HOTĂRÂREA CURȚII

din 16 noiembrie 2018

în cauza E-8/17

Henrik Kristoffersen/

Federația Norvegiană de Schi (Norges Skiforbund), susținută de Comitetul Olimpic și Paralimpic și Confederația Sporturilor din Norvegia (Norges idrettsforbund og olympiske og paralympiske komité)

(Libertatea de a presta servicii – Articolul 36 din Acordul privind SEE – Directiva 2006/123/CE – Atleți profesioniști – Asociații sportive – Drepturi de marketing – Restricție – Proporționalitate – Adecvare – Necesitate)

(2019/C 107/04)

În cauza E-8/17, Henrik Kristoffersen/Federația Norvegiană de Schi (Norges Skiforbund), susținută de Comitetul Olimpic și Paralimpic și Confederația Sporturilor din Norvegia (Norges idrettsforbund og olympiske og paralympiske komité) – CERERE înaintată Curții în temeiul articolului 34 din Acordul dintre statele AELS privind instituirea unei Autorități de Supraveghere și a unei Curți de Justiție de către Tribunalul din Oslo (Oslo tingrett) privind interpretarea articolului 36 din Acordul privind Spațiul Economic European și a Directivei 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne, Curtea, compusă din Páll Hreinsson, președinte (judecător-raportor), Per Christiansen și Martin Ospelt (ad-hoc), judecători, a pronunțat, la 16 noiembrie 2018, hotărârea, al cărei dispozitiv prevede următoarele:

Pentru a evalua dacă sistemul unei federații naționale de sport de a impune verificarea contractelor de sponsorizare individuale și exprimarea unui acord prealabil încheierii acestora constituie o restricție în temeiul articolului 36 din Acordul privind SEE, criteriul juridic care se folosește este dacă sistemul face mai puțin atractivă exercitarea libertății unui sportiv de a presta servicii de marketing.

2.	Dacă un astfel de sistem de control și acord prealabil pentru contractele de sponsorizare individuale constituie o restricție, va constitui o restricție și refuzarea concretă a unei cereri de a încheia un contract individual de sponsorizare în cadrul sistemului respectiv.

Un sistem de control și acord prealabil pentru contractele de sponsorizare individuale și refuzarea concretă a unei cereri în cadrul sistemului respectiv vor fi legale, cu condiția ca sistemul și refuzul să urmărească un obiectiv legitim, justificat de un motiv imperativ de interes general, să fie adecvate pentru atingerea acestui scop și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia. În această evaluare, sistemul și refuzul concret nu pot fi luate în considerare în mod izolat, ci trebuie privite din perspectiva posibilităților generale de implicare a atleților sau a sportivilor în activități de marketing individuale.

O decizie concretă luată în cadrul sistemului național de control și acord prealabil al unei federații sportive pentru un contract de sponsorizare individual trebuie să se bazeze pe un echilibru just între interesele federației și cele ale sportivului în cauză. Decizia trebuie să fie motivată și comunicată sportivului într-un termen rezonabil. În plus, ar trebui să fie disponibilă o procedură de revizuire în fața unui organism independent de federație. Sub rezerva acestor garanții procedurale, federația sportivă poate să își exercite o putere discreționară în evaluarea candidaturilor pentru contractele individuale de sponsorizare. Consecințele nerespectării acestor cerințe trebuie stabilite de instanța națională, sub rezerva principiilor echivalenței și eficacității.