HOTĂRÂREA CURȚII (Camera întâi)

12 decembrie 2019 ( *1 )

„Trimitere preliminară – Politica socială – Directiva 79/7/CEE – Egalitate de tratament între bărbați și femei în domeniul securității sociale – Articolul 4 alineatele (1) și (2) – Articolul 7 alineatul (1) – Calculul prestațiilor – Directiva 2006/54/CE – Egalitate de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă – Legislație națională care prevede dreptul la un supliment la pensie pentru femeile care au avut cel puțin doi copii biologici sau adoptați și care primesc o pensie pentru incapacitate permanentă de tip contributiv – Neatribuirea acestui drept bărbaților aflați într‑o situație identică – Situație comparabilă – Discriminare directă pe criterii de sex – Derogări – Lipsă”

În cauza C‑450/18,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Juzgado de lo Social no 3 de Gerona (Tribunalul pentru Litigii de Muncă nr. 3 din Gerona, Spania), prin decizia din 21 iunie 2018, primită de Curte la 9 iulie 2018, în procedura

WA

împotriva

Instituto Nacional de la Seguridad Social (INSS),

CURTEA (Camera întâi),

compusă din domnul J.‑C. Bonichot, președinte de cameră, doamna R. Silva de Lapuerta, vicepreședintă a Curții, domnii M. Safjan (raportor) și L. Bay Larsen și doamna C. Toader, judecători,

avocat general: domnul M. Bobek,

grefier: doamna L. Carrasco Marco, administratoare,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 13 iunie 2019,

luând în considerare observațiile prezentate:

pentru WA, de F. Casas Corominas, abogado;

pentru Instituto Nacional de la Seguridad Social (INSS), inițial de A. R. Trillo García, de L. Martínez‑Sicluna Sepúlveda și de P. García Perea, și ulterior de L. Martínez‑Sicluna Sepúlveda și de P. García Perea, letrados;

pentru guvernul spaniol, de L. Aguilera Ruiz, în calitate de agent;

pentru Comisia Europeană, inițial de N. Ruiz García, de C. Valero și de I. Galindo Martín, și ulterior de N. Ruiz García și de C. Valero, în calitate de agenți,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 10 septembrie 2019,

pronunță prezenta

Hotărâre

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 157 TFUE și a Directivei 2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă (JO 2006, L 204, p. 23, Ediție specială, 05/vol. 8, p. 262).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între WA, tatăl a doi copii, pe de o parte, și Instituto Nacional de la Seguridad Social (INSS) (Institutul Național pentru Securitate Socială, Spania), pe de altă parte, în legătură cu refuzul de a i se acorda acestuia un supliment la pensie de care beneficiază femeile care au avut cel puțin doi copii biologici sau adoptați.

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Directiva 79/7/CEE

3

Potrivit celui de al doilea și celui de al treilea considerent al Directivei 79/7/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1978 privind aplicarea treptată a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în domeniul securității sociale (JO 1979, L 6, p. 24, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 192):

„întrucât este necesară punerea în aplicare a principiului egalității de tratament în domeniul securității sociale în primul rând în cadrul regimurilor juridice care asigură protecția împotriva riscurilor de boală, invaliditate, limită de vârstă, accident de muncă, boală profesională și șomaj, precum și în sistemul de asistență socială, în măsura în care acestea sunt destinate să completeze sau să suplinească regimurile menționate anterior;

întrucât aplicarea principiului egalității de tratament în domeniul securității sociale nu contravine dispozițiilor referitoare la protecția femeilor în caz de maternitate și că, în acest context, statele membre pot adopta, în favoarea femeilor, dispoziții speciale în vederea corectării inegalităților existente”.

4

Articolul 1 din această directivă prevede:

„Obiectul prezentei directive îl constituie aplicarea treptată, în domeniul securității sociale și al altor elemente ale protecției sociale prevăzute la articolul 3, a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în domeniul securității sociale, denumit în continuare «principiul egalității de tratament».”

5

Articolul 2 din directiva menționată prevede:

„Prezenta directivă se aplică populației active, inclusiv lucrătorilor independenți, lucrătorilor a căror activitate a fost întreruptă de boală, accident sau de șomaj involuntar, persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, precum și lucrătorilor pensionați și lucrătorilor invalizi.”

6

Articolul 3 alineatul (1) din aceeași directivă prevede:

„Prezenta directivă se aplică:

(a)

regimurilor juridice care asigură protecția împotriva următoarelor riscuri:

boală;

invaliditate;

limită de vârstă;

accident de muncă și boală profesională;

șomaj;

[…]”

7

Articolul 4 din Directiva 79/7 are următorul cuprins:

„(1)   Principiul egalității de tratament presupune inexistența oricărei discriminări pe criterii de sex, în raport, direct sau indirect, în special cu starea civilă sau familială, îndeosebi în ceea ce privește:

domeniul de aplicare al regimurilor și al condițiilor de acces la acestea;

obligația de a cotiza și calculul cotizațiilor;

calculul prestațiilor, inclusiv sporurile datorate celuilalt soț și persoanelor aflate în întreținere și condițiile care reglementează durata și menținerea dreptului la prestații.

(2)   Principiul egalității de tratament nu aduce atingere dispozițiilor referitoare la protecția femeilor în caz de maternitate.”

8

Articolul 7 din această directivă prevede:

„(1)   Prezenta directivă nu aduce atingere dreptului statelor membre de a exclude din domeniul său de aplicare:

[…]

(b)

avantajele în privința regimurilor de asigurări pentru limită de vârstă acordate persoanelor care au crescut copii; dobândirea drepturilor la prestații după perioadele de întrerupere a angajării datorate creșterii copiilor;

[…]

(2)   Statele membre examinează periodic materiile exceptate în temeiul alineatului (1), pentru a verifica, având în vedere evoluțiile sociale din domeniul respectiv, dacă există o justificare pentru menținerea exceptărilor respective.”

Directiva 2006/54

9

Directiva 2006/54 a abrogat Directiva 76/207/CEE a Consiliului din 9 februarie 1976 privind punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește accesul la încadrarea în muncă, la formarea și la promovarea profesională, precum și condițiile de muncă (JO 1976, L 39, p. 40, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 164), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2002/73/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 septembrie 2002 (JO 2002, L 269, p. 15, Ediție specială, 05/vol. 6, p. 143).

10

Potrivit considerentului (13) al Directivei 2006/54:

„Prin hotărârea din 17 mai 1990[, Barber (C‑262/88, EU:C:1990:209)], Curtea de Justiție a decis că toate formele de pensie ocupațională constituie un element de remunerație în sensul articolului 141 din tratatul [CE].”

11

Articolul 1 din această directivă prevede:

„Prezenta directivă își propune să garanteze punerea în aplicare a principiului șanselor egale și al egalității de tratament între femei și bărbați în materie de încadrare în muncă și de muncă.

În acest scop, aceasta conține dispoziții destinate punerii în aplicare a principiului egalității de tratament în ceea ce privește:

[…]

(b)

condițiile de muncă, inclusiv remunerația;

(c)

sistemele profesionale de securitate socială.

[…]”

12

Articolul 2 din directiva menționată prevede la alineatul (1):

„În sensul prezentei directive se înțelege prin:

[…]

(f)

«sisteme profesionale de securitate socială»: sistemele care nu sunt reglementate de Directiva [79/7], care au ca obiect furnizarea către lucrători, salariați sau lucrătorii care desfășoară activități independente, grupați în cadrul unei întreprinderi sau al unui grup de întreprinderi, al unei ramuri economice sau sector profesional sau interprofesional, prestații destinate să completeze prestațiile sistemelor de securitate socială prevăzute de lege sau să se substituie acestora, indiferent dacă afilierea la aceste sisteme este obligatorie sau facultativă.”

Dreptul spaniol

13

Potrivit articolului 7 alineatul (1) din Ley General de la Seguridad Social (Legea generală privind securitatea socială), în versiunea consolidată aprobată prin Real Decreto Legislativo 8/2015 (Decretul legislativ regal 8/2015) din 30 octombrie 2015 (BOE nr. 261 din 31 octombrie 2015, p. 103291) (denumită în continuare „LGSS”):

„Indiferent de sexul, de starea civilă și de profesia acestora, cetățenii spanioli cu reședința în Spania și cetățenii străini care au reședința sau care se află în mod legal pe teritoriul spaniol fac parte din sistemul de securitate socială în vederea prestațiilor de tip contributiv, sub rezerva ca, în ambele situații, aceștia să desfășoare o activitate pe teritoriul național și să intre sub incidența unuia dintre paragrafele următoare:

a)

lucrătorii care își furnizează serviciile pe seama altei persoane în condițiile prevăzute la articolul 1 alineatul (1) din textul de reformare a Estatuto de los Trabajadores [statutul lucrătorilor], în cadrul diferitor ramuri ale activității economice, sau lucrătorii asimilați acestora, indiferent dacă este vorba despre lucrători temporari, sezonieri, permanenți sau chiar «fijos discontinuos», inclusiv telelucrătorii, și, în orice caz, indiferent de categoria profesională a lucrătorului, de forma și de cuantumul remunerației pe care o percepe și de caracterul general al raportului său de muncă;

b)

lucrătorii independenți, indiferent dacă sunt sau nu sunt proprietari ai unor întreprinderi individuale sau familiale, cu vârsta de peste 18 de ani, care îndeplinesc toate condițiile stabilite în mod expres de prezenta lege sau de reglementarea adoptată în vederea punerii acesteia în aplicare;

c)

lucrătorii membri ai cooperativelor de muncă asociată;

d)

studenții;

e)

funcționarii publici, civili și militari.”

14

Articolul 60 alineatul 1 din LGSS prevede:

„Se acordă un supliment la pensie, pentru contribuția lor demografică la securitatea socială, femeilor care au copii biologici sau adoptați și care beneficiază, în cadrul unui regim al sistemului de securitate socială, de o pensie de tip contributiv pentru limită de vârstă, de soț supraviețuitor sau pentru incapacitate permanentă.

Suplimentul respectiv, care are, sub toate aspectele, natura juridică a unei pensii publice de tip contributiv, constă într‑o sumă echivalentă celei care rezultă din aplicarea unui anumit procent la valoarea inițială a pensiei menționate, care se determină în funcție de numărul copiilor, conform următoarei clasificări:

a)

în cazul a 2 copii: 5 %.

b)

în cazul a 3 copii: 10 %.

c)

în cazul a 4 sau mai mulți copii: 15 %.

În vederea stabilirii dreptului la suplimentul respectiv, precum și a valorii sale, se iau în considerare numai copiii născuți sau adoptați anterior evenimentului care conferă dreptul la pensia corespunzătoare.”

15

Articolul 196 alineatul (3) din LGSS prevede:

„Prestația financiară pentru incapacitate permanentă absolută constă într‑o pensie viageră.”

Litigiul principal și întrebarea preliminară

16

Prin decizia din 25 ianuarie 2017, INSS i‑a acordat lui WA o pensie pentru incapacitate de muncă permanentă absolută de 100 % din baza de calcul (denumită în continuare „decizia din 25 ianuarie 2017”). Această pensie se ridica la 1603,43 euro pe lună, la care se adăugau actualizările.

17

WA a formulat o plângere administrativă prealabilă împotriva acestei decizii, susținând că, întrucât este tatăl a două fete, în temeiul articolului 60 alineatul 1 din LGSS trebuia să beneficieze de dreptul de a primi suplimentul la pensie prevăzut de dispoziția menționată (denumit în continuare „suplimentul la pensie în cauză”), reprezentând 5 % din cuantumul inițial al pensiei sale, în aceleași condiții ca femeile care sunt mame a doi copii și care beneficiază de pensii pentru incapacitate permanentă de tip contributiv în cadrul unui regim al sistemului de securitate socială spaniol.

18

Prin decizia din 9 iunie 2017, INSS a respins plângerea administrativă prealabilă a lui WA și a confirmat decizia din 25 ianuarie 2017. În această privință, INSS a arătat că suplimentul la pensie în cauză este acordat exclusiv femeilor care beneficiază de o prestație de tip contributiv din sistemul de securitate socială spaniol și care sunt mame a doi sau mai mulți copii, ca urmare a contribuției lor demografice la securitatea socială.

19

Între timp, la 23 mai 2017, WA a introdus o acțiune împotriva deciziei din 25 ianuarie 2017 în fața Juzgado de lo Social no 3 de Gerona (Tribunalul pentru Litigii de Muncă nr. 3 din Gerona, Spania), solicitând recunoașterea dreptului său de a beneficia de suplimentul la pensie în cauză.

20

La 18 mai 2018, Juzgado de lo Social no 3 de Gerona (Tribunalul pentru Litigii de Muncă nr. 3 din Gerona) a fost informat cu privire la decesul lui WA, survenit la 9 decembrie 2017. DC, soția sa, i‑a succedat în drepturi defunctului în calitate de reclamantă în litigiul principal. Instanța de trimitere arată că, prin urmare, eventuala plată a suplimentului la pensie în cauză ar curge până la data decesului lui WA.

21

Instanța de trimitere arată că articolul 60 alineatul 1 din LGSS acordă un drept la suplimentul la pensie în cauză femeilor care au avut cel puțin doi copii biologici sau adoptați, ca urmare a contribuției lor demografice la securitatea socială, în timp ce bărbații aflați într‑o situație identică nu beneficiază de acest drept. Această instanță exprimă îndoieli cu privire la conformitatea cu dreptul Uniunii a unei asemenea dispoziții.

22

Astfel, noțiunea de „contribuție demografică la securitatea socială”, prevăzută la articolul 60 alineatul 1 din LGSS, ar putea fi valabilă atât pentru femei, cât și pentru bărbați, dat fiind că procrearea și responsabilitatea privind îngrijirea, alimentația și educația copiilor, la fel ca atenția care trebuie acordată acestora incumbă oricărei persoane care are statutul de mamă sau de tată. În consecință, întreruperea muncii ca urmare a nașterii, a adopției sau pentru îngrijirea acestor copii ar putea prejudicia în mod identic atât femeile, cât și bărbații, indiferent de contribuția lor demografică la securitatea socială. În acest cadru, articolul 60 alineatul 1 din LGSS ar institui o diferență de tratament nejustificată în favoarea femeilor și în detrimentul bărbaților aflați într‑o situație identică.

23

Procrearea ar implica totuși un sacrificiu mai important pentru femei pe planurile personal și profesional. Astfel, ele ar trebui să se confrunte cu perioada de sarcină și cu nașterea, care presupun sacrificii biologice și fiziologice evidente, ce le afectează pe plan fizic, precum și în ceea ce privește munca și așteptările lor legitime privind avansarea în carieră. Din punct de vedere biologic, dispozițiile articolului 60 alineatul 1 din LGSS ar putea fi așadar justificate în măsura în care urmăresc protejarea femeilor de consecințele sarcinii și ale maternității.

24

În aceste condiții, Juzgado de lo Social no 3 de Gerona (Tribunalul pentru Litigii de Muncă nr. 3 din Gerona, Spania) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„O reglementare națională [concret, articolul 60 alineatul 1 din (LGSS)] care recunoaște dreptul la un supliment la pensie, ca urmare a contribuției lor demografice la securitatea socială, în favoarea femeilor care au avut copii biologici sau adoptați și care beneficiază, în cadrul unui regim al sistemului de securitate socială, de o pensie de tip contributiv pentru limită de vârstă, de soț supraviețuitor sau pentru incapacitate permanentă, și care, dimpotrivă, nu recunoaște acest drept bărbaților aflați într‑o situație identică încalcă principiul egalității de tratament, care interzice orice discriminare pe criterii de sex, consacrat la articolul 157 [TFUE] și de Directiva [76/207], astfel cum a fost modificată prin Directiva [2002/73] și reformată prin Directiva [2006/54]?”

Cu privire la întrebarea preliminară

Observații introductive

25

În cadrul procedurii de cooperare între instanțele naționale și Curte instituite prin articolul 267 TFUE, este de competența acesteia din urmă să ofere instanței naționale un răspuns util, care să îi permită să soluționeze litigiul cu care este sesizată. Din această perspectivă, Curtea trebuie, dacă este cazul, să reformuleze întrebările care îi sunt adresate. Astfel, misiunea Curții este de a interpreta toate dispozițiile dreptului Uniunii care sunt necesare instanțelor naționale pentru a statua în cauzele cu care sunt sesizate, chiar dacă respectivele dispoziții nu sunt expres indicate în întrebările adresate de aceste instanțe (Hotărârea din 26 iunie 2008, Wiedemann și Funk, C‑329/06 și C‑343/06, EU:C:2008:366, punctul 45, precum și Hotărârea din 8 mai 2019, PI, C‑230/18, EU:C:2019:383, punctul 42).

26

În prezenta cauză, chiar dacă pe plan formal instanța de trimitere și‑a limitat întrebarea numai la interpretarea dispozițiilor articolului 157 TFUE și ale Directivei 2006/54, această împrejurare nu împiedică Curtea să îi furnizeze toate elementele de interpretare a dreptului Uniunii care pot fi utile pentru soluționarea cauzei cu care este sesizată, indiferent dacă instanța menționată s‑a referit sau nu la ele în enunțul întrebării sale. În această privință, revine Curții sarcina de a extrage din ansamblul elementelor furnizate de instanța națională, mai ales din motivarea deciziei de trimitere, elementele din dreptul menționat care necesită o interpretare, având în vedere obiectul litigiului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 ianuarie 2010, Wolf, C‑229/08, EU:C:2010:3, punctul 32, și Hotărârea din 8 mai 2019, PI, C‑230/18, EU:C:2019:383, punctul 43).

27

În speță, WA, tatăl a doi copii, a solicitat, în temeiul articolului 60 alineatul 1 din LGSS, acordarea suplimentului la pensie în cauză, care s‑ar adăuga la pensia sa pentru incapacitate permanentă absolută de tip contributiv.

28

În această privință, trebuie amintit că intră în sfera noțiunii de „remunerație”, în sensul articolului 157 alineatul (2) TFUE, pensiile care depind de raportul de încadrare în muncă dintre lucrător și angajator, cu excepția celor care rezultă dintr‑un sistem legal la finanțarea căruia lucrătorii, angajatorii și, eventual, puterile publice contribuie într‑o măsură care depinde mai puțin de un astfel de raport de încadrare în muncă decât de considerente de politică socială. Astfel, în această noțiune nu pot fi incluse regimurile sau prestațiile de securitate socială, precum pensiile pentru limită de vârstă, reglementate direct de lege, cu excluderea oricărui element de concertare în cadrul întreprinderii sau al ramurii profesionale interesate și aplicabile în mod obligatoriu unor categorii generale de lucrători (Hotărârea din 22 noiembrie 2012, Elbal Moreno, C‑385/11, EU:C:2012:746, punctul 20 și jurisprudența citată).

29

Or, o pensie pentru incapacitate permanentă de tip contributiv precum cea de care a beneficiat WA, pe baza căreia se calculează suplimentul la pensie în cauză, este o pensie care depinde mai puțin de un raport de încadrare în muncă între lucrători și angajator decât de considerente de ordin social, în sensul jurisprudenței citate la punctul anterior din prezenta hotărâre.

30

În plus, articolul 60 alineatul 1 din LGSS precizează că suplimentul la pensie în cauză prezintă din toate punctele de vedere natura juridică a unei pensii publice de tip contributiv.

31

Desigur, considerentele de politică socială, de organizare a statului, de etică sau chiar preocupările de natură bugetară care au avut sau care au putut avea un rol în crearea unui anumit sistem de către legiuitorul național nu pot prevala în cazul în care pensia interesează numai o categorie specifică de lucrători, depinde în mod direct de perioada lucrată, iar cuantumul său este calculat pe baza ultimului salariu (Hotărârea din 28 septembrie 1994, Beune, C‑7/93, EU:C:1994:350, punctul 45, și Hotărârea din 22 noiembrie 2012, Elbal Moreno, C‑385/11, EU:C:2012:746, punctul 23).

32

În această privință, astfel cum arată INSS, prima dintre aceste trei condiții nu este îndeplinită, întrucât din dosarul de care dispune Curtea nu reiese niciun indiciu potrivit căruia o pensie pentru incapacitate permanentă de tip contributiv, precum cea în discuție în litigiul principal, ar interesa numai o categorie specială de lucrători.

33

Prin urmare, o astfel de pensie pentru incapacitate permanentă de tip contributiv nu intră sub incidența noțiunii de „remunerație”, nici în sensul articolului 157 alineatele (1) și (2) TFUE, nici al Directivei 2006/54 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 februarie 1996, Gillespie și alții, C‑342/93, EU:C:1996:46, punctul 14, Hotărârea din 22 noiembrie 2012, Elbal Moreno, C‑385/11, EU:C:2012:746, punctul 25, precum și Hotărârea din 14 iulie 2016, Ornano, C‑335/15, EU:C:2016:564, punctul 38).

34

În plus, din articolul 1 al doilea paragraf litera (c) din Directiva 2006/54 coroborat cu articolul 2 alineatul (1) litera (f) din aceasta reiese că directiva menționată nu se aplică sistemelor prevăzute de lege reglementate de Directiva 79/7.

35

În schimb, suplimentul la pensie în cauză intră sub incidența acestei din urmă directive întrucât se înscrie în cadrul unui regim legal de protecție împotriva unuia dintre riscurile enumerate la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 79/7, și anume invaliditatea, și este legat în mod direct și efectiv de protecția împotriva acestui risc (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 decembrie 1999, Taylor, C‑382/98, EU:C:1999:623, punctul 14, și Hotărârea din 22 noiembrie 2012, Elbal Moreno, C‑385/11, EU:C:2012:746, punctul 26).

36

Astfel, acest supliment la pensie urmărește să protejeze femeile care au avut cel puțin doi copii biologici sau adoptați și care beneficiază de o pensie de invaliditate, garantând că ele pot dispune de mijloacele necesare în raport, printre altele, cu nevoile lor.

37

În aceste condiții, este necesar ca întrebarea adresată să fie înțeleasă în sensul că urmărește în esență să se stabilească dacă Directiva 79/7 trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări naționale care, ca urmare a contribuției demografice a femeilor la securitatea socială, prevede dreptul la un supliment la pensie pentru cele care au avut cel puțin doi copii biologici sau adoptați și care beneficiază de pensii pentru incapacitate permanentă de tip contributiv în cadrul unui regim al sistemului de securitate socială național, în timp ce bărbații aflați într‑o situație identică nu dispun de dreptul la un astfel de supliment la pensie.

Cu privire la fond

38

În temeiul articolului 4 alineatul (1) a treia liniuță din Directiva 79/7, principiul egalității de tratament presupune inexistența oricărei discriminări pe criterii de sex, în raport, direct sau indirect, în special cu starea civilă sau familială, îndeosebi în ceea ce privește calculul prestațiilor.

39

Cauza principală privește calculul cuantumului total al pensiei pentru incapacitate permanentă a unui bărbat care a avut doi copii, acesta solicitând să beneficieze de suplimentul la pensie în cauză.

40

Potrivit articolului 60 alineatul 1 din LGSS, având în vedere contribuția demografică a femeilor la securitatea socială, suplimentul la pensie în cauză le este acordat acestora atunci când au avut cel puțin doi copii biologici sau adoptați și când beneficiază în special de pensii pentru incapacitate permanentă de tip contributiv în cadrul unui regim al sistemului de securitate socială. În schimb, atunci când se află într‑o situație identică, bărbații nu beneficiază de suplimentul la pensie menționat.

41

Astfel, rezultă că această reglementare națională acordă un tratament mai puțin favorabil bărbaților care au avut cel puțin doi copii biologici sau adoptați. Un astfel de tratament mai puțin favorabil este bazat pe criterii de sex și poate constitui o discriminare directă, în sensul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 79/7.

42

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, o discriminare constă în aplicarea unor reguli diferite unor situații comparabile sau în aplicarea aceleiași reguli unor situații diferite (Hotărârea din 13 februarie 1996, Gillespie și alții, C‑342/93, EU:C:1996:46, punctul 16, precum și Hotărârea din 8 mai 2019, Praxair MRC, C‑486/18, EU:C:2019:379, punctul 73).

43

Astfel, trebuie să se verifice dacă diferența de tratament între bărbați și femei instituită prin reglementarea națională în discuție în litigiul principal privește categorii de persoane care se află în situații comparabile.

44

În această privință, cerința privind caracterul comparabil al situațiilor nu impune ca situațiile să fie identice, ci numai ca acestea să fie similare [Hotărârea din 26 iunie 2018, MB (Schimbare de sex și pensie pentru limită de vârstă), C‑451/16, EU:C:2018:492, punctul 41 și jurisprudența citată].

45

Caracterul comparabil al situațiilor nu trebuie să fie apreciat în mod global și abstract, ci în mod specific și concret, în raport cu toate elementele care le caracterizează, în special în funcție de obiectul și de finalitatea reglementării naționale care instituie distincția în discuție, precum și, după caz, în funcție de principiile și de obiectivele domeniului din care face parte această reglementare națională [Hotărârea din 26 iunie 2018, MB (Schimbare de sex și pensie pentru limită de vârstă), C‑451/16, EU:C:2018:492, punctul 42 și jurisprudența citată].

46

În ceea ce privește scopul urmărit de articolul 60 alineatul 1 din LGSS, și anume de a recompensa contribuția demografică a femeilor la securitatea socială, este necesar să se constate că contribuția bărbaților la demografie este la fel de necesară ca cea a femeilor.

47

Prin urmare, doar motivul contribuției demografice la securitatea socială nu poate să justifice ca bărbații și femeile să nu se afle într‑o situație comparabilă în raport cu acordarea suplimentului la pensie în cauză.

48

Cu toate acestea, în răspunsul la o întrebare scrisă adresată de Curte, guvernul spaniol a subliniat că obiectivul urmărit prin suplimentul la pensie menționat nu constă numai în a recompensa femeile care au avut cel puțin doi copii pentru contribuția lor demografică la securitatea socială. Suplimentul respectiv ar fi fost de asemenea conceput ca o măsură prin care se urmărește reducerea diferenței dintre cuantumurile unei pensii acordate bărbaților și cele ale femeilor, care rezultă din diferențele de parcursuri profesionale. Scopul urmărit ar consta în garantarea acordării de pensii adecvate femeilor a căror capacitate de cotizare și, prin urmare, cuantum al pensiei au fost reduse atunci când carierele lor profesionale au fost întrerupte sau scurtate ca urmare a faptului că au avut cel puțin doi copii.

49

În plus, în observațiile sale scrise, INSS arată că suplimentul la pensie în cauză este justificat de motive de politică socială. În acest scop, INSS furnizează numeroase date statistice, care evidențiază o diferență între cuantumurile unei pensii acordate bărbaților și cele ale femeilor, precum și, pe de o parte, între cuantumurile unei pensii acordate femeilor fără copii sau care au avut un copil și, pe de altă parte, cele ale femeilor care au avut cel puțin doi copii.

50

În această privință, în ceea ce privește obiectivul care constă în reducerea diferenței dintre cuantumurile unei pensii acordate femeilor și cele acordate bărbaților, prin atribuirea suplimentului la pensie în cauză, este necesar să se arate că articolul 60 alineatul 1 din LGSS vizează, cel puțin în parte, protecția femeilor în calitatea lor de părinte.

51

Or, pe de o parte, este vorba despre o calitate pe care o pot avea atât bărbații, cât și femeile și, pe de altă parte, situația unui tată și cea a unei mame pot fi comparabile din perspectiva îngrijirii copiilor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 noiembrie 2001, Griesmar, C‑366/99, EU:C:2001:648, punctul 56, și Hotărârea din 26 martie 2009, Comisia/Grecia, C‑559/07, nepublicată, EU:C:2009:198, punctul 69).

52

În special, faptul că femeile sunt afectate într‑o măsură mai mare de dezavantajele profesionale rezultate din îngrijirea copiilor, deoarece, în general, femeile sunt cele care își asumă această îngrijire, nu poate exclude posibilitatea comparării situației lor cu cea a unui bărbat care și‑a asumat îngrijirea copiilor săi și care, pentru acest motiv, a fost supus acelorași dezavantaje în cariera lui (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 noiembrie 2001, Griesmar, C‑366/99, EU:C:2001:648, punctul 56).

53

În aceste condiții, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 66 din concluzii, existența unor date statistice care demonstrează diferențe structurale între cuantumurile unei pensii acordate femeilor și cele ale bărbaților nu este suficientă pentru a permite să se ajungă la concluzia că, din perspectiva suplimentului la pensie în cauză, femeile și bărbații nu se află într‑o situație comparabilă în calitate de părinte.

54

Potrivit jurisprudenței Curții, o derogare de la interdicția – enunțată la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 79/7 – a oricărei discriminări directe pe criterii de sex nu este posibilă decât în cazurile enumerate exhaustiv de dispozițiile acestei directive [a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 septembrie 2014, X, C‑318/13, EU:C:2014:2133, punctele 34 și 35, precum și Hotărârea din 26 iunie 2018, MB (Schimbare de sex și pensie pentru limită de vârstă), C‑451/16, EU:C:2018:492, punctul 50].

55

În ceea ce privește aceste motive de derogare, trebuie arătat, în primul rând, că, în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 79/7, principiul egalității de tratament nu aduce atingere dispozițiilor referitoare la protecția femeii în caz de maternitate.

56

În această privință, din jurisprudența Curții rezultă că, prin faptul că rezervă statelor membre dreptul de a menține sau de a institui dispoziții destinate să asigure protecția respectivă, articolul 4 alineatul (2) din Directiva 79/7 recunoaște legitimitatea, din punctul de vedere al principiului egalității de tratament între sexe, pe de o parte, a protecției condiției biologice a femeii în timpul sarcinii și ulterior acesteia și, pe de altă parte, a protejării raporturilor speciale dintre femeie și copilul său în perioada care urmează nașterii (a se vedea în acest sens, în ceea ce privește Directiva 76/207, Hotărârea din 12 iulie 1984, Hofmann, 184/83, EU:C:1984:273, punctul 25, și Hotărârea din 19 septembrie 2013, Betriu Montull, C‑5/12, EU:C:2013:571, punctul 62).

57

Or, în speță, articolul 60 alineatul 1 din LGSS nu conține niciun element care să stabilească o legătură între acordarea suplimentului la pensie în cauză și luarea unui concediu de maternitate sau dezavantajele pe care le‑ar suferi o femeie în cariera sa ca urmare a îndepărtării sale de serviciu în perioada care urmează nașterii.

58

În special, suplimentul respectiv este acordat femeilor care au adoptat copii, ceea ce arată că legiuitorul național nu a înțeles să limiteze aplicarea articolului 60 alineatul 1 din LGSS la protecția condiției biologice a femeilor care au născut.

59

În plus, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 54 din concluzii, dispoziția menționată nu impune ca femeile să fi încetat efectiv să lucreze la momentul la care au avut copiii, condiția privind efectuarea unui concediu de maternitate nefiind astfel îndeplinită. Acesta este cazul în special atunci când o femeie a născut înainte de a intra pe piața muncii.

60

În consecință, este necesar să se constate că un supliment la pensie precum cel în discuție în litigiul principal nu intră în domeniul de aplicare al derogării de la interzicerea discriminărilor prevăzute la articolul 4 alineatul (2) din Directiva 79/7.

61

În al doilea rând, potrivit articolului 7 alineatul (1) litera (b) din directiva menționată, aceasta nu aduce atingere dreptului statelor membre de a exclude din domeniul său de aplicare avantajele în privința regimurilor de asigurări pentru limită de vârstă acordate persoanelor care au crescut copii și dobândirea drepturilor la prestații după perioadele de întrerupere a angajării datorate creșterii copiilor.

62

În această privință, trebuie arătat că, în orice caz, articolul 60 alineatul 1 din LGSS condiționează acordarea suplimentului la pensie în cauză nu de creșterea copiilor sau de existența unor perioade de întrerupere a angajării datorate creșterii copiilor, ci numai de faptul ca femeile beneficiare să fi avut cel puțin doi copii biologici sau adoptați și să primească o pensie de tip contributiv pentru limită de vârstă, de soț supraviețuitor sau pentru incapacitate permanentă în cadrul unui regim al sistemului de securitate socială.

63

În consecință, articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 79/7 nu se aplică unei prestații precum suplimentul la pensie în cauză.

64

În sfârșit, trebuie adăugat că, în temeiul articolului 157 alineatul (4) TFUE, pentru a asigura în mod concret o deplină egalitate între bărbați și femei în viața profesională, principiul egalității de tratament nu împiedică un stat membru să mențină sau să adopte măsuri care să prevadă avantaje specifice menite să faciliteze exercitarea unei activități profesionale de către sexul mai slab reprezentat, să prevină sau să compenseze dezavantaje în cariera profesională.

65

Cu toate acestea, dispoziția menționată nu se poate aplica unei reglementări naționale precum articolul 60 alineatul 1 din LGSS, dat fiind că suplimentul la pensie în cauză se limitează la oferirea unui surplus femeilor la momentul acordării unei pensii, în special în cazul unei invalidități permanente, fără să remedieze problemele pe care le pot întâmpina acestea pe parcursul carierei lor profesionale și că suplimentul respectiv nu apare ca fiind de natură să compenseze dezavantajele la care ar fi expuse femeile ajutându‑le în carieră și, astfel, să asigure în mod concret o deplină egalitate între bărbați și femei în viața profesională (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 noiembrie 2001, Griesmar, C‑366/99, EU:C:2001:648, punctul 65, și Hotărârea din 17 iulie 2014, Leone, C‑173/13, EU:C:2014:2090, punctul 101).

66

Prin urmare, trebuie să se constate că o reglementare națională precum cea în discuție în litigiul principal constituie o discriminare directă pe criterii de sex și este, așadar, interzisă de Directiva 79/7.

67

Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se răspundă la întrebarea adresată că Directiva 79/7 trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări naționale, precum cea în discuție în litigiul principal, care prevede dreptul la un supliment la pensie pentru femeile care au avut cel puțin doi copii biologici sau adoptați și care beneficiază de pensii pentru incapacitate permanentă de tip contributiv în cadrul unui regim al sistemului de securitate socială național, în timp ce bărbații aflați într‑o situație identică nu dispun de dreptul la un astfel de supliment la pensie.

Cu privire la cheltuielile de judecată

68

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

 

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară:

 

Directiva 79/7/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1978 privind aplicarea treptată a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în domeniul securității sociale trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care prevede dreptul la un supliment la pensie pentru femeile care au avut cel puțin doi copii biologici sau adoptați și care beneficiază de pensii pentru incapacitate permanentă de tip contributiv în cadrul unui regim al sistemului de securitate socială național, în timp ce bărbații aflați într‑o situație identică nu dispun de dreptul la un astfel de supliment la pensie.

 

Semnături


( *1 ) Limba de procedură: spaniola.