1.

Astfel cum rezultă din Hotărârea Defrenne III ( 2 ), eliminarea discriminărilor pe criterii de sex face parte dintre drepturile fundamentale ale persoanei, ca principii generale de drept al Uniunii Europene, a căror respectare este asigurată de Curte.

2.

În această privință, începând cu Hotărârea Defrenne II ( 3 ), Curtea a recunoscut un efect direct articolului 119 din Tratatul CEE (devenit, după modificare, articolul 141 CE, devenit, la rândul său, articolul 157 TFUE), care prevede aplicarea principiului egalității de remunerare între lucrătorii de sex masculin și cei de sex feminin pentru aceeași muncă. În temeiul Hotărârii din 17 mai 1990, Barber (C‑262/88, denumită în continuare „Hotărârea Barber, EU:C:1990:209), articolul 119 din Tratatul CEE se aplică sistemelor profesionale de securitate socială ( 4 ), efectul direct al acestui articol neputând fi însă invocat pentru a solicita oferirea, cu efect de la o dată anterioară celei a hotărârii menționate, a unui drept la pensie ( 5 ). Această jurisprudență este codificată în prezent de Protocolul (nr. 33) privind articolul 157 TFUE și de Directiva 2006/54/CE ( 6 ).

3.

În speță, EB, JS și DP (denumiți în continuare „reclamanții din litigiul principal”) sunt funcționari federali austrieci pensionați, de sex masculin. Reglementarea națională privind ajustarea pensiilor pentru limită de vârstă pentru anul 2018, care le este aplicabilă, a pus în aplicare o revalorizare descrescătoare cu o excludere totală peste un anumit cuantum al pensiei, ceea ce a avut drept consecință faptul că pensiile lor nu s‑au majorat sau s‑au majorat foarte puțin, spre deosebire de cele ale pensionarilor care primesc pensii într‑un cuantum mai mic.

4.

În cadrul litigiului dintre ei și Versicherungsanstalt öffentlich Bediensteter, Eisenbahnen und Bergbau (BVAEB) (Casa de asigurări a funcționarilor publici, căilor ferate și industriei miniere, Austria, denumită în continuare „BVAEB”), reclamanții din litigiul principal au susținut în fața Verwaltungsgerichtshof (Curtea Administrativă, Austria), instanța de trimitere, că această reglementare cuprindea o discriminare indirectă pe criterii de sex, din moment ce funcționarii federali care primesc cele mai ridicate pensii pentru limită de vârstă sunt în marea lor majoritate bărbați.

5.

Această instanță solicită Curții să se pronunțe cu privire la interpretarea articolului 157 TFUE, a Protocolului (nr. 33) privind articolul 157 TFUE și a Directivei 2006/54 pentru a stabili dacă reglementarea menționată este conformă cu dreptul Uniunii.

6.

În prezentele concluzii, vom propune Curții să răspundă la întrebările adresate că, în speță, principiul egalității de remunerare se aplică fără limitare în timp a efectelor sale și, sub rezerva verificărilor care trebuie efectuate de instanța menționată, dreptul Uniunii nu se opune unei reglementări precum cea din litigiul principal, în măsura în care această reglementare este justificată de factori obiectivi străini de orice discriminare pe criterii de sex.

7.

Articolul 1 din Directiva 2006/54, intitulat „Obiect”, prevede:

„Prezenta directivă își propune să garanteze punerea în aplicare a principiului șanselor egale și al egalității de tratament între femei și bărbați în materie de încadrare în muncă și de muncă.

În acest scop, aceasta conține dispoziții destinate punerii în aplicare a principiului egalității de tratament în ceea ce privește:

[…]

(c) sistemele profesionale de securitate socială.

[…]”

8.

Articolul 2 din această directivă, intitulat „Definiții”, prevede la alineatul (1):

„În sensul prezentei directive se înțelege prin:

[…]

[…]

9.

Articolul 5 din Directiva 2006/54, care figurează în capitolul 2, intitulat „Egalitatea de tratament în sistemele profesionale de securitate socială”, din titlul II din aceasta, prevede:

„Fără a aduce atingere articolului 4, orice discriminare directă sau indirectă pe criteriul sexului se interzice în sistemele profesionale de securitate socială, în special în ceea ce privește:

[…]

10.

Articolul 7 din această directivă, intitulat „Domeniul de aplicare material”, prevede la alineatul (1) litera (a) punctul (iii) că dispozițiile care figurează în capitolul 2 menționat se aplică sistemelor profesionale de securitate socială care asigură protecția împotriva riscului „bătrânețe”, inclusiv în cazul pensionării anticipate.

11.

Articolul 12 din directiva menționată, intitulat „Efectul retroactiv”, prevede la alineatul (1):

„Orice măsură de transpunere a prezentului capitol, în ceea ce‑i privește pe lucrători, se referă la toate prestațiile în temeiul sistemelor profesionale de securitate socială atribuite perioadelor de încadrare în muncă ulterioare datei de 17 mai 1990 și va avea un efect retroactiv acestei date, fără a aduce atingere lucrătorilor sau persoanelor aflate în întreținerea acestora care, înainte de această dată, au inițiat o acțiune în justiție sau au înaintat o plângere echivalentă în conformitate cu dreptul național. În acest caz, măsurile de transpunere au un efect retroactiv de la 8 aprilie 1976 și se referă la toate prestațiile atribuite perioadelor de încadrare în muncă ulterioare acestei date. Pentru statele membre care au aderat la Comunitate după 8 aprilie 1976 și înainte de 17 mai 1990, această dată este înlocuită cu data la care articolul 141 din tratat [devenit articolul 157 TFUE] devine aplicabil pe teritoriul lor.”

12.

Articolul 41 din Bundesgesetz über die Pensionsansprüche der Bundesbeamten, ihrer Hinterbliebenen und Angehörigen (Pensionsgesetz 1965) [Legea federală privind pensiile funcționarilor federali, ale supraviețuitorilor și ale membrilor familiei acestora (Legea din 1965 privind pensiile)] din 18 noiembrie 1965 ( 8 ), în versiunea sa în vigoare la data faptelor din litigiul principal ( 9 ) (denumită în continuare „PG 1965”), intitulat „Efecte ale viitoarelor modificări ale prezentei legi federale și ajustarea prestațiilor la plata periodică”, prevede:

„[…]

(2)   Pensiile pentru limită de vârstă și pensiile de urmaș datorate în temeiul prezentei legi […] trebuie să fie ajustate în același moment și în aceeași măsură ca și pensiile care intră sub incidența sistemului de asigurări de pensii prevăzut de lege,

[…]

(4)   Metoda de ajustare a pensiilor care este stabilită la articolul 711 din [Allgemeines Sozialversicherungsgesetz (Legea generală privind securitatea socială) ( 10 ) (denumită în continuare „ASVG”)] pentru anul calendaristic 2018 se aplică prin analogie […] În cazul majorării în temeiul articolului 711 alineatul (1) punctul 2 din ASVG, cuantumul total al majorării trebuie imputat pensiei pentru limită de vârstă sau de urmaș.”

13.

Articolul 108f din ASVG, în versiunea în vigoare la data faptelor din litigiul principal ( 11 ), prevede:

„(1)   Ministrul federal al securității sociale, generațiilor și protecției consumatorilor stabilește coeficientul de ajustare pentru fiecare an calendaristic, ținând seama de valoarea de referință.

(2)   Valoarea de referință se stabilește în așa fel încât majorarea pensiilor care rezultă din ajustarea la valoarea de referință corespunde majorării prețurilor de consum, în conformitate cu alineatul (3). Aceasta trebuie rotunjită la trei zecimale.

(3)   Majorarea prețurilor de consum se determină pe baza majorării medii pe parcursul a 12 luni calendaristice până în luna iulie a anului care precedă anul de ajustare, utilizând indicele prețurilor de consum pentru anul 2000 sau orice alt indice care l‑a înlocuit. În acest scop, trebuie calculată media aritmetică a ratelor de inflație anuale publicate de Statistik Austria [Institutul austriac de Statistică, Austria] pentru perioada de calcul.”

14.

Articolul 108h din ASVG, în versiunea în vigoare la data faptelor din litigiul principal ( 12 ), prevede:

„(1)   Începând cu data de 1 ianuarie a fiecărui an,

[…]

se înmulțesc cu coeficientul de ajustare. […]

(2)   Ajustarea menționată la alineatul (1) se efectuează pe baza pensiei la care era constituit un drept în temeiul dispozițiilor care erau în vigoare la data de 31 decembrie a anului anterior […]”

15.

Articolul 711 din ASVG, în versiunea sa în vigoare la data faptelor din litigiul principal ( 13 ), are, la alineatul (1), următorul cuprins:

„Prin derogare de la articolul 108h alineatul (1) prima teză și alineatul (2), majorarea pensiilor pentru anul calendaristic 2018 nu se efectuează conform factorului de ajustare, ci [se efectuează] după cum urmează: cuantumul total al pensiei [alineatul (2)] este majorat

1. cu 2,2 % în cazul în care nu depășește 1500 de euro pe lună;

2. cu 33 de euro în cazul în care nu depășește 2000 de euro pe lună;

3. cu 1,6 % în cazul în care se ridică la peste 2000 de euro și la mai puțin de 3355 de euro pe lună;

4. cu un procent care scade liniar între valorile menționate de la 1,6 % la 0 % în cazul în care se ridică la peste 3355 de euro și la mai puțin de 4980 de euro pe lună.

În cazul în care cuantumul total al pensiei depășește 4980 de euro pe lună, nu se efectuează nicio majorare.”

16.

Reclamanții din litigiul principal, de sex masculin, născuți în anii 1940, 1948 și, respectiv, 1941, au lucrat ca funcționari federali în Austria. Pensionați în anii 2000, 2013 și, respectiv, 2006, ei primesc pensii pentru limită de vârstă în temeiul PG 1965, al căror cuantum lunar brut se ridica în anul 2017, pentru primul, la 6872,43 euro, pentru al doilea, la 4676,48 euro și, pentru al treilea, la 5713,22 euro.

17.

Fiecare dintre reclamanții din litigiul principal a solicitat BVAEB adoptarea unei decizii de stabilire a cuantumului pensiilor lor pentru limită de vârstă începând de la 1 ianuarie 2018. BVAEB a decis că cuantumul pensiilor pentru limită de vârstă ale EB și DP nu trebuiau ajustate pentru motivul că acesta depășea plafonul lunar de 4980 de euro prevăzut la articolul 711 alineatul (1) din ASVG. În ceea ce privește pensia pentru limită de vârstă a lui JS, ajustarea a fost stabilită prin aplicarea unei majorări de 0,2989 %.

18.

Reclamanții din litigiul principal au introdus o acțiune împotriva acestor decizii la Bundesverwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ Federal, Austria), susținând că articolul 41 alineatul (4) din PG 1965 coroborat cu articolul 711 alineatul (1) punctul 4, precum și ultima teză din ASVG (denumită în continuare „reglementarea în cauză”), care îi privează în totalitate sau aproape în totalitate de o revalorizare pentru anul 2018 ca urmare a cuantumului pensiilor lor pentru limită de vârstă, spre deosebire de pensionarii care primesc pensii într‑un cuantum mai mic, nu este conform dreptului Uniunii din cauza existenței unei discriminări indirecte pe criterii de sex.

19.

În susținerea acțiunii formulate, aceștia au arătat că reglementarea în materie de remunerare și de pensie care le este aplicabilă nu încetase să se deterioreze din anul 1995 și că, de la 31 decembrie 1998, ajustarea cuantumului pensiilor pentru limită de vârstă nu mai urma evoluția salariilor funcționarilor în activitate, după cum prevedea reglementarea în vigoare până la această dată, și că era în prezent în funcție de un coeficient de ajustare care reflecta în esență evoluția puterii de cumpărare. Ei au adăugat că ajustarea pensiilor care ar fi fost necesară pentru „menținerea valorii monetare intrinsece”, prevăzută în principiu de reglementarea privind ajustarea pensiilor, nu fusese efectuată întotdeauna în anii anteriori.

20.

Reclamanții din litigiul principal au prezentat o analiză statistică prin care se urmărea să se arate repartizarea după sex și cuantum a beneficiarilor de pensii pentru limită de vârstă și de pensii de urmaș care intrau sub incidența PG 1965. Din această analiză ar reieși că categoria beneficiarilor de pensii pentru limită de vârstă de peste 4980 de euro pe lună includea un total de 8417 bărbați și 1086 de femei. Luând în considerare doar pensiile pentru limită de vârstă, în această categorie de pensionari ar intra 8417 bărbați și 1040 de femei. În schimb, numărul total al beneficiarilor de pensii pentru limită de vârstă din cadrul funcției publice federale austriece s‑ar ridica la 79491 de bărbați și 22470 de femei. În cadrul procedurii în fața Bundesverwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ Federal), aceste cifre nu ar fi fost contestate nici de BVAEB, nici de instanța menționată.

21.

În hotărârile care îi privesc pe EB și DP din 29 noiembrie și, respectiv, din 10 decembrie 2018, această instanță a constatat că reglementarea în cauză în partea sa referitoare la articolul 711 alineatul (1) ultima teză din ASVG privește mult mai mulți bărbați decât femei pentru motivul că categoria persoanelor care primesc pensii mai mari decât baza de calcul maximă include mai mulți bărbați. În schimb, aceeași instanță nu a efectuat nicio constatare de acest tip în hotărârea care îl privește pe JS, care a fost pronunțată, ținând seama de cuantumul lunar al pensiei pentru limită de vârstă a acestuia, în temeiul reglementării menționate în partea referitoare la articolul 711 alineatul (1) punctul 4 din ASVG.

22.

Prin aceste hotărâri, Bundesverwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ Federal) a respins acțiunile reclamanților din litigiul principal. În această privință, instanța menționată a considerat că jurisprudența Curții întemeiată pe Hotărârea din 20 octombrie 2011, Brachner (C‑123/10, EU:C:2011:675), nu era aplicabilă în speță din moment ce cauzele principale nu privesc o discriminare referitoare la pensiile minime, ci un tratament nefavorabil pe criterii de sex pentru beneficiarii de pensii mai ridicate, care trebuie apreciat din perspectiva unui criteriu diferit. Instanța menționată a statuat de asemenea că nu se poate produce o discriminare atunci când apartenența la categoria beneficiarilor de pensii mai ridicate este asociată cu un tratament dezavantajos la majorarea prestației în cauză.

23.

Reclamanții din litigiul principal au formulat recurs împotriva acestor hotărâri în fața instanței de trimitere, care a conexat cauzele.

24.

Această instanță arată că reclamanții din litigiul principal nu primesc pensiile pentru limită de vârstă în temeiul ASVG, ci al PG 1965, ale cărei dispoziții, în măsura în care sunt pertinente în speță, se aplică pensiilor funcționarilor care s‑au născut anterior anului 1955, au fost recrutați în funcția publică până cel târziu în anul 2005, iar ulterior au fost pensionați.

25.

Potrivit instanței menționate, în lumina jurisprudenței Curții, pensiile pentru limită de vârstă primite de reclamanții din litigiul principal intră în sfera noțiunii de „remunerație”, în sensul articolului 157 TFUE, și trebuie considerate prestații plătite în temeiul unui „sistem profesional de securitate socială”, în sensul Protocolului (nr. 33) privind articolul 157 TFUE, precum și al capitolului 2 din titlul II din Directiva 2006/54.

26.

Aceeași instanță subliniază că protocolul menționat și articolul 12 din Directiva 2006/54 prevăd o limitare în timp a efectelor principiului egalității de remunerare între bărbați și femei în ceea ce privește „prestațiile în temeiul sistemelor profesionale de securitate socială”, care își au originea în Hotărârea Barber. Pentru statele membre care, precum Republica Austria, au aderat la Acordul privind Spațiul Economic European ( 14 ) la 1 ianuarie 1994, principiul egalității de remunerare între bărbați și femei nu poate fi invocat pentru prestații de pensii care corespund perioadelor de muncă anterioare datei de 1 ianuarie 1994.

27.

Instanța de trimitere ridică problema dacă și în ce măsură această limitare are incidență asupra posibilității reclamanților din litigiul principal de a invoca principiul egalității de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește reglementarea în cauză, referitoare la ajustarea pensiilor pentru limită de vârstă pentru anul 2018. Această instanță consideră că pot fi avute în vedere trei interpretări.

28.

Potrivit primei interpretări propuse de instanța menționată, ajustarea pensiilor pentru limită de vârstă constituie un element de prestație care poate fi legat de perioade de încadrare în muncă anterioare datei de 1 ianuarie 1994, data de referință, ceea ce ar interzice reclamanților din litigiul principal să invoce în totalitate principiul egalității de tratament, astfel cum este prevăzut la articolul 157 TFUE și în Directiva 2006/54. Totuși, precizările făcute de Curte printre altele în Hotărârea din 6 octombrie 1993, Ten Oever (C‑109/91, EU:C:1993:833), precum și textul Protocolului (nr. 33) privind articolul 157 TFUE ar fi contrare acestei prime interpretări.

29.

În temeiul celei de a doua interpretări, perioadele de încadrare în muncă efectuate ar împiedica invocarea aplicării principiului egalității de tratament în măsura în care aceste perioade sunt anterioare datei de referință. În acest caz, pentru fiecare dintre reclamanții din litigiul principal ar trebui să se calculeze partea din perioadele sale de încadrare în muncă ulterioare datei de 1 ianuarie 1994 în raport cu perioadele sale de încadrare în muncă totale și să i se acorde o ajustare a pensiei pentru limită de vârstă în mod nediscriminatoriu numai pentru această parte.

30.

A treia interpretare constă în a considera că limitarea în timp a efectelor principiului egalității de tratament nu este aplicabilă unor elemente de prestație precum o ajustare anuală a pensiilor pentru limită de vârstă. Potrivit instanței de trimitere, jurisprudența Curții ar fi în sensul acestei interpretări.

31.

Pe de altă parte, instanța menționată arată că, în conformitate cu articolul 108h din ASVG, cuantumul pensiilor pentru limită de vârstă trebuie să fie ajustat anual în funcție de rata inflației. Or, ca urmare a reglementării în cauză, funcționarii care primesc o pensie pentru limită de vârstă lunară superioară unui anumit cuantum ar fi dezavantajați în raport cu cei a căror pensie pentru limită de vârstă este mai mică, din moment ce, spre deosebire de aceștia, le‑a fost refuzată o majorare în totalitate sau aproape în totalitate pentru anul 2018. Prin urmare, problema dacă o discriminare indirectă pe criterii de sex care rezultă din această reglementare poate, dacă este cazul, să fie considerată justificată în raport cu dreptul Uniunii ar prezenta o importanță determinantă pentru soluționarea cauzelor principale.

32.

În această privință, BVAEB a susținut în fața instanței de trimitere că reglementarea menționată urmărește, pe lângă obiectivul clasic de menținere a puterii de cumpărare a pensionarilor, o finalitate cu „componentă socială”. Astfel, dacă ajustarea pensiilor ar trebui să urmeze anual un procent uniform, fără distincție în funcție de nivelul acestora, ajustarea respectivă ar conduce foarte rapid la apariția unui „decalaj nejustificabil”. Prin urmare, ar fi de înțeles, atât în ceea ce privește menținerea puterii de cumpărare, cât și a acestei componente sociale, ca legiuitorul național să intervină în calitate de autoritate de reglementare, oferind „susținere” pensiilor într‑un cuantum mic, și ca, în ceea ce le privește pe cele într‑un cuantum mult superior mediei, o creștere a puterii de cumpărare să nu fie necesară. Degresivitatea pe tranșe aleasă de legiuitorul menționat cu ocazia ajustării pensiilor pentru limită de vârstă pentru anul 2018 ar fi justificată de faptul că pensiile într‑un cuantum mic sau mediu au fost afectate de o creștere superioară mediei costurilor produselor alimentare și a costului vieții (hrană, băuturi, locuință).

33.

Instanța de trimitere are îndoieli în ceea ce privește caracterul necesar, adecvat și mai ales coerent al reglementării în cauză. Astfel, aceasta s‑ar limita la beneficiarii de pensii pentru limită de vârstă, deși există instrumente de politică socială adaptate, al căror domeniu de aplicare este definit în mod obiectiv, precum cotele de impozitare pe venit progresive, transferurile și celelalte prestații de asistență finanțate din impozit. În plus, în temeiul dreptului intern, persoanele vizate de articolul 41 din PG 1965, și anume funcționarii pensionați, s‑ar afla într‑o situație specială care le diferențiază în mod fundamental de persoanele care primesc pensii plătite de sistemele de securitate socială, din moment ce pensia pentru limită de vârstă a unui funcționar este o remunerație de drept public, care trebuie considerată o compensație pentru serviciile furnizate. Potrivit jurisprudenței Verfassungsgerichtshof (Curtea Constituțională, Austria), caracteristica esențială a pensiilor funcționarilor pentru limită de vârstă ale funcționarilor constă în special în faptul că legătura dintre funcționar și angajatorul său este un raport juridic pe viață, în cadrul căruia pensia pentru limită de vârstă este, la rândul ei, numai o prestație din partea angajatorului. Astfel, dacă pensiile plătite în cadrul sistemelor de securitate socială se întemeiază pe principiul unei finanțări prin contribuții și sunt datorate de un organism de asigurare, contribuțiile funcționarilor aflați în serviciu activ nu sunt plătite la casa unui sistem de asigurări de pensii, ci la bugetul de stat.

34.

În plus, în condițiile în care legiuitorul național a efectuat o intervenție importantă în ceea ce privește ajustarea pensiilor funcționarilor pentru anul 2018, acesta ar fi omis să ia o asemenea măsură de „compensație socială” în privința funcționarilor în activitate, pentru care nu a fost aplicată nicio degresivitate la ajustarea remunerațiilor pentru anul 2018. Funcționarii în activitate ar fi făcut obiectul unei majorări generale de 2,33 %, care nu s‑a limitat la o regularizare a inflației, ci ar fi inclus o majorare suplimentară, justificată de faptul că funcționarii trebuiau să aibă partea lor din beneficiile creșterii economice. De asemenea, acest legiuitor ar fi intervenit numai în cadrul sistemului profesional de securitate socială aplicabil funcționarilor, abținându‑se în același timp de la intervenții comparabile în celelalte sisteme profesionale de securitate socială, de exemplu private, ceea ce nu ar fi coerent.

35.

Potrivit instanței de trimitere, se pune de asemenea problema dacă, la examinarea proporționalității și a coerenței reglementării în cauză, este permisă concentrarea numai asupra unui an, luat în considerare în mod izolat, sau dacă trebuie să se ia în considerare faptul că această măsură nu era unica de genul său, legiuitorul național îndepărtându‑se deja în mai multe rânduri, pentru anumiți ani, de norma de ajustare fundamentală introdusă în cursul anului 2004. Astfel, unul dintre reclamanții din litigiul principal ar fi susținut, fără ca acest lucru să fie contestat de Bundesverwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ Federal), că, de la pensionarea sa și până în anul 2017, ajustarea pensiei sale a condus la o scădere de 22 % în total în raport cu o regularizare corectă a inflației și, după intrarea în vigoare a reglementării în cauză, de 25 % în total.

36.

În sfârșit, ar trebui să se stabilească dacă existența unei categorii de persoane definite prin faptul că primește pensii pentru limită de vârstă mai ridicate și cuprinde o proporție mai mare de bărbați, întrucât – femeile fiind defavorizate din punct de vedere istoric în viața profesională – au avut adeseori acces la posturi care conduc la pensii pentru limită de vârstă mai ridicate, constituie un motiv de justificare de sine stătător sau exclude posibilitatea de a invoca o discriminare a bărbaților în acest context.

37.

În aceste condiții, Verwaltungsgerichtshof (Curtea Administrativă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

38.

Reclamanții din litigiul principal, guvernul austriac, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise. DP a depus și observații scrise suplimentare.

39.

Prin intermediul primei întrebări formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă Protocolul (nr. 33) privind articolul 157 TFUE și articolul 12 din Directiva 2006/54 trebuie interpretate în sensul că limitarea în timp a efectelor principiului egalității de remunerare între lucrătorii de sex masculin și cei de sex feminin prevăzută de aceste dispoziții se aplică unei reglementări naționale referitoare la prestațiile acordate în cadrul unui sistem profesional de securitate socială, care prevede o ajustare anuală a pensiilor pentru limită de vârstă ulterioară datei de 1 ianuarie 1994, atunci când perioadele de încadrare în muncă ale persoanei în cauză au fost în parte anterioare acestei date.

40.

Cu titlu introductiv, trebuie să se verifice dacă pensii pentru limită de vârstă precum cele ale reclamanților din litigiul principal intră în domeniul de aplicare al articolului 157 TFUE și al Directivei 2006/54.

41.

Conform articolului 157 alineatul (2) TFUE, prin „remunerație” se înțelege salariul sau suma obișnuite de bază sau minime, precum și toate celelalte drepturi plătite, direct sau indirect, în numerar sau în natură, de către angajator lucrătorului pentru munca prestată de acesta. Potrivit jurisprudenței Curții, noțiunea de „remunerare”, în sensul acestei dispoziții, trebuie interpretată în sens larg și cuprinde în special toate avantajele, în numerar sau în natură, prezente sau viitoare, cu condiția să fie acceptate, chiar dacă indirect, de angajator pentru lucrător pentru munca prestată de acesta, în temeiul unui contract de muncă, al unor dispoziții legislative sau de bunăvoie ( 15 ).

42.

În ceea ce privește în special pensiile acordate funcționarilor federali în temeiul PG 1965, Curtea a arătat că cuantumul pensiei pentru limită de vârstă depinde de perioadele de serviciu și de perioadele asimilabile, precum și de remunerația pe care o primea funcționarul. Pensia pentru limită de vârstă constituie o viitoare plată în numerar, efectuată de angajator în beneficiul angajaților, ca o consecință directă a raportului de muncă dintre aceștia. Astfel, această pensie este considerată, potrivit dreptului național, o acordare în continuare a unei remunerații în cadrul unui raport de muncă ce continuă și după pensionarea funcționarului. În consecință, Curtea a statuat că această pensie constituie, astfel, o „remunerație” în sensul articolului 157 alineatul (2) TFUE ( 16 ).

43.

Pe de altă parte, articolul 1 litera (c) din Directiva 2006/54 prevede că aceasta conține dispoziții destinate punerii în aplicare a principiului egalității de tratament în ceea ce privește „sistemele profesionale de securitate socială”. Articolul 2 alineatul (1) litera (f) din această directivă le definește ca fiind „sistemele care nu sunt reglementate de Directiva [79/7], care au ca obiect furnizarea către lucrători, salariați sau lucrătorii care desfășoară activități independente, grupați în cadrul unei întreprinderi sau al unui grup de întreprinderi, al unei ramuri economice sau sector profesional sau interprofesional, [a unor] prestații destinate să completeze prestațiile sistemelor de securitate socială prevăzute de lege sau să se substituie acestora, indiferent dacă afilierea la aceste sisteme este obligatorie sau facultativă”.

44.

Din jurisprudența Curții reiese că sistemul de pensii al funcționarilor federali prevăzut în cadrul PG 1965 este un sistem care acordă lucrătorilor dintr‑un anumit sector profesional prestații destinate să se substituie prestațiilor sistemului legal de securitate socială, în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (f) din Directiva 2006/54. Astfel, funcționarii federali sunt excluși din sistemul de asigurări de pensii instituit prin ASVG în temeiul funcției lor publice în serviciul statului federal, în măsura în care raportul de muncă le conferă acestora dreptul la prestații de pensie echivalente cu cele prevăzute de sistemul de asigurări de pensii ( 17 ).

45.

Prin urmare, astfel cum a arătat instanța de trimitere, pensiile pentru limită de vârstă precum cele primite de reclamanții din litigiul principal trebuie considerate o „remunerație”, în sensul articolului 157 alineatul (2) TFUE, și prestații plătite în cadrul unui „sistem profesional de securitate socială”, în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (f) din Directiva 2006/54, astfel încât intră în domeniul de aplicare al acesteia din urmă.

46.

În ceea ce privește astfel de prestații, dreptul Uniunii a prevăzut o limitare în timp a aplicării principiului egalității de remunerare între lucrătorii de sex masculin și cei de sex feminin. În această privință, în Hotărârea Barber, Curtea a statuat că considerații imperative de securitate juridică se opun ca situații juridice care și‑au epuizat efectele în trecut să fie repuse în discuție, în condițiile în care, într‑un asemenea caz, echilibrul financiar al multor sisteme de pensii exclus prin convenție ar risca să fie perturbat în mod retroactiv și trebuie totuși să se instituie o excepție în favoarea persoanelor care ar fi luat în timp util inițiative în vederea apărării drepturilor lor. Potrivit acestei hotărâri, nu poate fi admisă nicio limitare a efectelor interpretării menționate în ceea ce privește oferirea dreptului la o pensie începând de la data hotărârii menționate, cu consecința că efectul direct al articolului 119 din Tratatul CEE (devenit, după modificare, articolul 157 TFUE) nu poate fi invocat pentru a solicita oferirea, cu efect de la o dată anterioară celei a aceleiași hotărâri, a unui drept la pensie, cu excepția lucrătorilor sau a persoanelor aflate în întreținerea acestora care au inițiat, anterior acestei date, o acțiune în justiție sau au înaintat o plângere echivalentă conform dreptului național aplicabil ( 18 ).

47.

În consecință, în temeiul Hotărârii Barber, efectul direct al articolului 119 din Tratatul CEE (devenit, după modificare, articolul 157 TFUE) poate fi invocat, pentru a se impune egalitatea de tratament în materie de pensii profesionale, numai pentru prestațiile datorate pentru perioade de încadrare în muncă ulterioare datei de 17 mai 1990, data acestei hotărâri, sub rezerva excepției prevăzute ( 19 ). Această limitare este reluată de Protocolul (nr. 33) privind articolul 157 TFUE, a cărui redactare este identică în Protocolul (nr. 2) privind articolul 119 din Tratatul CE, care prezintă o legătură evidentă cu Hotărârea Barber întrucât se referă în special la aceeași dată de 17 mai 1990 ( 20 ). O asemenea limitare figurează și la articolul 12 alineatul (1) din Directiva 2006/54.

48.

În speță, în temeiul jurisprudenței Curții, dat fiind că situația de fapt din litigiul principal privește perioadele de muncă ce se situează atât înainte, cât și după aderarea Republicii Austria la Acordul privind Spațiul Economic European și la Uniune, principiul egalității de remunerare între bărbați și femei nu poate fi invocat pentru prestații de pensie aferente unor perioade de muncă anterioare datei de 1 ianuarie 1994 ( 21 ).

49.

Din decizia de trimitere reiese că reglementarea în cauză, referitoare la ajustarea pensiilor pentru anul 2018 în cadrul PG 1965, a prevăzut o revalorizare descrescătoare cu o excludere totală peste un anumit cuantum al pensiei. Rezultă că reclamanții din litigiul principal nu au beneficiat, în întregime (EB și DP) sau aproape în întregime (JS), de o majorare a pensiilor lor, având în vedere cuantumul lor mai mare de 4980 de euro pe lună sau apropiat de acesta, spre deosebire de pensionarii care primesc pensii mai mici. În fața instanței de trimitere, ei au arătat că categoria beneficiarilor de pensii într‑un cuantum mai mare de 4980 de euro pe lună se compune în marea majoritate din bărbați, care ar fi astfel victime ale unei discriminări pe criterii de sex.

50.

Această instanță ridică problema măsurii în care reclamanții din litigiul principal pot invoca principiul egalității de remunerare între lucrătorii de sex masculin și cei de sex feminin pentru a arăta că reglementarea în cauză presupune o discriminare pe criterii de sex interzisă de dreptul Uniunii. În această privință, instanța respectivă menționează trei interpretări posibile ( 22 ), apreciind că mai multe argumente pledează în favoarea celei de a treia interpretări, potrivit căreia limitarea în timp a efectelor principiului egalității de remunerare prevăzută de Protocolul (nr. 33) privind articolul 157 TFUE și la articolul 12 din Directiva 2006/54 nu se aplică unei ajustări anuale a pensiilor pentru limită de vârstă precum cea din litigiul principal.

51.

Suntem de acord cu analiza instanței de trimitere. Astfel, acest protocol prevede că, în vederea aplicării articolului 157 TFUE, prestațiile efectuate în baza unui regim profesional de asigurări sociale nu sunt considerate remunerații, în cazul și în măsura în care acestea pot fi atribuite unor perioade de muncă anterioare datei de 17 mai 1990 ( 23 ). Or, după cum rezultă din jurisprudența Curții ( 24 ), protocolul menționat trebuie interpretat din perspectiva Hotărârii Barber. În această privință, cauza în care s‑a pronunțat hotărârea menționată privea faptul că un lucrător de sex feminin are dreptul la o pensie pentru limită de vârstă imediată în urma concedierii sale pentru cauze economice, în timp ce, într‑un caz similar, un lucrător de sex masculin de aceeași vârstă ar putea solicita numai o pensie amânată ( 25 ). Curtea a enunțat că efectul direct al articolului 119 din Tratatul CEE (devenit, după modificare, articolul 157 TFUE) nu putea fi invocat pentru a solicita oferirea, cu efect de la o dată anterioară celei a hotărârii menționate, a unui drept la pensie ( 26 ).

52.

Cu toate acestea, în speță, cauzele principale nu privesc oferirea unui drept la pensie. Reclamanții din litigiul principal au fost pensionați ulterior datei de 1 ianuarie 1994 și beneficiază de o pensie a cărei dată de începere și cuantum stabilit inițial nu le contestă. Aceștia nu repun în discuție nici cuantumul pensiei lor în legătură cu plăți efectuate în trecut sau cu perioade de încadrare în muncă anterioare datei de 1 ianuarie 1994.

53.

Reclamanții din litigiul principal invocă principiul egalității de remunerare numai în ceea ce privește reglementarea referitoare la ajustarea pensiilor pentru limită de vârstă pentru anul 2018. Această ajustare este valabilă numai pentru acest an și nu are efect retroactiv. În aceste condiții, nu este necesar să se limiteze aplicarea principiului egalității de remunerare la partea din drepturile lor de pensie care pot fi atribuite unor perioade de încadrare în muncă ulterioare datei de 1 ianuarie 1994. Dimpotrivă, reclamanții din litigiul principal pot invoca pe deplin principiul egalității de remunerare, fără limitare în timp a efectelor acestui principiu.

54.

Prin urmare, propunem să se răspundă la prima întrebare că Protocolul (nr. 33) privind articolul 157 TFUE și articolul 12 din Directiva 2006/54 trebuie interpretate în sensul că limitarea în timp a efectelor principiului egalității de remunerare între lucrătorii de sex masculin și cei de sex feminin prevăzută de aceste dispoziții nu se aplică unei reglementări naționale referitoare la prestațiile acordate în temeiul unui sistem profesional de securitate socială, care prevede o ajustare anuală a pensiilor pentru limită de vârstă ulterioară datei de 1 ianuarie 1994, inclusiv atunci când perioadele de încadrare în muncă ale persoanei în cauză au fost în parte anterioare acestei date.

55.

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 157 TFUE și articolul 5 din Directiva 2006/54 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care prevede o ajustare anuală a pensiilor pentru limită de vârstă ale funcționarilor naționali sub forma unei revalorizări descrescătoare cu o excludere totală peste un anumit cuantum al pensiei, în ipoteza în care această reglementare afectează negativ o proporție semnificativ mai importantă de bărbați decât de femei.

56.

Potrivit articolului 5 litera (c) din Directiva 2006/54, se interzice orice discriminare directă sau indirectă pe criteriul sexului la calcularea prestațiilor în cadrul sistemelor profesionale de securitate socială care, în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) litera (a) punctul (iii) din această directivă, asigură o protecție, printre altele, împotriva riscului „bătrânețe” ( 27 ).

57.

Este necesar să se constate de la bun început că o reglementare națională precum cea în discuție în litigiul principal nu implică o discriminare directă pe criterii de sex, din moment ce se aplică fără a face distincție între lucrătorii de sex masculin și cei de sex feminin.

58.

În ceea ce privește aspectul dacă o asemenea reglementare creează o discriminare indirectă pe criterii de sex, aceasta este definită, în sensul Directivei 2006/54, la articolul 2 alineatul (1) litera (b) din aceasta din urmă ca fiind situația în care o dispoziție, un criteriu sau o practică aparent neutră ar dezavantaja în special persoanele de un anumit sex în raport cu persoane de celălalt sex, în afară de cazul în care această dispoziție, acest criteriu sau această practică este justificată în mod obiectiv de un scop legitim, iar mijloacele pentru a atinge acest scop sunt corespunzătoare și necesare.

59.

Astfel cum a arătat instanța de trimitere, în temeiul reglementării în cauză, funcționarii federali care primesc o pensie lunară pentru limită de vârstă superioară unui anumit cuantum sunt dezavantajați în raport cu cei a căror pensie pentru limită de vârstă este mai mică, din moment ce pensiile lor nu au beneficiat de o majorare.

60.

Având în vedere articolul 2 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2006/54, Curtea a statuat că existența unui dezavantaj special poate fi stabilită, printre altele, dacă se dovedește că o reglementare națională afectează negativ o proporție semnificativ mai importantă de persoane de un anumit sex în raport cu persoane de celălalt sex ( 28 ). Evaluarea faptelor care permit să se presupună existența unei discriminări indirecte revine instanței naționale, în conformitate cu dreptul național sau cu practicile naționale care pot să prevadă în special că discriminarea indirectă poate fi stabilită prin orice mijloace, inclusiv pe baza unor date statistice ( 29 ). Astfel, este de competența acestei instanțe să aprecieze în ce măsură datele statistice prezentate în fața sa sunt valabile și dacă acestea pot fi luate în considerare, cu alte cuvinte, dacă, mai ales, acestea nu reprezintă expresia unor fenomene pur fortuite sau conjuncturale și dacă sunt suficient de semnificative ( 30 ).

61.

În această privință, instanța de trimitere arată că, pe baza constatărilor făcute de Bundesverwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ Federal) în ceea ce privește cauzele referitoare la EB și la DP, nu este exclus să fie îndeplinite condițiile statistice ale unei discriminări indirecte pe criterii de sex. În ipoteza în care instanța de trimitere ar ajunge la concluzia că reglementarea în cauză afectează negativ o proporție semnificativ mai importantă de bărbați decât de femei, ar fi astfel de competența acestei instanțe să examineze în ce măsură o asemenea diferență de tratament poate fi totuși justificată de factori obiectivi străini de orice discriminare pe criterii de sex, după cum rezultă din articolul 2 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2006/54.

62.

Conform jurisprudenței Curții, această situație se regăsește în special în cazul în care mijloacele alese răspund unui obiectiv legitim de politică socială, sunt apte să atingă obiectivul urmărit de reglementarea în cauză și sunt necesare în acest scop, fiind de la sine înțeles că nu pot fi considerate ca fiind de natură să garanteze obiectivul invocat decât dacă răspund cu adevărat preocupării privind atingerea acestuia și sunt puse în aplicare în mod coerent și sistematic ( 31 ). Revine statului membru în cauză, în calitatea sa de autor al normei prezumate discriminatorii, sarcina de a arăta că această normă răspunde unui obiectiv legitim de politică socială, că acest obiectiv este străin de orice discriminare bazată pe sex și că putea aprecia în mod rezonabil că mijloacele alese sunt apte pentru realizarea obiectivului menționat ( 32 ). Curtea a apreciat de asemenea că, la alegerea măsurilor care pot îndeplini obiectivele politicii lor sociale și de ocupare a forței de muncă, statele membre dispun de o largă marjă de apreciere ( 33 ).

63.

Reiese în plus din jurisprudența Curții că, deși, în final, revine instanței naționale, care este singura competentă să aprecieze faptele și să interpreteze legislația națională, sarcina de a stabili dacă și în ce măsură dispoziția legislativă respectivă este justificată de un astfel de obiectiv, Curtea, învestită în cadrul unei trimiteri preliminare cu atribuția de a furniza acesteia răspunsuri utile, este competentă să dea indicații, întemeiate pe dosarul cauzei principale, precum și pe observațiile care i‑au fost prezentate, de natură să permită instanței naționale să se pronunțe ( 34 ).

64.

În speță, din decizia de trimitere și din observațiile scrise ale guvernului austriac reiese că reglementarea în cauză, pe lângă obiectivul de menținere a puterii de cumpărare a pensionarilor, presupune o finalitate cu „componentă socială”, în sensul că, în ceea ce privește anul 2018, creșterea superioară mediei costurilor bunurilor de consum curent (produse alimentare) și ale locuințelor a afectat în special funcționarii pensionați care primesc pensii în cuantum redus. Ajustarea specială a pensiilor stabilită de această reglementare ar fi urmărit să compenseze pierderea puterii de cumpărare specifică veniturilor mici și mijlocii prin intermediul unei ajustări mai importante decât cea prevăzută în mod normal la articolul 108h din ASVG. În plus, potrivit guvernului austriac, revalorizarea descrescătoare a pensiilor cu o excludere totală peste un anumit cuantum al pensiei ar fi permis sistemului de pensii al funcționarilor, finanțat nu din contribuții, ci din resurse de stat, să realizeze economii ( 35 ). Reglementarea în cauză ar fi astfel plasată sub semnul finanțării durabile a prestațiilor și al echității generaționale.

65.

În această privință, Curtea a statuat că, dacă considerații de ordin bugetar nu pot justifica o discriminare în detrimentul unuia dintre sexe, finalitățile care constau în asigurarea finanțării durabile a pensiilor pentru limită de vârstă și în reducerea diferenței dintre nivelurile de pensii finanțate de stat pot fi considerate, ținând seama de marja largă de apreciere de care beneficiază statele membre, ca fiind obiective legitime de politică socială care sunt străine oricărei discriminări pe motive de sex ( 36 ).

66.

În aceste condiții, trebuie să se considere că reglementarea în cauză este justificată în mod obiectiv de scopuri legitime, în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2006/54.

67.

În speță și sub rezerva verificărilor a căror efectuare revine instanței de trimitere în această privință, reglementarea în cauză pare de natură să tindă spre asemenea obiective. Astfel, pe de o parte, economiile efectuate ca urmare a neajustării celor mai mari pensii pentru limită de vârstă au permis revalorizarea pensiilor mai mici, conducând totodată la realizarea unei economii bugetare pentru stat, care urmărește să garanteze finanțarea pe termen lung a pensiilor funcționarilor ( 37 ).

68.

Pe de altă parte, astfel cum a subliniat Comisia, o ajustare a pensiilor pentru limită de vârstă la rata inflației nu modifică în sine diferențele de nivel dintre diferitele pensii și decalajul dintre acestea ar rămâne neschimbat din punct de vedere matematic. Cu toate acestea, intenția legiuitorului național de a proteja mai mult pensiile pentru limită de vârstă cu un cuantum mai mic de efectele inflației este un obiectiv de politică socială acceptabil în măsura în care creșterea prețurilor apasă mai mult asupra nivelului de trai al persoanelor care primesc pensii pentru limită de vârstă într‑un cuantum redus. În speță, întrucât reglementarea în cauză se aplică numai prestațiilor al căror cuantum depășește un anumit prag, ele au ca efect apropierea acestora din urmă de nivelul pensiilor mai modeste ( 38 ).

69.

Această reglementare nu pare să determine măsuri care ar depăși ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor vizate, în special în măsura în care limitările majorării pensiilor prevăzute la articolul 711 din ASVG sunt eșalonate în funcție de cuantumul prestațiilor acordate ( 39 ).

70.

Având în vedere argumentele invocate de instanța de trimitere, trebuie analizat dacă o reglementare precum cea din litigiul principal este pusă în aplicare în mod coerent și sistematic.

71.

În primul rând, această instanță arată că reglementarea în cauză se limitează la beneficiarii pensiilor pentru limită de vârstă, deși există instrumente de politică socială adaptate, cum ar fi cotele de impozitare pe venit progresive sau prestațiile de asistență finanțate din impozit. Cu toate acestea, în opinia noastră, faptul că există alte instrumente de politică socială nu este de natură să priveze un stat membru de posibilitatea de a adapta ajustarea cuantumului pensiilor pentru limită de vârstă. În cadrul marjei largi de apreciere de care dispune, statul membru respectiv trebuie să aibă posibilitatea de a utiliza aceste diferite mijloace, împreună sau separat, în vederea urmăririi unui scop legitim de politică socială.

72.

În al doilea rând, instanța menționată subliniază că, dacă pensiile plătite în cadrul sistemelor de securitate socială se întemeiază pe principiul unei finanțări prin contribuții și sunt datorate de un organism de asigurări, contribuțiile funcționarilor aflați în serviciu activ nu sunt plătite la casa unui sistem de asigurări de pensii, ci la bugetul de stat. În opinia noastră, această diferență de situație juridică între funcționari și persoanele care contribuie la un sistem de securitate socială nu înseamnă că pensiile pentru limită de vârstă ale funcționarilor trebuie neapărat să fie revalorizate în mod uniform în funcție de rata inflației. Astfel, finanțarea durabilă a pensiilor pentru limită de vârstă și reducerea diferenței dintre nivelurile de pensii, obiective legitime de politică socială, care sunt străine de orice discriminare pe criterii de sex, se pot aplica atât unui sistem de pensii finanțat de stat, cât și unui sistem bazat pe contribuții plătite unui organism de asigurări.

73.

În al treilea rând, aceeași instanță arată că, deși legiuitorul național a efectuat o intervenție importantă în ceea ce privește ajustarea pensiilor funcționarilor pentru anul 2018, acesta ar fi omis să adopte o astfel de măsură de „compensație socială” în privința funcționarilor în activitate, pentru care nu a fost aplicată nicio degresivitate la ajustarea remunerațiilor pentru anul 2018. Cu toate acestea, considerăm că, pentru a verifica dacă mijloacele alese pentru a răspunde unui scop legitim de politică socială sunt puse în aplicare în mod coerent și sistematic, trebuie să se facă referire la categoria în cauză, și anume cea a funcționarilor pensionați. În această privință, revine instanței de trimitere sarcina de a examina dacă, după cum susține guvernul austriac, reglementarea în cauză se aplică în același mod tuturor beneficiarilor unei pensii de stat. În cazul unui răspuns negativ, reglementarea menționată nu ar părea coerentă în această privință. În cazul unui răspuns afirmativ, diferența dintre pensiile funcționarilor și remunerațiile funcționarilor în activitate nu intră, în opinia noastră, în domeniul de aplicare al articolului 5 din Directiva 2006/54, care urmărește exclusiv interzicerea oricărei discriminări directe sau indirecte pe criterii de sex în sistemele profesionale de securitate socială.

74.

În al patrulea rând, instanța de trimitere arată că legiuitorul național a intervenit numai în cadrul sistemului profesional de securitate socială aplicabil funcționarilor, abținându‑se în același timp de la intervenții comparabile în celelalte sisteme profesionale de securitate socială, de exemplu private. În ceea ce privește argumentul respectiv, considerăm, și în acest caz, că nu intră în domeniul de aplicare al articolului 5 din Directiva 2006/54. Într‑adevăr, trebuie să se examineze dacă, în ceea ce privește sistemul profesional de securitate socială în cauză, precum și cele de același tip, se respectă principiul egalității de remunerare între lucrătorii de sex masculin și cei de sex feminin. Punerea în aplicare a acestui principiu nu presupune ca reglementarea națională să se aplice în același mod tuturor sistemelor profesionale de securitate socială ale statului membru, inclusiv celor care nu intră sub incidența articolului 2 alineatul (1) litera (f) din Directiva 2006/54.

75.

În al cincilea rând, instanța de trimitere arată că, pentru unul dintre reclamanții din litigiul principal, pensia sa pentru limită de vârstă, după intrarea în vigoare a reglementării în cauză, a scăzut cu 25 % în raport cu o regularizare corectă a inflației de când s‑a pensionat. În observațiile lor scrise, reclamanții din litigiul principal arată că, în calitate de funcționari legați de angajatorul lor printr‑un raport de muncă de drept public, elementul decisiv este că aceștia au efectuat o prestație de muncă ce corespunde unei remunerații care, în prezent, este a posteriori revizuită în sensul scăderii. Totuși, în opinia noastră, această situație ține de dreptul intern și de politica socială pe care statul membru înțelege să o desfășoare. Astfel, dreptul Uniunii nu impune ca cuantumul unei pensii pentru limită de vârstă să urmeze rata inflației și să rămână stabil, în monedă constantă. În ceea ce privește articolul 157 TFUE și Directiva 2006/54, în special, a căror interpretare se solicită, aceste dispoziții prevăd numai aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei, în cadrul căruia, astfel cum s‑a arătat, reducerea diferenței dintre nivelurile de pensii pentru limită de vârstă finanțate de stat constituie un obiectiv legitim de politică socială și în cadrul căruia statele membre dispun de o marjă largă de apreciere.

76.

În general, considerăm că primele cinci argumente invocate de instanța de trimitere țin de limitele care ar putea fi impuse libertății de acțiune a unui stat membru în domeniul politicii sociale. Acestea nu privesc, ca atare, principiul egalității de tratament în cadrul sistemelor profesionale de securitate socială, în sensul articolului 5 din Directiva 2006/54, care impune ca, în cadrul unui astfel de sistem, să fie asigurată egalitatea remunerațiilor între bărbați și femei.

77.

În sfârșit, instanța de trimitere ridică problema dacă avantajarea femeilor în ceea ce privește revalorizarea pensiilor pentru limită de vârstă, pentru motivul că au fost defavorizate din punct de vedere istoric în viața profesională, constituie un obiectiv legitim, în sensul articolului 157 alineatul (4) TFUE. În această privință, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței Curții, dispoziția menționată nu se poate aplica unei reglementări naționale dacă aceasta se limitează la oferirea unei pensii pentru limită de vârstă mai mari femeilor, fără să remedieze problemele pe care le pot întâmpina acestea pe parcursul carierei lor profesionale, și că majorarea respectivă nu apare ca fiind de natură să compenseze dezavantajele la care ar fi expuse femeile ajutându‑le în carieră și, astfel, să asigure în mod concret o deplină egalitate între bărbați și femei în viața profesională ( 40 ).

78.

Rezultă că, în opinia noastră, sub rezerva verificărilor a căror efectuare revine instanței de trimitere, o reglementare precum cea în discuție în litigiul principal este pusă în aplicare în mod coerent și sistematic.

79.

În concluzie, dorim să subliniem că, astfel cum a menționat instanța de trimitere în cea de a doua întrebare preliminară, suprareprezentarea statistică a bărbaților în categoria persoanelor care primesc pensii pentru limită de vârstă mai mari are ca origine inegalitatea de șanse a femeilor în raport cu bărbații în raport cu încadrarea în muncă. Astfel, diferența dintre cuantumurile pensiei bărbaților și cele ale pensiei femeilor rezultă din punct de vedere istoric din diferențele de parcurs profesional. În opinia noastră, aplicarea principiului egalității de tratament în sistemele profesionale de securitate socială, astfel cum este prevăzut la articolul 157 TFUE și de Directiva 2006/54, nu are ca obiect păstrarea acestei inegalități de tratament, menținând bărbații într‑o situație net mai favorabilă. Rezultă că cerințele cu privire la justificarea unei eventuale discriminări indirecte pe criterii de sex trebuie să fie, în mod corespunzător, mai reduse ( 41 ).

80.

Având în vedere considerațiile care precedă, propunem să se răspundă la a doua întrebare că articolul 157 TFUE și articolul 5 din Directiva 2006/54 trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale care prevede o ajustare anuală a pensiilor pentru limită de vârstă ale funcționarilor naționali sub forma unei revalorizări descrescătoare cu o excludere totală peste un anumit cuantum al pensiei, în ipoteza în care această reglementare afectează negativ o proporție semnificativ mai importantă de bărbați decât de femei, cu condiția ca reglementarea menționată să fie justificată de factori obiectivi străini de orice discriminare pe criterii de sex.

81.

Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Verwaltungsgerichtshof (Curtea Administrativă, Austria) după cum urmează: