–

pentru LSI – Germany GmbH, de G. Weyland, Rechtsanwalt;

–

pentru Freistaat Bayern, de J. Greim‑Diroll, Landesanwältin;

–

pentru guvernul german, de J. Möller și D. Klebs, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de C. Hödlmayr și B. Rous Demiri, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 17 și a anexei VI partea A punctul 4 din Regulamentului (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 și (CE) nr. 1925/2006 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE și 2008/5/CE ale Comisiei și a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei (JO 2011, L 304, p. 18).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între LSI – Germany GmbH (denumită în continuare „LSI”), pe de o parte, și Freistaat Bayern (landul Bavaria, Germania), pe de altă parte, în legătură cu decizia acestuia de a interzice societății LSI să introducă pe piață produsele alimentare pe care le produce fără indicarea anumitor componente sau ingrediente în imediata apropiere a denumirii produselor în câmpul vizual principal.

3

Potrivit articolului 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1169/2011, intitulat „Obiectul și domeniul de aplicare”, acest regulament „stabilește bazele pentru asigurarea unui înalt nivel de protecție a consumatorului în domeniul informațiilor referitoare la produsele alimentare, luând în considerare diferențele de percepție ale consumatorilor și nevoia acestora de informații și asigurând în același timp buna funcționare a pieței interne”.

4

Articolul 2 din regulamentul menționat, intitulat „Definiții”, prevede:

„(1)   În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

[…]

(2)   De asemenea, se aplică următoarele definiții:

[…]

[…]

[…]”

5

Articolul 3 din același regulament, intitulat „Obiective generale”, prevede la alineatul (1):

„Furnizarea informațiilor referitoare la produsele alimentare urmărește asigurarea unui nivel ridicat de protecție a sănătății și intereselor consumatorilor, oferind consumatorilor finali o bază pentru a face o alegere în cunoștință de cauză și pentru a utiliza în mod sigur produsele alimentare, ținând seama în special de considerații de ordin sanitar, economic, ecologic, social și etic.”

6

Articolul 7 din Regulamentul nr. 1169/2011, intitulat „Practici corecte de informare”, are următorul cuprins:

„(1)   Informațiile referitoare la produsele alimentare nu trebuie să inducă cumpărătorul în eroare, în special:

[…]

(2)   Informațiile referitoare la produsele alimentare sunt precise, clare și ușor de înțeles de către consumator.

[…]”

7

Articolul 9 din acest regulament, intitulat „Lista mențiunilor obligatorii”, prevede la alineatul (1):

„În conformitate cu articolele 10-35 și sub rezerva excepțiilor prevăzute în prezentul capitol, este obligatorie menționarea următoarelor informații.

[…]”

8

Articolul 17 din regulamentul menționat, intitulat „Denumirea produsului alimentar”, are următorul cuprins:

„(1)   Denumirea produsului alimentar este denumirea sa legală. În absența unei asemenea denumiri, denumirea produsului alimentar este denumirea sa curentă sau, în cazul în care nu există o denumire curentă sau aceasta nu este folosită, se indică denumirea descriptivă a produsului alimentar.

[…]

(4)   Nicio denumire protejată, fie ea proprietate intelectuală, marcă de comerț sau nume fantezist, nu se poate substitui denumirii produsului alimentar.

(5)   În anexa VI sunt prevăzute dispoziții specifice privind denumirea produsului alimentar și mențiunile care îl însoțesc.”

9

Anexa VI la același regulament poartă titlul „Denumirea produsului alimentar și mențiunile specifice însoțitoare” și este împărțită în trei părți. Partea A, intitulată „Mențiuni obligatorii care însoțesc denumirea produsului alimentar”, prevede la punctul 4:

„În cazul produselor alimentare în care o componentă sau un ingredient, cu privire la care consumatorii se așteaptă să fie utilizate în mod normal sau să fie prezente în mod natural, a fost substituit cu o componentă diferită sau cu un ingredient diferit, eticheta cuprinde – pe lângă lista ingredientelor – o indicație clară cu privire la componenta sau ingredientul care a fost utilizat pentru substituția parțială sau integrală:

10

Articolul 2 din Regulamentul nr. 178/2002 definește noțiunea „produs alimentar” ca fiind „orice substanță sau produs, indiferent dacă este prelucrat, parțial prelucrat sau neprelucrat, destinat sau prevăzut în mod rezonabil a fi ingerat de oameni”.

11

LSI produce un mini‑salam de pasăre care conține grăsime de palmier și ulei de rapiță ca înlocuitori ai grăsimii animale, pe care îl comercializează sub forma unui produs alimentar preambalat vândut cu amănuntul sub denumirea „BiFi The Original Turkey” (denumit în continuare „produsul alimentar în cauză”). „BiFi The Original” este, în dreptul german, o marcă verbală și figurativă în același timp și, în dreptul Uniunii, o marcă figurativă.

12

Prin decizia din 7 ianuarie 2019, autoritatea de control competentă a interzis societății LSI să introducă pe piață produsul alimentar în cauză fără a indica ingredientele de substituție în discuție în imediata apropiere a denumirii comerciale „BiFi The Original Turkey” care figurează pe fața anterioară a ambalajului folosind o dimensiune a fontului raportată la înălțimea literei x de cel puțin 75 % din înălțimea literei x pentru această denumire și care să nu fie mai mică decât dimensiunea minimă a fontului respectiv prevăzută la articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1169/2011.

13

Această cerință de etichetare ar fi impusă de dispozițiile coroborate ale articolului 17 alineatul (5) și ale punctului 4 din partea A din anexa VI la Regulamentul nr. 1169/2011, mai precis prin expresia „denumirea produsului” care figurează în această din urmă dispoziție și care nu ar fi sinonimă cu „denumirea produsului alimentar”. Prima expresie ar include, printre altele, și noțiunile de „marcă de comerț” sau „nume fantezist”, menționate la articolul 17 alineatul (4) din acest regulament, și ar impune în speță ca indicarea denumirii comerciale „BiFi The Original Turkey”, care figurează pe fața ambalajului produsului în cauză și care se găsește în câmpul vizual principal al acestui ambalaj, să fie însoțită de mențiunea „cu grăsime de palmier și ulei de rapiță”, în conformitate cu dispozițiile punctului 4 din partea A din anexa VI la regulamentul respectiv.

14

LSI a sesizat Bayerisches Verwaltungsgericht Ansbach (Tribunalul Administrativ Bavarez din Ansbach, Germania), instanța de trimitere, cu o acțiune având ca obiect anularea acestei decizii. LSI arată că, întrucât expresia „denumirea produsului” este sinonimă cu cea de „denumire a produsului alimentar”, ea a respectat pe deplin cerințele de etichetare impuse de dispozițiile coroborate ale articolului 17 alineatul (5) și ale punctului 4 din partea A din anexa VI la Regulamentul nr. 1169/2011, în măsura în care pe versoul ambalajului produsului alimentar în cauză figurează mențiunea „mini‑salam de pasăre cu grăsime de palmier și ulei de rapiță”. Aceste dispoziții nu ar impune, așadar, să se completeze partea din față a acestui ambalaj, în care figurează denumirea comercială „BiFi The Original Turkey”, cu mențiunea „cu grăsime de palmier și ulei de rapiță”.

15

Instanța de trimitere arată, cu titlu introductiv, că modul în care trebuie să se prezinte în concret etichetarea produsului alimentar în cauză depinde de interpretarea expresiei „denumirea produsului”, care figurează la punctul 4 din partea A din anexa VI la Regulamentul nr. 1169/2011, a cărei definiție nu este furnizată de acest regulament și nici de vreo dispoziție a legislației alimentare a Uniunii și al cărei conținut exact nu poate fi determinat din textul și nici din economia regulamentului menționat. Această instanță arată totodată că dispozițiile coroborate ale articolului 17 alineatul (5) și ale punctului 4 din partea A din anexa VI la Regulamentul nr. 1169/2011, al căror obiectiv este, în opinia sa, asigurarea informării generale a consumatorului, nu permit să se deducă faptul că urmăresc protejarea consumatorilor de inducerea în eroare, spre deosebire de alte dispoziții ale acestui regulament, precum articolul 7 din acesta.

16

Respectiva instanță arată, pe de altă parte, că utilizarea de către operatorii din sectorul alimentar a unei denumiri protejate în cadrul proprietății intelectuale, a unei mărci comerciale sau a unui nume fantezist, în sensul articolului 17 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1169/2011, poate deturna atenția consumatorului de la denumirea produsului alimentar prevăzută la alineatul (1) al acestui articol. Ea amintește că, în speță, această denumire figurează pe ambalajul produsului alimentar în cauză într‑o dimensiune net inferioară celei a mărcii de comerț a acestui produs alimentar și „este, așadar, și mult mai puțin vizibilă”.

17

Instanța de trimitere pornește de la principiul că punctul 4 din partea A din anexa VI la acest regulament are drept obiectiv asigurarea transparenței și a informării consumatorului, garantând, cel puțin în cazurile prevăzute la acest articol, că informațiile referitoare la componentele sau la ingredientele de substituție prezente în produsul alimentar apar pe ambalajul acestuia în imediata apropiere a denumirilor menționate la articolul 17 alineatul (4) din regulamentul amintit, cu caractere de dimensiuni comparabile cu cele utilizate pentru denumirea respectivă. Expresia „denumirea produsului”, în sensul punctului 4 din partea A din anexa VI la Regulamentul nr. 1169/2011, nu ar fi sinonimă cu „denumirea produsului alimentar”, în sensul articolului 17 alineatul (1) din acest regulament, și ar fi mai amplă decât această din urmă expresie în măsura în care ar privi și „denumirea protejată în cadrul proprietății intelectuale”, „marca de comerț” sau „numele fantezist” care figurează la articolul 17 alineatul (4) amintit. Aceeași instanță arată că, dacă această interpretare este confirmată de Curte, acțiunea LSI împotriva deciziei din 7 ianuarie 2019, evocată la punctul 12 din prezenta hotărâre, va trebui respinsă ca nefondată întrucât se poate impune în mod valabil o etichetare a produsului alimentar în cauză precum cea dispusă prin respectiva decizie.

18

În aceste condiții, Bayerisches Verwaltungsgericht Ansbach (Tribunalul Administrativ Bavarez din Ansbach) a hotărât să suspende a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

19

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă dispozițiile coroborate ale articolului 17 alineatele (1), (4) și (5) și ale punctului 4 din partea A din anexa VI la Regulamentul nr. 1169/2011 trebuie interpretate în sensul că expresia „denumirea produsului”, care figurează la punctul 4 din partea A din anexa VI, are un înțeles autonom, diferit de cel al expresiei „denumirea produsului alimentar”, în sensul articolului 17 alineatul (1) din acest regulament, și, prin urmare, poate să acopere nu numai o denumire legală, o denumire curentă sau o denumire descriptivă, ci și o „denumire protejată în cadrul proprietății intelectuale”, o „marcă de comerț” sau un „nume fantezist”, prevăzute la articolul 17 alineatul (4) din regulamentul menționat.

20

În această privință trebuie amintit, în primul rând, că, potrivit articolului 17 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1169/2011, „denumirea produsului alimentar” este „denumirea sa legală” sau, în absența unei astfel de denumiri, „denumirea sa curentă” ori, în cazul în care nu există o denumire curentă sau dacă aceasta nu este folosită, „denumirea descriptivă”, aceste trei noțiuni fiind definite la articolul 2 alineatul (2) literele (n), (o) și, respectiv, (p) din acest regulament. Articolul 17 alineatul (4) din regulament precizează că nicio „denumire protejată în cadrul proprietății intelectuale”, „marcă de comerț” sau „nume fantezist” nu se pot substitui „denumirii produsului alimentar”, în sensul alineatului (1) al acestui articol.

21

În al doilea rând, în temeiul punctului 4 din partea A din anexa VI la Regulamentul nr. 1169/2011, în cazul în care o componentă sau un ingredient cu privire la care consumatorii se așteptă să fie utilizate în mod normal sau să fie prezente în mod natural într‑un produs alimentar a fost substituit cu o componentă diferită sau cu un ingredient diferit, eticheta cuprinde – pe lângă lista ingredientelor – o indicație clară cu privire la componenta sau ingredientul care a fost utilizat pentru substituția parțială sau totală și aceasta în imediata apropiere a „denumirii produsului” [litera (a)], cu o dimensiune a fontului raportată la înălțimea literei „x” cel puțin egală cu 75 % din înălțimea literei x pentru „denumirea produsului” [litera (b)].

22

În al treilea rând, expresia „denumirea produsului”, care este utilizată numai la punctul 4 literele (a) și (b) din partea A din anexa VI la Regulamentul nr. 1169/2011, nu este definită de acest regulament. În anumite versiuni lingvistice, precum versiunile în limba germană („Produktname”) sau franceză („nom du produit”), această expresie se îndepărtează mai mult de cea care figurează la articolul 17 din Regulamentul nr. 1169/2011, și anume „Bezeichnung des Lebensmittels” și „dénomination de la denrée alimentaire”, decât în alte versiuni lingvistice, precum versiunile în limbile spaniolă („denominación del producto” și „denominación del alimento”), cehă („název produktu” și „název potraviny”), engleză („name of the product” și „name of the food”), croată („naziv proizvoda” și „naziv hrane”), italiană („denominazione del prodotto” și „denominazione dell’alimento”), neerlandeză („benaming van het product” și „benaming van het levensmiddel”), polonă („nazwa produktu” și „nazwa środka spożywczego”), portugheză („denominação do produto” și „denominação do género alimentício”), română („denumirea produsului” și „denumirea produsului alimentar”), slovacă („názov výrobku” și „názov potraviny”), slovenă („ime proizvoda” și „ime živila”), finlandeză („tuotteen nimi” și „elintarvikkeen nimi”) și suedeză („produktens beteckning” și „livsmedlets beteckning”).

23

Astfel, chiar presupunând că versiunile în limba germană și în limba franceză, datorită utilizării unor termeni mai puțin apropiați, permit interpretarea celor două expresii în cauză în sensul că nu au același înțeles, o asemenea interpretare nu este confirmată de celelalte versiuni lingvistice citate la punctul anterior. Or, potrivit unei jurisprudențe constante, termenii utilizați în una dintre versiunile lingvistice ale unei dispoziții de drept al Uniunii nu poate constitui singurul temei pentru interpretarea acestei dispoziții și nici nu se poate atribui respectivilor termeni un caracter prioritar în raport cu celelalte versiuni lingvistice (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 octombrie 1977, Bouchereau, 30/77, EU:C:1977:172, punctul 14, și Hotărârea din 25 februarie 2021, Bartosch Airport Supply Services, C‑772/19, EU:C:2021:141, punctul 26).

24

În orice caz, definiția „produsului alimentar” ca fiind „orice substanță sau produs, indiferent dacă este prelucrat, parțial prelucrat sau neprelucrat, destinat sau prevăzut în mod rezonabil a fi ingerat de oameni”, prevăzută la articolul 2 din Regulamentul nr. 178/2002, la care face trimitere articolul 2 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1169/2011, este suficientă pentru a deduce din aceasta că diferența dintre expresia „denumirea produsului alimentar”, prevăzută la articolul 17 alineatul (1) din acest din urmă regulament, și expresia „denumirea produsului”, menționată la punctul 4 din partea A din anexa VI la același regulament, este de natură pur terminologică. Astfel, în lumina acestei definiții a „produsului alimentar”, „denumirea produsului” la care se referă punctul 4 din partea A din anexa VI nu poate să însemne decât „denumirea produsului alimentar”.

25

Rezultă din cele de mai sus că cele două expresii în cauză, în pofida variațiilor lor în funcție de diferitele versiuni lingvistice, trebuie să fie considerate ca având același conținut, fără ca expresia „denumirea produsului” să poată fi considerată ca având un înțeles mai larg decât cea de „denumire a produsului alimentar”.

26

Această interpretare este confirmată, pe de o parte, de contextul în care se înscrie punctul 4 din partea A din anexa VI la Regulamentul nr. 1169/2011.

27

În această privință trebuie arătat, primo, că această anexă se intitulează „Denumirea produsului alimentar și mențiunile specifice însoțitoare”, iar partea A poartă titlul „Mențiuni obligatorii care însoțesc denumirea produsului alimentar”. Ele cuprind dispoziții specifice privind etichetarea în acest domeniu.

28

Secundo, articolul 17 din acest regulament, intitulat „Denumirea produsului alimentar”, precizează la alineatul (5) că „[î]n anexa VI sunt prevăzute dispoziții specifice privind denumirea produsului alimentar și mențiunile care îl însoțesc”. Or, termenul „care (îl însoțesc)” se raportează în mod clar la denumirea produsului alimentar, întrucât nimic nu indică faptul că aceste dispoziții se pot extinde și la celelalte noțiuni enumerate la alineatul (4) al acestui articol, și anume „denumirea protejată în cadrul proprietății intelectuale”, „marca de comerț” sau „numele fantezist”.

29

Pe de altă parte, în ceea ce privește obiectivele urmărite de Regulamentul nr. 1169/2011, trebuie amintit că, astfel cum rezultă din coroborarea articolului 1 alineatul (1) cu articolul 3 alineatul (1) din acesta, regulamentul urmărește în special să asigure un nivel ridicat de protecție a consumatorilor în materie de informare cu privire la produsele alimentare, luând în considerare diferențele de percepție ale acestora, oferindu‑le o bază pentru a face o alegere în cunoștință de cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 martie 2022, Upfield Hungary, C‑533/20, EU:C:2022:211, punctul 45 și jurisprudența citată). Conform articolului 9 alineatul (1) litera (a) din acest regulament, „denumirea produsului alimentar” se numără printre mențiunile care trebuie să figureze în mod obligatoriu pe eticheta produselor alimentare.

30

În plus, în strânsă legătură cu acest obiectiv de garantare a unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor în ceea ce privește dreptul lor la informare, Regulamentul nr. 1169/2011 urmărește de asemenea să împiedice inducerea în eroare a consumatorilor prin informațiile referitoare la produsele alimentare. În acest scop, articolul 7 alineatul (1) litera (d) interzice să se sugereze consumatorului, prin intermediul prezentării, în descrieri sau imagini, prezența unui anumit produs sau a unui ingredient de fiecare dată când o componentă diferită sau un ingredient diferit înlocuiește o componentă prezentă în mod natural sau un ingredient utilizat în mod normal în acest produs alimentar.

31

Deși, astfel cum observă instanța de trimitere, articolul 7 din Regulamentul nr. 1169/2011, spre deosebire de articolul 17 alineatul (5) din acest regulament, nu face trimitere expresă la dispozițiile punctului 4 din partea A din anexa VI la regulamentul menționat, nu este mai puțin adevărat că aceste din urmă dispoziții, interpretate în special în lumina articolului 7 alineatul (1) litera (d) din același regulament, urmăresc în esență completarea dispozițiilor articolului 7 cu cerințe speciale în materie de etichetare pentru a proteja consumatorul împotriva inducerii în eroare prin informații inexacte.

32

Cu toate acestea, contrar celor susținute de landul Bayern, obiectivul protecției consumatorului care stă la baza interdicției de a induce în eroare consumatorul, prevăzută la punctul 4 din partea A din anexa VI la Regulamentul nr. 1169/2011, poate fi atins fără a fi necesar să se atragă în mod special atenția acestui consumator asupra diferenței dintre compoziția reală a unui produs alimentar în raport cu cea la care ar trebui în principiu să se aștepte prin intermediul unor mențiuni poziționate în câmpul vizual principal al ambalajului acestui produs, care se află în mod normal pe partea din față a ambalajului respectiv. Pentru a atinge acest obiectiv, este suficient, astfel, ca denumirea produsului în cauză, în sensul articolului 17 alineatele (1) și (5) din regulamentul menționat, precum și lista ingredientelor care îl compun, să figureze pe versoul unui asemenea ambalaj, în termeni preciși, clari și ușor de înțeles, așa cum impune articolul 7 alineatul (2) din același regulament.

33

Astfel, un consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat, atunci când decizia sa de a cumpăra este determinată de compoziția produsului alimentar în cauză, citește mai întâi lista ingredientelor acestuia, a cărei menționare este obligatorie, în temeiul articolului 9 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1169/2011 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 1998, Gut Springenheide și Tusky, C‑210/96, EU:C:1998:369, punctul 31, precum și Hotărârea din 4 iunie 2015, Bundesverband der Verbraucherzentralen und Verbraucherverbände, C‑195/14, EU:C:2015:361, punctul 37).

34

În aceste condiții, după cum arată Comisia, o interpretare a cerințelor speciale în materie de etichetare prevăzute la punctul 4 din partea A din anexa VI la Regulamentul nr. 1169/2011 care ar însemna să se impună ca ingredientele sau componentele de substituție să fie indicate pe ambalajul produsului alimentar în cauză în imediata apropiere a „denumirii protejate în cadrul proprietății intelectuale”, a „mărcii de comerț” sau a „numelui fantezist” ale acestui produs, prevăzute la articolul 17 alineatul (4) din acest regulament – iar nu doar în imediata apropiere a „denumirii produsului alimentar”, în sensul articolului 17 alineatul (1) din acest regulament, pe care aceste denumiri și această marcă nu o pot înlocui –, ar depăși ceea ce este necesar pentru atingerea finalității acestor cerințe speciale, astfel cum a fost precizată la punctul 31 din prezenta hotărâre.

35

Având în vedere motivele care precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că dispozițiile coroborate ale articolului 17 alineatele (1), (4) și (5) și ale punctului 4 din partea A din anexa VI la Regulamentul nr. 1169/2011 trebuie interpretate în sensul că expresia „denumirea produsului”, care figurează la punctul 4 din partea A din anexa VI, nu are un înțeles autonom, diferit de cel al expresiei „denumirea produsului alimentar”, în sensul articolului 17 alineatul (1) din acest regulament, astfel încât cerințele speciale în materie de etichetare prevăzute la punctul 4 din partea A din anexa VI la regulamentul amintit nu se aplică „denumirii protejate în cadrul proprietății intelectuale”, „mărcii de comerț” sau „numelui fantezist”, menționate la articolul 17 alineatul (4) din regulament.

36

Ținând seama de răspunsul dat la prima întrebare, nu trebuie să se răspundă la a doua, la a treia și la a patra întrebare.

37

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a opta) declară:

Dispozițiile coroborate ale articolului 17 alineatele (1), (4) și (5) și ale punctului 4 din partea A din anexa VI la Regulamentul nr. 1169/2011 Regulamentului (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 și (CE) nr. 1925/2006 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE și 2008/5/CE ale Comisiei și a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei

trebuie interpretate în sensul că

expresia „denumirea produsului”, care figurează la punctul 4 din partea A din anexa VI, nu are un înțeles autonom, diferit de cel al expresiei „denumirea produsului alimentar”, în sensul articolului 17 alineatul (1) din acest regulament, astfel încât cerințele speciale în materie de etichetare prevăzute la punctul 4 din partea A din anexa VI la regulamentul amintit nu se aplică „denumirii protejate în cadrul proprietății intelectuale”, „mărcii de comerț” sau „numelui fantezist”, menționate la articolul 17 alineatul (4) din regulament.