17.3.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 101/5


O nouă față națională a monedelor euro destinate circulației

(2016/C 101/03)

Image

Monedele euro destinate circulației au curs legal în toată zona euro. În vederea informării publicului și a tuturor părților care manipulează monedele, Comisia publică o descriere a modelelor tuturor noilor monede (1). În conformitate cu concluziile Consiliului din 10 februarie 2009 (2), statele membre din zona euro și țările care au încheiat cu Uniunea Europeană un acord monetar privind emiterea de monede euro pot emite monede euro comemorative destinate circulației, dacă sunt îndeplinite anumite condiții, în special aceea de a nu folosi decât valoarea de 2 euro. Aceste monede au aceleași caracteristici tehnice ca celelalte monede de 2 euro, însă fața lor națională prezintă un model comemorativ cu o puternică semnificație la nivel național sau european.

Țara emitentă : Monaco.

Obiectul comemorării : 150 de ani de la înființarea Monte Carloului de către Charles III.

Descrierea modelului : Modelul îl înfățișează pe prințul Charles III, cu Monte Carlo în fundal. În partea de sus este înscrisă denumirea țării emitente, „MONACO”, încadrată de marca monetăriei și de marca directorului monetăriei. În partea de jos, de la stânga la dreapta, în semicerc, este marcată inscripția „1866 CHARLES III FONDE MONTE CARLO 2016”.

Inelul exterior al monedei conține cele 12 stele ale drapelului european.

Numărul de monede care urmează să fie emise : 15 000.

Data emisiunii : 1 iunie 2016.


(1)  A se vedea JO C 373, 28.12.2001, p. 1 cu privire la fețele naționale ale tuturor monedelor emise în 2002.

(2)  A se vedea concluziile Consiliului Afaceri Economice și Financiare din 10 februarie 2009 și Recomandarea Comisiei din 19 decembrie 2008 privind orientările comune pentru fețele naționale ale monedelor euro și emiterea de monede euro destinate circulației (JO L 9, 14.1.2009, p. 52).