7.9.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CA 358/1


Secretariatul General

Publicarea unui anunț de post vacant pentru funcția de membru al Comitetului de control normativ cu gradul AD 14 (consilier principal)

Angajarea unui agent temporar în temeiul articolului 2 litera (a) din Regimul aplicabil celorlalți agenți

COM/2021/10406

(2021/C 358 A/01)

 

Cine suntem

Comitetul de control normativ (CCN) a fost instituit în 2015 printr-o decizie a președintelui Comisiei Europene (1), care a fost modificată ultima dată în 2020 (2). CCN contribuie la politica Comisiei pentru o mai bună legiferare prin examinarea calității evaluărilor de impact, a evaluărilor ex post și ale verificării adecvării și prin emiterea de avize referitoare la proiectele de rapoarte. Textele supuse atenției CCN sunt redactate și discutate în principal în limba engleză.

CCN are șase membri și un președinte. Membrii CCN lucrează cu normă întreagă pentru CCN. Trei membri ai CCN sunt recrutați din afara serviciilor Comisiei Europene, iar ceilalți trei sunt selecționați și numiți din cadrul Comisiei Europene. Membrii externi ai comitetului sunt selectați pe baza experienței lor academice dovedite în ceea ce privește evaluările impactului, evaluările ex post și politica de reglementare în general, incluzând domeniile macroeconomiei, microeconomiei și politicilor sociale și de mediu.

Toți membrii CCN lucrează cu normă întreagă pentru acesta și își desfășoară activitatea pe o perioadă de trei ani, care nu poate fi reînnoită. Această perioadă poate fi prelungită, în mod excepțional, cu până la un an, dacă este necesar pentru a asigura continuitatea funcționării comitetului, componența echilibrată a acestuia din punctul de vedere al membrilor interni și externi și capacitatea maximă a acestuia în perioadele cu volum de muncă excepțional de mare. Toți membrii CCN sunt subordonați administrativ Secretariatului General al Comisiei Europene. Aceștia fac obiectul Regimului aplicabil funcționarilor și celorlalți agenți ai Uniunii Europene (3), precum și al Codului bunei conduite administrative al Comisiei Europene. Aceste reglementări prevăd norme stricte în materie de etică, confidențialitate și conflict de interese, care sunt deosebit de relevante și importante în ceea ce privește activitățile CCN. În conformitate cu Regimul aplicabil funcționarilor și celorlalți agenți ai Uniunii Europene, membrii comitetului pot să publice lucrări pe durata numirii lor, cu condiția ca acestea să nu interfereze cu mandatul lor.

Postul propus

Un post interesant de membru în Comitetul de control normativ, cu următoarele sarcini specifice:

evaluarea calității rapoartelor transmise cu privire la evaluări și verificări ale adecvării vizând politicile existente, precum și a evaluărilor impactului elaborate cu ocazia inițiativelor politice noi ale Comisiei;

contribuția la elaborarea de avize cu privire la rapoartele de evaluare a impactului, de evaluare și verificare a adecvării transmise, precum și la elaborarea de recomandări cu privire la modul în care acestea ar trebui îmbunătățite;

oferirea de consiliere, sub îndrumarea președintelui, destinată diferitelor servicii ale Comisiei în ceea ce privește aplicarea și interpretarea orientărilor relevante în cazul evaluărilor deosebit de dificile și în ceea ce privește aspectele metodologice, după caz.

Profilul căutat (criterii de selecție)

Candidatul ideal va fi un profesionist remarcabil și dinamic, care ar trebui să îndeplinească următoarele criterii de selecție:

Calități personale

excelente aptitudini de comunicare scrisă și orală, pentru a putea ține legătura, a comunica și a coopera eficient și fluent cu părțile interesate interne și externe, precum și pentru a reprezenta Comisia în exterior.

Competențe tehnice și experiență

o expertiză specifică în unul sau mai multe dintre domeniile următoare: macroeconomie; microeconomie; politica socială și politica de mediu;

cunoștințe și competențe dovedite în domeniul politicii de reglementare, al evaluării impactului sau al proceselor și metodologiilor de evaluare ex post, atestate printr-un parcurs universitar solid, demonstrat, în special, prin publicații relevante;

o foarte bună cunoaștere a politicilor UE și a proceselor decizionale ale UE, inclusiv a politicii Comisiei privind o mai bună legiferare.

Competențe de conducere și de consiliere de nivel înalt

aptitudini analitice solide și o foarte bună capacitate de gândire strategică;

competențe de coordonare foarte bune.

Criterii obligatorii (criterii de eligibilitate)

Vor fi luați în considerare pentru etapa de selecție numai candidații care îndeplinesc, până la data-limită de depunere a candidaturilor, următoarele cerințe formale:

cetățenie: candidații trebuie să fie cetățeni ai unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene;

titlu sau diplomă universitară: candidații trebuie să aibă:

fie un nivel de studii corespunzător unui ciclu complet de studii universitare absolvite cu diplomă, atunci când durata normală a studiilor universitare este de cel puțin patru ani;

fie un nivel de studii corespunzător unui ciclu complet de studii universitare absolvite cu diplomă și o experiență profesională relevantă de cel puțin un an, atunci când durata normală a studiilor universitare este de cel puțin trei ani. Această experiență profesională de un an nu poate fi inclusă în calculul numărului de ani de experiență profesională postuniversitară cerut mai jos;

experiență profesională: să aibă cel puțin 15 ani de experiență profesională postuniversitară (4) la un nivel la care se poate avea acces pe baza calificărilor menționate anterior;

experiență în consiliere: cel puțin cinci ani din experiența profesională postuniversitară trebuie să fi fost dobândiți într-o funcție de consiliere la nivel înalt (5) într-un domeniu relevant pentru acest post;

cunoștințe lingvistice: candidații trebuie să cunoască temeinic una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene (6) și, la nivel satisfăcător, o altă limbă oficială a Uniunii. Comitetele de selecție vor verifica, în cadrul interviului (interviurilor), îndeplinirea de către candidați a cerinței legate de cunoașterea satisfăcătoare a unei alte limbi oficiale a UE. În acest scop, interviul (sau o parte a acestuia) s-ar putea desfășura în limba respectivă;

limita de vârstă: să nu împlinească, pe parcursul celor trei ani de mandat, vârsta standard de pensionare, care pentru funcționarii Uniunii Europene corespunde sfârșitului lunii în cursul căreia persoana în cauză împlinește vârsta de 66 de ani [a se vedea articolul 52 litera (a) din Statutul funcționarilor (7)].

Selecția și numirea

Consilierul principal – membru al Comitetului de control normativ – va fi selectat și numit de Comisia Europeană în conformitate cu procedurile sale de selecție și recrutare [a se vedea: Documentul privind politica referitoare la înalții funcționari – Document on Senior Officials Policy (8)].

În cadrul procedurii de selecție, Comisia Europeană instituie un comitet de preselecție. Acest comitet examinează toate candidaturile, efectuează o primă verificare a eligibilității și îi identifică pe acei candidați care au profilul cel mai potrivit în raport cu criteriile de selecție menționate mai sus, care pot fi invitați să susțină un interviu cu comitetul de preselecție.

În urma interviurilor respective, comitetul de preselecție își redactează concluziile și propune o listă de candidați care vor susține interviuri suplimentare cu Comitetul consultativ privind numirile („Comitetul consultativ”) din cadrul Comisiei Europene. Comitetul consultativ, luând în considerare concluziile comitetului de preselecție, va alege candidații care vor fi invitați la un interviu.

Candidații care sunt convocați pentru un interviu cu Comitetul consultativ participă la probele centrului de evaluare, care se desfășoară pe parcursul unei zile întregi, sub supravegherea unor consultanți externi din domeniul recrutării. Pe baza rezultatelor interviului și a raportului centrului de evaluare, Comitetul consultativ va stabili o listă restrânsă a candidaților considerați potriviți să exercite funcția de consilier principal – membru al Comitetului de control normativ.

Candidații înscriși de Comitetul consultativ pe lista restrânsă vor fi invitați la un interviu cu membrul Comisiei responsabil cu domeniul mai bunei legiferări (9).

În urma acestor interviuri, Comisia Europeană adoptă decizia de numire.

Candidatul selecționat trebuie să își fi îndeplinit toate obligațiile care îi revin în temeiul legislației privind serviciul militar, să prezinte garanțiile morale necesare exercitării atribuțiilor sale și să fie apt din punct de vedere fizic să își îndeplinească atribuțiile.

Candidatul selectat ar trebui să dețină sau să fie în măsură să obțină o certificare a autorizării de securitate valabilă de la autoritatea națională de securitate din țara sa. Autorizarea de securitate reprezintă decizia administrativă emisă după finalizarea unei investigații de securitate efectuate de către autoritatea națională de securitate competentă în conformitate cu actele cu putere de lege și normele naționale aplicabile în materie de securitate, prin care se atestă că persoanei respective i se poate permite accesul la informații clasificate până la un nivel specificat. (Procedura necesară pentru obținerea autorizării de securitate poate fi demarată numai la cererea angajatorului, nu și la cererea candidatului.)

Candidatul nu va putea avea acces la informații UE clasificate la nivelul CONFIDENTIEL UE/EU CONFIDENTIAL sau la un nivel superior și nu va putea participa la reuniunile la care se discută despre informații UE clasificate decât după ce i-a fost acordată autorizarea de securitate de către statul membru vizat și după ce a fost finalizată procedura de acordare a autorizării prin emiterea notei de informare obligatorii din punct de vedere juridic de către Direcția Securitate a Comisiei Europene.

Egalitatea de șanse

În conformitate cu articolul 1d din Statutul funcționarilor, Comisia Europeană urmărește îndeplinirea obiectivului strategic de a asigura egalitatea de gen la toate nivelurile de conducere până la finalul mandatului său curent și aplică o politică de promovare a egalității de șanse prin încurajarea candidaturilor care ar putea contribui la o mai mare diversitate, egalitate de gen și echilibru geografic general.

Condiții de încadrare în muncă

Salariile și condițiile de încadrare în muncă sunt prevăzute în Statutul funcționarilor.

Candidatul selectat va fi angajat ca agent temporar cu gradul AD 14. La stabilirea încadrării acestuia în treapta 1 sau 2 a gradului menționat, se va lua în considerare durata experienței sale profesionale anterioare. Numirea este temporară, pentru trei ani, și poate fi prelungită în mod excepțional cu maximum un an.

Candidații trebuie să aibă în vedere obligația menționată în Statutul funcționarilor conform căreia toți noii angajați trebuie să încheie cu succes o perioadă de probă de nouă luni.

Locul de desfășurare a activității este Bruxelles, Belgia, unde se află sediul Comitetului de control normativ.

Postul este disponibil de la 1 aprilie 2021.

Independență și declarația de interese

Înainte de a-și prelua atribuțiile, consilierul principal va trebui să dea o declarație prin care să se angajeze că va acționa în mod independent în interesul public și să declare orice interes despre care s-ar putea considera că aduce atingere independenței sale.

Procedura de depunere a candidaturii

Înainte de depunerea candidaturii, verificați cu atenție dacă îndepliniți toate cerințele de eligibilitate (din secțiunea „Criterii obligatorii”), în special cele privind tipurile de diplome, experiența profesională de nivel înalt și cunoștințele lingvistice cerute. Neîndeplinirea unuia dintre criteriile de eligibilitate duce la excluderea automată din procedura de selecție.

Dacă doriți să vă depuneți candidatura, trebuie să vă înscrieți prin internet pe site-ul web de mai jos și să urmați instrucțiunile cu privire la diferitele etape ale procedurii:

https://ec.europa.eu/dgs/human-resources/seniormanagementvacancies/

Trebuie să aveți o adresă de e-mail valabilă. Aceasta va servi pentru confirmarea înscrierii dumneavoastră și ne va permite să vă contactăm în cursul diferitelor etape ale procedurii. Prin urmare, vă rugăm să informați Comisia Europeană cu privire la orice modificare a adresei dumneavoastră de e-mail.

Pentru a vă finaliza candidatura, trebuie să încărcați un CV în format PDF, utilizând, de preferință, formatul de CV Europass (10), și să completați online o scrisoare de intenție (de maximum 8 000 de caractere). Puteți transmite CV-ul și scrisoarea dumneavoastră de intenție în oricare dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene. După finalizarea înscrierii online, veți primi un e-mail de confirmare a înregistrării candidaturii dumneavoastră. Dacă nu primiți un e-mail de confirmare înseamnă că nu v-a fost înregistrată candidatura!

Vă atragem atenția asupra faptului că nu este posibil să urmăriți online evoluția candidaturii dumneavoastră. Veți fi contactat direct de Comisia Europeană cu privire la stadiul candidaturii dumneavoastră.

În cazul în care aveți nevoie de mai multe informații și/sau întâmpinați probleme tehnice, vă rugăm să trimiteți un e-mail la următoarea adresă: HR-MANAGEMENT-ONLINE@ec.europa.eu

Data-limită

Data-limită pentru înscriere este 4 octombrie 2021, ora 12.00 după-amiaza, ora Bruxelles-ului. Înscrierea nu va mai fi posibilă ulterior.

Este responsabilitatea dumneavoastră să finalizați înscrierea online în timp util. Vă recomandăm cu insistență să nu așteptați până în ultimele zile ale perioadei de depunere a candidaturilor, întrucât traficul internet intens sau o problemă de conectare la internet ar putea conduce la întreruperea procedurii de înscriere online înainte de finalizarea acesteia, obligându-vă, astfel, să reluați întregul proces. Odată expirat termenul-limită pentru efectuarea înscrierii, nu veți mai putea introduce niciun fel de date. Nu se acceptă înscrierile tardive.

Informații importante pentru candidați

Se reamintește candidaților că deliberările diferitelor comitete de selecție sunt confidențiale. Se interzice candidaților sau oricărei alte persoane care acționează în numele lor să stabilească contacte directe sau indirecte cu membrii individuali ai acestor comitete. În cazul în care aveți întrebări, acestea trebuie adresate secretariatului comitetelor respective.

Protecția datelor cu caracter personal

Comisia se va asigura că datele cu caracter personal ale candidaților sunt prelucrate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (11). Aceste dispoziții se aplică în special în ceea ce privește confidențialitatea și securitatea acestor date.


(1)  Decizia C(2015) 3263 din 19 mai 2015 privind instituirea unui Comitet de control normativ cu statut independent.

(2)  Decizia P(2020) 2 din 23 ianuarie 2020 privind un Comitet de control normativ cu statut independent.

(3)  https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A01962R0031-20140701

(4)  Experiența profesională nu se ia în considerare decât dacă reprezintă o relație de muncă efectivă, definită drept muncă reală și autentică, efectuată în schimbul unei contraprestații monetare și în calitate de angajat (indiferent de tipul de contract) sau de prestator de servicii. Activitățile profesionale desfășurate cu fracțiune de normă vor fi calculate proporțional, pe baza procentajului dintr-o normă întreagă al orelor lucrate, dovedit printr-un certificat. Concediul de maternitate/concediul pentru creșterea copilului/concediul de adopție este luat în considerare dacă a avut loc în cadrul unui contract de muncă. Perioadele de lucru la un doctorat sunt asimilate cu experiența profesională, chiar dacă nu au fost plătite, însă pe o durată maximă de trei ani și cu condiția ca doctoratul să fi fost finalizat cu succes. Nicio perioadă nu poate fi numărată mai mult de o dată.

(5)  În curriculum vitae, candidații trebuie să indice în mod clar, pentru toți anii în cursul cărora a fost dobândită experiența într-o funcție de consiliere: 1. denumirea și natura funcțiilor deținute; 2. domeniul exact, precum și nivelul funcției în cadrul organizației (numărul de niveluri ierarhice superioare și inferioare); 3. liniile de raportare pentru fiecare funcție deținută.

(6)  https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A01958R0001-20130701

(7)  https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A01962R0031-20140701

(8)  https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/compilation-of-the-senior-official-policy-at-the-european-commission_en.pdf (există numai în limba engleză)

(9)  Cu excepția cazului în care membrul respectiv al Comisiei a delegat această sarcină, în conformitate cu Decizia Comisiei din 5 decembrie 2007 [PV(2007) 1811] și cu Decizia Comisiei din 30 septembrie 2020 [PV(2020) 2351].

(10)  Puteți găsi informații cu privire la modul de creare a CV-ului Europass online la adresa: https://europa.eu/europass/ro/create-europass-cv

(11)  Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39).