9.5.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 115/1


VERSIUNE CONSOLIDATĂ

A TRATATULUI PRIVIND UNIUNEA EUROPEANĂ

ŞI

A TRATATULUI PRIVIND FUNCŢIONAREA UNIUNII EUROPENE

(2008/C 115/01)

 


Cuprins

TRATATUL PRIVIND UNIUNEA EUROPEANĂ

PREAMBUL

TITLUL I

DISPOZIŢII COMUNE

TITLUL II

DISPOZIŢII PRIVIND PRINCIPIILE DEMOCRATICE

TITLUL III

DISPOZIŢII PRIVIND INSTITUŢIILE

TITLUL IV

DISPOZIŢII PRIVIND FORMELE DE COOPERARE CONSOLIDATĂ

TITLUL V

DISPOZIŢII GENERALE PRIVIND ACŢIUNEA EXTERNĂ A UNIUNII ŞI DISPOZIŢII SPECIALE PRIVIND POLITICA EXTERNĂ ŞI DE SECURITATE COMUNĂ

Capitolul 1

Dispoziţii generale privind acţiunea externă a Uniunii

Capitolul 2

Dispoziţii speciale privind politica externă şi de securitate comună

Secţiunea 1

Dispoziţii comune

Secţiunea 2

Dispoziţii privind politica de securitate şi apărare comună

TITLUL VI

DISPOZIŢII FINALE

TRATATUL PRIVIND FUNCŢIONAREA UNIUNII EUROPENE

PREAMBUL

PARTEA ÎNTÂI

PRINCIPIILE

TITLUL I

CATEGORII ŞI DOMENII DE COMPETENŢE ALE UNIUNII

TITLUL II

DISPOZIŢII DE APLICARE GENERALĂ

PARTEA A DOUA

NEDISCRIMINAREA ŞI CETĂŢENIA UNIUNII

PARTEA A TREIA

POLITICILE ŞI ACŢIUNILE INTERNE ALE UNIUNII

TITLUL I

PIAŢA INTERNĂ

TITLUL II

LIBERA CIRCULAŢIE A MĂRFURILOR

Capitolul 1

Uniunea vamală

Capitolul 2

Cooperarea vamală

Capitolul 3

Interzicerea restricţiilor cantitative între statele membre

TITLUL III

AGRICULTURA ŞI PESCUITUL

TITLUL IV

LIBERA CIRCULAŢIE A PERSOANELOR, A SERVICIILOR ŞI A CAPITALURILOR

Capitolul 1

Lucrătorii

Capitolul 2

Dreptul de stabilire

Capitolul 3

Serviciile

Capitolul 4

Capitalurile şi plăţile

TITLUL V

SPAŢIUL DE LIBERTATE, SECURITATE ŞI JUSTIŢIE

Capitolul 1

Dispoziţii generale

Capitolul 2

Politici privind controlul la frontiere, dreptul de azil şi imigrarea

Capitolul 3

Cooperarea judiciară în materie civilă

Capitolul 4

Cooperarea judiciară în materie penală

Capitolul 5

Cooperarea poliţienească

TITLUL VI

TRANSPORTURILE

TITLUL VII

NORME COMUNE PRIVIND CONCURENŢA, IMPOZITAREA ŞI ARMONIZAREA LEGISLATIVĂ

Capitolul 1

Regulile de concurenţă

Secţiunea 1

Reguli aplicabile întreprinderilor

Secţiunea 2

Ajutoarele de stat

Capitolul 2

Dispoziţii fiscale

Capitolul 3

Apropierea legislaţiilor

TITLUL VIII

POLITICA ECONOMICĂ ŞI MONETARĂ

Capitolul 1

Politica economică

Capitolul 2

Politica monetară

Capitolul 3

Dispoziţii instituţionale

Capitolul 4

Dispoziţii privind statele membre a căror monedă este euro

Capitolul 5

Dispoziţii tranzitorii

TITLUL IX

OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ

TITLUL X

POLITICA SOCIALĂ

TITLUL XI

FONDUL SOCIAL EUROPEAN

TITLUL XII

EDUCAŢIA, FORMAREA PROFESIONALĂ, TINERETUL ŞI SPORTUL

TITLUL XIII

CULTURA

TITLUL XIV

SĂNĂTATEA PUBLICĂ

TITLUL XV

PROTECŢIA CONSUMATORILOR

TITLUL XVI

REŢELE TRANSEUROPENE

TITLUL XVII

INDUSTRIA

TITLUL XVIII

COEZIUNEA ECONOMICĂ, SOCIALĂ ŞI TERITORIALĂ

TITLUL XIX

CERCETAREA ŞI DEZVOLTAREA TEHNOLOGICĂ ŞI SPAŢIUL

TITLUL XX

MEDIUL

TITLUL XXI

ENERGIA

TITLUL XXII

TURISMUL

TITLUL XXIII

PROTECŢIA CIVILĂ

TITLUL XXIV

COOPERAREA ADMINISTRATIVĂ

PARTEA A PATRA

ASOCIEREA ŢĂRILOR ŞI TERITORIILOR DE PESTE MĂRI

PARTEA A CINCEA

ACŢIUNEA EXTERNĂ A UNIUNII

TITLUL I

DISPOZIŢII GENERALE PRIVIND ACŢIUNEA EXTERNĂ A UNIUNII

TITLUL II

POLITICA COMERCIALĂ COMUNĂ

TITLUL III

COOPERAREA CU ŢĂRILE TERŢE ŞI AJUTORUL UMANITAR

Capitolul 1

Cooperarea pentru dezvoltare

Capitolul 2

Cooperarea economică, financiară şi tehnică cu ţările terţe

Capitolul 3

Ajutorul umanitar

TITLUL IV

MĂSURILE RESTRICTIVE

TITLUL V

ACORDURILE INTERNAŢIONALE

TITLUL VI

RELAŢIILE UNIUNII CU ORGANIZAŢIILE INTERNAŢIONALE ŞI CU ŢĂRILE TERŢE ŞI DELEGAŢII ALE UNIUNII

TITLUL VII

CLAUZA DE SOLIDARITATE

PARTEA A ŞASEA

DISPOZIŢII INSTITUŢIONALE ŞI FINANCIARE

TITLUL I

DISPOZIŢII INSTITUŢIONALE

Capitolul 1

Instituţiile

Secţiunea 1

Parlamentul European

Secţiunea 2

Consiliul European

Secţiunea 3

Consiliul

Secţiunea 4

Comisia

Secţiunea 5

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene

Secţiunea 6

Banca Centrală Europeană

Secţiunea 7

Curtea de Conturi

Capitolul 2

Actele juridice ale Uniunii, procedurile de adoptare şi alte dispoziţii

Secţiunea 1

Actele juridice ale Uniunii

Secţiunea 2

Proceduri de adoptare a actelor şi alte dispoziţii

Capitolul 3

Organele consultative ale Uniunii

Secţiunea 1

Comitetul Economic şi Social

Secţiunea 2

Comitetul Regiunilor

Capitolul 4

Banca Europeană de Investiţii

TITLUL II

DISPOZIŢII FINANCIARE

Capitolul 1

Resursele proprii ale Uniunii

Capitolul 2

Cadrul financiar multianual

Capitolul 3

Bugetul anual al Uniunii

Capitolul 4

Execuţia bugetului şi descărcarea

Capitolul 5

Dispoziţii comune

Capitolul 6

Combaterea fraudei

TITLUL III

FORMELE DE COOPERARE CONSOLIDATĂ

PARTEA A ŞAPTEA

DISPOZIŢII GENERALE ŞI FINALE

PROTOCOALE

Protocolul (nr. 1)

privind rolul parlamentelor naţionale în Uniunea Europeană

Protocolul (nr. 2)

privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii

Protocolul (nr. 3)

privind statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

Protocolul (nr. 4)

privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene

Protocolul (nr. 5)

privind Statutul Băncii Europene de Investiţii

Protocolul (nr. 6)

privind stabilirea sediilor unor instituţii şi a anumitor organe, oficii, agenţii şi servicii ale Uniunii Europene

Protocolul (nr. 7)

privind privilegile şi imunităţile Uniunii Europene

Protocolul (nr. 8)

cu privire la articolul 6 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană referitor la aderarea Uniunii la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale

Protocolul (nr. 9)

privind decizia Consiliului referitoare la punerea în aplicare a articolului 16 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană şi a articolului 238 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene între 1 noiembrie 2014 şi 31 martie 2017, pe de o parte, şi începând cu 1 aprilie 2017, pe de altă parte

Protocolul (nr. 10)

privind cooperarea structurată permanentă stabilit prin articolul 42 din Tratatul privind Uniunea Europeană

Protocolul (nr. 11)

privind articolul 42 din Tratatul privind Uniunea Europeană

Protocolul (nr. 12)

privind procedura aplicabilă deficitelor excesive

protocolul (nr. 13)

privind criteriile de convergenţă

Protocolul (nr. 14)

privind Eurogrupul

Protocolul (nr. 15)

privind unele dispoziţii referitoare la Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord

Protocolul (nr. 16)

privind anumite dispoziţii privind Danemarca

Protocolul (nr. 17)

privind Danemarca

Protocolul (nr. 18)

privind Franţa

Protocolul (nr. 19)

privind acquis-ul Schengen integrat în cadrul Uniunii Europene

Protocolul (nr. 20)

privind aplicarea anumitor aspecte ale articolului 26 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene în Regatul Unit şi în Irlanda

Protocolul (nr. 21)

privind poziţia Regatului Unit şi a Irlandei cu privire la spaţiul de libertate, securitate şi justiţie

Protocolul (nr. 22)

privind poziţia Danemarcei

Protocolul (nr. 23)

privind relaţiile externe ale statelor membre în ceea ce priveşte trecerea frontierelor externe

Protocolul (nr. 24)

privind dreptul de azil pentru resortisanţii statelor membre ale Uniunii Europene

Protocolul (nr. 25)

privind exercitarea competenţelor partajate

Protocolul (nr. 26)

privind serviciile de interes general

Protocolul (nr. 27)

privind piaţa internă şi concurenţa

Protocolul (nr. 28)

privind coeziunea economică, socială şi teritorială

Protocolul (nr. 29)

privind sistemul de radiodifuziune publică în statele membre

Protocolul (nr. 30)

privind aplicarea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene în Polonia şi în Regatul Unit

Protocolul (nr. 31)

privind importurile în Uniunea Europeană de produse petroliere rafinate în Antilele Olandeze

Protocolul (nr. 32)

privind dobândirea de bunuri imobile în Danemarca

Protocolul (nr. 33)

privind articolul 157 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

Protocolul (nr. 34)

privind regimul special care se aplică Groenlandei

Protocolul (nr. 35)

privind articolul 40.3.3 din Constituţia Irlandei

Protocolul (nr. 36)

privind dispoziţiile tranzitorii

Protocolul (nr. 37)

referitor la consecinţele financiare ale expirării Tratatului CECO şi la Fondul de cercetare pentru cărbune şi oţel

ANEXE

Anexa I

Lista prevăzută la articolul 38 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

Anexa II

Ţări şi teritorii de peste mări cărora li se aplică dispoziţiile părţii a patra din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

DECLARAŢII anexate la actul final al Conferinţei interguvernamentale care a adoptat Tratatul de la Lisabona semnat la 13 decembrie 2007

A.

DECLARAŢIILE CU PRIVIRE LA DISPOZIŢIILE TRATATELOR

1.

Declaraţia cu privire la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

2.

Declaraţia cu privire la articolul 6 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană

3.

Declaraţia cu privire la articolul 8 din Tratatul privind Uniunea Europeană

4.

Declaraţia cu privire la componenţa Parlamentului European

5.

Declaraţia cu privire la acordul politic al Consiliului European referitor la proiectul de decizie privind componenţa Parlamentului European

6.

Declaraţia cu privire la articolul 15 alineatele (5) şi (6), la articolul 17 alineatele (6) şi (7) şi la articolul 18 din Tratatul privind Uniunea Europeană

7.

Declaraţia cu privire la articolul 16 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană şi la articolul 238 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

8.

Declaraţia cu privire la măsurile practice de adoptat la data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona în ceea ce priveşte preşedinţia Consiliului European şi cea a Consiliului Afaceri Externe

9.

Declaraţia cu privire la articolul 16 alineatul (9) din Tratatul privind Uniunea Europeană referitor la decizia Consiliului European privind exercitarea preşedinţiei Consiliului

10.

Declaraţia cu privire la articolul 17 din Tratatul privind Uniunea Europeană

11.

Declaraţia cu privire la articolul 17 alineatele (6) şi (7) din Tratatul privind Uniunea Europeană

12.

Declaraţia cu privire la articolul 18 din Tratatul privind Uniunea Europeană

13.

Declaraţia cu privire la politica externă şi de securitate comună

14.

Declaraţia cu privire la politica externă şi de securitate comună

15.

Declaraţia cu privire la articolul 27 din Tratatul privind Uniunea Europeană

16.

Declaraţia cu privire la articolul 55 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană

17.

Declaraţia cu privire la supremaţie

18.

Declaraţia cu privire la delimitarea competenţelor

19.

Declaraţia cu privire la articolul 8 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

20.

Declaraţia cu privire la articolul 16 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

21.

Declaraţia cu privire la protecţia datelor cu caracter personal în domeniul cooperării judiciare în materie penală şi al cooperării poliţieneşti

22.

Declaraţia cu privire la articolele 48 şi 79 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

23.

Declaraţia cu privire la articolul 48 al doilea paragraf din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

24.

Declaraţia cu privire la personalitatea juridică a Uniunii Europene

25.

Declaraţia cu privire la articolele 75 şi 215 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

26.

Declaraţia cu privire la neparticiparea unui stat membru la o măsură întemeiată pe partea a treia titlul V din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

27.

Declaraţia cu privire la articolul 85 alineatul (1) al doilea paragraf din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

28.

Declaraţia cu privire la articolul 98 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

29.

Declaraţia cu privire la articolul 107 alineatul (2) litera (c) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

30.

Declaraţia cu privire la articolul 126 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

31.

Declaraţia cu privire la articolul 156 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

32.

Declaraţia cu privire la articolul 168 alineatul (4) litera (c) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

33.

Declaraţia cu privire la articolul 174 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

34.

Declaraţia cu privire la articolul 179 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

35.

Declaraţia cu privire la articolul 194 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

36.

Declaraţia cu privire la articolul 218 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene privind negocierea şi încheierea de către statele membre a unor acorduri internaţionale privind spaţiul de libertate, securitate şi justiţie

37.

Declaraţia cu privire la articolul 222 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

38.

Declaraţia cu privire la articolul 252 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene referitor la numărul de avocaţi generali ai Curţii de Justiţie

39.

Declaraţia cu privire la articolul 290 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

40.

Declaraţia cu privire la articolul 329 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

41.

Declaraţia cu privire la articolul 352 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

42.

Declaraţia cu privire la articolul 352 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

43.

Declaraţia cu privire la articolul 355 alineatul (6) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

B.

DECLARAŢIILE CU PRIVIRE LA PROTOCOALELE ANEXATE TRATATELOR

44.

Declaraţia cu privire la articolul 5 din Protocolul privind acquis-ul Schengen integrat în cadrul Uniunii Europene

45.

Declaraţia cu privire la articolul 5 alineatul (2) din Protocolul privind acquis-ul Schengen integrat în cadrul Uniunii Europene

46.

Declaraţia cu privire la articolul 5 alineatul (3) din Protocolul privind acquis-ul Schengen integrat în cadrul Uniunii Europene

47.

Declaraţia cu privire la articolul 5 alineatele (3), (4) şi (5) din Protocolul privind acquis-ul Schengen integrat în cadrul Uniunii Europene

48.

Declaraţia cu privire la Protocolul privind poziţia Danemarcei

49.

Declaraţia cu privire la Italia

50.

Declaraţia cu privire la articolul 10 din Protocolul privind dispoziţiile tranzitorii

C.

DECLARAŢIILE STATELOR MEMBRE

51.

Declaraţia Regatului Belgiei cu privire la parlamentele naţionale

52.

Declaraţia Regatului Belgiei, a Republicii Bulgaria, a Republicii Federale Germania, a Republicii Elene, a Regatului Spaniei, a Republicii Italiene, a Republicii Cipru, a Republicii Lituania, a Marelui Ducat al Luxemburgului, a Republicii Ungare, a Republicii Malta, a Republicii Austria, a Republicii Portugheze, a României, a Republicii Slovenia şi a Republicii Slovace, referitoare la simbolurile Uniunii Europene

53.

Declaraţia Republicii Cehe cu privire la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

54.

Declaraţia Republicii Federale Germania, a Irlandei, a Republicii Ungare, a Republicii Austria şi a Regatului Suediei

55.

Declaraţia Regatului Spaniei şi a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord

56.

Declaraţia Irlandei cu privire la articolul 3 din Protocolul privind poziţia Regatului Unit şi a Irlandei referitor la spaţiul de libertate, securitate şi justiţie

57.

Declaraţia Republicii Italiene cu privire la compunerea Parlamentului European

58.

Declaraţia Republicii Letonia, a Republicii Ungare şi a Republicii Malta cu privire la ortografierea denumirii monedei unice în tratate

59.

Declaraţia Regatului Ţărilor de Jos cu privire la articolul 312 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

60.

Declaraţia Regatului Ţărilor de Jos cu privire la articolul 355 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

61.

Declaraţia Republicii Polone cu privire la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

62.

Declaraţia Republicii Polone cu privire la Protocolul privind aplicarea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene în Polonia şi în Regatul Unit

63.

Declaraţia Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord cu privire la definiţia noţiunii „resortisanţi”

64.

Declaraţia Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord cu privire la dreptul de vot la alegerile parlamentare europene

65.

Declaraţia Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord cu privire la articolul 75 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

Tabele de corespondenţă

 

Tratatul privind Uniunea Europeană

 

Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

VERSIUNE CONSOLIDATĂ

A

TRATATULUI PRIVIND UNIUNEA EUROPEANĂ

PREAMBUL

MAIESTATEA SA REGELE BELGIENILOR, MAIESTATEA SA REGINA DANEMARCEI, PREŞEDINTELE REPUBLICII FEDERALE GERMANIA, PREŞEDINTELE REPUBLICII ELENE, MAIESTATEA SA REGELE SPANIEI, PREŞEDINTELE REPUBLICII FRANCEZE, PREŞEDINTELE IRLANDEI, PREŞEDINTELE REPUBLICII ITALIENE, ALTEŢA SA REGALĂ MARELE DUCE DE LUXEMBURG, MAIESTATEA SA REGINA ŢĂRILOR DE JOS, PREŞEDINTELE REPUBLICII PORTUGHEZE, MAIESTATEA SA REGINA REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD (1),

DECIŞI să parcurgă o nouă etapă în procesul de integrare europeană iniţiat prin constituirea Comunităţilor Europene,

INSPIRÂNDU-SE din moştenirea culturală, religioasă şi umanistă a Europei, din care s-au dezvoltat valorile universale care constituie drepturile inviolabile şi inalienabile ale persoanei, precum şi libertatea, democraţia, egalitatea şi statul de drept,

REAMINTIND importanţa istorică a sfârşitului divizării continentului european şi necesitatea stabilirii unor baze solide pentru arhitectura Europei viitoare,

CONFIRMÂND ataşamentul lor faţă de principiile libertăţii, democraţiei şi respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi ale statului de drept,

CONFIRMÂND ataşamentul lor faţă de drepturile sociale fundamentale definite în Carta socială europeană, semnată la Torino, la 18 octombrie 1961, şi în Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor din 1989,

HOTĂRÂŢI să întărească solidaritatea dintre popoarele lor, respectând totodată istoria, cultura şi tradiţiile acestora,

HOTĂRÂŢI să consolideze caracterul democratic şi eficacitatea funcţionării instituţiilor, pentru a le permite acestora să-şi îndeplinească mai bine, într-un cadru instituţional unic, misiunile care le sunt încredinţate,

HOTĂRÂŢI să-şi consolideze economiile naţionale, să asigure convergenţa acestora, precum şi să stabilească o uniune economică şi monetară care presupune, conform dispoziţiilor prezentului tratat și ale Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, o monedă unică şi stabilă,

DECIŞI să promoveze progresul economic şi social al popoarelor lor, ţinând seama de principiul dezvoltării durabile şi în cadrul realizării pieţei interne, al consolidării coeziunii şi protecţiei mediului, precum şi să pună în aplicare politici care asigură progrese concomitente în domeniul integrării economice şi în celelalte domenii,

HOTĂRÂŢI să instituie o cetăţenie comună pentru resortisanţii ţărilor lor,

HOTĂRÂŢI să pună în aplicare o politică externă şi de securitate comună, inclusiv definirea treptată a unei politici de apărare comune, care ar putea conduce la o apărare comună, în conformitate cu dispoziţiile articolului 42, consolidând astfel identitatea Europei şi independenţa acesteia în vederea promovării păcii, securităţii şi progresului în Europa şi în întreaga lume,

HOTĂRÂŢI să faciliteze libera circulaţie a persoanelor, asigurând totodată siguranţa şi securitatea popoarelor lor, prin instaurarea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie în conformitate cu dispoziţiile prezentului tratat și ale Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene,

HOTĂRÂŢI să continue procesul de creare a unei uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele Europei, în care deciziile să fie luate cât mai aproape posibil de cetăţeni, în conformitate cu principiul subsidiarităţii,

ÎN PERSPECTIVA etapelor următoare care vor trebui parcurse pentru ca integrarea europeană să progreseze,

(lista plenipotențiarilor nu este reprodusă)

TITLUL I

DISPOZIŢII COMUNE

Articolul 1

(ex-articolul 1 TUE) (2)

Prin prezentul tratat, ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE instituie între ele o UNIUNE EUROPEANĂ, denumită în continuare „Uniune”, căreia statele membre îi atribuie competențe pentru realizarea obiectivelor lor comune.

Prezentul tratat marchează o nouă etapă în procesul de creare a unei uniuni tot mai profunde între popoarele Europei, în cadrul căreia deciziile se iau cu respectarea deplină a principiului transparenţei şi cât mai aproape cu putinţă de cetăţeni.

Uniunea se întemeiază pe prezentul tratat şi pe Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (denumite în continuare „tratatele”). Aceste două tratate au aceeaşi valoare juridică. Uniunea se substituie Comunităţii Europene şi îi succedă acesteia.

Articolul 2

Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnităţii umane, libertăţii, democraţiei, egalităţii, statului de drept, precum şi pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranţă, justiţie, solidaritate şi egalitate între femei şi bărbaţi.

Articolul 3

(ex-articolul 2 TUE)

(1)   Uniunea urmăreşte să promoveze pacea, valorile sale şi bunăstarea popoarelor sale.

(2)   Uniunea oferă cetăţenilor săi un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, fără frontiere interne, în interiorul căruia este asigurată libera circulaţie a persoanelor, în corelare cu măsuri adecvate privind controlul la frontierele externe, dreptul de azil, imigrarea, precum şi prevenirea criminalităţii şi combaterea acestui fenomen.

(3)   Uniunea instituie o piaţă internă. Aceasta acţionează pentru dezvoltarea durabilă a Europei, întemeiată pe o creştere economică echilibrată şi pe stabilitatea preţurilor, pe o economie socială de piaţă cu grad ridicat de competitivitate, care tinde spre ocuparea deplină a forţei de muncă şi spre progres social, precum şi pe un nivel înalt de protecţie şi de îmbunătăţire a calităţii mediului. Aceasta promovează progresul ştiinţific şi tehnic.

Uniunea combate excluziunea socială şi discriminările şi promovează justiţia şi protecţia sociale, egalitatea între femei şi bărbaţi, solidaritatea între generaţii şi protecţia drepturilor copilului.

Aceasta promovează coeziunea economică, socială şi teritorială, precum şi solidaritatea între statele membre.

Uniunea respectă bogăţia diversităţii sale culturale şi lingvistice şi veghează la protejarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural european.

(4)   Uniunea instituie o uniune economică şi monetară a cărei monedă este euro.

(5)   În relaţiile sale cu restul comunităţii internaţionale, Uniunea îşi afirmă şi promovează valorile şi interesele şi contribuie la protecţia cetăţenilor săi. Aceasta contribuie la pacea, securitatea, dezvoltarea durabilă a planetei, solidaritatea şi respectul reciproc între popoare, comerţul liber şi echitabil, eliminarea sărăciei şi protecţia drepturilor omului şi, în special, a drepturilor copilului, precum şi la respectarea strictă şi dezvoltarea dreptului internaţional, inclusiv respectarea principiilor Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite.

(6)   Uniunea îşi urmăreşte obiectivele prin mijloace corespunzătoare, în funcţie de competenţele care îi sunt atribuite prin tratate.

Articolul 4

(1)   În conformitate cu articolul 5, orice competenţă care nu este atribuită Uniunii prin tratate aparține statelor membre.

(2)   Uniunea respectă egalitatea statelor membre în raport cu tratatele, precum şi identitatea lor naţională, inerentă structurilor lor fundamentale politice şi constituţionale, inclusiv în ceea ce priveşte autonomia locală şi regională. Aceasta respectă funcţiile esenţiale ale statului şi, în special, pe cele care au ca obiect asigurarea integrităţii sale teritoriale, menţinerea ordinii publice şi apărarea securităţii naţionale. În special, securitatea naţională rămâne responsabilitatea exclusivă a fiecărui stat membru.

(3)   În temeiul principiului cooperării loiale, Uniunea şi statele membre se respectă şi se ajută reciproc în îndeplinirea misiunilor care decurg din tratate.

Statele membre adoptă orice măsură generală sau specială pentru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor care decurg din tratate sau care rezultă din actele instituţiilor Uniunii.

Statele membre facilitează îndeplinirea de către Uniune a misiunii sale şi se abţin de la orice măsură care ar putea pune în pericol realizarea obiectivelor Uniunii.

Articolul 5

(ex-articolul 5 TCE)

(1)   Delimitarea competenţelor Uniunii este guvernată de principiul atribuirii. Exercitarea acestor competenţe este reglementată de principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii.

(2)   În temeiul principiului atribuirii, Uniunea acţionează numai în limitele competenţelor care i-au fost atribuite de statele membre prin tratate pentru realizarea obiectivelor stabilite prin aceste tratate. Orice competenţă care nu este atribuită Uniunii prin tratate aparține statelor membre.

(3)   În temeiul principiului subsidiarităţii, în domeniile care nu sunt de competenţa sa exclusivă, Uniunea intervine numai dacă şi în măsura în care obiectivele acţiunii preconizate nu pot fi realizate în mod satisfăcător de statele membre nici la nivel central, nici la nivel regional şi local, dar datorită dimensiunilor şi efectelor acţiunii preconizate, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii.

Instituţiile Uniunii aplică principiul subsidiarităţii în conformitate cu Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii. Parlamentele naţionale asigură respectarea principiului subsidiarității, în conformitate cu procedura prevăzută în respectivul protocol.

(4)   În temeiul principiului proporţionalităţii, acţiunea Uniunii, în conţinut şi formă, nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor.

Instituţiile Uniunii aplică principiul proporţionalităţii în conformitate cu Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii.

Articolul 6

(ex-articolul 6 TUE)

(1)   Uniunea recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost adaptată la 12 decembrie 2007, la Strasbourg, care are aceeaşi valoare juridică cu cea a tratatelor.

Dispoziţiile cuprinse în cartă nu extind în niciun fel competenţele Uniunii astfel cum sunt definite în tratate.

Drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în cartă se interpretează în conformitate cu dispoziţiile generale din titlul VII al Cartei privind interpretarea şi punerea sa în aplicare şi cu luarea în considerare în mod corespunzător a explicaţiilor menționate în Cartă, care prevăd izvoarele acestor dispoziţii.

(2)   Uniunea aderă la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Competenţele Uniunii, astfel cum sunt definite în tratate, nu sunt modificate de această aderare.

(3)   Drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate prin Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi astfel cum rezultă din tradiţiile constituţionale comune statelor membre, constituie principii generale ale dreptului Uniunii.

Articolul 7

(ex-articolul 7 TUE)

(1)   La propunerea motivată a unei treimi din statele membre, a Parlamentului European sau a Comisiei Europene şi cu aprobarea Parlamentului European, Consiliul, hotărând cu o majoritate de patru cincimi din membrii săi, poate să constate existenţa unui risc clar de încălcare gravă a valorilor prevăzute la articolul 2, de către un stat membru. Înainte de a proceda la această constatare, Consiliul audiază statul membru în cauză și îi poate adresa recomandări, hotărând după aceeași procedură.

Consiliul verifică cu regularitate dacă motivele care au condus la această constatare rămân valabile.

(2)   Consiliul European, hotărând în unanimitate la propunerea unei treimi din statele membre sau a Comisiei Europene şi cu aprobarea Parlamentului European, poate să constate existenţa unei încălcări grave şi persistente a valorilor prevăzute la articolul 2, de către un stat membru, după ce a invitat acel stat membru să-şi prezinte observaţiile.

(3)   În cazul în care a fost făcută constatarea menţionată la alineatul (2), Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate decide să suspende anumite drepturi care îi revin statului membru în cauză în urma aplicării tratatelor, inclusiv dreptul de vot în Consiliu al reprezentantului guvernului acelui stat membru. Procedând în acest fel, Consiliul ţine seama de eventualele consecinţe ale unei astfel de suspendări asupra drepturilor şi obligaţiilor persoanelor fizice şi juridice.

Obligaţiile care îi revin statului membru în cauză în temeiul tratatelor rămân obligatorii în orice situaţie pentru statul membru respectiv.

(4)   Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate decide ulterior să modifice sau să revoce măsurile luate în temeiul alineatului (3), ca răspuns la modificarea situaţiei care l-a determinat să impună măsurile respective.

(5)   Modalitățile de vot care, în înțelesul prezentului articol, se aplică Parlamentului European, Consiliului European și Consiliului sunt prevăzute la articolul 354 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Articolul 8

(1)   Uniunea dezvoltă relaţii privilegiate cu ţările învecinate, în vederea stabilirii unui spaţiu de prosperitate şi de bună vecinătate, întemeiat pe valorile Uniunii şi caracterizat prin relaţii strânse şi paşnice, bazate pe cooperare.

(2)   În înțelesul alineatului (1), Uniunea poate încheia acorduri speciale cu ţările în cauză. Aceste acorduri pot include drepturi şi obligaţii reciproce, precum şi posibilitatea de a realiza acţiuni în comun. Punerea lor în aplicare face obiectul unei concertări periodice.

TITLUL II

DISPOZIŢII PRIVIND PRINCIPIILE DEMOCRATICE

Articolul 9

În toate activităţile sale, Uniunea respectă principiul egalităţii cetăţenilor săi, care beneficiază de o atenţie egală din partea instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor sale. Este cetăţean al Uniunii orice persoană care are cetăţenia unui stat membru. Cetăţenia Uniunii se adaugă cetăţeniei naţionale şi nu o înlocuieşte pe aceasta.

Articolul 10

(1)   Funcţionarea Uniunii se întemeiază pe principiul democraţiei reprezentative.

(2)   Cetăţenii sunt reprezentaţi direct, la nivelul Uniunii, în Parlamentul European.

Statele membre sunt reprezentate în Consiliul European de şefii lor de stat sau de guvern şi în Consiliu de guvernele lor, care la rândul lor răspund în mod democratic fie în faţa parlamentelor naţionale, fie în faţa cetăţenilor lor.

(3)   Orice cetăţean are dreptul de a participa la viaţa democratică a Uniunii. Deciziile se iau în mod cât mai deschis şi la un nivel cât mai apropiat posibil de cetăţean.

(4)   Partidele politice la nivel european contribuie la formarea conştiinţei politice europene şi la exprimarea voinţei cetăţenilor Uniunii.

Articolul 11

(1)   Instituţiile acordă cetăţenilor şi asociaţiilor reprezentative, prin mijloace corespunzătoare, posibilitatea de a-şi face cunoscute opiniile şi de a face schimb de opinii în mod public, în toate domeniile de acţiune ale Uniunii.

(2)   Instituţiile Uniunii menţin un dialog deschis, transparent şi constant cu asociaţiile reprezentative şi cu societatea civilă.

(3)   În vederea asigurării coerenţei şi a transparenţei acţiunilor Uniunii, Comisia Europeană procedează la ample consultări ale părţilor interesate.

(4)   La iniţiativa a cel puţin un milion de cetăţeni ai Uniunii, resortisanţi ai unui număr semnificativ de state membre, Comisia Europeană poate fi invitată să prezinte, în limitele atribuţiilor sale, o propunere corespunzătoare în materii în care aceşti cetăţeni consideră că este necesar un act juridic al Uniunii, în vederea aplicării tratatelor.

Procedurile şi condiţiile necesare pentru prezentarea unei astfel de iniţiative sunt stabilite în conformitate cu articolul 24 primul paragraf din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Articolul 12

Parlamentele naţionale contribuie în mod activ la buna funcţionare a Uniunii:

(a)

prin faptul că sunt informate de către instituţiile Uniunii şi prin primirea de notificări privind proiectele de acte legislative ale Uniunii în conformitate cu Protocolul privind rolul parlamentelor naţionale în cadrul Uniunii Europene;

(b)

prin respectarea principiului subsidiarităţii în conformitate cu procedurile prevăzute în Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii;

(c)

prin participarea, în cadrul spaţiului de libertate, securitate şi justiţie, la mecanismele de evaluare a punerii în aplicare a politicilor Uniunii în acest spațiu, în conformitate cu articolul 70 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, şi prin implicarea în controlul politic al Europol şi în evaluarea activităţilor Eurojust, în conformitate cu articolele 88 şi 85 din respectivul tratat;

(d)

prin participarea la procedurile de revizuire a tratatelor, în conformitate cu articolul 48 din prezentul tratat;

(e)

prin faptul că sunt informate cu privire la cererile de aderare la Uniune, în conformitate cu articolul 49 din prezentul tratat;

(f)

prin participarea la cooperarea interparlamentară dintre parlamentele naţionale şi cu Parlamentul European, în conformitate cu Protocolul privind rolul parlamentelor naţionale în cadrul Uniunii Europene.

TITLUL III

DISPOZIŢII PRIVIND INSTITUŢIILE

Articolul 13

(1)   Uniunea dispune de un cadru instituţional care vizează promovarea valorilor sale, urmărirea obiectivelor sale, susţinerea intereselor sale, ale cetăţenilor săi şi ale statelor membre, precum şi asigurarea coerenţei, a eficacităţii şi a continuităţii politicilor şi a acţiunilor sale.

Instituţiile Uniunii sunt:

Parlamentul European;

Consiliul European;

Consiliul;

Comisia Europeană (denumită în continuare „Comisia”);

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene;

Banca Centrală Europeană;

Curtea de Conturi.

(2)   Fiecare instituţie acţionează în limitele atribuţiilor care îi sunt conferite prin tratate, în conformitate cu procedurile, condiţiile şi scopurile prevăzute de acestea. Instituţiile cooperează unele cu altele în mod loial.

(3)   Dispoziţiile referitoare la Banca Centrală Europeană şi la Curtea de Conturi, precum şi dispoziţiile detaliate referitoare la celelalte instituţii figurează în Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

(4)   Parlamentul European, Consiliul şi Comisia sunt asistate de un Comitet Economic şi Social şi de un Comitet al Regiunilor, care exercită funcţii consultative.

Articolul 14

(1)   Parlamentul European exercită, împreună cu Consiliul, funcţiile legislativă şi bugetară. Acesta exercită funcţii de control politic şi consultative, în conformitate cu condiţiile prevăzute în tratate. Parlamentul European alege preşedintele Comisiei.

(2)   Parlamentul European este compus din reprezentanţii cetăţenilor Uniunii. Numărul acestora nu poate depăşi şapte sute cincizeci, plus preşedintele. Reprezentarea cetăţenilor este asigurată în mod proporţional descrescător, cu un prag minim de şase membri pentru fiecare stat membru. Niciunui stat membru nu i se atribuie mai mult de nouăzeci şi şase de locuri.

Consiliul European adoptă în unanimitate, la iniţiativa Parlamentului European şi cu aprobarea acestuia, o decizie de stabilire a componenţei Parlamentului European, cu respectarea principiilor menţionate la primul paragraf.

(3)   Membrii Parlamentului European sunt aleşi prin vot universal direct, liber şi secret, pentru un mandat de cinci ani.

(4)   Parlamentul European îşi alege preşedintele şi biroul dintre membrii săi.

Articolul 15

(1)   Consiliul European oferă Uniunii impulsurile necesare dezvoltării acesteia şi îi defineşte orientările şi priorităţile politice generale. Acesta nu exercită funcţii legislative.

(2)   Consiliul European este compus din şefii de stat sau de guvern ai statelor membre, precum şi din preşedintele său şi preşedintele Comisiei. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate participă la lucrările Consiliului European.

(3)   Consiliul European se întruneşte de două ori pe semestru la convocarea preşedintelui său. Atunci când ordinea de zi o impune, fiecare membru al Consiliului European poate decide să fie asistat de un ministru şi, în ceea ce îl priveşte pe preşedintele Comisiei, de un membru al Comisiei. Atunci când situaţia o impune, preşedintele convoacă o reuniune extraordinară a Consiliului European.

(4)   Consiliul European se pronunţă prin consens, cu excepţia cazului în care tratatele dispun altfel.

(5)   Consiliul European îşi alege preşedintele cu majoritate calificată, pentru o durată de doi ani şi jumătate, cu posibilitatea reînnoirii mandatului o singură dată. În caz de împiedicare sau de culpă gravă, Consiliul European poate pune capăt mandatul preşedintelui în conformitate cu aceeaşi procedură.

(6)   Preşedintele Consiliului European:

(a)

prezidează şi impulsionează lucrările Consiliului European;

(b)

asigură pregătirea şi continuitatea lucrărilor Consiliului European, în cooperare cu preşedintele Comisiei şi pe baza lucrărilor Consiliului Afaceri Generale;

(c)

acţionează pentru facilitarea coeziunii şi a consensului în cadrul Consiliului European;

(d)

prezintă Parlamentului European un raport după fiecare reuniune a Consiliului European.

Preşedintele Consiliului European asigură, la nivelul său şi în această calitate, reprezentarea externă a Uniunii în probleme referitoare la politica externă şi de securitate comună, fără a aduce atingere atribuţiilor Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate.

Preşedintele Consiliului European nu poate exercita un mandat naţional.

Articolul 16

(1)   Consiliul exercită, împreună cu Parlamentul European, funcţiile legislativă şi bugetară. Acesta exercită funcţii de definire a politicilor şi de coordonare, în conformitate cu condiţiile prevăzute în tratate.

(2)   Consiliul este compus din câte un reprezentant la nivel ministerial al fiecărui stat membru, împuternicit să angajeze guvernul statului membru pe care îl reprezintă şi să exercite dreptul de vot.

(3)   Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată, cu excepţia cazului în care tratatele dispun altfel.

(4)   Începând cu 1 noiembrie 2014, majoritatea calificată se defineşte ca fiind egală cu cel puţin 55 % din membrii Consiliului, cuprinzând cel puţin cincisprezece dintre aceştia şi reprezentând state membre care întrunesc cel puţin 65 % din populaţia Uniunii.

Minoritatea de blocare trebuie să cuprindă cel puţin patru membri ai Consiliului, în caz contrar se consideră a fi întrunită majoritatea calificată.

Celelalte condiţii privind votul cu majoritate calificată sunt stabilite la articolul 238 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

(5)   Dispoziţiile tranzitorii privind definiţia majorităţii calificate care se aplică până la 31 octombrie 2014, precum şi cele care se vor aplica în perioada 1 noiembrie 2014–31 martie 2017 sunt prevăzute în Protocolul privind dispoziţiile tranzitorii.

(6)   Consiliul se întruneşte în cadrul diferitelor formaţiuni, lista acestora fiind adoptată în conformitate cu articolul 236 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Consiliul Afaceri Generale asigură coerenţa lucrărilor diferitelor formaţiuni ale Consiliului. Acesta pregăteşte reuniunile Consiliului European şi urmăreşte aducerea la îndeplinire a măsurilor adoptate, în colaborare cu preşedintele Consiliului European şi cu Comisia.

Consiliul Afaceri Externe elaborează acţiunea externă a Uniunii, în conformitate cu liniile strategice stabilite de Consiliul European, şi asigură coerenţa acţiunii Uniunii.

(7)   Un comitet al reprezentanţilor permanenţi ai guvernelor statelor membre răspunde de pregătirea lucrărilor Consiliului.

(8)   Consiliul se întruneşte în şedinţă publică atunci când deliberează şi votează un proiect de act legislativ. În acest scop, fiecare sesiune a Consiliului este divizată în două părţi, consacrate deliberărilor privind actele legislative ale Uniunii, respectiv activităţilor fără caracter legislativ.

(9)   Preşedinţia formaţiunilor Consiliului, cu excepţia celei Afaceri Externe, este asigurată de reprezentanţii statelor membre în cadrul Consiliului după un sistem de rotaţie egal, în condiţiile stabilite în conformitate cu articolul 236 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Articolul 17

(1)   Comisia promovează interesul general al Uniunii şi ia iniţiativele corespunzătoare în acest scop. Aceasta asigură aplicarea tratatelor, precum şi a măsurilor adoptate de instituţii în temeiul acestora. Comisia supraveghează aplicarea dreptului Uniunii sub controlul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Aceasta execută bugetul şi gestionează programele. Comisia exercită funcţii de coordonare, de executare şi de administrare, în conformitate cu condiţiile prevăzute în tratate. Cu excepţia politicii externe şi de securitate comune şi a altor cazuri prevăzute în tratate, aceasta asigură reprezentarea externă a Uniunii. Comisia adoptă iniţiativele de programare anuală şi multianuală a Uniunii, în vederea încheierii unor acorduri interinstituţionale.

(2)   Actele legislative ale Uniunii pot fi adoptate numai la propunerea Comisiei, cu excepţia cazului în care tratatele prevăd altfel. Celelalte acte se adoptă la propunerea Comisiei, în cazul în care tratatele prevăd acest lucru.

(3)   Mandatul Comisiei este de cinci ani.

Membrii Comisiei sunt aleşi pe baza competenţei lor generale şi a angajamentului lor faţă de ideea europeană, dintre personalităţile care prezintă toate garanţiile de independenţă.

Comisia îşi exercită responsabilităţile în deplină independenţă. Fără a aduce atingere articolului 18 alineatul (2), membrii Comisiei nu solicită şi nu acceptă instrucţiuni din partea niciunui guvern, instituţie, organ, oficiu sau agenţie. Aceştia se abţin de la orice act incompatibil cu funcţiile lor sau cu îndeplinirea sarcinilor lor.

(4)   Comisia numită între data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona şi 31 octombrie 2014 este compusă din câte un resortisant al fiecărui stat membru, inclusiv preşedintele şi Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, care este unul dintre vicepreşedinţii acesteia.

(5)   Începând cu 1 noiembrie 2014, Comisia este compusă dintr-un număr de membri, incluzând preşedintele şi Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, corespunzător cu două treimi din numărul statelor membre, atât timp cât Consiliul European nu decide modificarea acestui număr, hotărând în unanimitate.

Membrii Comisiei sunt aleşi dintre resortisanţii statelor membre în conformitate cu un sistem de rotaţie strict egal între statele membre care să reflecte diversitatea demografică şi geografică a tuturor statelor membre. Acest sistem se stabileşte de către Consiliul European, care hotărăşte în unanimitate în conformitate cu articolul 244 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

(6)   Preşedintele Comisiei:

(a)

defineşte orientările în cadrul cărora Comisia îşi exercită misiunea;

(b)

decide organizarea internă a Comisiei pentru a asigura coerenţa, eficacitatea şi colegialitatea acţiunilor acesteia;

(c)

numeşte vicepreşedinţii, alţii decât Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, dintre membrii Comisiei.

Un membru al Comisiei îşi prezintă demisia în cazul în care preşedintele îi solicită acest lucru. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate îşi prezintă demisia, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18 alineatul (1), în cazul în care preşedintele îi solicită acest lucru.

(7)   Ţinând seama de alegerile pentru Parlamentul European şi după ce a procedat la consultările necesare, Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, propune Parlamentului European un candidat la funcţia de preşedinte al Comisiei. Acest candidat este ales de Parlamentul European cu majoritatea membrilor care îl compun. În cazul în care acest candidat nu întruneşte majoritatea, Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, propune, în termen de o lună, un nou candidat, care este ales de Parlamentul European în conformitate cu aceeaşi procedură.

Consiliul, de comun acord cu preşedintele ales, adoptă lista celorlalte personalităţi pe care le propune pentru a fi numite membri ai Comisiei. Alegerea acestora se efectuează, pe baza sugestiilor făcute de statele membre, în conformitate cu criteriile prevăzute la alineatul (3) al doilea paragraf şi la alineatul (5) al doilea paragraf.

Preşedintele, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi ceilalţi membri ai Comisiei sunt supuşi, în calitate de organ colegial, unui vot de aprobare al Parlamentului European. Pe baza acestei aprobări, Comisia este numită de Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată.

(8)   Comisia, în calitate de organ colegial, răspunde în faţa Parlamentului European. Parlamentul European poate adopta o moţiune de cenzură împotriva Comisiei, în conformitate cu articolul 234 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. În cazul în care se adoptă o astfel de moţiune, membrii Comisiei trebuie să demisioneze în mod colectiv din funcţiile lor, iar Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate trebuie să demisioneze din funcţiile pe care le exercită în cadrul Comisiei.

Articolul 18

(1)   Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, cu acordul preşedintelui Comisiei, numeşte Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate. Consiliul European poate pune capăt mandatului acestuia în conformitate cu aceeaşi procedură.

(2)   Înaltul Reprezentant conduce politica externă şi de securitate comună a Uniunii. Acesta contribuie prin propuneri la elaborarea acestei politici şi o aduce la îndeplinire în calitate de împuternicit al Consiliului. Acesta acţionează în mod similar şi în ceea ce priveşte politica de securitate şi apărare comună.

(3)   Înaltul Reprezentant prezidează Consiliul Afaceri Externe.

(4)   Înaltul Reprezentant este unul dintre vicepreşedinţii Comisiei. Acesta asigură coerenţa acţiunii externe a Uniunii. Acesta este însărcinat, în cadrul Comisiei, cu responsabilităţile care îi revin acesteia din urmă în domeniul relaţiilor externe şi cu coordonarea celorlalte aspecte ale acţiunii externe a Uniunii. În exercitarea acestor responsabilităţi în cadrul Comisiei, şi numai cu privire la aceste responsabilităţi, Înaltul Reprezentant se supune procedurilor care reglementează funcţionarea Comisiei, în măsura în care acest lucru este compatibil cu alineatele (2) şi (3).

Articolul 19

(1)   Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cuprinde Curtea de Justiţie, Tribunalul şi tribunale specializate. Aceasta asigură respectarea dreptului în interpretarea şi aplicarea tratatelor.

Statele membre stabilesc căile de atac necesare pentru a asigura o protecţie jurisdicţională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii.

(2)   Curtea de Justiţie este compusă din câte un judecător pentru fiecare stat membru. Aceasta este asistată de avocaţi generali.

Tribunalul cuprinde cel puţin un judecător din fiecare stat membru.

Judecătorii şi avocaţii generali ai Curţii de Justiţie, precum şi judecătorii Tribunalului sunt aleşi dintre personalităţile care prezintă toate garanţiile de independenţă şi care întrunesc condiţiile prevăzute la articolele 253 şi 254 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Aceştia sunt numiţi de comun acord de către guvernele statelor membre pentru şase ani. Judecătorii şi avocaţii generali care îşi încheie mandatul pot fi numiţi din nou.

(3)   Curtea de Justiţie a Uniunii Europene hotărăşte în conformitate cu tratatele:

(a)

cu privire la acţiunile introduse de un stat membru, de o instituţie ori de persoane fizice sau juridice;

(b)

cu titlu preliminar, la solicitarea instanţelor judecătoreşti naţionale, cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituţii;

(c)

în celelalte cazuri prevăzute în tratate.

TITLUL IV

DISPOZIŢII PRIVIND FORMELE DE COOPERARE CONSOLIDATĂ

Articolul 20

(ex-articolele 27 A-27 E, 40-40 B et 43-45 TUE și ex-articolele 11 și 11 A TCE)

(1)   Statele membre care doresc să stabilească între ele o formă de cooperare consolidată în cadrul competenţelor neexclusive ale Uniunii pot recurge la instituţiile acesteia şi îşi pot exercita aceste competenţe prin aplicarea dispoziţiilor corespunzătoare ale tratatelor, în limitele şi în conformitate cu procedurile prevăzute la prezentul articol, precum şi la articolele 326-334 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Formele de cooperare consolidată urmăresc să favorizeze realizarea obiectivelor Uniunii, să apere interesele acesteia şi să consolideze procesul său de integrare. Acestea sunt deschise în orice moment tuturor statelor membre, în conformitate cu articolul 328 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

(2)   Decizia care autorizează o formă de cooperare consolidată se adoptă de Consiliu în ultimă instanţă, atunci când acesta stabileşte că obiectivele urmărite prin această cooperare nu pot fi atinse într-un termen rezonabil de Uniune, în ansamblul său, şi în condiţiile în care cel puţin nouă state membre participă la aceasta. Consiliul hotărăşte în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 329 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

(3)   Toţi membrii Consiliului pot participa la dezbateri, dar la vot participă numai membrii Consiliului care reprezintă statele membre participante la o formă de cooperare consolidată. Modalităţile de vot sunt prevăzute la articolul 330 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

(4)   Actele adoptate în cadrul unei forme de cooperare consolidată sunt obligatorii numai pentru statele membre participante. Acestea nu sunt considerate ca fiind acquis care trebuie acceptat de statele candidate la aderarea la Uniune.

TITLUL V

DISPOZIŢII GENERALE PRIVIND ACŢIUNEA EXTERNĂ A UNIUNII ŞI DISPOZIŢII SPECIALE PRIVIND POLITICA EXTERNĂ ŞI DE SECURITATE COMUNĂ

CAPITOLUL 1

DISPOZIŢII GENERALE PRIVIND ACŢIUNEA EXTERNĂ A UNIUNII

Articolul 21

(1)   Acţiunea Uniunii pe scena internaţională are la bază principiile care au inspirat crearea, dezvoltarea şi extinderea sa şi pe care intenţionează să le promoveze în lumea întreagă: democraţia, statul de drept, universalitatea şi indivizibilitatea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectarea demnităţii umane, principiile egalităţii şi solidarităţii, precum şi respectarea principiilor Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite şi a dreptului internaţional.

Uniunea depune toate eforturile pentru a dezvolta relaţii şi a construi parteneriate cu ţările terţe și cu organizaţiile internaţionale, regionale sau globale care împărtăşesc principiile prevăzute la primul paragraf. Aceasta promovează soluţii multilaterale pentru problemele comune, în special în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite.

(2)   Uniunea defineşte şi desfăşoară politici comune şi acţiuni şi acţionează pentru asigurarea unui nivel înalt de cooperare în toate domeniile relaţiilor internaţionale, în scopul:

(a)

apărării valorilor, a intereselor fundamentale, a securităţii, a independenţei şi integrităţii sale;

(b)

consolidării şi sprijinirii democraţiei, a statului de drept, a drepturilor omului şi a principiilor dreptului internaţional;

(c)

menţinerii păcii, prevenirii conflictelor şi consolidării securităţii internaţionale, în conformitate cu scopurile şi principiile Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite, precum şi cu principiile Actului final de la Helsinki şi cu obiectivele Cartei de la Paris, inclusiv cele privind frontierele externe;

(d)

promovării dezvoltării durabile pe plan economic, social şi de mediu a ţărilor în curs de dezvoltare, cu scopul primordial de a eradica sărăcia;

(e)

încurajării integrării tuturor ţărilor în economia mondială, inclusiv prin eliminarea treptată a barierelor în calea comerţului internaţional;

(f)

participării la elaborarea unor măsuri internaţionale pentru conservarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului şi gestionarea durabilă a resurselor naturale mondiale, în vederea asigurării unei dezvoltări durabile;

(g)

acordării de asistenţă populaţiilor, ţărilor şi regiunilor care se confruntă cu dezastre naturale sau provocate de om; şi

(h)

promovării unui sistem internaţional bazat pe o cooperare multilaterală mai puternică şi pe o bună guvernare globală.

(3)   Uniunea respectă principiile şi urmăreşte obiectivele prevăzute la alineatele (1) şi (2) în elaborarea şi aplicarea acţiunii sale externe în diferitele domenii reglementate în prezentul titlu şi în partea a cincea din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, precum şi a aspectelor externe ale celorlalte politici ale sale.

Uniunea asigură coerenţa între diferitele domenii ale acţiunii sale externe precum şi între acestea şi celelalte politici ale sale. Consiliul şi Comisia, asistate de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, asigură această coerenţă şi cooperează în acest scop.

Articolul 22

(1)   Pe baza principiilor şi a obiectivelor enumerate la articolul 21, Consiliul European identifică interesele şi obiectivele strategice ale Uniunii.

Deciziile Consiliului European privind interesele şi obiectivele strategice ale Uniunii privesc politica externă şi de securitate comună, precum şi celelalte domenii ale acţiunii externe a Uniunii. Deciziile pot să privească relaţiile Uniunii cu o ţară sau o regiune sau pot aborda o anumită tematică. Acestea precizează durata lor şi mijloacele care urmează a fi puse la dispoziţie de Uniune şi statele membre.

Consiliul European hotărăşte în unanimitate, la recomandarea Consiliului, adoptată de acesta în conformitate cu normele prevăzute pentru fiecare domeniu în parte. Deciziile Consiliului European sunt puse în aplicare în conformitate cu procedurile prevăzute în tratate.

(2)   Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, în domeniul politicii externe şi de securitate comune, şi Comisia, pentru celelalte domenii ale acţiunii externe, pot prezenta Consiliului propuneri comune.

CAPITOLUL 2

DISPOZIŢII SPECIALE PRIVIND POLITICA EXTERNĂ ŞI DE SECURITATE COMUNĂ

SECŢIUNEA 1

DISPOZIŢII COMUNE

Articolul 23

Acţiunea Uniunii pe scena internaţională, în temeiul prezentului capitol, are la bază principiile, urmăreşte realizarea obiectivelor şi se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile generale prevăzute în capitolul 1.

Articolul 24

(ex-articolul 11 TUE)

(1)   Competenţa Uniunii în materie de politică externă şi de securitate comună include toate domeniile politicii externe, precum şi toate chestiunile referitoare la securitatea Uniunii, inclusiv la definirea treptată a unei politici de apărare comune care poate conduce la o apărare comună.

Politica externă şi de securitate comună face obiectul aplicării unor norme şi proceduri speciale. Aceasta este definită şi pusă în aplicare de Consiliul European şi de Consiliu, hotărând în unanimitate, cu excepţia cazului în care tratatele dispun altfel. Adoptarea de acte legislative este exclusă. Politica externă şi de securitate comună este pusă în aplicare de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi de statele membre, în conformitate cu tratatele. Rolurile specifice al Parlamentului European şi Comisiei în acest domeniu sunt definite prin tratate. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu este competentă cu privire la aceste dispoziţii, cu excepţia competenţei de a controla respectarea articolului 40 din prezentul tratat şi de a controla legalitatea anumitor decizii menţionate la articolul 275 al doilea paragraf din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

(2)   În cadrul principiilor şi al obiectivelor acţiunii sale externe, Uniunea desfăşoară, defineşte şi pune în aplicare o politică externă şi de securitate comună întemeiată pe dezvoltarea solidarităţii politice reciproce a statelor membre, pe identificarea chestiunilor de interes general şi pe realizarea unui grad din ce în ce mai mare de convergenţă a acţiunilor statelor membre.

(3)   Statele membre sprijină activ şi fără rezerve politica externă şi de securitate a Uniunii, în spiritul loialităţii şi solidarităţii reciproce și respectă acțiunea Uniunii în acest domeniu.

Statele membre conlucrează pentru consolidarea şi dezvoltarea solidarităţii politice reciproce. Acestea se abţin de la orice acţiune contrară intereselor Uniunii sau care poate dăuna eficienţei sale ca forţă de coeziune în relaţiile internaţionale.

Consiliul și Înaltul Reprezentant asigură respectarea acestor principii.

Articolul 25

(ex-articolul 12 TUE)

Uniunea desfăşoară politica externă şi de securitate comună:

(a)

prin definirea orientărilor generale;

(b)

prin adoptarea deciziilor care definesc:

(i)

acţiunile care trebuie întreprinse de Uniune;

(ii)

poziţiile care trebuie luate de Uniune;

(iii)

modalitățile de punere în aplicare a deciziilor prevăzute la punctele (i) şi (ii);

și

(c)

prin consolidarea cooperării sistematice dintre statele membre privind orientarea politicii acestora.

Articolul 26

(ex-articolul 13 TUE)

(1)   Consiliul European identifică interesele strategice ale Uniunii, stabilește obiectivele și definește orientările generale ale politicii externe şi de securitate comune, inclusiv în ceea ce priveşte chestiunile având implicaţii în materie de apărare. Acesta adoptă deciziile necesare.

În cazul în care evoluţia internaţională o impune, preşedintele Consiliului European convoacă o reuniune extraordinară a Consiliului European pentru a defini liniile strategice ale politicii Uniunii în raport cu această evoluţie.

(2)   Consiliul elaborează politica externă şi de securitate comună şi adoptă deciziile necesare pentru definirea şi punerea în aplicare a acesteia, pe baza orientărilor generale şi a liniilor strategice definite de Consiliul European.

Consiliul și Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate asigură unitatea, coerenţa şi eficienţa acţiunii Uniunii.

(3)   Politica externă şi de securitate comună este pusă în aplicare de Înaltul Reprezentant şi de statele membre, utilizând mijloacele naţionale şi ale Uniunii.

Articolul 27

(1)   Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, care prezidează Consiliul Afaceri Externe, contribuie prin propunerile sale la elaborarea politicii externe şi de securitate comune şi asigură punerea în aplicare a deciziilor adoptate de Consiliul European şi Consiliu.

(2)   Înaltul Reprezentant reprezintă Uniunea în chestiunile referitoare la politica externă şi de securitate comună. Acesta desfăşoară, în numele Uniunii, dialogul politic cu terţii şi exprimă poziţia Uniunii în cadrul organizaţiilor internaţionale şi al conferinţelor internaţionale.

(3)   În exercitarea mandatului său, Înaltul Reprezentant al Uniunii este susținut de un serviciu european pentru acţiunea externă. Acest serviciu lucrează în colaborare cu serviciile diplomatice ale statelor membre şi este format din funcţionarii serviciilor competente ale Secretariatului General al Consiliului şi ale Comisiei, precum şi din personalul detaşat al serviciilor diplomatice naţionale. Organizarea şi funcţionarea serviciului european pentru acţiunea externă se stabilesc prin decizie a Consiliului. Consiliul European hotărăşte la propunerea Înaltului Reprezentant, după consultarea Parlamentului European şi cu aprobarea Comisiei.

Articolul 28

(ex-articolul 14 TUE)

(1)   În cazul în care o situaţie internaţională impune o acţiune cu caracter operativ din partea Uniunii, Consiliul adoptă deciziile necesare. Acestea stabilesc obiectivele, importanţa, mijloacele care trebuie puse la dispoziţia Uniunii, condiţiile privind punerea lor în aplicare şi, dacă este cazul, durata lor.

În cazul în care intervine o schimbare a împrejurărilor care are o incidenţă clară asupra unei situaţii care constituie obiectul unei asemenea decizii, Consiliul revizuieşte principiile şi obiectivele deciziei respective şi adoptă deciziile necesare.

(2)   Deciziile menționate la alineatul (1) angajează statele membre în luările lor de poziţii şi în desfăşurarea acţiunilor lor.

(3)   Orice luare de poziţie sau acţiune naţională avută în vedere în temeiul unei decizii menționate la alineatul (1) face obiectul unei informări din partea statului membru în cauză, într-un termen care să permită, în cazul în care este necesar, realizarea unui acord prealabil în cadrul Consiliului. Obligaţia informării prealabile nu se aplică în cazul măsurilor care constituie o simplă transpunere în plan intern a deciziilor Consiliului.

(4)   În cazul în care este imperios necesar în raport cu evoluţia situaţiei şi în absența unei revizuiri a deciziei Consiliului menționate la alineatul (1), statele membre pot lua în regim de urgenţă măsurile care se impun, ţinând seama de obiectivele generale ale deciziei respective. Statul membru care ia asemenea măsuri informează de îndată Consiliul în legătură cu aceasta.

(5)   În cazul unor dificultăţi majore privind punerea în aplicare a unei decizii menționate în prezentul articol, orice stat membru sesizează Consiliul, care deliberează şi caută soluţiile adecvate. Acestea nu pot să contravină obiectivelor deciziei menționate la alineatul (1) şi nu pot dăuna eficienţei acesteia

Articolul 29

(ex-articolul 15 TUE)

Consiliul adoptă decizii care definesc poziţia Uniunii într-o anumită chestiune de natură geografică sau tematică. Statele membre asigură conformitatea politicilor lor naţionale cu poziţiile Uniunii.

Articolul 30

(ex-articolul 22 TUE)

(1)   Orice stat membru, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate sau Înaltul Reprezentant cu susținerea Comisiei poate sesiza Consiliul cu privire la orice chestiune de politică externă şi de securitate comună şi poate prezenta inițiative sau propuneri Consiliului.

(2)   În cazurile în care se impune o decizie rapidă, Înaltul Reprezentant convoacă, fie din oficiu, fie la solicitarea unui stat membru, în termen de patruzeci şi opt de ore sau, în caz de necesitate absolută, într-un termen mai scurt, o reuniune extraordinară a Consiliului.

Articolul 31

(ex-articolul 23 TUE)

(1)   Deciziile care intră sub incidenţa prezentului capitol se adoptă de către Consiliul European şi de către Consiliu hotărând în unanimitate, cu excepţia cazului în care prezentul capitol dispune altfel. Adoptarea de acte legislative este exclusă.

Fiecare membru al Consiliului care se abţine de la vot îşi poate justifica abţinerea printr-o declaraţie oficială, în conformitate cu prezentul alineat. În acest caz, acesta nu are obligaţia să aplice decizia, dar acceptă faptul că decizia angajează Uniunea. În spiritul solidarităţii reciproce, statul membru în cauză se abţine de la orice acţiune care ar putea intra în conflict sau ar împiedica acţiunea Uniunii întemeiată pe decizia respectivă, iar celelalte state respectă poziţia sa. În cazul în care membrii Consiliului care îşi însoţesc abţinerea de o asemenea declaraţie reprezintă cel puţin o treime din statele membre, întrunind cel puţin o treime din populaţia Uniunii, decizia nu se adoptă.

(2)   Prin derogare de la prevederile alineatului (1), Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată:

în cazul în care adoptă o decizie care defineşte o acţiune sau o poziţie a Uniunii, în temeiul unei decizii a Consiliului European privind interesele şi obiectivele strategice ale Uniunii, prevăzute la articolul 22 alineatul (1);

în cazul în care adoptă o decizie privind o acţiune sau o poziţie a Uniunii, la propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate prezentată în urma unei cereri exprese pe care Consiliul European i-a adresat-o din proprie iniţiativă, sau la iniţiativa Înaltului Reprezentant;

în cazul în care adoptă orice decizie care pune în aplicare o decizie care definește o acțiune sau o poziție a Uniunii.

în cazul în care numeşte un reprezentant special în conformitate cu articolul 33.

În cazul în care un membru al Consiliului declară că, din raţiuni vitale de politică naţională pe care le prezintă, are intenţia să se opună adoptării unei decizii cu majoritate calificată, nu se trece la vot. Înaltul Reprezentant caută, în strânsă consultare cu statul membru implicat, o soluţie acceptabilă pentru acesta. În absenţa unui rezultat, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate solicita Consiliului European să se pronunţe cu privire la chestiunea în cauză, în vederea adoptării în unanimitate a unei decizii.

(3)   Consiliul European poate adopta, în unanimitate, o decizie care să prevadă că, în alte cazuri decât cele menţionate la alineatul (2), Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată.

(4)   Alineatele (2) și (3) nu se aplică deciziilor cu implicaţii militare sau în domeniul apărării.

(5)   În ceea ce priveşte problemele de procedură, Consiliul hotărăşte cu majoritatea membrilor săi.

Articolul 32

(ex-articolul 16 TUE)

Statele membre se pun de acord în cadrul Consiliului European și Consiliului în orice chestiune de interes general în domeniul de politică externă şi de securitate în vederea definirii unei abordări comune. Înainte de a întreprinde orice acţiune pe scena internaţională sau de a-şi asuma orice angajament care ar putea leza interesele Uniunii, fiecare stat membru consultă celelalte state în cadrul Consiliului European sau al Consiliului. Statele membre asigură, prin convergenţa acţiunilor lor, că Uniunea îşi poate promova interesele şi valorile pe scena internaţională. Statele membre sunt solidare între ele.

În cazul în care Consiliul European sau Consiliul a definit o abordare comună a Uniunii în înţelesul primului paragraf, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi miniştrii afacerilor externe ai statelor membre îşi coordonează activităţile în cadrul Consiliului.

Misiunile diplomatice ale statelor membre şi delegaţiile Uniunii în ţările terţe şi în cadrul organizaţiilor internaţionale cooperează între ele şi contribuie la formularea şi la punerea în aplicare a abordării comune.

Articolul 33

(ex-articolul 18 TUE)

La propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, Consiliul poate numi un reprezentant special căruia i se conferă un mandat referitor la chestiuni politice speciale. Reprezentantul special își exercită mandatul sub autoritatea Înaltului Reprezentant.

Articolul 34

(ex-articolul 19 TUE)

(1)   Statele membre îşi coordonează acţiunea în cadrul organizaţiilor internaţionale şi cu ocazia conferinţelor internaţionale. În cadrul acestor instituţii, statele membre apără pozițiile Uniunii. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate asigură organizarea acestei coordonări.

În cadrul organizaţiilor internaţionale şi cu ocazia conferinţelor internaţionale la care nu participă toate statele membre, statele participante apără pozițiile Uniunii.

(2)   În conformitate cu articolul 24 alineatul (3), statele membre reprezentate în cadrul organizaţiilor internaţionale sau al conferinţelor internaţionale la care nu participă toate statele membre informează pe cele care nu participă, precum și pe Înaltul Reprezentant, în legătură cu orice problemă de interes comun.

Statele membre care sunt şi membre ale Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite se vor pune de acord şi le informează pe deplin pe celelalte state membre, precum și pe Înaltul Reprezentant. Statele membre care sunt membre ale Consiliului de Securitate apără, în exercitarea funcțiilor lor, pozițiile și interesele Uniunii, fără a aduce atingere responsabilităţilor care le revin în virtutea dispoziţiilor Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite.

În cazul în care Uniunea a definit o poziţie privind o temă aflată pe ordinea de zi a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, statele membre care fac parte din acesta solicită ca Înaltul Reprezentant să fie invitat pentru a prezenta poziţia Uniunii.

Articolul 35

(ex-articolul 20 TUE)

Misiunile diplomatice şi consulare ale statelor membre şi delegațiile Uniunii în ţările terţe şi la conferinţele internaţionale, precum şi reprezentanţii acestora pe lângă organizaţiile internaţionale, cooperează pentru a asigura respectarea şi punerea în aplicare a deciziilor care definesc pozițiile și acțiunile Uniunii adoptate în temeiul prezentului capitol.

Acestea îşi aprofundează cooperarea prin schimbul de informații și prin evaluări comune.

Acestea contribuie la punerea în aplicare a dreptului la protecţie al cetăţenilor Uniunii pe teritoriul ţărilor terţe, prevăzut la articolul 20 alineatul (2) litera (c) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, precum şi a măsurilor adoptate pentru punerea în aplicare a articolului 23 din tratatul menţionat.

Articolul 36

(ex-articolul 21 TUE)

Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate consultă periodic Parlamentul European cu privire la aspectele principale şi la opţiunile fundamentale din domeniul politicii externe şi de securitate comune şi ale politicii de securitate şi apărare comune şi îl informează în privinţa evoluţiei acestora. Acesta se asigură că punctele de vedere ale Parlamentului European să fie luate în considerare în mod corespunzător. Reprezentanţii speciali pot fi implicați în activitatea de informare a Parlamentului European.

Parlamentul European poate adresa întrebări sau formula recomandări Consiliului și Înaltului Reprezentant. Parlamentul European organizează de două ori pe an o dezbatere privind progresele înregistrate în punerea în aplicare a politicii externe şi de securitate comune, inclusiv a politicii de securitate și apărare comune.

Articolul 37

(ex-articolul 24 TUE)

Uniunea poate încheia acorduri cu unul sau mai multe state sau organizaţii internaţionale în domeniile care fac obiectul prezentului capitol.

Articolul 38

(ex-articolul 25 TUE)

Fără a aduce atingere articolului 240 din Tratatul privind funționarea Uniunii Europene, un Comitet Politic şi de Securitate urmăreşte situaţia internaţională în domeniile care ţin de politica externă şi de securitate comună şi contribuie la definirea politicilor emiţând avize adresate Consiliului, la cererea acestuia, a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, sau din proprie iniţiativă. De asemenea, Comitetul supraveghează punerea în aplicare a politicilor convenite, fără a aduce atingere atribuțiilor Înaltului Reprezentant.

În cadrul prezentului capitol, Comitetul Politic şi de Securitate exercită, sub autoritatea Consiliului şi a Înaltului Reprezentant, controlul politic şi conducerea strategică a operaţiilor de gestionare a crizelor prevăzute la articolul 43.

Consiliul poate autoriza Comitetul ca, în vederea unei operaţii de gestionare a crizei şi pe durata acesteia, în conformitate cu cele stabilite de Consiliu, să ia deciziile corespunzătoare de control politic şi de conducere strategică a operaţiei.

Articolul 39

În conformitate cu articolul 16 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi prin derogare de la alineatul (2) al acestuia, Consiliul adoptă o decizie de stabilire a normelor privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal de către statele membre, în exercitarea activităţilor care fac parte din domeniul de aplicare a prezentului capitol, precum şi a normelor privind libera circulaţie a acestor date. Respectarea acestor norme face obiectul controlului unor autorităţi independente.

Articolul 40

Punerea în aplicare a politicii externe şi de securitate comune nu aduce atingere aplicării procedurilor şi domeniului de aplicare corespunzător al atribuţiilor instituţiilor prevăzute în tratate în vederea exercitării competenţelor Uniunii prevăzute la articolele 3-6 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

De asemenea, punerea în aplicare a politicilor prevăzute la articolele respective nu aduce atingere aplicării procedurilor şi domeniului de aplicare corespunzător al atribuţiilor instituţiilor prevăzute în tratate în vederea exercitării competenţelor Uniunii în temeiul prezentului capitol.

Articolul 41

(ex-articolul 28 TUE)

(1)   Cheltuielile administrative care revin instituţiilor în temeiul punerii în aplicare a prezentului capitol sunt acoperite din bugetul Uniunii.

(2)   Cheltuielile operaţionale determinate de punerea în aplicare a prezentului capitol sunt de asemenea acoperite de bugetul Uniunii, cu excepţia cheltuielilor legate de operaţiile având implicaţii militare sau din domeniul apărării, precum şi în cazurile în care Consiliul adoptă în unanimitate o altă decizie.

În cazul în care o cheltuială nu revine bugetului Uniunii, aceasta se suportă de statele membre în funcţie de rata produsului intern brut, cu excepţia cazului în care Consiliul, hotărând în unanimitate, decide altfel. În ceea ce priveşte cheltuielile aferente operaţiilor cu implicaţii militare sau din domeniul apărării, statele membre ai căror reprezentanţi în Consiliu au făcut o declaraţie oficială în temeiul articolului 31 alineatul (1) al doilea paragraf nu sunt obligate să participe financiar la acestea.

(3)   Consiliul adoptă o decizie care stabileşte procedurile speciale pentru garantarea accesului rapid la alocările din bugetul Uniunii destinate finanţării de urgenţă a iniţiativelor în cadrul politicii externe şi de securitate comune, în special la activităţile de pregătire a misiunilor prevăzute la articolul 42 alineatul (1) şi la articolul 43. Acesta hotărăşte după consultarea Parlamentului European.

Activităţile de pregătire a misiunilor prevăzute la articolul 42 alineatul (1) şi la articolul 43, care nu sunt în sarcina bugetului Uniunii, sunt finanţate printr-un fond de lansare, constituit din contribuţiile statelor membre.

Consiliul adoptă cu majoritate calificată, la propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, deciziile care stabilesc:

(a)

procedura de constituire şi de finanţare a fondului de lansare, în special sumele alocate fondului;

(b)

procedura de administrare a fondului de lansare;

(c)

procedura de control financiar.

În cazul în care, în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) şi cu articolul 43, misiunea preconizată nu poate fi pusă în sarcina bugetului Uniunii, Consiliul îl autorizează pe Înaltul Reprezentant să utilizeze acest fond. Înaltul Reprezentant raportează Consiliului cu privire la îndeplinirea acestui mandat.

SECŢIUNEA 2

DISPOZIŢII PRIVIND POLITICA DE SECURITATE ŞI APĂRARE COMUNĂ

Articolul 42

(ex-articolul 17 TUE)

(1)   Politica de securitate şi apărare comună face parte integrantă din politica externă şi de securitate comună. Aceasta asigură Uniunii o capacitate operaţională bazată pe mijloace civile şi militare. Uniunea poate recurge la acestea în cadrul misiunilor în afara Uniunii pentru a asigura menţinerea păcii, prevenirea conflictelor şi întărirea securităţii internaţionale, în conformitate cu principiile Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite. Îndeplinirea acestor sarcini se sprijină pe capacităţile furnizate de statele membre.

(2)   Politica de securitate şi apărare comună include definirea treptată a unei politici de apărare comune a Uniunii. Aceasta va conduce la o apărare comună după ce Consiliul European hotărăşte aceasta în unanimitate. În acest caz, Consiliul recomandă statelor membre să adopte o decizie în conformitate cu normele lor constituţionale.

Politica Uniunii, în înțelesul prezentei secțiuni, nu aduce atingere caracterului specific al politicii de securitate şi de apărare a anumitor state membre, respectă obligaţiile care decurg din Tratatul Atlanticului de Nord pentru anumite state membre care consideră că apărarea lor comună se realizează în cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) şi este compatibilă cu politica comună de securitate şi de apărare stabilită în cadrul acesteia.

(3)   Pentru punerea în aplicare a politicii de securitate şi apărare comune, statele membre pun la dispoziţia Uniunii capacităţi civile şi militare pentru a contribui la obiectivele definite de Consiliu. Statele membre care constituie în comun forţe multinaţionale pot, de asemenea, să le pună la dispoziţia politicii de securitate şi apărare comune.

Statele membre se angajează să îşi îmbunătăţească treptat capacităţile militare. Agenţia din domeniul dezvoltării capacităţilor de apărare, cercetare, achiziţii şi armament (denumită în continuare „Agenţia Europeană de Apărare”) identifică necesităţile operaţionale, promovează măsurile necesare satisfacerii acestora, contribuie la identificarea şi, după caz, la punerea în aplicare a oricărei măsuri utile pentru întărirea bazei industriale şi tehnologice în sectorul de apărare, participă la definirea unei politici europene în materie de capacităţi şi de armament şi sprijină Consiliul în evaluarea îmbunătăţirii capacităţilor militare.

(4)   Deciziile referitoare la politica de securitate şi apărare comună, inclusiv cele cu privire la lansarea unei misiuni menţionate la prezentul articol, se adoptă de Consiliu, care hotărăşte în unanimitate, la propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate sau la iniţiativa unui stat membru. Înaltul Reprezentant poate propune recurgerea la mijloace naţionale, precum şi la instrumente ale Uniunii, după caz, împreună cu Comisia.

(5)   În cadrul Uniunii, Consiliul poate încredinţa realizarea unei misiuni unui grup de state membre, în scopul apărării valorilor Uniunii şi al servirii intereselor acesteia. Realizarea unei astfel de misiuni este reglementată la articolul 44.

(6)   Statele membre care întrunesc cele mai înalte capacităţi militare şi care au subscris unor angajamente mai stricte în materie în vederea realizării celor mai solicitante misiuni stabilesc o cooperare structurată permanentă în cadrul Uniunii. Această cooperare este reglementată la articolul 46. Cooperarea nu aduce atingere dispoziţiilor articolului 43.

(7)   În cazul în care un stat membru ar face obiectul unei agresiuni armate pe teritoriul său, celelalte state membre sunt obligate să îi acorde ajutor şi asistenţă prin toate mijloacele de care dispun, în conformitate cu articolul 51 din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite. Aceasta nu aduce atingere caracterului specific al politicii de securitate şi apărare a anumitor state membre.

Angajamentele şi cooperarea în acest domeniu sunt conforme cu angajamentele asumate în cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, care rămâne pentru statele membre ale acestei organizaţii fundamentul apărării lor colective şi cadrul de punere în aplicare a acesteia.

Articolul 43

(1)   Misiunile prevăzute la articolul 42 alineatul (1), în cadrul cărora Uniunea poate recurge la mijloace civile şi militare, includ acţiunile comune în materie de dezarmare, misiunile umanitare şi de evacuare, misiunile de consiliere şi de asistenţă în probleme militare, misiunile de prevenire a conflictelor şi de menţinere a păcii, misiunile forţelor de luptă pentru gestionarea crizelor, inclusiv misiunile de restabilire a păcii şi operaţiile de stabilizare după încetarea conflictelor. Toate aceste misiuni pot contribui la combaterea terorismului, inclusiv prin sprijinul acordat ţărilor terţe în combaterea terorismului pe teritoriul acestora.

(2)   Consiliul adoptă decizii privind misiunile prevăzute la alineatul (1), definind obiectivele şi întinderea acestora, precum şi condiţiile generale de punere în aplicare. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, sub autoritatea Consiliului şi în contact strâns şi permanent cu Comitetul Politic şi de Securitate, supraveghează coordonarea aspectelor civile şi militare ale acestor misiuni.

Articolul 44

(1)   În cadrul deciziilor adoptate în conformitate cu articolul 43, Consiliul poate încredinţa punerea în aplicare a unei misiuni unui grup de state membre care doresc să se angajeze în această misiune şi care dispun de capacităţile necesare. Aceste state membre, împreună cu Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, se pun de acord cu privire la gestionarea misiunii.

(2)   Statele membre care participă la realizarea misiunii informează periodic Consiliul despre stadiul misiunii, din proprie iniţiativă sau la solicitarea altui stat membru. Statele membre participante sesizează imediat Consiliul în cazul în care realizarea misiunii are consecinţe majore sau necesită o modificare a obiectivului, a întinderii şi a condiţiilor misiunii stabilite prin deciziile prevăzute la alineatul (1). În acest caz, Consiliul adoptă deciziile necesare.

Articolul 45

(1)   Agenţia Europeană de Apărare, menționată la articolul 42 alineatul (3) şi aflată sub autoritatea Consiliului, are ca misiune:

(a)

să contribuie la identificarea obiectivelor privind capacităţile militare ale statelor membre şi să evalueze respectarea angajamentelor privind capacităţile asumate de statele membre;

(b)

să promoveze armonizarea necesităţilor operaţionale şi adoptarea de metode de achiziţie performante şi compatibile;

(c)

să propună proiecte multilaterale în vederea îndeplinirii obiectivelor în materie de capacităţi militare şi să asigure coordonarea programelor derulate de statele membre şi administrarea programelor de cooperare specifică;

(d)

să susţină cercetarea în materie de tehnologie a apărării, să coordoneze şi să planifice activităţile de cercetare comune şi studierea soluţiilor tehnice care răspund necesităţilor operaţionale viitoare;

(e)

să contribuie la identificarea, şi, după caz, la punerea în aplicare a oricărei măsuri utile pentru întărirea bazei industriale şi tehnologice a sectorului de apărare şi la îmbunătăţirea eficienţei cheltuielilor militare.

(2)   Agenţia Europeană de Apărare este deschisă tuturor statelor membre care doresc să participe. Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, adoptă o decizie care defineşte statutul, sediul şi regulamentul de funcţionare ale Agenţiei. Această decizie ţine seama de gradul de participare efectivă la activităţile Agenţiei. În cadrul Agenţiei se constituie grupuri specifice care reunesc statele membre ce derulează proiecte comune. Agenţia îşi îndeplineşte misiunile în colaborare cu Comisia, dacă este necesar.

Articolul 46

(1)   Statele membre care doresc să participe la cooperarea structurată permanentă menționată la articolul 42 alineatul (6) şi care îndeplinesc criteriile şi îşi asumă angajamentele în materie de capacităţi militare prevăzute de Protocolul privind cooperarea structurată permanentă îşi notifică intenţia Consiliului şi Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate.

(2)   În termen de trei luni de la notificarea prevăzută la alineatul (1), Consiliul adoptă o decizie prin care stabileşte cooperarea structurată permanentă şi adoptă lista statelor membre participante. Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată, după consultarea Înaltului Reprezentant.

(3)   Orice stat membru care, într-un stadiu ulterior, doreşte să participe la cooperarea structurată permanentă, notifică intenţia sa Consiliului şi Înaltului Reprezentant.

Consiliul adoptă o decizie care confirmă participarea statului membru în cauză care respectă criteriile şi îşi asumă angajamentele prevăzute la articolele 1 şi 2 din Protocolul privind cooperarea structurată permanentă. Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată, după consultarea Înaltului Reprezentant. La vot participă numai membrii Consiliului care reprezintă statele membre participante.

Majoritatea calificată se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (a) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

(4)   În cazul în care un stat membru participant nu mai îndeplineşte criteriile sau nu îşi mai poate asuma angajamentele prevăzute la articolele 1 şi 2 din Protocolul privind cooperarea structurată permanentă, Consiliul poate adopta o decizie prin care suspendă participarea respectivului stat.

Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată. La vot participă numai membrii Consiliului care reprezintă statele membre participante, cu excepţia statului membru în cauză.

Majoritatea calificată se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (a) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

(5)   În cazul în care un stat membru participant doreşte să se retragă din cooperarea structurată permanentă, acesta notifică decizia sa Consiliului, care ia act de faptul că participarea statului în cauză încetează.

(6)   Deciziile şi recomandările Consiliului luate în cadrul cooperării structurate permanente, altele decât cele prevăzute la alineatele (2)-(5), se adoptă în unanimitate. În înţelesul prezentului alineat, unanimitatea este constituită doar din voturile reprezentanţilor statelor membre participante.

TITLUL VI

DISPOZIŢII FINALE

Articolul 47

Uniunea are personalitate juridică.

Articolul 48

(ex-articolul 48 TUE)

(1)   Tratatele pot fi modificate în conformitate cu o procedură de revizuire ordinară. De asemenea, acestea pot fi modificate în conformitate cu unele proceduri de revizuire simplificate.

(2)   Guvernul oricărui stat membru, Parlamentul European sau Comisia poate prezenta Consiliului proiecte de revizuire a tratatelor. Aceste proiecte pot viza, printre altele, fie extinderea, fie reducerea competenţelor atribuite Uniunii în cadrul tratatelor. Aceste proiecte se transmit Consiliului European de către Consiliu şi se notifică parlamentelor naţionale.

(3)   În cazul în care Consiliul European, după consultarea Parlamentului European şi a Comisiei, adoptă cu majoritate simplă o decizie favorabilă examinării modificărilor propuse, preşedintele Consiliului European convoacă o Convenţie compusă din reprezentanţi ai parlamentelor naţionale, ai şefilor de stat sau de guvern ai statelor membre, ai Parlamentului European şi ai Comisiei. Banca Centrală Europeană este, de asemenea, consultată în cazul modificărilor instituţionale în domeniul monetar. Convenţia analizează proiectele de revizuire şi adoptă prin consens o recomandare adresată Conferinţei reprezentanţilor guvernelor statelor membre prevăzute la alineatul (4).

Consiliul European poate decide cu majoritate simplă, cu aprobarea Parlamentului European, să nu convoace Convenţia în cazul în care amploarea modificărilor nu o justifică. În acest ultim caz, Consiliul European stabileşte mandatul pentru Conferinţa reprezentanţilor guvernelor statelor membre.

(4)   În vederea adoptării de comun acord a modificărilor care trebuie aduse tratatelor, preşedintele Consiliului convoacă o conferinţă a reprezentanţilor guvernelor statelor membre.

Modificările intră în vigoare după ce au fost ratificate de toate statele membre în conformitate cu normele lor constituţionale.

(5)   În cazul în care, la expirarea unui termen de doi ani de la semnarea unui tratat de modificare a tratatelor, patru cincimi din statele membre au ratificat tratatul menţionat, iar unul sau mai multe state membre au întâmpinat dificultăţi în ratificarea respectivă, Consiliul European se autosesizează cu privire la chestiune.

(6)   Guvernul oricărui stat membru, Parlamentul European sau Comisia poate prezenta Consiliului European proiecte de revizuire, integrală sau parţială, a dispoziţiilor părţii a treia din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, privind politicile şi acţiunile interne ale Uniunii.

Consiliul European poate adopta o decizie de modificare, integrală sau parţială, a dispoziţiilor părţii a treia din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Consiliul European hotărăşte în unanimitate, după consultarea Parlamentului European şi a Comisiei, precum şi a Băncii Centrale Europene, în cazul unor modificări instituţionale în domeniul monetar. Această decizie intră în vigoare numai după aprobarea de către statele membre, în conformitate cu normele lor constituţionale.

Decizia prevăzută la al doilea paragraf nu poate extinde competenţele atribuite Uniunii prin tratate.

(7)   În cazul în care dispoziţiile Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene sau cele ale titlului V din prezentul tratat prevăd că, într-un anumit domeniu sau într-un anumit caz, Consiliul hotărăşte în unanimitate, Consiliul European poate adopta o decizie de autorizare a Consiliului de a hotărî cu majoritate calificată în domeniul sau în cazul respectiv. Prezentul paragraf nu se aplică deciziilor care au implicaţii militare sau în domeniul apărării.

În cazul în care dispoziţiile Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene prevăd că actele legislative se adoptă de Consiliu în conformitate cu o procedură legislativă specială, Consiliul European poate adopta o decizie de autorizare a adoptării respectivelor acte legislative în conformitate cu procedura legislativă ordinară.

Orice iniţiativă luată de Consiliul European pe baza primului sau a celui de-al doilea paragraf se transmite parlamentelor naţionale. În cazul opoziţiei unui parlament naţional, notificate în termen de şase luni de la această transmitere, decizia menţionată la primul sau la al doilea paragraf nu se adoptă. În absența oricărei opoziţii, Consiliul European poate adopta respectiva decizie.

Pentru adoptarea deciziilor prevăzute la primul sau la al doilea paragraf, Consiliul European hotărăşte în unanimitate, după aprobarea Parlamentului European, care se pronunţă cu majoritatea membrilor care îl compun.

Articolul 49

(ex-articolul 49 TUE)

Orice stat european care respectă valorile prevăzute la articolul 2 și care se angajează să le promoveze poate solicita să devină membru al Uniunii. Parlamentul European și parlamentele naționale sunt informate cu privire la această cerere. Statul solicitant adresează cererea sa Consiliului, care se pronunță în unanimitate după consultarea Comisiei şi după aprobarea Parlamentului European, care se pronunţă cu majoritatea membrilor din care este constituit.

Condiţiile admiterii şi adaptările impuse de aceasta tratatelor pe care se întemeiază Uniunea fac obiectul unui acord între statele membre şi statul solicitant. Acest acord se supune ratificării de către toate statele contractante, în conformitate cu normele lor constituţionale.

Articolul 50

(1)   Orice stat membru poate hotărî, în conformitate cu normele sale constituţionale, să se retragă din Uniune.

(2)   Statul membru care hotărăşte să se retragă notifică intenţia sa Consiliului European. În baza orientărilor Consiliului European, Uniunea negociază şi încheie cu acest stat un acord care stabileşte condiţiile de retragere, ţinând seama de cadrul viitoarelor sale relaţii cu Uniunea. Acest acord se negociază în conformitate cu articolul 218 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Acesta se încheie în numele Uniunii de către Consiliu, care hotărăşte cu majoritate calificată, după aprobarea Parlamentului European.

(3)   Tratatele încetează să se aplice statului în cauză de la data intrării în vigoare a acordului de retragere sau, în absenţa unui astfel de acord, după doi ani de la notificarea prevăzută la alineatul (2), cu excepţia cazului în care Consiliul European, în acord cu statul membru în cauză, hotărăşte în unanimitate să proroge acest termen.

(4)   În înțelesul alineatelor (2) şi (3), membrul care reprezintă în cadrul Consiliului European şi al Consiliului statul membru care se retrage nu participă nici la dezbaterile şi nici la adoptarea deciziilor Consiliului European şi ale Consiliului care privesc statul în cauză.

Majoritatea calificată se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

(5)   În cazul în care statul care s-a retras din Uniune depune o nouă cerere de aderare, această cerere se supune procedurii prevăzute la articolul 49.

Articolul 51

Protocoalele şi anexele la tratate fac parte integrantă din acestea.

Articolul 52

(1)   Tratatele se aplică Regatului Belgiei, Republicii Bulgaria, Republicii Cehe, Regatului Danemarcei, Republicii Federale Germania, Republicii Estonia, Irlandei, Republicii Elene, Regatului Spaniei, Republicii Franceze, Republicii Italiene, Republicii Cipru, Republicii Letonia, Republicii Lituania, Marelui Ducat al Luxemburgului, Republicii Ungare, Republicii Malta, Regatului Ţărilor de Jos, Republicii Austria, Republicii Polone, Republicii Portugheze, României, Republicii Slovenia, Republicii Slovace, Republicii Finlanda, Regatului Suediei şi Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

(2)   Domeniul de aplicare teritorială a tratatelor este prevăzut la articolul 355 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Articolul 53

(ex-articolul 51 TUE)

Prezentul tratat se încheie pe durată nelimitată.

Articolul 54

(ex-articolul 52 TUE)

(1)   Prezentul tratat se ratifică de către Înaltele Părţi Contractante în conformitate cu normele lor constituţionale. Instrumentele de ratificare se depun pe lângă guvernul Republicii Italiene.

(2)   Prezentul tratat intră în vigoare la 1 ianuarie 1993, cu condiţia ca toate instrumentele de ratificare să fi fost depuse sau, în caz contrar, în prima zi a lunii care urmează depunerii instrumentului de ratificare de către statul semnatar care îndeplineşte ultimul această formalitate.

Articolul 55

(ex-articolul 53 TUE)

(1)   Prezentul tratat, redactat în exemplar unic în limbile bulgară, cehă, daneză, engleză, estonă, finlandeză, franceză, germană, greacă, irlandeză, italiană, letonă, lituaniană, maghiară, malteză, olandeză, polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă, spaniolă și suedeză, textele redactate în fiecare dintre aceste limbi fiind deopotrivă autentice, se depune în arhivele Guvernului Republicii Italiene, care înmânează o copie certificată pentru conformitate fiecăruia dintre guvernele celorlalte state semnatare.

(2)   Prezentul tratat poate, de asemenea, să fie tradus în orice altă limbă stabilită de statele membre, dintre cele care, în temeiul normelor lor constituţionale, se bucură de statutul de limbă oficială pe întreg teritoriul lor sau doar pe o parte din acesta. Statul membru în cauză pune la dispoziţie o copie certificată a acestor traduceri, care va fi depusă în arhivele Consiliului.

DREPT CARE, plenipotenţiarii mai jos menţionaţi semnează prezentul tratat.

Încheiat la Maastricht la şapte februarie una mie nouă sute nouăzeci şi doi.

(lista semnatarilor nu este reprodusă)


(1)  Republica Bulgaria, Republica Cehă, Republica Estonia, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Republica Ungară, Republica Malta, Republica Austria, Republica Polonă, România, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda și Regatul Suediei au devenit ulterior membre ale Uniunii Europene.

(2)  Această trimitere are caracter indicativ. Pentru informaţii detaliate, a se vedea tabelele de corespondenţă între vechea şi noua numerotare a tratatelor.


VERSIUNE CONSOLIDATĂ

A

TRATATULUI PRIVIND FUNCŢIONAREA UNIUNII EUROPENE

PREAMBUL

MAIESTATEA SA REGELE BELGIENILOR, PREŞEDINTELE REPUBLICII FEDERALE GERMANIA, PREŞEDINTELE REPUBLICII FRANCEZE, PREŞEDINTELE REPUBLICII ITALIENE, ALTEŢA SA REGALĂ MAREA DUCESĂ DE LUXEMBURG, MAIESTATEA SA REGINA ŢĂRILOR DE JOS (1)

DECIŞI să pună bazele unei uniuni tot mai strânse între naţiunile europene,

DECIŞI să asigure, printr-o acţiune comună, progresul economic şi social al statelor lor prin eliminarea barierelor care divizează Europa,

STABILIND drept scop esenţial al eforturilor lor ameliorarea constantă a condiţiilor de viaţă şi de muncă a naţiunilor lor,

RECUNOSCÂND că eliminarea obstacolelor existente presupune o acţiune concertată în vederea garantării stabilităţii în expansiune, a echilibrului în schimburi şi a loialităţii în concurenţă,

DORNICI să consolideze unitatea economiilor lor şi să asigure dezvoltarea armonioasă a acestora prin reducerea decalajelor între anumite regiuni şi a întârzierii în cazul regiunilor defavorizate,

DORNICI să contribuie, printr-o politică comercială comună, la înlăturarea progresivă a restricţiilor privind schimburile internaţionale,

DORIND să confirme solidaritatea care leagă Europa de ţările de peste mări şi să asigure dezvoltarea prosperităţii acestora în conformitate cu principiile Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite,

DECIŞI să consolideze apărarea păcii şi a libertăţii prin constituirea acestui ansamblu de resurse şi făcând apel la celelalte naţiuni ale Europei care împărtăşesc acelaşi ideal să-şi unească eforturile,

HOTĂRÂŢI să promoveze dezvoltarea celui mai ridicat nivel de cunoştinţe pentru popoarele lor prin extinderea accesului la educaţie şi prin actualizarea permanentă a cunoştinţelor,

(lista plenipotenţiarilor nu este reprodusă)

PARTEA ÎNTÂI

PRINCIPIILE

Articolul 1

(1)   Prezentul tratat organizează funcţionarea Uniunii şi stabilește domeniile, limitele şi condiţiile exercitării competenţelor sale.

(2)   Prezentul tratat şi Tratatul privind Uniunea Europeană reprezintă tratatele pe care se întemeiază Uniunea. Aceste două tratate, care au aceeaşi valoare juridică, sunt desemnate prin cuvântul „tratatele”.

TITLUL I

CATEGORII ŞI DOMENII DE COMPETENŢE ALE UNIUNII

Articolul 2

(1)   În cazul în care tratatele atribuie Uniunii competenţă exclusivă într-un domeniu determinat, numai Uniunea poate legifera şi adopta acte cu forţă juridică obligatorie, statele membre putând să facă acest lucru numai în cazul în care sunt abilitate de Uniune sau pentru punerea în aplicare a actelor Uniunii.

(2)   În cazul în care tratatele atribuie Uniunii o competenţă partajată cu statele membre într-un domeniu determinat, Uniunea şi statele membre pot legifera şi adopta acte obligatorii din punct de vedere juridic în acest domeniu. Statele membre îşi exercită competenţa în măsura în care Uniunea nu şi-a exercitat competenţa. Statele membre îşi exercită din nou competenţa în măsura în care Uniunea a hotărât să înceteze să şi-o mai exercite.

(3)   Statele membre îşi coordonează politicile economice şi de ocupare a forţei de muncă în conformitate cu condiţiile prevăzute în prezentul tratat, pentru definirea cărora Uniunea dispune de competenţă.

(4)   Uniunea este competentă, în conformitate cu dispoziţiile Tratatului privind Uniunea Europeană, să definească şi să pună în aplicare o politică externă şi de securitate comună, inclusiv să definească treptat o politică de apărare comună.

(5)   În anumite domenii şi în condiţiile prevăzute în tratate, Uniunea este competenta să întreprindă acţiuni de sprijinire, coordonare sau completare a acţiunii statelor membre, fără a înlocui însă prin aceasta competenţa lor în aceste domenii.

Actele Uniunii obligatorii din punct de vedere juridic, adoptate pe baza dispoziţiilor tratatelor referitoare la aceste domenii, nu pot implica armonizarea actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre.

(6)   Întinderea şi condiţiile exercitării competenţelor Uniunii sunt stabilite prin dispoziţiile tratatelor referitoare la fiecare domeniu.

Articolul 3

(1)   Competenţa Uniunii este exclusivă în următoarele domenii:

(a)

uniunea vamală;

(b)

stabilirea normelor privind concurenţa necesare funcţionării pieţei interne;

(c)

politica monetară pentru statele membre a căror monedă este euro;

(d)

conservarea resurselor biologice ale mării în cadrul politicii comune privind pescuitul;

(e)

politica comercială comună.

(2)   De asemenea, competenţa Uniunii este exclusivă în ceea ce priveşte încheierea unui acord internaţional în cazul în care această încheiere este prevăzută de un act legislativ al Uniunii, ori este necesară pentru a permite Uniunii să îşi exercite competenţa internă, sau în măsura în care aceasta ar putea aduce atingere normelor comune sau ar putea modifica domeniul de aplicare a acestora.

Articolul 4

(1)   Competenţa Uniunii este partajată cu statele membre în cazul în care tratatele îi atribuie o competenţă care nu se referă la domeniile menţionate la articolele 3 şi 6.

(2)   Competenţele partajate între Uniune şi statele membre se aplică în următoarele domenii principale:

(a)

piaţa internă;

(b)

politica socială, pentru aspectele definite în prezentul tratat;

(c)

coeziunea economică, socială şi teritorială;

(d)

agricultura şi pescuitul, cu excepţia conservării resurselor biologice ale mării;

(e)

mediul;

(f)

protecţia consumatorului;

(g)

transporturile;

(h)

reţelele transeuropene;

(i)

energia;

(j)

spaţiul de libertate, securitate şi justiţie;

(k)

obiectivele comune de securitate în materie de sănătate publică, pentru aspectele definite în prezentul tratat.

(3)   În domeniile cercetării, dezvoltării tehnologice şi spaţiului, Uniunea dispune de competenţă pentru a desfăşura acţiuni şi, în special, pentru definirea şi punerea în aplicare a programelor, fără ca exercitarea acestei competenţe să poată avea ca efect împiedicarea statelor membre de a-şi exercita propria competenţă.

(4)   În domeniile cooperării pentru dezvoltare şi ajutorului umanitar, Uniunea dispune de competenţă pentru a întreprinde acţiuni şi pentru a duce o politică comună, fără ca exercitarea acestei competenţe să poată avea ca efect lipsirea statelor membre de posibilitatea de a-şi exercita propria competenţă.

Articolul 5

(1)   Statele membre îşi coordonează politicile economice în cadrul Uniunii. În acest scop, Consiliul adoptă măsuri şi, în special, orientările generale ale acestor politici.

Statelor membre a căror monedă este euro li se aplică dispoziţii speciale.

(2)   Uniunea ia măsuri pentru a asigura coordonarea politicilor de ocupare a forţei de muncă ale statelor membre şi, în special, prin definirea orientărilor acestor politici.

(3)   Uniunea poate adopta iniţiative pentru a asigura coordonarea politicilor sociale ale statelor membre.

Articolul 6

Uniunea este competentă să desfăşoare acţiuni de sprijinire, de coordonare sau completare a acţiunii statelor membre. Prin finalitatea lor europeană, aceste acţiuni au următoarele domenii:

(a)

protecţia şi îmbunătăţirea sănătăţii umane;

(b)

industria;

(c)

cultura;

(d)

turismul;

(e)

educaţia, formarea profesională, tineretul şi sportul;

(f)

protecţia civilă;

(g)

cooperarea administrativă.

TITLUL II

DISPOZIŢII DE APLICARE GENERALĂ

Articolul 7

Uniunea asigură coerenţa între diferitele sale politici şi acţiuni, ţinând seama de ansamblul obiectivelor Uniunii şi respectând principiul de atribuire a competenţelor.

Articolul 8

(ex-articolul 3 alineatul (2) TCE) (2)

În toate acţiunile sale, Uniunea urmăreşte să elimine inegalităţile şi să promoveze egalitatea între bărbaţi şi femei.

Articolul 9

În definirea şi punerea în aplicare a politicilor şi acţiunilor sale, Uniunea ţine seama de cerinţele privind promovarea unui nivel ridicat al ocupării forţei de muncă, garantarea unei protecţii sociale corespunzătoare, combaterea excluziunii sociale, precum şi de cerinţele privind un nivel ridicat de educaţie, de formare profesională şi de protecţie a sănătăţii umane.

Articolul 10

În definirea şi punerea în aplicare a politicilor şi acţiunilor sale, Uniunea caută să combată orice discriminare pe motive de sex, rasă sau origine etnică, religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală.

Articolul 11

(ex-articolul 6 TCE)

Cerinţele de protecţie a mediului trebuie integrate în definirea şi punerea în aplicare a politicilor şi acţiunilor Uniunii, în special pentru promovarea dezvoltării durabile.

Articolul 12

(ex-articolul 153 alineatul (2) TCE)

Cerinţele din domeniul protecţiei consumatorilor se iau în considerare în definirea şi punerea in aplicare a celorlalte politici şi acţiuni ale Uniunii.

Articolul 13

La elaborarea şi punerea în aplicare a politicii Uniunii în domeniul agriculturii, pescuitului, transporturilor, pieţei interne cercetării și dezvoltării tehnologice și al spaţiului, Uniunea şi statele membre ţin seama de toate cerinţele bunăstării animalelor ca fiinţe sensibile şi respectă actele cu putere de lege şi normele administrative, precum şi obiceiurile statelor membre în privinţa riturilor religioase, a tradiţiilor culturale şi a patrimoniilor regionale.

Articolul 14

(ex-articolul 16 TCE)

Fără a aduce atingere articolului 4 din Tratatul privind Uniunea Europeană și articolelor 93, 106 și 107 din prezentul tratat şi având în vedere locul ocupat de serviciile de interes economic general în cadrul valorilor comune ale Uniunii, precum şi rolul pe care îl au acestea în promovarea coeziunii sociale şi teritoriale a Uniunii, Uniunea şi statele membre, fiecare în limita competenţelor care le revin şi în limita domeniului de aplicare a tratatelor, asigură funcţionarea serviciilor respective pe baza principiilor și în condiții, în special economice și financiare, care să le permită îndeplinirea misiunilor lor. Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente, în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc aceste principii şi prevăd aceste condiţii, fără a aduce atingere competenţei statelor membre de a furniza aceste servicii, de a încredinţa prestarea lor şi de a le finanţa, cu respectarea tratatelor.

Articolul 15

(ex-articolul 255 TCE)

(1)   În scopul promovării unei bune guvernări şi asigurării participării societăţii civile, instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii acţionează respectând în cel mai înalt grad principiul transparenţei.

(2)   Parlamentul European se întruneşte în şedinţe publice, de asemenea şi Consiliul în cazul în care dezbate şi votează un proiect de act legislativ.

(3)   Orice cetăţean al Uniunii şi orice persoană fizică sau juridică, care are reşedinţa sau sediul statutar într-un stat membru, are drept de acces la documentele instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, indiferent de suportul pe care se află aceste documente, sub rezerva principiilor şi condiţiilor care vor fi stabilite în conformitate cu prezentul alineat.

Principiile generale şi limitele care, din motive de interes public sau privat, reglementează exercitarea dreptului de acces la documente, se stabilesc prin regulamente de către Consiliu, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară.

Fiecare instituţie, organ, oficiu sau agenție asigură transparența lucrărilor lor și elaborează, în regulamentul său de procedură, dispoziţii speciale privind accesul la propriile documente, în conformitate cu regulamentele menționate la al doilea paragraf.

Dispoziţiile prezentului alineat se aplică Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Băncii Centrale Europene şi Băncii Europene de Investiţii numai în cazul în care exercită funcţii administrative.

Parlamentul European şi Consiliul asigură publicarea documentelor privind procedurile legislative în condiţiile prevăzute de regulamentele menţionate la al doilea paragraf.

Articolul 16

(ex-articolul 286 TCE)

(1)   Orice persoană are dreptul la protecţia datelor cu caracter personal care o privesc.

(2)   Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc normele privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii, precum şi de către statele membre în exercitarea activităţilor care fac parte din domeniul de aplicare a dreptului Uniunii, precum şi normele privind libera circulaţie a acestor date. Respectarea acestor norme face obiectul controlului unor autorităţi independente.

Normele adoptate în temeiul prezentului articol nu aduc atingere normelor specifice prevăzute la articolul 39 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Articolul 17

(1)   Uniunea respectă şi nu aduce atingere statutului de care beneficiază, în temeiul dreptului naţional, bisericile şi asociaţiile sau comunităţile religioase din statele membre.

(2)   Uniunea respectă, de asemenea, statutul de care beneficiază, în temeiul dreptului naţional, organizaţiile filosofice şi neconfesionale.

(3)   Recunoscându-le identitatea şi contribuţia specifică, Uniunea menţine un dialog deschis, transparent şi constant cu aceste biserici şi organizaţii.

PARTEA A DOUA

NEDISCRIMINAREA ŞI CETĂŢENIA UNIUNII

Articolul 18

(ex-articolul 12 TCE)

În domeniul de aplicare a tratatelor şi fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale pe care le prevede, se interzice orice discriminare exercitată pe motiv de cetăţenie sau naţionalitate.

Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot adopta orice norme în vederea interzicerii acestor discriminări.

Articolul 19

(ex-articolul 13 TCE)

(1)   Fără a aduce atingere celorlalte dispoziţii din tratate şi în limitele competenţelor pe care acesta le conferă Uniunii, Consiliul, hotărând în unanimitate, în conformitate cu o procedură legislativă specială şi cu aprobarea Parlamentului European, poate lua măsurile necesare în vederea combaterii oricărei discriminări bazate pe sex, rasă sau origine etnică, pe religie sau convingeri, pe handicap, vârstă sau orientare sexuală.

(2)   Prin derogare de la alineatul (1), Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot adopta principiile de bază ale unor măsuri de încurajare ale Uniunii, cu excepţia oricărei armonizări a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre, menite să susţină acţiunile întreprinse de statele membre pentru realizarea obiectivelor menţionate la alineatul (1).

Articolul 20

(ex-articolul 17 TCE)

(1)   Se instituie cetăţenia Uniunii. Este cetăţean al Uniunii orice persoană care are cetăţenia unui stat membru. Cetăţenia Uniunii nu înlocuieşte cetăţenia naţională, ci se adaugă acesteia.

(2)   Cetăţenii Uniunii au drepturile şi obligaţiile prevăzute în tratate. Aceştia se bucură, printre altele, de:

(a)

dreptul de liberă circulaţie şi de şedere pe teritoriul statelor membre;

(b)

dreptul de a alege şi de a fi aleşi în Parlamentul European, precum şi la alegerile locale în statul membru unde îşi au reşedinţa, în aceleaşi condiţii ca şi resortisanții acestui stat;

(c)

dreptul de a se bucura, pe teritoriul unei ţări terţe în care statul membru ai cărui resortisanţi sunt nu este reprezentat, de protecţie din partea autorităţilor diplomatice şi consulare ale oricărui stat membru, în aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii acestui stat;

(d)

dreptul de a adresa petiţii Parlamentului European, de a se adresa Ombudsmanului European, precum şi dreptul de a se adresa instituţiilor şi organelor consultative ale Uniunii în oricare dintre limbile tratatelor şi de a primi răspuns în aceeaşi limbă.

Aceste drepturi se exercită în condiţiile şi limitele definite prin tratate şi prin măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a acestora.

Articolul 21

(ex-articolul 18 TCE)

(1)   Orice cetăţean al Uniunii are dreptul de liberă circulaţie şi de şedere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratate şi de dispoziţiile adoptate în vederea aplicării acestora.

(2)   În cazul în care o acţiune a Uniunii se dovedeşte necesară pentru atingerea acestui obiectiv şi în care tratatele nu a prevăzut puteri de acţiune în acest sens, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot adopta dispoziţii menite să faciliteze exercitarea drepturilor menţionate la alineatul (1).

(3)   În aceleaşi scopuri ca cele menţionate la alineatul (1) şi în cazul în care tratatele nu au prevăzut puteri de acţiune în acest sens, Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială, poate adopta măsuri în domeniul securităţii sociale sau al protecţiei sociale. Consiliul hotărăşte în unanimitate, după consultarea Parlamentului European.

Articolul 22

(ex-articolul 19 TCE)

(1)   Orice cetăţean al Uniunii care îşi are reşedinţa într-un stat membru şi care nu este resortisant al acestuia are dreptul de a alege şi de a fi ales la alegerile locale din statul membru în care îşi are reşedinţa în aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii acelui stat. Acest drept se va exercita în condiţiile adoptate de Consiliu, hotărând în unanimitate în conformitate cu o procedură legislativă specială şi după consultarea Parlamentului European; aceste norme de aplicare pot prevedea dispoziţii derogatorii în cazul în care probleme specifice ale unui stat membru justifică acest lucru.

(2)   Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 223 alineatul (1) şi dispoziţiilor adoptate pentru aplicarea acestuia, orice cetăţean al Uniunii care îşi are reşedinţa într-un stat membru şi care nu este resortisant al acestuia, are dreptul de a alege şi de a fi ales la alegerile pentru Parlamentul European în statul membru în care îşi are reşedinţa, în aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii acelui stat. Acest drept se va exercita în condiţiile adoptate de Consiliu, hotărând în unanimitate în conformitate cu o procedură legislativă specială şi după consultarea Parlamentului European; aceste norme de aplicare pot prevedea dispoziţii derogatorii în cazul în care probleme specifice ale unui stat membru justifică acest lucru.

Articolul 23

(ex-articolul 20 TCE)

Orice cetăţean al Uniunii beneficiază, pe teritoriul unei ţări terţe în care nu este reprezentat statul membru al cărui resortisant este, de protecţie din partea autorităţilor diplomatice şi consulare ale oricărui stat membru, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii acelui stat. Statele membre adoptă dispozițiile necesare și angajează negocierile internaţionale necesare în vederea asigurării acestei protecţii.

Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială şi după consultarea Parlamentului European, poate adopta directive care să stabilească măsurile de coordonare şi de cooperare necesare pentru a facilita această protecţie.

Articolul 24

(ex-articolul 21 TCE)

Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă dispoziţiile referitoare la procedurile şi condiţiile necesare pentru prezentarea unei iniţiative cetăţeneşti în înţelesul articolului 11 din Tratatul privind Uniunea Europeană, inclusiv numărul minim de state membre din care trebuie să provină cetăţenii care prezintă o astfel de iniţiativă.

Orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a adresa petiţii Parlamentului European, în conformitate cu dispoziţiile articolului 227.

Orice cetăţean al Uniunii se poate adresa Ombudsmanului instituit în conformitate cu dispoziţiile articolului 228.

Orice cetăţean al Uniunii poate să se adreseze în scris oricărei instituţii sau oricărui organ prevăzut de prezentul articol sau la articolul 13 din Tratatul privind Uniunea Europeană într-una din limbile prevăzute la articolul 55 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană şi să primească un răspuns redactat în aceeaşi limbă.

Articolul 25

(ex-articolul 22 TCE)

La fiecare trei ani, Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului şi Comitetului Economic şi Social un raport privind aplicarea dispoziţiilor prezentei părţi. Acest raport ţine seama de dezvoltarea Uniunii.

Pe această bază şi fără a aduce atingere celorlalte dispoziţii ale tratatelor, hotărând în unanimitate în conformitate cu o procedură legislativă specială şi cu aprobarea Parlamentului European, Consiliul poate adopta dispoziţii care urmăresc să completeze drepturile enumerate la articolul 20 alineatul (2). Respectivele dispoziții intră în vigoare numai după ce au fost aprobate de statele membre în conformitate cu normele lor constituționale.

PARTEA A TREIA

POLITICILE ŞI ACŢIUNILE INTERNE ALE UNIUNII

TITLUL I

PIAŢA INTERNĂ

Articolul 26

(ex-articolul 14 TCE)

(1)   Uniunea adoptă măsurile pentru instituirea sau asigurarea funcţionării pieţei interne, în conformitate cu dispoziţiile incidente ale tratatelor.

(2)   Piaţa internă cuprinde un spaţiu fără frontiere interne, în care libera circulaţie a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor şi a capitalurilor este asigurată în conformitate cu dispoziţiile tratatelor.

(3)   Consiliul, la propunerea Comisiei, defineşte orientările şi condiţiile necesare asigurării unui progres echilibrat în toate sectoarele vizate.

Articolul 27

(ex-articolul 15 TCE)

În redactarea propunerilor sale în vederea realizării obiectivelor prevăzute la articolul 26, Comisia ţine seama de amploarea efortului pe care anumite economii care prezintă decalaje ale nivelului de dezvoltare va trebui să îl susţină pentru instituirea pieţei interne şi poate propune dispoziţii corespunzătoare.

În cazul în care aceste dispoziţii iau forma unor derogări, acestea trebuie să aibă caracter temporar şi să perturbe cât mai puţin funcţionarea pieţei comune.

TITLUL II

LIBERA CIRCULAŢIE A MĂRFURILOR

Articolul 28

(ex-articolul 23 TCE)

(1)   Uniunea este alcătuită dintr-o uniune vamală care reglementează ansamblul schimburilor de mărfuri şi care implică interzicerea, între statele membre, a taxelor vamale la import şi la export şi a oricăror taxe cu efect echivalent, precum şi adoptarea unui tarif vamal comun în relaţiile cu ţări terţe.

(2)   Dispoziţiile articolului 30 şi cele ale capitolului 3 din prezentul titlu se aplică produselor originare din statele membre, precum şi produselor care provin din ţări terţe care se află în liberă circulaţie în statele membre.

Articolul 29

(ex-articolul 24 TCE)

Se consideră că se află în liberă circulaţie într-un stat membru produsele care provin din ţări terţe, pentru care au fost îndeplinite formalităţile de import şi pentru care au fost percepute în statul membru respectiv taxele vamale şi taxele cu efect echivalent exigibile şi care nu au beneficiat de o restituire totală sau parţială a acestor taxe şi impuneri.

CAPITOLUL 1

UNIUNEA VAMALĂ

Articolul 30

(ex-articolul 25 TCE)

Între statele membre sunt interzise taxele vamale la import şi la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicţie se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal.

Articolul 31

(ex-articolul 26 TCE)

Taxele prevăzute de Tariful Vamal Comun se stabilesc de către Consiliu, care hotărăşte, la propunerea Comisiei.

Articolul 32

(ex-articolul 27 TCE)

În executarea misiunilor care îi sunt încredinţate în temeiul prezentului capitol, Comisia are în vedere:

(a)

necesitatea de a promova schimburile comerciale între statele membre şi ţările terţe;

(b)

evoluţia condiţiilor de concurenţă în cadrul Uniunii, în măsura în care această evoluţie are ca efect creşterea competitivităţii întreprinderilor;

(c)

necesităţile Uniunii de aprovizionare cu materii prime şi produse semifinite, veghind în acelaşi timp ca între statele membre să nu fie denaturate condiţiile de concurenţă în ceea ce priveşte produsele finite;

(d)

necesitatea de a evita perturbări grave în viaţa economică a statelor membre şi de a asigura o dezvoltare raţională a producţiei şi o creştere a consumului în cadrul Uniunii.

CAPITOLUL 2

COOPERAREA VAMALĂ

Articolul 33

(ex-articolul 135 TCE)

În cadrul domeniului de aplicare a tratatelor, Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă măsuri în vederea consolidării cooperării vamale între statele membre şi între acestea şi Comisie.

CAPITOLUL 3

INTERZICEREA RESTRICŢIILOR CANTITATIVE ÎNTRE STATELE MEMBRE

Articolul 34

(ex-articolul 28 TCE)

Între statele membre sunt interzise restricţiile cantitative la import, precum şi orice măsuri cu efect echivalent.

Articolul 35

(ex-articolul 29 TCE)

Între statele membre sunt interzise restricţiile cantitative la export, precum şi orice măsuri cu efect echivalent.

Articolul 36

(ex-articolul 30 TCE)

Dispoziţiile articolelor 34 şi 35 nu se opun interdicţiilor sau restricţiilor la import, la export sau de tranzit, justificate pe motive de morală publică, de ordine publică, de siguranţă publică, de protecţie a sănătăţii şi a vieţii persoanelor şi a animalelor sau de conservare a plantelor, de protejare a unor bunuri de patrimoniu naţional cu valoare artistică, istorică sau arheologică sau de protecţie a proprietăţii industriale şi comerciale. Cu toate acestea, interdicţiile sau restricţiile respective nu trebuie să constituie un mijloc de discriminare arbitrară şi nici o restricţie disimulată în comerţul dintre statele membre.

Articolul 37

(ex-articolul 31 TCE)

(1)   Statele membre adaptează monopolurile naţionale cu caracter comercial, astfel încât să se asigure excluderea oricărei discriminări între resortisanţii statelor membre cu privire la condiţiile de aprovizionare şi comercializare.

Dispoziţiile prezentului articol se aplică oricărui organism prin intermediul căruia un stat membru, de jure sau de facto, direct sau indirect, controlează, conduce sau influenţează în mod semnificativ importurile sau exporturile dintre statele membre. Aceste dispoziţii se aplică, de asemenea, monopolurilor de stat concesionate.

(2)   Statele membre se abţin să introducă orice nouă măsură care contravine principiilor enunţate la alineatul (1) sau care restrânge domeniul de aplicare a articolelor care se referă la interzicerea taxelor vamale şi a restricţiilor cantitative între statele membre.

(3)   În cazul unui monopol cu caracter comercial care presupune o reglementare menită să faciliteze desfacerea sau valorificarea produselor agricole, trebuie asigurate, în aplicarea normelor prezentului articol, garanţii echivalente pentru ocuparea forţei de muncă şi pentru nivelul de trai al producătorilor în cauză.

TITLUL III

AGRICULTURA ŞI PESCUITUL

Articolul 38

(ex-articolul 32 TCE)

(1)   Uniunea defineşte şi pune în aplicare o politică comună în domeniul agriculturii şi pescuitului.

Piaţa internă cuprinde agricultura, pescuitul şi comerţul cu produse agricole. Prin produse agricole se înţeleg produsele solului, cele animaliere şi pescăreşti, precum şi produsele care au suferit o primă transformare şi se află în raport direct cu aceste produse. Referirile la politica agricolă comună sau la agricultură şi utilizarea termenului „agricol” se înţeleg ca făcând referire şi la pescuit, având în vedere caracteristicile speciale ale acestui sector.

(2)   Cu excepţia unor dispoziţii contrare prevăzute la articolele 39–44, normele prevăzute în vederea instituirii sau funcţionării pieţei interne se aplică produselor agricole.

(3)   Produsele care intră sub incidenţa articolelor 39–44, sunt enumerate în lista care face obiectul anexei I.

(4)   Funcţionarea şi dezvoltarea pieţei interne pentru produsele agricole trebuie să fie însoţite de instituirea unei politici agricole comune.

Articolul 39

(ex-articolul 33 TCE)

(1)   Politica agricolă comună are ca obiective:

(a)

creşterea productivităţii agriculturii prin promovarea progresului tehnic, prin asigurarea dezvoltării raţionale a producţiei agricole, precum şi prin utilizarea optimă a factorilor de producţie şi, în special, a forţei de muncă;

(b)

asigurarea în acest fel a unui nivel de trai echitabil pentru populaţia agricolă, în special prin majorarea venitului individual al lucrătorilor din agricultură;

(c)

stabilizarea pieţelor;

(d)

garantarea siguranţei aprovizionărilor;

(e)

asigurarea unor preţuri rezonabile de livrare către consumatori.

(2)   În elaborarea politicii agricole comune şi a metodelor speciale pe care aceasta le poate implica, vor fi avute în vedere următoarele:

(a)

caracterul special al activităţii agricole care rezultă din structura socială a agriculturii şi din discrepanţele structurale şi naturale existente între diferitele regiuni agricole;

(b)

necesitatea de a opera treptat modificările adecvate;

(c)

faptul că, în statele membre, agricultura este un sector strâns legat de ansamblul economiei.

Articolul 40

(ex-articolul 34 TCE)

(1)   În vederea îndeplinirii obiectivelor prevăzute la articolul 39, se instituie o organizare comună a pieţelor agricole.

În funcţie de produse, această organizare îmbracă una dintre următoarele forme:

(a)

reguli comune de concurenţă;

(b)

coordonarea obligatorie a diferitelor organizări naţionale ale pieţei;

(c)

organizarea europeană a pieţei.

(2)   Organizarea comună în una dintre formele prevăzute la alineatul (1) poate include toate măsurile necesare pentru realizarea obiectivelor definite la articolul 39 şi, în special, reglementarea preţurilor, a subvenţiilor pentru producerea şi comercializarea diferitelor produse, a sistemelor de depozitare şi de report şi a mecanismelor comune de stabilizare a importurilor sau a exporturilor.

Organizarea comună trebuie să se limiteze la urmărirea obiectivelor enunţate la articolul 39 şi trebuie să excludă orice discriminare între producătorii sau consumatorii din Uniune.

O eventuală politică de preţuri comună trebuie să se bazeze pe criterii comune şi pe metode de calcul uniforme.

(3)   Pentru ca organizarea comună menţionată la alineatul (1) să îşi poată atinge obiectivele, se pot înfiinţa unul sau mai multe fonduri de orientare şi garantare agricole.

Articolul 41

(ex-articolul 35 TCE)

Pentru a permite realizarea obiectivelor definite la articolul 39, în cadrul politicii agricole comune pot fi prevăzute în special următoarele măsuri:

(a)

o coordonare eficientă a eforturilor întreprinse în domeniile formării profesionale, cercetării şi popularizării cunoştinţelor agronomice, care poate include proiecte sau instituţii finanţate în comun;

(b)

acţiuni comune pentru promovarea consumului anumitor produse.

Articolul 42

(ex-articolul 36 TCE)

Dispoziţiile capitolului referitor la normele privind concurenţa se aplică producţiei şi comercializării produselor agricole numai în măsura stabilită de Parlamentul European și de Consiliu în cadrul dispoziţiilor şi în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 43 alineatul (2), având în vedere obiectivele enunţate la articolul 39.

Consiliul poate autoriza, la propunerea Comisiei, acordarea de ajutoare:

(a)

în vederea protejării exploataţiilor agricole defavorizate de condiţii structurale sau naturale;

(b)

în cadrul programelor de dezvoltare economică.

Articolul 43

(ex-articolul 37 TCE)

(1)   Comisia prezintă propuneri referitoare la elaborarea şi punerea în aplicare a politicii agricole comune, inclusiv înlocuirea organizărilor naţionale cu una dintre formele de organizare comună prevăzute la articolul 40 alineatul (1), precum şi la punerea în aplicare a măsurilor special prevăzute de prezentul titlu.

Aceste propuneri trebuie să ţină seama de interdependenţa dintre chestiunile agricole prevăzute de prezentul titlu.

(2)   Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social, stabilesc organizarea comună a pieţelor agricole prevăzută la articolul 40 alineatul (1), precum şi celelalte dispoziţii necesare pentru îndeplinirea obiectivelor politicii comune în domeniul agriculturii şi pescuitului.

(3)   Consiliul, la propunerea Comisiei, adoptă măsurile privind stabilirea preţurilor, a taxelor, a ajutoarelor şi a contingentelor, precum şi privind stabilirea şi repartizarea posibilităţilor de pescuit.

(4)   Organizarea comună prevăzută la articolul 40 alineatul (1) poate înlocui, în condiţiile prevăzute la alineatul (2), organizările naţionale ale pieţei în cazul în care:

(a)

organizarea comună oferă statelor membre care se opun acestei măsuri şi care dispun de o organizare naţională a producţiei în cauză garanţii echivalente pentru ocuparea forţei de muncă şi nivelul de trai al producătorilor în cauză, luându-se în considerare calendarul adaptărilor posibile şi al specializărilor necesare, şi

(b)

această organizare asigură, pentru schimburile comerciale din cadrul Uniunii, condiţii similare celor existente pe piaţa naţională.

(5)   În cazul în care o organizare comună pentru anumite materii prime se instituie înainte să existe o organizare comună pentru produsele transformate corespunzătoare, materiile prime în cauză folosite pentru produsele transformate destinate exportului în ţări terţe pot fi importate din afara Uniunii.

Articolul 44

(ex-articolul 38 TCE)

În cazul în care, într-un stat membru, un produs face obiectul unei organizări naţionale a pieţei sau al oricărei reglementări interne cu efect echivalent care afectează din punct de vedere concurenţial o producţie similară dintr-un alt stat membru, statele membre aplică la import o taxă compensatorie acestui produs provenit din statul membru în care există respectiva organizare sau reglementare, cu excepţia cazului în care acest stat membru aplică o taxă compensatorie la export.

Comisia stabileşte cuantumul acestor taxe la nivelul necesar pentru a restabili echilibrul; de asemenea, Comisia poate autoriza recurgerea la alte măsuri, pentru care le stabileşte condiţiile şi normele de aplicare.

TITLUL IV

LIBERA CIRCULAŢIE A PERSOANELOR, A SERVICIILOR ŞI A CAPITALURILOR

CAPITOLUL 1

LUCRĂTORII

Articolul 45

(ex-articolul 39 TCE)

(1)   Libera circulaţie a lucrătorilor este garantată în cadrul Uniunii.

(2)   Libera circulaţie implică eliminarea oricărei discriminări pe motiv de cetăţenie între lucrătorii statelor membre, în ceea ce priveşte încadrarea în muncă, remunerarea şi celelalte condiţii de muncă.

(3)   Sub rezerva restricţiilor justificate de motive de ordine publică, siguranţă publică şi sănătate publică, libera circulaţie a lucrătorilor implică dreptul:

(a)

de a accepta ofertele reale de încadrare în muncă;

(b)

de a circula liber în acest scop pe teritoriul statelor membre;

(c)

de şedere într-un stat membru pentru a desfăşura o activitate salarizată în conformitate cu actele cu putere de lege și actele administrative care reglementează încadrarea în muncă a lucrătorilor statului respectiv;

(d)

de a rămâne pe teritoriul unui stat membru după ce a fost încadrat în muncă în acest stat, în condiţiile care vor face obiectul unor regulamente adoptate de Comisie.

(4)   Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică încadrării în administraţia publică.

Articolul 46

(ex-articolul 40 TCE)

Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social, adoptă, prin directive sau regulamente, măsurile necesare în vederea realizării liberei circulaţii a lucrătorilor, astfel cum este aceasta definită la articolul 45, în special:

(a)

asigurarea cooperării strânse între serviciile naţionale pentru ocuparea forţei de muncă;

(b)

eliminarea acelor proceduri şi practici administrative, precum şi a acelor perioade de acces la locurile de muncă disponibile care decurg din dreptul intern sau din acordurile încheiate anterior între statele membre şi a căror menţinere ar constitui un obstacol în calea liberalizării circulaţiei lucrătorilor;

(c)

eliminarea tuturor perioadelor şi restricţiilor prevăzute de dreptul intern sau de acordurile încheiate anterior între statele membre, care impun lucrătorilor din celelalte state membre condiţii diferite în ceea ce priveşte libera alegere a unui loc de muncă în raport cu lucrătorii statului respectiv;

(d)

stabilirea unor mecanisme proprii în vederea corelării cererii şi ofertei de locuri de muncă şi facilitarea realizării echilibrului între cererea şi oferta de locuri de muncă în condiţii care să evite ameninţarea gravă a nivelului de trai şi de ocupare a forţei de muncă în diferitele regiuni şi ramuri industriale.

Articolul 47

(ex-articolul 41 TCE)

Statele membre încurajează schimburile de lucrători tineri în cadrul unui program comun.

Articolul 48

(ex-articolul 42 TCE)

Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă, în domeniul securităţii sociale, măsurile necesare pentru instituirea liberei circulaţii a lucrătorilor, în special prin instituirea unui sistem care să asigure lucrătorilor migranți salariați sau care desfășoară o activitate independentă și persoanelor aflate în întreținerea acestora:

(a)

cumulul tuturor perioadelor luate în considerare de către diferitele legislaţii interne, în vederea dobândirii şi păstrării dreptului la prestaţii, precum şi pentru calcularea acestora;

(b)

plata prestaţiilor pentru persoanele rezidente pe teritoriile statelor membre.

În cazul în care un membru al Consiliului declară că un proiect de act legislativ menţionat la primul paragraf ar aduce atingere unor aspecte importante ale sistemului său de securitate socială, inclusiv în ceea ce priveşte domeniul său de aplicare, costul sau structura financiară, ori ar aduce atingere echilibrului financiar al respectivului sistem, poate solicita sesizarea Consiliului European. În acest caz, procedura legislativă ordinară se suspendă. După dezbateri şi în termen de patru luni de la această suspendare, Consiliul European:

(a)

retrimite proiectul Consiliului, caz în care încetează suspendarea procedurii legislative ordinare, sau

(b)

nu acţionează în niciun fel sau solicită Comisiei să prezinte o nouă propunere; în acest caz se consideră că actul propus iniţial nu a fost adoptat.

CAPITOLUL 2

DREPTUL DE STABILIRE

Articolul 49

(ex-articolul 43 TCE)

În conformitate cu dispoziţiile care urmează, sunt interzise restricţiile privind libertatea de stabilire a resortisanţilor unui stat membru pe teritoriul altui stat membru. Această interdicţie vizează şi restricţiile privind înfiinţarea de agenţii, sucursale sau filiale de către resortisanţii unui stat membru stabiliţi pe teritoriul altui stat membru.

Libertatea de stabilire presupune accesul la activităţi independente şi exercitarea acestora, precum şi constituirea şi administrarea întreprinderilor şi, în special, a societăţilor în înţelesul articolului 54 al doilea paragraf, în condiţiile definite pentru resortisanţii proprii de legislaţia ţării de stabilire, sub rezerva dispoziţiilor capitolului privind capitalurile.

Articolul 50

(ex-articolul 44 TCE)

(1)   În vederea realizării libertăţii de stabilire cu privire la o activitate determinată, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social, decide prin intermediul directivelor.

(2)   Parlamentul European, Consiliul şi Comisia exercită funcţiile care le revin în temeiul dispoziţiilor menţionate anterior şi, în special:

(a)

acordând prioritate, de regulă, activităţilor în cazul cărora libertatea de stabilire constituie o contribuţie deosebit de utilă la dezvoltarea producţiei şi a schimburilor comerciale;

(b)

asigurând o strânsă cooperare între autorităţile naţionale competente pentru a cunoaşte aspectele speciale ale diferitelor activităţi din cadrul Uniunii;

(c)

eliminând acele proceduri şi practici administrative care decurg fie din dreptul intern, fie din acordurile încheiate anterior între statele membre, a căror menţinere ar constitui un obstacol în calea libertăţii de stabilire;

(d)

asigurând lucrătorilor dintr-un stat membru, angajaţi în muncă pe teritoriul unui alt stat membru, posibilitatea de a rămâne pe teritoriul acestuia pentru a desfăşura activităţi independente, în cazul în care îndeplinesc condiţiile pe care ar trebui să le îndeplinească în cazul în care ar intra pe teritoriul acestui stat la data la care intenţionează să iniţieze această activitate;

(e)

asigurând resortisantului unui stat membru posibilitatea de a dobândi şi folosi terenuri şi construcţii situate pe teritoriul altui stat membru, în măsura în care aceasta nu aduce atingere principiilor stabilite la articolul 39 alineatul (2);

(f)

eliminând treptat restricţiile privind libertatea de stabilire în fiecare ramură de activitate avută în vedere, în ceea ce priveşte, pe de o parte, condiţiile de înfiinţare de agenţii, sucursale sau filiale pe teritoriul unui stat membru şi, pe de altă parte, condiţiile de acces al personalului angajat în cadrul sediului principal în funcţiile de conducere sau de supraveghere ale acestor agenţii, sucursale sau filiale;

(g)

coordonând, în măsura în care este necesar şi în vederea echivalării lor, garanţiile solicitate de statele membre societăţilor în înţelesul articolului 54 al doilea paragraf, pentru a proteja deopotrivă interesele asociaţilor şi ale terţilor;

(h)

asigurându-se că ajutoarele acordate de statele membre nu denaturează condiţiile de stabilire.

Articolul 51

(ex-articolul 45 TCE)

Sunt exceptate de la aplicarea dispoziţiilor prezentului capitol, în ceea ce priveşte statul membru interesat, activităţile care sunt asociate în acest stat, chiar şi cu titlu ocazional, exercitării autorităţii publice.

Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot excepta anumite activităţi de la aplicarea dispoziţiilor prezentului capitol.

Articolul 52

(ex-articolul 46 TCE)

(1)   Prevederile prezentului capitol şi măsurile adoptate în temeiul acesteia nu aduc atingere aplicării actelor cu putere de lege şi actelor administrative care prevăd un regim special pentru resortisanţii străini din motive de ordine publică, siguranţă publică şi sănătate publică.

(2)   Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă directive privind coordonarea dispoziţiilor menţionate anterior.

Articolul 53

(ex-articolul 47 TCE)

(1)   În vederea facilitării accesului la activităţile independente şi a exercitării acestora, Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă directivele privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri oficiale de calificare, precum şi privind coordonarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre cu privire la accesul la activităţile independente şi la exercitarea acestora.

(2)   În ceea ce priveşte profesiile medicale, paramedicale şi farmaceutice, eliminarea treptată a restricţiilor este subordonată coordonării condiţiilor lor de exercitare a acestora în diferitele state membre.

Articolul 54

(ex-articolul 48 TCE)

Societăţile constituite în conformitate cu legislaţia unui stat membru şi având sediul social, administraţia centrală sau locul principal de desfăşurare a activităţii în cadrul Uniunii sunt asimilate, în aplicarea prezentei subsecţiuni, persoanelor fizice resortisante ale statelor membre.

Prin societăţi se înţeleg societăţile constituite în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei civile sau comerciale, inclusiv societăţile cooperative şi alte persoane juridice de drept public sau privat, cu excepţia celor fără scop lucrativ.

Articolul 55

(ex-articolul 294 TCE)

Statele membre acordă resortisanţilor celorlalte state membre acelaşi tratament ca şi propriilor resortisanţi în ceea ce priveşte participarea la constituirea capitalului societăţilor în înţelesul articolului 54, fără a aduce atingere aplicării celorlalte dispoziţii din prezentul tratat.

CAPITOLUL 3

SERVICIILE

Articolul 56

(ex-articolul 49 TCE)

În conformitate cu dispoziţiile ce urmează, sunt interzise restricţiile privind libera prestare a serviciilor în cadrul Uniunii cu privire la resortisanţii statelor membre stabiliţi într-un alt stat membru decât cel al beneficiarului serviciilor.

Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot extinde beneficiul dispoziţiilor prezentului capitol la prestatorii de servicii care sunt resortisanţi ai unui stat terţ şi sunt stabiliţi în cadrul Uniunii.

Articolul 57

(ex-articolul 50 TCE)

În înţelesul tratatelor, sunt considerate servicii prestaţiile furnizate în mod obişnuit în schimbul unei remuneraţii, în măsura în care nu sunt reglementate de dispoziţiile privind libera circulaţie a mărfurilor, a capitalurilor şi a persoanelor.

Serviciile cuprind în special:

(a)

activităţi cu caracter industrial;

(b)

activităţi cu caracter comercial;

(c)

activităţi artizanale;

(d)

activităţile prestate în cadrul profesiunilor liberale.

Fără a aduce atingere dispoziţiilor capitolului privind dreptul de stabilire, prestatorul poate, în vederea executării prestaţiei, să îşi desfăşoare temporar activitatea în statul membru în care prestează serviciul, în aceleaşi condiţii care sunt impuse de acest stat propriilor resortisanţi.

Articolul 58

(ex-articolul 51 TCE)

(1)   Libera circulaţie a serviciilor în domeniul transporturilor este reglementată de dispoziţiile din titlul privind transporturile.

(2)   Liberalizarea serviciilor bancare şi de asigurări asociate mişcărilor capitalurilor trebuie să se realizeze concomitent cu liberalizarea circulaţiei capitalurilor.

Articolul 59

(ex-articolul 52 TCE)

(1)   Pentru realizarea liberalizării unui anumit serviciu, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, după consultarea Comitetului Economic şi Social, hotărăsc prin directive.

(2)   Directivele menţionate la alineatul (1) vizează în general, cu prioritate, serviciile care intervin direct asupra costurilor de producţie sau a căror liberalizare contribuie la facilitarea schimburilor de mărfuri.

Articolul 60

(ex-articolul 53 TCE)

Statele membre depun eforturi pentru a proceda la liberalizarea serviciilor într-o măsură mai mare decât cea la care obligă directivele adoptate în vederea aplicării articolului 59 alineatul (1), în cazul în care situaţia lor economică generală şi situaţia din sectorul în cauză permite acest lucru.

În acest scop, Comisia adresează recomandări statelor membre în cauză.

Articolul 61

(ex-articolul 54 TCE)

Atât timp cât restricţiile impuse liberei prestări a serviciilor nu sunt eliminate, fiecare dintre statele membre le aplică, fără a face distincţie în funcţie de cetăţenie ori naţionalitate sau reşedinţă ori sediu tuturor prestatorilor de servicii menţionaţi la articolul 56 primul paragraf.

Articolul 62

(ex-articolul 55 TCE)

Dispoziţiile articolelor 51–54 se aplică domeniului reglementat de prezentul capitol.

CAPITOLUL 4

CAPITALURILE ŞI PLĂŢILE

Articolul 63

(ex-articolul 56 TCE)

(1)   În temeiul dispoziţiilor prezentului capitol, sunt interzise orice restricţii privind circulaţia capitalurilor între statele membre, precum şi între statele membre şi ţările terţe.

(2)   În temeiul dispoziţiilor prezentului capitol, sunt interzise orice restricţii privind plăţile între statele membre, precum şi între statele membre şi ţările terţe.

Articolul 64

(ex-articolul 57 TCE)

(1)   Articolul 63 nu aduce atingere aplicării, în raport cu ţările terţe, a restricţiilor în vigoare la 31 decembrie 1993 în temeiul dreptului intern sau al dreptului Uniunii, adoptate cu privire la circulaţia capitalurilor având ca destinaţie ţări terţe sau provenind din ţări terţe, în cazul în care acestea implică investiţii directe, inclusiv investiţiile imobiliare, stabilirea, prestarea de servicii financiare sau admiterea de valori mobiliare pe pieţele de capital. În ceea ce privește restricțiile în vigoare în temeiul legislațiilor naționale în Bulgaria, în Estonia și în Ungaria, respectiva dată este 31 decembrie 1999.

(2)   Depunând eforturi pentru a realiza obiectivul liberei circulaţii a capitalurilor între statele membre şi ţări terţe, în cea mai mare măsură posibilă şi fără a aduce atingere celorlalte capitole ale tratatelor, Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă măsurile referitoare la circulaţia capitalurilor având ca destinaţie ţări terţe sau provenind din ţări terţe, în cazul în care acestea implică investiţii directe, inclusiv investiţiile imobiliare, stabilirea, prestarea de servicii financiare sau admiterea de valori mobiliare pe pieţele de capital.

(3)   Prin derogare de la alineatul (2), numai Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială, în unanimitate şi după consultarea Parlamentului European, poate adopta măsuri care reprezintă un regres în dreptul Uniunii în ceea ce priveşte liberalizarea circulaţiei capitalurilor având ca destinaţie sau provenind din ţări terţe.

Articolul 65

(ex-articolul 58 TCE)

(1)   Articolul 63 nu aduce atingere dreptului statelor membre:

(a)

de a aplica dispoziţiile incidente ale legislaţiilor fiscale care stabilesc o distincţie între contribuabilii care nu se găsesc în aceeaşi situaţie în ceea ce priveşte reşedinţa lor sau locul unde capitalurile lor au fost investite;

(b)

de a adopta toate măsurile necesare pentru a combate încălcarea actelor lor cu putere de lege şi a normelor lor administrative, în special în domeniul fiscal sau al supravegherii prudenţiale a instituţiilor financiare, de a stabili proceduri de declarare a circulaţiei capitalurilor în scopul informării administrative sau statistice ori de a adopta măsuri justificate de motive de ordine publică sau siguranţă publică.

(2)   Prezentul capitol nu aduce atingere posibilităţii de a aplica restricţii privind dreptul de stabilire care sunt compatibile cu prezentul tratat.

(3)   Măsurile şi procedurile menţionate la alineatele (1) şi (2) nu trebuie să constituie un mijloc de discriminare arbitrară şi nici o restrângere disimulată a liberei circulaţii a capitalurilor şi plăţilor, astfel cum este aceasta definită la articolul 63.

(4)   În absența unor măsuri de aplicare a articolului 64 alineatul (3), Comisia sau, în absența unei decizii a Comisiei în termen de trei luni de la data solicitării statului membru în cauză, Consiliul poate adopta o decizie care să dispună ca măsurile fiscale restrictive adoptate de un stat membru faţă de una sau mai multe ţări terţe să fie considerate conforme tratatelor, cu condiţia ca acestea să fie justificate în raport cu unul dintre obiectivele Uniunii şi compatibile cu buna funcţionare a pieţei interne. Consiliul hotărăşte în unanimitate, la solicitarea unui stat membru.

Articolul 66

(ex-articolul 59 TCE)

În cazul în care, în împrejurări excepţionale, circulaţia capitalurilor provenind din ţările terţe sau destinate acestora provoacă sau ameninţă să provoace dificultăţi grave în funcţionarea uniunii economice şi monetare, Consiliul, la propunerea Comisiei şi după consultarea Băncii Centrale Europene, poate adopta, în raport cu ţările terţe, măsurile de salvgardare pentru o perioadă de până la şase luni, în cazul în care aceste măsuri sunt strict necesare.

TITLUL V

SPAŢIUL DE LIBERTATE, SECURITATE ŞI JUSTIŢIE

CAPITOLUL 1

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 67

(ex-articolul 61 TCE și ex-articolul 29 TUE)

(1)   Uniunea constituie un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, cu respectarea drepturilor fundamentale şi a diferitelor sisteme de drept şi tradiţii juridice ale statelor membre.

(2)   Uniunea asigură absența controalelor asupra persoanelor la frontierele interne şi dezvoltă o politică comună în domeniul dreptului de azil, al imigrării şi al controlului la frontierele externe care este întemeiată pe solidaritatea între statele membre şi care este echitabilă faţă de resortisanţii ţărilor terţe. În înțelesul prezentului titlu, apatrizii sunt asimilaţi resortisanţilor ţărilor terţe.

(3)   Uniunea acţionează pentru a asigura un înalt nivel de securitate prin măsuri de prevenire a criminalităţii, a rasismului şi a xenofobiei, precum şi de combatere a acestora, prin măsuri de coordonare şi de cooperare între autorităţile poliţieneşti şi judiciare şi alte autorităţi competente, precum şi prin recunoaşterea reciprocă a deciziilor judiciare în materie penală şi, după caz, prin apropierea legislaţiilor penale.

(4)   Uniunea facilitează accesul la justiţie, în special pe baza principiului recunoaşterii reciproce a deciziilor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă.

Articolul 68

Consiliul European defineşte orientările strategice ale planificării legislative şi operaţionale în cadrul spaţiului de libertate, securitate şi justiţie.

Articolul 69

Parlamentele naţionale asigură, cu privire la propunerile şi iniţiativele legislative prezentate în cadrul capitolelor 4 şi 5, respectarea principiului subsidiarităţii, în conformitate cu Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii.

Articolul 70

Fără a aduce atingere articolelor 258, 259 și 260, Consiliul, la propunerea Comisiei, poate adopta măsurile de stabilire a condiţiilor în care statele membre, în colaborare cu Comisia, realizează o evaluare obiectivă şi imparţială a punerii în aplicare, de către autorităţile statelor membre, a politicilor Uniunii prevăzute în prezentul titlu, în special în scopul de a favoriza aplicarea deplină a principiului recunoaşterii reciproce. Parlamentul European şi parlamentele naţionale sunt informate cu privire la conţinutul şi rezultatele evaluării.

Articolul 71

(ex-articolul 36 TUE)

În cadrul Consiliului se instituie un comitet permanent care să asigure în cadrul Uniunii promovarea şi consolidarea cooperării operaţionale în materie de securitate internă. Fără a aduce atingere articolului 240, comitetul promovează coordonarea acţiunii autorităţilor competente ale statelor membre. La lucrările comitetului pot fi implicați reprezentanţii organelor, ai oficiilor şi ai agenţiilor în cauză ale Uniunii. Parlamentul European şi parlamentele naţionale sunt informate cu privire la derularea acestor lucrări.

Articolul 72

(ex-articolul 64 alineatul (1) TCE și ex-articolul 33 TUE)

Prezentul titlu nu aduce atingere exercitării responsabilităţilor care revin statelor membre pentru menţinerea ordinii publice şi pentru apărarea securităţii interne.

Articolul 73

Statele membre au libertatea de a organiza între ele şi sub autoritatea lor forme de cooperare şi de coordonare pe care le consideră oportune, între serviciile competente ale administraţiilor acestora care răspund de asigurarea securităţii naţionale.

Articolul 74

(ex-articolul 66 TCE)

Consiliul adoptă măsuri în vederea asigurării cooperării administrative între serviciile competente ale statelor membre în domeniile menţionate în prezentul titlu, precum şi între serviciile respective şi Comisie. Acesta hotărăşte la propunerea Comisiei, sub rezerva articolului 76 şi după consultarea Parlamentului European.

Articolul 75

(ex-articolul 60 TCE)

În cazul în care este necesar, pentru realizarea obiectivelor enunţate la articolul 67, în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea terorismului şi a activităţilor conexe, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu procedura legislativă ordinară, definesc cadrul măsurilor administrative privind circulaţia capitalurilor şi plăţile, cum ar fi îngheţarea fondurilor, a activelor financiare sau a beneficiilor economice care aparţin unor persoane fizice sau juridice, grupuri sau entităţi fără caracter statal, sunt în proprietatea acestora sau sunt deţinute de acestea.

Consiliul, la propunerea Comisiei, adoptă măsurile pentru punerea în aplicare a cadrului prevăzut la primul paragraf.

Actele menţionate la prezentul articol cuprind dispoziţiile necesare în materie de garanţii juridice.

Articolul 76

Actele menţionate în capitolele 4 şi 5, precum şi măsurile menţionate la articolul 74 care asigură o cooperare administrativă în domeniile menţionate în aceste capitole, se adoptă:

(a)

la propunerea Comisiei; sau

(b)

la iniţiativa unei pătrimi din statele membre.

CAPITOLUL 2

POLITICI PRIVIND CONTROLUL LA FRONTIERE, DREPTUL DE AZIL ŞI IMIGRAREA

Articolul 77

(ex-articolul 62 TCE)

(1)   Uniunea dezvoltă o politică care urmăreşte:

(a)

să asigure absența oricărui control asupra persoanelor la trecerea frontierelor interne, indiferent de cetăţenie;

(b)

să asigure controlul persoanelor şi supravegherea eficace la trecerea frontierelor externe;

(c)

să introducă treptat un sistem integrat de administrare a frontierelor externe.

(2)   În înțelesul alineatului (1), Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă măsurile privind:

(a)

politica comună a vizelor şi a altor permise de şedere de scurtă durată;

(b)

controalele la care sunt supuse persoanele la trecerea frontierelor externe;

(c)

condiţiile în care resortisanţii ţărilor terţe pot circula liber, pentru o durată scurtă, în interiorul Uniunii;

(d)

orice măsură necesară pentru instituirea treptată a unui sistem integrat de administrare a frontierelor externe;

(e)

absența oricărui control asupra persoanelor, indiferent de cetăţenie, la trecerea frontierelor interne.

(3)   În cazul în care o acţiune a Uniunii se dovedeşte necesară pentru a facilita exercitarea dreptului menţionat la articolul 20 alineatul (2) litera (a), iar tratatele nu au prevăzut atribuţii în acest sens, Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială, poate adopta dispoziţii referitoare la paşapoarte, cărţi de identitate, permise de şedere sau oricare alt document asimilat. Consiliul hotărăşte în unanimitate, după consultarea Parlamentului European.

(4)   Prezentul articol nu aduce atingere competenţei statelor membre privind delimitarea geografică a frontierelor acestora, în conformitate cu dreptul internaţional.

Articolul 78

(ex-articolul 63 punctele 1 și 2 și ex-articolul 64 alineatul (2) TCE)

(1)   Uniunea dezvoltă o politică comună în domeniul dreptului de azil, al protecţiei subsidiare şi al protecţiei temporare, cu scopul de a oferi un statut corespunzător oricărui resortisant dintr-o ţară terţă care are nevoie de protecţie internaţională şi de a asigura respectarea principiului nereturnării. Această politică trebuie să fie în conformitate cu Convenţia de la Geneva la 28 iulie 1951 şi cu Protocolul din 31 ianuarie 1967 privind statutul refugiaţilor, precum şi cu alte tratate din domeniu.

(2)   În înțelesul alineatului (1), Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă măsurile referitoare la un sistem european comun de azil, care cuprinde:

(a)

un regim unitar de azil în favoarea resortisanţilor ţărilor terţe, valabil în toată Uniunea;

(b)

un regim unitar de protecţie subsidiară pentru resortisanţii ţărilor terţe care, fără să obţină azil european, au nevoie de protecţie internaţională;

(c)

un sistem comun de protecţie temporară a persoanelor strămutate în cazul unui aflux masiv;

(d)

proceduri comune de acordare şi de retragere a regimului unitar de azil sau de protecţie subsidiară;

(e)

criterii şi mecanisme de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil sau de protecţie subsidiară;

(f)

norme referitoare la condiţiile de primire a solicitanţilor dreptului de azil sau de protecţie subsidiară;

(g)

parteneriatul şi cooperarea cu ţările terţe pentru gestionarea fluxurilor de persoane care solicită drept de azil, protecţie subsidiară sau temporară.

(3)   În cazul în care unul sau mai multe state membre se află într-o situaţie de urgenţă caracterizată de un aflux brusc de resortisanţi din ţări terţe, Consiliul, la propunerea Comisiei, poate adopta măsuri provizorii, în beneficiul statului sau al statelor membre în cauză. Acesta hotărăşte după consultarea Parlamentului European.

Articolul 79

(ex-articolul 63 punctele 3 și 4 TCE)

(1)   Uniunea dezvoltă o politică comună de imigrare, al cărei scop este de a asigura, în toate etapele, gestionarea eficientă a fluxurilor de migrare, tratamentul echitabil al resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere legală în statele membre, precum şi prevenirea imigrării ilegale şi a traficului de persoane şi combaterea susţinută a acestora.

(2)   În înțelesul alineatului (1), Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă măsuri în următoarele domenii:

(a)

condiţiile de intrare şi de şedere, precum şi normele privind acordarea de către statele membre a vizelor şi a permiselor de şedere pe termen lung, inclusiv în vederea reîntregirii familiei;

(b)

definirea drepturilor resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere legală pe teritoriul unui stat membru, inclusiv condiţiile care reglementează libertatea de circulaţie şi de şedere în celelalte state membre;

(c)

imigrarea clandestină şi şederea ilegală, inclusiv expulzarea şi repatrierea persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală;

(d)

combaterea traficului de persoane, în special de femei şi copii.

(3)   Uniunea poate încheia cu ţări terţe acorduri privind readmisia, în ţările lor de origine sau de provenienţă, a resortisanţilor ţărilor terţe care nu îndeplinesc sau nu mai îndeplinesc condiţiile de intrare, de prezenţă sau de şedere pe teritoriul unuia dintre statele membre.

(4)   Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot stabili măsuri pentru încurajarea şi sprijinirea acţiunii statelor membre, cu scopul de a favoriza integrarea resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere legală pe teritoriul lor, excluzând orice armonizare a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre.

(5)   Prezentul articol nu aduce atingere dreptului statelor membre de a stabili volumul admiterii pe teritoriul acestora a resortisanţilor unor ţări terţe, provenind din ţări terţe, în căutarea unui loc de muncă în calitate de lucrători salariaţi sau pentru a desfăşura o activitate independentă.

Articolul 80

Politicile Uniunii menţionate la prezentul capitol şi punerea în aplicare a acestora sunt reglementate de principiul solidarităţii şi al distribuirii echitabile a răspunderii între statele membre, inclusiv pe plan financiar. Ori de câte ori este necesar, actele Uniunii adoptate în temeiul prezentului capitol cuprind măsuri adecvate pentru aplicarea acestui principiu.

CAPITOLUL 3

COOPERAREA JUDICIARĂ ÎN MATERIE CIVILĂ

Articolul 81

(ex-articolul 65 TCE)

(1)   Uniunea dezvoltă o cooperare judiciară în materie civilă cu incidenţă transfrontalieră, întemeiată pe principiul recunoaşterii reciproce a deciziilor judiciare şi extrajudiciare. Această cooperare poate include adoptarea unor măsuri de apropiere a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre.

(2)   În înțelesul alineatului (1), Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă măsuri, în special atunci când acestea sunt necesare pentru buna funcţionare a pieţei interne, care urmăresc să asigure:

(a)

recunoaşterea reciprocă între statele membre a deciziilor judiciare şi extrajudiciare şi executarea acestora;

(b)

comunicarea şi notificarea transfrontalieră a actelor judiciare şi extrajudiciare;

(c)

compatibilitatea normelor aplicabile în statele membre în materie de conflict de legi şi de competenţă;

(d)

cooperarea în materie de obţinere a probelor;

(e)

accesul efectiv la justiţie;

(f)

eliminarea obstacolelor din calea bunei desfăşurări a procedurilor civile, la nevoie prin favorizarea compatibilităţii normelor de procedură civilă aplicabile în statele membre;

(g)

dezvoltarea unor metode alternative de soluţionare a litigiilor;

(h)

sprijinirea formării profesionale a magistraţilor şi a personalului din justiţie.

(3)   Prin derogare de la alineatul (2), măsurile privind dreptul familiei care au implicaţii transfrontaliere sunt stabilite de către Consiliu, care hotărăşte în conformitate cu o procedură legislativă specială. Acesta hotărăşte în unanimitate, după consultarea Parlamentului European.

Consiliul, la propunerea Comisiei, poate adopta o decizie care să determine aspectele din dreptul familiei care au implicaţii transfrontaliere, care ar putea face obiectul unor acte adoptate prin procedura legislativă ordinară. Consiliul hotărăşte în unanimitate, după consultarea Parlamentului European.

Propunerea menţionată la al doilea paragraf se transmite parlamentelor naţionale. În cazul opoziţiei unui parlament naţional, notificate în termen de şase luni de la această transmitere, decizia nu se adoptă. În cazul în care nu există nicio opoziţie, Consiliul poate adopta respectiva decizie.

CAPITOLUL 4

COOPERAREA JUDICIARĂ ÎN MATERIE PENALĂ

Articolul 82

(ex-articolul 31 TUE)

(1)   Cooperarea judiciară în materie penală în cadrul Uniunii se întemeiază pe principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătorești şi a deciziilor judiciare şi include apropierea actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre în domeniile prevăzute la alineatul (2) şi la articolul 83.

Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă măsurile privind:

(a)

instituirea unor norme şi proceduri care să asigure recunoaşterea, în întreaga Uniune, a tuturor categoriilor de hotărâri judecătorești şi decizii judiciare;

(b)

prevenirea şi soluţionarea conflictelor de competenţă între statele membre;

(c)

sprijinirea formării profesionale a magistraţilor şi a personalului din justiţie;

(d)

facilitarea cooperării dintre autorităţile judiciare sau echivalente ale statelor membre în materie de urmărire penală şi executare a deciziilor.

(2)   În măsura în care este necesar pentru a facilita recunoaşterea reciprocă a hotărârilor judecătorești şi a deciziilor judiciare, precum şi cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală cu dimensiune transfrontalieră, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin directive în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot stabili norme minime. Aceste norme minime iau în considerare diferenţele existente între tradiţiile juridice şi sistemele de drept ale statelor membre.

Acestea se referă la:

(a)

admisibilitatea reciprocă a probelor între statele membre;

(b)

drepturile persoanelor în procedura penală;

(c)

drepturile victimelor criminalității;

(d)

alte elemente speciale ale procedurii penale pe care Consiliul le-a identificat în prealabil printr-o decizie; pentru adoptarea acestei decizii, Consiliul hotărăşte în unanimitate, după aprobarea Parlamentului European.

Adoptarea normelor minime prevăzute la prezentul alineat nu împiedică statele membre să menţină sau să adopte un nivel mai ridicat de protecţie a persoanelor.

(3)   În cazul în care un membru al Consiliului consideră că un proiect de directivă prevăzut la alineatul (2) ar aduce atingere aspectelor fundamentale ale sistemului său de justiţie penală, acesta poate solicita sesizarea Consiliului European. În acest caz, procedura legislativă ordinară se suspendă. După dezbateri, în caz de consens, Consiliul European, în termen de patru luni de la suspendare, retrimite proiectul Consiliului, prin aceasta încetând suspendarea procedurii legislative ordinare.

În acelaşi termen, în cazul unui dezacord şi în cazul în care cel puţin nouă state membre doresc instituirea unei forme de cooperare consolidată pe baza proiectului de directivă respectiv, acestea informează Parlamentul European, Consiliul şi Comisia în consecinţă. În acest caz, autorizarea de a institui o formă de cooperare consolidată, prevăzută la articolul 20 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană şi la articolul 329 alineatul (1) din prezentul tratat se consideră acordată şi se aplică dispoziţiile privind formele de cooperare consolidată.

Articolul 83

(ex-articolul 31 TUE)

(1)   Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin directive în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot stabili norme minime cu privire la definirea infracţiunilor şi a sancțiunilor în domenii ale criminalităţii de o gravitate deosebită de dimensiune transfrontalieră ce rezultă din natura sau impactul acestor infracţiuni ori din nevoia specială de a le combate pornind de la o bază comună.

Aceste domenii ale criminalităţii sunt următoarele: terorismul, traficul de persoane şi exploatarea sexuală a femeilor şi a copiilor, traficul ilicit de droguri, traficul ilicit de arme, spălarea banilor, corupţia, contrafacerea mijloacelor de plată, criminalitatea informatică şi criminalitatea organizată.

În funcţie de evoluţia criminalităţii, Consiliul poate adopta o decizie care să identifice alte domenii ale criminalităţii care îndeplinesc criteriile prevăzute la prezentul alineat. Consiliul hotărăşte în unanimitate, după aprobarea Parlamentului European.

(2)   În cazul în care apropierea actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre în materie penală se dovedeşte indispensabilă pentru a asigura punerea în aplicare eficientă a unei politici a Uniunii într-un domeniu care a făcut obiectul unor măsuri de armonizare, prin directive se pot stabili norme minime referitoare la definirea infracţiunilor şi a sancțiunilor în domeniul în cauză. Directivele se adoptă printr-o procedură legislativă ordinară sau specială identică cu cea utilizată pentru adoptarea măsurilor de armonizare în cauză, fără a aduce atingere articolului 76.

(3)   În cazul în care un membru al Consiliului consideră că un proiect de directivă prevăzută la alineatul (1) sau (2) ar aduce atingere aspectelor fundamentale ale sistemului său de justiţie penală, acesta poate solicita sesizarea Consiliului European. În acest caz, procedura legislativă ordinară se suspendă. După dezbateri, în caz de consens, Consiliul European, în termen de patru luni de la suspendare, retrimite proiectul Consiliului, prin aceasta încetând suspendarea procedurii legislative ordinare.

În acelaşi termen, în cazul unui dezacord şi în cazul în care cel puţin nouă state membre doresc stabilirea unei cooperări consolidate pe baza proiectului de directivă respectiv, acestea informează Parlamentul European, Consiliul şi Comisia în consecinţă. În acest caz, autorizarea de a stabili o formă de cooperare consolidată, prevăzută la articolul 20 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană şi la articolul 329 alineatul (1) din prezentul tratat, se consideră acordată şi se aplică dispoziţiile privind formele de cooperare consolidată.

Articolul 84

Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot stabili măsuri pentru a încuraja şi sprijini acţiunea statelor membre în domeniul prevenirii criminalităţii, excluzând orice armonizare a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre.

Articolul 85

(ex-articolul 31 TUE)

(1)   Eurojust are misiunea de a susține şi consolida coordonarea şi cooperarea dintre autorităţile naţionale de cercetare şi urmărire penală în legătură cu formele grave de criminalitate care afectează două sau mai multe state membre sau care impun urmărirea penală pe baze comune, prin operaţiuni întreprinse de autorităţile statelor membre şi de Europol şi prin informaţii furnizate de acestea.

În acest context, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu procedura legislativă ordinară, determină structura, funcţionarea, domeniul de acţiune şi atribuţiile Eurojust. Aceste atribuţii pot include:

(a)

începerea de cercetări penale, precum şi propunerea de începere a urmăririi penale efectuate de autorităţile naţionale competente, în special cele referitoare la infracţiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii;

(b)

coordonarea cercetărilor şi a urmăririlor penale prevăzute la litera (a);

(c)

consolidarea cooperării judiciare, inclusiv prin soluţionarea conflictelor de competenţă şi prin strânsa cooperare cu Reţeaua Judiciară Europeană.

Aceste regulamente stabilesc, de asemenea, condiţiile de implicare a Parlamentului European şi a parlamentelor naţionale la evaluarea activităţilor Eurojust.

(2)   În cadrul urmăririlor penale prevăzute la alineatul (1) şi fără a aduce atingere articolului 86, actele oficiale de procedură judiciară sunt îndeplinite de autorităţile naţionale competente.

Articolul 86

(1)   Pentru combaterea infracţiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu o procedură legislativă specială, poate institui un Parchet European, pornind de la Eurojust. Consiliul hotărăşte în unanimitate, după aprobarea Parlamentului European.

În cazul în care nu există unanimitate, un grup compus din cel puţin nouă state membre poate solicita ca proiectul de regulament să fie trimis spre examinare Consiliului European. În acest caz, procedura în cadrul Consiliului se suspendă. După dezbateri, în cazul realizării unui consens, Consiliul European, în termen de patru luni de la suspendare, retrimite proiectul Consiliului, spre adoptare.

În acelaşi termen, în cazul unui dezacord şi în cazul în care cel puţin nouă state membre doresc stabilirea unei forme de cooperare consolidată pe baza proiectului de regulament respectiv, acestea informează Parlamentul European, Consiliul şi Comisia în consecinţă. În acest caz, autorizarea de a stabili o formă de cooperare consolidată, menţionată la articolul 20 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană şi la articolul 329 alineatul (1) din prezentul tratat, se consideră acordată și se aplică dispoziţiile privind formele de cooperare consolidată.

(2)   Parchetul European are competenţa de a cerceta, de a urmări şi de a trimite în judecată, după caz în colaborare cu Europol, autorii şi coautorii infracţiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, în conformitate cu normele stabilite în regulamentul prevăzut la alineatul (1). Parchetul European exercită în faţa instanţelor competente ale statelor membre acțiunea publică în legătură cu aceste infracţiuni.

(3)   Regulamentele prevăzute la alineatul (1) stabilesc statutul Parchetului European, condiţiile de exercitare a atribuţiilor acestuia, regulamentul de procedură aplicabil activităţilor sale, precum şi normele care reglementează admisibilitatea probelor şi normele aplicabile controlului jurisdicțional al actelor de procedură adoptate în exercitarea atribuţiilor sale.

(4)   Consiliul European poate adopta, în acelaşi timp sau ulterior, o decizie de modificare a alineatului (1) în scopul extinderii atribuţiilor Parchetului European pentru a include combaterea criminalității grave de dimensiune transfrontalieră şi în scopul modificării corespunzătoare a alineatului (2) în ceea ce priveşte autorii şi coautorii infracţiunilor grave care afectează mai multe state membre. Consiliul European hotărăşte în unanimitate, după aprobarea Parlamentului European şi după consultarea Comisiei.

CAPITOLUL 5

COOPERAREA POLIŢIENEASCĂ

Articolul 87

(ex-articolul 30 TUE)

(1)   Uniunea instituie o cooperare poliţienească care implică toate autorităţile competente din statele membre, inclusiv serviciile de poliţie, serviciile vamale şi alte servicii specializate de aplicare a legii, în domeniul prevenirii sau al depistării şi al cercetării infracţiunilor.

(2)   În înțelesul alineatului (1), Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot stabili măsuri referitoare la:

(a)

colectarea, stocarea, prelucrarea şi analizarea informaţiilor în domeniu, precum şi schimbul de informaţii;

(b)

sprijinirea formării profesionale a personalului, precum şi cooperarea privind schimbul de personal, echipamentele şi cercetarea criminalistică;

(c)

tehnicile comune de investigare privind depistarea unor forme grave de criminalitate organizată.

(3)   Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială, poate stabili măsurile privind cooperarea operativă între autorităţile prevăzute la prezentul articol. Consiliul hotărăşte în unanimitate, după consultarea Parlamentului European.

În cazul în care nu există unanimitate, un grup compus din cel puţin nouă state membre poate solicita ca proiectul de măsuri să fie trimis spre examinare Consiliului European. În acest caz, procedura în cadrul Consiliului se suspendă. După dezbateri, în caz de consens, Consiliul European, în termen de patru luni de la suspendare, retrimite proiectul Consiliului, spre adoptare.

În acelaşi termen, în cazul unui dezacord şi în cazul în care cel puţin nouă state membre doresc stabilirea unei forme de cooperare consolidată pe baza proiectului de măsuri respectiv, acestea informează Parlamentul European, Consiliul şi Comisia în consecinţă. În acest caz, autorizarea de a stabili o formă de cooperare consolidată, menţionată la articolul 20 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană şi la articolul 329 alineatul (1) din prezentul tratat, se consideră acordată și se aplică dispoziţiile privind formele de cooperare consolidată.

Procedura specifică prevăzută la al doilea şi al treilea paragraf nu se aplică actelor care constituie o dezvoltare a acquis-ului Schengen.

Articolul 88

(ex-articolul 30 TUE)

(1)   Europol are misiunea de a susține şi consolida acţiunea autorităţilor poliţieneşti şi a altor servicii de aplicare a legii din statele membre, precum şi cooperarea acestora pentru prevenirea şi combaterea criminalității grave care afectează două sau mai multe state membre, a terorismului şi a formelor de criminalitate ce aduc atingere unui interes comun care face obiectul unei politici a Uniunii.

(2)   Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilește structura, funcţionarea, domeniul de acţiune şi atribuţiile Europol. Aceste atribuţii pot include:

(a)

colectarea, stocarea, prelucrarea şi analizarea informaţiilor, precum şi schimbul de informaţii transmise în special de autorităţile statelor membre sau de ţări ori autorităţi terţe;

(b)

coordonarea, organizarea şi realizarea de acţiuni de cercetare şi operative, desfășurate împreună cu autorităţile competente ale statelor membre sau în cadrul unor echipe comune de cercetare şi, după caz, în colaborare cu Eurojust.

Aceste regulamente stabilesc, de asemenea, procedura de control al activităţilor Europol de către Parlamentul European, la care parlamentele naţionale sunt asociate.

(3)   Orice acţiune cu caracter operativ a Europol trebuie desfăşurată în cooperare cu autorităţile statului sau ale statelor membre al căror teritoriu este implicat şi cu acordul acestora. Aplicarea măsurilor coercitive este în sarcina exclusivă a autorităţilor naţionale competente.

Articolul 89

(ex-articolul 32 TUE)

Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială, stabileşte condiţiile şi limitele în care autorităţile competente ale statelor membre prevăzute la articolele 82 şi 87 pot interveni pe teritoriul unui alt stat membru, în cooperare şi cu acordul autorităţilor statului respectiv. Consiliul hotărăşte în unanimitate şi după consultarea Parlamentului European.

TITLUL VI

TRANSPORTURILE

Articolul 90

(ex-articolul 70 TCE)

În ceea ce priveşte domeniul reglementat de prezentul titlu, se urmăresc obiectivele tratatelor în cadrul unei politici comune în domeniul transporturilor.

Articolul 91

(ex-articolul 71 TCE)

(1)   În vederea punerii în aplicare a articolului 90 şi ţinând seama de aspectele speciale privind transporturile, Parlamentul European și Consiliul hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor, stabileşte:

(a)

norme comune aplicabile transporturilor internaţionale, efectuate dinspre sau către teritoriul unui stat membru ori prin traversarea teritoriului unuia sau mai multor state membre;

(b)

condiţiile de admitere a transportatorilor nerezidenţi pentru a efectua transporturi naţionale într-un stat membru;

(c)

măsurile care permit îmbunătăţirea siguranţei transporturilor;

(d)

orice altă dispoziţie utilă.

(2)   În cazul în care se adoptă măsurile prevăzute la alineatul (1), trebuie avute în vedere cazurile în care aplicarea lor ar putea afecta grav nivelul de trai şi de ocupare a forţei de muncă în anumite regiuni, precum şi exploatarea echipamentelor de transport.

Articolul 92

(ex-articolul 72 TCE)

Până la adoptarea dispoziţiilor prevăzute la articolul 91 alineatul (1), exceptând cazul adoptării în unanimitate de către Consiliu a unei măsuri prin care se acordă o derogare, nici unul dintre statele membre nu poate adopta dispoziţii mai puţin favorabile, prin efectul lor direct sau indirect asupra transportatorilor celorlalte state membre în raport cu transportatorii naţionali, decât diferitele dispoziţii din domeniu în vigoare la 1 ianuarie 1958 sau, în cazul statelor aderente, la data aderării acestora.

Articolul 93

(ex-articolul 73 TCE)

Sunt compatibile cu tratatele ajutoarele care răspund necesităţilor de coordonare a transporturilor sau care constituie compensarea anumitor obligaţii inerente noţiunii de serviciu public.

Articolul 94

(ex-articolul 74 TCE)

Orice măsură adoptată în temeiul tratatelor în domeniul tarifelor şi condiţiilor de transport trebuie să ţină seama de situaţia economică a transportatorilor.

Articolul 95

(ex-articolul 75 TCE)

(1)   În transporturile în interiorul Uniunii, sunt interzise discriminările care constă în aplicarea de către un transportator, pentru aceleaşi mărfuri şi pe aceleaşi rute de transport, a unor tarife şi condiţii de transport diferite în funcţie de ţara de origine sau de destinaţie a produselor transportate.

(2)   Alineatul (1) nu împiedică adoptarea de către Parlamentul European și Consiliu a altor măsuri, în conformitate cu articolul 91 alineatul (1).

(3)   Consiliul adoptă, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European și a Comitetului Economic și Social, o reglementare prin care asigură punerea în aplicare a dispoziţiilor alineatului (1).

Consiliul poate adopta, în special, dispoziţiile necesare pentru a permite instituţiilor Uniunii să asigure respectarea normei enunţate la alineatul (1) şi să asigure că utilizatorii beneficiază pe deplin de aceasta.

(4)   Comisia, din proprie iniţiativă sau la solicitarea unui stat membru, examinează cazurile de discriminare menţionate la alineatul (1) şi, după consultarea oricărui stat membru în cauză, adoptă deciziile necesare în temeiul reglementării adoptate în conformitate cu dispoziţiile alineatului (3).

Articolul 96

(ex-articolul 76 TCE)

(1)   Exceptând cazul în care există autorizare din partea Comisiei, se interzice aplicarea, de către un stat membru, a unor tarife şi condiţii care includ orice element de sprijin sau de protecţie în beneficiul uneia sau mai multor întreprinderi sau industrii anume, pentru transporturi efectuate în cadrul Uniunii.

(2)   Comisia, din proprie iniţiativă sau la cererea unui stat membru, examinează tarifele şi condiţiile menţionate la alineatul (1), ţinând seama, în special, de cerinţele unei politici economice regionale corespunzătoare, de necesităţile regiunilor subdezvoltate, precum şi de problemele regiunilor grav afectate de conjuncturi politice, pe de o parte, şi de efectele acestor tarife şi condiţii asupra concurenţei între diferitele moduri de transport, pe de altă parte.

După consultarea oricărui stat membru în cauză, Comisia adoptă deciziile necesare.

(3)   Interdicţia menţionată la alineatul (1) nu se aplică tarifelor care urmăresc asigurarea concurenţei.

Articolul 97

(ex-articolul 77 TCE)

Taxele sau redevenţele percepute de către un transportator la trecerea frontierelor, independent de tarifele de transport, nu trebuie să depăşească un cuantum rezonabil, ţinând seama de cheltuielile reale pe care le implică efectiv această trecere.

Statele membre depun eforturi pentru reducerea treptată a acestor cheltuieli.

Comisia poate adresa recomandări statelor membre în vederea aplicării prezentului articol.

Articolul 98

(ex-articolul 78 TCE)

Dispoziţiile prezentului titlu nu contravin măsurilor adoptate în Republica Federală Germania, în măsura în care acestea sunt necesare pentru compensarea dezavantajelor economice pe care divizarea Germaniei le-a produs economiei anumitor regiuni din Republica Federală, afectate de această divizare. La cinci ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Consiliul, hotărând la propunerea Comisiei, poate adopta o decizie de abrogare a prezentului articol.

Articolul 99

(ex-articolul 79 TCE)

Se constituie pe lângă Comisie un comitet consultativ, format din experţi desemnaţi de guvernele statelor membre. Ori de câte ori consideră util, Comisia consultă acest comitet în chestiunile de domeniul transporturilor.

Articolul 100

(ex-articolul 80 TCE)

(1)   Dispoziţiile prezentului titlu se aplică transporturilor feroviare, rutiere şi pe căi navigabile interioare.

(2)   Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot stabili dispoziţiile corespunzătoare în domeniul transporturilor maritime şi aeriene. Parlamentul European şi Consiliul hotărăsc după consultarea Comitetului Economic şi Social și a Comitetului Regiunilor.

TITLUL VII

NORME COMUNE PRIVIND CONCURENŢA, IMPOZITAREA ŞI ARMONIZAREA LEGISLATIVĂ

CAPITOLUL 1

REGULILE DE CONCURENŢĂ

SECŢIUNEA 1

REGULI APLICABILE ÎNTREPRINDERILOR

Articolul 101

(ex-articolul 81 TCE)

(1)   Sunt incompatibile cu piaţa internă şi interzise orice acorduri între întreprinderi, orice decizii ale asocierilor de întreprinderi şi orice practici concertate care pot afecta comerţul dintre statele membre şi care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei în cadrul pieţei comune şi, în special, cele care:

(a)

stabilesc, direct sau indirect, preţuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiţii de tranzacţionare;

(b)

limitează sau controlează producţia, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investiţiile;

(c)

împart pieţele sau sursele de aprovizionare;

(d)

aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiţii inegale la prestaţii echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurenţial;

(e)

condiţionează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestaţii suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte.

(2)   Acordurile sau deciziile interzise în temeiul prezentului articol sunt nule de drept.

(3)   Cu toate acestea, prevederile alineatului (1) pot fi declarate inaplicabile în cazul:

oricăror acorduri sau categorii de acorduri între întreprinderi;

oricăror decizii sau categorii de decizii ale asocierilor de întreprinderi;

oricăror practici concertate sau categorii de practici concertate

care contribuie la îmbunătăţirea producţiei sau distribuţiei de produse ori la promovarea progresului tehnic sau economic, asigurând totodată consumatorilor o parte echitabilă din beneficiul obţinut şi care:

(a)

nu impun întreprinderilor în cauză restricţii care nu sunt indispensabile pentru atingerea acestor obiective;

(b)

nu oferă întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurenţa în ceea ce priveşte o parte semnificativă a produselor în cauză.

Articolul 102

(ex-articolul 82 TCE)

Este incompatibilă cu piaţa internă şi interzisă, în măsura în care poate afecta comerţul dintre statele membre, folosirea în mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a unei poziţii dominante deţinute pe piaţa internă sau pe o parte semnificativă a acesteia.

Aceste practici abuzive pot consta în special în:

(a)

impunerea, direct sau indirect, a preţurilor de vânzare sau de cumpărare sau a altor condiţii de tranzacţionare inechitabile;

(b)

limitează producţia, comercializarea sau dezvoltarea tehnică în dezavantajul consumatorilor;

(c)

aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurenţial;

(d)

condiţionarea încheierii contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestaţii suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte.

Articolul 103

(ex-articolul 83 TCE)

(1)   Regulamentele sau directivele utile în vederea aplicării principiilor prevăzute la articolele 101 şi 102 se adoptă de către Consiliu, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European.

(2)   Dispoziţiile prevăzute la alineatul (1) urmăresc în special:

(a)

să asigure respectarea interdicţiilor prevăzute la articolul 101 alineatul (1) şi la articolul 102 prin instituirea de amenzi şi penalităţi cu titlu cominatoriu;

(b)

să determine normele de aplicare a articolului 101 alineatul (3), luând în considerare necesitatea, pe de o parte, de a asigura o supraveghere eficientă şi, pe de altă parte, de a simplifica pe cât posibil controlul administrativ;

(c)

să precizeze, dacă este cazul, domeniul de aplicare a articolelor 101 şi 102 în diferitele ramuri economice;

(d)

să definească rolul Comisiei şi al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în aplicarea dispoziţiilor prevăzute de prezentul alineat;

(e)

să definească raporturile între legislaţiile interne, pe de o parte, şi dispoziţiile prezentei secţiuni, precum şi cele adoptate în temeiul prezentului articol, pe de altă parte.

Articolul 104

(ex-articolul 84 TCE)

Până la intrarea în vigoare a dispoziţiilor adoptate în temeiul articolului 103, autorităţile statelor membre hotărăsc cu privire la admisibilitatea acordurilor, deciziilor şi a practicilor concertate şi cu privire la folosirea în mod abuziv a unei poziţii dominante pe piaţa internă, în conformitate cu legislaţia naţională şi cu dispoziţiile articolului 101 şi, în special, ale alineatului (3), precum şi ale articolului 102.

Articolul 105

(ex-articolul 85 TCE)

(1)   Fără a aduce atingere articolului 104, Comisia asigură aplicarea principiilor stabilite la articolele 101 şi 102. La cererea unui stat membru sau din oficiu şi în cooperare cu autorităţile competente ale statelor membre, care îi acordă sprijin, Comisia investighează presupusele cazuri de încălcare a principiilor menţionate mai sus. În cazul în care constată existenţa unei încălcări, Comisia propune măsuri adecvate pentru ca aceasta să înceteze.

(2)   În cazul în care încălcarea nu încetează, Comisia constată încălcarea principiilor printr-o decizie motivată. Comisia poate publica decizia şi poate autoriza statele membre să ia măsurile necesare pentru remedierea situaţiei, măsuri ale căror condiţii şi norme de aplicare le stabileşte.

(3)   Comisia poate adopta regulamente privind categoriile de acorduri cu privire la care Consiliul a adoptat un regulament sau o directivă în temeiul articolului 103 alineatul (2) litera (b).

Articolul 106

(ex-articolul 86 TCE)

(1)   În ceea ce priveşte întreprinderile publice şi întreprinderile cărora le acordă drepturi speciale sau exclusive, statele membre nu adoptă şi nu menţin nici o măsură care contravine normelor tratatelor şi, în special, celor prevăzute la articolul 18 şi la articolele 101-109.

(2)   Întreprinderile care au sarcina de a gestiona serviciile de interes economic general sau care prezintă caracter de monopol fiscal se supun normelor tratatelor şi, în special, regulilor de concurenţă, în măsura în care aplicarea acestor norme nu împiedică, în drept sau în fapt, îndeplinirea misiunii speciale care le-a fost încredinţată. Dezvoltarea schimburilor comerciale nu trebuie să fie afectată într-o măsură care contravine intereselor Uniunii.

(3)   Comisia asigură aplicarea dispoziţiilor prezentului articol şi adresează statelor membre, în cazul în care este necesar, directivele sau deciziile corespunzătoare.

SECŢIUNEA 2

AJUTOARELE DE STAT

Articolul 107

(ex-articolul 87 TCE)

(1)   Cu excepţia derogărilor prevăzute de tratate, sunt incompatibile cu piaţa internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre.

(2)   Sunt compatibile cu piaţa internă:

(a)

ajutoarele cu caracter social acordate consumatorilor individuali, cu condiţia ca acestea să fie acordate fără discriminare în funcţie de originea produselor;

(b)

ajutoarele destinate reparării pagubelor provocate de calamităţi naturale sau de alte evenimente extraordinare;

(c)

ajutoarele acordate economiei anumitor regiuni ale Republicii Federale Germania afectate de divizarea Germaniei, în măsura în care acestea sunt necesare pentru compensarea dezavantajelor economice cauzate de această divizare. În termen de cinci ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Consiliul, hotărând la propunerea Comisiei, poate adopta o decizie de abrogare a prezentei litere.

(3)   Pot fi considerate compatibile cu piaţa internă:

(a)

ajutoarele destinate să favorizeze dezvoltarea economică a regiunilor în care nivelul de trai este anormal de scăzut sau în care există un grad de ocupare a forţei de muncă extrem de scăzut, precum și a regiunilor prevăzute la articolul 349, avându-se în vedere situația lor structurală, economică și socială;

(b)

ajutoarele destinate să promoveze realizarea unui proiect important de interes european comun sau să remedieze perturbări grave ale economiei unui stat membru;

(c)

ajutoarele destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor activităţi sau a anumitor regiuni economice, în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condiţiile schimburilor comerciale într-o măsură care contravine interesului comun;

(d)

ajutoarele destinate să promoveze cultura şi conservarea patrimoniului, în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condiţiile schimburilor comerciale şi de concurenţă în Uniune într-o măsură care contravine interesului comun;

(e)

alte categorii de ajutoare stabilite prin decizie a Consiliului, care hotărăşte la propunerea Comisiei.

Articolul 108

(ex-articolul 88 TCE)

(1)   Comisia, împreună cu statele membre, verifică permanent regimurile ajutoarelor existente în aceste state. Comisia propune acestora măsurile utile cerute de dezvoltarea treptată sau de funcţionarea pieţei comune.

(2)   În cazul în care, după ce părţilor în cauză li s-a solicitat să-şi prezinte observaţiile, Comisia constată că ajutorul acordat de un stat sau prin intermediul resurselor de stat nu este compatibil cu piaţa internă în conformitate cu articolul 107 sau că acest ajutor este utilizat în mod abuziv, aceasta hotărăşte desfiinţarea sau modificarea ajutorului de către statul în cauză în termenul stabilit de Comisie.

În cazul în care statul în cauză nu se conformează deciziei în termenul stabilit, Comisia sau orice alt stat interesat poate sesiza direct Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, prin derogare de la articolele 258 şi 259.

La cererea unui stat membru, Consiliul, hotărând în unanimitate, poate decide că un ajutor acordat sau care urmează să fie acordat de acest stat trebuie să fie considerat compatibil cu piaţa internă, prin derogare de la dispoziţiile articolului 107 sau de la regulamentele prevăzute la articolul 109, în cazul în care o astfel de decizie este justificată de împrejurări excepţionale. În cazul în care, în legătură cu acest ajutor, Comisia a iniţiat procedura prevăzută la primul paragraf din prezentul alineat, cererea adresată Consiliului de statul în cauză va avea ca efect suspendarea procedurii menţionate până când Consiliul se pronunţă asupra acesteia.

Cu toate acestea, în cazul în care Consiliul nu se pronunţă în termen de trei luni de la formularea cererii, Comisia hotărăşte.

(3)   Comisia este informată în timp util pentru a-şi prezenta observaţiile cu privire la proiectele care urmăresc să instituie sau să modifice ajutoarele. În cazul în care apreciază că un proiect nu este compatibil cu piaţa internă în conformitate cu dispoziţiile articolului 107, Comisia iniţiază fără întârziere procedura prevăzută la alineatul precedent. Înainte de pronunţarea unei decizii finale, statul membru în cauză nu poate pune în aplicare măsurile preconizate.

(4)   Comisia poate adopta regulamente privind categoriile de ajutoare de stat cu privire la care Consiliul, în temeiul articolului 109, a considerat că pot fi exceptate de la procedura prevăzută la alineatul (3) din prezentul articol.

Articolul 109

(ex-articolul 89 TCE)

Consiliul, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European, poate adopta toate regulamentele utile pentru aplicarea articolelor 107 şi 108, şi poate stabili, în special, condiţiile de aplicare a articolului 108 alineatul (3) şi categoriile de ajutoare care sunt exceptate de la această procedură.

CAPITOLUL 2

DISPOZIŢII FISCALE

Articolul 110

(ex-articolul 90 TCE)

Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare.

De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producţie.

Articolul 111

(ex-articolul 91 TCE)

Produsele exportate pe teritoriul unuia dintre statele membru nu pot beneficia de nici o rambursare a impozitelor interne mai mare decât impozitele aplicate direct sau indirect.

Articolul 112

(ex-articolul 92 TCE)

În ceea ce priveşte impozitele, altele decât cele pe cifra de afaceri, accizele şi alte impozite indirecte, pot fi acordate scutiri sau rambursări la exportul către celelalte state membre şi pot fi introduse taxe compensatorii la importurile care provin din statele membre numai în cazul în care măsurile preconizate au fost aprobate în prealabil pentru o perioadă limitată de către Consiliu, care hotărăşte la propunerea Comisiei.

Articolul 113

(ex-articolul 93 TCE)

Consiliul, hotărând în unanimitate în conformitate cu o procedură legislativă specială şi după consultarea Parlamentului European şi a Comitetului Economic şi Social, adoptă dispoziţiile referitoare la armonizarea legislaţiilor privind impozitul pe cifra de afaceri, accizele şi alte impozite indirecte, în măsura în care această armonizare este necesară pentru a asigura instituirea şi funcţionarea pieţei interne și pentru a evita denaturarea concurenței.

CAPITOLUL 3

APROPIEREA LEGISLAŢIILOR

Articolul 114

(ex-articolul 95 TCE)

(1)   Cu excepţia cazului în care tratatele dispun altfel, dispoziţiile următoare se aplică în vederea realizării obiectivelor enunţate la articolul 26. Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social, adoptă măsurile privind apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre care au ca obiect instituirea şi funcţionarea pieţei interne.

(2)   Alineatul (1) nu se aplică dispoziţiilor fiscale, celor privind libera circulaţie a persoanelor şi celor privind drepturile şi interesele lucrătorilor salariaţi.

(3)   În formularea propunerilor prevăzute la alineatul (1) în domeniul sănătăţii, securităţii, protecţiei mediului şi protecţiei consumatorilor, Comisia porneşte de la premisa asigurării unui nivel ridicat de protecţie ridicat, ţinând seama în special de orice evoluţie nouă, întemeiată pe fapte ştiinţifice. În cadrul atribuţiilor ce le revin, Parlamentul European şi Consiliul depun eforturi, de asemenea, pentru realizarea acestui obiectiv.

(4)   În cazul în care, după adoptarea unei măsuri de armonizare de către Parlamentul European și Consiliu, de către Consiliu sau Comisie, un stat membru consideră necesară menţinerea dispoziţiilor de drept intern justificate de cerinţele importante prevăzute la articolul 36 sau referitoare la protecţia mediului ambiant ori a mediului de lucru, acesta adresează Comisiei o notificare, indicând motivele menţinerii acestor dispoziţii.

(5)   De asemenea, fără a aduce atingere alineatului (4), în cazul în care, după adoptarea unei măsuri de armonizare de către Parlamentul European și Consiliu, de către Consiliu sau Comisie, un stat membru consideră necesară introducerea unor dispoziţii de drept intern întemeiate pe dovezi ştiinţifice noi referitoare la protecţia mediului ambiant ori a mediului de lucru, din cauza unei probleme specifice statului membru respectiv, apărute după adoptarea măsurii de armonizare, acesta adresează Comisiei o notificare privind măsurile avute în vedere şi motivele adoptării acestora.

(6)   În termen de şase luni de la notificările prevăzute la alineatele (4) şi (5), Comisia aprobă sau respinge dispoziţiile respective de drept intern, după ce a verificat dacă acestea constituie sau nu un mijloc de discriminare arbitrară sau o restricţie disimulată în comerţul dintre statele membre şi dacă acestea constituie sau nu un obstacol în funcţionarea pieţei interne.

În absenţa unei decizii a Comisiei adoptate în acest termen, dispoziţiile de drept intern prevăzute la alineatele (4) şi (5) se consideră aprobate.

În cazul în care complexitatea problemei justifică acest lucru şi dacă nu există nici un pericol pentru sănătatea umană, Comisia poate notifica statului membru în cauză că termenul prevăzut de prezentul alineat poate fi prorogat cu un nou termen de până la şase luni.

(7)   În cazul în care, în temeiul alineatului (6), un stat membru este autorizat să menţină sau să introducă dispoziţii de drept intern care derogă de la o măsură de armonizare, Comisia examinează de îndată dacă este oportun să propună o adaptare a acestei măsuri.

(8)   În cazul în care un stat membru invocă o problemă deosebită de sănătate publică într-un domeniu care a făcut în prealabil obiectul măsurilor de armonizare, acesta informează Comisia, care analizează de îndată dacă este necesar să propună Consiliului măsuri adecvate.

(9)   Prin derogare de la procedura prevăzută la articolele 258 şi 259, Comisia şi orice stat membru pot sesiza direct Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cazul în care consideră că un alt stat membru exercită abuziv competenţele prevăzute de prezentul articol.

(10)   Măsurile de armonizare prevăzute anterior includ, atunci când este cazul, o clauză de salvgardare care autorizează statele membre să adopte, din unul sau mai multe dintre motivele fără caracter economic prevăzute la articolul 36, măsuri provizorii care fac obiectul unei proceduri de control a Uniunii.

Articolul 115

(ex-articolul 94 TCE)

Fără a aduce atingere articolului 114, Consiliul, hotărând în unanimitate în conformitate cu o procedură legislativă specială şi după consultarea Parlamentului European şi a Comitetului Economic şi Social, adoptă directive pentru apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre, care au incidenţă directă asupra instituirii sau funcţionării pieţei interne.

Articolul 116

(ex-articolul 96 TCE)

În cazul în care Comisia constată că o neconcordanţă între actele cu putere de lege şi actele administrative ale diferitelor state membre denaturează condiţiile de concurenţă pe piaţa internă şi provoacă din acest motiv o denaturare care trebuie eliminată, Comisia se consultă cu statele membre în cauză.

În cazul în care această consultare nu se ajunge la eliminarea denaturării în cauză, Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă directivele utile. Pot fi adoptate orice alte măsuri utile prevăzute în tratate.

Articolul 117

(ex-articolul 97 TCE)

(1)   În cazul în care există temerea că introducerea sau modificarea unui act cu putere de lege sau a unui act administrativ poate provoca o denaturare în înţelesul articolului precedent, statul membru care intenţionează să procedeze astfel consultă Comisia. După consultarea statelor membre, Comisia recomandă statelor în cauză măsurile corespunzătoare pentru a evita denaturarea în cauză.

(2)   În cazul în care statul membru care doreşte să adopte sau să modifice dispoziţii de drept intern nu se conformează recomandării adresate de Comisie, celorlalte state membre nu li se poate cere, în temeiul articolului 116, să îşi modifice dispoziţiile de drept intern în vederea eliminării acestei denaturări. În cazul în care statul membru care a nesocotit recomandarea Comisiei provoacă o denaturare numai în detrimentul său, dispoziţiile articolului 116 nu se aplică.

Articolul 118

În cadrul instituirii sau al funcţionării pieţei interne, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc măsurile referitoare la crearea de titluri europene de proprietate intelectuală pentru a asigura o protecţie uniformă a drepturilor de proprietate intelectuală în Uniune, precum şi la înfiinţarea unor sisteme centralizate de autorizare, coordonare şi control la nivelul Uniunii.

Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială, stabileşte prin regulamente regimul lingvistic al titlurilor europene. Consiliul hotărăşte în unanimitate, după consultarea Parlamentului European.

TITLUL VIII

POLITICA ECONOMICĂ ŞI MONETARĂ

Articolul 119

(ex-articolul 4 TCE)

(1)   În vederea realizării obiectivelor prevăzute la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, acţiunea statelor membre şi a Uniunii presupune, în condiţiile prevăzute de tratate, instituirea unei politici economice întemeiate pe strânsa coordonare a politicilor economice ale statelor membre, pe piaţa internă şi pe definirea obiectivelor comune şi conduse în conformitate cu principiul unei economii de piaţă deschise, în care concurenţa este liberă.

(2)   În paralel, în condițiile și în conformitate cu procedurile prevăzute în tratate, această acțiune presupune o monedă unică, euro, precum şi definirea şi aplicarea unei politici monetare unice şi a unei politici unice a cursurilor de schimb, al căror obiectiv principal îl constituie menţinerea stabilităţii preţurilor şi, fără a aduce atingere acestui obiectiv, susţinerea politicilor economice generale în Uniune, în conformitate cu principiul unei economii de piaţă deschise, în care concurenţa este liberă.

(3)   Această acţiune a statelor membre şi a Uniunii implică respectarea următoarelor principii directoare: preţuri stabile, finanţe publice şi condiţii monetare sănătoase, precum şi o balanţă de plăţi stabilă.

CAPITOLUL 1

POLITICA ECONOMICĂ

Articolul 120

(ex-articolul 98 TCE)

Statele membre îşi conduc politicile economice pentru a contribui la realizarea obiectivelor Uniunii definite la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi în contextul orientărilor generale menţionate la articolul 121 alineatul (2). Statele membre şi Uniunea acţionează în conformitate cu principiul unei economii de piaţă deschise, în care concurenţa este liberă, favorizând alocarea eficientă a resurselor, în conformitate cu principiile stabilite la articolul 119.

Articolul 121

(ex-articolul 99 TCE)

(1)   Statele membre îşi consideră politicile economice ca fiind o chestiune de interes comun şi le coordonează în cadrul Consiliului, în conformitate cu articolul 120.

(2)   Consiliul, la recomandarea Comisiei, elaborează un proiect privind orientările generale ale politicilor economice ale statelor membre şi ale Uniunii şi prezintă Consiliului European un raport în acest sens.

Consiliul European, pe baza raportului Consiliului, dezbate concluziile privind orientările generale ale politicilor economice ale statelor membre şi ale Uniunii.

În temeiul acestor concluzii, Consiliul adoptă o recomandare care stabileşte aceste orientări generale. Consiliul informează Parlamentul European cu privire la recomandarea sa.

(3)   În scopul asigurării unei coordonări mai strânse a politicilor economice şi a unei convergenţe durabile a performanţelor economice ale statelor membre, Consiliul, în temeiul rapoartelor prezentate de Comisie, supraveghează evoluţia economică în fiecare dintre statele membre şi în Uniune, precum şi conformitatea politicilor economice cu orientările generale menţionate la alineatul (2) şi efectuează periodic o evaluare de ansamblu.

Pentru a realiza această supraveghere multilaterală, statele membre transmit Comisiei informaţii privind măsurile importante pe care le-au adoptat în domeniul politicii lor economice, precum şi orice altă informaţie pe care o consideră necesară.

(4)   În cazul în care se constată, în cadrul procedurii prevăzute la alineatul (3), că politicile economice ale unui stat membru nu sunt conforme cu orientările generale prevăzute la alineatul (2) sau că acestea riscă să compromită buna funcţionare a Uniunii economice şi monetare, Comisia poate adresa un avertisment respectivului stat membru. Consiliul, la recomandarea Comisiei, poate adresa recomandările necesare statului membru în cauză. Consiliul, la propunerea Comisiei, poate decide să facă publice recomandările sale.

În domeniul de aplicare a prezentului alineat, Consiliul hotărăşte fără a ţine seama de votul membrului Consiliului care reprezintă statul membru în cauză.

Majoritatea calificată a celorlalţi membri ai Consiliului se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (a).

(5)   Preşedintele Consiliului şi Comisia raportează Parlamentului European cu privire la rezultatele supravegherii multilaterale. Preşedintele Consiliului poate fi invitat să se prezinte în faţa comisiei competente a Parlamentului European în cazul în care Consiliul a făcut publice recomandările.

(6)   Parlamentul European și Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot hotărî metodele procedurii de supraveghere multilaterală menţionată la alineatele (3) şi (4).

Articolul 122

(ex-articolul 100 TCE)

(1)   Fără a aduce atingere celorlalte proceduri prevăzute în tratate, Consiliul, la propunerea Comisiei, poate decide, în spiritul solidarităţii dintre statele membre, să adopte măsuri corespunzătoare situaţiei economice, în special în cazul în care apar dificultăţi grave în aprovizionarea cu anumite produse, în special în domeniul energiei.

(2)   În cazul în care un stat membru se confruntă cu dificultăţi sau este serios ameninţat de dificultăţi grave, datorită unor catastrofe naturale sau unor evenimente excepţionale situate în afara controlului său, Consiliul, la propunerea Comisiei, poate acorda statului membru în cauză asistenţă financiară din partea Uniunii, în anumite condiţii. Preşedintele Consiliului informează Parlamentul European cu privire la decizia adoptată.

Articolul 123

(ex-articolul 101 TCE)

(1)   Se interzice Băncii Centrale Europene şi băncilor centrale ale statelor membre, denumite în continuare „bănci centrale naţionale”, să acorde credite pe descoperit de cont sau orice alt tip de facilitate de credit instituţiilor, organelor, oficiilor sau agenţiilor Uniunii, administraţiilor publice centrale, autorităţilor regionale sau locale, celorlalte autorităţi publice, celorlalte organisme sau întreprinderi publice din statele membre; de asemenea, se interzice cumpărarea de titluri de creanţă direct de la acestea de către Banca Centrală Europeană sau de către băncile centrale naţionale.

(2)   Alineatul (l) nu se aplică instituţiilor publice de credit care, în contextul furnizării de lichidităţi de către băncile centrale, beneficiază din partea băncilor centrale naţionale şi a Băncii Centrale Europene de acelaşi tratament ca şi instituţiile private de credit.

Articolul 124

(ex-articolul 102 TCE)

Se interzice orice măsură care nu se întemeiază pe considerente de ordin prudenţial şi care stabileşte accesul preferenţial la instituţiile financiare al instituţiilor, organelor, oficiilor sau agenţiilor Uniunii, al autorităţilor administraţiilor publice centrale, al autorităţilor regionale sau locale, al celorlalte autorităţi publice sau al altor organisme ori întreprinderi publice din statele membre.

Articolul 125

(ex-articolul 103 TCE)

(1)   Uniunea nu răspunde şi nu îşi asumă angajamentele autorităţilor administraţiilor publice centrale, ale autorităţilor regionale sau locale, ale celorlalte autorităţi publice sau ale altor organisme ori întreprinderi publice dintr-un stat membru, fără a aduce atingere garanţiilor financiare reciproce pentru realizarea în comun a unui proiect specific. Un stat membru nu răspunde şi nu îşi asumă angajamentele autorităţilor administraţiilor publice centrale, ale autorităţilor regionale sau locale, ale celorlalte autorităţi publice sau ale altor organisme ori întreprinderi publice din alt stat membru, fără a aduce atingere garanţiilor financiare reciproce pentru realizarea în comun a unui proiect specific.

(2)   Consiliul, hotărând la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European, poate, dacă este necesar, să precizeze definiţiile privind aplicarea interdicţiilor prevăzute la articolele 123 şi 124, precum şi în prezentul articol.

Articolul 126

(ex-articolul 104 TCE)

(1)   Statele membre evită deficitele publice excesive.

(2)   Pentru a identifica erorile evidente, Comisia supraveghează evoluţia situaţiei bugetare şi a nivelului datoriei publice în statele membre. Comisia examinează în special dacă disciplina bugetară a fost respectată, pe baza următoarelor două criterii:

(a)

dacă raportul dintre deficitul public planificat sau real şi produsul intern brut depăşeşte o valoare de referinţă, cu excepţia cazului în care:

raportul s-a diminuat în mod semnificativ şi constant şi atinge un nivel apropiat de valoarea de referinţă, sau

depăşirea valorii de referinţă este excepţională şi temporară şi respectivul raport se menţine aproape de valoarea de referinţă;

(b)

dacă raportul dintre datoria publică şi produsul intern brut depăşeşte o valoare de referinţă, cu excepţia cazului în care acest raport se diminuează suficient şi se apropie de valoarea de referinţă într-un ritm satisfăcător.

Valorile de referinţă sunt precizate în Protocolul privind procedura aplicabilă deficitelor excesive, care este anexat la tratate.

(3)   În cazul în care un stat membru nu îndeplineşte cerinţele acestor criterii sau ale unuia dintre ele, Comisia elaborează un raport. Raportul Comisiei examinează de asemenea dacă deficitul public depăşeşte cheltuielile publice de investiţii şi ţine seama de toţi ceilalţi factori relevanţi, inclusiv de poziţia economică şi bugetară pe termen mediu a statului membru.

De asemenea, Comisia poate întocmi un raport în cazul în care, deşi au fost respectate cerinţele care decurg din criterii, consideră că există un risc de producere a unui deficit excesiv într-un stat membru.

(4)   Comitetul Economic și Financiar emite un aviz cu privire la raportul Comisiei.

(5)   În cazul în care Comisia consideră că există un deficit excesiv într-un stat membru sau că un astfel de deficit se poate produce, aceasta adresează un aviz statului membru în cauză şi informează Consiliul în acest sens.

(6)   Consiliul, la propunerea Comisiei, ţinând seama de eventualele observaţii ale statului membru în cauză şi după o evaluare globală, decide dacă există sau nu un deficit excesiv.

(7)   În cazul în care Consiliul constată că există un deficit excesiv, în conformitate cu alineatul (6), acesta adoptă, la recomandarea Comisiei, fără întârzieri nejustificate, recomandările pe care le adresează statului membru în cauză pentru ca acesta să pună capăt situaţiei într-un termen dat. Sub rezerva dispoziţiilor alineatul (8), aceste recomandări nu sunt făcute publice.

(8)   În cazul în care Consiliul constată că în termenul indicat nu s-a întreprins nici o acţiune eficientă ca răspuns la recomandările sale, acesta poate face publice recomandările sale.

(9)   În cazul în care un stat membru continuă să nu dea curs recomandărilor Consiliului, acesta poate hotărî să someze statul membru în cauză ca, într-un termen dat, să adopte măsurile de reducere a deficitului, reducere pe care Consiliul o consideră necesară pentru remedierea situaţiei.

Într-un asemenea caz, Consiliul poate cere statului membru în cauză să prezinte rapoarte potrivit unui calendar precis, pentru a putea examina eforturile de ajustare acceptate de acest stat membru.

(10)   Dreptul la acţiune prevăzut la articolele 258 şi 259 nu poate fi exercitat în cadrul alineatelor (1) – (9) din prezentul articol.

(11)   Atât timp cât un stat membru nu se conformează unei decizii luate în temeiul alineatului (9), Consiliul poate decide să aplice sau, dacă este cazul, să consolideze una sau mai multe dintre măsurile următoare:

să solicite statului membru în cauză să publice informaţii suplimentare, care urmează să fie precizate de Consiliu, înainte de a emite obligaţiuni şi titluri;

să invite Banca Europeană de Investiţii să-şi revizuiască politica de împrumuturi faţă de statul membru în cauză;

să solicite statului membru în cauză să constituie, pe lângă Uniune, până la data la care Consiliul consideră că deficitul excesiv a fost corectat, un depozit fără dobândă într-un cuantum corespunzător;

să aplice amenzi într-un cuantum corespunzător.

Preşedintele Consiliului informează Parlamentul European cu privire la deciziile luate.

(12)   Consiliul abrogă, în tot sau în parte, deciziile sau recomandările sale menţionate la alineatele (6) – (9) şi (11) în măsura în care, din punctul său de vedere, consideră că deficitul excesiv din statul membru în cauză a fost corectat. În cazul în care, anterior, Consiliul a făcut publice recomandările sale, acesta declară public, de îndată ce a fost abrogată decizia menţionată la alineatul (8), că în statul membru respectiv nu mai există deficit excesiv.

(13)   În cazul în care adoptă deciziile sau recomandările menţionate la alineatele (8), (9), (11) şi (12), Consiliul hotărăşte la recomandarea Comisiei.

În cazul în care adoptă măsurile menţionate la alineatele (6)-(9), (11) şi (12), Consiliul hotărăşte fără a ţine seama de votul membrului Consiliului care reprezintă statul membru în cauză.

Majoritatea calificată a celorlalţi membri ai Consiliului se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (a).

(14)   Dispoziţiile suplimentare referitoare la punerea în aplicare a procedurii prevăzute de prezentul articol sunt cuprinse în Protocolul privind procedura aplicabilă deficitelor excesive, anexat tratatelor.

Consiliul, hotărând în unanimitate în conformitate cu o procedură legislativă specială şi după consultarea Parlamentului European şi a Băncii Centrale Europene, adoptă dispoziţiile corespunzătoare care vor înlocui protocolul respectiv.

Sub rezerva celorlalte dispoziţii din prezentul alineat, Consiliul, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European, stabileştenormele şi definiţiile pentru aplicarea dispoziţiilor protocolului menţionat.

CAPITOLUL 2

POLITICA MONETARĂ

Articolul 127

(ex-articolul 105 TCE)

(1)   Obiectivul principal al Sistemului European al Băncilor Centrale, denumit în continuare „SEBC”, este menţinerea stabilităţii preţurilor. Fără a aduce atingere obiectivului privind stabilitatea preţurilor, SEBC susţine politicile economice generale din Uniune cu scopul de a contribui la realizarea obiectivelor Uniunii, definite la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană. SEBC acţionează în conformitate cu principiul unei economii de piaţă deschise în care concurenţa este liberă, favorizând alocarea eficientă a resurselor şi respectând principiile stabilite la articolul 119.

(2)   Misiunile fundamentale care urmează să fie îndeplinite prin intermediul SEBC sunt:

definirea şi punerea în aplicare a politicii monetare a Uniunii;

efectuarea operaţiunilor de schimb valutar în conformitate cu articolul 219;

deţinerea şi administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor membre;

promovarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi.

(3)   Alineatul (2) a treia liniuţă se aplică fără a aduce atingere deţinerii şi administrării, de către guvernele statelor membre, a unor fonduri de rulment în valută.

(4)   Banca Centrală Europeană este consultată:

cu privire la orice act al Uniunii propus în domeniile care ţin de competenţele sale;

de autorităţile naţionale, cu privire la orice proiect de reglementare în domeniile care sunt de competenţa sa, dar în limitele şi în condiţiile stabilite de Consiliu, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 129 alineatul (4).

În domeniile care ţin de competenţele sale, Banca Centrală Europeană poate prezenta avize respectivelor instituţii, organe, oficii sau agenţii ale Uniunii sau autorităţilor naţionale.

(5)   SEBC contribuie la buna desfăşurare a politicilor promovate de autorităţile competente în ceea ce privește supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit şi stabilitatea sistemului financiar.

(6)   Consiliul, hotărând în unanimitate prin regulamente, în conformitate cu o procedură legislativă specială, după consultarea Parlamentului European şi a Băncii Centrale Europene, poate încredinţa Băncii Centrale Europene misiuni specifice privind politicile în domeniul supravegherii prudenţiale a instituţiilor de credit şi al altor instituţii financiare, cu excepţia întreprinderilor de asigurări.

Articolul 128

(ex-articolul 106 TCE)

(1)   Banca Centrală Europeană este singura abilitată să autorizeze emisiunea de bancnote euro în Uniune. Banca Centrală Europeană şi băncile centrale naţionale pot emite astfel de bancnote. Bancnotele emise de Banca Centrală Europeană şi de băncile centrale naţionale sunt singurele care au statutul de mijloc legal de plată în cadrul Uniunii.

(2)   Statele membre pot emite monedă metalică euro, sub rezerva aprobării de către Banca Centrală Europeană a volumului emisiunii. Consiliul, la propunerea Comisiei și după consultarea Parlamentului European și a Băncii Centrale Europene, poate adopta măsuri de armonizare a valorilor unitare şi a specificaţiilor tehnice ale tuturor monedelor metalice destinate punerii în circulaţie, în măsura în care acest lucru este necesar pentru asigurarea bunei lor circulaţii în Uniune.

Articolul 129

(ex-articolul 107 TCE)

(1)   SEBC este condus de organele de decizie ale Băncii Centrale Europene, care sunt: Consiliul guvernatorilor şi Comitetul executiv.

(2)   Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene, denumit în continuare „Statutul SEBC și al BCE”este definit într-un protocol anexat la prezentul tratate.

(3)   Articolele 5.1, 5.2, 5.3, 17, 18, 19.1, 22, 23, 24, 26, 32.2, 32.3, 32.4, 32.6, articolul 33.1 litera (a) şi articolul 36 din Statutul SEBC și al BCE pot fi modificate de Parlamentul European şi de Consiliu, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară. Aceste instituţii hotărăsc fie la recomandarea Băncii Centrale Europene şi după consultarea Comisiei, fie la propunerea Comisiei şi după consultarea Băncii Centrale Europene.

(4)   Consiliul, fie la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European şi a Băncii Centrale Europene, fie la recomandarea Băncii Centrale Europene şi după consultarea Parlamentului European şi a Comisiei, adoptă dispoziţiile prevăzute la articolele 4, 5.4, 19.2, 20, 28.1, 29.2, 30.4 şi 34.3 din Statutul SEBC și al BCE.

Articolul 130

(ex-articolul 108 TCE)

În exercitarea competenţelor şi în îndeplinirea misiunilor şi îndatoririlor care le-au fost conferite prin tratate şi prin Statutul SEBC și al BCE, Banca Centrală Europeană, băncile centrale naţionale sau membrii organelor lor de decizie nu pot solicita şi nici accepta instrucţiuni din partea instituţiilor, organelor, oficiilor sau agenţiilor Uniunii, a guvernelor statelor membre sau a oricărui alt organism. Instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii, precum şi guvernele statelor membre se angajează să respecte acest principiu şi să nu încerce să influenţeze membrii organelor de decizie ale Băncii Centrale Europene sau ale băncilor centrale naţionale în îndeplinirea misiunii lor.

Articolul 131

(ex-articolul 109 TCE)

Fiecare stat membru asigură compatibilitatea legislaţiei sale interne, inclusiv a statutului băncii sale centrale naţionale, cu tratatele şi cu Statutul SEBC și al BCE.

Articolul 132

(ex-articolul 110 TCE)

(1)   Pentru îndeplinirea misiunilor încredinţate SEBC, în conformitate cu tratatele şi în condiţiile stabilite de Statutul SEBC și al BCE, Banca Centrală Europeană adoptă:

regulamente, în măsura necesară îndeplinirii misiunilor definite la articolul 3.1 prima liniuţă, la articolele 19.1, 22 sau 25.2 din Statutul SEBC și al BCE, precum şi în cazurile prevăzute de actele Consiliului menţionate la articolul 129 alineatul (4);

deciziile necesare îndeplinirii misiunilor încredinţate SEBC în conformitate cu tratatele şi cu Statutul SEBC și al BCE;

recomandări şi avize.

(2)   Banca Centrală Europeană poate decide publicarea deciziilor, recomandărilor şi avizelor sale.

(3)   În limitele şi în condiţiile stabilite de Consiliu, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 129 alineatul (4), Banca Centrală Europeană este abilitată să impună întreprinderilor amenzi şi penalităţi cu titlu cominatoriu în cazul neîndeplinirii obligaţiilor care rezultă din regulamentele şi deciziile sale.

Articolul 133

Fără a aduce atingere atribuţiilor Băncii Centrale Europene, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc măsurile necesare pentru utilizarea monedei euro ca monedă unică. Aceste măsuri sunt adoptate după consultarea Băncii Centrale Europene.

CAPITOLUL 3

DISPOZIŢII INSTITUŢIONALE

Articolul 134

(ex-articolul 114 TCE)

(1)   În vederea promovării coordonării politicilor statelor membre în măsura necesară funcţionării pieţei interne, se înfiinţează un comitet economic şi financiar.

(2)   Comitetul Economic şi Financiar are următoarele misiuni:

să formuleze avize, la cererea Consiliului sau a Comisiei ori din proprie iniţiativă, destinate acestor instituţii;

să urmărească situaţia economică şi financiară a statelor membre şi a Uniunii şi să prezinte periodic un raport Consiliului şi Comisiei în această privinţă, în special cu privire la relaţiile financiare cu ţările terţe şi cu instituţiile internaţionale;

fără a aduce atingere articolului 240, să contribuie la pregătirea lucrărilor Consiliului menţionate la articolele 66 şi 75, la articolul 121 alineatele (2), (3), (4) şi (6), la articolele 122, 124, 125 şi 126, la articolul 127 alineatul (6), la articolul 128 alineatul (2), la articolul 129 alineatele (3) şi (4), la articolul 138, la articolul 140 alineatele (2) şi (3), la articolul 143, la articolul 144 alineatele (2) şi (3) şi la articolul 219 şi să aducă la îndeplinire celelalte misiuni consultative şi pregătitoare care îi sunt încredinţate de Consiliu;

să examineze cel puţin o dată pe an situaţia privind circulaţia capitalurilor şi libertatea plăţilor, astfel cum rezultă din aplicarea tratatelor şi a măsurilor luate de Consiliu; această examinare are în vedere toate măsurile referitoare la circulaţia capitalurilor şi la plăţi; Comitetul prezintă Comisiei şi Consiliului un raport privind rezultatele acestei examinări.

Statele membre, Comisia şi Banca Centrală Europeană numesc fiecare cel mult doi membri ai Comitetului.

(3)   Consiliul, la propunerea Comisiei şi după consultarea Băncii Centrale Europene şi a Comitetului menţionat de prezentul articol, adoptă normele referitoare la compunerea Comitetului Economic şi Financiar. Preşedintele Consiliului informează Parlamentul European în legătură cu această decizie.

(4)   Pe lângă misiunile stabilite la alineatul (2), dacă şi în măsura în care există state membre care beneficiază de o derogare în temeiul articolului 139, Comitetul urmăreşte situaţia monetară şi financiară, precum şi regimul general al plăţilor acestor state membre şi prezintă periodic un raport Consiliului şi Comisiei cu privire la aceasta.

Articolul 135

(ex-articolul 115 TCE)

Pentru chestiunile aflate sub incidenţa articolului 121 alineatul (4), a articolului 126, cu excepţia alineatului (14), a articolului 138, a articolului 140 alineatul (1), alineatul (2) primul paragraf și alineatul (3) şi a articolului 219, Consiliul sau un stat membru poate cere Comisiei să formuleze, după caz, o recomandare sau o propunere. Comisia examinează această cerere şi prezintă fără întârziere concluziile sale Consiliului.

CAPITOLUL 4

DISPOZIŢII PRIVIND STATELE MEMBRE A CĂROR MONEDĂ ESTE EURO

Articolul 136

(1)   În scopul de a contribui la buna funcţionare a uniunii economice şi monetare şi în conformitate cu dispoziţiile relevante ale tratatelor, Consiliul adoptă, în conformitate cu procedura relevantă dintre cele prevăzute la articolele 121 și 126, cu excepţia procedurii prevăzute la articolul 126 alineatul (14), măsuri privind statele membre a căror monedă este euro pentru:

(a)

a consolida coordonarea şi supravegherea disciplinei lor bugetare;

(b)

a elabora, în ceea ce le priveşte, orientările de politică economică, veghind ca acestea să fie compatibile cu cele adoptate pentru întreaga Uniune şi asigurând supravegherea acestora.

(2)   La votul privind măsurile prevăzute la alineatul (1) iau parte numai membrii Consiliului reprezentând statele membre a căror monedă este euro.

Majoritatea calificată a membrilor menţionaţi anterior se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (a).

Articolul 137

Condiţiile de organizare a reuniunilor miniştrilor statelor membre a căror monedă este euro se stabilesc prin Protocolul privind Eurogrupul.

Articolul 138

(ex-articolul 111 alineatul (4) TCE)

(1)   Pentru a asigura locul monedei euro în sistemul monetar internaţional, Consiliul, la propunerea Comisiei, adoptă o decizie de stabilire a poziţiilor comune cu privire la problemele de interes special pentru uniunea economică şi monetară în cadrul instituţiilor şi conferinţelor financiare internaţionale competente. Consiliul hotărăşte după consultarea Băncii Centrale Europene.

(2)   Consiliul, la propunerea Comisiei, poate adopta măsurile corespunzătoare pentru a asigura o reprezentare unificată în cadrul instituţiilor şi al conferinţelor financiare internaţionale. Consiliul hotărăşte după consultarea Băncii Centrale Europene.

(3)   La votul privind măsurile prevăzute la alineatele (1) şi (2) iau parte numai membrii Consiliului reprezentând statele membre a căror monedă este euro.

Majoritatea calificată a membrilor menţionaţi anterior se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (a).

CAPITOLUL 5

DISPOZIŢII TRANZITORII

Articolul 139

(1)   Statele membre cu privire la care Consiliul nu a decis că îndeplinesc condiţiile necesare pentru adoptarea monedei euro sunt denumite în continuare „state membre care fac obiectul unei derogări”.

(2)   Dispoziţiile tratatelor, prevăzute în continuare, nu se aplică statelor membre care fac obiectul unei derogări:

(a)

adoptarea părţilor din orientările generale ale politicilor economice care privesc zona euro în general [articolul 121 alineatul (2)];

(b)

mijloacele coercitive pentru remedierea deficitelor excesive [articolul 126 alineatele (9) şi (11)];

(c)

obiectivele şi misiunile SEBC [articolul 127 alineatele (1), (2), (3) şi (5)];

(d)

emisiunea de monedă euro (articolul 128);

(e)

actele Băncii Centrale Europene (articolul 132);

(f)

măsurile care reglementează utilizarea monedei euro (articolul 133);

(g)

acorduri monetare şi alte măsuri referitoare la politica cursului de schimb (articolul 219);

(h)

desemnarea membrilor Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene [articolul 283 alineatul (2)];

(i)

deciziile de stabilire a poziţiilor comune cu privire la problemele de interes special pentru uniunea economică şi monetară în cadrul instituţiilor competente şi al conferinţelor financiare internaţionale [articolul 138 alineatul (1)];

(j)

măsurile necesare asigurării unei reprezentări unificate în cadrul instituţiilor şi conferinţelor financiare internaţionale [articolul 138 alineatul (2)].

În consecinţă, la articolele menţionate la literele (a)–(j), prin „state membre” se înţelege statele membre a căror monedă este euro.

(3)   În conformitate cu capitolul IX din Statutul SEBC şi al BCE, statele membre care fac obiectul unei derogări şi băncile lor centrale naţionale sunt excluse de la drepturile şi obligaţiile din cadrul SEBC.

(4)   Drepturile de vot ale membrilor Consiliului reprezentând statele membre care fac obiectul unei derogări se suspendă la data adoptării de către Consiliu a măsurilor prevăzute la articolele enumerate la alineatul (2), precum şi în următoarele cazuri:

(a)

recomandările adresate statelor membre a căror monedă este euro în cadrul supravegherii multilaterale, inclusiv cu privire la programele de stabilitate şi avertismente [articolul 121 alineatul (4)];

(b)

măsurile referitoare la deficitele excesive ale statelor membre a căror monedă este euro [articolul 126 alineatele (6), (7), (8), (12) şi (13)].

Majoritatea calificată a celorlalţi membri ai Consiliului se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (a).

Articolul 140

(ex-articolul 121 alineatul (1), ex-articolul 122 alineatul (2) teza a doua şi ex-articolul 123 alineatul (5) TCE)

(1)   Cel puțin la fiecare doi ani sau la solicitarea unui stat membru care face obiectul unei derogări, Comisia şi Banca Centrală Europeană prezintă Consiliului un raport privind progresele efectuate de statele membre care fac obiectul unei derogări în îndeplinirea obligațiilor care le revin pentru realizarea uniunii economice şi monetare. Aceste rapoarte examinează în special dacă legislaţia naţională a fiecăruia dintre aceste state membre, inclusiv statutul băncii centrale naţionale, este compatibilă cu articolele 130 şi 131 şi cu Statutul SEBC și al BCE. Rapoartele examinează, de asemenea, dacă a fost realizat un grad înalt de convergenţă durabilă, analizând în ce măsură fiecare stat membru a îndeplinit următoarele criterii:

realizarea unui grad înalt de stabilitate a preţurilor; acesta rezultă dintr-o rată a inflaţiei apropiată de rata a cel mult trei state membre care au cele mai bune rezultate în materie de stabilitate a preţurilor;

caracterul solid al finanţelor publice; acesta rezultă dintr-o situaţie bugetară care nu cunoaşte deficit public excesiv în înţelesul articolului 126 alineatul (6);

respectarea limitelor normale de fluctuaţie prevăzute de mecanismul cursului de schimb din Sistemul Monetar European, timp de cel puţin doi ani, fără devalorizarea monedei în raport cu moneda euro;

caracterul durabil al convergenţei atinse de statul membru care face obiectul unei derogări şi al participării sale la mecanismul cursului de schimb, care se reflectă în nivelul ratelor dobânzilor pe termen lung.

Cele patru criterii prevăzute de prezentul alineat şi perioadele relevante pe durata cărora fiecare dintre acestea trebuie să fie respectat sunt precizate într-un protocol anexat la tratate. Rapoartele Comisiei şi ale Băncii Centrale Europene iau de asemenea în considerare rezultatele integrării pieţelor, situaţia şi evoluţia balanţelor de plăţi curente, precum şi o examinare a evoluţiei costurilor salariale unitare şi a altor indici de preţuri.

(2)   După consultarea Parlamentului European şi după discutarea în cadrul Consiliului European, Consiliul, la propunerea Comisiei, decide care state membre ce fac obiectul unei derogări îndeplinesc condiţiile necesare pe baza criteriilor stabilite la alineatul (1) şi pune capăt derogărilor privind aceste state membre.

Consiliul hotărăşte după ce a primit o recomandare din partea majorităţii calificate a membrilor săi care reprezintă statele membre a căror monedă este euro. Aceşti membri hotărăsc în termen de şase luni de la data primirii de către Consiliu a propunerii Comisiei.

Majoritatea calificată a membrilor, menţionată la al doilea paragraf, se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (a).

(3)   În cazul în care, în conformitate cu procedura prevăzută la alineatul (2), se decide să se revoce o derogare, Consiliul, hotărând cu unanimitatea statelor membre a căror monedă este euro şi a statului membru respectiv, la propunerea Comisiei şi după consultarea Băncii Centrale Europene, stabilește în mod irevocabil cursul la care euro înlocuieşte moneda statului respectiv şi decide celelalte măsuri necesare introducerii euro în calitate de monedă unică în statul membru respectiv.

Articolul 141

(ex-articolul 123 alineatul (3) și ex-articolul 117 alineatul (2) primele cinci liniuțe TCE)

(1)   În cazul în care şi atât timp cât există state membre care fac obiectul unei derogări şi fără a aduce atingere articolului 129 alineatul (1), Consiliul general al Băncii Centrale Europene, menţionat la articolul 44 din Statutul SEBC și al BCE, se constituie ca al treilea organ de decizie al Băncii Centrale Europene.

(2)   În cazul în care şi atâta timp cât există state membre care fac obiectul unei derogări, Banca Centrală Europeană, cu privire la aceste state membre:

consolidează cooperarea dintre băncile centrale naţionale;

consolidează coordonarea politicilor monetare ale statelor membre pentru a asigura stabilitatea preţurilor;

supervizează funcţionarea mecanismului cursului de schimb;

desfăşoară consultări privind problemele care sunt de competenţa băncilor centrale naţionale şi care afectează stabilitatea instituţiilor şi pieţelor financiare;

exercită funcțiile pe care le îndeplinea Fondul European de Cooperare Monetară, preluate ulterior de Institutul Monetar European.

Articolul 142

(ex-articolul 124 alineatul (1) TCE)

Fiecare stat membru care face obiectul unei derogări consideră politica sa de schimb ca pe o problemă de interes comun. Statele membre ţin seama astfel de experienţa acumulată datorită cooperării în cadrul mecanismului cursului de schimb.

Articolul 143

(ex-articolul 119 TCE)

(1)   În caz de dificultăţi sau în cazul riscului apariţiei unor dificultăţi grave pentru balanţa de plăţi a unui stat membru care face obiectul unei derogări, provenind fie dintr-un dezechilibru global al balanţei, fie din natura devizelor de care acesta dispune, şi care pot compromite în special funcţionarea pieţei comune sau realizarea politicii comerciale comune, Comisia examinează fără întârziere situaţia acestui stat, precum şi acţiunea pe care a întreprins-o sau pe care poate să o întreprindă în conformitate cu dispoziţiile tratatelor, utilizând toate mijloacele de care aceasta dispune. Comisia indică măsurile pe care le recomandă spre adoptare statului în cauză.

În cazul în care acţiunea întreprinsă de un stat membru care face obiectul unei derogări şi măsurile sugerate de Comisie nu par suficiente pentru a depăşi dificultăţile sau riscurile apariţiei unor dificultăţi, Comisia recomandă Consiliului, după consultarea Comitetului Economic și Financiar, acordarea asistenţei reciproce şi normele corespunzătoare.

Comisia informează periodic Consiliul în legătură cu situaţia respectivă şi cu evoluţia acesteia.

(2)   Consiliul acordă asistenţa reciprocă; acesta adoptă directivele sau deciziile de stabilire a condiţiilor şi normelor asistenţei. Asistenţa reciprocă poate lua, în special, forma:

(a)

unei acţiuni concertate pe lângă alte organizaţii internaţionale cărora li se pot adresa statele membre care fac obiectul unei derogări;

(b)

unor măsuri necesare pentru a evita devierile schimburilor comerciale în cazul în care statul membru care face obiectul unei derogări, aflat în dificultate, menţine sau restabileşte restricţii cantitative faţă de ţările terţe;

(c)

acordării de credite limitate din partea altor state membre, sub rezerva acordului acestora.

(3)   În cazul în care Consiliul nu a acordat asistenţa reciprocă recomandată de Comisie sau în care asistenţa reciprocă acordată şi măsurile luate sunt insuficiente, Comisia autorizează statul membru care face obiectul unei derogări, aflat în dificultate, să ia măsurile de salvgardare ale căror condiţii şi norme le defineşte.

Consiliul poate revoca această autorizare şi modifica aceste condiţii şi norme.

Articolul 144

(ex-articolul 120 TCE)

(1)   În cazul apariţiei unei crize neprevăzute în balanţa de plăţi şi dacă nu se adoptă de îndată o decizie în înţelesul articolului 143 alineatul (2), un stat membru care face obiectul unei derogări poate adopta, cu titlu provizoriu, măsurile de salvgardare necesare. Aceste măsuri trebuie să provoace perturbări minime în funcţionarea pieţei comune şi să nu depăşească limita absolut necesară pentru remedierea dificultăţilor neprevăzute care au apărut.

(2)   Comisia şi celelalte state membre trebuie să fie informate cu privire la aceste măsuri de salvgardare până la data la care acestea intră în vigoare. Comisia poate recomanda Consiliului acordarea asistenţei reciproce în conformitate cu articolul 143.

(3)   La recomandarea Comisiei şi după consultarea Comitetului Economic și Financiar, Consiliul poate decide că statul membru respectiv este obligat să modifice, să suspende sau să elimine măsurile de salvgardare menţionate mai sus.

TITLUL IX

OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ

Articolul 145

(ex-articolul 125 TCE)

Statele membre şi Uniunea se angajează să elaboreze, în conformitate cu prezentul titlu, o strategie coordonată de ocupare a forţei de muncă şi, în special, să promoveze o forţă de muncă formată, calificată şi adaptabilă, precum şi pieţe ale muncii capabile să reacţioneze rapid la evoluţia economiei, în vederea realizării obiectivelor enunţate la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Articolul 146

(ex-articolul 126 TCE)

(1)   Statele membre, prin intermediul politicilor lor naţionale de ocupare a forţei de muncă, contribuie la realizarea obiectivelor menţionate la articolul 145 într-un mod compatibil cu orientările generale ale politicilor economice ale statelor membre şi ale Uniunii, adoptate în temeiul articolului 121 alineatul (2).

(2)   Statele membre, ţinând seama de practicile naţionale legate de responsabilităţile partenerilor sociali, consideră promovarea ocupării forţei de muncă o problemă de interes comun şi îşi coordonează acţiunea în acest sens în cadrul Consiliului, în conformitate cu articolul 148.

Articolul 147

(ex-articolul 127 TCE)

(1)   Uniunea contribuie la realizarea unui nivel ridicat al ocupării forţei de muncă prin încurajarea cooperării dintre statele membre, precum şi prin susţinerea şi, în cazul în care este necesar, prin completarea acţiunii lor. Procedând astfel, Uniunea respectă pe deplin competenţele statelor membre în această materie.

(2)   Obiectivul atingerii unui nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă se ia în considerare în definirea şi punerea în aplicare a politicilor şi acţiunilor Uniunii.

Articolul 148

(ex-articolul 128)

(1)   Consiliul European analizează anual situaţia ocupării forţei de muncă din Uniune şi adoptă concluzii în această privinţă, pe baza unui raport anual comun al Consiliului şi Comisiei.

(2)   Pe baza concluziilor Consiliului European, Consiliul, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European, a Comitetului Economic şi Social, a Comitetului Regiunilor şi a Comitetului pentru Ocuparea Forţei de Muncă prevăzut la articolul 150, elaborează anual linii directoare de care statele membre ţin seama în politicile naţionale de ocupare a forţei de muncă. Aceste linii directoare sunt compatibile cu orientările generale adoptate în temeiul articolului 121 alineatul (2).

(3)   Fiecare stat membru transmite Consiliului şi Comisiei un raport anual privind principalele măsuri pe care le-a luat pentru a pune în aplicare propria politică de ocupare a forţei de muncă, ţinând seama de liniile directoare privind ocuparea forţei de muncă menţionate la alineatul (2).

(4)   Pe baza rapoartelor menţionate la alineatul (3) şi după obţinerea avizului din partea Comitetului pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Consiliul analizează anual, ţinând seama de liniile directoare privind ocuparea forţei de muncă, o analiză a punerii în aplicare a politicilor de ocupare a forţei de muncă ale statelor membre. Consiliul, la recomandarea Comisiei, poate face recomandări statelor membre, în cazul în care în urma analizei efectuate consideră necesar acest lucru.

(5)   Pe baza rezultatelor analizei respective, Consiliul şi Comisia întocmesc un raport anual comun privind situaţia ocupării forţei de muncă în Uniune şi punerea în aplicare a liniilor directoare privind ocuparea forţei de muncă, pe care îl adresează Consiliului European.

Articolul 149

(ex-articolul 129 TCE)

Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor, poate adopta măsuri de încurajare destinate să favorizeze cooperarea dintre statele membre şi să susţină acţiunea acestora în domeniul ocupării forţei de muncă prin iniţiative care urmăresc dezvoltarea schimburilor de informaţii şi de bune practici, punând la dispoziţie analize comparative şi îndrumări, precum şi prin promovarea abordărilor novatoare şi prin evaluarea experienţelor, în special prin recurgerea la proiectele pilot.

Aceste măsuri nu presupun armonizarea actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre.

Articolul 150

(ex-articolul 130 TCE)

Consiliul hotărând cu majoritate simplă, după consultarea Parlamentului European, instituie un Comitet pentru Ocuparea Forţei de Muncă, având un caracter consultativ, pentru a promova coordonarea între statele membre a politicilor în materie de ocupare a forţei de muncă şi de piaţă a muncii. Comitetul are ca misiuni:

să urmărească evoluţia situaţiei ocupării forţei de muncă şi a politicilor de ocupare a forţei de muncă în statele membre şi în Uniune;

fără a aduce atingere articolului 240, să formuleze avize la cererea Consiliului sau a Comisiei ori din proprie iniţiativă şi să contribuie la pregătirea hotărârilor Consiliului prevăzute la articolul 148.

Pentru a-şi îndeplini mandatul, Comitetul se consultă cu partenerii sociali.

Fiecare stat membru şi Comisia numesc câte doi membri ai Comitetului.

TITLUL X

POLITICA SOCIALĂ

Articolul 151

(ex-articolul 136 TCE)

Uniunea şi statele membre, conştiente de drepturile sociale fundamentale precum cele enunţate în Carta socială europeană semnată la Torino la 18 octombrie 1961 şi în Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor adoptată în 1989, au ca obiective promovarea ocupării forţei de muncă, îmbunătăţirea condiţiilor de trai şi de muncă, permiţând armonizarea acestora în condiţii de progres, o protecţie socială adecvată, dialogul social, dezvoltarea resurselor umane care să permită un nivel ridicat şi durabil al ocupării forţei de muncă şi combaterea excluziunii.

În acest scop, Uniunea şi statele membre pun în aplicare măsuri care ţin seama de diversitatea practicilor naţionale, în special în domeniul relaţiilor convenţionale, precum şi de necesitatea de a menţine competitivitatea economiei Uniunii.

Acestea apreciază că o asemenea de evoluţie va rezulta atât din funcţionarea pieţei comune, care va favoriza armonizarea sistemelor sociale, cât şi din procedurile prevăzute de tratate şi din apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative.

Articolul 152

Uniunea recunoaşte şi promovează rolul partenerilor sociali la nivelul său, ţinând seama de diversitatea sistemelor naţionale. Aceasta facilitează dialogul dintre aceştia, respectându-le autonomia.

Reuniunea socială tripartită la nivel înalt pentru creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă contribuie la dialogul social.

Articolul 153

(ex-articolul 137 TCE)

(1)   În vederea realizării obiectivelor menţionate la articolul 151, Uniunea susţine şi completează acţiunea statelor membre în domeniile următoare:

(a)

îmbunătăţirea, în special, a mediului de muncă, pentru a proteja sănătatea şi securitatea lucrătorilor;

(b)

condiţiile de muncă;

(c)

securitatea socială şi protecţia socială a lucrătorilor;

(d)

protecţia lucrătorilor în caz de reziliere a contractului de muncă;

(e)

informarea şi consultarea lucrătorilor;

(f)

reprezentarea şi apărarea colectivă a intereselor lucrătorilor şi angajatorilor, inclusiv administrarea comună, sub rezerva alineatului (5);

(g)

condiţiile de muncă pentru resortisanţii din ţările terţe care sunt rezidenţi legali pe teritoriul Uniunii;

(h)

integrarea persoanelor excluse de pe piaţa forţei de muncă, fără a aduce atingere articolului 166;

(i)

egalitatea dintre bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte şansele pe piaţa forţei de muncă şi tratamentul la locul de muncă;

(j)

lupta împotriva marginalizării sociale;

(k)

modernizarea sistemelor de protecţie socială, fără a aduce atingere literei (c).

(2)   În acest scop, Parlamentul European și Consiliul:

(a)

pot adopta măsuri menite să încurajeze cooperarea între statele membre prin iniţiative destinate să sporească cunoştinţele, să dezvolte schimburile de informaţii şi a celor mai bune practici, să promoveze abordările novatoare şi să evalueze experienţele dobândite, cu excluderea oricărei armonizări a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative;

(b)

pot adopta în domeniile menţionate la alineatul (1) literele (a)-(i), prin intermediul directivelor, recomandări minime aplicabile treptat, ţinând seama de condiţiile şi de reglementările tehnice existente în fiecare dintre statele membre. Aceste directive evită impunerea constrângerilor administrative, financiare şi juridice susceptibile să frâneze crearea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii.

Parlamentul European şi Consiliul hotărăsc în conformitate cu procedura legislativă ordinară după consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor.

În domeniile menţionate la alineatul (1) literele (c), (d), (f) şi (g), Consiliul hotărăşte în unanimitate, în conformitate cu o procedură legislativă specială, după consultarea Parlamentului European şi a comitetelor menţionate anterior.

Consiliul, hotărând în unanimitate, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European, poate decide ca procedura legislativă ordinară să se aplice alineatului (1) literele (d), (f) şi (g).

(3)   Un stat membru poate încredinţa partenerilor sociali, la cererea lor comună, punerea în aplicare a directivelor adoptate în conformitate cu alineatul (2) sau, după caz, punerea în aplicare a unei decizii a Consiliului, adoptată în conformitate cu articolul 155.

În acest caz, statul membru respectiv se asigură că, până la data la care o directivă sau o decizie trebuie transpusă sau pusă în aplicare, partenerii sociali au luat măsurile necesare, pe bază de acord, iar statul membru în cauză ia toate măsurile necesare care să-i permită, în orice moment, să garanteze rezultatele impuse de directiva sau decizia menționată.

(4)   Dispoziţiile adoptate în temeiul prezentului articol:

nu aduc atingere dreptului recunoscut al statelor membre de a-şi defini principiile fundamentale ale sistemului lor de securitate socială şi nu trebuie să aducă atingere în mod semnificativ echilibrul financiar;

nu pot împiedica un stat membru să menţină sau să adopte măsuri de protecţie mai stricte, compatibile cu tratatele.

(5)   Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică remuneraţiilor, dreptului de asociere, dreptului la grevă şi nici dreptului la lock-out.

Articolul 154

(ex-articolul 138 TCE)

(1)   Comisia are misiunea de a promova consultarea partenerilor sociali la nivelul Uniunii şi adoptă orice măsură utilă pentru a facilita dialogul acestora, asigurând o susţinere echilibrată a părţilor.

(2)   În acest scop, înainte de a prezenta propuneri în domeniul politicii sociale, Comisia se consultă cu partenerii sociali privind posibila orientare a unei acţiuni a Uniunii.

(3)   În cazul în care, după această consultare, Comisia apreciază că o acţiune a Uniunii este de dorit, aceasta se consultă cu partenerii sociali privind conţinutul propunerii preconizate. Partenerii sociali prezintă Comisiei un aviz sau, după caz, o recomandare.

(4)   Cu ocazia consultărilor menționate la alineatele (2) și (3), partenerii sociali pot informa Comisia despre voinţa lor de a iniţia procedura prevăzută la articolul 155. Durata acestei proceduri nu poate depăşi nouă luni, cu excepţia unei prelungiri hotărâte de comun acord de partenerii sociali în cauză şi de Comisie.

Articolul 155

(ex-articolul 139 TCE)

(1)   Dialogul între partenerii sociali la nivelul Uniunii poate conduce, în cazul în care aceştia doresc, la raporturi contractuale, inclusiv acorduri.

(2)   Acordurile încheiate la nivelul Uniunii sunt puse în aplicare în conformitate cu procedurile şi practicile proprii partenerilor sociali şi statelor membre sau, în domeniile aflate sub incidenţa articolului 153, la cererea comună a părţilor semnatare, printr-o decizie a Consiliului la propunerea Comisiei. Parlamentul European este informat.

Consiliul hotărăște în unanimitate în cazul în care acordul în cauză conţine una sau mai multe dispoziţii referitoare la unul din domeniile pentru care este necesară unanimitatea în temeiul articolului 153 alineatul (2).

Articolul 156

(ex-articolul 140 TCE)

În vederea realizării obiectivelor prevăzute la articolul 151 şi fără a aduce atingere celorlalte dispoziţii ale tratatelor, Comisia încurajează cooperarea dintre statele membre şi facilitează coordonarea acţiunii acestora în toate domeniile politicii sociale aflate sub incidenţa prezentului capitol şi, în special, în domeniile privind:

ocuparea forţei de muncă;

dreptul muncii şi condiţiile de muncă;

formarea şi perfecţionarea profesională;

securitatea socială;

protecţia împotriva accidentelor şi a bolilor profesionale;

igiena muncii;

dreptul de asociere şi negocierile colective dintre angajatori şi lucrători.

În acest scop, Comisia acţionează în strânsă legătură cu statele membre, prin studii, avize şi prin organizarea de consultări, atât în ceea ce priveşte problemele care apar pe plan intern, cât şi cele care privesc organizaţiile internaţionale, în special prin iniţiative menite să stabilească orientările şi indicatorii, să organizeze schimbul celor mai bune practici şi să pregătească elementele necesare pentru supravegherea şi evaluarea periodice. Parlamentul European este pe deplin informat.

Înainte de formularea avizelor prevăzute de prezentul articol, Comisia consultă Comitetul Economic şi Social.

Articolul 157

(ex-articolul 141 TCE)

(1)   Fiecare stat membru asigură aplicarea principiului egalităţii de remunerare între lucrătorii de sex masculin şi cei de sex feminin, pentru aceeaşi muncă sau pentru o muncă de aceeaşi valoare.

(2)   În sensul prezentului articol, prin remuneraţie se înţelege salariul sau suma obişnuite de bază sau minime, precum şi toate celelalte drepturi plătite, direct sau indirect, în numerar sau în natură, de către angajator lucrătorului pentru munca prestată de acesta.

Egalitatea de remunerare, fără discriminare pe motiv de sex, presupune ca:

(a)

remuneraţia acordată pentru aceeaşi muncă plătită la normă să fie stabilită pe baza aceleiaşi unităţi de măsură;

(b)

remuneraţia acordată pentru aceeaşi muncă plătită cu ora să fie aceeaşi pentru locuri de muncă echivalente.

(3)   Parlamentul European și Consiliul hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social, adoptă măsuri necesare pentru a asigura punerea în aplicare a principiului egalităţii şanselor şi al egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte munca şi locul de muncă, inclusiv a principiului egalităţii de remunerare pentru aceeaşi muncă sau pentru o muncă echivalentă.

(4)   Pentru a asigura în mod concret o deplină egalitate între bărbaţi şi femei în viaţa profesională, principiul egalităţii de tratament nu împiedică un stat membru să menţină sau să adopte măsuri care să prevadă avantaje specifice menite să faciliteze exercitarea unei activităţi profesionale de către sexul mai slab reprezentat, să prevină sau să compenseze dezavantaje în cariera profesională.

Articolul 158

(ex-articolul 142 TCE)

Statele membre se obligă să menţină echivalenţa care există în privinţa regimurilor concediilor plătite.

Articolul 159

(ex-articolul 143 TCE)

Comisia elaborează anual un raport cu privire la evoluţia realizării obiectivelor menţionate la articolul 151, inclusiv cu privire la situaţia demografică în Uniune. Aceasta transmite raportul Parlamentului European, Consiliului şi Comitetului Economic şi Social.

Articolul 160

(ex-articolul 144 TCE)

Consiliul hotărând cu majoritate simplă, după consultarea Parlamentului European, instituie un comitet de protecţie socială cu caracter consultativ, în scopul de a promova cooperarea în materie de protecţie socială între statele membre şi cu Comisia. Comitetul are ca misiune:

să urmărească situaţia socială şi evoluţia politicilor de protecţie socială în statele membre şi în Uniune;

să faciliteze schimbul de informaţii, de experienţă şi de bune practici între statele membre şi cu Comisia;

fără a aduce atingere articolului 240, să pregătească rapoarte, să formuleze avize sau să întreprindă alte activităţi în domeniile care ţin de competenţa sa, atât la cererea Consiliului sau a Comisiei, cât şi din proprie iniţiativă.

Pentru îndeplinirea mandatului său, comitetul stabileşte contacte adecvate cu partenerii sociali.

Fiecare stat membru şi Comisia numesc doi membri ai comitetului.

Articolul 161

(ex-articolul 145 TCE)

În raportul său anual către Parlamentul European, Comisia consacră un capitol special evoluţiei situaţiei sociale în Uniune.

Parlamentul European poate invita Comisia să elaboreze rapoarte pe probleme specifice ale situaţiei sociale.

TITLUL XI

FONDUL SOCIAL EUROPEAN

Articolul 162

(ex-articolul 146 TCE)

În scopul îmbunătăţirii posibilităţilor de încadrare în muncă a lucrătorilor pe piaţa internă şi pentru a contribui astfel la ridicarea nivelului de trai, se instituie, în conformitate cu dispoziţiile de mai jos, un Fond Social European care urmăreşte promovarea în cadrul Uniunii a facilităţilor de ocupare a forţei de muncă şi a mobilităţii geografice şi profesionale a lucrătorilor, precum şi facilitarea adaptării la transformările industriale şi la evoluţia sistemelor de producţie, în special prin formare şi reconversie profesională.

Articolul 163

(ex-articolul 147 TCE)

Administrarea Fondului revine Comisiei.

În îndeplinirea acestei sarcini, Comisia este sprijinită de un Comitet prezidat de un membru al Comisiei şi format din reprezentanţi ai guvernelor şi ai organizaţiilor sindicale şi patronale.

Articolul 164

(ex-articolul 148 TCE)

Parlamentul European și Consiliul hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor, adoptă regulamentele de aplicare privind Fondul Social European.

TITLUL XII

EDUCAŢIA, FORMAREA PROFESIONALĂ, TINERETUL ŞI SPORTUL

Articolul 165

(ex-articolul 149 TCE)

(1)   Uniunea contribuie la dezvoltarea unei educaţii de calitate, prin încurajarea cooperării dintre statele membre şi, în cazul în care este necesar, prin sprijinirea şi completarea acţiunii acestora, respectând pe deplin responsabilitatea statelor membre faţă de conţinutul învăţământului şi de organizarea sistemului educaţional, precum şi diversitatea lor culturală şi lingvistică.

Uniunea contribuie la promovarea obiectivelor europene ale sportului, având în vedere totodată caracterul specific, structurile bazate pe voluntariat, precum şi funcţia socială şi educativă a sportului.

(2)   Acţiunea Uniunii urmăreşte:

să dezvolte dimensiunea europeană a educaţiei şi, în special, prin învăţarea şi răspândirea limbilor statelor membre;

să favorizeze mobilitatea studenţilor şi a profesorilor, inclusiv prin încurajarea recunoaşterii universitare a diplomelor şi a perioadelor de studiu;

să promoveze cooperarea dintre instituţiile de învăţământ;

să dezvolte schimbul de informaţii şi de experienţă privind problemele comune sistemelor educaţionale din statele membre;

să favorizeze dezvoltarea schimburilor de tineri şi de formatori socio-educativi și să sprijine participarea tinerilor la viața democratică a Europei;

să încurajeze dezvoltarea educaţiei la distanţă,

să dezvolte dimensiunea europeană a sportului, prin promovarea spiritului de echitate şi de deschidere în competiţiile sportive şi a cooperării între organizaţiile cu responsabilităţi în domeniul sportului, precum şi prin protejarea integrităţii fizice şi morale a sportivilor, îndeosebi a celor mai tineri dintre aceştia.

(3)   Uniunea şi statele membre favorizează cooperarea cu ţările terţe şi cu organizaţiile internaţionale care au competenţe în domeniul educaţiei și sportului şi, în special, cu Consiliul Europei.

(4)   Pentru a contribui la realizarea obiectivelor menţionate de prezentul articol:

Parlamentul European și Consiliul adoptă acţiuni de încurajare, cu excepţia oricărei armonizări a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor;

Consiliul adoptă recomandări, la propunerea Comisiei.

Articolul 166

(ex-articolul 150 TCE)

(1)   Uniunea pune în aplicare o politică de formare profesională care sprijină şi completează acţiunile statelor membre, respectând pe deplin responsabilitatea statelor membre faţă de conţinutul şi organizarea formării profesionale.

(2)   Acţiunea Uniunii urmăreşte:

să faciliteze adaptarea la transformările industriale, în special prin formarea şi reconversia profesională;

să îmbunătăţească formarea profesională iniţială şi formarea continuă, pentru a facilita inserţia şi reinserţia profesională pe piaţa forţei de muncă;

să faciliteze accesul la formarea profesională şi să favorizeze mobilitatea formatorilor şi a persoanelor care urmează un program de formare şi, în special, a tinerilor;

să stimuleze cooperarea în domeniul formării dintre instituţiile de învăţământ sau de formare profesională şi întreprinderi;

să dezvolte schimbul de informaţii şi de experienţă privind problemele comune sistemelor de formare ale statelor membre.

(3)   Uniunea şi statele membre favorizează cooperarea cu ţările terţe şi cu organizaţiile internaţionale care au competenţe în domeniul formării profesionale.

(4)   Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor, adoptă măsuri pentru a contribui la realizarea obiectivelor menţionate de prezentul articol, cu excepţia oricărei armonizări a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre și Consiliul adoptă recomandări, la propunerea Comisiei.

TITLUL XIII

CULTURA

Articolul 167

(ex-articolul 151 TCE)

(1)   Uniunea contribuie la înflorirea culturilor statelor membre, respectând diversitatea naţională şi regională a acestora şi punând în evidentă, în acelaşi timp, moştenirea culturală comună.

(2)   Acţiunea Uniunii urmăreşte să încurajeze cooperarea dintre statele membre şi, în cazul în care este necesar, să sprijine şi să completeze acţiunea acestora în următoarele domenii:

îmbunătăţirea cunoaşterii şi a diseminării culturii şi istoriei popoarelor europene;

conservarea şi protejarea patrimoniului cultural de importanţă europeană;

schimburile culturale necomerciale;

creaţia artistică şi literară, inclusiv în sectorul audiovizualului.

(3)   Uniunea şi statele membre favorizează cooperarea cu ţările terţe şi cu organizaţiile internaţionale care au competenţe în domeniul culturii şi, în special, cu Consiliul Europei.

(4)   În acţiunile întreprinse în temeiul celorlalte dispoziţii ale tratatelor, Uniunea ţine seama de aspectele culturale, în special pentru a respecta şi a promova diversitatea culturilor sale.

(5)   Pentru a contribui la realizarea obiectivelor menţionate de prezentul articol:

Parlamentul European și Consiliul adoptă acţiuni de încurajare, cu excepţia oricărei armonizări a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Regiunilor;

Consiliul adoptă recomandări, la propunerea Comisiei.

TITLUL XIV

SĂNĂTATEA PUBLICĂ

Articolul 168

(ex-articolul 152 TCE)

(1)   În definirea şi punerea în aplicare a tuturor politicilor şi acţiunilor Uniunii se asigură un nivel ridicat de protecţie a sănătăţii umane.

Acţiunea Uniunii, care completează politicile naţionale, are în vedere îmbunătăţirea sănătăţii publice şi prevenirea bolilor şi afecţiunilor umane, precum şi a cauzelor de pericol pentru sănătatea fizică și mentală. Această acţiune cuprinde, de asemenea, combaterea marilor epidemii, favorizând cercetarea cauzelor, a transmiterii şi prevenirii acestora, precum şi informarea şi educaţia în materie de sănătate, precum și supravegherea amenințărilor transfrontaliere grave privind sănătatea, alerta în cazul unor asemenea amenințări și combaterea acestora.

Uniunea completează acţiunea statelor membre în vederea reducerii efectelor nocive ale drogurilor asupra sănătăţii, inclusiv prin informare şi prevenire.

(2)   Uniunea încurajează cooperarea între statele membre în domeniile care intră sub incidenţa prezentului articol şi, în cazul în care este necesar, sprijină acţiunea acestora. Aceasta încurajează, în special, cooperarea dintre statele membre pentru îmbunătăţirea complementarităţii serviciilor lor de sănătate în regiunile transfrontaliere.

Statele membre îşi coordonează, în cooperare cu Comisia, politicile şi programele în domeniile menţionate la alineatul (1). Comisia poate adopta, în strâns contact cu statele membre, orice iniţiativă utilă promovării acestei coordonări, în special inițiative menite să stabilească orientările şi indicatorii, să organizeze schimbul celor mai bune practici şi să pregătească elementele necesare pentru supravegherea şi evaluarea periodică. Parlamentul European este pe deplin informat.

(3)   Uniunea şi statele membre favorizează cooperarea cu ţările terţe şi cu organizaţiile internaţionale competente în domeniul sănătăţii publice.

(4)   Prin derogare de la articolul 2 alineatul (5) și de la articolul 6 litera (a) și în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) litera (k), Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor, contribuie la realizarea obiectivelor menţionate de prezentul articol prin adoptarea, pentru a face față obiectivelor comune în materie de securitate:

(a)

de măsuri care instituie standarde ridicate de calitate şi de securitate a organelor şi substanţelor de origine umană, a sângelui şi a derivatelor acestuia; aceste măsuri nu pot împiedica un stat membru să menţină sau să stabilească măsuri de protecţie mai stricte;

(b)

de măsuri în domeniile veterinar şi fitosanitar, având în mod direct ca obiectiv protecţia sănătăţii publice;

(c)

de măsuri care instituie standarde înalte de calitate şi de securitate a medicamentelor şi a dispozitivelor de uz medical.

(5)   Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social și a Comitetului Regiunilor, pot adopta, de asemenea, măsuri de încurajare în scopul protecţiei şi îmbunătăţirii sănătăţii umane, în special în scopul combaterii epidemiilor transfrontaliere, măsuri privind supravegherea ameninţărilor transfrontaliere grave asupra sănătăţii, alerta în cazul unor asemenea ameninţări şi combaterea acestora, precum şi măsuri al căror obiectiv direct îl reprezintă protejarea sănătăţii publice în ceea ce priveşte tutunul şi consumul excesiv de alcool, excluzând orice armonizare a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre.

(6)   Consiliul, la propunerea Comisiei, poate adopta, de asemenea, recomandări în scopurile enunţate de prezentul articol.

(7)   Acţiunea Uniunii respectă responsabilităţile statelor membre în ceea ce priveşte definirea politicii lor de sănătate, precum şi organizarea şi prestarea de servicii de sănătate şi de îngrijire medicală. Responsabilităţile statelor membre includ administrarea serviciilor de sănătate şi de îngrijire medicală, precum şi repartizarea resurselor care sunt alocate acestora. Măsurile menţionate la alineatul (4) litera (a) nu aduc atingere dispoziţiilor naţionale privind donarea de organe şi de sânge sau privind utilizarea acestora în scopuri medicale.

TITLUL XV

PROTECŢIA CONSUMATORILOR

Articolul 169

(ex-articolul 153 TCE)

(1)   Pentru a promova interesele consumatorilor şi pentru a asigura un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor, Uniunea contribuie la protecţia sănătăţii, a siguranţei şi a intereselor economice ale consumatorilor, precum şi la promovarea dreptului acestora la informare, educare şi organizare în vederea apărării intereselor lor.

(2)   Uniunea contribuie la realizarea obiectivelor menţionate la alineatul (1) prin:

(a)

măsuri pe care le adoptă în temeiul articolului 114 în cadrul realizării pieţei interne;

(b)

măsuri care sprijină şi completează politica desfăşurată de statele membre şi care asigură continuarea acesteia.

(3)   Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social, adoptă măsurile prevăzute la alineatul (2) litera (b).

(4)   Măsurile adoptate în temeiul alineatului (3) nu pot împiedica un stat membru să menţină sau să stabilească măsuri de protecţie mai stricte. Aceste măsuri trebuie să fie compatibile cu tratatele. Acestea sunt notificate Comisiei.

TITLUL XVI

REŢELE TRANSEUROPENE

Articolul 170

(ex-articolul 154 TCE)

(1)   Pentru a contribui la realizarea obiectivelor menţionate la articolele 26 şi 174 şi pentru a permite cetăţenilor Uniunii, agenţilor economici, precum şi colectivităţilor regionale şi locale să beneficieze pe deplin de avantajele care decurg din realizarea unui spaţiu fără frontiere interne, Uniunea contribuie la crearea şi dezvoltarea de reţele transeuropene în sectoarele infrastructurilor de transporturi, telecomunicaţii şi energie.

(2)   În cadrul unui sistem de pieţe deschise şi concurenţiale, acţiunea Uniunii urmăreşte să favorizeze interconectarea şi interoperabilitatea reţelelor naţionale, precum şi accesul la aceste reţele. Aceasta ţine seama, în special, de necesitatea conectării regiunilor insulare, a celor fără ieşire la mare şi a celor periferice cu regiunile centrale ale Uniunii.

Articolul 171

(ex-articolul 155 TCE)

(1)   În scopul realizării obiectivelor menţionate la articolul 170, Uniunea:

stabileşte un ansamblu de orientări care cuprinde obiectivele, priorităţile, precum şi liniile directoare ale acţiunilor preconizate în domeniul reţelelor transeuropene; aceste orientări identifică proiecte de interes comun;

pune în aplicare orice acţiune care se poate dovedi necesară pentru a asigura interoperabilitatea reţelelor, în special în domeniul armonizării standardelor tehnice;

poate susţine proiecte de interes comun susţinute de statele membre şi definite în cadrul orientărilor menţionate la prima liniuţă, în special sub formă de studii de fezabilitate, de garanţii pentru împrumuturi sau de dobânzi reduse; de asemenea, Uniunea poate contribui la finanţarea, în statele membre, a unor proiecte specifice în domeniul infrastructurii de transporturi prin intermediul Fondului de Coeziune constituit în conformitate cu articolul 177.

Acţiunea Uniunii ţine seama de viabilitatea economică potenţială a proiectelor.

(2)   Statele membre îşi coordonează între ele şi în cooperare cu Comisia, politicile duse la nivel naţional care pot avea un impact semnificativ asupra realizării obiectivelor menţionate la articolul 170. Comisia, în strânsă colaborare cu statele membre, poate adopta orice iniţiativă utilă promovării acestei coordonări.

(3)   Uniunea poate decide să coopereze cu ţări terţe pentru promovarea proiectelor de interes comun şi pentru asigurarea interoperabilităţii reţelelor.

Articolul 172

(ex-articolul 156 TCE)

Orientările şi celelalte măsuri menţionate la articolul 171 alineatul (1) se adoptă de către Consiliu, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor.

Orientările şi proiectele de interes comun care privesc teritoriul unui stat membru necesită aprobarea statului membru în cauză.

TITLUL XVII

INDUSTRIA

Articolul 173

(ex-articolul 157 TCE)

(1)   Uniunea şi statele membre asigură condiţiile necesare competitivităţii industriei Uniunii.

În acest scop, în conformitate cu un sistem de pieţe deschise şi concurenţiale, acţiunea acestora urmăreşte:

să accelereze adaptarea industriei la schimbările structurale;

să încurajeze un mediu favorabil iniţiativei şi dezvoltării întreprinderilor din întreaga Uniune şi, în special, a întreprinderilor mici şi mijlocii;

să încurajeze un mediu propice cooperării dintre întreprinderi;

să favorizeze o exploatare mai bună a potenţialului industrial al politicilor de inovare, cercetare şi dezvoltare tehnologică.

(2)   Statele membre se consultă reciproc, în cooperare cu Comisia şi, în măsura în care este necesar, îşi coordonează acţiunile. Comisia poate adopta orice iniţiativă utilă promovării acestei coordonări, în special iniţiative menite să stabilească orientările şi indicatorii, să organizeze schimbul celor mai bune practici şi să pregătească elementele necesare pentru supravegherea şi evaluarea periodice. Parlamentul European este pe deplin informat.

(3)   Uniunea contribuie la realizarea obiectivelor menţionate la alineatul (1) prin politicile şi acţiunile pe care le desfăşoară în temeiul altor dispoziţii din tratate. Parlamentul European și Consiliul hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social, poate decide cu privire la unele măsuri specifice menite să sprijine acţiunile întreprinse în statele membre pentru realizarea obiectivelor menţionate la alineatul (1) excluzând orice armonizare a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre.

Prezentul titlu nu constituie un temei pentru introducerea, de către Uniune, a vreunei măsuri susceptibile să provoace denaturări ale concurenţei sau să conţină dispoziţii fiscale sau dispoziţii referitoare la drepturile şi interesele lucrătorilor salariaţi.

TITLUL XVIII

COEZIUNEA ECONOMICĂ, SOCIALĂ ŞI TERITORIALĂ

Articolul 174

(ex-articolul 158 TCE)

În scopul promovării unei dezvoltări armonioase a întregii Uniunii, aceasta îşi dezvoltă şi desfăşoară acţiunea care conduce la consolidarea coeziunii sale economice, sociale și teritoriale.

Uniunea urmăreşte, în special, reducerea decalajelor dintre nivelurile de dezvoltare a diferitelor regiuni şi a rămânerii în urmă a regiunilor defavorizate.

Dintre regiunile avute în vedere, o atenţie deosebită se acordă zonelor rurale, zonelor afectate de tranziţia industrială, precum şi regiunilor afectate de un handicap natural şi demografic grav şi permanent, cum ar fi regiunile cele mai nordice cu densitate foarte scăzută a populaţiei, precum şi regiunile insulare, transfrontaliere şi muntoase.

Articolul 175

(ex-articolul 159 TCE)

Statele membre îşi conduc politicile economice şi le coordonează în vederea realizării, în egală măsură, a obiectivelor menţionate la articolul 174. Formularea şi punerea în aplicare a politicilor şi acţiunilor Uniunii, precum şi realizarea pieţei interne ţin seama de obiectivele menţionate la articolul 174 şi participă la realizarea acestora. De asemenea, Uniunea susţine realizarea acestor obiective prin acţiunea pe care o întreprinde prin intermediul fondurilor structurale (Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă, secţiunea „Orientare”; Fondul Social European; Fondul European de Dezvoltare Regională), al Băncii Europene de Investiţii şi al celorlalte instrumente financiare existente.

La fiecare trei ani, Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic şi Social şi Comitetului Regiunilor un raport privind progresele înregistrate în realizarea coeziunii economice, sociale și teritoriale şi modul în care au contribuit la acest progres diferitele mijloace prevăzute de prezentul articol. Acest raport este însoţit, dacă este cazul, de propuneri corespunzătoare.

În cazul în care se dovedesc necesare acţiuni specifice, în afara Fondurilor, şi fără a aduce atingere măsurilor hotărâte în cadrul altor politici ale Uniunii, Consiliul poate adopta astfel de acţiuni, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor.

Articolul 176

(ex-articolul 160 TCE)

Fondul European de Dezvoltare Regională este menit să contribuie la corectarea principalelor dezechilibre regionale din Uniune, prin participarea la dezvoltarea şi ajustarea structurală a regiunilor rămase în urmă şi la reconversia regiunilor industriale aflate în declin.

Articolul 177

(ex-articolul 161 TCE)

Fără a aduce atingere articolului 178, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente, în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor, definesc misiunile, obiectivele prioritare şi organizarea fondurilor structurale, ceea ce poate să implice regruparea fondurilor. De asemenea, se definesc, în conformitate cu aceeaşi procedură, normele generale aplicabile fondurilor, precum şi dispoziţiile necesare pentru a asigura eficienţa şi coordonarea fondurilor între ele şi cu celelalte instrumente financiare existente.

Fondul de Coeziune, constituit prin aceeaşi procedură, contribuie financiar la realizarea de proiecte în domeniul mediului şi în acela al reţelelor transeuropene de infrastructură a transporturilor.

Articolul 178

(ex-articolul 162 TCE)

Parlamentul și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor adoptă regulamentele de aplicare privind Fondul European de Dezvoltare Regională.

În ceea ce priveşte Fondul European de Orientare şi de Garantare Agricolă, secţiunea „Orientare”, şi Fondul Social European, se aplică în continuare articolele 43 şi, respectiv, 164.

TITLUL XIX

CERCETAREA ŞI DEZVOLTAREA TEHNOLOGICĂ ŞI SPAŢIUL

Articolul 179

(ex-articolul 163 TCE)

(1)   Uniunea are ca obiectiv consolidarea bazelor sale ştiinţifice şi tehnologice, prin crearea unui spaţiu european de cercetare în care cercetătorii, cunoştinţele ştiinţifice şi tehnologiile să circule liber, precum și favorizarea creşterii competitivităţii sale, inclusiv în industrie, precum şi promovarea activităţilor de cercetare considerate necesare în temeiul altor capitole din tratate.

(2)   În acest scop, aceasta încurajează în întreaga Uniune întreprinderile, inclusiv întreprinderile mici şi mijlocii, centrele de cercetare şi universităţile, în eforturile lor de cercetare şi dezvoltare tehnologică de înaltă calitate; aceasta susţine eforturile de cooperare ale acestora, urmărind, în special, să permită cercetătorilor să coopereze liber, dincolo de frontiere, iar întreprinderilor să exploateze pe deplin potenţialul pieţei interne, îndeosebi prin deschiderea achiziţiilor publice naţionale, prin definirea normelor comune şi prin eliminarea obstacolelor juridice şi fiscale din calea acestei cooperări.

(3)   Toate acţiunile Uniunii desfăşurate în conformitate cu tratatele în domeniul cercetării şi dezvoltării tehnologice, inclusiv acţiunile cu caracter demonstrativ, sunt decise şi puse în aplicare în conformitate cu dispoziţiile prezentului titlu.

Articolul 180

(ex-articolul 164 TCE)

Urmărind aceste obiective, Uniunea desfăşoară următoarele acţiuni care completează acţiunile întreprinse în statele membre:

(a)

pune în aplicare programele de cercetare, de dezvoltare tehnologică şi demonstrative, promovând cooperarea cu şi între întreprinderi, centre de cercetare şi universităţi;

(b)

promovează cooperarea în materie de cercetare, de dezvoltare tehnologică şi demonstrativă a Uniunii cu ţările terţe şi organizaţiile internaţionale;

(c)

diseminează şi valorifică rezultatele activităţilor în materie de cercetare, de dezvoltare tehnologică şi demonstrativă ale Uniunii;

(d)

stimulează formarea profesională şi mobilitatea cercetătorilor din Uniune.

Articolul 181

(ex-articolul 165 TCE)

(1)   Uniunea şi statele membre îşi coordonează acţiunile în domeniul cercetării şi dezvoltării tehnologice, în scopul asigurării coerenţei reciproce a politicilor naţionale şi a politicii Uniunii.

(2)   Comisia, în strânsă colaborare cu statele membre, poate adopta orice iniţiativă utilă promovării coordonării menţionate la alineatul (1), în special inițiative menite să stabilească orientările şi indicatorii, să organizeze schimbul celor mai bune practici şi să pregătească elementele necesare pentru supravegherea şi evaluarea periodice. Parlamentul European este pe deplin informat.

Articolul 182

(ex-articolul 166 TCE)

(1)   Parlamentul şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, după consultarea Comitetului Economic şi Social, adoptă un program-cadru multianual, în care sunt prevăzute toate acţiunile Uniunii.

Programul-cadru:

stabileşte obiectivele ştiinţifice şi tehnologice care trebuie realizate prin acţiunile preconizate la articolul 180, precum şi priorităţile conexe;

indică liniile directoare ale acestor acţiuni;

stabileşte cuantumul global maxim şi condiţiile de participare financiară a Uniunii la programul-cadru, precum şi cotele-părţi alocate fiecărei acţiuni preconizate.

(2)   Programul-cadru se adaptează sau completează în funcţie de evoluţia situaţiei.

(3)   Programul-cadru este pus în aplicare prin intermediul unor programe specifice, dezvoltate în cadrul fiecărei acţiuni. Fiecare program specific precizează condiţiile de realizare, stabileşte durata şi prevede mijloacele considerate necesare. Totalul cuantumurilor considerate necesare, stabilite de programele specifice, nu poate depăşi cuantumul global maxim stabilit pentru programul-cadru şi pentru fiecare acţiune.

(4)   Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială şi după consultarea Parlamentului European şi a Comitetului Economic şi Social, adoptă programele specifice.

(5)   În completarea activităţilor prevăzute în programul-cadru multianual, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social, stabilesc măsurile necesare pentru punerea în aplicare a spaţiului european de cercetare.

Articolul 183

(ex-articolul 167 TCE)

Pentru punerea în aplicare a programului-cadru multianual, Uniunea:

stabileşte normele de participare a întreprinderilor, centrelor de cercetare şi universităţilor;

stabileşte normele aplicabile difuzării rezultatelor cercetării.

Articolul 184

(ex-articolul 168 TCE)

La punerea în aplicare a programului-cadru multianual pot fi decise programe complementare, la care participă numai anumite state membre care le asigură finanţarea, sub rezerva unei participări eventuale a Uniunii.

Uniunea adoptă normele aplicabile programelor suplimentare, în special în domeniul diseminării cunoştinţelor şi al accesului altor state membre.

Articolul 185

(ex-articolul 169 TCE)

La punerea în aplicare a programului-cadru multianual, Uniunea poate să prevadă, în acord cu statele membre în cauză, participarea la programe de cercetare şi dezvoltare derulate de mai multe state membre, inclusiv participarea la structurile create pentru realizarea acestor programe.

Articolul 186

(ex-articolul 170 TCE)

La punerea în aplicare a programului-cadru multianual, Uniunea poate să prevadă cooperarea în materie de cercetare, de dezvoltare tehnologică şi demonstrativă a Uniunii cu ţări terţe sau cu organizaţii internaţionale.

Condiţiile acestei cooperări pot face obiectul unor acorduri între Uniune şi terţele părţi în cauză.

Articolul 187

(ex-articolul 171 TCE)

Uniunea poate constitui întreprinderi comune sau orice altă structură necesară bunei desfăşurări a programelor de cercetare, de dezvoltare tehnologică şi demonstrative ale Uniunii.

Articolul 188

(ex-articolul 172 TCE)

Consiliul, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European şi a Comitetului Economic şi Social, adoptă dispoziţiile prevăzute la articolul 187.

Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social, adoptă dispoziţiile prevăzute la articolele 183, 184 şi 185. Adoptarea programelor complementare necesită acordul statelor membre în cauză.

Articolul 189

(1)   În scopul promovării progresului ştiinţific şi tehnic, a competitivităţii industriale, precum şi pentru punerea în aplicare a politicilor sale, Uniunea elaborează o politică europeană a spaţiului. În acest scop, aceasta poate promova iniţiative comune, poate sprijini cercetarea şi dezvoltarea tehnologică şi poate coordona eforturile necesare explorării şi exploatării spaţiului.

(2)   Pentru a contribui la realizarea obiectivelor prevăzute la alineatul (1), Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc măsurile necesare, care pot lua forma unui program spaţial european, excluzând orice armonizare a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre.

(3)   Uniunea stabileşte orice relaţie utilă cu Agenţia Spaţială Europeană.

(4)   Prezentul articol nu aduce atingere celorlalte dispoziţii din prezentul titlu.

Articolul 190

(ex-articolul 173 TCE)

La începutul fiecărui an, Comisia prezintă un raport Parlamentului European şi Consiliului. Acest raport priveşte în special activităţile desfăşurate în materie de cercetare şi de dezvoltare tehnologică şi de propagare a rezultatelor în cursul anului precedent, precum şi programul de lucru pe anul în curs.

TITLUL XX

MEDIUL

Articolul 191

(ex-articolul 174 TCE)

(1)   Politica Uniunii în domeniul mediului contribuie la următoarele obiective:

conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului;

ocrotirea sănătăţii persoanelor;

utilizarea prudentă şi raţională a resurselor naturale;

promovarea pe plan internaţional a unor măsuri destinate să contracareze problemele de mediu la scară regională sau mondială şi în special lupta împotriva schimbărilor climatice.

(2)   Politica Uniunii în domeniul mediului urmăreşte un nivel ridicat de protecţie, ţinând seama de diversitatea situaţiilor din diferitele regiuni ale Uniunii. Aceasta se bazează pe principiile precauţiei şi acţiunii preventive, pe principiul remedierii, cu prioritate la sursă, a daunelor provocate mediului şi pe principiul „poluatorul plăteşte”.

În acest context, măsurile de armonizare care răspund cerinţelor în domeniul protecţiei mediului presupun, în cazurile adecvate, o clauză de salvgardare care autorizează statele membre să ia, din motive de protecţie a mediului fără caracter economic, măsuri provizorii supuse unei proceduri de control din partea Uniunii.

(3)   În elaborarea politicii sale în domeniul mediului, Uniunea ţine seama de:

datele ştiinţifice şi tehnice disponibile;

condiţiile de mediu din diferitele regiuni ale Uniunii;

avantajele şi costurile care pot rezulta din acţiune sau din inacţiune;

dezvoltarea economică şi socială a Uniunii în ansamblul său şi de dezvoltarea echilibrată a regiunilor sale.

(4)   În cadrul competenţelor lor, Uniunea şi statele membre cooperează cu ţările terţe şi cu organizaţiile internaţionale competente. Condiţiile cooperării Uniunii pot face obiectul unor acorduri între aceasta şi terţele părţi în cauză.

Paragraful precedent nu aduce atingere competenţei statelor membre de a negocia în cadrul organismelor internaţionale şi de a încheia acorduri internaţionale.

Articolul 192

(ex-articolul 175 TCE)

(1)   Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor, decid cu privire la acţiunile pe care Uniunea urmează să le întreprindă în vederea realizării obiectivelor menţionate la articolul 191.

(2)   Prin derogare de la procedura de decizie prevăzută la alineatul (1) şi fără a aduce atingere articolului 114, Consiliul, hotărând în unanimitate în conformitate cu o procedură legislativă specială, după consultarea Parlamentului European, a Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor, adoptă:

(a)

dispoziţii în special de natură fiscală;

(b)

măsuri privind:

amenajarea teritoriului;

administrarea cantitativă a resurselor de apă sau care au legătură directă sau indirectă cu disponibilitatea resurselor menţionate;

exploatarea solurilor, cu excepţia managementului deşeurilor;

(c)

măsurile care aduc atingere în mod semnificativ opţiunii unui stat membru între diferite surse de energie şi structura generală a alimentării sale cu energie.

Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei, după consultarea Parlamentului European, a Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor, poate face ca procedura legislativă ordinară să fie aplicabilă domeniilor menţionate la primul paragraf.

(3)   Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor, adoptă programe de acţiune cu caracter general prin care se stabilesc obiectivele prioritare ce trebuie realizate.

Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a acestor programe se adoptă în conformitate cu condiţiile prevăzute la alineatul (1) sau (2), după caz.

(4)   Fără a aduce atingere anumitor măsuri adoptate de Uniune, statele membre asigură finanţarea şi aplicarea politicii în domeniul mediului.

(5)   Fără a aduce atingere principiului „poluatorul plăteşte”, în cazul în care o măsură întemeiată pe alineatul (1) presupune costuri considerate disproporţionate pentru autorităţile publice dintr-un stat membru, această măsură prevede dispozițiile corespunzătoare sub forma:

unor derogări temporare şi

unei asistenţe financiare din partea Fondului de Coeziune constituit în conformitate cu articolul 177.

Articolul 193

(ex-articolul 176 TCE)

Măsurile de protecţie adoptate în temeiul articolului 192 nu pot împiedica nici un stat membru să menţină sau să stabilească măsuri de protecţie mai stricte. Aceste măsuri trebuie să fie compatibile cu tratatele. Acestea sunt notificate Comisiei.

TITLUL XXI

ENERGIA

Articolul 194

(1)   În contextul instituirii şi al funcţionării pieţei interne şi din perspectiva necesităţii de a conserva şi îmbunătăţi mediul, politica Uniunii în domeniul energiei urmăreşte, în spiritul solidarităţii între statele membre:

(a)

să asigure funcţionarea pieţei energiei;

(b)

să asigure siguranța aprovizionării cu energie în Uniune,

(c)

să promoveze eficienţa energetică şi economia de energie, precum şi dezvoltarea de noi surse de energie şi energii regenerabile; şi

(d)

să promoveze interconectarea reţelelor energetice.

(2)   Fără a aduce atingere aplicării altor dispoziţii ale tratatelor, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc măsurile necesare pentru realizarea obiectivelor prevăzute la alineatul (1). Aceste măsuri se adoptă după consultarea Comitetului Economic şi Social și a Comitetului Regiunilor.

Acestea nu aduc atingere dreptului unui stat membru de a stabili condiţiile de exploatare a propriilor resurse energetice, dreptului său de a alege diferite surse de energie şi structurii generale a aprovizionării sale cu energie, fără a aduce atingere articolului 192 alineatul (2) litera (c).

(3)   Prin derogare de la alineatul (2), Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială, în unanimitate şi după consultarea Parlamentului European, stabileşte măsurile menţionate la alineatul respectiv, în cazul în care acestea sunt în principal de natură fiscală.

TITLUL XXII

TURISMUL

Articolul 195

(1)   Uniunea completează acţiunea statelor membre în sectorul turismului, în special prin promovarea competitivităţii întreprinderilor Uniunii în acest sector.

În acest scop, acţiunea Uniunii urmărește:

(a)

să încurajeze crearea unui mediu favorabil dezvoltării întreprinderilor în acest sector;

(b)

să promoveze cooperarea între statele membre, în special prin schimbul de bune practici.

(2)   Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc măsurile speciale destinate să completeze acţiunile întreprinse în statele membre, în vederea realizării obiectivelor prevăzute la prezentul articol, cu excepţia oricărei armonizări a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre.

TITLUL XXIII

PROTECŢIA CIVILĂ

Articolul 196

(1)   Uniunea încurajează cooperarea între statele membre pentru a spori eficacitatea sistemelor de prevenire a catastrofelor naturale sau provocate de om şi de protecţie împotriva acestora.

Acţiunea Uniunii urmăreşte:

(a)

să susţină şi să completeze acţiunea statelor membre la nivel naţional, regional şi local care are ca scop prevenirea riscurilor, pregătirea factorilor implicaţi în protecţia civilă din statele membre şi intervenţia în caz de catastrofe naturale sau provocate de om, în cadrul Uniunii;

(b)

să promoveze o cooperare operaţională rapidă şi eficientă, în cadrul Uniunii, între serviciile naţionale de protecţie civilă;

(c)

să promoveze consecvenţa acţiunilor întreprinse la nivel internaţional în materie de protecţie civilă.

(2)   Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc măsurile necesare pentru a contribui la realizarea obiectivelor prevăzute la alineatul (1), cu excepţia oricărei armonizări a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre.

TITLUL XXIV

COOPERAREA ADMINISTRATIVĂ

Articolul 197

(1)   Punerea în aplicare efectivă a dreptului Uniunii de către statele membre, care este esenţială pentru buna funcţionare a Uniunii, constituie o chestiune de interes comun.

(2)   Uniunea poate sprijini eforturile statelor membre pentru îmbunătăţirea capacităţii lor administrative de punere în aplicare a dreptului Uniunii. Această acţiune poate consta, în special, în facilitarea schimburilor de informaţii şi de funcţionari publici, precum şi în sprijinirea programelor de formare. Niciun stat membru nu este obligat să recurgă la acest sprijin. Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc măsurile necesare în acest scop, cu excepţia oricărei armonizări a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre.

(3)   Prezentul articol nu aduce atingere obligaţiei statelor membre de a pune în aplicare dreptul Uniunii, nici atribuţiilor şi îndatoririlor Comisiei. De asemenea, acesta nu aduce atingere celorlalte dispoziţii ale tratatelor, care prevăd o cooperare administrativă între statele membre, precum şi între acestea şi Uniune.

PARTEA A PATRA

ASOCIEREA ŢĂRILOR ŞI TERITORIILOR DE PESTE MĂRI

Articolul 198

(ex-articolul 182 TCE)

Statele membre convin să asocieze la Uniune ţările şi teritoriile neeuropene care întreţin relaţii speciale cu Danemarca, Franţa, Ţările de Jos şi Regatul Unit. Aceste ţări şi teritorii, numite în continuare „ţări şi teritorii”, sunt enumerate în lista care face obiectul anexei II.

Scopul asocierii este promovarea dezvoltării economice şi sociale a ţărilor şi teritoriilor şi stabilirea de relaţii economice strânse între acestea şi Uniune în ansamblul său.

Conform principiilor enunţate în preambulul prezentului tratat, asocierea trebuie să permită în primul rând promovarea intereselor şi a prosperităţii locuitorilor acestor ţări şi teritorii, astfel încât să conducă la dezvoltarea economică, socială şi culturală la care aspiră.

Articolul 199

(ex-articolul 183 TCE)

Asocierea are următoarele obiective:

(1)

Statele membre aplică schimburilor lor comerciale cu ţările şi teritoriile acelaşi regim pe care şi-l acordă reciproc în temeiul tratatelor.

(2)

Fiecare ţară sau teritoriu aplică schimburilor sale comerciale cu statele membre şi cu celelalte ţări şi teritorii acelaşi regim pe care îl aplică statului european cu care întreţine relaţii speciale.

(3)

Statele membre contribuie la investiţiile necesare dezvoltării treptate a acestor ţări şi teritorii.

(4)

În cazul investiţiilor finanţate de Uniune, participarea la licitaţii şi achiziţii este deschisă, în condiţii egale, tuturor persoanelor fizice şi juridice resortisante ale statelor membre şi ale ţărilor şi teritoriilor.

(5)

Sub rezerva dispoziţiilor speciale adoptate în temeiul articolului 203, în relaţiile dintre statele membre şi aceste ţări şi teritorii, dreptul de stabilire al resortisanţilor şi al societăţilor este reglementat în conformitate cu dispoziţiile şi procedurile prevăzute la capitolul privind dreptul de stabilire, precum şi într-un mod nediscriminatoriu.

Articolul 200

(ex-articolul 184 TCE)

(1)   Sunt interzise taxele vamale la importurile în statele membre a mărfurilor originare din ţări şi teritorii, în conformitate cu interzicerea taxelor vamale între statele membre în conformitate cu dispoziţiile tratatelor.

(2)   Sunt interzise taxele vamale la importurile în orice ţară şi teritoriu, din statele membre şi din celelalte ţări şi teritorii, în conformitate cu dispoziţiile articolului 30.

(3)   Cu toate acestea, ţările şi teritoriile pot percepe taxe vamale care răspund necesităţilor dezvoltării şi industrializării lor sau taxe vamale cu caracter fiscal care constituie venituri bugetare.

Taxele vamale menţionate la paragraful precedent nu pot fi mai mari decât cele aplicate importurilor de produse originare din statul membru cu care fiecare ţară sau teritoriu întreţine relaţii speciale.

(4)   Alineatul (2) nu se aplică ţărilor şi teritoriilor care, în temeiul unor obligaţii internaţionale speciale asumate, aplică deja un tarif vamal nediscriminatoriu.

(5)   Introducerea sau modificarea oricărei taxe vamale impuse mărfurilor importate în aceste ţări şi teritorii nu trebuie să dea naştere, în drept sau în fapt, unei discriminări directe sau indirecte între importurile originare din diferite state membre.

Articolul 201

(ex-articolul 185 TCE)

În cazul în care nivelul taxelor vamale aplicabile mărfurilor importate dintr-o ţară terţă poate cauza, la intrarea într-o ţară sau într-un teritoriu, ţinând seama de aplicarea articolului 200 alineatul (1), devierea schimburilor comerciale în detrimentul unuia dintre statele membre, acesta poate solicita Comisiei să propună celorlalte state membre măsurile necesare pentru remedierea acestei situaţii.

Articolul 202

(ex-articolul 186 TCE)

Sub rezerva dispoziţiilor care reglementează sănătatea publică, siguranţa publică şi ordinea publică, libera circulaţie a lucrătorilor din ţări şi teritorii în statele membre şi a lucrătorilor din statele membre în ţări şi teritorii este reglementată prin actele adoptate în conformitate cu articolul 203.

Articolul 203

(ex-articolul 187 TCE)

Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei, stabileşte, pornind de la realizările obţinute în cadrul asocierii dintre ţări şi teritorii şi Uniune şi pe baza principiilor prevăzute în tratate, dispoziţiile privind normele şi procedura pentru asocierea ţărilor şi teritoriilor la Uniune. În cazul în care dispoziţiile respective sunt adoptate de Consiliu în conformitate cu o procedură legislativă specială, acesta hotărăşte în unanimitate, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European.

Articolul 204

(ex-articolul 188 TCE)

Dispoziţiile articolelor 198-203 se aplică Groenlandei sub rezerva dispoziţiilor specifice pentru Groenlanda, prevăzute în Protocolul privind regimul special care se aplică Groenlandei, anexat la tratate.

PARTEA A CINCEA

ACŢIUNEA EXTERNĂ A UNIUNII

TITLUL I

DISPOZIŢII GENERALE PRIVIND ACŢIUNEA EXTERNĂ A UNIUNII

Articolul 205

Acţiunea Uniunii pe scena internaţională, în temeiul prezentei părţi, are la bază principiile, urmăreşte realizarea obiectivelor şi se desfăşoară conform dispoziţiilor generale prevăzute în titlul V capitolul 1 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

TITLUL II

POLITICA COMERCIALĂ COMUNĂ

Articolul 206

(ex-articolul 131 TCE)

Prin stabilirea unei uniuni vamale, în conformitate cu articolele 28-32, Uniunea contribuie, în interesul comun, la dezvoltarea armonioasă a comerţului mondial, la eliminarea treptată a restricţiilor în calea schimburilor comerciale internaţionale şi a investiţiilor externe directe şi la reducerea barierelor vamale şi de altă natură.

Articolul 207

(ex-articolul 133 TCE)

(1)   Politica comercială comună se întemeiază pe principii uniforme, în special în ceea ce priveşte modificările tarifare, încheierea de acorduri tarifare şi comerciale privind schimburile de mărfuri şi servicii şi aspectele comerciale ale proprietăţii intelectuale, investiţiile străine directe, uniformizarea măsurilor de liberalizare, politica exporturilor, precum şi măsurile de protecţie comercială, printre care şi cele care se adoptă în caz de dumping şi de subvenţii. Politica comercială comună se desfăşoară în cadrul principiilor şi al obiectivelor acţiunii externe a Uniunii.

(2)   Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă măsurile care definesc cadrul în care este pusă în aplicare politica comercială comună.

(3)   În cazul în care trebuie negociate şi încheiate acorduri cu una sau mai multe ţări terţe ori organizaţii internaţionale, se aplică articolul 218, sub rezerva dispoziţiilor speciale ale prezentului articol.

Comisia prezintă recomandări Consiliului, care o autorizează să deschidă negocierile necesare. Consiliului şi Comisiei le revine răspunderea să asigure compatibilitatea acordurilor negociate cu politicile şi normele interne ale Uniunii.

Aceste negocieri sunt desfășurate de Comisie, în consultare cu un comitet special desemnat de Consiliu pentru a o asista în această misiune şi cu respectarea directivelor pe care Consiliul i le-ar putea adresa. Comisia raportează periodic comitetului special şi Parlamentului European cu privire la stadiul negocierilor.

(4)   Pentru negocierea şi încheierea acordurilor prevăzute la alineatul (3), Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată.

Pentru negocierea şi încheierea unui acord în domeniul comerţului cu servicii şi al aspectelor comerciale ale proprietăţii intelectuale, precum şi în cel al investiţiilor străine directe, Consiliul hotărăşte în unanimitate în cazul în care acest acord cuprinde dispoziţii pentru care este necesară unanimitatea pentru adoptarea de norme interne.

Consiliul hotărăşte, de asemenea în unanimitate, negocierea şi încheierea de acorduri:

(a)

în domeniul comerţului cu servicii culturale şi audiovizuale, în cazul în care aceste acorduri riscă să aducă atingere diversităţii culturale şi lingvistice a Uniunii;

(b)

în domeniul comerţului cu servicii sociale, de educaţie şi de sănătate, în situaţia în care aceste acorduri pot să perturbe în mod grav organizarea acestor servicii la nivel naţional şi să aducă atingere răspunderii statelor membre pentru prestarea acestor servicii.

(5)   Negocierea şi încheierea de acorduri internaţionale în domeniul transporturilor sunt reglementate în partea a treia titlul VI şi la articolul 218.

(6)   Exercitarea competenţelor atribuite prin prezentul articol în domeniul politicii comerciale comune nu aduce atingere delimitării competenţelor între Uniune şi statele membre şi nu implică armonizarea dispoziţiilor actelor cu putere de lege şi ale normelor administrative ale statelor membre în măsura în care tratatele exclud o astfel de armonizare.

TITLUL III

COOPERAREA CU ŢĂRILE TERŢE ŞI AJUTORUL UMANITAR

CAPITOLUL 1

COOPERAREA PENTRU DEZVOLTARE

Articolul 208

(ex-articolul 177 TCE)

(1)   Politica Uniunii în domeniul cooperării pentru dezvoltare se desfăşoară cu respectarea principiilor şi a obiectivelor acţiunii externe a Uniunii. Politica de cooperare pentru dezvoltare a Uniunii şi politicile statelor membre se completează şi se susţin reciproc.

Obiectivul principal al politicii Uniunii în acest domeniu îl reprezintă reducerea şi, în cele din urmă, eradicarea sărăciei. Uniunea ţine seama de obiectivele cooperării pentru dezvoltare la punerea în aplicare a politicilor care pot afecta ţările în curs de dezvoltare.

(2)   Uniunea şi statele membre îşi respectă angajamentele şi ţin seama de obiectivele pe care le-au acceptat în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite şi al altor organizaţii internaţionale competente.

Articolul 209

(ex-articolul 179 TCE)

(1)   Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc măsurile necesare pentru punerea în aplicare a politicii de cooperare pentru dezvoltare, măsuri care pot consta în programe multianuale de cooperare cu ţări în curs de dezvoltare sau în programe având o abordare tematică.

(2)   Uniunea poate încheia cu ţările terţe şi cu organizaţiile internaţionale competente orice acord util pentru realizarea obiectivelor prevăzute la articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi la articolul 208 din prezentul tratat.

Primul paragraf nu aduce atingere competenţei statelor membre de a negocia şi de a încheia acorduri în cadrul organismelor internaţionale.

(3)   Banca Europeană de Investiţii contribuie, în conformitate cu condiţiile prevăzute de statutul său, la punerea în aplicare a măsurilor menţionate la alineatul (1).

Articolul 210

(ex-articolul 180 TCE)

(1)   Pentru a favoriza complementaritatea și eficacitatea acțiunilor lor, Uniunea şi statele membre îşi coordonează politicile în domeniul cooperării pentru dezvoltare şi se pun de acord cu privire la programele de asistenţă, inclusiv în cadrul organizaţiilor internaţionale şi al conferinţelor internaţionale. Acestea pot întreprinde acţiuni comune. Statele membre contribuie, în cazul în care este necesar, la punerea în aplicare a programelor Uniunii de asistenţă.

(2)   Comisia poate adopta orice iniţiativă utilă pentru promovarea coordonării menţionate la alineatul (1).

Articolul 211

(ex-articolul 181 TCE)

În cadrul competenţelor lor, Uniunea şi statele membre cooperează cu ţările terţe şi cu organizaţiile internaţionale competente.

CAPITOLUL 2

COOPERAREA ECONOMICĂ, FINANCIARĂ ŞI TEHNICĂ CU ŢĂRILE TERŢE

Articolul 212

(ex-articolul 181 A TCE)

(1)   Fără a aduce atingere celorlalte dispoziţii ale tratatelor, în special articolelor 208-211, Uniunea desfăşoară acţiuni de cooperare economică, financiară şi tehnică, inclusiv de asistenţă, în special în domeniul financiar, cu ţări terţe, altele decât ţările în curs de dezvoltare. Aceste acţiuni sunt în concordanţă cu politica de dezvoltare a Uniunii şi se desfăşoară cu respectarea principiilor şi a obiectivelor acţiunii sale externe. Acţiunile Uniunii şi ale statelor membre se completează şi se susţin reciproc.

(2)   Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc măsurile necesare pentru punerea în aplicare a alineatului (1).

(3)   În cadrul competenţelor lor respective, Uniunea şi statele membre cooperează cu ţările terţe şi cu organizaţiile internaţionale competente. Modalităţile de cooperare ale Uniunii pot face obiectul unor acorduri între aceasta şi părţile terţe interesate.

Primul paragraf nu aduce atingere competenţei statelor membre de a negocia în cadrul organismelor internaţionale şi de a încheia acorduri internaţionale.

Articolul 213

În cazul în care situaţia dintr-o ţară terţă necesită o asistenţă financiară cu caracter urgent din partea Uniunii, Consiliul, la propunerea Comisiei, adoptă deciziile necesare.

CAPITOLUL 3

AJUTORUL UMANITAR

Articolul 214

(1)   Acţiunile Uniunii în domeniul ajutorului umanitar se desfăşoară în cadrul principiilor şi al obiectivelor acţiunii externe a Uniunii. Aceste acţiuni vizează, în mod punctual, să acorde asistenţă şi ajutor populației din ţările terţe, victime ale unor catastrofe naturale sau provocate de om, precum şi să le protejeze pentru a face faţă nevoilor umanitare care apar în aceste situaţii diferite. Acţiunile Uniunii şi ale statelor membre se completează şi se susţin reciproc.

(2)   Acţiunile de ajutor umanitar se desfăşoară în conformitate cu principiile dreptului internaţional şi cu principiile imparţialităţii, neutralităţii şi nediscriminării.

(3)   Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc măsurile de definire a cadrului în care sunt puse în aplicare acţiunile de ajutor umanitar ale Uniunii.

(4)   Uniunea poate încheia cu ţările terţe şi cu organizaţiile internaţionale competente orice acord util pentru realizarea obiectivelor prevăzute la alineatul (1) şi la articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Primul paragraf nu aduce atingere competenţei statelor membre de a negocia şi de a încheia acorduri în cadrul organismelor internaţionale.

(5)   Pentru a stabili un cadru al contribuţiilor comune ale tinerilor europeni la acţiunile de ajutor umanitar ale Uniunii, se creează un Corp voluntar european de ajutor umanitar. Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc statutul şi modalităţile de funcţionare a acestuia.

(6)   Comisia poate adopta orice iniţiativă utilă pentru promovarea coordonării acţiunilor Uniunii cu cele ale statelor membre, în scopul consolidării eficienţei şi a complementarităţii mecanismelor de ajutor umanitar ale Uniunii şi ale statelor naţionale.

(7)   Uniunea asigură ca acţiunile sale umanitare sunt coordonate şi coerente cu cele ale organizaţiilor şi ale organismelor internaţionale, îndeosebi cele care fac parte din sistemul Organizaţiei Naţiunilor Unite.

TITLUL IV

MĂSURILE RESTRICTIVE

Articolul 215

(ex-articolul 301 TCE)

(1)   În cazul în care o decizie, adoptată în conformitate cu titlul V capitolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, prevede întreruperea sau restrângerea, totală sau parțială, a relaţiilor economice şi financiare cu una sau mai multe ţări terţe, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată la propunerea comună a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi a Comisiei, adoptă măsurile necesare. Consiliul informează Parlamentul European cu privire la aceasta.

(2)   În cazul în care se prevede într-o decizie, adoptată în conformitate cu titlul V capitolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, Consiliul poate adopta, în conformitate cu procedura prevăzută la alineatul (1), măsuri restrictive împotriva unor persoane fizice sau juridice, grupuri sau entităţi fără caracter statal.

(3)   Actele menţionate la prezentul articol cuprind dispoziţiile necesare în materie de garanţii juridice.

TITLUL V

ACORDURILE INTERNAŢIONALE

Articolul 216

(1)   Uniunea poate încheia acorduri cu una sau mai multe ţări terţe sau organizaţii internaţionale, în cazul în care se prevede astfel în tratate sau în cazul în care încheierea unui acord fie este necesară pentru realizarea, în cadrul politicilor Uniunii, a unuia dintre obiectivele stabilite prin tratate, fie este prevăzută printr-un act juridic obligatoriu al Uniunii, fie poate influenţa normele comune ori poate modifica domeniul de aplicare a acestora.

(2)   Acordurile încheiate de Uniune sunt obligatorii pentru instituţiile Uniunii şi pentru statele membre.

Articolul 217

(ex-articolul 310 TCE)

Uniunea poate încheia acorduri cu una sau mai multe țări terțe sau organizaţii internaţionale, pentru a crea o asociere caracterizată de drepturi şi obligaţii reciproce, de acţiuni comune şi proceduri speciale.

Articolul 218

(ex-articolul 300 TCE)

(1)   Fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale ale articolului 207, acordurile dintre Uniune şi ţări terţe sau organizaţii internaţionale sunt negociate şi încheiate în conformitate cu procedura de mai jos.

(2)   Consiliul autorizează începerea negocierilor, adoptă directivele de negociere, autorizează semnarea şi încheie acordurile.

(3)   Comisia sau Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, în cazul în care acordul în cauză priveşte exclusiv sau în principal politica externă şi de securitate comună, prezintă recomandări Consiliului care adoptă o decizie de autorizare a începerii negocierilor şi desemnează, în funcţie de domeniul acordului în cauză, negociatorul sau şeful echipei de negociatori a Uniunii.

(4)   Consiliul poate adresa directive negociatorului şi poate desemna un comitet special, negocierile trebuind să fie conduse în consultare cu acest comitet.

(5)   Consiliul, la propunerea negociatorului, adoptă o decizie care autorizează semnarea acordului şi, după caz, de aplicare a sa cu titlu provizoriu înainte de intrarea în vigoare.

(6)   Consiliul, la propunerea negociatorului, adoptă o decizie privind încheierea acordului.

Cu excepţia cazului în care acordul se referă exclusiv la politica externă şi de securitate comună, Consiliul adoptă decizia privind încheierea acordului:

(a)

după aprobarea Parlamentului European în următoarele cazuri:

i)

acorduri de asociere;

ii)

acord privind aderarea Uniunii la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;

iii)

acorduri de instituire a unui cadru instituţional specific prin organizarea procedurilor de cooperare;

iv)

acorduri care au implicaţii bugetare importante pentru Uniune;

v)

acorduri în domeniile în care se aplică procedura legislativă ordinară sau procedura legislativă specială în cazul în care este necesară aprobarea Parlamentului European.

În caz de urgenţă, Parlamentul European şi Consiliul pot conveni un termen pentru aprobare;

(b)

după consultarea Parlamentului European, în celelalte cazuri. Parlamentul European emite avizul într-un termen pe care Consiliul îl poate stabili în funcţie de urgenţa problemei. În absenţa unui aviz emis în acest termen, Consiliul poate decide.

(7)   Prin derogare de la dispoziţiile alineatelor (5), (6) şi (9), la încheierea unui acord, Consiliul poate împuternici negociatorul să aprobe, în numele Uniunii, modificarea acordului, în cazul în care acesta prevede că aceste modificări trebuie adoptate conform unei proceduri simplificate sau de către un organism creat prin respectivul acord. Consiliul poate însoţi această împuternicire de condiţii speciale.

(8)   Pe parcursul întregii proceduri, Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată.

Cu toate acestea, Consiliul hotărăşte în unanimitate în cazul în care acordul se referă la un domeniu pentru care este necesară unanimitatea în vederea adoptării unui act al Uniunii, precum şi în cazul acordurilor de asociere şi al acordurilor prevăzute la articolul 212 cu statele candidate la aderare. Consiliul hotărăşte de asemenea în unanimitate în ceea ce priveşte acordul privind aderarea Uniunii la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; decizia privind încheierea acestui acord intră în vigoare după aprobarea sa de către statele membre, în conformitate cu normele lor constituţionale.

(9)   Consiliul, la propunerea Comisiei sau a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, adoptă o decizie privind suspendarea aplicării unui acord şi de stabilire a poziţiilor care trebuie adoptate în numele Uniunii în cadrul unui organism creat printr-un acord, în cazul în care acest organism trebuie să adopte acte cu efecte juridice, cu excepţia actelor care modifică sau completează cadrul instituţional al acordului.

(10)   Parlamentul European este informat de îndată şi pe deplin pe parcursul tuturor etapelor procedurii.

(11)   Un stat membru, Parlamentul European, Consiliul sau Comisia poate obține avizul Curţii de Justiţie cu privire la compatibilitatea unui acord preconizat cu dispoziţiile tratatelor. În cazul unui aviz negativ al Curţii, acordul respectiv poate intra în vigoare numai după modificarea acestuia sau revizuirea tratatelor.

Articolul 219

(ex-articolul 111 alineatele (1)-(3) şi (5) TCE)

(1)   Prin derogare de la articolul 218, Consiliul, fie la recomandarea Băncii Centrale Europene, fie la recomandarea Comisiei şi după consultarea Băncii Centrale Europene în vederea realizării unui consens compatibil cu obiectivul stabilităţii preţurilor, poate încheia acorduri formale privind un sistem al cursului de schimb al monedei euro în raport cu monedele statelor terţe. Consiliul hotărăşte în unanimitate, după consultarea Parlamentului European şi în conformitate cu procedura prevăzută la alineatul (3).

Consiliul, fie la recomandarea Băncii Centrale Europene, fie la recomandarea Comisiei și după consultarea Băncii Centrale Europene în vederea ajungerii la un consens compatibil cu obiectivul stabilităţii preţurilor, poate adopta, modifica sau renunţa la cursurile centrale ale euro în sistemul cursurilor de schimb. Preşedintele Consiliului informează Parlamentul European cu privire la adoptarea, modificarea sau renunţarea la cursurile centrale ale euro.

(2)   În absenţa unui sistem al cursului de schimb în raport cu una sau mai multe monede ale statelor terțe în înţelesul alineatului (1), Consiliul, la recomandarea Comisiei şi după consultarea Băncii Centrale Europene, sau la recomandarea Băncii Centrale Europene, poate formula orientările generale ale politicii de schimb în raport cu aceste monede. Aceste orientări generale nu aduc atingere obiectivului principal al SEBC, şi anume menţinerea stabilităţii preţurilor.

(3)   Prin derogare de la articolul 218, în cazul în care acordurile asupra unor chestiuni referitoare la regimul monetar sau de schimb trebuie să facă obiectul negocierilor între Uniune şi unul sau mai multe state terțe sau organizaţii internaţionale, Consiliul, la recomandarea Comisiei şi după consultarea Băncii Centrale Europene, decide asupra modalităţilor de negociere şi încheiere a acestor acorduri. Aceste modalităţi trebuie să asigure exprimarea de către Uniune a unei poziţii unice. Comisia este asociată pe deplin în negocieri.

(4)   Fără a aduce atingere competenţelor şi acordurilor Uniunii în domeniul uniunii economice şi monetare, statele membre pot negocia în cadrul organismelor internaţionale şi pot încheia acorduri internaţionale.

TITLUL VI

RELAŢIILE UNIUNII CU ORGANIZAŢIILE INTERNAŢIONALE ŞI CU ŢĂRILE TERŢE ŞI DELEGAŢII ALE UNIUNII

Articolul 220

(ex-articolele 302-304 TCE)

(1)   Uniunea stabileşte orice formă de cooperare utilă cu organele Organizaţiei Naţiunilor Unite şi cu instituţiile sale specializate, cu Consiliul Europei, cu Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

Uniunea asigură, de asemenea, legăturile oportune cu alte organizaţii internaţionale.

(2)   Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi Comisiei le revine responsabilitatea de a pune în aplicare dispoziţiile prezentului articol.

Articolul 221

(1)   Delegaţiile Uniunii în ţările terţe şi pe lângă organizaţiile internaţionale asigură reprezentarea Uniunii.

(2)   Delegaţiile Uniunii se află sub autoritatea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate. Delegaţiile acţionează în strânsă cooperare cu misiunile diplomatice şi consulare ale statelor membre.

TITLUL VII

CLAUZA DE SOLIDARITATE

Articolul 222

(1)   Uniunea şi statele sale membre acţionează în comun, în spiritul solidarităţii, în cazul în care un stat membru face obiectul unui atac terorist, ori al unei catastrofe naturale sau provocate de om. Uniunea mobilizează toate instrumentele de care dispune, inclusiv mijloacele militare puse la dispoziţie de statele membre, pentru:

(a)

prevenirea ameninţării teroriste pe teritoriul statelor membre;

protejarea instituţiilor democratice şi a populaţiei civile de un eventual atac terorist;

acordarea de asistenţă unui stat membru pe teritoriul acestuia, la solicitarea autorităţilor sale politice, în cazul unui atac terorist;

(b)

acordarea de asistenţă unui stat membru pe teritoriul acestuia, la solicitarea autorităţilor sale politice, în cazul unei catastrofe naturale sau provocate de om.

(2)   În cazul în care un stat membru face obiectul unui atac terorist sau este victima unui catastrofe naturale ori provocate de om, celelalte state membre îi oferă asistență la solicitarea autorităţilor politice ale acestuia. În acest scop, statele membre se coordonează în cadrul Consiliului.

(3)   Modalitățile de punere în aplicare de către Uniune a prezentei clauze de solidaritate sunt definite printr-o decizie adoptată de Consiliu, la propunerea comună a Comisiei şi a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate. În cazul în care această decizie are implicaţii în domeniul apărării, Consiliul hotărăşte în conformitate cu articolul 31 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană. Parlamentul European este informat.

În cadrul prezentului alineat şi fără a aduce atingere articolului 240, Consiliul este asistat de Comitetul Politic şi de Securitate, cu sprijinul structurilor dezvoltate în cadrul politicii de securitate şi de apărare comune, şi de comitetul prevăzut la articolul 71, care îi prezintă, după caz, avize comune.

(4)   Pentru a permite Uniunii şi statelor membre să acţioneze în mod eficient, Consiliul European procedează periodic la evaluarea ameninţărilor cu care se confruntă Uniunea.

PARTEA A ŞASEA

DISPOZIŢII INSTITUŢIONALE ŞI FINANCIARE

TITLUL I

DISPOZIŢII INSTITUŢIONALE

CAPITOLUL 1

INSTITUŢIILE

SECŢIUNEA 1

PARLAMENTUL EUROPEAN

Articolul 223

(ex-articolul 190 alineatele (4) şi (5) TCE)

(1)   Parlamentul European elaborează un proiect pentru a stabili dispozițiile necesare care să permită alegerea membrilor săi prin vot universal direct în conformitate cu o procedură uniformă în toate statele membre sau în conformitate cu principii comune tuturor statelor membre.

Consiliul, hotărând în unanimitate, în conformitate cu o procedură legislativă specială şi după aprobarea Parlamentului European, care se pronunţă cu majoritatea membrilor care îl compun, stabileşte dispoziţiile necesare. Respectivele dispoziţii intră în vigoare după ce au fost aprobate de statele membre în conformitate cu normele lor constituţionale.

(2)   După avizul Comisiei şi cu aprobarea Consiliului, Parlamentul European, hotărând prin regulamente din proprie iniţiativă, în conformitate cu o procedură legislativă specială, stabileşte statutul şi condiţiile generale privind exercitarea funcţiilor membrilor săi. Consiliul hotărăşte în unanimitate cu privire la orice regulă şi orice condiţie referitoare la regimul fiscal al membrilor sau foştilor membri.

Articolul 224

(ex-articolul 191 al doilea paragraf TCE)

Parlamentul European și Consiliul, hotărând prin regulamente, în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc statutul partidelor politice la nivel european, menționate la articolul 10 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în special regulile legate de finanţarea acestora.

Articolul 225

(ex-articolul 192 al doilea paragraf TCE)

Parlamentul European, hotărând cu majoritatea membrilor care îl compun, poate cere Comisiei să prezinte orice propunere corespunzătoare privind chestiunile despre care consideră că necesită elaborarea unui act al Uniunii pentru punerea în aplicare a tratatelor. În cazul în care nu prezintă propuneri, Comisia comunică Parlamentului European motivele sale.

Articolul 226

(ex-articolul 193 TCE)

În îndeplinirea misiunilor sale, Parlamentul European poate constitui, la cererea unei pătrimi a membrilor care îl compun, o comisie temporară de anchetă pentru a examina, fără a aduce atingere atribuţiilor conferite prin prezentul tratat altor instituţii, organe, oficii sau agenţii, pretinsa încălcare a normelor de drept sau administrare defectuoasă în aplicarea dreptului Uniunii, cu excepţia cazului în care pretinsele fapte sunt examinate de o instanţă judecătorească şi atât timp cât procedura jurisdicţională nu este încheiată.

Comisia temporară de anchetă îşi încetează existenţa prin depunerea raportului său.

Modalităţile de exercitare a dreptului de anchetă se stabilesc de Parlamentul European, hotărând prin regulamente, din proprie iniţiativă, în conformitate cu o procedură legislativă specială, după aprobarea de către Consiliu şi Comisie.

Articolul 227

(ex-articolul 194 TCE)

Orice cetăţean al Uniunii, precum şi orice persoană fizică sau juridică având reşedinţa sau sediul social într-un stat membru are dreptul de a adresa Parlamentului European, cu titlu individual sau în asociere cu alţi cetăţeni sau cu alte persoane, o petiţie privind un subiect care ţine de domeniile de activitate ale Uniunii şi care îl priveşte în mod direct.

Articolul 228

(ex-articolul 195 TCE)

(1)   Ombudsmanul European, ales de Parlamentul European, este împuternicit să primească plângeri din partea oricărui cetăţean al Uniunii sau a oricărei persoane fizice sau juridice cu reşedinţa sau sediul social într-un stat membru, care privesc cazuri de administrare defectuoasă în activitatea instituţiilor, organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii, cu excepţia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în exercitarea funcțiilor acesteia. Acesta investighează aceste plângeri şi întocmeşte un raport cu privire la acestea.

Potrivit misiunii sale, Ombudsmanul efectuează investigaţiile pe care le consideră justificate, din proprie iniţiativă sau pe baza plângerilor care i-au fost adresate direct sau prin intermediul unui membru al Parlamentului European, cu excepţia cazului în care pretinsele fapte fac sau au făcut obiectul unei proceduri judiciare. În cazul în care Ombudsmanul constată un caz de administrare defectuoasă, acesta sesizează instituţia, organul, oficiul sau agenția în cauză, care dispune de un termen de trei luni pentru a-i comunica punctul său de vedere. Ombudsmanul transmite apoi un raport Parlamentului European şi instituţiei în cauză. Persoana care a formulat plângerea este informată cu privire la rezultatul acestor investigaţii.

În fiecare an, Ombudsmanul prezintă un raport Parlamentului European cu privire la rezultatele investigaţiilor sale.

(2)   Ombudsmanul este ales, după fiecare alegere a Parlamentului European, pe durata legislaturii. Mandatul acestuia poate fi reînnoit.

Ombudsmanul poate fi destituit de Curtea de Justiţie, la plângerea Parlamentului European, în cazul în care nu mai îndeplineşte condiţiile necesare exercitării funcţiilor sale sau a comis o abatere gravă.

(3)   Ombudsmanul îşi exercită funcţiile în deplină independenţă. În îndeplinirea îndatoririlor sale, acesta nu solicită şi nici nu acceptă instrucţiuni din partea vreunui guvern, instituție, organ, oficiu sau agenție. Pe durata exercitării funcţiilor sale, Ombudsmanul nu poate exercita nici o altă activitate profesională, remunerată sau nu.

(4)   Parlamentul European, hotărând prin regulamente din proprie iniţiativă, în conformitate cu o procedură legislativă specială, stabileşte statutul şi condiţiile generale de exercitare a funcţiilor Ombudsmanului, după avizul Comisiei şi cu aprobarea Consiliului.

Articolul 229

(ex-articolul 196 TCE)

Parlamentul European se întruneşte în sesiune anuală. Parlamentul se întruneşte de drept în a doua zi de marţi a lunii martie.

Parlamentul European se poate întruni în perioada de sesiune extraordinară, la cererea majorităţii membrilor care îl compun, a Consiliului sau a Comisiei.

Articolul 230

(ex-articolul 197 al doilea, al treilea şi al patrulea paragraf TCE)

Comisia poate asista la toate şedinţele şi, la cererea sa, este audiată.

Comisia răspunde oral sau în scris la întrebările pe care i le adresează Parlamentul European sau membrii acestuia.

Consiliul European şi Consiliul sunt audiate de Parlamentul European în condiţiile prevăzute de regulamentul de procedură al Consiliului European şi al Consiliului.

Articolul 231

(ex-articolul 198 TCE)

Cu excepţia cazului în care tratatele dispun altfel, Parlamentul European hotărăşte cu majoritatea voturilor exprimate.

Cvorumul se stabileşte prin regulamentul de procedură.

Articolul 232

(ex-articolul 199 TCE)

Parlamentul European îşi adoptă regulamentul de procedură cu majoritatea voturilor membrilor săi.

Actele Parlamentului European se publică în condiţiile prevăzute în tratate și de acest regulament.

Articolul 233

(ex-articolul 200 TCE)

Parlamentul European dezbate, în şedinţă publică, raportul general anual care îi este prezentat de către Comisie.

Articolul 234

(ex-articolul 201 TCE)

Parlamentul European, sesizat printr-o moţiune de cenzură privind activitatea Comisiei, se poate pronunţa asupra acestei moţiuni numai după cel puţin trei zile de la depunerea acesteia şi numai prin vot deschis.

În cazul în care moţiunea de cenzură se adoptă cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate şi de către majoritatea membrilor care compun Parlamentul European, membrii Comisiei trebuie să demisioneze colectiv din funcţiile lor, iar Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate trebuie să demisioneze din funcţiile pe care le exercită în cadrul Comisiei. Aceştia rămân în funcţie şi continuă să gestioneze afacerile curente până la înlocuirea lor în conformitate cu articolul 17 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În acest caz, mandatul membrilor Comisiei numiţi pentru a-i înlocui expiră la data la care ar fi trebuit să expire mandatul membrilor Comisiei obligaţi să demisioneze colectiv din funcţiile lor.

SECŢIUNEA 2

CONSILIUL EUROPEAN

Articolul 235

(1)   În caz de vot, fiecare membru al Consiliului European poate primi delegare din partea unui singur alt membru.

În cazul în care hotărăşte cu majoritate calificată, Consiliului European i se aplică articolul 16 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană şi articolul 238 alineatul (2) din prezentul tratat. În cazul în care Consiliul European se pronunţă prin vot, preşedintele acestuia şi preşedintele Comisiei nu participă la vot.

Abţinerile membrilor prezenţi sau reprezentaţi nu împiedică adoptarea deliberărilor Consiliului European pentru care este necesară unanimitatea.

(2)   Preşedintele Parlamentului European poate fi invitat de Consiliul European pentru a fi audiat.

(3)   Consiliul European hotărăşte cu majoritate simplă în chestiuni de procedură, precum şi pentru adoptarea regulamentului de procedură.

(4)   Consiliul European este asistat de Secretariatul General al Consiliului.

Articolul 236

Consiliul European adoptă cu majoritate calificată:

(a)

o decizie de stabilire a listei formaţiunilor Consiliului, altele decât cea Afaceri Generale și cea Afaceri Externe, în conformitate cu articolul 16 alineatul (6) din Tratatul privind Uniunea Europeană;

(b)

o decizie referitoare la preşedinţia formaţiunilor Consiliului, cu excepția celei Afaceri Externe, în conformitate cu articolul 16 alineatul (9) din Tratatul privind Uniunea Europeană.

SECŢIUNEA 3

CONSILIUL

Articolul 237

(ex-articolul 204 TCE)

Consiliul se întruneşte la convocarea preşedintelui său, la iniţiativa acestuia, a unuia dintre membrii săi ori a Comisiei.

Articolul 238

(ex-articolul 205 TCE)

(1)   În cazul deliberărilor pentru care este necesară majoritatea simplă, Consiliul hotărăşte cu majoritatea membrilor care îl compun.

(2)   Prin derogare de la articolul 16 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană, începând cu 1 noiembrie 2014 şi sub rezerva dispoziţiilor stabilite prin Protocolul privind dispoziţiile tranzitorii, în cazul în care Consiliul nu hotărăşte la propunerea Comisiei sau a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, majoritatea calificată se defineşte ca fiind egală cu cel puţin 72 % din membrii Consiliului reprezentând statele membre participante, care reunesc cel puţin 65 % din populaţia Uniunii.

(3)   Începând cu 1 noiembrie 2014 şi sub rezerva dispoziţiilor tranzitorii stabilite prin Protocolul privind dispoziţiile tranzitorii, în cazul în care, în temeiul tratatelor, nu toţi membrii Consiliului participă la vot, majoritatea calificată se defineşte după cum urmează:

(a)

Majoritatea calificată este definită ca fiind egală cu cel puţin 55 % din membrii Consiliului reprezentând statele membre participante, care reunesc cel puţin 65 % din populaţia acestor state.

Minoritatea de blocare trebuie să includă cel puţin numărul minim de membri din Consiliu, care reprezintă mai mult de 35 % din populaţia statelor membre participante, plus un membru, în caz contrar majoritatea calificată se consideră a fi întrunită.

(b)

Prin derogare de la litera (a), în cazul în care Consiliul nu hotărăşte la propunerea Comisiei sau a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, majoritatea calificată se defineşte ca fiind egală cu cel puţin 72 % din membrii Consiliului reprezentând statele membre participante, care reunesc cel puţin 65 % din populaţia respectivelor state.

(4)   Abţinerile membrilor prezenţi sau reprezentaţi nu împiedică adoptarea hotărârilor Consiliului pentru care este necesară unanimitatea.

Articolul 239

(ex-articolul 206 TCE)

În caz de vot, fiecare membru al Consiliului poate primi mandat din partea unui singur alt membru.

Articolul 240

(ex-articolul 207 TCE)

(1)   Un comitet constituit din reprezentanţii permanenţi ai guvernelor statelor membre răspunde de pregătirea lucrărilor Consiliului şi de executarea mandatelor care îi sunt încredinţate de către acesta. Comitetul poate adopta decizii de procedură în cazurile prevăzute de regulamentul de procedură al Consiliului.

(2)   Consiliul este asistat de Secretariatul General, aflat sub autoritatea unui secretar general numit de Consiliu.

Consiliul hotărăşte cu majoritate simplă în privinţa organizării Secretariatului General.

(3)   Consiliul hotărăşte cu majoritate simplă în chestiunile de procedură, precum şi în privinţa adoptării regulamentului său de procedură.

Articolul 241

(ex-articolul 208 TCE)

Consiliul hotărând cu majoritate simplă poate solicita Comisiei să efectueze toate studiile pe care acesta le consideră oportune pentru realizarea obiectivelor comune şi să îi prezinte orice propuneri corespunzătoare. În cazul în care Comisia nu prezintă nicio propunere, aceasta comunică motivele Consiliului.

Articolul 242

(ex-articolul 209 TCE)

Consiliul hotărând cu majoritate simplă adoptă, după consultarea Comisiei, statutul comitetelor prevăzute de tratate.

Articolul 243

(ex-articolul 210 TCE)

Consiliul stabileşte salariile, indemnizaţiile şi pensiile preşedintelui Consiliului European, ale preşedintelui Comisiei, ale Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, ale membrilor Comisiei, ale preşedinţilor, membrilor şi grefierilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, precum şi ale secretarului general al Consiliului. Consiliul stabileşte, de asemenea, toate indemnizaţiile care ţin loc de remuneraţie.

SECŢIUNEA 4

COMISIA

Articolul 244

În conformitate cu articolul 17 alineatul (5) din Tratatul privind Uniunea Europeană, membrii Comisiei sunt aleşi printr-un sistem de rotaţie stabilit în unanimitate de către Consiliul European, care se întemeiază pe următoarele principii:

(a)

statele membre sunt tratate în mod absolut egal în ceea ce priveşte stabilirea ordinii de rotaţie şi a duratei prezenţei reprezentanţilor lor în cadrul Comisiei; în consecinţă, diferenţa dintre numărul total de mandate deţinute de resortisanţii a două state membre date nu poate fi niciodată mai mare de unu;

(b)

sub rezerva dispoziţiilor de la litera (a), fiecare dintre Comisiile succesive este constituită astfel încât să reflecte în mod satisfăcător diversitatea demografică şi geografică a statelor membre.

Articolul 245

(ex-articolul 213 TCE)

Membrii Comisiei se abţin de la orice act incompatibil cu natura funcţiilor lor. Statele membre respectă independenţa acestora şi nu încearcă să îi influenţeze în îndeplinirea sarcinilor lor.

Pe durata mandatului lor, membrii Comisiei nu pot exercita nici o altă activitate profesională, remunerată sau nu. La instalarea în funcţie, aceştia se angajează solemn să respecte, pe durata mandatului şi după încetarea acestuia, obligaţiile impuse de mandat şi, în special, obligaţia de onestitate şi prudenţă în a accepta, după încheierea mandatului, anumite funcţii sau avantaje. În cazul nerespectării acestor obligaţii, Curtea de Justiţie, sesizată de Consiliu, hotărând cu majoritate simplă, sau de Comisie, poate hotărî, după caz, destituirea persoanei în cauză în condiţiile articolului 247 sau decăderea din dreptul la pensie ori la alte avantaje echivalente.

Articolul 246

(ex-articolul 215 TCE)

În afara de înlocuirea ordinară şi de deces, funcţiile membrilor Comisiei încetează în mod individual prin demisie sau prin destituire.

Membrul Comisiei care a demisionat sau a decedat este înlocuit pe perioada rămasă până la încheierea mandatului de un nou membru având aceeaşi cetăţenie, numit de Consiliu, de comun acord cu preşedintele Comisiei, după consultarea Parlamentului European şi în conformitate cu criteriile menţionate la articolul 17 alineatul (3) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Consiliul, hotărând în unanimitate, la propunerea preşedintelui Comisiei, poate decide că nu este necesară înlocuirea, în special în cazul în care durata rămasă până la încheierea mandatului membrului Comisiei este scurtă.

În caz de demisie, de destituire sau de deces, preşedintele este înlocuit pentru restul mandatului. Pentru înlocuirea acestuia se aplică procedura prevăzută la articolul 17 alineatul (7) primul paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană.

În caz de demisie, de destituire sau de deces, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate este înlocuit, până la încheierea mandatului, în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană.

În cazul demisiei tuturor membrilor Comisiei, aceştia rămân în funcţie şi continuă, în perioada rămasă până la încheierea mandatului, până la înlocuirea lor, să gestioneze afacerile curente în conformitate cu articolul 17 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Articolul 247

(ex-articolul 216 TCE)

În cazul în care nu mai îndeplineşte condiţiile necesare exercitării funcţiilor sale sau în care a comis o abatere gravă, orice membru al Comisiei poate fi destituit de Curtea de Justiţie, la plângerea Consiliului hotărând cu majoritate simplă sau a Comisiei.

Articolul 248

(ex-articolul 217 alineatul (2) TCE)

Fără a aduce atingere articolului 18 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană, responsabilităţile care îi revin Comisiei sunt structurate şi repartizate între membrii săi de către preşedinte, în conformitate cu articolul 17 alineatul (6) din respectivul tratat. Preşedintele poate modifica repartizarea acestor responsabilităţi în cursul mandatului. Membrii Comisiei îşi exercită funcţiile atribuite de preşedinte sub autoritatea acestuia.

Articolul 249

(ex-articolul 218 alineatul (2) şi ex-articolul 212 TCE)

(1)   Comisia îşi stabileşte regulamentul de procedură pentru a asigura funcţionarea sa şi a serviciilor sale. Comisia asigură publicarea acestui regulament.

(2)   Comisia publică în fiecare an, cu cel puţin o lună înainte de deschiderea sesiunii Parlamentului European, un raport general privind activitatea Comunităţii.

Articolul 250

(ex-articolul 219 TCE)

Hotărârile Comisiei sunt valabil adoptate cu majoritatea membrilor săi.

Cvorumul este stabilit prin regulamentul de procedură al acesteia.

SECŢIUNEA 5

CURTEA DE JUSTIŢIE A UNIUNII EUROPENE

Articolul 251

(ex-articolul 221 TCE)

Curtea de Justiţie se întruneşte în camere sau în Marea Cameră, în conformitate cu regulile prevăzute în acest sens de Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Curtea de Justiţie se poate întruni şi în şedinţă plenară atunci când Statutul prevede aceasta.

Articolul 252

(ex-articolul 222 TCE)

Curtea de Justiţie este asistată de opt avocaţi generali. La cererea Curţii de Justiţie, Consiliul, hotărând în unanimitate, poate mări numărul de avocaţi generali.

Avocatul general are rolul de a prezenta în mod public, cu deplină imparţialitate şi în deplină independenţă, concluzii motivate cu privire la cauzele care, în conformitate cu Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, necesită intervenţia sa.

Articolul 253

(ex-articolul 223 TCE)

Judecătorii şi avocaţii generali ai Curţii de Justiţie, aleşi dintre personalităţi care oferă toate garanţiile de independenţă şi care întrunesc condiţiile cerute pentru exercitarea, în ţările lor, a celor mai înalte funcţii jurisdicţionale, sau care sunt jurisconsulţi ale căror competenţe sunt recunoscute, sunt numiţi de comun acord de către guvernele statelor membre, pentru o perioadă de şase ani, după consultarea comitetului prevăzut la articolul 255.

La fiecare trei ani are loc o înlocuire parţială a judecătorilor şi avocaţilor generali, în condiţiile prevăzute de Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Judecătorii desemnează dintre ei pe preşedintele Curţii de Justiţie, pentru o perioadă de trei ani. Mandatul acestuia poate fi reînnoit.

Judecătorii şi avocaţii generali care îşi încheie mandatul pot fi numiţi din nou.

Curtea de Justiţie îşi numeşte grefierul şi îi stabileşte statutul.

Curtea de Justiţie îşi stabileşte regulamentul de procedură. Acest regulament se supune aprobării Consiliului.

Articolul 254

(ex-articolul 224 TCE)

Numărul de judecători ai Tribunalului se stabileşte prin Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Statutul poate prevedea ca Tribunalul să fie asistat de avocaţi generali.

Membrii Tribunalului sunt aleşi dintre persoane care oferă depline garanţii de independenţă şi care au capacitatea cerută pentru exercitarea unor înalte funcţii jurisdicţionale. Aceştia sunt numiţi de comun acord de către guvernele statelor membre, pentru o perioadă de şase ani, după consultarea comitetului prevăzut la articolul 255. La fiecare trei ani are loc o înlocuire parţială. Membrii care şi-au încheiat mandatul pot fi numiţi din nou.

Judecătorii desemnează dintre ei pe preşedintele Tribunalului, pentru o perioadă de trei ani. Mandatul acestuia poate fi reînnoit.

Tribunalul îşi numeşte grefierul şi îi stabileşte statutul.

Tribunalul îşi stabileşte regulamentul de procedură în acord cu Curtea de Justiţie. Acest regulament se supune aprobării Consiliului, care hotărăşte.

Cu excepţia cazului în care Statutul Curţii de Justiţie dispune altfel, dispoziţiile prezentului tratat referitoare la Curtea de Justiţie sunt aplicabile şi Tribunalului.

Articolul 255

Se instituie un comitet care emite un aviz cu privire la capacitatea candidaţilor de a exercita funcţiile de judecător şi avocat general în cadrul Curţii de Justiţie şi al Tribunalului, înainte ca guvernele statelor membre să facă nominalizările, în conformitate cu dispoziţiile articolelor 253 şi 254.

Comitetul este format din şapte personalităţi alese dintre foştii membri ai Curţii de Justiţie şi ai Tribunalului, dintre membrii instanţelor naţionale supreme şi din jurişti reputaţi, dintre care unul este propus de Parlamentul European. Consiliul adoptă o decizie care stabileşte regulamentul de funcţionare al acestui comitet, precum şi o decizie prin care sunt desemnaţi membrii comitetului. Comitetul hotărăşte la iniţiativa preşedintelui Curţii de Justiţie.

Articolul 256

(ex-articolul 225 TCE)

(1)   Tribunalul are competenţa să judece în primă instanţă acţiunile menţionate la articolele 263, 265, 268, 270 şi 272, cu excepţia celor care sunt atribuite unui tribunal specializat, instituit în conformitate cu articolul 257 şi a celor rezervate prin statut Curţii de Justiţie. Statutul poate să prevadă pentru Tribunalul competenţe în alte categorii de acţiuni.

Deciziile pronunţate de Tribunalul în temeiul prezentului alineat pot face obiectul unui recurs la Curtea de Justiţie, limitat la chestiuni de drept, în condiţiile şi limitele prevăzute de statut.

(2)   Tribunalul are competenţa să judece acţiunile formulate împotriva deciziilor tribunalelor specializate.

Deciziile pronunţate de Tribunalul în temeiul prezentului alineat pot face, în mod excepţional, obiectul unei reexaminări de către Curtea de Justiţie, în condiţiile şi limitele prevăzute de statut, în cazul în care există un risc serios pentru unitatea sau coerenţa dreptului Uniunii.

(3)   Tribunalul are competenţa să judece trimiteri preliminare adresate în temeiul articolului 267, în domenii specifice stabilite de statut.

În cazul în care consideră că respectiva cauză necesită o decizie de principiu susceptibilă de a aduce atingere unităţii sau coerenţei dreptului Uniunii, Tribunalul poate trimite cauza spre soluţionare Curţii de Justiţie.

Deciziile pronunţate de Tribunalul în trimiteri preliminare pot face, în mod excepţional, obiectul unei reexaminări de către Curtea de Justiţie, în condiţiile şi limitele prevăzute de statut, în cazul în care există un risc serios pentru unitatea sau coerenţa dreptului Uniunii.

Articolul 257

(ex-articolul 225 A TCE)

Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot înfiinţa tribunale specializate pe lângă Tribunal, care să aibă competenţa de a judeca în primă instanţă anumite categorii de acţiuni în materii speciale. Parlamentul European şi Consiliul hotărăsc prin regulamente, fie la propunerea Comisiei şi după consultarea Curţii de Justiţie, fie la solicitarea Curţii de Justiţie şi după consultarea Comisiei.

Regulamentul de înfiinţare a unui tribunal specializat stabileşte normele referitoare la compunerea acestui tribunal şi precizează întinderea competenţelor care îi sunt atribuite.

Deciziile tribunalelor specializate pot face obiectul unui recurs la Tribunal, limitat la chestiuni de drept sau, în cazul în care regulamentul privind înfiinţarea tribunalului specializat prevede aceasta, şi la chestiuni de fapt.

Membrii tribunalului specializat sunt aleşi dintre persoane care oferă depline garanţii de independenţă şi care au capacitatea cerută pentru exercitarea unor funcţii jurisdicţionale. Aceştia sunt numiţi de Consiliu, care hotărăşte în unanimitate.

Tribunalele specializate îşi stabilesc regulamentul de procedură în acord cu Curtea de Justiţie. Acest regulament se supune aprobării Consiliului.

Cu excepţia cazului în care regulamentul de înfiinţare a tribunalului specializat dispune altfel, dispoziţiile tratatelor referitoare la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi dispoziţiile Statutului Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se aplică şi tribunalelor specializate. Titlul I şi articolul 64 din Statut se aplică în orice situaţie tribunalelor specializate.

Articolul 258

(ex-articolul 226 TCE)

În cazul în care Comisia consideră că un stat membru a încălcat oricare dintre obligaţiile care îi revin în temeiul tratatelor, aceasta emite un aviz motivat cu privire la acest aspect, după ce a oferit statului în cauză posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile.

În cazul în care statul în cauză nu se conformează acestui aviz în termenul stabilit de Comisie, aceasta poate sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Articolul 259

(ex-articolul 227 TCE)

Oricare dintre statele membre poate sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cazul în care consideră că un alt stat membru a încălcat oricare dintre obligaţiile care îi revin în temeiul tratatelor.

Înainte ca un stat membru să introducă împotriva unui alt stat membru o acţiune întemeiată pe o pretinsă încălcare a obligaţiilor care îi revin în temeiul tratatelor, acesta trebuie să sesizeze Comisia.

Comisia emite un aviz motivat, după ce a oferit posibilitatea statelor în cauză să îşi prezinte în contradictoriu observaţiile scrise şi orale.

În cazul în care Comisia nu a emis avizul în termen de trei luni de la introducerea cererii, absenţa avizului nu împiedică sesizarea Curţii.

Articolul 260

(ex-articolul 228 TCE)

(1)   În cazul în care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene constată că un stat membru a încălcat oricare dintre obligaţiile care îi revin în temeiul tratatelor, acest stat este obligat să ia măsurile pe care le impune executarea hotărârii Curţii.

(2)   În cazul în care consideră că statul membru în cauză nu a luat măsurile pe care le impune executarea hotărârii Curţii, Comisia poate sesiza Curtea, după ce a dat statului în cauză posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile. Comisia indică cuantumul sumei forfetare sau al penalităţii cu titlu cominatoriu pe care statul membru în cauză trebuie să le plătească şi pe care îl consideră adecvat situației.

În cazul în care Curtea constată că statul membru în cauză nu a respectat hotărârea sa, aceasta îi poate impune plata unei sume forfetare sau a unor penalităţi cu titlu cominatoriu.

Această procedură nu aduce atingere articolului 259.

(3)   În cazul în care sesizează Curtea printr-o acţiune în temeiul articolului 258, considerând că statul respectiv nu şi-a îndeplinit obligaţia de a comunica măsurile de transpunere a unei directive adoptate în conformitate cu o procedură legislativă, Comisia poate indica, în cazul în care consideră necesar, cuantumul sumei forfetare sau al penalităţii cu titlu cominatoriu care urmează a fi plătită de statul respectiv şi pe care îl consideră adecvat situaţiei.

În cazul în care constată neîndeplinirea obligaţiei, Curtea poate impune statului membru respectiv plata unei sume forfetare sau a unei penalităţi cu titlu cominatoriu, în limita valorii indicate de Comisie. Obligaţia de plată intră în vigoare la data stabilită de Curte prin hotărârea sa.

Articolul 261

(ex-articolul 229 TCE)

Regulamentele adoptate de Consiliu şi cele adoptate în comun de Parlamentul European şi de Consiliu în conformitate cu dispoziţiile tratatelor pot să confere Curţii de Justiţie a Uniunii Europene competenţa de fond în ceea ce priveşte sancţiunile prevăzute de aceste regulamente.

Articolul 262

(ex-articolul 229 A TCE)

Fără a aduce atingere celorlalte dispoziţii ale tratatelor, Consiliul, hotărând în unanimitate, în conformitate cu o procedură legislativă specială şi după consultarea Parlamentului European, poate adopta dispoziţii prin care atribuie Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în măsura stabilită de Consiliu, competenţa de a judeca litigii legate de aplicarea actelor adoptate în temeiul tratatelor care creează titluri comunitare de proprietate intelectuală. Respectivele dispoziţii intră în vigoare după ce au fost aprobate de statele membre în conformitate cu normele lor constituţionale.

Articolul 263

(ex-articolul 230 TCE)

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene controlează legalitatea actelor legislative, a actelor Consiliului, ale Comisiei şi ale Băncii Centrale Europene, altele decât recomandările şi avizele, şi a actelor Parlamentului European și ale Consiliului European menite să producă efecte juridice faţă de terţi. Aceasta controlează, de asemenea, legalitatea actelor organelor, oficiilor sau agenţiilor Uniunii destinate să producă efecte juridice faţă de terţi.

În acest scop, Curtea are competenţa să se pronunţe cu privire la acţiunile formulate de un stat membru, de Parlamentul European, de Consiliu sau de Comisie, pentru motive de necompetenţă, de încălcare a unor norme fundamentale de procedură, de încălcare a tratatelor sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestuia ori de abuz de putere.

În aceleaşi condiţii, Curtea are competenţa să se pronunţe cu privire la acţiunile formulate de Curtea de Conturi, de Banca Centrală Europeană și de Comitetul Regiunilor, care urmăresc salvgardarea prerogativelor acestora.

Orice persoană fizică sau juridică poate formula, în condiţiile prevăzute la primul şi al doilea paragraf, o acţiune împotriva actelor al căror destinatar este sau care o privesc direct şi individual, precum şi împotriva actelor normative care o privesc direct şi care nu presupun măsuri de executare.

Actele de constituire a organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii pot să prevadă condiţii şi proceduri speciale privind acţiunile formulate de persoanele fizice sau juridice împotriva actelor acestor organe, oficii sau agenţii care sunt destinate să producă efecte juridice faţă de ele.

Acţiunile prevăzute de prezentul articol trebuie formulate în termen de două luni, după caz, de la publicarea actului, de la notificarea acestuia reclamantului sau, în lipsă, de la data la care reclamantul a luat cunoştinţă de actul respectiv.

Articolul 264

(ex-articolul 231 TCE)

În cazul în care acţiunea este întemeiată, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene declară actul contestat nul şi neavenit.

Cu toate acestea, Curtea indică, în cazul în care consideră că este necesar, care sunt efectele actului anulat, care trebuie considerate ca fiind irevocabile.

Articolul 265

(ex-articolul 232 TCE)

În cazul în care, prin încălcarea prevederilor tratatelor, Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul, Comisia sau Banca Centrală Europeană se abţin să hotărască, statele membre şi celelalte instituţii ale Uniunii pot sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pentru a constata această încălcare. Prezentul articol se aplică, în aceleaşi condiţii, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii care se abţin să hotărască.

Această acţiune este admisibilă numai în cazul în care instituţia, organul, oficiul sau agenția respectivă a fost solicitată în prealabil să acţioneze. În cazul în care, la expirarea unui termen de două luni de la data acestei solicitări, instituţia, organul, oficiul sau agenția nu şi-a precizat poziţia, acţiunea poate fi formulată într-un nou termen de două luni.

Orice persoană fizică sau juridică poate sesiza Curtea în condiţiile stabilite la paragrafele precedente în legătură cu omisiunea unei instituţii, organ, oficiu sau agenție a Uniunii de a-i adresa un act, altul decât o recomandare sau un aviz.

Articolul 266

(ex-articolul 233 TCE)

Instituţia, organul, oficiul sau agenția emitentă a actului anulat sau a cărei abţinere a fost declarată contrară tratatelor este obligată să ia măsurile impuse de executarea hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Această obligaţie nu aduce atingere obligaţiei care poate rezulta din aplicarea articolului 340 al doilea paragraf.

Articolul 267

(ex-articolul 234 TCE)

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la:

(a)

interpretarea tratatelor;

(b)

validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii;

În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în faţa unei instanţe dintr-un stat membru, această instanţă poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privinţă îi este necesară pentru a pronunţa o hotărâre, să ceară Curţii să se pronunţe cu privire la această chestiune.

În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe naţionale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanţă este obligată să sesizeze Curtea.

În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe judecătoreşti naţionale privind o persoană supusă unei măsuri privative de libertate, Curtea hotărăşte în cel mai scurt termen.

Articolul 268

(ex-articolul 235 TCE)

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să judece litigiile care au ca obiect repararea prejudiciilor menţionate la articolul 340 al doilea paragraf și al treilea paragraf.

Articolul 269

Curtea de Justiţie este competentă să se pronunţe în privinţa legalităţii unui act adoptat de Consiliul European sau de Consiliu în temeiul articolului 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană numai la solicitarea statului membru care face obiectul unei constatări a Consiliului European sau a Consiliului şi numai în privinţa respectării dispoziţiilor de procedură prevăzute de respectivul articol.

Această cerere trebuie prezentată în termen de o lună de la data respectivei constatări. Curtea hotărăşte în termen de o lună de la data cererii.

Articolul 270

(ex-articolul 236 TCE)

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe asupra oricărui litigiu dintre Uniune şi agenţii acesteia, în limitele şi condiţiile stabilite prin Statutul funcţionarilor Uniunii şi regimul aplicabil celorlalţi agenţi ai Uniunii.

Articolul 271

(ex-articolul 237 TCE)

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă, în limitele prevăzute în continuare, să judece litigiile privind:

(a)

îndeplinirea obligaţiilor statelor membre care rezultă din Statutul Băncii Europene de Investiţii. Consiliul de administraţie al Băncii dispune în această privinţă de atribuţiile recunoscute Comisiei prin articolul 258,

(b)

hotărârile Consiliului guvernatorilor Băncii Europene de Investiţii. Fiecare stat membru, Comisia şi Consiliul de administraţie al Băncii pot formula o acţiune în această materie, în condiţiile prevăzute la articolul 263,

(c)

hotărârile Consiliului de administraţie al Băncii Europene de Investiţii. Acţiunile împotriva acestor hotărâri pot fi formulate, în condiţiile prevăzute la articolul 263, numai de către statele membre sau de către Comisie şi numai pentru nerespectarea procedurilor prevăzute la articolul 19 alineatele (2) şi (5)-(7) din statutul Băncii,

(e)

îndeplinirea de către băncile centrale naţionale a obligaţiilor care rezultă din tratate şi din Statutul SEBC și al BCE. În această privinţă, Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene dispune, faţă de băncile centrale naţionale, de competenţele recunoscute Comisiei prin articolul 258 în raport cu statele membre. În cazul în care Curtea constată că o bancă centrală naţională nu şi-a îndeplinit una dintre obligaţiile care îi revin în temeiul tratatelor, această bancă este obligată să adopte măsurile impuse de executarea hotărârii Curţii.

Articolul 272

(ex-articolul 238 TCE)

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe în temeiul unei clauze compromisorii cuprinsă într-un contract de drept public sau de drept privat, încheiat de Uniune sau în numele acesteia.

Articolul 273

(ex-articolul 239 TCE)

Curtea de Justiţie este competentă să se pronunţe asupra oricărui diferend dintre statele membre în legătură cu obiectul tratatelor, în cazul în care este sesizată cu privire la acest diferend în temeiul unui compromis.

Articolul 274

(ex-articolul 240 TCE)

Calitatea de parte a Uniunii nu înlătura competenţa instanţelor naţionale cu privire la litigiile respective, cu excepţia cazurilor în care prin tratate competenţa este atribuită Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Articolul 275

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu este competentă în ceea ce priveşte dispoziţiile privind politica externă şi de securitate comună, nici în ceea ce priveşte actele adoptate în temeiul acestora.

Cu toate acestea, Curtea este competentă să controleze respectarea dispoziţiilor articolului 40 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi să se pronunţe în ceea ce priveşte acţiunile formulate în condiţiile prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf din prezentul tratat, privind controlul legalităţii deciziilor care prevăd măsuri restrictive împotriva persoanelor fizice sau juridice adoptate de Consiliu în temeiul titlului V capitolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Articolul 276

În exercitarea atribuţiilor sale privind dispoziţiile părții a treia titlul V capitolele 4 şi 5, referitoare la spaţiul de libertate, securitate şi justiţie, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu este competentă să verifice legalitatea sau proporţionalitatea operaţiunilor efectuate de poliţie sau de alte servicii de aplicare a legii într-un stat membru şi nici să hotărască cu privire la exercitarea responsabilităţilor care le revin statelor membre în vederea menţinerii ordinii publice şi a apărării securităţii interne.

Articolul 277

(ex-articolul 241 TCE)

Sub rezerva expirării termenului prevăzut la articolul 263 al şaselea paragraf, în cazul unui litigiu privind un act cu caracter general adoptat de o instituţie, un organ, un oficiu sau o agenţie a Uniunii, orice parte se poate prevala de motivele de drept prevăzute la articolul 263 al doilea paragraf pentru a invoca în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene inaplicabilitatea acestui act.

Articolul 278

(ex-articolul 242 TCE)

Acţiunile cu care este sesizată Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu au efect suspensiv. Cu toate acestea, în măsura în care consideră că împrejurările o impun, Curtea poate ordona suspendarea executării actului atacat.

Articolul 279

(ex-articolul 243 TCE)

În cauzele cu care este sesizată, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene poate dispune măsurile provizorii necesare.

Articolul 280

(ex-articolul 244 TCE)

Hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene au forţă executorie în condiţiile stabilite la articolul 299.

Articolul 281

(ex-articolul 245 TCE)

Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se stabileşte printr-un protocol separat.

Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot modifica dispoziţiile Statutului, cu excepţia titlului I şi a articolului 64. Parlamentul European şi Consiliul hotărăsc fie la solicitarea Curţii de Justiţie şi după consultarea Comisiei, fie la propunerea Comisiei şi după consultarea Curţii de Justiţie.

SECŢIUNEA 6

BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ

Articolul 282

(1)   Banca Centrală Europeană şi băncile centrale naţionale constituie Sistemul European al Băncilor Centrale („SEBC”). Banca Centrală Europeană şi băncile centrale naţionale ale statelor membre a căror monedă este euro, care constituie Eurosistemul, conduc politica monetară a Uniunii.

(2)   SEBC este condus de organele de decizie ale Băncii Centrale Europene. Obiectivul principal al SEBC îl reprezintă menţinerea stabilităţii preţurilor. Fără a aduce atingere acestui obiectiv, SEBC sprijină politicile economice generale în cadrul Uniunii pentru a contribui la realizarea obiectivelor acesteia.

(3)   Banca Centrală Europeană are personalitate juridică. Aceasta este singura abilitată să autorizeze emisiunea de monedă euro. Aceasta este independentă în exercitarea competențelor şi în administrarea finanţelor sale. Instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii, precum şi guvernele statelor membre, respectă această independenţă.

(4)   Banca Centrală Europeană adoptă măsurile necesare îndeplinirii misiunilor sale în conformitate cu articolele 127-133 şi cu articolul 138 şi în condiţiile prevăzute în Statutul SEBC şi al BCE. Statele membre a căror monedă nu este euro, precum şi băncile lor centrale, îşi păstrează competenţele în domeniul monetar, în conformitate cu articolele menţionate.

(5)   În domeniile în care are atribuţii, Banca Centrală Europeană este consultată asupra oricărui proiect de act al Uniunii, precum şi asupra oricărui proiect de reglementare la nivel naţional şi poate emite avize.

Articolul 283

(ex-articolul 112 TCE)

(1)   Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene este constituit din membrii Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene şi din guvernatorii băncilor centrale naţionale ale statelor membre a căror monedă este euro.

(2)   Comitetul executiv este constituit din preşedinte, un vicepreşedinte şi alţi patru membri.

Preşedintele, vicepreşedintele şi ceilalţi membri ai Comitetului executiv sunt numiți de Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, la recomandarea Consiliului şi după consultarea Parlamentului European şi a Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene, dintre persoane a căror autoritate şi experienţă profesională în domeniul monetar sau bancar sunt recunoscute.

Mandatul acestora este pe termen de opt ani şi nu poate fi reînnoit.

Doar resortisanţii statelor membre pot fi membri ai Comitetului executiv.

Articolul 284

(ex-articolul 113 TCE)

(1)   Preşedintele Consiliului şi un membru al Comisiei pot să participe fără drept de vot la reuniunile Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene.

Preşedintele Consiliului poate propune o moţiune spre deliberare Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene.

(2)   Preşedintele Băncii Centrale Europene este invitat să participe la reuniunile Consiliului în cazul în care acesta deliberează asupra problemelor referitoare la obiectivele şi misiunile SEBC.

(3)   Banca Centrală Europeană prezintă Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei, precum şi Consiliului European un raport anual privind activitatea SEBC şi politica monetară din anul precedent şi din anul în curs. Preşedintele Băncii Centrale Europene prezintă acest raport Consiliului şi Parlamentului European, care poate organiza o dezbatere generală pe acest temei.

Preşedintele Băncii Centrale Europene şi ceilalţi membri ai Comitetului executiv pot, la cererea Parlamentului European sau din proprie iniţiativă, să fie audiaţi de comisiile competente ale Parlamentului European.

SECŢIUNEA 7

CURTEA DE CONTURI

Articolul 285

(ex-articolul 246 TCE)

Curtea de Conturi asigură controlul conturilor Uniunii.

Curtea de Conturi este formată din câte un resortisant din fiecare stat membru. Membrii săi îşi exercită funcţiile în deplină independenţă, în interesul general al Uniunii.

Articolul 286

(ex-articolul 247 TCE)

(1)   Membrii Curţii de Conturi sunt aleşi dintre personalităţile care fac parte ori au făcut parte, în statul lor, din instituţiile de control financiar extern sau care au o calificare deosebită pentru această funcţie. Aceştia trebuie să prezinte toate garanţiile de independenţă.

(2)   Membrii Curţii de Conturi se numesc pentru o perioadă şase ani. Consiliul, după consultarea Parlamentului European, adoptă lista membrilor stabilită în conformitate cu propunerile făcute de fiecare stat membru. Mandatul membrilor Curţii de Conturi poate fi reînnoit.

Membrii Curţii de Conturi desemnează dintre ei pe preşedintele Curţii de Conturi, pentru o perioadă de trei ani. Mandatul acestuia poate fi reînnoit.

(3)   În îndeplinirea îndatoririlor lor, membrii Curții de Conturi nu solicită şi nici nu acceptă instrucţiuni de la nici un guvern şi de la nici un alt organism. Aceştia se abţin de la orice act incompatibil cu funcţiile lor.

(4)   Pe durata mandatului lor, membrii Curţii de Conturi nu pot exercita nici o altă activitate profesională, remunerată sau nu. La instalarea în funcţie, aceştia se angajează solemn să respecte, pe durata mandatului şi după încetarea acestuia, obligaţiile impuse de mandat şi, în special, obligaţia de onestitate şi prudenţă în a accepta, după încheierea mandatului, anumite funcţii sau avantaje.

(5)   În afară de schimbarea ordinară şi de deces, funcţiile membrilor Curţii de Conturi încetează în mod individual prin demisie sau prin destituire, declarată de Curtea de Justiţie în conformitate cu alineatul (6).

Persoana în cauză este înlocuită până la încheierea mandatului.

Cu excepţia destituirii, membrii Curţii de Conturi rămân în funcţie până la înlocuirea lor.

(6)   Membrii Curţii de Conturi pot fi destituiţi din funcţiile lor sau pot fi declaraţi decăzuţi din dreptul la pensie sau la alte avantaje echivalente numai în cazul în care Curtea de Justiţie constată, la cererea Curţii de Conturi, că au încetat să corespundă condiţiilor cerute sau să îndeplinească obligaţiile care decurg din funcţia lor.

(7)   Consiliul stabileşte condiţiile de încadrare în muncă şi, în special, salariile, indemnizaţiile şi pensiile preşedintelui şi ale membrilor Curţii de Conturi. Consiliul stabileşte, de asemenea, orice indemnizaţie care ţine loc de remuneraţie.

(8)   Dispoziţiile Protocolului privind privilegiile şi imunităţile Comunităţilor Europene care se aplică judecătorilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se aplică, de asemenea, membrilor Curţii de Conturi.

Articolul 287

(ex-articolul 248 TCE)

(1)   Curtea de Conturi verifică totalitatea conturilor de venituri şi cheltuieli ale Uniunii. De asemenea, aceasta verifică totalitatea conturilor de venituri şi cheltuieli ale oricărui organ, oficiu sau agenție înființată de Uniune, în măsura în care actul constitutiv nu exclude acest control.

Curtea de Conturi prezintă Parlamentului European şi Consiliului o declaraţie de asigurare referitoare la veridicitatea conturilor, precum şi la legalitatea operaţiunilor şi înregistrarea acestora în conturi, declaraţie care se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Declaraţia poate fi completată cu aprecieri specifice pentru fiecare domeniu major de activitate a Uniunii.

(2)   Curtea de Conturi examinează legalitatea şi corectitudinea veniturilor şi cheltuielilor şi asigură buna gestiune financiară. În acest context, Curtea de Conturi semnalează îndeosebi orice neregulă.

Controlul veniturilor se efectuează pe baza veniturilor de realizat şi a celor realizate efectiv de Uniune.

Controlul cheltuielilor se efectuează pe baza angajamentelor, precum şi a plăţilor.

Aceste controale pot fi efectuate înainte de încheierea conturilor exerciţiului bugetar avut în vedere.

(3)   Controlul se efectuează asupra actelor justificative şi, dacă este cazul, la faţa locului, la celelalte instituţii ale Uniunii, în sediile oricărui organ, oficiu sau agenţie care administrează venituri sau cheltuieli făcute în numele Uniunii şi în statele membre, inclusiv în imobilele oricărei persoane fizice sau juridice care beneficiază de vărsăminte provenite de la buget. În statele membre, controlul se efectuează în colaborare cu instituţiile naţionale de control sau, în cazul în care acestea nu dispun de competenţele necesare, cu serviciile naţionale competente. Curtea de Conturi şi instituţiile naţionale de control ale statelor membre practică o cooperare bazată pe încredere şi pe respectarea independenţei acestora. Aceste instituţii sau servicii informează Curtea de Conturi în cazul în care intenţionează să participe la control.

Orice document sau informaţie necesară îndeplinirii misiunii sale se comunică Curţii de Conturi, la cererea sa, de către celelalte instituţii ale Uniunii, de către orice organ, oficiu sau agenţie care gestionează venituri sau cheltuieli în numele Uniunii, de către persoanele fizice sau juridice care beneficiază de vărsăminte de la buget şi de către instituţiile naţionale de control sau, în cazul în care acestea nu dispun de competenţele necesare, de către serviciile naţionale competente.

În ceea ce priveşte activitatea de gestionare a veniturilor şi cheltuielilor Uniunii exercitată de Banca Europeană de Investiţii, dreptul de acces al Curţii la informaţiile deţinute de Bancă este reglementat printr-un acord încheiat între Curte, bancă şi Comisie. În lipsa acestui acord, Curtea are, cu toate acestea, acces la informaţiile necesare pentru a efectua controlul veniturilor şi cheltuielilor Uniunii administrate de bancă.

(4)   Curtea de Conturi întocmeşte un raport anual după încheierea fiecărui exerciţiu financiar. Acest raport se transmite celorlalte instituţii ale Uniunii şi se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene împreună cu răspunsurile formulate de aceste instituţii la observaţiile Curţii de Conturi.

În plus, Curtea de Conturi îşi poate prezenta în orice moment observaţiile, în special sub forma unor rapoarte speciale cu privire la chestiuni specifice şi poate emite avize la cererea uneia dintre celelalte instituţii ale Uniunii.

Curtea de Conturi adoptă rapoarte anuale, rapoarte speciale sau avize cu majoritatea membrilor care o compun. Cu toate acestea, în vederea adoptării unor categorii de rapoarte sau de avize, aceasta îşi poate înfiinţa camere interne, în condiţiile prevăzute de regulamentul său de procedură.

Aceasta sprijină Parlamentul European şi Consiliul în exercitarea funcţiei lor de control al execuţiei bugetare.

Curtea de Conturi îşi stabileşte regulamentul de procedură. Acest regulament se aprobă de către Consiliu.

CAPITOLUL 2

ACTELE JURIDICE ALE UNIUNII, PROCEDURILE DE ADOPTARE ŞI ALTE DISPOZIŢII

SECŢIUNEA 1

ACTELE JURIDICE ALE UNIUNII

Articolul 288

(ex-articolul 249 TCE)

Pentru exercitarea competenţelor Uniunii, instituţiile adoptă regulamente, directive, decizii, recomandări şi avize.

Regulamentul are aplicabilitate generală. Acesta este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în fiecare stat membru.

Directiva este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităţilor naţionale competenţa în ceea ce priveşte forma şi mijloacele.

Decizia este obligatorie în toate elementele sale. În cazul în care se indică destinatarii, decizia este obligatorie numai pentru aceştia.

Recomandările şi avizele nu sunt obligatorii.

Articolul 289

(1)   Procedura legislativă ordinară constă în adoptarea în comun de către Parlamentul European şi Consiliu a unui regulament, a unei directive sau a unei decizii, la propunerea Comisiei. Această procedură este definită la articolul 294.

(2)   În cazurile specifice prevăzute în tratate, adoptarea unui regulament, a unei directive sau a unei decizii de către Parlamentul European cu participarea Consiliului sau de către Consiliu cu participarea Parlamentului European constituie o procedură legislativă specială.

(3)   Actele juridice adoptate prin procedură legislativă constituie acte legislative.

(4)   În cazurile specifice prevăzute în tratate, actele legislative se pot adopta la iniţiativa unui grup de state membre sau a Parlamentului European, la recomandarea Băncii Centrale Europene sau la solicitarea Curţii de Justiţie sau a Băncii Europene de Investiţii.

Articolul 290

(1)   Un act legislativ poate delega Comisiei competenţa de a adopta acte fără caracter legislativ şi cu domeniu de aplicare general, care completează sau modifică anumite elemente neesenţiale ale actului legislativ.

Actele legislative definesc în mod expres obiectivele, conţinutul, domeniul de aplicare şi durata delegării de competenţe. Elementele esenţiale ale unui anumit domeniu sunt rezervate actului legislativ şi nu pot face, prin urmare, obiectul delegării de competenţe.

(2)   Actele legislative stabilesc în mod expres condiţiile de aplicare a delegării; aceste condiţii pot fi următoarele:

(a)

Parlamentul European sau Consiliul pot decide revocarea delegării;

(b)

actul delegat poate intra în vigoare numai în cazul în care, în termenul stabilit prin actul legislativ, Parlamentul European sau Consiliul nu formulează obiecţiuni.

În înțelesul literelor (a) şi (b), Parlamentul European hotărăşte cu majoritatea membrilor care îl compun, iar Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată.

(3)   În titlul actelor delegate se introduce adjectivul „delegat” sau „delegată”.

Articolul 291

(1)   Statele membre iau toate măsurile de drept intern necesare pentru a pune în aplicare actele obligatorii din punct de vedere juridic ale Uniunii.

(2)   În cazul în care sunt necesare condiţii unitare de punere în aplicare a actelor obligatorii din punct de vedere juridic ale Uniunii, aceste acte conferă Comisiei competențe de executare sau, în cazuri speciale şi temeinic justificate, precum şi în cazurile prevăzute la articolele 24 şi 26 din Tratatul privind Uniunea Europeană, Consiliului.

(3)   În înțelesul alineatului (2), Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente, în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc, în prealabil, normele şi principiile generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie.

(4)   În titlul actelor de punere în aplicare se introduc cuvintele „de punere în aplicare”.

Articolul 292

Consiliul adoptă recomandări. Acesta hotărăşte, la propunerea Comisiei, în toate cazurile în care tratatele prevăd că adoptă acte la propunerea Comisiei. Consiliul hotărăşte în unanimitate în domeniile în care este necesară unanimitatea pentru adoptarea unui act al Uniunii. Comisia, precum şi Banca Centrală Europeană în cazurile specifice prevăzute în tratate, adoptă recomandări.

SECŢIUNEA 2

PROCEDURI DE ADOPTARE A ACTELOR ŞI ALTE DISPOZIŢII

Articolul 293

(ex-articolul 250 TCE)

(1)   În cazul în care, în temeiul tratatelor, Consiliul hotărăşte la propunerea Comisiei, acesta poate modifica propunerea numai hotărând în unanimitate, cu excepţia cazurilor prevăzute la articolul 294 alineatele (10) și (13), la articolele 310, 312, 314 şi la articolul 315 al doilea paragraf.

(2)   Atât timp cât Consiliul nu a luat o hotărâre, Comisia îşi poate modifica propunerea pe tot parcursul procedurilor care duc la adoptarea unui act al Uniunii.

Articolul 294

(ex-articolul 251 TCE)

(1)   În cazul în care, în tratate, se face trimitere la procedura legislativă ordinară pentru adoptarea unui act, se aplică procedura de mai jos.

(2)   Comisia prezintă o propunere Parlamentului European şi Consiliului.

(3)   Parlamentul European adoptă poziţia sa în primă lectură şi o transmite Consiliului.

(4)   În cazul în care poziţia Parlamentului European este aprobată de Consiliu, actul respectiv se adoptă cu formularea care corespunde poziţiei Parlamentului European.

(5)   În cazul în care poziţia Parlamentului European nu este aprobată de Consiliu, acesta adoptă poziţia sa în primă lectură şi o transmite Parlamentului European.

(6)   Consiliul informează pe deplin Parlamentul asupra motivelor care l-au condus la adoptarea poziţiei sale în primă lectură. Comisia informează pe deplin Parlamentul European cu privire la poziţia sa.

(7)   În cazul în care, în termen de trei luni de la data transmiterii, Parlamentul European:

(a)

aprobă poziţia Consiliului din prima lectură sau nu s-a pronunţat, actul respectiv se consideră adoptat cu formularea care corespunde poziţiei Consiliului;

(b)

respinge, cu majoritatea membrilor care îl compun, poziţia Consiliului din prima lectură, actul propus este considerat ca nefiind adoptat;

(c)

propune, cu majoritatea membrilor care îl compun, modificări la poziţia Consiliului din prima lectură, textul astfel modificat se transmite Consiliului şi Comisiei, care emite un aviz cu privire la aceste modificări.

(8)   În cazul în care, în termen de trei luni de la primirea modificărilor Parlamentului European, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată:

(a)

aprobă toate aceste modificări, actul respectiv este considerat aprobat;

(b)

nu aprobă toate modificările, preşedintele Consiliului, în consens cu preşedintele Parlamentului European, convoacă comitetul de conciliere, într-un termen de şase săptămâni.

(9)   Consiliul hotărăşte în unanimitate cu privire la modificările care au făcut obiectul unui aviz negativ din partea Comisiei.

(10)   Comitetul de conciliere, care reuneşte membrii Consiliului sau reprezentanţii lor şi tot atâţia membri care reprezintă Parlamentul European, are misiunea de a ajunge la un acord asupra unui proiect comun, cu majoritatea calificată a membrilor Consiliului sau a reprezentanţilor acestora şi cu majoritatea membrilor care reprezintă Parlamentul European, în termen de şase săptămâni de la data convocării, pe baza poziţiilor Parlamentului şi ale Consiliului din a doua lectură.

(11)   Comisia participă la lucrările comitetului de conciliere şi ia toate iniţiativele necesare pentru promovarea unei apropieri între poziţiile Parlamentului European şi ale Consiliului.

(12)   În cazul în care, în termen de şase săptămâni de la convocare, comitetul de conciliere nu aprobă niciun proiect comun, actul propus este considerat neadoptat.

(13)   În cazul în care, în acest termen, comitetul de conciliere aprobă un proiect comun, Parlamentul European şi Consiliul dispun fiecare de un termen de şase săptămâni de la această aprobare, pentru a adopta actul respectiv în conformitate cu acest proiect, Parlamentul European hotărând cu majoritatea voturilor exprimate iar Consiliul cu majoritate calificată. În caz contrar, actul propus este considerat neadoptat.

(14)   Termenele de trei luni şi şase săptămâni prevăzute la prezentul articol sunt prelungite cu cel mult o lună şi, respectiv, două săptămâni, la iniţiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

(15)   În cazul în care, în situaţiile prevăzute în tratate, un act legislativ face obiectul procedurii legislative ordinare la iniţiativa unui grup de state membre sau la recomandarea Băncii Centrale Europene ori la solicitarea Curţii de Justiţie, alineatul (2), alineatul (6) a doua teză şi alineatul (9) nu se aplică.

În aceste cazuri, Parlamentul European şi Consiliul transmit Comisiei proiectul de act, precum şi poziţiile lor din prima şi din a doua lectură. Parlamentul European sau Consiliul poate solicita avizul Comisiei în orice fază a procedurii, aviz pe care Comisia îl poate emite şi din proprie iniţiativă. Comisia poate, de asemenea, în cazul în care consideră necesar, să participe la comitetul de conciliere în condiţiile prevăzute la alineatul (11).

Articolul 295

Parlamentul European, Consiliul şi Comisia se consultă reciproc şi organizează, de comun acord, condiţiile cooperării lor. În acest scop, acestea pot, cu respectarea tratatelor, să încheie acorduri interinstituţionale care pot avea un caracter obligatoriu.

Articolul 296

(ex-articolul 253 TCE)

În cazul în care tratatele nu prevăd tipul actului care trebuie adoptat, instituţiile îl aleg de la caz la caz, cu respectarea procedurilor aplicabile şi a principiului proporţionalităţii.

Actele juridice se motivează şi fac trimitere la propunerile, iniţiativele, recomandările, cererile sau avizele prevăzute în tratate.

În cazul în care examinează un proiect de act legislativ, Parlamentul European şi Consiliul se abţin de la adoptarea de acte care nu au fost prevăzute de procedura legislativă aplicabilă domeniului respectiv.

Articolul 297

(ex-articolul 254 TCE)

(1)   Actele legislative adoptate în conformitate cu procedura legislativă ordinară se semnează de preşedintele Parlamentului European şi de preşedintele Consiliului.

Actele legislative adoptate în conformitate cu o procedură legislativă specială se semnează de preşedintele instituţiei care le-a adoptat.

Actele legislative se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Acestea intră în vigoare la data prevăzută de textul lor sau, în absența acesteia, în a douăzecea zi de la publicare.

(2)   Actele fără caracter legislativ, adoptate sub formă de regulamente, directive şi decizii, în cazul în care acestea din urmă nu indică destinatarii, se semnează de preşedintele instituţiei care le-a adoptat.

Regulamentele şi directivele care se adresează tuturor statelor membre, precum şi deciziile, în cazul în care acestea nu indică destinatarii, se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Acestea intră în vigoare la data prevăzută de textul lor sau, în absența acesteia, în a douăzecea zi de la data publicării.

Celelalte directive, precum şi deciziile care se adresează unui destinatar se notifică destinatarilor lor şi produc efecte prin această notificare.

Articolul 298

(1)   În îndeplinirea misiunilor lor, instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii sunt susținute de o administraţie europeană transparentă, eficientă şi independentă.

(2)   În scopul respectării Statutului şi a regimului adoptate în temeiul articolului 336, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente, în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc dispoziţiile necesare.

Articolul 299

(ex-articolul 256 TCE)

Actele Consiliului, ale Comisiei sau ale Băncii Centrale Europene care impun o obligaţie pecuniară în sarcina altor persoane decât statele membre constituie titlu executoriu.

Executarea silită este reglementată de normele de procedură civilă în vigoare în statul pe teritoriul căruia are loc această procedură. Decizia este învestită cu formulă executorie, fără îndeplinirea nici unei alte formalităţi decât cea a verificării autenticităţii acestui titlu de către autoritatea naţională pe care guvernul fiecărui stat membru o desemnează în acest scop şi a cărei desemnare este adusă la cunoştinţa Comisiei şi Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

După îndeplinirea acestor formalităţi, la cererea părţii interesate, aceasta poate proceda la executarea silită, sesizând direct autoritatea competentă în conformitate cu legislaţia internă.

Executarea silită poate fi suspendată numai în temeiul unei decizii a Curţii. Cu toate acestea, controlul legalităţii măsurilor de executare este de competenţa instanţelor naţionale.

CAPITOLUL 3

ORGANELE CONSULTATIVE ALE UNIUNII

Articolul 300

(1)   Parlamentul European, Consiliul şi Comisia sunt asistate de un Comitet Economic şi Social și de un Comitet al Regiunilor, care exercită funcţii consultative.

(2)   Comitetul Economic şi Social este format din reprezentanţi ai organizaţiilor patronale, salariale şi ai altor reprezentanţi ai societăţii civile, în special din domeniile socio-economic, civic, profesional şi cultural.

(3)   Comitetul Regiunilor este format din reprezentanţi ai colectivităţilor regionale şi locale care sunt fie titularii unui mandat electoral în cadrul unei autorităţi regionale sau locale, fie răspund din punct de vedere politic în faţa unei adunări alese.

(4)   Mandatul membrilor Comitetului Economic şi Social și ai Comitetului Regiunilor nu este imperativ. Aceştia îşi exercită funcţiile în deplină independenţă, în interesul general al Uniunii.

(5)   Normele menţionate la alineatele (2) şi (3) referitoare la natura compunerii acestor Comitete sunt revizuite periodic de Consiliu, pentru a ţine seama de evoluţia economică, socială şi demografică a Uniunii. Consiliul, la propunerea Comisiei, adoptă decizii în acest scop.

SECŢIUNEA 1

COMITETUL ECONOMIC ŞI SOCIAL

Articolul 301

(ex-articolul 258 TCE)

Numărul de membri ai Comitetului Economic şi Social nu poate depăşi trei sute cincizeci.

Consiliul, hotărând în unanimitate, la propunerea Comisiei, adoptă o decizie care stabileşte componenţa Comitetului.

Consiliul stabileşte indemnizaţiile membrilor Comitetului.

Articolul 302

(ex-articolul 259 TCE)

(1)   Membrii Comitetului sunt numiţi pentru un mandat de cinci ani. Consiliul adoptă lista membrilor stabilită potrivit propunerilor fiecărui stat membru. Mandatul membrilor Comitetului poate fi reînnoit.

(2)   Consiliul hotărăşte după consultarea Comisiei. Acesta poate obţine opinia organizaţiilor europene reprezentative pentru diferitele sectoare economice şi sociale şi ale societăţii civile, pe care activitatea Uniunii le priveşte.

Articolul 303

(ex-articolul 260 TCE)

Comitetul îşi desemnează, dintre membrii săi, preşedintele şi biroul pentru un mandat de doi ani și jumătate.

Comitetul îşi adoptă regulamentul de procedură.

Comitetul este convocat de preşedinte, la cererea Parlamentului European, a Consiliului sau a Comisiei. Acesta se poate întruni şi din proprie iniţiativă.

Articolul 304

(ex-articolul 262 TCE)

Comitetul este consultat de Parlamentul European, de Consiliu sau de Comisie în cazurile prevăzute de tratate. Comitetul poate fi consultat de aceste instituţii în toate cazurile în care acestea consideră oportun. Acesta poate emite un aviz şi din proprie iniţiativă, în toate cazurile în care consideră oportun.

În cazul în care consideră necesar, Parlamentul European, Consiliul sau Comisia acordă Comitetului un termen pentru ca acesta să îşi prezinte avizul, termen care nu poate fi mai mic de o lună de la data la care comunicarea este adresată preşedintelui în acest scop. După expirarea termenului acordat, lipsa avizului nu împiedică desfăşurarea procedurilor.

Avizul Comitetului, precum şi procesul verbal al dezbaterilor sale se transmit Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei.

SECŢIUNEA 2

COMITETUL REGIUNILOR

Articolul 305

(ex-articolul 263 al doilea, al treilea şi al patrulea paragraf TCE)

Numărul de membri ai Comitetului Regiunilor nu poate depăşi trei sute cincizeci.

Consiliul, hotărând în unanimitate, la propunerea Comisiei, adoptă o decizie care stabileşte componenţa Comitetului.

Membrii Comitetului, precum şi un număr egal de supleanţi se numesc pentru o perioadă de cinci ani. Mandatul acestora poate fi reînnoit. Consiliul adoptă lista membrilor şi a supleanţilor stabilită în conformitate cu propunerile fiecărui stat membru. La încheierea mandatului menţionat la articolul 300 alineatul (3), în temeiul căruia au fost propuşi, mandatul membrilor Comitetului încetează din oficiu şi aceştia sunt înlocuiţi pentru restul mandatului respectiv în conformitate cu aceeaşi procedură. Aceştia nu pot fi în acelaşi timp şi membri ai Parlamentului European.

Articolul 306

(ex-articolul 264 TCE)

Comitetul Regiunilor îşi desemnează dintre membrii săi preşedintele şi biroul, pentru un mandat de doi ani și jumătate.

Comitetul îşi stabileşte regulamentul de procedură.

Comitetul este convocat de preşedinte, la cererea Parlamentului European, a Consiliului sau a Comisiei. Acesta se poate întruni şi din proprie iniţiativă.

Articolul 307

(ex-articolul 265 TCE)

Comitetul Regiunilor este consultat de către Parlamentul European, Consiliu sau Comisie în cazurile prevăzute de tratate şi în toate celelalte cazuri şi, în special, în care acestea privesc cooperarea transfrontalieră sau în cazul în care una dintre instituţii consideră oportun acest lucru.

În cazul în care consideră necesar, Parlamentul European, Consiliul sau Comisia acordă Comitetului un termen pentru ca acesta să îşi prezinte avizul, termen care nu poate fi mai mic de o lună de la data la care comunicarea este adresată preşedintelui în acest scop. După expirarea termenului acordat, lipsa avizului nu împiedică desfăşurarea procedurilor.

În cazul în care Comitetul Economic şi Social este consultat în conformitate cu articolul 304, Comitetul Regiunilor este informat de Parlamentul European, Consiliu sau de Comisie cu privire la cererea de aviz. În cazul în care consideră că sunt în joc interese regionale specifice, Comitetul Regiunilor poate emite un aviz în acest sens.

Acesta poate emite un aviz din proprie iniţiativă, în cazurile în care consideră util acest lucru.

Avizul Comitetului, precum şi procesul verbal al dezbaterilor sale se transmit Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei.

CAPITOLUL 4

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIŢII

Articolul 308

(ex-articolul 266 TCE)

Banca Europeană de Investiţii are personalitate juridică.

Membrii Băncii Europene de Investiţii sunt statele membre.

Statutul Băncii Europene de Investiţii face obiectul unui protocol anexat la tratate. Consiliul, hotărând în unanimitate în conformitate cu o procedură legislativă specială, la cererea Băncii Europene de Investiţii şi după consultarea Parlamentului European şi a Comisiei, sau la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European şi a Băncii Europene de Investiţii, poate modifica Statutul Băncii.

Articolul 309

(ex-articolul 267 TCE)

Banca Europeană de Investiţii are misiunea de a contribui, recurgând la pieţele de capital şi la resursele proprii, la dezvoltarea echilibrată şi neîntreruptă a pieţei comune în interesul Uniunii. În acest scop, Banca facilitează, prin acordarea de împrumuturi şi garanţii şi fără a urmări un scop lucrativ, finanţarea proiectelor de mai jos în toate sectoarele economiei:

(a)

proiecte care urmăresc punerea în valoare a regiunilor mai puţin dezvoltate;

(b)

proiecte care urmăresc modernizarea sau conversia întreprinderilor ori crearea de noi activităţi care sunt rezultatul realizării sau funcționării pieţei interne şi care, prin amploarea sau natura lor, nu pot fi finanţate în întregime prin diferitele mijloace de finanţare existente în fiecare dintre statele membre;

(c)

proiecte de interes comun pentru mai multe state membre care, prin amploarea sau natura lor, nu pot fi finanţate în întregime prin diferitele mijloace de finanţare existente în fiecare dintre statele membre.

În îndeplinirea misiunii sale, Banca facilitează finanţarea programelor de investiţii în legătură cu intervenţiile fondurilor structurale şi ale altor instrumente financiare ale Uniunii.

TITLUL II

DISPOZIŢII FINANCIARE

Articolul 310

(ex-articolul 268 TCE)

(1)   Toate veniturile şi cheltuielile Uniunii trebuie estimate pentru fiecare exerciţiu bugetar şi trebuie înscrise în buget.

Bugetul anual al Uniunii este stabilit de Parlamentul European şi de Consiliu, în conformitate cu articolul 314.

Veniturile şi cheltuielile bugetare trebuie să fie echilibrate.

(2)   Cheltuielile înscrise în buget sunt autorizate pe durata exerciţiului bugetar anual, în conformitate cu regulamentul prevăzut la articolul 322.

(3)   Execuţia cheltuielilor înscrise în buget necesită adoptarea în prealabil a unui act al Uniunii având forţă juridică obligatorie, care conferă un temei juridic acţiunii Uniunii şi execuţiei cheltuielii corespunzătoare, în conformitate cu regulamentul prevăzut la articolul 322, cu excepţia cazurilor prevăzute de respectivul regulament.

(4)   În vederea asigurării disciplinei bugetare, Uniunea nu adoptă acte care ar putea avea implicaţii importante asupra bugetului fără a oferi garanţia că cheltuielile care decurg din aceste acte pot fi finanţate în limita resurselor proprii ale Uniunii şi cu respectarea cadrului financiar multianual prevăzut la articolul 312.

(5)   Bugetul Uniunii se execută în conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare. Statele membre şi Uniunea cooperează pentru a face posibilă utilizarea alocărilor înscrise în buget, în conformitate cu acest principiu.

(6)   Uniunea şi statele membre, în conformitate cu articolul 325, combat frauda şi orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii.

CAPITOLUL 1

RESURSELE PROPRII ALE UNIUNII

Articolul 311

(ex-articolul 269 TCE)

Uniunea îşi asigură mijloacele necesare pentru atingerea obiectivelor sale şi pentru realizarea politicilor sale.

Bugetul este finanţat integral din resurse proprii, fără a aduce atingere altor venituri.

Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială şi după consultarea Parlamentului European, adoptă o decizie care prevede dispoziţiile aplicabile sistemului de resurse proprii ale Uniunii. În acest cadru, se pot stabili categorii de resurse noi sau se poate abroga o categorie existentă. Această decizie intră în vigoare numai după aprobarea de către statele membre, în conformitate cu normele lor constituţionale.

Consiliul, hotărând prin regulamente, în conformitate cu o procedură legislativă specială, stabileşte măsurile de punere în aplicare a sistemului de resurse proprii ale Uniunii, în măsura în care decizia adoptată în temeiul celui de-al treilea paragraf prevede acest lucru. Consiliul hotărăşte după aprobarea Parlamentului European.

CAPITOLUL 2

CADRUL FINANCIAR MULTIANUAL

Articolul 312

(1)   Cadrul financiar multianual vizează asigurarea evoluţiei ordonate a cheltuielilor Uniunii în limita resurselor proprii.

Acesta se adoptă pentru o perioadă de cel puţin cinci ani.

Bugetul anual al Uniunii respectă cadrul financiar multianual.

(2)   Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială, adoptă un regulament care stabileşte cadrul financiar multianual. Consiliul hotărăşte în unanimitate după aprobarea Parlamentului European, care se pronunţă cu majoritatea membrilor care îl compun.

Consiliul European poate adopta, în unanimitate, o decizie care autorizează Consiliul să hotărască cu majoritate calificată în cazul în care adoptă regulamentul menţionat la primul paragraf.

(3)   Cadrul financiar stabileşte valorile plafoanelor anuale ale alocărilor pentru angajamente pe categorii de cheltuieli şi ale plafonului anual de credite pentru plăţi. Categoriile de cheltuieli, al căror număr este limitat, corespund marilor sectoare de activitate ale Uniunii.

Cadrul financiar prevede orice alte dispoziţii utile bunei desfăşurări a procedurii bugetare anuale.

(4)   În cazul în care regulamentul Consiliului de stabilire a unui nou cadru financiar nu a fost adoptat la încheierea cadrului financiar precedent, plafoanele şi celelalte dispoziţii corespunzătoare ultimului an al acestui cadru se prorogă până la adoptarea acestui act.

(5)   Pe tot parcursul procedurii care conduce la adoptarea cadrului financiar, Parlamentul European, Consiliul şi Comisia iau toate măsurile necesare pentru a facilita adoptarea.

CAPITOLUL 3

BUGETUL ANUAL AL UNIUNII

Articolul 313

(ex-articolul 272 alineatul (1) TCE)

Exerciţiul bugetar începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie.

Articolul 314

(ex-articolul 272 alineatele (2)-(10) TCE)

Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială, adoptă bugetul anual al Uniunii, în conformitate cu următoarele dispoziţii.

(1)

Fiecare instituţie, cu excepţia Băncii Centrale Europene, întocmeşte, înainte de 1 iulie, o situaţie estimativă a cheltuielilor sale pentru exerciţiul bugetar următor. Comisia grupează aceste situaţii într-un proiect de buget ce poate conţine previziuni divergente.

Acest proiect cuprinde veniturile şi cheltuielile estimate.

(2)

Propunerea care cuprinde proiectul de buget se prezintă de către Comisie Parlamentului European şi Consiliului până la data de 1 septembrie a anului care precede anul execuţiei bugetului.

Comisia poate modifica proiectul de buget în cursul procedurii până la convocarea comitetului de conciliere prevăzut la alineatul (5).

(3)

Consiliul adoptă poziţia sa asupra proiectului de buget şi o transmite Parlamentului European până la data de 1 octombrie a anului care precede anul execuţiei bugetului. Acesta informează pe deplin Parlamentul European asupra motivelor care l-au condus la adoptarea poziţiei respective.

(4)

În cazul în care, în termen de patruzeci şi două de zile de la transmitere, Parlamentul European:

(a)

aprobă poziţia Consiliului, bugetul este adoptat;

(b)

nu a luat o hotărâre, bugetul este considerat aprobat;

(c)

adoptă amendamente cu majoritatea membrilor care îl compun, proiectul astfel modificat se transmite Consiliului şi Comisiei. Preşedintele Parlamentului European, în consens cu preşedintele Consiliului, convoacă fără întârziere comitetul de conciliere. Cu toate acestea, comitetul de conciliere nu se întruneşte în cazul în care, în termen de zece zile, Consiliul informează Parlamentul European că aprobă toate amendamentele sale.

(5)

Comitetul de conciliere, ce reuneşte membrii Consiliului sau reprezentanţii acestora şi tot atâţia membri reprezentând Parlamentul European, are misiunea de a ajunge, pe baza poziţiilor Parlamentului European şi ale Consiliului, la un acord asupra unui proiect comun, cu majoritatea calificată a membrilor Consiliului sau a reprezentanţilor lor şi cu majoritatea membrilor reprezentând Parlamentul European, în termen de douăzeci şi una de zile de la data convocării sale.

Comisia participă la lucrările comitetului de conciliere şi adoptă toate iniţiativele necesare pentru promovarea apropierii poziţiilor Parlamentului European şi ale Consiliului.

(6)

În cazul în care, în termenul de douăzeci şi una de zile prevăzut la alineatul (5), comitetul de conciliere ajunge la un acord asupra unui proiect comun, Parlamentul European şi Consiliul dispun fiecare de un termen de paisprezece zile calculat de la data acordului pentru aprobarea proiectului comun.

(7)

În cazul în care, în termenul de paisprezece zile prevăzut la alineatul (6):

(a)

Parlamentul European şi Consiliul aprobă fiecare proiectul comun sau nu iau o hotărâre, ori în cazul în care una dintre aceste instituţii aprobă proiectul comun iar cealaltă nu ia o hotărâre, bugetul este considerat adoptat definitiv în conformitate cu proiectul comun, sau

(b)

Parlamentul European, hotărând cu majoritatea membrilor care îl compun, şi Consiliul resping proiectul comun, ori în cazul în care una dintre aceste instituţii respinge proiectul comun iar cealaltă nu ia o hotărâre, Comisia prezintă un nou proiect de buget, sau

(c)

Parlamentul European, hotărând cu majoritatea membrilor care îl compun, respinge proiectul comun, iar Consiliul îl aprobă, Comisia prezintă un nou proiect de buget, sau

(d)

Parlamentul European aprobă proiectul comun dar Consiliul îl respinge, Parlamentul European poate decide, într-un termen de paisprezece zile de la data respingerii de către Consiliu şi hotărând cu majoritatea membrilor care îl compun şi a trei cincimi din totalul voturilor exprimate, confirmarea tuturor sau doar a anumitor amendamente prevăzute la alineatul (4) litera (c). În cazul în care unul dintre amendamentele Parlamentului European nu este confirmat, se reţine poziţia aprobată în cadrul comitetului de conciliere referitoare la linia bugetară care face obiectul acestui amendament. Pe această bază, bugetul este considerat adoptat definitiv.

(8)

În cazul în care, în termenul de douăzeci şi una de zile prevăzut la alineatul (5), comitetul de conciliere nu ajunge la un acord asupra unui proiect comun, Comisia prezintă un nou proiect de buget.

(9)

La încheierea procedurii prevăzute la prezentul articol, preşedintele Parlamentului European constată că bugetul este adoptat definitiv.

(10)

Fiecare instituţie îşi exercită atribuţiile care îi sunt acordate prin prezentul articol cu respectarea tratatelor şi a actelor adoptate în temeiul acestora, în special în ceea ce priveşte resursele proprii ale Uniunii şi echilibrul veniturilor şi cheltuielilor.

Articolul 315

(ex-articolul 273 TCE)

În cazul în care, la începutul unui exerciţiu bugetar, bugetul nu a fost încă adoptat definitiv, cheltuielile pot fi efectuate lunar pe capitole, în funcţie de dispoziţiile regulamentului adoptat pentru punerea în aplicare a articolului 322, în limita unei doisprezecimi din creditele deschise în capitolul corespunzător din bugetul din exerciţiul precedent, fără să poată depăşi o doisprezecime din creditele prevăzute la acelaşi capitol din proiectul de buget.

Consiliul, la propunerea Comisiei şi sub rezerva respectării celorlalte condiţii stabilite la primul paragraf, poate autoriza cheltuieli care depăşesc doisprezecimea prevăzută, în conformitate cu dispoziţiile regulamentului adoptat pentru punerea în aplicare a articolului 322. Acesta transmite de îndată decizia Parlamentului European.

Decizia menţionată la al doilea paragraf prevede măsurile necesare în materie de resurse pentru asigurarea aplicării prezentului articol, cu respectarea actelor prevăzute la articolul 311.

Aceasta intră în vigoare la treizeci de zile de la data adoptării în cazul în care, în acest termen, Parlamentul European, hotărând cu majoritatea membrilor care îl compun, nu decide să reducă aceste cheltuieli.

Articolul 316

(ex-articolul 271 TCE)

În condiţiile care se stabilesc în conformitate cu articolul 322, creditele, altele decât cele pentru cheltuielile de personal, neutilizate până la sfârşitul exerciţiului financiar, pot fi reportate exclusiv pentru exerciţiul următor.

Creditele sunt clasificate pe capitole care grupează cheltuielile după natura şi destinaţia lor şi pe subdiviziuni, în conformitate cu regulamentul elaborat în temeiul articolului 322.

Cheltuielile Parlamentului European, ale Consiliului European şi ale Consiliului, ale Comisiei şi ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene fac obiectul unor părţi separate din buget, fără a aduce atingere regimului special al anumitor cheltuieli comune.

CAPITOLUL 4

EXECUŢIA BUGETULUI ŞI DESCĂRCAREA

Articolul 317

(ex-articolul 274 TCE)

Comisia, în cooperare cu statele membre, execută bugetul, în conformitate cu dispoziţiile regulamentelor adoptate pentru punerea în aplicare a articolului 322, pe propria răspundere şi în limita creditelor alocate, în conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare. Statele membre cooperează cu Comisia astfel încât creditele să fie folosite în conformitate cu principiile bunei gestiuni financiare.

Regulamentul prevede obligaţiile de control şi de audit ale statelor membre în execuţia bugetului, precum şi răspunderile care decurg din acestea. Acesta stabileşte, de asemenea, răspunderile şi normele potrivit cărora fiecare instituţie participă la execuţia propriilor cheltuieli.

În cadrul bugetului, Comisia poate proceda, în limitele şi condiţiile prevăzute de regulamentul elaborat în temeiul articolului 322, la transferarea de credite dintr-un capitol în altul sau dintr-o subdiviziune în alta.

Articolul 318

(ex-articolul 275 TCE)

Comisia prezintă anual Parlamentului European și Consiliului conturile exerciţiului încheiat, aferente operaţiunilor bugetare. De asemenea, aceasta le comunică un bilanţ financiar care descrie activul şi pasivul Uniunii.

De asemenea, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport de evaluare a finanţelor Uniunii bazat pe rezultatele obţinute, în special raportându-se la indicaţiile date de Parlamentul European şi de Consiliu în temeiul articolului 319.

Articolul 319

(ex-articolul 276 TCE)

(1)   Parlamentul European adoptă, la recomandarea Consiliului, descărcarea Comisiei de execuţia bugetară. În acest scop, Parlamentul European analizează, ulterior Consiliului, conturile, bilanţul financiar și raportul de evaluare prevăzute la articolul 318, raportul anual al Curţii de Conturi însoţit de răspunsurile instituţiilor controlate la observaţiile Curţii de Conturi, declaraţia de certificare prevăzută la articolul 287 alineatul (1) al doilea paragraf, precum şi rapoartele speciale corespunzătoare ale Curţii de Conturi.

(2)   Înainte de a da descărcare Comisiei sau în orice alt scop care se încadrează în exercitarea atribuţiilor acesteia în materie de execuţie bugetară, Parlamentul European poate cere să audieze Comisia cu privire la efectuarea cheltuielilor sau la funcţionarea sistemelor de control financiar. Comisia prezintă Parlamentului European, la cererea acestuia, orice informaţie necesară.

(3)   Comisia depune toate eforturile pentru a da curs observaţiilor care însoţesc deciziile de descărcare şi celelalte observaţii ale Parlamentului European cu privire la executarea cheltuielilor, precum şi a comentariilor care însoţesc recomandările de descărcare adoptate de Consiliu.

La cererea Parlamentului European sau a Consiliului, Comisia face un raport referitor la măsurile luate pe baza acestor observaţii şi comentarii şi, în special, cu privire la instrucţiunile date serviciilor însărcinate cu execuţia bugetară. Aceste rapoarte se transmit şi Curţii de Conturi.

CAPITOLUL 5

DISPOZIŢII COMUNE

Articolul 320

(ex-articolul 277 TCE)

Cadrul financiar multianual şi bugetul anual se stabilesc în euro.

Articolul 321

(ex-articolul 278 TCE)

Sub rezerva informării autorităţilor competente ale statelor interesate, Comisia poate transfera în moneda unuia dintre statele membre activele pe care le deţine în moneda unui alt stat membru, în măsura necesară utilizării lor pentru obiectivele cărora le sunt destinate prin tratate. Comisia evită, în măsura în care este posibil, să efectueze astfel de transferuri, în cazul în care deţine active disponibile sau care pot fi mobilizate în monedele de care are nevoie.

Comisia comunică cu fiecare dintre statele membre prin intermediul autorităţii desemnate de statul în cauză. Pentru efectuarea operaţiunilor financiare, Comisia poate recurge la serviciile băncii de emisiune a statului membru în cauză sau la o altă instituţie financiară autorizată de acesta.

Articolul 322

(ex-articolul 279 TCE)

(1)   Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Curţii de Conturi, adoptă prin regulamente:

(a)

normele financiare care definesc în special procedura care trebuie adoptată pentru stabilirea şi execuţia bugetului şi pentru predarea şi verificarea conturilor;

(b)

normele de organizare a controlului răspunderii participanţilor la execuţia bugetului, în special a ordonatorilor şi contabililor.

(2)   Consiliul, hotărând la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European şi a Curţii de Conturi, stabileşte metodele şi procedura prin care veniturile bugetare prevăzute de regimul resurselor proprii ale Uniunii se pun la dispoziţia Comisiei şi defineşte măsurile care trebuie aplicate pentru a răspunde, dacă este cazul, necesităţilor trezoreriei.

Articolul 323

Parlamentul European, Consiliul şi Comisia asigură disponibilitatea mijloacelor financiare care permit Uniunii să îşi îndeplinească obligaţiile juridice faţă de terţi.

Articolul 324

La iniţiativa Comisiei se convoacă întâlniri periodice între preşedinţii Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei, în cadrul procedurilor bugetare prevăzute de prezentul titlu. Preşedinţii iau toate măsurile necesare pentru a promova concertarea şi apropierea poziţiilor instituţiilor pe care le conduc, în vederea facilitării punerii în aplicare a dispoziţiilor prezentului titlu.

CAPITOLUL 6

COMBATEREA FRAUDEI

Articolul 325

(ex-articolul 280 TCE)

(1)   Uniunea şi statele membre combat frauda şi orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii prin măsuri luate în conformitate cu prezentul articol, măsuri care descurajează fraudele şi oferă o protecţie efectivă în statele membre, precum şi în instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii.

(2)   Pentru a combate frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, statele membre adoptă aceleaşi măsuri pe care le adoptă pentru a combate frauda care aduce atingere propriilor lor interese financiare.

(3)   Fără a aduce atingere altor dispoziţii ale tratatelor, statele membre îşi coordonează acţiunea urmărind să apere interesele financiare ale Uniunii împotriva fraudei. În acest scop, statele membre organizează, împreună cu Comisia, o cooperare strânsă şi constantă între autorităţile competente.

(4)   Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă, după consultarea Curţii de Conturi, măsurile necesare în domeniul prevenirii fraudei care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii şi al combaterii acestei fraude, pentru a oferi o protecţie efectivă şi echivalentă în statele membre, precum şi în instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii.

(5)   Comisia, în cooperare cu statele membre, prezintă anual Parlamentului European şi Consiliului un raport privind măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a prezentului articol.

TITLUL III

FORMELE DE COOPERARE CONSOLIDATĂ

Articolul 326

(ex-articolele 27 A-27 E, 40-40 B şi 43-45 TUE şi ex-articolele 11 şi 11 A TCE)

Formele de cooperare consolidată respectă tratatele şi dreptul Uniunii.

Acestea nu pot aduce atingere pieţei interne şi nici coeziunii economice, sociale şi teritoriale. Formele de cooperare consolidată nu pot să constituie o barieră sau o discriminare în schimburile dintre statele membre ori să provoace o denaturare a concurenţei între acestea.

Articolul 327

(ex-articolele 27 A-27 E, 40-40 B şi 43-45 TUE şi ex-articolele 11 şi 11 A TCE)

Formele de cooperare consolidată trebuie să respecte competenţele, drepturile şi obligaţiile statelor membre neparticipante. Acestea din urmă nu împiedică punerea lor în aplicare de către statele membre participante.

Articolul 328

(ex-articolele 27 A-27 E, 40-40 B şi 43-45 TUE şi ex-articolele 11 şi 11 A TCE)

(1)   De la data stabilirii lor, formele de cooperare consolidată sunt deschise tuturor statelor membre, sub rezerva respectării eventualelor condiţii de participare stabilite prin decizia de autorizare. De asemenea, acestea rămân deschise oricând pe durata funcţionării lor, sub rezerva respectării, pe lângă condiţiile menţionate anterior, şi a actelor deja adoptate în cadrul lor.

Comisia şi statele membre participante la o formă de cooperare consolidată asigură promovarea participării unui număr cât mai mare de state membre.

(2)   Comisia şi, după caz, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate informează periodic Parlamentul European şi Consiliul cu privire la evoluţia formelor de cooperare consolidată.

Articolul 329

(ex-articolele 27 A-27 E, 40-40 B şi 43-45 TUE şi ex-articolele 11 şi 11 A TCE)

(1)   Statele membre care doresc să stabilească între ele o formă de cooperare consolidată într-unul din domeniile prevăzute în tratate, cu excepţia domeniilor de competenţă exclusivă şi a politicii externe şi de securitate comune, înaintează Comisiei o cerere precizând domeniul de aplicare şi obiectivele urmărite prin forma de cooperare consolidată preconizată. Comisia poate prezenta Consiliului o propunere în acest sens. În cazul în care nu prezintă o astfel de propunere, Comisia comunică statelor membre în cauză motivele pentru care a procedat astfel.

Autorizarea de a recurge la o formă de cooperare consolidată prevăzută la primul paragraf se acordă de către Consiliu, care hotărăşte la propunerea Comisiei şi după aprobarea Parlamentului European.

(2)   Cererea statelor membre care doresc să stabilească între ele o formă de cooperare consolidată în cadrul politicii externe şi de securitate comună este adresată Consiliului. Aceasta se transmite Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, care îşi dă avizul asupra coerenţei formei de cooperare consolidată preconizată cu politica externă şi de securitate comună a Uniunii, precum şi Comisiei, care îşi dă avizul în special asupra coerenţei formei de cooperare consolidată preconizată cu celelalte politici ale Uniunii. Cererea se transmite, de asemenea, Parlamentului European spre informare.

Autorizarea de a recurge la o formă de cooperare consolidată este acordată prin decizie a Consiliului, care hotărăşte în unanimitate.

Articolul 330

(ex-articolele 27 A-27 E, 40-40 B şi 43-45 TUE şi ex-articolele 11 şi 11 A TCE)

Toţi membrii Consiliului pot participa la deliberări, dar la vot participă numai membrii Consiliului care reprezintă statele membre participante la o formă de cooperare consolidată.

Unanimitatea se constituie numai prin voturile reprezentanţilor statelor participante.

Majoritatea calificată se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3).

Articolul 331

(ex-articolele 27 A-27 E, 40-40 B şi 43-45 TUE şi ex-articolele 11 şi 11 A TCE)

(1)   Orice stat membru care doreşte să participe la o formă de cooperare consolidată în curs într-unul dintre domeniile prevăzute la articolul 329 alineatul (1) notifică intenţia sa Consiliului şi Comisiei.

În termen de patru luni de la data primirii notificării, Comisia confirmă participarea statului membru în cauză. După caz, aceasta constată îndeplinirea condiţiilor de participare şi adoptă orice măsuri tranzitorii necesare privind aplicarea actelor deja adoptate în cadrul formei de cooperare consolidate.

Cu toate acestea, în cazul în care consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile de participare, Comisia indică dispoziţiile ce trebuie adoptate pentru îndeplinirea lor şi stabileşte un termen pentru a reexamina cererea de participare. La expirarea acestui termen, Comisia reexaminează cererea, în conformitate cu procedura prevăzută la al doilea paragraf. În cazul în care Comisia consideră că în continuare nu sunt îndeplinite condiţiile de participare, statul membru în cauză poate sesiza în legătură cu aceasta Consiliul, care se pronunţă asupra cererii. Consiliul hotărăşte în conformitate cu articolul 330. Acesta poate, de asemenea, să adopte, la propunerea Comisiei, măsurile tranzitorii prevăzute la al doilea paragraf.

(2)   Orice stat membru care doreşte să participe la o formă de cooperare consolidată în cadrul politicii externe şi de securitate comune notifică intenţia sa Consiliului, Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi Comisiei.

Consiliul confirmă participarea statului membru în cauză după consultarea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi după ce a constatat, după caz, îndeplinirea eventualelor condiţii de participare. Consiliul, la propunerea Înaltului Reprezentant, poate să adopte, de asemenea, orice măsuri tranzitorii necesare privind aplicarea actelor deja adoptate în cadrul formei de cooperare consolidată. Cu toate acestea, în cazul în care consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile de participare, Consiliul indică dispoziţiile care trebuie adoptate pentru îndeplinirea acestor condiţii şi stabileşte un termen pentru reexaminarea cererii de participare.

În înțelesul prezentului alineat, Consiliul hotărăşte în unanimitate şi în conformitate cu articolul 330.

Articolul 332

(ex-articolele 27 A-27 E, 40-40 B şi 43-45 TUE şi ex-articolele 11 şi 11 A TCE)

Cheltuielile care rezultă din punerea în aplicare a unei forme de cooperare consolidată, altele decât costurile administrative necesare instituţiilor, sunt în sarcina statelor membre participante, cu excepţia cazului în care Consiliul, hotărând în unanimitate, după consultarea Parlamentului European, decide altfel.

Articolul 333

(ex-articolele 27 A-27 E, 40-40 B şi 43-45 TUE şi ex-articolele 11 şi 11 A TCE)

(1)   În cazul în care o dispoziţie a tratatelor, care poate fi aplicată în cadrul unei forme de cooperare consolidată, prevede adoptarea în unanimitate a hotărârii Consiliului, Consiliul, hotărând în unanimitate în conformitate cu condiţiile prevăzute la articolul 330, poate adopta o decizie care să prevadă faptul că acesta va hotărî cu majoritate calificată.

(2)   În cazul în care o dispoziţie a tratatelor, care poate fi aplicată în cadrul unei forme de cooperare consolidată, prevede adoptarea de către Consiliu a actelor în conformitate cu o procedură legislativă specială, Consiliul, hotărând în unanimitate în conformitate cu condiţiile prevăzute la articolul 330, poate adopta o decizie care să prevadă faptul că acesta va hotărî în conformitate cu procedura legislativă ordinară. Consiliul hotărăşte după consultarea Parlamentului European.

(3)   Alineatele (1) şi (2) nu se aplică deciziilor care au implicaţii militare sau în domeniul apărării.

Articolul 334

(ex-articolele 27 A-27 E, 40-40 B şi 43-45 TUE şi ex-articolele 11 şi 11 A TCE)

Consiliul şi Comisia asigură coerenţa acţiunilor întreprinse în cadrul unei forme de cooperare consolidată, precum şi coerenţa acestor acţiuni cu politicile Uniunii, şi cooperează în acest scop.

PARTEA A ŞAPTEA

DISPOZIŢII GENERALE ŞI FINALE

Articolul 335

(ex-articolul 282 TCE)

În fiecare dintre statele membre, Uniunea are cea mai largă capacitate juridică recunoscută persoanelor juridice de către legislaţiile intern; Uniunea poate, în special, să dobândească sau să înstrăineze bunuri mobile şi imobile şi poate sta în justiţie. În acest scop, Uniunea este reprezentată de Comisie. Cu toate acestea, Uniunea este reprezentată de fiecare instituţie, în temeiul autonomiei lor administrative, pentru chestiunile referitoare la funcţionarea lor.

Articolul 336

(ex-articolul 283 TCE)

Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă, după consultarea celorlalte instituţii interesate, adoptă Statutul funcţionarilor Comunităţilor Europene şi Regimul aplicabil altor agenţi ai Uniunii.

Articolul 337

(ex-articolul 284 TCE)

Pentru îndeplinirea sarcinilor care îi sunt încredinţate, Comisia poate solicita şi primi toate informaţiile şi poate proceda la toate verificările necesare, în limitele şi condiţiile stabilite de Consiliu hotărând cu majoritate simplă, în conformitate cu dispoziţiile tratatelor.

Articolul 338

(ex-articolul 285 TCE)

(1)   Fără a aduce atingere articolului 5 din Protocolul privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene, Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă măsuri în vederea elaborării de statistici, în cazul în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea activităţilor Uniunii.

(2)   Elaborarea statisticilor se face respectând imparţialitatea, fiabilitatea, obiectivitatea, independenţa ştiinţifică, eficienţa costurilor şi confidenţialitatea informaţiilor statistice; aceasta nu trebuie să implice costuri excesive pentru operatorii economici.

Articolul 339

(ex-articolul 287 TCE)

Membrii instituţiilor Uniunii, membrii comitetelor, precum şi funcţionarii şi agenţii Uniunii sunt obligaţi, chiar şi după încetarea funcţiilor lor, să nu divulge informaţiile care, prin natura lor, constituie secret profesional şi, îndeosebi, informaţiile referitoare la întreprinderi şi la relaţiile lor comerciale sau la elementele de preţ de cost.

Articolul 340

(ex-articolul 288 TCE)

Răspunderea contractuală a Uniunii este guvernată de legea aplicabilă contractului respectiv.

În materie de răspundere extracontractuală, Uniunea este obligată să repare, în conformitate cu principiile generale comune ordinilor juridice ale statelor membre, prejudiciile cauzate de instituţiile sale sau de agenţii săi în exerciţiul funcţiunilor lor.

Prin derogare de la dispoziţiile celui de-al doilea paragraf, Banca Centrală Europeană trebuie să repare, în conformitate cu principiile generale comune statelor membre, prejudiciile cauzate de aceasta sau de agenţii săi în exercitarea funcţiilor lor.

Răspunderea personală a agenţilor faţă de Uniune este reglementată de dispoziţiile care le stabilesc statutul sau regimul care li se aplică.

Articolul 341

(ex-articolul 289 TCE)

Sediul instituţiilor Uniunii se stabileşte de comun acord de către guvernele statelor membre.

Articolul 342

(ex-articolul 290 TCE)

Regimul lingvistic al instituţiilor Uniunii se stabileşte, fără a aduce atingere dispoziţiilor prevăzute de Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, de către Consiliu, hotărând în unanimitate prin regulamente.

Articolul 343

(ex-articolul 291 TCE)

Uniunea se bucură, pe teritoriile statelor membre, de privilegiile şi imunităţile necesare pentru îndeplinirea misiunii sale, în condiţiile definite în Protocolul încheiat la 8 aprilie 1965 privind privilegiile şi imunităţile Comunităţilor Europene. Acelaşi regim se aplică şi în cazul Băncii Centrale Europene şi al Băncii Europene de Investiţii.

Articolul 344

(ex-articolul 292 TCE)

Statele membre se angajează să nu supună un diferend cu privire la interpretarea sau aplicarea tratatelor unui alt mod de soluţionare decât cele prevăzute de acestea.

Articolul 345

(ex-articolul 295 TCE)

Tratatele nu aduc atingere regimului proprietăţii în statele membre.

Articolul 346

(ex-articolul 296 TCE)

(1)   Dispoziţiile tratatelor nu contravin următoarelor norme:

(a)

nici un stat membru nu are obligaţia de a furniza informaţii a căror divulgare o consideră contrară intereselor esenţiale ale siguranţei sale;

(b)

orice stat membru poate lua măsurile pe care le consideră necesare pentru protecţia intereselor esenţiale ale siguranţei sale şi care se referă la producţia sau comerţul cu armament, muniţie şi material de război; aceste măsuri nu trebuie să modifice condiţiile de concurenţă pe piaţa internă în ce priveşte produsele ce nu sunt destinate unor scopuri specific militare.

(2)   Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei, poate modifica lista stabilită la 15 aprilie 1958 cuprinzând produsele cărora li se aplică dispoziţiile alineatului (1) litera (b).

Articolul 347

(ex-articolul 297 TCE)

Statele membre se consultă în vederea adoptării în comun a dispoziţiilor necesare pentru a evita ca funcţionarea pieţei interne să fie afectată de măsurile la care un stat membru poate fi obligat să le adopte în caz de probleme interne grave care aduc atingere ordinii publice, în caz de război sau de tensiune internaţională gravă care constituie o ameninţare de război ori pentru a face faţă angajamentelor contractate de acesta în vederea menţinerii păcii şi securităţii internaţionale.

Articolul 348

(ex-articolul 298 TCE)

În cazul în care măsurile adoptate în cazurile prevăzute la articolele 346 şi 347 au ca efect denaturarea condiţiilor concurenţei pe piaţa internă, Comisia examinează împreună cu statul în cauză condiţiile în care aceste măsuri pot fi adaptate normelor prevăzute de tratate.

Prin derogare de la procedura prevăzută la articolele 258 şi 259, Comisia sau orice stat membru poate sesiza direct Curtea de Justiţie în cazul în care consideră că un alt stat membru abuzează de competenţele prevăzute la articolele 346 şi 347. Curtea de Justiţie hotărăşte în camera de consiliu.

Articolul 349

(ex-articolul 299 alineatul (2) al doilea, al treilea şi al patrulea paragraf TCE)

Ţinând seama de situaţia economică şi socială structurală din Guadelupa, Guyana Franceză, Martinica, Reunion, Saint-Barthelemy şi Saint-Martin, a insulelor Azore, Madeira şi Canare, situaţie care este agravată de depărtare, insularitate, suprafaţa redusă, relieful şi clima dificile, dependenţa economică de un număr redus de produse, factori a căror persistenţă şi combinare dăunează grav dezvoltării acestora, Consiliul, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European, adoptă măsuri specifice care urmăresc să stabilească, în special, condiţiile de aplicare a tratatelor în regiunile respective, inclusiv în ceea ce priveşte politicile comune. La data la care măsurile respective sunt adoptate de Consiliu în conformitate cu o procedură legislativă specială, acesta hotărăşte şi la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European.

Măsurile prevăzute la primul paragraf se referă în special la politicile vamale şi comerciale, politica fiscală, zonele libere, politicile din domeniul agriculturii şi pescuitului, condiţiile de aprovizionare cu materii prime şi bunuri de consum de primă necesitate, ajutoarele de stat şi condiţiile de acces la fondurile structurale şi la programele orizontale ale Uniunii.

Consiliul adoptă măsurile prevăzute la primul paragraf ţinând seama de caracteristicile şi constrângerile specifice regiunilor ultraperiferice fără să aducă atingere integrităţii şi coerenţei ordinii juridice a Uniunii, inclusiv pieţei interne şi politicilor comune.

Articolul 350

(ex-articolul 306 TCE)

Dispoziţiile tratatelor nu împiedică existenţa şi realizarea uniunilor regionale între Belgia şi Luxemburg, ca şi între Belgia, Luxemburg şi Ţările de Jos, în măsura în care obiectivele acestor uniuni regionale nu sunt atinse prin aplicarea tratatelor.

Articolul 351

(ex-articolul 307 TCE)

Dispoziţiile tratatelor nu aduc atingere drepturilor şi obligaţiilor care rezultă din convenţiile încheiate până la 1 ianuarie 1958 sau, pentru statele membre aderente, înainte de data aderării acestora, între unul sau mai multe state membre pe de o parte şi unul sau mai multe state terţe pe de altă parte.

În măsura în care aceste convenţii nu sunt compatibile cu tratatele, statul sau statele membre în cauză recurg la toate mijloacele corespunzătoare pentru a elimina incompatibilităţile constatate. La nevoie, statele membre îşi acordă reciproc sprijin în vederea atingerii acestui scop şi adoptă, dacă este cazul, o poziţie comună.

În aplicarea convenţiilor menţionate la primul paragraf, statele membre iau în considerare faptul că avantajele consimţite prin tratate de fiecare dintre statele membre fac parte integrantă din instituirea Uniunii şi, din această cauză, sunt inseparabil legate de crearea instituţiilor comune, de atribuirea de competenţe în favoarea acestora şi de acordarea aceloraşi avantaje de către toate celelalte state membre.

Articolul 352

(ex-articolul 308 TCE)

(1)   În cazul în care o acţiune a Uniunii se dovedeşte necesară în cadrul politicilor definite în tratate, pentru a atinge unul dintre obiectivele menţionate în tratate, fără ca acestea să fi prevăzut atribuţiile necesare în acest sens, Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei şi după aprobarea Parlamentului European, adoptă măsurile corespunzătoare. La data la care dispoziţiile respective sunt adoptate de Consiliu în conformitate cu o procedură legislativă specială, acesta hotărăşte în unanimitate, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European.

(2)   Comisia, în cadrul procedurii de control al principiului subsidiarităţii menţionate la articolul 5 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană, atrage atenţia parlamentelor naţionale asupra propunerilor întemeiate pe prezentul articol.

(3)   Măsurile întemeiate pe prezentul articol nu pot implica armonizarea actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre în cazul în care tratatele exclud o astfel de armonizare.

(4)   Prezentul articol nu poate fi folosit pentru atingerea obiectivelor din domeniul politicii externe şi de securitate comună şi orice act adoptat în conformitate cu prezentul articol trebuie să respecte limitele prevăzute la articolul 40 al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Articolul 353

Articolul 48 alineatul (7) din Tratatul privind Uniunea Europeană nu se aplică următoarelor articole:

articolul 311 al treilea şi al patrulea paragraf;

articolul 312 alineatul (2) primul paragraf;

articolul 352 şi

articolul 354.

Articolul 354

(ex-articolul 309 TCE)

În înțelesul articolului 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană, în ceea ce privește suspendarea anumitor drepturi care decurg din apartenenţa la Uniune, membrul Consiliului European sau al Consiliului care reprezintă statul membru în cauză nu participă la vot, iar statul membru în cauză nu este luat în considerare la calcularea treimii sau a patru cincimi din statele membre prevăzute la alineatele (1) şi (2) din articolul menţionat anterior. Abţinerea membrilor prezenţi sau reprezentaţi nu împiedică adoptarea deciziilor menţionate la alineatul (2) din articolul menţionat anterior.

Pentru adoptarea deciziilor prevăzute la articolul 7 alineatele (3) şi (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană, majoritatea calificată se defineşte în conformitate cu dispoziţiile articolului 238 alineatul (3) litera (b) din prezentul tratat.

În cazul în care, ca urmare a unei decizii de suspendare a drepturilor de vot adoptate în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană, Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată, pe baza uneia dintre dispoziţiile tratatelor, această majoritate calificată se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (b) din prezentul tratat sau, în cazul în care Consiliul acţionează la propunerea Comisiei sau a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (a).

În înțelesul articolului 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană, Parlamentul European hotărăşte cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate, reprezentând majoritatea membrilor care îl compun.

Articolul 355

(ex-articolul 299 alineatul (2) primul paragraf şi alineatele (3)-(6) TCE)

Pe lângă dispoziţiile articolului 52 din Tratatul privind Uniunea Europeană cu privire la domeniul de aplicare teritorială a tratatelor, se aplică următoarele dispoziţii:

(1)

Dispoziţiile tratatelor se aplică în Guadelupa, Guyana Franceză, Martinica, Reunion, Saint-Barthelemy, Saint-Martin şi insulelor Azore, Madeira şi Canare, în conformitate cu dispoziţiile articolului 349.

(2)

Ţările şi teritoriile de peste mări, a căror listă figurează în anexa II, fac obiectul unui regim special de asociere definit în partea a patra.

Tratatele nu se aplică ţărilor şi teritoriilor care au relaţii speciale cu Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi nu figurează în lista menţionată.

(3)

Dispoziţiile tratatelor se aplică teritoriilor europene ale căror relaţii externe sunt asumate de către un stat membru.

(4)

Dispoziţiile tratatelor se aplică insulelor Åland în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în Protocolul nr. 2 la Actul privind condiţiile de aderare a Republicii Austria, a Republicii Finlanda şi a Regatului Suediei.

(5)

Prin derogare de la articolul 52 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi de la alineatele (1)-(4) din prezentul articol:

(a)

tratatele nu se aplică insulelor Ferøe;

(b)

tratatele se aplică zonelor de suveranitate ale Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în Cipru, Akrotiri și Dhekelia, numai în măsura necesară asigurării aplicării regimului prevăzut de protocol cu privire la zonele de suveranitate ale Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în Cipru anexat la Actul privind condițiile de aderare la Uniunea Europeană a Republicii Cehe, a Republicii Estonia, a Republicii Cipru, a Republicii Letonia, a Republicii Lituania, a Republicii Ungare, a Republicii Malta, a Republicii Polone, a Republicii Slovenia și a Republicii Slovace și în conformitate cu prevederile respectivului protocol;

(c)

dispoziţiile tratatelor se aplică insulelor Anglo-Normande şi insulei Man numai în măsura necesară pentru a se asigura aplicarea regimului prevăzut pentru aceste insule prin Tratatul privind aderarea de noi state membre la Comunitatea Economică Europeană şi la Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, semnat la 22 ianuarie 1972.

(6)

Consiliul European, la iniţiativa statului membru în cauză, poate adopta o decizie de modificare a statutului în raport cu Uniunea al unei ţări sau teritoriu danez, francez sau olandez prevăzut la alineatele (1) şi (2). Consiliul European hotărăşte în unanimitate, după consultarea Comisiei.

Articolul 356

(ex-articolul 312 TCE)

Prezentul tratat se încheie pe durată nelimitată.

Articolul 357

(ex-articolul 313 TCE)

Prezentul tratat se ratifică de către Înaltele Părţi Contractante în conformitate cu normele lor constituţionale. Instrumentele de ratificare se depun la Guvernul Republicii Italiene.

Prezentul tratat intră în vigoare în prima zi a lunii următoare depunerii instrumentului de ratificare de către ultimul stat semnatar care îndeplineşte această formalitate. Cu toate acestea, în cazul în care această depunere are loc la mai puţin de cincisprezece zile înaintea începerii lunii următoare, intrarea în vigoare a tratatului va fi reportată la prima zi a celei de-a doua luni, după data depunerii.

Articolul 358

Dispoziţiile articolului 55 din Tratatul privind Uniunea Europeană se aplică prezentului tratat.

DREPT CARE subsemnaţii plenipotenţiari au semnat prezentul tratat.

Încheiat la Roma la douăzeci şi cinci martie una mie nouă sute cincizeci şi şapte.

(lista semnatarilor nu este reprodusă)


(1)  Republica Bulgaria, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Republica Ungară, Republica Malta, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, România, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord au devenit de atunci membre ale Uniunii Europene.

(2)  Această trimitere are caracter indicativ. Pentru informaţii detaliate, a se vedea tabelele de corespondenţă între vechea şi noua numerotare a tratatelor.


PROTOCOALE

 

PROTOCOLUL (nr. 1)

PRIVIND ROLUL PARLAMENTELOR NAŢIONALE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE,

REAMINTIND faptul că modul în care parlamentele naţionale îşi exercită controlul asupra guvernelor lor respective în ceea ce privește activităţile Uniunii Europene ţine de organizarea şi practicile constituţionale proprii fiecărui stat membru;

DORIND să încurajeze o participare sporită a parlamentelor naţionale la activităţile Uniunii Europene şi să consolideze capacitatea acestora de a-şi exprima punctul de vedere asupra proiectelor de acte legislative ale Uniunii Europene, precum şi asupra altor chestiuni care pot prezenta un interes deosebit pentru acestea;

AU CONVENIT cu privire la dispoziţiile următoare, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană, la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice:

TITLUL I

INFORMAŢII DESTINATE PARLAMENTELOR NAŢIONALE

Articolul 1

Documentele de consultare ale Comisiei (cărţi verzi, cărţi albe şi comunicări) se transmit direct de Comisie parlamentelor naţionale la data publicării acestora. De asemenea, Comisia transmite parlamentelor naţionale și programul legislativ anual, precum şi orice alt instrument de programare legislativă sau de strategie politică, simultan cu transmiterea acestora Parlamentului European şi Consiliului.

Articolul 2

Proiectele de acte legislative adresate Parlamentului European şi Consiliului se transmit parlamentelor naţionale.

În înțelesul prezentului protocol, „proiect de act legislativ” înseamnă propunerile Comisiei, iniţiativele unui grup de state membre, iniţiativele Parlamentului European, cererile Curţii de Justiţie, recomandările Băncii Centrale Europene şi cererile Băncii Europene de Investiţii privind adoptarea unui act legislativ.

Proiectele de acte legislative emise de Comisie se transmit direct de Comisie parlamentelor naţionale, în acelaşi timp în care se transmit Parlamentului European şi Consiliului.

Proiectele de acte legislative emise de Parlamentul European se transmit direct de Parlamentul European parlamentelor naţionale.

Proiectele de acte legislative emise de un grup de state membre, de Curtea de Justiţie, de Banca Centrală Europeană sau de Banca Europeană de Investiţii se transmit de Consiliu parlamentelor naţionale.

Articolul 3

Parlamentele naţionale pot adresa preşedintelui Parlamentului European, al Consiliului şi, respectiv, al Comisiei, un aviz motivat privind conformitatea unui proiect de act legislativ cu principiul subsidiarităţii, în conformitate cu procedura prevăzută în Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii.

În cazul în care un proiect de act legislativ este emis de un grup de state membre, preşedintele Consiliului transmite avizul sau avizele motivate respective guvernelor statelor membre în cauză.

În cazul în care un proiect de act legislativ este emis de Curtea de Justiţie, de Banca Centrală Europeană sau de Banca Europeană de Investiţii, preşedintele Consiliului transmite avizul sau avizele motivate respective instituţiei sau organului în cauză.

Articolul 4

Se prevede un termen de opt săptămâni între data la care un proiect de act legislativ este pus la dispoziţia parlamentelor naţionale în limbile oficiale ale Uniunii Europene şi data la care proiectul în cauză este înscris pe ordinea de zi provizorie a Consiliului, în vederea adoptării acestuia sau în vederea adoptării unei poziţii în cadrul unei proceduri legislative. Sunt posibile excepţii în cazuri de urgenţă, ale căror motive sunt indicate în actul sau în poziţia Consiliului. Cu excepţia cazurilor de urgenţă, motivate în mod corespunzător, nu se poate ajunge la niciun acord asupra unui proiect de act legislativ în cauză în decursul acestor opt săptămâni. Cu excepţia cazurilor de urgenţă motivate în mod corespunzător, se respectă un termen de zece zile între înscrierea unui proiect de act legislativ pe ordinea de zi provizorie a Consiliului şi adoptarea unei poziţii.

Articolul 5

Ordinea de zi şi rezultatele şedinţelor Consiliului, inclusiv procesele-verbale ale şedinţelor în cadrul cărora Consiliul deliberează asupra proiectelor de acte legislative, se transmit direct parlamentelor naţionale, simultan cu transmiterea acestora guvernelor statelor membre.

Articolul 6

În cazul în care Consiliul European are în vedere să recurgă la articolul 48 alineatul (7) primul sau al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană, parlamentele naţionale sunt informate cu privire la iniţiativa Consiliului European cu cel puţin şase luni înainte de adoptarea unei decizii.

Articolul 7

Curtea de Conturi transmite raportul său anual parlamentelor naţionale, cu titlu informativ, simultan cu transmiterea acestuia Parlamentului European şi Consiliului.

Articolul 8

În cazul în care sistemul parlamentar naţional nu este monocameral, dispoziţiile articolelor 1-7 se aplică camerelor din care acesta este format.

TITLUL II

COOPERAREA INTERPARLAMENTARĂ

Articolul 9

Parlamentul European şi parlamentele naţionale definesc împreună organizarea şi promovarea unei cooperări interparlamentare eficiente şi periodice în cadrul Uniunii.

Articolul 10

O conferinţă a organelor parlamentare specializate în chestiunile Uniunii poate supune atenţiei Parlamentului European, a Consiliului şi a Comisiei orice contribuţie pe care o consideră adecvată. În plus, o astfel de conferinţă promovează schimbul de informaţii şi schimbul celor mai bune practici între parlamentele naţionale şi Parlamentul European, inclusiv între comisiile specializate ale acestora. De asemenea, conferinţa organelor parlamentare poate organiza conferinţe interparlamentare pe teme specifice, în special pentru a dezbate chestiuni de politică externă şi de securitate comună, inclusiv politica de securitate şi de apărare comună. Contribuţiile conferinţei nu angajează parlamentele naţionale şi nu aduc atingere poziţiei acestora.

PROTOCOLUL (nr. 2)

PRIVIND APLICAREA PRINCIPIILOR SUBSIDIARITĂŢII ŞI PROPORŢIONALITĂŢII

ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE,

DORIND să acţioneze astfel încât deciziile să fie luate la un nivel cât mai apropiat de cetăţenii Uniunii;

HOTĂRÂTE să stabilească condiţiile de aplicare a principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii prevăzute la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi să instituie un sistem de control al aplicării respectivelor principii,

AU CONVENIT cu privire la dispoziţiile următoare, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene:

Articolul 1

Fiecare instituţie asigură în permanenţă respectarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii definite la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Articolul 2

Înainte de a propune un act legislativ, Comisia procedează la consultări extinse. După caz, aceste consultări trebuie să aibă în vedere dimensiunea regională şi locală a acţiunilor preconizate. În caz de urgenţă excepţională, Comisia nu procedează la consultările menţionate. Comisia îşi motivează decizia în cadrul propunerii.

Articolul 3

În înțelesul prezentului protocol, „proiect de act legislativ” înseamnă propunerile Comisiei, iniţiativele unui grup de state membre, iniţiativele Parlamentului European, cererile Curţii de Justiţie, recomandările Băncii Centrale Europene şi cererile Băncii Europene de Investiţii privind adoptarea unui act legislativ.

Articolul 4

Comisia transmite parlamentelor naţionale proiectele sale de acte legislative şi proiectele sale modificate, în acelaşi timp în care le transmite organului legislativ al Uniunii.

Parlamentul European transmite parlamentelor naţionale proiectele sale de acte legislative, precum şi proiectele sale modificate.

Consiliul transmite parlamentelor naţionale proiectele de acte legislative emise de un grup de state membre, de Curtea de Justiţie, Banca Centrală Europeană sau Banca Europeană de Investiţii, precum şi proiectele modificate.

La adoptarea acestora, rezoluţiile legislative ale Parlamentului European şi poziţiile Consiliului se transmit de către acestea parlamentelor naţionale.

Articolul 5

Proiectele de acte legislative se motivează în raport cu principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii. Orice proiect de act legislativ ar trebui să cuprindă o fişă detaliată care să permită evaluarea conformităţii cu principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii. Fişa menţionată anterior ar trebui să cuprindă elemente care să permită evaluarea impactului financiar al proiectului în cauză şi, în cazul unei directive, evaluarea implicaţiilor acesteia asupra reglementărilor care urmează să fie puse în aplicare de statele membre, inclusiv asupra legislaţiei regionale, după caz. Motivele care conduc la concluzia că un obiectiv al Uniunii poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii se bazează pe indicatori calitativi şi, ori de câte ori este posibil, pe indicatori cantitativi. Proiectele de acte legislative au în vedere necesitatea de a proceda astfel încât orice obligaţie, financiară sau administrativă, care revine Uniunii, guvernelor naţionale, autorităţilor regionale sau locale, operatorilor economici şi cetăţenilor să fie cât mai redusă posibil şi proporţională cu obiectivul urmărit.

Articolul 6

În termen de opt săptămâni de la data transmiterii unui proiect de act legislativ în limbile oficiale ale Uniunii, orice parlament naţional sau orice cameră a unui parlament naţional poate adresa preşedintelui Parlamentului European, al Consiliului şi, respectiv, al Comisiei un aviz motivat în care să se expună motivele pentru care consideră că proiectul în cauză nu este conform cu principiul subsidiarităţii. După caz, fiecărui parlament naţional sau fiecărei camere a unui parlament naţional îi revine sarcina de a consulta parlamentele regionale cu competenţe legislative.

În cazul în care proiectul de act legislativ în cauză este emis de un grup de state membre, preşedintele Consiliului transmite avizul guvernelor respectivelor state membre.

În cazul în care proiectul de act legislativ este emis de Curtea de Justiţie, de Banca Centrală Europeană sau de Banca Europeană de Investiţii, preşedintele Consiliului transmite avizul instituţiei sau organului în cauză.

Articolul 7

(1)   Parlamentul European, Consiliul şi Comisia, precum şi, după caz, grupul de state membre, Curtea de Justiţie, Banca Centrală Europeană sau Banca Europeană de Investiţii, în cazul în care proiectul de act legislativ european este emis de acestea, ţin seama de avizele motivate adresate de parlamentele naţionale sau de o cameră a unuia dintre aceste parlamente naţionale.

Fiecare parlament naţional dispune de două voturi, repartizate în funcţie de sistemul parlamentar naţional. În cadrul unui sistem parlamentar naţional bicameral, fiecare dintre cele două camere dispune de un vot.

(2)   În cazul în care avizele motivate privind nerespectarea de către un proiect legislativ a principiului subsidiarităţii reprezintă cel puţin o treime din totalul voturilor atribuite parlamentelor naţionale în conformitate cu alineatul (1) al doilea paragraf, proiectul trebuie reexaminat. Acest prag este de o pătrime în cazul unui proiect de act legislativ prezentat în temeiul articolului 76 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene referitor la spaţiul de libertate, securitate şi justiţie.

În urma acestei reexaminări, Comisia sau, după caz, grupul de state membre, Parlamentul European, Curtea de Justiţie, Banca Centrală Europeană sau Banca Europeană de Investiţii, în cazul în care proiectul de act legislativ este emis de acestea, pot hotărî fie să menţină proiectul, fie să îl modifice, fie să îl retragă. Această decizie trebuie motivată.

(3)   De asemenea, în cadrul procedurii legislative ordinare, în cazul în care avizele motivate privind nerespectarea de către un proiect de act legislativ a principiului subsidiarităţii reprezintă cel puţin o majoritate simplă din voturile atribuite parlamentelor naţionale în conformitate cu alineatul (1) al doilea paragraf, proiectul trebuie reexaminat. Ca urmare a unei astfel de reevaluări, Comisia poate hotărî fie să menţină propunerea, fie să o modifice, fie să o retragă.

În cazul în care decide menţinerea propunerii, Comisia va trebui să justifice, printr-un aviz motivat, motivele pentru care consideră că propunerea este conformă cu principiul subsidiarităţii. Acest aviz motivat, precum şi avizele motivate ale parlamentelor naţionale, vor trebui prezentate organului legislativ al Uniunii, pentru a putea fi luate în considerare în cadrul procedurii:

(a)

înainte de încheierea primei lecturi, organul legislativ (Parlamentul European și Consiliul) examinează compatibilitatea propunerii legislative cu principiul subsidiarităţii, ţinând seama în special de motivele invocate şi împărtăşite de majoritatea parlamentelor naţionale, precum şi de avizul motivat al Comisiei;

(b)

în cazul în care, cu o majoritate de 55 % a membrilor Consiliului sau cu o majoritate a voturilor exprimate în Parlamentul European, organul legislativ consideră că propunerea legislativă nu este compatibilă cu principiul subsidiarităţii, aceasta nu va mai fi examinată.

Articolul 8

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe cu privire la acţiunile referitoare la încălcarea principiului subsidiarităţii de către un act legislativ, formulate, în conformitate cu normele prevăzute la articolul 263 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, de un stat membru sau transmise de acesta în conformitate cu dreptul său intern în numele parlamentului său naţional sau al unei camere a acestuia.

În conformitate cu normele prevăzute la articolul menţionat, astfel de acţiuni pot fi formulate şi de Comitetul Regiunilor împotriva actelor legislative în vederea adoptării cărora Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene prevede consultarea respectivului comitet.

Articolul 9

În fiecare an, Comisia prezintă Consiliului European, Parlamentului European, Consiliului şi parlamentelor naţionale un raport privind aplicarea articolului 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Respectivul raport anual se transmite, de asemenea, Comitetului Economic şi Social și Comitetului Regiunilor.

PROTOCOLUL (nr. 3)

PRIVIND STATUTUL CURŢII DE JUSTIŢIE A UNIUNII EUROPENE

ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE,

DORIND să stabilească Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene prevăzut la articolul 281 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,

AU CONVENIT cu privire la dispoziţiile următoare, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană, la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice:

Articolul 1

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene se constituie şi îşi exercită funcţiile în conformitate cu dispoziţiile tratatelor, ale Tratatului de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice (Tratatul CEEA) şi ale prezentului statut.

TITLUL I

STATUTUL JUDECĂTORILOR ŞI AVOCAŢILOR GENERALI

Articolul 2

Înainte de a intra în funcţie, fiecare judecător depune, în faţa Curţii de Justiţie reunită în şedinţă publică, jurământul că îşi va exercita atribuţiile cu deplină imparţialitate şi potrivit conştiinţei sale şi că nu va divulga nimic din secretul deliberărilor.

Articolul 3

Judecătorii beneficiază de imunitate de jurisdicţie. În ceea ce priveşte actele îndeplinite de aceştia, inclusiv cuvintele rostite şi scrise în calitatea lor oficială, judecătorii continuă să beneficieze de imunitate după încetarea funcţiei lor.

Curtea de Justiţie, întrunită în şedinţă plenară, poate ridica imunitatea. În cazul în care decizia se referă la un membru al Tribunalului sau al unui tribunal specializat, Curtea decide după consultarea tribunalului în cauză.

În cazul în care, după ridicarea imunităţii, se declanşează o acţiune penală împotriva unui judecător, acesta poate fi judecat, în oricare stat membru, numai de instanţa care are competenţa de a judeca magistraţii celei mai înalte autorităţi judiciare naţionale.

Articolele 11-14 şi articolul 17 din Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Uniunii Europene se aplică judecătorilor, avocaţilor generali, grefierului şi raportorilor adjuncţi ai Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, fără a aduce atingere dispoziţiilor privind imunitatea de jurisdicţie a judecătorilor menţionate de paragrafele precedente.

Articolul 4

Judecătorii nu pot exercita nici o funcţie politică sau administrativă.

Aceştia nu pot exercita nici o activitate profesională, fie că este sau nu remunerată, în afara cazului în care Consiliul, hotărând cu majoritate simplă, acordă o derogare cu titlu excepţional.

La instalarea în funcţie, judecătorii îşi iau angajamentul solemn de a respecta, pe durata funcţiei lor şi după încetarea acesteia, obligaţiile care decurg din această funcţie, în special îndatoririle de a da dovadă de onestitate şi de discreţie în acceptarea anumitor poziţii sau avantaje, după încetarea funcţiei lor.

În caz de dubiu în această privinţă, Curtea de Justiţie ia o decizie. În cazul în care decizia se referă la un membru al Tribunalului sau al unui tribunal specializat, Curtea decide după consultarea tribunalului în cauză.

Articolul 5

În afară de schimbarea ordinară şi de deces, funcţia de judecător încetează în mod individual prin demisie.

În caz de demisie a unui judecător, scrisoarea de demisie se adresează preşedintelui Curţii de Justiţie, pentru a fi transmisă preşedintelui Consiliului. Această ultimă notificare antrenează eliberarea postului.

Cu excepţia cazurilor în care se aplică articolul 6, judecătorul îşi continuă activitatea până la preluarea funcţiei de către succesorul său.

Articolul 6

Judecătorii pot fi înlăturaţi din funcţie sau declaraţi decăzuţi din dreptul la pensie sau din alte avantaje echivalente numai în cazul în care, în opinia unanimă a judecătorilor şi avocaţilor generali ai Curţii de Justiţie, nu mai corespund condiţiilor cerute sau nu mai îndeplinesc obligaţiile aferente funcţiei lor. Judecătorul în cauză nu ia parte la aceste deliberări. În cazul în care persoana în cauză este membru al Tribunalului sau al unui tribunal specializat, Curtea decide după consultarea tribunalului în cauză.

Grefierul aduce decizia Curţii la cunoştinţa preşedintelui Parlamentului European şi al Comisiei şi o notifică preşedintelui Consiliului.

În cazul deciziei de înlăturare din funcţie a unui judecător, această ultimă notificare antrenează eliberarea postului.

Articolul 7

Judecătorii ale căror funcţii încetează înainte de expirarea mandatului sunt înlocuiţi pentru restul mandatului.

Articolul 8

Dispoziţiile articolelor 2-7 se aplică şi avocaţilor generali.

TITLUL II

ORGANIZAREA CURŢII DE JUSTIŢIE

Articolul 9

În cazul în care, la fiecare trei ani, judecătorii sunt înlocuiţi parţial, se înlocuiesc alternativ câte paisprezece, respectiv treisprezece judecători.

Înlocuirea parţială a avocaţilor generali, care are loc la fiecare trei ani, priveşte de fiecare dată patru avocaţi generali.

Articolul 10

Grefierul depune jurământ în faţa Curţii de Justiţie că îşi va exercita funcţiile cu deplină imparţialitate şi potrivit conştiinţei sale şi că nu va divulga nimic din secretul deliberărilor.

Articolul 11

Curtea de Justiţie organizează suplinirea grefierului în cazul în care acesta nu îşi poate exercita funcţia.

Articolul 12

Funcţionari şi personal auxiliar sunt puşi la dispoziţia Curţii de Justiţie, pentru a permite funcţionarea acesteia. Aceştia se subordonează grefierului, care la rândul lui se subordonează preşedintelui.

Articolul 13

La cererea Curţii de Justiţie, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot dispune numirea unor raportori adjuncţi şi stabili statutul acestora. Raportorii adjuncţi pot fi chemaţi să participe la instrumentarea cauzelor în curs şi să colaboreze cu judecătorul raportor, în condiţii care se stabilesc prin regulamentul de procedură.

Raportorii adjuncţi, aleşi dintre persoane care oferă toate garanţiile de independenţă şi deţin titlurile juridice necesare, se numesc de Consiliu hotărând cu majoritate simplă. Aceştia depun jurământ în faţa Curţii că îşi vor exercita funcţiile cu deplină imparţialitate şi potrivit conştiinţei lor şi că nu vor divulga nimic din secretul deliberărilor.

Articolul 14

Judecătorii, avocaţii generali şi grefierul au reşedinţa la sediul Curţii de Justiţie.

Articolul 15

Curtea de Justiţie funcţionează cu caracter permanent. Durata vacanţei judecătoreşti se stabileşte de Curte, în funcţie de necesităţile serviciului.

Articolul 16

Curtea de Justiţie înfiinţează în cadrul ei camere formate din trei şi din cinci judecători. Judecătorii aleg dintre ei pe preşedinţii camerelor. Preşedinţii camerelor de cinci judecători sunt aleşi pe trei ani. Mandatul acestora poate fi reînnoit o dată.

Marea Cameră este alcătuită din treisprezece judecători. Aceasta este prezidată de preşedintele Curţii. Din Marea Cameră mai fac parte preşedinţii camerelor de cinci judecători şi alţi judecători desemnaţi în condiţiile prevăzute de regulamentul de procedură.

Curtea se întruneşte în Marea Cameră la cererea unui stat membru sau a unei instituţii a Uniunii, care este parte într-un proces.

Curtea se întruneşte în şedinţă plenară atunci când este sesizată în temeiul articolului 228 alineatul (2), articolului 245 alineatul (2), articolului 247 sau articolului 286 alineatul (6) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

În plus, în cazul în care consideră că o cauză cu care este sesizată are o importanţă excepţională, Curtea aceasta poate decide, după ascultarea avocatului general, să trimită cauza la şedinţa plenară.

Articolul 17

Deciziile Curţii de Justiţie sunt valabile numai în cazul în care numărul de judecători care participă la deliberări este impar.

Deciziile camerelor formate din trei sau din cinci judecători sunt valabile numai în cazul în care se iau de trei judecători.

Deciziile Marii Camere sunt valabile numai în cazul în care sunt prezenţi nouă judecători.

Deciziile Curţii întrunite în şedinţă plenară sunt valabile numai în cazul în care sunt prezenţi cincisprezece judecători.

În caz de împiedicare a unuia dintre judecătorii unei camere, se poate face apel la un judecător membru al altei camere, în condiţiile stabilite de regulamentul de procedură.

Articolul 18

Judecătorii şi avocaţii generali nu pot participa la soluţionarea nici unei cauze în care au fost implicaţi anterior ca agenţi, consilieri sau avocaţi ai uneia dintre părţi, sau cu privire la care au fost chemaţi să se pronunţe ca membri ai unui tribunal, ai unei comisii de anchetă sau în oricare altă calitate.

În cazul în care, dintr-un motiv special, un judecător sau un avocat general consideră că nu poate participa la judecarea sau la examinarea unei anumite cauze, acesta îl informează pe preşedinte. În cazul în care preşedintele consideră că un judecător sau un avocat general nu trebuie, dintr-un motiv special, să participe sau să prezinte concluzii într-o anumită cauză, acesta îl informează pe respectivul judecător sau avocat general în acest sens.

În caz de dificultate legată de aplicarea prezentului articol, Curtea de Justiţie hotărăşte.

O parte nu poate invoca cetăţenia unui judecător sau lipsa din componenţa Curţii sau a uneia din camere a unui judecător având aceeaşi cetăţenie cu a sa pentru a cere modificarea compunerii Curţii sau a uneia din camerele sale.

TITLUL III

PROCEDURA ÎN FAŢA CURŢII DE JUSTIŢIE

Articolul 19

Statele membre precum şi instituţiile Uniunii sunt reprezentate în faţa Curţii de Justiţie de un agent numit pentru fiecare cauză; agentul poate fi asistat de un consilier sau de un avocat.

Statele părţi la Acordul privind Spaţiul Economic European, altele decât statele membre, precum şi Autoritatea de supraveghere AELS menţionată de acest acord, sunt reprezentate în acelaşi fel.

Celelalte părţi trebuie să fie reprezentate de un avocat.

Numai un avocat autorizat să practice în faţa unei instanţe a unui stat membru sau a unui alt stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European poate reprezenta sau asista o parte în faţa Curţii.

Agenţii, consilierii şi avocaţii care compar în faţa Curţii se bucură de drepturile şi garanţiile necesare exercitării independente a funcţiei lor, în condiţii care se stabilesc prin regulamentul de procedură.

În raporturile cu consilierii şi avocaţii care se prezintă în faţa ei, Curtea se bucură de competenţele atribuite în mod normal curţilor şi tribunalelor, în condiţii care se stabilesc prin acelaşi regulament.

Profesorii universitari resortisanţi ai statelor membre a căror legislaţie le recunoaşte dreptul de a pleda se bucură în faţa Curţii de drepturile acordate avocaţilor prin prezentul articol.

Articolul 20

Procedura în faţa Curţii de Justiţie constă în două faze: o fază scrisă şi una orală.

Procedura scrisă cuprinde comunicarea adresată părţilor şi instituţiilor Uniunii ale căror decizii sunt în cauză, cereri, memorii, apărări şi observaţii şi eventual replici, precum şi toate actele şi documentele ce le susţin sau copiile acestora certificate conform.

Comunicările se fac prin grija grefierului, în ordinea şi la termenele prevăzute de regulamentul de procedură.

Procedura orală cuprinde lectura raportului prezentat de un judecător raportor, audierea de către Curte a agenţilor, consilierilor şi avocaţilor, concluziile avocatului general precum şi audierea martorilor şi experţilor, dacă este cazul.

În cazul în care consideră că respectiva cauză nu pune o problemă nouă de drept, Curtea poate decide, după ascultarea avocatului general, ca aceasta să fie judecată fără concluziile avocatului general.

Articolul 21

Curtea de Justiţie este sesizată printr-o cerere adresată grefierului. Cererea trebuie să cuprindă numele şi domiciliul reclamantului, calitatea semnatarului, numele părţii sau părţilor împotriva cărora se înaintează cererea, obiectul litigiului, concluziile şi o expunere sumară a motivelor invocate.

După caz, cererea trebuie să fie însoţită de actul a cărui anulare este cerută sau, în situaţia menţionată la articolul 265 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, de o probă scrisă a datei invitaţiei de a acţiona adresate unei instituţii, în conformitate cu articolul menţionat. În cazul în care aceste acte nu sunt anexate la cerere, grefierul cere părţii în cauză să le prezinte într-un termen rezonabil, fără ca decăderea din drepturi să poată fi opusă părţii în cazul în care actele sunt prezentate după expirarea termenului de înaintare a acţiunii.

Articolul 22

În cazurile menţionate la articolul 18 din Tratatul CEEA, Curtea de Justiţie este sesizată printr-o acţiune adresată grefierului. Acţiunea trebuie să cuprindă numele şi domiciliul petentului, calitatea semnatarului, menţionarea deciziei împotriva căreia este înaintat recursul, părţile adverse, obiectul litigiului, concluziile şi expunerea sumară a motivelor invocate.

Acţiunea trebuie să fie însoţită de o copie certificată pentru conformitate a hotărârii Comitetului de Arbitraj care este atacată.

În cazul în care Curtea respinge acţiunea, decizia Comitetului de Arbitraj devine definitivă.

În cazul în care Curtea anulează decizia Comitetului de Arbitraj, procedura poate fi reluată, eventual la cererea uneia din părţi, în faţa Comitetului de Arbitraj. Acesta se conformează tuturor deciziilor cu privire la chestiunile de drept pronunţate de Curte.

Articolul 23

În cazurile prevăzute la articolul 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, decizia instanţei naţionale care îşi suspendă procedura şi sesizează Curtea de Justiţie este notificată Curţii de către instanţa naţională respectivă. Această decizie este apoi notificată de către grefierul Curţii, părţilor în cauză, statelor membre şi Comisiei, precum şi instituţiei, organului, oficiului sau agenţiei Uniunii care a adoptat actul a cărui valabilitate sau interpretare este contestată.

În termen de două luni de la data ultimei notificări, părţile, statele membre, Comisia şi, dacă este cazul, instituţia, organul, oficiul sau agenţia Uniunii care a adoptat actul a cărui valabilitate sau interpretare este contestată, are dreptul de a depune la Curte memorii sau observaţii scrise.

În cazurile menţionate la articolul 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, decizia instanţei naţionale este notificată, prin grija grefierului Curţii, şi statelor părţi la Acordul privind Spaţiul Economic European, altele decât statele membre, precum şi Autorităţii de supraveghere AELS menţionată în acordul respectiv, care, în cazul în care este vizat unul dintre domeniile de aplicare ale acordului, pot depune la Curte memorii sau observaţii scrise, în termen de două luni de la data notificării.

În cazul în care un acord privind un domeniu determinat, încheiat de Consiliu cu unul sau mai multe state terțe, prevede că acestea din urmă pot prezenta memorii sau observații scrise în cazul în care o instanță a unui stat membru adresează Curții o întrebare preliminară privind domeniul de aplicare al acordului, decizia instanței naționale referitoare la o astfel de întrebare se notifică, de asemenea, statelor terțe în cauză, care pot depune la Curte, în termen de două luni de la data notificării, memorii sau observații scrise.

Articolul 23a  (1)

Regulamentul de procedură poate prevedea o procedură accelerată și, pentru acțiunile în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare referitoare la spațiul de libertate, securitate și justiție, o procedură de urgență.

Pentru depunerea memoriilor și a observațiilor scrise, respectivele proceduri pot prevedea un termen mai scurt decât cel prevăzut la articolul 23 și, prin derogare de la articolul 20 paragraful al patrulea, absența concluziilor avocatului general.

Procedura de urgență poate prevedea, în plus, limitarea părților și a altor persoane interesate menționate la articolul 23, autorizate să depună memorii sau observații scrise, și, în cazuri de extremă urgență, omiterea fazei scrise a procedurii.

Articolul 24

Curtea de Justiţie poate cere părţilor să prezinte toate documentele şi să furnizeze toate informaţiile pe care le consideră necesare. În caz de refuz, Curtea ia act de aceasta.

De asemenea, Curtea poate cere statelor membre şi instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor care nu sunt părţi în cauză toate informaţiile pe care le consideră necesare pentru soluţionarea procesului.

Articolul 25

În orice moment, Curtea de Justiţie poate încredinţa efectuarea unei expertize oricărei persoane, autorităţi, birou, comisii sau organizaţii, la alegerea sa.

Articolul 26

Pot fi audiaţi martori în condiţii care se stabilesc prin regulamentul de procedură.

Articolul 27

Cu privire la martorii care nu se prezintă, Curtea de Justiţie beneficiază de puterile acordate în mod normal curţilor şi tribunalelor şi poate aplica sancţiuni pecuniare, în condiţii care se stabilesc prin regulamentul de procedură.

Articolul 28

Martorii şi experţii pot fi audiaţi sub jurământ depus potrivit formulei stabilite de regulamentul de procedură sau modalităţilor prevăzute de legislaţia internă a martorului sau a expertului.

Articolul 29

Curtea de Justiţie poate ordona ca un martor sau un expert să fie audiat de autoritatea judiciară de la locul său de domiciliu.

Ordonanța se adresează în vederea executării autorităţii judiciare competente, în condiţiile stabilite de regulamentul de procedură. Actele care rezultă din activitatea comisiei rogatorii se înapoiază Curţii în aceleaşi condiţii.

Curtea suportă cheltuielile, sub rezerva de a le pune, dacă este cazul, în sarcina părţilor.

Articolul 30

Fiecare stat membru tratează orice încălcare a jurământului de către martori sau experţi în acelaşi fel ca un delict comis în faţa unei instanţe judecătoreşti naţionale competente în materie civilă. În temeiul denunţului Curţii de Justiţie, statul membru urmăreşte în justiţie pe autorii acestui delict în instanţa naţională competentă.

Articolul 31

Şedința este publică, cu excepţia cazurilor în care, din motive grave, Curtea de Justiţie decide altfel, din oficiu sau la cererea părţilor.

Articolul 32

În cursul dezbaterilor, Curtea de Justiţie poate audia experţi, martori, precum şi părţile. Cu toate acestea, părţile pot pleda numai prin reprezentanţii lor.

Articolul 33

La fiecare ședință se întocmeşte un proces verbal semnat de preşedinte şi de grefier.

Articolul 34

Rolul ședințelor se stabileşte de preşedinte.

Articolul 35

Deliberările Curţii de Justiţie sunt şi rămân secrete.

Articolul 36

Hotărârile se motivează. Acestea menţionează numele judecătorilor care au deliberat.

Articolul 37

Hotărârile se semnează de preşedinte şi de grefier. Acestea se citesc în şedinţă publică.

Articolul 38

Curtea de Justiţie decide cu privire la cheltuielile de judecată.

Articolul 39

Preşedintele Curţii de Justiţie poate decide, în conformitate cu o procedură sumară care, în măsura în care este necesar, se aplică prin derogare de la anumite reguli din prezentul statut, care se stabileşte prin regulamentul de procedură, cu privire la concluziile care urmăresc fie obţinerea suspendării menţionate la articolul 278 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi la articolul 157 din Tratatul CEEA, fie aplicarea unor măsuri provizorii în temeiul articolului 279 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, fie suspendarea executării silite în conformitate cu articolul 299 al patrulea paragraf din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene sau cu articolul 164 al treilea paragraf din Tratatul CEEA.

În cazul în care preşedintele nu poate participa, acesta va fi înlocuit de un alt judecător în condiţiile stabilite de regulamentul de procedură.

Ordonanța președintelui sau a judecătorului care îl înlocuiește are doar un caracter provizoriu și nu prejudecă fondul asupra căruia Curtea se pronunță în acţiunea principală.

Articolul 40

Statele membre şi instituţiile Uniunii pot interveni în litigiile supuse Curţii de Justiţie.

Organele, oficiile şi agenţiile Uniunii, precum şi orice altă persoană dispun de acelaşi drept în cazul în care pot dovedi faptul că au un interes în soluţionarea litigiului înaintat Curţii. Persoanele fizice sau juridice nu pot interveni în litigiile dintre statele membre, dintre instituţiile Uniunii sau dintre statele membre, pe de-o parte, şi instituţiile Uniunii, pe de altă parte.

Fără a aduce atingere dispoziţiilor celui de-al doilea paragraf, statele părţi la Acordul privind Spaţiul Economic European, altele decât statele membre, precum şi Autoritatea de supraveghere AELS menţionată de respectivul acord pot interveni în litigiile supuse Curţii în cazul în care acestea se referă la unul dintre domeniile de aplicare ale acestui acord.

Concluziile cererii de intervenţie pot avea ca obiect numai susţinerea concluziilor uneia dintre părţi.

Articolul 41

În cazul în care pârâtul, chemat în judecată în conformitate cu procedura, nu depune concluzii scrise, hotărârea se pronunţă în lipsă. Hotărârea poate fi atacată în termen de o lună de la comunicarea ei. În lipsa unei decizii contrare a Curţii de Justiţie, această opoziţie nu suspendă executarea hotărârii pronunţate în lipsă.

Articolul 42

În cazurile şi în condiţiile care se stabilesc prin regulamentul de procedură, statele membre, instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii, precum şi orice alte persoane fizice şi juridice pot formula terţă opoziţie împotriva hotărârilor pronunţate fără ca acestea să fi fost audiate, în cazul în care aceste hotărâri le lezează drepturile.

Articolul 43

În caz de dificultate privind înţelegerea sensului sau a domeniului de aplicare a unei hotărâri, sarcina de a o interpreta revine Curţii de Justiţie, la cererea unei părţi sau a unei instituţii a Uniunii al cărei interes este justificat.

Articolul 44

Revizuirea unei hotărâri poate fi cerută Curţii de Justiţie numai în urma descoperirii unui fapt de natură să aibă o influenţă decisivă şi care, înainte de pronunţarea hotărârii, era necunoscut Curţii şi părţii care solicită revizuirea.

Procedura de revizuire este deschisă printr-o hotărâre a Curţii care constată în mod expres existenţa unui fapt nou, recunoaşte că acesta este de natură să conducă la deschiderea revizuirii şi declară cererea ca fiind admisibilă din acest motiv.

Nici o cerere de revizuire nu va putea fi formulată după expirarea unui termen de zece ani de la data hotărârii.

Articolul 45

Regulamentul de procedură va stabili termene care iau în considerare distanţa.

În cazul în care cel interesat dovedeşte existenţa unui caz fortuit sau a unui caz de forţă majoră, nu i se poate opune nici o decădere care decurge din expirarea termenelor.

Articolul 46

Acţiunile formulate împotriva Uniunii în materie de răspundere extracontractuală se prescriu după cinci ani de la producerea faptului care a stat la baza lor. Prescripţia este întreruptă fie prin cerere de chemare în judecată în faţa Curţii de Justiţie, fie prin cererea prealabilă pe care partea prejudiciată o poate adresa instituţiei competente a Uniunii. În acest ultim caz, cererea trebuie înaintată în termenul de două luni prevăzut la articolul 263 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene; dacă este cazul, se aplică dispoziţiile articolului 265 al doilea paragraf din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Prezentul articol se aplică, de asemenea, în cazul acţiunilor împotriva Băncii Centrale Europene în materie de răspundere extracontractuală.

TITLUL IV

TRIBUNALUL

Articolul 47

Articolul 9 primul paragraf, articolele 14 şi 15, articolul 17 primul, al doilea, al patrulea şi al cincilea paragraf şi articolul 18 se aplică Tribunalului şi membrilor acestuia.

Articolul 3 al patrulea paragraf, articolele 10, 11 şi 14 se aplică, mutatis mutandis, grefierului Tribunalului.

Articolul 48

Tribunalul se compune din douăzeci şi şapte de judecători.

Articolul 49

Membrii Tribunalului pot fi chemaţi să exercite funcţia de avocat general.

Avocatul general are rolul de a prezenta în şedinţă publică, cu deplină imparţialitate şi în deplină independenţă, concluziile motivate cu privire la anumite cauze înaintate Tribunalului, pentru a-l asista în îndeplinirea misiunii sale.

Criteriile de selecţie a cauzelor, precum şi metodele de desemnare a avocaţilor generali se stabilesc prin regulamentul de procedură al Tribunalului.

Un membru al Tribunalului chemat să exercite funcţia de avocat general într-o cauză nu poate lua parte la judecarea acelei cauze.

Articolul 50

Tribunalul se întruneşte în camere compuse din trei sau din cinci judecători. Judecătorii aleg dintre ei pe preşedinţii camerelor. Preşedinţii camerelor de cinci judecători sunt aleşi pe trei ani. Mandatul acestora poate fi reînnoit o dată.

Regulamentul de procedură stabileşte compunerea camerelor şi repartizarea cauzelor către acestea. În anumite cazuri, stabilite de regulamentul de procedură, Tribunalul se poate întruni în şedinţă plenară sau cu judecător unic.

Regulamentul de procedură poate prevedea de asemenea ca Tribunalul să se întrunească în Marea Cameră, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de acest regulament.

Articolul 51

Prin derogare de la regula prevăzută la articolul 256 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, se rezervă Curții de Justiție acțiunile menționate la articolele 263 și 265 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, atunci când acestea sunt introduse de un stat membru împotriva:

(a)

unui act sau a unei abțineri de a hotărî a Parlamentului European sau a Consiliului, sau a celor două instituții împreună, cu excepția:

deciziilor adoptate de Consiliu conform articolului 108 alineatul (2) al treilea paragraf din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene;

actelor Consiliului adoptate în temeiul unui regulament al Consiliului privind măsuri de apărare comercială în sensul articolului 207 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene;

actelor Consiliului prin care acesta își exercită competențele de executare în conformitate cu articolul 291 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene;

(b)

unui act sau a unei abțineri de a hotărî a Comisiei în temeiul articolului 331 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Se rezervă Curții de Justiție, de asemenea, acțiunile menționate la aceleași articole, atunci când acestea sunt introduse de o instituție a Uniunii împotriva unui act sau a unei abțineri de a hotărî a Parlamentului European sau a Consiliului, a celor două instituții împreună sau a Comisiei sau sunt introduse de o instituție a Uniunii împotriva unui act sau a unei abțineri de a hotărî a Băncii Centrale Europene.

Articolul 52

Preşedintele Curţii de Justiţie şi preşedintele Tribunalului stabilesc de comun acord modul în care funcţionarii şi ceilalţi membri ai personalului repartizat Curţii de Justiţie îşi desfăşoară activitatea în cadrul Tribunalului, pentru a-i asigura funcţionarea. Anumiţi funcţionari sau membri ai personalului auxiliar se subordonează grefierului Tribunalului, care la rândul lui se subordonează preşedintelui Tribunalului.

Articolul 53

Procedura în faţa Tribunalului este reglementată de titlul III.

Procedura în faţa Tribunalului este precizată şi completată, în măsura necesară, de regulamentul său de procedură. Regulamentul de procedură poate face derogare de la articolul 40 al patrulea paragraf şi de la articolul 41 pentru a ţine seama de specificul contenciosului în domeniul proprietăţii intelectuale.

Prin derogare de la articolul 20 al patrulea paragraf, avocatul general îşi poate prezenta concluziile motivate, în scris.

Articolul 54

În cazul în care o cerere sau un alt act de procedură adresat Tribunalului se depune, din greşeală, la grefierul Curţii de Justiţie, acesta îl transmite imediat grefierului Tribunalului; în mod similar, în cazul în care o cerere sau un alt act de procedură adresat Curţii se depune, din greşeală, la grefierul Tribunalului, acesta îl transmite imediat grefierului Curţii.

În cazul în care constată că nu are competenţa de a soluţiona o cauză care ţine de competenţa Curţii, Tribunalul o transmite Curţii; în mod similar, în cazul în care constată că o cauză ţine de competenţa Tribunalului, Curtea o transmite acestuia, care nu mai îşi mai poate declina competenţa în acest caz.

Atunci când Curtea de Justiție și Tribunalul sunt sesizate cu cauze având același obiect, care ridică aceeași chestiune de interpretare sau care pun în discuție validitatea aceluiași act, Tribunalul, după audierea părților, poate suspenda procedura până la pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție sau, atunci când acțiunea este introdusă în temeiul articolului 263 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, își poate declina competența pentru a permite Curții de Justiție să se pronunțe cu privire la aceste acțiuni. În aceeași situație, Curtea de Justiție poate, de asemenea, decide să suspende procedura; în acest caz, procedura în fața Tribunalului continuă.

Atunci când un stat membru și o instituție a Uniunii contestă același act, Tribunalul își declină competența, astfel încât Curtea de Justiție să se poată pronunța cu privire la aceste acțiuni.

Articolul 55

Deciziile Tribunalului prin care se finalizează judecata, prin care se soluționează parțial fondul unui litigiu, prin care se pune capăt unui incident de procedură referitor la o excepție de necompetență sau de inadmisibilitate se notifică de grefierul Tribunalului tuturor părţilor, precum şi tuturor statelor membre şi instituţiilor Uniunii, chiar în cazul în care acestea nu au intervenit în litigiul înaintat Tribunalului.

Articolul 56

Deciziile Tribunalului prin care se finalizează judecata, prin care se soluționează parțial fondul unui litigiu, prin care se pune capăt unui incident de procedură referitor la o excepție de necompetență sau de inadmisibilitate pot fi atacate cu recurs la Curtea de Justiţie în termen de două luni de la notificarea deciziei atacate.

Recursul poate fi introdus de oricare parte ale cărei concluzii au fost respinse, în totalitate sau în parte. Cu toate acestea, părţile care intervin, altele decât statele membre şi instituţiile Uniunii pot introduce acest recurs numai în cazul în care decizia Tribunalului le priveşte în mod direct.

Cu excepţia litigiilor între Uniune şi agenţii săi, recursul poate fi introdus, de asemenea, de statele membre şi de instituţiile Uniunii care nu au intervenit în litigiul înaintat Tribunalului. În acest caz, statele membre şi instituţiile se află într-o poziţie identică cu cea a statelor membre sau a instituţiilor care intervin în primă instanţă.

Articolul 57

Orice persoană a cărei cerere de intervenţie a fost respinsă de Tribunal poate formula un recurs la Curtea de Justiţie, în termen de două săptămâni de la comunicarea deciziei de respingere.

Părţile în proces pot introduce în faţa Curţii un recurs împotriva deciziilor Tribunalului pronunţate în temeiul articolelor 278 sau 279 sau al articolului 299 al patrulea paragraf din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, sau al articolelor 157 sau 164 al treilea paragraf din Tratatul CEEA, în termen de două luni de la notificarea acestor decizii.

Recursurile menţionate la primul şi al doilea paragraf din prezentul articol se judecă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 39.

Articolul 58

Recursul înaintat Curţii de Justiţie se limitează la chestiuni de drept. Acesta poate fi întemeiat pe motive de lipsă de competenţă a Tribunalului, de nerespectare a procedurii în faţa Tribunalului, care aduce atingere intereselor reclamantului, precum şi de încălcarea dreptului Uniunii de către Tribunal.

Recursul nu poate privi exclusiv taxele şi cheltuielile de judecată.

Articolul 59

În caz de recurs împotriva unei decizii a Tribunalului, procedura în faţa Curţii de Justiţie constă în o fază scrisă şi o fază orală. În condiţiile stabilite de regulamentul de procedură, Curtea se poate pronunţa fără procedură orală, după ascultarea avocatului general şi a părţilor.

Articolul 60

Fără a aduce atingere articolelor 278 şi 279 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene sau articolului 157 din Tratatul CEEA, recursul nu are efect suspensiv.

Prin derogare de la articolul 280 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, deciziile Tribunalului care anulează un regulament intră în vigoare numai după expirarea termenului menţionat la articolul 56 primul paragraf din prezentul statut sau, în cazul în care în acest termen s-a introdus un recurs, după respingerea acestuia, fără a aduce atingere dreptului vreunei părţi de a cere Curţii de Justiţie, în temeiul articolelor 278 şi 279 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene sau al articolului 157 din Tratatul CEEA, suspendarea efectelor regulamentului anulat sau prescrierea oricărei alte măsuri provizorii.

Articolul 61

În cazul în care recursul este întemeiat, Curtea de Justiţie anulează decizia Tribunalului. În acest caz, Curtea poate fie să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul atunci când acesta este în stare de judecată, fie să trimită cauza Tribunalului pentru a se pronunța asupra acesteia.

În caz de trimitere spre rejudecare, Tribunalul este legat de chestiunile de drept soluţionate prin decizia Curţii.

În cazul în care un recurs introdus de un stat membru sau de o instituţie a Uniunii care nu a intervenit în litigiul aflat în faţa Tribunalului este întemeiat, Curtea poate indica, în cazul în care se consideră necesar, acele efecte ale deciziei anulate a Tribunalului care trebuie considerate ca definitive pentru părţile în litigiu.

Articolul 62

În cazurile prevăzute la articolul 256 alineatele (2) şi (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, primul avocat general poate, în cazul în care consideră că există un risc grav pentru unitatea sau coerenţa dreptului Uniunii, să propună Curţii de Justiţie reexaminarea deciziei Tribunalului.

Propunerea trebuie făcută în termen de o lună de la pronunţarea deciziei Tribunalului. În termen de o lună de la prezentarea propunerii de către primul avocat general, Curtea decide dacă este cazul sau nu să reexamineze decizia.

Articolul 62a

Curtea de Justiție hotărăște în chestiunile care fac obiectul reexaminării printr-o procedură urgentă, pe baza dosarului care îi este transmis de Tribunal.

Cei interesați, menționați la articolul 23 din prezentul statut, și, în cauzele prevăzute la articolul 256 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, părțile din procedura în fața Tribunalului au dreptul să depună în fața Curții memorii sau observații scrise privind chestiunile care fac obiectul reexaminării în termenul stabilit în acest scop.

Curtea poate dispune deschiderea procedurii orale înainte de a se pronunța asupra cauzei.

Articolul 62b

În cazurile prevăzute la articolul 256 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, fără a aduce atingere articolelor 278 și 279 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, propunerea de reexaminare și decizia de deschidere a procedurii de reexaminare nu au efect suspensiv. În cazul în care Curtea de Justiţie constată că hotărârea Tribunalului aduce atingere unității sau coerenței dreptului Uniunii, aceasta trimite cauza spre rejudecare Tribunalul, care este ținut de dezlegarea dată chestiunilor de drept de către Curte; Curtea poate preciza care dintre efectele deciziei Tribunalului urmează a fi considerate definitive în raport cu părțile aflate în litigiu. Cu toate acestea, dacă soluția litigiului decurge, având în vedere soluția pronunțată în reexaminare, din constatările privind faptele pe care s-a bazat decizia Tribunalului, Curtea de Justiție hotărăște definitiv.

În cazurile menționate la articolul 256 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în lipsa unei propuneri de reexaminare sau a unei decizii de deschidere a procedurii de reexaminare, răspunsul sau răspunsurile date de Tribunal chestiunilor deduse judecății sale produc efecte la epuizarea termenelor prevăzute în acest scop la articolul 62 al doilea paragraf. În cazul deschiderii unei proceduri de reexaminare, răspunsul sau răspunsurile care fac obiectul reexaminării produc efecte la încheierea acestei proceduri, cu excepția cazului în care Curtea stabilește altfel. În cazul în care Curtea constată că decizia Tribunalului aduce atingere unității sau coerenței dreptului Uniunii, răspunsul dat de Curtea de Justiție la chestiunile care fac obiectul reexaminării înlocuiește decizia pronunțată de Tribunal.

TITLUL IVa

TRIBUNALELE SPECIALIZATE

Articolul 62c

Dispozițiile referitoare la competența, compunerea, organizarea și procedura tribunalelor specializate constituite în temeiul articolului 257 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene sunt stabilite în anexa la prezentul statut.

TITLUL V

DISPOZIŢII FINALE

Articolul 63

Regulamentele de procedură ale Curţii de Justiţie şi Tribunalului cuprind toate dispoziţiile necesare aplicării şi, dacă este cazul, completării prezentului statut.

Articolul 64

Normele privind regimul lingvistic aplicabil Curții de Justiţie a Uniunii Europene se stabilesc printr-un regulament al Consiliului, care hotărăşte în unanimitate. Regulamentul menţionat se adoptă fie la cererea Curţii de Justiţie şi după consultarea Comisiei şi a Parlamentului European, fie la propunerea Comisiei şi după consultarea Curţii de Justiţie şi a Parlamentului European.

Până la adoptarea normelor menţionate anterior, se aplică în continuare dispoziţiile regulamentului de procedură al Curţii de Justiţie şi ale regulamentului de procedură al Tribunalului referitoare la regimul lingvistic. Prin derogare de la articolele 253 şi 254 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, dispoziţiile în cauză se pot modifica sau abroga numai cu aprobarea unanimă a Consiliului.


(1)  articol introdus prin Decizia 2008/79/CE, Euratom (JO L 24, 29.1.2008, p. 42).

ANEXA I

TRIBUNALUL FUNCŢIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE

Articolul 1

Tribunalul Funcției Publice a Uniunii Europene, denumit în continuare „Tribunalul Funcției Publice”, exercită în primă instanță competențe în litigiile dintre Uniune și funcționarii acesteia în temeiul articolului 270 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, inclusiv în litigiile dintre orice organe, oficii sau agenții și funcționarii acestora pentru care competența este atribuită Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Articolul 2

Tribunalul Funcției Publice este alcătuit din șapte judecători. La cererea Curții de Justiție, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate să mărească numărul de judecători.

Judecătorii sunt numiți pentru o perioadă de șase ani. Judecătorii al căror mandat se încheie pot fi numiți din nou.

Orice post vacant este completat prin numirea unui nou judecător pe o perioadă de șase ani.

Articolul 3

(1)   Judecătorii sunt numiți de Consiliu, hotărând în conformitate cu articolul 257 al patrulea paragraf din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, după consultarea comitetului prevăzut de prezentul articol. La numirea judecătorilor, Consiliul asigură o componență cât mai echilibrată a Tribunalului Funcţiei Publice pe criteriul geografic cât mai extins posibil dintre resortisanții statelor membre și în ceea ce privește sistemele juridice naționale reprezentate.

(2)   Orice persoană care este cetățean al Uniunii Europene și îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 257 al patrulea paragraf din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene își poate prezenta candidatura. Consiliul, hotărând la recomandarea Curții de Justiţie, determină condițiile și modalitățile de depunere și de prelucrare a acestor candidaturi.

(3)   Se constituie un comitet alcătuit din șapte persoane selectate dintre foști membri ai Curții de Justiție și ai Tribunalului și dintre juriști recunoscuți pentru competențele lor. Desemnarea membrilor comitetului și normele de funcționare sunt determinate de Consiliu, hotărând la recomandarea președintelui Curții de Justiție.

(4)   Comitetul își dă avizul asupra caracterului corespunzător al candidaților de a exercita funcția de judecător al Tribunalului Funcției Publice. Comitetul atașează avizului său o listă de candidați care dețin cea mai potrivită experiență de nivel înalt. O astfel de listă conține numele a cel puțin de două ori mai mulți candidați față de numărul judecătorilor ce urmează a fi numiți de Consiliu.

Articolul 4

(1)   Judecătorii aleg dintre ei președintele Tribunalului Funcției Publice pentru un mandat de trei ani. Președintele poate fi reales.

(2)   Tribunalul Funcției Publice judecă în camere formate din trei judecători. În anumite cazuri prevăzute de regulamentul său de procedură, cauzele pot fi judecate în ședință plenară, în cameră alcătuită din cinci judecători sau de un judecător unic.

(3)   Președintele Tribunalului Funcției Publice prezidează plenul și camera formată din cinci judecători. Președinții camerelor formate din trei judecători sunt desemnați în condițiile precizate la alineatul (1). În cazul în care președintele Tribunalului Funcției Publice face parte dintr-o cameră formată din trei judecători, acesta prezidează această cameră.

(4)   Competențele plenului și cvorumul necesar, precum și compunerea camerelor și repartizarea cauzelor sunt reglementate prin regulamentul de procedură.

Articolul 5

Articolele 2-6, 14, 15, articolul 17 primul, al doilea și al cincilea paragraf, precum și articolul 18 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene se aplică Tribunalului Funcției Publice și membrilor acestuia.

Jurământul la care se face referire la articolul 2 din statut este depus în fața Curții de Justiție, iar deciziile prevăzute la articolele 3, 4 și 6 sunt adoptate de Curtea de Justiție, după consultarea Tribunalului Funcției Publice.

Articolul 6

(1)   Tribunalul Funcției Publice este sprijinit de serviciile din cadrul Curţii de Justiție și Tribunalului. Președintele Curții de Justiție sau, după caz, preşedintele Tribunalului stabilește, de comun acord cu președintele Tribunalului Funcției Publice, condițiile în care funcționarii și ceilalți agenți de pe lângă Curtea de Justiție sau Tribunal își aduc contribuția la funcționarea Tribunalului Funcției Publice. Anumiți funcționari sau alți agenți sunt subordonați grefierului Tribunalului Funcției Publice, sub autoritatea președintelui Tribunalului menționat.

(2)   Tribunalul Funcției Publice numește grefierul și stabilește statutul acestuia. Articolul 3 al patrulea paragraf și articolele 10, 11 și 14 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene se aplică grefierului Tribunalului.

Articolul 7

(1)   Procedura în fața Tribunalului Funcției Publice este reglementată de titlul III din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, cu excepția articolelor 22 și 23. În măsura în care este necesar, procedura este completată și detaliată în regulamentul de procedură.

(2)   Dispozițiile referitoare la regimul lingvistic al Tribunalului se aplică și Tribunalului Funcției Publice.

(3)   Faza scrisă a procedurii cuprinde prezentarea cererii și a memoriului în apărare, cu excepţia cazului în care Tribunalul Funcției Publice hotărăște că este necesar un al doilea schimb de memorii scrise. Atunci când are loc un al doilea schimb de memorii, Tribunalul Funcției Publice poate decide, cu acordul părților, să se pronunţe fără procedură orală.

(4)   În toate etapele procedurii, inclusiv în momentul depunerii cererii, Tribunalul Funcției Publice poate examina posibilitățile unei soluționări pe cale amiabilă a litigiului și poate încerca facilitarea unei asemenea soluționări.

(5)   Tribunalul Funcției Publice se pronunță cu privire la cheltuielile de judecată. Sub rezerva dispozițiilor specifice din regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

Articolul 8

(1)   Atunci când o cerere sau un alt act de procedură adresat Tribunalului Funcției Publice este depus din greșeală la grefierul Curții de Justiție sau al Tribunalului, acesta va fi transmis de îndată de grefierul respectiv grefierului Tribunalului Funcției Publice. De asemenea, atunci când o cerere sau un alt act de procedură adresat Curții de Justiție sau Tribunalului este depus din greșeală la grefierul Tribunalului Funcției Publice, acesta va fi trimis de îndată de grefierul respectiv grefierului Curții de Justiție sau celui al Tribunalului.

(2)   Atunci când Tribunalul Funcției Publice constată că nu are competența să judece o acțiune care este de competența Curții de Justiție sau a Tribunalului, Tribunalul Funcției Publice trimite cauza Curții de Justiție sau Tribunalului. De asemenea, atunci când Curtea de Justiție sau Tribunalul constată că o cauză este de competența Tribunalului Funcției Publice, instanța sesizată trimite cauza Tribunalului Funcției Publice, care nu-și mai poate declina competența.

(3)   Atunci când Tribunalul Funcției Publice și Tribunalul sunt sesizate în cauze în care se ridică aceeași chestiune de interpretare sau în care este pusă în discuție validitatea aceluiași act, Tribunalul Funcției Publice, după audierea părților, poate suspenda procedura până la pronunțarea hotărârii de către Tribunalul.

Atunci când Tribunalul Funcției Publice și Tribunalul sunt sesizate în cauze care au același obiect, Tribunalul Funcției Publice își declină competența, astfel încât Tribunalul să se poată pronunța în aceste cauze.

Articolul 9

Se poate formula recurs în fața Tribunalului în termen de două luni de la notificarea deciziei atacate împotriva deciziilor Tribunalului Funcției Publice prin care se finalizează judecata și a deciziilor acestuia prin care se soluționează parțial fondul unui litigiu sau prin care se pune capăt unui incident de procedură referitor la o excepție de necompetență sau de inadmisibilitate.

Un asemenea recurs poate fi formulat de oricare dintre părți care cade, în tot sau în parte, în pretenții. Cu toate acestea, intervenienții, alții decât statele membre și instituțiile Uniunii, pot formula recurs numai atunci când decizia Tribunalului Funcției Publice îi afectează în mod direct.

Articolul 10

(1)   Orice persoană a cărei cerere de intervenție a fost respinsă de Tribunalul Funcției Publice poate formula recurs la Tribunalul în termen de două săptămâni de la notificarea deciziei de respingere a cererii.

(2)   Părțile la procedură pot formula recurs în fața Tribunalului împotriva deciziilor Tribunalului Funcției Publice adoptate în temeiul articolului 278 sau 279 sau al articolului 299 al patrulea paragraf din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene și al articolului 157 sau 164 al treilea paragraf din Tratatul CEEA în termen de două luni de la notificarea acestora.

(3)   Președintele Tribunalului poate să se pronunțe asupra recursurilor formulate în conformitate cu alineatele (1) și (2), conform unei proceduri sumare care derogă, după cum este necesar, de la unele dintre normele conținute în prezenta anexă și care va fi prevăzută de regulamentul de procedură al Tribunalului.

Articolul 11

(1)   Un recurs în fața Tribunalului este limitat la chestiuni de drept. Acesta poate fi fondat pe lipsa de competență a Tribunalului Funcției Publice, pe încălcarea procedurii în fața tribunalului care aduce atingere intereselor părții în cauză, cât și pe încălcarea dreptului Uniunii de către Tribunalul Funcției Publice.

(2)   Recursul nu poate privi numai cheltuielile de judecată sau partea obligată să le plătească.

Articolul 12

(1)   Fără a aduce atingere articolelor 278 și 279 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene și articolului 157 din Tratatul CEEA, recursul în fața Tribunalului nu are efect suspensiv.

(2)   În cazul unui recurs împotriva unei decizii a Tribunalului Funcției Publice, procedura în fața Tribunalului constă dintr-o fază scrisă și o fază orală. În conformitate cu condițiile prevăzute de regulamentul de procedură, Tribunalul poate, după audierea părților, să se pronunţe fără procedură orală.

Articolul 13

(1)   Atunci când recursul este întemeiat, Tribunalul anulează decizia Tribunalului Funcției Publice și se pronunță el însuși asupra litigiului. Acesta trimite cauza Tribunalului Funcției Publice spre rejudecare în cazul în care litigiul nu este în stare de judecată.

(2)   Atunci când cauza este trimisă Tribunalului Funcției Publice spre rejudecare, acesta este ținut de dezlegarea dată chestiunilor de drept prin decizia Tribunalului.

PROTOCOLUL (nr. 4)

PRIVIND STATUTUL SISTEMULUI EUROPEAN AL BĂNCILOR CENTRALE ŞI AL BĂNCII CENTRALE EUROPENE

ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE,

DORIND să stabilească Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene menţionat la articolul 129 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,

AU CONVENIT cu privire la următoarele dispoziţii, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene:

CAPITOLUL I

SISTEMUL EUROPEAN AL BĂNCILOR CENTRALE

Articolul 1

Sistemul European al Băncilor Centrale

În conformitate cu articolul 282 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Banca Centrală Europeană (BCE) şi băncile centrale naţionale constituie Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC). BCE şi băncile centrale naţionale ale statelor membre a căror monedă este euro constituie Eurosistemul.

SEBC şi BCE îşi îndeplinesc funcţiile şi îşi desfăşoară activităţile în conformitate cu dispoziţiile tratatelor şi ale prezentului statut.

CAPITOLUL II

OBIECTIVELE ŞI MISIUNILE SEBC

Articolul 2

Obiectivele

În conformitate cu articolul 127 alineatul (1) şi cu articolul 282 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, obiectivul principal al SEBC este menţinerea stabilităţii preţurilor. Fără a aduce atingere obiectivului privind stabilitatea preţurilor, SEBC sprijină politicile economice generale din Uniune, cu scopul de a contribui la realizarea obiectivelor Uniunii, definite la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană. SEBC acţionează potrivit principiului unei economii de piaţă deschise în care concurenţa este liberă, favorizând o alocare eficientă a resurselor şi respectând principiile stabilite la articolul 119 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Articolul 3

Misiunile

3.1   În conformitate cu articolul 127 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, misiunile fundamentale care urmează să fie îndeplinite prin intermediul SEBC sunt:

definirea şi aplicarea politicii monetare a Uniunii;

desfăşurarea operaţiunilor de schimb valutar, în conformitate cu articolul 219 din tratatul menţionat;

deţinerea şi administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor membre;

promovarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi.

3.2   În conformitate cu articolul 127 alineatul (3) din tratatul menţionat, a treia liniuţă din articolul 3.1 se aplică fără să aducă atingere deţinerii şi administrării fondurilor de rulment în valută de către guvernele statelor membre.

3.3   În conformitate cu articolul 127 alineatul (5) din tratatul menţionat, SEBC contribuie la buna desfăşurare a politicilor promovate de autorităţile competente în ceea ce priveşte supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit şi stabilitatea sistemului financiar.

Articolul 4

Funcţiile consultative

În conformitate cu articolul 127 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene:

(a)

BCE este consultată:

cu privire la orice act al Uniunii propus în domeniile care sunt de competenţa sa;

de autorităţile naţionale cu privire la orice proiect de reglementare în domeniile care sunt de competenţa sa, dar în limitele şi în condiţiile stabilite de Consiliu, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 41;

(b)

în domeniile care sunt de competenţa sa, BCE poate prezenta avize instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii sau autorităţilor naţionale.

Articolul 5

Culegerea de informaţii statistice

5.1   Pentru realizarea misiunilor SEBC, BCE, sprijinită de băncile centrale naţionale, culege informaţiile statistice necesare, fie de la autorităţile naţionale competente, fie direct de la agenţii economici. În acest scop, BCE cooperează cu instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii, cu autorităţile competente ale statelor membre sau ale ţărilor terţe, precum şi cu organizaţiile internaţionale.

5.2   În măsura în care este posibil, băncile centrale naţionale îndeplinesc misiunile descrise la articolul 5.1.

5.3   BCE are datoria să promoveze, în cazul în care este necesar, armonizarea regulilor şi practicilor privind culegerea, elaborarea şi difuzarea datelor statistice din domeniile care sunt de competenţa sa.

5.4   În conformitate cu procedura prevăzută la articolul 41, Consiliul stabileşte persoanele fizice şi juridice supuse obligaţiei de raportare, regimul de confidenţialitate şi dispoziţiile corespunzătoare de executare şi de sancţionare.

Articolul 6

Cooperarea internaţională

6.1   În domeniul cooperării internaţionale privind misiunile încredinţate SEBC, BCE decide modul de reprezentare a SEBC.

6.2   BCE şi, sub rezerva acordului acesteia, băncile centrale naţionale pot să participe la instituţiile monetare internaţionale.

6.3   Articolele 6.1 şi 6.2 se aplică fără a aduce atingere articolului 138 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

CAPITOLUL III

ORGANIZAREA SEBC

Articolul 7

Independenţa

În conformitate cu articolul 130 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în exercitarea competenţelor şi în îndeplinirea misiunilor şi îndatoririlor care le-au fost conferite prin tratate şi prin prezentul statut, BCE, băncile centrale naţionale sau membrii organelor lor de decizie nu pot solicita sau accepta instrucţiuni de la instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii, de la guvernele statelor membre sau de la orice alt organism. Instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii, precum şi guvernele statelor membre se angajează să respecte acest principiu şi să nu încerce să influenţeze membrii organelor de decizie ale BCE sau ale băncilor centrale naţionale în îndeplinirea misiunilor acestora.

Articolul 8

Principiul general

SEBC este condus de organele de decizie ale BCE.

Articolul 9

Banca Centrală Europeană

9.1   BCE care, în conformitate cu articolul 282 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, are personalitate juridică, se bucură în fiecare din statele membre de capacitatea juridică cea mai largă, recunoscută persoanelor juridice prin legislaţia internă; BCE poate în special să dobândească sau să înstrăineze bunuri mobile şi imobile şi să stea în justiţie.

9.2   BCE se asigură ca misiunile conferite SEBC în conformitate cu articolul 127 alineatele (2), (3) şi (5) din tratatul menţionat să fie îndeplinite prin propriile sale activităţi, în conformitate cu prezentul statut, sau prin intermediul băncilor centrale naţionale, în conformitate cu articolele 12.1. şi 14.

9.3   În conformitate cu articolul 129 alineatul (1) din tratatul menţionat, organele de decizie ale BCE sunt Consiliul guvernatorilor şi Comitetul executiv.

Articolul 10

Consiliul guvernatorilor

10.1   În conformitate cu articolul 283 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Consiliul guvernatorilor este format din membrii Comitetului executiv şi guvernatorii băncilor centrale naţionale ale statelor membre a căror monedă este euro.

10.2   Fiecare membru al Consiliului guvernatorilor dispune de un vot. Începând cu data de la care numărul membrilor Consiliului guvernatorilor depășește douăzeci și unu, fiecare membru al Comitetului executiv dispune de un vot, iar numărul guvernatorilor cu drept de vot este de cincisprezece. Aceste drepturi de voturi se repartizează și se exercită prin rotație după cum urmează:

începând cu data de la care numărul guvernatorilor depășește cincisprezece și până când acesta ajunge la douăzeci și doi, guvernatorii sunt repartizaţi în două grupuri, conform unui clasament în funcție de mărimea cotei deținute de statul membru căruia îi aparține banca centrală națională din produsul intern brut total la prețul pieței și din bilanțul agregat total al instituțiilor financiare monetare ale statelor membre a căror monedă este euro. Cotelor din produsul intern brut total la prețul pieței și din bilanțul agregat total al instituțiilor financiare monetare le sunt atribuite ponderi de 5/6 și, respectiv, de 1/6. Primul grup este format din cinci guvernatori, iar cel de-al doilea din restul guvernatorilor. Frecvența exercitării drepturilor de vot ale guvernatorilor din primul grup nu este mai mică decât cea a exercitării drepturilor de vot ale guvernatorilor din cel de-al doilea grup. Sub rezerva tezei anterioare, primului grup i se atribuie patru voturi, iar celui de-al doilea i se atribuie unsprezece voturi;

începând cu data la care numărul guvernatorilor ajunge la douăzeci şi doi, guvernatorii sunt repartizați în trei grupuri, în funcție de un clasament care se bazează pe criteriile menționate anterior. Primul grup este format din cinci guvernatori și i se atribuie patru voturi. Al doilea grup este format din jumătate din numărul total al guvernatorilor, orice fracțiune fiind rotunjită în sus până la numărul întreg cel mai apropiat și i se atribuie opt voturi. Al treilea grup este format din ceilalți guvernatori și i se atribuie trei voturi;

în cadrul fiecărui grup, guvernatorii dispun de dreptul de vot pentru perioade egale de timp;

pentru calcularea cotelor din produsul intern brut total la prețul pieței, se aplică articolul 29.2. Bilanțul agregat total al instituțiilor financiare monetare se calculează în conformitate cu cadrul statistic aplicabil în Uniune la data efectuării calculului;

de fiecare dată când produsul intern brut total la prețul pieței se ajustează în conformitate cu articolul 29.3, sau de fiecare dată când numărul guvernatorilor crește, mărimea și/sau structura grupurilor se adaptează în conformitate cu principiile menționate anterior;

Consiliul guvernatorilor, hotărând cu o majoritate de două treimi din numărul total al membrilor săi, cu sau fără drept de vot, ia toate măsurile necesare pentru punerea în aplicare a principiilor menționate anterior și poate decide amânarea utilizării sistemului de rotație până la data la care numărul de guvernatori depășește optsprezece.

Dreptul de vot se exercită personal. Prin derogare de la această normă, regulamentul intern menționat la articolul 12.3 poate să prevadă că membrii Consiliului guvernatorilor își pot exercita dreptul de vot prin intermediul teleconferinței. De asemenea, regulamentul prevede că un membru al Consiliului guvernatorilor care nu poate participa la reuniunile acestui Consiliu pe o perioadă îndelungată, poate desemna un supleant în calitate de membru al Consiliului guvernatorilor.

Dispozițiile alineatelor anterioare nu aduc atingere dreptului de vot al tuturor membrilor Consiliului guvernatorilor, cu sau fără drept de vot, în conformitate cu articolele 10.3, 40.2 şi 40.3.

Cu excepția cazului în care se prevede altfel în prezentul statut, Consiliul guvernatorilor hotărăște cu majoritatea simplă a membrilor cu drept de vot. În caz de egalitate, președintele are votul decisiv.

Cvorumul necesar pentru ca Consiliul guvernatorilor să poată vota este de două treimi din membrii cu drept de vot. În cazul în care cvorumul nu este întrunit, președintele poate convoca o ședință extraordinară în cadrul căreia deciziile pot fi luate indiferent de cvorum.

10.3   Pentru toate deciziile care trebuie luate în temeiul articolelor 28, 29, 30, 32 şi 33, voturile membrilor Consiliului guvernatorilor sunt ponderate în funcție de cotele pe care băncile centrale naţionale le dețin în capitalul subscris al BCE. Ponderea voturilor membrilor Comitetului executiv este egală cu zero. O decizie care necesită o majoritate calificată se consideră adoptată în cazul în care voturile favorabile exprimate reprezintă cel puţin două treimi din capitalul subscris al BCE şi cel puţin jumătate din acţionari. În cazul în care un guvernator nu poate fi prezent, acesta poate desemna un supleant pentru a exprima votul său ponderat.

10.4   Reuniunile sunt confidenţiale. Consiliul guvernatorilor poate decide să facă public rezultatul deliberărilor sale.

10.5   Consiliul guvernatorilor se întruneşte de cel puţin zece ori pe an.

Articolul 11

Comitetul executiv

11.1   În conformitate cu articolul 283 alineatul (2) primul paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Comitetul executiv este format din preşedinte, vicepreşedinte şi alţi patru membri.

Membrii îşi exercită funcţiile cu normă întreagă. Niciun membru nu poate exercita o altă profesie, remunerată sau nu, în afară de cazul în care i s-a acordat în mod excepţional o derogare de către Consiliul guvernatorilor.

11.2   În conformitate cu articolul 283 alineatul (2) al doilea paragraf din tratatul menţionat, preşedintele, vicepreşedintele şi ceilalţi membri ai Comitetului executiv sunt numiţi de Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, la recomandarea Consiliului şi după consultarea Parlamentului European şi a Consiliului guvernatorilor, dintre persoanele a căror autoritate şi experienţă profesională în domeniul monetar sau bancar sunt recunoscute.

Mandatul acestora are o durată de opt ani și nu poate fi reînnoit.

Numai resortisanţii statelor membre pot fi membri ai Comitetului executiv.

11.3   Condiţiile de angajare a membrilor Comitetului executiv, în special salariile, pensiile şi alte prestații de asigurări sociale fac obiectul contractelor încheiate cu BCE şi se stabilesc de Consiliul guvernatorilor la propunerea unui comitet format din trei membri numiţi de Consiliul guvernatorilor şi din trei membri numiţi de Consiliu. Membrii Comitetului executiv nu au drept de vot în chestiunile reglementate de prezentul alineat.

11.4   În cazul în care un membru al Comitetului executiv nu mai îndeplineşte condiţiile necesare exercitării funcţiilor sale sau în care a comis o abatere gravă, Curtea de Justiţie îl poate demite, la cererea Consiliului guvernatorilor sau a Comitetului executiv.

11.5   Fiecare membru al Comitetului executiv prezent la şedinţe are dreptul să voteze şi dispune în acest scop de un vot. În cazul în care nu există dispoziţii contrare, deciziile Comitetului executiv se iau cu majoritatea simplă a voturilor exprimate. În cazul în care există un număr egal de voturi, votul preşedintelui este hotărâtor. Procedura de vot este precizată în regulamentul de procedură menţionat la articolul 12.3.

11.6   Comitetul executiv este răspunzător pentru administrarea curentă a BCE.

11.7   Locurile vacante din Comitetul executiv sunt ocupate prin numirea de noi membri, în conformitate cu articolul 11.2.

Articolul 12

Responsabilităţile organelor de decizie

12.1   Consiliul guvernatorilor adoptă orientările şi ia deciziile necesare pentru îndeplinirea misiunilor încredinţate SEBC prin tratate şi prin prezentul statut. Consiliul guvernatorilor definește politica monetară a Uniunii, inclusiv, dacă este cazul, deciziile privind obiectivele monetare intermediare, ratele dobânzilor de referință şi constituirea rezervelor în cadrul SEBC, şi stabilește orientările necesare aplicării lor.

Comitetul executiv pune în aplicare politica monetară în conformitate cu orientările şi deciziile adoptate de Consiliul guvernatorilor. În acest cadru, Comitetul executiv dă instrucţiunile necesare băncilor centrale naţionale. În afară de aceasta, Comitetului executiv îi pot fi delegate anumite competenţe prin decizia Consiliului guvernatorilor.

În măsura în care se consideră că acest lucru este posibil şi oportun, şi fără a aduce atingere prevederilor prezentului articol, BCE recurge la băncile centrale naţionale pentru executarea operaţiunilor care ţin de misiunile SEBC.

12.2   Comitetul executiv răspunde de pregătirea reuniunilor Consiliului guvernatorilor.

12.3   Consiliul guvernatorilor adoptă un regulament intern prin care stabileşte organizarea internă a BCE şi a organelor sale de decizie.

12.4   Funcţiile consultative menţionate la articolul 4 sunt exercitate de Consiliul guvernatorilor.

12.5   Consiliul guvernatorilor ia deciziile menţionate la articolul 6.

Articolul 13

Preşedintele

13.1   Preşedintele sau, în absenţa acestuia, vicepreşedintele, prezidează Consiliul guvernatorilor şi Comitetul executiv al BCE.

13.2   Fără a aduce atingere articolului 38, preşedintele sau persoana pe care acesta o desemnează în acest scop reprezintă BCE în exterior.

Articolul 14

Băncile centrale naţionale

14.1   În conformitate cu articolul 131 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, fiecare stat membru asigură compatibilitatea legislaţiei sale naţionale, inclusiv a statutului băncii sale centrale naţionale, cu tratatele şi cu prezentul statut.

14.2   Statutele băncilor centrale naţionale prevăd, în special, că durata mandatului guvernatorului băncii centrale naţionale nu poate fi mai mică de cinci ani.

Un guvernator poate fi eliberat din funcţie numai în cazul în care nu mai îndeplineşte condiţiile necesare exercitării îndatoririlor sale sau în care a comis o abatere gravă. Împotriva deciziei luate în această privinţă, guvernatorul respectiv sau Consiliul guvernatorilor poate introduce la Curtea de Justiţie o acţiune întemeiată pe încălcarea tratatelor sau a oricărei norme de drept de aplicare a acestora. Acţiunea respectivă trebuie să fie formulată într-un termen de două luni, după caz, fie de la publicarea deciziei sau de la notificarea sa reclamantului fie, în absenţa unei astfel de notificări, din ziua în care reclamantul a luat cunoştinţă de decizie.

14.3   Băncile centrale naţionale fac parte integrantă din SEBC şi acţionează în conformitate cu orientările şi instrucţiunile BCE. Consiliul guvernatorilor ia măsurile necesare pentru a asigura respectarea orientărilor şi instrucţiunilor BCE, şi solicită să-i fie furnizate toate informaţiile necesare.

14.4   Băncile centrale naţionale pot îndeplini şi alte funcţii în afara celor menţionate de prezentul statut, cu excepţia cazurilor în care Consiliul guvernatorilor decide, cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate, că funcţiile respective interferează cu obiectivele şi misiunile SEBC. Aceste funcţii, pe care băncile centrale naţionale le exercită pe propria răspundere şi pe propriul risc, nu sunt considerate ca făcând parte din funcţiile SEBC.

Articolul 15

Obligaţii de raportare

15.1   BCE întocmeşte şi publică rapoarte asupra activităţii SEBC cel puţin o dată pe trimestru.

15.2   În fiecare săptămână se publică o situaţie financiară consolidată a SEBC.

15.3   În conformitate cu articolul 284 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, BCE prezintă Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei, precum şi Consiliului European un raport anual privind activitatea SEBC şi politica monetară din anul precedent şi din anul în curs.

15.4   Rapoartele şi situaţiile menţionate de prezentul articol se pun la dispoziţia persoanelor interesate în mod gratuit.

Articolul 16

Bancnotele

În conformitate cu articolul 128 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Consiliul guvernatorilor este singurul împuternicit să autorizeze emisiunea de bancnote în euro în cadrul Uniunii. BCE şi băncile centrale naţionale pot emite asemenea bancnote. Bancnotele emise de BCE şi de băncile centrale naţionale sunt singurele care au statutul de mijloc legal de plată în cadrul Uniunii.

BCE respectă, pe cât posibil, practicile existente în ceea ce priveşte emisiunea şi grafica bancnotelor.

CAPITOLUL IV

FUNCŢIILE MONETARE ŞI OPERAŢIUNILE SEBC

Articolul 17

Conturi la BCE şi la băncile centrale naţionale

Pentru a-şi desfăşura operaţiunile, BCE şi băncile centrale naţionale pot deschide conturi la instituţiile de credit, la organismele publice şi la alţi participanţi pe piaţă şi pot accepta active drept garanţie, inclusiv titluri în formă dematerializată.

Articolul 18

Operaţiunile de piaţă monetară şi de credit

18.1   Pentru a atinge obiectivele SEBC şi a-şi îndeplini misiunile, BCE şi băncile centrale naţionale pot:

să intervină pe pieţele financiare, fie prin operaţiuni simple de vânzare şi cumpărare (la vedere şi la termen) sau prin contracte de report, fie prin primirea sau acordarea de împrumuturi de creanţe şi instrumente tranzacţionabile exprimate în moneda euro sau în alte monede, precum şi de metale preţioase;

să desfăşoare operaţiuni de creditare cu instituţiile de credit şi cu alţi participanţi pe piaţă, pe baza unor garanţii corespunzătoare.

18.2   BCE stabileşte principiile generale ale operaţiunilor de piaţă monetară şi de credit desfăşurate de ea însăşi sau de băncile centrale naţionale, inclusiv cele privind comunicarea condiţiilor în care acestea sunt dispuse să participe la aceste operaţiuni.

Articolul 19

Rezervele minime obligatorii

19.1   Sub rezerva articolului 2, BCE este împuternicită să impună instituţiilor de credit stabilite în statele membre obligaţia constituirii de rezerve minime obligatorii la BCE şi la băncile centrale naţionale, în conformitate cu obiectivele de politică monetară. Consiliul guvernatorilor poate adopta regulamente privind calcularea şi determinarea rezervelor minime obligatorii. În cazul nerespectării acestei obligaţii, BCE are dreptul de a percepe dobânzi penalizatoare sau de a impune alte sancţiuni cu efect similar.

19.2   În vederea aplicării prezentului articol, Consiliul defineşte, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 41, baza de calcul a rezervelor minime obligatorii şi raportul maxim admisibil dintre aceste rezerve şi baza lor de calcul, precum şi sancţiunile corespunzătoare în caz de nerespectare.

Articolul 20

Alte instrumente de control monetar

Consiliul guvernatorilor poate hotărî, cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate, să recurgă la alte metode operaţionale de control monetar pe care le consideră adecvate, cu respectarea articolului 2.

În cazul în care aceste metode implică obligaţii pentru terţi, Consiliul stabileşte sfera lor de aplicare, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 41.

Articolul 21

Operaţiunile cu organismele publice

21.1   În conformitate cu articolul 123 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, se interzice BCE şi băncilor centrale naţionale să acorde credite pe descoperit de cont sau orice alt tip de facilitate de credit instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii, administraţiilor centrale, autorităţilor regionale sau locale, celorlalte autorităţi publice, celorlalte organisme sau întreprinderi publice din statele membre; se interzice, de asemenea, cumpărarea de titluri de creanţă, direct de la acestea, de către BCE sau de către băncile centrale naţionale.

21.2   BCE şi băncile centrale naţionale pot acţiona în calitate de agenţi fiscali pentru instituţiile menţionate la articolul 21.1.

21.3   Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică instituţiilor publice de credit care, în contextul furnizării de lichidităţi de către băncile centrale, beneficiază, din partea băncilor centrale naţionale şi a BCE, de acelaşi tratament ca şi instituţiile private de credit.

Articolul 22

Sistemele de compensare şi de plăţi

BCE şi băncile centrale naţionale pot acorda facilităţi, iar BCE poate adopta regulamente în vederea asigurării eficienţei şi solidităţii sistemelor de compensare şi de plăţi în cadrul Uniunii şi în raporturile cu ţările terţe.

Articolul 23

Operaţiunile externe

BCE şi băncile centrale naţionale pot:

să stabilească relaţii cu băncile centrale şi instituţiile financiare din ţările terţe şi, în cazul în care este necesar, cu organizaţiile internaţionale;

să dobândească şi să vândă, la vedere sau la termen, orice tip de active valutare şi de metale preţioase. Termenul „active valutare” include titlurile şi toate celelalte active exprimate în moneda oricărei ţări sau în unităţi de cont, indiferent de forma în care sunt deţinute;

să deţină şi să administreze activele menţionate la prezentul articol;

sa desfăşoare toate tipurile de operaţiuni bancare cu ţările terţe şi cu organizaţiile internaţionale, inclusiv operaţiuni de împrumut şi credit.

Articolul 24

Alte operaţiuni

În afara operaţiunilor care rezultă din misiunile lor, BCE şi băncile centrale naţionale pot desfăşura operaţiuni în scopuri administrative sau în beneficiul personalului acestora.

CAPITOLUL V

SUPRAVEGHEREA PRUDENŢIALĂ

Articolul 25

Supravegherea prudenţială

25.1   BCE poate să adopte avize şi să fie consultată de Consiliu, de Comisie şi de autorităţile competente din statele membre, cu privire la domeniul de aplicare şi punerea în aplicare a legislaţiei Uniunii privind supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit şi stabilitatea sistemului financiar.

25.2   În conformitate cu orice regulament adoptat de Consiliu în temeiul articolului 127 alineatul (6) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, BCE poate îndeplini misiuni specifice în legătură cu politicile în materie de supraveghere prudenţială a instituţiilor de credit şi a altor instituţii financiare, cu excepţia întreprinderilor de asigurări.

CAPITOLUL VI

DISPOZIŢII FINANCIARE ALE SEBC

Articolul 26

Conturile financiare

26.1   Exerciţiul financiar al BCE şi al băncilor centrale naţionale începe în prima zi a lunii ianuarie şi se încheie în ultima zi a lunii decembrie.

26.2   Conturile anuale ale BCE sunt întocmite de Comitetul executiv în conformitate cu principiile stabilite de Consiliul guvernatorilor. Conturile se aprobă de Consiliul guvernatorilor şi apoi se publică.

26.3   În scopuri de analiză şi administrare, Comitetul executiv întocmeşte un bilanţ consolidat al SEBC, cuprinzând activele şi pasivele băncilor centrale naţionale care fac parte din SEBC.

26.4   În vederea aplicării prezentului articol, Consiliul guvernatorilor adoptă normele necesare standardizării procedurilor contabile şi de raportare cu privire la operaţiunile băncilor centrale naţionale.

Articolul 27

Auditul

27.1   Conturile BCE şi ale băncilor centrale naţionale sunt supuse auditării de auditori externi independenţi, desemnaţi la recomandarea Consiliului guvernatorilor şi agreaţi de Consiliu. Auditorii sunt pe deplin împuterniciţi să examineze toate registrele şi conturile BCE şi ale băncilor centrale naţionale, şi să obţină toate informaţiile privind operaţiunile lor.

27.2   Dispoziţiile articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene se aplică numai cu privire la examinarea eficienţei administrării BCE.

Articolul 28

Capitalul BCE

28.1   Capitalul BCE este de 5 miliarde euro. Capitalul poate fi majorat, dacă este cazul, prin decizia Consiliului guvernatorilor hotărând cu majoritatea calificată menţionată la articolul 10.3, în limitele şi în condiţiile stabilite de Consiliu în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 41.

28.2   Băncile centrale naţionale sunt singurele autorizate să subscrie şi să deţină capitalul BCE. Subscrierea capitalului se realizează potrivit grilei de repartiţie stabilite în conformitate cu articolul 29.

28.3   Consiliul guvernatorilor, hotărând cu majoritatea calificată menţionată la articolul 10.3, stabileşte cuantumul şi modalităţile de vărsare a capitalului.

28.4   Sub rezerva articolului 28.5, cotele băncilor centrale naţionale din capitalul subscris al BCE nu pot fi cesionate, nu pot face obiectul garanţiilor reale mobiliare şi nu pot fi supuse popririi/sechestrului.

28.5   În cazul în care grila de repartiţie menţionată la articolul 29 este ajustată, băncile centrale naţionale transferă între ele cotele din capital corespunzătoare, astfel încât repartiţia acestor cote să corespundă noii grile. Consiliul guvernatorilor stabileşte modalităţile şi condiţiile de transfer.

Articolul 29

Grila de repartiţie pentru subscrierea capitalului

29.1   Grila de repartiţie pentru subscrierea capitalului BCE, stabilită pentru prima dată în 1998 cu ocazia instituirii SEBC, se determină prin atribuirea unei ponderi în această grilă fiecărei bănci centrale naţionale, egală cu suma a:

50 % din cota pe care statul membru respectiv o deţine în cadrul populaţiei Uniunii în penultimul an dinaintea înfiinţării SEBC;

50 % din cota pe care statul membru respectiv o deţine din produsul intern brut al Uniunii la preţurile pieţei, aşa cum a fost înregistrat pe durata ultimilor cinci ani care au precedat penultimul an dinaintea înfiinţării SEBC;

Procentele se rotunjesc în sus sau în jos până la cel mai apropiat multiplu de 0,0001 %.

29.2   Datele statistice necesare aplicării prezentului articol sunt furnizate de Comisie în conformitate cu normele adoptate de Consiliu, potrivit procedurii menţinate la articolul 41.

29.3   Ponderile atribuite băncilor centrale naţionale se ajustează la fiecare cinci ani după înfiinţarea SEBC, prin analogie cu dispoziţiile articolului 29.1. Grila de repartiţie ajustată se aplică din prima zi a anului următor.

29.4   Consiliul guvernatorilor ia orice alte măsuri necesare pentru aplicarea prezentului articol.

Articolul 30

Transferul activelor din rezervele valutare la BCE

30.1.   Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 28, băncile centrale naţionale pun la dispoziţia BCE active din rezervele valutare, altele decât monedele statelor membre, euro, poziţii de rezervă la FMI şi DST, până la echivalentul sumei de 50 de miliarde euro. Consiliul guvernatorilor decide asupra cotei care poate fi solicitată de BCE după înfiinţarea acesteia, precum şi asupra sumelor solicitate ulterior. BCE are dreptul deplin de a deţine şi a administra activele din rezervele valutare care i-au fost transferate şi de a le utiliza în scopurile prevăzute de prezentul statut.

30.2.   Contribuţia fiecărei bănci centrale naţionale se stabileşte proporţional cu cota sa din capitalul subscris al BCE.

30.3.   BCE creditează fiecărei bănci centrale naţionale o creanţă echivalentă cu contribuţia sa. Consiliul guvernatorilor stabileşte valoarea nominală şi remunerarea acestor creanţe.

30.4   BCE poate solicita active suplimentare din rezervele valutare, în conformitate cu articolul 30.2, dincolo de limita stabilită la articolul 30.1, în limitele şi potrivit condiţiilor stabilite de Consiliu în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 41.

30.5   BCE poate deţine şi administra poziţii de rezervă la FMI, precum şi DST, şi poate să accepte cumularea (pooling) acestor active.

30.6   Consiliul guvernatorilor ia orice alte măsuri necesare pentru aplicarea prezentului articol.

Articolul 31

Active din rezervele valutare deţinute de băncile centrale naţionale

31.1   Băncile centrale naţionale sunt autorizate să desfăşoare operaţiuni în vederea îndeplinirii obligaţiilor lor faţă de organizaţiile internaţionale în conformitate cu articolul 23.

31.2   Toate celelalte operaţiuni cu activele din rezervele valutare care rămân la băncile centrale naţionale după transferurile menţionate la articolul 30 şi tranzacţiile statelor membre cu fondurile lor de rulment în valută, peste o anumită limită care urmează să fie stabilită în cadrul articolului 31.3, sunt supuse autorizării de către BCE, pentru a asigura coerenţa cu politica de curs de schimb şi politica monetară a Uniunii.

31.3   Consiliul guvernatorilor adoptă orientări cu scopul de a facilita aceste operaţiuni.

Articolul 32

Repartizarea veniturilor monetare ale băncilor centrale naţionale

32.1   Venitul acumulat de băncile centrale naţionale ca urmare a exercitării funcţiei de politică monetară a SEBC, denumit în continuare „venit monetar”, este repartizat la sfârşitul fiecărui exerciţiu financiar în conformitate cu prezentul articol.

32.2   Valoarea venitului monetar al fiecărei bănci centrale naţionale este egală cu venitul anual al acesteia obţinut din activele deţinute în contrapartidă cu bancnotele aflate în circulaţie şi cu depozitele constituite de instituţiile de credit. Aceste active sunt identificate de băncile centrale naţionale în conformitate cu orientările stabilite de Consiliul guvernatorilor.

32.3   În cazul în care, după introducerea monedei euro, Consiliul guvernatorilor consideră că structura bilanţurilor băncilor centrale naţionale nu permite aplicarea articolului 32.2, acesta poate decide, cu majoritate calificată, că, prin derogare de la articolul 32.2, venitul monetar trebuie să fie calculat după o altă metodă pe parcursul unei perioade de cel mult cinci ani.

32.4   Din cuantumul venitului monetar al fiecărei bănci centrale naţionale se scade o sumă echivalentă cu dobânda plătită de respectiva bancă centrală pentru depozitele constituite de instituţiile de credit în conformitate cu articolul 19.

Consiliul guvernatorilor poate decide să compenseze băncile centrale naţionale pentru costurile suportate cu ocazia emisiunii de bancnote sau, în situaţii excepţionale, pentru pierderile specifice rezultate din operaţiunile de politică monetară desfăşurate în contul SEBC. Compensarea ia forma pe care Consiliul guvernatorilor o consideră corespunzătoare; aceste sume pot fi compensate cu venitul monetar al băncilor centrale naţionale.

32.5   Suma veniturilor monetare ale băncilor centrale naţionale se repartizează între acestea proporţional cu cotele vărsate la capitalul BCE, sub rezerva oricărei alte decizii luate de Consiliul guvernatorilor în conformitate cu articolul 33.2.

32.6   Compensarea şi decontarea soldurilor care provin din repartizarea venitului monetar se efectuează de BCE în conformitate cu orientările stabilite de Consiliul guvernatorilor.

32.7   Consiliul guvernatorilor adoptă orice alte măsuri necesare pentru aplicarea prezentului articol.

Articolul 33

Repartizarea profiturilor şi pierderilor nete ale BCE

33.1   Profitul net al BCE se transferă în următoarea ordine:

(a)

o sumă care urmează a fi stabilită de Consiliul guvernatorilor şi care nu poate depăşi 20 % din profitul net, este transferată în fondul general de rezervă în limita a 100 % din capital;

(b)

profitul net rămas se distribuie acţionarilor BCE, proporţional cu cotele vărsate la capital.

33.2   În cazul în care BCE înregistrează o pierdere, aceasta se acoperă din fondul general de rezervă al BCE şi, dacă este necesar, după decizia Consiliului guvernatorilor, din veniturile monetare aferente exerciţiului financiar respectiv, proporţional cu şi în limita sumelor alocate băncilor centrale naţionale în conformitate cu articolul 32.5.

CAPITOLUL VII

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 34

Actele juridice

34.1   În conformitate cu articolul 132 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, BCE adoptă:

regulamente, în măsura necesară îndeplinirii misiunilor stabilite la articolul 3.1 prima liniuţă, la articolele 19.1, 22 sau 25.2 din Statutul SEBC şi al BCE, precum şi în cazurile prevăzute de actele Consiliului menţionate la articolul 41;

deciziile necesare îndeplinirii misiunilor încredinţate SEBC în conformitate cu tratatele şi cu Statutul SEBC şi al BCE;

recomandări şi avize.

34.2   BCE poate decide publicarea deciziilor, recomandărilor şi avizelor sale.

34.3   În limitele şi în condiţiile stabilite de Consiliu, în conformitate cu procedura menţionată la articolul 41 din statut, BCE este abilitată să impună întreprinderilor amenzi şi penalităţi cu titlu cominatoriu, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor care rezultă din regulamentele şi deciziile sale.

Articolul 35

Controlul jurisdicţional şi aspecte conexe

35.1.   Actele sau omisiunile BCE sunt supuse controlului şi interpretării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cazurile şi în condiţiile prevăzute de tratate. BCE poate introduce acţiuni în justiţie în cazurile şi în condiţiile prevăzute de tratate.

35.2   Litigiile dintre BCE, pe de o parte, şi creditorii sau debitorii acesteia sau orice altă persoană, pe de altă parte, sunt soluţionate de instanţele naţionale competente, cu excepţia cazurilor în care competenţa a fost atribuită Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

35.3   BCE se supune regimului răspunderii prevăzut la articolul 340 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Răspunderea băncilor centrale naţionale se stabileşte în conformitate cu dreptul intern respectiv.

35.4   Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să hotărască în temeiul unei clauze compromisorii prevăzută într-un contract de drept public sau de drept privat încheiat de BCE sau în numele acesteia.

35.5   Decizia BCE de a sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene se adoptă de către Consiliul guvernatorilor.

35.6   Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să hotărască în privinţa litigiilor privind îndeplinirea de către băncile centrale naţionale a obligaţiilor care le revin în conformitate cu tratatele şi cu prezentul statut. În cazul în care BCE consideră că o bancă centrală naţională nu şi-a îndeplinit una din obligaţiile care îi revin în temeiul tratatelor şi al prezentului statut, aceasta poate adopta un aviz motivat în această privinţă după ce a oferit băncii centrale naţionale în cauză posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile. În cazul în care banca centrală naţională respectivă nu respectă avizul în termenul stabilit de BCE, aceasta din urmă poate sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Articolul 36

Personalul

36.1   Consiliul guvernatorilor stabileşte, la propunerea Comitetului executiv, regimul care se aplică personalului BCE.

36.2   Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să soluţioneze orice litigiu dintre BCE şi agenţii acesteia, în limitele şi în condiţiile stabilite prin regimul care se aplică personalului.

Articolul 37 (ex-articolul 38)

Secretul profesional

37.1   Membrii organelor de conducere, precum şi personalul BCE şi cel al băncilor centrale naţionale au obligaţia, chiar şi după încetarea funcţiilor lor, de a nu divulga informaţii care, prin natura lor, intră sub incidenţa obligaţiei de păstrare a secretului profesional.

37.2   Persoanele care au acces la date care intră sub incidenţa legislaţiei Uniunii care impune obligaţia păstrării secretului se supun acestei legislaţii.

Articolul 38 (ex-articolul 39)

Persoanele cu drept de semnătură

BCE se angajează din punct de vedere juridic faţă de terţi prin preşedinte sau doi membri ai Comitetului executiv, ori prin semnătura a doi membri ai personalului acesteia, autorizaţi în mod corespunzător de preşedinte să semneze în numele BCE.

Articolul 39 (ex-articolul 40)

Privilegiile şi imunităţile

BCE se bucură pe teritoriul statelor membre de privilegiile şi imunităţile necesare îndeplinirii misiunilor sale, în condiţiile stabilite de Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Uniunii Europene.

CAPITOLUL VIII

MODIFICAREA STATUTULUI ŞI LEGISLAŢIA COMPLEMENTARĂ

Articolul 40 (ex-articolul 41)

Procedura simplificată de revizuire

40.1   În conformitate cu articolul 129 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, articolele 5.1, 5.2, 5.3, 17, 18, 19.1, 22, 23, 24, 26, 32.2, 32.3, 32.4 şi 32.6, articolul 33.1 litera (a) şi articolul 36 din prezentul statut pot fi revizuite de către Parlamentul European şi de către Consiliu, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, fie la recomandarea BCE, după consultarea Comisiei, fie la propunerea Comisiei şi după consultarea BCE.

40.2   Articolul 10.2 poate fi modificat printr-o decizie a Consiliului European, hotărând în unanimitate, fie la recomandarea Băncii Centrale Europene şi după consultarea Parlamentului European şi a Comisiei, fie la recomandarea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European şi a Băncii Centrale Europene. Respectivele modificări intră în vigoare numai după ce au fost aprobate de statele membre în conformitate cu normele lor constituţionale.

40.3   Pentru ca BCE să adopte o recomandare în temeiul prezentului articol, este necesară decizia unanimă a Consiliului guvernatorilor.

Articolul 41(ex-articolul 42)

Legislaţia complementară

În conformitate cu articolul 129 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Consiliul, fie la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European şi a BCE, fie la recomandarea BCE şi după consultarea Parlamentului European şi a Comisiei, adoptă dispoziţiile menţionate la articolele 4, 5.4, 19.2, 20, 28.1, 29.2, 30.4 şi 34.3 din prezentul statut.

CAPITOLUL IX

DISPOZIŢII TRANZITORII ŞI ALTE DISPOZIŢII PRIVIND SEBC

Articolul 42 (ex-articolul 43)

Dispoziţii generale

42.1   Prin efectul derogării menţionate la articolul 139 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, următoarele articole din prezentul statut: 3, 6, 9.2, 12.1, 14.3, 16, 18, 19, 20, 22, 23, 26.2., 27, 30, 31, 32, 33, 34 şi 49 nu conferă nici un drept şi nu impun nici o obligaţie statului membru respectiv.

42.2   Băncile centrale ale statelor membre, care fac obiectul unei derogări, conform articolului 139 din tratatul menţionat, îşi păstrează competenţele în domeniul politicii monetare, în conformitate cu dreptul intern.

42.3   În conformitate cu articolul 139 din tratatul menţionat, la articolele următoare din prezentul statut: 3, 11.2. şi 19, „state membre” înseamnă statele membre a căror monedă este euro.

42.4   La articolele următoare din prezentul statut: 9.2, 10.2, 10.3, 12.1, 16, 17, 18, 22, 23, 27, 30, 31, 32, 33.2 şi 49, „bănci centrale naţionale” înseamnă băncile centrale ale statelor membre a căror monedă este euro.

42.5   La articolele 10.3 şi 33.1, „acţionari” înseamnă băncile centrale ale statelor membre a căror monedă este euro.

42.6   La articolele 10.3 şi 30.2, „capital subscris” înseamnă capitalul BCE subscris de băncile centrale ale statelor membre a căror monedă este euro.

Articolul 43 (ex-articolul 44)

Misiuni tranzitorii ale BCE

BCE îndeplineşte fostele atribuţii ale IME, menţionate la articolul 141 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene care, date fiind derogările privind unul sau mai multe state membre, trebuie să fie îndeplinite şi după introducerea monedei euro.

BCE adoptă avize în cursul perioadei de pregătire privind abrogarea derogărilor menţionate la articolul 140 din tratatul menţionat.

Articolul 44 (ex-articolul 45)

Consiliul general al BCE

44.1   Fără a aduce atingere articolului 129 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Consiliul general se constituie ca cel de-al treilea organ de decizie al BCE.

44.2   Consiliul general este format din preşedintele şi vicepreşedintele BCE, precum şi din guvernatorii băncilor centrale naţionale. Ceilalţi membri ai Comitetului executiv pot participa, fără drept de vot, la reuniunile Consiliului general.

44.3   Responsabilităţile Consiliului general sunt enumerate în mod exhaustiv la articolul 46 din prezentul statut.

Articolul 45 (ex-articolul 46)

Regulamentul intern al Consiliului general

45.1   Preşedintele sau, în absenţa acestuia, vicepreşedintele BCE prezidează Consiliul general al BCE.

45.2   Preşedintele Consiliului şi un membru al Comisiei pot participa, fără drept de vot, la reuniunile Consiliului general.

45.3   Preşedintele pregăteşte reuniunile Consiliului general.

45.4   Prin derogare de la articolul 12.3, Consiliul general îşi adoptă regulamentul intern.

45.5   Secretariatul Consiliului general se asigură de către BCE.

Articolul 46 (ex-articolul 47)

Responsabilităţile Consiliului general

46.1   Consiliul general:

îndeplineşte misiunile menţionate la articolul 43;

contribuie la îndeplinirea funcţiilor consultative menţionate la articolele 4 şi 25.1.

46.2   Consiliul general contribuie la:

culegerea informaţiilor statistice menţionate la articolul 5;

întocmirea rapoartelor de activitate ale BCE menţionate la articolul 15;

stabilirea normelor menţionate în articolul 26.4, necesare aplicării articolului 26;

luarea tuturor celorlalte măsuri menţionate la articolul 29.4, necesare aplicării articolului 29;

stabilirea regimului care se aplică personalului BCE, menţionate la articolul 36.

46.3   Consiliul general contribuie la pregătirile necesare pentru stabilirea irevocabilă a cursurilor de schimb ale monedelor statelor membre care fac obiectul unei derogări în raport cu moneda euro, aşa cum este prevăzută aceasta la articolul 140 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

46.4   Consiliul general este informat de preşedintele BCE cu privire la deciziile Consiliului guvernatorilor.

Articolul 47 (ex-articolul 48)

Dispoziţii tranzitorii privind capitalul BCE

În conformitate cu articolul 29.1, fiecărei bănci centrale naţionale i se atribuie o pondere în grila de repartiţie pentru subscrierea la capitalul BCE. Prin derogare de la articolul 28.3, băncile centrale ale statelor membre care fac obiectul unei derogări nu varsă capitalul subscris, în afara cazului în care Consiliul general, hotărând cu o majoritate care reprezintă cel puţin două treimi din capitalul subscris al BCE şi cel puţin jumătate din acţionari, decide că un procent minim trebuie vărsat cu titlu de participare la costurile funcţionării BCE.

Articolul 48 (ex-articolul 49)

Plata amânată a capitalului, rezervelor şi provizioanelor BCE

48.1   Banca centrală a unui stat membru a cărui derogare a fost abrogată varsă cota subscrisă la capitalul BCE în aceeaşi proporţie ca şi băncile centrale ale statelor membre a căror monedă este euro şi transferă către BCE active din rezervele valutare, în conformitate cu articolul 30.1. Suma care trebuie transferată se stabileşte înmulţind valoarea în euro, calculată la cursul de schimb în vigoare, a activelor din rezervele valutare care au fost deja transferate către BCE, în conformitate cu articolul 30.1 cu raportul dintre numărul părţilor subscrise de banca centrală naţională respectivă şi numărul părţilor deja vărsate de celelalte bănci centrale naţionale.

48.2   În afara plăţii menţionate la articolul 48.1, banca centrală respectivă contribuie la rezervele BCE, la provizioanele echivalente rezervelor şi la suma care mai trebuie afectată rezervelor şi provizioanelor, care corespunde soldului contului de profit şi pierderi la dat de 31 decembrie a anului anterior abrogării derogării. Suma care trebuie vărsată se calculează înmulţind volumul rezervelor, aşa cum sunt ele definite mai sus şi aşa cum figurează în bilanţul aprobat al BCE, cu raportul dintre numărul părţilor subscrise de banca centrală respectivă şi numărul părţilor deja vărsate de către celelalte bănci centrale.

48.3   Atunci când unul sau mai multe state devin membre ale Uniunii Europene, iar băncile lor centrale naţionale devin parte integrantă din SEBC, capitalul subscris al BCE şi plafonul până la care activele constând din rezerve valutare care pot fi transferate BCE se majorează automat. Valoarea majorării se determină prin înmulţirea valorilor respective aflate în vigoare la data respectivă cu raportul, în cadrul grilei de repartiţie pentru capitalul majorat, dintre ponderea băncilor centrale naţionale care aderă şi ponderea băncilor centrale naţionale care sunt deja membre ale SEBC. Ponderea fiecărei bănci centrale naţionale în grila de repartiţie se calculează prin analogie cu articolul 29.1 şi în conformitate cu articolul 29.2. Perioadele de referinţă utilizate pentru datele statistice sunt identice cu cele utilizate pentru ultima ajustare cincinală a ponderilor în conformitate cu articolul 29.3.

Articolul 49 (ex-articolul 52)

Schimbul bancnotelor exprimate în monedele statelor membre

După stabilirea irevocabilă a cursurilor de schimb potrivit articolului 140 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Consiliul guvernatorilor adoptă măsurile necesare pentru a asigura că bancnotele exprimate în monedele pentru care a fost stabilit în mod irevocabil cursul de schimb sunt schimbate de băncile centrale naţionale la paritatea respectivă.

Articolul 50 (ex-articolul 53)

Aplicabilitatea măsurilor tranzitorii

Articolele 42-47 se aplică în măsura în care şi atât timp cât statele membre fac obiectul unei derogări.

PROTOCOLUL (nr. 5)

PRIVIND STATUTUL BĂNCII EUROPENE DE INVESTIŢII

ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE,

DORIND să stabilească Statutul Băncii Europene de Investiţii, prevăzut la articolul 308 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,

AU CONVENIT cu privire la următoarele dispoziţii, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene:

Articolul 1

Banca Europeană de Investiţii instituită prin articolul 308 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în continuare numită „Banca”, se constituie şi îşi exercită funcţiile şi activitatea în conformitate cu dispoziţiile prezentului tratat şi ale prezentului statut.

Articolul 2

Misiunea Băncii este definită la articolul 309 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Articolul 3

În conformitate cu articolul 308 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii europene, statele membre sunt membri ai Băncii.

Articolul 4

(1)   Capitalul Băncii este de 164 808 169 000 EUR, subscris de statele membre după cum urmează:

Germania

26 649 532 500

Franța

26 649 532 500

Italia

26 649 532 500

Regatul Unit

26 649 532 500

Spania

15 989 719 500

Belgia

7 387 065 000

Tările de Jos

7 387 065 000

Suedia

4 900 585 500

Danemarca

3 740 283 000

Austria

3 666 973 500

Polonia

3 411 263 500

Finlanda

2 106 816 000

Grecia

2 003 725 500

Portugalia

1 291 287 000

Republica Cehă

1 258 785 500

Ungaria

1 190 868 500

Irlanda

935 070 000

România

863 514 500

Slovacia

428 490 500

Slovenia

397 815 000

Bulgaria

290 917 500

Lituania

249 617 500

Luxembourg

187 015 500

Cipru

183 382 000

Letonia

152 335 000

Estonia

117 640 000

Malta

69 804 000

Statele membre nu sunt răspunzătoare decât până la concurenţa cotei părţi de capital subscris şi nevărsat.

(2)   Admiterea unui nou membru determină o majorare a capitalului subscris corespunzătoare aportului noului membru.

(3)   Consiliul guvernatorilor, hotărând în unanimitate, poate decide o majorare a capitalului subscris.

(4)   Cota parte de capital subscris nu poate fi cesionată, nu poate face obiectul garanţiilor reale mobiliare şi nici supusă sechestrului.

Articolul 5

(1)   Capitalul subscris este vărsat de către statele membre până la concurența a 5 % în medie din sumele prevăzute la articolul 4 alineatul (1).

(2)   In cazul majorării capitalului subscris, Consiliul guvernatorilor, hotărând în unanimitate, stabileşte procentul care trebuie vărsat, precum şi modalităţile de plată. Plățile în numerar se efectuează exclusiv în euro.

(3)   Consiliul de administraţie poate solicita vărsarea restului de 75 % din capitalul subscris, în cazul în care acest vărsământ este necesar pentru a face faţă obligaţiilor Băncii

Vărsământul este efectuat de fiecare stat membru proporţional cu cota sa parte de capital subscris.

Articolul 6

(ex-articolul 8)

Banca este administrată şi condusă de un Consiliu al guvernatorilor, un Consiliu de administraţie şi un Comitet de direcţie.

Articolul 7

(ex-articolul 9)

(1)   Consiliul guvernatorilor este format din miniştrii desemnaţi de statele membre.

(2)   Consiliul guvernatorilor stabileşte directivele generale referitoare la politica de creditare a Băncii în conformitate cu obiectivele Uniunii.

Consiliul guvernatorilor veghează la executarea acestor directive.

(3)

(a)

decide cu privire la majorarea capitalului subscris, conform articolului 4 alineatul (3) şi articolului 5 alineatul (2);

(b)

în înțelesul articolului 9 alineatul (1), stabileşte principiile aplicabile operaţiunilor de finanţare în cadrul misiunii Băncii;

(c)

exercită puterile prevăzute în articolele 9 şi 11, pentru numirea şi demiterea din oficiu a membrilor Consiliului de administraţie şi ai Comitetului de direcţie, precum şi a celor prevăzute la articolul 11 alineatul (1) paragraful al doilea;

(d)

decide cu privire la acordarea finanţării pentru investiţiile care urmează să fie realizate total sau parţial în afara teritoriilor statelor membre, în conformitate cu articolul 16 alineatul (1);

(e)

aprobă raportul anual întocmit de Consiliul de administraţie;

(f)

aprobă bilanţul anual, precum şi contul de profit şi pierderi;

(g)

exercită puterile şi atribuţiile celelalte conferite prin prezentul statut;

(h)

aprobă regulamentul intern al Băncii.

(4)   Consiliul guvernatorilor are competenţa de a adopta în unanimitate, în cadrul tratatului şi al prezentului statut, orice decizii cu privire la suspendarea activităţii Băncii şi la eventuala sa lichidare.

Articolul 8

(ex-articolul 10)

Cu excepţia cazurilor în care se prevede altfel în prezentul statut, deciziile Consiliului guvernatorilor se adoptă cu majoritatea membrilor săi. Statele care constituie această majoritate trebuie să reprezinte cel puţin 50 % din capitalul subscris.

Pentru întrunirea majorităţii calificate, sunt necesare optsprezece voturi şi 68 % din capitalul subscris.

Abţinerile din partea membrilor prezenţi sau reprezentaţi nu împiedică adoptarea deciziilor care necesită întrunirea unanimităţii.

Articolul 9

(ex-articolul 11)

(1)   Consiliul de administraţie decide cu privire la acordarea de finanţări, în special sub formă de credite şi de garanţii, precum şi cu privire la contractarea de împrumuturi, stabileşte ratele dobânzilor pentru împrumuturi, precum şi comisioanele şi celelalte speze. În temeiul unei decizii adoptate cu majoritate calificată, Consiliul de administraţie poate delega anumite atribuţii Comitetului de direcţie. Consiliul de administraţie stabileşte condiţiile şi modul în care se realizează această delegare şi supraveghează punerea sa în aplicare.

Consiliul de administraţie verifică administrarea corectă a Băncii şi asigură conformitatea acesteia cu dispoziţiile tratatelor şi ale statutului şi cu directivele generale stabilite de Consiliul guvernatorilor.

La încheierea exerciţiului, Consiliul de administraţie trebuie să prezinte un raport Consiliului guvernatorilor şi să-l publice după aprobare.

(2)   Consiliul de administraţie este format din douăzeci şi opt de administratori şi optsprezece supleanţi.

Administratorii sunt numiţi pentru cinci ani de Consiliul guvernatorilor, fiecare stat membru desemnând câte un administrator iar Comisia desemnând, de asemenea, un administrator.

Administratorii supleanţi sunt numiţi pentru cinci ani de Consiliul guvernatorilor după cum urmează:

doi supleanţi desemnaţi de Republica Federală Germania;

doi supleanţi desemnaţi de Republica Franceză;

doi supleanţi desemnaţi de Republica Italiană;

doi supleanţi desemnaţi de Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord;

un supleant desemnat de comun acord de Regatul Spaniei şi Republica Portugheză;

un supleant desemnat de comun acord de Regatul Belgiei, Marele Ducat al Luxemburgului şi Regatul Ţărilor de Jos;

doi supleanţi desemnaţi de comun acord de Regatul Danemarcei, Republica Elenă, Irlanda şi România;

doi supleanţi desemnaţi de comun acord de Republica Estonia, Republica Letonia, Republica Lituania, Republica Austria, Republica Finlanda şi Regatul Suediei;

trei supleanţi desemnaţi de comun acord de Republica Bulgaria, Republica Cehă, Republica Cipru, Republica Ungară, Republica Malta, Republica Polonă, Republica Slovenia şi Republica Slovacă;

un supleant desemnat de Comisie.

Consiliul de administraţie cooptează şase experţi fără drept de vot: trei în calitate de membri şi trei supleanţi.

Mandatul administratorilor și al supleanților poate fi reînnoit.

Regulamentul de procedură prevede modul de participare la şedinţele Consiliului de administraţie şi dispoziţiile aplicabile membrilor supleanţi, precum şi experţilor cooptaţi.

Preşedintele sau, în absenţa acestuia, unul din vice-preşedinţii Comitetului de direcţie, prezidează şedinţele Consiliului de administraţie, fără să ia parte la vot.

Membrii Consiliul de administraţie sunt selectaţi dintre personalităţile care prezintă toate garanţiile de independenţă şi competenţă; aceştia nu sunt răspunzători decât faţă de Bancă.

(3)   În cazul în care administratorul nu mai îndeplineşte condiţiile necesare pentru exercitarea funcţiilor sale, Consiliul guvernatorilor hotărând cu majoritate calificată poate pronunţa demiterea sa din oficiu.

Neaprobarea raportului anual determină demisia Consiliul de administraţie.

(4)   Pentru locurile care rămân vacante, ca urmare a decesului sau demisiei voluntare, din oficiu sau colective, se procedează la înlocuire conform normelor stabilite în alineatul (2). Cu excepţia reînnoirii generale, membrii sunt înlocuiţi pe durata rămasă până la încheierea mandatului.

(5)   Consiliul guvernatorilor stabileşte retribuţia membrilor Consiliului de administraţie. Acesta stabileşte eventualele incompatibilităţi cu funcţiile de administrator şi de supleant.

Articolul 10

(ex-articolul 12)

(1)   Fiecare administrator dispune de un vot în Consiliul de administraţie. Acesta îşi poate delega votul în orice situaţie, conform normelor care urmează să fie stabilite în regulamentul de procedură al Băncii.

(2)   Dacă prezentul statut nu prevede altfel, deciziile Consiliului de administraţie se adoptă de cel puţin o treime din membrii consiliului cu drept de vot şi care reprezintă cel puţin 50 % din capitalul subscris. Pentru întrunirea majorităţii calificate sunt necesare optsprezece voturi pentru şi 68 % din capitalul subscris. Regulamentul de procedură al Băncii prevede cvorumul necesar pentru adoptarea deciziilor Consiliului de administraţie.

Articolul 11

(ex-articolul 13)

(1)   Comitetul de direcţie este format dintr-un preşedinte şi din opt vicepreşedinţi, numiţi pe o perioadă de şase luni de Consiliul guvernatorilor, la propunerea Consiliului de administraţie. Mandatul lor poate fi reînnoit.

Consiliul guvernatorilor, hotărând în unanimitate, poate modifica numărul membrilor Comitetului de direcție.

(2)   La propunerea Consiliul de administraţie, care a hotărât cu majoritate calificată, Consiliul guvernatorilor, hotărând la rândul său cu majoritate calificată, poate pronunţa demiterea din oficiu a membrilor Comitetului de direcţie.

(3)   Comitetul de direcţie asigură gestionarea afacerilor curente ale Băncii, sub autoritatea preşedintelui şi sub controlul Consiliului de administraţie.

Comitetul de direcţie pregăteşte deciziile Consiliului de administraţie, mai ales în ceea ce priveşte încheierea de împrumuturi şi acordarea finanţărilor, în special sub formă de credite şi garanţii; asigură executarea acestor decizii.

(4)   Comitetul de direcţie îşi formulează, cu majoritate, avizele privind proiectele de contractare de împrumuturi şi de acordare de finanţări, în special sub formă de credite şi de garanţii.

(5)   Consiliul guvernatorilor stabileşte retribuţia membrilor Comitetului de direcţie şi incompatibilităţile cu funcţiile acestora.

(6)   Preşedintele sau, în cazul în care acesta este împiedicat să participe, unul dintre vicepreşedinţi, reprezintă Banca în materie judiciară sau extrajudiciară.

(7)   Membrii personalului Băncii se găsesc sub autoritatea preşedintelui. Aceştia sunt angajaţi şi concediaţi de către preşedinte. În alegerea personalului, trebuie să se ţină cont nu numai de aptitudinile personale şi de calificările profesionale, ci şi de participarea echitabilă a resortisanţilor statelor membre. Regulamentul de procedură prevede organul competent pentru adoptarea dispoziţiilor aplicabile personalului.

(8)   Comitetul de direcţie şi personalul Băncii nu sunt răspunzători decât faţă de aceasta şi îşi exercită funcţiile în deplină independenţă.

Articolul 12

(ex-articolul 14)

(1)   Un comitet compus din şase membri numiţi de Consiliul guvernatorilor – în temeiul competenţei lor – verifică dacă activităţile Băncii sunt în conformitate cu cele mai bune practici din domeniul bancar şi răspunde de verificarea conturilor Băncii.

(2)   Comitetul menţionat la alineatul (1) verifică, în fiecare an, dacă operaţiunile Băncii s-au desfăşurat în mod corespunzător şi dacă evidenţele sale au fost corect întocmite. În acest scop, comitetul verifică dacă operaţiunile Băncii s-au efectuat în conformitate cu formalităţile şi procedurile prevăzute în prezentul statut şi în regulamentul de procedură.

(3)   Comitetul menţionat la alineatul (1) confirmă faptul că declaraţiile financiare, precum şi toate informaţiile financiare cuprinse în conturile anuale elaborate de consiliul de administraţie oferă o imagine fidelă a situaţiei financiare a Băncii, atât pentru active cât şi pentru pasive, precum şi a rezultatelor operaţiunilor desfăşurate de aceasta şi a fluxurilor de trezorerie aferente exerciţiului financiar respectiv.

(4)   Regulamentul de procedură precizează calificările necesare membrilor comitetului menţionat la alineatul (1) şi stabileşte condiţiile şi modul de desfăşurare a activităţii comitetului.

Articolul 13

(ex-articolul 15)

Comunicările Băncii cu fiecare stat membru se realizează prin intermediul autorităţii desemnate de acesta. Pentru executarea operaţiunilor financiare Banca poate apela la banca centrală naţională a statului membru în cauză sau la alte instituţii financiare autorizate de acesta.

Articolul 14

(ex-articolul 16)

(1)   Banca colaborează cu toate organizaţiile internaţionale care exercită activităţi în domenii de activitate similare.

(2)   Banca caută toate contactele necesare în vederea cooperării cu instituţiile bancare şi financiare ale ţărilor în care îşi desfăşoară operaţiunile.

Articolul 15

(ex-articolul 17)

La solicitarea unui stat membru sau a Comisiei sau din oficiu, Consiliul guvernatorilor interpretează sau completează, în condiţiile în care ele au fost adoptate, directivele stabilite de el conform articolului 7 din prezentul statut.

Articolul 16

(ex-articolul 18)

(1)   În cadrul mandatului definit la articolul 309 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Banca acordă finanţări, în special sub formă de credite şi de garanţii, membrilor săi sau întreprinderilor private sau publice pentru investiţii care se vor realiza pe teritoriile statelor membre, în cazul în care nu sunt disponibile, în condiţii rezonabile, mijloace provenind din alte resurse.

Cu toate acestea, prin decizia majorităţii calificate a Consiliului guvernatorilor la propunerea Consiliul de administraţie, Banca poate acorda finanţări pentru investiţii care se vor realiza în totalitate sau în parte în afara teritoriilor statelor membre.

(2)   Pe cât este posibil, acordarea de credite este condiţionată de utilizarea altor mijloace de finanţare.

(3)   Dacă se acordă un împrumut unei întreprinderi sau unei colectivităţi, alta decât un stat membru, banca condiţionează acordarea acestui împrumut fie de garanţia statului membru pe teritoriul căruia va fi realizat investiţia, fie de alte garanţii suficiente, fie de soliditatea financiară a debitorului.

În plus, în cadrul principiilor stabilite de Consiliul guvernatorilor în înțelesul articolului 7 alineatul (3) litera (b) şi în cazul în care realizarea operaţiunilor prevăzute la articolul 309 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene impune acest lucru, Consiliul de administraţie adoptă, cu majoritate calificată, condiţiile şi modul de acordare a oricărei finanţări care prezintă un profil de risc specific şi care este considerată, în consecinţă, ca fiind o activitate specială.

(4)   Banca poate garanta împrumuturi contractate de întreprinderi publice sau private sau de către colectivităţi pentru realizarea operaţiunilor prevăzute în articolul 309 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

(5)   Valoarea totală contractată a împrumuturilor şi garanţiilor acordate de Bancă nu poate depăşi 250 % din valoarea capitalului subscris, a rezervelor, a provizioanelor nealocate şi a excedentului din contul de profit şi pierderi. Din valoarea totală a posturilor menţionate se scade o sumă egală cu valoarea subscrisă, vărsată sau nu, a oricărei participări a Băncii la capital.

Suma vărsată reprezentând participarea Băncii nu trebuie să depăşească niciodată valoarea totală a părţii vărsate din capitalul acesteia, a rezervelor sale, a provizioanelor nealocate, precum şi a excedentului contului de profit şi pierderi.

În mod excepţional, se alocă o rezervă specială pentru activităţile speciale ale Băncii, stabilite de Consiliul guvernatorilor şi de Consiliul de administraţie în conformitate cu alineatul (3).

Prezentul alineat se aplică, de asemenea, conturilor consolidate ale Băncii.

(6)   Banca se protejează împotriva riscului valutar inserând în contractele de împrumut şi de garanţie clauzele pe care le consideră adecvate.

Articolul 17

(ex-articolul 19)

(1)   Ratele dobânzilor pentru împrumuturile acordate de Bancă, precum şi comisioanele şi celelalte speze, trebuie adaptate condiţiilor predominante pe piaţa de capital şi trebuie calculate astfel încât încasările care rezultă să-i permită Băncii să facă faţă obligaţiilor sale, să-şi acopere cheltuielile şi riscurile şi să constituie un fond de rezervă conform articolului 22.

(2)   Banca nu acordă reduceri la ratele dobânzilor. În cazul în care, ţinând cont de caracterul specific al investiţiei finanţate, pare indicată o reducere a ratei dobânzii, statul membru interesat sau o autoritate terţă poate acorda bonificaţii la dobândă, în măsura în care acordarea lor este compatibilă cu normele stabilite în articolul 107 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Articolul 18

(ex-articolul 20)

În cadrul operaţiunilor sale de finanţare, Banca trebuie să respecte următoarele principii:

(1)

Banca veghează ca fondurile sale să fie utilizate cât mai raţional posibil în interesul Uniunii.

Banca nu poate acorda împrumuturi sau garanţii decât în următoarele condiţii:

(a)

dacă plata dobânzii şi a amortizării este asigurată din beneficiile de exploatare, în cazul investiţiilor realizate de întreprinderi din sectorul de producţie, sau în cazul altor investiţii prin angajament asumat de statul în care se realizează investiţia sau în orice alt mod şi

(b)

dacă executarea investiţiei contribuie la creşterea productivităţii economice în general şi dacă favorizează realizarea pieţei comune.

(2)

Banca nu trebuie să dobândească nici o participaţie la întreprinderi şi nici să-şi asume răspundere de gestiune decât dacă protecţia drepturilor sale nu solicită acest lucru în vederea garantării recuperării creanţei sale.

Cu toate acestea, în cadrul principiilor stabilite de Consiliul guvernatorilor în temeiul articolului 7 alineatul (3) litera (b), în cazul în care realizarea operaţiunilor prevăzute la articolul 309 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene impune acest lucru, Consiliul de administraţie adoptă, cu majoritate calificată, condiţiile şi modul de realizare a unei participări la capitalul unei societăţi comerciale, în general pentru a completa un împrumut sau o garanţie, în măsura în care acest lucru este necesar pentru finanţarea unei investiţii sau a unui program.

(3)

Banca poate ceda creanţele sale pe piaţa de capital şi poate, în acest scop, solicita de la debitorii săi emisiunea de obligaţiuni sau alte titluri.

(4)

Nici Banca, nici statele membre nu trebuie să impună condiţii conform cărora sumele împrumutate trebuie cheltuite în cadrul unui anume stat membru.

(5)

Banca poate condiţiona acordarea de împrumuturi de organizarea de licitaţii internaţionale.

(6)

Banca nu finanţează, parţial sau în totalitate, nicio investiţie la care se opune statul membru pe teritoriul căruia această investiţie trebuie realizată.

(7)

Pe lângă activităţile de credit, Banca poate asigura servicii de asistenţă tehnică, în condiţiile şi modalitățile stabilite de Consiliul guvernatorilor, care hotărăşte cu majoritate calificată, respectând în acelaşi timp prezentul statut.

Articolul 19

(ex-articolul 21)

(1)   Orice întreprindere sau organism public sau privat poate adresa direct o cerere de finanţare Băncii. Cererile pot fi adresate şi prin intermediul Comisiei sau al statului membru pe teritoriul căruia urmează să se realizeze investiţia.

(2)   Dacă cererile sunt adresate prin intermediul Comisiei, ele vor fi supuse avizului statului membru pe teritoriul căruia va fi realizat investiţia. Dacă ele sunt adresate prin intermediul statului, sunt supuse avizului Comisiei. Dacă sunt emise direct de o întreprindere, sunt prezentate statului membru interesat şi Comisiei.

Statele membre interesate şi Comisia trebuie să-şi dea avizul în termen de maximum două luni. În lipsa unui răspuns în acest termen, Banca poate considera că proiectul în cauză nu ridică obiecţiuni.

(3)   Consiliul de administraţie decide asupra operaţiunilor de finanţare care îi sunt prezentate de Comitetul de direcţie.

(4)   Comitetul de direcţie analizează dacă operaţiunile de finanţare care îi sunt prezentate sunt conforme cu dispoziţiile prezentului statut, în special cu dispoziţiile articolului 16 şi 18. Dacă Comitetul de direcţie se pronunţă în favoarea finanţării, trebuie să prezinte propunerea aferentă Consiliului de administraţie; Comitetul de direcţie poate condiţiona avizul său favorabil unor cerinţe pe care le consideră esenţiale. Dacă Comitetul de direcţie se pronunţă împotriva acordării finanţării, trebuie să prezinte Consiliului de administraţie documentele necesare, însoţite de avizul său.

(5)   În cazul avizului negativ al Comitetului de direcţie, Consiliul de administraţie nu poate acorda finanţarea în cauză decât în unanimitate.

(6)   În cazul avizului negativ al Comisiei, Consiliul de administraţie nu poate acorda finanţarea în cauză decât cu unanimitate, administratorul numit prin desemnarea Comisiei abţinându-se de la vot.

(7)   În cazul avizului negativ al Comitetului de direcţie şi al Comisiei, Consiliul de administraţie nu poate acorda finanţarea în cauză.

(8)   În cazul în care, în vederea protejării drepturilor şi intereselor Băncii, se impune restructurarea unei operaţiuni de finanţare aferente investiţiilor aprobate, Comitetul executiv adoptă imediat măsurile de urgenţă pe care le consideră necesare, sub rezerva înaintării fără întârziere a unui raport cu privire la aceasta Consiliului de administraţie.

Articolul 20

(ex-articolul 22)

(1)   Banca împrumută de pe pieţele de capital resursele necesare îndeplinirii obiectivelor sale.

(2)   Banca poate contracta împrumuturi de pe pieţele de capital ale statelor membre, în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile pieţelor în cauză.

Autorităţile competente ale unui stat membru care face obiectul unei derogări în înțelesul articolului 139 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene se pot opune acestor operaţiuni numai în cazul în care există riscul unor tulburări grave pe piaţa de capital a statului în cauză.

Articolul 21

(ex-articolul 23)

(1)

(a)

pentru efectuarea de plasamente pe pieţele monetare;

(b)

pentru cumpărarea sau vânzarea de titluri, sub rezerva dispoziţiilor articolului 18 alineatul (2);

(c)

pentru efectuarea oricărei alte operaţiuni financiare în legătură cu obiectul său de activitate.

(2)   Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 23, Banca nu efectuează în gestionarea plasamentelor sale nici un arbitraj de devize care nu este neapărat necesar pentru realizarea împrumuturilor sale sau pentru îndeplinirea angajamentelor pe care le-a contractat ca urmare a împrumuturilor sau garanţiilor acordate de ea.

(3)   În domeniile vizate de prezentul articol, Banca acţionează de comun acord cu autorităţile competente ale statelor membre sau cu băncile centrale naţionale ale acestora.

Articolul 22

(ex-articolul 24)

(1)   Se constituie treptat un fond de rezervă în limita a 10 % din capitalul subscris. Dacă situaţia angajamentelor Băncii o justifică, Consiliul de administraţie poate decide constituirea unor rezerve suplimentare. Cât timp acest fond de rezervă nu va fi fost în întregime constituit, trebuie alimentat prin:

(a)

încasări din dobânzi provenind din împrumuturile acordate de Bancă din sumele vărsate de statele membre în temeiul articolului 5;

(b)

încasări din dobânzi provenite din împrumuturile acordate de Bancă din sumele constituite din rambursarea împrumuturilor menţionate la litera (a),

în măsura în care aceste încasări din dobânzi nu sunt necesare pentru executarea obligaţiilor şi pentru acoperirea cheltuielilor Băncii.

(2)   Resursele fondului de rezervă trebuie plasate astfel încât să fie în orice moment în stare să răspundă obiectului acestui fond.

Articolul 23

(ex-articolul 25)

(1)   Banca este întotdeauna autorizată să transfere într-una din monedele statelor membre a căror monedă nu este euro activele pe care le deţine pentru a realiza operaţiuni financiare în conformitate cu obiectul său de activitate, aşa cum este definit în articolul 309 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi luând în considerare dispoziţiile articolului 21 din prezentul statut. Banca evită să procedeze pe cât posibil la astfel de transferuri dacă deţine active disponibile sau care pot fi mobilizate în moneda de care are nevoie.

(2)   Banca nu poate converti în devize ale ţărilor terţe activele pe care le deţine în moneda unuia dintre statele membre a căror monedă nu este euro, fără acordul acestui stat.

(3)   Banca poate dispune liber de fracţiunea din capitalul vărsat, precum şi de devizele împrumutate pe terţe pieţe.

(4)   Statele membre se angajează să pună la dispoziţia debitorilor Băncii devizele necesare rambursării împrumuturilor acordate şi dobânzilor la împrumuturile acordate sau garantate de Bancă pentru investiţii care se realizează pe teritoriul lor.

Articolul 24

(ex-articolul 26)

În cazul în care un stat membru nu-şi îndeplineşte obligaţiile de membru decurgând din prezentul statut, în special obligaţia de a vărsa cota parte sau de a asigura rambursarea împrumuturilor sale, acordarea de împrumuturi sau garanţii acestui stat membru sau resortisanţilor acestuia poate fi suspendată prin decizia Consiliului guvernatorilor adoptată cu majoritate calificată.

Această decizie nu exonerează statul şi nici pe resortisanţii săi de obligaţiile lor faţă de Bancă.

Articolul 25

(ex-articolul 27)

(1)   În cazul în care Consiliul guvernatorilor decide suspendarea activităţii Băncii, toate activităţile trebuie întrerupte imediat, cu excepţia operaţiunilor necesare pentru a asigura utilizarea, protecţia şi conservarea bunurilor, precum şi lichidarea angajamentelor.

(2)   În cazul lichidării, Consiliul guvernatorilor numeşte lichidatorii şi le dă instrucţiuni pentru a efectua lichidarea. Consiliul Guvernatorilor asigură protecţia drepturilor membrilor personalului.

Articolul 26

(ex-articolul 28)

(1)   Banca se bucură în fiecare din statele membre de capacitatea juridică cea mai largă recunoscută persoanelor juridice prin legislaţiile naţionale; în special poate să dobândească şi să înstrăineze bunuri imobile şi mobile şi poate sta în justiţie.

(2)   Bunurile Băncii sunt exceptate de la confiscare sau expropriere sub orice formă.

Articolul 27

(ex-articolul 24)

Litigiile dintre Bancă pe de o parte, şi creditorii, debitorii săi sau terţi, pe de altă parte, sunt soluţionate de instanţele naţionale competente, sub rezerva competenţelor atribuite Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. În cadrul contractelor încheiate, Banca poate prevedea o procedură de arbitraj.

Banca trebuie să aleagă un sediu în fiecare dintre statele membre. Cu toate acestea, în orice contract, Banca poate să aleagă un sediu special.

Bunurile şi activele Băncii nu pot face obiectul sechestrului sau executării silite decât prin hotărâre judecătorească.

Articolul 28

(ex-articolul 25)

(1)   Consiliul guvernatorilor, hotărând în unanimitate, poate decide să înfiinţeze filiale sau alte entități, care au personalitate juridică şi autonomie financiară.

(2)   Consiliul guvernatorilor adoptă în unanimitate statutele organismelor menţionate la alineatul (1). Statutele definesc, în special, obiectivele acestora, structura, capitalul, membrii, sediul, resursele financiare, instrumentele de intervenţie, normele de control, precum şi relaţia acestora cu organele Băncii.

(3)   Banca este competentă să participe la administrarea organismelor menţionate anterior şi să contribuie la capitalul subscris al acestora cu suma stabilită de Consiliul guvernatorilor care hotărăşte în unanimitate.

(4)   Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Uniunii Europene se aplică organismelor menţionate la alineatul (1), în măsura în care acestea sunt reglementate de dreptul Uniunii, membrilor organelor acestora în exerciţiul funcţiilor lor, precum şi personalului acestora, în termeni şi condiţii identice cu cele aplicabile Băncii.

Dividendele, câştigurile din capital sau alte forme de venit obţinute de astfel de organisme, la care au dreptul alţi membri decât Uniunea Europeană şi Banca, rămân, cu toate acestea, sub incidenţa dispoziţiilor fiscale prevăzute de legislaţia aplicabilă.

(5)   În limitele stabilite în continuare, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să judece litigiile cu privire la măsurile adoptate de organele unui organism care intră sub incidenţa dreptului Uniunii. Orice membru al unui astfel de organism, în această calitate, sau statele membre, pot înainta o acţiune împotriva unor astfel de măsuri în condiţiile prevăzute la articolul 263 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

(6)   Consiliul guvernatorilor, hotărând în unanimitate, poate decide să admită personalul organismelor care intră sub incidenţa dreptului Uniunii în regimuri comune cu Banca, în conformitate cu procedurile interne respective.

PROTOCOLUL (nr. 6)

PRIVIND STABILIREA SEDIILOR UNOR INSTITUŢII ŞI A ANUMITOR ORGANE, OFICII, AGENŢII ŞI SERVICII ALE UNIUNII EUROPENE

REPREZENTANŢII GUVERNELOR STATELOR MEMBRE,

AVÂND ÎN VEDERE articolul 341 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi articolul 189 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice,

REAMINTIND ŞI CONFIRMÂND decizia adoptată la 8 aprilie 1965 şi fără a aduce atingere deciziilor privind sediul instituţiilor, organelor, oficiilor, agențiilor şi serviciilor viitoare,

AU CONVENIT cu privire la următoarele dispoziţii, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană, la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene și la Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice,

Articol unic

(a)

Parlamentul European are sediul la Strasbourg, unde au loc cele douăsprezece sesiuni plenare lunare, inclusiv sesiunea bugetară. Perioadele sesiunilor plenare suplimentare se ţin la Bruxelles. Comisiile Parlamentului European au sediul la Bruxelles. Secretariatul General al Parlamentului European şi serviciile acestuia îşi păstrează sediul la Luxemburg.

(b)

Consiliul are sediul la Bruxelles. În timpul lunilor aprilie, iunie şi octombrie, Consiliul îşi ţine sesiunile la Luxemburg.

(c)

Comisia are sediul la Bruxelles. Serviciile enumerate la articolele 7, 8 şi 9 din Decizia din 8 aprilie 1965 se stabilesc la Luxemburg.

(d)

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene are sediul la Luxemburg.

(e)

Curtea de Conturi are sediul la Luxemburg.

(f)

Comitetul Economic şi Social are sediul la Bruxelles.

(g)

Comitetul Regiunilor are sediul la Bruxelles.

(h)

Banca Europeană de Investiţii are sediul la Luxemburg.

(i)

Banca Centrală Europeană are sediul la Frankfurt.

(j)

Oficiul European de Poliţie (Europol) are sediul la Haga.

PROTOCOLUL (nr. 7)

PRIVIND PRIVILEGILE ŞI IMUNITĂŢILE UNIUNII EUROPENE

ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE,

întrucât, în conformitate cu dispoziţiile articolul 343 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi cu articolul 191 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice (CEEA), Uniunea Europeană şi CEEA beneficiază pe teritoriul statelor membre de privilegiile şi imunităţile necesare pentru îndeplinirea misiunii lor,

AU CONVENIT cu privire la următoarele dispoziţii, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană, la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene și la Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice:

CAPITOLUL I

PATRIMONIU, BUNURI FIXE, ACTIVE ŞI OPERAŢIUNI ALE UNIUNII EUROPENE

Articolul 1

Spaţiile şi clădirile Uniunii sunt inviolabile. Acestea sunt exceptate de la percheziţie, rechiziţie, confiscare sau expropriere. Patrimoniul şi activele Uniunii nu pot face obiectul nici unei măsuri administrative sau judiciare de constrângere fără autorizaţie din partea Curţii de Justiţie.

Articolul 2

Arhivele Uniunii sunt inviolabile.

Articolul 3

Uniunea, activele acestora, veniturile şi alte bunuri sunt scutite de orice impozit direct.

Guvernele statelor membre iau, ori de câte ori este posibil, măsuri corespunzătoare în vederea anulării sau rambursării sumei reprezentând impozitele indirecte şi taxele pe vânzări care intră în preţul bunurilor fixe şi mobile atunci când Uniunea, pentru uz oficial, face achiziţii importante al căror preţ cuprinde impuneri şi taxe de această natură. Totuşi, aplicarea acestor măsuri nu trebuie să aibă drept efect distorsionarea concurenţei în cadrul Uniunii.

Nu se acordă nici o scutire cu privire la impozitele, taxele şi impunerile care nu constituie decât simpla remunerare a serviciilor de utilitate publică.

Articolul 4

Uniunea este scutită de orice taxe vamale, interdicţii şi restricţii la importul şi exportul articolelor destinate uzului lor oficial; articolele astfel importate nu vor fi cedate cu titlu oneros sau gratuit pe teritoriul ţării în care sunt introduse, decât în condiţii permise de guvernul acelei ţări.

Uniunea este de asemenea scutită de orice taxe vamale, interdicţii şi restricţii la importul şi exportul publicaţiilor sale.

CAPITOLUL II

COMUNICAREA ŞI PERMISELE DE LIBERĂ TRECERE

Articolul 5

(ex-articolul 6)

Pentru comunicările oficiale şi transmiterea tuturor documentelor aferente, instituţiile Uniunii beneficiază, pe teritoriul fiecărui stat membru, de regimul acordat de către statul respectiv misiunilor diplomatice.

Corespondenţa oficială, precum şi celelalte informaţii oficiale ale instituţiilor Uniunii nu pot fi cenzurate.

Articolul 6

(ex-articolul 7)

Preşedinţii instituţiilor Uniunii pot emite pentru membrii şi agenţii acestor instituţii permise de liberă trecere a căror formă este stabilită de către Consiliu, hotărând cu majoritate simplă, şi care sunt recunoscute cu titlu valabil de liberă circulaţie de către autorităţile statelor membre. Aceste permise de liberă trecere se eliberează funcţionarilor şi altor agenţi, în condiţiile prevăzute de statutul funcţionarilor Uniunii şi de regimul aplicabil celorlalţi agenţi.

Comisia poate încheia acorduri în vederea recunoaşterii acestor permise de liberă trecere cu titlu valabil de liberă circulaţie pe teritoriul statelor terţe.

CAPITOLUL III

MEMBRII PARLAMENTULUI EUROPEAN

Articolul 7

(ex-articolul 8)

Nu se impun nici un fel de restricţii administrative sau de altă natură în privinţa liberei circulaţii a membrilor Parlamentului European spre locul de desfăşurare a reuniunii Parlamentului European sau la întoarcere.

Membrii Parlamentului European beneficiază în privinţa formalităţilor vamale şi a controlului valutar:

(a)

din partea propriului guvern, de aceleaşi facilităţi precum cele recunoscute înalţilor funcţionari aflaţi în străinătate în misiune oficială temporară;

(b)

din partea guvernelor celorlalte state membre, de aceleaşi facilităţi precum cele recunoscute reprezentanţilor guvernelor străine în misiune oficială temporară.

Articolul 8

(ex-articolul 9)

Membrii Parlamentului European nu pot fi cercetaţi, reţinuţi sau urmăriţi datorită opiniilor sau voturilor exprimate în cadrul exercitării funcţiilor lor.

Articolul 9

(ex-articolul 10)

Pe durata sesiunilor Parlamentului European, membrii acesteia beneficiază:

(a)

pe teritoriul naţional, de imunităţile recunoscute membrilor Parlamentului propriei ţări;

(b)

pe teritoriul oricărui alt stat membru, de exceptare privind orice măsură de detenţie sau urmărire penală.

Imunitatea este valabilă inclusiv pe perioada deplasării la locul reuniunii Parlamentului European, cât şi la întoarcere.

Imunitatea nu poate fi invocată în caz de flagrant delict şi nici nu poate constitui o piedică pentru Parlamentul European de a ridica imunitatea unuia dintre membri.

CAPITOLUL IV

REPREZENTANŢII STATELOR MEMBRE CARE PARTICIPĂ LA LUCRĂRILE INSTITUŢIILOR UNIUNII EUROPENE

Articolul 10

(ex-articolul 11)

Reprezentanţii statelor membre care participă la lucrările instituţiilor Uniunii, consilierii acestora şi experţii tehnici beneficiază, pe perioada exercitării funcţiilor lor, a călătoriei spre locul de desfăşurare a reuniunii şi retur, de privilegiile, imunităţile sau facilităţile obişnuite.

Prezentul articol se aplică de asemenea membrilor organelor consultative ale Uniunii.

CAPITOLUL V

FUNCŢIONARII ŞI AGENŢII UNIUNII EUROPENE

Articolul 11

(ex-articolul 12)

Pe teritoriul fiecăruia dintre statele membre şi indiferent de cetăţenia lor, funcţionarii şi agenţii Uniunii:

(a)

beneficiază de imunitate de jurisdicţie pentru actele îndeplinite de aceştia, inclusiv afirmaţiile scrise sau verbale în calitatea lor oficială, sub rezerva aplicării dispoziţiilor din tratatele care reglementează, pe de o parte, răspunderea funcţionarilor şi agenţilor faţă de Uniune şi, pe de altă parte, competenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de a decide asupra litigiilor dintre Uniune şi funcţionarii, respectiv alţi agenţi ai Uniunii; aceştia beneficiază de imunitate şi după încetarea funcţiilor lor;

(b)

nu sunt supuşi, nici ei şi nici soţii/soţiile sau membrii de familie aflaţi în întreţinerea lor, dispoziţiilor privind limitarea imigraţiei şi formalităţilor de înregistrare pentru străini;

(c)

beneficiază, cu privire la reglementările monetare sau de schimb valutar, de facilităţile recunoscute în mod obişnuit funcţionarilor organizaţiilor internaţionale;

(d)

beneficiază de dreptul de a importa, fără taxe vamale, mobilierul şi bunurile personale cu ocazia numirii în funcţie în ţara respectivă şi de dreptul de a-şi reexporta, fără taxe vamale, mobilierul şi bunurile personale la încheierea misiunii în ţara de destinaţie, sub rezerva ca guvernul ţării de destinaţie să considere aceste condiţii, fie într-un caz, fie în celălalt, ca fiind necesare;

(e)

beneficiază de dreptul de a importa, fără taxe vamale, automobilele personale, achiziţionate din ţara unde au avut ultima reşedinţă sau din ţara lor de origine în condiţiile pieţei interne din ţara de destinaţie şi de a le reexporta, fără taxe vamale, sub rezerva potrivit căreia, guvernul ţării de destinaţie consideră aceste condiţii, fie într-un caz fie în celălalt, ca fiind necesare.

Articolul 12

(ex-articolul 13)

În condiţiile şi respectând procedura stabilită de Parlamentul European şi de Consiliu, hotărând prin regulamente, în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea instituţiilor în cauză, toate indemnizaţiile, salariile şi retribuţiile plătite de Uniune funcţionarilor şi altor agenţi ai acesteia sunt impozitate de aceasta.

Sunt scutite de impozite naţionale indemnizaţiile, salariile şi retribuţiile plătite de Uniune propriilor funcţionari şi agenţi.

Articolul 13

(ex-articolul 14)

În vederea aplicării impozitelor pe venituri şi pe moştenire conform drepturilor de succesiune, precum şi a convenţiilor de evitare a dublei impuneri încheiate între statele membre ale Uniunii, funcţionarii şi alţi agenţi ai Uniunii care, din motive exclusiv legate de exercitarea funcţiilor lor în serviciul Uniunii, îşi stabilesc reşedinţa pe teritoriul unui stat membru, altul decât statul în care au domiciliul fiscal la data intrării în serviciul Uniunii, sunt consideraţi atât în statul de reşedinţă, cât şi în cel de domiciliu fiscal ca şi cum şi-ar fi păstrat domiciliul în ţara lor de origine, dacă aceasta din urmă este membră a Uniunii. Această dispoziţie se aplică de asemenea soţului/soţiei, în măsura în care acesta/aceasta nu desfăşoară activităţi profesionale proprii, precum şi copiilor aflaţi în întreţinerea si în grija persoanelor prevăzute de prezentul articol.

Bunurile mobile aparţinând persoanelor prevăzute la paragraful anterior şi care se află pe teritoriul statului de şedere sunt scutite de impozit pe succesiuni în acest stat; pentru stabilirea acestui impozit, bunurile mobile se consideră ca aflându-se în statul de domiciliu fiscal, sub rezerva drepturilor statelor terţe şi a aplicării eventuale a dispoziţiilor şi convenţiilor internaţionale referitoare la dubla impunere.

Domiciliile dobândite numai în scopul exercitării de funcţii în serviciul altor organizaţii internaţionale nu sunt avute în vedere în aplicarea dispoziţiilor prezentului articol.

Articolul 14

(ex-articolul 15)

Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente, în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea instituţiilor în cauză, stabilesc regimul prestaţiilor sociale aplicabile funcţionarilor şi altor agenţi ai Uniunii.

Articolul 15

(ex-articolul 16)

Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente, în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea celorlalte instituţii interesate, stabilesc categoriile de funcţionari şi alţi agenţi ai Uniunii cărora li se aplică, total sau parţial, dispoziţiile articolului 11, articolului 12 paragraful al doilea şi articolului 13.

Numele, poziţiile şi adresele funcţionarilor care fac parte din aceste categorii sunt comunicate periodic guvernelor statelor membre.

CAPITOLUL VI

PRIVILEGIILE ŞI IMUNITĂŢILE MISIUNILOR STATELOR TERŢE ACREDITATE PE LÂNGĂ UNIUNEA EUROPENE

Articolul 16

(ex-articolul 17)

Statul membru pe teritoriul căruia se află sediul Uniunii acordă misiunilor statelor terţe acreditate pe lângă Uniune imunităţile diplomatice obişnuite.

CAPITOLUL VII

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 17

(ex-articolul 18)

Privilegiile, imunităţile şi facilităţile sunt acordate funcţionarilor şi altor agenţi ai Uniunii exclusiv în interesul acesteia din urmă.

Fiecare instituţie a Uniunii are libertatea de a ridica imunitatea acordată unui funcţionar sau agent în toate cazurile în care apreciază că, ridicarea acestei imunităţii nu contravine intereselor Uniunii.

Articolul 18

(ex-articolul 19)

În aplicarea prezentului protocol, instituţiile Uniunii acţionează de comun acord cu autorităţile responsabile ale statelor membre interesate.

Articolul 19

(ex-articolul 20)

Articolele 11-14 şi articolul 17 se aplică membrilor Comisiei.

Articolul 20

(ex-articolul 21)

Articolele 11-14 şi articolul 17 se aplică judecătorilor, avocaţilor generali, grefierului şi raportorilor adjuncţi ai Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, fără să aducă atingere dispoziţiilor articolului 3 din Protocolul privind Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitoare la imunitatea de jurisdicţie a judecătorilor şi avocaţilor generali.

Articolul 21

(ex-articolul 22)

Prezentul protocol se aplică şi Băncii Europene de Investiţii, membrilor organelor acesteia, personalului ei şi reprezentanţilor statelor membre, care participă la lucrările acesteia, fără a aduce atingere dispoziţiilor protocolului privind statutul acesteia.

Totodată, Banca Europeană de Investiţii va fi scutită de orice impunere fiscală şi de altă natură cu ocazia majorărilor capitalului său, precum şi de diversele formalităţi pe care le comportă aceste operaţiuni în statul în care îşi are sediul. De asemenea, eventuala ei dizolvare şi lichidare nu vor atrage după sine nici un fel de impunere. În afară de aceasta, în măsura în care se desfăşoară în condiţii statutare, activitatea Băncii şi a organelor acesteia nu va fi supusă impozitelor pe cifra de afaceri.

Articolul 22

(ex-articolul 23)

Prezentul protocol se aplică de asemenea Băncii Centrale Europene, membrilor organelor sale şi personalului său, fără a aduce atingere dispoziţiilor din Protocolul privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene.

În plus, Banca Centrală Europeană va fi exonerată de orice impozitare fiscală şi cvasifiscală cu ocazia măririlor de capital, precum şi a diferitelor formalităţi pe care aceste operaţiuni le pot presupune în statul în care se află sediul. Întrucât activitatea Băncii şi a organelor sale se desfăşoară în condiţiile prevăzute în Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene, nu se vor aplica impozite pe cifra de afaceri.

PROTOCOLUL (nr. 8)

CU PRIVIRE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (2) DIN TRATATUL PRIVIND UNIUNEA EUROPEANĂ REFERITOR LA ADERAREA UNIUNII LA CONVENŢIA EUROPEANĂ PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE

ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE

AU CONVENIT cu privire la dispoziţiile următoare, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene:

Articolul 1

Acordul privind aderarea Uniunii la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (denumită în continuare „Convenţia europeană”), prevăzută la articolul 6 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, trebuie să reflecte necesitatea de a conserva caracteristicile specifice ale Uniunii şi ale dreptului Uniunii, în special în ceea ce priveşte:

(a)

modalităţile speciale ale participării eventuale a Uniunii la autoritățile de control ale Convenţiei europene;

(b)

mecanismele necesare pentru a garanta că acțiunile formulate de statele nemembre şi acțiunile individuale sunt îndreptate în mod corect împotriva statelor membre şi/sau, după caz, împotriva Uniunii.

Articolul 2

Acordul menţionat la articolul 1 trebuie să garanteze că aderarea Uniunii nu aduce atingere nici competenţelor Uniunii, nici atribuţiilor instituţiilor acesteia. Acesta trebuie să garanteze că niciuna dintre dispoziţiile sale nu aduce atingere situaţiei speciale a statelor membre în ceea ce priveşte Convenţia europeană şi, în special, protocoalele acesteia, măsurile adoptate de statele membre prin derogare de la Convenţia europeană, în conformitate cu articolul 15 din convenţie, precum şi rezervele cu privire la Convenția europeană formulate de statele membre, în conformitate cu articolul 57 din convenţie.

Articolul 3

Nicio dispoziţie a acordului menţionat la articolul 1 nu trebuie să aducă atingere articolului 344 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

PROTOCOLUL (nr. 9)

PRIVIND DECIZIA CONSILIULUI REFERITOARE LA PUNEREA ÎN APLICARE A ARTICOLULUI 16 ALINEATUL (4) DIN TRATATUL PRIVIND UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI A ARTICOLULUI 238 ALINEATUL (2) DIN TRATATUL PRIVIND FUNCŢIONAREA UNIUNII EUROPENE ÎNTRE 1 NOIEMBRIE 2014 ŞI 31 MARTIE 2017, PE DE O PARTE, ŞI ÎNCEPÂND CU 1 APRILIE 2017, PE DE ALTĂ PARTE

ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE,

LUÂND ÎN CONSIDERARE faptul că, încă de la data aprobării Tratatului de la Lisabona, a avut o importanţă fundamentală să reiasă un acord cu privire la decizia Consiliului referitoare la punerea în aplicare a articolului 16 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană şi a articolului 238 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene între 1 noiembrie 2014 şi 31 martie 2017, pe de o parte, şi începând cu 1 aprilie 2017, pe de altă parte (denumită în continuare „decizia”);

AU CONVENIT cu privire la următoarele dispoziţii care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene:

Articol unic

Înainte de examinarea de către Consiliu a oricărui proiect care ar urmări fie să modifice sau să abroge decizia ori o dispoziţie din aceasta, fie să modifice indirect domeniul de aplicare sau înţelesul acesteia prin modificarea unui alt act juridic al Uniunii, Consiliul European va purta discuţii preliminare asupra proiectului menţionat, hotărând prin consens în conformitate cu articolul 15 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană.

PROTOCOLUL (nr. 10)

PRIVIND COOPERAREA STRUCTURATĂ PERMANENTĂ STABILIT PRIN ARTICOLUL 42 DIN TRATATUL PRIVIND UNIUNEA EUROPEANĂ

ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE,

AVÂND ÎN VEDERE articolul 42 alineatul (6) şi articolul 46 din Tratatul privind Uniunea Europeană,

REAMINTIND că Uniunea desfăşoară o politică externă şi de securitate comună bazată pe realizarea uni grad tot mai ridicat de convergenţă a acţiunilor statelor membre;

REAMINTIND că politica de securitate şi de apărare comună face parte integrantă din politica externă şi de securitate comună; reamintind că aceasta asigură Uniunii o capacitate operaţională bazată pe mijloace civile şi militare; reamintind că Uniunea poate recurge la aceasta, pentru misiunile menţionate la articolul 43 din Tratatul privind Uniunea Europeană, desfăşurate în afara graniţelor Uniunii pentru a asigura menţinerea păcii, prevenirea conflictelor şi consolidarea securităţii internaţionale în conformitate cu principiile Cartei Organizației Naţiunilor Unite; reamintind că îndeplinirea acestor atribuţii se bazează pe capacităţile militare furnizate de statele membre, în conformitate cu principiul „pachetului unic de forţe”;

REAMINTIND că politica de securitate şi de apărare comună a Uniunii nu aduce atingere caracterului specific al politicii de securitate şi de apărare a anumitor state membre;

REAMINTIND că politica de securitate şi de apărare comună a Uniunii respectă obligaţiile ce decurg din Tratatul Atlanticului de Nord pentru statele membre care consideră că apărarea lor comună se realizează în cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, care rămâne baza apărării comune a membrilor săi, şi că aceasta este compatibilă cu politica de securitate şi de apărare comună adoptată în acest cadru;

CONVINSE că un rol din ce în ce mai pronunţat al Uniunii în materie de securitate şi de apărare va contribui la vitalitatea unei alianţe atlantice reînnoite, în conformitate cu acordurile numite „Berlin plus”;

HOTĂRÂTE să confere Uniunii capacitatea de a-şi asuma integral responsabilităţile care îi revin în cadrul comunităţii internaţionale;

RECUNOSCÂND că Organizaţia Naţiunilor Unite poate solicita asistenţă din partea Uniunii pentru punerea în aplicare de urgenţă a misiunilor întreprinse în temeiul capitolelor VI şi VII din Carta Organizației Naţiunilor Unite;

RECUNOSCÂND că o consolidare a politicii de securitate şi de apărare va necesita eforturi din partea statelor membre în domeniul capacităţilor;

CONŞTIENTE că depăşirea unei noi etape în dezvoltarea politicii europene de securitate şi de apărare presupune ca statele membre în cauză să depună eforturi hotărâte;

REAMINTIND importanţa asocierii depline a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate la lucrările din domeniul cooperării structurate permanente;

AU CONVENIT cu privire la dispoziţiile următoare, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene:

Articolul 1

Cooperarea structurată permanentă menţionată la articolul 42 alineatul (6) din Tratatul privind Uniunea Europeană este deschisă oricărui stat membru care se angajează, de la data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona:

(a)

să intensifice dezvoltarea capacităţilor lor de apărare, prin dezvoltarea contribuţiilor naţionale şi prin participarea, după caz, la forţe multinaţionale, la principalele programe europene de echipare şi la activitatea Agenţiei din domeniul dezvoltării capacităţilor de apărare, de cercetare, de achiziţii şi de armament (Agenţia Europeană de Apărare); şi

(b)

să dispună de capacitatea de a furniza, până în 2010, fie cu titlu naţional, fie ca o componentă a grupurilor multinaţionale de forţe, unităţi de luptă pentru misiunile preconizate, configurate pe plan tactic ca o grupare tactică, cu elemente de susţinere, inclusiv în ceea ce priveşte transportul şi logistica, capabile să întreprindă, în termen de 5 până la 30 de zile, misiunile menţionate la articolul 43 din Tratatul privind Uniunea Europeană, în special pentru a răspunde la solicitările Organizaţiei Naţiunilor Unite, care pot fi menţinute pentru o perioadă iniţială de 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii până la cel puţin 120 de zile.

Articolul 2

Statele membre care participă la cooperarea structurată permanentă se angajează, în vederea atingerii obiectivelor stabilite la articolul 1:

(a)

să coopereze, încă de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în vederea atingerii obiectivelor stabilite privind nivelul cheltuielilor de investiţii în materie de echipamente de apărare şi să reexamineze cu regularitate aceste obiective din perspectiva mediului de securitate şi a responsabilităţilor internaţionale ale Uniunii;

(b)

să îşi uniformizeze, în măsura posibilului, mijloacele de apărare, în special prin armonizarea identificării necesităţilor militare, prin punerea în comun şi, după caz, prin specializarea mijloacelor şi capacităţilor de apărare, precum şi prin încurajarea cooperării în domeniul formării şi al logisticii;

(c)

să adopte măsuri concrete pentru sporirea disponibilităţii, a interoperabilităţii, a flexibilităţii şi a capacităţii de desfăşurare a forţelor, în special prin identificarea unor obiective comune în materie de proiectare a forţelor, inclusiv prin reexaminarea eventuală a procedurilor de decizie naţionale;

(d)

să coopereze pentru a se asigura adoptarea măsurilor necesare pentru acoperirea, inclusiv prin abordări multinaţionale şi fără a aduce atingere angajamentelor referitoare la acestea, luate în cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, a lacunelor constatate în cadrul „Mecanismului de dezvoltare a capacităţilor”;

(e)

să participe, după caz, la dezvoltarea de programe comune sau europene de echipamente majore în cadrul Agenţiei Europene pentru Apărare.

Articolul 3

Agenţia Europeană de Apărare contribuie la evaluarea periodică a contribuţiilor statelor membre participante în materie de capacităţi, în special a contribuţiilor furnizate în funcţie de criteriile stabilite, între altele, în temeiul articolului 2 şi elaborează un raport în acest sens, cel puţin o dată pe an. Evaluarea poate constitui baza recomandărilor şi a deciziilor Consiliului, adoptate în conformitate cu articolul 46 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

PROTOCOLUL (nr. 11)

PRIVIND ARTICOLUL 42 DIN TRATATUL PRIVIND UNIUNEA EUROPEANĂ

ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE,

LUÂND ÎN CONSIDERARE necesitatea aplicării depline a dispoziţiilor articolului 42 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană;

CONSIDERÂND că politica Uniunii în conformitate cu articolul 42 nu trebuie să aducă atingere caracterului specific al politicii de securitate şi de apărare a anumitor state membre, că trebuie să respecte obligaţiile care decurg din Tratatul Atlanticului de Nord pentru anumite state membre care consideră că apărarea comună se realizează în cadrul NATO şi că aceasta trebuie să fie compatibilă cu politica comună de securitate şi apărare adoptată în cadrul respectiv;

AU CONVENIT cu privire la următoarele dispoziţii care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene:

Uniunea Europeană, în colaborare cu Uniunea Europei Occidentale, elaborează acorduri în vederea consolidării cooperării dintre ele.

PROTOCOLUL (nr. 12)

PRIVIND PROCEDURA APLICABILĂ DEFICITELOR EXCESIVE

ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE,

DORIND să stabilească normele de procedură privind deficitele excesive menţionate la articolul 126 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,

AU CONVENIT cu privire la următoarele dispoziţii, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene:

Articolul 1

Valorile de referinţă menţionate la articolul 126 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene sunt următoarele:

3 % pentru raportul dintre deficitul public prevăzut sau realizat şi produsul intern brut la preţurile pieţei;

60 % pentru raportul dintre datoria publică şi produsul intern brut la preţurile pieţei.

Articolul 2

„public” înseamnă ceea ce se referă la administraţia publică, adică administraţiile centrale, autorităţile regionale sau locale şi fondurile de securitate socială, cu excepţia operaţiunilor comerciale, definite în Sistemul european al conturilor economice integrate;

„deficit” înseamnă necesarul net de finanţare, definit în Sistemul european al conturilor economice integrate;

„investiţie” înseamnă formarea brută de capital fix, definită în Sistemul european al conturilor economice integrate;

„datorie” înseamnă totalul datoriilor brute, la valoarea lor nominală, la sfârşitul anului şi consolidate în cadrul sectoarelor administraţiei publice, definit la prima liniuţă.

Articolul 3

Pentru a asigura eficacitatea procedurii privind deficitele excesive, în conformitate cu această procedură guvernele statelor membre sunt răspunzătoare pentru deficitele administraţiei publice, definită în articolul 2 prima liniuţă. Statele membre veghează ca procedurile naţionale din domeniul bugetar să le permită să-şi îndeplinească obligaţiile care le revin în această privinţă în temeiul tratatelor. Statele membre adresează Comisiei notificări prompte şi periodice privind deficitele lor prevăzute şi realizate, precum şi nivelul datoriilor lor.

Articolul 4

Datele statistice utilizate pentru aplicarea prezentului protocol sunt furnizate de Comisie.

PROTOCOLUL (nr. 13)

PRIVIND CRITERIILE DE CONVERGENŢĂ

ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE,

DORIND să stabilească normele de aplicare a criteriilor de convergenţă care trebuie să orienteze Uniunea în deciziile sale de a pune capăt derogărilor statelor membre care fac obiectul unei derogări menţionate la articolul 140 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,

AU CONVENIT cu privire la următoarele dispoziţii, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene:

Articolul 1

Criteriul stabilităţii preţurilor, menţionat la articolul 140 alineatul (1) prima liniuţă din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene înseamnă că un stat membru are o stabilitate durabilă a nivelului preţurilor şi o rată medie a inflaţiei, în cursul unei perioade de un an înaintea examinării, care nu poate depăşi cu mai mult de 1,5 % rata inflaţiei a cel mult trei state membre care au înregistrat cele mai bune rezultate în domeniul stabilităţii preţurilor. Inflaţia se calculează cu ajutorul indicelui preţurilor de consum pe o bază comparabilă, ţinând seama de diferenţele dintre definiţiile naţionale.

Articolul 2

Criteriul situaţiei finanţelor publice, menţionat la articolul 140 alineatul (1) a doua liniuţă din tratatul menţionat înseamnă că, în momentul examinării, un stat membru nu face obiectul unei decizii a Consiliului menţionată la articolul 126 alineatul (6) din tratatul menţionat, privind existenţa unui deficit excesiv în statul membru respectiv.

Articolul 3

Criteriul de participare la mecanismul cursului de schimb al Sistemului Monetar European, menţionat la articolul 140 alineatul (1) a treia liniuţă din tratatul menţionat, înseamnă că un stat membru a respectat marjele normale de fluctuaţie prevăzute de mecanismul cursului de schimb al Sistemului Monetar European, fără să cunoască tensiuni grave cel puţin pe parcursul ultimilor doi ani dinaintea examinării. În special, statul membru nu a devalorizat din proprie iniţiativă cursul de schimb central bilateral al monedei sale în raport cu euro pentru aceeaşi perioadă.

Articolul 4

Criteriul de convergenţă al ratelor dobânzilor menţionat la articolul 140 alineatul (1) a patra liniuţă din tratatul menţionat, în cursul unei perioade de un an înaintea examinării, înseamnă că un stat membru a avut o rată a dobânzii nominală medie pe termen lung care nu poate depăşi cu mai mult de 2 % pe aceea a cel mult trei state membre care au înregistrat cele mai bune rezultate în domeniul stabilităţii preţurilor. Ratele dobânzilor sunt calculate pe baza obligaţiunilor de stat pe termen lung sau a unor titluri comparabile, ţinând seama de diferenţele dintre definiţiile naţionale.

Articolul 5

Datele statistice utilizate pentru aplicarea prezentului protocol sunt furnizate de Comisie.

Articolul 6

Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European, a BCE, precum şi a Comitetului Economic şi Financiar, adoptă dispoziţiile corespunzătoare pentru a preciza în detaliu criteriile de convergenţă menţionate la articolul 140 din tratatul menţionat, care vor înlocui atunci prezentul protocol.

PROTOCOLUL (nr. 14)

PRIVIND EUROGRUPUL

ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE,

DORIND să promoveze condiţiile unei creşteri economice mai puternice în Uniunea Europeană şi, în acest scop, să dezvolte o cooperare din ce în ce mai strânsă între politicile economice din zona euro;

CONŞTIENTE de necesitatea prevederii unor dispoziţii specifice pentru un dialog susținut între statele membre a căror monedă este euro, aşteptând ca euro să devină moneda tuturor statelor membre ale Uniunii,

AU CONVENIT cu privire la dispoziţiile următoare, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene:

Articolul 1

Miniştrii statelor membre a căror monedă este euro se întâlnesc în reuniuni informale. Reuniunile au loc, în măsura necesară, pentru a se discuta chestiuni legate de responsabilităţile specifice care le revin în ceea ce privește moneda unică. Comisia participă la reuniuni. Banca Centrală Europeană este invitată să participe la aceste reuniuni, care sunt pregătite de reprezentanţii miniştrilor responsabili cu finanţele statelor membre a căror monedă este euro, precum şi de reprezentanţii Comisiei.

Articolul 2

Miniştrii statelor membre a căror monedă este euro aleg un preşedinte pentru doi ani şi jumătate, hotărând cu majoritatea statelor membre în cauză.

PROTOCOLUL (nr. 15)

PRIVIND UNELE DISPOZIŢII REFERITOARE LA REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD

ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE,

RECUNOSCÂND că Regatul Unit nu este obligat şi nu s-a angajat să adopte moneda euro, fără o decizie specială în acest sens a guvernului şi a parlamentului său;

AVÂND ÎN VEDERE că, la 16 octombrie 1996 şi la 30 octombrie 1997, Guvernul Regatului Unit a notificat Consiliului intenţia sa de a nu participa la a treia etapă a Uniunii economice şi monetare;

LUÂND ACT de faptul că guvernul Regatului Unit are obiceiul să-şi finanţeze împrumuturile prin vânzarea de titluri de creanţă către sectorul privat;

AU CONVENIT cu privire la următoarele dispoziţii, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană