02019R1793 — RO — 06.02.2024 — 009.002


Acest document are doar scop informativ și nu produce efecte juridice. Instituțiile Uniunii nu își asumă răspunderea pentru conținutul său. Versiunile autentice ale actelor relevante, inclusiv preambulul acestora, sunt cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și disponibile pe site-ul EUR-Lex. Aceste texte oficiale pot fi consultate accesând linkurile integrate în prezentul document.

►B

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2019/1793 AL COMISIEI

din 22 octombrie 2019

privind intensificarea temporară a controalelor oficiale și măsurile de urgență care reglementează intrarea în Uniune a anumitor bunuri din anumite țări terțe, de punere în aplicare a Regulamentelor (UE) 2017/625 și (CE) nr. 178/2002 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 669/2009, (UE) nr. 884/2014, (UE) 2015/175, (UE) 2017/186 și (UE) 2018/1660 ale Comisiei

(Text cu relevanță pentru SEE)

(JO L 277 29.10.2019, p. 89)

Astfel cum a fost modificat prin:

 

 

Jurnalul Oficial

  NR.

Pagina

Data

►M1

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/625 AL COMISIEI  din 6 mai 2020

  L 144

13

7.5.2020

 M2

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/1540 AL COMISIEI  din 22 octombrie 2020

  L 353

4

23.10.2020

►M3

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2021/608 AL COMISIEI  din 14 aprilie 2021

  L 129

119

15.4.2021

►M4

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2021/1900 AL COMISIEI  din 27 octombrie 2021

  L 387

78

3.11.2021

 M5

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2021/2246 AL COMISIEI  din 15 decembrie 2021

  L 453

5

17.12.2021

►M6

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2022/913 AL COMISIEI  din 30 mai 2022

  L 158

1

13.6.2022

►M7

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2023/174 AL COMISIEI  din 26 ianuarie 2023

  L 25

36

27.1.2023

►M8

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2023/1110 AL COMISIEI  din 6 iunie 2023

  L 147

111

7.6.2023

►M9

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2024/286 AL COMISIEI  din 16 ianuarie 2024

  L 286

1

17.1.2024


Rectificat prin:

 C1

Rectificare, JO L 011, 15.1.2020, p.  3 (2019/1793)

 C2

Rectificare, JO L 188, 15.7.2022, p.  152 (2022/913)

 C3

Rectificare, JO L 189, 18.7.2022, p.  25 (2022/913)

 C4

Rectificare, JO L 030, 2.2.2023, p.  33 (2023/174)

 C5

Rectificare, JO L 159, 22.6.2023, p.  127 ((UE) 2023/1110)

►C6

Rectificare, JO L 90035, 23.1.2024, p.  1 ((UE) 2024/2862024/286)

►C7

Rectificare, JO L 90066, 1.2.2024, p.  1 ((UE) 2024/2862024/286)




▼B

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2019/1793 AL COMISIEI

din 22 octombrie 2019

privind intensificarea temporară a controalelor oficiale și măsurile de urgență care reglementează intrarea în Uniune a anumitor bunuri din anumite țări terțe, de punere în aplicare a Regulamentelor (UE) 2017/625 și (CE) nr. 178/2002 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 669/2009, (UE) nr. 884/2014, (UE) 2015/175, (UE) 2017/186 și (UE) 2018/1660 ale Comisiei

(Text cu relevanță pentru SEE)



SECȚIUNEA 1

DISPOZIȚII COMUNE

Articolul 1

Obiect și domeniu de aplicare

(1)  

Prezentul regulament stabilește:

(a) 

lista de produse alimentare și de hrană pentru animale de origine neanimală provenind din anumite țări terțe care fac obiectul unei intensificări temporare a controalelor oficiale la intrarea lor în Uniune, stabilite în anexa I, care se încadrează la codurile NC și în clasificările TARIC prevăzute în anexa respectivă, în conformitate cu articolul 47 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/625;

▼M8

(b) 

►M9  condițiile speciale care reglementează intrarea în Uniune a următoarelor categorii de transporturi de produse alimentare și de hrană pentru animale, din cauza riscului de contaminare cu micotoxine, inclusiv aflatoxine, cu reziduuri de pesticide, precum și din cauza riscului de contaminare microbiologică, cu coloranți Sudan, cu rodamină B și cu toxine vegetale, în conformitate cu articolul 53 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 178/2002: ◄

(i) 

transporturile de produse alimentare și de hrană pentru animale de origine neanimală provenite din țări terțe sau din părți ale acestor țări terțe care conțin oricare dintre produsele alimentare și de hrană pentru animale enumerate în tabelul care figurează la punctul 1 din anexa II și care corespund codurilor NC și clasificărilor TARIC stabilite în anexa respectivă;

▼M9 —————

▼M8

(iii) 

transporturile de produse alimentare și de hrană pentru animale de origine neanimală expediate către Uniune dintr-o altă țară terță decât țara de origine și care conțin oricare dintre produsele alimentare și de hrană pentru animale enumerate în tabelul care figurează la punctul 3 din anexa II;

▼M1

(ba) 

suspendarea intrării în Uniune a produselor alimentare și de hrană pentru animale enumerate în anexa IIa;

▼B

(c) 

normele privind frecvența controalelor de identitate și a controalelor fizice pentru transporturile de produse alimentare și de hrană pentru animale menționate la literele (a) și (b) de la prezentul alineat;

(d) 

normele privind metodele care trebuie utilizate pentru eșantionare și efectuarea analizelor de laborator pentru transporturile de produse alimentare și de hrană pentru animale menționate la literele (a) și (b) de la prezentul alineat, în conformitate cu articolul 34 alineatul (6) litera (a) din Regulamentul (UE) 2017/625;

(e) 

normele privind modelul de certificat oficial care trebuie să însoțească transporturile de produse alimentare și de hrană pentru animale menționate la litera (b) de la prezentul alineat și cerințele aplicabile acestui certificat oficial, în conformitate cu articolul 53 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 178/2002;

(f) 

normele privind eliberarea certificatelor oficiale de înlocuire care trebuie să însoțească transporturile de produse alimentare și de hrană pentru animale menționate la litera (b) de la prezentul alineat, în conformitate cu articolul 90 litera (c) din Regulamentul (UE) 2017/625.

(2)  
Prezentul regulament se aplică transporturilor de produse alimentare și de hrană pentru animale menționate la alineatul (1) literele (a) și (b) și destinate introducerii pe piața Uniunii.

▼M6

(3)  

Prezentul regulament nu se aplică următoarelor categorii de transporturi de produse, cu excepția cazului în care greutatea lor netă depășește 5 kg de produse proaspete sau 2 kg de alte produse:

(a) 

transporturile care fac parte din bagajul personal al călătorilor și care sunt destinate consumului sau uzului personal;

(b) 

transporturile necomerciale expediate către persoane fizice, care nu sunt destinate introducerii pe piață.

Prezentul regulament nu se aplică următoarelor categorii de transporturi de produse, cu excepția cazului în care greutatea lor netă depășește 50 kg de produse proaspete sau 10 kg de alte produse:

(a) 

transporturile expediate ca eșantioane comerciale, eșantioane de laborator sau ca articole de prezentare pentru expoziții, care nu sunt destinate introducerii pe piață;

(b) 

transporturile destinate unor scopuri științifice.

(4)  
Prezentul regulament nu se aplică produselor alimentare și de hrană pentru animale menționate la alineatul (1) literele (a) și (b) aflate la bordul mijloacelor de transport care operează la nivel internațional, care nu sunt descărcate și care sunt destinate consumului de către echipaj și pasageri.
(5)  
În cazul în care există îndoieli cu privire la utilizarea preconizată a transporturilor de produse menționate la alineatul (3) primul paragraf, sarcina probei le revine proprietarilor bagajelor personale și, respectiv, destinatarilor transporturilor.
(6)  

Autoritatea competentă poate excepta de la efectuarea controalelor de identitate și fizice, inclusiv a eșantionării și a analizelor de laborator, în conformitate cu prezentul regulament, transporturile de produse alimentare și de hrană pentru animale de origine neanimală expediate ca eșantioane comerciale, eșantioane de laborator sau ca articole de prezentare pentru expoziții, precum și transporturile de produse alimentare și de hrană pentru animale destinate unor scopuri științifice care depășesc limitele de greutate prevăzute la alineatul (3) al doilea paragraf și care nu sunt destinate introducerii pe piață, cu condiția ca:

(a) 

ele să fie însoțite de o autorizație de introducere în Uniune eliberată în prealabil de autoritatea competentă a statului membru de destinație și care să prevadă:

(i) 

scopul introducerii în Uniune;

(ii) 

locul de destinație;

(iii) 

garanții care să ateste că transporturile nu vor fi introduse pe piață ca produse alimentare sau de hrană pentru animale;

(b) 

operatorul să prezinte transporturile la postul de control de la frontiera de intrare în Uniune;

(c) 

autoritatea competentă de la postul de control de la frontiera de intrare în Uniune să informeze autoritatea competentă a statului membru de destinație, prin intermediul IMSOC, cu privire la introducerea transporturilor.

▼B

Articolul 2

Definiții

(1)  

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

(a) 

„transport” înseamnă „transport”, astfel cum este definit la articolul 3 punctul 37 din Regulamentul (UE) 2017/625;

(b) 

„introducere pe piață” înseamnă „introducere pe piață”, astfel cum este definită la articolul 3 punctul 8 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002.

▼M4

(c) 

„țară de origine” înseamnă:

(i) 

țara din care provin produsele, în care acestea au fost cultivate, recoltate sau produse, în cazul căreia produsele alimentare și de hrană pentru animale sunt listate în anexe din cauza unui posibil risc de contaminare cu micotoxine, inclusiv aflatoxine, sau cu toxine vegetale, sau din cauza unei posibile neconformități cu nivelurile maxime permise de reziduuri de pesticide;

(ii) 

țara în care produsele au fost fabricate, produse sau ambalate, în cazul căreia produsele alimentare și de hrană pentru animale sunt listate în anexe din cauza riscului prezenței Salmonella sau din cauza altor pericole decât cele menționate la punctul (i).

▼M6 —————

▼B

Articolul 3

Eșantionare și analize

Eșantionarea și analizele care trebuie efectuate de autoritățile competente la posturile de inspecție la frontieră sau la punctele de control menționate la articolul 53 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) 2017/625, ca parte a controalelor fizice ale transporturilor de produse alimentare și de hrană pentru animale menționate la articolul 1 alineatul (1) literele (a) și (b) sau în țări terțe, în scopul obținerii rezultatelor analizelor care trebuie să însoțească transporturile de produse alimentare și de hrană pentru animale menționate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), astfel cum se prevede în prezentul regulament, se efectuează în conformitate cu următoarele cerințe:

(a) 

în cazul produselor alimentare enumerate în anexele I și II, din cauza posibilului risc de contaminare cu micotoxine, inclusiv aflatoxine, eșantionarea și analizele se efectuează în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 401/2006;

(b) 

în cazul hranei pentru animale enumerate în anexele I și II, din cauza posibilului risc de contaminare cu micotoxine, inclusiv aflatoxine, eșantionarea și analizele se efectuează în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 152/2009;

(c) 

în cazul produselor alimentare și al hranei pentru animale enumerate în anexele I și II, din cauza eventualei nerespectări a nivelurilor maxime permise de reziduuri de pesticide, eșantionarea se efectuează în conformitate cu Directiva 2002/63/CE;

(d) 

în cazul gumei de guar enumerate în anexa II, din cauza unei posibile contaminări cu pentaclorfenol și cu dioxine, eșantionarea pentru analiza pentaclorfenolului se efectuează în conformitate cu Directiva 2002/63/CE, iar eșantionarea și analizele pentru controlul dioxinelor în hrana pentru animale se efectuează în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 152/2009;

(e) 

în cazul produselor alimentare enumerate în anexele I și II, din cauza riscului prezenței salmonelei, eșantionarea și analizele pentru controlul salmonelei se efectuează în conformitate cu procedurile de eșantionare și cu metodele analitice de referință stabilite în anexa III;

(f) 

metodele de eșantionare și analizele menționate în notele de subsol din anexele I și II se aplică în legătură cu alte pericole decât cele menționate la literele (a), (b), (c), (d) și (e).

Articolul 4

Punerea în liberă circulație

Autoritățile vamale permit punerea în liberă circulație a transporturilor de produse alimentare și de hrană pentru animale enumerate în anexele I și II numai după prezentarea unui document sanitar comun de intrare (DSCI) finalizat în mod corespunzător, în conformitate cu articolul 57 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/625, care confirmă că transportul respectă normele aplicabile menționate la articolul 1 alineatul (2) din regulamentul respectiv.

SECȚIUNEA 2

INTENSIFICAREA TEMPORARĂ A CONTROALELOR OFICIALE LA POSTURILE DE INSPECȚIE LA FRONTIERĂ ȘI LA PUNCTELE DE CONTROL PENTRU ANUMITE PRODUSE ALIMENTARE ȘI DE HRANĂ PENTRU ANIMALE DIN ANUMITE ȚĂRI TERȚE

Articolul 5

Lista produselor alimentare și a hranei pentru animale de origine neanimală

(1)  
Transporturile de produse alimentare și de hrană pentru animale enumerate în anexa I fac obiectul unei intensificări temporare a controalelor oficiale la posturile de inspecție la frontieră la intrarea lor în Uniune, precum și la punctele de control.
(2)  
Identificarea produselor alimentare și a hranei pentru animale menționate la alineatul (1) în scopul controalelor oficiale se face pe baza codurilor din Nomenclatura combinată și a subdiviziunii TARIC indicate în anexa I.

Articolul 6

Frecvența de efectuare a controalelor de identitate și a controalelor fizice

(1)  
Autoritățile competente de la posturile de inspecție la frontieră și de la punctele de control menționate la articolul 53 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) 2017/625 efectuează controale de identitate și controale fizice, inclusiv eșantionări și analize de laborator, asupra transporturilor de produse alimentare și de hrană pentru animale enumerate în anexa I, la frecvența stabilită în anexa respectivă.
(2)  
Frecvența controalelor de identitate și a controalelor fizice indicată într-o rubrică din anexa I este aplicată ca frecvență generală pentru toate produsele care intră sub incidența rubricii respective.

SECȚIUNEA 3

▼M1

CONDIȚII SPECIALE CARE REGLEMENTEAZĂ INTRAREA ÎN UNIUNE ȘI SUSPENDAREA INTRĂRII ÎN UNIUNE A ANUMITOR PRODUSE ALIMENTARE ȘI DE HRANĂ PENTRU ANIMALE DIN ANUMITE ȚĂRI TERȚE

▼B

Articolul 7

Intrarea în Uniune

(1)  
Transporturile de produse alimentare și de hrană pentru animale enumerate în anexa II intră în Uniune numai în conformitate cu condițiile stabilite în prezenta secțiune.
(2)  
Identificarea produselor alimentare și a hranei pentru animale menționate la alineatul (1) în scopul controalelor oficiale se face pe baza codurilor din Nomenclatura Combinată și a subdiviziunii TARIC indicate în anexa II.
(3)  
Transporturile menționate la alineatul (1) fac obiectul unor controale oficiale la posturile de inspecție la frontieră la intrarea lor în Uniune, precum și la punctele de control.

Articolul 8

Frecvența de efectuare a controalelor de identitate și a controalelor fizice

(1)  
Autoritățile competente de la postul de inspecție la frontieră și de la punctele de control menționate la articolul 53 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) 2017/625 efectuează controale de identitate și controale fizice, inclusiv eșantionări și analize de laborator, asupra transporturilor de produse alimentare și de hrană pentru animale enumerate în anexa II, la frecvența stabilită în anexa respectivă.
(2)  
Frecvența controalelor de identitate și a controalelor fizice indicată într-o rubrică din anexa II este aplicată ca frecvență generală pentru toate produsele care intră sub incidența rubricii respective.

▼M9 —————

▼B

Articolul 9

Cod de identificare

(1)  
Fiecare transport de produse alimentare și de hrană pentru animale enumerate în anexa II este identificat printr-un cod de identificare.
(2)  
Fiecare sac individual sau formă de ambalaj din transport se identifică prin respectivul cod de identificare.
(3)  
Prin derogare de la alineatul (2), în cazul transporturilor de produse alimentare și de hrană pentru animale enumerate în anexa II din cauza riscului de contaminare cu micotoxine și în cazul în care ambalajele sunt compuse din mai multe pachete mici, nu este necesară menționarea individuală a codului de identificare al transportului pe fiecare pachet mic în mod separat, atât timp cât este menționat cel puțin pe ambalajul care cuprinde aceste pachete mici.

Articolul 10

Rezultatele eșantionării și ale analizelor efectuate de autoritățile competente din țara terță

(1)  
Fiecare transport de produse alimentare și de hrană pentru animale menționate în anexa II este însoțit de rezultatele eșantionării și ale analizelor efectuate asupra transportului respectiv de autoritățile competente din țara terță de origine sau din țara din care este expediat transportul, dacă aceasta este diferită de țara de origine.
(2)  

Pe baza rezultatelor menționate la alineatul (1), autoritățile competente stabilesc:

(a) 

conformitatea cu Regulamentul (CE) nr. 1881/2006 și cu Directiva 2002/32/CE privind nivelurile maxime de micotoxine relevante pentru transporturile de produse alimentare și de hrană pentru animale enumerate în anexa II din cauza riscului de contaminare cu micotoxine;

(b) 

conformitatea cu Regulamentul (CE) nr. 396/2005 privind conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide pentru transporturile de produse alimentare și de hrană pentru animale enumerate în anexa II din cauza riscului de contaminare cu reziduuri de pesticide;

(c) 

că produsul nu conține mai mult de 0,01  mg/kg de pentaclorfenol (PCP) pentru transporturile de produse alimentare și hrană pentru animale enumerate în anexa II din cauza riscului de contaminare cu pentaclorfenol și cu dioxine;

(d) 

absența salmonelei în 25 g pentru transporturile de produse alimentare enumerate în anexa II din cauza riscului de contaminare microbiologică cu salmonela.

(3)  
Fiecare transport de produse alimentare și de hrană pentru animale enumerate în anexa II din cauza riscului de contaminare cu pentaclorfenol și cu dioxine este însoțit de un raport de analiză care respectă cerințele stabilite în anexa II.

Raportul de analiză include rezultatele analizelor menționate la alineatul (1).

(4)  
Rezultatele eșantionării și ale analizelor menționate la alineatul (1) poartă codul de identificare al transportului la care se referă, menționat la articolul 9 alineatul (1).
(5)  
Analizele menționate la alineatul (1) sunt efectuate de laboratoare acreditate în conformitate cu standardul ISO/IEC 17025 privind „Cerințele generale pentru competența laboratoarelor de încercări și etalonări”.

▼M3

Articolul 11

Certificat oficial

(1)  
Fiecare transport de produse alimentare și de hrană pentru animale enumerate în anexa II trebuie să fie însoțit de un certificat oficial în conformitate cu modelul prevăzut în anexa IV („certificat oficial”).
(2)  

Certificatul oficial trebuie să respecte următoarele cerințe:

(a) 

certificatul oficial trebuie să fie eliberat de autoritatea competentă din țara terță de origine sau din țara terță din care este expediat transportul, dacă țara respectivă este diferită de țara de origine;

(b) 

certificatul oficial trebuie să poarte codul de identificare al transportului la care se referă, menționat la articolul 9 alineatul (1);

(c) 

certificatul oficial trebuie să poarte semnătura funcționarului care certifică și ștampila oficială;

(d) 

dacă certificatul oficial conține declarații multiple sau alternative, declarațiile care nu sunt relevante se barează, se parafează și se ștampilează de către funcționarul care certifică sau se elimină complet din certificat;

(e) 

certificatul oficial constă într-unul dintre următoarele:

(i) 

o singură foaie de hârtie;

(ii) 

mai multe foi de hârtie dacă toate foile sunt indivizibile și constituie împreună un tot;

(iii) 

o secvență de pagini, fiecare pagină fiind astfel numerotată încât să se indice că reprezintă o pagină anume dintr-o secvență finită;

(f) 

atunci când certificatul oficial constă într-o secvență de pagini menționată la litera (e) punctul (iii) de la prezentul alineat, fiecare pagină poartă codul unic menționat la articolul 89 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) 2017/625, semnătura funcționarului care certifică și ștampila oficială;

(g) 

certificatul oficial se prezintă autorității competente de la postul de inspecție la frontiera de intrare în Uniune dacă transportul face obiectul unor controale oficiale;

(h) 

certificatul oficial trebuie eliberat înainte ca transportul la care se referă să iasă de sub controlul autorităților competente din țara terță care eliberează certificatul;

(i) 

certificatul oficial se întocmește în limba oficială sau într-una dintre limbile oficiale ale statului membru în care se află postul de inspecție la frontiera de intrare în Uniune;

(j) 

certificatul oficial are o valabilitate de cel mult patru luni de la data eliberării și în orice caz de nu mai mult de șase luni de la data rezultatelor analizelor de laborator menționate la articolul 10 alineatul (1).

(3)  
Prin derogare de la alineatul (2) litera (i), un stat membru poate consimți ca certificatele oficiale să fie întocmite în altă limbă oficială a Uniunii și să fie însoțit, dacă este nevoie, de o traducere autorizată.
(4)  
Culoarea semnăturii și a ștampilei, cu excepția timbrelor seci sau a filigranelor, menționate la alineatul (2) litera (c), este diferită de culoarea textului tipărit.
(5)  
Alineatul (2) literele (c)-(g) și alineatul (4) nu se aplică certificatelor oficiale electronice eliberate în conformitate cu cerințele de la articolul 39 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1715 al Comisiei ( 1 ).
(6)  
Alineatul (2) literele (d), (e) și (f) nu se aplică certificatelor oficiale eliberate pe suport de hârtie, completate și imprimate în TRACES.
(7)  
Autoritățile competente pot emite un certificat oficial de înlocuire numai în conformitate cu normele stabilite la articolul 6 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/2235 al Comisiei ( 2 ).
(8)  
Certificatul oficial se completează pe baza notelor prevăzute în anexa IV.

▼M1

Articolul 11a

Suspendarea intrării în Uniune

(1)  
Statele membre interzic intrarea în Uniune a produselor alimentare și de hrană pentru animale enumerate în anexa IIa.
(2)  
Alineatul (1) se aplică produselor alimentare și de hrană pentru animale destinate introducerii pe piața Uniunii și produselor alimentare și de hrană pentru animale destinate utilizării private sau consumului privat în interiorul teritoriului vamal al Uniunii.

▼B

SECȚIUNEA 4

DISPOZIȚII FINALE

▼M4

Articolul 12

Actualizări ale anexelor

Comisia trebuie să revizuiască periodic listele stabilite în anexele I, II și IIa fără a depăși o perioadă de șase luni, pentru a ține seama de noile informații referitoare la riscuri și neconformități.

▼B

Articolul 13

Abrogare

(1)  
Regulamentele (CE) nr. 669/2009, (UE) nr. 884/2014, (UE) 2017/186, (UE) 2015/175 și (UE) 2018/1660 se abrogă de la 14 decembrie 2019.
(2)  
Trimiterile la Regulamentele (CE) nr. 669/2009, (UE) nr. 884/2014, (UE) 2017/186, (UE) 2015/175 și (UE) 2018/1660 se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament.
(3)  
Trimiterile la „punctul de intrare desemnat în sensul articolului 3 litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 669/2009” sau la „punctul de intrare desemnat” din alte acte decât cele menționate la alineatul (1) se interpretează ca trimiteri la un „post de inspecție la frontieră” în sensul articolului 3 punctul 38 din Regulamentul (UE) 2017/625.
(4)  
Trimiterile la „documentul comun de intrare (DCI) menționat la articolul 3 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 669/2009”, la „documentul comun de intrare (DCI) menționat în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 669/2009” sau la „documentul comun de intrare (DCI)” din alte acte decât cele menționate la alineatul (1) se interpretează ca trimiteri la „documentul sanitar comun de intrare (DSCI)” menționat la articolul 56 din Regulamentul (UE) 2017/625.
(5)  
Trimiterile la definiția prevăzută la articolul 3 litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 669/2009 în alte acte decât cele menționate la alineatul (1) se interpretează ca trimiteri la definiția noțiunii de „transport” prevăzută la articolul 3 punctul 37 din Regulamentul (UE) 2017/625.

▼M8

Articolul 14

Perioade de tranziție

(1)  
Transporturile de sâmburi de caise neprelucrați din Turcia destinați introducerii pe piață pentru consumatorul final, care au fost expediate către Uniune din Turcia sau dintr-o altă țară terță dacă țara respectivă este diferită de țara de origine, înainte de data intrării în vigoare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/1110 al Comisiei ( 3 ), pot intra în Uniune până la 27 august 2023 fără a fi însoțite de rezultatele eșantionării și ale analizelor și de certificatul oficial prevăzut la articolele 10 și 11.
(2)  
Transporturile de fistic și de produse derivate originare din Statele Unite, care au fost expediate către Uniune din Turcia înainte de data intrării în vigoare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/1110, pot intra în Uniune până la 27 august 2023 fără a fi însoțite de rezultatele eșantionării și ale analizelor și de certificatul oficial prevăzut la articolele 10 și 11.

▼B

Articolul 15

Intrarea în vigoare și data aplicării

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 14 decembrie 2019.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

▼M9




ANEXA I

Produse alimentare și de hrană pentru animale de origine neanimală din anumite țări terțe care fac obiectul unei intensificări temporare a controalelor oficiale la posturile de control la frontieră și la punctele de control



Rând

Țara de origine

Produse alimentare și de hrană pentru animale (utilizare preconizată)

Cod NC (1)

Subdiviziune TARIC

Pericol

Frecvența controalelor de identitate și fizice (%)

1

Azerbaidjan (AZ)

— Alune (Corylus sp.), în coajă

0802 21 00

 

 

 

 

 

— Alune (Corylus sp.), decojite

0802 22 00

 

 

 

 

 

— Amestecuri de fructe cu coajă sau de fructe uscate conținând alune

ex 0813 50 39

70

 

 

 

 

ex 0813 50 91

70

 

 

 

 

 

ex 0813 50 99

70

 

 

 

 

— Pastă de alune

ex 2007 10 10

70

 

 

 

 

 

ex 2007 10 99

40

 

 

 

 

 

ex 2007 99 39

05; 06

 

 

 

 

 

ex 2007 99 50

33

 

 

 

 

 

ex 2007 99 97

23

 

 

 

 

— Alune, altfel preparate sau conservate, inclusiv amestecuri

ex 2008 19 12

30

 

 

 

 

ex 2008 19 19

30

 

 

 

 

ex 2008 19 92

30

 

 

 

 

 

ex 2008 19 95

20

 

 

 

 

 

ex 2008 19 99

30

 

 

 

 

 

ex 2008 97 12

15

 

 

 

 

 

ex 2008 97 14

15

Aflatoxine

20

 

ex 2008 97 16

15

 

 

 

 

 

ex 2008 97 18

15

 

 

 

 

 

ex 2008 97 32

15

 

 

 

 

 

ex 2008 97 34

15

 

 

 

 

 

ex 2008 97 36

15

 

 

 

 

 

ex 2008 97 38

15

 

 

 

 

 

ex 2008 97 51

15

 

 

 

 

 

ex 2008 97 59

15

 

 

 

 

 

ex 2008 97 72

15

 

 

 

 

 

ex 2008 97 74

15

 

 

 

 

 

ex 2008 97 76

15

 

 

 

 

 

ex 2008 97 78

15

 

 

 

 

 

ex 2008 97 92

15

 

 

 

 

 

ex 2008 97 93

15

 

 

 

 

 

ex 2008 97 94

15

 

 

 

 

 

ex 2008 97 96

15

 

 

 

 

 

ex 2008 97 97

15

 

 

 

 

 

ex 2008 97 98

15

 

 

 

 

— Făină, griș și pudră de alune

ex 1106 30 90

40

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

— Ulei de alune

ex 1515 90 99

20

 

 

 

 

(Produse alimentare)

 

 

 

 

2

Bangladesh (BD)

Fasole egipteană (Lablab purpureus)

(Produse alimentare)

ex 0708 90 00

30

Reziduuri de pesticide (3)

20

3

Brazilia (BR)

— Nuci de Brazilia în coajă

0801 21 00

 

 

 

 

 

— Amestecuri de fructe uscate sau de fructe cu coajă conținând nuci de Brazilia în coajă

(Produse alimentare)

ex 0813 50 31

20

 

 

 

 

ex 0813 50 39

20

Aflatoxine

50

 

 

ex 0813 50 91

20

 

 

 

 

ex 0813 50 99

20

 

 

 

 

— Arahide, în coajă

1202 41 00

 

 

 

 

 

— Arahide, decorticate

1202 42 00

 

 

 

 

 

— Unt de arahide

2008 11 10

 

 

 

 

 

— Arahide, altfel preparate sau conservate

2008 11 91

 

Reziduuri de pesticide (3)

30

2008 11 96

 

2008 11 98

 

 

 

— Turte și alte reziduuri solide, chiar măcinate sau aglomerate sub formă de pelete, rezultate din extracția uleiului de arahide

2305 00 00

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

— Făină și griș de arahide

ex 1208 90 00

20

 

 

 

 

— Pastă de arahide

ex 2007 10 10

80

 

 

 

 

(Produse alimentare și de hrană pentru animale)

ex 2007 10 99

50

 

 

 

 

 

ex 2007 99 39

07; 08

 

 

4

Côte d’Ivoire (CI)

Ulei de palmier

1511 10 90

 

 

 

 

(Produse alimentare)

1511 90 11

 

Coloranți Sudan (14)

20

 

ex 1511 90 19

90

 

 

1511 90 99

 

 

 

▼C6

5

China (CN)

— Arahide, în coajă

1202 41 00

 

 

 

 

 

— Arahide, decorticate

1202 42 00

 

 

 

 

 

— Unt de arahide

2008 11 10

 

 

 

 

 

— Arahide, altfel preparate sau conservate

2008 11 91

 

 

 

2008 11 96

 

 

 

2008 11 98

 

 

 

 

 

— Turte și alte reziduuri solide, chiar măcinate sau aglomerate sub formă de pelete, rezultate din extracția uleiului de arahide

2305 00 00

 

Aflatoxine

10

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

— Făină și griș de arahide

ex 1208 90 00

20

 

 

 

 

— Pastă de arahide

ex 2007 10 10

80

 

 

 

 

(Produse alimentare și de hrană pentru animale)

ex 2007 10 99

50

 

 

 

 

 

ex 2007 99 39

7 ; 8

 

 

 

 

Ardei grași (Capsicum

annuum)

(Produse alimentare – zdrobite sau măcinate)

ex 0904 22 00

11

Salmonella (4)

10

 

 

Ceai, chiar aromatizat

(Produse alimentare)

0902

 

Reziduuri de pesticide (3) (5)

20

▼M9

6

Columbia (CO)

Granadilla dulce și fructul pasiunii (Passiflora ligularis și Passiflora edulis)

(Produse alimentare)

ex 0810 90 20

ex 0810 90 20

40

50

Reziduuri de pesticide (3)

10

▼C6

7

Republica Dominicană (DO)

— Ardei grași (Capsicum annuum)

0709 60 10

 

Reziduuri de pesticide (3) (17)

50

0710 80 51

 

— Ardei din genul Capsicum (alții decât cei grași)

(Produse alimentare – proaspete, refrigerate sau congelate)

ex 0709 60 99

20

ex 0710 80 59

20

▼M9

8

Egipt (EG)

— Ardei grași (Capsicum annuum)

0709 60 10

0710 80 51

 

Reziduuri de pesticide (3) (6)

30

 

 

— Ardei din genul Capsicum (alții decât cei grași)

(Produse alimentare – proaspete, refrigerate sau congelate)

ex 0709 60 99

20

ex 0710 80 59

20

 

 

Portocale

(Produse alimentare – proaspete sau uscate)

0805 10

 

Reziduuri de pesticide (3)

30

 

 

Mere de zahăr (Annona squamosa)

(Produse alimentare – proaspete sau refrigerate)

ex 0810 90 75

20

Reziduuri de pesticide (3)

20

Frunze de viță-de-vie

(Produse alimentare)

ex 2008 99 99

ex 2008 99 99

11

19

Reziduuri de pesticide (3)

20

9

Georgia (GE)

— Alune (Corylus sp.), în coajă

0802 21 00

 

 

 

 

 

— Alune (Corylus sp.), decojite

0802 22 00

 

 

 

 

 

— Amestecuri de fructe cu coajă sau de fructe uscate conținând alune

ex 0813 50 39

70

 

 

 

 

ex 0813 50 91

70

 

 

 

 

 

ex 0813 50 99

70

 

 

 

 

— Pastă de alune

ex 2007 10 10

70

 

 

 

 

 

ex 2007 10 99

40

 

 

 

 

 

ex 2007 99 39

05; 06

 

 

 

 

 

ex 2007 99 50

33

 

 

 

 

 

ex 2007 99 97

23

 

 

 

 

— Alune, altfel preparate sau conservate, inclusiv amestecuri

ex 2008 19 12

30

 

 

 

 

 

ex 2008 19 19

30

 

 

 

 

 

ex 2008 19 92

30

 

 

 

 

 

ex 2008 19 95

20

 

 

 

 

 

ex 2008 19 99

30

 

 

 

 

 

ex 2008 97 12

15

 

 

 

 

 

ex 2008 97 14

15

Aflatoxine

30

 

 

 

ex 2008 97 16

15

 

 

 

 

 

ex 2008 97 18

15

 

 

 

 

 

ex 2008 97 32

15

 

 

 

 

 

ex 2008 97 34

15

 

 

 

 

 

ex 2008 97 36

15

 

 

 

 

 

ex 2008 97 38

15

 

 

 

 

 

ex 2008 97 51

15

 

 

 

 

 

ex 2008 97 59

15

 

 

 

 

 

ex 2008 97 72

15

 

 

 

 

 

ex 2008 97 74

15

 

 

 

 

 

ex 2008 97 76

15

 

 

 

 

 

ex 2008 97 78

15

 

 

 

 

 

ex 2008 97 92

15

 

 

 

 

 

ex 2008 97 93

15

 

 

 

 

 

ex 2008 97 94

15

 

 

 

 

 

ex 2008 97 96

15

 

 

 

 

 

ex 2008 97 97

15

 

 

 

 

 

ex 2008 97 98

15

 

 

 

 

— Făină, griș și pudră de alune

ex 1106 30 90

40

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

— Ulei de alune

ex 1515 90 99

20

 

 

 

 

(Produse alimentare)

 

 

 

 

10

Gambia (GM)

— Arahide, în coajă

1202 41 00

 

 

 

— Arahide, decorticate

1202 42 00

 

 

 

— Unt de arahide

2008 11 10

 

 

 

— Arahide, altfel preparate sau conservate, inclusiv amestecuri

2008 11 91

 

 

 

 

2008 11 96

 

 

 

 

2008 11 98

 

 

 

 

ex 2008 19 12

40

 

 

 

ex 2008 19 19

50

Aflatoxine

50

 

ex 2008 19 92

40

 

 

 

ex 2008 19 95

40

 

 

 

ex 2008 19 99

50

 

 

— Turte și alte reziduuri solide, chiar măcinate sau aglomerate sub formă de pelete, rezultate din extracția uleiului de arahide

2305 00 00

 

 

 

— Făină și griș de arahide

ex 1208 90 00

20

 

 

— Pastă de arahide

ex 2007 10 10

80

 

 

(Produse alimentare și de hrană pentru animale)

ex 2007 10 99

50

 

 

 

ex 2007 99 39

07; 08

 

 

11

Israel (IL) (16)

Busuioc (Ocimum basilicum)

(Produse alimentare)

ex 1211 90 86

20

Reziduuri de pesticide (3)

10

12

India (IN)

Frunze de betel (Piper betle L.)

(Produse alimentare)

ex 1404 90 00  (11)

10

Salmonella (4)

30

 

 

Bame

ex 0709 99 90

20

►C6  Reziduuri de pesticide (3) (7) (13)  ◄

20

 

 

(Produse alimentare – proaspete, refrigerate sau congelate)

ex 0710 80 95

30

 

 

Moringa oleifera (arborele vieții)

ex 0709 99 90

10

Reziduuri de pesticide (3)

20

 

 

(Produse alimentare – proaspete, refrigerate sau congelate)

ex 0710 80 95

75

 

 

Orez

(Produse alimentare)

1006

 

Aflatoxine și

ochratoxină A

5

 

 

 

 

Reziduuri de pesticide (3)

10

 

 

 

 

Fasole verde lungă

(Vigna unguiculata ssp. sesquipedalis, Vigna unguiculata ssp. unguiculata)

(Produse alimentare – legume proaspete, refrigerate sau congelate)

ex 0708 20 00

10

Reziduuri de pesticide (3)

30

 

 

ex 0710 22 00

10

 

 

 

 

 

 

 

 

Guave (Psidium guajava)

(Produse alimentare)

ex 0804 50 00

30

Reziduuri de pesticide (3)

30

 

 

Nucșoară (Myristica fragrans)

(Produse alimentare – mirodenii uscate)

0908 11 00

0908 12 00

 

Aflatoxine

30

 

 

 

 

Ardei din genul Capsicum

(grași sau alții decât cei grași)

(Produse alimentare – uscate, prăjite, zdrobite sau

măcinate)

0904 21 10

 

Aflatoxine

10

 

 

ex 0904 22 00

11; 19

 

 

ex 0904 21 90

20

 

 

ex 2005 99 10

10; 90

 

 

ex 2005 99 80

94

 

 

— Roșcove

1212 92 00

 

Reziduuri de pesticide (13)

20

 

 

— Semințe de roșcove, nedecorticate, zdrobite sau măcinate

1212 99 41

 

 

— Mucilagii și agenți de îngroșare, modificați sau nu, derivați din roșcove sau din semințe de roșcove

(Produse alimentare și de hrană pentru animale)

1302 32 10

 

 

Gumă de guar

(Produse alimentare și de hrană pentru animale)

1302 32 90

 

Reziduuri de pesticide (13)

20

Pentaclorfenol și dioxine

30

— Semințe de chimen

0909 31 00

 

Reziduuri de pesticide (3)

20

— Semințe de chimen, sfărâmate sau măcinate

(Produse alimentare)

0909 32 00

13

Kenya (KE)

Fasole (Vigna spp., Phaseolus spp.)

0708 20

 

Reziduuri de pesticide (3)

10

(Produse alimentare – proaspete sau refrigerate)

 

 

Ardei din genul Capsicum (alții decât cei grași)

(Produse alimentare – proaspete, refrigerate sau congelate)

ex 0709 60 99

20

Reziduuri de pesticide (3)

20

ex 0710 80 59

20

14

Coreea de Sud (KR)

Fidea instant care conține mirodenii/condimente sau sosuri

(Produse alimentare)

ex 1902 30 10

30

Reziduuri de pesticide (13)

10

15

Sri Lanka (LK)

Gotukola (Centella asiatica)

(Produse alimentare)

ex 1211 90 86

60

Reziduuri de pesticide (3)

50

Mukunuwenna (Alternanthera sessilis)

(Produse alimentare)

ex 0709 99 90

35

Reziduuri de pesticide (3)

50

Fasole verde lungă

(Vigna unguiculata ssp. sesquipedalis, Vigna unguiculata ssp. unguiculata)

(Produse alimentare – legume proaspete, refrigerate sau congelate)

ex 0708 20 00

ex 0710 22 00

10

10

Reziduuri de pesticide (3)

20

16

Madagascar (MG)

Fasoliță (fasole pestriță) (Vigna unguiculata)

(Produse alimentare)

0713 35 00

 

Reziduuri de pesticide (3)

30

17

Mexic (MX)

Papaya verde (Carica papaya)

(Produse alimentare – proaspete și refrigerate)

0807 20 00

 

Reziduuri de pesticide (3)

20

18

Malaysia (MY)

Fructe de jaquier (Artocarpus heterophyllus)

(Produse alimentare – proaspete)

ex 0810 90 20

20

Reziduuri de pesticide (3)

50

19

Pakistan (PK)

Amestecuri de condimente

(Produse alimentare)

0910 91 10

0910 91 90

 

Aflatoxine

50

 

 

Orez

(Produse alimentare)

1006

 

Aflatoxine și

ochratoxină A

10

 

 

 

 

Reziduuri de pesticide (3)

10

 

 

 

 

Ardei din genul Capsicum (alții decât cei grași)

(Produse alimentare – proaspete, refrigerate sau congelate)

ex 0709 60 99

20

Reziduuri de pesticide (3)

20

 

 

ex 0710 80 59

20

20

Rwanda (RW)

Ardei din genul Capsicum (alții decât cei grași)

(Produse alimentare – proaspete, refrigerate sau congelate)

ex 0709 60 99

20

Reziduuri de pesticide (3)

20

ex 0710 80 59

20

21

Sudan (SD)

— Arahide, în coajă

1202 41 00

 

 

 

 

 

— Arahide, decorticate

1202 42 00

 

 

 

 

 

— Unt de arahide

2008 11 10

 

 

 

 

 

— Arahide, altfel preparate sau conservate, inclusiv amestecuri

2008 11 91

 

 

 

 

 

2008 11 96

 

 

 

 

 

2008 11 98

 

Aflatoxine

50

 

 

 

ex 2008 19 12

40

 

 

 

 

 

ex 2008 19 19

50

 

 

 

 

 

ex 2008 19 92

40

 

 

 

 

 

ex 2008 19 95

40

 

 

 

 

 

ex 2008 19 99

50

 

 

 

 

— Turte și alte reziduuri solide, chiar măcinate sau aglomerate sub formă de pelete, rezultate din extracția uleiului de arahide

2305 00 00

 

 

 

 

 

— Făină și griș de arahide

ex 1208 90 00

20

 

 

 

 

— Pastă de arahide

( Produse alimentare și de hrană pentru animale )

ex 2007 10 10

80

 

 

 

 

 

ex 2007 10 99

50

 

 

 

 

 

ex 2007 99 39

07; 08

 

 

22

Siria (SY)

Tahini și halva din semințe de susan

(Produse alimentare)

ex 1704 90 99

ex 1806 20 95

ex 1806 90 50

ex 1806 90 60

ex 2008 19 19

ex 2008 19 99

12; 92

13; 93

10

11; 91

40

40

Salmonella (2)

20

23

Thailanda (TH)

Ardei din genul Capsicum (alții decât cei grași)

(Produse alimentare – proaspete, refrigerate sau congelate)

ex 0709 60 99

20

Reziduuri de pesticide (3) (8)

30

ex 0710 80 59

20

Granadilla dulce și fructul pasiunii (Passiflora ligularis și Passiflora edulis)

(Produse alimentare – proaspete)

ex 0810 90 20

ex 0810 90 20

40

50

Reziduuri de pesticide (3)

10

24

Turcia (TR)

Lămâi (Citrus limon, Citrus

limonum)

( Produse alimentare – proaspete, refrigerate sau uscate )

0805 50 10

 

Reziduuri de pesticide (3)

30

 

 

Grepfruturi

(Produse alimentare)

0805 40 00

 

Reziduuri de pesticide (3)

30

 

 

Rodii

(Produse alimentare – proaspete sau refrigerate)

ex 0810 90 75

30

Reziduuri de pesticide (3) (9)

30

 

 

— Ardei grași (Capsicum annuum)

0709 60 10

0710 80 51

 

Reziduuri de pesticide (3) (10)

20

 

 

— Ardei din genul Capsicum (alții decât cei grași)

(Produse alimentare – proaspete, refrigerate sau congelate)

ex 0709 60 99

ex 0710 80 59

20

20

 

 

— Semințe de chimen

0909 31 00

 

Alcaloizi pirolizidinici

30

— Semințe de chimen, sfărâmate sau măcinate

(Produse alimentare)

0909 32 00

 

 

 

Oregano uscat

(Produse alimentare)

ex 1211 90 86

40

Alcaloizi pirolizidinici

20

 

 

Semințe de susan

(Produse alimentare)

1207 40 90

 

Salmonella (2)

20

ex 2008 19 19

40

ex 2008 19 99

40

 

 

— Roșcove

1212 92 00

 

Reziduuri de pesticide (13)

20

 

 

— Semințe de roșcove, nedecorticate, zdrobite sau măcinate

1212 99 41

 

 

 

 

 

— Mucilagii și agenți de îngroșare, modificați sau nu, derivați din roșcove sau din semințe de roșcove

(Produse alimentare și de hrană pentru animale)

1302 32 10

 

 

 

25

Uganda (UG)

Ardei din genul Capsicum (alții decât cei grași)

(Produse alimentare – proaspete, refrigerate sau congelate)

ex 0709 60 99

ex 0710 80 59

20

20

Reziduuri de pesticide (3)

50

26

Statele Unite (US)

— Arahide, în coajă

1202 41 00

 

 

 

 

 

— Arahide, decorticate

1202 42 00

 

 

 

 

 

— Unt de arahide

2008 11 10

 

 

 

 

 

— Arahide, altfel preparate sau conservate

2008 11 91

2008 11 96

2008 11 98

 

 

 

 

 

— Turte și alte reziduuri solide, chiar măcinate sau aglomerate sub formă de pelete, rezultate din extracția uleiului de arahide

2305 00 00

 

Aflatoxine

20

 

 

 

 

 

 

 

 

— Făină și griș de arahide

ex 1208 90 00

20

 

 

 

 

— Pastă de arahide

ex 2007 10 10

80

 

 

 

 

(Produse alimentare și de hrană pentru animale)

ex 2007 10 99

50

 

 

 

 

 

ex 2007 99 39

07; 08

 

 

27

Vietnam (VN)

Ardei din genul Capsicum (alții decât cei grași)

(Produse alimentare – proaspete, refrigerate sau congelate)

ex 0709 60 99

20

Reziduuri de pesticide (3) (12)

50

ex 0710 80 59

20

Fidea instant care conține mirodenii/condimente sau sosuri

(Produse alimentare)

ex 1902 30 10

30

Reziduuri de pesticide (13)

20

Durian (Durio zibethinus)

(Produse alimentare – proaspete sau refrigerate)

0810 60 00

 

Reziduuri de pesticide (3)

10

(1)   

În cazul în care trebuie examinate numai anumite produse de la orice cod NC, codul NC este marcat cu „ex”.

(2)   

Eșantionarea și analizele se efectuează în conformitate cu procedurile de eșantionare și cu metodele analitice de referință stabilite la punctul 1 litera (a) din anexa III.

(3)   

Reziduurile cel puțin ale pesticidelor menționate în programul de control adoptat în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 februarie 2005 privind limitele maxime de reziduuri de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrana de origine vegetală și animală pentru animale și de modificare a Directivei 91/414/CEE (JO L 70, 16.3.2005, p. 1), care pot fi analizate prin metode multireziduuri bazate pe GC-MS și LC-MS (pesticide care trebuie să fie monitorizate doar în/pe produsele de origine vegetală).

(4)   

Eșantionarea și analizele se efectuează în conformitate cu procedurile de eșantionare și cu metodele analitice de referință stabilite la punctul 1 litera (b) din anexa III.

(5)   

Reziduuri de tolfenpirad.

(6)   

Reziduuri de dicofol (sumă de izomeri p, p’ și o, p’), dinotefuran, folpet, procloraz (sumă de procloraz și metaboliții acestuia care conțin gruparea 2,4,6-triclorfenol, exprimată ca procloraz), tiofanat-metil și triforin.

(7)   

Reziduuri de diafentiuron.

(8)   

Reziduuri de formetanat [sumă de formetanat și sărurile sale exprimată ca formetanat (clorhidrat)], protiofos și triforin.

(9)   

Reziduuri de procloraz.

(10)   

Reziduuri de diafentiuron, formetanat [sumă de formetanat și sărurile sale exprimată ca formetanat (clorhidrat)] și tiofanat-metil.

(11)   

Produse alimentare care conțin sau constau în frunze de betel (Piper betle), inclusiv cele declarate la codul NC 1404 90 00, dar fără a se limita la acestea.

(12)   

Reziduuri de ditiocarbamați (ditiocarbamați exprimați ca CS2, inclusiv maneb, mancozeb, metiram, propineb, tiram și ziram), fentoat și quinalfos.

(13)   

Reziduuri de oxid de etilenă (sumă de oxid de etilenă și 2-clor-etanol, exprimată ca oxid de etilenă). În cazul aditivilor alimentari, limita maximă de reziduuri (LMR) aplicabilă este de 0,1 mg/kg [limita de cuantificare (LOQ)]. Interzicerea utilizării oxidului de etilenă prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 231/2012 al Comisiei din 9 martie 2012 de stabilire a specificațiilor pentru aditivii alimentari enumerați în anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 83, 22.3.2012, p. 1).

(14)   

În sensul prezentei anexe, „coloranți Sudan” se referă la următoarele substanțe chimice: (i) Sudan I (număr CAS 842-07-9); (ii) Sudan II (număr CAS 3118-97-6); (iii) Sudan III (număr CAS 85-86-9); (iv) Scarlet Red sau Sudan IV (număr CAS 85-83-6). Reziduurile de coloranți Sudan, utilizând o metodă de analiză cu o LOQ, trebuie să fie mai mici de 0,5 mg/kg

(15)   

Atât produsele finite, cât și materiile prime care conțin oricare dintre produsele vegetale destinate producției de suplimente alimentare, declarate la codurile NC menționate în coloana „Cod NC”.

(16)   

Înțeles în continuare ca Statul Israel, excluzând teritoriile aflate sub administrația Statului Israel după 5 iunie 1967, și anume Înălțimile Golan, Fâșia Gaza, Ierusalimul de Est și restul Cisiordaniei.

(17)   

Reziduuri de acefat.




ANEXA II

Produse alimentare și de hrană pentru animale provenite din anumite țări terțe care fac obiectul unor condiții speciale de intrare în Uniune din cauza riscului de contaminare cu micotoxine, inclusiv aflatoxine, cu reziduuri de pesticide, precum și din cauza riscului de contaminare microbiologică, cu coloranți Sudan, cu rodamină B și cu toxine vegetale

1.    Produse alimentare și de hrană pentru animale de origine neanimală menționate la articolul 1 alineatul (1) litera (b) punctul (i)



Rând

Țara de origine

Produse alimentare și de hrană pentru animale (utilizare preconizată)

Cod NC (1)

Subdiviziune TARIC

Pericol

Frecvența controalelor de identitate și fizice (%)

1

Bangladesh (BD)

Produse alimentare care conțin sau constau în frunze de betel (Piper betle)

(Produse alimentare)

ex 1404 90 00  (8)

10

Salmonella (5)

50

2

Bolivia (BO)

— Arahide, în coajă

1202 41 00

 

 

 

 

 

— Arahide, decorticate

1202 42 00

 

 

 

 

 

— Unt de arahide

2008 11 10

 

 

 

 

 

— Arahide, altfel preparate sau conservate, inclusiv amestecuri

2008 11 91

 

 

 

 

 

2008 11 96

 

 

 

 

 

2008 11 98

 

 

 

 

 

ex 2008 19 12

40

 

 

 

 

 

ex 2008 19 19

50

 

 

 

 

 

ex 2008 19 92

40

Aflatoxine

50

 

 

 

ex 2008 19 95

40

 

 

 

 

 

ex 2008 19 99

50

 

 

 

 

— Turte și alte reziduuri solide, chiar măcinate sau aglomerate sub formă de pelete, rezultate din extracția uleiului de arahide

2305 00 00

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

— Făină și griș de arahide

ex 1208 90 00

20

 

 

 

 

— Pastă de arahide

ex 2007 10 10

80

 

 

 

 

(Produse alimentare și de hrană pentru animale)

ex 2007 10 99

50

 

 

 

 

 

ex 2007 99 39

07; 08

 

 

3

Brazilia (BR)

Piper negru (Piper nigrum)

(Produse alimentare – nezdrobite, nemăcinate)

ex 0904 11 00

10

Salmonella (2)

50

4

China (CN)

Gumă de xantan

(Produse alimentare și de hrană pentru animale)

ex 3913 90 00

40

Reziduuri de pesticide (9)

20

▼C6

5

Republica Dominicană (DO)

Vinete

(Solanum melongena)

(Produse alimentare – proaspete sau refrigerate)

0709 30 00

 

Reziduuri de pesticide (3)

50

 

 

Fasole verde lungă (Vigna unguiculata ssp. sesquipedalis, Vigna unguiculata ssp. unguiculata)

(Produse alimentare – proaspete, refrigerate sau congelate)

ex 0708 20 00

ex 0710 22 00

10

10

Reziduuri de pesticide (3) (11)

30

▼M9

6

Egipt (EG)

— Arahide, în coajă

1202 41 00

 

 

 

 

— Arahide, decorticate

1202 42 00

 

 

 

 

 

— Unt de arahide

2008 11 10

 

 

 

 

 

— Arahide, altfel preparate sau conservate, inclusiv amestecuri

2008 11 91

 

 

 

2008 11 96

 

 

 

 

 

2008 11 98

 

 

 

 

 

 

ex 2008 19 12

40

 

 

 

 

 

ex 2008 19 19

50

 

 

 

 

 

ex 2008 19 92

40

Aflatoxine

30

 

 

 

ex 2008 19 95

40

 

 

 

 

 

ex 2008 19 99

50

 

 

 

 

— Turte și alte reziduuri solide, chiar măcinate sau aglomerate sub formă de pelete, rezultate din extracția uleiului de arahide

2305 00 00

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

— Făină și griș de arahide

ex 1208 90 00

20

 

 

 

 

— Pastă de arahide

ex 2007 10 10

80

 

 

 

 

(Produse alimentare și de hrană pentru animale)

ex 2007 10 99

50

 

 

 

 

 

ex 2007 99 39

07; 08

 

 

7

Etiopia (ET)

— Piper din genul Piper; ardei din genul Capsicum sau din genul Pimenta, uscat sau măcinat sau pulverizat

0904

 

Aflatoxine

50

— Ghimbir, șofran, curcumă, cimbru, frunze de dafin, curry și alte mirodenii

(Produse alimentare – mirodenii uscate)

0910

 

 

Semințe de susan

(Produse alimentare)

1207 40 90

 

Salmonella (5)

50

ex 2008 19 19

40

ex 2008 19 99

40

8

Ghana (GH)

— Arahide, în coajă

1202 41 00

 

 

 

 

 

— Arahide, decorticate

1202 42 00

 

 

 

 

 

— Unt de arahide

2008 11 10

 

 

 

 

 

— Arahide, altfel preparate sau conservate, inclusiv amestecuri

2008 11 91

 

 

 

2008 11 96

 

 

 

2008 11 98

 

 

 

 

 

ex 2008 19 12

40

 

 

 

 

 

ex 2008 19 19

50

Aflatoxine

50

 

 

 

ex 2008 19 92

40

 

 

 

 

 

ex 2008 19 95

40

 

 

 

 

 

ex 2008 19 99

50

 

 

 

 

— Turte și alte reziduuri solide, chiar măcinate sau aglomerate sub formă de pelete, rezultate din extracția uleiului de arahide

2305 00 00

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

— Făină și griș de arahide

ex 1208 90 00

20

 

 

 

 

— Pastă de arahide

ex 2007 10 10

80

 

 

 

 

(Produse alimentare și de hrană pentru animale)

ex 2007 10 99

50

 

 

 

 

 

ex 2007 99 39

07; 08

 

 

 

 

Ulei de palmier

1511 10 90

 

 

 

 

 

(Produse alimentare)

1511 90 11

 

Coloranți Sudan (10)

50

 

 

 

ex 1511 90 19

90

 

 

 

1511 90 99

 

 

 

9

Indonezia (ID)

Nucșoară (Myristica fragrans)

(Produse alimentare – mirodenii uscate)

0908 11 00

0908 12 00

 

Aflatoxine

30

▼C7

10

India (IN)

Frunze de curry (Bergera/Murraya koenigii)

(Produse alimentare – proaspete, refrigerate, congelate sau uscate)

ex 1211 90 86

10

Reziduuri de pesticide (3) (12)

50

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

— Arahide, în coajă

1202 41 00

 

 

 

 

 

— Arahide, decorticate

1202 42 00

 

 

 

 

 

— Unt de arahide

2008 11 10

 

 

 

 

 

— Arahide, altfel preparate sau conservate, inclusiv amestecuri

2008 11 91

 

 

 

2008 11 96

2008 11 98

 

 

ex 2008 19 12

40

 

 

 

 

 

ex 2008 19 19

50

Aflatoxine

50

 

 

 

ex 2008 19 92

40

 

 

 

ex 2008 19 95

40

 

 

 

 

 

ex 2008 19 99

50

 

 

 

 

— Turte și alte reziduuri solide, chiar măcinate sau aglomerate sub formă de pelete, rezultate din extracția uleiului de arahide

2305 00 00

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

— Făină și griș de arahide

ex 1208 90 00

20

 

 

 

 

— Pastă de arahide

ex 2007 10 10

80

 

 

 

 

(Produse alimentare și de hrană pentru animale)

ex 2007 10 99

50

 

 

 

 

 

ex 2007 99 39

7 ; 8

 

 

 

 

Ardei din genul Capsicum (alții decât cei grași)

(Produse alimentare – proaspete, refrigerate sau congelate)

ex 0709 60 99

20

Reziduuri de pesticide (3) (4)

30

ex 0710 80 59

20

 

 

Semințe de susan

(Produse alimentare)

1207 40 90

 

Salmonella (5)

30

ex 2008 19 19

40

ex 2008 19 99

40

 

 

Semințe de susan

(Produse alimentare și de hrană pentru animale)

1207 40 90

 

Reziduuri de pesticide (9)

30

ex 2008 19 19

40

ex 2008 19 99

40

 

 

Amestecuri de aditivi alimentari care conțin gumă din boabe de roșcove sau gumă de guar

(Produse alimentare)

ex 2106 90 92

ex 2106 90 98

ex 3824 99 93

ex 3824 99 96

 

Reziduuri de pesticide (9)

20

 

 

Piper din genul Piper; ardei din genul Capsicum sau din genul Pimenta, uscat sau măcinat sau pulverizat

(Produse alimentare – mirodenii uscate)

0904

 

Reziduuri de pesticide (9)

20

 

 

Vanilie

(Produse alimentare – mirodenii uscate)

0905

 

Reziduuri de pesticide (9)

20

 

 

Scorțișoară și flori de scorțișoară

(Produse alimentare – mirodenii uscate)

0906

 

Reziduuri de pesticide (9)

20

 

 

Cuișoare (fructe întregi, cuișoare și codițe)

(Produse alimentare – mirodenii uscate)

0907

 

Reziduuri de pesticide (9)

20

 

 

Nucșoară, mirodenie din coaja uscată a nucșoarei și cardamom

(Produse alimentare – mirodenii uscate)

0908

 

Reziduuri de pesticide (9)

20

 

 

Semințe de anason, de badian, de fenicul, de coriandru, de chimen, de chimion; bace de ienupăr

(Produse alimentare – mirodenii uscate)

0909

 

Reziduuri de pesticide (9)

20

 

 

Ghimbir, șofran, curcumă, cimbru, frunze de dafin, curry și alte mirodenii

(Produse alimentare – mirodenii uscate)

0910

 

Reziduuri de pesticide (9)

20

 

 

Preparate pentru sosuri și sosuri preparate; condimente și produse de asezonare, amestecate; făină și griș de muștar și muștar preparat

(Produse alimentare)

2103

 

Reziduuri de pesticide (9)

20

 

 

Carbonat de calciu

(Produse alimentare și de hrană pentru animale)

ex 2106 90 92

ex 2106 90 98

ex 2530 90 70

2836 50 00

55

60

10

Reziduuri de pesticide (9)

30

 

 

Suplimente alimentare care conțin produse vegetale (13)

(Produse alimentare)

ex  13 02

ex  21 06

 

Reziduuri de pesticide (9)

20

▼M9

11

Iran (IR)

— Fistic, cu coajă

0802 51 00

 

 

 

 

 

— Fistic, decorticat

0802 52 00

 

 

 

 

 

— Amestecuri de fructe uscate sau de fructe cu coajă conținând fistic

ex 0813 50 39

60

 

 

 

 

ex 0813 50 91

60

 

 

 

 

ex 0813 50 99

60

 

 

 

 

— Pastă de fistic

ex 2007 10 10

60

 

 

 

 

 

ex 2007 10 99

30

 

 

 

 

 

ex 2007 99 39

03; 04

 

 

 

 

 

ex 2007 99 50

32

 

 

 

 

 

ex 2007 99 97

22

 

 

 

 

— Fistic, prelucrat sau conservat, inclusiv amestecuri

ex 2008 19 13

20

Aflatoxine

50

 

 

ex 2008 19 93

20

 

 

 

 

ex 2008 97 12

19

 

 

 

 

 

ex 2008 97 14

19

 

 

 

 

 

ex 2008 97 16

19

 

 

 

 

 

ex 2008 97 18

19

 

 

 

 

 

ex 2008 97 32

19

 

 

 

 

 

ex 2008 97 34

19

 

 

 

 

 

ex 2008 97 36

19

 

 

 

 

 

ex 2008 97 38

19

 

 

 

 

 

ex 2008 97 51

19

 

 

 

 

 

ex 2008 97 59

19

 

 

 

 

 

ex 2008 97 72

19

 

 

 

 

 

ex 2008 97 74

19

 

 

 

 

 

ex 2008 97 76

19

 

 

 

 

 

ex 2008 97 78

19

 

 

 

 

 

ex 2008 97 92

19

 

 

 

 

 

ex 2008 97 93

19

 

 

 

 

 

ex 2008 97 94

19

 

 

 

 

 

ex 2008 97 96

19

 

 

 

 

 

ex 2008 97 97

19

 

 

 

 

 

ex 2008 97 98

19

 

 

 

 

— Făină, griș și pudră de fistic

ex 1106 30 90

50

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(Produse alimentare)

 

 

 

 

12

Liban (LB)

Napi (Brassica rapa ssp. rapa)

(Produse alimentare – preparate sau conservate în oțet sau acid acetic)

ex 2001 90 97

11; 19

Rodamină B (14)

50

Napi (Brassica rapa ssp. rapa)

(Produse alimentare – preparate sau conservate în saramură sau acid citric, necongelate)

ex 2005 99 80

93

Rodamină B (14)

50

13

Sri Lanka (LK)

Ardei din genul Capsicum

(grași sau alții decât cei grași)

(Produse alimentare – uscate, prăjite, zdrobite sau măcinate)

0904 21 10

 

Aflatoxine

50

ex 0904 21 90

20

ex 0904 22 00

11; 19

ex 2005 99 10

10; 90

ex 2005 99 80

94

14

Malaysia (MY)

Amestecuri de aditivi alimentari care conțin gumă din boabe de roșcove

(Produse alimentare)

ex 2106 90 92

 

Reziduuri de pesticide (9)

20

ex 2106 90 98

ex 3824 99 93

ex 3824 99 96

15

Nigeria (NG)

Semințe de susan

(Produse alimentare)

1207 40 90

 

Salmonella (5)

50

ex 2008 19 19

40

ex 2008 19 99

40

16

Sudan (SD)

Semințe de susan

1207 40 90

 

Salmonella (5)

50

 

 

(Produse alimentare)

ex 2008 19 19

40

 

 

 

ex 2008 19 99

40

17

Turcia (TR)

— Smochine uscate

0804 20 90

 

 

 

 

 

— Amestecuri de fructe uscate sau de fructe cu coajă conținând smochine

ex 0813 50 99

50

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

— Pastă de smochine uscate

ex 2007 10 10

50

 

 

 

 

 

ex 2007 10 99

20

 

 

 

 

 

ex 2007 99 39

01; 02

 

 

 

 

 

ex 2007 99 50

31

 

 

 

 

 

ex 2007 99 97

21

 

 

 

 

— Smochine uscate, preparate sau conservate, inclusiv amestecuri

ex 2008 97 12

11

 

 

 

 

ex 2008 97 14

11

 

 

 

 

ex 2008 97 16

11

 

 

 

 

 

ex 2008 97 18

11

 

 

 

 

 

ex 2008 97 32

11

 

 

 

 

 

ex 2008 97 34

11

 

 

 

 

 

ex 2008 97 36

11

 

 

 

 

 

ex 2008 97 38

11

 

 

 

 

 

ex 2008 97 51

11

Aflatoxine

30

 

ex 2008 97 59

11

 

 

 

 

 

ex 2008 97 72

11

 

 

 

 

 

ex 2008 97 74

11

 

 

 

 

 

ex 2008 97 76

11

 

 

 

 

 

ex 2008 97 78

11

 

 

 

 

 

ex 2008 97 92

11

 

 

 

 

 

ex 2008 97 93

11

 

 

 

 

 

ex 2008 97 94

11

 

 

 

 

 

ex 2008 97 96

11

 

 

 

 

 

ex 2008 97 97

11

 

 

 

 

 

ex 2008 97 98

11

 

 

 

 

 

ex 2008 99 28

10

 

 

 

 

 

ex 2008 99 34

10

 

 

 

 

 

ex 2008 99 37

10

 

 

 

 

 

ex 2008 99 40

10

 

 

 

 

 

ex 2008 99 49

60

 

 

 

 

 

ex 2008 99 67

95

 

 

 

 

 

ex 2008 99 99

60

 

 

 

 

— Făină, griș și pudră de smochine uscate

ex 1106 30 90

60

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(Produse alimentare)

 

 

 

 

 

 

— Fistic, cu coajă

0802 51 00

 

 

 

 

 

— Fistic, decorticat

0802 52 00

 

 

 

 

 

— Amestecuri de fructe uscate sau de fructe cu coajă conținând fistic

ex 0813 50 39

60

 

 

 

 

ex 0813 50 91

60

 

 

 

 

 

ex 0813 50 99

60

 

 

 

 

— Pastă de fistic

ex 2007 10 10

60

 

 

 

 

 

ex 2007 10 99

30

 

 

 

 

 

ex 2007 99 39

03; 04

 

 

 

 

 

ex 2007 99 50

32

 

 

 

 

 

ex 2007 99 97

22

 

 

 

 

— Fistic, altfel preparat sau conservat, inclusiv amestecuri

ex 2008 19 13

20

Aflatoxine

50

 

 

ex 2008 19 93

20

 

 

 

 

ex 2008 97 12

19

 

 

 

 

 

ex 2008 97 14

19

 

 

 

 

 

ex 2008 97 16

19

 

 

 

 

 

ex 2008 97 18

19

 

 

 

 

 

ex 2008 97 32

19

 

 

 

 

 

ex 2008 97 34

19

 

 

 

 

 

ex 2008 97 36

19

 

 

 

 

 

ex 2008 97 38

19

 

 

 

 

 

ex 2008 97 51

19

 

 

 

 

 

ex 2008 97 59

19

 

 

 

 

 

ex 2008 97 72

19

 

 

 

 

 

ex 2008 97 74

19

 

 

 

 

 

ex 2008 97 76

19

 

 

 

 

 

ex 2008 97 78

19

 

 

 

 

 

ex 2008 97 92

19

 

 

 

 

 

ex 2008 97 93

19

 

 

 

 

 

ex 2008 97 94

19

 

 

 

 

 

ex 2008 97 96

19

 

 

 

 

 

ex 2008 97 97

19

 

 

 

 

 

ex 2008 97 98

19

 

 

 

 

— Făină, griș și pudră de fistic

ex 1106 30 90

50

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(Produse alimentare)

 

 

 

 

 

 

Frunze de viță-de-vie

(Produse alimentare)

ex 2008 99 99

ex 2008 99 99

11

19

Reziduuri de pesticide (3) (6)

50

 

 

Mandarine (inclusiv tangerine și satsuma); clementine, wilkings și hibrizi similari de citrice

(Produse alimentare – proaspete sau uscate)

0805 21 ;

0805 22 00 ;

0805 29 00

 

Reziduuri de pesticide (3)

20

 

 

Portocale

(Produse alimentare – proaspete sau uscate)

0805 10

 

Reziduuri de pesticide (3)

30

 

 

Amestecuri de aditivi alimentari care conțin gumă din boabe de roșcove

(Produse alimentare)

ex 2106 90 92

ex 2106 90 98

ex 3824 99 93

ex 3824 99 96

 

Reziduuri de pesticide (9)

20

Sâmburi de caise neprelucrați, întregi, măcinați, zdrobiți, sparți sau tocați care urmează a fi introduși pe piață pentru consumatorul final (15) (16)

(Produse alimentare)

ex 1212 99 95

20

Cianură

50

18

Uganda (UG)

Semințe de susan

(Produse alimentare)

1207 40 90

 

Salmonella (5)

20

ex 2008 19 19

40

ex 2008 19 99

40

19

Statele Unite (US)

Extract de vanilie

(Produse alimentare)

1302 19 05

 

Reziduuri de pesticide (9)

20

20

Vietnam (VN)

Bame

(Produse alimentare – proaspete, refrigerate sau congelate)

ex 0709 99 90

20

Reziduuri de pesticide (3) (7)

50

 

 

ex 0710 80 95

30

 

 

Pitahaya (fructul dragonului)

(Produse alimentare – proaspete sau refrigerate)

ex 0810 90 20

10

Reziduuri de pesticide (3) (7)

20

 

 

 

 

(1)   

În cazul în care trebuie examinate numai anumite produse de la orice cod NC, codul NC este marcat cu „ex”.

(2)   

Eșantionarea și analizele se efectuează în conformitate cu procedurile de eșantionare și cu metodele analitice de referință stabilite la punctul 1 litera (b) din anexa III.

(3)   

Reziduurile cel puțin ale pesticidelor menționate în programul de control adoptat în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 februarie 2005 privind limitele maxime de reziduuri de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrana de origine vegetală și animală pentru animale și de modificare a Directivei 91/414/CEE (JO L 70, 16.3.2005, p. 1), care pot fi analizate prin metode multireziduuri bazate pe GC-MS și LC-MS (pesticide care trebuie să fie monitorizate doar în/pe produsele de origine vegetală).

(4)   

Reziduuri de carbofuran.

(5)   

Eșantionarea și analizele se efectuează în conformitate cu procedurile de eșantionare și cu metodele analitice de referință stabilite la punctul 1 litera (a) din anexa III.

(6)   

Reziduuri de ditiocarbamați (ditiocarbamați exprimați ca CS2, inclusiv maneb, mancozeb, metiram, propineb, tiram și ziram) și metrafenon.

(7)   

Reziduuri de ditiocarbamați (ditiocarbamați exprimați ca CS2, inclusiv maneb, mancozeb, metiram, propineb, tiram și ziram), fentoat și quinalfos.

(8)   

Produse alimentare care conțin sau constau în frunze de betel (Piper betle), inclusiv cele declarate la codul NC 1404 90 00, dar fără a se limita la acestea.

(9)   

Reziduuri de oxid de etilenă (sumă de oxid de etilenă și 2-clor-etanol, exprimată ca oxid de etilenă). În cazul aditivilor alimentari, LMR aplicabilă este de 0,1 mg/kg (LOQ). Interzicerea utilizării oxidului de etilenă prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 231/2012 al Comisiei din 9 martie 2012 de stabilire a specificațiilor pentru aditivii alimentari enumerați în anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 83, 22.3.2012, p. 1).

(10)   

În sensul prezentei anexe, „coloranți Sudan” se referă la următoarele substanțe chimice: (i) Sudan I (număr CAS 842-07-9); (ii) Sudan II (număr CAS 3118-97-6); (iii) Sudan III (număr CAS 85-86-9); (iv) Scarlet Red sau Sudan IV (număr CAS 85-83-6). Reziduurile de coloranți Sudan, utilizând o metodă de analiză cu o LOQ, trebuie să fie mai mici de 0,5 mg/kg.

(11)   

Reziduuri de amitraz (amitraz, inclusiv metaboliții care conțin gruparea 2,4-dimetilanilină, exprimați ca amitraz), diafentiuron, dicofol (sumă de izomeri p, p’ și o, p’) și ditiocarbamați (ditiocarbamați exprimați ca CS2, inclusiv maneb, mancozeb, metiram, propineb, tiram și ziram).

(12)   

Reziduuri de acefat.

(13)   

Atât produsele finite, cât și materiile prime care conțin oricare dintre produsele vegetale destinate producției de suplimente alimentare, declarate la codurile NC menționate în coloana „Cod NC”.

(14)   

În sensul prezentei anexe, reziduurile de rodamină B, utilizând o metodă de analiză cu o LOQ, trebuie să fie mai mici de 0,1 mg/kg.

(15)   

„Produse neprelucrate” în conformitate cu definiția din Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind igiena produselor alimentare (JO L 139, 30.4.2004, p. 1).

(16)   

„Introducere pe piață” și „consumator final” în conformitate cu definițiile din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare (JO L 31, 1.2.2002, p. 1).

3.    Produse alimentare și de hrană pentru animale de origine neanimală menționate la articolul 1 alineatul ()  litera (b) punctul (iii)



Rând

Țara de origine

Țara din care sunt expediate transporturile către Uniune

Produse alimentare și de hrană pentru animale (utilizare preconizată)

Cod NC (1)

Subdiviziune TARIC

Pericol

Frecvența controalelor de identitate și fizice (%)

1

Statele Unite (US)

Turcia (TR) (2)

— Fistic, cu coajă

0802 51 00

 

Aflatoxine

50

— Fistic, decorticat

0802 52 00

 

— Amestecuri de fructe uscate sau de fructe cu coajă conținând fistic

ex 0813 50 39

60

ex 0813 50 91

60

ex 0813 50 99

60

— Pastă de fistic

ex 2007 10 10

60

 

ex 2007 10 99

30

 

ex 2007 99 39

03; 04

 

ex 2007 99 50

32

 

ex 2007 99 97

22

— Fistic, altfel preparat sau conservat, inclusiv amestecuri

ex 2008 19 13

20

ex 2008 19 93

20

ex 2008 97 12

19

 

ex 2008 97 14

19

 

ex 2008 97 16

19

 

ex 2008 97 18

19

 

ex 2008 97 32

19

 

ex 2008 97 34

19

 

ex 2008 97 36

19

 

ex 2008 97 38

19

 

ex 2008 97 51

19

 

ex 2008 97 59

19

 

ex 2008 97 72

19

 

ex 2008 97 74

19

 

ex 2008 97 76

19

 

ex 2008 97 78

19

 

ex 2008 97 92

19

 

ex 2008 97 93

19

 

ex 2008 97 94

19

 

ex 2008 97 96

19

 

ex 2008 97 97

19

 

ex 2008 97 98

19

— Făină, griș și pudră de fistic

ex 1106 30 90

50

(Produse alimentare)

 

 

(1)   

În cazul în care trebuie examinate numai anumite produse de la orice cod NC, codul NC este marcat cu „ex”.

(2)   

În conformitate cu articolele 10 și 11, transporturile se însoțesc de rezultatele eșantionării și ale analizelor efectuate asupra transporturilor respective, precum și de certificatul oficial emis de țara din care transporturile respective sunt expediate către Uniune.

▼M4




ANEXA IIa

Produse alimentare și de hrană pentru animale din anumite țări terțe care fac obiectul suspendării intrării în Uniune menționate la articolul 11a



Rând

Produse alimentare și de hrană pentru animale

(utilizare preconizată)

Cod NC

Subdiviziune TARIC

Țara de origine

Pericol

1

— Produse alimentare care constau în fasole uscată

(Produse alimentare)

— 0713 35 00

— 0713 39 00

— 0713 90 00

 

Nigeria (NG)

Reziduuri de pesticide

▼B




ANEXA III

1.    Procedurile de eșantionare și metodele analitice de referință menționate la articolul 3 litera (e)

1.  Procedurile de eșantionare și metodele analitice de referință pentru controlul prezenței salmonelei în produsele alimentare

(a) 

În cazul în care anexele I sau II la prezentul regulament prevăd aplicarea procedurilor de eșantionare și a metodelor analitice de referință prevăzute la punctul 1 litera (a) din anexa III la prezentul regulament, se aplică următoarele norme:



Metodă analitică de referință (1)

Greutatea transportului

Numărul de unități de eșantionare (n)

Proceduri de eșantionare

Rezultatul analitic necesar pentru fiecare unitate de eșantionare a aceluiași transport

EN ISO 6579-1

Sub 20 de tone

5

Sunt colectate n unități de eșantionare, fiecare având o greutate minimă de 100 g. În cazul în care loturile sunt identificate în DSCI, unitățile de eșantionare se colectează din loturi diferite alese aleatoriu din transport. În cazul în care loturile nu pot fi identificate, unitățile de eșantionare se colectează aleatoriu din transport. Nu este permisă punerea în comun a unităților de eșantionare. Fiecare unitate de eșantionare este testată separat.

Nu s-a detectat salmonelă în 25 g

Mai mare sau egală cu 20 de tone

10

(1)   

Se utilizează cea mai recentă versiune a metodei analitice de referință sau o metodă validată prin comparație cu aceasta în conformitate cu protocolul stabilit în EN ISO 16140-2.

(b) 

În cazul în care anexele I sau II la prezentul regulament prevăd aplicarea procedurilor de eșantionare și a metodelor analitice de referință prevăzute la punctul 1 litera (b) din anexa III la prezentul regulament, se aplică următoarele norme:



Metodă analitică de referință (1)

Greutatea transportului

Numărul de unități de eșantionare (n)

Proceduri de eșantionare

Rezultatul analitic necesar pentru fiecare unitate de eșantionare a aceluiași transport

EN ISO 6579-1

Orice greutate

5

Sunt colectate n unități de eșantionare, fiecare având o greutate minimă de 100 g. În cazul în care loturile sunt identificate în DSCI, unitățile de eșantionare se colectează din loturi diferite alese aleatoriu din transport. În cazul în care loturile nu pot fi identificate, unitățile de eșantionare se colectează aleatoriu din transport. Nu este permisă punerea în comun a unităților de eșantionare. Fiecare unitate de eșantionare este testată separat.

Nu s-a detectat salmonelă în 25 g

(1)   

Se utilizează cea mai recentă versiune a metodei analitice de referință sau o metodă validată prin comparație cu aceasta în conformitate cu protocolul stabilit în EN ISO 16140-2.

▼M4




ANEXA IV

MODEL DE CERTIFICAT OFICIAL MENȚIONAT LA ARTICOLUL 11 DIN REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2019/1793 AL COMISIEI PENTRU INTRAREA ÎN UNIUNE A ANUMITOR PRODUSE ALIMENTARE SAU DE HRANĂ PENTRU ANIMALE

image

image

image

image

►(1) M7  

NOTE PRIVIND COMPLETAREA MODELULUI DE CERTIFICAT OFICIAL MENȚIONAT LA ARTICOLUL 11 DIN REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2019/1793 AL COMISIEI PENTRU INTRAREA ÎN UNIUNE A ANUMITOR PRODUSE ALIMENTARE SAU DE HRANĂ PENTRU ANIMALE

Generalități

Pentru a selecta orice opțiune, se bifează sau se marchează cu o cruce (X) caseta relevantă.

Numai una dintre opțiuni poate fi selectată în casetele I.18, I.20.

Selectați dintre punctele II.2.1, II.2.2, II.2.3 și II.2.4 punctul sau punctele corespunzătoare categoriei de produs și pericolului (pericolelor) pentru care este acordată certificarea.

Cu excepția cazului în care se indică altfel, toate casetele sunt obligatorii.

În cazul în care destinatarul, postul de control la frontiera (PCF) de intrare sau detaliile transportului (și anume, mijlocul de transport și data) se modifică după eliberarea certificatului, operatorul responsabil de transport trebuie să informeze autoritatea competentă a statului membru de intrare. O astfel de modificare nu conduce la solicitarea unui certificat de înlocuire.

În cazul în care certificatul este transmis în sistemul de gestionare a informațiilor pentru controalele oficiale (IMSOC), se aplică următoarele:

— 
afirmațiile care nu sunt relevante sunt barate.
— 
rubricile sau casetele specificate în partea I constituie dicționare de date pentru versiunea electronică a certificatului oficial;
— 
ordinea casetelor din partea I a modelului de certificat oficial și dimensiunea și forma acestor casete sunt orientative;
— 
în cazul în care se solicită o ștampilă, echivalentul ei electronic este un sigiliu electronic.

Atunci când certificatul oficial nu este transmis în IMSOC, declarațiile care nu sunt relevante se barează, se parafează și se ștampilează de către funcționarul care certifică sau se elimină complet din certificat.



PARTEA I – DESCRIEREA TRANSPORTULUI

Casetă

Descriere

 

Țara

 

A se preciza numele țării terțe care eliberează certificatul.

I.1

Expeditorul/Exportatorul

 

A se preciza numele și adresa, țara și codul de țară ISO (1) ale persoanei fizice sau juridice care expediază transportul. Această persoană trebuie să fie situată într-o țară terță, cu excepția reintrării transporturilor originare din Uniunea Europeană.

I.2

Referința certificatului

 

Se precizează codul alfanumeric unic atribuit de autoritatea competentă din țara terță. Această casetă nu este obligatorie pentru certificatele transmise în IMSOC. Se repetă în caseta II.a

I.2a

Referință IMSOC

 

Acesta este codul alfanumeric unic atribuit de IMSOC. Se repetă în caseta II.b

Această casetă nu se completează în cazul în care certificatul nu este transmis în IMSOC.

I.3

Autoritatea competentă centrală

 

Se precizează denumirea autorității centrale din țara terță care eliberează certificatul.

I.4

Autoritatea competentă locală

 

Se precizează, dacă este cazul, denumirea autorității locale din țara terță care eliberează certificatul.

I.5

Destinatarul/Importatorul

 

Se indică numele și adresa persoanei fizice sau juridice căreia îi este destinat transportul în statul membru de destinație.

I.6

Operatorul responsabil de transport

 

Se precizează numele și adresa, țara și codul de țară ISO ale persoanei fizice sau juridice din statul membru care răspunde de transport la prezentarea acestuia la postul de control la frontieră (PCF) și care face declarațiile necesare autorităților competente în calitate de importator sau în numele importatorului. Acest operator poate fi același cu operatorul precizat în caseta I.5.

Această casetă este opțională.

I.7

Țara de origine

 

Se indică numele și codul de țară ISO al țării din care provin produsele, în care au fost cultivate, recoltate sau produse, pentru produsele alimentare și de hrană pentru animale menționate în anexe, din cauza unui posibil risc de contaminare cu micotoxine, inclusiv aflatoxine, sau cu toxine vegetale, sau din cauza unei posibile neconformități cu nivelurile maxime permise de reziduuri de pesticide.

Se indică numele și codul de țară ISO al țării în care produsele au fost fabricate, produse sau ambalate, pentru produsele alimentare și de hrană pentru animale menționate în anexe, din cauza riscului prezenței Salmonella sau din cauza altor pericole decât cele specificate la primul paragraf.

I.8

Regiunea de origine

 

Nu se aplică.

I.9

Țara de destinație

 

Se indică numele și codul de țară ISO ale statului membru de destinație a produselor.

I.10

Regiunea de destinație

 

Nu se aplică.

I.11

Locul de expediere

 

Se indică numele și adresa, țara și codul de țară ISO ale unității (unităților) din care provin produsele. Atunci când este necesar în baza legislației Uniunii, se indică numărul său de înregistrare sau de autorizare.

Pentru alte produse: orice unitate a unei întreprinderi din sectorul produselor alimentare sau al hranei pentru animale. Se va preciza doar unitatea care expediază produsele.

În cazul comerțului care implică mai multe țări terțe (comerț triunghiular), locul de expediere este unitatea din ultima țară terță din lanțul de export, din care transportul final este expediat în Uniune.

I.12

Locul de destinație

 

Se precizează numele și adresa, țara și codul de țară ISO ale locului unde este livrat transportul pentru descărcare finală. După caz, se precizează, de asemenea, numărul de înregistrare sau de autorizare al unității de destinație.

I.13

Locul de încărcare

 

Nu se aplică.

I.14

Data și ora plecării

 

Se indică data la care pleacă mijlocul de transport (aeronavă, navă, vehicul feroviar sau rutier).

I.15

Mijloacele de transport

 

Se selectează unul sau mai multe dintre următoarele mijloace de transport pentru produsele care părăsesc țara de expediere și se precizează identitatea mijlocului de transport:

— aeronavă (se precizează numărul zborului);

— navă (se precizează numele și numărul navei);

— vehicul feroviar (se precizează numărul trenului și al vagonului);

— vehicul rutier (se precizează numărul de înmatriculare al vehiculului, însoțit de numărul de înmatriculare al remorcii, dacă este cazul).

În cazul unui feribot, se bifează „navă” și se identifică vehiculul (vehiculele) rutier(e) cu numărul de înmatriculare al vehiculului (însoțit de numărul de înmatriculare al remorcii, după caz), în plus față de numele și numărul feribotului programat.

I.16

Postul de control la frontiera de intrare

 

Se precizează numele PCF de intrare în Uniune pentru certificatele care nu sunt transmise în IMSOC sau se selectează numele PCF de intrare în Uniune și codul alfanumeric unic al acestuia atribuit de IMSOC.

I.17

Documente de însoțire

 

Se precizează tipul documentului necesar: raportul analitic/rezultatele eșantionării și ale analizelor menționate la articolul 10 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1793 și se precizează codul unic al documentelor de însoțire necesare și țara emitentă.

Alte documente: se indică tipul și numărul de referință al documentului atunci când un transport este însoțit de alte documente, de exemplu de documente comerciale (cum ar fi numărul scrisorii de transport aerian, numărul conosamentului sau numărul comercial al trenului sau al vehiculului rutier).

I.18

Condiții de transport

 

Se precizează categoria de temperatură necesară în timpul transportului produselor (ambientală, refrigerare, congelare).

I.19

Numărul containerului/numărul sigiliului

 

Dacă este cazul, se precizează numărul containerului și numărul sigiliului (este posibil să fie mai multe).

Numărul containerului trebuie să fie furnizat dacă mărfurile sunt transportate în containere închise.

Trebuie precizat doar numărul sigiliului oficial. Sigiliul oficial se aplică dacă sigiliul este aplicat pe container, pe camion sau pe vagonul de tren sub supravegherea autorității competente care eliberează certificatul.

I.20

Certificat ca sau pentru

 

Se selectează utilizarea preconizată a produselor, astfel cum se specifică în legislația relevantă a Uniunii:

Hrană pentru animale: se referă numai la produsele destinate folosirii ca hrană pentru animale.

Produse destinate consumului uman: se referă numai la produsele destinate consumului uman pentru care este necesar un certificat oficial în conformitate cu legislația Uniunii.

I.21

Pentru tranzit

 

Nu se aplică.

I.22

Pentru piața internă

 

Se bifează această casetă în cazul în care transporturile sunt destinate introducerii pe piața Uniunii.

I.23

Pentru reintrare

 

Nu se aplică.

I.24

Număr total de pachete

 

Se precizează numărul total de pachete din transport, după caz:

În cazul transporturilor în vrac, această casetă este opțională.

I.25

Cantitatea totală

 

Nu se aplică.

I.26

Greutatea netă/brută totală (kg)

 

Greutatea netă totală este masa produselor propriu-zise, fără recipiente directe sau alte ambalaje. Este completată automat de IMSOC pe baza informațiilor furnizate în caseta I.27. Greutatea netă declarată a alimentelor glazurate trebuie să excludă glazura.

Se precizează greutatea brută totală, și anume masa totală a produselor, plus cea a recipientelor directe și a tuturor ambalajelor, însă fără containerele de transport și alte echipamente de transport.

I.27

Descrierea transportului

 

Se precizează codul relevant din sistemul armonizat (SA) și denumirea definită de Organizația Mondială a Vămilor, astfel cum sunt menționate în Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului (2). Această descriere vamală se completează, la nevoie, cu orice informație suplimentară considerată necesară pentru încadrarea produselor. În plus, se precizează orice cerințe specifice referitoare la natura/prelucrarea produselor, conform definiției din legislația relevantă a Uniunii.

Se indică specia și numărul de aprobare al unităților, dacă este cazul, împreună cu codul de țară ISO, numărul de ambalaje, tipul de ambalaj, numărul lotului și greutatea netă. Se bifează „consumator final” în cazul în care produsele sunt ambalate pentru consumatorii finali.

Specie: a se preciza denumirea științifică sau astfel cum este definită în conformitate cu legislația Uniunii Europene.

Tipul de ambalaj: se identifică tipul de ambalaj în conformitate cu definiția din Recomandarea nr. 21 a CEFACT/ONU (3) (Centrul Organizației Națiunilor Unite pentru facilitarea comerțului și a tranzacțiilor electronice).

(1)   

Codul internațional standard format din două litere pentru o țară, în conformitate cu standardul internațional ISO 3166 alpha 2; http://www.iso.org/iso/country_codes/iso-3166-1_decoding_table.htm

(2)   

Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (JO L 256, 7.9.1987, p. 1).

(3)   

Cea mai recentă versiune: www.unece.org/uncefact/codelistrecs.html



Partea II – Certificare

Casetă

Descriere

 

Țara

 

A se preciza numele țării terțe care eliberează certificatul.

 

Model de certificat

 

Această casetă se referă la titlul specific al fiecărui model de certificat.

II.

Informații sanitare

 

Această casetă se referă la cerințele sanitare specifice ale Uniunii aplicabile naturii produselor și astfel cum sunt definite în acordurile de echivalență cu anumite țări terțe sau în alte acte legislative ale Uniunii, cum ar fi cele pentru certificare.

II.2a

Referința certificatului

 

Acesta este codul alfanumeric unic indicat în caseta I.2.

II.2b

Referință IMSOC

 

Acesta este codul alfanumeric unic indicat în caseta I.2a.

 

Funcționarul care certifică

 

Această casetă se referă la semnătura funcționarului responsabil cu certificarea conform definiției de la articolul 3 punctul 26 din Regulamentul (UE) 2017/625.

A se preciza numele cu majuscule, calificarea și, după caz, titlul semnatarului, precum și numele și ștampila în original a autorității competente de care aparține semnatarul și data semnării.



( 1 ) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1715 al Comisiei din 30 septembrie 2019 de stabilire a normelor privind funcționarea sistemului de gestionare a informațiilor pentru controalele oficiale și a componentelor sistemice ale acestuia („Regulamentul IMSOC”) (JO L 261, 14.10.2019, p. 37).

( 2 ) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/2235 al Comisiei din 16 decembrie 2020 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentelor (UE) 2016/429 și (UE) 2017/625 ale Parlamentului European și ale Consiliului în ceea ce privește modelele de certificate de sănătate animală, modelele de certificate oficiale și modelele de certificate de sănătate animală/oficiale pentru intrarea în Uniune și circulația în interiorul Uniunii a transporturilor de anumite categorii de animale și mărfuri, certificarea oficială privind astfel de certificate și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 599/2004, a Regulamentelor de punere în aplicare (UE) nr. 636/2014 și (UE) 2019/628, a Directivei 98/68/CE și a Deciziilor 2000/572/CE, 2003/779/CE și 2007/240/CE (JO L 442, 30.12.2020, p. 1).

( 3 ) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1110 al Comisiei din 6 iunie 2023 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/1793 privind intensificarea temporară a controalelor oficiale și măsurile de urgență care reglementează intrarea în Uniune a anumitor bunuri din anumite țări terțe, de punere în aplicare a Regulamentelor (UE) 2017/625 și (CE) nr. 178/2002 ale Parlamentului European și Consiliului (JO L 147, 7.6.2023, p. 111).