1.

Potrivit articolului 343 TFUE, Uniunea Europeană se bucură, pe teritoriile statelor membre, de privilegiile și imunitățile necesare pentru îndeplinirea misiunii sale, în condițiile definite în Protocolul privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene (denumit în continuare „protocolul”) ( 2 ). Articolul 1 a treia teză din protocol prevede că patrimoniul și activele Uniunii nu pot face obiectul niciunei măsuri administrative sau judiciare de constrângere fără autorizație din partea Curții de Justiție.

2.

Posibilitatea de a sesiza Curtea de Justiție cu cereri pentru acordarea unei astfel de autorizații este utilizată foarte des ( 3 ). Fără îndoială că pentru instituirea unei măsuri asigurătorii asupra activelor organelor Uniunii, ca măsură de constrângere împotriva patrimoniului Uniunii, este necesară autorizația Curții.

3.

Până acum nu s‑a hotărât dacă această necesitate a autorizației se aplică și în cazul în care deja au fost trimise fonduri bugetare statelor membre pentru punerea în aplicare a obiectivelor Uniunii. Aceasta este situația premisă a prezentei cererii de decizie preliminară, al cărei obiect este finanțarea acordată în cadrul Fondului social european.

4.

Prevederile generale și relevante în prezenta cauză privitoare la fondurile structurale ale Uniunii Europene, din care face parte Fondul social european (denumit în continuare „fondul structural” sau „fondul”), erau cuprinse, în perioada de programare 2007-2013, în Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 ( 4 ). Acest regulament a fost înlocuit pentru perioada de programare 2014-2020 cu Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 ( 5 ).

5.

Potrivit articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1083/2006, fondurile intervin împreună cu măsurile naționale, integrând prioritățile Uniunii. Potrivit articolului 11 alineatul (1), obiectivele fondurilor sunt urmate în cadrul unui parteneriat strâns între Comisie și fiecare stat membru.

6.

Articolul 14 din Regulamentul nr. 1083/2006 prevede următoarele:

„(1)   Bugetul Uniunii Europene alocat fondurilor este executat în cadrul gestionării partajate între statele membre și Comisie, în sensul [Regulamentului financiar al Uniunii Europene ( 6 )].

(2)   Comisia își asumă responsabilitățile de execuție a bugetului general al Uniunii Europene în conformitate cu următoarele dispoziții:

[…]”

7.

Articolul 32 din Regulamentul nr. 1083/2006 este redactat după cum urmează:

„(1)   Măsurile fondurilor în statele membre iau forma unor programe operaționale […]

(2)   Fiecare program operațional este întocmit de statul membru sau de orice autoritate desemnată de acesta […].

[…]

(4)   Comisia evaluează programul operațional propus pentru a stabili dacă acesta contribuie la obiectivele și prioritățile din cadrul de referință strategic național și din orientările strategice ale Comunității pentru coeziune. […]”

8.

Articolul 56 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1083/2006 prevede:

„(3)   O cheltuială nu este eligibilă pentru contribuția dintr‑un fond decât dacă s‑a efectuat pentru operațiuni decise de autoritatea de gestionare a programului operațional în cauză sau sub supravegherea acesteia, în conformitate cu criterii stabilite de comitetul de supraveghere.”

9.

Potrivit articolului 60 litera (b) din Regulamentul nr. 1083/2006, autoritatea de gestionare este însărcinată „(b) să verifice furnizarea de produse și de servicii cofinanțate și să controleze dacă toate cheltuielile declarate de beneficiari pentru operațiuni au fost suportate efectiv și că sunt în conformitate cu normele comunitare și interne [relevante]; […]”

10.

Articolul 70 din Regulamentul nr. 1083/2006 prevede:

„(1)   Statele membre își asumă responsabilitatea gestionării și controlului programelor operaționale, în special prin următoarele măsuri:

[…]

(2)   În cazul în care sumele plătite în mod necuvenit unui beneficiar nu pot fi recuperate, statul membru este responsabil pentru rambursarea sumelor pierdute în bugetul general al Uniunii Europene, în cazul în care se stabilește că pierderea rezultă din vina sau neglijența proprie.”

11.

Articolul 76 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1083/2006 conține următoarele prevederi în ceea ce privește plățile de către Comisie:

„(2)   Plățile se efectuează sub formă de prefinanțare, plăți intermediare și o plată a soldului final. Plățile se efectuează în profitul organismului desemnat de statul membru.”

12.

Articolul 77 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1083/2006 are următorul cuprins:

„(1) Plățile intermediare și plata soldului final se calculează prin aplicarea ratei de cofinanțare stabilite în decizia privind programul operațional în cauză pentru fiecare axă prioritară, la cheltuielile eligibile menționate în cadrul axei prioritare respective, în fiecare declarație de cheltuieli certificată de autoritatea de certificare.”

13.

Articolul 80 din Regulamentul nr. 1083/2006 prevede:

„Statele membre se asigură că organismele însărcinate cu efectuarea plăților se asigură că beneficiarii primesc suma totală a participării publice în cele mai scurte termene și integral. Nu se procedează la niciun fel de deducere sau reținere și nici la vreun fel de taxă specifică sau cu efect echivalent care ar reduce sumele datorate beneficiarilor.”

14.

Articolul 98 din Regulamentul nr. 1083/2006 cuprinde următoarea dispoziție:

„(1)   Este în primul rând responsabilitatea statelor membre să caute neregularitățile, să ia măsuri atunci când se constată o schimbare importantă care afectează natura sau condițiile de aplicare sau de control al operațiunilor sau al programelor operaționale și să procedeze la corecțiile financiare necesare.

(2)   Statele membre procedează la corecțiile financiare necesare pentru neregularitățile individuale sau sistemice constatate în operațiunile sau în programele operaționale. […]

Resursele din fonduri eliberate astfel se pot reutiliza de către statul membru până la 31 decembrie [2015] pentru programul operațional în cauză în conformitate cu dispozițiile alineatului (3). […]”

15.

Și, în sfârșit, articolul 99 alineatele (1)-(3) din Regulamentul nr. 1083/2006 are următorul conținut:

„(1)   Comisia poate să procedeze la corecții financiare prin anularea parțială sau totală a participării comunitare la un program operațional […]

(2)   Comisia își fondează corecțiile financiare pe cazuri individuale de neregularități, ținând seama de natura sistemică a neregularității pentru a determina dacă este nevoie să se aplice o corecție forfetară sau extrapolată.

(3)   În cazul în care decide suma unei corecții, Comisia ține seama de natura și de gravitatea neregularității, precum și de amploarea și de implicațiile financiare ale neregularităților constatate în programul operațional în cauză.”

16.

Domnul Dell’Acqua este titularul unei creanțe asupra firmei Eurocom s.r.l. (denumită în continuare „Eurocom”), care, la rândul ei, este titulara unei creanțe asupra regiunii italiene Lombardia. În scopul recuperării creanței sale, domnul Dell’Acqua a inițiat o procedură de autorizare a unei popriri la Tribunale di Novara (Tribunalul din Novara, Italia), pentru a popri suma corespunzătoare la regiunea Lombardia. În cadrul procedurii de poprire au intervenit și alți creditori ai Eurocom.

17.

În cadrul procedurii de poprire, regiunea Lombardia și‑a recunoscut într‑adevăr calitatea de debitor al Eurocom, însă a susținut că creanța privește sume care fac parte din Fondul social european. În consecință, ar fi vorba despre resurse legate de atingerea unor obiective de dezvoltare și de sprijinire a încadrării în muncă, de care regiunea nu ar putea dispune decât în favoarea beneficiarului. Creanța invocată de domnul Dell’Acqua nu poate fi poprită potrivit articolului 80 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006.

18.

Prin urmare, Tribunale di Novara (Tribunalul din Novara) pleacă de la premisa, care aparent nu a fost contestată până în prezent în procedura națională, că sumele ce fac obiectul creanței domnului Dell’Acqua aparțin Fondului social european. La momentul sesizării Tribunale di Novara (Tribunalul din Novara), acestea fuseseră deja transferate de Uniune agențiilor de plăți naționale în scopul transmiterii către beneficiari.

19.

În acest context, Tribunale di Novara (Tribunalul din Novara) se întreabă dacă sumele în cauză sunt supuse, potrivit articolului 132 din Regulamentul nr. 1303/2013, care corespunde articolului 80 din Regulamentul nr. 1083/2006, precum și potrivit articolului 1 din protocol, unei „imposibilități relative de înființare a popririi”, care necesită autorizația prealabilă a popririi din partea Curții. Prin urmare, instanța a adresat Curții următoarea întrebare preliminară:

„Autorizația prealabilă în sensul articolului 1 [a treia teză] din Protocolul privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene […] este sau nu este necesară în cazul în care, în cadrul procedurii de executare silită prin poprire în mâinile terților, sumele poprite nu se mai află în posesia organismului în cauză al [Uniunii] Europene, ci au fost deja transferate agențiilor de plăți naționale?”

20.

În procedura desfășurată în fața Curții, Italia și Comisia Europeană au depus concluzii scrise.

21.

Având în vedere observațiile instanței de trimitere, nu era clar pentru Italia și Comisie în care perioadă de finanțare (2007-2013 sau 2014-2020) trebuie încadrată creanța Eurocom asupra regiunii Lombardia. În consecință, nu s‑a stabilit dacă era aplicabil Regulamentul nr. 1083/2006 sau Regulamentul nr. 1303/2013.

22.

La întrebarea adresată de Curtea de Justiție în această privință, Italia a indicat că creanța în cauză s‑ar încadra în Programului operațional regional 2007‑2013, cererea nr. 643 „Formare continuă faza 2”. La rândul său, Comisia a răspuns că, pe baza unei informații oferite de regiunea Lombardia la 11 mai 2017 ( 7 ), proiectele puse în aplicare de Eurocom ar aparține programului operațional cu referința CCI 2007 IT 052 PO 006, care fusese aprobat prin decizia Comisiei C(2007) 5465 din 6 noiembrie 2007 ( 8 ) în temeiul articolului 32 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1083/2006.

23.

Pe baza informațiilor furnizate de regiunea Lombardia, Comisia a adăugat totuși că, la 31 martie 2017, Italia nu a mai solicitat Uniunii o finanțare pentru sumele care fac obiectul procedurii principale până la expirarea termenului stabilit pentru solicitările de plată pentru perioada de finanțare 2007-2013. În informațiile anexate de Comisie, o colaboratoare a regiunii Lombardia indică faptul că toate sumele obținute de Eurocom în cadrul Programului operațional regional CCI 2007 IT 052 PO 006 pentru perioada de finanțare 2007-2013 de la Fondul social european ar fi fost plătite în situația de față și, în consecință, nu ar mai putea constitui obiectul unei cereri de poprire. În consecință, sumele solicitate în cauza principală de la regiunea Lombardia ar fi cheltuieli exclusiv naționale, și nu cheltuieli care ar putea fi invocate împotriva Fondului social european pentru perioada de finanțare 2007-2013 și pentru care s‑ar putea obține astfel o cofinanțare de la Uniune.

24.

Prin intermediul întrebării adresate, instanța de trimitere dorește să afle dacă într‑o situație precum cea din litigiul principal este necesară o autorizație prealabilă a Curții, în conformitate cu articolul 1 a treia teză din protocol, în cazul în care se solicită o poprire de active care au aparținut inițial Uniunii Europene, însă la momentul solicitării popririi fuseseră deja transferate unui organism al statului membru.

25.

Informațiile prezentate mai sus furnizate de regiunea Lombardia ( 9 ) lasă totuși loc la îndoieli cu privire la premisele reale care stau la baza întrebării instanței de trimitere. Astfel, aceste informații pun sub semnul întrebării în special aspectul dacă activele, a căror poprire este solicitată în litigiul principal, sunt sume pe care regiunea Lombardia le datorează Eurocom în cadrul unui program finanțat de Fondul social european și, în consecință, și cu resurse ale Uniunii. În mod evident, cel puțin toate sumele din cadrul proiectelor puse în aplicare de Eurocom în cadrul Proiectului operațional CCI 2007 IT 052 PO 006, finanțat de Fondul social european, fuseseră plătite deja de regiunea Lombardia către beneficiar. În consecință, nu ar mai putea constitui obiectul unor creanțe ale terților asupra regiunii în cauză.

26.

În cazul în care stabilirea exactă a naturii sumelor a căror poprire este solicitată în litigiul principal ar fi relevantă în temeiul prevederilor dreptului național pentru decizia instanței de trimitere, este de competența acesteia să stabilească, pe baza noilor informații obținute prin prezenta procedură, precum și, dacă este cazul, prin alte cercetări, despre ce tip de sume este în definitiv vorba.

27.

În ceea ce privește dreptul Uniunii și întrebarea adresată Curții, nu trebuie totuși să se stabilească dacă în cazul sumelor a căror poprire este solicitată de domnul Dell’Acqua la regiunea Lombardia este vorba despre active pe care această regiune le datorează Eurocom pentru punerea în aplicare a proiectelor finanțate în cadrul Fondului social european și, în consecință, și din resursele Uniunii sau dacă este vorba despre alte creanțe ale Eurocom asupra regiunii Lombardia.

28.

Astfel cum în mod corect a explicat Comisia în observațiile sale inițiale, nici în primul caz nu ar fi vorba despre „active ale Uniuni” în sensul articolului 1 a treia teză din protocol. Aceasta rezultă din modul de redactare (A), precum și din interpretarea teleologică (partea B) a acestei dispoziții.

29.

În primul rând, pare relativ evident că opinia adoptată de Italia în prezenta procedură, conform căreia sumele despre care este vorba în litigiul principal și care, în opinia instanței de trimitere și a Italiei, provin din resursele Fondului social european ar fi „active ale Uniunii”, nu se poate întemeia pe modul de redactare a articolului 1 a treia teză din protocol, întrucât, odată ce active ale Uniunii au fost transferate unui terț, nu mai reprezintă „active ale Uniunii” din perspectiva legislației privind poprirea. De exemplu, dacă Uniunea a plătit salariul unui funcționar al Uniunii sau a achitat factura unui furnizor, pare a fi greu de imaginat că acestora le‑ar fi permis să se întemeieze pe caracterul insesizabil al „activelor Uniunii”, garantat prin dreptul Uniunii, pentru a respinge cererea de poprire a creditorilor lor sau a creditorilor respectivelor persoane.

30.

După cum arată Italia, opinia conform căreia resursele transferate de Uniune unei agenții de plăți naționale în cadrul finanțării din fondurile structurale își păstrează calitatea de „active ale Uniunii“ nu se întemeiază pe modul de redactare, ci pe interpretarea teleologică a articolului 1 a treia teză din protocol.

31.

Această dispoziție ar avea drept scop să evite periclitarea capacității de funcționare și a independenței Uniunii ( 10 ). Un astfel de obstacol ar putea rezulta în special din măsuri de constrângere care privesc finanțarea politicilor comune sau punerea în aplicare a programelor de acțiune ale Uniunii ( 11 ).

32.

În acest context, resursele fondurilor structurale europene ar reprezenta obiectul unei „obligații” în măsura în care ar trebui utilizate în scopul punerii în aplicare a politicilor Uniunii. Această „obligație” s‑ar stinge de abia prin realizarea integrală a scopului urmărit de Uniune și, în consecință, abia când sumele în cauză ar trece în proprietatea beneficiarului. În consecință, o poprire a sumelor prevăzute pentru beneficiar ar putea împiedica finanțarea politicii structurale comune. Indiferent dacă s‑ar găsi încă la organele Uniunii sau ar fi fost transferate deja agențiilor de plăți naționale, astfel de sume ar trebui să facă obiectul protecției împotriva popririi, garantate prin dreptul Uniunii.

33.

Acest lucru este valabil cu atât mai mult cu cât agențiile de plăți naționale au acționat la acordarea resurselor din Fondul social european doar în calitate de gestionari ai fondurilor europene și astfel au jucat un rol activ în exercitarea unei competențe a organelor Uniunii. Prin urmare, în acest context, în exercitarea acestei activități în calitate de „extindere a Comisiei”, nu exercită o funcție „proprie”, ci una „europeană”.

34.

Plauzibilă la prima vedere, această argumentație se întemeiază, la o privire mai atentă, pe o înțelegere eronată a modului de funcționare a fondurilor structurale europene, cel puțin într‑un caz precum cel din litigiul principal. Astfel, în special nu se poate considera că statelor membre și autorităților lor le‑ar reveni în acest cadru o simplă funcție de „curea de transmisie”, care ar consta doar în „transferarea mai departe” către beneficiari a resurselor acordate de Uniune. Dimpotrivă, statele membre au o marjă de manevră considerabilă la punerea în aplicare a politicii fondurilor structurale a Uniunii. În conformitate cu aceasta, răspunderea principală pentru punerea în aplicare cu succes a proiectelor finanțate în cadrul programelor din fondurile structurale revine autorităților competente ale statelor membre.

35.

Din cadrul juridic al Uniunii privitor la punerea în aplicare a politicii fondurilor structurale rezultă următoarea repartizare a sarcinilor între Comisie și statele membre: responsabilitatea Comisiei este de a asigura că programele operaționale propuse de statele membre, precum și punerea în aplicare a acestora corespund obiectivelor politicii fondurilor structurale și că sistemele de gestionare și de control aplicate de statele membre funcționează corect ( 12 ).

36.

Punerea efectivă în aplicare a programelor operaționale finanțate din fondurile structurale ale Uniunii este însă responsabilitatea autorităților desemnate de statele membre în acest scop ( 13 ). Acestea selectează nu numai proiectele concrete care se vor derula în cadrul programelor operaționale ( 14 ), ci sunt responsabile și pentru verificarea punerii în aplicare a acestora și a sarcinilor beneficiarilor ( 15 ).

37.

Într‑adevăr, aceste cheltuieli trebuie justificate și față de Comisie prin documente corespunzătoare ( 16 ). Cu toate acestea, Comisia verifică proiectele individuale doar prin sondaj și doar în cadrul și în scopul verificării bunei funcționări a sistemelor de gestiune și de control ale statelor membre. Când nu există indicii cu privire la deficiențe ale acestor sisteme, Comisia se poate baza, de altfel, pe rapoartele statelor membre. În plus, controalele Comisiei sunt proporționale cu contribuția financiară a Uniunii și clasificate în funcție de cuantumul acestei contribuții ( 17 ). În concluzie, Comisia nu efectuează plățile pe baza unui control al corectitudinii elementelor doveditoare ale cheltuielilor beneficiarilor plăților, ci pe baza rapoartelor și declarațiilor de cheltuieli ale statelor membre ( 18 ).

38.

În consecință, nici eventualele corecții financiare față de beneficiarii însărcinați cu punerea în aplicare a proiectelor concrete nu sunt efectuate de Comisie, ci de statele membre ( 19 ). Acestea pot reutiliza ulterior resursele recuperate în cadrul aceluiași program operațional ( 20 ), însă sunt responsabile și pentru pierderile rezultate din vina proprie ( 21 ).

39.

În schimb, corecțiile financiare realizate de Comisie constau în reduceri forfetare sau extrapolate ale resurselor globale furnizate de Uniune pentru un anumit program operațional ( 22 ). Aceste corecții nu au ca scop corectarea implementării deficitare de către beneficiar, ci a deficiențelor în modul de funcționare a sistemelor naționale de gestiune și de control și sancționarea lipsei de acțiuni corective din partea statelor membre.

40.

În cadrul evaluării programelor operaționale ale statelor membre, Comisia verifică, pe de altă parte, gradul de utilizare a resurselor, eficacitatea și eficiența programării fondurilor, precum și impactul socioeconomic. Această evaluare urmărește obținerea unor concluzii privind politica de coeziune economică și socială ( 23 ).

41.

În concluzie, în cadrul acestui sistem nu corespunde realității să se înțeleagă că plățile efectuate de Comisie către statele membre constituie o rambursare directă a cheltuielilor pentru punerea în aplicare a proiectelor individuale finanțate din fondurile structurale, care este transmisă mai departe fără modificări de statele membre beneficiarilor responsabili pentru aceste proiecte. Dimpotrivă, din bugetul Uniunii se efectuează plata unor sume stabilite forfetar la bugetul global al statelor membre pentru programele operaționale respective, pentru a căror distribuire pentru diferite proiecte sunt responsabile statele membre ( 24 ).

42.

Din cele expuse anterior rezultă că, în cadrul unei cereri de poprire, depusă într‑o situație precum cea din litigiul principal de creditorul unui beneficiar împotriva unei agenții de plăți naționale, în ceea ce privește sumele în cauză este incorect, chiar în cazul unei interpretări teleologice a articolului 1 a treia teză din protocol, să se vorbească despre „active ale Uniunii”.

43.

Astfel, scopul acestei prevederi este într‑adevăr, precum am menționat mai sus, să se evite interpunerea unor obstacole în calea funcționării Uniunii, care poate lua naștere și prin măsuri de constrângere care vizează finanțarea politicilor comune sau punerea în aplicare a programelor de acțiune ale Uniunii ( 25 ). De asemenea, proiectele individuale selecționate de statele membre pentru o finanțare din fonduri structurale participă, prin natura lor, la punerea în aplicare a politicii structurale și la punerea în aplicare a programelor de acțiune ale Uniunii, concepute în acest scop. Acest lucru este ilustrat deja prin faptul că statele membre au obligația de a furniza informații cu privire la finanțările din fondurile structurale ( 26 ).

44.

Cu toate acestea, raportul dintre cofinanțarea pusă la dispoziție de Uniune și punerea în aplicare a unui anumit proiect este prea indirect pentru a considera că sumele datorate de autoritățile statelor membre beneficiarilor pentru punerea în aplicare a acestor proiecte necesită protecția împotriva popririi activelor Uniunii în temeiul protocolului, pentru a se evita interpunerea unor obstacole în calea funcționării și a independenței Uniunii.

45.

În cadrul sistemului fondurilor structurale și în conformitate cu principiul subsidiarității, care stă la baza acestui sistem, protecția împotriva popririi prevăzută de protocol în legătură cu sumele care revin unui beneficiar pentru punerea în aplicare a unui proiect ( 27 ), chiar într‑o interpretare mai largă a sensului și scopului acestei prevederi, nu ar constitui instrumentul potrivit pentru a garanta punerea în aplicare a politicilor Uniunii. Dimpotrivă, în acest sistem, statelor membre le revine în primul rând obligația să aprecieze în ce măsură proiectele individuale contribuie la punerea în aplicare a politicilor și programelor de acțiune ale Uniunii și dacă pentru cheltuielile beneficiarilor în cadrul acestor proiecte trebuie solicitată o cofinanțare a Uniunii sau ajustată o cofinanțare deja solicitată.

46.

În mod corespunzător, în acest cadru, revine statelor membre sarcina de a verifica dacă o poprire a sumelor care le revin beneficiarilor pentru punerea în aplicare a proiectelor lor ar împiedica punerea în aplicare a politicilor și programelor Uniunii. Pe de altă parte, Comisia ar putea verifica o astfel de apreciere a statelor membre doar în cadrul unui control al rapoartelor acestora privitoare la punerea în aplicare a programelor operaționale, precum și, după caz, în cadrul verificării ei în ceea ce privește sistemele de gestiune și de control ale statelor membre.

47.

În acest context, trebuie luat în considerare că, în cea mai mare parte a cazurilor, activele publice nu pot constitui necondiționat obiectul unor măsuri de constrângere în statele membre ( 28 ). Ca atare, trebuie plecat de la premisa că o cerere formulată de un terț pentru poprirea unor sume care revin unui beneficiar în cadrul unui proiect finanțat din fonduri structurale la o autoritate a statului membru trebuie aprobată de regulă de o instanță a statului membru, care trebuie să aprecieze în ce măsură o poprire ar împiedica punerea în aplicare a îndatoririlor publice. În acest caz, trebuie puse în balanță, prin respectarea principiilor echivalenței și efectivității, interesul statelor membre și al Uniunii în punerea în aplicare a proiectului și necesitatea protecției creditorilor beneficiarului.

48.

După cum subliniază în mod corect Comisia, aceasta reiese și din jurisprudența Curții de Justiție invocată de regiunea Lombardia, de instanța de trimitere și de Italia, conform căreia statele membre trebuie să se asigure că beneficiarii primesc suma totală a participării publice în cele mai scurte termene și integral și că nu se procedează la niciun fel de deducere sau reținere și nici la vreun fel de taxă specifică sau cu efect echivalent care ar reduce această sumă ( 29 ).

49.

Astfel cum a precizat deja Curtea de Justiție referitor la prevederi similare în domeniul gestionării partajate, aceste prevederi trebuie să împiedice ca statele membre să opereze deduceri din sumele în cauză, care se află într-un raport direct și intrinsec cu sumele plătite, cu titlu de exemplu taxe pentru servicii ale autorității plătitoare ( 30 ). Dimpotrivă, aceste prevederi nu au ca obiect limitarea diferitor proceduri existente în sistemele de drept naționale pentru recuperarea creanțelor. Cu toate acestea, o practică corespunzătoare nu trebuie să împiedice buna funcționare a politicii în cauză a Uniunii și eficacitatea dreptului Uniunii ( 31 ).

50.

În lumina considerațiilor care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebarea preliminară adresată de Tribunale di Novara (Tribunalul din Novara, Italia) după cum urmează:

„Într‑o situație în care se solicită în cadrul unei proceduri de executare poprirea în mâinile unei autorități a unui stat membru a unor sume datorate de această autoritate unui beneficiar pentru punerea în aplicare a unui proiect finanțat și de Fondul social european cu resurse ale Uniunii Europene în cadrul unui program operațional nu este necesară autorizația prealabilă a Curții în temeiul articolului 1 a treia teză din Protocolul privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene. Instanța statului membru are responsabilitatea de a aprecia, în cadrul procedurii naționale de poprire, cu respectarea principiilor echivalenței și efectivității, dacă prevederile de drept al Uniunii se opun popririi cerute sau dacă această poprire ar împiedica buna funcționare a politicii de consolidare a coeziunii economice, sociale și teritoriale a Uniunii.”