28.6.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 252/14


Cerere de decizie preliminară introdusă de Okrazhen sad – Vidin (Bulgaria) la 23 aprilie 2021 – Corporate Commercial Bank, în insolvență/Elit Petrol AD

(Cauza C-260/21)

(2021/C 252/20)

Limba de procedură: bulgara

Instanța de trimitere

Okrazhen sad – Vidin

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Corporate Commercial Bank, în insolvență

Pârâtă: Elit Petrol AD

Întrebările preliminare

1)

Articolul 63 TFUE privind libera circulație a capitalurilor și a plăților trebuie interpretat în sensul că include declararea unei compensări în raport cu o instituție bancară atunci când o societate comercială, care este debitoare a băncii, își îndeplinește obligațiile prin compensarea cu creanțe reciproce, în cuantumul stabilit, lichide și exigibile față de aceeași bancă?

2)

Articolul 63 TFUE trebuie interpretat în sensul că o modificare a condițiilor de validitate a compensărilor deja declarate în mod legal în raporturile dintre o societate comercială și o instituție bancară care anulează compensările declarate, pe baza noilor condiții retroactive privind compensările deja declarate, constituie o restricție în sensul articolului 63 alineatul (1) TFUE atunci când are ca efect limitarea posibilității de îndeplinire a unor obligații față de alte societăți la al căror capital dețin acțiuni sau participații persoane din alte state membre ale Uniunii Europene sau de la care astfel de persoane dețin obligațiuni?

3)

Articolul 63 TFUE trebuie interpretat în sensul că permite o reglementare națională care modifică cu efect retroactiv condițiile de validitate a compensărilor deja declarate în mod legal în raporturile dintre o societate comercială și o instituție bancară și care anulează compensările declarate, pe baza noilor condiții care sunt aplicate retroactiv compensărilor deja efectuate?

4)

Articolul 4 alineatul (2) litera (a), precum și articolele 26, 27, 114 și 115 TFUE, care reglementează piața internă a Uniunii Europene, trebuie interpretate în sensul că permit, inclusiv în cazurile în care raporturile juridice există numai între subiecte de drept de aceeași naționalitate și care pot fi calificate așadar drept raporturi juridice interne fără o legătură transfrontalieră directă cu piața internă a Uniunii Europene, o reglementare națională care modifică retroactiv condițiile de validitate a compensărilor deja declarate în mod legal în raporturile dintre o societate comercială și o instituție bancară într-un stat membru prin anularea compensărilor declarate, pe baza noilor condiții care sunt aplicate retroactiv compensărilor deja efectuate?

5)

Articolul 2 coroborat cu articolul 19 alineatul (1) TUE, precum și cu articolul 47 alineatele (1) și (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că permit adoptarea unei reglementări naționale care modifică condițiile de declarare validă a compensărilor în raport cu o instituție bancară, conferind în mod expres un efect retroactiv noilor condiții și anulând compensările efectuate în mod legal într-o perioadă anterioară, în timp ce în statul membru în cauză este deschisă o procedură de insolvență în privința instituției bancare și sunt pendinte proceduri judiciare în cadrul cărora se solicită anularea compensărilor efectuate față de bancă pentru care, la data efectuării, erau aplicabile alte condiții legale?

6)

Principiul securității juridice, ca principiu general al dreptului Uniunii, trebuie interpretat în sensul că permite o reglementare națională care modifică condițiile de declarare validă a compensărilor în raport cu o instituție bancară, conferind în mod expres un efect retroactiv noilor condiții și anulând compensările efectuate în mod legal într-o perioadă anterioară, în timp ce în statul membru în cauză este deschisă o procedură de insolvență în privința instituției bancare și sunt pendinte proceduri judiciare în cadrul cărora se solicită anularea compensărilor efectuate față de bancă pentru care, la data efectuării, erau aplicabile alte condiții legale?