93

În primul rând, referitor la elementele de probă privind teritoriul Regatului Unit, la punctele 71-74 din decizia atacată, camera de recurs a reținut că, la 1 februarie 2020, Regatul Unit s‑a retras din Uniune în temeiul articolului 50 TUE și a devenit o țară terță. Deși dreptul Uniunii a continuat să se aplice Regatului Unit și pe teritoriul acestuia în cursul unei perioade de tranziție, această perioadă de tranziție s‑a încheiat la 31 decembrie 2020 în conformitate cu articolele 126 și 127 din Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (JO 2020, L 29, p. 7, denumit în continuare „Acordul de retragere”). Camera de recurs a reținut că, începând de la 1 ianuarie 2021, legislația Uniunii în domeniul mărcilor nu se mai aplică Regatului Unit și pe teritoriul acestuia decât dacă și în măsura în care Acordul de retragere prevede în mod expres continuarea aplicării acesteia. Camera de recurs a făcut referire totodată la punctul 2 din Comunicarea nr. 2/20 a directorului executiv al EUIPO din 10 septembrie 2020 privind impactul retragerii Regatului Unit din Uniune asupra anumitor aspecte ale practicii EUIPO.

94

Camera de recurs a dedus din acesta că elementele de probă referitoare la renumele mărcii sau la caracterul distinctiv sporit care se raportează la Regatul Unit nu mai pot susține și nici nu pot contribui la protecția unei mărci a Uniunii Europene începând cu 1 ianuarie 2021, chiar dacă respectivele elemente de probă erau anterioare datei de 1 ianuarie 2021. Astfel, o asemenea marcă trebuie să se bucure de un renume sau să aibă un caracter distinctiv sporit „în Uniune” la momentul adoptării deciziei (a se vedea și punctul 15 din Comunicarea nr. 2/20, în ceea ce privește renumele). Prin urmare, în măsura în care reclamanta a insistat asupra caracterului distinctiv sporit al mărcii anterioare în Regatul Unit, camera de recurs a apreciat că acest element este lipsit de pertinență în cadrul procedurii inițiate în fața sa.

95

Reclamanta susține că, dacă momentul la care trebuie apreciat caracterul distinctiv sporit prin utilizare este cel al depunerii cererii de înregistrare a mărcii contestate, și anume 8 mai 2017, Regatul Unit era încă membru al Uniunii la acel moment, iar probele care se raportează la acest teritoriu trebuiau, așadar, să fie luate în considerare. În ședință, ea a invocat și Hotărârea din 16 martie 2022, Nowhere/EUIPO – Ye (APE TeeS) (T‑281/21, atacată cu recurs, EU:T:2022:139).

96

În această privință, trebuie amintit că Acordul de retragere, care a fost adoptat la 17 octombrie 2019 și a intrat în vigoare la 1 februarie 2020, prevede o perioadă de tranziție de la 1 februarie la 31 decembrie 2020 (denumită în continuare „perioada de tranziție”). De la expirarea acestei perioade de tranziție, retragerea Regatului Unit din Uniune, denumită în mod obișnuit „Brexit”, produce efecte depline.

97

Articolul 127 din Acordul de retragere prevede că, în absența unor dispoziții contrare, în cursul perioadei de tranziție, dreptul Uniunii continuă să se aplice pe teritoriul Regatului Unit [Hotărârea din 23 septembrie 2020, Bauer Radio/EUIPO – Weinstein (MUSIKISS), T‑421/18, EU:T:2020:433, punctul 32]. A contrario, astfel cum a arătat camera de recurs, începând cu 1 ianuarie 2021, legislația Uniunii în domeniul mărcilor nu se mai aplică Regatului Unit și pe teritoriul acestuia decât dacă și în măsura în care Acordul de retragere prevede în mod expres continuarea aplicării acesteia.

98

În speță, este cert că data depunerii mărcii contestate este 8 mai 2017, respectiv înainte de expirarea perioadei de tranziție, și că data adoptării deciziei atacate este 18 februarie 2021, respectiv după expirarea perioadei de tranziție. Un astfel de context factual se distinge clar de situația în care data deciziei atacate era anterioară expirării perioadei menționate [a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 octombrie 2021, Indo European Foods/EUIPO – Chakari (Abresham Super Basmati Selaa Grade One World’s Best Rice), T‑342/20, atacată cu recurs, EU:T:2021:651, punctul 22].

99

Reiese din jurisprudența Tribunalului că, în cadrul unei proceduri de declarare a nulității, titularul unui drept de proprietate industrială anterior, în special o marcă anterioară, trebuie să demonstreze că poate interzice utilizarea mărcii Uniunii Europene în litigiu nu numai la data de depunere sau de prioritate a acestei mărci, ci și la data la care se pronunță EUIPO cu privire la cererea de declarare a nulității [a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 iunie 2021, Style & Taste/EUIPO – The Polo/Lauren Company (Reprezentarea unui jucător de polo), T‑169/19, EU:T:2021:318, punctele 29 și 30]. Situația este aceeași, a fortiori, în cadrul unei proceduri de opoziție [Hotărârea din 14 februarie 2019, Beko/EUIPO – Acer (ALTUS), T‑162/18, nepublicată, EU:T:2019:87, punctele 41-43].

100

Rezultă în esență că, pentru ca probele privind caracterul distinctiv sporit prin utilizarea mărcii anterioare în Regatul Unit să fie pertinente pentru cererea de declarare a nulității mărcii contestate, este necesar ca utilizarea menționată să mai fie opozabilă la data la care se pronunță EUIPO cu privire la cererea de declarare a nulității.

101

Or, în speță, data deciziei atacate, 18 februarie 2021, este ulterioară expirării perioadei de tranziție.

102

Prin urmare, camera de recurs era obligată să nu ia în considerare utilizarea mărcii anterioare în Regatul Unit, care nu mai era opozabilă intervenienților la data deciziei atacate, și să înlăture probele aferente.

103

În plus, este necesar să se arate, asemenea EUIPO, că, având în vedere principiul fundamental al teritorialității drepturilor de proprietate intelectuală, enunțat la articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1001, după expirarea perioadei de tranziție, niciun conflict nu poate surveni în Regatul Unit între marca contestată și marca anterioară, care nu mai sunt protejate pe acest teritoriu. La data deciziei atacate, publicul din Regatul Unit nu mai făcea parte din publicul relevant al Uniunii.

104

În sfârșit, deși este, desigur, adevărat că data care trebuie luată în considerare pentru aprecierea caracterului distinctiv sporit al mărcii anterioare este data depunerii cererii de înregistrare a mărcii contestate (a se vedea Hotărârea din 15 octombrie 2020, athlon custom sportswear, T‑349/19, nepublicată, EU:T:2020:488, punctul 74 și jurisprudența citată), nu este mai puțin adevărat că cerința privind permanența sau persistența dreptului anterior la data la care se pronunță EUIPO cu privire la cererea de declarare a nulității constituie o chestiune de opozabilitate, prealabilă unei astfel de aprecieri de fond.

[omissis]

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a noua)

declară și hotărăște: