1

Prin cererea introductivă, Comisia Europeană solicită Curții să constate că:

2

Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 91/271 prevede:

„Statele membre veghează ca toate aglomerările să fie echipate cu sisteme de colectare a apelor urbane reziduale:

Pentru evacuările de ape urbane reziduale în ape receptoare considerate ca «zone sensibile», definite la articolul 5, statele membre asigură instalarea unor sisteme de colectare până la 31 decembrie 1998, pentru aglomerările al căror EL este mai mare de 10000.

Atunci când instalarea unui sistem de colectare nu se justifică, fie pentru că nu ar prezenta interes pentru mediu, fie pentru că instalarea sa presupune un cost excesiv, se utilizează sisteme individuale sau alte sisteme corespunzătoare care să asigure un nivel identic de protecție a mediului.”

3

Articolele 4-7 din Directiva 91/271 stabilesc o serie de cerințe referitoare la tratarea apelor urbane reziduale.

4

Articolul 4 alineatul (1) din această directivă enunță:

„Statele membre veghează ca apele urbane reziduale care intră în sistemele de colectare, înainte de a fi evacuate, să facă obiectul unei tratări secundare sau echivalente, în următoarele împrejurări:

5

Potrivit articolului 5 din directiva menționată:

„(1)   În sensul alineatului (2), statele membre identifică, până la 31 decembrie 1993, zonele sensibile pe baza criteriilor definite la anexa II.

(2)   Statele membre veghează ca apele urbane reziduale care intră în sistemele de colectare, înainte de a fi evacuate în zonele sensibile, să facă obiectul unei tratări mai riguroase decât cea descrisă la articolul 4, până la 31 decembrie 1998, pentru toate evacuările care provin din aglomerări cu EL mai mare de 10000.

[…]

(4)   Cu toate acestea, condițiile impuse unei stații de epurare în conformitate cu alineatele (2) și (3) nu se aplică în mod obligatoriu zonelor sensibile, dacă se poate dovedi că procentul minim de reducere a încărcării globale care intră în toate stațiile de epurare a apelor [urbane reziduale] din această zonă atinge cel puțin 75 % pentru cantitatea totală de fosfor și cel puțin 75 % pentru cantitatea totală de azot.

[…]”

6

Articolul 10 din aceeași directivă prevede:

„Statele membre veghează ca stațiile de epurare a apelor urbane reziduale, construite în conformitate cu condițiile prevăzute la articolele 4, 5, 6 și 7, să fie concepute, construite, exploatate și întreținute astfel încât să aibă un randament suficient în toate condițiile climatice normale ale locului în care sunt amplasate. […]”

7

Articolul 15 din Directiva 91/271 enunță:

„(1)   Autoritățile competente sau organismele corespunzătoare supraveghează:

(2)   Autoritățile competente sau organismele corespunzătoare supraveghează apele receptoare de deșeuri provenind de la stațiile de epurare a apelor urbane reziduale și din evacuări directe, cum ar fi cele descrise la articolul 13, atunci când există temeri că mediul receptor va fi puternic deteriorat de aceste evacuări.

[…]”

8

Actul privind condițiile de aderare a Republicii Cehe, a Republicii Estonia, a Republicii Cipru, a Republicii Letonia, a Republicii Lituania, a Republicii Ungare, a Republicii Malta, a Republicii Polone, a Republicii Slovenia și a Republicii Slovace la Uniunea Europeană și adaptările tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană (JO 2003, L 236, p. 33, denumit în continuare „Actul de aderare din 2003”) prevede la punctul 8. B. 1 litera (a) din anexa X:

„Prin derogare de la articolele 3, 4 și 5 alineatul (2) din Directiva 91/271/CEE, cerințele privind sistemele de colectare și tratare a apelor urbane reziduale nu se aplică pe deplin în Ungaria până la 31 decembrie 2015 în conformitate cu următoarele obiective intermediare:

9

La 16 februarie 2017, Comisia a adresat Ungariei o scrisoare de punere în întârziere în care a indicat în esență că informațiile aflate la dispoziția sa evidențiau că, la datele stabilite prin Actul de aderare din 2003, acest stat membru nu respecta unele dintre cerințele prevăzute de Directiva 91/271 pentru un anumit număr de aglomerări maghiare.

10

La 21 aprilie 2017, Ungaria a răspuns la respectiva scrisoare de punere în întârziere.

11

Întrucât a considerat acest răspuns nesatisfăcător, la 8 decembrie 2017, Comisia a adresat Ungariei un aviz motivat în temeiul articolului 258 TFUE, în care reproșa acestui stat membru că nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi reveneau în temeiul Directivei 91/271.

12

La 13 februarie 2018, Ungaria a răspuns la respectivul aviz motivat.

13

Întrucât a considerat acest răspuns neconvingător, Comisia a introdus prezenta acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor.

14

În susținerea acțiunii formulate, Comisia invocă patru motive, întemeiate, primul, pe încălcarea articolelor 3 și 10 din Directiva 91/271, al doilea, pe încălcarea articolelor 4 și 10 din această directivă, al treilea, pe încălcarea articolelor 5 și 10 din directiva menționată și, al patrulea, pe încălcarea articolului 15 din aceeași directivă.

15

În primul rând, Comisia susține că Ungaria nu s‑a conformat cerințelor prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 91/271 în ceea ce privește aglomerările Békés, Dabas, Dunavarsány, Hódmezővásárhely, Keszthely, Kéthely, Kiskunhalas, Köröm, Marcali, Mezőtúr, Nagykőrös, Pilisvörösvár, Soltvadkert, Szécsény, Szentendre, Szentes, Szigetszentmiklós, Tököl, Tolna, Veresegyház, Zalaegerszeg și Zalakaros.

16

Astfel, primo, informațiile de care dispune aceasta ar arăta că, la datele prevăzute la punctul 8. B. 1 litera (a) din anexa X la Actul de aderare din 2003, toate aceste aglomerări utilizau, în mod recurent și într‑o proporție semnificativă, sisteme individuale de colectare a apelor urbane reziduale. În plus, ratele de racordare la sistemele de colectare a acestor ape, atunci când există astfel de sisteme, ar fi scăzute în toate aglomerările menționate.

17

Secundo, utilizarea recurentă și semnificativă de sisteme individuale de colectare a apelor urbane reziduale în aglomerările în cauză nu ar fi conformă cu cerințele prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 91/271. Astfel, această dispoziție ar enunța la primul și la al doilea paragraf că echiparea aglomerărilor menționate cu sisteme de colectare a apelor urbane reziduale este regula, iar la al treilea paragraf că numai în cazul în care instalarea unor asemenea sisteme de colectare nu se justifică, din motive de mediu sau financiare, prin derogare, pot fi utilizate sisteme individuale de colectare a acestor ape, în anumite condiții. Or, în speță Ungaria nu ar fi demonstrat niciodată că instalarea de sisteme de colectare nu se justifica în aglomerările în discuție. În plus, acest stat membru nu ar dovedi nici că reglementarea maghiară referitoare la utilizarea de sisteme individuale de colectare a apelor urbane reziduale permite să se garanteze că acestea din urmă asigură un nivel de protecție a mediului identic cu cel care ar fi asigurat prin sisteme de colectare.

18

În al doilea rând, Comisia susține în esență că, din moment ce aglomerările în cauză nu sunt echipate cu sisteme de colectare conforme cerințelor prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 91/271, trebuie să se considere, pe cale de consecință, că Ungaria nu se conformează nici cerințelor care sunt aplicabile stațiilor de epurare în temeiul articolului 10 din această directivă.

19

Ungaria răspunde în esență, în primul rând, că aspectul dacă sunt respectate cerințele prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 91/271 trebuie apreciat la nivelul aglomerărilor, astfel cum sunt definite de această directivă.

20

În al doilea rând, prezentul motiv s‑ar întemeia pe o interpretare eronată a articolului 3 alineatul (1) din Directiva 91/271. Astfel, din această dispoziție ar rezulta că colectarea apelor urbane reziduale poate fi asigurată nu numai prin sisteme de colectare, ci și prin sisteme individuale. În consecință, chiar dacă colectarea acestor ape constituie, potrivit jurisprudenței constante a Curții, o obligație de rezultat clară și neechivocă, această obligație ar putea fi respectată prin recurgerea la toate aceste sisteme, cu condiția, pe de o parte, ca utilizarea de sisteme individuale să se justifice și, pe de altă parte, ca acestea din urmă să asigure un nivel de protecție a mediului identic cu cel care ar fi asigurat prin sisteme de colectare.

21

În al treilea rând, aceste diferite cerințe ar fi respectate în speță.

22

Primul motiv cuprinde două aspecte.

23

În ceea ce privește primul aspect al acestui motiv, întemeiat pe încălcarea alineatului (1) al articolului 3 din Directiva 91/271, trebuie amintit că primele două paragrafe ale acestui alineat impun statelor membre să se vegheze ca toate aglomerările să fie echipate cu sisteme de colectare a apelor urbane reziduale până la anumite date stabilite la aceste paragrafe. La rândul său, al treilea paragraf al alineatului menționat enunță că, atunci când instalarea unui sistem de colectare nu se justifică, fie pentru că nu ar prezenta interes pentru mediu, fie pentru că instalarea sa presupune un cost excesiv, trebuie utilizate sisteme individuale de colectare a apelor urbane reziduale sau alte sisteme corespunzătoare care să asigure un nivel identic de protecție a mediului.

24

Mai întâi, din termenii și din economia articolului 3 alineatul (1) din această directivă rezultă că dispoziția menționată impune statelor membre o obligație de rezultat precisă, clară și neechivocă, constând în a se asigura că orice aglomerare care intră sub incidența acesteia este echipată cu un sistem de colectare care permite colectarea tuturor apelor urbane reziduale pe care aceasta le generează [Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Comisia/Belgia, C‑395/13, EU:C:2014:2347, punctul 31, precum și Hotărârea din 5 martie 2020, Comisia/Cipru (Colectarea și epurarea apelor urbane reziduale), C‑248/19, EU:C:2020:171, punctul 27].

25

În continuare, numai prin derogare de la această obligație este admisibil să se recurgă la sisteme individuale de colectare a apelor urbane reziduale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Comisia/Belgia, C‑395/13, EU:C:2014:2347, punctul 36).

26

În sfârșit, din articolul 3 alineatul (1) al treilea paragraf din Directiva 91/271 reiese că recurgerea la astfel de sisteme individuale într‑o anumită aglomerare este posibilă numai dacă sunt îndeplinite două cerințe cumulative. Pe de o parte, statul membru în cauză trebuie să demonstreze că nu este justificată instalarea unui sistem de colectare în această aglomerare, din motive de mediu sau financiare. Pe de altă parte, în cazul în care această cerință prealabilă este respectată, acestuia îi revine în plus sarcina de a dovedi că sistemele individuale de colectare a apelor urbane reziduale sau celelalte sisteme corespunzătoare la care se recurge în locul unui astfel de sistem de colectare asigură o protecție a mediului echivalentă celei care ar fi asigurată de acesta (a se vedea în acest sens Hotărârea din 31 mai 2018, Comisia/Italia, C‑251/17, EU:C:2018:358, punctul 37).

27

În speță, trebuie să se constate, în primul rând, că Ungaria nu contestă că sunt utilizate în mod recurent și într‑o proporție semnificativă sisteme individuale de colectare a apelor urbane reziduale în aglomerările care sunt vizate de primul motiv. Prin urmare, această situație trebuie considerată ca fiind dovedită.

28

În al doilea rând, acest stat membru nu susține și nici nu demonstrează că situația menționată se explică, pentru fiecare dintre aglomerările în cauză, prin caracterul nejustificat, din motive de mediu sau financiare, al utilizării de sisteme de colectare a apelor urbane reziduale. Astfel, el se limitează să indice în esență că sistemele individuale de colectare a acestor ape la care se recurge în locul sistemelor de colectare menționate sunt supuse unor condiții juridice și tehnice de instalare și de exploatare care permit să se considere că utilizarea lor este justificată. Totuși, argumentând în acest mod, Ungaria nu prezintă niciun motiv de mediu sau financiar care să demonstreze că utilizarea sistemelor de colectare nu este justificată.

29

Rezultă că primul aspect al primului motiv trebuie admis.

30

În ceea ce privește al doilea aspect al primului motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 10 din Directiva 91/271, trebuie arătat că acest articol impune statelor membre să vegheze ca stațiile de epurare a apelor urbane reziduale construite în conformitate cu condițiile prevăzute la articolele 4-7 din această directivă să fie concepute, construite, exploatate și întreținute astfel încât să aibă un randament suficient în toate condițiile climatice normale ale locului în care sunt amplasate.

31

După cum rezultă din termenii articolului 10 menționat, obligația pe care acesta o impune statelor membre în ceea ce privește stațiile de epurare completează obligațiile care le revin acestora din urmă, în temeiul articolelor 4-7 din Directiva 91/271, în materie de tratare a apelor urbane reziduale. Stațiile de epurare, cu care articolul 10 din această directivă impune statelor membre să se echipeze, trebuie astfel să fie concepute, construite, exploatate și întreținute astfel încât să respecte cerințele aplicabile tratării acestor ape în temeiul articolelor 4-7 din directiva menționată, din momentul în care acestea au intrat în sistemele de colectare care trebuie să fie instalate în temeiul articolului 3 din aceeași directivă.

32

În această privință, Curtea a statuat în mai multe rânduri că obligația pe care articolul 10 din Directiva 91/271 o impune statelor membre în ceea ce privește stațiile de epurare a apelor urbane reziduale presupune să fie îndeplinite cerințele prevăzute la articolele 4-7 din directiva amintită în materie de tratare a acestor ape, astfel încât nu se poate considera că obligația menționată este respectată atunci când aceste cerințe prealabile nu sunt îndeplinite [Hotărârea din 19 iulie 2012, Comisia/Italia, C‑565/10, EU:C:2012:476, punctele 41-44, precum și Hotărârea din 6 octombrie 2021, Comisia/Italia (Sistem de colectare și tratare a apelor urbane reziduale), C‑668/19, EU:C:2021:815, punctul 94].

33

De asemenea, ținând seama de legătura dintre dispozițiile articolelor 4-7 din Directiva 91/271 și articolul 3 din directiva menționată, Curtea a statuat că aceste dispoziții trebuie considerate ca nefiind respectate atunci când nu este respectată obligația care constă în a veghea în prealabil ca orice aglomerare care intră sub incidența acestui articol 3 să fie echipată cu un sistem de colectare care permite colectarea tuturor apelor urbane reziduale pe care respectiva aglomerare le generează [a se vedea în acest sens, în ceea ce privește articolul 4 din directiva menționată, Hotărârea din 25 octombrie 2007, Comisia/Grecia, C‑440/06, EU:C:2007:642, punctul 25, precum și Hotărârea din 4 mai 2017, Comisia/Regatul Unit, C‑502/15, EU:C:2017:334, punctul 46, și, în ceea ce privește articolul 5 din aceeași directivă, Hotărârea din 28 martie 2019, Comisia/Irlanda (Sistem de colectare și de tratare a apelor uzate), C‑427/17, EU:C:2019:269, punctele 166 și 184].

34

În mod coerent, trebuie să se rețină că, în lipsa unor sisteme de colectare a apelor urbane reziduale, așa cum sunt prevăzute la articolul 3 din Directiva 91/271, stațiile de epurare a apelor urbane reziduale, contrar celor prevăzute la articolul 10 din această directivă, nu pot fi considerate ca fiind concepute, construite, exploatate și întreținute astfel încât să îndeplinească cerințele enunțate la articolele 4-7 din directiva menționată.

35

Astfel, ținând seama de legătura care unește toate aceste articole, încălcarea articolului 3 alineatul (1) din Directiva 91/271 determină încălcarea articolului 10 din directiva amintită.

36

În speță, din moment ce, așa cum decurge din cuprinsul punctelor 23-29 din prezenta hotărâre, Ungaria nu și‑a îndeplinit obligația prevăzută la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 91/271, este necesar să se concluzioneze că acest stat membru nu și‑a îndeplinit nici obligația stabilită la articolul 10 din respectiva directivă.

37

Rezultă că al doilea aspect al primului motiv este de asemenea întemeiat și că, prin urmare, primul motiv trebuie admis în totalitate.

38

Spre deosebire de primul motiv, care privește aspectul colectării apelor urbane reziduale în aglomerările vizate de prezenta acțiune, al doilea și al treilea motiv privesc ambele aspectul tratării acestor ape în aceleași aglomerări și trebuie, prin urmare, să fie examinate împreună.

39

În cadrul celui de al doilea motiv, Comisia susține că Ungaria nu s‑a conformat cerințelor prevăzute la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 91/271 în ceea ce privește aglomerările Békés, Dabas, Dunavarsány, Hódmezővásárhely, Keszthely, Kéthely, Kiskunhalas, Köröm, Marcali, Mezőtúr, Nagykőrös, Pilisvörösvár, Soltvadkert, Szécsény, Szentendre, Szentes, Szigetszentmiklós, Tököl, Tolna, Veresegyház, Zalaegerszeg și Zalakaros.

40

În această privință, ea arată mai întâi că dispoziția respectivă impune statelor membre să vegheze ca apele urbane reziduale care intră în sistemele de colectare să facă obiectul unei tratări secundare sau echivalente înainte de a fi evacuate.

41

În continuare, ea consideră că respectarea acestei obligații implică faptul ca sistemele de colectare cu care trebuie să fie echipate toate aglomerările să garanteze, în mod complet și efectiv, că apele urbane reziduale fac obiectul unei tratări secundare sau echivalente.

42

În sfârșit, ea susține în esență că în speță, din moment ce aglomerările în cauză nu sunt echipate cu sisteme de colectare care să respecte cerințele prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 91/271, trebuie să se considere, pe cale de consecință, că aceste sisteme nu respectă nici cerințele prevăzute la articolul 4 alineatul (1) și, respectiv, la articolul 10 din această directivă.

43

În cadrul celui de al treilea motiv, Comisia apreciază că Ungaria nu s‑a conformat cerințelor mai stricte aplicabile aglomerărilor situate în zone sensibile în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Directiva 91/271 în ceea ce privește aglomerările Keszthely, Kéthely, Marcali, Zalaegerszeg și Zalakaros. Argumentația pe care o dezvoltă în susținerea acestei poziții este în esență analoagă celei care stă la baza celui de al doilea motiv. Totuși, Comisia susține, în plus, că dispoziția a cărei încălcare o invocă este aplicabilă aglomerărilor în discuție. Astfel, Ungaria nu s‑ar putea prevala de derogarea prevăzută la articolul 5 alineatul (4) din Directiva 91/271, întrucât nu demonstrează că a respectat cerințele impuse în acest scop. În plus, derogarea menționată nu ar putea fi invocată decât în măsura în care articolul 3 din această directivă este respectat în prealabil.

44

Ungaria consideră, mai întâi, că, în măsura în care primul motiv invocat de Comisie nu este întemeiat, situația nu poate fi diferită pentru al doilea motiv.

45

În continuare și în orice caz, chiar admițând că o parte din apele urbane reziduale generate de aglomerările în cauză nu este colectată de un sistem de colectare, aceasta ar fi totuși transportată, de la sistemele individuale care o colectează, spre stații de epurare unde ar face obiectul unei tratări conforme cu cerințele prevăzute la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 91/271.

46

În sfârșit, al treilea motiv ar trebui respins pentru că Ungaria a decis să facă uz de derogarea prevăzută la articolul 5 alineatul (4) din Directiva 91/271, întrucât această decizie nu a întâmpinat nicio opoziție din partea Comisiei și dat fiind că toate cerințele necesare pentru a se putea prevala de această derogare sunt respectate.

47

Trebuie arătat, în primul rând, că articolul 4 alineatul (1) din Directiva 91/271 prevede că statele membre trebuie să vegheze ca apele urbane reziduale care intră în sistemele de colectare să facă obiectul unei tratări secundare sau echivalente înainte de a fi evacuate.

48

La rândul său, articolul 5 alineatul (2) din această directivă enunță că statele membre trebuie să vegheze ca apele urbane reziduale care intră în sistemele de colectare să facă obiectul, în zonele sensibile, al unei tratări mai riguroase decât cea prevăzută la articolul 4 alineatul (1) din directiva menționată.

49

Astfel cum rezultă din jurisprudența Curții, aceste dispoziții impun statelor membre obligația de a se asigura că toate apele urbane reziduale care intră în sistemele de colectare fac obiectul unei tratări secundare sau echivalente (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 mai 2009, Comisia/Portugalia, C‑530/07, EU:C:2009:292, punctele 53 și 56) și, în zone sensibile, al unei tratări mai riguroase decât această tratare secundară sau echivalentă [a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 octombrie 2021, Comisia/Italia (Sistem de colectare și tratare a apelor urbane reziduare), C‑668/19, EU:C:2021:815, punctul 63].

50

În plus, ținând seama de legătura, așa cum s‑a arătat la punctul 33 din prezenta hotărâre, dintre dispozițiile menționate și articolul 3 din Directiva 91/271, acestea trebuie considerate ca nefiind respectate atunci când nu este respectată obligația de rezultat pe care acest articol o impune în prealabil statelor membre, în ceea ce privește instalarea de sisteme de colectare a apelor urbane reziduale.

51

Rezultă că în speță, prin nerespectarea obligației prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 91/271 în ceea ce privește aglomerările vizate de prezenta acțiune, trebuie să se considere că Ungaria nu respectă, a fortiori, obligațiile prevăzute la articolul 4 alineatul (1) și, respectiv, la articolul 5 alineatul (2) din această directivă.

52

În al doilea rând, deși este adevărat că alineatul (4) al articolului 5 din Directiva 91/271 prevede că condițiile impuse unei stații de epurare în conformitate printre altele cu alineatul (2) al acestui articol nu se aplică în mod obligatoriu zonelor sensibile dacă se poate dovedi că sunt îndeplinite anumite condiții stabilite la acest alineat (4), trebuie să se constate în speță că Ungaria se limitează să susțină că aceste condiții sunt îndeplinite și nu demonstrează, prin intermediul unor elemente de probă concrete, precise și complete, în ce măsură concretă și efectivă respectivele condiții ar fi fost îndeplinite în timp util pentru fiecare dintre zonele sensibile care sunt vizate de prezenta acțiune.

53

În ceea ce privește, în al treilea și ultimul rând, articolul 10 din Directiva 91/271, trebuie amintit că, ținând seama de legătura, astfel cum s‑a indicat la punctele 31 și 32 din prezenta hotărâre, dintre acest articol 10 și articolele 4-7 din directiva menționată, obligația pe care acesta o impune statelor membre în ceea ce privește stațiile de epurare a apelor urbane reziduale trebuie considerată ca nefiind respectată atunci când nu sunt respectate cerințele pe care articolele 4-7 amintite le impun în prealabil statelor membre în materie de tratare a acestor ape.

54

Ținând seama de constatările efectuate la punctele 36 și 51 din prezenta hotărâre, rezultă în speță că trebuie să se considere că Ungaria nu respectă obligația menționată.

55

Rezultă că al doilea și al treilea motiv trebuie admise.

56

Comisia arată că a concluzionat în avizul motivat că Ungaria nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 15 din Directiva 91/271 întrucât nu a demonstrat, prin intermediul unor date actualizate și conforme cu cerințele la care se referă acest articol, că și‑a îndeplinit obligația de a supraveghea evacuările provenind de la stațiile de epurare cu care sunt echipate aglomerările vizate de prezenta acțiune.

57

În ceea ce o privește, Ungaria susține că s‑a conformat obligațiilor menționate.

58

În conformitate cu articolul 21 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și cu articolul 120 litera (c) din Regulamentul de procedură al Curții, orice cerere introductivă trebuie să cuprindă printre altele o expunere sumară a motivelor menționate. Rezultă că orice cerere introductivă formulată de Comisie în temeiul articolului 258 TFUE trebuie nu numai să indice motivele precise cu privire la care Curtea este chemată să se pronunțe, ci și să cuprindă, într‑o formă suficient de clară și de precisă, elementele esențiale de drept și de fapt pe care se întemeiază fiecare dintre aceste motive, nerespectarea respectivelor cerințe determinând, după caz, inadmisibilitatea acestei cereri introductive sau a motivului menționat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 decembrie 2009, Comisia/Regatul Unit, C‑390/07, EU:C:2009:765, punctul 339 și jurisprudența citată).

59

Or, în speță trebuie să se constate că, în ceea ce privește prezentul motiv, Comisia nu prezintă nicio argumentație de drept și de fapt susceptibilă să răspundă acestor cerințe, ci se limitează în esență să facă trimitere la constatările și la aprecierile care ar figura în avizul motivat.

60

Prin urmare, a patra critică trebuie respinsă ca inadmisibilă.

61

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se constate că:

62

Potrivit articolului 138 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, în cazul în care părțile cad fiecare în pretenții cu privire la unul sau la mai multe capete de cerere, fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată. Totuși, în cazul în care împrejurările cauzei justifică acest lucru, Curtea poate decide ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, o parte să suporte o fracțiune din cheltuielile de judecată efectuate de cealaltă parte.

63

În speță, întrucât Ungaria a căzut în pretenții cu privire la partea esențială a capetelor sale de cerere, ea va suporta, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, trei sferturi din cheltuielile de judecată efectuate de Comisie. Comisia va suporta un sfert din propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șaptea) declară și hotărăște: