își mărească participația calificată, astfel încât proporția drepturilor de vot sau a capitalului deținut de aceasta să ajungă mai mare sau egală cu 20 %, 33 % sau 50 %, sau în care întreprinderea de asigurare ar deveni filiala persoanei în cauză.

Autoritățile competente ale statului membru de origine au un termen de maximum trei luni de la data notificării prevăzute în primul paragraf pentru a se opune unui astfel de plan, în cazul în care, dată fiind nevoia de a asigura gestionarea corectă și prudentă a întreprinderii de asigurare, nu sunt satisfăcute în ceea ce privește calificările persoanelor menționate în primul paragraf. În cazul în care nu se opun planului în cauză, autoritățile competente pot stabili un termen maxim pentru punerea în aplicare a acestuia.

(2) Statele membre impun tuturor persoanelor fizice sau juridice care intenționează să renunțe, direct sau indirect, la o participație calificată într-o întreprindere de asigurare să informeze mai întâi autoritățile competente ale statului membru de origine, indicând valoarea participației avute în vedere. De asemenea, persoana fizică sau juridică în cauză trebuie să informeze autoritățile competente în cazul în care își propune să își reducă participația calificată astfel încât proporția drepturilor de vot sau a capitalului deținut de aceasta să ajungă mai mică sau egală cu 20 %, 33 % sau 50 %, sau în care întreprinderea de asigurare ar înceta să mai fie filiala sa.

(3) În momentul în care acestea li se aduc la cunoștință, întreprinderile de asigurare informează autoritățile competente ale statului membru de origine cu privire la toate dobândirile de participații în propriul lor capital sau renunțările la acestea care ar determina participațiile să fie mai mari sau mai mici decât unul dintre pragurile menționate la alineatele (1) și (2).

De asemenea, cel puțin o dată pe an, întreprinderile de asigurare informează autoritățile competente cu privire la numele acționarilor și asociaților care dețin participațiile calificate și la valoarea participațiilor în cauză, indicate, de exemplu, în informațiile primite la întâlnirile generale anuale ale acționarilor și asociaților sau ca urmare a respectării regulamentelor legate de societățile cotate la bursa de valori.

(4) În cazul în care influența exercitată de persoanele menționate la alineatul (1) ar putea funcționa în detrimentul gestionării corecte și prudente a întreprinderii de asigurare, statele membre impun ca autoritățile competente ale statului membru de origine să adopte măsurile adecvate pentru a pune capăt acestei situații. Astfel de măsuri pot consta, de exemplu, în decizii ale curților judecătorești, sancțiuni împotriva conducătorilor sau suspendarea exercitării drepturilor de vot garantate de acțiunile deținute de acționarii sau de asociații în cauză.

Măsuri similare se aplică persoanelor fizice sau juridice care nu îndeplinesc obligația de a furniza informații prealabile, în conformitate cu alineatul (1). În cazul în care o participație este dobândită în pofida opoziției autorităților competente, indiferent de alte sancțiuni care urmează a fi adoptate, statele membre prevăd fie suspendarea exercitării drepturilor de vot corespunzătoare, fie nulitatea voturilor exprimate sau posibilitatea de anulare a acestora.

Articolul 16

Secretul profesional

(1) Statele membre prevăd ca persoanele care lucrează sau au lucrat pentru autoritățile competente, precum și auditorii și experții care acționează în numele autorităților competente, să aibă obligația de a păstra secretul profesional. Aceasta înseamnă că nici o informație confidențială pe care aceștia o pot primi pe durata desfășurării îndatoririlor lor nu poate fi divulgată nici unei persoane sau autorități, decât în formă sumară sau generalizată, astfel încât întreprinderile de asigurare în cauză să nu poată fi identificate, fără a aduce atingere cazurilor care cad sub incidența dreptului penal.

Cu toate acestea, în cazul în care o întreprindere de asigurare a fost declarată în stare de faliment sau este lichidată forțat, informațiile confidențiale care nu se referă la terți implicați în încercări de a salva întreprinderea în cauză pot fi divulgate în cadrul procedurilor civile sau comerciale.

(2) Alineatul (1) nu împiedică autoritățile competente ale altor state membre să facă schimb de informații în conformitate cu directivele aplicabile întreprinderilor de asigurare. Informațiile în cauză se află sub rezerva condițiilor secretului profesional indicate în alineatul (1).

(3) Statele membre pot încheia acorduri de cooperare care prevăd schimbul de informații cu autoritățile competente ale țărilor terțe sau cu autoritățile sau organismele țărilor terțe definite la alineatele (5) și (6) numai dacă informațiile divulgate se află sub rezerva unor garantări ale secretului profesional cel puțin echivalente cu cele menționate în prezentul articol. Astfel de schimburi de informații trebuie destinate îndeplinirii sarcini de supraveghere a autorităților sau a organismelor menționate.

În cazul în care informațiile provin dintr-un alt stat membru, acestea pot fi divulgate numai cu acordul expres al autorităților competente care le-au divulgat și, după caz, pot fi divulgate numai în scopurile pentru care autoritățile în cauză și-au dat acordul.

(4) Autoritățile competente care primesc informații confidențiale în conformitate cu alineatele (1) sau (2) pot folosi aceste informații numai în îndeplinirea funcțiilor care le revin:

—

să verifice îndeplinirea condițiilor care reglementează accesul la activitatea de asigurare și să faciliteze controlul condițiilor de exercitare a activității în cauză, în special în materie de supraveghere a provizioanelor tehnice, a marjelor de solvabilitate, a procedurilor administrative și contabile și a mecanismelor de control intern sau

—	să impună sancțiuni; sau

—	în apeluri administrative împotriva deciziilor autorității competente; sau

—	în procedurile judecătorești inițiate în temeiul articolului 67 sau conform unor dispoziții speciale prevăzute în prezenta directivă și în alte directive adoptate în domeniul întreprinderilor de asigurare.

(5) Alineatele (1) și (4) nu exclud schimbul de informații în cadrul unui stat membru, în cazul în care există două sau mai multe autorități competente în același stat membru sau între statele membre, între autoritățile competente și:

—	autoritățile responsabile cu supravegherea oficială a instituțiilor de credit și a altor instituții financiare și autoritățile responsabile cu supravegherea piețelor financiare;

—	organismele implicate în lichidarea sau falimentul întreprinderilor de asigurare și în alte proceduri similare;

—	persoanele responsabile cu auditarea reglementară a conturilor întreprinderilor de asigurare și ale altor instituții financiare;

pentru îndeplinirea funcțiilor lor de supraveghere, precum și transmiterea către organisme care gestionează procedurile de lichidare (obligatorii) sau fondurile de garantare, de informații necesare pentru îndeplinirea funcțiilor acestora. Informațiile primite de aceste autorități, organisme și persoane se află sub restricția obligației de a păstra secretul profesional stabilită la alineatul (1).

(6) Fără a aduce atingere alineatelor (1)-(4), statele membre pot autoriza schimbul de informații între autoritățile competente și:

—	autoritățile responsabile cu controlul organismelor implicate în lichidarea și falimentul întreprinderilor de asigurare și în alte proceduri similare; sau

—	autoritățile responsabile cu controlul persoanelor însărcinate cu auditarea reglementară a conturilor întreprinderilor de asigurare, ale instituțiilor de credit, ale întreprinderilor de investiții și ale altor instituții financiare; sau

—	actuari independenți ai întreprinderilor de asigurare, care asigură supravegherea legală a întreprinderilor și a organismelor responsabile cu controlul actuarilor în cauză.

Statele membre care au recurs la alternativa prevăzută la prima liniuță impun îndeplinirea cel puțin a următoarelor condiții:

—	aceste informații sunt folosite în scopul controlării sau supravegherii legale menționate la primul paragraf;

—	informațiile primite în acest context se află sub rezerva condițiilor secretului profesional impuse la alineatul (1);

—	în cazul în care informațiile provin dintr-un alt stat membru, nu pot fi divulgate fără acordul expres al autorităților competente care le-au divulgat și, după caz, pot fi divulgate numai în scopurile pentru care autoritățile în cauză și-au dat acordul.

Statele membre comunică Comisiei și celorlalte state membre numele autorităților, al persoanelor și al organismelor abilitate să primească informații, în sensul prezentului alineat.

(7) Fără a aduce atingere alineatelor (1)-(4), cu scopul de a-și consolida stabilitatea sistemelor financiare, inclusiv integritatea acestora, statele membre pot autoriza schimbul de informații între autoritățile competente și autoritățile sau organismele responsabile pe baza legii pentru detectarea și investigarea încălcărilor dreptului societăților comerciale.

Statele membre care au recurs la alternativa prevăzută în primul paragraf impun îndeplinirea cel puțin a următoarelor condiții:

—	informațiile sunt folosite în scopul îndeplinirii sarcinii menționate în primul paragraf;

—	informațiile primite în acest context se află sub rezerva condițiilor secretului profesional impuse la alineatul (1);

—	în cazul în care informațiile provin dintr-un alt stat membru, nu pot fi divulgate fără acordul expres al autorităților competente care le-au divulgat și, după caz, pot fi divulgate numai în scopurile pentru care autoritățile în cauză și-au dat acordul.

În cazul în care, într-un stat membru, autoritățile sau organismele menționate în primul paragraf își îndeplinesc sarcina de detectare sau investigare cu ajutorul persoanelor numite în scopul în cauză și neangajate în sectorul public, în conformitate cu competența specifică a acestora, posibilitatea schimbului de informații prevăzută în primul paragraf poate fi extinsă la persoanele în cauză, pe baza condițiilor stipulate în al doilea paragraf.

Pentru a pune în aplicare al doilea paragraf, a treia liniuță, autoritățile sau organismele menționate în primul paragraf comunică autorităților competente care au divulgat informațiile identitatea și responsabilitățile exacte ale persoanelor cărora urmează a le fi trimise.

Statele membre aduc la cunoștința Comisiei și a celorlalte state membre identitatea autorităților și organismelor care ar putea primi informații pe baza acestui alineat.

Până la 31 decembrie 2000, Comisia întocmește un raport privind aplicarea prezentului alineat.

(8) Statele membre pot autoriza autoritățile competente să transmită:

—	băncilor centrale și altor organisme cu o funcție similară în capacitatea lor de autorități monetare;

—	după caz, altor autorități publice responsabile cu controlul sistemelor de plată

informații destinate îndeplinirii sarcinii acestora și pot autoriza autoritățile și organismele în cauză să comunice autorităților competente informațiile de care acestea pot avea nevoie în sensul alineatului (4). Informațiile primite în acest context se află sub rezerva condițiilor secretului profesional impuse în prezentul articol.

(9) În plus, fără a aduce atingere alineatelor (1)-(4), statele membre pot autoriza, pe baza dispozițiilor stabilite prin lege, divulgarea anumitor informații către alte departamente ale administrației guvernamentale centrale ale acestora responsabile cu legislația privind supravegherea instituțiilor de credit, a instituțiilor financiare, a serviciilor de investiții și a îne și inspectorilor acționând în numele departamentelor în cauză.

Cu toate acestea, comunicările în cauză pot fi făcute numai în cazul în care sunt necesare din motive de control prudențial.

Cu toate acestea, statele membre prevăd că informațiile primite în temeiul alineatelor (2) și (5) și cele obținute prin intermediul verificărilor la fața locului menționate la articolul 11 nu pot fi divulgate în cazurile menționate în prezentul alineat, decât cu acordul expres al autorităților competente care au divulgat informațiile sau al autorităților competente ale statului membru în care a fost efectuată verificarea la fața locului.

Articolul 17

Îndatoririle auditorilor

(1) Statele membre prevăd cel puțin că:

(a)

orice persoană autorizată în sensul Directivei 84/253/CEE a Consiliului (14), care îndeplinește în cadrul unei întreprinderi de asigurare sarcina descrisă în articolul 51 din Directiva 78/660/CEE a Consiliului (15), articolul 37 din Directiva 83/349/CEE sau articolul 31 din Directiva 85/611/CEE a Consiliului (16) sau oricare altă funcție reglementară, are datoria de a raporta prompt autorităților competente orice fapt sau decizie cu privire la întreprinderea în cauză, pe care le-a întâlnit în timpul îndeplinirii sarcinii în cauză și care ar putea:

—	constitui o încălcare importantă a actelor cu putere de lege sau a actelor administrative care stabilesc condițiile care reglementează autorizarea sau care reglementează în mod specific executarea activităților întreprinderilor de asigurare; sau

—	afecta funcționarea continuă a întreprinderii de asigurare; sau

—	determina refuzarea certificării conturilor sau exprimarea unor rezerve;

(b)

persoana în cauză are, de asemenea, datoria de a raporta toate faptele și deciziile pe care le întâlnește în timpul îndeplinirii unei sarcini, în conformitate cu litera (a), într-o întreprindere care are legături strânse rezultate dintr-o relație de control cu întreprinderea de asigurare în cadrul căreia persoana își îndeplinește sarcina menționată anterior.

(2) Divulgarea oricăror fapte sau decizii menționate la alineatul (1), făcută cu bună credință de persoanele autorizate în sensul Directivei 84/253/CEE către autoritățile competente, nu constituie o încălcare a restricțiilor privind divulgarea de informații impuse prin contract sau pe baza oricăror acte cu putere de lege sau acte administrative și nu presupune nici o responsabilitate pentru persoanele în cauză.

Articolul 18

Exercitarea simultană a activităților de asigurare de viață și asigurare generală

(1) Fără a aduce atingere alineatelor (3) și (7), nici o întreprindere nu poate fi autorizată atât în temeiul prezentei directive, cât și al Directivei 73/239/CEE.

(2) Prin derogare de la alineatul (1), statele membre pot prevedea că:

—	întreprinderile autorizate în temeiul prezentei directive pot obține autorizare, în conformitate cu articolul 6 din Directiva 73/239/CEE, și pentru riscurile enumerate în clasele 1 și 2 în anexa la directiva în cauză;

—	întreprinderile autorizate în temeiul articolului 6 din Directiva 73/239/CEE numai pentru riscurile enumerate în clasele 1 și 2 în anexa la directiva în cauză pot obține autorizare în temeiul prezentei directive.

(3) Sub rezerva alineatului (6), întreprinderile menționate la alineatul (2) și cele care la:

—	1 ianuarie 1981, pentru întreprinderile autorizate în Grecia;

—	1 ianuarie 1986, pentru întreprinderile autorizate în Spania și Portugalia;

—	1 ianuarie 1995, pentru întreprinderile autorizate în Austria, Finlanda și Suedia;

—	15 martie 1979, pentru restul întreprinderilor;

desfășurau simultan atât activitățile reglementate de prezenta directivă, cât și cele reglementate de Directiva 73/239/CEE, pot continua să desfășoare simultan activitățile în cauză, cu condiția ca fiecare activitate să fie gestionată separat, în conformitate cu articolul 19 din prezenta directivă.

(4) Statele membre pot prevedea că întreprinderile menționate la alineatul (2) trebuie să îndeplinească normele contabile care reglementează întreprinderile de asigurare în temeiul prezentei directive pentru toate activitățile acestora. Până la coordonarea în acest sens, statele membre mai pot prevedea că, în ceea ce privește normele de lichidare, activitățile referitoare la riscurile enumerate la clasele 1 și 2 din anexa la Directiva 73/239/CEE desfășurate de întreprinderile menționate la alineatul (2) sunt reglementate de normele aplicabile activităților de asigurare de viață.

(5) În cazul în care o întreprindere care desfășoară activitățile menționate în anexa la Directiva 73/239/CEE are legături financiare, comerciale sau administrative cu o întreprindere de asigurare care desfășoară activitățile reglementate de prezenta directivă, autoritățile competente ale statelor membre pe teritoriul cărora este situat sediul central al întreprinderii în cauză se asigură de faptul că întreprinderile în cauză nu au conturile distorsionate de aranjamente între aceste întreprinderi sau de orice aranjament care ar putea afecta alocarea de cheltuieli și venituri.

(6) Orice stat membru poate cere întreprinderilor de asigurare al căror sediu social este situat pe teritoriul său să înceteze, într-un interval de timp care urmează a fi determinat de statul membru în cauză, executarea simultană a activităților în care erau angajate la datele menționate la alineatul (3).

(7) Dispozițiile prezentului articol vor fi revizuite pe baza unui raport înaintat Consiliului de Comisie, având în vedere armonizarea viitoare a normelor privind lichidarea, până la 31 decembrie 1999 cel târziu.

Articolul 19

Separarea gestionării asigurărilor de viață și a asigurărilor generale

(1) Gestionarea separată menționată la articolul 18 alineatul (3) trebuie organizată astfel încât activitățile reglementate de prezenta directivă să se deosebească de activitățile reglementate de Directiva 73/239/CEE pentru ca:

—

interesele titularilor de asigurări de viață și ale titularilor de asigurări generale să nu fie prejudiciate și, în special, pentru ca titularii asigurărilor de viață să beneficieze de profiturile din asigurările de viață ca și când întreprinderea ar desfășura numai activitatea de încheiere de asigurări de viață;

—	obligațiile financiare minime, în special marjele de solvabilitate, cu privire la una dintre cele două activități, și anume o activitate desfășurată în temeiul prezentei directive și o activitate desfășurată în temeiul Directivei 73/239/CEE, să nu fie suportate din cealaltă activitate.

Cu toate acestea, atât timp cât obligațiile financiare minime sunt îndeplinite pe baza condițiilor stabilite în primul paragraf a doua liniuță și cu condiția ca autoritățile competente să fie informate, întreprinderea poate utiliza elementele explicite din marja de solvabilitate care sunt încă disponibile pentru una dintre activități.

Autoritățile competente analizează rezultatele ambelor activități pentru a se asigura că dispozițiile prezentului alineat sunt respectate.

(2)

(a)

Rapoartele sunt astfel întocmite, încât să indice sursele rezultatelor pentru fiecare dintre cele două activități, de asigurare de viață și de asigurare generală. În acest scop, toate veniturile (în special primele, plățile făcute de reasigurători și venitul din investiții) și cheltuielile (în special plata asigurărilor, suplimentări ale provizioanelor tehnice, prime de reasigurare, cheltuieli de exploatare cu privire la activitatea de asigurare) sunt defalcate în funcție de proveniență. Elementele comune ambelor activități sunt înregistrate în conformitate cu metodele de alocare care urmează să fie acceptate de autoritățile competente.

Pe baza acestor rapoarte, întreprinderile de asigurare trebuie să elaboreze o declarație în care să fie clar identificate elementele care alcătuiesc marja de solvabilitate, în conformitate cu articolul 27 din prezenta directivă și cu articolul 16 alineatul (1) din Directiva 73/239/CEE.

(3) În cazul în care una dintre marjele de activitate este insuficientă, autoritățile competente aplică activității deficiente măsurile prevăzute în directiva relevată, indiferent de rezultatele celeilalte activități. Prin derogare de la alineatul (1) primul paragraf a doua liniuță, aceste măsuri pot implica autorizarea unui transfer de la o activitate la alta.

CAPITOLUL 2

NORME PRIVIND PROVIZIOANELE TEHNICE ȘI REPREZENTAREA ACESTORA

Articolul 20

Constituirea provizioanelor tehnice

(1) Statul membru de origine cere fiecărei întreprinderi de asigurare să constituie suficiente provizioane tehnice, inclusiv provizioane matematice, pentru întreaga sa activitate.

Valoarea acestor provizioane tehnice se determină în conformitate cu următoarele principii.

(i)

valoarea provizioanelor tehnice pentru asigurarea de viață se calculează printr-o evaluare actuarială de perspectivă suficient de prudentă, luând în considerare toate obligațiile viitoare determinate de condițiile de asigurare pentru fiecare contract existent, inclusiv:

—	toate beneficiile garantate, inclusiv valorile de răscumpărare garantate;

—	bonusurile la care asigurații sunt deja îndreptățiți, fie colectiv, fie individual, indiferent de descrierea bonusurilor în cauză-dobândite, declarate sau alocate;

—	toate opțiunile disponibile pentru asigurați pe baza termenilor contractului;

—	cheltuieli, inclusiv comisioane;

luând în considerare primele viitoare datorate;

(ii)

se permite utilizarea unei metode retrospective, în cazul în care se poate demonstra că provizioanele tehnice rezultate nu sunt mai mici decât cele necesare pe baza unui calcul de perspectivă suficient de prudent sau în care nu se poate utiliza o metodă de perspectivă pentru tipul de contract în cauză;

(iii)

o evaluare prudentă nu este o evaluare „conform celei mai bune estimări”, dar include o marjă adecvată pentru devierea negativă a factorilor de relevanță;

(iv)	metoda de evaluare pentru provizioanele tehnice trebuie nu numai să fie prudentă în sine, ci și să aibă în vedere metoda de evaluare pentru activele care acoperă provizioanele în cauză;

(v)

provizioanele tehnice se calculează separat pentru fiecare contract. Se permite, cu toate acestea, utilizarea de generalizări sau aproximări adecvate, în cazul în care acestea ar putea să dea aproximativ același rezultat ca și calculele individuale. Principiul calculării individuale nu împiedică în nici un fel constituirea de provizioane suplimentare pentru riscuri generale care nu sunt individualizate;

(vi)	în cazul în care valoarea de răscumpărare a unui contract este garantată, valoarea provizioanelor matematice pentru contract în orice moment este cel puțin egală cu valoarea garantată la momentul respectiv;

rata dobânzii utilizată se alege cu prudență. Aceasta se determină în conformitate cu normele autorităților competente ale statului membru de origine, aplicând următoarele principii:

(a)

pentru toate contractele, autoritatea competentă a statului membru de origine a întreprinderii de asigurare stabilește una sau mai multe rate maxime ale dobânzii, în special în conformitate cu următoarele norme:

(i)

în cazul în care contractele conțin o garanție a ratei dobânzii, autoritatea competentă din statul membru de origine stabilește o rată maximă a dobânzii unică. Aceasta poate varia în funcție de moneda în care este exprimat contractul, cu condiția să nu depășească 60 % din rata obligațiunilor emise de statul în a cărui monedă este exprimat contractul.

În cazul în care un stat membru decide, în temeiul primului paragraf a doua teză, stabilirea unei rate maxime a dobânzii pentru contractele exprimate în moneda altui stat membru, întâi consultă autoritatea competentă din statul membru în a cărui monedă este exprimat contractul;

(ii)

cu toate acestea, în cazul în care activele întreprinderii de asigurare nu sunt evaluate la prețul lor de achiziție, un stat membru poate stipula că pot fi calculate una sau mai multe rate maxime ale dobânzii luând în considerare randamentul activelor corespunzătoare în prezent în portofoliu, minus o marjă de prudență, și, în special pentru contractele cu prime periodice, luând, de asemenea, în considerare și randamentul anticipat al activelor viitoare. Marja de prudență și rata sau ratele maxime ale dobânzii aplicate randamentului anticipat al activelor viitoare se stabilesc de autoritatea competentă din statul membru de origine;

(b)	stabilirea unei rate maxime a dobânzii nu implică faptul că întreprinderea de asigurare este obligată să folosească o rată atât de ridicată;

(c)

statul membru de origine poate decide să nu aplice litera (a) următoarelor categorii de contracte:

—	contracte bazate pe unități de cont;

—	contracte cu primă unică pentru o perioadă de până la opt ani;

—	contracte fără participare la profit și contracte de anuități fără valoare de răscumpărare.

În cazurile menționate în primul paragraf a doua și a treia liniuță, la alegerea unei rate prudențiale a dobânzii poate fi luată în considerare moneda în care este exprimat contractul și activele corespunzătoare deținute în prezent și, în cazul în care activele întreprinderii sunt evaluate la valoarea lor actuală, randamentul anticipat al viitoarelor active.

În nici un caz rata dobânzii folosită nu poate fi mai mare decât randamentul activelor calculat în conformitate cu normele contabile ale statului membru de origine, decât dacă se face o deducere adecvată;

(d)

statul membru cere întreprinderii de asigurare să își păstreze în conturi un provizion pentru a-și îndeplini angajamentele luate față de asigurați în ceea ce privește rata dobânzii, în cazul în care randamentul prezent sau previzibil al activelor companiei este insuficient pentru a acoperi angajamentele în cauză;

(e)	Comisia și autoritățile competente din statele membre care solicită acest lucru sunt notificate cu privire la ratele maxime ale dobânzilor stabilite în temeiul literei (a);

C.	elementele statistice ale evaluării și alocația pentru cheltuieli folosite se calculează cu prudență, având în vedere statul angajamentului, tipul de politică și costurile și comisioanele administrative care se estimează că vor apărea;

în cazul contractelor participative, metoda de evaluare a provizioanelor tehnice poate lua în considerare, fie implicit, fie explicit, toate tipurile de bonusuri viitoare, într-un mod corespunzător cu restul presupunerilor privind viitoarele evoluții și cu metoda actuală de distribuire a bonusurilor;

provizionul pentru cheltuieli viitoare se poate face implicit, de exemplu având în vedere valoarea netă a primelor viitoare pentru taxele de gestionare. Cu toate acestea, alocația generală, implicită sau explicită, trebuie să fie mai mare sau egală cu o estimare prudențială a viitoarelor cheltuieli relevante;

metoda de evaluare a provizioanelor tehnice nu este condiționată de discontinuitățile care apar de la un an la altul, cauzate de modificările arbitrare aduse metodei sau elementelor de calcul și trebuie să fie de așa natură, încât să permită recunoașterea distribuției profiturilor în mod adecvat, pe durata contractului.

(2) Întreprinderile de asigurare pun la dispoziția publicului bazele și metodele utilizate la calcularea provizioanelor tehnice, inclusiv a provizioanelor pentru bonusuri.

(3) Statul membru de origine cere fiecărei întreprinderi de asigurare să acopere provizioanele tehnice pentru întreaga sa activitate cu active congruente, în conformitate cu articolul 26. Pentru activitățile înregistrate în Comunitate, aceste active trebuie localizate în cadrul Comunității. State membre nu le impun întreprinderilor de asigurare să își localizeze activele într-un anumit stat membru. Statele membre pot permite, cu toate acestea, relaxări ale normelor privind localizarea activelor.

(4) În cazul în care statul membru de origine permite acoperirea de provizioane tehnice de către creanțele de la reasigurători, stabilește procentajul admis. În acest caz, nu poate impune localizarea activelor care reprezintă creanțele în cauză.

Articolul 21

Primele pentru activități noi

Primele pentru activități noi trebuie să fie suficiente, în funcție de presupunerile actuariale rezonabile, pentru a permite întreprinderilor de asigurare să își îndeplinească angajamentele și, în special, să constituie provizioane tehnice adecvate.

În acest scop, pot fi luate în considerare toate aspectele situației financiare a unei întreprinderi de asigurare, fără ca aportul din resurse, altele decât primele, și venitul câștigat să fie sistematice și permanente, astfel încât să pericliteze solvabilitatea întreprinderii pe termen lung.

Articolul 22

Activele pentru acoperirea provizioanelor tehnice

Activele care acoperă provizioanele tehnice iau în considerare tipul de activitate desfășurată de o întreprindere de asigurare, astfel încât să garanteze securitatea, randamentul și tranzacționabilitatea investițiilor pentru care întreprinderea asigură diversitatea și repartizarea adecvată.

Articolul 23

Categorii de active autorizate

(1) Statul membru de origine nu poate autoriza întreprinderile de asigurare să își acopere provizioanele tehnice decât cu următoarele categorii de active:

investiții

(a)	titluri de creanțe, obligațiuni și alte instrumente ale pieței monetare și de capital;

(b)	împrumuturi;

(c)	acțiuni și alte participații cu randament variabil;

(d)	unități în organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) și alte fonduri de investiții;

(e)	terenuri, clădiri și drepturi în bunuri imobiliare;

creanțe

(f)	creanțe privind reasigurătorii, inclusiv părțile reasigurătorilor de provizioane tehnice;

(g)	depozite la întreprinderile cedante și credite datorate de acestea;

(h)	credite deținute de asigurați și intermediari rezultând din operațiuni directe și de reasigurare;

(i)	avansuri pentru polițe;

(j)	credite de impozite;

(k)	creanțe ale fondurilor de garantare;

altele

(l)	bunuri corporale, altele decât terenurile și clădirile, evaluate pe baza amortizării prudențiale;

(m)	numerar la bancă și în casă, depozite la instituțiile de credit și orice alte organisme autorizate să accepte depozite;

(n)	costuri de achiziție reportate;

(o)	dobânzi și chirii acumulate, alte conturi de regularizare;

(p)	dobânzi reversibile.

(2) În cazul asociației de subscriptori cunoscute sub numele de „Lloyd's”, categoriile de active includ și garanții și scrisori de credit emise de instituții de credit în sensul Directivei 2000/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului (17) sau de întreprinderi de asigurare, împreună cu sume variabile provenind din polițele de asigurare de viață, în măsura în care reprezintă fonduri aparținând membrilor.

(3) Includerea oricărui activ sau a oricărei categorii de active enumerate în alineatul (1) nu înseamnă că toate aceste active trebuie să fie autorizate automat ca acoperire pentru provizioanele tehnice. Statul membru de origine stabilește norme mai detaliate de stabilire a condițiilor pentru utilizarea activelor acceptabile; în acest sens, acesta poate solicita titluri sau garanții de valoare, în special în cazul creditelor deținute de reasigurători.

La determinarea și aplicarea normelor stabilite, statul membru de origine asigură, în special, respectarea următoarelor principii:

(i)	activele care acoperă provizioanele tehnice se evaluează la valoarea netă care nu include creditele rezultate din achiziționarea acestora;

(ii)	toate activele trebuie evaluate pe o bază prudențială, care să permită riscul de nerealizare. În special, bunurile corporale, altele decât terenurile sau clădirile, pot fi acceptate ca acoperire pentru rezervele tehnice numai dacă sunt evaluate pe baza amortizării prudențiale;

(iii)

împrumuturile, acordate fie întreprinderilor, fie unei organizații naționale sau internaționale, autorităților locale sau regionale sau persoanelor fizice, pot fi acceptate ca acoperire pentru provizioanele tehnice numai dacă există suficiente garanții cu privire la securitatea acestora, fie că sunt bazate pe statutul împrumutătorului, ipoteci, garanții bancare sau garanții acordate de întreprinderi de asigurare sau alte forme de titluri de valoare;

(iv)

instrumente derivate, cum ar fi opțiuni, contracte la termen și operațiuni swap cu privire la activele care acoperă provizioanele tehnice, pot fi folosite în măsura în care contribuie la o reducere a gradului de risc a investițiilor sau facilitează gestionarea eficientă de portofoliu. Acestea trebuie evaluate pe o bază prudențială și pot fi luate în considerare la evaluarea activelor fundamentale;

(v)

valorile mobiliare care nu sunt tranzacționate pe o piață reglementată pot fi acceptate ca acoperire pentru provizioanele tehnice numai dacă pot fi realizate pe termen scurt sau dacă reprezintă participații în instituțiile de credit, în întreprinderi de asigurare, în limitele permise de articolul 6 sau în întreprinderi de investiții stabilite într-un stat membru;

(vi)	creditele privind un terț pot fi acceptate ca acoperire pentru provizioanele tehnice numai după deducerea tuturor sumelor datorate aceluiași terț;

(vii)

valoarea tuturor creditelor și creanțelor acceptate ca acoperire pentru provizioanele tehnice trebuie calculată pe bază prudențială, cu includerea riscului de nerealizare. În special, creditele deținute de asigurați și de intermediari, care rezultă din operațiile de asigurare directă și reasigurare, pot fi acceptate numai în măsura în care au ajuns la scadență de maximum trei luni;

(viii)

în cazul în care activele deținute includ o investiție într-o filială care gestionează toate investițiile întreprinderii de asigurare sau o parte a acestora în numele său, statul membru de origine trebuie, la aplicarea normelor și a principiilor stabilite în prezentul articol, să ia în considerare activele fundamentale deținute de filială; statul membru de origine poate trata activele altor filiale în mod similar;

(ix)	costurile de achiziționare reportate pot fi acceptate ca acoperire pentru provizioanele tehnice numai în măsura în care sunt compatibile cu calcularea provizioanelor matematice.

(4) Fără a aduce atingere alineatelor (1), (2) și (3), în cazuri excepționale și la cererea întreprinderii de asigurare, statul membru de origine poate autoriza, temporar și pe baza unei decizii motivate în mod adecvat, alte categorii de active ca acoperire pentru provizioanele tehnice, sub rezerva articolului 22.

Articolul 24

Norme pentru diversificarea investițiilor

(1) În ceea ce privește activele care acoperă provizioanele tehnice, statul membru de origine cere fiecărei întreprinderi de asigurare să investească maximum:

(a)	10 % din valoarea totală brută a provizioanelor sale tehnice în orice parcelă de teren sau clădire sau într-un număr de parcele de teren sau clădiri suficient de apropiate unele de altele pentru a fi considerate efectiv ca o singură investiție;

(b)

5 % din valoarea totală brută a provizioanelor sale tehnice în acțiuni și alte titluri negociabile tratate ca acțiuni, obligațiuni, titluri de credit și alte instrumente ale pieței monetare sau de capital pentru aceeași întreprindere sau în credite garantate acordate aceluiași împrumutător, luate împreună, creditele fiind credite, altele decât cele acordate unui stat, unei autorități locale sau regionale sau unei organizații internaționale de care aparțin unul sau mai multe state membre. Această limită poate fi ridicată la 10 %, în cazul în care o întreprindere investește maximum 40 % din provizioanele sale tehnice brute în creditele sau titlurile de valoare ale organismelor emițătoare și împrumutătorilor, în fiecare dintre acestea investind minimum 5 % din activele sale;

(c)

5 % din valoarea totală brută a provizioanelor sale tehnice în creditele fără garanții, inclusiv 1 % pentru fiecare credit fără garanții, altele decât creditele acordate instituțiilor de credit, întreprinderilor de asigurare – în măsura în care articolul 6 permite acest lucru – și întreprinderilor de investiții stabilite într-un stat membru. Limitele pot fi ridicate la 8 % și, respectiv, la 2 % printr-o decizie luată pentru fiecare caz în parte de autoritățile competente din statul membru de origine;

(d)	3 % din valoarea totală brută a provizioanelor sale tehnice sub forma numerarului din casă;

(e)	10 % din valoarea totală brută a provizioanelor sale tehnice în acțiuni, alte titluri de valoare tratate ca acțiuni și obligațiuni care nu sunt tranzacționate pe o piață reglementată.

(2) Lipsa prevederii unei limite la alineatul (1) pentru investițiile în categorii specifice nu implică faptul că activele din categoria în cauză trebuie acceptate fără limită ca acoperire pentru provizioanele tehnice. Statul membru de origine stabilește norme mai detaliate de fixare a condițiilor privind utilizarea activelor acceptabile. În special, se asigură că, la determinarea și aplicarea normelor în cauză, se respectă următoarele principii:

(i)	activele care acoperă provizioanele tehnice trebuie diversificate suficient și răspândite astfel încât să garanteze că nu există o prea mare dependență de o anumită categorie de active, de un anumit sector special de investiții sau de anumite investiții;

(ii)	investițiile în tipuri specifice de active care indică niveluri ridicate de risc, fie datorită naturii activelor, fie datorită calității emițătorului, trebuie restricționate la niveluri prudențiale;

(iii)

limitele impuse diferitelor categorii de active trebuie să ia în considerare tratamentul reasigurării în calcularea provizioanelor tehnice;

(iv)

în cazul în care activele deținute includ o investiție într-o filială care gestionează toate investițiile întreprinderii de asigurare sau parte din acestea în numele său, statul membru de origine trebuie să ia în considerare, la aplicarea normelor și principiilor stabilite în prezentul articol, activele fundamentale deținute de filială; statul membru de origine poate trata activele altor filiale în mod similar;

(v)	procentajul din active care acoperă provizioanele tehnice plasate în investiții nedisponibile trebuie menținute la un nivel prudențial;

(vi)

în cazul în care activele deținute includ credite sau titluri de credit emise de anumite instituții de credit, statul membru de origine poate lua în considerare, la aplicarea normelor și principiilor incluse în prezentul articol, activele fundamentale deținute de instituțiile de credit în cauză. Acest tratament poate fi aplicat numai în cazul în care instituția de credit are sediul social într-un stat membru, este deținută în întregime de statul membru în cauză și autoritățile locale ale statului și activitatea acesteia, în conformitate cu statutul său, constă în acordarea, prin intermediarii săi, de împrumuturi către sau garantate de state sau autorități locale sau acordarea de împrumuturi organismelor care au legături strânse cu statul sau autoritățile locale.

(3) În contextul normelor de stabilire a condițiilor pentru utilizarea de active acceptabile, statul membru acordă un tratament mai limitativ:

—	oricărui împrumut neînsoțit de o garanție bancară, o garanție emisă de o întreprindere de asigurare, o ipotecă sau orice altă formă de garanție, în comparație cu împrumuturile însoțite de astfel de garanții;

—	OPCVM necoordonate în sensul Directivei 85/611/CEE și alte fonduri de investiții, în comparație cu OPCVM, coordonate în sensul directivei în cauză;

—	titluri de valoare care nu sunt tranzacționate pe o piață reglementată, în comparație cu cele care sunt tranzacționate;

—

obligațiuni, titluri de credit și alte instrumente ale pieței monetare și de capital care nu sunt emise de state, autorități locale sau regionale sau întreprinderi aparținând zonei A, conform definiției din Directiva 2000/12/CE sau care sunt emise de instituții internaționale care nu includ cel puțin un stat membru al Comunității printre membrii lor, în comparație cu aceleași instrumente financiare emise de astfel de organisme.

(4) Statele membre pot ridica limita stabilită la alineatul (1) litera (b) la 40 % în cazul anumitor titluri de credit, în cazul în care acestea sunt emise de o instituție de credit cu sediul social într-un stat membru care este plasată prin lege sub rezerva unei supravegheri oficiale speciale cu scopul de a proteja titularii titlurilor de credit în cauză. În special, sumele provenind din emisiunea de astfel de titluri de credit trebuie investite în conformitate cu legea în active care, pe întreaga perioadă de validitate a titlurilor de credit, pot acoperi revendicările legate de titlurile de credit și care, în cazul falimentului emițătorului, ar fi folosite în funcție de prioritate pentru rambursarea valorii creditului și pentru plata dobânzilor acumulate.

(5) Statele membre nu impun întreprinderilor de asigurare să investească în categorii specifice de active.

(6) Fără a aduce atingere alineatului (1), în cazuri excepționale și la cererea întreprinderii de asigurare, statul membru de origine poate permite, temporar și pe baza unei decizii motivate în mod corespunzător, excepții de la normele stabilite la alineatul (1) literele (a)-(e), sub rezerva articolului 22.

Articolul 25

Contracte bazate pe OPCVM sau indicele de acțiuni

(1) În cazul în care beneficiile oferite de un contract sunt direct legate de valoarea unităților într-un OPCVM sau de valoarea activelor conținute într-un fond intern deținut de întreprinderea de asigurare, în general divizată în unități, provizioanele tehnice referitoare la beneficiile în cauză trebuie reprezentate cât mai exact posibil de aceste unități sau, în cazul în care nu sunt înființate unități, de activele în cauză.

(2) În cazul în care beneficiile oferite de un contract sunt direct legate de un indice al acțiunilor sau de altă valoare de referință, alta decât cele menționate la alineatul (1), provizioanele tehnice referitoare la beneficiile în cauză trebuie reprezentate cât mai exact posibil, fie de unitățile care trebuie să reprezinte valoarea de referință, fie, în cazul în care nu sunt înființate unități, de activele care prezintă garanția și tranzacționabilitatea adecvate și care corespund, cât mai exact posibil, celor pe care se bazează valoarea de referință specifică.

(3) Articolele 22 și 24 nu se aplică activelor deținute pentru a acoperi angajamentele care sunt direct legate de beneficiile menționate la alineatele (1) și (2). Referirile la provizioanele tehnice din articolul 24 se referă la provizioanele tehnice, mai puțin cele care acoperă angajamentele în cauză.

(4) În cazul în care beneficiile menționate la alineatele (1) și (2) includ o garantare a randamentului investițiilor sau alte beneficii garantate, provizioanele tehnice suplimentare corespunzătoare se află sub rezerva articolelor 22, 23 și 24.

Articolul 26

Norme de congruență

(1) În sensul articolului 20 alineatul (3) și articolului 54, statele membre se conformează anexei II cu privire la normele de congruență.

(2) Prezentul articol nu se aplică angajamentelor menționate la articolul 25.

CAPITOLUL 3

NORME PRIVIND MARJA DE SOLVABILITATE ȘI FONDUL DE GARANTARE

Articolul 27

Marja de solvabilitate disponibilă

(1) Fiecare stat membru cere tuturor întreprinderilor de asigurare cu sediul social situat pe teritoriul său o marjă de solvabilitate disponibilă, adecvată pentru întreaga sa activitate, în orice moment, care să fie egală cu sau mai mare decât cerințele din prezenta directivă.

(2) Marja de solvabilitate disponibilă constă în activele întreprinderii de asigurare libere de orice aranjamente previzibile, minus elementele necorporale, inclusiv:

(a)

capitalul social vărsat sau, în cazul unei asociații mutuale, fondul inițial efectiv vărsat, plus toate conturile membrilor care îndeplinesc următoarele criterii:

(i)	în statut se stipulează că plățile pot fi făcute din aceste conturi către membri numai în măsura în care acest lucru nu determină marja de solvabilitate disponibilă să coboare sub nivelul cerut sau, după dizolvarea întreprinderii, în cazul în care a fost plătit restul datoriilor întreprinderii;

(ii)	în statut se stipulează, cu privire la toate plățile menționate la punctul (i) din alte motive decât rezilierea individuală a calității de membru, necesitatea de a notifica autoritățile competente cu cel puțin o lună înainte și că acestea pot interzice plata în perioada în cauză;

(iii)

dispozițiile relevante din statut pot fi modificate numai după ce autoritățile competente au declarat că nu au nici o obiecție împotriva modificării, fără a aduce atingere criteriilor stabilite la punctele (i) și (ii);

(b)	rezervele (legale și libere) care nu corespund obligațiilor de subscriere;

(c)	profitul sau pierderile reportate după deducerea dividendelor care trebuie plătite;

(d)	în măsura în care dreptul intern permite, rezervele de profit care apar în bilanț, în cazul în care pot fi folosite pentru a acoperi pierderile care pot apărea și în care nu au fost puse la dispoziție pentru distribuirea către asigurați.

Marja de solvabilitate disponibilă se reduce cu valoarea acțiunilor proprii deținute direct de întreprinderea de asigurare.

(3) Marja de solvabilitate disponibilă poate consta și în:

(a)

capital din acțiuni preferențiale cumulative și capital din împrumuturi subordonate până la 50 % din marja de solvabilitate disponibilă sau marja de solvabilitate cerută, în funcție de care este mai mică, din care maximum 25 % constă în împrumuturi subordonate cu scadență fixă sau capital din acțiuni preferențiale cumulative cu termen fix, cu condiția să existe acorduri legale pe baza cărora, în cazul falimentului sau lichidării întreprinderii de asigurare, capitalul din împrumuturi subordonate sau capitalul din acțiuni preferențiale urmează ca prioritate după revendicările tuturor celorlalți creditori și nu se rambursează decât după ce au fost plătite toate datoriile scadente la momentul respectiv.

Capitalul din împrumuturi subordonate trebuie să îndeplinească și următoarele condiții:

(i)	numai fondurile vărsate integral pot fi luate în considerare;

(ii)

pentru împrumuturi cu scadență fixă, scadența originală trebuie să fie de minimum cinci ani. Cu cel târziu un an înainte de data rambursării, întreprinderea de asigurare trebuie să prezinte pentru aprobare autorităților competente un plan care arată modul în care marja de solvabilitate disponibilă va fi menținută sau adusă la nivelul cerut la scadență, cu excepția cazului în care măsura în care împrumutul se poate clasifica drept componentă a marjei de solvabilitate disponibile se reduce gradual pe durata a cel puțin ultimilor cinci ani înainte de data rambursării. Autoritățile competente pot autoriza rambursarea împrumuturilor în cauză înainte de termen cu condiția ca întreprinderea de asigurare emitentă să solicite acest lucru și ca marja de solvabilitate disponibilă a acesteia să nu coboare sub nivelul cerut;

(iii)

împrumuturile care nu au scadența fixă sunt rambursabile numai pe baza unui preaviz de cinci ani, cu excepția cazului în care împrumuturile nu mai sunt considerate parte componentă a marjei de solvabilitate disponibile sau în care se cere în mod specific acordul prealabil al autorităților competente pentru rambursarea înainte de termen. În acest ultim caz, întreprinderea de asigurare trebuie să informeze autoritățile competente cu minimum șase luni înainte de data rambursării propuse, specificând marja de solvabilitate disponibilă atât înainte, cât și după rambursarea în cauză. Autoritățile competente autorizează rambursarea numai dacă marja de solvabilitate disponibilă a întreprinderii de asigurare nu riscă să scadă sub nivelul cerut;

(iv)	contractul de împrumut nu trebuie să includă nici o clauză care să prevadă că în împrejurări specificate, altele decât lichidarea întreprinderii de asigurare, datoria va trebui rambursată înainte de datele de rambursare convenite;

(v)	contractul de împrumut poate fi modificat numai după ce autoritățile competente declară că nu au nici o obiecție față de modificarea în cauză;

(b)

titlurile de valoare fără o dată de scadență specificată și alte instrumente, inclusiv acțiunile preferențiale cumulative, altele decât cele menționate la litera (a), până la 50 % din marja de solvabilitate disponibilă sau marja de solvabilitate cerută, în funcție de care este mai mică, pentru toate titlurile de valoare în cauză și capitalul din împrumuturi subordonate menționat la litera (a), cu condiția să îndeplinească următoarele:

(i)	să nu poată fi rambursate la inițiativa titularilor sau fără acordul prealabil al autorității competente;

(ii)	contractul de emisiune trebuie să permită întreprinderii de asigurare să amâne plata dobânzilor la credit;

(iii)

revendicările împrumutătorului privind întreprinderea de asigurare sunt în întregime subordonate celor ale tuturor creditorilor nesubordonați;

(iv)	documentele care reglementează emisiunea de titluri de valoare trebuie să prevadă capacitatea de absorbție de pierderi pentru credit și dobânzile neplătite, permițând, în același timp, întreprinderii de asigurare să își continue activitatea;

(v)	numai valorile vărsate integral pot fi luate în considerare.

(4) La solicitarea întreprinderii de asigurare adresată, cu documente justificative, autorității competente a statului membru de origine și cu acordul autorității competente în cauză, marja de solvabilitate disponibilă poate consta și în:

(a)

până la 31 decembrie 2009, o valoare egală cu 50 % din profiturile viitoare ale întreprinderii, dar care să fie mai mică sau egală cu 25 % din marja de solvabilitate disponibilă sau marja de solvabilitate cerută, în funcție de care este mai mică. Valoarea profiturilor viitoare se obține prin înmulțirea profitului anual estimat cu un factor care reprezintă perioada medie rămasă din derularea contractelor. Factorul utilizat poate fi maximum șase. Profitul anual estimat este mai mic sau egal cu media aritmetică a profiturilor obținute în ultimele cinci exerciții financiare din activitățile enumerate la articolul 2 alineatul (1).

Autoritățile competente pot accepta includerea unei astfel de sume pentru marja de solvabilitate disponibilă numai:

(i)	în cazul în care autorităților competente li se prezintă un raport actuarial care dovedește posibilitatea obținerii acestor profituri în viitor;

(ii)	în măsura în care partea în cauză a profiturilor viitoare provenind din provizioanele fundamentale nete menționate la litera (c) nu a fost deja luată în considerare;

(b)

în cazul în care nu se practică ajustarea actuarială sau în care, deși se practică, aceasta este mai mică decât sarcina pentru costuri de achiziție inclusă în primă, diferența dintre un provizion matematic neajustat actuarial sau parțial ajustat actuarial și un provizion matematic ajustat actuarial la o rată egală cu sarcina pentru costuri de achiziție fiind inclusă în primă. Această valoare nu poate depăși, cu toate acestea, 3,5 % din suma diferențelor dintre sumele capitale relevante ale activităților de asigurare de viață și provizioanele matematice pentru toate contractele pentru care este posibilă ajustarea actuarială. Diferența se reduce cu valoarea tuturor costurilor de achiziție neamortizate înregistrate ca active;

(c)	toate provizioanele fundamentale nete provenind din evaluarea activelor, în măsura în care provizioanele fundamentale în cauză nu au un caracter excepțional;

(d)	o jumătate din capitalul social sau din fondul inițial nevărsat, o dată ce partea vărsată reprezintă 25 % din capitalul sau fondul social, până la 50 % din marja de solvabilitate disponibilă sau cerută, în funcție de care este mai mică.

(5) Modificările aduse alineatelor (2), (3) și (4) pentru a lua în considerare evoluțiile care justifică o ajustare tehnică a elementelor eligibile pentru marja de solvabilitate disponibilă se adoptă în conformitate cu procedura stabilită la articolul 65 alineatul (2).

Articolul 28

Marja de solvabilitate cerută

(1) Sub rezerva articolului 29, marja de solvabilitate cerută se determină în conformitate cu alineatele (2)-(7) în funcție de clasele de asigurare subscrise.

(2) Pentru tipurile de asigurare menționate la articolul 2 alineatul (1) literele (a) și (b), altele decât asigurările legate de fonduri de investiții, și pentru operațiunile menționate la articolul 2 alineatul (3), marja de solvabilitate cerută este egală cu suma următoarelor două rezultate:

(a)

primul rezultat:

o fracție de 4 % din provizioanele matematice privind activitatea directă și valoarea acceptărilor din reasigurări fără deducerea cedărilor în reasigurare se înmulțește cu raportul, pentru ultimul an bugetar, dintre valoarea totală brută a provizioanelor matematice după deducerea cedărilor în reasigurare și valoarea totală brută a provizioanelor matematice. Raportul nu poate fi în nici un caz mai mic de 85 %;

(b)

cel de-al doilea rezultat:

pentru contractele la care capitalul expus riscului nu este o valoare negativă, o fracție de 0,3 % din valoarea capitalului subscris de întreprinderea de asigurare se înmulțește cu raportul, pentru ultimul an bugetar, dintre capitalul total expus riscului reținut ca pasivul întreprinderii după cedările în reasigurare și retrocedările la capitalul total expus riscului din care se scade reasigurarea; raportul nu poate fi în nici un caz mai mic de 50 %.

Pentru asigurarea temporară pentru deces cu un termen maxim de trei ani, fracția este de 0,1 %. Pentru o astfel de asigurare cu un termen mai mare de trei ani și maxim de cinci ani, fracția în cauză este de 0,15 %.

(3) Pentru asigurarea suplimentară menționată în articolul 2 alineatul (1) litera (c), marja de solvabilitate cerută este egală cu marja de solvabilitate cerută pentru întreprinderile de asigurare stabilită la articolul 16a din Directiva 73/239/CEE, excluzând dispozițiile articolului 17 din directiva în cauză.

(4) Pentru asigurările de sănătate permanente care nu sunt sub rezerva anulării menționate la articolul 2 alineatul (1) litera (d), marja de solvabilitate cerută este egală cu:

(a)	fracție de 4 % din provizioanele matematice, calculată în conformitate cu alineatul (2) litera (a) din prezentul articol; plus

(b)

marja de solvabilitate cerută pentru întreprinderile de asigurare stabilită în articolul 16a din Directiva 73/239/CEE, excluzând dispozițiile articolului 17 din directiva în cauză. Cu toate acestea, condiția stabilită la articolul 16a alineatul (6) litera (b) din directiva în cauză, conform căreia trebuie constituit un provizion pentru îmbătrânire, poate fi înlocuită cu cerința unei asigurări de grup.

(5) Pentru operațiunile de capitalizare menționate la articolul 2 alineatul (2) litera (b), marja de solvabilitate cerută este egală cu o fracție de 4 % din provizioanele matematice calculate în conformitate cu alineatul (2) litera (a) din prezentul articol.

(6) Pentru tontinele menționate la articolul 2 alineatul (2) litera (a), marja de solvabilitate cerută este egală cu 1 % din activele acestora.

(7) Pentru asigurările reglementate la articolul 2 alineatul (1) literele (a) și (b),, legate de fondurile de investiții, și pentru operațiunile menționate la articolul 2 alineatul (2) literele (c), (d) și (e), marja de solvabilitate cerută este egală cu suma dintre:

(a)	în măsura în care întreprinderea de asigurare are un risc de investiții, o fracție de 4 % din provizioanele tehnice, calculată în conformitate cu alineatul (2) litera (a) din prezentul articol;

(b)

în măsura în care întreprinderea de asigurare nu are un risc de investiții, dar valoarea destinată acoperirii cheltuielilor de gestionare este fixată pentru o perioadă mai mare de cinci ani, o fracție de 1 % din provizioanele tehnice, calculată în conformitate cu alineatul (2) litera (a) din prezentul articol;

(c)

în măsura în care întreprinderea de asigurare nu are un risc de investiții și valoarea destinată acoperirii cheltuielilor de gestionare nu este fixată pentru o perioadă mai mare de cinci ani, o valoare echivalentă cu 25 % din cheltuielile de gestionare nete corespunzătoare activității în cauză din ultimul an bugetar;

(d)	în măsura în care întreprinderea de asigurare de viață acoperă un risc de deces, o fracție de 0,3 % din capitalul expus riscului, calculată în conformitate cu alineatul (2) litera (b) din prezentul articol.

Articolul 29

Fondul de garantare

(1) O treime din marja de solvabilitate cerută specificată la articolul 28 reprezintă fondul de garantare. Acest fond constă în elementele enumerate la articolul 27 alineatele (2) și (3) și, cu acordul autorităților competente ale statului membru de origine, alineatul (4) litera (c).

(2) Fondul de garantare nu poate fi mai mic de un minimum de 3 milioane EUR.

Orice stat membru poate prevedea o reducere cu o pătrime a fondului de garantare minim în cazul asociațiilor mutuale și al asociațiilor de depunători de tip mutual și al tontinelor.

Articolul 30

Revizuirea valorii fondului de garantare

(1) Valoarea în euro stabilită la articolul 29 alineatul (2) se revizuiește anual începând cu 20 septembrie 2003, în funcție de modificările indicelui european al prețurilor de consum care include toate statele membre, publicat de Eurostat.

Valoarea se adaptează automat, crescând valoarea de bază în euro cu modificarea procentuală a indicelui în cauză pe o perioadă între 20 martie 2002 și data revizuirii și rotunjită la un multiplu de 100 000 EUR.

În cazul în care modificarea procentuală de la ultima adaptare este mai mică de 5 %, nu se efectuează nici o adaptare.

(2) Comisia informează anual Parlamentul European și Consiliul cu privire la revizuirea și valoarea adaptată menționată la alineatul (1).

Articolul 31

Active neutilizate pentru acoperirea provizioanelor tehnice

(1) Statele membre nu stabilesc nici o normă cu privire la alegerea activelor care nu trebuie folosite ca acoperire pentru provizioanele tehnice menționate în articolul 20.

(2) Sub rezerva articolului 20 alineatul (3), a articolului 37 alineatele (1), (2), (3) și (5) și a celui de-al doilea paragraf din articolul 39 alineatul (1), statele membre nu împiedică înstrăinarea liberă a activelor, mobiliare sau imobiliare, care fac parte din activele întreprinderilor de asigurare autorizate.

(3) Alineatele (1) și (2) nu împiedică nici o măsură pe care statele membre, protejând interesele vieților asigurate, sunt îndreptățite să o adopte ca proprietari, membri sau parteneri ai întreprinderii de asigurare în cauză.

CAPITOLUL 4

DREPTUL CONTRACTUAL ȘI CONDIȚIILE DE ASIGURARE

Articolul 32

Legislația aplicabilă

(1) Legislația care se aplică contractelor privind activitățile menționate în prezenta directivă este legislația statului membru al angajamentului. Cu toate acestea, în cazul în care legislația statului în cauză permite, părțile pot alege legislația unei alte țări.

(2) În cazul în care asiguratul este o persoană fizică având domiciliul obișnuit într-un stat membru, altul decât cel al cărui resortisant este, părțile pot alege legislația statului membru de proveniență.

(3) În cazul în care un stat include mai multe unități teritoriale, fiecare unitate având propriile norme legislative cu privire la obligațiile contractuale, fiecare unitate se consideră o țară în scopul identificării legislației aplicabile în conformitate cu prezenta directivă.

Un stat membru în care diferitele unități teritoriale au propriile norme legislative cu privire la obligațiile contractuale nu este obligat să aplice dispozițiile prezentei directive în cazul conflictelor care apar între legislațiile unităților în cauză.

(4) Nici o parte din prezentul articol nu împiedică aplicarea normelor legislative ale forumului în situația în care acestea sunt obligatorii, indiferent de legislația care se aplică, în alte cazuri, contractelor.

În cazul în care legislația unui stat membru stipulează acest lucru, normele legislative obligatorii ale statului membru al angajamentului pot fi aplicate dacă și în măsura în care, în conformitate cu legislația statului membru în cauză, normele în cauză trebuie aplicate oricare ar fi legislația aplicabilă contractelor.

(5) Sub rezerva alineatelor (1)-(4), statele membre aplică în cazul contractelor de asigurare menționate în prezenta directivă nomele lor generale de drept privat internațional referitoare la obligațiile contractuale.

Articolul 33

Interesul general

Statul membru al angajamentului nu împiedică un titular de poliță de asigurare să încheie un contract cu o întreprindere de asigurare autorizată în conformitate cu condițiile din articolul 4, atât timp cât acest lucru nu intră în conflict cu dispozițiile legale care protejează interesul general în statul membru al angajamentului.

Articolul 34

Norme privind condițiile de asigurare și valoarea primelor

Statele membre nu adoptă dispoziții care impun aprobarea prealabilă sau notificarea sistematică a condițiilor generale și speciale de asigurare, valoarea primelor, bazele tehnice utilizate în special la calcularea valorii primelor și a provizioanelor tehnice sau formulare și alte documente tipărite pe care o întreprindere de asigurare intenționează să le folosească în relația sa cu titularii polițelor de asigurare.

Fără a aduce atingere primului paragraf, în scopul verificării respectării dispozițiilor de drept intern referitoare la principiile actuariale, statul membru de origine poate solicita comunicarea sistematică a bazelor tehnice utilizate în special la calcularea tarifelor și a provizioanelor tehnice, fără ca solicitarea în cauză să constituie o condiție prealabilă pentru ca o întreprindere de asigurare să își desfășoare activitatea.

Până la 1 iulie 1999 cel târziu, Comisia prezintă Consiliului un raport privind punerea în aplicare a dispozițiilor în cauză.

Articolul 35

Perioada de anulare

(1) Fiecare stat membru prevede că un asigurat care încheie un contract individual de asigurare de viață dispune de o perioadă între 14 și 30 de zile de la data la care a fost informat de încheierea contractului în care poate anula contractul în cauză.

Preavizul de anulare înaintat de asigurat îl eliberează pe acesta de orice obligație viitoare care rezultă din contract.

Restul efectelor legale și condițiile de anulare sunt determinate de legislația aplicabilă contractului definită la articolul 32, în special cu privire la aranjamentele pentru informarea asiguratului în legătură cu încheierea contractului.

(2) Statele membre nu trebuie să aplice alineatul (1) contractelor cu o durată egală sau mai mică decât șase luni, nici în cazul în care, datorită situației titularului poliței de asigurare sau condițiilor în care se încheie contractul, titularul nu are nevoie de protecția specială în cauză. Statele membre specifică în legislația lor cazurile în care nu se aplică alineatul (1).

Articolul 36

Informații pentru titulari

(1) Înainte de încheierea contractului de asigurare, titularului i se comunică cel puțin informațiile enumerate în anexa III punctul A.

(2) Titularul poliței de asigurare este informat pe întreaga durată a contractului privind informațiile enumerate în anexa III punctul B.

(3) Statul membru al angajamentului poate cere întreprinderii de asigurare să furnizeze informații suplimentare celor enumerate în anexa III numai în cazul în care sunt necesare pentru ca titularul să înțeleagă exact elementele esențiale ale angajamentului.

(4) Modalitățile de aplicare a prezentului articol și a anexei III sunt stabilite de statul membru al angajamentului.

CAPITOLUL 5

ÎNTREPRINDERI DE ASIGURARE ÎN DIFICULTATE SAU ÎNTR-O SITUAȚIE NEREGULAMENTARĂ

Articolul 37

Întreprinderi de asigurare în dificultate

(1) În cazul în care o întreprindere de asigurare se conformează articolului 20, autoritatea competentă a statului membru de origine al întreprinderii poate interzice libera dispunere a activelor acesteia după ce și-a comunicat intenția în cauză autorităților competente ale statului membru al angajamentului.

(2) În scopul restaurării situației financiare a unei întreprinderi de asigurare a cărei marjă de solvabilitate a scăzut sub nivelul minim cerut în temeiul articolului 28, autoritatea competentă a statului membru de origine cere prezentarea spre aprobare a unui plan pentru restabilirea unei poziții financiare echilibrate.

În cazuri excepționale, în cazul în care autoritatea competentă este de părere că situația financiară a întreprinderii de asigurare va continua să se deterioreze, poate și restricționa sau interzice libera dispunere a activelor întreprinderii de asigurare. Aceasta informează autoritățile altor state membre pe teritoriul cărora întreprinderea de asigurare își desfășoară activitatea cu privire la măsurile adoptate și, la cererea sa, acestea adoptă aceleași măsuri.

(3) În cazul în care marja de solvabilitate scade sub fondul de garantare definit la articolul 29, autoritatea competentă a statului membru de origine cere întreprinderii de asigurare să prezinte spre aprobare un plan financiar pe termen scurt.

De asemenea, aceasta poate restricționa sau interzice libera înstrăinare a activelor întreprinderii de asigurare. Autoritatea competentă informează în consecință autoritățile altor state membre pe teritoriul cărora întreprinderea de asigurare își desfășoară activitatea și acestea, la cererea autorității competente, iau aceleași măsuri.

(4) Autoritățile competente pot continua să adopte toate măsurile necesare pentru a proteja interesele persoanelor asigurate în cazurile prevăzute la alineatele (1), (2) și (3).

(5) Fiecare stat membru adoptă măsurile necesare pentru a putea, în conformitate cu legislația sa internă, să interzică libera dispunere a activelor întreprinderii de asigurare aflate pe teritoriul său, în cazurile prevăzute la alineatele (1), (2) și (3), la cererea statului membru de origine al întreprinderii de asigurare, care desemnează activele urmând a fi acoperite de măsurile în cauză.

Articolul 38

Planul de redresare financiară

(1) Statele membre se asigură că autoritățile competente dispun de competențele necesare pentru a cere un plan de redresare financiară pentru întreprinderile de asigurare în cazul cărora autoritățile competente consideră că sunt amenințate drepturile asiguraților. Planul de redresare financiară trebuie să includă, pentru următoarele trei exerciții financiare, cel puțin detalii sau dovada privind:

(a)	estimările pentru cheltuielile de gestionare, în special cheltuieli generale curente și comisioane;

(b)	un plan care stabilește în detaliu estimările de venit și cheltuielile cu privire la activitatea directă, acceptările de reasigurare și cesiunile de reasigurare;

(c)	un deviz bugetar;

(d)	estimări pentru resursele financiare propuse pentru acoperirea angajamentelor și a marjei de solvabilitate cerute;

(e)	politica generală în materie de reasigurare.

(2) În cazul în care drepturile asiguraților sunt amenințate din cauza deteriorării situației financiare a întreprinderii, statele membre se asigură că autoritățile competente dispun de competențele necesare pentru a obliga întreprinderile de asigurare să aibă o marjă de solvabilitate cerută mai mare, pentru a se asigura că întreprinderea de asigurare poate îndeplini cerințele de solvabilitate în viitorul apropiat. Nivelul acestei marje de solvabilitate cerute mai ridicate se bazează pe un plan de redresare financiară menționat în alineatul (1).

(3) Statele membre se asigură că autoritățile competente dispun de competențele necesare pentru a reevalua descrescător toate elementele care se califică pentru marja de solvabilitate disponibilă, în special în cazul în care a avut loc o schimbare semnificativă în valoarea pe piață a elementelor în cauză de la încheierea anului bugetar anterior.

(4) Statele membre se asigură că autoritățile competente dispun de competențele necesare pentru a diminua, pe baza reasigurării, reducerea marjei de solvabilitate determinate în conformitate cu articolul 28 în cazul în care:

(a)	natura sau calitatea contractelor de reasigurare s-au modificat substanțial față de anul bugetar anterior;

(b)	pe baza contractelor de reasigurare nu există transfer de risc sau acesta este nesemnificativ.

(5) În cazul în care autoritățile competente au cerut întreprinderii de asigurare să prezinte un plan de redresare financiară în conformitate cu alineatul (1), acestea nu pot emite un certificat în conformitate cu articolul 14 alineatul (1), articolul 40 alineatul (3) al doilea paragraf și articolul 42 alineatul (1) litera (a), atât timp cât consideră că drepturile asigurătorilor sunt amenințate în sensul alineatului (1).

Articolul 39

Retragerea autorizației

(1) Autorizația acordată unei întreprinderi de asigurare de autoritatea competentă a statului membru de origine al întreprinderii poate fi retrasă de autoritatea în cauză în cazul în care întreprinderea în cauză:

(a)	nu utilizează autorizația în termen de 12 luni, renunță la ea în mod expres sau încetează să își mai desfășoare activitatea pentru o perioadă mai mare de șase luni, cu excepția cazului în care statul membru în cauză a prevăzut invalidarea autorizației în astfel de cazuri;

(b)	nu mai îndeplinește condițiile pentru acceptare;

(c)	nu a putut, în perioada alocată, să ia măsurile specificate în planul de redresare sau în planul financiar menționate la articolul 37;

(d)	își încalcă grav obligațiile care îi revin pe baza reglementărilor sub rezerva cărora se află.

În cazul unei retrageri sau invalidări a autorizației, autoritatea competentă a statului membru de origine notifică autoritățile competente ale celorlalte state membre în mod corespunzător și acestea iau măsurile adecvate pentru a împiedica întreprinderea de asigurare de la începerea de noi activități pe teritoriile lor, fie pe baza dreptului de stabilire, fie pe baza libertății de a presta servicii. Autoritatea competentă a statului membru de origine, în concordanță cu autoritățile în cauză, adoptă toate măsurile necesare pentru a proteja interesele asiguraților și restricționează, în special, libera dispunere a activelor întreprinderii de asigurare în conformitate cu articolul 37 alineatul (1), alineatul (2) al doilea paragraf și alineatul (3) al doilea paragraf.

(2) Orice decizie de a retrage o autorizație trebuie susținută de motive precise și adusă la cunoștința întreprinderii de asigurare în cauză.

TITLUL IV

DISPOZIȚII PRIVIND DREPTUL DE STABILIRE ȘI LIBERTATEA DE A PRESTA SERVICII

Articolul 40

Condiții pentru înființarea unei sucursale

(1) O întreprindere de asigurare care propune înființarea unei filiale în cadrul unui alt stat membru notifică autoritățile competente din propriul stat membru de origine.

(2) Statele membre impun fiecărei întreprinderi de asigurare care propune înființarea unei sucursale în cadrul unui alt stat membru să furnizeze următoarele informații la efectuarea notificării prevăzute la alineatul (1):

(a)	statul membru pe teritoriul căruia propune înființarea sucursalei;

(b)	un program de operațiuni care să stabilească, inter alia, tipurile de activități avute în vedere și organizarea structurală a sucursalei;

(c)	adresa în statul membru al sucursalei de la care pot fi obținute și la care pot fi trimise documente, subînțelegându-se că adresa în cauză este adresa la care se trimit toate informațiile pentru mandatarul general;

(d)

numele mandatarului general al sucursalei, care trebuie să dețină suficiente capacități pentru a obliga întreprinderea de asigurare față de terți și de a o reprezenta în fața autorităților și curților de justiție ale statului membru al sucursalei. În ceea ce privește Lloyd's, în cazul litigiilor în statul membru al sucursalei care rezultă din angajamentele subscrise, persoanele asigurate nu trebuie tratate mai puțin favorabil decât în cazul în care litigiul ar fi fost inițiat împotriva activităților de tip convențional. Prin urmare, mandatarul general trebuie să dețină suficiente competențe pentru procedurile inițiate împotriva lui și, în capacitatea în cauză, trebuie să poată obliga subscriptorii Lloyd's în cauză.

(3) Cu excepția cazului în care autoritățile competente ale statului membru de origine au motive să se îndoiască de gradul de adecvare al structurii administrative sau de situația financiară a întreprinderii de asigurare sau de buna reputație și calificarea profesională sau experiența conducătorilor sau a mandatarului general, luând în considerare activitatea planificată, acestea, în maximum trei luni de la data recepționării tuturor informațiilor menționate la alineatul (2), comunică informațiile în cauză autorităților competente ale statului membru al sucursalei și informează întreprinderea în cauză.

Autoritățile competente ale statului membru de origine atestă, de asemenea, faptul că întreprinderea de asigurare are marja de solvabilitate minimă calculată în conformitate cu articolele 28 și 29.

În cazul în care autoritățile competente ale statului membru de origine refuză să comunice autorităților competente ale statului membru al sucursalei informațiile menționate la alineatul (2), furnizează întreprinderii de asigurare motivele refuzului în maximum trei luni de la data recepționării tuturor informațiilor în cauză. Refuzul sau lipsa de acțiune se află sub rezerva dreptului de a apela la instanța din statul membru de origine.

(4) Înainte ca sucursala întreprinderii de asigurare să își înceapă activitatea, autoritățile competente ale statului membru al sucursalei, în maximum două luni de la data recepționării informațiilor menționate la alineatul (3), informează autoritatea competentă a statului membru de origine, după caz, cu privire la condițiile pe baza cărora, în interesul general, trebuie desfășurată activitatea în cauză în statul membru al sucursalei.

(5) La recepționarea unui comunicat de la autoritățile competente ale statului membru al sucursalei sau, în cazul în care nu se recepționează nici un comunicat de la acestea, la expirarea perioadei prevăzute la alineatul (4), sucursala poate fi înființată și se poate începe activitatea.

(6) În cazul unei modificări a oricăruia dintre detaliile comunicate în conformitate cu alineatul (2) literele (b), (c) sau (d), întreprinderea de asigurare notifică în scris autoritățile competente ale statului membru de origine și ale statului membru al sucursalei cu privire la modificări, cu cel puțin o lună înainte de efectuarea modificărilor, astfel încât autoritățile competente ale statului membru de origine și autoritățile competente ale statului membru al sucursalei să își poată îndeplini rolurile care le revin în conformitate cu alineatele (3) și (4).

Articolul 41

Libertatea de a presta servicii: notificarea prealabilă a statului membru de origine

Orice întreprindere de asigurare care intenționează să desfășoare activități pentru prima dată în unul sau mai multe state membre pe baza libertății de a presta servicii informează în prealabil autoritățile competente ale statului membru de origine, indicând natura angajamentelor pe care își propune să le acopere.

Articolul 42

Libertatea de a presta servicii: notificarea din partea statului membru de origine

(1) În maximum o lună de la notificarea prevăzută la articolul 41, autoritățile competente ale statului membru de origine comunică statului membru sau statelor membre pe teritoriul cărora întreprinderea de asigurare intenționează să își desfășoare activitatea pe baza libertății de a presta servicii:

(a)	un certificat care să ateste că întreprinderea de asigurare deține marja de solvabilitate minimă calculată în conformitate cu articolele 28 și 29;

(b)	clasele pe care a fost autorizată să le ofere întreprinderea de asigurare;

(c)	natura angajamentelor pe care întreprinderea de asigurare își propune să le acopere în statul membru în care se prestează serviciile.

În același timp notifică în acest sens întreprinderile de asigurare în cauză.

(2) În cazul în care autoritățile competente ale statului membru de origine nu comunică informațiile menționate la alineatul (1) în intervalul stabilit, acestea furnizează întreprinderii de asigurare motivele refuzului în același interval. Refuzul se află sub rezerva dreptului de a se adresa instanțelor din statul membru de origine.

(3) Întreprinderea de asigurare poate începe activitatea la data certificată la care i se comunică informațiile prevăzute la alineatul (1) primul paragraf.

Articolul 43

Libertatea de a presta servicii: modificări în natura angajamentelor

Orice modificare pe care o întreprindere de asigurare intenționează să o aducă informațiilor menționate la articolul 41 se află sub rezerva procedurii prevăzute la articolele 41 și 42.

Articolul 44

Limba

Autoritățile competente ale statului membru al sucursalei sau ale statului membru în care se prestează serviciile pot cere ca informațiile pe care sunt autorizate, în temeiul prezentei directive, să le solicite cu privire la activitatea întreprinderii de asigurare care operează pe teritoriul statului în cauză să le fie furnizate în limba oficială sau limbile oficiale ale statului respectiv.

Articolul 45

Norme privind condițiile de asigurare și tarifele

Statul membru al sucursalei sau în care se prestează serviciile nu stabilește dispoziții care impun aprobarea prealabilă sau notificarea sistematică referitoare la condițiile de asigurare generale și speciale, tarifele, bazele tehnice utilizate în special la calcularea tarifelor și provizioanelor tehnice, formulare și alte documente tipărite pe care întreprinderea de asigurare intenționează să le utilizeze în relațiile sale cu asigurații. În scopul verificării respectării dispozițiilor de drept intern privind contractele de asigurare, poate cere unei întreprinderi de asigurare care propune să desfășoare activități de asigurare pe teritoriul său, pe baza dreptului de stabilire sau a libertății de a presta servicii, să efectueze numai notificări nesistematice cu privire la condițiile de asigurare în cauză și alte documente tipărite fără ca această cerință să constituie o condiție prealabilă pentru ca o întreprindere de asigurare să își desfășoare activitatea.

Articolul 46

Întreprinderile de asigurare care nu respectă dispozițiile legale

(1) O întreprindere de asigurare care desfășoară activități pe baza dreptului de stabilire sau a libertății de a presta servicii prezintă autorităților competente ale statului membru al sucursalei și statului membru în care prestează serviciile toate documentele cerute în sensul prezentului articol, în măsura în care întreprinderea de asigurare al cărei sediu social se află în statele membre în cauză este obligată să facă acest lucru.

(2) În cazul în care autoritățile competente ale unui stat membru stabilesc că o întreprindere de asigurare care are o sucursală sau care desfășoară activități pe baza libertății de a presta servicii pe teritoriul statului în cauză nu respectă dispozițiile legale care se aplică acesteia în acel stat, acestea impun întreprinderii de asigurare să remedieze situația neregulamentară.

(3) În cazul în care întreprinderea de asigurare nu ia măsurile necesare, autoritățile competente ale statului membru în cauză informează autoritățile competente ale statului membru de origine cu privire la aceasta. Autoritățile din statul membru de origine, cu prima ocazie, iau toate măsurile adecvate pentru a se asigura că întreprinderea de asigurare în cauză remediază situația neregulamentară. Natura acestor măsuri se comunică autorităților competente din statul membru în cauză.

(4) În cazul în care, în pofida măsurilor adoptate de statul membru de origine sau din cauză că aceste măsuri se dovedesc a fi inadecvate sau nu există în statul în cauză, întreprinderea de asigurare continuă să încalce dispozițiile legale în vigoare în statul membru în cauză, acesta din urmă, după ce informează autoritățile competente ale statului membru de origine, poate adopta măsurile adecvate pentru a preveni sau penaliza neregulile ulterioare, inclusiv, în măsura în care este strict necesar, pentru a împiedica întreprinderea în cauză să mai încheie noi contracte de asigurare pe teritoriul său. Statele membre se asigură că, pe teritoriul lor, este posibilă prezentarea documentelor legale necesare pentru astfel de măsuri privind întreprinderile de asigurare.

(5) Alineatele (2), (3) și (4) nu afectează capacitatea de a interveni în situații de urgență a statelor membre implicate pentru a lua măsurile necesare pentru a preveni sau penaliza neregulile comise pe teritoriul lor. Aceasta include posibilitatea împiedicării întreprinderii de asigurare de la a încheia noi contracte de asigurare pe teritoriul lor.

(6) Alineatele (2), (3) și (4) nu afectează competența statelor membre de a penaliza încălcările legii de pe teritoriul lor.

(7) În cazul în care o întreprindere de asigurare care a încălcat legea are o unitate sau deține o proprietate în statul membru în cauză, autoritățile competente ale acestuia din urmă, în conformitate cu legislația internă, pot aplica penalizările administrative prevăzute pentru încălcarea legii prin aplicarea acestora împotriva unității sau proprietății.

(8) Orice măsură adoptată în temeiul alineatelor (3)-(7), care implică penalizări sau restricții privind conduita întreprinderilor de asigurare, trebuie să fie atent analizată și comunicată întreprinderii de asigurare în cauză.

(9) La fiecare doi ani, Comisia prezintă Comitetului pentru asigurări un raport care conține numărul și tipul de cazuri în care, în fiecare stat membru, autorizația a fost refuzată în conformitate cu articolul 40 sau 42 ori au fost adoptate măsuri în temeiul alineatului (4) din prezentul articol. Statele membre cooperează în cadrul Comisiei furnizându-i acesteia informațiile cerute pentru raportul în cauză.

Articolul 47

Publicitate

Nici o parte din prezenta directivă nu împiedică întreprinderile de asigurare cu sediul social în alte state membre să își facă publicitate pentru serviciile oferite prin intermediul tuturor mijloacelor de comunicare existente în statul membru al sucursalei sau în statul membru în care prestează serviciile, sub rezerva oricăror norme care reglementează forma și conținutul publicității adoptate în interesul general.

Articolul 48

Lichidare

În cazul în care o întreprindere de asigurare este lichidată, angajamentele care rezultă din contractele subscrise prin intermediul unei sucursale sau pe baza libertății de a presta servicii sunt îndeplinite în mod similar cu cele care rezultă din restul contractelor de asigurare ale întreprinderii în cauză, fără deosebire de naționalitate în ceea ce privește asigurații și beneficiarii.

Articolul 49

Informații statistice privind activitățile transfrontaliere

Fiecare întreprindere de asigurare informează autoritatea competentă din statul membru de proveniență, separat în ceea ce privește tranzacțiile efectuate pe baza dreptului de stabilire și cele efectuate pe baza libertății de a presta servicii, cu privire la valoarea primelor, fără deducerea reasigurării, pentru fiecare stat membru și fiecare dintre clasele de asigurare I-IX, definite în anexa I.

Autoritatea competentă a statului membru de origine, într-un termen rezonabil și în mod cumulat, înaintează aceste informații autorităților competente din fiecare stat membru implicat care solicită acest lucru.

Articolul 50

Impozitele pe prime

(1) Fără a aduce atingere unei armonizări ulterioare, fiecare contract de asigurare se află exclusiv sub rezerva impozitelor indirecte și a taxelor parafiscale privind primele de asigurare din statul membru al angajamentului și, de asemenea, în ceea ce privește Spania, sub rezerva suprataxelor stabilite legal în beneficiul organizației spaniole „Consorcio de Compensación de Seguros” pentru îndeplinirea funcțiilor sale legate de compensarea pierderilor care rezultă din evenimentele extraordinare petrecute în statul membru în cauză.

(2) Legea care se aplică în cazul contractelor în conformitate cu articolul 32 nu afectează regimul fiscal aplicabil.

(3) Sub rezerva armonizării viitoare, statul membru aplică întreprinderilor de asigurare care acoperă angajamente situate pe teritoriul său propriile dispoziții de drept intern pentru măsuri de asigurare a colectării impozitelor indirecte și a taxelor parafiscale datorate în conformitate cu alineatul (1).

TITLUL V

NORME APLICABILE AGENȚIILOR SAU SUCURSALELOR STABILITE ÎN CADRUL COMUNITĂȚII ȘI APARȚINÂND ÎNTREPRINDERILOR ALE CĂROR SEDII SOCIALE SUNT SITUATE ÎN AFARA COMUNITĂȚII

Articolul 51

Principii și condiții de autorizare

(1) Fiecare stat membru permite accesul la activitățile menționate în articolul 2 oricărei întreprinderi cu sediul social în afara Comunității, sub rezerva unei autorizații oficiale.

(2) Un stat membru poate acorda o autorizație în cazul în care întreprinderea îndeplinește cel puțin următoarele condiții:

(a)	are dreptul de a iniția activitățile de asigurare reglementate de articolul 2 în conformitate cu legislația internă;

(b)	își înființează o agenție sau o sucursală pe teritoriul statului membru în cauză;

(c)	se angajează să stabilească la locul administrării agenției sau sucursalei o contabilitate specifică activității pe care o desfășoară în acel loc și să păstreze acolo toate documentele contabile privind tranzacțiile încheiate;

(d)	desemnează un mandatar general, care urmează să fie autorizat de autoritățile competente;

(e)	deține în statul membru în care își desfășoară o activitate active în valoare egală cu cel puțin jumătate din suma minimă prevăzută la articolul 29 alineatul (2) primul paragraf cu privire la fondul de garantare și depune un sfert din suma minimă drept garanție;

(f)	se angajează să constituie o marjă de solvabilitate care să respecte articolul 55;

(g)	prezintă un program de activități în conformitate cu dispozițiile alineatului (3).

(3) Programul de activități al agenției sau sucursalei menționat la alineatul (2) litera (g) conține următoarele informații sau justificări cu privire la:

(a)	natura angajamentelor pe care întreprinderea își propune să le acopere;

(b)	liniile directoare privind reasigurarea;

(c)	situația marjei de solvabilitate și a fondului de garantare ale întreprinderii menționate la articolul 55;

(d)	estimări ale costului pentru înființarea de servicii administrative și organizarea pentru asigurarea activității și a resurselor financiare destinate acoperirii costurilor în cauză;

și, în plus, include, pentru primele trei exerciții financiare:

(e)	un plan care stabilește estimări detaliate privind veniturile și cheltuielile legate de activitatea directă, acceptările de reasigurare și cesiunile de reasigurare;

(f)	un deviz bugetar;

(g)	devize privind resursele financiare destinate acoperirii obligațiilor de subscriere și a marjei de solvabilitate.

(4) Un stat membru poate cere o notificare sistematică privind bazele tehnice utilizate la calcularea mărimii primelor și a provizioanelor tehnice, fără ca această cerință să reprezinte o condiție prealabilă de autorizare a unei întreprinderi de asigurare.

Articolul 52

Norme aplicabile sucursalelor întreprinderilor din țările terțe

(1)

(a)	Sub rezerva literei (b), agențiile și sucursalele menționate în prezentul titlu nu pot desfășura simultan într-un stat membru activitățile menționate în anexa la Directiva 73/239/CEE și cele reglementate de prezenta directivă.
(b)	Sub rezerva literei (c), statele membre pot prevedea că agențiile și sucursalele avute în vedere în prezentul titlu, care la datele relevante menționate la articolul 18 alineatul (3) desfășurau ambele activități simultan într-un stat membru, pot continua acest lucru cu condiția ca fiecare activitate să fie gestionată separat, în conformitate cu articolul 19.
(c)	Orice stat membru care, în conformitate cu articolul 18 alineatul (6), cere întreprinderilor stabilite pe teritoriul său să înceteze exercitarea simultană a activităților în care erau angajate la datele relevante menționate la articolul 18 alineatul (3) trebuie, de asemenea, să impună această cerință și în cazul agențiilor și sucursalelor menționate în prezentul titlu, care sunt înființate pe teritoriul său și desfășoară simultan ambele activități pe teritoriul în cauză.
(d)	Statele membre pot prevedea că agențiile și sucursalele menționate în prezentul titlu, ale căror sedii sociale desfășoară simultan ambele activități și care la datele menționate la articolul 18 alineatul (3) desfășurau pe teritoriul unui stat membru numai activitățile reglementate de prezenta directivă, își pot continua activitatea acolo. În cazul în care întreprinderea dorește să desfășoare activitatea menționată în Directiva 73/239/CEE pe teritoriul în cauză, aceasta poate desfășura activitatea reglementată de prezenta directivă numai prin intermediul unei sucursale.

(2) Articolele 13 și 37 se aplică mutatis mutandis agențiilor și sucursalelor menționate în prezentul titlu.

În scopul aplicării articolului 37, autoritatea competentă care verifică solvabilitatea generală a agențiilor sau sucursalelor este tratată în mod similar cu autoritatea competentă a statului membru al sediului social.

(3) În cazul retragerii unei autorizații de către autoritatea menționată la articolul 56 alineatul (2), autoritatea în cauză notifică autoritățile competente din celelalte state membre în care activează întreprinderea, iar acestea din urmă iau măsurile adecvate. În cazul în care motivul pentru retragerea autorizației este insuficiența marjei de solvabilitate calculate în conformitate cu articolul 56 alineatul (1) litera (a), autoritățile competente din celelalte state membre în cauză își retrag, de asemenea, autorizațiile.

Articolul 53

Transferul de portofoliu

(1) În conformitate cu condițiile prevăzute în legislația internă, fiecare stat membru autorizează agențiile și sucursalele înființate pe teritoriul său și care intră în domeniul de aplicare al prezentului titlu să transfere întregile lor portofolii de contracte sau parte a acestora unui cesionar stabilit în același stat membru, în cazul în care autoritățile competente ale statului membru în cauză sau, după caz, ale statului membru menționat la articolul 56, certifică faptul că după preluarea transferului cesionarul deține marja de solvabilitate necesară.

(2) Pe baza condițiilor stabilite în legislația internă, fiecare stat membru autorizează agențiile și sucursalele înființate pe teritoriul său și care intră în domeniul de aplicare al prezentului titlu să transfere întregile lor portofolii de contracte sau parte a acestora unei întreprinderi de asigurare cu sediul social într-un alt stat membru, în cazul în care autoritățile competente ale statului membru în cauză certifică faptul că, având în vedere transferul, cesionarul deține marja de solvabilitate necesară.

(3) În cazul în care, pe baza condițiilor stabilite în legislația internă, un stat membru autorizează agențiile și sucursalele înființate pe teritoriul său și care intră în domeniul de aplicare al prezentului titlu să transfere întregile lor portofolii de contracte sau parte a acestora unei agenții sau unei sucursale care intră în domeniul de aplicare al prezentului titlu și este înființată pe teritoriul unui alt stat membru, acesta se asigură că autoritățile competente ale statului membru al cesionarului sau, după caz, ale statului membru menționat la articolul 56 certifică faptul că, după preluarea transferului, cesionarul deține marja de solvabilitate necesară, că legislația statului membru al cesionarului permite un astfel de transfer și că statul aprobă transferul.

(4) În cazurile menționate la alineatele (1), (2) și (3), statul membru în care se află agenția sau sucursala care efectuează transferul autorizează transferul după obținerea acordului autorităților competente ale statului membru al angajamentului, în cazul în care acesta diferă de statul membru în care se află agenția sau sucursala care efectuează transferul.

(5) Autoritățile competente ale statelor membre consultate își prezintă avizul sau acordul autorităților competente ale statului membru de origine al întreprinderii de asigurare care efectuează transferul în maximum trei luni de la recepționarea solicitării; lipsa unui răspuns de la autoritățile consultate în termenul în cauză se consideră echivalentul unui aviz favorabil sau al unui acord tacit.

(6) Un transfer autorizat în conformitate cu prezentul articol se publică în conformitate cu dispozițiile de drept intern din statul membru al angajamentului. Transferurile în cauză sunt automat valabile și în relația cu asigurații, persoanele asigurate și oricare alte persoane care au drepturi sau obligații rezultând din contractele transferate.

Această dispoziție nu afectează dreptul statelor membre de a acorda titularilor polițelor de asigurare posibilitatea de anulare a contractelor într-un termen fix după un astfel de transfer.

Articolul 54

Provizioane tehnice

Statele membre impun întreprinderilor să constituie provizioane, menționate la articolul 20, adecvate pentru a acoperi obligațiile întreprinderii asumate pe teritoriul lor. Statele membre se asigură că agențiile sau sucursalele acoperă provizioanele în cauză prin active care sunt echivalente cu provizioanele în cauză și active congruente în conformitate cu anexa II.

Legislația statelor membre se aplică pentru calcularea provizioanelor în cauză, determinarea categoriilor de investiții și evaluarea activelor și, după caz, determinarea măsurii în care aceste active pot fi utilizate în scopul acoperirii provizioanelor în cauză.

Statul membru în cauză cere ca activele care acoperă provizioanele să fie localizate pe teritoriul său. Se aplică, cu toate acestea, articolul 20 alineatul (4).

Articolul 55

Marja de solvabilitate și fondul de garantare

(1) Fiecare stat membru cere agențiilor sau sucursalelor înființate pe teritoriul său o marjă de solvabilitate care constă în elementele enumerate la articolul 27. Marja de solvabilitate minimă se calculează în conformitate cu articolul 28. Cu toate acestea, în scopul calculării marjei în cauză, se iau în considerare numai operațiunile efectuate de agenția sau sucursala în cauză.

(2) O treime din marja de solvabilitate minimă constituie fondul de garantare.

Cu toate acestea, valoarea acestui fond nu poate fi mai mică decât jumătate din minimul cerut la articolul 29 alineatul (2) primul paragraf. Garanția inițială depozitată în conformitate cu articolul 51 alineatul (2) litera (e) se calculează în raport cu acest fond de garantare.

Fondul de garantare și minimul unui astfel de fond se constituie în conformitate cu articolul 29.

(3) Activele care reprezintă contrapartida marjei de solvabilitate minime trebuie păstrate în statul membru în care se desfășoară activitățile până la valoarea fondului de garantare, iar surplusul în cadrul Comunității.

Articolul 56

Avantaje pentru întreprinderile autorizate în mai multe state membre

(1) Orice întreprindere care a solicitat sau a obținut o autorizație de la mai multe state membre poate solicita următoarele avantaje care pot fi acordate numai cumulativ:

(a)	marja de solvabilitate menționată la articolul 55 se calculează în raport cu întreaga activitate pe care o desfășoară în cadrul Comunității; în acest caz, se iau în considerare numai operațiunile efectuate de toate agențiile sau sucursalele înființate în cadrul Comunității în scopul acestui calcul;

(b)	garanția cerută în conformitate cu articolul 51 alineatul (2) litera (e) se depune numai în unul dintre statele membre în cauză;

(c)	activele care reprezintă fondul de garantare sunt localizate în oricare dintre statele membre în care își desfășoară activitățile.

(2) Cererea de a beneficia de avantajele prevăzute la alineatul (1) se adresează autorităților competente ale statelor membre în cauză. Cererea trebuie să declare autoritatea statului membru care în viitor urmează să verifice solvabilitatea întregii activități a agențiilor sau a sucursalelor înființate în cadrul Comunității. Întreprinderea trebuie să își motiveze alegerea cu privire la autoritatea competentă. Garanția se depune în statul membru în cauză.

(3) Avantajele prevăzute la alineatul (1) pot fi acordate numai dacă autoritățile competente ale statelor membre în care a fost formulată cererea le aprobă. Acestea produc efecte de la data la care autoritatea competentă selectată informează restul autorităților competente cu privire la faptul că va verifica solvabilitatea întregii activități a agențiilor sau a sucursalelor în cadrul Comunității.

Autoritatea competentă selectată obține de la celelalte state membre informațiile necesare pentru supravegherea solvabilității generale a agențiilor și a sucursalelor înființate pe teritoriul acestora.

(4) La cererea unuia sau a mai multor state membre, avantajele acordate în conformitate cu prezentul articol sunt retrase simultan de toate statele membre în cauză.

Articolul 57

Acorduri cu țări terțe

Prin intermediul acordurilor încheiate în conformitate cu tratatul cu una sau mai multe țări terțe, Comunitatea poate aproba aplicarea de dispoziții diferite de cele prevăzute în prezentul titlu, în scopul garantării că, pe baza condițiilor de reciprocitate, în statele membre există o protecție adecvată pentru asigurați.

TITLUL VI

NORME APLICABILE FILIALELOR ÎNTREPRINDERILOR-MAMĂ REGLEMENTATE DE LEGISLAȚIA UNEI ȚĂRI TERȚE ȘI ACHIZIȚIONĂRILOR DE PARTICIPAȚII DE CĂTRE ASTFEL DE ÎNTREPRINDERI-MAMĂ

Articolul 58

Informații de la statele membre la Comisie

Autoritățile competente ale statelor membre informează Comisia:

(a)	cu privire la orice autorizare a unei filiale directe sau indirecte care are una sau mai multe întreprinderi-mamă reglementate de legislația unei țări terțe. Comisia informează comitetul menționat la articolul 65 alineatul (1) în mod corespunzător;

b)	ori de câte ori o astfel de întreprindere-mamă achiziționează o participație într-o întreprindere de asigurare comunitară care ar transforma-o pe aceasta din urmă în filiala sa. Comisia informează comitetul menționat la articolul 65 alineatul (1) în mod corespunzător.

În cazul în care se acordă o autorizație filialei directe sau indirecte a uneia sau a mai multor întreprinderi-mamă reglementate de legislația țărilor terțe, structura grupului se specifică în notificarea pe care autoritățile competente o adresează Comisiei.

Articolul 59

Tratamentul aplicat de țările terțe întreprinderilor de asigurare comunitare

(1) Statele membre informează Comisia cu privire la orice dificultăți generale întâmpinate de întreprinderile lor de asigurare la înființare sau în desfășurarea activităților lor într-o țară terță.

(2) Periodic, Comisia elaborează un raport care examinează tratamentul aplicat întreprinderilor de asigurare comunitare în țările terțe, pe baza celor menționate la alineatele (3) și (4), în ceea ce privește înființarea și desfășurarea de activități de asigurare, precum și achiziționarea de participații în întreprinderile de asigurare din țări terțe. Comisia prezintă Consiliului rapoartele în cauză, împreună cu toate propunerile adecvate.

(3) În cazul în care se aduce la cunoștința Comisiei, fie pe baza rapoartelor menționate la alineatul (2), fie pe baza altor informații, că o țară terță nu acordă întreprinderilor de asigurare comunitare acces efectiv la piață comparabil cu cel acordat de Comisie întreprinderilor de asigurare din țara terță în cauză, Comisia poate prezenta Consiliului propuneri pentru un mandat adecvat de negociere cu scopul de a obține oportunități competitive comparabile pentru întreprinderile de asigurare comunitare. Consiliul decide cu majoritate calificată.

(4) În cazul în care se aduce la cunoștința Comisiei, fie pe baza rapoartelor menționate la alineatul (2), fie pe baza altor informații, că întreprinderilor de asigurare comunitare dintr-o țară terță nu li se acordă un tratament național care să ofere aceleași oportunități competitive care sunt oferite întreprinderilor de asigurare locale și că nu se îndeplinesc condițiile accesului efectiv pe piață, Comisia poate iniția negocieri pentru a remedia situația.

În situațiile menționate în primul paragraf se poate decide, de asemenea, în orice moment și în plus față de inițierea de negocieri, în conformitate cu procedura stabilită la articolul 65 alineatul (2), că autoritățile competente ale statelor membre trebuie să își limiteze sau să își suspende deciziile:

—	cu privire la cererile de autorizare aflate în așteptare în momentul deciziei sau la viitoare cereri de autorizare;

—	cu privire la achiziționarea de participații de către întreprinderile-mamă directe sau indirecte reglementate de legislația țărilor terțe în cauză.

Durata măsurilor menționate este de maximum trei luni.

Înainte de încheierea perioadei de trei luni în cauză și având în vedere rezultatele negocierilor, pe baza unei propuneri a Comisiei, Consiliul poate decide cu majoritate calificată dacă măsurile mai continuă să se aplice.

Astfel de limitări sau suspendări nu se pot aplica la înființarea filialelor de către întreprinderile de asigurare sau filialele acestora autorizate corespunzător în Comunitate sau la achiziționarea de participații în întreprinderi de asigurare comunitare de către astfel de întreprinderi sau filiale.

(5) În cazul în care i se aduce la cunoștință Comisiei că s-a înregistrat una dintre situațiile descrise la alineatele (3) și (4), statele membre informează Comisia la cererea acesteia:

(a)	cu privire la orice cerere de autorizare din partea unei filiale directe sau indirecte care are una sau mai multe întreprinderi-mamă reglementate de legislația țării terțe în cauză;

(b)	cu privire la orice planuri ca o astfel de întreprindere să achiziționeze o participație într-o întreprindere de asigurare comunitară, astfel încât aceasta din urmă să devină filiala celei dintâi.

Această obligație de a furniza informații încetează în cazul în care se încheie un acord cu țara terță menționată la alineatul (3) sau (4) ori în care măsurile menționate la alineatul (4) al doilea și al treilea paragraf nu se mai aplică.

(6) Măsurile adoptate în temeiul prezentului articol respectă obligațiile Comunității care rezultă din toate acordurile internaționale, bilaterale sau multilaterale, care reglementează inițierea și exercitarea activității întreprinderilor de asigurare.

TITLUL VII

DISPOZIȚII TRANZITORII ȘI ALTE DISPOZIȚII

Articolul 60

Derogări și eliminarea măsurilor restrictive

(1) Întreprinderile înființate în Regatul Unit prin Cartă regală sau prin Royal charter sau prin private Act sau special Public Act își pot continua activitatea în forma legală în care au fost constituite la 15 martie 1979 pentru o perioadă nelimitată.

Regatul Unit elaborează o listă a întreprinderilor în cauză pe care o comunică celorlalte state membre și Comisiei.

(2) Societățile înregistrate în Regatul Unit în conformitate cu Friendly Societies Acts pot continua activitățile de asigurare de viață și operațiunile de economii pe care, în conformitate cu obiectele lor de activitate, le desfășurau la 15 martie 1979.

Articolul 61

Dovada bunei reputații

(1) În cazul în care un stat membru solicită propriilor resortisanți dovada bunei reputații și a faptului că nu au înregistrat un faliment anterior sau oricare dintre acestea, acel stat acceptă ca dovadă suficientă, în ceea ce privește cetățenii altor state membre, prezentarea unui extras din „cazierul judiciar” sau, dacă acest lucru nu este posibil, a unui document echivalent emis de către o autoritate judiciară sau administrativă competentă din statul membru de origine sau de proveniență, prin care atestă îndeplinirea acestor condiții.

(2) În cazul în care statul membru de origine sau de proveniență nu emite documentul menționat la alineatul (1), această dovadă poate fi înlocuită printr-o declarație sub prestare de jurământ – sau, în statele în care nu există o astfel de declarație sub prestare de jurământ, printr-o declarație solemnă – dată în fața unei autorități judiciare sau administrative competente sau, după caz, în fața unui notar, în statul membru de origine sau de proveniență; această autoritate sau notarul emite un certificat care să ateste autenticitatea declarației prestate sub jurământ sau a declarației solemne. Declarația privind inexistența unui faliment anterior poate fi, de asemenea, dată în fața unui organism profesional sau comercial competent din statul în cauză.

(3) Termenul de prezentare a documentelor prevăzute la alineatele (1) și (2) nu trebuie să depășească trei luni de la data emiterii acestora.

(4) Statele membre desemnează autoritățile și organismele competente să emită aceste documente în termenul stabilit la alineatele (1) și (2) și informează de îndată celelalte state membre și Comisia cu privire la aceasta.

Fiecare stat membru informează, de asemenea, celelalte state membre și Comisia cu privire la autoritățile sau organismele cărora urmează să li se prezinte documentele menționate în prezentul articol pentru susținerea unei cereri de a desfășura pe teritoriul statului membru în cauză activitățile menționate la articolul 2.

TITLUL VIII

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 62

Cooperarea între statele membre și Comisie

Comisia și autoritățile competente din statele membre colaborează strâns pentru a facilita supravegherea tipurilor de asigurare și a operațiunilor menționate de prezenta directivă în cadrul Comunității.

Fiecare stat membru informează Comisia cu privire la orice dificultăți majore care rezultă din aplicarea prezentei directive, inter alia, orice dificultăți care apar în cazul în care unui stat membru i se aduce la cunoștință un transfer anormal cu privire la activitățile menționate de prezenta directivă în detrimentul întreprinderilor înființate pe teritoriul său și în beneficiul agențiilor și sucursalelor localizate în afara granițelor sale.

Comisia și autoritățile competente din statele membre în cauză examinează aceste dificultăți cât mai repede posibil pentru a găsi soluția adecvată.

Ori de câte ori este necesar, Comisia prezintă Consiliului propuneri corespunzătoare.

Articolul 63

Rapoarte privind evoluția pieței pe baza libertății de a presta servicii

Comisia transmite Parlamentului European și Consiliului rapoarte regulate, primul la 20 noiembrie 1995, privind evoluția pieței în asigurări și operații tranzacționate pe baza condițiilor libertății de a presta servicii.

Articolul 64

Adaptare tehnică

Următoarele adaptări tehnice care urmează a fi aduse prezentei directive sunt adoptate în conformitate cu procedura stabilită la articolul 65 alineatul (2):

—	extinderea formularelor juridice prevăzute la articolul 6 alineatul (1) litera (a);

—	modificările aduse listei stabilite în anexa I sau adaptarea terminologiei utilizate în lista în cauză pentru a lua în considerare evoluția piețelor asigurărilor;

—	clarificarea elementelor care constituie marja de solvabilitate enumerate la articolul 27 pentru a lua în considerare crearea de noi instrumente financiare;

—	modificarea fondului de garantare minim prevăzut la articolul 29 alineatul (2) pentru a lua în considerare evoluțiile economice și financiare;

—	modificări, pentru a lua în considerare crearea de noi instrumente financiare, aduse listei de active acceptate ca acoperire pentru provizioanele tehnice stabilite la articolul 23 și normelor privind repartizarea investițiilor stabilite la articolul 24;

—	schimbări privind flexibilitatea normelor de congruență stabilite în anexa II, pentru a lua în considerare crearea de noi instrumente pentru riscul de schimb valutar sau progresul înregistrat în uniunea economică și monetară;

—	clarificarea definițiilor pentru a asigura aplicarea uniformă a prezentei directive pe întreg teritoriul Comunității;

—	adaptările tehnice necesare aduse normelor pentru stabilirea valorilor maxime care se aplică ratelor dobânzii, în conformitate cu articolul 20, în special pentru a lua în considerare progresul înregistrat în uniunea economică și monetară.

Articolul 65

Procedura comitetului

(1) Comisia este asistată de Comitetul pentru asigurări înființat prin Directiva 91/675/CEE.

(2) Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispozițiile articolului 8.

Pentru termenul stabilit la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabilește o durată de trei luni.

(3) Comitetul își stabilește regulamentul de procedură.

Articolul 66

Drepturile dobândite de sucursalele și întreprinderile de asigurare existente

(1) Se consideră că sucursalele care și-au început activitatea în conformitate cu dispozițiile în vigoare în statul membru al sucursalei înainte de 1 iulie 1994, au fost supuse procedurii stabilite la articolul 40 alineatele (1)-(5).

Acestea sunt reglementate, de la acea dată, de articolele 13, 20, 37, 39 și 46.

(2) Articolele 41 și 42 nu afectează drepturile dobândite de întreprinderile de asigurare care își desfășurau activitatea pe baza libertății de a furniza servicii înainte de 1 iulie 1994.

Articolul 67

Calea de atac în fața instanței

Statele membre se asigură că deciziile luate cu privire la o întreprindere de asigurare pe baza actelor cu putere de lege și a actelor administrative adoptate în conformitate cu prezenta directivă fac obiectul unei căi de atac în fața unei instanțe judecătorești.

Articolul 68

Revizuirea valorilor exprimate în euro

(1) Comisia prezintă Consiliului până la 15 mai 1985 un raport privind efectele cerințelor financiare impuse de prezenta directivă asupra situației de pe piețele asigurărilor din statele membre.

(2) Consiliul, la propunerea Comisiei, procedează la examinarea, o dată la doi ani, și, după caz, la revizuirea valorilor exprimate în EUR în prezenta directivă, având în vedere modul în care a evoluat situația economică și monetară a Comunității.

Articolul 69

Punerea în aplicare a noilor dispoziții

(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma articolului 1 alineatul (1) litera (m), articolului 18 alineatul (3), articolului 51 alineatul (2) litera (g), alineatul (3) și alineatul (4), articolului 60 alineatul (2) și articolului 66 alineatul (1) până la 19 iunie 2004 cel târziu. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma articolului 16 alineatul (3) până la 17 noiembrie 2002 cel târziu. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta. Până la această dată, statele membre aplică dispoziția din anexa IV punctul 1.

(3) Statele membre adoptă până la 20 septembrie 2003 cel târziu actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma articolului 3 alineatul (6), articolelor 27, 28, 29, 30 și 38. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Statele membre prevăd că dispozițiile menționate la primul paragraf se aplică în primul rând supravegherii de rapoarte pentru exercițiile financiare începând cu 1 ianuarie 2004 sau în timpul acelui an calendaristic. Până la această dată, statele membre pun în aplicare dispozițiile din anexa IV punctele 2 și 3.

(4) Atunci când statele membre adoptă măsurile menționate la alineatele (1), (2) și (3), acestea conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere în momentul publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(5) Până la 1 ianuarie 2007 cel târziu, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind punerea în aplicare a articolului 3 alineatul (6), a articolelor 27, 28, 29, 30 și 38 și, după caz, privind nevoia de armonizare ulterioară. Raportul indică modul în care statele membre au utilizat posibilitățile oferite pe baza articolelor în cauză și, în special, dacă acele competențe discreționare care au fost acordate autorităților naționale de control au dus la diferențe majore de control pe piața unică.

Articolul 70

Informațiile transmise Comisiei

Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 71

Perioada de tranziție pentru articolul 3 alineatul (6), articolele 27, 28, 29, 30 și 38

(1) Statele membre pot acorda întreprinderilor de asigurare care la 20 martie 2002 ofereau servicii de asigurare pe teritoriul lor în una sau mai multe dintre clasele menționate în anexa I un termen de cinci ani, începând de la acea dată, pentru a respecta cerințele stabilite la articolul 3 alineatul (6), articolele 27, 28, 29, 30 și 38.

(2) Statele membre pot acorda oricărora dintre întreprinderile menționate la alineatul (1), care la expirarea termenului de cinci ani nu au constituit în totalitate marja de solvabilitate necesară, o extindere a termenului de maximum doi ani, cu condiția ca întreprinderile în cauză, în conformitate cu articolul 37, să solicite autorităților competente aprobarea măsurilor pe care propun să le adopte în acest scop.

Articolul 72

Directive abrogate și corespondența lor cu prezenta directivă

(1) Directivele enumerate în anexa V partea A se abrogă fără a aduce atingere obligațiilor statelor membre privind termenele pentru transpunerea și punerea în aplicare a directivelor enumerate în anexa V partea B.

(2) Trimiterile la directivele abrogate se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa VI.

Articolul 73

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în ziua publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 74

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 5 noiembrie 2002.

Pentru Parlamentul European

Președintele

P. COX

Pentru Consiliu

Președintele

T. PEDERSEN

(1) JO C 365 E, 19.12.2000, p. 1.

(2) JO C 123, 25.4.2001, p. 24.

(3) Avizul Parlamentului European din 15 martie 2001 (JO C 343, 5.12.2001, p. 202), Poziția comună a Consiliului din 27 mai 2002 (JO C 170 E, 16.7.2002, p. 45) și Decizia Parlamentului European din 25 septembrie 2002 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).

(4) JO L 63, 13.3.1979, p. 1. Directivă modificată ultima dată de Directiva 2002/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 77, 20.3.2002, p. 11).

(5) JO L 330, 29.11.1990, p. 50. Directivă modificată de Directiva 92/96/CEE (JO L 360, 9.12.1992, p. 1).

(6) JO L 360, 9.12.1992, p. 1. Directivă modificată de Directiva 2000/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 290, 17.11.2000, p. 27).

(7) JO L 374, 31.12.1991, p. 7.

(8) JO L 228, 16.8.1973, p. 3. Directivă modificată ultima dată de Directiva 2002/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 77, 20.3.2002, p. 17).

(9) JO L 141, 11.6.1993, p. 27. Directivă modificată ultima dată de Directiva 2000/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului.

(10) JO L 184, 17.7.1999, p. 23.

(11) JO L 374, 31.12.1991, p. 32.

(12) JO L 193, 18.7.1983, p. 1. Directivă modificată ultima dată de Directiva 2001/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 283, 27.10.2001, p. 28).

(13) JO L 184, 6.7.2001, p. 1.

(14) JO L 126, 12.5.1984, p. 20.

(15) JO L 222, 14.8.1978, p. 11. Directivă modificată ultima dată de Directiva 2001/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 283, 27.10.2001, p. 28).

(16) JO L 375, 31.12.1985, p. 3. Directivă modificată ultima dată de Directiva 2001/108/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 41, 13.2.2002, p. 35).

(17) JO L 126, 26.5.2000, p. 1. Directivă modificată de Directiva 2000/28/CE (JO L 275, 27.10.2000, p. 37).

ANEXA I

Clase de asigurări

I.	Asigurările menționate la articolul 2 alineatul (1) literele (a), (b) și (c), cu excepția celor menționate la punctele II și III

II.	Asigurare de căsătorie, asigurare de naștere

III.	Asigurările menționate la articolul 2 alineatul (1) literele (a) și (b), care sunt legate de fondurile de investiții

IV.	Asigurarea „permanent health insurance” menționată la articolul 2 alineatul (1) litera (d)

V.	Tontinele menționate la articolul 2 alineatul (2) litera (a)

VI.	Operații de capitalizare menționate la articolul 2 alineatul (2) litera (b)

VII.	Gestionarea fondurilor colective de pensii menționate la articolul 2 alineatul (2) literele (c) și (d)

VIII.

Operațiunile menționate la articolul 2 alineatul (2) litera (e)

IX.	Operațiunile menționate la articolul 2 alineatul (3)

ANEXA II

Norme de congruență

Moneda în care se plătesc angajamentele asigurătorului se determină în conformitate cu următoarele norme.

1.	În cazul în care garanția oferită de un contract este exprimată într-o anumită monedă, angajamentele asigurătorului se consideră a fi plătibile în acea monedă.

Statele membre pot autoriza întreprinderile de asigurare să nu își acopere provizioanele tehnice, inclusiv provizioanele matematice, cu active congruente, în cazul în care punerea în aplicare a procedurilor menționate anterior ar obliga întreprinderea ca, pentru a respecta principiul de congruență, să dețină active într-o monedă de cel mult 7 % din activele existente în alte monede.

Statele membre pot alege să nu ceară întreprinderilor de asigurare să pună în aplicare principiul de congruență când angajamentele se plătesc într-o altă monedă decât moneda unuia dintre statele membre, în cazul în care investițiile în moneda în cauză sunt reglementate, în cazul în care moneda se află sub rezerva restricțiilor de transfer sau în cazul în care, din motive similare, nu este adecvată pentru acoperirea provizioanelor tehnice.

Întreprinderile de asigurare sunt autorizate să nu dețină active congruente pentru a acoperi o valoare de maximum 20 % din angajamentele lor într-o anumită monedă.

Cu toate acestea, activele totale în toate monedele combinate trebuie să fie cel puțin egale cu totalul angajamentelor în toate monedele combinate.

5.	Fiecare stat membru poate prevedea că, ori de câte ori un angajament trebuie să fie acoperit, pe baza procedurilor anterioare, de active exprimate în moneda unui stat membru, prezenta modalitate se consideră, de asemenea, a fi respectată în cazul în care activele sunt exprimate în euro.

ANEXA III

Informații pentru asigurați

Următoarele informații, care trebuie comunicate asiguraților înainte de încheierea contractului (A) sau pe durata contractului (B), trebuie formulate în mod clar și exact, în scris, într-o limbă oficială a statului membru al angajamentului.

Cu toate acestea, aceste informații pot fi redactate într-o altă limbă în cazul în care asiguratul solicită și în care legislația statului membru permite acest lucru sau în cazul în care asiguratul este liber să aleagă dreptul aplicabil.

A. Înainte de încheierea contractului

Informații privind întreprinderea de asigurare

Informații privind angajamentul

(a) 1.

Numele întreprinderii și forma sa juridică

(a) 2.

Numele statului membru în care se află sediul social și, după caz, agenția sau sucursala care încheie contractul

(a) 3.

Adresa sediului social și, după caz, a agenției sau a sucursalei care încheie contractul

(a) 4.

Definiția fiecărei garanții și a fiecărei opțiuni

(a) 5.

Durata contractului

(a) 6.

Metode de reziliere a contractului

(a) 7.

Metode de plată a primelor și durata plăților

(a) 8.

Metode de calculare și atribuire a participațiilor

(a) 9.

Indicarea valorilor de răscumpărare și a celor vărsate și măsura în care sunt garantate

(a) 10.

Informații privind primele pentru fiecare garanții, atât pentru cele principale, cât și pentru cele suplimentare, după caz

(a) 11.

Pentru polițele pe bază de unități, definiția unităților pe care sunt bazate beneficiile

(a) 12.

Indicarea naturii activelor care acoperă contracte cu capital variabil

(a) 13.

Modalități de exercitare a dreptului de reziliere

(a) 14.

Informații generale privind regimul fiscal care se aplică tipului de poliță

(a) 15.

Aranjamentele pentru examinarea contestațiilor cu privire la contracte formulate de titularii polițelor de asigurare, asigurați sau beneficiarii contractelor, inclusiv, după caz, existența unui serviciu de contestații, fără a aduce atingere dreptului de a iniția procedurile judiciare

(a) 16.

Dreptul care se aplică contractului în cazul în care părțile nu au dreptul de a alege sau, în care părțile au dreptul de a alege legea aplicabilă, dreptul pe care îl propune asigurătorul

B. Pe durata contractului

În afara condițiilor generale și speciale care trebuie comunicate titularului, acesta trebuie să primească următoarele informații în cursul întregii durate a contractului.

Informații privind întreprinderea de asigurare

Informații privind angajamentul

(b) 1.

Orice modificare a numelui întreprinderii, a formei sale juridice, a adresei sediului social și, după caz, a agenției sau a sucursalei care a încheiat contractul

(b) 2.

Toate informațiile enumerate la punctele (a)4-(a)12 din titlul A, în cazul unei schimbări a condițiilor de asigurare sau a unei modificări a legislației aplicabile contractului

(b) 3.

În fiecare an, informații privind situația participării la beneficii

ANEXA IV

1. Secretul profesional

Până la 17 noiembrie 2002, statele membre pot încheia acorduri de colaborare, prevăzând schimburi de informații cu autoritățile competente ale țărilor terțe numai dacă informațiile divulgate se află sub rezerva garantărilor secretului profesional cel puțin echivalente cu cele menționate la articolul 16 din prezenta directivă.

2. Activități, întreprinderi și organisme excluse din prezenta directivă

Până la 1 ianuarie 2004, prezenta directivă nu privește asociațiile mutuale, în cazul în care:

—	statutul conține dispoziții pentru colectarea de contribuții suplimentare sau reducerea beneficiilor acestora sau pentru solicitarea de asistență din partea altor persoane care s-au angajat să ofere această asistență;

—	valoarea anuală a cotizațiilor pentru activitățile reglementate de prezenta directivă este de maximum 500 000 EUR pentru trei ani consecutivi. În cazul în care această valoare este depășită timp de trei ani consecutivi, prezenta directivă se aplică și produce efecte începând cu al patrulea an.

3. Până la 1 ianuarie 2004, statele membre aplică următoarele dispoziții:

A. Marja de solvabilitate

Fiecare stat membru cere tuturor întreprinderilor de asigurare al căror sediu social se află pe teritoriul său o marjă de solvabilitate adecvată cu privire la întreaga sa activitate.

Marja de solvabilitate constă în:

Patrimoniul întreprinderii de asigurare libere de orice obligații previzibile, cu excepția elementelor necorporale. În special, sunt incluse următoarele:

—

capitalul social vărsat sau, în cazul unei asociații mutuale, fondul inițial efectiv vărsat, plus oricare dintre conturile membrilor care îndeplinesc următoarele criterii:

(a)	statutul trebuie să stipuleze că plățile către membri pot fi făcute din conturile în cauză numai în măsura în care acest lucru nu duce la scăderea marjei de solvabilitate sub nivelul cerut sau, după dizolvarea întreprinderii, în cazul în care restul datoriilor întreprinderii au fost achitate;

(b)	statutul trebuie să stipuleze, cu privire la toate aceste plăți din alte motive decât rezilierea individuală a calității de membru, necesitatea de a notifica autoritățile competente cu cel puțin o lună înainte și că acestea pot interzice plata în perioada în cauză;

(c)	dispozițiile relevante ale statutului pot fi modificate numai după ce autoritățile competente au declarat că nu au nici o obiecție împotriva modificării, fără a aduce atingere criteriilor stabilite la literele (a) și (b);

—	jumătate din capitalul social sau fondul inițial nevărsat, o dată ce partea vărsată reprezintă 25 % din capitalul social sau fondul în cauză;

—	rezervele (rezerve legale sau rezerve libere) care nu corespund angajamentelor;

—	orice profit reportat;

—

capital din acțiuni preferențiale cumulative și capital din împrumuturi subordonate pot fi incluse, dar până la 50 % din marjă, din care maximum 25 % constă în împrumuturi subordonate cu scadență fixă sau capital din acțiuni preferențiale cumulative cu termen fix, în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții minime:

(a)

în cazul falimentului sau lichidării întreprinderii de asigurare, trebuie să existe acorduri legale pe baza cărora capitalul din împrumuturi subordonate sau capitalul din acțiuni preferențiale urmează ca prioritate după revendicările tuturor celorlalți creditori și nu se rambursează decât după ce au fost plătite toate datoriile scadente la momentul respectiv.

Capitalul din împrumuturi subordonate trebuie să mai îndeplinească și următoarele condiții:

(b)	numai fondurile vărsate integral pot fi luate în considerare;

(c)

pentru credite cu scadență fixă, scadența originală trebuie să fie de minimum cinci ani. Cu maximum un an înainte de data rambursării, întreprinderea de asigurare trebuie să prezinte autorităților competente pentru aprobare un plan care arată modul în care marja de solvabilitate disponibilă va fi menținută sau adusă la nivelul cerut la scadență, cu excepția cazului în care măsura în care împrumutul se poate clasifica drept componentă a marjei de solvabilitate disponibile se reduce gradual pe durata cel puțin a ultimilor cinci ani înainte de data rambursării. Autoritățile competente pot autoriza rambursarea anticipată a împrumuturilor în cauză înainte de termen cu condiția ca întreprinderea de asigurare emitentă să solicite acest lucru și ca marja de solvabilitate disponibilă a acesteia să nu coboare sub nivelul cerut;

(d)

împrumuturile care nu au scadența fixă trebuie să fie rambursabile numai pe baza unei notificări de cinci ani, cu excepția cazului în care creditele nu mai sunt considerate parte componentă a marjei de solvabilitate disponibile sau în care se cere în mod specific acordul prealabil al autorităților competente pentru rambursarea înainte de termen. În acest ultim caz, întreprinderea de asigurare trebuie să informeze autoritățile competente cu minimum șase luni înainte de data rambursării propuse, specificând marja de solvabilitate disponibilă și cerută atât înainte, cât și după rambursarea în cauză. Autoritățile competente autorizează rambursarea numai dacă marja de solvabilitate a întreprinderii de asigurare nu va coborî sub nivelul cerut;

(e)	contractul de împrumut nu trebuie să includă nici o clauză care să prevadă că în împrejurări specificate, altele decât lichidarea întreprinderii de asigurare, datoria va trebui rambursată înainte de datele de rambursare convenite;

(f)	contractul de împrumut poate fi modificat numai după ce autoritățile competente declară că nu au nici o obiecție față de modificarea în cauză;

—

titlurile de valoare fără o dată de scadență specificată și alte instrumente care îndeplinesc următoarele condiții, inclusiv acțiunile preferențiale cumulative, altele decât cele menționate la a cincea liniuță, până la 50 % din marja pentru toate titlurile de valoare în cauză și capitalul din împrumuturi subordonate menționate la a cincea liniuță:

(a)	nu pot fi rambursate la inițiativa titularului sau fără acordul prealabil al autorității competente;

(b)	contractul de emisiune trebuie să permită întreprinderii de asigurare să amâne plata dobânzilor la credit;

(c)	creanțele împrumutătorului privind întreprinderea de asigurare trebuie clasificate întotdeauna după cele ale tuturor creditorilor nesubordonați;

(d)	documentele care reglementează emisiunea de titluri de valoare trebuie să prevadă capacitatea de absorbție de pierderi pentru credit și dobânzile neplătite, permițând, în același timp, întreprinderii de asigurare să își continue activitatea;

(e)	numai sumele vărsate integral pot fi luate în considerare.

2.	În măsura în care dreptul intern permite, rezervele de profit care apar în bilanț, în cazul în care pot fi folosite pentru a acoperi orice pierderi care pot apărea și în care nu au fost puse la dispoziție pentru distribuirea către asigurați.

La solicitarea întreprinderii de asigurare adresată, cu documente justificative, autorității competente a statului membru pe teritoriul căruia se află sediul său social și cu acordul autorității în cauză:

(a)

o valoare egală cu 50 % din profiturile viitoare ale întreprinderii; valoarea profiturilor viitoare se obține înmulțind profitul anual estimat cu un factor care reprezintă perioada medie rămasă din derularea contractelor; factorul utilizat poate fi de maximum 10; profitul anual estimat este media aritmetică a profiturilor obținute în ultimele cinci exerciții financiare din activitățile enumerate în articolul 2 din prezenta directivă.

Bazele pentru calcularea factorului cu care trebuie înmulțit profitul anual estimat și elementele care includ profiturile realizate se definesc de comun acord de către autoritățile competente ale statelor membre în colaborare cu Comisia. În așteptarea acestui acord, elementele în cauză se determină în conformitate cu legislația statului membru de origine.

Când autoritățile competente au definit conceptul de profituri realizate, Comisia prezintă propuneri pentru armonizarea acestui concept printr-o directivă privind armonizarea rapoartelor anuale ale întreprinderilor de asigurare și prevăzând coordonarea stabilită la articolul 1 alineatul (2) din Directiva 78/660/CEE;

(b)

în cazul în care nu se practică ajustarea actuarială sau în care, dacă se practică, este mai mică decât sarcina pentru costuri de achiziție inclusă în primă, diferența dintre un provizion matematic neajustat actuarial sau parțial ajustat actuarial și un provizion matematic ajustat actuarial la o rată egală cu sarcina pentru costuri de achiziție inclusă în primă; această cifră nu poate depăși, cu toate acestea, 3,5 % din suma diferențelor dintre sumele capitale relevante ale activităților de asigurare de viață și provizioanele matematice pentru toate contractele pentru care este posibilă ajustarea actuarială; diferența se reduce cu valoarea tuturor costurilor de achiziție neamortizate înregistrate ca active;

(c)

când există o aprobare dată de autoritățile competente ale statelor membre în cauză în care întreprinderea de asigurare își desfășoară activitățile, orice rezerve fundamentale care rezultă din subestimarea activelor și supraestimarea altor pasive decât provizioanele matematice, în măsura în care aceste rezerve fundamentale nu au o natură excepțională.

B. Marja de solvabilitate minimă

Sub rezerva secțiunii C, marja de solvabilitate minimă se determină conform indicațiilor următoare, în funcție de clasele de asigurări subscrise.

(a)

Pentru tipurile de asigurare menționate la articolul 2 alineatul (1) literele (a) și (b) din prezenta directivă, altele decât asigurările pe bază de fonduri de investiții, și pentru operațiunile menționate la articolul 2 alineatul (3) din prezenta directivă, trebuie să fie egală cu suma următoarelor două rezultate:

—

primul rezultat:

—

o fracție de 4 % din provizioanele matematice privind activitatea directă și valoarea acceptărilor din reasigurare fără deducerea cedărilor în reasigurare se înmulțește cu raportul, pentru ultimul exercițiu financiar, dintre provizioanele matematice totale din care se scad cedările în reasigurare și provizioanele matematice totale brute. Raportul nu poate fi în nici un caz mai mic de 85 %;

—

al doilea rezultat:

—

pentru contractele la care capitalul expus riscului nu este o valoare negativă, o fracție de 0,3 % din capitalul subscris de întreprinderea de asigurare se înmulțește cu raportul, pentru ultimul exercițiu financiar, dintre capitalul total expus riscului reținut ca obligația întreprinderii după cedările în reasigurare și retrocedările la capitalul total expus riscului din care se scade reasigurarea; raportul nu poate fi în nici un caz mai mic de 50 %.

—	Pentru asigurarea temporară pentru deces cu un termen maximum de trei ani, fracția este de 0,1 %; pentru o astfel de asigurare cu un termen mai mare de trei ani și maximum de cinci ani, fracția în cauză este de 0,15 %.

(b)

Pentru asigurarea suplimentară menționată la articolul 2 alineatul (1) litera (c) din prezenta directivă, este egală cu rezultatul următoarelor calcule:

—	primele sau contribuțiile (inclusiv taxele suplimentare la prime sau contribuții) datorate cu privire la activitatea directă în ultimul exercițiu financiar cu privire la toate exercițiile financiare se cumulează;

—	acestui cumul i se adaugă valoarea primelor acceptate pentru toate reasigurările în ultimul exercițiu financiar;

—	apoi, din această sumă se deduce valoarea totală a primelor sau a contribuțiilor anulate în ultimul exercițiu financiar, precum și valoarea totală a impozitelor și taxelor care aparțin de primele sau contribuțiile incluse în cumul.

Suma astfel obținută se împarte în două părți, prima de maximum 10 milioane EUR, iar a doua incluzând restul; se calculează 18 % și, respectiv, 16 % din aceste părți și se adună.

Rezultatul se obține prin înmulțirea sumei astfel calculate cu raportul care există cu privire la ultimul exercițiu financiar între valoarea revendicărilor care urmează a fi acoperite de întreprinderea de asigurare după deducerea transferurilor pentru reasigurare și valoarea brută a revendicărilor; acest raport nu poate fi în nici un caz mai mic de 50 %.

În cazul asociației de subscriptori cunoscută sub numele de Lloyd's, calcularea marjei de solvabilitate se face pe baza primelor nete, care se înmulțesc cu procentul forfetar stabilit anual de autoritatea competentă a statului membru al sediului social. Acest procent forfetar trebuie calculat pe baza celor mai recente date statistice privind comisioanele plătite. Detaliile, împreună cu calculele relevante, se transmit autorităților competente ale țărilor pe teritoriul cărora se află Lloyd's.

(c)

Pentru asigurările de sănătate permanente care nu sunt sub rezerva anulării menționate la articolul 2 alineatul (1) litera (d) din prezenta directivă și pentru operațiunile de capitalizare menționate în articolul 2 alineatul (2) litera (b), este egală cu o fracție de 4 % din provizioanele matematice calculate în conformitate cu condițiile stabilite în primul rezultat la litera (a) din prezentul articol.

(d)	Pentru tontinele menționate la articolul 2 alineatul (2) litera (a) din prezenta directivă, este egală cu 1 % din activele acestora.

(e)

Pentru asigurările reglementate de articolul 2 alineatul (1) literele (a) și (b) din prezenta directivă, legate de fondurile de investiții, și pentru operațiunile menționate în articolul 2 alineatul (2) literele (c), (d) și (e) din prezenta directivă, este egală cu:

—

o fracție de 4 % din provizioanele matematice, calculată în conformitate cu condițiile stabilite în primul rezultat la litera (a) din prezenta secțiune, în măsura în care întreprinderea de asigurare are un risc de investiții și o fracție de 1 % din provizioane, calculată în același fel, în măsura în care întreprinderea de asigurare nu are un risc de investiții, cu condiția ca durata contractului să depășească cinci ani și alocația pentru acoperirea cheltuielilor de gestionare stabilită în contract să fie fixată pentru o perioadă mai mare de cinci ani; plus

—	o fracție de 0,3 % din capitalul expus riscului, calculată în conformitate cu condițiile stabilite în primul rezultat la litera (a) din prezenta secțiune, în măsura în care întreprinderea de asigurare acoperă un risc de deces.

C. Fondul de garantare

1.	O treime din marja de solvabilitate cerută, specificată în secțiunea B, reprezintă fondul de garantare. Sub rezerva alineatului (2) din prezenta directivă, cel puțin 50 % din acest fond constă în elementele enumerate în secțiunea A punctele 1 și 2.

(a)	Fondul de garantare nu poate fi mai mic de o valoare minimă de 800 000 EUR.

(b)	Toate statele membre pot prevedea o reducere a valorii minime a fondului de garantare la 600 000 EUR în cazul asociațiilor mutuale și al asociațiilor de tip mutual și al tontinelor.

(c)

Pentru asociațiile mutuale menționate la articolul 3 alineatul (6) a doua liniuță a două teză din prezenta directivă, imediat ce intră în sfera de aplicare a prezentei directive, și pentru tontine, toate statele membre pot permite ca stabilirea unei valori minime a fondului de garantare de 100 000 EUR să crească progresiv până la suma fixată la litera (b) din prezenta secțiune prin tranșe succesive de 100 000 EUR, în cazul în care valoarea contribuțiilor crește cu 500 000 EUR.

(d)	Valoarea minimă a fondului de garantare menționată la literele (a), (b) și (c) din prezenta secțiune trebuie să constea în elementele enumerate la secțiunea A punctele 1 și 2.

3.	Asociațiile mutuale care doresc să își extindă activitatea în sensul articolului 6 alineatul (4) sau articolului 40 din prezenta directivă nu pot face acest lucru decât în cazul în care respectă de îndată cerințele din alineatul (2) literele (a) și (b) din prezenta secțiune.

ANEXA V

PARTEA A

Directive abrogate împreună cu modificările lor succesive (menționate în articolul 72)

Directiva 79/267/CEE a Consiliului

Directiva 90/619/CEE a Consiliului

Directiva 92/96/CEE a Consiliului

Directiva 95/26/CEE a Parlamentului European și a Consiliului [numai articolul 1 a doua liniuță, articolul 2 alineatul (2) a patra liniuță și articolul 3 alineatul (1), în ceea ce privește trimiterile la Directiva 79/267/CEE]

Directiva 2002/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului

A doua directivă 90/619/CEE a Consiliului

A treia directivă 92/96/CEE a Consiliului

Directiva 95/26/CEE a Parlamentului European și a Consiliului [numai articolul 1 a doua liniuță, articolul 2 alineatul (1) a treia liniuță, articolul 4 alineatele (1), (3), (5) și articolul 5 a treia liniuță, în ceea ce privește trimiterile la Directiva 92/96/CEE]

Directiva 2000/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului (articolul 2, în ceea ce privește trimiterile la Directiva 92/96/CEE)

Directiva 2002/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului (articolul 2)

PARTEA B

Termene de transpunere și aplicare

(menționate în articolul 72)

Directivă	Termene de transpunere	Termene de aplicare
79/267/CEE (JO L 63, 13.3.1979, p. 1)	15 septembrie 1980	15 septembrie 1981
90/619/CEE (JO L 330, 29.11.1990, p. 50)	20 noiembrie 1992	20 mai 1993
92/96/CEE (JO L 360, 9.12.1992, p. 1)	31 decembrie 1993	1 iulie 1994
95/26/CE (JO L 168, 18.7.1995, p. 7)	18 iulie 1996	18 iulie 1996
2000/64/CE (JO L 290, 17.11.2000, p. 27)	17 noiembrie 2002	17 noiembrie 2002
2002/12/CE (JO L 77, 20.3.2002, p. 11)	20 septembrie 2003	1 ianuarie 2004

ANEXA VI

Tabel de corespondență

Prezenta directivă	Directiva 79/267/CEE	Directiva 90/619/CEE	Directiva 92/96/CEE	Directiva 95/26/CEE	Alte documente
Articolul 1 alineatul (1) litera (a)			Articolul 1 litera (a)
Articolul 1 alineatul (1) litera (b)		Articolul 3	Articolul 1 litera (b)
Articolul 1 alineatul (1) litera (c)		Articolul 2 litera (c)
Articolul 1 alineatul (1) litera (d)			Articolul 1 litera (c)
Articolul 1 alineatul (1) litera (e)			Articolul 1 litera (d)
Articolul 1 alineatul (1) litera (f)			Articolul 1 litera (e)
Articolul 1 alineatul (1) litera (g)		Articolul 2 litera (e)
Articolul 1 alineatul (1) literele (h)-(l)			Articolul 1 literele (f)-(j)
Articolul 1 alineatul (1) litera (m)						Nou
Articolul 1 alineatul (1) litera (n)			Articolul 1 litera (l)
Articolul 1 alineatul (1) literele (o), (p), (q)	Articolul 5 literele (b), (c) și (d)
Articolul 1 alineatul (1) litera (r)				Articolul 2 alineatul (1)
Articolul 1 alineatul (2)	Articolul 5 litera (a) a doua teză
Articolul 2	Articolul 1
Articolul 3 alineatele (1)-(4)	Articolul 2
Articolul 3 alineatele (5) și (6)	Articolul 3
Articolul 3 alineatul (7)	Articolul 4
Articolul 3 alineatul (8)					Actul de aderare a Austriei, Finlandei și Suediei adaptat de Decizia 95/1/CE, Euratom, CECO
Articolul 4	Articolul 6
Articolul 5	Articolul 7
Articolul 6 alineatul (1)	Articolul 8 alineatul (1)
Articolul 6 alineatul (2)	Articolul 8 alineatul (1) ultimele trei paragrafe
Articolul 6 alineatul (3)	Articolul 8 alineatul (1) litera (a)
Articolul 6 alineatul (4)	Articolul 8 alineatul (2)
Articolul 6 alineatul (5)	Articolul 8 alineatul (3)
Articolul 6 alineatul (6)	Articolul 8 alineatul (4)
Articolul 7	Articolul 9
Articolul 8			Articolul 7
Articolul 9	Articolul 12
Articolul 10	Articolul 15
Articolul 11	Articolul 16
Articolul 12	Articolul 22 alineatul (1)
Articolul 13	Articolul 23
Articolul 14 alineatele (1)-(5)			Articolul 11 alineatele (2)-(6)
Articolul 15			Articolul 14
Articolul 16 alineatele (1)-(5)			Articolul 15 alineatele (1)-(5)
Articolul 16 alineatul (6)			Articolul 15 alineatul (5) litera (a)
Articolul 16 alineatul (7)			Articolul 15 alineatul (5) litera (b)
Articolul 16 alineatul (8)			Articolul 15 alineatul (5) litera (c)
Articolul 16 alineatul (9)			Articolul 15 alineatul (6)
Articolul 17			Articolul 15 litera (a)
Articolul 18 alineatele (1) și (2)	Articolul 13 alineatele (1) și (2)
Articolul 18 alineatul (3)						nou
Articolul 18 alineatele (4)-(7)	Articolul 13 alineatele (3)-(7)
Articolul 19	Articolul 14
Articolul 20	Articolul 17
Articolul 21			Articolul 19
Articolul 22			Articolul 20
Articolul 23 alineatul (1)			Articolul 21 alineatul (1) primul paragraf
Articolul 23 alineatul (2)			Articolul 21 alineatul (1) al doilea paragraf
Articolul 23 alineatul (3) primul paragraf			Articolul 21 alineatul (1) al treilea paragraf
Articolul 23 alineatul (3) al doilea paragraf			Articolul 21 alineatul (1) al patrulea paragraf
Articolul 23 alineatul (4)			Articolul 21 alineatul (2)
Articolul 24			Articolul 22
Articolul 25			Articolul 23
Articolul 26			Articolul 24
Articolul 27	Articolul 18
Articolul 28	Articolul 19
Articolul 29	Articolul 20
Articolul 30	Articolul 20a
Articolul 31	Articolul 21
Articolul 32		Articolul 4
Articolul 33			Articolul 28
Articolul 34			Articolul 29
Articolul 35		Articolul 15
Articolul 36			Articolul 31
Articolul 37	Articolul 24
Articolul 38	Articolul 24a
Articolul 39	Articolul 26
Articolul 40	Articolul 10
Articolul 41		Articolul 11
Articolul 42		Articolul 14
Articolul 43		Articolul 17
Articolul 44			Articolul 38
Articolul 45			Articolul 39 alineatul (2)
Articolul 46 alineatele (1)-(9)			Articolul 40 alineatele (2)-(10)
Articolul 47			Articolul 41
Articolul 48			Articolul 42 alineatul (2)
Articolul 49			Articolul 43 alineatul (2)
Articolul 50 alineatul (1)			Articolul 44 alineatul (2) primul paragraf
Articolul 50 alineatul (2)			Articolul 44 alineatul (2) al doilea paragraf
Articolul 50 alineatul (3)			Articolul 44 alineatul (2) al treilea paragraf
Articolul 51 alineatele (1)-(2) litera (f)	Articolul 27 alineatele (1)-(2) litera (f)
Articolul 51 alineatul (2) litera (g)						Nou
Articolul 51 alineatele (3) și (4)						Nou
Articolul 52	Articolul 31
Articolul 53	Articolul 31a
Articolul 54	Articolul 28
Articolul 55	Articolul 29
Articolul 56	Articolul 30
Articolul 57	Articolul 32
Articolul 58	Articolul 32a
Articolul 59 alineatul (1)	Articolul 32b alineatul (1)
Articolul 59 alineatul (2)	Articolul 32b alineatul (2)
Articolul 59 alineatul (3)	Articolul 32b alineatul (3)
Articolul 59 alineatul (4)	Articolul 32b alineatul (4)
Articolul 59 alineatul (5)	Articolul 32b alineatul (5)
Articolul 59 alineatul (6)	Articolul 32b alineatul (7)
Articolul 60 alineatul (1)	Articolul 33 alineatul (4)
Articolul 60 alineatul (2)						Nou
Articolul 61	Articolul 37
Articolul 62 primul paragraf	Articolul 38	Articolul 28 primul paragraf
Articolul 62 de la al doilea la al patrulea paragraf		Articolul 28 de la al doilea la al patrulea paragraf
Articolul 63		Articolul 29
Articolul 64			Articolul 47
Articolul 65			Articolul 47
Articolul 66 alineatul (1) primul paragraf						Nou
Articolul 66 alineatul (1) al doilea paragraf			Articolul 48 alineatul (1)
Articolul 66 alineatul (2)			Articolul 48 alineatul (2)
Articolul 67			Articolul 50
Articolul 68 alineatul (1)	Articolul 39 alineatul (1)
Articolul 68 alineatul (2)	Articolul 39 alineatul (3)
Articolul 69 alineatul (1)						Nou
Articolul 69 alineatul (2)					Directiva 2000/64/CE articolul 3 alineatul (1) primul paragraf
Articolul 69 alineatul (3)					Directiva 2002/12/CE articolul 3 alineatul (1) primul paragraf și Directiva 2000/64/CE articolul 3 alineatul (2)
Articolul 69 alineatul (4)					Directiva 2000/64/CE articolul 3 alineatul (1) al doilea paragraf și Directiva 2002/12/CE articolul 3 alineatul (1) al doilea paragraf
Articolul 69 alineatul (5)					Directiva 2002/12/CE articolul 3 alineatul (4)
Articolul 70	Articolul 41	Articolul 31	Articolul 51 alineatul (2)	Articolul 6 alineatul (2)	Directiva 2000/64/CE articolul 3 alineatul (2) și Directiva 2002/12/CE articolul 3 alineatul (3)
Articolul 71					Directiva 2002/12/CE articolul 2
Articolul 72
Articolul 73
Articolul 74
Anexa I	Anexă
Anexa II			Anexa I
Anexa III			Anexa II
Anexa IV
Anexa V
Anexa VI

06/Volumul 04

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

244

32003D0020

L 008/35

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DECIZIA COMISIEI

din 27 decembrie 2002

privind aplicarea articolului 6 din Directiva 2000/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 mai 2000 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă auto și de modificare a Directivelor 73/239/CEE și 88/357/CEE ale Consiliului

[notificată cu numărul C(2002) 5304]

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2003/20/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 2000/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 mai 2000 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă auto și de modificare a Directivelor 73/239/CEE și 88/357/CEE ale Consiliului (1), în special articolul 6 alineatul (3) litera (b),

întrucât:

(1)

Directiva 2000/26/CE (a patra directivă privind asigurarea auto) stabilește dispoziții speciale aplicabile părților vătămate rezidente într-un stat membru și care au dreptul la o compensație pentru orice pierdere sau vătămare rezultată în urma accidentelor care are loc într-un stat membru, altul decât statul membru de rezidență al părții vătămate sau în țări terțe ale căror birouri naționale de asigurători au aderat la sistemul cărții verzi, în cazul în care aceste accidente sunt rezultatul utilizării unor vehicule asigurate și care staționează în mod obișnuit pe teritoriul unui stat membru.

(2)

În conformitate cu articolul 6 alineatul (1) și articolul 10 alineatul (3) din a patra directivă, fiecare stat membru stabilește sau aprobă, până la 20 ianuarie 2002, un organism de despăgubire responsabil pentru acordarea despăgubirilor în cazul în care întreprinderea de asigurare nu a numit un reprezentant sau întârzie, în mod evident, soluționarea cererii de despăgubire. Mai mult, în conformitate cu prevederile articolului 7, partea vătămată are dreptul să ceară despăgubiri de la organismul de despăgubire din statul său membru de reședință, în cazul în care identificarea autovehiculului este imposibilă sau în care, în termen de două luni de la producerea accidentului, este imposibil să se identifice întreprinderea de asigurare.

(3)

În conformitate cu prevederile articolului 6 alineatul (2) din a patra directivă, organismul de despăgubire dintr-un stat membru care a despăgubit partea vătămată rezidentă în statul membru în cauză are dreptul să solicite rambursarea sumei plătite pentru despăgubire de la organismul de despăgubire din statul membru în care este stabilită întreprinderea de asigurare care a emis polița prezumatei părți responsabile.

(4)

În temeiul articolului 6 alineatul (3) litera (a) din a patra directivă, intrarea în vigoare a articolului 6 din a patra directivă este condiționată de încheierea unui acord între organismele de despăgubire stabilite sau aprobate de către statele membre, care să definească funcțiile și obligațiile acestora, precum și procedurile de rambursare.

(5)

Toate statele membre au desemnat organismele de despăgubire responsabile pentru despăgubirea părților vătămate în cazurile menționate la articolul 1 din a patra directivă privind asigurarea auto, în conformitate cu articolul 6 din directiva în cauză. În conformitate cu aceste dispoziții, aceste organisme de despăgubire au încheiat un acord la 29 aprilie 2002, la Bruxelles, care a fost notificat Comisiei Europene printr-o scrisoare datată 19 iulie 2002, în termenul stabilit la articolul 10 alineatul (3) din aceeași directivă.

(6)	Articolul 6 alineatul (3) litera (b) invită Comisia să stabilească data intrării în vigoare a articolului 6 din a patra directivă, iar Comisia a recunoscut deja, în urma consultării Comitetului de asigurare, încheierea acestui acord.

(7)	În conformitate cu articolul 10 alineatul (1) din a patra directivă privind asigurarea auto, statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative pentru a se conforma prezentei directivei până la 20 ianuarie 2003,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Articolul 6 din Directiva 2000/26/CE intră în vigoare începând cu 20 ianuarie 2003.

Articolul 2

Statele membre informează Comisia cu privire la măsurile luate pentru punerea în aplicare a prezentei decizii.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 27 decembrie 2002.

Pentru Comisie

Frederik BOLKESTEIN

Membru al Comisiei

(1) JO L 181, 20.7.2000, p. 65.

06/Volumul 04

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

246

32002L0092

L 009/3

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DIRECTIVA 2002/92/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 9 decembrie 2002

privind intermedierea de asigurări

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 47 alineatul (2) și articolul 55,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (2),

în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (3),

întrucât:

(1)	Intermediarii de asigurări și de reasigurări joacă un rol central în distribuirea produselor de asigurare și reasigurare în cadrul Comunității.

(2)

Un prim pas pentru a facilita exercitarea libertății de stabilire și a libertății de a presta servicii pentru agenții și brokerii de asigurări a fost făcut prin Directiva 77/92/CEE a Consiliului din 13 decembrie 1976 privind măsuri de facilitare a exercitării efective a libertății de stabilire și a libertății de a presta servicii pentru activitățile de agenți și brokeri de asigurări (ex grupa 630 ISIC) și, în special, măsuri tranzitorii cu privire la acele activități (4).

(3)	Directiva 77/92/CEE trebuia să își mențină aplicabilitatea până la intrarea în vigoare a dispozițiilor referitoare la coordonarea reglementărilor de drept intern privind accesul la activitățile de agent și broker de asigurări și exercitarea acestora.

(4)	Recomandarea 92/48/CEE a Comisiei din 18 decembrie 1991 privind intermediarii de asigurări (5) a fost urmată în mare măsură de statele membre și a contribuit la apropierea dispozițiilor de drept intern privind cerințele profesionale și înregistrarea intermediarilor de asigurări.

(5)

Cu toate acestea, există încă diferențe substanțiale între dispozițiile de drept intern care obstrucționează accesul la activitățile intermediarilor de asigurări și reasigurări și exercitarea acestor activități în piața internă. În consecință, este oportun să se înlocuiască Directiva 77/92/CEE cu o nouă directivă.

(6)	Intermediarii de asigurări și reasigurări ar trebui să fie în măsură să se prevaleze de libertatea de stabilire și de libertatea de a presta servicii care sunt consfințite de tratat.

(7)	Incapacitatea intermediarilor de asigurări de a își desfășura activitatea liber pe tot teritoriul Comunității este un obstacol în calea bunei funcționări a pieței unice în asigurări.

(8)

Coordonarea dispozițiilor de drept intern referitoare la cerințele profesionale și înregistrarea persoanelor care abordează și desfășoară activitatea de intermediere de asigurări poate așadar să contribuie atât la realizarea pieței unice pentru servicii financiare, cât și la o mai bună protecție a consumatorilor în acest domeniu.

(9)

Produsele de asigurări pot fi distribuite de diferite categorii de persoane sau instituții, cum ar fi agenți, brokeri și agenți de asigurări bancare. Egalitatea de tratament între agenți și protecția consumatorului impune ca toate aceste persoane sau instituții să se afle sub incidența prezentei directive.

(10)

Prezenta directivă conține o definiție a „intermediarului de asigurări legat” care ține seama de caracteristicile anumitor piețe din statele membre și al cărei scop este să stabilească condițiile de înregistrare aplicabile unor astfel de intermediari. Scopul acestei definiții nu este să împiedice statele membre să aibă concepte similare în ceea ce privește intermediarii de asigurări care, chiar dacă acționează pentru și în numele unei întreprinderi de asigurare și sub întreaga răspundere a întreprinderii respective, au dreptul să colecteze prime sau sume destinate clienților în conformitate cu garanțiile financiare prevăzute de prezenta directivă.

(11)

Prezenta directivă ar trebui să se aplice persoanelor a căror activitate constă în prestarea de servicii de intermediere de asigurări în favoarea unor terți, în schimbul unei remunerații care poate fi de natură pecuniară sau care poate f sub forma unui alt avantaj economic convenit și legat de prestația furnizată.

(12)

Prezenta directivă nu ar trebui să se aplice persoanelor cu o altă activitate profesională, cum ar fi experți fiscali sau contabili, care oferă consultanță privind acoperirea prin asigurare numai ocazional, în cadrul acestei alte activități profesionale, după cum ea nu ar trebui să se aplice nici în cazul simplei furnizări de informații generale cu privire la produsele de asigurare, cu condiția ca activitatea respectivă să nu vizeze sprijinirea clientului în vederea încheierii sau executării unui contract de asigurare sau reasigurare, gestionarea, cu titlu profesional, a solicitărilor de daune primite de o întreprindere de asigurare sau reasigurare sau ajustarea de daune și evaluarea daunei de către un expert.

(13)	Prezenta directivă nu ar trebui să se aplice persoanelor care se ocupă cu intermedierea de asigurări doar ca o activitate auxiliară în anumite condiții stricte.

(14)

Intermediarii de asigurări și reasigurări ar trebui înregistrați la autoritatea competentă din statul membru în care au domiciliul sau sediul central, cu condiția ca aceștia să îndeplinească o serie de cerințe profesionale stricte referitoare la competența, buna reputație, asigurarea de răspundere civilă profesională și capacitatea lor financiară.

(15)

O astfel de înregistrare ar trebui să permită intermediarilor de asigurări și reasigurări să își desfășoare activitatea în alte state membre, în conformitate cu principiile libertății de stabilire și a libertății de a presta servicii, cu condiția respectării procedurii corespunzătoare de notificare între autoritățile competente.

(16)

Sunt necesare sancțiuni corespunzătoare împotriva persoanelor care desfășoară activitatea de intermediere de asigurări sau reasigurări fără a fi înregistrate, împotriva întreprinderilor de asigurare sau reasigurare care recurg la serviciile unor intermediari neînregistrați sau împotriva intermediarilor care nu respectă dispozițiile de drept intern adoptate în temeiul prezentei directive.

(17)	Colaborarea și schimbul de informații între autoritățile competente sunt esențiale pentru a proteja clienții și pentru a garanta soliditatea activităților de asigurare și reasigurare în piața unică.

(18)	Este esențial pentru client să știe dacă are de-a face cu un intermediar care îi dă consultanță în legătură cu produsele unei game largi de întreprinderi de asigurare sau cu produsele oferite de un număr specific de întreprinderi de asigurare.

(19)

Prezenta directivă ar trebui să specifice obligațiile pe care intermediarii de asigurări ar trebui să le aibă atunci când furnizează informații clienților. Un stat membru poate menține sau adopta în acest domeniu dispoziții mai stricte care pot fi impuse intermediarilor de asigurări care desfășoară activități de intermediere pe teritoriul său, independent de domiciliul acestora, cu condiția ca aceste dispoziții mai stricte să respecte dreptul comunitar, inclusiv Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind unele aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special comerțul electronic, în piața internă (Directiva privind comerțul electronic) (6).

(20)

În cazul în care intermediarul declară că acordă consultanță în legătură cu produsele unei game largi de întreprinderi de asigurare, acesta trebuie să facă o analiză imparțială și suficient de cuprinzătoare a produselor disponibile pe piață. În plus, toți intermediarii ar trebui să își motiveze sfaturile acordate.

(21)	Este mai puțin necesar să se solicite ca astfel de informații să fie date în cazul în care clientul este o societate care urmărește să asigure sau să reasigure riscurile industriale și comerciale.

(22)	Sunt necesare proceduri adecvate și eficace de contestație și de atac în statele membre pentru soluționarea litigiilor între intermediarii de asigurări și clienți, prin utilizarea, după caz, a procedurilor existente.

(23)

Fără a aduce atingere dreptului clienților de a iniția o acțiune în instanță, statele membre ar trebui să încurajeze organismele publice sau private, înființate pentru soluționarea extrajudiciară a conflictelor, să colaboreze pentru soluționarea litigiilor transfrontaliere. O astfel de colaborare ar putea să urmărească, de exemplu, să permită clienților să contacteze organisme extrajudiciare create în statul membru în care au domiciliul în legătură cu orice contestație referitoare la intermediarii de asigurări stabiliți în alte state membre. Crearea rețelei FIN-NET furnizează o asistență sporită consumatorilor, în cazul în care aceștia utilizează servicii transfrontaliere. Dispozițiile referitoare la proceduri ar trebui să țină seama de Recomandarea 98/257/CE a Comisiei din 30 martie 1998 privind principiile aplicabile organismelor responsabile cu soluționarea extrajudiciară a litigiilor în materie de consum (7).

(24)	Directiva 77/92/CEE ar trebui, în consecință, abrogată,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

CAPITOLUL I

DOMENIU DE APLICARE ȘI DEFINIȚII

Articolul 1

Domeniu de aplicare

(1) Prezenta directivă stabilește norme privind accesul la activitățile de intermediere de asigurări și reasigurări și exercitarea acestora de către persoane fizice și juridice stabilite sau care doresc să se stabilească într-un stat membru.

(2) Prezenta directivă nu se aplică persoanelor care oferă servicii de intermediere pentru contracte de asigurare în cazul în care următoarele condiții sunt îndeplinite în totalitate:

(a)	contractul de asigurare impune numai cunoașterea acoperirii oferite de asigurare;

(b)	contractul de asigurare nu este un contract de asigurare de viață;

(c)	contractul de asigurare nu acoperă nici un risc de răspundere civilă;

(d)	principala activitate profesională a persoanei nu este intermedierea de asigurări;

(e)

asigurarea este complementară produsului sau serviciului oferit de orice prestator, în cazul în care asigurarea respectivă oferă acoperire pentru:

(i)	riscul de defectare, pierdere sau avariere a bunurilor furnizate de prestatorul respectiv sau

(ii)

avarierea sau pierderea bagajelor sau alte riscuri legate de o călătorie a cărei rezervare s-a făcut la prestatorul respectiv, chiar dacă asigurarea este o asigurare de viață sau o asigurare a riscului de răspundere civilă, cu condiția ca acoperirea să fie auxiliară asigurării principale pentru riscurile asociate călătoriei;

(f)	valoarea primei anuale nu depășește 500 EUR, iar durata totală a contractului de asigurare, inclusiv toate reînnoirile, nu este mai mare de cinci ani.

(3) Prezenta directivă nu se aplică serviciilor de intermediere de asigurări și reasigurări furnizate pentru riscuri și angajamente situate în afara Comunității.

Prezenta directivă nu afectează legislația unui stat membru referitoare la activitatea de intermediere de asigurări desfășurată de intermediari de asigurări și reasigurări stabiliți într-o țară terță și care lucrează pe teritoriul acesteia în baza principiului libertății de a presta servicii, cu condiția garantării unui tratament egal pentru toate persoanele care desfășoară sau care sunt autorizate să desfășoare activități de intermediere de asigurări pe piața respectivă.

Prezenta directivă nu reglementează activitățile de intermediere de asigurări desfășurate în țări terțe sau activitățile întreprinderilor de asigurare sau reasigurare din cadrul Comunității, astfel cum sunt acestea definite în prima Directivă 73/239/CEE a Consiliului din 24 iulie 1973 privind coordonarea actelor cu putere de lege și actelor administrative referitoare la accesul la activitatea de asigurare directă, alta decât asigurarea de viață, și exercitarea acestei activități (8) și în prima Directivă 79/267/CEE a Consiliului din 5 martie 1979 privind coordonarea actelor cu putere de lege și actelor administrative referitoare la accesul la activitatea de asigurări directe de viață și exercitarea acesteia (9), realizate prin intermediul intermediarilor de asigurări în țări terțe.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentei directive:

1.	„întreprindere de asigurare” înseamnă o întreprindere care a primit o autorizație oficială în conformitate cu articolul 6 din Directiva 73/239/CEE sau articolul 6 din Directiva 79/267/CEE;

„întreprindere de reasigurare” înseamnă o întreprindere, alta decât o întreprindere de asigurare sau o întreprindere de asigurare dintr-o țară terță, a cărei principală activitate constă în acceptarea riscurilor cedate de o întreprindere de asigurare, o întreprindere de asigurare dintr-o țară terță sau de alte întreprinderi de reasigurare;

„intermediere de asigurări” înseamnă orice activitate care constă din prezentarea sau propunerea unor contracte de asigurare sau din desfășurarea altor acțiuni pregătitoare în vederea finalizării unor astfel de contracte sau din încheierea unor astfel de contracte sau de contribuție la gestionarea sau derularea unor astfel de contracte, în special în cazul unei solicitări de daune.

Aceste activități nu sunt considerate intermediere de asigurări în cazul în care sunt realizate de o întreprindere de asigurare sau de un angajat al unei întreprinderi de asigurare care acționează sub răspunderea unei întreprinderi de asigurare.

Nu se consideră a fi intermediere de asigurări furnizarea ocazională de informații în contextul unei alte activități profesionale, cu condiția ca scopul activității respective să nu fie acordarea de asistență unui client în vederea încheierii sau derulării unui contract de asigurare, gestionarea, cu titlu profesional, a solicitărilor de daune ale unei întreprinderi de asigurare, precum și compensarea daunelor și evaluarea de către un expert a solicitărilor de daune;

„intermediere de reasigurări” înseamnă orice activitate care constă din prezentarea sau propunerea unor contracte de reasigurare sau din desfășurarea altor acțiuni pregătitoare în vederea finalizării unor astfel de contracte sau din încheierea unor asemenea contracte sau contribuția la gestionarea și derularea unor astfel de contracte, în special în caz de solicitare de daune.

Aceste activități nu sunt considerate intermediere de reasigurări în cazul în care sunt realizate de o întreprindere de reasigurare sau de un angajat al unei întreprinderi de reasigurare care acționează sub răspunderea unei întreprinderi de reasigurare.

Nu se consideră intermediere de reasigurări furnizarea ocazională de informații în contextul unei alte activități profesionale, cu condiția ca scopul activității respective să nu fie acordarea de asistență unui client în vederea încheierii sau derulării unui contract de reasigurare, gestionarea, cu titlu profesional, a solicitărilor de daune ale unei întreprinderi de reasigurare, precum și compensarea daunelor și evaluarea de către un expert a solicitărilor de daune;

5.	„intermediar de asigurări” înseamnă orice persoană fizică sau juridică ce inițiază sau desfășoară, în schimbul unei remunerații, activități de intermediere de asigurări;

6.	„intermediar de reasigurări” înseamnă orice persoană fizică sau juridică ce inițiază sau desfășoară, în schimbul unei remunerații, activități de intermediere de reasigurări;

„intermediar de asigurări legat” înseamnă orice persoană care desfășoară activități de intermediere de asigurări pentru una sau mai multe întreprinderi de asigurare și în numele acesteia/acestora, în cazul în care produsele de asigurare nu se află în concurență, dar care nu colectează prime sau sume destinate clienților; această persoană acționează sub răspunderea totală a acelor întreprinderi de asigurare pentru produsele care le privesc pe fiecare în parte.

Orice persoană care desfășoară activități de intermediere de asigurări pe lângă activitatea sa profesională principală este de asemenea considerată un intermediar de asigurări legat care acționează sub răspunderea uneia sau mai multor întreprinderi de asigurare pentru produsele care le privesc pe fiecare în parte, în cazul în care asigurarea este complementară bunurilor sau serviciilor furnizate în cadrul acelei activități profesionale principale și în cazul în care persoana nu colectează prime sau sume destinate clienților;

8.	„riscuri mari” sunt riscurile definite la articolul 5 litera (d) din Directiva 73/239/CEE;

„stat membru de origine” înseamnă:

(a)	în cazul în care intermediarul este o persoană fizică, statul membru în care acesta are domiciliul și în care își desfășoară activitatea;

(b)	statul membru în care se află sediul său social în cazul în care intermediarul este o persoană juridică, sau statul membru în care se află sediul său central, în cazul în care în conformitate cu dreptul său intern acesta nu are sediu social;

10.	„stat membru gazdă” înseamnă statul membru în care un intermediar de asigurări sau de reasigurări are o sucursală sau în care prestează servicii;

11.	„autorități competente” înseamnă autoritățile pe care fiecare stat membru în parte le desemnează în conformitate cu articolul 7;

12.

„suport durabil” înseamnă orice instrument cu ajutorul căruia clientul poate stoca informațiile care îi sunt adresate personal, astfel încât acestea să poată fi consultate ulterior pe durata unei perioade adaptate scopului acestor informații și care permite reproducerea fidelă a informațiilor stocate.

În special, noțiunea de suport durabil include dischetele, CD-ROM-urile, DVD-urile și unitatea de hard-disk a calculatoarelor personale pe care se salvează poșta electronică, dar exclude siturile de Internet, cu excepția cazului în care astfel de situri îndeplinesc criteriile specificate la primul paragraf.

CAPITOLUL II

CERINȚE DE ÎNREGISTRARE

Articolul 3

Înregistrare

(1) Intermediarii de asigurări și de reasigurări sunt înregistrați la autoritatea competentă, așa cum este aceasta definită la articolul 7 alineatul (2), din statul membru de origine.

Fără a aduce atingere primului paragraf, statele membre pot prevedea posibilitatea ca întreprinderile de asigurare și reasigurare, precum și alte organisme, să colaboreze cu autoritățile competente pentru înregistrarea intermediarilor de asigurări și de reasigurări și pentru aplicarea cerințelor din articolul 4 acestor intermediari. În special, în cazul intermediarilor de asigurări legați între ei, aceștia pot fi înregistrați de către o întreprindere de asigurare sau de către o asociație de întreprinderi de asigurare sub controlul unei autorități competente.

Statele membre nu sunt obligate să aplice cerința prevăzută în primul și al doilea paragraf tuturor persoanelor fizice care lucrează într-o întreprindere și care desfășoară activități de intermediere de asigurări sau reasigurări.

În ceea ce privește persoanele juridice, statele membre înregistrează aceste persoane și specifică de asemenea în registru numele persoanelor fizice din conducere care răspund de activitatea de intermediere.

(2) Statele membre pot institui mai multe registre pentru intermediarii de asigurări și reasigurări, cu condiția să definească criteriile potrivit cărora se face înregistrarea intermediarilor.

Statele membre veghează la crearea unui punct unic de informare, care să permită un acces ușor și rapid la informațiile provenind de la aceste diverse registre care sunt create electronic și care sunt actualizate în permanență. Punctul de informare oferă de asemenea elementele de identificare ale autorităților competente din fiecare stat membru, prevăzute la alineatul (1) primul paragraf. Registrul indică în plus țara sau țările în care intermediarul își desfășoară activitatea în conformitate cu reglementările privind libertatea de stabilire sau libertatea de a presta servicii.

(3) Statele membre veghează ca înregistrarea intermediarilor de asigurări – inclusiv a intermediarilor legați – și a intermediarilor de reasigurări să se facă sub rezerva îndeplinirii cerințelor profesionale prevăzute la articolul 4.

Statele membre veghează de asemenea ca intermediarii de asigurări – inclusiv intermediarii legați – și intermediarii de reasigurări care încetează să mai îndeplinească aceste cerințe să fie radiați din registru. Validitatea înregistrării este revizuită periodic de autoritatea competentă. În cazul în care este necesar, statul membru de origine informează statul membru gazdă, prin toate mijloacele corespunzătoare, în legătură cu o astfel de radiere.

(4) Autoritățile competente pot elibera intermediarilor de asigurări și reasigurări un document care să permită oricărei părți interesate să verifice, prin consultarea registrului (registrelor) prevăzut(e) la alineatul (2), în cazul în care aceștia sunt înregistrați legal.

Documentul trebuie să conțină cel puțin informațiile specificate la articolul 12 alineatul (1) literele (a) și (b) și, în cazul unei persoane juridice, numele persoanei (persoanelor) fizice prevăzute în al patrulea paragraf din alineatul (1) din prezentul articol.

Statul membru cere ca documentul să fie returnat autorității competente care l-a eliberat în momentul în care intermediarul de asigurări sau de reasigurări respectiv încetează să mai fie înregistrat.

(5) Intermediarii de asigurări și reasigurări înregistrați sunt autorizați să inițieze și să desfășoare activitatea de intermediere de asigurări și reasigurări în cadrul Comunității în baza libertății de stabilire și a libertății de a presta servicii.

(6) Statele membre veghează ca întreprinderile de asigurare să recurgă numai la serviciile de intermediere de asigurări și reasigurări prestate de intermediarii de asigurări și reasigurări înregistrați și de persoanele prevăzute la articolul 1 alineatul (2).

Articolul 4

Cerințe profesionale

(1) Intermediarii de asigurări și reasigurări trebuie să aibă cunoștințele și aptitudinile corespunzătoare, astfel cum sunt acestea stabilite de statul membru de origine al intermediarului.

Statele membre de origine pot adapta condițiile cerute în materie de cunoștințe și aptitudini în funcție de activitatea de intermediere de asigurări sau de reasigurări și de produsele distribuite, în special în cazul în care activitatea profesională principală a intermediarului este alta decât intermedierea de asigurări. În astfel de situații, intermediarul respectiv poate desfășura o activitate de intermediere de asigurări numai în cazul în care un intermediar de asigurări care îndeplinește condițiile din acest articol sau o întreprindere de asigurare își asumă întreaga responsabilitate pentru acțiunile sale.

Statele membre pot prevedea că, pentru cazurile menționate în al doilea paragraf din articolul 3 alineatul (1), întreprinderea de asigurări verifică dacă cunoștințele și aptitudinile intermediarilor sunt în conformitate cu obligațiile prevăzute în primul paragraf din acest alineat și, dacă este necesar, oferă acestor intermediari formarea necesară, care să corespundă cerințelor legate de produsele pe care aceștia le vând.

Statele membre nu sunt obligate să aplice cerința prevăzută la primul paragraf din prezentul alineat tuturor persoanelor fizice care lucrează într-o întreprindere și care desfășoară activități de intermediere de asigurări sau reasigurări. Statele membre veghează ca o proporție rezonabilă din persoanele aflate în structura de conducere a unor astfel de întreprinderi, care răspund de intermediere în materie de produse de asigurare, precum și toate celelalte persoane direct implicate în intermedierea de asigurări și reasigurări, să demonstreze cunoștințele și aptitudinile necesare pentru îndeplinirea îndatoririlor lor.

(2) Intermediarii de asigurări și reasigurări trebuie să se bucure de o bună reputație. Ca un minim necesar, aceștia trebuie să nu aibă cazier judiciar sau un alt document național echivalent pentru infracțiuni grave care au adus atingere proprietății sau pentru alte infracțiuni în domeniul financiar și nu trebuie să fi fost declarați anterior în faliment, cu excepția cazului în care au fost reabilitați în conformitate cu dispozițiile de drept intern.

Statele membre pot permite, în conformitate cu dispozițiile celui de-al doilea paragraf din articolul 3 alineatul (1), ca întreprinderile de asigurare să verifice bunul renume al intermediarilor de asigurări.

Statele membre nu sunt obligate să aplice cerința prevăzută în primul paragraf din prezentul alineat tuturor persoanelor fizice care lucrează într-o întreprindere și care desfășoară activitatea de intermediere de asigurări și reasigurări. Statele membre veghează ca structurile de conducere ale unor astfel de întreprinderi și orice membru al personalului direct implicat în intermedierea de asigurări și reasigurări să îndeplinească această cerință.

(3) Intermediarii de asigurări și reasigurări vor deține o asigurare de indemnizație profesională care să acopere întreg teritoriul Comunității sau altă garanție comparabilă pentru răspunderea care decurge din neglijența profesională, în valoare de cel puțin 1 000 000 EUR pentru fiecare solicitare de daune și în valoare globală de 1 500 000 EUR pe an pentru totalitatea solicitărilor de daune, cu excepția cazului în care o astfel de asigurare sau garanție comparabilă le este pusă la dispoziție de o întreprindere de asigurare sau reasigurare sau de altă întreprindere în numele căreia intermediarul de asigurări sau de reasigurări acționează sau este împuternicit să acționeze sau dacă întreprinderea respectivă și-a asumat întreaga răspundere pentru acțiunile intermediarului.

(4) Statele membre adoptă toate măsurile necesare pentru a proteja clienții în cazul incapacității intermediarului de asigurări de a transfera prima întreprinderii de asigurare sau de a transfera suma aferentă despăgubirii sau de a returna prima asiguratului.

Astfel de măsuri îmbracă una sau mai multe din următoarele forme:

(a)

dispoziții legale sau contractuale în conformitate cu care banii pe care clientul i-a plătit intermediarului sunt considerați a fi fost transferați întreprinderii, în vreme ce banii pe care întreprinderea de asigurări i-a plătit intermediarului nu sunt considerați a fi fost transferați clientului decât în momentul primirii lor efective de către acesta din urmă;

(b)	cerința ca intermediarii de asigurări să aibă o capacitate financiară care în permanență să fie la nivelul de 4 % din suma primelor anuale încasate, cu condiția ca această sumă să fie de minimum 15 000 EUR;

(c)	cerința ca banii clienților să fie transferați prin conturi client strict separate și ca aceste conturi să nu fie utilizate pentru a face plăți către alți creditori în caz de faliment;

(d)	cerința constituirii unui fond de garanție.

(5) Exercitarea activităților de intermediere de asigurări și reasigurări impune ca cerințele profesionale prevăzute în prezentul articol să fie îndeplinite în permanență.

(6) Statele membre pot adopta cerințe mai stricte decât cele prevăzute de prezentul articol sau să prevadă cerințe suplimentare pentru intermediarii de asigurări și reasigurări înregistrați pe teritoriul lor.

(7) Sumele prevăzute la alineatele (3) și (4) sunt revizuite periodic pentru a ține seama de evoluția indicelui european al prețurilor de consum publicat de Eurostat. Prima revizuire are loc la cinci ani după intrarea în vigoare a prezentei directive, iar revizuirile ulterioare au loc din cinci în cinci ani.

Sumele se ajustează automat, prin adăugarea la suma de bază în euro a procentajului de creștere a indicelui menționat în intervalul de timp cuprins între intrarea în vigoare a prezentei directive și data primei revizuiri sau între data ultimei revizuiri și data noii revizuiri, cu rotunjirea în sus a acestei sume.

Articolul 5

Menținerea drepturilor dobândite

Statele membre pot prevedea ca persoanele care au exercitat activitatea de intermediere înainte de 1 septembrie 2000, care au fost înregistrate și care au avut nivelul de formare și experiența cerute în prezenta directivă să fie automat înscrise în registrul care urmează să fie creat, de îndată ce condițiile prevăzute la articolul 4 alineatele (3) și (4) sunt îndeplinite.

Articolul 6

Notificarea stabilirii și prestării serviciilor în alte state membre

(1) Orice intermediar de asigurări sau reasigurări care intenționează să exercite pentru prima dată o activitate într-unul sau mai multe state membre, în baza libertății de a presta servicii sau a libertății de stabilire, informează autoritățile competente din statul membru de origine.

Într-un interval de o lună de la o astfel de notificare, autoritățile competente respective informează autoritățile competente din orice stat membru gazdă care doresc acest lucru în legătură cu intenția intermediarului de asigurări sau reasigurări și îl informează concomitent și pe intermediarul în cauză.

Intermediarul de asigurări sau reasigurări își poate începe activitatea la o lună de la data la care a fost informat de autoritățile competente din statul membru de origine cu privire la notificarea prevăzută în al doilea paragraf. Cu toate acestea, intermediarul își poate începe activitatea imediat în cazul în care statul membru gazdă nu dorește să fie informat în legătură cu acest lucru.

(2) Statele membre transmit Comisiei dorința lor de a fi informate în conformitate cu alineatul (1). La rândul său, Comisia notifică acest lucru tuturor statelor membre.

(3) Autoritățile competente din statul membru gazdă pot adopta măsurile necesare pentru a asigura publicarea corespunzătoare a condițiilor în care activitățile respective trebuie exercitate pe teritoriul lor, în interesul general.

Articolul 7

Autorități competente

(1) Statele membre desemnează autoritățile competente împuternicite să asigure punerea în aplicare a prezentei directive. Acestea informează Comisia în acest sens, indicând orice repartizare a respectivelor atribuții.

(2) Autoritățile prevăzute la alineatul (1) sunt fie autorități sau organisme publice recunoscute în dreptul intern sau autorități publice abilitate în mod expres în acest sens prin legislația internă. Aceste autorități nu sunt întreprinderi de asigurare sau de reasigurare.

(3) Autoritățile competente dețin toate puterile necesare pentru a-și îndeplini funcțiile. În cazul existenței mai multor autorități competente pe teritoriul său, statul membru respectiv veghează ca aceste autorități să colaboreze strâns, astfel încât să își îndeplinească eficient îndatoririle.

Articolul 8

Sancțiuni

(1) Statele membre prevăd sancțiuni corespunzătoare pentru situația în care o persoană care desfășoară activitatea de intermediere de asigurări sau reasigurări nu este înregistrată într-un stat membru și nu este menționată la articolul 1 alineatul (2).

(2) Statele membre prevăd sancțiunile corespunzătoare împotriva întreprinderilor de asigurare sau reasigurare care recurg la serviciile de intermediere de asigurări sau reasigurări oferite de persoane care nu sunt înregistrate într-un stat membru și care nu sunt menționate la articolul 1 alineatul (2).

(3) Statele membre prevăd sancțiunile corespunzătoare în cazul în care un intermediar de asigurări sau reasigurări nu respectă dispozițiile de drept intern adoptate în temeiul prezentei directive.

(4) Prezenta directivă nu afectează prerogativa statelor membre gazdă de a adopta măsurile corespunzătoare pentru a preveni sau sancționa, pe teritoriul lor, actele care contravin actelor cu putere de lege sau normelor administrative adoptate în interesul general. Aceasta include posibilitatea de a-i împiedica pe intermediarii de asigurări și reasigurări care au comis o astfel de infracțiune să mai desfășoare noi operațiuni pe teritoriile statelor respective.

(5) Orice măsură adoptată, ce presupune sancțiuni sau restricții ale activităților desfășurate de un intermediar de asigurări sau reasigurări, trebuie să fie motivată corespunzător și comunicată intermediarului în cauză. Orice astfel de măsură poate fi atacată într-o instanță de drept din statul membru care a adoptat-o.

Articolul 9

Schimbul de informații între statele membre

(1) Autoritățile competente din diferitele state membre colaborează pentru a asigura aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor prezentei directive.

(2) Autoritățile competente realizează un schimb de informații cu privire la intermediarii de asigurări și de reasigurări, în cazul în care aceștia au făcut obiectul unei sancțiuni prevăzute la articolul 8 alineatul (3) sau a unei măsuri prevăzute la articolul 8 alineatul (4), astfel de informații putând să determine radierea intermediarilor respectivi din registru. Autoritățile competente pot, de asemenea, să facă schimb de orice informații relevante la cererea uneia dintre ele.

(3) Toate persoanele care trebuie să primească sau să dezvăluie informații în legătură cu prezenta directivă sunt obligate să respecte secretul profesional, după cum prevede articolul 16 din Directiva 92/49/CEE a Consiliului din 18 iunie 1992 privind coordonarea actelor cu putere de lege și actelor administrative referitoare la asigurările directe, altele decât asigurările de viață, și de modificare a Directivelor 73/239/CEE și 88/357/CEE (a treia directivă privind asigurarea generală) (10) și articolul 15 din Directiva 92/96/CEE a Consiliului din 10 noiembrie 1992 privind coordonarea actelor cu putere de lege și actelor administrative referitoare la asigurarea directă de viață și de modificare a Directivelor 79/267/CEE și 90/619/CEE (a treia directivă privind asigurarea de viață) (11).

Articolul 10

Contestații

Statele membre veghează la elaborarea unor proceduri care să permită clienților și altor părți interesate, în special asociații ale consumatorilor, să depună contestații împotriva intermediarilor de asigurări și reasigurări. În toate cazurile, astfel de contestații trebuie să primească răspuns.

Articolul 11

Soluționarea extrajudiciară a litigiilor

(1) Statele membre încurajează elaborarea unor proceduri corespunzătoare și eficace de contestație și de atac pentru soluționarea extrajudiciară a litigiilor între intermediarii de asigurări și clienți, recurgând la organele existente, după caz.

(2) Statele membre încurajează aceste organisme să colaboreze la soluționarea litigiilor transfrontaliere.

CAPITOLUL III

INFORMAȚII FURNIZATE DE INTERMEDIARI

Articolul 12

Informații furnizate de intermediarul de asigurări

(1) Înainte de încheierea oricărui contract inițial de asigurare și, după caz, la modificarea sau reînnoirea acestuia, un intermediar de asigurări trebuie să furnizeze clientului cel puțin următoarele informații:

(a)	identitatea și adresa sa;

(b)	registrul în care a fost înscris și modalitățile prin care se poate verifica că este înscris;

(c)	orice participație, directă sau indirectă, reprezentând cel puțin 10 % din drepturile de vot sau din capitalul pe care îl deține la o anumită întreprindere de asigurare;

(d)	orice participație, directă sau indirectă, reprezentând cel puțin 10 % din drepturile de vot sau din capitalul intermediarului de asigurări, deținută de o anumită întreprindere de asigurare sau de întreprinderea mamă a unei anumite întreprinderi de asigurare;

(e)

procedurile prevăzute la articolul 10 care permit clienților sau altor părți interesate să depună contestații împotriva intermediarilor de asigurări și de reasigurări și, după caz, procedurile extrajudiciare de contestație și de atac prevăzute la articolul 11.

În plus, un intermediar de asigurări indică clientului, în legătură cu contractul propus, următoarele:

(i)	în cazul în care consultanța pe care o oferă se bazează pe obligația analizei imparțiale prevăzută la alineatul (2) sau

(ii)	în cazul în care are obligația contractuală să lucreze, în sectorul intermedierii de asigurări, exclusiv cu una sau mai multe întreprinderi de asigurare. În acest caz, la cererea clientului, intermediarul comunică numele întreprinderilor de asigurare respective sau

(iii)

în cazul în care nu are nici o obligație contractuală de a lucra, în sectorul intermedierii de asigurări, exclusiv cu una sau mai multe întreprinderi de asigurare și de a oferi consultanță pe baza obligației de analiză imparțială prevăzută la alineatul (2). În acest caz, la solicitarea clientului, intermediarul comunică numele întreprinderilor de asigurare cu care poate lucra și cu care lucrează efectiv.

În cazurile în care informațiile sunt furnizate exclusiv la solicitarea clientului, acesta este informat despre dreptul său de a solicita astfel de informații.

(2) În cazul în care intermediarul de asigurări informează clientul că atunci când îl consiliază se bazează pe o analiză imparțială, acesta este obligat să ofere consultanța după ce a analizat un număr suficient de mare de contracte de asigurare disponibile pe piață, pentru a-i putea recomanda, potrivit unor criterii profesionale, contractul de asigurare care ar răspunde cel mai bine nevoilor clientului.

(3) Înainte de încheierea unui contract de asigurare, intermediarul de asigurări precizează, în special pe baza informațiilor oferite de client, cel puțin cerințele și nevoile clientului respectiv, precum și motivele care au stat la baza consilierii acordate clientului referitor la un anumit produs de asigurare. Aceste detalii sunt ajustate în funcție de complexitatea contractului de asigurare propus.

(4) Informațiile prevăzute la alineatele (1), (2) și (3) nu sunt obligatorii în cazul în care intermediarul de asigurări intermediază asigurarea unor riscuri mari sau în cazurile de intermediere de către intermediari de reasigurări.

(5) Statele membre pot menține sau adopta dispoziții mai stricte cu privire la cerințele de informații prevăzute la alineatul (1), cu condiția ca aceste dispoziții să fie conforme dreptului comunitar.

Statele membre comunică Comisiei dispozițiile de drept intern prevăzute în primul paragraf.

Pentru a institui un nivel ridicat de transparență pe toate căile adecvate, Comisia veghează ca informațiile pe care le primește cu privire la dispozițiile de drept intern să fie, de asemenea, comunicate clienților și intermediarilor de asigurări.

Articolul 13

Condiții privind informarea

(1) Toate informațiile care urmează să fie furnizate clienților în conformitate cu articolul 12 se comunică:

(a)	pe hârtie sau pe orice alt suport durabil, disponibil și accesibil clientului;

(b)	cu claritate și precizie, într-un mod care să fie pe înțelesul clientului;

(c)	într-o limbă oficială a statului membru în care se asumă angajamentul sau în orice altă limbă agreată de părți.

(2) Prin derogare de la alineatul (1) litera (a), informațiile prevăzute la articolul 12 pot fi furnizate verbal în cazul în care clientul solicită acest lucru sau în cazul în care este necesară o acoperire imediată. În astfel de cazuri, informațiile sunt furnizate clientului în conformitate cu alineatul (1) imediat după încheierea contractului de asigurări.

(3) În cazul vânzării prin telefon, informațiile furnizate în prealabil clientului trebuie să fie în conformitate cu normele comunitare aplicabile comercializării la distanță a serviciilor financiare pentru consumatori. În plus, informațiile sunt furnizate clientului în conformitate cu alineatul (1) imediat după încheierea contractului de asigurare.

CAPITOLUL IV

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 14

Dreptul la o cale de atac

Statele membre veghează ca deciziile luate cu privire la un intermediar de asigurări, un intermediar de reasigurări sau o întreprindere de asigurare în conformitate cu actele cu putere de lege și actele administrative adoptate în conformitate cu prezenta directivă să poată face obiectul unei căi de atac în instanță.

Articolul 15

Abrogare

Directiva 77/92/CEE se abrogă de la data prevăzută la articolul 16 alineatul (1).

Articolul 16

Transpunere

(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive până la 15 ianuarie 2005. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Aceste dispoziții conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele actelor cu putere de lege și actelor administrative pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă. În comunicarea respectivă, statele membre pun la dispoziție un tabel de corespondență între dispozițiile de drept intern și prezenta directivă.

Articolul 17

Intrare în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 18

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 9 decembrie 2002.

Pentru Parlamentul European

Președintele

P. COX

Pentru Consiliu

Președintele

H. C. SCHMIDT

(1) JO C 29 E, 30.1.2001, p. 245.

(2) JO C 221, 7.8.2001, p. 121.

(3) Avizul Parlamentului European din 14 noiembrie 2001 (JO C 140 E, 13.6.2002, p. 167), Poziția comună a Consiliului din 18 martie 2002 (JO C 145 E, 18.6.2002, p. 1) și Decizia Parlamentului European din 13 iunie 2002 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial). Decizia Consiliului din 28 iunie 2002.

(4) JO L 26, 31.1.1977, p. 14. Directivă modificată ultima dată de Actul de aderare din 1994.

(5) JO L 19, 28.1.1992, p. 32.

(6) JO L 178, 17.7.2000, p. 1.

(7) JO L 115, 17.4.1998, p. 31.

(8) JO L 228, 16.8.1973, p. 3. Directivă modificată ultima dată de Directiva 2002/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 77, 20.3.2002, p. 17).

(9) JO L 63, 13.3.1979, p. 1. Directivă modificată ultima dată de Directiva 2002/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 77, 20.3.2002, p. 11).

(10) JO L 228, 11.8.1992, p. 1. Directivă modificată ultima dată de Directiva 2000/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 290, 17.11.2000, p. 27).

(11) JO L 360, 9.12.1992, p. 1. Directivă modificată ultima dată de Directiva 2000/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului.

Referințe			Cuprins
Anul	JO	Pagina
			Notă introductivă		1
2000	L 181	65		32000L0026
			Directiva 2000/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 mai 2000 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă auto și de modificare a Directivelor 73/239/CEE și 88/357/CEE ale Consiliului (a patra directivă privind asigurarea auto)		3
2000	L 275	37		32000L0028
			Directiva 2000/28/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 septembrie 2000 de modificare a Directivei 2000/12/CE privind inițierea și desfășurarea activității instituțiilor de credit		13
2000	L 275	39		32000L0046
			Directiva 2000/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 septembrie 2000 privind inițierea, exercitarea și supravegherea prudențială a activității instituțiilor de bani electronici		15
2000	L 290	27		32000L0064
			Directiva 2000/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 noiembrie 2000 de modificare a Directivelor 85/611/CEE, 92/49/CEE, 92/96/CEE și 93/22/CEE ale Consiliului în ceea ce privește schimbul de informații cu țări terțe		20
2001	L 110	28		32001L0017
			Directiva 2001/17/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 martie 2001 privind reorganizarea și lichidarea întreprinderilor de asigurare		22
2001	L 125	15		32001L0024
			Directiva 2001/24/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 aprilie 2001 privind reorganizarea și lichidarea instituțiilor de credit		34
2001	L 184	1		32001L0034
			Directiva 2001/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 mai 2001 privind admiterea valorilor mobiliare la cota oficială a unei burse de valori și informațiile care trebuie publicate cu privire la aceste valori mobiliare		43
2001	L 191	43		32001D0527
			Decizia Comisiei din 6 iunie 2001 de instituire a Comitetului autorităților europene de reglementare a piețelor valorilor mobiliare [notificată cu numărul C(2001) 1501] (Text cu relevanță pentru SEE)		109
2001	L 191	45		32001D0528
			Decizia Comisiei din 6 iunie 2001 de instituire a Comitetului European pentru valori mobiliare [notificată cu numărul C(2001) 1493] (Text cu relevanță pentru SEE)		111
2001	L 294	1		32001R2157
			Regulamentul (CE) nr. 2157/2001 al Consiliului din 8 octombrie 2001 privind statutul societății europene (SE)		113
2001	L 294	22		32001L0086
			Directiva 2001/86/CE a Consiliului din 8 octombrie 2001 de completare a statutului societății europene în ceea ce privește implicarea lucrătorilor		134
2001	L 344	13		32001R2560
			Regulamentul (CE) nr. 2560/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 decembrie 2001 privind plățile transfrontaliere în euro		145
2002	L 041	20		32001L0107
			Directiva 2001/107/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 ianuarie 2002 de modificare a Directivei 85/611/CEE a Consiliului privind coordonarea actelor cu putere de lege și actelor administrative referitoare la organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) în vederea reglementării societăților de gestionare și a prospectelor de emisiune simplificate		149
2002	L 041	35		32001L0108
			Directiva 2001/108/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 ianuarie 2002 de modificare a Directivei 85/611/CEE a Consiliului privind coordonarea actelor cu putere de lege și actelor administrative referitoare la organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), în ceea ce privește plasamentele OPCVM		164
2002	L 077	17		32002L0013
			Directiva 2002/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 martie 2002 de modificare a Directivei 73/239/CEE a Consiliului în ceea ce privește cerințele referitoare la marja de solvabilitate a întreprinderilor de asigurare generală		172
2002	L 176	21		32002L0039
			Directiva 2002/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 iunie 2002 de modificare a Directivei 97/67/CE privind continuarea deschiderii spre concurență a serviciilor poștale ale Comunității		178
2002	L 271	16		32002L0065
			Directiva 2002/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 septembrie 2002 privind comercializarea la distanță a serviciilor financiare de consum și de modificare a Directivei 90/619/CEE a Consiliului și a Directivelor 97/7/CE și 98/27/CE		183
2002	L 345	1		32002L0083
			Directiva 2002/83/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 noiembrie 2002 privind asigurarea de viață		192
2003	L 008	35		32003D0020
			Decizia Comisiei din 27 decembrie 2002 privind aplicarea articolului 6 din Directiva 2000/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 mai 2000 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă auto și de modificare a Directivelor 73/239/CEE și 88/357/CEE ale Consiliului [notificată cu numărul C(2002) 5304] (Text cu relevanță pentru SEE)		244
2003	L 009	3		32002L0092
			Directiva 2002/92/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 decembrie 2002 privind intermedierea de asigurări		246