–

pentru Comisia Europeană, de I. Zaloguin, de M. Wilderspin, de M. Heller și de C. Georgieva‑Kecsmar, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea Regulamentului (UE) nr. 655/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unei proceduri pentru ordonanța asigurătorie europeană de indisponibilizare a conturilor bancare în vederea facilitării recuperării transfrontaliere a datoriilor în materie civilă și comercială (JO 2014, L 189, p. 59).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între K.H.K., pe de o parte, și B.A.C. și E.E.K. (denumiți în continuare, împreună, „debitorii”), pe de altă parte, în legătură cu executarea silită de către K.H.K. a creanței pe care pretinde că o deține față de B.A.C. și E.E.K. în special prin intermediul unei ordonanțe asigurătorii europene de indisponibilizare a conturilor bancare.

3

Considerentele (5), (13), (14) și (37) ale Regulamentului nr. 655/2014 au următorul cuprins:

[…]

[…]

4

Articolul 1 din acest regulament prevede:

„(1)   Prezentul regulament instituie o procedură la nivelul Uniunii care permite unui creditor să obțină o ordonanță asigurătorie europeană de indisponibilizare a conturilor bancare (denumită în continuare «ordonanță asigurătorie» sau «ordonanță»), prin care să împiedice punerea în pericol a executării ulterioare a creanței creditorului prin transferul sau prin retragerea fondurilor, până la concurența cuantumului specificat în ordonanță, pe care îl deține debitorul sau care este deținut în numele lui într‑un cont bancar deținut într‑un stat membru.

(2)   Ordonanța asigurătorie se află la dispoziția creditorului ca alternativă la măsurile asigurătorii prevăzute în dreptul intern.”

5

Potrivit articolului 4 punctele 8-10 din regulamentul menționat, se aplică următoarele definiții:

6

Potrivit articolului 5 din același regulament, intitulat „Disponibilitate”, care face parte din capitolul 2 din acesta, intitulat „Procedura de obținere a unei ordonanțe asigurătorii”:

„Creditorul poate obține o ordonanță asigurătorie în următoarele situații:

7

Articolul 6 din Regulamentul nr. 655/2014, intitulat „Competența”, prevede la alineatele (1) și (4):

„(1)   În cazul în care creditorul nu a obținut încă o hotărâre judecătorească, o tranzacție judiciară sau un act autentic, competența de a emite o ordonanță asigurătorie aparține instanțelor din statul membru care au competența de a se pronunța pe fond în conformitate cu normele relevante aplicabile în materie de competență.

[…]

(4)   În cazul în care creditorul a obținut un act autentic, competența de a emite o ordonanță asigurătorie pentru creanța menționată în acest act aparține instanțelor desemnate în acest scop în statul membru în care s‑a întocmit actul respectiv.”

8

Articolul 7 din acest regulament are următorul cuprins:

„(1)   Instanța emite ordonanța asigurătorie atunci când creditorul a prezentat probe suficiente pentru a convinge instanța că se impune de urgență o măsură asigurătorie sub forma unei ordonanțe asigurătorii, deoarece există un risc real ca, în lipsa unei astfel de măsuri, executarea ulterioară a creanței creditorului împotriva debitorului să fie împiedicată sau îngreunată în mod considerabil.

(2)   În cazul în care creditorul nu a obținut încă, într‑un stat membru, o hotărâre judecătorească, o tranzacție judiciară sau un act autentic care să oblige debitorul să plătească creanța creditorului, creditorul înaintează, de asemenea, suficiente probe pentru a convinge instanța că, în mod probabil, va avea câștig de cauză pe fond cu privire la creanța pe care o are împotriva debitorului.”

9

Potrivit articolului 8 alineatul (1) din regulamentul menționat:

„Cererile de emitere a unei ordonanțe asigurătorii se depun utilizându‑se formularul stabilit în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 52 alineatul (2).”

10

Articolul 14 alineatul (1) din același regulament prevede:

„În cazul în care creditorul a obținut într‑un stat membru o hotărâre judecătorească, o tranzacție judiciară sau un act autentic cu caracter executoriu care solicită debitorului să plătească creanța debitorului și creditorul are motive să creadă că debitorul deține unu sau mai multe conturi la o bancă dintr‑un anumit stat membru, dar nu cunoaște nici denumirea și/sau adresa băncii, nici codul IBAN, BIC sau alt număr bancar care să permită identificarea băncii, acesta poate solicita instanței la care este depusă cererea de emitere a ordonanței asigurătorii ca autoritatea de informare din statul membru de executare să obțină informațiile necesare pentru a permite identificarea băncii sau a băncilor și a contului sau conturilor debitorului.

În pofida primului paragraf, creditorul poate depune cererea menționată în paragraful respectiv în cazul în care hotărârea judecătorească, tranzacția judiciară sau actul autentic obținut de către creditor nu are încă caracter executoriu, iar cuantumul care urmează să fie indisponibilizat este substanțial, luându‑se în considerare circumstanțele relevante, și creditorul a depus suficiente probe pentru a dovedi instanței că există o necesitate urgentă de a obține informații privind contul, întrucât, în lipsa acestora, există un risc ca executarea ulterioară a creanței creditorului împotriva debitorului să fie pusă în pericol, acest lucru putând apoi să conducă la o deteriorare substanțială a situației financiare a creditorului.”

11

Articolul 18 din Regulamentul nr. 655/2014 se referă la termenele pentru pronunțarea hotărârii referitoare la cererea de emitere a unei ordonanțe asigurătorii. Acesta prevede, la alineatele (1) și (2):

„(1)   În cazul în care creditorul nu a obținut încă o hotărâre judecătorească, o tranzacție judiciară sau un act autentic, instanța pronunță hotărârea până la sfârșitul celei de a zecea zile lucrătoare de la data depunerii sau, după caz, a completării cererii de către creditor.

(2)   În cazul în care creditorul a obținut deja o hotărâre judecătorească, o tranzacție judiciară sau un act autentic, instanța pronunță hotărârea până la sfârșitul celei de a cincea zile lucrătoare de la data depunerii sau, după caz, a completării cererii de către creditor.”

12

Articolul 45 din acest regulament prevede că, „[î]n cazul în care, în circumstanțe excepționale, instanța sau autoritatea implicată nu este în măsură să respecte termenele prevăzute […] la articolul 18, […] instanța sau autoritatea ia măsurile prevăzute prin aceste dispoziții cât mai curând posibil”.

13

Articolul 47 din Grazhdanski protsesualen kodeks (Codul de procedură civilă), în versiunea aplicabilă cauzei principale (denumit în continuare „GPK”), intitulat „Notificarea prin afișare a unei comunicări”, prevede la alineatul (1) că, „[î]n cazul în care, în termen de o lună, este imposibilă găsirea pârâtului la adresa indicată în dosar și este imposibilă și găsirea unei alte persoane care să accepte primirea comunicării, agentul procedural afișează o notificare pe ușa sau pe cutia poștală a persoanei în cauză; în cazul în care acesta nu are acces la locurile respective, afișarea se face la ușa de intrare în imobil sau într‑un loc vizibil aflat în apropiere. Atunci când are acces la cutia poștală, agentul procedural depune și acolo o notificare. Se va constata că pârâtul nu poate fi contactat la adresa indicată în dosarul cauzei dacă cel puțin trei vizite, efectuate la intervale de cel puțin o săptămână, la această adresă nu au produs niciun rezultat, fiind necesar ca cel puțin una dintre aceste vizite să se realizeze într‑o zi de sărbătoare legală. Această reglementare nu se aplică în cazul în care agentul procedural a dobândit de la administratorul asociației de proprietari, de la primarul comunei respective sau în alt mod informații potrivit cărora pârâtul nu locuiește la această adresă și a consemnat acest lucru în notificare, prin indicarea sursei informațiilor”.

14

Potrivit articolului 410 din GPK, intitulat „Cerere de emitere a unei somații de plată”, care face parte din capitolul 37 din acesta, care privește procedura somației de plată:

„(1)   Solicitantul poate solicita emiterea unei somații de plată:

1. pentru creanțe pecuniare sau creanțe referitoare la bunuri fungibile, atunci când instanța competentă să soluționeze pretenția este tribunalul de raion;

2. pentru predarea unui bun mobil, pe care debitorul l‑a primit cu obligația de a‑l returna, care face obiectul unui gaj sau care a fost predat debitorului cu obligația de transfer de posesie, atunci când instanța competentă să soluționeze pretenția este tribunalul de raion.

(2)   Cererea trebuie să conțină solicitarea emiterii unui titlu executoriu și să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 127 alineatele 1 și 3 și la articolul 128 punctele 1 și 2. În cerere trebuie să se menționeze contul bancar sau o altă metodă de plată.”

15

Articolul 414 din GPK are următorul cuprins:

„(1)   Debitorul poate formula opoziție scrisă la somația de plată sau împotriva unei părți din aceasta. Cu excepția cazurilor prevăzute la articolul 414 bis, nu este necesar să se motiveze opoziția.

(2)   Opoziția trebuie formulată în termen de două săptămâni de la comunicarea somației. Termenul nu poate fi prelungit.”

16

Potrivit articolului 415 alineatele (1) și (5) din GPK:

„(1)   Instanța atrage atenția solicitantului asupra posibilității de a introduce o acțiune în următoarele situații:

1. în cazul în care opoziția s‑a formulat în termen;

2. în cazul în care somația de plată a fost comunicată debitorului în conformitate cu articolul 47 alineatul (5);

3. în cazul în care instanța a respins cererea de somație de plată.

[…]

(5)   În cazul în care solicitantul nu prezintă dovezi în sensul că a formulat acțiunea în termenul stabilit, instanța anulează în tot sau în parte ordonanța privind somația de plată și titlul executoriu emis în conformitate cu articolul 418.”

17

Articolul 416 din GPK se referă la forța executorie a somației de plată și prevede că, „[î]n cazul în care opoziția nu este introdusă în termen sau este retrasă sau în cazul în care hotărârea de constatare a creanței dobândește autoritate de lucru judecat, somația de plată devine executorie. Pe baza somației de plată, instanța emite un titlu executoriu și menționează acest fapt în somația de plată”.

18

Potrivit articolului 618a din GPK, referitor la ordonanța asigurătorie europeană de indisponibilizare a conturilor bancare în temeiul Regulamentului nr. 655/2014:

„(1)   Cererea de emitere a unei ordonanțe asigurătorii europene de indisponibilizare a conturilor bancare poate fi depusă înainte de a formula o acțiune la instanța competentă pentru soluționarea litigiului pe fond.

(2)   Cererea de emitere a unei ordonanțe asigurătorii europene de indisponibilizare a conturilor bancare poate fi depusă la instanța de fond competentă după ce se întocmește un act autentic în sensul articolului 4 punctul 10 din Regulamentul nr. 655/2014.

(3)   Reclamantul poate solicita emiterea unei ordonanțe asigurătorii europene de indisponibilizare a conturilor bancare instanței la care este pendinte procedura în orice moment pe parcursul procedurii judiciare și până la finalizarea acesteia. În cazul în care cererea de emitere a ordonanței asigurătorii europene de indisponibilizare a conturilor bancare se depune în cadrul unui recurs, instanța competentă este instanța de apel.

(4)   Emiterea unei ordonanțe asigurătorii europene de indisponibilizare a conturilor bancare poate fi solicitată după pronunțarea hotărârii instanței sesizate cu judecarea litigiului pe fond sau după obținerea unei tranzacții judiciare.”

19

Reclamantul din litigiul principal a sesizat instanța de trimitere, Camera a 155‑a, Secția a III‑a, a Sofiyski rayonen sad (Tribunalul de Raion din Sofia, Bulgaria), cu o cerere de somație de plată în temeiul articolului 410 din GPK împotriva debitorilor, obligați la plata în solidar a unei sume corespunzând avansului datorat pe baza unui antecontract de vânzare‑cumpărare din 20 octombrie 2017 și a unui act adițional la acesta, la care se adaugă dobânzile legale calculate începând cu 2 martie 2018 și până la data plății finale a sumei către creditor.

20

La 5 aprilie 2018, instanța de trimitere a pronunțat o ordonanță privind o somație de plată în temeiul articolului 410 din GPK. La 18 aprilie 2018, debitorilor li s‑au transmis copii ale somației menționate, la adresele lor din Sofia (Bulgaria), astfel cum au fost menționate de reclamantul din litigiul principal, care corespundeau celor existente în registrul național de evidență a populației.

21

Aceste notificări au fost returnate expeditorului, debitorii nefiind găsiți la adresele indicate. Pe de altă parte, aceștia nu au dat curs în termen util notificărilor efectuate, în conformitate cu articolul 47 alineatul (1) din GPK, prin aplicarea acestora pe ușa sau pe cutia lor poștală. Din cererea de decizie preliminară reiese că instanța de trimitere nu a putut identifica o altă adresă a debitorilor.

22

Prin ordonanța din 2 august 2018, notificată la 3 august 2018, această instanță l‑a informat pe reclamantul din litigiul principal că putea introduce o acțiune în constatarea creanței sale împotriva debitorilor în temeiul articolului 415 alineatul (1) punctul 2 din GPK.

23

În ziua adoptării acestei ordonanțe, reclamantul din litigiul principal a solicitat instanței de trimitere, în temeiul articolului 618 bis din GPK și al articolului 8 din Regulamentul nr. 655/2014, să i se emită o ordonanță asigurătorie europeană de indisponibilizare a conturilor bancare deținute de debitori în Suedia, pentru motivul că aceștia părăsiseră Bulgaria și la acea dată aveau reședința în Suedia.

24

Prin ordonanța din 2 august 2018, instanța de trimitere a comunicat această nouă cerere și anexele sale președintelui Secției a II‑a civile a Sofiyski rayonen sad (Tribunalul de Raion din Sofia) în scopul inițierii unei proceduri distincte și al desemnării unui judecător raportor. Acesta însă a trimis cauza spre rejudecare instanței de trimitere, solicitându‑i să se pronunțe, pentru motivul că ordonanța privind somația de plată din 5 aprilie 2018, adoptată în temeiul articolului 410 din GPK, constituia un „act autentic” în sensul articolului 4 punctul 10 din Regulamentul nr. 655/2014 și că nu era necesară inițierea unei proceduri distincte.

25

Instanța de trimitere nu împărtășește această opinie. Ea consideră că o ordonanță adoptată în temeiul articolului 410 din GPK nu dobândește imediat forță executorie din moment ce este susceptibilă de opoziție în temeiul articolului 414 din GPK. O astfel de ordonanță nu poate, prin urmare, să constituie un „act autentic” în sensul articolului 4 punctul 10 din Regulamentul nr. 655/2014. Absența forței executorii imediate ar rezulta de asemenea din articolul 415 alineatul (5) din GPK, potrivit căruia creditorului îi revine sarcina de a dovedi că a introdus acțiunea în termenul stabilit, sub sancțiunea anulării ordonanței. În speță, nu ar exista, așadar, o ordonanță cu forță executorie care ar constitui un act autentic și pe baza căreia, în cadrul procedurii somației de plată, instanța de trimitere ar putea emite o ordonanță asigurătorie europeană de indisponibilizare a conturilor bancare în temeiul articolului 618 bis alineatul (2) din GPK. O astfel de ordonanță nu ar putea fi adoptată decât în cadrul unei proceduri separate privind fondul, în temeiul articolului 618 bis alineatul (3) din GPK.

26

În plus, instanța de trimitere arată că, în cadrul procedurii somației de plată instituite la articolul 410 din GPK, instanța sesizată cu o astfel de procedură nu este obligată să respecte niciun alt termen decât cel stabilit de dreptul național pentru a emite o somație de plată, care este suspendat pe durata vacanței judecătorești. În schimb, articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul nr. 655/2014 prevede un termen în care instanța este obligată să se pronunțe cu privire la cererea de emitere a unei ordonanțe asigurătorii europene de indisponibilizare a conturilor bancare. Instanța de trimitere se întreabă dacă termenul respectiv prevalează asupra dispozițiilor de drept național, astfel încât ar fi obligată să se pronunțe în termenul prevăzut la articolul 18 alineatul (1) din acest regulament chiar dacă această scadență se situează în timpul vacanței judecătorești.

27

În aceste condiții, Sofiyski rayonen sad (Tribunalul de Raion din Sofia) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

28

Trebuie amintit că, în cadrul procedurii de cooperare între instanțele naționale și Curte instituite prin articolul 267 TFUE, este de competența acesteia să ofere instanței naționale un răspuns util, care să îi permită să soluționeze litigiul cu care este sesizată. Din această perspectivă, Curtea trebuie, dacă este cazul, să reformuleze întrebările care îi sunt adresate (Hotărârea din 26 septembrie 2019, UTEP 2006., C‑600/18, EU:C:2019:784, punctul 17 și jurisprudența citată). Astfel, misiunea Curții este de a interpreta toate dispozițiile de drept al Uniunii care sunt necesare instanțelor naționale pentru a statua în cauzele cu care sunt sesizate, chiar dacă respectivele dispoziții nu sunt expres indicate în întrebările adresate de aceste instanțe.

29

În consecință, chiar dacă, pe plan formal, întrebările adresate se referă în principal la interpretarea articolului 4 punctul 10, a articolului 5 litera (a) și a articolului 18 alineatul (1) din Regulamentul nr. 655/2014, o astfel de împrejurare nu împiedică Curtea să furnizeze toate elementele de interpretare a dreptului Uniunii care pot fi utile pentru judecarea cauzei principale. În această privință, revine Curții sarcina de a extrage din ansamblul elementelor furnizate de instanța națională, mai ales din motivarea deciziei de trimitere, elementele dreptului menționat care necesită o interpretare, având în vedere obiectul litigiului principal (a se vedea prin analogie Hotărârea din 4 septembrie 2014, eco cosmetics și Raiffeisenbank St. Georgen, C‑119/13 și C‑120/13, EU:C:2014:2144, punctul 33, precum și Hotărârea din 26 septembrie 2019, UTEP 2006., C‑600/18, EU:C:2019:784, punctul 18 și jurisprudența citată).

30

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 4 punctul 10 din Regulamentul nr. 655/2014 trebuie să fie interpretat în sensul că o somație de plată precum cea în discuție în litigiul principal, care nu este executorie, intră în sfera noțiunii de „act autentic” în sensul acestei dispoziții.

31

Trebuie să se arate de la bun început că reiese din articolul 1 din Regulamentul nr. 655/2014 că acesta instituie o procedură la nivelul Uniunii care permite unui creditor să obțină o ordonanță asigurătorie europeană de indisponibilizare a conturilor bancare, ca alternativă la măsurile asigurătorii prevăzute de dreptul național, prin care să împiedice punerea în pericol a executării ulterioare a creanței creditorului prin transferul sau prin retragerea fondurilor, până la concurența cuantumului specificat în ordonanță, pe care îl deține debitorul sau care este deținut în numele lui într‑un cont bancar deschis într‑un stat membru.

32

Astfel cum reiese din considerentul (5) al Regulamentului nr. 655/2014, acesta asigură că sunt prevăzute dispoziții cu caracter obligatoriu și direct aplicabile care stabilesc o procedură europeană uniformă de indisponibilizare a conturilor bancare care să permită indisponibilizarea, în mod eficient și rapid, a fondurilor existente în conturile bancare, în cauzele transfrontaliere.

33

Pentru a facilita aplicarea practică a regulamentului menționat, acesta stabilește un formular standard pentru cererea de emitere a ordonanței, care figurează în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1823 al Comisiei din 10 octombrie 2016 de stabilire a formularelor menționate în Regulamentul nr. 655/2014 (JO 2016, L 283, p. 1), pe care creditorul trebuie să îl utilizeze în temeiul articolului 8 din Regulamentul nr. 655/2014.

34

În conformitate cu articolul 5 din Regulamentul nr. 655/2014, creditorul poate introduce o cerere pentru obținerea unei asemenea ordonanțe asigurătorii, pe de o parte, înainte să inițieze o procedură pe fond într‑un stat membru împotriva debitorului sau în orice moment pe durata procedurii până la pronunțarea hotărârii sau până la aprobarea sau la încheierea unei tranzacții judiciare. Pe de altă parte, creditorul poate introduce o astfel de cerere după ce a obținut într‑un stat membru o hotărâre judecătorească, o tranzacție judiciară sau un act autentic care impune debitorului să plătească creanța creditorului.

35

Potrivit articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 655/2014, în cazul în care creditorul nu a obținut încă o hotărâre judecătorească, o tranzacție judiciară sau un act autentic, competența de a emite o ordonanță asigurătorie aparține instanțelor din statul membru care au competența de a se pronunța pe fond în conformitate cu normele aplicabile în materie de competență. Alineatele (3) și (4) ale acestui articol vizează cazul în care creditorul a obținut deja o hotărâre judecătorească, o tranzacție judiciară sau un act autentic. Rezultă, pe de o parte, din articolul 6 alineatul (3) din acest regulament că competența de a emite o astfel de ordonanță asigurătorie pentru creanța vizată în hotărârea judecătorească sau în tranzacția judiciară aparține instanțelor din statul membru în care a fost pronunțată hotărârea judecătorească sau a fost aprobată sau încheiată tranzacția judiciară. Pe de altă parte, în temeiul articolului 6 alineatul (4) din regulamentul menționat, în cazul în care creditorul a obținut un act autentic, competența de a emite o ordonanța asigurătorie europeană de indisponibilizare a conturilor bancare pentru creanța vizată în acest act aparține instanțelor desemnate în acest scop în statul membru în care s‑a întocmit actul respectiv. Această distincție este reluată în secțiunea 5, intitulată „Competența”, din formularul ce figurează în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare 2016/1823.

36

Din dosarul prezentat Curții reiese că instanța de trimitere consideră în esență că ordonanța privind somația de plată pe care a pronunțat‑o în litigiul principal, în temeiul articolului 410 din GPK, nu dobândise forță executorie la data la care reclamantul din litigiul principal a introdus cererea sa prin care urmărea obținerea unei ordonanțe asigurătorii europene de indisponibilizare a conturilor bancare, în temeiul articolului 8 din Regulamentul nr. 655/2014. Acest lucru ar însemna că instanța de trimitere nu ar fi competentă să adopte o astfel de ordonanță.

37

Pentru a stabili dacă instanța care a pronunțat o hotărâre privind somația de plată în temeiul dreptului național este de asemenea competentă să emită o ordonanță asigurătorie europeană de indisponibilizare a conturilor bancare, trebuie să se verifice dacă „hotărârea judecătorească”, „tranzacția judiciară” sau „actul autentic” pe care creditorul le‑a obținut în statul membru de origine trebuie, în sensul Regulamentului nr. 655/2014, să aibă forță executorie.

38

În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, rezultă atât din cerințele aplicării uniforme a dreptului Uniunii, cât și din cele ale principiului egalității că termenii unei dispoziții de drept al Uniunii care nu cuprinde nicio trimitere expresă la dreptul statelor membre pentru a stabili sensul și domeniul său de aplicare trebuie în mod normal să aibă, în întreaga Uniune, o interpretare autonomă și uniformă, care trebuie stabilită ținând seama nu numai de termenii acesteia, ci și de contextul dispoziției și de obiectivul urmărit de reglementarea în cauză (Hotărârea din 23 mai 2019, WB, C‑658/17, EU:C:2019:444, punctul 50 și jurisprudența citată).

39

Articolul 4 punctele 8-10 din Regulamentul nr. 655/2014, care definește noțiunile de „hotărâre judecătorească”, de „tranzacție judiciară” și, respectiv, de „act autentic”, nu precizează în mod expres că actul în cauză trebuie să aibă un caracter executoriu. În consecință, trebuie să se constate că interpretarea literală a acestei dispoziții nu permite, în sine, să se stabilească dacă noțiunea de „act autentic”, în sensul regulamentului menționat, presupune că actul în cauză are forță executorie.

40

În ceea ce privește analiza contextului în care se înscrie dispoziția menționată, articolul 7 din Regulamentul nr. 655/2014 coroborat cu considerentul (14) al acestuia urmărește să stabilească un echilibru just între interesele creditorului și cele ale debitorului, în măsura în care prevede condiții diferite pentru emiterea ordonanței asigurătorii europene de indisponibilizare a conturilor bancare după cum creditorul a obținut deja sau nu un titlu care impune debitorului să plătească creanța sa în statul membru de origine. În special, în primul caz, creditorul nu trebuie să demonstreze decât caracterul urgent al măsurii datorat existenței unui pericol iminent, în timp ce în al doilea caz, acesta trebuie de asemenea să convingă instanța de fumus boni iuris.

41

Astfel cum a subliniat domnul avocat general la punctele 68 și 69 din concluziile sale, o interpretare a articolului 4 punctele 8-10 din Regulamentul nr. 655/2014 potrivit căreia titlul obținut de creditor care nu este executoriu în statul membru de origine ar constitui o „hotărâre judecătorească”, un „act autentic” sau o „tranzacție judiciară” în sensul dispoziției menționate ar fi de natură să aducă atingere echilibrului vizat la punctul precedent din prezenta hotărâre.

42

Pe de altă parte, această interpretare este susținută de modul de redactare a articolului 14 alineatul (1) din Regulamentul nr. 655/2014 coroborat cu considerentul (20) al acestuia, care prevede că cererea pentru obținerea de informații privind conturile bancare ale debitorului poate fi introdusă în special în prezența unui titlu executoriu. O astfel de cerere poate fi întemeiată pe un titlu care nu este executoriu doar în mod excepțional și numai dacă sunt îndeplinite anumite condiții, mai stricte.

43

Lucrările pregătitoare ale Regulamentului nr. 655/2014 confirmă de asemenea o astfel de interpretare. Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unei ordonanțe asigurătorii europene de indisponibilizare a conturilor bancare în vederea facilitării recuperării transfrontaliere a datoriilor în materie civilă și comercială [COM(2011) 445 final] distingea, pe de o parte, cazul în care creditorul dispune deja de o hotărâre judecătorească, de o tranzacție judiciară sau de un act autentic executoriu în statul membru de executare și, pe de altă parte, cazul în care creditorul nu a inițiat încă o procedură judiciară pe fond sau în care a obținut împotriva pârâtului un titlu care este executoriu în statul membru de origine, dar care nu a fost încă declarat executoriu în statul membru de executare.

44

Or, această distincție între caracterul executoriu al titlurilor în statul membru de origine și în statul membru de executare a fost abandonată de legiuitorul Uniunii, iar condițiile de emitere a ordonanței asigurătorii europene de indisponibilizare a conturilor bancare care fuseseră avute în vedere în ipoteza în care creditorul ar deține deja un titlu executoriu în statul membru de origine au fost transferate de la această ipoteză la cea în care creditorul deține un titlu care impune debitorului să plătească creanța. Astfel, reiese din analiza lucrărilor pregătitoare ale Regulamentului nr. 655/2014 că, pentru a fi considerat o „hotărâre judecătorească”, o „tranzacție judiciară” sau un „act autentic” în sensul regulamentului menționat, acest titlu trebuie să fie executoriu în statul membru de origine.

45

Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 4 punctul 10 din Regulamentul nr. 655/2014 trebuie să fie interpretat în sensul că o somație de plată precum cea în discuție în litigiul principal, care nu este executorie, nu face parte din sfera noțiunii de „act autentic” în sensul acestei dispoziții.

46

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 5 litera (a) din Regulamentul nr. 655/2014 trebuie să fie interpretat în sensul că o procedură de somație de plată în curs precum cea în discuție în litigiul principal poate fi calificată drept „procedur[ă] pe fond” în sensul acestei dispoziții.

47

Din considerentul (13) al acestui regulament reiese că noțiunea de procedură pe fond ar trebui să includă orice procedură care urmărește obținerea unui titlu executoriu privind creanța subiacentă, inclusiv, de exemplu, procedurile simplificate de somație de plată. Astfel, Regulamentul nr. 655/2014 conferă acestei noțiuni un sens larg.

48

În speță, dat fiind că debitorii nu au fost găsiți la adresa indicată din Bulgaria și că nu au reacționat la afișarea notificărilor în termenul de două săptămâni prevăzut la articolul 414 din GPK, instanța l‑a informat pe reclamantul din litigiul principal că putea introduce o acțiune pentru a‑și valorifica creanța în temeiul articolului 415 alineatul (1) punctul 2 din GPK.

49

În plus, potrivit articolului 415 alineatul (5) din GPK, atunci când solicitantul nu prezintă dovezi că a formulat acțiunea în termenul stabilit, instanța anulează în tot sau în parte ordonanța privind somația de plată. Cu toate acestea și sub rezerva unor verificări efectuate de instanța de trimitere, nu reiese din cererea de decizie preliminară că procedura a fost suspendată sau anulată.

50

În consecință, sub rezerva verificărilor pe care trebuie să le efectueze instanța de trimitere, procedura de somație de plată formulată în fața sa de reclamantul din litigiul principal trebuie considerată o procedură pe fond pendinte în fața acestei instanțe, în sensul articolului 5 litera (a) din Regulamentul nr. 655/2014.

51

Astfel, în speță nu ar trebui să fie necesar ca reclamantul din litigiul principal să introducă o acțiune distinctă, diferită de procedura în temeiul articolului 410 din GPK.

52

Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că articolul 5 litera (a) din Regulamentul nr. 655/2014 trebuie să fie interpretat în sensul că o procedură de somație de plată în curs precum cea în discuție în litigiul principal poate fi calificată drept „procedur[ă] pe fond” în sensul acestei dispoziții.

53

Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 45 din Regulamentul nr. 655/2014 trebuie să fie interpretat în sensul că vacanța judecătorească intră în sfera noțiunii de „circumstanțe excepționale” în sensul acestei dispoziții.

54

În ceea ce privește întrebările instanței de trimitere referitoare la respectarea termenului prevăzut la articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul nr. 655/2014, această dispoziție prevede că instanța competentă pronunță hotărârea până la sfârșitul celei de a zecea zile lucrătoare de la data depunerii sau, după caz, a completării cererii de către creditor.

55

Or, din considerentul (37) al acestui regulament reiese că aceste termene sunt prevăzute pentru ca ordonanța asigurătorie europeană de indisponibilizare a conturilor bancare să fie emisă și executată rapid. Articolul 45 din regulamentul menționat prevede totuși posibilitatea de a deroga de la termenele respective atunci când circumstanțe excepționale o justifică, de exemplu în cauze caracterizate printr‑o complexitate de drept sau de fapt, astfel cum se arată în considerentul (37) al aceluiași regulament. În această privință, perioadele de vacanță judecătorească nu pot fi calificate drept „împrejurări excepționale” în sensul acestei dispoziții.

56

Din considerațiile de mai sus rezultă că articolul 45 din Regulamentul nr. 655/2014 trebuie să fie interpretat în sensul că vacanța judecătorească nu intră în sfera noțiunii de „circumstanțe excepționale” în sensul acestei dispoziții.

57

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șasea) declară: