3.12.2018 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 436/14 |
Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 4 octombrie 2018 (cerere de decizie preliminară formulată de Tribunalul Cluj – România) – IQ/JP
(Cauza C-478/17) (1)
([Trimitere preliminară - Cooperare judiciară în materie civilă - Competență în materia răspunderii părintești - Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 - Articolul 15 - Trimitere la o instanță mai bine plasată pentru a soluționa cauza - Domeniu de aplicare - Articolul 19 - Litispendență])
(2018/C 436/16)
Limba de procedură: româna
Instanța de trimitere
Tribunalul Cluj
Părțile din procedura principală
Reclamant: IQ
Pârât: IQ
Dispozitivul
Articolul 15 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000, trebuie interpretat în sensul că nu este aplicabil într-o situație precum cea în discuție în cauza principală, în care cele două instanțe sesizate sunt competente pe fond, în temeiul articolelor 12 și, respectiv, 8 din acest regulament.