3.5.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 155/3


O nouă față națională a monedelor euro destinate circulației

(2018/C 155/03)

Image

Monedele euro destinate circulației au curs legal în toată zona euro. În vederea informării publicului și a tuturor părților care manipulează monedele, Comisia publică o descriere a modelelor tuturor noilor monede (1). În conformitate cu concluziile Consiliului din 10 februarie 2009 (2), statele membre din zona euro și țările care au încheiat cu Uniunea Europeană un acord monetar privind emiterea de monede euro sunt autorizate să emită monede euro comemorative destinate circulației, dacă sunt îndeplinite anumite condiții, în special aceea de a nu folosi decât valoarea de 2 euro. Aceste monede au aceleași caracteristici tehnice ca celelalte monede de 2 euro, însă fața lor națională prezintă un model comemorativ cu o puternică semnificație la nivel național sau european.

Țara emitentă : Franța.

Obiectul comemorării : Simone Veil.

Descrierea modelului : Modelul prezintă portretul lui Simone Veil, o emblemă în lupta pentru drepturile femeilor. Simone Veil, născută Jacob, ne-a părăsit la vârsta de 89 de ani, în iunie 2017. După ce a supraviețuit deportării la Auschwitz, a devenit unul dintre cei mai importanți actori în construirea Europei. A fost primul președinte ales al Parlamentului European din 1979 până în 1982. Simone Veil simbolizează legalizarea avortului pentru care a luptat, legea votată în 1975 purtându-i numele. În 2008 a fost aleasă în cadrul Academiei Franceze.

Numărul de înregistrare de la deportare apare pe gulerul său. Fundalul ilustrează Parlamentul European, unde sunt înscrise și numele ei, anul nașterii și anul morții sale, indicația țării emitente „RF”, anul emiterii „2018” și marca monetăriei.

Pe inelul exterior al monedei sunt reprezentate cele 12 stele ale drapelului european.

Numărul de monede care urmează să fie emise : 15 milioane de monede.

Data emisiunii : mai/iunie 2018.


(1)  A se vedea JO C 373, 28.12.2001, p. 1, cu privire la fețele naționale ale tuturor monedelor emise în 2002.

(2)  A se vedea concluziile Consiliului Afaceri Economice și Financiare din 10 februarie 2009 și Recomandarea Comisiei din 19 decembrie 2008 privind orientările comune pentru fețele naționale ale monedelor euro și emiterea de monede euro destinate circulației (JO L 9, 14.1.2009, p. 52).