7.3.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 71/4


Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul M.8254 – HP/Printer Business of Samsung Electronics)

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2017/C 71/05)

1.

La data de 28 februarie 2017, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse prin care întreprinderea HP, Inc (Statele Unite ale Americii) dobândește, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul asupra întregii divizii de imprimante a întreprinderii Samsung Electronics Co., Ltd (Republica Coreea), prin achiziționare de acțiuni și active.

2.

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:

—   în cazul întreprinderii HP: întreprindere tehnologică multinațională care produce și comercializează dispozitive electronice, inclusiv calculatoare și imprimante;

—   în cazul întreprinderii Samsung: Samsung este o societate multinațională cu sediul în Republica Coreea care este un furnizor important de echipamente electronice de larg consum (inclusiv imprimante), sisteme de tehnologie a informației și de comunicații mobile (inclusiv telefoane mobile, telefoane inteligente și tablete) și soluții pentru dispozitive (cum ar fi semiconductori și procesoare pentru aplicații mobile). Divizia de imprimante a întreprinderii Samsung este un furnizor mondial de imprimante și de produse și servicii conexe de uz domestic și comercial.

3.

În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.

4.

Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie primite de către Comisia Europeană în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Observațiile pot fi trimise Comisiei Europene, cu numărul de referință M.8254 – HP/Printer Business of Samsung Electronics, prin fax (+32 22964301), prin e-mail, la adresa COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu, sau prin poștă, la următoarea adresă:

Commission européenne

Direction générale de la concurrence

Greffe des concentrations

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË


(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).