02016D1215 — RO — 17.11.2021 — 002.001
Acest document are doar scop informativ și nu produce efecte juridice. Instituțiile Uniunii nu își asumă răspunderea pentru conținutul său. Versiunile autentice ale actelor relevante, inclusiv preambulul acestora, sunt cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și disponibile pe site-ul EUR-Lex. Aceste texte oficiale pot fi consultate accesând linkurile integrate în prezentul document.
|
DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2016/1215 A COMISIEI din 22 iulie 2016 de autorizare a introducerii pe piață a produselor care conțin, constau din sau sunt produse din soia modificată genetic FG72 (MST-FGØ72-2), în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European și al Consiliului [notificată cu numărul C(2016) 4576] (Numai textul în limba germană este autentic) (Text cu relevanță pentru SEE) (JO L 199 26.7.2016, p. 16) |
Astfel cum a fost modificată prin:
|
|
|
Jurnalul Oficial |
||
|
NR. |
Pagina |
Data |
||
|
DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2019/1195 A COMISIEI din 10 iulie 2019 |
L 187 |
43 |
12.7.2019 |
|
|
DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2021/1999 A COMISIEI din 15 noiembrie 2021 |
L 408 |
6 |
17.11.2021 |
|
DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2016/1215 A COMISIEI
din 22 iulie 2016
de autorizare a introducerii pe piață a produselor care conțin, constau din sau sunt produse din soia modificată genetic FG72 (MST-FGØ72-2), în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European și al Consiliului
[notificată cu numărul C(2016) 4576]
(Numai textul în limba germană este autentic)
(Text cu relevanță pentru SEE)
Articolul 1
Organism modificat genetic și identificator unic
Soiei modificate genetic [Glycine max (L.) Merr.] FG72, cu specificațiile de la litera (b) din anexa la prezenta decizie, i se alocă identificatorul unic MST-FGØ72-2, astfel cum se prevede în Regulamentul (CE) nr. 65/2004.
Articolul 2
Autorizare
Următoarele produse sunt autorizate în sensul articolului 4 alineatul (2) și al articolului 16 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003, în conformitate cu condițiile stabilite în prezenta decizie:
alimente și ingrediente alimentare care conțin, constau din sau sunt produse din soia MST-FGØ72-2;
furaje care conțin, constau din sau sunt produse din soia MST-FGØ72-2;
soia MST-FGØ72-2 din produse care conțin sau constau din acest soi de soia, destinate oricăror altor utilizări decât cele menționate la literele (a) și (b), cu excepția cultivării.
Articolul 3
Etichetare
Articolul 4
Monitorizarea efectelor asupra mediului
Articolul 5
Registrul comunitar
Informațiile din anexa la prezenta decizie se introduc în Registrul comunitar al alimentelor și furajelor modificate genetic, astfel cum se prevede la articolul 28 din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003.
Articolul 6
Titularul autorizației
Titularul autorizației este Syngenta Crop Protection AG, Elveția, reprezentată în Uniune de Syngenta Crop Protection NV/SA, Belgia.
Articolul 7
Valabilitate
Prezenta decizie se aplică timp de 10 ani de la data notificării sale.
Articolul 8
Destinatari
Prezenta decizie se adresează societății Syngenta Crop Protection AG, Rosentalstrasse 67, CH 4058 Basel, Elveția, reprezentată în Uniune de Syngenta Crop Protection NV/SA, Avenue Louise 489, 1050 Bruxelles, Belgia.
ANEXĂ
(a) Solicitantul și titularul autorizației:
Nume: Syngenta Crop Protection AG
Adresă: Rosentalstrasse 67, CH 4058 Basel, Elveția,
Reprezentată în Uniune de Syngenta Crop Protection NV/SA, Avenue Louise 489, 1050 Bruxelles, Belgia.
(b) Denumirea și specificațiile produselor:
alimente și ingrediente alimentare care conțin, constau din sau sunt produse din soia MST-FGØ72-2;
furaje care conțin, constau din sau sunt produse din soia MST-FGØ72-2;
soia MST-FGØ72-2 în produse care conțin sau constau din această soia și care sunt destinate oricăror alte utilizări decât cele menționate la punctele 1 și 2, cu excepția cultivării.
Soia modificată genetic MST-FGØ72-2, astfel cum este descrisă în cerere, exprimă proteina 2mEPSPS care îi conferă toleranță la erbicidele pe bază de glifosat și proteina HPPD W336 care îi conferă toleranță la erbicidele pe bază de izoxaflutol.
(c) Etichetare:
în sensul respectării cerințelor de etichetare de la articolul 13 alineatul (1) și de la articolul 25 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 și de la articolul 4 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1830/2003, „denumirea organismului” este „soia”;
textul „nu este destinată cultivării” apare pe eticheta și în documentele care însoțesc produsele care conțin sau constau din soia MST-FGØ72-2, cu excepția produselor menționate la articolul 2 litera (a).
(d) Metodă de detecție:
metodă bazată pe PCR în timp real și specifică de eveniment pentru cuantificarea soiei MST-FGØ72-2;
validată de către laboratorul de referință al UE înființat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1829/2003 privind ADN-ul genomic extras din semințe de soia MST-FGØ72-2, publicată la adresa: http://gmo-crl.jrc.ec.europa.eu/statusofdossiers.aspx;
materiale de referință: AOCS 0610-A3 și AOCS 0707-A6 accesibile prin intermediul American Oil Chemists Society la adresa: http://www.aocs.org/LabServices/content.cfm?ItemNumber=19248.
(e) Identificator unic:
MST-FGØ72-2
(f) Informații necesare în temeiul anexei II la Protocolul de la Cartagena privind biosecuritatea la Convenția privind diversitatea biologică:
[Mecanismul internațional de schimb de informații în domeniul biosecurității, număr ID de înregistrare: publicat în Registrul comunitar al alimentelor și furajelor modificate genetic la momentul notificării].
(g) Condiții sau restricții privind introducerea pe piață, utilizarea sau manipularea produselor:
Nu sunt necesare.
(h) Planul de monitorizare a efectelor asupra mediului:
Planul de monitorizare a efectelor asupra mediului în conformitate cu anexa VII la Directiva 2001/18/CE.
[Link: plan publicat în Registrul comunitar al alimentelor și furajelor modificate genetic]
(i) Cerințe de monitorizare ulterioară introducerii pe piață în cazul utilizării alimentelor în vederea consumului uman:
Nu sunt necesare.
Notă: Este posibil ca linkurile către documentele relevante să necesite a fi modificate în timp. Aceste modificări vor fi puse la dispoziția publicului prin actualizarea Registrului comunitar al alimentelor și furajelor modificate genetic.