1. 

În Hotărârea Coty Germany ( 2 ), Curtea s‑a confruntat cu una dintre problemele pe care le ridică „platforme[le] terțe pentru vânzarea pe internet a produselor de lux”, în cadrul unui sistem de distribuție selectivă. În cauza respectivă, problema care trebuia soluționată se referea la validitatea interdicției de a recurge la acele platforme (sau la întreprinderi terțe pentru vânzările pe internet), impusă distribuitorilor autorizați ai anumitor produse cosmetice, pentru păstrarea imaginii de lux a acestora.

2. 

Întreprinderea care se afla la originea litigiului respectiv (Coty Germany Gmbh) a sesizat instanțele germane cu o acțiune care se referă de asemenea la comportamentul platformelor de comerț electronic, în special al uneia dintre cele mai cunoscute, și anume Amazon. În opinia sa, anumite întreprinderi din grupul Amazon au încălcat dreptul titularului unei mărci a Uniunii de a interzice unui terț utilizarea semnului ( 3 ). Încălcarea ar fi fost săvârșită atunci când întreprinderile respective au intervenit, fără autorizația titularului, în vânzarea unui parfum protejat de respectiva marcă, pentru care Coty Germany deține licența.

3. 

Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania), care trebuie să soluționeze litigiul în ultimă instanță, ca urmare a hotărârilor pronunțate de o instanță de prim grad și de o altă instanță de apel, prezintă Curții îndoielile sale privind interpretarea articolului 9 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 ( 4 ), care stabilește drepturile titularului mărcii Uniunii ( 5 ).

4.

Regulamentul 2017/1001 a codificat și a înlocuit Regulamentul nr. 207/2009, care era aplicabil la momentul la care a avut loc situația de fapt din litigiu. Instanța de trimitere face referire la ambele, subliniind că, având în vedere natura acțiunii procedurale introduse, se impune aplicarea regulamentului care este în vigoare în prezent. În orice caz, dispoziția relevantă în prezenta cauză ( 7 ) nu a suferit modificări substanțiale în niciunul dintre regulamente.

5.

Articolul 9 („Drepturi conferite de o marcă UE”) prevede:

„(1)   Înregistrarea unei mărci UE conferă titularului său drepturi exclusive.

(2)   Fără a aduce atingere drepturilor titularilor dobândite înainte de data depunerii cererii sau de data de prioritate a mărcii UE, titularul respectivei mărci UE are dreptul să împiedice orice terț să utilizeze un semn în cadrul comerțului, fără consimțământul său, pentru produse sau servicii în cazul în care:

[…]

(3)   În temeiul alineatului (2), pot fi interzise, în special, următoarele:

[…]

[…]”

6.

Coty Germany, care vinde produse cosmetice în Germania, deține o licență pentru marca Uniunii „DAVIDOFF”, cu privire la produsele „parfumerie, uleiuri esențiale, cosmetice”. În calitate de deținătoare a licenței, aceasta este autorizată (de întreprinderea titulară a înregistrării mărcii) să se prevaleze în nume propriu de drepturile conferite de semnul respectiv.

7.

Amazon Services Europe S.a.r.l. (denumită în continuare „Amazon Services”), cu sediul social în Luxemburg, oferă vânzătorilor terți posibilitatea de a publica oferte privind produsele lor pe site‑ul internet amazon.de. Contractele de vânzare privind produsele comercializate în acest mod sunt încheiate între vânzătorii terți și cumpărători.

8.

Vânzătorii pot participa la programul „Livrare prin Amazon” ( 8 ), prin care se asigură atât depozitarea produselor în centrele logistice ale întreprinderilor din grupul Amazon, cât și livrarea acestora cumpărătorului și alte servicii adiționale.

9.

La 8 mai 2014, un cumpărător sub acoperire al Coty Germany a comandat, prin intermediul site‑ului internet amazon.de, parfumul „Davidoff Hot Water EDT 60 ml”, oferit de vânzătoarea OE (denumită în continuare „vânzătoarea”) cu mențiunea „Versand durch Amazon” („Livrare prin Amazon”), deoarece vânzătoarea se înscrisese în programul respectiv.

10.

Amazon Services a încredințat Amazon FC Graben GmbH (denumită în continuare „Amazon FC”) – întreprindere din același grup, care operează un antrepozit, cu sediul în Graben, Germania – depozitarea produselor vânzătoarei.

11.

După ce a aflat despre vânzarea acestor produse, Coty Germany a somat vânzătoarea să își retragă oferta, susținând că dreptul asupra mărcii de parfum nu se epuizase. În replică, vânzătoarea a emis un angajament de încetare a faptei ilicite, însoțit de o clauză penală, aplicabilă în cazul în care nu își îndeplinește obligația.

12.

Prin adresa din 2 iunie 2014, Coty Germany a somat Amazon Services să îi predea toate parfumurile „Davidoff Hot Water EdT 60 ml” ale vânzătoarei. Amazon Services i‑a trimis un pachet care conținea 30 de unități din parfumul respectiv. După ce o altă întreprindere din grupul Amazon a comunicat că 11 din cele 30 unități proveneau din stocul unui alt vânzător, Coty Germany a solicitat Amazon Services să indice numele și adresa acestuia, adăugând că, pentru 29 din cele 30 parfumuri primite, drepturile asupra mărcii nu se epuizaseră. Amazon Services i‑a comunicat că nu era posibilă identificarea întreprinderii din al cărei stoc de produse proveneau cele 11 unități menționate.

13.

Coty Germany, considerând comportamentul Amazon Services și al Amazon FC ca fiind contrar dreptului său asupra mărcii, a introdus o acțiune prin care a solicitat obligarea celor două întreprinderi să renunțe la deținerea sau la expedierea parfumurilor marca „Davidoff Hot Water” în scopul comercializării sale (eventual, de către terți) pe piața din Republica Federală Germania.

14.

Acțiunea în încetare se referea la produse care nu erau comercializate de titularul mărcii sau de terți cu consimțământul acestuia, pe teritoriul național, precum și pe teritoriul oricărui alt stat membru al Uniunii sau care este parte la Acordul privind Spațiul Economic European ( 9 ). Acțiunea respectivă era însoțită de o cerere de reparare a prejudiciilor (despăgubirea solicitată era de 1973,90 euro, plus o dobândă anuală de 5 % calculată de la 24 octombrie 2014).

15.

Atât prin hotărârea instanței de prim grad, cât și prin cea a instanței de apel ( 10 ) s‑au respins pretențiile formulate de Coty Germany. Instanța de apel a reținut, în special, că:

16.

Hotărârea respectivă a fost atacată cu recurs („Revision”) în fața Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania), care a subliniat că, întrucât Coty Germany a introdus o acțiune în încetare care implică riscul recidivei, acțiunea este admisibilă numai în măsura în care comportamentul pârâtelor ar putea fi considerat ilegal atât la data manifestării sale, cât și la data soluționării recursului.

17.

Prin urmare, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă, în lumina articolului 9 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul 2017/1001, o persoană care depozitează produse care încalcă un drept asupra mărcii, fără a avea cunoștință despre această încălcare, deține aceste produse cu scopul de a le oferi sau de a le introduce pe piață în cazul în care nu ea însăși, ci un terț intenționează să ofere sau să introducă pe piață produsele respective.

18.

În opinia instanței de trimitere, ar trebui să se răspundă negativ la această întrebare, deoarece:

19.

În acest context, Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania) adresează Curții următoarea întrebare preliminară cu privire la interpretarea articolului 9 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 și a articolului 9 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul 2017/1001:

„O persoană care depozitează pentru un terț produse care încalcă un drept asupra mărcii fără a avea cunoștință despre această încălcare, deține aceste produse în scopul oferirii sau introducerii lor pe piață, în cazul în care nu ea însăși, ci doar respectivul terț intenționează să ofere sau să introducă pe piață produsele?”

20.

Decizia de trimitere a fost înregistrată la grefa Curții la 7 septembrie 2018. Au formulat observații scrise Coty Germany, Amazon Services și Comisia Europeană. Toate acestea, precum și guvernul Republicii Federale Germania au participat la ședință, care s‑a desfășurat la 19 septembrie 2019.

21.

Coty Germany susține că decizia de trimitere nu reflectă în mod corespunzător situația de fapt din litigiu, motiv pentru care are îndoieli cu privire la admisibilitatea cererii de decizie preliminară, având în vedere caracterul său ipotetic. Aceasta adaugă că respectivul comportament al întreprinderilor Amazon Services și Amazon FC nu ar corespunde celui al unui simplu antrepozitar sau transportator de mărfuri: intervenția lor în contractele privind produsele oferite pe platformă și perceperea prețului de vânzare implică, printre altele, ca acestea să fie informate în mod detaliat cu privire la produsele depozitate și livrate.

22.

În opinia Coty Germany, cele două întreprinderi nu se limitează la simpla punere la dispoziție a unei platforme de comerț electronic și, respectiv, la depozitarea produselor vândute de clienții lor, ci oferă o serie de servicii care implică o valoare adăugată pentru distribuirea acestor produse (în prezenta cauză, produse care încalcă drepturile asupra mărcii). În plus, vânzătorul a transferat în totalitate întreprinderilor respective posesia efectivă a bunurilor.

23.

Curtea a statuat în mod reiterat că, în cadrul unei proceduri întemeiate pe articolul 267 TFUE, aceasta nu are posibilitatea să aprecieze aspectele referitoare la chestiuni de fapt ( 12 ) și nici să verifice corectitudinea acestora ( 13 ). Curtea trebuie să ia în considerare, în cadrul repartizării competențelor între aceasta și instanțele naționale, cadrul factual și normativ, astfel cum este definit în decizia de trimitere, în care se încadrează întrebările preliminare ( 14 ).

24.

Faptul că una dintre părțile în litigiu nu este de acord cu versiunea situației de fapt prezentată de instanța de trimitere sau o consideră incompletă nu este suficient pentru a respinge o cerere de decizie preliminară ca inadmisibilă. Curtea nu are competența să verifice exactitatea versiunii respective a faptelor și trebuie să prevaleze prezumția de pertinență de care beneficiază întrebările preliminare ( 15 ). Acestea sunt declarate inadmisibile, printre altele, numai atunci când este evident că interpretarea dreptului Uniunii solicitată nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal ( 16 ). Această situație nu se regăsește în prezenta cauză.

25.

Totuși, este cert că, deși revine instanței naționale sarcina de a aprecia faptele, Curtea trebuie să se străduiască să îi furnizeze răspunsuri utile ( 17 ). Nu există niciun impediment pentru Curte să îi ofere instanței naționale indicații întemeiate pe dosarul cauzei, precum și pe observațiile scrise și orale care i‑au fost prezentate, cu privire la aspecte care nu au fost analizate în trimiterea preliminară, dacă apreciază că este oportun pentru îmbunătățirea colaborării sale cu instanța de trimitere ( 18 ).

26.

În ședință, Curtea a invitat Amazon Services și Amazon FC să menționeze „amploarea serviciilor oferite de Amazon în cadrul programului său «Livrare prin Amazon»”. În special, aceasta le‑a solicitat să „adopte o poziție cu privire la descrierea furnizată de Coty Germany în observațiile sale scrise […], referitoare la operațiunile realizate de Amazon în litigiul principal în numele vânzătorului terț”. Aceste întrebări relevă, în sine, o intenție inițială de a completa informațiile factuale prezentate în mod succint în decizia de trimitere.

27.

Prin urmare, în lumina modului în care s‑a desfășurat procedura preliminară, vom adopta o abordare dublă, întemeiată pe mai multe viziuni – mai mult decât versiuni – asupra situației de fapt:

28.

Prima abordare are în vedere, astfel cum am menționat, situația de fapt transmisă de Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania), care coincide cu cea descrisă în hotărârea instanței de apel. Instanța de trimitere trebuie să stabilească, în definitiv, dacă trebuie să țină seama de situația de fapt astfel cum a fost prezentată de instanțele inferioare (ceea ce este specific unei instanțe de recurs), sau dacă poate să meargă mai departe și să analizeze efectele altor elemente pe care nu le‑a inclus în trimiterea preliminară.

29.

În orice caz, există două elemente care nu au fost contestate de niciuna dintre părți: a) a avut loc o utilizare a mărcii în scopuri comerciale, fără autorizația titularului său (sau a deținătorului licenței pentru aceasta), b) utilizarea respectivă încălca dreptul mărcii, care nu se epuizase, în sensul articolului 15 din Regulamentul 2017/1001, întrucât nu era vorba despre „produse care au fost introduse pe piață în Spațiul Economic European sub această marcă de către titularul mărcii sau cu acordul său”.

30.

Înregistrarea unei mărci a Uniunii conferă titularului său dreptul exclusiv de a împiedica orice terț să utilizeze un semn identic cu marca respectivă în cadrul comerțului, fără consimțământul său, pentru produse sau servicii identice cu cele pentru care marca Uniunii este înregistrată, în conformitate cu articolul 9 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1001.

31.

Numai în cazul îndeplinirii acelor condiții, și anume, a celor enumerate la articolul 9 alineatul (2), titularul mărcii poate interzice terților „oferirea produselor, introducerea lor pe piață sau păstrarea lor cu această destinație sub acest semn, ori oferirea sau asigurarea de servicii sub semnul respectiv”, astfel cum prevede alineatul (3) litera (b).

32.

Cu toate că instanța de trimitere nu solicită clarificări cu privire la condițiile prevăzute la articolul 9 alineatul (2), considerăm că este oportun să îl analizăm, având în vedere efectele pe care le‑ar putea avea asupra răspunsului la întrebarea sa preliminară. În plus, problemele legate de utilizare reapar atunci când trebuie să se verifice interpretarea articolului 9 alineatul (3).

33.

Conform hotărârii instanței de apel, comportamentul întreprinderii Amazon FC nu implica o utilizare în sensul articolului 9 alineatul (2) ( 19 ), însă această afirmație nu a fost detaliată, instanța respectivă soluționând litigiul prin recurgere la lipsa deținerii produselor cu intenția de a le vinde și la necunoașterea faptului că era vorba despre produse în privința cărora dreptul asupra mărcii nu se epuizase.

34.

Instanța de trimitere, la rândul său, pare să încadreze în mod implicit împrejurările în care Amazon Services și Amazon FC utilizează marca în litigiu în domeniul de aplicare al articolului 9 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul 2017/1001.

35.

Cu toate acestea, Comisia subliniază că, probabil, întreprinderile din grupul Amazon nu utilizau semnul în litigiu drept marcă, astfel încât nu erau îndeplinite condițiile de aplicare a articolului 9 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1001. Având în vedere că se prezumă că alineatul (2) este indispensabil pentru aplicarea alineatului (3), dacă se adoptă raționamentul Comisiei, nu ar mai fi necesară analizarea acestuia din urmă.

36.

Potrivit Comisiei, din jurisprudența Curții rezultă că intermediarii ( 20 ), precum antrepozitarii și transportatorii, care prestează servicii pentru terți, nu sunt responsabili pentru încălcările drepturilor asupra unei mărci pe care le săvârșesc, deoarece nu utilizează semnul în cadrul propriei comunicări comerciale și nici în activitățile lor economice ( 21 ).

37.

În același sens, Comisia amintește răspunsul Curții la o întrebare preliminară privind comportamentul unui operator al unui site de comerț electronic (eBay), pe care se afișau anunțuri privind produse protejate de mărcile Uniunii, puse la vânzare de persoane care s‑au înregistrat și au creat un cont de vânzător cu acest scop (eBay percepând un procent din tranzacțiile efectuate). Potrivit Curții, operatorul respectiv nu utilizează marca pentru simplul fapt că o prezintă pe platforma de comerț electronic în favoarea vânzătorului ( 22 ).

38.

Curtea a statuat că:

39.

Prin urmare, Curtea stabilește o distincție între operatori pentru a determina dacă există o utilizare de către un terț a unui semn identic cu marca. Nu există o astfel de utilizare, în sensul articolului 9 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1001, în cazul în care terțul oferă pur și simplu o soluție tehnică necesară pentru ca semnul să poată fi utilizat ( 25 ) sau atunci când acesta are un comportament pasiv și nu are control direct sau indirect asupra actului care constituie utilizarea ( 26 ).

40.

Tot pentru a verifica dacă există o utilizare a semnului în astfel de situații, Curtea efectuează analiza cu privire la legătura dintre semn și serviciul prestatorului ( 27 ). În lipsa acestei legături, nu va exista o utilizare a mărcii de către cel din urmă.

41.

Din perspectiva situației de fapt expuse în decizia de trimitere, s‑ar putea deduce că Amazon Services și Amazon FC nu utilizează marca de parfum drept marcă proprie: acestea s‑ar limita să ofere vânzătorilor și cumpărătorilor serviciile specifice de intermediere, fără să utilizeze semnul Davidoff în cadrul propriei comunicări comerciale și nici în circuitul lor economic.

42.

Or, dacă se adoptă abordarea alternativă a situației de fapt, la care am făcut referire anterior, s‑ar putea accepta că întreprinderile din grupul Amazon utilizau efectiv semnul Davidoff, întrucât nu se limitau să pună la dispoziția vânzătorilor mijloacele tehnice digitale, ci ofereau un serviciu în așa fel încât se stabilea o legătură între semn și serviciul respectiv.

43.

Prin urmare, considerăm că este corectă poziția Comisiei, care, după ce își exprimă îndoielile cu privire la existența unei utilizări a mărcii în cazul în care întreprinderile din grupul Amazon se limitează la crearea condițiilor tehnice necesare pentru utilizarea sa de către terți ( 28 ), lasă deschisă ipoteza utilizării mărcii în cadrul comerțului de către întreprinderile respective. Pentru ca acest lucru să fie posibil, prestarea serviciilor lor ar trebui să implice un comportament activ și un control direct sau indirect asupra actului care constituie utilizarea ( 29 ), ceea ce ar trebui să se analizeze de către instanța de trimitere. Vom aborda ulterior această chestiune.

44.

Întrucât am acceptat, în scopuri dialectice, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 9 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul 2017/1001, trebuie să delimităm în continuare limitele ius prohibendi reglementat la alineatul (3) litera (b) al articolului respectiv.

45.

Printre comportamentele pe care titularul mărcii le poate interzice terților care nu au acordul său figurează „oferirea produselor”, „introducerea lor pe piață” sau „păstrarea lor cu această destinație”. Instanța de trimitere solicită să se stabilească, concret, semnificația expresiei „deținere […] în vederea oferirii sau a introducerii pe piață” a produselor care încalcă dreptul asupra mărcii ( 30 ).

46.

Noțiunea de „deținere”, în privința căreia instanța de trimitere solicită să se stabilească domeniul de aplicare, nu figurează în toate versiunile lingvistice ale articolului 9 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul 2017/1001. Cele în limbile franceză („détenir”) și germană („besitzen”) recurg la termeni care au legătură directă cu instituția juridică a posesiei (possessio). Alte versiuni, precum cele în limbile italiană, portugheză, engleză și suedeză preferă verbe sau substantive care denotă acțiunea de a depozita bunuri ( 31 ).

47.

Totuși, considerăm că în toate limbile se evidențiază ideea de deținere în scopuri comerciale, deoarece depozitarea (sau, în versiunile care utilizează acest termen, deținerea) este însoțită de cerința ca acțiunea respectivă să fie realizată „cu această destinație”, și anume de a oferi sau de a introduce pe piață bunurile, fără să se constate diferențe lingvistice în legătură cu această a doua parte a dispoziției.

48.

Condițiile în care se aplică această latură a ius prohibendi al titularului mărcii sunt, prin urmare, două, și ambele trebuie îndeplinite pentru a se considera că acest drept a fost încălcat:

49.

În ceea ce privește deținerea, trebuie să se facă o distincție între situația antrepozitarului și cea a operatorului pieței electronice:

50.

Dacă aplicăm aceste categorii situației de fapt descrise de instanța de trimitere, nici Amazon Services și nici Amazon FC nu ar deține produse care încalcă dreptul mărcii cu scopul de a le introduce pe piață sau de a le oferi, în sensul articolului 9 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul 2017/1001. Prin urmare, împărtășim raționamentul instanței respective cu privire la încadrarea comportamentului acestor întreprinderi în dispoziția menționată.

51.

Totuși, acest raționament s‑ar putea modifica în cazul în care se optează pentru abordarea alternativă a situației de fapt, la care am făcut referire anterior. Din această perspectivă, Amazon Services și Amazon FC, ambele participante la un model integrat de afaceri, manifestă un comportament activ în procesul de vânzare, fiind exact ceea ce dispoziția respectivă exemplifică atunci când enumeră acțiuni precum „oferirea produselor”, „introducerea lor pe piață” sau „păstrarea lor cu această destinație”. Acest comportament activ și‑ar avea corolarul în aparența de control total al procesului de vânzare.

52.

În cadrul activității întreprinderilor din grupul Amazon, analizată din această perspectivă, trebuie să se distingă între elementele exogene (cele pe care le percepe un consumator mediu care cumpără un produs de pe Amazon) și cele endogene (cele care se referă la relația dintre vânzător și Amazon și care nu sunt percepute din exterior) ( 34 ).

53.

Ne vom concentra pe perspectiva unui consumator final care cumpără un bun de la un terț prin intermediul unui site internet precum amazon.de, iar această tranzacție este acoperită de programul „Livrare prin Amazon”. În măsura în care cumpărătorul ar putea interpreta că Amazon Services este cea care comercializează produsele, cu alte cuvinte că există o „legătur[ă] material[ă] în activitatea comercială între aceste produse și întreprinderea de la care provin” ( 35 ), s‑ar putea extrage aceeași consecință ca cea indicată de Curte în jurisprudența sa anterioară, în favoarea aprecierii existenței unei utilizări a mărcii.

54.

Cumpărătorului care caută un produs pe site‑ul internet al Amazon i se prezintă diverse oferte privind același produs, care pot proveni atât de la vânzători care au încheiat un contract cu Amazon pentru comercializarea produselor lor prin intermediul platformei sale de comerț electronic, cât și de la Amazon însăși, care le vinde în mod independent. Nu este întotdeauna ușor, nici chiar pentru un internaut normal informat și suficient de atent, să determine dacă produsele afișate provin de la titularul mărcii sau de la o întreprindere de care este legat din punct de vedere economic, sau, dimpotrivă, de la un terț ( 36 ). În acest mod, se aduce atingere funcției principale a mărcii, și anume aceea de a indica originea produsului.

55.

Prin intermediul programului „Livrare prin Amazon”, întreprinderile din acest grup, care acționează în mod coordonat, nu se rezumă exclusiv la antrepozitarea și la transportul neutre ale produselor, ci la o gamă mult mai largă de activități.

56.

Astfel, atunci când optează pentru programul respectiv, vânzătorul trimite către Amazon produsele selecționate de client, întreprinderile din grupul Amazon fiind cele care le primesc, le depozitează în centrele lor de distribuție, le pregătesc (pot inclusiv să le eticheteze, să le ambaleze în mod corespunzător și să le împacheteze pentru cadou) și le expediază cumpărătorului. Amazon poate asigura de asemenea publicitatea ( 37 ) și publicarea ofertelor pe site‑ul său internet. În plus, Amazon este cea care asigură serviciul de relații cu clienții pentru clarificări și returnări și care gestionează rambursările pentru produsele defecte ( 38 ). De asemenea, Amazon este cea care primește de la cumpărător plata pentru produse, a căror sumă o transferă ulterior vânzătorului în contul său bancar ( 39 ).

57.

Această implicare activă și coordonată a întreprinderilor din grupul Amazon în comercializarea produselor implică o asumare a unei părți semnificative din sarcinile specifice vânzătorului, în privința cărora Amazon gestionează aspectele dificile, astfel cum reiese de pe site‑ul său internet. Pe site‑ul respectiv, vânzătorul este încurajat să se înscrie în programul „Livrare prin Amazon” prin următoarea frază: „Trimiteți-ne produsele dumneavoastră și ne ocupăm noi de restul”. În aceste condiții, întreprinderile din grupul Amazon au „un comportament activ și un control direct sau indirect asupra actului care constituie utilizarea [mărcii]” ( 40 ).

58.

În cazul în care, în prezenta cauză, se confirmă faptul că întreprinderile din grupul Amazon au prestat serviciile respective (sau, cel puțin, pe cele mai importante dintre ele) în cadrul programului „Livrare prin Amazon” ( 41 ), s‑ar putea considera că acestea, fie în calitate de operatori ai pieței electronice, fie în calitate de antrepozitari, au anumite funcții în comercializarea produsului care implică mai mult decât simpla creare a condițiilor tehnice pentru utilizarea semnului. Prin urmare, în fața unui produs care încalcă drepturile titularului mărcii respective, reacția acestuia din urmă ar putea consta în mod legitim în interzicerea utilizării semnului.

59.

Rolul important al întreprinderilor din grupul Amazon în procesul de comercializare nu poate fi diminuat prin analizarea separată a activității individuale a fiecăreia dintre ele. Ar fi contrar realității economice și principiului egalității ca depozitarea, gestionarea comenzilor și celelalte servicii furnizate de aceste întreprinderi să fie tratate în același mod ca cele prestate de un simplu transportator sau antrepozitar, într‑un model de afaceri care nu are legătură cu nicio altă operațiune din lanțul de distribuție ( 42 ).

60.

Nu reprezintă un obstacol pentru aspectele abordate până în acest punct nici faptul că întreprinderile din grupul Amazon susțin că acționează în calitate de intermediari în numele vânzătorului. Pe de o parte, această așa‑zisă intermediere are caracteristicile unei implicări active în comercializare, care au fost deja evidențiate. Pe de altă parte, potrivit Curții „este […] lipsit de importanță faptul că această utilizare este efectuată de un terț în cadrul comercializării unor produse în folosul unui operator care dispune singur de un titlu asupra acestor produse” ( 43 ).

61.

În sfârșit, este irelevant, în sensul prezentei cauze, faptul că întreprinderile din grupul Amazon nu dobândesc „un titlu asupra [produselor] în cursul tranzacției în care intervin” ( 44 ).

62.

Având în vedere că, în prezenta cauză, rolul intermediarului nu este neutru, exonerările de răspundere ale prestatorilor de servicii din cadrul societății informaționale, prevăzute la articolul 14 alineatul (1) din Directiva 2000/31, nu sunt aplicabile în acest litigiu. Exonerările respective se limitează la procesul tehnic de exploatare și de facilitare a accesului la o rețea de comunicații, prin care informațiile facilitate de terți sunt transmise sau stocate temporar ( 45 ). Prin urmare, acele exonerări nu se pot aplica unei activități precum depozitarea fizică și livrarea materială a produselor.

63.

În plus, Curtea a negat faptul că articolul 14 alineatul (1) din Directiva 2000/31 se aplică operatorului unei piețe electronice care are un rol activ, precum acela de a acorda „asistență constând în special în optimizarea prezentării ofertelor de vânzare […] sau în promovarea acestora” ( 46 ).

64.

Articolul 9 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul 2017/1001 prevede că deținerea produselor care încalcă dreptul asupra mărcii trebuie să aibă loc cu scopul de a le oferi publicului sau de a le introduce pe piață.

65.

Amazon Services și Amazon FC susțin că nu au o legătură directă cu scopurile respective, deoarece se limitează să presteze servicii pentru adevărații vânzători. Acestea atrag atenția că extinderea răspunderii pentru încălcarea unui drept asupra mărcii la comercianții care depozitează produsele, însă fără intenția de a le vinde (ceea ce este caracteristic oricărui intermediar, antrepozitar, transportator sau expeditor), ar da naștere unei incertitudini juridice majore în ceea ce privește comerțul legitim.

66.

Instanța de trimitere pare să accepte această teză, deoarece întrebarea sa se referă la o „persoană care depozitează pentru un terț produse care încalcă un drept asupra mărcii, […] în cazul în care nu ea însăși, ci doar respectivul terț intenționează să ofere sau să introducă pe piață produsele”.

67.

Prin urmare, s‑ar putea afirma că întrebarea astfel formulată conține în sine răspunsul: dacă doar terțul (vânzătorul) este cel care intenționează sau urmărește să ofere sau să comercializeze produsele, se exclude faptul că întreprinderile din grupul Amazon au de asemenea această intenție. Comportamentul celor din urmă pur și simplu nu ar putea fi încadrat în domeniul de aplicare al articolului 9 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul 2017/1001, deoarece lipsește elementul final prevăzut de dispoziția menționată.

68.

Astfel cum am menționat, răspunsul ar putea fi diferit dacă s‑ar adopta o abordare asupra situației de fapt care să pună accentul pe acțiunea individuală a întreprinderilor din grupul Amazon constând în implicarea lor considerabilă în comercializarea produselor respective în cadrul programului „Livrare prin Amazon”.

69.

Din această perspectivă, care este foarte îndepărtată de cea a unui simplu ajutor neutru al vânzătorului, este greu de negat că întreprinderile respective au, împreună cu vânzătorul, scopul de a oferi sau de a introduce pe piață produsele în litigiu.

70.

Instanța de trimitere a menționat în mod explicit lipsa cunoașterii încălcării de către întreprinderile care dețin produsele (aceasta pleacă de la premisa că un terț este cel care intenționează să le ofere sau să le introducă pe piață) drept factor care ar putea avea efecte asupra răspunderii acestora. Face referire, în mod logic, la întreprinderile pârâte din cadrul Amazon.

71.

În conformitate cu articolul 17 din Regulamentul 2017/1001, încălcarea drepturilor conferite de o marcă UE intră sub incidența dreptului intern cu privire la încălcarea drepturilor conferite de o marcă națională [alineatul (1)]. Regulamentul menționat „nu exclude intentarea unor acțiuni cu privire la o marcă UE în temeiul legislației unui stat membru referitoare în special la răspunderea civilă […]” [alineatul (2)]. La articolul 129 alineatul (2) se adaugă că „[p]entru toate aspectele din domeniul mărcilor care nu intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament, instanța competentă în domeniul mărcilor UE aplică dreptul intern aplicabil”.

72.

În lumina articolului 1 din Directiva 2004/48 ( 47 ), legislația națională aplicabilă este, pe de o parte, cea care o transpune. Pe de altă parte, conform considerentului (15) al acesteia, Directiva 2004/48 nu ar trebui să aducă atingere Directivei 2000/31/CE, astfel încât legislația națională care o transpune pe aceasta din urmă este de asemenea aplicabilă.

73.

Cunoașterea sau necunoașterea încălcării dreptului asupra mărcii este relevantă în comerțul electronic: astfel rezultă din articolul 14 alineatul (1) din Directiva 2000/31, referitor la exonerarea de răspundere a prestatorilor de servicii intermediari, și din interpretarea Curții privind această dispoziție.

74.

Astfel cum am menționat, prin Hotărârea L’Oréal s‑a exclus din sfera de aplicare a acestei exonerări operatorul care joacă un rol activ, care îi conferă o cunoaștere a datelor referitoare la ofertele de vânzare stocate pe serverul său ( 48 ). Nici un operator neutru nu se va putea prevala de derogarea respectivă în cazul în care a avut cunoștință în mod efectiv despre activitatea sau informația ilicită sau, în ceea ce privește o cerere de daune‑interese, în cazul în care a luat cunoștință de fapte sau circumstanțe din care să rezulte că activitatea sau informația este vădit ilicită ( 49 ).

75.

Referitor la daunele‑interese, în contextul Directivei 2004/48, cunoașterea (sau lipsa cunoașterii) caracterului ilicit poate fi de asemenea relevantă. Astfel rezultă din modul de redactare a articolului 13 alineatul (1) în ceea ce privește contravenienții. În ceea ce privește intermediarii, același articol [alineatul (2)] acordă statelor membre libertate de decizie privind regimul aplicabil „atunci când contravenientul a săvârșit o încălcare fără a avea știință de aceasta sau fără a avea motive rezonabile de a ști aceasta”.

76.

O problemă diferită de cea a relevanței cunoașterii, chiar dacă are legătură cu aceasta, este cea referitoare la diligența de care a dat dovadă intermediarul pentru a o dobândi. Jurisprudența Curții privind articolul 11 ultima teză din Directiva 2004/48 (despre ordinele judecătorești împotriva intermediarilor ale căror servicii sunt utilizate de un terț pentru a încălca un drept de proprietate intelectuală) oferă câteva orientări ( 50 ).

77.

În Hotărârea L’Oréal, Curtea a analizat măsurile care, în temeiul dispoziției respective, pot fi impuse prestatorului de servicii online, pentru a evita orice viitoare atingere a drepturilor de proprietate intelectuală de către un terț. Aceasta a amintit, în primul rând, articolul 15 din Directiva 2000/31 care exclude o obligație generală de supraveghere a prestatorilor de servicii. În al doilea rând, a făcut trimitere la articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2004/48, subliniind că măsurile pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală trebuie să se aplice astfel încât să se evite crearea de obstacole în calea comerțului legitim.

78.

În acest context considerăm că o abordare potrivit căreia se efectuează o distincție între intermediari în funcție de calitatea serviciilor oferite autorului direct al încălcării dreptului asupra mărcii ar fi de natură să asigure echilibrul just între protecția dreptului asupra mărcii și inexistența obstacolelor în calea comerțului legitim.

79.

Astfel, simplii antrepozitari care îndeplinesc exclusiv sarcini auxiliare ar fi exonerați de răspundere dacă nu ar fi intervenit în activitatea ilicită fără cunoștință de cauză și fără a avea motive rezonabile să știe despre caracterul său ilicit. Cu alte cuvinte, ar fi exonerați de răspundere dacă nu ar fi avut și nici nu ar fi putut să aibă cunoștință despre caracterul ilicit al comercializării produsului pe care un vânzător îl introduce pe piață prin încălcarea dreptului titularului mărcii.

80.

Sub rezerva anumitor nuanțe pe care nu este necesar să le evidențiem în acest moment, acestor simpli antrepozitari nu li se poate impune o obligație specială de diligență pentru a se asigura, în fiecare caz, că se respectă drepturile titularului mărcii care identifică produsele care li se încredințează, cu excepția cazului în care caracterul ilicit al încălcării este evident. Această cerință generalizată ar îngreuna în mod excesiv activitățile normale ale întreprinderilor respective, în calitate de prestatori de servicii auxiliare comerțului ( 51 ).

81.

Situația este diferită în cazul unor întreprinderi precum pârâtele, care, ca urmare a faptului că prestează serviciile în cadrul programului „Livrare prin Amazon”, se implică în comercializarea produselor în modalitatea pe care am descris‑o anterior. Instanța de trimitere subliniază că întreprinderile respective nu cunoșteau faptul că produsele încalcă dreptul asupra mărcii al cărei titular este Coty Germany, însă considerăm că lipsa cunoașterii respective nu le exonerează în mod obligatoriu de răspundere.

82.

Ca urmare a implicării semnificative a întreprinderilor respective în comercializarea produselor prin intermediul programului respectiv, acestora li se poate impune o atenție (diligență) specială în ceea ce privește verificarea legalității bunurilor comercializate. Tocmai pentru că acestea sunt conștiente că, în lipsa verificării respective ( 52 ), pot ajunge cu ușurință să acționeze drept mijloc pentru vânzarea de „produse ilicite, falsificate, piratate sau ilegale din alte puncte de vedere ori imorale, care încalcă drepturile de proprietate ale terților” ( 53 ), nu pot pur și simplu să se sustragă de la răspundere prin atribuirea sa exclusiv în sarcina vânzătorului.

83.

Analiza în ultimă instanță referitoare la răspunderea civilă a pârâtelor revine în sarcina instanței de trimitere, în funcție de situația de fapt pe care o consideră stabilită. Având în vedere că ultima parte din întrebarea preliminară vizează efectele pe care le‑ar putea avea în cadrul analizei respective necunoașterea de către pârâte a încălcării dreptului titularului mărcii, considerăm că aceasta, în sine, nu le exonerează de răspundere.

84.

În temeiul considerațiilor anterioare, propunem Curții să răspundă la întrebarea adresată de Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania) după cum urmează:

„Articolul 9 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară și articolul 9 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că: