7.11.2022 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 424/39 |
Acțiune introdusă la 5 septembrie 2022 – QY/Comisia
(Cauza T-551/22)
(2022/C 424/50)
Limba de procedură: portugheza
Părțile
Reclamant: QY (reprezentanți: S. Gemas Donário și S. Soares, avocate)
Pârâtă: Comisia Europeană
Concluziile
Reclamantul solicită Tribunalului:
— |
anularea Deciziei C(2020) 8550 final a Comisiei din 4 decembrie 2020 privind schema de ajutoare SA.21259 (2018/C) (ex 2018/NN) pusă în aplicare de Portugalia pentru Zona Franca da Madeira (ZFM) – Regimul III; |
— |
obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată. |
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamantul invocă șase motive.
1. |
Primul motiv, întemeiat pe existența condițiilor necesare pentru ca Regimul III pentru Zona Franca de Madeira să fie compatibil, în special originea profiturilor și crearea și menținerea locurilor de muncă în regiune. |
2. |
Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a reacționat cu întârziere nejustificată. |
3. |
Al treilea motiv, întemeiat pe nerespectarea obligației de motivare. |
4. |
Al patrulea motiv, întemeiat pe dreptul la un proces echitabil. |
5. |
Al cincilea motiv, întemeiat pe protecția încrederii legitime. |
6. |
Al șaselea motiv, întemeiat pe principiul securității juridice. |