–

pentru A, inițial de el însuși, ulterior de P. Snell;

–

pentru Poliisihallitus, de M. Koponen și M. Lehtonen;

–

pentru guvernul austriac, de J. Schmoll și V.‑S. Strasser, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul finlandez, de H. Leppo, în calitate de agent;

–

pentru Comisia Europeană, de M. Huttunen, I. Söderlund și R. Tricot, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea Directivei 91/477/CEE a Consiliului din 18 iunie 1991 privind controlul achiziționării și deținerii de arme (JO 1991, L 256, p. 51, Ediție specială, 13/vol. 10, p. 233), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2008/51/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 (JO 2008, L 179, p. 5) (denumită în continuare „Directiva 91/477”), precum și a articolelor 3 și 7 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2403 al Comisiei din 15 decembrie 2015 de elaborare a unor orientări comune privind standardele și tehnicile de dezactivare, pentru a garanta că armele de foc dezactivate sunt în mod ireversibil nefuncționale (JO 2015, L 333, p. 62).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unei proceduri introduse de A în legătură cu decizia Helsingin poliisilaitos (Poliția din Helsinki, Finlanda) prin care se refuză recunoașterea certificatelor de dezactivare a armelor de foc eliberate în Austria și prezentate cu ocazia transferului armelor respective în Finlanda.

3

Directiva 91/477 a fost abrogată prin Directiva (UE) 2021/555 a Parlamentului European și a Consiliului din 24 martie 2021 privind controlul achiziționării și deținerii de arme (JO 2021, L 115, p. 1). Cu toate acestea, ținând seama de data faptelor în discuție, litigiul principal rămâne guvernat de dispozițiile Directivei 91/477.

4

Potrivit celui de al treilea și celui de al patrulea considerent ale directivei respective, aceasta avea ca obiect apropierea legislațiilor privind armele prin instituirea unei reglementări eficiente, care să permită controlul în interiorul statelor membre al achiziționării și deținerii de arme de foc și al transferului lor într‑un alt stat membru.

5

Directiva 2008/51 a modificat Directiva 91/477 în versiunea sa inițială, în special în vederea integrării în dreptul Uniunii a Protocolului Organizației Națiunilor Unite împotriva fabricării și traficului ilegale de arme de foc, piese și componente ale acestora, precum și de muniție anexat la Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, care a fost semnat în numele Comunității Europene la 16 ianuarie 2002 de Comisia Europeană, în conformitate cu Decizia 2001/748/CE a Consiliului din 16 octombrie 2001 (JO 2001, L 280, p. 5, Ediție specială, 18/vol. 1, p. 164).

6

Considerentele (1), (11), (12) și (15) ale Directivei 2008/51 aveau următorul cuprins:

[…]

[…]

7

Articolul 1 alineatele (1) și (2) din Directiva 91/477 prevede:

„(1)   În înțelesul prezentei directive, «armă de foc» înseamnă orice armă portabilă cu țeavă care poate expulza, este concepută să expulzeze sau poate fi transformată să expulzeze o alice, un glonț sau un proiectil prin acțiunea unui combustibil de propulsie, cu excepția cazului în care este exclusă pentru unul dintre motivele enumerate în secțiunea III din anexa I. Armele de foc sunt clasificate în secțiunea II din anexa I.

În înțelesul prezentei directive, se consideră că un obiect poate fi transformat pentru a expulza o alice, un glonț sau un proiectil prin acțiunea unui combustibil de propulsie dacă:

[…]

(2)   În înțelesul prezentei directive, «armurier» înseamnă orice persoană fizică sau juridică a cărei activitate constă, integral sau parțial, în fabricarea, comerțul, schimbul, închirierea, repararea sau transformarea armelor de foc, a pieselor și a muniției pentru acestea.”

8

Secțiunea III din anexa I la această directivă prevedea:

„În sensul prezentei directive, nu sunt incluse în definiția armelor de foc obiectele care corespund definiției, dar care:

[…]

Statele membre adoptă măsurile necesare pentru ca măsurile de dezactivare prevăzute la litera (a) să fie verificate de către o autoritate competentă, pentru a se asigura că modificările aduse unei arme de foc o transformă în mod ireversibil într‑una nefuncțională. În contextul acestei verificări, statele membre dispun eliberarea unui certificat sau a unui înscris care să ateste dezactivarea armei de foc sau aplicarea pe suprafața armei de foc a unui marcaj clar vizibil în acest sens. Comisia adoptă, hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 13a alineatul (2) din directivă, orientări comune privind standardele și tehnicile de dezactivare, pentru a garanta că armele de foc dezactivate sunt nefuncționale în mod definitiv.

Până la coordonarea la nivel comunitar, statele membre pot aplica legislații naționale în ceea ce privește armele de foc indicate la acest punct.”

9

Considerentele (2) și (3) ale Regulamentului de punere în aplicare 2015/2403 au următorul cuprins:

10

Articolul 2 din acest regulament de punere în aplicare, intitulat „Persoane și entități autorizate să dezactiveze armele de foc”, prevede:

„Dezactivarea armelor de foc se efectuează de către entități publice sau private sau de către persoane autorizate în acest sens în conformitate cu legislația națională.”

11

Articolul 3 din regulamentul de punere în aplicare menționat, intitulat „Verificarea și certificarea dezactivării armelor de foc”, prevede:

„(1)   Statele membre desemnează o autoritate competentă pentru a verifica dacă dezactivarea armei de foc s‑a desfășurat în conformitate cu specificațiile tehnice stabilite în anexa I (denumită în continuare «entitatea de control»).

(2)   În cazul în care entitatea de control este, de asemenea, autorizată să dezactiveze armele de foc, statele membre trebuie să asigure o separare clară a sarcinilor respective și a persoanelor care le efectuează din cadrul entității respective.

(3)   Comisia publică pe site‑ul său internet o listă a entităților de control desemnate de statele membre, inclusiv informații detaliate privind entitatea de control și simbolul acesteia, precum și datele ei de contact.

(4)   În cazul în care dezactivarea armei de foc a fost efectuată în conformitate cu specificațiile tehnice stabilite în anexa I, entitatea de control va emite proprietarului armei de foc un certificat de dezactivare conform modelului prezentat în anexa III. Toate informațiile incluse în certificatul de dezactivare vor fi furnizate atât în limba statului membru în care este emis certificatul de dezactivare, cât și în limba engleză.

[…]”

12

Articolul 6 din regulamentul de punere în aplicare menționat, intitulat „Măsuri suplimentare de dezactivare”, prevede:

„(1)   Statele membre pot introduce măsuri suplimentare de dezactivare a armelor de foc de pe teritoriul lor, dincolo de specificațiile tehnice prevăzute în anexa I.

(2)   Comisia, împreună cu comitetul instituit prin Directiva [91/477], analizează în mod regulat orice măsuri suplimentare luate de statele membre și iau în calcul o revizuire în timp util a specificațiilor tehnice stabilite în anexa I.”

13

Articolul 7 din același regulament de punere în aplicare, intitulat „Transferul armelor de foc dezactivate în interiorul Uniunii [Europene]”, prevede:

„(1)   Armele de foc dezactivate pot fi transferate către un alt stat membru doar în condițiile în care poartă marcajul unic comun și sunt însoțite de un certificat de dezactivare în conformitate cu prezentul regulament.

(2)   Statele membre recunosc certificatele de dezactivare eliberate de un alt stat membru dacă certificatul îndeplinește cerințele stabilite în prezentul regulament. Cu toate acestea, statele membre care au introdus măsuri suplimentare în conformitate cu articolul 6 pot solicita dovada că armele de foc dezactivate care urmează să fie transferate pe teritoriul lor respectă aceste măsuri suplimentare.”

14

Articolul 8 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2403, intitulat „Cerințe de notificare”, prevede:

„Statele membre informează Comisia cu privire la orice măsuri pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezentul regulament, precum și orice măsuri suplimentare introduse în conformitate cu articolul 6. În acest scop, statele membre aplică procedurile de notificare prevăzute în Directiva (UE) 2015/1535 [a Parlamentului European și a Consiliului din 9 septembrie 2015 referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale (JO 2015, L 241, p. 1)].”

15

Anexa I la acest regulament de punere în aplicare, intitulată „Specificații tehnice pentru dezactivarea armelor de foc” și care cuprinde trei tabele, prezintă operațiunile de dezactivare ce trebuie efectuate pentru a face diferitele tipuri de arme de foc și elementele lor esențiale în mod ireversibil nefuncționale.

16

Anexa III la regulamentul de punere în aplicare menționat cuprinde modelul de certificat pentru armele de foc dezactivate pe care trebuie să îl respecte entitățile de control desemnate de statele membre.

17

Articolul 91 din ampuma‑aselaki (1/1998) [Legea privind armele de foc (1/1998), cu modificările ulterioare, denumită în continuare „Legea privind armele de foc”] prevede că, în cazul în care o autorizație comercială din sectorul armelor sau o autorizație care conferă un drept de deținere în scop privat expiră sau este revocată, poliția trebuie să adopte o decizie de sechestrare a armelor de foc, a componentelor acestora, a cartușelor și a munițiilor deosebit de periculoase, cu condiția ca acestea să nu fi fost deja transferate titularului autorizației legale. Poliția trebuie să adopte decizia de instituire a sechestrului și atunci când deținătorul unei arme de foc sau al unei componente de armă de foc neautorizate sau al unor cartușe și muniții deosebit de periculoase neautorizate prezintă poliției, din proprie inițiativă, aceste obiecte și îi transferă custodia acestora.

18

Articolul 112a din Legea privind armele de foc, intitulat „Transferul și importul în Finlanda al armelor de foc dezactivate”, prevede că persoana care transferă sau importă în Finlanda o armă de foc dezactivată trebuie, în termen de 30 de zile de la transfer sau de la import, să prezinte arma de foc unei unități administrative locale de poliție sau administrației centrale a acesteia în vederea verificării.

19

La 17 octombrie 2017, A, a cărui activitate comercială constă în vânzarea de articole de război istorice, a transferat trei puști de asalt din Austria în Finlanda.

20

La 24 octombrie 2017, în conformitate cu articolul 112a din Legea privind armele de foc, A a prezentat aceste arme Poliției din Helsinki ca fiind dezactivate și a depus certificatele de dezactivare care fuseseră emise la 9 octombrie 2017 de societatea B, cu sediul în Austria.

21

La 15 februarie 2018, Poliția din Helsinki a decis să aplice sechestru asupra armelor menționate, în temeiul articolului 91 al doilea paragraf din Legea privind armele de foc. Astfel, aceasta a considerat că dezactivarea puștilor de asalt menționate nu respectase cerințele tehnice prevăzute în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare 2015/2403. În consecință, ea a considerat că aceste arme trebuiau să fie calificate drept arme de foc ce necesită un permis care să autorizeze deținerea lor.

22

A a introdus o acțiune împotriva acestei decizii la Helsingin hallinto‑oikeus (Tribunalul Administrativ din Helsinki, Finlanda), susținând că nu era de competența Poliției din Helsinki să verifice dezactivarea armelor în discuție, întrucât acestea proveneau din Austria, unde fuseseră dezactivate. Pe de o parte, poliția ar fi trebuit, în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2403, să recunoască certificatul de dezactivare eliberat de societatea B. Pe de altă parte, A ar fi prezentat elemente care ar demonstra că dezactivarea armelor în discuție respecta cerințele stabilite în anexa I la acest regulament de punere în aplicare, și anume un schimb de e‑mailuri cu Ministerul Apărării și Sporturilor austriac, prin care acesta din urmă confirma că societatea B, un armurier, era una dintre cele 16 entități de control desemnate de Austria.

23

Poliisihallitus (administrația centrală a poliției) a susținut că armele în discuție nu pot fi considerate dezactivate, nu numai pentru că dezactivarea operată era incompletă, ci și pentru că certificatul de dezactivare fusese eliberat de societatea B, care nu ar fi o autoritate competentă în sensul articolului 3 alineatul (1) din regulamentul menționat și nu ar figura pe lista întocmită de Comisie, prevăzută la articolul 3 alineatul (3) din același regulament. În această privință, ea sublinia că autoritatea indicată pe această listă a Comisiei pentru Austria nu era societatea B, ci Ministerul de Interne.

24

Helsingin hallinto‑oikeus (Tribunalul Administrativ din Helsinki) a respins acțiunea lui A prin decizia din 26 iunie 2019. Astfel, această instanță a considerat că din articolele 3 și 8 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2403 reieșea că numai un certificat de dezactivare emis de o entitate de control competentă înscrisă în lista întocmită de Comisie putea fi considerat conform cu acest regulament de punere în aplicare. În cazul în care nu îi era prezentat un certificat de dezactivare eliberat de o asemenea entitate, Poliția din Helsinki putea efectua o inspecție tehnică a armelor și, ulterior, putea aplica sechestru asupra lor.

25

A a formulat recurs la Korkein hallinto‑oikeus (Curtea Administrativă Supremă, Finlanda), instanța de trimitere în prezenta cauză.

26

Această instanță are patru tipuri de îndoieli. În primul rând, ea apreciază că regimul de recunoaștere reciprocă instituit prin Regulamentul de punere în aplicare 2015/2403 este lipsit de claritate, în măsura în care nu prevede dacă înscrierea în lista întocmită de Comisie, prevăzută la articolul 3 alineatul (3) din acest regulament de punere în aplicare, a unei entități desemnate de un stat membru este automată sau rezultă dintr‑o decizie explicită a Comisiei.

27

În al doilea rând, aceasta ridică problema dacă o persoană juridică de drept privat precum o societate comercială poate fi calificată drept „autoritate competentă” sau „entitate de control”, în sensul secțiunii III din anexa I la Directiva 91/477 și al articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2403.

28

În al treilea rând, instanța de trimitere are îndoieli cu privire la efectele juridice generate de publicarea listei organismelor de verificare prevăzute la articolul 3 alineatul (3) din acest regulament de punere în aplicare. Deși poate avea în vedere că publicarea are doar un efect informativ, instanța respectivă înclină totuși să considere că această publicare are un efect constitutiv, așa încât, pentru a fi recunoscut, un certificat de dezactivare trebuie să fie eliberat de o entitate de control desemnată în mod corespunzător și ale cărei informații detaliate figurează pe lista întocmită de Comisie în temeiul acestei dispoziții. Astfel, această interpretare ar fi cea mai adecvată pentru a garanta uniformitatea dreptului Uniunii și ar preveni riscul unor interpretări divergente ale normelor de dezactivare a armelor de foc între autoritățile diferitelor state membre.

29

În sfârșit, în al patrulea rând, din moment ce autoritățile austriece ar fi confirmat, într‑o scrisoare adresată lui A, că au desemnat într‑adevăr societatea B ca „entitate de control”, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2403, Korkein hallinto‑oikeus (Curtea Administrativă Supremă) ridică problema dacă, pentru a suplini lipsa menționării unei entități pe lista publicată de Comisie în temeiul articolului 3 alineatul (3) din acest regulament de punere în aplicare, un asemenea mijloc de probă este admisibil pentru a demonstra calitatea de „entitate de control” în sensul articolului 3 alineatul (1) din regulamentul menționat.

30

În aceste condiții, Korkein hallinto‑oikeus (Curtea Administrativă Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„Atunci când este vorba despre un transfer de arme de foc dezactivate în interiorul Uniunii și luând în considerare dispozițiile Directivei [91/477], precum și dispozițiile Regulamentului de punere în aplicare [2015/2403], în special dispoziția articolului 3 alineatul (1) din acest regulament:

31

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă secțiunea III din anexa I la Directiva 91/477 și articolul 3 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2403 se opun ca o persoană juridică de drept privat precum o societate comercială să intre în sfera noțiunii de „entitate de control”, prevăzută la alineatul (1) al acestei dispoziții, în condițiile în care persoana respectivă nu figurează pe lista publicată de Comisie în temeiul alineatului (3) al dispoziției menționate.

32

În primul rând, trebuie să se examineze problema dacă noțiunea de „entitate de control”, în sensul articolului 3 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2403, are vocația de a include o persoană juridică de drept privat precum o societate comercială. În această privință, deși secțiunea III din anexa I la Directiva 91/477, precum și articolul 3 amintit menționează noțiunea de „autoritate competentă”, pe care alineatul (1) al acestei din urmă dispoziții o denumește „entitate de control”, niciuna dintre dispozițiile respective și nicio altă dispoziție din această directivă și din acest regulament de punere în aplicare nu precizează ce trebuie să se înțeleagă prin „autoritate competentă” și prin „entitate de control”.

33

În aceste condiții, întrucât dispozițiile amintite nu cuprind, pentru aceste noțiuni, nicio trimitere la dreptul național, ele trebuie să fie considerate noțiuni autonome de drept al Uniunii pentru a se asigura o interpretare uniformă în toate statele membre.

34

În acest context, trebuie amintit că determinarea semnificației și a sferei de aplicare a termenilor pentru care dreptul Uniunii nu oferă nicio definiție trebuie realizată în funcție de sensul lor obișnuit în limbajul curent, ținând seama de contextul în care sunt utilizați și de obiectivele urmărite de reglementarea din care fac parte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2019, Falck Rettungsdienste și Falck, C‑465/17, EU:C:2019:234, punctul 28, precum și jurisprudența citată).

35

Mai întâi, în ceea ce privește termenii acestor dispoziții, trebuie arătat că articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2403, precum și secțiunea III din anexa I la Directiva 91/477 prevăd că statele membre desemnează o „autoritate competentă”, denumită de acest regulament de punere în aplicare „entitate de control”, pentru a verifica dacă dezactivarea unei arme de foc s‑a desfășurat în conformitate cu specificațiile tehnice menționate în anexa I la regulamentul de punere în aplicare amintit și, prin urmare, pentru a se asigura că modificările aduse acestei arme o transformă în mod ireversibil într‑una nefuncțională.

36

În sensul lor obișnuit, noțiunile de „autoritate” sau de „entitate” trebuie să fie înțelese ca referindu‑se la orice entitate învestită cu o competență de o anumită natură, astfel încât calitatea de drept public sau de drept privat a unei asemenea entități este lipsită de relevanță. Deși din articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2403 reiese că această „entitate” are ca obiect „verificarea”, o asemenea precizare nu indică decât natura competenței exercitate de aceasta, și anume o competență de verificare a existenței unei dezactivări a armei de foc efectuate în conformitate cu specificațiile tehnice care figurează în anexa I la regulamentul de punere în aplicare respectiv și, dacă este cazul, o competență de eliberare a unui certificat de dezactivare, în conformitate cu articolul 3 alineatul (4) din regulamentul de punere în aplicare menționat, și nu furnizează nicio precizare cu privire la calitatea de drept public sau de drept privat a entității amintite.

37

În schimb, din aceste considerații nu se poate deduce că noțiunile respective intră în mod necesar în sfera celei de „organism public”, care face referire în mod specific la stat, la colectivitățile teritoriale, precum și la organismele constituite de stat sau de colectivitățile amintite pentru a satisface nevoi de interes general (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 septembrie 2020, NMI Technologietransfer, C‑516/19, EU:C:2020:754, punctul 47).

38

Rezultă că atât entitățile publice, cât și cele private pot intra în sfera noțiunilor de „autoritate competentă” și de „entitate de control” care figurează la articolul 3 alineatul (1) din același regulament de punere în aplicare, precum și în secțiunea III din anexa I la Directiva 91/477, așa încât o persoană juridică de drept privat, cum ar fi o societate comercială ca și cea în discuție în cauza principală, poate constitui o asemenea „autoritate competentă” sau o asemenea „entitate de control”.

39

Această interpretare este confirmată de contextul în care se înscrie articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2403. Astfel, în timp ce articolul 2 din acest regulament de punere în aplicare prevede că dezactivarea armelor de foc se efectuează de către entități publice sau private sau de către persoane autorizate în acest sens în conformitate cu legislația națională, articolul 3 alineatul (2) din regulamentul de punere în aplicare respectiv prevede că, în ipoteza în care o entitate de control cumulează și funcția de dezactivare a armelor de foc, statele membre trebuie să asigure o separare clară a sarcinilor și a persoanelor care le efectuează din cadrul entității respective. Prin urmare, din coroborarea articolului 2 cu articolul 3 alineatul (2) din regulamentul de punere în aplicare menționat reiese că operațiunea de verificare a dezactivării unei arme de foc poate fi încredințată unei persoane juridice de drept privat.

40

În sfârșit, obiectivele urmărite de Directiva 91/477 și de Regulamentul de punere în aplicare 2015/2403 susțin această interpretare.

41

Astfel, din considerentul (1) al Directivei 2008/51 reiese că Directiva 91/477 urmărește să stabilească un echilibru între existența, într‑o anumită măsură, a libertății de circulație a anumitor arme de foc și necesitatea de a controla această libertate prin recurgerea la garanții de securitate adecvate naturii acestor obiecte pentru a se asigura un nivel ridicat de siguranță publică (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 ianuarie 2018, Buhagiar și alții, C‑267/16, EU:C:2018:26, punctele 49-52).

42

Aceste garanții se traduc, în primul rând, în considerentul (12) al Directivei 2008/51, prin obligația care le revine statelor membre de a exercita un control strict asupra armurierilor și, în special, prin verificarea integrității profesionale și a competențelor acestora din urmă.

43

În al doilea rând, după cum reiese din considerentul (15) al acestei directive, legiuitorul a intenționat să faciliteze urmărirea armelor de foc și să combată eficient fabricarea ilicită și traficul ilicit cu arme de foc, cu piese și cu muniție pentru acestea, prin promovarea schimbului de informații între statele membre.

44

În al treilea rând, din considerentele (2) și (3) ale Regulamentului de punere în aplicare 2015/2403 reiese că, pentru a contracara riscul de reactivare a armelor de foc incorect dezactivate, statelor membre le revine sarcina de a desemna o entitate de control însărcinată să verifice și să certifice că modificările aduse unei arme de foc o transformă în mod ireversibil într‑una nefuncțională, cu alte cuvinte că, în conformitate cu secțiunea III litera (a) din anexa I la Directiva 91/477, toate componentele esențiale ale armei respective au devenit definitiv nefuncționale și nu pot fi îndepărtate, înlocuite sau modificate astfel încât aceasta să poată fi reactivată în vreun fel.

45

Rezultă că, având în vedere riscurile pentru siguranța publică pe care le prezintă armele de foc dezactivate, libera circulație a acestora din urmă nu poate fi asigurată decât printr‑un control strict al condițiilor referitoare la dezactivarea lor și prin asigurarea că aceasta a fost efectuată în conformitate cu specificațiile tehnice care figurează în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare 2015/2403, aspect a cărui verificare este de competența entității de control desemnate de statul membru în cauză.

46

Or, după cum a arătat domnul avocat general la punctele 43-49 din concluzii, nu este necesar să se considere că desemnarea unei persoane juridice de drept privat ca „entitate de control”, însărcinată să verifice că dezactivarea armelor de foc a fost efectuată în conformitate cu specificațiile tehnice care figurează în anexa I la acest regulament de punere în aplicare și să elibereze certificatul corespunzător, este, ca atare, de natură să compromită obiectivele urmărite de directiva menționată și de regulamentul de punere în aplicare amintit, atunci când această desemnare este însoțită de un control efectiv și strict al persoanei respective de către autoritățile publice competente din statul membru în cauză privind, printre altele, atunci când este vorba despre un armurier, precum în cauza principală, verificarea integrității profesionale și a competențelor acestuia.

47

În al doilea rând, este necesar să se stabilească dacă, pentru a fi calificată drept „entitate de control”, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2403, autoritatea competentă menționată la această dispoziție trebuie de asemenea să figureze pe lista publicată de Comisie în temeiul alineatului (3) al acestui articol.

48

În această privință, trebuie arătat că, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din acest regulament de punere în aplicare, statelor membre le revine obligația de a‑și desemna entitatea de control, în timp ce alineatul (3) al acestui articol prevede că Comisia publică pe site‑ul său internet o listă a entităților de control desemnate de statele membre, precum și informații detaliate cu privire la acestea, cum ar fi simbolul lor și datele lor de contact.

49

În plus, din articolul 8 din regulamentul de punere în aplicare menționat reiese că statele membre informează Comisia cu privire la orice măsuri pe care le adoptă în domeniul reglementat de Regulamentul de punere în aplicare 2015/2403.

50

Din coroborarea acestor dispoziții rezultă că revine fiecărui stat membru, cu respectarea principiului cooperării loiale, obligația de a notifica imediat Comisiei nu numai informațiile detaliate cu privire la entitatea de control pe care a desemnat‑o, precum și simbolul său și datele de contact ale acestei entități, ci și de a notifica orice schimbare ce afectează aceste informații, așa încât lista prevăzută la articolul 3 alineatul (3) din regulamentul de punere în aplicare amintit să fie actualizată și completă în mod constant.

51

Astfel, după cum s‑a amintit la punctul 43 din prezenta hotărâre, legiuitorul Uniunii a intenționat să promoveze schimbul de informații între statele membre pentru a facilita urmărirea armelor de foc și în vederea combaterii eficiente a fabricării ilicite și a traficului ilicit cu arme de foc, cu piese și cu muniție pentru acestea.

52

Pe de altă parte, atunci când sunt transferate în interiorul Uniunii arme de foc dezactivate, articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2403 prevede că statele membre recunosc certificatele de dezactivare eliberate de un alt stat membru dacă aceste certificate îndeplinesc cerințele stabilite în regulamentul de punere în aplicare amintit.

53

În acest cadru, întocmirea și actualizarea listei prevăzute la articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2403 au o importanță centrală și, prin urmare, este crucial ca această listă să menționeze în mod fidel toate „entitățile de control” desemnate de statele membre și ca informațiile pe care le conține să fie actualizate fără întârziere. Întocmirea acestei liste urmărește tocmai să permită autorităților de supraveghere ale statului în care sunt transferate armele de foc dezactivate să se poată asigura, prin intermediul unui mecanism simplu, imediat și eficient de publicitate, că entitatea care a eliberat certificatele de dezactivare în discuție este într‑adevăr o „entitate de control” în sensul articolului 3 alineatul (1) din acest regulament de punere în aplicare.

54

Prin urmare, este necesar să se considere că înscrierea unei „entități de control” în lista întocmită de Comisie, care presupune ca fiecare stat membru să îi notifice acesteia, în conformitate cu articolul 8 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2403, informațiile menționate la articolul 3 alineatul (3) din acest regulament de punere în aplicare, constituie o condiție de formă care trebuie să fie respectată pentru ca o persoană juridică de drept privat, precum o societate comercială, să fie considerată o „entitate de control” în sensul secțiunii III din anexa I la Directiva 91/477 și al articolului 3 din regulamentul de punere în aplicare menționat.

55

În consecință, indicațiile provenite de la o entitate care figurează pe această listă, potrivit cărora statul membru din care face parte a desemnat ca „entitate de control” o altă entitate care nu figurează pe lista menționată, nu pot fi suficiente pentru a se demonstra că această din urmă entitate constituie o „entitate de control” în sensul secțiunii III litera (a) din anexa I la Directiva 91/477 și al articolului 3 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2403.

56

Numai interpretarea noțiunii de „entitate de control” care reiese din cuprinsul punctului 54 din prezenta hotărâre este de natură să permită autorităților de supraveghere ale statului în care sunt transferate armele de foc dezactivate să poată verifica, imediat și eficient, identitatea entității de control care a eliberat un certificat de dezactivare a armelor și, prin urmare, să mențină un nivel ridicat de siguranță publică asigurându‑se că armele de foc au fost dezactivate și protejându‑se împotriva oricărui risc de reactivare a unei arme incorect dezactivate.

57

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că secțiunea III din anexa I la Directiva 91/477 și articolul 3 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2403 trebuie să fie interpretate în sensul că nu se opun ca o persoană juridică de drept privat precum o societate comercială să intre în sfera noțiunii de „entitate de control”, prevăzută la alineatul (1) al acestei din urmă dispoziții, în condițiile în care persoana respectivă figurează pe lista publicată de Comisie în temeiul articolului 3 alineatul (3) din regulamentul menționat.

58

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă secțiunea III din anexa I la Directiva 91/477 și articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2403 trebuie să fie interpretate în sensul că, atunci când un certificat de dezactivare a unei arme de foc este eliberat de o entitate de control desemnată de un stat membru, statul membru în care este transferată arma de foc dezactivată este obligat să recunoască certificatul menționat.

59

Trebuie arătat că articolul 7 alineatul (2) din acest regulament de punere în aplicare prevede că statele membre recunosc certificatele de dezactivare eliberate de un alt stat membru dacă aceste certificate îndeplinesc cerințele stabilite în regulamentul de punere în aplicare menționat.

60

Din modul de redactare a acestei dispoziții reiese că recunoașterea certificatului eliberat de o „entitate de control” nu este, după cum a arătat domnul avocat general la punctele 73 și 74 din concluzii, nici automată, nici necondiționată, din moment ce este supusă condiției ca certificatul respectiv să îndeplinească cerințele prevăzute de regulamentul menționat.

61

Astfel, după cum s‑a amintit la punctul 41 din prezenta hotărâre, în vederea asigurării unui nivel ridicat de siguranță publică, libera circulație a unor obiecte precum armele de foc trebuie să fie controlată prin recurgerea la garanții adecvate naturii acestor obiecte, ceea ce înseamnă, după cum s‑a amintit la punctul 44 din prezenta hotărâre, că este necesar să se contracareze riscul de reactivare a armelor de foc incorect dezactivate, asigurându‑se că toate componentele esențiale ale armelor respective au devenit definitiv nefuncționale și nu pot fi îndepărtate, înlocuite sau modificate astfel încât acestea să poată fi reactivate în vreun fel.

62

În acest scop, autoritățile statului membru în care este transferată o armă de foc pot exercita, pe lângă controlul măsurilor de dezactivare suplimentare eventual adoptate în temeiul articolului 6 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2403, o serie de controale cu ocazia prezentării acestei arme și a certificatului de dezactivare care o însoțește.

63

În această privință, în primul rând, așa cum reiese din cuprinsul punctului 57 din prezenta hotărâre, este necesar ca acest certificat de dezactivare să fie eliberat de o „entitate de control” desemnată de un stat membru și care figurează pe lista publicată de Comisie în temeiul articolului 3 alineatul (3) din regulamentul de punere în aplicare amintit.

64

În al doilea rând, articolul 3 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2403 impune ca certificatul de dezactivare eliberat să respecte modelul de formular prezentat în anexa III la regulamentul de punere în aplicare respectiv și ca informațiile care figurează în acesta să fie redactate nu numai în limba statului membru în care este eliberat, ci și în limba engleză.

65

În al treilea rând, din articolul 3 alineatul (4) din regulamentul de punere în aplicare menționat reiese de asemenea că eliberarea acestui certificat este supusă condiției ca dezactivarea armei de foc să fi fost efectuată în conformitate cu specificațiile tehnice stabilite în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare 2015/2403. Prin urmare, eliberarea certificatului menționat are ca obiectiv specific concretizarea constatării entității de control potrivit căreia operațiunile de dezactivare au fost realizate în conformitate cu aceste specificații tehnice, cu scopul de a garanta că componentele esențiale ale unei arme de foc au devenit definitiv nefuncționale și nu pot fi îndepărtate, înlocuite sau modificate astfel încât aceasta să poată fi reactivată în vreun fel.

66

În acest context, după cum a arătat domnul avocat general la punctul 88 din concluzii, autoritățile competente ale statului membru în care este transferată o armă de foc dezactivată nu sunt obligate să recunoască certificatul de dezactivare eliberat de o entitate de control desemnată de un alt stat membru și care însoțește arma respectivă în cazul în care aceste autorități constată, cu ocazia unei examinări sumare a armei în discuție, că certificatul amintit nu îndeplinește în mod vădit cerințele prevăzute în acest regulament de punere în aplicare.

67

Având în vedere ansamblul motivelor care precedă, este necesar să se răspundă la a doua întrebare că secțiunea III din anexa I la Directiva 91/477 și articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2403 trebuie să fie interpretate în sensul că, atunci când un certificat de dezactivare a unei arme de foc este eliberat de o „entitate de control”, statul membru în care este transferată arma de foc dezactivată este obligat să recunoască certificatul menționat, cu excepția cazului în care autoritățile competente ale acestui stat membru constată, cu ocazia unei examinări sumare a armei în discuție, că certificatul respectiv nu îndeplinește în mod vădit cerințele prevăzute în acest regulament de punere în aplicare.

68

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară: