1. 

Prezenta cerere de decizie preliminară din 23 mai 2017, depusă la grefa Curții la 29 mai 2017 de Gerechtshof Arnhem‑Leeuwarden (Curtea de Apel din Arnhem‑Leeuwarden, Țările de Jos), privește interpretarea articolelor 2-5 din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională ( 2 ).

2. 

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între societatea Levola Hengelo BV (denumită în continuare „Levola”), pe de o parte, și societatea Smilde Foods BV (denumită în continuare „Smilde”), pe de altă parte, două întreprinderi care produc alimente, în legătură cu pretinsa încălcare de către Smilde a dreptului de autor al Levola cu privire la gustul unei creme tartinabile cu brânză din smântână și ierburi aromatice proaspete, denumită „Heksenkaas” sau „Heks’nkaas” (denumită în continuare „Heksenkaas”) ( 3 ).

3. 

Instanța de trimitere consideră că, în scopul soluționării litigiului cu care este sesizată, aceasta trebuie să cunoască îndeosebi dacă dreptul Uniunii, în special Directiva 2001/29, se opune protecției, prin dreptul de autor, a gustului unui produs alimentar.

4.

Articolul 2 din Convenția de la Berna pentru protecția operelor literare și artistice, semnată la Berna la 9 septembrie 1886 (Actul de la Paris din 24 iulie 1971), în versiunea care rezultă din modificarea de la 28 septembrie 1979 (denumită în continuare „Convenția de la Berna”), prevede:

„(1)   Termenul opere literare și artistice cuprinde toate lucrările din domeniul literar, științific și artistic, oricare ar fi modul sau forma de exprimare, precum: cărțile, broșurile și alte scrieri; conferințele, alocuțiunile, predicile și alte opere de aceeași natură; operele dramatice sau dramatico‑muzicale; operele coregrafice și pantomimele; compozițiile muzicale cu sau fără cuvinte; operele cinematografice, cărora le sunt asimilate operele exprimate printr‑un procedeu analog cinematografiei; operele de desen, de pictură, de arhitectură, de sculptură, de gravură, de litografie; operele fotografice, cărora le sunt asimilate operele exprimate printr‑un procedeu analog fotografiei; operele de artă aplicată; ilustrațiile, hărțile geografice; planurile, crochiurile și operele plastice referitoare la geografie, la topografie, la arhitectură sau la științe.

(2)   Se rezervă totuși legislațiilor țărilor Uniunii dreptul de a dispune că operele literare și artistice sau una ori mai multe categorii dintre ele nu sunt protejate, atâta timp cât nu au fost fixate pe un suport material.

[…]

(5)   Culegerile de opere literare sau artistice, cum sunt enciclopediile și antologiile, care, prin alegerea sau prin dispunerea materialelor, constituie creații intelectuale, sunt protejate ca atare, fără a prejudicia drepturile autorilor asupra fiecărei opere care face parte din aceste culegeri.

(6)   Operele sus‑menționate beneficiază de protecție în toate țările Uniunii. Această protecție se exercită în favoarea autorului și a deținătorilor drepturilor sale.

[…]”

5.

Potrivit articolului 9 alineatul (1) din Convenția de la Berna:

„Autorii operelor literare și artistice, protejați prin prezenta convenție, beneficiază de dreptul exclusiv de a autoriza reproducerea acestor opere, în orice mod și sub orice formă ar fi.”

6.

La 20 decembrie 1996, Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (OMPI) a adoptat la Geneva Tratatul OMPI privind drepturile de autor (denumit în continuare „Tratatul OMPI privind drepturile de autor”), care a intrat în vigoare la 6 martie 2002 și a fost aprobat în numele Comunității Europene prin Decizia 2000/278/CE ( 4 ).

7.

Potrivit articolului 1 alineatul (4) din Tratatul OMPI privind drepturile de autor, intitulat „Raporturi cu Convenția de la Berna”:

„Părțile contractante trebuie să se conformeze articolelor 1-21 și anexei la Convenția de la Berna.”

8.

Articolul 2 din Tratatul OMPI privind drepturile de autor, intitulat „Domeniul de aplicare al protecției privind dreptul de autor”, prevede:

„Protecția privind dreptul de autor se întinde doar asupra expresiilor, nu și asupra ideilor, procedeelor, metodelor de funcționare sau conceptelor matematice ca atare.”

9.

Articolul 4 din Tratatul OMPI privind drepturile de autor, intitulat „Programe pentru calculator”, prevede:

„Programele pentru calculator sunt protejate ca opere literare în sensul articolului 2 din Convenția de la Berna. Protecția prevăzută se aplică programelor pentru calculator oricare ar fi modul sau forma lor de exprimare.”

10.

Potrivit articolului 5 din Tratatul OMPI privind drepturile de autor, intitulat „Compilații de date (baze de date)”:

„Compilațiile de date sau de alte elemente, oricare ar fi forma acestora, care, prin alegerea sau modul de dispunere a conținutului, constituie creații intelectuale sunt protejate ca atare. Protecția nu se extinde și asupra datelor sau a elementelor ca atare și nu aduce atingere niciunui drept de autor existent asupra datelor sau elementelor cuprinse în compilație.”

11.

Acordul privind aspectele legate de comerț ale drepturilor de proprietate intelectuală (TRIPS) din 15 aprilie 1994 (JO 1994, L 336, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 228, denumit în continuare „Acordul TRIPS”), care constituie anexa 1 C la Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) (JO 1994, L 336, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 5, denumit în continuare „Acordul OMC”), a fost aprobat prin Decizia 94/800/CE a Consiliului din 22 decembrie 1994 privind încheierea, în numele Comunității Europene, referitor la domeniile de competența sa, a acordurilor obținute în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay (1986-1994) ( 5 ).

12.

Articolul 9 din Acordul TRIPS, intitulat „Relația cu Convenția de la Berna”, prevede:

„(1)   Membrii [OMC] trebuie să respecte articolele 1-21 din Convenția de la Berna (1971) și anexa la respectiva convenție. […]”

(2)   Protecția dreptului de autor se extinde asupra expresiilor, și nu asupra ideilor, procedurilor, metodelor de funcționare sau conceptelor matematice în sine.”

13.

Articolul 10 din Acordul TRIPS, intitulat „Programe de calculator și compilații de date”, prevede:

„(1)   Programele de calculator, fie că sunt exprimate în cod sursă, fie în cod obiect, sunt protejate ca opere literare în temeiul Convenției de la Berna (1971).

(2)   Compilațiile de date sau de alte elemente, fie că sunt reproduse pe suport exploatabil pe mașină sau sub orice altă formă, care, din cauza alegerii sau aranjării conținutului lor, constituie creații intelectuale sunt protejate ca atare. Această protecție, care nu este extinsă asupra datelor sau elementelor în sine, nu trebuie să aducă atingere niciunui drept de autor care subzistă pentru datele sau elementele însele”.

14.

Articolul 2 din Directiva 2001/29, intitulat „Dreptul de reproducere”, prevede:

„Statele membre prevăd dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice reproducerea directă sau indirectă, temporară sau permanentă, prin orice mijloace și în orice formă, în totalitate sau în parte:

[…]”

15.

Articolul 3 din Directiva 2001/29, intitulat „Dreptul de comunicare publică a operelor și dreptul de a pune la dispoziția publicului alte obiecte protejate”, prevede:

„(1)   Statele membre prevăd dreptul exclusiv al autorului de a autoriza sau de a interzice orice comunicare publică a operelor lor, prin cablu sau fără cablu, inclusiv punerea la dispoziția publicului a operelor lor, astfel încât oricine să poată avea acces la acestea din orice loc și în orice moment.

[…]”

16.

Articolul 4 din Directiva 2001/29, intitulat „Dreptul de distribuire” prevede:

„(1)   Statele membre prevăd dreptul exclusiv al autorului de a autoriza sau de a interzice orice formă de distribuire către public, prin vânzare sau prin altă modalitate, a originalului operei sau a copiilor acestuia.

[…]”

17.

Articolul 1 din Auteurswet (Legea neerlandeză privind dreptul de autor, denumită în continuare „Legea privind dreptul de autor”) prevede:

„Dreptul de autor este, sub rezerva limitărilor prevăzute de lege, dreptul exclusiv al autorului unei opere literare, științifice sau artistice sau al succesorilor săi în drepturi de a publica și de a reproduce această operă.”

18.

Articolul 10 din Legea privind dreptul de autor are următorul cuprins:

„1.   Opere literare, științifice sau artistice în sensul prezentei legi înseamnă:

și, în general, orice produs din domeniul literar, științific sau artistic redat în orice mod și în orice formă.

[…]”

19.

Heksenkaas este o cremă tartinabilă cu brânză din smântână și ierburi aromatice proaspete. Aceasta a fost creată de către un comerciant cu amănuntul de legume și produse proaspete neerlandez în anul 2007. Printr‑un contract încheiat în anul 2011 și în schimbul unei redevențe calculate în funcție de cifra de afaceri realizată din vânzare, creatorul acesteia a transferat către Levola drepturile sale de proprietate intelectuală cu privire la acest produs.

20.

La 10 iulie 2012, s‑a acordat brevetul pentru procedura de fabricare a produsului Heksenkaas și la jumătatea anului 2010 a fost înregistrată marca verbală „Heksenkaas”.

21.

Începând cu luna ianuarie a anului 2014, Smilde fabrică un produs denumit „Witte Wievenkaas”, pentru un lanț de supermarketuri din Țările de Jos.

22.

Levola a acționat în justiție Smilde în fața rechtbank Gelderland (Tribunalul din Gelderland, Țările de Jos), susținând că fabricarea și vânzarea Witte Wievenkaas îi încalcă drepturile de autor asupra „gustului” Heksenkaas. Levola a definit dreptul de autor asupra unui „gust” drept „întreaga impresie creată asupra simțului gustativ prin consumul unui produs alimentar, inclusiv prin senzația percepută în gură prin simțul tactil”.

23.

Levola a solicitat rechtbank Gelderland (Tribunalul din Gelderland) să constate, pe de o parte, că gustul Heksenkaas constituie o creație intelectuală proprie fabricantului său și beneficiază, în consecință, de protecție prin dreptul de autor, în calitate de „operă”, în sensul articolului 1 din Legea privind dreptul de autor, și, pe de altă parte, că gustul produsului fabricat de Smilde constituie o reproducere a acestei „opere”. De asemenea, aceasta a solicitat aceleiași instanțe să oblige Smilde să înceteze și să se abțină în viitor de la orice încălcare a dreptului său de autor, inclusiv fabricarea, achiziția, vânzarea și orice alt tip de comercializare a produsului denumit „Witte Wievenkaas”.

24.

Prin hotărârea din 10 iunie 2015, rechtbank Gelderland (Tribunalul din Gelderland) a considerat că, fără a fi necesar să statueze cu privire la aspectul dacă gustul Heksenkaas este susceptibil să fie protejat în temeiul dreptului de autor, pretențiile Levola trebuie, în orice caz, să fie respinse, din moment ce aceasta din urmă nu a precizat ce elemente sau combinații de elemente ale gustului Heksenkaas i‑ar conferi acestuia un caracter original și o notă individuală.

25.

Levola a formulat apel împotriva acestei hotărâri la instanța de trimitere.

26.

Instanța de trimitere consideră că problema principală formulată în cauză este aceea de a se stabili dacă gustul unui produs alimentar poate fi protejat în temeiul dreptului de autor. Aceasta adaugă faptul că părțile din cauza cu care este sesizată susțin poziții diametral opuse cu privire la această problemă.

27.

Potrivit Levola, gustul unui produs alimentar poate fi calificat drept operă literară, științifică sau artistică protejată în temeiul dreptului de autor. Levola se bazează în special pe hotărârea din 16 iunie 2006 a Hoge Raad der Nederlanden (Curtea Supremă a Țărilor de Jos), Lancôme (ECLI:NL:HR:2006:AU8940), în care această din urmă instanță a admis, în principiu, posibilitatea de a recunoaște un drept de autor asupra mirosului unui parfum.

28.

În schimb, potrivit Smilde, protecția gusturilor nu poate face obiectul sistemului dreptului de autor, care privește doar creații vizuale și sonore. Pe de altă parte, caracterul perisabil al unui produs alimentar și caracterul subiectiv al experienței gustative se opun calificării gustului unui produs alimentar drept operă protejată prin dreptul de autor. În plus, drepturile exclusive ale autorului unei opere de proprietate intelectuală și restricțiile aduse acestora sunt practic inaplicabile în cazul gusturilor.

29.

Instanța de trimitere arată că Cour de cassation (Curtea de Casație, Franța) a exclus în mod categoric posibilitatea unei protecții a unui miros prin dreptul de autor, în special în hotărârea sa din 10 decembrie 2013 ( 6 ). Așadar, jurisprudența instanțelor naționale supreme din Uniune ar fi divergentă în ceea ce privește problema, similară celei aflate în miezul cauzei cu care este sesizată instanța de trimitere, a protecției unui miros prin dreptul de autor.

30.

În aceste condiții, Gerechtshof Arnhem‑Leeuwarden (Curtea de Apel din Arnhem‑Leeuwarden, Țările de Jos) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

31.

Levola, Smilde, guvernele francez, italian și al Regatului Unit, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise. Levola, Smilde, guvernele neerlandez, francez și al Regatului Unit, precum și Comisia au formulat observații orale în cadrul ședinței care a avut loc la 4 iunie 2018.

32.

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă gustul unui produs alimentar constituie o „operă” și poate fi protejat prin dreptul de autor de către Directiva 2001/29 ( 7 ).

33.

Smilde susține că prezenta cerere de decizie preliminară este inadmisibilă. Aceasta consideră că, pe lângă faptul că Levola nu și‑a îndeplinit obligația de susținere a pretențiilor și de probă în cauza principală, această cauză poate fi deja închisă pe baza faptului că gustul produsului Heksenkaas nu este original.

34.

În opinia noastră, excepția de inadmisibilitate ridicată de Smilde nu poate fi reținută din următoarele motive.

35.

Numai instanțele naționale care sunt sesizate cu soluționarea litigiului și care trebuie să își asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată au competența să aprecieze, luând în considerare particularitățile fiecărei cauze, atât necesitatea unei decizii preliminare pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții. În consecință, în cazul în care întrebările adresate privesc interpretarea dreptului Uniunii, Curtea este, în principiu, obligată să se pronunțe. Rezultă că întrebările referitoare la dreptul Uniunii beneficiază de o prezumție de pertinență. Astfel, respingerea de către Curte a unei cereri formulate de o instanță națională este posibilă numai dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul acțiunii principale ori atunci când problema este de natură ipotetică ori Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i‑au fost adresate ( 8 ).

36.

Trebuie subliniat că prezenta cerere de decizie preliminară privește interpretarea dreptului Uniunii și, mai exact, interpretarea articolelor 2-5 din Directiva 2001/29. În absența unui indiciu sau chiar a unei afirmații în sensul că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal ori că problema este de natură ipotetică, considerăm că întrebările preliminare adresate de instanța de trimitere cu privire la interpretarea acestei directive și la noțiunea „operă” nu pot fi considerate inadmisibile prin simplul fapt că una dintre părțile din litigiul principal consideră că litigiul principal trebuie soluționat pe baza altor motive și argumente.

37.

Noțiunea „operă”, în sensul articolului 2 litera (a), al articolului 3 alineatul (1) și al articolului 4 alineatul (1) din Directiva 2001/29, nu este definită de această directivă ( 9 ). În plus, dispozițiile respective nu fac nicio trimitere la dreptul național în ceea ce privește noțiunea „operă” ( 10 ).

38.

Într‑o astfel de împrejurare, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, rezultă atât din cerința aplicării uniforme a dreptului Uniunii, cât și din cea a principiului egalității că termenii unei dispoziții de drept al Uniunii care nu conține nicio trimitere expresă la dreptul statelor membre pentru a stabili sensul și domeniul său de aplicare trebuie, în mod normal, să primească în întreaga Uniune Europeană o interpretare autonomă și uniformă, care trebuie stabilită ținând seama de contextul prevederii și de obiectivul urmărit de reglementarea în cauză ( 11 ).

39.

Rezultă din această jurisprudență că termenul „operă” trebuie considerat ca fiind o noțiune autonomă a dreptului Uniunii, ale cărei sens și domeniu de aplicare trebuie să fie identice în toate statele membre. Prin urmare, revine Curții obligația de a da acestui termen o interpretare uniformă în ordinea juridică a Uniunii ( 12 ).

40.

În consecință, noțiunea „operă”, în calitate de noțiune autonomă a dreptului Uniunii, nu permite statelor membre să prevadă, în această privință, standarde diferite sau suplimentare. În consecință, dreptul Uniunii se opune unei reglementări naționale care ar prevedea, în afara cadrului prevăzut de Directiva 2001/29 ( 13 ), posibilitatea protejării gustului produselor alimentare ( 14 ) prin dreptul de autor.

41.

Guvernul francez consideră că, pentru a determina dacă un gust alimentar poate beneficia de protecția conferită prin dreptul de autor în temeiul Directivei 2001/29, trebuie să se stabilească dacă acesta poate fi considerat o „operă”, și anume o lucrare care este originală în sensul că este o creație intelectuală proprie a autorului său.

42.

Curtea a subliniat la punctul 34 din Hotărârea din 16 iulie 2009, Infopaq International (C‑5/08, EU:C:2009:465), că „rezultă din economia generală a Convenției de la Berna, în special din articolul 2 alineatele (5) și (8), că pentru protecția anumitor lucrări ca opere literare sau artistice este necesar ca acestea să reprezinte creații intelectuale” ( 15 ). În plus, Curtea a decis că dreptul de autor în sensul articolului 2 litera (a) din Directiva 2001/29 nu se poate aplica decât în cazul unui obiect care este original, fiind o creație intelectuală proprie a autorului său ( 16 ).

43.

La punctul 88 din Hotărârea din 1 decembrie 2011, Painer (C‑145/10, EU:C:2011:798), Curtea a declarat că o creație intelectuală este proprie autorului său atunci când reflectă personalitatea acestuia. În conformitate cu punctul 39 din Hotărârea din 1 martie 2012, Football Dataco și alții (C‑604/10, EU:C:2012:115), criteriul originalității nu este îndeplinit atunci când constituirea unei baze de date este impusă de considerații tehnice, de reguli sau de limitări care nu lasă loc niciunei libertăți de creație. În plus, la punctul 42 din hotărârea menționată, Curtea a statuat că faptul că constituirea bazei de date ar fi impus, independent de crearea datelor pe care aceasta le conține, o muncă și un know‑how semnificative din partea autorului său nu poate, ca atare, să justifice protejarea sa prin dreptul de autor dacă această muncă și acest know‑how nu exprimă nicio originalitate în alegerea sau dispunerea respectivelor date.

44.

Considerăm însă că, deși aspectul ca un obiect să fie original reprezintă o condiție necesară pentru a beneficia de protecția dreptului de autor, acesta nu ne pare suficient. Pe lângă cerința ca obiectul în cauză să fie original, acesta trebuie să fie o „operă”.

45.

La punctul 33 din Hotărârea din 16 iulie 2009, Infopaq International (C‑5/08, EU:C:2009:465), Curtea a statuat că „[a]rticolul 2 litera (a) din Directiva 2001/29 prevede că autorii au dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice reproducerea în totalitate sau în parte a operelor lor. Rezultă că protecția dreptului de a autoriza sau de a interzice reproducerea de care beneficiază autorul are ca obiect o «operă»” ( 17 ).

46.

Reiese cu claritate din această jurisprudență că articolul 2 litera (a) din Directiva 2001/29 impune, pe de o parte, existența unei „opere” ( 18 ) și, pe de altă parte, ca această operă să fie originală. Este important ca aceste două noțiuni, care sunt distincte, să nu fie fuzionate sau să se facă un amalgam din ele.

47.

În consecință, considerăm, în acord cu Comisia, că faptul că o „operă poate fi protejată prin dreptul de autor în temeiul articolului 2 litera (a) din Directiva 2001/29 numai dacă îndeplinește acest criteriu al originalității nu poate fi totuși interpretat în sensul în care ar implica, dimpotrivă, că orice obiect care îndeplinește acest criteriu ar trebui să fie considerat „în mod automat”, din acest motiv, drept o „operă” protejată prin dreptul de autor în sensul directivei menționate” ( 19 ).

48.

Întrucât Directiva 2001/29 nu definește noțiunea de operă, considerăm că este adecvat să se țină cont de dispozițiile Convenției de la Berna. Astfel, deși Uniunea nu este parte contractantă la Convenția de la Berna, aceasta „este totuși obligată, în temeiul articolului 1 alineatul (4) din Tratatul OMPI privind drepturile de autor, la care este parte, care face parte din ordinea sa juridică și pe care Directiva 2001/29 urmărește să îl pună în aplicare, să se conformeze articolelor 1-21 din Convenția de la Berna” ( 20 ).

49.

În consecință, Uniunea trebuie să se conformeze în special articolului 2 alineatul (1) din Convenția de la Berna, care determină domeniul de aplicare al operelor „literare și artistice” care pot fi protejate prin dreptul de autor. Potrivit acestei dispoziții, termenii „opere literare și artistice”, „cuprind toate lucrările din domeniile literar, științific și artistic, oricare ar fi modul sau forma de exprimare”. În plus, articolul 2 alineatul (1) din Convenția de la Berna conține o listă neexhaustivă ( 21 ) a operelor „literare și artistice” care sunt protejate ( 22 ).

50.

Lista respectivă nu face nicio referire la gusturi și nici la opere similare gusturilor, precum mirosurile sau parfumurile, dar aceasta nici nu le exclude în mod expres.

51.

Cu toate acestea, remarcăm că, în pofida faptului că, potrivit articolului 2 alineatul (1) din Convenția de la Berna, „termenul «opere literare și artistice» cuprinde toate lucrările din domeniul literar, științific și artistic, oricare ar fi modul sau forma de exprimare”, această dispoziție se referă numai la operele care sunt percepute prin mijloace vizuale sau sonore, cum ar fi cărțile și compozițiile muzicale, cu excluderea lucrărilor care pot fi percepute prin alte simțuri, precum gustul, mirosul sau simțul tactil.

52.

În plus, în cazul unor îndoieli persistente cu privire la protecția anumitor lucrări prin dreptul de autor, comunitatea internațională a intervenit cu regularitate pentru a stabili în mod clar că aceste „opere” sunt protejate prin dreptul de autor – cu condiția ca acestea să fie originale – fie prin modificarea Convenției de la Berna, fie prin adoptarea altor acorduri multilaterale ( 23 ).

53.

Astfel a fost adoptat Tratatul OMPI privind drepturile de autor, care reprezintă un aranjament particular în sensul Convenției de la Berna, în special în sensul de a proteja operele din mediul digital ( 24 ), cum ar fi programele pentru calculator și compilațiile de date sau de alte elemente (bazele de date) ( 25 ).

54.

Gustul unui produs alimentar nu poate fi comparat cu niciuna din „operele” protejate prin acest tratat și, după cunoștințele noastre, nicio altă dispoziție de drept internațional nu protejează, prin dreptul de autor, gustul unui produs alimentar ( 26 ).

55.

În plus, considerăm, în conformitate cu observațiile guvernului francez și ale Comisiei, că, în cazul în care procesul de elaborare a unui gust alimentar sau a unui parfum necesită muncă și implică un know‑how, acestea ar constitui obiecte a căror protecție ar putea fi asigurată prin dreptul de autor doar dacă sunt originale ( 27 ). Protecția privind dreptul de autor se întinde asupra expresiilor originale, iar nu asupra ideilor, a procedurilor, a metodelor de funcționare sau a conceptelor matematice în sine ( 28 ). Considerăm că, dacă forma în care poate fi exprimată o rețetă (expresia) poate fi protejată prin dreptul de autor în cazul în care expresia este originală, dreptul de autor nu protejează rețeta în sine (ideea). Această distincție este denumită în limba engleză „idea/expression dichotomy”.

56.

În plus, aceste expresii originale ar trebui să fie identificabile cu suficientă precizie și obiectivitate. Astfel, în Hotărârea din 12 decembrie 2002, Sieckmann (C‑273/00, EU:C:2002:748, punctul 55), care se referă la problema dacă un semn, în speță un miros, care nu este în sine susceptibil de a fi perceput vizual, poate să constituie o marcă, Curtea a hotărât că acest lucru este posibil „cu condiția ca semnul să poată face obiectul unei reprezentări grafice, în special prin intermediul imaginilor, liniilor sau al caracterelor, care să fie clară, precisă, completă în sine, ușor accesibilă, inteligibilă, durabilă și obiectivă” ( 29 ).

57.

Or, se pare că, având în vedere stadiul actual al tehnicii, identificarea exactă și obiectivă a unui gust sau a unui miros este în prezent imposibilă. În această privință, guvernul italian subliniază că, „în pofida eforturilor științifice depuse până în prezent pentru a defini fără echivoc proprietățile organoleptice ale produselor alimentare, în starea actuală de fapt, «gustul» este în esență un element calitativ, legat în primul rând de caracterul subiectiv al experienței gustative. Proprietățile organoleptice ale alimentelor sunt destinate, astfel, să fie percepute și evaluate de organele senzoriale, în principal gustul și mirosul, dar și simțul tactil, pe baza experienței subiective și a impresiilor declanșate de aliment asupra organelor senzoriale menționate. Nu există încă o caracterizare obiectivă a unor astfel de experiențe” ( 30 ). Nu excludem faptul ca în viitor tehnicile pentru identificarea exactă și obiectivă a unui gust sau a unui miros să poată evolua, ceea ce ar putea determina legiuitorul să intervină și să le protejeze prin dreptul de autor sau prin alte mijloace.

58.

În opinia noastră, posibilitatea de a încredința identificarea unui gust unei instanțe sau unui expert desemnat de aceasta, după cum sugerează Levola în observațiile sale scrise, nu aduce atingere faptului că această identificare ( 31 ) ar rămâne, prin însăși natura sa, un exercițiu subiectiv ( 32 ). Or posibilitatea de a identifica cu suficientă precizie și obiectivitate o operă și, în consecință, domeniul de aplicare al protecției acesteia prin dreptul de autor este imperativă în scopul respectării principiului securității juridice în interesul titularului dreptului de autor și în special al terților care pot fi expuși la acțiuni judiciare, în special acțiuni penale sau în contrafacere ( 33 ), pentru încălcarea dreptului de autor.

59.

Faptul că produsele alimentare sunt potențial instabile nu este în sine convingător. Astfel, trebuie subliniat că, pe lângă faptul că Directiva 2001/29 nu prevede nicio obligație de a fixa o operă ( 34 ), nu suportul pe care sau în care este fixată o operă face obiectul dreptului de autor, ci opera în sine.

60.

Cu toate acestea, în opinia noastră, faptul că gusturile în sine sunt efemere, volatile și instabile militează împotriva identificării precise și obiective a acestora, precum și, în consecință, a calificării lor drept opere în sensul dreptului de autor.

61.

În consecință, considerăm că gustul unui produs alimentar nu constituie o „operă” în sensul Directivei 2001/29. Rezultă că un gust nu poate beneficia de dreptul de reproducere ( 35 ), de dreptul de comunicare publică a operelor și de dreptul de a pune la dispoziția publicului alte obiecte protejate ( 36 ) și de dreptul de distribuire ( 37 ), în sensul Directivei 2001/29, care privește numai operele. În plus, trebuie arătat că excepțiile și limitările prevăzute la articolul 5 din Directiva 2001/29 privesc numai operele protejate prin aceste drepturi.

62.

Din considerațiile care precedă rezultă că Directiva 2001/29 se opune protecției prin dreptul de autor a gustului unui produs alimentar. Deoarece a doua întrebare este adresată numai în cazul în care Directiva 2001/29 nu se opune protecției prin dreptul de autor a gustului unui produs alimentar și se referă în special la condițiile pentru a beneficia de această protecție și la întinderea sa, nu este necesar să se răspundă la această întrebare.

63.

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Gerechtshof Arnhem‑Leeuwarden (Curtea de Apel din Arnhem‑Leeuwarden, Țările de Jos) după cum urmează:

„Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională se opune protecției prin dreptul de autor a gustului unui produs alimentar.”