Acțiune introdusă la 27 iulie 2020 – LG și alții/Comisia

(Cauza T-482/20)

(2020/C 348/32)

Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

Părțile

Reclamanți: LG și cinci alți reclamanți (reprezentanți: A. Sigal și M. Teder, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamanții solicită Tribunalului:

—

anularea, în temeiul, articolului 263 TFUE, a deciziei tacite a Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) din 26 mai 2020, prin care a fost respinsă solicitarea reclamanților referitoare la confidențialitatea comunicațiilor dintre aceștia și consilierul lor juridic exterior, cu excepția cazului în care reclamanții explică contextul și conținutul unor astfel de comunicații confidențiale;

—	obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanții invocă trei motive.

Primul motiv, prin care se invocă faptul că dreptul reclamanților la confidențialitatea comunicațiilor dintre aceștia și avocatul lor este un drept fundamental, deși necodificat, al dreptului UE, recunoscut de jurisprudența Curții de Justiție. Reclamanții susțin că exercitarea dreptului menționat nu poate fi condiționată de demonstrarea de către aceștia a faptului că comunicațiile lor confidențiale au o legătură substanțială cu însăși investigația în care respectivele informații sunt confidențiale; aceasta ar compromite scopul confidențialității informațiilor dintre avocați și clienți.

Al doilea motiv, prin care se invocă faptul că dreptul reclamanților la confidențialitatea comunicațiilor dintre aceștia și avocatul lor derivă în mod separat din CEDO și din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special din dreptul la respectarea vieții private, în temeiul articolului 8 din CEDO (articolul 7 din Cartă) și din dreptul la o cale de atac, în temeiul articolului 6 din CEDO (articolul 47 din Cartă). Reclamanții susțin că protecția confidențialității comunicațiilor dintre avocați și clienții lor în temeiul CEDO și al Cartei nu depinde de scopul și de conținutul comunicațiilor relevante, ci doar de identitatea participanților.

Al treilea motiv, prin care se invocă faptul că, chiar dacă dreptul la confidențialitatea comunicațiilor dintre avocați și clienții lor în sensul CEDO și al Cartei poate fi limitat în interes general, astfel de limitări trebuie să îmbrace forma legii. Acestea nu se pot întemeia, în opinia reclamanților, pe o decizie discreționară a unui organ administrativ.