21.10.2008 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 266/12 |
Invitație pentru exprimarea interesului pentru agenți contractuali pentru misiuni temporare (EMEA, Londra)
(2008/C 266/05)
Agenția răspunde de coordonarea evaluării și supravegherii produselor medicamentoase de uz uman și veterinar în Uniunea Europeană [a se vedea Regulamentul (CE) nr. 726/2004 al Parlamentului European și al Consiliului — JO L 136, 30.4.2004, p. 1]. EMEA a fost înființată în ianuarie 1995. Are numeroase contacte strânse cu Comisia Europeană, cu cele 27 de state membre ale UE, cu țările SEE-AELS și cu multe alte organizații din sectorul guvernamental și din cel privat. Agenția reprezintă un mediu de lucru stimulator, multicultural.
Mai multe informații despre EMEA și activitățile sale se găsesc pe internet, pe site-ul nostru web: http://www.emea.europa.eu
EMEA dorește să întocmească o listă de candidați interesați să lucreze în cadrul unor misiuni temporare, în baza unor contracte de agenți contractuali. Descrierile posturilor se publică într-un document separat, disponibil pe site-ul web al EMEA.
Candidații selectați vor fi incluși pe o listă de rezervă și pot primi misiuni temporare cu durate cuprinse între trei luni și cinci ani, în baza contractului de agent contractual, în conformitate cu Termenii angajării celorlalți funcționari ai Comunităților Europene (JO L 56, 4.3.1968) (1) și cu prevederile generale ale EMEA de aplicare a procedurilor care stau la baza angajării și utilizării personalului contractual în cadrul EMEA (2).
O misiune temporară poate să includă înlocuirea agenților temporari ai EMEA (de exemplu, aflați în concedii de maternitate, concedii de paternitate, concedii pentru îngrijirea familiei, concedii pentru îngrijirea copilului, concedii fără plată sau concedii medicale pe durată îndelungată) sau lucrul în cadrul anumitor proiecte pe termen scurt, în funcție de fondurile disponibile. Contractul de agent contractual nu poate să fie transformat în nici un caz într-un contract de agent temporar, fără promovarea cu succes a unei proceduri suplimentare de selecție. Contractele de agent contractual nu pot fi reînnoite decât o singură dată.
Locul desfășurării activității este Canary Wharf, Londra.
Candidații trebuie să fie cetățeni ai unui stat membru al Comunităților Europene sau ai Islandei, Norvegiei sau Liechtensteinului, cu condiția să fie în deplinătatea drepturilor cetățenești.
Candidații trebuie să fi îndeplinit toate obligațiile impuse de prevederile legale privind serviciul militar și să îndeplinească cerințele personale pentru sarcinile în cauză.
Textul complet al condițiilor de angajare și fișa postului trebuie descărcate de pe site-ul web al EMEA:
http://www.emea.europa.eu/htms/general/admin/recruit/recruitnew.htm
Cererile trebuie depuse electronic cu ajutorul formularului disponibil pe site-ul internet EMEA.
Termenul de depunere a cererilor este 2 decembrie 2008, până la miezul nopții.
Vă rugăm să aveți în vedere că, datorită numărului mare de cereri de candidatură pe care le primește EMEA, în apropierea termenului de depunere a cererilor, sistemul poate întâmpina dificultăți în prelucrarea unor cantități mari de date. Prin urmare, candidaților li se recomandă să trimită cererile de candidatură cu mult timp înainte de termen.
Dacă doriți să primiți o notificare privind publicarea electronică a posturilor vacante, vă rugăm să vă înregistrați on-line la: http://www.emea.europa.eu/, la rubrica „Online Mailing Service”.
(1) http://ec.europa.eu/civil_service/docs/toc100_en.pdf
(2) http://www.emea.europa.eu/pdfs/general/admin/recruit/42125407en.pdf