I. Introducere

II. Cadrul juridic

A. Dreptul internațional

1. Convenția privind reducerea cazurilor de apatridie

2. Convenția privind reducerea cazurilor de cetățenie multiplă

3. Convenția europeană asupra cetățeniei

B. Dreptul Uniunii

C. Dreptul austriac

III. Situația de fapt din cauza principală, procedura în fața Curții și întrebările preliminare

IV. Analiză juridică

A. Observații introductive

B. Cu privire la prima întrebare preliminară: situația în discuție în litigiul principal intră sub incidența dreptului Uniunii?

1. Cu privire la jurisprudența relevantă a Curții referitoare la pierderea statutului de cetățean al Uniunii

a) Hotărârea Micheletti și alții: competența statelor membre în materie de dobândire și de pierdere a cetățeniei trebuie exercitată cu respectarea dreptului Uniunii

b) Hotărârile Rottmann și Tjebbes și alții: confirmarea și clarificarea principiului consacrat în Hotărârea Micheletti

2. Cu privire la consecințele deciziei în litigiu în raport cu dreptul Uniunii

a) Aplicarea principiilor rezultate din Hotărârile Rottmann și Tjebbes și alții în situația în discuție în litigiul principal

b) Jurisprudența rezultată din Hotărârea Ruiz Zambrano: privarea de beneficiul efectiv al esenței drepturilor conferite de statutul de cetățean al Uniunii

c) Hotărârea Lounes: logica integrării progresive

3. Cu privire la decizia Republicii Estonia prin care a încetat raportul statului cu JY

C. Cu privire la a doua întrebare preliminară: conformitatea deciziei în litigiu cu principiul proporționalității

1. Cu privire la motivul de interes general urmărit de reglementarea care a stat la baza deciziei în litigiu

2. Cu privire la respectarea principiului proporționalității în ceea ce privește consecințele pe care le are decizia în litigiu asupra situației lui JY

a) Cu privire la împrejurările referitoare la situația individuală a persoanei în cauză

1) Natura încălcărilor

2) Timpul scurs între data la care a fost dată asigurarea și cea a revocării sale

3) Limitările în exercitarea dreptului de circulație și de ședere pe teritoriul întregii Uniuni

4) Posibilitatea persoanei în cauză de a‑și redobândi cetățenia de origine

5) Desfășurarea normală a vieții de familie și profesionale

b) Cu privire la coerența și la capacitatea normelor naționale de a atinge obiectivul de protecție a siguranței rutiere

V. Concluzie

1.

Legislația națională a unui stat membru îi permite acestuia să revoce, pentru motivul unor contravenții legate de siguranța rutieră, asigurarea privind acordarea cetățeniei unui resortisant care, având doar cetățenia unui singur stat membru, a renunțat la această cetățenie și, prin urmare, la statutul său de cetățean al Uniunii Europene pentru a obține cetățenia unui alt stat membru, în conformitate cu decizia autorităților statului respectiv care prevede o asemenea asigurare; acest lucru împiedică, în consecință, persoana respectivă să redobândească statutul de cetățean al Uniunii.

2.

În speță, Curtea este chemată să dea o interpretare articolului 20 TFUE în cadrul jurisprudenței rezultate din Hotărârile Rottmann ( 2 ) și Tjebbes și alții ( 3 ) și să deschidă o a treia parte a unui capitol relativ delicat, acela privind obligațiile statelor membre în materie de dobândire și de pierdere a cetățeniei în raport cu dreptul Uniunii.

3.

Republica Austria a aderat la Convenția Organizației Națiunilor Unite privind reducerea cazurilor de apatridie, adoptată la New York la 30 august 1961 și intrată în vigoare la 13 decembrie 1975 (denumită în continuare „Convenția privind reducerea cazurilor de apatridie”), la 22 septembrie 1972. Această convenție prevede la articolul 7 alineatele 2, 3 și 6:

„2.   O persoană având cetățenia unui stat contractant și care solicită naturalizarea într‑o țară străină nu își va pierde cetățenia decât dacă dobândește sau i s‑a dat asigurarea dobândirii cetățeniei statului străin.

3.   Sub rezerva dispozițiilor alineatelor 4 și 5 ale prezentului articol, un cetățean al unui stat contractant nu va pierde cetățenia, astfel încât să devină apatrid, în cazul în care își părăsește țara, are reședința în străinătate, nu se înregistrează sau pentru orice alt motiv similar.

[…]

6.   Cu excepția situațiilor menționate în prezentul articol, o persoană nu își va pierde cetățenia statului contractant, dacă această pierdere va duce la apatridie, în afară de cazul când o astfel de pierdere a cetățeniei nu este în mod expres exclusă de orice altă prevedere a prezentei convenții.”

4.

Articolul 8 alineatele 1 și 3 din convenția menționată prevede:

„1.   Un stat contractant nu va priva o persoană de cetățenia sa dacă această privare va conduce la apatridie.

[…]

3.   Sub rezerva dispozițiilor alineatului 1 al prezentului articol, un stat contractant poate reține dreptul de a priva o persoană de cetățenia sa dacă la data semnării, ratificării sau aderării reținerea acestui drept se bazează pe unul dintre următoarele motive existente la acea dată în legislația internă a statului în cauză:

[…]”

5.

Convenția privind reducerea cazurilor de cetățenie multiplă și obligațiile militare în caz de cetățenie multiplă, semnată la Strasbourg la 6 mai 1963 și intrată în vigoare la 28 martie 1968, este aplicabilă Republicii Austria de la 1 septembrie 1975.

6.

Articolul 1 din această convenție, intitulat „Despre reducerea cazurilor de cetățenie multiplă”, prevede la alineatul 1 că „[r]esortisanții majori ai părților contractante care dobândesc, ca urmare a unei manifestări exprese de voință, prin naturalizare, opțiune sau reintegrare, cetățenia unei alte părți își pierd cetățenia anterioară; aceștia nu pot fi autorizați să o păstreze”.

7.

Convenția europeană asupra cetățeniei, adoptată la 6 noiembrie 1997 în cadrul Consiliului Europei și intrată în vigoare la 1 martie 2000 (denumită în continuare „Convenția asupra cetățeniei”), se aplică Republicii Austria de la 1 martie 2000.

8.

Articolul 4 din Convenția asupra cetățeniei, intitulat „Principii”, prevede că regulile privind cetățenia fiecărui stat parte trebuie să se bazeze printre altele pe principiile potrivit cărora fiecare persoană are dreptul la o cetățenie și apatridia trebuie evitată.

9.

Articolul 6 din această convenție, intitulat „Dobândirea cetățeniei”, prevede la alineatul (3) că „[f]iecare stat parte trebuie să prevadă în dreptul său intern, pentru persoanele care domiciliază în mod legal și obișnuit pe teritoriul său, posibilitatea unei naturalizări. Nu trebuie să se prevadă printre condițiile de naturalizare o perioadă de domiciliu mai mare de 10 ani înainte de depunerea cererii”.

10.

Articolul 7 din convenția menționată, intitulat „Pierderea cetățeniei de plin drept sau la inițiativa unui stat parte”, prevede la alineatele 1 și 3:

„1.   Un stat parte nu poate să prevadă în dreptul sau intern pierderea cetățeniei sale de plin drept sau la inițiativa sa, cu excepția următoarelor cazuri:

[…]

[…]

3.   Un stat parte nu poate să prevadă în dreptul său intern pierderea cetățeniei sale în temeiul paragrafelor 1 și 2 ale acestui articol dacă persoana în cauză devine astfel apatrid, cu excepția cazurilor menționate la paragraful 1 litera b) al acestui articol.”

11.

Articolul 8 din aceeași convenție, intitulat „Pierderea cetățeniei la inițiativa persoanei”, prevede printre altele că „[f]iecare stat parte trebuie să permită renunțarea la cetățenia sa, cu condiția ca persoanele respective să nu devină apatrizi”.

12.

Potrivit articolului 10 din Convenția asupra cetățeniei, intitulat „Examinarea cererilor”, „[f]iecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într‑un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

13.

Articolul 15 din această convenție, intitulat „Alte posibile cazuri de pluralitate de cetățenii”, prevede:

„Dispozițiile prezentei convenții nu limitează dreptul fiecărui stat parte de a stabili în dreptul său intern dacă:

14.

Articolul 16 din convenția menționată, intitulat „Păstrarea cetățeniei precedente”, prevede că „[u]n stat parte nu trebuie să facă din renunțarea sau pierderea unei alte cetățenii o condiție pentru dobândirea ori menținerea cetățeniei sale atunci când această renunțare sau această pierdere nu este posibilă ori nu poate fi cerută în mod rezonabil”.

15.

Articolul 20 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene instituie cetățenia Uniunii și prevede că „orice persoană care are cetățenia unui stat membru” este cetățean al Uniunii. În conformitate cu articolul 20 alineatul (2) litera (a) TFUE, cetățenii Uniunii au „dreptul de liberă circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre”.

16.

Articolul 10 din Staatsbürgerschaftsgesetz 1985 (Legea austriacă din 1985 privind cetățenia) din 30 iulie 1985 ( 4 ) (denumită în continuare „StbG”), intitulat „Acordarea cetățeniei”, prevede:

(1)   Cu excepția unor dispoziții contrare din prezenta lege federală, cetățenia poate fi acordată unui străin numai dacă

[…]

[…]

(2)   Cetățenia nu poate fi acordată unui străin dacă

[…]

[…]

(3)   Cetățenia nu poate fi acordată unui străin care are o cetățenie străină dacă

[…]”

17.

Articolul 20 din StbG prevede la alineatele (1)-(3):

„(1)   Pentru acordarea cetățeniei, este necesar ca străinului să îi fie furnizată mai întâi o asigurare, cu condiția ca acesta să dovedească, în termen de doi ani, că a renunțat la cetățenia fostului său stat de origine dacă străinul

(2)   Asigurarea trebuie revocată dacă străinul nu mai îndeplinește chiar și numai una dintre condițiile necesare pentru acordarea cetățeniei, cu excepția articolului 10 alineatul (1) punctul 7.

(3)   Cetățenia a cărei acordare a fost asigurată trebuie acordată de îndată ce străinul

18.

Prin scrisoarea din 15 decembrie 2008, JY, la data respectivă resortisantă estoniană, a solicitat acordarea cetățeniei austriece.

19.

Prin decizia din 11 martie 2014, Niederösterreichische Landesregierung (Guvernul Landului Austria Inferioară, Austria), care era competent la acel moment în raport cu locul de reședință al lui JY, i‑a dat asigurarea, în temeiul articolului 11a alineatul (4) punctul 2 coroborat cu articolele 20 și 39 din StbG, că îi va fi acordată cetățenia austriacă în cazul în care JY ar dovedi, în termen de doi ani, încetarea raportului cu Republica Estonia.

20.

JY și‑a stabilit reședința principală la Viena (Austria) și a prezentat în termenul prevăzut, de doi ani, certificatul emis de Republica Estonia conform căruia, prin decizia guvernului statului membru respectiv din 27 august 2015, raportul de cetățenie cu acesta a încetat. De la data încetării acestui raport, JY este apatridă.

21.

Prin decizia din 6 iulie 2017, Wiener Landesregierung (Guvernul Landului Viena, Austria), devenit competent să examineze cererea formulată de JY, a revocat decizia Niederösterreichische Landesregierung (Guvernul Landului Austria Inferioară), în temeiul articolului 20 alineatul (2) din StbG, și a respins, în temeiul articolului 10 alineatul (1) punctul 6 din această lege, cererea formulată de JY de acordare a cetățeniei austriece (denumită în continuare „decizia în litigiu”).

22.

Wiener Landesregierung (Guvernul Landului Viena) a motivat această decizie arătând că JY, pe de o parte, săvârșise, după ce a obținut asigurarea că i se va acorda cetățenia austriacă, două contravenții grave, rezultate din neaplicarea pe vehiculul său a vinietei de inspecție tehnică, precum și din conducerea unui autovehicul în stare de ebrietate, și, pe de altă parte, trebuia să răspundă pentru opt contravenții săvârșite în perioada cuprinsă între anii 2007 și 2013, anterioare acordării acestei asigurări. În consecință, autoritatea administrativă respectivă a considerat că JY nu mai îndeplinea condițiile prevăzute la articolul 10 alineatul (1) punctul 6 din StbG. JY a formulat o acțiune împotriva deciziei menționate.

23.

Prin hotărârea din 23 ianuarie 2018, Verwaltungsgericht Wien (Tribunalul Administrativ din Viena, Austria) a respins acțiunea, considerând în esență că era necesar să se revoce asigurarea privind acordarea cetățeniei austriece, în conformitate cu articolul 20 alineatul (2) din StbG, atunci când a apărut un motiv de refuz după prezentarea dovezii de renunțare la cetățenia anterioară și că în speță nu era îndeplinită condiția acordării prevăzută la articolul 10 alineatul (1) punctul 6 din această lege. Astfel, cele două contravenții grave în discuție ar fi de natură să pună în pericol, prima, protecția siguranței circulației publice și, a doua, siguranța altor utilizatori ai drumurilor. Potrivit tribunalului amintit, aceste două contravenții grave, analizate împreună cu cele opt contravenții săvârșite în perioada cuprinsă între anii 2007 și 2013, au determinat îndoieli cu privire la comportamentul corect al lui JY în viitor, în sensul acestei din urmă dispoziții, șederea îndelungată a lui JY în Austria, precum și integrarea sa profesională și personală nefiind de natură să repună în discuție această concluzie.

24.

Pe de altă parte, tribunalul menționat a apreciat că Hotărârea Rottmann nu se aplica pentru motivul că, la data adoptării deciziei în litigiu, JY era deja apatridă și, prin urmare, nu mai era cetățeană a Uniunii. În plus, existența unor încălcări grave ar fi condus la a considera că măsurile luate prin decizia în litigiu erau proporționale în raport cu Convenția privind reducerea cazurilor de apatridie.

25.

JY a formulat recurs împotriva acestei hotărâri la Verwaltungsgerichtshof (Curtea Administrativă, Austria).

26.

În speță, ținând seama de contravențiile săvârșite de JY înainte și după ce a primit asigurarea privind acordarea cetățeniei austriece, instanța de trimitere subliniază că, în dreptul austriac, nici faptul că sunt îndeplinite condițiile de revocare a asigurării privind acordarea cetățeniei austriece, în sensul articolului 20 alineatul (2) din StbG, nici respingerea cererii de acordare a acestei cetățenii, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) punctul 6 din legea menționată, nu pot fi contestate.

27.

În aceste condiții, instanța de trimitere precizează că, deși Verwaltungsgericht Wien (Tribunalul Administrativ din Viena) a examinat proporționalitatea revocării respective în raport cu situația de apatridie a lui JY în lumina Convenției privind reducerea cazurilor de apatridie și a concluzionat în sensul proporționalității acesteia, ținând seama de contravențiile săvârșite de ea, instanța respectivă nu a efectuat totuși un control din punctul de vedere al dreptului Uniunii al proporționalității consecințelor revocării asigurării privind acordarea cetățeniei asupra situației persoanei în cauză și, eventual, asupra situației membrilor familiei sale, considerând că Hotărârile Rottmann și Tjebbes și alții nu erau aplicabile în speță.

28.

Astfel, în ceea ce privește prima întrebare, instanța de trimitere arată în prealabil că, având în vedere situația de fapt și de drept a lui JY la data adoptării deciziei în litigiu, determinantă pentru examinarea temeiniciei hotărârii pronunțate de Verwaltungsgericht Wien (Tribunalul Administrativ din Viena), JY nu era cetățeană a Uniunii. Spre deosebire de situația persoanelor interesate în cauzele în care s‑au pronunțat Hotărârile Rottmann și Tjebbes și alții, pierderea statutului de cetățean al Uniunii nu ar fi în speță corolarul deciziei în litigiu. Dimpotrivă, ca urmare a revocării asigurării privind acordarea cetățeniei coroborate cu respingerea cererii sale de acordare a cetățeniei austriece, JY ar fi pierdut dreptul, dobândit în mod condiționat, de a redobândi cetățenia Uniunii la care ea însăși renunțase deja.

29.

S‑ar ridica, prin urmare, problema dacă o asemenea situație intră, prin natura și prin consecințele sale, sub incidența dreptului Uniunii și dacă pentru adoptarea deciziei în litigiu autoritatea administrativă competentă trebuia să respecte dreptul respectiv. În această privință, instanța de trimitere consideră, la fel ca Verwaltungsgericht Wien (Tribunalul Administrativ din Viena), că o astfel de situație nu intră sub incidența dreptului Uniunii.

30.

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, instanța de trimitere ridică totodată problema dacă autoritățile și instanțele naționale competente trebuie să controleze, în conformitate cu jurisprudența Curții, dacă revocarea asigurării privind acordarea cetățeniei austriece, care se opune ca persoana în cauză să își poată redobândi statutul de cetățean al Uniunii, este, ținând seama de consecințele asupra situației sale, compatibilă din punctul de vedere al dreptului Uniunii cu principiul proporționalității. Instanța respectivă consideră că un astfel de control al proporționalității trebuie impus și se ridică în această privință problema dacă simplul fapt că JY a renunțat la cetățenia Uniunii și a încetat raportul special de solidaritate și de loialitate dintre statul său membru de origine și resortisanții săi, precum și reciprocitatea drepturilor și a obligațiilor care constituie fundamentul legăturii de cetățenie ( 5 ) este decisiv.

31.

În aceste împrejurări, prin decizia din 13 februarie 2020, primită de Curte la 3 martie 2020, Verwaltungsgerichtshof (Curtea Administrativă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să supună aprecierii Curții următoarele întrebări preliminare:

32.

JY, guvernele austriac și francez și Comisia Europeană au depus observații scrise. Aceleași persoane interesate, precum și guvernele estonian și neerlandez au fost reprezentate în ședința care a avut loc la 1 martie 2021.

33.

Articolul 20 alineatul (1) TFUE prevede că „[e]ste cetățean al Uniunii orice persoană care are cetățenia unui stat membru. Cetățenia Uniunii nu înlocuiește cetățenia națională, ci se adaugă acesteia.” Prin urmare, articolul 20 TFUE conferă oricărei persoane care deține cetățenia unui stat membru statutul de cetățean al Uniunii ( 6 ), care are vocația de a fi statutul fundamental al tuturor resortisanților statelor membre ( 7 ). Aceasta înseamnă că cetățenia unui stat membru este condiția prealabilă exercitării statutului de cetățean al Uniunii cu care sunt asociate toate drepturile și obligațiile prevăzute de Tratatul FUE ( 8 ). Cetățenia Uniunii are astfel un caracter nu numai derivat, ci și suplimentar, întrucât conferă drepturi suplimentare cetățenilor Uniunii, precum dreptul de liberă circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre sau dreptul de a alege și de a fi aleși în Parlamentul European și la alegerile locale ( 9 ). În acest sens, statutul de cetățean al Uniunii conferă resortisanților statelor membre o cetățenie „dincolo de stat” ( 10 ).

34.

Prezenta cauză, care se înscrie în acest context juridic, afectează în mod direct statutul fundamental de cetățean al Uniunii, iar întrebările adresate de instanța de trimitere sunt urmarea Hotărârilor Rottmann și Tjebbes și alții, deosebit de pertinente în speță.

35.

În prezentele concluzii vom analiza, în primul rând, problema dacă situația în discuție în litigiul principal intră sub incidența dreptului Uniunii. În această privință vom prezenta jurisprudența referitoare la pierderea statutului de cetățean al Uniunii, înainte de a analiza, în lumina acesteia, consecințele deciziei în litigiu (prima întrebare). În al doilea rând, după ce vom face referire la decizia guvernului estonian referitoare la încetarea raportului statului cu JY, vom analiza proporționalitatea acestei prime decizii (a doua întrebare).

36.

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă situația unei persoane fizice care, având doar cetățenia unui singur stat membru, renunță la această cetățenie și, prin urmare, la statutul său de cetățean al Uniunii pentru a obține cetățenia unui alt stat membru, în conformitate cu decizia autorităților acestuia din urmă care cuprinde asigurarea privind acordarea cetățeniei respective, decizia menționată fiind însă revocată ulterior, iar cererea sa de acordare a cetățeniei respective fiind respinsă, împiedicând, în consecință, această persoană să redobândească statutul de cetățean al Uniunii, intră, prin natura și prin consecințele sale, sub incidența dreptului Uniunii.

37.

În ceea ce privește, în primul rând, particularitățile prezentei cauze, instanța de trimitere arată că situația în discuție în litigiul principal se caracterizează prin faptul că, la data adoptării deciziei în litigiu, JY renunțase deja la cetățenia sa estoniană și, în consecință, la statutul său de cetățeană a Uniunii. Așadar, spre deosebire de situațiile care au determinat pronunțarea Hotărârilor Rottmann și Tjebbes și alții, pierderea statutului de cetățean al Uniunii nu ar fi legată de decizia în litigiu, iar situația lui JY nu ar intra sub incidența dreptului Uniunii.

38.

În ceea ce privește, în al doilea rând, observațiile scrise prezentate de părți, guvernul austriac este de acord cu punctul de vedere al instanței de trimitere și arată că, din proprie inițiativă, JY a renunțat la cetățenia estoniană și, prin urmare, la cetățenia Uniunii. JY subliniază însă că nu a avut niciodată intenția de a renunța la calitatea sa de cetățeană a Uniunii ca statut fundamental. Ea dorea numai – având o așteptare legitimă – să dobândească cetățenia unui alt stat membru și, în cele din urmă, a pierdut în mod involuntar cetățenia Uniunii. JY susține că, întrucât revocarea asigurării privind acordarea cetățeniei austriece are în vedere drepturile sale în calitate de cetățeană a Uniunii, autoritățile austriece erau obligate să respecte dreptul Uniunii în această privință.

39.

Guvernul francez și Comisia consideră că situația în discuție în litigiul principal intră, prin natura și prin consecințele acesteia, sub incidența dreptului Uniunii.

40.

În plus, guvernul francez consideră că JY, care a renunțat la cetățenia sa estoniană de origine ca urmare a asigurării date de un stat membru că îi va fi acordată cetățenia, se confruntă cu o decizie de revocare a asigurării respective, care are ca efect menținerea sa într‑o situație de apatridie, caracterizată prin pierderea statutului de cetățean al Uniunii conferit de articolul 20 TFUE și a drepturilor care aferente acestuia. Într‑o asemenea situație, statele membre ar fi obligate să respecte dreptul Uniunii în exercitarea competenței lor în materie de cetățenie.

41.

La rândul său, Comisia admite că situația aflată la originea litigiului principal este diferită de cele care au determinat pronunțarea Hotărârilor Rottmann și Tjebbes și alții. Ea arată însă că faptul că un cetățean al Uniunii care dorește să se integreze mai bine în statul membru gazdă, solicitând cetățenia acestuia, adoptă un comportament conform cu dreptul acestui stat membru și este dispus să accepte să devină temporar apatrid nu îl poate prejudicia pentru motivul că revocarea asigurării privind acordarea cetățeniei s‑ar sustrage controlului jurisdicțional din perspectiva dreptului Uniunii ca urmare a apatridiei impuse de sistemul de dobândire a cetățeniei austriece.

42.

Guvernele estonian și neerlandez au susținut la rândul lor, în ședință, că situația lui JY intră sub incidența dreptului Uniunii.

43.

Prin urmare, vom examina dacă, având în vedere împrejurările speciale ale situației în discuție în litigiul principal, o astfel de situație intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii.

44.

Instanța de trimitere face referire la Hotărârile Rottmann și Tjebbes și alții. Considerăm că este însă util să ne începem analiza jurisprudenței relevante cu examinarea Hotărârii Micheletti și alții ( 11 ).

45.

În Hotărârea Micheletti și alții ( 12 ), Curtea a afirmat că „definirea condițiilor de dobândire și de pierdere a cetățeniei intră, în conformitate cu dreptul internațional, în competența fiecărui stat membru, competență care trebuie exercitată cu respectarea dreptului Uniunii”. Curtea a precizat că, din moment ce un stat membru a atribuit, cu respectarea dreptului Uniunii, cetățenia sa unei persoane, un alt stat membru nu poate „să restrângă efectele […], prin impunerea unei condiții suplimentare pentru recunoașterea acestei cetățenii în vederea exercitării unei libertăți fundamentale prevăzute de tratat” ( 13 ).

46.

Considerăm că în acest stadiu este important să subliniem că rezerva formulată de Curte în hotărârea menționată, potrivit căreia este necesar să se respecte dreptul Uniunii, cuprinde atât condițiile dobândirii, cât și cele ale pierderii cetățeniei. Vom reveni mai târziu asupra acestui aspect ( 14 ).

47.

Principiul consacrat de Curte în Hotărârea Micheletti și alții ( 15 ) a fost confirmat în Hotărârea Rottmann ( 16 ). În cadrul examinării unei decizii de retragere a naturalizării, adoptată de autoritățile germane, Curtea a clarificat de asemenea domeniul de aplicare al acestui principiu ( 17 ). Astfel, după ce a amintit competența statelor membre în materie de dobândire și de pierdere a cetățeniei ( 18 ), Curtea a precizat că „faptul că o materie ține de competența statelor membre nu împiedică faptul că, în situații care intră sub incidența dreptului Uniunii, normele naționale în cauză trebuie să respecte acest din urmă drept” ( 19 ). În această privință, Curtea s‑a întemeiat pe o jurisprudență constantă referitoare la situațiile în care o legislație adoptată într‑un domeniu aparținând competenței naționale este apreciată în lumina dreptului Uniunii ( 20 ). Prin urmare, din moment ce aceste situații intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, ele trebuie să respecte dreptul Uniunii și sunt supuse controlului Curții ( 21 ). Într‑adevăr, statutul de cetățean al Uniunii nu poate fi privat de efectul său util și, în consecință, drepturile pe care le conferă nu pot fi încălcate prin adoptarea unor măsuri de stat ( 22 ).

48.

În Hotărârea Rottmann ( 23 ), Curtea a declarat, așadar, că, ținând seama de caracterul fundamental al statutului de cetățean al Uniunii conferit de articolul 20 TFUE, situația unui cetățean al Uniunii care se confruntă cu o decizie de retragere a naturalizării adoptată de autoritățile unui stat membru, ce îl plasează, ulterior pierderii cetățeniei unui alt stat membru pe care o avea la origine, într‑o situație care poate determina pierderea statutului menționat și a drepturilor care îi sunt aferente, ține, prin natura și prin consecințele acesteia, de dreptul Uniunii.

49.

Această hotărâre a deschis astfel calea către posibilitatea de a supune unei minuțioase examinări în raport cu dreptul Uniunii anumite aspecte ale reglementărilor privind cetățenia statelor membre, legate de pierderea statutului de cetățean al Uniunii ( 24 ). O asemenea ocazie a apărut nouă ani mai târziu, odată cu cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Tjebbes și alții ( 25 ).

50.

În această hotărâre, o condiție generală pentru pierderea de plin drept a cetățeniei neerlandeze și, în consecință, a statutului de cetățean al Uniunii al persoanelor interesate este cea care a făcut obiectul unei examinări în raport cu dreptul Uniunii ( 26 ). Curtea a confirmat ( 27 ) principiul enunțat în jurisprudența anterioară ( 28 ). Făcând trimitere la punctele 42 și 45 din Hotărârea Rottmann, aceasta a afirmat că situația cetățenilor Uniunii care au doar cetățenia unui singur stat membru și care, prin pierderea acestei cetățenii, se confruntă cu pierderea statutului de cetățean al Uniunii, conferit de articolul 20 TFUE, precum și a drepturilor aferente acestuia, ține, prin natura și prin consecințele acesteia, de dreptul Uniunii și că, prin urmare, statele membre trebuie să respecte, în exercitarea competenței lor în materie de cetățenie, dreptul Uniunii ( 29 ).

51.

Având în vedere acest cadru jurisprudențial ( 30 ), în speță se pune următoarea întrebare: situația lui JY intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii?

52.

Pentru motivele pe care le vom prezenta în continuare, avem convingerea că această întrebare necesită un răspuns afirmativ.

53.

Este, desigur, adevărat că, în speță, la data pertinentă pentru examinarea temeiniciei acțiunii principale, și anume data la care a fost adoptată decizia în litigiu ( 31 ), JY devenise deja apatridă și, în consecință, își pierduse statutul de cetățeană a Uniunii. Este de asemenea adevărat că pierderea acestui statut nu decurge în mod direct din decizia în litigiu. Într‑adevăr, JY a obținut încetarea raportului său de stat cu Republica Estonia printr‑o decizie a guvernului acestui stat membru.

54.

În plus, este evident că pierderea statutului menționat nu rezultă dintr‑o condiție de pierdere a cetățeniei ( 32 ), ci dintr‑o condiție privind dobândirea acesteia prevăzută de legislația austriacă ( 33 ). Astfel, autoritățile austriece au justificat măsurile adoptate prin decizia în litigiu invocând faptul că JY nu mai îndeplinea condițiile de dobândire a cetățeniei austriece, prevăzute la articolul 10 alineatul (1) punctul 6 din StbG ( 34 ).

55.

Așa cum am indicat deja ( 35 ), ținând seama de aceste particularități, situația lui JY se deosebește de situațiile care au determinat pronunțarea Hotărârilor Rottmann și Tjebbes și alții. Considerăm însă că aceste împrejurări nu sunt de natură să excludă situația lui JY din domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, iar aceasta pentru următoarele motive.

56.

În primul rând, deși deciziile guvernului estonian și ale Wiener Landesregierung (Guvernul Landului Viena) se întemeiază, desigur, pe sistemul de dobândire și de pierdere a cetățeniei a două ordini juridice naționale diferite ( 36 ), suntem totuși de acord cu punctul de vedere al Comisiei potrivit căruia revocarea asigurării privind naturalizarea unei persoane apatride la data acestei revocări nu trebuie să fie analizată în mod izolat, ci ținând seama de faptul că această persoană era resortisantă a unui alt stat membru și, prin urmare, avea statutul de cetățean al Uniunii ( 37 ). Așadar, în acest stadiu, pierderea de către JY a statutului său de cetățeană a Uniunii ar trebui, în opinia noastră, să fie apreciată ținând seama nu numai de decizia autorităților estoniene, ci și de procedura de naturalizare, privită în ansamblu ( 38 ).

57.

În al doilea rând, am dori să revenim asupra aspectului evocat anterior, și anume acela că rezerva formulată de Curte în Hotărârea Micheletti și alții ( 39 ) cuprinde atât condițiile de dobândire a cetățeniei, cât și cele de pierdere a acesteia. Principiul enunțat în hotărârea menționată a fost confirmat în Hotărârile Rottmann ( 40 ) și Tjebbes și alții ( 41 ). Prin urmare, acest principiu se aplică în situații precum cea din speță, care privesc condițiile de dobândire a cetățeniei, în măsura în care aceste condiții au drept consecință pierderea statutului de cetățean al Uniunii al persoanei interesate. Astfel, atunci când este vorba despre cetățeni ai Uniunii, exercitarea competenței în materie de pierdere și de dobândire a cetățeniei poate fi supusă, deoarece afectează toate drepturile conferite și protejate de ordinea juridică a Uniunii, unui control jurisdicțional operat în raport cu dreptul Uniunii.

58.

În speță, din cadrul juridic prezentat de instanța de trimitere reiese că, potrivit articolului 20 alineatul (1) din StbG, asigurarea privind acordarea cetățeniei austriece este supusă condiției sine qua non potrivit căreia persoana în cauză trebuie să înceteze, în termen de doi ani, raportul său cu statul membru de origine. Cu alte cuvinte, această persoană trebuie să accepte nu numai să devină apatrid, ci și să își piardă statutul de cetățean al Uniunii ( 42 ).

59.

În această privință considerăm că este important să examinăm, pe de o parte, caracterul voluntar sau nu al renunțării la cetățenia statului membru de origine și, pe de altă parte, problema așteptărilor legitime create de o astfel de asigurare.

60.

În ceea ce privește, mai întâi, caracterul condiției de renunțare, potrivit guvernului austriac, JY ar fi renunțat în mod voluntar la cetățenia estoniană și, așadar, la statutul de cetățeană a Uniunii. O asemenea renunțare poate fi însă calificată drept „voluntară”?

61.

Contrar celor susținute în esență de guvernul austriac, situația unui resortisant al unui stat membru care, la fel ca JY, a renunțat la cetățenia sa de origine exclusiv în scopul îndeplinirii condiției privind obținerea asigurării privind acordarea cetățeniei austriece impuse de legislația națională și, în consecință, doar în perspectiva redobândirii cetățeniei Uniunii nu poate fi calificată drept „renunțare voluntară”. Într‑adevăr, după cum subliniază Comisia, o asemenea renunțare a avut loc în condițiile în care autoritățile austriece i‑au dat lui JY asigurarea că, în afara încetării raportului de stat anterior, erau îndeplinite toate celelalte condiții referitoare la acordarea cetățeniei austriece. Prin urmare, este evident că, așa cum reiese din observațiile sale, JY dorea să își păstreze statutul de cetățeană a Uniunii.

62.

Astfel, dat fiind că, în cadrul asigurării naturalizării, legislația austriacă impune drept condiție sine qua non renunțarea la cetățenia statului de origine, păstrând însă posibilitatea de revocare a acestei asigurări, exercitarea unei asemenea revocări confruntă în mod sistematic cetățeanul Uniunii în cauză cu pierderea statutului său de cetățean al Uniunii și deci această situație intră sub incidența dreptului Uniunii.

63.

În ceea ce privește, în continuare, așteptările legitime, este evident că, întrucât asigurarea privind acordarea cetățeniei austriece este condiționată de renunțarea la cetățenia de origine și de pierderea acesteia, această asigurare creează așteptări legitime în privința persoanei interesate ( 43 ). Mai precis, considerăm că este evident că, în speță, așteptarea legitimă a lui JY de a‑și redobândi statutul de cetățeană a Uniunii intră sub protecția dreptului Uniunii ( 44 ). Prin urmare, atunci când adoptă o decizie de asigurare privind naturalizarea, autoritățile austrice sunt obligate ca un resortisant precum JY să nu fie lipsit de statutul de cetățean al Uniunii – nici chiar în cazul unor încălcări săvârșite înainte sau după adoptarea acestei decizii –, facilitându‑i dobândirea cetățeniei solicitate. Astfel cum reiese din propunerea noastră de răspuns la a doua întrebare preliminară, considerăm că, în exercitarea acestei competențe, autoritățile austriece sunt de asemenea obligate să țină seama de împrejurările specifice fiecărei situații, aplicând principiul proporționalității ( 45 ).

64.

Apatridia impusă de sistemul austriac de dobândire a cetățeniei confruntă resortisantul unui stat membru care dorește să obțină cetățenia austriacă, precum JY, cu pierderea temporară a statutului de cetățean al Uniunii conferit de articolul 20 TFUE. Însă aceasta îl poate confrunta ulterior și cu pierderea permanentă a statutului respectiv, din moment ce, la fel ca în speță, asigurarea privind naturalizarea poate fi revocată de autoritățile austriece ca urmare a săvârșirii unei încălcări, privându‑l astfel de toate drepturile care îi sunt aferente.

65.

Rezultă că, așa cum a susținut Comisia, revocarea asigurării de naturalizare după încetarea raportului de stat cu statul membru de origine coroborată cu respingerea cererii de naturalizare este comparabilă, ținând seama de consecințele sale, cu o decizie de retragere a naturalizării. În speță, această revocare are drept consecință pierderea statutului de cetățean al Uniunii.

66.

În consecință, considerăm că situația unei persoane care, după ce a renunțat la cetățenia sa de origine în vederea îndeplinirii unei condiții de acordare a cetățeniei impuse de legea statului membru gazdă, se confruntă cu o decizie de revocare a asigurării privind acordarea cetățeniei adoptată de autoritățile acestui stat, care o plasează astfel într‑o situație de pierdere permanentă a statutului de cetățean al Uniunii, precum și a drepturilor care îi sunt aferente, intră, prin natura și prin consecințele sale, sub incidența dreptului Uniunii.

67.

Această concluzie este confirmată, în opinia noastră, nu numai de Hotărârea Tjebbes și alții ( 46 ), ci și de jurisprudența rezultată din Hotărârile Ruiz Zambrano ( 47 ) și Lounes ( 48 ).

68.

Aplicabilitatea articolului 20 TFUE situației resortisanților unui stat membru care nu și‑au exercitat dreptul de liberă circulație și care, din cauza unei decizii a acestui stat membru, ar fi privați de beneficiul efectiv al esenței drepturilor aferente statutului de cetățean al Uniunii a fost recunoscută de Curte începând cu Hotărârea Ruiz Zambrano ( 49 ).

69.

Deși Curtea a statuat în această hotărâre că situația în cauză intra sub incidența dreptului Uniunii, nu vedem cum s‑ar putea considera că o situație precum cea a lui JY, în care decizia în litigiu a confruntat o resortisantă a unui stat membru cu pierderea permanentă a statului său de cetățeană a Uniunii și, în consecință, nu cu pierderea beneficiului esenței drepturilor conferite de articolul 20 TFUE, ci cu pierderea tuturor acestora, nu intră sub incidența dreptului Uniunii, în condițiile în care, spre deosebire de copiii domnului Ruiz Zambrano, JY și‑a exercitat dreptul la liberă circulație prin deplasarea și șederea sa legală pe teritoriul unui alt stat membru.

70.

Ținând seama de această ultimă împrejurare, vom analiza pe scurt situația în discuție în litigiul principal în raport cu logica integrării progresive enunțată în Hotărârea Lounes ( 50 ).

71.

Arătăm de la bun început că, în răspunsul la o întrebare adresată de Curte în ședință, JY a confirmat că locuiește în Austria începând din anul 1993 ( 51 ). În consecință, este cert că, de la aderarea Republicii Estonia la Uniune, în anul 2004, ea a locuit și a lucrat în Austria, ca resortisantă estoniană, în calitate de cetățeană a Uniunii.

72.

Prin urmare, pe lângă faptul că este cert că JY este beneficiara drepturilor conferite unui cetățean al Uniunii de articolul 20 TFUE, JY ar fi de asemenea beneficiara drepturilor conferite de articolul 21 alineatul (1) TFUE, potrivit căruia orice cetățean al Uniunii are dreptul de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și a condițiilor prevăzute de tratate și de dispozițiile adoptate în vederea aplicării acestora.

73.

În această privință, potrivit Curții, „drepturile conferite unui cetățean al Uniunii prin articolul 21 alineatul (1) TFUE, inclusiv drepturile derivate de care beneficiază membrii familiei sale, urmăresc printre altele să favorizeze integrarea progresivă a cetățeanului Uniunii interesat în societatea statului membru gazdă” ( 52 ). Or, un cetățean al Uniunii precum JY, care, după ce s‑a deplasat, în exercitarea libertății sale de circulație, și a locuit mai mulți ani pe teritoriul statului membru gazdă, în speță Austria, în temeiul și cu respectarea articolului 7 alineatul (1) sau a articolului 16 alineatul (1) din Directiva 2004/38/CE ( 53 ), dorește să dobândească cetățenia statului membru respectiv urmărește să se integreze în mod durabil în societatea acestuia.

74.

Prin urmare, astfel cum a statuat Curtea, „a considera că un asemenea cetățean, căruia i s‑au conferit drepturi în temeiul articolului 21 alineatul (1) TFUE ca urmare a exercitării libertății sale de circulație, trebuie să renunțe la beneficiul acestor drepturi […] pentru motivul că a urmărit prin naturalizarea în acest stat membru o integrare mai completă în societatea acestuia ar contraveni logicii de integrare progresivă favorizată prin această dispoziție” ( 54 ).

75.

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, apreciem, așa cum am arătat deja, că situația în discuție în litigiul principal intră, prin natura și prin consecințele sale, sub incidența dreptului Uniunii.

76.

Deși din analiza noastră referitoare la prima întrebare preliminară reiese că pierderea de către JY a statutului de cetățeană a Uniunii rezultă din procedura de naturalizare austriacă, privită în ansamblu ( 55 ), considerăm că este totuși pertinent, în acest stadiu, să explicăm pe scurt motivele pentru care apreciem, contrar celor susținute de guvernul francez, că, în cadrul trimiterii preliminare în prezenta cauză, decizia care trebuie examinată în raport cu dreptul Uniunii nu este decizia autorităților estoniene, ci decizia în litigiu.

77.

Guvernul francez susține în observațiile sale scrise că pierderea de către JY a statutului de cetățeană a Uniunii rezultă numai din decizia autorităților estoniene, care, fără a aștepta ca JY să fi dobândit efectiv cetățenia austriacă, au acceptat cererea sa de renunțare la cetățenia estoniană. În opinia acestui guvern, acceptarea unei cereri de renunțare la cetățenia unui stat membru de către un cetățean al Uniunii trebuie să fie condiționată de dobândirea efectivă a cetățeniei unui alt stat membru sau a unei țări terțe pentru a se evita plasarea acestuia, fie și temporar, într‑o situație de apatridie ( 56 ).

78.

Guvernul estonian, susținut cu privire la acest aspect de guvernul neerlandez și de Comisie, a subliniat în ședință că Republica Estonia nu era în măsură să refuze încetarea raportului statului cu JY. Astfel, din moment ce un resortisant estonian ar solicita să renunțe la cetățenia sa și ar îndeplini condițiile stabilite de legislația estoniană, prezentând documentele justificative necesare, în special asigurarea privind acordarea cetățeniei eliberată de statul membru în cauză, care atestă că acest resortisant va obține cetățenia statului respectiv, îi este imposibil să refuze o asemenea cerere.

79.

Putem înțelege acest argument.

80.

Curtea a amintit în Hotărârea Rottmann ( 57 ) că „principiile care decurg din prezenta hotărâre în ceea ce privește competența statelor membre în materie de cetățenie, precum și obligația acestora de a exercita această competență cu respectarea dreptului Uniunii se aplică atât statului membru de naturalizare, cât și statului membru de origine”, precizând totodată că aceasta privea „cadrul prezentei trimiteri preliminare”.

81.

Este adevărat că o măsură cum este cea prevăzută de Codul civil francez permite să se asigure menținerea statutului de cetățean al Uniunii și constituie, așadar, unul dintre mijloacele prin care autoritățile unui stat membru pot garanta că, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, persoana în cauză nu își pierde acest statut.

82.

Totuși, ținând seama de particularitățile prezentei cauze, nu se poate reproșa guvernului estonian că a acceptat cererea de renunțare a lui JY la cetățenia acestui stat membru, în măsura în care renunțarea respectivă este o condiție sine qua non impusă de procedura de dobândire a cetățeniei austriece în cadrul asigurării date de autoritățile austriece. Așa cum am arătat ( 58 ), această asigurare a creat nu numai așteptări legitime din partea lui JY, ci și o încredere a autorităților estoniene demnă de protecție prin principiul încrederii reciproce. În această privință, potrivit observațiilor prezentate de guvernul estonian în ședință, articolul 26 din Legea estoniană privind cetățenia ar prevedea că guvernul respectiv are posibilitatea de a nu retrage cetățenia persoanei interesate în cazul în care această retragere are drept consecință o situație de apatridie ( 59 ). Întrucât autoritățile austriece au furnizat o asigurare cu privire la naturalizare, guvernul estonian arată că îi era imposibil să prevadă că acestea ar revoca‑o ( 60 ). Astfel, Republica Estonia s‑a întemeiat pe asigurarea privind acordarea cetățeniei, considerând că putea avea o încredere legitimă în faptul că autoritățile austriece urmau să dea curs asigurării privind acordarea cetățeniei. În orice caz, acest stat membru subliniază că, dacă nu ar fi dispus încetarea raportului de cetățenie, JY nu ar fi fost în măsură să solicite acordarea cetățeniei austriece.

83.

Prin urmare, considerăm că, în cadrul prezentei cauze, dreptul estonian aplicat în speță este conform cu dreptul Uniunii.

84.

În plus, nu se poate contesta că decizia în litigiu este cea care se află la originea pierderii permanente a statutului de cetățeană a Uniunii al lui JY și deci autoritățile austriece sunt cele care sunt obligate ca un resortisant precum JY să nu fie lipsit de statutul de cetățean al Uniunii conferit de articolul 20 TFUE, ceea ce îl privează, contrar principiului proporționalității, de toate drepturile aferente acestuia.

85.

Așadar, vom analiza a doua întrebare preliminară considerând că decizia în litigiu este cea care trebuie să respecte dreptul Uniunii și, în consecință, principiul proporționalității.

86.

Este evident că, întrucât principiul proporționalității se află în centrul dreptului Uniunii, în cazul în care Curtea ar răspunde, așa cum sugerăm, în mod afirmativ la prima întrebare, răspunsul la a doua întrebare ar trebui să fie de asemenea afirmativ. Ținând seama de această evidență, considerăm că instanța de trimitere solicită Curții nu numai să stabilească dacă trebuie să verifice dacă decizia în litigiu este compatibilă cu principiul proporționalității, ci și dacă trebuie să verifice caracterul proporțional sau nu al acestei decizii.

87.

Prin urmare, este necesar să se reformuleze a doua întrebare adresată, în sensul că urmărește în esență să se stabilească dacă autoritățile naționale competente, inclusiv, dacă este cazul, instanțele naționale, sunt obligate să examineze compatibilitatea deciziei referitoare la revocarea asigurării privind acordarea cetățeniei unui stat membru – și la respingerea cererii de obținere a acestei cetățenii – cu principiul proporționalității, având în vedere consecințele pe care le are aceasta asupra situației persoanei în cauză în raport cu dreptul Uniunii, și anume pierderea permanentă a statutului de cetățean al Uniunii, și, așadar, conformitatea deciziei respective cu principiul menționat.

88.

Pentru a răspunde la această întrebare, vom examina, în primul rând, caracterul de interes general al motivului urmărit de articolul 20 alineatele (1) și (2) și de articolul 10 alineatul (1) punctul 6 din StbG, pe care erau întemeiate atât asigurarea privind acordarea cetățeniei, cât și decizia de revocare a acestei asigurări, înainte de a analiza, în al doilea rând, respectarea principiului proporționalității în ceea ce privește consecințele pe care le are decizia în litigiu asupra situației lui JY, precum și caracterul disproporționat al unei decizii cum este decizia în litigiu.

89.

Din decizia de trimitere reiese că dreptul austriac privind cetățenia urmărește să evite cetățeniile multiple, astfel cum reiese în special din articolul 10 alineatul (3) punctul 1 din StbG. Instanța de trimitere arată că asigurarea prevăzută la articolul 20 alineatul (1) din această lege constituie temeiul unui drept la acordarea cetățeniei condiționat numai de dovedirea încetării raportului de stat străin. Ea precizează că articolul 20 alineatul (2) din legea menționată prevede însă revocarea acestei asigurări în cazul în care persoana în cauză nu mai îndeplinește una dintre condițiile cerute pentru acordarea respectivă, cum este cea prevăzută la articolul 10 alineatul (1) punctul 6 din aceeași lege.

90.

Guvernul austriac explică în observațiile sale că, în conformitate cu legislația națională, numai în cazul în care solicitantul cetățeniei dovedește în termenul prevăzut în acest scop încetarea legăturii cu statul său membru de origine și continuă să îndeplinească celelalte condiții de acordare îi va fi acordată cetățenia austriacă.

91.

Amintim mai întâi că Curtea a statuat deja că este legitim ca un stat membru să dorească să protejeze raportul special de solidaritate și de loialitate dintre el însuși și resortisanții săi, precum și reciprocitatea drepturilor și a obligațiilor care constituie fundamentul legăturii de cetățenie ( 61 ). În această privință, articolul 20 alineatele (1) și (2) și articolul 10 alineatul (1) punctul 6 din StbG, care au constituit temeiul atât al asigurării privind acordarea cetățeniei, cât și al deciziei de revocare a acestei asigurări, se înscriu în exercitarea competenței Republicii Austria referitoare la definirea condițiilor de dobândire și de pierdere a cetățeniei austriece.

92.

Este legitim ca un stat membru să asigure un drept la acordarea cetățeniei care, în temeiul dispozițiilor naționale, precum articolul 20 alineatul (1) din StbG, este condiționat doar de dovada încetării raportului cu un alt stat membru sau cu un stat terț ( 62 ). Acest lucru este confirmat printre altele de articolul 1 din Convenția privind reducerea cazurilor de cetățenie multiplă ( 63 ) și de textul articolului 7 alineatul (2) din Convenția privind reducerea cazurilor de apatridie ( 64 ).

93.

În ceea ce privește revocarea asigurării privind acordarea cetățeniei, întemeiată pe articolul 20 alineatul (2) și pe articolul 10 alineatul (1) punctul 6 din StbG, considerăm că aceasta urmărește, în principiu, un obiectiv legitim.

94.

Dorim să subliniem însă că, în exercitarea competenței în materie de dobândire și de pierdere a cetățeniei, statele membre trebuie să respecte obligațiile care decurg din dreptul Uniunii, astfel cum reiese din jurisprudența examinată în cadrul analizei noastre cu privire la prima întrebare preliminară. În plus, această competență trebuie exercitată nu numai cu respectarea dreptului Uniunii, ci și a dreptului internațional.

95.

În această privință, în ceea ce privește articolul 7 alineatul 2 din Convenția privind reducerea cazurilor de apatridie ( 65 ), observăm că din concluziile reuniunii experților cu privire la interpretarea Convenției privind reducerea cazurilor de apatridie, publicate de Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (denumit în continuare „ICNUR”), referitoare la articolul 7 alineatul 2 din această convenție reiese că „este acceptabil să se permită pierderea cetățeniei numai în cazul în care asigurarea este necondiționată” ( 66 ). Astfel, în conformitate cu aceste concluzii, „există o obligație implicită, în temeiul Convenției din 1961, potrivit căreia, după emiterea acestora, asigurările nu pot fi retrase pentru motivul că condițiile naturalizării nu sunt îndeplinite, ceea ce ar duce la apatridia persoanei” ( 67 ). În plus, articolul 8 din aceeași convenție interzice statelor contractante să priveze o persoană de cetățenia sa „dacă această privare va conduce la apatridie”. În consecință, avem îndoieli asupra legitimității în raport cu dreptul internațional a unei reglementări precum articolul 20 alineatul (2) din StbG, care permite revocarea acestei asigurări atunci când persoana interesată nu mai îndeplinește fie și numai una dintre condițiile necesare pentru acordarea cetățeniei, cum este cea prevăzută la articolul 10 alineatul (1) punctul 6 din legea menționată, confruntând‑o în acest fel cu o situație de apatridie ( 68 ).

96.

În aceste condiții, observăm și că concluziile și principiile directoare privind Convenția privind reducerea cazurilor de apatridie, publicate de ICNUR, fac parte din dreptul flexibil („soft law”), astfel încât acestea prezintă o anumită autoritate, dar nu sunt obligatorii. În orice caz, este cert că aceste concluzii conțin indicații utile pentru statele membre. Revine însă instanței de trimitere sarcina de a verifica aceste elemente în speță.

97.

Vom aborda acum examinarea proporționalității consecințelor pe care le are decizia în litigiu asupra situației în discuție în litigiul principal.

98.

Din decizia de trimitere reiese că nu a fost efectuat niciun control al proporționalității deciziei în litigiu în raport cu dreptul Uniunii.

99.

În această privință trebuie să arătăm că revine autorităților naționale competente și instanțelor naționale sarcina să verifice dacă, atunci când face permanentă pierderea statutului de cetățean al Uniunii și a drepturilor care decurg din acesta, decizia referitoare la revocarea asigurării privind acordarea cetățeniei și la respingerea cererii de obținere a acestei cetățenii respectă, din perspectiva dreptului Uniunii, principiul proporționalității în ceea ce privește consecințele pe care le implică asupra situației persoanei în cauză și, dacă este cazul, a membrilor familiei sale ( 69 ). Prin urmare, pentru ca o asemenea decizie să fie compatibilă cu principiul proporționalității, normele naționale pertinente trebuie să permită o examinare individuală a consecințelor pe care le implică revocarea asigurării în raport cu dreptul Uniunii ( 70 ).

100.

Instanța de trimitere ridică problema dacă simplul fapt că JY a renunțat la statutul său de cetățeană a Uniunii și a încetat din proprie inițiativă raportul de stat cu Republica Estonia poate fi decisiv în cadrul controlului proporționalității.

101.

Astfel cum am arătat ( 71 ), atât situația de apatridie, cât și pierderea statutului de cetățeană a Uniunii al lui JY rezultă din procedura de naturalizare austriacă, privită în ansamblu. Prin urmare, apreciem că situația unui resortisant al unui stat membru, precum JY, care a renunțat la cetățenia sa de origine exclusiv în scopul îndeplinirii condiției asigurării privind acordarea cetățeniei austriece impuse de legislația națională ( 72 ) și deci numai în perspectiva redobândirii cetățeniei Uniunii nu are nicio incidență atunci când trebuie să se stabilească dacă revocarea asigurării privind acordarea cetățeniei respectă principiul proporționalității. În consecință, o asemenea renunțare nu poate fi considerată un criteriu pertinent în cadrul verificării împrejurărilor referitoare la situația individuală a persoanei în cauză.

102.

Amintim că din jurisprudența rezultată din Hotărârea Rottmann ( 73 ) reiese că împrejurările referitoare la situația individuală a persoanei în cauză și, eventual, a membrilor familiei sale care pot fi relevante în scopul verificărilor pe care trebuie să le efectueze autoritățile competente și instanțele naționale sunt, printre altele, gravitatea încălcării comise de persoana în cauză, timpul scurs între data deciziei de asigurare și cea a revocării acesteia și posibilitatea ca această persoană să își redobândească cetățenia ( 74 ).

103.

Avem îndoieli cu privire la caracterul justificat al deciziei în litigiu în raport cu natura încălcărilor săvârșite de JY.

104.

Lui JY i s‑a reproșat, pe de o parte, că a săvârșit, după ce i‑a fost furnizată asigurarea că i se va acorda cetățenia austriacă, două contravenții grave, referitoare, prima, la neaplicarea pe vehiculul său a vinietei de inspecție tehnică și, a doua, la conducerea unui autovehicul în stare de ebrietate și, pe de altă parte, că este răspunzătoare pentru opt contravenții săvârșite între anii 2007 și 2013, înainte ca această asigurare să îi fie dată.

105.

În ceea ce privește cele opt contravenții, suntem de acord cu punctul de vedere al lui JY și al Comisiei potrivit căruia aceste contravenții erau cunoscute la data la care a fost dată această asigurare și nu au împiedicat acordarea asigurării respective. Prin urmare, aceste încălcări nu ar trebui să fie luate în considerare pentru a se determina gravitatea încălcărilor săvârșite de JY.

106.

În ceea ce privește cele două contravenții grave, instanța de trimitere explică faptul că, potrivit jurisprudenței naționale, prima contravenție ar pune în pericol protecția siguranței circulației publice, iar cea de a doua ar pune în pericol în mod deosebit siguranța celorlalți participanți la trafic. Aceasta din urmă ar putea prin ea însăși să fie decisivă în raport cu faptul de a stabili că nu sunt întrunite condițiile de acordare a cetățeniei prevăzute la articolul 10 alineatul (1) punctul 6 din StbG.

107.

În observațiile sale, guvernul austriac arată că dispozițiile articolului 20 alineatul (2) coroborate cu cele ale articolului 10 alineatul (1) punctul 6 din StbG garantează că asigurarea privind acordarea cetățeniei austriece poate fi revocată numai pentru un motiv serios de interes general, legat de faptul că persoana în cauză nu prezintă (sau nu mai prezintă) garanția, în raport cu comportamentul său anterior, că nu constituie un pericol pentru liniștea, ordinea și siguranța publică și nici nu amenință alte interese publice menționate la articolul 8 paragraful 2 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

108.

Suntem în mod evident de acord cu caracterul pedepsibil al unor asemenea comportamente. Dar este posibil să se întemeieze o decizie referitoare la revocarea asigurării privind cetățenia, care face permanentă pierderea statutului de cetățean al Uniunii al persoanei în cauză, pe contravenții legate de siguranța rutieră?

109.

Considerăm că răspunsul este negativ.

110.

În primul rând, JY arată în observațiile sale că nici prima ( 75 ), nici a doua încălcare gravă ( 76 ) nu erau de natură să determine retragerea permisului său de conducere. În această privință trebuie arătat că din răspunsul guvernului austriac la o întrebare adresată de Curte în ședință reiese că dreptul austriac nu prevede suspendarea permisului de conducere în cazul conducerii cu o concentrație de alcool precum cea a lui JY.

111.

În al doilea rând, astfel cum am explicat la punctul 69 din prezentele concluzii, situația în care, la fel ca în speță, un resortisant al unui stat membru se confruntă cu pierderea permanentă a statutului său de cetățean al Uniunii și, în consecință, cu pierderea tuturor drepturilor conferite de articolul 20 TFUE este comparabilă cu cea în care persoana în cauză se confruntă cu pierderea beneficiului esenței drepturilor conferite de acest articol, în sensul că, în cele două situații, statutul de cetățean al Uniunii a fost privat de efectul său util ( 77 ).

112.

În consecință, considerăm că în speță trebuie aplicată ( 78 ) jurisprudența potrivit căreia, în ceea ce privește posibilitatea de a introduce limitări ale unui drept de ședere în temeiul articolului 20 TFUE, această dispoziție nu afectează posibilitatea statelor membre de a invoca o excepție legată, printre altele, de menținerea ordinii publice și de apărarea siguranței publice ( 79 ). În această privință, așa cum a afirmat de asemenea Curtea, noțiunea de ordine publică și cea de securitate publică, fiind o justificare a unei derogări de la dreptul de ședere al cetățenilor Uniunii sau al membrilor familiilor acestora, trebuie interpretate strict, astfel încât întinderea lor nu poate fi determinată în mod unilateral de statele membre, fără controlul instituțiilor Uniunii ( 80 ). Curtea a considerat, așadar, că noțiunea de „ordine publică” presupune, în orice caz, pe lângă tulburarea ordinii sociale pe care o reprezintă orice încălcare a legii, existența unei amenințări reale, prezente și suficient de grave la adresa unui interes fundamental al societății. În ceea ce privește noțiunea de „siguranță publică”, din această jurisprudență reiese că ea acoperă atât securitatea internă a unui stat membru, cât și securitatea sa externă și că, prin urmare, atingerea adusă funcționării instituțiilor și a serviciilor publice esențiale, precum și supraviețuirea populației, ca și riscul unei perturbări grave a relațiilor externe sau a conviețuirii în pace a popoarelor ori atingerea adusă intereselor militare pot afecta siguranța publică ( 81 ).

113.

Considerăm deci că, ținând seama de contravențiile săvârșite de JY, revocarea asigurării privind acordarea cetățeniei nu se întemeiază pe existența unei amenințări reale, prezente și suficient de grave la adresa ordinii publice sau a siguranței publice.

114.

În ceea ce privește luarea în considerare de către autoritățile competente și instanțele naționale a timpului scurs între data la care a fost dată asigurarea și cea a revocării sale, amintim că decizia referitoare la încetarea raportului de stat dintre JY și Republica Estonia a fost adoptată la 27 august 2015, iar cea referitoare la revocarea asigurării privind acordarea cetățeniei austriece datează din 6 iulie 2017.

115.

Considerăm că intervalul de timp dintre aceste două decizii este excesiv având în vedere în special consecințele pentru persoana interesată, care timp de aproape doi ani de la renunțarea la cetățenia sa de origine a fost în situație de apatridie și, prin urmare, privată de toate drepturile aferente statutului său de cetățeană a Uniunii, inclusiv de dreptul său de liberă circulație și de ședere.

116.

În ceea ce privește limitările exercitării dreptului de circulație și de ședere pe teritoriul întregii Uniuni, autoritățile competente și instanțele naționale ar trebui de asemenea să țină seama de faptul că, în urma revocării asigurării privind cetățenia, persoana în cauză, cum este cazul lui JY, nu ar mai fi în măsură să își redobândească statutul de cetățean al Uniunii, iar pierderea acestui statut ar deveni, așadar, permanentă.

117.

Precum în speță, această persoană s‑ar confrunta printre altele cu pierderea dreptului său de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre și, eventual, cu dificultăți în a se deplasa în alte state membre, în special în Estonia, pentru a menține acolo legături efective și regulate cu membrii familiei sale, pentru a‑și desfășura activitatea profesională sau pentru a întreprinde demersurile necesare pentru desfășurarea unei asemenea activități în Austria sau în alte state membre.

118.

În ceea ce privește posibilitatea persoanei în cauză de a‑și redobândi cetățenia de origine, din răspunsul guvernului estonian la o întrebare adresată de Curte în ședință reiese că în dreptul estonian acest lucru este imposibil după încetarea raportului de stat cu persoana respectivă, întrucât una dintre condițiile care trebuie îndeplinite pentru obținerea acestei cetățenii este de a locui timp de opt ani în statul membru respectiv. O asemenea situație nu poate fi, așadar, ignorată de autoritățile austriece.

119.

Din jurisprudența Curții reiese că revine în special autorităților naționale competente și, dacă este cazul, instanțelor naționale să se asigure că pierderea cetățeniei statului membru în cauză este conformă cu drepturile fundamentale garantate de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), a căror respectare este asigurată de Curte, și mai ales cu dreptul la respectarea vieții de familie, astfel cum este prevăzut la articolul 7 din cartă ( 82 ).

120.

În speță, din observațiile prezentate de JY în ședință reiese că Agenția pentru refugiați și apatrizi a examinat situația lui JY și a concluzionat, prin decizia din 7 ianuarie 2020, că ea se afla în Austria în mod nelegal. În consecință, JY ar beneficia numai de un permis de ședere în scopuri umanitare, întemeiat pe articolul 55 alineatul (2) din Legea privind azilul, și ar fi obligată să obțină în prealabil, pentru a avea acces pe piața muncii, un permis de muncă din partea agenției pentru ocuparea forței de muncă.

121.

În aceste condiții, autoritățile competente și instanțele naționale trebuie să țină seama, în cadrul examinării proporționalității, și de consecințele disproporționate la care va fi expusă persoana în cauză și care afectează desfășurarea normală a vieții sale de familie și profesionale.

122.

Elementele descrise la punctele precedente trebuie să fie luate în considerare de autoritățile naționale și de instanțele naționale competente la aprecierea respectării principiului proporționalității.

123.

În ceea ce privește, mai întâi, coerența legislației naționale, ne vom limita să adresăm următoarea întrebare: este coerent pentru o ordine juridică națională ca încălcările legate de siguranța rutieră să poată să nu fie considerate suficient de grave pentru a determina retragerea unui permis de conducere, dar să poată conduce la revocarea asigurării privind acordarea cetățeniei persoanei în cauză și la pierderea cetățeniei Uniunii și a tuturor drepturilor aferente acesteia?

124.

Nu vedem ce raționament ar putea permite să se concluzioneze că nu există o problemă de coerență.

125.

În ceea ce privește, în continuare, capacitatea acestei legislații de a promova obiectivele prevăzute la articolul 10 alineatul (1) punctul 6 din StbG, subliniem o lipsă vădită de adecvare între gravitatea încălcărilor prevăzute de legislația națională și consecințele pe care le are aceasta asupra situației persoanei în cauză.

126.

Aceste considerații ne determină să concluzionăm că o decizie de revocare a asigurării privind acordarea cetățeniei, precum decizia în litigiu, care face permanentă pierderea statutului de cetățean al Uniunii al unei persoane vizate, într‑o situație cum este cea în discuție în litigiul principal, pentru motivul unor contravenții legate de siguranța rutieră, mai ales al celor care nu sunt de natură să determine retragerea permisului de conducere, nu este conformă cu principiul proporționalității al dreptului Uniunii.

127.

În încheierea analizei noastre, credem că este interesant să îl cităm pe avocatul general Mengozzi, care a considerat, în Concluziile sale prezentate în cauza Tjebbes și alții ( 83 ), că, „într‑un caz extrem – și sperăm cu totul ipotetic – în care legislația unui stat membru ar prevedea retragerea naturalizării unei persoane, având ca efect pierderea cetățeniei Uniunii, ca urmare a unei contravenții rutiere, caracterul disproporționat al acestei măsuri ar ieși în evidență, având în vedere lipsa adecvării dintre gradul redus de gravitate al încălcării și consecința dramatică a pierderii statutului de cetățean al Uniunii”.

128.

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Verwaltungsgerichtshof (Curtea Administrativă, Austria) după cum urmează: